Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

1

1.1

Repere în dezvoltarea psihofizică a preşcolarilor şi şcolarilor mici

2

Dezvoltarea psihofizică a preşcolarului şi şcolarului mic înglobează argumente

pentru justificarea pertinenţei principiilor de organizare şi structurare a

programelor educaţionale la aceste vârste.

Concepte urmărite:

dezvoltare cognitivă

dezvoltare socio-emoţională

dezvoltare psihomotorie

egocentrism infantil

animism

sincretism (încercarea de a explica realitatea prin asocierea unor

fenomene fără legătură cu contextul dat)

1.2

Repere în dezvoltarea psihofizică a preşcolarilor

3

Cognitiv stadiul preoperator al dezvoltării cognitive (între 18-24 luni şi 6 ani)

inteligenţă simbolică, având ca repere abstracţia şi intuiţia

dezvoltarea reprezentărilor - ,,de ce?” (gândirea cauzală)

formarea treptată a noţiunilor prin achiziţia şi dezvoltarea limbajului

Afectiv după 3 ani creşte varietatea emoţiilor

după 4-5 ani dezvoltarea auto controlului, a încrederii

comportamente diferenţiate familie – grădiniţă, relaţionare diferită

Spre sfârşitul perioadei preşcolare se conturează toate operaţiile gândirii: analiza,

sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparaţia, concretizarea etc.

Trei tipuri de limitări:

centrarea: tendinţa de a considera un singur aspect al problemei, lipsa

operaţionalităţii şi a reversibilităţii gândirii

distincţia dificilă între real şi aparent – mai ales în jurul vârstei de 3-4 ani

(ex. obiect alb – ecran de sticlă albastru)

dificultăţile în rezolvarea sarcinilor de memorare, dificultăţile de

concentrare (reţinere facilă de texte dar fixarea în memorie este fluctuantă,

precară) (concentrarea: 5-7 min. la 3 ani, 12-14 min. la 4 ani, 20-25 min. la 5 ani,

30-40 min. la 6 ani).

1.3

Repere în dezvoltarea cognitivă a şcolarului mic

4

Cognitiv Dezvoltarea gândirii logice, cauzale

Depăşire a centrării specifice preşcolarităţii

Creşterea capacităţii de realizare a clasificărilor

Creşterea capacităţii de memorare

Afectiv dorinţa de a se cunoaşte, de a se dovedi capabil, performant

se stabilizează nivelul stimei de sine

grupul este în continuare puternic valorizat

înţelegerea naturii prieteniei, a diferenţelor de gen

Se recomandă plasarea copiilor în situaţii de succes şi evitarea

comparaţiilor cu colegii.

1.4

Repere în dezvoltarea cognitivă a şcolarului mic

Exerciţiu şi analiză

5

Psihologia tradiţională consideră vârsta de 7 ani un moment de turnură în

dezvoltarea cognitivă. Psihologii contemporani argumentează însă existenţa

acestui moment în jurul vârstei de 4 ani.

Argumentaţi în 15 rânduri preferinţa pentru una dintre aceste două viziuni.

?

2.1

Grădiniţa de copii – Istoric şi actualitate

6

Grădiniţa de copii - instituţia menită să ocrotească şi să facă educaţia

copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).

Trăsăturile definitorii ale activităţii instructiv-formative din grădiniţă:

Programele de educaţie preşcolară sunt structurate flexibil, permiţând

abordări diferenţiate, adaptabile schimbărilor ce se produc în evoluţia

copiilor prin trecerea de la o etapă de vârstă la alta.

Educaţia preşcolară este multidimensională, ea vizând atât obiective ale

instruirii cât şi finalităţi ale formării, modelării personalităţii în toate

compartimentele sale definitorii.

2.2

Grădiniţa de copii – Istoric şi actualitate

7

Educaţia preşcolară respectă principiile “adaptării şcolii la nevoile elevilor”,

prin:

acomodarea unei diversităţi de nivele şi particularităţi de dezvoltare într-

un mediu educaţional stimulant, centrat pe valorizarea disponibilităţilor

şi nevoilor concrete ale copiilor.

armonizarea între esenţa educaţiei formale şi ceea ce este definitoriu

pentru educaţia informală.

2.3

Tendinţe şi direcţii în educaţia preşcolară

8

Restructurarea curriculară a raporturilor dintre educaţie şi instruire,

astfel ca educaţia preşcolară să devină “o instruire realizată prin educaţie şi nu o

educaţie dobândită prin instruire”.

Reconsiderarea rolului educatoarei

- implicare directă şi motivaţie sporită pentru atingerea finalităţilor programelor de

instruire şi formare

- capacitate de adaptare a ofertei educaţionale în urma considerării şi reconsiderării

permanente a datelor noi despre evoluţia copiilor şi a nevoilor acestora

- deschidere şi flexibilitate în faţa noului

- acceptarea parteneriatului, prin considerarea părinţilor, a colegelor şi a unor

specialişti ca posibili consultanţi, asistenţi, co-participanţi la educaţia copiilor.

Transformarea perspectivei de abordare a copilului - considerarea preşcolarului “în

evoluţia sa specifică, individuală”, drept un participant activ la propria educaţie, o

personalitate în formare.

2.4

Argumente privind finalităţile ţintite de programele de

educaţie preşcolară

9

Socializarea şi obţinerea autonomiei personale

Copilul este cuprins într-un grup de co-vârstnici cu care împarte

realizările şi nereuşitele unei activităţi colective.

Dobândeşte competenţe de relaţionare cu ceilalţi şi are ocazia exersării

şi eficientizării lor.

În relaţia cu co-vârstnicii şi adulţii, alţii decât părinţii, îşi dezvoltă şi

performează un comportament de prezentare şi afirmare de sine,

descoperindu-şi prin comparaţie capacităţile şi limitele.

Câştigă în autonomia acţiunilor: de autoservire, de decizie şi asumare a

responsabilităţilor, de punere în practică a iniţiativelor, de control al

comportamentului propriu.

2.5

Argumente privind finalităţile ţintite de programele de

educaţie preşcolară

10

Dezvoltarea personalităţii, pregătirea pentru şcoală şi pentru viaţa

socială

Este integrat în programe ce vizează descoperirea şi dezvoltarea

potenţialului intelectual, afectiv, psiho-motric.

Este solicitat în diverse tipuri de activităţi care conduc la dobândirea de

timpuriu a unor abilităţi psihomotrice care prin varietatea lor vor

determina “multiplicarea inteligenţei”

Are numeroase prilejuri de a vorbi, ceea ce contribuie la dezvoltarea

accelerată a abilităţilor lingvistice şi de comunicare.

Este pus în contexte care îi cer exercitarea unor roluri variate, ceea ce

contribuie la achiziţia de cunoştinţe, competenţe, modele de

comportament aferente rolurilor preluate.

2.6

Argumente privind specificul mediului educaţional al

grădiniţei

11

Mediul grădiniţei este mai formalizat decât cel familial,

creând o tranziţie necesară către mediul şcolar, mult

mai normativ şi exigent.

Mediul grădiniţei este unul educogen prin prezenţa unei

varietăţi de stimuli vizuali şi auditivi, ce pot fi uşor

accesaţi şi manipulaţi de copii.

Mediul grădiniţei este tolerant. Aşa-numita dezvoltare

normală este privită într-un sens mult mai larg aici decât

mai târziu, în şcoală. Aceasta permite integrarea copiilor

cu diverse grade de rămânere în urmă în dezvoltare.

2.7

Specificul programului educaţional al grădiniţei

12

Documentele curriculare care ghidează activitatea instructiv-educativ

în grădiniţă descriu curriculum-ul în termeni generali, ai finalităţilor,

fără constrângeri legate de o tematică impusă

Propunătorii de activităţi instructiv-educative din grădiniţă tind să se

centreze mai degrabă pe procesul de învăţare, decât pe produsul

învăţării, sunt mai degrabă interesaţi de crearea unui mediu

stimulant prin prezenţa unor materiale didactice interesante, decât

de realizarea de fişe de lucru sau examinare cât mai eficiente.

Metodologia specifică activităţii didactice din grădiniţă este adaptată

pe de-o parte înclinaţiei native spre joc proprii preşcolarilor, iar pe de

alt parte diverselor manifestări ale dezvoltării psihofizice atât de

rapide la această vârstă.

Grădiniţa face trecerea de la informal la formal, orientând în sensul

dezvoltării manifestările şi activităţile tipice copilăriei (jocul).

Programul zilnic uşor structurat al grădiniţei, cu activităţi comune

asemănătoare lecţiilor şcolare, cu reguli şi cerinţe formulate clar îşi

va facilita copilului preşcolar integrarea cu succes în activitatea

şcolară viitoare.

2.8

Argumente privind beneficiile pe termen lung ale

frecventării grădiniţei

13

intervenţia educaţională la vârste timpurii determină achiziţii cruciale în

multe din laturile psihicului infantil, cu consecinţe importante pentru

întreaga evoluţie viitoare a copilului.

copii care au beneficiat de o educaţie începută de timpuriu se simt mai

atraşi de şcoală, iar probabilitatea abandonului şcolar prematur este mult

redusă;

şcolarizarea timpurie contribuie la egalizarea şanselor, ajutându-I pe

copii cu risc pentru manifestarea unor întârzieri în dezvoltare (copii

provenind dintr-un mediu social sau cultural defavorizat, copii din familii de

imigranţi sau aparţinând unor grupuri culturale şi lingvistice minoritare etc.)

să depăşească handicapul iniţial.