Home >Documents >Nici o iotă. · PDF file Pe un an 10 coroane Pe jum. an 5 coroane Pentru România ş>...

Nici o iotă. · PDF file Pe un an 10 coroane Pe jum. an 5 coroane Pentru România ş>...

Date post:15-Oct-2020
Category:
View:3 times
Download:0 times
Share this document with a friend
Transcript:
  • Anul XXXVIII. Arad, 2115 martie 1914. Nr. 9. REDACŢIA

    ţi ADMINISTRAŢIA: De&k Ferenc-utca 35.

    Articol! şi corespon­ denţe pentru publicare

    se trimit redacţlunei. Concurse, inserţiuni şi taxele de abonament se trimit administratiunei tipografiei diecezane.

    ABONAMENTUL: Pe un an 10 coroane Pe jum. an 5 coroane

    Pentru România ş> străinătate:

    Pe un an 14 franci Pe jum. an 7 franci.

    Telefon pentru oras şi comitat Nr. 266.

    Nici o iotă. Am stat ca simpli privitori la acţiunea de

    organizare a preoţimei desfăşurată în coloanele Revistei Preoţeşti până ce agitaţia s'a scurs din alvia ei în basinul anchetei constituite de acea Revistă. In acel basin s'a cristalizat non passumul unei organizări extraconstituţionale.

    Am fi rămas şi pe mai departe ca privitori, ca să evităm şi aparenţa, că stăm în calea cu­ rentului, care ori este posibil şi atunci îşi află împlinirea ori este imposibil şi atunci trebue să cadă. Va se zică nu prin învingeri, ci prin con­ vingeri să se facă lumină în chestia organizării. Un confrate însă care însemnează at. ajuns şi el la convingerea că în cadrul canoanelor şi a sta­ tutului organic nu se pot înfiinţa reuniuni preo­ ţeşti autonome şi neputându-se împăca cu ideea unei organizări interne între marginile legii exis­ tente ridică în Revista Preoţilor chestia statutului organic, spre a se înarticulâ în el un singur pa­ ragraf, adecă un paragraf care să enunţe înfiinţa­ rea reuniunilor preoţeşti autonome. Acest salto mortale ne impune datoria de a ne preciza punctul de vedere.

    Autorul sigur nu şi-a dat seamă de prăpastia ce a deschis'o, când a atins aceasta chestie, căci altcum nu-o făcea, nu putea se-o facă. Inarticu- larea unui singur paragraf în statutul organic însamnă revizuirea lui. Aceasta o vrea confratele at? sigur că nu.

    Nu este aceasta completare, o desvoltare, ci o resturnaie a temeliei pe care ne-a aşezat pro­ videnţialul metropolit Şaguna. A aruncă în valurile agitaţiunilor de organizare aceasta sfântă moşte­ nire este un păcat care îşi poate află scuza numai în necunoştinţă de cauză, căci dacă am presupune un gând premeditat, ar trebui să desnădâjduim în viitorul bisericei şi a neamului nostru.

    Statutul organic nu stă în calea unei orga­ nizări, dincontră îşi deschide porţile lui largi, am putea zice Infinite pentru toată nizuinţa de consolidare. Ceea ce vrei să faci în reuniune poţi face şi în conferinţă preoţească fără nou paragraf. Atunci la ce dară reuniunea? Este aceasta o ten­ dinţă de los von Rom ? Nu credem ori câtă apa­

    renţă are pentru aceasta tonul în care se invoacă o reuniune preoţească pusă sub patronagiul ori paloşul organelor regnicolare de »streine limbi, de streine graiuri«, — dar nu apostoleşti ci po­ liţieneşti. Repeţim că nu vrem să credem aşa ceva ci mai credem că este un gând pribeag, o rătăcire ca a fiului rătăcit din evanghelie, să-ţi pă­ răseşti patrimoniul, cu aceea deosebire, că aici nu mai e întoarcere.

    Noi am zis că stăm pe punctul de vedere al renaşterii. Ni-s'a răspuns că suntem întârziaţi, acţiunea de organizare debitată în coloanele Re­ vistei Preoţilor nu este altceva decât o acţiune de renaştere. Uite, si duo dicunt idem non est idem. Noi am înţeles o renaştere internă, sufle­ tească, o cultură religioasă în senzul ideal al cuvântului, iar afirmativul nostru precursor înţe­ lege o renoire a relaţiilor sociale ale preoţimei, sintetizate în desfacerea de şirul bisericii cu sta* tutui organic ori fără de statut organic, adică ori băgăm calul troian în statutul organic, ori eşim din statutul organic şi ne renoim prin o nouă instituţiune extradominium.

    Iată că nu e acelaş lucru ce zicem noi şi ce zic confraţii dela R. P.

    Am dori să fie trecută ca o fantomă ideeâ reformării senzului organic şi să revenim la calmul discuţiunilor care ne va duce la întâlnire pe un teren comun şi fără alterarea statutului organic.

    Nu divizare ci închegare, iubiţi fraţi intrli Hristos, căci un Hristos, o biserică, şi nici o iotă nu se poate schimbă din întregitatea ei.

    Vechea mitropolie ortodoxa, »Cultura Creştină« din Blaj a adus o nouă

    notă în contraversa Bunea-Mangra asupra vechei metropolii ortodoxe pe care o remarcăm aici din interesul pur istoric de a stabili adevărul existenţei metropoliei române înainte de Mihai Viteazul contestat din partea canonicului Bunea, deşi ne displace nota personală ce iarâş fulgeră asupra apelor line ale cursului istoric. Părintele vicăf V. Mangra răspunde »Cultufei Creştine* în Nr< 20 al Telegrafului precum urmează;

  • „Revista „Cultura Creşt ina" din Blaj a publicat s u b t i t l u l : „Rezidat-au Vlădici români înainte, de Mihaiu Viteazul ? un articol care a fost deja r emarca t şi c o ­ menta t in Nr. 12 din a. c. al acestui organ şi ca re ,— întemeiat simplu pe informaţia diplomatului iezuit Antonio Possevino, din 1584, — ajunge la concluziunea, că : „faţă de combinaţiunile problematice ale istoricilor, informaţia con temporană şi l impede alui Possevino ne sileşte să admitem, că în Alba-Iulia au rezidat Vlădici români şi înainte de Mihai Viteazul...*

    Articolul acesta nu l-aş învrednici de o deosebită a tenţ iune şi consta tarea istorică, ce o face, aş lua-o simplu la cunoşt inţă cu satisfacţia omului, care-şi vede confirmat adevărul , pent ru dovedirea căruia a militat, sprijinit pe argumente şi dovezi istorice.

    Autorul art icolului însă — care semnează Z Pâcli- şanu — işi permite să t imbreze cu numirea „ieşiri păti­ maşe" polemica istorică ce am pur ta t -o , la timpul său, 6u reposatul canonic Dr. Bunea pe tema existenţei mitropoliei şi a reşedinţei mitropoliei Bâlgradului.

    Când mainte de toate resping această inzultă, în Interesul adevărului ţin totodată să ară t pe scurt care au fost „ieşirile mele pă t imaşe" în chest iunea mult controversată a vechei mitropolii or todoxe de Alba-Iulia.

    Canonicul Bunea în scrierile 'sale „Vechile episcopii etc " şi „ lerarchia Românilor e tc ." a susţinut, că până la sfârşitul veacului al XVI-a nu a existat mitropolit ortodox pentru Românii din Ardeal, şi că chiar şi aşa numita „mitropolie" a Bâlgradului, în te ­ meiată de voivodul Mihaiu Viteazul, nu a fost mi t ro­ polie adevărata , ci o simplă episcopie.

    Fa ţă de această teorie arbi t rară şi tendenţ ioasă, îh scr ierea mea „ lerarchia şi mitropol ia" etc. la cap. VI. sub titlul „mitropolie românească înainte de Mihaiu Viteazul în Alba-Iulia", am Înş i ra t şi am grupat do­ vezile istorice, care adever iau existenţa unei mitropolii O r t o d o x e a rde lene cu mult înainte de anul 1599.

    Argumentaţ ia mea era pe scurt u rmătoarea : 1. Existenţa mitropoliei r omâne de legea gre­

    cească pentru Ardeal, in cursul veacului XVl-lea, o adeveresc titulaturile mitropoliţ i lor Daniil (1577-79) şi Ghenadie (1579-b5), cari amândoi se întitulau de „mi- tropoliţi ai Ardealu ui" . Canonicul Bunea, pentru a pu teà contesta legalitatea acestei titulaturi din simplul motiv, că . mitropoliţii nu sunt recunoscuţ i în actele oficioase ale potestâţii de s t a t ; dar eu am arătat , că argumenta ţ ia aceas ta este greşita, şi că aceas tă t i tula­ tură este canonica, câtă vreme este conferită şi r ecu­ noscută de autor i ta tea bisericească competentă , în cazul de faţă de mitropolitul Ungro-Vlahiei, ca e ra rh al patriarhiei din Constant inopol .

    2, Faţă de aser ţ iunea dlui Iorga (Sate şi preoţi etCi p. 33—41), că Mihaiu Vodă a întemeiat scaunul mitropoli tan din Bâlgrad. aşezând, ca cei dintâiu mi t ro ­ polit pe loan delà Prislop, am dovedit că dânsul con­ funda instituţiunea mitropoli tană cu reşedinţa mi t ro­ politului.

    Faptul este, că au existat mitropoliţi ai Ardealului cu mult înainte de a-şi avea sediul în Alba-Iulia, după cum au existat vlădici cu reşedinţa în Bâlgrad, cari se întitulau î n să : Mitropoliţi ai Ardealului. Pe urmă Mihaiu Vodă numai cu delà sine putere nu putea să înte­ meieze în Bâlgrad un scaun mitropolitan. Spre acest scop se cerea autor izarea patriarhului ecumenic . Iar loan delà Prislop fiind deja mitropolit la anul 1585, deci nu era nevoie ca Mihaiu la 1597 să-1 ridice la demnitatea de mitropolit pe care o avea deja.

    In consecinţă am susţinut, că Mihaiu Vodă V i ­ teazul nu a făcut al tceva, decât au ridicat o reşedinţă nouă pentru mitropolitul Românilor ardeleni şi anume în oraş sau în ceta tea Bâlgradului, fiindcă reşedinţa de mai nainte , adecă cea veche, eră în afară de zidi­ rile cetăţi i .

    3 . Şi cumcă aceas tă clădire, ca re servea de r e şe ­ dinţă mitropoli tană, a existat, deasemenea am adeveri t cu documentul principelui A. Bâthory din 1581, în care se face pomeni re de „domus Valachorum episcopi" si tuata în afară de zidurile cetăţii Bâlgradului, în suburbiu (extra muros civitatis nimirum Albensis).

    Reşedinţa aceasta, pe care la a. 1596 eră aproape ru inată de vechime, la a. 1597 a înlocuit-o Mihaiu Vodă cu una nouă şi pompoasă , zidita, eu învoirea prietenului său Sigismund Bâihory, în mijlocul cetăţi i . Ca dovada contemporană am adus raportul episcopului latin Napragy, care la 1602 se jeluieşte

Click here to load reader

Embed Size (px)
Recommended