+ All Categories
Home > Documents > Pictura germana

Pictura germana

Date post: 30-May-2015
Category:
Upload: postica-andrei
View: 1,004 times
Download: 14 times
Share this document with a friend
24
PINACOTECA BRUKENTHAL PICTURA GERMANĂ ŞI AUSTRIACĂ 2004 MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL
Transcript
Page 1: Pictura germana

P I N A C O T E C A B R U K E N T H A LP I C T U R A G E R M A N Ă Ş I

A U S T R I A C Ă

2 0 0 4

M U Z E U L N A Ţ I O N A L B R U K E N T H A L

Page 2: Pictura germana

Pe copertă: Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533) Maria cu Isus si Sfântul Ioan Botezatorul copii

Page 3: Pictura germana

M U Z E U L N A Ţ I O N A L B R U K E N T H A L

P I N A C O T E C A B R U K E N T H A LP I C T U R A G E R M A N Ă Ş I

A U S T R I A C Ă

2 0 0 4

Page 4: Pictura germana
Page 5: Pictura germana

PICTURA GERMANĂ ŞI AUSTRIACĂ

Colecţia de pictură germană şi austriacă cuprinde circa 500 de tablouri, ind cea mai bogată dintre colecţiile de artă europeană păstrate la Muzeul Brukenthal. Prin bogăţie şi diversitate, lucrările ilustrează toate stilurile şi genurile practicate de pictorii acestei şcoli, din secolul XV şi până la sfârşitul celui de al XVIII-lea, adică începând cu Goticul, continuând cu pictura Renaşterii şi Manierismului, apoi cea a Barocului, Rococoului şi Clasicismului inaugurat de Nicolas Poussin şi Claude Lorrain, până la peisagistica Romantismului timpuriu. Cum baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803), important personaj politic iluminist şi om de cultură din Transilvania secolului XVIII a achiziţionat cea mai mare parte a tablourilor cuprinse în colecţie, cele mai multe dintre ele aparţin pictorilor din secolele XVII-XVIII. Cele câteva lucrări din sec. XIX, au intrat în colecţie prin donaţii sau achiziţii, dar nu sunt lucrări artistic valoroase şi nu aparţin unor artişti importanţi.

Prezentarea pe scurt şi oarecum cronologic a câtorva dintre cele mai frumoase şi interesante opere ale unor importanţi artişti germani şi austrieci aate la Muzeul Brukenthal, trebuie să înceapă cu Vizitaţia şi Bunavestire (1), două dintre lucrările maestrului Anonim vienez, din

1. Anonim german sec. XIV-XVVizitaţia Bunavestire

1

Page 6: Pictura germana

cercul mănăstirii Schotten, lucrări realizate pe la sfârşitul sec. XV şi începutul sec. XVI şi asupra cărora s-au pronunţat mari istorici de artă ca Theodor Frimmel din Viena (în 1894), sau Erwin Panoffsky din New-York (corespondenţă 1964). Deşi mai păstrează caracteristici ale icoanei, ca fondul de aur şi redarea personajelor strict necesare înţelegerii mesajului biblic, cele două lucrări cuprind elemente care denotă preocuparea pentru efectele plastice şi cromatice, pentru sugerarea mişcării şi expresivitatea gurilor.

Inuenţa picturii italiene asupra artei din sudul Germaniei în cea de-a doua jumătate a sec. XVI e vizibilă în lucrarea inspirată din Biblie: Abraham şi Isaac (2), semnată şi datată 1579, ce aparţine lui Johan Brew. Artist aproape necunoscut, el se dovedeşte un bun pictor, receptiv la compoziţia şi cromatica în stil renascentist, priceput în desfăşurarea perspectivei şi redării zionomiilor şi gesticii personajelor. O certă reuşită e realizarea cadrului peisagistic ce completează fericit scena biblică.

Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533) a fost unul dintre marii maeştri ai Renaşterii germane, prieten cu Martin Luther şi activ la curtea din Wittenberg a principelui elector Friedrich cel Înţelept. Tabloul său de la Muzeul Brukenthal: Maria cu Isus şi Sfântul Ioan Botezătorul copii (3), a fost considerat când o lucrare de atelier, când una executată de mâna maestrului şi databilă pe la 1509-1512, iar controversele continuă. Cum s-a remarcat, chipul Mariei cu expresia sa blândă şi

2. Johan Brew - Abraham si Isaac 3. Lucas Cranach cel Bătrân (1472-1533) Maria cu Isus si Sfântul Ioan Botezatorul copii

2

Page 7: Pictura germana

tandru maternă, este una dintre cele mai izbutite reprezentări a gurii feminine din opera pictorului german. Alături de expresivitatea gurii Sntei Maria, peisajul cu castel din fundal şi cromatica în dominantă de albastru şi roşu, cu intervenţii de verde, sunt elemente ce apropie stilul lui Cranach de marea pictură a Renaşterii italiene.

Pictura germană din secolul XVI se va dezvolta însă, împletind tradiţia medievală gotică cu noile tehnici şi maniere ale Renaşterii, iar unul dintre portretiştii importanţi la care elementele gotice sunt mai pregnante decât la Cranach, este Hans Schwab von Wertinger (1465-1533). Lucrând multă vreme la curtea principilor de Bavaria, la München, el a pictat şi portretele principilor Wilhelm al IV-lea de Bavaria şi Jacobea de Baden (4) soţia sa, aate la Pinacoteca Brukenthal. Figurile şi gesturile celor doi principi, desigur redate cu delitate, au o oarecare rigiditate statuară şi privirea puţin expresivă, fapt ce aminteşte de plastica în lemn policrom a altarelor din Germania medievală. Redarea vestimentaţiei bogat decorate, ranamentele desenului şi cromaticii, apoi farmecul peisajelor din fundal dominate de cerul albastru şi care conferă personajelor un fel de monumentalitate, sunt amprenta inuenţei renascentiste pe care Wertinger şi-a însuşit-o cu brio. Replici autografe, mai puţin reuşite ale tablourilor de la Sibiu se găsesc la Alte Pinacothek, München.

4. Hans Schwab von Wertinger (1465-1533) Wilhelm al IV-lea de Bavaria Jacobea de Baden

3

Page 8: Pictura germana

Sfârşitul secolului XVI şi începutul celui următor aduc o oarecare decădere a artei germane, datorată Reformei (care interzice reprezentările religioase), războaielor religioase şi războiului de 30 de ani (1618-1648). Pictorii îşi vor desfăşura activitatea mai mult în afara teritoriilor germane şi revenind apoi în Germania, vor aduce influenţe ale picturii din Italia şi Ţările de Jos, creând o artă cu caracter oarecum eclectic, dar de incontestabilă măiestrie tehnică.

Hans von Aachen (1552-1615) împleteşte elemente ale picturii olandeze, cu cele manieriste veneţiene, ale artei lui Veronese. Ca pictor la curtea din Praga a împăratului Rudolf al II-lea, a abordat teme religioase, dar şi nudul introdus sub forma picturilor „de cabinet” cu teme mitologice. Tabloul său de la Muzeul Brukenthal: Răpirea Proserpinei de către Pluto (5), ilustrează cunoscuta legendă mitologică. Pictorul redă în stânga grupul însoţitoarelor Proserpinei, iar în dreapta, desfăşurat pe o diagonală compoziţională spectaculoasă, trupul nud al acesteia, încordată în încercarea dramatică de a se elibera de Pluto. Cuplul din centrul lucrării cu gesturile ample şi violente e plin de dinamism şi senzaţia de mişcare e amplificată de caii ce pornesc mânaţi de Pluto.

5. Hans von Aachen (1552-1615) Răpirea Proserpinei de către Pluto

4

Page 9: Pictura germana

„Culoarea de epocă” e evidenţiată prin coloanele din stânga, prin vestimentaţia de inspiraţie antică, şi carul de luptă roman al lui Pluto, iar fundalul în tonuri închise de verde oliv contrastează cu lumina puternică ce subliniază trupul fiicei zeiţei Ceres. Pe drept cuvânt se vorbeşte despre elemente incipiente de pictură barocă în acest tablou, datorită compoziţiei deschise, gesticii viguroase şi sugestiei de mişcare.

Elev al celebrului pictor german Adam Elsheimer, cu care a lucrat la Veneţia între 1598-1600, Johann Rottenhammer (1564-1623) e tributar manierismului, dar e ancorat şi în cadrul noilor tendinţe ale picturii Barocului, curent artistic ce se va impune în întreaga artă germană şi austriacă din a doua jumătate a sec. al XVII-lea, până la sfârşitul sec. al XVIII-lea. Ilustrând tot o legendă mitologică, Diana şi Callisto (6), lucrarea are o compoziţie mai încărcată şi complexă, la numărul destul de mare de personaje, adăugându-se un cadru ambiental antichizant, cu ruina unui templu şi un fragment de peisaj. Gesturile Dianei şi ale nimfelor din anturajul său, cu trupurile nude, sunt uşor lascive, desenul fluent, lumina bine repartizată şi diversitatea culorilor, accentuând senzualitatea scenei, îi conferă şi multă eleganţă.

6. Johann Rottenhammer (1564-1623) Diana şi Callisto

5

Page 10: Pictura germana

Pictorii germani care au lucrat în Italia, deşi continuă vechiul tipar manierist, şi-au însuşit repede modalităţile de expresie ale Barocului, stil ce pune accentul pe mişcare, pe decorul bogat, pe jocurile de lumină şi culoare, pe anume efecte scenice şi gesturi retorice, care caută să dea personajelor, scenelor, chiar şi peisajului sau naturii moarte, un caracter teatral, impresionant şi convingător, construind o pseudo-realitate, artistică, imaginativă şi poetică. Mitologia greco-romană va oferi teme şi subiecte atrăgătoare pentru artiştii Barocului, multe inspirate din „Metamorfozele” lui Ovidiu. Aşa s-a întâmplat cu germanul Johann Heinrich Schönfedt (1609-1675), care a lucrat mult timp la Roma şi Neapole, a pictat numeroase scene mitologice şi religioase cu personaje în mişcare, peisaje cu ruine, legende din istoria Romei antice. Tabloul său de la Galeria Brukenthal: Hippomenes şi Atalanta (7), desfăşoară sub pretextul scenei mitologice, o compoziţie amplă, cu o adâncă perspectivă în diagonală, plasând în cadrul unui peisaj numeroase personaje. Acestea sunt redate însă ca siluete umane în mişcare făcând gesturi diferite, menite să dinamizeze întreaga scenă. În realizarea lucrării Schönfeldt introduce fragmente preluate din opere ale lui Rafael şi Guido Reni. Întrecerea dintre cei doi protagonişti, în care merele de aur primite de la Venus îl ajută pe Hippomenens să câştige, este urmărită de o mulţime de privitori agitaţi. Peisajul cadru, concură la sublinierea personajelor, siluetele concurenţilor impunându-se atenţiei şi prin culoare.

7. Johann Heinrich Schönfedt (1609-1675) Hippomenes şi Atalanta

6

Page 11: Pictura germana

Temele religioase sunt deseori abordate alegoric şi prilejuiesc pictarea unor peisaje deosebit de animate, în care scena propriu-zisă rămâne doar un fragment, ne mai constituind centrul de interes al lucrării. Este cazul lui Michael Willmann (1629-1706), care într-o lucrare de mari dimensiuni (semnată şi datată 1668), reprezintă Paradisul (8), ca un amplu peisaj de pădure cu copaci uriaşi, destul de departe de imaginea idilică a „grădinii Edenului”. Prim-planul compoziţiei şi întregul registru inferior sunt copleşite de mulţimea animalelor, în tablou peisajul împletindu-se cu pictura animalieră, artistul neezitând să introducă şi elemente fanteziste, cum este fabuloasa licornă din centru, sau ciudatul craniu din dreapta jos, care la o atentă lectură a imaginii apare ca un câine ghemuit. Pentru a păstra uzanţele religioase ale temei, artistul adaugă în fundal-dreapta, printre copacii pădurii, siluetele lui Adam şi Eva surprinşi în scena mărului din pomul cunoaşterii.

8. Michael Willmann (1629-1706) Paradisul

7

Page 12: Pictura germana

În acelaşi spirit manierist, dar combinat cu unele efecte academist clasicizante şi abordând o scenă cu personaje mitologice, lucrează elevul lui Schönfeldt: Johann Heiss (1640-1704). Pânza sa intitulată: Atelierul lui Vulcan (9), semnată şi datată (1678), redă simultan două scene: Sub bolta înaltă din stânga apar Venus şi Apollo într-un moment tandru, alături de alte personaje, printre care cei doi copii cu aripioare pe spate, Eros şi (probabil) Anteros. Vestimentaţia lui Apollo, având coiful cu panaş şi drapajele sumare ale celorlalte personaje, sugerează o costumaţie antică romană. Cromatica în acorduri de roşu-verde, şi lumina dirijată, evidenţiază grupul de personaje mitologice. În dreapta compoziţiei e reprezentată o scenă de muncă din atelierul de erărie al lui Vulcan, iar mişcările personajelor sunt mai viguroase, sugerând efortul. Scena atelierului, cu pregnante note realiste, rămâne în plan secund datorită eclerajului şi dominantei de brun a interiorului. În mijlocul compoziţiei, între cele două grupuri de personaje, apare însuşi Vulcan, armurierul zeilor. Ca în toate lucrările narative cu multe personaje, redarea zionomiilor este neglijată în favoarea gesticii ce sugerează mişcarea şi acţiunea.

Un important maestru al artei austriece este pictorul Peter Strudel von Strudendorf (1660-1714), care a lucrat mult la Veneţia şi reîntors în Austria a impus gustul italienizant în pictura vieneză, mai ales după ce a întemeiat Academia de artă de aici (1692).

9. Johann Heiss (1640-1704) Atelierul lui Vulcan

8

Page 13: Pictura germana

Stilul său dinamic şi spectaculos este eclectic şi profund îndatorat manierismului italian, inuenţei unor mari maeştri precum: Corregio, Veronese sau Tiepolo. Una dintre lucrările sale aată la Galeria Brukenthal: Timpul dezvăluie adevărul (10), tratează alegoric o scenă cu referire la mitologie, folosind multe elemente cu valoare simbolică, pline de tâlcuri moralizatoare. Timpul e înfăţişat ca bătrânul Saturn, care ridică perdeaua roşie (a minciunii) de pe trupul pur al unei fecioare adormite, având alături oglinda spartă (sfârşitul iluziei şi falsei imagini a adevărului), globul sferic (perfecţiunea) de cristal (transparenţa adevărului) şi frunza de laur (triumful adevărului). Redarea mişcării, a detaliilor anatomice, capătă note retorice, gesticulaţia energică, grandilocventă, ţinând de viziunea picturii de frescă monumentală aplicată de Strudel, care are şi abilitatea punerii în scenă a unor motive sau detalii preluate de la alţi maeştri. Astfel, el preia imaginea fetei de la Correggio (“Somnul Antiopei”), iar gura lui Saturn de la Bronzino (“Alegoria timpului şi iubirii”). Strudel adoptă o manieră senzuală potrivită scenei mitologice, care pune în evidenţă trupul feminin etalat cu ostentativă senzualitate.

De mare faimă în Austria epocii artei baroce, s-a bucurat Johann Michael Rottmayr von Rosenbrunn (1654-1730), care după ce a lucrat 13 ani la Veneţia s-a stabilit la Viena în 1696, colaborând cu marele arhitect Johann Fischer von Erlach. El e considerat cel mai ilustru reprezentant al picturii monumentale a barocului austriac,

10. Peter Strudel von Strudendorf (1660-1714) Timpul dezvăluie adevărul

9

Page 14: Pictura germana

ind pictor de plafoane şi frescă dar şi de lucrări de şevalet. Dintre acestea din urmă, Muzeul Brukenthal deţine un mare tablou cu temă mitologică şi alegorică: Triumful ştiinţelor şi artelor (11), lucrare semnată, executată în 1710. Într-un format oval, tabloul reprezintă ştiinţele şi artele, sub înfăţişarea unor muze aşezate circular în jurul Minervei (cu armură, coif şi scutul având capul Meduzei). Fiecare muză apare cu însemnele simbolice ale artei sau ştiinţei pe care o reprezintă: Sculptura ca un personaj feminin dăltuind în marmură bustul lui Zeus, Arhitectura are planul faţadei unui palat, Matematica şi Astronomia stau una lângă alta cu ocheanul, compasul, harta, apoi în stânga compoziţiei apar Poezia, Medicina, Muzica şi Pictura. Este o lucrare deosebită a lui Rottmayr şi reprezentativă pentru pictura barocă de inspiraţie mitologică, ind realizată în culori luminoase, cu un desen

11. Johann Mchael Rottmayr von Rosenbrunn (1654-1730) Triumful stiinţelor şi artelor

10

Page 15: Pictura germana

acuzat şi fără detalieri, o compoziţie de amploare, încărcată, dar perfect armonioasă, privită de la distanţa înălţimii unui plafon, aşa cum probabil că a fost concepută de pictor.

Natura moartă apărea sporadic în lucrările pictorilor din Evul mediu şi Renaştere, completând cadrul de desfăşurare a unor scene cu personaje. În secolele XVII- XVIII ea devine gen aparte, deşi multă vreme a fost considerată un gen minor. Pictorul italian Caravaggio este cel ce atrage atenţia asupra ei, acordând lucrărilor cu „obiecte neînsueţite” aceeaşi atenţie ca şi marilor scene pe teme istorice, biblice sau mitologice şi valoricându-le potenţialul plastic, expresiv şi cromatic, încărcătura de semnicaţii simbolice. Marea dezvoltare a genului va apare în pictura amandă-olandeză din sec. XVII, răspândindu-se în întreaga pictură europeană. Câţiva pictori germani şi austrieci s-au ocupat şi ei de natura statică, realizând opere remarcabile. O frumoasă natură statică intitulată: Galantarul (12), are în colecţia pinacotecii sibiene germanul Johann Georg Hinz (cca.

12. Johann Georg Hinz (cca. 1630-1700) Galantarul

11

Page 16: Pictura germana

1630-1700), activ la Altona, Leipzig şi Hamburg, care e puternic inuenţat de pictorii olandezi. Lucrarea sa poate privită ca imaginea unei colecţii din epocă aşezată într-un “dulap de curiozităţi”. Încărcată, decorativă şi diversă, cu detalieri ale obiectelor atent redate, natura statică are o bogăţie “enciclopedică”, dar şi o atmosferă, poetică, intimistă. Dezordinea e numai aparentă, indcă pictorul creează multe simetrii, atât prin obiecte similare, cât şi prin cromatica şi eclerajul recuzitei din cele trei “coloane” de rafturi, stelajul însuşi având rol de “armătură” compoziţională solidă şi ordonatoare. Variante ale lucrării, sunt la Belin, Rychnov (Cehia), la Potsdam şi Hamburg.

Altfel se înfăţişează natura moartă după un secol, sub penelul austriacului Franz Michael von Purgau (1678-1754), care s-a născut şi a lucrat mai ales la Linz. Sub inuenţa pictorilor italieni, în tablourile sale genul static a devenit pictură animalieră, dar nu mai sunt animalele ucise aşezate pe mese sau păzite de câinii de vânătoare din lucrările olandezilor, ci animale vii, printre plante şi copaci într-un peisaj care le este cadrul resc. Aşa apar şi în: Natură statică cu năpârcă (13) şi Natură statică cu broască (14), din pinacoteca Brukenthal. Construcţia spaţială rămâne restrânsă tot la avanscenă ca la naturile moarte, dar “descrierea” naturii, aminteşte reprezentarea

13. Franz Michael von Purgau (1678-1754)Natură statică cu napârcă

12

Page 17: Pictura germana

botanistă şi entomologistă. Oarecare vivacitate, în interpretarea mişcării, în sugerarea unui “dialog” între vietăţi, diversitatea culorilor, încearcă să accentueze nota de spontaneitate, dar mulţimea şi precizia detaliilor, numărul mare de vietăţi, dă ansamblului un fel de articialitate.

Peisajul, alt “gen minor” pentru Academiile de artă, a fost deseori abordat, căci reprezentările de natură conferă oricărei scene cu personaje, nota terestră şi senzaţia de real. Mulţi pictori considerau acţiunile personajelor mai importante, iar cadrul natural ca ceva secundar. Începând din secolul XVII se acordă însă un rol mai important naturii, ea devenind apoi “subiectul” reprezentării. Peisajul ca gen de sine stătător, va cultivat de pictorii olandezi şi italieni, sub inuenţa acestora dezvoltându-se şi la germani şi austrieci. Genul, de mare varietate, (peisaj de pădure, muntos, deluros, de câmpie, marin…) e mai puţin sensibil la efectele decorative ale Barocului, iar atmosfera poetică introdusă de Nicolas Poussin, va avea mare ecou şi între peisagiştii germani şi austrieci. Admirator al lui Poussin, lucrând un timp la Roma şi Veneţia, Anton Faistenberger (1663-1708) din Salzburg, a devenit un peisagist de prestigiu, ind invitat la Viena de împăratul însuşi. El a exercitat o mare inuenţă asupra peisagisticii austriece, contribuind la impunerea manierei lui Poussin, manieră

14. Franz Michael von Purgau (1678-1754)Natura statică cu broască

13

Page 18: Pictura germana

prezentă şi în tablourile sale aate la Sibiu, între care: Peisaj cu arbori (15). Aici apare un spaţiu vast, cerul cu nori în lumină de amurg, frunzişul şi trunchiurile contorsionate ale copacilor, ce dau ansamblului o notă tragică şi vag misterioasă. Dominantă este natura, personajele apărând accidental şi nesemnicativ, iar efectele de lumină şi o notă lirică, amintesc de peisagistica lui Poussin.

În arta barocă germană şi austriacă, portretul a fost un gen agreat şi cultivat, cunoscând o mare diversitate a modurilor de abordare a gurii umane. Portretul baroc dezvoltat în secolele XVII-XVIII împleteşte de asemenea inuenţe venite din pictura italiană cu cele din arta amandă-olandeză şi chiar cu cele ale portretisticii franceze

15. Anton Faistenberger (1663-1708) Peisaj cu arbori

de la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Unul dintre cei mai importanţi portretişti ai barocului german şi austriac este pictorul Johann Kupezky / Jan Kupecký (1667-1740), originar din Boemia. După câţiva ani petrecuţi la Viena în tinereţe, va călători şi lucra în Italia vreme de 22 de ani, la Veneţia, Roma, Florenţa, Bologna şi Mantova, revenind la Viena şi plecând pe urmă la Nürnberg. A pictat pentru curtea imperială a lui Carol al VI-lea, apoi, între alte celebrităţi, a făcut portretele prinţului Eugeniu de Savoya şi ţarului Rusiei, Petru I. Când nu pictează personaje aristocratice, tributare gustului vremii, portretele sale sunt pline de vigoare şi realism. În această categorie

14

Page 19: Pictura germana

16. Johann Kupezky / Jan Kupecký (1667-1740) Portretul pictorului Nicolaus Buck

se înscrie Portretul pictorului Nicolaus Buck (16), pictat în 1718 şi expus la Galeria Brukenthal. Datarea şi numele personajului apar într-o inscripţie, iar instrumentarul din mâna personajului face să ştim că este un pictor. Deosebit de expresiv şi bine realizat ca zionomie şi mişcare, în tablou Kupezky surprinde cu măiestrie gura, cu acel amestec de tinereţe, îndrăzneală şi entuziasm, de şiretenie glumeaţă, atât de greu de redat în portrete. Fundalul neutru şi lumina centrată pe chipul şi mâinile lui Buck, evidenţiază chipul, iar tonurile calde brun şi roşu cu accente de alb ale vestimentaţiei, completează atmosfera de familiaritate şi simpatie pe care pictorul o creează în jurul modelului său.

15

Page 20: Pictura germana

În acest tablou, Kupezky e mai aproape de modelul “burghez” de portretizare, mai realist şi în parte inuenţat de stilul lui Caravaggio.

Însă când este cazul unor personaje importante, pictorii Barocului adoptau ceea ce s-a numit portretul de tip “aristocratic” ce prezintă modelul în atitudini articiale, pozate, cu gesturi teatrale, într-o vestimentaţie fastuoasă, decorativă. În această tendinţă se înscrie portretul lui Johann Traugott von Seilen din Braşov (17), pictat de vienezul Jakob Schuppen (1670-1751), pictor de origine olandeză, care a lucrat în Lorena şi la Paris, devenind membru al Academiei franceze de artă. Ajuns la Viena ca pictor de curte, revigorează activitatea Academiei de artă de aici, reîninţând-o practic, la 1726.

17. Jakob Schuppen (1670-1751) Johann Traugott von Seilen din Braşov

16

Page 21: Pictura germana

Cum a reuşit doctorul jurist Traugott din Braşov să-şi comande portretul la unul dintre pictorii de la curte e greu de aat, dar cert este că tabloul îl prezintă ca pe un personaj important. Pictorul redă ţinuta sa elegantă, vestimentaţia luxoasă, peruca evidenţiindu-i trăsăturile zionomice, şi insistă asupra atitudinii aristocratice, demne, ce inspiră calmul şi liniştea înţeleaptă a omului de carte, ce nu este străin de lumea potentaţilor zilei.

Când execută portrete imperiale, pictorii epocii se inspiră din stilul portretiştilor francezi, Hyacinthe Rigaud şi Quentin de la Tour, aşa cum face Martin Meytens cel Tânăr (1695-1770), din opera căruia Muzeul Brukenthal deţine 16 tablouri. Era pictorul ocial al împărătesei Maria Theresia şi e de presupus că, baronul Brukenthal avea bune relaţii cu acesta. A studiat şi a lucrat mult în Franţa Anglia şi Italia, chiar şi în Suedia, apoi s-a stabilit la Viena. Cele două portrete imperiale: Împăratul Francisc I şi Împărăteasa Maria Theresia (18), sunt lucrări caracteristice stilului lui Meytens, modului de portretizare al capetelor încoronate practicat în epocă. Fastul costumaţiei devine excesiv, cadrul în care apar cei doi Habsburgi e de o bogăţie ostentativă, coroanele şi sceptrele ind însemne ale puterii, atitudinile şi gestica personajelor sunt orgolios impunătoare. Măiestria pictorului e vizibilă nu în articialitatea gesticii, ci în desenul detaliat, în cromatica ranată, culorile luminoase în contraste de galben, albastru, alb şi roşu, aducând un aer festiv, sărbătoresc.

18. Martin Meytens cel Tânăr (1695-1770)Împăratul Francisc I Împărăteasa Maria Theresia

17

Page 22: Pictura germana

Considerat portret al pictorului transilvănean Johann Martin Stock, apoi operă a lui Meytens: Baronul Samuel von Brukenthal (18), pare totuşi executat de un pictor anonim austriac de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Nu are prezentarea fastuoasă a unui portret de Meytens, dar e mai realizat decât portretele lui Stock. Gestul baronului are ceva dialogic, ţinuta este sobră, redarea gurii delă, chiar dacă uşor fardată. Vestimentaţia e lipsită de decoraţia bogată de tip baroc, iar diagonala eşarfei şi Ordinul Sfântul Ştefan de pe piept, nu sunt evidenţiate. Lipsesc aici tonurile luminoase, puternice, atât de frecvente în portretul aristocratic baroc, culoarea, în acorduri de brun negru şi alb, contribuind la obţinerea notei de austeritate a portretului.

Această sumară prezentare a câtorva lucrări şi autori din bogata colecţie de pictură germană şi austriacă, se vrea doar o invitaţie la vizitarea celebrei galerii a Muzeului Brukenthal.

Valentin Mureşan

18. Anonim austriac (sfârşitul secolului al XVIII-lea) Baronul Samuel von Brukenthal

18

Page 23: Pictura germana
Page 24: Pictura germana

Recommended