+ All Categories
Home > Documents > Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Date post: 28-Jun-2015
Category:
Upload: 03ham
View: 1,745 times
Download: 2 times
Share this document with a friend
61
Cuprins 1. Începuturile globalizării................................................................................................1 1.1. Cele două aspecte ale globalizării..................................................................2 1.2. Evoluţia globalizării........................................................................................4 2. Acordurile comerciale regionale...................................................................................5 2.1. Înfiinţarea şi obiectivele GATT.....................................................................6 2.2. Runda Tokyo şi Uruguay...............................................................................8 2.3.Acordul privind crearea OMC......................................................................10 2.4. Liberalizare competitivă...............................................................................12 2.5. Liberalizare regională vs liberalizare globală.............................................14 3.Regionalizarea....................................................................................................... .......16 3.1. Regionalismul economic..............................................................................16
Transcript
Page 1: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Cuprins

1. Începuturile globalizării................................................................................................1

1.1. Cele două aspecte ale globalizării..................................................................2

1.2. Evoluţia globalizării........................................................................................4

2. Acordurile comerciale regionale...................................................................................5

2.1. Înfiinţarea şi obiectivele GATT.....................................................................6

2.2. Runda Tokyo şi Uruguay...............................................................................8

2.3.Acordul privind crearea OMC......................................................................10

2.4. Liberalizare competitivă...............................................................................12

2.5. Liberalizare regională vs liberalizare globală.............................................14

3.Regionalizarea..............................................................................................................16

3.1. Regionalismul economic..............................................................................16

3.2. Dezvoltarea comerţului regional..................................................................18

3.3. Analiza comparativă a regionalismului.......................................................20

4. Globalizarea- un process ireversibil............................................................................21

4.1. De la Socialism la Capitalism, apoi la Globalizare.....................................21

4.2. Viitorul ireversibil al globalizării.................................................................24

4.3. Globalizarea – idealism sau subiectivism.....................................................27

5. Regionalizare şi globalizare – o abordare de viitor.....................................................30

Bibliografie.......................................................................................................................36

Page 2: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

1. Începuturile globalizării

Globalizarea nu poate fi considerată ca reprezentând un fenomen complet nou în

istoria lumii, ea având anumite antecedente istorice, numeroşi specialişti argumentând că

ea nu este altceva decât o nouă denumire pentru un fenomen mai vechi.

Un răspuns la întrebarea „ce este globalizarea” regăsim la Friedman, un susţinător

înfocat al globalizării, care afirmă că „globlizarea nu este o simplă tendinţă sau o

fantezie, ci este, mai degrabă, un sistem internaţional. Este sistemul care acum a luat loc

sistemului Războiului Rece şi, la fel ca acesta, globalizarea are propriile ei legi şi propria

ei logică, de natură să influenţeze astăzi, direct sau indirect, politica, mediul înconjurător,

geopolitica şi economia fiecărei ţări de pe glob.”1

Determinarea unui moment specific al declanşării procesului de globalizare este

un demers hazardat. Cercetătorii domeniului au datat în mod diferit începuturile

procesului de globalizare, pornind fie de la zorii civilizaţiei umane2, de la debutul erei

moderne, de la jumătatea secolului al XlX-lea, fie de la sfârşitul anilor '50, sau chiar

aducându-le până în prima parte a anilor '70. Totuşi, dacă înţelegem faptul că

globalizarea reprezintă mai curând o creştere a interdependenţelor şi suprateritorialităţii -

aşa cum, mai explicit sau mai puţin explicit, s-a prezentat până acum - atunci se pare că o

plauzibilă cronologie a globalizării ar reprezenta-o combinaţia între toate aceste poziţii.

În anii '80 ai secolului trecut, discuţiile despre "globalizare" au devenit un lucru

obişnuit, termenul intrând rapid în vocabularul uzual, în cercurile academice, în mass-

media, în lumea politică, în afaceri, publicitate şi în lumea divertismentului. A devenit un

lucru comun să se vorbească despre pieţe globale, comunicaţii globale, conferinţe

globale, ameninţări globale, guvernare globală, economie globală.

Globalizarea presupune numeroase lucruri: o circulaţie internaţională a ideilor şi

informaţiilor, experienţe culturale comune, o societate civilă globală şi o mişcare

ecologistă globală.3

1 T. Friedman – Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Ed. Economică, Bucureşti, 20002 Gamble C., „Timewalkers: The Prehistory of Global Colonization”, Ed. Sutton, Londra, 19943 Stiglitz, J.; Mecanismele globalizării, Editura Polirom, 2008, Bucureşti

2

Page 3: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Totuşi, semne incipiente ale globalizării au apărut cu câteva sute de ani în urmă,

deşi cu o extensie mai redusă şi într-un ritm mult mai scăzut:

- comunicaţiile telegrafice au început în anii '40 ai secolului al XIX-lea; unele

dintre mişcările sociale globale (feminismul) şi organismele regulatorii (cum a

fost Uniunea Poştală Universală) au apărut spre sfârşitul secolului al XIX-lea;

programele radio intercontinentale pe unde scurte s-au înmulţit în anii '20 ai

secolului XX;

- întâlnirile interguvernamentale pe tema poluării transfrontaliere s-au ţinut

pentru prima oară la debutul anilor '30 ai aceluiaşi secol. Pe de altă parte, este

de remarcat că globalizarea nu s-a afirmat în mod continuu, comprehensiv,

intens şi cu o frecvenţă într-o rapidă creştere în viaţa unei mari părţi a

populaţiei lumii decât în jurul anilor '60. Analiza tabelului reliefează că

privind dezvoltarea procesului de globalizare, majoritatea ilustrărilor pe care

le cuprinde, sunt legate de cea de-a doua jumătate a secolului XX, şi nu

înainte;

- convorbirile telefonice directe la scară mondială nu erau posibile înainte de

anii '60, spre exemplu;

- sau, numai începând cu deceniul 7 al secolului trecut s-au putut declanşa acele

evoluţii care explică cum s-a ajuns ca în anii '90 să existe în lume circa 830 de

milioane de televizoare, 40.000 de corporaţii transnaţionale, câteva mii de

sateliţi operaţionali, 15.000 de asociaţii cetăţeneşti transnaţionale, tranzacţii

zilnice pe pieţele valutare de aproximativ 1,5 miliarde dolari SUA, peste un

miliard de pasageri transportaţi anual de multitudinea de companii aeriene,

diferitele probleme ecologice globale şi, în fine, metaforele asociate

conceptului de sat global.

1.1. Cele două aspecte ale globalizării

La începutul anilor 1990, globalizarea a fost întâmpinată cu euforie. Afluxul de

capital către ţările în curs de dezvoltare a crescut de şase ori în şase ani, din 1990 în 1996.

Înfiinţarea în 1995 a Organizaţiei Mondiale a Comerţului a urmărit crearea impresiei unei

3

Page 4: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

reglementări a comerţului internaţional. Globalizarea avea să aducă o prosperitate fără

precedent pentru toată lumea.

Prin urmare, nu este deloc surprinzător faptul că primul protest major la adresa

globalizării a constituit o surpriză pentru susţinătorii pieţelor deschise. Globalizarea

reuşise să unească oameni din toată lumea.

Efectele acestei crize au fost, muncitorii din fabricile din Statele Unite au sesizat

că slujbele lor sunt ameninţate de competitorii din China. Agricultorii din ţările în curs de

dezvoltare au sesizat ameninţarea din partea culturilor de porumb şi de alte plante

subvenţionate de Statele Unite. Muncitorii din Europa au descoperit că, în numele

globalizării le era ameninţată siguranţa locurilor de muncă, pentru care luptaseră atât de

mult. Activiştii pentru drepturile persoanelor bolnave de SIDA au observat că noile

acorduri comerciale au determinat creşteri ale preţurilor medicamentelor, pâna la niveluri

inaccesibile în multe zone ale lumii. Ecologiştii au remarcat că globalizarea le

subminează eforturile depuse timp de decenii pentru a impune reglementări în scopul

conservării naturii. Cei care doreau să îşi protejeze şi să îşi dezvolte propria moştenire

culturală au remarcat caracterul intruziv al globalizării.

În general, cei nemulţumiţi de globalizarea economică nu obiectează vizavi de

facilitatea accesului la pieţele globale sau de răspândirea cunoştinţelor la nivel global,

fapt care le permite ţărilor în curs de dezvoltare să profite de descoperirile şi inovaţiile

apărute în ţarile dezvoltate. Mai degrabă, aceştia exprima cinci motive de îngrijorare:

Regulile jocului care guvernează globalizarea sunt nedrepte, fiind concepute în

mod specific în avantajul ţărilor industriale avansate. De fapt, unele modificări

recente sunt atât de injuste, încât au cauzat înrăutăţirea situaţiei unora dintre ţările

cele mai sărace.

Globalizarea pune valorile materiale înaintea altor valori, cum ar fi preocuparea

pentru mediul înconjurător sau pentru viaţa însăşi.

Modul în care a fost gestionată globalizarea a diminuat într-o mare măsură

suveranitatea ţărilor în curs de dezvoltare şi capacitatea acestora de a lua singure

decizii în chestiuni esenţiale care afectează bunăstarea cetăţenilor lor. Din acest

punct de vedere, globalizarea a subminat democraţia.

4

Page 5: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Deşi apărătorii globalizării susţineau că toată lumea va avea de câştigat din punct

de vedere economic, atât ţările în curs de dezvoltare cât şi cele dezvoltate există

foarte multe dovezi că mulţi au avut de pierdut.

Probabil faptul cel mai important este că sistemul economic impus ţărilor în curs

de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, în unele cazuri. Globalizarea nu ar trebui

sa însemne americanizarea politicii economice sau a culturii, însă lucrul acesta se

întamplă adesea, cauzând resentimente.

1.2. Evoluţia globalizării

La nivel mondial - globalizarea se referă la creşterea interdependenţei economice

între state, reflectată prin creşterea fluxurilor transfrontaliere de bunuri, servicii, capital şi

know-how. O parte din dovezile clare în sprijinul acestor evoluţii ne sunt oferite de

tendinţele de creştere ale:

- comerţului transfrontalier cu bunuri şi servicii;

- volumului investiţiilor străine directe;

- tranzacţiilor transfrontaliere de pe pieţele de capital cu obligaţiuni şi acţiuni ca

pondere în PIB.

La nivelul unei anumite ţări - globalizarea se referă la extinderea

interconexiunilor dintre economia ţării respective şi restul lumii. În acest sens, este de

remarcat că, în ciuda unei lumi tot mai globalizate, nu toate statele sunt egal integrate în

economia globală. Acest lucru poate fi pus în evidenţă de câţiva indicatori-cheie de

măsurare a gradului de integrare globală a unei ţări:

- ponderea exporturilor în PIB;

- volumul fluxurilor de intrare şi de ieşire de investiţii străine directe şi de

portofoliu;

- mărimea fluxurilor de intrare-ieşire de plăţi sub formă de redevenţe asociate

transferului internaţional de tehnologie.

La nivelul sectoarelor economice - globalizarea se referă la măsura în care

poziţia de competitivitate pe care o firmă o deţine în cadrul unui sector economic dintr-o

5

Page 6: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

ţară este interdependentă cu cea pe care firma respectivă o deţine în acelaşi sector

economic (industrie), însă dintr-o altă ţară. Cu cât acest sector este mai globalizat, cu atât

sunt mai mari avantajele pe care firma le poate crea din utilizarea tehnologiilor,

managementului, mărcilor (de fabrică), capitalurilor de care dispune din ţările în care ea

operează.

Principalii indicatori de evidenţiere a gradului de globalizare atins de sectorul

economic respectiv sunt daţi de:

- ponderea deţinută de comerţul transfrontalier din sectorul economic (industria)

respectivă în producţia mondială totală a acelui sector;

- ponderea investiţiilor străine în totalul investiţiilor realizate în sectorul

respectiv;

- mărimea câştigurilor realizate - în cadrul sectorului în cauză;

- corporaţiile care operează pe toate pieţele şi în toate regiunile majore ale

sectorului respectiv.

La nivelul unei firme individuale - globalizarea se referă:

- la măsura în care o corporaţie şi-a mărit veniturile obţinute;

- la măsura în care ea şi-a amplasat activele sale fixe în diferite ţări-gazdă;

- şi la măsura în care ea este angajată în fluxuri transfrontaliere de capital,

bunuri şi know-how realizate între filialele sale.

2. Acordurile comerciale regionale

Liberalizarea multilaterală a comerţului a creat bazele dezvoltării unor pieţe mondiale

deschise. Pentru ca acestea să se contureze este necesară existenţa unor reţele comerciale

între regiuni şi ţări. În decursul perioadei postbelice, comerţul a devenit mai dezvoltat ca

oricând, pe măsură ce se dezvoltă o reţea mondială de legături comerciale între regiuni şi

ţări.

6

Page 7: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

2.1. Înfiinţarea şi obiectivele GATT

Înfiinţarea GATT constituie efectele eforturilor depuse pentru eliminarea

protecţionismului care era trasătura dominantă a comerţului mondial din perioada

interbelică4.

Ca urmare a faptului că cel de-al doilea Război Mondial a afectat profund întreaga

economie mondială şi relaţiile economice internaţionale, ONU a iniţiat încă din primii ani

de activitate, o amplă acţiune menită să ducă în final la crearea unei Organizatii Mondiale a

Comerţului.

La început, încercările de combatere a dezvoltării progresive a protecţionismului în

perioada interbelică, au fost încercări ocazionate de conferinţele economice de la Bruxelles

(1920), Genova (1922) si Geneva (1927) care au avut un rezultat dramatic, aceste acţiuni nu

s-au realizat în urma eforturilor depuse. În acest climat protecţionismul a dobândit noi

posibilităţi de dezvoltare, multiplicându-se restricţiile cantitative, precum şi diversele alte

reguli şi practici restrictive adoptate de către state, protecţionismul îmbrăcând, în acest fel

haina unui adevarat “razboi al tarifelor”5.

După cel de-al doilea război mondial s-a impus prin caracterul său evident existenţa

unei interdependenţe obiective între comerţul internaţional şi procesul de reconstrucţie şi

dezvoltare economică care în acea perioadă constituia scopul principal pe baza căruia

trebuia să fie dependent, iar eforturile realizate să fie aşezate pe o bază stabilă iar

schimburile dintre state să fie îmbunătăţite.

Un moment important l-a constituit Conferinţa de la Bretton Woods din 1994, care

poate fi considerată ca fiind punctul de plecare al procesului de punere pe noi baze a

relaţiilor economice internaţionale.

În momentul în care au fost convocate de către Consiliul Economic şi Social al ONU,

din iniţiativa SUA, conferinţele de la Londra (1946), Geneva (august 1947) si Havana 4 Thiébaut Flory, Le Gatt.Droit international et commerce mondial. Paris, 1968, p.25Pralea, Spiridon ; Politici şi reglementări în comerţul internaţional, Ed. Fundaţiei Academice “Gh. Zane”, Iaşi, 1999, p.122

7

Page 8: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

(noiembrie 1947) au avut drept scop elaborarea Cartei Constitutive a preconizatei organizaţii

comerciale intenaţionale. După ultima din cele trei conferinte, în martie 1948, a fost

adoptată Carta de la Havana ce urma să intre în acţiune după acceptarea ei de către

majoritatea statelor semnatare. Însă din cauza opoziţiei întampinate în Congresul SUA,

Carta de la Havana nu a intrat în vigoare.

GATT îşi are originea tocmai în acest eşec al Cartei de la Havana. Semnat la 30

octombrie 1947, Acordul General a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948, nefiind însă supus

confirmării de către state a acceptării acesteia. Deşi a fost realizat cu ajutorul ONU, GATT

nu face parte din sistemul instituţiilor specializate ale ONU, însa colaborează cu acestea. De

aici rezultă că GATT, acest “accident istoric”6, care se prezintă sub forma unui acord

comercial multilateral, cu caracter contractual, funcţionând în baza unui protocol de aplicare

provizorie, a demonstrat că adună în practică calităţile unei organizaţii internaţionale. Însă

pe lângă acestea, realitatea demonstrează că prin intermediul acesteia, s-au obţinut pe plan

multilateral rezultate foarte importante în ceea ce priveşte linia aşezării pe baze negociate şi

a ordonării relaţiilor comerciale internaţionale, relaţii care se dezvoltă progresiv atât din

punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.

În comerţul mondial, apariţia şi funcţionarea GATT marchează trecerea treptată, tot

mai larg acceptată, de la bilaterism la multilaterism, ca efect nemijlocit al interdependenţelor

economice dintre ţările lumii.

Principalele puncte de legătură într-o prezentare succintă a rezultatelor activităţii

GATT sunt rundele de negocieri comerciale multilaterale. În primii aproximativ 15 ani de

existenţă GATT, accentul a fost pus în totalitate pe reducerea taxelor vamale care erau

considerate principalul obstacol în calea schimburilor comerciale între părţile contractante.

S-au multiplicat şi preocupările pentru întărirea regulilor de bază ale acestui sistem, în

vederea disciplinării şi ordonării schimburilor internaţionale.

În întreaga existenţă a GATT s-au desfăşurat opt runde de negocieri comerciale

multilaterale, ultima dintre acestea –Runda Uruguay- a condus la crearea Organizaţiei

Mondiale de Comerţ.

6 G. Curzon, Multilateral Commercial Diplomacy, the General Ageement on Tariffs and Trade and its Impact on National Commercial Policies and Techniques, Micheael Joseph, Londra, 1965, p. 31.

8

Page 9: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ a fost un tratat multilateral

interguvernamental, ce reglementa cele mai importante aspecte ale cooperării economice şi

comerciale între statele semnatare.

La început GATT a avut un caracter restrâns atât ca participare cât şi ca problematică.

Obiectivul declarat al acordului îl constituia favorizarea dezvoltării economice mondiale7.

Principalul obiectiv al GATT îl prezintă crearea şi implementarea unui sistem

comercial liberalizat şi deschis în cadrul căruia întreprinderile comerciale din ţările membre

pot face comerţ unele cu altele în condiţiile de competiţie imparţială8. Din textul Acordului

mai pot fi deduse obiective cu privire la liberalizarea comerţului, aplicarea clauzei naţiunii

celei mai favorizate, respectarea obligaţiilor asumate, micşorarea tarifelor, un regim comun

pentru statele în curs de dezvoltare şi politica antidumping. Aceste obiective îşi păstrează

valabilitatea şi în prezent. În ultimii 15-20 de ani, ca urmare a faptului că a crescut numărul

ţărilor membre şi, în special, al ţărilor în curs de dezvoltare, atribuţiile şi obiectivele GATT

s-au lărgit.

2.2. Runda Tokyo şi Uruguay

Runda Tokyo a fost prima încercare de modificare a sistemului. Ea s-a desfăşurat

între 1973 şi 1979, cu 102 ţări participante. Au fost continuate eforturile GATT de a reduce

progresiv tarifele. Rezulatele ei au inclus o reducere medie de o treieme a taxelor vamale în

nouă dintre cele mai importante pieţe industriale din lume, aducând tariful mediu pentru

produsele industriale la 4,7%. Reducerile tarifare, proiectate pe o perioadă de opt ani, au

implicat un element de a pune în concordanţă. în privinţa altor probleme, rezulatele Rundei

Tokyo care au fost combinate, ea nereuşind să atingă un punct de înţelegere în privinţa

problemelor fundamentale care afectau comerţul agricol şi nici nu a adus un nou acord în

privinţa garanţiilor.

Oricum, din negocieri a apărut o serie de acorduri privind barierele netarifare, în

unele cazuri ele interpretând regulile GATT deja existente, iar în alte cazuri pe baze complet

7Pralea, Spiridon ; Politici şi reglementări în comerţul internaţional, Ed. Fundaţiei Academice “Gh. Zane”, Iaşi, 1999, p. 1798 Constantinescu,. Adrian ; Organizaţia mondială de comerţ. De la Havana la Marrakech, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 19

9

Page 10: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

noi. În cele mai multe cazuri, doar un număr mic de membri GATT au subscris la aceste

acorduri şi aranjamente. Câteva acorduri au fost amendate în cadrul Rundei Uruguay şi s-au

transformat în angajamente multilaterale acceptate de toţi membrii OMC.

În anii 1980, în special în momentul în care accelerarea mişcării pentru integrarea

europeană, a fost considerată o ameninţare la adresa sistemului comercial multilateral.

Semnificativ în acest sens este faptul că Statele Unite au început să facă presiuni asupra

partenerilor săi comerciali europeni spre a obţine o nouă rundă de negocieri, care să

întărească sistemul comercial multilateral. Aceste presiuni au avut, în cele din urmă, efectul

dorit şi părţile s-au reunit la Punta de Est, în 1986, pentru Runda Uruguay. După intense

negocieri, runda s-a încheiat în 1993, iar acordul a fost semnat în aprilie 1994.

Acordurile Rundei Uruguay, au intrat în vigoare în 1995 şi au vizat reducerea tarifelor

ţărilor bogate asupra produselor prelucrate la doar câteva. Nu numai că au fost reduse

substanţial tarifele formale pe bunuri, ci au fost reduse şi chiar eliminate multe cote la

import şi subvenţii.

Runda Uruguay a pus bazele unui mecanism de monitorizare a politicilor comerciale,

care să supravegheze acţiunile fiecărei ţări, reuşindu-se într-o mare măsură a se face faţă

acestor responsabilităţi în cadrul acestei organizaţii. Aceasta a creat premisele pentru

punerea în discuţie a barierelor camuflate şi noua agendă comercială.

Momentul liberalizării comerţului a sprijinit în mod consistent creşterea comercială

independent de ritmul producţiei din perioada GATT, fiind o măsură a abilităţii crescute a

ţărilor de a face comerţ între ele. Graba noilor membri din Runda Uruguay a demonstrat că

sistemul comercial multilateral a fost recunoscut ca fiind o bază solidă de dezvoltare şi un

instrument al reformei economice şi comerciale. Pe măsura trecerii timpului au apărut noi

probleme. Runda Tokyo a fost o încercare de abordare a câtorva dintre acestea, dar

rezultatele sale au fost limitate.

Principiile pe baza cărora trebuiau să negocieze ţările semnatare, era reciprocitatea

reducerii substanţiale a tarifelor vamale şi eliminarea discriminărilor din calea schimburilor

comerciale9.

Schimbarea de optică în politica comercială a ţărilor în curs de dezvoltare pleacă de la

ideea că liberalizarea comerţului stimulează creşterea economică. Prin participarea activă şi

9 Allais M., La Liberalisation des relations économiques internationales, Gauthier – Villars, Paris, 1972, p. 25

10

Page 11: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

luând masuri de liberalizare a propriilor pieţe ţările în curs de dezvolatre prin participarea

activă în desfăşurarea Rundei Uruguay, şi-au sporit şansele de acces al exporturilor lor pe

pieţele naţiunilor industrializate. Acesta a fost factorul decisiv care a determinat creşterea

ponderii ţărilor în curs de dezvoltare în exportul mondil cu produse manufacturate.

Organizaţia Mondială a Comerţului sprijină ţările în curs de dezvoltare a căror politică

comercială este orientată în direcţia deschiderii pieţelor şi reducerii intervenţiei statului.

Runda Uruguay a consacrat definitiv încheierea rolului protecţionist major al taxelor

vamale, ca urmare a extinderii asupra cvasitotalităţii importurilor10 efectuate a ţărilor

dezvoltate a nivelullui de stabilizare a nivelului protecţiei tarifare. Aceste angajamente

asigură imposibilitatea revenirii la niveluri de protecţie tarifară superioare celor convenite pe

plan internaţional şi vizează, în prezent ansamblul importurilor agricole dar şi a celor

industriale. Deşi nivelurile medii pot ascunde existenţa unor taxe vamale încă

nesemnificative în cazul anumitor produse, excepţia acestui fenomen de a se întâmpla este

scăzută.

2.3.Acordul privind crearea OMC

Organizaţia Mondială a Comerţului a intrat în funcţiune la 1 ianuarie 1995. Ea a

constituit baza noului sistem comercial multilateral rezultat din negocierile desfăşurate în

cadrul Rundei Uruguay. Acordul Uruguay are un caracter exclusiv instituţional, el

necuprinzând reguli şi discipline multilaterale de fond. El oferă cadrul de ansamblu în care

aceste reguli şi discipline funcţionează.

Finalizarea cu succes a Rundei Uruguay şi decizia Conferinţei Ministeriale de la

Marrakech de a înfiinţa Organizaţia Mondială a Comerţului au constituit punctele de plecare

ale mondializării sistemului multilateral de comerţ, care a fost dotat cu reguli, instrumente şi

discipline transparente şi uniforme, privind mecanismele de politici comerciale. Obiectivul

stabilit prin acest sistem urmărea dezvoltarea relaţiilor comerciale, iar liberalizarea

comerţului cu bunuri şi servicii asumate de membrii OMC, trebuia să aibă impact pozitiv

asupra dezvoltării economice.

10 Negrescu, Dragoş; Protecţionismul netarifar, Ed. Economică, 1998, p. 12

11

Page 12: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Rezultatele liberalizării comerţului s-a văzut prin ritmul de creştere al comerţului

mondial a devansat în continuare creşterea producţiei industriale iar cel mai dinamic sector a

fost cel al serviciilor. S-au înregistrat unele progrese privind dinamica economică a ţărilor în

curs de dezvoltare, acestea majorându-şi ponderea în comerţul mondial şi înregistrând unele

mutaţii pozitive în structura lor de export. Totuşi, efectele procesului de liberalizare au fost

limitate datorită crizelor financiare şi economice din diverse zone ale lumii determinând

închiderea unor piete, luarea unor măsuri suplimentare de apărare comercială de către unele

state membre OMC, precum şi mobilizarea unor resurse bugetare în vederea susţinerii

exportului mărfurilor pentru care piaţa s-a redus considerabil. Din aceste rezultate se poate

preciza că doar prin asemenea factori care stimulează creşterea economică pot fi găsite

soluţii capabile pentru rezolvarea unor probleme încă actuale ca şomajul cronic, din ţările

dezvoltate sau reducerea structurală şi dezvoltarea economică din ţările în curs de

dezvoltare. Aceasta presupune însă şi adoptarea unor politici comerciale adecvate,

subsumate cadrului general al obligatiilor multilaterale11.

Cu alte cuvinte OMC va asigura o structură instituţională comună pentru desfăşurarea

relaţiilor comerciale între membrii săi, în conformitate cu instrumentele convenite în Runda

Uruguay.

În consecinţă, între principalele funcţii ale OMC se înscriu:

Facilitatea implementării, admnistrării si funcţionării acordurilor anexate;

Punerea la dspoziţia membrilor săi a forumului de negocieri necesar pentru

asigurarea valorificării drepturilor şi respectării obligaţiilor care rezultă pentru aceea din

acordurile anexate, precum şi a unui cadru de negocieri viitoare referitoare la convenirea şi

aplicarea de noi măsuri în scopul dezvoltării relaţiilor comerciale multilaterale;

Administrarea Mecanismului de examinare a politicilor comerciale naţionale;

Cooperarea cu FMI şi cu Banca Mondială în vederea asigurării unei mari

coerenţe a politicilor comerciale globale.

Acordul prevede că OMC va continua practica GATT în sfera luării deciziilor,

respective cea a consensului, numai în cazul nerealizării lui recurgându-se la vot.

Acordul privind crearea OMC, împreună cu acordurile comerciale multilatrale, va

rămâne deschis spre acceptare pentru statele participante la Runda Uruguay timp de doi ani

11***, A Preliminary Assessment of the Results of the Uruguay Round is Undertaken in TDR 1994, în „UNCTAD Bulletin” nr. 29, noiembrie-decembrie 1994, p. 3

12

Page 13: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

de la intrarea sa în vigoare. Acceptarea devine concretă în a treizecea zi de la depunerea

instrumentelor de acceptare. Retragerea eventuală a unui membru devine sigură la şase luni

de la data la care notificarea sa în acest sens este primită de directorul general al OMC.

Prin crearea OMC sunt aduse modificări substanţiale sistemului global de drepturi şi

obligaţii comerciale. Astfel, părţile contractante la GATT 1947 care devin membri ai OMC

sunt ţinute să accepte toate acordurile comerciale multilaterale ale Acordului privind crearea

OMC, fără nici o excepţie sau rezervă .12

Prevederile tradiţionale ale GATT, concepute la Havana, importanţa lor practică

dovedită, precum şi experienţa imensă acumulată de-a lungul a 47 de ani în adoptarea şi

aplicarea acestora nu puteau în nici un caz fi lăsate deoparte. Datorită rezistenţei lor chiar în

condiţiile unei aplicări provizorie din punct de vedere juridic, principiile, regulile şi

discplinele GATT au obţinut o largă recunoaştere pe plan internaţional, fapt pus în lumină,

între altele de audienţa şi legătura crescândă a acestui organism internaţional de-a lungul

întregii sale funcţionări.

În contextul dezvoltării şi al multilateralizării raporturilor economice dintre state,

asigurarea unor condiţii normale, loiale, de concurenţă între participanţii la comerţul

mondial a obţinut o importanţă crescândă. În consecinţă, realitatea a impus multiplicarea

preocupărilor pentru convenirea, în plan multilateral13, a unor reguli şi discilplini întărite cu

privire la utilizarea mecanismelor şi instrumentelor de politică comercială care să asigure

baza concurenţială necesară schimburilor comerciale internaţionale.

Întărirea regulilor multilatarale ale liberei concurenţe a ocupat, per ansamblu,

locul central în negocierile din Runda Uruguay. Rezultatele negocierilor respective s-au

concretizat într-o sumă de instrumente juridice.

2.4. Liberalizare competitivă

12Constantinescu,. Adrian ; Organizaţia mondială de comerţ. De la Havana la Marrakech, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 5313Constantinescu,. Adrian ; Organizaţia mondială de comerţ. De la Havana la Marrakech, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 54

13

Page 14: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Problema unei concentrări regionale a comerţului între ţări poate impieta asupra

eliminării tuturor barierelor de orice natură din calea liberalizării globale a comerţului. Se

poate merge mai departe, întrebând justificat: de ce oare se mai păstrează totuşi aceste bariere

pe drumul clar ales de toată lumea – acela al globalizării economice. Pentru a răspunde însă

multitudinii acestor probleme, este necesar, esenţial chiar, a înţelege de ce atât de multe ţări

din diverse colţuri ale mapamondului, cu sisteme economice diferite şi aflate în stadii diferite

de dezvoltare, s-au îndreptat sau se îndreaptă, toate, în aceeaşi direcţie. Există desigur,

diferite conjuncturi naţionale care explică strategiile detaliate şi sincronizarea în timp a

iniţiativelor individuale.

Ceea ce le-a unit, însă, în eforturile lor comune, a fost procesul de liberalizare

competitivă.

Accentuarea rapidă a interdependenţei globale a obligat toate ţările, indiferent de

politica lor, să treacă la o liberalizare a regimului comercial şi al investiţiilor străine. Pentru a

obţine succesul economic scontat, ţările trebuie să intre într-o competiţie agresivă pentru

atragerea investiţiilor străine, precum şi pentru promovarea unor programe investiţionale în

exterior, obiective care au ajuns să determine dimensiunile producţiei globale şi, plecând de

aici, volumul de muncă, profiturile şi procesul tehnologic. Majoritatea ţărilor oferă facilităţi

diverse şi avantaje directe investitorilor străini, dar un comerţ liber şi un regim al investiţiilor

străine atrăgător sunt esenţiale pentru câştigarea acestei competiţii acerbe. Mexicul, spre

exemplu, a depăşit într-un final aversiunea istorică pentru liberalizarea schimburilor şi s-a

îndreptat spre vecinul său nordic SUA, propunându-i NAFTA, în momentul în care s-a

convins de faptul că numai în acest fel va reuşi să evite eşecul în competiţia globală pentru

atragerea de capital.

Mai mult, obţinerea succesului economic în economia globală a zilelor noastre cere

ţărilor să fie competitive şi eficiente nu numai pe pieţele lor naţionale, ci şi pe pieţele externe.

Această afirmaţie îşi păstrează valabilitatea indiferent de cât de mare este piaţa internă: cele

mai “închise” economii, cu largi pieţe naţionale, incluzând aici Brazilia, China, Rusia, India

şi SUA care acum un deceniu instituiau cote cantitative la importul de autoturisme, motoare,

oţel şi multe alte produse, au intrat şi ele în cursa pentru liberalizarea competitivă a

comerţului internaţional.

14

Page 15: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Liberalizarea competitivă este urmărită acum şi de ţări care până de curând duceau o

politică puternic protecţionistă, cum ar fi Franţa – cazul cel mai elocvent – dar şi ţările din

America Latină, care îmbrăţişau doctrina substituţiei importurilor nu mai târziu decât în urmă

cu două decenii.

Însă cea mai surprinzătoare schimbare de direcţie a venit din partea ţărilor cu

economii de comandă ale lumii comuniste, începând cu China, ţările Europei Centrale şi de

Est, ţările fostei Uniuni Sovietice şi terminând cu Vietnamul, ţări care au deschis graniţele

produselor din afară, acceptând astfel competiţia ca pe o formă de eficientizare a economiilor

lor.

O schimbare profundă, atât pe plan intelectual, cât şi pe plan ideologic, secondează cu

succes această dezvoltare istorică. Substituirea importurilor şi modelelor autarhice de

dezvoltare bazate pe strategii naţionale au fost experimentate în anii ’60 şi chiar ’70. Dar

eşecul lor a fost atunci practic demonstrat de criza datoriei externe a ţărilor din lumea a treia

din anii ’80 şi au fost astfel înlocuite ulterior cu ceea ce s-a numit o “orientare spre exterior”.

Această schimbare în gândirea economică nu explică decât într-o măsură redusă

proliferarea acordurilor regionale. Întrebarea care se pune încă este de ce această nouă

atitudine nu a produs o explozie de iniţiative unilaterale de liberalizare a schimbului, pe care

toate manualele le recomandă ca pe cele mai directe căi spre maximizarea profitului din

comerţ pentru ţările care le adoptă? Răspunsul a fost dat de intrarea comerţului internaţional

într-o nouă eră, aceea a reformei.

2.5. Liberalizare regională vs liberalizare globală

Căutând să obţină reciprocitate pentru acţiunile lor pe calea liberalizării, ţările se pot

îndrepta fie spre regiunea geografică căreia îi aparţin, fie spre sistemul comercial global.

Abordarea lobală îşi află importanţa sporită în faptul că maximizează numărul de pieţe

străine implicate şi evită distorsiunile economice (şi riscul politic) ale discriminării între

partenerii de schimb . Într-adevăr, succesiunea “rundelor “ GATT în perioada postbelică a

avut o contributie majoră la eliminarea barierelor din calea globalizării economice .

Odată cu intensificarea procesului de liberalizare competitivă în ultimul deceniu,

abordarea regională vine tot mai mult să domine acest proces. Această abordare se dovedeşte

15

Page 16: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

a fi cea mai economică în ceea ce priveşte timpul şi cea mai puţin complicată, deoarece este

clar că practic este mai uşor să se încheie acorduri şi înţelegeri cu câţiva vecini decât cu toţi

cei peste 130 de membri ai OMC. Mai mult, grupările regionale acţionează mult mai decis –

unele dintre ele au ales deja calea liberalizării totale a relaţiilor comerciale – decât cele

globale, care nu au ţintit atât de departe.

O forţă majoră în obţinerea succesului câtorva acorduri economice regionale a

constituit-o şi dorinţa statelor de a se depăşi unele rivalităţi politice cu tradiţie. Scopul

cardinal al UE a fost să pună capăt ostilităţii istorice dintre Franţa şi Germania . Mercosur a

reprezentat sfârşitul cursei înarmărilor – incluzând aici şi dimensiunea sa nucleară – în care

se angajaseră Argentina şi Brazilia. Succesul APEC ar reduce riscul unor conflicte în

interiorul continentului asiatic, dar şi de o parte şi de alta a Pacificului . Acordurile

comerciale regionale sunt, de aceea, motivate de problema păstrării securităţii naţionale21.

În ultimii ani s-a înregistrat o deplasare a interesului de la înfăptuirea unei liberalizări

competitive la interacţiunea dinamică dintre iniţiativele regionale şi cele globale de reducere

a barierelor comerciale. Această interacţiune pozitivă între cele două strategii s-a intensificat

în anii ’80 şi ’90, în timp ce liberalizarea competitivă era la ordinea zilei. SUA a trecut peste

aversiunea sa pentru regionalism semnând un acord de liber schimb cu Israelul si Canada

după ce UE blocase începerea unor noi negocieri în cadrul GATT, iar ca răspuns la aceste

concesii UE a renunţat la dreptul său de veto şi a permis începerea Rundei Uruguay.

Această interacţiune pozitivă se extinde şi la nivel subregional. Oferta preşedintelui

Bush din 1991 de a extinde NAFTA la scara întregii emisfere vestice a provocat o explozie

de acorduri bilaterale şi plurilaterale în America Centrală şi de Sud, aceste ţări încercând să

se pregătească pentru a face marele pas pe calea liberului schimb.

În concluzie, iniţiativele de liberalizare regională, precum şi cele de liberalizare

globală s-au susţinut reciproc pe perioada ultimelor trei decenii. Temerile unor observatori că

regionalismul va împiedica realizarea obiectivelor globale s-au dovedit, deci, a fi

neîntemeiate.

3. Regionalizarea

21 Vezi Yoichi Funabashi – “Asia-Pacific Fusion: Japan’s role in APEC”,Washington DC, IIE, 1995.

16

Page 17: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

În teoria economică contemporană a existat de mai multe ori tendinţa unor separaţii

nete între micro şi macroeconomie. Problemele comportamentului consumatorilor

individuali sau al firmelor şi infracţiunea lor pe piaţă au fost deseori tratate izolat de

comportamentul agregatelor macroeconomice şi de funcţionarea economiei ca întreg. Este

destul de dificil de a delimita începutul istoric al regionalismului, dat fiind că nu există o

singură explicaţie care să cuprindă originile şi dezvoltarea ideii de regionalism. Criteriul în

urma căruia statele îşi exprimau dorinţa “sa facă mediul lor regional cel mai bun”, este

privită de siguranţa analiştilor ca fiind iluzorie, ei preferând să considere istoria

regionalismului în termenii în care sunt dezvoltate instituţiile moderne.14

3.1. Regionalismul economic

Istoria ştiinţei regionale debutează la începutul secolului XX cu exponenţii şcolii

germane a economiei spaţiale. Conturarea clară ca ştiinţă în anii ’50 şi ascensiunea sa în

cadrul comunităţii ştiinţifice internaţionale contemporane se datorează, într-o bună măsură,

Asociaţiei Internaţionale a Specialiştilor în Ştiinţa Regională, fondată în 1954, cu scopul

declarat de a promova schimbul liber de idei, de puncte de vedere legate de problematica

complexă a acestui domeniu.

Procesul de regionalizare este în “esenţă rezultatul unui declin continuu al importanţei

economice, al graniţelor politicilor regionale şi o intensificare fără precedent a relaţiilor şi

interacţiunilor economice până la un punct în care diferenţa dintre tranzacţiile interne şi

externe devine nesemnificativă sau dispare”.

Economia regională are ca obiect abordarea din perspective economice a unor

subiecte cum sunt: localizarea obiectivelor economice, echilibrul spaţial, creşterea

economică regională, mobilitatea spaţială a factorilor de producţie, eficienţa structurilor

spaţiale, substituirea spaţială a factorilor, utilizarea metodelor şi tehnicilor economico-

matematice de analiză şi decizie pentru încorporarea aspectelor spaţiale în teoriile

economice tradiţionale, fundamentarea strategiilor şi politicilor regionale.

14 http://en.wikipedia.org/wiki/Regionalism_%28international_relations%29

17

Page 18: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

În acest context s-a produs o schimbare profundă şi rapidă a condiţiilor în care se

dezvoltă ţările lumii, la nivel regional având loc ca o tendinţă de concentrare în jurul celor

trei poli de putere economică, U.E., S.U.A. şi Japonia.15

De la mijlocul anilor ’80, tendinţa spre regionalismul economic a devenit o trăsătură

definitorie a economiei globale şi a avut un impact major asupra formei pe care aceasta a

luat-o. “Noul regionalism” diferă în esenţă de mişcările regionaliste anterioare ale anilor ’50

si ’60 şi are o importanţă mult mai mare pentru economia globală. Singurul supravieţuitor al

acestora a ramas Comunitatea Economică Europeană sau, asa cum se numeşte acum,

Uniunea Europeană. Noua tendinţă spre integrarea regională este aproape universală având

un succes neaşteptat, şi a dus la o integrare tot mai pronunţată a activităţilor economice într-

o serie de înţelegeri regionale specifice. O parte importantă a comerţului mondial se

desfăşoară în cadrul unor grupări regionale. Toate ţările importante din punct de vedere

economic, cu câteva excepţii, cum ar fi China, Japonia şi Rusia, sunt membre ale unui bloc

economic regional16. Iar acest nou regionalism are implicaţii majore asupra economiei

globale.

Noul regionalism a început în 1986 cu Actul Unic European (AUE), care a stimulat

alte eforturi regionale de pe întregul glob, mai ales din partea Statelor Unite. Ca răspuns la

reţinerea Europei de a se alătura Rundei Uruguay de negocieri comerciale, iniţiate de

americani, la îngrijorarea tot mai mare a Statelor Unite faţă de faptul că Europa s-ar putea

închide în ea însăşi şi la nerăbdarea provocată de încetineala negocierelor Acordului General

pentru Tarife si comert (GATT).

Par a fi contradictorii, dar tot mai des acordurile de comerţ regional, fiind sprijinite în

momentul de faţă de sistemul multilateral al comerţului OMC. Acordurile regionale au

admis grupurile de ţări participante la regulile de negociere şi angajamentul care va

funcţiona mai presus cât a fost preconizat. Serviciile, proprietatea intelectuală, standardele

înconjurătoare, investiţiile şi competiţiile politice sunt toate consecinţe care s-au dezvoltat

în negocierile regionale şi dezvoltarea înceată în acordurile avute la nivelul OMC.

Grupările care sunt importante pentru OMC sunt acele ţări care desfiinţează sau reduc

barierele de comerţ în interiorul grupului. Acordul OMC recunoaşte că înţelegerile regionale 15 Popescu, Cornelia; Elemente de economie mondială, , Ed. Economică, 1999, p. 1416 Gilpin, Robert ; Economia mondială în secolul XXI – Provocarea capitalismului global, Ed Polirom, 2004, p 34

18

Page 19: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

presupun apropierea prin integrare economică pot aduce beneficii ţărilor, însă mai observă şi

faptul că în unele circumstanţe acordurile regionale de comerţ pot dăuna interesului

comercial al altor ţări. În mod normal, realizarea pieţei comune şi liberalizarea comerţului

sunt în contradicţie cu principiile OMC care dorea egalitate pentru toţi partenerii17.

3.2. Dezvoltarea comerţului regional

Unul dintre fenomenele care ar putea caracteriza evoluţia comerţului internaţional

actual este integrarea regională18. Început în primele decenii postbelice, pe fondul politicii de

bloc şi a conflictului ideologic dintre Est şi Vest, procesul integrării regionale a avansat în

paralel cu cel al liberalizării comerţului mondial. Se poate spune că aceste grupări regionale

au fost impuse din faptul că se dorea deblocarea unor noi fluxuri comerciale, decât de a

instaura un protecţionism la nivel regional.

Comerţul mondial a fost şi este dominat de trei blocuri regionale: Europa, America de

Nord şi Asia-Pacific. De asemenea un mare număr de acorduri regionale de mai mică

importanţă au fost încheiate de către grupuri de ţări situate în spaţii geografice apropiate.

Trebuie adusă o precizare pentru noţiunea de bloc, unde specialiştii aduc unele

explicaţii cu privire la acestea, afirmând că nu orice grupare regională poate fi denumită

astfel. “Blocul tinde să fie orientat spre interior, în scopul exploatării complementarităţii şi

izolării de competiţia internă. Conform teoriei tradiţionale a integrării, crearea de blocuri

duce la o deturnare netă a comerţului şi are efecte negative asupra bunastării interne şi a

celei globale.”19

Integrarea regională este un proces contradictoriu 20. Asta rezultă din faptul că pe de o

parte susţine preferinţele comerciale care se extind doar asupra participanţilor, generând

manifestări bruşte şi protecţioniste, uneori chiar discriminatorii, iar pe de altă parte, aceste

entităţi economice reprezintă evoluţii către un comerţ mai liber între parteneri.

17 http://www.wto.org/english/theWTO_e/whatis_e/tif_e/bey1_e.htm18 ?***, European Union, Economic and Social Committee – „Opinion on the regional Structure of World Trade, doc. Com. 94-1027/15.09.199419 ***, European Union, Economic and Social Committee – „Opinion on the regional Structure of World Trade, doc. Com. 94-1027/15.09.199420 Miron, Dumitru; Economia integrării europene, ASE Bucureşti, REI, 1998, pag. 13

19

Page 20: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Trăsăturile esenţiale ale integrării regionale care se desfăşoară chiar şi în prezent are

unele trăsături esenţiale care îl deosebesc de cel din anii 60-70. În primul rând, în cadrul

blocurilor de azi se integrează alături de ţări industrializate şi ţări în curs de dezvoltare.

Raţiunile pe baza căruia se bazează aceasta o reprezintă complementaritatea înzestrării cu

factori de producţie între ţările dezvolatate şi cele în curs de dezvoltare tinde să fie mai

pronunţată decât în ţările dezvoltate, acest fapt permite punerea în valoare a avantajului

comparativ, cu efecte benefice în planul dezvoltării pentru toţi participanţii, dar si pentru

intrarea în acelaşi bloc comercial cu ţările dezvolate asigură ţărilor în curs de dezvolatare un

acces sigur şi stabil la pieţele primelor, eliminarea riscurilor discriminatorii comerciale şi

posibilitatea obţinerii de asistenţă în politica de reforme sub forma diminuării sau anulării

datoriilor, transferului de tehnologie, investiţii directe.21

Comerţul internaţional este primul flux al circuitului mondial şi cuprinde mişcarea

bunurilor şi serviciilor dintr-o ţară în alta, prin trecerea frontierelor vamale ale ţării

respective.

Comerţul internaţional a cunoscut o creştere deosebită începând cu marile descoperiri

geografice, când au fost atrase în circuitul mondial noi teritorii22. Comerţul internaţional a

fost dintotdeauna o oglindă a diviziunii internaţionale a muncii, exprimând foarte fidel

specializarea internaţională. Până în secolul trecut, fluxurile comerciale internaţionale au

fost dominate de comerţul cu materii prime, pe relaţia colonii – metropole.

Adevărata explozie a comerţului internaţional a produs după cel de-al doilea război

mondial, odată cu cuceririle tehnico-ştiinţifice, dar şi cu mutaţiile ce s-au întâmplat în

ordinea economică mondială.

Destrămarea imperiilor coloniale şi cucerirea independenţei de către tot mai multe

state au dus implicarea în fluxurile comerciale a tot mai mulţi participanţi. Practic, toate

ţările lumii sunt astăzi angajate în circuitul economic mondial prin relaţii de import şi de

export, făcând din comerţul internaţional cel mai cuprinzător flux al circuitului economic

mondial.

3.3. Analiza comparativă a regionalismului

21 Burnete, Sorin; Comerţ internaţional, Ed. Economică, 1999, p. 21522 La Régionalisation de l’économie mondiale, Paris : La Découverte, 2000. p.75

20

Page 21: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Zonele cu integrare regională, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare pot fi

împărţite în trei regiuni: regiuni centrale, regiuni intermediare şi regiuni periferice.

Regiuni centrale, Europa, America de Nord şi Asia de Est, sunt capabile din punct de

vedere politic, dar totuşi doar una din aceste trei regiuni centrale aspiră în mod clar la

constituirea unei organizaţii formale, şi anume Uniunea Europeană. Uniunea Europeană

reprezintă modelul regionalizării şi serveşte atât ca model cât şi ca ameninţare, provocând

alte regiuni să fie pregătite pentru mişcări protecţioniste neaşteptate în economia lumii.

Celelalte două regiuni centrale, America de Nord şi Asia de Est, sunt amândouă

puternice din punct de vedere economic, dar duc lipsa unei ordine politice regionale. Acest

lucru este în mod particular adevărat pentru Asia de Est, unde tensiunile dintre statele

naţionale, în mod special Japonia şi China. În ultimul sfert de secol, o serie de schimbări

semnificative produse în interiorul acestei zone extraordinar de diverse şi de vastă,

transformând această regiune într-o economie globală. Un rol deosebit de important l-au

avut dezvoltarea solidă a economiei regionale sub conducerea japoneză, industrializarea

rapidă a Chinei de Sud şi criza financiară care a cuprins brusc această regiune în toamna

anului 199723.

Regionalismul din Asia de Est este descris ca un regionalism de facto, în timp ce

regionalizarea din Europa, şi mai puţin cea din America de Nord, sunt descrise ca un

regionalism de jure24.

Cea mai cuprinzătoare organizaţie care acoperă această regiune este forumul APEC

(Cooperarea Economică Asia Pacific). Iar imaginea Nord Americană este centrată pe SUA,

Canada, şi Mexic, organizate în NAFTA (acordul Nord American de Comerţ Liber).

Regiunile intermediare sunt în mod normal legate de una dintre regiunile centrale, ele

tinzând să imite politicile economice şi sistemele politice. Sunt acele regiuni care se

pregătesc pentru încorporarea în cele centrale, viteza depinzând de modelul de implementare

a comportamentului specific centrului, caracterizat în principal prin menţinerea unei creşteri

economice în contextul deschiderii şi eliminării conflictelor locale.

Europa Centrala este pe drumul integrării depline în UE. America Latină se află acum

în proces de a deveni nord-americanizate, dar cu un important bloc de sud, MERCOSUR, 23Gilpin, Robert ; Economia mondială în secolul XXI – Provocarea capitalismului global, Ed Polirom, 2004, p. 19924 Hettne B.; Inotai A.; Sunkel O.; Comparing Regionalisms. Implications for Global Development, Palgrave, New Zork, 2001, p. 5

21

Page 22: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

care opune ceva rezistenţă logicii neoliberale impuse de SUA. În ceea ce priveşte Asia de

SE este grupată în ASEAN, care tinde să repete cadrul de dezvoltare din Asia de Est, cu care

se află de fapt într-o strânsă legătură economică, aflată în creştere.

Regiunile periferice, stagnează din punct de vedere economic iar politic sunt

turbulente politic. Războaiele şi subdezvoltarea constituie un cerc vicios. Din această

regiune fac parte regiunea balcanică, zona Caucaziană şi Asia Centrală, ţările din regiunea

Andeană, Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi China continentală

4. Globalizarea- un process ireversibil

4.1. De la Socialism la Capitalism, apoi la Globalizare

În decursul istoriei, omul a adoptat diferite sisteme filozofico-economice. Toate

au avut ca ţintă globalizarea, adică o uniformizare voluntară sau forţată a nevoilor, a

vieţii, chiar a gândirii. Pentru a înţelege actuala organizare socială, ne putem limita la

menţionarea a doar două sisteme, cel socialist şi cel capitalist. Existenţa a doua sisteme

care păreau amândouă viabile atât economic, cât şi din punct de vedere al nivelului de

trai, producea o anumită concurenţă la nivel filozofic, care până acum mai mult de un

deceniu ne era imposibil să o realizăm datorită interdicţiei la gândire. Ţelurile înalte ale

socialismului erau tranziţia spre comunism, făurirea lumii perfecte în care toţi să fie egali,

atât economic, cât şi spiritual, ca şi comportament, ca şi avuţie. Ideea era grozavă, doar

realizarea a fost precară şi s-a reuşit într-o anumită măsură această mult dorită egalizare,

dar nu sus, cum şi-ar fi dorit Marx şi Engels, ci foarte jos, acolo unde uniformitatea şterge

personalitatea şi individul dispare în mulţime. Dar nu acest fapt a dus la căderea

sistemului, ci îndepărtarea omului de rezultatul muncii sale. Printr-o grija deosebită

pentru confortul şi omogenitatea oamenilor, s-a uitat faptul că nu toţi suntem la fel şi nu

toţi suntem la fel de productivi, deci că trebuie ca retribuţia să fie şi ea adaptată acestor

calităţi. Prin salarii uniforme salariatul şi-a pierdut interesul să muncească mai mult, lipsa

proprietăţii private a dus la o nepăsare totală, toate acestea generând ineficienţă şi în final

colaps.

22

Page 23: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Capitalismul, contrar socialismului promovează ideea de diferenţiere după

calitate. Astfel, cel ce munceşte mai mult este îndreptăţit să câştige mai mult. Principalul

mod de reglare a pieţei este concurenţa. La început perfectă, concurenţa a suferit

modificări în decursul a două sute de ani tocmai datorita aplicării principiului de mai sus.

S-a ajuns la o concentrare de capitaluri la nivelul economiilor naţionale, apoi fenomenul

s-a extins la nivel internaţional. Deci, se poate spune că inegalitatea dintre diferite regiuni

este legată de nivelul productivităţii.

Competiţia pentru acapararea de noi teritorii, resurse naturale şi forţă de lucru

ieftină s-a extins şi asupra informaţiei. Astfel, apar noi strategii comerciale, politice, chiar

militare.

Rolul statului în economie a scăzut dramatic odată cu apariţia primelor corporaţii

transnaţionale, care fac ca deciziile de investiţii să scape controlului statului. Căderea

alternativei socialiste, redeschiderea pieţei mondiale a obligat statele să-şi revizuiască

rolul pe care îl ocupau după 1930, când principala preocupare era protejarea, ghidarea şi

chiar planificarea investiţiilor.

Astfel au apărut cele două căi şi anume: individualizare sau globalizare.

Individualizarea înseamnă închiderea între graniţe, fapt care de obicei duce la dictatura

unor clanuri. Neparticiparea la piaţa mondială poate duce la ruptura de realitatea

economică, iar în momentul când barierele cad, economia rămâne descoperită în faţa

invaziei de produse străine, mai bune şi mai ieftine.

Globalizarea este un proces care lărgeşte cadrele determinate ale schimbării

sociale la nivel mondial, ca un întreg. Dar trebuie mers dincolo de enumerarea câtorva

indicatori de performanţă ai societăţilor transnaţionale, de comunicaţiile prin sateliţi, o

limbă general acceptată, problemele ecologice.

Legăturile dintre diferitele economii devin tot mai profunde, activitatea oamenilor

dintr-o zonă este generatoare de efecte dincolo de graniţa ţării, iar impactul poate atinge

dimensiuni globale. Globalizarea permite extinderea concurenţei dintre state în diferite

domenii, atât economice, cât şi politice. Astfel, se ajunge la creşterea eficienţei utilizării

resurselor şi creşterea gradului de satisfacere a nevoilor.

S-a spus că globalizarea este un atac la specificul naţional. Este calculatorul

conectat la Internet un atentat la valorile tradiţionale? Apelul la izolare nu poate decât să

23

Page 24: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

dăuneze libertăţii de exprimare. Poate doar printr-o lege s-ar putea impune portul popular

în locul blugilor americani sau turceşti, cumpărarea de computere Felix în loc de

Macintosh, HP sau IBM. Nu cred că vreo unul dintre cei care critică vehement

globalizarea nu s-au folosit vreodată de Internet, carduri bancare, maşini nemţeşti,

televizoare coreene, faianţă italiană, nu visează la o excursie în Bahamas sau conturi în

Elveţia.

Globalizarea înseamnă schimburi economice la nivel planetar, iar neparticiparea

la aceste fluxuri înseamnă pierderea cursei spre civilizaţie. De obicei, fiecare cultură îşi

stabileşte anumite standarde pe care le aplică produselor şi serviciilor realizate. Prin

deschiderea graniţelor pentru produsele altor culturi se creează concurenţa necesară

aprecierii obiective a nivelului calităţii şi a gradului de satisfacere a trebuinţelor. Din nou

concurenţa este esenţială pentru progres, iar prin compararea diferitelor standarde

aplicate se poate ajunge la două concluzii:

1) standardul folosit este mai performant, ne satisface mai bine nevoile, prin aplicarea lui

se ajunge la fabricarea mai eficientă de produse şi servicii de bună calitate;

2) standardul nostru nu este suficient de bun şi poate fi îmbunătăţit.

În ambele situaţii, cumpărătorul câştigă prin posibilitatea de a beneficia de

produse de bună calitate la un preţ rezonabil, producătorii câştigă pentru că au piaţă de

desfacere pentru produsele lor, deci pot obţine un profit mai mare, statul câştigă pentru că

încasează impozite mai mari, ţările vecine câştigă prin diversificarea ofertei de pe pieţele

naţionale, întreaga zonă câştigă prin stabilitatea politică şi economică dată de fluxuri

financiare care funcţionează corect şi eficient.

Un alt aspect interesant al globalizării îl reprezintă diversificarea în interiorul

comunităţilor. În loc să vedem ca rezultat al globalizării o lume uniformă, conform

doctrine socialiste, se poate ajunge ca diferitele comunităţi locale să adopte diferit

schimbarea, iar rezultatul să fie o reprezentare a diversităţii mondiale în interiorul unui

spaţiu restrâns. Acest lucru se poate demonstra folosind ca exemplu grupurile etnice din

diferite oraşe mari, care nu s-au integrat adoptând modul de viaţă al locuitorilor, ci din

contră, au adus cu ei specificul zonei de provenienţă, generând astfel varietate şi

diversitate.

24

Page 25: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Datorită productivităţii diferite între zone geografice, este normal că evoluţia să fi

avut viteze şi direcţii diferite. În acest context globalizarea reuşeşte să elimine decalajele

temporal şi tehnologice, repornind concurenţa loială între culturi, între state, între

civilizaţii. Astfel se ajunge la noţiunea de „timp mondial” care înlocuieşte „timpul

local”.86 Bursele sunt într-o legătură continuă, chiar dacă fusul orar diferă. Aeroporturile

mondiale, hotelurile lucrează continuu în timpul mondial pentru că există nevoia de

sincronizare şi coordonare.

În concluzie, nu se poate face abstracţie de performanţele celorlalte naţiuni. Cu

toate acestea, este puţin probabil să se ajungă la o uniformizare a influenţei politice,

economice, militare ale celor puternici cu ceilalţi. Totodată sunt slabe şanse să se ajungă

vreodată la o putere politică unică, pentru întreaga planetă, care să ţină în frâu problemele

legate de dezvoltare inegală, de migraţia internaţională a populaţiei, să se reuşească

trecerea peste interesele divergente ale statelor. Diferenţele dintre ţările sărace şi cele

bogate sunt sursele conflictelor mondiale, nu există nici un organism mondial care să

poată să realizeze o redistribuire a prosperităţii şi a păcii în lume.

4.2. Viitorul ireversibil al globalizării

Tendinţa de globalizare a vieţii economice nu este un fenomen nou, însă în lumea

contemporană aceasta capătă trăsături distinctive şi se extinde cu o viteză uimitoare.

Procesul investiţional şi decizia de a investi, de a imobiliza fonduri financiare pentru o

anumită perioadă de timp în speranţa obţinerii de profit poate reprezenta, în acelaşi timp,

un risc dar şi oportunitatea de a face faţă mediului economic global25.

Ce este de fapt globalizarea? O întrebare la care încă nu s-a găsit o definiţie

unitară. Conform lui Giddens (1990) procesul de globalizare este o consecinţă a

modernităţii. Progresul tehnologic face lumea mai mică, micşorează distanţele şi

eficientizează timpul. Astăzi, datorită modernizării şi diversificării mijloacelor de

comunicare, putem conversa cu o persoană (prin intermediul reţelelor de telefonie fixă şi

mobilă, cu ajutorul internetului) indiferent dacă ea se află în acelaşi oraş sau în cel mai

25 Bendel, J. – Globalisation and the new policies of sustainable development, New York, 2002

25

Page 26: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

îndepărtat colţ al lumii. În fiecare minut putem afla, dacă dorim, care sunt noutăţile de pe

Wall Street sau ce s-a mai întâmplat în Singapore.

Însă globalizarea nu este influenţată doar de avântul tehnologic. Fenomenul are şi

un puternic aspect economic. Expansiunea economiei de piaţă şi a capitalului, în principal

occidental, a interconectat diferitele regiuni ale lumii într-o reţea pe care astăzi o numim

economie globală. Apariţia banului electronic şi suportul oferit de telecomunicaţii au

determinat mărirea considerabilă a numărului de tranzacţii comerciale între diversele

state, în prezent ele efectuându-se timp de 24 de ore pe zi.

Economiile naţionale au fost „forţate” să se deschidă sub presiunea puternicelor

companii multinaţionale. Impulsionate de condiţiile favorabile privind costurile mici de

producţie în economiile mai puţin dezvoltate, aceşti „giganţi” economici şi-au deschis

reprezentanţe sau unităţi de producţie în diverse regiuni, nemaifiind limitate între

frontierele unui singur stat. Supremaţia respectivelor corporaţii nu mai poate fi contestată.

Ele iau decizii peste interesele statelor naţionale, deoarece ele controlează şi coordonează

la nivel global toate aspectele legate de finanţare, producţie, management.

Evoluţiile politice de după cel de-al doilea Război Mondial au favorizat, la rândul

lor, accelerarea ritmului globalizării. Organizaţiile internaţionale care au apărut, în

principal ONU, dar şi Banca Mondiala sau Fondul Monetar Internaţional, şi-au lărgit

agenda şi au încercat, prin includerea a cât mai multor state, să găsească soluţii unanim

acceptate pentru problemele umanităţii. Un nou prag a fost trecut în momentul încetării

Războiului Rece. Acceptarea aceloraşi principii (credinţa în supremaţia valorilor

democratice şi a economiei de piaţă, necesitatea luptei împotriva violenţei şi a

terorismului) de către majoritatea statelor i-a determinat pe unii cercetători să vorbească

nu doar despre sfârşitul ideologiei, dar şi al istoriei. Se poate spune că toţi aceşti factori

au „redus” lumea la dimensiunile unei comunităţi locale. Valorile sunt aproape peste tot

aceleaşi, comunicarea este rapidă, tranzacţiile se efectuează instantaneu. Am intrat în era

„comunităţii globale”, chiar dacă suntem doar într-un stadiu incipient.

Globalizarea este sinonimă cu intensificarea şi multiplicarea interacţiunilor, atât la

nivelul indivizilor cât şi între diverşii actori participanţi în sistemul global (state,

corporaţii multinaţionale, organizaţii internaţionale). Fără îndoială că fenomenul este

însoţit de efecte benefice. Prin răspândirea valorilor democraţiei liberale şi a economiei

26

Page 27: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

de piaţă, globalizarea este privită de mulţi drept motorul dezvoltării politice în întreaga

lume (universalizarea valorilor poate stimula stabilitatea şi cooperarea internaţională,

oferind astfel organizaţiilor internaţionale un plus de eficienţă) şi al prosperităţii

economice. Cel puţin în teorie, acest fenomen ar trebui să genereze bunăstare pentru toţi

şi egalizarea standardelor de viaţă în sensul creşterii (spre nivelul celor din Europa

Occidentală, Statele Unite sau Japonia).

Schimburile tehnologice şi interacţiunile de natură economică ar trebui, în

principiu, să permită statelor mai puţin dezvoltate o accelerare a procesului de

modernizare. Investiţiile străine creează noi locuri de muncă şi generează noi venituri la

bugetul de stat. Importurile de tehnologie îmbunătăţesc serviciile şi ridică standardele de

viaţă. Mulţi specialişti au atras atenţia asupra faptului că, în realitate, globalizarea

consolidează polarizarea dintre statele bogate şi cele sărace. Există state care câştigă şi

state care pierd în aceasta competiţie, la toate nivelele. Analizând comportamentul

corporaţiilor multinaţionale, afirmaţia devine evidentă. Deşi aceste corporaţii deschid

filiale în statele mai puţin dezvoltate şi creează noi locuri de muncă, acest tip de activitate

nu este una filantropică. Corporaţiile urmăresc, de regulă, scăderea costurilor de

producţie prin deschiderea unor filial în statele în care materialele folosite pentru

producerea unui bun sunt mai ieftine, iar salariaţii se mulţumesc cu venituri mai mici.

Profitul, mult mai mare în astfel de cazuri, este repatriat în statele în care corporaţiile îşi

au sediul central, de regulă statele dezvoltate. Câştigurile sunt obţinute tot de statele

bogate, iar deficitul de dezvoltare dintre acestea şi statele sărace se adânceşte.

4.3. Globalizarea – idealism sau subiectivism

Se vorbeşte mereu despre globalizare şi se încearcă identificarea unui model (sau

a unor modele) care să fie considerat un fel de „model etalon al globalizării”. În literatura

27

Page 28: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

americană de specialitate se consideră că modelul american este cel ideal deoarece

„America are mai multe avantaje şi mai puţine responsabilităţi [...] decât orice altă ţară

importantă.”26

Argumentele pentru această afirmaţie sunt destul de multe, dar vom prezenta

câteva care ni sau părut mai „impunătoare”: America deţine o poziţie geografică ideală

pentru lupta de concurenţă, deoarece este atât o putere atlantică, cât şi una pacifică,

raportată la ambele direcţii şi, în acelaşi timp, legată

pe uscat atât cu Canada, cât şi cu America Latină, având posibilitatea să poată

interacţiona uşor cu toate trei pieţele cheie din lume - Asia, Europa şi America. Un alt

atuu important îl constituie populaţie diversă, multiculturală, multietnică,

multilingvistică, care are legături fireşti cu toate continentele globului şi care, cel mai

important, comunică într-o singură limbă - engleza - care este şi limba predominantă pe

Internet. Cele cinci regiuni economice diferite, unite de o monedă unică, dolarul, care

este şi moneda de rezervă pentru restul lumii, reprezintă un mare avantaj, pentru că atunci

când o ţară este în regres, o alta poate fi în ascensiune, netezind vârfurile şi văile

ciclurilor economice.

Pieţele de capital sunt extrem de diverse, inovatoare şi eficiente, unde

capitalismul de risc este considerat o artă nobilă şi îndrăzneaţă, aşa încât oricine ar face o

invenţie rezonabilă în subsolul sau în garajul lui, poate găsi pe cineva care să-i ofere

capitalul necesar. Acest fapt este dovedit de viteză cu care se aruncă banii pe idei noi în

pieţele de capital americane. Pieţele financiare americane cu cerere constantă de profituri

pe termen scurt şi câştiguri trimestriale, nu permit, de cele mai multe ori, companiilor să

risipească bani concentrându-se pe creşteri pe termen lung. Dar aceleaşi pieţe vor acorda

peste noapte 50000 USD cuiva care are o idee abia pe jumătate coaptă pentru a încerca să

construiască următorul computer performant. Massachusetts are o industrie a capitalului

de risc mai mare decât cea din toate statele Europei la un loc. Cei care jonglează cu

capital de risc sunt astăzi oameni foarte importanţi şi nu numai ca surse de bani. Cei mai

buni din ei sunt realmente mari experţi pentru companiile nou-înfiinţate, au de-a face cu

multe companii noi şi cunosc etapele pe care trebuie să le parcurgă o companie în

26 T. Friedman – Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Ed. Fundaţiei PRO, Bucureşti, 2000

28

Page 29: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

dezvoltarea ei şi le pot ajuta să treacă prin aceste etape, ceea ce deseori este tot atât de

important, cât este capitalul de pornire.

Este cunoscut faptul că SUA este ţara cu cel mai clar şi mai bine reglementat

cadru legal din lume. Atât investitorii locali, cât şi cei străini, pot conta oricând pe un

mediu de afaceri rezonabil; pieţele şi contractanţii ar avea o bază legală clară pentru a

funcţiona, iar inovaţiile sunt încurajate prin protecţia brevetelor. Pieţele de capital din

SUA sunt astăzi nu numai mai eficiente decât cele din oricare alte ţări, ci şi mult mai

transparente. Pieţele de acţiuni americane nu tolerează secretul, fiecare companie cotată

la bursă trebuie să prezinte cu regularitate rapoarte despre câştigurile ei paralel cu

declaraţii financiare expertizate, aşa încât orice management defectuos şi orice distribuire

greşită a resurselor să poată fi detectată cu uşurinţă şi sancţionată.

SUA are un sistem de legi privind falimentul şi tribunale comerciale care judecă

toate cazurile de faliment, care să-i ajute pe cei care au dat greş în conducerea afacerii să

declare faliment şi apoi să încerce din nou, poate chiar să greşească din nou, să declare

din nou faliment şi apoi să mai încerce până să reuşească şi toate acestea fără a purta tot

restul vieţii stigmatul falimentelor iniţiale. Falimentul este considerat un cost necesar şi

inevitabil al inovaţiei, iar o asemenea atitudine îi încurajează pe oameni să profite de

şanse. Dacă nu poţi să greşeşti, nu ai cum să demarezi o acţiune. Dacă trebuie să declari

faliment în Germania, cel mai bun lucru ar fi să pleci din ţară.

Cheia revoluţiei informaţionale nu constă în faptul că ea face să crească

randamentul muncii pe unitate, ci mai degrabă că reduce volumul de muncă pe unitate, cu

toată eficienţa şi cu toate economiile de costuri pe care le implică. Volumul de muncă

fizică necesară pentru orice sarcină se reduce. Aceasta înseamnă că, dacă există o cultură

şi o societate care să permită înlocuirea muncitorilor cu noile tehnologii uşor şi spontan,

se pot culege beneficiile în condiţiile unei productivităţi sporite, ale unor profituri mai

substanţiale, ale unei prosperităţi generale mai mari şi, în final, ale creării de mai multe

locuri de muncă.

În SUA cartelurile protejate de guvern sunt privite cu ostilitate, fiecare companie

şi fiecare bancă trebuie să lupte şi să stea pe propriile ei picioare şi monopolurile nu sunt

tolerate. Este un punct important în SUA, chiar şi o firmă ca Microsoft, care a dobândit o

faimă mondială şi este obiect de admiraţie, trebuie să dea socoteală în faţa unei direcţii cu

29

Page 30: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

responsabilităţi antitrust din Ministerul Justiţiei. Aceasta reprezintă una din marile forţe

ascunse ale Americii.

Respectarea legii reprezintă fundamentul pe care este construită întreaga

prosperitate a Americii. Sistemul de guvernare bazat pe lege al Americii, în care nici o

persoană sau companie nu este mai presus de lege, constituie esenţa căii americane.

Sectorul corporatist al Americii, spre deosebire de cel din Europa sau din Japonia, lăsase

deja în urmă la mijlocul anilor '90 etapele downsizing, privatizare, conectare,

dereglementare, rereinginerizare, raţionalizare şi restructurare care trebuiau parcurse în

vederea ajustării la democratizarea finanţelor, tehnologiei şi informării şi în vederea

exploatării acestora, ca şi pentru a evita deficitul imunitar Microcip.

Companiile americane au mai multă tehnologie de informare pe cap de locuitor

decât oricare alţii din lume. Cultura antreprenorială are adânci rădăcini şi cu un sistem de

taxe care permite investitorilor sau inovatorilor de succes să-şi reţină o bună parte din

câştig, aşa încât să existe un permanent stimulent spre o enormă îmbogăţire. Cea mai

mare concentrare de spaţii deschise şi orăşele seducătoare din punctul de vedere al

conservării mediului, care atrag lucrători din domeniul ştiinţific se situează în America.

Graţie Internetului, faxului şi expedierii rapide de colete, firmele high-tech şi lucrătorii

din domeniul ştiinţific pot evada din mediul urban şi pot locui oriunde doresc. De aceea,

poate să constituie un mare avantaj pentru o ţară dacă se poate lăuda cu văi luxuriante în

apropierea oceanului sau în munţi. Aşa se explică de ce state ca Idaho, Washington,

Oregon, Minnesota şi Carolina de Nord au astăzi un sector high-tech în dezvoltare

explozivă.

Companiile multinaţionale şi micii întreprinzători excelează în aproape toate

domeniile de activitate rapide, uşoare, conectate, intens ştiinţifice. America excelează în

dezvoltarea software-ului, în prelucrarea datelor, dezvoltarea Interne-tului, marketing pe

Internet şi în sistemul băncilor comerciale, e-mail, asigurări, produse derivate, inginerie

genetică, inteligenţă artificială, sistemul băncilor de investiţii, asigurări medicale

maxime, educaţie superioară, coletărie rapidă, consultanţă, fast food, reclamă,

biotehnologie, media, industria distracţiilor, industria hotelieră, îndepărtarea deşeurilor,

servicii financiare, industria mediului înconjurător şi telecomunicaţii.

30

Page 31: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Chiar dacă, în acest moment al istoriei, SUA are avantaje naturale în competiţie,

pentru a rămâne competitivă trebuie să pună în ordine lucrurile fundamentale. Este

necesar să aibă grijă ca productivitatea să crească în continuare, ceea ce înseamnă să

dovedească abilitatea de a produce bunuri şi servicii la preţuri tot mai mici, astfel încât

salariile să poată creşte fără a exista pericolul de inflaţie.

În această eră a globalizării Japonia pare să aibă mai multe responsabilităţi decât

avantaje, dar, în multe ramuri industriale importante Japonia reprezintă încă un

producător uluitor de eficient, cu o înaltă cotă de economii, ceea ce este întotdeauna de

folos şi cu o populaţie care munceşte din greu. Japonia este şi astăzi motorul inovaţiilor în

domenii ca producţie industrială de clasă, managementul depozitării şi electronică. Există

o mulţime de buni întreprinzători japonezi care au fost pur şi simplu sufocaţi de sistemul

lor. Gafele macroeconomice ale Japoniei din anii '90 nu au făcut-o să sară în aer, dar au

reclamat adaptarea ei.

Atâta timp cât japonezii şi occidentalii se cramponează de sistemele lor rigide, de

protecţie socială datorită cărora capitalismul este mai puţin distructiv, dar şi mai puţin

creative şi eficient, ei nu vor reprezenta o provocare pentru America. Dar cu cât America

se va detaşa mai mult în această eră a globalizării, cu atât aceste ţări vor căuta să ţină

pasul şi să imite America. Această inevitabilă adaptare va fi teribil de dureroasă, dar ele

vor fi silite s-o facă, dacă vor să-si menţină actualul nivel de trai.

5. Regionalizare şi globalizare – o abordare de viitor

Regionalizarea, în contrast cu globalizarea, presupune faptul că fluxurile comerciale

se concentrază între ţările cu dezvoltare economică similară şi care tind să fie apropiate din

punct de vedere geografic, precum şi faptul că pieţele din interiorul unei regiuni sunt parţial

izolate de restul lumii. Această situaţie are o probabilitate mai mare acolo unde sunt

instituite uniuni vamale regionale, în cadrul cărora membrii adoptă politici comerciale

comune faţă de restul lumii, decât în cazul unor acorduri regionale de liber schimb, în care

membrii prevăd doar o reducere a barierelor tarifare reciproce.

La sfârşitul secolului XX este de remarcat dezvoltarea şi dependenţa de globalizare.

Este esenţial dacă facem referire în legătură cu integrarea economică, financiară,

31

Page 32: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

tehnologică, socială şi politică a tuturor ţărilor. Noile tehnologii, uşoara scadere a costurilor

de transport şi comunicaţie şi multe alte liberalizări ale comerţului şi regimuri financiare au

avansat creşterea volumului comerţului, marile fluxuri investiţionale, dar şi crearea de reţele

de producţie care ignoră regulile pieţei naţionale în acest moment în timp ce câteva

economii în curs de dezvoltare s-au integrat cu success în acest proces. Acest nou grup de

economii au fost denumite pieţele noi apărute în economie.

Există mai multe dimensiuni pentru a observa dinamica procesului de globalizare,

incluzând aici şi integrarea comerţului şi tranzacţiilor financiare dintre ţări. Economiile

puternice dar şi forţele politice au accelerat globalizarea pieţelor. Administrată corect,

globalizarea se poate transforma într-un bun public puternic. Globalizarea financiară

avansată dar şi rezultatele acesteia a adus o problemă economiilor individuale la fel ca şi

aranjamentele integrarii regionale. Pe partea economică, globalizarea este puternic condusă

de liberalizare dar şi de tehnologiile avansate. Costurile relative ale transportului aerian,

oceanic şi terestru continuă să scadă, făcând ca tranzacţiile pe pieţe sa fie tot mai scumpe.

Revoluţia apărută în tehnologia comunicaţiilor şi informaţiei au avut un impact şi mai

dramatic pe piaţa serviciilor, în special cea a serviciilor financiare. Îmbunătăţirea

informaţiilor valabile şi scăderea costurilor de tranzacţionare au stimulat creşterile

internaţionale de capital.

Motivul pentru care s-a realizat integrarea regională trebuie clarificat de la început,

motivul pentru aceasta fiind combaterea discriminatorie care se realizează atunci când e

vorba de liberalizarea comerţului. Două sau mai multe economii care fac parte din această

integrare regională pot să decidă renunţarea la barierele din calea comerţului liber lor, faţă

de economiile care o inconjoară. Acest mod poate fi descris ca un aranjament de comerţ

preferenţial, sau mai bine zis un aranjament discriminatoriu al comerţului. Este un interes

comun în a găsi ţări integrate regional care sunt în apropiere. În general sunt regionale şi

foarte uşor de transmis, dar este necesară de asemenea o condiţie. Aranjamentele de comerţ

regional sunt formate din: US şi Israel, Canada şi Chile, Africa de Sud şi UE, dar şi

economia dintre cooperarea Asia-Pacific (APEC)27.

Presupunerea că globalizare ar fi o tăiere scurtă a regionalizării nu a fost întotdeauna

corectă. Creşterea economiei cu ajutorul regionalizării arată că nu este necesară ca aceasta

27 Elgar, Edward; Regionalism in global trade, Dilip K. Das,2004, p. 4

32

Page 33: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

să conducă la expansiunea sau liberalizarea regimurilor de comerţ. Este adevărat că ţinta

către liberalizarea comerţului este mai uşor de realizat în marile înţelegeri regionale, un

exemplu concret fiind FTAA (Free Trade Areas of America ) dar şi APEC.

Au existat şi probleme din cauza faptului că existau şi economii care nu îndeplineau

toate condiţiile, nefiind la fel de puternice ca celelate. Mai există şi probleme legate de

liberalizarea economiei agricole dar şi administrarea dificultăţilor de pe pieţe, diferenţele

dintre ţările implicate.

Lovitura uşoară creată de comerţul regional sau de grupările economice pot oferi idei

imediate pentru a răspândi procesul de integrare în economia globală. Ei pot realiza mai

repede şi mai intens liberalizarea decât ar fi posibil la un nivel multilateral. Câteva ţări, în

special cele din Africa, văd integrarea regională ca o parte din procesul larg de integrare

economică. Există o posibilitate ca aceste grupări integrate în economia regională să poate

conlucra ca şi o forţă pentru a crea bunuri publice la nivel global.

Regionalizarea nu constituie o alternativă la globalizare, ci un proces complementar

care facilitează globalizarea. Regionalismul şi globalizarea sunt două procese independente,

care se susţin reciproc, contribuind la liberalizarea relaţiilor economice internaţionale.

Prin constituirea spaţiilor economice regionale, regionalismul este fără îndoială calea

cea mai eficientă pentru a favoriza deschiderea progresivă a economiilor naţionale şi

liberalizarea fluxurilor globale într-o perioada de competiţie accentuată. Pe măsură ce

sistemele de producţie se extind în mod frecvent dincolo de graniţele naţionale, pentru a

cuprinde şi ţările învecinate, nu trebuie să mire faptul că se accentuează presiunile pentru

eliminarea impedimentelor din calea comerţului internaţional.

Atât consideraţiile interne cât şi cele internaţionale sunt îndreptate după părerea

americanului Fred Bergsten, într-o singură direcţie: iniţierea unui acord în cadrul OMC, la

Singapore, în următorii ani, prin care să se stabilească un obiectiv principal – atingerea

dezideratului reprezentat de globalizarea economică până la o dată certă la începutul

secolului viitor. Această iniţiativă este necesară pentru a revigora procesul de liberalizare

competitivă.

“Este esenţial să oferim mijloace multilaterale eficiente pentru rezolvarea disputelor

privind direcţia spre care se îndreaptă comerţul internaţional actual, dispute care în mod

33

Page 34: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

inevitabil vor creşte în intensitate pe măsură ce interdependenţa economică dintre state se va

intensifica.”23.

Din punctul de vedere al SUA, globalizarea economică ar oferi o deschidere a pieţelor

celor mai puternice economii – stimulând astfel exportul şi creşterea implicită a numărului

locurilor de muncă. Din punctul de vedere al Europei, o atare creştere a exportului ar putea

reduce şomajul la minimum. În fine, din punctul de vedere al Asiei, precum şi al ţărilor în

curs de dezvoltare, strategiile de creştere orientate spre exterior pot fi susţinute cu asigurări

din partea ţărilor dezvoltate că nu vor da înapoi înainte de finalul procesului.

Când aliaţii victorioşi au construit sistemul economic pentru lumea postbelică au

inclus în centru Organizaţia Internaţională a Comerţului (care ulterior a devenit GATT)

pentru a reduce barierele în calea schimbului şi pentru a soluţiona disputele economice dintre

naţiuni. Când Europa s-a unit la sfârşitul anilor ’50, SUA au iniţiat o serie de măsuri

multilaterale pe calea liberalizării pentru a reduce impactul discriminatoriu al noii Pieţe

Comune. Când aceste eforturi globale au început să îşi piardă din eficienţă în anii ’80 şi

începutul anilor ’90, în parte din cauza sfârşitului Războiului Rece, acordurile regionale au

început să apară pentru a duce mai departe aceste eforturi24.

Procesul globalizării economice – ce are ca punct terminus anul 2010 – va continua,

în plan mai larg, aceste acte timpurii de consolidare a fenomenului global şi va spori

prosperitatea tuturor ţărilor prin subscrierea celui mai mic succes liberalizării competitive a

comerţului internaţional. Va elimina de asemenea riscul ca aranjamentele regionale să se

transforme în blocuri ostile în afara cadrului global.

Este prematur, consideră specialiştii să se încerce lansarea unei iniţiative globale

acum. Însă planificarea detaliată a unei globalizări economice ar trebui făcută; deciziile ar

trebui luate în următorii câţiva ani pentru a înlătura riscul ca ţări cheie cum ar fi SUA sau

ţările Europei Occidentale să se îndrepte în alte direcţii.

Această viziune a globalizării economice, cu finalizarea la sfârşitul următorilor 20 de

ani, ar trebui să ghideze toate eforturile din momentul în care se zăresc zorile secolului XXI.

23 C. Fred Bergsten – coordonator :“Globalization: Will it fly?” – Washington DC, IIE, 1998.24 Marcus Noland – “Reconcilable Differences” din cartea “Economic Conflicts” – coordonator C.Fred Bergsten, Washington DC, 1997.

34

Page 35: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

Bibliografie

35

Page 36: Noi Tendinte, Globalizarea si Regionalizarea

1. T. Friedman – Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea, Ed. Economică,

Bucureşti, 2000

2. Constantinescu,. Adrian ; Organizaţia mondială de comerţ. De la Havana la

Marrakech, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1996

3. Gilpin, Robert ; Economia mondială în secolul XXI – Provocarea capitalismului

global, Ed Polirom, 2004

4. La Régionalisation de l’économie mondiale, Paris : La Découverte, 2000

5. Hettne B.; Inotai A.; Sunkel O.; Comparing Regionalisms. Implications for

Global Development, Palgrave, New Zork, 2001

6. Bendel, J. – Globalisation and the new policies of sustainable development, New

York, 2002

36


Recommended