MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ (Ciclul I) AUTORI: Artur Airapetean dr. în drept, conf. univ. Diana Ioniță dr. în drept, conf. univ.interim.; Svetlana Prodan dr. în drept, lector superior, Ruslan Popov dr. în drept, lector univ. Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale din: 20.05.2013 , proces-verbal Nr. 10 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013 , proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013 , proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU – 2013
Transcript
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ
(Ciclul I)
AUTORI:
Artur Airapetean
dr. în drept, conf. univ.
Diana Ioniță
dr. în drept, conf. univ.interim.;
Svetlana Prodan
dr. în drept, lector superior,
Ruslan Popov
dr. în drept, lector univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Științe penale
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
DREPTUL PENAL * * *
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,
Răspîndirea de informaţii sau comiterea acţiunilor orientate spre declanşarea
războiului treb. de deosebit de actele instigatoare în vederea săvîrşirii infracţiunii
în cauză. Propaganda războiului presupune concretizare mică cu un nivel mare de
ideologizare, pe cînd instigarea se comite către persoane concrete, propaganda
fiind adresată unui cerc nedeterminat de ppersoane.
Atacul persoanelor sau instituţiilor carebeneficiază de protecţie internaționala -
independent art. 142
Articolul 135. GENOCIDUL-este negarea dreptului la existenţă nu a unor
indivizi luaţi în particular ci a întregilor grupuri umane. Pe calea incriminării faptei
de genocid a fost stabilită răspunderea penală pentru faptele care urmăresc
distrugerea de popoare şi naţiuni.Genocidul în redacţia art. 135 CP are la bază şi
citează practic întocmai formularea înserată de Convenţia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid, adoptată la 09.12.1948 la New York. Săvîrşirea, cu intenţia de a distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional, etnic,
rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul membrilor grupului;
b) vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală
sau parţială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizînd împiedicarea naşterilor în cadrul grupului;
e) transferul forţat de copii aparţinînd unui grup în alt grup,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.135 în redacţia LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept
internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la
prevederile art.2 al Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid
din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
Obiectul juridic principal al genocidului îl constituie relaţiile sociale cu privire la
starea de siguranţă a grupului naţional, etnic, rasial sau religios, existenţa lui fizică
care este ameninţată. Obiectul juridic secundar îl constituie viaţa sănătatea,
integritatea fizică şi mintală a membrilor grupărilor vizate.
Obiectul material îl constituie corpul persoanelor, membrilor grupărilor vizate,
contra cărora este orientată infracţiunea.
Astfel, victima genocidului este grupul ca atare şi nu individul în calitate de
reprezentant al acestui grup. Codul penal se referă doar la grupări caracterizate prin
anumite legături stabile, pe cînd altele, precum ar fi cele politice sau culturale nu
sunt incluse în această listă.
Grup naţional - colectivitate de oameni care au aceiaşi cetăţănie şi care
beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii.
Grup etnic - se caracterizează prin trăsături fizice ereditare care vorbesc aceiaşi
limbă şi împărtăşesc aceiaşi cultură.
Crup rasial-se caracterizează prin trăsături fizice ereditare, care se identifică
frecvent cu anumite zone giografice, indiferent de factorul cultural, lingvistic,
naţional sau religios.
Grupul religios este constituit din membri care împărtăşesc aceiaşi religie...
Latura obiectivă se exprimă prin fapta prejudiciabilă concretizată- prin acţiunile
sau inacţiunile indicate în lege, care au drept scop distrugerea fizică a grupului
naţional etnic rasial sau religios.
Prima formă a laturii obiective constă în omorîrea membrilor unui grup
demografic faptă care are drept urmare prejudiciabilă decesul unei persoane sau de
regulă a unui număr însemnat de persoane şi care îzolat se încadrează în semnele
comp. de infracţiune 145 CP-omor intenţionat. Omorârea se poate produce atît prin
acţiune cît-şi inacţiune. Prin inacţiune se subînţelege omiterea intenţionată de a-şi
îndeplini obligaţiile de păstrare a vieţii, fapt care duce la moartea victimei.
Următoarea formă a laturii obiective este 2. atingerea gravă a integrităţii fizice
sau mintale ale membrilor grupului, care poate fi interpretată, manifestată prin
vătămări grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii, acte de tortură fizică sau
psihică.Jurisprudenţa internaţională ne arată că şi prin acte de viol, alt tip de
violenţă sexuală sau prin persecuţie se poate aduce atingere gravă integrităţii fizice
sau mintale...
3. Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sînul grupului presupune:
mutilarea organelor sexuale, controlul forţat al naşterilor, sterilizarea, separarea
forţată a sexelor, interzicerea sau limitarea căsătoriilor, practica gravidităţilor
forţate într-o societate patriarhală în care copilul născut nu va aparţine grupului din
care face parte mama sa naturală.(femei musulmane violate în fosta Iugoslavie)
4. Prin traficul copiilor ce ţin de grupul se înţelege transferul
lor forţat dintr-un grup protejat în altul, precum şi ameninţările sau
traumatizarea copiilor care ar-duce la transfer forţat. Acest transfer cauzează o
atingerea gravă de ordin mintal atît copiilor cîtşli părinţilor aceatora. Nu se
menţionează expres în lege dar transferul trebuie să fie orientat în privinţa
persoanelor de pînă la 18 ani, fapt despre care faptuitorul trebuia să ştie cu
certitudine.
5. Supunerea intenţiona tă a grupului la condiţii de existenţă care conduc
la exterminarea lui fizică totală sau parţială presupun anumite practici care nu
provoacă imediat moartea membrilor grupului, distrugerea fizică fiind scopul
final urmărit de făptuitor. Condiţiile de existenţă trebuie să fie preconizate a
distruge grupul în totalitate sau în parte, ceea ce înseanină privarea intenţionată a
grupului de resurse indispensabile supravieţuirii(privarea de adăpost, hrană,
condiţii elementare de igienă, haine, medicamente pentru perioadele îndelungate
de timp, supunerea membrilor grupului la muncă excesivă etc..)
Genocidul nu presupune obligatoriu exterminarea de fapt a grupului:
săvîrşirea doar a unei fapte din latura obiectivă a infracţiunii va fi suficientă pentru
constituirea componenţei date de infracţiune.
Genocidul îmbină trăsăturile unei infracţiuni materiale cu cele ale unei
infracţiuni formale, primele două forme ale infracţiunii consumîndu-se odată cu
survenirea consecinţelor prejudiciabile, iar pentru ultimile trei forme nu este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile, acestea din urmă fiind
componenţe formale şi se consideră terminate odată cu comiterea faptelor
prejudiciabile.
Latura subiectivă a G. se exprimă prin intenţie directă şi scop de a distruge în
totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios ca atare. Făptuitorul
conştientizează caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale, iar în
cazul primelor două forme mai doreşte şi suvenirea consecinţelor.
Subectul este general-pers. Fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 1351. Infracţiuni împotriva umanităţii
(1) Săvîrşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva
unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac, a uneia dintre următoarele fapte:
a) supunerea la sclavie sau traficul de fiinţe umane;
b) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept
internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde a fost lansat
atacul;
c) arestarea sau altă formă de privare de libertate fizică cu încălcarea regulilor
generale de drept internaţional;
d) torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta
exercită controlul în orice alt mod, cauzîndu-i vătămări grave integrităţii corporale
sau sănătăţii, dureri sau suferinţe psihice, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor
admise de dreptul internaţional;
e) violul, exploatarea sexuală, constrîngerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei
femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei
populaţii, sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală;
f) persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de
drepturile fundamentale ale omului sau prin restrîngerea exercitării acestor
drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual
ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;
g) provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub
protecţia legii, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau organizaţii
politice ori cu autorizarea, sprijinul sau permisiunea acestora, urmate de refuzul de
a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii
reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste
informaţii au fost solicitate;
h) aplicarea practicilor de apartheid;
i) alte fapte inumane cu caracter similar ce cauzează cu intenţie suferinţe fizice
sau psihice grave ori vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
(2) Săvîrşirea, în condiţiile indicate la alin. (1), a uneia dintre următoarele fapte:
a) omorul uneia sau mai multor persoane;
b) supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot
sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică a acesteia,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.1351 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a
resurselor acvatice, precum şi săvîrşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar
cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau
regionale cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la
menţinerea securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi
garantat dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând
convenţiile respective (Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale
din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra
mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială
pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a
demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea mediului
duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din
CRM proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios
din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte
de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei
sau a faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot
provoca sau au provocat o catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune
acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit
mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de
impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri
industriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite
de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din
Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 137. Infracţiuni de război împotriva
persoanelor (1) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) constrîngerea, prin violenţă sau ameninţare, a uneia sau mai multor persoane prevăzute la
art. 1271 lit. a) la înrolare în forţele armate inamice;
b) constrîngerea cetăţenilor părţii inamice să ia parte la operaţiunile militare îndreptate
împotriva ţării lor, chiar dacă ei erau înrolaţi în forţele armate ale acestei părţi inamice înainte de
începerea conflictului armat;
c) menţinerea ilegală în detenţie sau întîrzierea nejustificată a repatrierii uneia sau mai multor
persoane prevăzute la art. 1271 lit. a);
d) transferarea, în mod direct sau indirect, de către un agent al părţii ocupante, a unei părţi a
populaţiei civile căreia el îi aparţine, în teritoriul ocupat, deportarea sau transferarea de către
acesta în interiorul sau în afara teritoriului ocupat a întregii populaţii civile din acest teritoriu sau
a unei părţi a acesteia,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Expunerea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unei persoane
protejate de dreptul internaţional umanitar la un pericol de moarte sau de vătămare gravă a
sănătăţii prin:
a) efectuarea experienţelor de orice fel, care nu sînt determinate de un tratament medical,
terapeutic, spitalicesc, cu privire la care persoana nu a consimţit în mod voluntar, expres şi
prealabil şi care nu sînt efectuate în interesul acesteia;
b) prelevarea de ţesuturi sau organe în scopul transplantului, cu excepţia prelevării de sînge
sau piele efectuate în scop terapeutic în conformitate cu principiile medicale general recunoscute
şi cu consimţămîntul voluntar, expres şi prealabil al persoanei;
c) supunerea la metode de tratament nerecunoscute medical, fară ca acestea să fie necesare
pentru sănătatea persoanei şi fără ca ea să fi consimţit în mod voluntar, expres şi prealabil,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(3) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, împotriva uneia
sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar a uneia dintre următoarele
fapte:
a) cauzarea cu intenţie de suferinţe fizice sau psihice grave ori vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
b) aplicarea torturii sau supunerea la tratamente inumane ori degradante, precum şi mutilarea;
c) violul, exploatarea sexuală, constrîngerea la prostituţie, detenţia ilegală a unei femei rămase
gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii, sterilizarea
forţată sau orice altă acţiune violentă cu caracter sexual;
d) luarea de ostatici;
e) deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a
unor persoane aflate în mod legal pe teritoriul unde are loc conflictul armat;
f) recrutarea şi încorporarea copiilor care nu au împlinit vîrsta de 18 ani în forţele armate
naţionale, precum şi determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la operaţiuni
militare;
g) privarea de dreptul de a fi judecată de către o instanţă legal constituită şi imparţială,
pronunţarea condamnării sau executarea acesteia fară respectarea unei proceduri legale şi
imparţiale, care să ofere garanţiile impuse de dreptul internaţional,
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani.
(4) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a omorului uneia
sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.137 în redacţia LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Articolul 1371. Infracţiuni de război împotriva
proprietăţii şi altor drepturi (1) Săvîrşirea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a uneia dintre
următoarele fapte:
a) distrugerea, însuşirea sau confiscarea de bunuri ale părţii inamice, cu încălcarea dreptului
internaţional şi fără ca aceasta să fie justificată de necesităţile militare;
b) jefuirea unei localităţi, inclusiv a celei luate cu asalt,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
(2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu caracter internaţional, ca fiind stinse,
suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile unuia sau mai multor cetăţeni ai
părţii inamice
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Jefuirea pe cîmpul de luptă a morţilor sau a răniţilor săvîrşită în cadrul unui conflict armat
cu sau fară caracter internaţional
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
[Art.1371 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Articolul 1372. Utilizarea de mijloace interzise
de purtare a războiului
Utilizarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a:
a) otrăvii sau armelor otrăvitoare;
b) gazelor asfixiante, toxice sau asimilate şi a oricăror lichide, materii sau procedee similare;
c) armelor, proiectilelor, materialelor de natură să cauzeze suferinţe fizice inutile;
d) gloanţelor care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul uman, cum sînt gloanţele al
căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sînt perforate de tăieturi,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
[Art.1372 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Articolul 1373. Utilizarea de metode interzise
de purtare a războiului (1) Rănirea unei persoane prevăzute la art. 127
1 lit. c) sau rănirea prin recurgere la perfidie a
unui membru al forţelor armate inamice sau a unui combatant al forţelor inamice, săvîrşită în
cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 8 ani.
(2) Declararea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, că nu va fi
îndurare pentru învinşi
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani.
(3) Declanşarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a unui atac:
a) împotriva populaţiei civile sau a unor civili care nu participă direct la ostilităti;
b) împotriva bunurilor cu caracter civil protejate de dreptul internaţional umanitar, în special
clădiri consacrate cultului religios, învăţămîntului, artei, ştiinţei sau acţiunilor caritabile,
împotriva monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii sau răniţii sînt adunaţi,
precum şi împotriva localităţilor, locuinţelor sau construcţiilor care nu sînt apărate şi care nu sînt
folosite ca obiective militare;
c) împotriva personalului misiunii de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii, împotriva
instalaţiilor, materialului, unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul acesteia conform Cartei
Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care dreptul internaţional
umanitar o garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;
d) împotriva clădirilor, materialului, unităţilor şi mijloacelor de transport sanitar şi a
personalului care utilizează semnele distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva din 12
august 1949;
e) ştiind că acesta va cauza pierderi de vieţi omeneşti în rîndul populaţiei civile, răniri ale
persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter civil sau daune extinse, de durată şi grave,
mediului înconjurător, care ar fi vădit disproporţionate în raport cu ansamblul avantajului militar
concret şi direct aşteptat,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(4) Utilizarea, în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional, a:
a) unor metode de luptă de natură să cauzeze suferinţe fizice inutile;
b) înfometării intenţionate a civililor prin privarea acestora de bunurile indispensabile
supravieţuirii sau a împiedicării intenţionate a acestora de a primi ajutoare, contrar dreptului
internaţional umanitar;
c) unei persoane protejate de dreptul internaţional umanitar pentru a evita ca anumite puncte,
zone sau forţe militare să devină ţintă a operaţiunilor militare ale părţii inamice
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(5) Omorul uneia sau mai multor persoane prevăzute la art. 1271 lit. c), săvîrşit prin recurgere
la perfidie în cadrul unui conflict armat cu sau fără caracter internaţional
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.1373 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Articolul 1374. Utilizarea fără drept a semnelor
distinctive de drept internaţional
umanitar Utilizarea fără drept a semnelor distinctive prevăzute de Convenţiile de la Geneva din 12
august 1949, a pavilionului parlamentar, a drapelului, a insignelor militare sau a uniformei
inamicului sau ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca mijloc de protecţie în cadrul unui conflict
armat cu sau fără caracter internaţional, dacă aceasta a provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia sau mai multor persoane;
b) decesul uneia sau mai multor persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.”
[Art.1374 introdus prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA
RĂZBOIULUI. (1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Ducerea războiului
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau
ducerea războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În
plan universal războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a
ONU agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva
suveranităţii, integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod
este incompatibil cu Carta ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate,
prin violarea Cartei, de către un stat care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima
facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată,
determinarea termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea
rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se
realizează scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea
forţelor armate într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor
antrenamente tactice apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război:
armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi
carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei respective, pregătirea
rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului,
realizarea actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat
străin sau orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din
teritoriul statului atacat, bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a
constituit ţinta agresorului, blocarea porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei
altui stat aflate în baza unor acorduri pe teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui
război agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie
directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului
poate fi preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia
supremă de conducere în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspîndirea de informaţii tendenţioase ori inventate,
instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvîrşite
verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de pînă la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Săvîrşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o persoană cu funcţie de demnitate publică
[Art.140 al.(2) modificat prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77].
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al
Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice
propagandă în favoarea războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială
sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă
prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în
favoarea războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă
aducerea la cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop
înrădăcinarea în conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a
războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi
tip de manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral
sau în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o
persoană cu înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii,
a prevăzut urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP -
persoana cu înaltă funcţie de răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este
suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că
lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată
în concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută
de dispoziţia art.145 CP.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau
a celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei
organizaţii nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii
publice ori a unui militar constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3
art.145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de serviciu sau
cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de răzbunare împotriva victimei
pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu -
aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă,
fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor
agravante, constituie un omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în
legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine
indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru
aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de
neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor
împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică
sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de
epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă
de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze
acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de făptuitor,
constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului, sunt
absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de
starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se
apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145
CP) presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu
timpul comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor
menţionate. În toate aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de
înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor activităţi
infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic se
încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile
sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii persoanei sau a
securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai
multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în
mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele
persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii
sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin
acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această
agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat),
care, evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă
atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele
persoane, avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a)
alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o
singură persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri
consumate nu mai există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un
omor consumat şi o tentativă de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului
corespunzător al art.145 CP şi potrivit art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu
excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2),
potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate
conform prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem
lua în consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. EXCLUS În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate
(lit.b) alin.3 art.145 CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a
făptuitorului în raport cu victima infracţiunii - VIOLENTA IN FAMILIE.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ
(soţie) rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului
soţii să fi convieţuit în fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă
căsătoria făptuitorului cu victima a fost anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-
o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante, constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra
concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii
acestora, precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel
de rude. Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134
CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o
circumstanţă personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge
asupra participanţilor. De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten
al primului inculpat, ţinea victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de
grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de
două sau mai multe persoane (art.145 alin.3 lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP)
presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile
criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi
reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul
gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă
făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să săvârşească acest omor, dar
în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c)
alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o
femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii
care este un omor cu circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că
victima nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv,
situaţia cunoaşterii cu certitudine de către vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură
cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se
deosebeşte de omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau
a celor obşteşti numai prin statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei
prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a
înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale,
judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii
naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în
legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer
luate în consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din
art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar
în acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe
persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori.
Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau
complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din
art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a
determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit
alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care
instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie
calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3
art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la
alin.1 sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a
infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de
aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a
expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2
art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale.
Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi
Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte
tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o
hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17,
precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor
dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările
anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate
de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul
încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un
omor prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice
pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt
condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor
consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt
repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform
art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator,
instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3
art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă
anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui
suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile
în care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă
torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-
ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite
(aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare,
arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se
poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei,
când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept
bază pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d)
art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei,
precum şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei,
martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le
nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care,
după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la
descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a
cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul
de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în
procesul luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita
demascarea, precum şi omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa
opusă. Ţinând cont că prin aceasta se săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie
calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau
religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care
este suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de
persoanele altei naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii
sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase
sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din
partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În
unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte
baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor,
nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care
aparţine făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană
de aceeaşi naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei
de altă etnie sau uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni
duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane
(lit.k) alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol
viaţa mai multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor,
tragerea unui foc de armă într-o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit
prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă
vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit
mijloace de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie
calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd
responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale
sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a
persoanelor aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente,
încăierări etc.), sau a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele
sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe
speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de
autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale
specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile
victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane
apropiate sau de a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei
persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista
şi alte motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu
eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la
săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc.
trebuie trasă la răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP,
atunci, potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din
art.145 CP. De exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va
clasifica numai în baza lit.m) alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b),
alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea
se va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a
normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza
art.283 CP (banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie
1993, potrivit cărora faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT.
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau
de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar
fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de
violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au
avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de
acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le
conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei,
important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul
făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de
acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată
o circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la
integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi
violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse
de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra
violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral,
se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al
înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau
imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea
casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea
unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate
conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de
afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată
după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut
imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp,
omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în
prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai
potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul săvîrşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în
timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică
sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate
de legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici
un termen formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în
cauză să fie rezolvată în mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile
art.147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile: timpul
naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în
măsură să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu,
neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul
naşterii sau imediat după naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii
recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP.
Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a
gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a
mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată
exclusiv de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în
perioada de gestaţie, a şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din
cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din
jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia
urmând să răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-
născut nu atrage răspunderea penală.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA) Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil
al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor
acestora, se pedepseşte cu închisoare de pînă la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o
maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa
victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34
din Legea nr.411-XIII din 28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau
agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de
ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al
suferinţelor fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
8. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ (1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să
producă direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea
survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o
prevadă (neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs
de finisare, a aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton,
cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când
vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar
considera că o va evita. Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune
întotdeauna un plan referitor la o circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului,
să zădărnicească posibilitatea provocării consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi:
acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii
etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De exemplu,
un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un
sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui palc şi l-a scăpat
de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme
penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4
In unele cazuri semnele secundare ale laturii obiective poartă un caracter obligatoriu ca metoda
prin înşelăciune, constrîngere; mijloace: armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă.
In contextul laturii subiective se indică că toate infracţiunile se comit cu intenţie, deşi nu se
exclude manifestarea imprudenţei pentru urmările prejudiciabile.
Subiectul acestor componenţe este persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii
infracţiunii a atins vîrsta de 14 ani (art. 164 şi alin 2 şi 3 ale art. 166) sau de 16 ani pentru restul
cazurilor. In cazul cînd se specifică de legislator comiterea traficului de fiinţe umane prin abuz
de putere, aici se cere calitatea specială a subiectului de persoană cu funcţie de răspundere sau
persoană cu funcție de demnitate publică dintrun organ al autorităţii publice.
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE (1) Răpirea unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani.
[Art.164 al.(1) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) repetat; Exclus
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
e) de două sau mai multe persoane;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani.
[Art.164 al.(2) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 13 ani.
[Art.164 al.(3) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
Aceasta componenţă prezintă un pericol social vădit, pe motivul extragerii victimei fară acordul
acesteia din micromediul său social. Mai mult, oricare răpire a persoane presupune în
potenţialitate aplicarea violenţei către victimă, prin acest fapt fiind evidenţiat gradul de pericol
social al faptei în raport cu alte componenţe din grup.
Obiectul juridic special al răpirii persoanei îl formează relaţiile cu privire la libertatea fizică a
persoanei.(libertate este posibilitatea persoanei de a se mişca, de a circula şi activa în limitele
voinţei sale.)
Totodată se recunoaşte posibil ca prin răpirea unei persoane să fie vătămate în mod adiacent
relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică a persoanei. In
asemeneacazuri aceste relaţii sociale reprezintă obiectul juridic secundar al infracţiunii analizate
în calitatea consecinţei, relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică fiind / obiectul juridic
principal.
Deoarece răpirea persoanei nu presupune o careva influienţare nemijlocită asupra corpului
victimei, această componenţă nu are obiect material,cu toate acestea, admiţînd aplicarea violenţei
către victimă, atunci corpul persoanei se transformă în obiect material.
Victimă a acestei componenţe poate fi oricare persoană fizică, deşi această componenţă nu se
manifestă atunci cînd între persoana răpită şi răpitor există careva raporturi reglamentate de
normele spre ex. dreptului familiei - cînd unul din părinţi ia copilul mic în situaţia cînd are
impedimente în comunicarea cu acesta create de alt pîrinte), adică cînd se consideră că
făptuitorul acţionează în interesele victimei-copilului în cazul dat.
Latura obiectivă se exprimă în fapta prejudiciabilă exprimată în acţiunea de răpire a persoanei.
De regulă comiterea acestei infracţiuni presupune existenţa a trei etape succesive: 1) capturarea
persoanei; 2) luarea şi deplasarea acesteia din habitatul ei permanent sau provizoriu (loc de trai,
muncă, odihnă,tratament...) 3) reţinerea persoanei (cu privarea deplină de libertatejîmpotriva
voinţei sale.
Acţiuni adiacente care pot însoţi răpirea unei persoane: aplicarea violenţei, ameninţarea cu
aplicarea violenţei, înşelăciunea etc..astfel, latura obiectivă devenind mai complicată ,
transformîndu-se în una complexă.
Aplicarea violenţei la răpirea unei persoane este absorbită în cazul cînd aceasta apare ca
necesitate întru realizarea răpirii, aplicarea violenţei, însă care depăţeţte această necesitate
realizează concursul de infracţiuni între răpirea unei persoane şi vătămarea integrităţii corporale.
Durata reţinerii ilegale a persoanei răpite nu are importanţă la calificarea infracţiunii.
Infracţiunea de răpire a unei persoane este o infracţiune formală
Latura subiectivă se exprimă în vinovăţie sub forma intenţiei directe, Motivele putînd fi dintre
cele mai variate.. Dacă motivul se exprimă în interes material atunci răspunderea obţine un
caracter agravant, fapta fiind calificată în baza lit. a alin.2 art.164 CP RM.
Subiectul-pers. fiz. responsabilă care la moment.comiter. infracț. a atins 14 ani.
lit.a alin.2 art. 164 CP-răpirea unei persoane comise în interes material
In cazul de răpire a persoane din motivul сel mai răspîndit, frecvent este interesul material, care
se poate manifesta prin năzuința făptuitorului de a obţine de la victimă sau persoanele apropiate
acesteia un folos material.
În general răpirea persoanei însoţită de cererea de a i se transmite bunurile proprietarului nu
necesită a fi calificată conform alin.4 art. 189 (şantaj) şi cu luarea în considerare a art. 118 în
asemenea cazuri nu se cere calificarea suplimentară în baza art. 164 CP.Uneori revendicările de
transmitere a baniior sau bunurilor materiale de către victimă sunt precedate de datoria acesteia,
sau prejudiciul cauzat. Dacă aceste circumstanţe se vor proba, cele comise se vor califica în baza
art. 164 CPRM cu excepţia iit. f) din alin.2 şi art.352 CP al RM.(samavolnicie).
Răpirea unei persoane comisă cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în
calitate de armă -lit.g alin.2 art.164 CP Răpirea unei persoane comise în astfel de circumstanţe se consideră mai gravă, iar persoana
făptuitorului cu pericol social mai sporit, care recurge la alte mijloace în măsură să-i asigure
reuşita.
arme-art. 129 alin.l CP RM, Legea cu privire la arme din 18.05.1994.
Este important ca în raportul de expertiză să fie stabilit dacă obiectul aplicat la răpirea unei
persoane reprezintă sau nu armă. În cazul existenţei temeiurilor acţiunile făptuitorului se mai pot
califica în baza art. 290 CPRM (purtarea, păstrarea, fabricarea, procurarea, armei.)
Alte obiecte folosite în calitate de armă-obiecte cu altă destinaţie decît cea de vătămare a unei
persoane, a unui animal ori decît cea de apărare contra unui atac sau pentru imitarea
proprietăţilor de luptă, acestea pot fi folosite chiar contrar destinaţiei lor -topor, bîtă, foarfec,
cuţit etc.
Aplicarea în cadrul răpirii a unei arme inutilizabile sau defectate sau a une machete nu formează
această circumstanţă agravantă, cu excepţia cînd acestea sunt folosite ca obiecte folosite în
calitate de armă.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de
schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două
elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale:
ameninţări, violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare
suplimentară se cere numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea
persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii
corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu
luarea de ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este
însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în
locul unde ea se afla de bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea
publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea
persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de
autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b)
deschis (prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice:
ameninţare cu violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de
aflare a victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni,
luni) nu are importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite:
răzbunare, gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada
privării de libertate etc. Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie,
origine naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
13. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 1641. Răpirea minorului de către rudele
apropiate
Răpirea minorului de către rudele apropiate
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 6
luni.
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE (1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără
consimţămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin
muncă sau servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de
folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor, ţesuturilor
şi/sau celulelor, precum şi de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat, săvîrşită prin:
[Art.165 al.(1), dispoziţia modificată prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin
servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil,
precum şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor
persoane atît fizice, cît şi juridice;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau
beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte
persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
[Art.165 al.(1), sancţiunea modificată prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) asupra unei femei gravide;
d) de două sau mai multe persoane;
e) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional;
[Art.165 al.(2), lit.e) în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
[Art.165 al.(2), lit.e) modificată prin LP245 din 02.12.11, MO25-28/03.02.12 art.77]
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului,
dependenţei fizice, a armei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
[Art.165 al.(2), lit.g) modificată prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
a1) însoţite de contaminarea cu o boală venerică sau cu maladia SIDA;
[Art.165 al.(3), lit.a1) introdusă prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu
decesul ori sinuciderea acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
În ultima perioadă de timp pe motivul obţinerii acestei componenţe de infracţiune a unei amplori
în RM s-au întreprins paşi concreţi în vederea prevenirii,combaterii şi sancţionării traficului de
fiinţe umane.A fost creat Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, s-a
adoptat planul naţional de acţiuni pentru combaterea, acestui, fenomen s-a adoptat Legea privind
prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane.
Luînd în consideraţie caracterul complex al faptei prejudiciabile din contextul traficului de fiinţe
umane, obiectul juridic special al acestei componenţe este şi el complex.
Astfel, obiectul juridic principal al infracţiunii stabilite de art. 165 CP îl constituie relaţiile
sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei, obiectul juridic secundar al tr. de fiinţe umane
îl formează relaţ sociale cu privire la libertat. psihică, integritate corporală, sănătatea,
inviolabilitatea sexuală, ori viaţa personală sau alte valori sociale.
Cînd se produce vătămarea obiectului juridic secundar pe calea influienţării infracţionale
nemijlocite asupra corpului victimei, traficul de fiinţe urrane obţine şi obiect material.
Victimă a acestei componenţe poate fi doar persoana care la momentul comiterii infracţiunii a
împlinit vîrsta de 18 ani. Prin acest fapt, componenţa art. 165 c.p. se deosebeşte de componenţa
art. 206 c.p..
Potrivit alin.4 art.165 victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspunderea penală
pentru infracţiunile comise de ea în legătură cu această calitate, dacă a acceptat colaborarea cu
organul de urmărire penală în cauza dată.
Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se exprimă în fapta prejudiciabilă care cuprinde
două acţiuni cu caracter alternativ: acţiunea principală constînd în recrutarea, transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane; 2) acţiunea adiacentă care se concretizează în
a) ameninţarea cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor, inclusiv prin servitute b)
înşelăciune c) abuz de poziţia de vulnerabilitate a victimei sau abuz de putere, dare sau primire a
unor plăţi sau beneficii.
Acţiunea principală se exprimă:
- recrutare-racolarea persoanelor traficate pentru deplasarea lor la punctul destinaţiei în
care se preconizează să fie exploatate sexual sau prin muncă sau servicii forţate;
- transportarea - deplasarea persoanelor traficate peste frontiera RM sau pe teritoriul RM în
vederea folosirii în scopurile art. 165 CP;
- transferul-transmiterea persoanelor traficate de la un traficant la altul prin v-c , schim'),
dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţii sau alte tranzacţii ilegale.;
- adăpostirea-plasarea persoanelor traficate întrun loc ferit întru nedescoperirea de reprezent.
organelor de drept sau de terţele persoane... - primirea-luarea în custodie a persoanelor traficate de către un traficant la altul ca umare a
unor tranzacţii ilegale care se pot prezenta sub oricare din modalităţile lit. a-c alin.l art. 165CPRM
Nu contează cînd a fost aplicată violenţa specificată sau ameninţarea cu ea - pînă la confiscarea
documentelor sau deţinerea în stare de servitute ori concomitent cu aceasta. Este important ca
aceasta să urmărească scopul de facilitare a confiscării documentelor de la victimă sau să aibă
scopul de a o deţine în stare de servitute sau de a o răpi.
Potrivit Convenţiei ONU cu privire la abolirea sclavajului a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi
practicilor similare prin servitute se înţelege starea sau condiţia care rezultă din faptul că un
debitor pentru datorie s-a oferit să dea drept garanţie serviciile sale personale sau a unei alte
persoane asupra căreia îşi exercită autoritatea dacă valoarea echitabilă a acestor servicii nu este
destinată lichidării datoriei.
Altă modalitate care alcătuieşte acţiunea adiacentă se manifestă prin înşelăciune care se exprimă
în prezentarea vădit falsă a realităţii fie în trecerea sub tăcere a. realităţii, cînd are loc asunderea
faptelor şi a circumstanţelor care trebuie communicate dacă se încheia o tranzacţie legală.
Altă modalitate sînt acţiunile adiacente manifestate prin abuz de poziţie de vulnerabilitate, abuz
de putere sau dare sau primire a unor plăţi sau beneficii Abuz de poziţia de vulnerabilitate-uzarea
în mod exagerat de situaţia vulnerabilă a victimei sub aspect economic (sărăcie extremă), juridic
(lipsa de încredere în organele de drept care adeseori sunt concrescute cu reţelile de traficanţi,
precum şi necunoaşterea prevederilor legale în materie de protecţie a persoanelor traficante),
afectiv-încrederea victimei în promisiunile unei persoane apropiate care se dovedeşte a fi autorul
traficului sau complicele...
Abuz de putere-persoana cu funcţie de răspundere care reprezintă autoritatea publică şi s
efoloseşte exagerat de atribuţiile sale (în asemenea caz nu este calificarea suplimentară în baza
art. 327 CP)
Darea sau primirea unor plăţi sau beneficii presupune oricare plată care are rol de recompensă
ilicită. Ipoteza de primire a plăţilor presupune realizarea unei comenzi a persoanei interesate.
Aici persoana care dă comanda are rolul de instigator sau organizator, iar cea care deţine
controlul asupra victimei-complice..
Este o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra
victimei care nu se poate deplasa nestingherit în spaţiu.
Latura subiectivă-vinovăţie sub forma intenţie directe în primul rînd, motivele fiind de regulă
concretizate în interesul material.
Dispoziţia specifică anumite scopuri speciale-în scopul exploatării sexuale comerciale sau
necomerciale, exploatării prin muncă sau servicii forţate, exploatării în sclavie sau condiţii
similare acesteia, sau a folosirii în conflicte armate, activităţi criminale,prelevării organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare; sau în raport cu acţiunea adiacentă-în scopul întoarcerii unei
datorii al cărei mărime nu este estimabilă în mod rezonabil...
Exploatare sexuală comercială-activitatea aducătoare de profituri care are drept urmare
majorarea activului patrimonial al făptuitorului, exprimîndu-se în folosirea victimei prin
constrîngere în prostituţie sau în industria pornografică.
Expl. Sexuală necomercială-nu are impact asupra măririi patrimoniului, fiind exprimat în
căsătorie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte forme de coabitare, realizate pentru propria
consu,maţie a făptuitorului.
La calificare nu se cere realizarea oricăruia dintre scopurile principale menţionate, fiind
suficientă probarea existenţei acestuia la făptuitor la momentul comiterii infracţiunii.
Subiectul-persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 16
ani.Comiterea abuzuluyte putere în context reclamă calitatea specială a subiectului- persoană cu
funcţie de răspundere^are reprezintă autoritatea publică centrală sau locală.
Agravantekle fară corespondent în componenţele de infracţiune anterior examinate.
Traficul de fiinţe umane comis cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică şi
psihică a persoanei lit.e) din alin.2 al art. 165 CP RM. Violenţă periculoaă pentru viaţă şi sănătate-aplicarea intenţionată a violenţei care s-a soldat cu vătămarea medie sau uşăară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cere deşi n-a cauzat
asemenea consecinţe dar constituie la momentul aplicării sale un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea victimei(datorită metodei de operare).
Traficul de fiinţe umane însoţit de vătăm intenţ. Gravă a integrit corpor. Sau sănăt. Se va califica
prin concurs in baza art. 165 CP RM şi art. 151 CP RM
Traficul de fiinţe umane comis prin folosirea torturii, tratamentelor inu,ane sau degradante întru
asigurarea subordonării persoanei ori prin folosirea violului, a dependenţei fizice, a armei,a
amaninţării cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum
şi a apltor mijloce (lit.f) alin.2 art. 165 CP)
Este important ca tratamentul inuman sau degradant să fie folosit în raport cu victima anume
pentru a asigura subordonarea ei faţă de făptuitor. Doar prezenţa acestui scop este susceptibil să
agraveze răspunderea penală pentru traficul de fiinţe u,mane. Violul se va caracteriza cu prilejul
analizei infracţiunii stabilite de art. 171 CP.
Dependenţă fizică sau psihică rezultă+ din interacţiunea organismului uman cu substanţe
narcotice sau psihotropice, utilizabile sau inutilizabile în scopuri medicale, stare caracterizată
prin modificare de comportament şi alte reacţii însoţite de nevoia administrării unor astfel de
preparate.
Deoarece formula”precum şi alte mijloace” din finalul prevederii de la lit.f alin.2 art. 165 CPRM
este susceptibilă de interpretare extensivă defavorabilă, aceasta se apreciază că n-ar trebui luată
în considerare la aplicarea răspunderii penale pentru traficul de fiinţe umane pentru a exclude
încălcarea principiului legalităţii
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine
stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE
nr.1325 (1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec.
nr.R(2000)11 adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec.
1526 (2001) a Adunării Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei);
Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în
special femei şi copii, care completează Convenţia ONU pentru combaterea crimei organizate
transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000; Convenţia ONU contra crimei
organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b)
transportarea; c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate
trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau
servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în
activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea
violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire,
prin confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime
nu este stabilită în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz
de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei
persoane care deţine controlul asupra altei persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a
unei varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie
de acţiuni menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin
selecţionare într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc
în altul în aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite
făptuitorului a utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o
folosi în scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o
întreprindere, într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită
făptuitorului de a o folosi în scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care
produc numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer
îngrijiri medicale pe un termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este
stabilită în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul
datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă
false, sau pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice,
pentru a realiza traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii
slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare
cu interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră
consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală
indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al
laturii subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
23. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 1651. Utilizarea rezultatelor muncii sau
serviciilor unei persoane care este
victimă a traficului de fiinţe umane (1) Utilizarea produselor şi/sau serviciilor care constituie rezultatul exploatării în
infracţiunile de trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, prestate de o persoană despre care
beneficiarul ştie că este victima acestor infracţiuni, dacă această faptă nu întruneşte elementele
traficului de fiinţe umane sau ale traficului de copii,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 1000 la 3000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
(2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin. (1) este liberată de răspundere penală în
cazul în care a declarat benevol despre comiterea de către alte persoane a infracţiunilor de
trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, a ajutat la descoperirea infracţiunilor respective sau a
contribuit activ la cercetarea acestor cazuri.
[Art.1651 introdus prin LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE (1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea
acesteia,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
a) repetat; Exclus
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
d) de două sau mai multe persoane;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
[Art.166 al.(2) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13 art.423]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
[Art.166 al.(3) sancţiunea modificată prin LP119 din 23.05.13, MO130-134/21.06.13
art.423].
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge
din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită
de libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în
pădure sau în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi
reţinerea victimei acolo împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal,
adică aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are
caracter legal, fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor
contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor
reţinuţi în cazarmă, al supravegherii minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea
de libertate a agresorului în caz de legitimă apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de
ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să
rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa
sa. Dacă persoana trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a
fost lipsită de libertate, fapta constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat
extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau
luarea de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în
care începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul
acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare
motivele infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă
trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost
lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o
organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate
ca reţinere sau arestare ilegală (art.308) sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu (art.327), sau
ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328), sau ca abuz de serviciu
(art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 1661. Tortura, tratamentul inuman
sau degradant
(1) Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă
tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de
facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care
acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de
unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui
scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de
demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani sau cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de
unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau
suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o
persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o
terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita
presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de
discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de
către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei
autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu
consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12 ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin. (3):
a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd
de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate,
bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;
c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;
d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui
scop;
e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de
demnitate publică;
f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau
sănătăţii;
g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
[Art.1661
introdusă prin LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge
din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei
persoane în stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei
persoane la condiţii similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un
simplu obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare
de sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în
stare de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa,
să ia o hotărâre ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de
concubinaj sau căsătorie cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele
dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau
determinată la condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când
încetează starea de sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru
calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite
trebuie încadrate potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. Munca forţată
(1) Obţinerea muncii de la o persoană împotriva voinţei ei, prin constrîngere sau înşelăciune,
dacă această acţiune nu întruneşte elementele traficului de fiinţe umane sau ale traficului de
copii,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei gravide;
c) de două sau mai multe persoane;
d) de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de
demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2500 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 1500 la 3000 de unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
[Art.168 în redacţia LP270 din 07.11.13, MO290/10.12.13 art.794]
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge
din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei
persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea
persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin
înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege
determinarea unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa
voinţă ea nu ar îndeplini-o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o
muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei
persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la
moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu
violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau
servicii prin eforturile menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate
sau obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ (1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de
vedere psihic
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge
din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei
în instituţia psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa
psihiatrică şi de Legea cu privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei
condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există
rugămintea sau consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici
psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a
unei persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri
legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu
necesită mai departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o
infracţiune comisă de persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic
specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL
(1) Violul, adică raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau
profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.
(2) Violul:
a) săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);
b) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
b2) săvîrşit asupra unui membru de familie
[Art.171 al.(2), lit.b2) introdusă prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
c) săvîrşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;Exclus
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice
[Art.171 al.(2), lit.f) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
Latura obiectivă-fapta prejudiciabilă concretizată în acţiuni de două tipuri.l )acţiunea principală
de raport sexual 2)acţiunea adiacentăa)constrîngerea fizică,b)psihicăc)profitarea de
imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Latura obiectivă a violului este întregită doar atunci cînd acţiunea principală a fost comisă în
asociere cu oricare din acţiunile adiacente.
Raport sexual-act sexual normal sub aspect fiziologic care constă în introducerea membrului
veril în vagin, în aşa mod creîndu-se condiţii pentru concepere.Condiţie obligatorie este
producerea actului fiziologic de îmbinare a celor două sexe.Oricare alte acte sau contacte care nu
corespund condiţiilor expuse nu cad sub incidenţa de raport sexual.
Astfel, infracţiunea de viol prezintă raportul sexual fără a exista consimţămîntul persoanei cu
care se doreşte a avea raport sexual.
Constrîngerea fizică în scopul comiterii violului se exprimă în lovirea victimei, vătămarea
intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii, imobilizarea victimei prin legare, fixarea prin
interemediul cătuşelor de obiecte nemişcătoare, dezgolirea violentă a organelor genitale şi
atribuirea unei poziţii anumite a corpului victimei, răsucirea minilor în articulaţii...
Constrîngerea psihică se manifestăde cele mai dese ori prin ameninţarea aplicării imediate a
forţei fizice, dacă victima nu se va conforma cerinţelor făptuitorului. Este necesar ca această
ameninţare să fie percepută ca una reală care poate fi pusă imediat în executare, ceea ce
constituie factorul de presiune psihică.
Totodată dacă victima nu opune nicio rezistenţă făptuitorului, din conduita ei trebuie să rezulte
refuzul categoric de a intra în raport sexual.dacă rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de
formă) şi nu categorică (adică se putea interpreta şi în sensul acceptării raportului sexual), atunci
acţiunile făptuitorului nu vor putea fi calificate ca viol.
Atît constrîngerea fizică cît şi psihică trebuie aplicate anume pentru determinarea victimei de a
săvîrşi raportul sexual, daca însă constrîngerea s-a aplicat în alte scopuri, fapta nu se va califica
în baza art. 171 CPRM.La calificare nu importă dacă constrîngerea s-a comis de aceiaşi
persoanaă care a comis raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă rap. sexual se va
realiza de către o altă persoană, atunci vom avea în faţă coautoratul la infracţiunea de viol, cînd
fiecare din coautori exercită o parte din latura obiectivă a infracţiunii.
Raportul sexual contrar voinţei persoanei însoţit de răspîndirea informaţiei defăimătoare despre
victimă sau de ameninţarea distugerii bunurilor acesteia nu poate fi calificat ca viol, ci se va
califica în baza art. 173 CP RM.
în afară de constrîngerea fizică şi psihică, acţiunea adiacentă violului se mai poate exprima şi în
profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa (ex. în cazul
defecţiunilor fizice.vîrstei fragede, oboselii extreme, stării de somn hipnotic,starea leşinului, a
ebrietăţii de grad avansat, al comei, al morţii clinice etc.) Nu importă la calificare dacă această
stare este condiţionată de însăşi făptuitor.
Violul este o componenţă formală şi se consideră terminată din momentul începerii raportului
sexual.Pentru a considera violul consumat nu este obligatoriu confirmarea deflorării sau a
gravidităţii victimei sau a făptuitoarei de sex femenin.Acţiunile îndreptate spre comiterea
raportului sexual, însă care din motive independente de voinţa făptuitorului n-au condus la
începerea raportului sexual vor forma tentativa de viol doar dacă s-au întreprins în scopul
comiterii raportului sexual.
Latura,subiectivă-vinovăţie sub forma intenţiei directe. Motivele sunt: năzuinţa de satisfacere a
necesităţilor sexuale, răzbunare, năzuinţa de dezonorare a victimei în faţa altor persoane,
năzuinţa de a determina victima să se căsătorească.
Subiectul-persoana fizică responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de
14 ani.
Agravantele-
violul săvîrşit de către o persoană care anterior a mai săvîrșit un viol prevăzut la alin.
(1)lit.a)alin.2 art. 171 CP RM Violul se consideră repetat dacă făptuitorul anterior a mai comis un viol cu condiţia că acesta n-a
fost condamnat pentru vre-o unul din ele şi cu condiţia neexpirării termenului de prescripţie
pentru tragerea la răspundere penală pentru ac. faptă.
Dacă făptuitorul comite mai multe raporturi sexuale asupra uneia şi aceleiaşi victime şi în
executarea aceleiaşi intenţii infracţionale, violul prezintă forma prelungită de săvîrşire a
infracţiunii unice, consumîndu-se în momentul comiterii ultimului raport sexual.Dacă însă
raportul sexual s-a comis cu două sau mai multe victime cu întrerupere pentru o scurtă perioadă
de timp, atunci acţiunile se vor califica potrivit lit. a, alin.2 art. 171 CP RM. La comiterea a 2 şi
mai multe violuri pentru care se stabileşte răspundere penală în baza diferitor aliniate ale art. 171
CP RM, cele comise se califică desinestătător conform regulii concursului de infracţiuni.
Calificarea este similară dacă întrun caz este vorba de autorat la viol sau viol consumat, iar în
altul de tentativa sau complicitatea la viol.
Violul comis cu bună ştiinţă asupra unui minor-lit.b) alin.2 art. 171 CPRM Victima acestui viol trebuie să aibă vîrsta între 14-18 ani, iar făptuitorul trebuie să aibă
certitudinea privind vîrsta victimei (din maniera de conduită, aspectul exterior sau alte
surse).Dacă însă făptuitorul presupunea că victima a trebuit să atingă majoratul, ac. agravantă
nu-i poate fi imputată. Ac. situaţie este aplicabilă cînd victima are puţin sub 18 ani.
Violul comis cu bună știință asupra unei femei gravide alin.(2) lit.b/1c.p.
Violul comis asupra unui membru de familie lit.b/2 c.p.
Violul comis de 2 sau mai multe persoan lit. c)alin.2 art.171 CP RM. Situaţia cînd asupra victimei violului acţionau de comun acord nu mai puţin de două persoane,
ac. formă a violului are loc în următ. Cazuri: l)coautoratul 2)comiterea infracţiunii de către o
persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii în comun cu persoana care nu întruneşte
semnele subiectului şi 3) aceiaşi situaţie dar care se comite prin intermediul altei persoane care
nu întruneşte semnele subiectului.
Ac. agravantă are loc şi în cazul cînd raportul sexual a fost comis doar de una din ele, restul
persoanelor aplicînd categoriile indicate de violenţă asupra victimei.Coautor al ac. agravante
poate fi şi o femeie (cînd victima este o femeie), spre ex. Daca ace. Aplică violenţa, lovituri
asupra victimei pentru ca făptuitorul să poată comite raportul sexual.
Ac. agravantă necesită a fi deosebită de complicitatea la viol cînd acţiunile sunt calificate în baza
art. 42 şi 171 CP RM. Complice la viol este persoana care a ademenit victima într-un loc dinainte
convenit, comod pentru săvârşirea violului, a pus la dispoziţie mijlocul său de transport, în
scopul comiterii violului, chiar dacă a comis cu victima un raport sexual benevol, dar în scopul
de a facilita comiterea ulterioară a acestor rapoarte pentru alte persoane.Complicitate-cînd între
faptele complicelui şi viol există o legătură de cauzalitate.
Violul comis prin drogarea sau otravirea prealabilă intenţionată a victimei -lit.d). alin.2 art. 171
CP RM
Avem o ipoteză de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
cînd insuşi făptuitorul crează ac. stare.Agravanta se justifică prin faptul că făptuitorul în vederea
creaării ac. stări utilizează nu oricare mijloace ci droguri sau substanţe toxice, care pot pune în
pericol nu doar sănătatea victimei ci şi viaţa acesteia.Administrarea ace. Preparate apare ca
înlocuitor al constrîngerii fizice sau psihice.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică lit. e) alin.2 art. 171 CP RM. Boli venerice-sifilisul,blenoragia, limfogranulomatoza pubiană etc.
Condiţiile de aplicare a ac. agravante:l)faptuitorul trebuia sa ştie că suferă de o boală venerică2)
între comiterea raportului sexual cu victima şi boala de care aceasta s-a contaminat există
legătura de cauzalitate39 faţă de consecinţa de contaminare cu o bală venerică să existe intenţia
directă sau indirectă a făptuitorului. Calificarea suplimentară în baza art. 211 (contaminarea cu o
boală venerică) nu este necesară.
Violul însoţit de torturarea victimei-lit.f) alin. 2 art. 171 CP RM-explicaţiile în raport cu
tortura deja s-au făcut mai devreme.
Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii lit.g) alin.2 art. 171 CP RM Este important ca ameninţarea să fie efectuată anume în scopul de a înfrînge rezistenţa victimei
violului care se va produce pînă la violul propriu zis, iar dacă ameninţarea se va produce după
comiterea violului în scop de ascundere a infracţiunii de viol acţiunile se vor califica în baza art.
171 (cu excepţia ac. aliniat-lit.g.) şi art 155 CP RM.
Violul persoanei care se află în grija, suub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului-lit. a) alin.3 art. 171 CP RM. Gradul de pericol social sporit al acestei agravante constă în faptul că victima aflată în grija
făptuitorului are o încredere specială în acesta fără a bănui de necesitatea protecţiei şi apărării de
acesta.Victima se află în grija făptuitorului atunci cînd acesta are obligaţia legală, contractuală
sau morală de a acorda victimei asistenţă socială, cînd se afşlă sub ocrotirea tapuitorului-are
calitatea de tutore sau curator în raport cu victima, sau cînd acesta şi-a sumat sarcina de a îngriji
un minor.Analogic se refera agravanta respectivă la făptuitorul -cadru didactic,la faptuitorul-
colaborator medical.
Violul unei persoane în vîrstă de pînă la 14 ani-lit.b alin.3 art. 171 CP RM Se aplica agravanta respectivă cînd făptuitorul ştia cu certitudine despre vîrsta minorului.dacă s-a
produs violul unei persoane pînă la 14 iar apoi rap. Sexual s-a produs cu consimţămîntul
victimei, acţiunile se vor califica şi în baza art. 171 CP şi în baza art. 174 CP RM.
Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA lit. c) alin.3 art.171 CP RM.
Condiţiile de aplicabilitate a acestei agravante sunt practic aceliaşi ca şi la lit.e) alin.2 art. 171
CP. în acest caz nu este necesară atragerea la răspundere în baza art. 212 CP RM.
Violul care a provoat decesul victimei din impridenţă-explicaţiile oferite anterior.
Violul soldat cu alte urmări grave-lit.f) alin.3 art.171 CP RM
Alte urmări grave-sinuciderea, pierderea capacităţii de naştere normală, graviditatea
extrauterină, pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală, apariţia gravidităţii în cazul
contraindicaţiilor
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea
sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a)
constrângere fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a
făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a
forţei asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa
victimei şi de a o sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg
acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând
că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată,
manifestă un handicap fizic sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă
caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual,
indiferent de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a
constrângerii psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi
raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă
există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. În legătură
cu aceasta este necesar de a face deosebire între tentativa de viol şi alte atentate criminale care
lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea personalităţii victimei (acte de desfrâu,
huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea p.13 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o astfel
de infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat termenele de
prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe un
termen scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică a
vinovatului, săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze în
calitate de circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de diferite
alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori
făptuitorul a apărut în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în
alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine
stătător pentru fiecare dintre infracţiunile comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat
termenele prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-
ştiinţă faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă
infracţiunea a fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate
de coautori. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul
de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică
astfel în cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice
cu efect puternic, băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă
acţiunilor întreprinse de făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211 CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin
supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care
demonstrează intenţia reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele
apropiate (de exemplu, demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima
pentru a nu se adresa organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate în baza art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a
îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore,
curator, pedagog, medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în
cazul în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14
ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la
art.212 CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol şi a
prevederilor art.212 CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă
este expusă în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care
au drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau
întreruperea sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este
conştient că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale
şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi
satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul,( lesbianismul) sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,
săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
b2) săvîrşite asupra unui membru de familie;
[Art.172 al.(2), lit.b2) introdusă prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii Exclus
g) săvîrşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice
[Art.172 al.(2), lit.g) în redacţia LP252 din 08.11.12, MO263-269/21.12.12 art.855]
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 14 ani;
a1) au fost săvîrşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia,
educarea sau în tratamentul făptuitorului;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;Exclus
e) au provocat alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală.
Este pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin
profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este
săvârşit prin acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale
raportului sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere
fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism sau
lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de
lesbianism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau
complici, conform comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172 CP,
sunt identice cu noţiunile explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că aplică
acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza onoarea
victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 173. Hărţuirea sexuală
Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care
lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă,
umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi
sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere,
şantaj,
[Art.173 dispoziţia modificată prin LP306 din 26.12.12, MO27-30/08.02.13 art.104]
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3
ani.
[Art.173 în redacţia LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
Inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei pot fi lezate nu doar prin săvîrșirea
violului sau acțiunilor violente cu caracter sexual. Nu mai puțin periculos pentru desfășurarea în
condiții de normalitate a relațiilor sociale este cazul hărțuirii sexuale..În legislația penală
autohtonă ac. fapta a fost incriminată relativ recent, urmare a unor probleme cu care se confruntă
societatea noastră, dar și în intenția de a armoniza într-o oarecare măsură legislația națională
celei europene.
Ob. jur. spec. Are un caracter complex, în așa fel ob. jur. principal se constituie din relațiile
sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei. Ob. juridic
secundar îl formează relațiile sociale cu privir. La libertatea psihică, integritatea corporală sau
sănătatea persoanei. De asemenea în secundar se aduce atingere și relațiilor sociale cu privire la
onoarea și demnitatea persoanei.
Prin onare trebuie înțeleasă aprecierea dată calităților persoanei pentru de către societate, prin
depminate-autoaprecierea de către persoană a calităților sale.
Ac. infracțiune are și ob. Material in cazul cînd acțiunea principală are o realizare fizică (de ex.
mîngîieri, îmbrățișări etc.) - corpul persoanei..
Victimă-orice persoană fizică.
Chiar dacă nu se face nici o distincție între persoanele ocrotite, este evident că incriminarea are
în primul rînd menirea de a contribui la eradicarea discriminării față de femei, or, hărțuirea
sexuală de cele mai dese ori sa manifestă față de femei....
Latura obiectivă constă în fapta prejudiciabilă alcătuită din acțiunea principală și cea adiacentă.
Acțiunea principală se manifetă într-un comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează
demnitatea ersoanei ori care crează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitaore sau
insultătoare. La rîndul să, acțiunea adiacentă presupune oricare modalitate din :amenințare,
constrîngere, șantaj.
În sensul acestei norme, comportamentul care lezează demnitatea persoanei ori care crează o
atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare sau insultătoare se poate manifesta prin
:1)îngrădirea posibilității de exprimare a victimei (aceasta nu are posibilitatea de a-și expune
punctul de vedere în fața șefilor ierarhici, victima este întreruptă atunci cînd vorbește; colegii
împiedică victima să-și susțină punctul de vedere; colegii se adresează necuviincios, jignesc
victima, munca ei și viața personală sînt criticate, victimei i se retrage accesul la utilități, telefon,
calculator, fax...etc.); 2) izolarea victimei (nu se vorbește niciodata cu vict., victimei i se atribuie
un loc de muncă care o izolează de colegi, li se interzice colegilor să vorbească cu victima, se
ignoră prezența fizică a victimei);3) desconsiderarea victimei în fața colegilor (sînt utilizate către
ea gesturi de dispreț, oftături, priviri disprețuitoare, ridicarea umerilor etc.), victima este vorbită
de rău și se lansează diverse zvonuri despre ea și acțiunile , acesta este ridicularizată și
considerată bolnavă mintal, se glumește pe seama originii, naționalității, vieții particulare, se iau
în derîdere handicapurile sau fizicul victimei etc.).
Totodată nu reprezintă manifestarea unui asemenea comportament: masurile de penalizare a
absențelor de la lucru;cererea respectării indicatorilor de performanță pentru calificarea
respectivă; luarea de măsuri disciplinare; excluderea unui angajat de la realizarea unei sarcini ce
implică cerințe ocupaționale specifice pe care angajatul respectiv nu le îndeplinește.
Faptul că uneori hărțuirea sexuală este greu de sesizat este determinat și de cota ridicată cei
revine ce-i revine comunicării nonverbale subtile implicate în procesul hărțuirii. Astfel, limbajul
nonverbal, care înseamnă mimică, gestică, intonație și intensitate a vocii, poziție a corpului,
distanță zonală, aspect exterior este f. important în hărțuirea sexuală.
De exemplu un aspect important este distanța zonală a unei persoane, adică distanța dintre 2
persoane care stau una lingă alta. Ac. distanță este variabilă, în funcție de zona despre care
discutăm: zona publică, zona socială, zona personală și zona intimă. Studiile au arătat că că
pentru zona corporală intimă distanța este între 15 și 46 cm. Intrarea unor persoane străine în ac.
zonă este sesizată ca deranjantă, în zona intimă se poate pătrunde doar cu acordul persoanei-
intrarea neașteptată sau cu forța în ac. zonă intimă a unei persoane de sex. Opus poate fi
percepută ca hărțuire sexuală.
Latura subiectivă-vinovăție cu intenție directă, motivul fiind de cele ma dese ori exprimat în
năzuința făptuitorului de a-și satisface necesitățile sexuale....Scopul este unul special-de a
determina victima la raporturi sexuale sau alte acțiuni cu caracter sexual nedorite. Daca va lipsi
acest scop poate lipsi și încadrarea în baza art. 173 c.p..
Subiectul-pers. fiz. responsabilă de 16 ani, apartenența sexuală a subiectului la calificare nu are
relevanță. Deși legea nu impune calitati speciale p/u subiect, dar cel mai frecvent ac. infracț. Se
comite de persoana care are o autoritate pentru victimă (șef-subaltern, profesor-elev, student etc.)
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA
DE 16 ANI
(1)Raportul sexual altul decît violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele,
comise asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16
ani, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
[Art.174 al.(1) în redacţia LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
(2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală
dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vîrsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.
Obiectul juridic special - relaţ soc. cu privire la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au
atins 16 ani- nu este şi libertatea sexuală deoarece (aici nu sunt acţiuni violente e vorba de raport
benevol).
Obiectul material-corpul persoanei.
Victimă-persoana de sex masculin sau femenin care la momentul comiterii infracţiunii n- a atins
vîrsta de 16 ani.La calificare nu importă gradul de maturizare a victimei.
Caracteristic pentru componenţa art. 174 este faptul că atît raportul sxual căt si acţiunile cu
caracter sexual se comit benevol fără aplicarea căreiva constrîngeri sau cu profitarea de starea de
dependenţă a victimei. Totodată, legislatorul admite şi posibilitatea comiterii acestei infracţiuni
sub acţiuni de ameninţare a victimei de a-i distruge bunurile sau alt fel de constrîngere explicită
sau implicită..
Infracţiunea art. 174 este una formală şi se consideră consumată din momentul începerii
raportului sexual a actului de homosexualism sau altor contacte stabilite în definiție. Latura subiectivă-vinovăţie sub formă de intenşie dierctă. Motivul fiind acelaşi-năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale. Esne necesar ca făptuitorul să ştie cu certitudine că victima nu a atins vîrsta de 16 ani care se poate datora-cunoaşerii anterioare, aspectuluie xterior, manierei de conduită a victimei.
Subiectul-pers. fiz. resp. care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit 16 ani.subiect poate fi
reprezentantul ambelor sexe.
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani
atentează la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este
evidenţiată de legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării
fizice şi psihice a acestor copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu
consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de
cea de acţiuni violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la
art.171 şi 172 CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de
16 ani apar copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu
certitudine că persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins
vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit
vârsta de 16 ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE
Acţiunile perverse săvîrşite faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a
împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare, atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen
sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe
ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziţia victimei a materialelor cu
caracter pornografic, precum şi în alte acţiuni cu caracter sexual,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
[Art.175 în redacţia LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
Art.l75-Acţiuni perverse Obiectul juridic special - relaţiile sociale privind inviolabilitatea sexuală a minorilor care are
vărsta de pănă la 16 ani.
Obiect material-corpul persoanei
Victimă - persoana de sex masculin sau femenin care la momentul comiterii infracţiunii n-a
împlinit vîrsta de 16 ani.
Latura obiectivă se manifestă în fapta prejudiciabilă concretizată în. acţiuni persverse.
Prin acţiuni perverse-toate acţiunile cu caracter sexual (altele decît raportul sexual,
homosexualismul şi lesbianismul) care sunt comise fără constrîngere fizică sau psihică ori prin
şantaj, fără a se profita de dependenţa de orice natură a victimei sau prin ameninţarea ce i-a fost
adusă acesteia de a-i deteriora bunurile.
Modalităţi faptice a acţiunilor perverse:dezgolirea organelor genitale a victimei, însoţită de
contemplare, pipăire, sărutare, săvîrşirea raportului sexual, a actului de homosexualism,
lesbianism şi a altor acţiuni cu caracter sexual săvîrşite de făptuitor astfel ca victima să poată
urmări ac. Acţiuni etc.
Daca acţiunile perverse au fost însoţite de vătămarea gravă , medie a integrităţii corporale lipsind
condiţiile art. 171-173, cele comise se vor califica prin concurs în baza art.175 şi aii. 1 51,152
sau art. 157 (vătămare din imprudenţă) CP RM .
Astfel, acţiunile persverse se pot comite asupra victimei sau în prezenţa acesteia.
Latura subiectivă-vinovăţie sub forma intenţiei directe. Motivul diferit ca de ex. Năzuinţa
făptuitorului de a-1 iniţia pe minor în detaliile vieţii sexuale, în vederea exploatării lui sexuale pe
viitor, năzuinţa de a-şi satisface necesităţile sexuale. Etc.
Subiect - pers. Fiz. Responsabilă care la momentul comiterii infracţiunii a atins vîrsta de 14
ani.pers. sub poate fi de ambele sexe.
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care prezintă
devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre satisfacerea
poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi de
natură fizică sau intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâierea
sau demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente,
dezgolirea corpului, săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa
victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima despre
relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a operelor
pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins
vârsta de 16 ani.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru
făptuitor serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 1751. Acostarea copiilor în scopuri sexuale
Propunerea, inclusiv prin intermediul tehnologiilor de informare şi de comunicare, a unei
întîlniri cu un copil în scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni cu caracter
sexual, dacă propunerea a fost urmată de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire,
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
[Art.1751 introdus prin LP73 din 12.04.12, MO99-102/25.05.12 art.332]
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR
DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Caracteristica generală. Art. 1 alin.3 al Constituţiei RM stabileşte că RM este un stat de drept, democratic, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile,libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate în statul nostru.
Cu privire la denumirea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, subliniem că aceasta este
folosită întrun sens convenţional, cu semnificaţie de prescurtare terminologică, deoarece în fapt
prin această denumire se înţeleg în egală măsură, libertăţile inerente şi proprii tuturor fiinţelor
umane prevăzute de Constituţie.Vorbind despre drepturi constituţionale ale cetăţeanului, vom
înţelege de regulă drepturile şi libertăţile fiinţelor umane-cet. RM, cet. Străini şi persoanele fară
cetăţănie.
Obiectul juridic generic a infracţiunilor contra drepturilor politice, de muncă şi a altor drepturi
constituţionale ale cetăţenilor-relaţiile sociale cuu privire la realizarea drepturilor constituţionale
ale cetăţenilor.
Obiectul juridic special-relaţiile sociale referitoare la realizarea unui drept constituţional
concret al cetăţeanului, care sunt afectate prin comiterea uneia sau altei infracţiuni (de ex.
Relaţiile sociale cu privire la realizarea vieţii intime, familială şi privată, lezate prin componenşa
art. 77 -încălcarea inviolabilităţii vieţii personale; relaţiile sociale cu privire la realizarea
dreptului la secretul corespondenţei afectate prin componemţa art. 178 CP-violarea dreptului la
secretul corespondenţei; relaţiile sociale cu privire la realizarea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului afectate prin componenţa art.l 79-violarea de domiciliu). în unele componenţe din acest capitol este necesară stabilirea obiectului material ca de ex. Trimiterile poştale, localurile secţiilor de votare, urnele de vot, documentele electorale sau corpul persoanei-art.l 81 -violarea dreptului la libertatea întrunirilor.
Latura obiectivă- majoritatea componenţelor date de infracţiune sunt formale. în unele cauze
însă ele sunt construite ca materiale (art.l 80-încălcarea intenţionată a legii privind accesul la
informaţie, 183-încălcarea regulilor de protecţie a muncii, ) în cazul componenţelorl 76 şi 185
indicii materiali sunt combinaţi cu cei formali.în situaţia unor omponenţe formale în general
indicii unor agravante iau forma unei componenţe materiale (ex. Lit.b) d şi e) art.l81-
împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale; alin.2
art.l84 CP etc.
Componenţele în discuţie se comit prin acţiune atît şi prin inacţiune, predominînd acţiunea.(art.
177, 178.182 CP RM)în cazul unor componenţe este importantă stabilirea mijloacelor de
comitere a infracţiunii care pot fi: mijloace mass-media la compoenţa alin.2 lit.a art 177;mijloace
tehnice speciale destinate pentru dobîndirea ilicită a informaţiei-lit.b alin.2 art. 178; armele sau
alte obiecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate pntru vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii aplicate la comiterea faptei-lit.a alin.2 art,184CPRM.
Sub incidenţa art. 176-185/1 cad doar faptele comise în condiţii de ilegalitate. Art.54 al
Constituţiei stabileşte că nu este ilegală restrîngerea exerciţiului unui drept, dacă aceasta se face
în interesele securităţii naşionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii
publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi a infracţiunilor, protejării drepturilor şi
libertăţilor altor persioane, împiedicării divulgării informaţiilor confindenţiale sau garantării
autorităţii şi imparţialităţii justişţiei.Restrîngerea trebuie să fie proporţională situaţiei care a
determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii. 02.12.2008
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
(1) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în drepturi şi în libertăţi a persoanei
sau a unui grup de persoane, orice susţinere a comportamentului discriminatoriu în sfera
politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie,
apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu:
a) săvîrşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) care a cauzat daune în proporţii mari;
c) săvîrşită prin amplasarea de mesaje şi simboluri discriminatorii în locurile publice;
d) săvîrşită în baza a două sau mai multe criterii;
e) săvîrşită de două sau de mai multe persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, sau cu închisoare
de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Promovarea ori susţinerea acţiunilor specificate la alin. (1), săvîrşită prin intermediul
mijloacelor de informare în masă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 160 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei
juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
(3) Acţiunile specificate la alin. (1) şi (2) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei
ori sinuciderea acesteia
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
[Art.176 în redacţia LP306 din 26.12.12, MO27-30/08.02.13 art.104]
Obiectul juridic special- relaţiile sociale ce ţin de realizarea eficientă în conformitate cu art. 16
al Constituţiei a principiului egalităţii cetăţenilor.
în afară de aceste se mai pot leza şi relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea,
libertatea psihică sau fizică a unei alte persoane.De regulă această componenţă nu presupune
obligatoriu prezenţa obiectului material, cu toate acestea dacă se influienţează direct corpul
persoanei, atunci aceasta va crea obiectul material al acestei infracţiuni.
Victima-oricare persoană indiferent de apartenenţa cetăţăniei.
Latura obiectivă include:a) fapta- acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă de încălcare a
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate prin Constituţie şi alte legi.b)urmările
prejudiciabile sub formă de daune în proporţii considerabileC)legătura cauzală între fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor garantate prin Constituţie poate avea o formă
activă sau pasivă. în cazul formei active-fapta prejudiciabilă se exprimă prin acţiune (crearea
anumitor impedimente pentru realizarea drepturilor cetăţenilor). în cazul formei pasive fapta
prejudiciabilă se exprimă prin inacţiune, cînd victimei nu i se oferă posibilitatea să-şi realizeze
drepturile în mod egal cu ceilalţideşi făptuitorul putea şi trebuia să-i ofere această
posibilitate.Esenţa ambelor forme constă în limitarea directă sau indirectă a drepturilor
persoanelor la: angajarea sau disponibilizarea la muncă, soluţionarea problemelor locative,
înmatricularea sau exmatricularea din instituţia de învăţămînt, propunerea de înlesniri financiare
sau de alt gen etc.Art. 176 reflectă cazurile de încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
garantate nu doar prin Constituţie ci şi prin alte legi prin care trebuie de înţeles inclusiv tratatele
şi pactele internaţionale la care RM este parte.
Dacă această componenţă nu este comisă de o persoană cu funcţii de răspundere, se cere
survenirea daunelor considerabile. Dacă daunele cauzate nu pot fi recunoscute considerabile-
faptuitorul s eva trage la răspundere conform art. 346 CP.
Latura subiectivă-intenţie.în ipoteza în care fapta se soldează cu cauzarea daunelor în proporţii
considerabile intenţia poate fi directă sau indirectă.
Este important ca la bază componenţa să aibă un motiv de discriminare înfuncţie de sex, rasă,
culoare, religie etc.) - Legea cu privire la activitatea operativă de investigaţii din 12.04.1994-
informaţiile ce pun în pericol securitatea de stat militară, economică, ecologică a RM)
Prin răspîndire fără consimţămîntul victimei-comunicarea informaţiilor corespunzătoare măcar
unei singure persoane care nu avea dreptul să le afle în lipsa acordului victimei.
în unele cazuri aceste acţiuni se califică nu în baza art. 177 Cp ci în baza altor componenţe ca :
divulgarea secretului adopţiei se califică potrivit art. 204 CP, divulgarea tainei mărturisirii de
către un slujitor al cultelor trebuie calificată în baza art. 200 CCA.
Dacă informaţia se culege pe calea violării dreptului la secretul corespondenţei cu incălcarea
legislaţiei, atunci cele comise treb. Calificate prin concurs-art.177 şi art.178
Infracţiunea este formală şi se consideră consumată din momentul culegerii ilegale sau a
răspîndirii fără consimţămîntul victimei a informaţiilor rspective indiferent de urmările
prejudiciabile survenite etc.
Latura subiectivă - intenţia directă. Motivele infracţiunii pot consta în interesul material,
răzbunare, gelozie, carierism, năzuinţa de descreditare a concurentului etc.
Subiectul-pers. Fiz. Responsabilă care la momentul comiterii infracţ. A atins vîrsta de 16
Varianta agravantă a infracţiunii stabilită de alin. 2 art. 177 CP, presupune comiterea acesteia în
modalitatea descrisă sau indicată la al. 1.
9) întrun discurs public;
10) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
în cazul modalităţii stabilite de art. 177 alin.2 lit.b subiectul infracţiunii este unul special-
persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială sau
obştească sau Ae(J) organiya'ie nestatalf. Nu este necesar[ calificarea suplimentar[ x.t baya art.
327,sau 335 CPRM.
Varianta agravantă a infracţiunii stabilită de alin. 2 art. 177 CP, presupune comiterea acesteia în
modalitatea descrisă sau indicată la al. 1.
11) întrun discurs public;
12) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu.
în cazul modalităţii stabilite de art. 177 alin.2 lit.b subiectul infracţiunii este unul special-
persoana cu funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie comercială sau
obştească sau Ae(J) organiya'ie nestatalf. Nu este necesar[ calificarea suplimentar[ x.t baya art.
327,sau 335 CPRM.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din
10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate
fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera
circulaţie etc. (A se vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea
siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale,
prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile
cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de
apartenenţa persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul
conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le
doreşte sau le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de
persoanele care fac parte din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
În cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care a cauzat pierderea lor, săvîrşită de către
persoana în obligaţiile căreia intră respectarea regulilor menţionate,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(4), săvîrşite din interes material sau care au cauzat din
imprudenţă vătămarea sănătăţii persoanei sau au avut alte urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 600 la 1000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin
prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege
acordarea, predarea, înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are
dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi
încadrate în baza art.327 (abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea
reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat
sau medicament pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor
narcotice sau psihotrope se autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei
oficiale împuternicite cu întocmirea documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor
substanţe: fişa medicală, comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa
pentru efectuarea operaţiunilor cu substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor
narcotice sau psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-
un document original a informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor
documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical
împuternicit să prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii
instituţiilor curative etc., precum şi o persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane
sunt identice cu agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de
proporţie mare din agravanta lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU
CONSUMUL SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 4 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă
activitatea uneia sau a mai multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea
unei spelunci pentru consumul de mijloace narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor,
pregătirea dispozitivelor pentru consumul acestor substanţe, alegerea clienţilor sau a complicilor,
angajarea lor, elaborarea sau pregătirea unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni
vizând asigurarea funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea
conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a
posibilităţii de a consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea
locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte.
Speluncă pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit
(casă, apartament, vilă etc.), cât şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.)
în care se adună persoanele doritoare de a consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
9. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani şi care organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea
substanţelor narcotice sau psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46
şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL (1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori
tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 2 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) săvîrşite faţă de două sau mai multe persoane;
d) săvîrşite cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care practică prostituţia sau faţă de rudele sau
apropiaţii acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni
alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism
social josnic s-a concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi
copiilor, adoptată la Geneva la 20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la
reprimarea traficului de femei majore din 11 octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea
traficului de fiinţe umane şi exploatării prostituării altuia, adoptată de Adunarea Generală a
ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta cu traficul de oameni cu exploatarea
prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o
persoană poate fi instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia
prin propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni
având drept scop provocarea dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă
mai puţin decât instigarea la aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea
persoanei la executarea unor acte de practicare a prostituţiei. De aceea îndemnul la prostituţie se
consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă victima a început
sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice
prostituţia prin violenţă fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau
batjocorirea victimei. Determinarea la prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la
executarea a cel puţin unui act de practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice
prostituţia. Este vorba de o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie,
pe care legislatorul a incriminat-o ca infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice
mijloace, care constituie o complicitate la prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă
în obţinerea de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o
altă persoană, care trebuie să cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire
a infracţiunii de proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont
propriu -, recrutarea presupune atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui
care organizează practicarea prostituţiei sau a unei asociaţii de persoane care exploatează
prostituţia, fie în ţară, fie în străinătate. Nu interesează dacă persoana recrutată a mai practicat
prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca persoana recrutată să fi început practicarea prostituţiei în
slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost recrutată. Este suficient ca ea să fi acceptat
propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la această ocupaţie.
11. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală, pentru acţiuni soldate cu urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia
SIDA sau de alte boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse
etc. În astfel de cazuri proxenetismul intră în concurs cu aceste infracţiuni.
Articolul 221. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6
luni, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
[Art.221 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3
din JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică,
artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul
republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise
în Registrul monumentelor RM, ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu
caracter arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau
internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii
şi integrării lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric,
artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum
şi zonele incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere estetic sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi
vegetale ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de
vedere ştiinţific sau din punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din
punct de vedere ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări
antice, curţi boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe,
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau
punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice
sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a
provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
[Art.223 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03] 1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de
respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia mediului, cum ar
fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14
iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din
16.06.1993 privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului
atmosferic, Legea nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului
asupra mediului şi alte legi şi acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi
folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale:
solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de
deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în
încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a)
schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a
animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte
normative. Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective
constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor
acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de
blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de
condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii
consecinţelor prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului
radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte
limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin
a unei singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se
ţine cont şi de mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul
ecologic), adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De
exemplu, a fost proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de
radiaţie s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se
vedea art.19 CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu
asigurarea respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte
persoane ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective. Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către
persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în
exploatare a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai
infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A
SUBSTANŢELOR, MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE,
BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea,
păstrarea, tran portarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor
substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de
daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
a) exclus
b) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 5.000 la 10.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri
interzise şi asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi
deşeurilor ecologic periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea
activităţilor ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe
chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau
mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele
indicate doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei
sau mediului. Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza
apariţia unor consecinţe dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului
iminent e apreciată de către organele de anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un
element obiectiv care confirmă existenţa unui asemenea pericol îl constituie înaltul grad de
probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în
posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum,
cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de
vătămări corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului,
adică înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau
impurificarea lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a
animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului
indicat, fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea
mediului, pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP, provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor
fi calificate în temeiul art.224 alin.3 CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor
persoane - în temeiul art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a
acestuia ca rezultat al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol:
substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele,
erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot
provoca epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea
regulilor de comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau
toxice, precum şi cu pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale
sau în zona unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP. Poluarea mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată
mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE
DATE NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI (1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre
avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu
alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 3.000 la 6.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei
ecologice în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de
poluarea excesivă a mediului, de poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte
urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor
neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică,
bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi
b) prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în
organele respective sau prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua
măsuri pentru preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului, se realizează prin acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund
realităţii şi care diminuează pericolul real al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile
respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor
indicate în alin.1 art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a
animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul
a două sau a mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane,
a se vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod
intenţionat sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi
are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A
CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a obligaţiilor de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 3.000 la 6.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a
mediului, poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la
îndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în
vederea îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în
competenţa persoanelor indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice. Aceste obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile
funcţionale ale acestor persoane şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de
infracţiune este cunoaşterea (obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226
CP a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a)
îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d)
alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două
sau mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane
a se vedea art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana
intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite: îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul
persoanei; decesul a două sau mai multor persoane; alte urmări grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI
(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat
daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 6.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea persoanei juridice.
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare
infracţională asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea
cărora solul este reprezentat ca o parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative,
principalul dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care
constituie, în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală,
se compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul
localităţilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-
culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale fondului silvic; ale fondului
apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de
impurificare; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale
solului din cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe
nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau
biologice, introduse în sol cu depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca
epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice
sau biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru
creşterea necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie
primă industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale
(lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace
otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau
altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a
încălcării regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii
de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării
sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia
mediului, se interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite
de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia
autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se
sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate
a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a
ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor
consecinţelor enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului; c) producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor
persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie
(a se vedea art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, cât şi cea juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea
infracţiunii în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b)
urmate de decesul persoanei din imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume
zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în
asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă
ecologică, necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor
suplimentară şi în temeiul art.227 CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile
cu zăcăminte minerale, precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol,
dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creînd pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
d) alte urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt
reglementate de Codul subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei
terestre, situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la
adâncimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi:
a) încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b)
construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului se săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt
reglementate de art.14, 18 etc. ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei
subsolului sunt obligaţi să asigure studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională
şi complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la
prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu
sunt destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-
inginereşti şi de altă natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului
şi Resurse Naturale. În cazul încălcării acestor cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală
pentru construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale constă în ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case,
alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de
Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului
minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei
documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a
deşeurilor toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În
cazul încălcării acestor cerinţe, acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca
amplasare a deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a
substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul
survenirii consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau
alunecărilor de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru
sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra
obiectivelor sau construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus
al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau
organizatorice. Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum
ar fi: mărimea daunei, inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup
procesul de dobândire a mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate
mediului sau unor construcţii, în acelaşi număr şi în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de
teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de
vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul
săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI
Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu
alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi
de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal
sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei
ori a provocat decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul
Apelor al RM, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu
privire la apa potabilă, Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de
protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă, Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995
Despre aprobarea regulamentului privind ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în
folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a
resurselor de apă din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile
sociale privitoare la sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a
reţelelor de apă, ca folosirea lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor,
animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge
activitatea ilicită a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte,
jgheaburi de adăpare, canale de irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă
- conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru
viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de
transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă
din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de
interes general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă
ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
industriale, agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune
care se exprimă prin neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei,
neluarea de măsuri în vederea purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale, neluarea măsurilor în vederea
protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi deşeuri împotriva unor
eventuale inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri, lacuri, canale
etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori
microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare,
schimbare a compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează
fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a
produce moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile
regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei
ori provocarea decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de
către instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de
dauna exprimată prin îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi
a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea
locurilor de depunere a icrelor de către peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti,
îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilităţii, productivităţii şi degradarea
pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucrările
de melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor
sau cel puţin a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor
persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile
(inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă,
modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că
prin acţiunile sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu
le-a dorit, dar le-a admis, iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii
consecinţelor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În
cazul constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra
vieţii şi sănătăţii persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate în temeiul art.343 CP ca diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu
reţeaua sau sursa de apă pe care a infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2
CP, desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi
articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI
Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a
poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a
provocat decesul persoanei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi
reducere a efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură
asupra atmosferei sunt reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul
înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea
Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de observare şi control de laborator
asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe radioactive, otrăvitoare şi
mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea
factorilor naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi
acvatice, a rezervaţiei monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a
altor factori de mediu apăruţi prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează
echilibrul ecologic (raportul dintre organisme şi mediu, în care se dezvoltă şi trăiesc), determină
condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care
conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon,
hidrogen), vapori de apă şi diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea
calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de
viaţă şi de muncă tot mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia
naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a
emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării
utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta
a cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii
populaţiei ori a provocat decesul persoanei. Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie,
eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate în formă de gaze, vapori, aerosoli
(suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanţilor sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative.
Încălcarea regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi:
deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor
de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor
naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii
aparaturii de control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în
aerul atmosferic etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă
daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să
provoace decesul persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate
formarea în aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele
stabilite, schimbarea calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea
animalelor, păsărilor sau a unor specii de plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a
substanţelor otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor
respiratorii ori a altor organe, care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare
uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se consideră consumată de asemenea din momentul
decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa
legăturii cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de
vinovăţie. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate pe art.343 CP ca diversiune.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, şi persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în
cazul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la
respectarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de
exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor
în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat, săvîrşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
b) în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de
Constituţie, Codul silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din
30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din
27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de
protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei
forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă
naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic),
constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele
silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate
pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodărire. De asemenea, obiectul
infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele
forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă, perdelele forestiere de
protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie, grupurile de
arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor
localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei,
compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii,
animalelor şi microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie
forestieră cu o suprafaţă de peste 0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi
arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de
încetare a creşterii arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ
a copacului în creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente,
aparate sau agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată
de organul competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în
număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de
permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii
lor, după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că
vegetaţia distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde
importanţa economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa,
încât duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în
temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în
grădinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu
în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele
sale modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care
a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari.
Despre daune în proporţii mari a se vedea art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR
FORESTIERE (1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma
folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi
convenţionale a masivelor forestiere prin incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare
de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 6.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea persoanei juridice.
Articolul 233. Vînatul illegal Exclus
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU
CU ALTE EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei,
dacă aceasta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare
de pînă la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte
legi şi acte normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor
regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul
animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi
artificiale se permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la
protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa
nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor
ale fondului ariilor naturale protejate de stat, crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau
gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului (pentru
bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători (pentru bazinele artificiale),
conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului ariilor naturale
protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
alte categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vânatului
şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către
Departamentul Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile
şi numărul de animale, vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi a
celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte
bazine de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclusiv
marea teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi -
heleştee, iazuri, lacuri de acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşterea
şi recoltarea peştelui, crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele inundabile,
numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu
pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi
otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse modalităţi:
pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice, reactive
de orice fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice metode sau
distrugerea icrelor de peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul
puietului sau al reproducătorilor de peşte din pepiniere sau crescătorii piscicole în alte scopuri
decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturionilor sub dimensiunea legală, în alte
scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade, voloace, plase, ave, prostovoale, vârşe etc. de
către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor acvatice în zonele interzise, în perioadele
interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul
distrugerii icrelor de peşte - şi din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de art.234 CP
este mai puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile
expuse, procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE A
FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în
proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional
protejate de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor
sau altor vegetaţii care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic
pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a fondului ariilor naturale protejate de
stat este reglementat de Legea nr.1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate
de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul
material al infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele
sectoare de pământ, suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o
destinaţie specială de protecţie a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc.,
excluse complet sau parţial - prin hotărârile organelor puterii de stat - din folosinţă în gospodăria
naţională, fiind considerate drept obiecte ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat,
incluzând rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-
dendrarii şi grădinile botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o
protecţie excepţională din partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa
fiecăruia din aceste obiecte se instaurează un regim special de protecţie. De exemplu, pe
teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din folosinţă gospodărească complexele şi obiectele
naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea vegetală). Pe aceste teritorii este interzisă
orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor, introducerii organismelor vii
în scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără permisiune
specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat se realizează prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative
respective, cum ar fi pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor
activităţi de gospodărire în zonele rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de
exploatare şi extragere, dobândire a mineralelor, construirea şi dezvoltarea pe teritoriile
parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi parcarea mijloacelor de transport care nu
sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea plantelor şi a altor elemente ale florei,
împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii, distrugerea monumentelor naturale
etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele
împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru
asigurarea regimului protecţiei lor, de exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu
instalează alte semne în vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în
proporţii mari şi b) cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în
altă formă, în funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau
degradarea unor monumente distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani,
luat sub protecţia statului, etc.), înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste
teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetaţie rară etc. Dauna în proporţii mari este
determinată în fiecare caz aparte în funcţie de circumstanţele cauzei, de gradul de pierderi
ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a obiectului şi cea rămasă intactă,
mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor sau teritoriilor distruse
sau degradate etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca
pericolul să fie real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii
cauzale între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor
prejudiciabile: crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în
proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat, doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din
rezervaţiile naturale sau să distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă acest regim şi admite în mod conştient cauzarea de daune în
proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o atitudine indiferentă faţă de
consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DREPT
CATEDRA ȘTIINȚE PENALE
N O T E DE C U R S (PARTEA II)
Diana Ioniță
lector, dr.
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată
false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau
externe garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor,
fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate
sau confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de
deservirea populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-
un bloc de locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
transportului feroviar, naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de
transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă
la 2 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de
către conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii sau decesul uneia sau al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului,
părăsind astfel persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de
acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul
circulaţiei mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate
mijloace de transport, încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei
ajutorul necesar, deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a
decedat dintr-o dată sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt,
precum şi în cazul în care vinovatul n-a observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului
accidentului rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în
baza art.163 (lăsarea în primejdie).
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate
constituie un concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA
LOR ÎN EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian,
precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a regulilor de
exploatare a acestora, acţiuni săvîrşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea
necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor
de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a
altor mijloace de transport, dacă acestea au provocat urmările indicate la art.263; b) punerea în
exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice, dacă aceasta a
cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a altor reguli de exploatare a acestora, generatoare de
aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar,
naval, aerian, a căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror
noţiune e definită în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice sau o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o
normă generală, iar comiterea acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la
art.265 constituie o normă specială, care trebuie aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două
norme, la a doua şi a treia acţiune a infracţiunii analizate prin mijloace de transport se vor
înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a
materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de
transport feroviar, naval, aerian ori auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor
tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de
exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare au expirat, instalarea dispozitivelor
defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în exploatare a mecanismelor
care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul
feroviar - şinele, traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de
decolare-aterizare, de rulare etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două
porturi, canalele de navigaţie etc.; la automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze,
şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii
transporturilor: instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile,
viaductele, tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în
mijloacele de circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele,
drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi
transmiterii diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate
transmiterii informaţiilor convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare,
balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie
să fie în legătură de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile
menţionate şi a atins vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a
regulilor de exploatare poate fi numai o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A
CĂILOR DE COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe
ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi,
precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau
art. 264 alin.(5),
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de pînă la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată
a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a
căror noţiune o găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a
căror noţiune este dată în explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este
aceeaşi ca şi cele de la art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării
lor anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu
ar mai putea corespunde vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale
anterioare, punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în
întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau
deteriorarea obiectelor stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă
faţă de deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele
prejudiciabile suplimentare indicate în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite
în scopul slăbirii bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune
(art.343). Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza
art.278 ca terorism.
9. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
art.264,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau
alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă
aceasta a provocat urmările indicate la art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea
pasagerului fără voie în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a
pasagerilor pe pista de decolare-aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea
ferată în locuri interzise, trecerea neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti,
conducători ai transportului cu tracţiune animală etc.), transportului naval (de exemplu,
intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la debarcader etc.), automototransportului
(de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului, trecerea părţii carosabile a
străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii, deschiderea uşilor
automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia
art.269, fiind de blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor,
pasagerilor sau a altor participanţi la trafic sunt determinate atât de actele normative care prevăd
securitatea circulaţiei şi a exploatării transporturilor feroviar, naval, aerian sau
aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât şi de actele normative
(regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la
art.264, care trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de
răspundere penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii
art.263, 264, 265 sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau
neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a
atins vârsta de 16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor,
persoanele care mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a
frînei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de pînă la 7 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a
trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a
provocat accidente cu oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări
grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
conductorului, maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză
serioasă care să justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a
trenului, o invazie asupra cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru
reţinerea unui infractor periculos, pentru spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea
elementelor sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate
vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de
oprire sau prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate
sau luminare, sonerii etc. Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie
decât aceea care se impunea în situaţia respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau
a sănătăţii unei persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei
persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma
cărora s-au produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale
de proporţii mari. Prin deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi
vagoanelor care nu pot fi utilizate potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane,
încălcarea traficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor
daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică,
fără necesitate, a trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
13. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea
de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 2 la 6 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin
crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat
accidente cu oameni sau alte urmări grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de
intenţia făptuitorului este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte
urmări grave nu sunt cuprinse de intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci
latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
blocarea arterelor de transport, iar imprudenţa - faţă de accidentele cu oameni şi alte urmări
grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor
pentru traficul mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea
circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite
materiale pe calea ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de
persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu
diferite unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport
etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal,
dacă aceasta a cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi
consecinţele corespunzătoare de la art.270.
11. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL
FEROVIAR, NAVAL, AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
DE SERVICIU
(1) Constrîngerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat
pericolul realizării unei astfel de ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 200 unităţi convenţionale sau
cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 200 de ore, sau cu închisoare de
pînă la 1 an.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3
ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din
transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una
din următoarele ameninţări: a) cu moartea; b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării
unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe
care aceasta nu l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile
de la art.145 şi 151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin
demonstrarea armei etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave
sau de a-i distruge averea lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de
serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a
legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se
va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are
aceeaşi explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145.
9. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT Exclus
Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE
ANIMALĂ, PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE Exclus
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN,
A UNEI NAVE AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de
tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului
sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi acapararea încărcăturilor,
fără scop de însuşire,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvîrşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei ori de o altă formă de intimidare;
b1) săvîrşite asupra unei aeronave aflate în zbor;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale;
d) soldate cu alte urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru
acţiuni alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în
scopul săvârşirii unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi
deplasare de la art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a
captiva sau deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj,
garnitura de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului,
personalului de deservire). Nu interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării
(la parcare, în port, aeroport, depou, la staţie, în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine
conduce mijlocul de transport: răpitorii, echipajul sau alte persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc
scopul de însuşire a mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE
AUTOVEHICULELOR ( (1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului
auto prin ştergere, înlocuire sau modificare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de
identificare a şasiului, caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de
denaturare a adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr
din locul înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr
în locul celui şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi
înscrierea numai a unei părţi din numărul de înregistrare.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la
infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE
IDENTIFICARE FALSE Exclus
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Actul terorist
(1) Actul terorist, adică provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvîrşirea altei fapte
care creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este
săvîrşită în scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii
asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvîrşi astfel de fapte în aceleaşi
scopuri,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(2) Aceeaşi faptă săvîrşită:
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(3) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvîrşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(4) Actul terorist săvîrşit prin omorul unei sau mai multor persoane în scopurile prevăzute
la alin. (1)
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse
penale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntîmpinat autorităţile despre
faptele respective şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării
integrităţii corporale sau a sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere
penală dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la
preîntîmpinarea realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă
de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva
securităţii publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi
internaţional. Republica Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată
la New York la 12 ianuarie 1998 şi a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care
determină direcţiile de bază de combatere a actelor de terorism (a se vedea Convenţia Europeană
pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001, vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al
terorismului apare viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative
indicate în dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele
acţiuni: provocarea unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor,
cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu
comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au
în vedere: producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea
clădirilor, a oricăror alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor
teritorii cu substanţe radioactive, chimice, bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de
mărimea prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai
mic de 500 de unităţi convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav
activitatea normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea
activităţii normale a organelor administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa
oamenilor, cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în
scris, prin telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu
scopul de a lua anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în
prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune
(art.343 CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul
slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul
TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUBSTANŢELOR
EXPLOZIVE ORI A MATERIALELOR RADIOACTIVE
((1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia
corespunzătoare sau orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(11) Aceleaşi fapte săvîrşite cu materialul nuclear, dacă acestea creează pericolul de a cauza
moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale
proprietăţii sau mediului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 600 la 1000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 6000 la
8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea persoanei juridice.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (11), care au provocat din imprudenţă:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
1. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin comiterea următoarelor acţiuni:
fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive sau a materialelor radioactive sau prin orice altă operaţie ilegală privind
circulaţia acestora (noţiunile de fabricare, procurare, deţinere, transportare, folosire au fost deja
examinate în comentariul la art.290 CP).
2. La categoria substanţelor explozive se referă praful de puşcă, dinamita, trotilul,
nitroglicerina, alte amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meşteşugăresc, care au
capacitatea de a exploda în urma aprinderii, lovirii sau detonării.
3. Materiale radioactive sunt considerate acele materiale, de provenienţă naturală sau
artificială, care au capacitatea de radiaţie ionizantă, ce duce spre iradiere electromagnetică sau
corpusculară care, în anumite condiţii, devine periculoasă pentru organismele vii (radiu, uraniu,
stronţiu etc.)
4. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau
schimbarea aspectului, formei sau conţinutului acestora, atribuindu-li-se o altă calitate pentru a fi
utilizate în anumite scopuri.
5. Componenţa de infracţiune prevăzută în alin.1 art.292 este formală şi se consideră
terminată din momentul săvârşirii uneia din acţiunile indicate în el, iar cea prevăzută în alin.2 -
materială şi presupune survenirea unor urmări grave (decesul persoanei, producerea unor
vătămări grave sănătăţii sau integrităţii persoanei, cauzarea unor daune materiale în proporţii
mari, contaminarea radioactivă a localităţii etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie
directă).
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 293. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE,
TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU
COROSIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corozive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor
substanţe,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3
ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi
folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corosive, precum şi prin expedierea ilegală prin poştă
sau bagaj a acestor substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave. Regulile respective
sunt stipulate de diferite acte normative (instrucţiuni, ordine, regulamente) cu caracter
extrapenal, de aceea dispoziţia respectivă este de blanchetă. Pentru tragerea la răspundere penală
în temeiul art.293 CP este necesar să stabilim raportul de cauzalitate dintre regulile încălcate şi
survenirea urmărilor grave stipulate, cum ar fi decesul persoanei, vătămarea gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, deteriorarea avutului în proporţii mari etc.
2. Substanţele uşor inflamabile se caracterizează prin capacitatea de a se autoinflama
intrând în reacţie cu oxigenul din aer şi din apă, precum şi cu substanţele ce se pot aprinde la
temperaturi joase: benzina, spirtul, gazul lampant, propanul etc.
3. Substanţe corosive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe, care, fiind folosite cu neatenţie,
pot provoca arsuri grave ale pielii, pot afecta vederea, organele respiratorii, pot distruge bunurile
materiale etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive, însă consideră în mod uşuratic că aceste urmări vor putea fi evitate.
5. Subiectul infracţiuni este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 294. TRANSPORTAREA ILEGALĂ CU TRANSPORTUL AERIAN A
SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE SAU UŞOR INFLAMABILE Exclus
Articolul 295. Sustragerea materialelor sau
a dispozitivelor radioactive ori
a instalaţiilor nucleare, amenin-
ţarea de a sustrage sau cererea
de a transmite aceste materiale,
dispozitive sau instalaţii (1) Sustragerea materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Cererea de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară
însoţită de ameninţarea cu aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2), săvîrşite:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu folosirea situaţiei de serviciu;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(4) Atacul săvîrşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a
dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa
sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin. (4), săvîrşite:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 17 ani.
(6) Acţiunile prevăzute la alin. (1), (2), (3), (4) sau (5), săvîrşite:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
b) în proporţii mari sau deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(7) Ameninţarea de a sustrage material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară cu
scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească
sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
1. Latura obiectivă se realizează prin ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în
scopul de a forţa un stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să
săvârşească o acţiune ori să se abţină de la ea, dacă a existat pericolul realizării acestei
ameninţări.
2. Ameninţarea de a săvârşi sustragerea materialelor radioactive sau de a le folosi este o
formă de violenţă psihică în privinţa autorităţilor statului, organizaţiilor internaţionale,
persoanelor fizice sau juridice, care obiectiv este exprimată în diferite moduri: verbal, în scris,
prin telefon sau prin alte metode.
3. Prin ameninţare de a sustrage materiale radioactive se înţelege faptul că persoana în
momentul ameninţării nu dispune de aceste materiale, însă are posibilitatea reală de a sustrage
materiale radioactive.
4. Ameninţarea de a folosi materialele radioactive presupune că acestea se află deja în
posesia vinovatului şi el are posibilitatea reală de a le folosi.
5. Componenţa acestei infracţiuni este formală şi se consideră consumată din momentul
înaintării cerinţelor condiţionate de ameninţarea cu sustragerea sau folosirea materialelor
radioactive.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a acţiunilor de
ameninţare. Persoana îşi dă seama că fapta sa creează un pericol considerabil securităţii publice
şi doreşte acest lucru. Scopul infracţiunii este de a forţa statul sau o organizaţie internaţională, o
persoană fizică sau juridică să săvârşească o acţiune concretă sau să se abţină de la ea.
7. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 2951. Deţinerea, confecţionarea sau
utilizarea materialelor sau a
dispozitivelor radioactive ori
a instalaţiilor nucleare
(1) Deţinerea materialului radioactiv, confecţionarea sau deţinerea unui dispozitiv radioactiv
cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Utilizarea prin orice metodă a materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei
nucleare, însoţită de eliberarea sau de pericolul eliberării materialului radioactiv, săvîrşită cu
scopul:
a) de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune
esenţiale proprietăţii sau mediului;
b) de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau
să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(3) Ameninţarea de a săvîrşi o faptă prevăzută la alin. (2)
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Articolul 2952. Atacul asupra unei instalaţii nucleare
(1) Săvîrşirea unei acţiuni îndreptate împotriva unei instalaţii nucleare sau care perturbă
funcţionarea unei instalaţii nucleare
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
c) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) însoţite de expunerea la radiaţie ori de eliberarea de substanţe radioactive;
b) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(4) Ameninţarea de a săvîrşi o acţiune prevăzută la alin. (1)
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(5) Ameninţarea de a săvîrşi o acţiune prevăzută la alin. (1) cu scopul de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvîrşească sau să se abţină de la
săvîrşirea vreunei acţiuni
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Articolul 296. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA
INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat
urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 2 ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.296 CP se realizează prin una din
următoarele acţiuni: a) neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere
antiincendiară; b) încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor.
2. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se
manifestă prin nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind respectarea regulilor de
protecţie contra incendiilor, fapt care a dus la izbucnirea incendiului care se soldează cu urmări
grave.
3. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se manifestă prin
încălcarea flagrantă a deciziilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară cu privire la
respectarea unor reguli care urmează a fi respectate cu stricteţe în scopul prevenirii incendiilor.
4. Componenţa de infracţiune este materială, de aceea consumarea acesteia are loc numai în
cazul survenirii unor urmări grave, cum ar fi izbucnirea incendiului care a cauzat nimicirea sau
deteriorarea avutului în proporţii mari, decesul oamenilor etc.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în
privinţa încălcării regulilor de protecţie contra incendiilor şi imprudenţă faţă de consecinţele
infractorice survenite.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care este obligată să respecte regulile de protecţie contra incendiilor.
Articolul 297. NEÎNDEPLINIREA DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE
SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile,
dacă acestea au provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani.
1. Latura obiectivă se manifestă prin inacţiuni care se caracterizează prin neîndeplinirea
dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi prin
încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au
provocat: a) decesul unei persoane; b) alte urmări grave.
2. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul
survenirii urmărilor prejudiciabile indicate în dispoziţia art.297 CP.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în
privinţa încălcării normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi imprudenţă faţă de
consecinţele infractorice survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care, conform legii, este obligată să îndeplinească dispoziţiile organelor de stat în domeniul
protecţiei civile.
Articolul 298. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE A
OBIECTIVELOR ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi
distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului,
dacă aceasta a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Latura obiectivă se caracterizează prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de
producere, a liniilor de transportare şi de distribuire a energiei electrice, termice, a conductelor
de transportare a combustibilului, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie electrică sau cu combustibil a unor
întreprinderi, instituţii, localităţi etc.
2. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi pentru a stabili care reguli au fost
încălcate este necesar a apela la normele speciale, care reglementează modul de exploatare a
staţiilor de producere a energiei electrice sau termice, a linilor şi conductelor de transportare a
energiei electrice, termice, a conductelor de gaz etc.
3. Latura subiectivă se exprimă prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie privind
regulile de exploatare a obiectivelor energetice şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile
survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care este obligată să respecte regulile de exploatare a obiectivelor energetice.
Articolul 299. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PAZĂ A LINIILOR DE
TELECOMUNICAŢII Exclus
Articolul 300. ÎNCĂLCAREA REGULILOR LA EFECTUAREA
EXPLOATĂRILOR MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra
incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum
şi încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, a
regulilor sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a
lucrărilor de construcţie miniere, precum şi prin încălcarea regulilor de exploatare a
mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave (vătămarea sănătăţii unui grup de persoane, deteriorarea minei, prăbuşiri de pământ în
subterană şi la suprafaţă, întreruperea procesului de extragere a zăcămintelor pentru o perioadă
îndelungată etc.).
2. Exploatarea minieră este un complex de lucrări de extragere şi exploatare a zăcămintelor
minerale din diverse mine (cariere, şahte, tunele etc.).
3. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor de construcţie şi
reconstrucţie a obiectivelor miniere, a clădirilor administrative, a clădirilor industriale, a
hidrotehnicii şi a altor obiecte. Încălcarea regulilor de construcţie se exprimă prin nerespectarea
regulilor speciale care reglementează ordinea efectuării lucrărilor de construcţie şi de exploatare
a mecanismelor de construcţie în timpul efectuării acestora.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în
privinţa respectării regulilor de efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere şi imprudenţă referitoare la urmările prejudiciabile.
5. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE ÎN
ÎNTREPRINDERILE
SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de
producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
1. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în încălcarea disciplinei tehnice şi de
producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
2. Sunt supuse pericolului de explodare încăperile şi instalaţiile exterioare în care se pot
forma - în condiţiile tehnologiilor de producţie - amestecuri de gaze fierbinţi sau aburi cu aer, sau
oxigen, care se folosesc în producerea amoniacului, acetonei, benzinei, butanului, gazului de
furnal, silonului, spirtului tehnic etc. Din categoria întreprinderilor şi secţiilor supuse pericolului
exploziei fac parte acele încăperi de producere, în care volumul de amestecuri explozive
depăşeşte 5 % din întregul volum al încăperii.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de securitate în întreprinderea sau în secţiile supuse pericolului
exploziei, însă consideră în mod uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni.
4. Subiectul infracţiunii îl constituie persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi care poartă răspundere pentru asigurarea disciplinei tehnice şi de producţie, precum şi
lucrătorii de rând ai acestor întreprinderi, secţii, care poartă răspundere pentru respectarea
regulilor privind securitatea de producţie în întreprinderea sau secţiile supuse pericolului
exploziei.
Articolul 3011. Producerea, comercializarea sau
procurarea în scop de comerciali-
zarea mijloacelor tehnice speciale
destinate pentru obţinerea ascunsă
a informaţiei, săvîrşite ilegal Producerea, comercializarea sau procurarea în scop de comercializare a mijloacelor tehnice
speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvîrşite ilegal,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani,
în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
Articolul 302. Organizarea cerşetoriei
(1) Organizarea cerşetoriei în scop de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase
materiale injuste
se pedepseşte cu amendă de pînă la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare pînă la 3
ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 1000 la 2500 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită asupra a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă
la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2500 la 5000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Latura obiectivă se caracterizează fie prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei, fie prin
recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie prin îndemnarea ori constrângerea unei persoane să
practice cerşetoria, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un venit ilicit.
Prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei se are în vedere activitatea îndreptată spre
atragerea unei persoane sau a unui grup de persoane, care urmează să practice cerşetoria.
Prin îndemnarea practicării cerşetoriei se are în vedere trezirea interesului, încurajarea sau
convingerea unei persoane de a se ocupa cu cerşetoria.
Prin constrângerea de a practica cerşetoria se are în vedere aplicarea violenţei fizice şi
psihice care se poate realiza prin diferite mijloace: bătaie, aplicarea vătămărilor corporale,
ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţe etc.
Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se are în vedere atragerea, angajarea şi îndemnul
acestora de a practica cerşetoria.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii.
Persoana îşi dă seama că iniţiază, organizează, recrutează persoane pentru practicarea cerşetoriei,
în scopul de a obţine pentru sine sau pentru alte persoane un venit ilicit, şi doreşte acest lucru.
3. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
4. În calitate de circumstanţe agravante alin.2 al art.302 CP prevede comiterea aceleiaşi
acţiuni săvârşite: a) asupra minorilor; b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau
psihice.
CAPITOLUL XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei
şi în urmărirea penală
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată
naţionale sau internaţionale cu scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi
obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti ilegale
[Art.303 al.(1) modificat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2
ani.
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală sau a
personalului instanţelor de judecată internaţionale cu scopul de a împiedica cercetarea
rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
[Art.303 al.(2) modificat prin LP64 din 04.04.13, MO115/21.05.13 art.359]
se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 350 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 4 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în
persoana judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale
pentru a evita amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau
efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire
penală. Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a
ofiţerului de urmărire penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni
îndreptate spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a
persoanelor implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz
judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane - subiecţi ai procedurii penale
pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate
manifesta în acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor
prevăzute de art.305 CP) lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc.
Legea penală în acest scop nu stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea
justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.
4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul
admiterii acţiunilor prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în
activitatea instanţei, a urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire
penală nu este obligatorie, însă astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la aplicarea
pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest articol.
5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor,
procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea
acţiuni urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.
6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se
înţelege folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete,
ordine pentru a influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii
agreabile acestei persoane.
7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana
vinovată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală,
în activitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte
survenirea rezultatului infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP.
Articolul 304. CALOMNIEREA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE
EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI Exclus .
Articolul 305. ATENTAREA LA VIAŢA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI
CARE EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI. Exclus
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care
efectuează urmărirea penală
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) urmărind învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
c) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea
procesului penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa
unei persoane, ştiind că este nevinovată. Asigurarea procesului penal a inevitabilitatii tragerii la raspundere penala ori de cate ori se
savarseste o infractiune, precum si excluderea unei condamnari nedrepte are o functie educativa speciala fata de participantii la proces si educativa fata de persoanele neangajate in activitatea procesuala. Activitatea procesuala penala isi atinge pe deplin rolul educativ, daca pe parcurs inculpatul ajunge la intelegere corectitudinii justitiei si spiritul de dreptate incorporat in hotararea pronuntata. Astfel procesul penal contribuie la educarea cetatenilor in spiritul respectarii neabatute a legilor si Constitutiei RM asa cum este aratat in alin. (2) al art. 2 din CPP.
Astfel, procesul penal poate fi definit - prin scopul pe care il urmareste- cu mijloc de tragere la
raspundere penala si mijloc de aparare impotriva unei condamnari neintemeiate. 2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele
referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale
omului.
Măsurile de constrîngere statală, îndreptate spre apărarea ordinii de drept pot limita
considerabil drepturile și interesele cetățenilor care sînt bănuiți de comiterea unei infracțiuni. În
asemenea cazuri statul apare ca titular al funcției de constrîngere. Pe cale de cpnsecință, în
raporturile persoană stat cerința de asigurare a inviolabilității persoanei nu poate avea un
character absolute, însă această limitare a inviolabilității persoanei trebuie deosebită de acțiunile
ilegale ale unor personae cu funcții de răspundere, avînd prerogative repressive, care îngrădesc
contrar prevederilor legale, drepturile și interesele persoanei. Deoarece constrîngerea este legată
de aplicarea atribuțiilor autoritare și afectează dreptul constituțional al cetățenilor la libertatea
individual și siguranța persoanei, este necesar ca asemenea atribuții să fie folosite în mod
concret, cu respectarea normelor juridice și etice, cu maximă prudență și tact.
3. Latura obiectivă se exprimă în acțiunea de tragere la răspundere penală a unei personae
nevinovate. Potrivit art. 50-52 CP, tragerea la răspundere penală ar însemna condamnarea
persoanei vinovate de comiterea unei infracțiuni. Totuși în contextual art. 306 ac. Sintagmă
urmează a fi înțeleasă prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului penal, dispunerea
arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa unei persoane
nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării
ordonanţei respective, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.
5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de
săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg
infracţiuni după gradul prejudiciabil prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea
specială a prezentului cod.
În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni
efectuate în cazul primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte,
promisiuni, servicii, avansare în serviciu etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună
ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din propria iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.
În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi
degradant al persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli
psihice, sinucidere sau vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în
baza acestui punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări
corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real de infracţiuni.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că
e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat, cunoscînd că n
victim este cea care a comis infracțiunea..
7. Subiectul infracţiunii este persoana fiz. Respons.,cu virsta de 16 ani cu funcţii de
răspundere încadrată în organele de drept (procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire
penală).
Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU
HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII (1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau
încheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) legată de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
c) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.
În corespundere cu pct.4.4. din Hotărîrea Parlamentului pentru aprobarea Strategiei de
consolidare a sistemului judecătoresc nr. 174 din 19.07.2007, garantarea independenței justiției
nu depinde numai d asigurarea unui cadru legislative coherent și de furnizarea mijloacelor
necesare, dar și de responsabilizarea sistemului judecătoresc, prin formarea unei atitudini a
judecătorilor care să garanteye aplicarea legii în conformitate cu cele mai înalte standard
profesionale.
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiției
sub aspectul corespunderii legii a unor acte procedural pronunțate de judecător,
deci, referitoare la înfăptuirea justiţiei în condiţii bune şi respectiv referitoare la
dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului; în
cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării nelegitime a unei
persoane sunt lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.
2. Obiectul immaterial se repreyintă prin hotărîrea, sentința, decizia sau încheierea contrară
legii
Victimă a acestei infracțiuni are calitatea special de persoană în privința căreia se
oronunță o hotărîre, sentință, decizie sau încheiere contrar legii.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a
unei persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea
infracţiunii care se confirmă prin probe administrate în cauză.
Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri
contrare legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul
administrativ la examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform
procedurilor judiciare.
Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile,
de contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva
hotărârilor, sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul
acestui articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor
participante la proces (încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună
cu persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul
art.374 şi al articolului respectiv din alte capitole ale părţii speciale CP (de exemplu, art.186 CP:
furtul etc.).
5. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii),
exprimate prin cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a
membrilor gărzii), intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi
calificate în temeiul art.374 CP, deoarece n-au survenit acele urmări a căror prevenire intră în
obligaţiunile acestei gărzi.
6. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, când
din cauza comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această
gardă (de exemplu, în cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins
depozitul păzit de el, a fost deteriorată maşina etc.).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.3 CP, au fost
explicate în comentariul de la art.364 CP.
Articolul 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE
ALARMĂ (DE LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru
apărarea şi asigurarea securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să
cauzeze daune intereselor securităţii statului,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 de ani.
1. Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru
executarea sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM, aflate în permanentă pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se
schimbe în funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
2. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este
stabilită de instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate în
serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari superiori,
iar în cazurile urgente, ce nu suferă amânare, - prin hotărârea comandanţilor subunităţilor
militare sau a ofiţerului de serviciu.
3. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza
consecinţe grave în urma unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea dată este
considerată o infracţiune militară gravă, ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de
alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale şi preîntâmpinarea unui atac prin
surprindere asupra RM.
4. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin
neexecutarea sau executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de
luptă) a cerinţelor serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale,
funcţionale. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi
exprimată atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
5. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM este o componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete,
cauzarea de daune intereselor securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în
cazul în care aceasta ar putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului.
6. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian
al RM, decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor
mijloace de apărare, ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin
vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de
alarmă (de luptă), care a comis asemenea încălcări.
Despre noţiunile timp de război, condiţii de luptă a se vedea comentariul art.364 CP.
Articolul 376. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA
SERVICIUL INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în
obligaţiile persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM,
serviciul interior este menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina
militară, factori care asigură starea permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea
efectivului, îndeplinirea organizată de către acesta a altor misiuni ale activităţii de toate zilele şi
păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de
către militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a
cartului, care sunt menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor
materiale, executarea altor obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
3. Pericolul infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se
formează condiţii pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui
abuzivă, divulgarea secretului de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor
încălcări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi
prin inacţiuni. În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii
încălcate, care se referă la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul
de zi al unităţii militare şi sunt prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate.
Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoana care se află în exercitarea
obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară. Aceste încălcări se pot manifesta prin
diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe teritoriul unităţii
militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor
în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului
efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor
de luptă sau a altor maşini fără permisiunea respectivă etc.).
5. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.1 CP se consideră consumată din momentul
survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile. Despre daune în proporţii
considerabile a se vedea în comentariul art.364, 370, 374 CP. În cazul în care n-au survenit
consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
6. Art.376 alin.2 CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
de către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat
cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane.
Specificul acestei infracţiuni constă în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor
terţelor persoane sau în urma altor împrejurări şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în
obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii militare. De exemplu,
plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor civile care au
sustras echipament militar în proporţii considerabile.
7. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile,
acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.376 alin.2 CP în concurs cu art.42 şi 186 CP
(complicitate la furt). Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.2 CP se consideră consumată din
momentul survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi
calificate în baza art.376 alin.1 CP în concurs cu art.186 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele
forme de vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
9. Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii
militare. Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de
serviciu şi plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele
pe punctul medical, sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de
serviciu pe bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi
plantonul de serviciu pe companie etc.
10. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă,
poate fi calificată în temeiul art.376 alin.3 CP doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute
în alin.1 şi 2 art.376 CP, adică daune în proporţii considerabile. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA
ORDINII PUBLICE ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de
încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI
nr.806 din 12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure -
împreună cu poliţia sau independent - ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a averii proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii.
Sarcinile principale ale trupelor de carabinieri sunt: a) veghează permanent, potrivit legii,
împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept, apărarea
drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele
de poliţie sau activează independent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;
c) execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul
deplasării lor; d) asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită;
e) asigură respectarea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională etc. Legea dată şi
actele normative adoptate în corespundere cu ea stabilesc ordinea de executare a acestor sarcini
de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor
omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de infracţiune prevăzută de
art.377 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni. Prin acţiuni
periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin regulilor stabilite
de exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, cum
ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizice, a armei, încălcarea
ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efectuării percheziţiei sau a
examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de
persecutare a încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice
sau a armelor în cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc.,
când persoana era obligată să execute aceste acţiuni.
3. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi
libertăţilor constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea
personală, la libera circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii
ilegale, reţineri ilegale, cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
4. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de
leziuni corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ
etc.
5. Urmări grave prevăzute în alin.2 art.377 CP pot fi cauzarea de vătămări corporale mai
puţin grave părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a armelor în
cazul reţinerii care a cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare care s-a
soldat cu cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea
vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
6. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi
asigurarea securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul
persoanei, acţiunile lor sunt calificate în baza art.377 alin.2 CP în concurs cu infracţiunile
respective din cap.II al părţii speciale a CP Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin
imprudenţă şi prin dubla formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să se constate că persoanei
îi sunt cunoscute regulile, a căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate consta în înţelegerea greşită a
intereselor serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. Scopul de asemenea nu are relevanţă la
calificarea infracţiunii. El poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a
se ridica pe scara de serviciu etc. Totuşi, de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la
individualizarea pedepsei.
8. Subiect al infracţiunii este orice persoană ce intră, conform ordinului, în unitatea militară
pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au
participat la săvârşirea infracţiunii răspund conform regulilor participaţiei în calităţile de
instigator, organizator sau complice.
Articolul 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR
(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere
faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de pînă la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau
executarea necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de
serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca
rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare,
intereselor serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane,
sau survenirea unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele
(dauna) survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce
intră în obligaţiunile lui de serviciu.
3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de
către şeful militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se
incriminează nu acţiunile pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de
răspundere, n-a îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar
doar atunci când persoanei cu funcţii de răspundere i se prescrie un anumit mod de comportare şi
o anumită ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător
aceste prescripţii.
4. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării
anumitor acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine
indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de
exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor,
organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de control cu privire
la activitatea subalternilor etc.). Mai detaliat a se vedea comentariul art.329 CP.
5. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea
neglijentă faţă de serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform
obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să
le îndeplinească în mod corespunzător. Dacă persoana cu funcţii de răspundere se afla în condiţii
şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile
de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de
exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi în timpul
absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi a
rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă lipseşte
componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 CP).
6. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii
mari (art.378 alin.1 CP) ori s-a soldat cu urmări grave (art.378 alin.2 CP).
Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări grave -
comentariul art.364, 365, 369 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
8. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau
şeful militar (a se vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat cu privire la persoana cu funcţii de
răspundere a se vedea art.123 CP şi comentariul art.324 CP.
9. Art.378 alin.3 CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii mari ori s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii
de luptă. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 379. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 de ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar ce constituie baza
materială a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.1 CP: armamentul,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor
şi instituţiilor militare şi se află în dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict
determinate de actele juridico-militare. În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor
bunuri ce nu au caracter militar (de exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor
lor cu drept de proprietate privată etc.), acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.197 CP
sau a altor articole din CP. Noţiunile armament, muniţii sunt explicate în comentariul art.373 CP.
Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar sau a
bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de
luptă, rachetele de luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare
pentru desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul
militar etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului,
muniţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar. Noţiunea de
distrugere sau deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP.
4. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din
momentul distrugerii sau deteriorării acestor obiecte. În cazul în care consecinţele prejudiciabile
n-au survenit independent de voinţa făptuitorului, faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a
săvârşi această infracţiune (art.27-379 CP).
5. Cu toate că în art.379 alin.1 CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite,
acţiunile făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate
daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
6. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile
militare (de exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de
duşman, pentru a nu fi predat lui, etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu
constituie componenţa prevăzută de articolul dat.
7. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Scopul şi motivul nu au
relevanţă la calificarea infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii
bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în
temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi calificarea în baza art.379 CP nu va fi necesară.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
9. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu
urmări grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.2 CP. Noţiunea de
urmări grave a fost explicată în comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi de asemenea
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a
elementelor tehnicii militare etc.
10. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode
periculoase pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la
individualizarea pedepsei.
11. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin
concurs şi cu art.145, 149 sau cu alte articole CP.
12. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc.,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul
militar în proporţii mari.
13. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în
timp de război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379
alin.3 CP. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 380. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii
mari
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de oresau cu
închisoare de pînă la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.
1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în
comentariul art.379 CP şi în art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin
consecinţele survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se
consideră infracţiune doar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari. Despre
noţiunea proporţii mari a se vedea art.126 CP. Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă
patrimoniul militar în proporţii care nu ating criteriul de proporţii mari, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform art.380 CP se cer calificate şi acţiunile de
distrugere sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
4. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau
în condiţii de luptă va fi calificată în temeiul art.380 alin.2 CP. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului
care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor
obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă
se pedepsesc cu închisoare de pînă la 3 ani.
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor,
muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt
patrimoniu militar, încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 3 ani.
(4) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar.
Acesta se constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de
Carabinieri şi Grăniceri etc., la balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru
ducerea acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare,
instrucţii, ordine ale comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar
constă din elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive. La echipament
militar se referă hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile, centurile, încălţămintea
etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar
stabilită de regulamentele militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni. Dispoziţia art.381 alin.1
CP este alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţiuni infracţionale: a)
comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală, b) gajarea acestui echipament; c) darea în folosinţă a acestui echipament; d) pierderea
sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare. Risipa echipamentului
militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a
echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
5. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru
folosinţă personală constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în
proprietate unei alte persoane în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
6. Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un
anumit timp în scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
7. Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din
echipamentul militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
8. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea
echipamentului militar din posesia militarului în folosinţa unei alte persoane. Risipa se consideră
infracţiune consumată din momentul trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau
folosinţa unei alte persoane.
9. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar
pentru folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Noţiunea deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP. Pierderea sau deteriorarea
echipamentului militar, în sensul art.381 alin.1 CP, are loc doar în urma încălcării regulilor de
păstrare a lui.
10. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.381 CP doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului
(militarului) pentru folosinţă personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă
de echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în
temeiul art.381 CP, ci conform prevederilor art.369 sau ale altor articole CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează
doar prin vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui - prin vinovăţie din
imprudenţă în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
12. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen,
persoana chemată la instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii
angajaţi prin contract primesc echipamentul în proprietatea lor şi de aceea acţiunile sau
inacţiunile indicate nu constituie componenţă de infracţiune.
13. Art.381 alin.3 CP incriminează pierderea sau deteriorarea - în urma încălcării regulilor
de păstrare - a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare
tehnică sau a unui alt patrimoniu militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre
deosebire de cele specificate în alin.1 art.381 CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l
constituie echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa personală a militarului, ci armele,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de aprovizionare tehnică sau alt patrimoniu militar,
încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul serviciului.
14. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea analiza art.381
CP.
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
16. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.2 şi 4 CP) au fost explicate în
comentariul art.364 CP.
Articolul 382. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CONDUCERE SAU DE
EXPLOATARE A MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale
sau de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de pînă la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de pînă la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
transport pe un termen de pînă la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a
mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare ce asigură
securitatea deplasării sau exploatării lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul
serviciului interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi ordine ale comandamentului militar.
Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile,
arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul
circulaţiei rutiere (MO nr.66-68/685 din 23.05.2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă
a se vedea comentariul art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
Art.382 alin.1 CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune: a)
încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b)
încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
3. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea în
comentariul art.264 CP. Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport militar se înţelege nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în
coloane, încălcarea regulilor de depăşire a mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de
transport cu viteză excesivă etc.
4. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se
înţelege totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite
categorii de persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii
mijloacelor de transport militar.
5. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de
tehnică militară se efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi
categoria acestor maşini.
6. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de
transport a unei persoane care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în
stare de beţie, de oboseală; formularea unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în
contradicţie cu regulile de circulaţie, admiterea la conducerea mijlocului de transport a unor
persoane străine, darea în exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere
tehnic etc.
7. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor
de conducere a acestui transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de
transport, persoana care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se
află în stare de beţie încalcă regulile de circulaţie şi comite un accident rutier în urma căruia
victimei i-a fost cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în
proporţii mari. În acest caz, persoana ce a condus mijlocul de transport răspunde penal conform
art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport militar, iar persoana care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea
respectivă răspunde în temeiul art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de exploatare a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
8. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor
prejudiciabile: conform art.382 alin.1 CP - provocarea unei vătămări medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari, conform art.382 alin.2 CP - provocarea unei
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform
art.382 alin.3 CP - provocarea decesului mai multor persoane.
Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate a se vedea în art.145-152, 264 CP, iar
a daunelor în proporţii mari - în comentariul art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu prevede ca urmare
cauzarea unor vătămări corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor asemenea consecinţe
acţiunile sau inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţiune analizată.
9. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încălcării
regulilor de conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de transport
personal sau a altui transport decât cel indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor
prevăzute în art.382 CP, acţiunile militarului sunt calificate în baza art.264 CP, şi nu conform
articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
10. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă,
mai ales din cauza încrederii exagerate în sine.
11. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de
cauzare intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale
sau sănătăţii, acţiunile lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când foloseşte
aceste maşini ca mijloc de cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari - conform
art.197 sau 379 CP.
12. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care
reguli anume au fost încălcate.
Articolul 383. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE
ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o
catastrofă sau alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM.
Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii
către ele, stabilită în Forţele Armate.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau
corpul persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
2. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b)
încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care se
află la înarmarea şi asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
3. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele
internaţionale şi cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară.
Încălcarea acestor norme poate fi săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu
regulile indicate. Nu constituie componenţa de infracţiune analizată încălcarea regulilor de
păstrare şi de siguranţă a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în hangare, precum
şi în timpul deplasării lor la remorcă.
4. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu - coborârea
avionului pentru decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură
cu care fapt aparatul de zbor se loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate
avea loc în timpul zborului, apropierii de decolare sau chiar în timpul decolării.
5. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor
este legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a
membrilor echipajului, sau de încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului.
Componenţa de infracţiune este materială, pentru existenţa ei sunt necesare survenirea
consecinţelor prevăzute în art.383 CP: provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
6. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din
componenţa echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a
aparatului de zbor sau la dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la
bordul său.
7. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de
zbor (de exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit
etc.), cauzarea vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului
de zbor, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor,
instituţiilor sau persoanelor în timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului,
persoanele cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile
de pregătire a aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de
asigurare.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi (a se vedea art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe
care le încalcă. La calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost
încălcate.
Articolul 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE
Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei
maritime ale RM.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia
precisă şi sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în
mări şi oceane, manevrarea lor etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de
navigaţie militare şi la hidroavioanele ce manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384 CP, se
înţelege orice fel de corăbii de luptă ce plutesc atât pe apă cât şi sub apă, şi corăbiile speciale
completate cu echipaj ce constă din militari şi navighează sub drapelul Forţelor Armate ale RM.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor
de navigaţie. Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză
excesivă în timpul unei ceţi puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face
dificilă deplasarea liberă a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor,
prin nerespectarea semnalelor date de către corăbiile ce vin în întâmpinare etc.
3. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în
cazul survenirii consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a)
scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
4. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este
necesară o reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se
vedea comentariul daunei materiale în proporţii mari, în art.126 CP).
5. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă
survenirea decesului unei persoane sau a mai multora.
6. Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai
multor persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de
luptă, aşezarea navei pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor
etc.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit
nava militară).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi
ale acesteia (a se vedea art.18 CP).
Articolul 385. PREDAREA SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI
INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea,
nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de
conducere a forţelor şi mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor
militare ce i-au fost încredinţate, lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor
şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile inamicului, influenţează
negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în
situaţii concrete, neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea
directă a comandantului (şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a
acţiunilor de luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului
(şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă:
armamentul, dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele
de deplasare etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a
forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a
fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege
capitularea făţişă sau tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat
cu luarea în prizonierat a efectivului.
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor
mijloace de război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a
soldat cu acapararea de către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
4. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care
nu se admite în nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost
nejustificată de situaţia de luptă. Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie
acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic constituie de asemenea
componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
5. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi
chiar poate lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu
succes a sarcinii de luptă şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace
de luptă inamicului e justificată de situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune
analizată. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de luptă (a se vedea comentariul art.364
CP).
6. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa
efectiv militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere
a războiului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din
imprudenţă. Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului poate fi săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă - ca rezultat al pierderii
orientării, al lipsei unei bune coordonări cu forţele militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi
lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace
de război inamicului cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii
duşmănoase împotriva RM şi de slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune
prevăzută de art.337 CP: trădare de Patrie.
Articolul 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU
REFUZUL DE A ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune
atentează la capacitatea de apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei,
ordine ce asigură executarea de către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele
modalităţi alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei ;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă
ori tainică a câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar. Ea
se manifestă prin părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc.
Făptuitorul, părăsind câmpul de luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii
militare (de exemplu, într-un adăpost). Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care
decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al
militarului de a acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul
luptei, când era necesitate şi posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre
nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin
acţiuni de înşelăciune, de exemplu - prin simularea morţii, rănirii grave, defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a
refuzului de a acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea
poate influenţa doar la individualizarea pedepsei.
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru
capacitatea de apărare a ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de
luptă în timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
6. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic
câmpul de luptă în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de
îndată ce s-a început lupta a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţului la
săvârşirea infracţiunii, şi acţiunile lui pot fi calificate în temeiul art.386 CP.
7. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza
art.386 CP, nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea
etc.
Dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a
ajuta duşmanul, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 387. PREDAREA DE BUNĂ VOIE ÎN PRIZONIERAT
Părăsirea samavolnică a cîmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă
militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau
statelor aliate cu ea, dacă aceasta nu constituie trădare de Patrie,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 de ani.
(2) Actele de violenţă săvîrşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani.
(3) Săvîrşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de
război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea
inamicului
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani. __________ Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova (partea specială)
