Elev: Ruxanda Daniela Gabriela

OMUL SISTEM BIOFIZIC

MANIFESTARI ELECTRICE ALE CELULEI VII

Organismul viu poate fi privit ca generator de semnal electric sau electromagnetic , sau generator electric indirect prin culegerea de semnale cu ajutorul unor traductoare. Culegerea si redarea unui semnal electric de pe suprafata sau din interiorul corpului se numeste tehnica electrografica, iar forma de unda rezultata electrograma. Unitatea elementara a celulei vii o reprezinta celula.Celulele vii indeplinesc in organism roluri din cele mai variate. Dintre acestea ,neuronii, fibra nervoasa, fibra musculara si receptorii reactioneaza la stimulare printr-un potential de actiune. Celula are urmatoarele componente fundamentale: - membrana:elementul esential in ce priveste activitatea electrica a celulei - citoplasma - nucleul In organism celulele pot fi libere intr-un mediu lichid (Ex. celule sanguine, spermatozoizii) sau asociate in grupuri , formand tesuturi. Orice celula isi are viata ei : faza initiala nediferentiata, faza de diferentiere si apoi imbatranirea, care sfarseste cu moartea.

1.1.POTENTIALUL DE REPAUS CELULAR

Activitatea unei celule poate fi urmarita la nivelul membranei celulare prin schimburile de ioni care au loc intre celula si exteriorul ei dar si prin concentratiile de ioni din exteriorul si interiorul celulei. Cercetarile experimentale au aratat ca in interiorul celulei potentialul este de cca. -90 mV fata de lichidul interstitial, fapt ce se datoreaza consentratiei diferite de ioni. Membrana celulara se comporta ca o pompa de ioni catre si dinspre celula, avand un caracter selectiv, altfel potentialul s-ar egaliza.

1.2.POTENTIALUL DE ACTIUNE AL CELULEI

Daca asupra celulei se actioneaza din exterior prin mijloace mecanice , chimice, electrice , termice, celula va fi stimulata, caracteristicile membranei se modifica. Membrana celulara se va deschide pentru ionii de Na+ care patrund in celula, marind potentialul electric din exterior. Daca stimulul din exterior este suficient de puternic si aduce potentialul din interior fata de exterior pana la 131j97b o anumita valoare numita prag , procesul de trecere al ionilor nu mai poate fi controlat de stimul si este un fenomen de avalansa, iar celula este depolarizata. Depolarizarea se stabilizeaza pentru o scurta perioada, cand IK + I1N0+ =0 de unde rezulta valoarea Ud = +20mV pentru potentialul de depolarizare maxima. Starea depolarizata nu dureaza si celula revine la starea polarizata dupa scurt timp. In fig. de mai jos se prezinta forma de unda a potentialului de actiune al celulei :

Potentialul de actiune al celulei poate fi masurat in vederea evidentierii formei de unda si a plajelor de valori pentru diverse celule, introducand in celula un electrod metalic de dimensiunile celulei fata de un electrod de referinta plasat in exteriorul celulei. Diagnosticarea rationala prin masurarea biopotentialelor diferitelor organe se bazeaza pe urmarirea formei de unda a activitatii naturale a organului respectiv iar plasarea electrozilor pentru studierea activitatii diferitelor organe este standardizata si exista cataloage cu formele de unda specifice cazurilor normale si patologice.

1.3.ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS

Celula nervoasa sau neuronul este componenta individuala din care este constituit sistemul nervos. Functiile neuronului: - primeste informatii de la alti neuroni - executa o insumare temporala si spatiala a potentialelor de stimulare excitatorii sau inhibatorii - conduce potentialele de actiune de-a lungul uneia din prelungirile corpului celular (axon) - transmite informatia altor neuroni sau celule efectoare 10000 milioane. Modalitatea de a transmite informatiile in neuroni este eliberarea din neuronul presinaptic a unei substante cu rol de mediator chimic, care depolarizeaza membrana celulei post sinaptice. Amplitudinea potentialului de actiune al unei celule nervoase este constanta , rezultand ca transportul de informatie prin fibrele nervoase se face prin modulatia in frecventa a impulsului de depolarizare. Transmisia si prelucrarea informatiei se face prin secvente de impulsuri care constituie cuvinte de cod.

ORGANIZAREA SISTEMULUI NERVOS ESTE :

unde : SNC- sist. nervos central SNV- sist. Nervos vegetativ SNP- sist. nervos periferic 1- semnale din mediul inconjurator receptionate de organele de simt 2- reactii de la organele efectoare 3- semnale de iesire de la muschi si glande

BIOMECANICA MISCARII UMANE

Biomecanica miscarii umane poate fi definita ca interdisciplina care descrie, analizeaza si evalueaza miscarea umana. Miscarile fizice implicate sunt de o mare diversitate: mersul handicapatilor, ridicarea unei greutati de catre un muncitor sau performantele unui atlet. Principiile fizice si biologice care se aplica sunt aceleasi in toate cazurile, ceea ce se schimba este doar specificul miscarii si nivelul de detaliu care se cere in privinta performantelor fiecarei miscari. Lista specialistilor interesati in aspectele miscarii umane este lunga: ortopezi, chirurgi antrenori de atletism, ingineri din domeniul recuperarii functionale, terapeuti, kineziologi, specialisti in ortezare si protezare, psihiatrii, proiectanti de echipament sportiv. La nivel fundamental numele dat stiintei care se ocupa de problematica diversa a miscarii umane este cel de KINEZIOLOGIE. Aceasta disciplina , in plina evolutie combina aspecte ale fiziologiei, ale invatarii motorii, ale fiziologiei exercitiilor fizice precum si multe cunostiintede biomecanica. BIOMECANICA, ca dezvoltare a stiintelor vietii si a celor fizice, este construita pe corpul cunostiintelor de baza ale fizicii, chimiei, matematicii, fiziologiei si anatomiei. Ea poate fi definita ca stiinta care studiaza caracteristicile raspunsului in timp si spatiu ale materialelor biologice, solide, lichide si visco-elastice , si ale corpului uman in ansamblu cind sunt supuse actiunii unor sisteme de fortele interne si externe. Cu alte cuvinte ea aplica legile mecanice la studiul sistemelor biologice, umane si animale.

Obiectivele cercetarilor din domeniul biomecanicii sunt in general bidirectionate. In primul rind biomecanica urmareste intelegerea aspectelor fundamentale ale functiilor fiziologice, scopul fiind medical. In al doilea rind ea cauta sa elucideze aceste functii in scopul aplicarii rezultatelor in domenii nemedicale. Corespunzator primei situatii au fost si continua sa fie realizate si dezvoltate tehnici sofisticate de monitorizare a functiilor fiziologice, datele acumulate sunt prelucrate si sunt prezentate teorii care sa explice aceste date, scopul fiind diagnosticarea motorului uman, pentru a gasi cauzele functionarii ineficiente a acestuia , ca urmare a imbolnavirii( patologie), imbatrinirii, uzurii prin oboseala sau distrugerii prin accident(medicina de urgenta). Munca nu se opreste aici pentru ca ea furnizeaza baza necesara dezvoltarii tehnologiilor de tratare si mentinere( terapie) a organismului uman afectat de boala, analiza biomecanica fiind dirijata in directia imbunatatirii sistemului de ingrijire a sanatatii. Se realizeaza astfel o imbunatatire a stilului de viata prin fiziologia exercitiului fizic si biomecanicii sportului, creste abilitatea de a repara si recupera parti ale organismului uman, se dezvolta tehnologii de sustinere a organelor cu functionare defectoasa, deci se creaza conditii de creare de orteze sau de inlocuire a acestor segmente prin elemente de protezare.

ELEMENTE DE PSIHOFIZICA

Psihofizica, disciplina care se situeaza la granita dintre biofizica si psihologie, studiaza relatiile existente ntre caracteristicile stimulilor si senzatiile produse de acestia. Procesul de comunicare a omului cu mediul nconjurator implica patru elemente esentiale: stimulul, receptorul, senzatia si perceptia. Stimulul, forma de energie care apartine unei sfere exterioare constiintei, constituie un semnal pentru organele de simt n masura n care anumite celule ale acestora sunt sensibile la existenta sa. De exemplu, undele electromagnetice cu lungimea de unda cuprinsa ntre 400 si 750 nm reprezinta stimuli pentru analizorul vizual uman, n timp ce undele electromagnetice din afara acestui domeniu, desi sunt de aceeasi natura, nu pot fi detectate de catre acesta. Vibratiile mecanice cu frecventa cuprinsa ntre 16 - 20.000 Hz constituie stimuli pentru receptorul auditiv uman, pe cnd ultrasunetele, a caror frecventa este superioara valorii de 20.000 Hz, nu reprezinta semnale pentru acesta si deci nu pot avea pentru om aceeasi valoare informationala. n psihofizica se considera, n general, ca stimulul este de natura fizico-chimica, desi senzatiile pot fi provocate si de stimuli de alta natura. Exista o mare varietate de stimuli care pot fi receptionati de organele specializate ale organismului uman (optici, acustici, chimici, termici etc). Pentru unii stimuli, cum ar fi stimulii electrici, nu exista nsa organe specializate.

Receptorii sunt reprezentati de catre celule specializate, sensibile la actiunea stimulilor, integrate uneori n structuri complexe - analizorii - destinate prelucrarii informatiei receptionate, n scopul obtinerii de senzatii si perceptii. Din punct de vedere functional, receptorii pot fi considerati traductori care transforma energia stimulului n energia bioelectrica ce sta la baza generarii influxului nervos. n acest fel, informatia primita din mediul nconjurator prin intermediul stimulilor este tradusa n semnale specifice sistemului nervos, care sunt transmise pe caile nervoase pna la centrii superiori, unde este generata perceptia finala. O clasificare bazata pe provenienta stimulilor mparte receptorii n trei categorii:

proprioceptorii, care primesc informatii din propriul nostru corp (muschi, tendoane, articulatii etc.); - interoceptorii, care furnizeaza informatii asupra mediului intern (presiunea sngelui, concentratia unor substante n snge etc.), informatii care n general nu sunt constientizate; - exteroceptorii, care furnizeaza informatii asupra mediului extern.-

Din categoria exteroceptorilor fac parte organele de simt. Dintre acestea, analizorul vizual si analizorul auditiv formeaza structuri complexe, care sunt sisteme senzoriale. Un asemenea sistem senzorial este alcatuit din doua parti principale: 1) Sistemul periferic care include receptorul senzorial propriu-zis 2) Caile nervoase care prelucreaza informatia si ariile corticale specializate care sunt destinatarul informatiei

De exemplu, n cazul sistemului auditiv partea periferica este reprezentata de urechea externa, urechea medie si de o parte a elementelor urechii interne. Partea periferica are rolul de a amplifica selectiv stimulul acustic, de a-l transmite cu o 17517b123r eficienta ct mai mare si de a efectua analiza sa n frecventa. Receptorul, n acest caz celulele ciliate interne, asigura traducerea mecano-electrica prin care stimulul mecanic reprezentat de unda acustica este transformat n semnalul electric care sta la baza propagarii influxului nervos. Segmentul al doilea, reprezentat de caile nervoase aferente si de cele eferente, asigura comunicarea cu cortexul auditiv. De-a lungul acestor cai, neuronii pot fi dispusi n mai multe configuratii, n serie sau paralel. Senzatia, de natura subiectiva, reprezinta o reflectare psihica a unor caracteristici separate ale stimulilor, caracteristici care actioneaza direct asupra organelor de simt sau asupra receptorilor. Senzatia poate contine informatii de ordin calitativ (culoare, tonalitatea unui sunet, timbrul sonor) sau cantitativ (intensitatea luminoasa, stralucirea, intensitatea unui sunet). Senzatia nu poate permite nsa cunoasterea caracteristicilor stimulilor n integralitatea lor. Procesul psihic prin care fenomenele lumii nconjuratoare sunt integrate si cunoscute n totalitatea nsusirilor lor este perceptia. Perceptia necesita interventia creierului, a memoriei si a inteligentei, care asociaza senzatia unui stimul si mpreuna dau posibilitatea identificarii fenomenelor si a diferentierii lor n raport cu alte fenomene. Senzatia si perceptia reprezinta o reflectare a unor fenomene obiective, fara a fi o reprezentare fidela a acestora. Senzatiile produse de aceiasi stimuli difera de la un subiect la celalalt si chiar la acelasi subiect, n functie de conditiile n care acesta se afla. Ele pot fi influentate de o serie de factori cum ar fi: experienta anterioara, starea psiho-afectiva, nivelul de cultura, starea fizica (oboseala, stress, adaptare etc.).

VIAA I GENOTIPUL BIOFIZIC AL MODELULUI OM

In ipoteza noastra viata este rezultatul reactiunii vectoriale a unor corpusculi materiali specifici biomasei (pe care o vom mai denumi si masa biofizica corpusculara pentru ca o studiem numai din punct de vedere al biofizicii facand abstractie de reactiile biochimice care o guverneaz), aflai ntr-un anumit mediu ca rspuns la aciunea asupra lor a forelor modelatoare ale cmpului electromagnetic universal. Din acest enun rezult conform principiilor electrodinamicii c ne aflm n cazul aciunilor unor fore electromagnetice exterioare asupra unor corpusculi materiali determinai biofizic pe care i scoate din starea de echilibru inerial i i modeleaz pe parcursul diviziunii celulare (prin similitudine cu pilitura de fier micat de un magnet spre exemplu). Viaa definit astfel nu mai poate fi considerat un fel de perpetum mobile inexplicabil ci este o stare de micare particular a une biomase corpusculare ineriale specifice sub aciunea forelor cmpului electromagnetic universal, micare care n general se supune principiilor dinamicii, ale aciunii i reaciunii forelor

Particularitatea acestei micri este aceia c trebuie s existe corpusculii materiali biofizici care s reacioneze i s se organizeze ntr-un anumit fel la aciunea forelor cmpului electromagnetic universal care exist i va exista pretutindeni n spaiul galactic. Corpusculii materiali specifici biomasei au aprut n timpul a miliarde de ani de evoluie lent a substanei materiale n substan precorpuscular la nceput sub aciunea forelor termodinamice, apoi pe msura trecerii timpului, materia precorpuscular a evoluat i sub aciunea factorilor chimici, mecanici i electromecanici n corpusculi materiali capabili s intre n rezonan cu cmpurile electromagnetice existente n vecintatea lor i s execute anumite micri oscilatorii proprii sub aciunea forelor acestor cmpuri. Foree cmpurile electromagnetice existente n spaiu au valori relativ mici i pot scoate din starea de repaos relativ numai acei corpusculi materiali care snt capabili s intre n rezonan cu ele, proprietate pe care acei corpusculi, regsii pe o anumit treapata evoluiei i sub denumirea de cromozomi, au dobndito pe parcursul miliardelor de ani de evoluie.

Dimensiunile factorilor electromagnetici, termodinamici, ondulatorii i materiali care se intersecteaz i acioneaz pentru a exista viaa pe pmnt snt foarte variate, de la distane mai mici ca raza atomului de hidrogen pn la ani lumin, de la temperaturi mergnd de la zero absolut i ajungnd la sute de milioane de grade, de la frecvee subunitare pn la frecvene mai mari de ordinul teraherilor, etc., un painjeni de stri de existen i de manifestari ale materiei organizate n timp i spaiu care snt caracterizate prin aceia c la intersecia lor pe pmnt ofer condiiile de apariie i dezvoltare a vieii, inclusiv i ale omului. Pentru a rspunde unor serii de ntrebri referitoare la biomasa genotipului biofizic al omului capabil s intre n rezonan cu forele cmpurilor electromagnetice existente la nivelul scoarei terestre sub aciunea crora se nate, triete i evolueaz omul, pentru nelegerea din punct de vedere fizic i biofizic a aciunii forelor cmpurilor electromagnetice de la nivelul scoarei terestre asupra biomasei cromozomiale i reacia acesteia n urma creia prin diviziunea celular se dezvolt fiinele vii, n spe i omul, au fost formulate patru sisteme ipotetice de referin.

Trim ntr-un mediu a crui temperatur variaz pe un interval destul de larg, modificrile termice fiind uneori brute.Temperatura mediului nconjurtor n zona temperat este, de cele mai multe ori, mai sczut dect a corpului uman, iar, uneori, atinge valori mai ridicate. Omul are, cu toate aceste variaii, o temperatur care oscileaz, n medie, n jurul punctului de 370 C (36,20 C dimineaa i 37,60 C seara). O cretere de cteva zecimi de grad alarmeaz, omul fiind considerat bolnav.procesele prin care corpul uman transfer i obine cldur din exterior. Pierderile de cldur se fac prin evaporarea apei rezultate din transpiraie, prin radiaie, conducie i convenie. n anumite condiii de temperatur a mediului exterior, unul sau altul dintre aceste procese asigur predominant transferul cldurii de la corp spre mediul nconjurtor. Cnd temperatura exterioar este mai sczut, corpul cedeaz cldur, mai ales, prin radiaie. Prin piele corpul radiaz n unitatea de timp tot atta energie ct transfer prin radiaie i coducie la un loc. Cnd temperatura mediului este mai ridicat, corpul nostru devine un receptor de radiaie emis de corpurile care ne nconjoari care au temperatur mai mare. Astfel, pielea se nclzete sau se rcete, permind transferul cldurii de la esuturi interne sau spre aceste esuturi. Puterea radiat de corpul uman crete prin vasodilataie i descrete prin vasoconducie, aceasta datorit faptului c se permite trecerea n unitatea de timp a unui volum mai mare sau mai mic de snge, aflat la o anumit temperatur ceea ce determin un schimb de cldur mai mare sau mai mic.

n procesul de meninere a temperaturii constante importante sunt

Cnd temperatura exterioar este mai ridicat, corpul transpir i cedeaz cldur necesar pentru evaporarea apei rezultate. Fenomenul se intensific o dat cu creterea temperaturii mediului exterior. Dac atmosfera este saturat de vapori de ap, evaporarea se va face greu, iar mecanismul de rcire nu mai funcioneaz bine. Aceeai temperatur pare mai ridicat ntr-un climat mai umed dect n unul uscat. O mic parte din cldur este schimbat de corp cu mediul prin conducie, datorit contactului direct, de exemplu, prin mbrcminte, alimente (reci sau calde),etc. Astfel, punem mna sau ne apropiem de soba cald, facem o baie n apa mrii, pentru a ne rcori. ntr-o zi geroas, punnd mna pe un obiect metalic, avem senzaia dureroas de a nghea datorit transferului rapid de cldur dinspre piele spre metal i, mai ales, prin coeficientul de conductibilitate ridicat al metalului. Corpul mai cedeaz cldur n procentaj nesemnificativ, prin convenie, stratul de aer, nclzit n contact cu pielea, ridicndu-se i fcnd loc altui strat mai rece. Corpul uman mai primete energie prin arderile ce transform alimentele n componente care cedeaz energia stocat. Energia eliberat este necesar proceselor la nivelul celulei prin sintetizarea compuilor complecsi. esuturile cele mai active din acest punct de vedere sunt cele musculare i glandulare (mai ales ficatul).

Meninerea unui echilibru strict n schimbul energetic se ebine prin mecanism automat de reglare a egalitii consumului energiei i a producerii ei. ntruct un indicator al funcionrii normale a acestui mecanism este temperatura sngelui, se vorbete de controlul termostatic al constantei temperaturii sau de mecanismul homeostazic al temperaturii corpului uman. Homeostazia este capacitatea pe care o au sistemele vii de a menine constani parametrii fizici i chimici interni. Importana pentru via a meninerii temperaturii constante se poate nelege uor din faptul c modul de desfurare al fenomenelor fizice i chimice care intervin n procesele vitale depind i de temperatur. Mecanismul homeostazic comport o activitate de disipare a energiei, cnd temperatura crete i o activitate de accelerare a arderilor, cnd temperatura scade. Termostatul corpului uman se gsete n partea anterioar a hipotalamusului i este construit dintr-un ansamblu de neuroni, sensibil la variaia temperaturii sngelui.

Proprietatea termometric folosit aici const n condiia de echilibru a unei reacii chimice care se produce ntr-o regiune a hipotalamusului. Modificarea acestei condiii deplaseaz echilibrul reaciei, ceea ce conduce la declanarea semnalului de excitaie. La o creterecu o sutime de grad deasupra temperaturii de 370 C, neuronii, care iau temperatura sngelui, trimit un semnal glandelor sudoripare (aproximativ dou milioane) i vaselor de snde ale pielii, determinnd creterea sudaiei i a vasodilataiei cu efecte de mrire a cldurii transferate de corp, pentru evaporarea apei eliminate prin transpiraie, i de cretere a energiei radiate n exterior, despre care s-a vorbit mai nainte. n mod analog, la scderea temperaturii de produce o reducere a activitii glandelor sudoripare i a vasoconstriciei. Se reduce posibilitatea de cedare a cldurii de evaporare i se micoreaz procesul radiaiei.

Concomitent se intensific procesele prin care se obine energie. Apare un act reflex manifestat prin frisoane i o contracie muscular. S-a discutat exclusiv mecanismul automat prin care se asigur corpului o temperatur constant. Exist, ns, i un alt sistem care implic receptorii termosensibili aflai n piele. Acesta este un mod voluntar de reacie, dup cum s-a dovedit, nu interacioneaz cu cel automat discutat mai sus.

ALERGAREAS

privim cu atenie alergarea unui atlet sau, ami bine, s analizm micrile noastre n timpul alergrii. S presupunem c avem o oarecare vitez v. Pentru pstrareamicrii noastre rectilinii i uniforme este necesar efectuarea doar a unui lucru mecanic pentru nvingerea rezistenei aerului. Dup ce un picior atinge solul, talpa rmne n repaus pn ce va fi din nou ridicat. n acest timp corpul se mic nainte. Cnd piciorul este ridicat, el este accelerat spre nainte, pentru a ajunge din urm corpul. Simultan, el este cobort i pus pe sol, micarea repetndu-se. Grupe de muchi lucreaz antagonist, pentru a mri energia cinetic a piciorului de la valoarea 0 la mv2/2 i pentru a readuce la valoarea 0 (m este masa piciorului). Deci, lucrul mecanic efectuat (efortul depus) n alergare este cerut pentru a accelera i ncetini micarea picioarelor. Acelai proces se petrece i n mers.

Dup ce un picior atinge solul, talpa rmne n repaus pn ce va fi din nou ridicat. n acest timp corpul se mic nainte. Cnd piciorul este ridicat, el este accelerat spre nainte, pentru a ajunge din urm corpul. Simultan, el este cobort i pus pe sol, micarea repetndu-se. Grupe de muchi lucreaz antagonist, pentru a mri energia cinetic a piciorului de la valoarea 0 la mv2/2 i pentru a readuce la valoarea 0 (m este masa piciorului). Deci, lucrul mecanic efectuat (efortul depus) n alergare este cerut pentru a accelera i ncetini micarea picioarelor. Acelai proces se petrece i n mers. Variaia energiei mecanice (mv2/2-0) este egal cu lucrul mecanic final efectuat de grupa de muchi care se contract cu o lungime d, acionnd cu o for medie Fm:Fmd=mv2/2, de unde rezult c se poate exprima viteza de alergare astfel prin fora exercitat de muchii care determin micarea, distana pe care se contract acetia i masa piciorului pus n micare. Relaia precedent arat c viteya poate fi exprimat n funcie de elementele care depind de mrimi anatomice.

Pentru a ilustra mai bine cele afirmate s considerm doi alergtori de statur diferit, h i h, unde h/h=K. Deci d/d=K, iarFm/Fm=K2 i 3 . Dac calculm cu m/m=K formula precedent a vitezei, viteza celui de-al doilea alergtor, vom obineAcest fapt surprinztor constituie o realitate. Se cunoate din realitate c nu exist o statur privilegiat pentru alergtori, n ceea ce privete obinerea marilor performane. Din relaia precedent se observ c un alergtor pentru a fi mai rapid, trebuie s aib picioare mai uoare i foarte puternice.

PROPAGAREA INFLUXULUI NERVOS

1.Excitabilitatea Excitabilitatea reprezint capacitatea materiei vii de a rspunde prin manifestri specifice la aciunea stimulilor. n condiii experimentale poate fi determinat cantitativ la animale i la om. Se caracterizeaz printr-o serie de parametri. Intensitatea prag a stimulilor (reobaza) reprezint intensitatea necesar unui stimul pentru a produce un influx nervos. Stimulii cu intensitate inferioar pragului se numesc subliminari i nu produc influx nervos. Cei cu intensitate superioar pragului se numesc supraliminari i au acelasi efect ca i cei cu intensitatea prag. Timpul util reprezint timpul necesar unui stimul cu intensitatea prag pentru a produce un influx nervos. Cronaxia este timpul minim necesar unui stimul (curent electric), avnd o intensitate dubl fa de reobaz, pentru a produce influx nervos. Labilitatea este capacitatea neuronilor de a rspunde la un anumit numr de stimuli pe unitatea de timp. Neuronul reprezint unitatea de structur a sistemului nervos care este alctuit din neuroni i celule gliale. Perioada refractar este proprietatea neuronului de a nu rspunde la un stimul nou,n timpul unui rspuns la un stimul anterior. Conductibilitatea este capacitatea de autopropagare a influxului nervos prin axon spre alt neuron sau spre efector.Transmiterea unidirecional a influxului nervos de la un neuron la altul, de la receptor la neuron i de la neuron la efector se realizeaz prin intermediul sinapselor.

Neuronii sunt formai din corp celular i prelungiri (dendritei axoni). Dendritele i axonii constituie cile de conducere n nevrax a sensibilitii i motilitii. Fiecare axon este protejatde trei teci:

de mielina (la interior), Schwann (ntre dou celule Schwann se afl o strangulaie Ranvier), Henle (laexterior).

Ramificaiile axonale butonate: butonii terminali coninneurofibrile, mitocondrii i vezicule cu mediatori chimici cu rol n transmiterea influxului nervos prin intermediulsinapselor.Componenta presinaptica (buton axonal) conine vezicule cu mediator chimic (neurotransmitor).Fanta sinaptica reprezint spaiul dintre membrana plasmatica butonilor axonali i cea a componentei postsinaptice.Aceasta este reprezentat de corpul celular, dendrite sauporiunea iniial a axonului unui neuron,respectiv de sarcolema fibrei musculare striate: A)Componentapresinaptic, B)Componenta postsinaptic, 1.Mitocondrie, 2.Vezicule cu mediator, 3.Autoreceptor, 4.Fanta sinaptic, 5.Receptor, 6.Canal ionic Ca++, 7.Vezicula ce elibereazmediatorul, 8.Pompa de reabsorbire a Sinteza de noicantiti de mediatori chimici se face pe seama ATP dinmitocondriile de la nivelul butonilor terminali ai axonului.

Fig. 1-Alctuirea neuronului

Fig. 2-Transmiterea sinaptic