Organizatii Si Relatii Internationale Arat

7/23/2019 Organizatii Si Relatii Internationale Arat

1/211

Lector Univ. dr. ARAT GHEORGHE TEODOR

ORGANIZATII SI RELATII

INTERNATIONALE

NOTE DE CURS

UNIVERSITATEA DUNAREA DE JOS GALATI


2/211

2

PREFATA

Relatiile internationale cunosc in zilele noastre o dezvoltare si o

amploare fara precedent, o deosebita complexitate si diversitate precum si o

insemnatate sporita pentru viata statelor si popoarelor.Astazi existenta, dezvoltarea si securitatea unui stat, a unui popor, nu

pot fi concepute fara participarea sa, pe multiple planuri, la viata

internationala, iar aceasta se desfasoara prin intermediul celor circa 400

organizatii internationale interstatale. Aceasta participare, care apare sub

forma unor schimburi de bunuri si valori cu celelalte state ale lumii

contemporane constituie o necesitate obiectiva, benefica att societatii interne

ct si celei internationale, progresului omenirii, in general.

Asa se explica si necesitatea, pentru studentii facultatilor de Drept,

Administratie Publica si Economie, cunoasterii problematicii relatiilor

internationale si formele institutionalizate de cooperare a statelor in cadrul

organizatiilor internationale, ca o componenta importanta a pregatirii lor in

vederea practicarii, in viitor, a unor activitati ce tin de pariciparea Romniei la

viata politica si economica a societatii internationale.

CursulRelatii si organizatii internationale, avnd aceasta menire,nu-si

propune sa fie un indreptar de lucru sau o agenda care inregistreaza

principalele evenimente internationale. Este un curs sintetic de concepte

cuprinzand un minim de date si informatii necesare studentilor pentru a

intelege problemele pe care enormul flux informational pe care mass-media,


3/211

3

ni-l pune zilnic la dispozitie, urmarind, in acelasi timp stimularea interesului

pentru cunoasterea si aprofundarea acestora.

In acest scop, problematica relatiilor internationale abordata in prima

parte a cursului este analizata in a doua parte prin intermediul organizatiilor

internationale.

Am acordat o atentie mai deosebita relatiilor internationale dat fiind

faptul ca, de regula, se insista pe problematica organizatiilor desi ratiunea

existentei acestora consta tocmai in ordonarea si coordonarea relatiilor dintre

diversele subiecte participante la viata internationala.

Autorul


4/211

4

PARTEA I

CAPITOLUL I

APARITIA SI DEZVOLTAREA DISCIPLINEI RELATIILOR

INTERNATIONALE

La inceputul secolului XXI, studiul relatiilor internationale constituie o

prezenta permanenta si familiara in peisajul curricular al invatamntului

universitar precum si in mediul stiintific si academic al lumii contemporane.

Viata si relatiile politice fac obiectul studiului mai multor discipline: teoria

politica, teoria sistemelor politice comparate, teoria relatiilor internationale,

geopolitica, istoria doctrinelor politice s.a. Toate acestea formeaza domeniul

stiintelor politice, intre care disciplina pe care o vom studia capata astazi o

importanta mai mare ca oricnd. Evolutiile din ultimul deceniul acrediteaza

ideea ca, o afirmatie pe care Stanley Hoffman o facea in urma cu mai bine detreizeci de ani are un suport real: rolul arhitectural atribuit de catre Aristotel

stiintei despre polis ar putea sau ar trebui sa revina relatiilor internationale

care au devenit conditia primordiala a vietii noastre cotidiene1.

In contextul globalizarii (al aparitiei interdependentelor multiple in

cadrul unei virtuale lumi globale), politologia (studiul politicii) pare sa

reclame, din ce in ce in ce mai mult o perspectiva centrata asupra politicii

mondiale si o tratare a politicii interne in lumina relatiilor si problemelor

externe mai exact, a functionarii sistemului international.

Politologia este, deci numai una din disciplinile care formeaza

domeniul stiintelor politice dar intr-un anumit sens, reprezinta disciplina

1Stanley H.Hoffman, The Long Road to Theory, in J.N.RoseaouEd. International Politics and ForeignPolicy, Collier-Macmillan, Londra, 1967.


5/211

5

fundamentala deoarece urmareste sintetizarea relatiilor obtinute in acest

domeniu, in intregul sau.

Politologia aspira la alcatuirea unui tablou general al vietii politice, a

fenomenelor politice, al relatiilor si sistemelor politice, al organinizatiei

politice interne si internationale2. Sfera obiectivelor de interes ale politologiei

este vasta, printre ele numarndu-se si relatiile internationale (de cooperare

sau de tip conflictual) geopolitica, diplomatia si negocierile internationale,

institutiile si organizatiile internationale etc.

Dar stiintele politice, in general, sunt inrudite (ori au relevanta in

studierea lor), si cu alte discipline dintre care sunt de mentionat: economia

politica, sociologia politica, teoria managementului politic, stiintele

administrative si, mai ales, dreptul (dreptul constitutional, teoria generala a

dreptului, istoria generala a statului si dreptului, dreptul international public si

privat), istoria si geografia.

In legatura cu acestea, politologia presupune, deopotriva, descrierea,

interpretarea, explicarea si rezolvarea de probleme, presupune deci analizateoretica dar si elaborarea de indicatii de ordin practic3.

Istoriceste vorbind stiinta relatiilor internationale este relativ tnara,

avnd in spate ceva mai mult de jumatate de veac de existenta de sine

statatoare, in cadrul comunitatii academice. Totusi, abia din anii 50 ai

secolului trecut incoace, se poate vorbi de o configurare deplina a statutului

sau ca domeniu autonom, distinct in cmpul stiintelor politice precum si a

individualitatii sale in programele universitare si mai ales postuniversitare de

pregatire.

Acest statut a fost consolidat in ultimile decenii. Ruptura istorica

produsa in evolutia sistemului international la sfrsitul anilor 80 dincolo de

orice predictie realizata pe terenul stiintei politice pare sa fi sporit interesul

2Adrian Paul iliescu Introducere in politologie, Ed. ALL, Bucuresti, 2003, p. 7.3Ibidem, p. 10.


6/211

6

pentru acest domeniu de studiu si sa lase in plan secund ori sa inlature

eventualele semne de intrebare legate de credibilitatea teoretica sau

metodologica asociate disciplinei 4.

Aceasta constituie doar o prima parte a adevarului. Asezarile politico-

militare postbelice si prabusirea comunismului care marcheaza in mod

conventional sfrsitul sec. XX au conturat in mod evident numeroase

probleme noi in spatiul relatiilor internationale, care nu se situeaza doar la

nivelul politicilor practice.

O asemenea subliniere tine seama de legaturile si interferentele

nemijlocite existente in acest domeniu intre perspectivele teoretice si

modelele sau viziunile formulate cu privire la functionarea sistemului mondial

de interesele (obiectivele si actiunile) de politica externa si, in ultima instanta

de evolutiile si reasezarile care au loc in politica internationala (unipolarism

sau pluripolarism al puterii). Ca urmare, aceasta noua problematica are de a

face in mod direct cu felul in care explicam intr-un cadru teoretic, schimbarile

ce se inregistreaza in viata internationala din anii 90 incoace.Daca sfrsitul sec. XX a formulat o adevarata schimbare pentru

disciplina relatiilor internationale, inceputul sec. XXI a pus in termeni

dramatici, lista intrebarilor si cerintelor de factura cu totul noua cu care ne

confruntam in acest domeniu.

Exista deja un nume si o infatisare socanta pentru acest inceput de secol

atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA. Mai mult dect

oricare, alte evenimente petrecute in ultimii ani, aceste acte ne arunca brutal

in problematica unui alt secol, unei alte lumi5.

Este evident ca in momentul actual s-au prabusit cteva componente

centrale ale esafodajului teoretic la care ne-am raportat, in sfera politicii

4 Ad. P. Iliescu op. cit.. p. 3.5Ibidem, p.. 4.


7/211

7

mondiale, in secolul trecut, de fapt in intreaga istorie a sistemului modern de

state (westphalian).

Problema securitatii componenta centrala, cu implicatii multiple in

analiza spatiului international, nu mai are si nu mai poate avea aceasi

infatisare. Aceasta caracterizare este valabila si pentru alte componente: teoria

politicii externe; teoria descurajarii etc.

In acest context analiza are de regndit o serie intreaga de raspunsuri pe

care le-a oferit anterior in legatura cu comportamentul statelor, cu actorii

scenei internationale, cu fracturile politicii mondiale, cu forma razboiului si,

in ultima instanta, cu functionarea sistemului global6

.

Dincolo de aspectele teoretice pe care disciplina relatiilor internationale

le anlizeaza si explica, aspecte pe care noua etapa de evolutie le amplifica,

trebuie sa mentionam si caracterul ei practic: astazi decizia si actiunea

politica externa nu mai pot fi concepute fara suportul evaluarii stiintifice

multiforme al analizei strategice realizate in universitati, centre de cercetare

sau in asa numitele thin-tank-uri in legatura cu problemele politice,economice, militare, sau de alta natura (fie globale ori continentale sau

regionale) ale functionarii sistemului mondial.

Simpla intuitie si vechile metode folosite de cei care trebuie sa ia

deciziile cu privire la relatiile statului in exterior s-au dovedit insuficiente si

abandonate in lumea dezvoltata.

Fundamentarea stiintifica a guvernarii in general a devenit o regula si

un mecanism de legitimare7.

Gndirea politica este influentata de contextul istoric in care este

formulata. Dupa al doilea razboi mondial, cnd disciplina relatiilor

internationale a devenit, in mare masura, o stiinta americana, realismul s-a

6{n acest sens, a se vedea lucrarile Sumitului sefilor de state si guverne de la New York, in zilele de 14 17

septembrie 2005, privind reformarea Organizatiei Natiunilor Unite (n.a.)7Comunicarea dintre administratie si mediul academic a devenit caracteristica functionarii acestui domeniuin aria euro-atlantica dupa anii 50 (n.a.).


8/211

8

dovedit a fi principala scoala de gndire, de la care au pornit diferite orientari

critice. Cu toate acestea, originile disciplinei ca institutie academica

independenta, pot fi regasite mai timpuriu.

Inceputul relatiilor internationale nu este legat de fapt de realism, ci de

idealism, care, la rndul sau, era o reactie impotriva practicilor diplomatice

din secolul al XIX-lea.

Primul razboi mondial a insemnat prabusirea Concertului european,

care se baza pe o politica a balantei de putere, condusa de o diplomatie

aristocratica8. Amploarea distrugerilor si a crimelor din timpul primului

razboi mondial, au determinat regndirea din temelii a rolului diplomatiei dar

si a razboiului si a cauzelor sale generale.

Pe plan politic s-a produs un curent nou care schimba modul de gndire

a clasei politice americane, singura natiune care a iesit din razboi neafectata,

ba chiar mai puternica dect in 1914. Intr-o vreme in care Europa nu mai era

capabila sa-si controleze destinul, sfrsitul razboiului insemna pentru SUA

inceputul exercitarii unui rol international important.Noua diplomatie sustinuta de presedintele Wilson atenta la

independenta traditionala a politicii externe fata de cea interna. Ea redefinea

intelesul si scopul politicii externe9.

Disciplina relatiilor internationale s-a nascut din aceasta preocupare

normativa pentru intelegerea razboiului si a pacii.

Teoreticienii idealisti ai acestei discipline au gasit cauzele conflictelor

armate nu in inclinatia inerenta catre razboi a mediului international, ci in

prabusirea irationala a potentialei comunitati mondiale a natiunilor. Perioada

idealista interbelica a relatiilor internationale a fost marcata de emergenta

criticii realiste si a disciplinei relatiilor internationale, asa cum o cunoastem

astazi.

8}tefana Guzziuni,Realism si relatii internationale, ed. Institutul European, Bucuresti, 2000, p. 46.9Ibidem, p. 46.


9/211

9

Dezbaterea dintre idealism si realism este considerata prim dezbatere

din relatiile internationale si este relevanta pentru multe din dezvoltarile

ulterioare ale disciplinei10.

Principalii fondatori ai noii discipline, E.H. Carr si Hans J. Morgenthau,

reprezinta expresia clasica a acestui realism nascut din anti-idealism. Polities

Among Nations a lui Margenthau a devenit textul paradigmatic11 al acestei

stiinte sociale in formare, cel mai profund studiat, pe de-o parte pentru ca,

pune accentul pe un domeniu specific politicii, independent de celelalte

investigatii sociale (delimitnd astfel observatorul si practicianul legitim); iar

pe de alta parte, deoarece reprezinta o incercare a readuce la viata cunoasterea

practica a diplomatieii europene a sec. XIX si de o transforma intr-o teorie

explicativa a relatiilor internationale.

Idealismul sustinea ca pentru a depasi starea de natura in relatiile

internationale, omul nu are nevoie dect de ratiune. Cu ajutorul ratiunii,

principiile universale pot fi intelese si se pot transforma in norme, legi si

comportamente individuale sau ale autoritatilor. Aceste precepte audeterminat dezvoltarea unei conceptii aparte a relatiilor internationale si a

politicii externe, care difera de diplomatia traditionala si, mai trziu, de

realism, prin modul in care intelegea ceea ce s-ar putea numi cauzele

obiective sisubiective ale razboiului.

Cauzele obiective se refera la trasaturile inerente ale naturii umane si

esenta politicii: omul este potential bun si ca atare, trebuie sa existe

posibilitatea unei armonii de interese. Razboiul inseamna esecul sau

intreruperea comunicarii rationale pe care politica trebuie sa o promoveze, cu

scopul de a transforma principiile armoniei universale in realitate.

10

Ibidem, p. 46.11Ansamblul termenilor cheie utilizati pentru desemnarea ideilor, conceptelor, tezelor si curentilor careapartin unei stiinte (n.a)


10/211

10

Prin urmare, nu sistemul ci guvernele sunt responsabile pentru

izbucnirea razboaielor. Guvernele nedemocratice sau nelegitime, sunt una din

principalele cauze ale razboiului.

Razboiul poate fi evitat prin democratizarea politicii incepnd de la

nivel local pna la cel national si, in sfrsit, la nivel international12.

Intre cauzele subiective ale razboiului, identificate de curentul idealist,

vechea diplomatie este una dintre cele mai importante.

Conform criticii idealiste, aceasta diplomatie are defecte majore intre

acestea faptul ca diplomatii iau decizii peste capetele propriului popor.

Totodata, primatul politicii externe era motivatia unor activitati ce trebuiau sa

ramna secrete in mediul intern, si fata de alte state prietene, neutre sau chiar

aliate13. Or, politica externa trebuie sa fie democratizata si sa corespunda

vointei si aspiratiilor poporului suveran.

Idealismul a incercat sa transpuna in planul relatiilor internationale

unele principii ale regimurilor interne liberal-democratice. Aceasta

presupunea in primul rnd dreptul la autodeterminarea nationala ca orecunoastere a rolului negativ pe care l-au jucat imperiile multinationale in

declansarea primului razboi mondial.

La nivel international, politica puterii urma sa fie schimbata cu un

sistem de securitate colectiva in care societatea internationala in intregul ei

urma sa se opuna si sa impiedice intr-un mod mai eficient folosirea nelegitima

a fortei (agresiunea). Liga Natiunilor, un orgnism international interstatal, era

obligata sa fie scena dar si instrumentul diplomatiei internationale. Cu toate

realizarile sale, mai ales in plan ideatic, sistemul si politica internationala din

perioada interbelica nu pareau sa se conformeze viziunii si tiparelor idealiste:

criza economica mondiala (1929 1933) a condus la prabusirea sistemului

12O astfel de teorie ar justifica perfect razboiul din Irak: guvernul democratic al SUA a dorit sa

democratizeze regimul politic existent in Irak in anul 2003 (n.a.)12 Pentru detalii, vezi Diplomatia secreta -V. Duculescu, Ed. Casa Europeana 1992.13


11/211

11

monetar international al acelei epoci (etalonul aur) si drept consecinta,

destramarea cooperarii economice internationale. Tot odata, Conferintele de

dezarmare de la Geneva (1933 1934) au pus in evidenta ineficienta viziunii

idealiste a relatiilor internationale. Organismul societatii, Liga Natiunilor, n-a

fost capabila sa sanctioneze nici unul din actele de agresiune asupra unor

membri ai sai, comise pna la cea de-a doua mare conflagratie a secolului

XX. Sistemul s-a prabusit in intregime atunci cnd Germania, sfidnd intreaga

societate internationala a obtinut prin presiuni militare o parte din

Cehoslovacia (1938), facnd ridicole marile puteri garante ale statelor abia

formate dupa Pacea din 1919 - 1920.

Strategia adoptata de democratiile occidentale pentru a preveni un nou

razboi cu Germania, s-a dovedit a fi falimentara. Conciliatorismul nu l-a

potolit pe Hitler ci i-a strnit apetitul, si odata inceputa seria concesiilor,

aceasta nu au facut dect sa amne razboiul si chiar sa-l agraveze.

Conciliatorismul a devenit cel mai evident simbol al pacii

internationale interbelice.Invatamintele trase in urma acestei politici falimentare vor alcatui o

parte importanta a fondului de gndire a curentului realist, a carei ascensiune

incepe imediat dupa 1945.

Realistii sunt si ei motivati de dorinta de a limita folosirea fortei si mai

ales razboiul, desi sustin ca uneori, razboiul este un mijloc necesar al politicii

externe14.

Insusindu-si principiul care a stat la baza diplomatiei sec. XIX-lea

moderatia, idealismul a urmarit instituirea unui sistem de securitate colectiva

pentru statele moderate.

Realismul a incercat sa adapteze politica internationala la fenomenul

razboiului total. Pentru realisti, politica puterii nu este un accident istoric, ci

14Vezi doctrina Bush jr. si a neoconservatorilor care il consiliaza pe seful Administratiei SUA.in actualulmandat


12/211

12

asa cum spune toreticianul lor, Morgenthau, un fapt uman si o necesitate

logica15.

Morgenthau a criticat vehement tendinta generala de a aplica

conceptele din sfera interna la cea internationala. Lucrarea sa Politics Among

Nations, aparuta in perioada declansarii razboiului rece, inmanunchea un set

de axiome prin care el dorea sa influenteze si sa sfatuiasca in materie de

politica externa statul cel mai puternic dar si cel mai putin experimentat.

Ideea de baza a cartii lui Morgenthau este politica de putere sau mai

bine zis, necesitatea unei asemeni politici. Realistii definesc sfera politica prin

relatiile de putere si autoritate. Indivizi, grupuri si natiun lupta pentru putere,

inteleasa att ca un control efectiv asupra mijloacelor coercitive, ct si ca

relatie de autoritate bazata pe legitimitate. Echilibrul international este

caracterizat de lupta pentru putere 16care ii pune fata in fata pe cei care vor sa

pastreze distributia actuala a puterii si cei care vor sa o schimbe.

Ordinea mondiala are doua trasaturi principale: balanta necesara puterii

si, pentru ca sistemul sa functioneze in pace, mecanismele normative.Toti realistii sunt de acord cu privire la includerea conceptului de

balanta a puterii in teoriile lor careia ii dau patru intelesuri diferite fata de

faimoasa definitie a lui Morgenthau, data in 1947: aspiratia spre putere a

unora dintre natiuni, fiecare incercnd fie sa mentina, fie sa rastoarne starea

de fapt conduce la necesitatea unui constelatii numita balanta a puterii si a

unor politici care sa-si propuna sa o pastreze.

Realismul a contribuit la identificarea si delimitarea relatiilor

internationale ca domeniu distinct, specific al sferei politice si al societatii

globale, care are o individualitate proprie si reguli proprii de miscare

(dezvoltare). El a subliniat necesitatea unui model propriu si unei teorii

politice particulare cu privire la viata internationala. A transformat puterea

15

S. Guzzini, op. cit. p. 53.16Puterea este fundamentata pe opt baze diferite: geografia, resursele naturale, capacitatea industriala,pregatirea militara, populatia, caracterul national, moralul national si calitatea.


13/211

13

intr-un concept central al analizei reltiilor dintre state; politicile externe si

politica mondiala sunt descrise si explicate in termenii luptei pentru putere.

Actiunea politica a inceput sa fie judecata in raport cu consecintele sale

reale in planul puterii: este postulat primatul politicii in raport cu etica.

Disciplina Relatii Internationale se prezinta ca un teren de confruntare a

unor scoli de gndire, cu abordari spcifice diferite.

Astfel, anii 50-60 constituie o perioada in care agenda de cercetare a

teoreticienilor se extinde. Asistam la cea de a doua dezbatere in domeniu, in

care se confrunta Bull si Kaplan. Primul reformeaza supozitia anarhiei

(societatii) in contextul traditiei grotiene. Ideea modelului societatii

internationale dupa natura umana este inlocuita cu dilema securitatiica punct

de plecare a politicii internationale. Kaplan propune modele de sistem

international deci o perspectiva sistemica a relatiilor internationale. Alti

teoreticieni (Allison, Steinbruner) subliniaza impactul continuu si masiv al

politicii intrne asupra celei externe, punnd in evidenta implicatiile procesului

organizational si decizional, al politicilor guvernamentale si al proceselorcognitive.

Aceste dispute teoretice conduc catre o criza a abordarii realiste a

relatiilor internationale. Apar o serie de reactii realiste si neorealiste la criza

(Keohane, Nye si Waltz). Se impune ideea nivelelor de analiza si a unui

model multicauzal, pe fondul subminarii distinctiei intre intern-extern si

conexarea si interactiunea diferitelor nivele.

Este eliminata separarea dintre politica mondiala si economia

mondiala. Sunt elaborate teoria regimurilor si teoria stabilitatii hegemonice.

Neorealismului sistemic al lui Waltz, care limita agenda de cercetare prin

revenirea la focalizarea pe stat si inlocuirea ideii maximizarii puterii cu cea a

maximizarii securitatii, se incearca sa i se opuna concentrarea pe economia

politica internationala. incercare de revitalizare a realismului si de largire a

agendei de cercetare / analiza a disciplinei.


14/211

14

Actualmente, disciplina se afla intr-o faza de fragmentare a realismului

abordarilor teoretice.

Ramne clar caracterul interdisciplinar a abordarii relatiile

internationale, asa cum s-a aratat anterior este o interdisciplina deoarece ea

manifesta o deschidere catre ansamblul interactiunilor, fluxurilor care

transgreseaza frontierele dintre state / natiuni si includ cercetarea si analiza

actiunilor comportamentelor si problematicii generate de existenta altor actori

ai vietii internationale.


15/211

15

CAPITOLUL I1.

SOCIETATEA INTERNATIONALA SI RELATIILE

INTERNATIONALE

2.1. RELATIILE INTERNATIONALE SI SUBIECTELE ACESTORA.

Cnd vorbim de societate, intelegem totalitatea oamenilor care traiesc

in mod organizat17. Din cele mai vechi timpuri, fiinta umana nu a putut exista

in mod izolat, a simtit nevoia sa se asocieze, sa convetuiasca cu alte fiinte

asemenea ei, pentru a putea sa-si asigure si perpetueze existenta.

Aceste relatii in forma primitiva, care au luat nastere in mod obiectiv, s-

au dezvoltat sub imperiul evolutiei nevoilor materiale si spirituale, pna la

forma elevata pe care o prezinta astazi societatea umana. ea se prezinta sub

doua forme:

o forma interna cunoscuta sub numele de popor, natiune care traieste in

mod organizat intr-un stat;

o forma externa - societatea internationala, compusa din totalitatea

statelor natiuni, dar si din alte entitati, asa cum vom arata in

continuare.

2.1.1. SOCIETATEA INTERNATIONALA - este formata deci, in

primul rnd din state, purtatoare de suveranitate, care isi asuma in mod

nemijlocit, anumite drepturi si obligatii in raporturile dintre ele. In societatea

internationala contemporana, statelor li se alatura si alti actori: organizatiile

internationale interstatale, cele neguvernamentale, alte entitati nestatale, a

caror capacitate de a-si asuma drepturi si obligatii internationale decurge din

vointa statelor.

17E. Ciobanu, M. Popescu- Marin, M. Paun, Z. }tefanescu- Goanga,Dictionar explicativ si enciclopedic allimbii romne, Ed. Floarea Darurilor, Bucuresti, 1997, p. 376.


16/211

16

Societatea internationala este insa, in esenta, o societate a statelor

suverane, independente si egale in drepturi, chiar daca ele difera ca marime,

nivel de dezvoltare si sisteme de valori18.

Spre deosebire de societatea interna in cadrul careia puterea este unica,

specific societatii internationale este descentralizarea puterii19.

Principala caracteristica a societatii internationale consta in natura sa

poliarhica, in sensul ca puterea este repartizata intre diferitele state care o

compun.

Acesta caracteristica se explica prin existenta, din punct de vedere

juridic, a suveranitatii statelor, potrivit careia acestea nu se supun, in

raporturile juridice dintre ele, unei autoritati superioare, cum se intmpla in

societatile interne.

2.1.2. RELATIILE INTERNATIONALE ACTUALE - de o mare

complexitate si cu o sfera atotcuprinzatoare a vietii sociale, sunt cadrul in care

se manifesta actiunea, interactiunea si influenta unei diversitati de factorinestatali: miscarile de eliberare nationala, organizatiile internationale

neguvernamentale, Societatile Transnationale (STN), organizatiile

profesionale si obstesti, persoane juridice si chiar persoane fizice.

Raporturile care se stabilesc in cadrul societatii internationale sunt in

general, denumite relatii internationale.

Notiunea de relatii internationale desemneaza insa, mai multe categorii

de raporturi sociale, avnd ca trasatura comuna faptul ca depasesc limitele

unui singur stat, si anume:

raporturile dintre state si raporturile dintre acestea si celelalte

entitati participante la societatea internationala, in primul rnd

organizatiile interguvernamentale;

18I. Apostu, Gh. T. Arat,Prelegeri de Drept international public si privat, Ed. ALMA Galati, 2004, p. 8.19A. Bolintineanu, A. Nastase,Drept international contemporan, Ed. M. Of. Bucuresti, 1996, p. 17.


17/211

17

raporturile la care participa persoane juridice sau fizice din

diverse state.

In lumina acestor precizari putem defini relatiile internationale ca fiind

totalitatea legaturilor si raporturilor politice, economice, juridice,

ideologice, culturale, diplomatice, militare sau de alta natura, dintre state,

sisteme de state, organizatii internationale sau alte entitati, inclusiv intre

fortele sociale care au capacitatea de a actiona pe arena internationala.

Nici o categorie de raporturi sociale nu poate exista in afara unui sistem

de norme, orict de simple, care sa le guverneze.Relatiile internationale

constituie un sistem, deoarece numai conceperea lor ca un sistem coerent,

complex si dinamic, reflecta lumea contemporana in care statele sunt prinse

intr-un angrenaj global. Aceste norme juridice care guverneaza relatiile

internationale fac obiectul dreptului international public si ale dreptului

international privat, iar procesul constituirii si aplicarii acestor norme

echivaleaza cu ceea ce in general, denumim ordine juridica internationala.

2.1.3. SUBIECTELE RELATIILOR INTERNATIONALE - In

definirea relatiilor internationale se are in vedere faptul ca existenta si

actiunea statului reprezinta o insemnatate majora, primordiala, ceea ce

constituie o trasatura esentiala, structurala a relatiilor internationale in

conditiile actuale.

Statul ca organizatie politica a clasei aflate la putere, ca mod de

organizare de sine-statatoare, a unei comunitati umane date (popor, natiune)

participa direct, prin raporturile stabilite cu alte state, la viata internationala,

exercitnd o influenta majora esentiala.

In acest sens se poate vorbi de statul natiune caprincipal subiectal

vietii internationale. Ca participant nemijlocit si subiect principal al relatiilor

internationale, statul isi desfasoara politica externa, isi manifesta pozitiile

specifice si participa la solutionarea problemelor internationale in scopul


18/211

18

infaptuirii intereselor sale fundamentale, al crearii unor conditii favorabile

(externe) realizarii sarcinilor si functiilor sale interne.

Raporturile dintre state constituie componenta esentiala a relatiilor

internationale; rezolvarea problemelor actuale ale pacii, securitatii si

cooperarii internationale depinde de organizarea si evolutia raporturilor dintre

state, de formele politico-juridice promovate si de eficienta acestora, asa inct

relatiile internationale apar inainte de toate, ca relatii intre state (interstatale).

In strnsa legatura cu actiunea internationala a statelor, isi manifesta

influenta in acest domeniu organizatiile internationale interstatale.

Forme de asociere permanenta a statelor in diferite domenii ale

raporturilor lor de cooperare (politica, economica, tehnica, militara, culturala

etc.), organizatiile internationale participa, in cadrul autonomiei lor

functionale si a atributiilor stabilite de statele membre in tratatele constitutive,

la solutionarea problemelor internationale.

Att stalele ct si organizatiile internationale se manifesta in relatiile

dintre ele in cadrul juridic creat de dreptul international elaborat prin acordullor de vointa, care se configureaza ca un ansamblu de principii, norme si

institutii progresiste.

In sfera relatiilor internationale se manifesta, intr-o masura sau alta,

influenta si a altor factori, a unor forte social-politice diferite.

Popoarele si natiunile organizate politiceste, aflate in conditiile luptei

pentru eliberare nationala de sub dominatia straina, in vederea obtinerii

independentei statale sau chiar pentru constituirea intr-un stat (ex.Autoritatea

administrativa palestiniana), beneficiind de personalitate internationala,

exercita o influenta puternica asupra relatiilor internationale .

Relatiile externe ale partidelor si organizatiilor politice nationale, ca

exponente ale intereselor claselor si grupurilor socale din tarile in care

fiinteaza, formeaza o alta componenta a vietii internationale. In special

partidele politice dezvolta legaturi cu alte partide, de aceeasi orientare


19/211

19

politica, fiind chiar grupate in diverse centrale internationale, miscaris.a. ( de

ex. Internationala Socialista, Miscarea ecologista, Internationala Crestin-

Democrata s.a.)

Organizatiile profesionale si obstesti isi fac simtita tot mai mult

prezenta, participnd si contribuind in moduri specifice la crearea unor

curente pentru pace, securitate, dezarmare sau protectia mediului (ex.

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, Medicine sans frontiere,

Jurnalisti fara frontiera etc.).

Rezulta clar ca relatiile internationale actuale prezinta o mare

complexitate si o diversitate de participanti, deosebiti ca structura, pozitie,

putere de influenta sau decizie. In aceste conditii, se poate pune fireasca

intrebare: este posibila organizarea relatiilor internationale intr-un sistem

international in cadrul caruia sa se evite anarhia, tendintele centrifuge,

conflictele si sa se realizeze concentrarea actiunilor si cooperarea pasnica

intre toate statele fara nici o deosebire?

Experienta demonstreaza ca in conditiile unei astfel de complexitatisporite, statele reusesc cu dificultate sa gaseasca formele si mijloacele

necesare si adecvate organizarii raporturilor lor de cooperare, de armonizare a

actiunilor lor in cadrul sistemului international, corespunzator cerintelor pacii,

securitatii si cooperarii internationale. Orice origanizare democratica a

relatiilor internationale la nivel global, presupune utilizarea unor forme si

metode corespunzatoare la nivel bilateral, zonal, si continental.. Un astfel de

mijloc il constituie dreptul international public.

2.2. CONEXIUNILE RELATIILOR INTERNATIONALE CU

DREPTUL INTERNATIONAL, DIPLOMATIA SI POLITICA

EXTERNA.

Intre nivelul structural reprezentat de relatiile internationale (in sens

larg) si nivelul normativ reprezentat de dreptul international, exista o relatie


20/211

20

de interconditionare reciproca, relatie mediata uneori de nivelul conceptual,

reprezentat de stiinta dreptului international (doctrina).

Datorita evolutiilor din cadrul societatii internationale, ale carei

caractere cunosc o serie de modificari, uneori radicale, de la nivelul structural

pornesc o serie de impulsuri determinate de necesitatea protejarii prin

reglementare, a anumitor segmente de relatii internationale, data fiind

valoarea deosebita pe care o au in ansamblul acestor relatii.Aceste impulsuri

sunt fie direct receptate si li se dau raspunsuri corespunzatoare la nivel

normativ, fie de cele mai multe ori sunt receptate la nivel conceptual, de

catre doctrina, care prin analiza critica a situatiei de fapt, constientizeaza

importanta valorii raportului care se supune normarii si propune solutii

normative, preluate ulterior de dreptul international pozitiv.

In ce priveste raportul dintre diplomatie si relatiile internationale, este

primordial de precizat ca cele doua notiuni nu trebuie sa se confunde.

Dupa cum se stie, diplomatia este activitatea desfasurata de organisme

de specialitate, prin care statele realizeaza in mod oficial raporturile lor cu

ceilalti parteneri ai relatiilor internationale, in special cu alte state,

armonizand interesele lor cu cele ale societatii internationale.

In acelasi timp, diplomatia nu este sinonima nici cu politica externa a

statelor. Politica externa reprezinta totalitatea obiectivelor, scopurilor si

mijloacelor pe care guvernele sau forurile politice de conducere ale statelor, le

elaboreaza si le aplica in relatiile cu alte state, precum si in definirea atitudinii

lor fata de problemele internationale. Dar, intre politica externa a statelo,

dreptul diplomatic si dreptul international exista o strnsa conexiune:

scopurile si interesele nationale trebuie atinse prin diplomatie, respectand

normele dreptului international, care este o emanatie consensuala a statelor.

Diplomatia nu reprezinta decat instrumentul prin care statele isi realizeaza

politica externa, participa in mod organizat la raporturile internationale.

Rezulta ca dreptul international influenteaza si orienteaza politica externa a


21/211

21

statelor prin normele sale regulatoare ale relatiilor internationale, norme care

trebuie respectate intocmai in actiunea de politica externa. Aceasta politica se

oglindeste in tratatele pe care statele le incheie, in pozitiile adoptate in cadrul

organizatiilor internationale interstatale, forme institutionalizate ale relatiilor

internationale.


22/211

22

CAPITOLUL III.

EVOLUTIA ISTORICA A RELATIILOR

INTERNATIONALE

3.1. APARITIA RELATIILOR INTERNATIONALE SI EVOLUTIA

ACESTORA PANA IN EPOCA MODERNA.

Din cele mai vechi timpuri fiinta umana nu a putut exista in mod izolat,

a fost nevoit sa se asocieze cu alti semeni pentru a putea supravetui. Primele

comunitati gentilice au simtit nevoia de a stabili legaturi intre ele, fie pentru a

se sprijini reciproc pentru obtinerea mijloacelor primare de existenta, fie

pentru a se apara impotriva calamitatilor naturale frecvente sau a dusmanilor

reprezentati de uriasele animale preistorice.

Aceste relatii care luau nastere in mod obiectiv, aveu un caracter

primitiv, dezvoltndu-se ulterior sub imperiul evolutiei speciei si a nevoilor ei

materiale.

Dupa unii autori, relatiile internationale au aparut odata cu prima

diviziune a muncii, atunci cnd un surplus de produse a devenit disponibil

pentru schimburile cu alte comunitati tribale, genernd fie lupte, fie aliante

intre acestea.

Desigur ca aceste relatii cu greu pot fi considerate relatii internationale,

daca avem in vedere faptul ca aceste comunitati nu aveau o limba distincta,

forme de organizare bine constituite sau un teritoriu de vietuire clar delimitat.

Abia cnd se formeaza statele sclavagiste, care dezvolta civilizatii

distincte iar raporturile dintre acestea capata un caracter de permanenta, de

continuitate si sunt consacrate printr-o serie de cutume, sau prin intelegeri

consemnate in documente, puteam vorbi de relatii internationale in

acceptiunea moderna a cuvntului. Aceste cutume si documente priveau

relatiile de pace sau razboi dintre statele respective, solutionarea unor


23/211

23

diferende, ducerea negocierilor, regimul solilor, relatii economice

(schimburile de produse) etc.

In conditiile nivelului redus al formelor de productie si al mijloacelor

de comunicare, relatiile internationale ale acelei epoci aveau un caracter

zonal, desfasurndu-se, de regula, intre vecinii situati in acelasi areal

geografic: bazinul rasaritean al Marii Mediterane, zona Golfului Persic, Asia

Centrala si de Sud, Peninsula Balcanica s.a.

Relatiile interstatale se dezvolta pe masura ce epoca antica se apropie

de apogeu. Epoca elinistica cunoaste o intensa viata internationala la care

participa statele-cetati si imperiile vecine, dar si coloniile situate pe tarmurile

Marii Negre.

Dintr-o astfel de perspectiva, continentul european se detaseaza, pentru

o lunga perioada de timp ca centru al civilizatiei universale desi, pna catre

anul 1500 i.e.n. a fost un continent de popoare migratoare, polarizat mai inti

in jurul antichitatii grecesti si apoi a celei romane, si al mutatiilor economice

si geopolitice care i-au marcat limesurile.Astfel, Grecia antica constituita ca un sistem de state-cetati

independente am putea sa-l consideram international, bazat pe relatia

conflict (razboaiele peloponesiace) cooperare (Liga de la Delos o prima

organizatie internationala) devine originea valorilor culturale europene,

idealurilor civice si aspiratiei individului catre universalitate20.

Toata mostenirea de idei despre politica (Aristotel, Platon, Socrate)

lasata de civilizatia elenistica este preluata si imbogatita de romanitate.

Ulterior, conceptele novatoare ale Romei din domeniile administratiei si

organizarii interne impun ideea de ierarhie in stat, de respect al legii si de

unificare a regiunilor, urmate apoi de extinderea teritoriului, motivat

economic dar si politic (rolul de civilizator al barbarilor din vestul, centrul

20J.C. Gautron,Detroit european, 9,edition Ed. Dalloz, 1999 citat de C. Lefter inFundamentele dreptuluicomunitar institutional, Ed. economica, 2003, p. 13.


24/211

24

si estul Europei). Aceste idei, alaturi de normele dreptului roman, primele

norme de drept sistematizate, in care un loc important detine revine lui jus

gentium (dreptul gintilor), vor sta la baza formarii statelor nationale in

feudalismul timpuriu si in Evul Mediu.

Ajungem in acest fel, dupa dezmembrarea imperiului roman, si epoca

marilor navaliri ale popoarelor migratoare, in jurul anului 1000 la o anumita

stabilitate a popoarelor. Mileniul unu este caracterizat de crestinizarea acestor

popoare europene, renuntarea la religiile politeiste si intarirea bisericii

crestine, biserica ce va avea timp de secole un rol hotartor in desfasurarea

vietii interne si a relatiilor internationale ale statelor.

Ajungem in secolele al XIV-lea si la al XV-lea, intr-o Europa de state

nationale constituite ca unitati politice sau politico religioase, bazate pe

ideea de suveranitate, adica pe, frontiere relativ precise, armate nationale,

limbi nationale si organizari interne bine definite, si nu in ultimul rnd, pe

dezvoltarea relatiilor dintre state relatii internationale. Soliile ambasade

intinerante strabat drumurile europene si ca rezultat al tratativelor purtatesunt incheiate numeroase tratate, in special aliante militare.

In acelasi timp, statele feudale incep sa se impuna si ca unitati

economice care au favorizat schimburile dintre pietele nationale mai mult sau

mai putin inchise. A doua mare diviziune a muncii ajunge la apogeu,

produsele sunt diversificate, apar primele bunuri manifacturate si primele

elemente ale economiei de piata, care conduc la intensificarea schimburilor pe

marile drumuri comerciale care incep sa se contureze din ce in ce mai

pregnant. In perioada respectiva continentul european va cunoaste o inflorire

deosebita a culturii si stiintei, perioada cunoscuta sub numele de Renastere si,

totodata, va fi caracterizata ca epoca marilor descoperiri geografice. Europa

va constata ca exista si alte lumi dect ea, si sub pretextul misiunii ei

civilizatoare,va lua in stapnire pamnturi si semintii umane cu mult mai mai

mari dect teritoriile si popoarele care o compun. Aceste actiuni, desfasurate


25/211

25

cu precadere de catre tarile din Europa de vest care dispuneau de mijloace

perfectionate de navigatie, precum Spania, Portugalia, Olanda, Franta, Anglia

si altele, vor permite un aflux de bogatii catre statele respective, care se

dezvolta si devin tot mai puternice, crendu-si imperii coloniale care vor

dainui pna in a doua jumatate a secolului XX21.

Trebuie mentionat faptul ca in paralel cu dezvoltarea societatii feudale

si a relatiilor dintre statele europene, se dezvolta astfel de societati si pe

continentul asiatic si asistam, tot in aceasta perioada la o incercare de

permanentizare a contactelor dintre cele doua civilizatii, att prin relatii

comerciale ct si prin misiuni de cunoastere22

.

Si in planul gndirii politice, epoca la care ne referim se remarca prin

doctrinele si filozofia unor ilustre personalitati dintre care enumeram pe

Tomaso Campanella, Nicolo Machiavelli, J Hobes, Hugo Grotius s.a. care a

introdus in spatiul politic idei politice de guvernare, de organizare statala,

reguli juridice de ducere a razboiului, concepte care au stat la baza dreptului

international modern.Dar, in pofida tuturor acestor realizari, continentul european nu a

cunoscut o liniste si armonie a relatiilor internationale. Numeroase conflicte

armate, de lunga durata, soldate cu distrugeri materiale si umane, au zguduit

pacea si securitatea continentului avnd repercusiuni si in relatiile cu celelalte

civilizatii. Evenimentele care vor determina sfrsitul acestui ev mediu si vor

marca radical relatiile interstatale au fost revolutia burgheza din Anglia, (1640

- 1649) si razboaiele religioase de 30 de ani, incheiate in 1648 prin Congresul

de la Westtfalia care s-a soldat cu semnarea tratatelor de pace de la Osnabruck

si Munster. Congresul a insemnat emergenta sistemului international de state

bazat pe echilibrul puterii, a stabilit configuratia politica a continentului

pentru aproape 150 de ani, i-a garantat status-quo-ul si o relativa pace.

21

Calatoria lui Marco Polo in China sau cea a Spatarului Milescu din dispozitia tarului rus Ivan cel Groaznicin acelasi imperiu (n.a.)22aceeasi zona (n.a)


26/211

26

3.2. EVOLUTIA RELATIILOR INTERNATIONALE DIN EPOCA

MODERNA PANA IN EPOCA CONTEMPORANA

Din cele mai vechi timpuri fiinta umana nu a putut exista in mod izolat.Primele comunitati umane au simtit nevoia de a stabili legaturi intre ele din

necesitatea de ase sprijini reciproc in obtinerea mijloacelor primare de

existenta, de a se ajuta impotriva calamitatilor naturale sau a dusmanilor

reprezentanti de uriasele animale preistorice.

Aceste relatii, in forma primitiva la inceput si care au luat nastere in

mod obiectiv s-au dezvoltat pe parcurs sub imperiul nevoilor evolusieimateriale.

Dupa unii autori relatiile internationale au aparut odata cu prima

diviziune a muncii, cnd un surplus de produse au devenit disponibil pentru

schimburile intre triburi, genernd lupte sau aliante intre acestea.

Dupa alti autori, relatiile internationale au aparut odata cu formarea

statelor, pe unele ornduiri, genetice. La inceput, relatiile erau rudimentare,

sporadice, de pace sau razboi, ele au existat si anterior, intre diferitele triburi

vecine.

Odata cu formarea statelor scalvagiste apar si raporturi intre acestea,

avnd caracter de permanenta, de continuitate, consacrate printr-o serie de

cutume (reguli, obiceiuri) si de reguli corespunzatoare de drept international

(in acceptiunea mai moderna) care priveau intelegeri de pace sau aliante

militare, solutionarea unor diferende, ducerea negocierilor prin soli,

schimburile de produse etc.

In conditiile nivelului redus al formelor de productie si al mijloacelor

de comunicare, relatiile internationale ale acelei epoci aveu un caracter zonal,

desfasurndu-se izolat, in limitele unor regimuri geografice restrnse: bazinul

rasaritean al Marii Mediterane, zona Golfului Persic, Asia Centrala si de Sud-

Est.


27/211

27

Unele relatii stabilite de imperiul roman cu statele din India si China au

avut un caracter temporar, sporadic.

Dupa caderea Romei (sec. V), in perioada initiala a feudalismului se

constituie noi centre ale vietii internationale, desfasurate in zone geografice

limitate in principal la statele Euroepi-imperiul bizantin, sau statele feudale

germane in apus sau statele slave in rasarit.

Procesul de centralizare statala in Europa, inceput in sec. XII-XIII si

accentuat in sec. al XIV lea prin formarea de state feudale centralizate

suverane: Spania, Franta, Anglia, Austria, Statele Italiene si cele Scandinave,

Rusia si chiar tarile romne au dus la extinderea relatiilor internationale

(politice, militare, economice) pe intreg continentul european si dincolo de

acesta, care devine un adevarat centru al relatiilor internationale.

Odata cu epoca marilor descoperiri geografice incepe si expansiunea

marilor puteri navale europene pe alte continente.

Incepnd din secolele XVI-XVII, relatiile internationale capata tendinta

de a deveni mondiale, in conditiile formarii primelor imperii coloniale, bazatepe dominatia si subjugarea unei majoritati a popoarelor globului, de catre

cteva state europene puternice tocmai datorita exploatarii bogatiilor Lumii

Noi.

In conditiile polarizarii in Europa a relatiilor internationale,

solutionarea problemelor internationale este determinata in cadrul raporturilor

de forta, de intelegere sau de razboi existente intre cteva mari puteri

europene. Aceasta trasatura a vietii internationale caracterizeaza si perioada

capitalismului marcata prin infaptuirea revolutiilor burgheze in Olanda (sec.

XVI), Anglia (sec. XVII) si in Franta (sec. XVIII), precum si de valul

revolutionar din 1848 din Europa inclusiv in tarile romane, proces insotit si de

formarea statelor nationale.

Desi in sec. XIX a crescut numarul statelor nationale suverane in

Europa, totusi continutul si evolutia relatiilor internationale sunt determinate


28/211

28

de cteva mari puteri pentarhia europeana - formata din Anglia,

Franta,Rusia, Austria si Prusia, de lupta lor de cucerire, de impartire si apoi

reimpartire a sferelor de influienta si dominatie att in Europa ct si in alte

zone ale lumii23.

Dar tot in aceasta perioada apar si alti actori pe scena politica a lumii de

care trebuie sa se tina seama in relatiile internationale. Este vorba de fostele

colonii engleze din america de Nord, care cucerindu-si independenta in 1776,

cunosc un avnt industrial si o prosperitate economica neintlnita in statele

europene, fapt ce le desemneaza ca o putere politica si militara de care trebuie

sa se tina seama in noua etapa de dezvoltare a societatii internationale.

O prima luare de pozitie dura, prin prin care se pune in evidenta rolul

nou pe care il joaca Statele Unite pe scena politica a lumii, este afirmarea in

1823 a doctrinei Monroe, prin care se declara ilegitima interventia Sfintei

Aliante in luptele pentru renasterea si independenta natiunilor din continentul

Sudamerican.

La sfrsitul sec. XIX si inceputul sec. XX are loc o intensificare aprocesului de reimpartire a lumii in sfere de influienta, si in zone de

dominatie, de exploatare de catre marile puteri imperialiste ( inclusiv SUA)

ceea ce guverneaza conflictele armate zonale, care culmineaza cu primul

razboi mondial.Acestea vor avea drept urmare aparitia primului stat comunist,

pe ruinele fostului imperiu colonial tarist.

Consecintele in planul vietii si relatiilor internationale vor fi deosebite.

O noua ideologie, o noua doctrina politica si diplomatica isi va spune

cuvntul sau pozitia de care ceilalti membri ai societatii internationale,

inclusiv marile puteri cu pozitiz lor dominanta, vor trebui sa tina seama.

O prima concluzie care se poate desprinde din observarea acestei

evolutii a relatiilor internationale dintre state in perioada anterioara aparitiei .

23Congresele de pace de la Viena (1815) si de la Paris (1856) ilistreaza intelegerile dintre marile put eurpeneSfnta alianta si Concetptul european, pentru subjugarea si exploatarea altor popoare si state.


29/211

29

3.2.1. PERIOADA 1648 1815

Dupa pacea westfalica, Europa continentul cu cea mai redusa

suprafata, parte a marii zone geografice Eur-Asia a fost impartita in state

suverane independente, formnd Sistemul International de State. Europa si-a

putut permite aceasta fragmentare avnd, la momentul respectiv o

superioritate tehnica evidenta, o bogatie materiala si spirituala superioara

celorlalte continente, insotite de abilitati in materie de organizare si conducere

politica, de necontestat.

Asa cum s-a aratat anterior, secolul XVII a insemnat inceputul unei noi

orientari a relatiilor internationale, intrarea lor in perioada moderna. Desi

sistemul de pace de la Westfalia stabilea configuratia politica a Europei,

aceasta nu a insemnat ca marile puteri care se configurasera la sfrsitul epocii

feudale, nu au actionat in sensul propriilor interese hotarnd destinul unor tari

si popoare mai mici.

Epoca la care ne referim prezinta o Europa in care dicteaza o Frantaputernica, concurata de o Anglie imperiala, mare putere navala, de o Spanie,

fosta mare putere aflata acum in declin de o Austrie aflata in fata ultimului

efort de expansiune a imperiului Otoman si de o tnara Rusie pe cale sa

devina mare putere sub Petru I.

Aceste mari puteri, vor hotari destinul popoarelor din Centrul si Sudul

Europei si , deopotriva, a celor din teritoriile inglobate in imperiile lor

coloniale in devenire.

In acelasi timp, se afirma ca viitoarea mare putere Prusia care prin

politica statului dominant a reusit, un secol mai trziu, sa realizeze unitatea

puzderiei de state germane. Aceste puteri nu vor ezita sa imparta pentru a

doua oara Polonia, sa spulbere autonomia unor principate (Lituania, Finlanda)

si sa le inglobeze in statele lor.


30/211

30

Putem adauga acestor elemente contributiile revolutiei industriale,

aparitia unei oligarhii financiare, revolutia stiintifica si tehnica toate acestea

ducnd la dezvoltarea liberalismului si a capitalismului, la generlizarea

schimburilor economice, inclusiv prin alegerea aurului ca etalon monetar.

Desi nu se poate vorbi despre un echilibru european stabil, totusi,

Europa a evoluat in mod omogen prin laicizarea gndirii (secolul iluminatilor)

si prin victoria autonomiei politicului fata de ideologiile religioase, prin

universalismul teoriei drepturilor naturale individuale.

Existenta a numeroase state intr-un spatiu relativ unic a presupus

aparitia unu sistem pentru reglementarea relatiilor dintre acestea. Timpul a

adaugat o validare legala si o consacrare populara: nationalismul a devenit

sacrosant in micile entitati suverane. Daca statul in sine a devenit att de tabu,

frontierele sale nu au avut acelasi tratament, variatia granitelor depinznd de

cuceririle militare si de ratiunile ideologice. Astfel, un stat s-a putut extinde

pe seama altuia insa, pe masura ce ideea de stat s-a polarizat in jurul

nationalismului sau, in perioada 1870 1920 pe principiul autodeterminarii,au aparut state noi, fapt ce a accentuat fragmentarea si a dus la aparitia unor

state cu putere relativ mica.

Forta statelor europene le-a conferit imunitate fata de amenintari

extracontinentale, principalul pericol pentru integritatea si prosperitatea lor

venind doar din partea altor state europene. Pentru a reduce riscul unor

confruntari s-au initiat un sistem care, desi consacra statul suveran, cauta sa

reglementeze rivalitatile dintre state prin anumite forme de control si

echilibru, prin aliante schimbatoare menite sa limiteze acumularile excedente

de putere si printr-o legislatie internationala minimala.

Totodata, transnationalismul acestor idei are drept rezultat emanciparea

coloniilor europene din cele doua Americi, dintre care cele din America de

Nord isi vor cstiga independenta in 1776 si, in mai putin de un secol, vor

deveni un membru deosebit de activ al scenei politice internationale,


31/211

31

amenintnd serios pozitia dominanta a Europei in gestionarea problemelor

umanitatii.

Toate aceste mutatii survenite pe planul relatiilor internationale, in

perioada pe care o analizam, vor culmina cu Revolutia franceza din 1789 si

cu consecintele acesteia: disparitia regalitatii dintr-o mare putere europeana,

aparitia unor concepte democratice de guvernare si viata politica interna,

consacrarea unor principii care vor fi adoptate ulterior ca fiind fundamentale

pentru dreptul international s.a.

Dar aceasta emancipare va cunoaste un hiatus de 20 de ani, timp in care

Franta va repudia si incalca toate aceste principii democratice sub conducerea

lui Napoleon Bonaparte. Epoca napoleoniana va bulversa Europa, razboaiele

duse de Franta cuprinznd continentul de la Atlantic pna la Moscova.

Impotriva ei se creaza coalitia antinapoleoniana care, dupa numeroase

esecuri, reuseste in 1815 sa scape continentul de cosmarul micului corsican.

Epoca se incheie cu primul mare congres international care se

desfasoara in 1815-1816 la Viena si care va marca secolul XIX att in planpolitic ct si in plan economic si social.

Secolul XIX va debuta cu inaugurarea unei noi forme de desfasurare a

relatiilor internationale: ce a congreselor si conferintelor internationale prin

care se vor lua hotarri cruciale pentru tarile si popoarele mici din Europa dar

si din intreaga lume. Congresul de la Viena declara ilegitime orice miscari de

emancipare nationala, de schimbare a regimurilor politice interne prin actiuni

revolutionare.

In acest scop, Anglia, Austria, Prusia, Rusia si Spania vor constitui

Sfnta Alianta, care va interveni in mod represiv, oriunde pe continentul

european, unde se incerca inlocuirea monarhiei cu alte forme de conducere

democratica. Apogeul miscarilor revolutionare dar si al Sfintei Aliante, va fi

anul 1848, dupa care, in jurul anului 1860, marile puteri se vor regrupa in


32/211

32

Concertul european care va domina relatiile internationale pna aproape de

sfrsitul secolului.

3.2.2.RELATII INTERNATIONALE IN PERIOADA 1870-1914.

Epoca respectiva a cunoscut o stabilitate care a alimentat speranta intr-

o pace durabila, daca nu vesnica (iluzia ce mare), dar a marcat, in acelasi timp

inceputul celei mai mari curse a inarmarilor cunoscute pna atunci. Epoca a

fost caracterizata de istoricul francez Maurice Beaumont ca fiind marcata de

doua tendinte majore: febra industrializarii si expansiunea coloniala. Ambele

s-au manifestat in principal in Europa care, la inceputul sec. XX, asa cum

mentioneaza academicianul Camil Muresan, a atins punctul culminant al

suprematiei sale economice si politice in lumea intreaga... Din suprafata de

149 milioane de kmp ai uscatului, Europa nu ocupa dect 40 de milioane, dar

statele sale (inclusiv Rusia, intre Urali si Pacific) posedau in afara

continentului 75.600.000 kmp, avnd aproape 600 milioane locuitori.Revolutia industriala a generat pe de o parte, un rapid avnt democratic,

iar pe alta parte un flux in crestere al imperialismului.

Tratatele incheiate intre state isi propuneau, deopotriva, sa mentina

echilibrul european si sa creeze conditiile rasturnarii lui prin forta. O

concurenta eonomica acerba coexista cu noile forme de organizare

supranationala a industriei si finantelor, care aveau tendinta de a disciplina

libera concurenta - fetisul capitalismului clasic.

S-au desfasurat in paralel ori s-au confruntat ideologii, curente

nationaliste si organizatii internationaliste: pangermantismul, panslavismul,

scolile coloniale, afacerea Dreyfuss etc.

In perioada respectiva au avut loc numeroase crize regionale, in special

coloniale; incidentul Fashoda (1898), razboiul anglo-bur (1899-1902). crizele

marocane (1905, 1911), razboaiele balcanice, in toate manifestndu-se


33/211

33

intentia revizionista a Germaniei imperiale care contesta statu-quo-ul stabilit

prin Acordul General al Conferintei coloniale de la Berlin (1884-1885). Dupa

incidentul de la Agadar (1911) care dovedea ca prezenta franceza in Maroc

devenise un casus bellipentru Germania, a urmat o veritabila tocmeala intre

diplomatii celor doua tari, care au ales o solutie de compromis din care

ambele tari ieseau in cstig; Franta isi intarea dominatia in Maroc, Algeria,

Tunisia si in Africa Occidentala Franceza (AOF), iar Germania isi construia si

ea un imperiu colonial prin obtinerea a 270.000 kmp in zona centrala a

Africii: Moyen Congo, Oubangui Chari.

Aceasta se adaugau coloniilor germane deja existente: Tanganyka,

Rwanda si Burundi, Kamerun, Togo si o parte din Namibia, insumand in total

2.700.00 kmp si o populatie de 11.411.000 locuitori. Ocupate pe rnd de

aliatii antantofili, coloniile germane vor disparea dupa sfrsitul primului

razboi mondial, imperiul colonial german reprezentnd un episod efemer in

istoria Africii.

Declansarea si defasurarea primului razboi mondial vor avea asupracontinentului african (cu cea mai mare suprafata de uscat si numar de

locutori) doua consecinte majore: definitivarea sferelor de influenta coloniala

pe continet si un proces relativ lent de trezire a constiintelor nationale ale

popoarelor care-l populau. Dupa afirmarea universala a principiului

autodeterminarii in perioada interbelica, se va produce o impresionanta

resurectie a sentimentului national, care va conduce, dupa cel de-al II-lea

razboi mondial la emanciparea politica a Africii.

3.3.RELATIILE INTERNATIONALE IN ANII 1920-1645

Lumea iesise revarsita din primul razboi mondial. Japonia a profitat de

razboi pentru a-si extinde influenta in Pacific, ceea ce irita numeroase natiuni.

Statele Unite si-au consolidat economia, ceea ce le confera o mai mare


34/211

34

importanta pe plan international. In Europa, aparitia unui stat comunist in

Rusia, tratatele de pace, considerate injuste de catre invinsi, creaza noi

rivalitati intre natiuni.

Statele Unite si restul lumii

In 1920, Statele Unite aleg solutia izolationalismului dar in acelasi timp

incearca sa stopeze expansionismul japonez.

Izolationismul Statelor Unite

In noiembrie 1919, Senatul american refuza sa ratifice Tratatul de la

Versailles, iar Statele Unite renunta in acest fel sa faca parte din Societtatea

Natiunilor, al carei pact fondator era inclus in Tratat. Victoria republicanuluiHarding impotriva candidatului democrat sustinut de Wilson la alegerile

prezidentiale din 1920 demonstreaza forta curentului izolationalist care

bntuia atunci Statele Unite si determina tara sa se retraga in sine insasi

(protectionism, cote de imigrare, revenirea la valorile americane...) .

Dar aceasta retragere este relativa. Statele Unite nu pot ignora complet

Europa, pentru ca exporta acolo o parte din productia lor si pentu ca aceasta acontractat, in timpul razboiului, cu Statele Unite imprumuturi pe care ar fi

timpul sa i le inapoieze. Si mai ales, Statele Unite nu au renuntat sa intervina

in perimetrul lor de securitate: in America Latina mai inti, unde incearca

sa-si protejeze interesele economice; apoi in Pacific, unde puterea crescnda a

Japoniei, care a stiut sa profite de razboi si de tratatele de pace pentru a face

din China un stat semicolonial si sa puna stapnire pe Shantung, ii

nelinisteste.

Conferinta de la Washington.

La initiativa secretarului de stat american Hugues, in perioada

noiembrie 1921 februarie 1922 se desfasoara la Washington o conferinta

internationala, consacrata dezarmarii maritime si situatiei din Pacific. Ea se

incheie cu mai multe acorduri. Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Franta

si Italia fixeaza un sistem de cote pentru navele mari de razboi. Aceste puteri


35/211

35

precum si China, Belgia, Tarile de Jos si Portugalia se angajeaza sa mentina

independenta si integritatea teritoriala a Chinei. Statele Unite, Japonia, Franta

si Marea Britanie se angajeaza sa mentina statu quo-ul din Pacific. Si in fine,

Japonia accepta sa renunte la majoritatea drepturilor sale asupra Shantung-

ului. Aceste acorduri satisfac deplin Statele Unite, dat fiind ca ele confirma

suprematia lor militara in domeniul maritim si pun capat expansionismul

japonez.

EUROPA IN CRIZA (1920 1924)

In ceea ce priveste, Europa este sfsiata de dispute si conflicte locale.

Disputele europene

In anii 1920, Europa este macinata de diverse dispute:

Numeroase state europene, nemultumite de tratatele de pace, isi

propun sa isi modifice frontierele, chiar si facnd uz de forta

daca este necesar. In aceasta situatie se afla puterile invinse (in

special Turcia, care, prin Tratatul de la Svres din 1920, a fostobligata sa cedeze Tracia Orientala si Smirna, sa delimitarizeze

Strmtorile si sa accepte o agravare a regimului capitulatiilor

care acorda occidentalilor privilegii in Turcia), dar si Italia care

nu a putut obtine nici Fiume, nici coasta dalmata, sau noua

Polonie, care refuza sa accepte linia Curzon propusa de aliati ca

frontiera de rasarit. Intre Franta guvernata de partidele din blocul national, care

doresc stricta aplicare a tratatului de la Versailles si Germania,

umilita de un tratat pe car il considera un Diktat si a carui

revizuire o doreste, exista o puternica contradictie.

Exista relatii conflictuale si intre Franta si Marea Britanie pentru

ca aceste doua tari sunt la concurenta in Orientul Mijlociu si

pentru ca britanicii, spre deosebire de francezi, sunt de acord cu


36/211


37/211

37

impotriva grecilor (sustinuti de englezi), care va dura doi ani. Invingator, el

obtine din partea Aliatilor garantii prin Tratatul de la Lausanne 24 iulie 1923),

care asigura Turciei intreaga Asie Mica, Tracia orientala, precum si zona

strmtorilor si anuleaza regimul capitulatiilor. Turcii din Grecia (350 000

persoane) se intorc in Turcia, iar grecii din Turcia (1,4 milioane de persoane)

revin in Grecia. Rezultatul este accentuarea rivalitatii franco-britanice, Anglia

reprosnd Frantei ca nu a sustinut-o in sprijinul acordat Greciei.

Anexiunilor infaptuite de Polonia si Turcia li se adauga altele mai

modeste.In 1920, Polonia smulge Vilniusul Lituaniei. In 1923, Lituania

ocupa Memel (Danzig), vechi oras german in Prusia orientala pe care Tratatul

de la Versailles l-a declarat oras liber. In cealalta extremitate a Europei,

grupuri de nationalisti italieni condusi de poetul Gabriele dAnnunzio ocupa

timp de mai bine de un an orasul Fiume care va fi in cele din urma anexat de

Italia lui Mussolini in1924.

Ocuparea regiunii Ruhr.Cifra totala a reparatiilor pe care Germania trebuie sa le plateasca,

repartizarea sumelor intre invingatori fiind fixata la Conferinta de la Spa din

1920 (Franta obtine 52 % din aceasta suma), este fixata in 1921 la 132

miliarde de marci-aur.

Dar Germania intrzie sa plateasca. Franta, de comun acord cu Italia si

Belgia,hotareste atunci sa ocupe regiunea Ruhr bogata regiune miniera dinGermania pentru a determina astfel Reichul se se supuna si pentru a obtine o

parte din reparatii in natura. La 11 ianuarie 1923, miltarii intra in Essen,

Bochum, Dortmund si si Gelsenkirchen.

In replica, guvernul german al cancelarului Wilhelm Cuno lanseaza

drept cuvnt de ordine rezistenta pasiva, iar la 22 ianuarie, in bazinul Ruhr se

declanseaza greva generala. Dar minerii si feroviarii francezi preiau stafeta;

economia germana lipsita de carbune este paralizata; marca se prabuseste. In


38/211

38

august 1923, Cuno este inlocuit de impaciuitorul Stresemann care pune capat

rezistentei pasive.

DESTINDEREA

In perioada 1924 1929, se inregistreaza o apropiere intre Franta si

Germania, iar in lume se iau diverse initiative menite sa previna izbucnirea

unor noi razboaie.

Conditiile destinderii

Incepnd din 1923, mai multi factori contribuie la destinderea

internationala:

Statele Unite condamna alaturi de Marea Britanie ocuparea

regiunii Ruhr. Ele fac presiuni asupra Frantei pentru ca aceasta sa

evacueze zona si sa reduca cifra reparatiilor;

primul razboi mondial ramne o amintire, iar nationalismul se

atenuiazaa si el. In 1924, in Marea Britanie si in Franta, vin la

putere reprezentantii stngii, favorabili cooperarii intre popoare,in timp ce in Germania guvernele sunt de acum deschise

discutiilor cu Aliatii;

Dupa ce Lenin renunta la comunismul de razboi in favoarea NEP

(1921), Uniunea Sovietica renunta si la ideea revolutiei mondiale

si incearca sa stabileasca relatii cu tarile capitaliste;

In fine, lumea intra intr-o epoca de crestere economica si deprosperitate favorabila destinderii.

Apropierea franco germana

Apropierea franco-germana, realizata in principal de ministri de externe

francez, Briand si german, Stresemann, parcurge mai multe etape:

In 1924 este acceptat Planul Dawes. Franta promite evacuarea

regiunilor Ruhr care va fi evacuata de fapt in periada octombrie

1924 iulie 1925). Aliatii reduc cifra anuala a reparatiilor pentru


39/211

39

anii 1924 1929 (fara a modifica cifra totala), pe care au grija sa

se asigure ca o obtin printr-un control riguros al finantelor

Republicii de la Weimar. La rndul lor Statele Unite imprumuta

capital Germaniei pentru ca aceasta sa-si poata onora obligatiile.

Prin Pactul de la Locarno (acordurile semnate in 1925),

Germania recunoaste frontierele sale apusene cu Franta si Belgia

(dar nu si frontierele rasaritene) si se angajeaza sa respecte

prevederile Tratatului de la Versailles privind zona demilitarizata

a Renaniei. In 1926, Germania, cu sprijinul Frantei, devine

membra a Societatii Natiunilor.

Planul Young, semnat in 1929, diminueaza cifra totala a

reparatiilor, reesaloneaza plata lor pna in 1988 si anuleaza

controlul financiar exercitat de Aliati. In 1930, trupele franceze,

engleze si belgiene parasesc zona malului stng al Rinului cu

numai cinci ani mai devreme dect prevederea Tratatului din

1919.

Obiectivul: pancea mondiala ?

Incepnd din 1924, lumea pare sa fie in cautarea unei noi ordini, mai

pasnice.

Relatiile conflictuale intre tarile capitaliste si Rusia comunista seatenueaza. Din aprilie 1922, Germania recunoaste URSS cu ocazia Tratatului

de la Rapallo (prin care cele doua tari isi anuleaza reciproc datoriile si initiaza

o colaborare militara). In 1924, Marea Britanie, apoi Italia, China si aproape

toate tarile europene, printre care si Franta, stabilesc relatii diplomatice cu

Moscova.

Se adopta o serie de masuri pentru eficientizarea Societatii Natiunilor.

Cehoslovacul Edvard Benes prezinta in 1924 la Geneva un protocol care


40/211

40

schimba Statutul Societatii Natiunilor propunnd arbitrarea obligatorie a

conflictelor, aplicarea de sanctiuni fara obligativitatea unanimitatii in

Consiliu, (doar cu o majoritate de doua treimi) si crearea unei armate

internationale. Desi Protocolul de la Geneva este in cele din urma respins,

Societatea Natiunilor, consolidata prin aderarea Germaniei, reuseste in

perioada 1926 1931 sa rezolve cteva litigii intre tari reprezentnd puteri

mai mici.

In fine, Briand incearca sa consolideze pacea prin cteva solutii noi. In

1928, el semneaza impreuna cu Kellogg, secretar de stat american, un pact

pacifist si formal, Pactul Briand-Kellogg, la care adera 68 de state (printre

care Statele Unite, Germania, Japonia si URSS) care se angajeaza sa-si

rezolve problemele fara sa recurga la solutia razboiului. In 1929, el propune

Societatii Natiunilor crearea unei federatii europene care, fara a afecta

suveranitatea nici unei natiuni, sa creeze legaturi economice si politice intre

ele si sa faca astfel imposibila izbucnirea unui razboi.

Perioadei de puternice tensiuni internationale, 1920 1924, ii urmeazaacum o perioada de destindere. Aceasta insa este foarte fragila. In ciuda

aparentelor, un sentiment de neincredere continua sa domine puterile

europene care incearca sa creeza in jurul lor retele defensive, cum este cazul

Frantei de pilda, care incheie pe parcursul anilor 20 aliante cu tarile din est

capabile sa tina piept Germaniei in caz de razboi. Perioada de destindere este

strns legata de o perioada efemera de prosperitate.

RELATIILE INTERNATIONALE

IN ANII 30

Marea criza economica din anii 30 a avut drept consecinta sfrsitul

perioadei de destindere. Ea contribuie la succesul dictaturilor care care propun

ca solutii pentru rezolvarea problemelor reinarmarea si o politica de


41/211

41

expansiune. Ea slabeste democratiile, care se repliaza si nu reactioneaza

aproape deloc la agresiunea dictaturilor.

NOI TENSIUNI (1930-1933)

In perioada 1930-1933 se instaleaza o noua perioada de tensiuni in

Orient si Occident.

In Occident, primele neintelegeri.

Responsabilii politici ai Germaniei si Austriei considera ca faurirea

unei ample piete protejate austro-germana este remediul cel mai eficace

impotriva crizei. Dar acest proiect de uniune vamala pe care il incheie la 14

martie 1931 pare, dupa parearea multora un preludiu la o uniune politica

interzisa de tratate. Germanii si austriecii dau in cele din urma inapoi, dar

initiativa lor provoaca o racire a relatiilor franco-germane.

In iulie 1932, la Conferinta de la Lausanne, Aliatii accepta sub

presiunea americanilor, sa renunte definitiv la reparatiile germane. Ei spera sa

obtina in schimb anularea de catre Statele Unite a datoriilor. Dar presedinteleamerican Hoover refuza sa faca acest lucru. Guvernul francez hotaraste atunci

unilateral sa nu mai inapoieze imprumuturile pe care le-a facut de la Statele

unite, in timp ce celelalte state debitoare continua sa inapoieze sume foarte

simbolice. Intre Statele Unite si democratiile europene se creaza o stare de

ostilitate. Izolationismul american se accentueaza.

In Orient, prabusirea statu quo-ului

Incepnd din 1930, Japonia resimte efectele violente ale crizei. Militarii

niponi, a caror influenta este din ce in ce mai mare, propun ca solutie o

politica de cuceriri. In septembrie 1931, trupele japoneze ocupa principalele

orase din Manciuria, bogata regiune miniera si agricola din nordul Chinei,

apoi in cteva saptamni intreaga provincie, care devine un protectorat sub

numele de Manchoukuo.


42/211


43/211


44/211

44

de Pactul de la Locarno, trebuia sa ramna definitiv demilitarizata. Se trece

imediat la construirea liniei Siegfried, in fata liniei Maginot. Cabinetul

francez, caruia responsabilii politici britanici ii refuza acordarea unui ajutor

militar, se multumeste sa faca apel la Societatea Natiunilor, care ramne insa

neputincioasa. Parisul, recunoscndu-si slabiciunea, asista cum Polonia,

Romnia, Iugoslavia se indeparteaza de el si se indreapta spre Germania.

Spania, devenita in 1931 republica, este guvernata incepnd din

februarie 1936 de Frontul Popular care regrupeaza partidele de stnga. In

iulie, o parrte din armata se revolta la indemnul generalulu Franco. In august,

marile puteri europene semneaza un pact de neinterventie care prevede sa

nu acorde ajutor militar nici uneia din tabere. Dar incepnd de la sfrsitul

anului 1936, Germania si Italia, desi semnatare ale acestui pact, acorda sprijin

militar generalului Franco, care in 1939 invinge.

Alianta dictaturilor (1936-1937)

Italia si Germania, din ce in ce mai apropiate, semneaza la Berlin, inoctombrie 1936, un tratat de prietenie, cunoscut sub numele de axa Roma-

Berlin. La 6 noiembrie 1937, Italia adera la Pactul anticomintern, indreptat

initial impotriva comunismului, dar care contine o promisiune secreta de

ajutor in caz de atac sovietic si care a fost semnat de Germania si Japonia la

25 noiembrie 1936. Mai experimentate, mai bine inarmate, constiente de

neputinta Societatii natiunilor (din care Italia se retrage in decembrie 1937) sia democratiilor, dictaturile isi pot realiza de acum ambitiile.

DECLANSAREA RAZBOIULUI (1937-1939)

Datorita pasivitatii democratilor, dictaturile nu mai ezita sa-si satisfaca

ambitiile.

Japonia ataca China


45/211

45

La 7 iulie 1937, trupele japoneze lanseaza o ampla ofensiva in China.

Dupa cucerirea Pekinului (26-27 iulie), ele invadeaza intreaga China de nord-

est. La sfrsitul anului 1937, trupele japoneze controleaza porturile

importante, printre care Shanghai. Singura regiune care le scapa este centrul

tarii, controlat de armatele lui Jieschi (Chiang kai-shek) care a facut din orasul

Chongqing (Tchoung king) capitala sa provizorie. Tokyo se decide atunci sa

puna capat rezistentei chineze, taind drumurile prin care aceasta primea arme

din URSS (pna in 1938), apoi din Statele Unite.

Germania anexeaza Austria si regiunea sudeta.

In Austria, dupa numirea nazistului Seyss-Inquart i functia de ministru

de interne, sub presiunea lui Hitler, cancelarul Schuschnigg incearca zadarnic

sa organizeze un referendum privind independenta tarii sale. Constrns de

nazisti sa demisioneze, el este inlocuit in functie de Seyss-Inquart, care

cheama trupele germane.Anschluss-ul, cu care Italia este de acum de acord,

este proclamat la 13 martie 1938 si aprobat prin plebiscit cu un procent de

97% de germani si austrieci. Democratiile protesteaza timid.La 12 septembrie 1938, dupa Anschluss, Hitler revendica regiunea

sudeta, zona industriala bogata din Cehoslovacia, locuita de o populatie de

limba germana. Conflictul dintre Germania si Cehoslovacia aliata URSS

(tratatul din 1935) si mai ales a Frantei (tratatul din 1925) risca sa se

generalizeze in intraga Europa. Atunci cnd razboiul era iminent, Hitler

accepta sa-i intlneasca, la 29 septembrie 1938, la Munchen, pe Mussolini(reprezentantul Italiei), pe Chamberlain (reprezentantul Marii Britanii) si pe

Daladier (reprezentantul Frantei) pentru a discuta aceasta problema (nici

URSS, nici Cehoslovacia nu sunt invitate). Acordul de la Munchen, semnat la

30 septembrie, recunoaste dzmembrarea Cehoslovaciei in favoarea Germaniei

care obtine regiunea sudeta. Populatiile Frantei si Angliei, care cred ca au

cstigat astfel pacea, isi primesc cu entuziasm reprezentantii la intoarcerea in


46/211

46

tara. Acest moment este totusi un dezastru: democratiile si-au confirmat

slabiciunea si s-au indepartat de URSS.

Criza din anul 1939

Existenta statului cehoslovac, desi diminuat, impiedica accesul lui

Hitlerin Europa de est si la petrolul romnesc. La 15 martie 1939, armata

germana intra in regiunile cehe Boemia si Moravia, care devin un protectorat

german, iar Slovacia, pe jumatate dezmembrata de statele riverane, devine stat

satelit. La scurt timp dupa aceea, Fuhrerul constrnge Lituania sa-i cedeze

portul Memel (22martie). In timp ce in aprilie Mussolini ocupa la rndul lui

Albania, presa germana se dezlantuie impotriva Poloniei, care pare sa fie

urmatoarea victima a Reichului.

Democratiile reactioneaza si ele in cel din urma, incepnd sa se

reinarmeze. Franta confirma, la 13 aprilie 1939, alianta sa din 1921 cu

Polonia. Dar la 23 augst este semnat un tratat de neagresiune germano-

sovietic; URSS si Germania isi impart Polonia printr-un protocol secret.Germania, Japonia si Italia au stiut sa profite de slabiciunea

democratilor pentru a incepe sa-si realizeze pe parcursul anilor 30 ambitiile

lor in exterior, incalcnd toate reglementarile internationale. Abia in 1939

Marea Britanie si Franta incep de fapt sa reactioneze. dar este mult prea

trziu.

3.4. RELATIILE INTERNATIONALE IN PERIOADA

1945 1962

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial consfinteste

impartirea lumii intre Statele Unite si URSS, singurile tari posesoare ale armei

atomice, (in 1945 si 1949), in defavoarea fostelor puteri europene. Aliati

impotriva Germaniei, cele doua Mari Puteri devin adversari, care alcatuiesc


47/211


48/211

48

Organizarea blocurilor

Statele Unite isi structureaza zona de influenta:

Pe continentul amrican, 21 de natiuni din America Latina

semneaza cu Statele Unite Tratatul de la Rio de Janeiro, un pact

de legitima aparare colectiva (2 septembrie1947).

In Europa, in martie 1948, Statele Unite impun semnarea

tratatului de la Bruxelles, tratat de asistenta militara intre Franta,

Marea Britanie, Belgia, Olanda si Luxemburg, care in 1954, va

deveni Uniunea Europei Occidentale (UEO). Apoi la 4 aprilie

1949, Statele Unite semneaza impreuna cu Canada si sase tari din

Europa Occidentala, printre care Franta si Marea Britanie,

Tratatul Atlanticului de Nord (sub Pactul Atlantic). Pentru a

asigura apararea colectiva a tarilor semnatare, in 1950 se creaza,

NATO (North Atlantic Treay Organization), iar generalul

Eisehower devine comandant suprem in Europa al fortelor

NATO. In Asia, Statele Unite semneaza diferite tratate de alianta cu

Filipine (30 august 1951), Australia si Noua Zeenlanda (1

septembrie 1951), crend ANZUS (Australia- New Zeland-

United States) si un tratat de pace cu Japonia (Tratatul de la San

Francisco din 8 septembrie 1951).

URSS la rndul sau, consolideaza blocul comunist: Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), mai cunoscut

sub numele de Comecon, are drept scop intarirea coeziunii

economice a Europei de Est (25 ianuarie 1949).

Sovieticii semneaza o serie de pacte militare bilaterale cu vecinii

lor din Europa de Est (1948-1949), apoi la 14 februari 1950 cu

Republica Populara Chneza.


49/211

49

Cele doua blocuri sunt fata in fata, dar refuza conflictul armat direct

care le-ar obliga sa foloseasca armamentul nuclear.

CONFLICTELE DIN PERIOADA RAZBOIULUI RECE

(1949 1953)

In Europa, ca si in Asia, cele doua Mari Puteri se infrunta prin

intermediul unor popoare interpuse.

Confruntarea ideologica

In fiecare dintre cele doua tabere, teama de celalalt creeaza o adevarata

psihoza. In URSS, epurarile afecteaza att partidul ct si armata. Lagarile se

umplu cu mai multe milioaane de detinuti. In iunie 1948, Iugoslavia lui Tito,

acuzata ca face jocul imperialismului american, este condamnata de lagarul

socialist.

Incepnd din 1947, in Statele Unite incepe vnatoarea de vrajitoaredeclansata impotiva comunistilor si amplificata apoi de maccarthysm. In

Europa occidentala, partidele comuniste francez si italian, indepartate de la

putere in 1947, organizeaza ample campanii impotriva imperialismului

american. In aprilie 1949, comunistii si tovarasii de drum infiinteaza

Miscarea pentru pace, al carei Apel de la Stockholm (18 martie 1950)

impotriva armelor atomice, este semnat de 273 milioane de persoane dinlumea intreaga.

Impartirea Germaniei.

Germania este primul teatru al razboiului Rece, dupa cum o

demonstreaza blocada sovietica asupra Berlinului de Vest (24 iunie 1948).

Datorita podului aerian organizat de Statele Unite pentru a-i aproviziona pe

berlinezi cu alimente, blocada este ridicata la 12 mai 1949.


50/211

50

Impartirea tarii este inevitabila si se concretizeaza in vest prin crearea

la 23 mai 1949 a Republicii Federale Germania (RFG) si in Est prin crearea la

7 octombrie 1949 a Republicii Democrate Germane (RDG). Aceste doua

state, creatie a Razboiului Rece, vor ramne miza si simbolul acestuia pna in

1989.

Razboiul din Coreea.

Crearea Republicii Populare Chineze, la 1 octombrie 1949, deschide un

al doilea front al razboiului Rece din Asia. URSS sustine acest regim

comunist, in timp ce Statele Unite il sprijina pe oponentul nationalist Chang

Kai-shek (Jiang Jieshi), refugiat in insula Formosa (Taiwan). Datorita

sprijinului venit din partea americanilor, regimul din Taiwan va reprezenta

China in Consiliul de Securitate al ONU, in defavoarea regimului comunist.

In semn de protest, URSS va boicota Consiliul de Securitate timp de cteva

luni.

URSS sustine de asemenea Coreea de Nord comunista, in timp ce

Statele Unite sustin Coreea de Sud capitalista. Conflictul se declanseaza la 25iunie 1950, atunci cnd Coreea de Nord ataca Coreea de Sud. Profitnd de

absenta sovietica, Statele Unite obtin aprobarea Consiliului de Securitate in

privinta trimiterii in Coreea a unei forte unificate a ONU comandata de

generalul MacAtrhur (7 iulie): in septembrie-octombrie, aceste trupe ii

resping pe nord-coreeni pna la front

Date post:	13-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	diana-ungureanu
View:	278 times
Download:	2 times

Organizatii Si Relatii Internationale Arat

Documents