Oana Elena GĂLĂŢEANU · 4.3. Tratatul de la Nisa.....71 4.3.1. Punctele de plecare pentru...

1

Oana Elena GĂLĂŢEANU

Evoluţia construcţiei Europene de la

Comunitatea Europeană a

Cărbunelui şi Oţelului la

Tratatul de la Lisabona

LUMEN

2

EVOLUŢIA CONSTRUCŢIEI EUROPENE DE LA COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI LA TRATATUL DE LA LISABONA Oana Elena GĂLĂŢEANU

Copyright Editura Lumen, 2016 Iaşi, Ţepeş Vodă, nr.2

Editura Lumen este acreditată CNCS

[email protected] [email protected]

www.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com

Redactor: Roxana Demetra STRATULAT Design copertă: Roxana Demetra STRATULAT

Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum prin fotocopiere, scanare, multiplicare neautorizată, indiferent de mediul de transmitere, este interzisă.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GĂLĂŢEANU, OANA ELENA Evoluţia construcţiei europene de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului la Tratatul de la Lisabona / Oana Elena Gălăţeanu. - Iaşi : Lumen, 2016 ISBN 978-973-166-433-0

341.217(4)(091)

3


Evoluţia construcţiei Europene de la

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi

Oţelului la Tratatul de la Lisabona

LUMEN

4

Pagină lăsatăgoală intenţionat

5

CUPRINS

CAPITOLUL 1 IDEEA DE UNITATE EUROPEANĂ .................................. 7

1.1. Apariţia ideii de unitate la nivel european şi evoluţia acesteia ................................................................................................... 7

1.2. Aspecte metodologice de formare a unei Unităţi Europene14

Capitolul 2 CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE .................. 17

2.1. Comunitatea Europeană a cărbunelui şi oţelului (CECO) ... 17 2.1.1. Apariţia şi scopul CECO ................................................... 17 2.1.2. Tratatul de instituire a CECO (TCECO) şi structura lui ...................................................................................................... 21 2.1.3. Dispoziţiile Tratatului de instituire a CECO (TCECO) ........................................................................................ 22

2.2. Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA/EURATOM) ............... 23

2.2.1. Apatiţia şi scopul CEE şi CEEA ...................................... 23 2.2.2. Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (TCEE) şi structura lui ............................................... 27 2.2.3. Tratatul de creare a Comunităţii Europeane a Energiei Atomice (TCEEA) şi structura lui .............................................. 29 2.2.4. Concluzii ............................................................................... 31

Capitolul 3 APARIŢIA UNIUNII EUROPENE ...................................... 35

3.1. Aspecte privind modul de evoluţie a Comunităţilor Europene- extinderea lor şi unificarea instituţiilor........................ 35

3.2. Actul Unic European (AUE) .................................................... 39 3.2.1. Aspecte prealabile semnării Actului Unic European ..... 39 3.2.2. Structura şi dispoziţiile Actului Unic European (AUE) 41 3.2.3. Importanţa Actului Unic European ................................. 41

3.3. Tratatul de la Maastricht, “actul de naştere al Uniunii Europene” ........................................................................................... 43

3.3.1. Preliminariile votării Tratatului de la Maastricht ............ 43

Extras din volumul: Gălăţeanu, O. E. (2016).Evoluţia construcţiei europene de la Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului la Tratatul de la Lisabona.

Iaşi, România: Lumen.

6

3.3.2. Aspecte generale referitoare la reforma realizată de Tratatul de la Maastricht şi structura lui ..................................... 44 3.3.3. Aspecte de noutate aduse prin Tratatul de la Maastricht ....................................................................................... 46

Capitolul 4 TRATATELE DE REFORMĂ ULTERIOARE CONSTITUIRII UNIUNII EUROPENE ............................ 49

4.1. Tratatul de la Amserdam ........................................................... 49 4.1.1. Aspecte prealabile adoptării Tratatului de la Amsterdam ..................................................................................... 49 4.1.2. Conţinutul Tratatului de la Amsterdam ........................... 52 4.1.3. Reformele aduse de Tratatul de la Amsterdam .............. 58

4.2. Carta fundamentală a Uniunii Europene ................................ 62 4.2.1. Constituirea şi adoptarea Cartei Fundamentale a Uniunii Europene ......................................................................................... 62 4.2.2. Structura Cartei Fundamentale a Uniunii Europene ..... 65 4.2.3. Aspecte de nou şi îmbunătăţiri aduse de Carta Fundamentală a Uniunii Europene şi statutul ei....................... 69

4.3. Tratatul de la Nisa ....................................................................... 71 4.3.1. Punctele de plecare pentru Tratatul de la Nisa ............. 71 4.3.2. Structura tratatului de la Nisa ............................................ 72 4.3.3. Principalele îmbunătăţiri aduse de Tratatul de la Nisa .. 73

4.4. Tratatul privind o Constituţie pentru Europa ........................ 80 4.4.1. Aspecte prealabile adoptării Tratatului constituţional ... 80 4.4.2. Structura Tratatului privind o Constituţie pentru Europa ............................................................................................. 84 4.4.3. Elementele reformatoare şi de noutate aduse prin Tratatul privind o Constituţie pentru Europa ........................... 85

4.5. Tratatul de la Lisabona ............................................................... 92 4.5.1. Aspecte prealabile semnării Tratatului de la Lisabona .. 92 4.5.2. Intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona ................ 93 4.5.3. Structura Tratatului de la Lisabona .................................. 95 4.5.4. Aspectele reformatoare şi inovative introduse prin Tratatul de la Lisabona .............................................................. 105

Bibliografie selectivă .................................................................. 115



7

CAPITOLUL 1 IDEEA DE UNITATE EUROPEANĂ

1.1. Apariţia ideii de unitate la nivel european şi evoluţia acesteia

Ideea de unitate pe continentul european este una veche, ce datează din antichitate, dacă avem în vedere asocierile cetăţilor-stat greceşti, şi care a continuat şi în perioada medievală şi în cea modernă. Preocuparea pentru formarea unei uniuni a statelor europene s-a conturat în timpul lui Carol cel Mare (768 – 814), când Sfântul Imperiu Roman se extindea aproape asupra întregii suprafeţe a statelor fondatoare a Comunităţilor europene. Prin crearea Imperiului lui Carol cel mare se urmărea ca ţel principal, constituirea şi protejarea unui spaţiu creştin1.

Tentativele de unificare a bătrânului continent prin puterea armată şi cucerirea de teritorii noi nu a înregistrat însă succese de durată, prăbuşirea marilor imperii formate creând un gol politic. Unitatea popoarelor Europei s-a manifestat doar la stadiul de gândire spirituală, fundamentându-se pe universalitatea creştină statornicită în Imperiul Roman. Biserica a activat, cum s-a menţionat în doctrină2, ca o primă “structură paneuropeană”3.

În perioada modernă, ca efect al reformei protestante a lui Martin Luther, la nivel european au apărut neînţelegerile

1 G. Gornig, I.E. Rusu, Dreptul Uniunii Europene, Ed. C. H. Beck, Bucureşti 2006, p. 1-12 2 Ghe. Sbârnă, Românii şi proiectele federale europene interbelice, Ed. Sylvi, Bucureşti 20061, p. 1 3 Paneuropeană – care include toate ţările Europei.




8

şi conflictele religioase şi politice, iar acestea au determinat extinderea orientărilor nereligioase4.

Pacea de la Westfalia din 1648 încheiată între Sfântul Imperiu Roman, Regatul Franţei, Suedia şi Olanda a pus capăt războiului de 30 de ani şi, totodată, a reprezentat victoria monarhiilor faţă de papalitate. Deasemenea, ele au inclus principiul echilibrului între puterile europene ca modalitate a păstrării păcii. Statele independente sub aspect politic au luat locul imperiilor şi succesiv au luat forma statelor naţionale, la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului al XX-lea.

Această pace de la Westfalia a fost prima întâlnire cu caracter diplomatic la nivel european care a avut drept urmare principii precum echilibrul politic şi raţiunea de stat5.

Toate aceste realităţi, coroborate cu conturarea statelor moderne fundamentate pe ideea de suveranitate, au generat necesitatea găsirii unei legături mai puternice decât religia şi capabile să unească statele europene. În aceste condiţii, din secolul XVIII s-au profilat o serie de planuri de garantare a păcii şi unităţii la nivelul Europei prin restructurarea capitală a ei. Astfel, putem da ca exemplu “Proiectul pentru a face pacea permanentă în Europa” din 1713, aparţinând Abatelui de Saint – Piere care considera că pentru a se preveni conflictele armate şi pentru garantarea menţinerii păcii şi dezvoltarea comerţului, suveranii ar fi de dorit să încheie o alianţă permanentă şi să se lase condusi de un “senat european” care să aibă la dispoziţia lui o armată comună, constituită din contribuţiile băneşti ale ţărilor membre6.

4 G. Gornig, I.E. Rusu, op. cit , p. 1 5 https ://istoriastazi.wordpress.com/tag/westphalia/. 6 D. Vătăman, Uniunea Europeană. Ghid practic de specialitate, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti 2015, p.31.



Evoluţia construcţiei europene de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui (...)

9

Un alt proiect cu importanţă pentru ideea de uniune europeană l-a reprezentat “Planul unei păci universale şi eterne” întocmit de Jeremy Bentham (1748-1832). El avea ca ţel să reducă forţa unor diferite naţiuni ce făceau parte din structura europeană, prin excluderea tratatelor de alianţe defensive ori ofensive, a acordurilor cu caracter comercial ce prezentau avantaje doar unilateral şi a forţelor navale excesive prin eliminarea sistemului colonial. Se propunea a fi încheiat un tratat general perpetuu acceptat în special de Anglia şi Franţa ca o asigurare şi un factor de instaurare a păcii în Europa. Pentru punerea în aplicare a acestui plan, el recomanda constituirea unui Congres european la care să ia parte doi delegaţi din fiecare ţară şi formarea unei Curţi de justiţie comune cu rol de reglementare a soluţionării diferendelor dintre state7.

Alt plan a fost “Proiectul filosofic al păcii permanente” al lui Immanuel Kant din 1795 în care a subliniat conceptul unui pact internaţional care să înlăture definitiv războiul din viaţa naţiunilor, prin formarea unei societăţi internaţionale de tip nou, respectiv a unui “stat al naţiunilor” cu caracter federativ unde să fie asigurată apărarea şi securitatea pentru toate ţările, fără a se lua în calcul dimensiunile lor. Pentru crearea unui asemenea stat se preconiza ca la început să se încheie alianţe de tipul confederaţiilor între state prin care să fie garantate inadmisibilitatea războaielor şi abuzurilor8.

Această preocupare pentru o confederaţie europeană s-a accentuat tot mai mult în perioada secolelor al XVIII- lea şi al XIX- lea, cu toate că, în acele timpuri nu existau mediile

7 Idem 8 I.Kant, Proiectul filosofic al păcii permanente, Ed. a 2 a revizuită şi adăugită, traducerea şi cuvântul înainte Roduca Croitoru, Ed. All, Bucureşti 2008 – apud D. Vătăman, idem.




10

economic şi politic necesare pentru realizarea unui astfel de proiect.

Congresul de la Viena din 1815 a pus capăt războaielor napoleoniene. El a decis noile frontiere ale Europei sub supravegherea celor patru mari puteri ale vremii (Austria, Prusia, Rusia şi Anglia) ajunse la un consens cu privire la respectarea unui echilibru de forţe în Europa, garantând prin aceasta păstrarea păcii şi stabilităţii. În istorie acest consens a fost denumit “concertul marilor puteri”9, prin el subliniindu-se concepţiile de formare a unui organ internaţional pentru soluţionarea disputelor ce ar putea apare. Această rânduială stabilită după Congresul de la Viena avea caracteristici deosebite de o organizaţie supranaţională.

Crearea statelor naţionale la sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului al XX- lea a reprezentat finalul acestui sistem, iar acest proces a fost grăbit de eforturile de unificare din Germania şi Italia. Visul unificării a continuat şi avem în vedere Congresul Păcii de la Lugano din 1872 unde Victor Hugo susţinea într-un mesaj către Congres că vor fi constituite Statele Unite ale Europei, deziderat care, din păcate, a fost năruit de începerea primului război mondial, cu un final tragic de pierdere a numeroase vieţi omeneşti urmare a deceselor în război, epidemiilor şi a uciderii a numeroşi civili, prizonieri şi refugiaţi.

Marcate de tragedia războiului şi preocupate să colaboreze pentru a preîntâmpina repetarea unor astfel de nenorociri cu efecte la nivel mondial, în anul 1919 a fost constituită o organizaţie fundamentată pe garantarea reciprocă a independenţei la nivel politic şi a integrităţii teritoriilor de stat a tuturor membrilor ei numită Societatea Naţiunilor. Scopul ei era crearea unui model de ocrotire şi protecţie

9 http ://ro.wikipedia.org/wiki/congresul_de_la_Viena.




11

colectivă care să împiedice izbucnirea unui nou conflict la nivel mondial.

Totuşi, perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale a fost caracterizată de apariţia a două preocupări contrare. Astfel, există dorinţa statelor naţionale nou create de a-şi face respectată poziţia obţinută în baza tratatelor de pace şi respectarea îndependenţei, suveranităţii şi integrităţii lor teritoriale. Pe lângă acestea mai existau şi statele învinse în primul război mondial şi neîmpăcate cu ordinea impusă prin Convenţia de pace de la Paris, care etalau o politică de revizuire, de luare a revanşei10.

Conceptul de uniune europeană s-a conturat în mod concret abea în secolul al XX-lea. În perioada postbelică s-a conturat, în 1923, mişcarea paneuropeană a contelui austriac Richard Condenhove – Kalergi, prin care se dorea constituirea unui centru de putere – prin crearea unor State Unite ale Europei – prin intermediul căruia să se poată neutraliza puterile mari ale vremii precum Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie. Primele forme de creare europeană s-au conturat în Europa de Vest, îmbrăcând forma unor organisme de cooperare. Ele au avut ca obiect sectoarele militar, economic şi politic, iar unele dintre ele s-au făcut prin demersuri americane.

În plan militar au fost constituite11:

● Uniunea Europei Occidentale – prin Tratatul ei de creare încheiat la Bruxelles, în 17 martie 1948, revizuit ulterior prin Acordul de la Paris din 23 octombrie 1954. S-a încheiat un Tratat de cooperare în domeniile economic, social şi cultural şi de apărare colectivă legitimă între Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie. Tratatul de creare a ei a

10 D. Vătăman, op. cit., p. 31 11 A. Fuerea, Manualul Uniunii Europene, ed. a III- a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2006, p. 13




12

inclus o clauză de angajare militară spontană în situaţia unei invazii contra unuia dintre membrii ei. Totodată, această organizaţie avea ca scop şi întărirea raporturilor economice, culturale şi sociale între statele ei membre pentru a putea face faţă sub aspect conceptual şi militar la ameninţările noi care se configurau. Pentru aceasta, statele semnatare au constituit şi un “comitet permanent pentru studiul şi dezvoltarea federaţiei europene”12

● NATO – înfiinţată prin Tratatul de la Washington din 4 aprilie 1949. Această organizaţie includea state europene, SUA şi Canada13.

În plan economic s-a creat Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), în 16 aprilie 1948 prin Tratatul de la Paris, pentru a se da posibilitatea statelor europene ca în comun să administreze ajutorul primit de la americani în baza planului de reconstrucţie a Europei, plan realizat de ministrul de externe american George C. Marshall în 1947. Această organizaţie s-a transformat în 1960 în Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCED). Scopurile OECE erau reprezentate de: armonizarea politicilor economice naţionale, compensarea neconvertibilităţii monedelor şi anularea îngrădirilor cantitative în comerţul dintre statele semnatare, efectuarea uniunii vamale şi a unui spaţiu de schimb liber, cât şi administrarea ajutorului financiar prin Planul Marshall14.

În plan politic menţionăm înfiinţarea Consiliului Europei, cu rol de coordonare a drepturilor interne, naţionale şi de dezvoltare a dialogului politic între statele europene.

12 D. Vătăman, Organizaţii europene şi euroatlantice,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p.70 13 A se vedea şi M. Floroiu, Elemente de drept internaţional public şi privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p.55 14 D. Vătăman, Organizaţii europene şi euroatlantice,Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p 96.




13

Constituirea lui s-a făcut prin Tratatul de la Londra din 9 mai 1949, care a intrat în vigoare în data de 3 august al aceluiaşi an. Acest Consiliu al Europei înfiinţat prin acordul statelor membre ale Uniunii Occidentale a fost constituit dintr-un comitet de miniştri şi un corp consultativ. La negocierile pentru stabilirea acestei organizări şi a atribuţiilor necesare s-au purtat discuţii la care au mai fost invitate încă 5 state: Danemarca, Irlanda, Italia, Norvegia şi Suedia. La final, în 5 mai 1949, cei 10 miniştri de externe ai statelor ce au participat au semnat Statutul Consiliului Europei prin care au fost înfiinţate un Comitet de Miniştri şi o Adunare Consultativă, ambele formând Consiliul Europei.

Consiliul de Miniştri a primit drept atribuţii dezvoltarea raporturilor de cooperare dintre guverne. Adunarea Consultativă reprezenta dorinţele naţiunilor europene şi permitea menţinerea unei legături permanente între guverne şi opinia publică europeană15.

Consiliul Europei a stimulat protejarea unui drept european regional fundamentat pe convenţii. Dintre aceste convenţii, cea care s-a evidenţiat a fost Convenţia europeană a drepturilor omului – care s-a semnat în 4 noiembrie 1950, la Roma şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.

În zona de Est a Europei a fost creată o coaliţie constituită din democraţiile sociale din Centrul şi Estul Europei care erau sub dominaţia U.R.S.S-ului. Urmare a raporturilor politice îndelungate s-au constituit, în domeniul economic, Consiliul de ajutor economic reciproc în ianuarie 1949 (COCECOM), organizaţie care în fapt şi-a început activitatea în 1959.

În domeniul militar a fost încheiat Pactul de la Varşovia în 14 mai 1955.

15 N. Ecobescu, M. Niţelea, Manualul Consiliului Europei, Regia Autonomă „ Monitorul Oficial”, Bucureşti 2006, p. 36




14

Toate aceste organizaţii de cooperare nu au reuşit să îndeplinească totalmente dorinţele de federalizare ale naţiunilor europene, simţindu-se necesitatea unei mai mari apropieri la nivel economic şi politic, iar aceasta a generat, în final, constituirea Comunităţilor Europene. Acestea şi-au făcut apariţia ca organizaţii internaţionale întemeiate pe integrarea economică a statelor formatoare, organizaţii cu caracter de noutate, întrucât reprezentau mult mai mult decât o cooperare de tip parteneriat şi cu acţiuni comune, specifică organizaţiilor tipice internaţionale16.

1.2. Aspecte metodologice de formare a unei Unităţi Europene

In literatura de specialitate s-a susţinut că s-au conturat două metode de realizare a unificării Europei, şi anume o metodă federatistă şi una funcţională17.

▲ Metoda federatistă În conformitate cu adepţii acestei metode, o unificare

a statelor Europei într-o organizaţie sau construcţie federală reprezenta o posibilă rezolvare a problemei de unificare a Europei. Pentru federalişti formarea Uniunii Europene aducea naţiunilor europene o soluţionare, în mod comun, a problemelor pe care le aveau toate, şi nu reprezenta un scop în sine.

Această metodă federatistă are beneficiul că expune o idee logică şi în acelaşi timp dezvoltată a modului de integrare europeană, ea prezentând în linii generale etapele procesului

16 D. Vătăman, Uniunea Europeană. Ghid practic de specialitate, Ed. ProUniversitaria, Bucureşti 2015, p.40 17 În acest sens vezi G.Gornig, I.E.Rusu, op. cit., p. 3-4, D. Vătăman, op. cit., p.38




15

de integrare şi decizând ce măsuri se impun pentru fiecare etapă. Metoda aceasta subliniază şi scopul urmărit, respectiv un organism federativ, aşa încât rezultatul procesului fiind cunoscut chiar de la început.

Un susţinător al acestei concepţii a fost Aristide Briand care, în calitatea de prim ministru al Franţei, a constituit un plan pentru formarea unei Federaţii Europene unde statele să-şi menţină atribuţiile suveranităţii lor18. Prin această unificare europeană se dorea o soluţionare în comun de statele europene a problemelor lor comune.

S-a apreciat că metoda federatistă nu este una eficace şi că nu acordă atenţia necesară situaţiei reale, acesta fiind şi motivul pentru care tentativele de a fi utilizată nu au avut sorţi de izbândă19.

▲ Metoda funcţională sau unionistă Pe lângă metoda federatistă s-a mai conturat şi o alta,

funcţională, de constituire a unei integrări europene. Pentru prima dată, această metodă s-a evidenţiat în momentul când Robert Schuman, în calitate de ministru de externe al Franţei, a propus, la 9 mai 1950, într-o declaraţie guvernamentală, constituirea unei organizaţii unde producţiile de cărbune şi oţel ale Franţei şi Germaniei să fie aduse la comun.

Caracteristica metodei funcţionale constă în preocuparea pentru îndeplinirea unui plan de acţiune general, cu acceptarea obţinerii unor efecte parţiale, iar în final ajungându-se la formarea unor comunităţi cu obiective bine stabilite. În principiu, metoda are ca scop numai soluţionarea unor probleme politice prin modalităţi economice.

18 G. Gornig, I.E Rusu, op. cit., p.2 19 Idem, p.3




16

Această metodă se întemeiază pe ideea că “politica este arta realizării posibilului”20.

În cadrul comunităţilor care se doresc a fi formate se produce o cedare parţială a suveranităţii de stat, numai în anumite domenii vizate prin constituirea lor, şi nu există garanţia că prin acest procedeu se va realiza o integrare europeană totală.

Metoda funcţională prezintă avantajul că are ca scop înregistrarea unor progrese pe acele paliere unde acestea se pot obţine, iar interesele existente la nivel de state în plan naţional şi care sunt contrare, se pot aduce , cel puţin parţial, la un numitor comun. Prin această metodă însă, nu este sigură ajungerea la o federalizare

20 Idem, p.4

Continuarea acestui volum o puteţi lectura achiziţionând volumul de pe

sau din librăriile noastre partenere.

www.edituralumen.rowww.lumenpublishing.com

https://www.edituralumen.rohttps://www.lumenpublishing.com

BT1_Evolutia-constructiei-Europene_GALATEANU_Coperta 1.pdfPage 1

BT2_Evolutia-constructiei_Europene_GALATEANU_A5_CIP.pdfBT1_Evolutia-constructiei-Europene_GALATEANU_Coperta 4.pdfPage 1

Date post:	24-Oct-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	7 times
Download:	0 times

Oana Elena GĂLĂŢEANU · 4.3. Tratatul de la Nisa.....71 4.3.1. Punctele de plecare pentru...

Documents