Home >Documents >PLANETA MAIMUŢELOR COLECŢIA MERIDIANE Pe coperta ... · PDF file PLANETA MAIMUŢELOR...

PLANETA MAIMUŢELOR COLECŢIA MERIDIANE Pe coperta ... · PDF file PLANETA MAIMUŢELOR...

Date post:23-Jan-2021
Category:
View:3 times
Download:0 times
Share this document with a friend
Transcript:
  • PLANETA MAIMUŢELOR

    COLECŢIA MERIDIANE

    Pe coperta exterioara un cadru din film Pierre Boulle Planeta maimuţelor

    În româneşte de MANOLE FRIEDMAN

    Pietre Boulle LA PLANETE DES SINGES © 1963 by Rene Julliard

    Nuvelele au fost selectate din volumele- CONTES DE L'ABSURDE © l952 by Rene

    Julliard

    HISTOIRES CHARITABLES © l965 by Rene Julliard

    Toate drepturile asupra acestei versiuni sunt rezervate Editurii UNIVERS

    Editura UNIVERS Bucureşti — l97l

  • Partea întâi

    Jinn şi Phyllis petreceau vacanţe minunate în cosmos, cât mai departe de aştrii

    locuiţi.

    În epoca aceea călătoriile interplanetare erau cum nu se .poate mai obişnuite iar

    zborurile inter-siderale nu constituiau de loc o excepţie. Rachetele îi duceau pe turişti

    spre peisajele feerice de pe Sirius iar pe financiari spre faimoasele Burse de pe Arcturus

    şi Aldebaran. Dar Jinn şi Phyllis, doi tineri bogaţi şi cu mult timp liber, se remarcau în

    cosmos prin originalitate si printr-un dram de poezie. Străbăteau universul numai de

    plăcere — într-o navă cu pânze.

    Vasul lor era alcătuit dintr-un fel de sfera al cărei înveliş — pânza — excepţional

    de subţire şi uşor, se deplasa în spaţiu împins de presiunea radiaţiilor luminoase. Un

    astfel de vehicul, când e lăsat în voie în apropierea vreunei stele (şi totuşi destul de

    departe de ea, ca forţa de gravitaţie să nu fie prea mare), o ia întotdeauna în linie dreaptă

    în direcţia opusă acestei stele; întrucât sistemul stelar din care făceau parte Jinn şi

    Phyllis avea trei sori, relativ nu prea îndepărtaţi unul de altul, ambarcaţiunea lor primea

    valuri de lumina din trei direcţii diferite. Jinn născocise atunci un procedeu extrem de

    ingenios pentru a-şi cârmui nava. Căptuşise pânza pe dinăuntru cu un şir de storuri

    negre pe oare le putea coborî sau ridica după voie, modificând astfel capacitatea de re-

    flexie a unor secţiuni şi, o dată cu ea, rezultanta presiunilor luminoase.

    Pe lângă aceasta, învelişul elastic se putea dilata sau contracta la o simplă

    comandă a navigatorului. Astfel, de pildă, când Jinn voia să accelereze viteza navei,

    sporea la maximum diametrul sferei. Aceasta recepta atunci suflul radiaţiilor pe o

    suprafaţă enormă şi vasul se năpustea în spaţiu cu o viteză nebună care-i dădea ameţeli

    prietenei lui, Phyllis; ameţeli care-l cuprindeau apoi şi pe el şi-i aruncau, pătimaşi, unul

    în braţele celuilalt, cu privirea pierdută în depărtări, spre tainicele abisuri unde-i

    împingea goana navei. Când, dimpotrivă, voiau să încetineze viteza, Jinn apăsa pe un

    buton. Pânza îşi micşora într-atât volumul încât se reducea la o sferă în care tocmai bine

    puteau încăpea amândoi, strânşi unul în altul. Acţiunea luminii devenea neglijabilă şi

    balonul acesta minuscul, deplasându-se numai în virtutea inerţiei, părea imobil, ca

    suspendat în vid de un fir invizibil. Cei doi tineri petreceau atunci ore întregi, leneşe şi

    îmbătătoare, în acest univers redus, clădit pe măsura lor, numai pentru ei, şi pe care Jinn

    îl compara cu un velier în pană iar Phyllis — cu băşica de aer a păianjenului de apă.

    Jinn cunoştea şi multe alte şiretlicuri socotite o culme a măiestriei de către corăbierii

    cosmici. Astfel, de pildă, ştia să folosească umbra planetelor şi a unor sateliţi pentru a

    executa o voltă, îşi împărtăşea cunoştinţele iubitei sale, Phyllis, care devenise aproape

    tot atât de iscusită şi adeseori chiar mai temerară decât el. Când se afla ea la drena, o lua

    uneori razna, străbătând distanţe uriaşe care îi duceau până la hotarele sistemului lor

    stelar, nesocotind de pildă vreo furtună magnetică ce începea să perturbe undele

    luminoase; şi să le zguduie luntrea ca o coajă de nucă. în vreo două sau trei rânduri,

    Jinn, trezit brusc din somn de vijelie, se făcuse foc şi pară înainte de a-i putea smulge

    cârma din mână şi a pune fără întârziere în funcţiune, pentru a se întoarce cât mai

    repede la liman, racheta auxiliară pe care n-o foloseau — era o chestiune de onoare

    pentru ei — decât în cazuri de mare primejdie.

    În ziua aceea, Jinn şi Phyllis erau întinşi unul lângă altul şi n-aveau altă grijă decât

    să se bucure din plin de vacanţă, bronzându-se la razele celor trei sori ai sistemului lor

    stelar. Jinn stătea cu ochii închişi şi nu se gândea decât la dragostea lui pentru Phyllis.

    Culcată pe-o parte, Phyllis contempla imensitatea universului, hipnotizată, aşa cum i se

    întâmpla deseori, de senzaţia cosmică a neantului.

  • Deodată se trezi din visarea ei, încruntă sprâncenele şi se ridică în capul oaselor.

    O stranie fulgerare străbătuse neantul. Phyllis aşteptă câteva secunde şi zări o nouă

    sclipitură, ca o rază reflectată de un obiect strălucitor. Simţul cosmosului, pe care-l

    căpătase în cursul croazierelor, n-o putea înşela. De altfel Jinn, căreia Phyllis îi atrăsese

    atenţia, fu şi el de aceeaşi părere şi era de neconceput ca el să greşească în această pri-

    vinţă : un corp scânteind în lumină plutea în spaţiu, la o distanţă pe care n-o puteau încă

    preciza. Jinn îşi luă binoclul şi-l îndreptă asupra acelui obiect misterios în timp ce

    Phyllis se rezema de umărul lui.

    — E un obiect de mici dimensiuni, spuse el. Parcă ar fi ceva din sticlă... Dar lasă-

    mă să privesc... Se apropie, înaintează mai repede decât noi. S-ar părea...

    Chipul lui căpătă o înfăţişare gravă. Lăsă în jos .binoclul pe care Phyllis îl înşfacă

    de îndată.

    — E chiar o sticlă, draga mea.

    — O sticlă !

    Privi şi ea prin binoclu.

    — Da, da... ai dreptate... e o sticlă. O văd foarte clar. E deschisă la culoare. E

    astupata; văd şi ceara din jurul dopului. E ceva alb înăuntru... nişte hârtie, vreun

    manuscris probabil. Oh, Jinn, trebuie s-o prindem !

    Jinn era întru totul de aceeaşi părere. De altfel şi «începuse manevre iscusite

    pentru a se plasa pe traiectoria straniului obiect. Izbuti foarte repede şi micşoră viteza

    sferei astfel încât acesta să-i ajungă din urmă. Între timp Phyllis îşi îmbrăcă scafandrul

    şi ieşi din globul de pânză printr-o dublă trapă. Acolo, ţinându-se cu o mână de o

    frânghie şi fluturând cu cealaltă un minciog cu coadă lungă, se pregăti să pescuiască

    sticla.

    Mai avuseseră prilejul să întâlnească în spaţiu corpuri stranii pe care le prinseseră

    cu ajutorul minciogului. Navigând domol sau rămânând chiar uneori cu totul nemişcaţi,

    avuseseră unele surprize şi făcuseră descoperiri inaccesibile celor ce călătoresc cu

    racheta. Astfel, Phyllis reuşise să culeagă în plasă rămăşiţe ale_ unor planete

    pulverizate, fragmente de meteoriţi veniţi din adâncurile universului sau bucăţi de ^

    sateliţi lansaţi încă la începuturile epocii cuceririi cosmosului. Era foarte mândră de

    colecţia ei; dar niciodată nu mai întâlniseră o sticlă — şi încă o sticlă conţinând un

    manuscris — căci _în privinţa asta nu mai avea acum nici o îndoială, întreaga-i fiinţă

    tremura de nerăbdare în timp ce se agita ca un păianjen la capătul unui fir, strigând în

    microfon tovarăşului ei:

    — Mai încet, Jinn... Nu, nu, ceva mai repede căci altminteri ne-o ia înainte; la

    babord... la tribord... dă-i drumul... Gata, am prins-o !

    Scoase un strigăt de victorie şi se întoarse feti cabină cu prada.

    Era o sticlă mare cu gâtul bine sigilat. Se putea distinge înăuntru un sul de hârtie.

    — Hai, Tinn, sparge-o repede — exclama Phyllis, tropăind din picioare de

    nerăbdare.

    Jinn, mai calm, smulgea tacticos bucăţile de ceară. Dar după ce reuşi să destupe

    sticla îşi dădu seama că sulul de hârtie n-avea cum să iasă de acolo. Neavând încotro

    cedă rugăminţilor iubitei sale şi sparse sticla cu o lovitură de ciocan. Sulul se desfăşură

    de la sine. Era alcătuit din numeroase file foarte subţiri, acoperite de un scris mărunt.

    Textul era scris în limbajul Pământului, pe care Jinn îl cunoştea foarte bine căci îşi

    făcuse o parte din studii pe această planetă. O vagă nelinişte fi oprea totuşi să înceapă

    lectura unui document ce nimerise în mâinile sale într-un chip atât de ciudat. Starea de

    surescitare în care se afla Phyllis îl hotărî. Ea nu înţelegea bine limbajul Pământului şi

    avea nevoie de ajutorul lui.

    — Hai, Jinn, te rog !

  • Micşora volumul sferei astfel încât să poată pluti lin în spaţiu, se încredinţa că nici

    un obstacol nu se află în faţa lor, apoi se întinse alături de iubita lui şi începu să citească

    manuscrisul.

    II

    Încredinţez acest manuscris spaţiului, nu în speranţa de a căpăta vreun ajutor, ci

    pentru a contribui, poate, la preîntâmpinarea cumplitului flagel ce ameninţă rasa umană,

Click here to load reader

Reader Image
Embed Size (px)
Recommended