Teoria instruirii

SKINNER SI TEORIA CONDITIONARII

OPERANTE…

BURRHUS FREDERIC SKINNER

 Psiholog, scriitor, profesor si inventator american.

(20 martie, 1904 – 18 august , 1990)

Burrhus Frederic Skinner s-a născut pe data de 20 martie 1904, în micul oraş Susquehanna din Pennsylvania. Tatăl său a fost avocat,

iar mama sa – casnică, deşi puternică şi inteligentă. Astfel, el a avut parte de o educaţie în stil clasic, bazată pe multă muncă.

Burrhus a fost un băiat activ, care îndrăgea să stea în sânul naturii, şi să construiască diverse lucruri. S-a bucurat cu adevărat de timpul petrecut la școală, prezentând interes pentru învăţare. Totuşi, viaţa sa nu a fost ocolită de tragedii – fratele său a murit,

la vârsta de 16 ani, din cauza unui anevrism cerebral.

Pe masura ce inainta in scoala, a descoperit magia cuvantului si a decis sa devina scriitor. Opera sa literara din aceasta perioada nu este vasta, rezumandu-se la circa

o duzina de articole de presa. Citind lucrarile lui I. P. Pavlov si J. B. Watson, tanarul Skinner este fascinat de psihologie si behaviorism.

.

VIATA SI OPERA

În 1945 a devenit preşedintele departamentului de psihologie la universitatea din Indiana, iar trei ani mai

târziu îi este oferit un post la Harvard, pe care îl va ocupa până la sfârşitul vieţii sale si unde isi incepe seria de experimente care l-au facut celebru, pe baza dispozitivelor construite de el insusi. In

cadrul acestor experimente, Skinner studiaza comportamentul soarecilor de laborator, pe baza conditionarii lui. Cel mai cunoscut dispozitiv este

cunoscut sub numele Cutia lui Skinner, desi probabil ca au existat multe modele care ar putea purta acelasi nume.

Dispozitivele erau perfectionate si restructurate pe masura ce comportamentul soarecilor cerea o complexitate sporita a conditionarii.

A fost un om foarte activ, ocupându-se de cercetare şi servind drept profesor îndrumător pentru sute de doctoranzi, şi de asemenea scriind şi multe cărţi.

Considerat şi astăzi de foarte mulţi cercetători ca fiind unul din cei mai influenţi psihologi ai secolului XX, Burrhus Skinner (1904-1990) a reuşit să devină un lider autoritar al behaviorismului pentru o foarte lungă perioadă de

timp, înconjurat de o mulţime de adepţi şi beneficiind de o largă recunoaştere a contribuţiilor aduse la dezvoltarea cunoaşterii psihologice.

Dezamăgit fiind că Watson nu a reuşit să propună o metodă eficientă de cercetare a comportamentului, Skinner a luat ca model pentru cercetările lui,

metoda condiţionării clasice a lui I. Pavlov. Dar succesul lui Skinner a constat în faptul că a reuşit să rescrie în întregime principiile ce stau la baza procesului

învăţării.După ani de muncă tenace în laboratoarele din subsolul Universităţii Harvard, Skinner a ajuns la concluzia că organismele nu funcţionează decât rareori după

principiile condiţionării clasice care cereau ca mai întâi să existe un stimul puternic, determinant (S) pentru ca să aibă loc răspunsul (R) (comportamentul)

şi apoi învăţarea. Cea mai răspândită situaţie, a afirmat Skinner, este cea inversă, aceea în care comportamentul (R) este avansat de organism în mod

spontan, fără o determinare clară, stimulul determinant urmând să apară ulterior sub forma recompensei (S).

Actul natural al organismelor de a avansa în mod spontan comportamente, a fost numit de Skinner, comportament operant. Transformând condiţionarea clasică de tip S-R în condiţionare operantă de tip R-S, teoria lui Skinner a devenit cunoscută ca teorie a conexiunii inverse. Pe scurt, această teorie susţine că organismele, între care se încadrează şi cel uman sunt în mod spontan şi natural active, iar atunci când apare recompensa, aceasta devine adevăratul stimul care produce întărirea, adică învăţarea.

Skinner obişnuia să-şi susţină teoria prin realizarea chiar în faţa studenţilor a unui experiment care începea cu plasarea într-o cuşcă a unui animal care nu era înfometat sau însetat aşa cum obişnuiau să procedeze până la el alţi cercetători ai procesului de învăţare. Prima observaţie care putea fi făcută era aceea că animalul respectiv se dovedea a fi şi el foarte activ, deşi nu era flămând. Apoi, când din întâmplare animalul atingea un buton sau o clăpiţă şi în cuşcă apărea în mod neaşteptatmâncare, se putea observa că animalul tinde să repete comportamentul care i-a adus recompensa(mâncarea).

Acţionând ca nişte căutători şi „culegători” de recompense, ne modelăm comportamentul în funcţie de acele recompense pe care mediul este

dispus să ni le ofere. Teoria lui Skinner şi-a datorat popularitatea faptului că oferea o cale simplă şi eficientă de modelare a

comportamentului, corespunzând într-o foarte mare măsură spiritului pragmatic american. Spre exemplu, toate programele de învăţare asistată de calculator folosesc din plin principiile învăţământului

programat expuse de Skinner, iar în America, an de an sunt salvaţi numeroşi oameni, victime ale naufragiului, cu ajutorul programului

„Pigeon”. Acest program presupune colaborarea dintre om şi porumbei condiţionaţi în căutarea naufragiaţilor. Deoarece atenţia umană este uşor

de distras, în elicopterele de salvare sunt construite cuşti speciale cu vizibilitate spre ocean pentru porumbei condiţionaţi să răspundă la

culoarea vestelor de salvare.

Pe baza legilor condiţionării operante Skinner a propus o revoluţionare a

învăţământului clasic. Acesta, datorită ineficienţei lui ar fi trebuit să fie înlocuit de un învăţământ ştiinţific programat, în care paşii învăţării să fie

perfect algoritmizaţi, iar recompensele corect şi imediat distribuite. Skinner a încercat să dovedească utilitatea teoriei lui şi în condiţiile celui de Al Doilea

Război

Mondial când a lucrat la un proiect secret de ghidare a rachetelor cu ajutorul porumbeilor condiţionaţi. Inventarea unor dispozitive de ghidare electronică

a acestora a făcut efortul lui Skinner inutil.

 

Legea efectului: comportamentele ale caror consecinte sunt satisfacatoare, benefice pentru organism, vor fi repetate; comportamentele care nu satisfac nevoile organismului sau care au efecte neplacute, nocive, vor scadea in frecventa. Reactiile sau stilurile comportamentale care au consecinte pozitive, servesc ca mijloc sau instrument pentru a intari organismul in sensul unui anume comportament. De

aceea, invatarea prin consecinte a fost numita invatare instrumentala, o invatare instrumentalizata prin consecintele actelor noastre. → legatura dintre stimul si reactie (S-R).

In experimentul lui Thorndike, pisicile inchise in cusca se zbateau pana cand, din intamplare, reuseau sa apese veriga care deschidea usa. In timp, in urma repetarii experiinentului, pisica invata sa apese

veriga aducatoare de libertate. In 1938, Burrhus Frederick Skinner (1904-1990) reia modelul de intarire prin consecinte, legea

efectului devenind legea intaririi. Legea intaririi permite explicarea comportamentului operant, realizat in sensul obtinerii unor consecinte placute pentru organism. Focus-ul este comutat de pe legatura

dintre stimul si reactie (S-R), asupra relatiilor dintre reactii si consecinte, uneori contingente. → focusul pica asupra relatiilor dintre reactii si consecinte, uneori contingente

→ accentul revine acum consecintelor

IDEI SI CONCEPTE SPECIFICE

Conditionarea operanta este cea de-a doua forma de invatare, descrisa initial de Edward Thorndike (1874-1949) si dezvoltata in timp de Thorndike si Skinner. De data aceasta, accentul nu este pus pe simpla asociere a doi stimuli, ci pe semnificatia efectelor, a consecintelor comportamentale. De aceea, conditionarea operanta poarta si numele de ,,Lege a efectului", law of effect.

Skinner dezvolta ideea ca stimulii nu ar fi legati in mod specific de o anume reactie. Un anume stimul

constituie pentru organism (adeseori) contingenta in

declansarea unei anume reactii, daca aceasta reactie a fost intarita

anterior. Skinner apare drept teoreticianul

unei noi scheme: reactie-intarire, si aceasta schema este esentiala pentru

abordariie terapeutice.→ reactie - intarire

Exemplu: dramatizarea in cazul copiilor. Daca un copil a fost

mangaiat, recompensat emotional sau in alta forma la o reactie

anterioara de plans, copilul va plange si in situatii mai putin

semnificative pentru el, asteptand sa fie mangaiat/recompensat. Cu alte

cuvinte, el va dramatiza.

Exista doua tipuri de intarire: cea pozitiva si cea negativa. Cea pozitiva se refera la intarirea unei alternative comportamentale prin aparitia unui anumit eveniment, care va incuraja deci repetarea comportamentului.

ex. intarire pozitiva:Cainele vagabond care va da tarcoale locului unde a gasit (intamplator sau nu) mancare. Mancarea gasita constituie

intaritorul pentru tarcoale repetate in zona respectiva.Intarirea negativa sustine si ea o anume reactie, dar in alta maniera, si

anume prin intreruperea stimulului, de exemplu, reactia de evitare. Daca fug, scap de o consecinta, evit confruntarea cu stimulul nedorit. Deci,

reusita acestei evitari va fi intaritorul pentru reactia de evitare.ex. intarire negativa:

Chiulul de la ore va scapa copilul de confruntarea cu o nota proasta. Daca in ziua aceea se da un test (eveniment

neplacut!), acest fapt va intari comportamentul de chiul, copilul va chiuli cu si mai multa convingere.

  Intarirea pozitiva si cea negativa sunt ilustrate prin recompensa si

pedeapsa. Recompensa si pedeapsa vin sa marcheze cognitiile (gandurile, credintele) privind consecintele comportamentului nostru. Semnificatia consecintei unui comportament este sustinuta de experimentul operant

clasic, descris sub numele de Skinner Box.

Skinner Box (intarirea pozitiva): PAS 1. Sobolanul se afla intr-o cusca, la capatul careia se afla o vergea. Mai intai

sobolanul va explora noul mediu si apoi, intamplator, va veni in apropierea vergelei care deschide cusca. In acest moment, pe un canal aflat langa vergea,

experimentatorul va lasa sa alunece hrana; PAS 2. dupa cateva asemenea recompense, sobolanul se va afla tot mai des in

apropierea vergelei; dar in aceasta faza, hrana va veni numai daca sobolanul a atins intamplator vergeaua! Dupa atingeri gratificate, sobolanul va repeta aceste atingeri!  PAS 3. Cand reactia este bine formata, experimentatorul trece la faza urmatoare, cu gratificari mai stricte: animalul trebuie sa apese in mod tintit vergeaua. Astfel,

prin gratificarea unei serii de reactii, obtinem formarea (shaping) unui comportament operant (apasarea vergelei). Practic, ceea ce se realizeaza este o

apropiere succesiva de comportamentul expectat initial. 

Skinner Box (intarirea negativa):Sobolanul este pedepsit cu electrosocuri de fiecare data cand atinge

vergeaua sau cand se deplaseaza intr-o anumita zona a custii.

Cutia neagra, Skinner box, se deschide in favoarea unei abordari de tip social-cognitiv.

In viziunea behaviorismului clasic, individul este supus unor constelatii controlate de stimuli, o marioneta de invatare, produs al unei serii de

manipulari tintite. Daca unui anume stimul ii urmeaza o anume reactie, totul va fi redus la formula S-R: mediul apare drept variabila independenta, careia organismele ii sunt supuse si care poate conditiona comportamentul

uman intr-o maniera absoluta. Daca reusim sa construim un mediu determinat, inseamna ca putem avea un CONTROL TOTAL! 

O data cu demonstrarea unor predispozitii genetice in raport cu invatarea anumitor continuturi, legile invatarii nu mai apareau drept universale, ci

drept variabila de personalitate

B.F. Skinner a acordat un rol important întăririi în învăţare. întărirea poate fi realizată în două moduri: furnizând direct animalului ceva care-i place sau are nevoie, sau permiţând

animalului să evite comportamentele care au consecinţe neplăcute. Pedeapsa este o consecinţă negativă a unui

comportament care duce la scăderea frecvenţei comportamentului în cauză. Totuşi, Skinner susţine că pedeapsa nu este o tehnică potrivită pentru controlul

comportamentului, deoarece suprimă comportamentul nedorit, fără întărirea comportamentului dezirabil. Tehnicile

de întărire sunt importante atât pentru formarea unor noi comportamente, cât şi pentru consolidarea celor deja

existente. Psihologul american a demonstrat, printr-un proces numit modelare comportamentală, cum pot fi folosite

tehnicile condiţionării operante pentru producerea unui comportament mai complex la animale. Comportamentul

dorit este modelat prin recompensarea unei serii de răspunsuri care constituie aproximări succesive, adică se

apropie din ce în ce mai mult de comportamentul dezirabil. Astfel, el a ajuns să înveţe porumbeii să joace tenis de masă sau să ghideze rachete. Realizarea comportamentului dorit şi rezistenţa lui la stingere sunt dependente şi de programul de

întărire folosit.

STIMUL SI RASPUNS

Dorina Salavastru – “Psihologia Educatiei”Oltea Joja – “Psihosomatica”

BIBLIOGRAFIE