Infracţiuni contra vieţii.OMORUL – art. 174 - Uciderea unei persoane.

Omorul poate fi definit ca „fapta persoanei care cu intenţie ucide o altă persoană.A. Obiectul infracţiuniia) Infracţiunea de omor are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la acordarea dreptului la viaţă al fiecărui om.b) Obiectul material este corpul în viaţă al victimei infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Infracţiunea de omor poate avea unul sau mai mulţi subiecţi activi şi unul sau mai multe persoane pasive. Subiect activ nemijlocit al omorului poate fi orice persoană fizică. Omorul poate fi comis şi prin contribuţia mai multor persoane, deci în participaţie.

b) Subiectul pasiv al omorului este persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului activ; aceasta înseamnă că subiect pasiv al infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă.A. Latura obiectivă.a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea de omor implică o acţiune de ucidere a unei persoane fizice. Această activitate – acţiune sau inacţiune – trebuie să aibă o anumită forţă distructivă, să fie aptă să provoace moartea persoanei în condiţiile date. Prin inacţiune, dacă făptuitorul, deşi avea obligaţia de a îndeplini o acţiune prin care s-ar fi împiedicat sau înlăturat desfăşurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei şi care putea fi îndeplinită de către făptuitor, nu a acţionat în acest fel urmărind suprimarea.

1

b) Urmarea sau rezultatul – actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în momentul în care se produce rezultatul, constând în moartea victimei.c) Raportul de cauzalitate există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.B. Latura subiectivă – omorul se săvârşeşte cu intenţie. Aceasta poate directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere. Deşi latura subiectivă a omorului nu include vreun motiv sau scop special totuşi aceste împrejurări vor fi avute în

vedere pentru justa individualizare a pedepsei.A. Forme. Fapta de omor fiind o infracţiune comisivă şi o infracţiune materială condiţionată de producerea unui rezultat material distinct de acţiune în timp şi determinat de acesta, este susceptibilă de desfăşurare în timp şi, deci, de forme imperfecte, cum ar fi actele preparatorii sau tentativa. Actele preparatorii sau pregătitoare la infracţiunea de omor sunt incriminate în legea română dacă sunt comise chiar de autorul faptei; ele sunt absorbite de fapta consumată; dacă actele de pregătire au fost efectuate de altă persoană decât autorul, ele ar putea avea caracterul unor acte de complicitate anterioară; dacă autorul, după ce a făcut actul de pregătire la omor, nu a continuat, el nu va răspunde pentru nici o infracţiune.

2

Tentativa de omor se pedepseşte. Există tentativă atunci când făptuitorul a început executarea acţiunii de ucidere, dar aceasta a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul. B. Modalităţii. Fapta incriminată de art. 174C.p. constituie forma tipică, modalitatea simplă a activităţii de ucidere. Infracţiunea de omor poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice.C. Sancţiuni. 10-20 ani închisoare. Tentativa incriminată distinct. 5-10 ani.

OMORUL CALIFICAT. ART. 175Este fapta persoanei care săvârşeşte un omor în anumite împrejurări grave anume prevăzute de lege. Această faptă prezintă un grad de pericol social mai ridicat faţă de infracţiunea de omor simplu, ceea ce explică incriminarea sa prin dispoziţii separate şi sancţiunea mai severă. Eroarea autorului, în

momentul comiterii faptei, asupra împrejurărilor susceptibile să-i agraveze răspunderea penală caracterul calificat al faptei (art. 51 alin. 2 C.p.).A. Obiectul infracţiuniia) Infracţiunea de omor are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la acordarea dreptului la viaţă al fiecărui om.b) Obiectul material este corpul în viaţă al victimei infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Infracţiunea de omor poate avea unul sau mai mulţi subiecţi activi şi unul sau mai multe persoane pasive. Subiect activ nemijlocit al omorului poate fi orice persoană fizică. Omorul poate fi comis şi prin contribuţia mai multor persoane, deci în participaţie. b) Subiectul pasiv al omorului este persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului activ; aceasta înseamnă că

3

subiect pasiv al infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă.A. Latura obiectivă.a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea de omor implică o acţiune de ucidere a unei persoane fizice. Această activitate – acţiune sau inacţiune – trebuie să aibă o anumită forţă distructivă, să fie aptă să provoace moartea persoanei în condiţiile date. Prin inacţiune, dacă făptuitorul, deşi avea obligaţia de a îndeplini o acţiune prin care s-ar fi împiedicat sau înlăturat desfăşurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei şi care putea fi îndeplinită de către făptuitor, nu a acţionat în acest fel urmărind suprimarea.b) Urmarea sau rezultatul – actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în momentul în

care se produce rezultatul, constând în moartea victimei.c) Raportul de cauzalitate există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.B. Latura subiectivă – omorul se săvârşeşte cu intenţie. Aceasta poate directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere.FORME ALE OMORULUIa) OMORUL SĂVÂRŞIT CU PREMEDITARE (art. 175 lit. a)o faptă premeditată înseamnă o acţiune îndelung gândită sau desfăşurată pe baza unei deliberări anterioare. Premeditarea în cazul

4

conţinutului agravant al infracţiunii constituie o cerinţă a laturii subiective a infracţiunii.b) OMORUL SĂVÂRŞIT DIN INTERES MATERIAL (art. 175 lit. b)Omorul săvârşit pentru un folos., a avantaj sau beneficiu material. Circumstanţa de agravare priveşte mobilul infracţiunii. Nu este nevoie ca făptuitorul să fi obţinut folosul urmărit, este suficient că a acţionat în acest scop.c)OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA SOŢULUI SAU A UNEI RUDE APROPIATE (art. 175 lit. c)Calitatea de soţ a subiectului activ şi pasiv trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă această calitate a încetat, ca urmare a divorţului, fapta constituie omor simplu. Calitatea de rude apropiate potrivit art. 149 C.pen. sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copii

acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii. Omorul este simplu, şi nu calificat în cazul uciderii unui afin în linie dreaptă.d) OMORUL SĂVÂRŞIT PROFITÂND DE STAREA DE NEPUTINŢĂ A VICTIMEI DE A SE APĂRA (art. 175 lit. d)Subiectul pasiv, se află într-o stare de neputinţă fizică, sau psihică care o împiedică să reacţioneze, să se apere în faţa atacului agresorului. Legea cere ca făptuitorul să fi cunoscut starea de neputinţă de apărare a victimei să nu se datoreze manoperelor agresorului, deoarece în acest caz se realizează condiţia cerută de lege ca autorul să fi profitat de o stare de neputinţă preexistentă a victimei.e) OMORUL SĂVÂRŞIT PRIN MIJLOACE CE PUN ÎN PERICOL VIAŢA MULTOR PERSOANE (art. 175 lit. e)

5

este cazul omorului comis, prin folosirea de substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, substanţe incendiare etc.Nu este necesar ca prin fapta săvârşită autorul să fi provocat şi moartea altor persoane, pe lângă a celei pe care vrea să o ucidă, ci numai ca făptuitorul, prin mijloace folosite să fi creat un pericol real, iminent pentru viaţa mai multor persoane. Dacă nu a reuşit să provoace moartea persoanei vizate, din motive independent de voinţa sa, va răspunde numai pentru tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. e. 7-12 ani.f) OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN LEGĂTURĂ CU ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU PUBLICE ALE VICTIMEI (art., 175 lit. f).Această agravantă are în vedere acele fapte de omor care se comit din sentimentul răzbunării sau nemulţumirii pentru felul în care

victima a rezolvat pretenţiile sau a satisfăcut interesele autorului. Dacă victima îndeplinea o activitate importantă de stat sau publică, iar omorul a fost comis în împrejurări de natură să pună în pericol siguranţa statului, va exista infracţiunea prevăzută de art. 160 c.p. Nu este suficient ca omorul să se fi comis în timpul cât victima îşi exercita atribuţiile de serviciu, ci mai trebuie să fie în legătură cu modul în care victima îşi exercită atribuţiile de serviciu.g)OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A SE SUSTRAGE ORI PENTRU A SUSTRAGE PE ALTUL DE LA URMĂRIRE. ARESTARE ORI DE LA EXECUTAREA UNEI PEDEPSE. (art. 175 lit. g)Agravanta are în vedere ipoteza în care făptuitorul, aflând că el sau altcineva este căutat spre a răspunde penal, pentru a se sustrage pe sine ori o altă

6

persoană de la consecinţele faptei, comite un omor. Omorul trebuie să se comită în scopul prevăzut de lege, indiferent dacă acest scop este realizat sau nu, ceea ce înseamnă că autorul acţionează cu intenţie directă.f) OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A ÎNLESNI SAU A ASCUNDE SĂVÂRŞIREA ALTEI INFRACŢIUNI (art. 175 lit. h).Această agravantă are în vedere tot scopul săvârşirii omorului, care constă în înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni. Există o singură excepţie când omorul a fost săvârşit pentru a ascunde sau săvârşi o tâlhărie sau piraterie; în acest caz, fapta se va încadra, în disp. Art. 176 lit. d C.P., referitoare la omorul deosebit de grav. i) OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN PUBLIC (art. 175 lit. i C.P.).Omorul este săvârşit în public atunci când s-a comis într-un loc public sau în

orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane, ori chiar într-un loc neaccesibil publicului, dar cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută, iar acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; cu excepţia reuniunilor cu caracter de familie sau în fine prin orice mijloace despre care făptuitorul şi-a dat seama că, folosindu-le, fapta lui va ajunge la cunoştinţa publicului.(xx)SANCŢIUNIOmorul calificat se pedepseşte mai aspru decât omorul simplu, cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte în condiţiile prevăzute de art. 21 alin. 2, adică de la 7 ½ la 12 ani.

OMORUL DEOSEBIT DE GRAV – 176.A. Obiectul infracţiunii

7

a) Infracţiunea de omor are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la acordarea dreptului la viaţă al fiecărui om.b) Obiectul material este corpul în viaţă al victimei infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Infracţiunea de omor poate avea unul sau mai mulţi subiecţi activi şi unul sau mai multe persoane pasive. Subiect activ nemijlocit al omorului poate fi orice persoană fizică. Omorul poate fi comis şi prin contribuţia mai multor persoane, deci în participaţie. b) Subiectul pasiv al omorului este persoana ucisă ca urmare a activităţii subiectului activ; aceasta înseamnă că subiect pasiv al infracţiunii nu poate fi decât o persoană în viaţă.A. Latura obiectivă.a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea de omor implică o acţiune de ucidere a unei persoane fizice.

Această activitate – acţiune sau inacţiune – trebuie să aibă o anumită forţă distructivă, să fie aptă să provoace moartea persoanei în condiţiile date. Prin inacţiune, dacă făptuitorul, deşi avea obligaţia de a îndeplini o acţiune prin care s-ar fi împiedicat sau înlăturat desfăşurarea unor procese de natură să provoace moartea victimei şi care putea fi îndeplinită de către făptuitor, nu a acţionat în acest fel urmărind suprimarea.b) Urmarea sau rezultatul – actul de violenţă devine relevant sub aspectul infracţiunii de omor în momentul în care se produce rezultatul, constând în moartea victimei.c) Raportul de cauzalitate există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs.

8

B. Latura subiectivă – omorul se săvârşeşte cu intenţie. Aceasta poate directă sau indirectă, după cum autorul, prevăzând moartea victimei, a urmărit sau numai a acceptat producerea acestui rezultat. Împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere. Deşi latura subiectivă a omorului nu include vreun motiv sau scop special totuşi aceste împrejurări vor fi avute în vedere pentru justa individualizare a pedepsei.A. Forme. Fapta de omor fiind o infracţiune comisivă şi o infracţiune materială condiţionată de producerea unui rezultat material distinct de acţiune în timp şi determinat de acesta, este susceptibilă de desfăşurare în timp şi, deci, de forme imperfecte, cum ar fi actele

preparatorii sau tentativa. Actele preparatorii sau pregătitoare la infracţiunea de omor sunt incriminate în legea română dacă sunt comise chiar de autorul faptei; ele sunt absorbite de fapta consumată; dacă actele de pregătire au fost efectuate de altă persoană decât autorul, ele ar putea avea caracterul unor acte de complicitate anterioară; dacă autorul, după ce a făcut actul de pregătire la omor, nu a continuat, el nu va răspunde pentru nici o infracţiune. Tentativa de omor se pedepseşte. Există tentativă atunci când făptuitorul a început executarea acţiunii de ucidere, dar aceasta a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul. B. Modalităţii. Infracţiunea de omor poate prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice.

9

2. CIRCUMSTANŢELE ÎN PREZENŢA CĂRORA EXISTĂ OMOR DEOSEBIT DE GRAV a) OMORUL SĂVÂRŞIT PRIN CRUZIMI (art. 176 lit. a).Există omor săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele care le implică în mod firesc, suprimarea violentă a vieţii. Caracteristica acestei circumstanţe de agravare constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode de chinuire a victimei. Nu există agravantă prevăzută de art. 176 lit. a dacă inculpatul nu a urmărit să provoace victimei o moarte lentă, ci i-a aplicat loviturile una după alta, moartea survenind aproape imediat.b) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA A 2 SAU MAI MULTOR PERSOANE (art. 176 lit. b)

Activitatea de ucidere cu intenţie a avut ca rezultat, moartea a cel puţin 2 persoane. Această pluralitate de victime conferă omorului o gravitate sporită şi îl caracterizează pe autor ca deosebit de periculos. Infracţiunea se consumă dacă se produce efectiv moartea a cel puţin 2 pers.; dacă activitatea de ucidere îndreptată împotriva a 2 sau mai multor pers. rămâne fără rezultatul cerut de lege, în sensul că nu se produce moartea nici uneia dintre acele pers. va exista tentativa la această infracţiune.c) OMORUL SĂVÂRŞIT DE O PERSOANĂ CARE A MAI SĂVÂRŞIT UN OMOR (art. 176 lit. c). Când omorul este săvârşit de o pers. care anterior a mai comis un omor, indiferent dacă pentru omorul anterior făptuitorul fusese condamnat definitiv sau dacă executase ori nu pedeapsa.

10

Tentativa la acest omor deosebit de grav există atunci când făptuitorul, care a comis anterior alt omor, începe executarea unui nou omor, executare care însă, este întreruptă sau rămâne fără efect, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa.d) OMORUL SĂVÂRŞIT PENTRU A COMITE SAU A ASCUNDE SĂVÂRŞIREA UNEI TÂLHĂRII SAU PIRATERII (art. 176 lit. d).Omorul săvârşit în condiţiile art. 176 lit. d C.p. se deosebeşte de tâlhăria care a avut ca rezultat moartea victimei, infracţiunea care presupune ca făptuitorul să fi fost în culpă cu privire la rezultatul mai grav, moartea victimei. Dacă, după ce a ucis victima, spre a o deposeda prin violenţă de anumite bunuri, făptuitorul şi-a realizat scopul urmărit, în sarcina acestuia urmează a se reţine şi infracţiunea de tâlhărie; concursul va fi format din

infracţiunea de omor deosebit de grav şi infracţiunea de tâlhărie în forma simplă şi nu în forma calificată, deoarece împrejurarea agravantă a fost absorbită în cadrul infracţiunii de omor deosebit de grav.e) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNEI FEMEI GRAVIDE (art. 176 lit. e).Această agravantă îşi găseşte raţiunea în aceea că, o dată cu suprimarea vieţii femeii, se suprimă şi fetusul, produsul concepţiunii, ceea ce înseamnă o dublă atingere adusă vieţii umane. Totodată, femeia gravidă se află, de regulă, şi în neputinţă de a se apăra. Se cere, însă. Ca făptuitorul să fi ştiut că victima este o femeie însărcinată sau să fi fost atât de evidentă sarcina încât putea să-şi dea seama de existenţa acesteia, altfel va exista o eroare de fapt în raport cu circumstanţa de agravare, aplicându-se regulile din art. 51 alin. 2 c.p.

11

f) OMORUL SĂVÂRŞIT ASUPRA UNUI MAGISTRAT, POLIŢIST, JANDARM ORI ASUPRA UNUI MILITAR, ÎN TIMPUL SAU ÎN LEGĂTURĂ CU ÎNDEPLINIREA ÎNDATORIRILOR DE SERVICIU SAU PUBLICE ALE ACESTORA (art. 176 lit.f)Raţiunea cuprinderii unei asemenea agravante în c.p. decurge din calitatea subiectului pasiv de purtător al autorităţii de stat, fie că este procuror, judecător, jandarm sau militar.Pentru a se reţine această circumstanţă funcţionarul trebuie să se afle în timpul serviciului sau fapta să se comită în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei.(XX) SANCŢIUNIOmorul deosebit de grav se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea unor drepturi. Tentativa se sancţionează cu pedeapsa cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani.PRUNCUCIDEREA – ART. 177Uciderea copilului nou născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. A. Obiectul infracţiuniia) Obiectul juridic special al infracţiunii sunt relaţiile sociale în legătură cu ocrotirea vieţii copilului nou născut. Copilul este nou născut din momentul când, procesul naşterii luând sfârşit, copilul este expulzat şi şi-a început existenţa proprie.

12

b) Obiectul material – este corpul copilului nou născut, asupra căruia s-a săvârşit acţiunea incriminată.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ. Nemijlocit, nu poate fi decât mama copilului nou născut. Aşadar, pruncuciderea este o infracţiune cu autor unic calificat.b) Subiectul pasiv – trebuie să aibă calitatea de copil nou născut deşi societatea este, desigur, şi ea lezată prin dispariţia unui membru al său, calitatea de subiect pasiv special şi imediat al pruncuciderii nu poate fi decât victima nemijlocită a acţiunii făptuitorului.Conţinutul constitutiv. A. Latura obiectivă: a) sub aspectul elementului material se realizează prin activitatea de ucidere a noului născut. Fapta se poate comite atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune. În afara condiţiei ca fapta să fie săvârşită

imediat după naştere, mai este necesar ca fapta să fie determinată de unele stări psihopatologice, care apar în perioada imediat următoare naşterii, aşa – numitele psihoze post partum. Dacă femeia nu s-a aflat într-o astfel de tulburare, care să fi influenţat asupra responsabilităţii sale în momentul săvârşirii faptei, aceasta nu va constitui pruncucidere, ci omor calificat în condiţiile prevăzute de art. 175 lit. c.b) Urmarea imediată a infracţiunii o constituie moartea copilului nou născut. Moartea victimei trebuie să fie consecinţa acţiunii făptuitorului asupra copilului nou născut, dacă acesta a acţionat asupra fătului provocându-i moartea nu va exista infracţiunea de pruncucidere, ci eventual, aceea de avort.c) Legătura cauzală trebuie să existe nu numai între acţiunea mamei şi moartea victimei, dar şi între naşterea

13

victimei şi starea de tulburare a mamei, dacă tulburarea a avut alte cauze, nu va exista infracţiunea de pruncucidere ci infracţiunea de omor calificat.B. Latura subiectivă. Pruncuciderea se săvârşeşte cu intenţie directă. Intenţia mamei este spontană, în sensul că se formează sub imperiul stării de tulburare şi se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare. FORME. SANCŢIUNI.A. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se produce moartea copilului. B. Sancţiunea pentru pruncucidere este închisoarea de la 2-7 ani. Tentativa nu se pedepseşte.UCIDEREA DIN CULPĂ – art. 178Constă în fapta persoanei care, din culpă, suprimă viaţa alteia. Fapta este mai gravă când s-a petrecut ca urmare

a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activităţi, ori când uciderea este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate tot astfel dacă fapta este săvârşită din culpă de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate. Fapta este deosebit de gravă dacă s-a consumat moartea a 2 sau mai multor vieţi.A. Obiectul infracţiunii a) Obiectul juridic special relaţiile sociale referitoare la acordarea dreptului la viaţă al fiecărui om.b) Obiectul material este constituit din corpul fizic al omului asupra căruia se exercită acţiunea făptuitorului.

14

B. Subiecţii infracţiunii.a) Uciderea din culpă are ca subiect activ potenţial orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal. b) La uciderea din culpă este posibil coautoratul, s-a exprimat atât părerea că această modalitate a participaţiei este compatibilă cu infracţiunea examinată când, datorită unor acte efectuate simultan sau succesiv de mai multe persoane, s-a produs din culpă rezultatul letal, cât şi părerea care exclude această posibilitate.A. Latura obiectivăa) Elementul material – corpul victimei. Uciderea din culpă, se poate săvârşi atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune.b) Urmarea imediată – moartea victimei.c) Latura obiectivă implică şi existenţa unei legături cauzale între activitatea de ucidere şi rezultatul produs.

B. Latura subiectivă. Această infracţiune se săvârşeşte din culpă, fie sub forma culpei cu previziune, fie sub forma culpei simple. Culpă cu previziune – când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, în speţă, moartea victimei, dar nu urmăreşte producerea lui, ci crede fără temei că el nu se va produce. Culpa simplă – atunci când subiectul nu prevede rezultatul faptei sale deşi în raport de conduita ipotetică a omului normal trebuie să-l prevadă, iar în raport cu persoana sa putea să aibă previziunea lui. A. Forme. Uciderea din culpă, fiind o faptă neintenţionată, nu poate avea decât forma infracţiunii consumate. Infracţiunea se consumă în momentul producerii morţii persoanei, ca rezultat al activităţii făptuitorului.B. Modalităţi. În afară de modalitatea simplă, corespunzătoare variantei tip,

15

infracţiunea poate fi săvârşită şi în modalităţi agravante.O primă modalitate agravantă, potrivit art. 178 alin. 2 c.p., se realizează atunci când uciderea din culpă a avut loc ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevenire pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi. A doua modalitate agravantă, corespunzătoare prevederilor art. 178 alin. 3 c.p. se realizează atunci când uciderea din culpă este săvârşită de conducătorul unui vehicul cu tracţiune mecanică ce se află în stare de ebrietate sau prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Potrivit art. 178 alin. 5 c.p. uciderea din culpă este mai gravă dacă fapta săvârşită s-a cauzat moartea a 2 sau mai multor pers.C. sancţiuni. În forma sa simplă, tipică, infracţiunea de ucidere din culpă se

pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Formele agravante ale uciderii din culpă sunt pedepsite diferenţiat. Astfel, forma prevăzută de alin. 2 al art. 178 c.p. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar următoarele două forme, cu închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul ultimei forme agravante, la maximul pedepselor prevăzute în alin. precedente, se poate adăuga un spor de până la 3 ani.DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII – art. 179Conţinutul legal. – fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc. fapta este mai gravă dacă s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea să stăpână pe actele sale.A. Obiectul infracţiunii.

16

a) Obiectul juridic special al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă.c) Obiectul material constă în corpul pers. care s-a sinucis sau a încercat să se sinucidă.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ orice pers. iar participaţia penală este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare, complicitate).b) Subiectul pasiv – orice pers. asupra căreia se efectuează acţiunea de determinare sau de înlesnire a sinuciderii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective implică o acţiune de determinare sau de înlesnire a sinuciderii unei pers. prima constă în îndemnarea şi convingerea unei pers. de a se sinucide. Nu interesează

mijloacele prin care s-a realizat acţiunea de determinare.Determinarea la sinucidere se poate realiza numai prin îndemnuri sau amăgire, ci şi prin acte de tortură, de supunere la chinuri, care pot să o aducă pe victimă în stare de disperare, culminând cu încercarea sau cu sinuciderea. Înlesnirea sinuciderii unei pers. constă în orice ajutor dat pers. să se sinucidă. b) Urmarea imediată a infracţiunii trebuie să fie sinuciderea victimei sau încercarea de sinucidere, rezultate pe care legea le prevede explicit în conţinutul incriminării.c) Între acţiunea de determinare sau înlesnire şi rezultatul produs trebuie să existe un raport de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii pentru a fi pedepsită, trebuie să fie

17

săvârşită cu intenţie, directă sau indirectă. A. Forme. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii unei persoane se consumă în momentul când are loc sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei. B. Modalităţi. Infracţiunea este mai gravă dacă fapta s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o pers. care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sau ori nu putea fi stăpână pe actele sale.C. Sancţiuni. În forma tipică, fapta de determinare sau înlesnire la sinucidere se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Forma sau modalitatea agravantă se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE – art. 180Lovirea unei persoane sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice exercitate asuprea unei persoane. Fapta este mai gravă dacă

lovirea sau actele de violenţă au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile.Acţiunea penală, în cazul acestei infracţiuni se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.A. Obiectul infracţiunii a) Obiectul juridic special în constituie relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei pers.b) Obiectul material îl reprezintă corpul pers. privit în integritatea sa.B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană. b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană în viaţă; subiectul pasiv general este societatea. Nu există

18

condiţii speciale de loc sau timp privind sancţiunea acestei infracţiuni.A. Latura obiectivă.a) Elementul material – infracţiunea se realizează printr-o lovire sau prin orice alte acte de violenţă producătoare de suferinţe fizice.b) Lovirea sau actul de violenţă trebuie să aibă ca urmare imediată provocarea unei suferinţe fizice victimei.c) Între activitatea făptuitorului şi rezultat trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă – vinovăţia sub forma intenţiei directe sau indirecte. În mod excepţional nu va exista infracţiune dacă lovirea sau violenţele au avut loc în cadrul jocurilor sportive îngăduite de lege ori în cazul unor tratamente medicale şi cu respectarea regulilor acestor activităţi.A. Forma. Infracţiunea se consumă în momentul când victima este lovită sau

în momentul când, printr-un alt act de violenţă, i se produce o suferinţă fizică. Tentativa, deşi posibilă nu se pedepseşte.B. Modalităţi. În afara formei simple, a celor 2 modalităţi normative: lovirea şi acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, infracţiunea mai cuprinde o formă agravantă, constând în lovirea sau actele de violenţă ce au cauzat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile.C. Sancţiuni. În forma simplă, infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă de la 50.000 la 1.000.000 lei. Pentru forma agravantă închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda între 75 şi 1.600.000 lei. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor

19

împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, iar dacă procesul penal a început, împiedică continuarea lui.

VĂTĂMAREA CORPORALĂ – art. 181Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecarea îngrijirii medicale de cel mult 60 de zile. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special în constituie relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei pers.b) Obiectul material îl reprezintă corpul pers. privit în integritatea sa.B. Subiecţii infracţiunii.

a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană în viaţă. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană în viaţă. Subiectul pasiv general este statul. Nu există condiţii speciale de loc sau timp privind sancţiunea acestei infracţiuni. A. Latura obiectivă.a) Elementul material – infracţiunea se realizează printr-o acţiune sau inacţiune ce are drept rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de la 21 zile la cel mult 60 zile. Fapta constă într-o lovire sau prin orice alte acte de violenţă dacă aceasta as-a produs o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii în limitele de gravitate cerute de lege. Fapta poate fi comisă şi prin

20

acte de nonviolenţă; de asemenea poate fi comisă prin mijloace directe sau indirecte. b) Între acţiunea (inacţiunea) făptuitorului şi rezultat trebuind să existe o legătură de cauzalitate. B. Latura subiectivă – vinovăţia sub forma intenţiei directe sau indirecte. Vătămarea corporală poate îmbrăca şi forma unei infracţiuni praeterintenţionate dacă autorul a comis cu intenţie directă sau indirectă lovirea victimei, însă în raport cu rezultatele mai grave are o poziţie subiectivă caracteristică culpei.A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când se produce rezultatul descris în norma de incriminare, adică vătămarea care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale cel puţin 21 de zile şi cel mult 60 de zile. Tentativa, deşi posibilă nu se pedepseşte.

B. Modalităţi. Infracţiunea de vătămare corporală, reflectându-se sub aspectul elementelor materiale prin lovire sau alte acte violente, va avea aceleaşi modalităţi normative ca şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe. C. Sancţiuni. Închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.VĂTĂMAREA CORPORALĂ GRAVĂ – ART. 182Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii, o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.

21

Fapta este mai gravă când a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în alin. precedent.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special în constituie relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei pers.b) Obiectul material îl reprezintă corpul pers. privit în integritatea sa.B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană în viaţă. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană în viaţă. Subiectul pasiv general este statul. Nu există condiţii speciale de loc sau timp privind sancţiunea acestei infracţiuni.A. Latura obiectivă.

a) Elementul material – se realizează printr-o acţiune sau inacţiune care produce vreunul din rezultatele enumerate în articol. Aceste rezultate care constituie elementul constitutiv, agravant ar putea fi, alternativ:- o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile- pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestuia.- producerea unei infirmităţi permanentă fizică ori psihică,- sluţirea- avortul - punerea în primejdie a vieţii persoanei.A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când se produce vreuna dintre urmările prevăzute de articol. În varianta tipică a infracţiunii, tentativa nu se pedepseşte. Tentativa se pedepseşte la faptele incriminate în

22

art. 182 alin. 2, adică atunci când s-a comis cu intenţie directă.B. Modalităţi. Infracţiunea de vătămare corporală gravă, are, pe lângă modalităţile normative descrise în art. 182 alin. 1 – şi o modalitate agravantă (art. 182 al. 2).C. Sancţiuni. În forma simplă, vătămarea corporală gravă se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în modalitatea agravantă, cu închisoarea de la 3 la 10 ani.LOVITURILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE. – art. 183În provocarea morţii victimei ca urmare a săvârşirii vreuneia dintre faptele prevăzute în art. 180-182.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special – întrucât infracţiunea prevăzută în art. 183 nu este decât o formă agravantă a

infracţiunilor prevăzute de art. 180-182.b) Obiectul material – constă în lovirea, alte violenţe sau vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Poate deveni subiect activ al infracţiunii orice pers. fizică care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate prevăzute în art. 99 şi 48 c.p. b) Subiect pasiv al infracţiunii este persoana în viaţă împotriva căreia sunt îndreptate acţiunile violente ale făptuitorului,. Acţiuni de natură să-i provoace moartea.A. Latura obiectivă.a) Infracţiunea se realizează, sub aspectul elementului material, prin acţiuni şi inacţiuni, care au avut ca urmare imediată moartea victimei.b) Între activitatea făptuitorului şi moartea victimei trebuie să existe o

23

legătură cauzală. Chiar dacă moartea victimei survine după o perioadă mai lungă de la data aplicării loviturii intenţionate, infracţiunea subzistă.B. latura subiectivă. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată. Urmarea – moartea victimei – se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite, şi nu pe baza culpei dovedite, şi nu pe baza unei prezumţii de culpă. A. Forme. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se produce moartea victimei. Dacă moartea victimei nu se produce, fapta constituie infracţiune consumată de lovire sau vătămare corporală. Tentativa la această infracţiune nu este posibilă, deoarece moartea victimei survine din cauza subiectului, or faptele din culpă exclud tentativa.

B. Modalităţi. Infracţiunea este susceptibilă de modalităţile normative ale art. 180-192.C. Sancţiuni. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani.VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ. – art. 184Fapta de lovire sau actele de violenţă care au pricinuit victimei o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum şi fapte de vătămare corporală simplă săvârşite din culpă. Fapta este mai gravă dacă a avut vreuna din urmările prevăzute în art. 182 alin. 1; de asemenea, dacă săvârşirea faptei prev. În alin. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, tot

24

astfel, dacă fapta prev. în alin. 2 urmarea nerespectării dispoz. legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alin. precedent.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special în constituie relaţiile sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii fiecărei pers.b) Obiectul material îl reprezintă corpul pers. privit în integritatea sa.B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană în viaţă. Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană în viaţă. Subiectul pasiv general este statul. Nu există condiţii speciale de loc sau timp privind sancţiunea acestei infracţiuni.A. Latura obiectivă.

a) Infracţiunea se realizează, din punct de vedere al elementului material, prin lovire sau alte violenţe ori vătămări corporale.b) Urmarea imediată a infracţiunii, respectiv forma simplă sau în formă agravantă, este producerea uneia din vătămările menţionate în art. 180 alin. 2, 181 şi 182 c.p.c) Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea/inacţiunea făptuitorului şi rezultat.B. Latura subiectivă. Fapta de vătămare corporală se încadrează în disp. Art. 184 atunci când este săvârşită din culpă. A. Forme. Infracţiunea există în formă consumată atunci când se produce rezultatul periculos cerut de norma de incriminare. Tentativa nu este posibilă, fiind vorba de o faptă din culpă.B. Modalităţi. În afară de modalitatea formei simple, şi anume lovire şi actele

25

de violenţă, infracţiunea de vătămare corporală din culpă mai cuprinde şi 2 modalităţi normative agravante. În art. 184 alin. 2 vătămarea corporală gravă săvârşită din culpă este sancţionată mai aspru când acţiunea sau inacţiunea făptuitorului a produs o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei pentru a cărei vindecare a fost nevoie de îngrijiri medicale de peste 60 de zile. Cea de-a 2 modalitate agravantă în art. 184 alin. 3 se referă la săvârşirea unei vătămări corporale, ca urmare a nerespectării disp. legale sau a măsurilor de prevedere pt. exerciţiul unei profesii sau meserii.C. Sancţiuni. Fapta, în modalitatea sa tipică se pedepseşte cu închisoarea de la 1 lună la 3 luni sau amendă. În formele agravante prev. în art. 184 alin. 2 şi art. 184 alin. 3, infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Pedeapsa este

închisoarea de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a produs una din urmările arătate în art. 182 c.p. şi dacă este urmarea nerespectării disp. legale sau a măsurilor de prevedere pt. exerciţiul unei profesii sau meserii.……………………..

infracţiuni contra libertăţii persoanei

LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL – art. 189 Există această infracţiune în cazul în care o persoană este lipsită de libertate în mod ilegal. Fapta prezintă un caracter mai grav dacă este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe pers. împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este

26

minoră sau este supusă unor suferinţe, ori sănătatea sau viaţa îi sunt puse în pericol, sau infracţiunea este mai gravă dacă pentru eliberarea pers. se cere în orice mod, ca statul, o pers. juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de pers. să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act; în sfârşit, fapta prezintă maximum de gravitate dacă a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală şi desfăşurare depind de ocrotirea libertăţii fizice a pers., adică a posibilităţii acesteia de a se mişca, de a circula, de a acţiona după voinţa sa şi în limitele admise de lege. Ca obiect juridic secundar apar, în unele situaţii, relaţiile sociale

referitoare la integritatea corporală ori sănătatea persoanei.b) Nu are obiect material B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, deoarece legea nu cere o anume calitate; infracţiunea poate fi comisă şi de mai multe persoane în orice formă de participaţie b) Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică. Dacă fapta se săvârşeşte contra unui minor, va opera agravanta prevăzută în art. 189 alin. 2 c.p.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune sau inacţiune prin care se produce în orice modalitate lipsirea de libertate a persoanei. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să aibă un caracter ilegal, adică să nu fie expres sau implicit admisă de lege.

27

b) Ca urmare a acţiunii (inacţiunii), făptuitorul trebuie să producă lipsirea de libertate a victimei, imposibilitatea acesteia de a se manifesta potrivit voinţei sale. Lipsirea de libertate trebuie să dureze atât cât să rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu voinţa sa.c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată arătată mai sus trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Dacă lipsirea de libertate a pers. este absorbită în mod natural de o altă infracţiune, pierzându-şi, astfel, autonomia, va exista o singură infracţiune şi anume cea absorbantă. Dacă au fost private de libertate mai multe per., vor fi atâtea infracţiuni câte victime au fost lezate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se săvârşeşte cu intenţie directă sau

indirectă. Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, vinovăţia se prezintă sub forma praterintenţiei.A. Forme. Tentativa faptelor prev. în art. 189 alin. 1-3 se pedepseşte. Lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care se produce urmarea imediată – lipsirea de libertate, subiectul pasiv fiind adus în situaţia de a nu se putea mişca şi acţiona în mod liber; dacă lipsirea de libertate continuă după consumare, fapta va avea caracterul unei infracţiuni continue până la redarea libertăţii victimei.B. Modalităţi. Disp. din alin. 1 al art. 189 c.p. incriminează fapta în modalitatea simplă. În disp. din alin. 2-4 sunt prev. modalităţile agravante ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal; acestea sunt particularizate prin anumite situaţii care sporesc

28

gradul de pericol social, ceea ce justifică o înăsprire a pedepsei.1. Prima modalitate agravantă constă, potrivit art. 189 alin. 2 c.p. în săvârşirea faptei prin simularea de calităţi oficiale. 2. Privarea ilegală de libertate dobândeşte un pericol sporit şi când este comisă de o pers. înarmată. 3. Lipsirea de libertate în mod ilegal este mai gravă şi în împrejurarea în care se săvârşeşte de 2 sau mai multe pers. împreună. 4. O altă circumstanţă agravantă constă în cererea unui folos material sau a oricărui alt avantaj. 5. Lipsirea de libertate este mai gravă şi atunci când victimei îi sunt puse în pericol sănătatea sau viaţa. 6. O variantă agravantă, există şi atunci când pt. eliberarea pers. se cere, în orice mod, ca statul, o pers. juridică, sau un grup de pers. să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act. 7. O formă agravantă este situaţia în

care fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, situaţie în care altfel ar fi existat un concurs de infracţiuni.C. Sancţiuni. În modalitatea simplă – închisoare de la 1 la 5 ani. În formele agravante de la 5 la 12 ani (alin. 2), 5-15 ani (alin 3) şi 15-25 ani (alin. 4).SUPUNEREA LA MUNCĂ FORŢATĂ SAU OBLIGATORIE – 191Fapta de a supune o pers., în alte cazuri decât cele prevăz. de disp. legale, las prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o muncă obligatorie. Această incriminare s-a introdus ca urmare a ratificării a Convenţiei nr. 38/1930 privind munca forţată sau obligatorie cât şi a Constituţiei.A. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care sunt condiţionate de apărarea libertăţii oricărei pers. de

29

a-şi alege munca şi de a o presta după voinţa sa cu resp. disp.legale.b) Obiectul material lipseşte deoarece acţiunea făptuitorului aduce atingere unui drept personal. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ poate fi orice pers. fizică responsabilă cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii legale. Participaţia este posibilă sub toate formele sale. b) Subiectul pasiv este pers. supusă regimului de muncă. Nu există condiţii speciale de loc şi timp privind săvârşirea infracţiunii.A. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiunea care se realizează fie prin silirea unei pers. la prestarea unei munci contra voinţei sale, fie prin obligarea abuzivă a unei pers. la o muncă oarecare, ca şi când ar fi obligată să o presteze. Potrivit Constituţiei nu constituie muncă forţată

serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii nu prestează serviciul militar obligatoriu din motive religioase. – munca unei pers. condamnate, desfăşurate în condiţii normale, în perioada de detenţie ori de libertate condiţionată; - prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac din obligaţiile civile normale stabilite de lege. b) Acţiunea făptuitorului trebuie să aibă ca urmare imediată prestarea unei munci, fără voia celui care lucrează sau a unei munci obligatorii de către subiectul pasiv, adică o lipsire de libertate a pers. în ce priveşte prestarea muncii.c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe şi o legătură de cauzalitate.

30

B. Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă. A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când, ca urmare a acţiunii făptuitorului s-a produs supunerea victimei la o muncă forţată sau obligatorie. B. Modalităţi. Infracţiunea se prezintă sub 2 modalităţi: supunerea la muncă forţată şi supunerea la o muncă obligatorie. C. Sancţiuni. Închisoare de la 6 luni la 3 ani.VIOLAREA DE DOMICILIU – 192 Pătrunderea, fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul pers. care le foloseşte, sau refuzul de a le păsări la cererea acesteia. Fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte de o pers. înarmată, de 2 sau mai multe pers.

împreună, în timpul nopţii, sau prin folosirea de calităţi mincinoase.A. Obiectul infracţiuniia) Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale privind apărarea libertăţii pers. sub aspectul libertăţii vieţii domestice. b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie încăperea, locuinţa, dependinţele, locul împrejmuit, asupra căruia se îndreaptă acţiunea făptuitorului.B. Subiecţii infracţiuniia) Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale de vârstă şi responsabilitate. Infracţiunea se poate săvârşi şi în participaţie (coautorat, instigare, complicitate).b) Subiectul pasiv este persoana care foloseşte domiciliul violat şi care are dreptul să permită sau să refuze intrarea sau rămânerea în domiciliu a unei pers.

31

A. Latura obiectivă.a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea se poate realiza fie prin acţiunea de a pătrunde, fără drept, într-o locuinţă de a pătrunde, fără drept, într-o locuinţă, încăpere, dependinţe sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fie prin acţiunea de a refuza părăsirea locuinţei sau a celorlalte locuri.Prin locuinţă se înţelege orice loc destinat efectiv şi actual uzului domestic al uneia sau mai multor pers. Încăpere este o parte din locuinţă. Prin dependinţe se înţeleg locurile care direct sau indirect sunt în relaţie de dependenţă faţă de locuinţă. Prin loc împrejmuit se înţelege orice loc care este separat printr-o îngrădire jur împrejur, el însă trebuie să ţină de locuinţă sau de dependinţe. Legea cere ca pătrunderea să fie efectuată fără drept, adică în mod abuziv, fără nici o

justificare legală. Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii poate con sta şi într-un refuz al făptuitorului de a părăsi locuinţa.b) Urmarea imediată constă în încălcarea libertăţii persoanei prin vreuna din faptele de mai sus.c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de violare de domiciliu se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când s-a produs urmarea imediată, adică atunci când făptuitorul a pătruns în locuinţa unei persoane, fără drept şi fără consimţământul victimei, sau a refuzat să părăsească locuinţa. Tentativa acestea infracţiuni nu este pedepsită.

32

B. Modalităţi. Infracţiunea se poate realiza nu numai în modalităţile prev. de art. 192 alin. 1 c.p. pentru forma simplă a infracţiunii, dar şi în modalităţile agravate, potriv. Art. 192 alin. 2 c.p. 1. Comiterea faptei de către o pers. înarmată; există această modalitate dacă autorul poartă arma în mod vizibil indiferent dacă a făcut sau nu uz de armă. 2. Violarea de domiciliu comisă de 2 sau mai multe pers. împreună, în sensul că la locul săvârşirii faptei sunt 2 sau mai multe pers. care concură simultan la comiterea acesteia. 3. Săvârşirea faptei în timpul nopţii. 4. Violarea de domiciliu prin folosirea de calităţi mincinoase. C. Sancţiuni. În forma simplă închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Forma agravantă,

pt. care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, se pedepseşte cu închis. De la 2 la 7 ani.AMENINŢAREA – 193Fapta de a ameninţa o pers. cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să alarmeze.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special în formează valorile sociale a căror existenţă este legată de libertatea psihică a persoanei. Infracţiunea de ameninţare nu are obiect material.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii nu este determinat de lege, putând fi orice persoană; faptă poate fi comisă şi în participaţie sub toate formele sale.b) Subiectul pasiv este pers. ameninţată cu săvârşirea unui rău privitor la pers. sa, a soţului sau a unei

33

rude apropiate. Nu există cerinţe speciale privitoare la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă în acţiunea de ameninţare a unei pers. de insuflarea temerii că victima va fi supusă unui pericol sau că soţul ori o rudă apropiată vor suferi un rău. b) Urmarea imediată constă în însăşi săvârşirea acţiunii de ameninţare şi din crearea, prin aceasta, a unei stări de alarmare a victimei. c) Între acţiunea făptuitorului şui urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de ameninţare se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când, ca urmare a acţiunii făptuitorului, s-a produs cerinţa legală, anume starea de temere a victimei.

Tentativa, deşi posibilă, nu se pedepseşte.B. Modalităţi. Este incriminată sub 2 modalităţi: ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni şi ameninţarea cu săvârşirea unei fapte păguboase.C. Sancţiuni. Închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Acţiunea penală este promovată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală.ŞANTAJUL – art. 194Când o pers. a fost constrânsă prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul. Fapta este mai gravă când constrângerea constă în ameninţarea dării în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pt. per.

34

ameninţată pt. soţul acesteia sau pt. o rudă apropiată.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a pers. împotriva faptelor susceptibile să îngrădească posibilitatea celui supus şantajului de a voi şi de a dispune de acţiunile sale.b) Infracţiunea de şantaj nu are, de regulă, obiect material, libertatea psihică constituind un drept personal; când şantajul are loc prin folosirea constrângerii fizice, corpul victimei devine material al infracţiunii de şantaj.B. Subiecţii infracţiunii:a) Subiectul activ nu este circumstanţiat de lege, fapta putând fi săvârşită de orice pers. şi prin oricare din formele participaţiei penale.b) Subiectul pasiv poate fi, orice pers. care are capacitate psiho-fizică de a simţi presiunea psihică exercitarea

asupra sa. Nu există condiţii speciale cu privire la timpul şi locul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective presupune acţiunea de constrângere. Constrângerea se poate realiza prin violenţe sau ameninţare. b) Acţiunea de constrângere exercitată de făptuitor trebuie să aibă ca urmare o stare de temere a victimei, adică o îngrădire a libertăţii sale psihice de a acţiona după voia sa.c) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea produsă să se realizeze o legătură de cauzalitate. Infracţiunea de şantaj absoarbe, prin voinţa legii, faptele de ameninţare sau de loviri ori alte violenţe.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de şantaj nu se poate comite decât cu intenţie directă.

35

A. Forme. Fapta incriminată se consumă în momentul când, drept urmare a acţiunii făptuitorului s-a produs urmarea cerută de lege, adică starea de temere în pers. celui constrâns. Tentativa infracţiunii de şantaj, deşi posibilă, nu se pedepseşte.B. Modalităţi. În afară de forma tipică se cunoaşte şi o formă agravantă. Aceasta constă în ameninţarea dării în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată.C. Sancţiuni. În forma simplă şantajul se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Forma agravantă se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI – 195

Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă fără drept. De asemenea, este incriminată sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.Acest drept este protejat şi de Constituţie în art. 28.A. obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special sunt calităţile speciale referitoare la libertatea pers. de a comunica prin intermediul corespondenţei cu alte pers.

36

b) Infracţiunea deşi se referă la un drept personal, are ca obiect material chiar corespondenţa violată prin actul de deschidere, sustragere, distrugere, reţinere a corespondenţei. B. Subiecţii infracţiuniia) Subiectul activ poate fi orice pers. Săvârşirea faptei de către un funcţionar va putea constitui concurs ideal între violarea secretului corespondenţei şi abuzul în serviciu contra intereselor pers. (art. 246 C.p.) Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei poate fi comisă în oricare din formele participaţiei penale.b) Subiectul pasiv poate fi orice pers. (destinatar şi expeditor). Nu există cerinţe speciale privind timpul şi locul comiterii infracţiuniiA. Latura obiectivă. a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea se poate realiza prin deschiderea, fără drept a unei

corespondenţe adresate altuia. Nu comite infracţiunea prev. de art. 195 acela care deschide corespondenţa în temeiul unui drept conferit de lege.b) În săvârşirea oricăreia din acţiunile incriminate se prevede implicit urmarea imediată a infracţiunii.c) Din natura acţiunilor descrise în norma de incriminare rezultă legătura de cauzalitate.B. Latura subiectivă.Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei se comite cu intenţie directă sau indirectă.A. Forme. Infracţiunea se consumă în momentul când, ca urmare a acţiunii făptuitorului, s-a produs urmarea imediată cerută de însăşi natura acţiunii. Tentativa infracţiunii, deşi posibilă nu este pedepsită.B. Modalităţi. Violarea corespondenţei este incriminată într-o varietate de modalităţi normative.

37

C. Sancţiuni. Violarea secretului corespondenţei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Acţiunea penală este promovată numai la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL – 196 c.p.Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane.A. obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special sunt relaţiile sociale referitoare la libertatea pers. de a i se respecta secretul datelor încredinţate celor care exercită o profesie sau o funcţie la care este nevoită să apeleze.

b) Infracţiunea de divulgare a secretului profesional, aducând atingere libertăţii pers., acţiunea subiectului, de regulă, nu se îndreaptă împotriva unui obiect material.B. Subiecţii infracţiuniia) Subiectul activ este circumstanţiat, în sensul că acesta nu poate fi decât o pers. care exercită o profesie sau o funcţie, ce implică obligaţia de păstrare a secretului. Prin profesie înţelegem o îndeletnicire permanentă având ca obiect prestarea de servicii şi care presupune o pregătire specială. Prin funcţie înţelegem o însărcinare cu caracter temporar sau permanent în serviciul oricărui organ sau instituţie, indiferent de modul de ocupare a acesteia. b) Subiectul pasiv poate fi orice persoană. Dacă secretul se referă la 2 sau mai multe pers. va exista concurs de infracţiuni. Nu există cerinţe

38

speciale cu privire la timpul şi locul comiterii infracţiunii.A. Latura obiectivăa) Infracţiunea implică, sub aspectul elementului material, o acţiune de divulgare a unor date din partea pers. obligate la păstrarea secretului, adică o acţiune prin care acele informaţii sunt date în vileag, sunt aduse la cunoştinţa altora. Pentru existenţa infracţiunii se mai cere ca fapta să fie de natură a aduce prejudicii unei pers. b) Prin săvârşirea acţiunii incriminate trebuie să se producă urmarea imediată cerută de natura acţiunii descrise în normă.c) Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată.B. Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.A. Forme. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când, ca urmare a

acţiunii făptuitorului, s-a produs consecinţa cerută de lege. B. Modalităţi. Se săvârşeşte în 2 modalităţi: după cum datele au fost încredinţate ori subiectul a luat cunoştinţă de aceste date în virtutea profesiei sau funcţiei. C. Sancţiuni. Închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Infracţiuni privitoare la viaţa sexualăVIOLUL – 197Raportul sexual cu o pers. de sex feminin, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Fapta este mai gravă dacă; fapta a fost săvârşită de 2 sau mai multe persoane împreună ; victima se afla în îngrijirea,

39

ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului; s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; victima nu împlinise vârsta de 14 ani. Fapta prezintă o maximă gravitate dacă a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.A. Obiectul infracţiuniia) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care se referă la libertatea sexuală, mai precis la libertatea femeii de a întreţine relaţii sexuale după voinţa sa.b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul unei pers. de sex feminin aflată în viaţă. Raportul sexual asupra unui cadavru va constitui infracţiunea de profanare de cadavru.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ, nu poate fi decât un bărbat care are aptitudinea fiziologică necesară unui raport sexual care, prin

constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, o sileşte la raport sexual. Participarea la viol nu se poate înfăţişa decât sub forma instigării sau a complicităţii; poate avea însă calitatea de instigatori sau complice şi o pers. de sex feminin.b) Subiectul pasiv este o pers. de sex feminin. Nu există cerinţe speciale privind timpul şi locul infracţiunii.A. Latura obiectivă a) Elementul material al violului constă într-o acţiune sub formă de raport sexual cu o pers. de sex feminin. Legea are în vedere actul sexual normal, înţelegând prin raport sexual o relaţie sexuală normală. Când se referă la relaţii sexuale nefireşti, anormale, legea foloseşte expresia de „perversiune sexuală” . elementul material al violului se mai poate realiza şi profitând de imposibilitatea victimei

40

de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.b) Ca urmare trebuie să se producă raportul sexual obţinut prin constrângere.c) Între acţiunea inculpatului şi urmarea imediată să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de viol se comite cu intenţie directă.A. Forme. Deşi pot fi concepute toate formele imperfecte ale infracţiunii, numai unele sunt pedepsite. Actele de pregătire săvârşite de autorul violului nu sunt pedepsite. Tentativa infracţiunii de viol, se pedepseşte; există tentativă când făptuitorul a început executarea actelor de constrângere, dar, datorită unei împrejurări independente de voinţa sa, raportul sexual nu a avut loc, există tentativă când făptuitorul urmărind realizarea actului sexual, pune victima

în situaţia de a nu se putea apăra ori de a-şi exprima voinţa sau când, victima aflându-se într-o asemenea stare, săvârşeşte asupra ei acte de natură să conducă la realizarea raportului sexual.B. Modalităţi. Infracţiunea de viol în formă simplă se comite prin cele 2 modalităţi normative: constrângerea, profitarea de starea în care s-a aflat victima. Fiecare din aceste modalităţi sunt susceptibile de variate modalităţi faptice. Coautoratul fiind posibil agravanta presupune fie un autor, care realizează raportul sexual cu ajutorul unui complice concomitent, fie mai mulţi autori, care realizează raportul sexual succesiv, fiecare fiind ajutat şi ajutând la rândul său pe ceilalţi făptuitori. b) Victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau

41

tratamentul făptuitorului. Violul în acest caz constituie o faptă mai gravă.c) S-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Dacă autorul comite vătămarea gravă corporală cu intenţie, el va răspunde pentru un concurs de infracţiuni – viol şi infracţiunea prev. de art. 182 al. 2. Constituie viol, în modalitatea agravantă, fapta care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art. 197 alin.3c.p.). rezultatul mai grav, praeterintenţionist, se va reţine în sarcina autorului, numai dacă acesta, deşi nu l-a prevăzut, putea şi trebuia să-l prevadă, sau dacă prevăzându-l, autorul a sperat, fără temei, că el nu se va produce.C. Sancţiuni. În forma simplă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. Modalităţile agravante de la art. 197 alin. 2 de la 5 la 15 ani, modalitatea prev. în art. 197 alin. 3

teza 1 închisoarea de la 10 la 20 ani, iar când s-a produs moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este de la 15 la 25 ani. Pt. modalitatea tipică a faptei de viol, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate, iar în celelalte cazuri din oficiu. Potrivit art, 197 alin. ultim faptele prev. în alin. 1, alin. 2 lit. b şi c şi alin. 3 teza 1 c.p. nu se pedepsesc dacă, înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, a intervenit căsătoria dintre autor şi victimă. În caz de participaţie, în alte condiţii decât cele prevăzute în alin. 2 lit. a, căsătoria dintre autor şi victimă produce aceleaşi efecte şi faţă de participanţi. Căsătoria trebuie să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi trebuie să fie valabil încheiată.

RAPORTUL SEXUAL CU O MINORĂ – 199

42

Raportul sexual cu o pers. de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum şi raportul sexual cu o pers. de sex feminin între 14 – 18 ani, facă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator folosind calitatea sa. Fapta este mai gravă dacă raportul sexual al pers. de sex feminin care nu îndeplinise vârsta de 14 ani a fost săvârşit în împrejurări prev. în art. 197 alin. 2 lit. b ori dacă faptele referitoare la ambele categorii de victime au avut urmările prev. în art. 197 alin. 2 lit. c. Fapta prezintă maximum de gravitate dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la apărarea libertăţii şi inviolabilităţii sexuale a

pers. de sex feminin în perioada minorităţii. b) Obiectul material este corpul pers. de sex feminin minore cu care subiectul activ a avut raport sexual.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice bărbat. b) Subiectul pasiv nu poate fi decât o pers. de sex feminin care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o pers. de sex feminin. Dacă victima, datorită vârstei fragede, nu avea posibilitatea de a-şi exprima voinţa, va fi viol.A. Latura obiectivă.a) fapta – ca element material – constă în raport sexual cu consimţământul pers. de sex feminin. b) Pentru existenţa infracţiunii prev. în art. 198 este necesar să se producă urmarea imediată.c) Între acţiunea făptuitorului şi rezultat să existe legătură de cauzalitate.

43

B. Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie. Pentru a exista intenţie se cere ca făptuitorul să fi cunoscut vârsta victimei ori să fi acceptat eventualitatea că victima ar putea avea vârsta respectivă. Dacă victima are o constituţie robustă şi a creat convingerea făptuitorului că are o vârstă mai mare, vor opera prev. art. 51 alin. 1 c.p.A. Forme. Actele de pregătire nu se pedepsesc, tentativa la această infracţiune se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care s-a produs raportul sexual. Repetarea în ocazii diferite, dar în realizarea aceleiaşi intenţii delictuoase, constituie o infracţiune unică continuată.B. Modalităţi. Infracţiunea se comite în 2 modalităţi normative după cum victima este în vârstă sub 14 ani sau este o pers. de sex feminin între 14-18 ani, iar fapta este săvârşită de tutore

sau curator ori de către supraveghetor, medic…folosind calitatea sa.C. Sancţiuni. Raportul cu o minoră se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În modalitatea agravantă prev. de art. 198 alin. 3 pedeapsa este de la 3 la 12 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei de la 7 la 15 ani. Faptele prev. în art. 198 alin. 1-3 c.p. nu se pedepseşte dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor şi victimă. În caz de participaţie căsătoria dintre autor şi victimă produce acelaşi efecte şi faţă de participanţi.

INCESTUL – 203Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală, care trebuie să se desfăşoare

44

în condiţii care să nu afecteze calităţile biologice şi morale ale existenţei umane. Pericolul grav al faptei constă în producerea de degenerări speciei umane; totodată, prin comiterea ei, se încalcă relaţiile de familie.B. Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea presupune, obligatoriu, un raport sexual între 2 pers. de sex diferit. Incestul este o infracţiune bilaterală , cu subiect activ plural, ambele pers. între care are loc raportul sexual răspund pt. infracţiune. Este posibilă şi participarea, sub forma instigării sau a complicităţii. De regulă nu există subiect pasiv al infracţiunii deoarece ambii parteneri răspund pt. infracţiune.În mod excepţional subiectul pasiv al infracţiunii ar putea fi acel partener care a fost victima celuilalt. În acest caz este posibil ca numai unul dintre parteneri să fie tras la răspundere penală. Nu există cerinţe speciale cu

privire la timpul şi locul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se realizează prin săvârşirea unui raport sexual. b) Urmarea imediată constă în însăşi producerea unui raport sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie. A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte ale infracţiunii, însă numai tentativa se pedepseşte.B. Modalităţi. Infracţiunea are o singură modalitate normativă căreia în poate corespunde o varietate de modalităţi faptice.C. Sancţiuni. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

INSULTA – 205

45

Varianta tip – Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei pers. prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură.Varianta asimilată – Când se atribuie unei pers. un defect sau boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care se referă la onoarea şi reputaţia fiinţei umane, valorile sociale importante pt. aceasta. Infracţiunea nu are obiect material.B. Subiecţii infracţiuniia) Subiectul activ al infracţiunii de insultă poate fi orice pers. fizică responsabilă. Insulta se poate comite şi în participaţie sub toate formele acesteia.b) Subiectul pasiv al infracţiunii de insultă poate fi orice pers. fizică. Dacă subiectul pasiv ar avea o anumită

calitate, fapta ar putea fi incriminată ca ultraj, insulta superiorului, insulta inferiorului ar putea astfel constitui o circumstanţă agravantă ori atenuantă judecătorească. Dacă autorul insultă mai multe pers. există mai mulţi subiecţi pasivi şi deci tot atâtea infracţiuni de insultă. Nu există cerinţe speciale cu privire la locul şi timpul comiterii infracţiunii.A. Latura obiectivăa) Insulta se realizează sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune sau inacţiune de atingere a onoarei sau reputaţiei unei pers., fie printr-o acţiune de atribuire unei pers. a unui defect boală sau infirmitate. De asemenea, s-a decis că nu există infracţiunea de insultă dacă avocatul a folosit expresii jignitoare la adresa părţii adverse în concluziile orale din faţa instanţei. Insulta este absorbită în infracţiunea de calomnie şi denunţare

46

calomnioasă de insultă, de asemenea, şi de infracţiunea de purtare abuzivă. b) Urmare imediată a infracţiunii constă în însăşi săvârşirea acţiunii incriminate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de insultă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu poate fi reţinută infracţiunea de insultă dacă afirmarea sau imputarea corespunde realităţii, iar fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. A. Forme. Consumarea infracţiunii are loc instantaneu, odată cu efectuarea acţiunii ofensatoare în una din modalităţile prev. de lege.B. Modalităţi. În raport cu elementul material, insulta are următoarele modalităţi normative: atingerea aducă onoarei unei pers., atingerea aducă reputaţiei unei pers., atribuirea unui defect, a unei boli sau infirmităţi, precum şi prin expunerea la batjocură,

realizate prin orice mijloace, inclusiv prin presa scrisă sau audio-vizuală.C. Sancţiuni. Insulta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 luni la 2 ani sau amendă. Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.CALOMNIA – 206Afirmarea ori imputarea în loc public, prin orice mijloace, unei fapte determinate privitoare la o pers. care dacă ar fi adevărat, ar expune acea pers. la o sancţiune penală, adm. sau disciplinară ori dispreţului public.A. Obiectul infracţiunii.Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care se referă la reputaţia pers. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ – orice pers.

47

b) Subiectul pasiv – orice pers. Nu sunt condiţii speciale referitoare la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă într-o acţiune fie de afirmare, fie de imputare a unei fapte determinate privitoare la o pers. fizică.b) O cerinţă esenţială este ca afirmarea sau imputarea să aibă loc în public. O altă cerinţă este ca afirmarea sau imputarea să se refere la fapte determinate, adică individualizate prin arătarea datelor concrete ce le caracterizează; ea trebuie să se refere la o anumită pers. O altă cerinţă este ca fapta imputată sau cea la care se face afirmaţie să fie susceptibilă, dacă ar fi adevărat, să expună pers. în cauză la o sancţiune penală, adm. disciplinară sau dispreţul public.c) Urmarea imediată a infracţiunii constă din însăşi săvârşirea acţiunii

calomnioase, indiferent dacă victima a suferit sau nu vreo consecinţă în urma afirmaţiei făptuitorului.B. Latura subiectivă. Calomnia nu se poate realiza decât cu intenţie, directă sau indirectă. Dacă afirmaţiile sau imputările se fac pt. a apăra un interes legitim, este admisă proba verităţii (art. 207).A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte, însă legea nu pedepseşte nici actele pregătitoare, nici tentativa la infracţiune. Dacă afirmaţiile sau imputările se referă la mai multe pers, chiar dacă sunt făcute cu acelaşi prilej, există concurs, fie ideal, fie real.B. Modalităţi. Calomnia poate fi săvârşită sub 2 modal. alternative: calomnia prin afirmare sau calomnia prin imputare în public a unor fapte determinate.

48

C. Sancţiuni. Închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă. Acţi. penală este pusă în mişcare numai la plângerea prealabilă a celui vătămat care se adresează direct instanţei, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.FURTUL – 208Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia fără consimţământul acestuia în scop de a-l însuşi pe nedrept. Furtul mai constă şi din luarea unui vehicul cu scopul de as-l folosi pe nedrept (art. 208 alin. 2 c.p.)A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror existenţă şi dezv. este condiţionată de păstrarea situaţiei fizice a bunurilor mobile şi de împiedicarea luării pe nedrept a unor bunuri din patrimoniul privat sau public.

B) Obiectul material. Infracţiunea de furt în oricare din variantele sale are totdeauna un obiect material asupra căruia se efectuează acţiunea incriminată. Acesta este un bun mobil care se află în posesia sau detenţia altuia în scopul de a satisface o necesitate a posesorului sau detentorului. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ. În art. 208 alin. 1 poate fi orice pers. şi care nu are nici un drept asupra bunului sustras din sfera de stăpânire a unei alte pers. În art. 208 alin. 3 c.p. sub. Activ nu poate fi decât proprietarul care săvârşeşte acţiunea de luare asupra unui bun care în acel moment se găseşte în posesia legitimă a altei pers. În cazul art. 210 c.p. care se urmăreşte numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate sub. Activ trebuie să îndeplinească condiţia de soţ sau rudă apropiată în

49

raport cu partea vătămată, ori trebuie să fie minorul care prin fapta sa îşi păgubeşte tutorele, ori făptuitorul să se afle în situaţia de a locui cu victima sau de a fi găzduit de aceasta. Participaţia penală la furt simplu este posibilă dar numai în forma instigării şi complicităţii neconcomitente.B) Subiectul pasiv. – orice pers. A. Latura obiectivăa) Elementul material constă acţiunea de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altei pers. Nu are relevanţă pt. existenţa infracţiunii modul de săvârşire a furtului; dacă acesta s-a comis pe faţă sau în ascuns, cu ajutorul forţei proprii ori a unor mijloace mecanice sau folosindu-se de un animal dresat. b) Cerinţele esenţiale. Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de furt trebuie să fie întrunite trei cerinţe esenţiale şi anume: lucrul sustras să fie

un bun mobil, acest bun să se afle în posesia sau detenţia unei alte pers. iar acţiunea de luare să fi avut loc fără consimţământul celui deposedat.c) Urmarea imediată constă în scoaterea bunului din sfera de stăpânire celui deposedat şi lipsirea acestuia de posibilitatea de a mai dispune de acel bun. Urmarea imediată este realizată şi dacă făptuitorul nu a scos b unul din incinta locului de unde l-a sustras fiind suficient ca bunul să nu mai fie la dispoziţia detentorului şi ca acesta să nu mai poată efectua acte materiale asupra bunului, în timp ce făptuitorul a dobândit posibilitatea să dispună de bun ca şi cum i-ar aparţine. Există urmare imediată şi dacă la timp foarte scurt după însuşire, făptuitorul a fost deposedat de bunul sustras, ori l-a abandonat dându-şi seama că nu va mai avea nevoie de bunul respectiv.

50

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţie, mai totdeauna intenţia directă pt. că făptuitorul prevede şi urmăreşte rezultatul faptei sale. Excepţional poate exista însă alături de intenţia directă şi o intenţie indirectă atunci când lucrul furat ar conţine în el un alt bun, a cărui eventuală prezenţă făptuitorul a putut-o prevedea şi a acceptat rezultatul acţiunii sale. Există o singură excepţie când furtul nu implică intenţia de însuşire a obiectului ci numai intenţia de a-l folosi. Condiţia însuşirii pe nedrept este cerută ca o finalitate urmărită de făptuitor, indiferent dacă este atinsă ori nu.A. Forme. a) tentativa. Infracţiunea de furt realizându-se prin comisiune este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii; legea pedepseşte însă numai tentativa la infracţiune. Datorită specificului

furtului, această faptă nu este susceptibilă de a fi comisă sub forma tentativei perfecte ci numai a tentativei imperfecte. b) Consumarea. Fapta de furt este consumată în momentul când acţiunea de luare a bunului din posesia sau detenţiunea pers. căreia se afla fără a fi dusă până la capăt aşa încât bunul a fost scos din sfera unde se afla la disp. sub. Pasiv şi a trecut efectiv în sfera de stăpânire a făptuitorului indiferent de durata acestei stăpâniri.c) Epuizarea. Acţiunea de luare a bunului poate îmbrăca, uneori forma activităţii comune, de ex. sustragerea de energie electrică, sau a unei activităţi continue.B. Modalităţi. Potrivit art. 208 c.p. şi art. 210, furtul simplu cunoaşte urm. Modalităţi: - furtul de bunuri materiale; furtul de energii, sau înscrisuri; furtul unui bun care aparţine în întregime sau

51

în parte făptuitorului; furtul unui vehicul cui scopul de a-l folosi; furtul săvârşit între soţi; C. Sancţiuni. Furtul simplu forma consumată se sancţionează cu închisoare de la 1 la 12 ani fie că este comis patrimoniului privat fie contra celui public. Când furtul este comis de un minor limitele pedepsei cu închisoarea se reduce la jumătate ori se va aplica o măsură educativă. În cazul tentativei la infracţiunea de furt limitele pedepsei închisorii se vor reduce la jumătate.FURTUL CALIFICAT – 209Furtul este calificat când a fost săvârşit în următoarele împrejurări:a) de 2 sau mai multe pers. împreună;b) de o pers. având asupra sa o armă sau o subst. Narcotică;c) de către o pers. mascată, deghizată sau travestită;

d) asupra unei pers. aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra;e) într-un loc public;f) într-un mijloc de transport în comun;g) în timpul nopţii;h) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;i) privind produsele petroliere sau gazele naturale din conductele, depozite ori cisterne;j) privind un bun care face parte din patrimoniul cultural;k) privind un act care serveşte pt. dovedirea stării civile, pt. legitimare sau identificare;l) furtul care a produs consecinţe deosebit de grave;m) în timpul unei calamităţi.a) Săvârşirea furtului de 2 sau mai multe pers. împreună este considerată

52

ca o agravantă deoarece imprimă faptei o periculozitate socială sporită. b) Săvârşirea furtului de către o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică este reţinută ca o agravantă deoarece, făptuitorul săvârşeşte fapta cu mai multă siguranţă ştiind că are la disp. mijloace cu care să anuleze o eventuală rezistenţă din partea victimei sau a unei terţe persoane. c) Furtul săvârşit de către o pers. deghizată sau travestită. Împrejurarea care conferă furtului un caracter mai grav este pericolul pe care îl prezintă făptuitorul; acesta acţionează într-un mod de natură să contribuie la intimidarea şi înfricoşarea victimei, de asemenea, se amplifică curajul cu care acţionează autorul ştiind că va fi greu de recunoscut şi identificat.d) Furtul comis asupra unei pers. incapabile de a-şi exprima voinţa şi de

a se apăra. Această împrejurare agravantă conferă furtului un caracter periculos datorită situaţiei subiect. Pasiv care este posesorul ori detentorul bunurilor cărora acţionează făptuitorul, dacă acesta este o pers. incapabilă de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, împrejurare cunoscută şi exploatată de făptuitor, el acţionează cu mai mult curaj, cu mai multă hotărâre ştiind că apărarea victimei va fi neînsemnată şi că ar putea să se îndepărteze de la locul faptei fără prea mari riscuri, identificarea descoperirea sa devenind mai dificilă.e) Săvârşirea furtului într-un loc public este o altă agravantă care se justifică prin aceea că de regulă, într-un loc public fiind de faţă mai multe pers. făptuitorul îşi poate desfăşura activitatea infracţională cu şanse sporite de finalizare, întrucât aglomerarea de pers. Face ca atenţia

53

victimei să nu se poată concentra la supravegherea bunurilor ce le deţine făptuitorul îşi poate pierde mai uşor urma. f) Furtul săvârşit în mijloc de transport în comun prezintă un caracter mai grav datorită condiţiilor în care de regulă se călătoreşte în mijloacele de transport, fluxul în permanentă schimbare a celor care călătoresc, starea de oboseală a unor călători, imposibilitatea călătorilor de a avea bagaje totdeauna în imediata apropiere şi a le putea supraveghea în mod constant.g) Săvârşirea furtului în timpul nopţii este o altă agravantă prev. în art. 109 lit. g, agravanta se justifică pe considerentul că furtul comis în această perioadă măreşte şansele făptuitorului de a se apropia de bunurile mobile vizate a fi însuşite, deoarece, de regulă, posibilităţile de supraveghere sunt mult diminuate, iar făptuitorul

poate fi mai greu descoperit şi prins noaptea.h) Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi prezintă pericol sporit deoarece în timpul unor asemenea împrejurări, grija este îndreptată cu precădere spre salvarea unor valori iar măsurile de pază a bunurilor uneori lipsesc ori sunt mult reduse. Faptele de sustragere de bunuri în aceste condiţii evidenţiază o conştiinţă scăzută a infractorului, ceea ce justifică sancţionarea mai aspră a furtului comis în asemenea împrejurare.i) Furtul comis prin efracţie, escaladarea sau folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase prezintă un caracter periculos datorită modului sau mijloacelor folosite de făptuitor. j) Săvârşirea furtului asupra produselor petroliere sau gazelor naturale din conducte, depozite şi cisterne. Este o

54

circumstanţă de agravare a furtului recent introdusă în c.p. şi are în vedere împrejurarea că transportul produselor petroliere şi a gazelor naturale către combinatele de prelucrare ori către consumatorii industriali sau populaţie se face, de regulă, prin conducte, fiind deosebit de dificilă supravegherea acestora împotriva unor sustrageri de produse petroliere sau de gaze naturale.k) Furtul comis asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Circumstanţa de agravare vizează natura bunului care formează obiectul material al furtului în sensul că acesta face parte din patrimoniul cultural al ţării noastre.l) Furtul unui act care serveşte pt. dovedirea stării civile, pt. legitimare sau identificare. În acest caz agravarea se justifică deoarece făptuitorul sustrăgând astfel de acte, pe de o

parte, le poate folosi în comiterea altor fapte ori pentru a îngreuna identificarea sa, iar pe de altă parte pers. vătămată poate suferi prejudicii importante rămânând fără actele respective.m) Când furtul a produs consecinţe deosebit de grave. Împrejurările care conferă un caracter mai grav furtului este în legătură cu consecinţele produse ca urmare a săvârşirii faptei. Sancţiuni – furtul calificat prev. în art. 209 alin. 1 lit. a-i c.p se pedepseşte cu închis de la 3 la 15 ani. În cazul în care furtul a produs consecinţe deosebit de grave pedeapsa este închis. De la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.

TÂLHĂRIA – 211Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se

55

apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pt. păstrarea bunului furat sau pt. înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pt. ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.Variante agravante: a) de 2 sau mai multe pers. împreună;b) de o pers. având asupra sa o armă sau o subst. narcotică;c) de către o pers. mascată, deghizată sau travestită;d) în timpul nopţii;e) într-un loc public sau într-un mijloc de transport.f) într-o locuinţă sau dependinţele ale acestuia.g) în timpul unei calamităţi.h) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182A doua variantă agravantă există când tâlhăria a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut urmare moartea victimei.

A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special este complex fiind constituit dintr-un obiect juridic special principal şi anume relaţiile sociale referitoare la patrimoniu şi a căror dezv. este condiţionată de menţinerea poziţiei fizice a bunului împotriva faptelor de sustragere şi dintr-un obiect juridic adiacent, şi anume relaţiile sociale referitoare la apărarea pers.c) Obiectul material. Tâlhăria incluzând în conţinutul său furtul, va avea ca obiect material, în primul rând, un bun mobil aflat în posesia sau detenţia altuia, asupra căruia se execută acţiunea de luare. Incluzând însă în sfera furtului, folosirea violenţei sau a ameninţării ori a altor mijloace de anihilare a voinţei pers, tâlhăria va avea ca obiect material al acţiunii adiacente corpul pers. împotriva căreia se îndreaptă activitatea secundară a

56

făptuitorului sau contra bunurilor aflate asupra corpului dacă făptuitorul distruge hainele ori a bunurilor aflate la disp., acestuia.B. Subiectul infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii de tâlhărie poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile necesare de a răspunde penal şi chiar dacă aceasta va avea vreun drept asupra bunului sustras prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări opri prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. Participaţia penală este posibilă atât în varianta tip cât şi cele calificate.b) Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană faţă de care s-a săvârşit tâlhăria, adică acea ori acele pers. faţă de care s-a săvârşit numai acţiunea adiacentă.A. Latura obiectivă.

a) Elementul material al acestei infracţiuni este format din doua acţiuni conjugate şi anime: acţiunea de furt, fiind principală şi acţiunea de constrângere, fiind o activitate adiacentă. Pentru existenţa laturii obiective a tâlhăriei, violenţele trebuie să fie exercitate direct împotriva victimei, violenţele faţă de lucruri pot constitui şi ele, uneori, o ameninţare.b) Urmarea imediată. La infracţiune de tâlhărie urmarea constă ca şi la infracţiune de furt, în trecerea bunului din stăpânirea de fapt a posesorului sau detentorului în cea a făptuitorului. c) În acţiunea incriminată şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate atât sub aspectul acţiunii principale cât şi a celei adiacente.B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, atât în ce priveşte acţiunea principală cât şi cea adiacentă, făptuitorul prevede şi

57

urmăreşte să comită furtul prin violenţă sau ameninţare ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra precum şi prin folosirea vreunei din aceste mijloace pt. păstrarea bunului furat, ştergerea urmelor infracţiunii ori pt. a-şi asigura scăparea. Latura subiectivă a infracţiunii de tâlhărie, include în sfera scopului specific furtului şi a scopul folosirii violenţei, ameninţării. A. Forme.a) Infracţiunea de tâlhărie fiind o infracţiune de comisiune este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii. Actele pregătitoare nu sunt însă incriminate. Dacă actele pregătitoare au fost efectuate de o altă pers. şi folosite de autor la săvârşirea infracţiunii, ele vor deveni acte de complicitate anterioară la comiterea tâlhăriei.

b) Tentativa – este de asemenea posibilă iar legea prevede sancţionarea ei. Este posibilă tentativa întreruptă sau improprie ori relativ imposibilă. La tâlhărie nu poate fi tentativă perfectă. c) Consumarea – infracţiunea se consumă când executarea acţiunii principale (furtul) s-a desfăşurat complet şi s-a produs urmarea imediată prin intermediul acţiunii adiacente, adică prin întrebuinţarea de violenţă sau de ameninţare ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra. Infracţiunea se consumă şi în cazul când făptuitorul după săvârşirea furtului fără violenţă a folosit acest mijloc spre a-şi asigura scăparea ori pt. a păstra bunul furat sau a şterge urmele infracţiunii. În cazul modalităţii agravante, tâlhăria va fi considerată consumată dacă s-au produs, ca

58

urmare a acţiunii adiacente, rezultatele cerute de norma de incriminare.d) Epuizarea. Infracţiunea de tâlhărie este, ca şi furtul, susceptibilă de o activitate infracţională prelungită în timp, după atingerea momentului consumativ şi deci, de eventuala amplificare a urmărilor imediate. Acţiunea adiacentă poate produce urmări de o gravitate progresivă şi deci, de natură să modifice progresiv gradul de pericol social concret al tâlhăriei, în acest caz, procesul cauzal al activităţii infracţionale se prelungeşte în timp. În cazul unor astfel de prelungiri, fapta de tâlhărie se consideră epuizată atunci când au încetat actele succesive în efectuarea acţiunii principale sau când este posibilă o amplificare a urmărilor acţiunii adiacente.B. Modalităţi. Infracţiunea de tâlhărie este susceptibilă, în varianta simplă, de

mai multe modalităţi normative agravante şi anume: 1) de două sau mai multe persoane împreună. Această circumstanţă de agravare a tâlhăriei a fost introdusă recent în conţinutul art. 211 alin. 1 lit. a c.p.. 2) Tâlhăria săvârşită de o pers. care are asupra sa o armă sau sub. narcotică prezintă un pericol social mai mare deoarece în aceste condiţii autorul se simte mai în siguranţă, acţionează cu mai mult curaj, ştiind că poate oricând să imobilizeze şi să neutralizeze victima sau pe oricare altă pers. care ar interveni pt. salvarea acesteia. 3) de o pers. mascată, deghizată sau travestită. Această împrejurare justifică agravarea sancţionării faptei, deoarece contribuie la intimidarea victimei, la diminuarea rezistenţei acesteia, face mai dificilă descoperirea făptuitorului iar fapta sa este de natură să produsă un ecou social mai mare. 4) În timpul

59

nopţii. Raţiunea instituirii acestei împrejurări agravante este aceeaşi ca şi în cazul furtului calificat în sensul că făptuitorul se poate apropiate mai uşor de victimă fără să fie văzut, tot astfel se poate ascunde şi sustrage mai uşor identificării şi urmăririi; în timpul nopţii există mai puţine pers. la locul faptei. 5) Într-un loc public sau mijloc de transport. Săvârşirea tâlhăriei într-un loc public este o altă agravantă care se justifică prin aceea că de regulă, într-un loc public fiind de faţă mai multe pers. făptuitorul îşi poate desfăşura activitatea infracţională cu şanse sporite de finalizare, întrucât aglomerarea de pers. face ca atenţia victimei să nu se poată concentra la supravegherea bunurilor ce le deţine făptuitorul îşi poate pierde mai uşor urma. Tâlhăria săvârşită în mijloc de transport în comun prezintă un caracter mai grav datorită condiţiilor în

care de regulă se călătoreşte în mijloacele de transport, fluxul în permanentă schimbare a celor care călătoresc, starea de oboseală a unor călători, imposibilitatea călătorilor de a avea bagaje totdeauna în imediata apropiere şi a le putea supraveghea în mod constant. 5) Din locuinţă sau dependinţele acesteia este o circumstanţă de agravare specifică tâlhăriei şi pe care nu o regăsim şi la infracţiunea de furt. 6) În timpul unei calamităţi. Pt existenţe acestei circumstanţe este necesară o situaţie premisă care să se situeze obiectiv în afara conduitei infracţionale. În plan subiectiv cel care profită de o asemenea împrejurare pt. săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, evidenţiază o lipsă evidentă de solidaritate umană care denotă şi o periculozitate deosebită care justifică agravarea răspunderii lui în plan penal. 7) Tâlhăria

60

a avut vreuna din urmările din art. 182 c.p. în acest caz agravarea tâlhăriei este justificată prin consecinţele acţiunii adiacente, adică a actelor de violenţă exercitate asupra victimei.8) O altă modalitate există potrivit art. 211 alin. ultim c.p. atunci când aceasta a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei. Această agravantă vizează în primul rând, rezultatul acţiunii principale a tâlhăriei şi anume cea de furt.C) Sancţiuni. Tâlhăria variantă tip, prev. în art. 211 alin. 1 c.p. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 18 ani. În modalităţile agravante prev. în art. 211 alin. 2 c.p. se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar modalităţile agravante prev. în art. 211 alin. 3 c.p. se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi . lucrurile care au dus la

săvârşirea tâlhăriei sunt supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale. PIRATERIA – 212 Pirateria este incriminată într-o variantă tip şi 2 agravante. Pirateria, variantă tip, constă în jefuirea prin acte de violenţă săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva pers. sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altor nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat. Variantele agravante se realizează atunci când pirateria a avut vreuna din urmările arătate în art. 182 c.p. ori când a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.A. Obiectul.a) obiectul juridic special este complex; îl constituie, în principal relaţiile sociale de ordin patrimonial, iar secundar, din

61

relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică a pers.b) obiectul material al infracţiunii este însăşi nava, iar pe de altă parte, bunurile aflate pe nava jefuită precum şi pers. asupra cărora s-a desfăşurat activitatea infracţională. B) Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ. Poate fi price pers. care face parte din echipajul unei nave sau se găseşte ca pasager pe navă. Sunt subiecţi activi atât cei ce execută acţiunea de jaf cât şi cei care realizează violenţele b) Subiecţii pasiv. Sunt persoanele ale căror interese patrimoniale au fost vătămate prin comiterea jafului, adică posesorii bunurilor răpite, cât şi pers. asupra cărora s-a efectuat acţiunea adiacentă, actele de violenţă. Infracţiunea de piraterie este condiţionată de locul săvârşirii şi anume marea liberă sau în apele unei

regiuni de pe glob nesupuse jurisdicţiei unei ţări deoarece dacă se comite în cursul mării teritoriale fapta va constitui tâlhărie.A. Latura obiectivă.a) Elementul material. Este alcătuit din 2 acţiuni cumulative, una principală (jefuirea) şi alta secundară (actele de violenţă).b) Urmarea imediată şi legătura de cauzalitate. La infracţiune de piraterie urmarea constă ca şi la infracţiune de furt, în trecerea bunului din stăpânirea de fapt a posesorului sau detentorului în cea a făptuitorului. c) În acţiunea incriminată şi rezultatul produs trebuie să existe o legătură de cauzalitate atât sub aspectul acţiunii principale cât şi a celei adiacente.B. latura subiectivă. Elementul subiectiv constă în intenţia făptuitorului de a executa acţiunea principală de jefuire şi cea adiacentă de recurgere la

62

actele de violenţă. În ce priveşte acţiunea adiacentă legea cere ca actele de violenţă să fie comise în scopul realizării acţiunii principale de jefuire, altfel dacă violenţele au fost comise din alte motive nelegate de sustragere va exista o infracţiune de furt comis pe o navă şi nu piraterie. Există şi o a doua cerinţă şi anume aceea ca acţiunea de jefuire să se efectueze în scopuri personale, în profitul acelora care săvârşesc acea acţiune.A. Forme. Infracţiunea de piraterie se poate comite ca şi tâlhăria în oricare din formele posibile, acte pregătitoare, tentativă, fapt consumat ori epuizat.a) actele pregătitoare deşi posibile nu sunt incriminate.b) Tentativa, posibilă sub forma cele întrerupte ori relativ improprie este incriminată.c) Consumarea. Infracţiunea de piraterie se comite în forma consumată

în cazul în care acţiunea de jefuire s-a comis în întregul său prin folosirea violenţei şi s-au ridicat bunurile care au format obiectul acestor acţiuni de pe nava în care se aflau.d) Epuizarea. Fapta de piraterie se poate prelungi în timp, fie prin acţiune de luare a bunurilor prin mai multe acte similare repetate la diferite intervale de timp, fie prin amplificarea unor urmări specifice acţiunii adiacente. B. Modalităţi. Fapta este incriminată sub o modalitate normativă simplă (art. 212 alin. 1)şi sub 3 modalităţi agravante (art. 212 alin. 2 şi 3)C. Sancţiuni. Pirateria, forma simplă sau tip – închisoare de la 3 la 18 ani. Prima modalitate închisoarea de la 5 la 20 ani, iar când pirateria a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei (art. 211 alin. 3 c.p.) pedeapsa este

63

închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul în care s-au folosit anumite instrumente sau dispozitive în săvârşirea infracţiunii acestea vor fi supuse confiscării speciale.

ABUZUL DE ÎNCREDERE – 213Abuzul de încredere constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui.A. Obiectul infracţiunii.a) obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror dezvoltare implică o anumită încredere pe care participanţii trebuie să şi-o acorde altora, şi fără de care nu sunt posibile relaţii patrimoniale normale.b) Obiectul material este bunul mobil al altuia, deţinut cu orice titlu de către

făptuitor şi pe care prin intervertirea titlului acesta şi l-a însuşit ori a dispus de el. Pt ca bunul mobil să fie obiect al abuzului de încredere, trebuie ca în momentul săvârşirii faptei să aparţină altuia. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ – autor al infracţiunii de abuz de încredere este totdeauna pers. care deţine cu orice titlu un bun mobil al altuia şi transformă în mod abuziv calitatea de deţinător al bunului în cea de pretins proprietar. Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică privată ori publică de la care autorul a primit, cu un anumit titlu, un bun mobil pe care l-a însuşit.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se poate realiza printr-una din următoarele acţiuni: însuşirea bunului, dispunerea pe

64

nedrept de acel bun sau refuzul de a-l restitui. Oferirea unei restituiri parţiale sau numai a bunului fără fructele cuvenite va constitui un refuz de a restitui diferenţa reţinută pe nedrept.b) Urmarea imediată – modificarea situaţiei bunului şi crearea unei situaţii contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea acordată făptuitorului. Subiectul pasiv numai poate să-şi exercite drepturile asupra bunului care îi aparţine.c) legătura de cauzalitate – între acţiunile incriminate şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate; aceasta rezultă implicit din săvârşirea acţiunilor descrise în norma de incriminare.B. Latura subiectivă. Elementul subiectiv al infracţiunii de abuz de încredere îl formează intenţia sub ambele modalităţi; făptuitorul prevede,

urmăreşte sau acceptă ca prin acţiunile sale abuzive, să-l pună pe proprietarul bunului în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile privitoare la acel bun şi să-i producă în acest mod o pagubă. A. Forme. infracţiunea de abuz de încredere deşi este susceptibilă de toate formele imperfecte, legea nu pedepseşte nici actele pregătitoare, nici tentativa la infracţiune. Infracţiunea este instantanee, consumarea ei are loc odată cu executarea în întregime a oricăreia din acţiunile ce formează elementul material. Întrucât abuzul de încredere este o infracţiune intenţionată şi susceptibilă de repetabilitate ea se poate comite şi în forma continuată, în acest caz, epuizarea are loc odată ca săvârşirea unui act din componenţa activităţii infracţionale.

65

B. Modalităţi – abuzul de încredere se poate realiza printre modalităţi normative şi anume: însuşirea bunului altuia, dispunerea pe nedrept de un asemenea bun, ori refuzul de a-l restitui cât şi printr-o varietate de modalităţi faptice determinate de natura relaţiilor juridice dintre deţinătorul bunului şi pers. care i l-a încredinţat, de specificul bunului mobil deţinut ori de sancţiunile care revin celui care i s-a încredinţat altuia.C. Sancţiuni – închisoarea de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă. Acţiunea se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate dacă bunul este proprietate privată cu accepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului. Potrivit art. 90 c.p. dacă prin comiterea infracţiunii de abuz de încredere s-a produs o pagubă ce nu depăşeşte 100.000 lei şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, instanţa

de judecată, poate dispune înlocuirea răsp. pen. cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter adm.GESTIUNEA FRAUDULOASĂ – 214Varianta tip – Pricinuirea de pagube unei pers. fizice sau juridice cu rea credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija adm. sau conservării acelor bunuri.Varianta agrav. – Săvârşirea gestiunii frauduloase în scopul de a dobândi un folos material dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la patrimoniu şi a căror dezv. nu poate fi concepută fără să existe un minim de încredere în pers. care a primit în adm. sau conservare bunurile altuia, că nu va pricinui, cu rea credinţă, pagube proprietarului bunurilor respective.

66

b) Obiectul material – orice bun mobil sau imobil ce aparţine altei pers. şi care a fost dat făptuitorului pt. a-l administra ori conserva. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al infracţiunii poate fi numai pers. care are sarcina de a adm. sau conserva bunurile unei alte pers. Infracţiunea este susceptibilă de a fi comisă în oricare din formele de participaţie.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică căreia îi aparţine bunul sau întregul avut încredinţat făptuitorului pt. adm sau conserv. şi căreia i s-au produs pagube prin activitatea de gestionare frauduloasă.A. Latura obiectivăa) Elementul material în constituie orice acţiune inacţiune păgubitoare pt. proprietarul bunurilor, săvârşită de făptuitor, cu prilejul adm. sau conservării bunurilor încredinţate.

Obligaţiile de adm. şi conservare a bunurilor altuia trebui să-şi găsească izvorul în conţinutul unui raport juridic, care este creat, de regulă, printr-un contract de mandat, potrivit căruia mandatarul se obligă să adm. sau să conserve bunurile mandatului.b) Urmarea imediată constă în crearea unei situaţii de fapt păgubitoare pt. bunurile încredinţate, consecinţă a acţiunii sau inacţiunii lipsite de grija necesară din partea făptuitorului. c) Legătura de cauzalitate. Să se constate că între fapta abuzivă a făptuitorului şi situaţia de fapt în care se află bunurile gestionate există o legătură de cauzalitate. Legătura de cauzalitatea rezultă din însăşi materialitatea faptei.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică infracţiunii de gestiune frauduloasă, în varianta tip, este intenţia chiar dacă actele de lipsă

67

de grijă gospodărească au caracter omisiv, acestea trebuie să fie tot intenţionate. În varianta agravantă legea cere să existe scopul de a dobândi ceea ce înseamnă o intenţie calificată prin scop.A. Forme. Infracţiunea poate fi comisă sub toate formele, actele pregătitoare cât şi tentativa la infracţiune nu sunt pedepsite. Infracţiunea se consumă odată cu executarea actelor ce constituie elementul material al laturii obiective şi producerea urmării imediate. B. Modalităţi. Această infracţiune are în varianta tip 3 modalităţi după cum făptuitorul este însărcinat numai cu administrarea bunurilor sau numai cu conservarea acestora ori are ambele însărcinări. În varianta agravantă prev. de art. 214 alin. 2 c.p. la fiecare din modalităţile normative se adaugă cerinţa ca fapta să fi fost comisă în

scopul de a dobândi un folos material, aceste modalităţi normative pot avea , de asemenea, şi o varietate de modalităţi faptice.C. Sancţiuni. Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta este comisă în scopul de a dobândi un folos material pedeapsa este închisoarea de la 3 ani la 10 ani. Când fapta a fost săvârşită împotriva proprietăţii private, cu excepţia cazului, când bunul aparţine în întregime sau în parte statului, acţi. pen. pt. varianta tip se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răsp. penală.ÎNŞELĂCIUNEA – 215V. tip – constă în inducerea în eroare a unei pers., prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pt. sine sau pt.

68

altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. V. Specială – 1) inducerea sau menţinerea în eroare a unei pers. cu prilejul încheierii sau exercitării unui contract săvârşit în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi executat contractul în condiţii stipulate. V. specială. 2) emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei pers. ştiind că pt. valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă a pricinuit o pagubă posesorului cecului. V. Agr. – 1) înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase. 2) înşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave.A. Obiectul infracţiunii.

a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror naştere şi dezvoltare este condiţionată de buna credinţă şi încrederea ce trebuie să existe în raporturile juridice care au loc între subiecţii acestor raporturi.b) Obiect material al infracţiunii pot fi bunurile mobile, înscrisurile cu valoare patrimonială precum şi bunurile imobiliare asupra cărora poartă manevrele frauduloase ale făptuitorului.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii pen. Participaţia penală este posibilă în oricare dintre formele sale.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică privată ori publică al cărei patrimoniu a fost lezat, păgubit, prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

69

A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă în oricare din variantele infracţiunii, dintr-o acţiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.c) Legătura de cauzalitate. Pt. realizarea laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune trebuie să se constate existenţa unei legături de cauzalitate dintre elementul material – acţiunea de amăgire – paguba produsă. În cazul în care paguba produsă se datorează altor cauze decât acţiunii de amăgire, nu va exista infracţiune de înşelăciune, fiindcă lipseşte legătura de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelăciune se comite cu intenţie directă întrucât textul de incriminare cere ca acţiunea ce formează elementul material să se realizeze în

scopul obţinerii pt. sine sau pt. altul, a unui material injust. Pt. existenţa laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune nu este nevoie ca folosul material injust să fi fost efectiv realizat ci numai să fi existat ca o posibilitate urmărită de făptuitor.A. Forme. infracţiunea este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii. Tentativa este pedepsită. B. Modalităţi. Potrivit art. 215 c.p. infracţiunea de înşelăciune se prezintă sub următoarele modalităţi normative:- varianta simplă – fapta este incriminată în modalitatea inducerii în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ori prin inducerea sau menţinerea în eroare a unei pers. cu prilejul încheierii ori executării unui contract

70

- în varianta agrav. – prezentarea de nume, calităţi normative ale variantei simple.- emiterea de cecuri fără acoperire, a retragerii proviziei după emiterea sau prin interzicerea trasului de a onora plata.C. Sancţiuni – în varianta simplă cu închis. de la 6 luni la 12 ani (art. 215 alin.1) în cazul primei variante agr. Când s-au folosit mijloace frauduloase, închis. De la 3 la 15 ani cât şi pt. variantele speciale de la art. 215 alin. 3 şi 4 c.p. Varianta agr. Prev. de art. 215 alin. 5 c.p. închis. De la 10 la 20 ani. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi se aplică obligatoriu Varianta agravantă 3-15 ani; Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi se aplică obligatoriu când fapta a avut consecinţe deosebit de grave şi facultativ în toate celelalte cazuri dacă pedeapsa închisorii concret

stabilită de instanţă este de 2 ani sau mai mare şi sunt temeiuri ce justifică aplicarea acesteia. Dacă înşelăciunea a fost comisă în forma tentativei limite pedepsei prev. de lege se reduc la jumătate.DELAPIDAREA – 2151 Varianta simplă constă în însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pt. altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează. Varianta agravantă se realizează în cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale de natură patrimonială a căror existenţă şi dezv. este condiţionată de menţinerea poziţiei de fapt a bunurilor ce aparţin sau interesează o pers. juridică privată sau publică împotriva actelor gestionarilor,

71

administratorilor de însuşire sau folosire în scopuri personale bunurilor ce constituie obiectul activităţii de gestionare sau administrare.b) Obiectul material – bani, valori sau alte bunuri din patrimoniul public sau privat pe care făptuitorul le gestionează sau administrează. Obiectul material al delapidării îl formează numai bunurile corporale mobile. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nu poate fi decât un funcţionar public sau funcţionar care gestionează sau administrează bunurile unei unităţi publice sau private. b) Subiectul pasiv la infracţiunea de delapidare nu poate fi decât organul instituţia publică, sau orice altă pers. juridică în cadrul cărora exercită activitatea funcţionarul care a comis acţiunea de însuşire, traficare sau

folosire a bunului ce formează obiect material al infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă dintr-o acţiune de sustragere definitivă sau temporară a unui bun din patrimoniul unei pers. juridice în posesia sau detenţia căreia se află, de către o pers. care gestionează sau adm. Însuşirea, folosirea sau traficarea nu reprezintă decât modalităţi ale sustragerii. b) Urmarea imediată la infracţiunea de delapidare, indiferent de modalitatea de comitere, constă în scoaterea bunului din sfera patrimonială în care se găsea şi lipsirea unităţii publice sau private de bunul sustras, de posibilitatea de a-l avea şi de a folosi bunul respectiv ceea ce duce şi la producerea unei eventuale pagube unităţii constând din valoarea bunului sustras prin însuşire.

72

c) legătura de cauzalitate. Este necesar ca să existe o legătură de cauzalitate între acţiunea de însuşire, folosire sau traficare şi urmarea imediată, deposedarea unităţii publice sau private de acel bun. B. latura subiectivă. Infracţiunea de delapidare se săvârşeşte cu intenţie, cel mai adesea, intenţia directă dar nu este exclusă şi cea indirectă. Mobilul faptei nu are importanţă în realizarea laturii subiective, atâta timp cât făptuitorul a fost determinat de dorinţa de a realiza avantaje pe seama patrimoniului unităţii ale cărei bunuri le gestionează sau administrează, mobilul va ajuta însă la determinarea pericolului concret al infracţiunii.A. Forme. infracţiunea de delapidare este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii însă actele premergătoare, deşi posibile, nu sunt pedepsite de lege. Tentativa la

delapidare este pedepsită şi ea poate exista în raport cu oricare dintre modalităţile de comitere a infracţiunii. Tentativa la delapidare se pedepseşte conf. Art. 222 c.p. B. Modalităţi. Modalităţile normative sunt: delapidarea prin însuşire, prin traficare şi prin folosire a bunului unei pers. juridice. Consecinţe deosebit de grave se materializează în producerea unor pagube mai mari de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii cauzată pers. juridice, publice sau private.C. sancţiuni. Varianta simplă – închisoare de la 1 la 15 ani. Modalitatea agravantă – când delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa la infracţiunea de delapidare, indiferent de modalitatea

73

acesteia se pedepseşte conf. Art. 21 alin. 2 c.p.ÎNSUŞIREA UNUI BUN GĂSIT - 216 Fapta de a nu o preda, în termen de 10 zile, un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său, ori însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului. A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale cu caracter patrimonial a căror existenţă şi dezv. este condiţionată de buna credinţă şi corectitudine din partea celui ce găseşte un bun sau ajunge din eroare în posesia unui bun aparţinând altuia.b) Obiect material poate fi orice bun mobil care are o valoare economică şi este susceptibil de a fi eventual pierdut sau ajuns din eroare în mâinile altei pers. decât adevăratul destinatar.

B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de însuşire a bunului găsit poate fi orice persoană care nu a predat sau care a dispus de bunul găsit, ori persoana care şi-a însuşit bunul ce aparţine altcuiva şi care din eroare a ajuns în posesia sa. Este posibilă participarea penală în oricare din felurile sau formele sale.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică privată ori publică care a pierdut bunul găsit sau cea căreia îi aparţine bunul ajuns din eroare în posesia altuia. Subiectul pasiv nu trebuie să fie neapărat proprietarul bunului, este suficient ca asupra bunului pierdut sau ajuns din eroare în posesia altuia să aibă, în acel moment., dreptul de a poseda acel bun.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective este diferit în funcţie de cele

74

2 variante ale infracţiunii. În varianta privind bunul găsit de făptuitor (art., 216 alin. 1) elementul material constă fie în inacţiunea de „a preda” bunul găsit, fie în acţiunea de „a dispune” de acel bun. În varianta bunului ajuns din eroare în posesia altuia, elementul material constă numai în acţiunea de însuşire a bunului de către posesorul din eroare, adică în efectuarea de acte cu caracter patrimonial care evidenţiază luarea în stăpânire a bunului.b) Cerinţe esenţiale. Pt. varianta nepredării bunului găsit omisiunea de a preda bunul, nu capătă relevanţă de element material al infracţiunii, decât dacă au trecut 10 zile de la găsirea bunului. Expirarea acestui termen duce la prezumţia legală de însuşire a bunului găsit.c) Urmare imediată. Nepredarea bunului găsit în termenul prev. de lege

ori dispunerea pe nedrept de acel bun ca şi însuşirea bunului ajuns din eroare în posesia altei pers. are, ca urmare imediată, crearea unei situaţii de fapt inevitabil păgubitoare pt. cel căruia i se cuvenea de drept bunul. d) Legătura de cauzalitate. La infracţiunea de însuşire a bunului găsit, în ambele sale variante, trebuie să existe o legătură de cauzalitate între acţiunea/inacţiunea descrisă în norma de incriminare şi urmare imediată.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de însuşire a bunului găsit, în oricare din variantele sale, se săvârşeşte numai cu intenţie. Mobilul sau scopul nu au relevanţă din punct de vedere al întregirii laturii subiective.A. Forme. Deşi infracţiunea este susceptibilă de toate formele imperfecte de infracţiune, atât actele pregătitoare cât şi tentativa la infracţiune nu se pedepsesc.

75

a) Consumare. Infracţiunea se consumă diferit în raport cu modalitatea de comitere a acesteia. În cazul nepredării în termen de 10 zile, infracţiunea se consumă odată cu expirarea termenului. Când elementul material a constat în dispunerea sau însuşirea bunului ce face obiect al infracţiunii, consumarea are loc odată cu realizarea elementului material.B. Modalităţi. Aşa cum rezultă din disp. art. 216 c.p. infracţiunea de însuşire a bunului găsit, are 2 modalităţi norm. Principale: 1 – se referă la bunurile găsite şi care poate avea şi ea la rândul său, 2 – bunurile posedate din eroare care presupune însuşirea lor. C. Sancţiuni. Infracţiunea de însuşire a bunului găsit, indiferent de variantele sale, se pedepseşte cu închis. De la 1 lună la 3 luni sau amendă.DISTRUGEREA - 217

V. tip. Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia, sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvarea unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate. V.agr. Fapta prezintă un pericol mai mare în cazul în care bunul are o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, ori când constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei conducte petroliere, sau de gaz, a unui cablu de înaltă tensiune, echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau pt. difuzarea programelor de radio şi tv, sistemelor de alimentare cu apă şi a conductelor magistrale de alimentare cu apă. Fapta prezintă maximum de gravitate când constă din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a

76

unui bun săvârşit prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc dacă rezultă pericolul public. A. obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror existenţă şi dezv. este condiţionată de existenţa materială a bunurilor precum şi a capacităţii de utilizare în fapt a bunurilor din patrimoniul unei pers. fizice sau juridice.b) Obiectul material – orice bun făcând parte din patrimoniul privat sau public.B. Subiecţii infracţiuniia) Subiectul activ al infracţiunii în varianta simplă poate fi price pers. mai puţin proprietarul bunului distrus, la formele agravante subiect activ poate fi orice pers. chiar şi proprietarul bunului distrus. Participaţia penală este posibilă în oricare din formele acesteia.

b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică al cărei bun a fost distrus precum şi cea care avea un drept asupra acelui bun, de pildă, creditor gajist etc. Infracţiunea poate avea uneori şi o pluralitate de subiecţi pasivi şi anume în cazul în care distrugerea asupra unor bunuri aparţinând mai multor pers. aflate în indiviziune.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective constă dintr-o acţiune alternativă de degradare, aducere în stare de neîntrebuinţare, de împiedicare a măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun sau de înlăturare a măsurilor de conservare ori salvare a bunului după ce au fost luate.b) cerinţe esenţiale. Pt. realizarea laturii obiective a formei tip, bunul trebuie să aparţină altuia. Această cerinţă nu mai este necesară pt.

77

existenţa laturii obiective în cazul formelor agravante.c) Urmarea imediată constă din schimbarea negativă, în rău, a existenţei bunului sau a capacităţii de utilizare pe care o avea bunul înaintea săvârşirii acţiunii şi prin aceasta în producerea unei pagube pt. pers. căreia îi aparţine bunul. d) Legătura de cauzalitate. Dintre acţiunile ce pot forma element material şi urmare imediată, trebuie să existe o leg. de cauzalitate. De regulă acţiunile specifice de distrugere produc aproape inevitabil urmarea imediată.B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă; dacă este comisă din culpă va constitui o altă infracţiune şi anume distrugerea din culpă prev. în art. 219 c.p. Mobilul şi scopul nu au relevanţă în ceea ce priveşte realizarea laturii subiective.

A. Forme. a) Infracţiunea de distrugere este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii, însă actele de pregătire nu sunt pedepsite de lege. Tentativa la infracţiunea de distrugere este pedepsită.b) Consumarea. Infracţiunea de distrugere se consumă în momentul în care executarea acţiunii de distrugere a ajuns la capăt şi s-a produs urmarea imediată.c) Epuizarea. Infracţiunea de distrugere se poate săvârşi în formă continuată.B. Modalităţi. Infracţiunea de distrugere prezintă mai multe mod. şi anume, în varianta simplă: degradarea, distrugerea, aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare şi înlăturarea măsurilor luate.

78

În variantele agravante, modalităţile normative sunt numai distrugerea degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare. C. Sancţiuni. Infracţiunea de distrugere (art. 217 alin. 1 c.p.) închisoare de la 1 luni la 3 ani sau cu amendă. În varianta agr. Prev. în art. 217 alin. 2 şi 3 sancţ. este închis. De la 1 la 10 ani, iar în varianta agr. Prev. în art. 217 alin. 4 sancţiunea este închis. De la 3 la 15 ani. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea pen. pt. fapta prev. în art. 217 alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a pers. vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.TULBURAREA DE POSESIE – 220Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia. Fapta prezintă o gravitate

sporită când acţiunea de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se săvârşeşte prin ameninţare, ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotare a unui imobil aflat în posesia altuia. Fapta este mai gravă dacă a fost comisă de două sau mai multe pers. împreună.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile cu caracter patrimonial a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de asigurarea unei paşnice şi netulburate posesii de fapt a bunurilor imobile din patrimoniul unei pers. fizice sau juridice private ori publice.b) Obiectul material îl formează orice imobil sau parte dintr-un imobil care este proprietate privată ori publică. Dacă făptuitorul a folosit violenţa împotriva pers. corpul victimei

79

constituie, de asemenea, obiect material al infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice pers. chiar şi proprietarul imobilului dacă imobilul se găseşte în posesia legitimă a altei pers. Este posibil oricare dintre formele participaţiei penale. Coautoratul în cadrul primei variante agravante nu este posibil şi nici instigarea sau complicitatea concomitentă.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică în posesia căreia se află imobilul în momentul săvârşirii faptei; dacă posesorul este altă pers. decât proprietarul imobilului, vom avea 2 subiecţi pasivi; unul în pers. posesorului imobilului altul în pers. proprietarului acelui imobil, deoarece fapta aduce atingere şi dreptului de proprietate, ocuparea implică şi o uzurpare a dreptului de proprietate.

A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii constă într-o acţiune de „ocupare” care presupune pătrunderea în imobil, cu intenţia de a rămâne în el, de a-l poseda; nu are relevanţă pt. existenţa infracţiunii dacă ocuparea a vizat imobilul în întregul său ori numai în parte, sau timpul cât a durat ocuparea sau ce alte activităţi a desfăşurat făptuitorul pe parcursul acelui imobil.b) Cerinţe esenţiale. Se cere ca ocuparea să se efectueze fără drept, adică să nu constituie executarea în drept sau aducerea la îndeplinire a unor dispoziţii legale. O lată cerinţă, dar numai pt. formele agravante, este aceea ca acţiunea de ocupare să fie executată prin violenţă sau ameninţare opri prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar. c) Urmarea imediată. Constă în schimbarea ilicită a stării de fapt pe

80

care imobilul o avea anterior sub raportul posesiei, în sensul că acţiunea de ocupare, fără drept, şi prin mijloace ilegale, face ca imobilul, fie total, fie în parte, să se afle de fapt în posesia infractorului prin înlăturarea nejustificată deposedate.d) Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de tulburare a posesiei contra patrimoniului privat ori public se comite numai cu intenţie directă sau indirectă. Nu are importanţă pt. realizarea laturii subiective mobilul sau scopul cu care a acţionat făptuitorul.A. Forme. a) Infracţiunea este susceptibilă de toate formele imperfecte, însă legea nu pedepseşte nici actele de pregătire nici tentativa.

b) Consumarea. Infracţiunea se consumă în momentul când făptuitorul folosindu-se de mijloace cerute de lege a pătruns, şi a rămas, fără drept în imobil sau în parte de mobil ocupat.c) Epuizarea. Infracţiunea prin natura sa are caracterul unei infracţiuni continue şi va dura atâta timp cât făptuitorul rămâne în ocuparea imobilului. Epuizarea infracţiunii are loc în momentul încetării imobilului revenind la starea de fapt anterioară.B. Modalităţi. Tulburarea de posesie are 2 modalităţi normative: folosirea de violenţe sau ameninţări, ori desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar. C. Sancţiuni. Infracţiunea în forma tip (art. 220 alin. 1 c.p.) închisoare de la 1 luni la 2 ani sau amendă. Când fapta este comisă în condiţiile art. 220 alin. 2 c.p. pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 6 ani, iar când este comisă în

81

cadrul art. 220 alin. 3 pedeapsa este închisoarea de la 1 la 7 ani.TĂINUIREA – 221Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prev. de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pt. sine ori pt. altul a unul folos material.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special este complex şi constă din relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror ocrotire este asigurată prin apărarea patrimoniului împotriva faptei de tăinuire iar, pe de altă parte, din relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei.b) obiectul material în constituie bunul sau bunurile provenite din săvârşirea unei fapte prev. de legea penală asupra cărora s-au efectuat actele specifice infracţiunii de tăinuire.

Bunurile pot aparţine pers. fizice şi juridice private ori publice.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al tăinuirii poate fi orice pers., chiar şi proprietarul bunului în cazul când bunul provine dintr-o faptă prev. de legea penală, săvârşită faţă de o pers. care deţine în mod legitim acel bun. Participaţia penală este, pe deplin posibilă, în oricare din formele sale. Tăinuitorul nu poate fi niciodată autorul sau participantul la fapta prev. de legea penală din care provine bunul.b) Subiectul pasiv este pers. fizică sau juridică privată ori publică faţă de care s-a comis fapta prev. de legea penală din care provine bunul tăinuit.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective constă din una din urm. Acţiuni: primirea, dobândirea sau

82

transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării lui.„Primirea” – când făptuitorul acceptă cu orice titlu să deţină bunul ce provine din comiterea unei fapte prev. de legea pen. „Dobândirea” – a devenit proprietar al bunului prin cumpărare, schimb donaţie, etc. „Transformarea” – modificarea substanţei sau forma bunului ori ambele, în raport de natura acestuia în măsura posibilităţilor, prin prelucrare, topire, montare. „Înlesnirea valorificării” – a ajuta, în orice mod, la înstrăinarea bunului spre a obţine un avantaj.b) Urmarea imediată constă din schimbarea situaţiei de fapt a bunului prin trecerea lui în altă sferă patrimonială ori prin modificarea subst. şi formei sale, prin aceasta reducându-se efectiv posibilitatea de recuperare a bunului de către posesorul sau detentorul acestuia, ceea ce contribuie

la menţinerea consecinţelor pregătitoare ale faptei principale.c) Între acţiunea faptului ce formează elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, de regulă, aceasta rezultă din materialitatea faptei.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare a tăinuirii, este intenţia calificată deoarece, făptuitorul urmăreşte obţinerea unui folos material pt. sine sau altul. În cazul în care subiectul se află în eroare cu privire la bunul ce formează obiectul tăinuirii, crezând că aparţine celui ce îl înstrăinează, operează art. 51 c.p. ca urmare, pers. care dobândeşte un asemenea lucru nu este tăinuitor. Pt. existenţa infracţiunii de tăinuire nu are relevanţă dacă folosul material a fost

83

obţinut, fiindcă acest folos este cerut de lege ca scop şi nu ca rezultat.A. Forme.a) Acte pregătitoare. Tentativa. Tăinuirea fiind infracţiune comisivă, este susceptibilă de acte de pregătire, cât şi de executare, dar legea penală nu sancţionează nici actele pregătitoare, nici tentativa.b) Consumarea. Tăinuirea se consumă în momentul executării cu intenţie a oricăreia dintre acţiunile specifice. Primirea, dobândirea, transformarea, înlesnirea valorificării bunului provenit din săvârşirea unei fapte prev. de legea penală, făptuitorul cunoscând sura provenirii acestui bun.c) Epuizarea. Tăinuirea se poate comite în forma infracţiunii continuate atunci când ea vizează un complex de bunuri provenite din aceeaşi faptă prev. de legea pen. sau din diferite fapte sau în varianta în care acţiunea de

transformare a bunului tăinuit impune mai multe operaţiuni ca tăinuirea se va epuiza odată cu executarea ultimului act din componenţa activităţii făptuitorului iar sancţionarea acesteia se va face prin raportarea la acest moment.B. Modalităţi. Tăinuirea prin primirea bunului sau prin dobândirea lui ori prin transformarea acestuia, sau prin înlesnirea valorificării lui. C. Sancţiuni. Închisoare de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prev. de lege pt. infracţiunea din care provine bunul tăinuit. Tăinuirea săvârşită de soţ sau rudă apropiată nu se pedepseşte. Sancţiunile civile – tăinuitorul nu va fui obligat la plata despăgubirilor civile, alături de cel care a săvârşit fapta prev. de legea pen., decât pt. valoarea bunurilor tăinuite sau a pagubei rezultate din fapta sa.

84

OFENSA ADUSĂ UNOR ÎNSEMNE – 236Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pt. însemnele României. Fapta reprezintă un pericol mai redus conf. Alin. 2 c.p. dacă manifestarea de dispreţ se referă la emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special al acestei infrac. îl constituie relaţiile sociale referitoare la atributul autorităţii, care implică respect faţă de însemnele României, cât şi faţă de emblemele şi semnele de care se folosesc autorităţile. Pot. Constituţiei simboluri naţionale sunt drapelul României – art. 12 (1), ziua naţională a României, imnul naţional al României, stema ţării şi sigiliul statului.b) obiectul material al infracţ- constă în însăşi însemnele, emblemele sau

semnele asupra cărora se răsfrânge manifestarea prin care se exprimă dispreţ, a făptuitorului. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale pt. a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub oricare dintre formele sale.b) Subiectul pasiv este organul de stat ale cărei embleme, însemne au fost dispreţuite, subiectul pasiv principal este statul.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se realizează printr-o acţiune prin care se exprimă dispreţ pt. însemnele României sau faţă de emblemele folosite ori semnele folosite de autorităţi.b) Urmarea imediată constă din însăşi săvârşirea faptei, producându-se o stare de pericol pt. autoritatea statului şi a organelor sale.

85

c) Legătura de cauzalitate poate fi implicit realizată prin săvârşirea faptei ori prin producerea vătămării efective a obiectului.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de ofensă adusă unor însemne include intenţia ca formă de vinovăţie. Nu interesează scopul ori mobilul acţiunii deoarece ar putea atrage răspunderea penală chiar pt. o fapt comisă în glumă.A. Forme. Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile la această infracţiune, nu sunt incriminate. Fapta se consumă instantaneu, în momentul în care, acţiunea sau inacţiunea cu caracter ofensator fiind săvârşită, se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pt. autoritatea de stat. B. Modalităţi. Infracţ. se prezintă sub 2 modalităţi, potrivit celor 2 forme incriminate, diferenţiate, după cum manifestarea prin care s-a exprimat

dispreţ priveşte însemnele statului, în afara cazurilor prev. de lege sau însemnele autorităţii.C. Sancţiuni. Ofensa adusă autorităţii este mai gravă în primele 2 forme ale infracţ. şi mai puţin gravă în cea de-a 3, legiuitorul diferenţiind şi sancţiunea pe care a prevăzut-o.Art. 236 alin. 1 şi 2 se pedepseşte cu închis. De la 6 luni la 3 ani, iar în forma atenuată prev. de alin. 3 al art. 236 c.p. cu închis. de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

OFENSA ADUSĂ AUTORITĂŢII – 238V. tip – Atingerea adusă onoarei sau ameninţarea în public, săvârşită împotriva uneia dintre pers. prev. în art. 160, în legătură cu activitatea acesteia şi de natură să adusă atingere autorităţii. V.agrv. Lovirea sau alte acte de violenţă, precum şi vătămarea corporală, săvârşite împotriva uneia

86

dintre pers. şi în condiţiile arătate mai înainte, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă infracţiunea este şi mai gravă.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la autoritatea statului şi a căror ocrotire este asigurată prin apărarea pers. care îndeplineşte activităţi importante de stat sau publice.b) Obiectul material. În forma simplă – este lipsită de obiect material. În cazul formelor agravante există un obiect material, constând în corpul victimei infracţiunii.B. Subiecţii infracţiuniia) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. deoarece nu este circumstanţiat de lege. Participaţia penală este posibilă, atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării sau a complicităţii.

b) Subiectul pasiv principal al infracţiunii este un organ public a cărei autoritate este pusă în pericol prin săvârşirea faptei. Subiectul pasiv secundat reprezentat de pers. care îndeplineşte „o activitate importantă pe linie de stat sau publică”, înţelegând prin aceasta o funcţie de conducere.A. Latura obiectivă.a) Elementul material implică mai multe acţiuni alternative; în primul rând, o acţiune de atingere adusă onoarei sau o acţiune de ameninţare, iar în al doilea rând, o acţiune de lovire sau orice acte de violenţă, vătămare corporală, vătămare corporală gravă, toate săvârşite împotriva unei pers. care îndeplineşte o funcţie importantă pe linie de stat sau publică. b) cerinţe esenţiale. Aceste acţiuni trebuie să fie săvârşite în legătură cu activitatea importantă de stat sau publică, desfăşurată de victimă,

87

indiferent dacă această autoritate s-a desfăşurat în trecut ori se va desfăşura în viitor. Acţiunile incriminate să fie de natură să aducă atingere autorităţii statului. Acţiunile incriminate să fie săvârşite în public. c) Urmarea imediată în ambele sale variante constă în săvârşirea vreuneia din faptele incriminate şi prin crearea unei stări de pericol pt. autoritatea publică; în secundar, urmarea imediată ar putea consta şi dintr-o leziune în cazul că s-a săvârşit prin violenţe sau acte de vătămare corporală.d) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmare trebuie să existe o legătură de cauzalitate care, de cele mai multe ori, rezultă din materialitatea faptei săvârşite.B. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie, care poate să fie directă sau indirectă. Nu

interesează mobilul sau scopul săvârşirii infracţiunii.A. Forme. atât actele preparatorii, cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.Consumarea are loc în momentul în care a fost comisă acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii şi s-a produs urmarea imediată cerută de lege.B. Modalităţi. Atingerea adusă onoarei sau ameninţarea. În cazul formei agravante, în alin. 2 al art. 238 c.p. infracţiunea se caracterizează prin lovirea sau orice acte de violenţă, vătămare corporală şi vătămare corporală gravă.C. Sancţiuni. Închis. de la 6 luni la 5 ani în cazul formei simple, iar forma agravantă de la 3 la 10 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală gravă pedeapsa este închis. de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă

88

faptele prev. în alin. precedente sunt împotriva Preşedintelui României, a unui magistrat al Curţii Constituţionale sau Curţii Supreme de Justiţie, maximul pedepsei speciale se majorează cu 2 ani. ULTRAJUL – 239Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pt. fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, reprezentând forma simplă. Fapta prezintă un caracter mai grav când constă din lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi din vătămarea corporală săvârşită împotriva pers. prev. în alin. 1 aflată în exerciţiul funcţiunii ori pt. fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii şi, de asemenea,

dacă s-a produs o vătămare corporală gravă. Infracţiunea este şi mai gravă dacă faptele de mai sus sunt săvârşite împotriva unui poliţist sau jandarm ori alt militar.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special – relaţiile sociale referitoare la autoritatea de stat, a căror dezvoltare este asigurată prin apărarea prestigiului şi siguranţei funcţionarilor care exercită această autoritate. b) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material când este săvârşită prin injurie, calomnie, ameninţare, dar dacă se comite prin lovire sau alte violenţe, obiectul material este corpul victimei. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. b) Subiectul pasiv este în principal organul care exercită autoritatea

89

publică; ca subiect pasiv secundar este persoana care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice şi împotriva căreia s-a săvârşit insulta, calomnia, ameninţarea etc. A. Latura obiectivă.a) Elementul material cuprinde acţiunile specifice ce caracterizează una dintre următ. infracţ. contra pers.: insulta, calomnia ori ameninţarea.b) Cerinţe esenţiale – a) fapta să fie săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă; b) să fie săvârşită contra unui funcţionar aflat în exerciţiul funcţiunii ori pt. fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.c) urmarea imediată – crearea unei stări de pericol pt. autoritatea cu care este investit organul din care face parte funcţionarul ultragiat iar, ca urmare, adiacentă o atingere adusă demnităţii, libertăţii sau integrităţii corporale a pers.

d) Legătura de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate. B. Latura subiectivă – se realizează cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.A. Forme. Atât actele preparatorii cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate. Consumarea are loc în momentul în care acţiunea incriminată a fost săvârşită şi s-a produs urmarea imediată a infracţiunii.B. Modalităţi. Ultrajul se prezintă sub mai multe modalităţi normative şi anume modalitatea comiterii prin insultă, calomnie şi ameninţare. În cazul formelor agravante, infracţiunea se prezintă de asemenea, sub mai multe modalităţi şi anume: modalitatea comiterii prin lovire sau orice alte acte de violenţă, vătămare corporală, precum şi vătămare corporală gravă

90

săvârşite împotriva pers. prev. în alin. 1 şi ultim al art. 239 c.p.C. Sancţiuni. În forma simplă este sancţionată cu închis. de la 3 luni la 4 ani. Dacă faptele prev. la alin. precedente sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE – 240Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate.A. Obiectul infracţiunii.a) Subiectul juridic special al infracţiunii îl formează acele relaţii sociale a căror dezv. este condiţionată de exercitarea calităţilor oficiale numai de către pers. investite, în condiţiile legii cu astfel de calităţi.B. Subiecţii infracţiunii.

a) Subiectul activ – poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege subiectului unei infracţiuni, folosind fără drept o calitate oficială. Subiect al i infracţiunii poate fi şi o pers. investită cu o calitate oficială, dacă foloseşte fără drept o altă calitate oficială. Poate fi şi o pers. care a avut o calitate oficială, dacă continuă să o exercite şi după ce a pierdut-o. Fapta este susceptibilă de participaţie sub toate formele acesteia. b) Subiectul pasiv poate fi autoritatea publică prejudiciată prin calitatea oficială pe care făptuitorul o foloseşte fără drept.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se caracterizează prin 2 acţiuni distincte, cumulative care se pot săvârşi simultan sau succesiv şi anume: folosirea fără drept a unei calităţi şi îndeplinirea vreunui act legat de ace calitate. Pt. existenţa infracţiunii

91

este necesar ca făptuitorul să realizeze ambele acţiuni. b) Cerinţe esenţiale. Este folosirea calităţii oficiale să se fi făcut fără drept, adică fără un titlu legitim, indiferent dacă subiectul nu l-a avut niciodată ori acest titlu a încetat să mai existe. c) Urmarea imediată constă din săvârşirea acţiunii incriminate şi din crearea în acest caz a unei stări de pericol pt. autoritatea statului şi a organizaţiei de stat sau publice în numele căreia s-a folosit fără drept calitatea oficială.d) Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptei.B. Latura subiectivă se prezintă sub forma intenţiei, fie directă sau indirectă. Intenţia trebuie să existe atât în ce priveşte calitatea oficială pretinsă, cât şi în legătură cu actul îndeplinit potrivit calităţii uzurpate.

A. Forme. Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate. Dacă făptuitorul a săvârşit numai prima acţiune, adică a folosit drept calitatea oficială, oricât de mult s-ar prelungi în timp această acţiune, fapta se află în faza tentativei, pe care legea penală nu o pedepseşte. Dacă acţiunea de folosire fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se repetă la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiaşi rezoluţii, uzurparea de calităţi oficiale ia forma infracţiunii continuate, având ca moment al epuizării momentul îndeplinirii ultimului act legat de calitatea oficială uzurpată.B. Modalităţi. Nu prezintă modalităţi normative, dar poate prezenta mai multe modalităţi faptice.C. Sancţiuni – pedeapsa cu închis. de la 6 luni la 3 ani.

92

SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI – 242Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele prev. în art. 145. fapta este mai puţin gravă dacă distrugerea vreunui dintre înscrisurile prev. mai înainte are loc din culpă iar înscrisul prezintă o valoarea artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o lată asemenea valoare. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pedeapsa se majorează.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la securitatea înscrisurilor sau documentelor aflate în deţinerea unui organ sau instituţie de stat ori a unei

alte unităţi din cele prev. în art. 145 c.p. şi asigurarea prin aceasta a autorităţii acestora.b) Obiectul material îl formează dosarul, registrul, documentul sau orice alt înscris aflat în păstrarea ori în deţinerea unei organizaţii din cele prev. în art. 145 c.p.; dosarul cuprinde totalitatea actelor privind aceeaşi problemă, afacere, pers. etc. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. În cazul în care fapta este săvârşită de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, există circumstanţă agravantă prev. în art. 242 alin. 3, iar pedeapsa va fi mai aspră. b) Subiectul pasiv este un organ sau instituţie de stat ori o unitate din cele prev. în art. 145, care desfăşoară o activitate utilă d.p.v. social şi care funcţionează potrivit legii.

93

A. Latura obiectivă.a) Elementul material se caracterizează prin acţiunea de sustragere ori distrugere a obiectului material. Prin sustragere se înţelege luarea şi deplasarea obiectului de la locul de unde se află în alt loc, spre a fi scos din sfera de disp. a organiz. Prev. în art. 145 c.p. şi a fi luat de făptuitor. b) Urmarea imediată constă din săvârşirea uneia din faptele incriminate şi crearea prin aceasta a unei stări de pericol pt. autoritatea de stat sau publică.c) Legătura de cauzalitate rezultă, în genere, din materialitatea faptelor şi nu este nevoie să fie dovedită.d) Cerinţe esenţiale – nu există cu privire la locul şi timpul comiterii infracţiunii. În varianta agravantă prev. art. 242 alin. 3 cer ca fapta să se fi comis când făptuitorul avea calitatea

respectivă şi se afla în executarea atribuţiilor de serviciu.B. Latura subiectivă se caracterizează, prin săvârşirea faptei cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Legea pedepseşte şi distrugerea din culpă, atunci când înscrisul prezintă o valoare artistică, ştiinţifică sau o altă valoare socială, în cazul formei atenuate.A. Forme. Deşi infracţiunea este susceptibilă de toate formele infracţiunii, actele pregătitoare nu sunt pedepsite de lege. Tentativa în cazul alin. 1 a infracţiunii este incriminată, existând atunci când hotărârea de a săvârşi acţiunea de sustragere sau de distrugere a fost pusă în executare, dar aceasta a fost întreruptă sau a rămas fără rezultate. Consumarea are loc în momentul în care executarea a fost dusă până la capăt şi s-au produs urmarea şi rezultatul vătămător.

94

B. Modalităţi – în varianta simplă infracţiunea există sub 2 modalităţi normative, în varianta atenuantă şi agravantă există câte o modalitate normativă. C. Sancţiuni. Sancţiunile variază după cum este vorba de forma tip (art. 242 alin. 1) pentru care se prevede închisoarea de la 3 luni la 5 ani, pt. forma atenuată (art. 242 alin. 2) se prevede închis. de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Pt. forma agravantă (art. 242 alin. 3) şi care presupune un subiect activ calificat, maximul pedepselor se majorează cu un an.RUPEREA DE SIGILII – 243 Fapta de înlăturare ori distrugere a unui sigiliu legal aplicat. Fapta prezintă o gravitate sporită când ruperea de sigilii este săvârşită de custode.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile referitoare la existenţa şi

integritatea sigiliilor legal aplicate în numele autorităţii publice şi a altor organe. Aplicarea sigiliului este o măsură prin care se asigură identificarea, conservarea sau indisponibilitatea anumitor bunuri, stări sau situaţii, obligaţia de a respecta măsura luată.b) Obiectul material îl constituie însuşi sigiliu aplicat, adică materialul pe care este imprimată amprenta sigiliului asupra căruia acţionează subiectul activ şi nu obiectul metalic folosit pt. operaţia de sigilare.B. Subiectul infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii, în varianta simplă poate fi orice pers. Participaţia este posibilă sub oricare din formele sale în varianta simplă. În cazul când fapta este săvârşită de un custode ne aflăm în prezenţa unei forme agravante.

95

b) Subiectul pasiv este instituţia de stat care a dispus aplicarea sigiliului şi a căreia autoritate a fost nesocotită de subiect.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se caracterizează prin orice acţiunea prin care se poate realiza alternativ, înlăturarea sau distrugerea unui sigiliu aplicat. b) Urmarea imediată a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunii incriminate şi din crearea prin aceasta a unei stări de pericol pt. autoritatea organului care a aplicat sigiliul.c) Legătura de cauzalitate. Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei. Nu există condiţii speciale în legătură cu locul sau timpul săvârşirii faptei.B. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Aceasta implică cunoaşterea de către făptuitor

a împrejurării că acţiunea sa de înlăturare sau distrugere priveşte un sigiliu legal aplicat.A. Forme. Actele preparatorii şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate. Consumarea faptei se produce în momentul înlăturării sau distrugerii sigiliului.B. Modalităţi. În forma simplă şi forma agravantă constau din înlăturarea şi distrugerea sigiliilor. C. Sancţiuni. În forma simplă închis. de la 1 lună la 1 an sau amenda, iar în cazul agravantei de la 3 luni la 2 ani sau amendă.SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU – 244Fapta de sustragere a unui bun care a fost legal sechestrat. Fapta prezintă o mai mare gravitate când sustragerea de sub sechestru este săvârşită de custode.A. Obiectul infracţiunii.

96

a) Obiect juridic special – relaţiile sociale privitoare la asigurarea autorităţii sechestrului aplicat de organele îndreptăţite.b) Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunul sechestrat. Prin bun se înţelege orice valoare economică care prezintă interes pt. satisfacerea intereselor materiale sau spirituale ale omului şi care este susceptibilă de apropiere sub forma drepturilor patrimoniale. Este un bun sechestrat acel bun inventariat şi indisponibilizat de organul de drept.B. Subiectul infracţiunii.a) Subiectul activ poate fi orice pers. nefiind caracterizată de lege prin vreo calitate, atât în ceea ce priveşte autorul, cât şi participanţii. Dacă făptuitorul are calitatea de custode, ne aflăm în prezenţa unei forme agravante. Participaţia este posibilă sub oricare din formele acestea, dacă

este vorba de varianta simplă. În cazul formei agravante coautorii nu pot fi decât pers. care au calitatea de custode.b) Subiectul pasiv al infracţiunii este organul de stat care a instituit sechestrul.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se realizează prin acţiunea de sustragere a bunului legal sechestrat. Pentru existenţa infracţiunii se cere, ca bunul sustras să fi fost legal sechestrat. b) Urmarea imediată constă din săvârşirea acţiunii incriminate şi din crearea prin aceasta a unei stări de pericol pt. relaţiile sociale, ocrotite provocat prin punerea în mod licit, în stare de disponibilitate a unui bun indisponibilizat, nesocotindu-se astfel hotărârea autorităţii de stat.c) Legătura de cauzalitate este implicit realizată odată cu săvârşirea faptei.

97

B. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie, directă sau indirectă. Aceasta implică cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că bunul pe care îl sustrage este un bun legal sechestrat. A. Forme. Atât actele preparatorii, cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate. Consumarea are loc în momentul în care acţiunea de sustragere a fost comisă şi s-a produs urmarea imediată rezultatul din sustragerea bunului sechestrat de către făptuitor.B. Modalităţi. – Forma simplă şi forma agravantă. Circumstanţa agravantă se referă la subiectul infracţiunii care trebuie să aibă calitatea de custode al bunului sechestrat.C. Sancţiuni. Este diferenţiată, după cum ea se referă la forma simplă, în acest caz legea prevede închis. de la 1 lună la 1 an sau amendă, ori la forma

agravantă, în acest caz se prevede închis. de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR – 246Fapta funcţionarului public, care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei pers. O faptă de abuz săvârşită de un funcţionar public se încadrează în disp. art. 246 c.p. numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în C.p.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor pers. îl formează relaţiile sociale privitoare la asigurarea bunului mers al unităţilor prev. în art. 145 c.p. b) Obiectul material, de regulă lipseşte; totuşi, în varianta în care acţiunea ce

98

constituie elementul material s-a exercitat asupra unui lucru acesta va constitui obiectul material al infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor pers. nu poate fi decât un funcţionar public sau un funcţionar. Fapta poate fui comisă în forma coautoratului dacă toţi coautorii au calitatea cerută de lege, fie că ei colaborează simultan la săvârşirea abuzului în serviciu.b) Subiectul pasiv general este statul ca titular al valorii sociale care este bunul mers al activităţii organelor şi instituţiilor publice. Subiectul pasiv general este pers. fizică căreia i s-a cauzat o vătămare a intereselor legale prin fapta abuzivă a făptuitorului.A. Latura obiectivă.

a) Elementul material constă fie în îndeplinirea unui act, fie în îndeplinirea acestuia în mod defectuos. Termenul „act” folosit de legiuitor are înţelesul de operaţiune care trebuie efectuată de funcţionarul public în cadrul atribuţiilor sale de serviciu.b) Cerinţa esenţială. Omisiunea de a îndeplini un act ori îndeplinirea lui în mod defectuos să fie realizată de funcţionarul public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, adică cu ocazia, în cadrul sau în timpul exercitării serviciului.c) Urmarea imediată constă în cauzarea unei vătămări a intereselor legale ale unei pers. fizice, descrisă explicit în norme de incriminare.d) Întrucât abuzul în serviciu contra intereselor legale ale pers. este o infracţiune de rezultat se impune cercetarea legăturii de cauzalitate între

99

acţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia. Pentru realizarea conţinutului infracţiunii nu are relevanţă mobilul sau scopul urmărit de infractor, însă cunoaşterea lor este necesară la individualizarea pedepsei.A. Forme. În modalitatea alternativă comisivă este susceptibilă de acte pregătitoare ori tentativă dar legea nu pedepseşte decât forma consumată a acesteia. Momentul consumării infracţiunii este cel în care s-a produs vătămarea intereselor legale ale unei pers.B. Modalităţi. 2 modalităţi normative: prima constă în neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, a doua constă în îndeplinirea defectuoasă a unui act de către

funcţionarul public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.C. Sancţiuni. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor pers. este închis. de la 6 luni la 3 ani dacă infractorul este funcţionar public, iar dacă este funcţionar cu închis. de la 6 luni la 2 ani.ABUZUL ÎN SERVICIU PRIN ÎNGRĂDIREA UNOR DREPTURI – 247 Îngrădirea de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pt. acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care asigură interesele legale ale cetăţenilor în ce priveşte egalitatea în drepturi a acestora împotriva abuzurilor funcţionarilor publici sau funcţionarilor.

100

b) Obiectul material – lipseşte. Pot fi situaţii în care fapta să aibă un obiect material, de ex., în ipoteza în care abuzul priveşte modificarea unui act de stare civilă sau a altui act public.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nemijlocit este calificat, el poate fi numai un funcţionar public sau funcţionar. Participaţia este posibilă în forma instigării sau complicităţii însă acestor participanţi nu li se cere calitatea de funcţionar public sau funcţionar.b) Subiectul pasiv este cetăţeanul căruia i s-a îngrădit folosinţa sau exerciţiul drepturilor pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se înfăţişează sub forma unei acţiuni în oricare din modalităţile alternative prev. în textul de incriminare şi anume: îngrădirea

folosinţei sau exerciţiul drepturilor unui cetăţean.b) Cerinţa esenţială. Pt. ca acţiunile incriminate să constituie elementul material al infracţiunii este necesar ca ele să fie efectuate de un funcţionar public sau funcţionar în sfera atribuţiilor de serviciu, în caz contrar nu se poate vorbi de abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.c) Urmarea imediată. Constă în lezarea unui drept al unui cetăţean prin restrângerea folosinţei sau exerciţiului acelui drept sau prin crearea unei situaţii care nesocoteşte dreptul cetăţeanului. Lezarea poate fi numai morală.d) Aceste urmări sunt implicite acţiunii incriminate deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat. B. Latura subiectivă. Sub aspect subiectiv fapta prev. de art. 247 c.p. se

101

săvârşeşte cu intenţie; făptuitorul are reprezentarea că prin acţiunile(inacţiunile sale va avea loc lipsirea de drepturi sau îngrădirea drepturilor cetăţeanului ori va rezulta o situaţie de inferioritate pt. acesta pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie şi urmăreşte să se realizeze fapte cu producerea acestor consecinţe. Forma de vinovăţie cu care acţionează făptuitorul este intenţia directă deoarece îngrădirea de către un funcţionar a folosinţei sau exerciţiului drepturilor unui cetăţean are la bază un anumit mobil care impulsionează faptele funcţionarului şi care colorează într-un anumit fel intenţia făptuitorului. Stabilirea mobilului în cazul acestei infracţiuni constituie o cerinţă esenţială pt. existenţa vinovăţiei făptuitorului.A. Forme. infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi este o infracţiune de acţiune chiar dacă

se poate săvârşi şi prin acte omisive ca urmare este susceptibilă de acte pregătitoare şi tentativă însă legea penală incriminează numai forma faptei consumate.B. Modalităţi. Din art. 247 c.p. rezultă că infracţiunea are două modalităţi. Prima modalitate normativă constă în îngrădirea folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unui cetăţean. A doua modalitate normativă constă în crearea pt. un cetăţean a unei situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie.C. Sancţiuni. Infracţiunea de abuz de serviciu prin îngrădirea unor drepturi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani dacă infractorul este funcţionar public, iar dacă este funcţionar, cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani la 4 luni. Când se aplică făptuitorului o pedeapsă cu închis., mai mare de 2 ani, se va putea pronunţa şi

102

pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi dacă instanţa o apreciază ca necesară.ABUZUL ÎN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE – 248Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145, sau o pagubă patrimoniului acesteia.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără o corectă îndeplinire a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici astfel încât drepturile oricărei unităţi dintre cele la

care se referă art. 145 c.p. sau altor pers. juridice să poate fi exercitate nestingherit iar patrimoniul acestora să fie corect gospodărit.b) Obiectul material, de regulă lipseşte la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Dacă însă neîndeplinire sau îndeplinirea defectuoasă a actului s-a făcut în legătură directă cu un anumit bun, acel bun sau lucru devine obiect material al infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice este calificat el trebuie să aibă calitatea specială de funcţionar public sau funcţionar în accepţiunea art. 147 c.p. participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale pentru existenţa coautoratului este necesar ca toţi făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege; instigator sau complice

103

poate fi însă orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale.b) Subiectul pasiv – este instituţia sau orice altă unitate din cele arătate în art. 145 c.p. care a suferit o tulburare însemnată a activităţii sau o pagubă adusă patrimoniului său prin săvârşirea faptei.A. Latura obiectivăa) Elementul material se poate realiza fie printr-o inacţiune fie printr-o acţiune. Pentru existenţa elementului material este necesar ca neîndeplinire sau îndeplinirea defectuoasă să se realizeze de către făptuitor în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu.b) Urmarea imediată poate consta într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al altei unităţi din cele prev. în art. 145 c.p. ori într-o pagubă adusă patrimoniului acesteia. .

B. Latura subiectivă. Abuzul în serviciu contra intereselor publice se săvârşeşte numai cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul care a prev. că prin acţiunea sa abuzivă va avea loc producerea uneia din urmările prev. de lege a urmărit ori acceptat producerea acesteia. Săvârşirea cu intenţie este cerută de lege şi în privinţa modalităţii normative constând dintr-o inacţiuneA. Forme. Deşi infracţiunea este susceptibilă de acte pregătitoare şi tentativă legiuitorul a incriminat-o numai când s-a realizat forma consumată. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice poate fi săvârşită în forma continuată; în aceste cazuri devin aplicabile disp. art. 42 c.p.B. Modalităţi. Infracţiunea de abuz în serv. contra intereselor publice are 2 mod. normative: prima mod. normativă

104

constă în neîndeplinirea cu ştiinţă a unui act de către un funcţionar public; a doua mod. normativă constă în îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.C. Sancţiuni. Când este săvârşită de un funcţionar public, se ped. cu închis de la 6 luni la 5 ani, iar când este comisă de un funcţionar pedeapsa este cu închis. de la 6 luni la 3 ani şi 4 luni.NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU – 249Varianta tip – constă în încălcarea din culpă, de către un funcţionar public, sau funcţionar, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia, sau prin îndeplinirea defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare

importantă intereselor legale ale unei pers. (art. 249 alin. 1 c.p.).Varianta agravantă – ori de câte ori încălcarea din culpă, de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă a produs consecinţe deosebit de grave.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl formează relaţiile referitoare la asigurarea respectării de către funcţionarii publici a obligaţiei de a îndeplini în mod corect atribuţiile ce le revin pt. a nu vătăma interesele publice ori interesele legale ale pers. fizice.b) Obiectul material – lipseşte. În cazul în care acţiunea ce constituie elementul material s-a exercitat asupra unui lucru, în astfel de situaţii există obiect material al infracţiunii.B. Subiecţii infracţiunii

105

a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii nu poate fi decât un funcţionar. Fiind o infracţiune din culpă nu este posibilă participaţia.b) Subiectul pasiv este organul sau instituţia de stat sau o altă unitate prev. în art. 145 c.p. căreia prin fapta funcţionarului public i s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers ori o pagubă patrimoniului acesteia; subiectul pasiv este, de asemenea, şi pers. căreia i s-a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale.A. Latura obiectivăa) Elementul material constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu de către un funcţionar public prin îndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă. Pt. întregirea elementului material al infracţiunii de neglijenţă în serviciu este necesar ca funcţionarul public să-l

efectueze în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu.b) Urmarea imediată. În varianta tip urmarea imediată explicit arătată în norma de incriminare constă fie într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prev. în art. 145, o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă a intereselor legale ale unei pers. În cazul variantei agravante a infracţiunii de neglijenţă în serviciu urmarea imediată constă în producerea de consecinţe deosebit de grave. c) Infracţiunea de neglijenţă în serviciu fiind o infracţiune de rezultat apare necesară întotdeauna, stabilirea legăturii de cauzalitate între acţiunea, inacţiunea făptuitorului şi urmarea cerută de norma de incriminare.

106

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este cupla cu cele 2 forme ale sale: uşurinţa şi neglijenţa.A. Forme. infracţiunea de neglijenţă în serviciu, fiind săvârşită din culpă nu poate avea tentativă şi de aceea este incriminată numai în forma consumată. B. Modalităţile neglijenţei. Pt. săvârşirea neglijenţei de serviciu, varianta tip, sunt prev. 2 mod. normative: prima modalitate normativă constă în neîndeplinirea de către un funcţionar public a unei îndepliniri de serviciu, a doua mod. normativă constă în îndeplinirea defectuoasă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu. C. Sancţiuni. Pt. varianta tip pedeapsa este închisoarea de la o lună la 2 ani sau amenda când fapta este comisă de un funcţionar public şi închis. de la 1 lună la 1 an şi 4 luni, sau amenda când este săvârşită de un funcţionar. Potrivit

art. 90 alin. 1 c.p. instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter adm. în varianta tip a infracţiunii de neglijenţă, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei. În varianta agravantă pedeapsa este închis. de la 2 la 10 ani, când fapta este săvârşită de un funcţionar public şi închis. între 2 şi 7 ani şi 8 luni când este comisă de un funcţionar.PURTAREA ABUZIVĂ – 250Varianta tip constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o pers. de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu (art. 250 alin. 1 c.p.)Varianta agravantă constă în lovirea sau alte violenţe săvârşite în aceleaşi condiţii ca în cadrul variantei tip (art. 250 alin. 2 c.p.)A. Obiectul infracţiunii.

107

a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile de serviciu care presupun o comportare corectă şi cuviincioasă a funcţionarului public faţă de orice pers., cu excluderea folosirii unor expresii jignitoare ori a actelor de violenţă fizică. Prin incriminarea acestei fapte se asigură, pe de o parte, apărarea activităţii organelor, instituţiilor şi altor unităţi prev. în art. 145 c.p., iar pe de altă parte, apărarea pers. care vin în contact cu anumiţi funcţionari publici.b) La varianta agravantă a purtării abuzive există şi un obiect material, respectiv corpul pers. fizice.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nemijlocit este calificat; un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu. Infracţiunea poate fi comisă şi în participaţie; pentru instigatori şi complici nu este necesară calitatea de funcţionar public.

b) Subiectul pasiv poate fi orice pers. căreia i s-au adresat expresiile jignitoare sau a suferit lovirile ori alte violenţe. Subiect pasiv mai poate fi orice unitate dintre cele prev. în art. 145 c.p. sau orice altă pers. juridică a cărei activitate a fost tulburată prin fapta funcţionarului public.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al infracţiunii de purtare abuzivă, varianta tip, constă în întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o pers. La varianta agravantă elementul material constă într-o acţiune de lovire sau alte violenţe săvârşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiunilor de serviciu faţă de pers. Va exista concurs de infracţiuni între purtarea abuzivă şi vătămarea corporală gravă în ipoteza în care prin actele de lovire s-au produs consecinţele prev. în art. 182 c.p. Pt. întregirea elementului material al

108

infracţiunii de purtare abuzivă este necesar ca faptele să fi fost comise de funcţionarul public în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu.b) Urmarea imediată constă în crearea unei stări care aduce atingere pe de o parte, prestigiul şi bunei desfăşurări a activităţii unei unităţi dintre cele prev. în art. 145 c.p. sau altei pers. juridice în care funcţionarul public îşi exercită atribuţiunile, iar pe de altă parte, demnităţii pers. împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea incriminată.c) Între fapta de purtare abuzivă şi urmarea imediată în acest caz trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Purtarea abuzivă se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.Mobilul sau scopul nu au relevanţă în realizarea conţinutului infracţiunii ci numai la individualizarea pedepsei.

A. Forme. Deşi susceptibilă de tentativă în varianta agravantă, purtarea abuzivă este incriminată numai în forma consumată. B. Modalităţi. La varianta tip distingem o singură modalitate normativă şi anume întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o pers. de către un funcţionar public. În cazul variantei agravante întâlnim 2 modalităţi normative, fie lovirea pers, fie săvârşirea de alte violenţe faţă de aceasta, de către un funcţionar public.C. Sancţiuni. În varianta tip închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă dacă infractorul este funcţionar public, iar dacă este funcţionar cu pedeapsa închis. de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Infracţiunea de purtare abuzivă în varianta agravantă este sancţionată cu închis. de la 6 luni la 5 ani, dacă infractorul este funcţionar public, iar dacă este funcţionar, cu ped. închis. de

109

la 6 luni la 3 ani şi 4 luni. Dacă cu ocazia săvârşirii infracţ., se cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei pers. (art. 246 c.p.) ori se îngrădesc anumite drepturi ale vreunui cetăţean (art. 247 c.p.), se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.NEGLIJENŢA ÎN PĂSTRAREA SECRETULUI DE STAT – 252Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei pers. să afle un asemenea secret, dacă fapta este de natură să aducă atingere intereselor statului.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special constă în relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care este incompatibilă cu comportarea neglijentă a funcţionarilor publici,

precum şi a celorlalţi funcţionari în păstrarea secretului de stat.b) Obiectul material. În cazul neglijenţei care are ca urmare distrugerea, alterarea, sustragerea sau pierderea unui document conţinând un secret de stat, obiectul material îl constituie însuşi acest document; când neglijenţa a dat posibilitatea ca un terţ să afle un secret de stat, obiectul material lipseşte.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de neglijenţă în păstrarea secretului de stat nu poate fi decât un funcţionar. Fiind vorba de o infracţiune omisivă nu este posibilă participaţia. În mod excepţional ar fi posibilă participaţia improprie (art. 31 alin. 1 c.p.)b) Subiectul pasiv poate fi oricare dintre unităţile prev. la art. 145 c.p. sau alte pers. juridice ale căror interese au

110

fost lezate ca urmare a neglijenţei în păstrarea secretului de stat.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă în comportarea neglijentă a funcţionarului public sau funcţionarului în păstrarea secretului de stat care a avut ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea, sustragerea unui document ce constituie secret de stat sau care a dat prilejul unei alte pers. neîndreptăţite să afle conţinutul unui asemenea document.b) Urmarea imediată. Comportarea neglijentă a făptuitorului indiferent de forma de manifestare trebuie să aibă ca urmare unele consecinţe arătate de lege şi anume distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat ori să fi dat prilejul altei pers. de a afla un astfel de secret.

c) Între comportarea neglijentă a funcţionarului public sau funcţionarului şi urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte, sub aspectul formei de vinovăţie, din culpă, în oricare din modalităţile sale. A. Forme. neglijenţa în păstrarea secretului de stat fiind o infracţiune săvârşită din culpă, nu poate avea tentativă. Infracţiunea se consumă în momentul în care s-au produs consecinţele prev. de lege, anume distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea documentului ori s-a creat prilejul aflării fără drept, a datelor secrete de o altă pers.C. Sancţiuni. Închis. de la 3 luni la 3 ani.LUAREA DE MITĂ – 254Varianta tip – Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori

111

primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Varianta agravantă constă în fapta descrisă în cadrul variantei tip, dacă aceasta a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control. A 2 variantă agravantă există în ipoteza în care luarea de mită este săvârşită de agenţii constatatori, de organele de urmărire sau de judecător cu prilejul instrumentării faptelor ce constituie contravenţii sau infracţiuni prev. de Legea nr. 42/1991.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale a căror normală formare, desf. şi dezv. nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu probitate

de către funcţionari a atribuţiilor de serviciu încredinţate lor şi fără a combate faptele de penalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autorităţii sau instituţiilor publice. b) Obiectul material îl constituie „banii sau alte foloase” date funcţionarului ori primite de el. B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ – nemijlocit calificat acesta este un funcţionar în sensul art. 147 c.p.b) Subiectul pasiv special, este autoritatea publică. Dacă obţinerea mitei este rezultatul constrângerii exercitate de funcţionar asupra unei pers. fizice, aceasta este subiect pasiv special al infracţiunii de luare de mită.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se poate realiza prin acţiunea sau inacţiune; acţiunea constă în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin

112

subiectului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacţiunea constă în nerespingerea de către funcţionar a unei asemenea promisiuni.b) Cerinţe esenţiale. Pt. întregirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită sunt necesare 4 cerinţe esenţiale. 1) pretinderea, primirea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. 2) banii sau foloasele primite, pretinse sau acceptate să nu fie datorate funcţionarului în mod legal. 3) Acţiunea de primire, pretinderea sau acceptarea ori inacţiunea de a nu respinge oferta să fie anterioară sau concomitentă, neîndeplinirii ori întârzierii efectuării unui act ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului. 4) actul pt. a cărei îndeplinire, întârziere se pretinde, se primeşte foloase, să facă parte din

sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.c) Urmarea imediată – presupune ca urmare crearea unei stări de pericol pt. relaţiile sociale privitoare la norma de activitate a organelor, instituţiilor publice, a altor unităţi prev. în art. 145 c.p. Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unei urmări d) Legătura de cauzalitate dintre acţiunea ori inacţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de făptuitor şi nu necesită probaţiune aparte.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia directă, făptuitorul urmărind realizarea în acest mod a acţiunii incriminate ştiind că banii sau foloasele sunt necuvenite şi au drept scop îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de

113

serviciu sau efectuarea unui act contrare îndatoriri cu voinţă pretinde ori primeşte bani alte foloase. Pt. existenţa elementului subiectiv specific infracţiunii de luare de mită este necesar ca, în momentul comiterii elementului material făptuitorul să fi urmărit scopul special prev. de lege. Mobilul infracţiunii de luare de mită este de regulă dorinţa funcţionarului de a obţine câştiguri fără muncă, întrucât aceasta îl determină, cel mai adesea, la luarea hotărârii infracţionale. A. Forme. infracţiunea de luare de mită fiind, în principiu, o infracţiune comisivă este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii. Tentativa de luare de mită deşi posibilă, mai ales în modalitatea întreruptă, nu este pedepsită.B. Modalităţi. Prima constă în pretinderea sau primirea, de către un funcţionar de bani sau alte foloase ce i

se cuvin, iar a doua constă în acceptarea sau nerespingerea de către un funcţionar a promisiunii de foloase necuvenite. C. Sancţiuni. Potrivit art. 254 alin. 1 se pedeps. Cu închis. de la 2 la 12 ani, iar în varianta agr. (art. 254 alin. 2 c.p.) închis. de la 3 al 15 ani. Conf. L. 12/1990 modif. Prin L. 42/1991 în cazul săvârşirii faptei de către funcţionarii împuterniciţi să constate infracţiuni sau contravenţii sancţionate de acest act normativ ori să le instrumenteze, pedeapsa este închis. de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 al acestei lege prevede că în aceste cazuri minimul şi maximul prev. de art. 254 alin. 1 se majorează cu câte 2 ani. Potrivit art. 254 alin. 3 c.p. banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în lei.

114

DAREA DE MITĂ – 255Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254. Raţiunea incriminării dării de mită constă în necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere relaţiilor sociale cu privire la desfăşurarea serviciului.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezv. nu ar fi posibilă fără asigurarea unei comportări cinstite, din partea funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi fără combaterea acţiunilor de corupere încercate ori săvârşite de pers. rău intenţionate care caută să-şi rezolve în acest mod interesele punând în pericol bunul mers

al altor pers. juridice private sau publice.b) Obiectul material – nu areB. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nemijlocit poate fi orice pers.b) Subiectul pasiv este orice unitate dintre cele prev. în art. 145 c.p. sau o pers. juridică privată.A. Latura obiectivă.a) Elementul material poate fi realizat prin: promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase unui funcţionar, pt. a îndeplini/neîndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu ori pt. a efectua un act contrar acestor îndatoriri. Pt. existenţa infracţiunii de dare de mită nu are relevanţă refuzul sau acceptarea ofertei, este suficientă efectuare ei de către mituitor.b) Cerinţe esenţiale. 1) Promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect

115

bani sau alte foloase. 2) banii sau alte foloase primite, oferite sau date să fie necuvenite, să aibă caracter de retribuţie, să constituie plata sau răsplata în vederea efectuării unui act determinat. 3) Promiterea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie comisă anterior îndeplinirii sau neîndeplinirii de către funcţionar a actului în vederea căruia mituitorul a acţionat sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu. 4) actul pt. a cărei îndeplinire, făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului ori un act contrar acestor îndatoriri.c) Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol concretizată în crearea posibilităţii unei îndepliniri incorecte sau a unei

neîndepliniri a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarul public.d) Pt. ca acţiunea mituitorului să fie socotită cauza urmării imediate nu trebuie să se probeze că ea a creat în concret, prin corupţie, posibilitatea încălcării îndatoririlor de serviciu. Astfel, orice acţiune de promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase săvârşită de mituitor, pt. realizarea unui interes actual sau de perspectivă, se reţine drept cauză a urmării imediate.B. Latura subiectivă. Infracţiunea de dare de mită se comite cu intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii include şi cerinţe unui scop urmărit de făptuitor şi anume îndeplinirea/neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale celui asupra căruia se comite actul de corupere, ori efectuarea unui act

116

contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia. Prezenta acestui scop conferă caracter calificat intenţiei cu care acţionează făptuitorul.C. Cauze care exclud existenţa infracţiunii. Potrivit art. 255 alin. 2 c.p. darea de mită nu constituie infracţ. atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. În cazul constrângerii reglement. În art. 46 c.p. mijlocul de înfăptuire îl constituie numai ameninţarea cu un pericol grav, în timp ce potrivit art. 255 alin. 2 c.p. constrângerea se realizează prin orice mijloace, chiar printr-un refuz al funcţionarului de solicitant fără acordarea unor foloase, perspectivă de natură a crea, în psihicul celui constrâns o presiune puternică, determinându-l să predea acele foloase.

A. Forme. infracţiunea de dare de mită este o infracţiune de consumare anticipată, tentativa fiind asimilată faptei consumate. Oferirea şi promisiunea care constituie în fapt un început de executare a hotărârii infracţionale sunt suficiente pt. a se consuma infracţiunea. Darea de mită poate îmbrăca forma infracţiunii continuate dacă sunt întrunite cerinţele prev. de art. 41 alin. 2 c.p.B. Modalităţi. – promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar; - oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar; - darea de bani sau alte foloase necuvenite.C. Sancţiuni – închis. de la 6 luni la 5 ani. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi se poate aplica de instanţa de judecată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se

117

apreciază a fi necesară. Confiscarea specială operează, în cazul dării de mită atunci când infracţiunea se comite prin oferirea şi prin dare de bani sau alte foloase, nu însă în varianta săvârşirii faptei prin promisiunea unor asemenea foloase.D. Cauza de nepedepsire. – mituitorul să denunţe fapta; - denunţarea să fie făcută unei autorităţi; - denunţarea să fie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire.PRIMIREA DE FOLOASE NECUVENITE – 256Primirea de către un funcţionar direct sau indirect de bani ori alte forme, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la

desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice, instituţiilor publice, sau altor pers. juridice de interes public sau privat, pe baza unui comportament cinstit şi corect al funcţionarilor chiar după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către aceştia.b) Infracţiunea de primire de foloase necuvenite nu este susceptibilă de obiect material.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii de primire de foloase necuvenite este calificat – un funcţionar în înţelesul art. 147 c.p. participaţia este posibilă în oricare din formele sale. În cazul în care o pers. cooperează nemijlocit la săvârşirea faptei dar nu are calitatea de funcţionar public sau funcţionar răspunde pt. complicitate la comiterea infracţiunii, deoarece lipsa calităţii prev. de lege atribuie activităţii sale un caracter accesoriu, secundar,

118

caracterizând activitatea sa ca un act de complicitate. Potrivit art. 256 c.p. primirea banilor sau a altor foloase se poate realiza direct sau indirect, ceea ce înseamnă că are calitate de autor şi cel care săvârşeşte acţiunea tipică printr-o pers., interpretă, adică prin intermediar. b) Subiectul pasiv – este autoritatea publică, instituţia publică sau orice altă pers. juridică în al cărui serviciu se găseşte făptuitorul care se face vinovat de primirea de foloase necuvenite.A. Latura obiectivăa) Elementul material constă în acţiunea de primire de către funcţionar a unei sume de bani sau alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.b) Cerinţe esenţiale. 1 – banii sau alte foloase primite de funcţionar să fie necuvenite, adică să aibă în mod

explicit un caracter de retribuţie, de răsplată pt. îndeplinirea unui act determinant. 2- primirea banilor sau altor foloase de către făptuitor să aibă loc ulterior îndeplinirii actului determinant şi fără existenţei unei înţelegeri anterioare ori în timpul îndeplinirii actului. Stabilirea îndeplinirii efective a actului prezintă importanţă hotărâtoare pt. corecta încadrare juridică a faptei. Primirea banilor sau altor foloase, anterioare îndeplinirii actului constituie infracţiunea de luare de mită.c) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pt. bunul mers al activităţii unui organ, instituţii publice sau al oricărei alte pers. juridice în serv. căreia se află făptuitorul actului de improbitate.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie specifică infracţiunii de primire de foloase necuvenite este

119

intenţia directă întrucât făptuitorul ştiind că banii sau foloasele ce i se oferă după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, nu i se cuvin în mod legal, le primeşte în mod voit şi conştient urmărind realizarea în acest mod a faptei şi implicit crearea stării de pericol pt. activitatea organelor de stat, în serviciul cărora îndeplineşte anumite atribuţiuni, întrucât acest rezultat este cert şi de neînlăturat.A. Forme. tentativa în modalitatea întreruptă este posibilă, ea nu se pedepseşte. Infracţiunea este săvârşită în forma consumată odată cu executarea elementului material, adică în momentul în care făptuitorul, după îndeplinirea actului, primeşte banii sau folosul necuvenit.B. Modalităţi. Are o singură modalitate normativă.

C. Sancţiuni. Potrivit art. 256 c.p. se pedepseşte cu închis de la 6 luni la 5 ani. Conf. disp. art. 256 c.p. alin. 2 banii, valorile sau orice alte bunuri primite de infractor se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata lor prin echivalent. În cazul în care primirea de foloase necuvenite a fost săvârşită în participaţie, iar bunurile şi valorile date nu se mai găsesc, instanţa va trebui să stabilească ce anume bunuri şi valori au revenit fiecărui participant şi să-l oblige pe fiecare, separat la plata echivalentului în bani al acestor bunuri şi valori de care a profitat.TRAFICUL DE INFLUENŢĂ – 257Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pt. altul, săvârşită de către o pers. care are

120

influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului pt. a-l determina să facă ori să nu facă un act de intră în atribuţiile sale de serviciu.A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor pers. care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcţionarului, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiunile lor de serviciu.b) Obiectul material – lipseşte.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice pers. care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar.

b) Subiectul pasiv este, în principal, organul de stat, instituţia publică sau orice altă pers. juridică în al cărui serviciu se găseşte funcţionarul pt. a cărei influenţare făptuitorul primeşte ori pretinde foloase sau acceptă daruri, în secundat funcţionarul în a cărui atribuţii de serviciu intră efectuarea unui act pt. care este real interesată pers. căreia i se promite intervenţia şi asupra căruia fapta aruncă suspiciune.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcţionar să facă, ori să nu facă un act ce intră în atribuţiunile sale de serviciu.b) Cerinţe esenţiale. 1) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă

121

că are influenţă asupra funcţionarului. 2) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. 3) acţiunea ce constă în elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia. c) Urmarea imediată constă în starea de pericol care se creează pt. bunul mers al activităţii unui organ de stat, instituţii sau a altei pers. juridice în serviciul căreia se află funcţionarul vizat de făptuitor, stare de pericol ce decurge fin atingerea adusă creditului moral şi social de care trebuie să se bucure funcţionarii în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. Legătura de cauzalitate la infracţiunea de trafic de

influenţă rezultă din materialitatea faptei.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie este intenţia directă. A. Forme. Deşi este posibilă tentativa, legiuitorul nu incriminează decât forma consumată a infracţiunii. Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase pt. a-l determina pe acel funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale. B. Modalităţi. Infracţiunea poate fi comisă în oricare din următoarele modalităţi normative: - primirea ori pretinderea de foloase necuvenite; - acceptarea de promisiuni de foloase necuvenite; - acceptarea de daruri.C. sancţiuni. Pedeapsa principală constă în închisoare de la 2 la 10 ani.

122

Deşi textul nu prevede şi ped. complimentară a interzicerii unor drepturi, instanţa o poate pronunţa în cazul în care durata ped. închis. stabilite este de cel puţin 2 ani şi, în raport cu natura şi gravitatea infracţ. cu împrejurările cauzei şi pers. infractorului, o apreciază ca necesară. Conf. art. 257 alin. 2 coroborat cu art. 256 alin. 2 c.p. banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata lor prin echivalent. Dacă infracţ. s-a comis în participaţie, instanţa este obligată, ca în cazul în care bunurile şi valorile date nu se mai găsesc, să stabilească ce anume bunuri au revenit fiecărui participant şi să-l oblige pe fiecare, separat, la plata echivalentului în bani a acelor bunuri şi valori de care a profitat

DENUNŢAREA CALOMNIOASĂ – 259Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume pers. Infracţiunea poate consta şi în producerea ori ticluirea de probe mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte (art. 259 alin. 2 c.p.)A. Obiectul infracţiunii.a) Obiectul juridic special format, în principal, din relaţiile sociale care privesc corectitudinea, buna credinţă ce trebuie dovedite cu prilejul sesizării organelor judiciare şi a admi. Probelor necesare, pt. tragerea la răspundere a celor care au săvârşit infracţiuni, iar în secundar din relaţiile sociale în leg. cu importante atribuite ale pers. cum ar fi onoarea, demnitatea sau chiar libertatea.B. Subiecţii infracţiunii.

123

a) Subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat: poate fi subiect activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă orice pers., chiar şi o pers. cu capacitate de exerciţiu restrânsă ; de asemenea şi pers. care acţionează în calitate de reprezentat al unei pers. juridice, indiferent dacă aceasta este o instituţie publică sau privată. Subiecţii activi pot participa la săvârşirea infracţ. în calitate de autori /coautori, instigatori sau complici. b) Cu privire la subiecţii pasivi ai infracţiunii distingem un subiect pasiv principal şi un subiect pasiv secundar. Subiectul pasiv principal este statul ca adm. al justiţiei, reprezentat de organul judiciar, a cărui activitate a fost pusă în pericol prin sesizările mincinoase, false sau prin susţinerea unor învinuiri nedrepte cu probe contrafăcute. Ca subiect pasiv în cazul acestei infracţiuni apare şi pers. fizică care în concret este

învinuită pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni. Calitatea de subiect pasiv secundar a celui care este învinuit pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni decurge din împrejurarea că demnitatea acestuia, este lezată, neexcluzându-se nici alte prejudicii care pot să-i fie cauzate prin denunţare calomnioasă. Nu există condiţii speciale în legătură cu locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al denunţării calomnioase constă, după caz, în învinuirea mincinoasă a unei pers. de săvârşirea unei infracţ. în cadrul unei plângeri sau denunţ ori în producerea sau ticluirea unor probe în vederea susţinerii unei învinuiri nedrepte. Învinuirea trebuie să privească o pers. determinat. Această pers. trebuie să fie suficient descrisă pt. ca autoritatea care primeşte denunţul sau plângerea

124

să o poată identifica pe baza elementelor cuprinse în sesizate. Această infracţ. poate să se prezinte în forma consumată dar şi în forma actelor pregătitoare sau a tentativei în măsura în care acestea sunt incriminate şi, deci pedepsibile. Potrivit art. 259 alin. 1, învinuirea mincinoasă trebuie făcută prin denunţ sau plângere. Există infracţiune şi în cazul în care denunţul este anonim. Elementul material al infracţiunii este realizat şi în ipoteza în care denunţul a fost făcut oral, indiferent dacă denunţul astfel făcut a fost sau nu consemnat în scris de organul judiciar. b) Urmarea socialmente periculoasă în ambele modalităţi sub care se prezintă infracţ. constă în principal în starea de pericol care se creează pt. buna înfăptuire a justiţiei penale. B. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte fie cu intenţie directă, fie

indirectă. Autorul denunţului sau plângerii trebuie să ştie să învinuirile aduse sunt mincinoase sau că ticluieşte probe mincinoase şi urmăreşte să le prezinte ca atare sau, deşi nu ştie că aceste învinuiri sunt neadevărate, acceptă şi această eventualitate.A. Forme. Denunţarea calomnioasă nu este incriminată decât ca faptă în formă perfectă, deci în forma consumată. Infracţiunea se consumă în momentul în care denunţul, plângerea, respectiv probele mincinoase, sunt aduse la cunoştinţa autorităţii competente.B. Modalităţi. În mod. prev. în art. 259 alin. 1 avem de-a face cu denunţarea calomnioasă propriu-zisă sau modalitatea tipică a infracţiunii, iar în alin. 2 din art. 259 este prev. o modalitate asimilată şi în acelaşi timp mai gravă a aceleiaşi infracţiuni.

125

C. Sancţiuni. Art. 259 alin. 1 se pedepseşte cu închis de la 6 luni la 3 ani, iar în modalitatea prev. în alin. 2 cu închis. de la 1 la 5 ani. Dacă cel care a săvârşit fapta declară mai înainte de a se pune în mişcare acţiunea penală faţă de pers. în contra căreia s-a făcut denunţul sau plângerea, ori împotriva căreia s-au produs probele că denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase pedeapsa se reduce potrivit art. 76 c.p.MĂRTURIA MINCINOASĂ - 260Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Textul de lege se aplică şi expertului sau interpretului.A. obiectul judiciar special al infracţiunii este format din relaţiile sociale ce privesc buna înfăptuire a justiţiei,

obiectiv greu sau uneori, chiar imposibil de realizat fără o comportare onestă a pers. care participă în calitate de martori, experţi sau interpreţi într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză care, potrivit legii presupune audierea de martori ori folosirea de interpreţi sau experţi. Mărturia mincinoasă presupune şi un obiect juridic secundar deoarece prin săvârşirea ei se pun în pericol ori se vătămă şi alte valori sociale ce privesc pers., drepturile şi interesele acesteia.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii este calificat – persoana care are calitatea de martor, expert sau interpret. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale, mai puţin coautoratul în cazul martorilor şi interpreţilor care participă la proces în nume propriu, actele lor având caracter strict individual, personal.

126

b) Subiectul pasiv principal statul care, prin autorităţile sale specializate, înfăptuieşte justiţia iar ca subiect pasiv secundar pers. fizică sau juridică parte în proces, ale căror interese sunt periclitate sau vătămate efectiv ca urmare a mărturiei mincinoase. Nu sunt prev. condiţii speciale privitoare la timpul şi locul săvârşirii infracţiunii.A. Latura obiectivă include în conţinutul său ca element material o manifestare de natură a induce în eroare organele judiciare. Manifestarea menită a induce în eroare îmbracă fie forma unei acţiuni, caz în care martorul expertul sau interpretul face afirmaţii mincinoase, fie în forma unei inacţiuni, care în cazul respectiv are aptitudinea de a influenţa soluţia ce urmează a fi dată în cauza respectivă. b) Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producere unui rezultat, fapta are caracter socialmente

periculos, prin starea de pericol care o creează pt. înfăptuirea justiţiei, deoarece s-ar putea ajunge la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.c) Raportul de cauzalitate nu trebuie dovedit, el rezultă din însăşi materialitatea faptei comisă în condiţiile prev. în norma de incriminare.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie în cazul mărturiei mincinoase este intenţia directă sau eventuală. Intenţia trebuie dovedită. A. Forme. actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile în cazul mărturiei mincinoase, nu au relevanţă penală, art. 260 incriminează mărturia mincinoasă doar în formă consumată. Infracţiunea se consumă în momentul în care martorul în care martorul semnează declaraţia după ce audierea s-a terminat.

127

B. Modalităţi. Are o modalitate tipică prev. în art. 260 alin. 1 şi o modalitate asimilată ce are în vedere inducerea în eroare a organelor judiciare de către expert sau interpret prev. în art. 260 alin. 4.C. Sancţiuni. Închis. de la 1 la 5 ani. Mărturia mincinoasă nu se pedepseşte dacă în cauzele penale, mai înainte de a se produce arestarea inculpatului ori în toate cauzele, mai înainte de a se fi dat o soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia. ÎNCERCAREA DE A DETERMINA MĂRTURIA MINCINOASĂ – 261Încercarea de a determina o pers. prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martorii. Fapta nu constituie infracţiune şui

atunci când este săvârşită faţă de un expert sau interpret.A. obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură protecţia pers. care, într-o cauză judiciară, participă în calitate de martori, experţi sau interpreţi.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii nu este calificat. Fapta poate fi săvârşită de o pers. care are interes în cauză dar poate fi comisă şi de o altă pers. participaţia este posibilă în toate formele sale.b) Ca subiect principal distingem statul ca autoritate ce înfăptuieşte justiţia. Avem şi un subiect pasiv secundar în pers. celui care în calitate de martor, expert sau interpret este supus acţiune de constrângere sau corupere. Nu există condiţii speciale de loc sau timp cerute de norma de incriminare.A. Latura obiectivă.

128

a) Elementul material se înfăţişează sub forma unei acţiuni prin care se încearcă a determina o pers. să săvârşească o infracţ. de mărturie mincinoasă. Ca element material al laturii obiective încercarea de a determina o mărturie mincinoasă trebuie potrivit legii, să fie realizată prin constrângere sau corupere. Constrângerea, ca şi coruperea, pot să fie folosite faţă de o pers. care a dobândit deja, d.p.v. procesul calitatea de martor, expert sau interpret, cât şi faţă de o pers. care, în condiţiile date urmează în mod cert să dobândească asemenea calităţi.b) Urmarea socialmente periculoasă constă în cazul acestei infracţiuni într-o stare de pericol.B. Latura subiectivă. În cazul acestei infracţiuni vinovăţia îmbracă forma intenţiei directe. Intenţia nu poate fi decât directă deoarece activitatea

materială obiectivă este subordonată unui scop precis acela de a determina pe martor, expert sau interpret să facă o mărturie mincinoasă.A. Forme. actele de pregătire şi tentativă, deşi posibile, nu sunt incriminate. Infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul a exercitat actul de constrângere sau corupere asupra unui martor, expert sau interpret.B. Modalităţi. Infracţiunea poate fi realizată în 2 modalităţi normative, respectiv prin constrângere sau corupere.C. Sancţiuni. Închis. de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

NEDENUNŢAREA UNOR INFRACŢIUNI – 262Omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile

129

prev. în art. 174, 175, 176, 211, 212, 215, 217 alin. 2-4, art. 276 alin. 3 c.p. A. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care asigură prompta realizare a justiţiei penale prin denunţarea de îndată a anumitor infracţiuni grave explicit prev. în art. 262.B. Subiecţii infracţiunii. Subiect activ al infracţiunii de nedenunţare poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Fiind o infracţiune săvârşită în pers. proprie, coautoratul este exclus ca formă a participaţiei; este însă posibilă instigarea la această infracţiune.A. Latura obiectivă a infracţiunii cuprinde ca element material o inacţiune ce se înfăţişează sub forma unei atitudini pasive a celui care, luând cunoştinţă de săvârşirea unor

infracţiuni grave, omite a le denunţa de îndată. Aceste infracţiuni sunt: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, tâlhăria, pirateria, delapidarea, distrugerea în forme agravante, distrugerea calificată, distrugerea şi semnalizarea falsă.b) Urmarea imediată constă în starea de pericol pe care o creează pt. înfăptuirea justiţiei penale atitudinea pasivă a făptuitorului.c) Această urmare rezultă implicit din săvârşirea faptei incriminate, motiv pt., care nu este necesară constatarea raportului de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comite infracţiunea de nedenunţare poate fi atât intenţia cât şi culpa. A. Forme. infracţiunea se consumă în momentul în care făptuitorul, deşi avea posibilitatea de a încunonştiinţa autorităţile de săvârşirea unei

130

infracţiuni din categoria celor menţionate în art. 262 c.p. nu-şi îndeplineşte această obligaţie cu intenţie sau din culpă. Infracţiunea poate avea un caracter continuu.C. Sancţiuni. Închis. de la 3 luni la 3 ani. Făptuitorul nu se pedepseşte dacă are calitatea de soţ sau rudă apropiată în raport cu pers. care a săvârşit infracţiunea nedenunţată. Făptuitorul nu se pedepseşte dacă mai înainte de a se fi început urmărirea penală pt. infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea acţiune sau dacă, după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.OMISIUNEA SESIZĂRII ORGANELOR JUDICIARE – 263Fapta funcţionarului public care luând cunoştinţă de săvârşirea unei

infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte atribuţiile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală potrivit legii de procedură penală.A. Obiectul juridic special este format în principal din relaţiile sociale care asigură prompta înfăptuire a justiţiei penale, prin îndeplinirea de către funcţionari şi salariaţi a obligaţiei de a sesiza imediat organelor judiciare infracţiunea în legătură cu serviciul despre care au luat cunoştinţă.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ nu poate fi decât pers. care are calitatea de funcţionar public în sensul disp. art. 147 alin. 1 c.p. Legea cere o condiţie de timp şi anume ca sesizarea să se facă de îndată.A. Latura obiectivă.

131

a) Elementul material constă în omisiunea de a sesiza de îndată o infracţiune comisă în legătură cu serviciul în care făptuitorul îşi desfăşoară activitatea, obligaţie de sesizare care incumbă funcţionarului şi care trebuie îndeplinită de îndată. Omisiunea sesizării organelor judiciare este o infracţiune subsecventă în raport cu o faptă penală în legătură cu serviciul care a fost anterior săvârşită şi în raport cu care funcţionarul public avea obligaţia de sesizare.b) Urmarea imediată constă în cazul omisiunii sesizării organelor judiciare în primul rând, în starea de pericol care se creează pt. înfăptuirea justiţiei penale, iar în secundar, din împiedicarea desfăşurării în bune condiţiuni a activităţii organizaţiilor prev. în art. 145 c.p. c) Legea nu condiţionează infracţiunea de producerea unui rezultat.

B. Latura subiectivă.Vinovăţia poate îmbrăca forma intenţiei, dar şi a culpei în temeiul disp. prev. în art. 19 alin. ultim c.p. Făptuitorul trebuie să aibă cunoştinţă că s-a săvârşit o infracţiune pe care au intenţie sau din culpă omite să o denunţe şi că această infracţiunea este în legătură cu serviciul în care el îşi desfăşoară activitatea. Dacă făptuitorul urmăreşte prin omisiunea sesizării să împiedice justiţia, realizând în acelaşi scop şi acte materiale de ajutor, ne vom afla în prezenţa infracţiunii de favorizare a infractorului. Această ultimă infracţiune presupune şi absoarbe în conţinutul său atât omisiunea sesizării organelor judiciare, cât şi nedenunţarea unor infracţiuni.A. Forme. actele pregătitoare şi tentativa nu sunt posibile fiind vorba de o infracţiune omisivă. Infracţiunea se consumă la expirarea intervalului de

132

timp obiectiv necesar pt. efectuarea sesizării, dar se poate prelungi în timp şi peste acest moment până la momentul epuizării. Omisiunea sesizării organelor judiciare poate îmbrăca deşi şi forma infracţiunii continue.B. Modalităţi. Alături de modalitatea tipică, în alin. 2 al art. 263 este prev. şi o mod. agravantă. Agravarea se întemeiază pe considerentul că făptuitorul exercită în acest caz o funcţie de conducere sau care implică atribuţii de control. C. Sancţiuni. Pt. modalitatea simplă – închis. de la 3 luni la 5 ani, pt. mod. agravantă închis. de la 6 luni la 7 ani.FAVORIZAREA INFRACTORULUI – 264Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pt. a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pt. a

asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.A. Obiectul juridic special.a) În cazul favorizării infractorului, obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la adm. justiţiei penale, adică la pedepsirea infractorilor şi punerea în executare a acestor pedepse.b) Infracţiunea ar putea avea şi un obiect material în măsura în care prin acţiunea sa autorul face să dispară un obiect material care, într-un caz dat, ar fi constituit un mijloc material de probă ori ar fi reprezentat un produs al infracţiunii săvârşite anterior de pers. favorizată.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al infracţiunii poate fi orice pers. care răspunde penal. Participaţia este posibilă în toate formele sale.

133

b) Subiectul pasiv principal este statul ca titular al dreptului de înfăptuire a justiţiei, iar în secundar ca subiect pasiv secundar poate apare pers. fizică sau juridică vătămată prin săvârşirea infracţiunii al cărui autor este favorizat.A. Latura obiectivă.a) Elementul material constă într-un ajutor efectiv dat pers. care a săvârşit o infracţiune. Ajutorul poate fi material sau moral. În cazul în care ajutorul este oferit pt. ca cel favorizat să se sustragă justiţiei penale, favorizarea este denumită personală. b) Urmare imediată se prezintă sub forma unei stări de pericol pt. înfăptuirea justiţiei penale. Starea de pericol subzistă şi în ipoteza în care ajutorul dat infractorului este apt să aibă ca rezultat sustragerea de la răspunderea penală dar acest rezultat nu se produce efectiv.

c) Raportul de cauzalitate nu presupune ca în cazul dat să se dovedească faptul că ajutorul dat infractorului are aptitudinea reală de a împiedica urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei sau poate asigura acestuia folosul ori produsul infracţiunii. B. Latura subiectivă. Ca formă de vinovăţie în cazul favorizării infractorului este intenţia directă sau indirectă. Culpa este exclusă ca formă de vinovăţie. Ajutorul dat unei pers. învinuite sau inculpate ori chiar condamnate într-un proces penal în scopul dovedirii nevinovăţiei ori pt. stabilirea justă a limitelor răspunderii penale, nu realizează elementul subiectiv al infracţiunii de favorizare a infractorului.A. Forme. actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile nu sunt incriminate. Favorizarea infractorului se

134

consumă în momentul în care un infractor este efectiv ajutat în condiţiile prev. de art. 264 c.p.B. Modalităţi. Favorizarea infractorului este incriminată în 2 mod. normative. 1) are ca obiectiv sau scop de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei. 2) are ca obiectiv să asigure infractorului folosul sau produsul infracţiunii.C. Sancţiuni. Pedeapsa pt. favorizarea infractorului este închis. de la 3 luni la 7 ani. Favorizarea infractorului se pedepseşte cu închis. de la 3 la 10 ani în cazul în care cel favorizat a săvârşit o infracţ. contra siguranţei naţionale ori contra păcii şi omenirii. Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte. Totuşi, soţul sau ruda apropiată vor fi pedepsiţi dacă cei favorizaţi au săvârşit infracţiunile prev. în art. 155 – 165,

167, 357 şi 358. în aceste cazuri pedeapsa se reduce la jumătate potrivit art. 173 şi art. 361 c.p. OMISIUNEA DE A ÎNCUNOŞTINŢA ORGANELE JUDICIARE – 265Fapta de a nu aduce la cunoştinţă organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei pers. trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei pers. ţinute în arest preventiv pe nedrept.A. Obiectul juridic special. Omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare are ca obiect juridic principal relaţiile sociale care asigură buna înfăptuire a justiţiei penale, relaţii care presupun aducerea la cunoştinţa autorităţilor a unor împrejurări ori situaţii care probează nevinovăţia unor pers. arestate preventiv, trimise în judecată sau chiar condamnate pe nedrept. Infracţiunea are şi un obiect juridic

135

secundat format din relaţiile sociale care asigură ocrotirea unor atribute esenţiale ale pers. umane cum sunt libertatea, onoarea.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice pers. care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Coautoratul, ca formă a participaţiei penale, nu este posibilă. Participaţia ar fi posibilă în forma complicităţii şi instigării.b) Ca subiecţi pasivi distingem, pe de o parte, statul care, prin autorităţile sale înfăptuieşte justiţia, iar pe de altă parte, pers. supusă pe nedrept arestului, judecăţii ori condamnării. Nu există condiţii speciale de loc sau timp cerute de lege.A. Latura obiectivă.a) Sub aspectul elementului material, infracţiunea se comite prin omisiunea făptuitorului de a încunoştinţa

autorităţile judiciare despre împrejurări pe care acestea nu le cunosc şi care au aptitudinea de a dovedi nevinovăţia unei pers. care este victimă, a unei erori judiciare, fiind arestată judecată sau condamnată pe nedrept. Îndeplinirea obligaţiei de încunoştinţare poate fi făcută oral, în scris în faţa oricărei autorităţi judiciare.b) Urmarea imediată constă în starea de pericol care se creează pt. înfăptuirea justiţiei penale deoarece creează posibilitatea pt. menţinerea represiunii penale în raport cu o pers. nevinovată cu consecinţe nemijlocite asupra libertăţii şi demnităţii acesteia.B. Latura subiectivă. Fiind o infracţ. omisivă, se poate săvârşi sub aspectul vinovăţiei atât cu intenţie cât şi din culpă. Dacă omisiunea este intenţionată, în conţinutul laturii subiective putem întâlni un mobil ori scop care, fără a fi cerute de lege, vor

136

servi drept criterii pt. individualizarea judiciară a pedepsei A. Forme. infracţiunea se consumă după trecerea unui interval de timp din momentul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de împrejurările pe care era dator să le aducă la cunoştinţă autorităţilor judiciare, interval de timp obiectiv necesar în cazul dat pt. realizarea în fapt a încunoştinţării.B. Modalităţi. Se prezintă într-o modalitate normativă unică supusă analizei.C. Sancţiuni. Închis. de la 3 luni la 1 an sau amendă. Făptuitorul nu se pedepseşte dacă prin încunoştinţare s-ar expune el ori ar expune soţul sau o rudă apropiată la un prejudiciu.ARESTAREA NELEGALĂ ŞI CERCETAREA ABUZIVĂ – 266În art. 266 c.p. sunt incriminate 2 fapte distincte, respectiv arestarea nelegală care constă în reţinerea sau arestarea

nelegală ori supunerea unei pers. la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă ori educative în alt mod decât cel prev. prin disp. legale (alin. 1) şi cercetarea abuzivă care constă în întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei pers. aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pt. obţinerea de declaraţii (alin. 2).A. Obiectul juridic special. În cazul arestării nelegale şi a cercetării abuzive obiectul juridic special principal îl constituie relaţiile sociale care privesc buna înfăptuire a justiţiei, relaţii care exclud arbitrariul şi abuzul în activitatea funcţionarului ce exercită autoritatea judiciară. În secundar, infracţiunea are ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la importante atribute ale pers. cum sunt: libertatea fizică şi psihică, integritatea corporală sau sănătatea.

137

B. Subiecţii infracţiunii.a) În cazul arestării nelegale şi cercetării abuzive subiectivul activ (autorul) este circumstanţiat. Arestarea nelegală nu poate fi săvârşită decât de către o pers. care îndeplineşte o funcţie care îi dă dreptul, în condiţiile legii, să dispună luarea măsurii reţinerii, arestării sau punerii în execuţie a unei sancţiuni privative de libertate sub forma unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative. În cazul cercetării abuzive, autor al infracţiunii nu poate fi decât acela care, potrivit funcţiei, desfăşoară activităţi de cercetare sau urmărire penală ori judecată. Participaţia penală în cazul ambelor infracţiuni este posibilă sub toate formele sale. Pentru instigator sau complice nu este cerută o calitate specială.b) Subiect pasiv în cazul arestării nelegale poate fi orice persoană în

raport cu care s-a luat măsura reţinerii, arestării preventive ori faţă de care s-a dispus executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă ori educative. În cazul cercetării abuzive subiectul pasiv nu poate fi decât o pers. aflată în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată sau un martor, expert ori interpret. Ca subiect pasiv al infracţiunii apare şi startul, ca putere publică în numele căruia se înfăptuieşte justiţie penală. Nu există condiţii speciale de loc sau de timp cerute de lege.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective în cazul arestării nelegale constă, de regulă, într-o acţiune ce se înfăţişează sub forma reţinerii, arestării ori supunerii unei pers. la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative. Arestarea nelegală poate fi comisă sub aspectul elementului

138

material şi printr-o inacţiune, adică prin omisiunea de a pune în libertate pe cel reţinut, arestat ori aflat în executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă ori educative în condiţiile legii. În cazul cercetării abuzive, elementul material constă în promisiuni, ameninţări ori violenţe exercitate faţă de pers. aflată în concurs de cercetare, anchetă penală ori de judecată sau faţă de un martor, expert ori interpret. Dacă violenţele au produs o vătămare corporală prev. în art. 180 alin. 2 sau 181 ori 182 c.p. va exista un concurs de infracţiuni.b) Urmarea imediată rezultă implicit din săvârşirea faptei şi ea constă în crearea unei stări de pericol pt. desfăşurarea normală a activităţii judiciare.B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie în cazul arestării nelegale este intenţia directă sau indirectă:

făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea faptului că lipsirea de libertate nu se justifică şi nu se circumscrie exigenţelor legale şi, ca atare, măsura lezează atât justiţie cât şi libertatea ca atribut al pers. Mobilul şi scopul, fără a fi cerinţe esenţiale ale laturii subiective, a infracţiunii au importanţă în individualizarea judiciară a pedepsei. A. Forme. Fiind infracţiuni intenţionate, arestare nelegală şi cercetarea abuzivă sunt susceptibile de a îmbrăca şi forma actelor pregătitoare sau a tentativei care nu sunt însă incriminate. B. Modalităţi. Arestarea nelegală în prima modalitate normativă prev. în art. 256 alin. 1 presupune reţinerea ori arestarea unei pers. În a doua modalitate normativă arestarea nelegală ca infracţiune are în vedere situaţia în care o pers. este supusă la executarea unei pedepse, măsuri de

139

siguranţă ori educative, în alt mod decât cel prev. prin disp. legale. Cercetarea abuzivă se prezintă sub 2 modalităţi normative. 1 – cercetarea abuzivă constă în folosirea de promisiuni, ameninţări ori violenţe împotriva unei pers. aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pt. obţinerea de declaraţii. 2 – presupune întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret.C. Sancţiuni. Pt. arestarea nelegală închis. de la 6 luni la 3 ani, iar pt. cercetarea abuzivă închis. de la 1 la 5 ani. Alături de pedeapsa principală instanţa de judecată poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi conf., prev. art. 65 c.p. dacă pedeapsa aplicată este închis., de la 2 ani sau mai mare.SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE – 267

Supunerea la rele tratamente a unei pers. aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative.A. Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale ce privesc buna înfăptuire a justiţiei penale. În secundar, infracţiunea are ca obiect juridic relaţiile sociale ce privesc demnitatea, integritatea fizică ori sănătatea pers.B. Subiecţii.a) Subiectul activ nu poate fi decât un funcţionar public cu atribuţii de serviciu pe linia organizării, conducerii, supravegherii, tratamentului ori a altor activităţi ce se desfăşoară în legătură cu cei aflaţi în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale. Pt. coautorat, în afara condiţiilor

140

generale, se cere ca făptuitorii să aibă calitatea cerută de lege.b) Ca subiecţi pasivi distingem atât pers. efectiv supusă unor rele tratamente, cât şi statul ca administrator al justiţiei penale. Legea nu prevede cerinţe speciale de loc sau timp.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective constă în punerea pers. reţinute, deţinute sau aflate în executarea unei măsuri de siguranţă ori educative la rele tratamente. Faptic, relele tratamente pot îmbrăca forma unor acţiuni sau inacţiuni.b) Urmarea imediată constă în periclitarea justiţiei ca activitate deosebită a statului. Infracţiunea vatămă efectiv demnitatea, integritatea fizică ori sănătatea pers. supusă unor rele tratamente.

B. Latura subiectivă. Sub aspectul vinovăţiei infracţiunea de rele tratamente se comite cu intenţie care poate fi directă sau indirectă. A. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de acte pregătitoare şi tentative care nu sunt însă încriminate. Consumarea are loc când relele tratamente au fost efectiv aplicate. Infracţiunea poate îmbrăca şi forma continuă ori continuată.B. Modalităţi. Relele tratamente sunt prev. într-o singură modalitate normativă, dar pot fi comise în diferite modalităţi faptice.C. Sancţiuni. Pt. rele tratamente legea prevede pedeapsa cu închis. de la 1 la 5 ani.TORTURA - 2671

Tortura are semnificaţia unor acte de cruzime sub aspect fizic sau moral. Cea mai completă reglementare juridică în materie este considerată Convenţia

141

împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York de O.N.U. în anul 1984. România a ratificat această Convenţie prin L. 19/1990 iar prin L. 20/1990 a fost introdus în C.P., art. 267 care incriminează tortura.Ca infracţiune, tortura constă în fapta prin care se provoacă unei pers. cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice sau psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această pers. sau de la o terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pt. un act pe care aceasta ori o terţă pers. l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de-a o intimida sau a face presiuni asupra unei terţe pers. sau pt. oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt provocate de un agent al autorităţii publice sau de orice altă

pers. care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unei asemenea pers. A. Obiectul juridic special este constituit în principal din relaţiile sociale ce privesc exercitarea autorităţii publice în conf., cu legea, evitându-se producerea unor suferinţe fizice sau psihice. În secundar, infracţ. are ca obiect juridic relaţiile sociale care ocrotesc drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului universal recunoscute. Infracţiunea poate avea şi un obiect material, respectiv corpul pers. supuse torturii.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ este de regulă determinat. Nu poate fi autor al acestei infracţiuni decât un agent al autorităţii publice sau o pers. care acţionează cu titlu oficial ori la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al

142

unei asemenea pers. În cazul torturii făptuitorul poate fi şi un funcţionar public din sfera puterii executive ori a altei autorităţi publice.b) Ca subiect pasiv al torturii apare pers. supusă nemijlocit unor suferinţe fizice sau psihice deosebite. Având în vedere că tortura apare şi ca o încălcare a atribuţiilor de serviciu a agentului autorităţii publice, statul apare ca subiect pasiv în cazul acestei infracţiuni. Legea nu prevede condiţii speciale de loc sau de timp.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al laturii obiective în cazul infracţiunii de tortură constă în acţiunea de a provoca unei pers. o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, prin acte de violenţă fizică sau psihică.b) Urmarea imediată constă în provocarea unei puternice suferinţe fizice ori psihice care, în raport cu

prevederile legii este ilicită spre a determina victima spre o anumită conduită. c) Între acţiunea ce formează elementul material al torturii şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate suferinţa fizică şi psihică fiind consecinţa acţiunilor incriminate.B. Latura subiectivă. Vinovăţia se prezintă, în cazul torturii, sub forma intenţiei directe sau indirecte. A. Forme. Infracţiunea poate parcurge faza actelor pregătitoare şi a tentativei până a ajunge la consumare. Pe lângă forma consumată se pedepseşte şi tentativa.B. Modalităţi. Tortura este prev. în mai multe modalităţi normative. Art. 267 alin. 1 prevede tortura ca mijloc de obţinere a unor informaţii sau mărturisiri, tortura ca mod de pedepsire, precum şi tortura ca

143

modalitate de a insufla o temere de a intimida ori de a face presiuni asupra unor pers. Tortura este şi mai gravă dacă a avut ca urmare moartea victimei. C. Sancţiuni. În forma tipică – închis. de la 2 la 7 ani. Pt. tortura care a produs o vătămare corporală sau o vătămare corporală gravă închis. de la 3 la 10 ani, iar tortura care a avut ca urmare moartea victimei se ped. cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani.REPRESIUNEA NEDREAPTĂ – 268Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna o pers. ştiind că este nevinovată.A. Obiectul juridic special sunt relaţiile sociale privitoare la desf. în bune condiţii a justiţiei penale prin evitarea folosirii represiunii contra unor pers. nevinovate. Uneori fapta poate avea şi

un obiect material când acţiunea ilicită se răsfrânge asupra corpului pers. supuse represiunii nedrepte.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii este calificat (funcţionar public). Participaţia penală poate îmbrăca toate formele sale: coautorat, complicitate sau instigare. În cazul coautoratului este necesar ca toţi coautorii să îndeplinească calitatea cerută în norma de incriminare.b) Subiectul pasiv este întotdeauna o pers. fizică în raport de care se exercită un act de represiune penală pe nedrept.A. Latura obiectivă.a) Elementul material se înfăţişează alternativ sub forma unei acţiuni de punere în mişcare a acţiunii penale; arestare, trimitere în judecată sau condamnare pe nedrept.

144

Punerea în mişcare a acţiunii penale echivalează cu inculparea unei pers. care este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni, act, în principiu, de competenţa procurorului.b) Urmarea imediată constă, în prejudiciile aduse justiţiei ca valoare socială dar şi în atingerea nemijlocită a unor drepturi fundamentale ale omului cu privire la demnitate şi onoare sau libertate.c) legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui anumit rezultat, motiv pt. care nu se ridică nici problema stabilirii legăturii de cauzalitate.B. Latura subiectivă. Vinovăţia în cazul represiunii nedrepte se prezintă sub forma intenţiei. Cel mai frecvent intenţia este directă dar nici intenţia eventuală nu este teoretic exclusă. A. Forme. Fiind o infracţiune intenţionată, represiunea nedreaptă

este susceptibilă de a parcurge faza actelor pregătitoare şi a tentativei care nu sunt incriminate. Momentul consumării coincide cu momentul în care una din acţiunile ce formează elementul material s-a realizat. B. Modalităţi. În raport cu cele 4 mod. specifice de realizare a elementului material al laturii obiective, avem practic tot atâtea modalităţi normative de săvârşire a infracţiunii.C. Sancţiuni- închis. de la 2 la 7 ani.EVADAREA –269Evadarea din starea legală de reţinere sau deţinere. Fapta este mai gravă dacă se săvârşeşte în condiţiile art. 269 alin. 2 c.p.A. Obiectul juridic special este constituit din relaţiile ce asigură buna înfăptuire a justiţiei penale, sub aspectul respectării caracterului obligatoriu al măsurilor privative de libertate luate provizoriu în cursul

145

procesului şi a pedepselor privative de libertate.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ al infracţiunii de evadare nu poate fi decât o pers. care se află în stare legală de reţinere sau de deţinere. Instigarea este posibilă la evadare, nu şi complicitatea deoarece înlesnirea evadării constituie o infracţiune autonomă.b) Subiectul pasiv în cazul acestei infracţiuni este statul. Uneori poate fi şi un subiect pasiv secundar, în cazul formelor agravante., pers. care a suferit violenţe sau unitatea de deţinere care a suferit distrugeri. a) Elementul material al laturii obiective îmbracă forma unei acţiuni de părăsire a locului în care făptuitorul este legal reţinut ori deţinut fără a avea încuviinţarea obţinută în condiţiile legii.

b) Urmarea imediată constă în periclitarea şi chiar împiedicarea înfăptuirii justiţiei penale într-un caz dat. B. Latura subiectivă a evadării cuprinde ca formă de vinovăţie intenţia care poate fi atât directă cât şi indirectă. Împrejurarea că cel reţinut ori deţinut se consideră nevinovat nu este de natură să justifice evadarea şi pe cale de consecinţă, să înlăture caracterul penal al faptei.A. Forme. Evadarea poate parcurge în săvârşirea ei etapa unor acte de pregătire şi a tentativei. Tentativa este incriminată şi pedepsită de lege. Actele de pregătire săvârşite de o terţă pers. în înţelegerea cu cel care evadează realizează conţinutul unei alte infracţiuni prev. de art. 270 c.p.B. Modalităţi. Evadarea este incriminată în 2 modalităţi normative simple şi mai multe modalităţi

146

agravante. Prima modalitate simplă presupune săvârşirea faptei de către o pers. reţinută sau arestată preventiv. A doua modalitate simplă a evadării presupune părăsirea stării de deţinere, caz în care fapta este precedată de emiterea unui mandat de executare a pedepsei ca urmare a condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate. Modalităţile normative agravante ale evadării sunt: 1 – evadarea este mai gravă atunci când este săvârşită prin folosirea de violenţe, de arme ori alte instrumente; 2 – evadarea este gravă dacă este săvârşită de 2 sau mai multe pers. împreună. C. Sancţiuni. Pt. evadarea săvârşită în mod. simple ped. este închis. de la 6 luni la 2 ani, iar pt. mod. agr. închis. de la 2 la 8 ani. În cazul evadării din stare de reţinere sau deţinere în baza unui mandat de arestare preventivă,

pedeapsa stabilită pt. evadare se contopeşte cu cea stabilită pt. infracţiunea ce a determinat reţinerea sau arestarea. Dacă evadarea s-a săvârşit de o pers. care s-a aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pedeapsa pt. evadare se adaugă la pedeapsa din executarea căreia s-a evadat, fără a ase putea depăşi maximul al pedepsei închis.ÎNLESNIREA EVADĂRII – 270Înlesnirea prin orice mijloace a evadării. În fapt, înlesnirea evadării este o complicitate la evadare care, prin incriminare distinctă devine o infracţiune de sine stătătoare. A. Obiectul juridic special este alcătuit din relaţiile sociale care asigură înfăptuirea justiţiei ca şi în cazul evadării.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiectul activ al infracţiunii în modalitatea tipică nu este calificat. O

147

anumită calitate a subiectului activ întâlnim în cazul unei mod. normative agravante, precum şi în cazul înlesnirii evadării săvârşite din culpă. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.b) Subiectul pasiv este statul. Nu există condiţii speciale de loc sau timp.A. Latura obiectivă.a) Elementul material al infracţiunii în mod. normativă prev. de art. 270 alin. 1 constă în înlesnirea evadării, act ce presupune să existe o pers. legal reţinută sau deţinută şi o activitate de ajutare dată acesteia pt. a evada.b) Urmarea imediată a înlesnirii evadării este tocmai evadarea din starea legală de reţinere sau deţinere ori încercarea de evadare. B. Latura subiectivă în cazul înlesnirii evadării cuprinde ca forme de vinovăţie intenţia directă sau indirectă. Mobilul şi scopul fără a fi cerinţe esenţiale, pot

servi la individualizarea judiciară a pedepsei.A. Forme. Înlesnirea evadării este incriminată atât în formă consumată cât şi în forma tentativei. Există tentativă când actele de înlesnire au fost întrerupte ori când cel ajutat nu a reuşit să evadeze ori să încerce să evadeze.B. Modalităţi. Înlesnirea evadării este incriminată sub mai multe modalităţi. 1) înlesnirea evadării este mai gravă atunci când este săvârşită de o pers. care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. 2) când evadarea s-a comis prin folosirea de violenţe, arme ori alte instrumente sau de către 2 sau mai multe pers. împreună. 3) când se înlesneşte evadarea unei pers. reţinute, arestate sau condamnate pt. o infracţiune pt. care legea prev. pedeapsa închis. mai mare de 10 ani. 4) când înlesnirea evadării din culpă

148

este săvârşită de o pers. care avea îndatorirea de a păzi pe cel evadat.C. Sancţiuni. Pt. înlesnirea evadării în forma simplă – închis. de la 1 la 5 ani. Dacă fapta este comisă de o pers. cu atribuţii de pază, pedeapsa este închis. de la 2 la 7 ani. Înlesnirea evadării prin folosirea de violenţe, arme sau alte instrumente se ped. cu închis. de la 2 la 8 ani, iar dacă autorul înlesnirii este o pers. cu atribuţii de pază, cu închis. de la 3 la 10 ani. Înlesnirea evadării unei pers. reţinute, arestare sau condamnate, pt. o infracţiune pt. care legea prevede o ped. mai mare de 10 ani, se ped. cu închis. de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvârşită de o pers. cu îndatorirea de a păzi pe cel evadat, cu închis. de la 3 la 12 ani.NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI – 271Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin ameninţare

faţă de organul de executare ori prin acte de violenţă (alin. 1), în împiedicarea unei pers. de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti (alin. 2), împiedicarea unei pers. de a folosi o locuinţă, o parte dintr-o locuinţă sau imobil prin ameninţare sau acte de violenţă (alin. 3) sau în nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prev. în art. 112 lit. c şi d c.p.A. Obiectul juridic special al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este complex, fiind format pe de o parte din relaţiile sociale privitoare la înfăptuirea justiţiei prin respectarea autorităţii hotărârilor definitive a instanţelor de judecată, iar pe de altă parte, din relaţiile sociale privitoare la ocrotirea drepturilor constatate prin aceste hotărâri. Ar

149

putea exista şi un obiect material reprezentat de corpul pers. sau bunul împotriva căruia se îndreaptă violenţa fizică.B. Subiecţii infracţiunii.a) Subiect activ poate fi, de regulă, orice pers. Participaţia este posibilă sub toate formele sale cu excepţia modalităţii prev. în art. 271 alin. 4 care exclude coautoratul.b) Subiectul pasiv principal este statul. Ca subiect pasiv secundar apare pers. al cărui drept se valorifică prin executarea hotărârii de judecată, precum şi pers. asupra căreia se exercită violenţa sau ameninţare.A. Latura obiectivă în cazul modalităţii normative, prev. de art. 271 alin. 1 c.p. cuprinde ca element material o acţiune, respectiv împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti. Există pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal ori de câte ori

împotrivirea la executarea hotărârii judecătoreşti săvârşită prin violenţă a provocat victimei o vătămare corporală. Elementul material al infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prev. în art. 271 alin. 2 constă în împiedicarea unei pers. de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti. Împotrivirea la executarea hotărârii în acest caz poate fi realizată atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.b) În toate modalităţile normative nerespectarea hotărârilor judecătoreşti are ca urmare imediată în principal o stare de pericol pt. desfăşurarea normală a justiţiei şi uneori chiar împiedicarea efectivă, temporară a unui act de justiţie.

150

151