Bibliografie Adler A., 1991, Cunoasterea omului , Bucuresti, Editura Stiintifica; Allport G.W., 1981, Structura si dinamica personalitatii, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica; Beck A.T., (1967), Depression. Causes and Treatment, Philadelphia, University ofPennsylvania Press; Berger G., 1990, Traite practique d’analyse du caractere, 12 editions, Paris, Presse Universitaires de France; Berk L.E., Peterson A., 2001, Study Guide for Berk. Development Through the Lifespan , (2 nd ed.), Boston, Allyn & Bacon; Cattell R.B., Dregge r R.M., ( eds.), 1997, Handbook of modern personalit y theory , Washington D.C., Hemisphere; Conger J.J., 1997, Adolescence and Yout h: Psychologi cal Development i n a Charging Worl d, (5 th ed.), New York, Addi son-Wesley Ed ucational Publis hers; Cosmovici A., 1970, Indrumator pent ru aplicarea testului WISC adaptat la populatia romana , Universitatea „Al. I. Cuza”, Iasi (lit.); Costa P.T. Jr., Widiger T.A. (eds.), 1990, Personalit y disorders and The Five Factor Model ofPersonalit y , Washington D.C., APA; Devlin B., Feinber S.E., Resnick D.P., Roeder K. (eds.), 1997, Intellin gence, genes, and success: Scientists respond to The Bell Curve , New York, Springer Verlag; Eagly A.H., Chaiken S., 1993, The psychology of attitudes , Fort Worth, TX, Hartcourt, Brace Jovanovich; Engler B., 1999, Personalit y Theories. An Introductio n , (8 ed.), Boston, Houghton Miffli n th Comp.; Fazio R.H., Roskos-Ewoldsen D.R., 1994, Acting as well as we feel: When and how attitudes guide behavior, in S. Shavitt, T.C. Brock, (eds.), Persuasion , Boston, Allyn &Bacon, 71-93; Festinger L., 1954, A theory of social comparison processes , Human relati ons , 7, 117-140; Filimon L., 2001, Psihologia educ atiei , Oradea, Ed. Universit atii din Oradea; Fogarty R., Bellanca J., 1995, Multiple In telligences: A Collection , Boston, Allyn & Bacon; Freud S., 1980, Introducere i n psihanaliza. Prelegeri de Ps ihopatologia vi etii cotidi ene , Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica; Friedman H.S., Schustack M.W., 2001, Reading in personali ty: Classic Theories and Modern Research , (2 nd ed.), Boston, Allyn & Bacon;
inteligenta, personalitate, persuasiune, somatoton, schizotim, sentiment de inferioritate,temperament, teoria triarhica, The Big Five, trasaturi, visceroton
Continut:
1. Ce este personalitatea2. Modele teoretice ale personalitatii
3. Dimensiuni ale personalitatii: temperamentul, aptitudinile, caracterul
1. Ce este personalitatea?
Termenul de personalitate se refera la fiinta umana ajunsa la o anumita etapa a
vietii (spre sfarsitul adolescentei) cu conditia inscrierii sale in limitele normalitatii.
Desi reperele sunt flexibile si difera de la o cultura la alta, exista anumiti invarianti
de normalitate cu valabilitate transculturala:
autonomie relativa in raporturile cu mediul, astfel incat, individul se poate
ingriji singur, se poate organiza, conduce si administra, fara a necesita
protectie si supervizare; capacitatea de anticipare si autocontrolul permit proiectarea, asumarea
responsabila a deciziei, efort voluntar, initiativa, amanare, sau renuntare; integrarea activa intr-o comunitate, insusirea valorilor si a modului ei de
viata;
activitatile desfasurate de individ au relevanta sociala;
Inscrierea conceptului de personalitate in rigorile unei definitii care sa
intruneasca consensul majoritatii specialistilor, ramane inca o problema
nesolutionata. Nici o incercare nu a intrunit acordul majoritatii teoreticienilor saual specialistilor din domeniile practicii psihologice. Pare deci, de prisos
enumerarea unora din modalitatile de definire, chiar daca apartin unor teoreticienide valoare. Pot fi identificate cateva repere ce constituie preocupari comune privind consistenta si distinctivitatea:
Insusirile reunite in conceptul de personalitate se caracterizeaza printr-o stabilitaterelativa, reflectata in manifestarile noastre comportamentale, in atitudini, in modul
nost ru de gandire. In diferite situatii de viata sau pe parcursul devenirii in timp,
aceste insusiri asigura personalitatii continuitatea si identitatea . Exista dif erite
explicatii privind stabilitatea sau consistenta: a) rezulta dintr-o cauzalitate internade natura psihica; b) este data de similitudinea situatiilor de viata; c) este
provocata sau atribuita de catre cercetatori.
Proprietatea stabilitatii nu exclude aparitia unor manifestari noi, diferite sau chiar
opuse in raport cu cele considerate stabile, dupa cum nu este exclusa modificarea
unora din insusirile constante. Schimbarile pot fi rezultatul unor evenimente deexceptie pe care le traversam in decursul vietii avand o rezonanta psihica de mare
amploare sau reprezinta consecintele unor procese de adaptare sau de invatare.
Personalitatea nu se identifica cu intreaga viata psihica, in continutul careia intrafenomene, procese, stari pasagere, intamplatoare, nerelevante. Cand vorbim
despre personalitate avem in vedere structuri psihice consistente , esentiale ,
ireductibile la un proces psihic. Pentru a intelege problematica atat de complexa a
personalitatii, este necesar sa avem cunostinte despre sistemul psihic, despre
constituirea psihicului uman, posibila dupa cum se stie, numai in conditii de
integrare sociala si comunicare lingvistica intr-un continuu proces de invatare.
Prin insusirile de personalitate, oamenii se deosebesc intre ei. Fiecare are un
program genetic specific si propria sa experienta de viata, propria sa traiectorie.
Din acestea rezulta unicitatea sau distinctivitatea. Unicitatea nu exclude
asemanarile pe baza carora oamenii pot fi grupati, pot fi incadrati in anumitecategorii sau tipologii , pot fi evaluati si pe aceste temeiuri, se poate anticipa
comportamentul lor, pot fi explicate manifestarile lor anterioare, se poate interveni
corectiv sau stimulativ.
Fiecare personalitate este purtatoarea unor insusiri general umane: vorbire,
gandire, constiinta de sine si constiinta asupra lumii, autoreglare si autocontroletc. Acestea iau forme sau continuturi diferite.
2. Modele teoretice
Ce sunt teoriile personalitatii
Teoriile personalitatii reprezinta un ansamblu structurat de concepte care permitsa descriem, sa explicam, sa intelegem si mai mult, sa elaboram predictii despre
comportamentul uman in general sau despre un anumit tip de personalitate.Explicarea poate fi initial vaga, imprecisa. Ea se poate transforma ulterior, intr-o
ipoteza , o supozitie sau o predictie testabila, privind conditiile sau contextul in care
se va produce un anumit comportament. Formularea ipotezei constituie primul pas in organizarea si derularea cercetarii, permitand trecerea de la cunoasterea
comuna, la cea stiintifica.
Evaluarea teoriei stiintifice uzeaza de mai multe criterii, intre care retinem: simplitatea , generativitate , comprehensivitatea . Cele mai bune teorii sunt simple,
elegante si precise, conduc la noi ipoteze, genereaza noi cercetari, cuprind toateinformatiile relevante si ofera o mai buna, mai adecvata intelegere. Teoriile personalitatii integreaza datele relevante despre natura umana, stimuleaza
cercetarea, sunt deschise la testare si revizuire, ne fac sa intelegem mai corect
starea actuala si devenirea personalitatii, schimbarile comportamentului.
Elaborate de distinsi reprezentanti ai psihologiei, pe parcursul scurtei sale istorii
stiintifice, teoriile personalitatii organizeaza datele adunate din investigatia
concreta, intr-o constructie care le da sens. Raspunzand la intrebarea Ce este personalitatea? , aceste teorii ne vor ajuta sa ne cunoastem, sa ne intelegem, sa ne
acceptam si sa actionam spre un continuu „mai bine”.
Teoriile stiintifice se deosebesc de parerile pe care fiecare din noi le avem despre
personalitate. Teoriile personale se bazeaza pe observatia comportamentului celor
cu care venim in contact. Nu avem cunostinte stiintifice suficiente, nu stapanimmetodele de cunoastere si nu dispunem de abilitati adecvate. Opiniile noastre
despre natura umana (toti oamenii sunt egoisti / oamenii urmaresc numai
propriile interese / profesorii sunt prea subiectivi in evaluare), au la baza
experienta personala, capacitatea noastra de intelegere. Ele sunt deci, limitate.
O teorie stiintifica se bazeaza pe investigatia riguroasa a unui numar mare de
persoane, a caror selectie respecta reguli determinate. In comparatie cu ele, teoria
stiintifica este testata de mai multi cercetatori, pe un numar mare de indivizi
stabiliti pe baze statistice precise , nu pe rudele, cunostintele sau prietenii autorului.
De aceea, gradul lor de obiectivitate este incomparabil, superior. Obiectivitatea
ramane pentru cei care au elaborat teorii ale personalitatii, tinta intregului demersal cercetarii. Omul de stiinta nu ar trebui sa fie influentat de dorinte, aspiratii,
temeri sau valori personale. Dar, fiind vorba de o problema atat de umana, este
dificil sa se detaseze de propriul drum de viata, sa devina impartial, sa accepte
puncte de vedere ce se opun concluziilor formulate din situatiile experimentatedirect.
Cunoscand esenta teoriei, cei ce participa la activitatea educativa, actorii educatiei,se vor cunoaste mai bine, vor gasi mai multe raspunsuri la intrebarea „Cine sunt
eu?”, isi vor intelege si tolera partenerii mai firesc decat pana acum. Pentru o mai
buna perspectiva analitica, vom prezenta structura personalitatii ca interactiune atrei dimensiuni: temperamentul, aptitudinile sau abilitatile si caracterul sau
atitudinile. Personalitatea insa este unica si indivizibila, iar manifestarile
comportamentale o exprima in unitatea ei si nu pe compartimente.
Teorii de referinta
Psihanaliza: S. Freud
In conceptia lui Freud, viata psihica a omului cuprinde constientul (constiinta),
preconstientul si inconstientul. Constientul cuprinde:
Ilustrata mai ales prin metoda clinica, existenta inconstientului n-a putut fiinfirmata convingator de nici o metoda. Intre cele trei nivele exista influente
reciproce care iau de multe ori, forme conflictuale. Cele mai puternice conflicte
sunt intre constiinta si inconstient. In conduita se exprima toate nivelele, dar rolulcel mai important in determinarea sa revine inconstientului.
Freud a relevat structura personalitatii, care integreaza trei instante aflate si ele
intr-un dinamism continuu generat de raporturile dintre ele si de necesitateaadaptarii la mediu. Cele trei instante sunt: Sinele (Id), Eul (Ego), SupraEul
(SuperEgo).
Sinele (Id) contine toate achizitiile filogenetice si reprezinta izvorul energiei
instinctive a individului. Instinctele vietii si cele ale mortii isi au locul la nivelul
sinelui. Astfel, termenul de libido , semnifica dorinta generala de placere sauiubirea in general si nu doar iubirea sexuala, cea mai importanta. Expresie a
libidoului este nucleul sineului. Libidoul asimilat cu insasi pornirea originara a
vietii, manifestarea energiei ce sta la baza vietii, se indreapta intotdeauna spre un
obiect (propriul eu, persoanele sau obiectele din afara noastra si lumea interioara).
In opozitie cu instinctul vietii sau libido, exista la nivelul sinelui, instinctul mortii ,
ce urmareste negarea sau distrugerea ei, reintoarcerea spre fazele anterioare alevietii, tendinta de reintoarcere la starea anorganica.
Instinctele sunt porniri sau impulsuri irationale si inconstiente pe care trebuie sa leacceptam si sa le satisfacem. Ele nu cunosc si nici nu se supun normelor morale
sau juridice, singura lor orientare este spre placere. La nivelul idului domina
principiul placerii.
SupraEul (SuperEgo) reprezinta normele sociale, mai ales, cele morale, imprimate
in psihicul nostru din prima copilarie. De aceea, in mare parte, superego-ul este
inconstient. Normele sadite in el in primul rand, de catre parinti, familie si alte
persoane, devin forte interioare, care ne dirijeaza actiunile, desi originea lor este
SupraEul este efectul procesului de socializare. Identificarea cu adultii, cu parintele de acelasi sex, in primul rand, joaca un rol decisiv in socializarea
precipitata. Aceasta se explica prin imitarea neconditionata a parintelui in ceea ce
intr-un ritm accelerat. O socializare precipitata realista in familie este urmata desocializarea infaptuita in si prin celelalte institutii ale societatii. Copilul se poate
identifica in primii ani de scoala cu invatatorul sau profesorul, iar in perioada
adolescentei, cu persoane din zona lui de varsta, de multe ori cu persoane celebre.
Intre pornirile Sinelui si imperativele morale ale SupraEu-lui exista un conflict
permanent, intrucat, principiul moralitatii, al datoriei care guverneaza SupraEul esteincompatibil cu placerea ce apare prin gratificarea instinctelor. De aceea,
satisfacerea pornirilor libidinale trebuie canalizata prin tiparele sociale care sunt,
in ultima instanta, destinate sa asigure prin domnia legii un anumit grad de
satisfacere a pornirilor tuturor celorlalti oameni.
Eul (Ego) . Avand rol de intermediar intre Sine si SupraEu, Ego-ul trebuie sa
mentina echilibrul, sa concilieze, sa armonizeze structuri aflate, asa cum s-a vazut,
Figura 3.1. Relatia dintre structura psihicului si structura personalitatii (dupa Baron)
La nivelul Eului se manifesta principiul realitatii . El analizeaza, judeca si decidedaca pornirile libidinale sau normele morale interiorizate pot fi implinite si cum
pot fi armonizate cele doua forte pe baza compromisului. Apoi, cauta mijloacele,
conditiile si caile obiective de realizare. Principiul realitatii serveste astfel realizarii principiului placerii desi uneori i se opune, temporar, pentru a asigura
armonizarea cu SupraEul si identificarea situatiei reale optime de manifestare a
pornirilor Sinelui. Sacrificarea placerilor mici si trecatoare, in prezent, pentruunele mai mari si de mai lunga durata, realizabile in viitor, devine, astfel,
definitorie pentru Ego.
Asemenea SupraEului, Eul rezulta din invatare, din experienta, in conditiile
integrarii individului intr-un mediu social. Procesul de formare vizeazacunostinte, idei, modalitati de gandire, judecata si decizie, abilitati, etc., care vor fi
temeiul functionarii constiente a Eului.
Trebuie mentionat ca exista momente si situatii in care Eul nu reuseste sa-si
implineasca rolul, iar conflictul dintre pornirea libidinala care nu poate fi stavilitasau SuperEgoul dominat de moralitate, nu poate fi atenuat. Se recurge, in
consecinta, la inlaturarea pornirii libidinale din perimetrul constiintei si mutarea ei
in inconstient. Procesul se numeste refulare . De aceea, in inconstient se gasescasemenea impulsuri sau dorinte refulate pe care cenzura constiintei, dictate de
SuperEgo, nu le accepta, deoarece vin in conflict cu principiile morale ale acestuia.
Pornirea libidinala neacceptata si refulata, nu se stinge odata ajunsa in inconstient,
dar nici nu poate reveni in constiinta, decat printr-un proces de travestire , cand
preia aspectul exterior al altei tendinte, acceptata de constiinta. Tulburarile psihice
sunt considerate de Freud modalitati de travestire prin care pornirile libidinalerefulate reapar in aria constiintei cautand mijloace de manifestare si satisfacere. De
asemenea, prin termenul de complex se vizeaza pornirile libidinale refulate care isi
cauta implinirea mai mult sau mai putin deghizat sau travestit. Complexulramane un conflict intrapsihic nesolutionat, sursa a tensiunii, si izvor al energiei
actiunii.
In contrast cu travestirea, sublimarea semnifica redirectionarea impulsului libidinal
spre o cale superioara, similara, oarecum, celei originare, dar spre deosebire de
aceasta, admisa de constiinta, implicand deci, acceptul Eului si SupraEului. Multe
creatii culturale de exceptie pot fi explicate prin procesul de sublimare. Nesatisfacerea pornirii libidinale il conduce pe individ sa-si descarce tensiunea
intr-o activitate valorizata in cel mai inalt grad de societate: creatia de valori
stiintifice, artistice, literare, etc.
Psihologia analitica: C.G. Jung
In perspectiva lui Jung, personalitatea totala, sau sufletul este alcatuit din catevasisteme distincte sau structuri care se pot influenta reciproc. Sistemele majore sunt
Egoul, Inconstienul personal, si Inconstientul colectiv.
Ego este mintea constienta, partea din suflet preocupata cu perceperea, gandirea,
simtirea si amintirea. Este perceperea a noi insine si este raspunzator pentru a
duce la indeplinire activitatile normale ale vietii constiente. Ego lucreaza intr-un
mod selectiv, admitand, in stare constienta, doar o parte din stimulii la caresuntem expusi. El asigura coerenta, identitate si stabilitate in modul de percepere
a lumii noastre si a propriei fiinte.
Cea mai mare parte a perceptiei constiente si reactiile la mediul inconjurator, suntdeterminate de opozitia atitudinilor mentale, a extraversiunii si introversiunii . Jung
crede ca energia psihica a subiectului poate fi canalizata in exterior, inspre lumeaexterna, sau in interior, inspre sine insusi.
Potrivit lui Jung, toti oamenii au capacitatea pentru amandoua atitudinile, dar numai una devine dominanta in personalitate. Atitudinea dominanta tinde sa
conduca comportamentul persoanei si constiinta. Atitudinea nedominanta ramane
influenta oricum, si devine parte a inconstientului personal, de unde poate
influenta comportamentul.
Din munca sa cu pacientii, Jung, isi da seama ca, in realitate, exista tipuri diferitede introvertiti si extravertiti. El a dezvoltat distinctii aditionale printre oameni, bazate pe ceea ce el numeste, functii psihologice. Aceste functii se refera la cai
diferite si opuse de perceptie si intelegere a realitatii externe si lumii interne,
subiective. Jung descopera patru functii ale sufletului: gandire, sentiment, simt siintuitie.
Jung propune opt tipuri psihologice, prin interactiunea extraversiunii si
introversiunii pe de o parte si a celor patru functii.
Tipul extravertit ganditor traieste strict in acord cu regulile societatii. Acesti
oameni tind sa-si reprime sentimentele si emotiile, sa fie obiectivi in toateaspectele vietii, si sa fie conservatori in gandire si opinii. Pot sa fie perceputi
ca rigizi si reci. Tind sa devina buni oameni de stiinta pentru ca tinta lor
este in a invata despre lumea externa si folosirea unor legi logice pentru a odescrie si intelege.
Tipul extravertit sentimental tinde sa reprime modul de evaluare si judecata
bazat pe gandire si sa fie foarte emotiv. Acesti oameni se conformeaza
valorilor traditionale si codurilor morale cu care au fost invatati. Suntneobisnuit de sensibili la opiniile si asteptarile celorlalti, sunt reactivi sub
aspect emotional, isi fac usor prieteni, tind sa fie sociabili si efervescenti.
Jung credea ca acest tip este mai des gasit printre femei, decat printre
Tipul extravertit senzitiv se concentreaza asupra placerii si fericirii, in
cautarea de noi experiente. Acesti oameni sunt puternic orientati inspre
lumea reala si sunt adaptabili la diferite tipuri de oameni si situatiischimbatoare. Nu sunt capabili de introspectie, tind sa fie deschisi, au o
mare capacitate de a se bucura de viata.
Tipul extravertit intuitiv gaseste succes in afaceri si politica, abilitati
dezvoltate sa exploateze oportunitatile. Acesti oameni sunt atrasi de ideinoi si tind sa fie creativi, pot sa-i influenteze pe altii sa se realizeze si sa se
implineasca. Tind de asemenea, sa fie schimbatori, sa treaca de la o idee sau
de la o aventura la alta, si sa ia decizii, bazati mai mult pe presimtiri decat pe reflectii. Deciziile lor, oricum, sunt corecte.
Tipul introvertit ganditor nu se intelege prea bine cu altii, si este in dificultate
in comunicarea ideilor sale. Acesti oameni se concentreaza pe gandire, nu pe sentimente si au putine judecati practice. Deosebit de preocupati de
intimitate, prefera sa aiba de-a face cu abstractiuni si teorii, si se
concentreaza pentru a se intelege pe ei insisi, mai mult decat pe ceilalti.
Ceilalti ii vad ca fiind incapatanati, distanti, aroganti si indiferenti. Tipul introvertit sentimental isi reprima gandurile rationale. Acesti oameni
sunt capabili de emotii adanci, dar evita sa se exteriorizeze. Par misteriosi si
inaccesibili si tind sa fie tacuti, modesti si copilarosi. Nu au consideratie
prea mare pentru sentimentele si gandirea celorlalti. Tipul introvertit senzitiv pare pasiv, calm, si detasat de lumea de fiecare zi.
Acesti oameni privesc majoritatea activitatilor umane cu bunavointa siamuzament. In mod estetic, senzitivii, exprimandu-se in arta sau muzica,
tind sa-si reprime intuitia.
Tipul introvertit intuitiv se bazeaza intens pe intuitie, astfel incat oamenii deacest tip au putin contact cu realitatea. Ei sunt vizionari si visatori cu ochii
deschisi, distanti, neinteresati de lucrurile practice, si prea putin intelesi de
ceilalti. Considerati ciudati si excentrici, au dificultati in adaptarea la viata
de zi cu zi.
Inconstientul personal este similar cu conceptia lui Freud despre preconstient, esteun rezervor de material care, candva, a fost constient. Tot felul de experiente suntinmagazinate intr-un cabinet de dosare al inconstientului personal, si se cere un
mic efort mintal sa fie scos ceva afara, sa fie examinat pentru o vreme, si pus
inapoi, unde va ramane pana data viitoare cand va fi cerut de situatia curenta.
Pe masura ce avem mai multe dosare din experienta in inconstientul personal,
incepem sa le grupam in ceea ce Jung a numit, complexe . Un complex este un miez
sau un tipar de emotii, amintiri, perceptii si dorinte organizate in jurul un ei teme.De exemplu, s-ar putea sa spunem ca o persoana are un complex despre putere
sau statut, insemnand ca el sau ea este preocupat de acea tema in punctul in care
influenteaza comportamentul (actiuni in sfera politica, in relatiile interpersonale,in conducerea unui autovehicul). Indreptand gandurile si comportamentul pe cai
diferite, complexul arata cum persoana percepe lumea. Jung a scris: „O persoana
nu are un complex, complexul il are pe el”.
Odata ce un complex este format, nu mai este sub control constient, dar poate
patrunde si interfera cu constientul. Persoana cu un complex nu este constienta de
influenta lui, dar alti oameni pot foarte usor sa observe efectele. Majoritateacomplexelor pe care Jung le-a detectat la pacientii sai, erau inofensive si doar in
parte responsabile de starea lor neurotica. Oricum, el a observat ca, uneori,
complexele pot fi folositoare. De exemplu, un complex de perfectiune sau invatare
poate conduce o persoana sa lucreze din greu la dezvoltarea unui anumit talent
Jung crede ca originea complexelor se afla nu doar in copilarie sau in experientade adult, ci si in experienta ancestrala, mostenire a speciei aflata in inconstientul
colectiv.
Cel mai adanc si mai putin accesibil nivel al sufletului, inconstientului colectiv ,este cel mai neobisnuit si mai controversat aspect al sistemului personalitatii;
pentru critici, este cel mai bizar. Jung a crezut ca, tot asa cum fiecare din noi
acumuleaza si inregistreaza toate experientele personale in inconstientul personal,tot asa, tipul uman colectiv, ca specie, inmagazineaza experientele speciei umane
si preumane in inconstientul colectiv. Aceasta mostenire este data la fiecare
generatie noua. Inconstienul colectiv contine o abundenta de experiente; intregulcatalog evolutionar este transmis fiecaruia dintre noi, repetat in creierul fiecarei
fiinte.
Oricum, experientele universale – acelea care sunt reprezentate, relativneschimbate la fiecare generatie – devin parte a personalitatii noastre. Trecutul
nost ru primitiv devine baza sufletului uman, directionand si influentand
comportamentul actual. La Jung, Inconstientul colectiv este depozitul
experientelor ancestrale care controleaza personalitatea.
Arhetipurile . Experientele vechi aflate in constientul colectiv se manifesta prinimagini pe care Jung le-a numit arhetipuri. Sunt multe astfel de imagini ale
experientelor universale – tot asa cum sunt multe experiente comune. Fiind
repetate in trairea generatiilor care succed, arhetipurile s-au imprimat in sufletulnost ru.
Arhetipurile nu sunt amintiri complet dezvoltate. Nu putem vedea un arhetip asa
cum putem vedea imaginea unui eveniment trecut sau a unei persoane din propria viata. Mai mult, un arhetip este o predispozitie care asteapta un
eveniment actual din viata, inainte sa-si releve continutul, fiind exprimat doar invisurile si fanteziile noastre. Unele arhetipuri pe care Jung le propune suntexprimate in conceptele de erou, mama, copil, Dumnezeu, moarte, putere si
batranul intelept. Cateva din acestea sunt mai mult dezvoltate decat altele si
influenteaza sufletul mai consistent. Aceste arhetipuri majore includ persoana,
anima si animus, umbra si sinele .
Psihologia individului: A. Adler
Abordarea pe care insusi autorul a numit-o psihologia individului , se concentreaza
asupra unicitatii fiecarei persoane si neaga universalitatea determinarilor
instinctuale, a conflictelor si a experientelor timpurii. Teoria sa a fost elaborata pornind de la sentimentul de inferioritate.
Adler a crezut ca sentimentul general de inferioritate este intotdeauna prezent, laorice fiinta umana, fiind forta motivatoare a comportamentului. Constient de
puterea mai mare a parintilor si de inutilitatea incercarii de a se opune sau de a
provoca aceasta forta, copilul dezvolta sentimentul de inferioritate in raport cu
oamenii mari si puternici din jurul lui. Desi aceasta experienta initiala deinferioritate se aplica la toti indivizii, ea nu are o determinare genetica, ci
reprezinta mai degraba, o functie a mediului social, acelasi la toti copiii:
vulnerabilitate, neajutorare si dependenta fata de adulti. Astfel sentimentele de
inferioritate sunt iminente, dar mai important, este faptul ca au un caracter
necesar, deoarece reprezinta motivatia de a lupta din greu pentru a creste si a se
dezvolta.
Atunci cand o persoana devine incapabila sa compenseze sentimentele de
inferioritate, se dezvolta complexele de inferioritate.
Sa presupunem ca un copil, care oricum traieste la fel ca toti ceilalti sentimente deinferioritate, nu creste si nici nu se dezvolta normal, ajungand in situatia de a nu-si
putea depasi sentimentele de inferioritate. In consecinta va dezvolta un complex
de inferioritate:
isi va forma o parere proasta despre el insusi;
se va simti neajutorat si incapabil de a face fata cerintelor vietii:nu se va lupta pentru a realiza o dezvoltare normala, nu se va lupta pentru
perfectiune.
Adler a definit aceasta conditie ca si inabilitatea de a rezolva problemele vietii si adescoperit asemenea complexe in copilaria multor adulti pe care i-a tratat.
Un complex de inferioritate poate porni in copilarie, datorita inferioritatii
organice, datorita rasfatului sau datorita neglijarii.
Indiferent de sursa complexului, o persoana poate avea tendinta de supracompensare si sa dezvolte, ceea ce Adler a denumit, complex de superioritate .
Aceasta implica o parere exagerata despre abilitatile si realizarile cuiva. O astfel de
persoana se poate simti satisfacuta si superioara in interior si nu simte nevoia sa-sidemonstreze superioritatea prin realizari. Alta persoana din aceeasi categorie s-ar
putea sa simta o astfel de nevoie si sa faca tot posibilul sa devina extrem de plina
de succes. In ambele cazuri, persoanele care au complexe de superioritate se
evidentiaza prin autolaudare, naivitate, egoism si tendinta de a-i denigra pe altii.
Adler a descris notiunea de lupta pentru superioritate ca si un fapt de viatafundamental. Superioritatea este scopul suprem inspre care noi tindem. El nuvorbea despre superioritate in sensul obisnuit al cuvantului si nici nu o raporta la
complexul de superioritate. Lupta pentru superioritate nu este o incercare de a fi
mai bun decat altcineva, nici o tendinta aroganta sau dominatoare sau vreo opinieexagerata asupra propriilor abilitati si realizari. Adler vorba despre tendinta catre
perfectiune. Termenul provine din cuvantul latinesc care inseamna „a completa”,
astfel incat, Adler a sugerat ca tindem spre superioritate printr-un efort de a ne
perfectiona pe noi insine si anume acela, de a ne completa sau de a deveni intregi.
Scopul suprem pentru fiecare, poate fi superioritatea sau perfectiunea, dar
incercam sa ajungem la acest scop prin comportamente specifice. Fiecare incercamsa realizam aceasta tendinta in mod diferit. Noi dezvoltam un tipar unic de
insusiri, comportamente si obisnuinte, pe care Adler l-a numit caracter distinct sau
stil de viata .
Stilul de viata este invatat in cadrul interactiunilor sociale care au loc in primii ani
de viata, din punctul de vedere al lui Adler, stilul de viata este atat de bine
cristalizat pana la varsta de 4 sau 5 ani, incat este foarte greu sa ne schimbam dupaaceea.
Adler a sustinut ca nici ereditatea, nici mediul nu ne ofera o explicatie completa a
dezvoltarii personalitatii, in schimb, modul in care interpretam aceste influente
formeaza baza pentru construirea creativa a atitudinii noastre fata de viata.
Adler a descris cateva probleme cu care ne confruntam toti, si le-a grupat in treicategorii: problemele care implica comportamentul nostru fata de altii, probleme
legate de ocupatii si probleme de tin de dragoste.
El a propus patru stiluri de viata pe care oamenii le adopta pentru a se confruntacu aceste probleme:
1) tipul dominant ;2) tipul care realizeaza ;
3) tipul care evita ;
4) tipul folositor din punct de vedere social .
Primul tip exprima o atitudine dominanta sau de conducere si are o constiinta
sociala redusa. O astfel de persoana se comporta cu foarte putin respect fata de
ceilalti. Cei mai extremi din aceasta categorie ii ataca pe ceilalti si devin sadici,delincventi sau psihopati. Cei mai putini virulenti devin alcoolici, dependenti de
droguri sau recurg la suicid; cred ca ii ranesc pe altii, atacandu-se pe ei insisi.
Tipul care asteapta sau care primeste – cel pe care Adler l-a considerat cel maicomun, cel mai obisnuit, asteapta sa primeasca satisfactii de la alti oameni si astfel,
devine dependent de ei.
Tipul care evita , nu face nici o incercare de a se confrunta cu problemele vietii.
Evitand dificultatile, evitand sa se angajeze in activitati, sa se manifeste, persoanarespectiva evita orice posibilitate de esec.
Aceste trei tipuri nu sunt pregatite pentru a se confrunta cu problemele vietii
zilnice. Ei nu sunt in stare sa coopereze cu alti oameni si acest razboi dintre stilullor de viata si lumea reala rezulta intr-un comportament anormal, manifestat in
nevroze si psihoze. Ei duc lipsa de ceea ce Adler a numit „interes social”.
Tipul folositor din punct de vedere social , coopereaza cu altii si se comporta in
concordanta cu nevoile lor. Astfel de persoane pot face fata problemelor intr-un
tipar bine dezvoltat de interesul social.
Adler s-a opus in general la clasificarea rigida sau la tipizarea oamenilor in acest
mod, afirmand ca a propus cele patru stiluri de viata, doar cu scopul de a invata
sau de a preda. El i-a facut atenti pe terapeuti sa evite greseala de a-i include, inmod fortat, pe oameni, in aceste categorii, reciproc exclusive.
Una din contributiile cele mai important e ale lui Adler, este ideea ca ordineanasterii este o influenta sociala majora in copilarie, din care ne cream stilul de
viata. Desi nou nascutii au aceeasi parinti si locuiesc in aceeasi casa, ei nu au
mediul social identic. Faptul ca esti mai mare sau mai mic, decat de unul din fratiitai si faptul ca esti expus la anumite atitudini, diferite, ale parintilor, pot crea
conditii diferentiate care influenteaza devenirea personalitatii.
Teorii comportamentale (behavioriste): B.F. Skinner
B. F. Skinner nu a oferit o teorie a personalitatii, care sa poate fi poate fi pusa in
contact si comparata cu alte teorii. De fapt, el nu a elaborat o teorie si nici
cercetarile lui nu se ocupa in mod specific de personalitate.
Munca lui Skinner este o incercare de a justifica intreg comportament ul – nu ceea
ce alti teoreticieni numesc personalitate – si a realiza aceasta in termeni reali sidescriptivi. „Nu poti obtine rezultate stand si cugetand la lumea interioara” a spus
Skinner unei persoane care ii lua un interviu si a adaugat „As vrea sa spun acelor
oameni: intoarceti-va la lucrurile reale!”.
Skinner sustinea ca psihologii trebuie sa limiteze cercetarile lor la ceea ce ei pot
vedea, manipula si masura in laborator. Acesta inseamna o acceptare exclusiva a
raspunsurilor unui subiect si nimic mai mult. Argumentul sau este ca psihologiaeste stiinta comportamentului, studiul a ceea ce face un organism.
Se poate observa ca aceasta conceptie se potriveste cu behaviorismul sustinut deJohn B. Watson. Spiritul revolutiei behavioriste a lui Watson in psihologie l-a
influentat pe tanarul Skinner si a fost dezvoltat in studiile acestuia asupra
comportamentului - desigur – intr-un stil mai sofisticat.
Lucrarile lui Skinner, asemenea celor a lui Watson sunt antiteza dintre trasaturile
psiho-analitice, durata vietii, cunoasterea si abordarea umanista a personalitatii;
dar se deosebesc nu doar prin subiect, ci si prin metodologie si scopuri.
In explicarea naturii personalitatii, majoritatea teoreticienilor cauta indicii in
interiorul persoanei. In opinia lor cauzele, motivele si fortele care dirijeazadezvoltarea noastra si comportamentul nostru isi au originea in interiorul
fiecaruia dintre noi. Spre deosebire de acestia, Skinner nu a facut niciodata
referinta la starile interne pentru a justifica comportamentul. El sustine cainfluentele subconstientului, mecanismele de aparare si alte forte interioare nu pot
fi vazute si de aceea nu isi gasesc locul in psihologia stiintifica. De asemenea el a
sustinut ca astfel de pretinse forte indrumatoare interne nu sunt reale si nu au
valoare pentru stiinta, ci doar pentru conceptiile filozofice sau teologice despresuflet.
Skinner a aplicat acelasi rationament proceselor psihice care nu sunt observabile inmod deschis si astfel nu au nici o relevanta pentru stiinta. El sustinea ca
„Interiorul organismelor este irelevant fie ca loc al proceselor psihice, fie ca loc al
activitatilor mentale”. Nu este necesar sa se caute in interiorul organismului un felde activitate. Pentru Skinner fiintele umane sunt organisme goale; nu exista nimic
in noi care poate fi invocat spre a explica comportamentul nostru in termeni
stiintifici. In dezbaterea relatiei persoana – situatie Skinner e in mod clar de partea
mediului sau a situatiei.
Un alt aspect prin care Skinner s-a deosebit de alti teoreticieni este tipul de subiect
pe care acesta l-a studiat. Unii teoreticieni au ales persoane tulburate emotional cacentru al studiului lor. Altii au insistat ca numai indivizii normali ar trebui
studiati. Unii au optat doar pentru cei mai buni si cei mai stralucitori oameni.
Skinner nu a ales ca subiecti persoane normale, subnormale sau supranormale.Desi ideile sale cu privire la comportament au fost aplicate fiintelor umane,
cercetarea care a condus la dezvoltarea teoriei sale behavioriste a fost creata prin
studii avand ca subiecti sobolani si porumbei. Cum putem invata despre
personalitatea umana de la porumbei? Interesul ui Skinner era raspunsul lastimuli si nu ceea ce un subiect uman relateaza despre experientele sale din
copilarie sau sentimentele pe care le are la maturitate. Raspunsul la stimuli este
ceea ce animalele fac foarte bine, cateodata mai bine decat oamenii. Skinner a
observat ca diferenta consta in grad si nu in mod. El credea ca procesele
fundamentale la oameni si animale sunt similare. Deoarece o stiinta trebuie sa
evolueze de la simplu la complex, iar cele mai elementare procese trebuie studiate
primele, Skinner a ales sa studieze comportamentul animal, acesta fiind maisimplu.
Proiectul lui Skinner a avut aplicatii practice extinse. Metodologia sa este aplicata
si astazi in cadrul clinicilor pentru a trata psihoze si retardarea mintala. Tehnica sade modificare a comportamentului este folosita intr-o varietate de locuri,
incluzand scoli, afaceri, institutii corectionale si spitale.
Teoriile invatarii sociale: A. Bandura, J. Rotter
Albert Bandura, asemenea lui B. F. Skinner, afirma despre comportament ca acestase invata, insa similitudinea dint re ei inceteaza aici. Bandura l-a criticat pe Skinner
datorita accentului pus de acesta pe studiul animalelor in calitate de subiecti,
afirmand necesitatea studiului omului ca subiect, in interactiune cu altii.
Conceptia lui Bandura se prezinta ca un mod de abordare a comportamentului prin prisma sociala, sustinand ca acesta se formeaza si se modifica intr-un context
social. Autorul afirma ca nu poate accepta informatii din experimente care nu
contin interactiuni sociale, care sa nu fie relevante vietii de fiecare zi, caci putini
oameni exista in izolare sociala.
Chiar daca Bandura considera ca invatarea este rezultatul intaririi, el accentueazasi faptul ca virtual toate formele de comportament pot fi invatate in absenta
experientei directe de intarire.
In conceptia lui se vorbeste si despre invatare observationala, termen ce indica
rolul observarii comportamentului altor persoane in procesul de invatare. Chiar
daca noi ne intarim comportamentul prin actiuni intreprinse de noi insine, totusi
noi putem realiza reintarirea prin observarea comportamentului altor persoane sia consecintelor acestor comportamente. Aceasta centrare pe invatare prin
observare sau prin exemple, mai degraba decat prin intarire directa, este cea maidistinctiva trasatura a teoriei lui Bandura.
O alta trasatura a conceptiei despre invatarea observationala este tratarea specifica
a proceselor interne. Spre deosebire de Skinner, Bandura nu propune o regula caresa combata existenta influentei variabilelor interne. El crede ca procesele cognitive
sau ale gandirii pot influenta invatarea observationala. Noi nu copiem automat
comportamentele pe care vedem ca ceilalti oameni le manifesta. Mai degraba noi
deliberam constient si luam o decizie, decat sa reproducem acel comportament.
Pentru a invata din exemple si intarire indirecta noi trebuie sa fim capabili sa
anticipam si sa apreciem consecintele comportamentului pe care il observam laaltii. Bandura presupune ca noi putem sa ne ghidam si sa ne adaptam
comportamentul nostru, vizualizand si imaginandu-ne consecintele, chiar daca noi
nu le-am experimentat direct. Nu exista nici o legatura directa intre stimul siraspuns, ori intre comportament si intaritor cum a propus Skinner, in schimb,
exista un mecanism mijlocitor intre cele doua, iar acesta este constituit de
procesele cognitive.
Bandura prezinta o forma mai putin extrema a comportamentului, decat Skinner.
El accentueaza rolul observarii altei persoane ca un inteles al invatarii si considera
ca invatarea este mediata de procesele noastre cognitive. Teoria lui este bazata pe
o cercetare riguroasa de laborator cu subiecti umani normali aflati in interactiuni
sociale, iar nu cu sobolani asezati separat in cate o cusca sau cu nevrotici pe
canapele.
La fel ca si Albert Bandura, Julian Rotter urmareste atat interiorul cat si exteriorul
organismului, intarirea exterioara si procesele cognitive interioare pentru a
exprima comportamentul. El face referire la lucrarea sa ca la o teorie a studierii
(educatiei) sociale a personalitatii; acesta fiind crezul lui si anume ca noi needucam comportamentul mai cu seama prin experientele noastre sociale. Rotter se
pare ca a fost prima persoana care a folosit termenul de teorie a educatiei sociale.
El a inceput sa scrie despre aceasta in 1947 si a tiparit in 1954 lucrarea „EducatiaSociala” si „Psihologia clinica”.
Rotter acorda atentie preferintei lui Skinner’s pentru studierea indivizilor solitari,izolati de experientele sociale si sustine abordarea lui Skinner despre raspunsurile
subiectilor animali la stimuli simpli. El crede ca o astfel de cercetare asigura putin
mai mult decat un punct de pornire pentru a intelege comportamentul uman, mult
mai complex.
In cercetarea din care si-a dezvoltat teoria educatiei sociale, Rotter si cei care i-au
urmat au studiat subiectii umani concentrandu-se asupra persoanelor normale,
mai ales copii si studenti de colegiu. Teoria lui este bazata pe experimenteriguroase si bine controlate, derivand direct din laborator si nu din clinica.
Rotter trateaza procesele cognitive mai extins decat Bandura, unii psihologi
spunand ca Rotter a conceput (cognitivizat) psihologia comportamentului
(behaviorismul). El sugereaza ca noi ne remarcam ca fiinte constiente, capabile dea ne influenta experientele si de a lua decizii care ne reglementeaza vietile.
Intarirea exterioara este importanta in sistemul lui Rotter dar eficacitatea intaririi
depinde de abilitatile noastre cognitive (cognisociabile). Rotter a descris
personalitatea ca fiind interactiunea dintre indivizi si ambianta semnificativa aacestora.
Comportamentul nostru mai este influentat de cativa factori. Noi avem o sperantasubiectiva a urmarii (consecintei) comportamentului nostru in termenii intaririi ce-
i va urma. Noi estimam probabilitatea ca actiunea sau comportarea noastra intr-un
anumit mod va duce la o intarire specifica si noi ne ghidam comportamentul inconsecinta. Noi plasam valori diferite pe diferite intarituri si le judecam valoarea
relativa in situatii variate. Deoarece fiecare dintre noii functioneaza intr-un context
psihologic unic, o intaritura data ar putea sa nu aiba aceeasi valoare sau
importanta pentru noii toti. Astfel, procesele noastre cognitive interioare suntvitale in determinarea impactului experientelor noastre sociale psihice exterioare.
Situatiile exterioare conduc, de asemenea, la comportamentul nostru, deoarece noisuntem motivati sa tindem catre gradul maxim de intarire pozitiva si pentru
evitarea pedepsei. Astfel, abordarea lui Rotter asupra personalitatii incearca sa
integreze doua orientari in cadrul cercetarii personalitatii: teoriile cognitive siteoriile de intarire.
Teorii ale trasaturilor: G. Allport
Pe parcursul unei cariere ce a durat mai mult de patru decenii, Gordon Allport a
devenit unul din cei mai provocatori si generativi psihologi ce studiaza
personalitatea. El a facut din studiul personalitatii un domeniu academic respectat
al psihologiei stiintifice prin utilizarea unor metode formalizate de cercetare, prin
rigoarea investigatiei si prin constructia teoretica.
In cartea sa „Structura si dinamica personalitatii”, Allport revede cincizeci dedefinitii ale personalitatii inainte sa o ofere pe a sa: „Personalitatea este
organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psiho-fiziologice care
determina gandirea si comportamentul sau caracteristic” (1981).
Prin organizare dinamica , Allport intelege ca, desi personalitatea se schimba in mod
constant si creste ( dinamica ), este o crestere organizata, nu aleatorie. Psiho-
fiziologice inseamna ca personalitatea este alcatuita din minte, impreuna cufunctionalitatea trupului, formand o unitate, ca personalitatea nu este nici total
mentala, nici intru totul biologica, ci o combinare intre cele doua. Prin determina ,
Allport sustine ca toate fatetele personalitatii activeaza sau directioneazacomportamente si ganduri specifice; inseamna ca tot ceea ce credem si facem este
caracteristic sau tipic noua. Astfel, fiecare persoana este.
Ca sa sustina accentul pe unicitatea personalitatilor individuale, Allport declara casuntem produsul ereditatii si al mediului inconjurator. Ereditatea furnizeaza
personalitatii materiale nefinisate, care sunt modelate (largite sau limitate) de
conditiile mediului nostru inconjurator. In acest fel, Allport invoca variabilele
personale si situationale. Materialele nefinisate includ fizicul, inteligenta sitemperamentul. Temperamentul implica tonusul emotional general al unei
persoane influentat de stimularea, fluctuatia si intensitatea dispozitiilor.
Fundalul genetic si materialele nefinisat e, formeaza baza personalitatii care este
responsabila pentru marea parte a unicitatii noastre. Exista un numar infinit de posibile combinatii de gene, iar sansa ca inzestrarea genetica sa fie duplicata in
altcineva este, exceptand cazul gemenilor identici, prea mica pentru a fi luata in
considerare. Combinatia noastra individuala de gene interactioneaza cu mediul
inconjurator si nu exista doua persoane – nici macar locuind in aceeasi casa – caresa aiba exact acelasi mediu. Rezultatul inevitabil, este o personalitate unica.
Allport concluzioneaza, asadar, ca pentru a studia personalitatea, psihologiatrebuie sa porneasca de la fiecare caz individual.
Allport considera personalitatea ca fiind discreta sau discontinua. O persoana nu
este doar distincta de celelalte, ci fiecare persoana este, de asemenea, despartita detrecutul sau. Nu exista o continuitate a personalitatii intre copilarie si viata de
adult. Comportamentul copilului este condus de dorinte primitive si reflexe;
adultul opereaza la un alt nivel. Exista, intr-un anumit sens, doua personalitati:
una pentru copilarie si una pentru viata de adult. Prima este mai biologica innatura ei, a doua, mai psihologica. Mai tarziu, nu se mai dezvolta cea anterioara,
iar functionalitatea adultului, nu este chinuita de experienta trecutului.
Avem deci, o imagine distincta a naturii personalitatii, cu accent in constient, mai
mult decat in inconstient si in prezent si in viitor, mai mult decat in trecut, o
recunoastere a unicitatii, mai mult decat a generalitatii sau asemanarii si oconcentrare asupra normalului, mai mult decat asupra anormalului.
Trasaturile reprezinta caracteristici sau calitati interne, care ghideaza
comportamentul, predispozitii de a raspunde in acelasi fel sau in mod similar, lafeluriti stimuli. Trasaturile sunt cai constiente si rezistente de reactie la aspectele
stimulilor din mediul nostru inconjurator. Allport rezuma caracteristicile
1) Trasaturile de personalitate sunt reale si exista in fiecare din noi. Ele nu
sunt construite teoretic sau nu sunt etichete create numai pentru a explica
comportamentul.2) Trasaturile determina sau cauzeaza comportamentul. Ele nu se nasc doar
din anumiti stimuli, ci ne motiveaza sa cautam stimulii adecvati,
interactioneaza cu acestia, cu mediul, in general, generand astfel, anumite
raspunsuri.3) Trasaturile pot fi demonstrate empiric; prin observarea comportamentului
in timp, putem deduce existenta unor trasaturi din coerenta si consistenta
raspunsurilor unei persoane la aceiasi stimuli sau stimuli similari.4) Trasaturile sunt inrudite; ele se pot suprapune, chiar daca reprezinta
caracteristici diferite. De exemplu, agresiunea si ostilitatea sunt distincte,
dar sunt si trasaturi asemanatoare si sunt observate frecvent, ca apar simultan in comportamentul unei anumite persoane.
5) Trasaturile variaza in functie de situatii.
Allport propune pentru prima data, doua categorii de trasaturi: trasaturiindividuale si trasaturi comune. Trasaturile individuale sunt unice, specifice unei
persoane si definesc caracterul sau. Trasaturile comune sunt distribuite unui
numar de oameni cum ar fi membrii unei culturi. Trasaturile comune se pot
schimba in timp, odata cu standardele sociale si valorile culturale.
Deoarece confuzia poate reiesi din faptul ca numim ambele fenomene trasaturi,Allport a revizuit terminologia. El numeste trasaturile comune ca fiind trasaturi si
cele individuale, ca fiind dispozitii personale.
Trasaturile noastre individuale sau dispozitiile personale nu au aceeasi intensitate
si semnificatie, ceea ce denota existenta unei organizari ierarhice. De aceea, Allport
propune trei tipuri: cardinal, central si secundar.
O trasatura cardinala este atat de pervasiva si atat de dominatoare, ca atinge
aproape toate aspectele din viata cuiva. Este atat de puternica, ca o “pasiuneconducatoare”, cum spunea Allport, ca ajunge sa domine comportamentul. Deexemplu sovinismul si sadismul. Nu toti au o pasiune conducatoare si chiar si cei
ce o au, nu dispun de ea, in orice situatie.
Toata lumea dispune, insa, de cateva trasaturi centrale, de la cinci la zece trasaturi
care stau la baza comportamentului. Allport ne-a dat exemple ca: agresiunea,
compatimirea si cinismul. Trasaturile centrale sunt tipuri de caracteristici pe care
noi le mentionam cand scriem o scrisoare de recomandare. Cele mai putineinfluente ale trasaturilor individuale, sunt ale trasaturilor secundare, care sunt mai
putin consistent e si mai putin semnificative decat celelalte trasaturi, cardinale si
centrale. Trasaturile secundare pot fi deduse doar de un prieten apropiat. Potinclude, de exemplu, o preferinta pentru un anumit tip de muzica sau un anumit
tip de mancare.
Allport credea ca problema centrala pentru orice teorie a personalitatii este modul
in care este explicat conceptul de motivatie. Accentul pe impactul prezentului este
esenta conceptiei sale asupra motivatiei.
Allport, de asemenea, recunoaste influenta proceselor cognitive – planurile
noastre constiente si intentionate. El critica abordarile (cum este cea a lui Freud)
care se concentreaza pe inconstient si pe fortele irationale in detrimentul
constientului si rationalului si sustine ca intentiile constiente sunt parte esentiala a
personalitatii, ca ceea ce dorim si telurile pentru care luptam sunt esentiale pentru
intelegerea comportamentului nostru prezent. Astfel, Allport a incercat sa explice
prezentul in termeni de viitor, mai mult decat de trecut.
Prin conceptul lui Allport de autonomie functionala , se intelege ca motivele
adultului matur, sanatos afectiv, nu sunt legate functional de experienta lui
trecuta, de fortele care l-au motivat la inceputul vietii. Similar, cand ne maturizam,devenim independenti de parintii nostri. Desi ramanem inruditi, nu mai suntem
dependenti functional de ei, nu ne mai controleaza, nu ne ghideaza viata.
Personologia: H. Murray
Murray foloseste fenomenul de personologie pentru a denumi preocupareasistematica a psihologiei dedicata personalitatii. El sugereaza ca termenul de
personalitate este un construct ipotetic ce ajuta la intelegerea comportamentului.
Principiile personologiei se refera la:
dependenta proceselor mentale si a comportamentului de procesele
neurofiziologice;
orientarea actiunii spre reducerea tensiunii dar si spre amplificarea, spre
cresterea tensiunii;dezvoltarea continua pe tot parcursul vietii a personalitatii;
dificultatea descrierii personalitatii dat fiind dinamismul sau;unicitatea fiecarei persoane.
Cea mai importanta contributie a lui Murray asupra teoriei personalitatii estefolosirea conceptului de nevoi pentru explicarea motivatiei si directiei
comportamentului. Munca lui de mari proportii asupra motivatiei, care formeaza
esenta teoriei sale cu privire la personalitate, a generat una dintre cele mai
elaborate si vaste clasificari a nevoilor in psihologie. El a derivat conceptul denevoi nu de la experienta personala sau intuitie, sau de la studierea unor cazuri de
pacienti cu tulburari emotionale, ci de la studiul intensiv al oamenilor normali.
Nevoile pot lua nastere fie din procesele interne, ca foamea sau setea, fie din
evenimente din mediu. Nevoile dau nastere la un nivel de tensiune pe care
organismul tinde sa-l reduca prin actiune. Ele energizeaza si orienteazacomportamentul in directia adecvata.
Cercetarea lui Murray l-a facut sa formuleze o lista cu 20 de nevoi. De atunci, au
fost facute cateva modificari; lucrarea de fata prezinta nevoile majore din sistem. Nu fiecare persoana are toate aceste nevoi. Unii oameni pot experimenta toate
nevoile in timpul unei vieti, iar altii nu vor experimenta niciodata unele din ele;
unele au caracter prioritar, altele sunt mai reduse la aceeasi persoana. Ordinea se poate schimba pe parcursul vietii. Unele nevoi sunt in concordanta cu alte nevoi,
iar unele sunt in opozitie cu altele. Nevoile se grupeaza in primare si secundare in
functie de geneza lor si in reactive sau proactive in functie de relatia obiectele.
Prezentam in continuare nevoile din sistemul lui Murray: dominare, cedare,
Murray a sugerat ca Idul este depozit al tuturor tendintelor impulsive innascute,
asigura energia si directia comportamentului si este preocupat de motivare. Idul
contine impulsuri primitive amorale si dorinte lascive pe care si Freud le-a descris.
Puterea sau intensitatea Idului variaza intre indivizi. De aceea, problema
controlului si directionarea fortelor Idului nu este aceeasi pentru toti oamenii,
pentru ca unii din noi avem energia Idului mai mare si trebuie sa facem fata, saexistam cu ea. Murray accentueaza importanta influentelor sociale asupra
personalitatii. In acord cu Freud, el a definit SuperEgoul ca si internalizarea
normelor si valorilor culturale, dupa ale caror reguli ajungem sa evaluam si sa judecam comportamentul nostru si a celorlalti. Substanta Superegoului este
impusa copiilor la o varsta frageda de catre parinti si alte figuri autoritare.
Alti factori care modeleaza SuperEgoul sunt grupurile, mitologia si literatura.
Astfel, Murray a deviat de la ideile freudiene permitand, facand loc influentelor
modelatoare ale factorilor de mediu, dincolo de interactiunea parinte-copil.
Conform lui Murray, SuperEgoul nu este cristalizat definitiv la varsta de 5 ani, cicontinua sa se dezvolte pe parcursul vietii, reflectand o mai mare complexitate a
experientelor noastre, pe masura ce imbatranim. Pentru ca Idul contine atat forte
bune cat si rele, SuperEgoul nu este intr-un conflict constant cu acesta. Fortele
bune nu trebuie sa fie ascunse, inabusite. SuperEgoul trebuie sa incerce sacontrazica doar impulsurile neacceptate social. De asemenea, el functioneaza si
pentru a determina cand, unde si cum o nevoie acceptata poate fi exprimata sisatisfacuta.
In timp, SuperEgoul se dezvolta pana ajunge Ego ideal care ne asigura teluri pe oraza mare de actiune, scopuri pentru care sa ne luptam.
Murray extinde formularea Ego-ului lui Freud, propunandu-i functia de
organizator al comportamentului. Astfel, Ego-ul este mult mai activ, nu mai esteservitorul Idului. Egoul constient, planifica cursul actiunii, si functioneaza nu
numai sa inabuseasca placerea, ci de asemenea si s-o hraneasca organizand sidirectionand expresia impulsurilor acceptate ale Idului.
Egoul este arbitrul intre Id si SuperEgo poate sa accepte si sa ajute, poate, de
asemenea, integra aceste doua aspecte ale personalitatii asa incat, ceea ce dorimnoi sa facem (Id) este in armonie cu ce crede societatea ca ar trebui sa facem
(SuperEgo). Exista in sistemul lui Murray si conditii favorizante pentru aparitia
conflictul intre Id si Super Ego.
Un Ego puternic poate media efectiv intre cele doua, dar un Ego slab paraseste,
lasa personalitatea pe campul de lupta. Spre deosebire de Freud, totusi, Murray
nu a crezut ca acest conflict este inevitabil.
Trasaturi rezultate din analiza factoriala: R. Cattell
Utilizarea unor complicate tehnici psihometrice pentru analiza personalitatii, a stat
la baza elaborarii unei teorii care asigura intelegerea insusirilor si trasaturilor ca
rezultante ale interactiunii ereditate-mediu.
Cattell a incercat sa defineasca personalitatea in urmatorii termeni: personalitatea
este ceea ce permite predictia in legatura cu ceea ce va face persoana intr-o situatie
data. Definitia, crede Cattell, trebuie sa coreleze doua concepte incluse in studiul
comportamentului: persoana si situatia stimul. Aceasta poate fi exprimata prin
( ) R = f P , S formula , raspunsul ( R ) este in functie de persoana ( P ) si de stimul ( S ).
In timp ce raspunsul si stimulul se pot determina cu precizie in cadrul studiului
experimental, persoana ramane factorul ce necesita o intensa si continua cercetare.Intelegerea structurii si functionarii personalitatii va fi facilitata de analiza
trasaturilor.
Cattell a definit trasaturile ca unitati structurale relativ permanente ale personalitatii. Descrierea lui despre trasaturi a derivat din analiza factoriala.
Cattell a clasificat trasaturile dupa mai multe criterii:
1. In primul rand, el a facut distinctie intre trasaturile comune si trasaturile unice . O
trasatura comuna este acea trasatura posedata de toata lumea la un anumit rang.
Inteligenta, extroversiunea si sociabilitatea sunt exemple de trasaturi comune.
Fiecare are aceste trasaturi, dar unii oameni le au la un grad mai ridicat decat altii.
Argumentul lui Cattell de a sugera ca trasaturile comune sunt universale, este
acela ca, toti oamenii au un potential ereditar similar si sunt subiecti ai unei presiuni sociale similare, cel putin in cadrul aceleiasi culturi.
Oamenii difera prin faptul ca poseda sau detin diferite valori sau gradatii ale
acestor trasaturi comune. Ei de asemenea difera, datorita trasaturilor unice pe carele au, acele aspecte ale personalitatii impartasite si de alti cativa oameni, dar nu in
moduri identice.
Trasaturile unice sunt aparent particulare, se reflecta in interesele si atitudinile
noast re.
2. Al doilea criteriu de clasificare imparte trasaturile in: trasaturi aptitudinale ,
trasaturi temperamentale si trasaturi dinamice sau energetice . Trasaturile aptitudinale
determina eficienta in munca, in diferite activitati. Inteligenta este o trasaturaaptitudinala; nivelul nostru de inteligenta va ajuta determinarea procentului de
realizare a scopului. Trasaturile temperamentale descriu stilul general si tonulemotional al comportamentului – de exemplu cum ne afirmam, cat suntem decomozi sau cat de iritati suntem. Aceste trasaturi afecteaza modul in care ne
purtam, actionam, si reactionam la situatii. Trasaturile dinamice sau energetice
sunt fortele conducatoare ale comportamentului nostru si definesc motivatiile,interesele si ambitiile noastre.
3. Al treilea criteriu de clasificare a trasaturilor in trasaturi de suprafata versus
trasaturi sursa – este in functie de stabilitatea si permanenta lor. Trasaturile desuprafata sunt caracteristici ale personalitatii, corelate una cu cealalta, dar care nu
constituie un factor de personalitate pentru ca ele nu sunt determinate sau nu, au
fost determinate de o singura sursa. Pentru ca trasaturile de suprafata suntcompuse din mai multe elemente, ele sunt mai putin stabile si permanente, si deci,
mai putin importante in intelegerea personalitatii.
O mai mare importanta o au trasaturile sursa , factorii unitari ai personalitatii care
sunt mult mai stabili si, permanenti. Fiecare trasatura sursa genereaza un anumit
aspect al comportamentului. Trasaturile sursa sunt factori individuali, relevati in
cadrul analizei factoriale, ce ofera o imagine de sinteza asupra subiectului in starealui actuala si baza predictiilor privind comportamentul.
Conform originii, trasaturile sursa sunt clasificate ca oricare altele: trasaturi
structurale si trasaturile formelor-ambiante . Trasaturile structurale sunt isi au
originea in conditiile biologice, dar nu sunt neaparat, ereditare. De exemplu,
consumul de alcool poate cauza comportamente ca si nepasare, neglijenta, control
redus al comportamentului. Analiza factoriala va releva care din acestecaracteristici sunt trasaturi sursa.
Trasaturile formelor-ambiante provin din influentele sociale si psihice din mediul
nost ru de viata, Cattell recunoscand astfel si aici, interactiunea dintre variabilele personale si cele relationale.
Cattell a definit trasaturile energetice sau dinamice ca fiind acele trasaturi caresunt corelate cu motivatia, o importanta problema, controversata in multele teorii
ale personalitatii si a demonstrat ca o teorie a personalitatii care nu reuseste sa
explice motivatia este incompleta.
Exista doua tipuri de trasaturi: erg-uri si sentimente . Cuvantul „ erg ” vine din
cuvantul grecesc „ergan”, care inseamna sursa, energie. Cattell a folosit termenul
„erg” pentru a distinge conceptul de instinct de cel de dobandire. Aceste structurisunt sursa de energie innascuta pentru tot comportamentul; baza motivatiei care
directioneaza comportamentul spre un scop specific. Analiza factoriala efectuata
de Cattell a identificat 11 erg-uri: curiozitatea, sexul, protectia, supunere,
securitatea, dezgustul, gregarismul, atractia, furia, foamea, afirmarea de sine
In timp ce erg-ul este structural o trasatura sursa, un sentiment este o trasaturaforma-ambianta, care inseamna ca deriva din influente sociale si fizice externe.
Sentimentul este un model al atitudinilor invatate care se focalizeaza pe un aspect
important asupra vietii unei persoane, ca si natiunea, ocupatia, religia, pasiunile.Erg-urile si sentimentele motiveaza amandoua comportamentul, dar exista o
diferenta vitala intre ele, pentru ca este un erg este o structura permanenta a
personalitatii, poate creste mai puternic sau mai slab, dar nu poate disparea.
Sentimentele care rezulta din invatare, pot sa nu ramana cum au fost invatate sau pot sa dispara.
Cattell a definit atitudinile ca fiind alcatuite din interesele, emotiile sicomportamentul spre o anumita persoana, obiect sau eveniment. Cand aplica
termenul, nu face referire exclusiva la o opinie pentru sau impotriva a ceva, inteles
traditional, prin cuvantul „atitudine” in psihologie. Definitia lui Cattell este larga,incluzand toate emotiile noastre sau actiunile spre un obiect sau situatie.
Trasaturile energetice (erg-uri si sentimente) si atitudinile sunt legata printr-o
sudare , care, inseamna ca in interiorul personalitatii sunt ierarhii, elementesubventionate sau subordonate altora. Atitudinile sunt subordonate
sentimentelor; sentimentele la randul lor sunt subordonate erg-urilor. Trebuie
notat, ca fiecare sentiment este subordonat unuia sau mai multor erg-uri.
The Big Five: P. Costa si R.R. McCrae
In cautarea dimensiunilor cheie ale personalitatii utilizand aceeasi tehnica a
analizei factoriale au fost identificate urmatoarele cinci: extraversiunea,
agreabilitatea, constiinciozitatea, stabilitatea emotionala, deschiderea la
Cele cinci dimensiuni au caracter polar, asa cum rezulta din lista de trasaturi
prezentata in tabelul 3.1.
Extraversiunea , sociabilitat ea, ambitia, atractia interpersonala, reactivitatea, se
refera la capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicarein actiune, sociabilitat e si ambitie.
Agreabilitatea , adaptabilitatea sociala, nivelul socializarii, amabilitatea, dragostea,
se refera la calitatile emotionale ale personalitatii si la comportamentul social.
Constiinciozitatea , autocontrolul, responsabilitatea, puterea realizarii, vizeaza
modul de raportare la sarcini, activitati, programe.
Stabilit atea emotionala , controlul emotional, arata caracteristicile emotionale si
eventualele dificultati emotionale ale personalitatii.
Deschiderea la experienta , cultura, intelectul, curiozitatea intelectuala, inteligenta,
subtilitatea se refera la functiile intelectuale ale personalitatii.
Desi teoria nu este pe deplin confirmata, mult studii accepta ca dimensiuni de
baza ale personalitatii, argumentand ca acestea sunt utilizate pentru autodescriere
de catre exponentii diferitelor culturi iar descrierile subiectilor in urma contactuluila prima vedere sau a unor interactiuni scurte intre straini ca si cele provenite de la
persoane care-i cunosc pe subiecti, releva prezenta acestor cinci dimensiuni; mai
ales apare in descrieri extraversiunea si constiinciozitatea. Acestea coreleaza si cusuccesul social.
Psihologia umanista: A. Maslow
Fondatorul umanismului in psihologie si-a construit teoria pe baza studierii celor
mai valorosi reprezentanti ai speciei uman e, motivand ca numai asa se poate
stabili intinderea potentialului uman. Concluzia la care a ajuns in demersul sau,este ca fiecare om se naste cu anumite nevoi ce determina cresterea, dezvoltarea si
realizarea deplina a potentialului de care dispune.
Pentru explicarea personalitatii, Maslow propune un sistem ierarhic al
trebuintelor innascute care activeaza si directioneaza comportamentul uman. Desi
trebuintele sunt instinctive, comportamentele prin care ele sunt satisfacute se
invata, de aceea, difera de la o persoana la alta. Dispunerea trebuintelor intr-o
ierarhie (figura 3.2) sugereaza ca cele aflate la baza trebuie sa fie cel putin partial
satisfacute, inainte ca cele de la un nivel mai inalt sa devina influente. De exemplu,oamenii flamanzi nu vor simti nici un stimul pentru a-si satisface nevoia de
prestigiu social. Ei sunt obsedati de dorinta de a gasi mancare si nu de ceea ar
putea gandi altii despre ei. Numai atunci cand oamenii au hrana suficienta, sunt
motivati de nevoile aflate mai spre varful piramidei. Comportamentul uman nueste stimulat de toate aceste trebuinte, in acelasi timp, ci la un moment dat, numai
o trebuinta este dominanta. Care din ele are influenta cea mai mare, depinde de
cele care au fost deja satisfacute. Caracteristicile generale ale trebuintelor sunt prezentate de Maslow, astfel:
cu cat nevoia este mai joasa in ierarhie, cu atat mai mare este puterea, potentialul si prioritatea sa. Nevoile mai inalte sunt mai slabe;
nevoile mai inalte apar mai tarziu in cursul vietii; nevoile fiziologice si de
securitate se manifesta in primul an de viata, cu prioritate, nevoile de
apartenenta si stima se dezvolta in adolescenta, iar nevoia de autorealizarese dezvolta la varsta mijlocie;
pentru ca nevoile mai inalte sunt mai putin necesare supravietuirii,
gratificarea lor poate fi amanata. Esecul de a satisface o nevoie mai inalta,
nu produce o criza, asa cum face esecul de a satisface o nevoie mai joasa.Din acest motiv, Maslow a numit nevoile joase, nevoi de deficit sau esecul de
a le satisface produce dificultati care se amplifica in timp;desi nevoile mai inalte sunt mai putin necesare supravietuirii, ele contribuie
totusi la supravietuirea si mai ales la dezvoltarea individului. Satisfacerea
lor conduce la o mai buna stare de sanatate, asigura o viata mai lunga, oeficienta biologica sporita. Maslow le-a numit nevoi de crestere ;
satisfacerea nevoilor mai inalte este productiva si benefica, atat biologic, cat
si psihologic. Aceasta duce la multumire, fericire si la un sens al implinirii.
Gratificarea nevoilor inalte presupune circumstante externe mai favorabile;o nevoie nu poate fi satisfacuta pe deplin, inainte ca urmatoarea trebuinta
sa devina importanta in ierarhie. Maslow sugereaza un procentaj alsatisfacerii fiecarei nevoi de-a lungul ierarhiei pe baza unui caz ipotetic:85% nevoi fiziologice, 70% nevoi de securitate, 50% nevoi de apartenenta si
dragoste, 40% nevoi de stima, 10% nevoi de autorealizare.
Desi ierarhia nevoilor se aplica celor mai multi, Maslow remarca mai multe
exceptii: oamenii dedicati unui ideal au sacrificat totul in mod intentionat, pentru
o cauza; uneori si-au sacrificat chiar viata; oamenii care au postit pentru credinta
lor, si au negat astfel nevoile fiziologice si de siguranta; persoanele religioase careau abandonat bunurile lumesti pentru a implini un juramant de saracie, pot sa-si
satisfaca nevoia de autorealizare, in timp ce-si pastreaza nevoile lor de baza la
nivele reduse de gratificatie. In mod similar, artistii isi pot periclita sanatatea siconfortul de dragul operei. O inversare mai obisnuita in ierarhie apare la acei
oameni care acorda importanta mai mare nevoii de stima de sine decat dragostei,
crezand ca, nevoile de apartenenta si dragoste pot fi satisfacute, numai daca sesimt mai intai, ei insisi, increzatori si valorosi.
Maslow a accentuat rolul variabilelor innascute, personale in determinarea
comportamentului, dar a recunoscut in acelasi timp si rolul variabilelor situationale. Nevoile ierarhizate se exprima in comportament in cadrul relatiilor cu oamenii si cu evenimentele din mediul de viata. Maslow a subliniat ca suntem
responsabili de crearea sau de constructia mediului social si fizic in care
functionam.
Impactul situatiilor in care ne gasim, depinde in mare masura, de modul in care ne
percepem si de modul in care intelegem situatia in care ne aflam, astfel incat,multe din efectele unei situatii de viata sunt o functie a acestor perceptii. In
concluzie, comportamentul uman este determinat de ambele variabile, trebuintele
innascute si variabilele situationale sau trasaturile lumii externe. Maslow propune
deci, o viziune interactionista asupra devenirii personalitatii si acomportamentului uman, inaintea declansarii controverselor pe tema persoana
situatie .
Intrucat Maslow continua studiul sau despre persoanele autorealizate, ajunge la
concluzia ca acestea difera in functie de motivatia lor esentiala. Pornind de aici, el
dezvolta o teorie motivationala care sa explice autorealizarea, utilizand conceptulde metamotivatie . Oamenii care-si satisfac nevoia de autorealizare, sunt preocupati
de implinirea potentialului lor si de intelegerea si cunoasterea mediului. In starea
de metamotivatie, ei nu cauta sa reduca tensiunea, sa satisfaca o deficienta, sa
lupte pentru un obiect specific. Mai degraba, telul lor este sa imbogateasca si sa
largeasca aria preocuparilor, sa le amplifice, astfel, prin diverse experientesolicitante. Cei ce se autorealizeaza, functioneaza la un nivel, dincolo de lupta
pentru ceva, ce va satisface o nevoie de reechilibrare, intrucat toate acestea au fostimplinite.
Maslow propune o lista de metanevoi care sunt considerate nevoi de crestere, sprecare evolueaza persoanele ce se autorealizeaza. Metanevoile sunt mai degraba,
stari de a fi, decat scopuri specifice. Esecul de a le satisface este daunator, ca si
esecul in satisfacerea altor nevoi si produce un fel de metapatologie , care impiedica persoanele sa se exprime, sa-si foloseasca si sa-si implineasca potentialul.
Cercetarile lui Maslow asupra celor mai buni reprezentanti ai umanitatii, au stat la
baza teoriei sale despre personalitatea deplin realizata. Desi nu a gasit multi
oameni pe care sa-i considere autorealizati – a estimat ca persoanele autorealizate
reprezinta un procent sau chiar mai putin din populatie – a studiat totusi, unnumar suficient dintre acestia, pentru a-si fundamenta concluziile referitoare la
caracteristicile persoanelor autorealizate.
Daca nevoia de autorealizare este innascuta si prin urmare, nu trebuie invatata, se pune, firesc intrebarea: de ce nu toti oamenii ajung la realizare deplina? De ce mai
putin de un procent din populatie ajunge la aceasta stare?
Un motiv al nerealizarii este acela ca, cu cat este mai inalta o nevoie in ierarhie, cu
atat este mai slaba, deci, fiind cea mai inalta nevoie, autorealizarea are forta cea
mai redusa, interferand usor sau fiind inhibata de alte presiuni. De asemenea,factori de opozitie se pot gasi si in realitate: un mediu emotional ostil sau
respingator ce poate crea dificultati nu numai in satisfacerea nevoilor de dragoste
si stima ci si in satisfacerea nevoilor de autorealizare.
La un nivel mai scazut, conditiile economice precare pot determina dificultati in
satisfacerea nevoilor fiziologice si de securitate si intrucat nevoile de la baza
piramidei trebuie sa fie satisfacute cu prioritate, nevoia de autorealizare ramane
neimplinita. Educatia inadecvata si practicile gresite de crestere a copilului, pot, deasemenea, contrazice autorealizarea. Daca se ajunge la exagerare in protejarea
copiilor carora nu li se permite manifestarea unor comportamente noi sau le esteingradita actiunea de explorare a unor noi idei sau conduite, atunci ei vor ajunge
inhibati ca adulti, inabusiti in cresterea si in exprimarea activitatilor necesare
pentru autorealizare. Comportamentul opus si excesiva libertate acordata de parinti, pot fi de asemenea daunatoare sau periculoase, Maslow avertizand, ca
prea mult libertate in copilarie, conduce spre anxietate si insecuritate, zadarnicind
satisfacerea nevoilor de aparare si ordine.
Maslow subliniaza ca dragostea acordata copilului, fara limite, este conditia
esentiala a autorealizarii. De asemenea, a precizat importanta satisfacerii nevoilor fiziologice si de securitate in primii ani de viata. Fara dragoste parentala,securitate si stima in copilarie, este dificil ca adultul sa se autorealizeze.
Un alt motiv care poate determina esecul autorealizarii se refera la temerile sidubiile in legatura cu abilitatile noastre. Suntem simultan, stimulati dar si
infricosati si chiar amenintati de posibilitatile noastre crescande, dar adesea, teama
are intaietate.
Autorealizarea cere curaj. Chiar si atunci cand nevoile joase au fost implinite, nu
putem astepta cu pasivitate ca autorealizarea si desavarsirea sa se produca de la
sine. Procesul cere efort, disciplina si autocontrol. Poate parea usor si precaut saaccepti viata asa cum este, in loc sa cauti solicitari noi. Persoanele care se
autorealizeaza se testeaza si se solicita de catre ele insele, abandoneaza
obisnuintele si slujbele sigure, renunta la comportamentele si atitudinile familiare,se expun in mod intentionat, noului.
Teorii cognitiv-comportamentale: A.T. Beck
Intemeiata pe experienta clinica, conceptia lui Beck (1967, 1988) se bazeaza pe
ipoteza ca persoanele depresive interpreteaza evenimentele intr-un mod
distorsionat, neintemeiat informational, iar aceste premise nu confirma si nu
sustin interpretarea. Teoria cuprinde urmatoarele elemente explicative: triada
cognitiva negativa referitoare la sine, la lume si la viitor, aparitia automata a
gandurilor negative, de autoinfrangere si autodistrugere, distorsiuni cognitive in
perceptia si procesarea informatiei, asumptii fundamentale distorsionate, numiteschemate depresogene.
Primul element al triadei negative, viziunea negativa asupra propriei persoane, se
refera la modul in care individul se percepe ca fiind indezirabil social, lipsit demerite, de calitati, deficient fizic sau moral. Mediul este perceput ca fiind incarcat
cu probleme si obstacole de netrecut, deosebit de solicitant. Viitorul este pus sub
semnul unui esec permanent. Beck subliniaza ca trasaturile negative ale triadeicognitive explica majoritatea simptomelor ce caracterizeaza sindromul depresiv.
Triada negativa este responsabila pentru predispozitia individului spre
devalorizarea competentei personale, si identificarea esecului in toate planurileactivitatii.
Gandurile negative de autoinf rangere corelate cu viziunea despre sine apar fara o
reflectare si fara o analiza intemeiata a situatiilor percepute de subiect caamenintatoare. Fiind apropiate de normele fundamentale ale vietii, gandurile
negative sunt acceptate necritic si de multe ori, apar atat de rapid, incat, devin
dificil de constientizat. In schimb, emotiile negative ce le insotesc, sunt de durata
mult mai mare si sunt mult mai usor de recunoscut.
Figura 3.3. Modelul cognitiv al depresiei
Distorsiunile cognitive in perceptia si procesarea informatiei cuprind: inferentearbitrare a unor consecinte negative, abstractizarea selectiva a evenimentelor
negative dintr-o multitudine de informatii si ignorarea altor caracteristici
importante, supragen eralizarea continand interpretarea unor experiente
precedente singulare, ca tipice, gandire dihotomizanta, absolutizanta („totul sau
nimic”), diminuarea reusitei si amplificarea pierderii, personalizare.
Asumptiile fundamentale disfunctionale sau auto(sch ematele) disfunctionalereprezinta structuri cognitiv emotionale, reprezentari organizate ale experientei
anterioare, care sunt utilizate sa dea sens noilor experiente, sa faciliteze
rememorarile si sa guverneze comportamentul. Schematele includ cunoasterea si
credintele, dispozitia emotionala si motivatia persoanei si au drept consecintanegativa, introducerea de tendinte si directii, preferinte si distorsiuni atat in
constructia initiala a unei experiente, cat si in reconstructia sa ulterioara.
Schematele se achizitioneaza in copilarie. Desi raman in afara campului
constiintei, schematele se pot activa cu usurinta si devin preponderente atunci
cand subiectul percepe un eveniment sau o situatie ca fiind amenintatoare.Mecanismul prin care schematele latente disfunctionale sunt activate, a fost
explicat pe baza ipotezei vulnerabilitatii schematei (posibilitatea existentei unui stil
cognitiv negativ la indivizi care nu sunt depresivi pe moment, dar ii face
vulnerabili, mai ales, in fata situatiilor stresante), ipoteza vulnerabilitatii relatiei schemata-eveniment , schemata depresogena este activata de prezenta unui
eveniment congruent schematei, prin ipoteza activarii diferentiale (dispozitia
depresiva creste accesibilitatea cognitiilor negative si diminueaza accesibilitatea
cognitiilor pozitive).
Cercetarile empirice sustin prima ipoteza. Beck arata ca schematele latentedepresogene pot fi intalnite la doua categorii de indivizi: la cei autonomi, dar cu
nevoi de autorealizare foarte inalte si acute si cu standarde de autoexigenta
similare sau la cei dependenti, sociotropi cu necesitati puternice de apropiere sisecuritate in relatiile interpersonale. Schematele lor se activeaza la stresori
relevanti, cum ar fi pierderea locului de munca pentru cei din prima categorie,
respectiv, ruperea unei relatii semnificative, pentru ceilalti.
3. Dimensiuni ale personalitatii
Temperamentul
Ce este temperamentul?
Termenul dezvoltare umana se refera la drumul de viata al fiintei umane, cumomente de ascensiune, de stagnare si regres, cu ritmuri diferite, cu schimbari
imperceptibile ce alterneaza cu salturi spectaculoase, cu asimetrii intre drumul in
sus si drumul in jos. Evitam termenul de maturizare care sugereaza infaptuirea
unui program prestabilit genetic, derulat secvential in conditii fizice obisnuite.
Insusirile ce apartin temperamentului pot fi remarcate si in activitatile educative,in capacitatea de efort, in rezistenta la suprasarcini sau la stimuli supraadaugati, in
puterea de munca din perioadele suprasolicitante ale sesiunilor de examene, in
ritmul vorbirii, al scrierii, in tinuta si miscari, in conduita emotionala, etc.
Exista mai multe descrieri si clasificari ale temperamentelor, insotite de explicarea
deosebirilor temperamentale, incepand cu Hyppocrates si ajungand pana in epoca
noast ra: Kretschmer, Sheldon, Pavlov si descendentii sai, Jung, J. Eysenck, M. Yela.
Cea mai cunoscuta clasificare si descriere a temperamentelor porneste de la
Hyppocrates. La aceasta au fost adaugate in timp, noi date, rezultand cele patru
portrete temperamentale cunoscute: sangvinic, coleric, flegmatic si melancolic, a
Temperament sangvinic : hiperreactiv pe plan motor, activism crescut, temporapid in activitate, emotii intense dar sentimente superficiale, dispozitie
stenica, abundenta expresiei verbale, resimte nevoia de variatie in decor si
in activitate, decizie rapida, adaptabilitate ridicata; fire deschisa,
comunicativa, angajare usoara in activitate, etalarea rapida a posibilitatilor,capacitate de lucru indelungata, isi mentine rezistenta si echilibrul psihic in
situatii dificile, suporta fara criza insuccesele.
Temperament coleric : reactivitate motorie accentuata, energic, neretinut,tendinta spre impulsivitate, nestapanire de sine, agitatie, uneori agresiune,
procese afective intense, cu o expresivitate manifesta, explozii emotionale;
fire deschisa, alternanta intre activism impetuos si perioade de delasare; placerea de a opune rezistenta, tendinta de dominare in grup; intr-o sarcina
isi etaleaza rapid posibilitatile; incapabil sa desfasoare munci de migala;
sarac in manifestari, lentoare in miscari si limbaj; rabdare, toleranta;
inclinatii spre rutina, stereotipuri, pedanterie; refuzul schimbarilor le
compenseaza prin capacitate de munca indelungata si tenace, capabil demunca de migala, cugetat in tot ceea ce face.
Temperament melancolic : hipotonie, capacitate de lucru redusa in conditii desuprasolicitare, volum redus al activitatii (nu poate duce suprasarcini);
slaba rezistenta neuropsihica, randament progresiv, treptat, dar calitativ
comparabil cu al celorlalti, sensibilitate ridicata, puternic afectat deinsuccese, neinarmat pentru lupta in imprejurari mai grele ale vietii;
dificultatile de adaptare le compenseaza prin inchidere in sine (refugiu in
plan imaginar), prudenta exagerata in situatii noi, se „decompenseaza” mai
usor in situatii critice; procese afective cu adanci rezonante; sentimente dedurata; dependenta in conditii de grup, capabil de munci de finete si actiuni
de migala cu pretul epuizarii mai rapide.
Prezenta in aceeasi masura atat a aspectelor pozitive, cat si a celor negative, la
fiecare temperament arata ca fiecare poate prezenta atat insusiri avantajoase, cat si
caracteristici nefavorabile. Exprimarea in conduita a celor doua aspectecontradictorii la indivizi diferiti sau la acelasi subiect in situatii si in momente de
timp diferite, depinde de influentele exercitate asupra temperamentului de
sistemul atitudinilor si de abilitatile persoanei, in mod deosebit, de cele
intelectuale; de specificul situatiei in care se afla persoana sau de starea sa actuala,se schimbarile intervenite pe parcursul timpului.
Incercarea de a incadra un anumit subiect intr-un tip temperamental este dificila sinu lipsita de erori in rememorarea si interpretarea faptelor. Este importanta
colectarea datelor privind comportamentul subiectului in situatii de viata cu grade
diferite de dificultate si noutate. Procesul de colectare si interpretare este marcatde schematele cognitive, de uitare, de distorsiunile sau constructiile memoriei, de
starile emotionale sau de stereotipuri.
Luarea in considerare a aspectelor dinamico-energetice este absolut necesara in procesul instructiv educativ ca si in orice activitate umana, intrucat, multe cazuri de
inadaptare scolara sau profesionala sunt cauzate de necorespondenta, chiar
discordanta, dintre particularitatile dinamico-energetice si natura activitatii. Ca
atare, in orientarea spre diferite scoli si meserii trebuie sa se tina seama si de
dominantele temperamentale. De exemplu, unui sangvinic i s-ar potrivi, mai ales,
activitati diversificate, cu multe elemente noi, unui flegmatic , activitati cu caracter
stereotip, un melancolic ar functiona mai bine daca i s-ar prescrie reguli, decat inconditii de independenta, un coleric trebuie sa aiba posibilitatea de a-i conduce pe
altii, de a risca, de a fi in competitii. In activitatile sociale care necesita contacte cu
publicul, se recomanda un tip sangvinic, un melancolic ar face fata mai greu, in
schimb va prefera sa lucreze mau mult singur, intr-un mediu linistit.
In perioadele de examene , fiecare tip poate sa-si valorifice aspectele avantajoase,
dar poate avea probleme din cauza celor negative.
Sangvinicul este increzator si optimist, are putere de munca, dar se
plictiseste prea repede, nu se concentreaza, nu aprofundeaza, nu-si facegriji, ia lucrurile prea usor, se pregateste superficial.
Colericul se poate baza pe puterea sa de munca, pe energia sa, pe
disponibilitatea de a infrunta sarcini dificile, dar impulsivitatea,
reactivitatea prea puternica, tendinta de exagerare sau cautarea conflictelor il fac adesea sa abandoneze, sa provoace mania profesorilor, sa lucreze in
salturi sau dezordonat.
Perseverenta, calmul, echilibrul, capacitatea de munca, rabdarea ar fi in
avantajul unui flegmatic, dar ritmul lent, adaptabilitatea mai redusa,reactivitatea intarziata, munca dupa sabloane ii sunt nefavorabile.
Un melancolic, poate fi constiincios, se pregateste din timp, pune accent pecalitate, acorda importanta normelor stabilite de profesori (frecventa,
bibliografie, lucrari), dar ii este teama de esec, nu are incredere, se pierde in
situatii critice, iar rezistenta sa neuropsihica este mai redusa.
Modele explicative privind temperamentul
Temperamentul si tipul de sistem nervos
Pe baza experimentelor efectuate initial pe animale, apoi pe oameni, Pavlov sicolaboratorii sai au stabilit existenta unei corespondente intre tipurile de activitate
nervoasa superioara (ANS) avand la baza cele doua procese nervoase
fundamentale, excitatia si inhibitia si temperamentele clasice.
Asocierea dintre tipurile de ANS si cele patru temperamente clasice este
sintetizata in figura 3.4.
Insusirile SNC (sistem nervos central) se exprima in modurile de manifestare
externa, in comportament. In aceste conditii, temperamentul reprezinta
exteriorizarea in conduita a tipului de ANS. Desigur, corespondenta dintre tipulde SN si temperament nu semnifica identitate intrucat prima este o notiune
fiziologica, iar a doua psihologica.
Tipul de SNC fiind determinat ereditar, inseamna ca si temperamentul se afla sub
incidenta determinarii genetice, indirect insa, prin tipul de ANS. Procesele si
insusirile psihice au la baza programe la nivelul SNC in care se traduce informatia
genetica purtata de ADN. Componenta genetica actioneaza mediat asupra psihicului prin intermediul SN. Intre gena si comportament se interpune mediul si
istoria individuala.
Cele trei criterii reprezinta de fapt, dimensiuni bipolare, nu simple dihotomii.
Deci, in realitate tipul pur, aflat la extreme, la poli are o frecventa rara. Pe aceeasi
dimensiune se vor intalni gradatii intermediare.
Figura 3.4. Relatia dintre tipul de ANS si temperament
Biotipologiile
Cu termenul generic de biotipologii sau cu cel de tipologii constitutionale sunt
denumite acele teorii care asociaza unui tip de constitutie somatica, un anumit portret psihologic.
Primul care a reusit sa incadreze problema tipologiei constitutionale incoordonatele psihologiei a fost medicul psihiatru E. Kretschimer. El a pornit de la
constatarea ca majoritatea schizofrenicilor pe care ii trata aveau o constitutie
astenica si majoritatea celor ce sufereau de psihoza circulara (maniaco-depresivii)aveau constitutia picnica. Pe baza acestei corelatii a elaborat o tipologie valabila si
la oamenii sanatosi.
Cercetarile ulterioare din domeniul fiziologiei si biochimiei au aratat ca structuracorporala este in stransa legatura cu particularitatile individuale ale
metabolismului, ale proceselor endocrine, cu intreg chimismul organismului, deci
si cel al SN, ceea ce imprima anumite particularitati ANS (exista deci punctecomune intre acest model explicativ si cel elaborat de Pavlov).
In esenta, tipologia lui Kretschmer se poate sintetiza in tabelul 3.2:
Tabelul 3.2. Relatia dintre biotip, structura psihica si boala psihica
Ca aspect fizic, tipul picnic se caracterizeaza printr-o silueta de statura mijlocie,
mai degraba scund si indesat, predomina orizontala, exces ponderal, fata plina,
maini si picioare mai scurte, abdomenul si toracele bine dezvoltate, gatul scurt.Tipul astenic se caracterizeaza printr-o dezvoltare preponderent verticala, corpul
alungit si slab, greutatea inferioara celei normale in raport cu inaltimea sa, maini si
picioare lungi si subtiri, sistem osteo-muscular firav. Tipul atletic este bine
proportionat fizic, avand toracele si musculatura bine dezvoltate. Ciclotimul (picnicul) are urmatoarele caracteristici: vioiciune, mobilitat e,
optimism, umor, spontaneitate in gesturi si vorbire, capacitate de a stabili
usor contacte, dar si o anumita superficialitate in relatiile sociale, inclinatiecatre concesii si compromisuri, spirit mai practic.
Schizot imul prezinta trasaturi contrare: inclinatie spre abstractizare,
interiorizare, sensibilitatea pentru forma exterioara a relatiilor dintreoameni, meticulozitate dusa uneori pana la pedanterie, un acut simt al
onoarei, manifestari de ambitie ce ascund adesea un complex de
inferioritate.
Tipul intermediar se defineste prin inclinatia spre activitati ce reclama unmare volum de miscari si un mare consum de energie, echilibru emotional,
trairi afective stenice, incredere in sine, autoapreciere realista.
Controlul experimental al tipologiei lui Kretschmer a aratat legatura dintre
profilul psihologic si cel somatic este mai evidenta pentru cazurile patologice.Tipologia constitutionala poate fi utilizata ca punct de plecare, cu o oarecare
valoare predictiva in determinarea profilului psihologic. Aspectul corporal tinandde simptomatica stabila, sesizabila direct prin observatie, poate sugera directia
cercetarilor in investigatia psihologica.
W. H. Sheldon a elaborat o alta tipologie constitutionala avand drept criteriurelatia dintre cele trei straturi embrionare, caracterul dominant al unuia fata de
celelalte. Tipul somatic endomorf este determinat de predominarea endodermului
si se caracterizeaza prin dezvoltarea accentuata a viscerilor. Sub aspect psihologic
ii corespunde viscerotonul . Tipul mezomorf este determinat de predominareamezodermului si poate fi caracterizat prin dezvoltarea mai accentuata a sistemului
osteomuscular. Lui ii corespunde ca tip de temperament somatonul . Tipulconstitutional ectomorf rezulta din predominanta in faza embrionara aectodermului si se caracterizeaza printr-o constitutie corporala astenica.
Corespondentul lui in plan temperamental este cerebrotonul . Principalele trasaturi
ale celor trei temperamente se prezinta astfel: Viscerotonul ; caracter relaxat al tinutei si miscarilor, dorinta de confort fizic,
placerea de a manca in comun, sociofilie, comunicativ, amabilitate
nediscriminatorie, toleranta, somn adanc, la necaz simte nevoia de contact
social, orientat spre activitati ce tin de copilarie. Somatotonul : asertiune in tinuta si miscari, dorinta de aventura fizica, nevoia
de efort fizic, manifestari energice, tendinta de a domina, de a avea putere,
curaj si combativitate fizica, placerea riscului, competitivitate, agresiune,claustrofobie, voce neretinuta, indiferenta spartana la durere, duritate in
maniere, somn nelinistit, la necaz simte nevoia de actiune, orientare spre
activitati ce tin de tinerete. Cerebrotonul : miscari retinute, tendinta de izolare, sociofobie, agorafobie,
discretie in domeniul afectiv, incordare mintala, hiperatentie, voce retinuta,
evitarea zgomotului, meditatie, introversiune, la necaz simte nevoia de
singuratate, orientat spre activitati ce tin de fazele finale ale vietii.
Teoria factoriala a lui H.J. Eysenck
Aplicand metoda analizei factoriale (probe, teste, chestionare, evaluari, prelucrate
apoi statistic, corelate intre ele in cele din urma rezulta mai multe categorii de
factori cu grade diferite de generalitate), autorul a identificat doua dimensiuni
temperamentale fundamentale: dimensiunea extraversiune-introversiune si
dimensiunea stabilitate-instabilitat e emotionala. Prima este identica cu cearelevata de C.G. Jung, iar a doua aproape echivalenta cu factorul Will evidentiat
prin analiza factoriala de Spearman si Webb si reprezentand integrarea,
stabilitatea, controlul. La polul negativ al acestei dimensiuni gasim neuroticismul;
instabilitatea, dezechilibrul emotiv (W-), iar la cel pozitiv (W+): integrare,stapanirea de sine, autocontrolul, forta eului.
Identificarea temperamentului Pentru cunoasterea tipului temperamental se poate utiliza observatia si
autoobservarea comportamentului in situatii cu diferite grade de dificultate si
noutate. Exista mai multe grile de observatie, prezentate in lucrarile despecialitate. Una dintre ele, ne sugereaza ca putem determina tipul dominant de
ANS si corespunzator, tipul temperamental pe baza criteriilor comportamentale
prezentate in tabelul 3.3.
Tabelul 3.3. Exprimarea tipului de ANS in comportament (dupa Radu)
Identificarea si stimularea aptitudinilor exprima masura eficientei activitatilor
scolare. In acelasi timp, cercetarea aptitudinilor, in special a inteligentei, corelarea
acestora cu potentialul creativ constituie o preocupare perena a cercetarii
psihologice.Ce sunt aptitudinile?
Aptitudinile reprezinta latura sau aspectul instrumental-operational al
personalitatii, cu alte cuvinte, uneltele, mijloacele cu care actioneaza sau cu carelucreaza oamenii, mai performante la unii, mai rudimentare la altii. Aceste
instrumente exista in general la fiecare, dar randamentul lor este diferit.
In cunoasterea comuna si in unele forme ale cunoasterii stiintifice, termenul de
aptitudine vizeaza numai nivele superioare ale insusirilor. Un asemenea grad de
dezvoltare face posibila reusita unei activitati cu eforturi reduse si la cote de performanta superioare mediei. In majoritatea lucrarilor de specialitate,termenul
de aptitudini a fost inlocuit cu cel de abilitati, probabil pentru a elimina
acceptiunea restrictiva.
Insusirile pe care le putem numi aptitudini sau abilitati, au grade diferite de
dezvoltare, de aceea nivelul eficientei activitatii este diferit de la o persoana la alta.Cel putin in limitele foarte generoase ale normalului, aptitudinile asigura
realizarea activitatilor la parametri optimi de calitate si volum. Un nivel superior,
face ca activitatea sa se desfasoare cu eforturi reduse si sa se obtina succese. Pesteacest nivel, exista posibilitatea manifestarilor creatoare, originale. Sub limita,
activitatea se desfasoara in conditii de dependenta si in forme mult simplificate,
dominand aspectele repetitive, stereotipe.
Pentru a ilustra ideea, sa ne gandim la relatia dintre inteligenta si activitatea
scolara. Nivelul intelectual mediu permite o adaptare corespunzatoare laexigentele scolii, parcurgerea tuturor treptelor sistemului de invatamant, desigur cu efort. Cei situati sub limita, persoanele cu dizabilitati intelectuale nu vor face
fata cerintelor scolii obisnuite. Ei vor fi educati in forme institutionale mai simple,
desfasurate pe parcursul unor perioade mai lungi de timp, cu mai multaindrumare si control.
In termenul de abilitati se includ: inteligenta, atentia, calitatile memoriei, calitatile
limbajului, insusirile imaginatiei, insusirile gandirii, spiritul de observatie,acuitatea si discriminarea senzoriala, dexteritatea manuala, dexteritatea digitala,
flexibilitatea corporala, timpul de reactie, forta fizica etc.
Se poate constata ca reusita unei actiuni, oricat ar fi de simpla, depinde de
prezenta mai multor abilitati si ca o anumita abilitate se regaseste ca si conditie a
reusitei, in diferite tipuri de activitate. Nici un om nu poseda insusiriinstrumental-operationale situate toate, la acelasi nivel de dezvoltare.
Dezvoltarea inegala a abilitatilor permite orientarea spre activitati pentru care
prezentam nivele mai inalte, sporind astfel, sansele succesului. In procesulactivitatii, exista posibilitatea compensarii abilitatilor, de exemplu, volumul redus
al memoriei poate fi suplinit de capacitatea de a stabili noi conexiuni.
Identificarea aptitudinilor se realizeaza pe baza urmatoarelor repere:
manifestarea timpurie la cote inalte de realizare;eficienta insusirii unei activitati noi.
Fiecare modalitate de identificare prezinta inevitabile riscuri. De exemplu, nivelul
reusitei este conditionat si de intensitatea motivatiei, iar absenta realizarilor exceptionale la varsta copilariei nu reprezinta un fundament temeinic pentru o
predictie negativa.
Inteligenta
Consideram inteligenta ca aptitudine generala care asigura adaptarea eficienta laimprejurari de viata dificile, la activitati problematice pentru care nu dispunem de
solutii elaborate.
Capacitatea de a anticipa solutiile posibile pe baza restructurarii permanente a
conduitelor invatate, este esenta int eligentei. Inteligenta nu este un proces psihic,
dar se serveste de acestea, mai ales de cele cognitive, pentru a infaptui adaptarea:
de gandire , de memorie , de limbaj , de imaginatie , de perceptie . Realizarea conduiteiinteligente presupune convergenta proceselor, a functiilor psihice spre o structura
cognitiva unitara si dinamica, diferita de la un individ, la altul.
Evaluarea inteligentei altora sau autoevaluarea inteligentei este o preocupare
prioritara pentru ca ea este implicata in toate aspectele comportamentului: reusitain activitatea scolara, succesul in activitatile sociale, randamentul in solutionarea
noilor sarcini, depasirea celorlalti, succesul in cariera sau in relatiile
interpersonale. Nu este, deci, intamplatoare, atentia acordata in cercetarea
psihologica, naturii, originii sau formelor inteligentei, sau preocuparile privindevaluarea nivelului intelectual si predictia asupra evolutiei intelectuale, sau
corelatia dintre nivelul actual al inteligentei si reusita in diferite tipuri de activitati.
Pentru o definitie de lucru, propun em pe baza unor recente asertiuni ale expertilor
sa intelegem prin inteligenta, abilitatile:
de intelegere a ideilor complexe;
de adaptare eficienta la mediu;
de invatare din experienta;
de a angajare in diferite forme de solutionare a problemelor;de depasire a obstacolele cu succes.
Studii asupra inteligentei
Cercetarea inteligentei in unitate cu preocuparile legate de evaluarea si masurarea
ei, asemenea altor probleme ale psihologiei, genereaza controverse, al caror efectin practica educationala nu poate fi neglijat. Sunt si astazi actuale preocuparile
legate de influentele mostenirii genetice sau de consecintele stimularilor
ambientale.
Spearman (1927), considera ca performantele in toate sarcinile cognitive depind de
un factor general primar, prezent in toate (denumit factorul g) si de unul sau mai
multi factori particulari, prezenti numai in anumite tipuri de sarcini. Factorul g, in
conceptia lui Spearman reprezinta inteligenta. Toate sarcinile cognitive impuse de
scoala, solicita acelasi factor, ceea ce ar explica existenta unor elevi sau studenti
buni la toate materiile, in aceeasi masura sau a celor slabi la toate disciplinele
scolare.
Thurstone (1938), crede ca inteligenta este compusa din mai multe abilitati
primare:
verbala – intelegerea cuvintelor si a semnificatiei ideilor;
numerica – viteza si corectitudinea operarii cu numere;
spatiala – abilitatea de reprezentare tridimensionala a obiectelor.
Aceste abilitati opereaza mai mult sau mai putin independent. Unele componente
se afla la nivele ridicate, altele mai scazute, la acelasi subiect. Ca atare, unii vor fimai buni la literatura, la limbi straine, la filosofie, altii la algebra ori la geometrie
ori la desen tehnic; aceiasi elevi care exceleaza la unele discipline scolare, dau
rezultate mediocre sau scazute la altele.
Piaget (1998), considera inteligenta din perspectiva echilibrului dinamic, in care se
impletesc procesele de asimilare (introducerea noilor date in schemele mentale
elaborate pe baza celor existente) si acomodare (restructurarea cadrelor mentale in
functie de noile achizitii). Activitatea inteligenta, manifestata prin cunoastere,intelegere si inventie isi schimba continutul si structura de la o varsta la alta, in
schimb, proprietatile functionale generale ale procesului adaptativ, raman.
Hebb (1972), face distinctie intre inteligenta de tip A si cea de tip B. Prima se refera
la posibilitatile innascute ale dezvoltarii mentale, iar a doua reprezinta nivelulefectiv al inteligentei ca rezultat al interactiunii dintre inteligenta de tip A si
influentele modelatoare ale mediului. Inteligenta de tip A nu poate fi masurata
prin nici una din metodele de care dispune psihologia, iar nivelul inteligentei B,
mai accesibil evaluarii psihometrice, nu reprezinta un indicator relevant alinteligentei innascute.
Gardner (1983), completeaza viziunea multifactoriala a inteligentei cu urmatoarelecomponente:
inteligenta muzicala – abilitatea de a reproduce o piesa muzicala dupa prima auditie;
inteligenta kinestezica corporala – adecvarea si precizia miscarilor in
functie de situatia concreta;
inteligenta interpersonala – abilitatea de a intelege alte persoane si de a teintelege bine cu altii.
Sternberg (1995-1997), elaboreaza pe baza unor studii efectuate de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, teoria triarhica a inteligentei . Teoria analizeaza trei
tipuri de baza ale inteligentei umane:
Inteligenta componentiala sau analitica , implica abilitatea de a gandi critic si analitic,
de a opera cu notiuni, concepte, definitii si idei abstracte. Nivelul ei inalt ii face pe
cei in cauza sa exceleze in activitati scolare, in probe ce masoara potentialul
academic si sa fie foarte buni elevi, studenti, cercetatori sau profesori universitari.
Inteligenta creativa sau experimentala se refera la abilitatea de a formula idei noi. Cei
ce poseda un grad ridicat al acestei dimensiuni, se vor remarca in domenii in care
informatia este decisiva pentru situatia data, in combinarea inedita a unor aspecte,
in procesele de imbinare a unor elemente neobisnuite. Inteligenta creativa este
specifica marilor genii din domeniul stiintei sau marilor inventatori,
deschizatorilor de drumuri, cum ar fi Freud in psihologie.
Inteligenta contextuala sau practica este esentiala in situatiile cotidiene, in
solutionarea problemelor vietii de fiecare zi. Abilitatea de a solutiona acest tip de
probleme inseamna operarea cu asa numitele cunostinte tacite . Ele difera de celescolare, academice, formale care implica memorarea definitiilor, a formulelor, a
teoriilor, a ideilor abstracte si operatii cu acestea. Cunostintele tacite sunt orientate
spre actiune. Aceste cunostinte tacite sunt utile in practica, ajutandu-i pe oamenisa-si atinga scopurile. Asemenea cunostinte pot fi exprimate verbal mai greu, ele
sunt achizitii sau valori pentru cel in cauza, iar comunicarea lor este dificila,
uneori imposibila. Fiind componentele de baza ale inteligentei practice,cunostintele tacite reprezinta un predictor relevant al succesului in viata,
comparabil ca predictor al succesului in cariera cu anii de scoala sau cu experienta
in activitate.
Inteligenta emotionala – Goleman (1995)
Inteligenta emotionala consta intr-un grup de trasaturi sau abilitati legate de
latura emotionala a vietii:
cunoasterea propriilor stari emotionale, constientizarea emotiilor, ori agandurilor legate de trairile afective;
dirijarea emotiilor sau autocontrolul emotiilor, reglarea intensitatii
emotiilor si a dispozitiilor negative: anxietate, depresie, furie;motivarea Eului reprezinta abilitatea de a ne motiva pentru a duce la bun
sfarsit activitati grele sau activitati ce necesita timp indelungat, pastrarea
optimismului, a entuziasmului pana la terminarea activitatii, abilitatea de a
amana recompensa, de a renunta la micile premii sau laude de moment, pentru a obtine mai tarziu, altele, mai semnificative;
recunoasterea emotiilor altor persoane, reprezinta abilitatea de a descifraexpresiile emotionale sau limbajul nonverbal ca prima modalitate decomunicare a trairilor afective. Este foart e importanta in multe imprejurari
de viata pentru ca nu putem sa ne relationam eficient cu altii, fara a avea
indicii legate de sentimentele, de trairile lor actuale;controlul relatiilor interpersonale se refera la abilitatea de a coordona
eforturile oamenilor cu care subiectul intra in interactiune, de a forma cu
usurinta relatii cu alti oameni, de a negocia solutii pentru probleme
interpersonale complicate
Aceste componente sunt importante pentru succesul personal si constituie factori
de diferentiere int erindividuala.
Masurarea inteligentei
Se stie ca inteligenta nu poate fi masurata in stare pura. Ceea ce se poate masura
este un esantion de comportament, pe care autorii testelor il considera
reprezentativ pentru a exprima inteligenta. Pe baza rezultatelor numerice obtinute
in etapele de validare a testului, se fac o serie de transformari, rezultand un etalonnumit conventional, coeficient de inteligenta C.I. sau IQ dupa initialele termenului
in limba engleza (Intelligence Quotient). La acest etalon se vor raporta rezultatele
persoanelor ce vor fi ulterior testate si astfel, vor putea fi incadrate intr-un anumit
Rezultatul obtinut la testele de inteligenta corelat cu varsta cronologica a
subiectului permite calcularea coeficientului de inteligenta. Valoarea IQ ne daindicii asupra nivelului inteligentei subiectului, raportat la persoanele de varsta
lui. Spre exemplu, daca se situeaza in jur de 100, se apreciaza un nivel normal
(mediu) al inteligentei.
In practica, valoarea IQ este semnificativa pentru a identifica mai ales persoanele
aflate la extremele scalei inteligentei: cei cu retard mintal sau supradotatii.
Retardul mental se stabileste prin valorificarea a cel putin doua surse de date:rezultatele la testele de inteligenta si modul de functionare in diferite activitati.
Persoanele supradotate, al caror IQ depaseste 130, experimenteaza in generalnivele inalte al reusitei la nivel academic, statut ocupational, nivelul veniturilor,
adaptare sociala, adaptare generala la mediu, stare de sanatate, longevitate. Aceste
cercetari vin in contradictie cu datele simtului comun, credintele comune, conform
carora, supradotatii, sub aspect social si emotional au nivele reduse de reusita.
Scara Metrica a Inteligentei, Binet-Simon . La inceputul secolului, nevoia utilizarii
unei metode obiective care sa identifice copiii cu retard mental, i-a determinat pe
Alfred Binet si pe Thedore Simon sa construiasca o proba alcatuita din douacategorii de itemi: prima categorie, sa fie atat de neobisnuiti, incat, nici unui copil
sa nu-i fie familiari, iar a doua, atat de uzuali, incat, orice copil sa fi avut contact cuei. Ulterior, proba a fost dezvoltata pentru a masura variatia inteligentei tuturor
copiilor intre 3 si 15 ani sau diferentele intelectuale existente intre copii, fie ca sunt
retardati sau normali.
La baza alcatuirii scalei Binet-Simon, a stat ideea ca nivelul inteligentei copilului
creste in fiecare an, el devenind capabil sa rezolve probleme din ce in ce mai
dificile si sa-si imbogateasca, in acelasi timp, cunostintele extrascolare. Din cei 87itemi conceputi pentru diagnosticarea inteligentei predominant verbale, unii se
adreseaza mai mult, capacitatii perceptive, (distingerea figurilor geometrice), altiimemoriei verbale de scurta durata (repetarea unor propozitii) sau memorieimecanice imediate (repetarea unor cifre), memoriei logice (repetarea unor
probleme), memoriei intuitive (desenarea unor figuri geometrice, din memorie).
Exista itemi care implica gandirea (stabilirea asemanarilor si a deosebirilor,intelegerea, identificarea frazelor absurde), spiritul de observatie, reprezentarea
spatiala etc.
Testul Binet-Simon a fost adaptat in multe tari. Spre exemplu, in SUA se utilizeazavarianta Binet-Standford, adaptata de Terman, pentru determinarea nivelului
inteligentei printr-un scor unic.
Variantelor Binet li se reproseaza faptul ca sunt in primul rand verbale. Ca atare,
rezultatele obtinute prin aplicarea unor asemenea probe saturate in factorul
verbal, nu pot avea valoare predictiva semnificativa pentru toate activitatileumane.
Scalele Wechsler . Pentru a depasi limitele variantelor Binet, D. Wechsler a
elaborat si construit seturi de itemi nonverbali, obtinand scoruri separate la celedoua componente ale inteligentei, cea verbala si cea nonverbala. Exista variante
ale probei care se aplica in functie de criteriul varstei: W.A.I.S., Wechsler Adult
Intelligence Scale (Scala Inteligentei pentru Adulti, Wechsler), W.I.S.C., Wechsler
Intelligence Scale for Children, (Scala Inteligentei pentru Copii, Wechsler) care se
aplica intre 5 si 15 ani precum si o varianta pentru copiii cuprinsi intre 4 ani si 6
ani si jumatate.
Spre deosebire de scara Binet-Simon, subprobele cuprinse in fiecare test sunt
aranjate in ordinea dificultatii lor crescande. Scara verbala cuprinde probe de
vocabular, aritmetica, intelegere, stabilirea asemanarilor, iar scara de performanta
contine teste de completare a imaginilor lacunare, reproducerea unor modele bidimensionale prin manevrarea cuburilor colorate, aranjarea de imagini in functie
de recunoasterea relatiilor dintre elemente si in final, un test care masoara
rapiditatea psihomotorie generala si coordonarea psihomotorie. Unele probe par afi relevante pentru diagnosticul tulburarilor de invatare. Rezultatele dau
posibilitatea determinarii IQ verbal, IQ de performanta si apoi, a unui IQ total.
Scalele Wechsler se bucura de cea mai larga utilizare in categoria testelor
individuale de inteligenta. Mentionam ca la W.A.I.S., se calculeaza, dupa stabilirea
nivelului intelectual si a structurii functionale a inteligentei, un indice al
deteriorarii mentale, care exprima in procente, gradul declinului mintal alsubiectului. Acest calcul este necesar, deoarece, se stie, exista functii mentale care
raman relativ constante, pe masura inaintarii in varsta si functii care se
deterioreaza. La probele constante (testele de cunostinte, de intelegere, de
aritmetica, de asamblare a obiectelor) performantele ar releva nivelul inteligenteidin perioada ei maxima si ar fi relativ stabile; randamentele la probele inconstante
(memorarea cifrelor, aranjarea imaginilor, proba cuburilor, rapiditatea sicoordonarea psihomotorie) ar fi in scadere pe masura cresterii varstei. Daca
deteriorarea mentala semnalizata pe baza probelor Wechsler este prea mare in
raport cu grupul de varsta, poate fi vorba de stare patologica.
Matricile progresive Raven . Elaborarea testului a pornit de la premisa, sugerata
de analiza factoriala, a existentei unor functii mentale saturate in inteligenta
generala; masurand performantele lor se pot trage concluzii privind nivelulacesteia. Testul Matricile Progresive Raven are caracter omogen, spre deosebire de
scalele Wechsler sau de scalele Binet.
Matricile progresive standard sunt astfel elaborate incat sa acopere nivele variate ale
abilitatilor mentale, sa fie aplicabile la toate varstele si in toate mediile socio-
culturale. Matricile progresive colorate sunt destinate examinarii copiilor intre 5 si11 ani si batranilor de peste 65 ani. Pentru a raspunde necesitatii de masurare
fidela si sensibila a inteligentei generale in cazul persoanelor cu inzestrare
superioara si pentru a le diferentia corect, Raven a creat Matricile progresive
avansate care pot fi aplicate dupa varsta de 11 ani.
Testele sunt alcatuite din imagini structurate, din care lipseste un element. Acesta
trebuie identificat dintr-o serie de figuri particulare asezate sub model, ceea ce presupune intelegerea de catre subiect a structurii modelului, descoperirea
principiilor care stau la baza aranjarii figurii in interiorul acesteia si evaluarea
gradului de corespondenta a celor 6 sau 8 figuri, din care trebuie sa aleaga, oconfiguratie.
Performanta subiectilor permite fixarea lor intr-unul din nivelele inteligentei. Cota
totala poate fi interpretata in termeni de IQ pe baza unor tabele care dau marimea
acestuia in functie de cota bruta si de varsta cronologica a subiectului. La persoanele cuprinse intre 35-60 ani, IQ se calculeaza cu ajutorul unei formule de
corectie, intrucat, nivelul reusitei este foarte sensibil la factorul varsta.
Caracterul
Termenul de caracter se refera, in general, la acele trasaturi ale personalitatii care
semnifica modul de raportare a subiectului la lumea sa, la universul sau social si la
propria fiinta. Avand in vedere ca problema trasaturilor, a existentei si a
consistentei lor in timp si situatii, este destul de controversata, ne vom referi laatitudini, a caror cunoastere a facut mai multe progrese, comparativ cu cea a
trasaturilor. Vom considera deci, caracterul ca ansamblul atitudinilor carora li se
poate atasa o evaluare morala. In raport cu subiectul, valorile si normele moraleexista in societate, urmand a fi interiorizate pe parcursul dezvoltarii. Valorile se
vor dispune si la nivelul individului intr-o ierarhie unica.Ce sunt atitudinile?Definirea atitudinilor se realizeaza in mai multe moduri. Ele sunt cunoscute ca
modalitati de raportare la o clasa sau categorie de obiecte. Pentru a intra in
structura personalitatii, atitudinile trebuie sa aiba o anumita consistenta, inimprejurari diferite si in timp. In aceasta acceptiune, atitudinea poate fi analizata
sub aspectul orientarii axiologice – scopuri; nazuinte, idealuri, valori – si sub
aspect energetic – capacitatea de efort voluntar a subiectului pusa in valoare
pentru a realiza in comportament aceste componente motivationale.
In lucrarea consacrata Psihologia atitudinilor , publicata in 1993, Eagly si Chaiken
retin doua orientari in definirea atitudinilor. Una sustine ca atitudin ea este o
combinatie a unor reactii afective, comportamentale si cognitive fata de un anumit
obiect.
In acord cu aceasta abordare, atitudinea este: (a) o reactie afectiva consistenta
(sentimente, emotii), pozitiva, negativa sau mixta, in legatura cu un obiect; (b) o
predispozitie comportamentala sau o tendinta de a actiona intr-un anumit fel, in
raport cu acel obiect; (c) o reactie cognitiva , o evaluare a obiectului pe baza unor elemente ale experientei anterioare, a credintelor, ideilor sau imaginilor relevante.
Avand in vedere ca nu intotdeauna gandurile si sentimentele sunt asociate si nu in
mod obligatoriu ele ghideaza comportamentul, o a doua abordare sustine ca
aceasta inconsistenta a comportamentelor psihice si a reactiilor externe, permiteutilizarea termenului de atitudine, numai pentru o singura componenta, cea
afectiva . Atitudinea deci, reprezinta evaluarea pozitiva sau negativa a unui obiect,
exprimata printr-un anumit nivel de intensitate. Imi place, imi displace, admir,
detest, iubesc, urasc, sunt cuvinte prin care oamenii isi exprima atitudinile.
In functie de obiectul orientarii, atitudinile pot fi grupate in: (a) atitudini fata de
propria fiinta (incredere, demnitate, orgoliu, modestie, autoapreciere); (b) fata de
altii (acceptare, altruism, toleranta, incredere, generozitate, sinceritate, simpatie, prietenie, recunostinta, curaj, principialitate, empatie); (c) fata de activitate
(exigenta, responsabilitate, constiinciozitat e, seriozitate, harnicie, sarguinta, perseverenta); (d) fata de cultura (deschidere, pretuirea valorilor, promovarea
valorilor, interes fata de creatia de valori); (e) fata de mediu (grija, responsabilitate,
aparare si conservare); (f) fata de spatiul socio-cultural, de apartenenta (pretuire,mandrie, dragoste, etnocentrism, altercentrism).
Legatura dintre atitudini si comportament
In mod obisnuit, se considera ca atitudinile influenteaza comportamentul, ca
oamenii tind sa se comporte in raport cu atitudinile. Cercetarile, in schimb, arataca intre atitudini si comportament exista o corespondenta mai redusa.
Nivelul de corespondenta intre atitudini si comportament are valori semnificative,
numai atunci cand atitudinea se raporteaza la un comportament specific imediat,legat de un obiect si nu la comportament in general.
Atitudinile reprezinta factori determinanti ai comportamentului, numai in
corelatie cu normele subiective , cu modul in care subiectul percepe opiniile altoradespre ceea ce ar trebui sa faca. Conformismul, acordul, obedienta ne fac sa
credem ca trebuie sa ne comportam intr-un anumit mod, ca trebuie sa aparem
constanti cu noi insine in ochii altora, ca trebuie sa actionam conform uzantelor sociale.
In al treilea rand, atitudinile determina comportamentul numai atunci candanticipam ca vom avea control asupra acestuia. In masura in care oamenii isi pierd
increderea in capacitatea de a-si controla reactiile externe, interesul lor de a actiona
in consens cu atitudinile, se diminueaza. Relatiile dintre atitudini si comportament
Figura 3.6. Legatura dintre atitudini si comportament
Nu toate atitudinile au aceeasi putere in determinarea comportamentului; unele
au o influenta mai mare altele sunt mai putin semnificative. Explicatii ale acestei
deosebiri in forta modelatoare a atitudinilor putem gasi intr-o ipoteza
provocatoare, conform careia, atitudinile puternice au radacini genetice .Argumentele aduse se refera la gradul mult mai mare de asemanare intre
atitudinile gemenilor monovitelini, indiferent daca au crescut separat sau
impreuna, fata de atitudinile gemenilor bivitelini sau ale fratilor obisnuiti crescutiimpreuna. Se mai adauga asemanarile insusirilor somatice, ale abilitatilor
senzoriale si cognitive, ale temperamentului si ale trasaturilor de personalitate,
toate avand suport genetic, sustinandu-se prin analogie, predispozitia biologica aatitudinilor puternice.
Pe de alta parte, se considera ca taria atitudinilor depinde de factori psihologici . Celemai semnificative atitudini sunt cele care: (a) afecteaza in mod direct realizarile si
interesele personale; (b) sunt adanc legate de valori morale, religioase, filosofice,
politice; (c) se raporteaza la prietenii apropiati, la familie, la grupul social din care
fac parte indivizii.
Cercetarile arata ca legatura dint re taria atitudinii si comportament depinde de
mai multi factori. In primul rand, de tendinta oamenilor de a crede in necesitateaconsistentei cu atitudinile lor, atunci cand sunt bine documentati si de a actiona in
consecinta, pe baza informatiilor de care dispun. In al doilea rand, se constata ca
atitudinile mai stabile si cu valoare predictiva mai mare pentru comportament ulindividului, s-au format prin experiente personale . Atitudinile ce rezulta din propria
invatare, sunt mai rezistente la schimbare. Un al treilea factor este accesibilitatea
inalta a atitudinilor puternice de a fi constientizate , de a putea fi mai rapid si mai
Procesul de constituire a atitudinilor este in ultima instanta un proces de invatare,
in conditiile integrarii intr-un mediu social. Procesul se realizeaza treptat, avand puternice radacini in copilaria timpurie, deoarece, adultul incepe dresajul
copilului, supunerea la anumite reguli, inca din primele zile de viata. Influenta
universului social se exercita chiar mai devreme, inainte de nastere pe fondul
receptivitatii copilului la incarcatura informationala si afectiva a mediului.Procesul de invatare poate avea loc pe baza tuturor tipurilor invatarii:
conditionare clasica, conditionare operanta, invatare observationala, etc.
Sintetizandu-le principiile, vom incerca o prezentare sintetica a conditiilor cetrebuie intrunite in procesul de formare a atitudinilor:
formularea de catre adult a regulilor , cerintelor, explicatiilor referitoare lacomportamentul copilului;
procesarea informatiei legata de normele de conduita, de regulile sau
restrictiile comportamentului; decodificarea mesajului si integrarea in
universul cognitiv si afectiv al subiectului;subiectul ia contact cu anumite patternuri comportamentale, cu unele
modele de conduita. Ele sunt oferite de persoanele de referinta, care ii plac,
de care este atasat si cu care i-ar placea sa se asemene sau cu care se
identifica, indiferent daca aceste persoane ii prezinta in mod intentionat saunu, tiparul lor comportamental;
exersarea sau aplicarea in propriul comportament a regulilor, imitareamodelelor;
controlul si evaluarea manifestarilor externe; ulterior, prin interiorizarea
normelor si mai tarziu a valorilor se va constitui autocontrolul , avand sifunctii inhibitorii premeditate, dar si de initiere si derulare voluntara a
actiunilor;
sugestia , recompensa sau pedeapsa in raport cu faptele de conduita.
Formarea atitudinilor se realizeaza in perioada copilariei, iar spre sfarsitul
adolescentei, acestea ajung la o anumita consistenta.
Schimbarea atitudinilor
Schimbarea atitudinilor este un proces care afecteaza toti oamenii. Exista multe persoane care-si propun sa realizeze aceste schimbari, cel putin sub aspectul
exterior, comportamental. Parintii si profesorii, politicienii si cei care ii slujesc,
vanzatorii, reprezentantii bisericilor au aceeasi preocupare: schimbarea
atitudinilor. Uneori, subiectul insusi vrea sa se schimbe.
O modalitate adesea utilizata in mediile educationale, este comunicarea
persuasiva. Efectele persuasiunii depind de cel putin trei elemente: sursa, mesajul,tinta; acestea nu pot fi analizate decat asa cum functioneaza, adica impreuna.
Sintetizand rezultatele cercetarilor, vom expune cateva concluzii despre
persuasiune:
Expertii sunt mai persuasivi decat nonexpertii; argumentele specialistilor
sunt mai credibile decat ale celor aflati in afara domeniului. De exemplu, un
copil in primele clase, urmeaza mai degraba programul lectiilor facut deinvatator, decat de parinte. Calitatea de expert este un raport intre sursa si
tinta, depinde de insusirile sursei, de pozitia in raport cu tinta, de
recunoasterea si aprecierea calitatilor sale de catre tinta.
Sursele atractive sunt mai eficiente in schimbarea atitudinilor, comparativ cu
cele neatractive. De exemplu, copiii se raporteaza la un profesor pe care-l
percep ca fiind atractiv, acordandu-i mai multa incredere decat unuia
neatragator; acelasi lucru se poate vedea in activitatile comerciale, inreclame, in campaniile electorale.
Similaritatea sursei cu tinta, favorizeaza persuasiunea.
Oamenii care vorbesc rapid , sunt adesea mai persuasivi decat cei ce vorbesc
mai rar.Efectele credibilitatii sursei se risipesc in timp , dispar, ramanand in schimb,
mesajul transmis.
Mesajul care nu pare a fi destinat schimbarii atitudinilor, este adesea maieficient in acest sens, fata de mesajele ce par a fi emise cu scopul exclusiv al
schimbarii. In general, nu credem si chiar refuzam sa fim influentati de
acele persoane care vizeaza acest lucru, in mod explicit. Mesajul subliminal nu produce schimbari semnificative ale atitudinilor.
Cand auditoriul poseda atitudini contrare celor ce trebuie formate, este mai
eficient sa se adopte doua abordari, adica sa se prezinte si argumente si
contraargumente .Persuasiunea este mai semnificativa prin asocierea mesajului cu emotii
puternice ale auditoriului. Inducerea fricii de consecintele negative ale
atitudinilor actuale poate duce la schimbarea acestora.
Emotiile pozitive faciliteaza schimbarea atitudinilor: starea de bine,dispozitia pozitiva a oamenilor ii face mai receptivi la persuasiune.
Gradul de implicare a auditoriului in procesul schimbarii: cand tinta prezinta un nivel inalt al implicarii personale, atributele sursei sunt mai
putin importante decat mesajul, iar cand implicarea personala este scazuta,
conteaza mai mult atributele sursei.
Figura 3.7. Caile persuasiunii
Persoanele cu nevoi cognitive inalte sunt mai sensibile la taria argumentelor,
cei cu inalta monitorizare a sinelui sunt influentati mai ales de tendinta de a
face impresie, de a afisa o imagine atractiva, iar cei cu nevoi cognitive mai
reduse sunt mai sensibili la continutul emotional al mesajului si la
caracteristicile sursei. Se diferentiaza in acest sens, doua cai ale
persuasiunii: calea centrala si calea periferica.Pentru a fi persuasiv, mesajul trebuie sa se raporteze la valorile auditoriului.
Rezistenta la mesajul persuasiv se realizeaza atunci cand tinta este prevenita
asupra intentiilor de persuasiune, putandu-si astfel, construi
contraargumente, cand reuseste sa denigreze valoarea sursei, cand nu seafla in proximitatea spatio-temporala a acesteia sau daca foloseste asa-
numita tehnica a inocularii.
Identificarea atitudinilor
Cea mai usoara cale de evaluare a atitudinilor este aceea de a-i intreba pe oameniin mod direct. Metoda autoevaluarii este directa si deschisa, insa, de multe ori,
atitudinile sunt prea complexe pentru a fi masurate astfel, intrucat, raspunsul
poate fi influentat de context, de circumstante, de exprimarea sau de formularea
intrebarii.
Pentru a depasi aceasta problema, se utilizeaza chestionare cu itemi multipli
cunoscute sub denumirea de scale de atitudini . Intre cele mai cunoscute, sunt scalele
Likert. Tehnica acestor scale consta in a prezenta subiectilor enunturi legate deobiectul atitudinii si de a le cere sa indice pe o scala, cu mai multe puncte, cat de
mult agreeaza sau nu, cat de puternic este acordul sau dezacordul lor cu fiecareformulare. Scorul total este derivat din insumarea raspunsurilor la itemi.
De fiecare data, indiferent de procedura, rezultatul masurarii trebuie interpretatcu multa precautie, deoarece, masurarea bazata pe autoevaluare, pleaca de la
supozitia ca subiectii isi exprima opiniile adevarate. Se stie ca, pentru a face o
buna impresie, oamenii nu sunt dispusi sa admita sau sa recunoasca propriile
esecuri, opinii sau prejudecati, uneori, nici fata de ei insisi.
O alta cale de a descoperi atitudinile, o reprezinta observarea comportamentului .Retinand problemele pe care le implica metoda observatiei trebuie sa maiadaugam ca oamenii isi monitorizeaza comportamentul, asa cum isi controleaza si
propria descriere sau autoevaluare.
Studierea atitudinilor pe baza reactiilor corporale involuntare , respiratie, ritm
cardiac, dilatarea pupilelor ofera numai indicatori ai intensitatii, dar nu ai naturii
pozitive ori negative ai atitudinii. Masurarea nivelului general al activarii, a
arousalului nu poate diferentia intre atitudinea pozitiva si cea negativa.
Prin inregistrarea variatiilor electromiografiei (EMG) faciale corelata cu natura
mesajului se pot aduce corectii informatiilor dobandite prin metodele anterioare.Inregistrarea activitatii electrice a creierului, prin electroencefalografie (EEG) –
informatii legate de tipul de unde cerebrale – poat e de asemenea, contribui la
