Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ...clr.ro › eBuletin › 1_2016 ›...

1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din

20 iulie 2015.

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Decizii de admitere (IV)

Izabella Nina NAVROȚCHI

consilier, şef de sector

Consiliul Legislativ

Buletin de informare legislativă nr. 1/2016 3

brie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -

ţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din

Codul de procedură penală; Decizia nr. 603 din

6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconsti -

tu ţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) şi art. 308

alin. (1) din Codul penal; Decizia nr. 631 din

8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconsti -

tu ţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2) şi (3),

art. 345 alin. (3), art. 346 alin. (2) şi art. 347 alin. (1)

din Codul de procedură penală; Decizia nr. 733 din

29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de necon -

sti tuţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c)

şi alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură

penală; Decizia nr. 740 din 3 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a

dispo ziţiilor art. 222 alin. (10) din Codul de proce -

dură penală; Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015


dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din Codul de proce -

dură civilă; Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015


dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din

Codul de procedură civilă; Decizia nr. 895 din

17 decembrie 2015 referitoare la excepţia de necon -

stitu ţionalitate a dispoziţiilor art. 641 şi art. 666 din

Codul de procedură civilă.

Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 referitoare la

excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488

4

alin. (5) din Codul de procedură penală şi ale art. 105

din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de proce dură penală

şi pentru modificarea şi comple tarea unor acte norma -

tive care cuprind dispoziţii procesual penale

1

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl

constituie prevederile art. 488

4

alin. (5) din Codul de

Continuăm să prezentăm în această informare

seria deciziilor Curţii Constituţionale din anii 2015

şi 2016 prin care au fost admise excepţii de neconsti -

tuţionalitate pentru dispoziţii din noile coduri şi o

parte din argumentaţiile reţinute în motivarea solu -

ţiilor pronunţate.

Astfel, în perioada iunie-decembrie 2015,

Curtea Constituţională a pronunţat următoarele

decizii de admitere cu referire la dispoziţii din Codul

de procedură penală şi Codul de procedură civilă:

Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 referitoare

la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor

art. 488

4

alin. (5) din Codul de procedură penală şi

ale art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de pro -

cedură penală şi pentru modificarea şi com pletarea

unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual

penale; Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 referitoare

la excepţia de neconstitu ţionalitate a dispoziţiilor

art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486

alin. (3) din Codul de procedură civilă; Decizia nr.

496 din 23 iunie 2015 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4)


30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -

ţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul

de procedură penală; Decizia nr. 542 din 14 iulie

2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate

a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de pro -

cedură penală; Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015


dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua, art. 342,

art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3),

art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348


16 iulie 2015 referitoare la excepţia de neconstitu -

ţionalitate a dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul

de procedură penală; Decizia nr. 591 din 1 octom -

2


20 iulie 2015.

4 Buletin de informare legislativă nr. 1/2016

Studii, opinii, informări

mente esenţiale ale egalităţii armelor şi ale dreptului

la un proces echitabil, Curtea stabileşte că legea

procesual penală trebuie să prevadă posibilitatea

părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procu -

rorului de a dezbate, în mod efectiv, argumentele

susţinute cu privire la caracterul rezonabil sau

nerezonabil al duratei procesului penal şi că, aşa

fiind, pentru realizarea acestor garanţii este necesară

citarea lor.



art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 84 alin. (2) şi art. 486

alin. (3) din Codul de procedură civilă

2

Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconsti -

tuţionalitate dispoziţiile art. 13 alin. (2) teza a doua,

art. 84 alin. (2) şi art. 486 alin. (3) din Codul de

procedură civilă, cu referire la menţiunile care decurg

din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de

recurs de către persoanele juridice prin avocat sau

consilier juridic. Textele legale criticate au următorul

cuprins:

– Art. 13 alin. (2) teza a doua: „Părţile au drep -

tul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,

după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile

şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute

decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu

excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul

acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv,

este licenţiată în drept.”;

– Art. 84 alin. (2): „La redactarea cererii şi a

motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi

susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asis -

tate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nuli -

tăţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în

condiţiile legii.”;

– Art. 486 alin. (3): „Menţiunile prevăzute la

alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate

la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale

art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.”

Curtea reţine că, potrivit art. 21 alin. (1)-(3)

din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,

republicată în Monitorul Oficial al României, Partea

I, nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificările şi

completările ulterioare, unităţile administrativ-teri -

toriale sunt persoane juridice de drept public, cu

capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu.

Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în

justiţie, după caz, de primar sau de preşedintele con -

siliului judeţean. Pentru apărarea intereselor unităţilor

procedură penală, care are următorul cuprins: „(5)

Contestaţia se soluţionează prin încheiere, în camera

de consiliu, fără participarea părţilor şi a procu -

rorului.”

Conform motivării Curţii, procedura de solu -

ţionare a contestaţiei privind durata procesului penal,

reglementată la art. 488

4

alin. (5) din Codul de

procedură penală, respectiv în camera de consiliu,

fără participarea părţilor şi a procurorului, este o

procedură necontradictorie, ce nu oferă garanţiile

procesuale specifice dreptului la un proces echitabil

şi dreptului la apărare. Curtea reţine că trimiterea de

către participanţii la procesul penal, prevăzuţi la

art. 488

1

alin. (2) din Codul de procedură penală, a

punctelor de vedere la care dispoziţiile art. 488

4

alin.

(1) lit. c) din Codul de procedură penală fac referire,

nu le poate oferi acestora posibilitatea de a-şi exer -

cita, pe deplin, dreptul la un proces echitabil şi

dreptul la apărare, de vreme ce faptul de a nu fi

prezenţi în faţa instanţei de judecată cu prilejul

soluţionării contestaţiei îi împiedică să cunoască

susţinerile părţilor adverse şi să formuleze contraar -

gumente în apărarea propriilor interese procesuale.

Prin urmare, Curtea constată că, pentru ca suspectul,

inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau

partea responsabilă civilmente care a avut de suferit

din cauza duratei nerezonabile a procesului penal să

aibă plenitudinea exercitării drepturilor lor, este

necesar ca acestea să beneficieze nu doar de o pro -

cedură exclusiv scrisă, ci şi de contradictorialitate şi

oralitate, componente ce sunt de esenţa dreptului la

un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

Curtea sesizează că aceste probleme pot fi

soluţionate prin reglementarea unei proceduri contra -

dictorii şi orale de soluţionare a contestaţiei privind

durata procesului penal.

De asemenea, reţine că principiul egalităţii

armelor şi dreptul la apărare prevăd ca fiecare parte

să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta

cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie

dezavantajoasă faţă de adversarul său. Or, din această

perspectivă, Curtea constată că, prin absenţa dezba -

terilor contradictorii, suspectul, persoana vătămată,

partea civilă şi partea responsabilă civilmente nu pot

contesta, în niciun fel, susţinerile contrare argumen -

telor lor.

De aceea, în condiţiile în care persoanele inte -

resate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte

la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de

dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu

numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la even -

tualele întrebări ale judecătorului de drepturi şi

libertăţi sau ale instanţei de judecată. Astfel, din

perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca ele -

3


22 septembrie 2015.





art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală

3

Excepţia a fost ridicată direct de Avocatul

Poporului, iar obiectul excepţiei de neconstitu -

ţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (4)

din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins:

„(4) Redeschiderea urmăririi penale este supusă

confirmării judecătorului de cameră preliminară, în

termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii.

Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin

încheiere motivată, în camera de consiliu, fără par -

ticiparea procurorului şi a suspectului sau, după caz,

a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordo -

nanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi

penale. Încheierea judecătorului de cameră preli -

minară este definitivă.”

În ceea ce priveşte critica de neconstituţio -

nalitate referitoare la încălcarea prin dispoziţiile

art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală a

prevederilor art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie,

privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la

apărare, aceasta are în vedere acelaşi aspect care a

determinat constatarea neconstituţionalităţii dispozi -

ţiilor art. 488

4

alin. (5) din Codul de procedură penală

şi ale art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală,

prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015 şi Decizia

nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv cel al

neparticipării procurorului şi a suspectului sau, după

caz, a inculpatului la procedura confirmării redes -

chiderii urmăririi penale de către judecătorul de

cameră preliminară.

Curtea constată, la fel ca în cazul celor două

excepţii de neconstituţionalitate menţionate anterior,

că asupra redeschiderii urmăririi penale judecătorul

de cameră preliminară se pronunţă în urma unei

proceduri necontradictorii, care nu oferă procurorului

şi suspectului sau, după caz, inculpatului dreptul de a

participa la soluţionarea cererii de confirmare a

redeschiderii urmăririi penale.

Curtea reţine că lipsa citării suspectului sau,

după caz, a inculpatului la soluţionarea cererii de

confirmare a redeschiderii urmăririi penale are ca

efecte lipsirea acestuia de dreptul de a prezenta

personal sau prin intermediul unui reprezentant legal,

în faţa instanţei, argumentele favorabile situaţiei sale

procesuale. Or, aceasta echivalează cu încălcarea

dreptului la apărare al acestui participant la procesul

penal, care are interesul procesual de a dovedi neîn -

trunirea condiţiilor privind redeschiderea urmăririi

penale în privinţa sa.

administrativ-teritoriale, primarul, respectiv preşe -

din tele consiliului judeţean, stă în judecată ca

reprezentant legal, şi nu în nume personal. Însă, şi în

cazul reprezentării legale, în recurs sunt obligatorii

asistarea şi reprezentarea de către avocat sau consilier

juridic, în cazul persoanelor juridice.

Astfel, potrivit art. 80 alin. (5) din Codul de

procedură civilă, „când dreptul de reprezentare izvo -

răşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească,

asistarea reprezentantului de către avocat nu este

obligatorie. Dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi art. 84

alin. (2) sunt aplicabile.”

Cu privire la aplicabilitatea drepturilor şi liber -

tăţilor fundamentale persoanelor juridice, Curtea

observă că, deşi art. 21 privind accesul liber la justiţie

este cuprins în capitolul I – „Dispoziţii comune”, iar

art. 24 privind dreptul la apărare este cuprins în

capitolul II – „Drepturile şi libertăţile fundamentale”

din titlul II – „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle

fundamentale” din Consti tuţie, este evident că

garantarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la

apărare trebuie să fie acordată şi persoanelor juridice,

nu numai persoanelor fizice.

Curtea reţine că, în cauza de faţă, exigenţele

rezultate atât din art. 21 privind accesul liber la

justiţie, cât şi din art. 24 privind dreptul la apărare,

ca garanţie a procesului echitabil, prevăzut de art. 21

alin. (3) din Constituţie, sunt aplicabile şi în privinţa

persoanelor juridice.

Dispoziţiile de lege criticate contravin art. 21

privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind drep -

tul la apărare, deoarece măsura care a determinat

limitarea dreptului de acces liber la justiţie (şi anume

instituirea obligativităţii reprezentării convenţionale

în recurs) este excesivă faţă de scopul legitim urmărit,

conducând la imposibilitatea exercitării căii de atac a

recursului, prevăzute de lege.

Condiţionarea exercitării căii de atac de anga -

ja rea sau numirea unui consilier juridic ori de înche -

ierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă

judiciară impune în sarcina persoanei juridice condiţii

excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului,

precum şi costuri suplimentare pentru plata servi -

ciului justiţiei, astfel încât pentru aceasta se creează

un cadru juridic de natură a descuraja apelarea la

serviciul justiţiei.

Curtea observă că, prin constatarea ca necon -

sti tuţional a art. 84 alin. (2) din Codul de procedură

civilă, normele de trimitere la acesta rămân fără

obiect (a se vedea în acest sens Decizia nr. 82 din

20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie1996).



procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca

element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului

la un proces echitabil, Curtea reţine că norma legală

trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li

se asigure părţilor posibilitatea participării în această

etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra

admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără

participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal

citate, de vreme ce, astfel cum a reţinut Curtea în

jurisprudenţa sa, dreptul la un proces în contradic -

toriu înseamnă, într-un proces penal, că atât pro cu -

rorului, cât şi părţii trebuie să li se ofere posibilitatea

de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii

referitoare la toate probele prezentate sau la obser -

vaţiile depuse de cealaltă parte în vederea influenţării

deciziei instanţei.

În consecinţă, soluţia legislativă cuprinsă în

art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală,

potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de

revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea

părţilor”, este neconstituţională, întrucât încalcă

art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi, prin

urmare, în această procedură, la care participă pro -

curorul, trebuie citate părţile, în scopul asigurării

posibilităţii acestora de a participa la această etapă

procesuală.

Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015 referitoare la

excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor


5

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl

constituie dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de

procedură penală, cu următorul cuprins: „(1) Instanţa

examinează admisibilitatea în principiu, în camera de

consiliu, fără citarea părţilor.”

Curtea constată că cele statuate prin Decizia

nr. 506 din 30 iunie 2015, anterior menţionată, se

aplică mutatis mutandis şi în cauza care are ca obiect

dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură

penală, ce reglementează procedura de urmat în etapa

admiterii în principiu a contestaţiei în anulare,

dispoziţii, la rândul lor, criticate sub aspectul soluţiei

legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu

se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”.

Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa,

un aspect fundamental al dreptului la un proces

echitabil constă în egalitatea armelor între acuzare şi

apărare şi în caracterul contradictoriu al procedurii.

Cu privire la principiul egalităţii armelor,

Curtea a reţinut că acesta presupune ca fiecare parte

să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta

cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie

Prin urmare, Curtea a evidenţiat că soluţia

legislativă prevăzută la art. 335 alin. (4) din Codul

de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de

cameră preliminară hotărăşte „fără participarea pro -

curorului şi a suspectului sau, după caz, a incul -

patului”, este neconstituţională, fiind de natură a

încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din

Constituţie.




4

Textul legal ce reprezintă obiectul excepţiei

este alin. (2) al art. 459 din Codul de procedură

penală – cu denumirea marginală „Admiterea în

principiu” –, care are următorul conţinut: „Admisibi -

litatea în principiu se examinează de către instanţă,

în camera de consiliu, fără citarea părţilor.”

Dispoziţiile actualului Cod de procedură, prin

excluderea numai a părţilor de la soluţionarea admi -

sibilităţii în principiu a cererii de revizuire, fără a

dispune expres cu privire la neparticiparea procu -

rorului, acesta fiind prezent în temeiul normelor

generale de aplicare ale art. 363 alin. (1) din Codul de

procedură penală, determină ruperea echilibrului

procesual. Curtea consemnează că, în condiţiile în

care participarea procurorului în procedura de

admisi bilitate în principiu a cererii de revizuire este

obligatorie, exigenţele unui proces echitabil sunt

înfrânte, de vreme ce nu se respectă egalitatea de

arme între acuzare şi apărare.

În aceste condiţii, Curtea reţine că excluderea

ab initio a revizuentului din această primă fază a căii

de atac extraordinare a revizuirii şi soluţionarea

admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire doar

cu participarea procurorului plasează revizuentul

într-o poziţie dezavantajoasă faţă de reprezentantul

Ministerului Public. Astfel, revizuentul nu se bucură

de posibilitatea reală de a aduce comentarii referi -

toare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de

către procuror şi la tot ceea ce este prezentat de acesta

cu privire la eventuala excludere a unor probe, la

suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii ori

cu privire la instituirea în sarcina sa a obligaţiilor ce

rezultă din dispunerea măsurii controlului judiciar.

Aşadar, prin excluderea revizuentului din această

procedură este restrânsă în mod absolut posibilitatea

acestuia de a avea cunoştinţă şi de a dezbate

susţinerile parchetului, revizuentul plasându-se astfel

într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror.

Atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a

cererii de revizuire se soluţionează cu participarea

4


20 iulie 2015.

5


21 septembrie 2015.



care participă procurorul, trebuie citate părţile şi

persoana vătămată.


excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3

alin. (3) teza a doua, art. 342, art. 343, art. 344

alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-

(7), art. 347 alin. (1) şi (2) şi art. 348 din Codul de

procedură penală

6

Textul analizat şi declarat neconstituţional este

reprezentat de art. 3 alin. (3) din Codul de procedură

penală, cu următorul cuprins: „În desfăşurarea ace -

luiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare

este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii

judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1)

lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”

Examinând excepţia de neconstituţionalitate,

Curtea constată că dispoziţiile art. 3 din Codul de

procedură penală reglementează principiul separaţiei

funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1)

al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală,

funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale persoanei în faza de urmărire

penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori

netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată.

În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din

Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la

art. 3 alin. (3) teza întâi că exercitarea unei funcţii

judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte

funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3

alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală

legiui torul a reglementat o excepţie conform căreia

funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netri -

miterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c)

din Codul de procedură penală, este compa tibilă cu

funcţia de judecată.

Conform soluţiei juridice prevăzute prin textul

criticat, judecătorul de cameră preliminară, ulterior

verificării legalităţii soluţiilor de trimitere sau

netrimitere în judecată, poate să participe la judecarea

fondului cauzei.

În analiza sa, Curtea reţine că, potrivit preve -

derilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de proce -

dură penală, raportat la art. 3 alin. (1) lit. c) din

acelaşi cod, se disting două ipoteze juridice.Cea dintâi ipoteză priveşte judecătorul care a

verificat legalitatea trimiterii în judecată, potrivit

art. 342-348 din Codul de procedură penală. Conform


judecă torul de cameră preliminară care, în urma

verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată,

dezavantajoasă faţă de adversarul sau adversarii săi.

În acelaşi timp, contradictorialitatea reprezintă

dreptul fiecărei părţi de a participa la prezentarea,

argumentarea şi dovedirea pretenţiilor sau apărărilor

sale, precum şi dreptul de a discuta şi combate

susţinerile şi probele adversarului sau adversarilor

săi.

Contradictorialitatea se traduce în aducerea la

cunoştinţa adversarului a argumentelor de fapt şi de

drept, pe de-o parte, şi în posibilitatea acestuia de a

răspunde, pe de altă parte.

Astfel, contradictorialitatea constă în posibili -

tatea reală de a cunoaşte şi de a dezbate în faţa jude -

cătorului tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt

de către adversar şi tot ceea ce este prezentat de

acesta cu titlu de probe, în vederea influenţării deci -

ziei instanţei. Or, din această perspectivă, Curtea

constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile


potrivit căreia admisibilitatea în principiu a con tes -

taţiei în anulare se examinează de către instanţă fără

citarea părţilor, în condiţiile participării pro -

curorului, înfrânge exigenţele unui proces echitabil,

de vreme ce nu respectă egalitatea armelor între

acuzare şi apărare, sub aspectul contradictorialităţii

procedurii. Potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de pro -

cedură penală, contestaţia în anulare poate fi făcută

de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau

de către procuror. Exclu derea inculpatului, a părţii

civile, a părţii responsabile civilmente şi a persoanei

vătămate de la această primă etapă a procedurii de

judecată a contestaţiei în anulare şi soluţionarea

admisibilităţii în principiu a cererii doar cu partici -

parea procurorului plasează părţile şi persoana vătă -

mată într-o poziţie procesuală dezavantajoasă faţă de

reprezentantul Ministerului Public, deoarece nu au

posibilitatea să ia cunoştinţă şi să facă observaţii

referitor la ceea ce este avansat în drept sau în fapt

de către acesta din urmă, inclusiv cu privire la

excluderea unor probe şi la eventuala suspendare a

executării hotărârii supuse contestaţiei în anulare.

Prin urmare, Curtea a admis excepţia de ne -

con stituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă

cuprinsă în dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de

procedură penală potrivit căreia admisibilitatea în

principiu a contestaţiei în anulare se examinează de

către instanţă „fără citarea părţilor” este neconsti -

tuţională, întrucât încalcă dreptul la un proces

echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din

Constituţie, în componentele sale referitoare la egali -

tatea armelor între acuzare şi apărare şi la contra -

dictorialitate. În procedura examinării admisibilităţii

în principiu a contestaţiei în anulare, procedură la

6


21 septembrie 2015.

7


21 septembrie 2015.



Curtea a reţinut că actualul Cod de procedură

penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie

penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea

la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la

punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la

cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) refe -

ritor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizito -

riului şi sesizarea instanţei de judecată. Dacă în

primele două situaţii notificarea oficială constă în

aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect înainte de

prima sa audiere şi în comunicarea către inculpat a

ordonanţei prin care s-a pus în mişcare acţiunea

penală, care, de asemenea, este chemat în vederea

audierii, în cea de-a treia situaţie notificarea oficială

constă în comunicarea către inculpat a unei copii

certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344

alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la pro -

cedura camerei preliminare. Pe lângă aceste trei

modalităţi de formulare a unei acuzaţii penale, Curtea

a iden tificat şi o altă posibilitate ce izvorăşte din

procedura referitoare la soluţionarea plângerilor

formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau

netrimitere în judecată. Cu toate că procedura ce

constituie obiectul analizei sale nu vizează ab initioexistenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea

a fost înlă turată de soluţiile pronunţate de procuror,

câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2

lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de

cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa

soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci

înche ierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu,

deci ale unei acuzaţii în materie penală. Judecătorul

care dispune începerea judecăţii, în baza art. 341 alin. (7)

pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este

incompatibil să exercite şi funcţia de judecată, în caz

contrar încălcându-se art. 21 alin. (3) din Constituţie,

referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art. 124

alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia

justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că

prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de

procedură penală sunt neconstituţionale cu privire la

soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei

de judecată este compatibilă cu funcţia de verificare

a legalităţii netrimiterii în judecată.


excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor


7

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl

constituie dispoziţiile art. 223 alin. (2) din Codul

de procedură penală, care au următorul cuprins:

a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de

judecată în cauză.

Cu privire la aceasta, instanţa de contencios

constituţional a arătat că este în interesul înfăptuirii

actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat

atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legali -

tatea administrării probelor şi a efectuării actelor de

către organele de urmărire penală să se pronunţe şi

pe fondul cauzei. S-a reţinut că o soluţie contrară ar

fi fost de natură să afecteze deplina realizare a func -

ţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar

fi privat de posibilitatea – esenţială în buna adminis -

trare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii

urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a

decide asupra întregului material probator pe care îşi

va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că

simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie

înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna

că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în

privinţa sa.

În continuarea motivării, Curtea arată că ceea

ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa

acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din

dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să

influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind

ca această apreciere să se facă la momentul luării

hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe

dezbaterile din şedinţa de judecată.

Referitor la cea de-a doua ipoteză juridică,aceasta priveşte judecătorul care a verificat legalitatea

soluţiei de netrimitere în judecată, conform art. 341

din Codul de procedură penală, şi este prevăzută la

art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură

penală, cu raportare la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul

de procedură penală. Curtea constată, referitor la una

dintre soluţiile pe care le poate pronunţa acesta, că

art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură

penală prevede că în cauzele în care s-a dispus

punerea în mişcare a acţiunii penale judecătorul de

cameră preliminară verifică legalitatea administrării

probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude

probele nelegal administrate ori, după caz, sancţio -

nează, potrivit art. 280-282 din acelaşi cod, actele de

urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi admite

plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune

începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele

pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în

mişcare acţiunea penală, când probele legal adminis -

trate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre reparti -

zare aleatorie. În această situaţie, actul de sesizare a

instanţei îl reprezintă, prin excepţie de la principiul

separaţiei funcţiilor judiciare, încheierea judecăto -

rului de cameră preliminară de începere a judecăţii.



publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare),

infracţiunile contra securităţii naţionale (art. 26 şi

art. 27 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea

naţio nală a României, republicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie

2014) şi infracţiunile de terorism (art. 32-38 din

Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi comba -

terea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 1.161 din 8 decembrie 2004,

cu modificările şi completările ulterioare).

Curtea observă, astfel, că, dintre toate infrac -

ţiunile enumerate la art. 223 alin. (2) din Codul de

procedură penală şi care pot constitui temei al luării

măsurii arestării preventive, doar cele de trafic de

stupefiante şi trafic de arme nu sunt definite de

legea penală. Cu alte cuvinte, în legislaţia penală

românească nu există infracţiunea de trafic de stu -

pefiante, reglementată ca atare.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor din

Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plan te -

lor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psiho -

trope, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu modi -

ficările şi completările ulterioare, şi din Legea

nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea trafi -

cului şi consumului ilicit de droguri, republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din

6 martie 2014, cu modificările şi completările ulte -

rioare, Curtea reţine că prin traficul de droguri se

înţelege oricare dintre faptele incriminate la art. 2-10

din Legea nr. 143/2000, mai puţin faptele de consum

de astfel de substanţe, pedepsite penal prin aceleaşi

articole.

Or, cum drogurile sunt definite, la art. 1 lit. b)

din Legea nr. 143/2000, ca fiind plantele şi substan -

ţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care

conţin asemenea plante şi substanţe, prevăzute în

tabelele nr. I-III, iar substanţele stupefiante sunt cele

prevăzute la pct. I (1) din anexa la Legea nr. 339/2005,

Curtea constată că traficul de stupefiante ar putea

consta în aceleaşi fapte, având ca obiect substanţele

din anexa anterior referită.

De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 359

din Codul penal, infracţiunea de trafic de produse sau

substanţe toxice constă în producerea, deţinerea,

precum şi în orice operaţiune privind circulaţia

produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop

de prelucrare a plantelor care conţin astfel de sub -

stanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor

toxice, fără drept.

Curtea reţine că lipsa de claritate, precizie şi

previzibilitate a normei criticate este de natură a

încălca dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie,

„Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi

luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă

că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra

vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea

corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune

contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal

şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupe -

fiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de

terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori

alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune

fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie,

o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare

electronică sau o altă infracţiune pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi,

pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a

circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului

şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor

penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana

acestuia, se constată că privarea sa de libertate este

necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol

pentru ordinea publică”.

Analizând textul criticat, Curtea reţine că

infrac ţiunile la care acesta face trimitere pot fi

împărţite, în funcţie de modalitatea definirii şi

reglementării lor în actele normative în vigoare,

în următoarele trei categorii: 1. infracţiuni care fac

obiec tul de reglementare al unor titluri sau capitole

din Partea specială a Codului penal, acestea fiind

infracţiunile contra securităţii naţionale (titlul X al

Părţii speciale a Codului penal) şi, respectiv, infrac -

ţiunile contra vieţii (capitolul I al titlului I al Părţii

speciale a Codului penal), vătămarea corporală sau

moartea unei persoane (capitolul II al titlului I al

Părţii speciale a Codului penal), falsificarea de

monede ori alte valori (capitolul I, titlul VI al Părţii

speciale a Codului penal), infracţiunile de corupţie

(capitolul I, titlul V al Părţii speciale a Codului penal)

şi infracţiunile săvârşite prin mijloace de comunicare

electronică (capitolul VI al titlului VII al Codului

penal); 2. infracţiuni care se regăsesc cu aceeaşi

denu mire marginală în cuprinsul Codului penal, cum

sunt traficul de persoane (art. 210), şantajul (art. 207),

violul (art. 218), lipsirea de libertate (art. 205),

ultrajul (art. 257) şi ultrajul judiciar (art. 279); şi

3. infracţiuni care sunt definite ca atare în legi spe -

ciale ce conţin norme de drept penal, respectiv

spălarea banilor (art. 29 din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,

precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire

şi combatere a finanţării terorismului, republicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din

12 octombrie 2012, cu modificările ulterioare),

evaziunea fiscală (art. 9 din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale,



a mandatului de supraveghere tehnică – este necon -

stituţională. Curtea a constatat că textul criticat

contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie,

conform cărora România este stat de drept, în care

drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor

sunt garantate. Sintagma supusă contro lului nu

respectă condiţiile de calitate inerente unei norme

legale, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previ zi -

bilităţii, întrucât nu permite subiecţilor de drept să

determine care sunt organele specializate ale statului

abilitate să realizeze măsurile dispuse prin mandatul

de supraveghere tehnică, măsuri cu un grad ridicat de

intruziune în viaţa privată a persoanelor.

9

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor

pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi

relevate în deciziile care se vor publica în Monitorul

Oficial al României, Partea I.

* * *

Până la data publicării prezentului articol,

prevederile din noile coduri, declarate neconstitu -

ţionale prin deciziile analizate în informările anterioare

şi în cea prezentă, nu au fost înlăturate în mod expres

din cuprinsul acestora şi nici modificate, în sensul

punerii lor de acord cu deciziile Curţii Constituţionale,

cu excepţia dispoziţiilor din Codul de procedură penală

referitoare la măsura controlului judiciar şi durata

arestului la domiciliu (Ordonanţele de urgenţă ale

Guvernului nr. 82/2014 şi nr. 24/2015). De asemenea,

prin Ordonanţa de urgenţă a Guver nului nr. 1/2016 a

fost modificat art. 666 – Încuviinţarea executării silite –

din Codul de procedură civilă, text declarat neconsti -

tuţional prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015.

Amintim însă faptul că, în conformitate cu prevederile

art. 147 alin. (1) din Constituţie, prevederile declarate

neconsti tuţionale au încetat să mai producă efecte

juridice la 45 de zile de la publicarea deciziilor Curţii

Constituţionale, iar pe durata acestui termen dispo -

ziţiile în cauză au fost suspendate de drept.

având în vedere că persoana supusă măsurii arestării

preventive nu poate beneficia de un proces corect şi

echitabil, de vreme ce norma în cauză poate fi

interpretată de către instanţele de judecată cu o marjă

largă de apreciere a sferei infracţiunilor pentru care

poate fi dispusă această măsură. Or, aprecierile pur

subiective trebuie excluse din cadrul ipotezei norma -

tive analizate. Pentru considerentele expuse, Curtea

Constituţională a admis excepţia de neconstituţiona -

litate şi a constatat că sintagma „trafic de stupefiante”

din cuprinsul dispoziţiilor art. 223 alin. (2) din Codul

de procedură penală este neconstituţională.

În ziua de 20 ianuarie 2016, Curtea Consti -

tuţională a admis excepţia de neconstitu ţionalitate şi

a constatat că dispoziţiile art. 318 din Codul de

procedură penală sunt neconstituţionale întrucât

contravin principiului legalităţii, prevăzut de art. 1

alin. (5) din Constituţie, precum şi prevederilor

art. 124 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 126 alin.

(1), potrivit cărora justiţia se înfăptuieşte în numele

legii şi se realizează prin instanţele judecătoreşti

stabilite de lege.

Totodată, în aceeaşi zi, Curtea Constituţională

a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată

direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia

legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de

procedură penală care nu permite şi contestarea luării

măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră

preliminară ori de către instanţa de judecată este

neconstituţională. Curtea a reţinut că dispoziţiile

criticate contravin art. 21 din Constituţie, coroborat

cu art. 129 referitoare la accesul liber la justiţie şi la

exercitarea căilor de atac, precum şi prevederilor

art. 44 din Legea fundamentală care consacră dreptul

la proprietate privată.

8

În ziua de 16 februarie 2016, Curtea Constitu -

ţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a

constatat că sintagma „ori de către alte organe spe -

cializate ale statului” din cuprinsul art. 142 alin. (1)

din Codul de procedură penală – Punerea în executare

8

https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-194

9

https://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-191

1

Pentru numeroase aspecte informative, a se vedea articolul cu

tema EU-Moldova Association Agreement. European ExternalAction Service, publicat pe site-ul http://eeas.europa.eu/moldova/

assoagreement/index_en.htm.



Uniunii Vamale „Rusia-Belarus-Kazahstan” (UV

RBK), constituită în 2010

1

.

Ca o întoarcere în timp, decizia Comisiei

Europene din august 1990 propunea, într-o primă

fază de preaderare a ţărilor candidate din Europa

Centrală şi de Est, înlocuirea acordurilor economice

limitate cu acordurile europene sau de asociere,

încheiate în mod individual cu statele din Europa de

Est. Cadrul de desfăşurare al acestora includea

dialogul politic, comerţul liber, cooperarea econo -

mică, culturală şi financiară şi instituţii ale asocierii.

Numeroşi economişti împărtăşeau punctul de

vedere al ţărilor central-europene potrivit căruia

concesiile comerciale făcute în cadrul unei serii de

acorduri de asociere îi avantajează de fapt pe

exportatorii din ţările Uniunii: „UE este în mod

constant avantajată faţă de Europa Centrală”, afirma

Istvan Racz, economist principal la Credit Suisse

First Boston, din Budapesta.

De asemenea, se poate afirma, fără echivoc, că

înlocuirea acordurilor economice cu noile acorduri

europene de asociere a deschis calea ţărilor asociate

către obţinerea calităţii de membru al Comunităţilor

Europene, într-un final.

Orice stat european care doreşte să adere

la Uniunea Europeană – în acest caz, Republica

Moldova – trebuie să respecte valorile comune ale

UE definite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea

Europeană (TUE): respectarea demnităţii umane, a

libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept,

drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor

care aparţin minorităţilor. În plus, se anga jează să

respecte aceste valori şi în relaţia cu ţările terţe.

Integrarea europeană este obiectivul strategic

ireversibil al politicii externe şi interne al Republicii

Moldova. Procesul de integrare, deloc uşor, complex

şi uneori contradictoriu, se cere efectuat cu maximă

responsabilitate, implicând eforturi graduale de

adaptare chemate să evite orice disfuncţionalităţi,

spre a se putea asigura în mod treptat racordarea

structurilor economice şi a întregului mecanism

legislativ la ordinea juridică comunitară.

Prăbuşirea cortinei de fier care a separat, timp

de peste 40 de ani, ţările foste comuniste din Europa

Centrală şi de Est de ţările Europei Occidentale a

reprezentat un eveniment istoric cu consecinţe majore

pentru viitorul continentului european. Eşecul doctri -

nei comuniste pe toate planurile – economic, politic,

social, cultural – a reînfiripat în ţările Europei

Centrale şi de Est opţiunea pentru valorile statului de

drept şi ale economiei libere de piaţă.

Extinderea Uniunii Europene spre est a repre -

zentat, în primul rând, o afirmare politică menită să

resta bilească şi să menţină pacea şi prosperitatea pe

întreg continentul european şi, în al doilea rând, o afir -

mare a identităţii statelor cu o singură voce asupra

opţiunilor politice, economice şi sociale pentru cetăţenii

săi.

Amplasarea geografică a păstrat Republica

Moldova, în mod constant, la intersecţia celor mai

importante procese integraţioniste de pe continentul

european: integrarea europeană şi cea eurasiatică.

Deşi Moldova a ales deja prima opţiune drept prin -

cipal obiectiv strategic al politicii externe şi interne

încă din anul 2005, în prezent, societatea şi elita

politică rămâne divizată pe marginea celor două

opţiuni integraţioniste. Divizarea respectivă a devenit

şi mai acută în ultimii ani pe fondul tensiunilor

politice interne, al aprofundării integrării în Uniunea

Europeană, dar şi al accelerării proceselor privind

crearea Uniunii Economice Eurasiatice, pe fundalul

Profilul Republicii Moldova în raport cu dreptul Uniunii Europene

lector univ. dr. Eduard CĂLINOIU

consilier




– asigurarea stabilităţii instituţiilor democra -

tice, statului de drept, drepturilor omului şi, totodată,

respectarea drepturilor minorităţilor;

– capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de mem -

bru cu drepturi depline, inclusiv pe cele ale uni unii

politice, economice şi monetare.

De asemenea, ţara candidată trebuie să dispună

de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin

existenţa unor structuri administrative şi judiciare

care să permită adoptarea şi aplicarea acquis-ului

Uniunii Europene

3

.

Dacă o ţară candidată îndeplineşte aceste cri -

terii, negocierile de aderare pot fi lansate şi, ulte rior,

Consiliul European decide cu privire la oportu nitatea

deschiderii negocierilor, pe baza avizului Comisiei

Europene.

Totodată, în cadrul acestor demersuri a unui

stat candidat la UE, negocierile de aderare reprezintă

fundamentul procesului de aderare. Acestea se referă

la adoptarea, implementarea şi aplicarea acquis-ului

comunitar de către ţările candidate. Obiectivul

negocierilor este de a sprijini ţările candidate să se

pregătească pentru asumarea obligaţiilor de state

membre după momentul aderării. Negocierile se

bazează pe meritele proprii ale fiecărei ţări candidate

şi se desfăşoară în mod individual; gradul de pre -

gătire pentru aderare poate varia de la o ţară candi -

dată la alta.

Amplitudinea şi complexitatea presupuse în

mod obişnuit de operaţiunea negocierilor de aderare

au loc într-un cadru de negociere stabilit de Consiliu,

la propunerea Comisiei. Acesta oferă o perspectivă a

negocierilor care trebuie derulate şi ţine seama de

situaţia şi caracteristicile fiecărei ţări candidate.

Cadrul de negociere se referă la:

– principiile şi procedurile negocierii;

– punctele susceptibile de a fi negociate, cum

ar fi aspectele financiare, derogările temporare sau

măsurile de salvgardare în domenii specifice ale

acquis-ului (de exemplu, libera circulaţie a persoa -

nelor, politicile structurale sau agricultura);

– reformele politice, legislative şi economice;

– rezultatul negocierilor, care rămâne deschis;

– obiectivul negocierilor, care este aderarea.

Tratatul obligă viitoarele state membre să con -

tribuie la atingerea intereselor Uniunii (salvgar darea

valorilor unionale comune, interesele fundamentale,

independenţa şi integritatea, întărirea păcii şi secu rităţii

internaţionale), dar subliniază, în acelaşi timp, atri -

butele care le rămân statelor, inclusiv faptul că politica

Uniunii nu trebuie să prejudicieze asupra caracterului

specific al politicii de apărare a fiecărui stat membru

(precum şi obligaţiile de membri ai NATO).

În general pentru un stat ce doreşte să adere la

UE (în acest articol ne referim în special la Republica

Moldova) sunt prevăzute anumite proceduri de ordin

instituţional precizate în contextul prevederilor

articolului 49 din TUE. Iniţial, statul adresează

cererea sa de aderare Consi liului. Parlamentul Euro -

pean şi parlamentele naţio nale sunt informate cu

privire la această cerere. Consiliul consultă apoi

Comisia şi solicită aprobarea Parlamentului Euro -

pean, care se pronunţă cu majori tatea membrilor care

îl compun. În cazul unui aviz favorabil, Consiliul se

pronunţă în unanimitate cu privire la cererea de

aderare. Orice cerere de aderare face obiectul unui

aviz al Comisiei şi al unei decizii a Consiliului, care

îi atribuie ţării solicitante statutul de ţară candidată.

Acest statut nu înseamnă neapărat iniţierea imediată

a negocierilor în vederea aderării.

Consiliul European de la Copenhaga din iunie

1993

2

a stabilit criteriile economice şi politice pe care

trebuie să le îndeplinească orice ţară asociată pentru

a dobândi statutul de membru cu drepturi depline, în

condiţiile în care există posibilitatea de a primi noi

state democratice din Europa Centrală şi fără a dilua

complexitatea actului integrator:

– existenţa şi funcţionarea unei economii de

piaţă care să aibă capacitatea de a face faţă presiunilor

exercitate de concurenţă şi de forţele unei pieţe din

interiorul Uniunii;

3

Ca multe alte state care doresc aderarea la Uniunea Europeană,

ţările din Balcanii de Vest trebuie să obţină rezultate

satisfăcătoare în cadrul procesului de stabilizare şi de asociere

(în special, în domeniul comerţului) înainte ca UE să poată

examina eventualele lor cereri de aderare.

2

Completate cu ocazia deciziilor Consiliului European de la

Madrid din 1995. În contextul concluziilor Consiliul European

de la Madrid, din decembrie 1995, au fost făcute referiri foarte

clare cu privire la necesitatea creării graduale a condiţiilor pentru

integrarea statelor candidate, în special prin creşterea calităţii

activităţii desfăşurate de administraţiile naţionale ale ţărilor

asociate. Acest obiectiv a fost preluat în cadrul Parteneriatului

pentru Aderare care identifică drept domeniu de maxim interes

crearea unui serviciu public, eficient şi ultraprofesional. http://

eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/ TXT/HTML/?uri=URISERV:

l14536&rid=2.



Ideea reunificării Europei a început tot mai

mult să prindă contur, mai întâi pe plan ideologic, al

discursului politic, iar apoi şi în planul realităţii, astfel

că, după intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat

şi Cooperare (APC), în data de 1 iulie 1998, relaţiile

Republicii Moldova cu UE au fost plasate într-un

cadru legislativ oficial, care a pus şi baza juridică a

aplicării programului TACIS de asistenţă în Moldova.

APC, instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea urmă -

toarele obiective: continuarea dialogului politic; pro -

movarea comerţului şi a investiţiilor; cooperarea în

domeniul legislativ, economic, social, financiar şi cul -

tural; susţinerea eforturilor Moldovei de a consolida

democraţia, de a dezvolta economia şi de a finaliza

tranziţia la economia de piaţă.

Cadrul instituţional pentru implementarea

APC a inclus Consiliul de Cooperare, Comitetul de

Cooperare şi Comitetul Parlamentar de Cooperare.

În afară de structurile menţionate mai sus, a

fost instituit Comitetul Parlamentar de Cooperare

pentru promovarea dialogului politic la nivel parla -

mentar.

În primăvara anului 1999, noul Guvern al

Repu blicii Moldova introduce în programul său de

activitate un capitol special, declarând integrarea

europeană obiectiv strategic principal al politicii sale

externe. Însă demiterea guvernului, survenită la fina -

lul anului 1999, a jucat un rol negativ în evoluţia şi

menţinerea relaţiilor dintre Republica Moldova şi

UE.

În anul 2001, când Republica Moldova a

devenit membră a OMC şi a Pactului de Stabilitate

pentru Europa de Sud-Est, a fost invitată să participe

la activităţile Conferinţei Europene, care este un for

consultativ la nivel de miniştri ai afacerilor externe

ai ţărilor candidate la aderare în UE. La finalul dez -

baterilor conferinţei, în data de 27 decembrie 2001, a

fost adoptat Documentul de strategie a Moldovei

(Country Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006.

Prin acest document s-au instituit obiec tivele de

cooperare ale UE cu Republica Moldova, axându-se

pe implementarea programului de susţi nere a refor -

melor din ţară.

Un alt factor important este apropierea geo -

grafică a Uniunii Europene de frontierele Moldovei.

În 2004 au avut loc două evenimente deosebit de

importante: la 2 aprilie 2004, şapte noi state devin

membre ale NATO, printre ele şi ţara noastră, şi astfel

Negocierile privesc adoptarea acquis-ului

comunitar. Acestea debutează cu o fază pregătitoare

sau examinarea analitică a acquis-ului (screening),

efectuată de Comisie. Scopul screening-ului este de

a evalua gradul de pregătire a ţării candidate,

familiarizarea acesteia cu acquis-ul european şi

identificarea capi tolelor care urmează să fie deschise

pe baza criteriilor de referinţă (benchmarks).Aceste criterii de referinţă vizează etapele

pregătitoare esenţiale pentru viitoarea aliniere şi

respectarea obligaţiilor contractuale în temeiul acor -

du rilor de asociere conexe acquis-ului. Cu toate

acestea, Consiliul este cel care decide în unanimitate

eventualele criterii de referinţă sau deschiderea unui

capitol de negociere pe baza recomandărilor Comi -

siei. Negocierile au loc în cadrul conferinţelor

interguvernamentale bilaterale care reunesc statele

membre ale UE şi ţara candidată.

Problemele evoluţiei integrării Republicii

Moldova sunt actuale, atât pentru fundamentarea

teoretico-ştiinţifică şi practică a situaţiei social-politice

din Moldova, cât şi pentru exprimarea ieşi rii impe -

rioase a statutului de ex-stat al „spaţiului sovietic”.

Precizăm că Republica Moldova a început

relaţiile sale cu UE după data de 27 august 1991 în

calitate de succesor al URSS, ca şi alte foste republici

sovietice.

4

4

La 20 iulie 1992, Comisia propune semnarea acordurilor de

parteneriat şi cooperare cu noile state independente, apărute în

urma destrămării URSS. Negocierile în acest scop au început cu

mai multe ţări ale CSI, dar nu şi cu Moldova. La 1 noiembrie

1993 şi, repetat, la 28 ianuarie 2004, preşedintele Republicii

Moldova din acea perioadă, Mircea Snegur, a trimis preşedinţilor

Consiliului European şi Comisiei Europene scrisori, în care

constată cu regret că „Moldova este unica ţară din spaţiul Europei

Centrale şi de Est cu care UE încă nu şi-a definit relaţiile”.

Insistenţa autorităţilor moldoveneşti de atunci a făcut ca, până la

urmă, Acordul de Parteneriat şi Cooperare să fie negociat şi

semnat într-un termen destul de scurt, la 28 noiembrie 1994, la

numai 10 luni de la ultimul mesaj al preşedintelui Snegur. Dat

fiind faptul că procesul de intrare în vigoare a acordului era de

lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat iar la 1 mai 1996

a intrat în vigoare acordul interimar privind comerţul între

Republica Moldova şi Uniunea Europeană, fapt care a permis o

dinamizare a schimburilor comerciale. Sfârşitul anului 1994 şi

prima jumătate a anului 1995 este perioada când Moldova apare

într-o lumină favorabilă pe arena internaţională, ajungând chiar

să fie un exemplu al reformelor democratice. Anume în această

perioadă, mai concret la 13 iulie 1995, Moldova devine prima

ţară din CSI admisă în Consiliul Europei, realizându-se un pas

important pe calea evoluţiei aderării la UE.

A se vedea pentru detalii http://www.mf.gov.md/cooperinternal/

es/evolution.



acord este apropierea graduală a Republicii

Moldova de UE.”

7

Astfel, Republica Moldova şi UE au iniţiat

procedurile interne corespunzătoare pentru nego -

cierea viitorului acord.

8

La rândul său, Consiliul

Afacerilor Externe al UE a adoptat la 15 iunie 2009

directivele UE de negociere a noului acord cuprin -

zător dintre Republica Moldova şi UE, prin care se

urmărea depăşirea prevederilor Acordului de Partene -

riat şi Cooperare.

În acest context, la primele reuniuni tehnice de

consultări cu reprezentanţii Comisiei Europene

(21 oc tombrie şi 17 noiembrie, Chişinău) a fost coor -

donată structura grupurilor de lucru pentru negocieri

şi s-au repartizat subiectele de negocieri conform

directivelor Comisiei Europene aprobate de Consiliul

UE la 15 iunie 2009.

9

De asemenea, negocierile privind Acordul de

Asociere au fost lansate la 12 ianuarie 2010, fiind

încheiate provizoriu după 15 runde plenare de

negocieri în iunie 2013, iar cele privind Zona de

Liber Schimb Complex şi Cuprinzător între Moldova

şi UE, ca parte a Acordului de Asociere, au fost

iniţiate în ianuarie 2012 şi finalizate provizoriu după

şapte runde de negocieri, în iulie 2013. Ca rezultat al

negocierilor cu partenerii europeni, în preambulul

documentului au fost recunoscute apartenenţa Mol -

dovei la spaţiul valoric şi civilizaţional european,

precum şi perspectiva progresului în continuă dezvol -

frontiera de vest a Moldovei devine frontiera cu

Alianţa Nord-Atlantică. La 1 mai 2004, aderarea a

10 noi membri la Uniunea Europeană face ca Moldova

să fie şi mai aproape de spaţiul UE.

Până la punerea în aplicare a Acordului de

Asociere cu Uniunea Europeană

5

ce a fost semnat la

27 iunie 2014 la Bruxelles şi ratificat de Parlamentul

Republicii Moldova în data de 2 iulie 2014, cadrul

juridic şi instituţional al relaţiilor Moldovei cu

Uniunea Europeană a fost definit de Acordul de

Parteneriat şi Cooperare semnat la 28 noiembrie 1994

şi intrat în vigoare la 1 iulie 1998, pentru o perioadă

de 10 ani

6

.

Acordul de Asociere Moldova-UE determina

un nou cadru juridic pentru avansarea relaţiilor dintre

Moldova şi UE spre o treaptă calitativ superioară, cea

a asocierii politice şi a integrării economice cu UE.

Astfel, Acordul de Asociere (AA) se funda -

mentează pe o abordare inovativă şi ambiţioasă,

incluzând crearea unei Zone de Liber Schimb Com -

plex şi Cuprinzător – DCFTA.

Acordul de Asociere conţine prevederi cu

caracter obligatoriu, norme regulatorii şi aranjamente

de cooperare mai extinse, în toate sectoarele de

interes. O atenţie sporită a fost acordată imple -

mentării şi aplicării prevederilor Acordului, inclusiv

prin stipularea termenelor clare şi stabilirea unui

cadru instituţional şi administrativ adecvat, creând

astfel premisele necesare pentru o implementare

eficientă.

Dialogul cu UE privind viitorul cadru juridic

care urma să substituie Acordul de Parteneriat şi

Cooperare semnat în 1994 a fost iniţiat în anul 2008.

În concluziile sale din 13 octombrie 2008,

Consiliul pentru Afaceri Externe al UE menţiona

că UE este pregătită „să negocieze în curând un nou

acord ambiţios cu Moldova. Acesta va depăşi

actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare şi va

cuprinde obiectivul unei zone de liber schimb apro -

fundate şi comprehensive, care va fi stabilită din

momentul în care Republica Moldova va fi pre -

gătită să suporte efectele liberalizării complete a

schim burilor comerciale cu UE. Scopul acestui

7

A se vedea pentru detalii pagina web a Consiliului European:

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata

/en/gena/103435.

8

Prin Hotărârea nr. 102 din 9 februarie 2009, Guvernul

Republicii Moldova, condus de Zinaida Grecianîi, a aprobat

componenţa delegaţiei naţionale de negociatori ai noului acord

(de asociere) cu Uniunea Europeană. În baza acestei hotărâri de

guvern, după alegerile din septembrie 2009, viceministrul

afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, a

devenit negociator-şef al Acordului de Asociere cu UE. Pentru

detalii a se vedea site-ul Ministerului Afacerilor Externe al

Moldovei: http://www.mfa.gov.md/totul-despre-aa/, şi Lupuşor,

A., Cenuşă, D., Fala, A., Quo vadis Moldova: integrareaeuropeană, integrarea eurasiatică sau status quo?, Expert-Grup,

2012, în cadrul http://www.expertgroup.org/ro/biblioteca/item/

849-quo-vadis-moldova-integrareaeuropean%C4%83-

integrarea-euroasiatic%C4%83-sau-status-quo?&category=7).

9

Astfel, mandatul Republicii Moldova pentru negocierea cu UE

a viitorului Acord de Asociere a fost aprobat prin Hotărârea

Guvernului Moldova nr. 680 din 13 noiembrie 2009. În baza

respectării tuturor procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare,

inclusiv după consultarea Comisiei pentru politică externă a

Parlamentului moldovean, prin Decretul Preşedintelui interimar

al Republicii Moldova nr. 67 din 17 noiembrie 2009 au fost

iniţiate negocierile asupra proiectului Acordului dintre Moldova

şi Comunităţile Europene.

5

Acord de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi

Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei

Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte.

6

Din iulie 2008, APC a fost reînnoit automat în fiecare an, acesta

fiind înlocuit de viitorul Acord de Asociere cu Uniunea

Europeană.

12

Pentru detalii a se vedea Ghidul Acordului de Asociere întreRepublica Moldova şi Uniunea Europeană, publicat pe site-ul

http://www.mfa.gov.md/data/8032/file_498189_0.pdf.



În esenţă, acest acord de asociere însumează o

serie de angajamente pe care Republica Moldova,

Uniunea Europeană şi statele membre şi le-au asumat

cu scopul de a aprofunda şi a întări legăturile exis -

tente. Astfel, pentru a asigura îndeplinirea angaja -

men telor, prin acest instrument părţile au consemnat

să stabilească un mecanism instituţional de moni -

torizare a implementării, dar şi de luare a deciziilor

asupra aspectelor ce cad sub incidenţa prevederilor

Acordului.

Stabilirea unor relaţii mai avansate între UE şi

Republica Moldova prin intermediul Acordului de

Asociere şi al Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi

Cuprinzător (DCFTA) a marcat o schimbare impor -

tantă în extinderea angajamentelor asumate reciproc

de ambii parteneri. Acordul de Asociere şi, în

particular, DCFTA pornesc de la experienţa imple -

mentării acordurilor şi aranja mentelor existente între

UE şi Republica Moldova, cum ar fi Acordul de

Parteneriat şi Cooperare şi regimul Preferinţelor

Comerciale Autonome (ATP) acordat Moldovei din

partea UE.

12

La nivel instituţional, este creat Consiliul de

Asociere cu rolul de monitorizare a punerii în apli -

care a prevederilor, dar şi de revizuire periodică a

funcţionării anumitor aranjamente. Consiliul este

format din reprezentanţi ai Consiliului Uniunii Euro -

pene, ai Comisiei Europene şi ai Guvernului Repu -

blicii Moldova. Deciziile se iau prin comun acord şi

sunt obligatorii pentru părţi.

De asemenea, Acordul stabileşte, printre alte

problematici, crearea unui Comitet de Asociere Parla -

mentar care va reuni reprezentanţi ai Parlamentului

Republicii Moldova şi ai Parlamentului European.

Acest Comitet are dreptul de a cere informaţii de la

Consiliul de Asociere, de a face recomandări acestuia

şi de a stabili subcomitete parlamentare.

Acordul va stabili o „asociere” între Mol dova

şi UE, consolidând substanţial precedentul „parte -

neriat”. Acest fapt este exprimat de formula „asociere

politică şi integrare economică”. Astfel, cu caracter

exemplificativ, putem releva că, în afară de Spaţiul

European Economic şi ţările candidate, Uniunea

Europeană nu şi-a mai deschis atât de pro fund Piaţa

Internă unei ţări terţe, în afară de Turcia. Deschiderea

tare al cooperării dintre aceasta şi UE, având drept

finalitate integrarea europeană.

În aceeaşi ordine de idei, acordul se bazează

pe importanţa pe care părţile o acordă respectării

valorilor şi principiilor comune pe care le împăr -

tăşesc, în special democraţia şi statul de drept,

respectării drepturilor omului şi libertăţilor funda -

mentale, precum şi asigurării unei economii de piaţă

funcţionale, dar şi a dezvoltării durabile.

Cu toate acestea, prevederile referitoare la

crearea Zonei de Liber Schimb Complex şi Cuprin -

zător între Moldova şi UE constituie o parte impor-

tantă a Acordului de Asociere şi presupun nu doar

deschiderea reciprocă a pieţelor pentru comerţul cu

bunuri şi servicii, ci şi preluarea treptată a stan -

dardelor şi normelor europene care reglementează

calitatea produselor şi serviciilor respective.

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat

acest Acord prin Legea nr. 112 din 2 iulie 2014,

promulgată prin Decretul Preşedintelui nr. 1.237 din

8 iulie 2014, astfel încheindu-se procedura internă

de ratificare a Acordului de Asociere Republica

Moldova-UE. De altfel, Parlamentul European s-a

pronunţat în favoarea ratificării acestui acord de

asociere al Republicii Moldova la Uniunea Euro -

peană în data de 13 noiembrie 2014.

10

Pentru intrarea în vigoare a Acordului este

necesar ca acesta să fie ratificat de către toate părţile

semnatare (Moldova, Parlamentul European şi cele

28 de state membre ale UE), conform procedurilor

interne ale fiecărei entităţi în parte, după care Acordul

va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni

de la data depunerii ultimului instrument de ratificare

la Secretariatul General al Consiliului Uniunii

Europene.

Având în vedere că ratificarea este un proces

îndelungat, s-a hotărât aplicarea cu titlu provizoriu,

din 1 septembrie 2014, a unor părţi din Acord, con -

form Deciziei Consiliului UE 2014/492/EU.

11

10

Iar în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European din

13 noiembrie 2014 au votat în favoarea ratificării Acordului de

Asociere 535 de deputaţi, voturi contra doar 94, iar 44 de deputaţi

s-au abţinut. Sursa: http://infoeuropa.md/legislatie/parlamentul-

european-a-ratificat-acordul-de-asociere-ue-rm/.

11

http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_

.2014.260.01.0001.01.ENG. Până în prezent, Acordul de

Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a fost

ratificat de Republica Moldova, România, Lituania, Estonia,

Malta, Bulgaria, Letonia şi Slovacia.

respectivă este posibilă datorită angaja mentului

Republicii Moldova de a prelua acquis-ul comunitar.

În schimbul unei implementări eficiente a legislaţiei

Uniunii Europene, Moldova va deveni, treptat, parte

a Pieţei Interne.

13

Pentru implementarea Acordului de Asociere,

Guvernul Republicii Moldova a elaborat un plan

naţional ce include priorităţile cheie de cooperare în

vederea asigurării asocierii politice şi integrării

economice cu UE, reprezentând totodată un instru -

ment de bază pentru monitorizarea la nivel intern a

procesului de integrare europeană în următorii trei

ani.

14

În acest context, planul naţional include acţiu -

nile ce trebuie să fie realizate de instituţiile respon -

sabile conform fiecărui articol, precum şi anexe ale

Acor dului de Asociere, inclusiv prevederile privind

Zona de Comerţ Liber Complex şi Cuprinzător în

termenii indicaţi şi cu specificarea resurselor finan -

ciare necesare.

Planul a fost elaborat în baza propunerilor

autorităţilor publice vizate şi a consultărilor publice

organizate de către Ministerul Afacerilor Externe al

Integrării Europene (în parteneriat cu Fundaţia Est-

Europeană) în perioada 16-19 iunie 2014 pentru

fiecare titlu sau domeniu separat.

De asemenea, la capitolul armonizare legis -

lativă, Moldova a obţinut progrese nesemnificative

în perioada 1998-2005, iar lucrurile au început să se

schimbe încet odată cu demararea procesului de

executare a angajamentelor asumate în Planul de

Acţiuni semnat cu UE în cadrul Politicii Europene de

Vecinătate, începând cu data de 22 februarie 2005.

Acestea şi alte eşecuri ale Acordului de Parteneriat şi

Cooperare (APC) au fost previzibile de la bun

început, în mare parte, din două considerente.

Mai întâi de toate, Acordul de Parteneriat şi

Cooperare nu a oferit Moldovei stimulentele politice,

economice şi financiare necesare pentru a o deter-

mina să angajeze resursele instituţionale şi financiare

necesare pentru o implementare eficientă. Pe de altă

parte, nici UE, care era preocupată de lărgirea sa în

Europa Centrală şi de Est, nu a dat dovadă de voinţă

politică şi interes pentru o mai activă implicare în

realizarea APC.

Cu toate acestea, la 19 decembrie 2006, ţara

devine membru al noului Acord de Liber Schimb din

Europa Centrală (CEFTA), conceput pentru a îngloba

toate statele din Balcanii de Vest, aşadar inclusiv

Republica Moldova. Prin urmare, CEFTA, consi -

derată o antecameră în drumul spre UE, a înlocuit

reţeaua de 32 de acorduri de comerţ liber semnate

între statele membre ale PSESE, sub egida UE, în

perioada 2001-2004. În acest fel, Moldova a devenit

parte componentă a unei zone unice de comerţ liber

în Europa de Sud-Est a cărei misiune este pregătirea

economiilor statelor membre CEFTA pentru inte -

grarea lor treptată în spaţiul economic comun al UE.

Preluarea puterii de către Alianţa pentru Inte -

grare Europeană, în urma alegerilor parlamentare

anticipate din 29 iulie 2009, a impulsionat relaţiile

statului moldovean cu Uniunea Europeană, integrarea

europeană devenind prioritatea strategică majoră a

noii guvernări. În acest context, autorităţile de la

Chişinău şi-au propus să valorifice la maximum

opor tunităţile parteneriatului estic. Ca rezultat, în

perioada septembrie 2009-aprilie 2013, Republica

Moldova a reuşit să înregistreze o serie de progrese în

apro fun darea parteneriatului său cu UE, care au

propulsat-o la rangul de exemplu în cadrul parte -

neriatului estic. În particular, merită a fi menţionate

următoarele realizări:

1) negocierea Acordului de Asociere cu

UE – în perioada 12 ianuarie 2010-15 martie 2013

au avut loc 15 runde de negocieri, în cadrul cărora au

fost negociate, practic, toate capitolele viitorului

acord, în afară de cele referitoare la crearea Zonei de

Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător;

2) negocierea Zonei de Comerț Liber Apro -

fundat şi Cuprinzător – negocierile oficiale au fost

lansate la 27 februarie 2012, în timpul vizitei de lucru

la Chişinău a comisarului european pentru comerţ,

Karel de Gucht. Până la 15 martie 2013 au avut loc

şase runde de negocieri, care urmează să fie finalizate

în iunie 2013;

3) lansarea dialogului privind liberalizarea

regimului de vize cu UE – dialogul privind libe -

ralizarea regimului de vize a fost lansat la 15 iunie

2010. În acest context, la 24 ianuarie 2011, Comisia

13

Pentru mai multe detalii informative despre Acordul de

Asociere se poate studia articolul EU-Moldova AssociationAgreement. European External Action Service publicat pe site-ul

http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.

14

În data de 7 octombrie 2014 a fost adoptată Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 808 cu privire la aprobarea

Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de

Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană în perioada

2014-2016, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr. 297-309 din 10 octombrie 2014.



15

Ca un caz particular, a se vedea Acordul interimar dintre

Comunitatea Europeană, pe de o parte, şi Republica Croaţia, pe

de altă parte: Interim Agreement on trade and trade-relatedmatters between the European Community, of the one part, andthe Republic of Croatia, of the other part, http://www.eurlex.

europa.eu/ LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:330:0003:

0203:EN:PDF.



companiilor de furnizare şi distribuţie. Autorităţile

moldovene s-au angajat să imple men teze Pachetul III

energetic până în 2020, sco pu rile principale fiind

asigurarea securităţii energetice a ţării prin diver -

sificarea surselor de energie şi asigu rarea unui cost

mai mic pentru utilizatorii finali;

6) negocierea şi parafarea Acordului de

Asociere cu UE, care include şi crearea Zonei de

Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător.

Acordul de Asociere cu UE va intra în vigoare

doar după semnarea şi ratificarea sa de către Repu -

blica Moldova şi de către toate statele membre ale

UE. Totuşi, până atunci, statul moldovean şi UE ar

putea semna un acord interimar privind imple -

mentarea unui anumit număr de clauze ale Acordului

de Asociere, în particular a acelora referitoare la

libera circulaţie a mărfurilor şi la transport, după

modelul statelor din Balcanii de Vest.

15

Deşi Moldova înregistrează progrese con -

siderabile în comparaţie cu ceilalţi membri ai par -

teneriatului estic, este necesară o eficientizare a

angajamentelor la nivel naţional privind evoluţia

integrării sale europene. De asemenea, un element

principal îl constituie coordonarea mai eficientă a

cooperării dintre instituţiile vizate în procesul de

implementare a reformelor, precum şi dintre institu -

ţiile guvernamentale şi neguvernamentale.

Chiar dacă susţinerea din partea partenerilor

europeni reprezintă un element important în promo -

varea parcursului european al Republicii Moldova,

dar şi în crearea unei imagini pozitive a ţării în cadrul

Uniunii Europene, trebuie ţinut cont de faptul că

integrarea europeană este un proces continuu de

reforme interne, nu doar un vector al politicii externe,

şi mai cu seamă un vector al politicii interne a

statului. Respectarea riguroasă a angajamentelor asu -

mate faţă de partenerii europeni, precum şi dialogul

onest reprezintă principiile de bază ce trebuie să

definească şi să ghideze parteneriatul cu Uniunea

Europeană. Doar în aceste condiţii ţara ar putea

beneficia pe deplin de principiul „mai mult pentru

mai mult”, precum şi de susţinerea continuă a UE pe

plan intern şi extern.

Europeană a prezentat Republicii Moldova un Plan

de Acţiuni structurat în patru blocuri: „Securitatea

documentelor”; „Migraţiune ilegală, inclusiv read -

misia”; „Ordinea publică”; „Drepturile şi libertăţile

fundamentale”. În mai 2012, autorităţile de la

Chişinău au finalizat prima fază de implementare a

Planului de Acţiuni, în RM-UE privind liberalizarea

regimului de vize, care a constat în îndeplinirea

tuturor procedurilor necesare pentru abolirea regi -

mului de vize pentru călătoriile de scurtă durată în

spaţiul Schengen. Ca rezultat, la 27 noiembrie 2013,

Comisia Europeană a recomandat Parlamentului

European şi statelor membre modificarea Regu -

lamentului 539/2001 privind abolirea regimului de

vize pentru călătoriile de scurtă durată în spaţiul

Schengen pentru cetăţenii din Republica Moldova;

4) negocierea şi semnarea Acordului privind

spațiul aerian comun între Republica Moldova şi

UE – negocierile s-au desfăşurat în trei runde, în

perioada 25 iulie-26 octombrie 2011. Acordul a fost

semnat la 26 iunie 2012 la Bruxelles, cu ocazia reu -

niunii Consiliului de Cooperare Republica Mol dova-

UE şi ratificat de Parlamentul de la Chişinău. Până la

finalizarea de către UE a tuturor procedurilor de

ratificare, Acordul a intrat provizoriu în vigoare în

baza schimbului de note verbale diplomatice. Acesta

permite companiilor aeriene din UE să activeze la

nord de Prut, precum şi celor moldoveneşti în UE,

anulând toate restricţiile privind frecvenţa zborurilor

şi accesul pe piaţă. Astfel, vor fi condiţii adecvate

pentru atragerea de noi companii aeriene în Repu -

blica Moldova, inclusiv a celor de tip low cost;5) integrarea Republicii Moldova în

Comunitatea Energetică Europeană – la 17 martie

2010, ţara a devenit membru cu drepturi depline în

cadrul Comunităţii Energetice. Aderarea presupune

înglobarea treptată a liniilor electrice şi a conductelor

de gaze naturale moldoveneşti în reţeaua din UE. De

asemenea, regulamentele Comisiei Europene şi stan -

dardele UE în domeniul energetic devin obligatorii

pentru producătorii, exportatorii, importatorii şi

distribuitorii de energie electrică şi gaze naturale

autohtoni. În special Moldova urmează să imple -

menteze Pachetul III energetic, compus dintr-un set

de directive şi regulamente ale Comisiei Europene

care au ca obiectiv formarea unei pieţe unice de gaze

naturale şi energie electrică în UE pe baza divizării



Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va

reprezenta un proces logic, necesar, de care depind

într-o măsură hotărâtoare progresul şi prosperita -

tea unor ţări despovărate de regimurile totalitare,

afirmarea acesteia pe drumul desăvârşirii insti tu -

ţiilor statului de drept, al edificării unei ordini

consti tuţionale şi legislative în consonanţă cu cele

mai înalte standarde de cultură şi civilizaţie euro -

peană.

Conchidem prin a menţiona că, pentru Mol -

dova, procesul de asociere şi integrare europeană

constituie o prioritate şi o bună motivaţie pentru

continuarea reformelor care să ducă la consolidarea

statului de drept şi a democraţiei prin coordonarea

mai eficientă a cooperării dintre instituţiile vizate în

procesul de implementare a reformelor, precum şi

dintre instituţiile guvernamentale şi neguver na -

mentale.

Bibliografie

1. Lupuşor, A., Cenuşă, D., Fala, A., Quo vadis Moldova: integrarea europeană, integrarea eurasiaticăsau status quo?, Expert-Grup, 2012, articol prezentat în cadrul site-ului http://www.expertgrup.org/ro/biblioteca/

item/849-quo-vadis-moldova-integrareaeuropean%C4%83-integrarea-euroasiatic%C4%83-sau-status-

quo?&category=7).

2. http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.

3. http://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/HTML/?uri=URISERV:l14536&rid=2.

4. http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution.

5. http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/gena/103435.

6. http://infoeuropa.md/legislatie/parlamentul-european-a-ratificat-acordul-de-asociere-ue-rm/.

7. http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.L_.2014.260.01.0001.01.ENG.

8. Ghidul Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, publicat pe site-ul

http://www.mfa.gov.md/data/8032/file_498189_0.pdf.

9. EU-Moldova Association Agreement. European External Action Service, publicat pe site-ul

http://eeas.europa.eu/moldova/assoagreement/index_en.htm.

10. Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

11. http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2001:330:0003:0203:EN:PDF.

4

Panduru, V., Regionalizarea României, o necesitate?, în

„Revista de drept public” nr. 3/2006, p. 79.

5

Gorun, A.; Gorun, H.T.; Ghizdeanu, I.; Radu, G., Româniaşi politici regionale, Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu,

2013, p. 12.

6

Marcou, Gerard, La regionalisation en Europe, Parlement

Europeen, L-2929 Luxembourg, p. 17-34.

1

Crucq, P.; Hemminga, Hendrik-Jan, Decentralization andEconomic Growth per capita in Europe EC 178, Rijksuniversiteit

Groningen Wetenschapswinkel Economie & Bedrijfskunde,

University of Groningen Science Shop of Economics,

Management & Organization, Netherlands, Groningen, (2007),

http://www.e-fa.org/images/content/decentrilization_and_

economic_growth_per_capita_in_europe.pdf.

2

Alexandru, I., Tratat de administraţie publică, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 898-899.

3

http://www.toupie.org/Dictionnaire/Regionalisation.htm.



În spaţiul european există mai multe accepţiuni

ale termenului de regiune

4

:

– teritorial – Consiliul Europei – „un interval

de dimensiune medie, susceptibil de a fi determinat

geografic şi care este considerat ca fiind omogen”

5

;

– administrativ – Uniunea Europeană – „eşalonul

imediat inferior celui al statului”;

– statistic – NUTS – identifică unităţile

administrativ-teritoriale în funcţie de dimensiunea

teritoriului: nivelul localităţii, nivelul departamental

(judeţean) şi nivelul regional;

– Adunarea Regiunilor Europei (ARE) –

„entităţi politice de nivel inferior statului, care dispun

de anumite competenţe exercitate de un guvern, care

la rândul lui este responsabil în faţa unei adunări

alese în mod democratic”.

II. Tipuri de regionalizare

În statele europene, formele de regionalizare

corespund unor realităţi politice şi administrative

diferite, existente în ţările respective. Modelele

practicate diferă în funcţie de competenţele acordate

autorităţilor regionale, instituţiile implicate, gradul de

descentralizare, existând următoarele cinci variante

6

:

1) regionalizare administrativă;

2) regionalizare pe baza cooperării între colec -

tivităţile locale;

3) descentralizare regională;

4) regionalizare politică sau autonomie regio -

nală;

I. Definirea conceptului de regionalizare

Regionalizarea, definită ca o diviziune a supra -

feţei statului în regiuni şi transferul responsabilităţilor

administrative şi politice către aceste noi unităţi

administrativ-teritoriale, este asociată cu descentra -

lizarea şi autonomia regională. Ea s-a desfăşurat

progresiv într-o serie de ţări europene, gradul de

autonomie al regiunilor fiind diferit de la o ţară la alta

şi, uneori, chiar în interiorul aceleiaşi ţări

1

.

Carta Comunitară a Regionalizării (1988) defi -

neşte regiunea, la art. 1, „ca un teritoriu care for -

mează, din punct de vedere geografic, o unitate netă

sau un ansamblu similar de teritorii în care există

conti nuitate, în care populaţia posedă anumite ele -

mente comune şi care doreşte să-şi păstreze

specificitatea astfel rezultată şi să o dezvolte cu

scopul de a stimula procesul cultural, social şi

economic”

2

.

Definiţia dată regionalizării în dicţionarul

politic „Toupictionnaire” arată că, „în organizarea

teritorială, regionalizarea este o formă de descen -

tralizare, în favoarea regiunilor, cărora statul le

acordă o autonomie administrativă şi le transferă

unele din prerogativele sale”

3

.

Procesul de regionalizare vizează dezvoltarea

regiunilor ca unităţi subnaţionale, deci sub nivelul

statului naţional, dar deasupra nivelului local.

Regionalizarea – concept şi modele de regionalizare –

Cristina PĂIŞ

expert




că oraşele şi cooperarea intercomunală pot să-şi

asume funcţiile regionalizării, precum în Ungaria şi

Germania. În al treilea rând, toate instituţiile prin care

se realizează regionalizarea pe baza cooperării între

colectivităţile locale au ca scop protejarea drepturilor

şi a autonomiei colectivităţilor pe care le regrupează:

resursele provin de la colectivităţile asociate şi sunt

relativ puţin importante, competenţele lor sunt limi -

tate, iar instituţiile regionalizării sunt o formă de coo -

perare intercomunală. Într-o oarecare măsură, acest

tip de regionalizare este limitat, mai ales că respec -

tivele colectivităţi locale nu dispun de instituţii

puternice şi de competenţe suficiente.

3) Descentralizarea regională se referă la

constituirea unei noi colectivităţi teritoriale la nivel

superior nivelului colectivităţilor teritoriale existente,

aceasta fiind considerată regiune. Regiunea capătă

expresie instituţională specifică, ce se caracterizează

prin aplicarea regimului general al colectivităţilor

teritoriale. Ea formează o nouă categorie de colec -

tivităţi teritoriale, care au aceeaşi natură juridică ca

şi colectivităţile teritoriale existente, dar care se dis -

ting printr-o circumscripţie mai largă şi prin compe -

tenţele lor, prin care se urmăreşte dezvoltarea

eco nomică. Deşi acest tip de regionalizare modifică

organizarea teritorială, ea se înscrie în ordinea

constituţională a statului unitar.

Descentralizarea regională se întâlneşte azi în

Ţara Galilor din Marea Britanie, în Suedia, Polonia,

Cehia şi Slovacia.

În ceea ce priveşte Ţara Galilor, aceasta dis -

pune de o adunare regională aleasă prin sufragiu

direct, având atribuţii administrative extinse, dar, prin

instituţiile sale, prin absenţa puterii legislative şi prin

dependenţa financiară de puterea centrală, ea are

toate caracteristicile unei autorităţi locale britanice,

stabilite pentru un teritoriu vast, Ţara Galilor în

ansamblu, în limitele sale istorice.

Descentralizarea regională presupune adopta -

rea unor dispoziţii de natură să protejeze autonomia

colectivităţilor locale existente: interdicţii privind

tutela unei colectivităţi teritoriale asupra alteia în

Franţa, participarea comunelor la formarea consiliilor

regionale conform dispoziţiilor Constituţiei portu -

gheze. Regiunile nu au, în general, competenţe

privind organizarea teritoriului, decât de a face pro -

pu neri de lege în Parlamentul din Westminster.

Autonomia financiară a regiunilor este limitată, cu

excepţia Franţei şi a Suediei, unde regiunea sau

districtul exercită o putere fiscală semnificativă.

5) regionalizare prin autorităţile federale (fede -

ralizare).

1) Prin regionalizare administrativă se înţelege

delegarea de către stat a autorităţilor subordonate

guvernului sau a organismelor care se constituie la

nivel local, care, deşi sunt înzestrate cu o anumită

autonomie juridică, acţiunile lor sunt controlate de

către stat; prin funcţiile şi atribuţiile pe care le deţin,

acestea au ca scop promovarea dezvoltării economice

regionale şi se bazează, în final, pe mobilizarea colec -

tivităţilor locale şi a organizaţiilor economice.

În Uniunea Europeană, regionalizarea admi -

nis trativă caracterizează Grecia, Portugalia, Marea

Britanie, Suedia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Estonia

şi Lituania.

Regionalizarea administrativă nu corespunde

neapărat situaţiei în care colectivităţile locale au o

putere mult diminuată. În contexte, în mod evident

diferite, autorităţile locale din Portugalia şi Marea

Britanie dispun de reale mijloace de acţiune. În al

doilea rând, regionalizarea administrativă este cen -

trată pe dezvoltarea regională, fiind completată, în

unele cazuri, cu descentralizarea anumitor funcţii

administrative. În al treilea rând, regionalizarea admi -

nistrativă necesită instituţii sau mecanisme care

implică, într-o anumită măsură, colectivităţile locale

în politica de dezvoltare regională, deşi acestea rămân

sub controlul puterii centrale. În ultimul rând, regio -

nalizarea administrativă reprezintă, în toate cazurile

(exceptând Suedia şi Marea Britanie), un răspuns la

nevoia de a pune în aplicare politicile comunitare de

coeziune.

2) Regionalizarea se realizează pe baza

cooperării între colectivităţile locale existente, ce

dispun de atribuţii extinse şi de un câmp larg de

acţiune, care să le permită astfel îndeplinirea obiec -

tivelor şi cooperarea într-un cadru mai larg. Această

formă de regionalizare diferă de cea administrativă

prin faptul că regionalizarea se înfăptuieşte prin inter -

mediul instituţiilor descentralizate care acţionează

într-un cadru de putere propriu.

Acest tip de regionalizare se întâlneşte frecvent

în statele Uniunii Europene: Germania, Danemarca,

Finlanda, Irlanda şi Ungaria.

Situaţia cea mai des întâlnită este cea în care

regionalizarea se bazează pe crearea instituţiilor

comu ne colectivităţilor locale. Aceasta demonstrează

că circumscripţiile colectivităţilor locale, de la al

doilea, precum şi de la primul nivel, nu răspund bine

regionalizării. În al doilea rând, se poate observa

4) Regionalizarea politică sau autonomia

regională se întâlneşte doar în anumite state din

Uniunea Europeană, dar sub forme extrem de diferite.

Din punct de vedere juridic, regionalizarea

politică se caracterizează, în comparaţie cu des cen -

tralizarea regională, prin atribuirea puterii legis lative

unei adunări regionale, care dispune de com petenţe

vaste, al căror conţinut este definit şi garantat prin

Constituţie sau cel puţin printr-un text de natură

constituţională, iar prin exercitarea competenţelor se

constituie un executiv, care prezintă caracteristicile

unui guvern regional.

Faţă de descentralizarea regională, regionali -

zarea politică afectează structura statului şi îi

modifică Constituţia. Regionalizarea politică domină

organizarea teritorială a statului în Spania, în Italia

şi, de asemenea, în Belgia, deşi aceasta din urmă are,

începând cu 1993, o alcătuire federală.

Acest tip de regionalizare este prezent şi în alte

state, dar numai în anumite părţi ale teritoriului:

Marea Britanie şi Portugalia.

Regionalizarea politică se diferenţiază de statul

federal sub diferite aspecte: regiunile nu reprezintă

state, iar alcătuirea rămâne, în principiu, cea a statului

unitar. Este de remarcat că în Spania există teama ca

îmbinarea dintre federalism şi regionalizare să nu

ameninţe integritatea teritorială. În comparaţie cu

statul federal, regionalizarea politică nu se carac -

terizează printr-o dublă putere constituantă: regiunile

sunt regii prin statut, supus votului din parlamentul

naţional, dar nu au o constituţie, aşa cum au cele din

statul federal. Deşi există forme multiple de coope -

rare instituţională între stat şi regiuni, acestea din

urmă nu participă la exercitarea puterii legislative

naţionale prin reprezentare proprie. În principiu,

puterea judiciară este unică, fiind organizată de către

statul central. Această regulă nu este însă absolută.

De exemplu, Scoţia posedă o organizare judiciară şi

un sistem juridic distincte sub numeroase aspecte faţă

de cele ale Angliei, deşi acestea sunt supuse contro -

lului Camerei Lorzilor. De asemenea, regionalizarea

politică poate afecta, în anumite state, doar o parte a

teritoriului, în timp ce în altele ea caracterizează

întreg teritoriul, cum este cazul Italiei şi al Spaniei.

5) Regionalizarea prin autorităţile federale

(federalizare). Statul federal este, adesea, considerat

ca fiind opus statului-naţiune şi este prezentat drept

un răspuns la regionalism, pentru că el permite

concilierea uniunii respective, dar cu respectarea

particularităţilor. El este, de multe ori, înţeles ca fiind

tipul de stat caracterizat printr-o descentralizare

sporită, funcţionând pe principiul garantării autono -

miei unităţilor care îl compun.

Federalismul are, în fapt, raporturi complexe

cu regionalismul şi regionalizarea. În anumite con -

texte istorice, el reprezintă chiar un mod de integrare

naţională.

Un stat federal poate fi afectat de regionalism

sau de regionalizare ca orice alt tip de stat. Aceasta

deoarece statele federale se nasc dintr-o uniune de

state, care reprezintă de fapt entităţi politice, acestea

prezentând ele însele o serie de particularităţi regio -

nale şi etnice.

În Belgia, regionalismul este cel care a condus

la federalizarea statului, în scopul de a mări auto no -

mia unităţilor componente şi de a permite constituirea

unei structuri capabile să accepte această autonomie

sporită. În această situaţie, soluţia era cea de stat

federal, care să permită astfel entităţilor ce revendică

autonomie sporită să acceadă, în mod progresiv, la

calitatea de stat. Acest tip de regionalizare prin

autorităţile federale se întâlneşte în statele Austria şi

Germania.

În concluzie, federalismul nu este expresia

instituţională a regionalismului sau a regionalizării.

Dar statul federal nu este ferit de presiunile regio na -

liste, el fiind adesea supus tendinţei de regionalizare.

În anumite situaţii, structurile federale au permis însă

reducerea tensiunilor datorate regionalismului, dar în

altele nu au putut împiedica dislocarea statului. În

măsura în care regionalizarea răspunde evoluţiilor

socioeconomice, ea provoacă adaptări funcţionale în

sistemul federal, fie la nivelul relaţiilor dintre

Federaţie, Landuri şi Comunitatea europeană, fie la

nivelul colectivităţilor locale. Dar această regiona -

lizare a statului federal sau a colectivităţilor locale

este uşor absorbită de structurile federale, a căror

stabilitate nu reuşeşte să o afecteze.

Se poate afirma că fiecare dintre ţările membre

a ales modelul pe care l-a considerat adecvat reali -

tăţilor lor politice, economice sau sociale, în multe

dintre ele coexistând diferite forme ale regionalizării,

fiind luate măsuri de adaptare ori de câte ori realitatea

obiectivă impunea acest lucru.

III. Clasificarea teritorială NUTS (Nomen -

clatorul Unităților Statistice Teritoriale) existentă

în Uniunea Europeană

Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parla -

men tului European şi al Consiliului din 26 mai 2003



pri vind instituirea unui nomenclator comun al

unităţilor teritoriale de statistică ne ajută să înţelegem

mai bine conceptul de unitate statistică. NUTS

împarte teritoriul economic al statelor membre, astfel

cum este definit în Decizia 91/450/CEE, în unităţi

teritoriale

7

. El atribuie fiecărei unităţi teritoriale un

cod şi o denumire specifice. NUTS este un nomen -

clator ierarhic care împarte fiecare stat membru în

unităţi teritoriale de nivel NUTS 1, respectiv regiuni

social-economice de dimensiuni mari, grupând mai

multe regiuni de bază; NUTS 2 constituie regiunile

de bază şi cadrul de referinţă pentru implementarea

politicilor regionale la nivel comunitar; NUTS 3

reprezintă regiuni de dimensiuni restrânse. În acord

cu prevederile regulamentare, se prevede limita

minimă şi maximă pentru fiecare tip de regiune:

pentru NUTS 1, un minimum de 3 milioane de

locuitori şi un maximum de 7 milioane; pentru NUTS

2, 800.000, respectiv 3 milioane de locuitori; pentru

NUTS 3, limita inferioară este de 150.000, iar cea

maximă de 800.000 de locuitori. Cu toate acestea,

aceeaşi unitate teritorială poate fi înregistrată la mai

multe niveluri ale NUTS

8

.

IV. Regionalizarea în România

În prezent, România este organizată, conform

Constituţiei României din 2003 şi Legii adminis -

traţiei publice locale , cu modificările şi completările

ulterioare

9

, în următoarele unităţi administrative de

bază: 41 de judeţe, 97 de municipii, 268 de oraşe

(inclusiv municipiile), 2.698 de comune şi 13.089 de

sate

10

. Acest act normativ învederează în art. 20 că

orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se

poate efectua numai prin lege şi numai după consul -

tarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile adminis -

trativ-teritoriale respective prin referendum organizat

potrivit legii.

Începând cu anul 1998, au fost stabilite patru

macroregiuni de dezvoltare (NUTS 1), opt regiuni

(NUTS 2), 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti

(NUTS 3), în conformitate cu Nomenclatorul Uniunii

Europene.

Denumirea şi componenţa regiunilor de dezvol -

tare în România reglementate prin Legea nr. 315/2004

11

privind dezvoltarea regională în România este urmă -

toarea:

1. Regiunea de Dezvoltare Nord-Est – care

grupează judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,

Suceava şi Vaslui;

2. Regiunea de Dezvoltare Sud-Est – care

grupează judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,

Vrancea şi Tulcea;

3. Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia –

care grupează judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa,

Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman;

4. Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia –

care grupează judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi

Vâlcea;

5. Regiunea de Dezvoltare Vest – care

grupează judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi

Timiş;

6. Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest – care

grupează judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj,

Satu Mare şi Maramureş;

7. Regiunea de Dezvoltare Centru – care

grupează judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita,

Mureş şi Sibiu;

8. Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov –

care grupează municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Aceste opt regiuni nu sunt unităţi adminis -

trativ-teritoriale, nu au personalitate juridică şi consti -

tuie rezultatul unui acord liber între consiliile

jude ţene şi cele locale. De asemenea, ele nu au

capacităţi administrative, ci rolul de a facilita coor -

donarea proiectelor de dezvoltare regională după cum

se prevede în art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 315/2004

12

.

Pentru România, dezvoltarea regională este un

concept nou ce urmăreşte impulsionarea şi diversi -

ficarea activităţilor economice, stimularea investi -

ţiilor în sectorul privat, contribuţia la reducerea

şomajului şi, nu în cele din urmă, o îmbunătăţire a

nivelului de trai.

Politica de dezvoltare regională reprezintă un

ansamblu de măsuri planificate şi promovate de către

autorităţile administraţiei publice locale şi centrale,

în parteneriat cu diverşi actori (privaţi, publici, volun -

tari), în scopul asigurării unei creşteri econo mi ce,

dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a

potenţialului regional şi local, în scopul îmbunătăţirii



7 Official Journal L 154, 21/06/2003 P. 0001 – 0041.

8

Iordan, N., Considerații privind regionalizarea, în „Revista de

drept public” nr. 2/2013, p. 31.

9

http://lege5.ro/Gratuit/gezdenryhe/legea-administratiei-publice-

locale-nr-215-2001.

10

Rogojanu, D-C., Regionalizare şi politici regionale, Editura

Lumen, Iaşi, 2014, p. 36.

11

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/53387.

12

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/53040.

condiţiilor de viaţă. Principalele domenii vizate de

politicile regionale sunt: dezvoltarea întreprinderilor,

piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, trans -

ferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului întreprin -

derilor mici şi mijlocii, îmbunătăţirea infrastructurii,

calitatea mediului înconjurător, dezvoltarea rurală,

sănătatea, educaţia, învăţământul, cultura.

Uniunea Europeană a inclus politica regională,

începând cu anul 1975, în cadrul politicilor comuni -

tare, în art. 146-148 şi art. 158-162 ale Tratatului

Comunităţii Europene, consacrând-o solemn în Actul

Unic European (AUE) în anul 1986, care a completat

Tratatul de la Roma cu un titlu special, „Coeziunea

teritorială şi socială”

13

.

De asemenea, Tratatul instituind o Constituţie

pentru Europa, în Capitolul II, Politica Economică şi

Monetară, Secţiunea a 3-a, Coeziunea economică,

socială şi teritorială, art. III-220 şi art. III-224, regle -

mentează scopul, coordonarea, fondurile şi aplicarea

politicilor regionale în spaţiul european, stabilind

obligativitatea Comisiei ca la fiecare trei ani să pre -

zinte Parlamentului European, Consiliului, Comite -

tului Regiunilor şi Comitetului Economic şi Social

un raport asupra progreselor în realizarea coeziunii

economice, sociale şi teritoriale şi asupra modului în

care fondurile cu finalitate structurală au contribuit

la realizarea ei.

Pentru atingerea obiectivelor de coeziune

teritorială şi socială propuse, Uniunea Europeană

pune la dispoziţie ţărilor membre cinci fonduri

structurale:

– Fondul European de Dezvoltare Regională

(F.E.D.E.R.) – principalul instrument al politicii

regionale finanţând acţiunile destinate să reducă

decalajele de dezvoltare dintre diferitele regiuni ale

Comunităţii;

– Fondul Social European (F.S.E.) – care

finanţează acţiuni de formare profesională şi de

creare de locuri de muncă;

– Fondul European de Orientare şi Garantare

în Agricultură (F.E.O.G.A.) – instrumentul politicii

de structuri agricole;

– Fondul de Coeziune – destinat ţărilor mai

puţin avansate economic;

– Instrumentul Financiar de Orientare în Pescuit

(I.F.O.P.) – pentru compensarea efectelor restructu -

rării în sectorul piscicol.

Acestor cinci instrumente principale de sub -

venţii ale politicilor regionale li se adaugă alte

instrumente de cofinanţare ale Băncii Europene de

Investiţii

14

.

În ultima vreme s-au reluat discuţiile cu privire

la regionalizarea României şi la actuala structură de

organizare teritorială. Au fost menţionate trei-patru

alternative de realizare a regionalizării, printre care

„regiuni administrative create pe structura regiunilor

de dezvoltare din prezent şi menţinerea nivelului

intermediar – consiliile judeţene, regiuni adminis -

trative create pe structura regiunilor de dezvoltare din

prezent, cu menţinerea la nivelul judeţean numai a unui

oficiu prefectural şi a instituţiilor deconcentrate – judeţul

devine o subunitate funcţională a regiunii sau regiuni

administrative mai mici (între 15 şi 18) create prin

fuziunea a două-trei judeţe pe baza unor criterii cum ar

fi fluxurile interjudeţene economice şi de forţă de

muncă, conexiuni de transport, populaţie şi su prafaţă,

afinităţi culturale şi istorice, existenţa unor oraşe care

pot funcţiona ca poli de creştere econo mică şi care pot

avea un efect benefic asupra întregii regiuni”

15

.

Regionalizarea reprezintă, într-adevăr, o nece -

sitate pentru România, parte integrantă a unei

tendinţe generale europene, un concept necesar unei

bune guvernări, motor al integrării ţării noastre în

structurile europene, cu toate riscurile inerente şi

scepticismul pe care le provoacă o asemenea decizie

şi pentru simplul fapt că, odată cu aderarea la Uniu -

nea Europeană, normele comunitare referitoare la

regionalizare au devenit parte a dreptului intern.



13

Voicu, M., Politicile comunitare în Constituția UniuniiEuropene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 29.

14 Ibidem, p. 30.

15

http://cursdeguvernare.ro/premierul-ciolos-relanseaza-

dezbaterea-privind-regionalizarea-reforma-administratiei-

publice-probleme-si-posibile-solutii.html (accesat în data de

23.02.2016).

1. Introducere

Aplicarea normelor de tehnică legislativă are

un caracter universal, în sensul că prin respectarea

acestor norme se asigură sistematizarea, unificarea şi

coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma

juridică a fiecărui act normativ.

În doctrină s-a afirmat că „a legifera este o

ştiinţă, este în acelaşi timp o artă, dar este totodată şi

o tehnică”

1

. Sau, după cum spunea, recent, un

cunoscut specialist în tehnică legislativă din Uniunea

Europeană, „elaborarea legilor nu este numai o artă,

ci este, în egală măsură, o ştiinţă sau mai exact o

tehnică şi, în plus, o tehnică dificilă. Frecvenţa

criticilor în acest domeniu demonstrează dificultatea.

Criticile, care există în toate ţările, se fac atât asupra

cantităţii, cât şi asupra calităţii legislaţiei”

2

.

Asupra acestui domeniu s-au aplecat numeroşi

specialişti de înaltă clasă în domeniul dreptului,

publicând lucrări rămase de referinţă în materie: Ioan

Ionescu Dolj

3

, Ioan C. Filitti, Constantin C. Angelescu

4

,

Ilariu Mrejeru

5

, Victor Dan Zlătescu

6

. Dar preocupări în

tehnica legislativă, în perioada interbelică, au avut şi

alţi jurişti, precum Alexandru C. Angelescu

7

, Mircea

Manolescu

8

, iar în timpurile mai noi Ioan Vida

9

,

Vladimir Hanga

10

, Traian Poenaru

11

, Ştefan Deaconu

12

,

Sorin Popescu

13

etc.

Legea-cadru în materie este Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru ela bo -

rarea actelor normative, republicată

14

, cu modificările

şi completările ulterioare. Potrivit art. 2 alin. (2),

„normele de tehnică legislativă definesc părţile

constitutive ale actului normativ, structura, forma şi

modul de sistematizare a conţinutului acestuia,

procedeele tehnice privind modificarea, completarea,

abrogarea, publicarea şi republicarea actelor nor -

mative, precum şi limbajul şi stilul actului normativ”.

Obligativitatea respectării prevederilor Legii

fundamentale, precum şi a principiilor ordinii de

drept, în ceea ce priveşte iniţierea, elaborarea şi

adoptarea actelor normative, este stabilită în art. 1

alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, după cum

urmează: „Actele normative se iniţiază, se

elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu

prevederile Constituţiei României, republicată, cu



1

Zlătescu, Victor Dan, Introducere în legistica formală, Editura

Rompit, Bucureşti, 1995, p. 13.

2

Piris, Jean-Claude, director general al Serviciului juridic al

Consiliului Uniunii Europene, Union européenne: commentrédiger une legislation de qualité dans 20 langues et pour 25Etats membres, în „Revue du droit public”, nr. 2/2005, p. 476.

3

Ionescu-Dolj, Ioan, Noua tehnică legislativă, în „Parlamentul

românesc”, nr. 311-320, 31 decembrie 1939.

4

Angelescu, Constantin C., Valoarea juridică a eratelor publicateîn „Monitorul Oficial”, în „Revista de drept public”, nr. 1-4, 1934.

5

Mrejeru, Ilariu, Tehnica legislativă, Editura Academiei,

Bucureşti, 1979.

6

Zlătescu, Victor Dan, Introducere în legistica formală, Editura

Rompit, Bucureşti, 1995.

7

Angelesco, Alexandre C., La technique législative en matièrede codification civile. Etude de droit comparé, Paris, E. de

Boccard Editeur, 1930.

8

Manolescu, Mircea I., Idei noi în problema tehnicii juridice, în:

„Dreptul”, anul LXX, Caietele 1-4, ian.-dec. 1942.

9

Vida, Ioan, Legistică formală – introducere în tehnica şiprocedura legislativă, ediţia a 5-a, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2012.

10

Hanga, Vladimir, Dreptul şi tehnica juridică, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2000.

11

Poenaru, Traian, Legistică formală, Editura Era, Bucureşti,

1999.

12

Ştefan, Deaconu, Metodologie juridică. Curs practic pentrustudenţi, ediţia a 2-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009.

13

Popescu, Sorin; Ţăndăreanu, Victoria, Probleme actuale aletehnicii legislative, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, precum

şi Popescu, Sorin; Ciora, Cătălin; Ţăndăreanu, Victoria,

Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Editura

„Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2008.

14

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie

2010.

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

dr. Marian ENACHE

dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile

ordinii de drept”.

În acest sens, prevederile art. 74 din Consti -

tuţia României, republicată, referitoare la exercitarea

dreptului la iniţiativă legislativă sunt respectate şi

transpuse în cadrul art. 3 din legea sus-menţionată.

Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, iniţiativa

legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputa -

ţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000

de cetăţeni cu drept de vot. Ca urmare, Guvernul îşi

exercită iniţiativa legislativă prin elaborarea pro -

iectelor de legi, în timp ce deputaţii, senatorii şi

cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă

elaborează propuneri legislative. În acest cadru,

deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul

la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri

legislative numai în forma cerută pentru proiectele de

legi

15

.

În acord cu prevederile constituţionale, art. 3

alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, stabileşte:

„Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la

elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a

propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, sena -

torilor sau cetăţenilor, în cadrul exercitării dreptului

la iniţiativă legislativă, la elaborarea şi adoptarea

ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, precum şi la

elaborarea şi adoptarea actelor norma tive ale celor -

lalte autorităţi cu asemenea atribuţii. Normele de

tehnică legislativă se aplică, în mod corespunzător, şi

la elaborarea şi adoptarea proiectelor de ordine,

instrucţiuni şi de alte acte normative emise de con -

ducătorii organelor administraţiei publice centrale de

specialitate, precum şi la elaborarea şi adoptarea

actelor cu caracter normativ emise de autorităţile

administraţiei publice locale”.

Mai mult, având în vedere categoriile de acte

normative şi normele de competenţă privind adop -

tarea acestora, stabilite prin Constituţia României,

republicată, precum şi prin celelalte legi

16

, şi conse -

cinţa firească de ierarhizare a actelor normative, art. 4

alin. (1) din lege prevede: „Actele normative se

elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria

acestora şi de autoritatea publică compe tentă să le

adopte”. În acelaşi context, actele normative date în

executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor

Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor

care le ordonă

17

.

Corelarea dintre ierarhia actelor normative şi

iniţierea acestora este evidenţiată şi în art. 5 alin. (1)

şi (2) din lege, după cum urmează: „Proiectele de

legi se elaborează ca urmare a exercitării, potrivit

Constituţiei, a dreptului de iniţiativă legislativă.

Proiec tele celorlalte categorii de acte normative se

ela bo rează de autorităţile competente să le iniţieze,

potrivit legii”.

Facem precizarea că, în ceea ce priveşte

exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă a Guver -

nului prin elaborarea proiectelor de lege, regulile

referitoare la elaborarea, avizarea şi prezentarea

proiectelor de acte normative în vederea adoptării/

aprobării sunt reglementate şi prin Hotărârea

Guvernului nr. 561/2009 pentru aprobarea Regu -

lamen tului privind procedurile, la nivelul Guvernului,

pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor

de documente de politici publice, a proiectelor de acte

normative, precum şi a altor documente, în vederea

adoptării/aprobării, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2009, regu -

lament care reprezintă, în fapt, respectarea şi con -

cretizarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 24/2000,

republicată, cu modificările şi completările ulte -

rioare

18

.

Regulamentul respectă prevederile constitu -

ţionale referitoare la iniţiativa legislativă exercitată

de executiv, precum şi la competenţele acestuia de a

adopta acte normative. Astfel, la art. 2 din regu la -

ment, se arată: „Potrivit Constituţiei României, repu -

blicată, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

Hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea

executării legilor. Ordonanţele emise în domenii care

nu fac obiectul legilor organice se adoptă numai în

temeiul unei legi speciale de abilitare a Guvernului,

în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

Ordonanţele de urgenţă se adoptă în condiţiile

prevăzute de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţia



15

Art. 74 alin. (3) şi (4) din Constituţia României, republicată.

16

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -

cările şi completările ulterioare.

17

Art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -

cările şi completările ulterioare.

18

Potrivit art. 84 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, Parlamentul, Guvernul şi

celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale

stabilesc, în aplicarea normelor de tehnică legislativă prevăzute

în prezenta lege, regulamente proprii cuprinzând măsurile

metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor

de acte normative în cadrul sferei lor de competenţă.

României, republicată. Guvernul îşi exercită iniţiativa

legislativă potrivit Constituţiei României, republi -

cată, prin însuşirea proiectelor de lege elaborate de

ministere sau de alte autorităţi ale administraţiei

publice şi transmiterea acestora spre dezbatere şi

adoptare Parlamentului”.

În acelaşi sens, la art. 5 al regulamentului, se

precizează: „Actele normative se iniţiază, se ela -

borează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu

Constituţia României, republicată, cu dispoziţiile

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legis -

lativă pentru elaborarea actelor normative, republi -

cată, cu modificările şi completările ulterioare, ale

Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea

Guvernului României şi a ministerelor, cu modi -

ficările şi completările ulterioare, ale Hotărârii

Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instru -

mentului de prezentare şi motivare a proiectelor de

acte normative supuse aprobării Guvernului, cu

principiile ordinii de drept, precum şi cu prevederile

regulamentului”.

Recunoaşterea şi asimilarea reciprocă a

prevederilor referitoare la normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative este

reflectată şi în art. 31 alin. (4) din Legea nr. 24/2000,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

care specifică: „Guvernul stabileşte structura şi

conţinutul detaliat al instrumentelor de prezentare şi

motivare pentru actele normative iniţiate de Guvern”.

În acest sens, Hotărârea Guvernului nr. 1.361

din 27 septembrie 2006, cu modificările şi com -

pletările ulterioare, privind conţinutul instru mentului

de prezentare şi motivare a proiectelor de acte

normative supuse aprobării Guvernului, stabileşte

conţinutul şi structura instrumentului de prezentare

şi motivare, obligatorii atât pentru proiectele de lege

propuse de Guvern, pentru proiectele de ordonanţă şi

de ordonanţă de urgenţă, cât şi pentru proiectele de

hotărâre a Guvernului ce au un impact asupra

domeniilor social, economic şi de mediu, asupra

bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în

vigoare. La art. 2 alin. (2) se precizează faptul că,

pentru proiectele de hotărâre a Guvernului care nu au

impact asupra domeniilor social, economic şi de

mediu, asupra bugetului general consolidat sau

asupra legislaţiei în vigoare, instrumentele de

prezentare şi motivare vor fi elaborate conform

prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, fără să fie

necesară respectarea obligatorie a structurii instru -

mentului de prezentare şi motivare prevăzute în

anexa la hotărâre.

2. Structura Legii nr. 24/2000, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare, este structurată în 10 capi -

tole, pe care le vom prezenta, succint, în cele ce

urmează.

Capitolul I – Dispoziţii generale – cuprin -

de prevederi care orientează întreaga regle -

mentare, determinând obiectul şi principiile

acesteia

19

. Aici sunt prezentate reguli, cerinţe şi pre -

vederi referitoare la:

– obligativitatea respectării normelor de teh -

nică legislativă în elaborarea şi adoptarea actelor

normative;

– elaborarea actelor normative, în funcţie de

ierarhia acestora, de categoria acestora şi de auto -

ritatea publică competentă să le adopte;

– iniţierea actelor normative;

– conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legis -

lative;

– evaluarea preliminară a impactului noilor

reglementări;

– forma de redactare a actelor normative;

– avizarea proiectelor de acte normative, în

funcţie de obiectul reglementării;

– publicarea actelor normative în Monitorul

Oficial al României, Partea I, în vederea intrării lor în

vigoare, şi stabilirea excepţiilor în acest sens;

– intrarea în vigoare a actelor normative, prin

stabilirea condiţiilor, a timpilor şi a momentelor în

funcţie de specificitatea fiecărei categorii de acte

normative.

În materia avizării proiectelor de acte norma -

tive se remarcă obligativitatea avizării de către Con -

siliul Legislativ

20

a acestora, respectându-se astfel

prevederile constituţionale

21

, ale Legii nr. 73/1993

pentru înfiinţarea, organizarea şi func ţio narea

Consi liului Legislativ (republicate în Monitorul



19

Art. 52 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare.

20

Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare.

21

Potrivit art. 79 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al

Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în

vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii.

Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29

noiembrie 2004

22

) şi ale Hotărârii Guvernului nr.

561/2009

23

.

Precizăm faptul că, potrivit art. 10 din Legea

nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi comple -

tările ulterioare, avizul Consiliului Legislativ are

caracter consultativ, se formulează şi se transmite în

scris, putând fi favorabil, favorabil cu obiecţii sau

propuneri ori negativ, respectându-se în acest sens

atât prevederile constituţionale, cât şi prevederile

Legii nr. 73/1993, republicate.

Respectarea prevederilor constituţionale în

materia avizărilor este evidenţiată şi în art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modifi -

cările şi completările ulterioare, care stabileşte:

„Forma finală a instrumentelor de prezentare şi

motivare a proiectelor de acte normative trebuie să

cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi,

după caz, al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării,

Curţii de Conturi sau Consiliului Economic şi

Social”.

Capitolul II al Legii nr. 24/2000, repu -

blicată, cu modificările şi completările ulterioare,

priveşte sistematizarea şi unificarea legislaţiei.

Este evidenţiată cerinţa referitoare la necesitatea

integrării organice a actului normativ în sistemul

legislaţiei şi la impunerea condiţiei cu privire la

unicitatea reglementării în materie.

Se legiferează caracterul special, respectiv cel

derogatoriu al unei reglementări, precum şi evitarea

paralelismelor legislative, în procesul de legiferare

fiind interzisă instituirea aceloraşi reglementări în

mai multe articole sau alineate din acelaşi act

normativ ori în două sau mai multe acte normative,

iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se

utilizează norma de trimitere. Sunt stabilite, de

asemenea, dispoziţii exprese cu privire la asanarea

legislaţiei şi, în egală măsură, dispoziţii referitoare la

sistematizarea şi concentrarea legislaţiei în coduri,

precum şi încorporarea actelor normative în code -

xuri pe materii, în vederea consolidării sistemului

legislativ.

În capitolul III al Legii nr. 24/2000, repu -

blicate, cu modificările şi completările ulterioare,

se regăsesc regulile privind elaborarea actelor

normative. Se instituie obligativitatea ca elaborarea

proiectelor de acte normative să fie precedată, în

funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o

activitate de documentare şi analiză ştiinţifică,

pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor eco -

nomico-sociale care urmează să fie reglementate, a

istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a

reglemen tărilor similare din legislaţia străină, în

special a ţărilor Uniunii Europene. În activitatea de

docu men tare pentru fundamentarea proiectului de

act normativ se examinează practica Curţii Con -

stituţionale în acel domeniu, jurisprudenţa în materie

a Curţii Europene a Drepturilor Omului, practica

instanţelor judecă toreşti în aplicarea regle mentărilor

în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie. Un

aspect important este că noile soluţii legislative

trebuie să aibă în considerare regle mentările în

materie ale Uniunii Europene, asigurând compa -

tibilitatea cu acestea, dispoziţiile cuprinse în tratatele

internaţionale la care România este parte, precum şi

jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,

dacă este cazul.

O secţiune aparte este consacrată motivării

proiectelor de acte normative, stabilindu-se instru -

men tele de motivare şi prezentare a actelor nor -

mative, în funcţie de categoria acestora:

– expuneri de motive, în cazul proiectelor de

legi şi al propunerilor legislative;

– note de fundamentare, în cazul ordonanţelor

şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie

supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abili -

tare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit

Parlamentului însoţite de expunerea de motive la

proiectul legii de aprobare a acestora;

– referate de aprobare, pentru celelalte acte

normative;



22

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată,

Consiliul Legislativ analizează şi avizează proiectele de legi,

propunerile legislative şi proiectele de ordonanţe şi de hotărâri

cu caracter normativ ale Guvernului, în vederea supunerii lor spre

legiferare sau adoptare, după caz, iar la art. 4 alin. (1) se

precizează: „Proiectele de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter

normativ se supun spre adoptare Guvernului numai cu avizul

Consiliului Legislativ”.

23

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 561/2009, pentru

proiectele de acte normative primite la Secretariatul General al

Guvernului în condiţiile art. 23, acesta solicită de îndată avizul

Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în

termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de: a) 24

de ore pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă; b) două zile

pentru proiectele de legi care urmează să fie transmise

Parlamentului cu solicitarea dezbaterii în procedură de urgenţă;

c) 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative. Proiectele

de ordonanţe şi de hotărâri cu caracter normativ se supun spre

adoptare Guvernului numai cu avizul Consiliului Legislativ.

– studii de impact, în cazul proiectelor de legi

de importanţă şi complexitate deosebită şi al proiec -

telor de legi de aprobare a ordonanţelor emise de

Guvern în temeiul unei legi de abilitare şi supuse

aprobării Parlamentului.

Cuprinsul motivării este acelaşi pentru toate

instrumentele prezentate mai sus şi include evaluarea

impactului actelor normative, cuprinzând: motivul

emiterii actului normativ; impactul socioeconomic;

impactul financiar asupra bugetului general conso -

lidat atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi

pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informaţii cu

privire la cheltuieli şi venituri; impactul asupra

sistemului juridic; consultările derulate în vederea

elaborării proiectului de act normativ, organizaţiile şi

specialiştii consultaţi, esenţa recomandărilor primite;

activităţile de informare publică privind elaborarea şi

implementarea proiectului de act normativ; măsurile

de implementare.

Trebuie precizat că proiectele de lege şi

propunerile legislative trebuie să fie însoţite de un

studiu de impact, al cărui scop este de a estima

costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi

social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de

a evidenţia dificultăţile care ar putea apărea în

procesul de punere în practică a reglementărilor

propuse, şi în care se face referire la:

– starea de fapt existentă la momentul elabo -

rării noii reglementări;

– modificările care se propun a fi aduse

legislaţiei existente;

– obiectivele urmărite prin modificarea

legislaţiei existente;

– mijloacele disponibile în vederea realizării

scopurilor propuse;

– dificultăţile care ar putea fi întâmpinate în

aplicarea noilor dispoziţii;

– evaluarea costurilor impuse de adoptarea

proiectului de lege şi a eventualelor economii

bugetare generate de aceasta, motivele care stau la

baza acestei evaluări, precum şi modalitatea de calcul

al costurilor şi economiilor;

– beneficiile rezultate prin implementarea

proiectului de lege, altele decât cele de natură

economică;

– analiza comparativă a costurilor şi a bene -

ficiilor pe care le implică proiectul de lege, din care

să reiasă dacă beneficiile sunt justificate de costuri.

Capitolul IV al Legii nr. 24/2000, repu -


se referă la redactarea actelor normative, sta -

bilindu-se prevederea sistematizării ideilor în text,

pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor

legislative preconizate şi realizarea unei armonii

interioare a actului normativ, precum şi obliga -

tivitatea de a se folosi un limbaj şi stil juridic specific

normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă

orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor

gramaticale şi de ortografie. În limbajul normativ

aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceiaşi ter -

meni, iar dacă o noţiune sau un termen nu este

consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semni -

ficaţia acestuia în context se stabileşte prin actul

normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor gene -

rale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi

devine obligatorie pentru actele normative din

aceeaşi materie.

Două capitole ample ale Legii nr. 24/2000,

republicată, cu modificările şi completările ulte -

rioare, sunt consacrate structurii actului normativ

(Capitolul V) şi evenimentelor legislative (Capi -

tolul VI – Modificarea, completarea, abrogarea şi

alte evenimente legislative). Legea stabileşte care

sunt părţile constitutive ale unui act normativ,

definindu-le: titlul şi, dacă este cazul, preambulul,

formula introductivă, partea dispozitivă, formula de

atestare a autenticităţii actului. Elementul structural

de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul,

care cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie nor -

mativă aplicabilă unei situaţii date; în cazul în care

din dispoziţia normativă primară a unui articol

decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice,

acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigu -

rându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o

coerenţă a reglementării.

Conţinutul proiectului de act normativ se

sistematizează în următoarea ordine de prezentare a

ideilor: dispoziţii generale sau principii generale;

dispoziţii privind fondul reglementării; dispoziţii

tranzitorii; dispoziţii finale. Capitolele, titlurile,

părţile şi cărţile se numerotează cu cifre romane, în

succesiunea pe care o au în structura din care fac

parte, iar secţiunile şi paragrafele se numerotează cu

cifre arabe, denumindu-se prin exprimarea sintetică a

reglementărilor pe care le cuprind. La redactarea

textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca

părţi componente ale acestuia, anexe care conţin



prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele,

planuri sau altele asemenea. Anexa trebuie să aibă un

temei-cadru în corpul actului normativ şi să se refere

exclusiv la obiectul determinat prin textul de

trimitere. Pot constitui anexe la un act normativ

reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea

publică competentă, cum sunt: regulamente, statute,

metodologii sau norme cu caracter predominant

tehnic.

Evenimentele legislative care pot interveni

după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata

existenţei acestuia, sunt: modificarea, completarea,

abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele

asemenea. Legea nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, stabileşte,

pentru fiecare dintre acestea, condiţiile de formă şi

de fond în care pot interveni şi modalitatea concretă

prin care se legiferează respectivul eveniment

legislativ

24

. De asemenea, capitolul consacrat eveni -

mentelor legislative conţine, în art. 69, regulile

generale ale interpretării legale, care, alături de art. 9

din noul Cod civil, constituie reglementarea-cadru în

materia interpretării juridice.

Capitolele VII, VIII, IX din Legea

nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi

comple tările ulterioare, consacră regula aplicării

normelor de tehnică legislativă şi în următoarele

materii: norme privind pregătirea şi elaborarea

proiectelor de acte normative prin care se ratifică sau

se aprobă înţele geri internaţionale; norme cu privire

la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte normative

emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe

ale administraţiei publice centrale de specialitate sau

de autorităţile administrative autonome; norme cu

privire la actele normative adoptate de autorităţile

administraţiei publice locale.

În materia normelor privind pregătirea şi

elaborarea proiectelor de acte normative prin care se

ratifică sau se aprobă înţelegeri internaţionale, se

remarcă din nou respectarea dispoziţiilor Legii

fundamentale în acest sens

25

.

Celelalte prevederi referitoare la normele cu

privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte

normative emise de conducătorii ministerelor şi ai

altor organe ale administraţiei publice centrale de

specialitate sau de autorităţile administrative auto no -

me şi normele cu privire la actele normative adoptate

de autorităţile administraţiei publice locale încheie

ciclul aplicării tehnicii legislative pentru toate

categoriile de acte normative, în funcţie de ierarhia

lor, după cum este precizat în art. 3, respectiv art. 4

din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare.

Ultimul capitol al Legii nr. 24/2000, repu -


respectiv Capitolul X, se referă la dispoziţiile finale

şi cuprinde, pe lângă art. 84, despre care am mai făcut

referire, încă un articol prin care se prevede abrogarea

reglementării în vigoare la acel moment, prin care era

aprobată metodologia generală de tehnică legislativă

privind pregătirea şi sistematizarea proiectelor de

acte normative.



24

Discuţii interesante au fost generate de soluţia propusă prin

O.U.G. nr. 61/2009 care a prevăzut posibilitatea modificării,

completării sau, după caz, abrogării actelor normative publicate

şi înainte de data intrării lor în vigoare. Asupra acestei soluţii

Consiliul Legislativ, cu prilejul avizului emis, a făcut următoarele

precizări:

– de principiu, asupra unui act normativ nu se poate interveni

legislativ decât după ce acesta a intrat în vigoare, principiu

instituit chiar de Legea nr. 24/2000, potrivit căruia numai după

intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei

acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum

sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea,

suspendarea sau altele asemenea;

– introducerea unei dispoziţii, în cadrul aceluiaşi articol, conform

căreia modificări, completări sau abrogări pot interveni şi înainte

ca actul normativ să intre în vigoare, vine practic în contradicţie

cu principiul mai sus enunţat, anulându-l;

– dacă intenţia iniţiatorului viza doar anumite acte complexe, gen

coduri, pentru care intrarea în vigoare se face după o perioadă

îndelungată, pe parcursul căreia, datorită schimbărilor pe plan

economic, social sau politic s-ar impune intervenţii asupra

acestor acte, este necesară instituirea unei excepţii care să vizeze

doar aceste cazuri.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi opiniile din doctrină

referitoare la acest aspect, s-a apreciat că soluţia propusă ar trebui

reconsiderată.

Cu toate acestea, iniţiatorul nu a ţinut cont de observaţiile

formulate de Consiliul Legislativ în aviz, însă, cu ocazia

dezbaterilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului a legii

de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2009, ca

urmare a discuţiilor la care au participat şi reprezentanţi ai

Consiliului Legislativ, s-au formulat, de comun acord, o serie de

amendamente care au ţinut cont de propunerile Consiliului, astfel

că prin Legea nr. 60/2010 s-au putut corecta inadvertenţele şi

necorelările din cuprinsul actului normativ de bază, fiind adoptată

următoarea formulare: „În situaţii temeinic justificate, prin

excepţie de la prevederile alin. (1), actele normative de impor -

tanţă şi complexitate deosebită pot fi modificate, completate sau,

după caz, abrogate de autoritatea emitentă şi în perioada cuprinsă

între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi

data prevăzută pentru intrarea lor în vigoare, cu condiţia ca

intervenţiile propuse să între în vigoare la aceeaşi dată cu actul

normativ supus evenimentului legislativ”.

25

A se vedea art. 148, respectiv art. 149, cu privire la integrarea

euroatlantică din Constituţia României, republicată.

3. Analiza evenimentelor legislative inter -

venite asupra Legii nr. 24/2000, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare

3.1. Funcţia activă

Conform informaţiilor publice publicate pe

site-ul Consiliului Legislativ, în cadrul rubricii

„Funcţie activă” a fişei acestei legi se constată că

această lege este autonomă, fără a genera evenimente

legislative asupra altor acte normative.

3.2. Funcţia pasivă

Conform informaţiilor publice disponibile pe

site-ul Consiliului Legislativ, în cadrul rubricii

„Funcţie pasivă” a fişei acestei legi se constată că

legea suportă, de la publicarea sa în Monitorul Oficial

al României nr. 139/31.03.2000 şi până în prezent,

un număr important de evenimente legis lative la care

se adaugă un număr mare de excepţii de neconsti -

tuţionalitate respinse prin decizii ale Curţii Constitu -

ţionale cu privire la neconstituţio nalitatea unor

articole ale acestei legi.



3.2.1. Centralizarea cronologică a evenimentelor legislative suportate de Legea nr. 24/2000,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Cu toate că această lege comportă, de la data

publicării sale în Monitorul Oficial al României nr.

139/31.03.2000 şi până în prezent, un număr mare de

evenimente legislative, respectiv 11, din care nouă

modificări – prin care textul şi, implicit, efectele

aplicative ale legii au fost schimbate – şi două

republicări, prin care s-a realizat integrarea

prevederilor modificate în textul unui singur act

normativ, în momentul de faţă această lege a suferit,

după ultima sa republicare, în anul 2010, un singur

eveniment legislativ (o modificare). Cu toate că

Legea nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legis -

lativă pentru elaborarea actelor normative dispune la

art. II republicarea Legii nr. 24/2000, acest fapt nu

s-a realizat nici până în prezent, deşi art. 70 alin. (3)

din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare prevede că „republicarea se

face în cel mult 45 de zile de la data publicării actului

care a dispus această măsură”. Prevederile acestui

articol au fost transpuse şi în cadrul Ordinului nr. 591

din 30.06.2012 privind procedurile publicării, repu -

blicării şi rectificării, precum şi ale publicării în

numere speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Moni -

torul Oficial al României, act emis de Secretariatul

General al Guvernului, publicat în Monitorul Oficial

nr. 437 din 30 iunie 2012, în cadrul art. 9 alin. (2),

după cum urmează: „Republicarea legilor, a ordo -

nanţelor şi a hotărârilor Guvernului se face în cel

mult 45 de zile de la data publicării actului care a

dispus această măsură, cu respectarea dispoziţiilor

art. 70 din Legea nr. 24/2000, republicată”.



3.2.2. Reprezentarea grafică a evenimentelor legislative incidente Legii nr. 24/2000, republicată, cu


3.2.2.1. În funcţie de tipul evenimentelor legislative

3.2.2.2. În funcţie de tipul actelor normative prin care se realizează evenimentele legislative

3.2.2.3. În funcţie de statusul actelor normative prin care se realizează evenimentele legislative

Având în vedere evoluţia generală a Legii nr.

24/2000, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, dar mai ales rolul şi importanţa preve de rilor

sale, această lege reprezentând, practic, „standardul”

care stabileşte condiţiile de fond şi de formă cu privire

la elaborarea actelor normative, se impune cu nece -

sitate, din raţiuni practice, republi carea sa în confor -

mitate cu prevederile în vigoare.



3.2.2. Centralizarea cronologică a excepţiilor de neconstituţionalitate respinse prin decizii ale Curţii

Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea unor articole ale Legii nr. 24/2000, republicată, cu


a

Un aspect cu totul

inedit din valo roasa acti -

vitate profe sio nală a lui

Tudor Vianu, reputat este -

ti cian, critic şi istoric li -

terar, poet, eseist, filo zof

şi traducător, îl re prezintă

angajarea sa la Consiliul

Legislativ in ter belic, după

ce şi-a finalizat docto ra -

tul la Universitatea din

Tübingen, Germania.

Tudor Vianu s-a născut la 27 decembrie

1897/8 ianuarie 1898 la Giurgiu, în fostul judeţ

Vlaşca. Tatăl său era medicul Alexandru Vianu, care

s-a distins în Războiul de independenţă a ţării din

1877-1878 şi în Războiul de întregire a ţării din

1916-1918, în timpul căruia, fiind rănit, a rămas

invalid. A fost recom pensat pentru faptele săvârşite

pe câmpul de luptă cu numeroase ordine şi medalii,

precum: „Crucea Trecerii Dunării”, „Apărătorii Inde -

pen den ţei”, „Ordinul Steaua României”, „Come-

morativa Rusă” etc. Mama sa se numea Florica

Vianu. L-a avut drept frate mai mic pe publicistul

Alexandru Vianu. Tudor Vianu a urmat la Giurgiu

clasele primare (1904-1908) şi gimnaziale (1908-

1912). Şi-a con tinuat studiile, în perioada 1912-

1915, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Capitală. În

1915 s-a înscris la Facultatea de Drept şi la Facul -

tatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii

din Bucureşti. În perioada studenţiei a frecventat

cenaclul lui Alexandru Macedonski din Calea Doro -

banţi, unde şi-a prezentat unele poezii, pe care le-a

publicat, în 1916, în revistele „Flacăra” şi „Viaţa

nouă”, cea de-a doua fiind întemeiată şi condusă de

Ovid Densuşianu. La scurt timp după aceea, în 1918,

Tudor Vianu a figurat ca redactor la revista

„Literatorul” a lui Alexandru Macedonski. De altfel,

mai târziu, s-a şi ocupat de ediţiile critice Alexandru

Macedonski (Opere, I-IV, 1939-1946).

În timpul Primului Război Mondial, Tudor

Vianu a fost mobilizat şi a urmat, la Botoşani, în

perioada 1917-1918, Şcoala de Ofiţeri de Rezervă la

artilerie. A luat parte la campania din Moldova. După

terminarea războiului, s-a întors la Bucureşti pentru

a-şi continua studiile. În paralel, a participat la acti -

vităţile din cadrul cenaclului „Sburătorul” şi a cola -

borat la revista „Viaţa Românească”. Şi-a luat licenţa

în drept în 1919, precum şi licenţa în filosofie în

1920. Tot în 1920 a obţinut diploma Seminarului

Pedagogic al Universităţii Bucureşti. Între 1920 şi

1923 şi-a continuat studiile în Austria, la Viena,

şi apoi în Germania, la Facultatea de Filosofie

„Eberhard Karl” a Universităţii din Tübingen, unde

şi-a susţinut, în noiembrie 1923, doctoratul în

filosofie, obţinând distincţia magna cum laudae, cu

teza intitulată „Das Wertungsproblem in Schillers

Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung”

(Problema valorizării în poetica lui Schiller), sub

îndrumarea lui Karl Gross (1861-1946), profesor de

filosofie la Universitatea din Tübingen, în perioada


PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVDE-A LUNGUL TIMPULUI

M e d a l i o n

TUDOR VIANU, membru al Consiliului Legislativinterbelic.

Un aspect inedit din valoroasa sa activitate profesională

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

preşedinte de secţie


1911-1929; teza a fost publicată în anul următor la

Bucureşti în forma originală.

În perioada studiilor de doctorat, Vianu a

purtat o corespondenţă susţinută şi savuroasă,

punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din

liceu, poetul Ion Barbu (cunoscut ca matematician

sub numele Dan Barbilian), şi el giurgiuvean, care,

în perioada 1921-1924, şi-a continuat studiile în

matematică în Germania, la prestigioasele univer -

sităţi din Göttingen, Tübingen şi Berlin.

La revenirea în ţară după studiile din Germania,

Tudor Vianu s-a angajat, pentru scurt timp, referent

stagiar la Consiliul Legislativ interbelic, înfiinţat cu

puţină vreme înainte, după cum relatează universitara

Simona Iacob în studiul „T. Vianu – Repere biografice

şi de activitate universitară”, publicat în revista

„Caiete critice”, editată de Fundaţia Naţională pentru

Ştiinţă şi Artă, nr. 8-9 (250-251), 2008, în pagina 39.

Pe de altă parte, în finalul lucrării „Consiliul

Legislativ. Zece ani de activitate 1926-1936”,

publicată de Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”

S.A. – Bucureşti (1936), în tabelul ce prezintă

membrii Consiliului Legislativ din anul 1926 se arată

că Tudor Vianu era atunci, referent stagiar în

Secţiunea I a Consiliului Legislativ interbelic.

„Secţiunea I, compusă din cinci consilieri permanenţi,

trei referenţi titulari şi trei referenţi stagiari, avea în

competenţa sa: legislaţia de drept public general intern

şi extern, precum dreptul constituţional, administrativ,

electoral, penal, de procedură penală, internaţional

public şi orice altă materie de drept public, afară de

cele date în competenţa unei alte secţiuni; legislaţia

privitoare la culte, instrucţiune, educaţie, arte, armată

şi apărarea naţională”

1

. Tudor Vianu a fost coleg în

Secţiunea I a Consiliului Legislativ interbelic cu: Ioan

Ionescu-Dolj (consilier permanent şi, în acelaşi timp,

preşe dinte al acestei Secţiuni, viitor preşedinte al Con -

siliului), Constantin Antoniade (consilier per manent),

Cezar Vârgolici (consilier permanent), C. D. Anghel

(consilier permanent), George D. Nedelcu (consilier

permanent), Ion Rădulescu (referent titular), Iuliu

Pascu (referent titular), George Vrăbiescu (referent

titular), Eustaţiu A. Poulopol (referent stagiar),

Constantin G. Vasiliu (referent stagiar).

În paralel, Vianu şi-a inaugurat o strălucită

carieră universitară în 1924, ca asistent onorific pe

lângă Catedra de sociologie, etică şi estetică a

Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din

Bucureşti, având autorizaţia de a ţine cursuri şi

seminarii. În anul 1926 şi-a susţinut examenul de

docenţă la specialitatea Estetică (cu media 20),

confirmat la 1 februarie 1927 prin referatul comisiei

formate din profesorul universitar Dimitrie Gusti

(preşedinte) şi din profesorii universitari Virgil Iuliu

Bărbat, Traian Brăiloiu şi Mihail Ralea din partea

facultăţilor similare din Cluj, Cernăuţi şi Iaşi (pro -

fesorul universitar Mihail Dragomirescu numit

membru în comisie, îmbolnăvindu-se, a fost înlocuit

cu profesorul universitar George G. Antonescu), fiind

clasificat pe locul întâi. Devenit docent, la 9 februarie

1927, a fost promovat conferenţiar suplinitor pentru

disciplina Estetică şi, trei ani mai târziu, în 1930, a

fost definitivat pe post.

La cererea lui Mihail Ralea, pe care Tudor

Vianu l-a suplinit temporar, Catedra de estetică şi

critică literară s-a desprins din Catedra de sociologie,

etică şi estetică. Vianu a devenit titularul noii catedre,

fiind ridicat, în 1944, la rangul de profesor definitiv.

„Comisia însărcinată cu organizarea noii catedre şi

dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului

esteticii şi criticii literare, formată din profesorii D.

Gusti, D. I. Ştefănescu şi M. Ralea, îl recomandă

elogios: «Socotim deci, domnilor colegi, că este un

act de dreptate ca Consiliul nostru să ceară, prin votul

său, Onoratului Minister al Culturii Naţionale,

ridicarea conferinţei de estetică şi critică literară la

rangul de catedră şi a dlui conferenţiar T. Vianu la

rangul de profesor titular. (…) Subsemnaţii am

constatat că domnul T. Vianu este cel mai vechi

conferenţiar al facultăţii noastre, (domnia sa) fiind

numit pe ziua de 1 februarie 1927, în urma depunerii

examenului de docenţă, la care a fost clasificat

întâiul. Încă înainte de această dată, şi anume de la

7 februarie 1924, domnia sa a primit din partea

Consiliului autorizaţia de a ţine cursuri şi seminarii

de estetică, ca asistent onorific pe lângă catedra de

sociologie, etică şi estetică (…) Dl T. Vianu se

găseşte astăzi în al 19-lea an al unei activităţi foarte

rodnice şi adeseori remarcată»”

2

.


1

Dorneanu, Valer; Popescu, Sorin; Mrejeru, Ilariu;

Țăndăreanu, Victoria; Prelipceanu, Tudor, Consiliul Legislativ.Tradiție şi modernitate. 1926-2001, Bucureşti, Editura Lumina

Lex, 2000, p. 81-82.

2

Iacob, Simona, T. Vianu – Repere biografice şi de activitateuniversitară, în „Caiete critice”, revistă editată de Fundaţia

Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, nr. 8-9 (250-251), 2008, p. 41.

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Tudor Vianu s-a căsătorit la 29 iunie 1930 cu

Elena Irimescu, cu care a avut doi copii: Ion Vianu,

medic psihiatru, cunoscut dizident şi reputat scriitor,

şi Maria Vianu, istoric de artă de renume.

Fiul său s-a născut la 15 aprilie 1934, la

Bucureşti. Timp de doi ani, în perioada 1952-1954, a

fost student al secţiei de limbi clasice a Facultăţii de

Filologie a Universităţii din Bucureşti. Deşi Tudor

Vianu şi-a dorit ca fiul să-l urmeze la catedră, acesta

şi-a ales, însă, un alt parcurs profesional. A urmat,

între 1954 şi 1960, cursurile Facultăţii de Medicină

din Bucureşti, iar în 1963 a fost numit preparator la

Clinica Universitară de Psihiatrie din capitală. În

1975 a publicat volumele „Introducere în psiho -

terapie” şi „Stil şi persoană”. De asemenea, s-a

implicat în acţiunea de protest a lui Paul Goma,

semnând scrisoarea deschisă, din 1977, a acestuia în

care se exprima solidaritatea cu mişcarea „Carta 77”

din Cehoslovacia. Ca urmare a protestului său, Ion

Vianu a fost interogat de Securitate, hărţuit, dat afară

din postul universitar. A emigrat, în 1977, în Elveţia,

unde a aderat la iniţiativa de la Geneva împotriva

utilizării psihiatriei în politică. S-a remarcat, prin

poziţia luată la postul de radio „Europa Liberă”,

împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă

politică. După Revoluţia din 1989, a luat o atitudine

fermă împotriva psihiatriei politice comuniste şi s-a

implicat activ în reformarea sistemului de tratament

psihiatric din România, în vederea aducerii lui la

standardele occidentale. A scris articole de atitudine

în revistele „22”, „Dilema Veche” şi în cotidianul

„România liberă”. După ieşirea la pensie, Ion Vianu

s-a întors în ţară şi s-a dedicat scrisului, o pasiune, de

altfel, mai veche a sa, publicând numeroase volume

de proză şi eseistică. Este autorul romanelor „Caietele

lui Ozias” şi „Vasiliu, foi volante”, care fac parte din

trilogia neterminată „Arhiva Trădării şi a Mâniei”,

dar şi al romanelor „Paramnezii”, „Necredinciosul” şi

„Amor intellectualis”, pentru ultimul obţinând

premiul special al Uniunii Scriitorilor în anul 2010. A

mai editat volumele de eseistică „Blestem şi

Binecuvântare”, „Investigaţii mateine”, „Exerciţii de

sinceritate” şi „Apropieri”. În 1994 a publicat „Amin -

tiri în dialog”, în colaborare cu amicul său, Matei

Călinescu.

Fiica sa, Maria, s-a născut la 16 septembrie

1940, la Bucureşti. A urmat Liceul „I. L. Caragiale”

şi apoi, între anii 1958 şi 1963, Facultatea de Istorie

a Universităţii din Bucureşti, specialitatea Istorie

antică şi arheologie. S-a căsătorit, în 1960, cu Petre

Alexandrescu, arheolog, director, în perioada 1990-

1999, al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”

din Bucureşti, având împreună un fiu, pe Vlad

Alexandrescu, care, după 1990, a devenit ambasa -

dorul României în Luxemburg, iar în prezent este

ministrul culturii. După absolvirea facultăţii, Maria

Alexandrescu Vianu a lucrat, ca muzeograf, la

Muzeul Naţional de Artă al României, iar din 1965 a

fost cercetător la Institutul de Studii Sud-Est

Europene. În 1983 a obţinut titlul de doctor în istorie,

cu teza „Stelele funerare din Moesia Inferior”, sub

conducerea ştiinţifică a prof. dr. acad. Dionisie M.

Pippidi. În 1987 a devenit cercetător ştiinţific

principal în Sectorul de arheologie greco-romană şi

epigrafică al Institutului de Arheologie „Vasile

Pârvan” al Academiei Române. Pe plan ştiinţific, s-a

remarcat ca istoric al artei greceşti din bazinul Mării

Negre, al artei provinciale romane de la Dunărea de

Jos şi din Balcani şi ca istoric al religiilor greceşti şi

romane din bazinul Mării Negre. A susţinut confe -

rinţe la universităţile din Zürich, Basel, Geneva,

Lausanne, Berna, Atena, Paris-Sorbona, Berlin, Kiel,

Roma, Sofia. A fost cadru didactic asociat al

Universităţii „Ovidius” din Constanţa (2005-2008) şi

al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti

(2001-2004). Este conducător de doctorat, specia -

litatea istorie, în cadrul Academiei Române. Este

membru onorific al Institutului de Studii Sud-Est

Europene şi membru al Societăţii Române de Studii

Clasice. Preocupată şi de artă, a deschis, la începutul

anului 2016, o expoziţie de pictură la Palatul Şuţu din

Bucureşti.

În 1925 i s-au tipărit lui Tudor Vianu volumele

„Dualismul artei” şi „Fragmente moderne”, pentru ca

în 1926 să-i apară lucrarea „Masca timpului”. În

1930, Tudor Vianu a publicat studiul „Poezia lui

Eminescu” în care a evidenţiat în special izvoarele

antice şi cele germane, cu accent special pus pe

influenţa filosofiei lui Arthur Schopenhauer. Tot

atunci a fost distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor

Români. În 1931 i-a apărut volumul „Arta şi

frumosul. Din problemele constituţiei şi relaţiei lor”,

pentru ca în 1932 să publice volumul „Arta

actorului”, la editura „Vremea”. În anul următor a

publicat studiul intitulat „Influenţa lui Hegel în

cultura română”, lucrare care a şi primit atunci

premiul „Năsturel” al Academiei Române. După ce i

s-a acordat acest premiu, Tudor Vianu a fost ales, în

1934, membru corespondent al Secţiei literare a

Academiei Române. De altfel, în 1934 i-a apărut

primul volum din „Estetica”, în care sunt incluse

capitolele „Problemele preliminare ale esteticii”,

„Valoarea estetică şi atitudinea estetică” şi „Opera de

artă”. Al doilea volum a apărut în 1936, în care sunt



incluse două părţi: „Structura şi creaţia artistică” şi

„Receptarea operei de artă”. Tot în 1934 a publicat

„Istoria esteticii de la Kant până astăzi”, la Institutul

de Arte Grafice Bucovina, şi lucrarea „Idealul clasic

al omului”.

Vianu i-a consacrat prietenului şi poetului Ion

Barbu, pe care îl preţuia aşa de mult, o monografie

apărută la „Cultura Naţională”, în 1935, considerată

a fi cea mai cuprinzătoare până în ziua de azi.

Remarcabile sunt şi dedicaţiile pe care criticul literar

le-a făcut, în semn de omagiu, prietenului său pe

unele dintre cărţile pe care i le-a dăruit acestuia şi

care se află în biblioteca rămasă după moartea lui Ion

Barbu. De pildă, dedicaţia scrisă pe un exemplar din

„Arta actorului”, volum apărut în 1932: „Lui Ion

Barbu – cu sfiala unui autor care începe a deveni prea

fecund şi cu vechea dragoste a lui T. Vianu. Iunie

amâna cât mai mult apoteoza noastră în cer – Cu

veche dragoste frăţească. T. Vianu. April 1936”.

Un an mai târziu a publicat „Generaţie şi

creaţie. Contribuţii la critica timpului”, iar în 1937

antologia „Filosofie şi poezie”, care cuprindea

articolele de estetică scrise până atunci. Ediţia a doua

a antologiei a văzut lumina tiparului în 1943,

conţinând studii complet diferite. În 1938 s-a tipărit

lucrarea „Raţionalism şi istorism”, dar şi volumul

„Studii şi portrete literare”, iar după un an

monografia despre Henri Bergson, dar şi „Studii de

filosofie şi estetică”.

Apreciat ca un eminent specialist în estetică şi

filosofia culturii, Vianu a reprezentat România la

Congresul al IX-lea Internaţional de Filosofie şi la

Congresul al II-lea Internaţional de Estetică de la

Paris din 1937, unde a susţinut comunicările „Origine

et validité des valeurs” (Originea şi valabilitatea

valorilor) şi „Sur l’idée de perfection dans l’art”

(Ideea de perfecţiune în artă), deosebit de bine

primite de asistenţă.

În 1941 a apărut, la Editura Contimporană,

„Arta prozatorilor români”, poate cea mai cunoscută

şi mai comentată dintre cărţile sale. În 1942 a publicat

la Editura Cugetarea volumul „Introducere în teoria

valorilor, întemeiată pe observaţia conştiinţei” şi i-a

apărut lucrarea „Transformările ideii de om”. Tudor

Vianu a primit, în 1943, distincţia „Meritul Cultural”

clasa a doua. În 1944 a văzut lumina tiparului „Istoria

literaturii române moderne”, pe care Vianu a reali -

zat-o împreună cu Şerban Cioculescu şi Vladimir

Streinu, dar şi „Filosofia culturii”, reeditată în 1945.

În 1944 a apărut, de asemenea, lucrarea „Trei critici

literari” (Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, E.

Lovinescu).

În perioada interbelică, Vianu a colaborat la

revistele „Letopiseţi”, „Revista critică”, „Ideea euro -

peană”, „Sburătorul”, „Luceafărul”, „Mişcarea lite -

rară”, „Gândirea” (din 1924 până în 1943, o perioadă

de timp făcând parte din „gruparea revistei”),

„Revista de filosofie”, „Revista Fundaţiilor Regale”,

„Vremea”, „Libertatea”, „Simetria”, „Preo cu pări

literare”.

După instaurarea regimului comunist în ţară,

s-a aflat pe lista neagră din cauza convingerilor sale

„idealiste”. Chiar în primul număr al ziarului

„Scânteia”, din septembrie 1944, Tudor Vianu a fost

acuzat că „n-a înţeles sau nu a vrut să înţeleagă

materialismul dialectic”. Într-un referat de cadre din

1954 i s-a reproşat „cosmopolitismul”.



1932”. Pe un exemplar al volumului „Imagini

italiene”, cu vigniete de Ana Trivale, apărut în 1933,

Vianu a scris: „Lui Dan Barbilian, această călătorie,

cu mai puţine întâmplări, decât ale noastre împreună,

rămase nescrise. Sept. 1933. T. Vianu”. Pe un

exemplar al volumului II din „Estetica”, apărut în

1936, stă scris: „Lui Dan Barbilian – în speranţa că

tovărăşia noastră pe pământ va mai dura şi că vom

În 1945-1946, a fost director al Teatrului

Naţional, iar între 1 martie 1946 şi 1947 a fost numit

ambasador al României în Iugoslavia. „Ca diplomat,

în condiţiile grele determinate de urmările războiului,

a desfăşurat o activitate constructivă pentru

consolidarea legăturilor tradiţionale dintre România

şi Iugoslavia şi promovarea valorilor spirituale. Cu

această ocazie, la 14 aprilie 1946, solicita lui

Gheorghe Oprescu, directorul Institutului de Istoria

Artei al Academiei, un ajutor pentru refacerea

Bibliotecii Academiei şi a celei din Universitatea din

Belgrad, a colecţiilor ştiinţifice distruse de bombar -

damente”

3

.

După reforma învăţământului din 1947,

Catedra de estetică şi critică literară a fost trans -

formată, în 1948, în Catedra de literatură universală

(ulterior şi comparată). Tudor Vianu, la revenirea în

ţară de la Belgrad, la începutul anului 1948, a preluat

cursul de istorie a literaturii universale, devenind

precursor al comparatismului literar de la Facultatea

de Litere a Universităţii din Bucureşti. În felul acesta

s-a pus, practic, capăt activităţii sale filosofice.

În 1952, Vianu nu mai era la Facultate, deve -

nind un simplu cercetător la Institutul de Lin gvistică,

lucrând la „Dicţionarul limbii române moderne” şi la

„Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu”. Până în

1955 a publicat puţin, dedicându-şi cea mai mare parte

a timpului traducerilor din literatura universală

(Goethe, Heine, Shakespeare). În presă a mai publicat

traduceri din William Wordsworth, din versurile lui

Michelangelo Buonarroti şi din Victor Hugo. În 1950

a compus poemul „Arcadia”, care a rămas nepublicat

şi necu noscut în circuitul literar. De altfel, acesta este

o critică a gândirii utopice şi a captivităţii României în

închisoarea stalinistă.

În 1955, Tudor Vianu a devenit membru titular

al Academiei Române, iar în perioada 1958-1964 a

fost director general al Bibliotecii Academiei. În 1958

a devenit secretar general al Comisiei Naţionale

pentru UNESCO.

După 1955 a fost reintegrat în mediul aca -

demic universitar, devenind în perioada 1958-1963

şeful Catedrei de literatură universală şi comparată.

Profesorul Vianu s-a impus prin noutatea sintezelor

din literatura universală, prin sobrietatea şi eleganţa

expunerilor, precum şi prin ţinuta vestimentară

ireproşabilă. S-a dedicat redactării unor studii, micro -

monografii despre Cervantes (1955), Racine (1955),

Shakespeare, Camoens, Voltaire (1955), Anton Pann

(1955), F. M. Dostoievski (1957), Stendhal (1959),

Alexandru Odobescu (1960), Schiller (1961), Goethe

(1962). O mare parte din aceste studii au fost incluse

în volumul „Studii de literatură universală şi com -

parată” (1960). De reţinut antologia „Literatura

universală şi literatura naţională”, apărută în 1956,

care, în partea a doua, cuprinde pagini despre Anton

Pann, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu etc.

Studiile de stilistică au fost reunite în alte două

antologii: „Probleme de stil şi artă literară” (1955) şi

„Problemele metaforei şi alte studii de stilistică”

(1957).

În 1961 a apărut „Jurnalul”, un pseudojurnal

de fapt, conţinând texte cu caracter publicistic, şi în

1958 a publicat, în revista „Viaţa Românească”,

articolul „Idei trăite”, creaţii în care Tudor Vianu şi-a

creionat personalitatea de umanist şi filolog complet,

de om al Renaşterii. Este, de asemenea, autorul

„Dicţionarului de maxime comentat”, publicat în

1962. În 1963 a fost distins cu Premiul de Stat.

După al Doilea Război Mondial, a colaborat la

revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Teatrul”,

„Steaua” etc.

A murit în 1964 la Bucureşti, pe data de 21

mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua în

care a intrat la tipar volumul său „Arghezi, poet al

omului”. În acelaşi an a fost publicată postum „Istoria

ideii de geniu”, neterminată. Cu puţin timp înainte de

a se stinge din viaţă, Vianu a fost desemnat amba -

sador al României la UNESCO.

De remarcat este însă şi contribuţia pe care

Tudor Vianu şi-a adus-o la debutul reuşit al activităţii

Consiliului Legislativ interbelic. A valorificat, de

altfel, cu succes, cunoştinţele sale de drept în timpul

scurtei sale prezenţe în cadrul Secţiunii I a primului

Consiliu Legislativ.



3 Ibidem, p. 41-42.

APARIŢII EDITORIALE


Popescu şi Tudor Prelipceanu, apărut la Editura

Lumina Lex, Bucureşti, în 2014. Studiul „Valer

Dorneanu – un jurist strălucit, întemeietor al celui de -

al treilea Consiliu Legislativ”, cu care se deschide

lucrarea, evidenţiază contribuţia sa „decisivă la con -

struirea noului sistem legislativ şi curăţirea acestuia

de legislaţia fostului regim comunist”.

Al treilea capitol din volum intitulat „Valer

Dorneanu – o viaţă închinată statului de drept”,

cuprinde o substanţială „Incursiune biografică. Cine

sunt şi cum am ajuns ce sunt”, urmată de bibliografia

selectivă actualizată.

Un loc distinct îl ocupă prezentarea în capi tolul

al patrulea a performanţelor legislaturii parla mentare

2000-2004, când Valer Dorneanu a îndeplinit înalta

demnitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi, în

acest context, a activităţii sale pentru dezvol tarea

diplomaţiei parlamentare, prezentate sub titlul

„Acţiuni diplomatice şi publice ale preşedintelui

Camerei Deputaţilor în perioada 2000-2004”, cât şi

cea de preşedinte al Comisiei de revizuire a Con -

stituţiei.

Capitolul al cincilea cuprinde alocuţiuni, me -

saje, prelegeri şi expuneri prezentate de Valer

Dorneanu, selecţionate dintr-o impresionantă agendă

publică, din participarea la importante evenimente şi

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

a publicat la Editura Eurocarpatica din Sfântu

Gheorghe, în colecţia „Profesioniştii noştri”, volumul

„VALER DORNEANU la 70 de ani”.

Volumul de faţă este dedicat, cu ocazia

împlinirii a 70 de ani de viaţă, distinsului jurist şi

slujitor al statului de drept Valer Dorneanu, fost

consilier pe probleme de legislaţie la Preşedinţia

României, ministru pentru relaţia cu Parlamentul,

preşedinte al Consiliului Legislativ, preşedinte al

Camerei Deputaţilor şi adjunct al Avocatului Popo -

rului, actualmente judecător la Curtea Constituţională

(din 9 iunie 2013), numit de Camera Deputaţilor

pentru un mandat de nouă ani.

Lucrarea este structurată în 10 capitole. Primul

capitol se intitulează „Argumente”, iar cel de-al doi -

lea cuprinde mesaje, cuvinte de apreciere redactate

de foşti colegi, colaboratori şi de personalităţi

marcante ale vieţii academice, ştiinţifice, culturale,

politice şi publice româneşti, care l-au cunoscut în

diferite împrejurări pe juristul, magistratul, profe -

sorul, demnitarul şi omul politic Valer Dorneanu, în

îndelungata şi prolifica sa activitate, pusă în slujba

binelui public şi a statului de drept.

Referinţe elogioase cu privire la activitatea

profesională a juristului Valer Dorneanu se găsesc şi

în volumul „ A patra carte cu personalităţi ale Con -

siliului Legislativ de-a lungul timpului” de Sorin

VALER DORNEANUla 70 de ani

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Sfântu Gheorghe, Editura Eurocarpatica, 2015


aderarea la NATO şi integra rea în Uniunea

Europeană.

Valer Dorneanu a deschis drumul diplomaţiei

parlamentare, care a avut un rol însemnat în procesul

de aderare a României la NATO şi, mai apoi, la UE,

perioada respectivă constituind un exemplu de diplo -

maţie parlamentară, benefică statului român. Este

unanim apreciată contribuţia sa esenţială la Comisia

parlamentară de revizuire a Constituţiei.

În paralel cu multiple responsabilităţi înde pli -

nite în activitatea publică, din anul 1998 a început

activitatea didactică, mai întâi în cadrul Universităţii

„Spiru Haret” din Bucureşti, parcurgând apoi toate

treptele universitare, obţinând titlul de profesor uni -

versitar doctor în anul 2003, pe care îl deţine şi în

prezent la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii

„Nicolae Titulescu”, ca titular în cadrul Catedrei de

ştiinţe penale şi drept public, contribuind la dezvol -

tarea teoretică a conceptelor, instituţiilor şi funda -

mentelor dreptului muncii. A publicat până în prezent

15 monografii şi peste 60 de articole, comentarii şti in -

ţifice, studii, expuneri în domeniile dreptului muncii,

dreptului parlamentar şi tehnicii legislative, drep tului

social european. În februarie 2012, profesorului uni -

versitar doctor Valer Dorneanu i s-a conferit titlul de

profesor emerit al Universităţii „Nicolae Titulescu” din

Bucureşti, pentru sprijinul inestimabil acordat învă -

ţământului superior juridic şi economic.

Printre importantele realizări ale Consiliului

Legislativ din perioada când la cârma lui s-a aflat

Valer Dorneanu, nu pot să nu relev, pe lângă acti -

vitatea de avizare, cel puţin trei acţiuni de importanţă

deosebită care s-au înscris pe linia edificării noii

legislaţii a României democratice. O primă menţiune

se referă la elaborarea şi adoptarea, la iniţiativa

binevenită, cu contribuţia substanţială şi stăruinţa

preşedintelui Consiliului Legislativ, a regulilor de

tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000). O a doua

întreprindere de mari proporţii a fost acţiunea de

asanare legislativă, de identificare şi îndepărtare din

legislaţie a vechilor reglementări care nu mai

corespundeau cu actualele realităţi social-politice şi

economice. În sfârşit, trebuie să menţionez, şi nu în

ultimul rând, apariţia, în perioada sus-amintită, a

primelor repertorii anuale de evidenţă legislativă,

care au oferit o oglindă exactă a situaţiei la zi a

actelor normative în vigoare la un moment dat, faci -

litând astfel aplicarea lor corectă de către utilizatorii

dreptului.

Sorin POPESCU

preşedinte de secţie


reuniuni naţionale şi internaţionale în perioada 1993-

2005.

Capitolul al şaselea redă reflecţii în mass-

media, iar capitolul al şaptelea interviuri referitoare la

bogata şi importanta activitate a profesionistului şi

omului politic.

Au fost incluse în capitolul al optulea şi câteva

discursuri parlamentare celebre ale unor mari per -

sonalităţi româneşti, Mihail Kogălniceanu şi Nicolae

Titulescu, preluate din volumul „Discursuri parla -

mentare celebre ale unor mari personalităţi”, lucrare

aflată în curs de redactare prin grija profe sorului

Valer Dorneanu.

În final, în lucrare este redat un bogat mate rial

ilustrativ format din fotografii şi facsimile care vin

să întregească, prin imagini şi documente, cuprinsul

volumului.

Din mesajele şi cuvintele de apreciere adre sate

în această lucrare de importante personalităţi ale vieţii

publice româneşti juristului Valer Dorneanu, rezultă

principalele repere ale profesionistului oma giat: un

foarte bun specialist în domeniul legislaţiei, care a

urcat firesc, treaptă cu treaptă, pe scara evo luţiei

profesionale şi sociale; o minte riguros ordo nată, cu o

logică juridică impecabilă; unul din marii profe sionişti

ai dreptului, asul procedurilor legislative, cu o carieră

solidă şi cu o experienţă de neegalat în dreptul

parlamentar. Sunt subliniate autoritatea sa profe -

sională şi morală şi contribuţia la asigurarea cadrului

legislativ al unor instituţii fundamentale ale statului

de drept şi „la perfecţionarea legislaţiei ţării, prin

avizarea prealabilă a tuturor proiectelor de acte

normative, în calitate de preşedinte al Consiliului

Legislativ, precum şi la laborioasa acţiune de asa nare

a legislaţiei postrevoluţionare, prin eliminarea,

respectiv, prin înlocuirea, a peste 3.000 de acte nor -

mative emise în anii totalitarismului”, aşa cum

mărturiseşte dr. Dragoş Iliescu, preşedintele Consi -

liului Legislativ, în cadrul volumului.

Ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, al treilea

om în ierarhia demnităţilor ţării, a imprimat un stil

nou de abordare a activităţii parlamentare, a reuşit o

performanţă cantitativă de invidiat, prin adoptarea în

Camera Deputaţilor a 3.800 de legi, şi în comisii a

peste 8.000 de amendamente. Anii 2000-2004, când

a deţinut această înaltă demnitate, au reprezentat, de

departe, perioada cea mai productivă din istoria

parlamentarismului postdecembrist, atunci fiind

necesară îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru

aderarea României la Uniunea Europeană, printre

care prima a fost armonizarea legislativă. A gestionat

atunci cel mai greu mandat al Parla mentului, când au

fost atinse cele două obiective fundamentale ale ţării:

Apariții editoriale

La Editura Universul Juridic a apărut lucra rea

„Autocraţia electivă vs Democraţia parlamentară”,

semnată de prof. univ. dr. Ioan Alexandru, cercetător

ştiinţific asociat al Institutului de Cercetări Juridice

(ICJ) şi decan de onoare al Facultăţii de Administraţie

Publică.

Lucrarea este structurată în trei capitole, având

o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Adrian Miroiu, un

cuvânt-înainte şi o introducere semnate de autor. În

prefaţă, profesorul Adrian Miroiu afirmă că aceasta

este o lucrare cu mesaj pe deplin optimist: „oricât de

mult a fost deteriorată, democraţia e încă vie şi putem

spera în viitorul ei. Iar cunoaşterea ei nu poate fi

decât rezultatul cooperării între cercetători.”

Autorul analizează cu subtilitate modul în care

societăţile contemporane democratice reuşesc sau nu

să manifeste virtute politică. Din complexi tatea

imensă a problematicii, acesta se opreşte asupra unui

aspect particular: felul cum interesele şi prefe rinţele

membrilor societăţii ajung să fie exprimate în plan

politic şi, mai precis, cum sunt exprimate prin

intermediul instituţiei politice a Parlamentului.

Parlamentul este, în concepţia autorului, instituţia

care – ca rezultat al votului universal – reflectă cel

mai bine interesele şi preferinţele membrilor socie -

tăţii. De aceea, rolul său ar trebui să fie determinant

în politicile aplicate în societate.

Or, potrivit autorului, în trecutul recent,

evoluţiile politice au avut o direcţie puţin concor -

dantă cu această imagine fundamentală a unei

societăţi democratice. Mutaţiile care au avut loc pot

fi caracterizate ca forme ale degradării accentuate a

rolului parlamentului în raport cu celelalte instituţii

politice. Astfel, în deceniile din urmă, ideile acceptate

tradiţional privind separarea puterilor în stat au fost

puse sub semnul întrebării; rolul parlamentului, de

putere legislativă, apare astăzi ca perimat, într-o lume

în care statul devine tot mai birocratizat; dimpotrivă,

puterea executivă îşi amplifică rolul într-o măsură

incomparabilă cu cea din vremuri mai vechi; conflic -

tele constituţionale se amplifică, alături de fenomene

precum inflaţia legislativă şi insecuritatea juridică.

Aceste schimbări în modul în care parlamentul

funcţionează astăzi nu pot fi însă înţelese în întregime

dacă nu vedem cealaltă faţă a monedei, anume

tendinţa de expansiune a puterii executive. Într-un

anumit sens, o astfel de expansiune este de aşteptat,

e naturală.

Profesorul Alexandru aduce în discuţie câte va

dintre procesele care au avut loc şi au loc în acest

sens. Mai întâi, puterea tinde să se personalizeze.

Deciziile sunt tot mai puţin colective, ajung din ce în

ce mai mult să exprime poziţia unei singure persoane –

cea aflată în vârful unei oarecare piramide. Există o

propensiune accelerată de transformare a democra -

ţiilor în autocraţii; astfel se ajunge la arbitrariu şi la

abuz, la identificarea alegerilor cu legitimarea unei

persoane.

În al doilea rând, modalităţile prin care se

realizează reprezentarea preferinţelor membrilor



Autocraţia electivă vs

Democraţia parlamentară

Ioan ALEXANDRU

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2015



personaje numite lideri pentru a câştiga o putere

aproape absolută de decizie politică” şi avertizează că

anumite regimuri politice, cum ar fi cel prezidenţial

(chiar şi cel semiprezidenţial), sunt mai expuse la

pericolul acestei „degenerări a democraţiei”.

Concluzia este că trebuie începută o destruc -

turare a fundamentelor transcendentale ale legitimi -

tăţii puterii pentru o reconstruire a lor pe baze

prag matice. Mai exact, fundamentul puterii trebuie

să fie dialogul social real (exprimat, mai ales, prin

referendum) dintre conducători şi alegători, având ca

obiect stabilirea unor soluţii concrete pentru proble -

mele concrete ale cetăţenilor. În acest fel, contractul

social îşi pierde caracterul abstract şi devine un

contract electoral concret, care se reînnoieşte cu

prilejul fiecărei perioade electorale, între electori şi

candidaţii la mandatele puterii.

Menţionăm că acest volum, deosebit de actual

prin problematica ce o propune, a făcut obiec tul unor

dezbateri fructuoase în cadrul unui sim pozion la

Academia Română, unde au luat cuvântul prof. univ.

dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de Cercetări

Juridice, acad. Alexandru Surdu, vice preşedinte al

Academiei Române, prof. univ. dr. Dan Claudiu

Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ.

dr. Adrian Miroiu, Uni versitatea din Bucureşti, prof.

univ. dr. Dana Tofan, Institutul de Cercetări Juridice,

conf. univ. dr. Diana-Camelia Iancu, decanul Facul -

tăţii de Administraţie Publică, SNSPA, şi autorul

cărţii, prof. univ. dr. Ioan Alexandru.

Cristina PĂIŞ

expert


societăţii şi-au dovedit în timp limitele. Oricât s-ar

încerca să se construiască un sistem electoral, el va

exhiba întotdeauna nu doar virtuţi, ci şi limite.

Plecând de aici, se poate argumenta că regulile de

alegere sunt întotdeauna manipulabile: preferinţele

votanţilor pot fi denaturate; mai mult, votanţii înşişi au

uneori stimulente pentru a nu vota sincer, ci strategic.

Autorul face câteva aprecieri şi cu privire la

procesul de transformare democratică ce se desfă -

şoară în ţara noastră sub sloganul europenizării

României, arătând faptul că ceea ce ar trebui să ne

intereseze în primul rând este o funcţionare mai

raţională a democraţiei, obţinută nu prin fortificarea

puterii executive şi abandonarea regulilor funda -

mentale ale democraţiei parlamentare, ci, dimpotrivă,

prin amplificarea rolului cetăţenilor şi al tuturor

partenerilor sociali.

De asemenea, subliniază că tendinţele din anii

anteriori de a aluneca spre autoritarism prin sloganuri

populiste şi prin transformarea parlamen tului într-o

autocraţie electivă şi-au găsit expresia şi în

instabilitatea politică, ştiut fiind faptul că a existat şi

mai există şi la noi un conflict între elitele politice

aflate în competiţie, unele încercând să se menţină la

putere, iar altele să obţină puterea, ceea ce generează

instabilitate.

În finalul cărţii, Ioan Alexandru îl citează pe

Michelangelo Bovero, care accentua faptul că demo -

craţia este acea formă de organizare socială care

asigură în cel mai înalt grad convieţuirea dintre

oameni. Profesorul Bovero mai susţine că „demo -

craţia tinde să fie identificată ca o specie de autocraţie

competitivă, în timp ce regimul democratic actual se

reduce la concurenţa electorală dintre anumite

MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

Înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România

Academia de Ştiinţe Juridice din România a

fost înfiinţată în temeiul Legii nr. 139/2015, fiind

continuatoarea în drepturi a Academiei de Ştiinţe

Morale şi Politice, creată în 1939. Academia de

Ştiinţe Juridice din România este „for naţional, de

consacrare ştiinţifică, ce reuneşte personalităţi

reprezentative ale ştiinţelor juridice”.

În cadrul primei adunări generale, din 15

decembrie 2015, a fost ales prezidiul acestei structuri

academice. Astfel, s-a decis numirea în funcţia de

preşedinte a prof. univ. dr. Ioan Chelaru, vicepre -

şedinte al Senatului, preşedintele Uniunii Juriştilor

din România. Totodată, au fost aleşi în funcţia de

vicepreşedinte: prof. univ. dr. Ioan Leş; prof. univ. dr.

Bogdan Ciucă; prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor,

rectorul Universităţii din Craiova; prof. univ. dr.

Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituţională,

rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;

prof. univ. dr. Brânduşa Mariana Ştefănescu. Secretar

general al Academiei de Ştiinţe Juridice din România

a fost numit prof. univ. dr. Ovidiu Vasile Predescu.

Cu acest prilej, a fost stabilit şi numărul maxim

de membri titulari şi corespondenţi, au fost constituite

colectivele de redactare a regulamentului propriu şi a

regulamentului consiliului de onoare. Menţionăm că

dintre membrii corespondenţi face parte Sorin

Popescu, preşedinte de secţie la Consiliul Legislativ,

cu rang de secretar de stat, vicepreşedinte al Uniunii

Juriştilor din România.

Conform legii de înfiinţare, Academia de Ştiinţe

Juridice din România recunoaşte Academia Română

ca fiind cel mai înalt for naţional de consacrare

ştiinţifică şi colaborează cu Parlamentul, Guvernul,

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Minis -

terul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Legislativ,

Curtea Constituţională, cu instituţiile şi organizaţiile

ştiinţifice academice, de cercetare şi din învăţământul

juridic, din ţară şi din străinătate, şi cu organizaţiile

profesionale ale juriştilor.

Mirela PAVEN

expert




Cu suportul Comisiei Europene, Asociaţia

Consiliilor de Stat şi a Jurisdicţiilor Administrative

Supreme din Uniunea Europeană – ACA a organizat

la Bruxelles, în data de 11 decembrie 2015, un

interesant seminar intitulat – „O mai bună legiferare

prin intermediul avizelor aprofundate – bune practici

în ceea ce priveşte formularea de avize consultative

în materie legislativă în Europa”.

La acest eveniment s-au reunit numeroşi

reprezentanţi din partea a 13 state membre ACA,

precum şi delegaţi ai Comisiei Europene. Dintre per -

sonalităţile de prestigiu prezente la lucrările confe -

rinţei amintim: din partea Franţei, pe Michel Pinault,

preşedinte de secţie, precum şi pe Yves Gounin,

consilier de stat; din partea Germaniei, pe Klaus

Rennert, preşedintele Curţii Administrative Supreme;

din partea Italiei, pe Franco Frattini, preşedinte de

secţie la Consiliul de Stat; din partea Luxembourgului,

pe Viviane Ecker, preşedintele Consiliului de Stat, şi

Marc Besch, secretarul general al instituţiei, precum şi

Georges Wivenes, consilier de stat; din partea

Olandei, delegaţia condusă de Piet Hein Donner,

vicepreşedintele şi conducătorul efectiv al Consiliului

de Stat, în condiţiile în care preşedintele acestei

instituţii este Maiestatea Sa Regele Olandei.

De remarcat numeroasa participare a repre -

zentanţilor Consiliului de Stat din Belgia, precum şi

a celor ACA, instituţii gazdă ale conferinţei.

Din partea Consiliului Legislativ al României,

la această manifestare de prestigiu, a participat Cătălin

Ciora, consilier, şef de sector.

Primirea participanţilor şi discursul de deschi -

dere au fost în sarcina lui Yves Kreins, prim-pre -

şedinte al Consiliului de Stat din Belgia, Domnia Sa

fiind şi cel care a prezidat dezbaterile prilejuite cu

ocazia primei mese rotunde a conferinţei.

Lucrările s-au desfăşurat având la bază răspun -

surile la cele 42 de întrebări din chestionarele care au

fost anterior completate de 13 state membre ale ACA,

în principal de către cele care au atribuţii de avizare

a proiectelor de acte normative.

Dezbaterile privind problematicile analizate au

fost structurate în cadrul a două mese rotunde, fiecare

dintre acestea cuprinzând două mari teme care au

generat numeroase şi interesante discuţii şi puncte de

vedere.

Cele două teme ale primei mese rotunde au

fost „Relaţiile cu solicitantul avizului”, respectiv

„Prezentarea formală şi fundamentarea avizelor”.

Fiecare temă a fost împărţită în mai multe direcţii de

analiză, corespunzătoare întrebărilor din chestionare.

Cea de-a doua masă rotundă, care s-a desfă -

şurat după un dejun şi o vizită a spaţiilor unde îşi au

sediul Consiliul de Stat din Belgia şi ACA, a fost

structurată în două mari teme, intitulate: „Impactul

controlului juridic şi punerea în aplicare a dreptului

european”, respectiv „Conse cinţele avi zelor şi

publicitatea acestora”, teme în cadrul cărora dezba -

terile şi discuţiile au fost grupate.

Răspunsurile la cele 42 de întrebări ale chestio -

narelor au fost prezentate sub formă statistică, pe

baza acestora lansându-se ulterior dezbateri. Intere -

sante au fost punctele de vedere ale reprezentanţilor

Franţei, Belgiei, Olandei, Italiei şi Luxembourgului,

care au luat cuvântul în mod regulat în cadrul

lucrărilor conferinţei.

Demne de atenţie au fost intervenţiile referi -

toare la termenele în care trebuie emise avizele pentru

proiectele de acte normative. Numeroase dezbateri

au fost generate după prezentarea termenelor de

avizare în cazul României, mai ales cel de 24 de ore

pentru ordonanţele de urgenţă ale Guvernului. De

principiu, toţi participanţii care au intervenit şi-au

exprimat uimirea, considerând că termenele de

avizare a proiectelor de acte normative în cazul

României sunt foarte scurte în raport cu volumul de

muncă pe care îl implică analiza acestora.

În final, se cuvine să mulţumim organizatorilor

evenimentului pentru modul de organizare al

acestuia, precum şi tuturor participanţilor care şi-au

manifestat în mod activ prezenţa şi au subliniat rolul

pe care îl au instituţiile reprezentate în cadrul

procesului de avizare a proiectelor de acte normative.

Cătălin Ion CIORA

consilier, şef sector


Manifestări științifice

Seminarul Asociaţiei Consiliilor de Stat şi a JurisdicţiilorAdministrative Supreme din Uniunea Europeană

– Bruxelles, 11 decembrie 2015 –

În publicaţia „Revue du droit public” nr. 5/2015,

editată în Franţa, a apărut un material format din şase

articole, referitor la reforma teritorială.

Astfel, în introducere, editorii apreciază că

revista, prin conţinutul său, trebuie să ajute la o mai

bună înţelegere a noii reforme a instituţiilor locale

din Franţa, reformă atât a colectivităţilor descen -

tralizate, cât şi a circumscripţiilor, sub acţiunea locală

a Statului, redenumite de la o vreme sub numele

comun de „teritorii”. Reforma colectivităţilor terito -

riale sau a teritoriilor după criteriul geografic – şi

logic, la origine –, care face să corespundă carta

descentralizării cu cea a deconcentrării, s-a pus în

aplicare începând cu anii ’80, iar de atunci are un ritm

din ce în ce mai rapid.

Cifrele oficiale arată că la data de 1 ianuarie

2014 teritoriul Republicii Franceze era împărţit în

12.159 de instituţii publice de cooperare interco -

munală de diferite categorii, cu fiscalitate proprie şi

regrupate în 36.615 comune, la o populaţie de 62,6

milioane de locuitori; la acestea se adaugă 8.794 de

sindicate cu scop unic şi 1.220 de sindicate interco -

munale polivalente. De aici rezultă că un francez

dintr-o sută are mandat într-una sau mai multe

instituţii gestionare de teritorii. Din acest punct de

vedere, sunt de măsurat costul şi inerţia unui mod de

administrare atât de dispersat şi de instabil.

Pe acest fond, legea din 7 august 2015 având

titlul „Lege pentru noua organizare teritorială a

Republicii” reprezintă o altă etapă în succesiunea

reformelor.

Cu ajutorul autorilor Bertrand Faure (pentru

cadrul constituţional în care această reformă se aplică),

Henri Oberdorff (pentru inserarea ei în Uniu nea Euro -

peană), Franck Laffaille (o comparaţie cu situaţia

Italiei), Nicolas Kada (referitor la istoricul interco -

munalităţii), Hélène Pauliat şi Clotilde Deffigier

(despre viitorul departamentelor) şi Jean-Marie Pontier

(în studiul repartiţiei competenţelor), se propune o mai

bună înţelegere a fenomenului.

În cele ce urmează vom prezenta articolele

autorilor menţionaţi, în ordinea apariţiei lor în revistă,

cu precizarea că acest material este doar un extras.

1. Etapa constituțională a reformei colec -

tivităților teritoriale (2014-2015) – [L’épisode

constitutionnel de la réforme des collectivités

territoriale (2014-2015)] – autor Bertrand Faure –

profesor al Universităţii din Nantes.

Articolul este structurat în trei părţi şi debu tează

cu prezentarea generală a stării de fapt, din care rezultă

că necesitatea unei dezbateri constituţionale a fost

datorată anunţului făcut de preşedintele repu blicii, care,

în postură de reformator, a dorit supri marea eşalonului

departamental, concentrând eşalo nul regio nal şi dimi -

nuând, prin fuziune numărul regiu nilor la jumătate.

Ideea ar fi fost inspirată de preocupări exclusiv prag -

matice, constând în concentrarea unei administraţii

descentralizate considerate complexe, lente şi costi -

sitoare. Dreptul colectivităţilor teritoriale s-a transfor -

mat în dreptul relaţiilor dintre munici palitate şi aceste

colectivităţi, drept marcat prin caracteristici precum

relativitate, instabilitate şi complexitate. Dar ca nici -

când mai înainte, instituţia ratată din start a consilierului

teritorial (2010) şi reducerea la jumătate a regiunilor

(2015) nu au mers atât de departe pe această cale a

raţionalizării. Este momentul în care problema con -

stituţionalităţii revine în actualitate; ea se pune în ceea

ce priveşte puterea exercitată de colectivităţi, garantarea

existenţei şi organizării lor democratice.


Gestionarea teritoriului – o permanentă reformă (I)

Lucica-Violeta NICULAE

expert


PREZENTARE SELECTIVĂ A UNOR ARTICOLE DIN REVISTELE DE DREPT STRĂINE

I. Reforma teritorială şi puterea normativă

a colectivităților

Problema puterii colectivităţilor teritoriale este

azi prinsă într-un nod al relaţiilor dintre aceste

comunităţi. Noua lege încearcă să consacre o putere

regională superioară, altfel spus puterea de a impune

un comportament pozitiv colectivităţilor de nivel

inferior, acesta fiind chiar scopul ei.

Problema îmbătrânirii cadrului constituționalşi lipsa de consens pentru acordarea unei puterisuperioare regiunii

Textul din 1958 dădea problemelor descen -

tralizării franceze o viziune simplificată, punând faţă

în faţă colectivitatea teritorială şi Statul. Dar între o

parte şi cealaltă s-a interpus complexitatea actuală

dată de multitudinea de niveluri de colectivităţi, de

gruparea lor şi de relaţiile necesare dintre ele.

Revizuirea Constituţiei care a avut loc la

28 martie 2003 şi care a stabilit în mod cert că loca -

litatea-reşedinţă nu exercită o tutelă asupra celorlalte

colectivităţi, garantând dreptul normativ al colec ti -

vităţilor şi autonomia lor financiară la toate nivelurile –

soluţii aplicate deja de jurisprudenţă –, nu a putut face

o legătură bună între trecut şi prezent. Altfel spus,

fiecare colectivitate teritorială, indiferent de categorie

sau dimensiune geografică, are aceeaşi structură

funcţională: aceleaşi organe decizionale, aceleaşi

principii de determinare a competenţelor şi resur -

selor, se bucură deplin de drepturile lor, având şi

aceeaşi capacitate de reprezentare a intereselor

generale ale locuitorilor lor. Fiecare dispune de o

putere proprie şi generală, diferită de cea a altor

colectivităţi. Aceasta presupune că ele se găsesc una

faţă de cealaltă în situaţie de egalitate şi juxtapunere.

Legea din 16 decembrie 2010 a dispus reor -

ganizarea departamentelor şi regiunilor în jurul

instituţiei consilierului teritorial. Aceste două tipuri

de comunităţi s-ar fi găsit în situaţia suprapunerii, din

cauza faptului că toţi consilierii teritoriali aleşi la

nivel de departament ar fi făcut parte şi dintr-o

organizaţie comună, în cadrul consiliului regional,

motiv pentru care a fost abrogată prin legea din

17 martie 2013, înainte chiar de punerea ei în

aplicare.

Prevederile Constituţiei revizuite în 2003 sau

legea din 27 februarie 2014 au fost constante în a

limita exercitarea tutelei de către o colectivitate

asupra alteia, condamnând colectivităţile să întreţină

între ele relaţii mai degrabă orizontale decât verticale,

regiunile nefăcând excepţie.

II. Reforma teritorială şi garanțiile exis -

tenței colectivităților

După anunţarea schimbărilor propuse, pro -

blema teritoriului este, din păcate departe de a fi

rezolvată. Pe plan instituţional, nu se ştie ce tip de

nou sistem administrativ ar trebui aplicat. Se poate

ca ştergerea departamentului şi îndepărtarea de

regiune să lase un vid administrativ, mai ales în zona

Franţei rurale. Şi căror forţe le-ar aduce profit

reducerea numărului de colectivităţi teritoriale? Unei

puteri regionale mai puternic înarmată după

concentrarea forţelor sale ori unităţii de coman da -

ment al Statului şi impactului său mai direct asupra

unui număr mai mic de colectivităţi.

A. Ipoteza renunțării la departamenteÎn plan constituţional, nu se cunoaşte încă prin

care procedee s-ar putea ajunge la atingerea rezul tatului

anunţat, pentru că nu ar trebui subestimate riscurile

neconformităţii cu textul constituţional. Fără îndoială,

preşedintele nu s-a asigurat asupra con diţiilor de

revizuire a Constituţiei, din moment ce a ştiut că nu

poate evita acest lucru. În caz de atingere adusă

departamentelor, Constituţia are mai multe feluri de a le

garanta, ceea ce ar putea descuraja amatorii de ficţiune

politică. O lege ordinară nu poate contura un viitor fără

departamente, în măsura în care acestea formează

categoria constituţională a colec tivităţii teritoriale [art.

72 alin. (1)], sunt organizate sub formă de colectivităţi

teritoriale [art. 72 alin. (3)] şi pot fi considerate ca

participante la exerciţiul suveranităţii prin desemnarea

reprezentanţilor lor în Senat, impunând, în ipoteza

eliminării lor, modifi carea regimului de alegere a

Senatului (art. 24 din Constituţie).

B. Metoda fuziunii regiunilor metropolitaneReducerea de la 26 la 12 a numărului regiu -

nilor metropolitane (cu excepţia insulei Corsica) a

fost hotărâtă pe cale administrativă. Codul general al

colectivităţilor teritoriale avea reguli clare, reluate în

acest sens de legea din 16 decembrie 2010, în scopul

favorizării regrupării colectivităţilor. Dar această lege

nu venea cu rigoarea necesară, reuşita fuzionării

rămânând subordonată dublei aprobări a alegătorilor

şi a aleşilor, drept care a şi rămas fără aplicare. Fuzi -

unea colectivităţilor […] nu este o simplă modalitate

de delimitare teritorială. Ea presupune dispariţia unor

entităţi legale existente şi constituirea altora.

III. Reforma teritorială şi organizarea de -

mo cratică a colectivităților

Organizarea colectivităţilor teritoriale depă -

şeşte problema instituţională. Ea angajează cetăţenia

Prezentare selectivă a unor articole din revistele de drept străine


indivizilor din cadrul colectivităţii şi nevoile lor,

împotriva defectelor sale de organizare democratică.

Acest aspect individualist al dreptului colectivităţilor

teritoriale reţine atenţia judecătorilor constituţionali

în mod special. Astfel, egalitatea voturilor dintre

cetăţeni nu va fi respectată dacă locurile din adunările

locale n-ar trebui să fie repartizate între diferitele

circumscripţii electorale potrivit „bazelor absolut

democratice”. Legea păstrează pentru departament un

interes major în alegerea consiliului regional, în

măsura în care repartizarea locurilor între listele în

competiţie din cadrul unei circumscripţii regionale se

face proporţional cu rezultatele obţinute în fiecare

departament al regiunii. Este paradoxal că repre -

zentarea departamentală aparţine, potrivit Consti tuţiei,

consiliilor regionale. Totuşi, această regle mentare

rezultă dintr-un calcul deliberat al parlamentarilor care

l-au imaginat: este preferabil a se da o influenţă

departamentelor asupra regiunilor pentru a limita

efectul invers. Aceste departamente sunt un fel de fief,

trebuind să fie reprezentate proporţional cu importanţa

lor. Lărgirea perimetrului regiunilor ca urmare a

fuziunii statuate de legea din 16 ianuarie 2015 ar

aduce o nouă carenţă pe care reformatorul nu ar

accepta-o, nici chiar în numele logicii acestui tip de

scrutin, şi anume ca un mic departament dintr-o vastă

regiune să nu aibă ori să aibă puţini consilieri regionali

rezultaţi din circumscripţia sa. Pentru a contracara

această situaţie, legea instituie un sistem de „prag”,

graţie căruia departamentele mici (cu sub 100.000 de

locuitori, ca în cazul departamentului Lozère) ar

beneficia de cel puţin două locuri, iar celelalte de cel

puţin patru locuri. Consiliul Constituţional nu a

cenzurat acest mecanism pe care îl consideră în acord

cu logica legii electorale, care favorizează depar -

tamentele. El acceptă chiar principiul reprezentării

automate. În plus, „pragurile” nu i se par a conduce

către diferenţe de reprezentare vizibile între secţiunile

departamentale. Dar în această situaţie nu se mai ştie

dacă un consilier regional este un ales regional în

cadrul departamentului sau un ales departamental în

cadrul regiunii.

Episodul constituţional legat de reformele

actuale au adus câteva precizări la întrebările refe -

ritoare la statutul constituţional al colectivităţilor

teritoriale. Dar, în esenţă, nimic nu s-a schimbat.

Mergând pe aceeaşi linie, Consiliul Constituţional îşi

elaborează jurisprudenţa actuală plecând de la linia

tradiţională de opoziţie între libertatea de a avea

colectivităţi puţin mai ferm garantate şi libertatea lor

de a face. Fiindcă n-ar fi imposibil ca, în faţa lovi -

turilor de forţă ale reformelor organizatoare care rar

suscită opoziţia judecătorilor, viaţa democratică a

cetăţeanului în cadrul colectivităţii sale să constituie

o ultimă protecţie a acestui statut împotriva legii.

2. Intercomunalitatea sub luminile ram -

pei – (L’intercommunalité sous les feux de la rampe) –

autor Nicolas Kada, profesor al Universităţii

Grenoble-Alpes, director al CRJ şi GRALE

Intercomunalitatea începe să se bucure de o

lentă, dar incontestabilă recunoaştere, înscriindu-se

progresiv în peisajul administrativ local, evoluând în

ciuda reformelor teritoriale succesive.

Cu 36.658 de comune în 2015, Franţa cunoaşte

o puternică fragmentare comunală, în comparaţie cu

alte state europene. Celelalte douăzeci şi şapte state

membre ale Uniunii Europene au împreună un total

aproape dublu de comune. Dacă această împărţire

poate fi considerată satisfăcătoare în planul vieţii

democratice, ea este şi greu de gestionat. Interco -

munalitatea s-a impus ca fiind nu „doar utilă, ci şi

necesară”. Această fărâmiţare comunală face ca un

număr mare de cetăţeni să se implice în gestiunea

locală, mai mulţi de 500.000 de aleşi locali, iar durata

unei cariere politice este adesea posibilă printr-o bună

implantare locală. Dar fragmentarea aceasta grevează

în mod durabil finanţele locale, face nerentabile o

serie de echipamente locale sau măresc pur şi simplu

cheltuielile comunelor mici ori mijlocii. Contra

excesului de fărâmiţare se poate trece la cooperarea

intercomunală, în măsura în care alegeri mai radicale

n-au fost cu adevărat posibile. Legătura dintre teri -

toriu, democraţie şi drept se arată a fi foarte com-

plexă. Evoluţia dreptului reprezintă o provocare

majoră pentru înţelegerea dreptului descentralizării

în general şi a dreptului intercomunalităţii în special.

Ea reprezintă un indicator al locului dreptului, acela

de cale de mijloc între morală şi politică, nefiind

reductibil nici la una, nici la cealaltă, ceea ce permite

imaginarea lui ca funcţie socială.

I. „Timpurile moderne”, sau intercomu -

nalitatea visată

Intercomunalitatea este bazată pe un principiu

destul de simplu: comuna constituie un teritoriu

foarte restrâns pentru a pune în aplicare şi a gestiona

în mod optim un număr de servicii publice locale. În

acest caz, orice modalitate de cooperare între comune

este bine-venită, în scopul lărgirii perimetrului de

intervenţie şi obţinerii de economii, cooperarea dintre

comune fiind astfel marcată de această dublă



semnificaţie, variabilă în funcţie de perioade şi de

punctele de vedere, ajungând să realizeze obiective

destul de diferite. Dar intercomunalitatea constituie

doar o simplă etapă pe calea dispariţiei programate a

comunelor. De intercomunalitatea de proiecte se

leagă mari speranţe, sprijinite din 2014 de luarea în

calcul a metropolizării.

A. Când intercomunalitatea este prezentată caavând toate virtuțile

După legea din 16 decembrie 2010 au rezultat

şase tipuri de entităţi publice de cooperare inter -

comunală, respectiv: sindicatul comunelor, comu -

nitatea comunelor, comunităţile urbane, comunităţile

aglomeraţiilor, sindicatul noilor aglomeraţii şi metro -

polele. Acest larg evantai instituţional dă dovada unei

voinţe împărţite de promovare a intercomunalităţii

sub toate formele sale, indiferent că este vorba de

gestionarea în comun a serviciilor către populaţie sau

de conducerea unui veritabil proiect de dezvoltare

teritorială. Intercomunalitatea apare astfel ca un

răspuns modern la mizele comunale contemporane.

Cooperarea pentru gestiune constă în crearea,

la iniţiativa comunelor, a unei entităţi publice teri -

toriale, având ca misiune gestionarea în contul

comunelor participante a unuia sau a mai multor

servicii publice de interes comun, sub forma unui

sindicat intercomunal, cu acest unic scop, sau cu mai

multe. Sindicatele intercomunale cu scop unic (un

singur obiect al activităţii) reprezintă aproape 70%

din sindicate şi au competenţă în ceea ce priveşte

alimentarea cu apă, tratamentul şi distribuţia acesteia,

activităţi şcolare şi extraşcolare etc. Sindicatele care

au mai multe obiecte de activitate reprezintă circa

10% şi numărul lor este în continuă scădere, iar cele

mixte, aproximativ 20%, câştigă teren. Polurile

metropolitane sunt grupări de structuri intercomunale

apropiate de sindicatele mixte închise, iar noul regim

juridic instituit de legea din 16 decembrie 2010 pare

a le încredinţa un viitor promiţător. Competenţa

acestor structuri acoperă toate acţiunile de interes

metropolitan în materie de dezvoltare economică, de

promovare a inovaţiei, de cercetare, de învăţământ

superior şi cultură, amenajarea spaţiului, dezvoltarea

infrastructurii şi serviciilor de transport. Scopul final

al acestei legi este de acoperire a întregului teritoriu

naţional cu structuri intercomunale cu fiscalitate

proprie. Cooperarea pe proiecte poate lua forme

diverse, precum: comunitatea aglomerărilor, comuni -

tatea urbană şi comunitatea comunelor, fără a omite

sindicatul noilor aglomerări şi metropola.

Această cooperare intercomunală arată că în

spatele democraţiei locale, reprezentată tradiţional de

comune, există o administraţie funcţională eficace,

dar cu o mai mică legitimitate politică. Aceasta

explică opţiunea legiuitorului din 2010 de a alege

prin vot universal direct, cu ocazia alegerilor munici -

pale, a consilierilor comunitari în toate comunele cu

mai mult de 1.000 de locuitori.

Intercomunalitatea în cazul proiectelor bulver -

sează totuşi peisajul administrativ francez, limitând

drastic efectele negative ale fragmentării comunale

excesive. Ar trebui totuşi ca democraţia locală să nu

fie sufocată în beneficiul unei gestiuni prea tehnice.

B. Intercomunalitatea şi metropoleleLegea din 16 decembrie 2010 a reglementat şi

constituirea metropolei, dar concretizarea acestei

(minore) inovaţii juridice a fost limitată doar la

singura aglomerare de atunci, cea a oraşului Nisa. A

luat astfel naştere o nouă categorie de instituţii

publice de cooperare intercomunală: metropola

numită de drept comun. Denumirea de metropolă

dată de legiuitor nu este însă clară, lăsând la latitu -

dinea acestei entităţi modul de diferenţiere. Astfel, o

primă diferenţiere ţine de tratamentul special rezervat

aglomerărilor oraşelor Paris, Lyon şi Marsilia. Dar

diferenţierea permisă de lege prinde dimensiuni

nebănuite, dând naştere unor clasificări bazate pe o

denumire diferită, cum ar fi „Metropola Europeană

Lille” şi „Euro metropola Strasbourg” (legea din 27

ianuarie 2014).

Diferenţierea şi diversificarea formulelor inter -

comunale nu prezintă doar avantaje. Complexitatea

dispozitivelor conduce la dezinteresul cetăţenilor.

Intercomunalitatea apare din ce în ce mai mult ca

fiind o jucărie în mâinile aleşilor comunali – mai ales

a primarilor –, iar legiuitorul dă dovadă că are

dificultăţi în a lua măsuri. Contra acestei impresii de

mare dezordine, Statul încearcă să opună un mini-

mum de ordine şi coerenţă.

II. Intercomunalitatea reală

Aleşii locali, prin cumulul de mandate, au reu -

şit să neutralizeze ori să atenueze procesul refor -

mator, autorizând legiuitorul să continue efortul său

de raţionalizare a structurilor intecomunale şi să

întărească poziţia zonelor metropolitane în schimbul

unei relative libertăţi în punerea în aplicare a acestor

evoluţii. Această situaţie s-a petrecut de-a lungul a

circa 30 de ani, dar începând cu anul 2010 Statul pare

mai preocupat de reforma intercomunală, astfel încât

a ajuns să impună o raţionalizare a perimetrelor,



prin legea reformei colectivităţilor teritoriale din

16 decem brie 2010.

A. Când intercomunalitatea interpreteazădiferit categoriile juridice

Dincolo de aparenţa unei relative stabilităţi în

timp, dreptul intercomunitar iese în realitate sensibil

refăcut de reformele teritoriale succesive. Este marcat

de diversitate şi diferenţe, acolo unde drepturile

colectivităţilor teritoriale tind să păstreze unitatea şi

omogenitatea categoriilor sale. Devine astfel din ce în

ce mai delicată clasarea într-o manieră simplă şi justă

a diferitelor formule instituţionale de cooperare inter -

comunală. Spre exemplu, distincţia dintre „instituţiile

publice de cooperare intercomunală” şi „grupările de

colectivităţi teritoriale” este tot mai greu de păstrat.

Legea reformei colectivităţilor teritoriale a

încercat o clarificare a acestei situaţii, statuând că „în

categoria instituţiilor publice de cooperare interco -

munală intră sindicatele comunelor, comunităţile de

comune, comunităţile urbane, comunităţile de aglo -

meraţii, sindicatele noilor aglomerări şi metropolele”.

O altă distincţie, clasică, pare să-şi piardă importanţa:

cea care opune instituţiile cu fiscalitate proprie

organismelor fără fiscalitate proprie. Este de subliniat

faptul că modul de desemnare a delegaţilor este legat,

pentru entităţile publice de cooperare intercomunală,

de o fiscalitate proprie – a lor – la alegerile muni -

cipale. La alegerile din 23 şi 30 martie 2014 a avut loc

prima alegere a consilierilor comunitari la scrutinul

universal direct în comunele cu mai mult de 1.000 de

locuitori. Un caz aparte este cel al metro polei Lyon

pentru că adună pe acelaşi teritoriu competenţele

comunităţii urbane preexistente şi competenţele

departamentului Rhône, pus în situaţia de a-şi diminua

teritoriul de intervenţie. Ar mai fi de subliniat confuzia

apărută referitoare la fuzionarea comunelor, iar cu

doar 15 comune nou create la 1 ianuarie 2015

rezultatul legii poate fi considerat modest.

Reformele teritoriale succesive au ajuns la o

apropiere progresivă a instituţiilor publice de cooperare

intercomunală cu fiscalitate proprie de colectivităţile

teritoriale tradiţionale. Legiuitorul pare a găsi astfel, pe

unităţi teritoriale „special create”, un mijloc de a evita

concepţia tradiţională de descen tralizare, fără a renunţa

la supravegherea atentă a practicilor intercomunale

cărora înţelege să le dirijeze dezvoltarea.

B. Când statul încearcă să (re)pună puținăordine

În ciuda principiului libertăţii de alegere care

guvernează în mod tradiţional cooperarea interco -

munală, Statul a dorit să organizeze la minimum

aceste grupări într-un cadru departamental. De la

legea din 28 februarie 1942 legiuitorul a prevăzut ca

planurile de fuziune şi de grupare să fie stabilite de

comitete departamentale prezidate de prefecţi, având

ca obiectiv nedisimulat suprimarea comunelor slab

populate sau mai puţin dotate din punct de vedere

financiar. Această lege a fost un eşec, dar nu a

împiedicat Statul să încerce din nou o reformă, fără

prea mult succes, prin legea nr. 71-588 din 16 iulie

1971 asupra fuziunii şi asocierii comunelor. Prin

legea din 6 februarie 1992 referitoare la administraţia

teritorială a Republicii se stabilesc planurile departa-

mentale de cooperare intecomunală, al căror prin -

cipiu rămâne libertatea comunelor. De altfel, ele n-au

fost ţinute să respecte dispoziţiile acestei legi, iar

prefectul nu avea nici el competenţa de a impune

vreun tip de regrupare intercomunală. Deşi încă două

circulare au fost emise, succesul nu a fost decât

modest, dar ele au produs câteva rezultate în ceea ce

priveşte numărul structurilor. Aceasta a condus la

elaborarea legii din 16 decembrie 2010 – legea colec -

tivităţilor teritoriale prin care s-a intenţionat

raţionalizarea perimetrelor intercomunitare şi s-a

instituit în sarcina prefecţilor, prin sporirea temporară

a puterilor lor, elaborarea de planuri până la data de

31 decembrie 2011. Procesele de elaborare, de

planificare şi puterile excepţionale ale prefecţilor au

vocaţia reconducţiunii, judecând după textul legii

referitoare la noua organizare teritorială a Republicii

din 7 august 2015. Legea impune constituirea de

entităţi publice de cooperare intercomunală cu

fiscalitate proprie, regrupând cel puţin 5.000 de

locuitori, cu excepţia celor din zonele montane sau

care au primit din partea prefecţilor derogări ce ţin

cont de „caracteristicile geografice particulare ale

unelor zone”. Legea are ca scop final – după exami -

nare şi compromis în comisia mixtă paritară –

ridicarea acestui prag la 15.000 de locuitori, fără

modificarea celorlalte dispoziţii; Statul păstrează

astfel un drept de intervenţie în regula generală,

menţinând derogările făcute de Parlament la prima

lectură, pentru teritoriile cu densitate mică sau pentru

zonele montane. Prevederea din legea din 7 august

2015 care instituia regruparea a mai mult de 50 de

comune a fost înlăturată, fiind inutilă din cauza

scăderii pragului.

Marile reforme teritoriale se reduc adesea la

simple aranjamente pe marginea ordinei instituţionale

existente, dar va fi păcat că, din cauza cumulului de





mandate, va fi ratată posibilitatea raţionalizării.

Diferenţierea angajată în 2014 între teritoriile rurale şi

spaţiile urbane constituie un semnal încurajator. Dacă

reglementarea din 2015 aduce câteva analize

importante în ceea priveşte pragul demografic sau

competenţele transferabile în mod obligatoriu, nu

constituie încă textul pe care teritoriul francez l-ar putea

aştepta în mod legitim, referitor la interco munalitate.

3. Statul şi teritoriu/teritoriile în Italia.

Considerații asupra unui Stat regional în căutarea

identității sale constituționale – (Etat & teritoire(s)

en Italie. A propos d’un Etat régional à la recherche

de son identité constitutionnelle) – autor Franck

Laffaille, profesor de drept public, Facultatea de

Drept, Universitatea Paris XIII CERAP, Sorbona/

Paris/Cité

Dacă Republica Italiană „încurajează autono -

miile locale”, ea rămâne „una şi indivizibilă”.

Această formulă atentă la echilibrul instituţional

ilustrează perfect un paradox clasic: Statul avid de

conservarea unei structuri unitare cultivă în acelaşi

timp autonomiile regionale. Italia este un stat regional

de la revizuirea constituţională din anul 1999; aceasta

înseamnă că o competenţă legislativă, de principiu,

revine entităţilor regionale, pe când autonomia

statutară este recunoscută formei de guvernământ.

Constituantul instituie astfel un mecanism federal, în

cadrul unui stat regional. Constituția formală – ca

rezultat al reformei din anul 2001 – instituie Statul

care se doreşte un stat al regiunilor. Acesta este

nefericit introdus în reţeaua conflictului normativ

dintre centru şi periferie: Curtea Constituţională –

redesenând o Constituție jurisprudențială – se

erijează în organ de tutelă. În aceste condiţii este greu

să nu se constate carenţele sistemului politico-

constituţional, cu o Constituție ofensată, victimă a

„inadmisibilului centralism al centrului”. Nu este de

mirare că Italia este interesată de reforma Reformei,

în căutarea unei Constituții irenice.I. Constituția formală: Statul regiunilor

Constituantul din anul 2001 a stabilit princi -

piul parităţii instituţionale între Stat şi entităţile

infrastatale. În ceea ce priveşte repartizarea compe -

tenţelor între Stat şi Regiuni, aceasta înseamnă

competenţă legislativă de principiu pentru cele din

urmă.

A. Principiul parității instituționale: Statul şientitățile infrastatale

Statul devine o entitate constituţională printre

celelalte entităţi (principiul parităţii instituţionale).

Forma de organizare societală nu se mai bazează pe

superioritatea ontologică a Statului, el găsindu-se în

competiţie cu alţi actori instituţionali, printre care şi

regiunile, şi trebuind să colaboreze cu ele. Curtea

Constituţională, într-o decizie din 2003, a afirmat că

din recenta modificare a Constituţiei rezultă că se

„pune pe acelaşi plan Statul şi Regiunile ca entităţi

constitutive ale Republicii, alături de comune, de

oraşe metropolitane şi provincii”.

B. Repartizarea competențelor între Stat şiRegiuni

Dacă competenţele Statului rămân importante

(prerogative regale, drept civil, drept penal, dreptul

concurenţei, garantarea nivelurilor esenţiale ale

drepturilor civile şi sociale, mediu), regiunile au o

com petenţă exclusivă în materia industriilor, comer -

ţului, agriculturii, turismului, asistenţei sociale.

Există şi competenţe concurente, cu un Stat presupus

a fi constructorul principiilor legislaţiei, iar Regiunile

competente să stabilească modalităţile de aplicare.

II. Constituția jurisprudențială (ca rezultat

al deciziilor Curții Constituționale). Curtea

Consti tuțională, organ de tutelă

Conflictele normative dintre Stat şi Regiuni

sunt în aşa măsură de frecvente încât Curtea Consti -

tuţională preia, dincolo de rolul său tradiţional de

organism de garantare, un rol de supleant. Formula

„Stat regional sub tutelă jurisdicţională” nu este

exagerată. Dacă se afirmă autonomia Regiunilor în

materia drepturilor civile şi sociale, Statului îi revine

sarcina determinării nivelurilor esenţiale de prestaţii

referitoare la drepturile civile şi sociale pe întreg

teritoriul naţional.

A. Autonomia Regiunilor în materia dreptu -rilor civile şi sociale

În anii ce au urmat după reforma constitu ţională

din 2001, Curtea Constituţională nu a ezitat să admo -

nesteze Statul central, tentat de un interven ţionism

excesiv. Mai întâi a impus o „rezervă legislativă” cu

scopul de a împiedica centrul să preia nelegitim din

competenţele Regiunilor. Astfel, potrivit unor decizii

ale Curţii din 2005, „puterea de a determina (…)

nivelurile esenţiale de prestări referitoare la drepturile

civile şi politice – în materiile pe care Constituţia le

atribuie competenţei legislative a Regiunilor – nu se

poate transforma în pretenţia Statului de a reglementa

şi gestiona direct aceste materii, excluzând sau

reducând mult rolul Regiunilor”.

B. Determinarea de către Stat a niveluriloresențiale de prestări referitoare la drepturile civile şisociale pe întreg teritoriul național

Potrivit Constituţiei, „Statul dispune de o

competenţă legislativă exclusivă” în ceea ce priveşte

„determinarea nivelurilor esenţiale de prestări

referitoare la drepturile civile şi sociale ce trebuie a fi

garantate pe întreg teritoriul naţional”. Aceasta

înseamnă că asigurarea condiţiilor de viaţă identice

pe întreg teritoriul este un obiectiv imperativ. Printr-o

decizie din 2002 Curtea statuează că „legiuitorul

trebuie să poată edicta normele necesare pentru a

asigura tuturor, pe tot teritoriul naţional, folosirea

prestaţiilor garantate, înţelese drept conţinut esenţial

al acestor drepturi, fără ca legislaţia regională să le

poată limita sau condiţiona.” De asemenea, Curtea a

întărit puterea normativă a legiuitorului naţional, în

sensul că el nu trebuie să se mulţumească doar să

„garanteze” drepturile sociale, el poate (chiar trebuie)

să intervină în circumstanţe excepţionale (cum ar fi

criza economică, o noţiune flexibilă, ce poate justifi -

ca totul).

III. Constituția ofensată: „inadmisibilul

cen tralism al centrului”

În ciuda unei semantici îndrăzneţe, Italia este

o ţară iacobin-bonapartistă, în care centralismul

sufocă veleităţile regionaliste.

A. Centralism, federalism, regionalismStatul funcţionează într-o manieră deficitară:

serviciile statale funcţionează într-o manieră defi -

citară, serviciile regionale funcţionează de o manieră

deficitară. Acesta este bilanţul destul de descurajant

al doctrinei şi al clasei politice (şi care explică

sindromul revizionismului constituţional permanent).

Calea italiană către federalism este de fapt o petitioprincipii, respinsă de realitate. Nu doar că nu există

federalism, dar invocarea lui în Italia pare a fi ceea ce

reprezintă descentralizarea pentru Franţa: un bona -

partism oblic. Sau, altfel spus, criza autonomiei

regio nale ar fi, înainte de toate, o criză a Statului,

entitate surprinzătoare, care se construieşte greu

începând cu secolul al XIX-lea. Noţiunea de „interes

general” din textul constituţional anterior anului 2001

a dispărut, dar continuă – cu efecte nebănuite asupra

autonomiei – să conducă relaţiile centru-periferie.

Legile statale – mai precis multitudinea de decrete-

legi – sunt prezumate a reglementa situaţii de urgenţă

care adesea n-au nimic urgent, în afară de titlu. Iar

dacă Curtea Constituţională îşi permite, de câţiva ani,

să controleze utilizarea decretelor-legi de către cuplul

Guvern/Parlament, controlul ei este minim şi insufi -

cient în ceea ce priveşte abuzurile constatate.

B. Centralism, partitocrație, corporatismCentralismul se explică în parte prin cultura

partidelor politice susceptibile să participe la guver -

nare; ele nu au o cultură autonomistă. Este vorba de

partidele politice centriste: cele de centru-dreapta

(Forza Italia) şi de centru-stânga (succesoarele cul -

turii comuniste). Şi cele de centru-dreapta şi cele de

centru-stânga au primit în mijlocul lor cultura demo -

crat-creştină care, în ciuda principiului subsidia -

rităţii şi a apariţiei sciziunilor, a văzut totdeauna

chestiunea locală sub unghiul clientelismului şi de

clan. Există astfel o legătură între organizarea centra -

listă a puterii şi organizarea centralistă a partidelor,

cu consecinţa prevalenţei unei logici centrate pe

interesul naţional, în detrimentul autonomiei. Nu este

vorba de negarea interesului naţional, centrul fiind

garantul unităţii ţării, numeroase legi regionale fiind

de slabă calitate; nimeni nu contestă faptul că

autonomia rimează uneori cu incompetenţa. Este

vorba de constatarea că n-a fost încă atins un

echilibru corect, în ciuda formei de stat instituite sau

mai degrabă proclamate. O lege poate fi adoptată de

către Camere cu majoritatea absolută a membrilor lor,

pe baza înţelegerii intervenite între Stat şi Regiunea

interesată. Dar această colaborare, care ar putea fi

baza unei înţelegeri între centru şi periferie, a rămas

literă moartă. Ca şi principiul de „colaborare loială”

presupus a guverna relaţiile dintre Stat şi Regiuni; iar

dacă este invocat ca un totem de către Curtea

Constituţională, ei bine, este pentru a constata că nu

este respectat.

IV. Constituția irenică: reforma reformei

Proiectul de revizuire constituţională a Guver -

nului Renzi aduce o nouă repartizare a puterii

legislative în cadrul Statului. Slăbit, Senatul rămâne,

într-un cadru complet nou, terenul reprezentării

entităţilor infrastatale.

A. O nouă repartizare a puterii legislative încadrul Statului

Revizuirea constituţională pune capăt bicame -

ralismului paritar, atât în materia controlului guver -

namental, cât şi în cea a elaborării de legi. Guvernul

nu mai este responsabil din punct de vedere politic în

faţa Senatului şi nu poate face obiectul unei dizolvări.

Textul constituţional dorit de Renzi revine asupra

principiului fundamental adoptat în 2001: cel al com -

pe tenţei legislative de principiu. Dacă revizuirea va fi

definitiv adoptată de către Parlament, Statul va avea



din nou o competenţă legislativă de principiu.

Filozofia normativă a Statului regional este adevă -

rată. Puterea legislativă este în mod sigur împărţită

între Stat şi Regiuni (cu respectarea Constituţiei, a

dreptului UE şi a dreptului internaţional), dar reversul

acestei situaţii este evident la lectura textului, întrucât

Statul preia controlul, rezultând o competenţă exclu -

sivă a lui în multe domenii. Dacă alte competenţe –

referitoare doar la guvernarea teritoriului – pot fi

acordate Regiunilor, acest lucru este posibil prin

interpretarea unei legi naţionale, şi cu condiţia ca

regiunile să fie în situaţia unui echilibru bugetar. O

astfel de lege este adoptată de către cele două Camere

(deci cu excepţia bicameralismului inegal), în baza

unui acord între Senat şi Regiunea interesată. Odată

stabilită puterea legislativă a Regiunilor, constituantul

nu pregetă să adauge că Statul poate interveni modi -

ficând o astfel de lege dacă va fi necesar pentru

protecţia unităţii juridice ori economice a Republicii

sau pentru protecţia interesului naţional. În speranţa

că repartiţia puterii legislative va fi mai puţin conflic -

tuală decât în trecut, constituantul a încercat să

regândească trinomul Camera Deputaţilor/Regiuni/

Senat (faţă de binomul Parlament/Regiuni). Senatul

participă la funcţia legislativă, dar cu misiune de

reprezentare a entităţilor infrastatale. Misiunea lui ar

fi aceea de pacificare şi reglementare între Stat şi

entităţile locale, el fiind compus din aleşii acestora

din urmă. În ceea ce priveşte legile care aduc atingere

punerii în aplicare a competenţelor Regiunilor,

Senatul le poate modifica; în cazul în care Camera

doreşte modifi carea/amânarea unui text aprobat de

Senat, o poate face, dar cu o majoritate calificată.

B. Senatul, spaţiu de reprezentare a entităţilorinfrastatale

Senatul este a doua Cameră şi reprezintă

entităţile infrastatele, dar într-un cadru bulversat. Este

compus din nouă senatori reprezentanţi ai acestor

entităţi şi din cinci senatori care pot fi numiţi de către

şeful Statului. Repartizarea locurilor este în funcţie

de populaţie, Regiunile mai populate având un număr

mai mare de senatori. Nicio Regiune nu poate avea

mai puţin de doi senatori. Durata mandatului sena -

torilor coincide cu durata mandatului organelor

instituţiilor din cadrul cărora au fost aleşi. O lege

adoptată de cele două Camere trebuie să definească

modalităţile de atribuire a locurilor între primari şi

consilierii regionali, precum şi modul de înlocuire în

caz de pierdere a mandatului lor şi, implicit, a manda -

tului de senator. Rolul Senatului este de a veghea la

buna funcţionare a sistemului autonomiilor. În acest

sens el poate întreprinde investigaţii asupra chestiu -

nilor de interes public, cu condiţia ca acestea să

privească autonomiile teritoriale. Dacă Guvernul se

poate substitui – în caz de nerespectare a tratatelor şi

normelor UE, în caz de pericol grav, când o cere

unitatea juridică şi economică a ţării, pentru păstrarea

nivelurilor esenţiale de prestaţii în materia drepturilor

civile şi sociale – organelor entităţilor infrastatale, el

nu poate face aceasta decât cu avizul Senatului. De

asemenea, este necesar avizul Senatului când şeful

Statului aprobă dizolvarea, prin decret, a unui con -

siliu regional sau încetarea prerogativelor unui

preşedinte de consiliu regional şi doar pentru cazuri

de încălcare gravă a Constituţiei sau a legii ori pentru

motive ce ţin de securitatea naţională. Dar elementul

teoretic cel mai interesant constă în ideea unui Senat

„cordon”, unui Senat vector de conciliere între Stat şi

periferie.

Italia are o nouă lege electorală, Italicum,

prezumată a-i aduce stabilitate parlamentară şi guver -

namentală. Dacă Constituţia teritorială este revizuită

şi Senatul reînnoit potrivit voinţei lui Renzi, ţara va

înfrunta dezordinea instituţională aflată în centrul

dezbaterii politice de mai mulţi ani. Va trebui atunci să

înceteze credinţa că dreptul constituţional este cel care

rezolvă toate dificultăţile unui stat. Problema Italiei

este culturală, adică politică şi chiar mora lă.



Materialul apărut în secţiunea „Cronici” a

publicaţiei „Revue trimestrielle de droit européen”

nr. 3/2015, avându-l ca autor pe Etienne Pataut,

profesor al Şcolii de drept de la Sorbona (Universi -

tatea Paris I), analizează trei ipostaze ale cetăţeniei,

rezultate din: a) raportul Comisiei Europene la Con -

siliul asupra aplicării Regulamentului nr. 211/2011

referitor la iniţiativa cetăţenească, b) decizii ale CJUE

din 3 iulie 2014, 11 noiembrie 2014 şi Concluzia

avocatului general Wathelet şi c) decizii ale CJUE din

18 decembrie 2014, din 14 ianuarie 2015, din 16 fe -

bruarie 2015. Redăm în extras principalele ele mente

subliniate de autor:

a) Ce tip de solidaritate şi pentru care

cetățeni

Iniţiativa cetăţenilor europeni cunoaşte o nouă

fază; dacă regulile care organizează protecţia consu -

lară a cetăţenilor nereprezentaţi se dezvoltă, rămâne

totuşi una strict controlată.

Puţine au fost situaţiile care au dat naştere

atâtor discuţii – de la celebrul instalator polonez –,

ca trioul libera circulaţie-nediscriminarea-protecţia

socială.

Criza economică din Europa datând din 2008

a condus la o incontestabilă tentaţie de retragere,

generalizată: statele care ofereau o protecţie socială

au pus sub semnul întrebării dreptul la liberă circu -

laţie, întorcându-se spre un egoism naţional. Dintre

toate manifestările de acest gen, referendumul bri -

tanic a fost cel mai spectaculos, iar astăzi suntem în

faţa unei revizuiri generale a tot ceea ce a contribuit

la modelarea mecanismelor de solidaritate în Europa.

Lista tuturor drepturilor de care beneficiază

cetăţenii europeni se găseşte în art. 20 al TFUE:

libera circulaţie, dreptul de vot, dreptul la protecţie

diplomatică şi consulară şi dreptul de a adresa petiţii

Parlamentului European şi de a folosi instituţiile

europene. Primul drept este cel care se bucură de cea

mai mare atenţie. Referitor la cel de-al treilea drept,

s-a adoptat directiva (UE) 2015/637 cu scopul decla -

rat de protecţie diplomatică şi consulară pentru resor -

tisanţii Uniunii Europene care se află într-o ţară terţă

şi în care statul naţionalităţii sale nu are reprezentare.

Această nouă reglementare detaliază angajamentele

statelor membre prin diverse canale de cooperare,

mai ales între statul membru care asigură protecţia şi

cel al naţionalităţii şi între statele membre şi Serviciul

European de Acţiune Externă. De aici se poate trage

concluzia că angajamentul statului care asigură

protecţia rămâne unul strict reglementat. Libera

circulaţie, în sensul cel mai larg, rămâne tema

centrală a tuturor dezbaterilor legate de cetăţenie. Mai

mult decât problemele legate de data intrării şi a

sejurului sunt cele legate de accesul la prestaţiile

sociale ale statului gazdă, care în anul 2015 a făcut

obiectul unei largi dezbateri, incitând chiar la

revenirea asupra mecanismelor de solidaritate, prin

intermediul indemnizaţiilor acordate persoanelor

interesate.

b) Ce fel de solidaritate? Securitate socială

şi asistență socială

Indemnizaţiile sociale fără contribuţie, punctul

de întâlnire între securitatea socială şi asistenţa

socială, pun la încercare întinderea solidarităţii la care

este obligat statul primitor faţă de cetăţeanul euro -

pean mobil. Disputa a fost generată de o familie

suedeză, compusă din mamă şi trei copii, toţi cu

naţionalitate suedeză. Copiii au fost născuţi în

Germania şi familia are rezidenţa în această ţară.

Şederea familiei în Germania a fost întreruptă apro -

ximativ 10 ani. Revenind în Germania, fiica cea mare

a lucrat în mai multe locuri, destul de nesigure, pentru

ca apoi să ceară şi să obţină „indemnizaţii sociale fără

caracter contributiv”. Plata indemnizaţiilor a fost



Cetăţenia Uniunii Europene

Lucica-Violeta NICULAE

expert




întreruptă de statul german, întrucât legislaţia i-a

permis acest lucru în baza unei dispoziţii legale ce

prevede că „străinii al căror drept de sejur nu este

justificat decât prin căutarea unei slujbe” sunt excluşi

de la primirea ei. Se pune din nou, foarte clar, pro -

blema accesului la prestaţii sociale de către cetăţenii

europeni nevoiaşi. Avocatul general a propus o deli -

mitare a regimului, în funcţie de situaţia reclaman -

tului, al cărui criteriu să fie legat de absenţa, căutarea

sau exercitarea unei slujbe. În domeniul securităţii

sociale, aceste prestaţii vizează asigurarea pentru

beneficiar a unui venit minim de subzistenţă. Ele

evidenţiază punerea în practică a unei solidarităţi

speciale din partea statului cu administrabilii săi cei

mai nevoiaşi, dar au la bază criteriul rezidenţei. Dar

subordonarea obţinerii mijloacelor de subzistenţă de

regularitatea sejurului, el însuşi subordonat existenţei

prealabile a unor venituri, riscă să pună această

sarcină pe alte state, sau pe unele care nu o pot

suporta.

Egalitatea de tratament şi nediscriminarea care

au contribuit la construcţia europeană au avut drept

consecinţă automată diminuarea utilităţii tehnice a

naţionalităţii. Privită cu suspiciune în Europa, înde -

păr tată în numeroase situaţii ca şi criteriu de decla n -

şare de drepturi, naţionalitatea este azi un criteriu de

acces la drepturi demonetizat. Reactivarea lui pentru

cetăţenii cei mai săraci şi în situaţia unde legă tura cu

statul lor naţional nu este stabilită pare cel puţin

paradoxală.

c) Cetăţenii – legătura de integrare şi naţio -

nalitatea

Determinarea elementelor legăturii de inte -

grare este încă în centrul jurisprudenţei Curţii în

materie de liberă circulaţie, ceea ce confirmă analiza

sa in concreto în funcţie de caz şi de rolul complex

reprezentat de naţionalitate. O dificultate principală

se manifestă la persoanele care se situează la limita

regimului de circulaţie al cetăţenilor, fie că, în calitate

de străini, nu sunt beneficiarii direcţi, fie din cauză

că sunt inactivi. Speţa analizată de această dată de

Curte este adusă de o familie multinaţională: soţul

britanic, sau irlandez – din indicaţiile date de fiica lui –,

iar soţia, columbiană. Familia s-a instalat în Spania,

dar mergea adesea în Regatul Unit, unde avea o casă.

Dificultatea deplasării lor a fost dată de exigenţele

Regatului Unit, care impunea, pentru intrarea pe

teritoriul său, a unui titlu specific, valabil doar şase

luni şi pentru a cărui înnoire era necesară o vizită la

Madrid, la ambasada ţării, adică la mai mult de

400 km de locul de domiciliu al familiei – Marbela.

Soţiei i-a fost deseori refuzat dreptul la îmbarcare

pentru un zbor spre Regatul Unit. Acest lucru a fost

contestat în faţa instanţelor britanice, având ca bază

prevederile art. 2-5 din Directiva 2004/38/CE, care

prevede că membrii familiei care au un titlu de sejur

eliberat de un stat, sunt scutiţi de formalităţile de viză

pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru. Din

această cauză Regatul Unit a făcut obiectul unei

condamnări severe. Soluţia nu ar trebui să surprindă,

întrucât lupta împotriva fraudelor, mai ales în materie

de căsătorie, a luat un caracter obsesiv în statele

membre, aducând adesea atingere libertăţii matri -

moniale. Remarcăm impunerea pentru state a unui

mecanism de recunoaştere reciprocă a titlurilor de

sejur, în sensul recunoaşterii titlurilor eliberate într-un

alt stat fără să stabilească indicatori concreţi care să

permită întărirea ipotezei fraudei.

În acest context se mai analizează acţiunea

adusă în faţa Cuţii în speţa următoare: o studentă de

origine olandeză s-a mutat împreună cu tatăl său în

Belgia, unde acesta din urmă presta o activitate de

natură salarială. Studenta a obţinut o bursă de studii

din partea Olandei, pentru a urma o formă univer -

sitară la Curaçao (în Antilele Olandeze). După câţiva

ani, constatând că studenta nu îndeplinea condiţia de

„trei ani din şase”, organismele sociale olandeze au

cerut rambursarea sumelor vărsate. Este un nou

exemplu de raţionament clasic şi implacabil al instan -

ţelor olandeze, sancţionat de Curte ca aducând atin -

gere excesivă libertăţii de circulaţie. Astfel, Curtea a

apreciat că „trebuie luate în calcul alte criterii care ar

lega un astfel de student la statul membru prestator,

cum ar fi naţionalitatea studentului, şcolarizarea lui,

familia, serviciul, capacităţile lingvistice sau exis -

tenţa altor legături sociale ori economice”. Înlăturată

ca fiind condiţia unică de acces la o prestaţie/inde m -

nizaţie socială particulară datorită principiului de

nediscriminare, naţionalitatea nu trebuie să fie consi -

derată una din legăturile care permit stabilirea

realităţii integrării. Dacă este legitim pentru un stat

să nu acorde asistenţă decât celor care sunt efectiv

integraţi pe teritoriul său, această integrare trebuie

verificată in concreto, şi nu prin criterii rigide.

În următoarea analiză, plângerea a fost făcută

de mai mulţi resortisanţi cu dublă naţionalitate: turcă şi

olandeză. Între Uniunea Europeană şi Turcia există din

anul 1963 un acord de asociere – Acordul de la Ankara –,

care are ca scop integrarea Turciei în construcţia în

curs a pieţei europene. Textul actului prevede extin -

derea la lucrătorii turci a libertăţii de circulaţie,

garantat lucrătorilor din statele membre; lucrătorii turci

beneficiază de tratament egal cu cetă ţenii europeni în

materia securităţii sociale. Cauza de faţă priveşte pro -

blema delicată a exportabilităţii prestaţiilor sociale

necontributive. Este vorba de lucrătorii atinşi de

invaliditate care au beneficiat de două indemnizaţii/

prestaţii plătite de statul olandez: una ca asigurare

împo triva incapacităţii de muncă (prestaţia de secu -

ritate socială) şi o indemnizaţie/pres taţie de comple -

tare necontributivă, care se alocă în cazul când prima

este inferioară salariului minim. Dreptul Uniunii Euro -

pene a fost modificat în 1992 prevăzând un regim

special, de neexportabilitate a prestaţiilor sociale

necontributive. Dar şi dreptul olandez a fost modificat

printr-o lege în 1999, stabilind plata prestaţiei în cauză

doar rezidenţilor de pe teritoriul olandez, astfel încât

aceasta a fost total suprimată; or, chiar această elimi -

nare a fost contes tată. Dar reintroducerea clauzelor de

rezidenţă pentru prestaţiile sociale necontributive este

în prezent bine fixată în dreptul Uniunii; în mod

paradoxal dubla naţionalitate turco-europeană a scăpat

nereglemen tată, permiţând posesorilor beneficiul liber -

tăţii de sejur în calitate de europeni şi de înlăturarea

clauzei de rezidenţă în calitate de cetăţeni turci. Inte -

resul analizei nu este pentru soluţia însăşi, ci mai ales

pentru investigaţia făcută de Curte în conflictul de

naţionalităţi, şi conduce în final la întrebarea foarte

serioasă aupra justificării condiţiilor de acces la drep -

turile deschise de cetăţenie. Iar acest lucru este parte

din consideraţiile în curs asupra justificărilor solidari -

tăţii în Europa.



1. ANGHEL, RĂZVAN – Reconstituirea vechimii în muncă. Stabilirea cadrului procesual în situaţia în

care fostul angajator nu mai există. În: Curierul judiciar – nr. 6, 2015, p. 306-309.

Autorul propune, de lege ferenda, instituirea unei proceduri administrative de reconstituire a stagiului de cotizare derulate de

casele judeţene de pensii, cu posibilitatea contestării deciziei administrative în aceleaşi condiţii ca şi deciziile de pensie, sau

reglementarea unei proceduri judiciare necontencioase care să nu implice identificarea unui pârât.

Subiect: case judeţene de pensii; stagiu de cotizare; vechime în muncă

2. APOSTOLACHE, MIHAI CRISTIAN – Delegatul sătesc – un ales local cu statut neclar. În: Revista de

Drept Public – nr. 1, 2015, p. 69-75.

Autonomia locală implică şi dreptul cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale să îşi desemneze prin vot propriile

autorităţi reprezentative. Autorul consideră că se impune, ca o propunere de lege ferenda, ca definiţia dată aleşilor locali

cuprinsă în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale să fie similară celei din Legea nr. 393/2004 privind statutul

aleşilor locali. În al doilea rând, procedura de alegere a delegatului sătesc trebuie îmbunătăţită (să fie o procedură simplă, dar

care să cuprindă garanţii privind desfăşurarea corectă a procesului de alegere). În al treilea rând, ar trebui să se prevadă expres

condiţiile necesar a fi îndeplinite de o persoană pentru a candida pentru funcţia de delegat sătesc. Nu în ultimul rând, trebuie

să se reglementeze clar dacă acesta are drept de iniţiativă legislativă, dacă poate participa la şedinţele comisiilor de specialitate

ale consiliului local şi dacă poate exercita o funcţie de autoritate publică fără să depună jurământ.

Subiect: aleşi locali; consiliu local; delegat sătesc; Legea nr. 393/2004

3. ATHANASIU, ALEXANDRU; VLĂSCEANU, ANA-MARIA – Interdicţia de concediere a

lucrătoarelor gravide. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 1, 2015, p. 58-85.

Egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei reprezintă un principiu fundamental, ce stă la temelia dreptului internaţional,

european şi intern. În scopul aplicării măsurilor de protecţie a maternităţii unei categorii cât mai largi de lucrătoare, dar şi al

respectării legislaţiei şi jurisprudenţei unionale în materie, autorii propun de lege ferenda extinderea domeniului de aplicare

al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 şi faţă de acele persoane care prestează o muncă dependentă, aşa cum este

definită aceasta de art. 7 pct. 2 din Codul fiscal. De asemenea, se impune abrogarea prevederilor aceleiaşi ordonanţe de urgenţă

care reglementează interdicţia de încetare a raporturilor de muncă sau de serviciu ale salariatelor care se află în concediu

pentru creşterea copilului sau, după caz, în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav, întrucât, pe de o parte, aceasta (interdicţia

de concediere) nu se înscrie în categoria măsurilor de protecţie a maternităţii şi, pe de altă parte, dispoziţii similare se regăsesc

în alte acte normative, precum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, Legea nr. 202/2002 şi Codul muncii. Or,

potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „în procesul

de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în

două sau mai multe acte normative. (...) În cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin

concentrarea materiei în reglementări unice.”

Subiect: sarcină; graviditate; lucrătoare gravide; protecţia maternităţii; concediere; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003;

Legea nr. 202/2002; Codul muncii

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

– Bibliografie indexată și adnotată* –

* Lucrare realizată de Cristina Păiş şi Mirela Paven.


4. BĂLAN, IULIAN – Dreptul la respectarea vieţii private şi supravegherea video, audio sau prin

fotografiere. Partea a II-a. În: Pandectele Române – nr. 8, 2015, p. 63-93.

Autorul propune, de lege ferenda, conferirea unui caracter contradictoriu procedurii de încuviinţare prealabilă a supravegherii,

prin implicarea unui organism care să reprezinte interesele afectate; ar fi necesar ca soluţia legislativă să fie preluată şi de

legea procesual penală, care ar trebui să supună încuviinţării prealabile speciale supravegherile video, audio sau prin

fotografiere în spaţii private, şi nu pătrunderea în aceste spaţii pentru instalarea sau dezinstalarea mijloacelor tehnice.

Subiect: domiciliu; procedura supravegherii tehnice; respectarea vieţii private; supravegherea persoanei

5. BLEOANCĂ, ALEXANDRU – Cu referire la aplicarea art. 127 alin. (1) din noul Cod de procedură

civilă. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 32-38.

Autorul propune de lege ferenda modificarea art. 127 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă astfel: „Dacă un judecător are

calitatea de reclamant într-o cerere de competenţă, în orice stadiu procesual, a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va

sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de grad corespunzător celei care ar judeca în primă instanţă aflate în circumscripţia

oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară

activitatea”. Precizarea referitoare la etapa procesuală este menită să înlăture interpretarea că legea reglementează doar cazul

competenţei în primă instanţă şi să extindă sfera de aplicare la oricare dintre competenţe (de fond, în apel etc.).

Subiect: competenţă a instanţei

6. BODOAŞCĂ, TEODOR; CSAKANY, ANETT – Opinii privind reglementarea logodnei în Codul civil

român. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 9-23.

Autorii consideră că se impune, de lege ferenda, modificarea art. 266 alin. (1) din Codul civil, în sensul că „logodna se încheie

prin promisiuni reciproce de căsătorie între un bărbat şi o femeie”. Aşadar, logodna se încheie datorită „reciprocităţii” şi

„coexistenţei” celor două promisiuni şi nu ca urmare a „contopirii” lor în una singură, aşa cum ar rezulta din actuala formulare

a art. 266 alin. (1) din Codul civil şi cum, de fapt, a şi fost interpretat de doctrină. Legiuitorul ar trebui să reformuleze şi textul

art. 266 alin. (2) din Codul civil pentru a-i imprima caracter imperativ. Astfel, expresia „sunt aplicabile” ar trebui înlocuită cu

sintagma „se aplică”. Art. 268 alin. (2) din Codul civil reglementează executarea obligaţiei de restituire. În concret, darurile

se restituie în natură (teza I) sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii (teza a II-a). În acest sens, textul

ar trebui modificat astfel: „Bunurile donate se restituie în natură sau, dacă nu mai este cu putinţă, prin echivalent”. De asemenea,

se impune reformularea art. 269 alin. (1) din Codul civil: „logodnicul, care rupe în mod abuziv logodna, poate fi obligat la

despăgubiri în condiţiile legii” .

Subiect: logodnă; noul Cod civil

7. BODOAŞCĂ, TEODOR; DRĂGHICI, AURELIA – Opinii privind noţiunea invenţiei şi condiţiile de

fond pentru brevetabilitatea acesteia. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 90-106.

Autorii sugerează, de lege ferenda, reformularea textului art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 şi al art. 9 lit. a) şi c) din Legea

nr. 8/1996, în sensul excluderii acestora de la protecţia juridică prevăzută de aceste legi numai în situaţia în care sunt încorporate

în creaţii intelectuale care sunt protejate prin alte acte normative.

Subiect: brevetabilitate; condiţii de fond; creaţie intelectuală; invenţie

8. BODOAŞCĂ, TEODOR – Examen critic în legătură cu egalitatea în faţa legii a copiilor din afara

căsătoriei cu cei din căsătorie. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 99-110.

Autorul sugerează ca, de lege ferenda, să se abroge art. 7 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 273/2004.

Subiect: copii din afara căsătoriei; copii din căsătorie; egalitate în faţa legii

9. BODOAŞCĂ, TEODOR – Aspecte particulare şi parţial critice privind răspunderea civilă pentru

încălcarea drepturilor de autor, a drepturilor conexe şi drepturilor sui-generis în reglementarea Legii

nr. 8/1996 şi a Codului de procedură civilă. În: Dreptul – nr. 10, 2015, p. 19-35.

Autorul sugerează ca, de lege ferenda, să se modifice textul art. 139 alin. (1) teza I din Legea nr. 8/1996, în sensul că „titularii

drepturilor de autor, ai drepturilor conexe şi drepturilor sui-generis pot solicita instanţelor de judecată constatarea existenţei

acestora şi acordarea de despăgubiri pentru încălcarea lor”, şi să se elimine din conţinutul textului aceluiaşi articol expresia

„organisme competente” deoarece este derutantă şi inutilă. De asemenea, autorul consideră oportun ca art. 139 alin. (1) teza

a III-a să fie abrogat, iar textul art. 139 alin. (3) teza I să fie modificat, în sensul că, „în cazul în care există riscul producerii

unui prejudiciu greu de reparat, persoanele prevăzute la alin. (1) pot solicita instanţei de judecată să dispună luarea unor măsuri

provizorii”. În schimb, art. 979 alin. (3) din Codul de procedură civilă ar trebui modificat astfel încât să se refere la „fapta

prejudiciabilă”, iar condiţia ca „prejudiciile reclamantului să fie grave” să fie eliminată. Se poate aprecia că aşezarea normei

prevăzute de art. 139 alin. (8) teza a III-a este greşită, motiv pentru care autorul sugerează legiuitorului ca, de lege ferenda, să

o plaseze într-un alineat distinct, imediat după alin. (3) din cuprinsul art. 139. În cadrul acestui nou alineat ar trebui să se facă

precizarea că „reclamantul poate fi obligat la depunerea unei cauţiuni în cazul în care instanţa de judecată a dispus luarea unei


Referințe bibliografice



măsuri provizorii ori ridicarea de obiecte sau înscrisuri”, precum şi sancţiunea „încetării de drept a măsurii în situaţia în care

cauţiunea nu este depusă în cuantumul şi termenul stabilit de instanţa de judecată”. Dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. a) ar trebui

modificate, în sensul eliminării caracterului provizoriu al încetării încălcării. În această ipostază, măsura, pierzându-şi caracterul

provizoriu, ar trebui scoasă din contextul normativ al „măsurilor provizorii” şi inclusă, eventual, în cel al „măsurilor de

siguranţă”.

Subiect: Codul de procedură civilă; drepturi conexe; drepturi sui-generis; încălcarea drepturilor de autor; Legea nr. 8/1996

10. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul regimului juridic al bazelor de date. În: Dreptul – nr.

12, 2015, p. 127-139.

Autorul sugerează, de lege ferenda, modificarea art. 122

1

alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în sensul că „prin bază de date se

înţelege o culegere de opere sau de alte elemente independente, dispuse sistematic şi accesibile individual prin orice mijloace”,

şi modificarea art. 122

1

alin. (4), în sensul că „autorul unei baze de date este persoana fizică sau grupul de persoane fizice care

au creat baze de date” (teza I). „Persoana juridică poate dobândi drepturi asupra unei baze de date în condiţiile legii” (teza a

II-a). De asemenea, în conţinutul art. 122

1

ar trebui introdus un nou alineat, care să prevadă că, „în cazul bazelor de date

comune sau colective, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 5, respectiv art. 6 din prezenta lege”.

Subiect: baze de date; Legea nr. 8/1996; regim juridic

11. BODOAŞCĂ, TEODOR – Aspecte critice privind „acţiunea în nulitatea înregistrării mărcii”

în reglementarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. În: Dreptul – nr. 8, 2015,

p. 71-83.

Autorul sugerează, de lege ferenda, următoarele: să se modifice dispoziţiile Legii nr. 84/1998, care se referă la „anularea

înregistrării mărcii” sau la „anularea mărcii”, astfel încât aceste sintagme să fie înlocuite corespunzător cu expresia „anularea

deciziei OSIM de înregistrare a mărcii”; să se abroge art. 47 alin. (1) lit. d), iar art. 5 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 84/1998 să

fie modificat, astfel încât să se refere generic la „numele persoanei”, fără să-i adauge apelativul „patronimic”; să se modifice

art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998, în sensul că „înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi dobândite anterior

din alte creaţii intelectuale protejate juridic”; – să se introducă un alineat nou în conţinutul art. 47 din Legea nr. 84/1998, în

care să se precizeze calitatea de pârât a OSIM şi să fie blocată eventuala tentaţie a titularului dreptului la marcă de a promova

această acţiune, mai exact să se prevadă că, „în cadrul acestei acţiuni, OSIM are calitatea de pârât, iar titularul dreptului la marcă

este citat la judecarea cauzei”; să se modifice art. 47 din Legea nr. 84/1998, în sensul de a declara imprescriptibilă acţiunea în

nulitate şi în cazul „motivelor absolute”, evocate de art. 47 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Subiect: acţiunea în nulitate; înregistrarea mărcii; Legea nr. 84/1998

12. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul regimului juridic al programelor pentru calculator

în sistemul de drept român. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 132-146.

Pentru respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Directiva Consiliului Comunităţilor Europene nr. 91/250/CEE şi evitarea

retroactivităţii Legii nr. 8/1996, autorul sugerează, de lege ferenda, să se modifice art. 149, în sensul că „sunt supuse prezentei

legi şi programele pentru calculator realizate înainte de data intrării ei în vigoare, cu excepţia actelor încheiate şi drepturile

dobândite înainte de această dată.” O altă propunere de lege ferenda este reformularea textului art. 72 alin. (2) din Legea nr.

8/1996, în sensul că „nu sunt supuse protecţiei juridice prevăzute de Legea nr. 8/1996 ideile, principiile, procedeele, metodele

de funcţionare şi conceptele matematice folosite pentru realizarea unui program pentru calculator, dacă anterior acestea au făcut

obiectul altor creaţii intelectuale.”

Subiect: programe pentru calculator; regim juridic; sistem de drept român

13. BODU, SEBASTIAN – Nulitatea hotărârii adunării generale. În: Revista română de drept al afacerilor –

nr. 2, 2015, p. 25-58.

Autorul recomandă, de lege ferenda, ca nulitatea absolută a hotărârii adunării generale să fie adaptată instituţiei persoanei

juridice, fie prin unificarea regimului nulităţilor, precum în cazul fuziunii şi divizării, fie prin eliminarea imprescriptibilităţii

sau măcar prin reglementarea expresă a cauzelor însoţită de permisiunea expresă de a le remedia deoarece stabilitatea societăţii

este, ca şi în cazul autorităţilor publice, la fel de importantă ca şi salvgardarea ei, fiind costisitor, greu sau chiar imposibil de

acceptat ca efectele nulităţii să fie atemporale şi neremediabile.

Subiect: acţiune socială; adunare generală; calitate procesuală; interes procesual; nulitate; nulitate absolută; nulitate relativă

14. BRADEA, DUMITRU-VLAD; RUSU, MINODORA-IOANA – Discuţii referitoare la

neconstituţionalitatea art. 336 din Codul penal privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului

sau a altor substanţe. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 176-187.

Referitor la problematica probării infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, autorul propune,

de lege ferenda, să se constate gradul de alcoolemie la momentul consumării faptei cu un aparat de tip etilometru, şi nu prin

raportul de expertiză medico-legală de stabilire retroactivă a alcoolemiei, cum este în prezent, ca urmare a declarării



neconstituţionale a art. 336 din Codul penal. Faţă de etilotest, etilometrul este precis şi, ca atare, poate fi folosit direct ca mijloc

de probă în procesul penal, fără să fie nevoie şi de recoltarea de mostre biologice. Legiferarea acestui instrument ar avea efecte

benefice atât din punct de vedere financiar – reducerea costurilor cu recoltarea mostrelor biologice şi cu efectuarea expertizelor

medico-legale de stabilire retroactivă a alcoolemiei –, cât şi al eficienţei organelor de urmărire penală, care ar soluţiona cauzele

cu celeritate. Autoarea propune, de lege ferenda, ca textul art. 336 alin. (1) din Codul penal să fie modificat în următoarea formă:

„Art. 336. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (1) Conducerea pe drumurile publice a unui

vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie

alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.” Formulat astfel, textul

în cauză răspunde mai bine cerinţelor actuale, în condiţiile în care momentul consumării infracţiunii se confundă cu momentul

identificării în trafic a conducătorului auto care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Subiect: alcoolemie; Codul penal; siguranţa publică

15. BUJOREL, FLOREA – Contribuţii la analiza infracţiunilor prevăzute în art. 143 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012. În:

Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 25-35.

Autorul propune, de lege ferenda, ca în cuprinsul art. 138

5

alin. (1) din Legea nr. 187/2012, noţiunile de „autor al unei opere”

şi de „artist interpret sau executant” să fie înlocuite cu noţiunea de „titularul dreptului de autor şi al unui drept conex”. S-ar

acoperi astfel situaţiile lacunare din actuala reglementare cu privire la persoanele care pot avea calitatea de subiect pasiv al

infracţiunii prevăzute în art. 143 alin. (1) din Legea nr. 187/2012.

Subiect: drept de autor; drepturi conexe; Legea nr. 8/1996; Legea nr. 187/2012

16. CHELARU, IOAN – Reglementări noi privind stabilirea regimului juridic al cetățeniei în dreptul

român. În: Dreptul – nr. 12, 2015, p. 9-21.

Autorul menţionează modificările aduse Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

37/2015 şi argumentează de ce a fost nevoie de o ordonanţă de urgenţă. Astfel, după art. 8, prin Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 37/2015, s-au introdus două articole, respectiv art. 8

1

şi art. 8

2

, care stabilesc noi facilităţi privind dobândirea

cetăţeniei române de către cetăţenii străini sau persoane fără cetăţenie care, în virtutea calităţilor lor sau a funcţiilor pe care

le-au îndeplinit sau le îndeplinesc, au contribuit, în mod semnificativ, la păstrarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi

spiritualităţii româneşti. Noul act normativ modifică şi prevederile alin. (1) al art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

şi introduce un nou alineat în art. 13, anume art. 13

1

, pentru punerea în acord a art. 8

1

şi art. 8

2

cu procedura simplificată.

Aceeaşi ordonanţă a modificat şi prevederile alin. (4) al art. 14 din Legea nr. 21/1991, referitoare la componenţa Comisiei pentru

cetăţenie, subliniindu-se împrejurarea că preşedintele acesteia are calitatea de membru. În acelaşi timp, membrii Comisiei au

fost definiţi ca fiind personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. În cazul procedurii de acordare a

cetăţeniei române, art. 16 alin. (2) a fost modificat, atât la lit. b), cât şi la lit. c). Prin introducerea unui nou articol, art. 16

1

, s-a

instituit şi posibilitatea, inexistentă până în prezent, de suspendare a procedurii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române

în situaţia în care solicitantul este acuzat, într-o procedură judiciară, de săvârşirea unei infracţiuni, până la finalizarea acelei

clauze. Referitor la unele aspecte privind procedura de acordare a cetăţeniei, art. 20 din Legea nr. 21/1991 a fost şi el modificat,

multe din aspectele ce privesc procedura depunerii jurământului de credinţă fiind îmbunătăţite substanţial. Art. 22 alin. (2) a

fost modificat în sensul că „cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu paşaportul, cu titlul de călătorie fără

menţiunea «identitate incertă» sau cu certificatul său de naştere, însoţit de buletinul ori cartea de identitate, după caz, sau

paşaportul oricăruia dintre părinţi, precum şi cu documentele prevăzute la art. 23”. De asemenea, Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 37/2015 a modificat legislaţia română în materia regimului adeverinţei de renunţare prin introducerea a două

alineate noi, (9) şi (10), în completarea art. 31. De altfel, art. II al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 menţionează

că, „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, persoanele cărora, prin ordin al

preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, li s-a aprobat cererea de renunţare la cetăţenia română până la data intrării

în vigoare a ordonanţei de urgenţă pot solicita, în condiţiile legii, eliberarea adeverinţei de renunţare la cetăţenia română, cu

efectul prevăzut la art. 31 alin. (9) din lege”.

Subiect: Legea cetăţeniei române nr. 21/1991; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea şi completarea Legii

cetăţeniei române nr. 21/1991

17. CHIŞ, ANDREA ANAMARIA – Rolul judecătorului în procesul civil în realizarea principiilor

contradictorialităţii şi al dreptului la apărare. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 1, 2015, p. 61-

102.

Autoarea propune, de lege ferenda, ca contestaţia în anulare să devină un instrument de control şi cu privire la hotărârea

nemotivată pronunţată în apel, ceea ce ar da eficienţă caracterului subsidiar al mecanismului de control instituit de Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului, asigurându-se, astfel, un remediu intern, eficace pentru hotărârile definitive nemotivate, în

conformitate cu standardele art. 6 par. 1 din Convenţie.

Subiect: atribuţiile judecătorului; control judiciar; principiul contradictorialităţii; principiul dreptului la apărare



18. CIOBANU, VIOREL MIHAI – Câteva reflecţii asupra unor evenimente politico-juridice petrecute

la început de an. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 2, 2015, p. 34-54.

Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 147 alin. (2) din Constituţie care se referă la controlul a priori asupra legilor, să

prevadă un termen în care legea nepromulgată să fie modificată în raport cu decizia Curţii.

Subiect: imunitate; Raportul pe anul 2014 al Mecanismului de verificare şi cooperare; ridicare imunitate

19. CIUCĂ, BOGDAN – Aspecte referitoare la înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale conform

noului Cod civil. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 9-16.

Autorul propune, de lege ferenda, amendarea art. 961 din Codul civil, după cum urmează: „(1) Efectele nedemnităţii de drept

sau judiciare pot fi înlăturate: a) expres, prin testament sau printr-un act autentic notarial, de către cel ce lasă moştenirea; b) ca

urmare a unei gratificaţii lăsate de autorul succesiunii în favoarea nedemnului după săvârşirea faptei care atrage nedemnitatea;

c) printr-o hotărâre judecătorească definitivă prin care se constată, folosind orice mijloc de probă, că între cel ce a lăsat

moştenirea şi nedemn a intervenit în fapt iertarea şi, pe cale de consecinţă, efectele nedemnităţii sunt înlăturate.” Se menţin

integral prevederile art. 961 alin. (2) din Codul civil.

Subiect: înlăturarea efectelor nedemnităţii succesorale; noul Cod Civil

20. COSMA, DORU – Dreptul autorului de a-şi retrage sau modifica opera. În: Revista română de dreptul

proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 9-24.

Autorul propune, de lege ferenda, înscrierea în legea dreptului de autor a unei dispoziţii care să consfinţească dreptul autorului

de a-şi retrage sau modifica opera şi care să prevadă condiţiile şi consecinţele exercitării acestui drept.

Subiect: drept de modificare; drept de retragere; dreptul autorului

21. CRACIUNEAN, LAURA-MARIA – Propuneri de lege ferenda în ceea ce priveşte raportul dintre

dreptul internaţional public şi dreptul intern român. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 71-88.

În legislaţia din România, problema raportului dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern este reglementată în cuprinsul

articolelor 10, 11, 20 şi 148 din Constituţia României. Autoarea apreciază, ca propunere de lege ferenda, că art. 10 ar putea

avea următorul conţinut: „(1) România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele – şi, în acest cadru, relaţii de bună

vecinătate – şi celelalte Subiecte de drept internaţional, în conformitate cu dreptul internaţional. (2) România este stat membru

al Uniunii Europene. (3) România acţionează, în relaţiile internaţionale şi în politica sa externă, pentru realizarea interesului

naţional.” De maniera arătată, textul propus ar ilustra trei coordonate importante ale relaţiilor internaţionale ale României, şi

anume: conduita sa în conformitate cu dreptul internaţional, cu calitatea de membru al Uniunii Europene şi, respectiv, în

conformitate cu interesul naţional. Art. 11 ar trebui să exprime relaţia cu dreptul Uniunii Europene şi ar putea avea următorul

conţinut: „(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin potrivit dreptului

internaţional şi calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene. (2) Tratatele internaţionale, la care statul român este parte,

principiile şi normele general admise ale dreptului internaţional fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care

România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea

Constituţiei. (4) Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,

precum şi celelalte reglementări europene cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne,

cu respectarea prevederilor actului de aderare.” Corelat cu art. 11 alin. (4), art. 148 ar putea fi reformulat astfel: „(1) Calitatea

de membru al Uniunii Europene, dobândită prin aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul

transferării unor atribuţii către instituţiile europene, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor

prevăzute în aceste tratate, impune respectarea de către statul român a dreptului Uniunii Europene, a principiilor şi a celorlalte

reglementări cu caracter obligatoriu, conform obligaţiilor asumate. (2) Ratificarea tratatelor prin care sunt modificate sau

completate tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi tratatele prin care este modificat sau completat Tratatul

Atlanticului de Nord se face printr-o lege adoptată în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu votul a două

treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor.”

Subiect: drept intern român; drept internaţional public; dualism; monism; revizuire a Constituţiei; Uniunea Europeană

22. CRISTE, LUCIAN – Necesitatea instituirii unor remedii eficiente în cazul depăşirii duratei rezonabile

a procesului penal. Contestaţia privind durata procesului penal – remediu efectiv sau improvizaţie

legislativă? În: Caiete de drept penal – nr. 1, 2015, p. 11-49.

Reglementarea principiului duratei rezonabile a procedurilor nu a constituit o prioritate pentru legiuitorul naţional, de aceea,

de lege ferenda, autorul consideră că se impune ca legiferarea remediilor naţionale în cazul depăşirii duratei rezonabile a

procedurilor să se facă printr-o lege specială, aplicabilă în toate materiile, care să reglementeze atât remedii de accelerare a

procedurilor, cât şi remedii compensatorii. Pentru a nu se crea confuzii, legiuitorul ar trebui să intervină terminologic în privinţa

remediului oferit în faza de urmărire penală şi să pună la dispoziţie persoanei interesate o cerere de accelerare a procesului penal,

iar nu o contestaţie privind durata procesului penal. În privinţa suspectului şi a inculpatului, se impune ca termenul luat în

considerare la calcularea duratei procesului să curgă de la data la care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale



faţă de suspect. Referitor la competenţa de soluţionare a contestaţiei, aceasta ar trebui atribuită, din raţiuni de promptitudine

şi eficienţă, unui alt complet din cadrul aceleiaşi instanţe. Prin această propunere de lege ferenda autorul opinează că, sub

aspectul naturii juridice, contestaţia are ca obiect soluţionarea unui incident procedural intervenit ca urmare a comportamentului

culpabil adoptat de organul judiciar în legătură cu gestionarea într-un timp optim a dosarului. Cum nu este prevăzută vreo

sancţiune în cazul nerespectării termenelor cuprinse în hotărârea prin care se soluţionează contestaţia, ar putea fi reglementată,

de pildă, sancţiunea decăderii din dreptul de a formula cereri de probe pentru părţile şi subiecţii procesuali care nu respectă

termenele stabilite.

Subiect: Cauza Kudla contra Poloniei; Cauza Vlad şi alţii contra României; contestaţie; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; durata

procesului penal; noul Cod de procedură penală; procedură penală; remedii compensatorii; remedii preventive

23. DINU, CĂTĂLINA – Este sau nu justificată reglementarea concesionării bunurilor din domeniul

privat alături de concesionarea bunurilor din domeniul public? În: Curierul judiciar – nr. 9, 2015,

p. 488-492.

De lege ferenda, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 ar trebui modificat în scopul permiterii exclusive a vânzării sau închirierii –

şi a excluderii concesionării – terenurilor aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale

destinate construirii. Se impune şi abrogarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 50/1991 cu privire la posibilitatea concesionării

terenurilor aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, destinate construirii, precum şi a

celorlalte dispoziţii legale cuprinse în acte normative devenite anacronice şi lipsite de corelaţie atât cu legislaţia specială în

domeniu, cât şi cu legislaţia-cadru. O alternativă ar fi modificarea cadrului legislativ în vederea asigurării încheierii acestor

contracte în interes public, prin inserarea sintagmei „dacă interesul public o justifică”.

Subiect: concesionarea bunurilor; domeniu privat; domeniu public

24. DUMITRU, ILIE – Zilier versus salariat. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 2, 2015, p. 15-25.

Autorul propune, de lege ferenda, adăugarea apatrizilor în categoria celor care pot presta activităţi necalificate, cu caracter

ocazional.

Subiect: activităţi cu caracter ocazional; muncă sezonieră; zilier

25. FLOREA, BUJOREL – Contribuţii la analiza infracţiunii prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor şi drepturile conexe astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 156-170.

Autorul consideră, de lege ferenda, că în legislaţia referitoare la drepturile de autor sunt necesare următoarele modificări:

limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea pentru infracţiunea de plagiat să fie înlocuite, în sensul creşterii acestora; să se

revină la reglementarea prin care se incrimina fapta de însuşire, fără drept, a operei şi aceasta să fie prezentată ca o creaţie

intelectuală proprie, întrucât în acest ultim caz se restrânge posibilitatea autorului de a recurge la mijloace juridice de drept

penal pentru apărarea dreptului său la paternitatea operei; sintagma „însuşire a operei” altui autor să fie înlocuită cu termenul

de „plagiat” .

Subiect: drept de autor; drepturi conexe

26. FLOREA, BUJOREL – Unele consideraţii privind modificările aduse asupra infracţiunii prevăzute

de art. 139

8

din Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind Codul penal. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 1, 2015, p. 46-50.

Autorul propune, de lege ferenda, ca cele două entităţi materiale, produsele purtătoare de drepturi conexe şi cele purtătoare de

drepturi sui-generis, să fie definite într-un alineat distinct al articolului care incriminează infracţiunea, art. 139

8

din Legea

nr. 8/1996.

Subiect: baze de date; drepturi conexe; drepturi sui-generis; produse purtătoare de drepturi conexe; produse purtătoare de drepturi

sui-generis

27. FLOREA, BUJOREL – Contribuţii la analiza infracţiunilor prevăzute în art. 140 din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În: Dreptul – nr. 8, 2015, p. 177-191.

Autorul propune, de lege ferenda, ca retransmiterea prin cablu să fie definită în Legea nr. 8/1996 Secţiunea a III-a art. 120 astfel:

„(1) Prin retransmiterea prin cablu, în sensul prezentei legi, se înţelege transferarea simultană, nealterată şi integrală, de către

un operator, a unei transmisiuni iniţiale cuprinzând servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, în scopul

recepţionării lor de către public. (2) Transmisia iniţială se realizează prin mijloace cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, iar

retransmiterea prin cablu prin mijloace fir, cablu, fibră optică, orice alt procedeu similar, sau printr-un sistem de difuzare prin

unde ultrascurte.”

Subiect: drept de autor; drepturi conexe; Legea nr. 8/1996; Legea nr. 187/2012; Legea nr. 286/2009



28. FLOREA, VLAD TEODOR – Protecţia concurenţei pe piaţa internă a Uniunii Europene prin

controlul concentrărilor de întreprinderi. În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 59-70.

Regulamentul (CE) nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi indică la art. 1 sfera de aplicare

a actului normativ, la art. 2 evaluarea concentrărilor, iar la art. 3 definiţia concentrării. Autorul propune, de lege ferenda, ca

ordinea acestor prime trei articole să fie următoarea: primul articol să fie definiţia concentrării, al doilea sfera de aplicare şi al

treilea evaluarea concentrării. Această aranjare este argumentată prin logica înţelegerii unui text legislativ, astfel încât

destinatarii normelor să perceapă textul cât mai aproape de viziunea legiuitorului.

Subiect: concentrări de întreprinderi; concurenţă; piaţa internă; Uniunea Europeană

29. FLORESCU, EUGENIA – Legea insolvenţei persoanei fizice incompatibilă cu dreptul Uniunii

Europene şi contrară jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. O lege care încalcă dreptul.

În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 5, 2015, p. 15-28.

Autoarea recomandă, de lege ferenda, pe lângă delimitarea şi dezambiguizarea noţiunilor persoană fizică, cetăţean şi

consumator, comerciant persoană fizică, eliminarea din ordinea juridică a legii insolvenţei cetăţeanului consumator.

Subiect: cetăţean; comerciant persoană fizică; consumator; insolvabilitate civilă; insolvenţă comercială

30. GANGU, CONSTANTIN – Regimul fiscal al TVA aplicabil transporturilor intracomunitare de

bunuri. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 6, 2015, p. 93-122.

Autorul recomandă, de lege ferenda, cu privire la regimul fiscal al TVA aplicabil transporturilor intracomunitare de bunuri

următoarele: 1) solicitarea introducerii, în temeiul art. 395 din Directiva TVA, a unei măsuri speciale de derogare în scopul

simplificării procedurii de colectare a TVA sau al prevenirii anumitor forme de evaziune fiscală sau fraudă, prin care să se

autorizeze aplicarea, în cazul transporturilor intracomunitare, a unui mecanism asemănător cu cel aplicat în cazul transporturilor

legate direct de exportul/importul bunurilor şi în cel al transporturilor extracomunitare, în sensul că: prestările de servicii,

inclusiv transportul şi serviciile accesorii, legate direct de transportul intracomunitar de bunuri să fie scutite de TVA cu drept

de deducere; 2) asigurarea unei transparenţe totale a procedurii de rambursare a TVA şi o relaţie interactivă cu contribuabilul.

În acest sens trebuie avute în vedere următoarele: precizarea, în cuprinsul procedurii, a modului de stabilire a coeficientului

de ajustare a SIN în funcţie de comportamentul fiscal al contribuabilului, precum şi a modului concret de constituire a bazei

de date speciale privind persoanele impozabile pentru care organele fiscale au stabilit risc fiscal mare; completarea procedurii

cu o anexă care să cuprindă cel puţin un model de calcul SIN şi a gradului de risc fiscal, cu scop de informare şi îndrumare a

contribuabilului; comunicarea către contribuabil, în termen de 15 zile de la depunerea decontului cu sumă negativă de TVA şi

opţiune de rambursare, a deciziei de stabilire a gradului de risc fiscal, document care să aibă caracter de act administrativ

fiscal; 3) îmbunătăţirea condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor speciale privind soluţionarea solicitărilor de rambursare prin

includerea prestărilor intracomunitare de servicii în categoria activităţilor care beneficiază de regimul special şi completarea

unor prevederi referitoare la definirea contribuabililor mari şi mijlocii, eliminarea plafonului minim de 500.000 de euro,

contopirea procentelor diferite privind ponderea din rulajul debitor al contului 4111 şi eliminarea paragrafului 1.4 referitor la

tratarea separată a contribuabililor mari şi mijlocii; 4) fluidizarea şi flexibilizarea procedurii de rambursare a TVA prin

compensarea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului sau suspendarea exigibilităţii acestora pe perioada soluţionării cererii de

rambursare a TVA, dacă suma solicitată la rambursare este cel puţin egală cu cea a obligaţiilor fiscale. În acest sens, trebuie

excluse de la calculul indicatorului menţionat la poziţia D.6 din fişa de calcul a SIN obligaţiile de plată restante la TVA, sumele

reprezentând înlesniri la plată aprobate de organul fiscal, precum şi celelalte obligaţii fiscale restante în perioada de referinţă,

în limita sumei solicitate la rambursare. În aceste condiţii, până la soluţionarea cererii de rambursare, exigibilitatea tuturor

obligaţiilor fiscale ale contribuabilului se consideră a fi suspendată, dacă nu depăşesc suma solicitată la rambursare;

5) eliminarea oricăror inechităţi prin acordarea şi plata de accesorii din oficiu şi în cuantum egal pentru soluţionarea cu

întârziere a solicitărilor contribuabililor, precum şi pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor ce le revin acestora faţă de fisc;

6) modificarea Codului de procedură fiscală în sensul stabilirii de termene pentru furnizarea, de către alte entităţi decât

contribuabilul a cărui cerere urmează a fi soluţionată, a informaţiilor suplimentare relevante solicitate de organul fiscal, în

funcţie de volumul şi complexitatea informaţiilor, care să nu depăşească totuşi 30 de zile; 7) definirea clară şi fără echivoc, în

Codul fiscal, a noţiunilor de operaţiune principală şi achiziţie intracomunitară de servicii, precum şi tratarea mai aprofundată

a conceptului de achiziţie intracomunitară de servicii; 8) eliminarea, ca fiind lipsită de relevanţă, a excepţiei prevăzute la art.

133 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal sau, dacă nu se poate elimina complet, trebuie măcar eliminată expresia „proporţional cu

distanţele parcurse” , în scopul simplificării procedurii şi evitării confuziilor.

Subiect: B2B; Directiva 2006/112/CE; regim fiscal; transporturi intracomunitare; TVA

31. GIDRO, DOMINIC ALEXANDRU – Discuţii în legătură cu acţiunea directă a mandantului împotriva

submandatarului în reglementarea noului Cod civil. În: Dreptul – nr. 12, 2015, p. 76-93.

Noul Cod civil diferenţiază răspunderea mandatarului în funcţie de cum substituirea a fost sau nu autorizată. Autorul consideră

că, de lege ferenda, submandatarul trebuie să aibă posibilitatea acţionării mandantului, printr-o acţiune directă, în temeiul



transferului reciproc de valoare şi al legii, dacă substituirea a fost autorizată. De asemenea, propune introducerea unui nou text

de lege care să reglementeze răspunderea mandatarului pentru instrucţiunile date substituitului în îndeplinirea mandatului,

numai dacă mandatarul este profesionist.

Subiect: Cod civil; contract de mandat; mandant; submandatar

32. GINGĂRAŞU, RUXANDRA ADINA – Acţiunea în revendicare, acţiunea în evacuare din imobilele

ocupate abuziv, cererile posesorii – asemănări şi deosebiri. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 9,

2015, p. 99-134.

Autoarea consideră, de lege ferenda, că s-ar putea lărgi sfera de aplicare a procedurii de evacuare şi cu privire la un alt proprietar

în cazuri temeinic justificate: violenţă, tulburare repetată a ordinii publice etc. Soluţia este temporară întrucât în urma

soluţionării partajului instanţa va decide cărui soţ i se cuvine imobilul. De lege ferenda, s-ar impune ca legiuitorul să oblige

pârâtul la primul termen de judecată să îşi dezvăluie datele de identificare sub o sancţiune mai drastică, şi anume posibilitatea

instanţei civile de a se adresa organului competent în vederea dobândirii unui alt nume şi prenume în condiţiile art. 84 alin.

(3) noul Cod civil atunci când nu există alte date de identificare cu privire la persoana în discuţie. De asemenea, pentru

eficacitatea procedurii de evacuare dacă susţinerea pârâtului nu este una care poate fi dovedită sau dacă instanţa, administrând

o serie de probe, ajunge la concluzia că afirmaţia pârâtului este neîntemeiată, cererea de evacuare ar trebui să fie judecată în

continuare. Dacă susţinerea este făcută în cadrul procedurii de evacuare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, atunci

instanţa va recalifica acţiunea într-o acţiune în revendicare, iar acest lucru este obligatoriu indiferent dacă pârâtul exibă un titlu

sau nu.

Subiect: acţiunea în evacuare din imobilele ocupate abuziv; acţiunea în revendicare; analiză comparativă; cereri posesorii; etapele

procesului civil

33. GRADINARU, SANDRA – Cazurile şi condiţiile de emitere a mandatului de supraveghere tehnică.

În: Curierul judiciar – nr. 1, 2015, p. 38-42.

Autoarea face următoarele propuneri de lege ferenda: să fie precizate în lege persoanele care pot fi supuse ingerinţei, altele

decât suspectul; completarea textului de lege cu obligativitatea justificării de către organul de urmărire penală a unei legături

între terţ şi presupusul suspect; reglementarea distinctă în Codul de procedură penală a faptului că înregistrarea acestor

convorbiri nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informaţii concludente şi

utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către „confident” a unei infracţiuni din cele prevăzute la alin. (1) şi (2) ale art.

91

1

din Codul de procedură penală din 1968 sau din cele prevăzute în art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală;

necesitatea reglementării obligativităţii procurorului de a informa instanţa emitentă a mandatului, nu doar la expirarea duratei

acestuia sau după încetarea măsurii de supraveghere în condiţiile dispoziţiilor art. 143 alin. (5) din Codul de procedură penală,

ci periodic, pe parcursul executării tehnicilor de supraveghere, în vederea existenţei unui control cu privire la respectarea

limitelor mandatului şi prevederilor legale în materia punerii în executare; durata maximă de 48 de ore pentru care procurorul

poate autoriza măsura de supraveghere tehnică atunci când există urgenţă se impune să fie dedusă din perioada totală de 120

de zile pentru măsura prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv 6 luni pentru celelalte

măsuri.

Subiect: condiţii; emitere; mandat de supraveghere tehnică

34. IOVU, MIRELA – Efectele implementării Recomandării Comisiei Europene nr. 135/2014 privind o

nouă abordare a eşecului în afaceri şi a insolvenţei. În: Revista română de drept al afacerilor – nr. 4, 2015,

p. 121-133.

Autoarea recomandă, de lege ferenda, următoarele: diferenţierea de durată a planului de reorganizare în funcţie de specificul

debitorului (IMM/societăţi cu cifre mari de afaceri/grupuri de societăţi), dar şi prin eficientizarea insolvenţei „oneste” cu

accent pe reorganizare judiciară în detrimentul celei „frauduloase”; descărcarea mai rapidă de datorie care ar putea acorda

debitorului onest şanse rapide de redresare; creşterea valorii-prag a creanţelor, care dă posibilitatea introducerii cererii privind

deschiderea procedurii insolvenţei, de la 40.000 de lei, cât este în prezent, la 10.000 de lei.

Subiect: insolvenţă; Legea nr. 85/2014; Regulamentul (CE) nr. 1346/2000; rol activ al băncilor

35. IUGAN, ANDREI-VIOREL – Discuţii cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În: Dreptul –

nr. 5, 2015, p. 176-190.

În privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei între procuror şi inculpat autorul consideră, de lege ferenda, că textul de lege

ar trebui modificat, în sensul de a stabili necesitatea unui singur aviz al procurorului ierarhic superior, anterior încheierii

acordului. De asemenea, s-ar impune reducerea limitelor de pedeapsă, potrivit art. 396 alin. (10) din Codul de procedură

penală, şi în cazul persoanelor care optează pentru încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Subiect: acord de recunoaştere a vinovăţiei; inculpat; noul Cod de procedură penală



36. IVAN, MARI-CLAUDIA; IVAN, GHEORGHE – Consideraţii asupra arestării preventive cu specială

referire la cazurile de aplicare. În: Dreptul – nr. 4, 2015, p. 182-217.

Autorii consideră, de lege ferenda, înlocuirea din art. 223 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală a expresiei „participant

la comiterea infracţiunii” cu aceea de „participant în procesul penal”. De asemenea, propun ca înţelegerea patrimonială dintre

infractor şi persoana vătămată, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, să nu fie

considerată frauduloasă, având în vedere că în privinţa laturii civile a procesului penal părţile pot ajunge la un consens

(tranzacţie sau acord de mediere, aşa cum se prevede în art. 23 din Codul de procedură penală, ori chiar repararea prejudiciului

material sau moral).

Subiect: arestare preventivă; cazuri de aplicare; noul Cod de procedură penală

37. LEFTER, GABRIEL SANDU – Acordarea taxei judiciare de timbru în cadrul cheltuielilor de

judecată stabilite în soluţionarea unei contestaţii la executare admise. În: Curierul judiciar – nr. 6, 2015, p.

320-325.

Autorul propune, de lege ferenda, constituirea unui nou dosar, distinct de cel al contestaţiei la executare, ori alcătuirea unui

dosar asociat, conform Hotărârii C.S.M. nr. 425/2011.

Subiect: cheltuieli de judecată; contestaţii la executare admise; taxa judiciară de timbru

38. MALINETESCU, LAURA-VALERIA V. – Particularităţi ale contractelor de furnizare de servicii

medicale, medicamente şi dispozitive medicale. În: Curierul judiciar – nr. 8, 2015, p. 419-425.

Întrucât în redactarea actuală, textul de lege cuprins la art. 6

1

alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este incomplet, deoarece reglementează în particular doar situaţia

cesiunilor de creanţă, autoarea consideră că, de lege ferenda, în acest caz ar trebui ca şi valabilitatea contractelor de ipotecă

asupra creanţelor să fie supusă unor reguli similare, respectiv să fie condiţionată de acceptul prealabil exprimat în scris al

instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor

prestate sau lucrărilor executate.

Subiect: contracte de furnizare de servicii medicale; dispozitive medicale

39. MARINESCU, ANA-MARIA – Directivele Uniunii Europene în domeniul dreptului de autor şi

drepturilor conexe. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 2, 2015, p. 172-193.

Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor

de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru

utilizare online pe piaţa internă îşi propune să asigure cadrul în care titularii de drepturi au un cuvânt de spus în privinţa

gestiunii drepturilor lor şi o mai bună funcţionare a organismelor de gestiune colectivă pe teritoriul Uniunii Europene. Comisia

va conlucra cu statele membre cu scopul de a realiza o corectă transpunere a dispoziţiilor Directivei în legile naţionale, până

la termenul stabilit pentru transpunere, respectiv 10 aprilie 2016. De lege ferenda, transpunerea Directivei în Legea nr. 8/1996

impune adoptarea unui set minim de dispoziţii având în vedere că România a implementat deja Recomandarea 2005/737/EC.

Dispoziţia referitoare la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor dintre organismele de gestiune colectivă, membrii

organismelor de gestiune colectivă, titularii de drepturi sau utilizatori cu privire la dispoziţiile de drept intern are în vedere o

categorie foarte largă de Subiecte şi, de lege ferenda, poate fi implementată doar în ceea ce priveşte, pe de o parte, organismele

de gestiune colectivă şi, pe de altă parte, organismele de gestiune colectivă şi utilizatori.

Subiect: drept de autor; drepturi conexe; protecţie programe calculator; protecţie baze de date; Legea nr. 8/1996; drept de suită; operă

orfană

40. MIRIŞAN, VALENTIN – Reflecţii asupra unor instituţii de drept penal şi drept procesual penal,

generate de interpretarea diferită a unor dispoziţii legale sau de practică judiciară neunitară la nivelul

instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 160-179.

Autorul apreciază că, de lege ferenda, se impune modificarea art. 346 din Codul de procedură penală prin completarea alin.

(2) sau prin introducerea unui nou alineat cu următorul conţinut: „Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori s-au ridicat din

oficiu excepţii şi acestea au fost respinse, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3) din Codul de procedură

penală, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor

de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii”. Autorul consideră că trebuie modificate dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Codul

de procedură penală referitoare la competenţa materială a tribunalului, în sensul că infracţiunile complexe de ultraj şi ultraj

judiciar, atunci când absorb în conţinutul lor infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori de omor, ar trebui

date în competenţa acestei instanţe.

Subiect: Curtea de Apel Oradea; fapte de ultraj; instituţii de drept penal; instituţii de drept procesual penal; ultraj judiciar



41. MOROSAN, DAN – Participaţia improprie. Aspecte generale, modalităţi, chestiuni problematice. În:

Caiete de drept penal – nr. 1, 2015, p. 89-118.

Referitor la participaţia improprie, autorul consideră că esenţială nu este săvârşirea din perspectivă juridică a aceleiaşi fapte

prevăzute de legea penală, ci fapta în materialitatea ei şi propune, de lege ferenda, ca această condiţie să fie raportată la subiect,

obiect şi latura obiectivă, lăsând la o parte latura subiectivă. Raportând astfel contribuţiile participanţilor, condiţia ar fi

îndeplinită chiar şi în situaţiile în care fapta în materialitatea ei ar fi uciderea unei persoane, în măsura în care unul dintre

participanţi a acţionat din culpă, iar celălalt cu intenţie.

Subiect: cazul fortuit; coautorat; constrângere fizică; constrângere morală; eroare; exces neimputabil; intoxicaţie; iresponsabilitate;

minoritate; participare cu intenţie; participare din culpă; participare fără vinovăţie; participaţie improprie; participaţie penală

42. MURARIU, OANA; IEPURE, MIHAI-FLORIN – Examen de ansamblu asupra problematicii

juridice privitoare la asigurarea de răspundere civilă profesională a medicilor. În: Dreptul – nr. 4, 2015,

p. 88-106.

Autorii consideră, de lege ferenda, că s-ar impune ca şi furnizorii de servicii medicale care nu au încheiat un contract cu casa

de asigurări de sănătate să fie obligaţi a încheia poliţe de asigurare de răspundere în domeniul medical, interesul pacientului

tratat în acea unitate spitalicească fiind de a fi despăgubit cât mai prompt pentru prejudiciile cauzate printr-un act de malpraxis

medical.

Subiect: asigurarea de răspundere civilă profesională; malpraxis medical; poliţă de asigurare

43. OBANCIA, ANTONIU – Garantarea procesului echitabil pentru persoanele – altele decât inculpatul –

ale căror bunuri, pretins provenite din săvârşirea de fapte penale, sunt supuse confiscării speciale ori

confiscării extinse. În: Dreptul – nr. 1, 2015, p. 165-173.

Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 366 alin. (3) din Codul de procedură penală să fie transferat din capitolul I „Dispoziţii

generale” al titlului III „Judecata” în capitolul II „Judecata în primă instanţă” al aceluiaşi titlu, după art. 372, devenind art. 372

1

din Codul de procedură penală, modificat pe conţinut în felul următor: „Persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării vor

fi citate şi pot fi reprezentate de avocat şi pot formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.”

Şi art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală ar trebui să fie modificat şi să aibă următorul conţinut: „Împotriva măsurii

asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată ori a modului de aducere la

îndeplinire a acesteia, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, care se va

soluţiona de un alt judecător ori de un alt complet al instanţei, în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii de luare a

măsurii sau de la data punerii în executare a măsurii”.

Subiect: bunuri provenite din săvârşirea de fapte penale; confiscare extinsă; confiscare specială

44. ONICA-CHIPEA, LAVINIA – Consideraţii privind necesitatea de modificare a cadrului legal existent

în vederea stimulării incluziunii sociale prin muncă a tinerilor dezinstituţionalizaţi. În: Revista română de

dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 71-87.

Autoarea propune, de lege ferenda, modificarea şi înlocuirea atât în titlul Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea

marginalizării sociale, act normativ în vigoare şi aplicabil domeniului menţionat, cât şi în reglementările sale de conţinut, a

sintagmei „marginalizare socială”, înţeleasă ca efect al excluziunii sociale, drept consecinţă produsă ca urmare a eşecului de

integrare a persoanei, cu sintagma „excluziune socială”.

Subiect: incluziune socială; Legea nr. 272/2004; Legea nr. 292/2011; tineri dezinstituţionalizaţi

45. OGLINDA, BAZIL; CILTEA, VALENTIN – Concluziile scrise în reglementarea noului Cod de

procedură civilă. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 9-25.

Autorii propun, de lege ferenda, modificarea/completarea art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru a corespunde

realităţilor procesuale. În acest sens, s-ar impune ca instanţa să acorde un termen scurt părţii lipsite de apărare, în care aceasta

să aibă posibilitatea efectivă de a-şi prezenta şi în scris susţinerile şi apărările.

Subiect: noul Cod de procedură civilă; deliberarea şi pronunţarea hotărârii

46. PAZIUC, CRISTIAN – Răspunderea contractuală şi sistemul remediilor pentru neexecutarea

obligaţiilor contractuale. În: Revista Română de Drept Privat – nr. 1, 2015, p. 139-211.

Autorul consideră o propunere nimerită, de lege ferenda, aceea de purificare a sistemului răspunderii (în forma particulară a

daunelor-interese), prin renunţarea la noţiunea culpei subiective, prevăzută în art. 16 din Codul civil, şi prin folosirea doar a

noţiunilor de culpă obiectivă şi de cauză justificată de neexecutare. Astfel, ar putea fi abrogate art. 16, art. 1.547 şi art. 1.548

din Codul civil, urmând să fie adaptat şi art. 1.530. În acest caz, răspunderea pentru daune-interese ar rămâne subiectivă, dar

culpa care stă la baza sistemului ar fi înţeleasă în sensul originar. Aşa fiind, sistemul s-ar comporta precum cel aplicabil în

provincia Quebec. Alternativ, ar fi necesară, în orice caz, o clarificare a acestor dispoziţii, de exemplu, prin precizarea, în art.

1.530, a cazurilor în care se cere neexecutarea fără justificare şi a celor în care trebuie analizată culpa subiectivă, precum şi

prin precizarea domeniului de aplicare a art. 1.547-1.548 din Codul civil (obligaţii de mijloace).



Subiect: culpa obiectivă; culpa subiectivă; daune-interese; neexecutare; obligaţie contractuală; răspundere contractuală; remediu

47. PĂTRU, RADU ŞTEFAN – Propuneri „de lege ferenda” în legătură cu includerea în legislaţia muncii

a unor prevederi relevante din cuprinsul fostului contract colectiv de muncă unic la nivel naţional pe

anii 2007-2010, precum şi a unor stipulaţii înscrise în contractele colective de muncă încheiate în perioada

2014-2015 la nivel de sector de activitate sau de grup de unităţi. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 140-149.

Autorul recomandă includerea unor dispoziţii din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 în legislaţia

muncii actuală, prevederi referitoare la: salarizare, răspunderea disciplinară, concedierea pentru necorespundere profesională,

timpul de lucru şi de odihnă, criterii sociale de care trebuie să se ţină cont când se fac concedierile, contractele colective de

muncă încheiate la nivel de sector de activitate şi de grupuri de unităţi.

Subiect: contract colectiv de muncă; legislaţia muncii

48. PÂNIŞOARĂ, ALEXANDRU – Certificatul de urbanism. Act administrativ premergător de decizie.

În: Revista de Drept Public – nr. 3, 2015, p. 85-93.

Autorul recomandă, de lege ferenda, ca reglementările actuale ale certificatului de urbanism să fie revizuite, prin precizarea

clară a naturii sale juridice ca act administrativ, şi nu prin simplul act de informare, atât în Legea nr. 350/2001 (Secţiunea a 4-

a), Legea nr. 50/1991 (art. 6), cât şi în Ordinul nr. 839/2009 (Capitolul III, Secţiunea 1).

Subiect: act administrativ; certificat de urbanism; Legea nr. 50/1991; Legea nr. 350/2001; Ordinul nr. 839/2009

49. POP, PAUL – O scurtă exegeză (critică) a perimării judecăţii în procesul civil. În: Revista Română de

Drept Privat – nr. 3, 2015, p. 89-130.

Autorul propune, de lege ferenda, adaptarea prevederilor art. 413 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă, în sensul ca

suspendarea să existe până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauza care a determinat suspendarea, soluţie pronunţată de

instanţa de judecată sau de organul de urmărire penală competent, după caz.

Subiect: perimare; perimarea judecăţii; proces civil; sancţiune procedurală

50. POPESCU, MANUELA ELENA – Opinii privind posibilitatea obligării la muncă a debitorului

obligaţiei de întreţinere în vederea dobândirii mijloacelor necesare pentru executarea obligaţiei de

întreţinere. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 1, 2015, p. 81-86.

Autorul propune, de lege ferenda, ca legiuitorul să modifice textul art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituţia României şi să

înlocuiască sintagma „obligaţii civile” cu aceea de „obligaţii civice”, astfel încât dispoziţiile Legii fundamentale să fie corelate

cu normele internaţionale pe care România le-a ratificat. De asemenea, propune reformularea art. 4 alin. (3) lit. b) din Codul

muncii, cu denumirea marginală „interzicerea muncii forţate”, în sensul de a detalia cazurile în care „autorităţile publice” pot

dispune obligarea la muncă şi să cuprindă, cel puţin exemplificativ, „obligaţiile civice” pentru care se poate lua o astfel de

decizie, condiţia suplimentară „de a fi prevăzute de lege” fiind insuficientă, susceptibilă de interpretări.

Subiect: mijloace viitoare; muncă forţată; obligaţie legală de întreţinere

51. PRESCURE, TITUS – Reorganizarea persoanei juridice în viziunea noului Cod civil. În: Revista

română de drept al afacerilor – nr. 7, 2015, p. 59-76.

Autorul recomandă, de lege ferenda, completarea prevederilor Codului civil cu unele norme care să evoce şi să stabilească,

fie în mod direct, fie doar prin norme de trimitere, condiţiile în care poate fi declarată nulitatea unor măsuri de reorganizare a

persoanelor juridice, în general, inclusiv a celor care se realizează prin fuziune.

Subiect: Legea nr. 31/1990; noul Cod civil; regimul reorganizării persoanelor juridice; scop lucrativ

52. PUIE, OLIVIU – Răspunderea statului şi a magistraţilor pentru prejudiciile cauzate prin erori

judiciare. În: Dreptul – nr. 10, 2015, p. 82-106.

Autorul apreciază că se impune, de lege ferenda, modificarea dispoziţiilor legale instituite prin noul Cod de procedură penală

şi a dispoziţiilor art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, în sensul obligativităţii statului, prin Ministerul Finanţelor Publice,

de a exercita acţiunea în regres împotriva persoanei responsabile de cauzarea erorii judiciare, în toate cazurile în care se

constată prin hotărârea definitivă a instanţei răspunderea penală sau disciplinară a magistratului sau a procurorului care a

cauzat prejudiciul generat de eroarea judiciară comisă. De asemenea, trebuie corelate dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul

civil cu prevederile art. 253 din Codul civil, prin modificarea art. 1391 alin. (1) în sensul de a prevedea expres posibilitatea

reparării patrimoniale pentru prejudiciile cauzate persoanelor fizice sau persoanelor juridice în toate situaţiile în care sunt

lezate drepturi nepatrimoniale ale acestor persoane. De lege ferenda, se impune modificarea Legii nr. 303/2004 şi a noului Cod

de procedură penală, în sensul obligativităţii statului de a se întoarce cu acţiune în regres împotriva magistraţilor în cazul în

care eroarea judiciară a fost dovedită şi statul a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă la plata de despăgubiri

pentru prejudicii cauzate prin erori judiciare.

Subiect: magistraţi; prejudicii cauzate prin erori judiciare; răspunderea statului



53. PUIE, OLIVIU – Principalele modificări şi completări aduse de noul Cod de procedură fiscală (Legea

nr. 207/2015) în domeniul contenciosului administrativ fiscal. În: Dreptul – nr. 11, 2015, p. 55-79.

Autorul consideră că se impune, de lege ferenda, modificarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu

prevederile art. 209 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în vigoare şi art. 272 alin. (2) din noul Cod de procedură fiscală,

respectiv prin raportare la criteriul valoric de 5 milioane de lei, cuantum care corespunde realităţilor fiscale din România.

Subiect: contencios administrativ fiscal; Legea nr. 207/2015; noul Cod de procedură fiscală

54. PUIE, OLIVIU – Aspecte privitoare la suspendarea executării actului administrativ tipic şi a actului

administrativ fiscal în contextul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a Codului de

procedură fiscală. Practica judiciară în materie. În: Pandectele Române – nr. 9, 2015, p. 29-51.

Autorul propune, de lege ferenda, modificarea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care ar

trebui să aibă următorul cuprins: „în ipoteza în care se adoptă/emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel

suspendat sau anulat, după caz, de către instanţa de contencios administrativ, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu

este obligatorie plângerea prealabilă”.

Subiect: act administrativ; instanţa de contencios administrativ; pagubă iminentă; suspendarea executării actului administrativ

55. PUIE, OLIVIU – Efectele hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către instanţele de

contencios administrativ prin care au fost anulate acte administrative cu caracter normativ şi obligaţia

publicării acestor hotărâri judecătoreşti. În: Pandectele Române – nr. 8, 2015, p. 44-57.

Autorul propune, de lege ferenda: modificarea textului art. 23 din Legea nr. 554/2004 în sensul eliminării părţii lui finale „la

cererea instanţei de executare sau a reclamantului”; modificarea art. 13 alin. (2) din lege în corelaţie cu art. 12 alin. (3), în sensul

conferirii posibilităţii şi conducătorului unităţii cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia

Consumatorilor de a solicita publicarea deciziei necontestate emise de către acesta; modificarea art. 23 din lege în sensul de

a se stabili expres în conţinutul acestui text legal, obligativitatea ca instanţele judecătoreşti care au pronunţat hotărâri definitive

prin care au fost anulate, în tot sau în parte, acte administrative cu caracter normativ, să solicite publicarea acestor hotărâri

judecătoreşti.

Subiect: act administrativ cu caracter normativ; contencios administrativ; hotărâri judecătoreşti definitive; Legea nr. 554/2004

56. PUIE, OLIVIU – Instituţia Avocatul Poporului – între dreptul de petiţionare şi recursul jurisdicţional.

În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 101-134.

Cu privire la sfera persoanelor care se pot adresa instituţiei Avocatul Poporului, în virtutea principiului preeminenţei Constituţiei

în piramida normativă, se impune, de lege ferenda, corelarea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 cu textul art. 59 din

Constituţie şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, respectiv prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 35/1997, republicată,

ar trebui să aibă următorul cuprins: „Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor

fizice, cetăţeni străni sau apatrizi, priviţi individual sau în asociaţie, precum şi a persoanelor juridice, în raporturile acestora

cu autorităţile publice.” De asemenea, în scopul conferirii posibilităţii Avocatului Poporului de a exercita din oficiu sau la

sesizarea unei persoane fizice sau juridice controlul legalităţii actelor administrative adoptate şi de către alte autorităţi publice

decât cele administrative, precum şi de a formula acţiuni în contencios administrativ pentru anularea unor acte administrative,

dacă le consideră nelegale, autorul recomandă, de lege ferenda, ca dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi

dispoziţiile Legii nr. 35/1997, republicată, să fie reanalizate.

Subiect: acte administrative; autorităţi publice; Avocatul Poporului; contencios administrativ; Ombudsman

57. PUŞCAŞU, ANDREI-LUCIAN – Măsurile educative privative de libertate. În: Dreptul – nr. 12, 2015,

p. 103-120.

Autorul propune, de lege ferenda, modificarea art. 516 alin. (1) din Codul de procedură penală astfel: „Menţinerea măsurii

internării minorului într-un centru educativ ori înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru de detenţie în cazurile prevăzute

la art. 124 alin. (3) din Codul penal se dispune de instanţa căreia îi revine competenţa să judece noua infracţiune sau infracţiunea

concurentă săvârşită anterior”. Totodată, autorul consideră că se impune şi modificarea art. 124 alin. (3) din Codul penal, a cărui

parte introductivă ar urma să aibă următorul conţinut: „Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, minorul

săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior...”. În ceea ce priveşte

dispoziţiile art. 124 alin. (5) şi art. 125 alin. (5) din Codul penal, coroborate cu prevederile art. 121 alin. (1) lit. f) din Codul

penal, autorul propune completarea reglementărilor penale în sensul stabilirii obligaţiei ca minorul să fie supus măsurilor de

control, tratament sau îngrijire medicală până la însănătoşirea acestuia. Referitor la prevederile art. 124 alin. (6) şi art. 125

alin. (6) din Codul penal, autorul apreciază că pot exista situaţii care ar putea justifica prelungirea duratei măsurii internării

într-un centru educativ, respectiv centru de detenţie şi, prin urmare, propune, de lege ferenda, modificarea acestora. De

asemenea, legiuitorul execuţional penal, în reglementarea art. 149 şi art. 150 din Legea nr. 254/2013 a omis să reglementeze

situaţia minorilor internaţi pentru o perioadă de 3 ani şi autorul susţine în acest sens completarea dispoziţiilor legale.

Subiect: Cod de procedură penală; Cod penal; măsuri educative; măsuri privative de libertate



58. ROMAN, ALEXANDRU – Unele consideraţii referitoare la cauza justificativă a îndeplinirii unei

obligaţii. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 160-165.

Autorul propune, de lege ferenda, ca art. 21 alin. (1) din Codul penal să se modifice, urmând să aibă următorul conţinut: „(1)

Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei

obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de legea specială ce reglementează respectivul

domeniu de activitate.”

Subiect: cauza justificativă; îndeplinire; obligaţie

59. ROMIŢAN, CIPRIAN RAUL – Protecţia juridico-penală a topografiilor produselor semiconductoare.

În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale – nr. 3, 2015, p. 116-163.

Autorul propune, de lege ferenda, să se schimbe topografia art. 20 cu cea a art. 22 din Legea nr. 16/1995 republicată. În acelaşi

scop, în conţinutul art. 20, ipoteza de la lit. a) ar trebui stipulată la lit. b) şi invers. De asemenea, recomandă ca, la o eventuală

modificare a Legii nr. 16/1995 privind protecţia topografiilor de produse semiconductoare, în textul art. 36 alin. (2) şi alin. (3)

să se precizeze cu claritate instanţele unde se depun căile de atac. Autorul propune înlocuirea sintagmei „siguranţă naţională”

din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 16/1995 cu expresia „securitate naţională”.

Subiect: drept la protecţie; produse semiconductoare; protecţie juridică; topografie; topografie înregistrată

60. RUSU, ION – Unele consideraţii în legătură cu termenul de declarare a apelului şi motivarea acestuia.

În: Dreptul – nr. 5, 2015, p. 171-175.

Autoarea consideră incomplete dispoziţiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală deoarece sunt aproape imposibile

formularea şi motivarea în fapt şi în drept a apelului numai în baza minutei, în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia.

De aceea, propune, de lege ferenda, modificarea acestui text astfel: „Pentru procuror, persoana vătămată şi părţi, termenul de

apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, şi curge de la comunicarea hotărârii.”

Subiect: apel; cale de atac; Codul de procedură penală; termen de declarare apel

61. SPĂRIOS, DEMIS-MARIUS; DRAGOŞ, DACIAN-COSMIN – Discuţii privitoare la calea de atac a

apelului în contenciosul administrativ. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 208-220.

Autorii propun, de lege ferenda, eliminarea prin abrogare expresă a modificării aduse prevederilor art. 287 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2012.

Subiect: apel în contenciosul administrativ; cale de atac; Legea contenciosului administrativ

62. STOICESCU (PELICAN), STELA – Clauzele nescrise în sistemul Codului civil. În: Revista Română

de Drept Privat – nr. 2, 2015, p. 193-217.

Autoarea propune, de lege ferenda, o consacrare legislativă expresă a sferei categoriilor de persoane şi autorităţi care pot

constata caracterul nescris al unei clauze, precum şi a marjei de apreciere de care aceştia dispun în interpretarea clauzei

contractuale cu pricina, pentru a nu se substitui unui organ jurisdicţional.

Subiect: clauze considerate nescrise; clauze nescrise; drept procesual; inexistentă; nulitate

63. ŞTEFAN, ELENA EMILIA – Delimitarea dintre infracţiune şi contravenţie în lumina noilor

modificări legislative. În: Dreptul – nr. 6, 2015, p. 143-159.

Autoarea consideră, de lege ferenda, instituirea unui cod al contravenţiilor care să detalieze în ce condiţii se poate dispune

confiscarea, pentru că altfel se va apela la interpretarea noţiunii de confiscare din dreptul penal, precum şi adoptarea cât mai

repede a unui Cod al contravenţiilor care să reglementeze regimul juridic al contravenţiilor, în raport de noile modificări

legislative şi care să unifice legislaţia contravenţională.

Subiect: contravenţie; infracţiune; noul Cod penal

64. ŞTEFĂNESCU, ANA – Beneficiile de asigurări sociale din perspectiva încadrării în muncă – studiu

de bază. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 19-50.

Autoarea consideră, de lege ferenda, că ar trebui reglementată, prin excepţie, soluţia modificării contractului individual de

muncă (în locul suspendării acestuia) prin reducerea normei de muncă (în limita orelor de muncă aferente plafonului),

ajungându-se la un contract cu timp parţial; util ar fi ca acesta să fie şi unul de muncă la domiciliu/telemuncă. De asemenea,

autoarea consideră că ar trebui eliminată plafonarea veniturilor întrucât aceste forme de muncă potrivite şi uzitate în practică,

inclusiv pentru cumulul la care ne-am referit, „scapă” controlului „muncii fără forme legale”, nefiind, în consecinţă, nici

benefică din punct de vedere fiscal.

Subiect: beneficii de asigurări sociale; beneficii de asistenţă socială; beneficii de securitate socială; concediul şi indemnizaţia pentru

creşterea copilului

65. ŞTEFĂNESCU, ION TRAIAN; DIMITRIU, RALUCA – Consideraţii referitoare la protecţia datelor

personale ale salariaţilor în cadrul raporturilor de muncă. În: Dreptul – nr. 9, 2015, p. 186-196.

Autorii propun, de lege ferenda, să se reglementeze în Codul muncii: distincţia dintre datele profesionale (la care angajatorul

are acces liber) şi datele personale (la care angajatorul poate să acceadă doar cu acordul salariatului sau numai cu înştiinţarea

acestuia în acele cazuri expres prevăzute de lege); obligaţia angajatorului de a stabili, prin regulamentul intern, componentele



procedurale ale asigurării confidenţialităţii datelor personale ale salariaţilor, inclusiv precizarea că toate aspectele concrete

legate de regimul acestor date se stabilesc fie prin contractul individual de muncă, fie prin act adiţional la acest contract.

Subiect: confidenţialitate; date personale; raport de muncă; salariaţi

66. ŞTEFĂNESCU, ANA – „Detaşarea” lucrătorilor români în ţările UE – reglementare, noţiune,

subdiviziuni, specific, „nucleu dur” , alocaţii specifice, procedură. În: Revista română de dreptul muncii –

nr. 6, 2015, p. 21-34.

Autoarea propune, de lege ferenda, să se reglementeze în România toate aspectele care decurg din legislaţia europeană cu

privire la detaşare, într-o lege specială, inclusiv sub aspect fiscal.

Subiect: alocaţii specifice; detaşare; dispoziţii prioritare; drept intern, naţional, european; nucleu dur; obligaţii fiscale; procedură;

specific; subdiviziuni

67. TATAR, ADRIAN-CONSTANTIN – Consideraţii critice asupra măsurii ridicării vehiculelor

staţionate neregulamentar. În: Curierul judiciar – nr. 3, 2015, p. 144-150.

Autorii propun, de lege ferenda, completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 referitor la explicarea

înţelesului unor termeni, cu un nou punct, respectiv pct. 41, care să fie formulat astfel: „regulament – regulamentul de aplicare

a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se aprobă prin hotărâre a guvernului” .

Subiect: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002; vehicule staţionate neregulamentar

68. ŢOP, DAN – Noi reglementări privind protecţia maternităţii la locul de muncă. În: Revista română de

dreptul muncii – nr. 10, 2015, p. 13-18.

Autorul propune, de lege ferenda, extinderea domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 şi faţă

de acele persoane care prestează o muncă dependentă.

Subiect: actualizarea programului de muncă; ajustarea temporară a condiţiilor de muncă; protecţia maternităţii; risc maternal

69. VARTOLOMEI, BRÂNDUŞA – Caracterul desfiinţării locului de muncă în cazul concedierii potrivit

art. 65 din Codul muncii. În: Revista română de dreptul muncii – nr. 7, 2015, p. 19-21.

Autoarea propune, de lege ferenda, ca art. 74 din Codul muncii să se refere atât la concedierea colectivă, cât şi la cea individuală.

Subiect: concediere colectivă; concediere individuală; desfiinţarea locului de muncă

70. VERESS, EMOD – Consideraţii în legătură cu cesiunea ipotecii şi schimbarea rangului acesteia, în

lumina dispoziţiilor Codului civil actual. În: Dreptul – nr. 7, 2015, p. 52-61.

Autorul propune, de lege ferenda, următoarele: modificarea art. 2358 alin. (2) din Codul civil după cum urmează: „(2) În

cazurile prevăzute la alin. (1), cesiunea ipotecii sau schimbarea rangului ipotecii se face prin act autentic, în cazul ipotecilor

imobiliare, sau prin înscris sub semnătură privată, în cazul ipotecilor mobiliare, încheiate între creditorul ipotecar cedent şi

creditorul cesionar, cu înştiinţarea debitorului.” ; completarea art. 2358 alin. (2) cu următorul text: „Dacă ipoteca a fost

constituită de către un terţ, consimţământul acestuia, exprimat cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute la alin. (1), este

necesar pentru încheierea actului de cesiune.” ; completarea art. 2427 alin. (1) prima teză în modul următor: „(1) Creditorul

ipotecar poate ceda unui creditor chirografar al aceluiaşi debitor ipoteca creanţei sale ipotecare.” ; reformularea art. 2427

alin. (1) din cea de-a doua teză în modul următor: „De asemenea, creditorii ipotecari care deţin un drept de ipotecă asupra

aceluiaşi bun pot conveni schimbarea rangului ipotecilor lor, sub condiţia notării în registrul de publicitate respectiv, chiar dacă

deţin creanţe principale faţă de debitori diferiţi.” ; reformularea art. 2427 alin. (3) cu următorul conţinut: „(3) În toate cazurile,

cesiunea ipotecii se face în limita creanţei ipotecare a cărei ipotecă a fost cesionată, iar schimbul rangului se face în limita

creanţei ipotecare care are rangul preferat” .

Subiect: cesiune ipotecă; schimbare rang ipotecă

Cărţi recent achiziţionatede Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie indexată* –

1. ALEXANDRU, IOAN. Autocraţia electivă vs Democraţia parlamentară/Alexandru Ioan. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 230 p. ISBN 978-606-673-671-8: 29 lei.

SUBIECT: drept parlamentar; democraţie parlamentară;

342.53/A38

2. ANGHEL, DOINA. Partajul judiciar în reglementarea noilor Coduri/Doina Anghel. Bucureşti:

Hamangiu, 2015. XII, 388 p. (Comentarii practice). Bibliografie, index. ISBN 978-606-678-775-8: 39,20 lei.

SUBIECT: partaj judiciar; partaj convenţional; partaj voluntar; partaj de ascendent; partaj de folosinţă; procedură partaj

judiciar; competenţă materială şi teritorială; judecată în primă instanţă; dezbatere partaj; partaj prin bună învoială; hotărâre de partaj;

suspendare partaj; garanţia pentru evicţiune; protecţie creditor; efecte juridice partaj; desfiinţare partaj; nerealizare partaj; partaj bunuri

comune soţi;

347.2/A58

3. ANTONIU, GEORGE. Tratat de drept penal/prof. univ. dr. George Antoniu, cercetător ştiinţific emerit.

Bucureşti: Universul Juridic, 2015. Vol. I: Introducere în dreptul penal. Aplicarea legii penale/ 444 p. ISBN

978-606-673-565-0: 63,20 lei.

SUBIECT: drept penal;

343/A64

4. Arestarea preventivă şi deţinerea nelegală: hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţateîn cauzele împotriva României. Bucureşti: Editura Universitară, 2015. 674 p. ISBN 978-606-28-0175-5: 50 lei.

SUBIECT: arestare preventivă; deţinere legală; Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

341.231/A74

5. BALAN, MARIUS. Drept constituţional şi instituţii politice/lect. univ. dr. Marius Balan. Bucureşti:

Hamangiu, 2015. vol. I: Teoria generală a statului şi a constituţiei. Constituţia română în context european/

XIV, 486 p. Bibliografie. ISBN 978-606-27-0301-1: 55,20 lei.

SUBIECT: drept constituţional; instituţii politice;

342.4/B19

6. BENŢA, ADRIAN; BENŢA, MIHAELA; PĂTROI, DRAGOŞ. Tratat de fiscalitate practică: optimizarefiscală/Adrian Benţa; Mihaela Benţa; Dragoş Pătroi. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXVIII, 548 p. ISBN 978-

606-18-0480-1: 47,94 lei.

SUBIECT: fiscalitate practică; optimizare fiscală; speţe fiscale;

347.73/B45

7. BÎRSAN, CORNELIU. Drept civil: Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil/prof.

univ. dr. Corneliu Bîrsan. Ediţia a 2-a, revizuită şi actualizată. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 486 p. (Carte

universitară). Index. ISBN 978-606-27-0212-0: 63,20 lei.

SUBIECT: drept civil; noul Cod civil; drept real principal; patrimoniu; drept de creanţă; drept de proprietate; drept de

proprietate privată; drept de proprietate publică; dezmembrământ drept de proprietate; apărare drept de proprietate; posesie; dobândire

drept real; publicitate dobândire drept real imobiliar;

347.2/B54



* Lucrare realizată de Mirela Paven.

8. BODOAŞCĂ, TEODOR. Dreptul familiei/prof. univ. dr. Teodor Bodoaşcă. Ediţia a 3-a revăzută şi adăugită.

Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 720 p. (Curs universitar). ISBN 978-606-673-703-6: 60 lei.

SUBIECT: drept civil; dreptul familiei; căsătorie; rudenie; filiaţie; adopţie;

347.6/B62

9. BOGASIU, GABRIELA. Legea contenciosului administrativ: comentată şi adnotată: cuprinde legislaţie,jurisprudenţă şi doctrină/Gabriela Bogasiu. Ediţia a 3-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.

628 p. (Legi comentate). Index, bibliografie. ISBN 978-606-673-626-8: 71,20 lei.

SUBIECT: drept administrativ; contencios administrativ; Legea contenciosului administrativ; procedura de executare;

342.9/B63

10. BOROI, GABRIEL; ANGHELESCU, CARLA ALEXANDRA; NAZAT, BOGDAN. Curs de dreptcivil: Drepturile reale principale/Gabriel Boroi; Carla Alexandra Anghelescu; Bogdan Nazat. Ediţia a 2-a,

revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2013. XVIII, 386 p. (Carte universitară). Index. ISBN 978-606-678-

796-3: 47,20 lei.

SUBIECT: drepaturi reale principale; drept de proprietate; acţiune în revendicare; drept de proprietate privată; fiducie;

administrarea bunurilor altuia; posesie; publicitate imobiliară;

347.2/B69

11. BOROI, GABRIEL; STANCU, MIRELA. Drept procesual civil/Gabriel Boroi; Mirela Stancu. Ediţia a

2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XXXII, 1214 p. (Carte universitară). ISBN 978-606-27-

0324-0: 160 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; procedură civilă; proces civil; acţiune civilă; participanţi la procesul civil; competenţă; acte

de procedură; termen procedural; judecată; practică judiciară unitară; mijloc procedural; tergiversare proces; contestaţie; procedură

necontencioasă judiciară; procedură specială; executare silită; creanţă pusă în executare; titlu executoriu; încuviinţare executare silită;

înştiinţare prealabilă debitor; obiect executare silită; contestaţie la executare; întoarcere executare silită; urmărire silită mobiliară; poprire;

urmărire fructe imobile; urmărire venituri imobile; urmărire silită imobiliară; executare silită directă;

347.9/B69

12. BRATU, DANIEL DUMITRU. Moştenirea şi certificatul european de moştenitor/lect. univ. dr. Daniel

Dumitru Bratu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XVI, 474 p. (Carte universitară). Bibliografie selectivă. ISBN 978-

606-27-0084-3: 51,30 lei.

SUBIECT: noul Cod civil; drept de moştenire; acte notariale; certificat european de moştenitor;

347.65/B80

13. CĂLIN, DRAGOŞ. Curtea Constituţională a României şi dreptul Uniunii Europene: Culegere dejurisprudenţă/selecţie realizată de Dragoş Călin, judecător. Bucureşti: Editura Universitară, 2014. 686 p.

(Biblioteca de drept european). ISBN 978-606-591-915-0: 100 lei.

SUBIECT: Curtea Constituţională a României; dreptul Uniunii Europene;

347.98/C95

14. CHELARU, IOAN; IONESCU, CRISTIAN. Constituţia României comentată şi adnotată cu dezbateriparlamentare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale: Titlul V – Curtea Constituţională/Ioan Chelaru; Cristian

Ionescu; cuvânt-înainte de prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu. Bucureşti: Editura Universul Juridic,

2015. 424 p. Index. ISBN 978-606-673-659-6: 36 lei.

SUBIECT: Constituţia României; Curtea Constituţională, decizii;

342.4/C40

15. CHIRICĂ, DAN. Tratat de drept civil: succesiunile şi liberalităţile/Dan Chirică. Bucureşti: C.H. Beck,

2014. XXXVIII, 690 p. Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0368-2: 95,40 lei.

SUBIECT: drept civil; succesiuni; devoluţiunea legală a moştenirii; liberalităţi; donaţie; testament; instituire contractuală;

drept de opţiune succesorală; transmisiune activ moştenire;

347.65/C44

16. CIOBANU, ALEXANDRU-SORIN. Drept administrativ: activitatea administraţiei publice; domeniulpublic: [Curs universitar]/lector dr. Alexandru-Sorin Ciobanu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 290 p. ISBN

978-606-673-571-1: 36 lei.

SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; domeniu public;

342.9/C51



17. CIOBANU, ALEXANDRU-SORIN. Drept administrativ: culegere de speţe (Partea I): noţiunea şitrăsăturile administraţiei publice; izvoarele, normele şi raporturile de drept administrativ; atribuţiile,competenţa şi capacitatea organelor administrative; preşedintele României; guvernul României/lector

dr. Alexandru-Sorin Ciobanu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 180 p. ISBN 978-606-673-627-5: 20 lei.

SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; preşedintele României; guvernul României;

342.9/C51

18. Codul de procedură penală: comentariu pe articole: art. 1-603/coordonator: Mihail Udroiu. Bucureşti:

C.H. Beck, 2015. XX, 1692 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0409-2: 210 lei.

SUBIECT: drept procesual penal;

343.1/C60

19. Codul muncii şi legislaţie conexă: [legislaţie consolidată şi index: 8 septembrie 2015] Bucureşti: Universul

Juridic, 2015. 294 p. (Pro Lege). ISBN 978-606-673-686-2: 9,02 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; Legea nr. 53/2003; Legea nr. 62/2011; legislaţie conexă;

349.2/C59

20. Codul Penal: comentariu pe articole: art. 1-446. Bucureşti: C.H. Beck, 2014. XV, 920 p. (Comentarii

Beck). Index. ISBN 978-606-18-0408-5: 150,01 lei.

SUBIECT: drept penal; codul penal; legea penală; infracţiune; pedeapsă; minoritate; răspundere penală; infracţiune contra

persoanei; infracţiune contra patrimoniului; infracţiune contra autorităţii; infracţiune contra frontierei; infracţiune contra înfăptuirii

justiţiei; infracţiune de corupţie; infracţiune de serviciu; infracţiune de fals; infracţiune contra siguranţei publice; infracţiune contra

ordinii publice; infracţiune electorală; infracţiune contra securităţii naţionale; infracţiune contra umanităţii; infracţiune de genocid;

infracţiune de război;

343/C60

21. COMAN, GIORGIU. Evoluţia dreptului concurenţei/av. dr. Giorgiu Coman; cuvânt-înainte de prof. univ.

dr. Smaranda Angheni. Bucureşti: Hamangiu, 2015. X, 338 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-678-

904-2: 40 lei.

SUBIECT: dreptul concurenţei; drept comercial; Legea nr. 11/1991; Legea concurenţei nr. 21/1996; practică restrictivă de

concurenţă; art. 81 din Tratatul CE; art. 82 din Tratatul CE; art. 101 din TFUE; art. 102 din TFUE; concentrare economică; drept

comparat;

347.776/C63

22. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: [actualizată la 8 octombrie 2015]. Ediţia a 12-a, actualizată

la 8 octombrie 2015. Bucureşti: Hamangiu, 2015. IV, 168 p. (Legislaţie). ISBN 978-606-27-0230-4: 12 lei.

SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţie

europeană;

342.7/C69

23. CORLĂŢEAN, TITUS. Protecţia europeană şi internaţională a Drepturilor Omului: curs universitar/

Titus Corlăţean. Ediţia a 2-a, revizuită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 382 p. (Curs universitar).

Bibliografie. ISBN 978-606-673-676-3: 36 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; Consiliul Europei; drepturile omului; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; Convenţia

europeană a drepturilor omului; drept internaţional; ONU;

342.7/C71

24. CRAIOVAN, ION. Tratat de teoria generală a dreptului/prof. univ. dr. Ion Craiovan. Ediţia a 3-a, revăzută

şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 592 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-612-1: 56 lei.

SUBIECT: teoria generală a dreptului; istoria dreptului;

340.1/C82

25. DĂNIŞOR, DIANA. Interpretarea Codului civil: perspectivă jurilingvistică/Diana Dănişor. Bucureşti:

C.H. Beck, 2015. XVI, 278 p. (Instrumente juridice). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0485-6: 23,95 lei.

SUBIECT: interpretare Cod civil; metode de interpretare; limbajul juridic; unitate/pluralitate de sens juridic; specificitatea

limbajului juridic;

340.1/D17

26. DEACONU, ŞTEFAN. Instituţii politice/Ştefan Deaconu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti:

Editura C. H. Beck, 2015. XI, 314 p. (Manuale Beck). Bibliografie la fiecare capitol. ISBN 978-606-18-0433-

7: 35,94 lei.

SUBIECT: instituţii politice; partid politic; sistem constituţional; teoria statului; sistem electoral; referendum; parlament;

putere executivă; şef de stat; Curtea Constituţională a României; teoria puterii; autoritate judecătorească;

342/D26



27. DELEANU, ION. Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole/prof. univ. dr. Ion Deleanu.

Bucureşti: Universul Juridic, 2013. vol. I: Art. 1-621/838 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-014-3: 81,60 lei;

vol. II: Art. 622-1133/644 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-015-0: 81,60 lei.

SUBIECT: Codul de procedură civilă;

347/D28

28. DETEŞAN, DANIELA. Insolvenţa persoanei fizice: Tratamentul juridic al supraîndatorăriiconsumatorului/Daniela Deteşan. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 276 p. (Monografie). Bibliografie, index.

ISBN 978-606-27-0436-0: 32 lei.

SUBIECT: insolvenţă persoană fizică; supraîndatorare consumator; procedură de insolvenţă;

347.1/D34

29. DIMA, BOGDAN. Conflictul dintre palate: Raporturile de putere dintre Parlament, Guvern şi Preşedinteîn România postcomunistă/Bogdan Dima. Bucureşti: Hamangiu, 2014. XVI, 444 p. Bibliografie, index. ISBN

978-606-678-990-5: 39,20 lei.

SUBIECT: control parlamentar; angajare răspundere Guvern; delegare legislativă; semiprezidenţialism;

342.5/D42

30. DIMITRIU, ALEXANDRU. Recuperarea creanţelor prin procedura insolvenţei/Alexandru Dimitriu.

Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXXVIII, 462 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0487-0:

41,94 lei.

SUBIECT: recuperare creanţă; procedura insolvenţei; reorganizare judiciară; faliment; acţiunea în anularea actelor frauduloase;

acţiunea în atragerea răspunderii;

347.736/D44

31. Diplomaţia Uniunii Europene: (şi regulile acesteia)/coordonatorul volumului: prof. univ. dr. Ion M.

Anghel; prof. univ. dr. Grigore Silaşi; conf. univ. dr. Adrian Dumitru Crăciunescu. Bucureşti: Universul Juridic,

2015. 570 p. Index. ISBN 978-606-673-562-9: 60 lei.

SUBIECT: reguli ale dreptului diplomatic; diplomaţia Uniunii Europene; activitate diplomatică;

341.7/A58

32. DOGARU, ION; DRĂGHICI, POMPIL. Drept civil: Teoria generală a obligaţiilor: [în reglementareaNCC]/Ion Dogaru; Pompil Drăghici. Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: C. H. Beck, 2014. XX,

832 p. (Curs universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0373-6: 71,40 lei.

SUBIECT: drept civil; izvoarele obligaţiilor; obligaţii complexe; efectele obligaţiilor; transmiterea, stingerea şi stingerea

obligaţiilor; garantarea obligaţiilor;

347.4/D62

33. DOGARU, LUCRETIA; MIHAI, GHEORGHE. Norma juridică şi interpretarea ei: [curs universitar]/

Lucretia Dogaru; Gheorghe Mihai; prefaţă de prof. univ. dr. Ioan Humă. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 350

p. (Curs universitar). Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-505-6: 36 lei.

SUBIECT: teoria normei juridice; teoria interpretării juridice;

340.1/D62

34. DORNEAN, ADINA. Gestiunea fondurilor structurale europene/Adina Dornean. Bucureşti: C.H. Beck,

2013. VIII, 142 p. (Colecţia Oeconomica). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0261-6: 14,93 lei.

SUBIECT: fonduri structurale europene; gestiunea fondurilor structurale; constituire şi distribuire fonduri structurale;

341.217(4)/D69

35. DUMITRAŞCU, AUGUSTINA; POPESCU, ROXANA-MARIANA. Dreptul Uniunii Europene:sinteze şi aplicaţii/Augustina Dumitraşcu; Roxana-Mariana Popescu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită.

Bucureşti: Universul juridic, 2015. 314 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-486-8: 28 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; drept comunitar; Tratatul de la Lisabona; dreptul concurenţei în UE; libertatea de circulaţie;

341.217(4)UE/D90

36. DUMITRAŞCU, MIHAELA AUGUSTINA. Dreptul Uniunii Europene şi specificitatea acestuia/

Mihaela Augustina Dumitraşcu. Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 272 p.


SUBIECT: Uniunea Europeană; Comunităţile Europene; globalizare; ordine juridică europeană; dreptul Uniunii Europene;

341.217(4)UE/D90



37. Explicaţiile noului Cod penal/George Antoniu; Tudorel Toader (coordonatori). Bucureşti: Universul Juridic,

2015. Vol. I: Articolele 1-52/ 586 p. Bibliografie după fiecare titlu. ISBN 978-606-673-338-0: 74,25 lei. Vol. II:

Articolele 53-187/ 600 p. Bibliografie după fiecare titlu. ISBN 978-606-673-339-7: 74,25 lei. Vol. III: Articolele188-256/ 654 p. Bibliografie la fiecare titlu. ISBN 978-606-673-340-3: 74,25 lei.

SUBIECT: noul Cod penal; infracţiune; pedeapsă; minoritate; răspundere penală persoană juridică; infracţiune contra

persoanei; infracţiune contra patrimoniului;

343/A64

38. FABIAN, GYULA. Drept procesual al Uniunii Europene: Sedes materiae/dr. Gyula Fabian. Bucureşti:

Hamangiu, 2014. XX, 352 p. (Legislaţie UE). ISBN 978-606-678-886-1: 23,20 lei.

SUBIECT: drept procesual Uniunea Europeană; instanţe UE; instanţe naţionale; sistemul informatic e-Curia; instanţe unionale;

341.217(4)UE/F11

39. FLORESCU, DUMITRU C. Dreptul succesoral: curs universitar/prof. univ. dr. Dumitru C. Florescu.

Ediţia a 5-a. Bucureşti: Universul Juridic, 2014. 352 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-469-1: 40 lei.

SUBIECT: drept succesoral; moştenire; devoluţiune legală; devoluţiune testamentară; moştenire vacantă; transmisiune

moştenire; indiviziune; partaj succesoral;

347.6/F68

40. FLORIAN, EMESE. Regimuri matrimoniale/Emese Florian. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. X, 214 p. (Curs

universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0430-6: 40,41 lei.

SUBIECT: regim matrimonial; regim primar; convenţie matrimonială; regimul comunităţii legale; regimul comunităţii

convenţionale; regimul separaţiei de bunuri;

347.6/F69

41. GEAMĂNU, RADU GH. Clauza de hardship în contractele comerciale internaţionale/prof. univ. dr.

Radu Gh. Geamănu; pref. de prof. univ. dr. Mircea N. Costin. Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită. Bucureşti:

Hamangiu, 2015. XI, 266 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-27-0314-1: 28 lei.

SUBIECT: drept comercial internaţional; contract comercial internaţional; clauză asigurătorie; clauză de hardship;

impreviziune; drept comercial comparat; comerţ internaţional; principii UNIDROIT; Principiile dreptului european al contractului;

Convenţia de la Haga 1964; Convenţia de la Viena 1980;

341.9/G28

42. GEAMĂNU, RADU-FLORIN. Elemente de drept electoral. Infracţiuni electorale: legislaţie, doctrină,jurisprudenţă, drept comparat/Radu-Florin Geamănu. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVII, 430 p. (Praxis).

Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0460-3: 32,94 lei.

SUBIECT: drept electoral; lege lectorală; infracţiune electorală; drept comparat; dreptul de a alege; dreptul de a fi ales;

contravenţie electorală; legislaţie comparată;

342.8/G28

43. GROZA, ANAMARIA. Uniunea Europeană: drept material/Anamaria Groza; prefaţă de conf. univ. dr.

Raluca Bercea. Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2014. XII, 252 p. (Curs universitar). Bibliografie. ISBN 978-606-

18-0422-1: 26,93 lei.

SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; drept instituţional comunitar; piaţă internă; uniune economică; uniune

monetară; întreprinderi; consumatori; dreptul concurenţei;

341.217(4)UE/G89

44. IANCU, GHEORGHE; IANCU, VLAD ALEXANDRU. Dreptul de azil: privire comparativă cu statutuljuridic al refugiatului/prof. univ. dr. Gheorghe Iancu; drd. Vlad Alexandru Iancu. Ediţie revizuită şi completată.

Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 156 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-702-9: 16 lei.

SUBIECT: drept public; drept constituţional; cetăţenie; cetăţean străin; refugiat; regimul juridic al străinilor; extrădare;

expulzare; drept de azil; drepturile omului; drept internaţional; tratat internaţional;

342.7/I-25

45. IANCU, GHEORGHE; IANCU, VLAD ALEXANDRU. Teoria ciclurilor constituţionale/prof. univ. dr.

Gheorghe Iancu; drd. Vlad Alexandru Iancu; cuvânt-înainte de prof. univ. dr. Cristian Ionescu. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 188 p. Bibliografie selectivă. ISBN 978-606-673-622-0: 19,20 lei.

SUBIECT: drept constituţional; ciclu constituţional;

342.4/I-25



46. IANCU, GHEORGHE. Drept constituţional şi instituţii politice/prof. univ. dr. Gheorghe Iancu. Ediţie

revizuită şi completată. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 652 p. Bibliografie la sfârşitul titlurilor. ISBN 978-

606-673-700-5: 67,20 lei.

SUBIECT: statul şi dreptul; raporturi juridice de drept constituţional; teoria Constituţiei; constituţionalitatea legilor; cetăţenia

română; teoria puterii în stat; partide politice; statul; forma de guvernământ; structura de stat; sistemul electoral; Parlamentul; drept

constituţional; constituţie; drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor; partid politic;

342.4/I-25

47. IONAŞ, ALEXANDRU; MĂGUREANU, ALEXANDRU FLORIN; DINU, CRISTINA. Drept penal.Partea specială: conform noului Cod penal: [Curs universitar]/prof. univ. dr. Alexandru Ionaş; lector univ.

dr. Alexandru Florin Măgureanu; lector univ. dr. Cristina Dinu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 784 p. ISBN

978-606-673-640-4: 48 lei.

SUBIECT: drept penal; infracţiuni contra persoanei; infracţiuni contra patrimoniului; infracţiuni privind autoritatea şi frontiera

de stat; infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei; infracţiuni de corupţie; infracţiuni de fals; infracţiuni contra siguranţei publice; infracţiuni

electorale; infracţiuni contra securităţii naţionale; infracţiuni de genocid;

343/I-67

48. IONESCU, CRISTIAN. Constituţia României: Titlul I. Principii generale art. 1-14: comentarii şiexplicaţii/Cristian Ionescu. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XII, 380 p. (Legi comentate). Bibliografie, index.

ISBN 978-606-18-0456-6: 35,94 lei.

SUBIECT: Constituţia României; titlul I. Principii generale; art. 1 – 14; statul român; suveranitate; teritoriu; unitatea poporului;

egalitate între cetăţeni; cetăţenie; dreptul la identitate; românii din străinătate; pluralism; partide politice; sindicate; patronate; asociaţii

profesionale; relaţii internaţionale; drept internaţional şi drept intern; simbol naţional; limba oficială; capitala;

342.4/I-68

49. IORDACHE, MAGDALENA. Nulităţile în noul Cod de procedură penală/Magdalena Iordache.

Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 264 p. (Noul Cod de procedură penală). Bibliografie. ISBN 978-606-673-

625-1: 29,59 lei.

SUBIECT: noul Cod de procedură penală; act procesual; sancţiune procedurală penală; nulitate procesuală;

343.1/I-70

50. JORA, CRISTIAN; CIOCHINĂ-BARBU, IOAN; CORBU, CRISTIAN CONSTANTIN. Drept civil:Drepturile reale/Cristian Jora; Ioan Ciochină-Barbu; Cristian Constantin Corbu. Ediţia a 2-a, revăzută şi

adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 420 p. ([Curs universitar]). Bibliografie. ISBN 978-606-673-710-

4: 40 lei.

SUBIECT: drepturi reale; drepturi patrimoniale; posesie; drepturi de proprietate;

347.2/J74

51. LAW, JONATHAN. A Dictionary of law/edited by Jonathan Law. Eighth edition. Oxford: Oxford

University Press, 2015. VIII, 678 p. ISBN 978-0-19-966492-4: 97 lei.

SUBIECT: drept; dicţionar;

34(038)/D39

52. Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi legislaţie conexă: [legislaţie consolidată]: [10 ianuarie 2015]. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 368 p. (Pro lege). ISBN 978-606-673-530-8: 13,93 lei.

SUBIECT: drept comercial; Legea contabilităţii nr. 82/1991;

347.7/L40

53. Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat: comentariu pe articole. Bucureşti: C.H.

Beck, 2015. XVII, 630 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0363-7: 101,40 lei.

SUBIECT: profesia de avocat; calitatea de avocat; drepturi avocat; îndatoriri avocat; răspundere disciplinară; Casa de Asigurări

a Avocaţilor;

347.96/O-11

54. Legea societăţilor nr. 31/1990, legislaţie conexă şi jurisprudenţă: [legislaţie consolidată şi index]: [1 octombrie 2015]. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 364 p. (Pro lege). Index. ISBN 978-606-673-691-6:

9,73 lei.

SUBIECT: drept comercial; societate; Legea societăţilor nr. 31/1990;

347.72/L40



55. LEŞ, IOAN. Noul cod de procedură civilă: comentariu pe articole/Ioan Leş. Ediţia a 2-a, revizuită

şi adăugită. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXII, 1588 p. (Comentarii Beck). Index. ISBN 978-606-18-0421-4:

198 lei.

SUBIECT: noul Cod de procedură civilă; procedura contencioasă; procedura necontencioasă judiciară; arbitraj; executarea

silită; proceduri speciale; procesul civil internaţional;

347.9/L52

56. LUPULESCU, DUMITRU; LUPULESCU, ANA-MARIA. Atributele de identificare ale persoaneifizice: numele, prenumele şi pseudonimul; domiciliul şi reşedinţa; actele de stare civilă/Dumitru Lupulescu;

Ana-Maria Lupulescu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 350 p. ISBN 978-606-673-582-7: 33,60 lei.

SUBIECT: drept civil; persoană fizică; identificare persoană fizică; nume persoană fizică; domiciliu; reşedinţă; stare civilă;

acte de stare civilă;

347.1/L95

57. MANEA, TEODOR. Infracţiuni electorale: jurisprudenţă rezumată şi comentată/Teodor Manea.

Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIV, 194 p. (Jurisprudenţă). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0469-6:

20,94 lei.

SUBIECT: drept electoral; infracţiune electorală; corupere alegător; frauda la vot; frauda la votul electronic; violarea

confidenţialităţii votului; falsificarea documentelor electorale; falsificarea evidenţelor electorale;

343.4/M24

58. MANGU, FLORIN I. Răspunderea civilă delictuală obiectivă/Florin I. Mangu. Bucureşti: Universul

Juridic, 2015. 332 p. (Colecţia noul Cod civil). Bibliografie. ISBN 978-606-673-694-7: 31,20 lei.

SUBIECT: răspundere civilă delictuală; noul Cod civil; art. 1372-1380 Cod civil;

347.5/M24

59. MIHAI, GABRIEL. Procedura arbitrală/Gabriel Mihai. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 212 p. (Noul

Cod de procedură civilă). Bibliografie. ISBN 978-606-673-566-7: 23,20 lei.

SUBIECT: procedură arbitrală; arbitraj; hotărâre arbitrală;

347.9/M68

60. MIHALI-VIORESCU, LUCIAN. Clauzele abuzive în contractele de credit/Lucian Mihali-Viorescu.

Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 348 p. (Comentarii practice). Index. ISBN 978-606-27-0379-0: 44 lei.

SUBIECT: contract de credit; clauză abuzivă; acţiune consumator; sesizare instanţă; caracter abuziv contract; Autoritatea

Naţională pentru Protecţia Consumatorului; clauză contractuală; Directiva 93/13; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;

347.4/M69

61. MOISE, ADRIAN-CRISTIAN. Dimensiunea criminologică a criminalităţii din cyberspaţiu/Adrian-

Cristian Moise. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XXIV, 424 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-

0492-4: 32,94 lei.

SUBIECT: criminalitate; cyberspaţiu; infractori în cyberspaţiu; combatere criminalitate în cyberspaţiu;

343.2/

62. MOISE, ALIN-ADRIAN. Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 şi legislaţie conexă:[legislaţie consolidată]: [2015]/Ediţie îngrijită de Alin-Adrian Moise. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.

424 p. (Pro lege). ISBN 978-606-673-164-5: 25,89 lei.

SUBIECT: Legea nr. 36/1995; Legea notarilor publici;

347.96/L40

63. MOTICA, ADINA R. Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale: curs rezumat, speţe şi practicăjudiciară: destinat studenţilor de la Drept/Adina R. Motica. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 256 p.


SUBIECT: dreptul familiei; raporturi nepatrimoniale; logodna; căsătoria; rudenia; filiaţia; adopţia; protecţia copilului;

347.6/M92

64. MOŢIU, FLORIN. Contractele speciale: curs universitar/conf. univ. dr. Florin Moţiu. Ediţia a 6-a,

revăzută şi adăugită. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 358 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-717-3: 44 lei.

SUBIECT: contracte speciale; contract de vânzare; contract de furnizare; contract de locaţiune; contract de închiriere locuinţă;

contract de arendare; contract de antrepriză; contract de societate; contract de mandat; contract de agenţie; contract de intermediere

(curtaj); contract de comodat; contract de împrumut de consumaţie; contract de depozit; contract de tranzacţie; contract de rentă viageră;

contract de întreţinere; contract de asigurare;

347.4/M92



65. MUSCALU, LOREDANA-MANUELA. Discriminarea în relaţiile de muncă/Loredana-Manuela

Muscalu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XX, 314 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-606-27-0123-9: 36 lei.

SUBIECT: drepturile omului; hărţuire; discriminare; nediscriminare; egalitate de tratament;

342.7/M98

66. NĂSTASE, ADRIAN; AURESCU, BOGDAN. Drept internaţional public: sinteze/Adrian Năstase;

Bogdan Aurescu. Ediţia a 8-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: C.H. BECK, 2015. XVI, 494 p. (Curs universitar).

Bibliografie. ISBN 978-606-18-0516-7: 44,94 lei.

SUBIECT: drept internaţional public; stat; organizaţie internaţională; cetăţenie; regimul juridic al străinilor; drepturile omului;

dreptul tratatelor; drept diplomatic; protecţia mediului; drept internaţional penal; drept internaţional umanitar; relaţii economice

internaţionale; diplomaţie parlamentară; terorism;

341/N24

67. NEGRILĂ, DANIELA. Moştenirea în noul Cod civil: studii teoretice şi practice/Daniela Negrilă. Ediţia

a 2-a, revăzută şi adăugită conform dispoziţiilor europene aplicabile din 17 august 2015. Bucureşti: Universul

Juridic, 2015. 332 p. (Biblioteca profesioniştilor). Bibliografie. ISBN 978-606-673-559-9: 31,20 lei.

SUBIECT: moştenire; moştenire legală; noul Cod civil;

347.65/N41

68. NICOLAE, MARIAN. Unificarea dreptului obligaţiilor civile şi comerciale/prof. univ. dr. Marian Nicolae.

Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 720 p. (Serie de autor). Bibliografie, index de autori. ISBN 978-606-673-

741-8: 71,20 lei.

SUBIECT: obligaţii civile; obligaţii comerciale; regimul unitar al dreptului obligaţiilor;

347.7/N60

69. Noul cod al insolvenţei şi insolvenţa persoanelor fizice: legislaţie consolidată şi index: 25 septembrie2015/cuvânt-înainte de Oliviu Crâznic. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 208 p. (Pro lege). Index. ISBN 978-

606-673-727-2: 8,33 lei.

SUBIECT: noul Cod al insolvenţei; Legea nr. 85/2014; insolvenţa persoanelor fizice; Legea nr. 151/2015;

347.736/N89

70. Noul Cod de procesdură penală comentat. Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015.

XVI, 1544 p. Bibliografie, index. ISBN 978-606-27-0312-7: 216 lei.

SUBIECT: noul Cod de procedură penală; lege procesuală penală; acţiune penală; acţiune civilă în procesul penal; participant

în procesul penal; procedeu probatoriu; măsură preventivă; măsură procesuală; probă; act procesual; act procedural comun; urmărire

penală; camera preliminară; judecată; procedură specială; executare hotărâre penală;

343.1/N89

71. OPREA, MARIA. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei/Maria Oprea. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.

632 p. (Biblioteca de drept penal; tomul 9). Bibliografie. ISBN 978-606-673-513-1: 55,20 lei.

SUBIECT: drept penal; infracţiune contra înfăptuirii justiţiei;

343.3/O-64

72. PAP, ANDREI. Drept contravenţional: Culegere de hotărâri judecătoreşti 2007-2014/Andrei Pap.

Bucureşti: Hamangiu, 2015. (Jurisprudenţă). ISBN 978-606-27-0214-4: 32 lei.

SUBIECT: drept contravenţional; jurisprudenţă CEDO;

343.2/P28

73. PĂUN, CIPRIAN. Dreptul afacerilor: teoria; profesioniştii; impozitarea: curs universitar/dr. Ciprian

Păun. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 262 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-595-7: 30,40 lei.

SUBIECT: drept comercial; dreptul afacerilor; impozitare; societate; raportul juridic de muncă; impozitarea directă; impozitul

pe profit;

347.7/P45

74. PETCU, ROXANA-CRISTINA. A practical guide to the common law legal system as illustrated by theUnited Kingdom and the United States of America/Roxana-Cristina Petcu. Bucureşti: Editura Universităţii

din Bucureşti, 2014. 234 p. ISBN 978-606-16-0584-2: 19,50 lei.

SUBIECT: engleză juridică; instituţii de drept în Marea Britanie; instituţii de drept în SUA;

34/P54



75. PETCU, ROXANA-CRISTINA. The language of the law as illustrated by the common law legalsystem/Roxana-Cristina Petcu. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2014. 350 p. ISBN 978-606-16-

0594-1: 24 lei.

SUBIECT: engleză juridică; instituţii de drept în Marea Britanie; instituţii de drept în SUA;

34/P54

76. PETROIU, MARIUS. Dreptul de acces la informaţiile de interes public: de la litera legii, la abuzulautorităţilor/Marius Petroiu. Bucureşti: Hamangiu, 2014. XXII, 446 p. (Monografie). Bibliografie. ISBN 978-

606-27-0082-9: 39,20 lei.

SUBIECT: Legea nr. 554/2001; informaţii de interes public; informaţie; protecţie a informaţiei;

342.7/P59

77. POPOVICI, SERGIU. Executarea silită transfrontalieră: instrument de consolidare a creditului/Sergiu

Popovici. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIV, 312 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0495-5:

28,73 lei.

SUBIECT: executarea în România a actelor străine; executare silită transfrontalieră; dreptul Uniunii Europene; insolvenţă

transfrontalieră; somaţia europeană de plată; ordonanţa de plată din dreptul intern;

347.95/P83

78. POPOVICIU, ADRIAN-CLAUDIU. Lucrătorul în dreptul european/Adrian-Claudiu Popoviciu.

Bucureşti: C.H. Beck, 2014. XVI, 472 p. (Drept european). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0318-7: 35,94 lei.

SUBIECT: drept european; lucrătorul în dreptul european; egalitatea de şanse şi de tratament; relaţii individuale de muncă;

lucrător frontalier în UE;

341.217(4)UE/P83

79. Principiile Unidroit privind contractele comerciale internaţionale 2010/Bobei, Radu Bogdan (prefaţator).

Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XLVI, 474 p. Index. ISBN 978-606-18-0482-5: 47,40 lei.

SUBIECT: drept comercial; contracte comerciale; contracte internaţionale; încheierea contractelor; prerogativa de reprezentare;

validitate; interpretare; conţinut contract; drepturi terţi; obligaţii condiţionale; executare obligaţii; neexecutare obligaţii; compensaţie;

cesiune de creanţe; transmisiune obligaţii; cesiune contracte; termen de prescripţie; pluralitate de debitori; pluralitate de creditori;

347.7/P92

80. Propuneri de lege ferenda privind perfecţionarea legislaţiei muncii din România/editori volum: conf.

univ. dr. Marioara Ţichindelean; lect. univ. dr. Monica Gheorghe. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 202 p.

ISBN 978-606-673-573-5: 20 lei.

SUBIECT: legislaţia muncii;

349.2/P94

81. PUIE, OLIVIU. Dreptul comerţului internaţional în contextul noului Cod civil, al noului Cod deprocedură civilă şi al actelor europene în materie/lect. univ. dr. Oliviu Puie. Bucureşti: Universul Juridic,

2015. 554 p. (Colecţia monografii). Bibliografie. ISBN 978-606-673-509-4: 48 lei.

SUBIECT: drept comercial internaţional; acte de comerţ internaţional; fapte de comerţ internaţional; investiţii străine în

România; concurenţă; ajutor de stat; arbitraj comercial internaţional; contract de comerţ internaţional; contract internaţional de leasing;

341.9/P98

82. PUIE, OLIVIU. Tratat teoretic şi practic de contencios administrative: Volumul I/lect. univ. dr. Oliviu

Puie. Bucureşti: Universul Juridic. 2015. 872 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-661-9: 76 lei.

342.9/P98

83. Reforma statală prin prisma noilor coduri juridice/Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a

Universităţii Ovidius din Constanţa şi Editura Universul Juridic în parteneriat cu Uniunea Internaţională a

Executorilor Judecătoreşti, Baroul Constanţa şi ELSA Constanţa. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 176 p.

ISBN 978-606-673-543-8: 28 lei.

SUBIECT: reformă statală; noile coduri juridice;

34/R38

84. RIZOIU, RADU. Contractul de ipotecă în noul Cod civil/Radu Rizoiu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015.

544 p. (Biblioteca de drept privat; 27). Bibliografie, index jurisprudenţă. ISBN 978-606-673-705-0: 49,60 lei.

SUBIECT: contract de ipotecă; condiţii de valabilitate; efecte şi încetare contract de ipotecă;

347.4/R60



85. RÎCIU, IULIANA. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, legislaţie conexă şi jurisprudenţă:[legislaţie consolidată şi index: 10 octombrie 2015]/Ediţie îngrijită de judecător dr. Iuliana Rîciu. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 100 p. (Pro lege). Index LCA. ISBN 978-606-673-706-7: 10,37 lei.

SUBIECT: Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

342.9/L40

86. ROŞU, ROBERT MIHĂIŢĂ; MIHĂILESCU, CĂTĂLINA MARIA; PETCU, GEORGE DORIN.

Falimentul şi lichidarea/Robert Mihăiţă Roşu; Cătălina Maria Mihăilescu; George Dorin Petcu. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 224 p. (Biblioteca dreptul insolvenţei). Bibliografie. ISBN 978-606-673-645-9: 28 lei.

SUBIECT: faliment; lichidare; Legea nr. 85/2014;

347.736/R81

87. RUSU, MINODORA-IOANA. Asistenţa judiciară în materie penală la nivel european/asist. univ. dr.

Minodora-Ioana Rusu. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 388 p. Bibliografie. ISBN 978-606-673-628-2:

36 lei.

SUBIECT: drept internaţional penal; drept penal european; asistenţă judiciară; cooperare judiciară internaţională; asistenţă

judiciară în UE;

341.4/R96

88. SAFTA, MARIETA. Drept constituţional şi instituţii politice/dr. Marieta Safta. Ediţia a 2-a, revizuită.

Vol. I. Teoria generală a dreptului constituţional. Drepturi şi libertăţi/ XVIII, 286 p. Bibliografie. ISBN 978-

606-27-0391-2: 31,20 lei.

SUBIECT: drept constituţional; sistem de drept; drept public; normă juridică; drepturi şi libertăţi fundamentale;

342.4/S14

89. SĂRARU, CĂTĂLIN-SILVIU. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: examen critic alDeciziilor Curţii Constituţionale [2004-2014]/Cătălin-Silviu Săraru; prefaţă de prof. univ. dr. h. c., dr. Ioan

Alexandru. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XIX, 378 p. Index al Deciziilor Curţii Constituţionale. ISBN 978-606-

18-0434-4: 41,94 lei.

SUBIECT: contencios adminstrativ; drept administrativ; Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; Curtea

Constituţională; deciziile Curţii Constituţionale; sesizarea Curţii; tutelă administrativă; excepţie de nelegalitate; acte administrativ-

jurisdicţionale; control administrativ-jurisdicţional; procedură de soluţionare contestaţii; obiect acţiune juridică; acţiune împotriva

ordonanţele Guvernului; instanţă competentă; introducere acţiune; citare părţi; suspendare executare act; solicitare suspendare;

introducere funcţionar; judecare cereri; termen de prescripţie; recurs; decizie de neconstituţionalitate; cale extraordinară de atac;

procedură de executare;

342.9/S23

90. SÎRGHI, RUXANDRA. Executarea silită în noul Cod de procedură civilă: practică judiciarăadnotată/Ruxandra Sîrghi. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 336 p. (Jurisprudenţă). Index. ISBN 978-606-27-

0337-0: 36 lei.

SUBIECT: Noul Cod de procedură civilă; executare silită; învestire cu formulă executorie; încuviinţare executare silită;

competenţă executor judecătoresc; autorizare executor judecătoresc; intervenţie creditor; poprire; suspendare executare silită; contestaţie

la executare;

347.9/S59

91. STĂNESCU, ANDREEA-TEODORA. Contracte profesionale speciale în reglementarea noului Codcivil/lector univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XVIII, 264 p. (Carte universitară).


SUBIECT: contracte profesionale speciale; noul Cod civil; contract de furnizare; contract de report; contract de comision;

contract de consignaţie; contract de agenţie; contract de intermediere; contract de cont curent; contract de cont curent bancar; contract

de facilitate de credit;

347.4/S77

92. TAMBA, ADRIAN. Intentional torts: O cercetare a Common Law-ului American: Common Law, Equity,Torts Law/asist. univ. dr. Adrian Tamba; prefaţă de prof. univ. emerit dr. Liviu Pop. Bucureşti: Hamangiu, 2015.

XII, 384 p. Bibliografie. ISBN 978-606-27-0259-5: 39,20 lei.

SUBIECT: common law; intentional torts;

343.6/T15



93. TĂBÂRCĂ, MIHAELA. Drept procesual civil/Mihaela Tăbârcă, Vol. I. Teoria generală/ 838 p. ISBN

978-973-127-917-6: 81,60 lei. Vol. II. Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Proceduranecontencioasă judiciară. Proceduri speciale/ 870 p. ISBN 978-606-673-117-1: 81,60 lei. Vol. III. Căile deatac/ 322 p. ISBN 978-606-673-445-5: 81,60 lei.

SUBIECT: drept procesual penal; proces civil; acţiune civilă; instanţă judecătorească; termen procedural; amendă judiciară;

sesizare instanţă judecătorească; procedură contencioasă; procedură necontencioasă; procedură specială; cale de atac;

347.9/T11

94. TĂBUŞCĂ, SILVIA. Efectele hotărârilor CEDO şi CJUE în dreptul intern: analiză asupra dreptului lanediscriminare/Silvia Tăbuşcă; prefaţă de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan, judecător al Curţii Europene a

Drepturilor Omului. Bucureşti: C.H. Beck, 2012. XVI, 196 p. (Drept european). Bibliografie. 19,74 lei.

SUBIECT: egalitate; nediscriminare; sistem de drept european;

347.95/T11

95. TOADER, TUDOREL; SAFTA, MARIETA. Constituţia României: [decizii C.C.R; hotărâri C.E.D.O.;hotărâri C.J.U.E; legislaţie conexă]: cu legislaţie conexă şi jurisprudenţă actualizate la data de 14 mai2015/Ediţie îngrijită şi adnotată de Tudorel Toader şi Marieta Safta. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XI, 426 p.

ISBN 978-606-27-0278-6: 23,20 lei.

SUBIECT: Constituţia României;

342.4/T67

96. TOADER, TUDOREL; SAFTA, MARIETA. Dialogul judecătorilor constituţionali/Tudorel Toader;

Marieta Safta. Bucureşti: Universul Juridic, 2015. 360 p. ISBN 978-606-673-523-0: 28 lei.

SUBIECT: drept constituţional; Curtea Constituţională; judecător constituţional;

342.5/T67

97. TRANDAFIR, ANDRA-ROXANA. Protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor juridice înjurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului/Andra-Roxana Trandafir. Bucureşti: C.H. Beck, 2015.

XII, 284 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0486-3: 26,93 lei.

SUBIECT: persoană juridică; drepturi fundamentale persoană juridică; protecţia proprietăţii; prelungiri drepturi fundamentale

persoană juridică;

341.4(4)/T81

98. Tratat de drept procesual civil/coord. Ioan Leş. Bucureşti: Universul Juridic, 2014-2015. Vol. I: Principiişi instituţii generale. Judecata în faţa primei instanţe/ 972. Bibliografie. ISBN 978-606-673-318-2: 96,33 lei.

Vol. II: Căile de atac, procedurile speciale, executarea silită, procesul civil internaţional/ 1058. Bibliografie.

ISBN 978-606-673-334-2: 102,03 lei.

SUBIECT: drept procesual civil; acţiune civilă; executare silită; procedură civilă; competenţă;

347.9/L52

99. TRĂILĂ, DORU. Acţiuni civile în materie succesorală/Doru Trăilă. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVIII,

462 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0501-3: 38,93 lei.

SUBIECT: acţiune civilă; acţiunea în reducţiunea liberalităţilor excesive; petiţia de ereditate; ieşire din indiviziunea

succesorală;

347.2/T80

100. TURCU, ION. Codul insolvenţei: Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă: comentariu pe articole/Ion Turcu. Ediţia a 5-a. Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVIII, 670

p. (Comentarii Beck). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0411-5: 101,40 lei.

SUBIECT: insolvenţă; falimente; drept comercial; Legea nr. 85/2014; prevenire insolvenţă; procedură insolvenţă; insolvenţă

transfrontalieră; sancţiune; drept privat;

347.7/T94

101. ŢICLEA, ALEXANDRU. Codul muncii comentat şi Legea dialogului social nr. 62/2011,republicată/Alexandru Ţiclea; colaborator: lector univ. dr. Laura Georgescu. Ediţia a 7-a, actualizată. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 486 p. ISBN 978-606-673-715-9: 47,20 lei.

SUBIECT: dreptul muncii; Codul muncii; contract individual de muncă; timpul de muncă; timpul de odihnă; salarizare;

securitatea în muncă; formare profesională; contract colectiv de muncă; conflict de muncă; inspecţia muncii; răspundere juridică;

jurisdicţia muncii;

349.2/T58



102. UNGUREANU, OVIDIU; MUNTEANU, CORNELIA. Drept civil: Persoanele în reglementareanoului Cod civil/prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu; conf. univ. dr. Cornelia Munteanu. Ediţia a 3-a, revăzută şi

adăugită. Bucureşti: Hamangiu, 2015. XIV, 434 p. (Carte universitară). Bibliografie, index. ISBN 978-606-27-

0213-7: 55,20 lei.

SUBIECT: noul Cod civil; persoana fizică; persoana juridică;

347.1/U52

103. VERESS, EMÖD. Drept civil: teoria generală a obligaţiilor/Emöd Veress. Bucureşti: C.H. Beck, 2015.

XIV, 350 p. (Manuale Beck). Bibliografie. ISBN 978-606-18-0462-7: 38,93 lei.

SUBIECT: obligaţii; efecte obligaţii; stingere obligaţii; garantare obligaţii; garanţia comună a creditorilor;

347.4/V46

104. VOICU, PUŞCAŞU. Dreptul la tăcere şi la neautoincriminare/jud. dr. Puşcaşu Voicu. Bucureşti:

Universul Juridic, 2015. 432 p. (Biblioteca de drept penal; 10). Bibliografie. ISBN 978-606-673-693-0:

41,60 lei.

SUBIECT: dreptul la tăcere şi la neautoincriminare; drept comparat;

343.1/P99

105. ZANFIR, GABRIELA. Protecţia datelor personale. Drepturile persoanei vizate/Gabriela Zanfir.

Bucureşti: C.H. Beck, 2015. XVI, 358 p. (Praxis). Bibliografie, index. ISBN 978-606-18-0429-0: 35,94 lei.

SUBIECT: date personale; libertatea persoanei; dreptul la viaţă privată; protecţia datelor; drepturi persoane vizate;

342.



Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, sector 5, cod poştal 050711

Tel: 021.313.66.08; fax: 021.414.20.61; website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare

Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de drept privat, locţiitorul Preşedintelui Consiliului

Legislativ

Benonica Vasilescu, Preşedintele ad-interim al Secţiei de drept public

Cristian Kevorchian, Şeful ad-interim al Departamentului de informatică legislativă

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările

Uniunii Europene

�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Lucica-Violeta Niculae

Mirela Paven

Cristina Păiș

� Tipografia „Monitorul Oficial” R.A., str. Parcului nr. 65, sector 1, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei,

ci doar opinii personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

Date post:	06-Jun-2020
Category:	Documents
Upload:	others
View:	7 times
Download:	0 times

Noile coduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale ...clr.ro › eBuletin › 1_2016 ›...

Documents