Datorită evenimentelor istorice care au avut loc în perioada anilor 395-610, această perioadă, caracterizându-se prin mari schimbări care au fost relevante şi foarte clar conturate în decursul secolelor al IV lea şi al V lea şi deasemenea la începutul celui de al VI lea, subliniind fundamentul necesar pentru creearea civilizaţiei bizantine sau creştinismului greco-roman. Asterios Gerostergios afirma că ,, în astfel de perioade ,când o lume veche se năruie şi alta se naşte , se observă o criză adâncă în toate domeniile vieţii sociale ,,1

Căderea lumii vechi a avut ca efect o răsturnare forţată a ordinii politice, sociale şi religioase, precum şi o renunţare la acele valori spirituale pe care se bazase până în acel moment.

a.Situaţia politică ( circa 518 d.Hr) A doua jumătate a secolului al IV lea îl are în vedere pe puternicul Împărat Theodisie (379-395) care a reuşit să unifice întregul Imperiu Roman în urma unui lung război civil din Apus. După moartea sa, puterea se află în mâinile a doi impăraţi, unul cu reşedinţa imperială în Răsărit iar celălalt în Apus. Urmaşii lui Theodisie I nu au avut calităţile lui speciale, utile pentru rezolvarea cu succes a problemelor cu care s-a confruntat imperiul, autoritatea trecând fie în mâinile demnitarilor sau ale soţiilor lor, sau era neglijată din cauza neparticipării acestora în mod direct la război.

În timpul secolului al V lea Imperiul Roman s-a confruntat cu invaziile barbare, însă aceasta nu era prima apariţie a lor pentru că şi împăraţii romani din secolul al IV lea, Valentinian I (364 -375) în Apus, Valens (364-378) şi Theodosie I în Răsărit, s-au confruntat cu ele.

În urma mişcării generale de popoare din Europa, partea vestică a Imperiului Roman a suferit o grea lovitură datorată asasinării generalului Aetius (454) şi Împăratului Valentinian al III lea (455) şi a avut ca şi consecinţă instalarea haosului pe teritoriul italic(popoarele barbare precum fracii, saxonii şi longobarzii 1Asterios,Gerostergios,Iustinian cel Mare Sfânt şi Împărat Eopia .Bucureşti ,2004 ,p20

1

au pus stăpânire asupra Europei centrale, nordice şi vestice). Loviturile cauzate de invazia barbară au influenţat şi situaţia Imperiului Roman de Răsărit prin distrugerea celor mai importante cetăţi şi părăsirea de către populaţia rurală a provinciilor din Nord care au condus la slăbirea Imperiului de-a lungul graniţei naturale a Dunării iar în cazul Imperiului Roman de Apus aceasta acţiune a dus la dizolvarea Imperiului.

Pericolul germanic s-a simţit şi în Constantinopol, având ca urmare crearea unui front antigerman .Imperiul Roman de Răsărit a fost eliberat de ameninţarea acestor popoare după 488 ,iar în timpul domniei lui Anastasie (491-518) Imperiul a avut parte de o nouă reorganizare economică, precum şi ridicarea forticaţiilor de-a lungul graniţelor.

b.Situaţia religioasă

Căderea lumii vechi şi spirituale şi lupta religiei creştine pentru afirmare a provocat o mare criza religioasă, creştinismul întrând în conflict cu lumea veche .Împăraţii romani de pâna la Iustinian, chiar şi el, s-au concentrat pe anihilarea religiilor păgâne.

Asimilarea în cadrul creştinismului a unor elemente exterioare a favorizat o criză în cadrul bisericii creştine conturată şi de alţi factori etnici, economici ale popoarelor aflate sub stăpânire romană. Sinodul de la Niceea (325) a promovat ideea deofinţiimii (unirea lui Hristos cu Dumnezeu). Împăratul Teodosie I recunoscând religia creştină ca religie oficială, oferea un caracter obligatoriu hotărârilor acestui sinod. Alte încercări de consolidare a creştinismului au avut ecou în cadrul cel de-al III lea Sinod Ecumenic întrunit la Efes (431). Însă Sinodul de la Calcedon a provocat o dezbinare între creştini, îndepărtându-i pe credincioşi psihic şi spiritual. Împăraţii Marcian şi Leon au dus insă o politică filocalcedoniană.

2

Imperiul din Orient 2a avut ca împărat şi pe predecesorul lui Iustinian, unchiul său Iustin, care la începutul anului 527, s-a asociat cu nepotul său Iustinian. Această asociere era un obicei vechi prin care împăratul îşi stabilea ca succesor pe cel cu care era asociat şi care făcea totodată practica de guvernământ. Însă după moartea lui Iustin, Iustinian trece de gradul de succesor şi domneşte ca un adevărat împărat (527-565).

,, acest împărat purta în limba sa iriliană , căci el era de origine iliriană 3, adică slavă numele de Upravda4.,,

Acest împărat este descris în deosebite moduri. Vladimir Hanga îi atribuie o serie de însuşiri ,, împăratul Caesar Flavius Iustinianus, învingătorul alamanilor, goţilor, francilor, africanilor, evlaviosul, fericitul, renumitul, biruitorul şi triumfătorul, pururea venerat către tineretul doritor să studieze legile,,5iar Valerius Ciucă îl consideră un,, împărat îndreptat cu faţa spre trecut , fiind supremul restaurator şi renovator al dreptului roman care face un prim pas spre a reda viaţa imperiului ce de mult timp intrase in istorie. Astfel Iustinian se înscrie în panteonul marilor legiuitori ai lumii, urmărindu-i pe Hammurabi şi precedându-i lui Napoleon ,,6

,,un alt adevăr în favoarea lui e că era un om relativ cult faţă de oamenii din timpul lui , era un om distins, un om inteligent , un om care deşi îi plăcea mult paralelE , îi plăcea să facă şi mult bine statutului şi a avut şi nenorocirea să fie înconjurat de oameni cu ore-cară vadă ; căci altminteri nici nu ar fi putut să facă totul oricăt de capabil ar fi fost .Dar acesta este avantajul când oamenii însemnaţi sunt în capul Statului, ca ciupercile stau afund şi oamenii capabili sunt aleşi şi

2 Imperiul din Orient a durat pana la anul 1453 ,cand a cazut Constantinopole sub turci, iar cel de occident căzuse sub ostrogoţi incă din anul 4763 ilirianii sunt de origine slavă .se pretinde ca ilirianii ar fi fost pelasgi ca şi tracii, dar opinia cea mai sigură e ca in imensa parte fondul acestui popor era slav . cum vedem , slavii erau incă din timpurile vechi in Europa sunt cei din urmă veniti din ramura indoeuropeană4 Danielopolu,George ,explicatiunea institutiunilor lui iustinian , editura imprimeria statului ,1899,p1015 Vladimir, Hanga Institutiile luiIiustinian ,editura Vasile Goldis, Arad , 1997,p36Ciuca, Valeriu,Lectii de drept roman,vol 1 , editura Polirom, 1998,p38

3

însărcinaţi cu administrarea intereselor Statului.Când în capul statului se găsesc mediocriţi , toate ciupercile tronează şi oamenii de valoare stau retraşi,,7

Iustinian s-a născut în anul 483, într-un sat numit Tavrision care era aflat în zona din jurul cetăţii Skopje din Dardania, o zonă populată de traci si iliri. Au existat multe opinii cu privire la originea lui Iustinian(unii afirmau ca era trac, altii că era iril).Aşa cum apare precizat în dipticele consular din 521, numele complet a lui Iustinian era Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus.Tatăl său se numea Istok sau Sabbatius iar mama sa Biglenitsa sau Vigilantia şi era sora Împăratului Iustin I .Iustinian, adus la Constantinopol alături de unchiul său ce în vremea ceea era şeful gărzii personale ,a avut parte de o bună educaţie în domeniul dreptului matematicilor, artelor frumoase, filosofiei, tacticii militare şi teologieiPunctele lui forte erau dreptul, tactica militară şi teologia .După urcarea lui Iustin la tron, Iustinian a fost acceptat în garda personală a împăratului, mai apoi devine comandant al armatelor din Răsărit . În 520 este consul roman dar şi puterea centrală şi executivă a guvernării unchiului său .

Iustinian a încercat să se facă iubit de popor prin măsuri demagogice, a dat acestuia mari sume de bani .,, a dăruit mai mulţi bani de când era consul decât orice alt impărat ,,8după moartea Împăratului Iustin, acesta s-a urcat la tron la vârsta de 45 de ani şi a condus Imperiul Roman timp de 38 de ani (527-565)remarcându-se prin intermediul unei personalitaţi puternice ,legi şi programe constructive, o politică internă cât şi externă, nobleţe,perseverenţă,intuiţie.

În ceea ce priveste aspectul său fizic, istoricii au afirmat ,, era de statură medie, mai degrabă gras , cu faţa rotundă , rumenă în obraji şi având părul roşu,,9aşa apare în mozaicul din biserica ,,Sfântul Vitalie din Ravenna ’’(547) precum şi biserica ,, Apolinarie cel Nou’’ din acelaşi oraş ,,care îl arată pe Iustinian ceva mai gras si mai obosit,,10(imagine 1)

Soţia sa Teodora, care provenea dintr-o familie modestă, este cea care l-a influenţat în conducera imperiului precum şi politica religioasă, i-a rămas întotdeauna credincioasă, l-a cinstit prin purtarea ei şi l-a ocrotit prin sfaturile sale, iar datorită

7 idem4 ,p110-111 8 apud Asterios Gerostergios, Iustinian cel Mare Sfânt şi Împărat , Eopia , Bucureşti, 2004,p34-359 ibidem ,p3510 ibidem, p36

4

acestei influenţe a fost ridicată la rangul de coîmpărăteasă. .

Imagine 1

Principalele obiective ale sale au fost restabilirea şi continuarea vechii puteri imperiale a poporului iar cel de-al II lea,unitatea bisericii şi a statului care nu se putea realiza decât prin vindecarea rănii provocată de Schisma acachiană(484)care separase Roma de Constantinopol. Deasemenea, trebuia să restabilească graniţele de dinainte ale Imperiului, trebuia să facă legaturile comerciale, inclusiv constituirea unui sistem administrativ şi legislativ propice.

Iustinian susţinea că religia ortodoxă era religia supremă, legile sale recunoşteau şi protejau doar biserica ortodoxă iar celelalte religii precum iudaismul, pagânismul şi ereziile creştine erau in afara legii. Faţă de practicanţii acestor religii manifesta o atitudine severă, scopul său fiind înlăturarea oricaror forme de distrugere şi anihilare a bisericii şi a statului.

5

Iustinian a decedat pe 14 noiembrie 565, lăsând în urmă o domnie glorioasă şi ziditoare, o permanentă luptă împotriva ereticilor dar şi o mare tristeţe în sufletul celor care l-au admirat.

Codificarea dreptului roman care s-a înfăptuit în decursul secolului al VI lea înaintea erei noastre reprezintă o consecinţă a crizei sistemului economic sclavagist ,,spre a explica, dacă ne putem exprima astfel, cauzele juridice ale codificării, trebuie să arătam că unele părţi ale dreptului vechi erau depăşite şi că se impuneau măsuri pentru adaptarea dreptului la nevoile actuale şi fixarea lui. Această problemă nu a fost încă cercetată în mod sistematic în literatura burgheză, care se mărgineşte la afirmaţii generale şi lipsite de consistenţă. Este suficient să amintim că unul din cei mai de seamă romanişti ruşi prerevoluţionari , I.A.POKROVSKI,se limitează la afirmaţia ,,se simţea nevoia generală a unei revizuiri complete şi oficiale a întregului sistem juridic. precum şi necesitatea de a se face bilanţul unei evoluţii de veacuri ,,11

Autorul Pereterskii susţine că pentru determinarea cauzelor concrete ale codificării bizantine trebuie să se arate care erau mai intâi părţile componente ale dreptului din Imperiul Roman de Răsărit la începutul secolului al VI-lea e.n. Principalele izvoare ale dreptului roman erau operele jurisconsulţilor romani care se numeau ius si constituţiile imperiale cu denumirea generală de leges . Deasemenea se adaugă un alt izvor şi anume edictele magistraţilor (în special al pretorilor).

Epoca veche şi epoca clasică erau precedate de o literatură juridică abundentă .Constituţiile imperiale erau în număr foarte mare şi se dorea introducerea unei ordini in privinţa lor. Astfel se cereau a fi redactate culegeri cu o dimensiune mai redusă, uşor de copiat şi de manipulat,,redactarea unor astfel de culegeri de dimensiuni restrânse coincide cu decăderea rapidă a culturii juridice înspre finele secolului al 11 I.S Pereterskii . Digestele lui Iustinian ,Editura Stiintifică,Bucuresti, 1958,p21

6

III-lea . Fenomenul de decădere persistă şi se adânceşte în secolele următoare până la Iustinian ,,12

Sfârşitul secolului al III-lea a dus la existenţa unor încercări de a sistematiza dreptul roman atât de câtre stat cât şi de persoane particulare şi au avut ca fundament constiiţa decăderii dreptului prezent în epoca postclasică, dar şi voinţa de a readuce aceea gândire juridică proprie epocii clasice. Astfel Codul gregorian, Codul hermogenian şi Codul theodesian au constituit opere premergătoare ale legislatiei iustiniene . Codul Gregorian (codex gregorianus) lucrată de un jurisconsult numit Gregorius, a fost elaborat probabil între anii 291-294 si ,, care conţine deasemenea constituţiunile lui Diocleţian şi a împăraţilor precedenţi, între care una a lui Septim Sever din 196. Hugo crede chiar că aceea condică gregoriană conţinea consituţiuni ale împăraţilor anteriori şi chiar de ale lui Hadrian13. Codul Hermogenian a fost o continuare a Codului Gregorian şi probabil întocmit în anul 295 de către jurisconsultul Hermogenianus. Din nenorocire din colecţia hermogeniană au mai ramas doar 38 de constituţiuni.,, din constituţiuni ,din unele nu ne-au parvenit decât câteva vorbe. Aşa iată o constituţiune: să nu poată colonul nici servul să îşi vândă peculiul său şi cel ce îl va cumpăra să fie considerat că a cumpărat un lucru de furat şi să fie ţinut de acţiunea furti,,14. Codul Theodosian este o culegere oficială şi ordonată de Împăratul Theodosiu al II lea în Orient şi cuprinde un ansamblu de constituţii imperiale care datează de la Constantin cel Mare. Întocmit în 438 şi intrat in vigoare la data de 439, culegerea a fost utilizată şi în partea occidentală a Imperiului. George Danielopolu afirma că această culegere,,este împăriţită în şese –spre-dece cărţi. Această compilaţiune este de o mare importanţă , pentru că găsim câteva constituţiuni care nu sunt atât de alterate ca în compilaţiunea lui Iustinian unde asemenea figurează, dar unde sunt imposibil de recunoscut, atât sunt îndrăzneţ de alterate,,15 În comparaţie cu Emil Molcuţ, care susţine la rândul lui ,, cele mai multe constituţiuni se referă la dreptul public în dreptul privat ocupând un loc secundar , lucrarea este fomată din 18 cărţile, cărţile sunt împărţite în titluri iar titlurile de constituţiuni aşezate în ordine cronologică , indiferent dacă erau în vigoare sau erau abrogate ,,16

12 Jakota,Mihai Vasile,Drept roman, vol 1, Chemarea,iasi ,1993 p10113 Idem 4, p9914 ibidem,p10015 George,Danielopolu,Explicatiunea institutiunilor lui Iustinian , volI , Imprimeria Statului,Bucureşti,189916 Emil,Molcut,Drept roman ,Ediţia a III-a ,Sanşa,Bucureşti, 1995,p54

7

Codul gregorian alături de cel hermogenian constituie lucrări neoficiale ori codul theodosian este o lucrare oficială iar împreună alcătuiesc o colecţie de leges. Cristinel Murzea face referire la alte două colecţii şi anume o colecţie de ius şi o colectie mixtă formată din leges si ius .17

Colecţia ius conturează importanţa Legii citaţiilor din epoca lui Theodosiu şi Valentinian prin care lucrările iurisconsulţilor dobândeau putere de lege. Colecţiile mixte erau reprezentate de :A .,,FRAGMENTA VATICANA,,este o colecţie privată a căror fragmente au în vedere pasaje întregi ale unor iurisconsulţi, foarte cunoscuţi, cum ar fi Papinian şi Ulpian.B.,,COLLATIO LEGEM MOSAICORUM ET ROMANORUM,, ce cuprinde texte ale lui Moise precum şi texte din dreptul roman. Autorul acestei lucrări precum şi scopul pentru care a fost întocmită ne este necunoscut, însă prezintă importanţă datorită textelor juridice romane.C.,,CARTEA SIRO-ROMANA”, în care se face o expunere a dreptului roman aplicat în Orient înaintea lui Iustinian.Partea occidentală a fostului Imperiu Roman în decursul secolelor al V lea şi al VI lea a creat o colecţie de legi romane ca urmare a dominaţiei barbarilor, prin care aceştia doreau aplicarea acestor lucrări locuitorilor romani, printre acestea enumerăm:LEX ROMANA VISIGOTORUM, LEX ROMANA BURGUNDIORUM şi EDICTUM THEODORICI,,

Pentru realizarea acestei codificări, Iustinian a avut în vedere scopuri puternice care căutau instaurarea dreptului roman din perioada sa de glorie (epoca clasică), în epoca postclasică, Imperiul de Răsărit se confrunta cu o criză adâncă şi trebuia să facă faţă atacurilor popoarelor migratoare, fapt care a afectat şi imaginea dreptului roman. Statul căuta o administraţie puternică, eficientă şi care să sublinieze o legislaţie precisă. În comparaţie cu epoca clasică, care avea o literatură juridică abundentă în privinţa constituţiilor imperiale şi a controverselor dintre autori, în perioada postclasică, pregătirea juridică a judecătorilor şi avocaţilor era deplorabilă iar numeroase instituţii nu aveau o reglementare bine stabilită şi aplicabilă.

17 Cristinel, Murzea, Drept roman , Ediţia a II a,All Beck .Iaşi ,2003,p55-56

8

Astfel se simţea nevoia de prezenţa unor lucrări juridice de dimensiuni rezonabile care puteau fi uşor copiate precum şi o reglementare precisă şi sigură pentru funcţionarii de stat.18,,încercările de sistematizare a dreptului roman atât de persoane particulare cât şi de către stat fuseseră făcute încă de la sfârşitul secolului al III-lea având la origine conştiinţa decăderii dreptului în epoca postclasică precum şi dorinţa de a reînvia gândirea juridică proprie epocii clasice,,19

Politica legislativă de unificare a lui Iustinian care avea în vedere operele iuris consulţilor şi constituţiile imperiale au devenit obiectul unei restaurări integrale. În anul 528 prin intermediul unei constituţii speciale, acesta impune alcătuirea unui cod care urma să înlocuiască acele culegeri leges, astfel costituţiile imperiale au fost modificate şi puse la curent cu acele necesităţi ale epocii. În anul 530, Iustinian căuta eliminarea acelor controverse apărute între jurisconsulţii romani ca o consecinţă în urma acestui proiect demarat. Au apărut cele 50 de decizii(quinquaginta decisiones)care aveau ca rol estomparea acelor controverse.

După opinia lui Vladimir Hanga, împăratul şi-a realizat o comisie care îl avea în frunte pe Tribonian,,quaestor sacri palati”(funcţia acestuia era foarte importantă la Constantinopole şi anume de a redacta legile imperiului) pentru redactarea compilaţiei în ius (din operele juriştilor). Această compilaţie avea ca fundament scrierile acestora, în special lucrarea lui Paul si Ulpian .Au oferit prilejul restrângerii a 2000 de volume doar la 150 de mii de rânduri (Digesta sau Pandectae 533)împăratul a solicitat şi redactarea unui manual de şcoala numit Institutiones sau Elementae (533),precum şi întocmirea a celei de a 2-a ediţii a codului , care cuprindea lucrarea Codex(Repetitae Praelectiones)şi constituţii adoptate de el (Novelae Constitutiones )20.Această operă a lui Iustinian a fost numită in Evul Mediu CORPUS IURIS CIVILIS.

Corpus Iuris Civilis a fost tipărit pentru prima oară sub acest titlu de către Dionysios Gothofredus în 1583. Denumirea sa era simetrică cu cea a codului dreptului bisericesc şi anume corpus iuris canonici, de aceea ,, sistematica ulterioară a dreptului cuprindea 2 ramuri ius civilae şi ius canonicum,,21.Codul lui Iustinian nu a avut în vedere acele încercări ale lui Theodosius al II lea de a realiza un cod unic al dreptului roman care să cuprindă totalitatea lucrărilor

18Mihail Vasile,Jakotă ,Drept Roman,vol Chemarea,Iasi,1993,p10319 Cristinel,Murzea, Drept Roman,Editia a II-a,All Beck,Iasi,2003,p5620 Vladimir,Hanga ,Dan Mircea Bocşan,Curs de drept privat roman,Editia a II-a,Universul Juridic, Bucureşti, 200621 I.S,Pereterskii,Digestele lui Iustinian ,Editura Ştiinţifică,Bucureşti,1958,p43

9

jurisconsulţilor precum şi constituţiile,deşi erau două izvoare diferite”să reunească într-un sistem unitar dogma privitoare la Sfânta Treime şi normele foarte subtile referitoare la servirtuţi”22.

”...un student în facultatea de drept, fie de la universităţile din ţară, fie de la cele din străinatate, deodată dă cu ochii de o carte mostruos de groasă şi cam roasă, ce poartă numele de Corpus Iulis Civilis, a căreia foi, după ce le sbârnie profesorul pe la nas, cu o grativitate demnă de Caton cel bătrân, doctorul magistru ,se exclamă, zicându-i:”Iată raţiunea scrisă”23

Legislaţia lui Iustinian care reprezintă o etapă finală a dreptului roman şi un fundament pentru dreptul bizantin, subliniază doua aspecte esenţiale:,,constitue unul din cele mai de seamă monumente ale dreptulu, dar şi sursă de inspiraţie pentru legiuitori”24.

CODUL LUI IUSTINIAN(CODEX VETUS,REPETITAE PRAELECTIONIS-534)

1.Definiţie

Codul, care cuprindea constituţiile imperiale aflate in vigoare, a fost prima etapă, dacă e să privim ordinea cronologică a codificării din secolul al VI lea,a căror texte au fost modificate pe parcurs pentru a fi in conformitate cu necesităţile sociale contemporane. Realizarea acestui cod a fost elaborată dupa planul Codurilor Gregorianus şi Theodisianus, a căror experienţă a dovedit o necesitate şi o posibilitate de a efectua asemenea lucrări,iar constituţiile care reprezentau dreptul actual jucau un rol important.

La 13 februarie 528, Iustinian a pus bazele unei comisii alcătuită din 10 membrii care aveau să realizeze acest cod ,,prin înlăturarea a tot ce era învechit şi de a da un text cât se poate de concis şi simplu.”25.,,Comisiunea aceasta avea să foarfece,

22 Ibidem,p4323 S.G,Longinescu,Elemente de drept roman.Parte generala,vol 1,Editura Librăriei SOCEC &C-ie,Societate română,Bucureşti,1908,p6024 Cristinel,Murzea,Drept Roman,Editia aIIa,All Beck,Bucureşti,2003,p5625 I.S ,Pereterskii,Digestele lui Iustinian,Editura Stiinţifică,Bucureşti,1958,p47

10

să taie din aceste scrieri peticele şi să formeze din ele aşa zisele legi(Germania le citează obişnuit sub numirea de fragmente,iar Franţa sub numirea de legi)”26

2.Conţinut şi structură

Evocând indirect Legea celor XII table(Lex duodecim tabularum), este format din 12 cărti împărţite pe titluri cu rubrici(765) ce cuprind în jur de 4.650 de constituţii imperiale la aproape tot dreptul public şi privat date in epoca principatului şi dominatului, care datează din perioada împăratului Hadrian(secolul al II lea) până în perioada domniei lui Iustinian, respectiv până în anul codificării 529d.Hr şi cel al reeditării 4 noiembrie 534d.Hr. De aici reiese faptul că acest cod a apărut în 2 ediţii.Prima ediţie-„codex vetus”-a fost promulgată în 529 iar cea de a doua editiţie„codex repetitae praelectionis”(codul cu text reînnoit) care dateaza din 524.

”Ea este impârţită în doisprezece titluri şi fiecare titlu în mai multe paragrafe (fragmente sau legi). Paragraful întâi al fiecărui titlu nu e numerotat şi poartă numirea de principium, numerotarea începe cu 2 ,care revine 1, şi aşa mai încolo”27,,Fiecare asemenea lege este însoţită de elemente de individualizare, prin precedarea ei de o inscriptio-indicarea autorului şi a celui vizat şi urmarea ei de o subscriptio constând din data ei proposita-data şi locul publicării”.28

„Asfel din consideraţie pentru biserică, Iustinian a trecut constituţiile relative la dreptul canonic în fruntea culegerilor sale.Codul lui Iustinian ne-a parvenit în multe manuscrise.”29Astfel Codexul se împarte în Carte I. Dreptul canonic şi dreptul şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Cărţile II-VIII. Dreptul privat. Cartea IX.Dreptul penal. Cărţile X-XII.Dreptul administrativ.”Citarea unui cod se face folosind patru cifre:prima cifră arată cartea, a doua titlul, a treia constituţia, iar ultima paragraful”30. Ca urmare a apariţiei acestui codex iustinianus, care sublinia intenţia autorului său de a-şi reduce întreaga operă legislativă doar în forma acestui cod,, practica arată că operele juriştilor romani aduseseră Romei o faimă nepieritoare vreme de secole, şi nu puteau rămâne în afara restaurării sale legiuitoare”31

26 George,Danielopolu,Explicaţiunea Instituţiunilor lui Iustinian,vol I,Imprimeria Statului,Bucureşti,1899,p10227 Ibidem,p10228 Valerius.M,Ciuca,Lecţii de drept roman,vol I,Polirom,1998,p3929 I.S,Pereterski,Digestele lui Iustinian,Editura Stiinţifica,Bucureşti,1958,p 4730 Teodor Sâmbrian, Drept privat roman, Repografia Universităţii din Craiova, Craiova,1993,p2531 Cristinel,Murzea,Drept Roman,Ediţia aIIa,All Beck,Bucureşti,2003,p57

11

DIGESTELE(DIGESTA SAU PANDECTAE-530,-533)

1.Definiţie.Noţiuni introductiveDigesta reprezintă cea mai importantă şi originală parte a operei lui Iustinian, care a reuşit prin intermediul ei să-şi creeze o oarecare celebritate istorică, asigurându-i o influenţă în legătură cu diferite condiţii social-economice .,,Iustinian nu a voit să facă ştiinţă, ci legislaţie. Şi de aceea a dat putere de lege şi Condicei şi Pandectelor” 32 nimeni nici în prezent sau mai târziu să îndrăznească să adauge comentarii la acest text.Este cunoscută şi sub numele de ,,Pandectae”. Digesta care este de origine latină înseamnă, după opinia lui Teodor Sâmbrian, ,ceea ce este pus în ordine,culegere”, iar Pandectae care este de origine greacă33 „ceea ce cuprinde sau conţine totul.”34Datorită răspândirii limbii greci în imperiul Roman de Răsărit, Digestele au fost redactate în limba latină care era limba administratiei, justiţiei şi armatei şi au căpătat putere de lege.35Este adevărat în textul lor se întâlnesc unii termeni şi sentinţe chiar şi fragmente întregi redactate şi limba greacă (cartea lui Modestinus despre cazurile în care se putea refuza primirea tutelei)Digestele au primit o dublă denumire din titlul întreg al acestora” Cartea I din Digestele sau Pandectaele stâpânitorului nostru, preasfinţitul Împărat Iustinian”care cuprindea sub o formă simplificată dreptul adunat (prudenţilor) din dreptul de altădată.

Digestele reprezintă o culegere de texte care au aparţinut juriştilor clasici structurate după un anumit plan tradiţional si elaborat.

32 George,Danielopolu,Explicaţiunea instituţiunilor lui Iustinian,vol I,Imprimeria Statului,Bucureşti,1899,p10433 Acest termen se intâlnea în literatura nejuridică.Astfel,Aulus Gellius in prefata de la Nopţile attice,enumeră diferitele denumiri pe care scriitorii greci şi latini le dădeau operelor lor şi aminteşte printre altele de Pandecte34 Teodor,Sâmbrian,Drept privat roman,Reprografia Universităţii din Craiova.,Craiova,1993,p2535 Ulterior termenul de Pandecte s-a inrădăcinat mai mult în literatura germană.Trebuie să semnalăm aici.faptul bine cunoscut ca aşa numiul „sistem pandectist al dreptului civil”(Parte generală,dreptul bunurilor,dreptul obligaţiilor,dreptul familiei,dreptul succesoral)nu are nimic comun cu Pandectele lui Iustinian,fiind produsul prelucrării medievale a dreptului roman.

12

Autorii Digestelor (care erau în număr de 15 şi formau o comisie desemnată de Iustinian) aveau de luat în calcul două sarcini:36

1.Să păstreze într-o egală măsură, să sistematizeze moştenirea vestiţilor jurisconsulţi romani care se află într-o stare haotică, precum şi monumentul legislatic, începând cu Legea celor XII table. Aceasta sarcină sublinia stabilitatea ideii că Bizanţul era succesorul legitim al Imperiului Roman.37

2.Cea de a doua sarcină constă în elaborarea sistemului dreptului în vigoare in secolul VI şi înlăturarea acelor contradicţii şi norme învechite prin intermediul unor cuvinte noi si simplificate, Digestele trebuiau să se conformeze cu noile cerinţe şi condiţii ale timpului. Ca urmare a acestei acţiuni, rezultatul final constă într-o culegere adaptată nevoilor practice.Însă nici unul din aceste demersuri nu a fost duse până la un sfârşit din diferite motive: foarte multe din scrierile vechilor jurisconsulţi nu şi-au găsit locul in aceasta operă.„Comentarea Digestelor a fost interzisă prin lege în constituţia De autore si constituţia Tanta prevăzându-se că vor fi pedepsiţi şi aceia care vor creea confuzii prin introducerea siglelor, indicarea prescurtată prin litere a unei expresii sau a unui cuvânt”38Această interdicţie face referire nu numai la jurisconsulţii de mai târziu, ci şi la redactorii Digestelor, deşi aceştia nu ştiau să distingă aceste sigle.Majoritatea fragmentelor din Digeste nu au fost destul de bine percepute în perioada Evului Mediu, astfel părţile care nu puteau fi înţelese au fost numite „crucile juriscosulţilor”(cruces iuresconsultorum)sau „legile blestemate”(leges damnates).

2.Structura DigestelorDigestele sunt o culegere foarte vastă dacă ne raportăm la conţinutul lor. Potrivit constituţiei Tanta. ar conţine în jur de 150 000 de rânduri ceea ce reprezintă 35 litere pe un rând, cuvintele nefiind despărţite între ele.

Ele se impart in 7 parţi:I.Prota-Cărtile 1-4II.De iudiciis-Cărţile 5-11III.De Rebus-Cărţile 12-19

36 I.S,Pereterski,Digestele lui Iustinian,Editura Stiinţifica,Bucureşti,1958,p5537 În epoca bizantina,a avut loc o grecizare a dreptului:toate operele erau traduse in limba greaca,iar cea mai importanta opera era reprezentata de Bazilinicanele38 Cristinel,Murzea,Drept Roman,Ediţia aIIa,All Beck,Bucureşti,2003,p57

13

IV.Umbilicus-Cărţile 20-27V.De testamentis-Cărţile 28-26VI.Fară titlu-Cărţile 37-34VII.Fară titlu-Cărţile 45-50

Textul Digestelor nu este divizat in părti, această diviziune fiind corespunzatoare schemei comentariilor la edictul pretorului. Ele insă sunt împărţite în 50 de cărţi, fiecare carte în titlu, fiecare titlu la rândul lui în fragmente.Cărţile nu beneficiază de o denumire specială dar unele dintre ele au căpătat denumiri statornice. Astfel cărţile 47 şi 48 se numesc „carţile teribile”-libri teribiles,probleme referitoare la infracţiuni şi pedepse),cărţile 23, 28, 30 au căpătat denumirea de „cărţi separate”(libri singulares-dota,tutela,testamentul,legatele)Titlurile prezintă câte o rubrică, iar totalitatea lor constitue rubrica edictului pretorian. Aceasta împărţire are un rol important privind orientarea conţinutului digestelor şi sunt în total de 429-432.Fragmentele (leges)reprezintă extrase din diferitele opere ale iurisconsulţilor si la începutul fiecăreia din ele este precizat autorul precum şi titlul operei din care a fost extras fragmentul respectiv. Ele nu sunt aşezate într-o ordine sistematică iar unele se repetă. Este vorba de aşa numitele „fragmente duble”(leges geminata”,de pilda 50,17,129(Paulus): „Atunci când nu subzistă lucrul sau raportul principal nu se produc nici efectele sale”.Acelaşi lucru apare şi in fragmentul 178 din acelaşi titlu, dar cu adaosul”de cele mai multe ori”

Paragrafele. Fragmentele care au un conţinut mare sunt împărţite în paragrafe iar începutul fragmentului nu prezintă un semn corespunzător, ci este desemnat prin pr(principium) sau pro(proemium), iar atunci când se face trimitere la sfârşitul fragmentului se adaugă literele i.f(in fine). Numărul paragrafelor care alcătuiesc diverse fragmente este foarte variat, de exemplu expunerea lui Pompeius care reflectă istoria dreptului roman atinge 53 paragrafe.Citarea digestelor este diferită în funcţie de mijloacele în care se făcea. La început rubricele digestelor fiind foarte cunoscute de iurisconsulţi se indică numărul fragmentului (litera D) şi rubrica titlului prescurtată. Apoi a început să se adauge numărul cărţii şi titlul.De pildă 1.1 2.D(27,1)

3.Modul de intocmire a Digestelor

14

Prin intermediul constituţiei Deo auctore, Iustian a hotărât întocmirea Digestelor la data de 15 decembrie 530. Astfel şi-a desemnat membrii unei comisii (4 profesori de drept din Costantinopol şi Beirut şi 11 avocaţi de pe langa tribunalul prefectului de Răsărit) care purtau denumirea de „compilatori”39

La 16 decembrie 533, Digestele au primit aprobarea lui Iustinian, fiind însoţite de prezenţa unei constiţutii identice atât în limba latină cât şi în limba greacă care dau explicaţii cu privire la conţinutul si istoricul lor. Versiunea latină este cunoscută sub numele de Tanta ,iar cea greaca sub denumirea Dédoken.Digestele au fost întocmite într-o perioadă de 3 ani40, însă conform constituţiei din Tanta, s-a alocat o perioadă de 10 ani pentru realizarea acestei lucrări. O lucrare de asemenea proporţii necesită o perioada lungă de timp pentru elaborarea ei, însă faptul că a fost finalizată într-o perioadă aşa de scurtă ne face sa presupunem că autorii digestelor au folosit o culegere similară iar munca lor s-a redus doar la redactarea materialului existent. Asemenea culegeri a căror existenţă este ipotetică sunt denumite în literatura ”Predigeste” care au fost discutate polemic iar pentru faptul că nu exista nici o indicaţie care să genereze acest aspect, ele sunt înlăturate pe baza unor constiţutii introductive care subliniază munca depusă de autori pentru realizarea Digestelor.

4.Sistemul şi conţinutul DigestelorJurisconsulţii romani nu au realizat o elaborare amănunţită a sistemului de drept, ei limitându-se doar existenţa a două ramuri fundamentale -la dreptul public si privat. Ei luau în considerare practica şi rezolvarea unor probleme concrete, iar nu elaborarea acelor noţiuni generale care baza unei sistematizări a întregului material juridic existent. O mare importanţă prezenta edictul pretorului (şi forma definitivă şi clasică elaborată de Salvius Iulianus în secII) care a stat şi totodată la baza multor părţi din Digeste.Conţinutul principal al Digestelor îl formează fragmentele privitoare la dreptul civil văzute din două perspective: 1.U sfert din Digeste este consacrat problemelor de succesiune ab intestato şi testamentară. Aceste probleme au o mare importanţă pentru a asigura păstrarea avuţiilor în mâinele reprezentanţilor clasei dominante.

39 Nu este fără interes să arătăm că înţelesul principal(dispărut ulterior)al acestui cuvânt este acela de „jefuitor”(de la compilare-a jefui).Denumirea dată autorilor Digestelor nu este oare o caractetrizare neinteţionată a cel puţin unora dintre fazele muncii lor?40 În fapt acest răstimp a fost,se pare,mai lung deoarece cuprinsul tuturor cărţilor din Digeste şi poate al unora din titluri a fost stabilit probabil anterior.

15

Îndeosebi raporturile la dota în cazul morţii unuia din soţi sunt reglementate sub toate aspectele. 2.Fiecare legislaţie determină în felul său limitele reglementării juridice în ceea ce priveşte dreptul roman acesta acorda putină importanţa raporturilor personale între soţ şi soţie, părinţi şi copii, stabilind în această materie doar regulile cu caracter patrimonial (dota,bunuri dobândite de fiu) În această privinţa, dreptul roman nu este comparabil, nici , măcar din punct de vedere exterior, cu legislaţiile burgheze moderne.Conţinutul Digestelor depăşeşte limitele dreptului civil.

Sistemul Digestelor şi sistemului Codului, în parte au o origine comună, sau sistemul unuia din aceste izvoare a fost în oarecare masură reprodus după celalalt. Unii cercetători socotesc că planul Digestelor a fost elaborat după întocmirea Codului (este vorba de primul codul în prima redacţiune, publicat în aprilie 529) ceea ce înseamnă că sistemul Digestelor a fost întocmit în răstimpul din aprilie şi decembrie 530. Pentru a studia dreptul din perioada secolului al VI lea este necesară nu numai cercetarea Digestelor, ci şi a Codului. Digestele constitue ”bilanţul” sau „rezultatul”evoluţiei dreptului roman, studiul Codului rămânea oarecum în umbră, ceea ce era fără îndoială o greşeală.Cel mai bun manuscris al Digestelor care ne-a parvenit datează din secolul VI şi se numeste Littera Pisana sau Florentino. Versiunea ce poartă numele de Litera Vulgaris sau Vulgato din manuscrise datând din secolul XI şi XII este copiată dupa cea Florentină .Initial, Digestele au fost cunoscute sub trei părţi separate, formând conţinutul unor manuscrise distincte:1.Digestum vetus(cartile 1,24,titlul 2)2.Infortiatum(cartea 24titlul 3,cartea31)3.Digestum novum(cartile 39-50). Aceste denumiri se datorează vestitului cercetator al Digestelor, Irnerius a avut la dipoziţie numai partea I si a 3a şi numai ulterior s-a descoperit şi partea a 2a, care de aceea a fost numită Infortiatum.41

Iustiniani institutiones

Către tineretul doritor să studieze legile,impăratul Iustinian elaborează o serie de cărţi pentru ca ,, sa biruiască nu numai duşmanii ci şi sa inlăture nedreptăţile ce Îi invinuiesc pe alţii pe nedrept’’42Astfel Iustinian Îi 41I.S,Pereterski,Digestele lui Iustinian,Editura Stiinţifica,Bucureşti,1958,pp56-95

42 Vladimir,Hanga, Institutiile lui Iustinian ,editura Lumina Lex,Bucureşti ,2002,p7

16

purunceşte lui Tribonian , magistrat si fost cvestor al palatului cât şi profesorilor de drept Teofil si Doroteu , să alcătuiască un manual şcolar pentru a face cunoscute vechile tradiţii coroborate cu strălucirea imperială de altadată . Aşadar , după terminarea celor 50 de pandecte în care a fost adunat dreptul vechi s-a ordonat realizarea acestui manual care să cuprindă primele elemente ale intregii ştiinţe juridice . Manualul având la baza lucrări ale jurisconsulţilor din epoca clasică şi în special ,, reguliele de aplicare zilnică ale lui Gaius’’ . Îndemnul lui Iustianian este extrem de concis ,,primiţi aşadar aceste legi ale noastre cu cea mai mare seriozitate şi aratati-vă voi inşivă atat de pricepuţi incât sa puteti nădăjdui ca , după terminarea studiilor juridice ,sa fiti pe deplin vrednici sa cârmuiti statul nostru in diferitele misiuni pe care le ave,dat in unsprezece zile inainte de caledele lui decembrie la Constantinopol in cel de-al treilea consulat al împaratului nostru Iustinian , pururea venerat ’’’43

Cartea I

Despre dreptate si drept Dreptatea este voinţă de a da fiecăruia ce i se cuvine iar jurisprudenţa cunoaşterea lucrurilor divine si umane ,ştiinţa a ceea ce este drept si nedrept şi se cuvine a avea o serie de reguli dintre care a trăi in mod cinstit, a nu răni pe altul si a da fiecaruia ce se cuvine , deasemenea se mai vorbeşte despre diviziunea dintre dreptul public ce se referă la organizarea statului roman si cel privat ce se referea la interese proprii.

Despre dreptul natural al ginţilor şi despre dreptul civil In acest cotext se realizează distincţia dintre dreptul natural deprins de fiinţe din natură fiind comun nu speciei umane ci animalelor şi de unde va decurge însăşi casătoria dintre barbat şi femeie dar şi dreptul civil care este o fuziune a instituţiilor celor două cetăţi Atena şi Sparta unde spartanii incredinţau memoriei normele considerate legi, iar atenienii respectau numai ceea ce era scris şi care are la bazăcutuma propie cetaţii fiecaruia ,însă dreptul inspirat de raţiune şi care este respectat de toate popoarele se numeşe dreptul ginţilor , vădit superior dreptului civil .Se mai specifică şi faptul că dreptul civil işi i-a numele de la fiecare cetate nepermiţând eventuale cofuzii cu alte legi (ale lui Solon sau ale lui Dracon)dar şi faptul că dreptul ginţilor a condus la apariţia majorităţii

43 idem 42

17

contractelor de vânzare- cumpărare ,societate , inchiriere depozit sau mutuum După se trece la explicarea legilor scrise a plebiscitului (ceea ce plebea hotăra la propunerea unui magistrat plebeu ) , senatus consulultul , a constituiţiilor imperiale , a edictelor pretoriene (numit si drept onorar ) şi nu in ultimul rând o referire la raspunsurile jurisconsulţilor( de la care judecatorii nu se pot abate ), dreptul nescris fiind corelat cu uzul ce treptat a dobâdit caracter obligatoriu .

Dreptul persoanelor Oamenii sunt divizaţi intre liberi şi sclavi, unde libertatea este posibilitatea de a face ceva fară a fi oprit de de lege sau de vreo altă forţă iar sclavia , derivată din dreptul ginţilor , este modalitatea prin care un om devine proprietatea altuia impotriva naturii . Sclavilor li se atribuie termenul de mancipia deoarece sunt luati cu forţa de la duşmani iar asupra lor comandanţii au drept de viaţă şi de moarte

Despre persoanele născute libere Sunt considerate a fi libere cei nascuţi in urmatoarele situaţii : din căsătoria a două persoane libere , din căsătoria a două persoane dezrobite , fie a unei persoane dezrobite sau a alteia nascută liberă , copilul a cărei mama este născuta liberă dar tatal său este sclav , sau necunoscut. Daca mama a fost liberă in momentul naşterii dar sclavă anterior atunci copilul este născut liber şi invers dacă ulterior devine sclavă dintr-o persoană liberă atunci copilul este tot liber .

Despre dezrobiţi

Cei care au fost eliberaţi dintr-o sclavie legală sunt consideraţi ca fiind dezrobiţi şi inseamnă practic acordarea libertaţii . Potrivit dreptului natural toţi oamenii se nasc liberi insă dreptul ginţilor a fost cel care a introdus instituţia sclaviei , dezrobiţii făcând parte din a treia categorie de oameni , dupa sclavi . Dezrobirea se face prin mai multe modalitaţi : in cadrul locaşelor sfinte, prin vindicta sau intre prieteni, prin scrisoare , testament sau prin alte căi stabilite in cadrul constituţiilor imperiale . Sclavii mai pot fi dezrobiţi şi atunci cand pretorul sau guvernatorul mergea la teatru sau la baia publică.Existau insă trei categorii de dezrobiti : cei care dobâdeau libertatea în intregime si deveneau cetăţeni romani , fie o libertate mai mică devenind latinii potrivit legii Norbana fie una una inferioară devenind peregrini

18

deditici după legea Aelia Sentia. Iustinian a pus capăt statutului de deditici printro constituţie promulgată , abolind deasemenea , la sugestia cvestorului Tribonian , statutul latinilor iunieni oferindu-le cetăţenia romană , neexistand criterii refritoare la vârstă felul proprietaţii stăpânului care dezrobeşte sau modul de dezrobire .

Cine şi de ce nu poate dezrobi

Cel ce dezrobeşte pentru a-i frauda pe creditorii săi nu este un act valabil potrivit legilor Aelia Sentia .Totuşi prin intermediul unui testament , stăpânul îl poate numi pe sclav drept moştenitor cu clauza libertăţii , devenind in acelaşi timp moştenitor unic dar cu condiţia de a nu exista un alt moştenitor în acelaşi testament . Conform legii Aelia Sentia trebuie să se ţină cont de faptul că cei saraci , lipsiţi find să aibă drept moştenitor un sclav care să plătească pe creditor şi care , dacă nu îi plătesc pe aceştia , creditorii pot să vândă în numele sclavului bunurile ereditare impiedicând astfel ca memoria defunctului să sufere o injurie . Aceiaşi soluţie juridică se impune dacă sclavul a fost instituit fară o clauză pură a libertaţii insă o nouă constituţie imperială ca o condiţie acordarea libertaţii eventualului succesor sclav. Aceiaşi lege Aelia Sentia il opreşte pe stăpânul mai mic de douazeci de ani să poată dezrobi decât prin vindicta in faţa unui consiliu .Există mai multe motive de dezrobire :dacă cineva dezrobeşte fie pe tatăl sau pe mama , fie pe mama , fie pe fiul său natural , fiica ,fratele ,sora sa naturală , pedagogul , doica ,invaţătorul sau ,fiul ori fiica adoptivă, fie un sclav pentru a-l face mandatarul sau ,fie pe o sclavă pentru a o lua in casatorie intr-un termen de 6 luni . O dată ce temeiul dezrobirii a fost acceptat de consiliu , dezrobirea nu se mai anulează .Constituţia dată de Iustianian oferă posibilitatea celor sub douazeci si cinci de ani sa daruiască prin legat sclavului său libertatea urmând a se abroga legea Fufia Caninia care permitea dezrobirea numai cât stăpânul era viu .

Persoanele sui iuris si alienii iuris

Alieni iuris = sub puterea părinţilor sau a stăpânilor Sclavii se găsesc sub puterea stăpânilor având drept de viaţă şi moarte asupra lor şi tot ceea ce dobandeşte un sclav dobandeşte pentru stăpân. Intr-o

19

constituţie a lui Antonius Pius se stabileşte că cel care şi-a ucis fară motiv propiul sclav să nu fie pedepsit mai bland decât cel care a ucis sclavul altuia. Cu privire la sclavii care işi caută scăpărea la un templu sau la statuile impăraţilor datorită cruzimii de care dă dovadă stăpânul acestora, constituţia îi obligă pe aceştia să işi vandă sclavii in condiţiio bune iar preţul sa le fie înmânat .aDespre puterea părintească Copii nascuti in timpul unei casatorii se afla sub puterea părinţilor fiind o comunitate pe viaţă şi de nedespărţit .

Despre căsătoriiConditii : bărbaţii să fie puberi si femeile nubile şi dacă sunt fii ai familiei să aibă consimţământul părinţilor , Iustianian dând o constituţie care oferă posibilitatea celor alienati sa se casătorească fară consimţămantul tatălui Unele căsătorii sunt prohibite: nu se pot căsători intre persoanele de acelaşi sânge (tata şi fiica , bunic şi nepoata )fiind considerată incestuose , la fel şi dacă există copii dobandiţi prin adopţie interdicţia menţinandu-se şi în momentul incetării adopţiunii .Cine vrea sa işi adopte ginerele trebuie să işi emancipeze fiica şi invers.Căsătoria cu fiica fratelui sau a surorii nu este ingăduită precum nici cea cu nepoata fratelui sau a surorii . Nu este insă nici un impediment pe fiica femeii adoptată ulterior . Copii a doi fraţi sau a două surori se pot căsători intre ei . Nu este ingaduită o luare in căsătorie a surorii tatalui sau a mamei la fel şi cu sora bunicului sau a bunicii .Este interzisă căsătoria cu fiica vitregă sau cu nora .Deasemenea sunt interzise căsătoriile poligame sau luarea de sotie a mamei vitregeTotuşi fiul barbatului cu o altă soţie si fiica soţiei cu un alt bărbat se pot căsători in mod legal .Dacă o căsătorie nu s-a desfăşurat conform legii rezultă ca tatal copiilor nu este soţul mamei şi acesta este considerat bastard.

Despre adopţie

Se realizeză pe două căi . Prin rescript imperial sau prin ordinul magistratului. Adopţiunea celor sui iuris (ambele sexe ) acest fel de adopţiune sau adrogaţiune .

20

Prin ordinul magistratului aceste persoane adoptate dobandesc calitatea de descendent de gradul 1 Dacă un fiu de familie este adoptat de către o persoană străină . Drepturile tatălui natural rămân neatinse nu insă dacă acesta este dat spre adopţie unui bunic . Se poate adopta in calitate de nepot sau in calitate de fiu .Referitor la cei care nu puteau procrea , impotenţii puteau adopta insă castraţii nu , femeilor care pierdeau copii magistatul le oferea copii ai statului drept consolare . Alte aspecte ale carţii I se referă la tutelă şi curatelă precum şi la modul in care incetează puterea părintească.

Cartea a- II-a

Cartea a- II- a tratează teme precum clasificarea lucrurilor in lucruri comune publice şi ale corporaţiilor ca de exemplu sunt lucruri comune aerul, apa curgătoare ,marea , ţărmul mării , lucruri care aparţin corporaţiilor (teatrele stadionele ) iar lucrurile publice ,folosinţa ţărmului şi a mării publice,lucrurile sacre neaparţind cuiva . fiind consacrate zeităţilor conform ritualului . Titlul II vorbeşte despre lucrurile incorporale adică cele care nu pot fi pipăite urmând a fi tratat in titlul III servituţiile care se impart in prediale rustice(iter , actus , via , aquae ductus ) şi prediale urbane fiind serviuţiile ataşate clădirilor Titlul IV tratează uzufructul ce se poate constitui asupra unui teren a unei clădiri , unui sclav , asupra unui animal cu excepţia celor care se consumă prin folosinţă , ca de exemplu banul care trece din mână in mână . fiind dreptul de a folosi şi de a culege fructele unor lucruri străine , neconsumand substanţa acestora .Titlul V vorbeşte despre uz si abitaţie , uzul fiind dreptul de a se folosi în limita nevoilor sale zilnice spre exemplu cel care are uzul unei case are doar dreptul de a o locui dar nu poate transfera acest drept altei persoane. Titlul VI tratează uzucapiunea şi posesiunea indelungată urmată fiind de donaţii aceasta fiind pentru cauză de moarte si înafara cauzei de moarte adica donaţii intre vii .Urmatoarele titluri se referă la persoanele care pot instraina şi care nu, persoanele prin intermediul cărora putem dobandi (prin intermediul celor care se află sub putere, spre exemplu sclavii) ,titlul X vorbind despre modalitatea intocmirii unui testament (numele moştenitorului să fie scris de mâna testatorului sau a martorilor care să pecetluiască testamentul cu aceiaşi

21

pecete , martorii nu trebuie să fie de sex feminin, să aibă titulatura de sclav ,sa fie mut, surd sau nebun . In legatură cu testamentul oral se precizează că trebuie facut tot inainte a şapte martori) iar ultimul titlu vorbeşte despre testamentul militarilor care sunt privaţi de prezenţa martorilor sau a solemnitaţilor propuse cu condiţia să se afle sub arme .

CARTEA A- III –A

Această culegere cuprinde o serie de aspecte ce ţin de materia succesiunilor Prima parte tratează succesiunile ce se acordă în temeiul legii( dacă cine moare ab intestato , nu şi-a facut testament averea sa îi revine rudelor de gradul I sau sui heredes , imparaţii concluzionând că rudele mai indepartate în special femeile să aibă un drept la moştenire limitat astfel incât să capete cu o treime mai puţin decât a luat mama sau bunicul .De regulă descendenţii devin sui herdes chiar dacă nu sunt conştienti de acest lucru . Se poate intampla ca o persoană deşi nu a fost sub puterea parintească sa fie suus heres cand s-a intors din sclavie dintr-o ţară străină după moartea tatalui iar copii emancipaţi care s-au dat ei inşisi spre adopţiune nu sunt primiţi la succesiune cu excepţia cazului in care este părăsit de tatăl sau natural In ceea ce priveşte succesiunea legală a agnaţilor prevede că dacă nu sunt moştenitori legea acordă averea celui mai apropiat agnat (fraţii nascuţi din acelaşi tată sunt intre ei agnati consagvini fară a se cere sa aibă aceiaşi mama , la fel fratele tatălui este agnat cu fiul fratelui şi invers) iar aceiaşi regulă se aplică la toate gradele indepărtate .Rudenia agnatică poate fi creată şi prin adopţine cum ar fi intre fii adoptivi şi cei naturali ai tatalui adoptiv Cel de al-III-lea capitol tratează senatus consultul Tertullian promulgat in timpul imparatului Hadrian care s-a ocupat in principal de succesiunea femeiii( nu şi a bunicii) stabilindu-se că o mama care deţinea trei copii , dacă se nascuse liberă sau patru , daca era dezrobită , putea mosteni ab intestato pe fii sau pe fetele ei chiar dacă se afla sub puterea parintească a unui descendent.Senatul consultul orfitian , redactat in vremea domniei impăratului Marcus Aurelius , reglementand succesiunea legală pentru fii si fiice , chiar dacă se află în puterea parintească , fiind preferaţi fraţilor şi surorilor agnaţilor mai indepartaţi ai mamei decedate . În următorul capitol se tratează moştenirea cognaţilor , în aceasta clasă intrând rudele de sânge , continuându-se cu gradele de rudenie cognatică ce se calculează pe linie descedentă sau in linie colaterală , rudele de primul grad sunt tatal şi mama in linie ascendentă,

22

fiul şi fiica în linie descendentă, în al doilea grad buniicii in linie ascendentă şi nepoţii în linie descedentă iar în al treilea grad strabunicii pe linie ascendentă şi in linie descedentă stranepoţii iar in gradul patru îi intâlnim pe stră – stră bunici şi stră stră nepoţi In contiuarea cărţii vor fi tratate capitole referitoare la fidejusori la diferitele stipulaţii , la obligaţiile verbale precum şi in ce moduri se incheie o obligaţie prin remiterea materială a lucrului , despre persoanele carora li se atribuie o proprietate pentru câştigarea libertătii , despre moştenirile dispărute precum şi alte alte aspecte .

Cartea a IV –a

Ultimul manual tratează alte aspecte elementare de drept cum ar fi obligaţiile ce se nasc din delict adică dintr-o fraudă cum ar fi furt , înşelăciune , daună sau datorie . Furtul este însuşirea frauduloasă a unui lucru , cu intenţia de imbogătire , fie a lucrului insuşi ,fie a folosinţei sau posesiunii lui . Cuvântul furt derivă din ,, furus ‚’’ ce inseamna negru , deoarece furtul se săvârşeşte pe timp de noapte în secret sau pe furiş , fiind două feluri de furt , flagrant şi neflagrant.O persoană săvârşeşte un furt şi dacă foloseşte un lucru care i-a fost incredinţat ca şi gaj sau in depozit .Uneori o persoană este responsabilă de furt deşi nu l-a comis ea insăşi , insă furtul a fost săvârşit cu indemnul acesteia .Trebuie menţionat faptul că acţiunea pentru furt este intentată de o persoană care doreşte ca lucrul să fie salvat , chiar dacă această persoană nu are calitatea de propietar al lucrului in cauză . Un alt capitol tratează injuriile insemnând tot ceea ce este facut impotriva dreptului spre exemplu, dacă un pretor dă o sentinţa impotriva legii atunci se consideră că s-a realizat o injurie sau o nedreptate . O persoană poate suferi o injurie nu numai cu privire la propia persoană ci şi la copii ce se află sub puterea sa , sau cand cineva este bruscat dar şi huiduit .Capitolul destinat acţiunilor distinge intre acţiuni reale si acţiuni personale . Când o persoană introduce o acţiune impotriva unei alte persoane care este obligată printr-un contract sau delict atunci se introduce o acţiune personală iar in situaţia în care se intentează o acţiune asupra unei persoane nefiind vorba despre o obligaţie ci despre un drept referitor la un lucru atunci se instituie acţiunea reală .Acest capitol analizează in detaliu distincţia dintre cele două tipuri de acţiuni referindu-se la cazuri concrete spre exemplu acţunile personale pe care pretorul le-a introdus in temeiul dreptului său de jurisdicţie fiind o acţiune personală sau in situaţia în care o persoană

23

pretinde că ar exista un drept de uzufruct sau o servitute instituită fiind exemple de acţiune reală Un alt aspect interesant al acestui libris sunt acţiunile noxale , care se acordă pentru delicte săvârşite de sclavii , având ca urmare o posibilă condamanare a stăpanului , poate să acopere dauna , oferindu-l pe sclavul vinovat victimei . Noxa este ceea ce vatăma iar noxia este scatul vătămator in sine.Un alt capitol vizează interdictele (prohibitorii , restitutorii si exhibitorii, cele din urmă fiiind cele care ordonă infăţişarea unei persoane sau a unui dezrobit făcând menţiune de interdictele uti possidentis, utrubi , salvian care se acordă propietarului funciar pentru a dobandi posesiunea bunurilor mobile ale arendaşilor săi , care i-au fost date in gaj pentru plata arenzii, interdictele simple si duble(uti possidentis şi utrubi deoarece orice litigant se afla in aceiasi pozitie ca şi celălalt)Tot in acest manual se face referire şi la unele aspecte de procedură cum ar fi obligaţiile judecatorului fiind obligat să încadreze hotararea sa în lege , în constituţiile cutumiare şi în cutuma precum şi de procedura publică de judecată , putând fi puse in mişcare de orice membru al societăţii, putând atrage proceduri capitale extreme :exilul , munca în mina . însă cele care atrag infamia şi sancţiunile băneşti nu sunt capitale fiind definitorii urmatoarele legi :lex iulia maiestatis ce sancţionează pe cei ce uneltesc împotriva împaratului , lex iulia de adulteris ce pedepseste cu moartea adulterul şi sodomia , lex cornelia de sicariis , pedepsindu-i cu moartea de cei ce se fac vinovaţi de omor , lex iulia peculatus cei pedepseşte pe cei ce comit o fraudă In concluzie cele patru manuale ale lui Iustianian reprezintă o sinteză a dreptului roman , cum nu s-a mai intâlnit până atunci , pecetluind peste veacuri numele lui Iustinian , ca unul dintre cei mai mari contribuitori în sfera juridică .

NOVELLAE CONSTITUTIONES (535-565)

Iustinian nu şi-a încetat activitatea legislativă doar prin publicarea unei culegeri , conform constituţiei CORDI , se va creea ceva nou care vor fi confirmate de Împărat prin edictarea unor constituţii noi sub denumirea NOVELLAE CONSTITUTIONES (535-565) ,, Novelele sunt cele 157 de constituţii date de Iustinian în ultimii 30 de ani de domnie , fiind adunate în

24

diverse colecţii , ele au fost întocmite de persoane particulare, fie în timpul domniei lui Iustinian ori după moartea sa’’44.Majoritatea acestor constituţii fac referire la probleme de drept public şi canonic , într-un număr redus la dreptul privat . Unele fac interpretări a legilor în vigoare . Conform constituţiei TANTA , judecătorii aveau îndatorirea să aducă la cunoştinţă împaratului orice neclaritate apăruta in sfera legilor . In domeniul privat roman , novelele care prezintă o importanţă sunt cele care relatează despre casatorie (22), şi despre succesiune (118 si 127 ) .Majoritatea acestor constituţii sunt redactate în limba greacă , în limba latină fiind doar scrise novelele care erau destinate acelor provincii care vorbeau intens această limbă , însă au fost şi o serie de novele care au fost scrise atât in latină cât şi în greacă . Novelele sunt considerate un exemplu de ,, prolixitate bizantină’’45 fiind expuse foarte amănunţit. în timpul domniei lui Iustinian aceste constituţii nu au fost întregite într-o culegere unică , nouă ni s-au păstrat doar trei culegeri de nuvele :

a. una alcătuită din 124 novellae care erau o culegere privată al unui profesor de drept din Constantinopol şi era denumită EPITOME IULIANI .

b. cea de-a doua alcătuită din 168 de novellae , era întocmită în timpul domniei împăratului Tiberius al II –lea

c. a treia , care era alcatuită din 134 novellae , a primit denumirea AUTHENTICUM sau LIBER AUTHENTICORUM, fiind redactată în limba italiană , probabil în Italia , această culegere având o valoare oficială.

INTERPOLAŢIUNI ŞI GLOSSE

Interpolaţiunile sunt modificări ale scrierilor jurisconsulţilor clasici sau ale constituţiilor imperiale , facute cu ştiinţă de către specialişti care au redactat opera legislativă Iustiniană . Aceste modificări au fost necesare datorită faptului că textele pe care le utilizau juriştii lui Iustinian nu corespundeau intotdeauna condiţiilor concrete existente la acea dată .44 Teodor Sâmbrian , Drept Privat roman ,Reprografia universitatii Craiova , 1993 , p2645 Pereterskii, Digestele lui iustinian, editura stiintifica , bucuresti , 1958, p49

25

Interpolaţiunile sunt foarte greu de depistat , intru-cât compilatorii nu au facut nici o menţiune despre modificarea unor texte căutând să lase impresia că redactarea aparţine jurisconsultului sau împaratului sub al carui nume este aşezat fragmentul .Cercetarea interpolaţiunilor a inceput înca din perioada evului mediu datorita lui Cuyas şi a avut parte de-a lungul timpului de o perfecţionare necontenită prin care s-au obţinut rezultate datorită unor metode care aveau rolul să compare textele , de exemplu când există un text neinterpolat precum institutele lui Gaius , se făcea o comparaţie intre fragmentele din acel text , utilizate in legislaţia lui iustinian şi partea corespunzatoare din lucrarea originală . Dacă se constata deosebiri , inseamnă că textul a fost interpolat . uneori acelaşi text era reprodus de două ori (leges geminatae ) în aceaşi lucrare . Interpolaţiunile puteau fi descoperite şi prin intermediul unor substituiri de termen . Uneori textul relatează o instituţie care se aplică in epoca clasică dar mai tarziu a ieşit din uz , functiile sale fiind preluate de o alta institutie care a aparut mai tarziu . dacă instituţia clasică este desemenată prin termenul folosit in dreptul postclasic pentru instituţia corespunzatoare , înseamnă ca s-a facut o interpolaţiune .Interpolaţiunile mai puteau fi descoperite şi prin utilzarea unui criteriu filologic sau stilistic ca de exmeplu in acest sens fiind expresiile neclasice intr-un text clasic . Depistarea unor astfel de interpolaţiuni prezintă o dublă importantă : poate forma o imagine clară asupra fizionomiei jurisprudentei clasice , reconstituind pe aceasta cale dreptul clasic roman ,dealtfel cu rolul de a infăţisa în ce masură , in ce materii , s-a facut simţită intervenţia juriştilor lui Iustinian .

Glossele

Glosele sunt alteraţiuni de texte făcute din greşeală cu prilejul transcrierii manuscriselor jurisconsulţilor clasici .Acestea erau consultate de numeroşi specialişti care faceau insemnari pe marginea textului sau chiar printre

26

rânduri cu privire la anumite soluţii . Astfel ca în aceste manuscrise în care figurau asemnea însemnări , copiştii le introduceau in text deaorece nu aveau cunoştinţe de specialitate şi nu inţelegeau sensul lor . Glossele nu trebuiau confundate cu notiţele pe care specialiştii de la începuturile evului mediu explicau textele legislaţiei lui Iustinian .Cercetătorii au despus eforturi uriaşe pentru a realiza delimitarea care să specifice ce alteraţiuni de texte sunt considerate interpolaţiuni precum şi glosse intrucat semnificaţia lor pentru cunoaşterea în pofunzime şi interpretarea corectă a dreptului roman este total diferită .

Legislaţia lui Iustinian , care prin intermediul Codex-ului , Digestelor, Instituţiunilor , precum şi a Novellaelor , desemnează o importanţă

27

ştiinţifică ce consta in sistematizarea şi unificarea instituţiilor dreptului roman care contribuie la cunoaşterea şi valorificarea gandirii romane . Ea prezintă şi o semnificaţie politică întrucat a fost destinată să asigure perpetuarea relaţiilor de tip sclavagist exprimând poziţia de clasă a lui Iustinian precum şi a celor pe care îi reprezintă .In fine, ea are o uriaşă importanţă istorică intrucat a furnizat arsenalul de mijloace tehnice , prin intermediul cărora societaţile de mai tarziu au asigurat reglementarea juridică a relaţiilor sociale indiferent de nivelul de dezvoltare pe care l-au atins .

-Burghelea,Dumitru,Drept roman privat,Târgu Mureş, 1999-Ciucă,Valerius M. ,Lecţii de drept roman,vol I,Iaşi,Polirom,1998-Cătuneanu,Ion .I,Curs elementar de drept roman,Ediţia a IIIa,Cluj , Bucureşti,Cartea românească,1927-Cocoş Ştefan, Drept roman, izvoare, procedură, persoane, drepturi reale,

28

succesiuni, obligaţii, izvoarele obligaţiei,Universul juridic,Bucureşti, 2003-Danielopolu, George,Explicaţiunea instituţiunilor lui Iustinian,Imprimeria Statului,Bucureşti,1899-Gerostergios, Asterios, Iustinian cel Mare Sfânt şi Împărat, Eopia , Bucureşti,2004-Ghidău Radu,Instituţiile lui iustinian,traducere din limba latina de Hanga,Vladimir,Arad,1997- Hanga,Vladimir, Instituţiunile lui Iustinian,Vasile Goldiş,Arad, 1997-Jakotă, Mihai Vasile, Drept roman, vol I , Chemarea, Iaşi ,1993-Longinescu, S.G,Elemente de drept roman, vol I , Tipografia socială anonimă ,,curierul judiciar’’, Bucureşti, 1929-Molcuţ,Emil, Drept roman, Ediţia a III-a, Sanşa, Bucureşti, 1995- Murzea, Cristinel, Drept roman, Ediţia a II-a, All Beck, Iaşi . 2003- Paraschiv,Elena, Drept privat roman, note de curs, Almarom, Rămnicu Vâlcea, 2003-Pereterskii ., I . S , Digestele lui Iustinian, Editura ştiintifică, Bucureşti 1958-Popa,Vasile Val,Drept privat roman,All Beck,Bucureşti 2004-Sâmbrian Teodor, Drept privat roman, Reprografia Universităţii din Craiova, 1993

29