Universitatea de Ştiinţe Agricole

şi Medicină Veterinară – Iaşi

Prof. dr. Teona Avarvarei

Nutriţia animalelor domestice curs ID

Specializarea – IEA- anul IV

- Agricultură anul IV

Ediţia a –II-a

- 2006 -

2

CAP.1. IMPORTANŢA ŞI ROLUL NUTRIŢIEI

ANIMALE Nutriţia animală este ştiinţa care se ocupă cu studiul schimburilor dintre

organismul animal şi mediu, a folosirii substanţelor nutritive pentru întreţinere şi

producţie.

Importanţa nutriţiei rezultă şi din faptul că ponderea costului hranei în

costurile produselor animale reprezintă peste 50 %, iar producţiile realizate,

sănătatea şi reproducţia animalelor depinde în mare măsură de folosirea unei

alimentaţii raţionale.

Pe plan mondial cercetări cu privire la compoziţia chimică a plantelor şi

animalelor au apărut în a doua jumătate a secolului XVIII şi prima jumătate a

secolului XIX, cercetări legate de nume precum: Lavoisier, Liebig, Black,

Henneberg şi Stohmann ş.a.

Ca ştiinţă, nutriţia a cunoscut o dezvoltare continuă, primele cercetări

referitoare la stabilirea valorii nutritive a nutreţurilor au fost întreprinse de Thaer

(1809), stabilind unitatea echivalent fân; O.Kellner (1905), stabilind echivalentul

amidon; Hanson (1908), stabilind echivalentul orz; Popov (1949), stabilind

unitatea nutritivă ovăz, precum şi cercetările lui Armsby, Möllgard, Van Es,

Jarrige ş.a, care au pus bazele unui sistem de estimare a valorii energetice şi

proteice a nutreţurilor.

În România, primul curs de “Creşterea animalelor” care cuprindea şi noţiuni

de alimentaţia animalelor domestice a fost ţinut la Academia Mihăileană din Iaşi

de către Ion Ionescu de la Brad în perioada 1842-1843.

Cel care elaborează prima lucrare de alimentaţie a fost profesorul H.Vasiliu,

intitulată, “Nutriţia animalelor domestice şi a omului”, şi care a fost publicată la

Iaşi în anul 1916. Lucrarea prezintă pentru prima dată în România studii cu privire

la valoarea nutritivă a nutreţurilor.

Cercetările au fost continuate la nivel naţional prin înfiinţarea ICZ

(Institutul de cercetări zootehnice) în 1926, transformat în anul 1970 în Institut de

biologie şi nutriţie animală (IBNA), cercetări legate de stabilirea valorii nutritive a

nutreţurilor, de tehnologiile de conservare a nutreţurilor precum şi probleme

fundamentale de alimentaţia animalelor.

3

CAP.2. APRECIEREA VALORII NUTRITIVE

A NUTREŢURILOR 2.1. COMPOZIIŢIA CHIMICĂ BRUTĂ

A NUTREŢURILOR Cercetările de nutriţie şi alimentaţie presupun cunoaşterea conţinutului

chimic brut al nutreţurilor.

Stabilirea conţinutului chimic se face după o anumită schemă şi anumite

metode standardizate, universal valabile.

Prin analiza chimică se determină conţinutul nutreţurilor în anumite

categorii de substanţe chimice “brute”, adică alături de substanţa chimică pură se

dozează şi alte substanţe asemănătoare.

Analiza chimică clasică a nutreţurilor denumită şi “Weende” (iniţiată de

către Henneberg şi Stohmann) se face pe probe medii care se prelucrează în

funcţie de felul nutreţului (schema 1).

Schema 1: Compoziţia chimică brută (Schema Weende)

Datele obţinute sunt utilizate pentru stabilirea valorii nutritive a nutreţurilor.

Nutreţ

Apă (U) Substanţă uscată (SU)

Substanţă organică (SO) Cenuşă (Cen. B) - macroelemente - microelemente

Proteină (PB) - N proteic (albumina) - N neproteic (amide, NO2, NO3)

Celuloză (CB) - celuloză - hemiceluloză - lignină

Grăsime (GB) sau (EE) - acizi graşi - pigmenţi - vitamine liposolubile

Substanţe extractive neazotate (SEN) - amidon - zaharuri solubile

4

2.1.1. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR ÎN APĂ

ŞI SUBSTANŢĂ USCATĂ Apa este principalul component atât al nutreţurilor vegetale cât şi al

corpului animalelor, în diferite proporţii.

În plante variază de la 10 % la cele uscate în aer (grăunţe de cereale) la

peste 80 % (nutreţuri verzi proaspete), iar în corpul animalelor tinere se găseşte în

procente de 90 % în timp ce la adulte scade la 50 - 60 %.

Apa se determină prin uscarea probei în etuva termoreglabilă la 105ºC timp

de 4 ore.

Se calculează după relaţia:

( )a

ba100%Ua −⋅=

în care:

a - masa probei înainte de uscare (g);

b - masa probei după uscare (g).

Cunoscând conţinutul nutreţurilor în apă se poate determin conţinutul în

substanţă uscată (SU).

SUa % = 100 – Ua %

Rolul apei în corpul animal:

- reglează temperatura corpului;

- componentă a metabolismului;

Importanţa apei asupra valorii nutritive a nutreţurilor este deosebită pentru

că între conţinutul în apă şi valoarea nutritivă există un raport invers, cu cât

cantitatea de apă este mai mare cu atât valoarea nutritivă este mai scăzută.

2.1.2. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR

ÎN SUBSTANŢE MINERALE Totalitatea substanţelor minerale se determină ca cenuşă brută care

reprezintă reziduul natural rămas după calcinarea probei la 550oC şi care conţine

pe lângă componenţii minerali existenţi iniţial şi eventualele impurităţi organice.

Conţinutul în cenuşă brută se calculează folosind relaţia:

m100C%BCen ⋅

=

în care:

C - cenuşă brută exprimată în grame;

5m - masa probei de analiză.

Substanţele minerale se împart în două grupe: macroelemente şi

microelemente, în funcţie de cantitatea în care se găsesc în nutreţuri.

Din grupa macroelementelor fac parte Ca, P, Mg, Na, K. Cl, S, care se

găsesc în doze mai mari de 100 mg/kg nutreţ.

Microelementele se găsesc în cantităţi mai mici de 100 mg/kg, grupă din

care fac parte I, Co, Fe, Mn, Se, F, Cu, Zn. ş.a.

În nutreţurile vegetale predomină sărurile de Ca, K, Si, iar în cele de origine

animală predomină Ca şi P.

Substanţele minerale se găsesc în cantităţi aproximativ constante 3 - 4 % în

corpul animalelor, în timp ce în plante se găsesc în cantităţi de 2-12 %.

Rolul substanţelor minerale în organismul animal:

- plastic/structural - intră în alcătuirea scheletului, a unor lichide interne

(sânge, limfă), a unor produse (lapte, ouă, lână, fetuşi);

- funcţional - asigură rezistenţa oaselor, menţin presiunea osmotică, menţin

echilibrul acido-bazic, activează enzimele.

Macroelemente, calciu (Ca) şi fosforul (P) sunt componentele principale

ale scheletului şi dinţilor, 59 % din Ca organismului este depozitat în oase şi dinţi

iar fosforul este depozitat în oase în procent de 80 % din total.

Calciul şi fosforul au rol foarte important în osificaţie, metabolism,

reproducţie, creştere şi dezvoltare, lactaţie, producţia de ouă, formarea AND şi

ARN (în cazul P).

Absorbţia Ca şi P are loc la nivelul tubului digestiv. Scăderea nivelului de

Ca în sânge produce hipocalcemia iar creşterea produce hipercalcemia.

Carenţa în Ca are influenţă negativă asupra funcţiilor vitale, a creşterii, a

producţiei de lapte, de ouă.

Simptome: - rahitismul - la animalele tinere; osteomalacia (înmuierea

oaselor) - la animalele adulte; tetanie şi convulsii; osteofibroza (deformarea

oaselor); tulburări de reproducţie.

Carenţa în P este însoţită de o eliminare mai mare de Ca.

Simptome - rahitismul şi osteomalacia; osteoporoza, scăderea apetitului şi a

greutăţii corporale; apariţia sindromului de Pica (consum de alte substanţe,

pământ, lemn).

6Între aceste două elemente trebuie menţinut un raport optim care pentru

rumegătoare este în limite de 2:1, pentru porci 0,6-1,2:1, pentru păsări 1,5 - 2:1.

Surse pentru echilibrarea raţiilor în Ca se utilizează carbonatul de Ca (creta

furajeră 40% Ca), făină de scoici (34 - 38% Ca), făină de oase (22 - 24% Ca),

făină de lucernă (1,5% Ca).

Sursele de P sunt nutreţurile, în special grăunţele de cereale şi seminţele de

leguminoase, subprodusele cerealelor (tărâţele 1,5%P), făinurile de origine

animală (de carne - oase cu 4% P, de peşte, având 2 - 3% P) şi suplimentele

minerale cu fosfat dicalcic (17,5% P), fosfatul tricalcic (10-17% P).

Nutreţurile vegetale sunt în general bogate în Ca şi sărace în P mai ales când

este vorba de păşuni, fân, siloz.

Ca urmare, pentru echilibrarea minerală, raţia se completează cu grăunţe de

cereale şi bineînţeles cu suplimente minerale.

Magneziul (Mg) - împreună cu Ca şi P - intră în constituţia oaselor,

jumătate din cantitatea totală de Mg se află în oase, se mai găseşte în ficat şi

muşchi.

Rol: - necesar pentru osificaţie; în reacţiile celulare; în metabolismul

substanţelor nutritive; menţinerea excitabilităţii muşchilor.

Carenţa. La rumegătoare se manifestă prin tetania de iarbă

(hipomagnezemia), iar la porcine prin scăderea în greutate, debilitatea picioarelor,

tetanie.

Surse. Nutreţuri bogate în Mg sunt tărâţele, şroturile, fânurile de

leguminoase, făinurile de origine animală. Echilibrarea raţiilor se realizează

folosind suplimente minerale cu Mg.

Clorul (Cl), sodiul (Na) şi potasiul (K). Aceste trei elemente se găsesc în

corpul animalelor în cantităţi diferite în funcţie de vârsta acestora, astfel Na se

găseşte în cantităţi mari în corpul nou născuţilor în timp ce K se găseşte în corpul

adulţilor.Na şi Cl se găsesc în constituţia lichidele extracelulare, în timp ce K intră

în constituţia lichidelor intracelulare.

Rol

Clorul - contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic; reglează

presiunea osmotică; împreună cu hidrogenul formează acidul clorhidric, cu rol

foarte important în digestice.

7Potasiul - are rol în metabolismul glucidelor şi protidelor; menţinerea

integrităţii muşchilor inimii şi rinichilor; reglează presiunea osmotică.

Sodiul - ia parte la formarea serului sangvin (93 %); reglează presiunea

osmotică; asigură contracţia muşchilor; are rol în activitatea inimii; stimulează

apetitul.

Carenţa

Cl - reducerea creşterii în greutate.

Na, K - încetinirea creşterii animalelor tinere; reducerea producţiei de lapte.

Excesul de Na şi Cl este nociv pentru păsări şi suine hrănite cu nutreţuri

combinate însoţite de lipsa apei.

Surse Nutreţurile vegetale sunt bogate în K, dar deficitare în Na şi Cl.

Coletele şi frunzele de sfeclă sunt considerate nutreţuri demineralizante, datorită

conţinutului lor ridicat în K, are loc mobilizarea Ca din organism pentru

eliminarea excesului de K.

Necesarul de Na şi Cl se asigură la rumegătoare prin sarea de bucătărie

(NaCl) administrată sub formă de bulgări pentru lins, iar la monogastrice intră în

componenţa reţetelor de nutreţuri combinate.

Sulful (S) în organism se găseşte în cantităţi foarte mici, 0,15 % din

greutatea vie. Este absorbit la nivelul tubului digestiv.

Rol

Deoarece sulful se găseşte în păr, lână, pene şi fanere, este necesar pentru

sinteza aminoacizilor sulfuraţi (care intră în constituţia proteinelor din aceste

produse). Joacă rol deosebit în metabolismul lipidelor, hidraţilor de carbon,

precum şi în menţinerea funcţiilor vitale şi producţia animalelor.

Carenţa este mai rară.

Surse - nutreţurile verzi din familia crucifere şi premixurile minerale.

Microelemente (oligoelemente)

Microelementele stimulează procesul de creştere, activează enzimele,

participă la sinteza unor substanţe, influenţează procesul de osificare, dezvoltarea

sistemului muscular, activează sistemul nervos, influenţează funcţia de

reproducţie. Microelementele intră în componeţa unor substanţe organice în

cantităţi foarte mici, sunt răspunzătoare de activitatea a 2 - 3 enzime.

Rol

Co - este singurul metal dintr-o vitamină (B12)

8I - este prezent într-un hormon (tiroxina) din glanda tiroidă

Fe - este constituient al hemoglobinei şi al mioglobinei

Cu - determină pigmentarea lânii, penelor, părului

Zn - component al insulinei

Carenţa

Fe - produce anemie mai ales la nou născuţi

Co - este răspunzător de apariţia marasmului enzootic

Mn - produce deformări osoase şi apariţia perozisului la pui

I - duce la apariţia guşii endemice

Zn - favorizează apariţia paracheratozelor

Surse

În general nutreţurile sunt sărace în microelemente, pentru echilibrarea

hranei animalelor pot fi utilizate şroturile ca sursă de cobalt, drojdii furajere şi

tărâţe de porumb ca sursă de zinc, alge şi făinuri de peşte oceanic pentru iod,

argila feroasă şi lutul roşu ca sursă pentru fier, precum şi suplimente minerale care

conţin microelemente.

2.1.3. CONŢINUTUL NUTREŢURILOR

ÎN SUBSTANŢE ORGANICE Substanţele organice sunt sintetizate de plante în urma procesului de

fotosinteză şi reprezintă principalul component al nutreţurilor.

Se caracterizează prin prezenţa C, asociat cu H şi O, uneori cu N, sau cu P şi

S, alături cu unele metale precum Fe, Cu, Mn, Mg, Ca.

Substanţele organice din nutreţuri în timpul calcinării acestora la 550oC sunt

distruse, ca urmare ele se pot calcula ca fiind diferenţa între SU şi CenB

SO % = SU % – CenB %

Substanţele organice sunt alcătuite din:protide, lipide, glucide şi substanţe

extractive neazotate.

Protidele sunt substanţe azotate sau cuaternare, alcătuite din C, H, O şi N,

iar lipidele şi glucidele sunt denumite ternare fiind compuse din C, H, O.

2.1.3.1. CONŢINUTUL ÎN SUBSTANŢE PROTEICE Substanţele proteice reprezintă totalitatea substanţelor azotate dintr-un

nutreţ, sunt alcătuite din C, H şi N.

În mod convenţional, se admite că azotul în nutreţuri se află în cantitate de

16 %, ceea ce înseamnă că la 1 g azot corespund 6,25 g proteină (100: 16 = 6,25).

9Multiplicând cantitatea de azot cu factorul 6,25 se obţine cantitatea de

proteină din nutreţul respectiv.

PB = Nt ⋅ 6,25

În analiza chimică, proteina se determină prin metoda KJELDHAL, iar

pentru calcularea conţinutului în PB se utilizează relaţia:

( )100

m25,60014,0fnfn

PB 2211 ⋅⋅⋅−

=

în care: n1 şi n2 reprezintă cantitatea de H2SO4 şi respectiv NaOH utilizată în

analiză, f1 şi f2 - factorii de corecţie ai soluţiilor de H2SO4 şi NaOH, m - masa

probei analizate.

Substanţele proteice reprezintă categoria de substanţe organice cu cea mai

mare importanţă pentru organismul animal.

Rol

- substanţele proteice intră în alcătuirea membranei celulare, a acizilor

nucleice, muşchilor, pielii, părului;

- participă la sinteza enzimelor, hormonilor şi anticorpilor;

- rol în funcţia de reproducţie;

- intră în componenţa produselor animaliere.

Asigură necesarul de proteină şi de energie al organismului. Proteinele

vegetale şi animale sunt alcătuite din unul sau mai multe lanţuri de aminoacizi,

acesta fiind ultimul stadiu de scindare digestivă a proteinelor.

ROSE (1948) clasifică aminoacizii (cca 20 la număr) după posibilitatea

sintetizării lor în organism în două grupe:

- esenţiali (lizina, metionina, treonina, arginina ş.a;

- neesenţiali (alanina, cistina, tirozina ş. a;

Valoarea biologică sau nutriţională a proteinelor este dată de numărul de

aminoacizi care intră în alcătuirea lor, precum şi de gradul şi viteza lor de

absorbţie.

Aminoacidul aflat în minim în raport cu cerinţele organismului este denumit

limitant, influenţând negativ producţiile animalelor.

Surse. După conţinutul în proteine, nutreţurile pot fi împărţite în mai multe

grupe:

- cu conţinut mare în proteine (nutreţuri proteice) şi care sunt:

de origine animală (făinuri proteice) - peste 50 % PB

de origine vagetală (şroturi, drojdii) - 35 - 50 % PB

10- cu conţinut mediu în proteine:

seminţe leguminoase şi oleaginoase - 25 - 35 % PB

nutreţuri verzi, fânuri leguminoase, tărâţe - 15 - 20 %PB

- cu conţinut redus în proteine - sub 12 - 15 % PB:

seminţe de cereale

fânuri de graminee, celulozice, rădăcini şi tuberculi.

2.1.3.2. CONŢINUTUL ÎN LIPIDE Lipidele sau grăsimile sunt esteri ai glicerinei cu acizi graşi. Sunt substanţe

insolubile în apă, dar solubile în solvenţi organici (eter, benzen, alcool ş.a.).

Se prezintă sub formă solidă (acizi graşi saturaţi) sau lichidă (acizi graşi

nesaturaţi). Acizii graşi saturaţi sunt compuşi ai ţesuturilor animalelor, în timp ce

acizii graşi nesaturaţi (uleiurile) sunt prezenţi în ţesuturile vegetale.

Grăsimea din nutreţuri se determină ca grăsime brută prin extracţie cu eter

etilic folosind aparatul SOXHLET.

Relaţia de calcul:

100m

mm%GB 21 ⋅−

=

în care:

m1 - greutatea probei înainte de degresare;

m2 - greutatea probei după degresare;

m - greutatea probei.

Rol

- Grăsimile au un rol energetic deoarece pun la dispoziţia organismului o

cantitate de energie de cca 2,25 ori mai mare decât glucidele şi protidele.

1 g de grăsime de origine vegetală are o concentraţie energetică egală cu 9,3

Kcal iar cea de origine animală de 9,5 Kcal.

- Grăsimile formează ţesuturi de rezervă, fixează unele organe în corp.

- Determină solvirea şi absorbţia vitaminelor liposolubile.

Surse

Nutreţurile vegetale sunt sărace în grăsimi, un conţinut ridicat îl au

seminţele de oleaginoase (floarea soarelui 40 - 45 %). Grăunţele de cereale conţin

2 - 4 % grăsimi, fânurile 2 - 3 %, nutreţurile verzi, cele însilozate, rădăcinoasele <

1 %.

11În nutreţurile de origine animală grăsimile se găsesc în cantităţi mai

mari, laptele conţine 3 - 10 %, făina de carne - oase 10 - 20 %.

2.1.3.3. CONŢINUTUL ÎN GLUCIDE Glucidele sunt substanţe organice de origine vegetală, împreună cu

proteinele şi lipidele intră în componenţa materiei vii. Sunt alcătuite din C, H, O şi

sunt sintetizate de către plante din CO2 şi H2O în procesul de fotosinteză, depuse

apoi ca substanţe de rezervă.

Glucidele în funcţie de numărul atomilor de C din moleculă se clasifică în:

monozaharide, dizaharide şi polizaharide.

Monozaharidele alcătuite din 5 atomi de C (pentoze) sau 6 atomi de C

(hexoze) sunt cele mai răspândite în nutreţurile vegetale.

Dintre monozaharide, importanţă mai mare o are glucoza şi fructoza care

reprezintă principala sursă de energie pentru organismul animal.

Dizaharidele conţin 12 atomi de C se găsesc în nutreţuri vegetale sub formă

de zaharoză sau în lapte sub formă de lactoză.

Polizaharidele sunt alcătuite din 5Cn.

Din această grupă mai importante sunt: amidonul, celuloza, hemiceluloza,

substanţele pectice, inulina (în nutreţurile vegetale) şi glicogenul (de origine

animală

Celuloza

Celuloza denumită şi fibra brută este cea mai răspândită substanţă organică

din nutreţurile vegetale.

Intră în constituţia pereţilor celulari ai plantelor, odată cu vârsta plantelor

crescând procentul ei de participare.

Celuloza este digerată numai de rumegătoare care dispun de floră

microbiană, prin degradarea celulozei în rumen obţinându-se AGV care

furnizează energia necesară organismului. În schimb animalele monogastrice

lipsite de simbionţi ruminali, nu pot digera celuloza.

Celuloza din nutreţuri se determină prin tratarea probei cu acizi şi baze

diluate.

Reziduul obţinut este alcătuit nu numai din celuloză, ci şi din alţi

componenţi cum ar fi lignina şi hemiceluloza, motiv pentru care grupa de

substanţe este cunoscută ca celuloză brută (CB).

Se calculează utilizând relaţia:

12

100m

mm%CB 21 ⋅−

=

în care:

m1 - greutatea reziduului;

m2 - greutatea cenuşi;

m - masa probei.

Surse. Celuloza se găseşte în nutreţurile vegetale în diferite proporţii în

funcţie de vârsta plantei dar şi de partea plantei care este consumată.

Cel mai ridicat conţinut în celuloză îl au nutreţurile grosiere (paiele, cocenii,

vrejii), 40 - 45 %, fânurile conţin între 25 - 35 %, nutreţurile verzi 20 - 25 %,

rădăcinoasele şi tuberculii 3 - 7 %, seminţele 7 - 12 %.

Amidonul este principalul poliglucid depus ca substanţă de rezervă în

seminţele cerealelor, în fructe, bulbi, tuberculi de cartof. Ca şi celuloza este

insolubil în apă. În rumen este descompus în glucoză care este o sursă de energie

importantă; 1 g de amidon echivalează cu 4,1 Kcal.

Rolul glucidelor

- sunt substanţe energetice, asigurând energia necesară organismului;

- protejează proteinele de distrugere în scop energetic;

- surplusul de glucide este depus sub formă de grăsime corporală.

2.1.3.4. CONŢINUTUL ÎN SEN (EFN) Substanţele extractive neazotate sunt substanţe eterogene reprezentate în

principal prin amidon, zaharuri solubile, pectină, tanini etc.

Această grupă se determină prin diferenţă:

SEN % = SO % – (PB % + GB % + CB %)

2.1.3.5. CONŢINUTUL ÎN VITAMINE Vitaminele sunt substanţe nutritive esenţiale, necesare organismului pentru

desfăşurarea normală a funcţiilor sale, asigurarea producţiilor şi menţinerea

sănătăţii.

Termenul de vitamină (amine vitale) a fost introdus de C.FUNK (1911)

pentru a indica rolul fiziologic “vital” al unei substanţe descoperită în tărâţele de

orz şi care conţinea funcţia “amină”.

Rol

- vitaminele au funcţii specifice deoarece nu pot fi în general sintetizate de

organism;

13- sunt indispensabile organismului;

- nu se pot substitui;

- sunt uşor inactivate sub influenţa căldurii, luminii, oxidării;

- nu pot compensa dezechilibrul alimentar.

Carenţa

Este însoţită de simptome specifice iar în cazuri severe poate surveni

moartea. Lipsa vitaminelor din hrană provoacă avitaminoze care se manifestă în

general prin încetinirea creşterii, deficienţe osoase, scăderea fecundităţii, scăderea

ecloziunii ouălor.

În funcţie de solubilitatea lor, vitaminele se împart în:

A. - liposolubile (solubile în grăsimi) A, D, E, K;

B. - hidrosolubile (solubile în apă) B, C.

A. Vitaminele liposolubile

1. Vitamina A (retinoal) Este denumită şi antiinfecţioasă, de creştere.

Are numeroase funcţii în organism, în special în procesul de creştere, de

protecţia epiteliilor, în vedere şi reproducţie.

Carenţa

Produce deformări ale oaselor, întârzieri în creştere, diminuarea vederii,

scăderea rezistenţei la infecţii, avorturi etc.

Surse

Se găseşte numai în nutreţurile de origine animală, colostru, lapte de vacă,

ulei de peşte iar în cele vegetale se află sub formă de provitamina A (B-carotenul)

în plantele verzi, grăunţele de porumb, morcovi, fânuri.

2. Vitamina D (calciferoli, antirahitică)

Rol - în metabolism Ca şi P, contribuind la fixarea lor în oase, la refacerea

ţesuturilor osoase şi dezvoltarea oaselor. Reglează absorbţia Ca şi P din intestine,

atenuează dezechilibru Ca/P.

Carenţa în vitamina D provoacă la tineret rahitismul, iar la adulţi

osteomalacia, osteoporoza, osteofibroza, la găini, producerea ouălor fără coajă.

Surse

În plante, vitamina D îşi are originea în provitamina D (ergosterol) iar în

corpul, mai precis în pielea animalelor se găseşte sub formă de dehidrocolesterol.

Provitamina D din plante prin iradiere solară se transformă în vitamina D2,

iar prin menţinerea animalelor la soare este sintetizată vitamina D3.

14Ca urmare, animalele trebuiesc ţinute la soare şi hrănite cu nutreţuri

verzi pălite (uşor ofilite). Monogastricile sunt asigurate cu această vitamină prin

nutreţuri, suplimentate cu vitamina D sintetică.

3. Vitamina E (tocoferoli), antidistrofică.

Rolul acestei vitamine este de a proteja vitamina A, este un antioxidant

natural, reglează sistemele enzimatice, intervine în funcţia de reproducţie.

Carenţa provoacă distrofii musculare, degenerescenţa embrionică, scăderea

procentului de ecloziune la ouăle provenite de la găinile carenţate în vitamina E.

Surse

- plantele verzi, în special leguminoasele;

- fânul;

- grăuntele de cereale încolţite (orz, ovăz);

- grăsimile vegetale (uleiul de porumb);

- laptele şi ouăle;

- făinurile proteice animale.

4. Vitamina K (filochinona), antihemoragică.

Sunt cunoscute şase vitamine K dintre care cea mai puternică acţiune o are

vitamina K3 (obţinută prin sinteză chimică). Vitamina K2 este sintetizată în

prestomacele rumegătoarelor de către microorganisme, în schimb păsările nu pot

sintetiza vitamina K.

Rol

- prevenirea şi atenuarea hemoragiilor prin stimularea factorilor de

coagulare din plasma sanguină;

- influenţează permeabilitatea vaselor sanguine;

- influenţează formarea protrombinei în ficat.

Carenţa

- prelungeşte timpul de coagulare a sângelui;

- apariţia hemoragiilor la pui.

Surse

Cantităţi mai mari se găsesc în nutreţurile verzi (lucerna), în cartofi, precum

şi în făinurile animale.

Bineînţeles sursă importantă este vitamina K3 (menadion) sintetică.

B. Vitaminele hidrosolubile

151. Vitaminele din complexul B sunt reprezentate printr-un număr de 9

vitamine (B1, B2, PP, acidul pantotenic, B6, B7, B9, B12 şi inozitolul).

Speciile erbivore prin sinteză microbiană asigură toate vitaminele din

complexul B cu excepţia vitaminei PP (acid nicotinic), în schimb porcii şi păsările

nu pot sintetiza aceste vitamine, datorită lipsei simbionţilor ruminali, caii şi

iepurii pot sintetiza vitaminele respective la nivelul intestinului gros.

Rol

- intervin în metabolismul glucidelor şi proteinelor;

- intervin în creşterea şi dezvoltarea puilor;

- în ecloziunea normală a puilor;

- stimulează coagularea sângelui;

- stimulează sinteza hemoglobinei;

- vitamina B12 (ciancobalamina - deoarece conţine Co în moleculă) este

considerată un factor de creştere al animalelor.

Carenţa duce la:

- scăderea producţiei de ouă;

- scăderea apetitului;

- produce avorturi şi mortalitatea la suine;

- produce leziuni cutanate, depigmentarea penelor şi părului;

- căderea penelor la păsări;

- apariţai sindromului perozis la pui;

- apariţia pelagrei (în lipsa vitaminei PP) manifestată prin cei 3 “D” (diaree,

dermatită, demenţă).

Surse

Cele mai bogate nutreţuri în vitaminele complexului B sunt drojdiile

furajere, şroturile, făinurile de animale precum şi produsele de origine animală

(ouă, lapte, ficat). Alte surse sunt plantele verzi, seminţele germinate. Cele mai

sărace sunt grăunţele de cereale.

3. Vitamina C (acidul ascorbic), antiscorbutică.

Această vitamină este sintetizată de animale cu excepţia maimuţelor şi

cobailor. Nici omul nu o poate sintetiza.

În organism vitamina C se depozitează în cantităţi mici.

Rol

16Vitamina C este implicată în diferite funcţii biologice, fiind un factor

antiinfecţios şi antitoxic, fortifică organismul prin creşterea rezistenţei la germeni

patogeni, reduce oboseala, stresul, intervine în metabolismul Ca şi P, este un

antioxidant natural pentru vitaminele A şi E. La păsări stimulează producţia de

ouă, îmbunătăţeşte calitatea cojii.

Carenţa duce la apariţia anemiilor, a diareei, inhibă creşterea, reduce

producţia de ouă. La om provoacă apariţia scorbutului.

Surse. Vitamina C este cea mai răspândită în natură, se găseşte în cantităţi

mari în nutreţurile verzi şi murate, în rădăcini, tuberculi, în lapte, în fructele

citrice. Vitamina C se produce prin sinteză chimică.

2.2. DIGESTIBILITATEA SUBSTANŢELOR

NUTRITIVE DIN NUTREŢURI Digestibilitatea substanţelor nutritive din nutreţuri se stabileşte în scopul

determinării proporţiei în care acestea sunt digerate şi absorbite în organism.

Digestibilitatea poate fi definită ca fiind cantitatea de substanţe digerate de

tractusul gastro-intestinal (TGI).

Datele opţinute în experineţele de digestibilitate servesc pentru calculul

valorii nutritive a nutreţurilor.

2.2.1. SPECIFICUL DIGESTIEI

LA ANIMALELE DOMESTICE TGI sau tubul digestiv este compus din gură, esofag, stomac, intestin subţire

şi intestin gros.

După structura TGI animalele se împart în două grupe, monogastrice

(nerumegătoare) şi poligastrice (rumegătoare).

Monogastricele - (cai, porci, iepuri) - au stomacul de capacitate redusă,

intestinul subţire lung (absorbţia intensă a substanţelor nutritive) şi intestinul gros

(cecum şi colon, foarte dezvoltate) unde au loc fermentaţiile bacteriene. Păsările

prezintă două stomace (guşa şi pipota) care permit înmuierea şi mărunţirea hranei,

absorbţia substanţelor nutritive având loc la nivelul intestinului subţire.

Rumegătoarele (taurine, ovine, caprine) prezintă un stomac format din 4

compartimente (rumen, reţea, foios, cheag), rumenul este cel mai voluminos, aici

se găsesc simbionţii rumenali care sunt indispensabili pentru degradarea

substanţelor din nutreţuri.

17În timpul fermentaţiei rumenale, glucidele sunt degradate de

microorganisme rezultând acizi graşi volatili AGV (acetic, propiona, butiric)

Amidonul este degradat în glucoză care la rândul ei este transformată în

AGV. Proteinele sunt transformate în aminoacizi, AGV, NH3 şi CO2, iar mai

departe NH3 este utilizat pentru sinteza proteinelor microorganismelor. Lipidele

sunt hidrolizate, rezultând AGV care pot influenţa caracteristicile grăsimilor

corporale şi din lapte.

Părţile nedigerate din hrană sunt eliminate prin fecale, iar prin urină sunt

eliminaţi metaboliţi, substanţe minerale, pigmenţi, etc.

2.2.2. PRINCIPIUL, METODA ŞI TEHNICA DE

LUCRU ÎN EXPERIENŢELE DE DIGESTIBILITATE Digestibilitatea rezultă ca fiind diferenţa între substanţele nutritive îngerate

şi cele eliminate prin fecale.

Principiul de lucru aplicat constă în stabilirea exactă a cantităţii de

substanţe nutritive ingerate prin nutreţ de către animale şi cantităţile eliminate

prin fecale.

D = I – E

I - substanţe nutritive ingerate (ingesta);

E - substanţe nutritive eliminate (egesta);

D - substanţe nutritive digerate (digesta).

Raportând substanţele digerate la cele ingerate rezultă proporţia în care

substanţele nutritive au fost digerate în organismul animal.

Acest raport poartă numele de coeficient de digestibilitate care se notează

CD %.

Digestibilitatea se determină prin experienţe de digestibilitate care în funcţie

de natura nutreţului pot fi simple şi diferenţiale.

Experienţele simple se organizează pentru nutreţurile care pot alcătui

singure raţia de bază a animalelor (voluminoasele pentru rumegătoare şi

concentratele pentru monogastrice).

Experienţele diferenţiale se organizează atunci când nutreţurile cercetate,

nu pot alcătui raţia de bază (concentratele pentru rumegătoare şi voluminoasele

pentru monogastrice).

18

2.2.3. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA

DATELOR OBŢINUTE ÎN EXPERIENŢELE

DE DIGESTIBILITATE CD se stabilesc pentru fiecare substanţă nutritivă în parte (PB, GB, CB,

SEN), calculul presupune existenţa unor date legate de cantităţile ingerate (I),

rămase neconsumate (R )şi eliminate (E).

I = A – R → este diferenţa între cantităţile administrate (A) şi cele rămase

neconsumate (R)

D = I – E → este diferenţa între substanţele ingerate (I) şi cele eliminate

prin fecale (E)

100ID%CD ⋅=

Aceste calcule sunt posibile dacă este determinat conţinutul chimic brut al

nutreţului administrat, a resturilor, precum şi a fecalelor eliminate, pe baza

probelor recoltate. Prezentăm un exemplu de stabilire a C.D. pentru fânul de lucernă

administrat în raţia berbecilor.

În acest caz este nevoie de următoarele elemente:

cantitatea de nutreţ administrată (A) animalului;

compoziţia chimică brută a nutreţului experimentat;

cantitatea resturilor (R) neconsumate;

compoziţia chimică brută a resturilor;

cantitatea de fecale (E) recoltate;

compoziţia chimică a fecalelor.

În perioada experimentală (10 zile) a fost administrată cantitatea de 27.500 g

fân lucernă.

Cantitatea resturilor neconsumate a fost de 6198 g, iar cantitatea de fecale

recoltată a fost de 19.825 g.

Compoziţia chimică brută a fânului, resturilor şi a fecalelor, precum şi

calculul digestibilităţii componentelor nutreţului sunt prezentate în tabelul 1. Tabelul 1

C.D. % pentru fânul de lucernă

Compoziţia chimică brută (%) Specificare

Cantitate (g)

P.B. G.B. C.B. S.E.N.

19Fân lucernă 12,11 2,80 28,49 31,98 Resturi fân 10,32 3,30 30,63 37,13 Fecale 3,61 1,54 10,30 16,65

Cantităţi de substanţe nutritive (g) Administrat (A) 27.500 3330 770 7835 8630 Resturi ( R ) 6.198 640 205 1898 2301 Ingesta (I) 21.302 2690 565 5937 6329 Egesta (E) 19.825 716 305 2161 3301 Digesta (D) - 1975 260 3776 3027

100ID%CD ⋅= - 73,4 46,0 63,6 47,8

2.2.4. UTILIZAREA DATELOR DE

DIGESTIBILITATE PENTRU APRECIEREA

VALORII NUTRITIVE A NUTREŢURILOR Datele de digestibilitate sunt utilizate pentru aprecierea valorii nutritive a

nutreţului.

Coeficienţii de digestibilitate stabiliţi în experienţele de digestibilitate sunt

folosiţi pentru calculul conţinutului digestibil al nutreţului.

2.2.4.1. CALCULUL CONŢINUTULUI TOTAL

DE SUBSTANŢE DIGESTIBILE (TSD/TDN) Folosind valorile CD % şi conţinutul chimic brut al nutreţurilor se poate

determina conţinutul digestibil conform relaţiei:

Conţinutul digestibil %100

%CD%brutchimictinutCon ×=

Conţinutul digestibil se calculează pentru fiecare substanţă în parte (SO, PB,

GB, CB, SEN).

Însumând conţinutul digestibil astfel calculat se obţine totalul substanţelor

digestibile (TSD).

Deoarece substanţele nutritive au valori energetice diferite, în final trebuie

făcută o echilibrare energetică a TSD.

Această echilibrare se realizează folosind factori de echivalare care au

următoarele valori: 2,25 pentru GB şi 1 pentru PB, CB, SEN, iar prin însumare se

obţine TSD echivalat energetic:

TSD % = PD + (GD ⋅ 2,25) + CD + SEND

TSD este o unitate de măsură a valorii nutritive a nutreţurilor.

20TSD poate fi convertit în alte forme de energie, în energie

metabolizată (EM) - pentru rumegătoare şi porci, precum şi în energie digestibilă

(ED), pentru monogastrice după relaţiile:

TSD ⋅ 3,65 = EMR (rumegătoare); TSD ⋅ 4,1 = EMP (porci);

TSD ⋅ 4,4 = EDA (păsări); pentru că 1 g TSD = 3,65; 4,1 şi 4,4 Kcal. Tabelul 2

Calculul T.S.D. pentru grăunţele de porumb

Substanţă nutritivă

Compoziţie chimică brută %

C.D. % Conţinut digestibil (%)

Coeficienţi de echivalare

energetică

Conţinut digestibil echivalat

energetic (%) Proteină brută 9,2 72 6,62 1,00 6,62 Grăsime brută 3,9 81 3,20 2,25 7,20 Celuloză brută 2,2 43 0,95 1,00 0,95 Extractive fără azot 70,0 93 65,0 1,00 65,00 T.S.D. (%) - - 75,77 - 79,77

Conţinutul în T.S.D. al grăunţelor de porumb este de 79,77 %; întrucât

valoarea nutritivă apreciată în T.S.D. se exprimă la 1 kg, rezultatele se înmulţesc

cu 10.

1 kg porumb boabe = 797,7 g T.S.D.

2.3. VALOAREA NUTRITIVĂ A NUTREŢURILOR Valoarea nutritivă a unui nutreţ reprezintă capacitatea nutreţului de a

satisface cerinţele de substanţe nutritive ale organismului animal şi măsura în care

proprietăţile principale ale nutreţului corespund cerinţelor animalului.

2.3.1. SISTEME DE APRECIERE

A VALORII NUTRITIVE Sistemele prin care se apreciază şi se exprimă valoarea nutritivă pot fi

grupate astfel:

1. Sisteme clasice bazate pe efectul productiv în corp al nutreţurilor.

2. Sisteme moderne bazate pe conţinutul nutreţurilor în energie.

3. Sisteme bazate pe valoarea proteică a nutreţurilor.

2.3.2. UNITĂŢI DE MĂSURĂ FOLOSITE 1. Echivalentul amidon (EA)

O. Kellner (1905) organizează experienţe pe boi adulţi, la îngrăşat, în raţia

cărora a introdus amidon pur digestibil peste raţia de întreţinere, urmărind astfel

care a fost efectul de producţie grăsime al amidonului şi în comparaţie cu aceasta

s-a stabilit efectul de producţie grăsime pentru celelalte categorii de nutreţuri.

21Echivalentul amidon reprezintă efectul de producţie grăsime a 100 kg

nutreţ, raportat la efectul de producţie grăsime a 100 kg amidon pur digestibil luat

ca etalon.

La stabilirea acestei unităţi de măsură, se parcurg patru etape şi anume:

1. Stabilirea conţinutului digestibil al nutreţurilor

Aceasta se stabileşte pentru fiecare substanţă nutritivă în parte, pe seama

conţinutului chimic brut şi a coeficienţilor de digestibilate.

2. Stabilirea echivalenţilor amidon de producţie grăsime “e” pentru fiecare

grupă de substanţe nutritive (PB; GB; CB.; SEN)

Echivalenţii notaţi cu “e” se stabilesc raportând cantitatea de grăsime

depusă în corpul animalelor de către substanţele nutritive, la cantitatea de grăsime

depusă de amidon (tabelul 3). Tabelul 3

Valorile echivalentului amidon de producţie grăsime

1 kg substanţă digestibilă Producţia de grăsime g/kg

Echivalenţi amidon de producţie grăsime (kg)

“e” Amidon 248-253 1,00 Proteină 235 0,94

din fibroase şi rădăcinoase 475 1,91 din grăunţele de cereale 526 2,12 Grăsime din seminţele oleaginoase 598 2,41

Celuloză 250 1,00 S.E.N. 250 1,00

Exemplu:

94,0250235

= echivalentul producţiei de grăsime al proteinei.

Altfel spus 940 grame de amidon depune aceeaşi cantitate de grăsime cât 1

kg de proteină.

3. Stabilirea echivalentului amidon al fiecărei substanţe nutritive în parte.

Pentru aceasta se foloseşte conţinutul digestibil şi echivalenţii de producţie

grăsime.

EA = conţinut digestibil (%)⋅ “e”.

Prin însumarea acestor valori parţiale, se stabileşte echivalentul amidon brut

(EAB) pentru 100 kg din nutreţul studiat.

EAB are valori reale numai pentru nutreţurile integral valorificate (nutreţuri

de origine animală).

224. În cazul nutreţurilor parţial valorificate, se impune stabilirea

echivalentului amidon net (EAN).

EAN se calculează diferit în funcţie de conţinutul nutreţurilor în celuloză.

Nutreţuri cu conţinut redus în celuloză (concentrate, suculente)

EAN se calculează cu ajutorul unor coeficienţi de valorificare care au

următoarele valori:

72 % pentru nutreţuri suculente;

95 % pentru nutreţuri concentrate;

97 % pentru şroturi, turte.

100revalorificadeulcoeficientEABEAN ⋅

=

Nutreţuri cu conţinut ridicat în celuloză (grosiere, fibroase).

Kellner a stabilit că, pentru munca de digestie, organismul foloseşte în plus o

anumită cantitate de energie corelată cu cantitatea de celuloză din nutreţ.

Mărimea acestor cheltuieli de energie a fost apreciată prin “deficitul

celulozic al nutreţurilor” (tabelul 4). Tabelul 4

Factorii de corecţie ai deficitului celulozic

% de celuloză brută din nutreţ peste 16 % 14 % 12 % 10 % 8 % 6 % 4 %

*Valoarea deficitului în E.A. pentru fiecare kg celuloză brută 58 53 48 43 38 34 28

* În cazul nutreţurilor care au un conţinut de celuloză care depăşeşte 10 %, pentru a compensa energia cheltuită, este necesar un adaos de 58 g amidon digestibil la 1 kg de celuloză brută.

EA al deficitului celulozic se calculează pe baza conţinutului nutreţului în

celuloză brută şi a valorii deficitului celulozic, relaţia de calcul este:

EA al deficitului celulozic = 100

celulozicuideficitulaamidonValoareabrutaCeluloza% ⋅

În final, EAN se calculează folosind următoarea relaţie:

EAN = EAB – EA al deficitului celulozic.

EA se calculează fie, pentru 1 kg nutreţ fie, pentru 100 kg şi permite

compararea diferitelor categorii de nutreţuri pe baza valorii lor nutritive.

EA prezintă unele dezavantaje:

a fost stabilit pe boi adulţi la îngrăşat, iar rezultatele s-au generalizat

şi la alte specii de animale, care au alte cerinţe şi altă capacitate de

valorificare a hranei;

23 utilizează drept etalon o substanţă pură digestibilă

care nu se foloseşte în practica alimentaţiei animalelor. Tabelul 5

Calculul E.A. pentru grăunţele de porumb

Substanţe nutritive Compoziţia chimică (g)

C.D. (%)

Conţinutul digestibil (g)

E.A. de producţie grăsime (kg)

E.A. parţiali (g)

Proteină brută 92 72 66,24 0,94 62,26

Grăsime brută 39 81 31,59 2,12 66,97

Celuloză brută 22 43 9,46 1,00 9,46

Substanţe extractive neazotate 700 93 651,00 1,00 651,00

E.A.B. g/kg nutreţ 789,69

Coeficient de valorificare (%) 95

1009569,789

100revalorifica.CoefEAB

EAN ]nutrekg/g⋅

=⋅

= 750,20

E.A.N. kg/kg nutreţ 0,75

E.A.N. kg/100 kg nutreţ 75* * Rezultă că 100 kg porumb boabe produc aceeaşi cantitate de grăsime cât 75 kg de amidon pur digestibil.

Tabelul 6

Calculul E.A. pentru coceni de porumb

Substanţe nutritive Compoziţia chimică (g)

C.D. (%)

Conţinutul digestibil (g)

E.A. de producţie grăsime (kg)

E.A. parţiali (g)

Proteină brută 49 40 19,6 0,94 18,420

Grăsime brută 15 60 9,0 1,91 17,190

Celuloză brută 355 57 202,4 1,00 202,400

Substanţe extractive neazotate 391 55 215,1 1,00 215,100

E.A.B. g/kg nutreţ 453,110

Valoarea amidon a deficitului celulozic (%) 58

9,205100

58355100

celulozic.deficita.amid.ValbrutaCelulozacelulozic.deficitalEA =⋅

=⋅

=

205,900

E.A.N g/kg nutreţ = E.A.B. – E.A. deficit celulozic = 453,11 – 205,9 = 247,2 247,200

E.A.N. kg/kg nutreţ 0,247

E.A.N. kg/100 kg nutreţ 24,700

Caloricitatea E.A. în producţia de grăsime este de 2360 kcal.

E.A. se poate determina pe baza conţinutului nutreţului în substanţe

organice digestibile şi nedigestibile folosind ecuaţia lui Breirem:

2360SOND20,1SOD36,2SUkg/EA ⋅−⋅

=

în care:

S.O.D. – substanţe organice digestibile;

S.O.N.D. – substanţe organice nedigestibile.

242. Unitatea nutritivă ovăz (UN)

La stabilirea acestei unităţi a fost folosit drept etalon 1 kg ovăz de calitate

mijlocie, nutreţ care are ca efect depunerea în corp a unei cantităţi de 150g

grăsime.

Unitatea nutritivă ovăz reprezintă efectul de producţie grăsime a unui kg din

diferite nutreţuri, raportat la efectul de producţie grăsime a unui kg de ovăz.

Unitatea nutritivă ovăz (UN) a fost stabilită în acelaşi mod ca şi EA (cele

patru etape).

În final EA este transformat în UN ovăz folosind un coeficient de echivalare

între cele două unităţi, egal cu 1,66.

Valoarea acestui coeficient se obţine, fie raportând producţia de grăsime

depusă de 1 kg amidon la producţia de grăsime depusă de 1 kg ovăz ⎟⎠⎞

⎜⎝⎛ = 66,1

150250 ,

fie raportând caloricitatea amidonului la cea a ovăzului ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛= 66,1

kcal1414kcal2360 .

Rezultă că: UN = EA⋅1,66.

Valoarea nutritivă calculată şi exprimată în EA pentru grăunţele de porumb

şi coceni de porumb poate fi apreciată şi în UN ovăz folosind relaţia de mai sus:

Porumb boabe:

UN/kg nutreţ = 0,75 EA⋅1,66 = 1,24

Coceni porumb:

UN/kg nutreţ = 0,247⋅1,66 = 0,41.

Folosind ecuaţia lui Breirem se poate stabili valoarea nutritivă a nutreţurilor

exprimată în UN cunoscând conţinutul nutreţurilor în SOD şi SOND.

1414SOND20,1SOD36,2SUkg/UN ⋅−⋅

=

3. Unitatea furajeră orz (UF)

Etalonul utilizat a fost grăunţele de orz, urmărindu-se efectul acestora în

producţia de lapte. S-a constatat că suplimentând raţia de bază la vaci cu 1 kg orz,

se obţine în plus o cantitate de 3 l lapte.

Caloricitatea UF în producţia de carne este de 1820 kcal. iar în producţia de

lapte de 1700 kcal.

Este o unitate de apreciere utilizată în ţările scandinave precum şi în Franţa,

Italia etc.

25Între cele trei unitaţi EA, UN, UF stabilite pe baza efectului productiv în

corp al nutreţurilor se pot efectua echivalări pe baza caloricităţii producţiilor

determinate, utilizând coeficienţi de echivalare ale căror valori sunt prezentate în

tabelul 7. Tabelul 7

Coeficienţi de echivalare între E.A., U.N., U.F.

Coeficienţi de echivalare în: Unitatea de măsură

Caloricitatea producţiei de grasime (kcal.) E.A. U.N. U.F.

E.A. 2360 1,00 1,66 1,30

U.N. 1414 0,60 1,00 0,78

U.F. 1820 0,77 1,29 1,00 E.A. = U.N. · 0,60 U.N. = E.A. · 1,66 U.F. = E.A. · 1,30 E.A. = U.F. · 0,77 U.N. = U.F. · 1,29 U.F. = U.N. · 0,78

2.3.3. APRECIEREA VALORII ENERGETICE

A NUTREŢURILOR

2.3.3.1. SCHEMA TRANSFORMĂRILOR

ENERGETICE ÎN ORGANISM (RUMEGĂTOARE) Energia conţinută într-un nutreţ se poate determina direct prin arderea unui

gram de substanţe în bomba calorimetrică şi care este în medie de 4-4,1 kcal./g

pentru glucide, 9,3-9,5 kcal./g pentru grăsimi şi 5,6-5,7 kcal./g pentru proteine.

Stabilirea valorii nutritive energetice pe această cale este greoaie şi de aceea

se foloseşte metoda prin calcul pe baza unor relaţii matematice.

Pentru stabilirea cantităţii de energie pusă efectiv la dispoziţia organismului

în urma prelucrării digestive a furajelor, trebuie studiată schema transformărilor

energetice care are loc în corpul animalelor.

În acest scop este necesară cunoaşterea cantităţii de energie ingerată prin

nutreţuri şi pierderile rezultate în urma transformărilor.

Pentru stabilirea cantităţii de energie pusă efectiv la dispoziţia organismului

în urma prelucrării digestive a furajelor, trebuie studiată schema transformărilor

energetice care are loc în corpul animalelor.

În acest scop este necesară cunoaşterea cantităţii de energie ingerată prin

nutreţuri şi pierderile rezultate în urma transformărilor.

26

- Energia brută (EB) reprezintă cantitatea de energie conţinută de un nutreţ

şi poate fi determinată fie direct, folosind bombele calorimetrice sau prin calcul,

folosind datele de compoziţie chimică şi echivalenţi energetici proprii

substanţelor nutritive din nutreţuri.

Pentru aceasta se utilizează relaţii matematice simple stabilite de către

Schiemann şi Hoffmann.

Y = e1z1 + e2z2 + e3z3 + e4z4;

Y = EB kcal/kg;

e1 ÷ e4 = echivalentţi energetici pentru PB, GB, CB şi SEN;

z1 ÷ z4 = conţinutul chimic brut al nutreţului în PB, GB, CB şi SEN.

EB nu se foloseşte pentru aprecierea valorii energetice a nutreţurilor,

deoarece raportat la kg substanţă uscată conţinutul nutreţurilor este apropiat la cea

mai mare parte a nutreţurilor.

- Energia digestibilă (ED) este utilizată pentru exprimarea valorii nutritive a

nutreţurilor utilizate în hrana ierbivorelor şi reprezintă diferenţa între EB

conţinută în nutreţuri şi energia eliminată prin fecale (EF).

ED = EB – EF

Pe baza conţinutului în ED se poate calcula digestibilitatea energiei care

reprezintă raportul între ED şi EB.

EBEDdE =

Digestibilitatea energiei (dE) constituie principalul factor de variaţie a

valorii energetice a nutreţurilor.

27- Energia metabolizabilă (EM) este partea din EB accesibilă proceselor

de metabolism. Reprezintă cantitatea de energie corespunzătoare diferenţei dintre

ED şi energiile pierdute sub formă de gaze de fermentaţie (EG) şi urină (EU).

EM = ED – (EG + EU)

EM poate fi apreciată pe baza substanţelor nutritive digestibile din nutreţ şi

a echivalenţilor energetici.

- Energia netă (EN) exprimă cantitatea de energie pusă la dispoziţia

producţiei animalelor. Este forma de energie care apreciază real valoarea nutritivă

a nutreţurilor.

Energia netă reprezintă diferenţa între EM şi energia termică sau

extracăldura rezultată din procesele de ingestie, digestie, fermentaţie,

metabolismul substanţelor nutritive.

EN = EM – EC

EC reprezintă 15-30 % din EB pentru mamifere şi 40-60 % pentru păsări.

În Sistemul IBNA, (românesc) valoarea energetică a nutreţurilor pentru

rumegătoare este exprimată prin unităţi nutritive lapte (UNL) şi unităţi nutritive

carne (UNC) care se stabilesc raportând conţinutul nutreţurilor în ENL şi ENC la

caloricitatea unui kg de ovăz.

;1457

nutretENLovazENLnutretENLnutretUNL ==

;1481

nutretENCovazENCnutretENCnutretUNC ==

1 UNL = 6,1 MJ (1457 kcal)

1 UNC = 6,2 MJ (1481 kcal)

28Tabelul 8

Echivalenţi energetici (e1 – e4) folosiţi în sistemul german

Specificare PBD (e1)

GBD (e2)

CBD (e3)

SEND (e4)

Energia brută (EB) 5,72 9,50 4,79 4,17 Energia digestibilă (ED)

Taurine 5,79 8,15 4,42 4,06 Ovine 5,72 9,05 4,38 4,06 Porci 5,78 9,42 4,40 4,07

Energie metabolizabilă (EM) Taurine 4,32 7,73 3,59 3,63 Ovine 4,49 9,05 3,61 3,66 Porci 5,01 8,93 3,44 4,08 Păsări 4,26 9,50 4,23 4,23

Energie netă (EN) Taurine 1,71 7,52 2,01 2,01 Ovine 1,85 8,09 2,13 2,13 Porci 2,56 8,54 2,96 2,96 Păsări 2,58 7,99 3,19 3,19

Exemple de calcul al UNL şi UNC la fân de deal.

1. Compoziţia chimică brută şi coeficienţii de digestibilitate.

SU = 860 g/kg nutreţ CD % pentru:

SO = 796 g/kg nutreţ SO – 59 %

PB = 95 g/kg nutreţ PB – 58 %

GB = 25 g/kg nutreţ GB – 42 %

CB = 275 g/kg nutreţ CB – 53 %

SEN = 400 g/kg nutreţ SEN – 65 %

2. Calculul EB kcal./kg.

EB = 5,72 · 95 + 9,5 · 24 + 4,79 · 275 + 4,17 · 400 = 3770 kcal./kg fân;

EB = 4384 kcal./kg SU.

3. Calculul ED kcal./kg SU.

ED = EB · dE

dE = 1,0087 · 0,59 – 0,0377 + 0,007 = 0,55

ED = 4384 · 0,55 = 2411 kcal./kg SU

4. Calculul EM kcal./kg SU.

EDEMEDEM ⋅=

859,002652,0)95000196,0()275000099,0(8417,0EDEM

=+⋅−⋅−=

EM = 2411 · 0,807 = 1946 kcal./kg SU.

295. Calculul EN kcal./kg SU.

a) EN kcal./kg SU = EM · kl

kl = 0,463 + 0,240 q;

44,043841946

EBEMq === ;

kl = 0,463 + 0,24 · 0,44 = 0,57;

ENL = 1946 · 0,57 = 1109;

ENL = 1109 kcal./kg SU;

b) ENC kcal./kg SU = EM · Km,p

517,06893,03565,0

283,044,09235,0005,044,06508,044,03358,0K

2

p,m ==+⋅

+⋅+⋅=

ENC = 1946 · 0,517 = 1006

ENC = 1006 kcal./kg SU

6. Calcularea UNL şi UNC a fânului (SU = 860 g/kg nutreţ).

76,014571109UNL SUkg/ ==

68,014811006UNC SUkg/ ==

65,01000

86076,0UNL fânkg/ =⋅

=

58,01000

86068,0UNC fânkg/ =⋅

=

Pentru alte categorii de nutreţuri se aplică aceleaşi relaţii de calcul.

30Aprecierea valorii energetice a nutreţurilor folosite la monogastrice.

Schema generală a utilizării energiei din nutreţuri în organismul animal este

în general aceeaşi ca cea prezentată la rumegătoare, cu deosebire că pierderile de

energie prin gazele de fermentaţie (EF) sunt reduse.

ED – reprezintă 80% din EB şi se poate calcula :

Porci – EDKJ /kgSU = 24,2 PBD + 39,4 GBD + 18,4 CBD + 17,0 SEND

Păsări – EDKJ/kgSU = 23,9 PBD + 39,8 GBD + 17,7 CBD + 17,7 SEND

EM = EBI – (EF + EG + EU)

EM = ED. 0,98 (cereale; 0,95 – şroturi)

EM = 4,88 X1 + 9,50 X2 + 3,38 X3 + 406 X4 (porci)

EM = 4,26 X1 + 9,50 X2 + 4,23 X3 + 4,23 X4 (păsări)

EN = EM. K

K – coeficient de utilizare

Valori pentru întreţinere Km – 0,7 – 0,8

31

CAP.3. NUTREŢURILE, CARACTERISTICI

NUTRITIVE, UTILIZARE Nutreţurile sunt utilizate în hrana animalelor pentru menţinerea vieţii şi a

sănătăţii dar şi pentru obţinerea de producţii.

3.1. CLASIFICAREA NUTREŢURILOR Nutreţurile sunt clasificate după mai multe criterii şi anume:

- după origine: vegetală, animală, minerală, de sinteză;

- după concentraţia în energie şi proteină: concentrate şi voluminoase;

- după conţinutul în apă: bogate în apă (70 - 80 %), sărace în apă sau uscate

(15 - 17 %);

- după compoziţia chimică: celulozice, proteice, energetice, minerale.

Cel mai important criteriu luat în considerare este după caracteristicile

nutriţionale.

După acest criteriu, nutreţurile se clasifică astfel:

1. Nutreţuri de volum:

A. umede - nutreţuri verzi; subproduse industrie alimentară (tăiţei

borhot); tuberculi şi rădăcini furajere; nutreţuri murate

B. uscate - fânuri; grosiere

2. Nutreţuri concentrate:

A. energetice - grăunţe de cereale; gozuri; grăsimi

B. proteice - seminţe de leguminoase; seminţe de oleaginoase;

subproduse industrie alimentară (tărâţe, şroturi); făinuri proteice

aninmale; fânuri deshidratate; surse proteice unicelulare; azot

neproteic

3. Suplimente:

A. minerale

B. vitamine

C aditivi furajeri

4. Nutreţuri combinate:

A. complete

B. de completare

32

3.1.1. NUTREŢURILE DE VOLUM Nutreţurile de volum sunt utilizate predominant în alimentaţia animalelor şi

cuprind toate resursele vegetale.

A. Nutreţurile de volum umede

1. Nutreţurile verzi

Constituie în timpul sezonului de vegetaţie singurele surse de hrană.

Nutreţurile verzi se obţin fie din păşuni naturale şi semănate fie din cultură

furajeră.

Compoziţia chimică şi valoarea lor nutritivă este influenţată de faza de

vegetaţie la recoltare (odată cu vârsta scade PB, creşte CB), de specia de plante,

de condiţiile climatice şi fertilizarea solului.

Păşunea

O păşune bună asigură un nutreţ cu o valoare nutritivă ridicată (21 - 25 %

PB din SU), un conţinut ridicat în substanţe minerale şi vitamine, cu o

digestibilitate mare (50 - 70 %); valoarea nutritivă apreciată în UNL/kg este de

0,14 - 0,20.

Utilizare

Nu se păşunează când plantele sunt tinere, deoarece au exces de umiditate

(produc diaree), exces de azot neproteic.

Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat se face treptat în 10 -

15 zile.

Cantităţile consumate sunt în funcţie de conţinutul ierbii în SU, de înălţimea

ierbii, de specia, vârsta şi forma de producţie a animalelor:

40 - 100 kg/zi - vaci lactate

30 - 50 kg/zi - tineret taurin

8 - 10 kg/zi - viţei

60 kg /zi - cabaline

8 - 10 kg/zi - oi, berbeci

6 - 8 kg/zi - tineret ovin

Lucerna (Medicago sativa)

Compoziţia chimică diferă după stadiul de vegetaţie, conţinutul în proteină

atinge un maxim de 25 - 26 % în faza de îmbobocire când nivelul de celuloză este

cel mai scăzut (20 - 22 %). Digestibilitatea energiei are valori ridicate înainte de

îmbobocire (70 %) şi scade până la 55 % după înflorire.

33Momentul optim de recoltare va fi începutul înfloririi, fază în care

conţinutul în SU este de 21 % şi cel de PB de 19 %, valoarea nutritivă este de 0,17

- 0,18 UNL/kg.

Se utilizează în hrana tuturor speciilor de animale influenţând producţia de

lapte, asigurând creşterea şi dezvoltarea.

Trifoiul (Trifolium pratense)

Se cultivă în zonele umede şi reci. Valoarea nutritivă este apropiată de cea a

lucernei 0,15 - 0,19 UNL/kg şi 30 - 40 PB/kg. Se utilizează ca şi lucerna.

Porumbul (Zea mays) Produce o cantitate mare de nutreţ, poate fi cultivat în epoci diferite, în zone

diferite.

Este un nutreţ energetic, sărac în proteină, se va administra împreună cu

nutreţuri proteice (lucerna).

Faza optimă de recoltare pentru utilizare ca nutreţ verde, este perioada

dintre înflorire şi faza lapte.

Are o ingestibilitate ridicată 2,7 - 3 kg SU/100 GV la vaci.

Valoarea nutritivă exprimată în UNL este de 0,20 - 0,30 /kg şi 10 - 20 g

PB/kg.

Se utilizează în hrana vacilor de lapte, 30 - 40 kg/zi.

2. Rădăcini şi tuberculi furajeri

Din această grupă face parte sfecla furajeră, morcovul, cartoful şi

topinamburul.

Aceste nutreţuri se folosesc în perioada de stabulaţie - iarna. Sunt

caracterizate printr-un conţinut ridicat în apă (75 - 80 %) şi scăzut în proteină (1 –

2 %), celuloză şi minerale (Ca, P).

Sunt bogate în hidraţi de carbon (amidon, zaharuri) cu o digestibilitate

ridicată, sunt nutreţuri energetice, conţinut foarte ridicat în K. Ingestibilitatea este

ridicată, 4 - 5 kg SU/100 g GV.

Sfecla furajeră este unul dintre nutreţurile de bază folosit în timpul iernii

pentru că se poate păstra timp de 4 - 6 luni în silozuri speciale.

Valoarea nutritivă este de 0,18 UNL/kg cu 9 - 11 g PB/kg la un conţinut de

14 % SU.

34Se administrează tocată pentru a evita înecarea animalelor, în cantităţi

de 15 - 30 kg/zi la vaci, 30 - 40 kg la taurinele la îngrăşat, 8 - 10 kg la scroafele în

lactaţie şi porcii la îngrăşat, 4 - 5 kg la oi.

3. Nutreţurile murate

Murarea este o metodă prin care pot fi conservate plante care au un conţinut

ridicat în umiditate.

Sunt supuse murării nutreţuri care au un conţinut bogat în zaharuri

fermentescibile deoarece se murează uşor. Din această categorie fac parte

gramineele în general şi porumbul în special.

Nutreţuri precum lucerna (în general leguminoasele) fiind săracă în zahar

fermentscibil se murează greu.

Condiţia pentru reuşita murării este împiedecarea dezvoltării florii aerobe

(de putrefacţie), precum şi crearea unui mediu cu aciditate mare. Murarea se face

deci în mediu anaerob, sub influenţa activităţii bacteriilor lactice prezente pe

nutreţ.

Modificările substanţelor nutritive în timpul murării

În siloz plantele îşi continuă respiraţia consumând oxigenul existent, după

care, au loc procese de respiraţie intracelulară şi de fermentaţie, în urma cărora se

produc acizi organici (lactic), alcooli şi CO2, fapt care ridică temperatura

silozului.

Glucidele sunt degradate în timpul respiraţiei aerobe dând naştere la CO2 şi

apă, iar altă parte în timpul respiraţiei anaerobe se transformă în alcool, acid

butiric, acetic şi CO2.

Sub activitatea microorganismelor glucidele sunt hidrolizate rezultând

AGV, respectiv acidul lactic.

Calitatea nutreţului murat depinde de conţinutul nutreţului supus murării în

glucoză şi fructoză, deoarece acidul lactic se produce din glucoză şi nu din

fructoză. Acidul lactic este agentul de conservare al nutreţului murat.

Proteinele sunt supuse fenomenelor de proteoliză, fiind posibilă creşterea

proporţiei de azot solubil din masa nutreţului (leguminoase 80 - 90 % din Nt). Tot

în urma proteolizei aminoacizii rezultaţi pot fi degradaţi sub acţiunea

microorganismelor până la dispariţia sau reducerea lor. Acest lucru nu este posibil

dacă proporţia de substanţă uscată din nutreţ este mai ridicată şi valoarea pH-ului

35mai scăzută. Un nutreţ murat de calitate trebuie să aibă o valoare optimă a pH-

ului de 4.

În urma degradării aminoacizilor rezultă acid propionic, butiric, NH3,

cadaverina, putresceina, care scad calitatea nutreţului, influenţând negativ şi

sănătatea animalelor.

Ca urmare, pentru obţinerea unui siloz de calitate se recomandă folosirea

unor adausuri (preparate acide) care asigură un pH de 3,8 - 4,2, însilozarea

nutreţurilor cu un conţinut mai ridicat în SU (peste 35 %), tocarea materialului la

dimensiuni de 0,5 - 1,5 cm (graminee) şi 3 - 4 cm (ierburi şi leguminoase) şi

bineînţeles tasarea corespunzătoare pentru eliminarea aerului din masa nutreţului

tocat. În silozurile tasate necorepunzător se evidenţiază unele aspecte precum,

apariţia mucegaiurilor, creşterea temperaturii care duce la schimbarea normală a

culorii de la verde - gălbui la maro sau maro închis.

Aceste nutreţuri nu sunt folosite în alimentaţia animalelor.

Factorii care influenţează procesele de fermentaţie

Anaerobioza, se realizează prin scurtarea perioadei de respiraţie făcând o

tasare energică şi închiderea cât mai etanşă a silozului, şi într-un timp cât mai

scăzut.

Umiditatea, recomandată are valori cuprinse între 20 - 35 %.

Temperatura în masa silozului să fie între 50 - 60oC, poate fi dirijată prin

tasare. Creşterea temperaturii duce la degradarea zaharurilor solubile pe seama

cărora se produce fermentaţia lactică.

Valoarea nutritivă a nutreţului murat (porumb) la un conţinut de 25 - 30 %

SU este de 0,28 - 0,30 UNL/kg şi 21 - 23 g PB, în timp ce la silozul obţinut din

lucernă, conţinutul în SU este de 35 %, UNL este de 0,21/kg şi cel în PB este de

45 - 65 g/kg.

Utilizarea nutreţului este recomandată de regulă în timpul iernii, fiind

asociat cu fânuri. Silozul este nutreţul specific rumegătoarelor, se administrează în

cantităţi de 15 - 30 kg/zi la o vacă în lactaţie, 10 - 15 kg în timpul gestaţiei, 18 -

20 kg la tineret taurin, 3 - 4 kg la ovine. Cantităţile variază după conţinutul în SU.

La administrarea silozului se vor respecta câteva reguli şi anume: folosirea în raţie

împreună cu fânul (4 kg siloz - 1,5 kg fân);

- adăugarea suplimentelor cu Ca (2 g Ca / 1kg siloz);

- obişnuirea treptată (10 - 15 zile);

36- nu se administrează femelelor în gestaţie avansată;

- nu sunt utilizate nutreţuri mucegăite, îngheţate, alterate.

B. Nutreţurile de volum uscate

Uscarea este o metodă de conservare a nutreţurilor verzi, prin care rezultă

fânurile.

1. Fânurile

Sunt nutreţuri fibroase, utilizate în perioada de stabulaţie, surse importante

de energie, proteine, substanţe minerale şi vitamine. Calitatea fânurilor depinde de

faza de vegetaţie la recoltare, de metoda de uscare şi depozitare, de conţinutul în

apă, precum şi de condiţiile atmosferice în timpul recoltării.

În cazul ierburilor, faza optimă de recoltare este începutul înspicării şi

înspicare deplină, iar pentru leguminoase, faza de buton floral - începutul înflorii,

în cazul fâneţelor naturale faza optimă este la înflorirea gramineelor.

Pe parcursul producerii fânurilor au loc unele pierderi datorate condiţiilor

atmosferice, în timpul manipulării, dar şi cele datorate proceselor de respiraţie din

timpul uscării şi a celor de fermentaţie din timpul depozitării.

Pentru micşorarea pierderilor se recomandă păstrarea fânului în baloţi

cilindrici, folosirea unor substanţe conservante în momentu balotării.

Valoarea nutritivă a fânurilor este corelată cu procentul de celuloză adică de

faza de vegetaţie la recoltare, la fânurile naturale mai trebuie luat în calcul şi

compoziţia floristică.

Valoarea energetică la fânul natural este de 0,40 - 0,60 UNL/kg, iar

conţinutul în PB este de 30 - 60 g/kg.

Fânurile naturale şi cele de graminee (lolium, golomăţ, etc.) sunt mai

echilibrate în energie şi proteină decât cele de leguminoase.

Fânul natural se foloseşte la rumegătoare în cantităţi de 1 - 2,5 kg SU / 100

kg GV.

În hrana vacilor se administrează 5 - 10 kg/zi, la tineret 1,5 - 2 kg/zi, la

ovine 1 - 1,5 kg/zi.

Fânul de lucernă se obţine prin uscarea lucernei verzi cultivate. Lucerna

este o leguminoasă perenă care produce lăstari ramificaţi primăvara şi după

fiecare coasă, spre toamnă creşte proporţia de frunze, această particularitate este

benefică, deoarece frunzele sunt mai bogate în proteină şi mai sărace în celuloză

37decât tulpinile. Proporţia de celuloză creşte odată cu înaintarea plantelor în

vegetaţie.

Fânul de lucernă are o ingestibilitate mare (2,9 - 3 kg SU/100 kg GV) la

vacile de lapte iar substanţa organică se carcaterizează printr-o digestibilitate

ridicată (55 - 60 %).

Fânul de lucernă are influenţă asupra producţiei de lapte la vaci, a creşterii

tineretului taurin, a dezvoltării TGI şi a simbionţilor ruminali.

Valoarea nutritivă a unui kg de fân lucernă este de 0,7 - 0,8 UNL şi 80 -

130 PBD/kg la un conţinut de 85 % SU.

Utilizare: vaci de lapte 3 - 6 kg/zi, tauri 5 - 8 kg.zi, tineret de reproducţie 2

- 6 kg/zi, tineret de îngrăşare 1,5 - 2 kg/zi, berbeci 1,0 - 1,5 kg/zi, oi 0,5 - 1 kg/zi.

La monogastrice se poate utiliza sub formă de făină lucernă în cantităţi de

până la 10 % din amestecul de concentrate.

2. Nutreţurile grosiere (celulozice)

Provin din părţile aeriene ale plantelor mature după recoltarea grăunţelor şi

seminţelor, din grupa respectivă fac parte: paiele, cocenii şi vrejii de leguminoase.

Nutreţurile grosiere sunt nutreţuri energetice se carcaterizează printr-un

conţinut ridicat în substanţă uscată, 90 % la paie şi 50 - 53 % la cocenii de

porumb. Sunt bogate în celuloză (40 - 43 % paie, 30 % coceni), sărace în proteină

(2 - 12 g paie, 20 - 22 g coceni), sărace în Ca, P, Mg.

Celuloza din aceste nutreţuri este puţin digestibilă, digestibilitate care scade

pe măsură ce este impregnată cu lignină, datorită celulozei, digestibilitatea

celorlalte substanţe organice este redusă (42 % paie, 57 % coceni, 47 % vreji).

Valoarea nutritivă este de 0,3 - 0,4 UNL/kg paie şi 0,3 UNL/kg coceni.

În urma preparării nutreţurilor grosiere prin diferite procedee (tocare,

înmuiere, tratamente chimice), valoarea lor nutritivă poate fi îmbunătăţită.

Utilizare: 3 - 5 kg/zi paie şi 5 - 6 kg/zi coceni la vacile de lapte, la tineretul

supus îngrăşării se pot administra 10 kg/zi grosiere tratate.

3.2.2. NUTREŢURILE CONCENTRATE A. Nutreţurile concentrate energetice

Această grupă de nutreţuri este reprezentată de grăunţele de cereale,

subprodusele lor de la industria alimentară şi grăsimile vegetale şi animale. Au un

conţinut ridicat în energie datorat prezenţei hidraţilor de carbon (amidon,

zaharuri), având o digestibilitate ridicată.

38Grăunţele de cereale (porumb, orz, ovăz, grâu) sunt bogate în amidon

(44 - 72 %), sărace în proteină (8 - 12 %) şi în celuloză (2 - 3 %) la grâu, porumb,

şi între 6 - 13 % la orz, ovăz (seminţe cu palei).

Proteinele au valoare biologică ridicată, fiind sărace în aminoacizi esenţiali

(lizina, triptofan, treonina, metionina).DSO (digestibilitatea substanţei organice)

este mare la toate speciile, valoarea energetică la toate grăunţele în general dar la

porumb în special este mare.

Sunt utilizate la toate speciile de animale, cu precădere la monogastrice la

care pot reprezenta între 30 - 40 % sau 100 % din concentratele raţiei.

Porumbul. Grăunţele de porumb au un conţinut redus în apă 14 - 15 %,

redus în celuloză 2 - 3 %, iar cel în proteină este de 8 - 9 %.

DSO este mare 85 - 90 % la toate speciile de animale, proteina are valoare

biologică redusă fiind săracă în aminoacizi.

Valoarea nutritivă este ridicată, 1,2 - 1,3 UNL/kg.

Utilizare

Se foloseşte în raţiile rumegătoarelor pentru echilibrarea energiei fiind sursă

de energie, la monogastrice utilizarea este limitată, datorită procentului scăzut de

proteină (40 - 50 % la tineret şi 50 - 60 % din structura concentratelor, la adulte).

Porumbul se utilizează la vaci în funcţie de producţia de lapte (cca 100

g/litru), 1 - 2 kg la tineret, 0,1 - 0,5 kg la ovine de reproducţie, 90 - 200 g la

păsări, 2 - 3 kg la porci.

Orzul - ovăzul, sunt cereale cu un conţinut mai ridicat în proteină decât

porumbul, proteină care este echilibrată în aminoacizi esenţiali.

Digestibilitatea energiei înregistrează scăderi (60 - 70 %), datorită

conţinutului mai mare în celuloză (5 - 6 %, respectiv 10 %).

Orzul se foloseşte la taurine precum şi la porcine la toate categoriile, iar

ovăzul este nutreţul caracteristic pentru cabaline.

Valoarea nutritivă este de 1,1 UNL şi 104 g PB/kg orz şi de 1,03 cu 112 g

PB/kg la ovăz.

B. Nutreţurile concentrate proteice

Această grupă este alcătuită din concentrate proteice vegetale şi din

concentrate proteice de origine animală.

39Concentratele proteice vegetale sunt reprezentate de seminţele de

leguminoase şi oleaginoase precum şi de subprodusele industriei alimentare, iar

cele de origine animală sunt alcătuite din făinurile proteice animale.

Concentratele proteice vegetale (seminţe de leguminoase), se

caracterizează printr-un conţinut ridicat în proteină, proteină bogată în lizină, dar

săracă în aminoacizi sulfuraţi (metionină, şi cistină).

Conţinutul în PB variază în funcţie de specie, (mazăre 22 %, fasole 22,6 %,

bob 26,4 %, soia 37 %); sunt sărace în GB (1,3 - 9,6 %), cu excepţia seminţelor de

soia (18 %). Conţinutul în celuloză este redus (5,5 - 10,7 %), au cantităţi

apreciabile de amidon (35 – 44 %), dE este destul de variabilă la mazăre 90 %

(porci), la soia 81 % (rumegătoare). Pe lângă aceste componente, seminţele de

leguminoase conţin şi factori antinutritivi care determină scăderea digestibilităţii

PB, cantităţile cele mai mari sunt în seminţele de soia, acesta este motivul pentru

care nu pot fi utilizate ca atare în hrana animalelor. Pentru inactivarea lor,

seminţele sunt supuse unor tratamente termice.

Valoarea nutritivă este ridicată ,peste 1,1 UNL/kg.

Mazărea este utilizată fără restricţii la rumegătoare (oi), restricţionat la

porcine, 20 % din raţie la reproducători şi la îngrăşare şi 15 % la porcii înţărcaţi.

Mazărea influenţează pozitiv calitatea cărnii la porcii la îngrăşat.

Şroturile sunt subproduse rămase în urma extragerii uleiului din seminţele

de soia şi floarea soarelui.

Şroturile sunt surse proteice, 44 - 50 % PB (soia) şi 37 - 38 % PB (floarea

soarelui). Proteina din şrotul de soia este mai echilibrată în aminoacizi decât cea

din şrotul de floarea soarelui (sărac în lizină).

Şroturile de soia au un conţinut mic în celuloză (6 %) pe când la cel de

floarea soarelui poate ajunge la peste 25 %.

Valoarea nutritivă este de 1,1 UNL/kg la şrotul de soia şi de 0,8 - 0,9

UNL/kg la cel de floarea soarelui.

Şroturile se utilizează mai ales în reţetele destinate porcilor şi păsărilor în

cantităţi de 20 - 25 % (soia), 10 - 15 % (floarea soarelui).

Concentratele proteice animale sunt cele mai valoroase surse proteice şi

de aminoacizi esenţiali.

Laptele reprezintă singura sursă de hrană pentru nou născuţi. Laptele

obţinut în primele zile după naştere se numeşte colostru şi are o compoziţie

40chimică diferită (SU 27 %, albumine 16,6 %, grăsime 3,5 - 6,7 %, lactoză

3 % ş.a.).

Colostru asigură transmiterea anticorpilor (gamaglobulinelor),

indispensabili pentru sănătatea viteilor. Deoarece după 72 ore colostrul ajunge la

compoziţia laptelui normal, se recomandă alăptarea viţeilor imediat după naştere,

administrându-li-se un număr cât mai mare de tainuri.

Laptele integral are compoziţia chimică diferită de la o specie la alta.

Laptele de vacă are un conţinut de 12,6 % SU, 3,1-3,6 % PB, 3,9 - 4 % GB, 0,7 %

substanţe minerale. Laptele de oaie are un conţinut mai mare de SU (18,7 %) şi de

GB (7,4 %) în comparaţie cu cel de vacă.

Laptele este o sursă de substanţe minerale (Ca, P, Na, K, ş.a), de vitamine

(A, D, E şi unele din complexul B).

Valoarea nutritivă este scăzută 0,2 - 0,3 UNL/l şi 33 g PB/l.

Laptele este folosit la viţeii sugari în primele 8 săptămâni în cantitate de 3 -

4 l/tain (2 - 3 tainuri pe zi), la purcei sugari în cantitate de 0,5 l/zi, la

reproducătorii masculi 1 - 2 l /zi.

Făinurile proteice se obţin din materii prime de la industrializarea cărnii şi

peştelui. Cele mai utilizate sunt făina de carne, peşte, sânge şi pene. Aceste făinuri

au un conţinut ridicat în PB şi aminoacizi, substanţe minerale şi vitamine din

complexul B. Valoarea nutritivă şi compoziţia chimică variază după: felul

materiei prime, prospeţimea materiei prime, tehnologia de producere.

Făina de peşte are un conţinut ridicat în proteină 68 - 72 %, bogată în

lizină. Este utilizată în alcătuirea reţetelor de nutreţuri combinate pentru porci şi

păsări în procent de 6 - 7 %.

Făina de carne şi carne-oase are un conţinut în PB ce variază între 43 -

60 %, sunt bogate în lizină, sărace în minerale. Se folosesc în alimentaţia păsărilor

şi porcilor în procent de 3 - 5 %.

Făina de sânge este cea mai bogată în proteină (80 - 85 %) se foloseşte în

nutreţurile combinate până la 5 %.

Valoarea nutritivă a făinurilor proteice animale este de 1,1 - 1,2 UNL/kg.

3.1.3. SUPLIMENTELE Nutreţurile vegetale nu conţin cantităţi suficiente de substanţe minerale şi

vitamine pentru acoperirea cerinţelor, de aici decurge necesitatea suplimentării

raţiei cu aceste substanţe.

41Suplimentele minerale se administrează în raţie sub formă de sare

de bucătărie, surse de Ca, P, Mg, şi unele microelemente (Cu, Zn, Co).

Sarea de bucătărie (NaCl) este sursa de Na şi Cl. Se administrează sub

formă de bulgări pentru lins la rumegătoare, sau mărunţită, în structura

nutreţurilor combinate ( 1 - 3 %).

Suplimentele de Ca, P şi Mg sunt necesare pentru echilibrarea raţiilor în

Ca, P, Mg, necesare pentru formarea scheletului, pentru creştere-dezvoltare,

pentru diferitele producţii (lapte, ouă).

Sursele de Ca, P şi Mg sunt: făina de oase (24 - 29 % Ca, 12 - 14 % P,

0,3 % Mg); creta furajeră (25 - 38 % Ca); fosfat dicalcic (23 - 26 % Ca, 18 - 21 %

P); oxid de Mg (60 - 61 % Mg).

Suplimentele vitaminice sunt asigurate prin vitaminele obţinute pe cale

sintetică, prin iradierea drojdiilor (vitamina D) şi uleiul de peşte.

Vitaminele sintetice sunt introduse în reţetele nutreţurilor combinate,

cantităţile fiind exprimate în UI (A-D-E)m mcg (B12) şi mg (celelalte vitamine).

Excesul de vitamine este dăunător deoarece poate produce mortalităţi

embrionare la scroafele gestante (vitamina A), sindrom hemoragic (vitamina E),

depuneri de Ca în ţesuturile moi (vitamina D).

3.4.1. NUTREŢURILE COMBINATE Aceste categorii de nutreţuri sunt amestecuri echilibrate de materii prime

furajere care să satisfacă cerinţele în energie şi substanţe nutritive ale unei specii

sau categorii de animale.

Clasificare:

- nutreţuri combinate complete;

- nutreţuri combinate de completare;

- suplimente de intervenţie;

- nutreţuri medicamentate.

Nutreţurile combinate complete sunt alcătuite după anumite formule

specifice, ele pot constitui singure raţia pentru asigurarea funcţiilor vitale şi

producţiilor.

Materiile prime ce alcătuiesc nutreţurile combinate sunt stabilite în funcţie

de specia şi categoria de vârstă pentru care sunt utilizate conform cerinţelor lor de

hrană.

42Sursele energetice sunt reprezentate prin grăunţele de cereale,

(porumbul în special) care pot participa în proporţie de 50 - 60 % şi de grăsimile

vegetale şi animale (2 - 4 %).

Drept surse proteice se pot utiliza tărâţele de grâu (1 - 10 %), şroturile (5 - 15 %), făinurile animale ( 1 - 5 %), drojdiile furajere (1 - 2 %) şi făina de lucernă

deshidratată (2 - 10 %).

Pe lângă materiile prime energetice şi proteice în structura raţiilor intră şi

suplimentele minerale cu Ca, P, S (1 - 3 %)

Nutreţurile combinate trebuie să asigure cerinţele nutriţionale, dar să fie şi

economice (obţinute la preţul cel mai mic).

Identificarea nutreţurilor combinate se face pe baza unor simboluri diferite

în funcţie de specie (0 - porcine, 20 - păsări, 30 - taurine, 40 - ovine), în cadrul

fiecărei grupe există reţete specifice fiecărei categorii de vârstă.

Spre exemplu grupa 0 destinată suinelor conţine următoarele reţete: 0 - 1

destinată purceilor sugari, 0 - 2 purcei înţărcaţi, 0 - 3 tineret porcin, 0 - 4 porci la

îngrăşat, 0 - 5 pentru reproducători. Aceeaşi situaţie este întâlnită la toate grupele

de nutreţuri.

Nutreţurile combinate de completare sunt alcătuite din suplimente

concentrate şi premixurile vitamino-minerale.

Aceste substanţe adăugate în proporţii constante (25 - 35 %) la un amestec

de cereale, formează nutreţurile de completare.

Suplimentele concentrate în principiu sunt produse ca şi nutreţurile

complete, urmărindu-se satisfacerea cerinţelor animalelor.

Premixurile sunt amestecuri de vitamine şi microelemente, care apoi sunt

introduse în nutreţurile combinate complete, în proporţii de 0,5 - 2 % pentru

echilibrarea raţiilor în vitamine şi minerale.

Utilizarea nutreţurilor combinate.

Nutreţurile complete sunt utilizate pentru porci, păsări şi iepuri folosind

anumite scheme de alimentaţie, în concordanţă cu cerinţele nutriţionale şi

comportamentul lor alimentar.

Nutreţurile combinate se prezintă sub formă de făină, de granule sau de

brizură în funcţie de categoria la care se administrează; spre exemplu la pui se

recomandă nutreţul sub formă de brizură, la găini sub formă de făinuri, la purcei

sub formă granulată.

43Caracteristicile nutritive şi cantităţile folosite vor fi prezentate în

capitolul Alimentaţia raţională a animalelor.

44

CAP.4. ALIMENTAŢIA

NORMATĂ

A ANIMALELOR DOMESTICE 4.1. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA TAURINELOR Alimentaţia normată (pe bază de norme) este aceea care evită aspectele

negative legate atât de subalimentaţia, cât şi de supraalimentaţia animalelor

domestice, aspecte care influenţează în egală măsură şi sănătatea, dar şi producţia

acestora.

4.1.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI

LA TAURINE Taurinele, animale poligastrice sau rumegătoare, prezintă anumite

particularităţi de digestie şi valorificare a hranei.

Animalele adulte prezintă un stomac voluminos format din patru

compartimente: reţea (reticulum), rumen, foios (omasum), şi cheag (abomasum).

Stomacul reprezintă aproximativ 70 % din TGI, iar dintre toate

compartimentele, rumenul este cel mai voluminos (peste 100 l), în acelaşi timp el

este un sistem de fermentaţie anaerob cu un pH uşor acid (6 - 7), care poate fi

modificat prin alimentaţie.

Nutreţurile de volum uscate fac ca valoarea pH-ului să fie mai mare decât 6,

în timp ce nutreţurile suculente şi concentrate determină scăderea pH-ului sub 6.

În rumen este prezentă flora microbiană sau simbionţi rumenali, reprezentaţi

prin bacterii şi protozoare.

Bacteriile (1010/ml conţinut rumenal) anaerobe din rumen iau parte la

reacţiile de degradare şi de sinteză a unor substanţe din nutreţuri.

Astfel bacteriile celulozolitice degradează pereţii celulari din nutreţurile

vegetale, în urma proceselor de fermentaţie a glucidelor se formează acizi graşi

volatili (AGV), care asigură până la 60 % din cerinţele animalelor în energie.

În urma digestiei celulozei din nutreţurile fibroase iau naştere acidul acetic

cu rol important în sinteza grăsimii din lapte, acidul proprionic cu rol în sinteza

grăsimilor corporale, şi acidul butiric care participă la sinteza grăsimii din lapte

dar în măsură mai redusă decât acidul acetic.

45Ca urmare proporţia AGV este influenţată de tipul de raţie.

Alte grupe de bacterii sunt cele care fermentează amidonul şi zaharurile

solubile producând acid lactic, proprionic, acetic şi butiric, precum şi cele care

sintetizează proteine şi vitamine.

Protozoarele se găsesc în hrană, ajung în intestinul subţire odată cu bolul

alimentar, se dezvoltă la un pH mai mic de 6, degradează glucidele uşor

fermentescibile din nutreţurile verzi, concentrate şi sfeclă.

În timpul digestiei o parte din bacterii sunt ingerate de protozoare sau trec în

intestinul subţire, asigurând minim 50 % din necesarul de proteină şi aminoacizi

al animalului.

Ca o concluzie subliniem faptul că digestia în rumen este influenţată de

următorii factori mai importanţi:

- componenţa şi calitatea raţiei;

- structura fizică a nutreţurilor;

- dimensiunile particulelor nutreţurilor;

- durata de furajare;

- succesiunea administrării nutreţurilor.

4.2. CALCULUL NORMELOR DE HRANĂ

LA TAURINE. Norma reprezintă cantitatea de substanţe nutritive şi energie necesară unui

animal în 24 ore pentru întreţinere şi pentru producţie.

Norma de hrană se stabileşte pe baza cerinţelor nutritive faţă de care are un

plus de siguranţă.

Norma de hrană este alcătuită din norma pentru întreţinere şi norma pentru

producţie şi se stabileşte diferenţiat după specia de animale, categoria de vârstă,

forma de producţie, stare fiziologică etc.

Norma de hrană de întreţinere – reprezintă cantitatea de energie şi

substanţe nutritive necesare unui animal în 24 ore pentru menţinerea vieţii fără

modificarea greutăţii corporale.

Norma de hrană de producţie – reprezintă cantitatea de energie şi substanţe

nutritive necesare pentru o unitate de producţie (kg lapte, kg spor, kg lână etc).

Norma de hrană este concretizată prin raţia de hrană, care reprezintă

cantitatea de nutreţuri necesară unui animal pentru 24 ore în scopul satisfacerii

cerinţelor nutritive.

46Pentru ca o raţie să fie cât mai eficientă, ea trebuie să fie cât mai

echilibrată, adică să asigure toate principiile nutritive din normă faţă de care se

poate admite o eroare de + 5% pentru fiecare component.

Norma de hrană pentru rumegătoare se calculează pentru următoarele

componente nutritive:

norma de substanţă uscată (SU kg);

norma de energie netă lapte (UNL) sau energie netă carne (UNC);

normele de proteină digestibilă PDIN şi PDIE (g);

normele de macroelemente Ca, P, Mg (g);

normele de vitamine (mg sau UI);

capacitatea de ingerare a hranei (USV);

raportul dintre PDIE/UNL.

Pentru monogastrice normele au ca referinţă nutreţul combinat şi se

calculează pentru:

norma de energie metabolizabilă (EM kcal./kg);

norma de proteină (PB %);

norma de macroelemente (Ca %, P %);

norma de aminoacizi (lizină %, metionină + cistină % etc).

Etapele de alcătuire a raţiilor de hrană

La alcătuirea unei raţii de hrană se parcurg următoarele etape:

alegerea sortimentelor de nutreţuri în funcţie de specia de animale,

starea fiziologică, anotimp, cantitatea existentă;

calculul normelor de hrană în funcţie de greutatea corporală, starea

fiziologică, categoria de producţie;

calculul valorii nutritive a raţiei pe baza valorii nutritive a

nutreţurilor alese şi a cantităţilor utilizate în raţie;

verificarea raţiei prin compararea cantităţilor de substanţe nutritive

asigurate faţă de cele cuprinse în norma de hrană.

47

4.2.1. CALCULUL NORMELOR DE

ÎNTREŢINERE Normele de întreţinere pentru vacile de lapte cu greutăţi corporale cuprinse

între 400 şi 700 kg sunt prezentate în tabelul 9 şi cuprind cerinţele fiziologice de

SU, energie, proteine şi minerale.

Dacă greutatea corporală a animalului nu corespunde cu una din valorile

date în tabel, în acest caz normele de întreţinere se obţin făcând media aritmetică a

celor două greutăţi care încadrează greutatea corporală a animalului.

Dacă greutatea este mai mare decât greutatea medie, se iau în calculul raţiei

normele specifice greutăţii mai mari decât greutatea medie.

În cazul în care greutatea corporală este mai mică sau egală cu greutatea

medie, atunci se folosesc în calculul raţiei, normele specifice greutăţii medii. Tabelul 9

Norme de întreţinere pentru vaci de lapte ( Burlacu, 1998) (pe animal/zi)*

Greutatea corporală USV SU

(kg) UNL PDI (g)

Ca (g)

P (g)

400 11,75 5,35-9,45 4,29 206 17 16 450 12,25 5,68-10,36 4,64 225 18 18 500 12,75 6,86-11,26 5,08 243 20 20 550 13,25 7,32-12,12 5,46 262 22 22 600 13,75 7,36-12,96 5,82 279 24 24 650 14,25 7,76-13,77 6,18 296 26 26 700 14,75 8,11-14,59 6,54 313 28 27

* La păşune normale se majorează cu 10 %.

În sistemul clasic (al unităţii nutritive ovăz) care este legiferat, exprimarea

cerinţelor nutritive ale animalelor şi valorii nutritive a nutreţurilor se face prin –

substanţa uscată (SUg/kg nutreţ sau greutate corporală), energie (UNov), proteine

(PBD g/kg), săruri minerale – Ca, P g/kg, NaCl g şi vitamine – caroten (mg/kg).

În sistemul modern elaborat de IBNA, valoarea energetică a nutreţurilor şi

normele de energie sunt exprimate în UNL (1457 kcal.), valoarea proteică este

exprimată prin PDI (proteină digestibilă intestinală) în locul PBD, iar capacitatea

de ingerare a hranei este exprimată prin unităţi de saţietate (US) sau unităţi de

încărcare (UE), iarbă păşunată care are o ingestibilitate de 140 g SU/kg G075 la

vacile de lapte.

4.2.2. CALCULUL NORMELOR

PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE

Cerinţele de energie pentru producţia de lapte depind de cantitatea de lapte

produsă, de procentul de grăsime din lapte şi de caloricitatea laptelui.

48Pe baza compoziţiei chimice a laptelui standard se poate calcula

caloricitatea acestuia.

Exemplu:

proteină 3,1 x 5,70 kcal. = 17,67 kcal.

lactoză 4,8 x 4,00 kcal. = 19,20 kcal.

grăsime 4,0 x 9,30 kcal. = 37, 20 kcal.

TOTAL 74,07 kcal. EN/100 g lapte

sau 740,7 kcal. EN/l lapte.

Pentru a exprima cerinţele în UNL se raportează caloricitatea laptelui (740

kcal.) la caloricitatea ovăzului în producţia de lapte (1457 kcal. EN).

l/UNL508,01457

EN.kcal7,740=

Corecţia necesarului de energie pentru un litru de lapte, în funcţie de

procentul de grăsime se face după relaţia:

UNL = 0,508 (0,4 + 0,15 Gr)

unde: Gr – procentul de grăsime din lapte;

UNL – se exprimă pe litru de lapte.

În sistemul clasic normele sunt de 0,45-0,50 UN ov/l lapte.

Cerinţele de proteină se stabilesc în funcţie de conţinutul laptelui în

proteină şi de coeficientul de utilizare a proteinelor din hrană în proteină lapte.

Exemplu:

526010031laptel/gPB =⋅

=

unde: 31 – g proteină /l lapte;

60 % – coeficientul de utilizare a proteinei.

Cerinţele de proteină exprimate în PDI depind de eficacitatea transformării

PDI în proteine din lapte.

Exemplu:

486410031laptel/gPDI =⋅

=

unde: 64 % - eficacitatea transformării PDI.

49Deoarece proteina şi mai ales grăsimea din lapte sunt variabile,

pentru calcularea cantităţii de “lapte standard” cu 4 % grăsime se foloseşte

următoarea relaţie de calcul:

Lapte standard ( l ) = L · 0,4 + G · 0,15

unde: L – cantitatea de lapte produs;

G – procentul de grăsime din lapte.

În sistemul clasic normele prevăd o cantitate de 50-60 g PBD/l lapte.

Cerinţele de substanţe minerale

Substanţele minerale au un rol deosebit în producţia de lapte, indispensabile

fiind Ca, P, Mg, K, Na.

Conţinutul laptelui de vacă în macroelemente variază în funcţie de rasă şi de

regimul alimentar.

Cantitatea de substanţe minerale ce trebuiesc asigurate pentru producţia de

lapte depinde într-o mare măsură de coeficienţii de utilizare digestivă reală a

mineralelor din hrană. Pentru perioada de gestaţie – lactaţie valorile acestor

coeficienţi sunt de 30-35 % pentru Ca şi de 55-60 % pentru P. Normele clasice

prevăd 2,5-3 g Ca şi 1,5-2 g P/l lapte.

Pe întreaga perioadă de lactaţie o vacă elimină o cantitate mare de săruri

minerale. În prima parte a lactaţiei oricare ar fi aportul de substanţe minerale din

hrană, se înregistrează un deficit, pentru că se elimină o cantitate mai mare decât

se ingeră.

În partea a doua a lactaţiei şi în timpul repausului mamar, are loc

reconstituirea rezervelor pentru lactaţia următoare.Necesarul de substanţe

minerale în general urmează cursul curbei lactaţiei. Pe litru de lapte normele

globale sunt prezentate în tabelul 10. Tabelul 10

Normele de hrană pentru 1 litru lapte (Burlacu 1998)

ENL Grăsime %

MJ kcal UNL

PDI g

Ca g

P g

3,0 2,720 651 0,446 50 3,0 1,5

3,5 2,860 684 0,469 50 3,1 1,6

4,0 3,100 742 0,508 50 3,2 1,7

4,5 3,280 785 0,538 50 3,3 1,8

50Cerinţele pentru substanţa uscată variază în funcţie de greutatea

corporală, producţia de lapte şi săptămâna de lactaţie.

Necesarul de SU se poate determina folosind relaţia:

SU kg/zi = 0,025 G + 0,1 Y

unde: G – greutatea corporală în kg;

Y – producţia de lapte.

Normele clasice prevăd pentru greutatea corporală 1,46 kg SU/100 kg GV şi

pentru producţia de lapte 0,47 kg SU/l lapte.

Pentru stabilirea cantităţii maxime de substanţă uscată ingerată, în sistemul

INRA s-a luat drept etalon iarba de păşune (15 % substanţe azotate, 25 %

celuloză brută din substanţa uscată şi 77 % digestibilitatea substanţei organice). S-

a stabilit că 1 kg de substanţă uscată din acest nutreţ de referinţă, are o valoare de

saţietate exprimată în unităţi de saţietate, egală cu o unitate (USV).

Vacile de lapte standard în greutate de 600 kg, care produc 25 kg lapte, cu

4 % grăsime, consumă 17 kg substanţă uscată din această iarbă administrată în

exclusivitate.

Rezultă că 1 USV = 140 g SU/kg G075.

Această valoare se obţine raportând consumul de substanţă uscată (17 kg) la

greutatea metabolică (121,231 kg, corespunzătoare greutăţii de 600 kg).

075075 kg/SUg140

kg231,121SUkg17

=

Consumul de substanţă uscată la vaci depinde de stadiul lactaţiei(debut,

faza de platou, lunile 3,4,5 de lactaţie şi faza de declin).

În faza de debut curba lactaţiei este ascendentă, apetitul este scăzut (60-

70 % din cel normal), determinând o ingestie slabă (30-60 %), consumul de

substanţă uscată este minim.

Către lunile 3, 4 şi 5 de lactaţie deci în faza de platou cantitatea de substanţă

uscată consumată creşte cu 50 % faţă de perioada anterioară, creşte şi capacitatea

de ingestie a animalelor, în timp ce în faza de declin când producţia de lapte este

în scădere, iar apetitul vacii tinde să scadă relativ lent.

Ca urmare a acestei evoluţii a consumului de substanţă uscată se va face

alegerea sortimentelor de nutreţuri şi a proporţiilor de participare în raţie.

51

4.3. ALIMENTAŢIA VACILOR DE LAPTE

În decursul unui an, vacile au o lactaţie normală de 305 zile şi o perioadă de

repaus mamar de 60 zile, alimentaţia animalelor fiind condusă în funcţie de aceste

două mari perioade.

În timpul lactaţiei, alimentaţia se va face în funcţie de modul cum evoluează

curba lactaţiei.

În primele 10-12 săptămâni după fătare, producţia de lapte este în creştere,

dar apetitul fiind redus, în hrănirea vacilor se vor utiliza nutreţuri de calitate,

apetisante şi care să aibe o concentraţie mare în substanţe nutritive.

Ca urmare, se vor utiliza nutreţuri cu palatabilitate mare pentru a influenţa

capacitatea de ingestie a vacilor.

Se vor folosi nutreţuri concentrate care să acopere 60-65% din necesarul de

hrană, fân vitaminos, semifân, sfeclă furajeră şi porumb siloz (35-40%).

În următoarele 5 luni de lactaţie (care se suprapun şi peste prima parte a

gestaţiei), producţia de lapte se menţine în platou, apoi începe să scadă. Creşte în

schimb în această perioadă apetitul (maxim în luna a 5-a) şi capacitatea de

ingestie.

Acum se pot folosi raţii de tip voluminos, folosind nutreţuri fibroase,

grosiere, suculente, reziduuri industriale (60%) cu sau fără nutreţuri concentrate

(40%).

Ultimele 2 luni de lactaţie sunt caracterizate prin scăderea şi încetarea

lactaţiei. În această perioadă de gestaţie-lactaţie ritmul de creştere a fetusului se

intensifică, depunerile de rezerve corporale în organism cresc, în schimb apetitul

vacii tinde să scadă. Se va folosi tipul de hrănire voluminos (70%) asociat cu

nutreţuri concentrate (sub 30%).

Repausul mamar este obligatoriu în vederea pregătirii organismului pentru

lactaţia următoare şi a refacerii rezervelor corporale. În această perioadă fetusul

realizează peste ¾ din greutatea corporală la naştere, au loc depunerile corporale

(până în săptămâna a 8-a înainte de fătare), vacile îşi intensifică metabolismul,

apetitul scade, devenind cel mai redus.

Acum trebuie evitată o hrănire abundentă care să prevină creşterea

exagerată a fetusului, se va evita folosirea nutreţurilor acide (nutreţuri însilozate).

52Structura raţiei în ultima lună de gestaţie va fi alcătuită din fânuri de

bună calitate şi nutreţuri concentrate, care cresc de la 1 kg/zi în ultimile 3

săptămâni înainte de fătare până la 2-3 kg/zi cu o săptămână înainte de fătare.

Nutreţuri utilizate

În perioada de stabulaţie care durează aproximativ 7 luni se pot utiliza

diferite sortimente de nutreţuri în funcţie de stadiul lactaţiei, gestaţiei, greutăţii

corporale, dar şi de zona de creştere (câmpie, colinară etc).

Cele mai folosite nutreţuri sunt: porumbul siloz în cantităţi de 20-25 kg/zi,

semisiloz lucernă (sau din alte plante) 10-15 kg/zi, sfeclă furajeră 20-30 kg/zi,

fânuri de leguminoase 4-6 kg/zi, fânuri de graminee 2-3 kg/zi, nutreţuri grosiere

3-5 kg/zi, nutreţuri concentrate 2-3 kg/zi sau mai mult, în funcţie de producţia de

lapte.

Raţiile vor fi echilibrate mineral prin utilizarea suplimentelor cu Ca (creta

furajeră), P (fosfat dicalcic) şi NaCl (sare de bucătărie).

În perioada de păşunat alimentaţia se realizează cu nutreţuri verzi

administrate la iesle, prin păşunare sau în regim mixt.

Cantitatea de nutreţ verde consumată de o vacă este în funcţie de producţia

de lapte şi de calitatea ierbii, de conţinutul acesteia în substanţă uscată.

În general, pentru producţii de până la 20 l lapte, o vacă poate consuma o

cantitate de 40-60 kg masă verde, iar peste 20 l, consumul poate să crească la 80

kg/zi. Raţiile pot fi suplimentate cu nutreţuri concentrate în cazul unor producţii

mari de lapte, când iarba are o valoare nutritivă scăzută, sau la sfârşitul sezonului

de păşunat.

4.3.1. ÎNTOCMIREA RAŢIILOR

PENTRU VACILE DE LAPTE La alcătuirea raţiilor furajere care să asigure nivelul producţiei de lapte

planificat sunt necesare următoarele date:

• greutatea corporală a vacii, G (kg);

• producţia de lapte planificată, Y (kg);

• conţinutul în grăsime al laptelui, (%) grăsime;

• conţinutul nutreţurilor în SU (g/kg) şi valoarea de saţietate exprimată în

unităţi de saţietate, (USV);

• capacitatea de ingerare a vacilor, (CI);

• conţinutul nutreţurilor în UNL, PDI, Ca, P;

53• densitatea energetică a nutreţurilor de volum (DEV), care

reprezintă raportul USVUNL ;

• diminuarea ingestibilităţii nutreţului de volum la adăugarea nutreţului

concentrat în raţie (Sg), raportată la un kg SU concentrat;

• corectarea valorii energetice a raţiei (E) în funcţie de nivelul energetic

al acesteia şi de proporţia de nutreţuri concentrate.

1. Raţie pentru vaci de 500 kg, 15 kg producţie de lapte cu 4 % grăsime.

a) La începutul lactaţiei (săptămâna a 3-a)

Calculul normei de hrană.

Din tabelul 13 pentru săptămâna a 3-a de lactaţie, reiese că producţia

maximă de lapte este de 14,7 kg, iar din acelaşi tabel rezultă că această producţie

se obţine cu un consum maxim de 14,1 kg SU/zi.

În tabelul 11 se găseşte că la o producţie de 15 kg lapte cu 4 % grăsime,

norma de hrană este de 15,4 USV, 13,07 UNL, 1062 g PDI, 70 g Ca şi 44,8 g P.

Aceste norme au fost stabilite pentru o greutate corporală de 550 kg, rezultă

deci că pentru exemplul nostru, trebuie să se aplice o corecţie pentru 50 kg

cunoscându-se faptul că pentru o variaţie de 100 kg corecţiile sunt de 1 USV; 1,1

kg SU; 0,66 UNL; 50 g PDI; 6 g Ca şi 5 g P.

O altă corecţie se aplică consumului UNL/zi şi PDI g/zi în funcţie de

greutatea corporală a vacii şi de producţia maximă în vârf de lactaţie. Norma de hrană pentru 14,7 kg lapte cu 4 % grăsime

USV SU kg UNL PDIN (g)

PDIE (g)

PDIE/ UNL

Ca (g) P(g)

15,4 14,10 13,07 1062 1062 81,25 70 44,8 Corecţiile pentru o variaţie de greutate de – 50 kg (tabelul 11)

- 0,5 -0,33 - 25 -25 -3 -2,5 Corecţiile de UNL şi PDI pentru săpătămâna a 3-a de lactaţie

-1,36 -40 -40 Norma corectată 11,38 997 997 87,61 67 42,3

14,9 14,10

Calculul raţiei:

La alegerea nutreţurilor de volum şi concentrate se va ţine seama de raportul

PDIE/UNL care trebuie să fie cât mai apropiat de cel indicat de normă.

Pentru întocmirea raţiei, în acest sens se vor alege două tipuri de fân în

proporţii egale ca substanţă uscată (fân amestec, golomăţ + lucernă şi fân borceag

(ovăz + mazăre).

54Din tabelele de valoare nutritivă se găseşte că pentru fânul amestec USV

are valoarea de 1,14 şi UNL 0,74 iar la fânul de borceag, USV este egală cu 1,19

şi UNL cu 0,73.

Cu aceste valori se calculează valoarea amestecului nutreţurilor

voluminoase:

0,74 UNL x 0,5 + 0,73 UNL x 0,5 = 0,735 UNL/kg SU nutreţ volum;

1,14 USV x 0,5 + 1,19 USV x 0,5 = 1,15 USV/kg SU nutreţ volum.

Pentru completarea raţiei de bază se alege un nutreţ concentrat sau un

amestec de nutreţuri concentrate cu o concentraţie de 1,4 UNL/kg SU (tabel 12).

În tabelul 12 la valoarea de 1,15 USV şi 0,74 UNL cantităţile de nutreţuri de

volum (V) şi concentrate (C) sunt de 12,2 kg SU şi respectiv 2,4 kg SU, în total

14,6 kg SU.

Cantitatea totală de 14,6 kg SU ce se administrează pe zi unei vaci de 550

kg va suferi o corecţie pentru diferenţa de 50 kg greutate vie (conform tabelului

11).

14,6 kg SU – 0,55 kg SU = 14,05 kg SU /zi

Această cantitate de substanţă uscată este reprezentată din nutreţuri de

volum în cantitate de 11,74 kg (14,05 : 14,6 x 12,2 = 11,74 kg SU) şi din nutreţuri

concentrate în cantitate de 2,31 kg SU (14,05: 14,6 x 2,4 = 2,31 kg SU).

Cantitatea de 11,74 kg SU nutreţuri de volum va fi reprezentată în raport de

1:1 de cele două tipuri de fân.

11,74 kg SU nutreţuri volum x 0,5 = 5,87 kg SU fân amestec

şi 5,87 kg SU fân borceag

Diferenţa de 2,31 kg SU se va asigura prin nutreţuri concentrate şi anume,

boabele de porumb în cantitate de 1,92 kg SU calculată prin raportarea UNL de

asigurat prin concentrate, la valoarea nutritivă a porumbului.

55

NORMA

USV SU (kg) UNL PDIN

(g) PDIE

(g) PDIE/UNL

Ca (g)

P (g) Nutreţul Cantitatea

kg 14,9 14,10 11,38 997 997 81,25 67 42

Fân golomăţ + lucernă 6,7 6,7 5,87 4,35 522 411 94,5 52 14

Fân borceag 6,7 7,0 5,87 4,29 393 376 87,6 50 17 Total raţie de bază 13,4 13,7 11,74 8,64 915 787 - 102 31 De asigurat 2,36 2,74 82 210 - - 11

Diferenţa se asigură prin porumb în cantitate de: 2,74 UNL raţie: 1,43 UNL/kg porumb = 1,92 kg SU

Porumb boabe 2,23 - 1,92 2,74 184 223 81,28 0,58 5,6 Total raţie 15,63 13,7 13,66 11,38 1099 1010 - 102,6 16,6 Fosfat dicalcic 0,150 0,15 48 27 Total general 15,78 13,7 13,81 11,38 1099 1010 - 150,6 43,6

56b) În ultima parte a lactaţiei (săptămâna 38)

2. Raţie pentru vaci de 550 kg cu 25 kg producţie de lapte cu 4 % grăsime.

Calculul normei de hrană.

În săptămâna a 38-a de lactaţie producţia de lapte pentru care se calculează

norma este de 8,7 kg (tabelul 13) la un consum maxim de 14,44 kg SU/zi.

Norma de hrană pentru producţia de lapte de 8,7 kg cu 4 % grăsime se

stabileşte după datele din tabelul 11. la care se aplică corecţia UNL şi PDI pentru

stadiul de lactaţie. Norma de hrană pentru 8,7 kg lapte cu 4% grăsime

USV SU kg

UNL PDIN

g PDIE

g PDIE/UN

L Ca g

P g

14,9 14,44 10,53 800 800 75,97 54 39 Corecţia UNL şi PDI pentru stadiul de lactaţie (tabelul 11)

+ 1,16 + 55 + 55 + 5,7 + 2,2 Norma corectată

14,9 14,44 11,69 855 855 73,14 59,7 41,2

Calculul raţiei:

Se vor folosi în proporţii egale fân borceag şi porumb siloz ca nutreţuri de

volum, pentru care se calculează valoarea amestecului în UNL şi USV/kg SU

folosind datele din tabelul de valoare nutritivă.

0,73 UNL x 0,5 + 1,05 x 0,5 = 0,89 UNL / kg SU amestec (fân + siloz).

1,19 USV x 0,5 + 1,10 x 0,5 = 1,15 USV / kg SU amestec.

Pentru completarea raţiei se alege un nutreţ concentrat cu o concentraţie de

1,0 UNL /kg SU.

Din tabelul 12 se găseşte că la valoarea de 1,15 USV şi 0,89 UNL cantităţile

de nutreţuri de volum (V) sunt de 13,2 kg SU, iar cele de concentrate (C) sunt de

0,4 kg SU în total 13,6 kg SU.

Cantitatea de 13,2 kg SU nutreţuri volum este reprezentată de 6,6 kg SU fân

borceag şi 6,6, kg SU siloz porumb. Norma

USV SU kg UNL PDIN

g PDIE

g PDIE/UNL

Ca g

P g Nutreţul Cantitatea

kg 14,9 14,44 11,69 855 855 73,14 59,7 41,2

Fân borceag 7,53 7,85 6,6 4,82 442 422 87,63 56 19 Porumb siloz 22,00 7,26 6,6 6,93 304 436 62,86 28,4 15 Total raţie de bază 29,53 15,11 13,2 11,75 746 858 - 84,4 34 De asigurat 109 7 Uree 0,077 - 0,077 - 109 - - - - Fosfat dicalcic 0,040 12,8 7,2 Total raţie 29,647 15,11 13,277 11,75 855 858 73,02 97,2 41,2

57Tabelul 11

Normele de hrană pentru vaci de lapte de 550 kg*

Grăsime [%]

Lapte [kg]

CI [USV]

SU [kg] UNL PDI

[g] Ca [g]

P [g]

3,5 5 13,5 10,2-14,2 7,83 538 38 29 10 14,9 12,4-15,9 10,57 800 53 38 15 15,4 12,8-17,5 12,59 1062 69 46 20 16,0 13,9-18,90 14,97 1325 84 54 25 16,5 15,7-20,41 17,35 1589 100 62 30 17,0 17,7-22,0 19,72 1850 115 70 35 17,5 19,8-22,5 22,10 2113 131 78 40 17,8 21,9-23,5 24,48 2375 146 86 5 13,5 10,2-14,2 8,00 538 38 31 10 14,9 11,4-16,2 10,53 800 54 39 15 15,4 12,8-18,1 13,07 1062 70 44,8

4,0 20 16,0 14,2-19,5 15,59 1325 86 56 25 16,5 16,2-21,3 18,14 1589 102 65 30 17,0 18,3-22,6 20,68 1850 118 73 35 17,5 20,5-23,3 23,21 2113 134 82 40 17,8 22,8-23,8 25,75 2375 150 90

4,5 5 13,5 10,2-14,2 8,15 538 39 31 10 14,9 12,4-16,5 10,85 800 55 40 15 15,4 12,8-18,6 13,54 1062 72 49 20 16,0 14,5-20,1 16,24 1325 88 58 25 16,5 16,6-22,1 18,93 1589 105 67 30 17,0 18,8-23,2 21,62 1850 121 76 35 17,5 21,2-24,1 24,32 2113 138 85 40 17,8 23,6-24,1 27,01 2375 154 94

Corecţiile pentru o variaţie de 100 kg greutate 1USV 0,8-1,5 SU 0,66 50 6 5

*) În stabulaţie liberă sau la păşune normele se majorează cu 10 %. Tabelul 12

Cantităţile de nutreţuri de volum (V) şi de nutreţuri concentarte (C) în kg SU ce se administrează vacilor de lapte de 550 kg în funcţie de valoarea nutritivă a nutreţurilor de volum (UNLV /kg SU), de valoarea de saţietate a acestora (USV/kg S) şi de valoarea nutritivă a nutreţurilor concentrate

(UNLC / kg SU) Vaci cu producţia zilnică de 15 kg lapte standard

Cu nutreţuri concentrate de 1,4 UNL/kg SU UNLV /kg SU USV/kg SU Categ.

nutreţ 1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,75 0,70 0,65 1,50 V

C 1,45 V

C 1,40 V

C 1,35 V 9,9 9,8 9,6 9,5

C 3,5 3,9 4,3 5,2 1,30 V 10,4 10,2 10,1 10,0

C 3,2 3,7 4,3 4,8 1,25 V - - - 11,2 11,0 10,8 10,7 10,6

C - - - 2,2 2,8 3,4 3,9 4,4 1,20 V 12,8 12,7 12,3 12,0 11,7 11,5 11,3 11,2

C 0,7 0,20 0,9 1,6 2,2 2,9 3,5 4,0 1,15 V 13,4 13,4 13,2 12,8 12,5 12,2 12,0 11,8

C 0,4 1,0 1,7 2,4 3,0 3,7 1,10 V 14,0 14,0 14,0 13,7 13,4 13,1 12,8 12,6

C 0,2 0,5 1,1 1,9 2,5 3,2 1,05 V 14,7 14,7 14,7 14,7 14,3 13,9 13,7 -

C - - - - 0,7 1,4 1,9 - 1,00 V 15,4 15,4 15,4 15,4 15,4 - - -

C - - - - - - - -

58

Tabelul 13

Producţia medie zilnică de lapte şi consumul maxim de SU la vacile multipare (500 kg)

Pl (kg/zi ) SU (kg/zi ) Săptămâna de lactaţie Performanţa maximă la vârf de lactaţie (kg/zi)

15 20 15 20 1 11,5 14,8 12,35 13,38 2 14,2 18,9 13,26 14,38 3 14,7 19,6 14,09 15,24 4 14,9 19,9 14,67 15,83 5 15,0 20,0 15,12 16,28 6 15,0 20,0 15,48 16,64 7 15,0 20,0 15,78 16,93 8 14,9 19,8 16,03 17,17 9 14,8 19,7 16,23 17,36 10 14,6 19,5 16,40 17,52 11 14,5 19,3 16,54 17,64 12 14,2 19,0 16,65 17,73 13 14,0 18,7 16,72 17,79 14 13,8 18,4 16,77 17,82 15 13,5 18,0 16,79 17,82 16 13,2 17,6 16,79 17,79 17 12,9 17,2 16,76 17,74 18 12,5 16,7 16,71 17,66 19 12,2 16,3 16,64 17,56 20 11,8 15,8 16,55 17,44 21 11,5 15,3 16,44 17,30 22 11,1 14,8 16,31 17,15 23 10,7 14,2 16,17 16,97 24 10,3 13,7 16,01 16,78 25 9,9 13,2 15,83 16,58 26 9,5 12,6 15,65 16,36 27 9,1 12,1 15,45 16,13 28 8,7 11,6 15,24 15,90 29 8,3 11,0 15,03 15,65 30 8,2 10,9 14,89 15,51 31 7,8 10,4 14,67 15,26 32 7,4 9,9 14,44 15,00 33 7,0 9,4 14,21 14,74 34 6,7 8,9 13,98 14,49 35 6,3 8,4 13,75 14,23 36 5,9 7,9 13,52 13,98 37 5,6 7,4 13,30 13,73 38 5,2 7,0 13,08 13,49 39 4,9 6,5 12,87 13,26 40 4,6 6,1 12,67 13,03 41 4,3 5,7 12,48 12,82 42 4,0 5,3 12,30 12,62

4.4. NORMELE DE HRANĂ PENTRU VIŢEI

ŞI TINERET TAURIN Pentru viţei, tineret taurin în creştere şi îngrăşare, ca şi pentru tineretul de

reproducţie, norma de hrană se calculează pentru următoarele componente

nutritive:

• norma de substanţă uscată SU (kg);

59• normele de energie netă carne ENC (UNC) şi energie netă lapte

ENL (UNL);

• normele de proteină digestibilă PDIN şi PDIE (g);

• normele de macroelemente Ca, P (g).

• La calculul normelor se au în vedere următorii indicatori:

• capacitatea de ingerare a hranei CI exprimată în (UST);

• densitatea energetică minimă a raţiei (DERm);

• raportul dintre PDIE/ENC şi PDIE/ENL.

Norma de energie pentru tineretul în creştere şi îngrăşare se calculează prin

ENC exprimată în UNC, iar pentru tineretul femel de reproducţie, prin ENL

exprimată în UNL.

Capacitatea de ingerare a nutreţurilor de volum se măsoară în unităţi de

saţietate pentru tineret taurin (UST), drept etalon ca şi în cazul vacilor a fost

adoptată păşunea naturală verde, pentru care cantitatea maximă ingerată de un

tăuraş exprimată în grame SU la 1 kg greutate metabolică este de 95 g .Valoarea

de saţietate a pajiştii naturale verzi este de 1 UST rezultă că:

1 UST = 95 g SU/kg corp075

În tabelul 22 sunt prezentate normele globale de hrană diferenţiate în funcţie

de categoria de vârstă, greutatea corporală şi sporul de greutate realizat, după

sistemul francez INRA.

În sistemul clasic al unităţii nutritive ovăz norma de hrană la tineretul taurin

cuprinde necesarul pentru asigurarea funcţiilor vitale şi necesarul pentru sporul

zilnic în greutate.

Necesarul pentru asigurarea funcţiilor vitale, la 100 kg greutate vie, este mai

mare decât la adulţi şi anume:

2 UN cu 240 g PD de la 0-6 luni;

1,5 UN cu 180 g PD de la 6-12 luni;

1,3 UN cu 150 g PD de la 12-24 luni.

Pentru simplificare se ia pentru tineret în ansamblu, necesarul de 1,5 UN

cu 180 g PD.

Necesarul pentru 1 kg spor de greutate se stabileşte în funcţie de mărimea

sporului, caloricitatea acestuia, precum şi de coeficienţii de utilizare ai energiei şi

substanţelor nutritive din hrană în sporul de greutate.

În medie necesarul pentru realizarea 1 kg spor de greutate este de:

602,4 UN cu 120g PD/UN până la vârsta de 6 luni;

3-4 UN cu 105-90g PD/UN peste vârsta de 6 luni. Tabelul 14

Normele pentru viţei (INRA 1998)

Greut. corp kg

Spor (g/zi)

UST SU kg

UNL PDIN

g Ca g

P g

Capacitatea de ingestie

(kg SU) 40 400 - 0,8 1,27 165

600 - 0,8 1,88 180 800 - 0,8 1,69 210

50 600 - 0,9 1,53 184 0,9 800 - 0,9 1,80 220 0,9 1000 - 0,9 2,01 258 0,9

60 600 - 1,2 1,80 203 1,2 800 - 1,2 2,01 243 1,2 1000 - 1,2 2,38 283 1,2

70 600 - 1,5 1,90 222 1,5 800 - 1,5 2,22 263 1,5 1000 - 1,5 2,70 306 1,5

80 600 1,9 1,7 2,14 240 15 9 1,7 1,9 800 1,9 1,7 2,43 283 20 11 1,7 1,9 1000 1,9 1,7 2,80 328 24 13 1,7 1,9

90 600 1,9 1,7 2,27 273 15 9 2,0 2,2 800 2,2 2,0 2,674 302 20 11 2,0 2,2 1000 2,2 2,0 3,07 349 24 13 2,0 2,2

100 600 2,5 2,3 2,48 273 15 9 2,3 2,5 800 2,5 2,3 2,91 320 20 11 2,3 2,5 1000 2,5 2,3 3,33 369 24 13 2,3 2,5

125 600 3,3 3,0 2,91 266 16 10 3,0 3,3 800 3,3 3,0 3,38 308 21 12 3,0 3,3 1000 3,3 3,0 3,96 351 25 14 3,0 3,3

150 600 4,1 3,6 3,17 286 18 11 3,6 4,1 800 4,1 3,6 3,75 329 22 13 3,6 4,1 1000 4,1 3,6 4,33 372 27 15 3,6 4,1

4.5. ALIMENTAŢIA VIŢEILOR SUGARI

(0 - 6 LUNI) Viţeii sunt consideraţi sugari de la naştere şi până la înţărcare, care se poate

face la diferite vârste, în funcţie de destinaţia acestora şi de tehnologia de creştere

aplicată.

În sistem industrial înţărcarea se poate face la 56-70 zile, viţeii sunt hrăniţi

după perioada colostrală cu substituenţi de lapte şi nutreţuri combinate, iar în

sistem gospodăresc înţărcarea viţeilor se face la vârsta de 5-6 luni.

61Frecvent, înţărcarea se practică la vârsta de 4-6 luni, când viţeii ajung la

greutatea corporală de 150 kg, realizând sporuri de 600-1000 g/zi. Indiferent de

sistemul de creştere şi vârsta la care se face înţărcarea, după fătare viţeii se

hrănesc cu lapte matern.

La naştere, din cele patru compartimente ale stomacului, cheagul constituie

singurul compartiment care funcţionează, laptele trecând direct în cheag prin

dclanşarea reflexului de închidere a gutierei esofagiene, viţelul comportându-se ca

orice nou-născut monogastric.

În primele 5-6 zile viţelul consumă lapte colostral (primul lapte secretat de

vacă după fătare) care-i asigură protecţia imunitară. Viţelul trebuie să sugă primul

colostru în prima oră, dar nu mai târziu de 4 ore de la fătare, deoarece numai în

această perioadă mucoasa digestivă a stomacului viţelului poate absorbi complet

anticorpii colostrali

După 4 ore de la fătare anticorpii din colostru nu mai pot trece în corpul

viţelului lăsându-l astfel fără nici o rezistenţă naturală la infecţiile microbiene.

Cantitatea de colostru este de 2 kg în primele 4-6 ore de viaţă, cantitate care

creşte la 4-5 kg administrată în 2 tainuri pe zi. După perioada colostrală de o

săptămână, hrănirea se face cu lapte integral, administrat în 2 tainuri pe zi şi

substituienţi de lapte, 1 tain pe zi.

În următoarele 2-3 săptămâni cantitatea de lapte şi substituienţi creşte, apoi

se menţine constantă pentru a obişnui viţelul să consume şi nutreţuri uscate.

Fânurile şi nutreţurile concentrate se asigură la discreţie începând cu

săptămâna a 2-3-a de viaţă.

Aceste nutreţuri stimulează instalarea florei microbiene şi dezvoltarea

volumului compartimentelor stomacului, ale rumenului în principal.

Creşterea volumului rumenului este mai rapidă atunci când viţelul consumă

mai mult fân.

62

Tabelul 15

Dezvoltarea compartimentelor stomacale de la naştere la vârsta de adult

(% din volumul total)

Specificare După fătare 30 zile 60 zile 120 zile Adult

Volumul stomacului 100 100 100 100 100

Rumen + reţea 32 38 70 80 80

Foios 4 4 6 12 12

Cheag 64 58 24 8 8

Apariţia şi instalarea actului rumegării are loc în mod obişnuit la 8-10 zile

de la naştere şi poate fi stimulat tocmai prin obişnuirea viţelului să consume fân şi

nutreţuri concentrate.

Fânul trebuie să fie de cea mai bună calitate cu multă frunză, de preferinţă

de trifoi şi lucernă sau otavă.

Nutreţul concentrat este un amestec de nutreţuri energetice în proporţie de

75-80% (cereale şi subproduse), nutreţuri proteice 15-20% (mazăre, şroturi,

drojdie etc) şi 3% substanţe minerale, vitamine.

Acest amestec de concentrate se caracterizează printr-un conţinut în

proteină de 15-16%.

În afară de nutreţuri uscate, viţeilor trebuie să li se asigure încă din a 2-a zi

de la fătare apă proaspătă la discreţie.

Modificarea schimbărilor în hrană trebuie să se facă treptat pe parcursul a 4-

5 zile pentru a se evita tulburările de digestie.

Dacă hrănirea se face corect, spre vârsta de 8 săptămâni, sistemul digestiv

este complet dezvoltat, viţeii pot fi înţărcaţi pentru că organismul este pregătit

pentru a fi hrănit cu nutreţuri caracteristice taurinelor.

Până la înţărcare, hrănirea viţeilor se face fără diferenţieri între sexe, pe

baza unor scheme sau planuri de alimentaţie, care cuprind cantităţile de lapte

integral,smântânit, substituienţi de lapte şi nutreţuri uscate.

Cantităţile de lapte şi de substituienţi folosite în alimentaţia viţeilor sunt în

funcţie de tehnologiile de creştere aplicate, precum şi de vârsta la care se face

înţărcarea.

Alimentaţia viţeilor cu cantităţi mari de lapte, schemele utilizate prevăd

alăptarea viţeilor cu 300-400 litri lapte integral şi 500-600 litri lapte smântânit,

înţărcarea se face la 5-6 luni.

63Alimentaţia viţeilor cu cantităţi reduse de lapte, shemele prevăd un

consum de 200 litri lapte integral şi 400 litri lapte smântânit, înţărcarea făcându-se

la 3 luni.

Alimentaţia viţeilor cu substituienţi de lapte.

Substituientul de lapte de tip Inlavit sau Larovit este alcătuit în principal din

lapte praf smântânit în procent de 60-70%, grăsimi 18-20%, completat cu săruri

minerale, vitamine, antibiotice, antioxidanţi.

Inlavitul se reconstituie cu apă caldă la 450C în proporţie de 1:9, se

utilizează după perioada colostrală până la înţărcare.

La utilizarea Inlavitului în sistemul industrial de creştere, înţărcarea se poate

face la 40 zile cu condiţia ca viţelul să poată consuma 700g nutreţ combinat pe zi

(tabelul 16).

În tabelul 17, – sunt prezentate diferite scheme de hrănire a viţeilor funcţie

de vârsta la care se face înţărcarea. Tabelul 16

Schema de hrănire a viţeilor cu substituient de lapte

Substituient de lapte (litri) Total pe zi Fân vitaminos Concentrate Vârsta în zile Colostru litri

Dimineaţa Prânz Seara 0-5 6-7 - - - 6-7

6-10 - 2 - 2 4 11-35 - 2,5 - 2,5 5 la discreţie la discreţie 36-40 - - 2 - 2 la discreţie la discreţie

Total perioadă 30-35 72,5 10 72,5 155

Tabel 17

Schema de alimentaţie a viţeilor de la naştere la 6 luni (Sălăjăn, 1994)

Lapte-litri Substanţe minerale

Decada Integral Smântânit

Amestec concentrate

(kg)

Fân(kg)

Sfeclă (kg)

Furaj însilozat

(kg)

Masă verde(kg) NaCl

(g) CaCO3

(g) 1 6 - - - - - - - 2 7 - - - - - - - 3 5 2 0,1 la discreţie - - - 4 3 4 0,3 0,2 0,1 - 0,5 5 5 5 1 6 0,7 0,5 2,0 - 0,9 10 10 6 - 6 1,0 0,8 3,0 - 1,5 10 10 7 - 6 1,2 1,0 3,0 - 2,5 10 10 8 - 6 1,2 1,5 3,0 - 3,5 10 10 9 - 4 1,2 1,5 3,0 1,0 4,0 10 10

10 - 2 1,5 1,8 5,0 1,5 5,9 10 10 11 - 2 1,5 2,0 5,0 2,0 7,5 10 10 12 - 1 1,5 2,2 5,0 2,0 9,0 10 10 13 - 1 1,5 2,5 5,0 2,0 10,5 15 15 14 - - 1,5 3,0 5,0 4,0 11,5 15 15

6415 - - 1,5 3,0 5,0 5,0 12,5 15 15 16 - - 2,0 3,0 5,0 6,0 13,5 15 15 17 - - 2,0 3,5 5,0 6,0 14,5 15 15 18 - - 2,0 3,5 5,0 6,0 16,5 15 15

Total 0-6 luni 220 400 207 300 591 355 1138 1750 1750

Această schemă se aplică în sistemul gospodăresc de creştere, viţeii fiind

înţărcaţi la vârsta de 6 luni.

4.6. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

(6 - 12 LUNI) După înţărcare, tineretul taurin destinat pentru reproducţie, se va hrăni

diferenţiat pe sexe, datorită faptului că tăuraşii au o intensitate mai mare de

creştere şi sunt mai precoci decât viţelele.

Alimentaţia trebuie să asigure pentru această categorie o viteză de creştere

fiziologic normală, la limita superioară a potenţialului lor productiv.

După înţărcare, hrănirea tineretului femel se face în continuare cu aceleaşi

nutreţuri din perioada de terminare a înţărcării, respectiv nutreţul concentrat

combinat, specific acestei categorii de vârstă, la care se adaugă furajul verde sau

furajele fibroase.

Trecerea la alte tipuri de raţii trebuie făcută treptat pe parcursul a 5-6 zile

pentru a fi evitate tulburările de digestie. Până la împlinirea vârstei de 1 an se vor

folosi nutreţuri concentrate, iar ca furaje de volum, vara se asigură nutreţ verde

prin păşunat sau recoltat şi administrat la grajd, iar iarna fân de leguminoase.

După vârsta de 9-10 luni se pot introduce în raţie şi nutreţuri rădăcinoase

sau însilozate (siloz porumb cu boabe, SU 30-35%).

Hrănirea pe timp de vară se face cu nutreţuri verzi de preferat prin păşunat

deoarece mişcarea, razele solare, au efect asupra sintezei vitaminei D, care are rol în

reglarea metabolismului Ca şi P. Cantitatea necesară pentru viţelele de reproducţie

este de 15-18 kg/zi.

În perioada de iarnă nutreţul de bază este fânul de cea mai bună calitate,

cantitatea pe care o poate consuma un animal în greutate de 200 kg este de 3,5-4,5

kg/zi.

Sfecla furajeră, guliile, bostănoasele şi nutreţurile însilozate, reprezintă alte

furaje de bază putându-se administra 12-15 kg/cap/zi.

65Raţia se va completa cu nutreţuri concentrate în cantitate de 1-2 kg/zi

mai ales pe timp de vară dacă păşunile nu asigură cantitativ şi calitativ necesarul

de hrană.

În cazul tăuraşilor de reproducţie singura deosebire constă în faptul că vara,

3-6 kg nutreţ verde se înlocuieşte cu 1-2 kg fân, pentru prevenirea deformării

abdomenului.

66

4.7. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

(12 - 18 LUNI) Viţelele destinate pentru reproducţie începând de la vârsta de 12 luni până la

18 luni şi peste, când se introduc la montă, trebuie hrănite cu aceleaşi furaje cu

care au fost obişnuite anterior, în perioada de la 6-12 luni.

Nivelul alimentaţiei se stabileşte în funcţie de vârstă şi sporul de creştere în

greutate planificat pentru care se va asigura proteina, substanţe minerale şi

vitaminele la nivelul sporului.

În perioada de vară, viţelele se cresc pe păşune cu adaos de nutreţuri

concentrate.

În al doilea an de viaţă, tineretul taurin creşte în greutate cam cu un sfert din

greutatea adultului, astfel că la 2 ani, animalul are o greutate care reprezintă cca.

¾ din cea de adult.

Realizarea acestei greutăţi este posibilă numai printr-o hrănire

corespunzătoare.

Cantitatea de nutreţ verde necesară zilnic pentru viţelele în vârstă de 12-15

luni este de 20-24 kg/zi, iar de la vârsta de 15-18 luni este de 25-28 kg/zi. Când

nutreţul verde nu asigură necesarul în principii nutritive este necesară

suplimentarea cu nutreţ concentrat în cantitate de 1-1,3 kg din care 0,3-0,4 kg vor

fi reprezentate de P.V.M.

Iarna se va administra în raţie 3-4 kg fân, 15-17 kg nutreţ murat (siloz de

porumb) şi 5-8 kg de rădăcinoase (sfeclă furajeră sau gulii). Raţia se va completa

cu nutreţuri concentrate cultivate suplimentate cu 0,5 kg P.V.M.

Viţelelor li se va asigura Ca, P, vitamine conform cerinţelor fiziologice şi

sare bulgări pentru lins.

4.8. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

DE REPRODUCŢIE (18-24 LUNI) Viţelele, după vârsta de 18 luni, pot fi pregătite pentru montă, dirijând astfel

alimentaţia pentru realizarea unei greutăţi corporale de 450-470 kg la vârsta de 24

luni.

După vârsta de 18 luni, cerinţele în principii nutritivi cresc cu 5-10% faţă de

categoria anterioară de vârstă (12-18 luni), sporul mediu zilnic la vârsta de 18

67luni, este mai mic, ritmul de creştere fiind mai scăzut, viţelele realizează o

greutate corporală egală cu 80-90% din greutatea corporală a adultelor.

Pentru ca la vârsta de 24 luni viţelele să ajungă la greutatea de peste 450 kg,

trebuie insistat pe furajarea corespunzătoare pentru ca, pe întreaga perioadă de

creştere şi dezvoltare, să se obţină un spor mediu de 600-700g/zi, aşa încât viţelele să

poată fi date la montă fără restricţie.

Asigurarea normelor de hrană se realizează prin utilizarea în raţie a fânului

de cea mai bună calitate (lucernă şi trifoi) în cantitate de 4-5 kg/zi, rădăcinoase 5-

10 kg/zi precum şi 1-1,5 kg nutreţ combinat sau amestec de nutreţuri concentrate

realizate în gospodărie, la care se adaugă 0,5-0,7 kg P.V.M. Totodată, se va

asigura şi necesarul de substanţe minerale şi sare.

Din hrana viţelelor în pregătire pentru montă se vor scoate furajele

suculente cu aciditate mare.

Vara, viţelele de reproducţie vor fi hrănite pe păşune care să asigure

cantităţi de 34-36 kg nutreţ verde/zi cu un supliment de P.V.M.

Tăuraşii de reproducţie, vara, se vor hrăni diferenţiat faţă de viţele prin

utilizarea în raţie a fânului, în cantitate de 1-3 kg/zi cu reducerea corespunzătoare

a nutreţurilor verzi şi completarea raţiilor cu 1-2 kg nutreţuri concentrate.

Nutreţuri utilizate

Nutreţurile de volum vor fi alcătuite dintr-un amestec din următoarele

proporţii:

• 70% fân amestec (golomăţ+lucernă)

• 30% siloz de porumb

Calculul valorii nutritive şi de saţietate a acestui amestec pe kg SU:

UNL = 0,74 UNL x 0,7+1,05 UNL x 0,30 = 0,833 UNL/kg SU amestec;

UST = 1,34 UST x 0,7+1,10 UST x 0,30 = 1,268 UST/kg SU amestec.

4.9. ALIMENTAŢIA JUNICILOR GESTANTE

Alimentaţia junincilor se va face cunoscând că în perioada lor de gestaţie

există trei faze distincte şi anume:

• primele 4 luni de gestaţie, când sarcina este în faza incipientă şi nu

necesită o creştere cantitativă a alimentaţiei;

• următoarele 2 luni (luna a 5-a şi a 6-a de gestaţie), când are loc o

intensificare a metabolismului bazal cu cca. 20% şi un consum sporit de energie

68determinat de activitatea crescută a unor organe (inimă, pulmon) şi de

travaliul muscular sporit pentru purtarea sarcinii. Totuşi creşterea fătului este încă

relativ redusă până la sfârşitul fazei, iar creşterea cu 20 % a cerinţelor energetice

reprezintă echivalentul a 1,5-2 UN/zi.

Adăugând acest necesar la cel pentru funcţii vitale, plus cel pentru creştere

se totalizează în jur de 6-7 UN/zi.

Sporul de creştere trebuie avut în vedere pentru că junincile cresc cu 400-

500 g/zi.

• ultimele 3 luni, respectiv lunile 7-9 de gestaţie când are loc o creştere

ponderală importantă a fetusului (80 % din greutatea la naştere). Are loc o

dezvoltare rapidă a tuturor organelor şi ţesuturilor implicate în desfăşurarea

gestaţiei, precum şi o creştere a metabolismului cu cca. 40% faţă de primele luni

de gestaţie.

Pentru a evita creşterea fetusului peste valorile normale, care ar duce la

fătări greoaie (distocice) trebuie evitată supraalimentaţia. În ultimle trei luni

nivelul de hrănire va fi reprezentat de un consum energetic de 8-9 UN/zi şi 600-

700 g PD.

Nutreţurile utilizate în raţie vor fi fânurile în cantităţi de 5-6 kg/zi, porumbul

siloz 15 kg/zi, sfecla furajeră 15 kg/zi, nutreţuri concentrate 1 kg/zi.

Vara se vor administra nutreţuri verzi 30-35 kg/zi, fân 1 kg/zi şi nutreţuri

concentrate 1 kg/zi.

În ultima decadă înaintea fătării, în raţie va creşte cantitatea de fân la 6-8

kg/zi şi de nutreţuri concentrate la 2,5 kg/zi. Celelalte sortimente se vor exclude

din raţiile de iarnă, iar vara nutreţurile verzi scad la 10-15 kg, cresc cantităţile de

fân şi nutreţuri concentrate la 3 kg/zi şi respectiv 2 kg/zi.

4.10. ALIMENTAŢIA TINERETULUI TAURIN

SUPUS ÎNGRĂŞĂRII Îngrăşarea este procesul prin care se urmăreşte obţinerea unor carcase de

calitate, dar şi valorificarea superioară a nutreţurilor grosiere, reziduuri industriale

etc.

Se supun îngrăşării atât tineretul cât şi animalele adulte reformate, în

categoria tineret fiind cuprinşi tăuraşii începând de la vârsta de 10-15 zile, precum

şi femelele şi masculii rezultaţi din eliminările de la reproducţie în vârstă de la 3

luni la 3 ani.

69Îngrăşarea viţeilor se poate face funcţie de sistemele şi tehnologiile

aplicate (sistem intensiv, semiintensiv şi gospodăresc).

În sistemul intensiv îngrăşarea viţeilor care se preiau după perioada

colostrală sunt hrăniţi pe bază de lapte, când se obţine carnea albă, sacrificarea

făcându-se la vârsta de 12-14 săptămâni având o greutate de 120-150 kg.

Cantităţile de lapte sunt de 6 kg/zi la începutul îngrăşării şi creşte până la 14

kg/zi la vârsta de 7-8 săptămâni. Pe întrega perioadă este consumată o cantitate de

600 kg lapte integral sau 467-459 kg lapte integral+133-141 kg substituienţi de lapte.

Indicele de consum este de 2,3-2,9 UNC/kg spor.

Îngrăşarea în sistemul baby-beef

Sunt preluaţi viţeii în vârstă de 15-21 zile care sunt îngrăşaţi până la vârsta

de 12-15 luni, livrarea făcându-se la greutatea de 400-500 kg.

Îngrăşarea se desfăşoară în patru faze.

• Faza I cuprinde perioada de vârstă de la 15-70 zile (durata 45-55 zile).

Hrănirea se face cu substituienţi de lapte (22 kg Inlavit praf), nutreţuri

combinate şi fân de lucernă la discreţie.

Laptele se administrează în cantitate de 2 kg la tain.

La împlinirea vârstei de 70 zile viţeii sunt înţărcaţi.

Sporul de greutate realizat este mic 500-600 g/zi dar la sfârşitul fazei ajunge

la 800-900 g/zi.

Indicele de consum este de 3UN/kg spor.

Greutatea la sfârşitul fazei este de 70-80 kg.

• Faza a II-a (de creştere) durează de la 71-171 zile.

După înţărcare se foloseşte acelaş regim de hrană ca în faza I-a timp de 14-

15 zile, în continuare se foloseşte fânul în cantitate de 2-3,3 kg şi nutreţuri

concentrate la discreţie.

Sporul de greutate realizat este în medie de 900 g/zi cu un indice de consum

de 3,2-3,5 UNC/kg spor.

• Faza a III-a (creştere şi îngrăşare). Durata fazei este de la 171-323 zile.

Alimentaţia se bazează pe nutreţuri de volum, fânuri şi nutreţuri murate în cantităţi de

3-4 kg/zi şi respectiv 3-10 kg/zi. Raţiile sunt suplimentate cu 5-6 kg/zi nutreţuri

concentrate. Pe durata îngrăşării se realizează un spor de greutate de 1100 g/zi cu un

consum specific de 6,9 UNC/kg spor.

Durata fazei este în funcţie de sporurile realizate.

70• Faza a IV-a (îngrăşare- finisare) durează de la 323 la 469 zile,

greutatea corporală la care ajunge animalul la sfârşitul fazei este de 350-500 kg.

O raţie va fi alcătuită din fân 4-5 kg, nutreţ murat care se administrează în

cantităţi limitate, 15-18 kg/zi.

Nutreţurile concentrate pot fi administrate la discreţie sau restricţionat 6-8

kg/zi. Se realizează sporuri de 5,5-6 UNC/kg spor.

Pe toată durata îngrăşării se realizează un spor mediu de greutate de 1050 g,

indicele de consum este de 6 UNC/kg spor, iar greutatea medie la livrare este de

450 kg.

Îngrăşarea în sistem semiintensiv

Tehnologia prevede îngrăşarea viţeilor după înţărcare la vârsta de 4-5 luni

având greutatea de 100-150 kg.

Îngrăşarea durează 11-12 luni, greutatea la livrare pentru sacrificare este de

400 kg, sporul mediu în greutate este de 800-900 g.

Hrănirea se face cu fân la discreţie, nutreţ murat 6-7 kg/zi, sau alte suculente

în cantitate de 10-15 kg/zi şi nutreţuri concentrate în cantităţi ce variază de la 2-3

kg/zi la vârsta de 7-8 luni, la 4 kg/zi spre perioada de finisare. Concentratele

administrate spre sfârşitul îngrăşării pot fi reprezentate de porumb în procent de

80%.

Îngrăşarea în sistem gospodăresc

Tineretul în vârstă de 10-12 luni cu greutate corporală ce depăşeşte 150 kg

poate fi îngrăşat până la vârsta de 18-20 luni când ajunge la greutatea corporală de

500-600 kg.

Îngrăşarea se realizează în două perioade.

• În prima perioadă, îngrăşarea începe pe păşune fără utilizare de

nutreţuri concentrate. Cantitatea de nutreţ verde consumată este de 30-40 kg/zi.

• În perioada a doua, după sezonul de păşunat îngrăşarea se continuă la

grajd, folosind diferite sortimente de nutreţuri, precum fânurile în cantitate de 2-3

kg/zi, nutreţul murat 20-30 kg/zi, borhoturi 20-40 kg/zi, şi cantităţi mici de

nutreţuri concentrate 1-2 kg/zi.

Sporurile realizate sunt în general mici, variind între 280-800g/zi.

Alimentaţia taurinelor adulte reformate

Vacile, taurii şi boii de muncă reformaţi sunt recondiţionaţi înainte de

sacrificare.

71Se folosesc toate resursele vegetale, iar concentratele se

administrează în ultima lună de îngrăşare.

Cantităţi orientative:

• fân 2-3 kg/zi;

• nutreţ murat 30-35 kg/zi;

• borhoturi 8-10 kg/zi;

• grosiere 8-10 kg/zi;

• nutreţuri verzi 50-80 kg/zi;

• nutreţuri concentrate 2-3 kg/zi.

Sporurile realizate sunt mici, sub 1000 g/zi, recondiţionarea poate varia de

la 2 la 4 luni în funcţie de starea de întreţinere a fiecărui animal.

4.11. ALIMENTAŢIA BOILOR DE MUNCĂ Raţiile boilor de muncă se întocmesc în funcţie de intensitatea efortului de

muncă depus precum şi după starea de întreţinere.

În perioada de iarnă se pot utiliza nutreţuri fibroase 8-15 kg din care 1-2 kg

pot fi nutreţuri grosiere, 10-15 kg nutreţuri suculente (nutreţ murat şi rădăcinoase)

şi nutreţuri concentrate 2-3 kg. Cantitatea de nutreţuri concentrate se stabileşte

după intensitatea efortului depus.

Vara, cantităţile de nutreţuri administrate sunt 30-40 kg nutreţuri verzi şi 2-

3 kg fân.

Dintre fânuri, se recomandă fânurile naturale la care se adaugă căntităţi

reduse de fânuri de leguminoase în timpul executării unor munci grele, grosierele

utilizate sunt paiele şi cocenii, iar concentratele sunt grăunţele de porumb asociate

cu nutreţuri proteice în cazul efectuării muncilor grele.

72

CAP.5. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA OVINELOR 5.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI LA OVINE

Oile sunt animale poligastrice, având stomac compartimentat (ca la taurine),

sunt adaptate digestiei nutreţurilor de volum.

Pot valorifica resturi de pe mirişti, vegetaţie cu talie mică şi de pe terenuri

accidentate.

Spre deosebire de taurine digeră mai slab celuloza din nutreţurile de volum.

Faptul că intestinul subţire măsoară în lungime de 27 ori lungimea trunchiului,

absorbţia substanţelor nutritive din nutreţuri este mai bună.

5.2. NORMELE DE HRANĂ PENTRU OVINELE

DE REPRODUCŢIE Cerinţele oilor aflate în repaus mamar, în călduri şi la începutul gestaţiei,

depind de nivelul greutăţii corporale şi de necesitatea refacerii rezervelor

corporale necesare organismului în partea a doua a gestaţiei şi începutul lactaţiei.

În timpul repausului mamar şi în primele trei luni de gestaţie, capacitatea de

ingestie (CI) a oii este ridicată, capacitate care începe să scadă începând cu

ultimele 5 săptămâni de gestaţie şi până la fătare.

Capacitatea de ingerare a hranei poate fi apreciată după greutatea corporală

după formula:

CI (VSO)=0,075G075

CI depinde şi de vârsta animalului, constatându-se diferenţe de +15% a CI între

mioare de 1 an şi adulte şi de –10% între animalele adulte şi cele bătrâne.

VSO reprezintă valoarea de saţietate la ovine şi se exprimă în unităţi de

saţietate (USO) (tabelul 8). Tabelul 18

Valoarea de saţietate a nutreţurilor concentrate la oi în diferite stadii fiziologice

Valoarea de saţietate a nutreţurilor de volum USO/kg SU Stadiul fiziologic 0.9 1.0 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 Gestaţie (săpt.6 şi 5) 0.58 0.54 0.48 0.40 0.30 0.18 0.0 Gestaţie (săpt. 4 şi 3) 0.61 0.57 0.50 0.42 0.32 0.19 0.0 Gestaţie (săpt. 2 şi 1) 0.64 0.59 0.53 0.44 0.33 0.20 0.0 Alăptare (săpt. 4 şi 6) 1.31 1.30 1.25 1.16 1.05 0.92 0.0 Alăptare (săpt. 7 şi 14) 0.78 0.79 0.78 0.76 0.72 0.66 0.59 Mulse: 1 - 2 luni 0.53 0.51 0.45 0.39 0.34 Mulse: a 3-a lună 1.04 1.01 1.00 0.94 0.88

73

VSO (USO)=75/QIO

unde: 75 reprezintă cantitatea de nutreţ verde de pe pajişte, exprimată în g

SU consumată ca valoare standard pe kg075;

QIO reprezintă cantitatea ingerată de un batal standard din nutreţul de

comparat, pe kg075; batalul standard este în vârstă de 2 ani şi are o greutate de 60

kg.

La oile în lactaţie, capacitatea de ingestie este redusă în primele săptămâni

după fătare, creşte progresiv atingând valoarea maximă către săptămâna a cincea,

a şasea. Capacitatea de ingestie în săptămâna a doua de lactaţie reprezintă 81-97%

din cea măsurată în săptămâna a cincea.

Capacitatea de ingestie la 5 săptămâni de lactaţie se poate determina

folosind relaţia:

CI (USO)=0,191+0,0198 G (kg)+0,003 SMA (g/zi) (Burlacu 1998);

unde: G = greutatea mielului la fătare;

SMA = producţia de lapte exprimată prin sporul mediu zilnic al mieilor

sugari.

Capacitatea de ingestie scade din nou după această perioadă, paralel cu

scăderea producţiei de lapte, înţărcarea determinând o scădere bruscă a cantităţilor

de nutreţuri ingerate.

La oile tinere în vârstă de 2-4 ani CI se majorează cu +15%.

Normele de energie

Pentru oile în repaus şi prima parte a gestaţiei, cheltuielile cu activitatea

fizică sunt reduse, necesarul energetic pentru funcţiile vitale la care se adaugă un

spor de energie de 250 kcal./zi pentru creşterea lânii, acoperă cerinţele pentru

aceste perioade.

Către sfârşitul gestaţiei (lunile 4 şi 5), cerinţele cresc cu 40-50 %, faţă de

cele pentru întreţinere, acestea stabilindu-se în funcţie de greutatea totală a mieilor

la naştere şi de numărul zilelor de gestaţie.

În perioada de lactaţie cerinţele de energie sunt stabilite după producţia de

lapte (0,9-4 l), caloricitatea acestuia şi randamentul de transformare a energiei

metabolizabile (EM) din hrană în producţia de lapte, care este de 65 % (INRA).

Caloricitatea unui litru de lapte de oaie este de 1100 kcal. EN la un conţinut

de 18,5 % SU, 6 % PB, 4,6 % lactoză, 7 % GB şi 0,9 % substanţe minerale,

74rezultă că necesarul de EM devine egal cu 1690 kcal. (1100:65). Exprimat în

UNL necesarul pentru 1 litru de lapte va fi egal cu:

1100 kcal: 1457 kcal = 0,75 UNL

Producţia de lapte, în perioada când mieii sug întreaga cantitate, se

estimează după sporul în greutate realizat şi după consumul specific pentru

realizarea unui kg spor.

În prima săptămână de viaţă, 1 kg spor se realizează cu un consum de 5,45-

6,1 l lapte;

• la 4-6 săptămâni, consumul specific este de 4,73-5,1 l lapte;

• la 7-10 săptămâni consumul specific este de 3-3,31 l lapte;

• la 11-14 săptămâni consumul specific este de 1,6-2,1 l lapte.

Cerinţele în energie pentru producţia de lapte se adaugă la cele pentru

întreţinere obţinându-se cerinţele globale.

Normele de proteină

Cerinţele în proteină pot fi exprimate în PDI g/zi sau în PB g/zi.

Pentru întreţinere cerinţele prevăd pe lângă cantităţile necesare pentru

desfăşurarea funcţiilor vitale şi cele pentru asigurarea producţiei de lână.

PDI m(g/zi)=PDI bazal + PDI lână = 2,1875G075 + 20,41)

26,0/63,68,026,0/365

42,28,04,20 ×=×=

în care: 0,26 - este randamentul utilizării PDI pentru formarea proteinei

lânii.Creşterea producţiei de lână este apreciată la 10-15 g/zi la Ţigaie şi Ţurcană

şi cca. 20 g/zi la Merinos.

În cazul producţiei de lapte cerinţele în proteină se stabilesc după

conţinutul laptelui în proteină şi coeficientul de conversie al proteinei din hrană în

proteină lapte.

Laptele are un conţinut mediu de 6% PB, iar coeficientul de conversie este

de 74%, rezultă un necesar de 81g PB/litru.

În concluzie:

• normele pentru întreţinere inclusiv cele pentru creşterea lânii sunt:

1,3-1,5 UNL; 70-80 PDI; 4-5 g Ca; 3-4 g P şi 15 mg caroten raportate la 100 kg

greutate vie;

• normele pentru perioada de pregătire pentru montă:

1) S-a socotit o creştere netă a lânii de 2,42 kg.

75necesarul pentru întreţinere se suplimentează cu 0,2-0,3 UNL, iar

proteina se asigură la un nivel de 80-90g PD/UNL.

• normele pentru perioada a doua de gestaţie trebuie majorate cu 50% faţă

de cele de întreţinere iar proteina se va asigura la un nivel de 130 g PD/UNL.

• normele pentru producerea unui litru de lapte:

0,75UNL; 90-100g PDI; 4g Ca; 4g P; 2g NaCl.

Normele de hrană pentru întreţinere şi primele trei luni de gestaţie, ultimele

două luni de gestaţie, pentru lactaţie şi pentru reconstituirea rezervelor corporale

sunt prezentate în tabelul 19. Tabelul 19

Normele de hrană de întreţinere inclusiv în primele 3 luni de gestaţie la oi

UNL* Vârstă Greut. corp. (kg)

CI** USO

SU max (kg) Stabulaţie Păşune

PDI (g)

Ca (g)

P (g)

Adulte 40 1,4 1,6 0,55 0,63 79 3 2,0 50 1,7 1,8 0,66 0,76 87 3,5 2,5 60 1,9 2,0 0,75 0,88 93 4,0 3,0 70 2,2 2,1 0,85 1,00 98 4,5 3,5 80 2,4 2,2 0,95 1,11 104 5,0 4,0

Mioare 30 1,2 1,5 0,48 0,54 72 2,5 2,0 40 1,4 1,6 0,60 0,68 80 3,0 2,5

* Socotit la q = 0.6 ** Calculată la o stare de întreţinere mediocră (nota 2 - 2.5)

5.3.NORMELE DE HRANĂ

PENTRU TINERETUL OVIN Normele de substanţă uscată la tineretul ovin variază în funcţie cu vârsta,

greutatea corporală, proporţia nutreţurilor de volum din raţii, precum şi în funcţie

de raportul dintre energia metabolizabilă şi brută (q = EM/EB).

Alderman (1993), citat de Burlacu stabileşte următoarea relaţie de calcul

pentru nutreţurile fibroase:

SUI max. kg/zi = (104,7·q-0,307G-15,0) G075/1000

Pentru nutreţurile concentrate:

SUI max. kg/zi = (150,3-78·q-0,408·G) G075/1000

unde: q=0,64;

G = greutatea corporală

G075 = greutatea metabolică.

Cerinţele în energie sunt exprimate în UNC pe kg spor greutate corporală şi

depind de compoziţia chimică, respectiv de caloricitatea cărnii.

76Compoziţia chimică se modifică odată cu vârsta, caloricitatea sporului

creşte şi ca urmare cerinţele în energie cresc odată cu vârsta.

Energia necesară pentru întreţinere şi activitate se poate determina folosind

relaţia propusă de Burlacu:

ER (MJ/zi) = ∆G x VES

unde:

∆G-sporul mediu zilnic în kilograme;

VES- valoarea energetică a sporului MJ/kg spor.

VES=2,5+0,35G – masculi;

VES=4,4+0,32G – castraţi;

VES=2,1+0,45G – femele.

unde: G - greutatea corporală în kg.

Cerinţele în proteină sunt exprimate în PDI, g.

Pentru întreţinere, necesarul se poate determina folosind relaţia:

PDIm (g/zi)=2,1875 G075

Necesarul pentru sporul de greutate şi creşterea lânii este dat de relaţiile:

- pentru masculi:

PDI spor+PDIw (g/zi) =∆G (334-2,54G+0,022G2)+11,5.

- pentru femele:

PDI spor+PDIw (g/zi)=∆G (325+4,03G+0,036G2) +11,5.

unde:

∆G - sporul de greutate;

G - greutatea corporală;

PDIw – proteină digestibilă pentru producţia de lână (Woole).

În tabelul 20 sunt prezentate normele de hrană pentru berbeci în creştere şi

adulţi. Tabelul 20

Normele de hrană pentru berbeci în creştere şi adulţi (OKIT, 1986)

Vârsta luni

Greut corp. (kg)

Spor zilnic (g)

SU max. (kg)

UNL PDI (g)

Ca (g)

P (g)

Na (g)

Mg (g)

Berbeci în creştere

7 50-54 140 1,75 2,42 175 6 4 4 2

8 54-62 275 1,90 2,62 185 6 4 4 2

9 62-71 275 2,05 2,86 195 7 5 4 2

10 71-79 275 2,20 3,07 205 8 6 5 3

11 79-87 275 2,40 3,29 215 9 7 5 3

12 87-95 275 2,50 3,48 225 10 8 6 4

77>13 90-110 150 2,50 3,69 200 11 9 6 4

Berbeci adulţi

Nr. monte pe săpt.

Greut. corp. (kg)

SU max (kg)

UNL PDI (g)

Ca (g)

P (g)

Na (g)

Mg (g)

0 125 2.30 2,88 180 10 8 6 4

7 125 2.45 3,12 185 13 10 6 4

14 125 2.60 3,36 16 12 6 5

35 125 3.10 4,08 205 20 15 6 5

5.4. ALIMENTAŢIA OVINELOR

5.4.1. ALIMENTAŢIA OILOR DE REPRODUCŢIE În cursul unui ciclu de producţie, oile trec prin trei faze şi anume: gestaţie,

lactaţie şi repaus mamar, fiecare fiind caracterizată prin anumite cerinţe şi aporturi

nutriţionale (energie, proteină, substanţe minerale). Acoperirea acestor cerinţe se

realizează printr-o alimentaţie corespunzătoare, care să evite atât excedentul cât şi

deficitul, mai ales în proteine.

a. Alimentaţia oilor în repaus, pregătire pentru montă şi montă

După sfârşitul lactaţiei, oile intră în repaus pentru refacerea rezervelor

corporale şi pentru pregătirea organismului în vederea utilizării lui la montă.

Refacerea rezervelor corporale este necesară deoarece aceste rezerve vor fi

utilizate la sfârşitul gestaţiei şi începutul lactaţiei. În timpul repausului, cerinţele

oii nu sunt mari, ele fiind situate la nivelul de întreţinere, în consecinţă,

alimentaţia trebuie să acopere acest necesar inclusiv cel pentru creşterea lânii.

Repausul mamar coincide în mare parte cu întreţinerea oilor pe păşune, dar la

păşune normele pentru oile tinere fiind mai mari cu 10-15% decât în stabulaţie, pe

lângă masa verde 6-7 kg/zi în unele situaţii raţia se poate completa şi cu alte furaje

(dacă păşunea este de slabă calitate). Nu trebuie neglijată sarea, care se va

administra la discreţie sub formă de bulgări pentru lins. Alimentaţia aplicată în

timpul repausului mamar va influenţa în mare măsură fecunditatea oilor precum şi

starea lor de întreţinere.

Utilizând timp de 2-3 săptămâni înainte de montă o alimentaţie suplimentară

“flushing”, se determină o creştere a prolificităţii.

În perioada de pregătire pentru montă şi montă, hrănirea oilor se face cu

nutreţuri verzi 8-10 kg/zi, nutreţuri concentrate 0,1-0,2 kg/zi (sfârşitul verii), iar în

cazul pregătirii pentru monta de la începutul primăverii, se utilizează 1-2 kg fân,

1-2 kg rădăcinoase, 1-1,5 kg nutreţuri însilozate şi 0,2-0,3 kg concentrate.

78Se va evita excesul de Ca şi menţinerea raportului Ca/P în jurul

valorii 1. În timpul pregătirii pentru montă şi montă trebuie evitate şi variaţiile

mari de alimentaţie, care determină pe de o parte perturbările asupra apariţiei

căldurilor, dar şi asupra mortalităţii embrionare.

În concluzie, alimentaţia se va face la nivelul de întreţinere şi pentru

reconstituirea rezervelor corporale.

b. Alimentaţia oilor în gestaţie

Gestaţia la oi durează 5 luni, perioadă care în funcţie de cerinţele de substanţe

nutritive este împărţită în trei părţi şi anume: începutul gestaţiei (luna I-a), luna a 2-a

şi a 3-a de gestaţie şi sfârşitul gestaţiei (luna a 4-a şi a 5-a).

În prima lună de gestaţie, deoarece dezvoltarea fătului este redusă, nici

cerinţele de hrană nu cresc, dar se recomandă menţinerea aceluiaşi regim de hrană

folosit în perioada precedentă pentru a evita mortalitatea embrionului. Regimul de

alimentaţie folosit are însemnătate deosebită şi asupra viitoarei producţii de lână,

pentru că acum este perioada în care se dezvoltă foliculii piloşi. În luna a 2-a şi a

3-a de gestaţie, creşterea fetusului este în continuare redusă (la 40 zile este în

greutate de cca. 5 g, la 90 zile este de 600 g), cerinţele de hrană se menţin la un

nivel scăzut fiind totuşi uşor mai pronunţate decât cele pentru întreţinere. Deci,

alimentaţia trebuie făcută cel puţin la un nivel de întreţinere, cu nutreţuri de

calitate, deoarece capacitatea de ingestie este încă bună şi reconstituirea

rezervelor corporale trebuie continuată. Ultimele 2 luni de gestaţie se

caracterizează printr-o creştere intensă a fetusului, care determină şi creşterea

rapidă a cerinţelor de hrană în schimb, capacitatea de ingestie scade, cerinţele nu

pot fi acoperite prin hrană,iar animalul utilizează din rezervele corporale.

Ca urmare, se vor administra cantităţi mai mari de nutreţuri concentrate, iar

dintre nutreţurile de volum se vor folosi fânuri de foarte bună calitate.

La debutul gestaţiei, în hrana oilor se vor utiliza 5-7 kg/zi, nutreţuri verzi

(pajişti) şi 0,1-0,2 kg concentrate (ovăz, orz, tărâţe, porumb), în luna a 2-a şi a 3-a

de gestaţie, perioadă în care oile sunt deja în stabulaţie, se administrează 1,5-3

kg/zi fibroase (din care 50% pot fi reprezentate prin grosiere), 1,5-2 kg/zi

suculente (rădăcinoase, nutreţ murat), 0,1-0,3 kg/zi concentrate (porumb, tărâţe,

şroturi).

79Raţiile din perioada a II-a de gestaţie (ultimele 2 luni) vor fi alcătuite

din cantităţi mai mari de nutreţuri concentrate 0,2-0,4 kg şi mai mici de fibroase

1-1,5 kg şi suculente 1-2 kg reprezentate mai ales din rădăcinoase.

Cu două săptămâni înainte de fătare se vor scoate din alimentaţia oilor

nutreţurile murate şi se va reduce cantitatea de rădăcinoase.

80c. Alimentaţia oilor în perioada de lactaţie

După fătare, în prima săptămână capacitatea de ingestie este scăzută, oaia

nu poate ingera o cantitate suficientă de furaje care să acopere necesarul de hrană

şi atunci utilizează propriile rezerve corporale.

Lactaţia este o perioadă epuizantă (pentru organismul animal), fiind

caracterizată prin cele mai ridicate cerinţe din tot ciclul de producţie al unei oi.

Practicarea unei alimentaţii care nu acoperă cerinţele în energie şi proteină are

ca urmare scăderea producţiei de lapte, fapt care influenţează negativ creşterea

mielului în prima lună de viaţă, vârstă la care nu poate consuma decât lapte matern.

Cerinţele de hrană ale oilor în lactaţie sunt stabilite după producţia de lapte 0,9-

4 l/zi, alimentaţia făcându-se în sensul satisfacerii acestor cerinţe.

În evoluţia producţiei de lapte se cunosc două perioade şi anume, primele 2

luni de lactaţie când mielul consumă în întregime laptele produs şi a doua, după

înţărcare, când oile se mulg.

Raţia din perioada I de lactaţie (iarna) este formată din 1,5-3 kg fânuri, 1,5-3

kg suculente şi 0,2-0,4 kg concentrate, iar pe timp de vară (perioada a II-a) după

înţărcare, se va administra masă verde sub formă de păşune 8-10 kg, concentrate

0,1-0,3 kg (dacă păşunea este insuficientă).

Trecerea de la regimul de stabulaţie la cel de păşunat se face treptat prin

administrarea unor tainuri de nutreţuri fibroase dimineaţa şi seara.

Raţia trebuie să mai conţină şi suplimente minerale ca P, Ca, Mg care să

acopere necesarul stabilit prin norme.

5.4.2. ALIMENTAŢIA BERBECILOR

DE REPRODUCŢIE Berbecii de reproducţie trec în cursul unui an prin următoarele trei perioade:

• perioada de pregătire pentru montă;

• perioada de montă;

• perioada de repaus.

Perioada de pregătire pentru montă începe cu o lună înaintea sezonului

utilizării berbecilor la montă. Această perioadă corespunde cu ultima etapă a

sezonului de păşunat, astfel încât, raţiile vor fi alcătuite în principal din nutreţuri

verzi în cantitate de 5-6 kg, suplimentate cu nutreţuri concentrate.

81Nutreţurile concentrate cresc progresiv de la 200 la 500g şi sunt

reprezentate printr-un amestec de ovăz, orz, tărâţe, şrot şi supliment mineral bogat

în P.

Sunt de asemeni indicate şi fibroasele, care pot participa alături de celelalte

sortimente, în cantităţi de 0,5-1 kg fân de foarte bună calitate.

Perioada de montă durează 2 luni (sept.-oct.) – este perioada de activitate

intensă, ca urmare raţiile vor fi alcătuite din nutreţuri cu valoare nutritivă ridicată

(concentratele), care se vor majora până la valoarea lor maximă, adică 1 kg/zi.

Pe lângă concentrate din raţie nu va lipsi fânul 1,5-2 kg/zi şi nici morcovii

în cantitate de 1-2 kg/zi.

După încheierea perioadei de montă, berbecii intră în repaus (noiembrie-

iulie), perioadă în care prin hrană trebuie asigurate cerinţele pentru funcţiile vitale

şi cele pentru creşterea lânii.

Raţiile din perioada de stabulaţie vor fi alcătuite din cantităţi mai mari de

nutreţuri voluminoase şi cantităţi minime de nutreţuri concentrate, respectiv 1,5-

2,5 kg fibroase din care 0,5-1 kg nutreţuri grosiere, 1-2,5 kg suculente

(rădăcinoase şi nutreţuri murate) şi 0,2-0,4 kg concentrate (porumb, orz, tărâţe).

Vara berbecii sunt întreţinuţi pe păşune, consumul de nutreţ verde poate fi

până la 10 kg/zi, iar în cazul în care iarba de pe păşune este de slabă calitate,

raţiile vor fi completate cu 0,1-0,3 kg nutreţ concentrat.

Suplimentele minerale pot fi administrate în amestec cu nutreţuri

concentrate, se va asigura obligatoriu sarea şi apa la discreţie.

5.4.3. ALIMENTAŢIA MEILOR Ca şi în cazul viţeilor, mieii se vor hrăni obligatoriu cu colostru la 1-2 ore

după naştere, iar după perioada colostrală, sunt lăsaţi să sugă lapte matern. În

primele două luni de lactaţie mieii consumă întreaga cantitate de lapte de la

mamele lor. Producţia maximă de lapte a oii este atinsă la 2-3 săptămâni de la

fătare, după care este în scădere.

Paralel cu scăderea producţiei de lapte, cresc cerinţele nutriţionale ale

mielului, cerinţe care se vor putea acoperi dacă în alimentaţie se vor introduce

nutreţuri concentrate.

Obişnuirea cu nutreţuri concentrate se va face de la vârsta de 2 săptămâni,

administrarea făcându-se la discreţie.

82Tot de la această vârstă mieii se vor obişnui să consume fân de cea mai

bună calitate, introducerea acestor nutreţuri se face în scopul obişnuirii cu

consumul nutreţurilor uscate specifice adultului.

În afară de laptele matern mieii se pot hrăni şi cu substituienţi de lapte, în

cantităţi care cresc odată cu vârsta (de la 90 g-150 g/zi), în medie 100g în 4

tainuri/zi.

Înţărcarea poate fi realizată începând cu vârsta de 5-6 săptămâni cu condiţia

ca mieii să-şi fi dublat greutatea de la naştere până la această vârstă şi să se fi

obişnuit să consume 200-250g/cap/zi nutreţuri concentrate.

Momentul înţărcării poate fi diferit în funcţie de scopul urmărit, dar de

regulă se practică după vârsta de 2-3 luni.

Indiferent de vârstă, trecerea de la o alimentaţie la alta se face progresiv,

pentru a se evita scăderile bruşte ale sporului în greutate (în următoarele 5-10 zile

după înţărcare mieii înregistrează pierderi de până la 500g).

Consumul de fân şi nutreţ combinat creşte după vârsta de 28 zile, nutreţul

combinat are un nivel proteic de 140-150g PBD/kg în prima lună, 100-110g PBD

în a doua lună şi 80-90g PBD în luna a 3-a.

La înţărcare un miel poate consuma 0,15-0,3 kg/zi fân foarte bun, apoi

treptat se obişnuieşte şi cu nutreţul verde, consumul este de 1-1,5 kg/zi, iar

concentratele 0,2-0,3 kg/zi sunt administrate sub formă de amestecuri sau

nutreţuri combinate.

5.4.4. ALIMENTAŢIA TINERETULUI OVIN

DE REPRODUCŢIE Această categorie se referă în special la tineretul femel de înlocuire, care

este utilizat la montă de la vârsta de 8 sau 18 luni, în funcţie de vârsta la care

realizează greutatea corporală optimă pentru reproducţie.

Obiectivul fiind atingerea a 75% din greutatea corporală, pentru a putea fi

utilizate la montă, hrănirea mieluţelor se va face diferenţiat pe următoarele

perioade:3-6 luni; 6-12 luni şi 12-18 luni.

După înţărcare, mieii, până la împlinirea vârstei de 6 luni, sunt întreţinuţi pe

păşunile cele mai bune, asigurând un consum zilnic de 2-4 kg/zi cu un supliment

de nutreţ concentrat de 100-200g dacă iarba este slabă. La sfârşitul perioadei,

mieluţele ating o greutate corporală de 22-28 kg funcţie de rasă.

83Între 6-12 luni, către sfârşitul perioadei de păşunat, se introduce spre

obişnuire şi fânul în cantităţi crescânde, astfel că, în stabulaţie cantitatea

administrată este de 1-1,2 kg/zi.

La alcătuirea raţiei sunt utilizate şi nutreţurile suculente în cantitate de 0,5-1

kg, iar concentratele 0,100-0,250 kg.

La împlinirea vârstei de 8 luni, dacă mieluţele au atins 75% din greutatea

corporală a adultelor, pot fi date la montă, aceasta presupunând realizarea unor

sporuri de 150-200g/zi, iar atunci când sporurile sunt de numai 50-100g/zi,

mieluţele sunt folosite la reproducţie la vârsta de 18 luni.

Pentru mieluţele în vârstă de 12-18 luni, o raţie este alcătuită din

următoarele sortimente şi cantităţi de nutreţuri: 5-6 kg nutreţuri verzi, cu un

supliment de concentrate de 100g/zi, dacă păşunea este de slabă calitate.

În apropierea sezonului de utilizare la montă (cu 4 săptămâni înainte), în

raţii, cantităţile de concentrate vor creşte până la 200-300g/zi.

5.4.5. ALIMENTAŢIA OVINELOR

SUPUSE ÎNGRĂŞĂRII Îngrăşarea ovinelor se poate realiza în sistem intensiv, semiintensiv şi

extensiv, folosindu-se următoarele categorii: mieii înţărcaţi şi oile adulte scoase

de la reproducţie.

În sistemul intensiv se realizează:

• îngrăşarea precoce a mieilor până la 25 kg greutate vie;

• îngrăşarea până la 30-35 kg greutate vie;

• îngrăşarea până la 40-45 kg greutate vie.

După înţărcare, când mieii ajung la greutăţi corporale de 14-15 kg, sunt

supuşi îngrăşării timp de 4-5 luni, vârstă la care realizează o greutate corporală de

34-40 kg, îngrăşarea desfăşurându-se în trei faze.

Trecerea de la regimul de alimentaţie anterior se face treptat pe parcursul a

10-12 zile, mieii se obişnuiesc cu noile condiţii de întreţinere şi alimentaţie.

Raţiile sunt alcătuite din nutreţuri fibroase tocate şi nutreţuri concentrate.

Cele mai indicate nutreţuri sunt voluminoasele (fânuri, grosiere, suculente

sau nutreţuri verzi) şi concentratele, care se pot administra ca atare sau sub formă

de amestec unic. Caracteristic pentru îngrăşare este faptul că nutreţurile

concentrate se administrează în cantităţi de 1-1,2 kg/zi, mai mari decât la

categoriile de tineret, care sunt crescute pentru reproducţie.

84La tineretul ovin supus îngrăşării se folosesc nutreţuri combinate reţetele

40-6 şi 40-7 alcătuite din cereale, tărâţe de grâu, şroturi de floarea soarelui, făină

de lucernă, suplimente minerale.

Nutreţul combinat administrat la miei de 25 kg greutate vie au un conţinut

în energie mai mic (0,95 UNC/kg), iar cel în proteină este de 160-170 PB/kg

(120 g PDI-135 g PDI) în schimb, nutreţul combinat care se administrează în faza

de finisare are un conţinut mai mare în energie 1-1,1 UNC/kg şi mai scăzut în

proteină, 120-140 g PB/kg (95 g PDI).

Nutreţurile care au un conţinut mai mic în PB (PDI) , determină o reducere

a vitezei de creştere.

Sporul mediu zilnic realizat pe întreaga durată a îngrăşării este de 0,2-0,3 kg

cu un indice de consum de 6-7 UNC/kg.

Datorită faptului că se folosesc cantităţi mai mari de concentrate, apare

adesea un excedent de P şi un deficit de Ca, fapt care duce la apariţia urolitiazei

(calculi urinari), determinând o reducere a vitezei de creştere. Prevenirea acestor

tulburări se realizează prin utilizarea în raţie a suplimentelor cu Ca sau prin

folosirea fânului de leguminoase.

Hrănirea se face la discreţie.

Îngrăşarea în sistem semiintensiv

Îngrăşarea se face atât în stabulaţie, cât şi pe păşune. Sunt îngrăşaţi mieii

înţărcaţi în vârstă de 2 luni cu o greutate de cel puţin 15 kg, până la 35-45 kg.

Îngrăşarea durează 7-9 luni, funcţie de sporurile realizate şi de nutreţurile

utilizate.

Pe perioada de stabulaţie se va administra 1-2 kg de fân din care 50% pot fi

grosiere, 1-1,5 kg rădăcinoase, nutreţuri murate sau borhoturi şi 0,1-0,2 kg

concentrate (porumb, şroturi).

Trecerea la regimul de păşunat se face treptat, prin scăderea nutreţurilor de

volum şi creşterea nutreţurilor verzi.

Consumul de nutreţuri verzi la tineret este de 3-4 kg, iar nutreţurile

concentrate în cantităţi de 0,1-0,2 kg, completează raţia.

Finisarea se face la adăpost cu fân 1,5-2 kg, 1,5-2,5 kg suculente şi cantităţi

sporite de nutreţuri concentrate, respectiv 0,3-0,4 kg.

Recondiţionarea oilor adulte

85Adultele reformate toamna se îngraşă iarna, îngrăşarea durând cca. 3

luni. Alimentaţia se bazează pe fânuri şi nutreţuri grosiere (2-2,5 kg/zi), nutreţuri

suculente (3-3,5 kg/zi) şi nutreţuri concentrate (0,2-0,4 kg).

Îngrăşarea adultelor reformate se poate realiza utilizând cantităţi mai mari

de nutreţuri grosiere melasate şi cu adaus de uree, în amestec cu nutreţuri murate,

sau alte categorii de nutreţuri de volum.

Se vor asigura substanţele minerale prin CaCO3, fosfat dicalcic şi sare de

bucătărie. Pe întreaga perioadă se realizează sporuri de greutate, de 0,1-0,15 kg/zi,

iar consumul specific este de 9-10 UNC/kg spor.

86

CAP.6. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA PORCILOR 6.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI

ŞI VALORIFICĂRII HRANEI LA PORCINE Porcinele sunt animale monogastrice, cu masticaţie foarte activă şi salivaţie

pronunţată, cu volumul tubului digestiv mai mic decât la rumegătoare şi un tranzit

intestinal mare.

Comparativ cu rumegătoarele, monogastricele au un singur stomac, nu

dispun de simbionţi, care să modifice hrana înainte de a fi degradată de sistemul

digestiv propriu fiecărui animal. Flora intestinală se găseşte în ultimele porţiuni

ale intestinului având un rol limitat în degradarea nutrienţilor.

Datorită specificului digestiei şi valorificărei hranei, porcinele sunt adaptate

pentru hrănirea cu nutreţuri sărace în celuloză cum sunt concentratele,

rădăcinoasele, cartofii, nutreţurile verzi.

Din grupa substanţelor organice, porcinele valorifică cel mai bine

substanţele exctractive neazotate, motiv pentru care, baza în alimentaţia acestei

specii o constituie nutreţurile concentrate, porumbul fiind componentul cu

ponderea cea mai mare în raţie.

Proteinele reprezintă o altă grupă de substanţe, care este bine valorificată,

cerinţele porcilor fiind determinate în mare măsură de valoarea lor biologică

(conţinutul proteinei în aminoacizi). Un aport suficient şi bine echilibrat în

aminoacizi în alimentaţia porcinelor, reprezintă un factor determinant al calităţii

cărnii, de aceea, în practică, la alcătuirea reţetelor de nutreţuri combinate, se are în

vedere conţinutul materiilor prime în aminoacizi esenţiali.

Dintre aminoacizii esenţiali lizina şi metionina joacă un rol deosebit în

procesul de creştere şi îngrăşare. Dar într-o alimentaţie corectă se pune problema

nu numai a asigurării cantităţilor de aminoacizi totali, cât mai ales a

aminoacizilor digestibili. În funcţie de cantităţile de aminoacizi ingerate şi

excretate, dibestibilitatea aminoacizilor poate fi aparentă şi reală.

Creşterea cantităţii ingerate determină scăderea părţii excretate, de origine

endogenă, care corespunde secreţiilor enzimatice şi descuamărilor pereţilor

intestinali.

87Digestibilitatea aparentă a aminoacizilor poate fi determinată cu

ajutorul relaţiei:

Digestib. aparentă amino. acid (%) = x100ingeratacidomina

excretatacidominaingeratacidomina −

Digestibilitatea reală a aminoacizilor nu variază în funcţie de cantitatea

ingerată, se determină prin relaţia:

Digestib. reală amino. acid (%) = ( )x100ingeratacidomina

endogenacidamino -excretatacidominaingeratacidomina −

Aminoacizii excretaţi =Aminoacizii excretaţi de origine alimentară +aminoacizii excretaţi de origine endogenă.

Cunoscând digestibilitatea aminoacizilor se asigură o mai bună apreciere în

alcătuirea reţetelor şi raţiilor.

Substanţele minerale şi vitaminele sunt indispensabile atât pentru

sănătatea, cât şi pentru producţiile obţinute, de aceea ele vor fi asigurate prin

hrană în raport cu cerinţele animalelor.

Specificul digestiei determină şi tehnica de preparare şi administrare a

hranei, astfel grăunţele şi seminţele se pot da sub formă uruită (granulaţie de 1,5

mm) sau ca atare, atunci când sunt prăjite (pentru purcei sugari).

Nutreţurile concentrate se pot administra sub formă uscată, umectată sau

terci în funcţie de tehnica de alimentaţie, iar alte categorii pot fi preparate prin

fierbere, prajire, deoarece prin aceste procedee poate fi influenţată cantitatea

ingerată şi digestibilitatea nutreţurilor.

În ceea ce priveşte tehnica de alimentaţie aplicată, pentru categoriile purcei

sugari şi tineretul în creştere se utilizează alimentaţia la discreţie (ad libitum), iar

pentru restul categoriilor o alimentaţie restricţionată (în tainuri fixe).

Normele de hrană stabilite pentru fiecare categorie de vârstă şi formă de

producţie sunt influenţate de trei categorii de factori:

• factori care ţin de animal: sex, vârstă, greutate corporală, stare

fiziologică, intensitatea folosirii la montă, etc;

• factori care ţin de nutreţ: concentraţia în energie a raţiei, calitatea

proteinei din hrană, valoarea biologică a proteinelor, coeficienţii de utilizare ai

substanţelor nutritive;

• factori care ţin de mediu: temperatura şi umiditatea adăpostului.

6.2. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR DE REPRODUCŢIE

88Într-un ciclu de producţie scroafele trec prin stări fiziologice (gestaţie,

lactaţie, reconstituire rezerve corporale) care determină schimbări profunde ale

metabolismului,cerinţele de hrană fiind stabilite după evoluţia ciclului de producţie.

6.2.1. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR GESTANTE Cerinţele de energie pentru gestaţie se stabilesc în funcţie de vârstă,

greutate corporală şi perioada de gestaţie. Dacă în primele trei luni de gestaţie,

cerinţele în energie sunt relativ mici, fiind situate aproximativ la nivelul de

întreţinere, în ultimele trei săptămâni de gestaţie, datorită modificării

metabolismului bazal, care devine tot mai ridicat şi cerinţele sunt mai mari cu

aproximativ 20-30 %, comparativ cu cerinţele pentru întreţinere.

Nivelul energetic exprimat în energie metabolizabilă este apreciat la 2850

kcal EM/kg nutreţ combinat.

Cerinţele de proteine

Asigurarea proteinelor în hrană este necesară , dat fiind faptul că,

dezvoltarea fetuşilor se realizează pe seama acestor proteine. În perioada de

gestaţie nivelul proteic al hranei recomandat este de 12% PB sau, asigurând o

cantitate de 90-140g PBD/UNL.

Substanţele minerale în special Ca şi P, se vor asigura mai ales în partea a

doua a gestaţiei, contribuind la formarea scheletului fetuşilor.

În ceea ce priveşte vitaminele, cele mai importante sunt, vitaminele

liposolubile şi unele vitamine din complexul B; satisfacerea nevoilor în vitamine a

scroafelor gestante asigură sănătatea purceilor nou născuţi. Normele de hrană

pentru scroafele în gestaţie şi în refacere sunt prezentate în tabelul 21.

Tabelul 21

Normele de EM, PB, PBD şi AA esenţiali la porcine,

exprimate pe kg SU raţie (bazată pe porumb) la scroafe de reproducţie

Norme Scroafe gestante Scroafe în lactaţie Scroafe în repaus mamar

Tipul Comercial Gospodăresc Comercial Gosp. Comercial Gosp.

89Perioada (zile) 0-84 84-114 0-84 84-114 0-35 0-35 0-26 0-26 EM,MJ PB, g PBD, g

13,18 145 113

12,74 183 142

13,29 139 108

12,85 175 136

14,42 210 172

14,06 199 162

14,30 142 113

14,39 139 111

LIZINĂ, g 7,1 8,6 6,9 8,3 11,3 10,9 6,6 6,5 MET+CIS, g 4,0 5,0 3,9 4,8 6,5 6,2 3,8 3,7 TRIPTOFAN, g 1,5 1,8 1,5 1,8 2,4 2,3 1,4 1,4 TREONINă, g 4,6 5,5 4,4 5,4 7,3 7,0 4,2 4,2 ARGININă, g 8,2 9,9 8,0 9,6 13,1 12,6 7,6 7,5 HISTIDINĂ, g 2,5 3,1 2,5 3,0 4,0 3,9 2,4 2,3 FENILAL+TIR., g 7,6 9,2 7,4 8,9 12,1 11,7 7,1 7,0 LEUCINĂ, g 7,6 9,2 7,4 8,9 12,1 11,7 7,1 7,0 IZOLEUCINĂ, g 4,0 5,0 3,9 4,8 6,5 6,2 3,8 3,7 VALINĂ, g 5,0 6,1 4,9 5,9 8,1 7,8 4,7 4,6

Nutreţuri indicate

În prima parte a gestaţiei nivelul de hrănire nu este ridicat, pentru că nici

cerinţele nutritive nu sunt deosebit de mari, nu acelaşi lucru putându-se spune

despre partea a doua a gestaţiei, când se urmăreşte atât dezvoltarea fetuşilor dar şi

asigurarea formării rezervelor corporale.

La începutul gestaţiei se aplică o hrănire restrictivă, folosindu-se cantităţi

mici de nutreţuri concentrate.

În primele trei luni se administrează 2-2,5 kg/zi, în următoarele 22 zile

cantitatea creşte la 2,5-3 kg/zi, urmânmd ca în ultimele 2 zile să scadă la 2,5 kg/zi

nutreţuri concentrate, în medie în perioada gestaţiei consumul este de 2,5 kg/zi.

Nutreţurile concentrate se pot administra sub formă de nutreţ combinat sau

amestecuri din diferite sortimente.

Nutreţul combinat destinat hrănirii scroafelor gestante (întreţinute în

sistemul industrial) este reţeta 0-6 (tabelul 22).

Pe lângă nutreţurile concentrate se recomandă administrarea în funcţie de

sezon a nutreţurilor de volum, morcovi furajeri, sfeclă, gulii 3-4 kg/zi, cartofi 4-5

kg/zi iar vara pot fi administrate cca. 5-8 kg/zi, nutreţuri verzi.

În raţia de iarnă se poate utiliza şi o cantitate de 0,5-0,8 kg/zi făină de

lucernă.

90Tabelul 22

Nutreţ combinat reţeta 0-6 pentru scroafe gestante

EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g) Sortimente % 2850 120 5,3 1,6 10 6

Porumb 10 388 10 0,3 0,4 0,03 0,29 Orz 60 1780 60 2,7 2,6 0,48 2,58 Tărâţe de grâu 20 578 34 1,3 0,98 0,32 2,28 Făină de lucernă 5 95 9,0 0,35 0,2 0,93 0,14 Făină carne 1,0 28 6 0,003 0,002 0,007 0,003 CaCO3 1,2 4,7 Fosfat dicalcic 1 3,2 1,8 L Lizină 0,8 0,96 Zoofort 1 Total 100 2869 119 5,61 4,18 9,67 7,09

Pentru prevenirea constipaţiei, cu câteva zile înainte de fătare, concentratele

sunt înlocuite cu terci din tărâţe de grâu.

Cu 10 zile înainte de montă se recomandă o alimentaţie de şoc (flushing),

stimulativă, care trebuie să depăşească cu 15-20 % nevoile în energie pentru

întreţinere, acest mod de alimentaţie fiind factorul ce determină creşterea

numărului de purcei pe de o parte, iar pe de alta se impune, cu atât mai mult, cu

cât scroafele în timpul lactaţiei, au pierdut mai mult în greutate.

6.2.2. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

SCROAFELOR ÎN LACTAŢIE Lactaţia este o perioadă epuizantă pentru scroafă, cantitatea de lapte produsă

este de 6-7 kg/zi , producţia maximă de lapte se situează în a 3-a săptămână,

rămâne aproape constantă în săptămâna a 4-a şi a 5-a, după care scade uşor

până în săptămâna a 6-a, scăderea fiind mai pronunţată până la sfârşitul

lactaţiei.

Necesarul de hrană în perioada lactaţiei nu poate fi acoperit prin nutreţuri,

organismul foloseşte din rezervele corporale proprii şi ca urmare se înregistrează

o scădere a greutăţii corporale a scroafei de 10-25 kg.

Aceste rezerve sunt reconstituite la sfârşitul lactaţiei şi la începutul gestaţiei

următoare.

Cerinţele de hrană sunt influenţate de producţia de lapte şi variază în funcţie

de curba lactaţiei.

Laptele de scroafă, în comparaţie cu cel de vacă, este mai bogat în grăsimi şi

în substanţe azotate (7,5% şi respectiv 5,5%), caloricitatea acestuia este apreciată

la 5,4 MJ sau 1292 kcal/l.

91Ca urmare, cerinţele în energie pentru scroafele în lactaţie sunt direct

proporţionale cu caloricitatea laptelui şi numărul de purcei alăptaţi, cerinţe care se

adaugă la cele pentru asigurarea funcţiilor vitale (în medie 0,9 UNL/100 kg GV).

În sistemul UNL cerinţele pentru 1 litru de lapte se stabilesc raportând

caloricitatea laptelui la echivalentul caloric al UNL:

89,0kcal1457

ENkcal1292litru/UNL ==

Cerinţele de proteină sunt influenţate de cantitatea de proteine din lapte şi

de coeficientul de utilizare a proteinelor din hrană în producţia de lapte, care este

de 70 %, astfel încât pentru un litru de lapte se vor asigura 90-100 g PD.

Pentru scroafele în lactaţie se va asigura un nivel proteic al hranei de 14%

PB.

Necesarul global pentru energie şi proteină se mai poate stabili adăugând la

necesarul pentru funcţii vitale (0,9UNL şi 60-100 PBD/100 g GV) câte 0,4-0,5

unităţi şi 45-50 g PD/pentru fiecare purcel alăptat.

Cerinţele în substanţe minerale depind deasemeni de conţinutul laptelui în

substanţe minerale (0,9%), de gradul de utilizare a mineralelor din hrană şi de

producţia de lapte.

Cantitatea zilnică de Ca variază între 34-41 g, de P între 22-27 g, iar pentru

un litru de lapte se vor asigura 2 g Ca şi 1,5 g P.

Normele de hrană pentru scroafe în lactaţie sunt prezentate în tabelul 21.

Nutreţuri indicate

Prin alimentaţie se urmăreşte ca la înţărcare scroafele să se găsească într-o

stare bună de întreţinere, stare care influenţează favorabil apariţia căldurilor după

înţărcare.

La începutul lactaţiei, perioadă cu cerinţe mari, apetitul scroafelor este

scăzut şi ca urmare este necesară creşterea concentraţiei raţiei şi stimularea

apetitului.

După fătare se recomandă administrarea unui amestec de nutreţuri cu efect

laxativ, pentru combaterea constipaţiei. Amestecul poate fi alcătuit din tărâţe de

grâu 35 %, şrot de in 15 % şi 50 % nutreţuri concentrate, administrate sub formă

de barbotaj.

Acest amestec este înlocuit cu nutreţuri concentrate care acoperă până la

80 % din necesarul de hrană.

92Scroafele în lactaţie sunt hrănite în sistemul industrial de creştere cu

nutreţ combinat reţeta 0-5, (tabelul 23) caracterizată printr-un conţinut în energie

metabolizabilă de 2950 kcal sau 2100 kcal EN/kg, iar în proteină de 14 %. Tabelul 23

Nutreţ combinat reţeta 0-5 pentru scroafe în lactaţie şi vieri

EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g) Sortimente % 2950 140 7,8 2,3 9 6

Porumb 28 1085 29,4 0,93 1,26 0,08 0,83 Ovăz 28 861 35,8 1,31 1,15 0,4 1,2 Orz 16 519 19,2 0,75 0,70 0,13 0,7 Şrot floarea soarelui

10 181 30 1,15 0,90 0,44 1,04

Tărâţe de grâu 10 215 17,4 0,65 0,5 0,2 1,14 Făină lucernă 4 70 7,8 0,30 0,2 0,74 0,11 Fosfat dicalcic 1 3,24 1,83 CaCO3 1 3,9 L Lizină 2 2,4 Total 100 2931 139,6 7,49 4,71 9,13 6,85

Consumul mediu de nutreţuri concentrate este de 4,5-5,5 kg/zi, cu variaţii de

la 2,5-3 kg/zi în prima săptămână până la 5-5,5 kg/zi în săptămâna a patra,

perioadă după care consumul scade din nou la 2,5-3 kg.

În sistemul gospodăresc, pe lângă nutreţurile concentrate, se mai

administrează şi furaje suculente în funcţie de sezon.

Vara, o raţie este alcătuită din 1,5-3 kg concentrate şi 4-6 kg nutreţuri verzi

(lucernă sau trifoi), nutreţuri care stimulează lactaţia. Scroafele cu purcei pot fi

întreţinute şi pe pajişti care să asigure o cantitate de 6-8 kg nutreţ verde pe zi, la

care se adaugă un supliment de concentrate.

Iarna, alături de concentrate se folosesc suculente de iarnă în cantitate de 5-

10 kg şi 0,6-1 kg făină de fân de lucernă.

Pentru a uşura înţărcarea se micşorează cantitatea de nutreţuri concentrate.

6.3. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

VIERILOR DE REPRODUCŢIE Organizarea alimentaţiei vierilor are ca scop menţinerea în permanenţă în

starea de întreţinere de reproducător, stimularea spermatogenezei şi evitarea

îngrăşării.

Normele de hrană sunt stabilite după greutatea corporală, vârstă şi perioade

fiziologice (repaus şi activitate).

93Pe perioada de repaus se va asigura doar necesarul pentru

întreţinerea funcţiilor vitale, iar în timpul activităţii, normele vor fi corelate cu

intensitatea utilizării vierilor la montă.

Normele globale ale vierilor de reproducţie corespund cu cele stabilite

pentru scroafele în lactaţie.

Cerinţele în energie în perioada de activitate sunt mai mari cu aproximativ

30 % faţă de cele pentru întreţinere care sunt apreciate la 1-1,4 UNL/100kg

greutate vie.

Cerinţele de proteină sunt asigurate printr-un nivel al hranei de 14% PB,

importanţă deosebită prezentând calitatea proteinelor, respectiv conţinutul acestora în

aminoacizi esenţiali, deoarece cantitatea şi calitatea spermei depinde de valoarea

biologică a proteinelor utilizate.

Aminoacizii cu rol în funcţia de reproducţie sunt lizina, metionina, cistina,

histidina.

Substanţele minerale precum: K, Na, Ca, P, Cl şi vitaminele A,B4,C,

prezintă deasemeni o importanţă deosebită în funcţia de reproducţie şi asupra

calităţii spermei.

Nutreţuri indicate

Deoarece apetitul vierilor este destul de capricios, se vor utiliza nutreţuri

variate, de calitate, apetisante şi care să evite îngrăşarea. Se recomandă utilizarea

nutreţurilor cu un conţinut mai redus în energie, dar mai ridicat în proteine şi

substanţe extractive neazotate. Principala sursă de nutreţuri o formează grăunţele

de cereale, care pot fi administrate ca atare sau intră în componenţa reţetelor de

nutreţuri combinate. Dintre cereale se foloseşte porumbul, orzul, ovăzul, grâul sau

sorgul, cu recomandarea ca ovăzul şi orzul să reprezinte 50 % din cantitatea de

cereale administrată. În complexele industriale se foloseşte în hrănirea vierilor

reţeta 0-5 în cantităţi de 2-2,5 kg/zi în perioada de repaus, 2,5-3 kg/zi în perioada

de activitte moderată şi până la 4,5 kg/zi în perioadele de activitate intensă.tărâţe,

şroturi), vor fi completate cu nutreţuri suculente în funcţie de sezon.

Vara se vor administra nutreţuri verzi mai ales lucernă pălită în cantitate de

5-6 kg, care prin conţinutul lor în săruri minerale şi vitamine influenţează

favorabil funcţia de reproducere.

Iarna, morcovul în cantitate de 3-4 kg, împreună cu 0,4-0,6 kg făina de fân

de lucernă, alături de 1-2 kg de concentrate vor alcătui raţia zilnică.

94În perioadele când vierii sunt utilizaţi intens la montă, se poate

administra şi 1-1,5 l lapte smântânit.

6.4. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PURCEILOR SUGARI (1 - 10 kg) Purceii sugari au un potenţial de creştere foarte ridicat şi o capacitate mare

de valorificare a hranei.

În prima săptămână de viaţă intensitatea ridicată de creştere determină

dublarea greutăţii de la naştere a purceilor, o dată cu înaintarea în vârstă şi

creşterea în greutate, ritmul de creştere scade.

La sfârşitul perioadei de alăptare, un purcel atinge greutatea de 10 kg,

înţărcarea făcându-se de regulă la 8 săptămâni.

Normele de hrană

Necesarul de substanţe nutritive şi de energie pentru creştere şi dezvoltare

până la vârsta de 3 săptămâni este asigurat prin laptele matern.

După această perioadă, producţia de lapte matern nu mai satisface necesarul

de energie şi substanţe nutritive, impunându-se introducerea hranei suplimentare.

Necesarul de energie raportat la masa corporală este mai mare decât la

porcul adult, deasemeni, necesarul de proteine, substanţe minerale şi vitamine este

ridicat. Proteinele din nutreţul suplimentar trebuie să fie uşor digestibile, cu

valoare biologică ridicată.

Este considerat adecvat pentru purceii sugari un nivel energetic al hranei de

3300 kcal EM şi un nivel proteic de 18 %/kg nutreţ, iar pentru dezvoltarea

normală a scheletului raportul Ca/P trebuie menţinut în limite de 1,5/1

Nutreţuri indicate

Până la vârsta de 3 săptămâni hrana cea mai indicată o formează colostrul şi

laptele matern, întrucât echipamentul enzimatic digestiv al purceilor sugari este

adaptat numai pentru prelucrarea substanţelor nutritive din aceste nutreţuri.

Colostrul constituie singura sursă de anticorpi necesari, anticorpi care încep

să-şi reducă activitatea după 36 ore de la fătare, de aceea se impune consumarea

colostrului chiar din prima oră.

La împlinirea vârstei de 3 săptămâni cerinţele purceilor sunt superioare

posibilităţilor de hrănire cu lapte matern, laptele nemaiputând acoperi aceste

cerinţe purceii prezentând grave tulburări (oprirea în creştere, diaree, aspect

bolnăvicios), cunoscute sub numele de “criza celor trei săptămâni”.

95Această criză se explică şi prin faptul să stocul de fier din ficatul

purceilor, acumulat în timpul gestaţiei, este epuizat la această vârstă, laptele

matern neconţinând fier, iar carenţa în fier presupune anemie. În această perioadă

mortalitatea cunoaşte procente considerabile datorate tulburărilor respiratorii,

gastrice şi intestinale provocate de numărul mare de viruşi şi bacterii existenţi în

mediul ambiant.

Criza celor trei săptămâni poate fi prevenită prin diverse procedee:

• asigurarea necesarului de fier prin injectări intramusculare a

preparatelor cu fier (Myofer-100, Ferodex), la vârsta de 3 zile;

• folosirea lutului roşu adăugat în jgheab;

• utilizarea hranei suplimentare care să compenseze deficitul alimentar

datorat scăderii lactaţiei;

• efectuarea dezinfecţiei pentru distrugerea microbilor;

• injectarea vitaminelor A şi D.

În concluzie, până la vârsta de trei săptămâni, hrana de bază o constituie

laptele matern. Cantitatea de lapte consumată în primele zile este de 20-30 g la un

tain, frecvenţa suptului fiind de 20-25 ori. Un purcel consumă în medie 0,6-1 l/zi,

în funcţie de producţia de lapte matern şi de numărul de purcei alăptaţi.

Deşi sistemul enzimatic este capabil să digere doar în procent de 50%

nutreţurile suplimentare după vârsta de 3 săptămâni, obişnuirea cu consumul

acestora începe de la 2 săptămâni.

Cele mai indicate nutreţuri sunt grăunţele de cereale prăjite, mai cu seamă

orzul, consumul zilnic creşte de la 25 g în prima săptămână la 150 g la şapte

săptămâni. Din grăunţele de orz şi de ovăz uruite şi cernute (pentru scăderea

conţinutului în celuloză), şroturi de soia, făinuri de origine animală se poate

realiza un amestec simplu utilizat la hrănirea purceilor sugari.

Până la înţărcare, purceii sunt hrăniţi cu nutreţuri cu palatibilitate mare, uşor

digestibile, cu valoare biologică ridicată şi cu o densitate nutritivă ridicată.

Nutreţul destinat pentru purcei sugari crescuţi în complexe industriale este

un nutreţ combinat alcătuit după reţeta 0-1 (tabelul 24).

Nutreţul combinat se administrează la discreţie, consumul zilnic în primele

două săptămâni este foarte mic, ajungând la vârsta de 8 săptămâni să fie de 500 g.

96Tabelul 24

Nutreţ combinat reţeta 0-1 pentru purcei sugari

EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g) Sortimente % 3300 180 15 4,8 12 9

Orz 64 2076 77 2,94 2,8 0,51 2,75 Şrot fl. soarelui 10 227 30 1,4 0,9 0,4 1,0 Lapte praf 10 355 36 2,94 1,4 1,4 1,1 Făină carne 2 76 11 0,62 0,31 1,16 0,2 Făină peşte 3 89 18 1,63 0,84 1,56 1,0 Drojdie 2 63 9 0,71 0,40 0,09 0,32 Grăsime 4 352 Făină oase 2,0 6,5 3,7 L Lizină 2 2,4 Zoofort 1 Total 100 3218 181 12,64 6,64 11,62 10,1

În funcţie de sistemul de creştere utilizat, înţărcarea purceilor se face la

vârste diferite şi anume, la 5-6 săptămâni (înţărcare timpurie) sau la 8 săptămâni

(înţărcare târzie sau tradiţională).

Înţărcarea timpurie se practică în complexele industriale, în timp ce

înţărcarea târzie se practică în sistemul de creştere gospodăresc. Purceii pot fi

înţărcaţi când consumul de nutreţuri concentrate este de 500 g/zi, iar greutatea

corporală realizată este de 10 kg.

În ceea ce priveşte consumul specific (IC) pe întreaga perioadă este de 1,8-

2,2 kg nutreţ pentru realizarea unui kg spor.

În fermele de tip gospodăresc, începând cu prima decadă de viaţă, se poate

administra purceilor, lapte de vacă ecremat în cantităţi de 50 ml/zi, până la 500

ml/zi la vârsta de 8 săptămâni.

Purceii consumă cu plăcere, după cum am arătat, grăunţe de cereale prăjite

în cantităţi de 50g până la 150-200 g la vârsta de 1 lună după care acestea sunt

înlocuite cu cereale uruite şi cernute (orz, ovăz) până la înţărcare.

Dintre nutreţurile suculente poate fi utilizat morcovul răzuit şi lucerna verde

începând cu decada a doua de viaţă în cantităţi ce cresc progresiv de la 50g la

300g/cap/zi.

6.5. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PURCEILOR ÎNŢĂRCAŢI (10 - 25 kg) Această categorie se referă la purceii după înţărcare şi până la atingerea

greutăţii de 25-30 kg, greutate ce se realizează la vârsta de 90 zile. În această

perioadă intensitatea de creştere este în continuare ridicată.

97Normele de hrană sunt în general ridicate, dar mai reduse ca cele

din perioada de sugar, având în vedere că pot fi ingerate cantităţi mari de

nutreţuri.

Cerinţele de energie se stabilesc în funcţie de sporul de creştere în greutate

şi de caloricitatea acestuia. Sporul mediu realizat la această categorie este de 400g

iar consumul specific pentru realizarea unui kg este de 2,4-2,5 kg nutreţ combinat.

Se apreciază că un nivel energetic de 3200-3300 EM/kg nutreţ combinat

satisface necesarul energetic al purceilor.

Cerinţele de proteine sunt condiţionate de coeficientul de utilizare al

proteinei din hrană în sporul de creştere, precum şi de valoarea biologică

(conţinutul în lizină, metionină, triptofan).

Necesarul optim de proteină este de 16 % PB iar de lizină de 1,25 % din

raţie.

Cerinţele de substanţe minerale sunt acoperite în condiţiile în care în hrană

Ca, P şi Na participă în cantităţi de 1 %, 0,8 % şi respectiv 0,15 %, considerate

optime pentru această categorie de vârstă.

Nutreţuri indicate

După înţărcare purceii pot valorifica toate nutreţurile specifice porcinelor.

Este necesar totuşi, ca în prima săptămână după înţărcare hrănirea să se facă cu

aceleaşi nutreţuri utilizate în perioada de sugar pentru evitarea crizei de înţărcare.

După această perioadă se administrează nutreţul specific purceilor înţărcaţi,

respectiv nutreţul combinat din reţeta 0-2 (tabelul 25). Tabelul 25

Nutreţ combinat reţeta 0-2 pentru purcei înţărcaţi

EM kcal PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g) Sortimente % 3300 160 12,3 3,9 10 8

Orz 35 1135 42 1,61 1,60 0,28 1,51 Porumb 18 698 19 0,70 0,70 0,12 0,53 Mazăre 15 544 38 2,70 0,40 0,13 0,45 Tărâţe de grâu 10 215 17,4 0,63 0,49 0,02 1,14 Şrot fl. soarelui 10 181 30 1,40 1,00 0,44 1,04 Făină carne 2,5 90 14 0,90 0,30 2,06 1,04 Grăsime 4 352 CaCO3 0,9 3,5 Fosfat dicalcic 1,0 3,2 1,8 L Lizină 2,6 3,12 Zoofort 1 Total 100 3215 160,4 11,06 4,49 9,97 8,08

Cantitatea de nutreţ combinat consumată zilnic este de 1-1,2 kg/cap.

98Pe lângă nutreţurile concentrate pot fi administrate şi suculente

(morcovi, sfeclă, cartofi), nutreţuri verzi (lucernă, trifoi) în cantităţi de 0,5-1 kg

funcţie de greutatea corporală a purceilor. Aceste nutreţuri sunt utilizate mai ales

în fermele de tip gospodăresc.

6.6. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

TINERETULUI DE PRĂSILĂ După atingerea greutăţii corporale de 25-30 kg purceii înţărcaţi sunt trecuţi

la categoria tineret pentru reproducţie sau pentru îngrăşare în funcţie de destinaţia

ulterioară.

Tineretul porcin de reproducţie cuprinde vieruşi şi scrofiţe de la vârsta de 90

zile şi greutate de 25-30 kg, până la vârsta de 8 luni şi greutate de 100-110 kg.

Vieruşii şi scrofiţele sunt întreţinute diferenţiat în două perioade şi anume:

• faza I a de la 25-60 kg;

• faza a II a de la 60-100 kg.

În prima perioadă cerinţele în energie şi proteine sunt mai mari deoarece

nuivelul alimentaţiei trebuie să permită depunerile de proteine şi să limiteze

depunerile de grăsimi corporale.

De fapt această perioadă este o continuare a creşterii şi dezvoltării corporale

cerinţele de hrană fiind asigurate prin reţeta 0-3 (tabelul 26). În a doua perioadă,

adică de la 50 kg şi până la 100-110 kg, când se face şi introducerea la

reproducţie, se utilizează reţeta de nutreţ combinat pentru reproducători adulţi. Tabelul 26

Nutreţ combinat reţeta 0-3 pentru tineret porcin (25-60 kg)

EM (kcal)

PB (g)

L (g)

M+C (g)

Ca (g)

P (g) Sortiment %

2750 140 8,4 4,9 9,0 6,0 Orz 50 1622 60 2,3 2,2 0,4 2,1 Ovăz 25 769 32 1,2 1,0 0,3 1,0 Şrot fl. soarelui 12 217 34 1,66 1,1 0,5 1,25 Tărâţe de grâu 6 129 9 0,38 0,3 0,1 0,68 Drojdie 2 58 9 0,71 0,2 0,10 0,32 CaCO3 1,2 4,70 Foafat dicalcic 0,8 2,53 1,46 L Lizină 2 2,4 Zoofort 1 Total 100 2795 144 8,11 4,8 8,63 6,81

Nutreţurile indicate

Hrănirea scrofiţelor până la vârsta de 6-7 luni se face la discreţie, după care

se trece la hrănirea restrictivă.

99Hrănirea restrictivă se menţine până la introducerea scrofiţelor la

reproducţie, moment după care se practică hrănirea stimulativă în vederea

pregătirii pentru montă.

Şi vieruşii sunt hrăniţi la discreţie în prima perioadă când se urmăreşte

testarea animalelor, iar după testare în vederea pregătirii pentru reproducţie se

practică hrănirea restrictivă, însoţită de mişcare în aer liber.

Cantităţile de nutreţuri combinate (reţeta 0-3) administrate scrofiţelor sunt

de 1,8-2 kg/zi, iar vieruşilor 2-2,8 kg/zi.

În sistemul gospodăresc se poate realiza un amestec din nutreţuri

concentrate, care poate înlocui nutreţurile combinate.

Aceste amestecuri pot fi alcătuite din: 40-50 % porumb, 20-30 % orz, 5-

10 % ovăz, 5-6 % mazăre, 7-10 % tărâţe de grâu, 5-7 % şrot de floarea soarelui, 2-

8 % şrot de soia, 2-3 % făinuri de origine animală, 2-10 % făină de lucernă, 2 %

substanţe minerale.

În hrana vieruşilor şi scrofiţelor se pot administra 5-6 kg/zi nutreţuri verzi

(lucernă, trifoi pălit), sfeclă, morcovi în cantitate de 4-6 kg/zi, făină de fân de

lucernă 0,4-0,6 kg/zi.

Cantitatea de nutreţuri concentrate este de 1-1,2 kg/zi la scrofiţe şi 1-1,5

kg/zi la vieruşi.

6.7. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA

PORCILOR LA ÎNGRĂŞAT Sunt supuse îngrăşării categoriile de tineret, care nu au fost destinate

reproducţiei şi animalele adulte reformate (vieri şi scroafe).

Tineretul porcin reprezentat mai ales din masculi castraţi, dar şi din femelele

inapte pentru reproducţie, sunt îngrăşate de la vârsta de 3 luni şi greutatea de 25-

30 kg şi până la greutatea de 100-110 kg când se face sacrificarea.

Îngrăşarea se realizează în două faze, respectiv faza I-a 25-60 kg şi faza a

II-a 61-110 kg.

Normele de hrană

Cerinţele de energie şi substanţe nutritive sunt influenţate de rasa şi vârsta

animalelor, de sex, starea de sănătate, felul alimentaţiei şi randamentul de utilizare

a energiei metabolizabile din hrană în energie netă de îngrăşare.

100Randamentul de utilizare a EM şi ENp este de 70 % iar energia din

hrană este valorificată la îngrăşare în proporţie de 40-60 %.

Cerinţele de energie sunt diferite în cele două faze ale îngrăşării, fiind

dependente de caloricitatea sporului realizat. În prima fază de îngrăşare, în sporul

de creştere, predomină ţesutul muscular, ţesutul adipos fiind redus, caloricitatea

sporului este mai mică deci şi cerinţele în energie vor fi mai reduse. Practic

necesarul energetic pentru prima fază este ca şi cel pentru tineretul de reproducţie.

Pe măsura înaintării în vârstă, depunerile de grăsime fiind mai mari, creşte

caloricitatea sporului, iar ca urmare cresc şi cerinţele energetice pentru realizarea

unui kg spor.

Sporul mediu realizat pe întreaga perioadă de îngrăşare este de 600 g iar

consumul specific este de 3,6-3,9 UNC/kg spor.

Cerinţele de proteine

În prima perioadă de îngrăşare, când în sporul de greutate predomină ţesutul

muscular, necesarul de proteină este mai ridicat.

Odată cu creşterea în greutate, în sporul de creştere predomină lipidele, deci

necesarul de proteină scade.

Cerinţele în proteină sunt influenţate şi de coeficientul de utilizare a

proteinei din hrană în proteină carne, care pentru porcine are valoarea de 20 %.

Deosebit de important este nu numai asigurarea nivelului proteic al hranei,

dar şi menţinerea unui raport optim între conţinutul hranei în proteină şi cel în

lizină. Acest raport este optim la valoarea de 4,2-5,2g lizină/100g proteină.

Cerinţele de substanţe minerale sunt apreciate la un nivel de 0,85-0,90 %

Ca şi 0,60-0,65 % P din hrană iar în ceea ce priveşte necesarul de NaCl, acesta

este de 0,15 % din hrană.

Aceste cerinţe sunt apropiate de cele ale tineretului în creştere.

Pentru tineretul supus îngrăşării, necesarul energetic şi proteic din cele două

faze se consideră asigurat, folosind un nutreţ cu un conţinut de 3100 kcal EM/kg

şi un procent de proteină de 15% şi 13% pentru faza I şi respectiv faza a II-a de

îngrăşare.

Nutreţurile indicate

În primele zile după introducerea tineretului la îngrăşare se face o trecere

treptată de la nutreţurile utilizate până la greutatea de 30 kg, la cele specifice

perioadei de îngrăşare.

101Nutreţul specific pentru îngrăşare în sistem intensiv este

nutreţul combinat, în prima parte folosindu-se reţeta 0-3, iar în ultima parte, reţeta

0-4 (tabelul 27). Tabelul 27

Nutreţ combinat reţeta 0-4 pentru porci la îngrăşat (60-100 kg)

EM (kcal) PB (g) L (g) M+C (g) Ca (g) P (g) Sortimente %

3050 130 7,5 2,4 8 5,5

Porumb 35 1356 38 1,4 1,4 0,11 1,02

Orz 33 1070 40 1,6 1,4 0,3 1,42

Tărâţe de grâu 25 538 43 1,6 1,2 0,4 2,85

Şrot fl. soarelui 3 54 9 0,4 0,3 0,13 0,31

CaCO3 1 3,9

Fosfat dicalcic 1 3,2 1,8

L Lizină 1,2 1,2

Zoofort 1

Total 100 3018 130 6,21 4,3 8,04 7,4

Reţeta 0-3 se caracterizează printr-un conţinut în energie de 3100 kcal

EM/kg şi 15 % PB, iar reţeta 0-4 are acelaşi nivel energetic, dar un conţinut de

numai 13 % PB/kg.

În componenţa reţetelor participă în primul rând cerealele 50-80 %, din care

porumbul poate reprezenta 40-70 %, iar orzul 15-30%. Pentru asigurarea nivelului

proteic al nutreţului se utilizează în diferite proporţii seminţele de mazăre (25 %),

şrot de soia şi floarea soarelui (10-14 %), făinuri de origine animală (1-2 %).

Cantitatea de nutreţuri administrată depinde de greutatea corporală; astfel,

până la greutatea de 50-60 kg, consumul zilnic este de 1,2-2,2 kg, cu o medie de

1,7 kg pe perioadă, iar de la 60 kg până la sacrificare consumul zilnic variază între

2,4-3,4 kg cu o medie de 2,9 kg pe perioadă.

Îngrăşarea porcilor în sistemul gospodăresc se poate realiza înafară de

concentrate şi cu alte categorii de nutreţuri cum ar fi: nutreţurile verzi, lucerna şi

trifoiul 2-6 kg, sfeclă 2-3 kg sau cartofi în cantităţi progresive de la 2-3 kg până la

7-9 kg în ultima fază de îngrăşare. Cu bune rzultate se pot folosi şi subprodusele

laptelui, zara, zerul în cantităţi de 5-15 kg/zi.

Este cunoscut faptul că alimentaţia influenţează calitatea carcaselor,

porumbul fiind răspunzător de obţinerea grăsimilor cu consistenţă redusă. Pentru

acest motiv, porumbul este înlocuit în ultima parte a îngrăşării cu orz, fapt care

determină obţinerea unei grăsimi albe şi consistente.

102

6.8. TEHNICA ALCĂTUIRII

STRUCTURILOR

DE NUTREŢURI COMBINATE Pentru stabilirea structurii unui nutreţ combinat se parcurg următoarele

etape:

• stabilirea necesarului de energie şi substanţe nutritive în funcţie de

categoria de animale (conform normelor de hrană);

• stabilirea proporţiilor diferitelor materii prime care vor alcătui nutreţul

combinat; în funcţie de nivelul energetic care trebuie realizat pe kg nutreţ, se va

stabili proporţia de participare a nutreţurilor energetice (cereale, grăsime, zahăr

etc.) iar după necesarul de proteină şi aminoacizi, se va aprecia proporţia

nutreţurilor proteice vegetale (seminţe de leguminoase, şroturi, tărâţe, făină

lucernă) şi animale (lapte praf, făinuri de carne, peşte, sânge). În cadrul

amestecului se va aprecia şi proporţia de participare a carbonatului de Ca, fosfat

dicalcic, sare de bucătărie. Pentru echilibrarea reţetei în vitamine, oligoelemente

etc. se adaugă şi zoofort specific fiecărei categorii de vârstă.

Suma proporţiei tuturor componentelor din amestec trebuie să fie egală cu

100%;

• cunoscând conţinutul componentelor din amestec în energie, proteină,

aminoacizi, Ca şi P, precum şi proporţia lor de participare se poate calcula nivelul

energetic, proteic, în aminoacizi şi substanţe minerale al reţetei.

103

CAP.7. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA PĂSĂRILOR. 7.1. PARTICULARITĂŢILE DIGESTIEI

ŞI VALORIFICAREA HRANEI LA PĂSĂRI Aparatul digestiv al păsărilor prezintă câteva particularităţi care îl

deosebeşte de cel al mamiferelor în sensul că este relativ scurt, prezintă o mare

rapiditate a tranzitului digestiv şi o eficacitate sporită a digestiei şi mecanismelor

de absorbţie.

În comparaţie cu mamiferele, aparatul digestiv al păsărilor se deosebeşte

prin prezenţa a două stomace, proventricul (funcţie secretorie) şi pipota (funcţie

mecanică). Alimentele în cavitatea bucală nu suferă nici o modificare fizică,

saliva bogată în mucus asigură lubrefierea bolului alimentar şi trecerea lui spre

esofag.

La palmipede esofagul se poate dilata, constituind un important rezervor de

furaje, fapt ce permite îndoparea pentru îngrăşarea acestei specii.

Galinaceele spre deosebire de palmipede prezintă o guşă bine dezvoltată,

care constituie un rezervor ce reglează tranzitul digestiv atunci când pasărea este

supusă unei restricţionări în furajare.

Guşa are rol deci de stocare, umectare şi înmuiere a furajelor şi are o

capacitate maximă de 250 grame (cocoşi adulţi).

Din guşă bolul alimentar trece în stomacul chimic sau proventricul, bogat în

glande ce secretă acid clorhidric şi pepsinogen, care acţionează asupra bolului

timp de câteva minute până la o oră.

Mai departe chimul alimentar trece în pipotă (stomac mecanic sau

triturator), care are o musculatură puternică, fapt ce permite zdrobirea şi triturarea

chimului mai ales că pasărea ingeră şi mici pietricele.

Din pipotă chimul alimentar ajunge în intestinul subţire unde vine în

contact cu sucul intestinal format din mucus şi secreţii pancreatice şi

biliare.Aceste secreţii hidrolizează protidele, glucidele şi lipidele.

Intestinul gros la păsări este reprezentat prin două cecumuri care se deschid

direct în rectum, în cecumuri au loc fermentaţiile bacteriene care nu hidrolizează

celuloza.

104Digerarea diferitelor componente ale nutreţurilor comportă unele

particularităţi; din grupa glucidelor, păsările digeră complet zahărul, dextrinele şi

amidonul, pentozanele sunt slab digerate iar celuloza şi lignina sunt practic

nedigerabile.

Totuşi raţele şi îndeosebi gâştele pot ingera şi valorifica nutreţurile cu un

conţinut relativ ridicat în celuloză, acestea având dezvoltate cecumurile.

Grăsimile în general şi cele vegetale în special, sunt mai bine digerate de

către păsări comparativ cu alte specii de animale.

Cât priveşte gradul de utilizare al energiei din hrană acesta variază cu vârsta

şi forma de producţie. La puii de găină în jurul vârstei de 14 zile gradul de

utilizare creşte foarte repede, după care, scade până la împlinirea vârstei de 40-50

zile.

105

7.2. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA GĂINILOR OUĂTOARE

7.2.1. NORMELE DE HRANĂ

PENTRU GĂINILE OUĂTOARE În comparaţie cu mamiferele, păsările au metabolismul bazal mai mare de

aproximativ două ori, de unde rezultă cerinţe de hrană mai mari, pentru funcţii

vitale.

Specific pentru hrănirea păsărilor este şi faptul că normele de hrană sunt

apreciate prin mai mulţi indici (energie, proteină, lizină, metionină+cistină,

triptofan, treonină, arginină, leucină, valină,substanţe minerale şi vitamine, etc)

comparativ cu celelalte specii şi categorii de animale.

Cerinţele de energie sunt exprimate în energie metabolizabilă (EM), MJ sau

kcal/kg nutreţ combinat şi mai rar în energie netă (EN).

Estimarea necesarului energetic se face avându-se în vedere greutatea

corporală, producţia de ouă, caloricitatea oului, coeficientul de utilizare a energiei

din hrană în producţia de ouă, precum şi de temperatura ambiantă.

Determinarea EM pentru producţia de ouă se stabileşte pornind de la

compoziţia chimică a oului şi coeficientul de utilizare a EM în EN ou.

Caloricitatea oului se stabileşte pe baza compoziţiei chimice şi a caloricităţii

componentelor, se exprimă în kcal EN ou.

Dacă un ou conţine:

proteină 6,61 g x 5,7 = 37,68

grăsime 6,1 g x 9,5 = 57,95

glucide 0,52 g x 4,1 = 2,13 ________________________

97,76 rotunjit 98 kcal EN ou

Considerând intensitatea ouatului 75 %, înseamnă că într-o zi găina va

elimina 98 x 75 / 100 = 73,5 kcal EN ou/zi.

Coeficientul de transformare a EM din hrană în EN ou este în medie de 79 %,

aceasta înseamnă că pentru fiecare kcal ou sunt necesare 1,27 kcal EM.

Pentru 73,5 kcal EN masă ou sunt necesare:

73,5 x 1,27 = 93,34 kcal EM stocată în ou/zi.

Necesarul pentru întreţinere este de 126 kcal/kg075.

106În cazul unei găini în greutate vie de 2 kg (1,682 greutate metabolică)

necesarul energetic de întreţinere este:

126 x 1,682 = 211,93 kcal/zi

Acest necesar se adaugă la cel pentru producţie, rezultând necesarul

energetic zilnic:

211,93 + 93,34 = 305,27 kcal EM/zi.

Cerinţele de proteină se stabilesc pe baza conţinutului oului în proteină şi al

coeficientului de transformare a proteinei din hrană în proteină ou.

La un procent de ouat de 75 %, digestibilitatea proteinei de 78 % ,iar

coeficientul de utilizare a proteinei ou de 50 %, rezultă că, la un conţinut de

6,6 g PB/ou, se va elimina zilnic următoarea cantitate de proteine:

6,61 x 75/100 = 4,97 g proteină ou

Atunci în funcţie de digestibilitatea proteinei şi de utilizarea ei în producţia

de ouă, necesarul zilnic de proteină care va trebui asigurat prin hrană va fi:

4,957 x 100/78 = 6,355

6,355 x 100/50 = 12,71 g PB/zi

Necesarul proteic pentru funcţii vitale este de 0,82 g/kg GV.

0,82 g/kg x 2 kg GV = 1,64 g PB

dar 1,64 x 100/78 x 100/50 = 4,15 g PB prin hrană.

Acest necesar se cumulează cu cel pentru producţie rezultând un total de:

12,71 + 4,15 = 16,86 g PB/zi.

O importanţă deosebită în alimentaţia păsărilor, prezintă valoarea biologică

a proteinelor din hrană.

Valoarea biologică a proteinelor este dată de aminoacizii indispensabili care

la păsări nu pot fi sintetizaţi, dintre care mai importanţi sunt: lizina, metionina,

cistina, triptofan, treonina, arginina, histidina, fenilalanina, glicina, izoleucina,

leucina, valina.

În general aminoacizii indispensabili sunt asiguraţi prin raţia de bază

excepţie făcând, metionina, cistina, lizina, triptofan, treonina, care se găsesc în

cantităţi mai mari în nutreţuri de origine animală.

O problemă esenţială pentru alimentaţia păsărilor este echilibrarea energo-

proteică a raţiei.

Raportul între energia şi proteina din raţie are valori diferite în funcţie de

categoria de păsări, la tineret care are cerinţe mari în proteină şi mai mici în

107energie, raportul are valori mai strânse (pui de carne 143, puicuţe 155)

comparativ cu găinile ouătoare (162).

Cerinţele de săruri minerale se stabilesc tot în funcţie de producţia de ouă,

coeficientul de utilizare a sărurilor minerale şi a cantităţilor de substanţe minerale

eliminate zilnic prin ou.

Pentru producţia de ouă importanţă prezintă Ca şi P dar şi raportul dintre

aceste minerale.

Cantitatea de Ca care participă la formarea cojii oului este de cca. 2 g, iar

coeficientul de utilizare din hrană în producţia de ouă este de 50 %, rezultă că la un

procent de ouat de 78 % necesarul zilnic este de:

2 x 78/50 = 3,12 g Ca/zi

Necesarul de P este mai redus decât cel de Ca şi anume 0,6 % din substanţa

uscată a raţiei, iar cât priveşte raportul Ca/P, acesta, la găinile ouătoare poate

ajunge la 5/1.

Cerinţele de vitamine, se asigură prin premixurile care se introduc în

nutreţurile combinate, iar normele se stabilesc în funcţie de cantitatea de vitamine

din ou .

În tabelul 28 sunt prezentate normele de hrană exprimate în energie

metabolizabilă, proteină, aminoacizi şi substanţe minerale la găinile ouătoare de la

140 la 530 zile în funcţie de temperatura mediului ambiant. Tabelul 28

Norme de hrană pentru găini ouătoare

Specificare Rase uşoare Rase mixte Rase grele Temperatura (0C) 18 30 18 30 Nutreţ combinat (g/zi) 105 110 90 95 115 120 95 100 150 160 EM kcal/kg 2850 2750 2900 2750 2850 2700 2850 2700 2800 2650 PB % 15 14,5 17,8 16,8 15 14,2 18 17 14,5 13,5 Aminoacizi totali (%) Lizina 0,74 0,71 0,87 0,82 0,68 0,65 0,82 0,78 0,6 0,56 Metionina 0,36 0,35 0,42 0,40 0,33 0,32 0,40 0,38 0,31 0,29 Met.+cistina 0,64 0,61 0,74 0,71 0,58 0,56 0,71 0,67 0,57 0,53 Treonina 0,50 0,47 0,58 0,55 0,45 0,43 0,55 0,52 0,43 0,41 Triptofan 0,16 0,15 0,19 0,18 0,15 0,14 0,18 0,17 0,15 0,14 PD % 13,2 12,8 15,7 14,8 13,2 12,5 15,9 15 12,8 11,9 Aminoacizi digestibili (%) Lizina 0,63 0,60 0,74 0,69 0,58 0,55 0,69 0,66 0,51 0,47 Metionina 0,33 0,32 0,39 0,37 0,31 0,30 0,37 0,35 0,29 0,27 Met. + cistina 0,56 0,53 0,64 0,62 0,50 0,49 0,62 0,58 0,50 0,46 Treonina 0,43 0,40 0,50 0,47 0,39 0,37 0,47 0,45 0,37 0,35 Triptofan 0,14 0,13 0,16 0,16 0,13 0,12 0,16 0,15 0,13 0,12 Ca (%) 3,80 3,60 4,40 4,20 3,50 3,30 4,20 4,00 2,7 2,5 P (%) 0,57 0,55 0,67 0,63 0,52 0,50 0,63 0,60 0,4 0,38

Sursa: Rhône-Poulenc Animal Nutrition, 1998.

108

7.2.2. ALIMENTAŢIA GĂINILOR OUĂTOARE Găinile ouătoare pentru producţia de ouă consum, aparţin la două tipuri

genetice: Leghorn şi Rhode Island.

În alimentaţia găinilor accentul va fi pus pe cerinţele de energie, proteină,

minerale şi vitamine, având în vedere perioada de ouat până la reformă.

Deşi păsările sunt lipsite de simţul gustului, se vor folosi nutreţuri de bună

calitate, în plus să fie uşor digestibile şi cu un conţinut redus în celuloză, maxim

5 %.

Nutreţurile se vor prezenta sub formă granulată pentru producţia de carne şi

pulbere pentru producţia de ouă.

Nutreţurile utilizate pentru hrănirea găinilor ouătoare reprezintă amestecuri

de diferite materii prime care pot fi împărţite în următoarele grupe:

• nutreţuri energetice;

• nutreţuri proteice;

• suplimente minerale;

• suplimente vitaminice;

• aditivi.

Nutreţurile energetice

Principalele surse energetice pentru alcătuirea unei raţii sau reţete de nutreţ

combinat sunt cerealele, subprodusele lor şi grăsimile.

Cerealele reprezintă principala sursă energetică, utilizată în componenţa

raţiilor sau a reţetelor de nutreţuri combinate.

Porumbul este cereala cea mai importantă, putând reprezenta 1/3 din hrana

consumată de păsări.

Grâul ocupă locul doi ca importanţă, conţine mai puţină energie, însă mai

multă proteină decât porumbul.

Dintre cereale mai pot fi folosite grăunţele de orz, sorg, mei.

Subprodusele cerealelor: tărâţele de grâu, zoana, praful alb de moară, se

folosesc în special în hrana palmipedelor şi mai puţin pentru galinacee, datorită

conţinutului ridicat în celuloză.

Grăsimile alimentare, au un conţinut mare în energie, ele permiţând şi o

îmbunătăţire a palatabilităţii nutreţurilor.

109Nutreţuri proteice

Pentru satisfacerea nevoilor de proteină se utilizează nutreţuri proteice

vegetale şi animale.

Dintre nutreţurile de origine vegetală se utilizează seminţele de

leguminoase (mazăre, bob, etc.) sau deşeurile obţinute din selectarea seminţelor

de leguminoase.

Alte surse proteice vegetale sunt şroturile de floarea soarelui, soia, de

germeni de porumb, făina de lucernă obţinută prin măcinarea frunzelor de lucernă

deshidratată (are influenţă favorabilă în menţinerea pigmentaţiei gălbenuşului de

ou). Utilizarea făinii de lucernă este limitată, datorită conţinutului crescut în

celuloză (20-24 %).

Drojdiile furajere constituie surse impotante atât de proteină cât şi pentru

vitaminele din complexul B.

Nutreţurile proteice de origine animală sunt reprezentate prin făinurile

animale şi subprodusele laptelui.

Făinurile animale (de carne, carne-oase, sânge, peşte) se caracterizează

printr-un conţinut mare în proteină (55-82 %), dar sunt în general sărace în

aminoacizi esenţiali (în special metionina şi triptofan), excepţie face făina de

peşte.

Laptele ecremat, zara şi zerul sub formă deshidratată intră în alcătuirea

reţetelor mai ales pentru puii de carne.

Suplimentele minerale sub formă de cretă furajeră, fosfat dicalcic, făina de

oase, făina de coji de ouă, sare de bucătărie sunt utilizate în amestecul de

concentrate deoarece grăunţele cerealelor şi alte nutreţuri de origine vegetală sunt

în general sărace în minerale. Nivelul de Ca şi P variază cu vârsta păsărilor, tipul

de producţie, sistemul de întreţinere.

Suplimentele cu Ca se administrează sub formă de granule şi mai puţin de

pulbere, deoarece prezintă avantajul reţinerii Ca un timp mai îndelungat în

stomacul muscular. În creşterea industrială pentru asigurarea nevoilor minerale se

folosesc deobicei premixurile, înglobate în reţetele de nutreţuri combinate în

proporţie de 1 %.

Suplimentele vitaminice sunt asigurate sub formă de vitamine sintetice

înglobate în premixurile nutreţurilor combinate. Alte surse importante de vitamine

110sunt drojdiile furajere, drojdiile iradiate, untura de peşte, nutreţurile

verzi deshidratate.

Aditivii furajeri ca, antibiotice, antioxidanţi, coccidiostatice, corectori de

gust sunt folosiţi în cantităţi mici (g/t) şi care împreună cu suplimentele minerale

şi vitaminice alcătuiesc premixurile vitamino-minerale (PVM).

Ciclul de producţie la găinile ouătoare este de la 24 săptămâni până la 77 de

săptămâni şi este împărţit în trei faze de ouat.

Faza I este cuprinsă între 24 şi 42 săptămâni, timp în care găinile din rasele

uşoare cresc de la 1450 la 1900 g, intensitatea ouatului poate ajunge la 85 % iar

greutatea ouălor creşte de la 40 la 58 g. Este considerată faza critică, având

importanţă pentru producţia fazelor următoare.

Faza a II–a este cuprinsă între 42 şi 72 săptămâni, găinile au atins greutatea

corporală maximă, iar intensitatea ouatului este de 65%.

Faza a III-a cuprinde ultimul interval adică de la 72 la 77 săptămâni,

caracterizat prin scăderea intensităţii ouatului sub valoarea de 65 %.

Hrănirea găinilor se va face în deplină concordanţă cu aceste faze.

Pentru condiţiile ţării noastre găinile întreţinute în sistem industrial sunt

hrănite cu nutreţuri combinate, consumul mediu zilnic fiind de 113 g sau 41,4 kg

nutreţ combinat anual.

Rezultă că pentru o producţie anuală de 240 ouă, consumul specific este de

180 g nutreţ combinat pe ou.

La rasele uşoare alimentaţia la discreţie se face până la vârsta de 35-40

săptămâni şi restricţionat cu 6-10 % din consumul la discreţie, în continuare.

La rasele grele de la vârsta de 24 săptămâni până la 30 de săptămâni,

consumul de nutreţ creşte de la 100-120 g/zi la 160-165 g/zi iar după împlinirea

vârstei de 40 săptămâni consumul se reduce treptat ajungând la 140 g/zi la vârsta

de 56 de săptămâni.

Consumul de hrană la găinile de reproducţie din rasele grele, la o producţie

de 180 ouă/an este de 212 g/zi, revenind un consum de 77,4 kg/an, iar consumul

specific este de 430 g/ou.

Reţetele de nutreţuri combinate (din grupa 21) utilizate în ţara noastră prevăd

un conţinut în energie de 2750 kcal EM şi 17 % PB (tabelul 29).

111Tabelul 29

Reţeta de nutreţ combinat pentru găini ouătoare rase uşoare

Aminoacizi (%) EM (kcal/kg)

PB (%) Lizină Metioni

nă Met.+

CistinăTriptof

an

Ca (%)

P (%) Specificare %

2750 17 0,82 0,40 0,71 0,18 4,2 0,63 Porumb 60,7 2015 5,46 0,16 0,12 0,23 0,043 0,02 0,2 Şrot fl. soarelui 10 130 3,40 0,12 0,072 0,14 0,045 0,04 0,11 Şrot soia 13,5 332 6,62 0,42 0,092 0,19 0,09 0,40 0,08 Făină lucernă 5 36 0,78 0,04 0,012 0,22 0,013 0,07 0,01 Făină peşte 1 31 0,70 0,05 0,02 0,05 0,007 0,05 0,03 Grăsimi 2 176 - - Fosfat dicalcic 1 0,26 0,17 Cretă furajeră 5,8 2,3 - Zoofort 1 Total 100 2720 16,96 0,79 0,34 0,83 0,198 3,14 0,60

În sistemul gospodăresc se pot folosi amestecuri de grăunţe de cereale,

furaje animale, suplimente minerale, făină de lucernă, în cantităţi de 130-140 g/zi.

Pot fi administrate şi nutreţuri suculente, morcovi, pe timpul iernii şi

nutreţul verde vara, în cantităţi de 30-40 g/zi.

Cantităţile de nutreţuri consumate pe zi de o găină sunt stabilite în funcţie

de cantitatea totală de nutreţ consumată pe întreaga perioadă şi de vârsta păsării:

\perioaddinzile.nr\perioadpetotalConsumzi/gmediuConsum =

Cerinţele nutritive zilnice sunt stabilite cunoscând valoarea nutritivă a unui

kg din nutreţ combinat folosit pentru această categorie şi cantitatea consumată pe

zi astfel:

1000g nutreţ combinat 21-5 ……………….2750 kcal

110g nutreţ combinat/zi ………………………x _____________________________________________

zi/EMkcal3031000

2750110x =⋅

=

În acelaşi mod se calculează cerinţele zilnice şi pentru proteină, aminoacizi,

substanţe minerale.

112

7.3. NORMELE DE HRANĂ ŞI

ALIMENTAŢIA TINERETULUI DE ÎNLOCUIRE

7.3.1. NORMELE DE HRANĂ PENTRU PUICUŢE Maturitatea sexuală la rasele pentru ouă, are loc în jurul vârstei de 22-24

săptămâni la rasele uşoare şi 26 săptămâni la rasele grele, iar cea fiziologică la

circa 40 de săptămâni.

Ouatul începe la 22 sau 24 săptămâni, în funcţie de rasă şi de destinaţie (ouă

consum sau pentru reproducţie).

Perioada de creştere este împărţită în două părţi de durată inegală.

Demarajul corespunde primelor 6-8 săptămâni de viaţă. Această perioadă de

demaraj este urmată de o perioadă de creştere care se termină cu intrarea în ouat

care este în general între 20-23 săptămâni.

Acestor două perioade le corespund două tipuri de furaje care diferă mai

ales prin conţinutul lor în proteine.

Nivelul de substanţe minerale şi vitamine este cel recomandat pentru puii de

carne (femele) în vârstă de peste două săptămâni.

Cerinţele de hrană pentru cele două perioade de creştere sunt diferenţiate

astfel:

• prima perioadă, 0-8 săptămâni; • a doua perioadă, 9-24 săptămâni. Corespunzător primei perioade de creştere se utilizează un nutreţ combinat

cu un nivel proteic de 18%, nivel care după vârsta de 8 săptămâni scade la 15 %,

în timp ce nivelul în energie, rămâne aproximativ constant, 2800-2750 kcal.

Datorită standardizării hranei este posibilă exprimarea cerinţelor în

concordanţă cu aceasta (tabelul 30). Tabelul 30

Normele de hrană pentru puicuţele de înlocuire

Nutreţ combinat Specificare 21-3 21-4

vârsta 0-6 săptămâni 7-20 săptămâni EM kcal/kg 2800 2750 PB (%) 18,0 15,0 Aminoacizi totali (%) Lizină 0,98 0,68 Metionină 0,42 0,30 Metionină+cistină 0,72 0,54 Treonină 0,68 0,65 Triptofan 0,20 0,17 Ca 0,90 0,90 P total 0,65 0,60

Sursa: Rhône-Poulenc Animal Nutrition, 1998.

113

7.3.2. ALIMENTAŢIA PUICUŢELOR DE ÎNLOCUIRE Imediat după ecloziune pentru puii destinaţi reproducţiei se recomandă

utilizarea unei alimentaţii abundente şi bine echilibrată în energie, aminoacizi,

vitamine, minerale.

Furajul de demaraj, distribuit ad libitum, este reţeta de nutreţ combinat (21-

3), cu un conţinut de 2800 kcal EM, 18% PB şi care trebuie să conţină cantităţi

suficiente de aminoacizi esenţiali.

La intrarea în ouat puicuţele nu şi-au încheiat creşterea, organismul va

continua să se dezvolte timp de mai multe săptămâni. Intrarea în ouat sau

maturitatea sexuală corespunde unui nou stadiu fiziologic care trebuie să fie

însoţit de schimbarea compoziţiei regimului alimentar.

Perioada de la 24 la 40 de săptămâni este considerată critică pentru puicuţe,

deoarece este perioada în care se realizează atingerea greutăţii corporale

corespunzătoare utilizării lor la reproducţie. Ca urmare se impune asigurarea unor

nutreţuri complete, echilibrate şi în cantităţi suficiente.Se foloseşte reţeta 21-4

caracterizată printr-un conţinut energetic de 2750 kcal EM şi un nivel proteic de

15 % (tabelul 31).

Conţinutul în Ca trebuie să crească, pentru a permite sinteza cojii oului, iar

conţinutul în vitamine şi energie să fie cel puţin egal cu cel din perioada de

creştere.

Cât priveşte cantitatea de nutreţ ingerată, aceasta scade cu cinci zile înainte

de primul ou, apoi creşte progresiv şi atinge un maxim la 20 zile. Tabelul 31

Reţetă pentru puicuţe 9-24 săptămâni

EM (kcal)

PB (%)

Lizină(%)

Metionină (%)

Met.+ cistină

(%)

Triptofan(%)

Ca (%)

P (%) Nutreţuri %

2750 15 0,68 0,30 0,54 0,17 0,90 0,60 Porumb 52 1726 4,7 0,12 0,10 0,20 0,04 0,01 0,13 Orz 20 542 2,0 0,05 0,02 0,10 0,02 0,02 0,07 Tărâţe grâu 10 146 1,6 0,07 0,03 0,06 0,02 0,01 0,06 Şrot soia 10 246 5,0 0,30 0,07 0,14 0,07 0,03 0,07 Făină lucernă 2 14 0,3 0,02 0,01 0,008 0,05 0,03 0,01 Făină carne 2,5 52 1,3 0,08 0,02 0,04 0,01 0,24 0,12 Fosfat dicalcic 1,1 0,25 0,19 Cretă furajeră 1 0,39 - Sare 0,4 - - Zoofort 1 - - Total 100 2726 14,9 0,65 0,25 0,548 0,21 0,98 0,65

În perioada a doua de creştere se recomandă hrănirea restricţionată care va

determina scăderea greutăţii corporale cu cca. 200g în momentul atingerii

114maturităţii sexuale, întârzierea ouatului cu două săptămâni, dar obţinerea unor

ouă mari chiar de la început.

Restricţionarea se poate realiza limitând nivelul energetic al hranei prin

adăugarea în structura reţetelor a unor furaje bogate în celuloză,ca făina de

lucernă, tărâţele de grâu.

În sistemul industrial de creştere a tineretului, consumul de hrană pentru

rasele uşoare este de 11 kg pe întreaga perioadă şi de 16 kg pentru rasele grele.

Consumul mediu zilnic este de 66 g la rasele uşoare şi respectiv 94 g la rasele

grele. Indicele de consum este de 3 kg nutreţ combinat pentru relizarea unui kg

spor.

În creşterea gospodărească, în primele zile de la ecloziune se administrează

hrană uscată (cereale uruite) precum şi nutreţuri de origine animală ca:ouă fierte

(1 ou la 30 pui), 300g brânză de vaci la un kg amestec, câte 10 ml/cap lapte

acidulat, morcovi răzuiţi în cantităţi de cca. 1 g/cap/zi

Pentru asigurarea vitaminelor din complexul B se foloseşte drojdia de bere

proaspătă în proporţie de 5 %, care se adaugă în hrana uscată (uruieli de cereale),

iar după vârsta de 2 săptămâni, asigurarea cu vitamina D se poate realiza prin

untura de peşte în proporţie de 1-1,5 % din hrana uscată.

Untura de peşte nu se foloseşte dacă puii sunt scoşi afară la soare.

După vârsta de 30 zile se poate folosi şi nutreţul verde în cantitate de 6-

12 g/zi.

La împlinirea vârstei de două luni, cocoşeii sunt separaţi de puicuţe, se vor

alimenta diferit, după norme majorate cu 10-12 % faţă de normele utilizate la

puicuţe. Consumul de nutreţuri concentrate este diferit funcţie de rase şi vârste.

În perioada a doua de creştere (9-24 săptămâni) consumul de nutreţuri este:

a) la rasele uşoare:

• concentrate 50-90 g/zi;

• suculente 12-25 g/zi.

b) la rasele mixte:

• concentrate 60-120 g/zi;

• suculente 14-30 g/zi.

115

7.4. NORMELE DE HRANĂ

ŞI ALIMENTAŢIA PUILOR DE CARNE

7.4.1. NORMELE DE HRANĂ

PENTRU PUII DE CARNE Pentru asigurarea ritmului de creştere maxim, raţiile trebuie să conţină

substanţele nutritive necesare, corelate cu cerinţele puilor.

În comparaţie cu puicuţele de înlocuire, puii crescuţi pentru carne au cerinţe

mai mari atât în energie cât şi în proteină.

Puii pentru carne sunt crescuţi în două faze de vârsta:

• faza I de la 0-4 săptămâni;

• faza a II –a de la 5-8 săptămâni.

În creşterea industrială în condiţiile ţării noastre pentru prima fază se

foloseşte un nutreţ combinat care să conţină în medie 3000 kcal EM şi 22-23 %

PB iar pentru cea de a doua fază 3100 kcal EM şi 19-20 % PB.

Creşterea conţinutului în proteină al nutreţurilor determină o diminuare a

cerinţelor în energie şi o scădere a consumului de furaje în medie cu 3%. În

utilizarea eficientă a hranei o mare importanţă o are păstrarea unui raport optim

între energie şi proteină care pentru prima fază de creştere este de 136 iar pentru

faza a doua este de 163-155.

Asigurarea aminoacizilor esenţiali, este o problemă foarte importantă

pentru nutriţia puilor, cerinţele trebuie satisfăcute în fiecare aminoacid fără

carenţă şi fără exces. În practică acest lucru este posibil dacă se folosesc proteine

cu valoare biologică mare şi suplimente cu aminoacizi sintetici (DL-metionina

99 %; L-lizina 98,5 %; L-treonina 98,5 %; L-triptofan + L-lizina).

Cantităţile de aminoacizi esenţiali care se folosesc la alcătuirea reţetelor de

nutreţuri combinate se pot calcula pe baza unor ecuaţii de regresie.

Conţinutul în aminoacizi esenţiali şi în special în cei limitanţi (lizină,

metionină, cistină, treonină) trebuie corelat cu nivelul energetic al nutreţurilor.

Lipsa lizinei determină o scădere a randamentului de transformare a energiei

în sporul de creştere precum şi o reducere a proporţiei de proteină depusă în

ţesuturi. Lizina asigură sporul maxim de creştere când nivelul este de 1,2 % în

faza I şi de 0,95% în faza a II-a iar nivelul optim al metioninei în cele două faze

este de 0,5 % şi respectiv 0,4 %, metionina având efecte similare ca şi lizina.

116Cerinţele în substanţe minerale, dar mai ales în Ca şi P sunt exprimate

în concentraţiile nutreţurilor şi variază după specie şi vârstă, acestea descresc

odată cu vârsta.

7.4.2. ALIMENTAŢIA PUILOR DE CARNE În practică în alimentaţia puilor de carne mai întâi se asigură concentraţia

energetică a furajului, deoarece dezvoltarea corporală a puilor este mai rapidă la

un consum zilnic de furaje cu un nivel în EM mai ridicat.

Până la vârsta de 3 săptămâni, în îngrăşarea puilor se practică alimentaţia la

discreţie, după care se aplică alimentaţia normată, tainurile administrându-se la

un interval de cel mult trei ore.

Alimentaţia la discreţie asociată cu un regim corespunzător de lumină (23-

24 ore), poate conduce la realizarea greutăţilor corporale minime de 1,7 kg cu

sporuri medii zilnice de 28-32g şi consumuri specifice de 2,3-2,6 kg nutreţ

combinat/kg spor.

Consumul de nutreţ creşte de la cca. 13g/cap/zi la vârsta de o săptămână, la

100-120g/cap/zi la vârsta de 8 săptămâni. Pe întreaga perioadă de îngrăşare un pui

consumă o cantitate de 3,8 kg nutreţ combinat, realizând un indice de consum de

2,7 kg nutreţ/kg spor.

În ceea ce priveşte forma de prezentare, cercetările au demonstrat că

nutreţul combinat granulat a dat rezultate superioare în comparaţie cu cel sub

formă de făinuri, deoarece cantitatea ingerată a fost mai mare.

În sistemul gospodăresc în prima fază de creştere puii destinaţi pentru

îngrăşare sunt hrăniţi la fel ca şi cei destinaţi pentru reproducţie.

În tabelele 32 şi 33 prezentăm reţetele 21-1 şi 21-2 corespunzătoare celor

două faze de creştere pentru puii de carne.

117Tabelul 32

Reţetă nutreţ combinat (21-1) pentru pui de carne 0-4 săptămâni

EM (kcal)

PB (%)

Lizină (%)

Metionină(%)

Cistină(%)

Triptofan (%)

Ca (%)

P (%) Nutreţuri %

3000 23 1,17 0,89 0,40 0,23 1,3 0,7 Porumb 51 1713 4,3 0,15 0,102 0,05 0,04 0,01 0,15 Şrot fl.soarelui 10 217 4,2 0,14 0,153 0,072 0,06 0,03 0,11 Şrot soia 21 478 8,8 0,56 0,120 0,120 0,12 0,06 0,13 Făină lucernă 2 29 0,40 0,02 0,002 0,008 0,006 0,30 0,15 Făină carne 3 110 1,70 0,11 0,003 0,023 0,01 0,20 0,07 Făină peşte 5,2 148 2,20 0,28 0,94 0,031 0,03 0,22 0,13 Drojdie furajeră 2 55 1,00 0,07 0,016 0,01 0,01 0,05 0,03 Grăsime 4 352 CaCO3 0,6 0,24 - Sare 0,2 Zoofort 1 Total 100 3092 22,60 1,24 0,52 0,32 0,276 1,21 0,77

Tabelul 33

Reţetă nutreţ combinat (21-2) pentru pui de carne 5-8 săptămâni

EM (kcal)

PB (%)

Lizină (%)

Metionină(%)

Cistină(%)

Triptofan (%)

Ca (%)

P (%) Nutreţuri %

3100 20 0,92 0,75 0,35 0,20 1 0,75 Porumb 41,5 1394 3,4 0,12 0,08 0,04 0,03 0,01 0,12 Grâu 25 770 3,6 0,10 0,05 0,05 0,05 0,13 0,09 Şrot fl. soarelui 10 181 3,4 0,14 0,20 0,07 0,06 0,04 0,11 Şrot soia 12,8 315 6,2 0,39 0,09 0,091 0,08 0,04 0,09 Făină carne 3 74 1,7 0,11 0,04 0,03 0,02 0,30 0,13 Drojdie furajeră 3 83 1,5 0,10 0,03 0,02 0,02 0,07 0,04 Grăsime 3 264 - CaCO3 0,5 0,20 DL-Metionină 0,2 0,20 Zoofort 1 Total 100 3081 19,8 0,96 0,69 0,22 0,26 0,89 0,58

118

EXERCIŢII Specializarea IEA

1. Să se determine cantitatea de PB asigurată la boabele de porumb dintr-

un nutreţ combinat cu 40% porumb, ştiind că Nt al porumbului boabe

este de 2%. Se consideră SU = 100%

2. Rolul substanţelor proteice în alimentaţia animalelor

3. Reţeta de nutreţ combinat pentru purcei sugari.

Valoarea nutritivă a reţetei 0-1:

EM 3 300 Kcal

PB 20%

L 1,5%

M+C 0,48%

Ca 1,2%

P 1%

4. Stabilirea conţinutului digestibil şi a TSD pentru porumb boabe Compoziţia chimică % CD % Nutreţul

SU PB GB CB SEN PB GB CB SEN

Porumb

boabe

91 9,0 4,0 2,5 70 72 80 45 94

Conţinut

digestibil

TSD

119

Specializarea Agricultură

1. Stabilirea conţinutului digestibil şi a TSD pentru următoarele nutreţuri: Compoziţia chimică % CD % Nutreţul

SU PB GB Cel SEN PB GB CB SEN

Fân natural 88 6,5 2,0 32 38 62 46 60 54

Şrot de soia 89,1 45,2 1,7 7,8 28,2 89 56 76 94

Sfeclă

furajeră

13,0 1,3 0,1 0,9 9,7 65 50 54 96

2. Rolul Ca şi P în alimentaţia animalelor

3. Raţie de iarnă pentru vaci în lactaţie, greutate 600 kg, producţie de lapte

15 litri cu 4% grăsime

4. Reţetă nutreţ combinat pentru tineret porcin (25-60 kg).

Valoarea nutritivă a reţetei 0-3:

EM - 2800 Kcal

PB - 14,5 %

L - 0,85%

M + C 0,50%

Ca - 0,9%

P - 0,6%

120

BIBLIOGRAFIE 1. TEONA AVARVAREI, 1999 - Nutriţia animalelor domestice, Ed.”Ion

Ionescu de la Brad Iaşi.

2. HALGA P., POP M., TEONA AVARVAREI, VIORICA POPA,

BĂDELIŢĂ C., 2002 - Alimentaţie animală, Ed.”Pim” Iaşi.

3. HALGA P. şi col., 1984, - Alimentaţia animalelor domestice, lito. Institutul

Agronomic Iaşi.

121

CUPRINS CAP.1. IMPORTANŢA ŞI ROLUL NUTRIŢIEI ANIMALE ..................................................... 2 CAP.2. APRECIEREA VALORII NUTRITIVE A NUTREŢURILOR ŞI RAŢIILOR.................................. 3 2.1. Compoziţia chimică brută a nutreţurilor....................... 3 2.1.1. Conţinutul nutreţurilor în apă şi substanţă uscată ................................................................... 4 2.1.2. Conţinutul nutreţurilor în substanţe minerale............ 4 2.1.3. Conţinutul nutreţurilor în substanţe organice............ 8 2.1.3.1. Conţinutul în substanţe proteice ............................. 8 2.1.3.2. Conţinutul în lipide................................................. 10 2.1.3.3. Conţinutul în glucide .............................................. 11 2.1.3.4. Conţinutul în SEN .................................................. 12 2.1.3.5. Conţinutul în vitamine............................................ 12 2.2. Dogestibilitatea substanţelor nutritive din nutreţuri ......................................................................... 16 2.2.1. Specificul digestiei la animalele domestice............... 16 2.2.2. Principiul, metoda şi tehnica de lucru în experienţele de digestibilitate.......................................... 17 2.2.3. Prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute în experienţele de digestibilitate.......................................... 18 2.2.4. Utilizarea datelor de digestibilitate pentru aprecierea valorii nutritive a nutreţurilor............................. 19 2.2.4.1. Calculul conţinutului total de substanţe digestibile (TSD sau TDN).................................................. 19 2.3. Valoarea nutritivă a nutreţurilor ................................... 20 2.3.1. Sisteme de apreciere a valorii nutritive ..................... 20 2.3.2. Unităţi de măsură folosite.......................................... 21 2.3.3. Aprecierea valorii energetice a nutreţurilor............... 25 2.3.3.1. Schema transformărilor energetice în organism .......................................................................... 25 CAP.3. NUTREŢURILE, CARACTERSITICI NUTRITIVE, UTILIZARE........................................................................ 31 3.1. Clasificarea nutreţurilor................................................ 31 3.1.1. Nutreţurile de volum.................................................. 32 3.1.2. Nutreţurile concentrate .............................................. 37 3.1.3. Suplimentele .............................................................. 40 3.1.4. Nutreţurile combinate................................................ 41 CAP.4. ALIMENTAŢIA NORMATĂ A ANIMALELOR DOMESTICE .......................................... 44 4.1. Normele de hrană şi alimentaţia taurinelor .................. 44 4.1.1. Particularităţile digestiei la taurine............................ 44 4.2. Calculul normelor de hrană la taurine .......................... 45 4.2.1. Calculul normelor de întreţinere................................ 47 4.2.2. Calculul normelor pentru producţia de lapte................................................................................. 47 4.3. Alimentaţia vacilor de lapte.......................................... 51 4.3.1. Raţii pentru vaci de lapte........................................... 52 4.4. Calculul normelor de hrană pentru viţei şi tineret taurin............................................................. 59

1224.5. Alimentaţia viţeilor sugari (0 - 6 luni) ......................................................................................61 4.6. Alimentaţia tineretului taurin (6 - 12 luni) ................... 65 4.7. Alimentaţia tineretului taurin (12 - 18 luni) ................. 67 4.8. Alimentaţia tineretului taurin de reproducţie (18 - 24 luni)..................................................... 67 4.9. Alimentaţia junicilor gestante....................................... 68 4.10. Alimentaţia tineretului taurin supus îngrăşării .............................................................................. 69 4.11. Alimentaţia boilor de muncă ...................................... 72 CAP.5. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA OVINELOR............................................ 73 5.1. Particularităţile digestiei la ovine ................................. 73 5.2. Normele de hrană pentru ovinele de reproducţie ...................................................................... 73 5.3. Normele de hrană pentru tineretul ovin........................ 76 5.4. Alimentaţia ovinelor ..................................................... 78 5.4.1. Alimentaţia oilor de reproducţie................................ 78 5.4.2. Alimentaţia berbecilor de reproducţie ....................... 81 5.4.3. Alimentaţia meilor..................................................... 82 5.4.4. Alimentaţia tineretului ovin de reproducţie ...................................................................... 83 5.4.5. Alimentaţia ovinelor supuse îngrăşării ...................... 84 CAP.6. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA PORCINELOR....................................... 87 6.1. Particularităţile digestiei şi valorificării hranei la porcine .................................................................. 87 6.2. Normele de hrană şi alimentaţia scroafelor de reproducţie ...................................................................... 89 6.2.1. Normele de hrană şi alimentaţia scroafelor gestante ............................................................... 89 6.2.2. Normele de hrană şi alimentaţia scroafelor în lactaţie ............................................................ 91 6.3. Normele de hrană şi alimentaţia vierilor de reproducţie ...................................................................... 93 6.4. Normele de hrană şi alimentaţia purceilor sugari (1 - 10 kg).................................................. 95 6.5. Normele de hrană şi alimentaţia purceilor înţărcaţi (10 - 25 kg) ............................................ 98 6.6. Normele de hrană şi alimentaţia tineretului de prăsilă ............................................................ 100 6.7. Normele de hrană şi alimentaţia porcilor la îngrăşat............................................................... 101 6.8. Tehnica alcătuirii nutreţurilor combinate ............................................................................ 105 CAP.7. NORMELE DE HRANĂ ŞI ALIMENTAŢIA PĂSĂRILOR .......................................... 106 7.1. Particularităţile digestiei şi valorificării hranei la păsări..................................................................... 106 7.2. Normele de hrană şi alimentaţia găinilor ouătoare.................................................................. 108 7.2.1. Normele de hrană pentru găinile ouătoare ................................................................... 108

1237.2.2. Alimentaţia găinilor ouătoare..........................................................................................1137.3. Normele de hrană şi alimentaţia tineretului de înlocuire......................................................... 116 7.3.1. Normele de hrană pentru puicuţe .............................. 116 7.3.2. Alimentaţia puicuţelor de înlocuire ........................... 117 7.4. Normele de hrană şi alimentaţia puilor de carne ..................................................................... 120 7.4.1. Normele de hrană pentru puii de carne ........................................................................ 120 7.4.2. Alimentaţia puilor de carne ....................................... 121 EXERCIŢII.......................................................................... BIBLIOGRAFIE .................................................................