Opere Esenţiale, vol. 1 – Introducere în psihanaliză

Freud – Opere esenþiale

Serie coordonatã deVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Freud_1_BT_760p.qxp 2/9/2010 12:39 PM Page 1


SIGMUND FREUDOPERE ESENÞIALE

vol. 1Introducere în psihanalizã

Traducere din germanãONDINE DASCÃLIÞAROXANA MELNICUREINER WILHELM

Notã asupra ediþieiRALUCA HURDUC

Note introductiveROXANA MELNICU


Editori Silviu Dragomir Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial Magdalena Mãrculescu

Responsabil ediþie Raluca Hurduc

Design Faber Studio (S. Olteanu, B. Haþeganu, D. Dumbrãvician)

Redactor Daniela ªtefãnescu

Director producþie Cristian Claudiu Coban

DTP Eugenia Ursu

Corecturã Elena Biþu

Aceastã carte a fost tradusã dupã Sigmund Freud – Vorlesungen zur Einführung indie Psychoanalyse und Neue Folge

© Copyright EDITURA TREI, 2010C.P. 27-0490, Bucureºti, Tel./Fax: +4 021 300 60 90, e-mail: [email protected], www.edituratrei.ro

ISBN: 978-973-707-303-7

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiFREUD, SIGMUND

Opere esenþiale / Sigmund Freud ; coord. ed.: Vasile Dem. Zamfirescu. - Bucureºti : Editura Trei, 2009-

11 vol.ISBN 978-973-707-333-4Vol. 1 : Introducere în psihanalizã / trad.: Ondine Dascãliþa, Roxana Melnicu, Reiner

Wilhelm. - 2009.- Bibliogr. - Index.- ISBN 978-973-707-303-7

I. Zamfirescu, Vasile Dem. (coord.)II. Dascãliþa, Ondine-Cristina (trad.)III. Melnicu, Roxana (trad.)IV. Wilhelm, Reiner (trad.)

159.964.2615.851.1


CUPRINS

Notã asupra ediþiei..........................................................................7

Prelegeri de introducere în psihanalizã(1916-17 [1915-17])Notã introductivã..........................................................................10Cuvânt înainte (1917) (trad. O. Dascãliþa) ....................................11

Partea I. Actele ratate (1916 [1915]) (trad. O. Dascãliþa) ..........13Prelegerea 1. Introducere ............................................................15Prelegerea a 2-a. Actele ratate ....................................................26Prelegerea a 3-a. Actele ratate (continuare) ...............................43Prelegerea a 4-a. Actele ratate (sfârºit) .......................................66

Partea a II-a. Visul (1916 [1915-1916]) (trad. R. Melnicu) .........91Prelegerea a 5-a. Dificultãþi ºi abordãri preliminare .....................93Prelegerea a 6-a. Premisele ºi tehnica interpretãrii .....................112Prelegerea a 7-a. Conþinutul manifest al visului

ºi gândurile latente ale visului ........................................127Prelegerea a 8-a. Visele copiilor .................................................141Prelegerea a 9-a. Cenzura visului ..............................................154Prelegerea a 10-a. Simbolistica în vis ........................................168Prelegerea a 11-a. Travaliul visului ............................................191Prelegerea a 12-a. Analize ale unor exemple de vise .................206Prelegerea a 13-a. Trãsãturi arhaice

ºi infantilismul viselor .....................................................223Prelegerea a 14-a. Împlinirea dorinþei .......................................239Prelegerea a 15-a. Incertitudini ºi critici ....................................256

Partea a III-a. Teoria generalã a nevrozelor(1917 [1916-17]) (trad. R. Melnicu) ...............................271

Prelegerea a 16-a. Psihanalizã ºi psihiatrie .................................273


Prelegerea a 17-a. Sensul simptomelor .....................................288Prelegerea a 18-a. Fixarea la traumatism. Inconºtientul .............306Prelegerea a 19-a. Rezistenþã ºi refulare ....................................321Prelegerea a 20-a. Viaþa sexualã a omului .................................339Prelegerea a 21-a. Dezvoltarea libidoului ºi organizãri

sexuale ..........................................................................358Prelegerea a 22-a. Puncte de vedere asupra

dezvoltãrii ºi regresiei. Etiologie .....................................379Prelegerea a 23-a. Cãile de formare a simptomului ...................400Prelegerea a 24-a. Nervozitatea comunã ...................................421Prelegerea a 25-a. Angoasa .......................................................437Prelegerea a 26-a. Teoria libidoului ºi narcisismul ......................458Prelegerea a 27-a. Transferul .....................................................479Prelegerea a 28-a. Terapia analiticã ...........................................499

Prelegeri de introducere în psihanalizãSerie nouã, (1933 [1932])(trad. R. Wilhelm)

Notã introductivã .......................................................................518Cuvânt înainte ...........................................................................519Prelegerea a 29-a. Revizuirea teoriei viselor ...............................521Prelegerea a 30-a. Vis ºi ocultism ..............................................547Prelegerea a 31-a. Descompunerea în elemente

a personalitãþii psihice ....................................................577Prelegerea a 32-a. Angoasã ºi viaþã pulsionalã ...........................603Prelegerea a 33-a. Feminitatea ..................................................636Prelegerea a 34-a. Lãmuriri, aplicãri, orientãri ...........................663Prelegerea a 35-a. Despre o concepþie asupra lumii ..................687

Bibliografie ...............................................................................716Lista abrevierilor ......................................................................734Index acte ratate ........................................................................735Index de nume ºi termeni........................................................737

6 Sigmund Freud


Notã asupra ediþiei

Freud a publicat douã serii de Prelegeri de introducere înpsihanalizã care, împreunã, cuprind, în rezumat, ansamblulvederilor teoretice ºi observaþiilor sale. El a gândit cele douãserii — Prelegerile ºi Noile prelegeri — ca pe un corpus co-mun, de aceea ele sunt numerotate în continuare.

Prima serie de prelegeri a fost þinutã în faþa studenþilor dela Universitatea din Viena, între octombrie 1915 ºi martie1916, respectiv octombrie 1916–martie 1917, ºi expune con-cepþia psihanaliticã despre trei dintre manifestãrile majoreale inconºtientului: act ratat, vis, nevrozã. De când fusesenumit Privat docent, în 1885, Freud þinuse numeroase pre-legeri; la aproape 60 de ani, decide sã conferenþieze pentruultima datã în faþa publicului academic, iar prelegerile salesã vadã lumina tiparului.

La începutul anului 1932, în încercarea de a îmbunãtãþistarea financiarã a editurii Internationaler Psychoanalyti-scher Verlag, Freud are ideea sã scrie o nouã serie de pre-legeri, ºtiind cã, de aceastã datã, nu le va mai putea susþinepublic, din cauza bolii. Alãturi de teme noi, sunt reluate câte-va dintre temele din prima serie de prelegeri, reconsierate înlumina ultimei teorii despre psihic ºi pulsiuni, de dupã 1920.De-a lungul celor ºapte prelegeri, claritatea stilului ºi fermi-tatea argumentãrii se impun insistent atenþiei cititorului.



PRELEGERIDE INTRODUCERE ÎN PSIHANALIZÃ

(1916-17 [1915-17])


Notã introductivã

Prezenta lucrare este împãrþitã în trei secþiuni, dar constã defapt în douã jumãtãþi: prima jumãtate, cu douã secþiuni tratânddespre psihopatologia vieþii cotidiene (actele ratate) ºi, respec-tiv, despre vise, a fost terminatã în iarna 1915–1916. A treia sec-þiune, de fapt a doua jumãtate a lucrãrii, referitoare la teoria ne-vrozelor, constã din 13 prelegeri susþinute în iarna urmãtoare.

Prima secþiune trateazã subiecte ale vieþii psihice normale,un material accesibil auditoriului din propria sa experienþã.Secþiunea dedicatã visului trateazã într-o primã prelegere difi-cultãþi preliminare, de tipul caracterului vag ºi incertitudiniimaterialului oniric, apoi, în continuare, teme principale, cumar fi: tehnica interpretãrii, contrastul dintre conþinutul mani-fest ºi cel latent, natura ºi funcþionarea cenzurii, funcþiile sim-ple ale visului în copilãrie, diferitele mecanisme ale deformãrii,utilizate în travaliul visului, sursele stimulilor ºi dorinþele in-conºtiente pe care aceºtia le antreneazã etc. Existã, de aseme-nea, ºi referiri la dorinþele refulate, la dorinþele incestuoase ºi demoarte din copilãrie. Ultima prelegere a fost dedicatã dificultã-þilor care rãmân încã de rezolvat: incertitudinea interpretãrii,întrebarea dacã un anumit element trebuie interpretat literalsau simbolic, dacã o frazã trebuie inversatã sau nu ºi diferiteleposibilitãþi de interpretare arbitrarã ºi subiectivã.

Prelegerile ultimei secþiuni diferã de primele prin faptul cãtrateazã un material inaccesibil auditoriului, trebuind astfel caele sã capete o formã mai didacticã. Subiectul lor nu mai este, deaceastã datã, teoria psihanaliticã sau descrierea metodei, ci o darede seamã despre teoria psihanaliticã a nevrozelor. Freud trateazãîn mod repetat problema etiologiei nevrozelor ºi insistã asupranecesitãþii convergenþei mai multor factori pentru constituireaunui simptom. Una dintre prelegeri este dedicatã problemei fun-damentale a anxietãþii: Freud se strãduieºte sã facã diferenþa întreanxietatea „realã“ sau obiectivã, relativã la un pericol actualexterior, ºi anxietatea „morbidã“. Ultimul capitol este dedicatsubiectului terapiei, mai precis, modalitãþii în care psihanalizaobþine rezultate terapeutice.


Cuvânt înainte(1917)

Ceea ce ofer aici spre publicare drept o „Introducere înpsihanalizã“ nu vrea sub niciun chip sã intre în competiþiecu prezentãrile globale existente dedicate acestui domeniu alcunoaºterii (Hitschmann, Freuds Neurosenlehre, ed. a 2-a,1913; Pfister, Die psychanalytische Methode, 1913; Leo Kaplan,Grundzüge der Psychoanalyse, 1914; Régis et Hesnard, La psy-choanalyse des névroses et psychoses, Paris, 1914; Adolf F. Mei-jer, De Behandeling van Zenuwzieken door Psycho-Analyse, Am-sterdam, 1915).

Avem aici o reproducere fidelã a prelegerilor pe carele-am þinut timp de douã semestre de iarnã, în 1915/16 ºi1916/17, în faþa unui auditoriu compus din medici ºi pro-fani, reprezentanþi ai ambelor sexe.

Condiþiile în care a fost elaboratã aceastã lucrare explicãºi toate particularitãþile care ar putea sã-l frapeze pe cititorulei. Nu a fost cu putinþã sã pãstrãm în timpul prezentãrii to-nul calm ºi rece al unui tratat ºtiinþific, vorbitorul asumân-du-ºi sarcina de a nu permite ca atenþia auditoriului sã sca-dã în timpul unei prelegeri de aproape douã ceasuri. Dinconsiderente þinând de eficacitatea imediatã, a fost de ase-menea necesar ca acelaºi subiect sã fie tratat în mod repetat,de exemplu o datã în legãturã cu interpretarea viselor, iarmai târziu în raport cu problema nevrozelor. Structura mate-rialului a fãcut, la rândul ei, ca anumite teme importante, cade exemplu cea a inconºtientului, sã nu poatã fi dezbãtuteexhaustiv într-un singur loc, ci sã fie reluate ºi abandonateîn repetate rânduri, pânã când s-a ivit un alt prilej de a adu-ce ceva nou la cunoºtinþa dumneavoastrã.


12 Sigmund Freud

Cei care sunt familiarizaþi cu literatura psihanaliticã vorgãsi în aceastã „Introducere“ doar puþine lucruri în plus faþãde ceea ce probabil cunosc din alte publicaþii mai detaliate.Nevoia de rotunjire ºi sintetizare a materialului l-au deter-minat însã pe autor ca, în anumite pasaje (de exemplu de-spre etiologia angoasei, fantasmele isterice), sã punã în cir-culaþie ºi material pânã acum nepublicat.

Viena, primãvara 1917 FREUD


PARTEA I ACTELE RATATE

(1916 [1915])



Prelegerea 1

Introducere

Doamnelor ºi domnilor! Nu ºtiu cât cunoaºte fiecare din-tre dumneavoastrã, din lecturi sau din auzite, despre psih-analizã. Eu însã sunt obligat de formularea anunþului meu —Introducere elementarã în psihanalizã —, sã vã abordez ca ºicum nu aþi cunoaºte nimic ºi aþi avea nevoie de o primã in-struire.

Atât doar am dreptul sã presupun cã ºtiþi despre psihana-lizã, cã este o metodã de tratare a bolnavilor de nervi, iar înaceastã privinþã vã pot oferi de îndatã un exemplu despre fe-lul cum în acest domeniu unele lucruri se petrec altfel, bachiar invers decât în restul medicinei. Dacã vom supuneacolo un bolnav unei tehnici medicale noi pentru el, de re-gulã îi vom prezenta obiecþiile celorlalþi pacienþi într-unmod diminuat ºi îl vom asigura de succesul tratamentului.Dupã pãrerea mea, avem aceastã îndreptãþire, deoarece prinacest comportament facem sã sporeascã probabilitatea suc-cesului. Dar dacã îi aplicãm unui nevrotic tratamentul psih-analitic, procedãm în alt fel. Îi vom prezenta dificultãþileacestei metode, durata ei, eforturile ºi sacrificiile pe care leimplicã, iar în ceea ce priveºte succesul, spunem cã nu pu-tem sã-l promitem cu siguranþã, acesta depinzând de com-portamentul sãu, de înþelegerea, bunãvoinþa, rãbdarea sa.Avem desigur motivaþii valabile pentru un comportament


aparent atât de contradictoriu, pe care poate mai târziu veþiajunge sã le înþelegeþi.

Vã rog sã nu fiþi supãraþi dacã vã tratez pentru momentasemãnãtor cu aceºti bolnavi nevrotici. De fapt, nu vã sfã-tuiesc sã mã ascultaþi o a doua oarã. În acest sens, vã voi pre-zenta care anume neajunsuri însoþesc în mod necesar preda-rea psihanalizei ºi ce obstacole stau în calea formãrii uneiopinii proprii. Am sã vã arãt în ce fel întreaga direcþie a in-strucþiei dumneavoastrã ºi toate obiºnuinþele dumneavoas-trã de gândire ar trebui sã vã transforme obligatoriu înadversari ai psihanalizei ºi câte ar trebui sã depãºiþi în dum-neavoastrã pentru a pune sub control aceastã adversitate in-stinctivã. În ce mãsurã veþi dobândi o înþelegere faþã depsihanalizã din spusele mele nu vã pot desigur spune de peacum, dar mãcar un lucru vi-l pot promite, cã prin asculta-rea acestora nu veþi învãþa sã întreprindeþi o cercetare psih-analiticã sau sã duceþi la bun sfârºit un asemenea tratament.Dar de se va gãsi printre dumneavoastrã cineva care nu se vasimþi mulþumit cu o cunoaºtere trecãtoare a psihanalizei, ciar dori sã intre într-o relaþie de duratã cu ea, pe acela nu nu-mai cã-l voi deconsilia, ci îl voi avertiza direct sã nu facã unaca asta. Aºa cum se prezintã situaþia în momentul de faþã,prin alegerea unei asemenea cariere ºi-ar distruge posibilita-tea oricãrui succes universitar, iar dacã va intra în viaþã camedic practicant, se va gãsi într-o companie care nu va pri-cepe eforturile sale, îl va privi cu neîncredere ºi duºmãnie ºiva dezlãnþui asupra sa toate spiritele rele care stau la pândãîn ea. Poate veþi reuºi sã aproximaþi chiar din fenomenelecare acompaniazã rãzboiul dezlãnþuit acum în Europa câteasemenea legiuni existã.

Cu toate acestea, existã suficiente persoane pentru careceva ce ar putea constitui un nou segment de cunoaºtere îºimenþine forþa de atracþie, în pofida unor asemenea neplã-

16 Sigmund Freud


ceri. Dacã unii dintre dumneavoastrã aparþin acestei speciiºi, ignorând sfaturile mele, vor apãrea aici ºi data viitoare,atunci veþi fi bine-veniþi din punctul meu de vedere. Darsunteþi cu toþii îndreptãþiþi sã aflaþi care sunt greutãþile psih-analizei la care fãceam referire.

În primul rând, cele cu privire la învãþarea, la studiulpsihanalizei. Aþi fost obiºnuiþi în decursul învãþãmântuluimedical sã vedeþi. Vedeþi preparatul anatomic, precipitatuldin urma unei reacþii chimice, scurtarea muºchiului ca ur-mare a excitãrii nervilor sãi. Mai apoi, simþurilor dumnea-voastrã li se prezintã pacientul, simptomele suferinþei sale,produsele procesului maladiv, ba, în numeroase cazuri,chiar ºi agenþii patogeni în stare izolatã. În disciplinelechirurgicale, sunteþi martori ai intervenþiilor prin care pa-cientului i se oferã asistenþã ºi vi se permite sã faceþi ºidumneavoastrã tentative în acest sens. Chiar ºi în psihia-trie, prin demonstraþii ale pacienþilor, transformãrile demimicã, modul de a vorbi ºi de a se comporta, vi se oferão multitudine de posibilitãþi de observare, care lasã înurmã impresii adânci. Astfel, profesorul din domeniul me-dicinei joacã preponderent rolul unui conducãtor ºi ghidcare vã conduce printr-un muzeu, în vreme ce dumnea-voastrã stabiliþi o relaþie nemijlocitã cu obiectele ºi consi-deraþi cã aþi fost convinºi de existenþa noilor realitãþi, pebaza observaþiilor personale.

Lucrurile stau, din pãcate, cu totul altfel în psihanalizã. Întratamentul analitic, nu se petrece nimic altceva decât unschimb de cuvinte între cel analizat ºi medic. Pacientul vorbeº-te, relateazã experienþe trecute ºi impresii prezente, se lamen-teazã, îºi mãrturiseºte dorinþele ºi reacþiile afective. Medicul as-cultã, încearcã sã dirijeze succesiunea de idei a pacientului,face îndemnuri, îi îndreaptã atenþia spre anumite direcþii, îi

1. Introducere 17


oferã lãmuriri ºi observã reacþiile de înþelegere sau respingerepe care i le provoacã astfel pacientului. Rudele needucate alepacientului nostru — cãrora nu le impun decât vizibilul ºi tan-gibilul, de preferinþã acþiuni ca acelea urmãrite la cinematograf— nu scapã niciun prilej sã-ºi exprime îndoielile, cum „sã faciceva împotriva bolii prin simplã vorbãrie“. Desigur, este vorbade o gândire pe cât de mãrginitã, pe atât de inconsecventã.Doar este vorba de aceiaºi oameni care sunt atât de convinºi cãpacienþii „numai îºi imagineazã“ simptomele lor. Cuvinteleerau iniþial magie, ºi cuvântul ºi-a pãstrat ºi astãzi o mare par-te din vechea sa putere magicã. Prin cuvinte, un om poate sã-lfacã fericit pe celãlalt sau sã-l aducã la disperare, prin cuvinte,profesorul îºi transmite ºtiinþa sa elevilor, prin cuvinte, orato-rul îºi entuziasmeazã auditoriul ºi îi determinã judecãþile ºi de-ciziile. Cuvintele provoacã sentimente ºi constituie modul co-mun de influenþare a oamenilor între ei. Prin urmare, nu vomdesconsidera utilizarea cuvintelor în psihanalizã ºi vom fi mul-þumiþi dacã vom putea fi martori ai schimbului de cuvinte ceare loc între analist ºi pacientul sãu.

Dar nici asta nu putem. Discuþia din care constã trata-mentul psihanalitic nu suportã un auditoriu; ea nu poate fidemonstratã. Desigur, este posibil ca un neurastenic sau is-teric sã fie prezentat studenþilor în cursul unei prelegeri psi-hiatrice. El va relata atunci durerile ºi simptomele sale, darnimic altceva. Mãrturisirile de care are nevoie analiza nu leface decât în condiþiile unei legãturi afective deosebite cumedicul; el ar amuþi de îndatã ce ar observa chiar ºi un sin-gur martor indiferent faþã de el. Pentru cã aceste mãrturisirisunt legate de cele mai intime domenii ale vieþii sale sufle-teºti, de tot ceea ce el, ca persoanã independentã din punctde vedere social, trebuie sã ascundã de ceilalþi, iar în sensmai larg de tot ceea ce el, ca personalitate unitarã, nu doreº-te sã-ºi mãrturiseascã nici sieºi.

18 Sigmund Freud


Prin urmare, nu veþi putea fi martorii unui tratamentpsihanalitic. Nu veþi putea decât sã auziþi despre el ºi nu veþicunoaºte psihanaliza în cel mai strict sens al cuvântului de-cât din auzite. Prin aceastã instruire, ºi ea la mâna a doua,vã veþi gãsi într-o situaþie cu totul neobiºnuitã pentru for-marea unei opinii. Evident, depinde în cea mai mare mãsu-rã de încrederea pe care i-o acordaþi celui care vã transmiteinformaþia.

Sã presupunem cã nu aþi venit la o prelegere de psihiatrie,ci la una de istorie, iar cel care susþine prelegerea v-ar povestidespre viaþa ºi faptele de arme ale lui Alexandru cel Mare.Care ar fi motivele care sã vã facã sã credeþi în veridicitateaafirmaþiilor sale? În primã instanþã, starea de fapt pare chiarmai puþin favorabilã decât în cazul psihanalizei, deoareceprofesorul de istorie a participat la campaniile rãzboinice alelui Alexandru tot atât de puþin ca dumneavoastrã; cel puþin,psihanalistul vã relateazã lucruri la care a avut ºi el un rol. Darapoi vine rândul elementelor care îl confirmã pe istoric. El vãpoate trimite la relatãrile vechilor scriitori, care fie au fost eiînºiºi contemporani sau au trãit mai aproape de evenimente-le în discuþie, prin urmare la cãrþile lui Diodor, Plutarh, Ar-rian, printre alþii; el vã poate înfãþiºa copii ale monedelor pãs-trate ºi statui ale regelui, precum ºi o fotografie a mozaiculuide la Pompei, reprezentând bãtãlia de la Issos, care sã circuledin mânã în mânã. Strict vorbind, toate aceste documente nudemonstreazã decât cã ºi generaþiile de demult au crezut înexistenþa lui Alexandru cel Mare ºi în adevãrul faptelor sale,iar spiritul dumneavoastrã critic ar trebui sã intervinã din nouîn acest punct. Acesta va descoperi atunci cã nu tot ceea ce serelateazã despre Alexandru este demn de crezare sau are aco-perire în toate amãnuntele, ºi cu toate acestea nu pot sã pre-supun cã veþi pãrãsi sala de prelegere îndoindu-vã de realita-tea lui Alexandru cel Mare. Hotãrârea dumneavoastrã va fi

1. Introducere 19


determinatã în principal de douã aprecieri, în primul, rând cãvorbitorul nu are niciun motiv imaginabil de a face o afirma-þie pe care sã o susþinã ca fiind realã ºi pe care sã nu o creadãºi el, ºi, în al doilea rând, cã toate cãrþile de istorie la îndemâ-nã prezintã evenimentele cam în acelaºi fel. Dacã apoi veþiaprofunda cercetarea vechilor izvoare, veþi þine seamã de ace-leaºi elemente, de posibilele motivaþii ale celor care fac relatã-rile ºi de concordanþa dintre mãrturii. Rezultatul examinãrii vafi, fãrã îndoialã, liniºtitor în cazul lui Alexandru, în schimb, lu-crurile nu vor sta aºa dacã este vorba de personalitãþi ca Moisesau Nemrod. Ce anume îndoieli puteþi ridica împotriva veri-dicitãþii celui care relateazã din aria psihanalizei veþi înþelegecu limpezime mai târziu.

Acum, sunteþi pe deplin îndreptãþiþi sã puneþi urmãtoa-rea întrebare: dacã nu existã niciun fel de confirmare obiec-tivã pentru psihanalizã ºi nicio posibilitate de a o demon-stra, atunci cum poate fi însuºitã psihanaliza ºi cum nepoate convinge de adevãrul afirmaþiilor ei? Ce-i drept,aceastã învãþare nu este uºoarã ºi nici nu sunt mulþi oamenicare sã fi învãþat psihanaliza cu adevãrat, cu toate acestea,existã desigur o cale ce poate fi strãbãtutã. Psihanaliza esteînvãþatã mai întâi pe propria piele, prin studiul propriei per-sonalitãþi. Nu este vorba întru totul de ceea ce se denumeº-te autoobservaþie, dar ea poate fi la nevoie subsumatã aces-tui concept. Existã o întreagã serie de fenomene psihicefoarte rãspândite ºi general cunoscute, care, dupã o oareca-re instruire în privinþa tehnicii, pot deveni obiecte ale uneianalize asupra noastrã înºine. În acest fel dobândim încre-derea doritã în realitatea proceselor descrise de psihanalizãºi în corectitudinea interpretãrilor lor. Dar existã ºi o limitãa progresului când avansãm pe aceastã cale. Ajungem cumult mai departe dacã ne supunem analizei unui analistversat, simþind efectele analizei asupra propriului Eu ºi pro-

20 Sigmund Freud


fitând în acelaºi timp de ocazia de a „fura“ aspectele tehni-ce de fineþe ale metodei. Aceastã cale a excelenþei nu estepracticabilã, bineînþeles, decât de o persoanã izolatã, nicio-datã de o întreagã grupã de studenþi.

În ceea ce priveºte o a doua dificultate în relaþia dum-neavoastrã cu psihanaliza însã, trebuie sã vã fac rãspunzã-tori chiar pe dumneavoastrã, ascultãtorii mei, cel puþin înmãsura în care aþi urmat studii medicale pânã în momen-tul de faþã. Pregãtirea dumneavoastrã a dat o anumitã direc-þie modului dumneavoastrã de a gândi, care duce la maredistanþã de psihanalizã. Aþi fost instruiþi sã fundamentaþianatomic funcþiile organismului ºi tulburãrile acestora, sãle explicaþi fizic ºi chimic ºi sã le înþelegeþi biologic, dar in-teresul dumneavoastrã nu a fost în niciun fel îndreptat spreviaþa psihicã, performanþa acestui organism excepþional decomplicat în care îºi gãseºte încununarea. De aceea, modulde gândire psihologic v-a rãmas strãin ºi v-aþi obiºnuit sã-lpriviþi cu neîncredere, sã-i refuzaþi caracterul ºtiinþific ºi sã-llãsaþi în seama profanilor, poeþilor, filosofilor naturii ºimisticilor. Aceastã limitare constituie, fãrã îndoialã, un ne-ajuns pentru activitatea dumneavoastrã medicalã, deoarecepacientul, aºa cum este regula în toate relaþiile dintre oa-meni, vã va înfãþiºa în primã instanþã faþeta sa sufleteascã,iar eu mã tem cã veþi fi obligaþi, drept pedeapsã, sã renun-þaþi la o parte din influenþa terapeuticã la care þintiþi, în fa-voarea vracilor, fizioterapeuþilor ºi misticilor pe care îi dis-preþuiþi atât de mult.

Realizez ce scuze existã pentru aceastã lipsã în pregãtireadumneavoastrã. Lipseºte ºtiinþa filosoficã auxiliarã care arputea fi pusã în slujba intenþiilor dumneavoastrã medicale.Nici filosofia speculativã, nici psihologia descriptivã sauaºa-numita psihologie experimentalã legatã de fiziologia

1. Introducere 21


simþurilor, aºa cum este predatã în ºcoalã, nu sunt în mãsurãsã vã comunice ceva util despre relaþia dintre corporal ºi psi-hic ºi sã vã punã în mânã cheia înþelegerii unei posibile tul-burãri a funcþiilor psihice. Fãrã îndoialã, în cadrul medicineipsihiatria se ocupã de descrierea tulburãrilor psihice obser-vate ºi de asocierea lor în tablouri clinice ale bolilor, dar înceasurile lor de mare sinceritate pânã ºi psihiatrii se îndoiescdacã expunerea lor strict descriptivã meritã numele de ºtiin-þã. Simptomele care compun aceste tablouri clinice ale boli-lor sunt nerecunoscute potrivit originii, mecanismului lor ºirelaþiei lor reciproce; fie cã nu pot fi asociate cu transformãridemonstrabile ale organului anatomic al psihicului sau aparunele din care nu se poate extrage niciun fel de explicaþie.Aceste tulburãri psihice nu pot fi influenþate pe cale terape-uticã decât atunci când ele pot fi recunoscute ca efecte se-cundare ale unei alte afecþiuni organice.

Aici existã o lacunã pe care psihanaliza se strãduieºte são rezolve. Ea urmãreºte sã ofere psihiatriei baza psihologicãce-i lipseºte, sperã sã exploreze teritoriul comun de pe caresã poatã fi înþeleasã coincidenþa tulburãrilor corporale cucele psihice. În acest scop, trebuie sã se menþinã la distanþãde toate premisele, strãine ei, de naturã anatomicã, chimicãsau fiziologicã, sã opereze efectiv doar cu concepte auxiliarepur psihologice ºi, tocmai de aceea, mã tem cã ea vi se va pã-rea stranie în primã instanþã.

În legãturã cu urmãtoarea dificultate nu doresc sã fac pãr-taºi la vinã persoana dumneavoastrã, educaþia sau atitudi-nea dumneavoastrã. Cu douã dintre poziþiile sale, psihana-liza ofenseazã întreaga lume ºi îºi atrage astfel aversiunea ei;una se loveºte de o prejudecatã intelectualã, cealaltã de unaestetic-moralã. Sã nu desconsiderãm câtuºi de puþin acesteprejudecãþi; ele sunt lucruri pline de putere, precipitate aleunor dezvoltãri utile, ba chiar necesare ale omenirii. Ele

22 Sigmund Freud


sunt menþinute graþie forþelor afective, iar lupta împotrivalor este dificilã.

Cea dintâi dintre aceste afirmaþii supãrãtoare ale psihana-lizei susþine cã procesele psihice sunt în sine inconºtiente, iarcele conºtiente nu sunt decât niºte acte ºi pãrþi ale întregiivieþi psihice. Aduceþi-vã aminte cã noi suntem obiºnuiþi,dimpotrivã, sã identificãm psihicul cu conºtientul. Conºtiin-þa reprezintã pentru noi chiar caracterul definitoriu al psihi-cului, iar psihologia, învãþãtura despre conþinuturile conºti-inþei. Da, aceastã egalitate ne apare atât de fireascã, încât ocontrazicere a ei ne pare de-a dreptul un nonsens, psihanali-za însã este obligatã sã afirme aceastã contradicþie, reperândidentitatea dintre conºtient ºi psihic.1 Definiþia pe care ea odã psihicului aratã cã este vorba de procese din categoriasimþirii, gândirii, voinþei ºi trebuie sã susþinã cã existã gândi-re inconºtientã ºi voinþã neºtiutã. În acest fel însã, a pierdutde la bun început simpatia tuturor amicilor caracterului ºti-inþific lucid ºi ºi-a atras bãnuiala cã ar fi o învãþãturã secretãºi bizarã, care ar prefera sã construiascã în întuneric ºi sã pes-cuiascã în ape tulburi. Dumneavoastrã însã, ascultãtorii mei,nu puteþi înþelege încã, pe bunã dreptate, cu ce drept pot ca-racteriza o sentinþã de o naturã atât de abstractã ca „psihiculeste conºtientul“ drept o prejudecatã, nici nu puteþi ghici ceanume proces a dus la negarea inconºtientului, dacã acestaexistã cu adevãrat, ºi ce anume avantaj a decurs din aceastãnegare. Sunã ca o disputã vanã dacã sã lãsãm psihicul alãturide conºtient sau sã îl extindem dincolo de acesta ºi, cu toateastea, pot sã vã asigur cã, odatã cu acceptarea proceselor in-conºtiente ale psihicului, s-a deschis o nouã orientare deter-minantã în lume ºi în ºtiinþã.

1. Introducere 23

1 Aceastã chestiune a fost tratatã exhaustiv în Secþiunea I a lucrãrii despre Inconºtient(1915 e). (N. t.)


Date post:	30-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	editura-trei-trei
View:	247 times
Download:	1 times

Opere Esenţiale, vol. 1 – Introducere în psihanaliză

Documents