Gilbert Ryle (1900-1976) ("Expresii derutante sistematic"; 1931-1932) observa confuzia con-stanta dintre propozitiile gramaticale i formele logice.

Un exemplu: n propozitia "Vaci carnivore nu exista". expresia "vaci carnivore" nu reprezinta un obiect, iar "nu exista" nu este predicat. Deci, expresia ar trebui formulata: "Nimic nu este in mod simultan vaca i carnivora."

Asemenea propozilii sunt toate derutante atunci cnd forma lor nu este adaptata la faptul real, pe care il descriu. Interesul lui RYLE se orienteaza spre aceste erori categoriale. n acest caz unui tip logic ii sunt atribuite concepte de care acesta nu apartine (de ex., "Veni din dragoste de la Hamburg."). Este valabil faptul ca

"propozitiile cu ajutorul carora se poate formula un raspuns la o ntrebare identica, apartin de

aceeai categorie." Doar aemenea expresii este permis sa fie conside-rate echivalente n cadrul expresiilor. RYLE aplica acest tip de analiza si asupra teoriilor traditionale cu privire la spirit i la trup. "Conceptul de spirit" ( 1949) pe care il lanseaza este un model pentru .,philosophy ofmind" (,Jilozofia intelectu-lui"). Consideratiile sale

"nu sunt menite sa sporeasca cunostintele noa-;tre despre spirit sau despre suflet, ci sa corecteze geogratla logict a acestor cunotinte."

RYLE lupta impotriva dualismului dintre spirit i trup. pe care l numeste .. mitul lui Descartes" sau "dogma despre stafia din ma~inarie". Utilizarea nereflectata a limbii este seducatoare in sensul de a lasa sa fie mnsiderata ca existenta din-colo de actiunea exterioara empirica o entitate pri-vata, ascunsa. preutm spirillll. .,Mitul" spune ca acesta urmeaza o cauzalitate proprie care are efecte asupra lumii exterioare ntr-un mod (necla-rilcat). Aparent o actiune sistematica face legatura intre un eveniment spiritual i unul fizic.

n schimh, RYl.E contesta faptul ca cineva care .,condu(~e nu~ina rational'\ inti rationeaza i apoi conduce.

n opinia sa. "atributele" spirituale desemneaza dis-pozitii, care nu pot fi exprimate dect prin enunturi daca-atunci. Criteriile noastre pentru utilizarea unor cuvinte precum ,.a ti", "a putea", "a vrea" etc. le extra-gem din aciunile vizibile, care apar cu o anumita constanta.

Doar daca un arca i atinge tinta de nenumarate ori, excludem ntmplarea i discutam despre "ceea ce poate",

Filozofia analitica IV/Ontologia 225

Peter Frederick Strawson (n. 1919) trateaza pro-blema pe parcursul unei .,metafizici descriptive",

aa cum o expune in ,,Individualii" (1959). Aceasta, spre deosebire de cea ,,revizonara",

se multumete sa descrie structura efectiva a gndirii noastre despre lume."

Obiectele individuale pe care le identificam in vor-bire apartin indivizilor. Acestora le atribuim att predicate materiale (de ex., 1,80 m) ct i unele care nu se refera dect la indivizi (de ex., a surde, a suferi o durere). Greeala teoriei dualiste consta din faptul ca accepta doua tipuri de utilizari ale "eului". S1RAWSON n schimb intelege "individul" ca fiind categoria prioritara, ca

"un tip de o asemenea entitate nct unui individ de acest... tip i se pot atribui att stari de contiina ct i proprietati corporale."

Argumentul sau: Nu putem folosi predicatele respective dect daca le aplicam att asupra noastra ct i asupra altora, denumind deci in egala masura

observaia i perceptiile senzoriale.

Willard van Orman Quine (1908-2000) ataca teo-ria traditionala a "semnitcatiei", care "mpartaete mitul muzeului".

Acestea reprezinta semnificaiile precum nite etichete ataate de obiectele

Conceptul de "filozofie" provine din limba greaca i semnifica iubirea faS de nelepciune, in mod corespunzator filozoful fiind adeptul inelepciunii (philos = prieten, sophia = intelep-ciune), care se distinge prin aspiraia spre orice forma de cunoatere. Deja PLATON i ARISTOTEL au pus Intrebarea cu privire la impulsul omului care devine sursa filozofiei, iar pentru ei acesta era constituit de mirare.

.,Caci mirarea i-a determinat pe oameni la Inceput, aa cum ti determina i In prezent, s filozofeze ... Dar cel ce pune Intrebari i se mir este marcat de sentimentul ignoranei... Pentru a se elibera de necunoatere, oamenii au Inceput s fllozofeze ... " (ARISTOTEL)

Omul nu accepta pur i simplu lumea empirica, aa cum este ea, ci se mira i pune Intrebari cu privire la esenta: ,,De ce exista ceva anume? Ce se petrece dincolo de aparente? De ce traim?" n momentul In care o data cu aceste intrebari, mereu actuale, sunt examinate dubitativ eviden-tele nemijlocite, cotidiene, devine neindoielnic faptul ca in ciuda tuturor acumularilor de cunotine individuale, esenta i sensul intregului se mentin obscure. De fortele care confera un impuls filozofarii i care o mentin in functie apartine i ndoi ala. Cri-ticii sale i sunt supuse sursele cunoaterii noastre la fel ca i validitatea valorilor traditionale i a normelor sociale. n egala masura, una dintre sursele filozofiei consta din faptul ca omul traieste cu contiina morii.

Spectrul permanent amenintator al mortii face imposibila o existenta neinterogativa, ndemnnd la retlectarea cu privire la sine i la discemerea a ceea ce este esential suh aspect existentiaL

Suferinta i moartea sunt experiente-limiw. care fac sa dispara sentimentul superficial de securitate i determina ntrebarea cu privire la sen::;u/ vie/ii. Din punct de vedere biologic omul este caracteri-zat de o atenuare a instinctelor sale naturale. Re-zulta astfel constrngerea de a reaeza pe baze rationale comportamentul nativ, iar pe de alta parte libertatea de autodeterminare. O fiinta astfel determinata are totodata nevoie de o

reflecie rationala constanta cu privire la funda-mentul fi in tarii i al actiunilor sale.

"Omul este fiinta ce mereu vrea mai mult dect poate i poate mai mult dect ar trebui." (W. WICKLER)

ntrebarile filozofice privesc orice om. Filozofia este In esenta o activitate ce tine de existena uman responsabila de sine. Orice filozofie este astfel o elucldare In sensul celebrei defmitii a lui KANT:

Introducere 11

,,Elucidarea reprezinta punctul originar pentru om, decurgnd din nevoia sa de tutela, de care este el lnsui responsabil. Starea de tutela este incapacitatea de a se servi de ratiune fara a fi ghi-dat de un altul."

Ceea ce este filozofia nu poate fi cuprins intr-un concept univoc, ntruct ea lnsai se defmete prin modalitatea sa de exercitare. Din acest motiv, iata o selectie de Incercari de a o descrie:

,,La originea fJ.lozofiei se afla omul, care dorete sa se orienteze printre tainele vietii sale interioare

i exterioare, ... care tinde ca din caleidoscopul particularitatilor sa discearna linia fundamentala a ceea ce este comun i general." (A. LPPLE) Filozofia poate fl defmita ca "demersul metodic

i persistent de a inocula ratiunea In lume". (M. HORKHEIMER) ,,Filozofie semnifica In uzantele actuale ale lim-bii tratarea tiintifica a problemelor generale cu privire la cunoaterea lumii i la conceptia despre viata." (W. WINDELBAND) "A fi filozof nu este o profesie specifica; filozo-ful de asemenea nu este un ideal defmit, pe baza caruia omul s-ar putea forma urmarind scopul de a deveni filozof; fiinta filozofului este vointa de a deveni a sinelui, care prin amplitudinea actului filozofic i creeaza spatiul, posibilitatea i expre-sia." (K. JASPERS)

PLATON numete ca probleme fundamentale ale fllozofiei:

adevarul -binele- frumosul. n acestea se reflecta natura a tot ceea ce exista. n epoca moderna KANT a formulat ntrebarile astfel:

Ce pot sa tiu? (metalizica) Ce trebuie sa fac'? (morala) Ce-mi este permis sa sper? (religia) Ce este omul? (antropologia)

Cea din urma le include de fapt pe toate celelalte. Spre deosebire de ti in tele individuale, filozofia nu se refera la vreun segment hine definit al realitatii (biologia: viata, chimia: compunerea materiei), ci

la existenta In Intregul sau, la descoperirea esenei existentului i la interdependenta existentiala. pentru a-i revela omului sensul i valorile.

Spre deosebire de tiinele particulare, care pornesc de la nite premise determinate, dincolo de care nu le este permis sa intervina, filozofia tinde pe cilt posibil spre absenta preconditionarilor. Metoda i obiectul sau nu sunt predefinite In mod cert, ci ea i le defmete de fiecare data din nou. Procesul filozofiei, prin care omul ii furnizeaza o elucidare cu privire la sine i la lumea sa, este irea-lizabil, reprezentnd de fiecare data o problem primordiala.

n funcie de modul particular de interogare i de cmpul cercetarii se disting domenii independente (discipline) ale filozofiei:

Antropologia Demersurile de a recunoate natura omului in de problemele fundamentale ale filozofiei. ncercarea de a determina ceea ce este general uman servete refleciei de sine a omului, lmuririi poziiei pro-prii n lume (spre deosebire de restul naturii ani-mate) i se raporteaza la practica att n sensul unei realizari de sine ct i al formarii unei societi demne i umane.

Etica Problemele eseniale ale eticii se refer la binele care urmeaza sa determine atitudinea i actiunile omului. Scopul acesteia este ca sub un aspect metodic cert sa expun fundamentul unei aciuni echitabile, raionale i judicioase precum i cel al (con)vietuirii. Principiile i fundamentele eticii trebuie sa fie, fara drept de apel, general valabile i accesibile pe cale

raionala, dincolo de autoritati i conventii exte-rioare, fapt pentru care acea~ta deine faa de morala n vigoare o pozitie critica superioara. Obieltul metaeticii este acela de a chestiona reflexiv formele lingvistice precum i functia enunurilor etice.

Estetica Estetica trateaza determinarea generala a frumosului

i formele de manifestare ale acestuia n domeniul artelor i n natura, precum i efectele produse aupra celor ce l recepteaza. n funcie de orientare, variaza funcia sa descriptiva sau normativa. Pe

lng o teorie a artelor sunt luate n discutie pro-blemele judecatii estetice i cele ale formelor sensi-bilitatii i ale trairii estetice. n estetica contemporana se regasesc de asemenea abordari ale teoriei infor-mationale i ale

C

O trasatura caracteristica a secolului al XX -lea este explozia de cunotine in tehnic i tiinele naturii. n acest secol, fizica modema lrgete imaginea despre lume, depind cu mult fizica clasica: teoria relativitatii i fizica cuantica ofera o noua viziune a

Filozofia existentiala II/Sartre 203

Jean-Paul Sartre ( 1905-1980) practica un exis- unei non-veracit,1f.i fata de sine nsui. lnteractiunea tenialism influentat de fenomenologia lui HussERL, de HEillEGGhR, de HEGEL i ulterior de rnarxism. Precum CAMUS, el scrie de a'emenea piese de teatru

i romane. prin care existenialismul devine ndeosebi in Franta in anumite perioade de timp un "curent la moda".

Prima opera majora a lui SARTRE .J'iinta i neantul" este ncercarea de a concepe o ontologie fenome-nologica. i de a ridica astfel problema cu privire la fiinta. El face distinctia ntre

existenta In sine, ca existenta a lucrurilor, inde-pendenta de contiinta, i existenta pentru sine, ca existenta a omului, determinata de contiinta.

dintre facticitate i proiectare libera este aici reinter-pretata i manipulata n aa fel, nct

omul sa poata evita responsabilitatea pentru pro-pria sa existenta

O valoare importanta i revine cercetarii raporturilor fata de alteritate. Structura existenei pentru altul este dezvoltata de catre SAIITRE pe baza unei analize facuta privirii (care nu este restrnsa la ochi ea organ al perceptiei vizuale). A fi zarit nseamna ca existena individului a fost dintotdeauna constituita prin prezenta celorlali.

Doar pentru sine individul se ahandoneaza faptelor sale nemijlocite, el nu se raporteaza n contiina sa ca un individ care este n sine prin ariunlle sale.

in starea de a fi zarit de catre un altul, acesta n-marmure~te, se rei fi ca; el este expus judecatii de catre un altul.

Ex . ..-..tenta n sine nu se refera nici la sine. nici la altul; este o pozitivitate "opaca", ce nu este mire-rupta de nefiinta; este ceea ce este. De ahia o data cu constiinta omului este dat neanwl. Pentru sinele detine facultatea de neantizare. SARTRE exentplilica ace'! fapt pe haza exemplului

"Fiinta prin care neantul ajunge in lume este o ,.iscoadei''. fiinta careia in existenta sa i C"'te dat sa '\C pre-ocupe de neantul existentei; fiinta prin inter-mediul careia neantul ajunge n lume trehuie s.a lie propriul s;tu neant."

Aceasta este fmaltatea exi;;tcn(ei umane, Cill'C poart in sine propria sa negaie, adica este contradictorie:

Fiinta "este ceea ce nu este, iar cea care nu este, este ceea ce este''.

Aceasta formulare exprima faptul ca omul este o fiinta care se proiecteaza dincolo de prezent i nspre viitor; el C\IC dctcnninat In mod esential prin capacitatile sale. Prin aceasta proiectie el oricum se situeaza mereu dincolo de propriile sale limite,

el este ceea ce nclJ. nu este. Omul nici nu poate sa se reduca la datul faptic,

el nu este doar ceea ce este, ci

1 .a~rmdu-~e n voia curiozitatii sale. acesta uita de sine. fara a con~tientiza ceea ce face. Acum ns un altul l 'urprinde (il percepe): in acest moment el este fixat suh aspectul a ceea ce este el insui: o iscoada invitlioasa.

Pentru a se cunoa;:;te pe sine insui. este nevoie de celalalt. Faptul de a se expune la discretia celuilalt, ('are este continut aici, poate fi depait atunci cnd individul se proiecteaza in mod contient de posi-hilitatilc proprii.

El descopera existenta de sine in modalitatea de a nu fi celalalt.

n ~t.Ticrea sa . Critica ra~iunii dialectice". SARTRB h dezvolta ohscrvatiilc asupra domeniului socie-Wtii, aspirnd sa realizeze o conexiune ntre exi_s..

el este ceea ce devine. tentialism i marxism. Interpretarea marxista a Constitutia exi,tentiala a omului consta astfel din istoriei, suh aspectul contradictiei dintre conditiile libertatea sa, caci et nu are de ales det~t sa tre- economice ~i aJienarea individului. trateaza reali"'; huia.\ca sa se realizeze. adica sa se transforme in latea istorica i sociala in cadrul careia se petrectt ceea re este~ este condamnat la libertate.

l.ibenatea e"e neantizarea in-sinelui prin proiectie. Libertatea nu este suprimata de catre datul faptic (de ex., rezistenta opusa de catre lucruri, de catre se-meni, de catre corporalitate), caci de abia libertatea l dezvaluie ca limita; este o limitare exclusiv n cadru] unui proiect de viata concret. ntruct pentru SARTRE nu exista un Dumnezeu~ care sa ii confere omului esenta umana, omul se determina existential el nsui:

"Ce inseamna aici faptul ca existena precede esena? nseanma ca omul ncepe prin a exista, se

ntlnete pe sine, apare in lume i se defmete apoi." Omul este proiectat in deplina responsabilitate pen-tru sine. Dar el detine in egala masura posibilitatea

proiectul existentei. De aici SARTRE vizeaza a mediere dialectica intre libertatea individuala i conditionarea materiala, economica a societa.tii. Sarcina este aceea de a

"produce o nelegere comprehensiva, care sa regaseasca omul n lumea sociala i care il va urmari pe om pna in practica sa, respectiv pro-iectul sau, rare l confrunta pe om pe baza unei anumite situatii cu ceea ce este posibil din punct de vedere social."

La marxism, SARTRE critica subordonarea individu-lui fata de telul totalitar al unei constructii istorice apriorice. Rezulta astfel faptul ca existentialismul este necesar sa f1e integrat in marxism, pentru a sparge dogmatismul acestuia.

\1artin Heidegger (1889-1976) se nUIIlr printre cei mai influenti gilnditori ai secolului al XX -lea. Influena sa acopera teologia, psihologia i teoria literaturii.

Surprinzatoare este utilizarea limbii, particulara pentru el, care apeleaza la noi interpretari ale cuvintelor.

Opera sa principala ,,Fiinta i timp" (Sein und Zeit, 1927) um1ilrete sa redefineasca "sensul fiintei" (Sinn von Sein) i astfel statutul de oncologie fun-d:unentala. Punctul de pornire l constituie n acest demers omul, conceptual neles ca Dasein, ntruct raportndu-se la faptul de a fi acesta este caracteri-'.at de intelegerea fiintei (Seinsverstndnis).

"Dasein este putina-de-a-fi (Seinknnen) com-prehensiva, care se dedica n acest fapt de a fi (Sein) siei ca fiind cel propriu . ... Acel fapt de a fi el nsui, fata de care se compona ntr-un anume fel sau n altul, ca fiind propriul sau Dasein, dar care n orice ocazie se comporta ntr-un anume fel, l definim ca existena." Existen,, (fiinta Dasein-ului) este decisa de catre Dasein-ul nsui, n alegerea posibilitatilor care i sunt proprii. n acest demers se poate ctiga sau pierde, adica

sa se afle n modalitatea de a fi a autenticita(ii (Eigentlichkeit), atunci cnd se realizeaza pe sine, sau n cea a neautencicic,;(ii (Uneigentlichkeit), atunci cilnd tolereaza sa i fie prescrisa opiunea.

ntruct Dasein se determina de fiecare data dupa posibilitatea care este el nsui, nelegerea Da-

~cin-ului trebuie sa inceapa cu existenta acestuia. Nu poate fi dedus dintr-o esenta generala preexis-tcnta. Caracterele de fiinta ale Dasein-ului nu tre-lmie nelese doar prin intermediul categoriilor tprecum n cazul tiinei care nu este Da.;;ein), ci prin ~xisteniali (Existenzialien). ( 'onstitutia fundamentala a Dasein-ului este ,jiJptul-clc-a-fi-in-lume" (ln-der-Welt-sein), n accepia ter-menului de "a fi familiar cu, a fi obinuit cu, a 1 recventa", ceea ce se intelege prin existentialul .. J'reocupare" (Besorgen). Modalitatea familiaritaii ru 1 umea este caracterizata ndeosebi de manipu-l.trea fiinarii (Seiendes), denumita de catre HEI-III < iGER "ustensil" (Zeug).

llstensilul este determinat de catre ca/itatea-de-a-li-la-lndemna (Zuhandenheit), n sensul ca este la dispozitie pentru o utilizare (de ex., unealta).

tJ,tcnsilul se afla intr-un complex de trimiteri ce nmtrihuie 1a constituirea lumii, fiind comprehensi-hil in folosirea acestuia i care deschide acel .,cum" IWie) al lumii. (fig. B) 1 >asein este de asemenea ,faptul-de-a-fi-laolalta" 1 Mitsein), ca o condiie a posibilitatii de a ntlni un uit Dasein (Mitdasein). Relatia cu ceilalti este inte-ka.sa ca ,,grija-pentru-cela/alr' (Fursorge, solicitu-!111/c, nu nsa n acceptia sociala i etica). In majoritatea cazurilor, Dasein nu se afla n modul dl' autenticitate a faptului-de-a-fi-n-sine (Eigent-1" hkeit des Selbstseins), ci n cel de ,,cadere in

Heidegger 1 207

impersonalul se" (Verfallenheit an das Man). n acest caz, Dasein este privat de fiina sa de catre altii,

defmindu-se pe sine prin ceea ce "se" face, adica traind n mediocritate i cotidian.

Modul prin care lumea, coexistena i existenta se deschid n mod primar pentru Dasein este ,,situarea afectiva" (Befmdlichkeit).

Aceasta se manifesta prin dispoziia, care anunta felul n care se simte cineva (bucurie, tristete, plic-tis, frica).

n aceasta faza Dasein devine contient de starea sa de ,,aruncare in lume" (Geworfenheit), ca facticitate a sa care i indica faptul ca este obligat sa. i preia Dasein-ul fara a cunoate cauza profunda a originii sale ontologice (Woher). Un al doilea mod fundamental existential al Da-sein-ului este intelegerea. Aceasta se raponeaza la posibilitati, ntruct n sine are caracterul de proiect.

Prin intelegere se dezvaluie pentru Dasein propria sa putin-de-a-fi (Seinknnen) precum i inter-dependenta menirilor funcionale ale lumii.

Di!J'Cursul este "articularea semnificativa a inteligi-bilitaii relativ la faptul-de-a-fi-in-lume" (In-der-Welt-Sein). Structura fundamentala a Dasein-ului este grija "Sorge", ca unitatea dintre:

existentialitate (Seinkiinnen, putinta-de-a-fi), fac-ticitate (Geworfensein, faptul-de-a-fi-aruncat), cadere (starea de abandon n impersonalul "se").

Dasen exista in sensul ca se proiecteaza pe sine sub aspectul posibilitatilor sale efective. n aceasta situa~e, se gasete de fiecare data ca deja aruncat in lumea sa, care limiteaza in mod factic cadrul posibilitatilor sale.

Predominant este aici modul de cadere in medi-ocritatea impersonalului "se", din care Dasein este necesar sa se sustraga pentru a-i dobndi autenticitatea (Eigentlichkeit).

n angoasa HEIDEGGER gaseste o stare sufleteasca fundamentala, in care este aruncat Dasein fata de sine i fa de posibilitatile sale cele mai autentice.

Acel "faa-de-ce" (wovor) al angoasei nu este ceva determinat intramundan (ca n cazul fricii), ci este faptul-de-a-fi-in-lume (ln-der-Welt-sein) ca atare.

n cadrul acesteia, Dasein este reflectat asupra sa insui. eliberat de dominatia lui "se" (Man), fiind ast-fel liber pentru propria sa putint-

Caracterul specific al operei lui Albert Camus (1913-1960) poate fi descris prin expresia ,.a gndi in imagini".

La el nu exista tratate filozofice sistematice. ci eseuri filozofice, literare i politice. povestiri, drame i jurnale, n care i dezvolta ideile.

Ierna lui CAMUS "Mitul lui Sisif' este experienta absurdului, care se manifesta prin sciziunea insur-montabila dintre sine i lume. Constiinta absurdu-lui poate sa l cuprinda pe om brusc, atunci cimd culisele vietii cotidiene se nruie i nu se mai con-frunta dect cu ceea ce i este strain i cu ostilitatea lumii in mod nemijlocit.

"Ne cuprinde alienarea: perceptia faptului ca lumea este impenetrabila, banuiala ct de straina ne este o piatra, impenetrabila pentru noi, i cu ce intensitate ne neaga natura sau un peisaj. ... Lumea ne scapa printre degete: ea redevine ea

insai." Omul nsa gasete n sine nostalgia tenace dupa uni-tatea pierduta i dupa o implinire de sens. Din aceasta sciziune dintre aspiratiile omeneti de uni-tate, claritate i sens, i lumea, care le neaga pe toate, consta absurduL

.,Absurdul se creeaza din aceasta confruntare a omului, care se intreaba, i lumea, care tace dere-zonabl.''

Absurdul trebuie mentionat ca prima dintre certitu-dini i dintre premise. Consecinta acestuia este renuntarea la orice atribuire metafizica a unui sens dat existentei i pretentia ridicata fata de om,

de a se instaura intr-o lume a masurii umane, ne-spernd nimic de la lumea de apoi, ci exploatnd !a maxim ceea ce i este dat.

Destinul omului este acela de a lua asupra sa ,uferinta ntr-o lume fara nici W1 sens i fara Dum-

Filozofia existentiala IJI/Camus; Marcel 205

omul este nevoit sa mentina pretentia sa ne-conditionata cu privire la unitate i sens, chiar daca este con>tient de faptul ca aceasta nu poate fi indeplinita.

Revolta omului faa de condiiile existenei sale este tema eseului "Omul revoltat". Individul recu-

noate faptul ca el nu este singur cu destinul sau, identificndu-se cu ceilalti semeni, care la rndul lor sufera. Rezulta de aici ca baza oricarei revolte este solidaritatea. Atunci cnd omul se sacrifica in cadrul revoltei sale, faptul se petrece in favoarea unui anumit bine (libertate, echitate), care depa-ete destinul propriu.

Figura simbolica este aici Prometeu, cel care fura de la zei ctmoaterea, pentru ca apoi sa le-o aduca oamenilor aflati in suferinta.

Fomtele perverti te de revolt au aparut n istorie acolo unde oamenii au negat originea lor ca afln-du-se in absurd, la fel negnd i solidaritatea, i unde sacrificiul uman se face pentru un pretins tel ultim, acolo unde revolta se transfonna in nihilism i in dispret fata de oameni. Daca nu poate fi recunoscut un sens absolut dat aprioric, care sa conduca viaa, acest fapt inseamna,

ca omul este nevoit sa descopere masura justa in cadrul posibilitatilor de care dispune.

Calea n acest sens o afla n "gJndirea meditera-neantf', pe care CAMUS o gasete ntru pata n peisajul Marii Mediterane i n gndirea greaca, ce a rodit n acel spatiu. n acest peisaj se manifesta echilibrul dintre contrariile de lumina i umbra. de soare i mare. Aici de asemenea CAMUS revine la mitologia greaca:

,,Nemesis vegheaza, zeita cumpatarii, nu cea a razbunarii. Toti cei care depaesc limitele sunt aspru pedepsiti de aceasta."

nezeu.

Eroul absurdului este astfel Sisif. Gabriel Marcel (1889-1973) este reprezentan-tul unui punct de vedere cretin in cadrul fila-

Pentru faptul de a-i fi nesocotit i pentru vointa sa zofiei existentialiste. n lucrarea "A ti i a avea", de a trai, zeii i-au dat ca pedeapsa o munca absurda, MARCEL trateaza contrastiv aceste doua atitudini ce nu avea sa ia sfrit. Dar la ora contiinei, cnd fundamentale. n modalitatea lui .,a avea" se ma-Sisif se reintoarce la piatra sa, pentru a-i relua nifesta atitudinea obiectivanta i orientata inspre supliciul, el este superior propriului sau destin. apropierea de lume, de semeni i de sine, careia i

"Nu exista nici un destin, care sa nu poata fi corespunde gndirea abstracta i obiectiv an ta. nsa depasit prin dispret .... Sisif transforma destinul in acest fel omul nu satisface determinarea sa onto-intr-o afacere umana, care se cere a fi solutionata logica. ntre oameni." Caci omul nu exista in mod originar prin deJi-

ntruct in afara oamenilor i a lumii nu poate exista mitare, ci prin parriciparea la alteritate i la exis-nimic absurd~ exista in continuare o valoarej pe care tenta divina. ahsurdul nu o poate nega fara sa se nege pe sine De aceasta devine contient printr-o "reculegere"

insui, iar aceasta este viata nsai. interioara, care se abandoneaza existenei. Partici-i\titudinea fundamentala a omului este astfel revolta parea la existenta se realizeaza prin iubire, carei se impotriva absurdului. deschide rara reticenta celuilalt, i care, depaind-o,

In cazul lui Rene Descartes (RENATIJS CARTESJUs; 15%-1650) scepficismul fata de tmdi/ie se impletete cu aprecierea la adresa raiunii (lat. ratia), rezultnd o opera iluminista Matematicianul DESCARTES inte-6oreazil succe;cle >tiintelor exacte ale naturii cu metoda matematicii. Alte momente luministe ale filozofiei sale sunt constitule de puternica accentuare a .~o,uhicctului si preocuparea de a-i asigura o certitudine maxima. O data cu examinarea sceptica la care se su-pune subiectul cunoscator, DE.SCAR'IES intemeiaza una dintre caracteristicile majore ale filozofiei moderne.

DESCART~s expune trasaturile fundamentale ale metodei 'ale in "Discurs a'upra metodei de a ne conduce bine raiunea..:. n conlormitale cu aceasta trebuie ca

prin evitarea tuturor prejudecatilor sa fie recunos-cut ca adevarat ceea ce poate fi perceput n mod clar i distinct ("dare el distincte percipere").

- problemele sa fie pe ct posihil de mult deSt:om-pusc in parti distincte.

-sa se treaca .,de asemenea in trepte" de la obiectul :-.implificat la maximum spre cel mui complicat.

- prin enumerare sa fie asigurata integritatea sis-temului.

Aceasta metoda. imprumutata din matematica, unna sa. Jie aplicata la cercetarea oricaror obiecte. elul fiind acela de a ajunge la "naturi le simple" (metoda amuirica):

Atcstea 1rchuic sa fie recunoscute in mod ne-mijlocit ca evidente (intuitie).

De la o asemenea cunoa-,lere (.,certe et evidentcr cognoscere") trehuie deduse principiile deductit>ile. Adevaratul punct de pornire al filozofiei carte-ziene este dubiul:

n conformitate cu metoda sa, DESCAHTt.S intre-prinde demersul de a stabili un punct initial a'>upra caruia sa nu mai poata exista dubii.

Pornind de la ace .... ta, el urmarc~tc ca prin nite propozitii certe sa ajunga la adevarurile mai com-plexe, inrontcstahile. In prima dintre trele ase) .,Meditutiones de prima philosophia''. DL ..... "iCAHTES procedeaza la ,Ja'\tumMea tuturor opiniilor ... ale": El respinge toate fundamentele gndirii sale i nu pune la indoiala doar pcrcep1ia s~nzoriala, ci i pre,latia memoriei, ~i. n cele din urma. cele mai evidente dintre lucruri:

"Oare nu ar ft posibil sa ma nel on de cte ori adun doi cu trei?"

Cari nvui Dumnezeu sau un spirit rau i nelator, acel ,,geniu.; malignwt' ar putea dori sa-I nele pe om n toate. DESCARTE' ajunge n cele din urma prin dubitare la ceea ce este evident i incontestabil: la contiina de sine. Chiar i in dubitare Eul trebuie sa existe ca premisa:

,,De indata am fost nevoit sa observ ca in timp ce voiam sa gndesc ca totul este greit, in mod

Raionalismuli/Descartes l 105

necesar eu, cel care gndeam, eram ceva, i ntruct am observat ca adevarul "gndesc, deci exist" este atiit de cert i de stabil inct nici macar ... scepticjj nu il pot zdruncina, in opinia mea am putut prelua acest principiu ca principiu pri-mordial al acelei filozofii pe care o cautam." Contiin{a de sine a suhiectului este astfel funda-mentul pe care DESCARTES dorete sa editice intre-gul sau monobloc filozofic.

Doar ca acest Eu ar fi captiv n cenitudinea constiintei de sine daca nu ar restahili raportul cu lumea din exte-rior. distrus prin dubitare. Este ceea ce lui DFSCAR'IES ii reuete prin demonstraia existenei lui [)um-nezeu prin intermediul unor judecati irefutabile. n acest demef\ pornete de la reprezentarile (ideae) contiintei sale i se pliaza astfel in mod indirect pe argumentul ontologic al lui ANSELM DE CANTEHBURY (p. 731. Ideile pot proveni fie direct din contiinta, fie din lumea din exterior, fie sa fie implantate In com;tiinta de o instanta superioara.:

n cazul ideii de Dumnezeu este exclusa lumea exlcrioara, caci aceasta nu poate furniza nid un fel de reprezentari clare. ~ki din interiorul sau con)tiinta nu poate avea o reprezentare a lui Dumnezeu:

"Nu poate li negat faptul ca eu nsumi detin o repre1.entare a suhstantci, fiind eu nsumi sub-stanta; dar acea..,ta nu poate ti reprezentarea cu privire la sul~tanta intinita, ntruct eu nsumi sunt finit. O

Gndirea lui Friedrich Wilhelm Joseph Schelling (1775-1854) este traversat a de mari transformari. Pentru nceput este influentat de catre FtCHTE, de care nsa se delimiteaza prin filozofia naturii, in timp ce filozofia sa ulterioara permite recunoaterea

influenei mistico-teozofice a ideilor lui JAKOB B()H"t. (1575-1624). O problema fundamentala pentru SCHELLING este unitatea contrariilor dintre obiect i subiect. dintre spirit i natura. dintre ideal i real.

.. Natura se cade sa fie spiritul vizibil. spiritul natura invizihila. Aici deci. n absoluta identitate a spiritului din noi cu natura din afara noastra, tre-buie sa se rezolve problema felului cum este posi-bila o natura din afara noastra."

n .,Sistemul idealismului transcendental" contiin ta de sine este considerata ca principiul suprem al

cunoa~tcrii. Aceasta se produce att pe sine, dar constituie, de asemenea, printro productie in-

con~tienw. lumea obiectelor. Eul ca subicc! este identic cu eul ca obiect, prin faptul ca prin gndire -.e transfonna in obiect. n filozofia sa a naturii, natura ca suhicct este pro-ductivitate ahsoluta, natura . :a ohicct doar prodll'>. Daca nu ar exista dert productivitate pura. nu s-ar crea nim1.: detem1inat. in consecinta. trehuie sa

Schelling 151

Identitatea absoluta este de asemenea conceputa ca punct de indiferen(a. In care roate contrariile se comporta indiferent. ntruct In consecinta totul este in mod esential unul, dinamica proceselor de dezvoltare din univers trebuie explicata prin excedentul cantitativ al cte unei laturi a contrariilor, care se detaeaza din unul absolut.

Scrierea lui ScHFLt.tri aa-numita materie moarta nu este dect o lume animaliera i vegetala adomlita, parca tur-mentala de faptul ca este tinita ... "

n natura are loc o evoluie, in cadrul careia formele inferioare sunt integrate in cele superioare, n timp ce totul este integrat in substanta eterna (sau absolutul). Problema lui SCHELLING cu privire la unitatea con-trariilor conduce spre intreharea cu privire ]a prin-cipiul care fundamenteaza unitatea. De la 1801 concepe in acest sens filozofia sa a identitaii, care este considerata a fi baza acesteia:

,.Tot ceea ce exista, exista ca unitate n sine.''

Esenta este conceputa ca o esenta sumbra, incon-~tienta (obscuritatca), ca vointa individuala neordo nata, care se ecre converti ta n lumina existentei {ordinea. ratiunea, vointa universala). n timp ce n Dumnezeu cele doua trasaturi carac-teris.tice ale existentei sunt nseparahle, la om aces-tea sunt divergente. ceea ce detem1ina posibilitatea binelui )i a raului.

ntruct omul. ca izvorJ.nd din esenta, poarta n sine un principiu relativ independent referitor la Dum-nezeu, el detine libertatea de a alege binele sau raul.

Raul nu se creeaza doar din esenta n sine. ci survine atunci cnd voina omului se dctaeaza de lumina. Dar pentru a nu te opri la dualismul dintre esenta"; existenta, trebuie 'a existe o stare prealabila, pe care ScHELl.tNG o definete ca fiind ,.;Jbisu/"' (Vngrund). Aceasta se raporteaza la toate contradictiile indife rente :;\i astfel n ea nu exista nimic ce ar putea m-piedica aparitia contradictiilor. n filozofia sa de senectute, SCHEU.tNG se ocupa intens de