Ida Börjel [1975 - ]

o istorie cu skepsis

danezii sunt niște oameni însetați prietenoși buni la toate care nu au nimic împotriva vreunui câine. câinii danezi sunt niște creaturi prietenoase bune la toate cu puține pete pe ele. câinele danez are mereu câte un giumbușluc pe care să-l facă într-un bar. eu sunt proprietarul danez al barului și casa mea este și casa ta. câinii spanioli sunt niște creaturi puturoase care au parte de prea mult soare. câinii suedezi sunt niște creaturi subțiri, periate, lipicioase cu un pedigree lung și complicat. proprietarii de câini suedezi vorbesc mereu despre comparațiile dintre pedigriul câinilor lor și despre starea blănii acestora. câinele german nu are giumbușluc pe care să-l facă într-un bar. proprietarii de câini danezi sunt niște oameni calzi însetați care împărtășesc gânduri și băuturi într-un bar. austriecii nu ar împărtăși niciun gând cu prietenii lor patrupezi. câinele danez nu are nevoie de o lesă. câinii danezi își urmează stăpânii așa cum un stăpân urmează câinele într-un bar. barurile suedeze sunt niște locuri dezinfectate cu prafuri cu scaune înalte și muzică ambientală americană. barul danez este un loc întunecat și confortabil cu autocolant și postere haioase. femeia mea daneză intră în el. ea este o ființă caldă luminoasă și plină de viață cu un râs plăcut și puternic. femeia austriacă femeia portugheză femeia finlandeză nu are un râs demn de a fi menționat. femeia daneză vine luminoasă și plină de viață în barul meu. râsul ei este puternic, plăcut, sănătos. femeia daneză se arată cu o sete serioasă de care trebuie să aibă grijă. micuțul câine danez își face giumbușlucul pentru ea la masa de la bar. femeia daneză râde și își ridică paharul pentru toți cei care o văd și o aud.

o istorie în desfășurare

mama germană este mamă peste toate lucrurile. mama germană ştie când să participe şi când să lase cale liberă. mama britanică se teme pentru fiii şi fiicele ei. mama daneză nu pleacă din casă fără o ţigară. mama germană alege întodeauna hainele pe care le poartă familia ei astfel încât să o găsească rapid în mulţime. am structura unei bune şi autentice mame germane. am structura celei care face diferenţa între acesta şi acela. mama germană stă hotărâtă în uşa bucătăriei. mama germană cunoaşte diferenţa, formele şi limita. mama germană ştie unde este un lucru sau altul şi nu e nevoie să o spună cu voce tare. mă antrenez să devin mama tuturor intenţiilor. mă antrenez să separ sentimentele de restu. mama suedeză pune sentiment în tot şi nu face diferenţa între bucurie şi suferinţă. mama franceză a confundat tot. mama luxemburgheză nu vede mai departe de graniţa ţării sale. mă pregătesc asiduu să devin mama germană. învăţ locul distinct al fiecărui obiect din bucătărie sau hol. copiii germani au nevoie de mame germane puternice şi pline de hotărâre care să le arate cum să se confrunte cu viaţa. bărbaţii germani au nevoie de carne fermă şi musculoasă pentru a rămâne liniştiţi acasă. mamele germane nu au nevoie una de alta pentru a bârfi. ele supraveghează fără să ezite intrarea. mamele germane nu beau alcool pentru a face mai uşoară curgerea zilei în noapte. ele au mâinile pline, ele nu au nevoie să plângă nici să înţeleagă tot, cum de s-a ajuns aici.livrarea mărfii, ridicarea mărfii

1

8b § marfa este considerată livrată atunci când intră în posesia cumpărătoarei.dacă asta se întâmplă la casă trebuie, pe cât posibil,să urmăreşti cum cele două părţi, în acelaşi timpşi în deplină libertate, se agaţă de marfă până când vânzătorul îi dă drumul. reduceţi timpul cât marfa pluteşte în aer, îndepărtându-se de vânzătorul său şi apropiindu-se de cumpărătoarea sa, pentru a evita astfel situaţiile în care marfa se poate sparge aluneca printre degete scăpa din mână sau distruge în orice alt mod după cevânzătorul îi dă drumul şi înainte de a fiapucată de cumpărătoare.

dorinţa de a cumpăra

cumpărătoarea. un cocoşel de aur!

cumpărătoarea: îmi pregătesc aşternutul lângă un copac şi mă trezesc lângă altul. citesc în stele pe cerul întunecat şi trasez linii în pământ. dimineaţa, liniile sunt şterse. 87a § până unde este gata cumpărătoarea să meargă?

87b § până la a o face să-şi dorescă să-i fie smulşi dinţii.

gură emailată, dezgustător.

dinţii sunt ascuţiţi: cumpărătoarea se poate mesteca pe ea însăşi şi se poate răni. ar trebui protejată.

87c § smulge-ţi dinţii şi fă-ţi o bijuterie! bomboane gratuite pentru găurile rămase!

Du Fu [712–770]

17

omul îmbrăcat simplu din chang’an, cine îl bagă în seamă?

2

portița nefinisată închisă, el se duce la bucățica lui de pământ.tatăl nu se duce nicăieri, pelin și mărăcine au crescut în neștire,chiar dacă cei mici, fără grijă, aleargă-n jur în vânt și ploaie.ploile șuieră-șuieră, aducând frigul devreme;din nord, gâștele sălbatice, cu aripi umede, abia mai pot zbura.de la începutul toamnei nu am mai văzut soarele nici măcar o dată.pământul ăsta al nostru, noroios, murdar – când se va usca vreodată?

55

Nikolai Rubțov [1936 - 1971]

Versuri de seară

Când şuieră vântul toamnei la geamŞi dau năvală asupra mea neliniştea şi deprimarea,Nu mai pot sta acasă,Unde nu mă caută nimeni la această orăŞi cobor la ţărmul Vologdei.O şalupă de lemn cu o lanternăClipind atât de familiar pe catargMă duce la blonda Katea,Cu care, deşi n-ar fi cazul dupa atâta vreme,N-am alte relaţii decât de prietenie.

3

Fată cumsecade, ea e angajată la un localUnde, nu știu cum se face,Dar vezi la geam tot timpul muşcate înfloriteŞi rar se întâmplă să auzi vreo înjurătură,Şi au în plus vodkă de Kadui.Interiorul e intim, cu o lumină discretăŞi tot restaurantul e legănat uşor de valuri.Poate să mă piseze la cap cât vrea cu întrebările luiClientul cu privirea împăienjenită de la masa vecină,Aici simt că mă pot recrea într-adevăr.Stau la masă deci, mă uit în urma unui tipCare tocmai şi-a luat impermeabilul şi pleacă,Aş vrea să cânt ceva cu un scorus zvelt,Sau ceva de jale şi înstrăinareSau, în fine, orice altceva tipic rusesc.Mă las pătruns de adevărul unor maxime vechiCu privire la rostul încâlcit al vieţii.Eu nu mă tem de cenușiul toamnei!Sunt îndrăgostit de aceste seri cu şuier de ploaie,De reflexul în apă al luminii şi de oraşul întunecat.Atent la muzica ploii, privesc pe geamŞi ce văd? Dumnezeu ştie de unde răsăriţi,Câţiva prieteni ai mei intră pe ușăŞi se îndreaptă spre masa mea bucuroşi.-Te plictiseai? – Nici vorbă! Luaţi loc, poftiți…Un vârtej de frunze zboară de-a lungul pontonuluiŞi se aude afară vîntul gemândŞi trista zbatere a valurilor,În timp ce, evocaţi în convorbirile noastre, parcă-i vedem aieveaPe Esenin si Puşkin, pe Lermontov şi Villon.Într-un târziu, cu gulerele ridicate,Ieşim din nou în bătaia vântului jilav şi necruţătorŞi despărţirea noastră acolo pe ţărm,Deasupra valurilor sumbre, în lumina tulbure a felinarului,Are ceva tainic şi apăsător.Şi iar mă gândesc la KateaŞi-mi propun să fiu mai cald cu ea,Ceea ce ar fi fost cazul mai demult,Şi iar mă duce şalupa spre casă,Cu aceeaşi lanternă clipind atât de familiar pe catarg.

4

Paul Celan [1920 - 1970]

Corona

Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;vremea se-ntoarce în coajă.În oglindă-i duminecă,în vis este somn,adevăr gura grăieşte.

Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:noi ne privim.Ne spunem ceva de-ntuneric,ne iubim ca mac şi memorie,dormim ca vinul în scoici,ca marea în raza de sânge a lunii.

Stăm la fereastră îmbrăţişaţi, ei se uită din stradă la noi:e vremea să ştie!E vremea piatra să purceadă a-nflori,neliniştea-n inimă să se abată.

E vremea, vremea să vină.

5

E vremea.

Kenneth Rexroth [1905 – 1982]

Toamna în California

Toamna în California e un anotimpBlînd și anonim, dealuri și văiDevin inerte atunci, doar eucalipțiiVerzi-fumurii, coniferele și stejarii se afundă cu totulÎn ceață. Cîmpurile sunt arate, pustii, în așteptare;Pășunile abrupte au urme adînci de vite;Nu-s flori, iarba e sfărîmicioasă.Toată noaptea trec păsări în lungul crestelor și-al coastei,Murmurînd, mult deasupra, în aerul cald.Numai pe pajiștile de la munte plopii tremurătoristrălucesc ca peștișorii aurii cînd tulbură în viteză apa;Numai în satele pustii frunzeleDe plută coboară prin aerul încărcat cu fum.Încă o dată hoinăresc prin seara caldă,Chemînd inima să ordone și creierul rigidSă izbucnească. Ar trebui să-mi stea mintea la visare, iubire, moarte,La frumusețea rătăcită-n timp ca sîngele care se scurge,La mine, singur în toată lumea, cu pozeCu femei frumoase și constelații.În loc de asta, aud ceasornicele din Barcelona bătînd în zoriȘi fluieratul care anunță prînzul la Nanking.Aud sus, în aer, huruitul, șfichiuitulAvioanelor în luptă, grohăitul profund și reverberantAl bombardamentului, zarva pripităA antiaerienei.În Nanking, chiar la prima bombă,

6

o fată tînără, subțire, cu fața rotundă, fuge în stradă,Lăsîndu-și castronul cu orez să se verse și copiii să plîngă,Și rămîne nemișcată, blestemînd în șoaptă, cu fața spre cer.Deodată explodează ca o pungă cu apă,Și apoi, pe măsură ce floarea de fum și praf se răspîndește,Pereții o acoperă încet.Aud vocileA doi tovarăși, tinere, obosite și emoționate,Într-o cameră încuiată, în Madrid. Au stat trejiToată noaptea și-au vorbit despre păstrăvii din Pirinei,Spinoza, nopțile bătrîne cu rumoare și sherry,Femeile pe care se putea să le fi avut sau aproape avut,Picasso, Velasquez, relativitate.Lumina de la lumînări e roșiatică, dîre albastre aparÎn crăpăturile obloanelor. BombardamentulÎncepe din nou de parcă nu s-ar fi oprit niciodată.Vîntul dimineții e rece și plin de praf,Permisiile li s-au terminat. Sunt trupe de șoc,S-ar putea să nu se mai întîlnească. Lumina moartă cadeÎntr-un unghi impersonal pe uniformele peticite,Pe copia cu urechi de măgar a Imperialismului lui Lenin,Pe centura grea cu cartușe, pe toc și pe patul negru de revolver.Luna răsare tîrziu peste Mt. Diablo,Imensă, bombată, caldă; vîntul se stinge,O ceață maronie se ridică spre golf din mlaștini,Și deasupra strigătul păsărilor devine deodatăPuternic, aspru și tremurător.

7

Vijay Seshadri [1954 - ]

Memorii

Zicea Orwell undeva că nimeni nu-și scrie povestea adevărată a vieții.Povestea adevărată a unei vieți este o poveste a umilințelor.Dacă aș scrie acum acea poveste –radioactivă pînă la sfîrșitul timpului –oameni, vă jur, v-ar cădea ochii din cap și nu v-ați putea scoatede-ajuns de repede mănușiledin mîini, pîrjolite de focul acelei rușini.Bietele voastre mîini. Bieții voștri ochicare mă văd cum plîng acum în camera measau cum o plictisesc de moarte pe blonda înaltă.Odată, am acuzat nevinovatul.Odată, m-am închinat și m-am rugat vinovatului.Încă tresar de ce i-am spus odată văduvei îndoliate.Și, într-o după amiază de octombrie, sub un salcîmale cărui păstăi negricioase picau și desenauforme luminoase pe cărare,m-a cuprins bucuria,iar cineva m-a văzut acoloși asta a fost cel mai rău dintre toate,sfîșietor și de neuitat.

8

Hanshan

II.

drumul muntelui rece este doar o glumă,nu sunt liniile vreunei căruțe, nici urme de cal.pâraie precum vene, cu toate acestea cotiturilese arată cu greu. câmpuri și câmpuri de stânci pentru semănat,greu de spus cât de multe. lacrimi de rouă peste o mie de soiuri de ierburi;vântul suflă cel mai frumos într-un anumit soi de pin.și acum că mi-am pierdut iarăși calea:corpul întreabă umbra, încotro?

VII.

așezat sub stâncă, liniștit și singur.sus pe cer luna plină e pasăre aprinsă:toate lucrurile nu sunt decât umbre în strălucirea ei,acea roată unică a luminii desăvârșite...singur, duhul ei îmi pare clar.înghițit de goliciune în această peșteră a întunecatei taine,datorită degetului ce îmi arată, luna am văzut.acea lună a devenit centrul inimii mele.

VIII.

maestru al sabiei și al pensulei,am întâlnit trei cârmuitori străluciți și virtuoși.în est ei mi-au dus scrisorile,dar mulțumiți ei nu au fost.în vest m-am chinuitîn lupte pentru ei,dar toate fără nicio răsplată.am stăpânit arta pensulei și arta sabiei...astăzi? dintr-odată îmbătrânit...ce a mai rămas din viața mea nu merită niciun cuvânt.

X.

papagalii trăiesc în ținuturile de vest;prin păduri vânători îi prind în plasă, îi aduc aici.curtezanelor le place să se joace cu ei, așa că

9

sunt foarte cunoscuți la curtea regală, intră și ies toată ziua.le sunt dăruite cuști de aur în care locuiesc,dar închiși în ele, mantiile lor de pene sunt doar ruinate.mai bine lebădă sau cocor...călărind vânturile în înălțimi, bine cunoscuținorilor înspre care zboară.

XIII.

[…]într-o prăpastie întunecată curge un râu micuț, ține măsura,iar sus în pini vântul suspină mereu.stai acolo în meditație, jumătate de zi,amărăciunea a o sută de toamne se va risipi.

Nick Flynn [1960 - ]

În altă parte, Mon Amour

Aplecat peste peron, în așteptarea străluciriicare împletește liniile de tren

ochii decupați din poster ai eroului de acțiune

10

cu tot betonul ăsta care apasă

O dungă subțire strălucește în jurul trupului tăude parcă l-ar putea cuprinde

În felul ăla în care fiecare deget este lins, vârât &frecat de gumele de mestecat

până când dantura disparePână și mâinile mele te sărută

O noapte frântă în firimituri

Dacă te-ai pierdut, sapă

o peșteră în zăpadă, repedeo să ai nevoie de un adăpost peste noapte

O lumânare te-ar putea ține în viațămotorul plămânilor tăi

ar încălzi aerul în jurul tău, cuiva i se va facedor de tine, vor trimite câinii să te caute

Trebuie să fii undeva, nu-i așa?

auto-examinare (trupul meu este o cușcă)

Fă așa: unește două degete, pune-leîn acel loc din spatele urechii, oricare

ureche, acel loc în care craniul tău se prăbușește

în valea cu mușchi &nervi – ăsta e mușchiul care îți ține

craniul, care întoarce osul tâmpitîntr-o parte & în cealaltă, prin care dai din cap în sus &

în jos când crezi că aiînțeles – apasă mai mult, atinge micul mănunchi de

nervi îngropați acolo, îngropați încartilaj – acei nervi care te fac să clipești

11

atunci când lumina te dezorientează, care îți face limbasă intre & o scoate afară atunci când crezi că ești

îndrăgostit, când crezi că ai nevoie să bei ceva, atingeacel loc de parcă ai avea o mâncărime, închide-ți ochii &

ascultă, te rog, închide-țiochii – poți să îl auzi? Credem că sufletele noastre trăiesc

în niște cutii, credem că cineva stă în spatele ochilor noștri,împărățind pe micul lui tron, ducând furculița la

gură, gura la sfârc, credem căîn burțile nostre trăiesc niște copii înfometați & care aleargă cu

vase goale în timp ce mâncarea cadedin ceruri, câteodată credem că noi suntem acei

copii înfometați, credemcă putem crede ce vrem & că nu

va conta, taie-i limba credem că putem gândi,& apoi pune-o să cânte.

Najwan Darwish [1978 - ]

#

dar cine în zilele noastre va ridica o cruce de pe spatele unui ierusalim istovit?pământ înseamnă trei piroaneiar mila este un ciocanlovește, doamnelovește cu avioanelevai dă-mi mai mult!

12

nori

nu am frați care să-mi ridice cerul de pe spate

nici fiice să-mi aline copacii.nu am nepoți care să moștenească lacurile nicio flacără să aprindă vatra nicio rudă fermecătoare să ude violetele. nimic în afara norilor ăștia fără adăpost

care să meargă într-o zi la a mea înmormântare.

Philip Larkin [1922 – 1985]

La această distanță unică de izolare

Ar trebui să fie ușor să vorbim întinși pe spate,unul lîngă altul în pat, doar e momentul clasic -doi oameni într-o clipă de sinceritate.Dar timpul trece și nu ne spunem nimic.Afară, vîntul se agită incomplet, pe jumătate,strînge și sfîșie norii, îi face și-i desface,la orizont se-nalță orașele întunecate.Toate astea ne sînt străine. Nu ne explică de cela această distanță unică de izolarene e greu să găsim de spus cu glas tarevorbe bune și în același timp adevărate.Sau măcar nu vorbe rele și măcar nu neadevărate.

traducere de Dan Sociu

13

Mary Ruefle [1952 - ]

din o mică umbră albă

șapte secole desuspines-au adunat înamurg.șiau avutpagini ale lorau rătăcit printrecele moarte.împrumutând atât de puține dintrecutde parcă ar fi fost vii,

14

Robert Hass [1941 - ]

Sonet

Un bărbat vorbește la telefon cu fosta lui soție.Îi iubise vocea și acum ascultă cu atențiefiecare modulație a tonului ei. Îl știepe de rost. Dar nu știe ce vreadin sunetul lui, din amabilitatea lui afectuoasă.Observă, afară, formele semințelorunei păstăi rupte din arborii ornamentali.Soiul care crește în orice grădină, pe caredoar horticultorii îl pot numi. Patru cămăruțe bombate,de un verde palid, boltă vegetală minusculă,o pereche de semințe negre, ascuțite, îngropate în fiecare cămăruță.O geometrie de invidiat, în miniatură, indiană sau persană,iubiți sau zei în apartamentele lor. Afară, alb,animale răbdătoare, și viile încărcate, și ploaie.

15

Raymond Carver [1938 – 1988]

Ce a spus doctorul

A spus că nu arată binea spus că de fapt arată rău foarte răua spus am numărat treizeci şi două din ele pe un plămân înaintede a mă opri din număratam spus mă bucur nu mă intereseazădacă mai sunt şi altele pe lângă asteaa spus eşti un om credincios îngenunchezicând mergi la pădure şi ceri ajutorcând ajungi la o cascadăstropi mărunţi de apă îţi biciuiesc faţa şi braţelete opreşti şi ceri înţelegere în acele momenteam spus nu încă dar am de gând să încep de azia spus chiar îmi pare rău a spusaş fi vrut să-ţi dau alt fel de veştiam spus Amin şi el a mai spus cevace n-am înţeles şi neştiind ce să mai facşi pentru că nu voiam să trebuiască să repeteşi eu să trebuiască să suport totull-am privit doartimp de un minut şi el m-a privit înapoi după carem-am ridicat şi i-am strâns mâna acestui om care tocmai îmi dăduseceva ce nimeni de pe pământ nu-mi dăduse până atuncis-ar putea chiar să-i fi mulţumit obişnuinţa fiind de neclintit

John Murillo

16

Exersând dispariţii

–după Larry Levis

Pe un teren abandonat cu soarele la asfinţit,Palmele mele înnegrite, driblândPe la spate o minge uzată, de piele, singurătatea astaRăsună de pe terenul de handbal din apropiere.Aproape toate marcajele–aruncări libere, tuşa,Centrul terenului au fost trasate degeaba.O crăpătură în pământ străbate curtea şcolii,Zimţată ca o cicatrice pe obrajii băieţilor din cor.

Acum douăzeci de ani,Fugeam prin această curte cu alţi nouă,Crezându-ne baschetbalişti. Ne furişamPrin ochiuri de plasă, sau săreamPoarta, ca să ajungem aici: în Edenul nostru bituminos.Un băiat care avea o aruncare ciudată cu degetele chirciteŞi o voce gravă ca bătăile clopotelor fredona cântece religioaseDe fiecare dată când marca un coş,Iar ceilalţi băieţi se luau după el mormăind, râdeau,Băteau palma de-a lungul terenului.

Şi un băiat pe care l-am poreclit Moş Ene,Pentru cum îţi dădea somn cu fenta de plecare sau cu pivotarea,Peste doi metri în clasa a zecea,Maestru al conversaţiei, râvnind la iubitele băieţilor mai mari.Într-o dimineaţă de duminică, l-au găsit înjunghiat mortalÎn faţa motelului 6, cu buzunarele neatinse,Facturile împăturite cu grijă în contrast cu coapsa lui frumoasă şi rece.Şi Ricky Brown din centru,A cărui familie a luat-o spre vest când el avea doi ani,Dar încă se credea new-yorkez,Care nu a tras niciodată de la mai puţin de nouă metri,Şi nimerea legat la ochi.A luat-o către Grambling, ieşindu-şi din minţiDin cauza teoriilor conspiraţiei şi a lichiorului,A fost văzut ultima oară hoinărind prin Cartierul Francez, desculţ,Bolborosind despre cele şase sute şaizeci şi şase de metode IluminatiDe a subjuga omenirea.

La 16 ani, am descoperitPlaja Venice, cu miile sale de culturişti,Rolleri şi tanga roşii.

17

Obişnuiam să stau pe margine şi să urmărescJucătorii locali, giganţi din argint viu,Sărind şi ţipând, fugind şi marcând,Transformaţi deja în corpurile de bărbat,Funkadelic răsunând dintr-un casetofon în nisip.Tot ce aud acum sunt plasele coşurilor foşnind, pe măsură ce cadDintr-o dispariţie într-alta,Panoul, bara, aruncând o umbră întinsăPe asfaltul întunecat şi crăpat.

Ceea ce vor plasele trebuie să fie această mângâiere,Această nemişcare care se răspândeşteDe-a lungul fiecărei străzi, peste curţileLiceelor şi terenurilor de joacă,Şi şoferii de ambulanţă îndreptându-se somnoroşiÎnapoi spre staţie.Ce au vrut băieţii care alergau pe aceste terenuri a fostO minge cu lob destul de înaltăÎncât să-i ridice la cer,Ceva de care să se agaţe cu ambele mâiniŞi de care să atârneÎndeajuns de mult pentru ca cineva să facăO poză, să rămână acolo,La limita cerului. Înălţaţi.

Sherman Ave. Poem de dragoste

Un măturător de stradă disparedupă colţ, lumina farurilorproiectând silueta unui bărbatpe faţada unei casecu cărămidă roşie. O fereastrăse crapă, scârţâie, iesedin balamale şi o femeiepăşeşte înainte, se aruncă

de pe pervaz. Nu se agită,nu ţipă, nici nu se agaţăde cărămidă în cădere. Zbor plin,zace nemişcată, umbra inflamatăi se întinde spreun hidrant de incendiu. E

de netăgăduit. Bărbatulcare trece strada, încordat şi

18

prevăzător, apucă strânsCoranul. A citit în închisoarecă femeile însărcinate obişnuiausă plonjeze de pe corăbiile cu sclavi.S-a gândit atunci şi crede acum,Mai mult ca niciodată: aceasta esingura faptă adevărată.

Traducere de Oana & Alex Văsieș

Liam Rector [1949 – 2007]

Orașul ăsta - pentru Bertolt Brecht

Apartamentul ăsta fără mobilă,unde nimeni nu atârnă nimic,de unde toţi plănuiesc să iasă.

Mizeria asta, la dreapta şi la stânga mea,acea ecuaţie a gunoiului în care materia îşi urmează calea,

19

zona presei la o analiză sumară – epuizată.

Preţul ăsta, şi mintea aceea, şi nimic de spus decât „violent”.Doar violenţă în mintea preţioasă.Mişcându-se de la fereastră spre dimineaţă.

Personajele astea la fund, atât de generoaseşi de patetice. Lucrurile acelea abstracte la vârf,atât de meschine, precise şi captivante.

Teatrul acela uitat de Dumnezeu, cu câinele-i handicapat.Stând singur pentru a învăţa lecţia, lecţia fiindNU PETRECEŢI NOPŢILE SINGURI PENTRU O VREME.

Programul ăsta, organizaţiile astea, reuniunile asteaşi premiile. Sudoarea asta care le trage în jos.Păgânii ăştia cu gura largă şi priviri înşelătoare.

Sectorul profitului oferindu-ne imagini, nonprofituldistribuind facturi şi îngrijorare.Mintea care tânjeşte după informaţie.

Dansul a schimbat fiecare săptămână, deci nimeni nu stăpâneştedansul nimănui. Purtând micile pistoaleşi cuţite, barele de fier ale unui prieten.

Aceeaşi economie care îi apropie unul de celălaltîi separă. Micuţii de ei, fixând cu privireacanionul. Noi toţi.

Un simţ al proporţiei, în arşiţa asta,distinge tonul romantic înapoia psihoticului.Sectorul profitului oferindu-ne imagini.

Eleganţă, învăţătură, sărăcie şi crimă.Cei ce simt puterea trebuie să suporte astea.Descompunerea liantului în mai multe dispoziţii.

În îndrăzneală, în veselia comună, oraşul ăstainterpretează un instrument nemaipomenit.Cum după-amiaza curge ca filmele.

Hans citind, Hans fumând

Mama, fire sigură de sine, ar spune

20

Stai acolo citind şi fumând, Hans,Şi asta ar fi pentru ea, spre marea ei

Satisfacţie, ceea ce faci.Cunoscându-te cred că eşti oprit acoloÎn necaz, visare, grijă — maşina ta

Stricată, mecanicul cerându-ţi bani, şi tu fărăPentru moment, cât durează — gândindu-teLa dragostea pierdută în timp ce citeşti acea carte imposibilă

Pe care tatăl tău ți-a dat-o ultima dată….te văd fumândŞi ca fumător înrăit ştiu că e cevaCe abia faci….Gestul vine de la sine

Şi tu, tu întorci pagina unde femeiaDin New Orleans, la fel ca femeia ta, pleacă spre Manhattan.Presupun că mama, în mania sa, n-ar putea niciodată

Să creadă că ceva se rotea în jur, cevaDe dincolo de comportament. Imposibil de aşezat, de pătruns în necazulÎn care ceea ce a eşuat apasă asupra celor ce s-au petrecut.

Ea s-ar ridica, ar ieşi afară căutând „CevaDiferit”, ar face orice pentru a se mişca în continuare, manifestându-se…Mergând. Dar tu, Hans, tu eşti aşezat, şi ştiu

Că nu te vei ridica până când nu vei fi lăsatDeoparte acest timp. Şi astfel trec prietenii tăi aşteptând,Dorind să ştie ce-o să mai inventezi când te vei ridica

Din scaunul tău luxuriant, al nostru Hans citind şi fumând.

Traducere de Oana & Alex Văsieș

Ben Mazer

Imperialistul merge în India

Hei, arăți exact ca poza ta de pe Facebook.Nu, nu arăți! Îți citesc porii ca pe o hartăa tot ce e greșit cu lumeaplus tot ce e în regulă cu ea. Cîmpuri și cîmpuride narcise și roze și maci extinzîndu-sepînă la marginea teritoriilorsălbatice, virgine, neexplorate cu balonul.Care-i cuvîntul pentru asta? Se-adună

21

ca tăcerea între coapsele mele și mi se îneacăîn gît precum consoanelegolite de silabe. Ooooooooooși-apoi nimic. Stau pe marginea drumuluiși mi se citește destinul. Liniile din palmăîmi vestesc triumfuldar vocea care le croncăne e amenințătoare.Poate că am lăsat Omaha și Idahosă ajung aici dar m-am îndrăgostitși n-o să abandonez pînă cînd moartea mă va smulge.Ca un bibliotecar fără o bibliotecădragostea mea strălucește, e iubită de toți!Chiar micile animale care-i ornează mătăsurilede Madera ar muri bucuroase pentru ea.Își curăță dinții perfecți cu boabe de macși mă privește cu o privire pură de iubire.Ce e ceea ce văd pe cealaltă parte a mea?Văd, văd o mie de maimuțeprivind prin sticla care mă separă de tinete văd încercînd să penetrezi sticladar nu-ți aud cuvintele.Oare ce spui? Drama e intensăprea mult a dat pe dinafară peste zidurile castelului vechi.Asta voia să spună mătușa mea bătrînă în Omaha?Să crezi în tine. Fă ce iubești.Am crezut că am putere, că țin hățuriledestinului meu și ale altora.Sau e totul un vis, o să mă trezescși-o să descopăr că am iubit ceea ce deja știam.

A.R.Ammons [1926 – 2001]

Cu privire la chestiune

Oamenii timpului meu se duc: soţiamea coace pentru o înmormântare, unul de 60 de ani care

a murit subit, când telefonul sună, şi eRuth, de care ne pasă atât de mult, la terapie intensivă:

odată nunţile veneau atât de dens şirapid, iar apoi, primii copilaşi, aşa un iureş:

acum, este acest acel şi celălalt şi cineva,

22

altcineva dus sau pe mal: ei bine, noi niciodată

nu am crezut că vom trăi veşnic (deşi am trăit),iar acum pare că nu vom trăi: unii dintre noi

pierd un picior din cauza diabetului, unii nu ştiupentru ce au coborât scările, unii ştiu că

o persoană angajată să fie atentă este în preajmă, unora le placesă pună vârful bastonului pe ceva stabil,

aşa de plăcut: am pierdut deja atât de mulţi,am curăţat pierderea a noi înşine noi înşine:

cărţile noastre de adrese, pentru atât de multă vreme, o încăierare lentă acum,sunt palimpseste, scrijelituri şi zgârieturi:

cărţile noastre index pentru Crăciun, zile de naştere,Holloween-uri se desprind curat, departe, devenind simpatii:

în acelaşi timp suntem obişnuiţi cu aşamulte plecări, noi ne agăţăm cu o strânsoare

de cei rămaşi: nu renunţăm larateul cardiac congestional sau tumori pe creier, la

bătrânul simpatic rămas în case goale sau laferestrele care decid să călătoreşti o grămadă: noi

credem că soarele ar putea străluci într-o zi când vombea vin împreună şi ne vom gândi la ce obişnuia să

fie: până murim, noi vom continua să ne amintim fiecarelucru în parte, să ne reamintim fiecare cuvânt, să iubim fiecare

pierdere: atunci, aşa cum suntem obligaţi, vom lăsaaltora să iubească, iubire care poate creşte tot mai luminoasă

şi mai adâncă, chiar până la sfârşit, câştigând putereşi devenind mai preţioasă tot drumul

Teren

Sufletul e un ţinut fără margini precise

Nu e sigur că un cîmp

23

îl poate umple

sau că un şir muntos îl va împrejmui:

pluteşte (auto-reglîndu-se) ca masa continentală.

unde creşte cel mai mult

sporindu-şi solurile adînci

(exact proporţional):

nu curge tot într-o singură direcţie: este o despărţitură:

încrengături de rîuri împrăştiate ca umbrele arborilor pe

coline înzăpezite : afluenţi, şuvoaie, lacuri alpine:

mlaştini stătute de liliac:

e schimbător, are climă: revărsări abundente

îl sapă; aluviunile îi schimbă

greutatea şi conţinutul:

vîrtejuri îl traversează

sau zăbovesc în vălmăşagul lor ca ordini izolate:soseşte luna:

are suprafeţe sterpe:smîrcuri, ce sporesc din ele însele

o creştere în distrugerea creşterii,

mutaţii în structură,

turbă ce invadează buştenii de plopi sau stejari:pietre semi-preţioase

şi metale alese se precipită din apa noroioasă în mîl:

e o zonă de balans, chiar aşa, ţinută să nu basculeze,

cumplite ape întunecate, ţipari sălbatici, contracurenţi:

un habitat, o ecologie exactă a formelor,

24

intimă într-un anumit grad

tolerabilă, nu în totalitate auto-destructivă: o crustă abundentă

un ferment, spumă din străfunduri

dar mai adîncă decît adîncurile; de asemenea:un gol, o bulboană:

ar putea să fie sferic, lumina şi cunoaşterea să fie numai

irisul şi deschizătura

către metodele sale întunecate de a privi: cum vine

şi se retrage, rupturi şi însănătoşiri,

vîrtejuri şi încremeneli:soseşte luna:teren

Aşa că am zis eu sunt Ezra

Aşa că am zis eu sunt Ezraiar vîntul mi-a biciuit gîtuls-a jucat cu sunetele vocii meleAm ascultat vîntulcînd mi-a trecut peste creştet şi sus în noapteCu faţa către mare am zisEu sunt Ezradar nici un ecou nu venea dinspre valuriCuvintele mi-au fost înghiţitede vocile spumeisau au plonjat peste umflăturipierzîndu-se în imensitatea oceanuluiPeste cîmpiile arse şi crăpateam umblat împotriva vîntuluicare a smuls straturi de nisipde pe plajă şi le-a aruncatca pe o ceaţă marină peste duneîn balans de parcă vîntul m-ar fi luat pe susşi am zisEu sunt EzraAşa cum un cuvînt prea îndelung repetatiese din existenţăaşa şi eu Ezra am ieşit afară în noapteca nisipul spălatşi împrăştiat în vîntosul ovăz

25

ce ţine împreună duneleneamintitelor mări.

Ilya Kaminsky [1977 - ]

din republica surdă: 9 de Ilya Kaminsky

Nu sunt poet, Sonya, eu inspectezpicioarele care miros frumosale femeilor mai tinere -

În timp ce surzenia huruie ca un motoraşO privesc stînd în duş

cum îşi ţine sîniiîn mîini ca două mici explozii.

26

Sunt băiatul ei care se îneacă.în această ţară în care el nu ştie

cuvîntul pentru „înec” şi strigă:„Mă scufund pentru ultima dată!”

din republica surdă: 16

Totuşi sunt. Exist. Amun corp,cînd văd

Picioarele zvelte băieţeşti ale soţiei meleacoperişulgurii mele se usucă.

Îmi ia degetul de la piciorîn gura eiîl muşcă uşor.

Cum trăim pe pămînt, ţînţarule?de-aş putea auzi

Tu ce-ai spune?raspunsul tău, ţînţarule!

Mai presus de astea, ai grijăcu tristeţea

Pe pămînt putem face_nu-i aşace vrem.

Isaac Babel

Ce e fericirea? Rembrandt, Petrarcaslujitorii luminiiprotejaţi de gîşte, plopi.

Isaac Babel ştie: inventează un gen de linişte,un om precis a cărui linişte locuieşteîn corpurilecelorlalţi. Un om precis,

27

Cu o ţigară în spatele urechii, beacu un şef de poliţie şi împrumută banide la amanta lui, scrie rînduri –dificile–e foc între ele.

Îşi face bilanţul vieţii,Eu sunt încă în corpul meu, el laudămorţii: Gorki, Maupassant.bea cu portretele lor în faţă.

Ce e fericirea? Cîteva poveşticare au păcălit cenzorii. El nu va duceliniştea ca pe o lumînare,el va zice unei femei urîte: eşti frumoasă,tu vei umbla deasupra pămîntuluicît cu ochiul se poate cuprinde.

traducere Corina Dragomir

Petri György [1943 – 2000]

Lui Nagy Bálint

Ca brazii în ceață –bunăvoința se învăluieîn oboseală și greață.

Dacă șapte: cinci.Cinci: atunci trei.Și dacă trei: atunci mai bine doi.

Ceilalțiîn majoritatea lor sunt insuportabili.

28

În afara noastră:

suntem câțiva.Și-n afara noastră suntcâțiva.

Aerul sfârâie(trece un avion de vânătoare)precum carnea plăcintei cu mere…

Cântecul de noapte al securistului

Plouă cu găleata,băi, stârpitură.Iar tu dormiîn camera bine încălzită,sau dezmierzi păsărica.Eu până la șase dimineața putrezescîn ploaia care se domolește.Trebuie să aștept schimbul,trebuie să așteptpână te târăști afară din vizuină,de lângă mami. Ca să pot daraportul: încotro ai zburat.Zbori, dai din aripi.Să nu cumva să te prind.Că te jumulesc în zbor.Eu nu uit ploaia asta împuțită,când mantauași talpa pantofilorși-au dublat greutatea umflându-se.Iar tu,bine-mersite-ai jucat cu pisicuța în cameră.

Va veni și vremeacând te voi arunca peștilor în Dunăre.

29

Ted Berrigan [1934 – 1983]

Chestii de făcut pe speed

mintea prinde viteză& degetele ciocănesc pe tastaturăîn timp ce din creştet se proiectează un fluxde viziuni complicate;asta ţine vreo zece ore:apoi, ia o pauză: curăţătoate sertarele, aranjează cu precizie toatepixurile & creioanele în forme paralele;cu minuţie, pune una peste alta toate cărţile într-un singur vrafca să coincidă perfect cu unghiul dreptal colţului biroului.

30

Încă zece ore de viziuni ezoterice trec pe nesimțite:bea un litru de pepsi rece-ca-gheaţa:curăţă congelatorul:cazi lat timp de zece orevise interesante.

2.

Termină proiecte, ceruieşte podele, dă jos kilograme, scrie cântece, cântă cântece, ţineo conferinţă, sculptează, trezeşte-te şi gândeşte mai clar. Vindecă-ţi astmul.tratează-ţi obezitatea, evită depresiile uşoare, decongestionează-te, vindecă-ţi narcolepsia,tratează-ţi copiii hiper-kinetici, cu creierele distruse. Deschide Cutia Pandorei a abuzului de amfetamine.

3.

Întinde sinusoida emoţiilor; după culmi de euforie, coboarăîn văicare sunt puţuri intolerabile de disperare & depresie. Transformă-te într-osperietoare de ciori răvăşită. Îndoaie-ţi corpul sfrijitîn poziţii întortocheatescarpină-ţi pielea ruptă & mâncată de pustule,vorbeşte într-una, fără oprire.

4.

Sări de pe un acoperiş din lower East SidesauScrie o carte ilizibilă de 453 de pagini

5.

Desfă în bucăţi 12 radiouripune la nesfârşit mărgele pe aţăgoleşte-ţi geantastai într-un scaun, mâini şi picioare cruciş& desenează modele complicatepe colţul unui plic

6.

“Am simţit cum urcă aproape instantaneu lacreier, ca un scurtcircuit. Corpula început să pulseze & i-au crescut mici antenefremătând în aşteptarea excitaţiei. Am începutsă primesc comunicări telepatice de la

31

cei din jur. Mă simţeam pe deplin fericit.”

7.

trimite-i la dracu.Simte-ţi limba cum se desface în fâşii,buzele crăpate, interiorul guriio rană vie. Scarpină-te peste tot. Vezicum ţi se desprind bucăţi de unghie, părul & dinţiicad.Cumpără un Rolls RoyceFă-te şeful MafieiStudiază anti-materia.

8.

Bagă de seamă gândăceii care îţi mişună pe tot corpulîn jurul, printre şi pe deasupra bubelor multe şi proaspete.Taie bucăţile de carne stricată.Discută promiscuitatea maternă.La filme, simte prezenţa pericoluluiDezvăluiefă-te răudescoperă-ți homosexualitatea

9.

La iarnă, treci pe heroină, ca să nu faci pneumonie.La primăvară, întoarce-te la speed.

Sherman Alexie [1966 - ]

Aş fura cai

Aş fura caipentru tine, dacă ar mai fi rămas vreunul,o duzină dintre cei mai buni i-aş fi dăruittatălui tău, mecanicul auto

din micul oraş în care tu te-ai născutşi în care el va pieri în întuneric.Îmi e frică de mâinile lui, care aureconstruit majoritatea părţilor mici

ale acestei lumi, un lucru pe care eu nu l-aş putea face vreodată.

32

Îi voi oferi stăpânirea, voiprimi orice făgăduinţă ca pe ultima ta născocire, ultimulpunct înainte de a începe să refuzăm tot ce-i corect.

Ne-am înfăşura amândoi în pături vechiam ţine orice boală lipită de piele.

Exagerările disperării

Deschid uşa

(această fată indiană scrie că fratele ei a încercat să se spânzurecu o curea chiar după două săptămâni de când celălalt frate al ei s-a spânzurat

şi acest bărbat indian ne spune că, pe când era la internat, cinci preoţil-au dus într-o cameră şi l-au violat în mod repetat

şi această indiancă fără un adăpost cerşeşte mărunt, dar atunci când o întrebdespre trib, îmi spune că este fierbinte şi se tot freacă-n faţa mea

şi acest frate indian moare într-un accident de maşină pe acelaşi drum pe care fratele mare, fratele mic şi fratele mijlociu au murit

şi acest indian fără un adăpost este unchiul unui alt indiancare scrie pentru un mare ziar metropolitan, şi îi ştiu pe amândoi

şi acest copil indian plânge când se aşază să mănânce la masa noastrăpentru că niciodată ai lui nu au stat la aceeaşi masă

şi acest poet indian tremură sub autostradăşi cerşeşte pentru suficient mărunţiş să-şi cumpere un creion şi-o hârtie

şi acest dansator costumat leşină în timpul sărbătorii powwouşi se trezeşte dezbrăcat, fără să-şi mai aducă aminte de seara trecută, complet dus

şi aceasta este sora mea, care de ani aşteaptă un vultur, îl primeşteşi îl adăposteşte împreună cu verii ei, care mai apoi îi spun că a dispărut

şi acesta este tatăl meu, al cărui tată a murit la Okinawa, împuşcatde un soldat japonez care trebuie că-i semăna foarte mult

şi acesta este tatăl meu, a cărui mamă a murit de tuberculozăla puţin timp după ce s-a născut, aşa că tatăl meu ar trebui să audă spirite tuşind

şi aceasta este bunica mea care a văzut, înainte de sosirea oamenilor albi,

33

trei corbi cu gâturi albe, şi aşa a ştiut că Dumnezeu avea să se schimbe)

şi poftesc vântul să intre.

Cum să scrii Marele Roman Amerindian

Toți indienii trebuie să aibă trăsături tragice nasuri, ochi și brațe tragice.Mâinile și degetele lor trebuie să fie tragice când se întind dupa mâncarea tragică.

Eroul trebuie să fie o corcitură, jumătate alb, jumătate indian, preferabildintr-o populație nomadă. Ar fi bine să plângă singur. Asta e obligatoriu.

Dacă eroul e o femeie indiană, ea e frumoasă. Trebuie să fie zveltăși îndrăgostită de un bărbat alb. Dar dacă iubește un Indian

atunci el trebuie să fie o corcitură, preferabil dintr-o populație nomadă.Dacă femeia indiană iubește un bărbat alb, atunci el trebuie să fie atât de alb

încât să putem vedea venele albastre curgându-i prin corp ca râurile.Când femeia indiană se strecoară afară din rochie, bărbatul alb își pierde răsuflarea

în fața frumuseții nemărginite a pielii ei brune. Ar trebui să fie asemănată cu natura<dealuri maronii, munți, văi fertile, iarbă proaspătă, vânt și apă limpede.

Dacă e asemănată cu apa mâloasă trebuie oricum să aibă vreun secret.Indienii au tot timpul secrete care ies la iveală încet și prudent.

Chiar și așa, secretele indienilor pot fi destăinuite dintr-o dată, ca o furtună.Bărbații indieni, desigur, sunt vijelii. Ei ar trebui să distrugă viața

oricărei femei albe care alege să-i iubească. Toate femeile albe iubescbărbați indieni. Așa se întâmplă tot timpul. Femeile albe simulează dezgustul

față de sălbaticul în blugi și tricou, dar în secret îl doresc cu ardoare.Femeile albe visează la corcitura indiană din populațiile nomade.

Bărbații indieni sunt cai, cu miros feroce și pregătiți de luptă. Când bărbatul indianse desface la pantaloni, femeia albă ar trebui să se gândească la ceva pământos.

Trebuie să existe o crimă, o sinucidere, o tentativă de viol.Ar fi bine să se consume alcool. Mașinile trebuie să fie conduse cu viteză.

Indienii trebuie să aibă halucinații. Albii pot avea aceleași halucinațiidacă sunt îndrăgostiți de indieni. Dacă o persoană albă iubește una indiană,

34

atunci persoana albă e indiană prin asociere. Albii trebuie să ținăun indian în adâncurile lor. Acești indieni dinăuntru sunt corcituri,

bineînțeles, și fac parte dintr-o populație nomadă. Dacă indianul dinăuntru e bărbat,atunci el trebuie să fie un războinic, mai ales dacă e într-un bărbat alb.

Dacă indianul dinăuntru e o femeie, atunci ea trebuie să fie o vindecătoare, mai ales dacăe într-o femeie albă. Uneori apar complicații.

Un bărbat indian poate fi ascuns într-o femeie albă. O femeie indianăpoate fi ascunsă într-un bărbat alb. În aceste cazuri rare,

fiecare e o corcitură bătându-se să afle mai multe despre propria-i civilizaţie nomadă.Trebuie să fie mântuire, desigur, și trebuie să fie iertate păcatele.

Pentru asta avem nevoie de copii. Un copil alb și un copil indian, de sexneimportant, ar trebui să-și exprime afecțiunea într-un mod nevinovat.

În Marele Roman Amerindian, când o să fie, în sfârșit, scris,toți albii vor fi indieni și toți indienii vor fi fantome.

Powwow-ul sfârşitului lumii

Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iert şi aşa o să facdupă ce o femeie indiană işi va sprijini umărul pe Marele Baraj Couleeşi il va doborî. Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iertşi aşa o să fac după ce valurile vor sparge toate barajele înșiratede-a lungul raului de la Marele Coulee incolo. Mulţi dintre voi imi spuncă trebuie să iert şi aşa o să fac după ce valurile işivor găsi drumul către gura de vărsare a raului Columbia in Pacificşi vor mări nivelul oceanului. Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iertşi aşa o să fac după ce prima picătură a valurilor va fi inghiţită de somonul ălacare aşteaptă in Pacific. Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iert şi aşa o să facdupă ce somonul ăla o să inoate impotriva cursului, prin gura de vărsare a Columbieişi după aia prin oraşele inundate, barajele sparte şi reactoarele abandonatedin Hanford. Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iert şi aşa o să facdupă ce somonul ăla va inota prin gura de vărsare a raului Spokanein Columbia, şi după aia impotriva cursului, pană cand va ajungepe un mal secret din rezervaţie, unde eu aştept singur.Mulţi dintre voi imi spun că trebuie să iert şi aşa o să fac după cesomonul ăla va s[ri in aerul nopţii, deasupra apei, va azvarliun fulger in tufişul de la picioarele mele aprinz]nd foculcare ii va chema acasă pe toţi indienii pierduţi. Mulţi dintre voi

35

imi spun că trebuie să iert şi aşa o să facdupă ce noi, indienii, ne vom strange in jurul focului, langă somonul ăla,care trebuie să ne spună trei poveşti pană la răsărit: o poveste ne va invăţacum să ne rugăm; altă poveste ne va face să radem ore in şir;a treia poveste ne va da un motiv să dansăm. Mulţi dintre voi imi spuncă trebuie să iert şi aşa o să fac, cand o să dansezcu tribul meu in powwow-ul sfarşitului lumii.

Matthew Zapruder [1967 - ]

Slujbă de vis

Absent astăzica un pahar de lapteuitat de un puşti care aieşit la joacă în ploaiainterminabilă, am cititceva despre ştiinţaurmăririi migraţieipăsărilor de-a lungulprimăverii.Se pare că,aşa cum ne spuneprofesorul Martin

36

Wikelski de la Princetoncare în fiecare noaptetimp de şase săptămîniîmpreună cu echipa sade cercetători au capturatşi au injectat sturzi cuapă cu izotopi,pentru păsări un zbor lungde primăvară e nedurerosîn comparaţie cu chinurilepe care le îndură în locurilede odihnă şi care pot secape oricine de orice energie migratoare.Am atît de multe întrebări.În primul rând tehnicaapei cu izotopi.Dacă într-o zi receo pasăre care se odihneşteo pasăre nezburătoareconsumă ca să-şi păstrezecăldura aceiaşi kilojulica-n două ore şi jumătatede tunel aerodinamic,cîţi izotopi consumăcînd tremură în palmacercetătorului.Ce se întîmplă dacă un cercetătorcu capul în nori în timpce rîde la o glumă desprepinguini le dă drumul păsărilor?În fiecare dimineaţăcercetătorii injectează o porţiemică de apă cu izotopi,în fiecare seară sîngeledă raportul, sturzii se mutămai aproape de destinaţie,cercetătorii îi urmează,în curînd vor puteasă se întoarcă la PrincetonTwin Rivers sau Hightstown,la revedere sturzilor,şi-mi trece prin minte,aici în globul meucu ninsoareînconjurat de ploaiepe Strada Apei lîngă mare,

37

că toate acele capturi zilniceau de fapt alte scopuri.Las ziarul din mînă.Sînt sigur că îi pot vedeape cei din echipă devenindsăptămînă după săptămînădin ce în ce mai tandricu sturzii pe care-i ţinîn palme şi cărora probabilau fost nevoiţi să le punăşi nume.Du-te, Jerry, în curîndvei ajunge în Canadaunde s-a născut Neil Young.

John Ashbery [1927 - ]

La ferma Nordului

Cineva undeva călătoreşte furios înspre tine,cu o viteză incredibilă, călătoreşte noapte şi ziprin viscole şi prin arşiţa deşertului,prin torente, prin strîmtori.Va şti să te găsească,să te recunoască dacă te vede,să-ţi dea ce are să-ţi dea?

Pe aici nu creşte mai nimic,şi totuşi grînarele dau pe dinafară de grîne,saci de grîne unul peste altul pe căpriori.Ape dulci curg, îngrăşînd peştii;păsările întunecă cerul. E de ajuns oare

38

că lăsăm pe prag, în fiecare noapte, farfurioara cu lapte,că ne gîndim la el uneori,uneori şi mereu, cu sentimente amestecate?

(traducere Dan Sociu)

John Berryman [1914 – 1972]

Dream Songs

1.

Mohorâtul Henry tăinuia ziua,neostoitul Henry se posomora.Îi înţeleg cauza – un efort de a duce lucrurile la capăt.Era gândul că ei au gânditcă pot s-o facă, asta-l făcea pe Henry mizerabil & departe.Însă ar fi trebuit să iasă-n faţă şi să vorbească.Lumea toată ca o amantă în lânăpărea cândva alături de Henry.Apoi a venit o ruptură.Pe urmă nimic n-a mai ieşit cum putea sau trebuia.Nu înţeleg cum Henry, despicat

39

larg ca să vadă toată lumea, a supravieţuit.Ce are acum de spus e o îndelungăuimire că lumea poate să suporte & să fie.Cândva-ntr-un sicomor eram fericitstând în vârf, şi cântam.Crunt se freacă de pământ cumplita mareşi gol ajunge orice pat.

3.

Acacia, smirnă arsă, catifea, ace înţepătoare.- Nu-s aşa de tânără, dar nici chiar aşa de bătrână,zise ţicnita şarmanta de 23.O senzaţie ultimă că eşti afară, în frig,nesărutat.(- Psihiatrul meu să-i dea limbi psihiatrului tău).Femeile se bagă în chestii.Toţi criminalii ăştia învechiţi mai devreme sau maitârziuau pus-o. Citesc ziare vechi.Gottwald & Co., ieşiţi din afaceri acum.Pieptul lat a ceh-dat. Agent dublu, Joe.Ea îşi ţine respiraţia ca o focăşi e mai albă & mai catifelată.Rilke era un abject.Admit că tristeţile & muzica& titlurile lui fermecau prea-decepţionateledomniţe.Un prag mai rău decât cercurileunde cei scârnavi stau & pândesc,ăsta al lui Rilke. După cum ziceam –,

4.

Umplându-şi compactul & deliciosul corpcu papricaş de pui, mi-a aruncat ocheadede două ori.Leşinând de interes, mi s-a făcut foame la locşi numai detaliul că bărbatul ei & alţi patrum-a oprit să sar pe easau să-i cad la picioruşe şi să urlu:„Eşti cea mai trăsnet pe care după ani de noapteochii năuciţi ai lui Henryau contemplat-o, Strălucire”. M-am întors la(disperând) spumoni. – Domnul Ciolan: îi plină,lumea, de fete care mâncă.

40

- Păr închis, trăsături latine, bijuterii de ochilăsaţi în jos... Haplea de lângă ea se îmbuibă. Pe ceminunişede ea, acolo?Restaurantul zumzăie. Ea ar putea la fel de bine săfie pe Marte.Unde s-a stricat totul? Trebuie să fie o legeîmpotriva lui Henry.- Domnul Ciolan: este.

22.Din 1826

Sunt omuleţul care fumează & fumează.Sunt fata care nu că ştie mai bine însă.Sunt regele piscinei.Sunt aşa de deştept că mi s-a cusut gura.Sunt un oficial de la guvern & un păcălici blestemat.Sunt o doamnă care acceptă glumele.Sunt duşmanul minţii.Sunt dealerul auto şi vă iubesc.Sunt un cancer adolescentin, cu un plan.Sunt omul fără memorie.Sunt femeia puternică precum o grădină zoologică.Sunt doi ochi înşurubaţi în televizorul meu orb –E patru iulie.Adună-te: în timp ce muribundul,uitat de tine, creatorul, care ierţi,gâfâie: „Thomas Jefferson încă trăieşte”în zadar, în zadar, în zadar.Sunt Henry Pisicuţa! Mustăţile mele zboară.

41

Sylvia Plath [1932 – 1963]

Lady Lazarus

am comis-o din noula fiecare zece anio scot la capăt ----

un soi de miracol ambulant, pielea meastrălucitoare precum un abajur nazist,piciorul drept

un prespapier,fața mea inexpresivă,rufărie evreiască mișto.

decojeşte-mi șervetul

42

dușmanul meu.oare îngrozesc?----

nasul, orbitele ochilor, setul complet de dinți?respirația urâtăva dispărea într-o zi.

curând, curând carneacavitatea mâncată a gropii se va simțica acasă peste mine

iar eu o femeie zâmbitoare.am doar 30.și precum pisica va trebui să mor de nouă ori.

ăsta-i Numărul Trei.ce gunoisă distrugi fiecare deceniu.

un milion de filamente.mulțimea scuipătoare-de-semințese calcă în picioare pentru a le putea vedea

cum mă dezvelesc mână și picior----marele stripteasedomnilor, doamnelor

acestea sunt mâinile melegenunchii mei.pot fi piele și os,

oricum, sunt aceeași femeie, identică.prima oară s-a întâmplat când aveam zece ani.a fost un accident.

a doua oară am vrut eusă dureze până dincolo și să nu mă mai întorc.mă răsuceam în mine

precum o scoică de mare.au trebuit să mă tot strigeşi să-mi dea viermii la o parte asemeni unor perle lipicioase.

a murieste o artă, precum oricare artă.o fac excepțional de bine.

43

o fac să se simtă ca iadul.o fac să pară real.poți spune presupun că am o chemare.

suficient de ușor să o faci într-o cămară.suficient de ușor să o faci și să rămâi acolo țeapăn.este teatrala

revenire în plină ziîn același loc, aceeași față, acelașistrigăt grobian amuzat.

“e un miracol!”asta mă dă pe spate.există un preţ

a te holba la cicatricile mele, există un preţpentru a-mi asculta inima----funcționează cu adevărat.

și există un preţ, un preţ ridicatpentru un cuvânt sau o atingeresau o picătură de sânge

sau pentru un fir de păr ori din hainele meleașa, așa, Herr Doktor.așa, Herr Inamic.

sunt opera voastră, sunt bunul vostru de preț,aurul pur scumpete

ce se topește cu un strigăt.mă rotesc și ard.să nu consideri că-ți nesocotesc profunda preocupare.

cenușă, cenușă----tu scormoneşti și frămânţi.carne, os, nimic nu-i acolo----

un calup de săpun,un inel de logodnă,o plombă de aur.

Herr Dumnezeu, Herr Lucifer

44

păzește-tepăzește-te

ieșind din cenușămă înalț cu părul meu roșuși înghit bărbații ca aerul.

Robert Creeley [1926 – 2005]

I Know a Man

As I sd to myfriend, because I amalways talking, – John, I

sd, which was not hisname, the darkness surroundsus, what

can we do againstit, or else, shall we &why not, buy a goddamn big car

drive, he sd, for

45

christ’s sake, lookout where yr going.

Aidan Murphy [1952 - ]

Sânge accidental

Noaptea trecutăam venit acasăpătat de sânge.În timp ce alergamspre ultimul tramvaiam căzutpe partea dreaptă,degete, monturișoldul și cotul julit;nimic grav.

Am făcut baie.Am stat la înmuiat

46

în căldura lichidăjumătate de oră.Ce sentiment plăcutdupă o noapte lungăîn oraș, să mă ocupde îndepărtareanevinovatului,indecentuluiaccidentalului sânge.Ce minunatsă nu mă trezescîn dimineața asta cuochiul umflatsau nasul rupt.

Cercuri

Urmărit de doze de beremă trezesc pe un pat de spumăcu un genunchi înțepenit;gura mea a mestecatKleenex toată noaptea.

Ea intră ca o vijelie,trage perdelele,oftează, scoate fum pe nărila vederea feței nerase,ochilor congestionați.

Niciodată nu întreabă cum mă simt –prea târziu pentru prostii din astea.Planurile ei sunt mai elevate decâtcăpșorul meu mahmur șiregatul lui de puf.

Încerc să-i explic teoria meadespre cerc (mereu în aceeași zi,cât de statornic sunt).Dar iarăși bolborosesc ,fut contextul.

Drăgălășenia ei doare.Sar înapoi speriatîn partea de nord a orașuluiunde tonomatul îi dă pinteni:

47

Dă-mi zile una câte una dragă Doamne.

Obiceiurile vinovăției

Îți adună zilele de școală în abator.Îți arde plămânii cu fum nedorit.așa cum îți saltă pleoapele noaptea târziute înlănțuie de cele mai deprimante suneteale vântului, ploii și caselor părăsite.

Se răsfață pe lângă tinecu limba îți caută urechea, îți șopteștecumva,dacă nu erai atât de prost, întâi de toate,n-aș mai fi aici; apoi, gâlgâindo droaie de unghii ezită la marginea patuluicu ochi galbeni de nesomn și vene cu insecticid.

Înaintea celor mai strălucite poante ale taletrăncăne, izbucnește într-o batjocură neobrăzată,rupând valvele de aer ale resurselor tale,întregind ruina încrederii tale.

Dar e atât de fain să-i mergi cuiva drept la…

cu pipa și papucii de casă și pernele salefavoriteacordând permisiunea de a boci indulgentîn timp ce aluziile sale produc o durere delicioasă.

(traducere Andrei Doșa)

48

James Tate [1943 - ]

Niciodată la fel

Că tot vorbeam de apusuri,

cel de as-noapte a fost şocant.Adică, apusurile n-ar trebui să te înspăimînte, nu?

Păi, ăsta a fost groaznic.

Sigur, a fost frumos, dar mult prea frumos.

Nu era natural.

Un climax după altul şi apoi încă unul

pînă cînd ţi s-au înmuiat genunchii şi nu mai puteai respira.

49

Culorile nu erau clar din lumea asta,

piersici picurînd opiu,

un pandemoniu de mandarine,

un infern de irişi,

smaralde de pe Pluto,

toate învîrtindu-se şi agitîndu-se,

ca şi cum s-ar fi jucat cu noi,

ca şi cum noi nu eram nimic,

de parcă vieţile noastre

ar fi fost doar o pregătire pentru aşa ceva,

ceva pentru care nimic nu ne-ar fi putut pregăti şi pentru care eram atît de puţin pregătiţi.

Amarnic ne-a înjunghiat acea bătaie de joc.

Şi cînd totul s-a terminat am scîncit şi am plîns şi am urlat.

Apoi luminile străzilor s-au aprins ca de obicei

şi ne-am uitat unii în ochii altora –

peşteri străvechi cu ape încremenite

şi acei peştişori transparenţi

care n-au văzut niciodată o rază de lumină.

şi calmul care a revenit în noi

nici măcar nu era al nostru.

(traducere Dan Sociu)

50

David Berman [1967 - ]

Care-i faza cu oamenii tăcuţi

Tulsa

O femeie, Tina, bea gin în asfinţit

în spatele unor draperii ce înrămează

cîmpia cu iarbă uscată şi dealurile cu mandarini

ale ţinutului ei natal. O poliţă de asigurare

e prinsă de calculator.

51

Draperiile sînt purpurii.

Bărbatul cu care vrea să se mărite e-un tip rezervat

ca un iaz întunecat de preerie. Pictează furtuni radio

în pivniţă, lîngă un glob al planetei Marte,

şi are părul şi pantofii ca sîngele de bivol.

Firma lui administrează cimitirul local.

Printre aleile egale, mormintele sînt împrăştiate

ca nişte bucăţi dintr-o piatră uriaşă, explodată.

În fiecare an, copacii din jur se umplu de grauri,

graurii par conduşi din umbră de o Carte a Morţii.

Iar ea, o manichiuristă îndrăgostită de intimitatea

muncii sale, ţine oamenii de mînă pentru bani.

Cizelează extremităţile petroliştilor şi ale bancherilor.

Însă bărbatul ăsta, tipul cu care-ar vrea

să se mărite,-i ciudat. Şi ea se întreabă, Care-i faza cu oamenii

tăcuţi, ne pot citi gîndurile? Şi chiar atunci un gîndac

aterizează pe una dintre draperii.

Draperia purpurie din dreapta.

Stînga mea, dreapta ei.

52

Tracy K. Smith [1972 - ]

S.F

Nu vor mai fi limite, numai curbe.Linii clare arătând doar înainte.

Istoria, cu a ei coloană vertebrală rigidă & paginileÎndoite, va fi înlocuită cu o nuanţă

Aşa cum dinozaurii au făcut locColinelor şi colinelor de gheaţă.

Femeile vor fi încă femei, darDistincţia va fi golită de sens. Sexul,

Supravieţuind tuturor ameninţărilor, va mai satisface

53

Doar mintea, adică acolo unde va şi exista.

Pentru a protesta, vom dansa pentru noi înşineÎnaintea unor oglinzi prevăzute cu suporturi pentru lămpi aurii

Cel mai bătrân dintre noi va recunoaşte acea strălucire---Însă cuvântul soare va îndeplini o altă funcţie

Aceea de dispozitiv Standard de Neutralizare a UraniuluiPe care îl poţi găsi în gospodării şi maternităţi

Şi da, vom trăi pentru a fi mult mai bătrâni, mulţumităConsensului popular. Imponderabili, eliberaţi,

La eoni distanţă de chiar luna noastră, vom fi purtaţiÎn negurile spaţiului, care va fi, odată

Şi pentru totdeauna, comprehensibil şi sigur.

Morten Søndergaard [1964 - ]

* * *

Din ce în ce mai mulţi danezi au de lucruDin ce în ce mai mulţi danezi ajung milionariDin ce în ce mai mulţi danezi fac copii marcaţi la naştere cu drapelul naţionalDin ce în ce mai mulţi danezi îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu mediulDin ce în ce mai mulţi danezi au un sentiment de inadecvareDin ce în ce mai mulţi danezi merg cu maşina să viziteze VienaDin ce în ce mai mulţi danezi scot pe gură zgomote ciudateDin ce în ce mai mulţi danezi mănâncă şi miezul măruluiDin ce în ce mai mulţi danezi se sinucidDin ce în ce mai mulţi danezi se caută pe googleDin ce în ce mai mulţi danezi se nasc stângaciDin ce în ce mai mulţi danezi merg la recitaluri de poezie

54

Din ce în ce mai mulţi danezi suferă de depresie şi se opresc în mijlocul traficului fără să-şi dea seama unde se aflăDin ce în ce mai mulţi danezi vorbesc germanaDin ce în ce mai mulţi danezi joacă pokerDin ce în ce mai mulţi danezi nu se mai simt daneziDin ce în ce mai mulţi danezi merg să-şi îngrijească dinţii la sud de graniţăDin ce în ce mai mulţi danezi ling oglinzile din toaletele publiceDin ce în ce mai mulţi danezi se consideră fericiţiDin ce în ce mai mulţi danezi conduc noaptea până ajung la ţară şi fac experimente pe ochii vacilorDin ce în ce mai mulţi danezi se mişcă cu o încetineală extremă când sunt singuri

(traducere de Claudiu Komartin)

Federico García Lorca [1898 – 1936]

Nocturno de Brooklyn Bridge

Nu doarme nimeni în cer. Nimeni, nimeni.Nu doarme nimeni.Creaturile nopţii adulmecă şi-şi dau târcoale cabanelor.Vin iguanele vii să muşte oamenii care nu vor să visezeŞi cel care fuge cu inima frântă va întâlni pe la colţuriIncredibilul crocodil şi tăcut, sub protestul tandru al stelelor.

Nu doarme nimeni prin lume. Nimeni nimeni.Nu doarme nimeni.E un mort în cimitirul de cel mai departeDe trei ani se vaietăCă e sec peisajul genunchilor.

55

Şi copilul pe care l-au înmormântat azi dimineaţă atâta a plânsc-a fost nevoie să cheme câinii ca să-l facă să tacă.

Nu e vis viaţa. Alarmă, alarmă, alarmă.Cădem pe scări ca să mâncăm pământul umedsau urcăm pe firul zăpezii însoţiţi de corul daliilor moarte.Dar nu e nici uitare, nici vis:carne vie. Săruturi leagă gurileîntr-o încrengătură de vene recente.şi pe cel care-l doare durerea-l va durea fără fineşi pe cel ce se teme moartea-l va duce pe umeri.

Într-o zi,caii vor trăi în taverneşi furnicile mânioasevor ataca cerul galben refugiat în ochii bovinelor.

În altă zivom vedea resurecţia disecaţilor fluturi.şi chiar mergând printr-un peisaj de bureţi gri şi bărci mutevom vedea strălucirea inelului nostru şi rozele ţâşnindu-ne din limbă.Alarmă, alarmă, alarmă.Pe cei care încă păzesc urmele de animal şi furtunăpe-acel băiat mort care plânge pentru că nu ştie de invenţia poduluisau pe-acel mort care nu mai are decât capul şi-un singur pantoftrebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şerpii, iguanele,unde-aşteaptă dantura ursuluiunde-aşteaptă mâna mumificată-a copiluluiunde părul de pe blana cămilei se ridică în frisoane albastre

Nu doarme nimeni în cer. Nimeni, nimeni.Dar dacă cineva închide ochii,Biciuţi-l, fiii mei, biciuiţi-l!Să fie o panoramă de ochi deschişi,amare răni aprinse.Nu doarme nimeni prin lume. Nimeni nimeni.Am mai spus-o.Nu doarme nimeni.Dar dacă cineva are noaptea exces de muşchi pe la tâmple,deschideţi trapele să vadă sub lunăpaharele false, veninul şi ţestele teatrelor.

56

Ofelia Hunt

Micuţii roboţi

din aviontotul teribil de frumos & întunecattotul doare mizeria întunecatăMizeria-mi întunecată d-aiciŞiAm un creier & am un trupSunt un lucruPrintre lucruriÎn aeronavă peste Portland

Fiecare persoană micuţă este un roboţelÎntr-o maşină micuţă cu un plan mărunt

57

Şi fiecare roboţel este o mică moleculă Umflându-se-n plămânii meiŞi plămânii mei sunt minusculi şi strâmţi pentru eiAşa că îmbrăţişez fiecare roboţel în parte pentru că fiecare robot o vreme va muriŞi mai sunt rea şi sunt criminalăŞiTot ceea ce ei spun la televizorProbabil este adevăratAşa că distrug cu furie o mulţime de obiectePentru că obiectele urlă doar la modul tragicPrecum acel lucru pe care îl credeai foarte bunPână s-a ruptŞi te-a întristat teribil pentru totdeauna

Rumi [1207 – 1273]

Toată ziua mă frămînt și tacși seara o spun.

De unde vinși ce ar trebui să fac?

N-am nici o idee.

Sufletul meu e de altundeva,sînt sigur,și am de gînd să ajung acolo.

Această bețiea început în altă tavernă.

58

Cînd o să mă întorc acoloo să mă trezesc.

Între timp, sunt ca o pasăreadusă de pe un alt continentașteptînd într-o colivie.

O să vină și ziua cînd o să zbordar cine e acum în urechea mea,cine e cel ce îmi aude vocea?

Cine spune vorbe cu gura mea?

Cine privește cu ochii mei?

Ce e sufletul?

Trebuie să mă întreb.

Dacă aș putea sorbio picătură de răspunsaș scăpa din această pușcărie pentru bețivi.

N-am venit aici pentru că am vrutși nu pot pleca pentru că vreau.

Cine m-a adus aicisă mă ducă acasă.

Aceste versuri,

niciodată nu știuce o să spun.

Nu le plănuiesc.

În rest,sînt foarte tăcut,abia vorbesc.

59

I go to spend/ money, because it is Sunday, it is fall, it is football. (Brian McGackin)

Acest lucru ce are un cod şi nu un sâmbure/ A statornicit cunoştinţa acolo unde-ar fi putut fi/ Iubirea... (Ezra Pound).

Totul bine ras,/ pizdă sau inimă?ce mai contează, când amândouă miros a viaţă,/ când amândouă sângerează şi le apucă amorul. (Luna Miguel)

in the beginning, no one was around. no one made my bed and no one left any told and no one taught me how to swim or how to get back to sleep... (Zachary Schomburg)

between us/ was a bed and a table and things/ in a hotel—you know,/ things that are anonymous/ and belong to no one./ like a sea or a life. [alex dimitrov]

all I want to do is look good and write poems [ariana reines]

60