1

TEMA 1. ORGANIZAŢIA, SUBSISTEM AL MACROSISTEMULUI ECONOMIC Organizaţia - este o asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune, uniţi

conform unui regulament sau a unui statut, în vederea desfăşurării unei activităţi organizate.Organizaţiile pot fi în toate domeniile de activitate:

industrie, agricultură, prestări de servicii, comerţ, educaţie, cultură, Sănătate etc.

intrările în sistem structura de transformare ieşirile sistemului autoreglarea

Intrările (I) Resursele umane prezintă următoarele caracteristici: reprezintă factorul cel mai important; reprezintă singura resursă cu adevărat inepuizabilă; sunt factorul determinant al eşecului sau succesului unei organizaţii prin modalităţi de

inducere, organizare, control şi motivaţia muncii într-un cadru organizaţional. Resursele materiale sunt bunurilor economice.

Resursele materiale au determinare economică deoarece intră în circuitul productiv al întreprinderii, prin transformarea lor obţinându-se produse şi servicii destinate vânzării.

În structura resurselor materiale se includ:mijloacele fixe mijloacele circulante Resursele financiare Informaţiile Structura de transformare

este chiar întreprinderea cu diviziunile şi subdiviziunile sale astfel încât sa realizeze scopul propus: producţie, comerţ, prestări de servicii. Reprezentarea statica a structurii organizatorice a unei întreprinderi este data de organigramă în care sunt incluse:

structurile de conducere; serviciile funcţionale; sectoarele operative, secţii, ateliere; relaţiile de decizie şi cele de colaborare.

Autoreglarea prin feed-back asigură funcţionarea sistemului în condiţiile sesizării, controlului şi intervenţiei la timp de către factorii decizionali asupra perturbaţiilor la nivelul intrărilor, structurii de transformare şi a ieşirilor.

Întreprinderea - un grup uman, organizat, durabil, a cărui existenţă depinde de vânzarea produsului activităţilor sale. MEDIUL EXTERN AL ÎNTREPRINDERII

2

Cadrul geografic poate fi local, regional, naţional sau internaţional în funcţie de pactul întreprinderii asupra mediului extern. în acest cadru relaţiile de piaţă au un caracter concurenţial.

Componentele de mediu sunt de natura restrictivă (legislaţie, politică locală, fiscală), concurenţială (existenţa firmelor cu acelaşi obiect de activitate care şi-au creat o piaţă stabilă), tehnologică şi informaţională (tehnologii noi, sisteme de comunicaţii performante), social-culturală (educaţia colaboratorilor, angajaţilor precum şi cea clienţilor existenţi sau potenţiali).Emiţătorii de mediu sunt reprezentaţi de stat ce acţionează după o anumită politică economică şi fiscală şi de consumatori.

TEMA 2. RELAŢIILE COMERCIALE DINTRE ÎNTREPRINDERITIPURI DE CONTRACTE

Contracte economice Contractul de licenţă Contractul de know-how Contractul de consulting-engineering Contractul de liesing

Contractul economicDintre contractele economice (comerciale) cele mai moderne amintim: A. Contractele de transfer de tehnologie

contractul de concesiune a brevetului, contractul de licenţă, contractul de know-how, contractul de consulting-engineering;

B. Contractele de finanţare comercială contractul de liesing, contractul de factoring, contractul de report;

C. Contractele comerciale pentru plată şi funcţii asemănătoare contractul de cont curent, contractul de deschidere de credit şi contractul de depozit bancar.

Contractul de licenţă Contractul de know-how are ca obiect transmiterea de cunoştinţe tehnice, de la

informaţii şi documentaţii simple până la procedee sau tehnologii complexe, în cadrul unor clauze privind obligaţiile părţilor contractante. Plata se poate face în bani, produse, schimb reciproc de know-how sau printr-o combinaţie a acestora.

Contractul de consulting-engineering are ca obiect anumite activităţi de consulting şi sau de engineering, de la simple consultaţii şi studii până la realizarea unor proiecte sau obiective.

Contractul de liesing Contractul defactoring în plin proces de privatizare a tuturor sectoarelor vieţii

economice româneşti, factoring-ul se înscrie printre instrumentele juridico-financiare, destinate accelerării operaţiunilor de finanţare a producţiei materiale, ce folosesc procedeul de vânzare prin negocierea creanţelor.

3

ORGANIZAREA ÎNTREPRINDERILOR Structura reprezintă o schemă de repartiţie, responsabilităţi din interiorul

întreprinderii. Structura existentă la un moment dat în activitatea acesteia, cu codul său de funcţionare constituie o resursă sau o intrare în sistemul său material sau şi financiar.

Structura întreprinderii îndeplineşte un rol dublu care defineşte: domeniul fiecăruia de activitate, rolul şi natura obiectivelor de atins, organizarea muncii

în funcţie de tipul structurii (exemplu: producţie, contabilitate); relaţiile dintre diferiţi indivizi pentru care se definesc autoritatea, responsabilitatea, rolul

şi statutul social. CLASIFICAREA STRUCTURILOR ORGANIZATORICE

TENDINŢE ACTUALE ALE STRUCTURILOR ORGANIZATORICETendinţele comune unei mari diversităţi de structuri organizatorice sunt:

orientarea către reducerea numărului de nivele ierarhice; atenuarea diferenţelor existente între funcţiile de conducere şi cele de execuţie; sporirea atenţiei factorului motivaţional cu accent pe creşterea gradului de

coincidenţă dintre interesele personale (ale indivizilor) şi cele generale, ale întreprinderii; dezvoltarea de reţele informaţionale care să permită un puternic flux informaţional

orientat în toate direcţiile; centrarea activităţilor din cadrul subdiviziunilor organizatorice dar şi a celor de

ansamblu, pe obiective şi mai puţin pe funcţiuni; diminuarea caracterului strict specializat al pregătirii profesionale în favoarea

pregătirii generale sau multidisciplinare; încurajarea muncii în echipe capabile să realizeze singure şi integral sarcini

complexe.

TEMA 3. CONDUCEREA ÎNTREPRINDERIIPROCESUL DE CONDUCERE ŞI COMPONENTELE SALEProcesul de conducere este caracterizat printr-un ansamblu de intervenţii prin care un conducător (individual sau colectiv) prevede, organizează, coordonează, ia decizii şi controlează activitatea unui colectiv sau organizaţie (întreprindere, firmă, societate comercială, agent economic) în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare, respectând criteriile de maximă eficienţă economică şi de utilitate socială.

Deci, principalele atribute ale conducerii sunt: previziunea, organizarea, coordonarea, decizia şi controlul. Astfel:

4

Previziunea înseamnă pregătirea viitorului, deci, necesitatea întocmirii unui program de acţiune;

Organizarea conturează dublul organism material şi social al întreprinderii precum şi preocuparea de asigurare cu resurse (umane, tehnologice, financiare, informaţionale) a întreprinderii;

Coordonarea reprezintă procesul complex de legare, unire, armonizare a tuturor evenimentelor şi eforturilor din cadrul întreprinderii;

Controlul şi decizia determină funcţionarea întreprinderii, conform planului de afaceri elaborat; asigură eliminarea disfuncţionalităţilor din structura de transformare. ORGANIZAREA, ATRIBUT AL CONDUCERIIOrganizarea, ca atribut al conducerii reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse în vederea utilizării cu maxim de eficienţă a resurselor pe care le are la dispoziţie o întreprindereModelul logic al exercitării atributului de organizare al conducerii

Coordonarea este procesul prin care un conducător creează şi menţine echilibrul, între activităţile oamenilor şi compartimentele pe care le conduce în condiţiile uni mediu dinamic pentru a realiza obiectivele planificate în condiţii de eficienţă maximă.

Etapele şi eficienţa coordonăriiEtapele coordonării sunt:

determinarea riguroasă a atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor individuale;

stabilirea sistemului de comunicaţii; determinarea standardului de performanţă al resurselor umane; proiectarea şi realizarea sistemului de legături între compartimentele de muncă; precizarea modalităţilor de compensare a perturbaţiilor în sistem.

Eficienţa constă în realizarea unei coeziuni a personalului,coeziune realizată prin interesarea motivaţională, morală şiintelectuală în scopul optimizării activităţii pe întreagaîntreprindere. Controlul poate fi definit ca o modalitate de verificare şi cuantificare a realizărilor

calitative şi cantitative a performanţelor, sarcinilor sau lucrărilor, compararea acestora cu obiectivele planificate şi indicarea măsurilor de corecţie ce se impun.

Condiţii pentru exercitarea controlului

5

Pentru exercitarea controlului trebuie să existe: un mecanism de informare, măsurare, corectare a fenomenelor care apar

funcţionarea întreprinderii; evidenţă şi prezentare clară a informaţiilor; acces rapid, uşor, la informaţii.

Etapele exercitării controlului stabilirea obiectivelor; determinarea nivelului de performanţă (standarde, norme) măsurabile; proiectare sistemului de control conform cerinţelor concrete; pregătirea personalului; stabilirea informaţiilor premergătoare controlului; realizarea controlului inclusiv creionarea măsurilor de reglaj pentru abaterile

sesizate; evaluarea controlului.

Din punct de vedere al poziţiei conducătorului, în exercitarea atributului de control, deosebim: controlul direct (inclusiv prin intermediul colaboratorilor), controlul indirect (prin analiza şi individualizarea perturbaţiilor, abaterilor) şi autocontrolul, efectuat de conducător asupra activităţii proprii.

Decizia este un proces dinamic, în care pe baza unor informaţii, se alege o direcţie de acţiune în scopul atingerii unui anumit rezultat (atingerea obiectivelor generale ale întreprinderii şi ale obiectivelor sociale ale angajaţilor. Eficienţa economică a întreprinderii este direct proporţională cu calitatea şi oportunitatea deciziilor luate la toate nivelele decizionale din structura organizatorică a acesteia

Tipuri de decizii Deciziile semiprogramate sunt luate pe baza unor elemente programate, dar a căror

combinare în soluţia stabilită nu poate fi în prealabil determinată. Pentru alegerea soluţiei celei mai raţionale se au în vedere următoarele aspecte:

necesitatea intervenţiei determinată de elemente aleatorii de urgenţă, situaţii care impun o documentare de urgenţă (exemplu: urmărirea comportării unei construcţii care prezintă tasări inegale importante într-o perioadă scurtă de timp);

acordarea unui anumit credit deciziei asupra problemei de rezolvat (exemplu. folosirea unui nou program de calcul pentru prelucrarea automată a datelor, deşi până la acea dată informaţiile erau prelucrate fie manual, fie cu un program, mai vechi, dar consacrat, în domeniu).

Deciziile neprogramate (strategice) se referă cu precădere la noi probleme pentru a căror rezolvare sunt necesare cel puţin cu caracter parţial, soluţii originale. Aceasta implică elemente de cercetare şi experimentare, pe baza bazei de date existente la dispoziţia conducerii şi a influenţelor din mediul dinamic, extern, asupra problemelor respective. In acest caz deciziile nu mai sunt cuantificabile strict.

Abordarea ştiinţifică a teoriei decizionale se sprijină pe :

6

teoria matematică şi statistică a deciziei, care constă în analiza cantitativă, studierea variantelor posibile determinate de diferiţi factori de influenţă în care analiza cantitativă se interpretează şi pe plan calitativ, calculându-se şi urmărindu-se consecinţele, riscurile, eficienţa;

teoria sistemelor sau deciziilor multidimensionale în care preponderente sunt investigaţiile de corelare şi concordanţa între subsistemele unităţilor, fapt ce permite folosirea criteriilor de optim multiple;

teoria psihologiei deciziei, care priveşte modul în care se manifestă activitatea în procesul elaborării, optimizării deciziilor şi ia în considerare finalizarea acestora, în special în raport cu necesităţile sociale ale angajaţilor.

Pentru a se lua o decizie este necesar să se îndeplinească cel puţin următoarele condiţii de bază:

să existe una sau mai multe persoane antrenate în procesul decizional; să fie aleasă cel puţin una din două alternative de acţiune; decizia să fie luată de decidentul care are dreptul legal, sau cel de împuternicit, să o

facă şi să-şi asume răspunderea corespunzător; să determine factorii care influenţează anumite soluţii; să existe unul sau mai multe obiective de atins sub forma cuantificată a rezultatelor.

TEMA 4. CULTURA MANAGERIALĂ ŞI ETICA AFACERILOR4.1. Cultura managerială a întreprinderii

Fiecare întreprindere, indiferent de obiectul sau de activitate, număr de angajaţi sau cifră de afaceri, are o cultura de management proprie, care depinde de propria sa istorie, de modul de abordare a problemelor şi practicile folosite în conducerea activităţilor.

Cultura managerială este reflectată de efectul personalităţii conducătorului şi al stilului de conducere asupra modului în care vor fi atinse obiectivele întreprinderii şi se vor rezolva interesele sociale ale angajaţilor.

Ca filozofie a întreprinderii, cultura managerială reflectă gândirea managerilor, standardele etice, setul de politici manageriale, tradiţiile, atitudinile, întâmplările şi evenimentele prin care trece întreprinderea.

Mac Milan o numeşte ideologie, T. Peters şi R. Waterman consideră cultura managerială "un rezultat al efortului managerial de orientare a angajaţilor în spiritul excelenţei."

Sfera de cuprindere a culturii manageriale şi modalităţile de identificare ale problematicii acesteia sunt: sfera de activitate a întreprinderii (obiect de activitate, produse, servicii, pieţe), managementul (funcţii critice), etica (stil de conducere adoptat), atitudinea fată de rac(nivel de risc acceptat), atitudinea faţă de piaţa concurenţială (agresivitatea strategiilor firmei, modalitate de parteneriat faţă de consumatori), atitudinea faţă de angajaţi, atitudinea faţă de mediul extern al întreprinderii (mediul financiar, administrativ, poliţie), propria imagine.

7

Cultura managerială este responsabilă de atingerea obiectivelor generale întreprinderii (profit maximizat, creştere cifră de afaceri, extinderea ariei pieţelor de desfacere, etc.).

În acest sens, managerul va crea un climat de muncă propice obţinerii de produse şi servicii optime din punct de vedere al raportului preţ calitate şi al nivelului tehnic şi de performanţă mondial.

4.2. Elementele culturii managerialeultura managerială poate fi analizată la următoarele niveluri:

de suprafaţă (elemente observabile ca: simboluri fizice, întâmplări, mod de a se îmbrăca, eroi, ceremonii),

de adâncime (elemente şi norme care guvernează comportamentul conducătorului şi care depind de educaţia şi modul acestuia de manifestare).

Sistemul de valori, concepţii, modalităţi de înţelegere şi norme stabilite pentru angajaţii unei întreprinderi, se constituie în element de bază al culturii manageriale.

Sistemul de valori acţionează direct asupra concepţiei întreprinderii privind etica afacerilor, existând o corespondenţă care vizează:

interesul pentru angajaţi, importanţa produselor şi serviciilor pentru consumatori; importanţa onestităţii, integrităţii şi standardelor etice; datoria faţa de acţionari, furnizori, societate în ansamblul ei; onestitatea şi respectarea restricţiilor din mediul extern al întreprinderii; conflictele de interese şi soluţionarea acestora; practicile în domeniul preţurilor, contractării, plăţilor.

După ce valorile şi standardele etice se conturează, acestea se instituţionalizează şi se integrează în politici, practici şi conduita.

Acţiunile incluse în procesul de implementare a valorilor sunt după o urmează: încorporarea valorilor declarate de codul de etică în programele de pregătire

profesională şi în cele cu caracter educaţional; acordarea unei atenţii deosebite principiilor de etică la recrutarea personalii şi

la formularea obiectivelor generale ale întreprinderii; perfecţionarea conducătorilor de la toate nivelele şi implicit a managerilor;! obţinerea de la angajaţii firmei a aprobării şi susţinerii codului de etici

afacerilor precum şi asigurarea suportului motivaţional.Se acordă o atenţie sporită eticii în afaceri în punctele sensibile (promovai produse

şi servicii, calitate şi nivel pentru preţuri).Simbolul este un obiect, o reprezentare grafică, eveniment, culoare, cu o anumita

semnificaţie pentru întreprindere. Întâmplările sunt evenimente care au avut loc în trecut şi au însemnătate asupra definirii culturii manageriale. Practic este vorba de întâmplări de neuitat în viaţa întreprinderii povestite fiecărui nou angajat.

Eroii sunt personalităţi importante al căror caracter serveşte drept model pentru noii angajaţi. Sunt fie persoane reale, fie cu caracter mitic.

Sloganurile reprezintă fraze care exprimă succint valoare cheie a întreprinderile.

8

Ceremoniile, evenimente la care participa toţi angajaţii, partenerii de afaceri clienţi importanţi, sunt organizate periodic, cu ocazia unor evenimente speciale unde se promovează valorile cheie ale culturii manageriale.

4.3. Orientarea culturii managerialeOrientarea culturii manageriale spre rezultate de înaltă performanţă se realizează

concomitent cu satisfacerea motivaţională a angajaţilor. în acest sens practică manageriale japoneze reprezintă un exemplu.

Managementul trebuie să fie orientat în mod deliberat spre politici şi practic care să se inspire din realizările de excepţie ale propriilor angajaţi.

Cultura managerială are două caracteristici de bază şi anume orientarea acţiune şi promovarea climatului inovativ.

Orientarea spre acţiune se remarcă la întreprinderile prospere. Conduc acestora fac, stabilesc şi experimentează. Dacă apar greşeli, acestea sunt înţelesei limita activităţii depuse, fiind tolerate la aplicarea ideilor noi, apoi analizate şi în n înlăturate.

Tolerarea greşelilor este o caracteristică a climatului inovativ, orientat cu succes. C. Knight d'Emerson afirma că Aptitudinea eşecului este necesară.

Promovarea climatului inovativGrupurile de angajaţi, salariaţii cu funcţii de răspundere trebuie să fie încurajaţi să-şi

dezvolte ideile, să fie creativi, să aibă iniţiativa, remarcându-se întreprinderi care aloca fonduri importante în acest sens. Angajaţii cu idei trebuie sprijiniţi şi încurajaţi să încerce în toate direcţiile recomandându-se autonomie în experimentare.

Pentru stimularea unui climat inovativ managerii trebuie să încurajeze încercările şi să tolereze eventualele insuccese sau greşeli.

Renumita Companie Hewlett - Packard a creat o lista de concepte şi valori ale culturii manageriale care au fost esenţiale pentru succesele acesteia după anii 1970. Cunoscuta sub numele Calea H-P, conform rapoartelor anuale ale firmei, în perioada 1987-1991 include următoarele reguli:

încrederea în oameni; acordarea libertăţii de acţiune şi recunoaşterea rezultatelor de performanţă; stimularea colaborării şi ajutorului reciproc între angajaţi; sprijinirea formarii relaţiilor neformale şi adresarea prin folosirea

prenumelui; dezvoltarea comunicaţiilor deschise; străduinţa pentru ridicarea performanţelor şi lucrul cu entuziasm.

În acelaşi scop pot fi acceptate formele de organizare ad-hoc de tipurile: echipe, competiţii între echipe sau grupe care lucrează la o aceeaşi temă.

Stimularea climatului inovativ presupune ca managerii să fie flexibili, bine instruiţi în domeniile de activitate abordate, să ia cât mai puţine decizii de detaliu lăsând liberă iniţiativa personală sau a liderului de grup.

9

Peters a elaborat 45 de reguli pentru manageri în vederea promovării climatului inovativ în întreprinderi pe baza analizei activităţii unor firme din lume aflate în topul competitivităţii. Dintre acestea, amintim:

"Fiţi dedicaţi serviciului şi îndeplinirii responsabilităţilor". "Străduiţi-vă să fiţi unici". "Supra investiţi în oameni, puneţi pe prim plan salariile, serviciile". "Dezvoltaţi o strategie inovativă şi ignoraţi răspunsul nu s-a inventat încă". "Faceţi din spiritul inovativ o raţiune a existenţei pentru fiecare din angajaţi; măsuraţi

progresul realizat ca urmare a fiecărei inovări, perfecţionări; faceţi din salariaţii cei mai inventivi adevăraţi eroi, campioni ai întreprinderii Dvs".

"Investiţi timp în recrutarea personalului; asiguraţi-va cu personal pentru toate funcţiile şi stimulaţi lucrul în echipă".

"Simplificaţi procedurile birocratice, reduceţi hârtiile şi distrugeţi aparatul birocratic". "Orientaţi-vă asupra a ceea ce trebuie schimbat şi urgentaţi aceste schimbări". "Conduceţi prin exemplul personal, folosiţi un management vizibil şi utilizaţi metode cât

mai simple pentru a stimula înţelegerea şi participarea celorlalţi". "Faceţi ca procedurile de control să fie cât mai simple şi cât mai eficiente". "Cereţi salariaţilor să fie loiali faţa de întreprindere, fiţi un exemplu pentru ei".

4.4. Etica afacerilorEtica managerială este determinată de regulile şi principiile care definesc conduita

corectă în afaceri. Problematica eticii în afaceri se refera la cinste corectitudine, responsabilitate în abordarea tuturor problemelor întreprinderii, interes pe generale şi interese specifice ale angajaţilor.

Domeniile la care se refera responsabilităţile etice ale firmei sunt: Pentru proprietari: profituri, riscuri (interese generale); Pentru angajaţi: promovare, transferare, schimbare din funcţie, retrogradări de

demitere, concediere, salarii, premii, indexări-compensări în funcţie de rata inflaţiei, salarii compensatorii la restrângerea activităţii;

Pentru clienţi: calitate produse, servicii şi informaţii furnizate, precum politica preţurilor;

Comunitate: protecţia mediului, contribuţii la bugetele locale, bugetul statului, sponsorizări pentru activităţi ştiinţifice şi culturale.

Factorii care determină comportamentul etic sunt restricţiile din mediul d activitate al întreprinderii.

Astfel, restricţiile guvernamentale sub forma Legilor, Hotărârilor de Guvern, Ordonanţelor de Guvern interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse, folosirea anumitor materiale, unor practici comerciale. Aşadar, întreprinderile sunt obligate sa cunoască restricţiile din mediul in care îşi desfăşoară activitatea.

Datorită caracterului lor imperativ, elementele cadrului legislativ şi modul a înţelegere şi folosire al acestora fac ca afacerile unei întreprinderi să fie legale sa ilegale.

Într-o economie de piaţă, concurenţială, codurile de etică reprezintă factori de succes. Codurile de etică se adresează atât managerilor, angajaţilor, servind procesul! de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri. Coduri de etica

10

ale unor firme se constituie în adevărate cărţi de vizită prin care firmele fac afaceri şi îşi tratează partenerii.

Codurile de etică se constituie pe baza caracteristicilor individuale alj managerilor (patronilor în unele cazuri), regulamentele interne ale întreprinderi! presiunea socială şi gradul de profitabilitate.

Regulamentele interne sunt specifice fiecărei întreprinderi, în funcţie de obiecţii de activitate al acestora. Unele norme interne sunt trecute şi în fişă postului fiecărui angajat în funcţie de gradul în care acesta reprezintă întreprinderea la un moment dat

În situaţii dificile, de criză, întreprinderile sunt tentate să facă rabat de la responsabilităţile sociale şi normele etice. în funcţie de modul în care reacţionează managerii în astfel de situaţii se diferenţiază doua variante de management moral.

Managerii în astfel de situaţii se diferenţiază două variante de management moral şi imoral. Cinstea şi corectitudinea în afaceri sau cu angajaţii, încadrarea în cadrul legal existent, corespondenţă reală între calitatea şi preţul produselor sau serviciilor oferite pe piaţa caracterizează managementul moral.

4.5. Stadiile de dezvoltare morale a unei întreprinderiDezvoltarea morală a unei întreprinderi este determinată de cultura managerială, de

valoarea managerilor, de modul în care întreprinderea îşi desfăşoară afacerile şi profitabilitatea acestora.

Dacă se au în vedere ipotezele de mai jos, se poate aprecia gradul de dezvoltare morală al unei întreprinderi:

Gradele de dezvoltare morală sunt particulare fiecărei întreprinderi; Dezvoltarea întreprinderii poate începe din orice stadiu; Dezvoltarea morală nu este un proces continuu; Nu este necesara o anumită perioadă de timp pentru ca o întreprindere să

treacă dintr-un stadiu de dezvoltare morală la altul.Astfel, pot fi remarcate întreprinderi etice, responsabile, legale şi întreprinderi

imorale.Întreprinderile imorale au ca unic sistem de valori câştigul cu orice preţ, fiind de

cele mai multe ori în afara legii. Desfăşurarea activităţilor se face ilegal, principiile etice apărând numai după ce întreprinderea a fost surprinsă de organele financiare ale statului, de exemplu.

Firmele responsabile îşi desfăşoară activitatea legal, cu preocupare faţă de cerinţele angajaţilor dar şi ale mediului extern al acestora. Conduita în afaceri reflectă preocuparea pentru un public diferenţiat

Întreprinderile etice se remarcă printr-un echilibru între etică şi profit, valorile etice fiind baza comportamentului zilnic şi al activităţilor individuale. în cadrul acestor întreprinderi funcţionează şi un sistem clar de urmărire şi control al comportamentului personalului angajat. Deciziile manageriale sunt corecte, profitabile, la fundamentarea lor avându-se în vedere un set de valori etice dintre care amintim: a)Tratează pe ceilalţi cu

11

respect, preocupare şi cinste aşa cum îţi doreşti să fii tu tratat; b) Realizează şi vinde produse astfel încât să fii mulţumit ca şi cum tu le-ai folosi; c) Tratează mediul înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta.

Dintre acţiunile menite să păstreze caracterul etic al afacerilor în literatura de specialitate sunt menţionate următoarele măsuri:

menţinerea unei înalte etici manageriale; organizarea de programe de pregătire etică a angajaţilor; definirea clară a sarcinilor angajaţilor conform pregătirii profesionale şi fişei

postului; încurajarea personalului de a folosi codul de etică al întreprinderii precum şi

regulamentele de ordin intern. folosirea standardelor etice la evaluarea anuală a personalului; asumarea răspunderii manageriale privind abaterile de la etică.

TEMA 6. ELEMENTE DE STUDIU ŞI NORMAREA MUNCII Studiul metodelor de muncăNormarea muncii. Normele de timpProcesul de producţie Măsurarea munciiEtapele normării tehniceMetodele normării tehniceStabilirea tipului (sistemului) producţieLegătura dintre sistemul cibernetic deschis al procesului de producţie şi resursele acestuiaProcesul de producţie.Resursele procesului de producţieDevizul Organizarea ştiinţifică a proceselor de munca presupune un complex de măsuri tehnice, organizatorice şi economice interdependente care se refera la: definirea sarcinii de muncă, a conţinutului ei pentru fiecare executant individual sau colectiv, corespunzător obiectivelor planificate; proiectarea metodei de muncă care să conducă la un nivel optim al productivităţii muncii în condiţiile reducerii gradului de oboseală al executantului; stabilirea timpului real de execuţie, a normei de muncă. Metoda de muncă reprezintă modul în care executantul individual sau colectiv realizează, sarcina de muncă (operaţie, lucrare) în anumite condiţii organizatorice, tehnologice şi de dotare tehnică precizate (tehnologie, echipament, cerinţe de calitate şi precizie). Studiul metodelor de muncă reprezintă o parte integrantă a studiuluimuncii, care cuprinde cercetarea analitică, sistematică şi critică a elementelorcare caracterizează procesele de muncă, modul de organizare al acestora,precum şi modul de realizare a sarcinilor de muncă, în scopul proiectării şi

12

aplicării unor procese cât mai eficiente.

Etapele fundamentale ale studiului sunt: alegerea obiectivului de studiu; înregistrarea datelor necesare studiului; examinarea critică a situaţiei existente; elaborarea (proiectarea) metodei îmbunătăţite; aplicarea metodei îmbunătăţite; definitivarea, aprobarea şi urmărirea metodei îmbunătăţite. Procesul de producţie consta în totalitatea activităţilor ce au loc în legătură cu transformarea organizata, condusă şi înfăptuită de oameni, a obiectelor muncii, cu ajutorul mijloacelor de muncă, în vederea obţinerii de produse sau servicii. După sursa de energie, procesul de producţie poate fi: manual, mecanic, manual - mecanic, mecanizat şi automat. După nivelul de continuitate a elementelor componente se deosebesc: proces de producţie cu cicluri identice, la care elementele componente se repetă sistematic, în aceeaşi succesiune (ex.: digitizare planuri, harţi); proces de producţie cu cicluri neidentice, la care elementele componente, din punct de vedere tehnic nu se mai repetă (exemple: lucrări topografice -inginereşti ca: trasare pod CF cu tablier metalic, trasare construcţie administrativa cu structură metalică); proces de producţie cu ritm liber, la care ritmul de muncă şi debitul de produse (informaţii) sunt determinate de executant (exemplu: urmărirea comportării unei construcţii în timp); , proces de producţie cu ritm reglementat, la care ritmul de muncă şi debitul de produse, informaţii sa servicii este determinat de condiţii tehnice şi organizatorice ale producţiei (ex: participarea la execuţia unei structuri etajate din beton armat, verificarea execuţiei lucrărilor, participarea la întocmirea planurilor de organizare teritoriale).

Schema logică a procesului de producţieeste o latură a studiului muncii care include activităţile, tehnicile şiprocedeele de înregistrare a timpului consumat pentru realizarea uneilucrări în condiţiile metodei existente, precum şi stabilirea timpului

13

necesar realizării aceleaşi lucrări prin metoda îmbunătăţită. Măsurareamuncii se concretizează prin elaborarea normelor de muncăfundamentate ştiinţific. Norma de muncă reprezintă cantitatea de muncă necesară pentru realizarea unor produse, lucrări, servicii sau pentru exercitarea unei funcţii de către un executant individual sau colectiv, care are calificarea corespunzătoare şi lucrează cu intensitate normală, în condiţii tehnice şi organizatorice precizate. Funcţiile normelor de muncă sunt deosebit de complexe, ca de exemplu: Planificare - determinarea fondului de timp total de muncă al întreprinderii, stabilirea de structuri organizatorice, nivel de calificare şi meserii a personalului, stabilirea ciclurilor de fabricaţie; Organizare a producţiei şi a muncii - fundamentarea repartizării sarcinilor pe executanţi, programarea producţiei, optimizarea proceselor de muncă; Salarizare - norma reprezintă etalonul după care se apreciază gradul de participare a fiecărui executant în procesul de producţie; Structura normei de timpCele mai utilizate tehnici pentru măsurarea timpului de munca sunt: cronometrarea simplă sau şi cu evaluarea ritmului, observarea instantanee, fotografierea, fotocronometrarea, oscilografierea, filmarea etc.

Normativele de muncă se clasifică după: Conţinut (normative de regim tehnologic, de timp de muncă, de deservire, de personal); Complexitate (normative de timp pe elemente de muncă, normative de timp grupat); După sfera de aplicare (locale sau unificate pe economie). ETAPELE NORMĂRII TEHNICE Stabilirea tehnologiei procesului de lucru se face astfel încât aceasta fie raţional şi să se poată realiza în condiţiile unui grad de dotare optim şi cu respectarea normelor specifice de protecţia muncii. Tehnologia şi organizarea desfăşurării lucrărilor aferente unui proces sunt optime dacă produsul (urmărire comportare în timp a unei construcţii de exemplu) se obţine în condiţiile unui raport preţ calitate competitiv, efortul executantului şi consumurile de timp neproductive sunt reduse la minim. Efectuarea de studii de teren, măsurători şi analiza rezultatelor

Cercetarea şi analizarea modului de realizare a proceselor şi factorilor care le influenţează se fac prin observaţii cronomatice, de mai multe ori pentru acelaşi loc de

14

muncă cât şi la mai multe locuri de muncă. Observaţiile se fac asupra componenţei şi organizării formaţiilor de muncă, resurselor materiale şi tehnologice folosite scoţându-se în evidenţă greutăţile şi deficienţele. Rezultate concrete se obţin prin dividerea proceselor în părţile lor componente operaţii, mânuiri, mişcări. După obţinerea unui număr suficient de date se trece la analiza în scopul îmbunătăţirii organizării producţiei şi a muncii în cadrul respectivului proces. Măsurarea consumului de timp de muncă şi analiza rezultatelor obţinute. Observarea şi măsurarea la locul de muncă a activităţii executanţilor şi înregistrarea duratei tuturor elementelor componente ale procesului de muncă, în ordinea producerii lor reprezintă principala cale de studiu şi de determinare a timpului de lucru. Alegerea metodei se face în funcţie de caracterul muncii şi de scopul analizei. Pregătirea efectuării măsurătorilor are rolul de a stabili condiţiile tehnico - organizatorice în care se execută şi măsoară procesul de muncă. Efectuarea măsurătorilor constă în observarea, măsurarea şi înregistrarea duratei elementelor operaţiei supuse normării. Înregistrarea se face diferit în funcţie de procedeul de observare folosit. Analiza şi prelucrarea datelor conduce la stabilirea duratei medii pentru fiecare operaţie în parte. Calitatea şirului cronometric obţinut depinde de numărul de observări şi de mărimea dispersiei valorilor din şir. Proiectarea normelor. Proiectarea normelor este etapa de sinteză în care se determină timpul normat pe baza valorilor obţinute pe teren, valori justificabile din punct de vedere tehnic. Aplicarea normelor. În aceasta etapă are loc organizarea condiţiilor de aplicare a normelor, introducerea acestora în producţia de bunuri / servicii şi ţinerea evidenţei îndeplinirii lor.METODELE NORMĂRII TEHNICEMetodele de normare tehnică reprezintă totalitatea operaţiilor prin care se stabilesc pe bază de studii, măsurători şi calcule, în condiţiile organizării raţionale a producţiei şi a muncii, relaţii între produs (serviciu) şi consumul de munca şi resurse materiale.

Pentru ca normele să reprezinte capacitatea şi pregătirea profesionala a executanţilor şi să aibă şi un caracter progresiv, la proiectarea normelor se vor avea în vedere următoarele aspecte: Normarea să se facă numai pentru procese de lucru organizate raţional; Măsurătorile să se facă numai pentru executanţii care au calificarea corespunzătoare efectuării procesului analizat; Măsurătorile pentru un anume proces să se facă într-un număr suficient de mare şi la cât mai multe puncte de lucru. Metodele sumare (empirice) au un grad de precizie redus elaborându-se pe baza unei aprecieri statistice, fără o analiză amănunţită a proceselor de producţie. Dintre metodele sumare amintim: Metoda prin apreciere la care norma de muncă se stabileşte pe baza experienţei executantului, specialist sau a colectivului de specialişti care participă la elaborarea ei;

15

Metoda statistică la care norma de muncă se elaborează pe baza rezultatelor obţinute în perioadele anterioare, existente în evidenţele statistice sau documentele contabile şi de personal ale întreprinderii; Metoda prin comparare la care norma de muncă pentru anumite procese se elaborează pornind de la compararea acestora cu unele asemănătoare, cu acelaşi conţinut tehnologic, dar pentru care există norme.

Metodele tehnice se bazează pe documentari şi analize organizate şi conduse ştiinţific. Dintre aceste metode se deosebesc: Metoda analitică, aplicata cu precădere în sectorul industrial; Metoda tehnico-experimentală ce constă în analiza de profunzime a proceselor de lucru şi determinarea timpului de muncă necesar; necesită studii numeroase şi de mare durată efectuate pe teren. Metoda tehnică simplificată (globală) este asemănătoare cu cea experimentală, dar, analiza procesului de producţie se face global şi necesită un număr mai redus de observaţii. STABILIREA TIPULUI (SISTEMULUI) PRODUCŢIEFactorii care influenţează sistemul de producţie Sistemul de producţie are un caracter dinamic fiind influenţat de factori tehnici, organizatorici şi economici, care se modifică continuu în timp.

Factorii tehnici şi tehnologici influenţează pe scară largă şi la intervale mici de timp, în opoziţie cu alţi factori a căror influenţă este mult mai redusă datorită intervalelor mari de timp în care ei se modifică. Din această categorie fac parte: perfecţionarea formelor organizatorice ale producţiei dintre care amintim specializarea, cooperarea (cu întreprinderi de construcţii), restructurarea micro şi macro economică Tendinţe ale sistemului de producţie Dinamica sistemului de producţie este influenţată în mod diferit, uneori contradictoriu de modificarea volumului de producţie şi a regimului de lucru. Astfel, pe măsura creşterii volumului de producţie sistemul de producţie are tendinţa să evolueze spre un nivel superior. Acestei tendinţe i se opune însă introducerea tehnicii noi şi perfecţionarea organizării producţiei care însoţeşte creşterea producţiei prin efectul reducerii consumului de manoperă pe unitate de produs / serviciu, pe total lucrare.LEGĂTURA DINTRE SISTEMUL CIBERNETIC DESCHIS AL PROCESULUI DE PRODUCŢIE ŞI RESURSELE ACESTUIA Procesul de producţie reprezintă o mulţime de operaţii conştient dirijate, aflate în interacţiune şi intercondiţionare, prin care, forţa de muncă (FM) cu ajutorul mijloacelor de muncă (MM) sprijinită pe informaţia ştiinţifică aplicată (ISA), managementul calităţii totale, influenţată de condiţiile concrete de lucru (CL) şi condiţiile naturale de mediu (CNM) transformă obiectele muncii (OM) în produse (servicii). Toate acestea se desfăşoară în condiţii tehnico-organizatorice reale, existente. RESURSELE PROCESULUI DE PRODUCŢIE

16

Definiţie. Resursa reprezintă cantitatea de mijloace care concură la realizarea unui proces conform normei de deviz comasate aferente.Clasificarea resurselor poate fi făcută după cum urmează: Resurse umane Resursele materiale (exemple: obiectele muncii, mijloacele de muncă - aparate simple, complexe pentru măsurători şi prelucrarea datelor, întocmirea planurilor şi a hărţilor; resursele financiare numite şi mijloace băneşti alcătuite din cash, credite, conturi de activ şi de pasiv). Fiind eşalonate în timp prin intermediul contractelor economice sau alocaţii bugetare, mijloacele băneşti, în anumite situaţii, pot fi suplimentate şi chiar reeşalonate pe parcursul derulării lucrărilor la un obiect. Resursele imateriale sunt: ISA (informaţia ştiinţifică aplicată ce constă în folosirea tehnologiilor moderne şi a sistemelor informaţionale noi, performante, la toate nivelele -execuţie, decizie şi control - în scopul reducerii consumului de resurse şi a cheltuielilor suplimentare); Managementul calităţii totale (conducere, organizare - procesele de producţie trebuie să se desfăşoare sincron, proporţional, ritmic şi uniform -, control, previziune, alegerea strategiilor şi tacticii adecvate atingerii obiectivelor generale ale întreprinderii şi a celor sociale, ale angajaţilor); Climatul de muncă (CL) care depinde de motivaţia conducătorilor şi executanţilor, stilul de conduce, condiţiile generale de stabilitate economică, politică şi social; Condiţiile naturale de mediu (CNM). în acest sens, conducătorilor le revine sarcina de a ţine cont la contractarea şi planificarea lucrărilor de condiţiile de climă, prognozele meteorologice, tipurile de teren pe care se vor desfăşura lucrările sau parte ale acestora. Legile şi principiile organizării proceselor de producţie în timp şi spaţiu în sectoarele de activitate cu flux discontinuu în cadrul cărora se încadrează şi lucrările de cadastru, organizarea şi conducerea proceselor de producţie sunt subordonate unor legi şi principii specifice, a căror cunoaştere şi însuşire permite desfăşurarea optimă a activităţii.Legile şi principiile specifice sunt: Legea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp, în conformitate cu succesiunea operaţiilor (stadiilor) aferente procesului tehnologic de ansamblu sau individual, după caz; Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de producţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale procesului de producţie; Principiul proporţionalităţii; Principiul paralelismului; Principiul ritmicităţii; Principiul continuităţii Legea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp, exprimă cerinţa obiectivă pentru ca planul întreprinderii de organizare spaţială şi zonare a întregului proces de producţie să

17

fie elaborat pe baza unui proiect tehnologic de ansamblu, fundamentat ştiinţific, care să asigure succesiunea optimă a stadiilor de lucru, înlănţuirea logică a tuturor proceselor tehnologice şi de muncă individuale componente.Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de producţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale procesului de producţie exprimă caracterul obiectiv şi necesar al concordanţei dintre conţinutul şi trăsăturile procesului de producţie, respectiv dintre caracteristica tipologică a acestuia şi forma de organizare. Astfel, fiecărui tip predominant de producţiei (individual, masă, serie) îi corespund metode specifice de organizare şi planificare a producţie. Cerinţele de bază ale acestei legi impun asigurarea proporţiilor obiective necesare în desfăşurarea proceselor de producţie în timp şi spaţiu. Un exemplu îl constituie chiar organizarea şi obiectul de activitate al întreprinderii, organigrama şi gradul de competenţă al specialiştilor, stabilirea numărului maxim de personal.Principiul proporţionalităţii se aplică diferenţiat, predominant în funcţie de particularităţile sistemului de producţie (individual, de masă). în condiţiile activităţii de cadastru, este vorba de cele mai multe ori de caracterul individual al muncii (prelucrare date, cartografie, digitizare în cartografie, fotogrammetrie, etc.) şi de serie mică (ridicări topografice, urmărire execuţie lucrări în construcţii, verificări ale comportării unor construcţii în timp).

Principiul paralelismului exprimă o cerinţă obiectivă a organizării producţiei în timp şi spaţiu şi care constă în îmbinarea şi conlucrarea resurselor concurente în cadrul procesului de producţie sau a unei game de procese de procese de producţie ce prezintă un grad relativ mare de similitudine. Aşadar, pe un front de lucru larg, în mod simultan se pot desfăşura simultan mai multe faze sau operaţii, după caz ale procesului de producţie. Există practic trei forme de organizare, succesivă, paralelă şi mixtă care prezintă forme specifice ale aplicării principiului paralelismului. DEVIZULEste scrisă a documentaţiei tehnico-economice cu ajutorul căreia se evaluează valoric volumul lucrărilor, se calculează preţul de cost al lucrării. Devizul se întocmeşte pe categorii de lucrări, pe obiect pe baza antemăsurători aferente şi în ordinea din aceasta. Lucrările de măsurători terestre se includ în cadrul devizului general al investiţiei aferente. TEMA 7. METODE ŞI TEHNICI DE MANAGEMENT

7.1. Introducere

Sistemul managerial energizează sistemul executiv, structura de transformare a întreprinderii, prin diferite metode şi tehnici de conducere având un impact deosebit asupra eficacităţii întreprinderii.Etimologic, noţiunea de metodă provine de la grecescul methodos: cale, mod de expunere, urmărire, itinerar şi reprezintă un mod de cercetare, de transformare a realităţii folosită pentru atingerea unui obiectiv.

18

Metodele de management sunt ansambluri de mijloace şi procedee cu ajutorul cărora managementul influenţează acţiunea elementelor sistemului, condus în vederea realizării obiectivelor stabilite.Metoda managerială reprezintă un ansamblu de căi, reguli şi procedee cu ajutorul cărora managerul exercită conducerea întreprinderii prin atragerea tuturor resurselor întreprinderii. Aşadar, metoda managerială reprezintă modalitatea prin care managerul realizează procesul managerial, transformând informaţiile în acţiuni cu ajutorul deciziilor, prin armonizarea resurselor cu cerinţele, urmărind obţinerea rezultatelor dorite.Utilizarea metodelor moderne de management este impusă de creşterea complexităţii sistemelor conduse şi este posibilă datorită realizărilor teoretice şi operaţionale obţinute în ştiinţa managementului.Prin tehnică se înţelege modul de a acţiona al conducătorului care trebuie să îmbine cunoştinţele ştiinţifice, cunoştinţele manageriale şi talentul organizatoric.Prin procedeu se înţelege ansamblul mijloacelor avute la dispoziţie de conducător pentru a-şi exercita atribuţiile.Observaţie:Intre metodele şi tehnicile de conducere nu există deosebiri de conţinut ci numai de sferă de cuprindere, de la întreg (metodă), la parte (tehnică).Metoda constituie un subsistem al sistemului conducător care se caracterizează prin: coerenţă, cuprins (cuprinde minim două elemente intrări şi ieşiri), sistem deschis ideilor noi, oferirea de soluţii.Majoritatea metodelor moderne de management au atât un conţinut economic cât Şi un conţinut social întrucât în procesul de producţie se manifestă interacţiunea dintf6 activitatea creatoare a oamenilor şi a mijloacelor materiale.Caracteristicile principale ale metodelor moderne de management sunt: Metoda cuprinde întreaga unitate economică şi se integrează în sistemul management, alături de celelalte elemente (principii, reguli, tehnici, procedă instrumente); Metodele moderne au un caracter ştiinţific; Utilizarea metodelor se subordonează obiectivelor întreprinderii; Permit cuantificarea rezultatelor; Se aplică în funcţie de condiţiile concrete ale întreprinderii; Pot fi perfecţionate.Dacă pentru management sunt cunoscute peste 200 de definiţii dintre care cea mai clară este arta de a conduce, pentru metodele de management sunt prezentate în literatura de specialitate peste 300 de metode. Dintre metode, managerul eficient o va alege pe care este adecvată realizării obiectivelor întreprinderii.

7.2. Criterii de clasificare ale metodelor de management sunt următoarele:1) După fazele procesului de conducere se deosebesc metode operative şi metode previzionale.2) După obiectivul urmărit se deosebesc:a) metode de maximizare a eficienţei utilizării forţei de muncă;

19

b) metode de eficientizarea utilizării instrumentelor de producţie;c) metode de pregătire a personalului;d) metode de stimulare a creativităţii;e) metode de studiere a impactului tehnologic.3) După tipul operaţiilor se deosebesc metode analitice, sintetice, inductive şi deductive.4) După caracterul conţinutului ştiinţific care îl au la bază sunt menţionate metode matematice, statistice, cibernetice, psihologice şi sociologice.

7.3. Metodele operative sunt folosite în conducerea curentă a activităţiloreconomice şi sociale având o aplicabilitate larga şi eficace în managementul societăţii. Cele mai frecvent utilizate metode de management sunt: pe bază de obiective; participativ, pe bază de plan, pe bază de produs, prin delegare, prin inovare, prin informaţie şi comunicare, prin proiecte, prin rezultate, pe bază de sistem prin consimţământ, prin alternative, prin motivaţie, prin cooperare şi colaborator, prin excepţie, prin bugete.

7.3.1. Managementul pe bază de obiective este metoda cea maimodernă care se practică în toate ţările dezvoltate cu sprijinul firmelor de consultanţa (consulting). Metoda conduce la: stabilirea obiectivelor ce urmează a fi realizate de întreprindere; stabilirea obiectivelor fundamentale pe previziune ştiinţifica; stabilirea obiectivelor cuantificabile; alegerea metodelor şi a mijloacelor de realizare a fiecărui obiectiv; stabilirea unui program de acţiune; stabilirea unui buget adecvat; estimarea anticipativi a rezultatelor; evaluarea şi compararea rezultatelor finale cu parametrii stabiliţi iniţial pentru realizarea obiectivelor.Deoarece activitatea firmelor se desfăşoară într-un mediu intern şi extern, stabil sau metodele alese iniţial trebuie adaptate în timp în funcţie de schimbările din mediul ambiant al întreprinderii.Alegerea obiectivelor atrage şi modificarea metodelor utilizate.În cadrul acestei metode se are în vedere o îmbinare între interesele întreprinderii şi interesele angajaţilor care concură la realizarea obiectivelor generale stabilite.Obiectivele stabilite de întreprindere pot fi: fundamentale, derivate, specifice, individuale. în mod curent obiectivele sunt stabilite în programul economic al întreprinderii.Pentru a fi realizate, se recomandă ca obiectivele să fie însoţite de un sistem riguros de recompense şi de sancţiuni pentru cei implicaţi.Exemple de obiective: implementarea de noi resurse şi de tehnologii, realizarea de investiţii, gestionarea stocurilor, optimizarea profitului, folosirea eficientă a timpului de munca, creşterea rentabilităţii, etc.În scopul asigurării realizării obiectivelor, managerul va asigura concordanţa dintre obiectivele pe termen lung cu cele pe termen scurt.

20

Avantajele metodei sunt: creşterea nivelului motivaţional al personalului, stimularea creativităţii, creşterea responsabilităţii pentru realizarea obiectivelor, creşterea răspunderii celor implicaţi în structura de transformare.Dezavantajele metodei sunt date de faptul că metoda prezintă un grad înalt de imobilism şi manifestă greutăţi în stabilirea obiectivelor.

7.3.2. Managementul participativ este o variantă a managementuluiprin obiective şi constă în organizarea activităţii fiecărui angajat pe baza unei motivaţii puternice.Scopul managementului participativ este realizarea obiectivelor societăţii prin folosirea iniţiativei, creativităţii şi aptitudinilor angajaţilor.Metodele se concretizează de manager prin repartizarea de obiective personalului subordonat, în locul repartizării sarcinilor de realizat. Managerul lasă liberă alegere mijloacelor folosite pentru realizarea obiectivelor.Managementul participativ se bazează pe atragerea personalului către procesul de conducere.Avantajele metodei sunt: creşterea calităţii deciziilor prin folosirea cunoştinţelor şi experienţei unui numai mare de salariaţi, aflaţi la diferite nivele ierarhice; realizarea unui climat de colaborare; creşterea gradului de motivaţie.Dezavantajele metodei constau în scăderea operativităţii prin pierderea unui volum mare de timp folosit la consultarea personalului, organizării şedinţelor.

7.3.3. Management pe bază de plan se caracterizează prin folosirea planurilor pentru atingerea obiectivelor întreprinderii. Planurile cuprind indicatori care cuantifică obiectivele.Exemple de indicatori: Cifra de afaceri, nivelul costurilor, costurile de personal, nivelul consumurilor de materie primă şi de energie, rata rentabilităţii. Nivelul indicatorilor conţinuţi în plan se stabileşte în corelaţie cu un nivel de referinţă ca de exemplu: media pe domeniu de activitate, media pe sector / ramură, gradul de utilizare al capacităţilor de producţie. Având în vedere caracterul dinamic al mediului întreprinderii, indicatorii trebuie caracterizaţi prin flexibilitate. Repartizarea planului are la bază previziunea indicatorilor menţionaţi.

7.3.4. Managementul prin informaţie şi comunicare urmăreşte atingerea obiectivelor generale ale întreprinderii prin antrenare angajaţilor şi convingerea acestora de a participa la luarea deciziilor, la întregul proces de conducere.Metoda acordă atenţie comunicării, schimbului de informaţii între întregul personal al structurii sistemului întreprindere.

21

Condiţia de baza pentru funcţionarea metodei este ca fiecare angajat să cunoască evoluţia rezultatelor, să poată furniza informaţii corecte şi operative pentru îndeplinirea obiectivelor întreprinderii.Comunicare are drept scop conştientizarea de către întreg personalul antrenat în realizarea activităţii întreprinderii, de existenţa legăturii dintre rezultatele obţinute şi munca depusă. Prin comunicare şi informaţii angajaţii îşi pot aprecia propria muncă.

7.3.5. Managementul pe baza de sistem are la bază tratare întreprinderii ca un sistem format din resurse materiale, financiare şi umane şi definirea acestor elemente în cadrul aceluiaşi sistem. Astfel obiectivul managementului este de integrare a tuturor elementelor sistemului în vederea obţinerii rezultatelor planificate. întrucât metoda implică folosirea tehnicilor matematice, tehnicii electronice de calcul şi existenţa unui sistem informaţional bine organizat, este necesar ca managerul să fie bine pregătit profesional, să cunoască teoria sistemelor şi cea a informaţiei.Eficienţa metodei depinde de organizarea fiecărui subsistem, colaborarea între conducătorii compartimentelor, existenţa unei conduceri unitare.Avantajele metodei sunt: creşterea operativităţii, simplificarea structurilor organizatorice, reducerea costurilor de conducere, stabilirea precisă a priorităţilor, excluderea subiectivismului în aprecierea activităţii compartimentelor.Dezavantajele metodei decurg din cunoaşterea şi nerespectarea regulilor care o guvernează.7.4. Metode previzionalePentru a putea fi folosite, managerul trebuie să cunoască bine legislaţia economică şi modul de evaluare ştiinţifică a deciziilor adoptate.Metodele previzionale necesită analiza evoluţiei activităţii anterioare, realizarea alternativelor de evoluţie viitoare, analiza evoluţiei previzibile cu situaţia actuală, identificarea consecinţelor evoluţiei.Cele mai utilizate metode de previziune sunt metoda scenariilor şi extrapolarea.

7.4.1. Metoda scenariilor este utilizata în special pentru evoluţiaSistemelor sociale.Scenariul este un program succint de realizare al unui obiect complex cu durată în timp, în care sunt prevăzute punctele şi momentele importante când urmează să fie luate anumite decizii, să fie concretizate acţiuni pentru orientarea activităţii şi realizării corespunzătoare a obiectivelor specifice.Scenariile permit analiza situaţiei prezente şi viitoare pentru a pune în evidenţi aspectele ce trebuie evitate (riscuri) şi cele care trebuie stimulate (oportunităţi); de asemeni permit descrierea unor alternative de evoluţie ale unui sistem, a relaţiilor din cadrul sistemului şi evidenţierea punctelor critice, a posibilelor probleme ce pot apare.Scopul scenariilor este rezolvarea problemelor nedorite ce pot apare prin pregătirea din timp a unor decizii de soluţionare.Echipa managerială care alcătuieşte scenariile trebuie să aibă în vedere posibilitatea de modelare şi simulare a proceselor analizate.

22

Extrapolarea, preluată din matematică, este bazată pe ideea câ o evoluţie a unui! fenomen din trecut va determina în viitor o evoluţie similară. Tehnica este folosită pentru previziunea fenomenelor pe termen scurt. Cu cât perioada creşte, cu atât riscul este mai mare, scăzând certitudinea în evoluţia fenomenelor.Indicatorii la care face apel extrapolarea sunt: ritmul mediu de creştere, sporul mediu, trendul de dezvoltare.Dezavantajul metodei este câ nu ţine cont de dinamica evoluţiei fenomenelor.7.4.2. Metode de stimulare a creativităţiiCreativitatea se poate realiza prin metode intuitive şi raţionale. Metodologic, managementul creativ cuprinde patru faze, şi anume: căutarea de idei noi, analiza rentabilităţii ideilor, implementarea acestor idei, control şi evaluarea rezultatelor.Metodele creative sunt denumite metode euristice la baza cărora este teoria despre gândirea creatoare care se sprijină pe următoarele principii: conceperea omului ca sistem; admiterea că fiecare om are o relativă aptitudine de a crea; există factori psihologici şi sociali care pot împiedica manifestarea totală a creativităţii; acceptarea tuturor afirmaţiilor.În literatura de specialitate sunt menţionate peste 50 de metode capabile să stimuleze creativitatea. Acestea pot fi clasificate în: metode analitice (raţionale) care stimulează creativitatea pe baza prezentării şi tratării diferitelor date, informaţii, idei şi soluţii într-o formă logică; metode intuitive care folosesc intuiţia, imaginaţia şi fantezia în stimularea unor specialişti.Tema 8. Documentaţia tehnico-economică

8.1. Generalităţi

Documentaţia tehnico - economică cuprinde: devizul pe obiect, devizul general şi graficul eşalonării execuţiei, atunci când se referă la o lucrare şi faci parte din complexul conferit de proiectul de execuţie al acesteia, comanda socială proiectele necesare participării la licitaţii/tendere, studiile de prefezabilitate şi cele de fezabilităţi întocmite în vederea realizării unei investiţii.Pe baza documentaţiei tehnico-economice lucrările pot fi obţinute de întreprindere în vederea execuţiei, prin participare la licitaţii sau ofertare directă; asemeni constituie baza planificării execuţiei acestora, prin posibilitatea estimării valoric şi cantitative a cotei parte din lucrare executată într-o perioadă delimitată de timp.Pentru clarificarea noţiunilor de bază necesare întocmirii documentaţie tehnico-economice este necesară precizarea următoarelor noţiuni: alegerea tipului de proces producţie, stabilirea legăturii dintre sistemul cibernetic deschis al procesului de producţie şi resursele acestuia; cunoaşterea legilor şi principiilor organizării proceselor de producţii în spaţiu şi în timp, cunoaşterea normelor specifice de întocmire a documentaţii economice (prevederi legale), variaţia preţurilor resurselor pe tipuri şi categorii, precum şi a indicilor şi indicatorilor producţiei realizate sau după caz, planificate sau contractate.

23

8.2. Stabilirea tipului (sistemului) producţie

Teoriile care încadrează un proces de producţie într-un sistem (tip) de producţie ţin cont de specificul producţiei, complexitatea produselor sau serviciilor rezultate şi de nivelul tehnic şi calitativ al mijloacelor de muncă folosite.Unele teorii încadrează procesele de tip industrial în deosebi într-un sistem în producţie după stabilitatea în timp a fabricaţiei (metoda indicilor globali) sau după constanţă şi omogenitatea lucrărilor ce se execută la locurile de munca (metoda indicilor de constanţă). Cele două metode au aplicaţii în special în industrie.Prin asimilare, pentru procesele de producţie din ramura cadastru, se poate folosi metoda indicilor de constanţă.Metoda se aplică în detaliu la nivel de reper - operaţie pentru stabilirea gradului! omogenitate şi stabilitate în timp a lucrărilor care se execută la locurile de muncă.Factorii care influenţează sistemul de producţieSistemul de producţie are un caracter dinamic fiind influenţat de factori tehnici, organizatorici şi economici, care se modifică continuu în timp. Dinamica sistemului de producţie este direct influenţat de evoluţia în timp a nivelului tehnic al mijloacelor de muncă, comunicare şi informaţie, de automatizarea proceselor de producţie, de tehnologiile folosite şi gradul de înzestrare al întreprinderilor. Dinamica sistemului de producţie este influenţată în mod diferit, uneori contradictoriu de modificarea volumului de producţie şi a regimului de lucru. Astfel, pe măsura creşterii volumului de producţie sistemul de producţie are tendinţa să evolueze spre un nivel superior. Acestei tendinţe i se opune însă introducerea tehnicii noi şi perfecţionarea organizării producţiei care însoţeşte creşterea producţiei prin efectul reducerii consumului de manoperă pe unitate de produs/serviciu, pe total lucrare.Factorii tehnici şi tehnologici influenţează pe scară largă şi la intervale mici de timp, în opoziţie cu alţi factori a căror influenţă este mult mai redusă datorită intervalelor mari de timp în care ei se modifică. Din această categorie fac parte: perfecţionarea formelor organizatorice ale producţiei dintre care amintim specializarea, cooperarea (cu întreprinderi de construcţii sau consulting - engineering), restructurarea micro şi macro economică.Caracterul dinamic al sistemului de producţie implică stabilirea lui periodică în scopul alegerii celor mai potrivite forme de organizare şi planificare a producţiei cât şi a limitelor probabile ale evoluţiei sale în timp în pentru asigurarea unei stabilităţi relative a formelor şi metodelor de organizare adoptate in perioada de plan.

8.3. Legile şi principiile organizării proceselor de producţie în timp şi spaţiu

24

În sectoarele de activitate cu flux discontinuu în cadrul cărora se încadrează şi lucrările de cadastru, organizarea şi conducerea proceselor de producţie sunt subordonate unor legi şi principii specifice, a căror cunoaştere şi însuşire permite desfăşurarea optimă a activităţii.Legile şi principiile specifice sunt: Legea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp, în conformitate cu succesiunea operaţiilor (stadiilor) aferente procesului tehnologic de ansamblu sau individual, după caz; Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de producţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale procesului de producţie, Principiul proporţionalităţii Principiul paralelismului Principiul ritmicităţii Principiul continuităţiiLegea de bază a organizării proceselor de producţie în spaţiu şi timp, exprimă cerinţa obiectivă pentru ca planul întreprinderii de organizare spaţială şi zonare a întregului proces de producţie să fie elaborat pe baza unui proiect tehnologic de ansamblu, fundamentat ştiinţific, care să asigure succesiunea optimă a stadiilor de lucru, înlănţuirea logică a tuturor proceselor tehnologice şi de muncă individuale componente.Legea concordanţei dintre conţinutul şi caracteristica tipologică a procesului de producţie (individual, în serie) şi formele de organizare ale procesului de producţie exprimă caracterul obiectiv şi necesar al concordanţei dintre conţinutul şi trăsăturile procesului de producţie, respectiv dintre caracteristica tipologică a acestuia şi forma de organizare. Astfel, fiecărui tip predominant de producţiei (individual, masă, serie) îi corespund metode specifice de organizare şi planificare a producţie. Cerinţele de bază ale acestei legi impun asigurarea proporţiilor obiective necesare în desfăşurarea proceselor de producţie în timp şi spaţiu. Un exemplu îl constituie chiar organizarea şi obiectul de activitate al întreprinderii, organigrama şi gradul de competenţă al specialiştilor, stabilirea numărului maxim de personal.Principiile de bază care permit luarea în considerare la organizarea şi desfăşurarea proceselor de producţie în timp şi spaţiu ale cerinţelor acestei legi sunt: principiul proporţionalităţii; principiul paralelismului; principiul ritmicităţii şi principiul continuităţii.Principiul proporţionalităţii se aplică diferenţiat, predominant în funcţie de particularităţile sistemului de producţie (individual, de masă). în condiţiile activităţii de cadastru, este vorba de cele mai multe ori de caracterul individual al muncii (prelucrare date, cartografie, digitizare în cartografie, fotogrammetrie, etc.) şi de serie mică (ridicări topografice, urmărire execuţie lucrări în construcţii, verificări ale comportării unor construcţii în timp).Principiul paralelismului exprimă o cerinţă obiectivă a organizării producţiei în timp şi spaţiu şi care constă în îmbinarea şi conlucrarea resurselor concurente în cadrul procesului de producţie sau a unei game de procese de procese de producţie ce prezintă un grad relativ mare de similitudine. Aşadar, pe un front de lucru larg, în mod simultan se pot desfăşura simultan mai multe faze sau operaţii, după caz ale procesului de producţie. Există practic trei forme de organizare: succesivă, paralelă şi mixtă care prezintă forme specifice ale aplicării principiului paralelismului.

25

Organizarea succesivă este una din formele specifice de îmbinare raţională a resurselor materiale cu resursele umane în cadrul procesului de muncă specific lucrărilor de cadastru şi care face posibilă circulaţia obiectelor muncii în procesul de producţie pe loturi întregi. Transmiterea şi începerea prelucrării lotului pe fiecare linie de operaţie următoare (i+1) are loc numai după ce a fost terminată efectuarea tuturor fazelor în cadrul operaţiei precedente.Forma de organizare succesivă se prezintă în două forme: când se respectă principiul proporţionalităţii şi când nu se respectă acest principiu. Prima formă presupune întreruperi în decursul derulării unei activităţi urmare a procesului tehnologic.Această formă de organizare se caracterizează prin: durata maximă, comparativ cu alte forme de organizare a componentei tehnologice a ciclului de producţie; lipsa de continuitate în timp a procesului de producţie, determinată de lotizarea (operaţii grupate de un anume tip realizate într-un interval de timp bine determinat); densitatea minimă a producţiei în unitatea de timp, dar uniform distribuită pe toată durata lucrărilor la un obiectiv (p=l).Organizarea succesivă când se respectă principiul continuităţii poate fi identificată la lucrările de măsurători terestre, cadastrale şi cartografice, în teledetecţie şi fotogrammetrie şi ori de c âte ori inginerul sau grupa de cadastru lucrează independent faţă de alţi executanţi în cadrul întreprinderilor de profil.Aşadar sporeşte numărul mijloacelor fixe specifice activităţilor de profil, frontul de lucru se măreşte concomitent cu existenţa unei comenzi sociale şi concomitent creşte şi gradul de paralelism al desfăşurării proceselor de producţie similare în spaţiu şi timp.

8.4. DevizulDevizul este piesa scrisă a documentaţiei tehnico - economice cu ajutorul căreia se evaluează valoric volumul lucrărilor, se calculează preţul de cost al lucrării (obiectului, sau obiectivului).Devizul se întocmeşte pe categorii de lucrări, pe obiect pe baza antemăsurătoni aferente şi în ordinea din aceasta. Lucrările de măsurători terestre se includ în cadrul devizului general al investiţiei aferente.întocmirea devizului pe categorii de lucrări se face urm când următoarele etape:La întocmirea extraselor de deviz, pentru părţi din lucrare executate la termene fixe, de exemplu 1 lună, precum şi a devizului final, la terminarea lucrărilor, preţurile materialelor se justifică printr-o anexă în care se trec facturile şi valoarea materialelor achiziţionate şi pentru utilajele închiriate. De asemeni, valoarea manoperei se înscrie la preţul negociat între executant la contractarea lucrării, sau la alte termene intermediare, dar consemnate prin Procese Verbale adiţionale.După înscrierea tuturor articolelor din antemăsurătoare se calculează recapitulaţia devizului, conform aceloraşi Norme metodologice.Se deosebesc două forme de întocmire a recapitulaţiei ambele acceptate de legislaţia în vigoare.Tema 9. PLANIFICAREA LUCRĂRILOR. PROGNOZELE ECONOMICE

26

9.1. Planificarea lucrărilorAtribut important al conducerii, planificarea urmăreşte atingerea obiectivelor generale ale întreprinderii concomitent cu respectarea intereselor sociale ale angajaţilor.Activitatea de planificare nu poate fi acceptata ca o activitate intermitentă sau de conjunctură., ci este o activitate continuă care are următoarele atribute: Elaborarea şi fundamentarea proiectelor de planuri pe diverse perioade curente (decadă, lună, trimestru, an), de perspectivă şi a prognozelor şi analizarea respectiv aprobarea de către consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale; Defalcarea sarcinilor din planurile aprobate pe executanţii din subordine şi pe perioade de timp (tot mai mici pe măsura apropierii de executantul propriu-zis); Urmărirea, controlul şi analiza modului în care se realizează sarcinile de plan, ajustarea după caz a planurilor, consider când funcţionarea sistemic â a întreprinderilor şi desfăşurarea tot sistemic â a fiecărui proces de producţie.Componentele activităţii de planificare sunt diversificate în funcţie de gradul de autonomie al întreprinderii faţă de celelalte componente ale mediului extern social economic - administrativ al acestea.Planificarea economică a întreprinderii are ca obiect planurile economice şi care pot avea ca reper planul naţional economic, perspectivele oferite în dezvoltarea unor ramuri industriale, administrative teritoriale, şa.Planificarea operativa care ca obiect programele operative calendaristice şi activitatea de informare permanentă a conducerii privind realizarea sarcinilor de plan, de către personalul din subordine. Abaterile apărute în cadrul structurii de transformare sunt astfel depistate la timp, remediate, menţinându-se posibilitatea atingerii obiectivelor propuse (obiectivele generale ale întreprinderii şi odată cu acestea şi a obiectivelor sociale ale angajaţilor).Programele operative elaborate de conducere, aplicate de către executanţii diferitelor nivele ierarhice conform competenţelor posturilor ocupate, au menirea de a menţine funcţionarea corectă a sistemului întreprindere, intervenind asupra intrărilor, ieşirilor şi structurii de transformare pe care o reprezintă întreprinderea, respectiv fiecare proces de produs perceput ca sistem economic.Atingerea obiectivelor întreprinderii, pe termen scurt, lung sau mediu poate fi analizată prin compararea rezultatelor finale sau intermediare cu un sistem de indici şi indicatori adecvaţi.

9.2. Metode folosite pentru fundamentarea indicatorilor de plan9.2.1. Metoda empiricăSe bazează pe un anume grad de experienţă dobândita de manageri, pe analiza cantitativă şi aspectul global al fenomenelor economice analizate dar mai puţin pe analiza calitativă, pe analiza de fond a datelor, după anume reguli, tehnici şi metode ştiinţifice. Tehnica empirică se recunoaşte a fi folosita în prezent de câtre managerii unor întreprinderi mici şi mijlocii aflate în derivă economică. Se pare că aceştia ignoră realităţile mediului extern şi intern al întreprinderii, sau şi chiar pentru acest tip de planificare, nu au acumulat suficienta experienţă.

27

Totuşi, principalele avantaje ale metodei empirice sunt simplitatea şi operativitatea, dezavantajul fiind gradul redus de exactitate.

9.2.2. Metoda statisticăConstituie un stadiu mai perfecţionat întrucât statistica este o ştiinţă de mult constituită care foloseşte şi metode ştiinţifice, principii şi reguli proprii, având o bază experimentală bine fundamentată. Astfel, planificarea poate utiliza atât fondul de date statistice cât şi tehnicile şi metodele statistice de analiză, aplicându-le la necesităţile şi specificul activităţii de planificare din cadrul procesului de conducere al întreprinderii.Principalul avantaj al metodei statistice fată de metoda empirică îl constituie gradul sporit de precizie, caracterul ştiinţific. Dezavantajul îl constituie volumul mare de muncă, obligativitatea pregătirii de specialitate a celui care o aplică. De asemeni, părţile analitice cu care operează metoda nu sunt părţi omogene ci tot nişte medii stabilite la întreprinderile pilot, considerate unităţi de observaţie statistică. Nu trebuie însă neglijat că parametrii ce caracterizează mediul întreprinderii au un caracter aleator a căror variaţie putând afecta rezultatele metodei de planificare la punerea acesteia în practică.

9.2.3. Metoda analitică

Preia elemente din metoda statistică, înlocuind unitatea pilot, de observaţie, cu grupa de fenomene omogene; metoda anterioară este completată cu elemente de analiză proprii folosind tehnici şi metode specifice diverselor genuri de indicatori.Caracteristicile metodei sunt: Eliminarea din datele care indică realizările (în urma analizei) elementele aleatoare necaracteristice sau care au fost consecinţa unor aspecte negative şi nejustificate ale activităţii trecute, corectându-se nivelele şi ritmurile realizărilor trecute pentru a le aduce la un nivel corespunzător care să fie luat ca bază corectă de calcul; Stabilirea sensului de modificare, optimizare a influenţei factorilor cu influenţă pozitivă asupra indicatorului analizat precum şi eliminarea sau micşorarea influenţei factorilor negativi care ar putea reduce eficienţa economică.Avantajul faţa de metoda statistică este evident, metoda aducând elemente noi de fundamentare ştiinţifică, culese din activitatea trecută şi proiectate perfecţionat în activitatea viitoare.Dezavantajul consta în faptul că metoda necesită pentru a fi aplicată personal calificat corespunzător teoretic şi practic şi un volum de muncă superior celui consumat prin aplicarea metodei statistice. Fiind bazată pe o analiză multilaterală a fiecărui caz în parte, exactitatea calculelor nu poate fi controlată de la nivelele ierarhice superioare ci numai printr-o analiză la faţa locului, aplicabilitatea fiind condiţionată de profesionalismul cu care îşi desfăşoară activitatea toţi angajaţii întreprinderii.

9.2.4. Metoda normativă

28

Permite aplicarea în practică a tuturor principiilor care trebuie să stea la baza unei fundamentări ştiinţifice riguroase a indicatorilor de plan. Folosită judicios poate fi folosită la orice nivel ierarhic.Caracteristicile principale ale metodei sunt folosirea: sistemului de norme şi normative sintetice de plan; fondului de date tehnico-economice din documentaţia economică de deviz. Folosirea acestei metode imprimă operativitate. Astfel, manopera de deviz reprezintă expresia valorică a fondului de timp normat necesar executării unei lucrări, iar convertirea acestui fond în număr de ore normă necesare se face prin raportarea manoperei de deviz la tariful mediu orar din reţele de salarizare avute în vedere la întocmirea preţurilor de deviz. Extrasul de materiale reprezintă chiar necesarul fizic normat de materiale pentru executarea lucrărilor.Pentru planificarea economică şi pentru fundamentarea proiectelor de plan care se prezintă organelor ierarhice în cadrul fluxului ascendent al pregătirii planului, metoda foloseşte un sistem propriu de norme şi normative sintetice de plan, obligatoriu pentru toţi executanţii, imprimând întregii activităţi un caracter unitar şi permiţând asigurarea comparării datelor diverşilor executanţi concomitent cu asigurarea exercitării controlului din partea organelor ierarhice de planificare (manageri de produs /proces, manageri executivi).Volumul de date necesar aplicării metodei poate fi prelucrat de 80..90% personal cu studii medii şi doar 20... 10% personal cu studii superioare din conducerea executiv întreprinderii.

9.2.5. Metoda combinativă

Se foloseşte mai multe metode luate ca atare sau combinând diverse elemente ale unora dintre metodele prezentate anterior, după caz, loc, moment şi scopul urmărit. La elaborarea prognozelor este necesară îmbinarea metodei extrapolării cu metoda analitică.Avantajele şi dezavantajele metodei combinative sunt similare cu ale metodelor prezentate anterior întrucât metoda foloseşte date şi tehnici din acestea.9.2.6. Metoda integratăSe caracterizează prin elaborarea proiectelor de planuri prin prelucrarea automată a datelor. Metoda normativă este strict necesară şi obiectiv necesară aplicării metodei integrate, dar cu care nu se va identifica.

9.3. Indicatorii de plan9.3.1. Rolul indicatorilor de planÎn calitatea lor de purtători ai informaţiei conducerii întreprinderilor indicatorii şi normativele economice au rolul de reflectare şi cunoaştere, a unor procese şi fenomene economice şi sociale prin dimensionarea acestora în timp şi spaţiu. Noţiune de largă generalitate, informaţia este caracteristică tuturor proceselor din natură şi societate. Nici un sistem nu poate funcţiona fără un schimb permanent de informaţii între elementele acestuia precum şi cu mediul extern al acestuia. Dar, pentru orice sistem se caracterizează printr-o stare de entropie conducerea având rolul de a o micşora sau înlătura în anumite limite. Calitatea şi cantitatea informaţiei este interpretată în

29

concepţie cibernetică ca o măsură de organizare a sistemului. In ansamblu, sistemul informaţional este de forma unui sistem coerent de indicatori economico-sociali cu ajutorul căruia se asigură caracterizarea complexă, cantitativă şi calitativă a proceselor de producţie, schimbului şi consumului de produse şi servicii.Categoriile de indicatori economico-sociali menţionate în literatura de specialitate sunt: indicatori de informaţie ai sistemului de informaţie tehnico-operativă, având specifică localizarea în timp şi spaţiu a proceselor care se desfăşoară în diferite întreprinderi; indicatori ai sistemului de informaţie financiar-contabilă, care prelucrează datele furnizate de evidenţa tehnic â-operativă şi o prezintă sintetic pe o anumită perioadă (lună, semestru, an) sub forma balanţei lunare şi a bilanţului de venituri şi cheltuieli şi ale anexelor acestuia; indicatori ai sistemului de informaţie statistică cu ajutorul cărora se realizează o informaţie postoperativă de ansamblu; constituie o bază de comparaţie cu perioadele precedente, cu prevederile de plan şi cu resursele utilizate, precum şi pentru fundamentarea obiectivelor şi prognozelor de plan viitoare; indicatorii de planificare cu ajutorul cărora se asigură informaţia necesară fundamentarea şi elaborarea proiectelor de plan, defalcării sarcinilor pe executanţi şi perioade de plan, actualizarea planurilor în execuţie; indicatori normativi (norme şi normative de plan). Criteriile de selecţie a indicatorilor şi normativelor de plan au în vedere constituirea unui set de indicatori care sa corespundă unor cerinţe specifice întreprinderii şi care şa asigure un grad de informare optim al managerului şi procesului complex de management al întreprinderii. în acest sens indicatorii selectaţi trebuie s â îndeplinească simultan următoarele cerinţe: să reprezinte şi s â acopere toate domeniile esenţiale ale activităţii întreprinderii; să asigure echilibrul dintre resursele planificate ale tuturor proceselor care se desfăşoară în cadrul întreprinderii; să permită determinarea în unităţi fizice a necesarului de resurse pentru perioada de plan concomitent cu determinarea operativă a volumului de activitate pentru aceasta; să stimuleze desfăşurarea unei activităţi economice eficiente.Aplicarea criteriilor de selecţie presupune şi asigurarea funcţionării sistemului organizatoric-informaţional al întreprinderii.

9.3.2. Indicatorii de plan Pot fi exprimaţi sub forma indicatorilor fizici şi a indicatorilor valorici, conform schemei logice alăturate.

30

Indicatorii valorici caracterizează aspectele cantitative şi calitative ale procesului de producţie, sau prestări de servicii, după caz, asigurând la toate nivele ierarhice ale întreprinderii informaţii de tipul analizelor, determinărilor de sinteză. Indicatorii fizici exprimă în unităţi de măsură specifice consumul de resurse, rezultatele proceselor desfăşurate.Caracteristicile de bază ale indicatorilor sunt:

TEMA 10. METODE ŞI TEHNICI DE PROGNOZĂ10.1. GeneralităţiEconomia de piaţa, complexitatea vieţii economice şi a relaţiilor dintre întreprindere şi mediul ambiant sunt factori care determina creşterea rolului activităţii de prognoza, ca atribut al conducerii.Structurile de prognoza au rolul de a furniza factorilor decizionali informaţii cât mai detaliate privind evoluţia probabila a fenomenelor şi proceselor care au tangenţă cu deciziile imediate precum şi aprecieri privind efectele generate în viitor de deciziile luate în prezent.Elaborarea prognozelor reprezintă o etapa absolut necesară activităţii de planificare şi conducere, oferind acestea reperele de bază pentru alcătuirea planurilor şi luarea deciziilor optime economico - sociale. Majoritatea deciziilor economice angajează importante resurse materiale, umane şi financiare, prognozele având rolul de a pune în evidenţa factorilor decizionali direcţiile raţionale de utilizare a resurselor.Profunzimea studiilor de prognoză impune folosirea simultană a mai multor metode şi tehnici de prognoză care să ia în considerare laturile cantitative şi calitative ale proceselor şi fenomenelor economice.

10.2. Clasificarea prognozelorDintre criteriile de clasificare a prognozelor amintim: Sfera de cuprindere, din care se evidenţiază: prognoze macroeconomice, prognoze de ramură, prognoze pentru întreprinderi, prognoze pe probleme de sinteză; Orizontul de timp la care se referă prognoza din care se evidenţiază: prognoze pe termen lung, mediu şi scurt; Scopul prognozei: normativă sau explorativă; Tehnicile utilizate: extrapolare analitică; extrapolare fenomenologică, prognoze morfologice.Prognozele macroeconomice studiază: populaţia şi structura forţei de muncă, produsul intern brut, veniturile bugetare şi modalitatea formării acestuia, volumul investiţiilor, indicatori de eficienţă şi de productivitate a muncii, veniturile reale ale populaţiei, etc.

31

Prognozele teritoriale se referă la: structura populaţiei şi a forţei de muncă, resurse naturale ale zonei, modul de utilizare al fondului funciar, posibilităţi de valorificare ale potenţialelor resurse naturale, sistematizarea complexă a teritoriului dezvoltarea prestărilor de servicii, şa.Prognozele de sinteza se referă la următoarele aspecte: populaţie şi resurse de muncă, dezvoltarea învăţământului şi pregătirea cadrelor; informaţia ştiinţifică aplicată, relaţii economice externe, nivelul de trai al populaţiei, protecţia mediului, sistematizarea teritoriului.Prognozele explorative analizează direcţia de evoluţie pentru un fenomen sau proces, iar cele normative identifică căile de atingere ale unor obiective stabilite, de realizare de exemplu a unor opţiuni de natură economică. Ambele tipuri de prognoze au un caracter anticipativ al direcţiilor ce trebuie urmate pentru atingerea obiectivelor de natură economică. Ele reprezintă o bază pentru fundamentarea deciziilor de planificare şi management economic şi social.Indiferent de nivelul de utilizare al prognozelor este recomandabilă corelarea datelor din diferite tipuri de prognoze, îmbinarea acestora într-un sistem unitar, necontradictoriu pe baza corectării reciproce a rezultatelor obţinute cu ajutorul fiecărei prognoze individuale. Procedând în acest mod se creează premisele funcţionării dinamice a sistemului activităţii de prognoză.

10.2.1. Metode de prognozăMultitudinea metodelor şi tehnicilor de prognoză se diferenţiază prin concepţie şi aparatul matematic folosit, cât şi prin domeniile specifice de aplicabilitate. Dintre metode vom aminti doar cele aplicabile în domeniul cadastrului. Metoda extrapolării (analitică, fenomenologică, pe curbe înfăşurătoare). Metoda extrapolării analitice se bazează pe teoria predicţiei în cadrul seriilor dinamice, iar cea fenomenologică ia în considerare şi unele ipoteze care se fac asupra procesului prognoza! Extrapolarea pe baza curbelor înfăşurătoare ajustează variaţiile individuale prin curba înfăşurătoare a acestora.Exemple de procese ce pot fi prognozate prin metoda extrapolării: finalizarea aplicării legii fondului funciar, aplicarea legii cadastrului, sistematizarea unităţilor teritoriale de referinţă, construcţii şi reconstrucţii ale căilor de comunicaţii, etc.)Fundamentarea matematică a teoriei extrapolării este bazată pe teoria predicţiei pentru seriile dinamice.O serie dinamică (cronologică) reprezintă o secvenţă de date care caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen sau proces în diferite momente succesive în timp, în general echidistante. Unitatea de măsură poate fi: ziua, săptăm âna, luna, trimestrul, anul. Exemple: dotare tehnică a laboratoarelor de prelucrare a datelor de pe teren, modalităţi şi aparatură necesare efectuării măsurătorilor terestre, rapiditatea aplicării prevederilor legale privind gospodărirea fondului funciar şi aplicarea măsurilor de protecţie a mediului, întocmirea reţelei cadastrale teritoriale.Traiectoriile de evoluţie ale fenomenelor economico - sociale se obţin din interferenţa a trei componente de bază: trendul (tendinţa de lungă durată), variaţiile periodice în jurul trendului şi variaţiile aleatoare care tind să perturbe evoluţia normală a fenomenului.

32

Trendul cuantifică modalitatea concretă de manifestare a fenomenului, fiind determinat de legităţile interne care îi determină evoluţia precum şi de conexiunile stabile care se formează cu alte fenomene şi procese din mediul întreprinderii. în acelaşi timp trendul determină direcţia principală de evoluţie a fenomenului, subordonând sau anulând alte trăsături neesenţiale ce pot apare pe parcursul evoluţiei. Mişcarea ondulatorie (variaţiile periodice, ciclice sau sezoniere) în jurul trendului este cauzată de natura legilor de evoluţie din mediul intern şi extern al întreprinderilor, de exemplu.Caracterul dinamic al fenomenelor economice şi sociale determină o evoluţie neliniară a trendului.Pentru aplicarea metodei extrapolării este necesară construirea seriei dinamice privind evoluţia în trecut a fenomenului analizat pentru a se elabora prognoza. Alegerea orizontului de timp constituie în acest sens un element de bază (orizontul de postfuncţie). Se consideră din experienţa cercetătorilor că alegerea unui orizont prea îndepărtat poate da însă rezultate eronate în elaborarea prognozelor, în special în domeniul tehnico - economic.O altă problemă o constituie şi alegerea unităţilor de măsură ale indicatorilor, în special atunci când sunt exprimaţi valoric, precum şi selectarea indicatorilor semnificativi.Aşadar rezultă că pentru identificarea şi reprezentarea analitica a trendului trebuie rezolvate următoarele aspecte: Alegerea clasei de funcţii F care să reprezinte trendul; Alegerea distanţei d (utilitatea deplasării); • Stabilirea metodei de soluţionare a problemei, Verificarea calităţii ajustării efectuate.Alegerea clasei de funcţii se poate realiza în două maniere distincte: extrapolarea