MOTIVAŢIA LUCRĂRIIMOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat,

dar cu siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.

Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa

Occidentala, iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece

riscă să facă osteoporoză în timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold

fracturat datorită osteoporozei este mai mare decat cel al cancerului de sân, ovare

şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în primul an.

Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari

generatoare de infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar

posibilitatea unei morţi premature.

Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce

depaşesc vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor

care suferă de această boală este în ascensiune continuă.

Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000

de fracturi de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col

femural la persoanele în vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este

îngrijorătoare şi subliniază de asemenea alături de suferinţa bolnavilor de

osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din

bolile majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de

ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le

determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate,

căreia autorităţile medicale trebuie să îi acorde o atenţie proritară.

Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în

vârstă tinereţea nu reprezintă un factor lipsit de pericol. Exista o formă juvenilă a

acesteia care îi afectează si pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa

naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată de

medicaţia cu steroizi la orice vârsta.

Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva

nu este total lipsită de speranţe.

INTRODUCEREINTRODUCERE

Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului

şi familiei sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a

sănătăţii, adică să încurajeze autosprijinul si autodeterminarea.

Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de

îngrijire culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai

amplu şi pe un interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.

În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le

posedă ştie să abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada

de înţelegere şi căldura sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic

placut pacientului. Deoarece, asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.

În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte

important deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi

persoanelor predispuse acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea

producerii bolii sau in cazul prezenţei osteoporozei, evitarea producerii unei

fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine nursa, este alimentaţia

adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei fizice optime

unei osaturi rezistente.

Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl

constituie aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.

În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient

şi informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.

ISTORICISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor

neacordându-i-se atenţie.

Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică

numai generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.

În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se

apropie de 40%.

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.

Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa

intervenţiei va fi mai mare.

Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice,

deoarece o primă fractura va iniţia apariţia altora.

Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori

mai mare la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul

vieţii, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi

cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi

la barbaţi).

De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai

mare la populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.

OSTEOPOROZA OSTEOPOROZA

DEFINIŢIE

Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că

oasele afectate au găuri în structura lor.

Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt

poroase, fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic

traumatism.

Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă

scazută cu deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea

fragilităţii osoase şi susceptibilitatea la fracturare.

Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la

vârstnici.

În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În

cazul osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.

Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză

aparând un os cu structura modificată şi fragilitate crescută.

Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase

şi matricei osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie

normală procentual.

Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai

slabe determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi

osoase.

Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care

pot încetini procesul de pierdere osoasă.

Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este

cauzată numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi

remediată prin luarea de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.

Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de

către organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.

Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate

slăbi oasele timp de ani de zile făra să fie detectată.

Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o

afecţiune de temut.

Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot

apărea complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col

femural.

Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.

Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză,

osteoporoza poate afecta ambele sexe la orice vârsta.

Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de

determinare a densitaţii osoase.

Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin

compresie vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului)

CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI

1.Osteoporoze idiopatice (primare):

osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)

Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de

ani de la instalarea menopauzei.

Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt

cele mai întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.

Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri

intense, locul de elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care

conţin cantităţi mari de os trabecular.

La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului

trabecular este de 2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la

nivelul osului cortical depăşeşte numai cu puţin normalul.

În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale

plăcilor trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a

acestora la colaps acut.

În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos

este înalt, cu o resorbţie osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie

insuficientă.

În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele

particularităţi: majoritatea factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt

determinaţi de deficitul de estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de ţesut

osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian, scăderea semnificativă a

absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.

osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)

Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând

dintr-o pierdere lentă de ţesut osos.

Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi

vertebrale, ale humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului, fracturi

vertebrale deseori multiple şi realizând aspectul de vertebre cuneiforme - pot duce

la o accentuată cifoză dorsală.

Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a masei osoase determină o

deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.

Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează

lent si se aplică ambelor sexe si la întreaga populaţie.

Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea

densităţii osoase atinge pragul fracturar.

Principalele mecanisme de involuţie sunt reprezentate de scăderea

capacităţii măduvei osoase de a forma precursori osteoblastici şi de

hiperparatiroidismul secundar.

Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică de ce

osteoporoza de involuţie şi fracturile de col femural sunt de două ori mai

frecvente la persoanele vârstnice de sex feminin decât la bărbaţii de vârstă

corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este similară la cele două sexe.

osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi

vertebrale, dar şi prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.

Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la

tratamentul clasic al osteoporozei.

Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre

ele notându-se o scădere a fosfatazei alcaline în ser.

osteoporoza idiopatică juvenilă

Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.

Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.

Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după

traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea

creşteii ţesutului osos.

2. Osteoporoze secundare:

osteoporoza indusă de glucocorticoizi

Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu

corticoizi.

Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă

datorită facptului că rata resorbţiei osoase o depăşeşte pe cea a formării osoase.

Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest

dezechilibru prin două mecanisme:

reducerea formării osoase datorate deprimării funcţiilor osteoblaştilor

creşterea resorbţiei

Sunt afectate în special oasele cu conţinut mare de os trabecular (vertebrele

şi coastele), rezultând un mare risc de fractură, dar şi riscul de fractură de şold

este triplat.

Scăderea densităţii osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei,

dar continuă, într-un ritm mai lent, şi în perioada următoare.

Mecanismele prin acre dozele suprafiziologice de cortizon suprimă

formarea de os sunt:

Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;

Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine

ele matricei oaselor;

Suprimarea unor factori locali de creştere datorită suprimării sintezei de

prostaglandine, care au unele acţiuni asupra factorilor de creştere propriu-zişi.

Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbţia osoasă se realizează

prin următoarele mecanisme:

Reducerea absorbţiei intestinale a calciului

Reducerea resorbţiei calciului, la nivelul tubilor renali cu creşterea pierderii

sale urinare;

Stimularea secreţiei de parathormon, ca rezultat al malabsorbţiei calciului

şi pierderii urinare

Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanşate de excesul de

parathormon.

Glucocorticoizii scad şi concentraţiile serice de hormoni sexuali, în special

la bărb at şi la femeie după menopauză.

Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanţială de os

trabecular, evaluată în unele studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.

Pierderea de os are ca urmare apariţia de fracturi la circa o treime din

bolnavi după 5-10 ani de tratament.

Incidenţa osteoporozei secundare corticoterapiei, însoţită de fracturi ale

scheletului axial şi periferic este atât de mare încât reprezintă o problemă

medicală majoră.

Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia

cortizonică se adaugă celei determinate de vârstă, de menopauză şi de

descreşterea activităţii fizice.

Studii clinice şi densiometrice efectuate pe subiecţii trataţi cu cortizon

(Prednison, 30mg/zi) timp îndelungat au demonstrat la 80% dintre ei fie

osteoporoză, fie prezenţa unor complicaţii ale acesteia (fracturi).

Factorii majori care măresc riscul fracturilor în cazul celor trataţi cu

cortizon sunt:

Cifra marea dozei cumulate de hormoni glucocorticoizi,

Vârstele mari

Perioada postmenopauză

Examenul radiologic al coloanei vertebrale evidenţiază uneori târziu o

hipertransparenţă a corpilor vertebrali.

Studiile densiometrice sunt costisitoare, dar permit un diagnostic prcoce al

acestei forme de osteoporoză secundară.

Diversele fracturi certifică diagnosticul tardiv.

osteoporoza din hipertiroidism

Poate fi atât endogenă, cât şi exogenă în cazul subiecţilor cărora li se

administrează tiroidă (levitiroxină) ca tratament de substituţie.

Este o formă cu turnover înalt şi se traduce clinic prin dureri osoase şi

fracturi.

Mecanismul principal este reprezentat de stimularea resorbţiei osoase de

către nivelurile excesive ale hormonului tiroidian.

Datorită creşterii resorbţiei osoase, are loc următoarea succesiune de

tulburări:

Diminuareasecreţiei de hormon paratiroidian

Scăderea concentraţiei de vitamina D

Malabsorbţia calciului

Dintre parametri biochimici sunt dereţinut creşterea în plasmă a calciului şi

a fosfatazei alcaline, însoţită de creşterea în urină a calciului, fosforului şi

hidroxiprolinei.

osteoporoza bărbatului cu hipogonadism

Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat,

identificat la 3-7% dintre bărbaţii cu fracturi vertebrale.

În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât şi a celui

trabecular, ca urmare a creşterii resorbţiei şi scăderii mineralizării, ambele

fenomene putând fi corectate prin tratament cu androgeni.

În patogenie par să intervină următorii factori:

Efectul direct al androgenilor pe ţesut osos

Scăderea concentraţiei plasmatice a formei active de vitamina D

Malabsorbţia calciului

Reducerea nivelului calcitoninei circulante

Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în

ser a testosteronului şi a gonadotrofinelor.

În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia

participă panhipopituitarismul secundar şi hipogonadism asociat.

osteoporoza atletelor amenoreice

Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii

având o amsă osoasă mai mare decât subiecţii sedentari.

Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă

osoasă mai mică şi prezintă riscul unei fracturi de stres.

Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet,

ajungând pâna la 50% dintre alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de

elită.

Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.

Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni

circulanţi ele găsindu-se într-o situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie

bilaterală.

Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă,

reducerea intensităţii exerciţiilor ducând la o creştere în greutate, creşterea

estrogenilor circulanţi, reapariţia menstrelor şi ameliorarea masei osoase.

osteoporoza rezecaţilor gastrice

Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi

chirurgiei gastrice, de ambele sexe.

Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de

osteoporoză aveau în antecedente rezecţii gastrice.

Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt:

Scăderea absorbţiei vitaminei D

Reducerea aportului alimentar

Malabsorbţia calciului

Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal

osteoporoza din diabetul zaharat

Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la

persoanele cu diabet şi aceştia prezintă un risc crescut de fractură.

Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.

Mecanismele careexplică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor

caresuferă de diabet sunt următoarele:

Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină

Pierderea de calciu prin urină însoţind glicozuria

Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.

osteoporoza de imobilizare

Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei

osoase, diminuareaactivităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată

cu înaintarea în vârstă.

Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe

săptămână, care continuă timp de aproximativ şase luni, după care pierderea

osoasă devine tot mai lentă.

Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei

osoase şi de diminuarea formării osoase, la care se asociază o creştere a

concentraţiei calciului în plasmă, hipercalciurie, diminuarea secreţiei de hormon

paratiroidian, diminuarea absorbţiei de vitamina D şi calciului.

Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la

portul greutăţii corporale, ceea ce sugerează că la apariţia pierderii osoase

contribuie factori mecanici locali.

osteoporoza cosmonauţilor

Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierdere de calciu

din scheletul cosmonauţilor. Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei

terestre ceea ce perturbă procesele de menţinere a osului în exercitarea funcţiei

sale majore – aceea de a suporta greutatea corpului – se consideră că acest

mecanism similar celui ce intervine şi în osteoporoza de imobilizare, reprezintă

principala explicaţie a osteoporozei cosmonauţilor.

Nu este exclus ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi

unele tulburări hormonale sau un anumit deficit nutriţional.

osteogenesis imperfecta

Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a

colagenului cu modificări ale compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.

Este caracterizată prin:

Osteoporoză

Fracturi multiple

Deformări ale scheletului

Surditate

Anomalii dentare

Piele subţire

Anomalii cardiace, etc

În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala are două forme:

Osteogenesis imperfecta congenita

Osteogenesis imperfecta tarda

Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod

autosomal dominant şi se poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă

(forma gravă), sau mai târziu (forma uşoară).

Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi

fracturi ale oaselor lungi cu deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).

Osteoporoza, alături de tegumantele subţiri şi alte câteva consecinţe ale

aceste boli, constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a

ţesutului conjunctiv.

osteoporoza din alcoolism

Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.

Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu

osteoporoză, cu fracturi vertebrale.

Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect

direct al alcoolului asupra osteoblastelor.

Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:

Alimentaţia deficitară

Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D

Pierderea de calciu prin urină (indusă de alcool)

Afectarea hepatică

osteoporoza indusă de anticonvulsivante

Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la

bolnavii epileptici trataţi cu aniconvulsivante.

Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă

maximă, rezultând fracturi la vârsta adultă.

În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca

urmarea a traumatismelor şi convulsiilor.

osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie

Homocistinuria se datorează unei erori innăscute în metabolismul

metioninei.

Datorită deficitului enzimei cistationin sintetază se acumulează în organism

metionina şi homocistina.

Boala este ereditară, recesiv autosomală, foarte rară şi se traduce prin:

Osteoporoză

Anomalii scheletice

Dislocarea cristalinului

Epilepsie

Întârziere mintală,etc

Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia

vertebrelor biconcave.

Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu

vindecare lentă.

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOSANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular

(spongios).

Ţesutul osos are trei mari funcţii:

serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;

constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale

corpului ( Ca, Mg, Na, carbonat, fosfor etc);

conţine ţesutul hematopoetic

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi

înnoire, strâns implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a

organismului din punct de vedere chimic.

Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:

Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă

fără formă. Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult

prea grele.Secretul oaselor consta in structura lor, care este diferită de a oricărui

alt ţesut.

Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.

Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la

învelişul dur, compact ,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a

osului.

Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme

haversiene, situate paralel cu suprafaţa externă a osului.

Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază”

sau „grindă”. Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la

sută din ţesutul osos dar in comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.

Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele

haversiene şi lacune acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii

mari pline cu măduvă osoasă. Osul trabecular este mai activ decâtcel cortical din

punct de vedere metabolic şi reacţionează mai prompt la diverse mecanisme care

reglează remodelarea ţesutului osos.

Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină

numită colagen care conţine celule osoase sau osteocite.Ele controlează

metabolismul osului viu, în continuă schimbare, inclusiv în ceea ce priveşte

conţinutul în minerale.

Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi

conferă osului tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.

Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind

alcătuit din ţesut conjunctiv mineralizat.

Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie

25 la sută din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.

Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical

uscat.

Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt

de trei tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.

OSTEOBLASTELE

Denumirea provine din limba greacă şi are sensul de “germene”, adică

origine. Ele iniţiază procesul de construcţie a ţesutului nou de înlocuire. Ele îşi

schimbă forma atunci când ajung la stadiul în care calciul se depune în osul

imatur şi din nou, în final, când intră în faza de repaus.

Se găsesc în măduva hematopoetică şi învelişul endostal.

Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziţia

osului, adică matricea proteică nemineralizată;tot osteoblastele realizează

mineralizarea acestei matrice.

OSTEOCLASTELE

Cuvant ce provine din limba greacă şi înseamnă “distrugător de oase”.

Sarcina lor este de a demola, de a distruge si de a îndepărta ţesutul osos

îmbătrânit. Sunt responsabile de resorbţia osului calcificat şi a cartilajului.

OSTEOCITELE

Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare

avansează.

Deşi funcţia lor este neclară, este posibil ca ele să contribuie la coordonarea

răspunsului osului faţă de un stres sau deformare.

Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de

modificare, când ţesutul vechi este înlaturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt.

Celulele roşii din sânge se regenereaza din şase în şase săptămâni, iar ţesutul din

unghii creşte neîncetat. În perioada copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă

cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest proces durează între şapte şi zece

ani. Această reînnoire continuă reprezintă esenţa vieţii, permiţând vindecarea

rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de îmbătrânire. În cazul

oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de important în

perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar

mai creşte niciodată în înălţime.

În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea),

rezultând creşterea.

Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia

individul îşi atinge maximul masei sale osoase.

Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbţiei, aceasta se

va reduce treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.

În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.

Os normal Os cu osteoporoza

REMODELAREA OSOASA

Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât

şi pe cel spongios, odată cecreşterea osului a încetat.

Ea este un proces caracteristic adultului prin care ţesutul osos este reînnoit

în permanenţă.

Remodelarea osoasă se desfăşoară în cadrul unor unităţi de modelare

osoasă numite unităţi multicelularede bază (UMB).

În fiecare UMB au loc următoarele secvenţe cu participarea activă a

celulelor osoase:

unitatea este activată;

activarea resorbţiei osoase nu este clar explicată

osteoclastele apar şi încep să resoarbă osul producând lacune;

după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare şi

sintetizează matricea proteică (osteoidul)

tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea matricelor proteice.

Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar

sinteza osteoidului de către osteoblaste durează şase săptămâni ( după care are loc

mineralizarea) se poate aprecia că întregul ciclu al remodelării osoase durează 3-6

luni.

Remodelarea osoasă se produce atât în osul cortical cât şi în cel trabecular.

La adult, în jur de 25 la sută din osul spongios este resorbit şi înlocuit în

fiecare an, în comparaţie cu numai 3% din osul cortical.

Reglarea remodelării osoase menţine în condiţii normale un echilibru

perfect între procesul de resorbţie litică şi cel de formare a ţesutului osos

caracteristic adultului normal; ea se exercită asupra celulelor care participă la

remodelarea osoasă.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate,

are loc mai mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade

treptat în perioada adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două procese se află

în echilibru: nu se câştigă dar nici nu se pierde masă osoasă.

În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor,

balanţa înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut

osos şi împreună cu el substanţă minerală sau calciu.

Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o

pierdere in plus. Se instaleaza acum osteoporoza.

Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la

exterior pot părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui

burete cu găuri mari în interior.

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când

va exista o creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la

menopauză,tulburarea hormonilor feminini la mijlocul vieţii.

De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele

medicamente, sau chiar imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la

osteoporoză.

Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi

al înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung,

preţul este o crestere a pierderii de masă osoasă .

La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi

factori locali:

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi

activi.

Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele.

În cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă

depăşeşte formarea de ţesut osos.

Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.

Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul

paratiroidian măreşte indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în

forma sa activă măreşte absorbţia intestinală a calciului şi favorizează creşterea

osului şi formarea de os.

Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de

către osteoblaste, precum şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor;

prin acest unltim efect, vitamina D determină resorbţia calciului şi fosfatatului din

schelet.

Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este

stimulată de concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina reduce calcemia

acţionând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micşorează

resorbţia osoasă.

Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru

remodelarea sa; în exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o

creştererapidă a unităţilor multicelularede bază cu pierdere de ţesut osos.

Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales

estrogenii; declinul secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de

o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular.

Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie

într-un semnal pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii

reduc resorbţia osoasă.

Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la

menţinerea unui echilibru între formarea şi resorbţia osului.

Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea

osoasă, ei intervenind în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde

diferenţierii osteoclastice şi în cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal

în urma căreai resorbţia încetează şi începe procesul de recrutare a osteoblastelor

care voe iniţia osteogeneza: tot ei intermediază şi acţiunea locală a unor hormoni

asupra ţesutului osos.

În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de

măduva hematogenă.

Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în

patogenia osteoporozei sunt abia la început.

Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi

resorbţiei de os care interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici.

Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.

Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta

adultă atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al

masei osoase.

Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică,

conţinând în total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută,

conţinând în total 1.5 kg calciu.

După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de

0.3-0.5 % pe an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de

sex feminin.

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul

maxim în jurul vârstei de 20 de ani .

Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani,

densitatea şi tăria lor continuă să sporească incă un număr de ani.

Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă

iniţială mai mare decât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au

o masă osoasă mai mare decât albii .

Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la

nivelul ţesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea

osului nou .

Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o

deteriorare a procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile

şi casante .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

Se constată dacă există osteoporoză

Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor

Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie

Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de

durată

Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru

orice vârstă, sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

- după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne

stabilă câţiva ani, apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea

menopauzei şi intre 20 - 40 ani la barbaţi. După instalarea menopauzei rata

pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei mai ales la osul trabecular

(vertebre, oase late, epifize);

- rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care

osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este

considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se

manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";

- osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât

la bărbaţi cât şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar

frecvent fracturi ale şoldului, bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului

proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.

Secundare :

- boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree

hipotalamică, anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin

(insuficienţă gonadică primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie;

hiperparatiroidie; hipercorticism; deficit al hormonului de creştere.

- boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie,

icter obstructiv cronic, ciroză hepatică.

- afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie,

anemii hemolitice, carcinom diseminat.

- medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante,

chimioterapie.

ETIOPATOGENIE

ETIOLOGIE

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic,

determinată de numeroase cauze.

Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:

Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza comună

tip I (postmenopauză, presenilă)

tip II (senilă, de involuţie)

Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare :

Osteoporoza secundară unor boli endocrine:

indusă de glucocorticoizi:

a) forma spontană

b) forma iatrogenă

osteoporoza din:

a) hipertiroidism

b) hipogonadism

c) acromegalie

d) amenoreea atletelor de performanţă

Osteoporoza secundară a unor boli digestive:

a) sechele după rezecţii gastrice

b) sindroame de malabsorbţie

c) icter obstructiv cronic

d) ciroză biliară primitivă

e) malnutriţie severă

Osteoporoza secundară unor boli metabolice

a) diabet zaharat

b) hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauţilor

Osteoporoza genetică

Osteoporoza de cauze diverse:

a) alcool

b) tratament prelungit cu heparină

c) metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând

peste 75 la sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză.

Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de

65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de

aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele

sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza

idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza

postmenopauză (întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza

senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă

formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile prezentate mai sus şi

cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt

genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în

considerare cauzele unei osteoporoze secundare.

Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se

situează osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum

este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu

hormoni glucocorticoizi.

Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la

sută dintre bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.

Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei

în legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.

Factori de risc inevitabili

Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai

uşoare şi mai puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De

două ori mai multe femei decât barbaţi sufera fracturi de şold.

Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase

Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales

bărbaţii sunt cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici.

Oamenii albi au de două ori mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu

ascendenţi africani sau asiatici.

Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de

rasă, alimentaţie din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau

absente (deficit de estrogen), fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine

( duc la absorbţia deficitară a calciului si viaminei D din alimente), histerectomia,

intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.

Factori de risc influenţabili

Cafeina in exces

Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele

Alcoolul mai mult de un pahar pe zi

Sedentarismul

Dietă care implică absorbţia calciului-fast food

Lipsa vitaminelor K,C,D

Lipsa oligoelementelor

Pilule contraceptive

Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză

Musculatură slab dezvoltată

radioterapie şi chimioterapie

Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului

(Furosemid,Tetraciclină, Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)

Masă corporală redusă (cure de slăbire)

Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:

predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:

Simţ al echilibrului deteriorat

Control scăzut al muşchilor

Timp de reacţie redus

Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli

Alcoolul

Tensiune arterială scăzută

Articulaţii instabile (genunchii)

Artrite

Boala Parkinson

Slăbirea vederii şi a auzului

Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)

nivelul scăzut al calciului:

Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă

Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate

Dietă inadecvată

alte considerente:

Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare

Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)

Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)

Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)

măsuri de siguranţă pentru vârstnici:

Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat

bun,etc)

Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari

Supliment de calciu şi vitamina D

Exerciţii fizice zilnice

Tratarea depresiilor

trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele

care nu sunt momentan necesare

PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura

alveolară a parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot

rupe la cea mai neînsemnată lovitură.

Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două

feluri:

leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării

fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul

oaselor care nu aparţin coloanei vertebrale.

Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil

să se fi rupt mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la

cădere.

Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de

osteoporoză, chiar dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un

risccrescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente.

Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea

minerală a osului (DMO).

O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot

fi afectate sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula,

coastele, mâinile şi picioarele.

Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei

scapă de efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân

în linia de foc. Cel mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura

mâinii.

Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a

şoldului, braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de

DMO scăzută, o fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.

Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a

vertebrelor se datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele

severe,vârsta,tulburările în metabolismul osului).

CONSECINTELE OSTEOPOROZEI

Fractura tipica a osteoporozei este cea a incheieturii mâinii .

Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă

prin tasări (îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui,

scădere în înalţime, dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul

recidivei creşte de până la cinci ori.

Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi

invalidante. Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca

1 din 5 femei să sufere o nouă fractură în urmatoarele 12 luni.

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al

spatelui care se tasează încet poate fi ignorat ani de zile.

Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub

forma unor junghiuri usoare.

În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la

femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in

unul din patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre

vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei

de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.

Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce

imbătrânim si aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala

pierdere este determinată de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.

La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai

fragile odată cu rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi

ca aplecarea şi ridicarea fac ca osul slăbit să îşi modifice forma.

TIPURI DE FRACTURA VERTEBRALA

Fractura prin tasare

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se

tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze

banale cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.

fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de

plecare definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale

legate de vârstă sau mai puţin frecvent efectul secundar al cancerului.

Efecte pe termen lung :

Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură

vertebrală.

Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare

Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte

patologice:

Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină

capul ridicat.

Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.

Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă

aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului.

Predispoziţie la apariţia herniei hiatale

Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.

Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

Constipaţie datorită stării abdominale alterate.

Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

FRACTURIILE DE ŞOLD

Tipuri de fractură de şold :

Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul

articulţiei colului femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele

cu porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului).

Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior

dur al osului.

Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii

superioare a corpului femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea

menopauzei atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.

Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară

repetată nu numai o data.Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care

apare la aproape o treime din cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie

dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.

Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă.

Apare foarte frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi

datorate osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această

perioadă.

FRACTURA DE UMĂR

Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de

obicei de acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general

persoane în vârstă de peste 75 de ani.

FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.

În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în

poziţie prin şuruburi.Restabilirea este lipsită decomplicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru

alinarea durerii şi asigurarea sprijinului.

SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al

calciului “.

Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut

înainte ca tulburările să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor

evidenţia pierderile de ţesut osos decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută.

De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în regulă;

cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.

În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.

Efectele acute ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care

iradiază spre faţă sau spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare;

sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în muşchii care intră în

contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie localizată; limitare

severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală; pierdere

a apetitului, stare de vomă, febră.

Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold

resimţită în funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge;

imposibilitatea de asta în picioare; piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la

articulaţia pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate;

inflamaţie; limitarea mişcărilor; articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză,

osteoporoza vârstnicului.

Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt

de obicei asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează

in ortostatism prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se

atenuează prin repaus în decubit dorsal.

Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei

tasări vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale

se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute şi cronice.

Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de

obicei în regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc

uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune

sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de

intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se

atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8 săptămâni.

Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de

rahialgie acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor

vertebrale; aceste dureri au caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt

accentuate de portul unor greutaţi, de statul prelungit în picioare sau pe scaun, de

activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.

La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet

indoloră, ea fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat

întâmplător.

În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri

cervicocapsulare şi toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere

toracică imensă după un traumatism minim sau după efortul de tuse,

caredetermină o fractură costală.

Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici,

irascibili; uneori deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.

EXAMENE COMPLEMENTARE

INVESTIGAŢII PARACLINICE

Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin

urmatoarele explorări paraclinice :

Examenul radiologic :

radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai

accesibil, chiar dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.

puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei

osoase pentru a fi vizibilă pe radiografii;

evidenţiază fracturile.

Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a

rahisului, însoţită detaşări vertebrale.

Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase

verticale ale corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai

evident pe radiografia de profil). La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei

osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale, ca fiind destclă. Liniile opace

corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate apar mai evidente decât la

subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali

hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de opacitatea

părţilor moi.

Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul

coloanei dorsale inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale

sunt de mai multe feluri; uneori tasarea este predominant anterioară, corpul

vertebral dobândind un aspect trapezoid sau cuneiform; vertebrele cuneiforme,

situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în respectivul segmant al

coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil un aspect

dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin

deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea

transmisă de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.

Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav,

în fiecarecaz este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.

Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în

alte zone ale scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o

hipertransparenţă, şi un aspect mai lax al trabeculelor osoase decât cel normal,

datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La nivelul toracelui pot fi puse în

evidenţă fracturi costale vechi sau recente.

Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu

radiologic nu are utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte,

diagnosticul radiologic al osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile

recunosc pierderea de os numai când s-a produs o scădere cu 25-30% a densităţii

osoase, deci destul de târziu.

Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai

sensibilă metodă pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate

datorită costului ridicat şi dozei mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru

determinarea densităţii osoase. De poate studia zona centrală a corpilor

vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3.

examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.

Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical;

distinge foarte bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în

mod artificial densitatea osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA).

Un progres recent- Scanning QCT 3D- realizează o ameliorare a imaginii şi o mai

precisă cuantificare a densităţii osoase.

Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin

sensibilă în stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului.

Iradierea este mică. Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de

către păţile moi, este posibilă determinarea conţinutului mineral total al osului,

care poate fi exprimat în grame pe cm. Metoda nu permite o diferenţiere între osul

cortical şi cel trabecular.

Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună

acurateţe si prcizie şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu

permite determinarea densităţii osoase la nivelul colului femural şi al coloanei

vertebrale.

Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului -

limitată de numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al

coloanei vertebrale, al şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de

obicei la nivelul coloanei vertebrale lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă

în grame pe cm2. iradierea este mică.

Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural

constituind astfel un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel,

absorbţiometria bifotonică permite şi determinarea conţinutului mineral al

corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la nivelul coloanei vertebrale

lombare şi colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical decel trabecular.

DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau

a şoldului – este asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, darse folosesc raze X

şi nu iyotopi radioactivi. Precizia ddensităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale

lombare şi la nivelul colului femural este superioară tehnicii anterioare, se face în

timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte

mică. DEXA permite şi determinarea densităţii osoase a corpului întreg.

Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X

produc un fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.

Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu

din organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului.

Timpul de iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20

de minute într-un monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.

Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători

specifice în anumite zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături

de iradierea destul de mare; din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.

Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase.

Atenuarea semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi

măsurată determinând reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii

largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru aprecierea densităţii osoase a

calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat, realizarea acestei măsurători

poate necesita între 1 şi 10 minute.

Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:

Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii

osoase şi ale conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele

realizate cu ajutorul examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea

unor scăderi moderate ale densităţii osoase contribuind la diagnosticul precoce al

osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.

Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a

recomandat pentru a face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie

diagnosticată când densitatea minerală a osului este cu cel puţin 2.5 SDs sub

media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită ca normală şi una între

1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie. Aceste

definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la

masa osoasă.

Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii

unor medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu

osteoporoză.

Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi

sunt neinvazive, nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.

Examene biologice:

Markerii biochimici ai formării osoase sunt:

fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)

osteocalcine

unele peptide ale procolagenului

Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă,

are o utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.

Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii

rarefiate.

DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI

În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul

caracteristic era cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu

aşa numitul „ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea

masei osoase : se măsura deschiderea braţelor pe orizontală de la vârful degetelor

unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime

măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca

vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se

tasează.

Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în

considerare impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic

posibilitatea producerii unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute

pot apărea şi în osteopenie şi osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în

dezvoltarea osteoporozei.

TESTELE

În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru

măsurarea masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe

o tehnologie complexă iar precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai

mici modoficări ale masei şi densităţii osului reflectă mari modificări în rezistenţa

acestuia.

1.Radiografiile: Radiografiile simple arată densitatea redusă prin

transparenţa mărită a oaselor.O radiografie la locul unei fracturi sau poate una

toracică întâmplătoare în cazul unei probleme la acest nivel pot constitui baza

unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.

Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a

pierdut 40 la sută din rezistenţa minerală a osului.

2.Radiogrametria.Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea

părţii sale dire, a cortexului exterior, şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare

sau poroase. Procesul de osteoporoză afectează mai întâi şi mai grav această parte

de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte în principal în cortex. O pierdere

substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă dacă lăţimea totală a

părţii corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.

3.Morfimetria spinală calitativă.Metodă de evaluare a densităţii osului cu

raze X. Se utilizează de peste 50 de ani. Reprezintă un sistem de clasificare a

structurării eşafodajului osului la nivelul osului trabecular. Pe măsură ce se pierde

din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate trabeculele orizontale, ceea

ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.

4.Indicele Singh.Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un

triunghi al osului de la capătul superior al osului coapsei.

5.Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA).Reprezintă

„tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului.

Principiul constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de

razele X atunci când trec prin os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează

fotonii mai mult decât o structură rarefiată şi ceea ce se măsoară este gradul de

atenuare.

Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale

şi să măsoare soliditatea osului.

DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin

influenţată decât alte forme de radiografii de cantitatea de ţesut adipos din

vecinătate. Totuşi, osteoartritele din zona lombară a coloanei vertebrale si

calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din

faţă se va face şi una din profil, care măreşte diferenţele dintre osul normal şi cel

osteoporotic.

Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul

este comprimat şi parţial turtit.

6.Tomografia computerizată cantitativă.Reprezintă varianta avansată a

vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi acestea dă o imagine

reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale corpului.

Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea

minerală osoasă a oricărui os.

7.Ecografia cantitativă.Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la

radiaţii. Ea constă în trimiterea de unde sonore prin zona care este investigată

măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de repede işi pierd din intensitate

şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.

Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru

evaluarea masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la

femeile de peste 70 de ani, nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei

vertebrale.

ANALIZE DE LABORATOR

Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală

de sănătate şi despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare:

hipertiroidia (tireotoxicoza) şi mielomul. Fără analize ambele pot trece

neobservate şi să provoace osteoporoza.

O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care

se poate datora tireotoxicozei. Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de

sânge carearată anemie şi un examen de urină care arată o nejustificată pierdere

de proteine.

Testele biochimice în identificarea osteoporozei

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid,

cu o pierdere a mineralelor din os, in principal a calciului.

Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în

urină (hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină.

Aceasta metoda nu este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la

alta, sau chiarde la o ora la alta.

Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de

urină. Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul

osteoporozei comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv

Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un

interval de aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu

vârsta decal puţin 70 de ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un

traumatism minim sau chiar în lipsa unui traumatism, alături de care mai există şi

o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau dureri osoase.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt

cele de col femural.

În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale,

costale sau de radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.

Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o

importantă scădere a masei osoase.

Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului,

fosfatazei alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a

calciului şi hidroxipolinei, sunt de regulă normale.

Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii

biochimici ai formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline,

osteocalcinei, etc, şi de markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea

excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).

Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi

indicată puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

Diagnosticul pozitiv precoce

Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin

efectuarea densimetriei osoase cu diferite tehnici.

Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei

la persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament profilactic, care să

împiedice apariţia fracturilor.

Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:

Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică

Cu celelalte forme de osteoporoză

Cu celelalte osteopatii rarefiante

1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de

osteoporoza idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită

diferenţelor mari în vârsta pacienţilor.

2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză

secundară trebuie facut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă

vârsta acestuia (sub 60 de ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument

suficient de puternic în favoarea afirmării unei osteoporoze comune.

În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este

evident, cum este cazul atletelor amenoreice.

Osteoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză)

sau se poate datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile

crescute ale cortizonului în sânge şi prin simptomele şi semnele clinice

caracteristice acestui sindrom.

Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la

bolnavii la care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie

tiroidiană (mai ales la vârstnici).

3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:

O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu

metastaze osoase ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură

vertebrală.

În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:

Stare generală alterată cu ianpetenţă

Pierdere în greutate

Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală

Anemie

VSH accelerat

Hipercalcemie

Proteinurie

Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de

agar a proteinelor serice

Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului

(prezenţa în măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect

atipic)sau, mai rar, celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.

Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare

mai ales la bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în

favoare diagnosticului de osteoporoză postmenopauză sau senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

Osteomalacia

Hiperparatiroidismul primar

Osteodistrofia renală

Osteomalacia.

Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.Prezintă următoarele

modificări paraclinice:

Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a

fosfatazei alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului

paratiroidian;

În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar

hidroxiprolina este crescută;

Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru

diagnostic pune în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente,

nemineralizate;

Hiperparatiroidismul primar

În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau

normală, hormonul paratiroidian mult crescut.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal,

hidroxiprolina crescută.

Osteodistrofia renală

În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină

crescută, hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina şi ureea mult

crescute.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina

scăzută.

Tratamentul osteoporozei

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general,

insistându-se asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică

postmenopauză şi senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea

poticnirilor, luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor

(neuroleptice, miorelaxante, somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston

pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a

şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:

a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în

cursul anilor creşterii;

b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;

c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în

vârstă;

d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada

postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate:

mărirea taliei medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere,

creşterea masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii

osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a accelerării post-menopauză a

acestei pierderi.

Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani,

tinerii au nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl

constituie fetele tinere a căror asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror

calciu este scăzut, datorită printre altele şi regimurilor de slăbire pentru siluetă;

aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului, reduc aportul de calciu şi

pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categori

în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie

de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga

populaţie, dar cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate

subiecţilor la care sunt identificaţi anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton

principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie caucaziană sau asiatică,

menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente eredocolaterale

prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu

sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.

O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament

profilactic, este aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite

zone, pentru a identifica subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de

fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening, datorită costului său ridicat.

Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor

după menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul

hormonal de substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi

a calciului şi hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe

baza acestor criterii, femeile pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă

rapidă, medie sau mică.

În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul

că la o anumită vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă

maximă, vârsta la care masa osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce

această scădere.

Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi,

cum sunt rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua

depunerea de os în timpul creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la

crearea unei mase osoase cât mai mari. Principalii factori sunt : exerciţiul fizic,

alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi factorii hormonali; de asemenea

pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D, calcitonina şi disfonaţii.

Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o

masă osoasă mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare

stimulează formarea osului. Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă

exerciţii fizice, să practice diferite sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul

persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la amenoree, ceea

ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă

gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute,

efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la

persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.

Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în

vederea depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.

În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 –

1200 mg calciu.

În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar

zilnic de calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.

Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500

mg calciu /zi. Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport

alimentar zilnic de 1500 mg de calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia

intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la femeile postmenopauză este

justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.

Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate

opri progresia bolii.

Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul

îndepartarii cauzei.

Metode fizice

corset / brâu ortopedic

exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut

In faza acută a tasării

analgezice

miorelaxante

căldură

masaj

repaus conform indicaţiilor medicului

Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicaţiile medicului de

specialitate)

Calciu

1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza

1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie

Estrogeni- pe cale orală sau transdermică

la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina

la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri

Calcitonina pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale /

are şi efect împotriva durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice

legate de fracturi sau deformări scheletice.

Se dministrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic, ca

tratament de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul

cronic de întreţinere efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la

două zile.

Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat)

Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două

săptămâni apoi pauză de două luni şi jumătate, interval în care se administrează

un supliment de calciu, după care se continuă ciclul.

Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei.

Tratamentul recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este

util femeilor la postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă

estrogenii.

Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau

după alimente şi medicamente.Mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte

densitatea osoasă şi scad riscul producerii fracturilor

Vitamina D şi metaboliţii săi

Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă a calciului,

prin scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit

vârstnicii trebuie încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze

aportul zilnic de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ

riscul apariţiei fracturilor de şold.

Terapii de viitor

antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)

florura de sodiu cu eliberare lentă

parathormonul in doză mică

Terapia de Substituţie Hormonală

Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor

osteoporotice cu 30 - 50 la sută, la o expunere de 3-10ani.

Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul

dinaintea începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se

produce după vârsta de 70 de ani, se pare că tratamentul continuu după

menopauză este mai adecvat.

TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi

contribuie astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, şi previne pierderea

de ţesut osos în toate regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei

osteoporoze cu fracturi consecutive.

Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.

SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu

este un hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi

şi cardiovasculari.

Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi

astfelelimină efectele nedorite ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului

mamar.

Sunt indicaţi în tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză.

Cresc densitatea minerală osoasă (DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.

Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc

chiar osul la femeile în postmenopauză.

Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul

pierderii osoase la femeia în perioada de perimenopauză.

Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul

de sân, sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita

activă etc.

Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat

şi de unele dezavantaje : repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor

după menopauză, costul ridicat, durata sa lungă etc.

Bifosfonaţii

Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin

urmare cresc DMO.

Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele

generaţii cu eficacitate superioară.

Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor

de şold şi a celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei

postmenopauză şi a celei senile, a osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de

corticosteroizi.

Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi

tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.

Calcitonina

Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu

estrogeni.

Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de

calcitononă umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.

Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei administrări susţinute.

Popularitatea sa se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării

betaendorfinelor şi mai puţin efectului de creştere a DMO.

Alfacalcidolul

Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic.

Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de

corticosteroizi. Scade resorbţia osoasă şi, printr-un efect asupra forţei de

contracţie musculară, reduce riscul de căderi.

Medicamente formatoare de os

rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent

celulele formatoare de os. Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi.

Se administreaza zilnic, injectabil, subcutanat, pe o durata limitata de timp (18

luni).

Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în

România. Are efect de stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei

osoase. Creşte semnificativ densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-

vertebrale.

Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă

este foarte important de amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în

primul rand diagnosticată.

Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.

Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii

fizice limitate a pacienţilor .

Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere

progresivă a lor şi cu o intensificare a ritmului.

Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.

Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un

supliment de calciu.

Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care

poate include o creştere a excreţiei de calciu.

Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.

Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în

vedere, începând cu îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în

mod favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă

şi stimulând creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului.

La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.

Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în

funcţie de mecanismul lor de acţiune:

Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii,

calcitonina, bifosfonaţii;

Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi

androgenii anabolozanţi

În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai

sus, calciul, diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D

= depresie; F = pauză-free; R = repetarea ciclului).

Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un

efect anabolizant de ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa

osoasă.

ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile

multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)

Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.

Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa ţesutul osos sunt:

menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;

încurajarea exerciţiului fizic

adausul de calciu şi vitamina D

asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor

impun acest lucru

administrarea Etidronat

administrarea de calcitonină

administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:

tratamentul rahialgiei cronice

ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:

masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin

hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi

venoasede întoarcere;

electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în

suferinţele segmentale ale coloanei;

termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol

hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune

analgezică şi de reglare a tonusului muscular

mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care

este cel mai important factor al tratamentului insuficienţei musculare în

osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS,

miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.

În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii

(inclusiv calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie),

purtarea unui corset elastic poate fi de asemenea utilă.

În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h,

repaus ½ ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în

funcţie de dureri şi activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii

de fortificare a musculaturii abdominale şi spinale.

Profilaxia osteoporozei

Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea

mijloacelor şi metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.

Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să

aibă acces la informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării

acesteia.

Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta

prevenţia.

De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa:

un regim alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu

tuturor femeilor peste 50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu

coarda sunt suficiente pentru întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi

renunţarea la fumat, creşterea nivelului de educaţie sanitară a populaţiei în

privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.

Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra

părţii trabeculare a osului, alterându-i structura internă.

Alimentaţia

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.

Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.

Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi,

iar pentru barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500

mg/zi.

Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista

şi produse vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele,

legumele de culoare verde închis (brocoli).

Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.

Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii.

Aceasta vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.

În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi

mainilor de 3-4 ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de

vitamina D.

În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este

prea slabă pentru a acoperi necesarul.

Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine

animală, în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din

produse lactate (un pahar de lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie

din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta

echilibrată, cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu,

vitamine şi proteine în funcţie de vârstă.

Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu

este asigurat prin alimenaţie.

O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul

de 13oo mg este rar asigurat prin aportul alimentar.

În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi

vitamina B6 deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în

menţinerea capitalului osos.

Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:

•copii=800-900mg/zi;

•pubertate=1.000-1.200mg/zi;

•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;

•femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;

•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;

•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;

• bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.

În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata

(in 2000) faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de

calciu, 18% din categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi

categorie de vârstă alcoolul reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul

şi consumul de alcool sunt factori de risc în osteoporoza...

Exerciţiul Fizic

Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.

Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă

schimbare şi regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.

În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3

ori pe saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:

mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase

(desi densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata

în tinerete prin activitate fizica);

prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund),

reducerea durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a

activităţilor uzuale;

cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);

îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a

suferi fracturi;

de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat

şi statul în picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum

mai bun decat nimic.

Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.

In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism,

reprezintă şi baza dezvoltării unui sistem osos puternic.

De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi,

fiind în special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza

naturii serviciului.

La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi

gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi

astfel se reduce riscul de fracturi.

O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt

activitaţi care menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special

persoanelor vârstnice, cu patologii asociate.

Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul

tip care stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a

vechiului ţesut, de reînnoire şi remodelare a acestuia.

Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa

exerciţiului de susţinere a greutăţii corporale.

Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut,

menţinerea "stimei de sine", relaxare.

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN PREVENIREA SI TRATAREA

BOLNAVULUI CU OSTEOPOROZA

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical,

conform Virginiei Henderson:

Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi

restabilească independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el

însuşi.

Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau

grupul de persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.

În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau

sănătos formează un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul

că manifestarea nevoilor este diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei: - desemnează rolul social.

Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana

să îşi poată satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.

Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune

persoana în incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o

lipsă, cum ar fi:lipsa de forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.

Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi

constă în a spori independenţa persoanei.

Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor

sau câştigarea independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta

are ca scop informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării

declanşării bolii, sau în cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca

alături de bolnav prevenirea unei eventuale fracturi.

Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea

profilaxiei osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea

respectării unei diete, ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.

Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor

exerciţii zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.

Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui

tratament corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea

continuării tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.

Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu

osteoporoză constau în:

Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor

existente;

Pregătirea patului;

Dezinfecţia;

Igiena bolnavului;

Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;

Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls,

T.A. etc)

Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;

Să facă tot posobilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;

Să stabilească obiective de îngrijire

Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi

În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea

recâştigării independenţtei, conform obiectivelor fixate;

Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra

regimului de viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc

Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice

Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi

menţinerii gradului de sănătate

Nutriţia.Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este

cuprins între 1000 – 1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei

gravide şi în perioada de lactaţie.Aportul zilnic al populaţiei, în general este mult

sub aceasta valoare. Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:legume,

fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)mac, nuci, alune, soia, linte,

ouaproduse lactate (lapte,  iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg

calciu)

Vitamina D.Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în

vitamina D asigura necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului.

Această vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.

Repausul la pat.Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea

fizică a pacientului, repausul la pat este obligatoriu.

În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului,

vor fi indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi

pacientului o pregătire fizică şi totodată psihică.

Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii

pe care îi are în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin

care va câştiga încrederea bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de

comunicare cu acesta.I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului

şi tehnica folosotă, cerându-i-se să coopereze.

Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare

efectuării investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii

osoase şi poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului.Supravegherea bolnavului constă in urmărirea

funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi a comportamentului şi a atitudinii sale

faţă de situaţia patologică în care se află.

În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmări:

Poziţia bolnavului în pat

Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)

Apetitul şi respectarea dietei

Somnul bolnavului

Prevenirea căderilor

Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor.

Iată câteva măsuri de prevenire a acestei situaţii nedorite.

Reducrea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să

se poată prinde la baie.

Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii

în casă şi înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă,

cabluri electrice, de telefon, etc.

Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât

mai uşor de solicitat în cazul unui accident.

Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă

siguranţă maximă.

Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase,

dar feriţi-vă de tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va

pot dezechilibra. Aveţi grijă ca hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de

scurte ca să nu vă facă să vă împiedicaţi când urcaţi scările.

Păstrarea echilibrului

În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată

folosirea unui baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.

Controlul auzului şi vedereii

Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea

cât mai bună a întreagii case.

În caz de cădere

Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit.

În cazul unei suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite

nimanui această acţiune până la sosirea ajutorului medical.

PLAN DE INGRIJIRE

Cazul I

NUME: MARIN

PRENUME: RODICA

SEXUL: F

VÂRSTA: 72 ani

DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23

DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Litovoi Voievod

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 18

DATA EXTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 28

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ

DREAPTĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării:

- durere de şold

- impotenţă funcţională totală

- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )

Anamneza:

Antecedente heredocolaterale: - neagă

Antecedente patologice:

- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2003)

- apendicectomie in copilărie

Antecedente fiziologice:

- prima menstră la vârsta de 12 ani

- menopauză de 25 de ani

- trei sarcini duse la capăt

- două sarcini întrerupte

Obiceiuri:

- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi

- alcool-neagă

Condiţii de viaţă şi muncă:

- bune

Istoricul bolii:

Pacienta în vârstă de 72 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând

dureri puternice la nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor

locomotorii, în urma unei căzături petrecute cu o zi în urmă.

Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de

junghiuri, care cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost

ignorate şi puse pe seama oboselii.

Examenul clinic:

Stare generală: alterată

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii normale

Aparat digestiv:

- nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=110/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE:

- Radiografie bazin faţă + profil

- Radiografie coloană lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos

- fractură de şold

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în

urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator:

Hemiglobina= 14mg%

Hematocrit=42%

Trombocite=278.000/mm3

Leucocite=6200/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=80 mg/dl

Colesterol=180 mg%

TGO=25 U.γ/ml/h

TGP=20 U. γ/ml/h

Ca=6.8 mg%

Mg=1.8 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

Fibrinogen=0.3%

Timp Quick=4 minute

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în

vederea îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.

Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.

În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin

observarea consistenţei scăzute a osului.

După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană

şi la şodul sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.

Scor T = -2.8 la şold

= - 2.9 la coloana lombară

Medicaţie

Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea

unui nou test DEXA, valorile rămânând aceleaşi.

Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.

CAZUL II

NUME: CONSTANTIN

PRENUME: MIHAELA

SEXUL: F

VÂRSTA: 62 ani

DATA NAŞTERII: anul 1942, luna august, ziua 22

DOMICILIUL: Bucureşti, sector 1, strada Occidentului

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 13, marţi

DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 16, vineri

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

- dureri lombare

- limitare în mişcare a coloanei lombare

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

- mama a suferit de osteoporoză

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 13 ani

- menopauza instalată la 42 ani

- o sarcină dusă la termen

- trei sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE:

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- nefumătoare

- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 62 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri

persistente în zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la

repaus.

Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii uşor abolite

- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea

pelvisului, respiraţie anevoioasă

Aparat digestiv:

- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=120/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINICE

- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav

- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)

- scăderea grosimii corticale

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în

urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 12mg%

Hematocrit=41%

Trombocite=290.000/mm3

Leucocite=6900/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=90 mg/dl

Colesterol=200 mg%

TGO=30 U.γ/ml/h

TGP=25 U. γ/ml/h

Ca=7 mg%

Mg=2 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.8mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:

- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4

- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)

Medicaţie:

Actonel – 35 mg o dată pe saptămână

Ca = 1000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Tratament BFT

Antialgice

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea

unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6

CAZUL III

NUME: MIRCEA

PRENUME: THEODORA

SEXUL: F

VÂRSTA: 71 ani

DATA NAŞTERII: anul 1934, luna iunie, ziua 03

DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Nada Florilor

OCUPAŢIA: pensionară

DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 5

DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 12

DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT

DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ

Motivele internării

- dureri intense

- impotenţă funcţională

ANAMNEZĂ

ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:

- neagă

ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:

- prima menstră la 11 ani

- menopauza instalată la 40 ani

- nici o sarcină dusă la termen

- două sarcini întrerupte

ANTECEDENTE PATOLOGICE

- apendicectomie la vârsta de 11 ani

- colecistectomie la vârsta de 48 de ani

OBICEIURI:

- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi

- alcool- neagă

- droguri- neagă

CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

- bune

ISTORICUL BOLII

Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri

intense la nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.

Examenul clinic

Stare generală: bună

Tegumente şi mucoase: normal colorate

Facies: anxios

Stare de nutriţie: bună

Aparat respirator:

- murmur vezicular prezent

- vibraţii vocale transmise normal

- ampliaţii respiratorii normale;

Aparat digestiv:

- abdomen nedureros la palpare

- abdomen mobil cu respiraţia

Aparat cardiovascular:

- T.A.=110/70

- Zgomote bătute regulat

- Cord: în limite normale

EXAMENE PARACLINIC

- Radiografie pumn drept

- Radiografie pulmonară

- Electrocardiogramă

În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:

- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept

( Panteau-Colles).

- Scăderea grosimii corticale a radiusului

- Trame osoase

- Evidenţierea de linii de fractură

Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în

urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.

Investigaţii de laborator

Hemiglobina= 13mg%

Hematocrit=43%

Trombocite=310.000/mm3

Leucocite=7100/mm3

VSH=8mm/h

Glicemie=110 mg/dl

Colesterol=195 mg%

TGO=15 U.γ/ml/h

TGP=10 U. γ/ml/h

Ca=8 mg%

Mg=3 mg%

Uree=24mg%

Bilirubină totală=0.7mg/%

EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT

- Reducere ortopedică

- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni

- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare

- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4

Medicaţie

Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână

Ca = 2000 mg/zi

Vitamina D= 400 U.I./zi

Antialgice

Antiinflamatoare

La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea

unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.

Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.

Procesul nursing în cazurile studiate

Pregătirea preoperatorie

În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului

condiţii optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor

de mediu.

Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în

repaus la pat. Dar starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale

menţinerii pacientului la pat, ci este şi o măsură profilactică până în momentul

reparării chirurgicale a osului lezat.

Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a

pacientului învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi

intervenţiile curative necesatre.

Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare

înţelegerii bolii şi a motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul

unui limbaj accesibil pacientului vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate

în vederea refacerii cât mai complete a acestuia.

Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor

necesare stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.

Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti

zona pe care se va executa intervenţia chirurgicală.

Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare

corectă.

Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul

unei operaţii de urgenţă se va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala

de operaţii.

Se urmăresc funcţiile vitale ( T.A., pulsul, respiraţia).

Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.

Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.

Pregătiri postoperatorii

După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie

intensivă unde îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în

salon.

În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi

salonul să fie pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.

Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după

operaţie şi o temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de

cauciuc dacă este nevoie.

Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.

După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de

posobilităţile pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi

escarele.

Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia

medicului, alături de o dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând

în acelaşi timp echilibrul hidroelectrolitic.

Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de

osteoporozaă aceştia pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la

depresie.

Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru

menţinând moralul ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare

referitoare la starea lor.

Îngrijirea plăgii operatorii

Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii

operatorii.

Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la

două zile dacă evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.

În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în

funcţie de abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.

Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a

8-a zi de la intervenţia chirurgicală.

Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales

temperatura deoarece apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de

usturime, tensiune, sau durere la nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul

plăgii.

În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi

spălarea cu betadină şi apă oxigenată.

Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării

acestora.

O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau

usturime.

Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună

bolnavul.

Concluzii

Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale

este foarte important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.

Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al

respectării regimului de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control

periodic al evoluţiei osteoporozei.

Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate

modificările apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul

urmează instrucţiunile date de aceasta.

Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate

trăi mulţi ani, iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de

lămurire cu pacientul având în vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar

putea fi ţinută în frâu.

Planul de îngrijire

Planul de îngrijire se va efectua în funcţie de nevoile permanente sau

schimbătoare ale pacientului.

Planul de îngrijire poate fi influenţat de vârsta pacientului, condiţia în care

se află, capacitatea sa fizică şi intelectuală etc.

Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon

Modelul conceptual al Virginiei Henderson.

Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:

Individul bolnav sau săsătos este văzut ca un tot complex prezentând 14

nevoi fundamentale caretrebuiescsatisfăcute.

Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive

patologice, pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.

Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate

face singur, referitor la nevoile care trbuiesc satisfăcute.

Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independenţa

individului în satisfacerea acestor nevoi.

Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta

medicală trebuie să ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei

umane pentru a-şi asigura starea de bine în apăsarea fizică şi mentală.

Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:

Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra o bună postură;

Nevoia de a dormi, a se odihni;

Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;

Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;

Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele;

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a acţiona după credinţele sale referitoare la religie;

Nevoia de a se realiza;

Nevoia de a se recrea;

Nevoia de a învăţa despre sănătatea sa.

NEVOIA

FUNDAMENTALĂ

PROBLE

MA

SURSA DE

DIFICULTATE

OBIECTI

VE

INTERVENTII EVALUAAUTONOME DELEGAT

E

Nevoia de a evita pericolele

Nevoia de a se mişca, de a-şi

păstra o bună postură

Nevoia de a se îmbrăca şi

dezbrăca

Nevoia de a învăţa despre

sănătatea sa

Nevoia de a elimina

Nevoia de a se alimenta şi

hidrata

Nevoia de a dormi, a se odihni

NEVOIA

FUNDAMENTALĂ

PROBLE

MA

SURSA DE

DIFICULTATE

OBIECTI

VE

INTERVENTII EVALUA

REAUTONO

ME

DELEGA

TE

Nevoia de a respira şi a avea o

circulaţie adecvată

Nevoia de a-şi menţine

temperatura corpului în limite

normale

Nevoia de a fi curat, a-şi

proteja tegumentele

Nevoia de a comunica

Nevoia de a se recrea

Nevoia de a se realiza

Nevoia de a acţiona după

credinţele sale referitoare la

religie