Nu doar un om în mulţime

„Poezia o ştie aproape oricine, nu este numai un artefact, ea esteşi un miracol. Sensul pentru noi, poeţii, nu se autoinstituie, el survine,

ca şi cum ar fi trimis. Poezia este heraldul care uneşte nivelurideosebite ale realului, iar metafora, de fapt, simbolul, este efectul de

tăcere, urma lăsată de îngerul care ni s-a arătat o clipă şi care tocmai adispărut(…). Poezia pe care am încercat să o scriu, se reclamă nu

numai de la cutare ori post modernă, ci şi de la un anumit neo-platonism de adâncime, structural, care a informat nu doar expresia

cultă a spaţiului cultural românesc ci şi în primul rând, spiritulpopular”( „Ochii tăcerii”, Cezar Baltag)

Cezar Baltag nu este un om care se pierde în mulţime.În urmă cu 73 de ani (26 iulie 1939) vedea lumina zilei pe meleagurilerepublicii moldoveneşti, la Mălineşti. După studiile liceale la Piteşti aurmat, începând din 1955, cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţiidin Bucureşti (secţia critică şi istorie literară) pe care a absolvit-o în 1960prin “Volumul comuna de aur” odată cu Nichita Stănescu şi Ilie Constantin,în colecţia de poezie ce avea să capete o faimă deosebită.

Iată în ordine cronologică cărţile de poezie care au mai fost publicatede regretatul poet care a trecut la cele veşnice înainte de a împlini 58 de ani(27 mai 1997):”Vis planetar” (1964), „Răsfrângeri” (1966), „Monada”(1968), „Odihnă în Ţipăt” (1969),”Şah orb” (1971).Acestora li se adaugă şivolume de eseuri „Eseuri” (1992) şi „Paradoxul semnelor” (1996).

Într-o bună seară de luni 23 aprilie 1973, Cezar Baltag l-a întâlnit peMircea Eliade în Chicago, fiind sigur că din acel moment şi-a găsit cuadevărat „maestrul spiritual”. Aşa se face că a tradus din opera acestuiafascinantă „Istoria credinţelor şi ideilor religioase”, „Dicţionarul religiilor”dar şi „Nostalgia originilor”.

Cezar Baltag a primit de patru ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1966,1973, 1985,1995), Premiul Academiei Române (1981) şi Premiul Naţional„Mihai Eminescu” decernat în 1993 la Botoşani pentru întreaga operăpoetică. Reprezentativă pentru întreaga sa creaţie rămâne antologia de autorpublicată doar cu un an înainte de a se stinge din viaţă, la Editura„Minerva” şi intitulată „Ochii tăcerii”.

Cezar Baltag rămane un eseist şi tâlmăcitor modern, strălucit militantîmpotriva stalinismului cultural, împotriva proletcultismului, unul dintre ceimai valoroşi reprezentanţi ai generaţiei resurecţiei şi a paradoxismului, unvaloros poet român.

Plajă pustie

Dincolo de leagăn, dincolo de lespede,tu, care erai întotdeauna

crainicul blondla bătaia de trestii:

a venit oarba încet, ţi-a frânt sub paşii eiscutul şi suliţa

cu necruţarea zaruluirostogolindu-se in mare

zuruind pe o punte de tunetîn plin amurg.

Mai înoţi şi acum?Ţi s-a lipit desigur o frunză

udă, semn de tăcere, acolo unde aveai o pată albă, din naştere

Aici labirintul se închide.Ar trebui un prag suspendat

dincolo de caresă fie cerul albastru

deasupra mării

Oare există o insulă? Oare mai sunt albatroşi?

Toate valurile s-au reîntors în mare.Toţi înotătorii au atins panglica albă

Şi s-au făcut nevăzuţi

Fratele meu, valul meu întristat, zarul meuUnde esti acum, cine eşti?

“Deşi îndepărtează cu o grimasă de aristocratic distreţ orice tentativăde indiscretă manifestare- irupţia zonelor tulburi ale imaginaţiei în carepercepe o umilitoare, o insuportabilă absenţă, un degradant somn alconştiinţei- poezia lui Cezar Baltag, traversată de un flux subteran şi deemanaţii filtrate ale interiorităţii, aplică pe fiecare cuvânt al său un sigiliuenergic şi de neconfundat. Cuvintele sunt în poezia sa delegaţii auguste, şisevera lor înlănţuire, subtilă şi fluentă decantare dictată parcă de ofatalitate, nu constituie un atribut formal, ci stricta expresie a marilorconvulsiuni lăuntricem a marilor exasperări ale fiinţei, atât de intense încâtrefuză cu înalt dezgust exteriorizarea dezordonată şi aproximativă; Este osete chinuitoare de adevăruri ultime si de ideale esenţe (…)” ( Eugen Simion)

Poezia Plajă pustie a fost publicată in volumul Unicorn în oglindă (Editura Eminescu,1975), şi reflectă viziunea siderală, în care intră meditaţiaasupra rosturilor fiinţei şi asupra timpului.

Plaja este un simbol al deschiderii către orizontul nelimitat, al căutăriispiritului uman care în prezent se luptă cu o umbră lăuntrică accentuată de ointensă singurătate.

Poezia ar putea fi interpretată ca un ritual de iniţiere a nounăscutului in tainele vieţii. Ritual evidenţiat de mai multe simboluri şimotive literare: leagănul este un simbol al sursei, al locului de unde tedezvolţi, dar poate fi văzut şi ca simbol al moştenirii umanităţii, a ceea ce setransmite de la o generaţie la alta. Oarba poate fi moartea care încearcă săfrângă drumul ascendent al tânărului ,” a venit oarba încet, ţi-a frânt subpaşii ei/ scutul şi suliţa/ cu necruţarea zarului/ rostogolindu-se in mare/zuruind pe o punte de tunet/ în plin amurg”. Amurgul este simbolul intrăriiîn moarte, iar zarul este simbolul destinului care pare să acţionezeimprevizibil si iraţional.

“Mai înoţi şi acum?” Întrebarea retorică a eului liric arată teama luipentru zborul frânt al tânărului său erou, dar această teamă este diminuatăde invulnerabilitatea tânărului datorită petei albe din naştere care a fostacoperită cu o frunză : “Ţi s-a lipit desigur o frunză/ udă, semn detăcere,acolo unde/ aveai o pată albă, din naştere”, întâmplare întâlnită şi în“Cântecul Nibelungilor”, în care eroul Siegfried pentru a fi invulnerabil face

baie în sângele balaurului, însă pe spate i se lipeşte o frunză, devenindsingurul loc unde putea fi ucis, precum şi întâmplarea din “ Călcâiul luiAhile.”

“Aici labirintul se închide”, labirintul este simbolul vieţii, pe care oricefiinţă îl parcurge pe întreg decursul ei.

“Oare există o insulă? Oare mai sunt albatroşi?” Insula este scopulcăutării , al descoperirii unui spaţiu virgin neatins pe care fiecare erou areşansa să îl reinventeze, să-l civilizeze după propria viziune. Aceastăîntrebare a eului ne face să descoperim dorinţa acestuia pentru tânărul său,de a trăi intr-o lume departe de urâţenia pe care i-o croiesc alţii, de a duce oviaţă liniştită care să-i lumineze spaţiul lăuntric.

În final poetul se întreabă dacă tânarul său a avut parte de toateacestea, unde l-au dus paşii şi ce fel de om reflectă sufletul său:” Fratelemeu valul meu întristat, zarul meu/unde esti acum, cine eşti?”

În opinia mea, această poezie ne poartă pe urmele vieţii, a obstacolelorşi dorinţelor pe care le vom întâlni pe parcursul ei.

Bibliografie: Informaţiile referitoare la poet au fost luate de pe Wikipedia; O parte din imagini aparţin fotografilor Neil Craver, Matt

Wisniewski, iar celelalte au fost găsite pe Google Images; In realizarea comentariului m-am ajutat de cărţi referitoare la

simboluri şi motive literare.

Realizator: Cîrţală Bianca.