Organizarea pietelor agricole

1

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI REPUBLICA MOLDOVA Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare Studiu Comparativ privind ORGANIZAREA PIEŢELOR AGRICOLE

Certan Simion

CHIŞINĂU 2002

2

Copyright © 2002, TACIS

Editat în iunie 2002, Chişinău, Moldova de proiectul Tacis

„Asistenţă în implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană” nr. 00-0012.00,

implementat de compania GTZ (Germania)

Drepturile de autor aparţin serviciului TACIS DG 1A, Comisia Europeană Rue de la Loi 200, B – 1049, Bruxelles

Prezenta ediţie este distribuită gratis şi se adresează specialiştilor şi funcţionarilor publici din domeniu, profesorilor, precum şi tuturor persoanelor interesate

Pentru informaţii adiţionale Vă invităm să contactaţi echipa proiectului la adresa:

Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1, Casa Guvernului, bir. 217-219, tel: 23 30 59; 23 73 11; 23 77 58; fax: 23 74 90

e-mail: [email protected], [email protected]

3

Dl Simion Certan, profesor universitar, doctor habilitat, estespecializat în management, politici agricole, dezvoltare regională,reformă agrară, politici fiscale etc. Autorul a desfăşurat oactivitate profesională fructuoasă: 1983-1986 – decan alFacultăţii de Economie la Institutul Agricol de Stat; 1986-1990 –şef-catedră „Management” Institutul de Instruire Avansată aspecialiştilor în agricultură; 1990-1994 – directorul Institutului deCercetări Ştiinţifice în Economia Agrară; 1994-1998 – deputat înParlamentul Republicii Moldova. În prezent este profesor lacatedra „Management” la Universitatea Liberă Internaţională şila catedra de „Management” la Institutul de Management şiDezvoltare Rurală. Autorul a urmat multiple stagii deperfecţionare peste hotare. A participat la multiple conferinţe,seminare şi mese rotunde. De asemenea, trebuie de menţionatactivitatea de cercetare deosebit de fructuoasă, care poate fireliefată prin numărul considerabil de publicaţii şi lucrări dereferinţă (162).

Autorul aduce profunde mulţumiri experţilor proiectului Tacis „Asistenţă pentru Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Uniunea Europeană şi Republica Moldova”, colaboratorilor direcţiei principale Integrare Europeană a Ministerului Economiei şi dlui Anatol Gudîm, director al Centrului pentru Cercetări Strategice (CISR), pentru asistenţă în elaborarea prezentei lucrări. De asemenea, autorul este recunoscător drei Elena Dascalciuc pentru redactarea şi formatarea monografiei.

Deşi autorul a depus efort maxim pentru a aborda corect şi obiectiv legislaţia şi politicile Uniunii Europene şi Republicii Moldova, conţinutul, interpretările şi propunerile expuse în prezenta lucrare ţin de responsabilitatea deplină a autorului şi nu constituie neapărat opinia experţilor proiectului Tacis. De asemenea, conţinutul şi concluziile prezentate nu pot fi considerate ca opinia oficială a Comisiei Europene.

4

PREFAŢĂ

Moldova, stat decis să-şi consolideze locul printre naţiunile democratice ale lumii, tinde spre o economie de piaţă modernă şi eficientă, imperativele fiind dezvoltarea comerţului şi atragerea investiţiilor. Din teoria şi experienţa internaţională se cunoaşte că funcţionarea normală a economiei de piaţă este condiţionată de promovarea unor politici economice eficiente şi aplicarea legislaţiei adecvate. Practic, toate statele CSI, inclusiv Moldova, au optat pentru racordarea continuă a politicilor şi legislaţiilor naţionale cu „modelul european”.

În acest context, Moldova, fiind o ţară mică, cu economia deschisă, promovarea dialogului cu toţi partenerii din Vest şi Est este pentru noi nu numai o prioritate, ci şi o necesitate. Una din axele principale ale dezvoltării noastre este promovarea relaţiilor politice, economice şi culturale cu Uniunea Europeană, obiectiv major, ce rămâne a fi pe agenda strategică a Moldovei.

Există şi baza juridică adecvată – Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Moldova şi Uniunea Europeană, semnat în 1994 şi pus în aplicare la 1 iulie 1998 după o îndelungată procedură de ratificare.

Relaţiile politice sunt dezvoltate prin dialogul respectiv, susţinut prin reuniunile bilaterale ale Comitetului Parlamentar de Cooperare şi Consiliului de Cooperare. Relaţiile economice sunt consolidate, în special, prin promovarea reciprocă a comerţului şi investiţiilor, subiecte ce fac parte din agenda de lucru a Comitetului de Cooperare, precum şi ale celor patru subcomitete.

Procesele multidimensionale de armonizare economică şi legislativă solicită eforturi complexe, susţinute de analiză teoretică şi acţiuni practice. Evident, cea mai mare parte a acestor eforturi revine părţii moldoveneşti, care urmează să-şi concentreze capacităţile, pentru a identifica modalităţile apropriate.

La rândul său, Comisia Europeană, prin intermediul proiectului Tacis „Asistenţă pentru implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, acordă suport prin recomandarea celor mai bune practici şi metode de armonizare a politicilor şi legislaţiei naţionale cu cea europeană. Unul dintre rezultatele activităţii date este publicarea acestei serii de monografii, pe care am plăcerea să o prezint.

Sper că actuala ediţie va contribui la o cunoaştere mai profundă a economiei şi legislaţiei Uniunii Europene, iar analiza comparativă cu realităţile din Moldova va familiariza cititorii cu rezultatele deja obţinute pe parcursul procesului îndelungat şi anevoios de armonizare, oferind şi anumite viziuni, modele, sugestii privind următorii paşi ce urmează a fi întreprinşi de Moldova.

Aş dori să aduc profunde mulţumiri autorilor, domnului Anatol Gudîm – consultant ştiinţific, echipei proiectului şi colaboratorilor direcţiei principale Integrare Europeană pentru suport în elaborarea acestor studii.

Marian LUPU,

viceministru al economiei

v

NOTĂ INFORMATIVĂ

Proiectul TACIS „Asistenţă pentru Implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare UE-RM”, (nr. 00-0012.00) executat de GTZ (Germania), a demarat în Moldova în martie 2000, fiind cel de al treilea proiect TACIS din această serie.

Primul proiect (EES MO04) a elaborat, în 1998, „Ghidul pentru implementarea APC” şi a lansat procesul de armonizare legislativă. Al doilea proiect (Tacis EES MO20) s-a desfăşurat în 1999, concentrându-se asupra consolidării capacităţilor instituţionale şi diseminării informaţiei. Printre cele produse de proiect, am putea menţiona: crearea Centrului European de Documentare (CED), publicarea a şase „Studii Comparative”, opt „Rapoarte comparative” şi o „Analiză comparativă a legislaţiei în domeniul antreprenoriatului”.

Actualul proiect TACIS (al treilea) şi-a propus următoarele obiective:

(i) continuarea consolidării capacităţilor instituţionale;

(ii) identificarea mecanismului şi promovarea procesului de armonizare a legislaţiei;

(iii) extinderea şi completarea fondului Centrului European de Documentare;

(iv) instruirea experţilor din Moldova;

(v) dezvoltarea sistemului de informare privind APC-ul şi politicile Uniunii Europene.

În scopul realizării celui de al patrulea obiectiv, au fost organizate seminare, mese rotunde, conferinţe, vizite de instruire. Deosebit de importantă este elaborarea a 19 cursuri universitare, cu participarea profesorilor universitari specializaţi în materii comunitare. Din octombrie 2001 aceste cursuri au fost puse la dispoziţia instituţiilor de învăţământ superior din Moldova.

De această dată avem deosebita plăcere de a Vă prezenta 21 de monografii, care tratează 21 de sectoare-cheie ale APC, prin compararea cadrului legislativ şi a politicilor în Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Mai mult ca atât, aceste monografii conţin concluzii şi sugestii ale experţilor independenţi privind acţiuni apropriate de termen scurt şi lung.

În continuare veţi găsi lista monografiilor, cu indicarea autorilor, experţilor proiectului şi a colaboratorilor direcţiei principale Integrare Europeană, care au asistat autorii în procesul de elaborare a lucrărilor:

• Codul Civil (Baieş Sergiu / Serbenco Eduard, Lipton John)

• Dreptul antreprenorial (Muntean Iurie, Carcevschi-Muntean Elena / Ciobu Stela)

• Politica industrială (Burunsus Victor / Ciobu Stela)

• Serviciile bancare (Moloşag Marin / Şelari Galina, Guţu Roman)

• Contabilitatea şi auditul (Brinişter Alexandru / Şelari Galina)

• Piaţa energiei electrice şi a gazelor (Arion Valentin / Diomin Svetlana, Serbenco Eduard)

• Serviciile de telecomunicaţii (Arvinte Vitalie / Diomin Svetlana)

• Transportul feroviar (Filip Igor / Diomin Svetlana)

• Proprietatea intelectuală (Cernobrovciuc Maria / Diomin Svetlana, Lipton John, Guţu Oxana)

• Standardizarea (Luscalova Nonna / Şelari Galina)

• Statistica (Pârţachi Ion / Şelari Galina, Serbenco Eduard)

• Achiziţiile publice (Cernei Dumitru / Puntea Mariana, Sebenco Eduard)

• Regulile de origine (Radu Ghenadie / Puntea Mariana, Caleinic Natalia)

• Cooperarea vamală şi transfrontalieră (Ceciui Stanislav / Puntea Mariana)

vi

• Comerţul internaţional (Munteanu Lilia / Ciobu Stela)

• Organizarea pieţelor agricole (Certan Simion / Ciobu Stela, Guţu Roman)

• Subsidiile şi impozitele în agricultură (Moroz Victor, Petrov Viorica / Ciobu Stela, Guţu Roman)

• Protecţia plantelor (Bajura Tudor / Ciobu Stela, Guţu Roman)

• Serviciile veterinare şi protecţia consumatorului (Leaşenco Galina / Ciobu Stela)

• Protecţia mediului (Magdâl Sergiu, Teleuţă Alexandru / Puntea Mariana)

• Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca Parteneri (Gudîm Anatol, Declercq Jo)

Toate aceste documente pot fi găsite şi consultate la Centrul European de Documentare, cu sediul în cadrul Ministerului Economiei (Casa Guvernului, Piaţa Marii Adunări Naţionale, biroul 234, tel. 23-77-04). De asemenea, CED acordă servicii Internet şi de documentare, dispunând de circa 2000 de titluri. Mai mult ca atât, CED pune la dispoziţia utilizatorilor baza de date legislativă a Republicii Moldova şi UE (Juristul şi Eurolex), precum şi unele traduceri din legislaţia Uniunii Europene şi din legislaţia Republicii Moldova (în engleză).

Jo Declercq Mariana Zolotco managerul proiectului şeful direcţiei principale Integrare Europeană, Ministerul Economiei

vii

CUPRINS INTRODUCERE..................................................................................................................................1 CAPITOLUL I. POLITICA ŞI LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE CU PRIVIRE LA

PIAŢA PRODUSELOR AGROALIMENTARE ...............................................2 1. Caracteristici şi politici ..................................................................................................................2

1.1. Piaţa: obiective şi principii ..........................................................................................................2 1.2. Exportul şi importul produselor agroalimentare .........................................................................4 1.3. Politici şi mecanisme de management ale pieţei agroalimentare ................................................4

1.3.1. Politicile de intervenţie în sectorul agroalimentar ...............................................................5 1.3.2. Politicile structurale .............................................................................................................5 1.3.3. Politicile de subvenţii ...........................................................................................................6

2. Organizarea Pieţei Comune a Vinului .........................................................................................7 2.1. Obiective .....................................................................................................................................7 2.2. Baza legislativă ...........................................................................................................................7 2.3. Producerea strugurilor şi fabricarea vinului ................................................................................8 2.4. Situaţia pe piaţa europeană a vinului...........................................................................................8 2.5. Mecanismele pieţei......................................................................................................................8

2.5.1. Reglementări administrative ................................................................................................8 2.5.2. Pârghii şi instrumente economice ......................................................................................10

2.6. Aspecte bugetare .......................................................................................................................11 2.7. Comerţul cu ţările noncomunitare.............................................................................................11

3. Organizarea Pieţei Comune a Fructelor şi Legumelor.............................................................11 3.1. Obiective ...................................................................................................................................11 3.2. Baza legislativă .........................................................................................................................12 3.3. Producţia fructelor şi legumelor ................................................................................................12 3.4. Situaţia pe piaţa europeană........................................................................................................12 3.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................13

3.5.1. Reglementarea pieţei fructelor şi legumelor proaspete ......................................................14 3.5.2. Reglementarea pieţei fructelor şi legumelor procesate ......................................................15

4. Organizarea Comună a Pieţei Cerealelor ..................................................................................15 4.1. Obiective ...................................................................................................................................15 4.2. Baza legislativă .........................................................................................................................16 4.3. Producerea cerealelor ................................................................................................................16 4.4. Situaţia pe piaţa europeană........................................................................................................16 4.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................17

4.5.1. Reglementări administrative ..............................................................................................17 4.5.2. Pârghii şi instrumente economice ......................................................................................18 4.5.3. Reglarea comerţului cu terţe ţări ........................................................................................19

5. Organizarea Comună a Pieţei Tutunului...................................................................................19 5.1. Obiective ...................................................................................................................................19 5.2. Baza legislativă .........................................................................................................................19 5.3. Producerea tutunului şi ţigărilor ................................................................................................19 5.4. Situaţia pe piaţa europeană a tutunului......................................................................................20 5.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................20

5.5.1. Reglementări administrative ..............................................................................................20 5.5.2. Pârghii şi instrumente economice ......................................................................................21 5.5.3. Realizarea mecanismelor pieţei tutunului ..........................................................................21

5.6. Comerţul cu ţările noncomunitare.............................................................................................22 CAPITOLUL II. POLITICA ŞI LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE

LA PIAŢA PRODUSELOR AGROALIMENTARE.......................................23 1. Constatări generale ......................................................................................................................23

viii

1.1. Obiective ...................................................................................................................................23 1.2. Baza legislativă .........................................................................................................................23 1.3. Agricultura Republicii Moldova ...............................................................................................24 1.4. Piaţa agroalimentară ..................................................................................................................24

1.4.1. Piaţa agroalimentară naţională internă ...............................................................................24 1.4.2. Exportul şi importul ...........................................................................................................25

1.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................27 1.5.1. Reglementări administrative ..............................................................................................27 1.5.2. Pârghii şi instrumente economice de intervenţie pe piaţă ..................................................27

2. Piaţa strugurilor şi vinului ..........................................................................................................30 2.1. Obiective ...................................................................................................................................30 2.2. Baza legislativă .........................................................................................................................30 2.3. Producerea strugurilor ...............................................................................................................31 2.4. Exportul strugurilor şi vinului ...................................................................................................32 2.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................34

2.5.1. Reglementări administrative ..............................................................................................34 2.5.2. Pârghii şi instrumente economice de intervenţie pe piaţă ..................................................34

3. Piaţa fructelor, legumelor şi a produselor derivate ..................................................................35 3.1. Obiectivul ..................................................................................................................................35 3.2. Baza legislativă .........................................................................................................................35 3.3. Producerea fructelor şi legumelor .............................................................................................35 3.4. Comercializarea fructelor şi legumelor .....................................................................................37 3.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................38


4. Piaţa cerealelor .............................................................................................................................41 4.1. Obiective ...................................................................................................................................41 4.2. Baza legislativă .........................................................................................................................41 4.3. Producţia cerealieră ...................................................................................................................41 4.4. Comercializarea cerealelor ........................................................................................................42 4.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................43


5. Piaţa tutunului..............................................................................................................................44 5.1. Obiective ...................................................................................................................................45 5.2. Baza legislativă .........................................................................................................................45 5.3. Producerea tutunului .................................................................................................................45 5.4. Comercializarea tutunului .........................................................................................................46 5.5. Mecanismele pieţei....................................................................................................................46


6. Rezultate şi probleme...................................................................................................................48 CAPITOLUL III. RECOMANDĂRI PRIVIND ORGANIZAREA PIEŢEI AGRICOLE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA ........................................................................49 1. Consideraţii comune ....................................................................................................................49 2. Consideraţii pentru viţa de vie şi vin..........................................................................................51 3. Consideraţii pentru fructe, legume şi produsele derivate ........................................................52 4. Consideraţii pentru cereale .........................................................................................................53 5. Consideraţii pentru tutun şi produsele din tutun......................................................................53 6. Consideraţii cu privire la legislaţie şi alte acte normative........................................................54 CONCLUZII.......................................................................................................................................55 BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................................57

1

INTRODUCERE

Agricultura Republicii Moldova parcurge o etapă anevoioasă de reforme, de reorientare de la economia de comandă, preponderent bazată pe proprietatea publică, la economia orientată spre relaţiile de piaţă, bazată pe proprietatea privată.

Reformarea agriculturii naţionale este însoţită de procesele integraţioniste, de procesele de globalizare, de liberalizare a schimburilor comerciale internaţionale.

Apariţia unui nou sistem socio-economic deschis faţă de lume, liberalizarea comerţului, declanşarea procesului de conjugare a eforturilor proprii cu cele ale comunităţii internaţionale ne obligă, fără îndoială, să intensificăm preocupările în formarea politicilor şi elaborarea strategiilor dezvoltării agriculturii naţionale ajustate la noile condiţii.

Politica comercială a devenit partea importantă a politicii agricole atât pe plan naţional, cât şi pe plan mondial.

Nivelul de dezvoltare economică a ţării este dependent într-o măsură din ce în ce mai mare de capacitatea acesteia de a absorbi rapid şi eficace ceea ce este nou şi performant în realizările altor ţări, de priceperea de a pune în valoare efectele globalizării şi rodul integrării în economia mondială.

În scopul impulsionării ajustării agriculturii naţionale la procesele de globalizare, la cerinţele organismelor comerţului internaţional, la Politica Agrară Comună a Uniunii Europene, la normele Pieţei Comune este necesar un studiu comparativ. Anume acest studiu este obiectivul prezentei lucrări.

Această modestă lucrare este destinată cu prioritate autorităţilor publice, celor care elaborează şi realizează politica şi strategia comerţului produselor agroalimentare pe Piaţa Comună a Uniunii Europene. Totodată, ea va fi binevenită pentru întreprinzători, pentru manageri şi specialişti din exploataţiile agricole.

Un interes aparte îl prezintă această publicaţie pentru studenţii care studiază economia, tehnologia şi dreptul în sectorul agroalimentar, la fel şi pentru cei ce practică relaţii economice internaţionale. În egală măsură este consacrat şi celor care fac studii postuniversitare la specialităţile nominalizate mai sus.

Acest studiu se adresează tuturor celor interesaţi în a cunoaşte cum trebuie să ne orientăm activitatea pentru a parcurge un drum mai scurt de integrare în Uniunea Europeană, pentru a ne conforma normelor comerţului produselor agroalimentare pe piaţa europeană.

Fiind conştienţi că lucrarea poate fi perfectată solicităm observaţiile şi sugestiile cititorilor, care vor fi binevenite, urmând să fie utilizate într-o ediţie următoare.

2

Capitolul I

POLITICA ŞI LEGISLAŢIA UNIUNII EUROPENE CU PRIVIRE LA PIAŢA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1. CARACTERISTICI ŞI POLITICI

1.1. Piaţa: obiective şi principii

Piaţa

În viziunea Letiţiei Zahiu1 piaţa este spaţiul economic în care se realizează ansamblul de schimburi, tranzacţii comerciale şi relaţii între agenţii economici. Piaţa, menţiona Philip Kotler2, este reprezentată de toţi clienţii potenţiali care au aceeaşi nevoie sau dorinţă şi care sunt dispuşi şi au capacitatea de a se angaja într-o relaţie de schimb pentru satisfacerea acestor nevoi sau dorinţe.

Relaţiile de schimb pot avea loc în interiorul ţarii (comerţul naţional sau intern) şi între ţări (comerţul internaţional sau extern). La etapa actuală de dezvoltare a statelor, exportul devine componenta principală a economiilor naţionale.

Obiective

Clauzele privind agricultura ţărilor Uniunii Europene au fost stabilite în articolul 39 al Tratatului de la Roma şi clar precizate în articolul 33 al Tratatului de la Amsterdam:

• creşterea productivităţii în agricultură;

• asigurarea veniturilor adecvate fermierilor;

• stabilizarea pieţelor şi garantarea aprovizionării regulate cu produse alimentare;

• asigurarea ofertei la preţuri rezonabile pentru consumători.

Deciziile "de la Berlin" din martie 1999 au specificat in cadrul Agendei 2000:

(i) Schimbări de politică în favoarea sprijinului mai larg al economiei rurale în raport cu producerea agricolă, fapt ce impune remunerarea fermierilor nu numai pentru cât şi ce produc, dar şi pentru contribuţia lor la "bunurile publice";

(ii) Simplificarea organizării pieţei comune prin micşorarea numărului de regulamente (spre exemplu) pentru vin – unul a înlocuit 23/ şi atribuirea managementului unor produse Statelor Membre;

(iii) Măsuri structurale şi măsuri ce ţin de protecţia mediului înconjurător;

(iv) Consolidarea în negocierile curente cu Organizaţia Mondială a Comerţului.

Astfel, Agenda 2000 a actualizat modelul de agricultură a Comunităţii Europene, stabilind ca bază trei subiecte cheie:

(i) Creşterea accesului la toate pieţele pentru beneficiul tuturor. Reducerea barierelor în comerţul internaţional;

(ii) Reducerea creditelor de export, a asigurărilor de credite pentru export, a ajutorului abuziv pentru promovarea accesului la pieţe noi, cu condiţia că toate aceste forme de subvenţii sunt tratate pe picior de egalitate;

1 Letiţia Zahiu. Agricultura mondială şi mecanismele pieţei. Bucureşti, 1992, p. 65. 2 Philip Kotler. Managementul marketingului. Bucureşti, 1998, p. 40.

3

(iii) Reducerea în continuare din valoarea suportului naţional, neafectând tipurile de ajutor fermierilor, incluse in „boxa verde şi albastră” (ajutoarele „ce nu sunt legate de producere").

Opţiunea fundamentală pentru Uniunea Europeană a fost şi rămâne organizarea agriculturii ţărilor membre în aşa mod, ca să asigure satisfacerea nevoilor alimentare din propria producţie.

Principiile de organizare şi funcţionare a Pieţei Comune

Aceste principii au fost stabilite la conferinţa miniştrilor agriculturii din cele şase ţări membre care a avut loc la 3-12 iulie 1958 la Stressa şi sunt:

• Crearea şi menţinerea unei pieţe unice, în care produsele agricole circulă liber, şi a unor preţuri comune;

• Respectul noţiunii de preferinţă comunitară, ce se manifestă pentru mărfurile produse în interiorul Comunităţii. Consumătorii de produse necomunitare trebuie să plătească un supracost;

• Solidaritatea financiară, conform căreia statele membre participă împreună la constituirea resurselor şi beneficiază de finanţarea cheltuielilor Politicii Agricole Comune.

Organizarea comună a pieţei

Relaţiile comerciale între ţările lumii sunt reglementate de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Puterea de decizie în politica comerţului produselor agroalimentare în UE, îi aparţine Consiliului de Miniştri al UE în cadrul căruia activează comitete şi grupuri de lucru, inclusiv Comitetul Special pentru Agricultură.

În scopul realizării politicii agricole comunitare şi organizării pieţei produselor agroalimentare Consiliul de Miniştri al UE formează diferite organizaţii cu destinaţie specială. Astfel, Consiliul a decis, în cadrul Acordului de la Bruxelles din 1962, crearea Fondului European de Orientare şi Garanţii Agricole (FEOGA). Fondul are două secţiuni distincte:

1. Secţiunea “orientare”, destinată ajustării structurilor agricole şi modernizării agriculturii. Ea acordă sprijin regiunilor mai puţin favorizate, iar începând cu 01.01.2000 – finanţează majoritatea programelor de dezvoltare rurală, cum ar fi pensionarea prematură, împădurirea terenurilor agricole, programul pentru agricultură şi mediul înconjurător.

2. Secţiunea “garanţii” reprezintă peste 90% din FEOGA şi este destinată sprijinului direct al producătorilor (74%) şi rambursării pentru export.

Comisia Specială pentru Agricultură a format Comitete, în care:

• Fermierii sunt reprezentaţi de “Comite des Organisations des Producteurs Agricoles” (COPA), care grupează organizaţiile naţionale ale fermierilor.

• Industria alimentară este reprezentată la Bruxelles de “Confederation of the Food and Drink Industries” (CIAA).

• Consumatorii sunt reprezentaţi de către “Bureau Europeen des Unions des Consommateurs” (BEUC), organism care grupează diferite organizaţii voluntare de consumatori.

Extinderea relaţiilor de schimb, presiunea concurenţială a cauzat constituirea şi altor structuri nonguvernamentale, cu menire specială de a reglementa Piaţa Comună Agricolă.

Un loc central în acest sistem îi revine Organizării Pieţei Comune (OPC) pentru fiecare din 26 produse (grupe de produse) agroalimentare.

Toate aceste aranjamente au menirea de a perfecta politica comercială a Uniunii Europene cu privire la produsele agroalimentare, ajustând-o la cerinţele Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

4

1.2. Exportul şi importul produselor agroalimentare

Exportul produselor agroalimentare din Uniunea Europeană în ultimul deceniu a sporit de 1,26 ori constituind circa 10% din totalul exportului UE. Importul a sporit respectiv de 1,2 ori, formând 11,2% din totalul importului în UE.

La momentul înfiinţării Comunităţii Europene comerţul cu produse agricole în interiorul ei era egal cu exportul către alte ţări şi aproape de patru ori mai mic decât importul din terţe ţări.

În perioada sus-nominalizată exportul-importul intracomunitar a crescut cu 24%. Raporturile relaţiilor de schimb nu sunt echivalente sau, cel puţin, proporţionale între ţările membre ale UE.

Peste 71% din importurile intracomunitare revin Germaniei, Franţei, Marii Britanii, Italiei şi Olandei. Două treimi din exporturile efectuate între statele UE aparţin Olandei, Franţei, Germaniei şi Belgiei. În opt state Comunitare importul depăşeşte exportul. În şapte ţări exportul întrece importul.

A suferit mutaţii considerabile şi comerţul extracomunitar. Exportul produselor agroalimentare către ţările terţe s-a majorat, în 1999, cu 31% în raport cu 1990. Importul din ţările terţe în ultimii zece ani s-a majorat cu 14% şi în anul 1999 a fost de 1,5 ori mai mare decât exportul extracomunitar.

Pe parcursul ultimilor zece ani se observă o dominare uşoară, dar stabilă a importului din terţe ţări faţă de export. Mai mult de un sfert din import aparţine legumelor şi fructelor. Doar 1,3% din importul total revin animalelor vii şi 1,8% – lactatelor.

Cele mai multe produse agroalimentare, 20% din total, importă din terţe ţări Germania. Aproape 12 % din total le formează importurile Franţei. Între 9 şi 11% din importurile totale revin Spaniei, Italiei şi Olandei. Circa 1,2% le formează importurile Eladei, Finlandei şi Austriei. Doar 0,7% din total alcătuiesc importurile Irlandei.

Structura importurilor şi exporturilor de produse agricole pe regiuni şi grupări de ţări este următoarea:

• Din America de Nord UE importă produse furajere, cum ar fi soia şi porumbul. Se mai importă şi grâu tare canadian pentru panificaţie. Se exportă produse alimentare prelucrate, inclusiv produse lactate, carne prelucrată, preparate din cereale, vin şi alte băuturi spirtoase, în special whisky;

• Din alte ţări industrializate UE importă: carne din Australia şi Noua Zelandă, unt din Noua Zelandă, fructe din Africa de Sud etc.;

• Din ţările mediteraneene UE importă citrice şi tomate, vin şi ulei de măsline. Se exportă cereale, zahăr şi produse lactate;

• Din ţările de pe continentul Africii şi Insulele Caraibe UE importă zahăr, carne de vite mari cornute, fructe, legume, cafea, ceai şi cacao. Se exportă cereale, produse lactate şi zahăr;

• Din America Latină UE importă banane şi alte fructe, soia, carne de vite mari cornute şi ceai. Se exportă diverse alimente prelucrate cum ar fi laptele praf;

• Din alte ţări în curs de dezvoltare UE importă o mare varietate de produse tropicale şi semitropicale. Se exportă cereale, zahăr, produse lactate şi carne;

• Din Europa Centrală şi de Est UE importă carne de porc şi produse din carne de pasăre, animale vii, fructe şi legume, seminţe de rapiţă, tutun şi vin. Se exportă cereale, carne şi unt.

Astăzi Piaţa Comună reprezintă un sistem de relaţii intra- şi extracomunitare extrem de complicat, care necesită management riguros.

1.3. Politici şi mecanisme de management ale pieţei agroalimentare

Pornind de la principiile de organizare şi funcţionare a pieţei comune au fost elaborate şi se realizează următoarele politici şi mecanisme de management al pieţei agroalimentare din UE:

5

1.3.1. Politicile de intervenţie în sectorul agroalimentar se efectuează prin:

(i) Reglementări şi restricţii prin standarde, cărora le sunt supuse 90% din produsele agricole şi de ordin cantitativ, pentru un număr limitat de produse alimentare care, de regulă, sunt admise temporar. Restricţiile de ordin cantitativ se realizează cu respectarea cel puţin a două principii:

• recunoaşterea reciprocă, prevede că produsele ce au fost comercializate în mod legal în unul din statele membre trebuie să fie acceptate atunci, când sunt exportate şi de alt stat membru;

• proporţionalitatea, prevede că produsele importate să echivaleze cu cele exportate şi să se limiteze la strictul necesar pentru îndeplinirea obiectivului legitim de protejare a sănătăţii.

(ii) Instrumente de susţinere, cum ar fi preţul. Unicitatea pieţei necesită mecanisme de intervenţie prin:

• preţul indicativ sau preţul de orientare, considerat echitabil pentru producători şi consumători;

• preţul de intervenţie, de la care se declanşează mecanismul comunitar de susţinere a veniturilor agricultorilor;

• preţul-prag, care este nivelul minim la care produsele importate pot accede pe piaţa Uniunii.

Autorităţile publice realizează susţinerea şi prin:

• preluarea de la producătorii agricoli a surplusului de produse, în vederea stocării acestora;

• vânzarea produselor stocate în situaţia când piaţa acţionează în favoarea cererii.

(iii) Taxele vamale, care în UE, în majoritatea cazurilor, sunt aplicate numai pentru produsele alimentare de import. Plafonul taxelor vamale pendulează de la 0% până la mai mult de 200%. La 13% din produsele agricole taxele sunt zero şi la 39% – ad valorem.

1.3.2. Politicile structurale

Politicile structurale au fost introduse în scopul:

• modernizării gospodăriilor agricole;

• accelerării procesului de adaptare a structurilor agricole;

• încurajării încetării unor activităţi;

• asigurării diferenţierii regionale însoţite de măsuri specifice pentru zonele defavorizate;

• sporirii nivelului de calificare a persoanelor care lucrează în agricultură.

Politica structurală curentă este stipulată în Agenda 2000. Reforma a redus obiectivele asistenţei tehnice de la 7 la 3, în aşa fel, ca 70% din fonduri să fie îndreptate spre regiunile mai puţin dezvoltate. Toate resursele sunt structurate în 4 fonduri:

(i) Fondul European de Dezvoltare Regională, cu menirea de a investi în infrastructură şi în micul business;

(ii) Fondul European Social, căruia îi revine pregătirea profesională şi ajutor angajaţilor;

(iii) Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă, care acordă asistenţă pentru dezvoltarea rurală şi îmbunătăţirea structurilor agricole.

(iv) Fondul de Coeziune care continuă să ajute Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania, a căror PNB per capita este mai mic de 90% al mediei pe UE. Pentru perioada 2000/06 fondul dispune de 18 mild. EURO.

6

Sarcinile prioritare ale fondurilor sunt de a ajuta:

• regiunile cu PIB mai mic de 75 % din media pe UE;

• regiunile care au declin în unele activităţi şi/sau care au rata mărită a şomajului. Maximum 18% din populaţia UE este protejată, din care 10% se află în regiuni rurale şi industriale, 5% în regiuni urbane şi 1% în cele piscicole;

• înzestrarea lucrătorilor cu un nivel mai înalt de calificare de a se adapta la schimbări.

O parte mică (5,35%) a Fondurilor Structurale este destinată cooperării transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale, menite să stimuleze dezvoltarea echilibrată în întreaga UE şi conversiunea economică şi socială a oraşelor si orăşelelor aflate în stare critică.

1.3.3. Politicile de subvenţii îmbracă forma de:

(i) Ajutoare pentru instalare şi pentru investiţii, care din 1993, data regionalizării Fondului de Investiţii Agricole (FIA), au fost limitate la 5%, cu un minim de 3% pentru cota de participare. Aceasta înseamnă că, dacă organizaţia de creditare practică o dobândă de 9%, procentul de 5% este în şarja FIA, iar 4% în şarja agricultorului; dacă dobânda este de 7%, întreprinzătorul ia în şarjă 3% şi FIA - 4%. Garanţia complementară nu poate să acopere mai mult de 75% din credit. Valoarea ajutorului acordat de statele membre, exprimată în procente din suma investiţiilor, este limitată şi diferenţiată, astfel: În zonele defavorizate: – 45% pentru bunurile imobiliare;

– 30% pentru alte tipuri de investiţii.

În afara zonelor defavorizate: – 35% pentru bunurile imobiliare;

– 20% pentru alte tipuri de investiţii.

(ii) Ajutoarele pentru agricultura biologică se acordă, conform Regulamentelor 2092/91, 0418/96, fermierilor care practică agricultura biologică sau trec la acest tip de agricultură. Valoarea primelor variază astfel3:

• 181,1 ECU/ha, la culturile anuale pentru care se oferă bonificaţii anuale;

• 301,9 ECU/ha pentru alte culturi anuale;

• 483 ECU/ha pentru măslin;

• 845,3 ECU/ha pentru culturi perene şi viţă de vie.

Suplimentar sunt stabilite umătoarele valori maxime pentru primele alocate:

• 245,0 ECU pentru fiecare cap de animal la care s-a renunţat;

• 120,8 ECU pentru fiecare cap de animal din rasa aflată în pericol, care este crescut în fermă;

• 724,5 ECU pentru fiecare hectar de pământ scos din sectorul agricol;

• 301,9 ECU pentru fiecare hectar de pământ abandonat, dar întreţinut;

• 301,9 ECU pentru cultivarea plantelor ameninţate de alterare genetică.

Aceste prime sunt acordate pe parcelă. O exploataţie poate avea, în acelaşi timp, parcele în cultură biologică, în conversie şi sub formă de exploataţie convenţională. Aceste prime pot fi cumulate cu celelalte prime acordate în cadrul PAC.

3 G. Popescu, Politici agricole. Acorduri Europene. Bucureşti, Ed. Economică, 1999, p. 91.

7

(iii) Ajutoarele acordate pentru împădurirea terenurilor agricole au menirea să faciliteze utilizarea alternativă a terenurilor agricole, prin împădurirea lor şi dezvoltarea activităţilor forestiere în cadrul exploataţiilor agricole. Regimul de ajutoare are la bază Regulamentele europene nr. 2080/92 şi nr.1054/94.

(iv) Ajutoarele pentru agricultura practicată în zone defavorizate, conform Regulamentelor nr. 2328/91, nr. 3669/93, nr. 2843/94, nr. 2387/95, sunt acordate:

• agricultorilor care exploatează cel puţin 3 ha din suprafaţa agricolă utilă proprie;

• crescătorilor de bovine, ovine şi caprine, limita fiind de 20 de vaci de lapte pe exploataţie;

• agricultorilor pentru suprafeţele destinate furajelor, grâului şi culturilor intensive.

Indemnizaţia compensatorie nu poate fi mai mică de 20,3 ECU/unitate vită mare (UGB), sau pe hectar. În general, suma se situează între 150 ECU şi 180 ECU/UGB sau pe hectar. Exploataţiile care au o încărcătură egală sau mai mică de 1,4 UGB pe hectarul furajer beneficiază de indemnizaţii compensatorii. Suma maximă eligibilă este limitată la 120 UGB pe exploataţie (primele 60 cu tarif întreg, iar următoarele 60 cu jumătate de tarif).

(v) Ajutoarele pentru prepensionare sunt acordate celor care cedează terenurile agricole în baza următoarelor condiţii:

• pentru agricultorul care cedează propriul teren – o indemnizaţie anuală de maxim 10 mii ECU de la vârsta prepensionară, până la vârsta normală de pensionare;

• pentru salariat – indemnizaţia de mai sus este de 2,5 mii ECU;

• un ajutor de demarare a activităţii, în valoare de 36 mii ECU, pentru fiecare agent angajat cu normă întreagă pentru primii 5 ani de activitate ai acestuia în serviciile şi reţelele de sarcini, care se ocupă de organizarea predării exploataţiilor agricole de la un proprietar la altul.

(vi) Ajutoarele pentru formarea profesională sunt destinate:

• Întreprinzătorilor şi salariaţilor agricoli care au depăşit vârsta şcolarizării obligatorii;

• Conducătorilor grupurilor de producători şi conducătorilor de cooperative;

• Agricultorilor tineri, înainte de a urma stagii de cel puţin 150 de ore, pentru a atinge nivelul de formare cerut pentru obţinerea ajutorului de instalare.

• Ajutoarele pentru instruire sau perfecţionare se ridică la 10500 ECU pe persoană, din care 400 ECU pentru cursurile privind protecţia mediului înconjurător. Ajutorul nu este acordat beneficiarului decât o singură dată în cursul vieţii.

Agenda 2000 prevede o medie anuală a subvenţiilor de 100 mild. EURO, pentru perioada 2000-2006, din care cel puţin o jumătate sunt destinate agriculturii.

2. ORGANIZAREA PIEŢEI COMUNE A VINULUI

2.1. Obiective

• stabilizarea Pieţei Comune a Vinului şi asigurarea unui bilanţ mai stabil între cerere şi ofertă;

• utilizarea raţională a potenţialului vinicol prin ajustarea la resursele naturale disponibile şi aplicarea unor politici eficiente de control al calităţii strugurilor şi produselor derivate;

• extinderea pieţei strugurilor şi vinului, permiţându-i producătorului să devină mai competitiv şi asigurându-i un standard echitabil de trai.

2.2. Baza legislativă

8

• Regulamentul Consiliului nr. 1493/1999 din 17 mai 1999 cu privire la Organizarea Pieţei Comune a Vinului;

• Regulamentul Consiliului nr. 1227/2000 din 31 mai 2000, care specifică regulile de implementare a Regulamentului nr. 1493/1999 cu privire la Organizarea Pieţei Comune a Vinului în ce priveşte potenţialul de producere.

2.3. Producerea strugurilor şi fabricarea vinului

Plantaţiile europene de struguri ocupă circa 45% din plantaţiile mondiale. Suprafaţa plantaţiilor de struguri în UE-15 s-a micşorat de la 4,04 în 1990 la 3,53 mil. ha în 1997, ceea ce reprezintă o rată anuală de descreştere de 1,6 % (circa 64 mii ha pe an). Reducerea plantaţiilor europene este rezultatul introducerii în 1975/1976 a restricţiilor cu privire la plantarea suprafeţelor noi de struguri. Tendinţa de reducere a suprafeţelor plantate cu viţă de vie se va menţine şi pe viitor, micşorându-se doar rata descreşterii până la 5 mii ha anual.

Potenţialul de producere a strugurilor a fost şi rămâne concentrat în Spania, unde suprafaţa plantaţiilor în 1997 alcătuia 1161 mii ha, Franţa – 914 mii ha şi Italia – 910 mii ha.

Cantitatea strugurilor recoltaţi în ţările membre ale UE s-a micşorat de la 27.4 mil. t în 1990, la 25,4 mil. t în 1997. Întâietatea în producerea strugurilor îi aparţine Italiei (9,4 mil. t).

Producţia vinului în UE-15 în 1997 a format 63% din producţia mondială. Fabricarea vinurilor în ţările membre ale UE s-a micşorat de la 210 mil. hecalitri (hl) în prima jumătate a anului 1980 la circa 160 mil. hl în ultimii ani, inclusiv 91 mil. hl vin de masă sau 57% din total, 58 mil. hl vin de calitate sau 35% din total şi 13 mil. hl alte vinuri sau 8%. În majoritatea statelor membre ale UE vinul are o contribuţie considerabilă în valoarea produsului agricol final. În particular, în Spania vinului îi revine 5,4%, Austria – 6,1%, Italia – 9,8%, Franţa – 14,3%, Portugalia – 16,8% din produsul agricol.

2.4. Situaţia pe piaţa europeană a vinului

Uniunea Europeană se află pe poziţie de lider pe piaţa mondială a vinului. Ei îi revine peste 60% din producţia şi consumul mondial şi circa 70% din exportul global al vinului.

Producţia vinului în ţările membre ale UE (Tabelul 1) în ultimii cinci ani se cifrează la 153-169 mil. hl. Din 1986 până în 1996 consumul vinului în UE-15 s-a micşorat cu 10 mil. hl stabilindu-se la 128 mil. hl. Această tendinţă se va menţine şi pe viitor când urmează a fi redus consumul de la 34,3 litri/persoană în 1996/1997 până la 30,8 litri/persoană în 2002/2003.

Piaţa vinului din UE-15 se caracterizează prin surplus permanent. Însă, în pofida acestui fapt, importurile comunitare în ultimii cinci ani s-au dublat, ajungând la 5-7 mil. hl anual. Bulgaria, Ungaria şi România au devenit furnizorul principal al UE. Alte ţări, cum ar fi Statele Unite, Cili, Argentina, Africa de Sud şi Australia, au dezvoltat strategii agresive de marketing, prin care îşi promovează pe Piaţa Comună produsele la preţuri competitive.

UE este şi cel mai mare exportator de vin. În ultimii cinci ani exportul în terţele ţări s-a cifrat la 10-14 mil. hl. Principalii destinatari sunt SUA, Canada, Japonia, Elveţia.

Situaţia pe piaţa din ţările UE diferă. Cei mai mari producător sunt Franţa, Italia şi Spania, care sunt şi cei mai mari exportatori. Printre cei mai mari consumători, de rând cu Franţa şi Italia, se află Germania, care este şi cel mai mare importator.

2.5. Mecanismele pieţei

1.4.1. Reglementări administrative

Aceste reglementări prevăd:

(i) Interzicerea extinderii suprafeţelor viţei de vie până la 31 iulie 2010, cu excepţia:

9

• suprafeţelor pentru cercetări şi a celor pe care se produce vin de calitate cu denumire de origine şi vin de masă cu identificare geografică;

Tabelul 1

Vinul: Balanţa între cerere şi ofertă, 1997/19984 mii hl

Ţările Producţie Consum Import Export

Austria 1802 2499 664 208 Belgia 2 2345 2620 237 Danemarca – 1571 1675 104 Finlanda – 230 275 20 Franţa 53562 35501 6000 16146 Germania 8394 18961 12478 2598 Grecia 3980 2601 50 670 Irlanda – 325 338 – Italia 50117 30855 1530 14516 Luxemburg 75 270 234 91 Marea Britanie 7 7751 8559 321 Olanda – 2001 2251 175 Portugalia 6124 5223 1223 2404 Spania 33218 14589 664 10499 Suedia – 1107 1115 18 UE 157281 125829 56705 135186

• producătorilor competenţi cu vârsta sub 40 de ani care pot planta contra cost sau pe terenurile din rezerva naţională;

• statelor în care producţia de vin este sub 25 mii hl pe an;

• cazurilor specifice, dar în limită de 68 mii ha. Prioritate vor avea producătorii tineri, care abia îşi încep activitatea.

Dreptul de a planta suprafeţe noi se acordă pentru 2 % din cea posedată, 1,5% din ele sunt împărţite între ţările producătoare. Din anul 2003 vor fi acordate drepturi de plantare a viţei de vie în cazuri specifice pe o suprafaţă ce nu depăşeşte 68 mii ha.

Dreptul de replantare se acordă producătorilor care au defrişat sau intenţionează să defrişeze viţa de vie pe o perioadă de trei ani comerciali. Perioada de utilizare a acestor drepturi este de 5-8 ani. Aceste drepturi pot fi acordate producătorilor tineri.

Măsurile sus enumerate vor fi finanţate de Comunitate la rata de 50% (75% pentru regiunile indicate în Obiectivul 1 al Fondurilor Structurale).

(ii) Restricţii, cum ar fi interzicerea:

• folosirii mustului importat pentru fabricarea vinului;

• amestecului vinului dintr-o ţară noncomunitară cu vinul comunitar, excepţie fiind acordurile internaţionale;

4 Sursa: Agruculture: Statistical yearbook 1999, tab. 2.13, p. 81-83. 5 Importul şi Exportul spre terţe ţări. Datele sunt din 1996/97. 6 Ibidem.

10

• presării peste măsură a strugurilor, presării drojdiilor de vin şi refermentarea strugurilor striviţi pentru alte scopuri, decât distilarea;

• prelucrării duble a strugurilor, prelucrării drojdiei şi refermentării tescovinei de struguri în alt scop, decât pentru distilare;

• formarea listei produselor care nu pot fi folosite pentru consumul uman, cum ar fi produsele care au fost supuse practicilor vinificaţiei neautorizate de autorităţile comunitare.

(iii) Reguli specifice în ce priveşte descrierea, prezentarea şi denumirea produselor. Aceste reguli au drept scop protejarea intereselor consumatorilor şi a producătorilor, asigurarea funcţionării eficiente a pieţei interne şi promovarea fabricării produselor de calitate înaltă.

Relaţiile între crescătorii de strugurii şi cei ce-i prelucrează sunt reglementate în modul următor:

• Persoanele care posedă aceste produse sunt obligate să le prezinte pentru distilare;

• Persoana care efectuează distilarea este obligată să plătească un preţ minim pentru aceste produse şi poate beneficia, respectând anumite condiţii, de ajutor sau poate să livreze alcoolul primit la o agenţie de intervenţie.

Aceeaşi schemă este aplicată şi pentru vinul produs în exces cantităţii normale dintr-o anumită cantitate de struguri.

1.4.2. Pârghii şi instrumente economice

Pârghii şi instrumente economice pot fi:

(i) Primele pentru abandonare:

• 4300 euro/ha pentru abandonarea permanentă a unor suprafeţe între 10 şi 25 ani acolo unde suprafaţa este cultivată în întregime cu viţă de vie;

• nivelul maxim pentru suprafaţa mai mare de 25 ari nu poate depăşi 1450 euro pentru o productivitate mai mică de 20 hl/ha sau 12300 euro unde se depăşesc 160 hl/ha.

(ii) Preţuri şi taxe. În UE se stabileşte un preţ orientativ, după tipul de vin, care variază de la 3,828 euro/% vol/hl la 94,570 euro/hl. Fiecare stat membru înaintează săptămânal Comisiei informaţii privind: preţurile, tipul de vin, tăria alcoolică şi cantitatea tranzacţionată. Pe baza acestor informaţii Comisia fixează şi publică preţul mediu pe grad/hl sau pe hl pentru fiecare piaţă reprezentativă a fiecărui tip de vin şi preţul reprezentativ pe grad/hl sau pe hl în limitele de la 33 la 162% din preţul de orientare calculat pe baza cotelor înregistrate săptămânal în diferite centre comerciale.

Politica de preţuri la vin a suferit schimbări esenţiale, cauzate de hotărârile adoptate în cadrul Rundei de la Uruguai, care prevăd anularea măsurilor de susţinere a preţului. Agenda 2000 la fel impune reducerea suportului la preţuri.

Sistemul de taxare a vinurilor diferă considerabil de la o ţară la alta. Accizele variază de la 0 până la 320 ECU/hl pentru vinurile obişnuite şi până la 550 ECU/hl pentru vinurile spumante. Taxa pe Valoarea Adăugată pendulează de la 5% la 25%.

(iii) Susţinerea prin ajutoare se acordă pentru:

a) depozitarea privată a vinurilor de masă, mustului de struguri, mustului de struguri concentrat. Ajutorul se acordă în cazul semnării unui contract de depozitare cu agenţiile de intervenţie

pentru cel puţin 50 hl vin de masă, cel mult 30 hl must sau 10 hl must concentrat în limită de:

• 0,01837 euro/hl/zi pentru must de struguri;

• 0,06152 euro/hl/zi pentru must concentrat sau rectificat;

11

• 0,01544 euro/hl/zi pentru vin de masă.

b) distilare. Producătorii de vin sunt obligaţi să livreze pentru distilare toate subprodusele, cu excepţia celor ce produc mai puţin de 25 hl de vin sau must (art. 45/2, Reglementarea 1623/2000).

Distilatorii primesc ajutor pentru alcoolul neutru 0,6279 euro pe hectolitru de alcool neutru obţinut prin distilare, 0,8453 euro pentru tescovină, 0,4106 euro pentru vin şi drojdie de vin. Preţul minim plătit de distilatori producătorilor care livrează vin pentru distilare trebuie să fie de 1,34 euro/% vol/hl şi de 0,995 euro/% vol/hl pentru tescovină, drojdie şi subproduse pentru vinificare (art. 55, Reglementarea 1623/2000). Agenţia de intervenţie plăteşte un preţ standard pe vol/%/hl de 1,654 euro sau 1,872 euro pentru alcool din tescovină şi 1,473 euro pentru alcool din vin şi drojdie de vin.

c) procesatorii (producători sau grupuri de producători) care prelucrează sau cumpără struguri, must de struguri, în scopul vinificării, exclusiv din Comunitate, în limită de 4952 euro/100 kg pentru struguri, 6193 euro/hl pentru must de struguri, 21665 euro/hl pentru must de struguri concentrat.

2.6. Aspecte bugetare

În anii 2001-2005 costul total al Organizaţiei Comune de Piaţă a Strugurilor şi a Produselor Derivate este estimat la circa 1,3 mild. euro pe an, ceea ce prezintă o creştere neînsemnată în comparaţie cu anii precedenţi. Această creştere este justificată prin intenţia de a produce vin calitativ. O treime din toată suma este alocată măsurilor de menţinere a preţului şi două treimi vor fi alocate pentru restructurare, conversiune, distilare în condiţii de criză etc.

2.7. Comerţul cu ţările noncomunitare

Organizarea comerţului vinului cu ţările noncomunitare se reglementează prin Titlul VII din Regulamentul nr.1493/1999 din 17 mai 1999. Importul vinului şi a altor produse fabricate din struguri în UE este posibil în baza unei licenţe de import, care se eliberează de către unul din statele membre. Această licenţă este valabilă pe tot teritoriul comunitar.

Pentru struguri şi produsele fabricate din struguri sunt percepute taxe vamale. Regulamentul stipulează pentru suc şi must de struguri aplicarea taxei ad valorem şi a taxei suplimentare, bazată pe preţul declarat la vamă. Preţul real de importare se verifică pentru fiecare încărcătură expediată sau prin utilizarea unui tarif. Regulamentul include şi prevederi referitor la cotele tarifare, rambursările de export.

Conform hotărârilor adoptate la Runda Uruguai, preţurile de referinţă au fost considerabil micşorate. Tarifele vamale vor fi reduse cu 20% în următorii cinci ani. Aceste măsuri au menirea de a modera preţurile joase la struguri şi produsele fabricate din ei în ţările terţe.

Agenda 2000 specifică cerinţe mai stricte faţă de calitate şi de controlul mai riguros al producerii, cu intenţia de a menţine competitivitatea vinului din ţările UE pe piaţă, care a suferit schimbări majore şi ţările „noi” din lumea vinurilor sunt tot mai mult şi mai mult prezente pe această piaţă.

3. ORGANIZAREA PIEŢEI COMUNE A FRUCTELOR ŞI LEGUMELOR

3.1. Obiective

• adaptarea Pieţei Comune a Fructelor şi Legumelor la dinamismul schimbărilor;

• stimularea şi ajutarea producătorilor din ţările membre ale UE să se adapteze la schimbările de pe piaţa deschisă şi să fie mai competitivi, propunând fructe şi legume variate şi calitative;

• realizarea unui echilibru între cerere şi ofertă, favorizând specializarea în interiorul comunităţii şi încurajarea schimburilor cu ţările terţe.

12


• Regulamentul Comisiei nr. 2200/96 din 28 octombrie 1996 cu privire la Organizarea Pieţei Comune a fructelor şi legumelor;

• Regulamentul Comisiei nr. 2201/96 din 28 octombrie 1996 cu privire la Organizarea Pieţei Comune a fructelor şi legumelor prelucrate;

• Regulamentul Comisiei No 2202/96 din 28 octombrie 1996 a introdus anumite modificări privind ajutorul pentru producerea fructelor citrice.

În 12 iulie 2000 Comisia Europeană a adoptat propunerile privind modificarea Regulamentelor nr. 2200/96, nr. 2201/96 şi nr. 2202/96 din 28 octombrie 1996. Ulterior au fost operate modificări în actele sus-nominalizate prin Regulamentele nr. 609/2001, nr. 1047/2001, nr. 1148/2001, nr. 1931/2001, nr. 1961/2001.

3.3. Producţia fructelor şi legumelor

Producţia mondială a fructelor şi a legumelor a constituit, în anii 1998-1999, circa 1100 mil. t, inclusiv 530 mil. t de fructe şi 470 mil. t de legume. Întâietatea îi aparţine Asiei cu 56%, urmată de America Latină – cu 12%. Celor 15 ţări membre ale UE le revin circa 10% din producţia totală.

Fructele şi legumele ocupă doar 4% din terenurile agricole ale UE-15. Cele mai importante regiuni de creştere a fructelor şi legumelor sunt plasate în Olanda, Grecia, Spania şi Italia.

În ultimii ani producţia legumicolă în UE-15 s-a cifrat la 55 mln t. Pe primul loc între ţările membre ale UE se află Italia cu 15 mil. t , care este urmată de Spania cu 11,5 mil. t.

Producţia legumelor a crescut uşor de la 13,3 mil. t în 1990 la 13,7 mil. t în 1997, chiar dacă suprafaţa plantată, spre exemplu, cu tomate, s-a redus în anii respectivi de la 278 la 242 mii ha.

Producţia fructelor proaspete a UE-15 alcătuieşte 30 mil. t, dintre care 9 mil. t revin fructelor citrice. Pe primul loc se află Spania cu 10 mil. t de fructe, dintre care 5,5 mil. t de fructe citrice, care este urmată de Italia cu 9,5 mil. t de fructe, inclusiv 3 mil. t de fructe citrice.

Producţia unor fructe, cum ar fi a merelor şi a perelor, are tendinţa de a se micşora şi în 1998 a format 90% din cantitatea acestora recoltată în 1990.

Numărul exploataţiilor agricole specializate s-a micşorat între anii 1990 şi 1997 cu 21%, deşi suprafaţa medie a acestora a sporit cu 28%. Suprafaţa medie a unei exploataţii legumicole constituie circa 6 ha.

3.4. Situaţia pe piaţa europeană

Uniunea Europeană este un participant activ pe piaţă. Din consumul mondial de 960 mil. t de fructe şi legume UE îi revin circa 10%. Consumul fructelor proaspete este de 29 mil. t, a legumelor – de 41 mil. t, ceea ce echivalează respectiv cu 92 şi 133 kg pentru fiecare locuitor din ţările membre ale UE. Consumul fructelor şi legumelor proaspete în ţările membre ale UE formează 82% din cantitatea produsă de aceste ţări. O tendinţă clară de creştere se menţine în ultimii ani, la consumul fructelor prelucrate.

Având cea mai spaţioasă piaţă solventă UE este unul dintre cei mai mari importatori, căruia îi revine circa 27% din totalul fructelor şi legumelor importate. În 1997 UE a importat fructe din terţe ţări în valoare de aproape 7 mild. ECU şi legume în valoare de circa 2 mild. ECU. Printre principalele fructe ce se importă sunt merele, citricele şi alte fructe tropicale. Actualmente UE importă cantităţi substanţiale de sucuri din fructe. După cartof, necesitatea căruia nu este acoperită de ţările membre ale UE, ceapa şi roşiile sunt cele mai importate legume proaspete. Între legumele importate predomină cele îngheţate.

13

În perioada anilor 1996-1998 UE a fost şi unul din cei mai mari exportatori mondiali cu 12%, oferind anual ţărilor terţe fructe şi legume în sumă de circa 4,5 mild. ECU. Destinaţiile tradiţionale sunt Rusia, ţările Europei de Est, Elveţia şi Norvegia. În exportul fructelor domină cele citrice şi mere, a legumelor – roşiile şi ceapa.

Importul de fructe şi legume din interiorul UE (Tabelul 2) aproape-i echivalent cu exportul şi se cifrează respectiv la circa 23,2 şi 22,5 mild. ECU. Cele mai multe fructe şi legume din ţările membre ale UE importă Germania (7,2 mild. ECU), Marea Britanie (3,9 mild. ECU) şi Franţa (3,4 mild. ECU). Întâietatea la exportul fructelor şi legumelor către ţările membre ale UE îi aparţine Spaniei (5,5 mild. ECU), Olandei (4,6 mild. ECU), Italiei şi Belgiei (circa 1,5 mild. ECU fiecare).

Tabelul 2

Comerţul fructelor şi legumelor în ţările membre ale UE7 mln ECU

Comerţul în interiorul UE comerţul UE cu terţe ţări

Ţările import export import export

Austria 733 230 236 124 Belgia / Luxemburg 1547 3142 1556 226 Danemarca 521 170 98 55 Finlanda 326 15 104 40 Franţa 3373 2729 1502 404 Germania 7243 1345 2732 405 Grecia 217 618 126 361 Irlanda 345 154 46 9 Italia 1544 3146 876 866 Marea Britanie 3873 505 2029 150 Olanda 1869 4634 1829 931 Portugalia 365 185 154 53 Spania 583 5529 751 900 Suedia 683 73 310 26 UE 23222 22475 12351 4551

Importul din terţe ţări (12,4 mild. ECU) depăşeşte exportul către acestea (4,6 mild. ECU) de 2,7 ori. În importul fructelor şi legumelor din terţe ţări predomină Germania (2,7 mild. ECU), Marea Britanie (2 mild. ECU), Olanda (1,8 mild. ECU). Cei mai mari exportatori de fructe şi legume către terţe ţări sunt Olanda (931 mil. ECU), Spania (900 mil. ECU) şi Italia (866 mil. ECU).


Instituţiile comunitare, fiind conştiente de numărul mare de mici producători, caracterul perisabil al produselor, încurajează constituirea organizaţiilor de producători şi interprofesionale. Organizarea producătorilor este reglementată prin Titlul II din Regulamentul nr. 2200/96. În prezent circa 1400 producători, cărora le revine 40% din fructele şi legumele UE sunt organizaţii.

Organizaţiile de producători au rolul de a asigura comercializarea producţiei şi de a oferi membrilor informaţii despre piaţă. Ele trebuie să fie recunoscute de statele membre şi în acest caz pot fi sprijinite financiar în proporţie de 50% din bugetul UE, urmând ca altele 50% să revină bugetului organizaţiilor de producători obţinut pe baza producţiei comercializate prin intermediul acestor organizaţii.

7 Sursa: Agriculture: Statistical yearbook 1999, tab. 1.5, p. 34-35.

14

Organizaţiile de producători pot interveni pe piaţă în anii cu supraproducţie, prin retragerea de pe piaţă a anumitor cantităţi (limitate) de fructe şi legume. Uniunea Europeană asigură compensaţii pentru produsele retrase de pe piaţă.

Organizaţiile interprofesionale sunt entităţi legale, care întrunesc reprezentanţii activităţilor economice aferente producţiei, comerţului şi/sau procesării produselor. Ele, de regulă, prestează activităţi pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul fructelor şi legumelor, cercetări de piaţă pentru ajustarea producţiei la cerinţele consumatorului şi promovează metode de cultivare, care protejează mediul şi denumirile de origine ale produselor.

1.5.1. Reglementarea pieţei fructelor şi legumelor proaspete

Piaţa fructelor şi legumelor proaspete se mânuieşte prin:

(i) Standarde de comercializare, care în UE includ criterii de calitate referitoare la dimensionare, mărime, etichetare, împachetare, prezentare şi se aplică anumitor fructe şi legume proaspete8 la toate etapele de distribuţie, de la centrele de împachetare ale cultivatorilor până la magazinele de desfacere cu amănuntul şi la operatorii de import/export, cu excepţia vânzărilor directe de la poarta fermei şi produselor destinate procesării.

(ii) Compensaţii financiare. Compensaţiile financiare se acordă pentru produsele retrase de pe piaţă şi pot ajunge până la un plafon maxim de 10% din producţia comercializată pentru fiecare produs. Compensaţiile financiare pentru produsele retrase de pe piaţă, începând cu anul 2002, conform Anexei V din Regulamentul Comisiei nr. 2200/96, sunt pentru pere – 8,33 ECU/100kg, mere – 8,81 ECU/100kg, piersici – 10,99 ECU/100kg, mandarine, clementine, sastsumas şi lămâi – 13,00 ECU/100kg, nectarine – 13,04 ECU/100kg, portocale – 14,00 ECU/100kg, caise – 14,17 ECU/100kg, vinete – 3,97 ECU/100kg, pepeni galbeni şi pepeni verzi – 4,00 ECU/100kg, tomate – 4,83 ECU/100kg, conopidă – 7,01 ECU/100kg.

Produsele retrase de pe piaţă pot fi distribuite gratuit către organizaţii caritabile, tabere şcolare, spitale sau închisori. Statele membre vor aproba aceste acţiuni şi vor ajuta organizaţiile de producători să stabilească contractele cu părţile interesate. O soluţie alternativă este utilizarea acestor produse la furajarea animalelor sau la transformarea în alcool (ambele posibile doar prin proceduri de licitaţie). De asemenea, ele pot fi exportate sau biodegradate, fără a pune în pericol mediul înconjurător. Toate acestea trebuie să fie autorizate de către statul membru.

(iii) Reglementarea comerţului cu ţările terţe. Importul şi exportul fructelor şi legumelor proaspete în UE sunt obiectul licenţelor care se eliberează de către statul membru şi sunt valabile pe întreg teritoriul Comunităţii. Pentru siguranţă că produsul este importat dintr-o anumită ţară se cere ca produsul să fie însoţit de certificatul de origine.

Suplimentar, pentru a asigura protecţia produselor interne în UE, s-a introdus sistemul de preţuri de intrare. Dacă produsele sunt importate la un preţ mai mic decât preţul de intrare se va aplica o taxă vamală ad valorem adiţională. Preţurile de import luate în considerare pentru impunerea taxei vamale adiţionale sunt preţurile de import CIF. Preţul de intrare se stabileşte în fiecare an, folosind o rată fixă de import calculată de către comisie, luând în considerare media ponderată a preţurilor produselor de pe pieţele reprezentative de import.

În scopul acoperirii diferenţei dintre preţurile mondiale şi cele din UE se subvenţionează exportul merelor, portocalelor, lămâilor, piersicilor, nectarinelor, strugurilor de masă, roşiilor şi anumitor nuci. Comisia stabileşte rata pentru restituţii şi cantitatea maximă care se fixează pentru o anumită perioadă stabilită prin licenţele de export.

8 Cuprinse în Anexa Regulamentului nr. 2200/96.

15

1.5.2. Reglementarea pieţei fructelor şi legumelor procesate

Piaţa fructelor şi legumelor procesate este organizată în baza Regulamentului nr. 2201/96, care reglementează contractele între procesatori şi organizaţiile de producători, acordarea ajutorului, preţurile, operaţiile de comerţ cu ţările terţe şi alte activităţi.

Piaţa fructelor şi legumelor procesate se mânuieşte prin:

(i) Standarde. Atât materia primă, cât şi produsul finit, trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate stipulate în standarde şi alte acte normative.

(ii) Compensaţii financiare. Compensaţii se acordă acelor procesatori, care au plătit materia primă la un preţ cel puţin egal cu cel stipulat în contractele încheiate între părţi. Preţul minim este stabilit de către Comisie în conformitate cu preţurile anului de piaţă anterior, iar contractele se semnează înainte de începerea anului de piaţă. Ajutorul de producţie nu trebuie să depăşească diferenţa dintre preţul minim plătit organizaţiilor de producători din Comunitate şi preţul materiei prime din principalele ţări exportatoare. Acordarea compensaţiei este limitată prin pragul de garantare şi cote, în funcţie de tipul produsului.

Produsele procesate din tomate sunt divizate după cum urmează: concentrat de tomate, tomate întregi în conservă şi alte produse. Ajutorul formează 34,50 EURO/tonă de tomate proaspete, indiferent de produsul obţinut din ele.

În 2001/2002 ajutorul constituie 47,70 EURO/tonă pentru piersici, 161,70 EURO/tonă pentru pere.

Limita prag Comunitară pentru piersici este de 539 mii tone, pentru pere – 104617 tone.

(iii) Reglementarea comerţului cu ţările terţe. Importul/exportul fructelor şi legumelor procesate în UE fac obiectul licenţelor, pentru care o importanţă deosebită o are reglementarea denumirii de origine aplicate în fiecare acord comercial.

În UE se practică preţul minim de import, care este introdus pentru fiecare an de piaţă, luând în consideraţie preţurile de import în UE de pe pieţele reprezentative, situaţia pieţei interne şi evoluţia comerţului cu ţările terţe. În cazul în care preţurile sunt mai mici decât preţul minim de import, este impusă o taxă vamală de contrabalansare, fixată pe baza celui mai bun preţ de piaţă de pe pieţele reprezentative (spre exemplu Turcia).

UE subvenţionează exportul de fructe şi legume procesate prin acordarea restituţiilor la export, care sunt acordate exportatorilor pentru a acoperi diferenţa dintre preţurile mondiale şi cele comunitare. De restituţii beneficiază tomatele procesate, cireşele “glace”, alunelele procesate şi sucul de portocale pur. Restituţiile se fixează în funcţie de procentul de zahăr adăugat în procesarea fructelor şi legumelor.

Rata restricţiilor şi cantităţile maxime eligibile pentru export se fixează de către Comisia UE.

Dacă preţul/volumul notificat de către UE Organizaţiei Mondiale a Comerţului este depăşit, se impune o taxă vamală suplimentară. Statele membre ale UE administrează cotele tarifare, aplicând metodele stipulate în reglementarea de bază a sectorului.

4. ORGANIZAREA COMUNĂ A PIEŢEI CEREALELOR

4.1. Obiective

• stabilirea şi menţinerea echilibrului între cerere şi ofertă pe piaţa produselor cereale;

• asigurarea preţurilor rezonabile pentru consumători şi veniturilor satisfăcătoare fermierilor;

• încurajarea fermierilor din acest sector agroalimentar de a fi mai competitivi şi de a face faţă schimbărilor de pe piaţa internă şi externă;

• exploatarea judicioasă a terenurilor arabile şi creşterea cerealelor ecologic pure.

16


• Regulamentul Consiliului nr. 1766/92 din 30 iunie 1992 cu privire la Organizarea Comună a Pieţei pentru Cereale;

• Regulamentul Consiliului nr. 1251/1999 din 17 mai 1999 cu privire la sistemele de sprijin a producătorilor de culturi arabile, inclusiv şi cerealiere;

• Regulamentul Consiliului nr. 1253/1999 din 17 mai 1999 cu privire la modificarea Regulamentului nr. 1766/92;

• Regulamentul nr. 2316/1999 cu privire la regulile detaliate de implementare a Reglementării nr. 1251/1999 cu privire la sistemele de sprijin a producătorilor de culturi arabile.

4.3. Producerea cerealelor

Uniunea Europeană este al treilea producător de cereale din lume cu cota de 13%. Suprafaţa totală a culturilor arabile în 1998 a constituit 58 mil. ha, ce formează circa 42% din suprafaţa utilizată în agricultura ţărilor membre ale UE. Suprafaţa culturilor cerealiere a fost de 37,3 mil. ha, sau de circa două treimi din cea a culturilor arabile. Cele mai mari suprafeţe ale culturilor cerealiere au fost în Franţa (9,2 mil. ha), Germania (7,1 mil. ha), Spania (6,5 mil. ha.).

Cele 1129,3 mii de exploataţii agricole din UE, care practică culturile cerealiere, au suprafaţa medie de 29,6 ha şi dispun de 1,4 lucrători. Venitul familiei fermierului pe muncă se cifrează la 13,4 mii ECU.

Producţia cerealieră în 1998 a ajuns la 213,6 mil. t, inclusiv grâu – 94,5 mil. t, orz – 51,7 mil. t şi porumb – 36,4 mil. t. Cele mai mari ţări producătoare de cereale în UE sunt Franţa (68,4 mil. t) şi Germania (44,6 mil. t). Aceste ţări sunt lideri şi la recoltarea grâului respectiv cu 38,3 mil. t şi 20,1 mil. t. Mai mult de două treimi din orz îi revin Germaniei (12,5 mil. t), Spaniei (10,9 mil. t) şi Franţei (10,6 mil. t). Întâietatea la recoltarea porumbului îi aparţine Franţei (15,2 mil. t) şi Italiei (9,5 mil. t).

Produsele în urma prelucrării primare a cerealelor (făină, crupe, malţ, etc.) în UE au alcătuit 37,2 mil. t.

4.4. Situaţia pe piaţa europeană

Consumul produselor cerealiere echivalente făinii variază de la 58 kg/an pentru o persoană în Olanda, la 121 kg/an pentru o persoană în Italia. Încă în 1973 nevoile comunitare de cereale erau satisfăcute integral din producţia proprie. Actualmente UE produce cerealiere cu circa 18% mai mult decât are nevoie. Semnificativ este că autosuficienţa s-a obţinut prin sporul remarcabil al randamentelor. În statele fondatoare ale UE randamentele cerealiere din 1970 până în 1993 s-au dublat. În Franţa, spre exemplu, în această perioadă recolta cerealieră a sporit de la 3350 kg/ha la 6540 kg/ha, în Olanda – de la 3760 kg/ha la 8080 kg/ha. Datorită politicii comunitare judicioase producţia medie a culturilor cerealiere raportată la un hectar din ţările UE, a sporit de la 4994,5 kg în 1995 (inclusiv grâu – 5283,9 kg) la 5650,4 în 1998 (inclusiv grâu – 6044,5 kg).

Dezvoltarea factorilor de producţie, creşterea randamentului au contribuit substanţial la intensificarea şi diversificarea schimbului de produse cerealiere atât între ţările membre ale UE, cât şi între UE şi restul lumii. UE este un participant foarte activ pe piaţa produselor cerealiere.

După cum urmează din tabelul 3, toate ţările membre ale UE sunt atât importatoare cât şi exportatoare de cereale. În 1997 UE a importat produse cerealiere în sumă de 13,7 mild. ECU inclusiv din ţările membre ale UE de 11,7 mild. ECU şi respectiv a exportat în sumă de 17,6 mild. ECU, inclusiv către ţările membre ale UE – de 11,8 mild. ECU.

UE îi revin 18% din exportul mondial al grâului şi 11% din exportul mondial al boabelor neprelucrate. Importul şi exportul intracomunitar, practic, este echivalent. Exportul extracomunitar depăşeşte importul din terţe ţări de 3 ori, ceea ce cauzează un sold pozitiv de circa 4 mild. ECU în balanţa de plăţi.

17

Tabelul 3 Comerţul cu cereale în ţările membre ale UE în anul 19979

mil. ECU Comerţul în interiorul UE Comerţul cu terţe ţări

Ţările import export import export

Austria 331 187 24 82 Belgia/Luxemburg 1444 1015 198 541 Danemarca 274 405 11 340 Finlanda 150 36 14 128 Franţa 1380 4005 196 1602 Germania 1631 1811 154 740 Grecia 274 138 33 81 Irlanda 341 223 7 18 Italia 1388 1152 411 992 Marea Britanie 1493 1462 334 572 Olanda 1441 710 161 284 Portugalia 470 48 101 23 Spania 907 410 280 268 Suedia 202 201 35 166 UE 11726 11804 1958 5827



Aceste reglementări prevăd:

(i) Standarde. Comisia Europeană continuă să stabilească standarde de calitate. Programele de dezvoltare rurală a ţărilor membre ale UE includ protecţia mediului înconjurător şi alte reglementări agro-ecologice prin standarde. Fermierii care semnează contract pe cinci ani beneficiază de ajutor financiar pentru acoperirea costurilor suplimentare ce vor apărea în rezultatul implementării măsurilor agro-ecologice.

(ii) Restricţii cantitative. Conform angajamentelor UE faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului, exporturile de produse cerealiere subvenţionate sunt limitate arbitrar. Limita este stabilită pentru fiecare an atât în ce priveşte cantitatea, cât şi în ce priveşte valoarea. Pentru a realiza aceste limitări se practică rezervarea obligatoare a suprafeţelor. Producătorii de cerealiere sunt obligaţi de a rezerva o parte din terenurile sale eligibile.

Rata obligatorie a suprafeţelor rezervate pentru perioada 2000-2006 a fost stabilită la 10%. Această rată poate fi modificată în viitor în lumina condiţiilor de piaţă. Rata de 10% este rata minimă şi ea poate fi majorată la discreţia statelor membre. Suprafaţa rezervată se stabileşte în dependenţă de situaţia pe piaţă şi este revăzută în fiecare an. Statele membre ale UE sunt obligate să prezinte aşa-numitul plan de regionalizare, în care se ţine cont şi de factorii specifici ce influenţează rodul, cum ar fi fertilitatea solului. Pentru producătorii mici, care obţin până la 12 t, rezervarea suprafeţelor nu este obligatorie. Totuşi, în cazul în care aceşti producători îşi exprimă dorinţa de a participa la rezervarea voluntară a suprafeţelor, ei au tot dreptul de a o face.

9 Sursa: Agriculture: Statistical yearbook 1999, tab. 1.5 şi 1.6, p. 34-35.

18


Pârghiile şi instrumentele economice includ:

(i) Preţul. Comunitatea europeană practică preţul de intervenţie, adică preţul la care agenţiile de depozitare din fiecare stat membru al UE sunt obligate de a procura cerealele oferite de producători în perioada de la 1 august până la 30 aprilie pentru Italia, Spania, Grecia, Portugalia şi de la 1 noiembrie până la 31 mai pentru celelalte ţări membre ale UE.

Preţul de intervenţie, conform Agendei 2000 urma a fi redus în două etape: de la 119,19 EURO până la 110,25 EURO pentru o tonă în anii 2000/2001 şi în anii 2001/2002 până la 101,31 EURO pentru o tonă. Un amendament recent la reglementarea în vigoare prevede creşterea lunară cu 0,85 EURO a preţului de intervenţie.

Micşorarea preţurilor de intervenţie va contribui la micşorarea preţurilor pe piaţă, ceea ce va duce la balansarea preţurilor europene cu cele mondiale. Reducerea preţului de intervenţie pentru cereale cu circa 15% se combină cu creşterea progresivă a ajutorului direct producătorilor de la nivelul curent de 54.34 EURO/t de recoltă istorică regională a cerealelor până la 58,67 EURO/t şi apoi până la 63 EURO/t.

(ii) Subvenţiile au menirea de a susţine participarea agriculturii europene în procesul de globalizare şi de a orienta producerea către cerere, ţinând cont de doleanţele consumatorilor cu privire la calitatea produselor. Culturile arabile care includ şi cerealele beneficiază de un sprijin bugetar de 17 mild. EURO, cea ce reprezintă circa 40% din bugetul EAGGF. Statele membre urmăresc cu stricteţe alocarea a tot felul de ajutoare, cu scopul ca beneficiarii acestor ajutoare să respecte cerinţele comunitare şi, în mod special, cele cu privire la protecţia mediului ambiant.

Plăţile compensatorii sunt stabilite, în primul rând, pentru suprafeţele rezervate. Orice fermier care cultivă o suprafaţă mai mare de 0,3 ha cu culturi arabile eligibile pentru sistemul de susţinere (inclusiv şi cereale) sau care deţine un teren ce va fi scos din producţie poate solicita şi obţine sprijin. Plata directă pe hectar se calculează pe baza producţiei medii (istorice) la ha, independent de producţia medie actuală (anul de referinţă). Producţia medie la hectar la cereale în anul de referinţă se calculează ca medie olimpică, prin excluderea a doi ani cu cea mai mare şi cea mai mică producţie medie la ha. Cu excepţia grâului dur, plata de bază, începând cu 2002/2003 este determinată prin producţia medie la hectar a cerealelor înmulţită cu 63 EURO/t. Aprobarea sumei de 63 EURO va face posibil stabilirea unui ajutor unic pentru cereale, seminţe oleaginoase şi suprafeţe rezervate.

Cultivatorii de grâu dur în zonele specifice primesc plăţi suplimentare plăţilor standard pe suprafaţă pentru cereale de 344,5 EURO/ha în zonele tradiţionale de producţie sau 138,9 EURO/t în alte regiuni.

Statele membre pot stabili suprafeţe de bază separate pentru porumb şi/sau pentru masă verde pentru însilozare şi, de asemenea, pentru culturi irigate. În aceste cazuri este necesar să se stabilească producţii medii la hectar separate.

Fiecare fermier care solicită subvenţii pentru o suprafaţă mai mare decât cea pe care ar putea produce 92 t de cereale la producţii medii la hectar trebuie să retragă din producţie un procent fix (în prezent 10%) din suprafaţa pentru care solicită plăţile. Aceste suprafeţe retrase din producţie beneficiază de plăţi directe prin acordarea aceleiaşi sume de bază, ca şi pentru cele cultivate.

Producătorii mici care au înaintat cerere pentru ajutor echivalent celui acordat pentru producerea a mai puţin de 12 tone de cereale îl pot obţine fiind eliberaţi de rezervarea obligatorie a suprafeţelor.

Unul din principalele instrumente este sistemul de intervenţie prin cumpărare de către centre de intervenţie desemnate la preţuri de intervenţie, care reprezintă preţul de bază pe piaţa UE, cel puţin pentru cerealele cu un grad de calitate adecvată.

19

2.5.3. Reglarea comerţului cu terţe ţări

Conform articolului 9 din Regulamentul Consiliului nr. 1253/1999 Importul/exportul cerealelor în UE este subiectul licenţelor care se eliberează de un stat membru şi poate fi utilizată în tot spaţiul Comunităţii.

Importul cerealelor se reglementează prin preţurile prag şi prin taxa vamală care, conform angajamentelor UE în cadrul Rundei Uruguay, nu trebuie să depăşească 155% din preţul de intervenţie.

Exportul cerealelor este impulsionat prin refinanţări, care pot varia în funcţie de raportul preţurilor intercomunitare şi cele mondiale. Preţurile interne comunitare la produsele cerealiere sunt mai înalte decât preţurile mondiale. Către 2008/2009 preţul va ajunge la circa 152 USD/t pentru grâu, 112 USD/t pentru porumb şi 102 USD/t pentru orz. Comunitatea europeană va continua să compenseze diferenţa dintre preţul de cumpărare pe piaţa europeană şi preţul de vânzare pe piaţa mondială cu intenţia de a asigura în 2008/2009 exportul a circa 32,5 mil. t cereale.

5. ORGANIZAREA COMUNĂ A PIEŢEI TUTUNULUI

1.1. Obiective

• asigurarea echilibrului dintre cerere şi ofertă şi reglementarea pieţei tutunului in UE;

• orientarea producătorilor la cererea pieţei şi aranjarea comerţului tutunului cu terţe ţări;

• sporirea calităţii tutunului şi majorarea preţului la tutunul produs;

• limitarea extinderii excesive a plantaţiilor de tutun.


• Regulamentul Consiliului nr. 2075/92 din 30 iunie 1992 cu privire la Organizarea Comună a Pieţei Tutunului;

• Regulamentul Consiliului nr. 2848/98 care specifică regulile detaliate de implementare a Regulamentului nr. 2075/92 cu privire la Organizarea Comună a Pieţei Tutunului.

• Ulterior s-au produs completări şi modificări prin Regulamentele nr. 660/1999, nr. 1534/2000, nr. 1648/2000, nr. 1578/2001.

1.3. Producerea tutunului şi ţigărilor

Producţia mondială de tutun în ultimele două decenii a crescut de 1,6 ori şi volumul mediu anual se menţine la nivelul de circa 7-8 mil. t. Cei mai mari producători sunt China – 3,5 mil. t, SUA – 780 mii t, Brazilia – 600 mii t.

În Uniunea Europeană suprafaţa plantaţiilor de tutun se cifrează la circa 150 mii ha. Aproximativ 200 mii de locuri de muncă în ţările membre ale UE sunt oferite în această ramură.

Cantitatea maximă de tutun proaspăt, care va avea piaţă de desfacere garantată, este stabilită la 350 mii t. Printre cei mai mari producători sunt Grecia şi Italia – cu peste 150 mii t.

Tutunul este cultivat de circa 135 mii de exploataţii agricole. El asigură mai mult de jumătate din venitul acestor exploataţii. Fără venitul obţinut de la tutun aproape toate gospodăriile implicate în această branşă vor înceta a mai fi viabile.

Frunza de tutun, în temei, este folosită pentru fabricarea ţigărilor. În pofida activizării, în ultimii ani, a propagandei contra fumatului, producţia mondială anuală a ţigărilor în 1998 s-a cifrat la 5609 mild. bucăţi. Principalii producători au fost China – cu circa 1735 mild. ţigări şi SUA – 758 mild. ţigări anual. Din ţările membre ale UE s-au evidenţiat Germania – 221 mild. ţigări, Marea Britanie – 170 mild. ţigări şi Olanda mild. ţigări –116 mild. ţigări anual.

20

1.4. Situaţia pe piaţa europeană a tutunului

Exportul mondial de materie primă de tutun constituie circa 1,8 mil. t anual sau aproape un sfert din producere. Principalii exportatori sunt Brazilia – 290 mii t şi SUA – 230 mii t.

Importul mondial practic este echivalent exportului. Printre cei mai mari importatori sunt SUA cu circa 280 mii t, Rusia-145 mii t şi Japonia-130 mii t.

Exportul în ţările noncomunitare a atins aproape 2 mild. ECU. Din ţările membre ale UE cele mai mari exportatoare ale frunzelor de tutun sunt Italia şi Grecia – cu peste 130 mii t fiecare.

Importul produselor fabricate din tutun constituie circa 4,4 mild. ECU, inclusiv din terţe ţări –146 mil. ECU. Lideri ai importului sunt Germania cu circa 200 mii t, Marea Britanie – 130 mii t şi Olanda – 90 mii t.

Problema majoră de astăzi este calitatea joasă a producţiei comunitare şi faptul că pieţele de desfacere de bază ale acestuia sunt în afara Europei, de regulă, în ţările cu un nivel de viaţă scăzut. Încă în 1993 Comisia a adoptat o programă de trei ani de conversiune a plantaţiilor unor soiuri de tutun (Mavra, Tsebelia, Forchheimer Havanna IIc) în plantaţii de tutun de soiuri care corespund cerinţelor pieţei. Rezultatul acestei conversiuni s-a dovedit a fi pozitiv şi în prezent sunt în proces de derulare conversiuni similare.



Reglementările administrative se efectuează prin:

(i) Limitarea producerii. Articolul 8 al Regulamentului nr. 2075/92 a stabilit că pentru ţările membre ale UE plafonul maximal al cantităţii de frunză de tutun verde care va fi vândută garantat, este de 350600 t. Consiliul, pornind de la situaţia pe piaţă şi luând în consideraţie particularităţile condiţiilor agroclimaterice ale regiunilor în cauză, stabileşte anual, pentru fiecare grupă de varietăţi, cantităţile de tutun care garantat vor avea cumpărător. În baza acestor cantităţi statele membre ale UE repartizează cote individuale de producţie fiecărui fermier şi de prelucrare între prelucrători în proporţie cu cantităţile medii livrate pentru prelucrare pe parcursul a trei ani precedenţi anului ultimei recolte, făcând o distincţie pe grupe de varietăţi.

Pentru cei care vor să părăsească sectorul este implementat un program de răscumpărare a cotelor de stat, iar valoarea răscumpărării este egală cu cea a primei.

Pentru prelucrătorii care îşi încep activitatea în anul curent sau au început-o anul precedent statele membre trebuie să facă rezervă 2% din cantitatea totală disponibilă. În cadrul acestui procentaj primii prelucrători vor obţine o cantitate care nu depăşeşte 70% de la capacitatea lor de prelucrare.

(ii) Relaţiile între producători şi prelucrători se reglementează în baza contractului care trebuie să conţină următoarele:

• Obligaţiunea prelucrătorului de a plăti producătorului, adiţional sumei de cumpărare, o sumă egală cu prima la momentul livrării pentru cantitatea livrată conform condiţiilor contractului;

• Obligaţiunea producătorului de a livra prelucrătorului tutun proaspăt, care corespunde cerinţelor de calitate;

• Organele responsabile trebuie să ramburseze prelucrătorului suma primei contra prezentării dovezii precum că producătorul a livrat tutunul şi că suma indicată în contract a fost plătită.

21


Se disting următoarele pârghii şi instrumente economice:

(i) Preţurile, care pe piaţa mondială la tutunul industrial prelucrat şi comercializat celor ce fabrică produse din tutun oscilează, în funcţie de mai mulţi factori, de la 0,7 la 0,8 dolari SUA pentru un kg. Preţul mediu al ţigărilor exportate, spre exemplu, din Germania, este de 36-38 cenţi pentru un pachet. Preţul de cumpărare a tutunului proaspăt comunitar constituie doar 20% din premii. În ultimii ani s-a observat o creştere uşoară a preţurilor de cumpărare la materia primă. Din anul 1992 au fost anulate intervenţiile asupra preţului şi rambursările pentru export.

(ii) Premiile care au scopul să încurajeze fermierii să cultive varietăţi de tutun de calitate superioară, să livreze tutunul pe cele trei trepte de calitate şi de a facilita distribuirea tutunului produs în Comunitate. Sistemul de premii este stipulat în Titlul I al Regulamentului nr. 2075/92. Alocarea premiilor se efectuează în baza următoarelor condiţii:

• Tutunul trebuie să provină din regiunea specificată pentru sortul de tutun în cauză;

• Cerinţele de calitate trebuie să fie îndeplinite;

• Frunzele de tutun trebuie livrate de către producător primului prelucrător în baza contractului de cultivare;

• Cantităţile de tutun nu trebuie să depăşească cota stabilită producătorului.

(iii) Ajutoarele sunt acordate pentru concentrarea producerii, sporirea calităţii ei şi conversiunea soiurilor de tutun. Ajutorul care constituie 10% din prime este alocat acolo, unde contractele de cultivare a tutunului sunt încheiate între un prim prelucrător şi un grup de producători.

Pentru a finanţa programele de cercetări ştiinţifice în domeniul tutunului, pentru a orienta producerea comunitară a tutunului spre sorturi mai puţin dăunătoare se formează un fond special. Acest fond este finanţat prin încasarea unui rabat de 1% de la premii la timpul plăţii.

Premiile şi ajutoarele constituie 80% din venitul producătorilor. Nu este normal ca veniturile producătorului în aşa proporţii să depindă de subvenţiile publice. Mai mult decât atât, nivelul primelor nu se schimbă în dependenţă de calitatea tutunului produs. Pentru producători este mai convenabil de a reduce costul producerii şi de a produce tutun de o calitate joasă, decât de a investi în calitate.

Consumătorii devin din ce în ce mai pretenţioşi în ce priveşte calitatea tutunului şi produsele de o calitate joasă şi din ce în ce mai greu îşi găsesc locul pe piaţă. O astfel de situaţie nu poate continua. Obiectiv sunt necesare măsuri care ar contribui la:

• Încurajarea fermierilor de a sta în acest sector;

• Supravieţuirea industriei europene de prelucrare a tutunului;

• Finanţarea programelor de cercetări ştiinţifice în acest sector şi crearea noilor sorturi de tutun, care vor dăuna mai puţin mediului înconjurător.

5.5.3. Realizarea mecanismelor pieţei tutunului

Realizarea mecanismelor pieţei tutunului au menirea de a:

(i) Încuraja cultivatorii tutunului pentru a obţine producţie de calitate bună. Premiile fiecărui producător vor fi dependente de calitatea produselor sale. Ajutorul comunitar va fi acordat în conformitate cu preţul de cumpărare a tutunului proaspăt, care este unicul indicator obiectiv al calităţii. După o perioadă de tranziţie de trei ani trebuie să se acorde de la 30%, la 45% din premii pentru calitatea tutunului. Sistemul prevede acordarea ajutorului pentru toţi producătorii din grup care depun efort de a spori calitatea şi include o parte fixă şi una variabilă.

22

Astfel, ajutorul nominalizat combină funcţia socială a ajutorului comunitar, care are menirea de a asigura un nivel de venituri minim pentru producătorii de tutun şi funcţia economică, care are menirea de a încuraja creşterea producţiei de calitate înaltă.

(ii) Spori protecţia mediului înconjurător şi cercetările ştiinţifice în vederea obţinerii varietăţilor de tutun mai puţin dăunătoare. Agenda 2000 stipulează că ajutorul acordat cultivatorilor tutunului este condiţionat direct de respectarea anumitor condiţii de protecţie a mediului înconjurător. Mai mult decât atât, grupurile de producători vor trebui să finanţeze măsurile de asigurare a protecţiei mediului înconjurător folosind ajutorul acordat anume pentru aceste ţeluri. Suma premiilor disponibile la moment pentru finanţarea fondului de cercetări ştiinţifice în domeniul tutunului a fost dublată.

(iii) Oferiri posibilităţi producătorilor de a-şi schimba genul de activitate. Pentru producătorii care au hotărât să părăsească acest sector şi doresc să-şi schimbe genul de activitate, dar la moment nu-şi pot găsi cumpărătorul cotei sale de producere, se propune răscumpărarea cotelor. Funcţia de bază a acestui sistem este socială şi acordă o anumită siguranţă producătorilor.

Producătorii de tutun, care au dorinţa de a-şi schimba genul de activitate deja pot beneficia de Reglementarea nr. 2079/92 cu privire la pensionarea timpurie a fermierilor, respectând toate cerinţele necesare stipulate de către reglementările naţionale. Aceste cerinţe urmează a fi încorporate în programele de dezvoltare rurală a Statelor Membre, ţinând cont de restructurarea Fondurilor Structurale în cadrul Agendei 2000.

(iv) petrece un control mai strict. În pofida faptului că există anumite norme cu privire la control, unele state membre până în prezent nu impun penalităţi efective prelucrătorilor în caz de nerespectare a legii comunitare. Se cer măsuri care ar asigura atât controalele obligatorii, cât şi cele voluntare.

(v) Asigura un sistem mai flexibil de cote. Managementul sistemei de cote urmează a fi mai flexibil pentru a apropia producerea comunitară a tutunului de cerinţele pieţei. Reforma va simplifica transferul cotelor de producere între grupele de varietăţi şi între producători. Reforma prevede crearea unei sisteme de licitaţie pentru contractele de cultivare. Scopul este de a se asigura că preţurile indicate în contract reflectă situaţia de pe piaţă.

(vi) Simplifica administrarea sectorului prin înlocuirea sistemului curent de eliberare a cotelor producătorilor individuali printr-un sistem, unde cotele vor fi repartizate grupurilor de producători pentru fiecare trei ani. Reforma va reduce considerabil povara administrativă care, în prezent, este suportată de autorităţile publice naţionale. Acest lucru va permite autorităţilor naţionale să se concentreze asupra controlului calităţii tutunului, ceea ce este o problemă majoră.

1.6. Comerţul cu ţările noncomunitare

În comerţul UE cu ţările noncomunitare, conform Titlului IV din Regulamentul nr. 2075/92, sunt interzise următoarele:

• Colectarea oricărui comision, care are un efect echivalent celui de taxă vamală;

• Aplicarea oricăror restricţii cantitative sau a măsurilor cu efect echivalent.

În caz că importurile sau exporturile produselor de tutungerie cauzează sau există pericol de a cauza în viitor perturbări serioase ale pieţei, UE are dreptul de a lua măsuri în ce priveşte comerţul cu ţările noncomunitare pentru stabilizarea pieţei. În cazul apariţiei unei astfel de necesităţi Comisia, la iniţiativa sa proprie sau la cererea unui stat membru, trebuie să decidă asupra măsurilor necesare, care la rândul său trebuie să fie notificate de statele membre şi imediat aplicabile. În cazul primirii cererii de la un stat membru Comisia este obligată să primească o decizie pe parcursul a 3 zile lucrătoare de la primirea cererii.

23

CAPITOLUL II

POLITICA ŞI LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA CU PRIVIRE LA PIAŢA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

1. CONSTATĂRI GENERALE

1.1. Obiective

Dezvoltarea pieţei agroalimentare moldoveneşti are ca obiectiv:

• furnizarea informaţiei veridice, ieftine şi rapide tuturor participanţilor la piaţă;

• asigurarea echilibrului continuu dintre cerere şi ofertă, respectând cantitatea, calitatea şi structura produselor agroalimentare în corespundere cu nevoile umane;

• asigurarea protecţiei mediului înconjurător, ţinând cont de necesitatea de a spori siguranţa aprovizionării cu produse alimentare;

• adaptarea activităţii producătorului la condiţiile de piaţă, ajutându-l să devină competitiv.


• Codul fiscal. Legea Republicii Moldova din 26.07.2001.

• Codul vamal al Republicii Moldova. Legea din 20.06.2000.

• Legea cu privire la tariful vamal din 20.11.1997.

• Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la tariful vamal din 27.10.2000.

• Legea bugetului pe anul 2002 din 27.11.2001.

• Legea cu privire la reglementarea de stat a activităţii comerciale externe din 26.08.2000.

• Legea cu privire la vânzarea mărfurilor din 03.06.1994.

• Legea privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate din 26.03.1999 cu completarea şi modificarea din 24.06.1999 şi 07.07.2000.

• Legea privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare din 18.02.2000.

• Legea privind barierele tehnice în calea comerţului din 10.03.2000.

• Legea privind protecţia consumatorului din 25.05.1993.

• Legea cu privire la certificare din 28.10.1999.

• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 13.08.1997 Privind perfecţionarea mecanismului de reglementare a comerţului exterior şi modificările din 22.01.1998 şi 30.06.1998, 21.08.2000.

• Acordul de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

• Acorduri bilaterale privind colaborarea comercial-economică (cu 26 ţări);

• Acorduri de comerţ liber (cu 11 ţări).

24

1.3. Agricultura Republicii Moldova

Agricultura a fost şi mai rămâne coloana vertebrală a economiei naţionale, constituind circa 30% din PIB şi având angajată jumătate din populaţia aptă de muncă. Suprafaţa terenurilor agricole formează 2556 mii ha sau 75% din suprafaţa totală a fondului funciar. Producţia agricolă a constituit în anul 2000 doar 45,8% de la nivelul anului 1990, inclusiv producţia vegetală – 52,2%, iar cea animalieră – 36,3%. Ponderea producţiei agricole din gospodăriile populaţiei şi gospodăriile de fermieri în totalul acesteia s-a majorat de la 38,6% în 1993, la 74% în anul 2000. Volumul producţiei vegetale în întreprinderile mari agricole s-a redus cu 71 %, iar în sectorul privat a crescut cu 7,7%.

Descreşterea producţiei agricole a fost determinată de micşorarea suprafeţelor cultivate şi a productivităţii. Recoltele, la rândul său, au diminuat datorită insuficienţei de combustibil, îngrăşăminte şi substanţe de protecţie ale plantelor şi animalilor, neglijarea tehnologiilor, din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile ş.a.

A suferit schimbări de proporţii structura producţiei agricole (Fig. 1). Aşa, spre exemplu, în anul 1993 fructelor le revenea 17 %, iar în 2000 – numai 4%, cerealelor respectiv 11% şi 19%. FIG. 1. STRUCTURA PRODUCŢIEI AGRICOLE10, %.

Mutaţiile care au loc în structura producţiei agricole indică la tendinţa de reducere a producţiei culturilor intensive, cum ar fi struguri, fructe, legume, tutun etc. şi creşterea ponderii producţiei ce necesită volum mic de capital cum ar fi grâu, porumb, floarea soarelui ş. a. Această situaţie a influenţat esenţial piaţa agroalimentară.

1.4. Piaţa agroalimentară

Producţia de bunuri agroalimentare a fost şi rămâne suportul existenţei umane şi este adresată prioritar pieţei interne.

1.4.3. Piaţa agroalimentară naţională internă

Piaţa agroalimentară naţională internă este mult mai redusă în raport cu posibilităţile de producere. Ea este limitată atât de cele numai circa 4,35 mil. de locuitori, cât şi de posibilităţile fiecăruia de a consuma produsele alimentare.

Consumul produselor alimentare raportat la un locuitor al ţării noastre are o tendinţă clară de a se micşora (Tabelul 4). Consumul de carne şi de produse din carne în 2000 a constituit 40,7% din nivelul anului 1990, lapte şi produse lactate – 50,4%, ouă – 65,4%, zahăr – 41,1%, ulei vegetal – 50%, fructe, struguri şi pomuşoare – 40,1%, legume – 74,2%, produse de panificaţie – 78,3%. Descreşterea atât de categorică a consumului de produse alimentare indiscutabil este determinată de declinul producţiei agroalimentare, însă şi mai mult – de capacitatea de cumpărare.

Veniturile disponibile ale unei persoane au fost în 2000 de circa 193 lei lunar11. Estimările curente12 stabilesc mărimea minimului de existenţă la nivelul de 233,1 lei pe lună. Populaţia cu venitul lunar

10 Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova. 11 Buletinul statistic de informare publică, nr. 1, februarie 2001.

oua5%

carne15% struguri

10%

lapte11%

fructe4%

legume6%

cartofi10%

sfecla de zahar

3%

floarea soarelui

6%

cereale19%

altele11%

20001993

struguri12%

fructe17%

legume11%carne

13%

lapte11%

ouă2%

cereale11%

altele14%

cartofi4%

sfeclă de zahar3%

floarea soarelui

2%

1993

25

global mai mic de 70 lei se consideră extrem de săracă. Conform rezultatelor Studiului Bugetului Gospodăriilor Casnice (SBGC) pe anul 1999, venitul global al 79,3% din populaţie nu a atins nivelul minim de existenţă, iar venitul al 20,7% din populaţie a fost mai mic de 70 lei. Aceasta însemnă că fiecare al cincilea cetăţean se află în stare de sărăcie extremă, dintre care 65,4% locuiesc în localităţile rurale.

Tabelul 4

CONSUMUL PRODUSELOR ALIMENTARE RAPORTATE LA UN LOCUITOR13 kg/an

Indicatorii 1990 1992 1994 1996 1998 2000

Carne şi produse din carne 58.0 46.0 30.1 25.3 26.7 23.6 Lapte şi produse lactate 303.0 198.0 163.0 161.4 155.4 152.8 Ouă (bucăţi) 203.0 166.0 100.0 116.0 121.9 132.7 Zahăr 48.9 30.5 22.3 22.5 21.0 20.1 Ulei vegetal 14.1 8.5 8.0 8.2 7.3 7.1 Cartofi 69.0 66.5 84.0 71.0 65.0 53.4 Legume şi bostănoase 112.0 95.0 78.0 64.8 112.5 83.1 Fructe şi struguri 79.0 63.0 68.0 59.3 47.7 31.7 Produse de panificaţie 171.0 170.0 139.0 126.9 133.9 133.9

Distribuţia veniturilor este neuniformă. Studiul Băncii Mondiale14 arată că în 1987-1988 coeficientul Gini (inegalitatea venitului) era de 24 (unde zero reflectă egalitatea perfectă, iar 100 inegalitatea totală). În 1992 acesta s-a majorat până la 34,4, iar în 2000 atingea deja cifra de 40.

Chiar şi acest venit cetăţeanul nu-l obţine la timp. La 1 decembrie 200015 suma restanţelor agenţilor economici şi sociali pentru retribuirea muncii a constituit 477,8 mil. lei. Suma datoriilor la plata pensiilor şi indemnizaţiilor la începutul anului 2001 constituia 30,6 mil. lei.

Cota cheltuielilor pentru alimente, în totalul cheltuielilor, a sporit de la 38% în 1990 la 86% actualmente. În acelaşi timp caloriile ce-i revin zilnic în medie unui membru al gospodăriei casnice se reduc de la 3281 în 1980, la 2969 în 1990, 2353 în 1994 şi cca. 2000 în ultimii ani.

1.4.4. Exportul şi importul

În contextul internaţional şi european Republicii Moldova îi revine misiunea de a veni pe piaţă cu produse alimentare. În mod normal se exportă produsele alimentare care depăşesc necesităţile ţării, însă volumul exportului poate fi considerabil chiar când consumul intern nu este asigurat. Raportul dintre producţie şi consumul intern nu indică obligatoriu măsura participării ţării respective, spre exemplu, cazul Moldovei, la formarea pieţei externe de produse alimentare.

Pe parcursul anilor 1994-1997 exportul total al Moldovei a fost în creştere (Tabelul 5). Ulterior s-a produs un declin clar. De altfel, exportul în anul 2001 a sporit cu 0,9 % în raport cu 1994, iar importul în perioada respectivă s-a majorat cu circa 34,1%. Bilanţul comerţului exterior a fost şi rămâne negativ, având o tendinţă evidentă spre majorare. În anul 2001 soldul negativ s-a ridicat mai bine de 3,15 ori în raport cu anul 1994, ceea ce agravează situaţia în economia naţională.

Tabelul 5

Balanţa exportului şi importului produselor alimentare16 mil. USD, preţuri curente

12 Tendinţe în Economia Moldovei, octombrie-decembrie 2000, p. 45. 13 Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova. 14 Moldova. Evaluarea Sărăciei. Banca Mondială, aprilie 2000, p. XI. 15 Buletinul statistic de informare publică, nr. 1, februarie 2001. 16 Sursa: Tendinţe în Economia Moldovei, octombrie-decembrie 2000, p. 172-174.

26

Indicatorii 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 200117

Total export 565.4 745.5 795.0 874.1 632.1 462.3 477.4 570.4Inclusiv Produse alimentare

391.7

538.8

593.0

641.4

466.6

303.9

289.1

–

Total import 668.9 840.7 1072.3 1171.2 1023.7 573.1 792.8 896.9Inclusiv Produse alimentare

53.5

81.1

143.1

150.9

90.3

39.0

93.8 –

Balanţa comercială -103.5 -95.2 -277.3 -297.1 -391.6 -110.8 -315.4 -326.5Inclusiv Produse alimentare

+338.2

+472.7

+449.9

+490.5

+376.3

+264.9

+195.3 –

Ponderea sectorului agroalimentar în exportul total al Republicii Moldova a sporit de la 69% în 1994 la 73% în 1997, fapt care se datorează dezastrului din industrie şi nu eforturilor suplimentare ale agricultorilor. Exportul produselor agricole s-a majorat, chiar dacă s-a redus considerabil producerea acestora. Apoi a urmat o micşorare a ponderii până la 60 % în anul 2000.

Ponderea produselor animaliere sporise de la 6% la 15 % în 1991-1993, ca apoi să se reducă în 1999, până la 9,6% din volumul total. Produsele vegetale, deşi au fluctuat, se menţin la nivelul de 22 % în totalul exporturilor agricole.

Pentru producătorul autohton a fost şi rămâne important asigurarea dominării exportului în raport cu importul produselor agroalimentare. În republica noastră în 1994 importul a constituit 14 % din exportul produselor agroalimentare, în 1997 – 23,5% şi în 2000 – 32%. Această tendinţă este extrem de periculoasă deoarece subminează producătorul autohton.

Exporturile moldoveneşti (Tabelul 6) continuă să fie orientate spre pieţele ţărilor Comunităţii Statelor Independente (CSI), ponderea cărora s-a redus de la 62,6% în 1995 la 60,8% în 2001. În acelaşi timp, ponderea exportului către Ţările Europei Centrale (CEE) s-a micşorat respectiv de la 21,3%, la 10,9%, iar cel către ţările Uniunii Europene a sporit de la 11,5% la 22,6%.

Tabelul 6 Comerţul extern pe grupe de ţări18

mil. USD Export

Grupe de ţări 1995 1996 1997 1998 1999 2000 200119

CSI 466.9 543.1 608.3 429.1 256.3 279.7 346.8 CEE 158.7 129.2 95.7 80.5 82.8 65.1 62.2 UE 86.2 78.1 89.9 82.9 98.4 103.3 122.1 Alte ţări 33.7 44.6 80.2 39.6 24.8 29.3 39.3

Import

CSI 568.9 652.7 604.6 440.2 221.9 252.7 340.8 CEE 120.4 139.0 217.7 214.8 143.1 205.2 190.1 UE 115.2 177.2 233.8 281.2 156.6 209.4 243.9 Alte ţări 36.2 103.4 115.1 87.5 51.5 125.4 116.7

Aceeaşi orientare este caracteristică şi pentru bunurile agricole care au fost şi rămân exportate, în principal, pe pieţele din Rusia, deşi în ultimii ani situaţia s-a schimbat puţin. Ponderea principalelor produse agricole şi alimentare exportate către CSI s-a redus de la 79 % în 1997 la 69% în 1999. În

17 Informaţia Ministerului Economiei şi Reformelor al Republicii Moldova (MER). 18 Sursa: Tendinţe în Economia Moldovei, octombrie-decembrie 2000, p. 79. 19 MER.

27

acelaşi timp exportul în alte ţări ale lumii a sporit de la 16%, la 31%. Uşor a sporit exportul vinurilor de struguri în ţările din afara spaţiului CSI – de la 3,6%, la 7%. Din produsele exportate în alte ţări decât CSI mai nominalizăm pieile (97%), produse de cofetărie şi biscuiţi (90%), sucuri (46%) şi seminţe (45%).

Astfel, încercările de a diversifica orientarea geografică a exportului s-au soldat cu rezultate modeste. Ţara rămâne loială faţă de structura veche.

Contrar exporturilor, importurile au devenit mai diversificate. Dacă în 1995 importul din CSI alcătuia 67,7%, din CEE – 14,3%, din UE – 13,7%, apoi în 2001 importul a format respectiv 38%, 21,2% şi 27,8%. Circa 44% din importuri sunt din Rusia, Ucraina şi România. Chiar printre aceste ţări au loc reorientări. Ponderea României a sporit de la 16% în 1997 la 37% în 2000, iar a Rusiei s-a redus în anii respectivi de la 52 la 30 la sută.

De notat faptul, că în structura importului din aceste ţări domină resursele energetice.



Reglementările administrative sau directe prevăd:

(i) Standarde. Republica Moldova a utilizat de-a lungul anilor standardele ex-sovetice.

Actualmente standardele pot fi folosite doar după adoptarea lor de către Comitetul Naţional de elaborare a standardelor. În sistemul naţional de certificare a produselor agroalimentare sunt acreditate, în conformitate cu cerinţele normelor europene şi internaţionale (Ghidul ISO/CEI şi E nr. 45001-450013), 7 organisme de certificare şi 28 de laboratoare de experimentări în diverse domenii. Se desfăşoară revizuirea documentelor normative şi identificarea standardelor din ramurile complexului agroindustrial. Se depun eforturi pentru formularea programelor de elaborare sau înlocuirea acestora cu standardele naţionale ajustate la normele europene şi internaţionale. A fost elaborat Standardul Naţional SM-01-4 Reglementări tehnice. Principii generale.

(ii) Normele tehnologice care se elaborează şi se aplică cu intenţia de a asigura piaţa cu produse agroalimentare ecologice. Principiile agriculturii ecologice se bazează pe avantajele funcţionării ecosistemelor naturale. Marea diversitate a naturii aduce cu sine faptul, că o măsură agricolă într-o localitate poate fi corectă, iar în alta dimpotrivă – greşită. Dat fiind faptul, că omul realizează principiile generale, recomandările şi îndrumările despre metodele de obţinere a produselor agricole ecologice, extrem de important este respectarea normelor tehnologice stabilite pentru fiecare cultură, ajustate la condiţiile concrete şi vocaţia, abilităţile producătorului, căruia îi revine misiunea de a mânui atât normele, cât şi resursele naturale.

1.5.4. Pârghii şi instrumente economice de intervenţie pe piaţă

Aceste pârghii includ:

(i) Preţul. La începutul anului 1992 a fost lansată liberalizarea preţurilor la majoritatea mărfurilor de consum, cu excepţia unor produse alimentare, cum ar fi pâinea, carnea, laptele ş.a. În consecinţă, indicele preţurilor la producţia agricolă în 1992, în raport cu 1991, a crescut cu 1017%, la produsele energetice – cu 2900%, formând un raport de 1 la 2,85. În 1994 acest raport a constituit 1 la 3,17. Pe parcurs s-au mai majorat considerabil preţurile la maşini şi mecanisme agricole, îngrăşăminte şi chimicale, seminţe ş. a., fapt care a agravat şi mai mult situaţia.

Decalajul ce s-a format îndată după liberalizare a cauzat majorarea bruscă a costurilor de producţie. Practic, la toate produsele alimentare costurile de producţie au devenit mai înalte, în comparaţie cu preţurile producătorului care, la rândul său, pentru majoritatea produselor agricole sunt mai mici decât preţurile mondiale şi de export. Astfel, preţul a generat dificultăţi de proporţii, fapt ce ne

28

demonstrează că dispunem de pieţe interne imperfecte şi ne îndeamnă să orientăm exportul produselor alimentare spre piaţa Comunităţii Economice Europene.

În plus notăm, că la noi, spre deosebire de ţările Comunităţii Europene, sprijinul financiar acordat de stat pentru protecţia preţurilor în sectorul agroalimentar este extrem de redus, din motivul că bugetul, în mare măsură, se formează din contul acestui sector al economiei naţionale.

(ii) Impozite şi taxe. Actualul sistem de impozite şi taxe pentru agricultură este extrem de complicat şi, practic, identic celui din alte ramuri ale economiei naţionale (Tabelul 7).

Tabelul 7

Impozite şi taxe 20 mil./ %

Total economie Agricultura

Indicatorii 1996 1999 1996 1999

Cifra de afaceri 12332.3 22227.3 2509.8 1997.4 Impozitul pe venitul din activitatea de antreprenoriat

332.6 / 2.8

233.0 / 1.0

17.3 / 0.7

3.8 / 0.2

Impozitul pe venitul persoanelor fizice

159.8 / 1.3

215.8 /1.0

33.8 / 1.3

12.6 / 0.6

Taxa pe valoarea adăugată 622.1 / 5.0 446.1 / 2.0 71.5 / 2.8 22.5 / 1.1 Accize 246.4 / 2.0 153.0 / 0.7 24.2 / 1.0 6.1 / 0.3 Impozitul funciar 106.9 / 0.9 140.0 / 0.6 89.9 / 3.6 82.1 / 4.1 Impozitul pe bunuri imobiliare 11.0 / 0.1 25.2 / 1.0 1.8 / 0.1 0.6 / – Alte impozite şi taxe 111.4 / 0.8 483.5 / 2.2 16.5 / 0.7 9.8 / 0.6 Total impozite şi taxe 1590.2 / 12.9 1696.6 / 7.6 255.0 / 10.2 137.5 / 6.9 Fondul social 440.6 / 3.6 699.2 / 3.1 101.2 / 4.0 88.5 / 4.4 Total 2030.8 / 16.5 2395.8 / 10.7 356.2 / 14.2 226.0 / 11.3

Impozitul principal achitat de fermieri şi întreprinderile agricole este impozitul funciar. Noul Cod Fiscal, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 1997, prevede că producţia agricolă să fie supusă impozitării pe venit, urmând ca fermierii privaţi şi cooperativele agricole să fie tratate ca persoane fizice, iar întreprinderile agricole să fie supuse impozitării pe producere. Aceste impozite urmau a fi introduse gradual pe etape anuale din 1998, până în 2002.

O altă sursă majoră a bugetului, care vine de la sectorul agroalimentar este şi taxa pe valoarea adăugată, care, de altfel, se află pe poziţia a doua în structura veniturilor bugetare din agricultură.

Atenţionăm faptul, că, potrivit articolului 5 din legea bugetului pe anul 2002, “producţia din fitotehnie şi horticultură în formă naturală şi producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie şi sacrificată, livrată de producătorii acesteia, se impune cu taxă pe valoare adăugată la cota de 5%”.

Întreprinderile de prelucrare a produselor agricole şi întreprinderile agricole sunt deja supuse impozitării pe profit similar întreprinderilor din alte sectoare ale economiei naţionale.

Povara fiscală asupra agriculturii tinde spre descreştere. În anul 1996 sectorul agricol aduce o contribuţie de 14,2% din cifra de afaceri, iar în 1999 ponderea impozitelor şi taxelor a format 11,3% şi a fost, practic, la nivelul totalului în economia naţională, care a constituit respectiv 16,5% şi 10,8%. Povara fiscală asupra agriculturii, estimată în limitele de 11%-13% din Produsul Agricol Brut (PAB)21 al sectorului, apare considerabil mai mică decât media de 35%-40% pe ţară.

20 Sursa: Ministerul finanţelor al Republicii Moldova. 21 A vedea Moldova. Analiza sectorului agrar 1998-1999. Chişinău, 2000, p. 21.

29

Conform studiului impozitelor în agricultură, efectuat în 1998 de institutul ASA pentru analiză pe sectoare şi elaborări de politici, „pe de o parte cota contribuţiei sectorului dat la bugetul de stat este mai joasă decât cota agriculturii în PIB, ceea ce vorbeşte de o impozitare relativ joasă. Pe de altă parte, povara impozitării nu este egal balansată, în special între gospodăriile ţărăneşti şi alte gospodării”.

Chiar dacă povara fiscală este moderată, pe parcursul ultimilor ani se înregistrează o descreştere rapidă a ratei de colectare a impozitelor în agricultură. Deşi în anul 1997 colectarea impozitelor a atins doar 48%, ea a diminuat în 1999 până la 22 la sută. Această tendinţă, extrem de negativă, a apărut şi s-a dezvoltat cu contribuţia a mai multor factori. Ea s-a extins datorită procesului de anulare în masă a aşa-ziselor datorii istorice ale întreprinderilor mari.

(iii) Subvenţii. Susţinerea de către stat a agriculturii în Moldova se face prin:

• cheltuieli cash din bugetul de stat;

• acordarea creditelor garantate de stat;

• procurarea şi susţinerea preţurilor la grâu, lapte şi alte produse;

• compensaţii pentru calamităţile naturale;

• anularea aşa-ziselor datorii istorice ş.a.

Cheltuielile bugetare pentru agricultură, chiar dacă sporesc de la 82,1 mil. lei în 1997, la 111,6 mil. lei actualmente constituie doar 3,7 – 4,5 % din totalul cheltuielilor bugetare ale statului.

Aşa numita reglare a datoriilor istorice, care, de facto, poate fi considerată subvenţie nebănească, a fost acordată în exclusivitate gospodăriilor agricole mari. La sfârşitul lunii decembrie 1999, 124 de gospodării colective au fost lichidate, anulându-li-se suma de 209 mil. lei de datorii istorice. În conformitate cu datele făcute publice de către specialiştii de la

Programul Naţional Pământ, doar pe parcursul a două luni ale anului 2000 au fost lichidate 139 de gospodării agricole mari, anulându-se în total 434,2 mil. lei.22

Poziţia investiţională internaţională a Moldovei rămâne net debitoare. Activele financiare au înregistrat la finele anului 2000 un stoc de 694,02 mil. USD, iar pasivele au însumat 2126,73 mil. USD. Datoria externă, inclusiv datoria pentru energie, la 31.12.2000 a cifrat 1492,1 mil. USD, înregistrând o creştere de 8,6 ori în raport cu anul 1993. Datoria externă publică a constituit circa 70% din totalul datoriei externe, inclusiv datoria guvernamentală directă (76%).23

Astfel, actualul sistem de subvenţionare a agriculturii moldoveneşti, care poate fi caracterizat prin reducerea (în valoare reală) alocaţiilor băneşti şi suportul ad-hoc nebănesc, urmăreşte scopuri pe termen scurt şi nu reflectă în nici o măsură obiectivul general al subvenţiilor, care este intensificarea dezvoltării agriculturii prin corectarea deficienţelor pieţei.

(iv) Creditele comerciale acordate în ultimii ani sectorului alimentar şi agricol constituie ¼ din suma acordată întregii economii. Cea mai mare parte din creditele primite de sectorul agroalimentar (circa 60%) au revenit industriei alimentare şi furnizorilor de mijloace de producţie. Întreprinderilor agricole le revin circa 11%. Gospodăriile agricole private au obţinut doar 4%. În 1999 aproximativ 70% din credite au fost acordate pe termen scurt la o rată a dobânzii de circa 25%.

Creditele garantate de stat au fost percepute ca fiind subsidii directe şi, astfel, a fost dificil de a le recupera. Din totalul de 360 mil. lei, acordate în anii 1992-1997 sectorului agroalimentar, doar 150 mil. lei au fost rambursate. Ineficienţa creditelor garantate de stat a fost motivul principal aş faptului că ele au fost anulate încă din 1999.

22 Ibidem, p. 25. 23 TEM, octombrie-decembrie 2000, p. 84.

30

Conform informaţiei Băncii Naţionale a Moldovei, creditele externe private acordate agriculturii în anul 2000 au format numai 4%. Principalii creditori ai Moldovei sunt Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ţările membre ale UE.

Lipsa resurselor financiare necesare, alături de posibilităţile investiţionale limitate, atât naţionale, cât şi internaţionale, au cauzat, practic, pentru toţi producătorii, reducerea utilizării îngrăşămintelor, chimicalelor, renunţarea la utilizarea altor factori de importanţă majoră pentru tehnologiile eficiente. În mod deosebit trebuie să menţionăm că ţăranul împroprietărit, la care, de regulă, subvenţiile nu ajung şi care, practic, nu are acces la credite, a fost adus la o stare extrem de dramatică şi mulţi dintre ei sunt gata să refuze la proprietate şi să revină în “colhoz”.

Este imperios necesar perfectarea sistemului de pârghii şi instrumente, elaborarea unui program strategic amplu, orientate către cerinţele economiei de piaţă, pentru susţinerea sectorului privat şi care ar contribui substanţial la formarea unui producător competitiv pe piaţă.

2. PIAŢA STRUGURILOR ŞI VINULUI

2.1. Obiective

Creşterea strugurilor şi îmbunătăţirea structurii producţiei viţei de vie, majorarea cantităţii de struguri recoltaţi, formarea unei structuri de soiuri ajustate la sporul eficienţei este obiectivul preocupărilor din toate timpurile pentru ţărani. Piaţa strugurilor şi vinului are drept scop:

• dezvoltarea sectorului viţei de vie şi vinului;

• utilizarea mai eficientă a terenurilor agricole naţionale şi, în mod special, a celor de pantă;

• menţinerea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru struguri şi produsele bazate pe struguri,

• inclusiv băuturile alcoolice;

• extinderea pieţei strugurilor şi vinului, permiţându-i producătorului să devină mai competitiv; asigurarea pe piaţă a unui bilanţ mai stabil între cererea şi oferta strugurilor şi a produselor din struguri;

• simplificarea considerabilă a legislaţiei pentru acest domeniu de activitate.


• Legea viei şi vinului din 2 iunie 1994.

• Legea pentru modificarea şi completarea legii viei şi vinului din 6.03.1996 şi 26.07.2000.

• Legea privind modul de creditare a producătorilor de mărfuri viti-vinicole din 17.11.1995.

• Legea cu privire la privatizarea întreprinderilor din industria tutunului şi industria vinificaţiei din 19 octombrie 2000.

• Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 8 mai 1997 privind aderarea Republicii Moldova la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului.

• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 242 din 19 aprilie 1995 Despre Normele tehnice privind pepinieritul viticol, viticultura şi vinificaţia.

• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 760 din 10 noiembrie 1995 Pentru aprobarea Regulamentului de producere a vinurilor şi altor produse vinicole cu denumire de origine.

• Codul privind activitatea practică a viticultorului. Hotărârea Guvernului nr. 22 din 10.01.2002.

31

2.3. Producerea strugurilor

Suprafaţa totală a viilor din Moldova are o tendinţă constantă şi clară de a se micşora. În anul 2000 plantaţiile viilor (Tabelul 8) au constituit 76% în raport cu anul 1995 şi 51,6 % din nivelul anului 1975. Şi mai categoric s-au micşorat suprafeţele plantaţiilor tinere. Catastrofal a scăzut în ultimii ani plantarea viilor. Micşorarea suprafeţelor viţei de vie nou plantate au condiţionat situaţia ce s-a creat în pepinieritul viticol. Volumul de producere a materialului săditor a scăzut de la 70 mil. bucăţi în anii 70, până la aproape 3 mil. actualmente. Astăzi, practic, nu mai avem plantaţii de portaltoi.

Tabelul 8

Suprafaţa, producţia şi productivitatea plantaţiilor de vii24

Indicatorii 1975 1980 1985 1990 1995 2000

Suprafaţa totală, mii ha 289 256 220 201 196 149.1 Inclusiv în vârsta de roadă 181 200 170 171 177 141.5 Producţia strugurilor, mii t 1263 1201 654 940 852 703.8 Inclusiv comercializată – – 654 696 602 17325 Din ea – achiziţionări de stat – – 537 594 343 13226 Productivitatea, kg/ha 6710 5920 3750 5380 4920 4950

Reducerea suprafeţelor plantate cu viţă de vie exprimă o tendinţă periculoasă pentru exploatarea judicioasă a terenurilor agricole, pentru asigurarea eficienţei economice suficiente, pentru menţinerea echilibrului ecologic.

Peste 58% din viile existente în Republica Moldova sunt amplasate pe terenuri cu înclinare până la 5 grade. În acelaşi timp aproape jumătate din terenurile cu înclinare de 5-10 grade sunt arabile. Din tot terenul arabil, 45% este pantă cu înclinare de 5-10 grade. Culmea este că 24% din terenurile cu înclinare de peste 10 grade le revin celor arabile.

În anul 1990 toate viile din extravilanul naţional erau în proprietate publică. Prin transformări anevoioase, astăzi majoritatea viilor sunt în proprietate privată. Gospodăriilor familiale le revin circa 30% din toată suprafaţa viilor.

Recolta globală a strugurilor s-a micşorat în proporţii îngrozitoare. Totalul strugurilor recoltaţi în 2000 s-a redus de 1,2 ori în raport cu anul 1995 şi de 1,8 ori faţă de anul 1975. Situaţia în recoltarea globală a strugurilor este cauzată atât de declinul suprafeţelor plantate cu viţă de vie, cât şi a producţiei medii la hectar, care în ultimii ani s-a redus într-un ritm, practic, constant. Aproape toţi strugurii recoltaţi sunt folosiţi pentru fabricarea vinului.

Suma obţinută din industria vinului constituie circa 20% din PIB. Destinaţie de vinificare primară au 127 de întreprinderi ce produc vinuri tinere, pe care le exportă în vrac sau le vând fabricilor de îmbuteliere. Din cele 58 de întreprinderi de vinificare secundară 7 sunt producători de vinuri spumante şi 5 de divinuri. Vârsta medie a utilajului de prelucrare a strugurilor este de 15-30 de ani. Rata de utilizare a utilajului în 1999 a fost doar de 9 la sută.

Reducerea suprafeţelor, micşorarea producţiei medii de struguri recoltaţi pe o unitate de suprafaţă, reducerea volumului total de struguri, fără îndoială, au contribuit la declinul vinului fabricat din struguri, după cum urmează din Tabelul 9, de la 16,3 mil. în 1990, la 8,1 mil. dal în 2000, a vinului spumos, respectiv de la 864 mii dal, la 385 mii dal şi a coniacului – de la 1394 mii dal la 427 mii dal.

24 Sursa: Economia naţională a Republicii Moldova, 1991, Anuar statistic. Accesul la pieţe şi servicii rurale. ARA,

Raport Final, 2001. 25 Anul 1999. 26 Ibidem.

32

TABELUL 9

Producerea vinului27 mii dal

Indicatorii 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 200028

Vin de struguri 12800 16300 9300 14200 19100 14000 5500 8100 Vin spumos 864 804 948 1419 1345 505 645 385 Coniac 828 1394 589 190 307 287 307 427

Analizând cauzele care au generat situaţia alarmantă din acest segment al economiei naţionale, se fac trimiteri la efectele negative asupra viţei de vie, a temperaturilor scăzute din timpul iernii sau a altor calamităţi naturale. Sigur, acesta este un adevăr incontestabil, dar nu unicul. Mai sunt factori despre care se preferă să nu se amintească. Constatăm aportul considerabil la ruinarea complexului vitis-vinicol a hotărârilor cu privire la aşa-zisa “lupta cu alcoolismul”, adoptate de comuniştii din Moscova şi traduse în viaţă de comuniştii din Moldova. La această operă de nimicire a plantaţiilor viţei de vie au contribuit şi alţi factori.

Dezvoltarea complexului vitis-vinicol urmăreşte exploatarea cât mai eficientă a resurselor naturale, materiale, umane şi, în mod special, satisfacerea cerinţelor pieţei.

2.4. Exportul strugurilor şi vinului

În condiţiile de trecere de la sistemul cu economie administrată centralizat, la economia de piaţă, exploataţia agricolă, indiferent de forma de organizare, determină ce să producă, în funcţie de cerere şi, în primul rând, de cererea pieţei interne. Cererea pieţei naţionale interne la struguri şi produse din struguri, tradiţional şi practic integral, este satisfăcută din producţia autohtonă.

Strugurii şi produsele din struguri au fost şi rămân pentru economia naţională cele mai exportate bunuri. Moldova exportă 95% din vinuri şi circa 60% din divinuri în fiecare an. Venitul câştigat în ultimii ani de la realizarea strugurilor proaspeţi, vinurilor şi a altor băuturi a constituit 23-27 la sută din veniturile ţării de la export.

Exportul strugurilor şi vinului este influenţat atât de mutaţiile ce au loc pe piaţa mondială, cât si de situaţia care s-a creat în segmentul viţei de vie şi vinului din economia naţională. Piaţa mondială a produselor viţei de vie se caracterizează prin fluctuaţii excesive a preţurilor, creşterea concurenţei, instabilitate. Evoluţia exportului strugurilor şi a produselor din struguri, practic, reproduce situaţia pe piaţa mondială în timp şi în spaţiu. Exportul vinului din struguri pendulează de la 5,9 mil. dal în 1993 la 18,1 mil. dal în 1997. Declinul volumului de struguri recoltaţi a cauzat reducerea exportului strugurilor proaspeţi de la 16,6 mii t în 1991, la 5,4 mii t în 1999. Este incredibil că Moldova în anul 1997 a exportat doar 2450 tone de struguri proaspeţi.

27 Sursa: Anuar statistic pentru 1990-1999. 28 Informaţia preliminară a DASS.

33

Consumatorul principal al băuturilor noastre a fost şi rămâne Rusia (Tabelul 10). Pe pieţele ei Republica Moldova a vândut în 1999 mai mult de 4/5 din vinurile din struguri şi mai mult de 90 la sută din vinurile spumoase, deşi pentru vinurile de calitate piaţa din Occident este mai avantajoasă. Costul unei unităţi de vin spumos în Germania, spre exemplu, în 1999 a fost de 1,8 ori mai mare decât în Rusia.

TABELUL 10

EXPORTUL ŞI IMPORTUL

PRODUSELOR DIN STRUGURI29

MII DAL

INDICATORII 1996 1997 1998 1999 2000

EXPORT

VIN SPUMOS, TOTAL 2392.5 1719.6 547.1 589.3

INCLUSIV ÎN RUSIA 2339.9 1681.8 493.4 537.0

VIN DIN STRUGURI,

TOTAL

13628.4 18078.0 10924.9 5980.1


MATERIAL VINICOL,

TOTAL

12559.6 9407.0 1297.7 6960.8


IMPORT

29 Sursa: Comerţul exterior al Republicii Moldova, Anuar statistic, 1997, 1999.

34

VIN SPUMOS 443.1 234.4 123.7 1.0

VIN DIN STRUGURI 1351.1 1457.1 455.9 19.0

MATERIAL VINICOL 2.8 3005.4 2564.7 4.6

A suferit schimbări esenţiale structura exportului produselor fabricate din struguri. Dacă în 1996 s-a exportat cu 1 mil. t mai puţin material vinicol decât vin fabricat din struguri, apoi în 1999 materialul vinicol exportat depăşeşte cu 1 mil. dal exportul vinului fabricat din struguri.

Astfel de comerţ a cauzat prejudicii mari economiei naţionale, dat fiind faptul, că preţul unei unităţi de vin fabricat din struguri în 1999 a depăşit preţul unei unităţi de material vinicol de 2,3 ori.

Perspectivele de pătrundere pe noi pieţe şi de mărire volumului exportat pe pieţele existente depind foarte mult de orientarea autorităţilor publice şi de competitivitatea producţiei.



Reglementările administrative (sau directe) prevăd:

• delimitarea arealurilor de cultivare a viţei de vie;

• raionarea soiurilor de viţă de vie;

• modul de înfiinţare a plantaţiilor viticole;

• condiţiile cărora trebuie să corespundă produsele vinicole destinate comercializării;

• controlul asupra producerii vinurilor cu denumire de origine şi comercializarea lor;

• modul de casare şi defrişare a plantaţiilor perene.



(i) Preţul. În anul 1999 preţul unui decalitru de vin din struguri a depăşit nivelul anului 1996 cu 31,4%, al unui decalitru de material vinicol - 14% şi numai a vinului spumos s-a diminuat cu 12,8 la sută. Preţul pe piaţa externă este influenţat de evoluţiile ce au loc în ţara la care sunt vândute produsele viţei de vie. Aşa, spre exemplu, preţul unui decalitru de vin din struguri vândut în Rusia în 1996 a format 103,7% în raport cu media obţinută de Republica Moldova, iar în 1999 a constituit 99,2%, a materialului vinicol – respectiv 103,8 % şi 81,5%.

Complexul viţei de vie şi vinului se dezvoltă normal dacă preţul producţiei depăşeşte costul acesteia. În ultimii ani, după cum urmează din Tabelul 11, s-a conturat o tendinţă periculoasă a raportului dintre costuri şi preţuri. Dacă în 1993 preţul de procurare a depăşit costul de producţie de 1,63 ori, apoi în 1999 – de 1,32 ori. Preţul de export raportat la preţul de procurare în 1993 a fost 2.1, iar în 1999 – numai 1,9. Evident, raportul ce s-a format între cost şi preţ nu-i pot asigura producătorului activitate rentabilă. Ba chiar îl impune la pierderi şi îl aduce în braţele falimentului.

Tabelul 11

Costul şi preţul strugurilor30 lei/tonă

Indicatorii 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

30 Sursa: Anuar statistic 1993-1999, Anuarul comerţului exterior 1995-1999.

35

Costuri de producţie 84 349 373 461 971 963 926 Preţul de procurare 137 384 374 504 668 754 1222 Preţul de export 287 734 1191 1140 1385 1276 2342

(ii) Impozite. Conform articolului 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, producţia din horticultură în formă naturală, livrată de producătorii acesteia se impune cu taxă pe valoarea adăugată la cota de 5%.

(iii) Subvenţii. Aliniatul a din articolul 22 al Legii bugetului de stat pe anul 2002 stipulează că din sumele încasate la bugetul de stat ca accize la vinul brut, la vinurile din struguri, la divinuri (coniacuri) şi la vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon (15%), dar nu mai mult de 13,65 mil. lei, se vor utiliza pentru dezvoltarea viticulturii.

Punctul 11 din sinteza bugetului de stat la cheltuieli stabileşte fondul viticulturii în sumă de 13650 mii lei din cele 30 mil. lei aprobate prin aliniatul (1) din Articolul 22 al Legii bugetului de stat pe anul 2002 pentru subvenţionare şi creditarea de către băncile comerciale şi asociaţiile de economii şi împrumut agenţilor economici producători de producţie agricolă.

3. PIAŢA FRUCTELOR, LEGUMELOR ŞI A PRODUSELOR DERIVATE

3.1. Obiectivul

Obiectivul general este dezvoltarea segmentului pomilegumicol multifunctional, durabil si competitiv, care ar asigura creşterea producţiei, venituri adecvate producătorilor, stabilitatea pieţelor interne, reducerea barierelor în comerţul internaţional.


• Legea cu privire la pomicultură din 6.02.1996, modificată la 24.01.1999.

• Legea nucului din 29.10.1999, modificată la 27.10.2000 şi 1.11.2001.

• Ordinul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 51 din 24.04.1997 cu privire la aprobarea instrucţiunii “Despre modul de achitare cu agenţii economici agricoli, alţi agenţi şi persoane fizice pentru cerealele, leguminoasele şi seminţele oleaginoase vândute”

3.3. Producerea fructelor şi legumelor

Suprafaţa livezilor s-a micşorat în ultimul deceniu de la 234 mii ha la 179,8 mii ha. Brusc s-a redus şi plantarea livezilor. Actualmente livezile ce n-au întrat în rod constituie doar circa 15% din cele din anul 1990. În structura suprafeţelor de livezi a dominat şi continuă să domine categoric speciile de seminţoase. Suprafaţa livezilor de măr constituie circa 60%, peri – 2%, gutui – 0,4%, pruni – 19%, piersici – 7%, vişini – 3%, caişi – 2,2%, cireşi – 2%, nuci – 4%, culturi bacifere – 0,4%.

Nucul este una din cele mai vechi culturi pe meleagurile noastre. Acum suprafaţa plantaţiilor de nuc formează circa 4% din suprafaţa livezilor. Conform ultimului recensământ în Moldova sunt ceva mai mult de 1,7 mil. de copaci.

A scăzut considerabil productivitatea livezilor. Producţia de fructe în 1999 a diminuat de 7,7 ori în raport cu media anilor 1986-1990. În producţia globală de fructe din ultimii ani, merelor le revine mai mult de 90%, prunelor – 6%, piersicilor – 2,0%. Din totalul cantităţii de fructe şi pomuşoare recoltate în 1985 sectorului individual îi revine 19%, în 1990 – 12%, iar în 1999–68%.

Scăderea cantităţii de fructe, a fost cauzată indiscutabil de reducerea suprafeţei livezilor. Considerabil însă producţia a fost influenţată de productivitatea plantaţiilor de pomi. Rodul fructelor de pe un hectar s-a micşorat de la 5920 kg în 1990, la 2410 kg în 2000 sau de 2,5 ori. Micşorarea recoltei de pe o unitate de suprafaţă categoric a fost cauzată de neglijarea măsurilor de protecţie a plantelor şi de

36

încălcările grosolane ale tehnologiilor de producere. Recolta medie de nuci la hectar ajunge în livezi la 3 t, iar în plantaţiile forestiere – la 2 t.

Suprafaţa terenurilor agricole plantate cu legume (Tabelul 12) s-a redus de la 90 mii ha în 1985 la 75 mii ha în 1990 şi 51,4 mii ha în 1999. Dintre legume cele mai mari suprafeţe le ocupă tomatele şi mazărea verde. Suprafaţa cartofilor s-a micşorat din 1985 până în1990 cu circa 3 mii ha, apoi către 1999 a sporit cu mai mult de 25 mii ha.

Tabelul 12

Suprafaţa, producţia şi productivitatea31

Indicatorii 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Fructe: - suprafaţa, mii ha 124 149 164 167 149 146 140 129 - volumul producţiei, mii t 999 901 528 521 947 367 136 255 Inclusiv producţia comercializată 999 793 448 409 818 204 43 – Achiziţiile de stat 757 585 347 352 635 203 39 – - productivitatea, kg/ha 7930 5920 3650 3530 6300 2490 970 1970 Legume: - suprafaţa, mii ha 90 75 59 51 54 49 51 50 - volumul producţiei, mii t 1253 1177 486 319 355 501 489 361 Inclusiv producţia comercializată 1130 1081 365 176 174 146 113 – Achiziţiile de stat 1098 852 209 108 100 117 79 – - productivitatea, kg/ha 14000 15700 7700 5800 6000 9200 9600 5700 Cartofi: - suprafaţa, mii ha 44 41 56 59 62 62 66 – - volumul producţiei, mii t 408 295 383 343 391 372 329 331 Inclusiv producţia comercializată 72 47 10 6 10 2.4 1.5 – Achiziţiile de stat 30 13 7 8 6 2.0 0.9 – - productivitatea, kg/ha 9300 7200 6800 5800 6300 6600 4950 5100 Conserve, mii tone 555 635 98 89 136 101 63 – Suc natural de fructe, mii t 262 278 13 26 44 33 15 21

Volumul producţiei de legume în 1990 a constituit 93,9% de la cel recoltat în 1985. În anul 1999 volumul de legume s-a micşorat în raport cu 1990 de 2,4 ori. Ponderea sectorului individual în volumul producţiei de legume s-a redus de la 9,8% în 1985 la 8,2% în 1990 ca apoi în 1999 sectorul individual să-l depăşească pe cel de stat şi colectiv de 3,3 ori.

Producţia cartofilor s-a micşorat de la 408 mii t în 1985, la 295 mii t în1990. În ultimii cinci ani pendulează de la 329 mii t, la 391 mii t. Cartofii au fost şi rămân cultivaţi preponderent în sectorul individual. Dacă în 1985 cantitatea cartofilor recoltaţi în sectorul individual a fost de 4,7 ori mai mare decât cea din sectorul public, apoi în 1999 din cele 330 mii t de cartofi recoltaţi, numai 2 mii t revin gospodăriilor de stat şi colective.

Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor este o activitate tradiţională pentru Moldova. Acest sector este reprezentat de 17 întreprinderi de prelucrare mari şi de 25 de întreprinderi mici.

Producerea fructelor şi legumelor a determinat situaţia din industria alimentară. Din 1985 până în 1990 cantitatea fructelor şi legumelor conservate s-a majorat de la 555 mii t la 635 mii t, apoi a scăzut aproape de 10 ori, până la 63,3 mii t în 1999. Sucul de fructe natural a urmat aceeaşi evoluţie, atât doar, că declinul din ultimul deceniu a fost de circa 19 ori. Producerea sucurilor de fructe este constrânsă prin reducerea suprafeţelor de fructe. Una din trăsăturile caracteristice pentru industria de prelucrare a fructelor şi legumelor este capacitatea impunătoare a întreprinderilor care se utilizează insuficient.

31 Sursa: Anuar statistic pentru 1990-1999, Buletinul Statistic de Informare Publică nr.1 din 02.2001.

37

3.4. Comercializarea fructelor şi legumelor

Pe parcursul ultimului deceniu s-au produs mutaţii serioase pe piaţa naţională a fructelor şi legumelor. După cum urmează din Tabelul 12, în anul 1985, când încă în republică domina sistemul economic centralizat administrat, toate fructele recoltate erau comercializate, achiziţiile de stat alcătuind circa 75 la sută. În 1990 au fost comercializate 88% din fructele recoltate, iar achiziţiile de stat – 65%. În anul 1999 au fost comercializate 31,6% din fructele recoltate şi practic toate (29%) au fost achiziţionate de stat. Aceeaşi tendinţă este caracteristică şi pentru evoluţia pieţei legumelor.

Tabelul 13

EXPORTUL FRUCTELOR, LEGUMELOR ŞI PRODUSELOR DERIVATE32

TONE

INDICATORII 1996 1997 1998 1999 200033

TOMATE PROASPETE SAU

CONGELATE

6346.1 2025.6 4414.3 1413.7 2657.8

INCLUSIV ÎN CSI 6118.4 1969.0 4368.7 1413.7 2589.1

FRUCTE CU COAJĂ (NUCI Ş.A.) 4040.8 4747.0 7350.7 7528.2 6225.2

INCLUSIV ÎN CSI 562.5 107.7 116.0 12.0 4.0

MERE, PERE ŞI GUTUI

PROASPETE

37200.0 62300.0 29200.0 2700.0 8400.0

INCLUSIV ÎN CSI 36200.0 59500.0 29100.0 2700.0 8400.0

CAISE ŞI ALTE SÂMBUROASE

PROASPETE

8738.2 4225.8 7169.9 1872.1 3803.9

INCLUSIV ÎN CSI 7950.7 3908.5 6288.3 1235.5 2595.3

LEGUME, FRUCTE

CONSERVATE ÎN OŢET

12169.6 7323.3 5612.2 7217.5 9628.0

32 Sursa: Anuarul comerţului exterior 1995-1999. 33 Informaţia preventivă a DASS.

38

INCLUSIV ÎN CSI 11746.7 7001.2 5350.9 6945.8 9384.0

TOMATE CONSERVATE ALTFEL 9489.8 2361.8 2848.7 7312.3 7689.7

INCLUSIV ÎN CSI 7975.2 2142.5 2620.4 6358.3 5535.8

SUCURI DE FRUCTE ŞI SUCURI

DE LEGUME

53700.0 66700.0 67500.0 33500.0 31400.0

INCLUSIV ÎN CSI 32000.0 36400.0 39300.0 20800.0 26100.0

GEMURI, DULCEŢURI, PASTE

ETC.

5854.9 6837.2 6355.1 5450.2 2022.2

INCLUSIV ÎN CSI 3328.4 5599.1 4832.6 3204.5 1229.9

FRUCTE ALTFEL PREPARATE ,

CONSERVATE

7042.3 5119.8 2522.1 1972.8 2804.8

INCLUSIV ÎN CSI 5776.3 4476.3 2387.4 1821.8 2670.6

Producerea fructelor şi legumelor categoric depăşeşte cerinţele pieţei interne, ceea ce obiectiv face necesar exportul acestora. Republica Moldova exportă fructe şi legume proaspete, congelate şi prelucrate. Exportul fructelor proaspete s-a micşorat în ultimul deceniu (Tabelul 13) de la 161 mii t, la 21,8 mii t, a legumelor – de la 83,1 mi t, la 13,3 mii t.

Creşterea cererii pe piaţa externă a sucurilor şi a altor produse de fructe şi legume, pe de o parte, şi pierderea pieţei de desfacere a fructelor şi legumelor proaspete în Rusia, pe de altă parte, a contribuit la sporirea cantităţii de fructe prelucrate industrial. Însă aceeaşi tendinţă de reducere este specifică şi pentru produsele conservate, cantitatea cărora s-a micşorat de la 66,1 mii t în 1991, la 7,3 mii t în 1999. Cantitatea de sucuri, gemuri şi compoturi s-a micşorat respectiv de la 118 mii t, la 39,1 mii t. Un viciu care a cauzat acest declin a fost şi este barterul. Deşi importul fructelor este în creştere şi în 1999 a atins aproape un sfert din export, importul merelor, care au o pondere categorică în structura fructelor, este foarte mic şi constituie circa 0,6% din exportul acestui produs.

Exportul fructelor, legumelor şi produselor derivate (Tabelul 13) rămâne orientat spre piaţa din ţările CSI. Aşa, spre exemplu, practic, toate tomatele, merele, perele şi gutuile se exportă în ţările CSI. Ponderea sucurilor de fructe, sucurilor de legume, gemurilor, dulceţurilor şi pastelor exportate în ţările CSI este de 57-62%. Considerabil a diminuat exportul nucilor în CSI, actualmente formând doar 0,16%. Nucile, sucurile de fructe, sucurile de legume, gemurile, dulceţurile şi pastele din Republica Moldova sunt solicitate pe piaţa ţărilor UE.

În ultimii ani se observă o tendinţă lentă de schimbare a orientării exportului şi către ţările Europei Centrale şi de Est, precum şi către Ţările Baltice.




• delimitarea arealului de cultivare a livezilor;

39

• raionarea soiurilor de fructe şi legume;

• modul de înfiinţare a plantaţiilor pomicole;

• condiţiile cărora trebuie să corespundă fructele şi legumele destinate comercializării;

• modul de casare şi defrişare a plantaţiilor perene.



(i) Preţul. Costul fructelor (Tabelul 14) a făcut un salt impunător, de ceva mai mult de 7 ori în 1992, anul când au fost liberalizate preţurile, a legumelor – de 11,8 ori. Preţul de procurare a fructelor s-a majorat de 8,5 ori, a legumelor – de 3,4 ori. Preţul de cost al fructelor este în creştere permanentă de la 55 lei/t în 1993 la 1801 lei/t în 1999, a legumelor respectiv de la 66 la 747 lei/t. Dacă în 1992 preţul de procurare al fructelor îl depăşea pe cel de cost de 1.36 ori apoi în 1999 era mai mic cu 38%, a legumelor îl depăşea respectiv de 1,25 şi 1,21 ori. Preţul de export la fructe în 1999 a sporit de 14,2 ori în raport cu 1993, la legume – de 9,2 ori.

Preţul fructelor, legumelor şi produselor derivate exportate (Tabelul 15) este dependent de ţara în care se comercializează producţia pe piaţa. Practic la toate produsele exportate preţul este în declin. În 1999 preţul tomatelor proaspete exportate a format 70% din cel al anului 1996, în CSI-66%. Rămâne inferior preţul la sucuri de fructe şi sucuri de legume exportate pe piaţa ţărilor din CSI în raport cu cele comercializate pe piaţa ţărilor UE.

Tabelul 14

Costul şi preţul fructelor şi legumelor34 lei/tonă

Indicatorii 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Fructe: - cost 0.8 7.7 55 312 498 537 361 779 1801 - preţul de procurare 1.4 10.5 89 330 427 484 347 386 1113 - preţul de export 2.9 30.2 182 998 1229 1606 1346 1425 2590 Legume: - costul 0.5 5.6 66 370 531 899 859 646 747 - preţul de procurare 0.7 7.0 24 434 391 641 639 507 907 - preţul de export 1.5 16.7 212 770 927 1124 1420 1556 1950

Tabelul 15

PREŢUL FRUCTELOR, LEGUMELOR ŞI PRODUSELOR DERIVATE EXPORTATE35

USD/TONĂ 34 Sursa: Anuar statistic 1990-1999, Anuarul comerţului exterior 1995-1999. 35 Sursa: Anuarul comerţului exterior 1995-1999.

40

INDICATORII 1996 1997 1998 1999 2000

TOMATE PROASPETE SAU

CONGELATE

310.8 360.3 217.3 216.9 205.2

INCLUSIV ÎN CSI 313.3 365.1 128.4 207.9 208.5

FRUCTE CU COAJĂ (NUCI Ş.A.) 2046.0 2707.9 2327.0 2253.0 2725.4

INCLUSIV ÎN CSI 704.0 798.5 1239.7 283.3 2500.0

MERE, PERE ŞI GUTUI

PROASPETE

374.1 293.7 267.8 263.2 220.8

INCLUSIV ÎN CSI 362.0 595.0 291.0 270.0 219.9

CAISE ŞI ALTE SÂMBUROASE

PROASPETE

242.9 255.9 255.3 218.3 256.2

INCLUSIV ÎN CSI 251.5 266.5 264.5 223.0 247.3

LEGUME, FRUCTE

CONSERVATE ÎN OŢET

643.7 748.9 826.9 544.4 498.0

INCLUSIV ÎN CSI 651.6 754.8 833.1 549.9 499.9

TOMATE CONSERVATE ALTFEL 907.5 805.6 938.8 616.1 559.9

INCLUSIV ÎN CSI 914.6 815.9 951.1 651.9 604.4

SUCURI DE FRUCTE ŞI SUCURI

DE LEGUME

797.9 713.7 599.6 517.1 482.7

INCLUSIV ÎN CSI 596.3 640.8 619.1 452.6 451.4

GEMURI, DULCEŢURI, PASTE

ETC.

1036.1 1364.8 1181.1 625.0 695.0

INCLUSIV ÎN CSI 1315.4 1505.3 1365.5 656.6 714.0

FRUCTE ALTFEL PREPARATE,

CONSERVATE

791.1 900.5 996.2 520.1 543.5

INCLUSIV ÎN CSI 774.7 947.5 1004.4 528.2 548.5

41

(ii) Impozite. Atât fructele, legumele, cât şi produsele derivate, sunt supuse impozitării şi taxării conform Codului fiscal şi Codului vamal. Una din excepţii se referă la fructele şi legumele în formă naturală, care în anul 2002, conform Articolului 5 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, se impune cu taxă pe valoarea adăugată la cota de 5%.

(iii) Subvenţii. Conform legii cu privire la pomicultură pentru înfiinţarea livezilor noi, statul trebuie să ofere credite pe un termen lung cu rambursarea acestora în proporţie de 50% din suma creditului.

Aliniatul (f) al Articolului 46 aprobă “fondul extrabugetar pentru stimularea dezvoltării culturii nucului” care prevede în Anexa nr. 25 venituri totale de 3000 mii lei, încasate de la exportul nucilor, produselor derivate din nuci şi al lemnului de nuc în mărime de un procent din costul acestora. Din cheltuieli cele mai impunătoare (1245 mii lei) sunt cele destinate pentru “înfiinţarea unor plantaţii de nuc cu suprafaţa totală de 150 ha”.

4. PIAŢA CEREALELOR

4.1. Obiective

Obiectivul general este de a asigura exploatarea judicioasă a terenurilor arabile şi de a majora cantitatea de producţie cerealieră, de a spori ponderea producţiei cerealiere ecologic pură, permiţându-i producătorului să devină mai competitiv, de a forma şi menţine un echilibru stabil între cerere şi ofertă pe piaţa produselor cerealiere, de a garanta preţuri rezonabile pentru consumători şi venituri satisfăcătoare fermierilor.


Acte normative adoptate de parlament sau guvern cu destinaţie specială pentru produse cerealiere nu sunt cu excepţia unor decizii ale organelor administrative centrale cum ar fi Ordinul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 51 din 24.04.1997 cu privire la aprobarea instrucţiunii “Despre modul de achitare cu agenţii economici agricoli, alţi agenţi şi persoane fizice pentru cerealele, leguminoasele şi seminţele oleaginoase vândute”.

4.3. Producţia cerealieră

Condiţiile noastre pedo-climaterice corespund cerinţelor biologice şi sunt favorabile pentru culturile cereale, cu excepţia orezului. Suprafaţa culturilor cerealiere (Tabelul 16) în ultimii zece ani este în creştere continuă. Majorarea suprafeţelor însămânţate cu cerealiere este cauzată de criza energetică, depăşirea defrişării plantaţiilor multianuale în raport cu plantarea acestora, lipsa sau reducerea pieţei de desfacere a celorlalte produse agricole.

Tabelul 16 Suprafaţa, producţia şi productivitatea cerealelor36

Indicatorii 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Cereale, total: - suprafaţa, mii ha 745 747 827 820 951 937 934 987 - volumul producţiei, mii t 317 2539 2389 1822 3180 2499 2192 1933 Inclusiv sectorul individual 263 282 675 756 216 1148 1274 – - productivitatea, kg/ha 3110 3400 2880 2220 3340 2660 2350 700 Producţia comercializată, mii t 2054 2257 1714 1065 1964 1351 926 498 Achiziţionări de stat, mii tone 805 323 996 808 376 1034 744 24 Grâu: - suprafaţa, mii ha 257 287 346 335 355 356 341 373 - volumul producţiei, mii t 782 129 1127 674 1153 953 796 728

36 Sursa: Anuar statistic pentru 1990-1999, Buletinul Statistic de Informare Publică nr. 1 din 02.2001.

42

- productivitatea, kg/ha 3040 3940 3250 2010 3280 670 2340 1950 Porumb: - suprafaţa, mii ha 300 259 307 339 431 400 403 441 - volumul producţiei, mii t 1107 886 908 989 1717 1239 1139 1031 - productivitatea, kg/ha 3690 3420 2940 2910 3980 3100 2830 2340

Deşi în ultimul deceniu volumul producţiei cerealiere pendulează de la 3180 mii t în 1999, la 1933 mii t în 2000, totuşi se conturează tendinţa de descreştere a acesteia. În cea mai mare măsură această tendinţă este cauzată de productivitate, care în 2000 a format doar jumătate din nivelul obţinut în anii 1990 şi 1997. Volumul producţiei cerealiere din sectorul individual a crescut de la 282 mii t în 1990, la 1274 mii t în 1999 sau de 4,5 ori.

În Republica Moldova cea mai mare pondere în structura culturilor cereale, iar tradiţional le revine suprafeţelor ocupate cu porumb şi grâu. De altfel, ponderea suprafeţelor însămânţate cu grâu se menţine la nivelul de 38%, iar a celor cu porumb s-a majorat de la 35% în 1990, la 45% în 2000.

Producerea boabelor de grâu s-a micşorat în ultimul deceniu de la 1129 mii t, la 728 mii t, ceea ce integral se datorează productivităţii, care în 2000 a format doar jumătate din nivelul anului 1990. Creşterea volumului boabelor de porumb cu 145 mii t este cauzată de majorarea suprafeţelor, deoarece productivitatea în 2000 a constituit 68% din cea obţinută în 1990.

4.4. Comercializarea cerealelor

(i) Piaţa internă. Producerea boabelor cerealiere era şi rămâne orientată prioritar spre piaţa internă. Chiar în 1999, când s-au exportat cele mai multe cereale, exportul a constituit 15% din producere.

(ii) Piaţa externă. Exportul cerealelor (Tabelul 17) nu avea un caracter stabil şi varia de la an la an. Cerealele au fost şi sunt considerate marfă strategică, iar exportul lor era supus anumitor restricţii. Pentru grâu, spre exemplu, exportatorul era obligat să obţină licenţă, să prezinte contractul de vânzare-cumpărare, să înregistreze contractul de export. Un progres în liberalizare a fost obţinut în septembrie 1997 prin emiterea de către guvern a rezoluţiei respective.

Tabelul 17

Cantitatea exportului şi importului de cereale37 mii tone

Indicatorii 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Export 6.3 29.0 0.3 45.9 138.1 95.6 81.9 188.4 328.8Import 1264.9 749.4 362.2 116.1 176.3 44.0 25.7 5.2 11.1

Schimbări esenţiale s-au produs în raportul dintre export şi import. Dacă în 1991 importul depăşea exportul de 201 ori, apoi în 1999 – forma doar 3,4 %. Importul cerealelor în ultimii zece ani s-a micşorat de la 1264,9 mii t, la 11,1 mii t.

Tabelul 18 Geografia exportului produselor cerealiere38

mii t

INDICATORII 1996 1997 1998 1999 2000

Export: Grâu şi meslin 56.6 10.9 32.2 156.7 2.1 din care în CSI 51.9 5.5 14.1 62.7 1.7 inclusiv în Ucraina 9.5 0.2 8.2 41.3 0.0 Porumb 38.9 59.6 141.4 115.9 41.0

37 Sursa: Anuarul comerţului exterior 1995-1999. 38 Ibidem.

43

din care în CSI 34.4 32.8 52.6 46.8 38.6 inclusiv în Rusia 16.9 14.9 6.7 10.6 11.6 Orz 5.1 11.3 14.8 55.5 13.9 din care în CSI 3.3 1.6 5.0 21.4 2.9 inclusiv în Ucraina 1.2 0.8 4.9 17.3 2.0 Făină de grâu 11.6 2.0 6.1 10.1 0.8 din care în CSI 11.6 2.0 5.9 9.5 0.2 inclusiv în Rusia 7.4 1.3 1.5 4.7 0.06

Exportul (Tabelul 18) a fost şi este orientat tradiţional spre ţările din CSI, chiar dacă ponderea grâului şi meslinului se micşorează de la 91,7% în 1996, la 40% în 1999 şi respectiv a porumbului de la 88%, la 40%, a orzului de la 65%, la 38%, a făinii de grâu de la 100%, la 94%.



Reglementări administrative (sau directe) prevăd:

(i) Standarde pentru a asigura imparţialitatea faţă de producători şi a garanta calitatea produselor cerealiere atât pe piaţa locală, cât şi pe cea internaţională.

(ii) Norme tehnologice şi ecologice, care au menirea de a îmbunătăţi şi menţine calitatea producţiei cerealiere, oferindu-i consumătorului produse de calitate bună.



(i) Preţul la produsele cerealiere rămâne dirijat de stat. Tot grâul achiziţionat de stat se cumpără la un preţ fixat, fără a fi negociat. Acest preţ este echivalat cu preţul indicativ, care se recomandă de stat pentru cumpărarea grâului. Astfel, preţul la toată producţia de grâu, de fapt, este stabilit de stat. În 1996 Statul a început a stabili preţul pentru grâu între 500 şi 1200 lei/t (110-270 USD), în dependenţă de calitate. În acest an preţul de procurare a cerealelor (Tabelul 19) s-a cifrat la 447 lei/t, inclusiv preţul de procurare a porumbului – 383 lei/t.

Tabelul 19

Costul şi preţul cerealelor39 lei/t

Indicatorii 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

Cereale: - costul 0.2 1.5 17 94 157 342 178 314 466 - preţul de procurare 1.1 7.0 81 242 309 447 432 336 580 - preţul de export 1.5 39.2 221 240 522 627 484 420 420 Porumb: - costul 0.2 4.2 43 342 383 382 312 425 572 - preţul de procurare 1.1 17.0 138 721 764 383 342 328 603 - preţul de export – – 142 3167 2009 1267 1540 703 1206

Astfel, a fost reintrodusă comanda de stat, fiind planificată achiziţionarea a 240 mii t de grâu cea ce constituie 31% din producţia totală. În 1997 achiziţionarea a fost planificată la 250 mii t, la preţul fixat de 700 lei/t (155 USD). Şi după 1997 se menţine politica de a determina preţul la produsele cerealiere, ceea ce indiscutabil influenţează activitatea fermierului.


44

În plus, atunci când producătorii aveau datorii la stat, ei primeau doar jumătate de preţ în bani. Achiziţionarea grâului în contul plăţilor impozitelor şi în fondul social impun producătorii să vândă producţia la preţuri relativ mai mici decât cele de pe piaţă şi, principalul, nu primesc nici o plată în cash.

Preţul la tot ce se consumă pentru creşterea cerealelor, fiind liberalizat, a crescut vertiginos şi a influenţat costul produselor cerealiere. Preţul de cost al cerealelor (Tabelul 19) în 1993 s-a majorat de 11 ori, în raport cu 1992, anul liberalizării preţurilor. De 11,6 ori a sporit şi preţul de cumpărare, asigurând, astfel, acelaşi nivel de rentabilitate. Preţul produselor cerealiere exportate s-a majorat doar de 5,6 ori.

Chiar dacă costul şi preţul au fost în creştere continuă, tempoul sporului diferă. În aşa mod, costul cerealelor în 1999 s-a majorat de 27,4 ori în raport cu 1993, preţul de procurare – de 7,2 ori, iar cel de export – de 1,9 ori.

Preţul produselor cerealiere exportate (Tabelul 20) este în declin. Preţul pentru grâul şi meslinul exportat s-a micşorat de 2,2 ori, la porumb şi orz – de 2,4 ori, la făina de grâu – de 2 ori. Preţul la producţia exportată în Ucraina este mai jos decât media la produsele cerealiere exportate.

Tabelul 20

Preţul produselor cerealiere exportate şi importate40 USD/tona

Indicatorii 1996 1997 1998 1999 200041

Export: Grâu şi meslin 136.5 105.3 78.1 61.0 95.0 din care în CSI 137.7 109.2 91.7 64.3 99.0 inclusiv în Ucraina 105.2 103.0 53.0 58.0 0.0 Porumb 275.4 333.3 132.4 115.0 307.1 din care în CSI 292.2 523.5 239.7 189.9 320.6 inclusiv în Rusia 358.3 602.3 580.6 181.7 336.0 Orz 123.1 117.6 54.6 52.2 63.9 din care în CSI 122.2 100.8 52.5 52.6 78.0 inclusiv în Ucraina 122.1 191.6 51.2 48.1 70.5 Făină de grâu 326.6 363.8 234.7 162.4 172.0 din care în CSI 326.5 363.8 237.4 166.3 237.2 inclusiv în Rusia 338.4 379.7 327.2 158.5 218.4 Import: Grâu şi meslin 206.1 181.2 163.1 55.2 – Făină de cereale 427.3 267.7 324.9 104.7 –

(ii) Impozitul. Impozitarea cerealelor se efectuează în conformitate cu Codul fiscal. Prin derogare de la prevederile Titlului III din Codul fiscal, conform Articolului 5 din Legea bugetului de stat, în anul 2002 producţia din fitotehnie în formă naturală, la care se referă şi cea cerealieră, “se impune cu taxă pe valoarea adăugată la cota de 5%”.

(iii) Subvenţii. Agricultura a beneficiat de susţinere în altă formă, decât banii cash. Acest tip de susţinere în 1995 a constituit 88 mil. lei, în 1996 – 429 mil. lei. Majoritatea acestor alocaţii au fost orientate spre producerea de grâu. În 1996 alocaţiile pentru grâu au format 118,8 mil. lei sau 28%.

5. PIAŢA TUTUNULUI

40 Sursa: Calculele în baza Anuarului comerţului exterior 1995-1999 ne aparţin. 41 Informaţia preventivă a DASS.

45

5.1. Obiective

Obiectivul general este de a majora producerea tutunului, aplicând tehnologii care nu au impact negativ asupra producătorilor şi mediului, de a majora numărul locurilor de muncă în spaţiul rural, de a forma şi menţine un echilibru mai stabil între cerere şi ofertă pe piaţa tutunului şi a produselor din tutun, de a garanta preţuri rezonabile pentru consumători şi venituri satisfăcătoare fermierilor.


• Legea cu privire la tutun şi la produsele din tutun din 19 iulie 2001.

• Legea cu privire la privatizarea întreprinderilor din industria tutunului şi industria vinificaţiei din 19 octombrie 2000.

• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 653 din 15.07.1997 cu privire la reorganizarea şi principiile de bază de privatizare a întreprinderilor din industria tutunului.

• Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 145 din 09.02.1998 cu privire la măsurile de stimulare a dezvoltării ramurii tutunului în anii 1998-2003.

5.3. Producerea tutunului

Moldova este una din regiunile tradiţionale de creştere a soiurilor de tutun semioriental. Suprafaţa maximală ocupată de tutun (1983,1985) a constituit circa 77 mii ha, micşorându-se din 1985 până în 1990 (Tabelul 21) de 2,4 ori. În 1995 suprafaţa ocupată cu tutun a alcătuit 62,5% din cea a anului 1990. În ultimii ani ea pendulează de la 17 mii ha (1997) la 23 mii ha (2000).

Tabelul 21

Tutunul: suprafaţa, producţia şi productivitatea42

Indicatorii 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Suprafaţa, mii ha 77 32 20 16 17 22 19 23 Volumul producţiei, mii t 121 66 25 19 24 24 21 25 Productivitatea, kg/ha 1570 2060 1260 1140 1370 1120 1140 1080 Ţigări şi ţigarete, miliard bucăţi 8.9 9.1 7.1 9.7 9.5 7.5 8.7 –

Productivitatea fiecărui hectar plantat cu tutun a sporit din 1985 până în 1990 de 1,3 ori. Productivitatea maximală de 2100 kg/ha a fost obţinută în anul 1991, apoi brusc a scăzut, ajungând la 1260 kg/ha în 1995. În ultimii cinci ani productivitatea se menţine la acelaşi nivel oscilând de la 1370 în 1997, la 1080 kg/ha în 2000.

Micşorarea suprafeţelor ocupate cu tutun şi reducerea considerabilă a productivităţii a influenţat categoric volumul producţiei de tutun. În anul 1990 volumul tutunului recoltat a format 54% din cel al anului 1985. Recolta globală maximală de 132,6 mii t a fost obţinută în 1986. Volumul materiei prime crescute în Moldova forma circa 1/3 din cel produs în spaţiul ex-sovietic. În 1995 producţia tutunului a format 38% din recolta obţinută în 1990. După 1995 volumul producţiei variază de la 19 mii t în 1996, la 25 mii t în 1995 şi 2000.

Criza profundă din această ramură a fost cauzată de faptul, că activitatea producătorilor, relaţiile lor cu industria de prelucrare a tutunului n-au fost ajustate la schimbările ce au avut loc în economia naţională.

Industria tutunului din spaţiul ex-sovietic era construită în aşa mod, că recolta anului curent se prelucra total în articole de fumat în anul următor. Schema respectivă necesită utilizarea metodelor intensive şi costisitoare de uscare şi fermentare a tutunului. Pentru realizarea ei a fost formată o bază puternică de

42 Sursa: Anuar statistic 1993-1999, Buletinul Statistic de Informare Publică nr.1, februarie 2001.

46

uscare a frunzei de tutun şi o reţea largă de fermentare, care era justificată în sistemul planificat de gospodărire. Producătorul primea în mod obligatoriu tehnică, îngrăşăminte chimice şi pesticide, resurse energetice şi alte materiale pentru volumele produse. Tot tutunul era colectat la condiţiile dictate de autorităţile publice. Acest sistem nu mai este funcţional în condiţiile economiei bazate pe relaţiile de piaţă.

Industria de prelucrare a tutunului include Combinatul de tutun din Chişinău, fabricile de fermentare a tutunului şi 30 de puncte de achiziţii. Atenţionăm că în Moldova domina producţia tutunului de tip schelet şi numai 3,5 mii t erau prelucrate la Combinatul din capitală. Producţia de ţigări şi ţigarete se menţine, practic, la unul şi acelaşi nivel de circa 9 mild. de bucăţi.

5.4. Comercializarea tutunului

Volumul producţiei de tutun anual a fost comercializat în întregime, cu excepţia ultimilor ani, când 2-3 mii t nu se vindeau în anul de recoltare. Practic tot tutunul comercializat (Tabelul 22) a fost achiziţionat de stat. În anii 1995 şi 1996 s-a achiziţionat mai mult cu respectiv 6 mii t şi 4 mii tone decât s-a comercializat, din volumul tutunului produs. Anume această cantitate de tutun alcătuieşte importul. Prin urmare, comportamentul achiziţionărilor de stat integral reproduce situaţia ce se creează în producerea tutunului din ţara noastră şi confirmă, fără echivoc, monopolul total al statului în această branşă a agriculturii naţionale.

Tabelul 22

Achiziţionarea şi exportul tutunului43 mii tone

Indicatorii 1985 1990 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Producţia comercializată 121 66 25 19 24 22 18 13.8 Achiziţionări de stat 121 66 31 23 24 21 18 5.3 Export tutun brut 17.8 11.2 7.3 14.6 21.9 –

În prezent industria de tutun este în stare să asigure toată piaţa internă cu ţigări, utilizând în acest scop anual 15-20% din producţia crescută. Volumul producţiei recoltate chiar în cantităţile actuale, impune exportul. În prezent se exportă tutunul brut în întregime în ţările din CSI.

Dacă în 1995 exportul tutunului brut a format 57,5% din achiziţionările de stat, apoi în 1999 le-a depăşit cu 21,7 la sută.




(i) Standarde pentru a asigura imparţialitatea faţă de producători şi a garanta calitatea tutunului şi produselor din tutun atât pe piaţa locală, cât şi pe cea internaţională.

(ii) Obligaţii pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi de cultivare şi de prelucrare postrecoltare, cum ar fi:

• utilizarea numai a seminţelor de soiuri omologate în Republica Moldova;

• aplicarea tehnologiilor care nu au impact negativ asupra mediului şi populaţiei;

• respectarea regulilor de protecţie a muncii şi neantrenarea minorilor şi femeilor însărcinate în lucrările de cultivare, recoltare şi prelucrare postrecoltare a tutunului;

• aplicarea tehnologiilor care corespund cu standardele şi normele în vigoare.


47



(i) Preţul. Preţul de cost al tutunului (Tabelul 23) în 1992 s-a majorat de 12,4 ori în raport cu anul 1991, iar preţul de procurare a sporit de 14,5 ori. În 1993 costul şi preţul au crescut respectiv de 7,8 ori şi 6,2 ori în raport cu anul 1992. S-a semnalat o uşoară rămânere în urmă a ritmurilor de creştere a preţului de procurare faţă de cele ale costului de producţie. Din 1994 producerea tutunului a devenit nerentabilă, dat fiind faptul, că costul de producţie depăşea preţul de procurare de 1,6 ori şi astfel de raport s-a menţinut până în 1998, când raportul respectiv era de 1,4 ori. Abia în 1999 preţul de procurare acoperea cheltuielile.

Tabelul 23

Costul şi preţul tutunului44 lei/t

Indicatorii 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Costul de producţie 9.6 119 924 2939 4077 5170 5311 5454 6888 Preţul de procurare 13.0 189 1168 1805 2425 3560 4062 4031 6907 Preţul de export 182 1567 3282 3922 5690 7718 9484 15529

Decalajul impunător între preţurile de cumpărare exagerat de mici (menţinute artificial de către întreprinderile monopoliste de fermentare a tutunului) şi sporul galopant al preţurilor la tot ce se consumă pentru producerea tutunului, ceea ce forma costul de producţie al acestuia, a cauzat nu numai pierderea interesului economic al producătorului dar şi posibilităţile de a asigura tehnologia de producere şi prelucrare a tutunului cu cele necesare. Mulţi producători refuză să cultive tutun din motiv că o mare parte din recoltă le-a fost sechestrată în contul datoriilor la preţul dictat şi nu li s-a permis comercializarea liberă a producţiei la preţurile de piaţă.

Preţul de export, spre deosebire de preţul de procurare, este într-o creştere categorică, majorându-se în 1999 în raport cu 1992 de 8,5 ori. Dacă în 1992 preţul de export era echivalent cu cel de procurare, apoi în 1999 îl depăşea de 2,25 ori. Exportul tutunului a devenit o activitate suficient de profitabilă.

(ii) Impozite şi taxe. Impozitele şi taxele pentru tutun sunt prevăzute de Codul fiscal şi includ impozitul pe pământ, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adăugată şi accize. Prin derogare de la prevederile Titlului III din Codul fiscal, în anul 2002 producţia din fitotehnie în formă naturală, inclusiv şi tutunul, livrată de producătorii acesteia, “se impune cu taxa pe valoarea adăugată la cota de 5%”. Taxele pentru exportul şi importul tutunului sunt reglementate de Tariful vamal.

(iii) Subvenţii. Articolul 18 din Legea cu privire la tutun şi la produsele din tutun reglementează contribuţia statului la dezvoltarea ramurii tutunului. Aliniatul 2 al Articolului nominalizat stipulează că “pentru stimularea dezvoltării ramurii tutunului Ministerul Finanţelor va efectua anual defalcări în proporţie de 10-15 la sută din sumele încasate la bugetul de stat ca accize la tutun şi la produsele din tutun la un cont trezorerial special al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Prin Aliniatul (b) al Articolului 22 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, din sumele încasate

la bugetul de stat ca accize la produsele din tutun (10%, dar nu mai mult de 6,5 mil. lei), se vor utiliza pentru stimularea dezvoltării ramurii tutunului.

Punctul 11 al Anexei 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 stabileşte Fondul tutunului în sumă de 6500 mii lei.


48

Alineatul 1 al Articolului 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 aprobă în componenţa bugetului de stat “fondul de subvenţionare şi stimulare a creditării de către băncile comerciale şi asociaţiile de economii şi împrumut a agenţilor economici producători de producţie agricolă în sumă de 30 mil. lei”.

6. REZULTATE ŞI PROBLEME

Aproximativ 2/3 din bunurile agricole ale Republicii Moldova sunt exportate. Tradiţia puternică, moştenită din timpul regimului sovietic, este de a exporta produsele agroalimentare pe piaţa din Rusia. Această piaţă este preferată de Moldova, dat fiind faptul, că cerinţele de calitate şi fitosanitare sunt mai puţin stricte, decât cele impuse de clienţii din Occident şi relativ uşor se acceptă tranzacţiile “barter”. Însă riscul este incomensurabil pentru agricultura naţională, care totalmente depinde de conjunctura acestei pieţe.

Anume din acest motiv se diversifică exportul în termeni geografici, orientându-se şi spre UE. Conform Ministerului Economiei, volumul comerţului cu UE în primele trei luni ale anului 2001 în raport cu perioada similară din 2000 s-a majorat cu 83% şi a format 85,1 mil. USD. Locul al doilea, cu 24,3% îi revine produselor fitotehnice, printre care se evidenţiază nucile cu 6,2 mil. USD.

Piaţa Comină pentru Republica Moldova a devenit suficient de favorabilă datorită:

(i) Acordului de Parteneriat şi Cooperare, potrivit căruia:

• părţile îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate în toate domeniile (Art. 10);

• se prevede liberul tranzit al bunurilor (Art. 11);

• se interzic restricţiile cantitative la importurile din cealaltă parte (Art.13).

(ii) Sistemului de preferinţe generale conform căruia pentru producţia agroalimentară exportată din ţara noastră taxele vamale se reduc diferenţiat, după cum urmează:

• Pentru prima grupă de produse, care, include aproape toate fructele şi legumele, vinurile fără sedimente şi unele sorturi de tutun, se micşorează taxa vamală cu 15%

• Pentru grupa a doua, care, include fructele de nuci, unele fructe congelate, conservate sau uscate, vinurile naturale din struguri cu extract natural sau aromatizat, ţigarete, sorturi de tutun întunecat, dacă sunt fermentate, se micşorează taxa vamală cu 30%.

• Pentru grupa a treia, care, include nucile întregi, ţigarete şi sorturile deschise de tutun, resturile de tutun, se micşorează cu 65%.

• Din grupa a patra, care este eliberată integral de taxa vamală, noi am putea exporta uleiurile plantelor eterooleaginoase, produse de cosmetică şi de parfumerie, carne de porc congelată, carne de vită, fasole ş.a.

Evident, în aceste condiţii suficient de avantajoase, sunt necesare măsuri adecvate şi din partea autorităţilor publice naţionale, pentru a impulsiona exportul produselor agroalimentare spre piaţa europeană.

49

CAPITOLUL III

RECOMANDĂRI PRIVIND ORGANIZAREA PIEŢEI AGRICOLE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

1. CONSIDERAŢII COMUNE

Integrarea în Comunitatea Europeană şi promovarea produselor agroalimentare pe Piaţa Comună sunt oportunităţile pe care Republica Moldova urmează să le valorifice. Pentru a realiza acest obiectiv se cere:

• impulsionarea implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare;

• adoptarea strategiei de integrare în UE şi eşalonarea activităţilor de armonizare a legislaţiei naţionale la normele comunitare;

• dezvoltarea şi punerea în aplicare a mecanismelor economiei de piaţă pentru a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din interiorul UE.

Pentru a exporta producţia agroalimentară pe piaţa UE este necesar, mai întâi, de a depăşi situaţia dificilă în care se află în prezent sectorul agroalimentar al Republicii Moldova.

Una din cele mai importante probleme pentru perioada postprivatizare a fondului funciar este extinderea suprafeţei unei exploataţii agricole, pentru a asigura spaţiul necesar tehnologiilor efective. Studiul comparativ al experienţei ţărilor cu agricultură dezvoltată ne poate orienta şi ajuta să practicăm forme organizatorico-juridice viabile şi eficiente. La etapa actuală, creşterea ariei medii a unei gospodării ţărăneşti din Moldova are loc prin donare şi prin moştenire, prin arendă, prin dezvoltarea pieţei funciare şi prin asociere pe principiile economiei de piaţă.

Donarea şi moştenirea. Pe parcursul anului 199945 au fost înregistrate numai 1000 de certificate de donare şi moştenire a pământului, în timp ce numărul total al persoanelor decedate, proprietari de pământ, a fost de 25 mii.

Acest proces poate fi impulsionat dacă va fi micşorat suficient tariful perceput de către notari pentru autentificarea moştenirii şi donării, care actualmente este foarte înalt.

Arenda. S-au înregistrat 113 cazuri de arendă, deşi se recunoaşte că circa 45 la sută din toată suprafaţa terenurilor agricole, transmise în proprietate privată, este arendată. În gospodăriile individuale mici pământul arendat constituie 9%, în cele medii – 60 %, iar în cele mari – 99%. Ponderea terenurilor arendate în asociaţiile de gospodării ţărăneşti alcătuieşte 50-70 la sută, în timp ce în cazul S.A. şi S.R.L. – mai mult de 95%. Majoritatea terenurilor sunt transmise în arendă în baza înţelegerilor verbale, care adesea se soldează cu conflicte generate de arendatorii ce nu-şi onorează obligaţiunile, mai ales cele ce se referă la plata de arendă, care este şi suficient de joasă. Un studiu întreprins de Banca Mondială şi ARA în 1998 a estimat preţul mediu anual de arendă la 450 lei pentru un hectar, fapt ce reflectă randamentul scăzut al agriculturii la ora actuală şi cauzează atitudinea negativă faţă de arendă.

Se cere a fi stabilit plafonul de jos al preţului de arendă şi controlul acestora prin înregistrarea contractelor de autorităţile publice locale.

Vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole. Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole a sporit de la 2283 în nouă luni ale anului 1999 la 16368 în aceeaşi perioadă a anului 2000. Media unui lot vândut/cumpărat fiind de doar 0,3 ha. Pământul procurat în gospodăriile individuale mici formează 2%, medii – 3% din toată suprafaţa acestora. În celelalte categorii, practic, nu este pământ cumpărat. Preţul mediu naţional pentru un hectar de pământ se ridică la 3600 lei.

Rămâne a fi încurajată această formă de creştere a suprafeţelor de teren pentru toate categoriile de gospodării prin formarea unui fond special în bugetul public, pentru a acoperi rata dobânzii băncilor comerciale ce acordă credite pe termen de circa 10 ani, cu destinaţia de a cumpăra terenuri agricole.

45 Vezi Moldova. Analiza sectorului agrar 1998-1999, Chişinău, 2000, p. 30.

50

Asocierea şi cooperarea. Practic, în toată lumea fermierii, gospodăriile familiale se asociază sau cooperează în scopul folosirii mai eficiente a mijloacelor de producţie, a resurselor naturale şi a celor umane. Şi pentru Moldova tendinţa dominantă, în perioada de tranziţie la economia de piaţă, rămâne a fi organizarea creşterii producţiei vegetale şi animaliere pe principii de asociere sau cooperare. Ea este binevenită la formarea şi consolidarea unităţilor organizatorico-juridice pentru achiziţia producţiei agricole şi aprovizionarea agricultorilor cu factori de producţie, având ca obiectiv efectuarea calitativă şi la timp a lucrărilor agricole la preţuri rezonabile, la fel e binevenită pentru studiul de piaţă, consultanţă juridică, elaborarea planurilor de afaceri ş.a.

Atât doar, că în centrul asocierii sau cooperării să fie fermierul, gospodăria familială, bazată pe proprietatea privată, şi acest proces să se efectueze benevol.

Important este ca statul să nu impună careva din modalităţile enumerate, dar imparţial să le susţină şi să le încurajeze prin facilităţi fiscale şi suport financiar.

O altă direcţie de activitate care ar contribui la depăşirea situaţiei dificile din sectorul agroalimentar, la sporirea competitivităţii produselor alimentare şi creşterea exportului include:

• elaborarea şi aplicarea standardelor naţionale. Adaptarea acestora la cerinţele Comunităţii Europene, la standardele mondiale;

• crearea cadrului legislativ şi a actelor normative ce ar include cerinţele minimale faţă de calitatea produselor agroalimentare din Republica Moldova şi, imparţial, ar asigura controlul sanitar şi fitosanitar;

• participarea la expoziţii şi studierea experienţei în domeniul comercializării produselor alimentare;

• crearea caselor de comerţ şi reprezentanţelor comerciale în ţările UE;

• încurajarea dezvoltării industriei ambalajului pentru piaţa materiei prime şi a produselor alimentare pentru asigurarea competitivităţii;

• modernizarea şi ajustarea tehnică a capacităţilor în industria prelucrătoare;

• crearea întreprinderilor mixte cu suportul companiilor din ţările Uniunii Europene.

A treia direcţie de activitate se referă la mecanismele economice şi include:

• Renunţarea la sistemul actual de compensaţii pentru condiţii agroclimaterice, chiar dacă ele nu sunt favorabile şi crearea condiţiilor pentru implementarea unui sistem privat de asigurare;

• Anularea limitelor pentru fondurile existente, crearea noilor fonduri bugetare şi extrabugetare din veniturile de la activităţile agroalimentare pentru obţinerea creditelor de la băncile comerciale şi susţinerea financiară strict orientată la anumite activităţi din agricultură şi prelucrarea materiei prime agricole;

• Stimularea exportului produselor agroalimentare prin rata de schimb preferenţială. Fiecare euro obţinut de la export se schimbă la rata majorată cu 1-2 lei în raport cu cea existentă;

• Asigurarea transparenţei cheltuielilor statului pentru sectorul agroalimentar;

• Anularea TVA la produsele agricole pentru producători. TVA pentru produsele alimentare să se diferenţieze;

• Contribuţia producătorilor agricoli atât în buget, cât şi în fondul social, să se calculeze în funcţie de venit şi nu în funcţie de suprafaţa de pământ.

Renunţarea la suportul ex ante (înainte de a obţine producţia), care este, de regulă, ineficient şi intervenţia statului ex post (după ce s-a obţinut producţia), dar şi mai bine, după ce producţia a fost realizată, stimulând fermierii să producă ceea ce-i solicitat pe piaţă şi, în mod special, pe cea externă. Suportul de tip ex post poate fi oferit prin două mecanisme:

51

Primul – Statul subvenţionează o parte a preţului de piaţă, acoperind cheltuielile de producţie;

Al doilea – Statul cumpără producţia la preţul negociat, dar mai înalt decât costul. Producţia este apoi vândută, inclusiv industriei de prelucrare, la un preţ care poate fi mai redus decât cel plătit fermierilor, pentru a nu afecta puterea de cumpărare a populaţiei.

2. CONSIDERAŢII PENTRU VIŢA DE VIE ŞI VIN

În primul rând, urmează a fi stopat declinul suprafeţelor plantate cu viţă de vie, efectuată renovarea cu circa 3%, reamplasarea viilor existente şi majorată suprafaţa plantaţiilor noi.

Utilizarea mai eficientă a terenurilor agricole. Plantaţiile viţei de vie, care urmează a fi defrişate alcătuiesc circa 60% din suprafaţa viilor amplasate pe terenuri cu înclinare până la 5 grade. Noile plantaţii se vor extinde în spaţiile ce formează 29% din terenurile cu înclinare de 5-10 grade, care sunt mai puţin favorabile pentru alte culturi agricole, decât viţa de vie.

Adaptarea structurii soiurilor la cerinţele pieţei. Se propune următoarea schemă orientativă a structurii noilor plantaţii:

• Strugurii de masă pentru consumul curent să constituie nu mai puţin de 20 %;

• Strugurii pentru fabricarea vinurilor şi sucurilor să formeze până la 80%, inclusiv: (i) vinuri spumante – cca. 30%;

(ii) băuturi cu denumire de origine – 10%;

(iii) vinuri de consum curent – 30%;

(iv) distilate de vin – 5%;

(v) sucuri – 5%.

Continuarea deetatizării întreprinderilor de vinificaţie. Asocierea producătorilor de struguri şi a fabricilor de prelucrare. Nucleul unei astfel de asocieri ar fi fabrica de vin.

O altă activitate ţine de:

• respectarea cerinţelor tehnologice, care ar garanta recolta de struguri a soiurilor de masă la nivelul de 75-80 chintale/ha, inclusiv 60-65 chintale pentru strugurii ce urmează a fi păstraţi şi a soiurilor pentru vin – la nivel de circa 60 chintale de pe fiecare hectar;

• utilizarea tehnologiilor noi de prelucrare a strugurilor, cu respectarea tradiţiilor naţionale, în scopul majorării exportului vinului de origine în UE şi menţinerea vinurilor de masă pe piaţa CSI. Anularea totală a restricţiilor la exportul vinurilor;

• impulsionarea reutilării, pentru a asigura calitatea superioară a vinurilor, a ajusta tehnologia la păstrarea în vinuri a calităţilor naturale ale soiurilor de struguri şi ale substanţelor biologice active, la reducerea de proporţii a substanţelor chimice folosite în vinificaţie, la reducerea vădită a cheltuielilor de materiale şi energie.

Al treilea set de activităţi se referă la mecanismele economice şi include:

(i) Stimularea investiţiilor pentru plantarea viţei de vie, care, potrivit calculelor Institutului Naţional de Vie şi Vin, constituie în medie peste 135 mii lei (circa 10 mii USD) la ha, prin:

• scutirea de impozit funciar a terenurilor ocupate de pepinieră, plantate cu portaltoi şi cu viţă de vie până la rod. Să nu se impună cu TVA butaşii viţei de vie;

• formarea unui fond special în mărime de 25% din taxa pe valoarea adăugată şi 35% din accizele obţinute de la vinuri şi divinuri (coniacuri), care se utilizează strict pentru dezvoltarea pepinieritului şi plantarea viţei de vie.

(ii) Alocarea a 35% din suma obţinută de la diferenţa cursului de schimb pentru reutilarea şi modernizarea întreprinderilor de prelucrare;

52

(iii) Repartizarea venitului în mod echitabil la toţi participanţii din lanţul tehnologic.

(iv) Susţinerea financiară:

• a instruirii şi perfecţionării cadrelor în noile tehnologii şi proceduri tehnologice, a pregătirii lor profesionale peste hotare, mai ales în domeniul metodelor şi căilor de promovare a vinului şi divinului pe piaţa occidentală;

• a formării imaginii statului moldovenesc de ţară cu cultură veche de vinificaţie şi care poate oferi produse competitive pe orice piaţă a lumii, a organizării expoziţiilor şi “Târgurilor de Vin”;

• a dezvoltării infrastructurii turismului rural în zonele cu tradiţii vechi de vinificaţie.

3. CONSIDERAŢII PENTRU FRUCTE, LEGUME ŞI PRODUSELE DERIVATE

În scopul satisfacerii pieţei interne şi externe cu fructe, legume şi produse derivate, se cere, în primul rând, a stopa declinul volumului de producţie prin:

• restabilirea suprafeţelor plantate cu livezi şi majorarea celor ocupate cu legume. Extinderea considerabilă a suprafeţelor plantate cu nuc, în mod special pe pante cu înclinare de 10-15 grade;

• sporirea productivităţii în baza respectării normelor tehnologice şi irigării;

• încurajarea dezvoltării micii irigări, a tehnologiilor şi echipamentelor de irigare cu consum redus de energie şi apă;

• implementarea largă a tehnologiilor de congelare a legumelor şi fructelor, deoarece acesta este un sector nou care are o perspectivă enormă de dezvoltare.

Al doilea set de activităţi se referă la:

• încurajarea asocierii şi cooperării micilor proprietari de terenuri şi constituirea unităţilor organizatorico-juridice cu ciclul închis, care ar integra producerea, prelucrarea, păstrarea şi comercializarea fructelor şi legumelor;

• fondarea companiilor mixte ale producătorilor din Moldova şi firmelor de prelucrare şi comercializare din ţările membre ale UE;

• studierea experienţei principalilor concurenţi (Germania, Franţa, Italia, Polonia, Ungaria) şi intensificarea activităţilor de marketing, în scopul identificării oportunităţilor;

• crearea bazei de date care ar include informaţia despre producătorii de materie primă, întreprinderile de prelucrare şi evoluţia cererii pe piaţa din ţările membre ale UE;

• adaptarea normelor şi standardelor naţionale pentru fructe, legume şi produsele derivate la standardele pieţei europene;

• ajustarea ambalajului, etichetelor şi designului la cerinţele pieţei europene; A treia direcţie de activităţi se referă la perfectarea mecanismelor economice şi include:

• realizarea politicii investiţionale, în conformitate cu Legea cu privire la pomicultură, care prevede facilităţi la acordarea creditelor prin reducerea rambursării cu 50%;

• elaborarea normelor de distribuire a venitului de la comercializarea fructelor, legumelor şi produselor derivate între toţi participanţii lanţului tehnologic;

• formarea fondului extrabugetar din alocările de circa 50 la sută din veniturile obţinute din diferenţa ratei de schimb;

• stimularea ţăranilor preocupaţi de plantarea nucului, ajustarea structurii plantaţiilor de pomi fructiferi şi producerii legumelor la cererea pieţei europene;

• susţinerea financiară a investigaţiilor ştiinţifice şi a instruirii, perfecţionării profesionale a

53

celor preocupaţi de pomicultură, legumicultură, prelucrarea şi comercializarea acestora;

• dezvoltarea asistenţei de extensiune, consultanţei juridice şi economice, în mod special în formarea planurilor de afaceri, pentru fermierii din sectorul pomilegumicol.

4. CONSIDERAŢII PENTRU CEREALE

În scopul majorării considerabile a productivităţii şi reducerii parţiale a terenurilor agricole ocupate cu culturile cerealiere este necesar, în primul rând:

• de a elabora un program de suport tehnic, tehnologic, financiar al producătorilor privaţi, care ar include subvenţii, în funcţie de micşorarea suprafeţei culturilor cerealiere;

• de a extinde suprafaţa exploataţiilor agricole şi de a forma cooperative sau asociaţii de prestare a serviciilor de mecanizare, aprovizionare cu material semincier, îngrăşăminte chimice, chimicale, lubrifianţi şi alte materiale necesare.

În al doilea rând, autorităţile publice naţionale trebuie:

• să stimuleze selectarea şi aplicarea tehnologiilor aprobate în practica mondială, care ar contribui la diminuarea consecinţelor anomaliilor naturii, conservarea şi sporirea fertilităţii solului, evitarea alunecărilor de teren şi proceselor de eroziune;

• să menţină competitivitatea materialului semincier de porumb, să contribuie la promovarea lui pe piaţa externă şi să sporească calitatea materialului semincier de grâu şi alte cereale;

În al treilea rând, se cere perfectarea politicilor şi mecanismelor economice prin:

• excluderea achiziţionării de către stat a producţiei cerealiere în contul plăţilor de impozit;

• liberalizarea comerţului naţional şi internaţional cu grâne, porumb şi alte produse cerealiere, conlucrarea cu bursele cerealiere regionale, europene şi mondiale;

• să se excludă suportul financiar al producătorilor. Compensaţiile pentru populaţia săracă, care a pierdut puterea de cumpărare, să se efectueze prin subvenţionarea venitului acestora sau prin alte măsuri speciale, ce nu afectează libera funcţionare a pieţei.

5. CONSIDERAŢII PENTRU TUTUN ŞI PRODUSELE DIN TUTUN

În primul rând, se cere:

• Accelerarea ajustării normelor şi standardelor naţionale pentru materia primă şi pentru tutunul prelucrat la standardele internaţionale;

• Stimularea producătorilor pentru a obţine anual 50-70 mii tone de tutun brut şi a fabrica circa 12 mild. ţigări, inclusiv 4,5-5 mild. ţigări cu sosuri şi arome, ceea ce ar fi rezonabil pentru sectorul agroalimentar al Moldovei;

• Asocierea fermierilor, a fermierilor şi a fabricilor de fermentare.

În al doilea rând promovarea exportului pe piaţa europeană prin:

• urgentarea admiterii Moldovei ca membru al Asociaţiei Mondiale a Producătorilor de tutun (ITGA);

• susţinerea fermierilor ce cultivă prioritar tutunul Virginia (10 mii t), Burley (8 mii t), de tip Oriental Trapezond (10 mii t), Malovata (1000 t) şi contribuie la sporirea calităţii materiei prime de tutun pentru necesităţile interne;

• schimbarea radicală a calităţii ţigărilor şi ajustarea acesteia la sporul categoric, chiar şi pe pieţele de desfacere din CSI, a cererii ţigărilor de tip american.

54

În al treilea rând, aplicarea mecanismelor economice cum ar fi:

• asigurarea accesului cultivatorului de tutun la profitul de la comercializarea produsului finit;

• înlăturarea oricăror obstacole la formarea fondurilor de susţinere din acumulările de la accize şi de la taxe pentru exportul tutunului şi importul produselor de tutun, în scopul de a dispune de resurse financiare suficiente pentru dezvoltarea acestui segment al agriculturii naţionale;

• acordarea creditelor pentru modernizarea bazei tehnico-materiale de prelucrare postrecoltare a tutunului prin aplicarea tehnologiilor de prelucrare a materiei prime la cultivatori cu indici performanţi la consumul de energie, prin integrarea uscării şi fermentării într-un ciclu unic şi pentru crearea centrelor de prelucrare a tutunului în baza utilajului tehnologic de tip “Fluturaş”.

• încurajarea reducerii cheltuielilor la producerea şi prelucrarea materiei prime de tutun;

• scutirea de taxe şi impozite pentru un termen de cel puţin doi ani a producătorilor începători, asigurându-le credite pentru formarea bazei de prelucrare postrecoltare, cu înlesnirile prevăzute în fondul de creditare.

6. CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA LEGISLAŢIE ŞI ALTE ACTE NORMATIVE

Promovarea produselor alimentare moldoveneşti pe Piaţa Comună poate fi extinsă prin coordonarea intereselor naţionale cu interesele ţărilor membre ale UE. În acest scop urmează:

• a accepta pentru Republica Moldova statutul Zonei de Liber Schimb;

• ca autorităţile publice naţionale să întreprindă paşii necesari pentru a aduce gradual legislaţia respectivă în compatibilitate cu cea a UE;

• a fi dezvoltată cooperarea vamală şi prestarea serviciilor transfrontaliere în conformitate cu prevederile art. 40–46 din Acordul pentru Parteneriat şi Cooperare (APC);

• să fie adoptate legi şi alte acte normative în domeniul schimburilor comerciale, care ar contribui la apropierea regimului vamal al Republicii Moldova de cel al Comunităţii.

• a semna acorduri de liber schimb cu ţările membre ale UE, care vor aboli impunerea taxelor vamale la produsele agroalimentare originare din respectivele teritorii vamale;

• a fi ajustat sistemul fiscal naţional la normele practicate în ţările Uniunii Europene, acordând o mare atenţie Germaniei şi Marii Britanii ca ţări prioritare pentru Moldova.

• a cere Comisiei Europene recunoaşterea controalelor de calitate efectuate în ţara noastră, ceea ce ar simplifica procedurile comerciale şi pe cele de frontieră la importuri în UE;

• a legifera cantităţile majore şi condiţiile în care produsele agroalimentare importate nu pot cauza un impact negativ asupra producătorilor locali, urmând măsurile şi procedurile menţionate în art. 17 al APC.

• a opera modificări prin amendamente la legile cu privire la concurenţă şi privind monopolul de stat, cu scopul de a înlătura denaturările comerţului reciproc între Moldova şi UE.

• a elabora legi ce reglementează anumite produse, cum ar fi, spre exemplu, Legea cu privire la produsele cerealiere.

Părţile stabilesc o cooperare strânsă în vederea realizării compatibilităţii sistemelor lor de protecţie a consumatorilor fapt ce ar cuprinde schimbul de informaţii privind activitatea legislativă şi reforma instituţională, stabilirea unor sisteme permanente de informare reciprocă despre produsele periculoase, ameliorarea calităţii informaţiei furnizate consumatorilor, îndeosebi în materie de preţuri, caracteristici ale produselor şi de servicii oferite, dezvoltarea schimburilor între reprezentanţii intereselor consumatorilor, sporirea gradului de compatibilitate a politicilor de protecţie a consumatorilor şi organizarea de seminare şi cursuri.

55

Numai politici realiste şi strategii concrete, bazate pe experienţa acumulată de ţările cu agricultură prosperă şi pe posibilităţile reale ale noastre, sunt şansa de a depăşi dificultăţile din sectorul agroalimentar şi de a promova produsele agroalimentare autohtone pe piaţa UE.

CONCLUZII

Evoluţia satisfacerii nevoilor nutriţionale, realitatea agrobusinessului din ţările cu economie dezvoltată, intensificarea proceselor de globalizare justifică studiul comparativ al pieţei produselor agroalimentare din UE şi Republica Moldova.

Analiza relevă următoarele concluzii finale:

• Politica Agrară Comună sprijină larg economia rurală, asigurând dezvoltarea durabilă a spaţiului rural în complex, favorizează prioritar soluţionarea problemelor sociale, pornind de la contribuţia fermierilor la formarea bunurilor publice;

• Piaţa Comună a produselor agroalimentare este organizată în baza principiilor solidarităţii financiare, preferinţei comunitare, circuitului liber al produselor ş.a.;

• Piaţa fiecărui produs sau a grupului de produse agroalimentare din Comunitatea Europeană este mânuită prin Regulamentele Consiliului cu privire la Organizarea Comună a Pieţei;

• Piaţa Comună a produselor agroalimentare este organizată şi orientată prin Politicile structurale, de intervenţie şi de subvenţii, elaborate de autorităţile europene şi ajustate în Agenda 2000 şi prin aplicarea mecanismelor economice;

• Pe parcursul anilor se urmăreşte o tendinţă de creştere a producţiei principalelor culturi agricole. Nevoile alimentare ale populaţiei din ţările membre ale UE sunt satisfăcute din propria producţie. Mai mult ca atât, ritmul sporului exportului producţiei agroalimentare din UE către terţe ţări este net superior în raport cu ritmul importurilor;

• Agricultura Republicii Moldova, care este coloana vertebrală a economiei naţionale, se caracterizează printr-un declin continuu. Producţia agricolă în anul 2000 a constituit circa 46 la sută de la cea obţinută în 1990;

• Consumul produselor alimentare, raportat la un locuitor al ţării noastre, are o tendinţă clară de a se micşora. Această descreştere este determinată de declinul producţiei agroalimentare şi reducerea categorică a capacităţii de cumpărare;

• Exportul producţiei agroalimentare din Republica Moldova are o tendinţă clară de a se micşora, iar importul sporeşte. Exporturile moldoveneşti continuă să fie orientate spre pieţele ţărilor CSI;

• Rezultatele studiului relevă potenţialele efecte pe care le poate obţine economia naţională de la adoptarea politicii agricole comunitare a UE, în special a organizaţiei pieţei comune, la principalele produse agricole din Republica Moldova;

• Regimul PAC la struguri şi vin prevede o politică complexă, implementată printr-o serie de măsuri de ajustare a potenţialului productiv la cerinţele pieţei şi practici oenologice.

• În sectorul legume şi fructe nu vor fi probleme deosebite, dacă se va ajusta structura produselor la cerinţele pieţei europene şi se vor reutila liniile de prelucrare a materiei prime;

• Beneficiul producătorilor moldoveni de la cereale poate fi majorat prin implementarea sistemului UE de plăţi directe pe hectar la culturile arabile;

• Efecte pozitive asupra tuturor producătorilor moldoveni de tutun pot avea loc prin obţinerea unor cote de producţie şi adaptarea practicii primelor de producţie;

• Producătorii moldoveni pot relansa sectorul agroalimentar asigurându-i dezvoltarea durabilă numai prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi lărgirea pieţei. Efectul activităţii producătorilor poate

56

fi majorat prin creşterea posibilităţii de export, generate de aderarea la piaţa comună, care presupune eliminarea tarifelor aplicate de UE la produsele moldoveneşti şi implementarea normelor Politicii Agrare Comune.

57

BIBLIOGRAFIE

Acte normative şi anuare statistice

1. Acordul de Parteneriat şi Cooperare.

2. Carta Europeană a Spaţiului Rural.

3. Monitorul oficial nr. 10 din 1993; 17 din 1994; 59-60 din 1997; 24-25, 40-41 şi 62-65 din 1998; 62-64 şi 78-79 din 1999; 12-13, 65-67, 109-111, 119-120, 160-162 din 2000; 5-7, 31-34, 102-103, 152-154 din 2001

4. Anuarul Statistic al Republicii Moldova, 1990-1999.

5. Agriculture: Statistical yearbook, 1999.

6. Moldova. Tendinţe în economie. Ediţie trimestrială, octombrie-decembrie, 2000.

Monografii şi cărţi de referinţă

7. Analiza sectorului agrar 1998-1999, ARA Moldova, Chişinău, 2000.

8. Brassley P., Agricultural Economics and the CAP – An Introduction, Oxford: Blackwell Scientific, 1997.

9. Centre for European Policy Studies, June 1997,, Working party Report No 17, European

10. Agricultural Policy Between Reform and Enlargement.

11. Certan A., Politica fiscală în raport cu taxa pe valoare adăugată. Autoreferat, Chişinău, 2000.

12. Certan S., Politici Agricole Comune ale Comunităţii Economice Europene, Chişinău, 2000.

13. Criveanu I. şi alţii, Tehnici comerciale, ed. SITECA, Craiova, 1999.

14. Dezvoltarea marketingului agroalimentar în Republica Moldova, Chişinău, 1999.

15. Dick Leonard Ghidul Uniunii Europene, ed. Teora, Bucureşti, 2001.

16. Fota C. şi alţii, Politici Comerciale. ed. Arta Grafică, Bucureşti, 1993.

17. Gavrilescu D., Giurcă D., coordonatori, Economie agroalimentară, ed. Expert, Bucureşti, 2000.

18. Grant W. The Common Agricultural Policy, London: MacMillan Press, 1997

19. Guide to gatt law and practice, Volume 1, 2. Geneva, 1995.

20. Josling T., Agricultural Trade Policy, Completing the Reform, Washington DC: Institut for International Economics, April 1998.

21. Impactul adoptării Politicii Agricole Comune (PAC) asupra pieţei principalelor produse agroalimentare româneşti, Bucureşti, 2001.

22. Kotler Philip, Managementul marketingului, ed. Teora, Bucureşti, 1998.

23. Pascariu Gabriela Carmen Uniunea Europeană. Politici şi pieţe agricole, ed. Economica, Bucureşti, 1999.

24. Popescu G., Politici agricole. Acorduri Europene, ed. Economica, Bucureşti, 1999.

58

25. Produsele Alimentare şi Agricultura în Economia de Piaţă. Studiu introductiv în teoria, practica şi politica agrară de Michael Tracy, Bucureşti, ed. IMPEX-92 S.R.L., 1997.

26. Regimul de comerţ exterior al Republicii Moldova în anul 2001, Chişinău, 2001

27. Tăutu G., Pieţele Agriculturii României Moderne, Oradea, 1995.

28. The Results of the Uruguay round of multilateral trade negotiations, WTO, Geneva, 1995.

29. Zahiu Litiţia, Agricultura Mondială şi mecanismele pieţei, ed. Arta Grafică, Bucureşti, 1992.

Resurse Internet

30. Agenda 2000 – http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/160002.htm

31. Food outlook nr. 4. October, 2001– http://www.fao.org/giews

32. Reform of the common agricultural policy – http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/160003.htm

33. Reform of the common agricultural policy. Common organisation of the marcket in wine –http://www.europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/160012.htm

34. Reform of the tobacco sector – http://www.europa.eu.int/comm/agriculture/publi/fact/tabacco/index_en.htm

35. Situation and Outlook: Cereals Sector – http://www.europa.eu.int/comm/agriculture/publi/pac2000/cereals/index_en.htm.

Date post:	19-Dec-2016
Category:	Documents
Upload:	lamdan
View:	242 times
Download:	0 times

Organizarea pietelor agricole

Documents