Chişinău • 2014

Nr. 2 (131), 2014

martie-aprile

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

LUMINĂTORUL PASTORALĂ 3_______________________________

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

† PETRU,Prin harul lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi

Exarh al Plaiurilor.

„Lumina lui Hristos luminează tuturor”

PREACUVIOSULUI CIN MO-NAHAL, PREACUCERNICU-LUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI, HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI ARHIEREŞTI

BINECUVÂNTĂRI.

HRISTOS A ÎNVIAT!!!

4 PASTORALĂ LUMINĂTORUL_______________________________

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost, este şi va fi cel mai important eveniment din istoria umanităţii. Hristos a înviat! Aceasta este vestea ce ne-a adus-o Dumnezeu prin

îngerul său! Îngerul a transmis mesajul dumnezeiesc femeilor mirono-siţe şi ucenicilor săi la mormântul gol al Mântuitorului, mesaj care a străbătut peste veacuri şi milenii! Această minune dumnezeiască, pro-rocită cu sute de ani înainte de acest moment, este actuală şi în vremea noastră, în secolul XXI. Vestea ce umple de bucurie cerul şi pământul răsună ca un imn de biruinţă în tot cuprinsul omenirii de azi. Învierea lui Hristos înseamnă înnoirea firii umane, renaşterea neamului omenesc.

Învierea Domnului reprezintă cel mai mare eveniment din isto-ria mântuirii noastre şi care stă la temelia credinţei şi a Bisericii Creştine. Sfântul Apostol Pavel ne spune că: dacă Hristos nu a ar fi înviat, zadarnică ar fi credinţa noastră (I Cor. 15, 17). Cununa învăţăturii lui Hristos este această minune! Adevărul şi puterea cre-dinţei noastre este Învierea lui Hristos! Această minune a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos este cea mai puternică dovadă a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire.

Numim această sărbătoare „Paşti” după cuvântul grecesc, care în-seamnă „trecere”, fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus la început lumea, dintru nefiinţa întru fiinţă. Fără Învierea lui Hristos, lumea ar fi azi încă toată păgână, Biserica nu s-ar fi întemeiat, creşti-nismul nu s-ar fi răspândit şi n-ar fi fost crezut. Fără Învierea lui Hris-tos, numele Mântuitorului s-ar fi uitat de atunci, învăţătura Lui s-ar fi pierdut, iar mântuirea oamenilor s-ar fi pierdut şi ea.

Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit păcatul şi moartea, a stricat împărăţia întunericului, a slobozit pe oamenii cei înrobiţi şi a rupt pe-cetea asupra celor mai mari taine ale lui Dumnezeu şi ale omului.

Prin Învierea Sa, Mântuitorul a biruit păcatul, care îl desparte pe om de Dumnezeu, şi a biruit moartea, care desparte sufletul omului de trup. Prin Învierea Sa, Mântuitorul Hristos dăruieşte întregii omeniri

LUMINĂTORUL PASTORALĂ 5_______________________________viaţa veşnică a Împărăţiei lui Dumnezeu. Aşadar, taina Învierii lui Ii-sus Hristos ne demonstrează încă o dată schimbarea celor pământeşti şi muritoare pe cele cereşti şi nemuritoare!

Dreptmăritori creştini,Dovezi incontestabile ale Învierii Mântuitorului sunt şi arătările

Sale, în repetate rânduri, după ridicarea Sa din morţi. În Sfânta Scrip-tură sunt prezentate unsprezece apariţii ale Mântuitorului Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, dintre care zece au avut loc în perioada dintre Înviere şi Înălţare, iar una după Cincizecime. Unele din aceste apariţii sunt descrise detaliat şi amănunţit, iar altele sunt doar pome-nite. Iisus s-a arătat lui Simon Petru (I Cor. 15, 5; Lc. 24, 35); Mariei Magdalena (Mc. 16, 9-11; In. 20, 11-18); femeilor mironosiţe (Mt. 28, 9-10); celor doi ucenici care mergeau spre Emaus (Mc. 16, 12-13; Lc. 24, 13-15); celor zece Apostoli, când Toma nu era de faţă (Mc. 16, 14; Lc. 24, 36-43; In. 20, 19-25); celor unsprezece ucenici, împreună cu Toma (In. 20, 26-29); celor şapte Apostoli, pe Marea Tiberiadei (In. 21,1-23); celor unsprezece din Galileea (Mt. 28,16); Apostolilor în Betania, atunci când S-a înălţat la cer (Mc. 16, 19-20; Lc. 24, 50; F.A. 1, 6-11; I Cor.15, 7); lui Iacob, ruda Domnului (I Cor. 15, 7); şi Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 15, 8-9).

Desigur, au mai existat şi alte arătări ale lui Iisus Hristos după Înviere. Acest fapt rezultă din cuvântul Evanghelistului Luca, ce este cuprins în Faptele Apostolilor: „...cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (F.A 1, 3). Lucrul acesta era firesc să se întâmple, pentru că, pe de o parte, Hristos a dorit să-i mângâie pe ucenici, iar pe de altă parte, a dorit să-i pregătească pentru Înălţarea Sa, dar şi pentru venirea Prea-sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi,Pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului, creştinii parcurg

6 PASTORALĂ LUMINĂTORUL_______________________________urcuşul spiritual în perioada Postului Mare. Pentru a învia spiritual şi a întâmpina cu adevărat această sărbătoare, este necesară mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Prorocul David în psalmii săi ne arată importanţa mărturisirii: Spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi..., iar prorocul Elisei în cartea Re-gilor, pentru vindecarea bolii trupeşti, îi propune lui Neeman Sirianul să se scalde de şapte ori în râul Iordan. Mărturisirea păcatelor cu căinţă la duhovnic este această spălare şi vindecare de bolile trupeşti. Iisus Hristos, după ce a ţinut post timp de patruzeci de zile în pustia Ior-danului, propovăduia zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Mt. 4, 12-17). Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în prima sa Epistolă Sobornicească zice: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi”(I In. 1, 8).

Dacă mărturisim păcatele noastre „El credincios este şi drept ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedrep-tatea” (I In. 1, 9). Scopul ultim al acestei taine este hotărârea de a ne îndrepta şi a nu mai săvârşi păcatul. Pentru întâmpinarea cu vrednicie a acestei mari sărbători a Învierii este necesară şi unirea noastră cu Iisus Hristos, adică împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nos-tru Iisus Hristos. La Cina cea de Taină, Mântuitorul, luând pâinea în mâinile Sale, a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre ierta-rea păcatelor”, asemenea şi paharul, din roada viţei luând, mulţumind, binecuvântând şi sfinţind, le-a dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor”. Importanţa Sfintei Împărtăşanii o deducem din recomandarea Mântui-torului, când spune: „ ... că aceasta să faceţi întru pomenirea Mea, că ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi”.

„Hristos a Înviat” şi realitatea răspunsului „Adevărat a Înviat” o poate spune „cu adevărat” doar cel ce simte că „a înviat” din starea

LUMINĂTORUL PASTORALĂ 7_______________________________materialnică, din starea de păcat, doar cel care participă prin trăire şi mărturiseşte Învierea Mântuitorului, doar cel care poate fi „prezent” cu adevărat la acest important eveniment al Învierii.

Fraţi creştini,Bucuraţi-vă! Acesta este mesajul Domnului Iisus Hristos în noaptea

Învierii. Bucuraţi-vă! Că iată, morţi aţi fost pentru păcatele voastre şi aţi înviat odată cu Mine. Mai mult, am biruit moartea pentru totdeauna. Bucuraţi-vă! Nu mai există moarte, căci „cu moartea pe moarte am căl-cat”. Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, de la începuturi până la sfârşit. Nu există mai mare bucu-rie pe lumea aceasta care să se poată compara cu marea bucurie a nopţii de Înviere. De ce aceasta? Pentru că nu este vorba de o bucurie privind starea fizică şi psihică a omului, e ceva mai mult, o bucurie care izvorăş-te dinlăuntrul fiinţei, o bucurie a sufletului. Una este bucuria obişnuită, cea lumească, şi alta este bucuria cea duhovnicească.

Bucuria Învierii Domnului a fost manifestată prin fapte concrete de sfinţi ai neamului nostru românesc. Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusă pe cruce a fost model de jertfire pentru sfinţii mucenici şi martirii neamului nostru pentru apărarea credinţei strămoşeşti.

Anul 2014, când se împlinesc 300 de ani de la martirajul lor, este şi anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în cuprinsul Pa-triarhiei Române. Voievodul Constantin Brâncoveanu, fiind urcat pe tronul Ţării Româneşti de către Mitropolitul Teodosie în anul 1688, s-a evidenţiat prin spiritul de jertfelnicie pentru păstrarea credinţei creştine în timpul stăpânirii otomane şi un promotor creştin al culturii româneşti, ca ctitor de lăcaşuri sfinte. La data de 15 august 1714, Con-stantin Brâncoveanu a fost martirizat împreună cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi Ianache sfetnicul. Comemorarea Sfinţilor Martiri Brâncoveni din acest an ne cheamă să fim mărturisi-tori ai credinţei creştine în lume, să sprijinim înălţarea sfintelor lăcaşe, să înmulţim dragostea frăţească prin fapte de milostenie şi să apărăm

8 PASTORALĂ LUMINĂTORUL_______________________________credinţa creştină prin faptă şi cuvânt.

Iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul,Astăzi este ziua cea mai presus dintre toate zilele anului, închinată

sărbătoririi Învierii lui Hristos. Lumina Învierii ne cheamă acum să ducem lumina gândurilor, a cuvintelor şi a faptelor noastre cele bune acolo unde este nevoie de ea prin ajutorarea săracilor, a bătrânilor singuratici, a bolnavilor deznădăjduiţi, a orfanilor trişti, ca toţi îm-preună, cu bucurie în suflete, să anunţăm biruinţa luminii divine asu-pra întunericului şi biruinţa vieţii veşnice asupra morţii, exclamând cu puterea credinţei:

Hristos a Înviat!Adevărat a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† PetruArhiepiscop al Chişinăului,Mitropolit al Basarabiei şi

Exarh al Plaiurilor.

Dată în Reşedinţa Noastră Mitropolitană de la Chişinău cu prilejul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în binecuvântatul an 2014

LUMINĂTORUL POEZIE 9_______________________________

ÎNVIEREA DOMNULUIde Tatiana ALABUJEVA

16.03.2012

Maria Magdalena şi cealaltă MarieVenind unde Hristosul fusese îngropat,Văzut-au giulgiul gol şi piatra răsturnatăCu o durere-n suflet la ceruri au strigat:

- O, Doamne, unde-i trupul şi cine este acelaDe a-ndrăznit să-L ia şi unde L-au ascuns?!Un Înger se arată spre a lor mângâiere,- Nu plângeţi, de ce-L căutaţi aicea pe Iisus?

Şi Taina Învierii le-a fost descoperită,În propria persoană Iisus s-a arătat.Chemându-Şi ucenicii pe munte-n GalileiaCu drag îmbrăţişându-i, aşa i-a învăţat:

- Duceţi-vă prin lume, mărturisind la neamuriCe aţi văzut atunci, cât fost-am pe pământ.Să-i botezaţi pe dânşii de acum şi până-n veacuriÎn numele lui Tatăl, şi-al Fiului şi-al Duhului Sfânt.

Şi cine-n Mine a crede, purtându-şi a sa Cruce,Poruncile pe care le-am dat, le va păzi,Atunci va fi cu Mine şi Eu voi fi cu Dânsul,Greşelile ierta-voi şi î-l voi mântui.

10 MEDITAŢII LA ÎNVIERE LUMINĂTORUL_______________________________

CUVÂNT LA ÎNVIEREA DOMNULUI

de preot profesor Dumitru STĂNILOAE

Numai perspectiva Învierii ne dă puterea să ducem adevărata luptă cerută de ea: lupta împotriva pasiunilor

În Hristos cel înviat este viaţa dumnezeiască, pentru că în El e şi moartea omului luat în El însuşi şi amândouă acestea sunt active şi în noi. „Noi totdeau-na purtăm în trup moartea lui Hristos, ca şi viaţa Lui să se ara-te în trupurile noastre” (2 Cor. 4, 10). Din puterea morţii, dar şi a Învierii Lui murim păcatului şi viem lui Dumnezeu. „Iar dacă Hristos locuieşte în voi, trupul vostru este mort pentru păcat… Şi dacă Duhul Celui ce a învi-at pe Hristos din morţi [deci şi Duhul lui Hristos, n.n.], locuieş-te în voi,… vii va face şi trupuri-le voastre” (Rom. 8, 10-11).

Locuri ca acestea se pot înmulţi încă foarte mult. Conţinutul lor a fost făcut ex-plicit în multe feluri de Sfinţii Părinţi. Acest conţinut se poate

LUMINĂTORUL MEDITAŢII LA ÎNVIERE 11_______________________________rezuma în următoarele: Trupul lui Hristos cel înviat este un trup ridicat la deplina transparenţă duhovnicească şi în această calitate s-a umplut de sfinţenie, de îndumnezeire, aflându-se aşa în faţa Tatălui. Dar această sfinţenie, transparenţă şi îndumnezeire ni se comunică şi nouă prin îm-părtăşire de trupul Său şi deci Învierea lui Hristos înseamnă nu numai o comuniune a Lui cu Tatăl, ci şi intrarea Lui în deplină comuniune cu noi, comuniune la început pentru noi virtuală, dar având să devină comuniune actualizată, prin sălăşluirea lui Hristos prin Duhul Său în fiinţa noastră.

Hristos şi trupul Său jertfit, iar prin aceasta sfinţit, pnevmatizat şi transparent pururea în faţa Tatălui, e ca un miros de bună mireasmă înaintea Lui, arătând prin aceasta deplina predare a Sa, ca om, Tatălui, deplina comuniune cu Tatăl în Duhul Sfânt. Acesta e sensul spiritual al expresiei „jertfă întru miros de bună mireasmă”, atât de des folosită de Sf. Chiril din Alexandria.

Starea Lui de jertfă binemirositoare în faţa Tatălui e starea de com-pletă predare Tatălui, ca opusă oricărei posibilităţi de afirmare de Sine a Sa ca om. E o stare destinată să fie izvorul unei stări asemănătoare în ceilalţi oameni. De aceea, Hristos trebuie să Se afle permanent în această stare. Nicolae Cabasila zice: „Hristos S-a gândit să păstreze pe trup mărturia jertfei Sale şi să poarte pe El pururea urmele rănilor Sale do-bândite în clipa răstignirii, vrând să arate prin aceasta că şi la venirea a doua oară în lumina orbitoare va fi pentru robii Săi acelaşi răstignit şi împuns, rănile acestea ţinând loc de podoabe împărăteşti”.

Aceste răni nu sunt numai nişte amintiri, ci au o actualitate perma-nentă în Hristos. Dar ele sunt şi puterea Lui care iradiază în noi. El e într-o continuă predare a Sa Tatălui, ca izvor de moarte jertfelnică pentru orice om faţă de păcat, ca izvor din care fiecare se împărtăşeşte de buna mireasmă a jertfei Lui spre a o înfăţişa Tatălui, ca opusă relei miresme a păcatului, a afirmării unei independenţe în plăcere şi mândrie.

„Nu e nici o îndoială că păcatul este în noi o stare tristă şi rău miro-sitoare. Viaţa tristă şi rău mirositoare se transformă însă prin Hristos

12 MEDITAŢII LA ÎNVIERE LUMINĂTORUL_______________________________într-o bucurie. Prin credinţă, Hristos transmite omului buna mireasmă. Noi ne oferim prin Hristos lui Dumnezeu, căci El este cel ce curăţeşte prin jertfa Sa pe păcătoşi şi spală spiritual pe cei ce se află în necurăţie. Prin Hristos ne oferim şi noi, prin El avem curajul, noi, cei necuraţi, să ne apropiem. Dar noi ne apropiem prin credinţă şi ne oferim Tatălui ca bună mireasmă numai dacă încetăm să existăm pentru noi, dacă avem în noi numai pe Hristos ca bună mireasmă spirituală”.

Dar această stare de jertfă reală în care Se află El e şi o stare de com-pătimire reală cu noi, care ne pătrunde şi pe noi. Cum se vede, sfinţenia ca transparenţă pnevmatică sau ca bună mireasmă, deci ca predare a lui Hristos ca om în faţa Tatălui, ne face părtaşi şi pe noi la ea, deci şi la dragostea Tatălui faţă de noi, realizând comuniunea noastră cu El. Aşa cum s-au urcat preoţii şi fruntaşii lui Israel cu Moise şi Aaron pe munte, aşa ne ridicăm şi noi la Tatăl, cu Hristos şi ajungem aproape de El, curăţindu-ne în sângele Lui, Care „Şi-a dat trupul întru miros de bună mireasmă”. Căci prin Hristos „avem aducerea noastră la Tatăl şi am ajuns aproape de El”.

Am câştigat această intimitate cu Tatăl, pentru că am intrat într-o fami-liaritate cu Hristos, Fiul Lui. „Tatăl şi Dumnezeu îi învredniceşte de privire şi îi cunoaşte numai pe cei ce au o familiaritate duhovnicească cu Fiul şi care s-au recunoscut prin Duhul în El şi s-au îmbogăţit prin El.”

Ne învredniceşte pentru predarea lui Hristos, dar şi pentru com-pătimirea Fiului Său faţă de noi, stare în care rămâne El permanent. „Familiaritatea duhovnicească” cu Fiul înseamnă o unire cu Hristos prin Duhul, Care e o transparenţă a Lui pentru noi ca să ne facă şi pe noi transparenţi Lui, penetrându-ne în Euharistie de trupul Lui.

Pe măsură ce devenim şi noi transparenţi lui Hristos, El nu mai e o realitate obiectivă pentru noi, nici una subiectivă, ci El şi noi ne aflăm într-o unitate reală, dincolo de obiectivitate şi subiectivitate. El e în noi şi noi în El, fără să ne confundăm. În relaţia cu Hristos am depăşit subiectivitatea, ne aflăm în Hristos ca în realitatea cea mai obiectivă, dar şi cea mai subiectivă. Această transparenţă trupească înseamnă şi o

LUMINĂTORUL MEDITAŢII LA ÎNVIERE 13_______________________________transparenţă sufletească, şi prin amândouă se realizează transparenţa lui Hristos ca persoană, care înseamnă o mare sensibilitate şi iubire a Lui. Aceasta ne face şi pe noi sensibili faţă de El şi delicaţi între noi.

Prin Înviere, prin faptul că trupul Lui transparent, iradiant de iubire, ne penetrează, Însuşi El ne-a devenit propriu împreună cu sufletul şi cu dumnezeirea din El. Iar noi, înduhovnicindu-ne, am devenit proprii lui Hristos, întrucât ne-am deschis Lui prin credinţă.

„Hristos Se sălăşluieşte deplin în noi prin împărtăşirea Duhului şi nu S-a împărţit, cum spune Pavel”. (I Cor. 1, 13). „Punându-Şi sânge-le pentru noi, a desfiinţat moartea şi a nimicit stricăciunea; şi aşa ne face ai Săi, ca unii ce nu mai trăim viaţa noastră, ci mai degrabă viaţa Lui”..La iubirea Lui, răspundem cu iubirea noastră, prin care renunţăm la noi, cum a renunţat El la Sine.

Cei ce sunt în această intimitate cu Fiul primesc prin Duhul o lărgime în viaţa şi cunoştinţa lor, din lărgimea vieţii Fiului ca om, înaintând spre statura spirituală a lui Hristos: „Hristos ni Se dă nouă mort, înviat şi înălţat la cer, lărgind prin Duhul în chip spiritual ini-mile celor ce-L primesc”.

Viaţa lui Hristos a devenit viaţa noastră. Incoruptibilitatea trupului Său înviat lucrează în noi în vederea învierii noastre. Orizontul nostru s-a lărgit prin Hristos cel înviat, a depăşit orizontul fenomenelor fizice şi psihice care se repetă în fond, sfârşind în moarte. Legea ne închidea orizontul, lăsându-ne în afara comuniunii cu Dumnezeu în Hristos.

„Căci ne lărgim şi noi prin credinţă [prin încredere] şi iubire, dar numai înrădăcinându-ne în Hristos. Pentru că legea era strâmtă şi mintea închinându-se la idoli era îngustă”. Cu Hristos, care a urcat prin Jertfă şi Înviere, urcăm şi noi la vârfurile cunoaşterii lui Dumnezeu şi ale vieţii dumnezeieşti prin curăţire de patimile egoiste. Acum privim cu faţa descoperită, prin transparenţa trupului lui Hristos, slava neplafonată şi veşnică la care s-a ridicat omul în El. Prin aceasta ea se oglindeşte şi în noi (II Cor. 3, 18).

14 MEDITAŢII LA ÎNVIERE LUMINĂTORUL_______________________________Dacă Fiul îi înfăţişează Tatălui buna mireasmă a omului predat cu

totul Lui, şi odată cu El şi pe noi, nouă Fiul ne comunică nu numai puterea acestei bune miresme a predării, şi deci a renunţării la orice egoism, ci şi buna mireasmă a cunoaşterii de Dumnezeu la care a ajuns prin aceasta omul în Hristos, sau buna mireasmă a cunoaşterii celei mai înalte de Dumnezeu prin umanitatea Lui Hristos. „Căci prin Sfinţii Apostoli Domnul nostru Iisus Hristos ni S-a arătat ca miros de bună mireasmă a cunoaşterii lui Dumnezeu şi Tatăl”.

Slava ce o avem este una cu iradierea acestei bune miresme, dar este totodată iradierea Persoanei unice divino-umane, pentru Care trupul nu-i o barieră. Căci, deşi trupul e prilejul trăirii comuniunii cu Persoana lui Hristos, uităm de trupul Lui, cum uităm şi de al nostru, cum spune Sf. Ap. Pavel (II Cor. 5, 16; 12, 2). Desigur, toate acestea sunt în mare măsură o virtualitate pentru aproape toţi credincioşii; dar o virtualitate reală, din care luăm puterea spre învierea noastră pentru viaţa viitoare. „Căci cele în Hristos sunt făptură nouă şi ne-am înnoit în El spre sfinţenie şi nestricăciune şi viaţă”.

Hristos cel înviat este începutul creaţiei celei noi, pentru că ne cu-prinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem nu numai prin comunitatea de natură ce o are cu noi, ci şi prin cuprinderea noastră personală în El şi prin petrecerea Lui în noi. E de prisos să mai spunem că aceasta înseamnă şi o cuprindere a noastră în memoria Lui (virtual îi cuprinde şi pe cei ce nu cred în El). El pre-zintă în Sine Tatălui pe toţi cei ce cred în El, deci sunt alipiţi de El. Ei sunt văzuţi în El de Tatăl, dar îi are înscrişi şi în memoria Lui veşnică. Şi Tatăl îi vede înscrişi în memoria Lui. Totodată vede imprimat şi pe Hristos în ei, în starea Lui de jertfă şi de înviere.

În faţa lui Hristos îi vede pe toţi cei care cred în El, căci pe faţa Lui se reflectă gândul lui Hristos la fiecare, şi în faţa fiecărui credincios vede imprimat pe Hristos. Îl vede pe Hristos progresând în transformarea fie-cărui credincios după chipul Lui până îl va aduce la starea Sa de înviere. În aceasta constă comuniunea progresivă a Tatălui cu toţi cei ce cred în Fiul Său. Astfel unindu-ne cu Sine, Hristos ne uneşte cu Tatăl.

LUMINĂTORUL MEDITAŢII LA ÎNVIERE 15_______________________________„A devenit departe, cu noi, pentru noi, pentru ca şi noi să ne facem

împreună cu El şi în El aproape de Tatăl… Căci făcându-ne părtaşi la El prin Duhul, ne unim cu Dumnezeu şi Tatăl, prin El”.

Prin trupul înviat al lui Hristos iradiază neîmpiedicată puterea Celui ce a făcut acest trup nestricăcios, conducând pe toţi cei ce se vor împăr-tăşi de El la înviere şi la nestricăciune, ba conducând întreaga creaţie la incoruptibilitate şi la transparenţă, adică la maxima transfigurare şi comunicabilitate între persoane prin Duhul şi la o totală personalizare a cosmosului, în Hristos şi în oameni; pentru că există o continuitate ontologică între materia trupului şi materia cosmosului.

„Căci, după naşterea din trup, este frate acestora provenind din Adam, protopărintele în acest veac prezent; dar odată ce, prin înviere, trupul Său mort Şi l-a făcut duhovnicesc şi ni-l oferă nouă spre mâncare, sădeşte şi în noi prin el puterea vivificării spre învierea după moarte; prin aceasta ne-a devenit cauză a unei astfel de firi duhovniceşti în veacul viitor şi a unei stări nemuritoare şi incoruptibile a trupurilor noastre stricăcioase de acum… Căci pentru noi, pe care ne va învia în trupuri duhovniceşti, va restabili întru nestricăciune şi corpurile din jurul nostru, corespunzătoare celor ce locuiesc, umblă, vieţuiesc şi petrec întru ele, pentru că şi creaţia însăşi se va elibera de robia stricăciunii, spre slava libertăţii fiilor lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi frate şi părinte al nostru şi spune: Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu”.

Starea aceea va însemna o biruinţă a persoanelor şi a libertăţii lor asupra naturii care robeşte, o biruinţă a comuniunii lor, din comuniunea cu Persoana divină, sau supremă, devenită şi Persoana umană eliberată, prin suportarea morţii de bunăvoie, de stăpânirea morţii, care e suprema tiranie a naturii învârtoşate, supremul duşman al persoanei sau al comu-niunii interpersonale. Tot ce ne e dat acum ca natură se va personaliza, va sluji eternei comuniuni personale. Slava împărătească a Persoanei supreme devenită şi Persoana umană va deveni slavă a tuturor celor ce se vor deschide Persoanei supreme şi centrale.

16 MEDITAŢII LA ÎNVIERE LUMINĂTORUL_______________________________Prin toate se va vedea Persoana supremă, prin toate se vor vedea per-

soanele între ele. Nu se va mai vedea o natură care face greu de sesizat persoana. Vom vedea „faţă către faţă” pe Dumnezeu, dar ne vom vedea „faţă către faţă” şi între noi, neacoperiţi nici de natura manifestată în trebuinţe materiale, în slăbiciuni trupeşti, în boli, supusă morţii, nici de natura devenită exclusivistă prin tot felul de pasiuni. În veacul de acum, împărtăşindu-ne de Hristos, vestim moartea Lui, care rămâne şi în forma ei trupească în existenţa noastră, pentru a ne ajuta să o umplem şi să o transformăm spre folos prin moartea noastră faţă de egoism.

„Dar când va veni în slava Tatălui, nu vom mai oferi mărturisirea cu-venită despre patima Lui, ci Îl vom cunoaşte în chip curat ca Dumnezeu „faţă către faţă”… Căci atunci nu-L vom mai cunoaşte din cele ce sunt ale omului, ci Îl vom cunoaşte din cele ce sunt ale lui Dumnezeu adevărat, fiind trecută iconomia prin care a devenit şi trup. Căci vor înceta, cum se cuvine, raţiunile întrupării şi va intra o cunoştinţă mai mare şi ne va veni de la El o strălucire şi o vedere şi o înţelegere a mântuirii celei întru slavă”.

Trupul nu va înceta, dar el va fi transparent, încât vom vedea prin el nemijlocit pe Dumnezeu întru slavă, fiind totul înduhovnicit, toţi şi toate vor aparţine tuturor, dincolo de împărţirea în subiectiv şi obiectiv, dincolo de lanţurile naturii, de lupta pasionată pentru a stăpâni natura şi pe ceilalţi văzuţi ca obiecte exterioare, de lupta fiecăruia pentru a se apăra de ceilalţi. Singură învierea ne deschide perspectiva scăpării de fatalitatea naturii care duce la moarte, deschide un plan demn de noi şi de năzuinţele noastre; iar odată cu aceasta, perspectiva unei tot mai adânci sensibilităţi şi delicateţi. Numai învierea ne va scăpa de lupta greşită pentru a ne asigura o existenţă efemeră, cu preţul profitării de alţii, cu preţul unor imaginare experienţe de împlinire prin plăceri, prin orgolioase şi găunoase realizări.

Numai perspectiva învierii ne dă puterea să ducem adevărata lup-tă cerută de ea: lupta împotriva pasiunilor, lupta pentru sensibilizare, pentru transparenţă, pentru comuniune, pentru asemănarea cu Hristos, puterea Celui care a înviat susţinându-ne pe această cale.

LUMINĂTORUL ACTIVITĂŢI 17_______________________________

DARURI SFINŢITE ŞI DISTRIBUITE LA CREŞTINII DIN PENITENCIARUL NR. 16,

PRUNCULde Elena CĂLDARE

„… Paştele este cea mai veche şi impor-tantă sărbătoare a creştinătăţii care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veş-nice prin sacrificiul Domnului nostru Iisus Hristos, Învierea fiind singura minune care se arată tuturor oamenilor credincioşi şi necre-dincioşi...”, (Părintele Arsenie Boca).

Sărbătoarea Învierii are loc primăvara, odată cu reînvierea naturii, este sărbătoarea luminii şi a bucuriei, care şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, tradiţiile şi simbolurile pascale:

oul vopsit, pasca, masa tradiţională de Paşte şi slujba de sâmbătă seara în cadrul căreia creştinii primesc Lumina Sfântă. Lumina Învierii care trebuie transmisă şi celor mai trişti ca noi.

Este cunoscut faptul că Fundaţia „Vasiliada”, Chişinău, în persoana părintelui Viorel Cojocaru, este mereu de veghe şi alături de „aproapele nostru” din spital, casă de bătrâni şi de cei din penitenciare, în cazul de faţă este vorba de Penitenciarul № 16, Pruncul.

În dimineaţa Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos deţinu-ţii de la Penitenciarul № 16, amplasat în municipiul Chişinău, sectorul Buiucani, comuna Pruncul, care are statut de spital-penitenciar, unde sunt

18 ACTIVITĂŢI LUMINĂTORUL_______________________________trataţi deţinuţii ce suferă de diverse maladii, au fost vizitaţi de un grup de membri ai Fundaţiei „Vasiliada”, enoriaşi ai Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani şi reprezentanţi ai Bibliotecii „Alba Iulia”. Cu daruri din partea buiucănenilor care au sfinţit pască, ouă roşii, cozonac şi alte bunătăţi în această dimineaţă la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. În jurul orei 7.00 dimineaţa grupul era prezent la peni-tenciar. La această oră marea majoritate a deţinuţilor erau în aşteptarea părintelui, care îi tutelează de un timp încoace şi de care s-au ataşat chiar şi unii dintre cei mai dificili. După formalităţile de la intrarea în penitenciar am pătruns pe teritoriul acestuia unde am observat o răstignire frumoa-să cu flori şi lumânări aprinse la „picioare”, o curăţenie şi o aranjare a clumbelor, a unor parcele cu ceapă, usturoi, căpşune etc., îngrijite, după cum am aflat mai târziu, de către deţinuţi. O atmosferă care mi-a amintit de curţile şi grădinile din copilărie curate şi îngrijite, proaspăt săpate – şi ele în aşteptarea Învieri Domnului nostru Iisus Hristos...

Însoţiţi de un gardian am pătruns în paraclisul amenajat în penitenciar de către administraţia de aici cu ajutorul părintelui Viorel Cojocaru şi cu concursul unor deţinuţi. Impresionantă privelişte... la acea oră în paraclis

LUMINĂTORUL ACTIVITĂŢI 19_______________________________erau adunaţi destul de mulţi deţinuţi: bărbaţi de toate vârstele şi femei mai tinere... pe o masă – mai multe păşti, cozonaci, ouă roşii şi alte bunătăţi aşteptau să fie sfinţite de către părinte. Căldări cu apă pentru aghiasmă, lu-mânări aprinse şi o linişte aparte. Părintele a intrat salutându-i cu „Hristos a Înviat!”, iar ei răspunzând cu „Adevărat a Înviat!”, s-au înviorat. Nu prea am avut timp să privesc atent feţele lor şi să ghicesc ce simt aceşti oameni, vinovaţi altă dată de „păcate” grele, în aceste momente înălţătoare, pentru că mi se încredinţase împărţirea anaforei fiecărui deţinut şi, cuprinsă de emoţii şi responsabilitate, priveam la icoanele paraclisului...

Părintele Viorel Cojocaru le-a adresat mesajul său pascal, felicitându-i cu această Zi importantă pentru întreaga omenire, dorindu-le să se vadă cât mai curând alături de cei dragi ai lor şi să-şi îndrepte vieţile, să simtă, chiar şi în aceste condiţii miracolul şi bucuria sărbătorii nu doar cu mâncarea ci şi cu sufletul, mărturisindu-le bucuria de a se afla în această dimineaţă spe-cială împreună şi alături de ei, de aceşti oameni trişti şi necăjiţi. Părintele le cunoaşte durerile sufleteşti la o mare parte dintre ei, apropiindu-se şi mângâindu-i spiritual, spovedindu-i, îndrumându-i, comunicând de mai mult timp cu ei, botezându-le copiii, împărtăşindu-i... Ne-am convins cât de aproape este părintele de suferinţele lor văzându-i apropiindu-se pe rând, cerând sfaturi, mărturisindu-i necazurile, rugăminţile şi..., aşteptân-du-l aici, la penitenciar, cât mai des. De-ar avea timp şi puteri Părintele Viorel să le reuşească pe toate în câte acte de caritate şi misionarism este implicat..., pentru că multă lume care îl cunoaşte, îi cunoaşte faptele, îl îndrăgeşte, se apropie de el pentru darul de a comunica cu toţi oamenii, indiferent de vârstă, stare socială, religie, suferinţă etc.

După sfinţirea darurilor de Paşte aduse de către o parte dintre de-ţinuţi părintele, împreună cu noi, cei care îl însoţeam, am mers prin camerele deţinuţilor, însoţiţi de gardieni, dar şi de câţiva deţinuţi pe care părintele şi i-a făcut persoane de încredere. Fiecare deţinut a primit câte o bucăţică de anafură în mână, un ou roşu şi o bucăţică de pască sfinţite, o lumânare aprinsă şi salutul „Hristos a Înviat!”. Pe feţele lor am observat o bucurie, o satisfacţie de moment, o clipă de smerenie şi... aşteptarea vizitei părintelui. Un tablou impresionant: umilinţa aflării

20 ACTIVITĂŢI LUMINĂTORUL_______________________________în camera zăvorâtă cu uşă de fier şi gardieni la uşă, necazul suferinţei, neputinţei, bolii, vârstei, durerii sufleteşti pe de o parte şi, radierea fe-ţelor în momentul întâlnirii cu părintele, dar şi a primirii bucăţelei de nafură şi a celorlalte daruri sfinţite, pe de altă parte. Unii dintre ei aveau pe masă pască cu brânză, cozonac, ouă roşii rugându-l pe părinte să le stropească cu apă sfinţită. Deci, Sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos este prezentă şi aşteptată ca o revelaţie în conştiinţa acestor sufletele chinuite, poate chiar şi de „păcatele” cele de moarte săvârşite pe care le ispăşesc aici...

Dar o simţire-trăire aparte am avut în momentul intrării în Casa mamei şi copilului, care adăposteşte deţinutele cu copii mici până la trei ani. Adevărat că, condiţiile de aici sunt mai aproape de un aşezământ pentru copii – o curte mică amenajată ca o grădiniţă de copii…, dar oare cum se simt aceste mame… sau aceste femei tinere însărcinate? Cum îşi văd copiii crescând, bucurându-se de venirea lor pe lume alături de alţi semeni ai lor? Câtă durere, suferinţă, necaz, regrete există alături de noi, cei liberi, sănătoşi, plini de viaţă, putere fizică, minte trează dar…, adeseori nemul-ţumiţi, alergând după bani în Europa, lăsând copii, părinţi, bunici, soţi, soţii la baştină, care suferă greu aceste plecări după bani mulţi şi fără saţ, aceste plecări care, adeseori se termină aici…, în puşcării, penitenciare, spitale, case de copii sau de bătrâni, sau… în pământ…

Să ne amintim de darul pe care ni l-a lăsat Dumnezeu, de locurile unde ne-a lăsat Dumnezeu în viaţă, de grija faţă de aproapele şi de ce-lelalte porunci lăsate de Dumnezeu nouă, muritorilor de rând. Să fim mai buni, mai răbdători, mai smeriţi, mai aproape de cei mai trişti ca noi, de săracii noştri, pe care îi avem alături, să nu-i căutăm pe melea-guri străine…

În aceste zile din Săptămâna Luminată, şi nu numai, să ne împărtăşim bucuriile, darurile, vorbele bune cu cei mai trişti ca noi, care trăiesc alături de noi, dar într-o lume separată de noi…

Hristos a Înviat! Celor din mormânt viaţă dăruind, nouă pe pământ mântuirea ne-a lăsat.

LUMINĂTORUL INTERVIU 21_______________________________

SE APROPIE ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR – SĂ NE CURĂŢIM

DE RELE ŞI SĂ ÎMBRĂŢIŞĂM CELE BUNE

Interviu cu protoiereu dr. Petru Buburuz, preot paroh al Bisericii

„Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău

Interviul a fost realizat de Gheorghe BUDEANU

Protoiereul mitrofor Petru Buburuz, magistru în teolo-gie, s-a născut în 1937 în satul

Durleşti, actualmente – suburbie a ca-pitalei. Între anii 1955 şi 1965 a studiat la Seminarul Teologic şi la Academia Teologică din Leningrad, apoi a făcut aspirantura la Academia Teologică din Moscova (Zagorsk, 1965-1968), după care s-a întors la Chişinău, unde a fost

22 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________numit preot la Biserica „Sfântul Teodor Tiron”, cunoscută ca Biserica „Ciuflea”. A devenit cunoscut şi iubit de enoriaşi pe când a slujit mai mulţi ani la rând ca preot, apoi ca paroh al Bisericii „Sfânta Treime”.

În istoricul an 1989 este ales deputat al poporului în Sovietul Suprem al URSS. În 1991, îndată după obţinerea independenţei Republicii Moldova, a reînfiinţat la Chişinău Facultatea de Teologie pe care a condus-o până în 1993, când aceasta a fost desfiinţată de oficialităţile comuniste ale acelor vremi.

A fost un participant înflăcărat la Mişcarea de eliberare şi renaştere naţională. A binecuvântat două mari adunări naţionale şi Podul de flori peste Prut. Este onorat cu mai multe ordine bisericeşti, iar statul i-a oferit cea mai înaltă distincţie – „Ordinul Republicii”.

În 1992 a făcut să reapară revista bisericească „Luminătorul” al cărui tutore rămâne până în prezent, fiind totodată şi preşedinte al Societăţii Culturale Bisericeşti „Mitropolitul Varlaam”.

În 1991 a pus ideea de temelie pentru Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani al capitalei, pe care, ca paroh, continuă s-o înalţe cu ajutorul enoriaşilor şi al oamenilor de bună credinţă.

Gheorghe BUDEANU

Gheorghe Budeanu (Gh. B.): Părinte Buburuz, suntem în Postul Mare şi ne apropiem de noaptea Învierii. Care este îndemnul Dumneavoastră pentru credincioşi în preajma celei mai importante sărbători creştine?

Prot. Petru BUBURUZ (Prot. P. B.): Îi îndemn pe toţi să aleagă calea slujirii lui Hristos, care este cea mai curată, fiindcă Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (In. 14,10). Noi viaţă avem, adevărul îl căutăm, iar pe Dumnezeu îl descoperim urmând calea cea dreaptă a învăţăturii lui Hristos şi respectând poruncile Lui. Pe calea slujirii lui Hristos, creştinilor li se propun mai multe posibilităţi de a se dezvolta spiritual. Pe această cale întâlnim şi postul. Sfânta Biserică a pus patru posturi mari în decursul anului, dar cel mai important este sfântul şi marele post înainte de Învierea Domnului. Acest post are

LUMINĂTORUL INTERVIU 23_______________________________şapte săptămâni şi este foarte strict. E o perioadă deosebită în calenda-rul bisericesc, fiindcă, dacă alte posturi au o dată fixă (Postul Naşterii Domnului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel), atunci Postul Învierii Domnului variază, în dependenţă de Ziua Paştelui, care trebuie să fie numaidecât în zi de duminică, după prima lună plină, după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor. Aceste calcule sunt făcute de sute de ani. Totul depinde de mişcarea lunii şi a soarelui - tăbliţe astronomice calculate cu exactitate. În legă-tură cu faptul că Paştele este mişcător, sunt mişcătoare şi perioadele ce ţin nemijlocit de el: perioada Postului Mare (7 săptămâni) de dinainte de Paşti, 40 de zile după Paşti, până la Înălţarea Domnului, şi încă 10 zile până la Duminica Mare sau Duminica Cincizecimii, sau Pogorârea Sfântului Duh. Mai departe calendarul intră în date fixe.

Deci, postul este un instrument al desăvârşirii spirituale alături de rugăciune, smerenie, dragoste pentru Dumnezeu şi de aproapele nos-tru. El ne ajută să ne uşurăm de greutatea păcatelor prin Taina Sfintei Mărturisiri, ne ajută să uşurăm trupul, iar prin aceasta - şi sufletul. Sufletul îl ajută pe om să se înalţe deasupra celor lumeşti.

Acesta este scopul vieţii creştine - de a avea sufletul curat, eliberat de greutatea păcatelor, pentru a se face părtaş al Împărăţiei lui Hristos în viaţa veşnică.

Gh. B.: Sunteţi parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani al Chişinăului, o creaţie ridicată din iniţiativa, cu truda fizică şi sufletească a Dumneavoastră. Mai aveţi până la finisarea acestui locaş sfânt, care-i programat să ajungă un simbol, un centru al creştinismului din Basarabia?

Prot. P. B.: Ideea construirii Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” a venit pe neaşteptate. Era prin anii nouăzeci. Mă duceam la o sfinţire de casă şi, pe drum, când am văzut ce case îşi ridică oamenii, m-am gândit că ar fi bine să cerem de la Primărie un lot de pământ şi pentru o biserică. Am depus o cerere, care, spre bucuria enoriaşilor,

24 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________a fost acceptată. În 1994 am început construcţia, care a durat până în 2007, când urma să fie instalat acoperişul, dar, din lipsă de bani, apăruse pericolul de a stopa lucrările. A fost greu, nu eram în stare să plătim lunar facturile firmei de construcţie. Înţelegând situaţia în care ne aflam, directorul firmei de construcţii „Glorinal”, dl. Vasile Chirică, a procedat foarte creştineşte şi ne-a spus: „Părinte, dacă nu punem acoperişul, degeaba am lucrat până acum”. Aveam atunci datorii de vreo trei milioane. El a căutat bani, a cumpărat lemn, tablă, a achitat lucrările, iar eu plăteam atâta cât puteam. La sfârşit, i-am rămas dator cu şapte milioane. Pe parcursul anilor, i le-am întors pe toate, ultimele cincizeci de mii de lei – la 31 decembrie 2013. Minunea mare a fost faptul că dl. Vasile Chirică nu ne-a impus să-i achităm şi procente la sumele împrumutate pentru construcţii. Îi mulţumim din tot sufletul pentru curajul şi bunăvoinţa sa. Am rămas prieteni. Este unul dintre ctitorii bisericii. Totodată, îi mulţumesc lui Dumnezeu că a avut grijă de zilele mele, ca să nu mor cu datorii.

Deci, am ridicat zidul bisericii, acum trebuia să facem tencuiala, pe care n-o puteam începe nicicum: n-aveam bani. Minunea mare este că Primăria Chişinău a decis să ne ajute, am mai găsit şi astfel am finisat tencuiala în 2013. Azi mă gândesc la picturile murale, nu ştiu dacă vom reuşi să împodobim interiorul cu ele în anul acesta. Dacă nu, vor continua acei care vor veni după noi. Am instalat sistemul de electrici-tate, cel antiincendiar, am terminat şi clopotniţa, cred că vom reuşi să instalăm iconostasele, candelabrele... Vrem să finisăm scările, inclusiv cele de la intrare. Totodată, trebuie să respectăm planul topografic, vom ridica şi gardul din jurul bisericii cu stâlpi din piatră albă. Ne sfătuim cu arhitecţi, cu ingineri, ca să fie totul frumos, în toate – să respectăm stilul iniţial al bisericii.

Apropo, regretatul om de cultură Andrei Vartic este primul care a apreciat stilul arhitectural al bisericii noastre: „Catedrala preotului Petru Buburuz –minunea arhitectonică de la Buiucani: cea mai albă, cea mai zveltă, cea mai românească biserică”.

LUMINĂTORUL INTERVIU 25_______________________________Gh. B.: Ştiu că în curtea bisericii este programată şi construcţia

Centrului Cultural Ortodox Român. Ce presupune acel centru?Prot. P. B.: Centrul Cultural Ortodox Român va cuprinde o bi-

bliotecă teologică fundamentală în care va intra biblioteca mea per-sonală şi alte donaţii, o sală cu 400 de locuri, care va fi destinată unor conferinţe şi manifestări culturale şi bisericeşti. Dispunem de multe donaţii de carte, colecţii de ziare naţionale şi străine pe care nu avem unde să le expunem. Programăm şi o sală de lectură, alta - de ascultare a muzicii bisericeşti, birouri pentru sediul Fundaţiei de ca-ritate „Vasiliada” şi al Societăţii Culturale Bisericeşti „Mitropolitul Varlaam” pe care o conduc. Mă mai gândesc la o şcoală cu profe-sori care să-i înveţe pe câţiva copii arta dirijorală, la un atelier de sculptură, pictură, la clase pentru şcoala duminicală, editură, un post de radio sau de televiziune bisericesc, vom organiza şi acţiuni de binefacere. Vom îmbina teologia şi cultura în acest centru, iar în faţa clădirii va fi inaugurată Aleea personalităţilor culturale bisericeşti, ca să arătăm lumii că şi Biserica a făcut ceva pentru neamul nostru. Mai întâi, vom instala pe alee un monumental bust al Sfântului Apostol Andrei, busturile Mitropolitului Varlaam, Mitropolitului Iosif Muşat, Mitropolitului Dosoftei, Mitropolitului Petru Movilă, Mitropolitului Iosif Naniescu, apoi ale Mitropolitului Gurie Grosu, Mitropolitului Antonie Plămădeală, Mitropolitului Nestor Vornicescu, ale preotului Alexei Mateevici, preotului Vasile Ţepordei, preotului Dr Avva Paul Mihail, care a deschis la Chişinău primul muzeu bisericesc, sfântului închisorilor Valeriu Gafencu... Iată doar câteva nume, care ne de-monstrează că pământul acesta a dat nişte roade spirituale deosebite şi să nu spună ruşii că în Basarabia toate încep de la 1812.

Gh. B.: E un proiect grandios, cu ambiţii de... un fel de centru al mitropoliţilor şi sfinţilor. Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” ar putea să-şi asume rolul de catedrală. Asta se urmăreşte?

26 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________Prot. P. B.: Nu. Am scris chiar şi în testamentul meu că aici trebuie

să fie un centru spiritual al Ortodoxiei şi culturii, cu biserica în centru, cu Centrul Cultural Ortodox Român şi Aleea personalităţilor cultura-le-bisericeşti. Aceasta nu va încurca să fie peste ani şi o reşedinţă a Mitropoliei Basarabiei, care, totuşi, ar trebui să-şi construiască o cate-drală în centrul capitalei...

Avem foarte multe idei care trebuiesc realizate. Iată, în clădirea din curtea bisericii, aici, unde realizăm acest interviu, este, deocamdată, biblioteca parohială. Aici au loc şedinţele Consiliului bisericesc, aici, la sărbătorile de hram, adunăm ctitorii bisericii, aici, în fiecare zi de marţi, la ora şase seara, au loc cursuri de catehizare la care preotul este ascul-tat de câte 30-50 de persoane. În mai 2009 am adresat Prea Fericitului Părinte Daniel un memoriu în care explicam ce văd eu în perspectivă pe locul unde este amplasată Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Am trimis şi la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în care explicam că acest centru ar putea să aibă rolul unui institut cultural. Dar, pe atunci, la Chişinău încă nu exista Institutul Cultural Român. Activitatea centrului ar oferi şi nişte locuri de muncă...

Gh. B.: La biserică, pe cine aveţi alături mereu în străduinţele de a vă realiza cele programate?

Prot. P. B. În primul rând, pe Dumnezeu, apoi – pe preoţi şi enoriaşii. Un respect aparte îl am faţă de părintele Viorel Cojocaru. El a întemeiat prima parohie a surdo-muţilor din Moldova şi, deoarece nu avea o bise-rică, ÎPS Mitropolit al Basarabiei Petru s-a învoit şi l-a afiliat la biserica noastră. Părintele Viorel slujeşte la penitenciarul numărul 16 (Pruncu) şi e considerat acolo unul dintre cei mai buni preoţi. Mitropolia Moldovei nu ştie ce să mai facă în scopul de a-l atrage de partea ei. Părintele are lecţii la şcoala de surdo-muţi, iar o dată pe săptămână îi adună pe aceştia la biserica noastră. Susţinem foarte multe activităţi de voluntariat cu membrii ASCOR. E vorba de o garderobă socială – adunăm haine pe care le distribuim săracilor. Am acordat ajutor şi în timpul inundaţiilor.

LUMINĂTORUL INTERVIU 27_______________________________Fundaţia „Vasiliada” are un contract semnat cu Ministerul Educaţiei, în baza căruia voluntarii ASCOR au mers şi au dus câte o icoană prin toate şcolile republicii. Au fost editate 25 mii de cărţi de rugăciuni care au fost distribuite, în primul rând, în Transnistria, apoi prin alte şcoli. Tot cu voluntarii ASCOR vom duce icoane prin toate spitalele republicii. Părintele Viorel mai pregăteşte proiectul „Sfinţii români”, destinat în special celor care au mărturisit pe Hristos în penitenciare. Tot el, în urma unei înţelegeri cu Ministerul Educaţiei, difuzează prin şcoli ziarul „Lumina”, care este tipărit la Iaşi. Menţionez încă o dată: voluntarii ASCOR sunt foarte activi.

Gh. B.: Părinte, vă cunosc ca pe un bun şi harnic ocrotitor al spi-ritului românesc din stânga Prutului. Mai susţineţi relaţii de colabo-rare cu preoţii, cu creştinii din localităţile româneşti aflate în regiunea Cernăuţi, în sudul Basarabiei?

Prot. P. B.: Din păcate, nu mai reuşesc. Cândva, îi cunoşteam pe mulţi preoţi din acele regiuni, dar, de mai mulţi ani, m-am concentrat la realizarea celor despre care am vorbit mai sus. Apoi, la Mitropolia Basarabiei foarte rar se adună preoţii, şi nu ai posibilitatea să mai discuţi asemenea lucruri. Mitropolia noastră are nevoie de trei arhierei şi odată cu venirea acestora, care să aibă şi bune studii, şi o experienţă bogată, poate că s-ar produce unele schimbări. Ruşii au deja şase arhierei în Mitropolia Moldovei...

Gh. B.: Îl cunoaşteţi pe arhiepiscopul Onufrie, Întâistătătorul Bisericii din Bucovina şi Cernăuţi, care a ajuns în fruntea Bisericii ortodoxe din Ucraina, cea care ţine de Patriarhia Moscovei?

Prot. P. B.: Nu ne-am întâlnit niciodată. Dar ştiu că el face jocul Moscovei. Mi-a spus cineva că nu prea trage la România. Este ro-bul patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii – Kiril, iar acesta de la urmă, după cum arată mai ales ultimele evenimente din Ucraina, promovează politica expansionistă a lui Putin. Vedeţi ce au făcut cu

28 INTERVIU LUMINĂTORUL_______________________________Crimeea? Am spus-o şi o mai spun: atâta timp cât există Kremlinul, nu va fi pace pe pământ...

Mai trist e că nici în interiorul Bisericii noastre nu există înţelegere. De mai multe ori am suportat probleme pentru faptul că eram împotriva cunoscutului activist Vlad Cubreacov, dar iată că am avut dreptate: în tandem cu Iurie Roşca, au spălat banii care veneau din România prin şi sub acoperirea Mitropoliei Basarabiei. În cazul mirenilor, dacă-i vorba de încălcare de lege, de scandal, intervine poliţia sau procurorii, dar în cazul Bisericii statul nu vrea să intervină...

Gh. B.: Sărbătoarea Învierii este urmată de Paştele Blajinilor, pe care mirenii l-au transformat de câţiva ani într-un fel de carnaval al mâncărurilor, băuturii, mândriei şi falei prin cimitire. Oare asta nu-i supără pe cei plecaţi la Dumnezeu?

Prot. P. B.: Conform regulamentului bisericesc, în zilele săptămânii din preajma Paştelui (Săptămâna Patimilor) se pomeneşte numai de patimile şi de răstignirea lui Hristos, iar în Săptămâna Luminată trăim bucuria Învierii Lui. Cei plecaţi la Domnul îşi aşteaptă rândul. Asta nu înseamnă că am uitat de rudele trecute dintre noi. Iată de ce, îndată după Înviere şi Săptămâna Luminată, sărbătorim Paştele Blajinilor, ceea ce înseamnă Paştele Fericiţilor. Sărbătorim Paştele celor morţi, le aducem bucuria şi vestea Învierii lui Hristos: bucuraţi-vă, căci Hristos a înviat şi pentru voi. Ne ducem la cimitir, facem pomeniri, rugăciuni. Sigur că se dă şi de pomană, dar în ultimul timp moldovenii noştri au transformat Paştele Blajinilor într-un alai de fală. Nu are nimic mortul din asta. Mai bine să dai mai puţin, dar să dai din toată inima unui sărman, care se închină pentru acea pomană. Să nu te vadă nimeni şi să nu faci fală din ceea ce dai, căci numai atunci este primit la Dumnezeu. E păcat să folosim răbdarea morţilor în plăcerile şi desfătările noastre...

Prot. P. B.: Vă mulţumim, părinte Buburuz, pentru aceste mărturisiri şi spunem: Dumnezeu să vă ajute.

LUMINĂTORUL MEDITAŢII LA POSTUL MARE 29_______________________________

METODĂ DUHOVNICEASCĂ DE A ŢINE POSTUL MARE

de Pr. Sofronie SAHAROV

V-am vorbit deja despre metoda mea, pe care vă sfătuiesc să v-o însuşiţi.

Metoda mea este precum urmea-ză: A ne vedea ţelul de pe urmă şi a merge către el, începând cu abc-ul. În ce priveşte Postul, trebuie avut acelaşi principiu, dar pe o scară redusă. Trebuie înţeles că cele cincizeci de zile ale Postului ne sunt puse la dis-poziţie ca pregătire spre a primi învierea cea din morţi. Iar viziu-nea noastră ne-o întocmim astfel: Acum începe nevoinţa, însufle-ţirea noastră creşte la gândul că sute de milioane de creştini vor ţine acest Post. Calea către în-viere, pentru însuşi Dumnezeul întrupat trecea prin suferinţă. Taina suferinţei o înţelegem de-abia mai târziu. La început o primim ca pe o condiţie a creşterii noastre în Dumnezeu, ca o condiţie a dezvoltării noastre, spre a-L putea primi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spre a ne însuşi căile Sale în viaţa practică…

30 MEDITAŢII LA POSTUL MARE LUMINĂTORUL_______________________________Şi deşi aşa stau lucrurile, din nefericire în vremurile noastre re-

zistenţa organismului nostru, zdruncinat în plan nervos încă din anii copilăriei, s-a împuţinat cumplit. Pe vremuri mulţi erau nevoitorii care puteau petrece săptămâni, luni fără să mănânce, urmând înfrânării lui Hristos, postului Lui în pustie, de patruzeci de zile, înainte de a ieşi la propovăduire. Astăzi aceasta se întâlneşte destul de rar printre nevoitori. La care observ cu durere în inimă, un fenomen foarte jalnic: când este vorba de motive medicale, oamenii sunt în stare să rabde un post, dar pentru Dumnezeu nimica nu merge – pentru că este un oarecare duh care împiedică orice lucrare atunci când este vorba a urma lui Hristos. Înainte vreme, în mănăstiri, cei ce puteau, ajunau până Vineri, şi chiar până Sâmbătă. Dar asta nu era pentru toţi. În prima zi nu se găteşte deloc. Începând cu a doua zi se pregăteşte un ceai. Unii nu au mâncat trei zile, alţii numai două zile. Şi totuşi, un fenomen curios: primele zile sunt mai greu de trecut. A doua zi, Marţi, începe capul să ameţească. După aceasta, Miercuri, se poate întâmpla trecerea unui prag şi o uşurare de a posti pentru organism. Dar pentru cei bolnavi nu este cu putinţă, nici o singură zi de post, din pricina bolii.

La Athos prima zi a Postului pentru mulţi era grea, pentru că acolo erau ţărani puternici. Secreţiile digestive, negăsind nimic în stomac, începeau să mistuie însuşi stomacul. În asemenea cazuri Lunea trebuiau să mănânce ceva, ca să nu-şi strice sănătatea. Aşa că nu vreau acum să enumăr toate variaţiile organice, cui ce-i trebuie, şi cine ce poate. Iar noi rămânem cu metoda aceasta: Nu este obligatorie deplina înfrânare în cursul întregii săptămâni; nu este obligatoriu nici până Miercuri, până la prima Liturghie a Darurilor maiînainte-sfinţite; nu-i obligatoriu nici chiar prima zi să o treci fără a mânca deloc. Fiecare să-şi aleagă după puterile proprii. Fiecare de bunăvoie să întâmpine nevoinţa care se deschide înaintea noastră. Şi astfel ei vor fi în stare să treacă întregul Post fără ca să piardă din vedere adevăratul ţel: să întâmpinăm în trupul nostru stricăcios harul Învierii.

LUMINĂTORUL MEDITAŢII LA POSTUL MARE 31_______________________________În fiecare an vă va fi dat să trăiţi un lucru paradoxal: Postul, cu toate

nevoinţele plânsului, pocăinţei, privegherilor ş.a.m.d., îl putem îndura cincizeci de zile. Dar Paştele – bucuria pascală – o putem trăi pentru o foarte scurtă vreme, iar apoi nu ne mai rămâne putere pentru bucurie. În chip firesc s-ar zice că ar trebui să fie dimpotrivă: cu Postul – zdrobirea, iar apoi bucuria biruitoare a învierii care învie omul! Aşa, eu nu îmi propun să vă vorbesc despre amănuntele organizării Postului. La Părinţii Bisericii sânt scrieri despre unele trăsături caracteristice, cum trebuie trecut Postul, dar având în vedere că este greu, noi facem aşa: în prima, a patra şi în a şaptea săptămână a Postului ne nevoim a ne înfrâna mai mult decât în celelalte. Deoarece trupul poate suferi din pricina nelucrării, în practica bisericească se recomandă metanii până la pământ. Iar metaniile acestea pe care le face omul zi şi noapte servesc ca trupul să rămână în mişca-re şi în încordare. Altfel, pentru un trup tânăr, lipsa mişcării devine de nesuferit şi dăunătoare. De aceea în biserică se fac rugăciuni cu metanii mari. Aceasta, pe de-o parte, este expresia smereniei noastre, iar pe de altă parte, mişcarea fizică este de neapărată trebuinţă în absenţa muncii.

Întorcându-ne la Postul Mare, cum să se întipărească în conştiinţa noastră ceea ce eu socotesc ca un principiu absolut necesar: a avea în vedere ţelul final şi a se îndrepta către el. Atunci aspectele neînsemnate ale vieţii noastre de zi cu zi vor trece fără vreo deosebită zdruncinare a organismului şi a psihicului nostru. Şi aceasta nu numai în Post, ci şi după, şi întotdeauna, în fiecare zi: Noi trebuie să ne amintim de ţelul şi înţelesul petrecerii noastre aci. Noi ne-am adunat împreună ca într-un singur duh al dragostei pentru Hristos, să urmăm paşilor Lui, sprijinindu-ne unul pe altul. Vă amintiţi cum este scris în Evanghelie: „Când erau pre cale, suindu-se în Ierusalim, Iisus mergea înaintea lor, la o oarecare distanţă, iar ei [ucenicii] erau înfricoşaţi, şi urmând Lui, erau cuprinşi de teamă”. Aşa şi noi, cu frică vom urma lui Hristos în tot acest Mare Post, ca mai pe urmă cântarea „Hristos a Înviat” să irupă ca un „prisos de viaţă” în noi. Este un foarte bun obicei acela de a cânta stihirele Paştelor, Duminică seara, în Duminica Iertării.

32 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________

PE URMELE SFÂNTULUI IERARH DOSOFTEI, MITROPOLIT AL

MOLDOVEI. DE LA LOCUL DE BAŞTINĂ PÂNĂ LA CEL DE VECI

de Dr. Vasile ŞOIMARU

La 24 august 2009 intram în oraşul Lvov (Lembergul medieval) din partea de nord a oraşului. Veneam din Luţk, cu imagini din cetatea unde, la 13 aprilie 1711, a fost semnat aşa-zisul Tratat de

(aşa-zisă) amiciţie de la Luţk, un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir şi Ţarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei trecea sub pretinsa protecţie Rusă. Acesta-i locul de unde a început „prietenia de veacuri” dintre moldoveni şi ruşi, de care nici azi nu ne putem spăla.

În primele sute de metri de la intrarea în Lvov, pe dreapta, am obser-vat o preafrumoasă biserică, la prima vedere cunoscută mie din cărţi. Apropiindu-mă de biserică am descoperit pisania sculptată pe peretele ei. Era arhicunoscuta Biserică Sf. Vineri (Sf. Parascheva), ctitorie a Domnitorului moldovean Vasile-Vodă Lupu (anul 1643). Bucuria „des-coperirii” mele am hotărât s-o împart cu consăteanca mea de onoare, cornoveanca Zamfira Mihail, telefonându-i tot atunci la Bucureşti. M-a felicitat pentru norocul de a vedea această capodoperă arhitectonică mol-dovenească îndemnându-mă să merg mai departe în oraş, ca să mai fac o descoperire: Biserica moldovenească „Adormirea Maicii Domnului”, din centrul Lvovului, ctitorie a domnitorului martir Miron Barnovschi, anul 1629. Ea le cunoştea din cartea-album a lui Pavel Bălan şi Vlad

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 33_______________________________

34 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________Druc Poliptic moldav (Editura Timpul, Chişinău,1985), pe care i-a dă-ruit-o părintele Petru Buburuz tatălui său, preotul Paul Mihail, care a apreciat-o cu cele mai frumoase cuvinte într-o recenzie.

Tot atunci ea mi-a recomandat să caut în acele locuri ale regiunii Lvov urmele din secolul XVII ale mitropolitului Moldovei Dosoftei, care de patru ani era canonizat ca Sfânt de către Biserica Ortodoxă Română, dar ale cărui moaşte încă n-au fost identificate, menţionân-du-mi totodată că, cel mai probabil mormântul poate fi găsit în oraşul Stryi, unde mitropolitul locuise în ultimii ani din viaţă. După ce am „descoperit” şi Biserica „Adormirea” am plecat mai departe spre Strâiul mitropolitului Dosoftei, făcând mai întâi o ocolire pe la Mănăstirea Sf. Onufrie din Lavrov, din apropierea vechiului Sambor, în ale cărei cripte subterane în secolul XVII au fost înmormântaţi prietenul lui Dosoftei, domnitorul Moldovei Ştefan Petriceicu, precum şi domnitorul Ţării

Biserica „Naşterea Domnului” din Jovkva, locul înhumării Sf. Mitropolit Dosoftei

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 35_______________________________Româneşti, Constantin Şerban Basarab. Aici fusesem doi ani mai de-vreme, ca să găsesc spart şi gol subsolul bisericii, de nişte netrebnici, căutători de comori. Dar şi de această dată n-am găsit nimic nou, plecând spre Strâi, sperând să dau de urmele mormântului Sfântului Dosoftei. Zadarnice au fost atunci căutările. În schimb acel îndemn al Zamfirei Mihail m-a cucerit şi nu m-a lăsat în pace până nu am descoperit locul unde cel mai probabil a fost înmormântat marele cărturar moldovean, Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei, care a avut o biografie de Om al lui Dumnezeu, Român, Poet şi Traducător.

Istoriile Literaturii Române consemnează că Dosoftei a văzut lumina zilei la 26 octombrie 1624 la Suceava, din părinţi neguţători, Leontie şi Maria (Misira) Barilă, fiind botezat Dumitru (Nicolae Iorga considera că familia sa era greacă, sau macedo-română). La vârsta de 25 de ani s-a călugărit la Sfânta Mănăstire Probota şi a primit numele Dosoftei. Avea mintea sclipitoare şi dragoste nemărginită de Dumnezeu.

A făcut studii la Şcoala Domnească de la mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi, unde era şi ierodiacon, apoi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Lvov, unde a făcut studii umanistice şi de limbi străine: greaca, latina, slavona bisericească, polo-na etc. A devenit cel dintâi mare poet cult al românilor, dar şi al Europei ortodoxe, cel mai mare cărturar şi traducător al perioadei respective din istoria Principatului Moldova.

A urcat repede treptele ierarhiei eclesiastice şi în 1658-1659 devine episcop de Huşi (la 34 de ani), de unde trece la Roman (1659-1671), apoi este mitropolit al Moldovei, cu întreruperi, între 1671-1686.

Timp de cinci ani munceşte la transpunerea în versuri a Psalmilor lui David. Publică opera sa fundamentală Psaltirea în versuri, în 1673, la Uniev, în Polonia. Este prima faptă de acest fel în vastul spaţiu al orto-doxiei răsăritene. A sprijinit politica antiotomană a lui Ştefan Petriceicu şi a fost nevoit să se refugieze în Polonia, după lupta de la Hotin (1673). Revine în Moldova, în 1675, redobândind demnitatea de mitropolit. Traduce, tipăreşte cărţi de cult, militând pentru limba română ca „să

36 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________înţeleagă creştinii sfintele taine”. Cumpără o nouă tipografie pentru Iaşi, colaborând cu Petru Movilă, Nicolae Milescu şi Ioachim, patriarhul Moscovei. Tipăreşte Dumnezeiasca liturghie (traducere din greceşte, 1679), Psaltirea slavo-română (1680), Molitvănic de-nţăles (1681), Viaţa şi petrecerea sfinţilor (patru volume, 1682-1686), Parimiile peste an (1683) ş.a.

În 1684, a fost trimis în misiunea diplomatică din Rusia. Se arată hotărât să apere interesele Moldovei. Speră în izbânda popoarelor creş-tine şi în 1686, când are loc campania din Moldova a regelui Sobieski, este silit să se refugieze în Polonia, luând cu el moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, tezaurul şi arhiva Mitropoliei. Moaştele Sf. Ioan vor reveni cu greu în Moldova, după un secol, iar tezaurul şi arhiva se vor „rătăci” nefiind găsite şi aduse acasă nici azi. Refugiul va deveni semi- captivitate, nevrând să răspundă somaţiilor lui Constantin Cantemir de a reveni în patrie. Ultimii ani de viaţă ai lui Dosoftei sunt tragici. Totuşi, continuă să traducă, intervine cu autoritate în polemica dintre curentul latin şi cel grec, tradiţionalist, polemică disputată la Moscova şi Kiev.

Moare la 13 decembrie 1693…Până aici totul este documentat, deci, clar şi puţin discutabil. Discuţiile

s-au aprins în privinţa locului de înmormântare al mitropolitului.Monografistul ucrainean Miron PARŢEI scrie în lucrarea sa

„Стародавня Жовква” -„Vechea Jovkvă” din seria „Locuri istorice ale Ucrainei”, Edit. „Svit”, Lvov, 2005, la pagina 103, în capitolul despre Moaştele sfinţilor: „La începutul anului 1691 regele Jan al III-lea Sobeski a adus în biserica Naşterea Domnului din Jovkwa moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, fiind însoţit de către mitropolitul Dosoftei şi suita sa, care fugeau din Moldova de sub ocupaţia turcă. (În realitate erau luaţi ostateci, împreună cu toate podoabele mitropoliei Moldovei –n.n., V.Ş.). Mitropolitul Dosoftei, cunoscut scriitor moldo-vean şi român (sic!), a devenit primul stareţ al Mănăstirii din Jovkwa. În anii 1691-1693 a locuit în Jovkva, decedând la 16 (corect: 13, n.n.) decembrie 1693. A fost înmormântat în subsolul bisericii. (Subsolul

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 37_______________________________bisericii mănăstirii Ordinului Sf. Vasile [Baziliană din Jovkva pare a fi cel mai verosimil loc al înmormântării mitropolitului Dosoftei, pentru că M. Parţei s-a documentat şi dintr-o lucrare mai veche pe tema dată: Sadoc Barancz, Baronci. Pamiatki miasta Zolkwi. Liov 1852 – n.n.]. În biblioteca bisericii s-a păstrat portretul funerar, pictat în ulei pe o placă cu şase laturi - o frumoasă creaţie pentru astfel de necesităţi. Posibilul autor fiind Foma Vasilevici (Toma Veselovici), care în seco-lul XVII locuia în Jovkva. În anul 1939, portretul a fost transferat la Muzeul Naţional de istorie din Lvov, de unde a dispărut fără urmă, de aceea putem vedea doar reproducerea acestuia.

Moaştele Sf. Ioan de la Suceava s-au aflat în Jovkva până în vara anului 1783, când au fost readuse la Suceava, care atunci se afla în Bucovina, parte a Moldovei, trecută însă deja sub stăpânirea Austriei şi moaştele sfântului s-au întors la Suceava, la rugămintea clericilor. (În schimb, austriecii au oferit mănăstirii din Jovkva în dar moaştele Sf. Mucenic Partenie, care a decedat la Roma în anul 250)”.

Poetul Nicolae Dabija, mai bine de un sfert de secol în urmă, a în-treprins cercetări, cu multe eforturi în Galiţia, în căutarea mormântului mitropolitului Dosoftei, fără a găsi însă vreo urmă veridică a acestu-ia. Iată concluzia poetului la finele acelor căutări: „Abia mai târziu aveam să aflu că mitropolitul a lăsat un testament, în care ar fi rugat să fie înmormântat la mănăstirea Uniev, unde îi apăruse „Psaltirea”, pe atunci un important centru cultural. Sicriul aşezat într-un car şi însoţit de câţiva călugări, pe o zi de frig şi cu lumină, luă drumul către Uniev, pentru a străbate distanţa de zeci de verste - ultima pe care avea s-o parcurgă mitropolitul în această lume. ...Pe undeva pe acolo se află rămăşiţele pământeşti ale primului nostru poet, marelui cărturar Dosoftei. Posibil călugării de la Uniev, pentru care Dosoftei ar fi fost mai degrabă un necunoscut, să nu fi reuşit a-i amenaja un mormânt prea bogat...” (Nicolae Dabija, Pe urmele lui Orfeu, Ed. a II-a, Edit. „Hiperion”, Chişinău-1990, p. 110). Cu regret, N. Dabija n-a dat prea multe amănunte despre acel „testament” şi nu ne-a convins, la acea

38 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________vreme, că el există. Totuşi, pe la Uniev, la mănăstire, am trecut făcând un frumos drum de la Poceaev la Lvov şi apoi la Jovkva. M-am ales doar cu fotografii pe urmele mitropolitului care a tipărit acolo cea mai frumoasă carte a sa, Psaltirea în versuri...

Cercetătorii ucraineni insistă asupra ideii că Dosoftei a fost primul stareţ al mănăstirii din Jovkva doar după ce el a trecut la confesiunea greco-catolică. Numai că ei nu au niciun argument în acest sens. Este adevărat că au existat suficiente presiuni asupra sa, ca să îşi schimbe religia, Dosoftei însă rămânând ortodox până la capăt.

În schimb, avem noi, românii, suficiente contraargumente. Ierarhul Dosoftei a avut permanentă grijă de comunitatea ortodoxă din Polonia în toată perioada aflării sale acolo. La castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, venea deseori şi regele polonez Jan Sobieski cu familia sa ca să admire slujbele ortodoxe ale mitropoli-tului. Un argument în plus poate fi şi informaţia că despre viaţa lui Dosofteiu în castelul Stryj mai găsim o notiţă, care e destul de ca-racteristică pentru a stabili împrejurările în care a trăit el acolo. Unul dintre vechii istorici ruşi, N. B. Camenschi, în „Istoria Uniaţiei”, care a apărut la 1805 (Каменскiй Н. Б. Исторiя объ Унiи, Москва, 1805, p.147), afirmă, pe baza izvoarelor, că „la 8 septemvrie 1692, la Stryj, unde locuia mitropolitul Sucevei Dosofteiu, uniţii [greco-catolicii] au luat cu forţa patru biserici ortodoxe, şi preoţii ortodocşi, care începuseră liturghia, au fost daţi afară şi dezbrăcaţi de odăjdii”. (Citat din „Contribuţii privitoare la originea şi moartea mitropolitului Moldovei Dosofteiu”. Discurs rostit de Ştefan Ciobanu la 28 maiu 1919 la Academia Română. Bucureşti, Librăriile: „Cartea Românească” şi Pavel Suru, 1920, p.16). Este prea posibil ca şi biserica Naşterea Domnului din Jovkva să fi fost printre bisericile „luate cu forţa de către uniţi”. Şi biserica din Lavrov, unde au fost înmormântaţi cei doi domnitori, ortodocşi, ai Moldovei şi Ţării Româneşti, a trecut prin acest pârjol al uniţilor, şi asta este demonstrat.

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 39_______________________________Am călătorit de trei ori în regiunea Lvov în căutarea moaştelor Sf.

Dosoftei. În primul drum, în 2009, fiind în trecere prin regiune spre valahii polonezi, nici orăşelul nu l-am putut găsi pentru că eu căutam unul cu denumirea Nesterov, aşa numindu-se în perioada 1951-1992. În ziua când l-am descoperit, în cel de-al doilea drum, în ianuarie 2013, toată ziua au fost slujbe bisericeşti şi n-am avut cu cine sta de vorbă fiind în mare grabă spre casă. Doar în cea de a treia încercare, în octombrie 2013, la Jovkva, am reuşit să cobor în subsolul bisericii. Mai bine zis, mi s-au deschis uşile subsolului unde a fost înmormântat mitropolitul cu 320 de ani în urmă, ca să mă conving că subsolul era curat ca şi bi-serica în interior, lăcaşul fiind proaspăt reparat. Din fericire, în cea de

Subsolul bisericii „Naşterea Domnului” unde se află mormântul Mitropolitului Dosoftei

40 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________a treia vizită la Jovkva am fost mai inspirat (luând câteva sticle de vin moldovenesc preferat de slavi), astfel acolo, în subsol, mi s-au deschis nu numai larg uşile ci s-au deschis şi cele două „guri” greco-catolice creştineşti care au coborât cu mine, cu plăcere, în subsol. Iată ce mi-au vorbit acei doi însoţitori, deveniţi prieteni, cuvinte redate şi redactate de mine: Când i-au „eliberat” bolşevicii pe ucrainenii apuseni, mai întâi, imediat după ce a fost pus în aplicare Pactul Ribbentrop-Molotov, în septembrie 1939, dar mai ales după ce i-au mai „eliberat” o dată, în iulie-octombrie 1944, în biserica cu moaştele Sf. Partenie şi rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului nostru a fost instalat comitetul raional al NKVD-KGB-ului. După „eliberare”, aici au mai fost plasate, pe rând, staţiunea sanitar-epidemiologică, policlinica stomatologică, redacţia ziarului raional ş. a.

În timpul reparaţiei capitale a bisericii, în 1993-1996, a fost desco-perită o intrare secretă, betonată, în subsolul bisericii, de unde au fost scoase rămăşiţele pământeşti a 225 de oameni (şi, cu mare durere o spun, copiii nenăscuţi încă, din burţile mamelor lor, n-au fost puşi la acest număr!), de pe care se scosese încălţămintea şi hainele, mai calitative faţă de cele cu care au venit peste ucrainenii occidentali „eliberatorii” bolşevici kominternişti... În biserică au fost împuşcaţi în ceafă 225 de patrioţi, naţionalişti ucraineni (vă amintiţi de masacrul de la Katyn, de cei 25 de mii de ofiţeri polonezi executaţi de bolşevici lângă Smolensk, în aprilie 1940?). În aceeaşi biserică înconjurată de un zid înalt şi gros, asemănător unei cetăţi medievale, au fost împuşcaţi atâţia oameni ne-vinovaţi şi niciun orăşean nu a ştiut nimic despre această tragedie. Până la reparaţia începută în 1993 nimeni dintre cetăţeni nu a bănuit ce „surpriză” îi aştepta după 45 de ani.

Ca să nu apară vreo urmă prin Jovkva, bolşevicii kominternişti au făcut cimitir chiar acolo, în subsolul bisericii, unde se aflau şi rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului nostru. Au bucşit subsolul cu corpurile neînsufleţite (goale-goluţe) şi cu cefele găurite ale patrioţilor ucraineni şi le-au acoperit cu nisipul cărat cu „polundrele” (camioane sovietice

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 41_______________________________de 1,5 tone) din nisipăria din apropierea Jovkvăi, din partea de sud a oraşului, betonând intrarea în subsolul bisericii. Acest mormânt comun a fost descoperit, cum am zis mai sus, abia după perestroika gorba-cioviană, în anul 1993, în timpul reparaţiilor capitale, fiind scoase de acolo 225 de cadavre, mai exact (???), 224 de corpuri neînsufleţite ale patrioţilor ucraineni şi ... rămăşiţele pământeşti ale Mitropolitului nostru, Dosoftei...

După incursiunea prin subsolul bisericii am mers cu noii mei amici ucraineni occidentali la Cimitirul vechi, din partea de est a oraşului, unde am vizitat cele două mari morminte comune din marginea, din-spre stradă, a cimitirului. Primul mormânt nu poate fi „suspectat” de aflarea acolo a moaştelor Sfântului Dosoftei, pentru că acolo se află o placă unde sunt încrustate numele a 42 de luptători, morţi în perioada interbelică pentru independenţa Ucrainei. În celălalt mormânt comun, mult mai mare, pe cruce, nu sunt încrustate numele celor înmormântaţi acolo, ci este scris doar un scurt text: „Aici odihnesc victimele teroarei comuniste, 1946-1949”. Aici au fost reînhumate cele 224 plus un de corp neînsufleţit, descoperite în subsolul Bisericii Naşterea Domnului din Jovkva, în anul 1993, înainte de începerea unei reparaţii capitale de durată a bisericii.

Din acest mormânt am pus un pumn de ţărână, într-o cutie de plastic şi am umplut-o cu pământul sfinţit, ca s-o iau cu mine acasă, ca amintire din acele căutări emoţionante ale Sfântului Dosoftei.

Nu risc să afirm că sunt descoperitorul locului de veci al Sfântului Dosoftei. Nu am dovada în mâini. Acesta-i un minim pe care am putut să-l fac eu cu posibilităţile mele limitate. Concluzia definitivă o poate face o investigaţie ştiinţifică serioasă bazată pe analiza radioactivă a rămăşiţelor pământeşti, o analiză a intervalului de timp în care se dez-integrează jumătate din masa substanţei radioactive din oasele celor înhumaţi în acel mormânt comun. Această analiză ar putea demonstra că rezultatele ei la unul din cele 225 de cadavre diferă mult de rezultatele altor 224 de cadavre. Perioada de semi dezintegrare la unul din cadavre

42 CERCETĂRI ISTORICE LUMINĂTORUL_______________________________să demonstreze că a fost înhumat, în anul 1693, deci cu 255 de ani mai devreme decât celelalte 224 de cadavre ale patrioţilor ucraineni ucişi de NKVD-ul kominternist...

Vor încerca oare Guvernul Român şi Patriarhia Română să porneas-că un proces anevoios de negocieri cu Guvernul ucrainean şi Biserica Ucraineană pentru săpături şi analize acolo la Jovkva pentru descope-rirea moaştelor unui Sfânt român? E greu de spus mai ales dacă vom lua în considerare trista „experienţă” a administraţiei româneşti postde-cembriste de a frâna construcţia şi inaugurarea unui Memorial ostăşesc românesc la Cotul Donului unde zac 150 de mii de eroi români şi unde nu există măcar o troiţă românească maramureşeană. Rămâne să sperăm că una din următoarele guvernări va fi capabilă să facă această lucrare creştinească necesară la Cotul Donului dar şi la Jovkva...

Mormântul comun din Jovkva al celor 224 de patrioţi ucraineni şi ... a Sf. Dosoftei

LUMINĂTORUL CERCETĂRI ISTORICE 43_______________________________P.S. – Pe data de 13 decembrie 2013 s-au împlinit 320 de ani de la

moartea Cărturarului, Mitropolitului şi Sfântului Dosoftei. Am făcut tot posibilul să finalizez şi să public acest articol în semn de neuitare faţă de cel dintâi mare cărturar al nostru, al românilor moldoveni: dacă noi, moldovenii, n-am avut norocul să-l avem pe Neacşu de la Câmpu Lung, în schimb ni l-a dat Dumnezeu pe Dosoftei, un geniu, care ne onorează de 320 de ani, de la trecerea sa la cele veşnice, şi chiar de mai mulţi, de 340 de ani, de la publicarea la Uniev, în Polonia, a operei sale fundamentale, Psaltirea în versuri, în 1673...

N-am reuşit să fac acest lucru în timp util pentru că în ordinea priorităţilor trebuia să lansez pe 11 decembrie o carte prea durută, Cotul Donului1942 (ediţia a 2-a), în cadrul unei manifestări creştine de comemorare la Chişinău a celor 250 de mii de români prăpădiţi pe malul drept al Donului şi în Stepa Calmucă în noiembrie 1942-februarie 1943 (150 de mii din Armata Română şi 100 de mii de români ardeleni din cea maghiară), care au vărsat acolo UN MILION DE LITRI DE SÂNGE ROMÂNESC, dar care nu s-au învrednicit pentru jertfa lor, nici peste 70 de ani, de un Memorial ostăşesc din partea Statului român POSTDECEMBRIST...

Doresc să menţionez că parohia ortodoxă română „Sf. Ap. Petru şi Pavel” de la Chişinău intenţionează să inaugureze o alee a persona-lităţilor bisericeşti româneşti. Pe această alee se va afla şi bustul Sf. Mitropolit Dosoftei. Să ne grăbim.

44 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________

PARASTAS DEDICAT MEMORIEI MEMBRILOR SFATULUI ŢĂRII,

CELOR CARE AU VOTAT UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA LA 27

MARTIE 1918de Elena CĂLDARE

Deja, al patrulea an la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani se face un parastas în memoria membri-lor Sfatului Ţării, cei care, la 27 martie 1918, au votat Unirea

Basarabiei cu Patria-mamă, România. În acest an parastasul a avut loc în 25 martie, cu implicarea Fundaţiei „Vasiliada”, ASCOR Chişinău şi a Bibliotecii „Alba Iulia”. În această zi, începând cu orele dimineţii a

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 45_______________________________fost oficiată Sfânta Liturgie cu participarea PC Părinte Profesor Vasile MIHOC de la Sibiu,

Venit, în ajun, la Chişinău pentru a participa la consemnarea me-moriei membrilor Sfatului Ţării, dar şi pentru a conferenţia, în 26 mar-tie curent, în Sala de festivităţi a Preturii Buiucani cu tema „Învierea Domnului şi arătările după Înviere”. La Sfânta Liturghie au participat nu mai mult de 30-40 persoane, pentru că în această zi, pe stil nou, credincioşii au sărbătorit Buna Vestire, iar aceştia la noi sunt încă în minoritate, după cum bine se ştie. Cu toate acestea Părintele Vasile Mihoc a ţinut o predică destul de consistentă, care a durat circa o oră, dar foarte interesantă, cu un mesaj bine determinat, coerent, pe înţelesul tuturor. Spre seară, începând cu orele 17.00, în biserica de la subsol a parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, se finisau pregătirile pentru parastas, se adunau invitaţii. Un sobor de preoţi, în frunte cu protoie-reul Petru Buburuz, preoţii Viorel Cojocaru, Gheorghe Ioniţă, asistaţi de invitaţii de onoare preoţii Vasile Mihoc, Anatolie Goncear, Alexei Semionov, Vasile Petrov şi Ioan Banari au oficiat această deosebită slujbă de pomenire a înaintaşilor noştri.

La eveniment au participat mai mulţi invitaţi de onoare, printre care Alexandru Moşanu, actorul, ex-ministrul culturii Ion Ungureanu, cri-ticul literar Larisa Ungureanu, scriitorul Vladimir Beşleagă cu soţia, academicianul Sergiu Chircă, istoricul Ion Negrei, ex-parlamentarul Vasile Grozavu, Iurie Guţu, membru al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, filiala Chişinău, Nadejda Brânzan, deputat în primul parlament de după 1990, academicianul Mihai Cimpoi, Veaceslav Incluleţ, profesor de istorie, strănepotul lui Ion Inculeţ, Diana Zlatan, jurnalistă, strănepoată a membrului Sfatului Ţării, Daniel Ciugureanu, Boris Găină, descendent din familia lui Andrei Găină, deputat în Sfatul Ţării, care a votat actul Unirii din martie 1918 şi alţii.

După slujba de pomenire, părintele Viorel Cojocaru a prezentat pu-blicului adunat oaspeţii de onoare, a vorbit succint despre necesitatea şi valoarea acestei acţiuni, apoi, pe rând, a anunţat vorbitorii, Ion Negrei,

46 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________Diana Zlatan, Boris Găină şi alţii, care s-au referit la rolul Sfatului Ţării pentru Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) de atunci, populaţia căreia era constrânsă de lipsuri materiale şi financiare, aştep-tând cu nerăbdare zile mai bune... S-a menţionat rolul unor personalităţi aparte care au votat actul Unirii şi au contribuit esenţial, la recunoaşterea internaţională a faptului împlinit. S-a vorbit şi despre devotamentul şi riscul personal al unora dintre membrii Sfatului Ţării şi perspectiva populaţiei dintre Prut şi Nistru, dar şi despre sentimentul de bucurie pe care îl trăiesc, împreună cu cei de faţă, în momentul comemorării îna-intaţilor noştri, pomenirii numelor celor care au contribuit la unificarea ţării, în vederea transmiterii mesajului-testament al membrilor Sfatului Ţării generaţiilor viitoare.

Părintele Petru Buburuz a menţionat faptul că ideea organizării unor asemenea parastase îi aparţine doamnei Nadejda Brânzan, fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, mulţumind prezenţei adunate şi invitându-i la masa de pomenire.

Mai mulţi dintre ce prezenţi au menţionat faptul, că slujba de pome-nire, dar şi intervenţiile vorbitorilor, modul de organizare din acest an a fost unul mai reuşit, mai de amploare. Probabil şi din motivul că au fost implicaţi mai mulţi tineri din ASCOR, Chişinău care au avut şi sarcina de a confecţiona mărţişoare din panglică tricoloră pe care le-au prins la pieptul invitaţilor şi participanţilor la parastas. Felicitări doamnei Nadejda Brânzan, părintelui Petru Buburuz, împreună cu soborul de preoţi de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, tinerilor ascorişti, membrilor Fundaţiei „Vasiliada” şi tuturor celor implicaţi pentru acest gest creştinesc şi patriotic reuşit.

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 47_______________________________

SINAXA PAN-ORTODOXĂ -REZUMAT, ANALIZĂ ŞI

COMENTARII de Cristina ROMAN

S-a stabilit data Sfântului şi Marelui Sinod Ecumenic – Sărbătoarea Rusaliilor 2016

Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale s-au reunit în Sinaxă la Constantinopol, şedinţa desfăşurându-se de joi dimineaţă, 6 martie, până sâmbătă seara, 8 martie, la biserica Sf. Mr. Mc. Gheorghe din

cartierul Fanar al Constantinopolului (Istanbul). Cu această ocazie a fost semnată o Declaraţie comună şi s-a decis că Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016 în preajma Sărbătorii Rusaliilor şi se va ţine la Constantinopol în celebra şi Sfânta Biserică a Sfintei Irina unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic (în anul 381).

Participanţii la SinaxăAu fost prezente 13 delegaţii ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale,

conduse de 12 Întâistătători: opt patriarhi, trei Arhiepiscopi şi un Mitropolit. Aceştia au fost: † Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului; † Teodor al II-lea, Patriarhul Alexandriei şi a Întregii Africi; † Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului; † Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii; † Irineu, Patriarhul Serbiei; † Daniel, Patriarhul României; † Neofit, Patriarhul Bulgariei; † Ilia al II-lea, Patriarhul Georgiei; † Chrisostom al II-lea, Arhiepiscopul Ciprului; † Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada; † Sava, Mitropolitul

48 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________Varşoviei şi a toată Polonia; † Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei şi a toată Albania; din motive de sănătate a fost absent † Ioan al X-lea, Patriarh al Antiohiei şi a Întregului Orient. Precizăm că delegaţia Antiohiei nu a semnat Declaraţia adoptată în Sinaxă şi nu a participat alături de ceilalţi Întâistătători la Sfânta Liturghie din Duminica Ortodoxiei. De asemenea, de la lucrările Sinaxei a absentat Întâistătătorul Bisericii de Cehia şi Slovacia.

Rezumat al celor trei zile de SinaxăLa întoarcerea din deplasarea efectuată la Constantinopol, delegaţia

Bisericii Ortodoxe Române, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a oficiat o slujbă de mulţumire. La finalul slujbei de mulţumire Patriarhul României a rostit un cuvânt care face rezumatul celor trei zile de Sinaxă:

„Mulţumim lui Dumnezeu, aşa cum am făcut-o deja prin această rugăciune, pentru ajutorul dat participanţilor la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume. Această Sinaxă Panortodoxă a avut un ajutor deosebit de la Dumnezeu pentru că a reuşit să fixeze data, locul şi programul viitorului Sinod Panortodox numit Sfântul şi Marele Sinod. Această Sinaxă s-a arătat a fi o lucrare deosebită pentru binele întregii Ortodoxii. În anii ‘60 ideea unui sinod Panortodox sau chiar un Sinod Ecumenic a fost primită cu entuziasm, însă datorită situaţiei politice din ţările numite atunci socialiste s-a tot amânat o întrunire a unui Sinod Mare şi Sfânt Panortodox, iar iată, acum, în mai multă libertate s-a reuşit să se fixeze data şi modalitatea de lucru. La această Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe am avut deosebita bucurie să lucrăm împreună şi să definitivăm unele aspecte de pregătire pentru Sfântul şi Marele Sinod Panortodox.

În mod deosebit am constatat determinarea şi dorinţa fermă a Sanctităţii Sale, Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului de a fixa o dată şi un loc pentru Sfântul şi Marele Sinod Panortodox care se va organiza. Locul unde se va ţine va fi Biserica Sf. Irina din Constantinopol, Biserică în care a avut loc în perioada 380-381 al doilea Sinod Ecumenic. Este o Biserică mare de 100 metri lungime, 32

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 49_______________________________lăţime şi este singura Biserică mai mare care nu a fost transformată în moschee atunci când a fost cucerit Constantinopolul de Mahomed al II-lea Cuceritorul. Această Biserică are un simbolism aparte, construcţia ei a început în anul 330 şi ctitorul ei a fost Sf. Împărat Constantin cel Mare. A fost refăcută mai târziu de către Împăratul Justinian. Această Biserică are o acustică deosebită şi aduce aminte de toată lucrarea Bisericii în cetatea Sf. Împărat Constantin cel Mare. De asemenea, am vizitat mai multe Biserici din Constantinopol şi am participat la unele slujbe, mai ales la slujba Acatistului Maicii Domnului, iar în mod deo-sebit am făcut un pelerinaj la Biserica Sf. Mc. Parascheva, ctitorită de Sf. Martir Constantin Brâncoveanu în anul 1692, cu 22 de ani înainte de moartea sa martirică în Constantinopol […]

Am avut întâlniri cu diferiţi Întâistătători de Biserici încât putem spune că în mare măsură această Sinaxă a fost o binecuvântare de la Dumnezeu. Au fost şi două aspecte mai triste, faptul că din partea Bisericii Cehiei şi Slovaciei nu a fost nimeni prezent, din cauza unor neînţelegeri interne, iar din partea Patriarhiei Antiohiei delegaţia nu a semnat actele, deciziile şi mesajul Sinaxei şi nu a participat la conce-lebrare de Duminica Ortodoxiei pentru că au dorit să arate supărarea lor în ceea ce priveşte conflictul cu Patriarhia Ierusalimului în legă-tură cu o situaţie nou creată în Quatar. Dar, sperăm că prin medierea altor Biserici Ortodoxe Surori să se ajungă la o rezolvare acceptabilă pentru ambele părţi, astfel încât la Sinodul Sfânt şi Mare Panortodox să participe toate Bisericile Ortodoxe Autocefale.

În mod deosebit trebuie să amintim faptul că împreuna slujire la Liturghia Euharistică din Catedrala Patriarhală Sf. Mr. Mc. Gheorghe din Constantinopol s-a arătat o binecuvântare deosebită ca expresie a fraternităţii şi a comuniunii panortodoxe. A fost o foarte frumoasă liturghie şi după liturghie a fost o comemorare sau pomenire a celor care au trecut la Domnul, mai ales slujitori deosebiţi ai Bisericii care au contribuit la apropierea între Biserici, la cooperarea dintre ele.

O mare atenţie s-a acordat înnoirii textelor mai vechi, actualizării lor, astfel încât ceea ce va fi elaborat de către Sfântul şi Marele Sinod

50 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________Panortodox să fie o teologie adusă la zi, orientată pastoral şi misionar. Viitorul Sinod Panortodox nu va dezbate probleme dogmatice, dar va scoate în evidenţă necesitatea cooperării pentru o mai intensă misiune ortodoxă în lume, ţinând seama şi de contextul în care ne aflăm. Astfel, texte care au fost redactate cu mai mulţi ani în urmă vor fi reactuali-zate, exprimate într-un limbaj care ţine seama şi de contextul nou în care ne aflăm astăzi. Aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru toate aceste frumoase lucrări şi pentru încurajarea pe care această Sinaxă a arătat-o prin mesajul ei. Mesajul este dens, nu este lung şi se referă la situaţia din lumea de astăzi în care Bisericile Ortodoxe împreună trebuie să se manifeste ca o singură Biserică, Ortodoxia întreagă. S-au făcut referinţe în acest mesaj şi la situaţii dificile în care se află creştinii din Orientul Mijlociu, mai ales situaţia creştinilor care suferă foarte mult în Siria, dar şi la situaţia incertă din Ucraina. Întâistătătorii şi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Surori prezenţi la Sinaxă îndeamnă la rugăciune pentru pace, înţelegere şi pentru încetarea persecuţiilor creştinilor în unele părţi ale lumii unde se află acestea, dar mai ales în Orientul Mijlociu.

A fost o Sinaxă de lucru şi de rugăciune împreună şi s-a constatat că este necesară o mai multă cooperare între Bisericile Ortodoxe Surori şi orice problemă care se iveşte trebuie rezolvată prin dialog frăţesc şi printr-o mai bună înţelegere a celuilalt. Deci, ascultarea reciprocă este mai necesară ca oricând pentru a înţelege, mai întâi, şi punctul de vedere al celuilalt. Deci, a fost o binecuvântare, deşi nu se prea obişnuieşte ca în prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti să se organizeze astfel de întruniri, deoarece în această primă săptămâna din Postul Mare fiecare ierarh împreună cu clerul şi credincioşii se concentrează mai mult la cele spirituale. Însă şi acolo s-a observat întru totul tradiţia şi s-a simţit că ne aflăm în prima săptămâna a Postului Sfintelor Paşti. Convocarea acestei Sinaxe s-a făcut cu gândul ca lucrările ei să se încoroneze prin împreuna slujire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Sfânta Liturghie din Duminica Ortodoxiei. Deci, Duminica Ortodoxiei a fost punctul final, în care, prin concelebrare se arată unitatea sacramentală a Ortodoxiei.

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 51_______________________________Este de remarcat faptul că delegaţia noastră a fost activă în toate as-

pectele lucrării, dar în mod special Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit şi Exarh Patriarhal Nifon a fost prezent în comitetul de redactare al mesajului şi al deciziilor finale încât punctul de vedere al Bisericii noastre a fost o contribuţie reală la aceste lucrări. Deci, dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate şi aşteptăm ca în anul acesta şi în anii care vin să intensificăm legăturile cu diferite Biserici Ortodoxe Surori, mai ales cu Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Ierusalimului şi cu alte Biserici Surori care au exprimat dorinţa de a veni în vizită în ţara noastră, în Biserica noastră…”

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, membru al delegaţiei României şi co-autor al Declaraţiei comune, a enumerat şi paşii care vor fi parcurşi pentru pre-gătirea Marelui Sinod Pan-Ortodox din 2016: „…s-a instituit Comitetul pregătitor care se va reuni în septembrie anul acesta şi potrivit regula-mentului de desfăşurare a procesului de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod conferinţa presinodală din primăvara anului viitor va stabili cu precizie şi ultimele teme care trebuie revizuite şi care au fost stabilite cu mulţi ani în urmă de către conferinţele presinodale pregătitoare... ”.

La Sfânta Liturghie comună, după citirea Sfintei Evanghelii, Arhimandritul Bartolomeu Samaras, Secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice a citit comunicatul comun al Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Întâistătătorii au săvârşit, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire (Trisaghion) pentru patriarhii ortodocşi trecuţi la Domnul şi pentru odihna sufletelor celor adormiţi pentru dreapta credinţă ortodoxă. La final, a urmat o procesiune cu icoanele, în curtea Patriarhiei Ecumenice, apoi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au binecuvântat po-porul de la balconul Palatului Patriarhal.

Mesaje şi intervenţii ale Întâistătătorilor prezenţiCuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la des-

chiderea lucrărilor Sinaxei: „Sinaxa sau reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale nu este o instituţie permanentă, ci un

52 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________eveniment spiritual reprezentativ. Sinaxa primaţială panortodoxă nu are un statut formal, nici atribuţii exprimate canonico-juridic. Ea nu este un Sinod Panortodox, ci o reprezentare panortodoxă a sinoadelor au-tocefale, pe care le prezidează întâistătătorii prezenţi în Sinaxă. Sinaxa panortodoxă are în prezent un rol consultativ şi orientativ cu scopul de-a întări comuniunea sacramentală prin concelebrare euharistică, coresponsabilitatea pastorală prin dialog şi cooperarea misionară prin acţiune, între Bisericile Ortodoxe Autocefale şi în relaţia Ortodoxiei cu lumea de azi. Autoritatea spirituală a Sinaxei creşte mai ales prin cultivarea coresponsabilităţii pentru unitatea Ortodoxiei. Sinaxa panor-todoxă oferă imaginea Ortodoxiei ca fiind mai mult o familie spirituală a Bisericilor Ortodoxe din regiuni, ţări şi etnii diferite, decât o instituţie religioasă internaţională.

Sinaxa cultivă mai întâi comuniunea fraternă şi apoi programe comune de acţiune. De aceea, Sinaxele panortodoxe de până acum au emis mai mult mesaje şi recomandări pentru Biserică şi societate. Totuşi, într-o Sinaxă panortodoxă, ca într-o familie, pot fi discutate şi problemele concrete care afectează negativ relaţiile dintre Bisericile Ortodoxe surori şi mărturia ortodoxă în lumea de azi. Deşi Sinaxa pa-nortodoxă nu este un Sinod Panortodox, totuşi ea poate ajuta mult la înţelegerea importanţei sinodalităţii la nivel panortodox sau universal. Întrucât Sfintele Canoane cer ca episcopii să se adune în Sinod cel puţin de două ori pe an (can. 37 Ap., can. 5 al Sin. I Ec., can. 19 al Sin. IV Ec. şi can. 20 al Sin. de la Antiohia), sinaxele panortodoxe ar trebui organizate cel puţin odată la doi ani, pentru intensificarea comuniunii, cooperării şi solidarităţii panortodoxe azi.

În mod paradoxal Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivă azi mai mult di-alogurile oficiale internaţionale cu alte Biserici decât dialogul şi cooperarea între ele. În prezent, este nevoie de mai multă consultare şi cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în faţa a trei mari provocări ale lumii de azi:

1. Secularismul sau indiferentismul religios, care afectează negativ familia ortodoxă tradiţională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxă şi misiunea ortodoxă în societate;

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 53_______________________________2. Fenomenul migraţiei, care generează noi probleme sociale şi pas-

torale, mai ales când migraţia este cauzată de război sau persecuţii, cum se vede azi în Siria şi în alte părţi ale lumii.

3. Criza economică şi financiară, care ne cheamă la mai multă so-lidaritate cu oamenii săraci, bolnavi şi singuri.

Misiunea spirituală, pastorală şi socială a Ortodoxiei ne cheamă azi să unim mai mult jurisdicţia canonică teritorială cu responsabilitatea pastorală pentru persoanele concrete şi Autocefalia locală cu Ortodoxia universală sau ecumenică. În acest sens, mulţumim Sanctităţii Sale Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul Ecumenic, pentru că ne-a invitat să participăm la această Sinaxă, cu speranţa că dialogul fra-tern şi cooperarea ne ajută să iubim şi să slujim mai mult Ortodoxia şi misiunea ei în societatea contemporană. Apreciem eforturile spirituale şi materiale pe care Patriarhia Ecumenică le depune pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod Panortodox, prin intermediul Comisiilor şi Conferinţelor Panortodoxe şi Sinaxelor Panortodoxe, spre binele între-gii Ortodoxii”. † DANIEL - Patriarhul României. (sursa: basilica.ro)

Cuvântul Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic - spicuiri: „[…] Motivele care ne-au determinat să luăm iniţiativa adunării întru această sinaxă vă sunt deja bine cunoscute din scrisoarea de invitaţie pe care v-am adresat-o. Pomenind cuvântul Apostolului, v-am scris: „din afară lupte, dinăuntru temeri” (II Cor. 7, 5). Atâta vreme cât va fi această lume, Sfânta noastră Biserică va îndura totdeauna tulburarea prefacerilor istorice, care uneori sunt foarte crude. În vremurile criti-ce pe care le străbatem, aceste schimbări sunt cu deosebire vădite în regiunile geografice în care Biserica Creştină s-a născut, s-a maturizat şi a înflorit, mai exact în vechile Patriarhii ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Aici, cel mai adesea în numele religiei, predomină violenţa, iar cei care cred în Hristos, indiferent de identitatea confesională, sunt ameninţaţi. Urmărim cu mare tristeţe şi îngrijorare persecuţiile creşti-nilor, distrugerea şi pângărirea sfintelor biserici, răpirea şi asasinarea clericilor şi monahilor, ba chiar şi a ierarhilor, aşa precum sunt cei de multă vreme răpiţi, Mitropolitul Pavel de Alep al vechii Patriarhii a

54 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________Antiohiei şi Yuhanna Ibrahim al Bisericii Siriene Iacobite, despre care nu mai ştim nimic. Suntem chemaţi să ne ridicăm vocea în semn de protest faţă de acest fenomen care ameninţă însăşi existenţa Bisericilor Ortodoxe, dar nu ca indivizi sau Biserici izolate, ci ca una şi unită Biserică Ortodoxă din toată lumea.

Fără îndoială, persecuţia actuală împotriva credinţei creştine nu se restrânge numai la formele de opresiune provocatoare menţionate mai sus. La fel de mare este şi pericolul care se iveşte din rapida secularizare a societăţilor creştine, în care Biserica lui Hristos este marginalizată din viaţa publică, în timp ce principiile spirituale şi morale fundamentale ale Evangheliei sunt izgonite din vieţile oamenilor. Desigur, Biserica Ortodoxă nu a favorizat niciodată impunerea cu forţa a principiilor evan-ghelice asupra oamenilor, aşezând libertatea persoanei umane deasupra regulilor şi valorilor obiective. Constrângerile de orice fel nu aparţin naturii şi ethosului Ortodoxiei. Chestiunile privitoare la viaţa morală a oamenilor sunt tratate de Biserica Ortodoxă ca fiind personale, guvernate de fiecare individ într-o relaţie de libertate cu părintele lui duhovnicesc, iar nu prin sabia legii. Aceasta, însă, nu scuteşte Biserica de obligaţia de a propovădui lumii contemporane principiile evanghelice, chiar dacă ele intră uneori în conflict cu ideile dominante [ale lumii].

Biserica noastră Ortodoxă este caracterizată de atenţia pe care o acordă tradiţiilor trecutului, şi este obligată să facă acest lucru în toată vremea, pentru că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evr. 13, 8). Fără îndoială, istoria avansează, iar Biserica trebuie să acorde atenţie problemelor pe care oamenii le au în fiecare epocă. O Biserică tradiţională nu înseamnă o Biserică fosilizată, indiferentă la provocările istoriei. Astfel de provocări sunt deosebit de acute în vremurile noas-tre şi suntem siliţi să le luăm în seamă. Una dintre aceste [provocări] provine din rapida dezvoltare a tehnologiei şi din globalizarea pe care o susţine. Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna ecumenică în orien-tarea şi structura ei. Misiunea ei a fost întotdeauna aceea de a aborda şi îmbrăţişa „toate neamurile”, indiferent de rasă, culoare sau alte ca-racteristici naturale, în Trupul lui Hristos. În sânul Bisericii Ortodoxe,

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 55_______________________________această abordare ecumenică s-a manifestat întotdeauna prin respectul faţă de particularităţile fiecărui popor, faţă de mentalitatea şi tradiţiile lui. Astăzi, tehnologia uneşte oamenii şi are, fără îndoială, consecinţe pozitive în ceea ce priveşte răspândirea cunoaşterii şi a informaţiei. Cu toate acestea, ea constituie un canal pentru transmiterea şi, în mod indi-rect, impunerea unui model cultural specific, care nu este întotdeauna compatibil cu tradiţiile particulare ale oamenilor. Utilizarea tehnologiei nu ar trebui să aibă loc fără discriminare sau fără conştientizarea riscu-rilor care o însoţesc. Biserica trebuie să fie vigilentă în ceea ce priveşte această chestiune.

Legată de acest aspect este şi chestiunea – în mare parte sprijinită de tehnologie – a rapidei dobândiri de progres ştiinţific, îndeosebi în domeniul biotehnologiei. Potenţialul ştiinţei contemporane se extinde dincolo de intervenţia în cele mai delicate aspecte ale naturii, iar mo-dificările genetice sunt capabile să vindece boli dar, în acelaşi timp, să creeze probleme etice serioase, asupra cărora Biserica poate şi trebuie să se pronunţe. Trebuie să mărturisim că Biserica Ortodoxă nu a dat dovadă de suficientă sensibilitate faţă de această chestiune. În sinaxa noastră precedentă din 2008, am hotărât să înfiinţăm o Comisie inter-ortodoxă de Bioetică, la iniţiativa Patriarhiei Ecumenice, comisie care trebuia să se întrunească prima oară în Creta; din nefericire, răspunsul Bisericilor surori nu a fost adecvat pentru a permite continuarea acestui efort. Sperăm ca aceasta să se întrunească în viitorul apropiat astfel încât vocea Ortodoxiei să se facă auzită în ceea ce priveşte această chestiune importantă.

Venind în întâmpinarea problemelor existenţiale ale umanităţii con-temporane, Ortodoxia trebuie să îşi continue eforturile de protejare a mediului înconjurător. Atunci când Patriarhia Ecumenică – cea dintâi în întreaga lume creştină – a subliniat urgenţa acestei chestiuni, încă din vremea vrednicului de cinstire înaintaş al nostru, Patriarhul Dimitrie, în anul 1989, menţinându-şi eforturile printr-o serie de congrese inter-naţionale sub auspiciile noastre, pentru o vreme îndelungată Biserica Ortodoxă a fost singura voce auzită pe acest subiect. Astăzi, celelalte

56 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________biserici şi confesiuni creştine acordă atenţia necesară acestei proble-me cruciale, dar numai Ortodoxia acordă, prin excelenţă, răspunsul adecvat, prin tradiţia sa liturgică şi ascetică, capabil să contribuie la rezolvarea acestei crize care, ca rezultat al lăcomiei şi răsfăţului, pune astăzi în pericol însăşi supravieţuirea zidirii lui Dumnezeu.

În fine, Preasfânta noastră Biserică este obligată să acorde o atenţie plină de grijă şi compasiune faţă de problemele create de structura economică a lumii moderne. Cu toţii suntem martorii consecinţelor negative ale crizei economice asupra demnităţii şi supravieţuirii per-soanei umane, criză opresivă în multe regiuni de pe glob, mai ales în ţările considerate „dezvoltate” din punct de vedere financiar. Şomajul în rândul tinerilor, creşterea sărăciei, nesiguranţa viitorului – toate acestea constituie dovada faptului că umanitatea contemporană este înstrăinată de înfăptuirea principiilor evanghelice, lucru pentru care suntem şi noi responsabili, în măsura în care ne limităm grija pastorală numai la chestiuni „spirituale” şi neglijăm faptul că oamenii au nevoie de mân-care şi de resurse materiale de primă necesitate pentru a putea trăi de o manieră demnă de o persoană umană creată după chipul lui Dumnezeu. Este un lucru vital ca glasul Ortodoxiei să fie auzit în ceea ce priveşte aceste chestiuni tocmai pentru a dovedi că se află întru Adevăr şi întru credinţa faţă de principiile Evangheliei.

[…] După cum ştim, Biserica Ortodoxă cuprinde un număr de bise-rici regionale autocefale care activează în limitele definite de Sfintele Canoane şi de Tomos-urile care le-au conferit autocefalia, fiind în ace-laşi timp îndreptăţite la deplină auto-administrare, fără nici o altă inter-ferenţă exterioară. Acest sistem, transmis nouă de Sfinţii noştri Părinţi, constituie o binecuvântare pe care trebuie să o păstrăm ca pe lumina ochilor, pentru că prin acest sistem evităm orice deviere spre concepte străine de eclesiologia ortodoxă în ceea ce priveşte exerciţiul autorităţii universale de către oricare din Bisericile locale şi de Întâistătătorii lor. Biserica Ortodoxă constă dintr-o comuniune de Biserici Ortodoxe autocefale şi de sine stătătoare. Desigur, acesta este punctul în care se

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 57_______________________________iveşte o serioasă problemă: cum şi în ce mod se exprimă comuniunea Bisericilor ortodoxe? Experienţa istorică a demonstrat că, adeseori, Bisericile ortodoxe autocefale acţionează ca şi cum ar avea suficienţă de sine, ca şi cum le-ar spune celorlalte Biserici: „n-am trebuinţă de voi”(I Cor. 12, 21). În loc să caute cooperarea cu celelalte Biserici ortodoxe faţă de chestiunile ce privesc Ortodoxia în întregimea ei, ele acţionează de capul lor, iniţiind relaţii bilaterale cu cele din afara Ortodoxiei, uneori chiar într-un spirit de competiţie.

Alte Biserici autocefale au atitudini diferite faţă de non-ortodocşi şi nu participă activ la activităţile convenite de comun acord la nivel pan-ortodox. Într-adevăr, recent, unele Biserici nu au aderat la anumite decizii pan-ortodoxe preconiciliare, în ciuda faptului că au semnat acele hotărâri. Dar ce putem spune de cazurile în care Bisericile surori dispută din voie proprie graniţele canonice ale altor Biserici surori, provocând amărăciune şi uneori tulburare în aceste comunităţi? Toate aceste lucruri vădesc necesitatea unui instrument, instituţional sau nu, care să fie în stare să rezolve diferendele şi problemele apărute, astfel încât acestea să nu ducă la diviziune şi conflict.

Putem vedea limpede importanţa supremă a sinodalităţii în Biserică. Sistemul sinodal a constituit de la începuturi aspectul fundamental al vieţii bisericeşti. Fiecare diferend sau dezacord în chestiunile de cre-dinţă sau de ordine canonică au fost puse înaintea judecăţii unui sinod. Un exemplu caracteristic este atitudinea Sfântului Vasile de a reboteza ereticii şi schismaticii, aşa după cum moştenise în tradiţia austeră a predecesorilor săi capadocieni: chestiunea trebuie judecată de un sinod de episcopi capabil să modifice tradiţia anterioară (Can. 1 şi 47). Toate diferendele dintre Biserici sau dinafara lor au fost judecate în mod de-finitiv de sinoade, la ale căror decizii au aderat, în cele din urmă, şi cei care nu erau de acord cu ele („Fie ca votul majorităţii să hotărască”, Can. 6 al Sin. I Ec.). Acest sistem sinodal a fost şi este susţinut, cu mai multă sau mai puţină fidelitate, în interiorul Bisericilor ortodoxe auto-cefale, dar este cu totul absent în relaţiile dintre ele, iar acest lucru este o sursă de probleme majore, creând impresia unei Ortodoxii compuse

58 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________din mai multe Biserici, iar nu dintr-Una, lucru care nu este în acord cu eclesiologia ortodoxă, ci este o aberaţie de la această eclesiologie şi o rădăcină a relelor. Suntem obligaţi să sprijinim sistemul sinodal până dincolo de hotarele Bisericilor noastre individuale. Trebuie să dezvol-tăm o conştiinţă a Bisericii Ortodoxe celei Una, şi numai conceptul de sinodalitate poate să atingă acest scop.

... Fără îndoială, aceste consultări pan-ortodoxe nu au epuizat efortul pentru unitatea Ortodoxiei. Bisericile au decis încă de la bun început asupra convocării unui Sfânt şi Mare Sinod ca fiind absolut necesară pentru Biserica Ortodoxă, anunţând formal acest lucru întregii lumi creştine şi începând pregătirile pentru acest eveniment extraordinar şi istoric. Agenda acestui Sinod a fost restrânsă, în cele din urmă, la doar zece chestiuni, din care opt au şi trecut de stagiul pregătitor, fiind gata de a fi înaintate Sfântului şi Marelui Sinod. Cele două chestiuni rămase, anume modul de declarare a autocefaliei unei Biserici şi or-dinea pomenirii Bisericilor în sfintele diptice, au întâmpinat serioase dificultăţi în stagiul pregătitor, iar majoritatea Bisericilor Ortodoxe su-rori au considerat că ele nu prezintă un obstacol în calea convocării Sfântului şi Marelui Sinod care va trebui să se restrângă la dezbaterea chestiunile deja pregătite (dintre care unul, cel cu privire la declararea Bisericilor ca autonome, încă necesită aprobare prin consultare pan-ortodoxă preconciliară).

Desigur, chiar şi printre chestiunile pregătite la nivel pan-ortodox, încă mai sunt detalii care necesită revizuiri şi aduceri la zi, întrucât au fost formulate şi aprobate în urmă cu multă vreme, atunci când predominau alte circumstanţe şi presupoziţii. Acestea includ, de exemplu, chestiuni cu privire la condiţiile sociale ale lumii precum relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu creştinii non-ortodocşi, mişcarea ecumenică şi aşa mai departe. Aceste documente necesită revizuiri din partea Comitetului inter-ortodox creat tocmai în acest scop, pentru a le putea prezenta înaintea Sfântului şi Marelui Sinod de o manieră adaptată la realitatea prezentă.

… Desigur, convocarea Sfântului şi Marelui Sinod va necesita anu-mite pregătiri de natură administrativă, asupra cărora suntem chemaţi să

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 59_______________________________reflectăm şi să le rezolvăm în cadrul acestei sinaxe, cea mai binevenită [ocazie] şi, [în acelaşi timp,] responsabilă cu această chestiune. Astfel, trebuie să deliberăm şi să decidem cu privire la modul în care Sfântul şi Marele Sinod va avea loc, adică despre modul în care Preasfintele Biserici Ortodoxe autocefale vor fi reprezentate, de o manieră care să fie corectă şi consistentă cu principiile tradiţiei noastre eclesiologice… Prin analogie şi în concordanţă cu tradiţia veche, ar fi de dorit ca în cazul propusului Sfânt şi Mare Sinod, toate Bisericile Ortodoxe recu-noscute astăzi ca autocefale să fie reprezentate de un număr de delegaţi desemnaţi, dacă se poată, în cadrul acestei sinaxe prezente.

Încă o chestiune de natură administrativă care necesită rezolvare din partea noastră este aceea cu privire la metoda pronunţării deciziilor acestui Sfânt şi Mare Sinod. Din motive ce privesc corectitudinea faţă de fiecare Biserică autocefală, indiferent de numărul de delegaţi, este imperativ fap-tul ca fiecare Biserică autocefală să aibă dreptul unui singur vot în cadrul procesului decizional final, [vot] exprimat de Întâistătătorul ei în cadrul procedurii de votare. Crucială este chestiunea cu privire la deciziile finale ale Sinodului, anume dacă vor fi determinate de unanimitatea sau majoritatea Bisericilor participante la Sinod. Dacă vechea tradiţie canonică a Bisericii va fi criteriul, atunci rânduiala canonică impune ca „votul majoritar” să fie cel care va prevala în ceea ce priveşte deciziile Sinodului (a se vedea Can. 6 al Sin. I Ec.). Acest principiu funcţiona în Biserica primară chiar şi în chestiuni de credinţă, dat fiind faptul că la multe dintre Sinoadele majore, cum ar fi Sinodul al III-lea Ecumenic, dar şi la altele, participau chiar şi cei declaraţi ulterior eretici şi repudiaţi de Biserică, adică cei ce reprezentau minoritatea. Fără îndoială, în ceea ce priveşte chestiunile de natură canonică, rânduiala recomandată de tradiţie duce fără urmă de îndoială la luarea de decizii prin votul majorităţii, fără a exclude, desigur, posibilitatea apariţiei mult doritei unanimităţi. Vom decide şi asupra acestei chestiuni.

… Sinaxa noastră de aici este de o importanţă vitală. Ea vine într-un moment istoric şi providenţial, când Biserica pătimeşte teribile tulburări, iar capacitatea ei de a-şi exercita misiunea mântuitoare este afectată. Nimic nu mai poate fi luat ca atare, aşa cum a fost în alte vremuri, totul

60 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________se schimbă de la un moment la altul. Complacerea este pricina strică-ciunii. Nici măcar autorităţile de stat nu mai pot fi o garanţie pentru Biserică; nici afluenţa, nici influenţa seculară; şi nici societatea nu mai acceptă învăţătura Evangheliei fără dezbatere şi dispută. Astăzi, oamenii trebuie convinşi că avem Cuvântul Vieţii, mesajul nădejdii şi experienţa dragostei. Iar pentru a izbuti aceasta, trebuie să avem autenticitate şi credibilitate. Condiţia prealabilă fundamentală pentru a putea convinge lumea este, în primul rând, unitatea noastră internă. Este regretabil şi periculos pentru autenticitatea Bisericii Ortodoxe ca să apărem celor dinafară divizaţi şi dezbinaţi. Avem şi proclamăm cea mai desăvârşită eclesiologie, dar uneori refuzăm să o aplicăm.

Avem o rânduială exactă în Biserică, definită de Sfintele Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, dar uneori lăsăm impresia celor dinafară că nu suntem de acord cu cine este „primul” dintre noi. Avem institu-ţia sinodală ca autoritate căreia fiecare ar trebui să i se conformeze; şi totuşi, îngăduim – din nepurtare de grijă sau dintr-o ambiţie îndreptată greşit, ce adesea ascunde apărarea propriilor interese – ca deciziile sinodale să fie încălcate de anumite segmente din turma noastră care pretind infailibilitatea credinţei. Vorbind la modul general, manifestăm semne de disoluţie. Este vremea să dăm prioritate unităţii – atât în afara Bisericilor noastre, cât şi între ele… „Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (Ef. 3, 20-21)”.

Intervenţie a Sanctităţii Sale, Patriarhul Kirill al Moscovei şi al Întregii Rusii: Patriarhul rus a prezentat viziunea Bisericii Ortodoxe Ruse aşa cum a fost ea adoptată de Sfântul Sinod rus în februarie 2013. Astfel, Biserica Rusă crede că toate deciziile Sinodului Panortodox trebuie să se ia prin consens, nu prin majoritate de voturi. Programa, procedura de lucru, principiile de bază şi documentaţia de elabora-re trebuie negociate în prealabil cu toate Bisericile Ortodoxe Locale. „Ierarhii Bisericii Ruse cred că organizarea unui Sinod Panortodox ar trebui sa aibă în vedere o dezbatere largă asupra rezoluţiilor în curs de

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 61_______________________________elaborare şi ar trebui să se pună accent pe păstrarea purităţii doctri-nei ortodoxe. Membrii Sinodului Episcopilor consideră, de asemenea, că este necesar să se asigure că prezidiul Sinodului Panortodox îi va include pe Întâistătătorii tuturor Bisericilor Locale Ortodoxe, însă şi Episcopiile Bisericilor Locale ar trebui sa fie reprezentate în cadrul Sinodului cât mai mult posibil… Principiul consensului s-a dovedit a fi cel mai bun şi ar fi contraproductiv şi extrem de riscant să-l respingem atunci când avem în vedere pregătirea Sinodului… Păstrarea unităţii Bisericii în condiţiile istorice actuale se datorează acestui principiu… Dacă Sinodul nu are în vedere discutarea chestiunilor îngrijorătoare există riscul să-l transformăm într-un spaţiu de diviziuni, să punem sub ameninţare unitatea Bisericii şi să complicăm procesul de acceptare a hotărârilor Sinodului de către Bisericile noastre Locale. Dar, sarcina noastră este să demonstrăm că putem păstra unitatea Bisericii în con-diţiile de azi care perturbă lumea Ortodoxă. Sinodul Panortodox ar trebui să devină un loc în care Sfântul Duh să-şi facă simţită prezenţa în unanimitatea bisericii şi unde impunerea tiranică a voinţei majorităţii asupra minorităţii este imposibilă.”

Patriarhul Kirill nu a fost de acord cu afirmaţia potrivit căreia princi-piul consensului încetineşte procesul de luare a deciziilor şi pregătirea Sinodului declarând că: „Eu cred că nu principiul consensului reprezintă motivul întârzierilor ci mai degrabă, din păcate, încă ne lipseşte un mecanism eficient de organizare. Secretariatul nostru pentru pregătirea Sinodului înfiinţat în urmă cu mulţi ani, din care ar fi trebui să facă parte şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Locale, se pare că nu funcţionează. Propunerile repetate ale Bisericii Ruse de a-şi trimite reprezentanţi în acest Secretariat nu au primit niciun răspuns clar.” Patriarhul Kirill a mai spus că pregătirea Sinodului ar trebui efectuată în mod activ şi a cerut înfiinţarea unui organism eficient alcătuit din repre-zentanţi ai Bisericilor Locale, care ar putea să se întrunească periodic, să schimbe opinii, resurse materiale şi să utilizeze mijloace moderne de comunicare pentru înlesnirea procesului de colaborare. Patriarhul Kirill a concluzionat: „Toate elementele de pe ordinea de zi ale Sinodului ar

62 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________trebui să fie bine convenite şi pregătite. Dacă nu reuşim să coordonam vreo chestiune imediat, nu ar trebui să ne temem să o prezentăm la următoarele întruniri. Dacă nu reuşim să pregătim acest Sinod într-o manieră adecvată acum nu cred că va fi definitiv.”

În ceea ce priveşte provocările la adresa Bisericii în lumea de azi, Patriarhul rus a opinat: „Acestea sunt expulzarea în masă a creştinilor din Orientul Mijlociu şi din regiunile din Africa de Nord care ameninţă să elimine prezenţa creştină din ţinuturile vechi unde creştinismul a fost propagat iniţial, caracterul vătămător spiritual al cultului consumerist situat la temelia crizei economice care a afectat mai multe ţări ale lumii creştine acum din păcate deja pseudo-creştine, încercările de a introduce o aşa numită filozofie de gen prin care se distrug temeliile familiei şi mo-ralităţii – problemele care au afectat ţările occidentale şi care se apropie acum şi de Răsăritul Ortodox; - acestea sunt de asemenea, şi probleme de bioetică, cum ar fi clonarea, „maternitatea surogat” şi toate încercările de a interveni în natura umană atât de bine creată de către Dumnezeu… În acelaşi timp răspunsul trebuie dat nu doar din perspectivă teologică, ci şi din perspectiva pastorală. Astăzi Biserica noastră trebuie să răspundă la întrebări legate de botezul copiilor născuţi din mame surogat. Nu ne-am putea aştepta la un răspuns ortodox comun la această întrebare având în vedere discuţiile aprinse din Rusia. O comisie specială a fost înfiinţată pentru a pregăti recomandări pastorale cu privire la botezul copiilor năs-cuţi de „mame surogat”.”

Patriarhul Kirill a propus înfiinţarea unui Secretariat nou care să cuprindă reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Locale astfel încât să se finalizeze documentaţia pentru Sinodul Panortodox, dar şi pentru a elabora toate întrebările procedurale astfel încât rezultatele muncii lor să poată fi trimise Comisiei de pregătire Inter-ortodoxe. Iar dacă această Comisie ajunge la un consens, documentele vor fi trimite la Conferinţa Pre-Sinodului Panortodox care după adoptarea lor va propune o dată de desfăşurare a Sinodului.

Preafericitul Părinte Patriarh Catolicos-Iliya al II-lea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Georgiene, a făcut o menţiune specială asupra faptu-

LUMINĂTORUL NOUTĂŢI LA ZI 63_______________________________lui că Sinodul Ecumenic se organiza de obicei pentru a apăra Ortodoxia împotriva ereziilor şi pentru a consolida adevărata doctrină, în timp ce scopul Sinodului Panortodox ce se pregăteşte este diferit. Acesta este de a demonstra lumii moderne unitatea şi unanimitatea naţiunilor ortodoxe. Preafericitul Părinte Patriarh Catolicos-Iliya al II-lea a spus: „Din acest motiv, credem că este necesar ca acest Sinod să fie convocat numai după ce toate chestiunile de pe agendă vor fi luate în considerare şi stabilite pe bază de consens în sensul că interesele tuturor Bisericilor vor fi luate în considerare. Acest lucru va fi o garanţie împotriva tensiunilor ce pot apărea între Biserici. În plus, trebuie să avem în vedere încă o dată problemele discutate deja astfel încât poziţia noastră să poată fi consolidată în condiţiile situaţiei actuale”.

Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada a declarat: „Este mai mult decât oricând necesar să exprimăm unitatea Bisericii Ortodoxe, dar, de asemenea, să formulăm preocuparea, şi înţelegerea cu privire la aspectele care divid şi pun la încercarea în mod dureros societatea umană… Acest lucru în sine, creează incertitudine şi nesiguranţă, şi de multe ori duce omul la însingurare şi izolare. Primaţii reuniţi în Sinaxă trebuie să transmită un mesaj de încredere, speranţă şi optimism proclamând că „speranţa este în noi”, nu este doar o aşteptare, dar o cale de realizare. Prin unitatea noastră ar trebui să convergem către convocarea Marelui Sinod, ale cărui decizii ar trebui să vizeze o lucrare eficientă şi rodnică spre slava a toată Ortodoxia. Cu aceste gânduri, aş dori să vă mulţumesc din nou, Sanctitatea Voastră, pentru iniţiativa de a organiza această Sinaxă şi doresc succes şi binecuvântare pentru a atinge obiectivele urmărite de noi.”

Delegaţia antiohiană a ridicat problema dezacordului dintre Patriarhia Antiohiei şi Patriarhia Ierusalimului. Delegaţia, sub directa îndrumare a Preafericirii Sale Ioan al X-lea, care a fost absent de la sinaxă din motive de sănătate, şi sub coordonarea Sanctităţii Sale Bartolomeu I, a încercat să rezolve acest dezacord în conformitate cu deciziile apro-bate la întâlnirea din Atena în prezenţa reprezentanţilor Bisericilor din Constantinopol, Antiohia şi Ierusalim. Întrucât toate eforturile făcute de

64 NOUTĂŢI LA ZI LUMINĂTORUL_______________________________Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic, delegaţia antiohiană şi Preafericirea Sa Patriarhul Ierusalimului au sfârşit fără niciun rezultat.

Astfel, întrucât Biserica Ierusalimului continuă să insiste asupra stabili-rii unei episcopii şi hirotonirii unui episcop pentru ea în cadrul jurisdicţiei canonice a Patriarhiei Antiohiei; întrucât Patriarhia Ierusalimului refuză orice soluţie la această criză care nu sfinţeşte acest status quo, în ciuda recunoaşterii din partea majorităţii Bisericilor Ortodoxe a corectitudinii Bisericii Antiohiene în acest caz; şi întrucât Patriarhia Antiohiei a epuizat toate soluţiile paşnice şi a amânat decizia Sfântului ei Sinod de a încheia comuniunea cu Patriarhia Ierusalimul pentru a putea oferi orice posibi-litate de succes pentru Sinaxa Panortodoxă în speranţa că se va găsi o soluţie într-un duh al fraternităţii şi al păcii în timpul acestei adunări. În prezenţa refuzului din partea Patriarhiei Ierusalimului a medierii oferite de Patriarhia Ecumenică pentru a rezolva această criză în conformitate cu Tradiţia şi Canoanele Bisericii, Patriarhia Antiohiei a decis:

1. Să-şi retragă delegaţia de la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor, care a avut loc la Constantinopol între 5-8 martie 2014, şi să nu semneze decizia sa finală până ce o soluţie va fi găsită la această criză.

2. Să nu participe la slujba Sfintei Liturghii de încheiere, ţinută în Duminica Ortodoxiei, pentru a exprima faptul că unitatea Ortodoxiei nu poate fi realizată în umbra unei Biserici care atacă hotarele unei Biserici surori şi neagă înţelegerea care a avut loc sub supravegherea şi dragostea Sanctităţii Sale Patriarhul Ecumenic.

3. Problema va fi reluată încă o dată la sesiunea Sfântului Sinod al Antiohiei din 27 martie 2014 pentru a urma paşii care sunt mai mult decât necesari unei astfel de situaţii noi. În încheiere, Biserica Antiohiei nu poate decât să îndemne întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori să lucreze la rezolvarea neînţelegerii în conformitate cu hotărârile ca-noanelor Bisericii şi cât mai devreme posibil, pentru a evita ca această problemă să cauzeze obstrucţionarea unităţii Ortodoxe.

(Va urma)

SUMARPastorala la Învierea Domnului a ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor .............3Tatiana ALABUJEVA, Învierea Domnului (Poezie) ...............9Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Cuvânt la Învierea Domnului .......10Elena CĂLDARE, Daruri sfinţite şi distribuite la creştinii din Penitenciarul nr. 16 Pruncu ........................................................17„Se apropie Împărăţia Cerurilor - să ne curăţim de rele şi să îmbrăţişăm cele bune” (Interviu cu Prot. Petru Buburuz) ..............21Pr. Sofronie SAHAROV, Metodă duhovnicească de a ţine Postul Mare ..............................................................................29Dr. Vasile ŞOIMARU, Pe urmele Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei. De la locul de baştină până la cel de veci .......................................32Elena CĂLDARE, Parastas dedicat memoriei deputaţilor Sfatului Ţării, celor care au votat unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 ......................................................44Cristina ROMAN, Sfinaxa Pan-Ortodoxă - rezumat, analiză şi comentarii .................................................................................47

Adresa redacţiei: Chişinău, 2051, str. Alba Iulia 16. Tel.: 0 22- 75-37-37; e-mail: prviorelcojocaru@gmail.com.

SRL „PRINT-CARO”str. Mirceşti, 22

Tel.: 0-22-93-16-53

REVISTĂ A SOCIETĂŢII CULTURALE ŞI BISERICEŞTI„MITROPOLITUL VARLAAM” ŞI A

MITROPOLIEI BASARABIEI

Apare o dată în două luni

Redactor-editor: prot. Petru BUBURUZ,magistru în teologie,

Preşedinte al Societăţii Culturale şi Bisericeşti„Mitropolitul Varlaam”

Coordonator -preot Viorel COJOCARU