Neil Gaiman – Cartea cimitirului

Traducere de Liviu Radu

Ilustraţii Dave McKean

Îi zorn ie oaseleă

Pe caldarâm

E doar un pârlit

Al nim nui.ăVersuri populare pentru copii

Capitolul 1

Cum a ajuns Nobody în cimitir

În bezn era o mân , şi mâna inea un cu it. ă ă ţ ţ

Cu itul avea pl sele din os negru şlefuit şi o lam mai fin şi mai ascu itţ ă ă ă ţ ă

decât a unui brici. Dac te t ia, se putea s nici nu ştii c te-a t iat, cel pu in nuă ă ă ă ă ţ

imediat.

Cu itul f cuse aproape tot din cele pe care trebuia s le fac în cas , şiţ ă ă ă ă

atât pl selele cât şi lama sa erau ude.ă

Uşa de la strad era înc deschis , doar un pic, ar tând locul pe unde seă ă ă ă

strecurase cu itul şi omul care-l inuse în mân , iar şuvi e de cea nocturn seţ ţ ă ţ ţă ă

furişau şi se împleteau în cas prin uşa deschis .ă ă

Individul numit Jack se opri pe palier. Cu mâna stâng scoase o batistă ă

mare, alb , din buzunarul hainei sale negre, şi şterse cu ea cu itul şi mâna saă ţ

drept , înm nuşat , cu care îl inea; apoi arunc batista. Vân toarea eraă ă ă ţ ă ă

aproape terminat . L sase femeia în patul ei, b rbatul pe podeaua dormitorului,ă ă ă

feti a mai mare în dormitorul ei în culori luminoase, înconjurat de juc rii şi deţ ă ă

modele montate doar pe jum tate. Singurul de care mai trebuia s se ocupe eraă ă

cel mic, un prunc. Înc unul şi-şi termina complet treaba.ă

Îşi îndoi şi dezdoi degetele. Individul numit Jack era, înainte de orice, un

profesionist, sau aşa se considera el, şi nu-şi permitea s zâmbeasc pân cândă ă ă

treaba nu era terminat complet.ă

Avea p rul negru, ochii îi erau negri şi purta m nuşi de piele neagr , dină ă ă

cea mai sub ire piele de miel.ţ

Înc perea pruncului se afla în partea cea mai de sus a casei. Individulă

numit Jack urc sc rile, p şind cu paşi t cu i pe covor. Apoi deschise uşaă ă ă ă ţ

mansardei şi intr . Pantofii s i erau din piele neagr şi lustrui i atât de bine încâtă ă ă ţ

ar tau ca nişte oglinzi negre: puteai s vezi luna reflectat în ei, mititic şi plină ă ă ă ă

doar pe jum tate.ă

Luna cea adev rat lumina prin fereastr . Lucirea ei nu era puternic , fiindă ă ă ă

diminuat de cea , dar individul numit Jack nu avea nevoie de prea multă ţă ă

lumin . Lumina lunii îi era suficient . Se descurca.ă ă

Desluşea silueta copilului în arc: capul, membrele şi torsul.ţ

arcul avea laturi înalte, ridicate, ca s împiedice copilul s ias din el.Ţ ă ă ă

Jack se aplec , ridic mâna dreapt , cea care inea cu itul, inti pieptul...ă ă ă ţ ţ ţ

... apoi coborî mâna. Silueta din arc era un ursule de pluş. Acolo nu seţ ţ

g sea nici un copil.ă

Ochii individului numit Jack erau obişnui i cu lumina slab a lunii, aşa cţ ă ă

nu avea nici un chef s aprind lumina electric . Şi, la urma urmei, lumina nuă ă ă

era foarte important . El avea alte talente.ă

Individul numit Jack adulmec aerul. Ignor mirosurile care p trunseseră ă ă ă

în camer o dat cu el, înl tur mirosurile pe care le putea ignora f r nici ună ă ă ă ă ă

risc, se cufund în mirosul f pturii pe care venise s-o g seasc . Sim i mirosulă ă ă ă ţ

copilului: un miros de lapte, ca al pr jiturilor cu fulgi de ciocolat , şi duhoareaă ă

acr a unui scutec ud, de unic folosin , pentru timpul nop ii. Sim i mirosulă ă ţă ţ ţ

şamponului pentru copii în p rul lui, şi ceva mic şi cauciucat pe care îl aveaă

copilul – o juc rie – ă îşi zise el, apoi nu, e ceva pentru supt.

Copilul fusese acolo. Fusese acolo cu pu in timp în urm . Individul numitţ ă

Jack se l s condus de nasul s u pe scara din mijlocul casei înalte, înguste.ă ă ă

Verific baia, buc t ria, dulapul larg şi, în cele din urm , holul de la parter, înă ă ă ă

care nu era nimic de v zut în afar de bicicletele familiei, o gr mad de pungiă ă ă ă

goale pentru cump r turi, un scutec c zut pe jos şi tentaculele vagabonde deă ă ă

cea care p trunseser în hol din strad , prin uşa deschis .ţă ă ă ă ă

Individul numit Jack scoase un sunet, un morm it ce con inea atâtă ţ

frustrare cât şi satisfac ie. Îşi strecur cu itul în teaca din buzunarul interior alţ ă ţ

hainei sale lungi, apoi ieşi în strad . Aici era lumina lunii, erau lumini stradale,ă

dar cea a se întinsese pretutindeni, reducea lumina şi amortiza sunetele, f cândţ ă

noaptea întunecat şi înşel toare. Individul privi în josul colinei, spre luminileă ă

magazinelor închise, apoi în susul str zii, unde ultimele case înalte r neau colinaă ă

în calea lor c tre întunericul vechiului cimitir.ă

Individul numit Jack adulmec aerul. Apoi, f r s se gr beasc , începu să ă ă ă ă ă ă

mearg în susul dealului.ă

* * *

Înc de când înv ase s mearg , copilul fusese disperarea şi încântareaă ăţ ă ă

mamei şi tat lui s u, pentru c nu mai existase un copil atât de înclinat să ă ă ă

hoin reasc , s se ca re pe tot felul de lucruri, s intre şi s ias din tot felul deă ă ă ţă ă ă ă

chestii. În noaptea aceea, copilul fusese trezit de zgomotul f cut de ceva careă

c zuse la etajul de sub el. Dup ce se trezise, se plictisise curând şi începuse să ă ă

caute o cale de a ieşi din arc. Acesta avea laturile înalte, ca nişte pere i, darţ ţ

copilul era convins c poate s le escaladeze. Avea nevoie doar de o treapt ...ă ă ă

Împinse ursule ul s u mare, auriu, de pluş, într-un col al arcului, apoi,ţ ă ţ ţ

inându-se de balustrad cu mâinile sale micu e, puse piciorul în poalaţ ă ţ

ursule ului, cel lalt picior pe capul ursule ului şi se împinse în pozi ia de drep i,ţ ă ţ ţ ţ

apoi, pe jum tate se c r , pe jum tate se rostogoli peste balustrad , ieşindă ăţă ă ă ă

din arc.ţ

Ateriz cu un boc nit surd pe o movili de juc rii jumulite, unele dintreă ă ţă ă

ele fiind cadouri primite de la rude la prima sa zi de naştere – care avusese loc

cu mai pu in de şase luni în urm – altele moştenite de la sora sa mai mare. Fuţ ă

surprins când se lovi de podea, dar nu plânse: dac plângi, or s vin şi or s teă ă ă ă

pun la loc în arc.ă ţ

Se târî afar din înc pere.ă ă

Scara care ducea în sus era înşel toare şi dificil , nu reuşea s-oă ă

st pâneasc pe deplin. Descoperise îns c treptele care duceau în jos erauă ă ă ă

destul de simple. Le coborî op ind din treapt în treapt , pe fundule ul s uţ ă ă ă ţ ă

dolofan.

Supse din suzet , obiectul de cauciuc despre care mama sa începuse s -iă ă

spun c -i prea mare ca s aib aşa ceva.ă ă ă ă

Scutecul se desf cuse în timpul c l toriei sale pe fund, în josul sc rilor, iară ă ă ă

când copilul ajunse pe ultima treapt , când ajunse în holişor şi se ridic , scuteculă ă

c zu. Copilul r mase îmbr cat doar într-o c m şu de noapte. Sc rile careă ă ă ă ă ţă ă

duceau înapoi, în camera sa şi c tre familia sa, erau abrupte şi dificile, dar uşaă

c tre strad era deschis şi-l invita...ă ă ă

Copilul ieşi din cas , ezitând un pic. Cea a se înf şur în jurul s u ca ună ţ ă ă ă

prieten pierdut cu mult timp în urm . Apoi, nesigur la început, dar cu vitez şi cuă ă

încredere din ce în ce mai mare, b iatul merse iute c tre deal.ă ă

* * *

Cea a era tot mai rar cu cât te apropiai de culmea dealului. Semilunaţ ă

lucea, nu la fel de luminoas cum lumina ziua, dar suficient cât s se vadă ă ă

cimitirul, suficient pentru asta.

Uite!

Puteai s vezi capela funerar abandonat , uşile de fier cu lac t, cu iederă ă ă ă ă

pe laturile clopotni ei şi un cop cel ce crescuse în jgheabul de scurgere, laţ ă

nivelul acoperişului.

Puteai s vezi pl ci funerare, morminte, cripte şi pl ci memoriale. Puteaiă ă ă

s vezi fuga sau goana ocaziunal a unui iepure sau un şoarece de câmp sau oă ă

nev stuic strecurându-se din tuf rişuri şi traversând aleea.ă ă ă

Ai fi putut vedea aceste lucruri la lumina lunii, dac ai fi fost aici noaptea.ă

N-ai fi v zut o femeie alb , dolofan , care mergea pe c rare în apropiereaă ă ă ă

por ilor din fa , iar dac ai fi v zut-o şi ai fi privit-o mai atent i-ai fi dat seamaţ ţă ă ă ţ

c erau doar raze de lun , cea şi umbr . Femeia alb , dolofan , era totuşiă ă ţă ă ă ă

acolo. Mergea pe c rarea care ducea c tre poarta din fa , printre o mul ime deă ă ţă ţ

pietre funerare pe jum tate c zute.ă ă

Por ile erau încuiate. Erau întotdeauna încuiate, iarna de la ora patruţ

dup -amiaz , vara de la opt seara. Un gard din fier, cu vârfuri ascu ite în parteaă ă ţ

superioar , înconjura o parte din cimitir, restul fiind m rginit de un zid înalt dină ă

c r mizi. Barele por ii erau foarte apropiate: ar fi împiedicat un adult s treacă ă ţ ă ă

printre ele, ar fi oprit chiar şi un copil de zece ani.

– Owens! strig femeia cea alb , cu o voce care ar fi putut s fie foşnetulă ă ă

vântului prin iarba înalt . Owens! Vino şi uit -te la asta!ă ă

Femeia se ghemui şi privi ceva de pe sol, în timp ce o pat de umbr seă ă

mut în lumina lunii, dovedindu-se a fi un b rbat înc run it, de vreo patruzeci şiă ă ă ţ

cinci de ani. B rbatul se uit în jos, spre so ia sa, apoi se uit la ce se uita şi ea,ă ă ţ ă

dup care se sc rpin în cap.ă ă ă

– Coan Owens, întreb el, pentru c venea dintr-o epoc mai politicoasă ă ă ă ă

decât a noastr , e ceea ce cred eu c e? ă ă

Şi în momentul acela f ptura pe care o privea p ru c o z reşte peă ă ă ă

doamna Owens, pentru c deschise gura, l sând suzeta de cauciuc pe care oă ă

sugea s cad pe sol, apoi întinse un pumn mic, dolofan, de parc ar fi vrut cuă ă ă

tot dinadinsul s se prind de degetul alb al doamnei Owens.ă ă

– S m ia naiba dac sta nu-i un prunc! zise domnul Owens.ă ă ă ă

– Sigur c -i un prunc, spuse so ia sa. Întrebarea e ce s facem cu el? ă ţ ă

– Nici n-aş zice c e o întrebare, zise so ul. Oricum, nu-i întrebareaă ţ

noastr . ă Pentru c acest copil este viu, f r nici o îndoial , deci în acest caz nuă ă ă ă

are nimic de-a face cu noi, nu face parte din lumea noastr .ă

– Uit -te la zâmbetul lui! spuse doamna Owens. Are cel mai frumosă

zâmbet.

Şi, cu mâna ei lipsit de substan , mângâie p rul blond, ciufulit, ală ţă ă

b iatului. B ie elul chicoti, încântat.ă ă ţ

Un vânt rece b tu prin cimitir, mânând cea a în locurile mai joase (pentruă ţ

c vechiul cimitir acoperea tot vârful dealului, iar c r rile sale înconjurau culmeaă ă ă

în sus şi-n jos, apoi reveneau). Un z ng nit: cineva împingea şi scutura poartaă ă

veche, lac tul greu şi lan ul care o inea închis .ă ţ ţ ă

– Uite, spuse Owens, a ap rut familia copilaşului, ca s -l duc înapoi înă ă ă

c minul iubitor. Las -l pe micu în pace, ad ug el, pentru c doamna Owens îlă ă ţ ă ă ă

luase în bra ele ei imateriale pe prunc, mângâindu-l şi alintându-l.ţ

– Individul la nu pare s fac parte din familia nim nui, zise doamnaă ă ă ă

Owens.

B rbatul în hain neagr abandonase poarta principal şi examina acumă ă ă ă

poarta mai mic , lateral . Şi aceasta era bine încuiat . Cu un an în urm , înă ă ă ă

cimitir avuseser loc acte de vandalism, iar consiliul luase m suri.ă ă

– Hai, doamn Owens, las -l s -l ia. E un scump, spuse domnul Owens, dară ă ă

v zu o fantom , r mase cu gura c scat şi se pomeni c nu-i vine în minte nimică ă ă ă ă ă

de zis.

Ai putea s crezi – şi dac ai crede, ai avea dreptate – c domnul Owens n-ă ă ă

ar fi trebuit s fie atât de surprins v zând o fantom , având în vedere c domnulă ă ă ă

şi doamna Owens erau ei înşişi mor i şi fuseser aşa de câteva sute de ani, şiţ ă

având în vedere c întreaga lor via social – sau aproape toat – fuseseă ţă ă ă

petrecut împreun cu cei care erau şi ei mor i. Dar exista o diferen între ceiă ă ţ ţă

din cimitir şi chestia aceea: o siluet simpl , pâlpâitoare, de culoarea cenuşie aă ă

unui televizor ce nu recep ioneaz decât zgomot de fond, cuprins de-o emo ieţ ă ă ţ

primar şi de-o panic ce-i copleşi pe cei doi Owens de parc ar fi fost propriileă ă ă

lor sim minte. Trei siluete, dou mai mari, una mai mic , dar numai una seţă ă ă

vedea, era mai mult decât un contur sau o pâlpâire. Iar silueta spuse Copilul

meu! Vrea s -i fac r u copilului meu!ă ă ă

Un z ng nit. B rbatul de afar c ra o lad grea, de metal, pentru gunoi,ă ă ă ă ă ă

tr gând-o pe alee c tre zidul înalt ce înconjura partea aceea a cimitirului.ă ă

– Ap ra i-l pe fiul meu! zise fantoma, iar doamna Owens îşi spuse c eraă ţ ă

vorba de o femeie; evident, era mama copilului.

– Ce i-a f cut? întreb doamna Owens, dar nu-şi închipui c fantomaţ ă ă ă

putea s-o aud .ă

Moart recent, s rmana, îşi spuse ea. E întotdeauna uşor s mori pl cut,ă ă ă ă

s te trezeşti la momentul potrivit în locul în care erai îngropat, s - i accep iă ă ţ ţ

moartea şi s faci cunoştin cu ceilal i locuitori. F ptura asta era doar panic şiă ţă ţ ă ă

team pentru copilul ei, iar panica sa, pe care cei din familia Owens o sim eauă ţ

ca un ip t pi ig iat, atr sese aten ia, pentru c din tot cimitirul veneau alteţ ă ţ ă ă ţ ă

siluete albe.

– Cine sunte i? o întreb Caius Pompeius pe siluet .ţ ă ă

Piatra sa de mormânt era acum doar o bucat de stânc roas de vreme,ă ă ă

dar cu dou mii de ani în urm Caius Pompeius ceruse s fie l sat s seă ă ă ă ă

odihneasc pe movil , lîng altarul de marmur , în loc ca trupul s -i fie trimis laă ă ă ă ă

Roma, şi era cet eanul cel mai vechi al cimitirului. Îşi lua responsabilit ileăţ ăţ

foarte în serios.

– Sunte i îngropat aici? ţ ă

– Evident c nu! E abia moart , dup cum arat .ă ă ă ă

Doamna Owens îşi puse bra ul în jurul formei de femeie şi-i vorbi înţ

particular, cu voce joas , calm şi plin de în elegere.ă ă ă ţ

Dinspre zidul înalt de lâng alee se auzi un boc nit şi un z ng nit. Lada deă ă ă ă

gunoi c zuse. Un b rbat se c rase pe coama zidului, un contur negru peă ă ăţă

fondul luminilor stradale diminuate de cea . R mase acolo un moment, apoiţă ă

coborî în cealalt parte, inându-se de vârful zidului, cu picioarele b l ng nindu-ă ţ ă ă ă

se, dup care îşi d du drumul s cad în cimitir.ă ă ă ă

– Dar, draga mea, îi spuse doamna Owens formei, singura care r m seseă ă

dintre cele trei care ap ruser în cimitir. E viu. Noi nu suntem. Po i s - iă ă ţ ă ţ

imaginezi...

Copilul se uita la ele, z p cit. Încerc s prind una dintre ele, apoi peă ă ă ă ă

cealalt , dar nu g si decât aer. Silueta în form de femeie disp rea iute.ă ă ă ă

– Da, zise doamna Owens, ca r spuns la ceva ce nu mai auzise şiă

altcineva. Dac putem, aşa vom face, f g dui ea, apoi se întoarse c tre b rbatulă ă ă ă ă

de lâng ea. Şi tu, Owens? Vei fi un tat pentru b ie elul sta? ă ă ă ţ ă

– Ce s fiu? întreb Owens, încruntat.ă ă

– Noi n-am avut un copil, spuse so ia sa. Iar mama sa vrea s -l ap r m.ţ ă ă ă

Vei spune da?

B rbatul în hain neagr c zuse într-un morman de ieder şi pietre deă ă ă ă ă

mormânt pe jum tate sf râmate. Apoi se ridicase în picioare şi mersese atent,ă ă

deranjând o bufni care se în l ase într-un zbor t cut. Individul v zu copilul şi înţă ă ţ ă ă

ochi îi ap ru o lic rire de triumf.ă ă

Owens ştia ce gândea so ia sa când folosea tonul acela. Nu erau c s tori iţ ă ă ţ

degeaba de peste dou sute cincizeci de ani – în via şi în moarte.ă ţă

– Eşti sigur ? întreb el. Eşti sigur ? ă ă ă

– Mai sigur de cât am fost vreodat , r spunse doamna Owens.ă ă ă

– Atunci, da. Dac tu o s fii mama lui, atunci eu o s -i fiu tat .ă ă ă ă

– Ai auzit? o întreb doamna Owens pe silueta pâlpâitoare din cimitir, careă

era acum doar ceva mai mult de un contur, ceva care sem na ca o fulgerareă

îndep rtat de var , în form de femeie; silueta îi spuse ceva, ce nu auzi nimeniă ă ă ă

altcineva, apoi disp ru.ă

– N-o s mai revin niciodat , spuse doamna Owens. Când se va treziă ă ă

rândul viitor va fi în propriul s u cimitir – sau unde s-o fi ducând.ă

Doamna Owen se aplec dasupra copilului şi întinse bra ele.ă ţ

– Vino, zise ea, cu glas c duros. Vino la m mica!ă ă

Individului numit Jack, care mergea prin cimitir c tre ei pe c rare, cuă ă

cu itul deja în mân , i se p ru c o şuvi de cea se înf şurase în jurulţ ă ă ă ţă ţă ă

pruncului, la lumina lunii, iar copilul disp ruse de acolo: r m sese doar ceaă ă ă ţă

umed , raze de lun şi iarb care se cl tina.ă ă ă ă

Individul clipi şi adulmec aerul. Se întâmplase ceva, dar nu avea idee ce.ă

Scoase un mârâit, ca un animal de prad , furios şi frustrat.ă

– Hei! strig individul numit Jack, întrebându-se dac pruncul nu seă ă

ascunsese dup ceva.ă

Vocea sa era sumbr şi r guşit , avea un ton bizar, ca şi cum ar fi fostă ă ă

surprins sau uluit auzindu-se vorbind.

Cimitirul îşi p stra secretele.ă

– Hei! strig el din nou.ă

Individul spera s aud un plâns de copil sau o şoapt – sau s audă ă ă ă ă

copilul mişcându-se. Nu se aştepta s aud ceea ce auzi, o voce m t soasă ă ă ă ă

care-i zise:

– Pot s v ajut cu ceva? ă ă

Individul numit Jack era înalt. B rbatul acela era şi mai înalt. Individulă

numit Jack purta veşminte negre. Hainele b rbatului eru şi mai negre. Oameniiă

care-l remarcau pe individul numit Jack – şi lui nu-i pl cea s fie remarcat – erauă ă

tulbura i, se sim eau stânjeni i sau se pomeneau cuprinşi de-o groazţ ţ ţ ă

indescriptibil . Individul numit Jack se uit în sus la str in şi individul numit Jackă ă ă

fu cel care se sim i tulburat.ţ

– C utam pe cineva, spuse individul numit Jack, strecurându-şi mânaă

dreapt în buzunarul hainei, atfel încât cu itul s r mân ascuns, dar laă ţ ă ă ă

îndemân , dac avea s aib nevoie de el.ă ă ă ă

– Într-un cimitir încuiat, noaptea? întreb sec str inul.ă ă

– E doar un copil, spuse individul numit Jack. Tocmai treceam, când am

auzit un copil plângând. M-am uitat printre z brelele por ii şi l-am v zut. Ce-a i fiă ţ ă ţ

f cut în locul meu? ă

– Apreciez spiritul dumneavoastr civic, zise str inul. Dar, dac reuşea i să ă ă ţ ă

g si i copilul, cum pl nuia i s pleca i de aici cu el? Nu v pute i c ra din nouă ţ ă ţ ă ţ ă ţ ăţă

pe zid, cu un copil în bra e.ţ

– Aş fi strigat pân m-ar fi auzit cineva.ă

Se auzi un z ng nit de chei.ă ă

– Atunci acela aş fi fost eu, spuse str inul. V-aş fi l sat s ieşi i. Urma i-ă ă ă ţ ţ

m , zise el, dup ce alese o cheie mare din inelul cu chei.ă ă

Individul numit Jack merse în urma str inului. Scoase cu itul din buzunar.ă ţ

– Deci sunte i administratorul? ţ

– Eu? Da, într-un fel, spuse str inul.ă

Cei doi mergeau c tre poart şi – individul numit Jack era sigur de asta –ă ă

cât mai departe de copil. Dar administratorul avea cheile. O lovitur de cu it înă ţ

bezn , asta-i tot ce trebuia, apoi putea s caute copilul toat noaptea, dac ar fiă ă ă ă

fost nevoie...

Ridic arma.ă

– Dac ă a fost vreun copil, spuse administratorul, f r s priveasc în urm ,ă ă ă ă ă

n-ar fi fost aici, în cimitir. Poate v-a i înşelat. La urma urmei, e pu in probabil caţ ţ

un copil s vin aici. E mai posibil s fi auzit o pas re de noapte şi s fi v zut oă ă ă ă ă ă

pisic sau o vulpe. Şti i, cu treizeci de ani în urm , locul sta a fost declarat înă ţ ă ă

mod oficial rezerva ie natural . Cam pe vremea ultimei înmormânt ri. Acumţ ă ă

gândi i-v bine şi spune i-mi dac sunte i ţ ă ţ ă ţ sigur c a i v zut un copil.ă ţ ă

Individul numit Jack se gândi.

Str inul descuie poarta lateral .ă ă

– O vulpe, zise el. Scot cele mai neobişnuite sunete, care seam n cu aleă ă

unei persoane care plânge. Nu, vizita dumneavoastr în acest cimitir, domnule,ă

a fost o greşeal . Copilul v aşteapt undeva, dar nu-i aici.ă ă ă

Apoi l s gândul s p trund un moment în capul individului numit Jack,ă ă ă ă ă

înainte de a deschide poarta cu un gest elegant.

– Încântat s v cunosc, zise el. Şi sunt convins c ve i g si tot ce ave iă ă ă ţ ă ţ

nevoie afar .ă

Individul numit Jack r mase în afara por ilor cimitirului. Str inul, pe careă ţ ă

Jack îl luase drept administrator, st tea în interior, încuie poarta din nou şi-şiă

puse cheia în buzunar.

– Unde v duce i? întreb individul numit Jack.ă ţ ă

– Aici mai exist şi alte por i în afar de asta, spuse str inul. Maşina meaă ţ ă ă

se afl în cealalt parte a dealului. Nu v sinchisi i de mine. Nici nu trebuie s vă ă ă ţ ă ă

reaminti i aceast conversa ie.ţ ă ţ

– Nu, spuse Jack, de acord cu el. N-o s mi-o reamintesc.ă

Îşi aminti cum urcase dealul, c ceea ce crezuse c -i un copil se dovediseă ă

a fi o vulpe, c un administrator grijuliu îl condusese pân în strad . Îşi vârîă ă ă

cu itul în teaca sa din interiorul hainei.ţ

– Bine, spuse el. Noapte bun .ă

– Noapte bun şi dumneavoastr , spuse str inul pe care Jack îl confundaseă ă ă

cu administratorul.

Individul numit Jack o lu în josul dealului, în c utarea copilului.ă ă

Din întuneric, str inul îl privi pe Jack pân când acesta disp ru din privire.ă ă ă

Apoi merse prin noapte, tot mai sus, c tre locul neted de sub culmea dealului,ă

un loc dominat de un obelisc şi de o piatr plat înfipt în sol, dedicate amintiriiă ă ă

lui Josiah Worthington, berar local, politician şi mai târziu baronet, care

cump rase cu aproape trei sute de ani în urm vechiul cimitir şi terenul din jură ă

şi-l d ruise în proprietate veşnic municipalit ii. Îşi atribuise sieşi locul cel maiă ă ăţ

bun de pe deal – un amfiteatru natural, cu vedere c tre întregul oraş şi c treă ă

împrejurimi – şi se asigurase c acest cimitir va r mâne cimitir, iar locuitoriiă ă

cimitirului îi erau recunosc tori, deşi nu îi erau atât de recunosc tori pe câtă ă

considera Josiah Worthington, baronet, c ar trebui s fie.ă ă

Cu totul, erau în cimitir vreo zece mii de suflete, dar majoritatea lor

dormeau adânc sau nu manifestau interes pentru afacerile locale de fiecare

noapte, iar acum erau mai pu in de trei sute dintre ele în amfiteatru, în luminaţ

lunii.

Str inul li se al tur t cut ca şi cea a şi urm ri discu iile din umbr , f ră ă ă ă ţ ă ţ ă ă ă

s spun nimic.ă ă

Josiah Worthington tocmai spunea:

– Drag doamn , înc p ânarea dumneavoastr e... nu vede i cât deă ă ă ăţ ă ţ

ridicol e chestia asta? ă

– Nu, r spunse doamna Owens. Nu v d.ă ă

St tea pe p mânt, cu picioarele încrucişate, iar copilul cel viu dormea înă ă

poala ei. Femeia îi mângâia capul cu mâinile ei albe.

– Domnule, doamna Owens încearc s spun , cerând iertare seniorieiă ă ă

voastre, c ea nu vede lucrurile astfel, spuse domnul Owens, care st tea înă ă

picioare lâng ea. Ea consider c -şi face datoria.ă ă ă

Domnul Owens îl cunoscuse pe Josiah Worthington în carne şi oase, pe

când tr iau amândoi, de fapt f cuse mai multe piese de mobil fin pentruă ă ă ă

conacul lui Worthington, aflat lâng Inglesham, şi îl respecta înc pe moşier.ă ă

– Datoria ei? se mir Josiah Worthington, scuturându-şi capul ca şi cum ară

fi vrut s îndep rteze o pânz de p ianjen. ă ă ă ă Datoria dumitale, cucoan , e fa deă ţă

cimitir şi fa de comunitatea celor care alc tuiesc popula ia de spirite f r trup,ţă ă ţ ă ă

fantome şi al ii de acest fel, iar ţ datoria dumitale e s trimi i de îndat această ţ ă ă

f ptur în l caşul s u natural – care nu-i aici.ă ă ă ă

– M mica lui mi-a dat b iatul mie, spuse doamna Owens, de parc asta ară ă ă

fi fost suficient.

– Drag femeie...ă

– Nu sunt draga ta femeie, spuse doamna Owens, ridicându-se în picioare.

Sincer vorbind, nu pricep ce caut aici, p l vr gind cu un filfizon b trân, în timpă ă ă ă

ce copilului o s i se fac foame curând – şi aş vrea s ştiu unde o s g sescă ă ă ă ă

mâncare în cimitir?

– Asta-i întrebarea, zise sec Caius Pompeius. Cu ce o s -l hr neşti? Cum oă ă

s ai grij de el? ă ă

Ochii doamnei Owens ardeau.

– Pot s am grij de el, zise ea. La fel de bine ca şi m mica lui. Ea mi l-aă ă ă

dat mie. Privi i: îl in în bra e, nu-i aşa? Îl ating.ţ ţ ţ

– Betsy, fii rezonabil , zise maica Slaughter, o f ptur mic şi b trân , cuă ă ă ă ă ă

o bonet uriaş şi cu o cap pe care o purtase în via şi fusese înmormântată ă ă ţă ă

purtând-o. Unde o s locuiasc ? ă ă

– Aici, zise doamna Owens. Putem s -i acord m Libertatea Cimitirului.ă ă

Gura maicii Slaughter deveni un O micu .ţ

– Dar, zise ea, niciodat eu...ă

– De ce nu? N-ar fi prima oar când am acorda Libertatea Cimitirului cuivaă

din afar .ă

– Adev rat, spuse Caius Pompeius. Dar acela nu era viu.ă

Cu aceste vorbe, str inul îşi d du seama c fusese atras – cu voie sau f ră ă ă ă ă

voie – în discu ie şi p şi f r nici un chef din întuneric, desprinzându-se dinţ ă ă ă

acesta ca un petic de bezn .ă

– Nu, îşi exprim el acordul. Nu sunt viu. Dar sunt de acord cu doamnaă

Owens.

– Eşti de acord, Silas? întreb Josiah Worthington.ă

– Da. La bine şi la r u – iar eu cred cu fermitate c -i la bine – doamnaă ă

Owens şi so ul ei au luat acest copil sub protec ia lor. Va fi nevoie de mai multţ ţ

de o pereche de suflete bine inten ionate pentru a creşte acest copil. E nevoieţ

de un cimitir întreg, zise Silas.

– Şi ce facem cu mâncarea şi cu celelalte?

– Eu pot s p r sesc cimitirul şi s m întorc, zise Silas. O s -i aducă ă ă ă ă ă

mâncare.

– Foarte frumos c spui asta, zise maica Slaughter. Îns tu vii şi pleci, f ră ă ă ă

s ştie nimeni de tine. Dac o s dispari timp de o s pt mân , b iatul o să ă ă ă ă ă ă ă

moar .ă

– Eşti o femeie în eleapt , zise Silas. Acum pricep de ce to i au o p rereţ ă ţ ă

atât de bun despre tine.ă

Nu putea s for eze min ile mor ilor, aşa cum f cea cu cele ale oameniloră ţ ţ ţ ă

vii, dar putea s foloseasc toate sculele m gulirii şi persuasiunii pe care leă ă ă

de inea, pentru c mor ii nu sunt imuni la aşa ceva. Apoi lu o decizie.ţ ă ţ ă

– Foarte bine. Dac domnul şi doamna Owens vor fi p rin ii copilului, euă ă ţ

voi fi paznicul lui. Voi r mâne aici şi dac va trebui s plec m voi asigura că ă ă ă ă

locul meu va fi luat de cineva, care s aduc b iatului hran şi s aib grij deă ă ă ă ă ă ă

el. Putem folosi cripta capelei, ad ug el.ă ă

– Dar... dar... un copil om! exclam Josiah Worthington. Un copil viu.ă

Adic ... adic ... ă ă adic ... ă sta-i un cimitir, nu o creş !Ă ă

– Exact, spuse Silas, dând din cap. Ave i dreptate, sir Josiah. Nici eu n-aş fiţ

spus lucrurilor pe nume atât de bine. Iar din acest motiv, dac nu şi din altele, eă

vital ca b iatul s fie crescut cu cât mai pu ine piedici pentru – scuza i-miă ă ţ ţ

expresia – via a ţ din cimitir.

Dup aceste cuvinte se duse lâng doamna Owens şi se uit în jos, spreă ă ă

pruncul ce dormea în bra ele ei.ţ

– Doamn Owens, copilul are un nume? ă

– Mama lui nu mi l-a spus, r spunse ea.ă

– Bine, zise Silas. Vechiul s u nume nu ne-ar fi folosit, oricum, la nimic. Înă

afara locului sta exist cei care vor s -i fac r u. Ce-ar fi s -i alegem un nume? ă ă ă ă ă ă

Caius Pompeius veni în fa şi se uit la copil.ţă ă

– Seam n un pic cu proconsulul meu, Marcus. Am putea s -i zicemă ă ă

Marcus.

Josiah Worthingtom zise:

– Seam n mai degrab cu şeful gr dinarilor mei, Stebbins. Nu c aşă ă ă ă ă

sugera ca numele lui s fie Stebbins... Individul bea ca un peşte.ă

– Seam n cu nepotul meu Harry, spuse maica Slaughter şi se p ru că ă ă ă

întreg cimitirul era gata s i se al ture, fiecare locuitor oferind propria saă ă

compara ie între copil şi cineva uitat de mult vreme, când doamna Owensţ ă

izbucni:

– Nu seam n cu nimeni, seam n cu el însuşi, zise cu fermitate doamnaă ă ă ă

Owens. Nu seam n cu nimeni.ă ă

– Atunci Nobody s fie, spuse Silas. Nobody Owensă 1.

Ca şi cum ar fi r spuns la numele acela, copilul deschise ochii larg, treaz.ă

Privi în jur, uitându-se la fe ele mor ilor, la cea şi la lun . Apoi se uit la Silas.ţ ţ ţă ă ă

Privirea sa nu era ezitant . P rea serioas .ă ă ă

– Ce fel de nume e Nobody? întreb maica Slaughter, scandalizat .ă ă

– Numele lui. Un nume bun, îi spuse Silas. O s -l ajute s fie în siguran .ă ă ţă

– Nu vreau necazuri, zise Josiah Worthington.

Copilul se uit la el, apoi, fiind înfometat, obosit sau pur şi simplu fiindu-iă

dor de cas , de familie, de lume, îşi strâmb fe işoara micu şi începu să ă ţ ţă ă

plâng .ă

– Las -ne, îi zise Caius Pompeius doamnei Owens. Vom discuta înă

continuare f r tine.ă ă

* * *

Doamna Owens aştept în afara capelei. Se decisese, cu peste patruzeciă

de ani în urm , c aceast cl dire, în aparen o bisericu cu o clopotni , era oă ă ă ă ţă ţă ţă

cl dire trecut pe lista celor de importan istoric . Membrii consiliul or şenescă ă ţă ă ă

deciseser c ar costa prea mult s-o renoveze – o capel mic dintr-un cimitiră ă ă ă

1 Numele pruncului poate s însemne şi ă Cel care nu apar ine nim nuiţ ă , iar ultimul vers al catrenului ce reprezint motto-ul romanului este ă Who nobody owns - al nim nui,ă care nu apar ine nim nui.ţ ă

aglomerat ce devenise deja de mod veche – aşa c i-au pus lac t şi au aşteptată ă ă

s se d râme. Capela fusese acoperit de ieder , dar fusese construit solid şiă ă ă ă ă

nu avea s se d râme în secolul acesta.ă ă

Copilul adormise în bra ele doamnei Owens. Aceasta îl leg na uşor, îiţ ă

cânta un cântec vechi, unul pe care i-l cântase mama ei pe când fusese ea îns şiă

copil, pe vremea când b rba ii abia începuser s poarte peruci pudrate.ă ţ ă ă

Cântecul era:

Dormi, puiul meu,

Dormi pân te trezeştiă

Atunci o s vezi lumea, ă

Dac nu greşesc.ă

S rut iubitaă ă

Danseaz o vară ă

G seşte- i un numeă ţ

Şi o comoar ...ă

Şi doamna Owens cânt toate acestea, înainte s -şi dea seama c uitaseă ă ă

cum se termina cântecul. Avea impresia c ultimul vers era ceva de genul "şiă

nişte bacon p ros", dar ar fi putut s fac parte din alt cântec, aşa c se opri şiă ă ă ă

începu s -l cânte pe cel despre omul din lun care coborâse prea devreme, iară ă

dup aceea cânt , cu vocea ei cald , r neasc , un cântec mult mai recent,ă ă ă ţă ă ă

despre un fl c u care-şi vârâse degetul mare şi scosese o prun , şi tocmaiă ă ă

începuse o balad lung despre un tân r gentleman de ar pe care iubita lui îlă ă ă ţ ă

otr vise – f r un motiv anume – cu o mâncare de ipari p ta i, când Silas veniă ă ă ţ ă ţ

de dincolo de capel , ducând o cutie de carton.ă

– Iat , doamn Owens, zise el. O gr mad de lucruri bune pentru un b iată ă ă ă ă

care creşte. Putem s le inem în cript , nu-i aşa? ă ţ ă

Lac tul c zu deschis în mâna sa, iar Silas trase uşa de fier. Doamnaă ă

Owens intr , uitându-se cu îndoial la poli ele şi la b ncile vechi de lemn,ă ă ţ ă

rezemate de un perete. Într-un col se g seau cutii muceg ite cu dosarele vechiţ ă ă

ale parohiei, iar în alt col se afla o uş deschis , prin care se vedea o toaletţ ă ă ă

victorian cu ap curent şi o chiuvet , cu un singur robinet, pentru ap rece.ă ă ă ă ă

Pruncul deschise ochii şi privi.

– Putem s inem mâncarea aici, zise Silas. E rece, iar hrana va ine maiă ţ ţ

mult.

C ut în cutie şi scoase o banan .ă ă ă

– Şi ce era asta, când era la ea acas ? întreb doamna Owens, zgâindu-seă ă

b nuitoare la obiectul galben cu cafeniu.ă

– E o banan . Un fruct de la tropice. Cred c trebuie s -i jupoi învelişulă ă ă

exterior, spuse Silas. În felul sta.ă

Copilul – Nobody – se agit în bra ele doamnei Owens, iar aceasta îl aşeză ţ ă

pe lespedea de gresie. B ie elul se târî iute c tre Silas, se prinse de craculă ţ ă

pantalonului şi se inu bine.ţ

Silas îi d du banana.ă

Doamna Owens privi copilul mâncând.

– Ba-na-na, zise ea, nesigur . N-am auzit niciodat de aşa ceva. Niciodat .ă ă ă

Ce gust are?

– N-am nici cea mai vag idee, r spunse Silas, care consuma un singur felă ă

de mâncare – şi acel fel de mâncare nu era alc tuit din banane. Ştii, ai puteaă

face aici un pat pentru b iat.ă

– Nu fac asta, din moment ce Owens şi cu mine avem un mormânt mic şi

dr g laş lâng stratul de narcise. Avem acolo destul loc pentru un copilaş.ă ă ă

Oricum, nu voiam ca puştiul s v deranjeze, ad ug ea, temându-se c Silasă ă ă ă ă

avea s cread c -i refuz ospitalitatea.ă ă ă ă

– Nu m deranjeaz .ă ă

B iatul terminase banana. Se mânjise peste tot cu ceea ce nu mâncase.ă

Era radios, murdar şi cu obrajii roşii.

– Narna, spuse el, fericit.

– Ce deştept e! spuse doamna Owens. Şi ce mizerie a f cut! Stai un pic,ă

n zdr van mic! zise ea şi strânse buc ile de banan de pe hainele şi p rulă ă ăţ ă ă

copilului. Ce crede i c au hot rât? întreb ea, dup aceea.ţ ă ă ă ă

– Nu ştiu.

– Nu pot s renun la el. Nu dup ce i-am promis m micii sale.ă ţ ă ă

– Am fost multe chestii m re e, pe vremea mea, dar n-am fost niciodată ţ ă

mam , spuse Silas. Nici nu inten ionez s devin acum. Îns eu ă ţ ă ă pot s p r sescă ă ă

locul sta...ă

– Eu nu pot, îi r spunse sec doamna Owens. Oasele mele sunt aici. Şi aleă

lui Owens. N-o s plec niciodat de aici.ă ă

– Trebuie s fie bine s ai un loc al t u, zise Silas. Undeva unde s fiiă ă ă ă

acas .ă

Nu era pic de dor în glasul s u. Vocea sa era mai seac decât deşertul.ă ă

Vorbise ca şi cum ar fi afirmat ceva de net g duit. Doamna Owens nu-lă ă

contrazise.

– Crede i c trebuie s mai aştept m mult? ţ ă ă ă

– Nu prea mult, r spunse Silas, dar se înşela.ă

În amfiteatrul de pe latura dealului, fiecare membru al comunit iiăţ

cimitirului avea o opinie şi sim ea nevoia de a şi-o exprima. Contase mult faptulţ

c era implicat familia Owens, nu nişte terchea-berchea, o familie care eraă ă

respectabil şi respectat . Contase mult c Silas se oferise s fie pazniculă ă ă ă

b iatului – Silas era privit cu oarecare team de cei din cimitir, pentru c duceaă ă ă

o existen la grani a dintre lumea lor şi lumea pe care o p r siser . Cu toateţă ţ ă ă ă

astea...

Un cimitir nu este, în mod normal, o democra ie, dar moartea e o mareţ

democra ie şi fiecare mort are un vot şi o opinie în leg tur cu acordareaţ ă ă

permisiunii de a r mâne copilului cel viu, şi fiecare dintre ei era decis s fie auzită ă

în noaptea aceea.

Era spre sfârşit de toamn , iar zorile se iveau târziu. Deşi cerul eraă

întunecat, se auzeau deja maşini care porneau motoarele în josul dealului, iar

oamenii în via începeau s se duc le munc prin diminea a ce oas şiţă ă ă ă ţ ţ ă

întunecat ca noaptea, totuşi cei din cimitir discutau despre copilul care veniseă

la ei şi despre ce trebuia f cut cu el. Trei sute de voturi. Trei sute de opinii.ă

Nehemiah Trot, poetul, din partea d r p nat de nord-vest a cimitirului,ă ă ă ă

începuse s -şi declame opinia, deşi nimeni dintre cei care-l ascultau n-ar fi putută

s spun care era aceasta, când se întâmpl ceva: ceva ce f cu s tac oriceă ă ă ă ă ă

gur ce avea o p rere, ceva f r precedent în istoria cimitirului.ă ă ă ă

Un cal alb uriaş, de felul celor c rora oamenii le spun "suri", venea urcândă

panta dealului. Bubuitul copitelor sale se auzea înainte de a fi v zut animalul,ă

împreun cu foşnetul pe care-l f cea în timp ce-şi croia drum prin tuf rişuri şiă ă ă

desişuri, prin rugi de mure, prin ieder şi prin orz s lbatic, care crescuser peă ă ă

panta dealului. Era de m rimea unui cal Shire, de vreo doi metri sau mai mult.ă

Era un cal care ar fi putut s care în lupt un cavaler cu armur complet , dar peă ă ă ă

spatele s u f r şa c ra doar o femeie, îmbr cat din cap pân în picioare înă ă ă ă ă ă ă

cenuşiu. Rochia ei lung şi şalul ei p reau esute din pânz veche de p ianjen.ă ă ţ ă ă

Figura ei era senin şi paşnic .ă ă

Cei din cimitir o cunoşteau, pentru c fiecare dintre noi o întâlnim peă

doamna în cenuşiu la sfârşitul zilelor noastre, deci nu putem s-o uit m.ă

Calul se opri lâng obelisc. La r s rit, cerul se lumina uşor, o luminozitateă ă ă

de dinaintea zorilor, de culoare sidefie, care-i f cea pe cei din cimitir s nu seă ă

simt în largul lor şi s se gândeasc s se întoarc în locuin ele lor confortabile.ă ă ă ă ă ţ

Cu toate acestea, nici unul nu se mişc . O priveau pe doamna în cenuşiu, fiecareă

dintre ei fiind pe jum tate speriat, pe jum tate emo ionat. De obicei, mor ii nuă ă ţ ţ

sunt supersti ioşi, dar o priveau aşa cum ar fi privit un augur roman ciorile sacreţ

ce zburau, c utând în elepciune, c utând o indica ie.ă ţ ă ţ

Iar ea le vorbi.

Cu voce ca z ng nit de sute de clopo ei de argint, le spuse doar:ă ă ţ

– Mor ii trebuie s dea dovad de mil .ţ ă ă ă

Şi zâmbi.

Calul, care rupsese un m nunchi de iarb deas pe care-l mestecaă ă ă

mul umit, se opri. Doamna atinse gâtul calului, iar acesta se întoarse. F cuţ ă

câ iva paşi mari, zgomotoşi, apoi se desprinse de panta colinei şi galop de-aţ ă

lungul cerului. Sunetul tun tor al copitelor sale deveni zgomot uşor de tr snetă ă

îndep rtat, iar într-o clip bidiviul disp ru din vedere.ă ă ă

Sau cel pu in asta sus inur cei din cimitir care fuseser în noaptea aceeaţ ţ ă ă

pe panta dealului c s-ar fi întâmplat.ă

Dezbaterea se sfârşi, şi se decise, f r s se mai voteze prin ridicare deă ă ă

mâini, c acel copil numit Nobody Owens avea s primeasc Libertateaă ă ă

Cimitirului.

Maica Slaughter şi Josiah Worthington, baronet, îl înso ir pe domnulţ ă

Owens la cripta vechii capele, şi-i spuser ştirea doamnei Owens.ă

Aceasta nu p ru surprins de miracol.ă ă

– Aşa-i drept, zise ea. Unii dintre ei n-au pic de bun sim în cap. Dar ţ ea are.

Cu siguran c are.ţă ă

* * *

Înainte ca soarele s se ridice în diminea a cenuşie, copilul adormi înă ţ

mormântul micu şi frumos al familiei Owens (pentru c jupân Owens muriseţ ă

fiind conduc torul prosper al ghildei locale a produc torilor de dulapuri, iară ă

produc torii de dulapuri doriser s fie siguri c el fusese onorat cum se cuvine).ă ă ă ă

Silas plec într-o ultim c l torie înainte s se ridice soarele. G si casaă ă ă ă ă ă

cea înalt de pe panta dealului, examin cele trei cadavre pe care le g si acoloă ă ă

şi cercet urmele r nilor de cu it. Când fu mul umit, ieşi în întunericul dimine ii,ă ă ţ ţ ţ

cu capul zbârnâind de posibilit i nepl cute, apoi se întoarse în cimitir, în turnulăţ ă

capelei, unde dormi, aşteptând sfârşitul zilei.

În or şelul de la poalele dealului, individul numit Jack devenea din ce în ceă

mai furios. Noaptea fusese una dintre cele pe care le aştepta de mult timp,

punctul culminant al unor luni – sau ani – de munc . Iar treaba din timpul seriiă

începuse foarte promi tor – trei oameni da i gata înainte ca vreunul dintre ei sţă ţ ă

apuce s ipe. Iar apoi...ă ţ

Totul mersese înnebunitor de r u. De ce naiba se dusese pe deal, când eraă

evident c pruncul mersese ă în josul dealului? Când ajunsese la poalele colinei,

urmele se r ciser . Probabil c cineva g sise copilul şi-l ascunsese. Nu exista oă ă ă ă

alt explica ie.ă ţ

R sun un tr znet, puternic şi brusc, ca o împuşc tur , iar ploaia începuă ă ă ă ă

s toarne. Individul numit Jack era un tip metodic şi începu s -şi planificeă ă

urm toarea mişcare – trebuia s ia leg tura cu anumi i or şeni, oameni careă ă ă ţ ă

aveau s fie ochii şi urechile sale în oraş.ă

Nu era nevoie s le spun c d duse greş.ă ă ă ă

Oricum, îşi zise el, în timp ce se ad postea în fa ada unui magazin, în timpă ţ

ce ploaia de diminea se scurgea ca nişte lacrimi, nu d duse greş. Nu înc . Niciţă ă ă

în anii care vor urma. Dispunea de mult timp. Avea timp s lichideze şi ultimaă

bucat a acestei afaceri neterminate. Avea timp s reteze definitiv firul.ă ă

Abia când r sunar sirenele poli iei şi când trecur pe lâng el mai întâi oă ă ţ ă ă

maşin de poli ie, apoi o ambulan , apoi o maşin de poli ie f r insemne,ă ţ ţă ă ţ ă ă

mergând în vitez în susul dealului, abia atunci individul numit Jack îşi ridic f ră ă ă ă

nici un chef gulerul hainei, l s capul în jos şi ieşi în aerul dimine ii. Cu itul era înă ă ţ ţ

buzunarul s u, în siguran şi uscat în teaca sa, ap rat de mizeria elementeloră ţă ă

naturii.

Capitolul Doi

Noul prieten

Bod era un copil liniştit, cu ochi de-un cenuşiu calm şi cu un ciuf de p r deă

culoarea şoarecelui. Era, în cea mai mare parte a timpului, ascult tor. Înv aseă ăţ

s vorbeasc şi, o dat ce înv ase, îi înnebunea pe cei din cimitir cu întreb ri.ă ă ă ăţ ă

"De ce n-am voie s ies din cimitir? " întreba el, sau "Cum s fac ce-a f cut el? "ă ă ă

sau "Cine locuieşte aici? ". Adul ii f ceau tot ce puteau ca s -i r spund laţ ă ă ă ă

întreb ri, dar r spunsurile lor erau deseori vagi, z p citoare sau contradictorii,ă ă ă ă

iar atunci Bod se ducea la biserica cea veche, ca s discute cu Silas.ă

St tea acolo, aşteptând pân la apusul soarelui, pân se trezea Silas.ă ă ă

Paznicul s u putea întotdeauna s explice lucrurile clar, cu luciditate şi peă ă

atât de simplu pe cât avea Bod nevoie ca s în eleag .ă ţ ă

– Nu ai voie s ieşi din cimitir pentru c numai în cimitir eşti în siguran .ă ă ţă

Aici locuieşti şi aici pot fi g si i cei care te iubesc. Afar nu vei fi în siguran .ă ţ ă ţă

Înc nu.ă

– Dar tu ieşi afar . Ieşi în fiecare noapte.ă

– Eu sunt infinit mai b trân decât tine, puştiule. Şi sunt în sigurană ţă

oriunde m aflu.ă

– Şi eu sunt în siguran peste tot.ţă

– Aş vrea s fie aşa. Dar eşti în siguran cât timp stai aici.ă ţă

Sau:

– Cum po i s faci asta? Unele talente pot fi ob inute prin înv are, alteleţ ă ţ ăţ

prin exerci iu şi altele cu timpul. Aceste talente apar dac înve i. Curând veiţ ă ţ

ajunge s st pâneşti Dispari ia şi Furişarea şi Mersul-în-vis. Unele talente nu potă ă ţ

fi ob inute de cei vii, iar pentru ele trebuie s aştep i ceva mai mult. Nu mţ ă ţ ă

îndoiesc c le vei avea şi pe acestea, cu timpul. La urma urmei, i s-a d ruită ţ ă

Libertatea Cimitirului, îi spunea Silas. Deci cimitirul are grij de tine. Cât timpă

eşti aici, po i s vezi prin întuneric. Po i s mergi pe nişte c i pe care cei vii nuţ ă ţ ă ă

c l toresc. Ochii celor vii nu te vor z ri. Şi mie mi s-a acordat Libertateaă ă ă

Cimitirului, dar în cazul meu asta nu-mi aduce nimic în plus, doar dreptul la

ad post.ă

– Vreau s fiu ca tine, spuse Bod, sco ând buza inferioar în afar .ă ţ ă ă

– Nu, r spunse ferm Silas. Nu vrei.ă

Sau:

– Cine st aici? Ştii, Bod, de multe ori scrie pe piatra funerar . Po i să ă ţ ă

citeşti? Cunoşti alfabetul vostru?

– Ce-i la al nostru? ă

Silas cl tin din cap, dar nu spuse nimic. Domnul şi doamna Owens nuă ă

prea citiser când fuseser în via , iar în cimitir nu existau abecedare.ă ă ţă

În noaptea urm toare, Silas ap ru în fa a mormântului comod al familieiă ă ţ

Owens ducând trei c r i mari – dou dintre ele abecedare în culori vii (A e pentruă ţ ă

ac, B e pentru bou) şi un exemplar al c r ii ă ţ Mâ a din p l rie. ţ ă ă Avea şi hârtie, şi o

cutie cu creioane de cear . Apoi îl plimb pe Bod prin cimitir, punând degeteleă ă

micu e ale copilului pe cele mai noi şi mai curate pietre de mormânt, şi-l învţ ăţă

pe Bod cum s g seasc literele alfabetului atunci când ap reau, începând cuă ă ă ă

forma înalt şi ascu it a lui A mare.ă ţ ă

Silas îi d du lui Bod o sarcin – s g seasc fiecare dintre cele 26 de litereă ă ă ă ă

în cimitir – iar Bod o îndeplini, mândru, încheind-o cu descoperirea pietrei de

mormânt a lui Ezekiel Ulmstey, prins pe o latur a zidului vechii capele.ă ă

Paznicul s u fu încântat de modul în care se descurcase.ă

În fiecare zi, Bod îşi lua hârtia şi creioanele în cimitir şi copia nume,

cuvinte şi numere, cât de bine putea, iar în fiecare noapte, înainte ca Silas să

ias în lume, Bod îl punea pe Silas s -i exlice ce scrisese şi-l punea s -i traducă ă ă ă

fragmentele în latin , care îi z p ceau pe so ii Owens.ă ă ă ţ

O zi însorit : albinele zumz itoare exploreaz florile s lbatice din col ulă ă ă ă ţ

cimitirului, trecând de la grozam la alb strele, bâzâind leneş şi grav, în timp ceă ă

Bod st în lumina soarelui de prim var , privind o albin de culoarea bronzuluiă ă ă ă

ce se plimba pe piatra mormântului lui Geo Reeder, a so iei acestuia, Dorcas, şiţ

a fiului lor Sebastian. Fidelis ad Mortem. Bod copiase inscrip iile lor şi acum seţ

gândea numai la albin , când cineva zise:ă

– B iatule, ce faci? ă

Bod îşi ridic privirea. Dincolo de tufişul de grozam era cineva, care seă ă

uita la el.

– Nemica, r spunse Bod şi scoase limba.ă

Figura din cealalt parte a tufişului de grozam se strâmb ca un gargui,ă ă ă

cu limba atârnându-i din gur , cu ochii bulbuca i, apoi redeveni figura unei fete.ă ţ

– Grozav! exclam Bod, impresionat.ă

– Chiar ştiu s m strâmb, zise fata. Ia uit -te!ă ă ă

Îşi ridic nasul în sus cu un deget, îşi întinse gura într-un zâmbet imens,ă

satisf cut, îşi miji ochii şi-şi umfl obrajii.ă ă

– Ştii ce-a fost asta?

– Nu.

– A fost un porc, prostule!

– Oh, spuse Bod şi se gândi un pic. Adic P de la Porc? ă

– Bineîn eles. Stai un pic.ţ

Fata ocoli tufişul de grozam şi se opri lâng Bod, care se ridic înă ă ă

picioare. Fata era pu in mai mare ca vârst decât el şi un pic mai înalt ; eraţ ă ă

îmbr cat în culori luminoase, galben, roz şi portocaliu. Bod, în giulgiul luiă ă

cenuşiu, se sim i neglijent şi murdar.ţ

– Câ i ani ai? întreb fata. Ce faci aici? Locuieşti aici? Cum te cheam ? ţ ă ă

– Nu ştiu, r spunse Bod.ă

– Nu ştii cum te cheam ? se mir fata. Sigur c ştii. Oricine ştie cum îlă ă ă

cheam . Mincinosule!ă

– Ştiu cum m cheam , zise Bod. Ştiu şi ce fac aici. Dar nu ştiu cel laltă ă ă

lucru care m-ai întrebat.

– Cî i ani ai? ţ

Bod d du din cap.ă

– Mda, f cu fata. Cât aveai la ultima zi de neştere? ă

– N-am avut ultima zi de naştere, zise Bod. N-am avut niciodat una.ă

– Oricine are o zi de naştere. Vrei s spui c n-ai avut niciodat tort şiă ă ă

lumân ri şi alte chestii? ă

Bod cl tin din cap. Fata p ru plin de în elegere.ă ă ă ă ţ

– S tmanul de tine! Eu am cinci ani. Pun pariu c şi tu ai tot cinci ani.ă ă

Bod d du puternic din cap. Nu avea de gând s o contrazic pe noua saă ă ă

prieten . Fata îl f cea fericit.ă ă

Numele ei era Scarlett Amber Perkins, îi zise ea, şi locuia într-un

apartament f r gr din . Mama ei st tea pe o banc în vârful dealului, citind oă ă ă ă ă ă

revist , şi-i spusese lui Scarlett s se întoarc într-o jum tate de or , s fac ună ă ă ă ă ă ă

pic de mişcare, s nu dea de belea şi s nu discute cu str inii.ă ă ă

– Eu sunt un str in, îi atrase aten ia Bod.ă ţ

– Nu eşti, decret ea. Eşti un b ie el. Şi eşti prietenul meu. Deci nu po i fiă ă ţ ţ

un str in.ă

Bod zâmbea rareori, dar de data asta zâmbi lerg şi plin de încântare.

– Sunt prietenul t u, zise ea.ă

– Cum te cheam ? ă

– Bod. E o prescurtare de la Nobody.

Fata izbucni în râs.

– Ce nume caraghios! Acum ce faci?

– Înv alfabetul. De pe pietre. Trebuie s scriu ce-i pe ele.ăţ ă

– Pot s fac şi eu asta? ă

Pentru o clip , Bod se sim i dator s le apere – pietrele de mormânt erauă ţ ă

ale lui, nu-i aşa? – apoi îşi d du seama cât de caraghios era şi-şi spuse că ă

anumite lucruri puteau s fie mult mai amuzante dac le f ceai la luminaă ă ă

soarelui, împreu cu un prieten. R spunse:ă ă

– Da.

Copiar nume de pe pietrele funerare, Scarlett ajutându-l pe Bod să ă

pronun e nume şi cuvinte nefamiliare, Bod spunându-i lui Scarlett ce însemnauţ

cuvintele în latin , dac ştia deja, şi copiilor li se p ru c timpul trecu foarte iuteă ă ă ă

când auzir o voce strigând din partea de jos a colinei:ă

– Scarlett!

Fata îi înapoie creioanele şi hârtia lui Bod.

– Trebuie s plec, zise ea.ă

– Ne vedem rândul viitor, spuse Bod. Nu-i aşa?

– Unde locuieşti? întreb feti a.ă ţ

– Aici, îi r spunse el.ă

Şi r mase locului, privind-o cum coboar în fug dealul.ă ă ă

În drum spre cas , Scarlett îi povesti mamei sale despre b iatul numită ă

Nimeni, care locuia în cimitir şi care se jucase cu ea, iar în seara aceea mama lui

Scarlett îi men ion acest lucru tat lui feti ei, care spuse c era de p rere cţ ă ă ţ ă ă ă

prietenii imaginari erau un lucru obişnuit la vârsta aceea, c nu avea nici ună

motiv de îngrijorare şi c erau norocoşi s aib o rezerva ie natural atât deă ă ă ţ ă

aproape.

Dup aceast întâlnire ini ial , Scarlett nu-l mai v zu niciodat prima peă ă ţ ă ă ă

Bod. Într-o zi în care nu ploua unul dintre p rin i o ducea în cimitir. P rinteleă ţ ă

st tea pe o banc şi citea, în timp ce Scarlett se plimba pe c rare, o pat deă ă ă ă

verde, portocaliu sau roz fluorescent, explorând zona. Apoi, mai devreme sau

mai târziu – de obicei mai devreme – vedea o figur mic , grav , şi ochi cenuşii,ă ă ă

care se uitau în sus spre ea de sub o chic de p r de culoarea şoarecelui, după ă ă

care ea şi Bod se jucau de-a v-a i ascunselea, se c rau în diferite chestii sauţ ăţă

st teau linişti i şi priveau iepurii din spatele vechii capele.ă ţ

Bod o prezenta pe Scarlett unora dintre prietenii s i. Faptul c ea nu-iă ă

vedea p rea s nu conteze. Feti ei i se spusese deja de c tre p rin ii ei c Bodă ă ţ ă ă ţ ă

era imaginar şi c nu era nimic r u în asta – mama ei insistase, timp de câtevaă ă

zile, s pun un tacâm în plus la masa pentru cin , pentru Bod – aşa c n-oă ă ă ă

surprindea c Bod avea şi el prieteni imaginari. El îi transmitea comentariile lor.ă

– Bartelmy zice c ai o moac ca o prun storşit , îi spunea el.ă ă ă ă

– Şi a lui e la fel. De ce vorbeşte atât de caraghios? De ce nu spune

tomat strivit ? ă ă

– Nu cred c existau tomate acolo de unde vine el, zise Bod. Şi aşaă

vorbesc ei...

Scarlett era fericit . Era un copil str lucit, unic, a c rei mam lucra pentruă ă ă ă

o universitate îndep rtat , predând unor oameni cu care nu se întâlneaă ă

niciodat fa în fa , citind texte în englez care-i erau trimise prin intermediulă ţă ţă ă

calculatorului şi transmi ând înapoi mesaje cu sfaturi sau de încurajare. Tat l luiţ ă

Scarlett preda fizica particulelor, dar – dup cum îi spuse Scarlett lui Bod –ă

existau prea mul i oameni care doreau s predea fizica particulelor şi prea pu iniţ ă ţ

oameni care doreau s înve e aşa ceva, aşa c familia lui Scarlett trebuia s seă ţ ă ă

mute prin diferite oraşe universitare, iar în fiecare oraş tat l ei spera să ă

g seasc o slujb permanent de profesor, pe care n-o g sea niciodat .ă ă ă ă ă ă

– Ce-i fizica particulelor? întreb Bod.ă

Scarlett ridic din umeri.ă

– Exist atomi, care sunt lucruri prea mici ca s fie v zute, şi din ei suntemă ă ă

f cu i cu to ii. Şi exist lucruri mai mici decât atomii, şi asta-i fizica particulelor.ă ţ ţ ă

Bod d du din cap şi decise c tat l lui Scarlett era interesat, probabil, deă ă ă

lucruri imaginare.

Bod şi Scarlett se plimbau împreun prin cimitir în fiecare dup -amiaz deă ă ă

la sfârşit de s pt mân , urm reau literele numelor cu degetul şi le copiau. Bod îiă ă ă ă

spunea lui Scarlett tot ce ştia despre locuitorii mormântului sau mausoleului, iar

ea îi spunea poveşti pe care le citise sau înv ase, iar uneori îi povestea despreăţ

lumea de afar , despre maşini, autobuze şi aeroplane (Bod le v zuse zburândă ă

sus, deasupra capului, crezuse c -s p s ri mari de argint, dar nu fusese curiosă ă ă

pân atunci în privin a lor). În schimb, el îi povestea despre zilele în care cei dină ţ

morminte fuseser vii – cum Sebastian Reeder fusese în Londra şi o v zuse peă ă

regin , care era o femeie gras , cu o c ciul de blan , care se zgâia la to i şi nuă ă ă ă ă ţ

vorbea englezeşte. Sebastian Reeder nu-şi amintea ce regin fusese aceea, dară

nu credea c domnise prea mult timp.ă

– Când s-a petrecut asta? întreb Scarlett.ă

– Reeder a murit în 1583, aşa scrie pe piatra de pe mormântul lui, deci a

fost înainte de asta.

– Cine-i persoana cea mai b trân de aici, din tot cimitirul? întrebă ă ă

Scarlett.

Bod se încrunt .ă

– Probabil Caius Pompeius. A ajuns aici la o sut de ani dup ce-au venită ă

prima oar romanii în ara asta. Mi-a povestit despre venirea lui. I-au pl cută ţ ă

drumurile.

– Deci el e cel mai b trân? ă

– Aşa cred.

– Putem s facem o c su în una din casele astea de piatr ? ă ă ţă ă

– N-ai cum s intri. E încuiat . Toate sunt încuiate.ă ă

– Tu po i s intri? ţ ă

– Bineîn eles.ţ

– Eu de ce nu pot?

– Cimitirul, îi explic el. Eu am ob inut Libertatea Cimitirului. Iar el m lasă ţ ă ă

s merg în diferite locuri.ă

– Vreau s intru în casa asta de piatr şi s fac c su e.ă ă ă ă ţ

– Nu po i.ţ

– Eşti un prost.

– Nu sunt.

– Eşti foarte prost.

– Ba nu.

Scarlett îşi vârî mâinile în buzunarele hanoracului şi coborî dealul f r s -şiă ă ă

ia r mas bun, convins c Bod se sup rase pe ea, dar, în acelaşi timp, b nuindă ă ă ă ă

c nu fusese corect , lucru care o f cea şi mai furioas .ă ă ă ă

În seara aceea, în timpul cinei, Scarlett îi întreb pe mama şi pe tat l s uă ă ă

dac în ara lor existase cineva înainte de venirea romanilor.ă ţ

– Unde ai auzit de romani? întreb tat l ei.ă ă

– Toat lumea a auzit de ei, zise Scarlett, strâmbându-se dispre uitor. Aă ţ

fost cineva aici?

– Aici locuiau cel ii, îi spuse mama ei. Ei au fost aici primii. Au fost înainteaţ

romanilor. Ei sunt oamenii pe care i-au cucerit romanii.

Pe o banc de lâng capela cea veche, Bod purta o discu ie similar .ă ă ţ ă

– Cel mai b trân? întreb Silas. Bod, sincer vorbind, nu ştiu. Cel mai b trână ă ă

din cimitir e Caius Pompeius, dintre cei pe care i-am întâlnit, Dar aici au existat

oameni înainte de venirea romanilor. O mul ime de oameni, pe o mare durat deţ ă

timp. Cum merge cu literele tale?

– Cred c bine. Când o s înv litere unite? ă ă ăţ

Silas se gândi un timp.

– Nu m îndoiesc c printre cei înmormânta i aici exist mul i oameniă ă ţ ă ţ

talenta i, iar printre ei sunt m car cî iva profesori. Trebuie s m interesez.ţ ă ţ ă ă

Bod era emo ionat. Îşi imagina un viitor în care putea s citeasc orice, înţ ă ă

care toate poveştile puteau fi deschise şi descoperite.

Când Silas p r si cimitirul, ca s -şi vad de treburile sale, Bod se duse laă ă ă ă

salcia de lâng capela cea veche şi-l strig pe Caius Pompeius.ă ă

Romanul cel b trân ieşi din mormânt şi c sc .ă ă ă

– Ah. Da. B iatul cel viu, zise el. Ce mai faci, b iatule viu? ă ă

– Fac foarte bine, domnule, zise Bod.

– Bine, m bucur s aud asta.ă ă

P rul vechiului roman era alb în lumina lunii. B rbatul purta toga cu careă ă

fusese înmormântat, iar sub ea o vest groas de lân şi pantaloni, pentru că ă ă ă

era o ar friguroas , la marginea lumii, iar singurul loc mai friguros decât ea eraţ ă ă

Hibernia din nord, unde oamenii erau mai mult animale decât oameni şi erau

acoperi i de o blan portocalie, erau prea s lbatici ca s fie cuceri i de romani,ţ ă ă ă ţ

aşa c avea s r mân închişi în iarna lor permanent .ă ă ă ă ă

– Sunte i cel mai vechi? întreb Bod.ţ ă

– Cel mai vechi în cimitir? Da.

– Deci a i fost primul înmormântat aici? ţ

Urm o ezitare.ă

– Aproape primul, spuse Caius Pompeius. Înainte de cel i, în insula aceastaţ

au fost al i oameni. Unul dintre ei a fost îngropat aici.ţ

– Oh! exclam Bod, apoi se gândi un moment. Unde e mormântul lui? ă

Caius ar t spre culmea dealului.ă ă

– E sus, în vârf?

Caius cl tin din cap.ă ă

– Atunci unde e?

Romanul cel b trân se aplec şi-i ciufuli p rul lui Bod.ă ă ă

– În deal, zise el. În interiorul lui. Eu am fost adus aici de prietenii mei, iar

dup ei au venit pe rând oficiali şi mimi, care purtau m şti din cear ale so ieiă ă ă ţ

mele, care murise de febr în Camulodonum, şi a tat lui meu, ucis într-oă ă

înc ierare de grani în Galia. La trei sute de ani dup moartea mea, un fermier,ă ţă ă

care c uta un nou loc în care s -şi pasc oile, a descoperit stânca ce astupaă ă ă

intrarea şi a rostogolit-o de acolo, apoi a intrat, crezând c o s g seasc oă ă ă ă

comoar . A ieşit un pic mai târziu, dar cu p rul alb, ca al meu...ă ă

– Ce a v zut? ă

Caius nu spuse nimic.

– Oamenii au pus stânca la loc şi, cu timpul, au uitat. Apoi, acum două

sute de ani, în timp ce zideau cripta familiei Frobisher, oamenii au descoperit-o

înc o dat . Tân rul care g sise locul visa la bog ii, aşa c n-a spus nim nui, aă ă ă ă ăţ ă ă

ascuns întrarea cu sicriul lui Ephraim Pettyfer, şi a coborât acolo într-o noapte,

crezând c nu-l vede nimeni.ă

– Avea p rul alb când a ieşit? ă

– N-a mai ieşit.

– Hmmm. Oh! Deci, ce-i acolo jos?

Caius cl tin din cap.ă ă

– Nu ştiu, tinere Owens. Dar l-am sim it, pe vremea când locul sta eraţ ă

gol. Am sim it ceva care aştepta, în adâncul dealului.ţ

– Ce aştepta?

– Am sim it doar c aştepta, îi r spunse Caius Pompeius.ţ ă ă

* * *

Scarlett ducea o carte mare cu poze. Se aşez lâng mama ei pe bancaă ă

verde de lâng poart , şi citi din cartea ei în timp ce mama sa verifica o anexă ă ă

pentru instruire. Feti ei îi f ceau pl cere razele soarelui de prim var şi seţ ă ă ă ă

str dui s -l ignore pe b ie elul care îi f cea semn cu mâna din spatele unuiă ă ă ţ ă

monument acoperit cu ieder , iar când feti a decise s nu se mai uite laă ţ ă

monument, b iatul âşni, ca şi cum ar fi fost împins de un arc, din spatele uneiă ţ

pietre funerare. Gesticula frenetic spre ea. Scarlett îl ignor .ă

În cele din urm , fata puse cartea pe banc .ă ă

– M mico, m duc s m plimb.ă ă ă ă

– S r mâi pe c rare, drag .ă ă ă ă

Fata r mase pe c rare pân ajunse la col şi-l v zu pe Bod f cându-i semnă ă ă ţ ă ă

din partea de sus a dealului. Se strâmb la el.ă

– Am aflat o gr mad de lucruri, zise Scarlett.ă ă

– Şi eu, zise Bod.

– Au existat oameni înaintea romanilor, spuse feti a. Cu mult înaintea lor.ţ

Au tr it, adic atunci când au murit au fost îngropa i în colinele astea, cu comoriă ă ţ

şi tot felul de chestii. Şi colinele erau numite gorgane.

– Oh! Bine, zise Bod. asta explic toat treaba. Vrei s vezi unul? ă ă ă

– Acum? întreb Scarlett, p rând c se îndoieşte. Nu ştii cu adev rat undeă ă ă ă

exist unul, nu-i aşa? Şi ştii c nu pot s te urmez peste tot pe unde umbli tu.ă ă ă

Îl v zuse strecurându-se prin ziduri, ca o umbr .ă ă

În replic , b iatul ridic o cheie mare de fier, ruginit .ă ă ă ă

– Era în capel , zise el. Deschide majoritatea uşilor de aici. Se foloseşteă

aceeaşi cheie pentru to i. E mai pu in de munc .ţ ţ ă

Fata urc dealul al turi de el.ă ă

– Spui adev rul? ă

Bod d du din cap, cu un zâmbet încântat ce-i dansa la col ul gurii.ă ţ

– Vino, zise el.

Era o zi perfect de prim var , iar aerul era viu, plin de cânt de p s ri şiă ă ă ă ă

de bâzâit de albine. Narcişii se leg nau în b taia vântului, iar ici, colo, pe pantaă ă

colinei, câteva lalele timpurii d deau din cap. O pres rare albastr de nu-m -ă ă ă ă

uita şi ciubo ica-cucului dolofane, galbene, punctau verdele pantei în timp ce ceiţ

doi copii urcau dealul, c tre micul mausoleu al familiei Frobisher.ă

Mausoleul era vechi şi simplu ca model, o cas de piatr p r sit , cu oă ă ă ă ă

poart de metal drept uş . Bod descuie poarta cu cheia sa, iar copiii intrar .ă ă ă

– E o gaur , zise Bod. Sau o uş . În spatele unuia dintre sicrie.ă ă

O g sir în spatele coşciugului de pe raftul de jos – un tunel simplu, prină ă

care puteai doar s te târ şti.ă ă

– Pe aici, zise Bod. Coborâm pe aici.

Scarlett se pomeni c -i f cea mai pu in pl cere aventura aceea.ă ă ţ ă

– Nu vedem nimic acolo, jos, zise ea. E întuneric.

– Eu n-am nevoie de lumin , spuse Bod. Nu atât timp cât sunt în cimitir.ă

– Eu am, spuse Scarlett. E întuneric.

Bod se gândi ce lucru liniştitor s -i spun , ceva de genul "nu-i nimic r uă ă ă

acolo", dar basmele cu p rul albit şi cu oameni care nu se mai întorseseră ă

însemnau c nu putea s spun aşa ceva cu conştiin a liniştit , aşa c zise:ă ă ă ţ ă ă

– O s cobor doar eu. Tu o s m aştep i aici.ă ă ă ţ

Scarlett se încrunt :ă

– N-ar trebui s m p r seşti.ă ă ă ă

– O s cobor, o s v d cine-i acolo, iar dup aceea o s m întorc şi o s - iă ă ă ă ă ă ă ţ

povestesc totul.

Se întoarse c tre deschiz tur , se aplec şi se târî în ea în patru labe. Seă ă ă ă

afla într-un spa iu suficient de mare ca s stea în picioare şi v zu trepte s pateţ ă ă ă

în piatr .ă

– Acum cobor nişte trepte, zise el.

– Coboar mult? ă

– Cred c da.ă

– Dac m ii de mân şi-mi spui unde s p şesc, atunci aş putea s vin cuă ă ţ ă ă ă ă

tine, zise fata. Dac eşti sigur c n-o s p esc nimic.ă ă ă ăţ

– Sigur c sunt sigur, zise Bod şi, înainte s termine de vorbit, fata seă ă

strecur prin gaur , în patru labe. Po i s te ridici, îi spuse Bod şi o lu de mân .ă ă ţ ă ă ă

Treptele sunt chiar aici. Dac întinzi piciorul înainte, po i s le g seşti. Gata.ă ţ ă ă

Acum o s-o iau eu înainte.

– Chiar po i s vezi? îl întreb Scarlett.ţ ă ă

– E întuneric, dar pot s v d, îi r spunse Bod.ă ă ă

Începu s-o conduc pe Scarlett în jos pe trepte, în adâncul dealului, şi s -iă ă

descrie ceea ce vedea în timp ce mergeau.

– În jos sunt trepte, zise el. F cute din piatr . Şi deasupra noastr pesteă ă ă

tot e numai piatr . Cineva a f cut un fel de pictur pe perete.ă ă ă

– Ce fel de pictur ? ă

– Cred c o V e de la Vac , mare şi p roas . Cu coarne. Şi mai e ceva caă ă ă ă

un model, ca un nod mare. Şi e şi scuptat în piatr , nu numai pictat, vezi?ă

întreb el şi-i lu degetele şi le puse pe nodul sculptat.ă ă

– Îl simt, zise ea.

– Acum treptele sunt mai mari. Am ajuns la un soi de camer mare, dară

treptele continu . Nu te mişca. Gata, acum sunt între tine şi camer . ine- iă ă Ţ ţ

mâna stâng pe perete.ă

Continuar s coboare.ă ă

– Înc un pas şi am ajuns pe podeaua camerei, zise Bod. E cam ciudat .ă ă

Înc perea era mic . Pe podea era o lespede de piatr , iar într-un col oă ă ă ţ

stânc joas , cu nişte obiecte mici pe ea. Pe sol erau oase, oase foarte vechi, iară ă

în locul în care treptele p trundeau în înc pere, Bod v zu un cadavru ghemuit,ă ă ă

îmbr cat în resturile unei haine lungi, cafenii – tân rul care visase la bog ii,ă ă ăţ

concluzion Bod. Probabil c alunecase şi c zuse în întuneric.ă ă ă

În jurul lor începu s se aud un zgomot, un târşâit ce foşnea, ca un şarpeă ă

ce se târa prin frunze uscate. Strânsoarea mâinii lui Scarlett pe bra ul lui Bodţ

deveni mai puternic .ă

– Ce-i asta? Vezi ceva?

– Nu.

Scarlett scoase un sunet, pe jum tate gâfâit, pe jum tate v ietat, iar Bodă ă ă

v zu ceva şi ştiu f r s mai întrebe c -l vedea şi fata.ă ă ă ă ă

La cap tul înc perii era o lumin , iar din lumin venea un om, mergândă ă ă ă

prin stânc , iar Bod o auzi pe Scarlett în buşindu-şi un ip t.ă ă ţ ă

Omul p rea bine p strat, dar ar ta precum cineva care era mort de multă ă ă

timp. Pielea îi era pictat (îşi zise Bod) sau tatuat (gândi Scarlett) cu modele şiă ă

desene purpurii. În jurul gâtului îi atârna un colier f cut din din i lungi, ascu i i.ă ţ ţ ţ

– Eu sunt st pânul acestui loc! zise personajul acela, folosind cuvinte atâtă

de vechi şi de guturale încât abia de mai sem nau a cuvinte. P zesc acest loc deă ă

to i cei care vor s -i fac r u.ţ ă ă ă

Avea ochi uriaşi. Bod îşi d du seama c acest lucru se datora faptului c înă ă ă

jurul lor erau desenate cercuri purpurii, ce f ceau ca fa a individului s arate caă ţ ă

a unei bufni e.ţ

– Cine eşti? întreb Bod, strângând puternic mâna lui Scarlett.ă

Omul Indigo p ru s nu fi auzit întrebarea. se uit fioros la ei.ă ă ă

– P r si i locul sta! zise el cu cuvinte pe care Bod le auzi în capul s u,ă ă ţ ă ă

cuvinte ce erau şi un mârâit gutural.

– O s ne fac r u? întreb Scarlett.ă ă ă ă

– Nu cred, r spunse Bod, apoi îi zise Omului Indigo, aşa cum fuseseă

înv at: M bucur de Libertatea Cimitirului şi pot s merg oriunde vreau.ăţ ă ă

Omul Indigo nu avu nici o reac ie, iar acest lucru îl mir foarte mult peţ ă

Bod, pentru c pân şi cel mai âfnos locuitor al cimitirului se calma când auzeaă ă ţ

declara ia aceea. Bod întreb :ţ ă

– Scarlett, po i s -l vezi? ţ ă

– Sigur c pot s -l v d. E un b rbat mare, fioros şi tatuat, care vrea s neă ă ă ă ă

omoare. Bod, f -l s plece!ă ă

Bod se uit la r m şi ele domnului cu hain cafenie. Al turi de acestea, peă ă ă ţ ă ă

podeaua de piatr , se g sea un felinar spart.ă ă

– A fugit, spuse Bod cu voce tare. A fugit pentru c era speriat. Şi aă

alunecat sau s-a împiedicat de trepte şi a c zut.ă

– Cine?

– B rbatul de pe podea.ă

Scarlett p ru enervat – şi, în acelaşi timp, uimit şi speriat .ă ă ă ă

– Ce b rbat de pe podea? Singurul om pe care-l pot vedea e individulă

tatuat.

Şi atunci, ca şi cum ar fi vrut s se asigure c cei doi copii ştiau c el eă ă ă

acolo, Omul Indigo îşi l s capul pe spate şi scoase o serie de r cnete în genulă ă ă

iodlerelor, o tânguire din fundul gâtului care o f cu pe Scarlett s -i strâng atâtă ă ă

de puternic mâna lui Bod, încât unghiile ei se înfipser în carnea lui.ă

Dar Bod nu mai era speriat.

– Îmi pare r u c am spus c sunt imaginari, zise Scarlett. Acum cred. Suntă ă ă

reali.

Omul Indigo ridic ceva deasupra capului. Ar ta ca o lam ascu it dină ă ă ţ ă

piatr .ă

– To i cei care vor invada acest loc vor muri! r cni el, în limbajul s uţ ă ă

gutural.

Bod se gândi la b rbatul al c rui p r albise, dup ce individul descoperiseă ă ă ă

camera aceea. B rbat care nu-şi revenise niciodat , nici nu povestise ce v zuse.ă ă ă

– Nu, spuse Bod. Cred c ai dreptate. Cred c sta este.ă ă ă

– Ce este?

– Imaginar.

– Nu fii prost, zise Scarlett. Pot s -l v d.ă ă

– Da, spuse Bod. Iar tu nu po i s vezi oameni mor i, concluzion el, dupţ ă ţ ă ă

care ad ug , uitându-se în înc pere. Acum po i s încetezi. Ştim c nu eşti real.ă ă ă ţ ă ă

– O s v m nânc fica ii! ip Omul Indigo.ă ă ă ţ ţ ă

– Nu, n-o s ni-i m nânci, spuse Scarlett, oftând zdrav n. Bod areă ă ă

dreptate. Cred c individul e o sperietoare.ă

– Ce-i o sperietoare? întreb Bod.ă

– O chestie pe care fermierii o pun pe câmp, ca s sperie ciorile.ă

– De ce ar face asta? se mir Bod.ă

Lui îi pl ceau ciorile. Le considera amuzante şi-i pl cea c ajutau laă ă ă

men inerea cur eniei în cimitir.ţ ăţ

– Nu ştiu exact. O s-o întreb pe m mica. Dar am v zut una din tren şi amă ă

întrebat ce este. Ciorile cred c -i o persoan adev rat , dar nu e. E doar un lucruă ă ă ă

care arat ca o persoan , dar care nu-i o persoan . E doar un lucru f cut specială ă ă ă

ca s sperie ciorile şi s le fac s plece.ă ă ă ă

Bod se uit prin înc pere. Apoi zise:ă ă

– Indiferent ce eşti, n-a mers, nu ne-ai speriat. Ştim c nu-i ceva adev rat.ă ă

Înceteaz .ă

Omul Indigo se opri. Se duse la lespedea de piatr şi se întinse pe ea. Apoiă

disp ru.ă

Din punctul de vedere al lui Scarlett, camera se cufund din nou înă

întuneric. Dar auzi din nou în întuneric sunetul de târâre, ce devenea tot mai

puternic, ca şi cum cineva ar fi mers de jur împrejurul înc perii rotunde.ă

Ceva zise NOI SUNTEM UCIGAŞUL.

P rul de pe ceafa lui Bod începu s se zburleasc . Vocea din capul s u eraă ă ă ă

ceva foarte vechi şi foarte uscat, ca frecatul unei crengi moarte de fereastra

capelei, iar Bod avu impresia c erau mai multe voci, care vorbeau la unison.ă

– Ai auzit? o întreb el pe Scarlett.ă

– N-am auzit nimic, doar un târşâit. M face s m simt ciudat. Am crampeă ă ă

în burt , de parc m aştept s se întâmple ceva groaznic.ă ă ă ă

– N-o s se întâmple nimic groaznic, zise Bod, apoi se adres înc perii. Ceă ă ă

eşti?

NOI SUNTEM UCIGAŞUL. P ZIM ŞI AP R M.Ă Ă Ă

– Ce ap ra i? ă ţ

LOCUL DE ODIHN AL ST PÂNULUI. ACESTA ESTE CEL MAI SFÂNT DINTREĂ Ă

TOATE LOCURILE SFINTE ŞI ESTE P ZIT DE UCIGAŞ.Ă

– Nu po i s ne atingi, zise Bod. Po i doar s ne sperii.ţ ă ţ ă

Vocile îngem nate sunau enervate. FRICA ESTE O ARM A UCIGAŞULUI.ă Ă

Bod privi spre lespede.

– Astea sunt comorile st pânului t u? O broş veche, o cup şi un cu itaşă ă ă ă ţ

din piatr ? Nu mi se pare c valoreaz prea mult.ă ă ă

UCIGAŞUL P ZEŞTE COMORILE, BROŞA, CUPA, CU ITUL. LE P ZIM PENTRUĂ Ţ Ă

ST PÂN, PENTRU CÂND SE VA ÎNTOARCE. EL SE VA ÎNTOARCE. ÎNTOTDEAUNA SEĂ

ÎNTOARCE.

– Câ i sunte i? ţ ţ

Dar Ucigaşul nu mai spuse nimic. Interiorul capului lui Bod p rea ca şi cumă

ar fi fost umplut cu pânze de p ianjen, iar el îşi scutur capul, încercând s şi-lă ă ă

limpezeasc . Apoi strânse mâna lui Scarlett.ă

– Trebuie s plec m, zise el.ă ă

O conduse pe lâng b rbatul mort cu hain cafenie – sincer vorbind, îşiă ă ă

zise Bod, dac nu s-ar fi speriat şi n-ar fi c zut, omul acela ar fi fost dezam gită ă ă

de comoara g sit . Comorile vechi de zece mii de ani nu-s şi comorile de azi.ă ă

Bod o conduse cu grij pe Scarlett în sus, pe sc ri, prin interiorul dealului, până ă ă

la zid ria neagr a mausoleului familiei Frobisher.ă ă

Lumina târzie a soarelui de prim var lucea prin sp rturile din zid rie şiă ă ă ă

prin uşa cu z brele, şocând prin intensitatea sa, iar Scarlett clipi şi-şi acoperiă

ochii, din cauza str lucirii subite. P s rile cântau în tufişuri, un bondar trecu peă ă ă

lâng ei, totul era surprinz tor prin normalitatea sa.ă ă

Bod deschise uşa de z brele, apoi o încuie din nou în urma lor.ă

Hainele de culoare deschis ale lui Scarlett erau acoperite cu murd rie şiă ă

pânze de p ianjen, fa a ei brunet şi mîinile erau albe din cauza prafului.ă ţ ă

Departe, în josul dealului, cineva – mai mul i cineva – r cnea. R cneaţ ă ă

puternic. R cnea de zor.ă

Cineva striga:

– Scarlett! Scarlett Perkins!

Iar Scarlett r spunse:ă

– Da? Hei!

Şi înainte ca ea şi Bod s aib posibilitatea s discute despre ceea ceă ă ă

v zuser , sau s discute despre Omul Indigo, ap ru o femeie cu o jachet de-ună ă ă ă ă

galben fluorescent, pe spatele c reia scria POLI IA, care voia s ştie dac feti aă Ţ ă ă ţ

era bine, unde fusese, dac încercase cineva s-o r peasc , apoi femeia spuseă ă ă

ceva la radio, anun ându-i pe ceilal i c fusese g sit un copil.ţ ţ ă ă

Bod se strecur lâng ele, în timp ce coborau dealul. Uşa capelei eraă ă

deschis , iar în untru aşteptau ambii p rin i ai lui Scarlett, mama în lacrimi,ă ă ă ţ

tat l îngrijorat, vorbind la un telefon mobil. Împreun cu ei era o alt poli ist .ă ă ă ţ ă

Nici unul dintre ei nu-l v zu pe Bod, care aştepta într-un col al capelei.ă ţ

Oamenii începur s-o întrebe pe Scarlett ce i se întâmplase, iar ea,ă

r spunse cât putu de cinstit, le povesti despre un b iat numit Nimeni (Nobody),ă ă

care o dusese în interiorul unui deal unde din întuneric ap ruse un b rbat cuă ă

tatuaj purpuriu, dar care individ era, de fapt, o sperietoar de ciori. Oamenii îi

d dur un baton de ciocolat , îi şterser fa a şi o întrebar dac individul tatuată ă ă ă ţ ă ă

mergea cu motocicleta, iar mama şi tat l lui Scarlett, acum uşura i, deveniră ţ ă

furioşi pe ei înşişi şi pe ea, şi-şi spuser unul celuilalt c era vina celuilalt pentruă ă

c l sase o feti s se joace în cimitir, chiar dac acesta era o rezerva ieă ă ţă ă ă ţ

natural , c lumea era în zilele astea un loc foarte periculos şi c dac nu eşti cuă ă ă ă

ochii pe copiii t i în fiecare secund , nu- i po i imagina ce lucruri groaznice li seă ă ţ ţ

pot întâmpla. Mai ales unui copil precum Scarlett.

Mama lui Scarlett începu s plâng , ceea ce o f cu şi pe Scarlett să ă ă ă

plâng , iar una dintre poli iste începu s se certe cu tat l lui Scarlett, careă ţ ă ă

încerca s -i spun c el, un pl titor de impozite, îi pl teşte leafa, iar poli ista îiă ă ă ă ă ţ

zise c şi ea pl tea impozite şi c probabil îi pl tea lui leafa, în timp ce Bodă ă ă ă

st tea în umbra din col ul capelei, nev zut de nimeni, nici m car de Scarlett, şiă ţ ă ă

privea şi asculta, pân când n-a mai rezistat.ă

Era deja crepuscul în cimitir, iar Silas veni şi-l g si pe Bod lângă ă

amfiteatru, privind spre oraş. Silas se aşez lâng b iat şi nu spuse nimic,ă ă ă

pentru c aşa f cea el.ă ă

– N-a fost vina ei, zise Bod. A fost vina mea. Iar acum ea are necazuri.

– Unde ai dus-o? întreb Silas.ă

– În mijlocul colinei, s vedem mormântul cel mai vechi. Numai c nu eraă ă

nimeni în el. Doar o chestie ca un şarpe numit Ucigaşul, care speria lumea.ă

– Fascinant.

Coborâr dealul împreun , privir cum vechea capel fu încuiat din nou,ă ă ă ă ă

iar poli iştii, Scarlett şi p rin ii ei disp rur în noapte.ţ ă ţ ă ă

– Domnişoara Borrows o s te înve e literele de mân , zise Silas. Ai citită ţ ă

Mâ a din p l rieţ ă ă 2?

– Da, r spunse Bod. Cu veacuri în urm . Po i s -mi mai aduci c r i? ă ă ţ ă ă ţ

– Cred c da, r spunse Silas.ă ă

– Crezi c o s-o mai v d? ă ă

– Pe fat ? M îndoiesc.ă ă

Dar Silas greşea. Peste trei s pt mâni, într-o dup -amiaz cenuşie,ă ă ă ă

Scarlett ap ru în cimitir, înso it de ambii p rin i.ă ţ ă ă ţ

P rin ii insistar s r mân tot timpul în apropiere, s-o poat vedea, cuă ţ ă ă ă ă ă

toate c r maser un pic în urma ei. Din când în când, mama lui Scarlettă ă ă 2 The Cat in the Hat, carte pentru copii de Dr. Seuss.

exclama c toat chestia aia era morbid şi ce grozav era c or s p r sească ă ă ă ă ă ă ă

locul la pentru totdeauna.ă

Când p rin ii lui Scarlett începur s discute între ei, Bod zise:ă ţ ă ă

– Bun .ă

– Salut, r spunse Scarlett, foarte liniştit .ă ă

– Nu credeam c o s te mai v d.ă ă ă

– Le-am spus c n-o s merg cu ei decât dac m aduc aici pentru ultimaă ă ă ă

oar .ă

– Unde pleci?

– În Sco ia. E o universitate acolo. Pentru t ticul, s predea fizicaţ ă ă

particulelor.

Merser împreun pe c rare, o feti cu un hanorac de-un portocaliuă ă ă ţă

deschis şi un b ie el într-un lin oliu cenuşiu.ă ţ ţ

– Sco ia e departe? ţ

– Da, r spunse ea.ă

– Oh!

– Speram s fii aici. Ca s -mi iar r mas bun.ă ă ă

– Sunt întotdeauna aici.

– Dar nu eşti mort, nu-i aşa Nobody Owens?

– Bineîn eles c nu sunt.ţ ă

– Ei bine, atunci nu po i s stai aici toat via a ta. Într-o zi o s creşti şiţ ă ă ţ ă

atunci o s trebuiasc s pleci şi s tr ieşti în lumea din afar .ă ă ă ă ă ă

B iatul cl tin din cap.ă ă ă

– Acolo nu sunt în siguran .ţă

– Cine zice asta?

– Silas. Familia mea. To i.ţ

Feti a r mase t cut .ţ ă ă ă

Tat l ei o strig :ă ă

– Scarlett! Vino, iubito! E timpul s plec m. Ai avut parte de ultimaă ă

plimbare prin cimitir. Acum, hai acas .ă

Scarlett îi spuse lui Bod:

– Eşti curajos. Eşti cea mai curajoas persoan pe care am cunoscut-o şiă ă

eşti prietenul meu. Nu-mi pas dac eşti imaginar.ă ă

Apoi fugi pe c rare, înapoi de unde venise, la p rin ii ei şi la lume.ă ă ţ

Capitolul Trei

Câinii lui Dumnezeu

Un mormânt din fiecare cimitir apar ine ghulelor. Dac te vei plimbaţ ă

suficient de mult prin oricare cimitir o s -l g seşti – decolorat de ap , deformat,ă ă ă

cu piatra cr pat sau spart , cu iarb pr p dit sau cu b l rii pe el, care- i lasă ă ă ă ă ă ă ă ă ţ ă

impresia c -i p r sit. Şi arat mai jalnic decît alte pietre de mormânt, iar numeleă ă ă ă

de pe piatr e imposibil de citit. Dac pe mormânt exist o statuie, aceasta eă ă ă

f r cap sau acoperit de mucegai sau de licheni încât arat ca mucegaiulă ă ă ă

însuşi. Dac un mormânt din cimitir arat ca inta unor vandali, atunci acela esteă ă ţ

poarta ghulelor. Dac mormântul te face s - i doreşti s fii în alt parte, atunciă ă ţ ă ă

este poarta ghulelor.

Exista un asemenea mormânt şi în cimitirul lui Bod.

Exist unul în fiecare cimitir.ă

* * *

Silas pleca.

Bod fusese mâhnit când auzise prima oar acest lucru. Acum nu mai eraă

mâhnit. Era furios.

– De ce? întreb Bod.ă

– i-am spus. Trebuie s ob in anumite informa ii. Ca s le ob in, trebuieŢ ă ţ ţ ă ţ

s c l toresc. Ca s c l toresc, trebuie s plec de aici. Am mai discutat despreă ă ă ă ă ă ă

toate astea.

– De ce-i atât de important s pleci? ă

Mintea de şase ani a lui Bod încerc s -şi imagineze ceva care l-ar fi f cută ă ă

pe Silas s vrea s -l p r seasc . D du greş.ă ă ă ă ă ă

– Nu-i cinstit...

Paznicul s u r mase netulburat.ă ă

– Nu-i nici cinstit, nici necinstit, Nobody Owens. Este, pur şi simplu.

Bod nu fu impresionat.

– Trebuie s ai grij de mine. Aşa ai spus!ă ă

– Ca paznic al t u, am responsabilit i pentru tine, aşa e. Din fericire, nuă ăţ

sunt singurul individ din lume dornic s -şi asume aceast responsabilitate.ă ă

– Unde te duci?

– Ies. Afar . Sunt lucruri pe care trebuie s le descop r, pe care nu pot să ă ă ă

le descop r aici.ă

Bod pufni dispre uitor şi plec , dând cu piciorul în pietre imaginare. Înţ ă

partea de nord-vest a cimitirului b l riile crescuser zdrav n, încâlcite, dep şindă ă ă ă ă

abilitatea îngrijitorului sau a Prietenilor Cimitirului de a face ordine, iar Bod se

plimb pe acolo, trezind o familie de copii din perioada victorian care muriseră ă ă

înainte s împlineasc zece ani, şi se jucar de-a v-a i ascunselea la lumina lunii,ă ă ă ţ

în jungla de ieder încâlcit . Bod încerc s îşi imagineze c Silas nu pleca, că ă ă ă ă ă

nu avea s se schimbe nimic, dar când jocul se termin iar el fugi înapoi laă ă

vechea capel , v zu dou lucruri care-l f cur s se r zgândeasc .ă ă ă ă ă ă ă ă

Primul lucru pe care îl v zu fu o geant . Era geanta lui Silas, Bod îşi d duă ă ă

seama din clipa în care o z ri. Avea cel pu in o sut cincizeci de ani, un lucruă ţ ă

minunat, din piele neagr cu ornamente din bronz şi mâner negru, soiul deă

geant pe care ar fi purtat-o un doctor sau un cioclu din perioada victorian , şiă ă

care ar fi con inut toate instrumentele de care ar fi avut nevoie acesta. Bod nuţ

mai v zuse pân atunci geanta lui Silas, nici m car nu ştiuse c Silas avea oă ă ă ă

geant . Era soiul de geant care putea s -i apar in doar lui Silas. Bod încercă ă ă ţ ă ă

s se zgâiasc în untrul ei, dar geanta era închis cu un lac t mare din alam . Şiă ă ă ă ă ă

era prea grea ca s -o poat ridica.ă ă

Acesta fusese primul lucru.

Al doilea lucru st tea pe banc , lâng capel .ă ă ă ă

– Bod, zise Silas, aceasta este domnişoara Lupescu.

Domnişoara Lupescu nu era frumoas . Figura ei era încruntat , iară ă

expresia ei era dezaprobatoare. Avea p rul cenuşiu, deşi fa a sa p rea preaă ţ ă

tân r pentru p rul ei c runt. Din ii din fa erau uşor îndoi i. Purta un pardesiuă ă ă ă ţ ţă ţ

larg, iar la gât avea o cravat b rb teasc .ă ă ă ă

– Ce mai face i, domnişoar Lupescu? zise Bod.ţ ă

Domnişoara Lupescu nu zise nimic. Pufni. Apoi se uit la Silas şi zise:ă

– Aşa. sta e b iatul.Ă ă

Se ridic de pe banc şi se plimb în jurul lui Bod, cu n rile l rgite, deă ă ă ă ă

parc l-ar fi adulmecat. Dup ce f cu un circuit complet, zise:ă ă ă

– O s -mi dai raportul la trezire şi înainte s te duci la culcare. Am închiriată ă

o camer în casa aceea, spuse ea, ar tând un acoperiş ce abia se z rea din loculă ă ă

în care st teau. Dar o s -mi petrec timpul în cimitir. Sunt aici în calitate deă ă

istoric, care face cercet ri referitoare la istoria vechilor morminte. Ai în eles,ă ţ

b iete? ă Da3?3 în limba român , în originală

– Bod, zise Bod. M cheam Bod, nu b iete.ă ă ă

– E o prescurtare de la Nobody, zise femeia. Un nume prostesc. Bod e

nume de animal de cas . O porecl . Nu-mi place. O s - i spun "b iete". Iar tu oă ă ă ţ ă

s -mi spui "domnişoara Lupescu".ă

Bod se uit în sus spre Silas, implorator, dar pe fa a lui Silas nu se vedeaă ţ

urm de simpatie. Silas îşi lu geanta şi zise:ă ă

– Vei fi în mâini bune, Bod, sunt sigur c o s te în elegi cu domnişoaraă ă ţ

Lupescu.

– N-o s ne în elegem! zise Bod. E oribil !ă ţ ă

– Ai spus un lucru foarte grosolan, spuse Silas. Cred c ar trebui s - i ceriă ă ţ

scuze.

Bod nu voia s -şi cear scuze, dar Silas se uit la el, avea geanta ceaă ă ă

neagr în mân şi se preg tea s plece pentru o perioad pe care n-o ştiaă ă ă ă ă

nimeni, aşa c b iatul spuse:ă ă

– Îmi cer scuze, domnişoar Lupescu.ă

La început, femeia nu zise nimic, se mul umi s pufneasc , apoi spuse:ţ ă ă

– B iete, am venit de departe ca s am grij de tine. Sper s meri i efortulă ă ă ă ţ

f cut.ă

Bod nu se imagina îmbr işându-l pe Silas, aşa c întinse mâna, iar Silasăţ ă

se aplec şi i-o strânse uşor, cuprinzând mâna mic şi murdar în cea imens ,ă ă ă ă

alb , a sa. Apoi, ridicându-şi geanta de piele neagr de parc n-ar fi avut nici ună ă ă

pic de greutate, plec pe c rare şi ieşi din cimitir.ă ă

Bod le povesti p rin ilor despre toate astea.ă ţ

– Silas a plecat, le zise el.

– O s se întoarc , spuse vesel domnul Owens. Bod, nu- i bate capul cuă ă ţ

asta. O s se întoarc nou-nou , cum se zice.ă ă ţ

– Atunci când te-ai n scut, ne-a promis c de va trebui s plece, va g si peă ă ă ă

cineva care s - i aduc mâncare şi s te vegheze, zise doamna Owens. Şi aşa aă ţ ă ă

şi f cut. Te po i bizui pe el.ă ţ

E adev rat, Silas îi adusese hran lui Bod, o l sa în fiecare noapte înă ă ă

cript , dar, din punctul de vedere al lui Bod, acesta era lucrul cel mai pu ină ţ

important pe care Silas îl f cuse pentru Bod. Îi d duse sfaturi, seci, logice şiă ă

întotdeauna corecte; ştia mai multe decât cei din cimitir, pentru c excursiile luiă

nocturne în lumea exterioar îi permiteau s descrie lumea din momentul acela,ă ă

nu cea care fusese cu sute de ani în urm ; era calm şi de n dejde, fusese acoloă ă

în fiecare noapte din via a lui Bod, aşa c ideea bisericii f r singurul ei locuitor iţ ă ă ă

se p rea greu de conceput lui Bod; dar, mai mult decât orice, îl f cea pe Bod să ă ă

se simt în siguran .ă ţă

Domnişoara Lupescu considera şi ea c treaba ei consta în ceva mai multă

decât de a-i aduce mâncare lui Bod. Deşi f cea şi asta.ă

– Ce-i asta? întreb Bod, îngrozit.ă

– Mâncare bun , zise domnişoara Lupescu.ă

St teau în cript . Femeia pusese dou recipiente de plastic pe o fa deă ă ă ţă

mas şi ridicase capacele. Ar t spre primul trecipient şi zise:ă ă ă

– Sup de sfecl -orz-tocan . Iar asta e salat , spuse ea, ar tând spre ală ă ă ă ă

doilea recipient. Acum, m nânc -le pe amândou . Le-am f cut pentru tine.ă ă ă ă

Bod se uit în sus, spre ea, s vad dac glumeşte. Mâncarea adus deă ă ă ă ă

Silas era de obicei în pachete, cump rat din soiul acela de locuri unde se vindeă ă

mâncare noaptea târziu şi nu se pune nici un fel de întrebare. Nimeni nu-i

adusese mâncare într-un container de plastic cu capac.

– Miroase groaznic, zise el.

– Dac nu m nânci supa-tocan repede, o s fie şi mai groaznic , zise ea.ă ă ă ă ă

O s se r ceasc . M nânc .ă ă ă ă ă

Bod era fl mând. Lu o lingur de plastic, o cufund în tocana de-un roşuă ă ă ă

purpuriu şi mânc . Hrana era cleioas şi nefamiliar , dar o înghi i.ă ă ă ţ

– Acum, salata, spuse domnişoara Lupescu, ridicând capacul celui de-al

doilea recipient.

Acesta con inea buc i mari de ceap crud , sfecl şi tomate, toate cu unţ ăţ ă ă ă

sos gros cu gust de o et. Bod puse o felie de sfecl în gur şi începu s-oţ ă ă

mestece. Sim i saliva strângându-se şi_şi d du seama c dac o s înghitţ ă ă ă ă ă

bucata aceea, avea s-o vomite. Aşa c zise:ă

– Nu pot s m nânc asta.ă ă

– Î i face bine.ţ

– O s mi se fac grea .ă ă ţă

Se privir , b ie elul cu p r cenuşiu încâlcit, şi femeia încruntat , care nuă ă ţ ă ă

avea un fir din p rul argintiu care s nu fie la locul lui.ă ă

– Mai m nânc o bucat , spuse domnişoara Lupescu.ă ă ă

– Nu pot.

– Mai m nânci o bucat acum, sau o s r mâi aici pân o s m nânci tot.ă ă ă ă ă ă ă

Bod lu o bucat de tomat cu gust de o et, o mestec şi o înghi i.ă ă ă ţ ă ţ

Domnişoara Lupescu puse capacele recipientelor şi le vârî în punga de plastic.

– Acum, lec iile, zise ea.ţ

Era mijlocul verii. Nu se întuneca deplin decât aproape de miezul nop ii.ţ

Nu se f ceau lec ii în mijlocul verii – timp pe care Bod îl petrecea, cât era treaz,ă ţ

în crepuscului cald şi nesfârşit, jucându-se, explorând sau c rându-se.ăţă

– Lec ii? întreb el.ţ ă

– Paznicul t u a considerat c ar fi bine s te înv diferite chestii.ă ă ă ăţ

– Am înv tori. Letitia Borrows m înva scrisul şi cuvintele, domnulăţă ă ţă

Pennyworth îmi pred Sistemul Educa ional Complet pentru Tinerii Gentlemani,ă ţ

cu Material Suplimentar pentru cei Post Mortem. Înv geografie şi tot ce maiăţ

este. N-am nevoie de alte lec ii.ţ

– Ştii tot, b iete? Ai doar şase ani şi ştii deja totul.ă

– N-am spus asta.

Domnişoara Lupescu îşi încruciş bra ele.ă ţ

– Povesteşte-mi despre ghule, zise ea.

Bod încerc s -şi aminteasc ce-i spusese Silas despre ghule, în decursulă ă ă

anilor.

– Stai departe de ele, zise el.

– Asta-i tot ce ştii? Da? De ce trebuie s stai departe de ele? De unde vin?ă

Unde se duc? De ce s nu stai lâng o poart a ghulelor? Ei, b iete? ă ă ă ă

Bod d du din umeri şi cl tin din cap.ă ă ă

– Numeşte diferitele feluri de oameni, spuse domnişoara Lupescu. Acum!

Bod se gândi un moment.

– Cei vii, zise el. Hmmm... Cei mor i.ţ

Se opri, apoi ad ug , nesigur:ă ă

– Pisicile?

– Eşti un ignorant, b iete, zise domnişoara Lupescu. Asta-i r u. Iar tu eştiă ă

mul umit c eşti ignorant, ceea ce e şi mai r u. Repet dup mine: exist cei viiţ ă ă ă ă ă

şi cei mor i, exist f pturi de zi şi f pturi de noapte, exist ghule şi umbl toriţ ă ă ă ă ă

prin cea , exist vân torii superiori şi exist Câinii lui Dumnezeu. Şi mai existţă ă ă ă ă

indivizii solitari.

– Dumneavoastr ce sunte i? întreb Bod.ă ţ ă

– Eu, r spunse sec femeia, sunt domnişoara Lupescu.ă

– Şi Silas ce e?

Femeia ezit , apoi r spunse:ă ă

– E un individ solitar.

Bod suport lec iile. Când îl instruia Silas, era interesant. În majoritateaă ţ

timpului, Bod nu-şi d dea seama c era înv at ceva. Domnişoara Lupescuă ă ăţ

preda liste, iar Bod nu vedea rostul acestui lucru. St tea în cript , dorindu-şi dină ă

tot sufletul s fie afar , în crepuscului verii, sub luna fantomatic .ă ă ă

Când lec ia se termin , b iatul fugi, în cea mai proast dispozi ie. C utţ ă ă ă ţ ă ă

tovar şi de joac , dar nu g si nici unul şi nu v zu nimic, doar un câine mare,ă ă ă ă

cenuşiu, care d dea târcoale pietrelor funerare, inându-se la distan de el,ă ţ ţă

strecurându-se printre pietrele de mormânt şi prin umbre.

S pt mâna aceea fu şi mai rea.ă ă

Domnişoara Lupescu continu s -i aduc lui Bod mâncare g tit de ea:ă ă ă ă ă

g luşti înotând în untur ; sup deas , de-un roşu purpuriu, cu o gr mad deă ă ă ă ă ă

smântân în ea; cartofi mici, fier i, reci; cârna i reci, plini de usturoi; ou fierteă ţ ţ ă

tari, într-un lichid cenuşiu, neapetisant. Bod mânc atât de pu in cât se putea caă ţ

s scape de mâncarea aceea. Lec iile continuar : timp de dou zile, femeia nu-lă ţ ă ă

înv nimic, în afar de modul de a cere ajutor în toate limbile din lume, şi-iăţă ă

d dea cu creionul peste încheieturi dac s rea ceva sau uita. În a treia zi îl lu laă ă ă ă

întreb ri.ă

– În francez ? ă

– Au secours.

– În alfabetul Morse?

– S-O-S. Trei puncte, trei linii, apoi iar trei puncte.

– În limba groaznicilor nop ii? ţ

– Asta-i o prostie. Nu-mi amintesc ce-i un groaznic al nop ii.ţ

– Au aripi f r p r şi zboar iute şi la mic în l ime. Nu viziteaz lumeaă ă ă ă ă ă ţ ă

asta, ci zboar pe cerurile roşii de deasupra drumului spre Gholheim.ă

– N-o s am niciodat nevoie s ştiu aşa ceva.ă ă ă

Gura femeii se strânse şi mai mult. Domnişoara Lupescu zise doar:

– În limba groaznicilor nop ii? ţ

Bod scoase zgomotul din gât pe care îl înv ase de la ea – un strig tăţ ă

gutural, ca un ip t de vultur. Femeia pufni:ţ ă

– E corespunz tor, zise ea.ă

Bod nu mai putu s aştepte pân avea s se întoarc Silas şi spuse:ă ă ă ă

– Uneori, în cimitir e un câine mare, cenuşiu. A venit o dat cuă

dumneavoastr . E câinele dumneavoastr ? ă ă

Domnişoara Lupescu îşi strânse cravata.

– Nu, r spunse ea.ă

– Am terminat?

– Pentru ast zi. S citeşti lista pe care i-o dau în noaptea asta şi s oă ă ţ ă

înve i pe dinafar pentru mâine.ţ ă

Lista era tip rit cu cerneal de-un purpuriu slab pe hârtie alb şi miroseaă ă ă ă

a lucru vechi. Bod lu lista cea nou pe panta dealului şi încerc s citească ă ă ă ă

vorbele, dar nu se putea concentra asupra ei. În cele din urm o împ turi şi oă ă

puse sub o piatr .ă

Nimeni nu voia s se joace cu el în noaptea acea. Nimeni nu voia s seă ă

joace sau s discute, s alerge şi s se ca re sub luna imens de var .ă ă ă ţă ă ă

Bod se duse la mormântul familiei Owens, s se plâng p rin ilor s i, dară ă ă ţ ă

doamna Owens nu voi s aud o vorb împotriva domnişoarei Lupescu înă ă ă

leg tur cu motivele incorecte pentru care o alesese Silas – dup p rerea lui Bodă ă ă ă

– în timp ce domnul Owens ridic pur şi simplu din umeri şi începu s -iă ă

povesteasc lui Bod despre zilele pe care le petrecuse ca ucenic de tâmplar deă

dulapuri, şi cât de mult i-ar fi pl cut s fi înv at toate lucrurile acelea folositoareă ă ăţ

pe care le înv a Bod – iar acest lucru era şi mai r u, dup p rerea lui Bod.ăţ ă ă ă

– Nu vrei s înve i? întreb doamna Owens, iar Bod strânse pumnii şi nuă ţ ă

zise nimic.

Se duse în cimitir, sim indu-se neiubit şi neîn eles.ţ ţ

Bod se gândi la nedreptate în general şi r t ci prin cimitir dând cu piciorulă ă

în pietre. Z ri câinele de-un cenuşiu închis şi-l strig , s vad dac vine s seă ă ă ă ă ă

joace cu el, dar animalul se inu la distan , iar Bod, frustrat, arunc în el cu unţ ţă ă

bulg re de lut, care se sparse în piatra de mormânt din apropiere şi aruncă ă

p mânt în toate p r ile. Câinele cel mare se uit la Bod cu reproş, apoi p şi înă ă ţ ă ă

umbr şi disp ru.ă ă

B iatul se întoarse în partea de sud-vest a colinei, evitând capela ceaă

veche: nu voia s vad locul în care nu se afla Silas. Se opri lâng un mormântă ă ă

ce ar ta cam aşa cum se sim ea Bod: mormântul se g sea sub un stejar ceă ţ ă

fusese lovit cândva de fulger, iar acum era doar un trunchi negru, ca o gheară

neagr ce ieşea din deal; mormântul însuşi era p tat şi cr pat, iar deasupra saă ă ă

era o piatr memorial pe care atârna un înger f r cap, cu roba ce ar ta ca ună ă ă ă ă

copac de mucegai uriaş şi urât.

Bod se aşez al turi, pe un m nunchi de iarb , fiindu-i mil de el însuşi şiă ă ă ă ă

urându-i pe to i. Îl ura şi pe Silas, pentru c plecase şi-l p r sise. Apoi închiseţ ă ă ă

ochii, se f cu ghem pe iarb şi se cufund într-un somn f r vise.ă ă ă ă ă

****

Pe strad , urcând dealul, veneau ducele de Westminster, onorabilulă

Archibald Fitzhugh şi episcopul de Bath şi Wells, strecurându-se şi s rind dină

umbr în umbr , sfriji i şi usc ivi, numai tendoane şi cartilagii, purtând haineă ă ţ ăţ

zdren uite, şi s reau, alergau şi se furişau, s ltând peste l zile de gunoi,ţ ă ă ă

r mânând în partea întunecat a gardurilor vii.ă ă

Erau m run i, ca nişte oameni de dimensiuni normale care se uscaser laă ţ ă

soare; vorbeau între ei cu glas re inut, spunând chestii de felul "Dac în l imeaţ ă ă ţ

voastr are vreo idee mai grozav decât noi în leg tur cu locul în care suntem,ă ă ă ă

v-aş fi foarte recunosc tor s-o spune i. Altfel, ar fi bine s v ine i gaura aiaă ţ ă ă ţ ţ

mare închis ." sau "Prea sfin ia voastr , spun doar c ştiu c în apropiere e ună ţ ă ă ă

cimitir, îi simt mirosul." sau "Dac nu po i s -l miroşi, atunci ar trebui s -i simtă ţ ă ă

eu mirosul, pentru c am un nas mai bun decât în l imea voastr ."ă ă ţ ă

Toate astea în timp ce se împleticeau şi-şi croiau drum prin gr dinileă

suburbiei. Evitaser o gr din – "Psst!" f cuse onorabilul Archibald Fitzhugh.ă ă ă ă

"Câini!" – şi fugiser de-a lungul p r ii de sus a zidului gr dinii, alergând pe el caă ă ţ ă

nişte şobolani de m rimea unui copil. Apoi s riser jos, în strad , şi urcaseră ă ă ă ă

drumul pân în vârful dealului. Ajunser la zidul cimitirului, se c rar pe el caă ă ăţă ă

nişte veveri e şi adulmecar aerul.ţ ă

– Aten ie la câine, zise ducele de Westminster.ţ

– Unde e? Nu ştiu. Undeva, pe aici. Oricum, nu miroase ca un câine

adev rat, zise episcopul de Bath şi Wells.ă

– Nici cimitirul sta n-are un miros suportabil, zise onorabilul Archibaldă

Fitzhugh. ine i minte, e doar un câine.Ţ ţ

Cei trei s rir de pe zid pe p mânt şi alergar , folosindu-şi atât bra ele câtă ă ă ă ţ

şi picioarele ca s se propulseze prin cimitir, pân la poarta ghulelor, de lângă ă ă

copacul lovit de tr snet.ă

Se oprir lâng poart , în lumina lunii.ă ă ă

– Cum e când ai ajuns acas ? întreb episcopul de Bath şi Wells.ă ă

– Minunat, r spunse ducele de Westminster.ă

Iar Bod se trezi tocmai atunci.

Cele trei fe e care se uitau la el ar fi putut fi ale unor oameni mumifica i,ţ ţ

fiind f r carne şi uscate, dar tr s turile lor erau mobile şi pline de interes – guriă ă ă ă

care rânjeau, sco ând la iveal din i ascu i i şi p ta i; ochi lucitori ca nişteţ ă ţ ţ ţ ă ţ

m rgele; degete ca nişte gheare, care se mişcau şi b teau darabana uşor.ă ă

– Cine sunte i? întreb Bod.ţ ă

– Noi, spuse una dintre f pturi – Bod îşi d du seama c cei trei erau doară ă ă

un pic mai înal i decât el – suntem persoane foarte importante. Acesta esteţ

ducele de Westminster.

Cea mai mare dintre f pturi f cu o plec ciune şi zise:ă ă ă

– Încântat.

– ... iar acesta este episcopul de Bath şi Wells.

F ptura, al c rei rânjet ar ta din i ascu i i, scoase o limb ascu it de-oă ă ă ţ ţ ţ ă ţ ă

lungime incredibil şi o flutur între ei. Nu ar ta aşa cum îşi închipuia Bod că ă ă ă

trebuie s fie un episcop: avea piele b l at şi o pat mare peste un ochi, care-lă ă ţ ă ă

f cea s semene cu un pirat.ă ă

– ... şi heu am onoarea s fiu onorabilul Harchibald Fitzhugh. Hîn slujbaă

dumneavoastr .ă

Cele trei f pturi f cur o plec ciune, în acelaşi timp. Episcopul de Bath şiă ă ă ă

Wells zise:

– B iete, care-i povestea ta? Nu spune prostii, aminteşte- i c vorbeşti cuă ţ ă

un episcop.

– Aşa e, sfin enia voastr , ziser ceilal i doi.ţ ă ă ţ

Aşa c Bod le povesti. Le spuse c nimeni nu-l pl cea, nici nu voia s seă ă ă ă

joace cu el, c nimeni nu-l aprecia, nim nui nu-i p sa de el, şi c paznicul s u îlă ă ă ă ă

p r sise.ă ă

– S m ia gaia, zise ducele de Westminster, sc rpinându-şi nasul (oă ă ă

chestie mic şi uscat , alc tuit mai mult din n ri). Ai nevoie s te duci undevaă ă ă ă ă ă

unde oamenii s te aprecieze.ă

– Nu exist nic ieri aşa ceva, spuse Bod. Şi nu am voie s ies din cimitir.ă ă ă

– Ai nevoie de o lume întreag plin cu prieteni şi cu tovar şi de joac ,ă ă ă ă

zise episcopul de Bath şi Wells, agitându-şi lumba cea lung . Un oraş al deliciilor,ă

al distrac iei şi magiei, unde ai fi apreciat, nu ignorat.ţ

– Doamna care are grij de mine face o mâncare oribil , zise Bod. Sup deă ă ă

ou fierte tari şi alte chestii.ă

– Mâncare! exclam onorabilul Archibald Fitzhugh. Acolo unde ne ducemă

noi, mâncarea e cea mai bun din lume. Îmi ghior ie ma ele şi-mi plou în gură ă ţ ă ă

numai când m gândesc.ă

– Pot s vin cu voi? întreb Bod.ă ă

– S vii cu noi? zise ducele de Westminster, p rând şocat.ă ă

– Nu fii r u, în l imea ta, zise episcopul de Bath şi Wells, uit -te laă ă ţ ă

prichindelul sta. N-a mai avut o mas decent de nu se ştie când.ă ă ă

– Eu votez s -l lu m, spuse onorabilul Archibald Fitzhugh. Exist nişteă ă ă

râme bune la noi, şi se b tu pe stomac, ca s arate cât de bun era mâncarea.ă ă ă

– Bine. Vrei aventuri? întreb ducele de Westminster. Sau vrei s - i iroseştiă ă ţ

restul vie ii ţ aici? spuse el, ar tând cu degetele-i osoase cimitirul şi noaptea.ă

Bod se gândi la domnişoara Lupescu, la mâncarea ei groaznic şi la guraă

ei uguiat .ţ ă

– Vreau, zise el.

Cei trei noi prieteni ai s i erau de m rimea sa, dar erau mult mai puterniciă ă

decât orice copil, iar Bod se pomeni înh at de episcopul de Bath şi Wells şiăţ

ridicat deasupra capului f pturii, în timp ce ducele de Westminster apuc oă ă

mân de iarb pr p dit , r cni ceva de genul "ă ă ă ă ă ă Skagh! Thegh! Khavagah!" şi

trase. Lespedea de piatr care acoperea mormântul se d du la o parte, ca ună ă

chepeng, sco ând la iveal întunericul din spatele ei.ţ ă

– Iute, zise ducele, iar episcopul de Bath şi Wells îl arunc pe Bod înă

deschiz tura întunecat , apoi s ri dup el, urmat de onorabilul Archibaldă ă ă ă

Fitzhugh şi de ducele de Westminster, care f cu un salt agil, iar dup ce ajunseă ă

în untru strig "ă ă Wegh Kharados!", ca s închid poarta ghulelor, iar piatra seă ă

pr buşi deasupra lor.ă

Bod c zu prin bezn ca un ciob de marmur , fiind prea uluit ca s fieă ă ă ă

speriat, şi se întreba cât de adânc putea s fie groapa de sub mormânt cândă ă

dou mâini puternice îl prinser de subsuori, iar el se pomeni aruncat înainteă ă

prin întunericul acela deplin.

Bod nu avusese parte de un întuneric deplin de mul i ani. În cimitir vedeaţ

aşa cum pot s vad mor ii, deci nici un mormânt, cavou sau cript nu erau cuă ă ţ ă

adev rat întunecoase pentru el. Acum era într-o bezn deplin , sim ind c -iă ă ă ţ ă

aruncat înainte într-o serie de îmbrânceli şi împingeri, în timp ce vântul sufla pe

lâng el. Era însp imânt tor, dar era şi amuzant.ă ă ă

Apoi se f cu lumin şi totul se schimb .ă ă ă

Cerul era roşu, dar nu era roşul cald al apusului. Era un roşu furios, posac,

culoarea unei r ni infectate. Soarele era mic şi p rea b trân şi îndep rtat. Aerulă ă ă ă

era rece, iar ei coborau pe un perete. Din zid ieşeau în afar pietre de mormântă

şi statui, ca şi cum un cimitir imens ar fi fost lipit de latura lui, iar ducele de

Westminster, episcopul de Bath şi Wells şi onorabilul Archibald Fitzhugh s reauă

din statuie în statuie, din piatr de mormânt în piatr de mormânt, ca treiă ă

cimpanzei zbârci i în costume negre zdren uite, târându-l pe Bod între ei în timpţ ţ

ce mergeau, aruncându-l de la unul la altul, f r s -l scape niciodat , prinzându-lă ă ă ă

întotdeauna cu uşurin , f r m car s se uite.ţă ă ă ă ă

Bod încerc s se uite în sus, s vad mormântul prin care p trunseser înă ă ă ă ă ă

lumea aceea ciudat , dar nu v zu decât morminte.ă ă

Se întreb dac fiecare dintre mormintele pe lâng care s reau era oă ă ă ă

poart pentru soiul de indivizi care-l c rau cu ei.ă ă

– Unde mergem? întreb el, dar vorbele lui fur luate de vânt.ă ă

Mergeau din ce în ce mai iute. Bod v zu în fa a lor o statuie ce se ridic ,ă ţ ă

apoi alte dou f pturi ap rur catapultându-se în lumea aceea cu soare stacojiu,ă ă ă ă

f pturi exact ca acelea care îl c rau pe Bod. Una purta un veşmânt zdren uit deă ă ţ

m tase care p rea s fi fost cândva alb, cealalt purta un costum cenuşiu p tat,ă ă ă ă ă

prea larg pentru ea, costum ce avea mânecile transformate în zdren eţ

întunecate. Cele dou f pturi îi z rir pe Bod şi pe cei trei noi prieteni aiă ă ă ă

acestuia, şi venir c tre ei, s rind şapte metri f r nici un efort.ă ă ă ă ă

Ducele de Westminster scoase un chel l it gutural şi se pref cu c -iă ă ă ă

speriat, iar Bod şi cei trei coborâr zidul de morminte în grab , urm ri i de celeă ă ă ţ

dou noi f pturi. Nici una dintre ele nu p rea obosit , nici nu gâfâia sub cerulă ă ă ă

acela roşu, cu soarele consumat ce se holba la ei ca un ochi mort, dar în cele din

urm se oprir lâng o statuie imens , a unei f pturi a c rei fa p rea s fiă ă ă ă ă ă ţă ă ă

devenit un tufiş de mucegai. Bod se pomeni prezentat celui de-al treizeci şi

treilea preşedinte al Statelor Unite4 şi împ ratului Chinei.ă

– Acesta este jupânul Bod, zise episcopul de Bath şi Wells. Va deveni unul

dintre noi.

– Caut o mâncare bun , spuse onorabilul Archibald Fitzhugh.ă ă

– Tinere, î i garant m c o s ai cine delicioase, când o s devii unul dintreţ ă ă ă ă

noi, zise împ ratul Chinei.ă

– Îhî, spuse cel de-al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite.

4 Al treizeci şi treilea preşedinte al SUA a fost Harry S. Truman (nt).

– O s devin unul dintre voi? întreb Bod. Adic o s m transform în unulă ă ă ă ă

dintre voi?

– E ustur tor ca un bici şi ascu it ca un cui, va trebui s te scoli noapteaă ţ ă

târziu ca s strecori ceva pe lâng puştiul sta, zise episcopul de Bath şi Wells.ă ă ă

Într-adev r. Unul dintre noi. La fel de puternic, de iute, de imposibil de învins.ă

– Cu din i atât de puternici încât po i s spargi orice os, cu limb ascu itţ ţ ă ă ţ ă

şi suficient de lung ca s lingi m duva din cele mai adânci oase cu m duv sauă ă ă ă ă

s smulgi carnea de pe fa a unui om, zise împ ratul Chinei.ă ţ ă

– În stare s aluneci din umbr în umbr , f r s fii v zut niciodat , f r să ă ă ă ă ă ă ă ă ă ă

fii b nuit niciodat . Liber ca aerul, iute ca gândul, rece ca bruma, tare ca un cui,ă ă

periculos ca... noi, spuse ducele de Westminster.

Bod se uit la f pturile acelea.ă ă

– Şi dac nu ă vreau s fiu unul dintre voi? întreb el.ă ă

– Nu vrei? Bineîn eles c ţ ă vrei s fii! Ce-ar fi mai frumos? Nu cred c există ă ă

un suflet în univers care s nu vrea s fie ă ă întocmai ca noi.

– Avem cel mai grozav oraş...

– Gholheim5, zise al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite.

– Cea mai frumoas via , cea mai bun mâncare...ă ţă ă

– Po i s - i imaginezi cât de bun poate fi o b utur f cut din ichorţ ă ţ ă ă ă ă ă 6 negru

care se strânge într-un sicriu de plumb? îl întrerupse episcopul de Bath şi Wells.

Sau s sim i c eşti mai important decât regii şi reginele, decât preşedin ii şiă ţ ă ţ

decât primi-miniştri, decât eroii, s fii sigur c -i aşa, aşa cum eşti sigur că ă ă

oamenii sunt mai importan i decât varza de Bruxelles? ţ

– Ce sunte i voi? întreb Bod.ţ ă

– Ghule, r spunse episcopul de Bath şi Wells. Cineva n-a fost atent!ă

Suntem ghule!

– Priveşte!

Sub ei, o întreag trup de f pturi mici s rea şi alerga, îndreptându-seă ă ă ă

spre c rarea de sub ei, iar înainte ca Bod s apuce s mai spun un cuvânt, fuă ă ă ă

înh at de o pereche de mâini osoase, apoi se pomeni zburând prin aer, într-oăţ

serie de salturi şi cl tin ri, în timp ce f pturile coborau ca s întâlneasc alteă ă ă ă ă

f pturi de acelaşi fel.ă

Peretele de morminte se termin , iar acum se aflau pe un drum, doar ună

drum, o c rare umblat pe o câmpie stearp , pe un pustiu alc tuit din pietre şiă ă ă ă

oase ce ducea c tre un oraş aflat pe o culme imens , roşie, aflat la mul iă ă ă ţ

kilometri de ei.

5 Numele oraşului imit o denumire germanic , ce ar însemna ă ă locul de baştin ală

ghulelor.6 ichor – lichid care curge în venele zeilor, în loc de sânge.

Bod privi în sus spre oraş şi fu îngrozit: îl cuprinse o emo ie ce cuprindeaţ

repulsie şi team , dezgust şi scârb , toate condimentate cu şoc.ă ă

Ghulele nu construiesc. Ele sunt parazi i şi gunoieri, sunt mânc tori deţ ă

stârvuri. Oraşul pe care ele îl numeau Gholheim e ceva g sit de ele cu mult timpă

în urm , nu f cut de ele. Nimeni nu ştie (dac o fi ştiut vreodat vreun om) ce felă ă ă ă

de f ptur ridicase cl dirile acelea, cine ciuruise stânca aceea cu tunele şiă ă ă

turnuri, dar e cert c nimeni în afar de ghule n-ar fi dorit s stea acolo, sauă ă ă

m car s se apropie de locul acela.ă ă

Chiar de pe c rarea de sub Gholheim, chiar aflat la mul i kilometri de oraş,ă ţ

Bod îşi d dea seama c toate unghiurile erau greşite – c zidurile aveau o pantă ă ă ă

aiurea, c oraşul întruchipa toate coşmarurile pe care le avusese, careă

deveniser ca o gur cu din i ieşi i în afar . Era un oraş care fusese construit caă ă ţ ţ ă

s fie p r sit, în care toate temerile, nebuniile şi repulsiile f pturilor care îlă ă ă ă

construiser se transformaser în piatr . Ghulele g siser oraşul, le pl cuse în elă ă ă ă ă ă

şi-i spuneau casa lor.

Ghulele se mişc iute. Mişunau de-a lungul c r rii din deşert mai iuteă ă ă

decât zboar un vultur, iar Bod fu c rat de ele, inut deasupra capetelor lor de oă ă ţ

pereche de bra e puternice de ghule, aruncat de la una la alta, sim ind c -i vineţ ţ ă

s vomite, sim indu-se îngrozit şi speriat, sim indu-se tâmpit.ă ţ ţ

Deasupra lor, pe cerurile roşii şi acre, zburau f pturi cu aripi negre,ă

imense.

– Fi i aten i, zise episcopul de Westminster. Duce i-l de aici. Nu vreau s -lţ ţ ţ ă

fure groaznicii nop ii. Ho i afurisi i!ţ ţ ţ

– Da, îi urâm pe ho i! r cni împ ratul Chinei.ţ ă ă

Groaznicii nop ii, pe cerurile roşii de deasupra Gholheim-ului... ţ Bod trase

aer în piept şi r cni, exact aşa cum îl înv ase domnişoara Lupescu. Scoase ună ăţ

strig t ca un ip t de vultur, din fundul gâtului.ă ţ ă

Una dintre fiarele cu aripi pic spre ei, zbur jos, iar Bod strig din nouă ă ă

chemarea, pân fu amu it de mâini tari puse peste gura sa.ă ţ

– Bun idee, s -i chemi jos, spuse onorabilul Archibald Fitzhugh. Îns aiă ă ă

încredere în ce- i spun, nu-s buni de mâncat decât dup ce au putrezit cel pu inţ ă ţ

dou s pt mâni. Fac doar necazuri. Nu-i loc de dragoste între ai noştri şi ai lor.ă ă ă

Groaznicul nop ii se ridic din nou în aerul uscat al deşertului, ca s seţ ă ă

al ture camarazilor s i, iar Bod sim i c -i piere ultima speran .ă ă ţ ă ţă

Ghulele se repezir c tre oraşul de pe culme, iar Bod, aruncat f r pic deă ă ă ă

ceremonie pe umerii împu i i ai ducelui de Westminter, fu c rat de ele.ţ ţ ă

Soarele cel mort apuse şi r s rir dou luni, una imens , ciupit de v rsată ă ă ă ă ă ă

şi alb , ce p rea c ocup jum tate din orizont în timp ce se în l a, deşi seă ă ă ă ă ă ţ

micşora în timp ce se ridica, şi una mai mic , de culoarea verde-alb struie aă ă

vinelor de mucegai din brânz , iar apari ia acestei luni fu o ocazie de s rb toareă ţ ă ă

pentru ghule. Acestea încetar s mearg şi f cur tab r la marginea drumului.ă ă ă ă ă ă ă

Unul dintre noii membri ai cetei – Bod îşi spuse c era, probabil, cel care îiă

fusese prezentat drept "celebrul scriitor Victor Hugo" – scoase la iveal un sac ceă

se dovedi plin cu lemne de foc, buc i de care atârnau înc balamale şi mânereăţ ă

de bronz, împreun cu o brichet de metal, şi f cu repede focul, în jurul c ruiaă ă ă ă

se aşezar şi se odihnir toate ghulele. Se uitau la luna verde-alb struie şi seă ă ă

înc ierar pentru locurile cele mai bune, insultându-se între ele, chiară ă

muşcându-se sau zgâriindu-se cu ghearele.

– O s adormim curând, apoi o s plec m spre Gholheim când o s apună ă ă ă ă

luna, spuse ducele de Westminster. O goan de nou , zece ore de-a lungulă ă

drumului. O s ajungem la urm torul r s rit de lun . Dup aia o s avem oă ă ă ă ă ă ă

petrecere, ce zici? S s rb torim faptul c o s devii unul dintre noi.ă ă ă ă ă

– Nu doare, zise onorabilul Archibald Fitzhugh. Cel pu in tu n-o s - i daiţ ă ţ

seama. Şi dup aia, cât de fericit o s fii!ă ă

Începur s povesteasc to i ce minunat era s fii o ghul , ce chestiiă ă ă ţ ă ă

sfişiaser cu din ii lor puternici şi le mâncaser . Ele erau insensibile la boli şiă ţ ă

molime, zise una dintre ele. Nu conta din ce cauz murise cina lor, puteau s-oă

h p ie f r grij . Ghulele povestir despre locurile în care fuseser , locuri careă ă ă ă ă ă ă

p reau a fi catacombe şi gropi comune (gropile comune sunt bune de mâncat,ă

zise împ ratul Chinei şi to i ceilal i fur de acord cu el). Apoi îi spuser lui Bodă ţ ţ ă ă

cum îşi c p taser numele şi cum va primi şi el un nume, la rândul s u, dup ceă ă ă ă ă

va deveni o ghul f r nume.ă ă ă

– Dar nu vreau s devin unul dintre voi, zise Bod.ă

– O s devii unul dintre noi, într-un fel sau în altul, zise episcopul de Bath şiă

Wells. Cel lalt fel e mai nasol, implic s fii digerat şi s nu mai fi mult timpă ă ă ă

printre noi, ca s te bucuri de compania noastr .ă ă

– Dar acesta nu-i un lucru despre care merit s discut m, zise împ ratulă ă ă ă

Chinei. E mai bine s fii o ghul . Nou nu ne e fric de nimica!ă ă ă ă

Toate ghulele din jurul focului f cut din lemn de coşciug urlar auzindă ă

aceast declara ie, urlar , cântar şi exclamar cât de în elepte erau, cât deă ţ ă ă ă ţ

puternice erau şi cât de minunat era s nu- i fie fric de nimic.ă ţ ă

Dup aceea se auzi un zgomot, iar la distan r sun un urlet îndep rtat,ă ţă ă ă ă

iar ghulele scoaser sunete nearticulate şi se strânser mai aproape de fl c ri.ă ă ă ă

– Ce-a fost asta? întreb Bod.ă

Ghulele cl tinar din cap.ă ă

– Ceva din deşert, spuse una dintre ele. Linişte! O s ne aud !ă ă

Şi toate ghulele t cur un pic, pân uitar de f ptura din deşert şiă ă ă ă ă

începur s cânte cântece de-ale ghulelor, pline de cuvinte prosteşti şi deă ă

sentimente aiurea, cel mai popular dintre acestea fiind lista p r ilor putrede aleă ţ

trupului care pot fi mâncate şi în ce ordine.

– Vreau s m duc acas , spuse Bod, dup ce în cântec fuseser mâncateă ă ă ă ă

şi ultimele buc ele. Nu vreau s fiu aici.ăţ ă

– Potoleşte-te, zise ducele de Westminster. Prostu ule, î i f g duiesc cţ ţ ă ă ă

dup ce o s devii unul dintre noi n-o s - i mai aminteşti c ai avut vreodat oă ă ă ţ ă ă

cas .ă

– Eu nu-mi amintesc nimic despre zilele de dinainte de a fi ghul , spuseă

celebrul autor Victor Hugo.

– Nici eu, spuse mândru împ ratul Chinei.ă

– Nici eu, spuse al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite.

– Vei face parte dintr-o ceat select , dintre cele mai deştepte, maiă ă

puternice şi mai curajoase f pturi care au fost vreodat , declar episcopul deă ă ă

Bath şi Wells.

Bod nu fusese impresionat de curajul sau de în elepciunea ghulelor. Darţ

acestea erau puternice şi neomenesc de iu i, iar el se afla în centrul unui grupţ

alc tuit din ele. Ar fi fost imposibil s fug de acolo. Ghulele ar fi putut s -lă ă ă ă

prind înainte s str bat zece metri.ă ă ă ă

Departe, în noapte, ceva url din nou, iar ghulele se strînser şi maiă ă

aproape de foc. Bod le auzea pufnind şi înjurând. Închise ochii, sim indu-se jalnicţ

şi fiindu-i dor de cas : nu voia s devin una dintre ghule. Se întreb cum aveaă ă ă ă

s doarm , din moment ce era atât de îngrijorat şi f r speran , apoi, spreă ă ă ă ţă

surpriza sa, dormi dou , trei ore.ă

Îl trezi un zgomot – deranjant, puternic, aproape. Era cineva care spunea:

– Ce-i asta?

Bod deschise ochii şi v zu c episcopul de Bath şi Wells r cnea laă ă ă

împ ratul Chinei. Se p rea c doi dintre membrii grupului lor disp ruser înă ă ă ă ă

noapte, disp ruser pur şi simplu, şi nimeni nu avea o explica ie. Restul ghuleloră ă ţ

erau încordate, îşi strânser tab ra iute, iar cel de-al treizeci şi treilea preşedinteă ă

al Statelor Unite îl înh pe Bod şi-l arunc pe um r.ăţă ă ă

Ghulele coborâr de pe culmile stâncoase pe drum, sub cerul de culoareaă

sângelui stricat, şi se îndreptar c tre Gholheim. P reau mult mai pu ină ă ă ţ

exuberante în diminea a aceea. Şi p reau – sau cel pu in aşa i se p rea lui Bod –ţ ă ţ ă

c fugeau de ceva.ă

Pe la mijlocul zilei, când soarele cu ochi mor i era deasupra capului,ţ

ghulele se oprir şi se gr m dir . În fa a lor, sus pe cer, zburând în curen ii deă ă ă ă ţ ţ

aer fierbinte, se aflau groaznicii nop ii, duzini întregi, care c l reau curen iiţ ă ă ţ

fierbin i.ţ

Ghulele se împ r ir în dou fac iuni: cei care sim eau c dispari iaă ţ ă ă ţ ţ ă ţ

prietenilor lor era lipsit de importan şi cei care credeau c îi înh ase cineva –ă ţă ă ăţ

probabil groaznicii nop ii. Nu ajunser la o în elegere, cu excep ia acorduluiţ ă ţ ţ

general c trebuie s se înarmeze cu pietre pe care s le arunce în groazniciiă ă ă

nop ii dac aveau s coboare, aşa c -şi umplur buzunarele costumelor şiţ ă ă ă ă

robelor cu pietre luate de pe solul deşertului.

Ceva url în deşert, în stânga lor, iar ghulele se uitar una la alta. Urletulă ă

era mai puternic decât fusese în timpul nop ii, un urlet apropiat, profund, ca deţ

lup.

– Ai auzit? întreb lordul primar al Londrei.ă

– Nu, spuse al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite.

– Nici eu, zise onorabilul Archibald Fitzhugh.

Urletul r sun din nou.ă ă

– Trebuie s ajungem acas , spuse ducele de Westminster, înh ând oă ă ăţ

piatr mare.ă

Oraşul de coşmar Gholheim se afla în fa a lor, pe o ieşitur înalt deţ ă ă

piatr , iar f pturile coborâr drumul c tre el.ă ă ă ă

– Vin groaznicii nop ii! r cni episcopul de Bath şi Wells. Arunca i cu pietreţ ă ţ

în jigodii!

Bod vedea în momentul acela în jos, fiind s ltat în sus şi-n jos pe spinareaă

celui de al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite, iar nişipul aspru din

drum îi s rea în fa . Dar auzi ipete, ca nişte ipete de vultur, iar Bod strig dină ţă ţ ţ ă

nou cerând ajutor în limba groaznicilor nop ii. De data asta nu încerc nimeni s -ţ ă ă

l opreasc , dar Bod nu fu sigur c -l auzise cineva în mijlocul ipetelor groazniciloră ă ţ

nop ii, al blestemelor şi înjur turilor ghulelor care apucau pietrele şi le aruncauţ ă

în aer.

Bod auzi din nou urletul. De data asta venea din dreapta.

– Tic loşii ştia înfior tori sunt o duzin , spuse mohorât ducele deă ă ă ă

Westminster.

Cel de-al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite îl d du pe Bodă

celebrului scriitor Victor Hugo, care arunc b iatul într-un sac şi-l puse pe um r.ă ă ă

Bod era încântat c sacul nu mirosea a ceva mai groaznic decât lemnul plin deă

praf.

– Se retrag! r cni o ghul . Uita i-v c pleac !ă ă ţ ă ă ă

– Nu- i face griji, zise o voce de lâng sac, care i se p ru lui Bod a fi cea aţ ă ă

episcopului de Bath şi Wells. N-o s fie nici una din aiurelile asta când o s teă ă

ducem în Gholheim. Gholheim e de necucerit.

Bod nu-şi d dea seama dac vreo ghul fusese ucis sau r nit în timp ceă ă ă ă ă ă

lupta cu groaznicii nop ii. Dar b nuia, dup impreca iile episcopului de Bath şiţ ă ă ţ

Wells, c mai multe ghule fugiser .ă ă

– Iute, strig cineva, probabil ducele de Westminster, iar ghulele o luar laă ă

goan .ă

Bod, în sac, nu era în largul lui, fiind izbit dureros de spatele celebrului

scriitor Victor Hugo şi, uneori, lovit de p mânt. Ca s se simt şi mai bine, în sacă ă ă

mai erau câteva buc i de lemn, f r a mai men iona şuruburi şi cuie ascu iteăţ ă ă ţ ţ

din resturile de lemn de foc pe baz de coşciug. Un şurub era chiar sub mâna luiă

şi-şi croia drum în el.

În ciuda faptului c era zgâl âit şi s ltat, smucit şi zguduit la fiecare pas ală ţ ă

celui ce-l capturase, Bod reuşi s apuce şurubul în mâna dreapt . Îi sim i vârful,ă ă ţ

ascu it la atingere. Spera, în sinea sa, s reuşeas . Apoi împinse şurubul înţ ă ă

pânza sacului de sub el, ap sânnd vârful ascu it, apoi tr gându-l înapoi şi f cândă ţ ă ă

o alt gaur , pu in mai încolo de prima.ă ă ţ

Din urm auzi ceva urlând înc o dat şi îi trecu prin minte c acel cevaă ă ă ă

care putea s le îngrozeasc pe ghule trebuie s fie el însuşi mai înfior tor decâtă ă ă ă

îşi putea închipui, iar pentru o clip încet s mai împung cu şurubul – dacă ă ă ă ă

pica din sac şi nimerea în f lcile unei fiare groaznice? Dar dac murea, îşi spuseă ă

Bod, avea s moar fiind el însuşi, cu toate amintirile sale, ştiind cine îi erauă ă

p rin ii, cine era Silas, ştiind chiar cine era domnişoara Lupescu.ă ţ

Asta era bine.

Atac din nou sacul cu şurubul s u de bronz, împungând şi împingândă ă

pân când f cu alt gaur în pânz .ă ă ă ă ă

– Hai, b ie i, r cni episcopul de Bath şi Wells. Urca i treptele şi am ajunsă ţ ă ţ

acas , în siguran , în Gholheim.ă ţă

– Ura, preasfin ia voastr ! strig altcineva, probabil onorabilul Archibaldţ ă ă

Fitzhugh.

Modul de mişcare al celor ce-l r piser se schimbase. Nu mai era oă ă

mişcare înainte, era o secven de mişc ri, în sus şi înainte, în sus şi înainte.ţă ă

Bod împinse în pânza de sac cu mâna, încercând şi reuşind s fac oă ă

gaur prin care s vad . Se uit afar . Sus, înfior torul cer roşu. Jos...ă ă ă ă ă ă

... z ri solul deşertului, dar care se afla acum la sute de metri sub el. C treă ă

acesta se întindeau trepte, dar trepte f cute pentru gigan i, iar zidul de stâncă ţ ă

neagr se g sea în dreapta sa. Gholheim, pe care Bod nu-l putea s vad dină ă ă ă

pozi ia în care era, trebuia s fie deasupra sa. În stânga se afla o râp abrupt .ţ ă ă ă

Trebuia s cad drept în jos, îşi spuse Bod, s cad direct pe trepte, sperând că ă ă ă ă

ghulele n-or s -l bage în seam , în disperarea lor de a ajunge acas , înă ă ă

siguran . V zu groaznicii nop ii pe cerul roşu, plutind înapoi, dând târcoale.ţă ă ţ

Fu încântat s descopere c în urma sa nu era o alt ghul : celebrul autoră ă ă ă

Victor Hugo era în coada şirului şi nu se afla nimeni în urma sa, ca s atragă ă

aten ia ghulelor în leg tur cu gaura care se l rgea. Sau s -l vad pe Bod, dacţ ă ă ă ă ă ă

ar fi c zut din sac.ă

Dar acolo era altcineva...

Bod fu s ltat într-o parte, îndep rtându-se de gaur . V zuse îns cevaă ă ă ă ă

uriaş şi cenuşiu pe treptele din urma lor, care îi urm rea. Auzi şi un mârâită

furios.

Domnul Owens avea o expresie pentru dou lucruri pe care le g sea la felă ă

de nepl cute: "M aflu între diavol şi Marea Albastr Adânc ". Aşa ar fi zis el.ă ă ă ă

Bod se întrebase ce însemna expresia aceea, pentru c în via a sa din cimitir nuă ţ

v zuse nici diavolul, nici Marea Albastr Adânc .ă ă ă

– Sunt între ghule şi monstru, îşi zise el.

Şi în timp ce gândea acest lucru, din i ascu i i de câine apucar sacul,ţ ţ ţ ă

traser de el pân când pânza se rupse de-a lungul g urilor pe care le f cuseă ă ă ă

Bod, iar b iatul c zu pe treptele de piatr , unde st tea un animal cenuşiu imens,ă ă ă ă

asem n tor cu un câine, dar mult mai mare, şi care mârâia şi morm ia, ridicată ă ă

deasupra lui, un animal cu ochi de fl c ri, cu col i albi şi cu labe uriaşe. Animalulă ă ţ

gâfâia şi se uita la Bod.

În fa , ghulele se oprir .ţă ă

– La naiba! zise ducele de Westminster. Câinele la din iad l-a prins peă

am râtul de b iat!ă ă

– N-are decât, zise împ ratul Chinei. Hai s fugim!ă ă

– Vai! exclam al treizeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite.ă

Ghulele alergar pe trepte. Bod era acum sigur c scara aceea fuseseă ă

sculptat de gigan i, pentru c o treap era mai înalt decât el. În timp ceă ţ ă ă ă

fugeau, ghulele se opreau doar ca s se întoarc şi s fac gesturi obscene c treă ă ă ă ă

fiar , poate şi c tre Bod.ă ă

Fiara r mase locului.ă

– O s m m nânce, îşi zise Bod cu am r ciune. Bravo, Bod!ă ă ă ă ă

Şi se gândi la casa sa din cimitir, iar acum nu-şi mai amintea de ce o

p r sise. Trebuia s se întoarc din nou acas , în ciuda câinelui monstruos.ă ă ă ă ă

Acas îl aşteptau nişte oameni.ă

Trecu pe lâng fiar , s ri pe treapta urm toare, aflat la un metru şiă ă ă ă ă

dou zeci de centimetri sub el, c zu pe o distan cât în l imea sa, c zu peă ă ţă ă ţ ă

glezn , care se r suci sub el, dureros, şi se pr buşi greoi pe piatr .ă ă ă ă

Auzi fiara genind, s rind c tre el, şi încerc s se târasc , s se ridice înă ă ă ă ă ă

picioare, dar glezna îi era nefolositoare, era eap n şi dureroas şi, înainte sţ ă ă ă ă

se poat opri, se pr buşi din nou. C zu de pe scar , departe de peretele stâncos,ă ă ă ă

în spa iul gol, în partea opus pantei, şi f cu o tumb de coşmar, pe o distanţ ă ă ă ţă

pe care Bod nici m car nu putea s şi-o imagineze...ă ă

Şi în timp ce c dea fu sigur c auzi o voce care venea cam din direc iaă ă ţ

fiarei cenuşii. Fiara zise, cu vocea domnişoarei Lupescu:

– Oh, Bod!

Era ca în orice vis în care c deai, o tumb iute, care te speria, prin spa iu,ă ă ţ

îndreptându-te spre solul aflat dedesubt. Bod sim i c în mintea sa era loc doarţ ă

pentru un singur gând imens "Câinele uriaş era, de fapt, domnişoara Lupescu",

iar "O s m lovesc de solul pietros şi o s m zdrobesc" se str duia s -şi facă ă ă ă ă ă ă

loc în capul s u.ă

Ceva se înf şur în jurul lui, ceva ce c dea cu aceeaşi vitez ca şi el, apoiă ă ă ă

se auzi un fluturat de aripi din piele şi totul se încetini. Solul p rea s nu se maiă ă

îndrepte c tre el cu aceeaşi vitez .ă ă

Aripile se agitar mai puternic. Cei doi se ridicar uşor, iar acum singurulă ă

gând din mintea lui Bod era "Zbor!". Şi zbura. Deasupra lui se afla un cap de-un

cafeniu închis, complet chel, cu ochi vârâ i în orbite, ochi care ar tau ca şi cumţ ă

ar fi fost nişte buc i şlefuite de piatr neagr .ăţ ă ă

Bod scoase sunetul ca un zgâriat care însemna "ajutor!" în limba

groaznicilor nop ii, iar groaznicul nop ii zâmbi şi scoase un gungurit profund.ţ ţ

P rea încântat.ă

O leg nare şi o încetinire, iar cei doi atinser solul deşertului cu ună ă

boc nit. Bod încerc s se ridice, dar glezna îl tr d înc o dat şi-l f cu s seă ă ă ă ă ă ă ă ă

pr buşeasc pe nisip. Vântul era puternic, iar nişipul t ios al deşertului izbeaă ă ă

puternic, zgârâindu-i pielea lui Bod.

Groaznicul nop ii se ghemui lâng el, cu aripile-i de piele strânse pe spate.ţ ă

Bod crescuse într-un cimitir şi era obişnuit cu imagini de persoane înaripate, dar

îngerii de pe pietrele de morminte nu ar tau aşa.ă

Şi c tre ei veni, s ltând pe solul deşertului din umbra Gholheim-ului, oă ă

fiar cenuşie imens , care ar ta ca un câine uriaş.ă ă ă

Câinele spuse, cu glasul domnişoarei Lupescu:

– Bod, e a treia oar când groaznicii nop ii i-au salvat via a. Prima oar aă ţ ţ ţ ă

fost când ai strigat dup ajutor, iar ei au auzit. Mi-au transmis mesajul,ă

spunându-mi unde eşti. A doua oar a fost noaptea trecut , lâng foc, în timp ceă ă ă

tu dormeai. Zburau prin întuneric şi au auzit dou ghule vorbind şi ajungând laă

concluzia c le aduceai ghinion, c ar trebui s - i zdrobeasc easta cu o piatră ă ă ţ ă ţ ă

şi s te arunce undeva, ca s te g seasc dup ce o s putrezeşti cum seă ă ă ă ă ă

cuvine, ca s te m nânce. Groaznicii nop ii au rezolvat problema în t cere. Iară ă ţ ă

acum a fost a treia oar .ă

– Domnişoar Lupescu? ă

Capul ca de câine uriaş se aplec spre el, iar Bod crezu, într-o clipă ă

nebuneasc şi plin de groaz , c avea s -l muşte, dar limba ei îi linse laturaă ă ă ă ă

fe ei, cu afec iune.ţ ţ

– Te doare glezna?

– Da. Nu pot s stau în picioare.ă

– Urc -te pe spatele meu, spuse fiara cenuşie uriaş , care era domnişoaraă ă

Lupescu.

Mai spuse ceva în limba scâr âitoare a groaznicilor nop ii, iar f pturaţ ţ ă

înaripat veni şi-l ridic pe Bod, în timp ce acesta se inea cu bra ele de gâtulă ă ţ ţ

domnişoarei Lupescu.

– ine-te de blana mea, zise ea. ine-te bine. Acum, înainte de a pleca,Ţ Ţ

spune... şi scoase un sunet foarte strident.

– Ce înseamn ? ă

– Mul umesc. Sau la revedere. Sau amândou .ţ ă

Bod scrâşni cât putu mai bine, iar groaznicul nop ii scoase un clonc nitţ ă

amuzat. Dup care scoase un sunet asem n tor, îşi întinse aripile mari din pieleă ă ă

şi fugi în vântul deşertului, dând puternic din aripi, iar vântul îl prinse şi-l ridic ,ă

exact ca pe un zmeu care şi-ar fi luat zborul.

– Acum, spuse fiara care era domnişoara Lupescu, ine-te bine.ţ

Şi începu s alerge.ă

– O s mergem pe zidul de morminte? ă

– Pe la por ile ghulelor? Nu. Acelea sunt pentru ghule. Eu sunt Câinele luiţ

Dumnezeu. Eu c l toresc pe propriul meu drum, pân în iad şi afar din el.ă ă ă ă

Şi lui Bod i se p ru c alerga şi mai iute decât pân atunci.ă ă ă

Luna cea uriaş r s ri, apoi şi cea mai mic , de culoarea mucegaiului, loră ă ă ă

li se al tur o lun rubinie, iar lupul cenuşiu alerga cu pas iute sub ele, de-aă ă ă

lungul deşertului de oase. Se opri lâng o cl dire d r p nat din lut, ca ună ă ă ă ă ă

ştiubei enorm, construit lâng un curs mic de ap ce ieşea bolborosind dină ă ă

piatra deşertului, apoi se scurgea într-un bazin micu şi disp rea din nou. Lupulţ ă

cenuşiu îşi l s capul în jos şi b u, iar Bod lu ap în mâini, bând-o cu zeci deă ă ă ă ă

înghi ituri mititele.ţ

– Aceasta e grani a, spuse lupul cenuşiu care fusese domnişoara Lupescu,ţ

iar Bod privi în sus.

Cele trei luni disp ruser . Acum vedea Calea Lactee, o vedea aşa cum nuă ă

o mai v zuse înainte, un giulgiu sclipitor aruncat pe arcada cerului. Cerul era plină

de stele.

– Sunt minunate, zise Bod.

– Când o s ajungem acas , o s te înv numele stelelor şi ală ă ă ăţ

constela iilor, spuse domnişoara Lupescu.ţ

– Mi-ar pl cea s le înv , recunoscu Bod.ă ă ăţ

Apoi Bod se c r din nou pe spatele ei imens, cenuşiu, şi-şi îngrop fa aăţă ă ă ţ

în blana ei, şi se inu bine, şi i se p ru c peste o clip fu c rat – cu stâng cie,ţ ă ă ă ă ă

aşa cum car o femeie adult un b iat de şase ani – prin cimitir, spre mormântulă ă ă

familiei Owens.

– S-a r nit la glezn , zise domnişoara Lupescu.ă ă

– S rmanul de el, zise doamna Owens, luând b iatul de la ea şi leg nându-ă ă ă

l în bra ele-i capabile, chiar dac erau imateriale. N-o s spun c n-am fostţ ă ă ă

îngrijorat , pentru c am fost. Dar acum s-a întors, şi doar asta conteaz .ă ă ă

Şi dup acea Bod se sim i perfect, sub p mânt, într-un loc bun, cu capulă ţ ă

pe perna lui, iar apoi îl cuprinse un întuneric blând, liniştitor...

* * *

Glezna stâng a lui Bod era umflat şi purpurie. Doctorul Trefusis (1870 –ă ă

1936, Fie s se trezeasc în slavă ă ă) o consultase şi spusese c -i doar scrântit .ă ă

Domnişoara Lupescu se întoarse dintr-o c l torie pân la farmacist cu un bandajă ă ă

elastic pentru glezn , iar Josiah Worthington, baronet, care fusese înmormântată

cu bastonul s u de abanos, insist s i-l împrumute lui Bod, care se amuză ă ă ă

copios rezemându-se în b şi pref cându-se c -i un b trân de o sut de ani.ăţ ă ă ă ă

Bod şontâc i în susul dealului şi reg si bucata împ turit de hârtie pusă ă ă ă ă

sub o piatr .ă

Câinii lui Dumnezeu, scria pe ea. Cuvintele erau scrise cu cerneală

purpurie şi erau primul element dintr-o list .ă

Cei pe care oamenii îi numesc vârcolaci sau licantropi îşi spun Câinii lui

Dumnezeu, pentru c pretind c transformarea lor e un dar de la creatorul lor,ă ă

iar ei pl tesc acest dar cu tenacitate lor, pentru c vor urm ri un r uf c toră ă ă ă ă ă

pân la por ile iadului.ă ţ

Bod d du din cap.ă

Nu numai pe r uf c tori, îşi spuse el.ă ă ă

Citi şi restul listei, memorând-o cât de bine putu, apoi coborî pân laă

capel , unde îl aştepta domnişoara Lupescu, cu o pl cint mic umplut cuă ă ă ă ă

carne şi cu o pung uriaş cu cartofi pr ji i, pe care o cump rase de la pr v liaă ă ă ţ ă ă ă

cu peşte şi cartofi pr ji i, pr v lie de la poalele dealului, şi cu un alt teanc deă ţ ă ă

liste copiate cu cerneal purpurie.ă

Cei doi împ r ir cartofii pr ji i şi, o dat sau de dou ori, domnişoaraă ţ ă ă ţ ă ă

Lupescu zâmbi.

Silas se întoarse la sfârşitul lunii. Ducea geanta sa neagr în mâna stângă ă

şi-şi inea bra ul drept eap n. Dar era Silas, iar Bod fu fericit s -l vad , şi fu şiţ ţ ţ ă ă ă

mai fericit când Silas îi oferi un cadou, un model în miniatur al podului Goldenă

Gate din San Francisco.

Era aproape miezul nop ii, nu se întunecase complet. Cei trei st teau înţ ă

vârful dealului, luminile oraşului sclipind la picioarele lor.

– Sunt convins c totul a fost bine, în absen a mea.ă ţ

– Am înv at multe, spuse Bod, inându-şi înc podul în mân . Iat , zise el,ăţ ţ ă ă ă

ar tând în sus, spre cerul nop ii. Acela e Orion, vân torul, cu centura sa alc tuită ţ ă ă ă

din trei stele. Iar acela e taurul.

– Foarte bine, zise Silas.

– Şi tu? întreb Bod. Ai înv at ceva, cât timp ai lipsit? ă ăţ

– Oh, da, spuse Silas, dar refuz s fie mai explicit.ă ă

– Şi eu, spuse afectat domnişoara Lupescu, şi eu am înv at nişte chestii.ă ăţ

– Foarte bine, zise Silas, iar o bufni ip în ramurile unui stejar. Şti i, amţă ţ ă ţ

auzit nişte zvonuri, cât timp am fost plecat. Cic acum câteva s pt mâni voi doiă ă ă

a i fost undeva, într-un loc mai îndep rtat decât cele în care aş fi putut s vţ ă ă ă

urmez. În mod normal ar trebui s v sf tuiesc s fi i pruden i, dar, spreă ă ă ă ţ ţ

deosebire de al ii, ghulele au memorie scurt .ţ ă

– E totul în regul , zise Bod. Domnişoara Lupescu a avut grij de mine. N-ă ă

am fost în pericol nici o clip .ă

Domnişoara Lupescu se uit la Bod, iar ochii îi lucir . Dup aceea se uit laă ă ă ă

Silas.

– Sunt multe lucruri de aflat, zise ea. Poate o s m întorc la anul, tot înă ă

miez de var , ca s -l instruiesc din nou pe b iat.ă ă ă

Silas se uit la domnişoara Lupescu şi ridic un pic din sprâncean . Apoiă ă ă

se uit la Bod.ă

– Mi-ar pl cea, spuse Bod.ă

Capitolul patru

Piatra funerar a vr jitoareiă ă

Toat lumea ştia c la marginea cimitirului era înmormântat o vr jitoare.ă ă ă ă

Lui Bod i se spusese s se in departe de col ul acela de lume, îi spusese astaă ţ ă ţ

doamna Owens, cu foarte mult timp în urm .ă

– De ce? întrebase el.

– Nu-i s n tos pentru un b iat viu, spusese doamna Owens. Acolo eă ă ă

umezeal mare. Practic e o mlaştin . O s - i g seşti moartea.ă ă ă ţ ă

Domnul Owens fusese mult mai evaziv şi mai lipsit de imagina ie.ţ

– Nu-i un loc bun, fusese tot ce spusese el.

Cimitirul propriu zis se termina în parte de jos a laturii de vest a dealului,

lâng m rul cel b trân, cu un gard din bare de fier de-un ruginiu-cafeniu, fiecareă ă ă

bar având în cap t un vârf ca o lance, mic şi ruginit, dar dincolo de el era ună ă

teren viran, o mas de urzici şi tuf rişuri, de rugi de mure şi resturi ale toamnei,ă ă

iar Bod, care era de obicei ascult tor, nu se strecur printre z brele, ci se aplecă ă ă ă

şi privi printre ele. Ştia c nu i se povestise întreaga poveste, iar asta îl enerva.ă

Se întoarse în susul dealului, la capela cea mic de lâng intrarea înă ă

cimitir, şi aştept pân când se f cu întuneric. Când crepusculul era gata s seă ă ă ă

transforme din cenuşiu în purpuriu, în vârful clopotni ei se auzi un zgomot, ca oţ

fâlfâire de catifea grea, iar Silas îşi p r si locul de odihn din clopotni şi coborîă ă ă ţă

cu capul înainte din turn.

– Ce-i în col ul îndep rtat al cimitirului? întreb Bod. Dincolo de Harrisonţ ă ă

Westwood, brutar al acestei parohii, şi so iile sale Marion şi Joan? ţ

– De ce întrebi? zise paznicul s u, scuturându-şi cu degetele-i ca de fildeşă

praful de pe costumul s u negru.ă

Bod ridic din umeri.ă

– M întrebam, pur şi simplu.ă

– E p mânt nesfin it, zise Silas. Ştii ce înseamn asta? ă ţ ă

– Nu prea, recunoscu Bod.

Silas merse pe c rare f r s mişte nici m car o frunz c zut , apoi seă ă ă ă ă ă ă ă

aşez pe banc , lâng Bod.ă ă ă

– Exist unii care cred c tot p mântul e sfin it, spuse el, cu vocea-iă ă ă ţ

m t soas . C a fost sfin it înainte s ap rem noi pe el, şi va fi sfin it şi după ă ă ă ţ ă ă ţ ă

noi. Dar aici, în ara ta, oamenii binecuvânteaz bisericile şi p mântul în care seţ ă ă

înmormânteaz oamenii, ca s -l fac sfânt. Dar au l sat un teren nesfin it lângă ă ă ă ţ ă

acest sol sacru, Câmpul Olarului7, în care s fie înmormânta i criminalii,ă ţ

sinucigaşii şi cei necredincioşi.

7 Câmpul olarului – termen din Biblie, care desemneaz un teren cump rat de laă ă un olar şi destinat înmormânt rii criminalilor şi p c toşilor)ă ă ă

– Deci oamenii înmormânta i în p mântul din cealalt parte a garduluiţ ă ă

sunt oameni r i? ă

Silas ridic o sprâncean perfect .ă ă ă

– Hmmm? Oh, nu, de loc. S vedem, a trecut ceva timp de când am fostă

acolo. Dar nu-mi amintesc de cineva r u în mod deosebit. ine minte c în zileleă Ţ ă

din trecut puteai s fii spânzurat dac furasei un şiling. Şi întotdeauna există ă ă

oameni care consider c vie ile lor au devenit atât de insuportabile încât celă ă ţ

mai bun lucru pe care-l pot face e s gr beasc trecerea lor într-un alt plan ală ă ă

existen ei.ţ

– Adic s se sinucid ? întreb Bod, care avea vreo opt ani, ochi mari şiă ă ă ă

cercet tori, şi nu era prost.ă

– Exact.

– Şi merge? Sunt mai ferici i dac -s mor i? ţ ă ţ

– Uneori. În majoritatea cazurilor, nu. E ca şi cu oamenii care cred c vor fiă

ferici i dac vor pleca şi vor tr i în alt parte, dar care afl c lucrurile nu stauţ ă ă ă ă ă

chiar aşa. Oriunde te-ai duce, te iei pe tine însu i cu tine. Dac pricepi ce vreauţ ă

s zic.ă

– Înbtr-un fel, r spunse Bod.ă

Silas se aplec şi ciufului p rul b iatului.ă ă ă

– Ce-i cu vr jitoarea? vru Bod s ştie.ă ă

– Da, spuse Silas. Sinucigaşi, criminali şi vr jitoare. Cei care moră

nespovedi i, zise el, ridicându-se, o umbr din miez de noapte în crepuscul. Amţ ă

tot p l vr git şi nu mi-am luat înc micul dejun. Vino mai târziu pentru lec ii.ă ă ă ă ţ

În crepusculul din cimitir avu loc o implozie t cut , un fâlfâit de beznă ă ă

catifelat , iar Silas disp ru.ă ă

Luna începuse s se ridice când Bod ajunse la mausoleul domnuluiă

Pennyworth, iar Thomas Pennyworth (zace acilea cu siguran a reînvierei celeiţ

mai sl viteă ) îl aştepta deja şi nu era prea bine dispus.

– Ai întârziat, zise el.

– Îmi pare r u, domnule Pennyworth.ă

Pennyworth scoase o exclama ie, ner bd tor. În s pt mâna anterioar ,ţ ă ă ă ă ă

domnul Pennyworth îl înv ase pe Bod despre Elemente şi Dispozi ii, iar Bodăţ ţ

uitase care ce era. Se aştepta s fie supus unui test, dar în loc de asta domnulă

Pennyworth zise:

– Cred c e momentul s petrecem câteva zile cu probleme practice. Laă ă

urma urmei, timpul trece.

– Trece? întreb Bod.ă

– Tare mi-e team c -i aşa, tinere jupân Owens. Cum e cu Ştergereaă ă

imaginii tale?

Bod spera s s nu fie întrebat.ă ă

– E bine, spuse el. Adic , şti i...ă ţ

– Nu, jupâne Owens. Nu ştiu. De ce nu-mi faci o demonstra ie? ţ

Lui Bod i se opri inima în piept. Trase aer în piept şi se str dui cât putu elă

de bine, dându-şi ochii peste cap şi încercând s -şi ştearg imaginea şi să ă ă

dispar .ă

Domnul Pennyworth nu fu imprsionat.

– Ptiu! Nu aşa se fac lucrurile. Nu, nici un pic. B iete, felul mor ilor de aă ţ

ac iona e de a se furişa şi de a disp rea. S te furişezi în umbre. S dispari dinţ ă ă ă

vedere. Încearc din nou.ă

Bod se str dui şi mai tare.ă

– Eşti vizibil ca nasul de pe fa a ta, zise domnul Pennyworth. Iar nasul t uţ ă

e foarte vizibil. Ca şi restul fe ei tale, tinere. Aşa eşti tu. În numele a tot ce-iţ

sfânt, goleşte- i mintea. Acum. Eşti o alee goal . Eşti o uş deschis . Eşti nimic.ţ ă ă ă

Ochii nu te v d. Min ile nu te concep. Eşti nic ieri, eşti nimeni.ă ţ ă

Bod încerc din nou. Închise ochii şi se imagin disp rând în pietreleă ă ă

peretelui p tat al zidului mausoleului, devenind o umbr din noapte şi nimic maiă ă

mult. Se strâmb ...ă

– Groaznic, spuse domnul Pennyworth şi oft . Chiar groaznic. Cred că ă

trebuie s discut un pic despre asta cu p zitorul t u. Bine, zise el, cl tinând dină ă ă ă

cap. Dispozi iile. Înşir -le.ţ ă

– Hmm. Sangvin . Coleric . Flegmatic . Şi cealalt , Hmmm, cred că ă ă ă ă

melancolic .ă

Şi tot aşa, pân veni vremea pentru Gramatic şi Compunere, cuă ă

domnişoara Letitia Borrows, celibatar din aceast parohie (ă ă Care n-a f cut r uă ă

nici unui om în toate ziulicile vie ii sale. Cititoriule, po i s spui acelaşi lucruţ ţ ă

despre tine? ). Lui Bod îi pl cea domnişoara Borrows, şi comoditatea din cripta eiă

mic , şi faptul c putea fi atras uşor la discu ii în afara subiectului.ă ă ă ţ

– Se zice c exist o vr jitoare pe p mântul ne... nesfin it, zise el.ă ă ă ă ţ

– Da, dragule. Dat tu nu trebuie s te duci acolo.ă

– De ce?

Domnişoara Borrows zâmbi zâmbetul nevinovat al celor mor i.ţ

– Nu sunt din soiul noastru de oameni, spuse ea.

– Dar este în cimitir, nu-i aşa? Adic am voie s m duc acolo, dac vreau,ă ă ă ă

nu-i aşa?

– Nu te-aş sf tui s faci asta, spuse domnişoara Borrows.ă ă

Bod era ascult tor, dar curios. Şi dup ce-şi termin lec iile din noapteaă ă ă ţ

aceea, trecu pe lâng monumentul lui Harrison Westwood, brutar, şi al familieiă

acestuia, un înger cu bra ul rupt, dar nu coborî dealul c tre Câmpul Olarului. Înţ ă

loc de asta urc pe latura dealului unde un picnic ce avusese loc cu vreo treizeciă

de ani în urm îşi l sase un semn, sub forma unui copac mare, un m r.ă ă ă

Aici înv ase Bod unele lec ii, care îi r m seser în minte. Cu câ iva ani înăţ ţ ă ă ă ţ

urm mâncase o burt de mere necoapte, acre şi cu sâmburi albi, luate din pom,ă ă

apoi regretase lucrul acela zile în şir, cu crampe şi dureri în m runtaie, în careă

timp doamna Owens îi înşirase ce nu trebuie s m nânce. Acum aşteptaă ă

întotdeauna pân se coceau merele, înainte s le m nânce, şi nu mâncaă ă ă

niciodat mai mult de dou , trei într-o noapte. Terminase ultimul m r cu oă ă ă

s pt mân în urm , dar îi pl cea copacul, ca fiind un loc în care s stea şi s seă ă ă ă ă ă ă

gândeasc .ă

Se c r în copac, în locul s u favorit, la intersec ia dintre dou ramuri, şiăţă ă ă ţ ă

se uit în jos, la Câmpul Olarului de sub el, un petec de b l rii şi iarb netuns ,ă ă ă ă ă

sub lumina lunii. Se întreb dac vr jitoarea era b trân şi cu din i de o el, careă ă ă ă ă ţ ţ

c l torea într-o cas cu picioare de g in , sau dac era slab , cu nas coroiat şiă ă ă ă ă ă ă

avea o m tur cu coad .ă ă ă

Stomacul lui Bod ghior i şi el îşi d du seama c i se f cuse foame. Îşi doriă ă ă ă

s nu fi devorat toate merele din pom. Dac ar fi l sat m car unul...ă ă ă ă

Se uit în sus şi i se p ru c vede ceva. Se uit o dat , se uit de dou oriă ă ă ă ă ă ă

ca s fie sigur: un m r, roşu şi copt.ă ă

Bod era foarte mândru de modul în care se c ra în copaci. S lt dinăţă ă ă

crac în crac , imaginându-şi c e Silas şi c sare cu uşurin peste un zid înaltă ă ă ă ţă

de c r mid . M rul, cu roşul aproape negru în lumina lunii, atârna dincolo deă ă ă ă

posibilitatea sa de a-l atinge. Bod înaint încet de-a lungul ramurii, pân ajunseă ă

chiar sub fruct. Apoi se întinse în sus, iar vârfurile degetelor sale atinser m rulă ă

cel perfect.

Nu avea s -l guste niciodat .ă ă

Se auzi un pocnet, tare ca bubuitul puştii unui vân tor, iar ramura seă

pr v li sub el.ă ă

* * *

O fulgerare de durere îl trezi, ascu it ca ghea a, de culoarea unui tunetţ ă ţ

lent ce coborâse în ierburile nop ii de var .ţ ă

P mântul de sub el p rea relativ moale şi ciudat de cald. Întinse mâna şiă ă

sim i sub el ceva ca o blan cald . Aterizase pe o gr mad de iarb , în careţ ă ă ă ă ă

gr dinarul cimitirului arunca ceea ce cosise în ziua acea, iar iarba îi opriseă

c derea. Avea totuşi o durere în piept, iar piciorul îl durea de parc ar fi aterizată ă

pe el şi s-ar fi r sucit.ă

Bod gemu.

– Sttt, b iete, zise o voce din spatele lui. De unde ai venit? Ai picat ca ună

meteorit. Aşa se vine?

– Eram în m r, zise Bod.ă

– Aha. Stai s - i v d piciorul. Pun pariu c -i rupt ca o crac de copac.ă ţ ă ă ă

Degete reci îi pip ir piciorul stâng.ă ă

– Nu-i rupt. R sucit, da, poate scrântit. Ai avut un noroc nemaipomenit,ă

b iete, c ai c zut în compost. Nu-i sfârşitul lumii.ă ă ă

– Oh, bine, zise Bod. Totuşi m doare.ă

Întoarse capul şi se uit în sus, în spate. Fata era mai mare decât el, dară

nu era un adult, şi nu p rea nici prietenoas , nici neprietenoas . Mai degrabă ă ă ă

prudent . Avea o figur inteligent şi nici m car un pic frumoas .ă ă ă ă ă

– Eu sunt Bod, zise el.

– B iatul cel viu? întreb fata.ă ă

Bod d du din cap.ă

– M-am gândit eu c ai putea s fii el. Noi am auzit de tine, chiar şi aici, înă ă

Câmpul Olarului. Cum te cheam ? ă

– Owens, r spunse el. Nobody Owens. Pe scurt, Bod.ă

– Bun ziua, tinere jupân Bod.ă

Bod o privi de sus pân jos. Fata purta un giulgiu complet alb. P rul ei eraă ă

cenuşiu şi lung. Avea ceva de spiriduş în figur – o urm de zâmbet ce p rea să ă ă ă

z boveasc , indiferent ce f cea restul fe ei sale.ă ă ă ţ

– Eşti o sinucigaş ? o întreb el. Ai furat un şiling? ă ă

– N-am furat niciodat nimica, zise ea. Nici m car o batist . Oricum,ă ă ă

sinucigaşii sunt to i aici, în cealalt parte a p ducelului, iar clien ii puşc riei suntţ ă ă ţ ă

în câmpul cu rugi, amândoi. Unul a fost un falsificator de bani, cel lalt un bandită

la drumul mare, sau cel pu in aşa zice el, deşi, dup p rerea mea, m îndoiescţ ă ă ă

c a fost altceva decât un bandit obişnuit, care lucra noaptea.ă

– Aha, zise Bod, apoi, cuprins de b nuieli, zise, sondând terenul. Se spuneă

c aici e înmormântast o vr jitoare.ă ă ă

Fata d du din cap.ă

– Înecat , ars şi îngropat aici, f r m car o piatr care s însemne locul.ă ă ă ă ă ă ă ă

– Ai fost înecat ă şi ars ? ă

Fata se aşez pe mormanul de iarb , al turi de el, şi-i cuprinse piciorul cuă ă ă

mâinile ei reci.

– Au venit la c su a mea în zori, înainte s m trezesc ca lumea, şi m-auă ţ ă ă

târât pe islaz. "Eşti o vr jitoare!" r cneau ei, graşi, proasp t sp la i, complet roză ă ă ă ţ

în diminea a aceea, ca nişte purceluşi cur a i pentru o zi de târg. Unul câte unulţ ăţ ţ

au venit sub cer şi au spus de laptele ce se acrea, de caii îmboln vi i şi, în celeă ţ

din urm s-a ridicat jupâni a Jemima, cea mai gras , mai roz şi mai bine sp lată ţ ă ă ă

dintre to i şi a zis cum Solomon Porritt a l sat-o balt şi d târcoale pe laţ ă ă ă

sp l torie ca o viespe în jurul borcanului cu miere, şi-i doar vraja mea, zicea ea,ă ă

care l-a f cut s fie aşa, iar s rmanul tân r ar trebui s fie eliberat de descântec.ă ă ă ă ă

Aşa c m-au legat de scaunul infamiei şi l-au aruncat în apa iazului, zicând că ă

dac -s vr jitoare n-o s m înec, nici n-o s -mi pese, dar dac nu-s vr jitoare oă ă ă ă ă ă ă

s simt ce înseamn . Iar tat l jupâni ei Jemima a dat fiec ruia câte un ban deă ă ă ţ ă

argint ca s in scaunul la fund cât mai mult timp, ca s vad dac o s mă ţ ă ă ă ă ă ă

sufoc.

– Şi te-ai înecat?

– Oh, da. Mi s-au umplut pl mânii cu ap . Asta m-a dat gata.ă ă

– Oh, zise Bod. Deci nu erai vr jitoare.ă

Fata se uit la el cu ochii ei de fantom ca nişte m rgele şi zâmbi dină ă ă

col ul gurii. Ar ta înc a spiriduş, dar acum ar ta ca un spiriduş frumos, iar Bodţ ă ă ă

nu crezu c avusese nevoie de vreo vraj ca s -l atrag pe Solomon Porritt, dină ă ă ă

moment ce avea un asemenea zâmbet.

– Ce aiureal ! Bineîn les c eram vr jitoare. Au aflat asta când m-auă ţ ă ă

dezlegat de pe scaunul infamiei şi m-au întins pe iarb , pe trei sferturi moart şiă ă

acopeit cu linti şi cu n mol împu it. Mi-am dat ochii peste cap şi i-amă ţă ă ţ

blestemat pe to i cei care erau pe islazul satului în diminea a aceea s nu seţ ţ ă

odihneasc niciodat în mormânt. Am fost surprins cât de uşor a venită ă ă

blestemul acela. Ca la dans, când picioarele prind singure paşii unui nou ritm pe

care urechile tale nu l-au auzit niciodat , iar mintea ta nu-l ştie, dar picioarele îlă

danseaz pân -n zori.ă ă

Fata se ridic , se r suci, d du cu piciorul în ceva, iar picioarele ei goaleă ă ă

lucir în lumina lunii.ă

– Aşa a fost c i-am blestemat, cu ultima mea r suflare bolborosind deă ă

ap . Şi apoi am murit. Ei mi-au ars trupul pe islaz pân n-a mai r mas decâtă ă ă

c rbune negru, şi m-au aruncat într-o groap de pe Câmpul Olarului, f r oă ă ă ă

piatr de mormânt care s -mi însemne numele, zise ea şi abia atunci când seă ă

opri p ru, pentru o clip , melancolic .ă ă ă

– E înmormântat vreunul dintre ei în cimitir? întreb Bod.ă

– Nici unul, r spunse fata, f când cu ochiul. În sâmb ta urm toare zilei înă ă ă ă

care m-au înecat şi m-au pr jit, jupânul Porringer a primit un covor, adus tocmaiă

din Londra, un covor frumos. Dar s-a dovedit c în covor nu erau doar lână ă

rezistent şi urzeal bun , pentru c în esatura sa purta ciuma, iar pân luniă ă ă ă ţ ă

cinci dintre ei tuşeau sânge, iar pielea lor era la fel de neagr cum fusese a meaă

când m-au scos din foc. Dup o s pt mân , ciuma luase majoritatea oameniloră ă ă ă

din sat, iar cadavrele au fost aruncate la întâmplare în groapa comun , care aă

fost s pat în afara localit ii, iar dup aceea a fost astupat .ă ă ăţ ă ă

– Au fost ucişi to i cei din sat? ţ

Fata ridic din umeri.ă

– To i cei care au privit cum am fost înecat şi ars . Ce- i mai faceţ ă ă ţ

piciorul?

– E mai bine, r spunse Bod. Mul umesc.ă ţ

Apoi se ridic încet şi coborî de pe mormanul de iarb . Se sprijini de gardulă ă

de fier.

– Deci ai fost întotdeauna vr jitoare? întreb el. Adic înainte s -i blestemiă ă ă ă

pe to i? ţ

– Dac consideri vraj faptul c l-am f cut pe Solomon Porritt s deaă ă ă ă ă

târcoale c su ei mele, spuse ea, pufnind.ă ţ

sta, îşi spuse Bod pentru sine, f r s spun şi cu voce tare, nu era unĂ ă ă ă ă

r spuns la întrebarea sa, nu era nici un pic.ă

– Cum te cheam ? întreb el.ă ă

– N-am piatr de mormânt, zise ea, l sându-şi în jos col urile gurii. Aşă ă ţ

putea fi oricine. Nu-i aşa?

– Dar trebuie s ai un nume.ă

– Liza Hempstock, dac vrei, spuse ea, sec. Nu cer mult, nu-i aşa? Cevaă

care s -mi însemne mormântul. Sunt aici, vezi? Şi doar urzicile arat unde mă ă ă

odihnesc.

Şi ar ta atât de trist , încât, pentru o clip , lui Bod îi veni s-o îmbr işeze.ă ă ă ăţ

apoi îi veni o idee, în timp ce se strecura printre z brelele gardului. O s -iă ă

g seasc Lizei Hempstock o piatr de mormânt, cu numele ei pe ea. Şi aşa o s-oă ă ă

fac s zâmbeasc .ă ă ă

Se întoarse s -i fac semn cu mâna, ca r mas bun, dar fata disp ruseă ă ă ă

deja.

* * *

În cimitir existau buc i rupte din pietele de mormânt ale altor oameni şiăţ

din statui, Bod ştia asta, dar ar fi fost complet greşit s duc aşa ceva vr jitoareiă ă ă

cu ochi cenuşii din Câmpul Olarului. Era nevoie de ceva mai mult de atât. Se

decise s nu spun nim nui ce pl nuia, pornind de la argumentul completă ă ă ă

nerezonabil c avea s i se spun s nu fac aşa ceva.ă ă ă ă ă

În urm toarele zile mintea sa fu plin de planuri, fiecare mai complicat şiă ă

mai extravagant decât cel anterior. Domnul Pennyworth era disperat.

– Cred c mergi din ce în ce mai r u, dac aşa ceva e posibil, anun el,ă ă ă ţă

sc rpinându-şi musta a pr fuit . Nu dispari. B iete, eşti ă ţ ă ă ă vizibil. E greu s nu fiiă

z rit. Dac mergi cu mine, împreun cu un leu purpuriu, un elefant verde şi ună ă ă

inorog stacojiu pe care c l reşte regele Angliei, în hainele regale, cred c la tineă ă ă

şi numai la tine se vor holba oamenii, ignorându-i pe ceilal i ca fiind nişte chestiiţ

minore şi f r importan .ă ă ţă

Bod se mul umi s se uite la el, f r s spun nimic. Se întreba dacţ ă ă ă ă ă ă

existau magazine speciale în locurile în care h l duiau oamenii vii, în care seă ă

vindeau numai pietre de mormânt, iar dac aşa st teau lucrurile, cum ar puteaă ă

s g seasc un asemenea magazin. Dispari ia era ultima dintre problemele lui.ă ă ă ţ

Profit de dispozi ia domnişoarei Borrows de a fi ab tut de la subiecteleă ţ ă ă

legate de gramatic şi compunere şi de a discuta orice alte subiecte ca s-oă

întrebe despre bani – cum func ionau aceştia, cum erau folosi i ca s ob iiţ ţ ă ţ

lucrurile pe care le doreai. Bod avea nişte monede pe care le g sise în decursulă

anilor (descoperise c locul cel mai bun pentru g situl banilor era s te duci,ă ă ă

dup aceea, în locurile în care perechile de îndr gosti i folosiser iarbaă ă ţ ă

cimitirului ca s se îmbr işeze, s se strâng în bra e, s se s rute şi s seă ăţ ă ă ţ ă ă ă

t v leasc . G sise deseori monede de metal pe sol, în locurile în care fuseseră ă ă ă ă

acestea.) şi se gândi c , poate, descoperise în cele din urm o utilizare pentruă ă

ele.

– Cât de mult ar costa o piatr de mormânt? o întreb el pe domnişoaraă ă

Borrows.

– Pe vremea mea costa cincisprezece guinee, îi spuse ea. Nu ştiu cât mai

face în ziua de azi. Îmi imaginez c mai mult. Mult, mult mai mult.ă

Bod avea dou lire şi cincizeci şi trei de penny. Era aproape sigur c nuă ă

erau de ajuns.

Trecuser patru ani – aproape o jum tate de via – de când Bod vizitaseă ă ţă

mormântul Omului Indigo, dar îşi amintea înc drumul. Se c r în vârfulă ăţă ă

dealului, pân fu deasupra întregului oraş, chiar şi deasupra vârfului m rului,ă ă

chiar şi deasupra turnului bisericii în ruine, acolo sus unde mausoleul familiei

Frobisher st tea ca un dinte stricat. Se strecur în acesta, p trunse dincolo deă ă ă

sicriu şi coborî şi coborî, şi tot coborî pe treptele mici de piatr s pate în centrulă ă

dealului, pân ajunse în înc perea de piatr . Era întuneric în mormântul acela,ă ă ă

întuneric ca într-o min de cositor, dar Bod vedea cum v d mor ii, iar înc pereaă ă ţ ă

îşi scoase la iveal secretele în fa a lui.ă ţ

Ucigaşul era încol cit în jurul zidului gorganului. Bod îl sim ea. Era aşa cumă ţ

şi-l amintea, o f ptur invizibil , numai cârcei de fum, ur şi l comie. De dataă ă ă ă ă

asta, lui Bod nu-i era fric de el.ă

TEME-TE DE NOI, şopti Ucigaşul. PENTRU C NOI P ZIM LUCRURIĂ Ă

PRE IOASE ŞI NICIODAT PIERDUTE.Ţ Ă

– Nu m tem de tine, zise Bod. Î i aminteşti? Vreau s iau ceva de aici.ă ţ ă

N-A PLECAT NICIODAT NIMIC DE AICI, veni r spunsul de la f pturaĂ ă ă

încol cit în întuneric. CU ITUL, BROŞA, CUPA. UCIGAŞUL LE P ZEŞTE ÎN BEZN .ă ă Ţ Ă Ă

NOI AŞTEPT M.Ă

– Scuz -m c întreb, zise Bod, dar acesta e mormântul t u? ă ă ă ă

ST PÂNUL NE-A PUS AICI S P ZIM, NE-A ÎNGROPAT CRANIILE SUBĂ Ă Ă

PIATR , NE-A L SAT AICI ŞTIIND CE TREBUIE S FACEM. P ZIM COMOARA PÂNĂ Ă Ă Ă Ă

CÂND ST PÂNUL SE VA ÎNTOARCE.Ă

– Cred c a uitat de tine, îi atase aten ia Bod. Sunt sigur c a murit deă ţ ă

foarte mult timp.

NOI SUNTEM UCIGAŞUL. NOI P ZIM.Ă

Bod se întreb cât de mult trebuie s te întorci în trecut, ca s ajungi înă ă ă

momentul în care mormântul cel mai adânc din interiorul dealului s fi fost peă

câmpie. Ştia c asta trebuie s fi fost cu foarte mult timp în urm . Sim ea că ă ă ţ ă

Ucigaşul îşi agita valurile de team în jurul lui, ca nişte cârcei ai unei planteă

carnivore. Bod începu s simt c -i e frig, c -i lent, de parc inima îi fuseseă ă ă ă ă

muşcat de o viper arctic şi începuse s pompeze în trupul s u venin înghe at.ă ă ă ă ă ţ

F cu un pas înainte, astfel încât s ajung lâng lespedea de piatr , seă ă ă ă ă

întinse şi-şi strânse degetele în jurul r celii broşei.ă

LAS -L! şopti Ucigaşul. NOI P ZIM ASTA PENTRU ST PÂN.Ă Ă Ă

– N-o s se sinchiseasc , zise Bod şi f cu un pas înapoi, apoi se îndreptă ă ă ă

c tre treptele de piatr , evitând r m şi ele uscate de oameni şi de animale, careă ă ă ă ţ

erau pe podea.

Ucigaşul şuier furios, agitându-se prin camera micu ca un fumă ţă

fantomatic. Apoi îşi încetini mişcarea.

O S REVIN , spuse Ucigaşul, cu vocea sa tripl . ÎNTOTDEAUNA REVINE.Ă Ă ă

Bod urc foarte iute treptele de piatr din interiorul dealului. La ună ă

moment dat îşi imagin c venea cineva dup el, dar când ieşi afar , în vârfulă ă ă ă

dealului, în mausoleul familii Frobisher, şi putu s respire aerul rece al zorilor, nuă

se mişc nimic, nu-l urm ri nimeni.ă ă

Bod r mase în aer liber, în vârful dealului, şi se uit la broş . La începută ă ă

crezu c era complet neagr , dar apoi soarele r s ri, iar Bod putu s vad că ă ă ă ă ă ă

piatra din centrul metalului negru era de-un roşu învârtejit. Avea m rimea unuiă

ou de prigor, iar Bod se uit la piatr întrebându-se dac în miezul acesteia seă ă ă

mişcau anumite lucruri, privind-o cu ochii a inti i asupra ei şi cu sufletul cufundatţ ţ

în lumea stacojie. Dac Bod ar fi fost mai mic, ar fi vrut s -şi bage piatra în gur .ă ă ă

Piatra era prins de o agraf dintr-un metal negru, cu ceva ce ar ta caă ă ă

nişte gheare, şi cu altceva încol cit în jur. Acel ceva ar ta aproape ca un şarpe,ă ă

dar ava prea multe capete. Bod se întreb dac aşa ar ta Ucigaşul, la luminaă ă ă

zilei.

Coborî dealul, luând-o pe toate scurt turile pe care le ştia, prin desişul deă

ieder ce acoperea subterana familiei Bartleby (auzi, în untru, sunetul scos deă ă

cei din familia Bartleby care se preg teau de culcare) şi mai departe, pân trecuă ă

printre z brele şi ajunse în Câmpul Olarului.ă

Apoi strig :ă

– Liza! Liza!

Şi se uit în jur.ă

– Bun diminea a, tinere prost nac, spuse vocea Lizei.ă ţ ă

Bod nu putea s-o vad , dar lâng copacul familiei Hawthorn era o umbră ă ă

suplimentar , iar când Bod se apropie de ea, umbra se transform în cevaă ă

transparent, ceva sidefiu în lumina începutului de diminea . Ceva ca o fat .ţă ă

Ceva cu ochi cenuşii.

– Ar fi trebuit s dorm aşa cum se cuvine, zise ea. Ce fel de comportare eă

asta?

– Piatra ta funerar , zise el. Voiam s ştiu ce vrei s scrie pe ea.ă ă ă

– Numele meu, r spunse fata. Trebuie s scrie pe ea numele meu, cu un Eă ă

mare, pentru Elizabeth, ca numele reginei b trâne care a murit când m-amă

n scut, şi un H mare, pentru Hempstock. Mai mult de atât nu m intereseaz ,ă ă ă

pentru c n-am ştiut s citesc.ă ă

– Şi datele? întreb Bod.ă

– Willyum Cuceritorul, 1066, cânt ea, în şoapta vântului prin tufişul deă

p ducel. Un E, te rog. Şi un H.ă

– Ai avut o meserie? întreb Bod. Adic atunci când nu erai vr jitoare.ă ă ă

– Sp lam rufe, spuse fata moart , iar apoi lumina soarelui dimine ii potopiă ă ţ

terenul viran, iar Bod r mase singur.ă

Era ora nou diminea a, când toat lumea doarme. Bod era hot rât să ţ ă ă ă

r mân treaz. La urma urmei, era în misiune. Avea opt ani, iar lumea din afaraă ă

cimitirului nu-l îngrozea.

Haine. Avea nevoie de haine. Ştia c îmbr c mintea sa obişnuit , ună ă ă ă

giulgiu cenuşiu, era nepotrivit . Era bun în cimitir, fiind de aceaşi culoare ca şiă ă

pietrele, ca şi umbrele. Dar dac se ducea s înfrunte lumea de dincolo de zidulă ă

cimitirului, trebuia s fac parte din aceasta.ă ă

Existau nişte haine în cripta de lâng biserica în ruine, dar Bod nu voia să ă

coboare în cript , nici m car la lumina zilei. Deşi Bod era preg tit s se justificeă ă ă ă

fa de domnul şi doamna Owens, nu era în stare s -i dea explica ii lui Silas.ţă ă ţ

Numai gândul la ochii aceia negri, furioşi sau, şi mai r u, dezam gi i, îl umpleaă ă ţ

de ruşine.

La cap tul îndep rtat al cimitirului se g sea o colib a gr dinarului, oă ă ă ă ă

cl dire mic , verde, care mirosea a ulei de motor şi în care st tea şi rugineaă ă ă

nefolosit vechea maşin de tuns iarba, împreun cu o gr mad de sculeă ă ă ă ă

str vechi de gr din rit. Coliba fusese p r sit atunci când ultimul gr dinar ieşiseă ă ă ă ă ă ă

la pensie, înainte de naşterea lui Bod, iar sarcina de între inere a cimitiruluiţ

fusese împ r it între consiliul local (care trimetea un om s tund iarba şi să ţ ă ă ă ă

cure e aleile, o dat pe lun , din aprilie pân în septembrie) şi voluntarii localiţ ă ă ă

din asocia ia Prietenii Cimitirului.ţ

Un lac t uriaş la uş ap ra con inutul colibei, dar Bod descoperise cu multă ă ă ţ

timp în urm scândura desprins din spatele cl dirii. Uneori se ducea în colibaă ă ă

gr dinarului – unde st tea şi se gândea – atunci când voia s fie singur.ă ă ă

De cîte ori fusese în colib , acolo se g sise o hain de lucru b rb teasc ,ă ă ă ă ă ă

de culoare cafenie, atârnat în dosul uşii, uitat sau abandonat cu mul i ani înă ă ă ţ

urm , împreun cu o pereche de blugi pentru gr din rit, înverzi i de iarb . Blugiiă ă ă ă ţ ă

erau mult prea mari pentru el, dar Bod le suflec iute cracii, pân picioarele saleă ă

ieşir la iveal , apoi îşi f cu o curea din sfoar cafenie pentru gr din rit, şi oă ă ă ă ă ă

leg în jurul mijlocului. Într-un col erau nişte cizme, iar Bod încerc s le încal e,ă ţ ă ă ţ

dar erau prea mari şi cu o crust de noroi şi ciment, încât abia putea s leă ă

târşâie, iar când f cu un pas, cizmele r maser pe podeaua magaziei. Bodă ă ă

scoase haina prin spa iul l sat de scândura lips , ieşi şi el pe acolo, apoi îmbr cţ ă ă ă ă

haina. decise c , de-şi sufleca mânecile, haina i se potrivea destul de bine. Aveaă

buzunare mari, iar Bod îşi vârî mâinile în ele şi se sim i foarte elegant.ţ

Bod merse pân la poarta principal a cimitirului şi privi afar , printreă ă ă

z brele. În urma sa se întindea o umbr verde, r coroas , acoperit cu copaci şiă ă ă ă ă

ieder : casa sa.ă

Cu inima b tându-i puternic, Bod ieşi în lume.ă

* * *

Abanazer Bolger v zuse mul i tipi ciuda i la via a lui: dac ai avea ună ţ ţ ţ ă

magazin ca al s u, ai vedea şi tu. Magazinul, în îngr m deala de str zi dină ă ă ă

Oraşul Vechi – un pic anticariat, un pic pr v lie de lucruri ieftine, un pic pr v lieă ă ă ă

de amanetat (nici m car Abanazer însuşi nu era sigur ce parte inea de ună ţ

anumit domeniu) aduna tipi ciuda i şi oameni stranii, unii dintre ei dornici sţ ă

cumpere, al ii fiind sili i s vând . Abanazer Bolger st tea la tejghea, cump rândţ ţ ă ă ă ă

şi vânzând, şi f cea treab mai bun în spatele tejghelei şi în camera din dos,ă ă ă

acceptând obiecte ce probabil nu fuseser achizi ionate prin mijloace cinstite,ă ţ

apoi sc pând liniştit de ele. Afacerea sa era ca un aisberg. Doar mica pr v lieă ă ă

pr fuit se vedea la suprafa . Restul era subteran, iar Abanazer Bolger voia caă ă ţă

lucrurile s fie exact aşa.ă

Abanazer Bolger avea ochelari groşi şi o expresie permanent de dezgust,ă

ca şi cum tocmai îşi d duse seama c laptele din ceai se acrise, iar el nu puteaă ă

s scape de gustul acela de lapte stricat. Expresia îi servea foarte bine cândă

oamenii încercau s -i vând diferite lucruri.ă ă

– Sincer vorbind, le spunea el, cu mutr acr , de fapt, nu merit nici ună ă ă

ban. Dar î i dau cât pot, pentru c are valoare sentimental .ţ ă ă

Erai norocos dac ob ineai de la Abanazer Bolger cam cât dorisei.ă ţ

O afacere precum cea a lui Abanazer Bolger aducea oameni ciuda i, darţ

b iatul care intrase în diminea a aceea era unul dintre str inii cei mai ciuda i deă ţ ă ţ

care îşi amintea Abanazer s fi v zut într-o via întreag de înşelat oameniă ă ţă ă

ciuda i în leg tur cu obiectele lor de valoare. P rea s aib vreo şapte ani şi eraţ ă ă ă ă ă

îmbr cat în hainele bunicului s u. Mirosea ca un grajd. Avea p rul lung şi încâlcită ă ă

şi ar ta extrem de grav. inea mâinile înfundate în buzunarele unei jacheteă Ţ

cafenii, pr fuite, dar, chiar dac nu-şi inea mâinile la vedere, Abanazer totă ă ţ

v zuse c strângea ceva foarte puternic – ca şi cum ar fi vrut s -l apere – înă ă ă

mâna dreapt .ă

– Scuza i-m , zise b iatul.ţ ă ă

– Salut, Sonny-Jim, zise Abanazer, f r vlag .ă ă ă

Copiii, îşi zise el, fie au şterpelit ceva, fie încearc s -şi vând juc riile. ă ă ă ă În

ambele cazuri, el spunea de obicei nu. Dac faci prostia s cumperi de la ună ă

copil propriet i furate, te pomeneşti în clipa urm toare cu un adult furios careăţ ă

te acuz c i-ai dat micului Johnnie – sau micu ei Matilda – zece b nu i pentruă ă ţ ă ţ

verigheta lui. Puştii aduceau necazuri mai mari decât merita.

– Am nevoie de ceva pentru un prieten al meu, spuse b iatul. Şi m-amă

gândit c s-ar putea s cump ra i ceva ce am eu.ă ă ă ţ

– Nu cump r lucruri de la copii, zise Abanazer Bolger, f r intona ie.ă ă ă ţ

Bod scoase mâna din buzunar şi puse broşa pe tejgheaua murdar . Bolgeră

privi în jos spre ea, apoi se uit atent. Lu un ocular de pe tejghea şi şi-l potriviă ă

la ochi. Îşi scoase ochelarii. Aprinse o mic veioz de pe tejghea şi examină ă ă

broşa prin ocular.

– Amonit fosil8? zise el, pentru sine, nu c tre b iat. Dup care îşi scoaseă ă ă

ocularul, puse ochelarii la locul lor şi se uit la b iat cu o privire acr şiă ă ă

b nuitoare.ă

– De unde ai asta? întreb Abanazer Bolger.ă

8 amonit fosil – piatr poroas , despre care se credea c poate vindeca muşc turaă ă ă ă

de şarpe.

– Vre i s-o cump ra i? întreb Bod.ţ ă ţ ă

– Ai furat-o. Ai şterpelit-o dintr-un muzeu, nu-i aşa?

– Nu, r spunse Bod, f r intona ie. Vre i s-o cump ra i sau trebuie s caută ă ă ţ ţ ă ţ ă

pe alcineva care vrea s-o cumpere?

Dispozi ia acr a lui Abanazer Bolger se schimb . Brusc, individul deveniţ ă ă

plin de amabilitate. Zâmbi larg.

– Scuze, zise el. Nu prea se v d multe piese de felul sta. Nu într-ună ă

magazin ca acesta. Nu în afara unui muzeu. Dar sigur c îmi place. De ce n-amă

sta un pic, s gust m nişte ceai cu biscui i – am un pachet de pr jituri cu fulgi deă ă ţ ă

ciocolat în camera din spate – ca s decidem cât valoreaz aşa ceva? Ei? ă ă ă

Bod fu uşurat c individul devenise prietenos, în cele din urm .ă ă

– Am nevoie de suficient de mul i bani ca s cump r o piatr , zise el. Oţ ă ă ă

piatr funerar pentru o prieten a mea. Ei, nu-i chiar o prieten a mea. E doară ă ă ă

cineva pe care îl cunosc. Şti i, cred c mi-a vindecat piciorul.ţ ă

Abanazer Bolger, care nu acord prea mult aten ie p l vr gelii b iatului,ă ă ţ ă ă ă ă

ieşi din spatele tejghelei şi deschise uşa c tre magazie, un spa iu f r ferestre,ă ţ ă ă

în care fiecare centimetru era plin cu cutii din carton, fiecare dintre ele fiind

plin cu m rfuri ieftine şi proaste. Într-un col se g sea un seif, unul mare şiă ă ţ ă

vechi. Acolo se mai afla o cutie plin cu viori, o gr mad de animale împ iate,ă ă ă ă

scaune f r fund, c r i şi imprimate.ă ă ă ţ

Lâng uş se g sea un birou mic, iar Abanazer Bolger lu singurul scaun şiă ă ă ă

se aşez , l sându-l pe Bod în picioare. Abanazer scotoci într-un sertar, în careă ă

Bod putu s vad o sticl de whisky pe jum tate goal , şi scoase un pachetă ă ă ă ă

aproape terminat cu pr jituri cu fulgi d ciocolat , oferi una b iatului, apoiă ă ă

aprinse veioza de pe birou, se uit din nou la broş , la spirala de roşu şiă ă

portocaliu din piatr , şi examin banda de metal negru care o înconjura,ă ă

st pânindu-şi o mic tres rire la vederea expresiei capetelor f pturilor ca nişteă ă ă ă

şerpi.

– E veche, zise el. E... nepre uit , ţ ă îşi zise el – probabil c nu valorează ă

mult, dar nu se ştie niciodat .ă

Lui Bod îi c zu fa a. Abanazer Bolger încerc s par liniştitor.ă ţ ă ă ă

– Trebuie s ştiu c nu-i furat , înainte s - i dau vreun ban. Ai luat-o dină ă ă ă ţ

noptiera mamei tale? Ai şterpelit-o dintr-un muzeu? Po i s -mi spui. N-o s - i facţ ă ă ţ

necazuri. Îns trebuie s ştiu.ă ă

Bod c ltin din cap. Îşi mesteca pr jitura.ă ă ă

– Aunci de unde o ai?

Bod nu spuse nimic.

Ananazer Bolger nu voia s pun broşa jos, dar o împinse spre b iat, înă ă ă

cealalt parte a biroului.ă

– Dac nu po i s -mi spui, atunci e mai bine s-o iei înapoi. La urma urmei,ă ţ ă

e nevoie de încredere din ambele p r i. Mi-a f cut pl cere s fac afaceri cu tine.ă ţ ă ă ă

Îmi pare r u c nu putem continua.ă ă

Bod p ru îngrijorat. Apoi zise:ă

– Am g sit-o ntr-un mormânt vechi. Dar nu pot s spun unde.ă ă

Se opri, pentru c a â area şi l comia înlocuiser prietenia de pe figura luiă ţ ţ ă ă

Abanazer Bolger.

– Şi mai sunt şi alte chestii ca asta acolo?

– Dac nu vre i s-o cump ra i, o s g sesc pe altcineva. Mul umesc pentruă ţ ă ţ ă ă ţ

biscuit, zise Bod.

– Te gr beşti? întreb Bolger. Presupun c te aşteapt m mica şi t ticul...ă ă ă ă ă ă

B iatul cl tin din cap, apoi îşi dori s fi dat din cap.ă ă ă ă

– Nu te aşteapt nimeni. Bine, zise Abanazer Bolger şi-şi strânse degeteleă

în jurul broşei. Acum spune-mi exact unde ai g sit chestia asta. Ei? ă

– Nu-mi amintesc, zise Bod.

– E prea târziu pentru aşa ceva, spuse Abanazer Bolger. Hai s zicem c oă ă

s te gândeşti un pic în leg tur cu locul de unde vine chestia asta. Apoi, după ă ă ă

ce o s te gândeşti, o s discut m pu in şi o s -mi spui totul.ă ă ă ţ ă

Se ridic şi ieşi din înc pere, închizând uşa în urma sa. Apoi încuie uşa cuă ă

o cheie mare de metal.

Desf cu mâna, se uit la broş şi zâmbi lacom.ă ă ă

Se auzi un ding din clopo elul de deasupra uşii, care-l anun c intraseţ ţă ă

cineva, iar el ridic privirea, vinovat, dar nu era nimeni. Îns uşa era uşoră ă

întredeschis , iar Bolger o închise şi, ca s fie totul în regul , întoarse panoul dină ă ă

fereastr , astfel încât pe el s scrie ă ă Închis. Puse z vorul. Nu voia s apar nimeniă ă ă

care s -l fac s -şi piard timpul.ă ă ă ă

Ziua de toamn se transformase din însorit în cenuşie, iar o ploaie uşoară ă ă

r p i în fereastra murdar a pr v liei.ă ă ă ă ă

Abanazer ridic telefonul de pe tejghea şi ap s butoanele cu degete careă ă ă

abia dac tremurau.ă

– Un z c mânt aurifer, Tom, zise el. Vino aici cât de iute po i.ă ă ţ

* * *

Bod îşi d du seama c fusese prins în capcan în momentul în care auziă ă ă

broasca uşii încuindu-se. Trase de uş , dar aceasta rezist . Se sim i tâmpită ă ţ

pentru c se l sase atras acolo, se consider un prost pentru c nu avuseseă ă ă ă

încredere în primul s u impuls, acela de a se îndep rta cât mai iute de individulă ă

cu figur acr . Înc lcase toate regulile cimitirului şi totul mersese pe dos. Ce-oă ă ă

s spun Silas? Sau familia Owens? Începu s fie cuprins de panic şi el oă ă ă ă

st pâni, re inând îngrijorarea în sine. Totul o s fie bine. Ştia c aşa va fi. Sigur,ă ţ ă ă

trebuia s ias de acolo...ă ă

Examin înc perea în care era închis. Era doar o magazie cu un birou înă ă

ea. Singura intrare era uşa.

Deschise sertarul biroului, nu g si decât cutiu e de vopsea (folosite pentruă ţ

a face noi lucrurile vechi) şi o pensul . Se întreb dac ar fi în stare s arunce cuă ă ă ă

vopsea în fa a individului şi s -l orbeasc pentru suficient timp ca s fug .ţ ă ă ă ă

Deschise capacul unei cutii şi-şi cufund degetul în untru.ă ă

– Ce faci? întreb o voce din apropierea urechii sale.ă

– Nimic, zise Bod, înşurubînd capacul cutiei cu vopsea şi punând-o în unul

din buzunarele enorme ale jachetei.

Liza Hempstock se uit la el, neimpresionat .ă ă

– De ce eşti aici? întreb ea. Şi ce-i cu tic losul de afar ? ă ă ă

– E pr v lia lui. Am încercat s -i vând ceva.ă ă ă

– De ce?

– Nu-i treaba ta.

– Bine, pufni ea, dispre uitor. Atunci ar trebui s te întorci în cimitir.ţ ă

– Nu pot. M-a încuiat aici.

– Sigur c po i. Strecoar -te prin perete.ă ţ ă

Bod cl tin din cap.ă ă

– Nu pot. Pot s fac asta acas , pentru c mi s-a acordat Libertateraă ă ă

Cimitirului când eram prunc.

Se uit în sus spre ea, sub becul elecric. Era greu s-o vad ca lumea, dară ă

Bod îşi petrecuse toat via a discutând cu mor ii.ă ţ ţ

– Tu ce faci aici? De ce ai ieşit din cimitir? E zi. Şi tu nu eşti ca Silas. Tu

trebuie s r mâi în cimitir.ă ă

– Exist nişte reguli pentru cei din cimitir, îi zise ea, nu şi pentru ceiă

îngropa i în p mânt nesfin it. Nimeni nu-mi spune mie ce s fac sau unde s mţ ă ţ ă ă ă

duc. Nu-mi place omul la, ad ug e, uitându-se spre uş . M duc s v d ceă ă ă ă ă ă ă

face.

O pâlpâire, iar Bod r mase din nou singur în înc pere. Auzi bubuitul unuiă ă

tunet în dep rtare.ă

În bezna din magazinul de vechituri, Abanazer Bolger p rea b nuitor, fiindă ă

sigur c îl privea cineva. Apoi îşi d du seama c b nuiala sa era o prostie.ă ă ă ă

– B iatul e încuiat în camer , îşi zise el. Uşa din fa e încuiat .ă ă ţă ă

Lustui banda de metal ce înconjura amonitul, blând şi cu grij ca ună

arheolog în timpul unor s p turi, înl turând negreala şi sco ând la iveal argintulă ă ă ţ ă

scânteietor de sub ea.

Începuse s regrete c -l chemase pe Tom Hustings, deşi Hustings era solidă ă

şi bun s sperie oamenii. Începuse s regrete şi faptul c trebuia s vând broşa,ă ă ă ă ă

dup ce avea s termine totul. Era special . Cu cât broşa str lucea mai mult, înă ă ă ă

lumina slab de pe tejgheaua sa, cu atât dorea mai mult s fie a sa, numai a sa.ă ă

Dar acolo de unde venea broşa erau mai multe... B iatul avea s -i spun .ă ă ă

B iatul avea s -l conduc la ele.ă ă ă

B iatul...ă

Îi veni o idee. Puse jos broşa, f r nici un chef, şi trase un sertar dină ă

spatele tejghelii, sco ând din el o cutie de metal pentru biscui i, plin cu plicuri,ţ ţ ă

c r i de vizit şi buc i de hârtie.ă ţ ă ăţ

C ut în ea şi lu un carton, pu in mai mare decît o carte de vizit . Aveaă ă ă ţ ă

marginele negre. Pe el nu erau imprimate vreun nume sau o adres . Doar ună

cuvânt, scris de mân în centrul lui, cu cerneal care se decolorase şi deveniseă ă

cafenie: Jack.

Pe spatele cartonului, Abanazer Bolger scrisese cu creionul instruc iuniţ

pentru el însuşi, cu scrisul s u de mân m runt, precis, ca s in minte cum s -lă ă ă ă ţ ă ă

foloseasc pentru a-l convoca pe individul numit Jack, deşi era pu in probabil să ţ ă

uite la cei-i folosea acel carton. Nu, nu s -l convoace. ă S -l invite. ă Nu convoci

oameni ca acela.

Un cioc nit în uşa exterioar a magazinului.ă ă

Bolger arunc iute cartonul în sertar, se duse la uş şi privi afar , în dup -ă ă ă ă

amiaza ploioas .ă

– Gr beşte-te, strig Tom Hustings. Aici, afar , e o vreme mizerabil !ă ă ă ă

Mohorât . Sunt leoarc .ă ă

Bolger descuie uşa, iar Tom Hastings intr , de pe pardesiu şi din p r seă ă

scurgea ap .ă

– Ce-i atât de important încât n-ai putut s discu i la telefon? ă ţ

– Averea noastr , zise Abanazer Bolger, cu fa acr . Asta e atât deă ţă ă

important.

Hustings îşi scoase pardesiul şi-l atârn de uş .ă ă

– Despre ce-i vorba? A c zut ceva bun dintr-un camion? ă

– O comoar , zise Abanazer Bolger. De dou feluri.ă ă

Îl duse pe prietenul s u la tejghea şi îi ar t broşa la lumina veiozei.ă ă ă

– E veche, nu-i aşa?

– Din vremurile p gânilor, spuse Abanazer. De dinainte de acestea. Dină

vremea druizilor. De dinainte de romani. Se numeşte piatra şarpelui. Am v zut-oă

în muzeu. N-am v zut niciodat lucr tur în metal de felul sta, nici una atât deă ă ă ă ă

fin . Trebuie s fi apar inut unui rege. Puştiul care a g sit-o zice c broşa e dintr-ă ă ţ ă ă

un mormânt – gândeşte-te la o roab plin cu asemenea chestii.ă ă

– Poate c merit s ac ion m legal, spuse gânditor Hustings. Declar-oă ă ă ţ ă

comoar g sit . Trebuie s ne pl teasc valoarea de pe pia pentru obiect, iară ă ă ă ă ă ţă

noi putem s -i d m numele nostru. Legatul Hustings-Bolger.ă ă

– Bolger-Hustings, zise, automat, Bolger. Exist pu ini oameni pe care-iă ţ

ştiu eu, oameni cu bani adev ra i, care ar pl ti mai mult decât valoarea pie ii,ă ţ ă ţ

dac ar putea s in obiectul aşa cum îl ii tu – pentru c Tom Hustings pip iaă ă ţ ă ţ ă ă

broşa uşor, ca un om care mângâie un pisoi – f r s se pun nici o întrebare.ă ă ă ă

Şi întinse mâna, iar Tom Hustings îi d du broşa, f r nici un chef.ă ă ă

– Ai spus comoar de dou feluri, zise Hustings. Care-i cel lalt? ă ă ă

Abanazer Bolger lu cartonul cu margini negre şi-l ar t prietenului s u.ă ă ă ă

– Ştii ce-i asta?

Prietenul lui cl tin din cap.ă ă

Abanazer puse cartonul pe tejghea.

– Exist un grup care caut alt grup.ă ă

– Şi?

– Dup cum am auzit eu, cel lalt grup e un b iat, zise Abanazer Bolger.ă ă ă

– Exist b ie i pretutindeni, spuse Tom Hustings. Alearg peste tot. Dau deă ă ţ ă

necazuri. Nu pot s -i suf r. Deci exist un grup care caut un anumit b iat? ă ă ă ă ă

– Puştiul sta pare s aib vârsta potrivit . E îmbr cat – ei bine, o s veziă ă ă ă ă ă

cum e îmbr cat. Şi a g sit asta. Ar putea s fie el.ă ă ă

– Şi dac nu-i el? ă

Abanazer Bolger lu din nou cartonaşul, de margine, şi-l agit încet, ca şiă ă

cum ar fi plimbat marginea lui de-a lungul unei fl c ri imaginare.ă ă

– Vine o lumânare s - i lumineze patul... începu el.ă ţ

– ... şi vine satârul s - i reteze capul, încheie gânditor Tom Hustings. Uiteă ţ

care-i treaba. Dac îl chem m pe individul numit Jack, pierdem b iatul. Şi dacă ă ă ă

pierdem b iatul, pierdem şi comoara.ă

Cei doi întoarsr problema pe toate fe ele, cânt rind meritele şiă ţ ă

dezavantajele de a anun a g sirea b iatului sau de a lua comoara, comoar careţ ă ă ă

crescuse în min ile lor la dimensiunile unei peşteri imense plin cu lucruriţ ă

pre ioase, iar în timp ce discutau, Abanazer scoase de sub tejghea o sticl cu ginţ ă

de porumbe şi turn pentru fiecare câte o por ie generoas , "ca s ajuteă ţ ă ă

activitatea cerebral ".ă

Liza se plictisi curând de discu ia lor, care se tot învârtea în jurul cozii, f rţ ă ă

s duc nic ieri, aşa c se întoarse în magazie, unde-l g si pe Bod stând înă ă ă ă ă

mijlocul înc perii cu ochii bine închişi, cu pumnii strânşi şi cu figuraă

schimonosit , de parc l-ar fi durut din ii, şi aproape vân t de cât îşi inuseă ă ţ ă ţ

r suflarea.ă

– Ce faci? întreb ea, neimpresionat .ă ă

B iatul dschise ochii şi se relax .ă ă

– Încerc s dispar, zise el.ă

Liza strâmb din nas.ă

– Mai încearc , îi zise ea.ă

El se supuse, inându-şi r suflarea mai mult timp, de data asta.ţ ă

– Opreşte-te, îi zise Liza. Sau o s pocneşti.ă

Bod trase puternic aer în piept, apoi oft .ă

– Nu merge, zise el. Poate ar trebui s -l lovesc cu o piatr , apoi s fug.ă ă ă

Dar acolo nu era nici o piatr , aşa c Bod lu un prespapier din sticlă ă ă ă

colorat , îl cânt ri în mân , întrebându-se dac putea s -l arunce suficient deă ă ă ă ă

tare ca s -l împiedice pe Abanazer Bolger s -l urm reasc .ă ă ă ă

– Acum dincolo sunt doi indivizi, îi spuse Liza. Şi dac unul nu- i vine deă ţ

hac, o s reuşeasc cel lalt. Spun c vor s le ar i de unde ai broşa, s sape înă ă ă ă ă ăţ ă

mormânt şi s ia comoara.ă

Nu-i spuse şi de cealalt discu ie a celor doi, nici despre cartea de vizit cuă ţ ă

marginile negre. Cl tin din cap şi întreb :ă ă ă

– De ce ai f cut un lucru atât de prostesc? Ştii care-s regulile în leg tură ă ă

cu p r sirea cimitirului. Ai c utat necazurile cu lumânarea, asta e.ă ă ă

Bod se sim i foarte m runt şi foarte tâmpit.ţ ă

– Voiam s - i procur o piatr de mormânt, recunoscu el, cu glas slab. Şi amă ţ ă

crezut c o s m cost mul i bani. Aşa c am venit s -i vând broşa, ca s - iă ă ă ţ ă ă ă ţ

cump r o piatr .ă ă

Fata nu zise nimic.

– Eşti sup rat ? ă ă

Liza cl tin din cap.ă ă

– E primul lucru frumos pe care-l face pentru mine cineva în cinci sute de

ani, spuse ea, cu o urm de zâmbet de spiriduş. De ce s fiu sup rat ? Ce faci,ă ă ă ă

când încerci s dispari? ă

– Ce mi-a spus domnul Pennyworth s fac. ă Sunt o uş deschis , sunt oă ă

alee goal , nu sunt nimic. Ochii nu m vor vedea, privirile vor aluneca pesteă ă

mine. Dar nu func ioneaz niciodat .ţ ă ă

– Asta-i din cauz c eşti viu, zise Liza şi pufni dispre uitor. Asta-i o chestieă ă ţ

care func ioneaz la noi, mor ii, care trebuie s ne str duim în cea mai mareţ ă ţ ă ă

parte din timp s fim b ga i în seam , dar nu func ioneaz niciodat la voi,ă ă ţ ă ţ ă ă

oamenii.

Îşi strânse bra ele în jurul trupului şi-şi leg t trupul înainte şi înapoi, ca şiţ ă ă

cum ar fi dezb tut ceva. Apoi zise:ă

– Din cauza mea ai intrat în treaba asta... Vino încoace, Nobody Owens.

B iatul f cu un pas c tre ea, în camera aceea mic , iar ea îşi puse mâna-iă ă ă ă

rece pe fruntea lui. Şi el o sim i ca pe o eşarf ud de m tase, lipit de pielea sa.ţ ă ă ă ă

– Acum! zise ea. Poate pot s fac o vraj bun pentru tine.ă ă ă

Şi începu s morm ie de una singur , b lm jind cuvinte pe care Bod nu leă ă ă ă ă

în elegea. Apoi zise limpede şi tare:ţ

Fii groap , fii praf, fii vis, fii vânt,ă

Fii noapte, fii bezn , fii voin , fii gând,ă ţă

Acum alunec , strecoar -te, fii nev zută ă ă

Sus, jos, pe lâng şi oriunde ai trecut.ă

Ceva imens îi atinse pe Bod, îl mângâie uşor din cap pân -n picioare.ă

B iatul tremur . P rul i se zbirli, i se f cu piele de g in . Ceva se schimbase.ă ă ă ă ă ă

– Ce-ai f cut? întreb el.ă ă

– i-am dat o mân de ajutor, r spunse ea. Chiar dac -s moart , sunt oŢ ă ă ă ă

vr jitoare moart . Iar noi nu uit m.ă ă ă

– Dar...

– Sttt! zise Liza. Indivizii se întorc.

Cheia z ng ni în broasca magaziei.ă ă

– Acum s fim amici, zise o voce pe care Bod n-o mai auzise limpede până ă

atunci. Sunt sigur c o s fim buni prieteni, iar cu asta, Tom Hustings deschiseă ă

uşa, dup care r mase în prag, uitându-se în jur, p rând uluit; era un om mare,ă ă ă

mare, cu p r roşcovan şi cu nas roşu din cauza b uturii. Ia te uit ! Abanazer,ă ă ă

credeam c ai spus c -i aici.ă ă

– Am spus, zise Bolger din spatele lui.

– Nu v d nici m car un fir de p r din el.ă ă ă

Figura lui Bolger se ivi din spatele individului roşcat şi Bolger privi în

înc pere.ă

– Se ascunde, spuse el, uitându-se drept în locul în care st tea Bod. N-areă

nici un rost s te ascunzi, strig el, te v d, ieşi afar .ă ă ă ă

Cei doi b rba i intrar în c m ru , iar Bod r mase locului între ei doi şi seă ţ ă ă ă ţă ă

gândi la lec iile domnului Pennyworth. Nu reac ion , nu se mişc . L s privirileţ ţ ă ă ă ă

indivizilor s alunece pe el, f r s -l vad .ă ă ă ă ă

– O s - i doreşti s fi ieşit când te-am strigat, zise Bolger şi închise uşa.ă ţ ă

Bine, îi zise el lui Tom Hustings, blocheaz ieşirea, s nu aib pe unde s fug .ă ă ă ă ă

Acestea fiind zise, merse prin înc pere, privind în spatele diferiteloră

lucruri, aplecându-se cu greutate s se uite sub birou. Trecu chiar pe lâng Bodă ă

şi deschise dulapul.

– Te v d! r cni el. Ieşi afar !ă ă ă

Liza chicoti.

– Ce-a fost asta? întreb Tom Hustings, întorcându-se.ă

– N-am auzit nimic, r spunse Abanazer Bolger.ă

Liza chicoti din nou. Apoi îşi lipi buzele şi scoase un sunet care începu ca

un fluierat, apoi ca un vânt îndep rtat. Lumina electric din c m ru pâlpâi şiă ă ă ă ţă

bâzâi, dup care se stinse.ă

– Ale naibii siguran e, bomb ni Abanazer Bolger. Vino. Pierdem timpul.ţ ă

Cheia z ng ni în broasc , iar Liza şi Bod fur l sa i singuri în înc pere.ă ă ă ă ă ţ ă

* * *

– A plecat, zise Abanazer Bolger; Bod putea s -l aud prin uş . Într-oă ă ă

camer ca aia nu avea unde s se ascund . L-am fi v zut, dac ar fi fost acolo.ă ă ă ă ă

– Individului numit Jack n-o s -i plac treaba asta.ă ă

– Cine o s -i spun ? ă ă

Urm o pauz .ă ă

– Tom Hustings! Unde a disp rut broşa? ă

– Hmmm? Ce? E aici. Am pus-o bine.

– Ai pus-o bine? În buzunarul t u? Grozav loc în care s-o pui bine, dac vreiă ă

s -mi cunoşti p rerea. Ca şi cum ai fi pl nuit s pleci cu ea – ca şi cum ai fiă ă ă ă

pl nuit s p strezi broşa mea pentru tine.ă ă ă

– Broşa ta, Abanazer? Broşa ta? Adic broşa noastr .ă ă

– Da, a noastr . Nu-mi amintesc s fi fost aici când am luat-o de la b iat.ă ă ă

– Te referi la b iatul la pe care n-ai fost în stare s -l p strezi pentruă ă ă ă

individul numit Jack? Po i s - i imaginezi ce-o s fac individul când o s afle cţ ă ţ ă ă ă ă

tu l-ai prins pe b iatul pe care-l c uta şi ă ă tu l-ai l sat s plece? ă ă

– Probabil c nu-i acelaşi b iat. Exist o gr mad de b ie i pe lume, ceă ă ă ă ă ă ţ

şanse sunt s fi fost cel pe care-l c uta? Pun pariu c a ieşit prin uşa din spateă ă ă

de îndat ce m-am întors. Tom Hustings, nu- i face griji în privin a individuluiă ţ ţ

numit Jack, spuse Abanazer Bolger, cu glas strident. Sunt sigur c era alt b iat.ă ă

Mintea mea b trân îmi joac feste. Iar noi aproape c am dat gata ginul deă ă ă ă

porumbe – nu i-ar pl cea un scotch bun? Am whisky în camera din spate.ţ ă

Aşteapt aici o clip .ă ă

Uşa magaziei era descuiat , iar Abanazer intr , inând un baston şi oă ă ţ

lantern , cu o figur mai acr decât înainte.ă ă ă

– Dac mai eşti aici, morm i el moroc nos, s nu te gândeşti s fugi. Amă ă ă ă ă

chemat poli ia s te ia, asta am f cut.ţ ă ă

Scotocitul în sertar scoase la iveal sticla de whisky plin pe jum tate şi oă ă ă

sticlu mic , neagr . Abanazer turn câteva pic turi din sticlu în sticla maiţă ă ă ă ă ţă

mare, apoi puse sticlu a în buzunar.ţ

– Broşa e a mea, numai a mea, morm i el şi continu r cnind. Vin imediat,ă ă ă

Tom!

Se uit prin înc perea întunecat , privind pe lâng Bod, apoi p r siă ă ă ă ă ă

magazia, inând whisky-ul în fa a sa. Încuie uşa în urma sa.ţ ţ

– Uite, se auzi vocea lui Abanazer Bolger prin uş . D -mi paharul, Tom.ă ă

Bun scotch, face s - i creasc p r pe piept. S -mi spui când s m opresc.ă ţ ă ă ă ă ă

T cere.ă

– E o poşirc ieftin . Tu nu bei? ă ă

– Ginul de porumbe mi-a dat gata m runtaiele. Stomacul meu are nevoieă

de un minut, s -şi revin .. Ia zi, Tom, ce-ai f cut cu broşa mea? ă ă ă

– Acum e broşa ta? Ce... ce-ai... ai pus ceva în b utura mea, jigodie!ă

– Şi ce dac ? Citeam pe fa a ta ce pl nuiai, Tom Hustings! Ho ule!ă ţ ă ţ

Apoi se auzir ipete, şi troznituri, dup care un bubuit puternic, de parcă ţ ă ă

ar fi fost r sturnat o mobil grea...ă ă ă

... dup care se aşternu t cerea...ă ă

Iute! zise Liza. Hai s ieşim de aici!ă

– Uşa e încuiat , spuse Bod, uitându-se la ea. Po i s faci ceva? ă ţ ă

– Eu? B iete, nu ştiu nici o vraj care s te scoat dintr-o înc pereă ă ă ă ă

încuiat .ă

Bod se ghemui şi se uit prin gaura cheii. Era astupat : cheia r m sese înă ă ă ă

broasc . Bod se gândi, apoi zâmbi pentru o clip , iar zâmbetul îi lumin figura caă ă ă

fulgerarea unui bli . Lu o bucat mototolit de ziar dintr-o cutie, o netezi câtţ ă ă ă

putu mai bine şi o întinse sub uş , l sând doar un col în partea sa.ă ă ţ

– Ce ai de gând? întreb Liza, ner bd toare.ă ă ă

– Am nevoie de ceva ca un creion. Chiar mai sub ire... Gata.ţ

Lu pensula de pe birou şi vârî coada acesteia în broasc , o agit şi oă ă ă

împinse şi mai mult.

Se auzi un z ng nit în buşit când cheia fu împins şi când c zu dină ă ă ă ă

broasc pe ziarul întins. Bod trase hârtia înapoi pe sub uş , de data asta cuă ă

cheia pe ea.

Liza râse, încântat .ă

– Eşti deştept, tinere, zise ea. Eşti în elept.ţ

Bod vârî cheia în broasc , o r suci şi deschise uşa magaziei.ă ă

Pe podea, în mijlocul pr v liei de vechituri aglomerate, z ceau doi b rba i.ă ă ă ă ţ

Într-adev r, mobila se pr buşise, camera era un haos de ceasuri stricate şiă ă

scaune, iar în mijlocul lor z cea trupul imens al lui Tom Hustings, pr buşit pesteă ă

silueta mai mic a lui Abanazer Bolger. Nici unul dintre ei nu mai mişca.ă

– Sunt mor i? întreb Bod.ţ ă

– Nu avem un asemenea noroc, r spunse Liza.ă

Pe podea, între cei doi b rba i era o broş din argint sclipitor; o piatr cuă ţ ă ă

benzi stacojii şi portocalii inut de gheare şi de capete de şarpe, iar expresiaţ ă

capetelor de şarpe era una de triumf, de avari ie şi de satisfac ie.ţ ţ

Bod puse broşa în buzunar, al turi de prespapierul greu din sticl , deă ă

pensul şi de cutia mic de vopsea.ă ă

– Ia şi asta, îi zise Liza.

Bod se uit la cartea de vizit cu margini negre, care avea pe o parteă ă

cuvântul JACK scris cu litere de mân . Cartea de vizit îl tulbura. Exista cevaă ă

familiar în ea, ceva ce trezea amintiri vechi, ceva periculos.

– N-o vreau.

– Nu po i s-o laşi aici, cu ei, spuse Liza. Or s-o foloseasc pentru a- i faceţ ă ţ

r u.ă

– N-o vreau, zise Bod. E rea. O s-o ard.

– Nu, gemu Liza. Nu face asta. Nu trebuie s faci asta.ă

– Atunci o s i-o dau lui Silas, zise Bod.ă

Puse cartea de vizit într-un plic, ca s-o ating cât mai pu in posibil, apoiă ă ţ

puse plicul în buzunarul interior al jachetei vechi pentru gr din rit, lâng inimaă ă ă

sa.

* * *

La distan de dou sute de mile, individul numit Jack se trezi din somn şiţă ă

adulmec aerul. Coborî pe sc ri.ă ă

– Ce s-a întâmplat? întreb bunica sa, mestecând într-o oal mare de fieră ă

de pe plit . Ce-ai p it? ă ăţ

– Nu ştiu, r spunse el. Se întâmpl ceva. Ceva... interesant, zise el şi-şiă ă

linse buzele. Miroase pl cut. Pare foarte gustos.ă

* * *

Fulgerele luminau strada pietruit .ă

Bod fugea prin ploaie prin oraşul vechi, urcând dealul c tre cimitir. Ziuaă

cenuşie devenise o noapte timpurie în timp ce el se aflase în interiorul magaziei

şi nu fu surprins când o umbr familiar se r suci pe sub l mpile stradale. Bodă ă ă ă

ezit , apoi o fâlfâire de catifea neagr ca noaptea se finaliz într-o siluetă ă ă ă

omeneasc .ă

Silas r mase în fa a lui, cu bra ele încrucişate. Se aplec spre el,ă ţ ţ ă

ner bd tor.ă ă

– Ei? zise el.

– Îmi pare r u, Silas, zise Bod.ă

– M-ai dezam git, Bod, spuse Silas şi cl tin din cap. Te-am c utat de cândă ă ă ă

m-am trezit. Ai miros de necaz în jurul t u. Ştii c nu nu i se permite s vii aici,ă ă ţ ă

în lumea celor vii.

– Ştiu. Îmi pare r u.ă

Pe fa a b iatului curgeau pic turi de ploaie, ca nişte lacrimi.ţ ă ă

– În primul rând trebuie s ne întoarcem acolo unde suntem în siguran .ă ţă

Silas se aplec şi înf şur copilul viu în pelerna sa, iar Bod sim i p mântulă ă ă ţ ă

îndep rtându-se de el.ă

– Silas, zise Bod.

Silas nu-i r spunse.ă

– Am fost speriat un pic, zise b iatul. Dar ştiam c o s vii şi o s m aju i,ă ă ă ă ă ţ

dac treaba se înr ut ea prea mult. Era şi Liza. Ea m-a ajutat mult.ă ă ăţ

– Liza? întreb t ios Silas.ă ă

– Vr jitoarea. Din Câmpul Olarului.ă

– Şi zici c te-a ajutat? ă

– Da. M-a ajutat în special la dispari ie. Cred c acum pot s-o fac.ţ ă

– O s -mi povesteşti dup ce o s ajungem acas , morm i Silas.ă ă ă ă ă

Iar Bod t cu pân când aterizar lîng capel . Intrar în untru, în salaă ă ă ă ă ă ă

goal , în timp ce ploaia se înte ea, plesc ind pe pietrişul ce acoperea solul.ă ţ ă

Bod scoase plicul ce con inea cartea de vizit cu margini negre.ţ ă

– Hmm, zise el, am crezut c trebuie s ai asta. De fapt, Liza s-a gândit.ă ă

Silas se uit la plic. Apoi îl deschise, scoase cartea de vizit , se uit la ea,ă ă ă

o întoarse şi citi în gând noti a scris în creion de Abanazer Bolger, cu scrisul luiţ ă

de mân m runt, ce explica exact modul în care se folosea cartea de vizit .ă ă ă

– Povesteşte-mi totul, zise el.

Bod îi povesti tot ce putea s -şi aminteasc din ziua aceea. La sfârşit, Silasă ă

cl tin din cap încet şi gânditor.ă ă

– Am necazuri? întreb Bod.ă

– Nobody Owens, îi r spunse Silas, chiar ai necazuri. Cred totuşi c trebuieă ă

s las în grija p rin ilor t i administrarea pedepsei şi reproşurilor considerate deă ă ţ ă

ei drept necesare. Între timp, eu o s m ocup de asta.ă ă

Cartea de vizit cu margini negre disp ru în interiorul pelerinei de catifea,ă ă

apoi Silas plec , în felul în care o fac cei de felul s u.ă ă

Bod îşi trase jacheta peste cap şi lip i pe aleile alunecoase c tre vârfulă ă

colinei, pân la mausoleul familiei Frobisher. Trase într-o parte sicriul lui Ephraimă

Pettyfer, apoi coborî şi coborî, şi coborî...

Puse la loc broşa lâng cup şi cu it.ă ă ţ

– Gata, zise el. Complet lustruit . Arat frumos.ă ă

S-A ÎNTORS, zise Ucigaşul, cu satisfac ie în vocea-i ca nişte tentacule deţ

fum. ÎNTOTDEAUNA SE ÎNTOARCE.

* * *

Fusese o noapte lung .ă

Bod mergea, somnoros şi cam tiptil, trecu pe lâng mormântul celei ceă

avusese minunatul nume domnişoara Liberty Roach9 (Ceea ce a cheltuit e

pierdut, ceea ce a d ruit a r mas pentru totdeauna cu ea, Cititorule, fii milosă ă ),

trecu pe lâng locul de odihn definitiv al lui Harrison Westwood, brutar ală ă ă

acestei parohii şi so iile sale Marion şi Joan, pân ajunse în Câmpul Olarului.ţ ă

Domnul şi doamna Owens muriser cu câteva sute de ani înainte s se decid că ă ă ă

b tutul copiilor era un lucru r u, iar domnul Owens f cuse, cu regret, ceea ceă ă ă

considerase c -i datoria sa, iar pe Bod îl ustura teribil fundul. Îns grija de peă ă

figura doamnei Owens îl duruse pe Bod mai mult decât b taia pe care oă

încasase.

Ajunse la gardul de fier ce m rginea Câmpul Olarului şi se strecur printreă ă

z brele.ă

– Hei! strig el, dar nu-i r spunse nimeni, nu se z ri nici o umbră ă ă ă

suplimentar în tufişul de p ducel. Sper c n-ai şi tu necazuri, zise el.ă ă ă

Nimic.

Bod pusese blugii la loc în coliba gr dinarului – se sim ea mai bine înă ţ

lin oliul s u cenuşiu – dar p strase jacheta. Îi pl cea s aib buzunare.ţ ă ă ă ă ă

Când se dusese la şopron s pun blugii la loc, luase o secer mic de peă ă ă ă

peretele unde era atârnat , iar cu ea atac petecul de urzici de pe Câmpulă ă

Olarului, f când urzicile s zboare, le spintec şi le ciopâr i pân nu mai r maseă ă ă ţ ă ă

nimic, doar resturi de plant în ep toare împr ştiate pe p mânt.ă ţ ă ă ă

Scoase din buzunar prespapierul mare de sticl , ce avea în interiorul s u oă ă

multitudine de culori. Mai scoase cutia cu vopsea şi pensula.

Înmuie pensula în vopsea şi tras cu grij pe suprafa a prespapierului, cuă ă ţ

vopsea cafenie, literele

E H

iar dedesubt scrise

n-o vom uita

9 Roach e numele unui peşte, babuşc , dar mai poate însemna şi gândac deă buc t rie.ă ă

Avea s se fac în curând ora de culcare şi n-ar fi fost în elept din parteaă ă ţ

lui s întârzie, ceva timp de aici înainte.ă

Puse prespapierul pe solul care fusese cândva un petec cu urzici, îl aşeză

în locul în care estim c ar trebui s fie capul fetei şi, dup ce r mase doar câtă ă ă ă ă

s -şi priveasc opera un moment, trecu printre z brele şi se întoarse, furişându-ă ă ă

se ceva mai pu in, înapoi pe colin .ţ ă

– Nu-i r u, zise o voce obraznic de pe Câmpul Olarului, din spatele s u.ă ă ă

Nu-i r u deloc.ă

Dar când Bod se întoarse, acolo nu se afla nimeni.

Capitolul cinci

Dans macabru

Urma s se întâmple ceva: Bod era sigur de asta. Se sim ea ceva în aerulă ţ

rece de iarn , în stele, în vânt, în bezn . Se sim ea în ritmul nop ilor lungi şi înă ă ţ ţ

zilele ce treceau iute.

Doamna Owens îl împinse afar din mormântul micu al familiei Owens.ă ţ

– Du-te, spuse ea. Am nişte treburi.

– Dar e frig afar , zise Bod, uitându-se la mama sa.ă

– Sper s fie, spuse ea. Având în vedere c -i iarn , aşa trebuie s fie.ă ă ă ă

Pantofi, zise ea, mai mult c tre sine decât c tre Bod. Uit -te la rochia asta,ă ă ă

trebuie tivit . Şi pânze de p ianjen – pentru numele lui Dumnezeu, sunt pânzeă ă

de p ianjen peste tot. Tu du-te, îi spuse ea din nou lui Bod, am destule de f cută ă

şi nu vreau s -mi stai în cale.ă

Şi începu s cânte pentru sine un cântecel pe care Bod nu-l mai auziseă

niciodat :ă

Boga i, s raci, veni iţ ă ţ

Macabreaua op i i.ţ ă ţ

– Ce-i asta? întreb Bod, dar nu pusese întrebarea potrivit , pentru că ă ă

doamna Owens ar ta întunecat ca un nor de furtun , iar Bod o tuli afar dină ă ă ă

mormânt înainte ca ea s apuce s -şi exprime sup rarea într-un mod mai clar.ă ă ă

Era frig în cimitir, frig şi întuneric, iar stelele disp ruser deja. Bod trecuă ă

pe lâng maica Slaughter, care era pe Promenada Egiptean , promenadă ă ă

acoperit de ieder . B trâna se zgâia la verdea .ă ă ă ţă

– Tinere, ai ochii mai buni ca ai mei, zise ea. Vezi vreo floare?

– Flori? Iarna?

– Nu te uita la mine aşa, tinere, spuse ea. Toate înfloresc la timpul lor.

Îmbobocesc şi înfloresc, înfloresc şi se usuc . Totul la timpul lui.ă

B trâna se înfofoli mai bine în pelerina şi boneta sa şi zise:ă

– Timp de munc , timp de jucată

Timp Macabreaua de dansat. Ei, b iete? ă

– Nu ştiu. Ce-i Macabreaua? întreb Bod.ă

Dar maica Slaughter trecuse prin ieder şi disp ruse din vedere.ă ă

– Ciudat, zise Bod, cu voce tare.

C ut c ldur şi companie în mausoleul aglomerat al familiei Bartleby, dară ă ă ă

familia Bartleby – şapte genera ii la un loc – nu avea timp pentru el în noapteaţ

aceea. F ceau curat şi dereticau cu to ii, de la cel mai b trân (decedat în 1831)ă ţ ă

la cel mai tân r (decedat în 1690).ă

Fortinbras Bartleby, care avusese zece ani când murise (de tuberculoz , îiă

explicase el lui Bod, care în elesese greşit şi timp de câ iva ani crezuse cţ ţ ă

Fortinbras fusese mâncat de lei sau de urşi şi fusese foarte dezam git cândă

aflase c er vorba de o boal ) se scuz :ă ă ă

– Nu putem s ne oprim ca s ne juc m, conaşule Bod. Pentru c în curândă ă ă ă

o s vin ă ă noaptea de mâine. Şi cât de des putem s spunem asta? ă

– În fiecare sear , zise Bod. Întotdeauna o s vin noaptea de mâine.ă ă ă

– Nu noaptea asta anume, îi zise Fortinbras. Cum n-o s fie niciodat oă ă

lun albastr sau o s pt mân alc tuit numai din duminici.ă ă ă ă ă ă ă

– Nu-i noaptea lui Guy Fawkes, nici cea de Halloween, spuse Bod. Nu-i nici

Cr ciunul, nici ziua Anului Nou.ă

Fortinbras zâmbi, un zâmbet larg, care-i umplu cu veselie fa a turtit şiţ ă

pistruiat .ă

– Nici nu se compar , spuse el. Noaptea ă asta e deosebit .ă

– Cum îi spune? întreb Bod. Ce se va întâmpla mâine? ă

– E ziua cea mai bun , spuse Fortinbras, iar Bod fu sigur c ar fi continuat,ă ă

dar bunica lui, Louisa Bartleby (care avea doar dou zeci de ani) îl chem la eaă ă

şi-şi şopti ceva la ureche. Nimic, îi zise Fortinbras, apoi i se adres lui Bod.ă

Scuze, trebuie s fac treab , zise el, lu o cârp şi începu s frece sicriul s uă ă ă ă ă ă

pr fuit cu ea, freca şi cânta. La, la, la, ump, la, la la, ump.ă

Şi la fiecare "ump" îşi fâlfâia de zor cârpa.

– Nu cân i cântecul la? ţ ă

– Care cântec?

– Cel pe care-l cânt toat lumea.ă ă

– N-avem timp de asta, zise Fortinbras. La urma urmei, e mâine, mâine!

– N-avem timp, spuse Louisa, care murise în chinurile naşterii, aducând pe

lume doi gemeni. Vezi- i de treab !ţ ă

Şi cânt , cu vocea ei dulce şi limpede:ă

Şi cu to ii asculta iţ ţ

Macabreaua s-o dansa i.ţ

Bod se duse la mica biseric în ruine. Se strecur printre pietre, p trnse înă ă ă

cript , se aşez şi aştept s se întoarc Silas. Era frig, dar frigul nu-l deranja cuă ă ă ă ă

adev rat: cimitirul îl cuprindea, iar mor ii nu se sinchisesc de frig.ă ţ

Paznicul s u se întoarse spre diminea , c rând o sacoş mare din plastic.ă ţă ă ă

– Ce-i acolo?

– Haine. Pentru tine. Încearc -le.ă

Silas scoase un pulover cenuşiu, de culoara lin oliului lui Bod, o pereche deţ

blugi, lenjerie şi pantofi – pantofi de-un verde deschis.

– Pentru ce-s astea?

– Adic în afar de faptul c -s pentru purtat? P i, mai întâi cred c eştiă ă ă ă ă

suficient de mare – câ i ani ai, parc zece, nu-i aşa? – iar oamenii vii, obişnui iţ ă ţ

poart haine de felul sta. Va trebui s por i şi tu într-o zi, aşa c de ce nu te-aiă ă ă ţ ă

obişnui de pe acum? Şi vor fi şi un camuflaj.

– Ce înseamn camuflaj? ă

– Când cineva arat suficient de mult cu al ii, încât cei care îl v d s nuă ţ ă ă

ştie la ce se uit .ă

– Oh, pricep. Cred c pricep.ă

Bod îşi puse hainele. Şireturile pantofilor îi d dur un pic de furc , iar Silasă ă ă

trebui s -l înve e s le înnoade. Lui Bod i se p ru deosebit de complicat şi trebuiă ţ ă ă

s lege şi s dezlege şireturile de mai multe ori înainte ca Silas s se declareă ă ă

satisf cut. Abia atunci Bod îndr zni s pun întrebarea care-l interesa.ă ă ă ă

– Silas, ce-i Macabreaua?

Silas ridic din sprâncene şi-şi l s capul într-o parte.ă ă ă

– Unde ai auzit de asta?

– To i cei din cimitir vorbesc de asta. Cred c mâine noapte se va întâmplaţ ă

ceva. Ce-i Macabreaua?

– E un dans.

– Macabreaua s-o dansa i, ţ zise Bod, amintindu-şi versul. Tu ai dansat

dansul sta? Ce fel de dans e? ă

Paznicul s u îl privi cu ochi ca nişte iazuri negre şi zise:ă

– Nu ştiu. Bod, eu ştiu multe lucruri, pentru c eu colind p mântul acestaă ă

de foarte mult timp, dar nu ştiu cum e s dansezi Macabreaua. Trebuie s fii viuă ă

sau s fii mort ca s -l dansezi, iar eu nu-s nici una, nici alta.ă ă

Bod se înfior . Voia s -şi îmbr işeze paznicul, s -l in în bra e şi s -iă ă ăţ ă ţ ă ţ ă

spun c el n-o s -l p r seasc niciodat , dar un asemenea gest eraă ă ă ă ă ă ă

inimaginabil. Nu putea s -l îmbr işeze pe Silas, aşa cum nu putea s prind oă ăţ ă ă

raz de lun , nu pentru c paznicul s u ar fi fost imaterial, ci pentru c n-ar fiă ă ă ă ă

fost bine. Exist oameni pe care po i s -i îmbr işezi şi exist Silas.ă ţ ă ăţ ă

Paznicul s u se uit gânditor la Bod – un b iat cu haine noi.ă ă ă

– Merge, zise el. Acum ar i ca şi cum ai fi tr it toat via a în afaraăţ ă ă ţ

cimitirului.

Bod zâmbi, mândru de sine. Apoi zâmbetul s u încet şi b iatul deveni dină ă ă

nou serios.

– Silas, tu vei fi întotdeauna aici, nu-i aşa? Iar eu nu va trebui s plec, dacă ă

nu vreau, nu-i aşa?

– Totul la timpul s u, zise Silas, iar în noaptea aceea nu mai spuse nimic.ă

* * *

Bod se trezi devreme a doua zi, când soarele era o moned de argint peă

cerul cenuşiu de iarn . Era uşor s dormi în timpul orelor de lumin a zilei, să ă ă ă

petreci întraga iarn într-o noapte lung şi s nu vezi niciodat soarele, aşa c înă ă ă ă ă

fiecare noapte, înainte de culcare, Bod îşi f g duia s se trezeasc pe lumin şiă ă ă ă ă

s p r seasc mormântul pl cut al familiei Owens.ă ă ă ă ă

În aer se sim ea un miros ciudat, puternic, un miros de flori. Bod îl urmţ ă

pân pe deal, la Promenada Egiptean , unde iedera de iarn atârna în valuriă ă ă

verzi, o încâlceal de plante perene verzi ce ascundea zidul ce imita stilulă

egiptean, statuile şi hieroglifele.

Parfumul era mai puternic aici şi, pentru o clip , Bod se întreb dacă ă ă

ninsese, pentru c pe verdea se vedeau ciorchini albi. Se uit la un ciorchineă ţă ă

mai atent. Era f cut din flori mici, cu cinci petale. Tocmai se aplecase s miroasă ă ă

parfumul florilor când auzi paşi ce veneau pe alee.

Bod disp ru în ieder şi privi. Trei b rba i şi o femeie, to i vii, urcau peă ă ă ţ ţ

alee şi venir pe Promenada Egiptean . Femeia purta un l n işor împodobit înă ă ă ţ

jurul gâtului.

– Aici e? întreb ea.ă

– Da, doamn Caraway, spuse unul dintre b rba i – dolofan, cu p rul alb,ă ă ţ ă

care gâfâia.

Fiecare dintre b rba i c ra un coş mare, gol, împletit din nuiele.ă ţ ă

Femeia p rea atât z p cit , cât şi uimit .ă ă ă ă ă

– Bine, dac zice i voi... Dar n-aş zice c pricep, spuse ea, uitându-se laă ţ ă

flori. Acum ce trebuie s fac? ă

B rbatul cel mai scund c ut în coşul de nuiele şi scoase o foarfec deă ă ă ă

argint, f r luciu.ă ă

– Foarfeca, doamn primar.ă

Femeia lu foarfeca şi începu s taie m nunchiuri de flori, apoi ea şi ceiă ă ă

trei b rba i se apucar s umple coşul cu flori.ă ţ ă ă

– Asta e o chestie complet ridicol , spuse doamna Caraway, doamnaă

primar.

– E o tradi ieţ , spuse b rbatul cel gras.ă

– Complet ridicol , zise doamna Caraway, dar continu s taie florile albeă ă ă

şi s le pun în coşul de nuiele. Nu-i suficient? întreb ea, când primul coş seă ă ă

umplu.

– Trebuie s umplem toate coşuriler, spuse b rbatul cel mai scund, apoi să ă ă

împ r im câte o floare fiec rei persoane din oraşul vechi.ă ţ ă

– Ce fel de tradi ie mai e şi asta? întreb doamna Caraway. L-am întrebatţ ă

pe primarul de dinaintea mea şi mi-a spus c n-a auzit niciodat de aşa ceva. N-ă ă

ave i impresia c ne priveşte cineva? întreb ea.ţ ă ă

– Poftim? spuse cel de-al treilea b rbat, cel care nu vorbise pân atunci;ă ă

avea barb şi turban. Adic fantome? Nu cred în fantome.ă ă

– Nu fantome, îi r spunse doamna Caraway. Am doar senza ia c mă ţ ă ă

priveşte cineva.

Bod îşi st pâni impulsul de a se afunda şi mai mult în ieder .ă ă

– Nu-i de mirare c fostul primar nu ştia nimic d aceast tradi ie, ziseă ă ţ

b rbatul cel dolofan, al c rui coş era aproape plin. E prima oar când înfloreşteă ă ă

iedera iarna, dup optzeci de ani.ă

B rbatul cu barb şi turban, cel care nu credea în fantome, se uita nervosă ă

în jur.

– Fiecare persoan din oraşul vechi va primi o floare, zise b rbatul scund.ă ă

B rbat, femeie sau copil.ă

Apoi ad ug încet, ca şi cum ar fi încercat s -şi aminteasc ceva înv ată ă ă ă ăţ

cu mult vreme în urm :ă ă

– Unul pleac , altul st şi to i Macabreaua danseaz .ă ă ţ ă

Doamna Caraway pufni:

– Prostii! zise ea şi continu s taie florile.ă ă

* * *

Se întunec devreme în dup -amiaza aceea şi era deja noapte la patru şiă ă

jum tate. Bod se plimba pe c r rile cimitirului, uitându-se dup cineva cu careă ă ă ă

s vorbeasc , dar nu era nimeni. Merse pe Câmpul Olarului, s vad dac Lizaă ă ă ă ă

Hempstock era pe acolo, dar nici acolo nu g si pe nimeni. Se întoarse laă

mormântul familiei Owens, dar îl g si pustiu: nici tat l s u, nici doamna Owensă ă ă

nu se vedeau nic ieri.ă

Îl cuprinse panica, o panic de nivel redus. Era prima oar în cei zece aniă ă

ai s i în care Bod se sim ea p r sit în locul pe care îl considerase întotdeaunaă ţ ă ă

casa sa. Alerg sus pe deal, la vechea biseric , unde îl aştept pe Silas.ă ă ă

Silas nu veni.

– Poate c l-am ratat, îşi spuse Bod, f r s cread ce gândea.ă ă ă ă ă

Urc pân în vârful deaslului şi privi în jur. Stelele atârnau pe cerulă ă

înghe at, în timp ce luminile ordonate ale oraşului se întindeau sub el, luminiţ

stradale şi lumini ale farurilor maşinilor, în mişcare. Coborî încet dealul până

când ajunse la poarta principal a cimitirului şi se opri acolo.ă

Auzea muzic .ă

Bod ascultase tot felul de muzici: melodiile pl cute ale camionului cuă

înghe at , cântecele de la radiourile muncitorilor, acordurile pe care Clarettyţ ă

Jake le scotea din scripca sa pr fuit , dar nu auzise niciodat ceva asem n tor:ă ă ă ă ă

o serie de crescendouri profunde, ca muzica de început a ceva, un soi de

preludiu sau o uvertur .ă

Se strecur prin por ile încuiate şi coborî dealul, pân ajunse în oraşulă ţ ă

vechi.

Trecu pe lâng doamna primar, care st tea la un col de strad , şi, în timpă ă ţ ă

ce privea, femeia se întinse şi prinse cu un ac cu g m lie o floare alb la reverulă ă ă

unui om de afaceri ce trecea pe acolo.

– Nu fac personal dona ii, spuse b rbatul. Las treaba asta în seama firmei.ţ ă

– Nu-i pentru opere de caritate, spuse doamna Caraway. E o tradi ieţ

local .ă

– Aha! spuse omul şi-şi scoase pieptul în afar , ar tând micu a floare albă ă ţ ă

întregii lumi, apoi plec , mândru precum Punchă 10. O tân r care împingea ună ă

c rucior de copii fu urm toarea care trecu pe lâng doamna primar.ă ă ă

10 Personaj comic din teatrul de p puşi englez.ă

– Pen'ce-i asta? întreb ea b nuitoare, când prim ri a se apropie.ă ă ă ţ

– Una pentru tine, una pentru micu , zise prim ri a.ţ ă ţ

Prinse floarea cu un ac de haina de iarn a femeii, apoi lipi floarea deă

haina copilului cu band adeziv .ă ă

– Dar pen'ce-i asta? întreb tân ra.ă ă

– O chestie din oraşul vechi, spuse doamna primar, f r s insiste. Un felă ă ă

de tradi ie.ţ

Bod merse mai departe. Peste tot pe unde mergea vedea oameni cu flori

albe. La alte col uri de strad trecu pe lâng b rba ii care fuseser cu doamnaţ ă ă ă ţ ă

primar, fiecare b rbat având un coş şi înmânând flori albe. Nu to i luau o floare,ă ţ

dar majoritatea oamenilor o acceptau.

Muzica se auzea în continuare, undeva, la marginea percep iei, solemn şiţ ă

stranie. Bod îşi ciuli urechile, încercând s stabileasc locul de unde venea, dară ă

f r succes. Era în aer, peste tot în jur... R suna în foşnetul steagurilor şi aă ă ă

tendelor, în zumzetul traficului stradal îndep rtat, în z ng nitul c lcâielor peă ă ă ă

pietrele pavajului...

Şi mai era o ciud enie, îşi spuse Bod, în timp ce privea oameniiăţ

îndrepându-se spre cas . Aceştia mergeau în ritmul muzicii.ă

B rbatul cu barb şi turban aproape terminase florile. Bod se duse la el.ă ă

– Scuza i-m , zise Bod.ţ ă

B rbatul tres ri.ă ă

– Nu te-am v zut, spuse el, acuzator.ă

– Scuze, spuse Bod. Pot s primesc şi eu o floare? ă

B rbatul cu turban se uit b nuitor la Bod.ă ă ă

– Locuieşti pe aici? întreb el.ă

– Oh, da, r spunse Bod.ă

B rbatul îi d du lui Bod o floare alb . Bod o lu şi scoase un vaiet, pentruă ă ă ă

c îl în epase ceva la baza degetului mare.ă ţ

– Prinde i-o cu acul cu g m lie de hain , zise b rbatul. Fii atent la ac.ţ ă ă ă ă

O m rgic stacojie ieşi din degetul lui Bod. Acesta o supse în timp ceă ă

b rbatul îi prinse floarea de pulover.ă

– Nu te-am mai v zut pe aici, îi zise el b iatului.ă ă

– Locuiesc aici, zise Bod. Pentru ce-s florile?

– E o tradi ie din oraşul vechi, de dinainte ca oraşul s se întind în jurulţ ă ă

lui. Când florile de iarn înfloresc în cimitirul de pe deal, ele sunt t iate şi d ruiteă ă ă

tuturor, b rba i şi femei, tinei şi b trâni, boga i şi s raci.ă ţ ă ţ ă

Muzica devenise mai puternic . Bod se întreb dac putea s-o aud pentruă ă ă ă

c purta floarea – putea s disting o b taie, ca într-o tob îndep rtat , şi ună ă ă ă ă ă ă

sunet de cimpoi, o melodie ezitant ce-l f cea s -şi salte c lcâiele şi să ă ă ă ă

m rş luiasc în ritmul sunetului.ă ă ă

Bod nu mai mersese niciodat undeva la plimbare. Uitase prohibi ia care-iă ţ

interzicea s p r seasc cimitirul, uitase c în noaptea aceea mor ii nu mai erauă ă ă ă ă ţ

la locul lor, se gândea doar la oraşul vechi, aşa c merse în grab prin el c treă ă ă

gr dina municipal din fa a vechii prim rii. (Acum acolo era un muzeu şi ună ă ţ ă

centru pentru informarea turiştilor, prim ria fiind mutat într-o cl dire mult maiă ă ă

impun toare, mai nou şi mai mohorât , în cealalt parte a oraşului.)ă ă ă ă

Acolo erau deja oameni, care se plimbau prin gr dina municipal – acum,ă ă

în miez de iarn , era doar un câmp întins înierbat, ici, colo fiind câteva trepte, ună

tufiş, o statuie.

Bod asculta muzica, în trans . În pia p trundeau încet oameni, câteă ţă ă

unul, câte doi, cu familia sau singuri. Bod nu v zuse niciodat atât de mul iă ă ţ

oameni vii la un loc. Erau sute, to i respirând, fiecare din ei viu ca şi el, fiecareţ

având o floare alb .ă

– Asta fac oamenii vii? se întreb Bod, dar ştia c nu-i aşa, c lucrul acela –ă ă ă

indiferent ce era – reprezenta ceva deosebit.

Tân ra pe care o v zuse mai devreme, împingând un c rucior de copil,ă ă ă

st tea lâng el, inându-şi copilul în bra e şi leg nându-şi capul în ritmul muzicii.ă ă ţ ţ ă

– Cât timp o s cânte muzica? o întreb Bod, dar ea nu zise nimic, doar seă ă

leg na şi zâmbea. ă

Bod nu credea c femeia zâmbea prea mult, în mod obişnuit. Şi tocmaiă

când era convins c femeia nu-l auzise, c el disp ruse sau c era doar cinevaă ă ă ă

de care femeii nu-i p sa şi nu se ostenise s -l asculte, tân ra zise:ă ă ă

– O gr mad . E ca de Cr ciun.ă ă ă

Rostise vorbele ca o femeie dintr-un vis, ca şi cum s-ar fi v zut pe sine dină

afar . Şi, cu acelaşi ton nu-sunt-cu-adev rat-aici, ad ug :ă ă ă ă

– Îmi aduce aminte de sora bunicii, m tuşa Clara. Ne-am dus la ea înă

noaptea de dinainte de Cr ciun, dup ce a murit bunica, iar ea ne-a interpretată ă

muzic la vechiul ei pian, şi a cântat uneori şi cu vocea, şi am mâncat ciocolată ă

şi nuci... şi nu-mi amintesc nici unul dintre cântecele pe care le-a cântat. Iar

muzica asta e exact la fel ca toate cântecele acelea, cântate toate de-o dat .ă

Copilul p rea adormit cu capul pe um rul ei, dar pân şi pruncul îşi leg naă ă ă ă

uşor mâinile în ritmul muzicii.

Apoi muzica se opri şi în pia se aşternu t cerea, o t cere amortizat ,ţă ă ă ă

precum t cerea din momentul în care ninge, toate zgomotele fiind înghi ite deă ţ

noapte şi de trupurile din pia , nimeni nu boc nea sau îşi târşâia picioarele,ţă ă

oamenii abia respirau.

Un ceas începu s bat , undeva, în apropiere, acordurile de miez deă ă

noapte. Iar ei ap rur .ă ă

Coborau de pe deal într-o procesiune lent , p şind cu gravitate, la unison,ă ă

umplând drumul, în şiruri de câte zece. Bod îi cunoştea sau îi cunoştea pe

majoritatea lor. În primul rând îi recunoscu pe maica Slaughter şi pe Josiah

Worthington, şi pe b trânul conte care fusese r nit în cruciade şi care veniseă ă

acas s moar , şi pe doctorul Trefusis, iar to i ar tau solemni şi importan i.ă ă ă ţ ă ţ

Oamenii din pia gemur . Cineva începu s plâng , zicând:ţă ă ă ă

– Doamne, fie- i mil , e Judecata de Apoi, asta e!ţ ă

Majoritatea oamenilor se uitau, pur şi simplu, f r s fie surprinşi, aşa cumă ă ă

ar fi fost dac toate acestea s-ar fi petrecut într-un vis.ă

Mor ii venir , şir dup şir, pân ajunser în pia . Josiah Worthington urcţ ă ă ă ă ţă ă

treptele şi ajunse lâng doamna Caraway, prim ri a. Întinse bra ul şi spuseă ă ţ ţ

suficient de tare ca s fie auzit în întreaga pia :ă ţă

– Gra ioas doamn , iat voia mea: Dansa i cu mine în Macabrea.ţ ă ă ă ţ

Doamna Caraway ezit . Se uit la b rbatul de lâng ea, pentru un sfat:ă ă ă ă

acesta purta un halat şi papuci, dar avea o floare alb prins cu un ac de reverulă ă

halatului. El zâmbi şi d du din cap c tre doamna Caraway.ă ă

– Bineîn eles, zise el.ţ

Prim ri a întinse mâna. Când degetele ei îl atinser pe Josiah Worthington,ă ţ ă

muzica începu din nou. Dac muzica pe care o auzise Bod pân atunci fusese ună ă

preludiu, acum nu mai era preludiu. Aceasta era muzica pe care veniser cu to iiă ţ

s-o asculte, o muzic ce le d dea mânc rimi în picioare şi în degete.ă ă ă

Se luar de mâini, vii cu mor ii, şi începur s danseze. Bod o v zu peă ţ ă ă ă

maica Slaughter dansând cu b rbatul cu turban, în timp ce omul de afaceriă

dansa cu Louisa Bartleby. Doamna Owens îi zâmbi lui Bod, în timp ce lua mâna

b trânului vânz tor de ziare, iar domnul Owens se întinse şi lu mâna uneiă ă ă

feti e, f r condescenden , iar fata îi lu mâna de parc aşteptase întreaga-iţ ă ă ţă ă ă

via s danseze cu el. Apoi Bod încet s se uite, pentru c mâna cuiva oţă ă ă ă ă

apucase pe a lui, iar dansul începu.

Liza Hempstock rânji şi, în timp ce începur s op ie împreun , îi zise:ă ă ţ ă ă

– E grozav!

Apoi începu s cânte, în ritmul dansului:ă

F un pas şi te roteşte, apoi st m,ă ă

Macabreaua noi dans m.ă

Muzica îi umplu capul şi pieptul lui Bod cu o bucurie aprig , iar picioareleă

sale se mişcau ca şi cum ar fi ştiut paşii, i-ar fi ştiut dintotdeauna.

Dans cu Liza Hempstock, apoi când dansul se termin , se pomeni că ă ă

mâna îi fusese luat de Fortinbras Bartleby, iar Bod dans cu Fortinbras, trecândă ă

prin liniile de dansatori, linii care se d deau la o parte ca s -i lase s treac .ă ă ă ă

Bod îl v zu pe Abanazer Bolger dansând cu domnişoara Borrows, fosta saă

înv toare. Iar dansul în perechi deveni şiruri lungi de oameni care p şeau laăţă ă

unison, mergând şi op ind (ţ ă La-la-la-ump! La-la-la-ump!), un dans în şir, dans cu

fusese deja vechi cu o mie de ani în urm .ă

Acum era în şir lâng Liza Hempstock. Întreb :ă ă

– De unde vine muzica?

Tân ra d du din umeri.ă ă

– Cine face s se întâmple toate acestea? ă

– Se întâmpl întotdeauna, îi spuse ea. Cei vii nu-şi amintsc, dar noi neă

amintim... Priveşte! exclam ea, emo ionat .ă ţ ă

Bod nu mai v zuse un cal adev rat, v zuse cai doar în c r ile cu poze, dară ă ă ă ţ

calul alb care cobora strada c tre ei nu sem na deloc cu caii pe care şi-iă ă

imaginase. Era mai mare şi avea o fa lung , serioas . Pe spatele gol, f r şa,ţă ă ă ă ă

c l rea o femeie, îmbr cat într-o rochie cenuşie lung , care atârna şi lucea subă ă ă ă ă

luna de decembrie ca o pânz de p ianjen pres rat cu rou .ă ă ă ă ă

Femeia ajunse în pia , iar calul se opri. Femeia în cenuşiu alunec uşor deţă ă

pe cal şi r mase pe p mânt, înfruntându-i pe to i, vii şi mor i.ă ă ţ ţ

F cu o plec ciune.ă ă

Şi, to i ca unul, cei din pia îi r spunser printr-o plec ciune, iar dansulţ ţă ă ă ă

reîncepu.

Acum Doamna în cenuşiu, chiar ea,

Ne conduce în Macabrea

cânta Liza Hempstock, înainte ca vârtejul dansului s-o duc departe deă

Bod.

op iau în ritmul muzicii, p şeau, d deau din picioare, iar doamna dansaŢ ă ă ă

cu ei, p şind, rotindu-se şi dând din picioare cu entuziasm. Pân şi calul celă ă

b lan îşi leg na capul, p şea şi se r sucea dup muzic .ă ă ă ă ă ă

Dansul îşi m ri ritmul, iar dansatorii se inur dup el. Bod gâfâia, dar nu-ă ţ ă ă

şi imagina c dansul se va opri vreodat : Macabreaua, dansul celor vii şi al celoră ă

mor i, dansul cu Moartea. Bod zâmbea şi toat lumea zâmbea.ţ ă

O vedea din când în când pe doamna cu rochie cenuşie, în timp ce se

rotea şi op ia prin gr dina municipal .ţ ă ă ă

– To i, îşi zise Bod, to i danseaz .ţ ţ ă

De îndat ce se gândi îşi d du seama c se înşelase. În umbra prim rieiă ă ă ă

st tea un b rbat, îmbr cat complet în negru. El nu dansa. Îi privea pe ei.ă ă ă

Bod strig :ă

– Silas!

Spera s -l fac pe paznicul s u s vin la ei, s li se al ture în dans, s seă ă ă ă ă ă ă ă

amuze ca şi ei, dar când îşi auzi numele, Silas se trase înapoi înîntuneric şi

disp ru din vedere.ă

– Ultimul dans! strig cineva, iar muzica se transform în ceva impun tor,ă ă ă

lent şi hot râtor.ă

Fiecare dansator îşi lu un partener, unul viu cu unul mort. Bod întinse

mâna şi se pomeni c atinsese degetele doamnei cu rochie de pânz deă ă

p ianjen şi c privea în ochii ei cenuşii.ă ă

Doamna îi zâmbi.

– Bun , Bod, zise ea.ă

– Bun ziua, spuse el, în timp ce dansa cu ea. Nu v cunosc numele.ă ă

– Numele nu-s importante cu adev rat, spuse ea.ă

– Îmi place calul dumneavoastr . E atât de mare! Nu ştiam c un cal poateă ă

fi atât de mare.

– E suficient de blând ca s -l care pe cel mai solid dintre voi pe spatele luiă

lat şi suficient de puternic ca s -l duc pe cel mai mic dintre voi.ă ă

– Pot s -l c l resc? întreb Bod.ă ă ă ă

– Într-o zi, îi f g dui ea, iar rochia ei de pânz de p ianjen sclipi. Într-o zi.ă ă ă ă

To i fac asta.ţ

– Îmi promite i? ţ

– Î i promit.ţ

Şi cu asta, dansul se termin . Bod f cu o plec ciune adânc c treă ă ă ă ă

partenera de dans şi atunci – doar atunci – se sim i epuizat, se sim i ca şi cum arţ ţ

fi dansat ore în şir. Sim ea c to i muşchii îl dor şi protesteaz . Abia mai respira.ţ ă ţ ă

Undeva, un ceas începu s bat ora, iar Bod num r împreun cu el.ă ă ă ă ă

Dou sprezece acorduri. Se întreb dac dansaser dou sprezece ore sauă ă ă ă ă

dou zeci şi patru... sau nu dansaser nici o clip .ă ă ă

Se îndrept şi privi în jur. Mor ii plecaser , ca şi Doamna în cenuşiu.ă ţ ă

R m seser doar cei vii, care începuser s se îndrepte spre cas – p r sindă ă ă ă ă ă ă ă

pia a oraşului somnoroşi, ca nişte oameni trezi i dintr-un somn adânc şi megândţ ţ

f r s mearg cu adev rat.ă ă ă ă ă

Pia a oraşului era acoperit cu floricele albe. Pia a ar ta ca şi cum acoloţ ă ţ ă

avusese loc o nunt .ă

* * *

Bod se trezi a doua zi în mormântul familiei Owens, sim ind c ştia unţ ă

secret imens, c f cuse ceva important, şi ardea de ner bdare s discute despreă ă ă ă

asta.

Când doamna Owens se scul , Bod zise:ă

– Noaptea trecut a fost uimitor!ă

– Oh, da? zise doamna Owens.

– Am dansat, spuse Bod. Noi to i. În oraşul vechi.ţ

– Oare? spuse doamna Owens şi puifni dispre uitor. Am dansat? Ştii c nuţ ă

ai voie s cobori în oraş.ă

Bod ştia c n-are rost s insiste când mama sa era într-o asemenea stareă ă

de spirit. Se strecur afar din mormânt şi ieşi în întuneric.ă ă

Urc pe deal, se duse la obeliscul negru şi la piatra de mormânt a luiă

Josiah Worthington, unde se afla un amfiteatru natural şi de unde putea să

priveasc spre oraşul vechi şi c tre luminile oraşului din jurul acestuia.ă ă

Josiah Worthington st tea lâng el.ă ă

– A i început dansul, zise Bod. Cu prim ri a. A i dansat cu ea.ţ ă ţ ţ

Josiah Worthington se uit la el şi nu spuse nimic.ă

– A i dansat, insist Bod.ţ ă

– B iete, spuse Josiah Worthington, mor ii nu se amestec printre cei vii.ă ţ ă

Noi nu mai facem parte din lumea lor, ei nu fac parte din a noastr . Dac seă ă

întâmpl s dans m ă ă ă dansul macabru cu ei, dansul mor ii, atunci nu vom discutaţ

despre asta şi cu siguran c nu vom vorbi despre asta cu cei vii.ţă ă

– Dar eu sunt unul dintre voi.

– Înc nu, b iete. Nu pe durata unei vie i.ă ă ţ

Iar Bod îşi d du seama de ce dansase ca unul dintre cei vii şi nu împreună ă

cu cei care coborâser de pe deal şi spuse doar:ă

– În eleg... cred c în eleg.ţ ă ţ

Coborî dealul în goan , un b iat de zece ani gr bit, mergând atât de iuteă ă ă

c aproape se împiedic de Digby Poole (1785 – 1860, ă ă Sunt Ceea Ce Vei Fi Şi

Tu), îndreptându-se printr-un efort de voin şi gonind la vale c tre vecheaţă ă

biseric , speriat c n-o s -l g seasc pe Silas, c paznicul s u va fi plecat dejaă ă ă ă ă ă ă

când Bod avea s ajung acolo.ă ă

Bod se aşez pe banc .ă ă

Lâng el avu loc o mişcare, deşi el nu auzise nimic mişcându-se, iară

paznicul s u zise:ă

– Bun seara, Bod.ă

– Ai fost acolo noaptea trecut , zise Bod. Nu încerca s spui c n-ai fost,ă ă ă

pentru c ştiu c ai fost.ă ă

– Da, zise Silas.

– Am dansat cu ea. Cu doamna de pe calul cel alb.

– Ai dansat?

– Ai v zut! Ne-ai privit! Cei vii şi cei mor i! Dansam. De ce nu vrea nimeniă ţ

s discute ă despre asta?

– Pentru c sunt mistere. Pentru c sunt lucruri care sunt intrziseă ă

discu iilor. Pentru c sunt lucruri pe care oamenii nu şi le amintesc.ţ ă

– Dar tu discu i chiar în clipa asta despre ele. Noi doi discut m despreţ ă

Macabrea.

– Eu n-am dansat, zise Silas.

– Dar ai v zut dansul.ă

Silas spuse doar:

– Nu ştiu ce am v zut.ă

– Silas, am dansat cu doamna! exclam Bod.ă

Paznicul s u p rea zdruncinat, iar Bod se pomeni speriat, ca un copil careă ă

trezise o panter ce dormea.ă

Îns Silas spuse doar:ă

– Discu ia asta s-a încheiat.ţ

Bod ar fi putut spune ceva – erau o sut de lucruri pe care voia s leă ă

spun , deşi n-ar fi fost în elpt s le spun – când ceva îi distrase aten ia: ună ţ ă ă ţ

foşnet, uşor şi blând, şi o atingere rece ca de pan , de parc ceva i-ar fiă ă

mângâiat fa a.ţ

Toate gândurile despre dans disp rur , iar teama fu înlocuit cu încântareă ă ă

şi uimire.

Era a treia oar în via a sa când vedea aşa ceva.ă ţ

– Priveşte, Silas, ninge! spuse el, bucuria umplându-i pieptul şi capul,

nel sând loc pentru altceva. Ninge cu adev rat!ă ă

Interludiu

Convocarea

Un afiş micu din holul hotelului anun a c Sala Washington fuseseţ ţ ă

ocupat în seara aceea de o organiza ie particular , dar nu se d dea nici oă ţ ă ă

informa ie despre felul organiza iei respective. Dar dac te-ai fi uitat la ocupan iiţ ţ ă ţ

S lii Washington din seara aceea, n-ai fi avut nici o idee despre ce se întâmpl ,ă ă

deşi o privire ar fi fost de ajuns ca s - i dai seama c acolo nu se afla nici oă ţ ă

femeie. Erau numai b rba i, asta era limpede, şi st teau în jurul meselor pentruă ţ ă

cin şi îşi terminau desertul.ă

Erau cam o sut de indivizi, to i în costume negre, sobre, dar costumeleă ţ

erau singurul lucru pe care-l aveau în comun. Aveau p r alb sau p r negru, p ră ă ă

blond sau p r roşu – sau nu aveau deloc p r. Aveau figuri prietenoase sauă ă

neprietenoase, binevoitoare sau ursuze, deschise sau secretoase, brutale sau

delicate. Majoritatea aveau piele roz, dar erau şi b rba i cu piele neagr sauă ţ ă

cafenie. Erau europeni, africani, indieni, chinezi, sud-americani, filipinezi,

americani. To i vorbeau engleza când discutau între ei sau cu chelnerii, darţ

accentele erau la fel de diverse ca şi domnii. Veneau din toat Europa şi dină

toat lumea.ă

B rba ii în costume negre st teau în jurul meselor, în timp ce pe ună ţ ă

podium, unul dintre ei, un b rbat solid, vesel, îmbr cat într-un costum de zi, deă ă

parc tocmai venise de la o nunt , anun a Lista Faptelor Bune. Copiii dintr-ună ă ţ

num r de localit i s race fuseser duşi în vacan e exotice. Fusese cump rat ună ăţ ă ă ţ ă

autobuz care s duc oamenii în excursii.ă ă

Individul numit Jack st tea la o mas din fa , în centru, lâng un b rbată ă ţă ă ă

spilcuit, cu p rul argintiu. Cei doi aşteptau cafeaua.ă

– Timpul trece, spuse b rbatul cu p rul argintiu, şi nici unul dintre noi nuă ă

devine mai tân r.ă

Individul numit Jack zise:

– M gândeam la afacerea aceea din San Francisco, de acum câ iva ani...ă ţ

– Ce nefericire, dar precum florile care înfloresc prim vara, tra-la, nu mai eă

nimic de f cut în cazul acela. Ai dat greş, Jack. Tu ar fi trebuit s ai grij de to i.ă ă ă ţ

Asta includea şi copilul. În special copilul. Aproape to i ţ se foloseşte doar când

numeri potcoave sau grenade de mân .ă

Un chelner în jachet alb turna cafea fiec rui b rbat de la mas : ună ă ă ă ă

b rbat scund cu o musta neagr , sub ire, un blond înalt ce ar ta suficient deă ţă ă ţ ă

bine ca s fie vedet de cinema sau model şi un b rbat cu piele oacheş cu ună ă ă ă

cap imens care privea lumea ca un taur furios. Aceşti b rba i se str duiau s nuă ţ ă ă

asculte conversa ia lui Jack şi erau aten i la vorbitorul de pe podium, ba chiarţ ţ

aplaudau din când în când. B rbatul cu p rul argintiu ad ug câteva linguri eă ă ă ă ţ

pline cu zah r în cafeaua sa şi o amestec de zor.ă ă

– Zece ani, zise el. Timpul şi mareea nu aşteapt nici un om. Copilul va fiă

adult în curând. Şi atunci ce se va întâmpla?

– Mai am timp, domnule Dandy, începu individul numit Jack, dar b rbatulă

cu p rul argintiu îl întrerupse, întinzând un deget roz, mare, în direc ia lui.ă ţ

– Ai avut timp. Acum ai doar o scaden . Trebuie s fii deştept. Nu mai po iţă ă ţ

s dai greş, nu mai po i s greşeşti înc o dat . Ne-am s turat s aştept m după ţ ă ă ă ă ă ă ă

indivizii numi i Jack care fac parte dintre noi.ţ

Individul numit Jack d du scurt din cap.ă

– Am nişte indicii, zise el.

B rbatul cu p rul argintiu îşi sorbi cafeaua neagr .ă ă ă

– Adev rat? ă

– Adev rat. Şi repet, cred c are leg tur cu necazurile pe care le-am avută ă ă ă

în San Francisco.

– Ai discutat treaba asta cu secretarul? zise domnul Dandy, ar tând spreă

tipul de pe podium, care în momentul acela povestea despre echipamentul de

spital cump rat în anul anterior datorit generozit ii lor. ("Nu unul, nu dou , ciă ă ăţ ă

trei aparate de dializ ", zicea el. B rba ii din sal aplaudar politicos – pe eiă ă ţ ă ă

înşişi şi generozitatea lor.)

Individul numit Jack d du din cap.ă

– I-am men ionat problema.ţ

– Şi?

– Nu-i interesat. Vrea doar rezultate. Vrea s termin treaba pe care amă

început-o.

– Dr g laşule, noi to i vrem rezultate, spuse b rbatul cu p rul argintiu.ă ă ţ ă ă

B iatul e înc în via . Iar timpul nu mai e prietenul nostru.ă ă ţă

Ceilal i b rba i de la mas , care se pref cuser c nu ascult , morm ir şiţ ă ţ ă ă ă ă ă ă ă

d dur din cap, aprobator.ă ă

– Dup cum spuneam, zise domnul Dandy, cu glas lipsit de emo ie, timpulă ţ

curge.

Capitolul şase

Zilele de şcoal ale lui Nobody Owensă

Ploua în cimitir, iar lumea se b l cea în reflect ri tulburi. Bod st tea,ă ă ă ă

ascuns de oricine, viu sau mort, care ar fi putut s -l caute, sub arcada careă

desp r ea Promenada Egiptean şi s lb ticia din nord-vest de restul cimitirului,ă ţ ă ă ă

şi-şi citea cartea.

– La naiba! se auzi un r cnet de pe c rare. Al naibii domn, plezni i-ar ochii!ă ă ţ

Când o s te prind – şi o s vezi c o s te prind – o s te fac s - i blestemi ziuaă ă ă ă ă ă ţ

în care te-ai n scut!ă

Bod oft şi l s cartea în jos. Se aplec în afar , cât s -l vad peă ă ă ă ă ă ă

Thackeray Porringer (1720 – 1734, fiul celui de mai sus) venind împleticindu-se

pe poteca alunecoas . Thackeray era un b iat solid – avusese paisprezece aniă ă

când murise, dup ce fusese ini iat ca ucenic al unui meşter vopsitor de case: iă ţ

se d duser opt penny de aram şi i se spusese s nu se întoarc acas f r oă ă ă ă ă ă ă ă

jum tate de bidon cu vopsea cu dungi roşii şi albe, pentru vopsitul stâlpiloră

b rbierului. Thackeray pierduse cinci ore umblând prin tot oraşul într-oă

diminea de ianuarie noroioas , fiind luat în râs în fiecare pr v lie în careţă ă ă ă

intrase şi trimis la urm torul magazin; când îşi d duse seama c fusese p c lit,ă ă ă ă ă

f cuse apoplexie din cauza furiei, boal care-l d duse gata într-o s pt mân , şiă ă ă ă ă ă

murise urlând furios la ceilal i ucenici, ba chiar şi la domnul Horrobin, meşterulţ

vopsitor, care p ise lucruri şi mai rele pe când fusese ucenic, încât nu-şi d deaăţ ă

seama de ce se face atât de mult caz.

Deci Thackeray Porringer murise furios, strângând în mân exemplarul s uă ă

din Robinson Crusoe care reprezenta tot avutul s u, împreun cu o moned deă ă ă

argint de şase penny cu marginile pilite şi hainele pe care le purta. Mama sa, la

cererea lui, îl înmormântase cu cartea sa. Moartea nu-i potolise firea lui

Thackeray Porringer, iar acum acesta r cnea:ă

– Ştiu c eşti pe aici, pe undeva! Ieşi afar şi primeşte- i pedeapsa, ho ule!ă ă ţ ţ

Bod închise cartea.

– Thackeray, nu-s ho . Doar am împrumutat cartea. Am promis s i-o aducţ ă ţ

înapoi dup ce o s-o termin.ă

Thackeray se uit în sus, îl v zu pe Bod cuib rit în spatele statuii lui Osiris.ă ă ă

– i-am spus s n-o iei!Ţ ă

Bod oft .ă

– Sunt atât de pu ine c r i aici! Mai am un pic. El a g sit o urm de pas.ţ ă ţ ă ă

Nu-i a lui. Asta înseamn c pe insul e altcineva!ă ă ă

– E cartea mea, zise înc p ânat Thackeray Porringer. D -mi-o înapoi!ă ăţ ă

Bod era dispus s se certe sau s negocieze, dar v zu expresia îndurerată ă ă ă

de pe figura lui Thackeray şi se potoli. Coborî pe latura arcadei, s rind în ultimaă

por iune şi întinse cartea.ţ

– Poftim.

Thackeray o lu , f r amabilitate, şi se uit urât la el.ă ă ă ă

– Pot s - i citesc din ea, se oferi Bod. Ştiu s citesc.ă ţ ă

– Po i s te du ci şi s - i pui c p âna la fiert, zise Thackeray şi-i trântiţ ă ă ţ ă ăţ

lui Bod un pumn în ureche.

Îl atinse şi-l duru, deşi, judecând dup mutra lui Thackeray Porringer, Bodă

îşi d du seama c pe acesta îl durea pumnul la fel de mult pe cât îl durea pe elă ă

urechea.

B iatul mai mare coborî împleticindu-se c rarea, iar Bod îl privi plecând,ă ă

cu urechea îndurerat şi cu ochii plini de lacrimi. Apoi se duse înapoi prin ploaie,ă

coborând pe aleea înşel toare, acoperit cu ieder . La un moment dat alunecă ă ă ă

şi-şi juli genunchiul, rupându-şi blugii.

Lâng zid era un crâng de s lcii, iar Bod fu gata s se loveasc deă ă ă ă

domnişoara Euphemia Horsfall şi de Tom Sands, care erau împreun de mul iă ţ

ani. Tom fusese îngropat cu atât de mult vreme în urm , c piatra sa deă ă ă

mormânt era doar o roc roas de vreme; tr ise şi murise în timpul r zboiului deă ă ă ă

o sut de ani cu Fran a, în timp ce domnişoara Euphemia (1861 - 1883, ă ţ Doarme,

vai, dar doarme cu îngerii) fusese înmormântat în vremurile victoriene, dup ceă ă

cimitirul se tot întinsese şi devenise timp de vreo cincizeci de ani o afacere de

succes, iar ea avea un mormânt întreg numai al ei, dincolo de o uş neagr deă ă

pe Promenada S lciilor. Dar cuplul p rea s nu aib probleme din cauzaă ă ă ă

diferen ei dintre perioadele lor istorice.ţ

– Ar trebui s mergi mai încet, tinere Bod, zise Tom. Sau altfel o s teă ă

r neşti singur.ă

– Ai f cut-o deja, spuse domnişoara Euphemia. Oh, drag Bod. Nu mă ă ă

îndoiesc c mama ta o s - i spun ceva în leg tur cu asta. Nu-i uşor pentru noiă ă ţ ă ă ă

s repar m asemenea n dragi.ă ă ă

– Hmm... Îmi pare r u, zise Bod.ă

– Iar paznicul t u te caut , ad ug Tom.ă ă ă ă

Bod se uit la cerul cenuşiu şi exclam :ă ă

– Dar e înc zi!ă

– S-a sculat grabnic, zise Tom, folosind un cuvânt despre care Bod ştia că

înseamn ă devreme. A spus s - i zic c vrea s te vad . Dac te întâlnesc.ă ţ ă ă ă ă

Bod d du din cap.ă

– E un alun copt în desişul de lâng monumentul familiei Littlejohn, spuseă

Tom cu un zâmbet, ca şi cum ar fi vrut s -l fac s îndure mai uşor o lovitur .ă ă ă ă

– Mul umesc, spuse Bod.ţ

Apoi alerg iute prin ploaie, pe aleea întortocheat , apoi pe panta maiă ă

lent a cimitirului, pân când ajuns la capela cea veche.ă ă

Uşa era deschis , iar Silas, c ruia nu-i pl ceau nici ploaia, nici r m şi eleă ă ă ă ă ţ

luminii zilei, st tea în untru, în umbr .ă ă ă

– Am auzit c m-ai c utat, spuse Bod.ă ă

– Da, zise Silas. Se pare c i-ai rupt pantalonii.ă ţ

– Am alergat, se justific Bod. Hmm. Am avut o mic înc ierare cuă ă ă

Thackeray Porringer. Voiam s citesc ă Robinson Crusoe. E o carte despre un om

pe o corabie – asta-i o chestie care merge pe mare, care-i o ap ca o baltă ă

enorm – şi despre cum corabia a naufragiat pe o insul , care-i un loc pe mareă ă

unde po i s stai şi...ţ ă

– Bod, au trecut unsprezece ani, spuse Silas. Unsprezece ani de când eşti

cu noi.

– Bine, zise Bod. Dac spui tu...ă

Silas se uit în jos, spre cel de care r spundea. B iatul era zvelt, iar p rulă ă ă ă

lui de culoarea şoarecelui se întunecase uşor, o dat cu vremea.ă

În vechea capel erau numai umbre.ă

– Cred c e timpul s discut m de unde vii, zise Silas.ă ă ă

Bod trase aer în piept şi zise:

– Nu trebuie s discut m acum. Dac nu vrei neap rat.ă ă ă ă

Rostise vorbele cât de uşor putuse, dar inima îi bubuia în piept.

T cere. Doar r p itul ploii şi clipocitul apei prin burlanele de scurgere. Oă ă ă

t cere care se întinse atât de mult, încât Bod crezu c o s se rup .ă ă ă ă

– Ştii c eşti altfel, zise Silas. Ştii c tu eşti viu. C noi te-am primit – c ă ă ă ă ei

te-au primit aici – iar eu am fost de acord s - i fiu paznic.ă ţ

Bod nu spuse nimic.

Silas continu , cu voce ca de catifea:ă

– Ai avut p rin i. Ai avut o sor mai mare. Au fost ucişi. Cred c urma s fiiă ţ ă ă ă

ucis şi tu şi c ai sc pat din întâmplare şi datorit interven iei familiei Owens.ă ă ă ţ

– Şi a ta, spuse Bod, c ruia noaptea respectiv îi fusese descris de multeă ă ă

persoane, în decursul anilor - dintre ele, unele fuseser de fa la celeă ţă

întâmplate; fusese o noapte important pentru cei din cimitir.ă

– Cred c omul care i-a omorât familia te caut înc în lumea din afaraă ţ ă ă

cimitirului, inten ionând înc s te ucid , zise Silas.ţ ă ă ă

Bod d du din umeri.ă

– Şi ce dac ? E doar moarte. Vreau s zic c to i prietenii mei buni suntă ă ă ţ

mor i.ţ

– Da, zise Silas, ezitând. Sunt mor i. Şi, în marea lor majoritate, auţ

terminat cu lumea. Tu nu ai terminat. Bod, tu eşti viu. Asta înseamn c ai ună ă

poten ial infinit. Po i s faci orice, s f ureşti orice, s visezi orice. Dac veiţ ţ ă ă ă ă ă

schimba lumea, lumea se va schimba. Ai poten ial. O dat ce ai murit, s-aţ ă

terminat. Gata. Vei face ceea ce ai mai f cut, vei visa ce-ai visat, î i vei scrieă ţ

numele. Vei fi îngropat aici, vei putea chiar s mergi. Dar poten ialul s-aă ţ

terminat.

Bod se gândi la cele auzite. I se p reau aproape adev rate, deşi îi veneauă ă

în minte excep ii – p rin ii lui care îl adoptaser , de exmplu. Dar mor ii şi vii erauţ ă ţ ă ţ

diferi i, ştia asta, chiar dac simpatiza cu cei mor i.ţ ă ţ

– Cu tine cum e? îl întreb el pe Silas.ă

– Ce-i cu mine?

– P i tu nu eşti viu. Şi umbli şi faci tot felul de lucruri...ă

– Eu sunt exact ceea ce sunt şi nimic mai mult, zise Silas. Dup cum aiă

spus, nu sunt viu. Dar dac ajung la sfârşit, încetez pur şi simplu s exist. Cei deă ă

felul meu există sau nu exist .ă Dac în elegi ce vreau s spun.ă ţ ă

– Nu prea.

Silas oft . Ploaia se terminase, iar lumina înnorat devenise crepusculă ă

adev rat.ă

– Bod, zise el, exist multe motive pentru care e important s avem grijă ă ă

s fii în siguran a.ă ţ

– Persoana care a f cut r u familiei mele. Cel care vrea s m ucid . Eştiă ă ă ă ă

sigur c e înc pe aici? întreb Bod.ă ă ă

Era un lucru la care se gândea de ceva timp şi ştia ce voia.

– Da. E înc aici.ă

– Atunci vreau s merg la şcoal , zise Bod ceea ce nu trebuia spus.ă ă

Silas r mase imperturbabil. Putea s vin sfârşitul lumii şi el nu s-ar fiă ă ă

clintit. Dar de data asta deschise gura, se încrunt , dar zise doar:ă

– Poftim?

– Am înv at o mul ime de lucruri în cimitir, spuse Bod. Pot s dispar şi potăţ ţ ă

s bântuiesc. Pot s deschid o poart a ghulelor şi cunosc constela iile. Dară ă ă ţ

exist o lume în afara locului sta, cu mare în ea, cu insule, cu naufragii şi cuă ă

porci. Adic e plin de lucruri pe care nu le cunosc. Iar profesorii m-au înv at oă ă ăţ

gr mad de lucruri, dar am nevoie de mai mult. Ca s pot s supravie uiescă ă ă ă ţ

afar , într-o zi.ă

Silas p ru neimpresionat.ă

– Nici vorb . Aici putem s - i garant m siguran a. Afar se poate întâmplaă ă ţ ă ţ ă

orice. Cum s - i asigur m siguran a acolo? ă ţ ă ţ

– Da, îl aprob Bod. Mai e chestia cu poten ialul, de care ai vorbit.ă ţ

R mase t cut un timp, apoi ad ug :ă ă ă ă

– Cineva mi-a ucis tat l, mama şi sora.ă

– Da. Cineva i-a ucis.

– Un b rbat? ă

– Un b rbat.ă

– Asta înseamn c n-ai pus întrebarea corect , zise Bod.ă ă ă

– Cum aşa? întreb Silas, ridicând o sprâncean .ă ă

– Dac ies în lumea de afar , întrebarea nu este "cine îmi va asiguraă ă

siguran a fa de individul acela? "ţ ţă

– Nu?

– Nu. Întrebarea este "cine îi va asigura lui siguran a fa de mine? "ţ ţă

Ramurile b teau în ferestrele înalte, ca şi cum ar fi cerut s intre în untru.ă ă ă

Silas îşi scutur un fir de praf imaginar de pe mânec , folosind o unghie ascu ită ă ţ ă

ca o lam .ă

– Trebuie s - i g sim o şcoal , zise el.ă ţ ă ă

* * *

La început, nimeni nu remarc b iatul. Nimeni nu remarc faptul c ei nu-lă ă ă ă

remarcaser . B iatul st tea în clas , mai în spate. Nu r spundea mult, doar dacă ă ă ă ă ă

i se punea o întrebare în mod direct, iar r spunsurile sale erau scurte şi uşor deă

uitat, f r culoare: b iatul disp rea, din minte şi din amintire.ă ă ă ă

– Crede i c familia lui e religioas ? întreb domnul Kirby, în cancelarie, înţ ă ă ă

timp ce corecta tezele.

– Familia cui? întreb doamna McKinnon.ă

– A lui Owens, din a opta B.

– Puştiul înalt şi plin de coşuri?

– Nu cred c -i acela. E de în l ime medie.ă ă ţ

Doamna McKinnon ridic din umeri.ă

– Ce-i cu el?

– Scrie de mân totul, zise domnul Kirby. Un scris de mân minunat. Ună ă

scris caligrafic.

– Şi asta face ca familia lui s fie religioas ? ă ă

– B iatul spune c nu au calculator.ă ă

– Şi?

– Nu are nici telefon.

– Nu v d de ce asta îl face religios, zise doamna McKinnon, care seă

apucase de croşetat de când fusese interzis fumatul în cancelarie, iar acum

st tea şi croşeta o p tur pentru copii, f r s o preg teasc în mod specială ă ă ă ă ă ă ă

pentru cineva anume.

Domnul Kirby ridic din umeri.ă

– E un b iat deştept, zise el. Sunt îns nişte chestii pe care nu le ştie. Iar laă ă

istorie se vâr în am nunte cam exagerate, chestii care nu-s în c r i...ă ă ă ţ

– Ce fel de chestii?

Domnul Kirby termin de corectat teza lui Bod şi o puse deasupraă

teancului. F r s aib imediat în fa a sa ceva anume, toat treaba p reaă ă ă ă ţ ă ă

neclar şi lipsit de importan .ă ă ţă

– Nişte chestii, zise el şi uit de problem .ă ă

Aşa cum uitase s treac numele lui Bod în catalog. Aşa cum numele luiă ă

Bod nu exista în baza de date a şcolii.

B iatul era un elev model, uşor de uitat şi de ignorat, care petrecea oă

mare parte din timpul s u liber în fundul clasei de englez , unde existauă ă

terancuri de ziare vechi, şi în biblioteca şcolii, o înc pere mare plin cu c r i şiă ă ă ţ

fotolii vechi, unde citea poveşti cu entuziasmul cu care m nânc unii copii.ă ă

Pân şi ceilal i copii uitau de el. Nu atunci când st tea în fa a lor: atunci şi-ă ţ ă ţ

l aminteau. Dar când puştiul cu numele Owens nu era la vedere, nu era nici în

mintea lor. Copiii nu se gândeau la el. Nu aveau nevoie s se gândeasc la el.ă ă

Dac le-ar fi cerut cineva tuturor copiilor din clasa a opta B s închid ochii şi să ă ă ă

spun dou zeci de b ie i şi de fete din clas , puştiul numit Owens n-ar fi fost peă ă ă ţ ă

lista aceea. Prezen a sa era aproape fantomatic .ţ ă

Sigur, lucrurile st teau altfel când era prezent.ă

Nick Farthing avea doisprezece ani, dar putea fi confundat – şi era uneori

confundat – cu unul de şaisprezece ani: un b iat solid cu un zâmbet parşiv şi cuă

pu in imagina ie. Era, într-un fel, un tip practic, un ho din magazine eficient, unţ ă ţ ţ

tâlhar ocazional c ruia nu-i p sa s fie pl cut, cât timp ceilal i copiii, to i maiă ă ă ă ţ ţ

m run i ca el, f ceau ce le spunea el. Oricum, avea o prieten . Numele ei eraă ţ ă ă

Maureen Quilling, dar toat lumea îi spunea Mo, iar ea era slab , cu piele alb şiă ă ă

p r blond deschis, cu ochi de-un albastru apos şi nas ascu it, agresiv. Lui Nick îiă ţ

pl cea s fure din magazine, dar Mo îi spunea ce s şterpeleasc . Nick putea să ă ă ă ă

bat şi s intimideze, dar Mo era cea care îi ar ta oamenii care trebuiauă ă ă

intimida i. Cei doi alc tuiau o echip perfect , dup cum spunea fata uneori.ţ ă ă ă ă

St teau în col ul bibliotecii, împ r indu-şi prada ce consta din banii deă ţ ă ţ

buzunar ai celor din clasa a şaptea. Aveau vreo opt, nou copii de unsprezeceă

ani care le d deau în fiecare s pt mân banii lor de buzunar.ă ă ă ă

– Puştiul la, Singh, n-a scuipat înc banii, zise Mo. Trebuie s -l cau i.ă ă ă ţ

– Mda, spuse Nick. O s pl teasc .ă ă ă

– Ce-a şterpelit tipul? Un CD?

Nick d du din cap.ă

– Arat -i doar c greşeşte, zise Mo, care voia s semene cu tipii duri de laă ă ă

televizor.

– Potoleşte-te, îi zise Nick. Suntem o echip grozav .ă ă

– Ca Batman şi Robin, spuse Mo.

– Mai degrab ca doctor Jekyll şi domnul Hyde, spuse cineva care citea,ă

neb gat în seam , pe un scaun de lâng fereastr şi care se ridic şi ieşi dină ă ă ă ă

înc pere.ă

Paul Singh st tea pe pervaz, în vestiar, cu mâinile vârâte adânc înă

buzunare şi cufundat în gânduri negre. Scoase o mân din buzunar, o deschise,ă

se uit la cele câteva monede de o lir , cl tin din cap şi strânse din nou mânaă ă ă ă

în jurul banilor.

– Asta aşteapt Nick şi Mo? întreb cineva, iar Paul tres ri şi împr ştieă ă ă ă

monedele peste tot pe podea.

Cel lalt b iat în ajut s strâng banii şi i-i d du. Era un b iat mai mare.ă ă ă ă ă ă ă

Paul îşi spuse c avea impresia c -l mai v zuse prin jur, dar nu era sigur.ă ă ă

– Eşti cu ei? întreb Paul. Cu Nick şi Mo? ă

Cel lalt b iat cl tin din cap.ă ă ă ă

– Nu. Mi se par scârboşi, zise el, apoi ad ug , dup o scurt ezitare. Deă ă ă ă

fapt, am venit s - i dau un sfat.ă ţ

– Da?

– Nu-i mai pl ti.ă

– Pentru tine e uşor s spui asta.ă

– Pentru c pe mine nu m şantajeaz ? ă ă ă

B iatul se uita la Paul, iar Paul privi în alt parte, ruşinat.ă ă

– Te-au b tut sau te-au amenin at pân ai furat pentru ei un CD dintr-ună ţ ă

magazin. Apoi i-au spus c n-or s te pârasc , dac le dai banii de buzunar. Ce-ţ ă ă ă ă

au f cut, te-au filmat în timp ce furai? ă

Paul d du din cap.ă

– Refuz -i, zise b iatul. Nu-i mai pl ti.ă ă ă

– Or s m omoare. Şi au zis c ...ă ă ă

– Spune-le c eşti de p rere c poli ia şi autorit ile şcolare s-ar putea să ă ă ţ ăţ ă

fie mai interesate de o pereche de puşti care-i pun pe copiii mai mici s fureă

pentru ei şi apoi îi oblig s le dea banii de buzunar decât de un puşti obligat să ă ă

fure un CD, împotriva voin ei sale. Iar dac se mai ating de tine, o s anun iţ ă ă ţ

poli ia. Spune-le c ai pus toate astea pe hârtie şi c dac i se va întâmplaţ ă ă ă ţ

ceva, orice, dac te vei alege cu un ochi învine it sau ceva de genul sta,ă ţ ă

prietenii t i or s trimit imediat hârtia autorit ilor şcolare şi poli iei.ă ă ă ăţ ţ

– Nu pot s fac asta, zise Paul.ă

– Atunci o s le dai banii de buzunar cât timp o s mai fii în şcoala asta. Şiă ă

o s - i fie mereu fric de ei.ă ţ ă

Paul se gândi un timp, apoi întreb :ă

– De ce s nu m duc, pur şi simplu, la poli ie şi s povestesc totul? ă ă ţ ă

– Po i s faci asta, dac vrei.ţ ă ă

– O s încerc mai întâi aşa cum ai spus tu, zise Paul şi zâmbi, nu era ună

zâmbet prea larg, dar era un zâmbet, primul s u zâmbet în ultimele treiă

s pt mâni.ă ă

Aşa c Paul Singh îi explic lui Nick Farthing de ce nu avea s -l maiă ă ă

pl teasc şi plec , în timp ce Nick Farthing r mase locului şi nu zise nimic,ă ă ă ă

strângându-şi şi deschizându-şi pumnii. Iar în ziua urm toare, al i cinci puşti deă ţ

unsprezece ani îl întâlnir pe Nick Farthing pe terenul de joac şi-i spuser c -şiă ă ă ă

vor banii înapoi, to i banii de buzunar pe care i-i d duser în luna anterioar ,ţ ă ă ă

altfel au s se duc la poli ie, iar acum Nick Farthing era un tân r extrem deă ă ţ ă

nefericit.

– El a fost, zise Mo. El a declanşat toat treaba asta. Dac n-ar fi fost el...ă ă

ceilal i nu s-ar fi gândit singuri la aşa ceva. El e cel care trebuie înv at minte.ţ ăţ

Atunci or s se înve e minte şi ceilal i.ă ţ ţ

– Cine? întreb Nick.ă

– Cel care citeşte tot timpul. Cel din bibliotec . Bob Owens. El.ă

Nick d du încet din cap. Apoi întreb :ă ă

– Care-i tipul?

– O s i-l ar t eu, zise Mo.ă ţ ă

* * *

Bod era obişnuit s fie ignorat, s stea în umbr . Când, în mod obişnuit,ă ă ă

privirea alunec de pe tine, devii foarte conştient de ochii care te privesc, deă

privirile aruncate în direc ia ta, de aten ia ce- i e acordat . Şi dac abia exişti înţ ţ ţ ă ă

min ile oamenilor, drept o alt persoan ce i-a fost ar tat , atunci când eştiţ ă ă ţ ă ă

urm rit... un asemenea lucru î i atrage aten ia.ă ţ ţ

Cei doi îl urm rir de la şcoal , de-a lungul drumului, pe lâng vânz torulă ă ă ă ă

de ziare din col ul str zii, pe podul de peste calea ferat . Bod nu se gr bi, ca sţ ă ă ă ă

fie sigur c cei doi care îl urm reau, un b iat m t h los şi o fat sub iric şi cuă ă ă ă ă ă ă ţ ă

fa ascu it , nu aveau s -l piard , apoi p trunse în micul cimitir de la cap tulţă ţ ă ă ă ă ă

drumului, un cimitir în miniatur din spatele bisericii locale, şi aştept lângă ă ă

mormântul lui Roderick Persson şi al so iei acestuia, Amabella, şi al celei de-aţ

doua so ii al acestuia, Portunia, ţ Ei dorm ca s se trezeasc din nou.ă ă

– Tu eşti puştiul la, zise un glas de fat . Bob Owens. Ei bine, ai necazuriă ă

mari, Bob Owens.

– De fapt, m cheam Bod, spuse Bod şi se uit la ei. Cu litera D. Iar voiă ă ă

sunte i Jekyll şi Hyde.ţ

– Tu ai fost, zise fata. Tu i-ai înv at pe cei din clasa a şaptea.ăţ

– Aşa c o s -şi d m şi noi o lec ie, zise Nick Farthing, zâmbind f r umor.ă ă ă ţ ă ă

– Îmi plac lec iile, spuse Bod. Dac a i fi fost mai aten i la lec ia pe care a iţ ă ţ ţ ţ ţ

primit-o, n-a i mai şantaja copii mai mici ca s le lua i banii de buzunar.ţ ă ţ

Nick se încrunt şi zise:ă

– Eşti mort, Owens.

Bod cl tin din cap şi f cu un gest c tre ce era în jurul s u.ă ă ă ă ă

– Eu nu sunt mort, zise el. Ei sunt.

– Cine? întreb Mo.ă

– Oamenii din locul sta, r spunse Bod. Uite ce-i, v-am adus aici ca s vă ă ă ă

dau de ales...

– Nu ne-ai adus tu aici, zise Nick.

– Eşti aici, îi explic Bod. Am vrut s vii aici. Am venit aici. Tu m-ai urm rit.ă ă ă

E acelaşi lucru.

Mo se uit în jur, nervoas .ă ă

– i-ai adus prietenii aici? întreb ea.Ţ ă

– Mi-e team c n-a i priceput nimic, zise Bod. Voi doi trebuie s înceta i.ă ă ţ ă ţ

S înceta i s v purta i ca şi cum ceilal i n-ar conta. S înceta i s face i r uă ţ ă ă ţ ţ ă ţ ă ţ ă

oamenilor.

Mo rânji şi-i zise lui Nick:

– Pentru numele lui Dumnezeu, trage-i una!

– V dau o şans , zise Bod.ă ă

Nick îi d du o lovitur puternic , dar Bod nu mai era acolo, iar pumnul luiă ă ă

Nick izbi latura unei pietre de mormânt.

– Unde s-a dus? întreb Mo.ă

Nick înjura şi-şi scutura mâna. Fata se uit uluit prin cimitirul plin deă ă

umbre.

– Era aici! Ştii şi tu c era!ă

Nick avea pu in imagina ie şi nu avea s înceap s gândeasc tocmaiţ ă ţ ă ă ă ă

atunci.

– Poate c a fugit, zise el.ă

– N-a fugit, spuse Mo. Pur şi simplu nu mai e aici.

Mo avea imagina ie. Ea era cea cu ideile. În cimitirul micu se l saseţ ţ ă

crepusculul, iar fetei i se zburlise p rul de pe ceaf .ă ă

– Ceva e r u, r u cu adev rat, zise Mo. Trebuie s plec m de aici, ad ugă ă ă ă ă ă ă

ea, cu voce pi ig iat , plin de panic .ţ ă ă ă ă

– O s -l g sesc pe puştiul sta, spuse Nick Farthing. O s -l bat m r.ă ă ă ă ă

Mo sim i un nod în stomac. Umbrele p reau s se mişte în jurul lor.ţ ă ă

– Nick, zise ea, mi-e fric .ă

Teama e contagioas . Po i s te molipseşti de ea. Uneori e suficient să ţ ă ă

spun cineva c e speriat pentru ca teama s devin real . Mo era îngrozit , iară ă ă ă ă ă

Nick fu şi el cuprins de groaz .ă

Nick nu spuse nimic. O lu pur şi simplu la fug , iar Mo se inu dup el.ă ă ţ ă

Luminile stradale se aprindeau în timp ce ei fugeau înapoi c tre lume,ă

transformând crepusculul în noapte, transformând umbrele în bezn în care seă

putea întâmpla orice.

Fugir pân când ajunser la locuin a lui Nick, intrar în untru şi aprinseră ă ă ţ ă ă ă

toate luminile, iar Mo o sun pe mama ei şi îi ceru, aproape plângând, s vin s-ă ă ă

o ia cu maşina – deşi distan a pân la propria-i cas era scurt – pentru c nuţ ă ă ă ă

avea de gând s mearg pe jos în noaptea aia.ă ă

Bod îi privise fugind, plin de satisfac ie.ţ

– A fost grozav, dragule, zise cineva din spatele lui, o femeie înaltă

îmbr cat în alb. În primul rând, o dispari ie frumoas . Apoi teama.ă ă ţ ă

– Mul umesc, zise Bod. Nu mai încercasem niciodat teama pe fiin e vii.ţ ă ţ

Adic ştiam teoria, dar numai atât.ă

– A func ionat perfect, spuse vesel femeia. Eu sunt Amabella Persson.ţ ă

– Bod. Nobody Owens.

– B iatul cel viu? Din cimitirul cel mare de pe deal? Chiar aşa? ă

– Îhî.

Bod nu-şi d duse seama pân atunci c era cunoscut şi în afara propriuluiă ă ă

cimitir. Amabella cioc ni în latura mormântului.ă

– Roddy, Portunia, veni i s vede i cine e aici!ţ ă ţ

Acum erau to i trei în fa a sa, iar Amabella îl prezent pe Bod şi acestaţ ţ ă

strânse mâini şi spuse:

– Încântat.

El puteai s salute politicos oamenii, în ciuda faptului c în nou sute deă ă ă

ani manierele se tot schimbaser .ă

– Jupân Owens a speriat nişte copii care, nu m îndoiesc, meritau asta,ă

explic Amabella.ă

– Un spectacol minunat, zise Roderick Persson. Indivizi vinova i deţ

comportare condamnabil , nu-i aşa? ă

– Erau nişte huligani, le spuse Bod. F ceau copiii s le dea banii deă ă

buzunar. Chestii de felul sta.ă

– O sperietur e, f r îndoial , un bun început, zise Portunia Persson, careă ă ă ă

era o femeie solid , mult mai în vârst decât Amabella. Şi ce pl nuisei pentruă ă ă

cazul în care sperietura nu era suficient ? ă

– Nu m-am gândit serios... începu Bod, dar Amabella îl întrerupse.

– Aş sugera c remediul cel mai potrivit este mersul în vis. Po i s mergi înă ţ ă

vis, nu-i aşa?

– Nu-s sigur, r spunse Bod. Domnul Pennyworth mi-a ar tat cum se face,ă ă

dar n-am f cut-o cu adev rat – exist lucruri pe care le cunosc doar în teorie şi...ă ă ă

– Mersul în vis e foarte bun, dar eu aş sugera o apari ie foarte bun ,ţ ă

interveni Portunia Persson. E singurul limbaj pe care-l în eleg oamenii.ţ

– Oh! exclam Amabella. O apari ie? Portunia, drag , nu crezi c ...ă ţ ă ă

– Nu, nu cred. Din fericire, unul dintre noi gândeşte.

– Trebuie s m duc acas , zise Bod, în grab . Probabil c -şi fac griji înă ă ă ă ă

privin a mea.ţ

– Sigur, spuser cei din familia Persson, şi mai ziser . Ne-a f cut pl cereă ă ă ă

s te cunoaştem, şi o sear foarte bun , tinere.ă ă ă

Amabella Persson şi Portunia Persson se hobau una la alta. Roderick

Persson zise:

– Scuze c te întreb, dar paznicul t u e bine? ă ă

– Silas? Da, e foarte bine.

– Transmite-i salut ri din partea noastr . Mi-e team c într-un cimitir mică ă ă ă

de lâng o biseric , precum acesta, n-o s întâlnim niciodat un membru ală ă ă ă

G rzii de Onoare. E bine totuşi s ştim c mai exist înc .ă ă ă ă ă

– Noapte bun , spuse Bod, care nu avea nici cea mai vag idee despre ceă ă

vorbea omul acela, dar îşi propuse s afle ulterior. O s -i spun.ă ă

Îşi lu geanta cu c r i de şcoal şi se duse acas , sim indu-se bine înă ă ţ ă ă ţ

bezn .ă

* * *

Mersul la şcoal împreun cu cei vii nu-l scutea pe Bod de lec iile cu ceiă ă ţ

mor i. Nop ile erau lungi şi uneori Bod se scuza şi se târa în pat, epuizat, înainteţ ţ

de miezul nop ii. Dar în majoritatea cazurilor continua s munceasc .ţ ă ă

Domnul Pennyworth nu prea avusese motive s se plâng în zilele acelea.ă ă

Bod studia din greu şi punea întreb ri. În noaptea aeea Bod întreb despreă ă

bântuire, intrând din ce în ce mai mult în detalii, lucru care îl exaspera pe

domnul Pennyworth, care nu f cuse niciodat o asemenea chestie.ă ă

– Cum s fac, anume, un curent rece de aer? întreba Bod. Cred c amă ă

provocat fric , dar cum s-o fac s creasc pân ajunge teroare? ă ă ă ă

Iar domnul Pennyworth ofta, morm ia şi se str duia s explice. Se f cuseă ă ă ă

patru diminea a înainte s termine.ţ ă

Bod fu obosit la şcoal , a doua zi. Prima or era de istorie – un subiectă ă

care îi pl cea mult lui Bod, deşi trebuia deseori s se st pâneasc s spun că ă ă ă ă ă ă

nu se întâmplase aşa – cel pu in dup p rerea celor care fuseser de fa – darţ ă ă ă ţă

în diminea a aceea Bod se str duia s r mân treaz.ţ ă ă ă ă

F cu tot ce se putea ca s se concentreze asupra lec iei, deci nu acordă ă ţ ă

prea mult aten ie la ceea ce se întâmpla în jurul lui. Se gândea la regele Carol Iă ţ

şi la p rin ii lui, la domnul şi doamna Owens şi la cealalt familie, cea de careă ţ ă

nu-şi amintea, când se auzi un cioc nit în uş . Elevii şi domnul Kirby se uitar să ă ă ă

vad cine era (era un elev din clasa întâia, care fusese trimis s împrumute oă ă

carte). Iar când to i se întoarser spre uş , Bod sim i c îl împunge ceva în dosulţ ă ă ţ ă

palmei. Nu ip . Se mul umi s -şi ridice privirea.ţ ă ţ ă

Nick Farthing rânjea spre el, cu un creion ascu it în mân .ţ ă

– Nu mi-e fric de tine, şopti Nick Farthing.ă

Bod se uit la dosul palmei sale. Un strop de sânge ap ruse acolo undeă ă

vârful creionului îi în epase pielea.ţ

Mo Quilling trecu pe lâng Bod pe coridor, în dup -amiaza aceea, cu ochiiă ă

atât de holba i c p reau alc tui i numai din albul ochilor.ţ ă ă ă ţ

– Eşti ciudat, zise ea. N-ai nici un prieten.

– N-am venit aici ca s g sesc prieteni, îi r spunse sincer Bod. Am venit să ă ă ă

înv .ăţ

Mo strâmb din nas.ă

– Nu- i dai seama cât de ciudat e ţ ă chestia asta? Nimeni nu vine la şcoală

ca s înve e. ă ţ Adic vii aici pentru c trebuie s vii.ă ă ă

Bod ridic din umeri.ă

– Nu mi-e fric de tine, zise ea. În ciuda trucului pe care l-ai f cut ieri. Nuă ă

m sperii.ă

– Bine, zise Bod şi merse mai departe.

Se întreb dac f cuse o greşeal implicându-se în treaba aceea. Era clară ă ă ă

c f cuse o eroare de judecat . Mo şi Nick începuser s discute despre el,ă ă ă ă ă

probabil şi copiii din clasa a şaptea discutau despre el. Al i puşti se uitau la el şi-ţ

l ar tau altora. Devenise o prezen , nu o absen , iar asta îl f cea s nu seă ţă ţă ă ă

simt în largul lui. Silas îl avertizase c trebuie s treac neobservat, îi spuseseă ă ă ă

s merg la şcoal disp rut în parte, iar totul se schimbase.ă ă ă ă

Discut cu paznicul s u în seara aceea, îi povesti întreaga poveste. Nu seă ă

aşteptase la reac ia lui Silas.ţ

– Nu pot s cred c ai fost atât de... prost, zise Silas. Dup tot ce i-amă ă ă ţ

spus despre r mânerea în apropierea limitei invizibilit ii. Iar acum ai devenită ăţ

subiectul discu iilor din şcoal !ţ ă

– Ce-ai fi vrut s fac? ă

– Nu ce-ai f cut. Nu mai e ca pe vremuri, zise Silas. Bod, pot s teă ă

urm reasc , pot s te g seasc .ă ă ă ă ă

P ru c se str duieşte s -şi st pâneasc furia. Exteriorul neschimb tor ală ă ă ă ă ă ă

lui Silas era ca o crust tare de piatr deasupra lavei topite. Bod îşi d dea seamaă ă ă

cât de furios era Silas doar pentru c îl cunoştea bine pe acesta.ă

Bod înghi i în sec şi întreb :ţ ă

– Ce s fac? ă

– Nu te mai întoarce, zise Silas. Chestia cu şcoala a fost un experiment.

Hai s recunoaştem c n-a avut succes.ă ă

Bod nu zise nimic, apoi, dup un timp, spuse:ă

– Nu-i numai chestia cu înv atul. E şi cealalt chestie. Ştii ce pl cut e săţ ă ă ă

fii într-o înc pere plin cu oameni, care respir cu to ii? ă ă ă ţ

– Nu-i ceva care s -mi fac pl cere, zise Silas. N-o s te întorci mâine laă ă ă ă

şcoal .ă

– N-am de gând s fug. Nu de Mo, de Nick sau de şcoal . Mai degrab plecă ă ă

de aici.

– B iete, o s faci ce i se spune, zise Silas, un nod de furie catifelat înă ă ţ ă

întuneric.

– Sau ce-o s fie? întreb Bod, cu obrajii arzând. Cum o s m ii aici? O să ă ă ă ţ ă

m omori? ă

Se r suci pe c lcâie şi plec pe aleea care ducea la poarta de la ieşirea dină ă ă

cimitir.

Silas începu s strige dup el, apoi se opri şi r mase singur în noapte.ă ă ă

În momentele sale bune, fa a sa era indescifrabil . Acum, fa a sa era oţ ă ţ

carte scris într-o limb uitat de mult timp, într-un alfabet neimaginat înc .ă ă ă ă

Silas strânse bezna în jurul s u, ca pe o p tur , se uit în direc ia în care plecaseă ă ă ă ţ

b iatul, dar nu se puse în mişcare ca s -l urmeze.ă ă

* * *

Nick Farthing era în pat, dormind şi visând pira i pe o mare albastr ,ţ ă

însorit , apoi totul o lu razna. La un moment dat era c pitanul propriei saleă ă ă

cor bii de pira i – un loc plin de fericire, cu echipaj supus, alc tuit din elevi deă ţ ă

unsprezece ani, cu excep ia fetelor, care erau toate cu un an sau doi mai mariţ

decât Nick şi care ar tau deosebit de frumoase în costumele de pira i, şi în clipaă ţ

urm toare era singur pe punte, iar o nav neagr , imens , de m rimea unuiă ă ă ă ă

petrolier, cu pânze negre zdren uite şi cu un craniu drept emblem , venea prinţ ă

furtun c tre el.ă ă

Apoi, aşa cum se întâmpl în vise, st tea pe puntea neagr a celeilalteă ă ă

nave, iar cineva se uita de sus la el.

– Nu i-e fric de mine, spuse b rbatul mai înalt decât el.ţ ă ă

Nick privi în sus. Era speriat, în visul s u, speriat de b rbatul acela cu faă ă ţă

de mort, îmbr cat în costum de pirat, care inea mâna pe mânerul unei s bii deă ţ ă

abordaj.

– Nick, crezi c eşti pirat? întreb cel care-l capturase, iar ceva din glasulă ă

lui i se p ru familiar lui Nick.ă

– Eşti puştiul la, zise el. Bob Owens.ă

– Eu, spuse cel care-l capturase, sunt Nobody. Iar tu trebuie s te schimbi.ă

S întorci pagina. S te refaci. Complet. Sau lucrurile au s mearg r u pentruă ă ă ă ă

tine.

– R u în ce fel? ă

– R u în mintea ta, îi spuse regele pirat, care era acum doar b iatul dină ă

clasa sa, iar ei se aflau în sala şcolii, nu pe puntea cotrabiei de pira i, deşiţ

furtuna nu se potolise şi podeaua s lii se leg na ca o corabie pe mare.ă ă

– sta e un vis, zise Nick.Ă

– Sigur c e un vis, zise cel lalt b iat. Ar fi însemnat c -s un monstru dacă ă ă ă ă

aş fi f cut asta în via a adev rat .ă ţ ă ă

– Ce po i s -mi faci în vis? întreb Nick şi zâmbi. Nu-mi e fric de tine. Maiţ ă ă ă

ai înc semnul creionului meu pe dosul palmei, zise el şi ar t spre dosul palmeiă ă ă

lui Bod, la semnul negru pe care-l f cuse vârful de grafit.ă

– Sperasem s nu trebuiasc s fie aşa, spuse cel lalt b iat şi-şi l s capulă ă ă ă ă ă ă

într-o parte, ca şi cum ar fi ascultat ceva. Le e foame, zise el.

– Cui? întreb Nick.ă

– F pturilor din pivni . Sau de sub punte. Depinde dac asta e o şcoală ţă ă ă

sau o corabie, nu-i aşa?

Nick sim i c începe s -l cuprind panica.ţ ă ă ă

– Nu-s... p ianjeni? ă

– S-ar putea s fie, zise cel lalt b iat. O s afli, nu-i aşa? ă ă ă ă

Nick cl tin din cap.ă ă

– Nu, implor el. ă Te rog, nu!

– Bine, zise cel lalt b iat. Totul depinde de tine. Schimb - i modul deă ă ă ţ

comportare sau o s vizitezi pivni a.ă ţ

Zgomotul deveni mai puternic – un sunet de alergat sau de târşâit, Nick

Farthing nu avea idee ce este zgomotul acela, dar era absolut sigur c ,ă

indiferent ce-o fi fost, avea s se dovedeasc a fi provocat de cea maiă ă

îngrozitoare fiin pe care avea s-o întâlneasc – sau pe care o întâlnise –ţă ă

vreodat ...ă

Se trezi ipând.ţ

* * *

Bod auzi ip tul, un r cnet de teroare, şi sim i satisfac ia unei trebi bineţ ă ă ţ ţ

f cute.ă

St tea pe pavaj lâng casa lui Nick Farthing, cu fa a umed din cauza ce iiă ă ţ ă ţ

nop ii. Era încântat şi epuizat: abia putea s st pâneasc mersul în vis, fuseseţ ă ă ă

foarte conştient c în vis nu exista nimic altceva decât Nick şi el însuşi, c Nickă ă

fusese speriat de zgomot.

Dar Bod era mul umit. Cel lalt b iat avea s ezite înainte s mai chinuieţ ă ă ă ă

copiii mai mici.

Şi în continuare?

Bod îşi vârî mâinile în buzunare şi începu s mearg , f r s ştie încotroă ă ă ă ă

merge. Îşi spuse c avea s p r seasc şcoala, aşa cum p r sise şi cimitirul.ă ă ă ă ă ă ă

Avea s se duc undeva unde nu-l cunoştea nimeni, avea s stea toat ziua înă ă ă ă

bibliotec , s citeasc tot felul de c r i şi s asculte oamenii respirând. Seă ă ă ă ţ ă

întreb dac mai existau insule pustii pe lume, ca aceea pe care naufragiaseă ă

Robinson Crusoe. Ar putea s se duc şi s tr iasc pe una dintre acestea.ă ă ă ă ă

Nu se uita în sus. Dac ar fi f cut asta, ar fi v zut o pereche de ochiă ă ă

albaştri apoşi, care-l priveau cu aten ie de la fereastra unui dormitor.ţ

Se opri pe o alee, sim indu-se mai în largul s u pentru c nu mai era laţ ă ă

lumin .ă

– Deci ai fugit, zise un glas de fat .ă

Bod nu zise nimic.

– Asta-i diferen a dintre cei vii şi cei mor i? spuse glasul – Bod îşi d duţ ţ ă

seama c cea care vorbea era Liza Hempstock, chiar dac fata vr jitoare nu seă ă ă

vedea. Mor ii nu te dezam gesc. Au avut via a lor, au f cut ce-au f cut. Noi nuţ ă ţ ă ă

ne schimb m. Cei vii te dezam gesc întotdeauna, nu-i aşa? Întâlneşti un b iată ă ă

care-i curajos şi nobil, iar când creşte fuge...

– Nu-i corect, zise Bod.

– Nobody Owens pe care-l cunosc eu n-ar fi fugit din cimitir f r s -şi iaă ă ă

r mas bun de la cei care in la el. O s -i frângi inima doamnei Owens.ă ţ ă

Bod nu se gândise la asta.

– M-am certat cu Silas, zise el.

– Şi?

– Voia s m întorc în cimitir. S încetez s m duc la şcoal . Crede c -iă ă ă ă ă ă ă

prea periculos.

– De ce? Cu talentul t u şi cu vr jile mele, cei de la şcoal abia te bag înă ă ă ă

seam .ă

– M-am implicat. Exist acolo nişte puşti care-i terorizeaz pe al i copii. Amă ă ţ

vrut s înceteze. Am atras aten ia asupra mea...ă ţ

Acum Liza putea fi v zut , o form ce oas ce mergea al turi de Bod peă ă ă ţ ă ă

alee.

– El e undeva pe aici şi te vrea mort, zise Liza. Aşa cum i-a omorât familia.ţ

Noi, cei din cimitir, vrem s r mâi în via . Noi vrem s ne faci surprize, s neă ă ţă ă ă

dezam geşti, s ne impresionezi şi s ne uluieşti. Hai acas , Bod.ă ă ă ă

– Cred c ... i-am zis nişte chestii lui Silas. Probabil c -i furios.ă ă

– Dac nu i-ar pasa de tine, nu s-ar enerva, fu tot ce spuse fata.ă

Frunzele de toamn c zute erau lipicioase sub picioarele lui Bod, iar cea aă ă ţ

f cea neclare muchiile lumii. Nimic nu mai era limpede, aşa cum crezuse el cuă

câteva minute în urm .ă

– Am f cut un mers în vis, zise el.ă

– Cum a func ionat? ţ

– Bine, r spunse el. Foarte bine.ă

– Ar trebui s -i spui domnului Pennyworth. O s fie încântat.ă ă

– Ai dreptate, spuse Bod. Ar trebui s -i spun.ă

Bod ajunse la cap tul aleii şi în loc s-o ia la dreapta, aşa cum pl nuise, oă ă

lu la stânga, pe strada principal , drumul care avea s -l duc înapoi la stradaă ă ă ă

Dunstan şi la cimitirul de pe deal.

– Ce faci? îl întreb Liza Hempstock.ă

– M duc acas , îi r spunse Bod. Aşa cum ai zis tu.ă ă ă

Acum în jur erau luminile magazinelor. Bod sim i miros de gr sime încins ,ţ ă ă

de la pr v lia cu cartofi pr ji i de la col ul str zii. Pietrele de pavaj luceau.ă ă ă ţ ţ ă

– Foarte bine, zise Liza Hempstock, care devenise din nou doar o voce;

apoi vocea zise: Fugi! Sau dispari! Ceva nu-i în regul !ă

Bod era pe cale s -i spun c nu era nimic în neregul , c spunea prostii,ă ă ă ă ă

când o maşin mare, cu o lumin ce pâlpâia pe acoperiş veni pe drum şi opri înă ă

fa a lui.ţ

Doi b rba i ieşir din automobil.ă ţ ă

– Scuz -m tinere, zise unul dintre b rba i. Poli ia. Pot s aflu ce faci afară ă ă ţ ţ ă ă

la ora asta târzie?

– Nu ştiam c exist o lege care interzice asta, zise Bod.ă ă

Cel mai solid dintre poli işti deschise uşa din spate a maşinii.ţ

– Domnişoar , acesta e tân rul pe care l-a i v zut? întreb el.ă ă ţ ă ă

Mo Quilling ieşi din maşin , se uit la Bod şi zâmbi.ă ă

– El e, spuse ea. Era în gr dina noastr din spatele casei şi sp rgea diferiteă ă ă

lucruri. Apoi a fugit.

Îl privi pe Bod în ochi şi ad ug :ă ă

– Te-am v zut din dormitorul meu. Cred c el e cel care a spart ferestrele.ă ă

– Cum te cheam ? întreb poli istul mai scund, care avea o mustaă ă ţ ţă

roşcat .ă

– Nobody, r spunse Bod. Au! f cu el, pentru c poli istul roşcat îi apucaseă ă ă ţ

de ureche şi tr sese zdrav n.ă ă

– Nu face chestii din astea, îi zise poli istul. R spunde politicos la întreb ri.ţ ă ă

Ai priceput?

Bod nu zise nimic.

– Unde locuieşti?

Bod nu zise nimic. Încercase s dispar , dar dispari ia – chiar cu ajutorulă ă ţ

unei vr jitoare – const în a face ca aten ia celorla i s se îndep rteze de tine,ă ă ţ ţ ă ă

iar în momentul acela, aten ia tuturor – f r s mai men ion m dou mâiniţ ă ă ă ţ ă ă

oficiale ce-l ineau – era îndreptat asupra sa.ţ ă

– Nu pute i s m aresta i pentru c nu v spun numele sau adresa mea,ţ ă ă ţ ă ă

zise Bod.

– Nu, zise poli istul. Nu putem. Dar pot s te duc la sec ie şi s te in acoloţ ă ţ ă ţ

pân o s ne spui numele unei rude, tutore sau adult care r spunnde de tine, înă ă ă

grija c ruia s te încredin m.ă ă ţă

Îl conduse pe Bod în spatele maşinii, unde st tea Mo Quilling, care îi ziseă

liniştit , cu un zâmbet de pisic ce mâncase canarul:ă ă

– Te-am v zut pe fereastr . Aşa c am chemat poli ia.ă ă ă ţ

– Nu f ceam nimic spuse Bod. Nici m car n-am fost în gr dina voastr . Şiă ă ă ă

de ce te-a adus poli ia cu ea, ca s m g seşti? ţ ă ă ă

– Linişte, zise poli istul cel solid.ţ

To i t cur , pân când maşina opri în fa a casei în care locuia Mo. Poli istulţ ă ă ă ţ ţ

cel solid deschise uşa fetei, iar ea ieşi.

– O s te sun mâine, s -i spun p rin ilor t i ce am g sit, spuse poli istul celă ă ă ţ ă ă ţ

solid.

– Mul umesc, unchiule Tam, zise Mo şi zâmbi. Mi-am f cut doar datoria.ţ ă

Merser prin oraş în t cere, Bod încercând din r sputeri s dispar , dară ă ă ă ă

f r succes. Se sim ea scârbit şi jalnic. În seara aceea se certase cu Silas,ă ă ţ

încercase s fug de acas , d duse greş în încercarea de a fugi de acas , acumă ă ă ă ă

d duse greş în încercarea de a se întoarce acas . Nu putea s spun poli iei cumă ă ă ă ţ

îl cheam , nici unde locuieşte. Avea s -şi petreac restul zilelor într-o celul aă ă ă ă

poli iei sau într-o închisoare pentru copii. ţ Exist închisori pentru copii? ă Nu ştia

dac exist .ă ă

– Scuza i-m . Exist închisori pentru copii? îi întreb el pe b rba ii de peţ ă ă ă ă ţ

scaunele din fa .ţă

– Acum ai început s - i faci griji? zise Tam, unchiul lui Mo. Nu te condamn.ă ţ

Voi, puştii, o lua i razna. Unii dintre voi merita i s fi i închişi, zic eu.ţ ţ ă ţ

Bod nu era sigur c r spunsul fusese pozitiv. Ceva uriaş zbur prin aer, peă ă ă

deasupra maşinii, ceva întunecat şi mai mare decât cea mai mare pas re. Cevaă

de m rimea unui om care d dea din aripi în timp ce înainta ca un liliac.ă ă

Poli istul roşcovan zise.ţ

– Când o s ajungem la sec ia de poli ie ar fi bine s ne spui numele t u,ă ţ ţ ă ă

s ne spui pe cine s sun m ca s vin şi s te ia, ca s -i spunem c ai s vârşită ă ă ă ă ă ă ă ă

acte de vandalism şi s te ia acas . Pricepi? Dac o s cooperezi, o s avem oă ă ă ă ă

noapte uşoar , cu mai pu ine hârtii de completat. Noi î i suntem prieteni.ă ţ ţ

– Eşti prea blând cu el. O noapte în celul nu-i prea r u, îi zise poli istul celă ă ţ

solid colegului s u. Dac nu-i o noapte aglomerat , pentru c atunci o să ă ă ă ă

trebuiasc s te închidem împreun cu nişte be ivi, îi spuse el lui Bod. Iar ştiaă ă ă ţ ă

pot s fie nasoi.ă

Bod îşi zise Minte. Fac chestia asta cu un scop, interpreteaz chestia cuă

poli istul bun şi poli istul r u...ţ ţ ă

Apoi maşina de poli ie coti la un col de strad şi se auzi un bufnet. Cevaţ ţ ă

mare zbur peste capota maşinii şi c zu undeva, în întuneric. Se auzi scrâşnetulă ă

frânelor, automobilul se opri, iar poli istul cel roşcat începu s înjure în şoapt .ţ ă ă

– A s rit în mijlocul drumului! zise el. Ai v zut şi tu!ă ă

– Nu-s sigur ce am v zut, r spunse poli istul mai solid. Îns ai lovit ceva.ă ă ţ ă

Cei doi ieşir din maşin , luminând cu lanternele în jur. Poli istul roşcovană ă ţ

zise:

– Era îmbr cat în negru! Nu aveai cum s -l vezi!ă ă

– E acolo, r cni poli istul cel solid.ă ţ

Cei doi se gr bir spre trupul de pe sol, cu lanternele în mâini.ă ă

Bod încerc mânerul portierei din spate. Nu func iona. Şi între partea dină ţ

fa şi cea din spate a maşinii era un grilaj din metal. Chiar dac ar fi disp rut, arţă ă ă

fi r mas închis pe bancheta din spate a maşinii de poli ie.ă ţ

Se aplec în fa , cât putu de mult, încercând s vad ce se întâmplase, ceă ţă ă ă

era pe drum.

Poli istul cel roşcat era pe drum, ghemuit lâng un trup, uitându-se la el.ţ ă

Cel lalt poli ist, mai solid, st tea deasupra cadavrului, luminându-i fa a cuă ţ ă ţ

lanterna.

Bod privi fa a trupului pr buşit – apoi începu s bat cu frenezie înţ ă ă ă

fereastr , s bat disperat.ă ă ă

Poli istul cel solid veni lâng maşin .ţ ă ă

– Ce vrei? întreb el, enervat.ă

– L-a i c lcat pe t ticul meu! zise Bod.ţ ă ă

– Glumeşti.

– Seam n cu el. Pot s -l v d mai de aproape?ă ă ă ă

Poli istul cel solid se gheboş brusc.ţ ă

– Hei! Simon! Puştiul zice c e t ticul lui!ă ă

– N-am chef de glume.

– Cred c vorbeşte serios.ă

Poli istul cel solid deschise uşa, iar Bod ieşi afar .ţ ă

Silas z cea întins pe spate, pe sol, în locul în care îl lovise maşina. Eraă

complet eap n.ţ ă

Lui Bod i se umplur ochii cu lacrimi.ă

– T ticule? zise el. L-a i omorât!ă ţ

Îşi zise c , de fapt, nu min ea.ă ţ

– Am chemat ambulan a, spuse Simon, cel cu musta roşcovan .ţ ţă ă

– A fost un accident, zise cel lalt.ă

Bod se ghemui lâng Silas şi lu mâna rece a acestuia. Dac chemaseră ă ă ă

deja ambulan a, nu avea prea mult timp.ţ

– Înseamn c s-a zis cu cariera voastr , spuse el.ă ă ă

– A fost doar un accident! Ai v zut şi tu!ă

– A p şit în fa a maşinii...ă ţ

– Am v zut c a i fost de acord s face i o favoare nepoatei dumitale,ă ă ţ ă ţ

spuse Bod, furios. A i vrut s speria i un puşti care se certase cu ea la şcoal .ţ ă ţ ă

Aşa c m-a i arestat f r mandat, pentru c mergeam târziu prin oraş, iar cândă ţ ă ă ă

t ticul meu a alergat în strad , încercând s v opreasc şi s afle despre ce-iă ă ă ă ă ă

vorba, l-a i c lcat în mod inten ionat!ţ ă ţ

– A fost un accident, repet Simon.ă

– Te-ai certat cu Mo la şcoal ? întreb Tam, unchiul lui Mo, dar nu p reaă ă ă

conving tor.ă

– Suntem amândoi în clasa a opta B de la şcoala Old Town, zise Bod. Şi l-

a i omorât pe t ticul meu.ţ ă

În dep rtare se auzeau sirene.ă

– Simon, spuse poli istul mai solid, trebuie s discut m despre treaba asta.ţ ă ă

Se duser în cealalt parte a maşinii, l sându-l pe Bod singur în întuneric,ă ă ă

împreun cu Silas cel pr buşit pe caldarâm. Bod îi auzi pe cei doi poli iştiă ă ţ

certându-se:

– Afurisita ta de nepoat !ă

– Dac te-ai fi uitat la drum...ă

Simon îl împunse pe Tam cu degetul în piept...

Bod şopti:

– Nu se uit la noi. Acum!ă

Şi disp ru.ă

Avu loc o învârtejire de întuneric mai profund, iar trupul de pe sol st tea înă

picioare, lâng el.ă

– Te duc acas , zise Silas. Ia-m cu bra ele de gât.ă ă ţ

Bod f cu ce i se ceruse, inându-se bine de paznicul s u, şi plonjar prină ţ ă ă

noapte, îndreptându-se spre cimitir.

– Îmi pare r u, zise Bod.ă

– Şi mie îmi pare r u, spuse Silas.ă

– Te-a durut când ai l sat maşina s te loveasc atât de tare? întreb Bod.ă ă ă ă

– Da, r spunse Silas. S -i mul umeşti micu ei tale prietene, vr jitoarea. Aă ă ţ ţ ă

venit şi m-a c utat, mi-a spus c ai necazuri – şi despre ce fel de necazuri eraă ă

vorba.

Aterizar în cimitir. Bod se uit la casa sa ca şi cum ar fi v zut-o pentruă ă ă

prima dat .ă

– A fost o prostie ce s-a întâmplat în seara asta, nu-i aşa? Adic am riscată

inutil.

– Mai mult decât î i dai seama, tinere Nobody Owens. Da.ţ

– Ai avut dreptate, zise Bod. N-o s m mai întorc. Nu la şcoala aceea, nuă ă

în condi iile alea.ţ

* * *

Maureen Quilling avusese parte de cea mai rea s pt mân din via a ei:ă ă ă ţ

Nick Farthing nu mai vorbea cu ea; unchiul ei Tam r cnise la ea în leg tur cuă ă ă

puştiul la, Owens, apoi îi ceruse s nu pomeneasc vreodat cuiva despreă ă ă ă

seara aceea, iar dac avea s-o fac , atunci nu şi-ar dori s fie în locul ei; p rin iiă ă ă ă ţ

ei erau sup ra i pe ea; se sim ea tr dat de întreaga lume; pân şi cei din clasaă ţ ţ ă ă ă

a şaptea nu mai erau speria i de ea. Se alesese praful de tot. Îşi dorea s -l vadţ ă ă

pe puştiul Owens, pe care îl învinov ea de tot ce i se întâmplase, îşi dorea s -lăţ ă

vad în chinuri groaznice. Dac individul îşi închipuise c -i r u s fie ă ă ă ă ă arestat...

concepea în minte planuri complicate de r zbunare, complexe şi tic loase.ă ă

Planurile astea erau singurul lucru care o f cea s se simt mai bine, şi niciă ă ă

m car ele n-o ajutau cu adev rat.ă ă

Dac era vreo treab care o scotea din s rite pe Mo, atunci aceea era să ă ă ă

fac ordine în laboratorul de ştiin e – s pun de-o parte becurile Bunsen, s seă ţ ă ă ă

asigure c toate eprubetele, recipientele Petri, hârtia de filtrare nefolosit şi alteă ă

chestii de felul sta erau puse la locul lor.ă

Trebuia s fac treaba asta, conform unui sistem de rota ie foarte strict,ă ă ţ

doar o dat la dou luni, şi i se p rea normal c acum, în cea mai proastă ă ă ă ă

s pt mân din via a ei, s se afle singur în laboratorul de ştiin e.ă ă ă ţ ă ă ţ

M car era de fa şi doamna Hawkins, care preda ştiin ele naturii, careă ţă ţ

aduna hârtii şi aranja lucrurile la sfârşitul zilei. Era liniştitor s ştie c era şi eaă ă

acolo, c mai era cineva, oricine altcineva.ă

– Faci treab bun , Maureen, zise doamna Hawkins.ă ă

Un şarpe alb, dintr-un borcan cu conservant, se uita orbeşte la ea.

– Mul umesc, spuse Mo.ţ

– Nu trebuia s fi i doi? întreb doamna Hawkins.ă ţ ă

– Cred c trebuia s fac ordine împreun cu puştiul numit Owens, zise Mo.ă ă ă

Dar n-a mai venit la şcoal de câteva zile.ă

Profesoara se încrunt .ă

– Care era? Nu-l am pe lista mea, zise ea, gândindu-se la altceva.

– Bob Owens. P r castaniu, un pic prea lung. Nu vorbeşte prea mult. El eă

cel care a numit toate oasele scheletului, la examenul oral. V aminti i? ă ţ

– Nu, recunoscu doamna Hawkins, f r s fie atent .ă ă ă ă

– Trebuie s vi-l aminti i! Nimeni nu şi-l aminteşte! Nici m car domnulă ţ ă

Kirby!

Doamna Hawkins puse restul foilor de hârtie în geant şi zise:ă

– Draga mea, apreciez c te descurci singur . Nu uita ca înainte s pleci să ă ă ă

ştergi t bliile meselor.ă

Şi plec , închizând uşa în urma ei.ă

Laboratorul de ştiin e era vechi. În el existau mese lungi, negre, din lemn,ţ

având încastrate în ele becuri cu gaz, robinete şi chiuvete. Mai existau şi rafturi

negre din lemn pe care era o colec ie de chestii în borcane mari. Lucrurile careţ

pluteau în borcane erau moarte, muriser cu mult timp în urm . Într-un col ală ă ţ

înc perii se afla un schelet omenesc îng lbenit, Mo nu ştia dac era adev rată ă ă ă

sau nu, dar în clipa aceea vederea lui o f cea s se înfioare.ă ă

Orice sunet scotea r suna în înc perea aceea lung . Fata stinse toateă ă ă

becurile din tavan, chiar şi pe cel de la tabl , ca s fac înc perea mai pu ină ă ă ă ţ

înfior toare. În înc pere începu s se fac frig. Mo îşi dori s poat porni c ldura.ă ă ă ă ă ă ă

Se duse la unul dintre caloriferele mari din metal şi îl atinse. Frigea. Şi cu toate

acestea, o apucase tremuratul.

Camera era goal şi tulbur toare prin goliciunea ei, iar Mo se sim ea ca şiă ă ţ

cum n-ar fi fost singur , ca şi cum era privit de cineva.ă ă

Sigur c sunt privit , ă ă îşi zise ea. O sut de f pturi moarte din borcane seă ă

uit la mine, f r s mai pomenim de scheletă ă ă ă . Şi se uit la rafturi.ă

Atunci fu momentul în care f pturile moarte din borcane începur s seă ă ă

mişte. Un şarpe cu ochi l ptoşi, nemaiv zu i, se descol ci în borcanul plin cuă ă ţ ă

alcool. O f ptur marin epoas , f r fa , se r suci şi se învârti în casa-iă ă ă ţ ă ă ă ţă ă

lichid . Un pisoi, mort de decenii, îşi ar t din ii şi începu s zgârie sticla.ă ă ă ţ ă

Mo închise ochii. Asta nu se întâmplă, îşi zise ea. Îmi imaginez.

– Nu mi-e fric , zise ea cu voce tare.ă

– Asta-i bine, spuse cineva din întuneric, de lâng uşa din fundul înc perii.ă ă

E scârbos s - i fie fric .ă ţ ă

– Niciunul dintre profesori nu-şi aminteşte de tine, zise Mo.

– Dar tu î i aminteşti, spuse b iatul, arhitectul ghinioanelor ei.ţ ă

Fata înh î un pahar de laborator şi-l arunc în el, dar nu intise bine, iarăţ ă ţ

paharul se sparse de un perete.

– Ce mai face Nick? întreb Bod, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.ă

– Ştii ce mai face, r spunse Mo. Nici m car nu mai vorbeşte cu mine. St şiă ă ă

tace în clas , se duce acas şi-şi face lec iile. Probabil construieşte modele deă ă ţ

trenuri.

– Foarte bine, zise b iatul.ă

– Iar tu n-ai mai fost la şcoal de o s pt mân . Ai necazuri mari, Bobă ă ă ă

Owens! Poli ia a venit ziua trecut . Te c uta.ţ ă ă

– Asta mi-a amintit de ceva... Ce mai face unchiul Tam? întreb Bod.ă

Mo nu zise nimic.

– Într-un fel, ai câştigat, spuse Bod. Am p r sit şcoala. În alt fel, ai pierdut.ă ă

Maureen Quilling, ai fost bântuit vreodat ? Te-ai uitat vreodat în oglindă ă ă ă

întrebându-te dac ochii care se uit la tine sunt ai t i? Ai stat vreodat într-oă ă ă ă

înc pere goal şi i-ai dat seama c nu eşti singur ? Nu-i pl cut.ă ă ţ ă ă ă

– Ai de gând s m bântuieşti? întreb ea, cu voce tremur toare.ă ă ă ă

Bod nu zise nimic. Se mul umi s se uite la ea. În col ul îndep rtat alţ ă ţ ă

înc perii, ceva z ng ni: geanta ei c zuse de pe scaun pe podea, iar cînd se uită ă ă ă ă

înapoi, era singur în înc pere. Sau cel pu in nu era nimeni pe care s -l poată ă ţ ă ă

vedea. Drumul ei spre cas avea s fie foarte lung şi foarte întunecat.ă ă

* * *

B iatul şi paznicul s u st teau pe culmea dealului, privind luminileă ă ă

oraşului.

– Te mai doare? întreb b iatul.ă ă

– Un pic, r spunse paznicul. Dar m vindec iute. Curând o s fiu la fel caă ă ă

întotdeauna.

– Puteai s fii ucis, pentru c ai p şit în fa a maşinii? ă ă ă ţ

Paznicul s u cl tin din cap.ă ă ă

– Exist anumite feluri în care pot fi ucişi cei ca mine, zise el. Dar nuă

implic folosirea de automobile. Sunt foarte b trân şi foarte solid.ă ă

– Am greşit, nu-i aşa? întreb Bod. Ideea era s merg la şcoal f r s fiuă ă ă ă ă ă

observat de cineva. Apoi m-am implicat în treaba cu puştii din şcoal , iar imediată

dup aceea a venit poli ia şi au urmat tot felul de chestii. Totul pentru c am fostă ţ ă

egoist.

Silas ridic din sprâncean .ă ă

– N-ai fost egoist. Ai nevoie s fii printre cei de felul t u. E un lucru deă ă

în eles. Doar c -i mai greu în lumea celor vii şi nu te putem ap ra la fel de uşorţ ă ă

acolo. Voiam s fii complet în siguran , zise Silas. Dar exist un singur loc înă ţă ă

care cei ca tine s fie complet în sigurn , iar tu nu vei putea ajunge acolo decâtă ţă

când aventurile tale se vor termina şi nici una dintre ele nu va mai conta.

Bod îşi frec mâna de piatra de mormânt a lui Thomas R. Stout (1817 –ă

1851, Profund regretat de to i cei care l-au cunoscutţ ), sim ind licheniiţ

sf râmându-se sub degetele sale.ă

– El e înc acolo, zise Bod. Individul care mi-a omorât familia. Trebuie să ă

înv despre oameni. M vei împiedica s p r sesc cimitirul? ăţ ă ă ă ă

– Nu. Asta a fost o greşeal , una din care am avut amândoi de înv at.ă ăţ

– Atunci ce vom face?

– Trebuie s ne str duim s - i satisfacem interesul legat de istorie, c r i şiă ă ă ţ ă ţ

lume. Exist biblioteci. Exist şi alte c i. Exist multe situa ii în care s existe al iă ă ă ă ţ ă ţ

oameni vii în jurul t u, cum ar fi la teatru sau la cinematograf.ă

– Ce-s astea? E ca la fotbal? Îmi pl cea s m uit la meciurile de fotbal, laă ă ă

şcoal .ă

– Forbal. Hmmm... De obicei e în timpul zilei, la o or ce-i prea devremeă

pentru mine, zise Silas. Dar domnişoara Lupescu poate s te duc s vezi ună ă ă

meci de fotbal cu prima ocazie când va veni aici.

– O s -mi fac pl cere, spuse Bod.ă ă ă

Începur s coboare dealul.ă ă

– Am l sat prea multe urme în ultimele s pt mâni, zise Silas. Ştii, ei teă ă ă

caut .ă

– Ai mai spus asta, zise Bod. De unde ştii? Şi cine sunt ei? Şi ce vor?

Dar Silas se limit s clatine din cap şi nu spuse mai multe. Iar pentruă ă

moment, Bod trebui s se mul umeasc doar cu atât.ă ţ ă

Capitolul şapte

Fiecare individ numit Jack

În urm toarele luni, Silas fu ocupat. Începuse s p r seasc cimitirulă ă ă ă ă

pentru câteva zile la rând, uneori chiar s pt mâni întregi. Dup Cr ciun,ă ă ă ă

domnişoara Lupescu veni şi-i inu locul timp de trei s pt mâni, iar Bod împ r iţ ă ă ă ţ

cu ea mâncarea în micul ei apartament din oraşul vechi. Domnişoara Lupescu îl

dusese la un meci de fotbal, aşa cum îi promisese Silas c va face, dar apoi seă

întorsese într-un loc pe care-l numea " ara str bun ", dup ce-l ciupise de obrazŢ ă ă ă

şi-i zisese Nimeni11, cuvânt ce devenise numele cu care îl alinta ea.

Acum Silas plecase, la fel şi domnişoara Lupescu. Domnul şi doamna

Owens st teau în mormântul lui Josiah Worthington, discutând cu Josiahă

Worthington. Nici unul dintre ei nu era fericit.

Josiah Worthington zise:

– Vre i s zice i c n-a spus nici unuia dintre voi unde se duce şi cine vaţ ă ţ ă

avea grij de copil? ă

Când so ii Owens d dur din cap, Josiah Worthington spuse:ţ ă ă

– Şi unde e?

Nici unul dintre so ii Owens nu fu în stare s dea un r spuns. Jupân Owensţ ă ă

zise:

11 În limba român , în originală

– N-a fost plecat niciodat pentru un timp atât de îndelungat. Şi a promis,ă

atunci când copilul a venit la noi, a promis c va fi aici sau altcineva va fi aici caă

s ne ajute s avem grij de el. ă ă ă A promis!

– Mi-e team s nu i se fi întâmplat ceva, spuse doamna Owens, careă ă

p rea gata s izbucneasc în lacrimi, apoi lacrimile i se transformar în furie.ă ă ă ă

Urât din partea lui! Nu exist o cale s -l g sim, s -l chem m înapoi? ă ă ă ă ă

– Din câte ştiu eu, nu, r spunse Josiah Worthington. Dar cred c a l sată ă ă

bani în cript , pentru hran pentru b iat.ă ă ă

– Bani! zise doamna Owens. La ce folosesc banii?

– Bod o s aib nevoie de bani, dac iese de aici ca s cumpere mâncare,ă ă ă ă

începu s -i explice domnul Owens, dar doamna Owens se întoarse c tre el.ă ă

– Eşti la fel de r u ca şi ceilal i! zise ea.ă ţ

Apoi p r si mormântul familiei Wortington şi se duse s -l caute pe fiul ei,ă ă ă

pe care îl g si acolo unde se aştepta s fie, în vârful dealului, privind spre oraş.ă ă

– Aş da un penny s ştiu ce gândeşti, zise doamna Owens.ă

– N-ai nici un penny, spuse Bod, care avea acum paisprezece ani şi era

mai înalt decât mama sa.

– Mi-au fost puşi doi în sicriu, spuse doamna Owens. Probabil c -s camă

cocli i, dar îi mai am.ţ

– M gândeam la lume, spuse Bod. Cum am putea s ştim c persoanaă ă ă

care mi-a omorât familia e înc în via ? C e acolo, afar ? ă ţă ă ă

– Silas zice c e, r spunse doamna Owens.ă ă

– Dar Silas nu ne-a mai spus şi altceva.

– Silas face tot ce-i bine pentru tine, zise doamna Owens. Şi tu ştii asta.

– Mul umesc, spuse Bod, neimpresionat. Atunci unde e Silas? ţ

Doamna Owens nu r spunse.ă

– Tu l-ai v zut pe individul care mi-a omorât familia, nu-i aşa? În ziua înă

care m-ai adoptat.

Doamna Owens d du din cap.ă

– Cum ar ta? ă

– Eu m uitam mai mult la tine. S m gândesc... avea p rul negru, foarteă ă ă ă

negru. Iar mie îmi era fric de el. Avea o figur ascu it . Era fl mând şi furios, înă ă ţ ă ă

acelaşi timp. Silas l-a f cut s plece.ă ă

– De ce Silas nu l-a omorât, pur şi simplu? întreb Bod, furios. Ar fi trebuită

s -l omoare atunci.ă

Doamna Owens atinse dosul palmei lui Bod cu degetele ei reci.

– Bod, Silas nu-i un monstru.

– Dac Silas l-ar fi omorât atunci, acum aş fi fost în siguran . Aş fi putută ţă

s m duc oriunde.ă ă

– Silas ştie mai multe despre lucrurile astea decât tine, mai multe decât

oricare dintre noi. Iar Silas ştie multe despre via şi moarte, zise doamnaţă

Owens. Nu-i atât de uşor pe cât crezi.

– Cum îl chema pe individul care mi-a ucis familia? întreb Bod.ă

– N-a spus cum îl cheam . Nu atunci.ă

Bod îşi l s capul într-o parte şi privi în ochii ei cenuşii ca norii de furtun .ă ă ă

– Dar ştii cum îl cheam , nu-i aşa? ă

– Bod, nu po i face nimic, spuse doamna Owens.ţ

– Uite ce-i, pot s înv . Pot s înv ă ăţ ă ăţ tot ce trebuie s ştiu, tot ce se poate.ă

Am înv at despre por ile ghulelor. Am înv at mersul în vis. Domnişoaraăţ ţ ăţ

Lupescu m-a înv at cum s urm resc stelele. Silas m-a înv at t cerea. Pot săţ ă ă ăţ ă ă

bântui. Pot s dispar. Cunosc fiecare petec din cimitiră

Doamna Owens întinse mâna şi atinse um rul fiului s u.ă ă

– Într-o zi, spuse ea, apoi ezit .ă

Într-o zi nu va mai putea s -l ating . Într-o zi, el o s -i p r seasc . Într-o zi.ă ă ă ă ă ă

Şi atunci zise:

– Silas mi-a spus c individul care i-a ucis familia se numea Jack.ă ţ

Bod nu zise nimic. Apoi d du din cap.ă

– Mam ? ă

– Ce e, fiule?

– Când o s se întoarc Silas? ă ă

Vântul de la miezul nop ii era rece şi b tea dinspre nord.ţ ă

Doamna Owens nu mai era furioas . Îi era team pentru fiul ei. Zise doar:ă ă

– Dragul meu b iat, mi-aş dori s ştiu. Mi-aş dori s ştiu...ă ă ă

* * *

Scarlett Amber Perkins avea cincisprezece ani şi st tea, în clipa aceea, laă

etajul unui autobuz vechi. Era un vârtej de ur furioas . Îşi ura p rin ii pentru că ă ă ţ ă

se desp r iser . Îşi ura mama pentru c se mutase din Sco ia, îşi ura tat l pentruă ţ ă ă ţ ă

c nu p rea s -i pese c ea plecase. Ura oraşul acela pentru c era foarteă ă ă ă ă

deosebit – nu sem na nici un pic cu Glasgow, unde crescuse – şi îl ura pentru că ă

din când în când, la un col de strad , avea s vad ceva, iar lumea avea sţ ă ă ă ă

devin dureros şi oribil de familiar .ă ă

Se certase cu mama ei în diminea a aceea.ţ

– Cel pu in în Glasgow aveam prieteni! spusese Scarlett, f r s ipe încţ ă ă ă ţ ă

şi f r s plâng înc . N-o s -i mai v d niciodat !ă ă ă ă ă ă ă ă

Tot ce avusese de spus mama ei fusese:

– Cel pu in o s fii undeva unde ai mai fost. Adic am locuit aici pe cândţ ă ă

erai mic .ă

– Nu-mi amintesc, zisese Scarlett. Şi asta nu înseamn c mai cunosc peă ă

cineva. Vrei s -mi g sesc vechii prieteni de pe vremea când aveam cinci ani?ă ă

Asta vrei?

Iar mama ei zisse:

– Ei bine, n-o s te împiedic.ă

Scarlett fusese toat ziua furioas la şcoal , era furioas şi acum. Îşi uraă ă ă ă

şcoala şi ura lumea, iar în clipa aceea ura serviciul municipal de autobuze.

În fiecare zi, când şcoala se termina, autobuzul 97 c tre centrul comercială

o lua de la poarta şcolii şi o ducea pân la cap tul str zii în care mama eiă ă ă

închiriase un mic apartament. Scarlett aşteptase aproape o jum tate de or înă ă

sta ie, în ziua aceea furtunoas de aprilie, şi nu ap ruse nici un autobuz 97, iarţ ă ă

când v zuse un autobuz 121, având ca destina ie centrul comercial, se urcase înă ţ

el. Dar acolo unde autobuzul ei cotea la dreapta, acesta coti la stânga, c treă

oraşul vechi, trecu pe lâng gr dina municipal din pia a oraşului vechi, trecu peă ă ă ţ

lâng statuia lui Josiah Worthington, baronet, apoi se c r pe o colin înşirată ăţă ă ă ă

cu case înalte, iar pe Scarlett o cuprinse dezn dejdea şi furia îi fu înlocuit deă ă

suferin .ţă

Coborî de la etaj, se duse în fa , se uit la afişul care-i spunea s nuţă ă ă

discute cu şoferul în timp ce vehiculul era în mişcare şi zise:

– Scuza i-m , voiam s ajung pe Acacia Avenue.ţ ă ă

Şoferul – o femeie gras , cu pielea mai închis la culoare chiar decât a luiă ă

Scarlett – zise:

– Atunci ar fi trebuit s iei autobuzul 97.ă

– Dar şi sta ajunge în centrul comercial.ă

– În cele din urm . Iar dup ce o s ajungi acolo, va trebui s-o iei înapoi,ă ă ă

spuse femeia şi oft . Cel mai bun lucru pe care-l po i face e s cobori aici, să ţ ă ă

mergi înapoi, coborând dealul, exist o sta ie de autobuz în fa a prim riei. Deă ţ ţ ă

acolo po i s iei autobuzul 4 sau 58, amândou or s te duc o mare parte dinţ ă ă ă ă

drumul pân la Acacia Avenue. Po i s cobori la centrul sportiv şi s mergi pe josă ţ ă ă

de acolo. Ai priceput?

– 4 sau 58.

– Atunci te las aici.

Era o sta ie facultativ pe latura dealului, chiar lâng o poart mare deţ ă ă ă

fier, deschis , ce ar ta deprimant şi neospitalier . Scarlett r mase în uşaă ă ă ă ă

deschis a autobuzului pân când şoferi a îi zise:ă ă ţ

– Hai, coboar .ă

P şi pe pavaj, iar autobuzul râgâi fum negru şi se îndep rt urlând.ă ă ă

Vântul cl tina copacii în cealalt parte a zidului.ă ă

Scarlett începu s coboare colina – de aceea avea nevoie de un telefonă

mobil, îşi zise ea. Dac întârzia cinci minute, mama ei o lua razna, dar nu i-ar fiă

cump rat lui Scarlett un telefon al ei. Bine... Trebuia s îndure alt scandal... N-ară ă

fi fost primul şi nu avea s fie ultimul.ă

Ajunse lâng poarta deschis . Arunc o privire în untru şi...ă ă ă ă

– Ciudat, spuse ea, cu glas tare.

Exist o expresie, ă deja vu, care înseamn c ai impresia c ai mai fostă ă ă

într-un loc, c l-ai visat cumva sau i l-ai închipuit în minte. Scarlett tr ise deja oă ţ ă

asemenea experien – cunoaşterea faptului c un profesor avea s -i spun cţă ă ă ă ă

ea fusese la Inverness în vacan sau faptul c cineva mai sc pase o lingur înţă ă ă ă

felul acela. Dar acum era ceva deosebit. Nu era o impresie c mai fusese acolo.ă

Chiar fusese.

Scarlett intr în cimitir prin poarta deschis .ă ă

O gai îşi lu zborul în momentul în care Scarlett intr , o fulgerare deţă ă ă

negru, alb şi vrde lucitor, apoi se aşez pe ramurile unei tise şi o privi. ă Dup colă ţ

e o biseric , cu o banc în faă ă ţă, îşi zise fata şi coti la col , ca s vad biserica –ţ ă ă

mult mai mic decât cea din mintea ei, o cl dire gotic mic , sinistr , cu un turnă ă ă ă ă

înalt. În fa a ei era o banc din lemn ros de vreme. Fata se duse la ea, se aşezţ ă ă

pe banc şi-şi leg n picioarele, de parc ar fi fost înc o feti .ă ă ă ă ă ţă

– Bun . Hmm, bun , zise o voce din spatele ei. Ştiu c -i urât din parteaă ă ă

mea, dar vrei s m aju i s in chestia asta, chiar am nevoie de înc o perecheă ă ţ ă ţ ă

de o mâini, dac nu deranjez prea mult.ă

Scarltt se uit în jur şi v zu un b rbat cu un impermeabil brun-roşcat,ă ă ă

ghemuit în fa a unei pietre de mormânt. inea o bucat mare de hârtie, iarţ Ţ ă

vântul împingea în ea. Fata se gr bi spre el.ă

– ine-o de aici, zise b rbatul. O mân aici, una dincolo, asta e. Ştiu, oŢ ă ă

chestie groaznic . Sunt teribil de recunosc tor.ă ă

B rbatul avea lâng el o cutie de tabl pentru biscui i. Scoase din cutieă ă ă ţ

ceva ce sem na cu un creion de m rimea unei lumân ri mici. Începu s -l freceă ă ă ă

de piatr cu mişc ri uşoare, ce dovedeau experien .ă ă ţă

– Gata, zise el, vesel. Acum şi ea... vai. Un col îndoit, aici jos, cred c -iţ ă

ieder – celor din epoca victorian le pl cea s pun ieder pe lucruri, ştii, e oă ă ă ă ă ă

chestie profund simbolic ... gata. Po i s -i dai drumul.ă ţ ă

B rbatul se ridic , îşi trecu o mân prin p rul cenuşiu.ă ă ă ă

– Oh! Trebuie s stau drept. Picioarele mi-au cam în epenit, zise el. Da...ă ţ

Ce în elegi din ce-i scris aici? ţ

Piatra de mormânt era acoperit cu licheni verzi şi galbeni, era atât deă

uzat şi de ştears încât devenise aproape indescifrabil , dar desenul copiată ă ă

dup frecarea cu grafit era clar.ă

– Majella Godspeed, torc toare în aceast parohie, 1791 – 1870, ă ă Disp rută ă

pentru to i, dar nu şi din amintire, ţ citi Scarlett cu voce tare.

– Probabil c acum a disp rut şi din amintire, zise b rbatul.ă ă ă

Avea p rul rar, iar el zâmbea timid şi clipea c tre ea prin ochelari mici,ă ă

rotunzi, care-l f ceau s semene cu o bufni prietenoas .ă ă ţă ă

Un strop mare de ploaie pic pe hârtie, iar b rbatul se gr bi s-o ruleze şi-şiă ă ă

înh cutia de tabl cu creioane. Alt mân de stropi, iar Scarlett ridic mapaăţă ă ă ă ă

spre care ar tase b rbatul, map rezemat de o piatr de mormânt dină ă ă ă ă

apropiere, şi-l urm în porticul îngust al bisericii, unde ploaia nu-i putea ajunge.ă

– Mul umesc foarte mult, spuse b rbatul. Nu cred c o s plou mult.ţ ă ă ă ă

Buletinul meteo pentru dup -amiaza asta prevedea vreme însorit .ă ă

Ca replic , vântul b tu rece, iar ploaia începu s r p ie serios.ă ă ă ă ă

– Ştiu ce gândeşti, îi spuse lui Scarlett b rbatul care copia cu grafit pietreă

de mormânt.

– Şti i? zise ea.ţ

Se gândea M mica o s m omoare.ă ă ă

– Te gândeşti dac aceasta este o biseric sau o capel funerar .ă ă ă ă

R spunsul este, din cât pot s -mi dau seama, c pe acest loc a fost cu adev rată ă ă ă

o mic biseric , iar cimitirul ini ial fusese cimitirul acestei biserici. Asta a fost înă ă ţ

jurul anului opt sute, poate nou sute DC. A fost reconstruit şi extins de maiă ă ă

multe ori de atunci. Apoi aici a avut loc un incendiu, prin 1820, iar în momentul

acela era deja prea mic pentru zona aceasta. Oamenii din jur foloseau bisericaă

St. Dunstan, din pia a oraşului, ca biseric parohial , aşa c atunci când auţ ă ă ă

reconstruit-o, au transformat-o în capel funerar , p strând multe dintreă ă ă

tr s turile ini iale – se zice c ferestrele cu vitralii de pe peretele îndep rtat suntă ă ţ ă ă

originale...

– De fapt, spuse Scarlett, m gândeam c m mica mea o s m omoare.ă ă ă ă ă

Am greşit autobuzul şi sunt deja în întârziere...

– Doamne, s rmana de tine, spuse b rbatul. Uite ce-i. Eu locuiesc peă ă

drumul sta, pu in mai jos. Aşteapt aici...ă ţ ă

Dup ce spuse asta, îi vârî mapa, cutia cu creioane şi hârtia rulat în mâiniă ă

şi ieşi în goan pe poart , cu umerii gheboşa i din cauza ploii. Dup vreo două ă ţ ă ă

minute, Scarlett v zu farurile unei maşini şi auzi sunetul unui claxon.ă

Alerg c tre poart , unde v zu maşina, un BMC Mini vechi, verde. B rbatulă ă ă ă ă

cu care vorbise st tea la volan. Coborî geamul din partea sa.ă

– Hai, urc , zise el. Spune-mi exact unde s te duc.ă ă

Scarlett r mase locului, cu ploaia scurgându-i-se pe gât.ă

– Nu m urc în maşinile str inilor, zise ea.ă ă

– Foarte bine, spuse b rbatul. Dar un serviciu merit un contraserviciu.ă ă

Pune lucrurile pe bancheta din spate, înainte s se ude, ad ug el, deschizândă ă ă

portiera, iar Scarlett se aplec în untru şi aşez lucrurile, cât de bine putu, peă ă ă

bancheta din spate. Î i spun eu cum facem. De ce n-o suni pe mama ta – po i sţ ţ ă

foloseşti telefonul meu – ca s -i spui num rul maşinii mele? Po i s faci asta dină ă ţ ă

maşin . O s te uzi leoarc acolo.ă ă ă

Scarlett ezit . Ploaia începuse s -i ude p rul. Era rece.ă ă ă

Omul se întinse şi-i d du telefonul s u mobil. Scarlett se uit la el. Îşi d duă ă ă ă

seama c -i era fric mai mult s-o sune pe mama sa decât s se urce în maşin .ă ă ă ă

Apoi zise:

– Pot s sun şi la poli ie, nu-i aşa? ă ţ

– Da, sigur c po i. Sau po i s mergi pe jos pân acas . Sau s-o suni peă ţ ţ ă ă ă

mama ta şi s -i ceri s vin aici şi s te ia.ă ă ă ă

Scarlett urc în maşin şi închise uşa. P str telefonul b rbatului.ă ă ă ă ă

– Unde locuieşti? întreb acesta.ă

– Nu trebuie s face i asta. adic pute i s m duce i pân a prima sta ieă ţ ă ţ ă ă ţ ă ţ

de autobuz...

– Te duc acas . Care-i adresa? ă

– Acacia Avenue, num rul 102 a. Nu-i pe strada principal , e un pic dicoloă ă

de centrul sportiv...

– Eşti cam departe de drumul t u obişnuit, nu-i aşa? Bine. Hai s te ducă ă

acas .ă

B rbatul trase frâna de mân , întoarse maşina şi coborî dealul.ă ă

– Locuieşti aici de mult vreme? întreb el.ă ă

– Nu prea. Ne-am mutat aici imediat dup Cr ciun. Dar am locuit aici peă ă

când aveam cinci ani.

– Ai un anumit accent sau mi se pare?

– Am locuit în Sco ia timp de zece ani. Acolo vorbeam ca to i ceilal i, darţ ţ ţ

când am venit aici am ieşit în eviden ca un deget inflamat.ţă

Dorise s par o glum , dar ceea ce spusese era adev rat şi-şi d duseă ă ă ă ă

seama chiar în timp ce rostea cuvintele. Care nu ieşiser amuzante, ci pline deă

am r ciune.ă ă

B rbatul conduse pân pe Acacia Avenue, parc în fa a casei, apoi insistă ă ă ţ ă

s vin pân la uşa din fa împreun cu ea. Când uşa se deschise, b rbatulă ă ă ţă ă ă

zise:

– Îmi pare îngrozitor de r u, mi-am permis libertatea s v aduc fiicaă ă ă

acas . Este evident c a i educat-o bine, n-a vrut s urce în maşina unui str in.ă ă ţ ă ă

Dar ploua, greşise autobuzul şi nimerise în cealalt parte a oraşului. O chestieă

complet nepl cut . Eu zic c ar trebui s încerca i s ierta i. S-o ierta i pe ea. Şi,ă ă ă ă ţ ă ţ ţ

hmm, şi pe mine.

Scarlett se aştepta ca mama ei s ipe la amândoi şi fu surprins şiă ţ ă

uşurat când mama ei zise doar, da, nu po i s fii suficient de atent în zileleă ţ ă

astea, iar domnul Hmmm era profesor, n-ar dori o ceaşc de ceai? ă

Domnul Hmmm spuse c numele s u este Frost, dar c putea s -ispună ă ă ă ă

Jay, iar doamna Perkins zâmbi şi spuse c putea s -i spun Noona şi c a pusă ă ă ă

ceainicul la fiert.

În timpul ceaiului, Scarlett îi povesti mamei sale aventura sa cu autobuzul

greşit şi cum nimerise în cimitir şi cum îl întâlnise pe domnul Frost lâng bisericaă

cea mic ...ă

Doamna Perkins sc p ceaşca de ceai din mân .ă ă ă

Cei trei st teau în jurul mesei din buc t rie, aşa c vasul n-a c zut prea deă ă ă ă ă

sus şi nu se sparse, doar împr ştie ceaiul. Doamna Perkins îşi ceru scuze, seă

duse şi lu o cârp din chiuvet , ca s ştearg pe jos. Apoi zise:ă ă ă ă ă

– Cimitirul de pe deal, din oraşul vechi? Acela?

– Locuiesc în zona aceea, zise domnul Frost. Am fost s copiez nişt pietreă

de mormânt prin frecare cu grafit. Şti i c acum cimitirul este, din punct deţ ă

vedere tehnic, o rezerva ie natural ? ţ ă

– Ştiu, zise doamna Perkins, strângând din buze. Mul umesc foarte mult cţ ă

a i adus-o pe Scarlett acas , domnule Frost, ad ug ea, fiecare cuvânt fiind caţ ă ă ă

un cub de ghea . Cred c acum ar trebui s pleca i.ţă ă ă ţ

– S nu exager m, spuse Frost, binevoitor. N-am vrut s v jignesc. V-amă ă ă ă

sup rat cu ceva ce am spus? ă

O clip , Scarlett crezu c mama ei avea s -l ia la palme pe domnul Frost,ă ă ă

care p rea îngrijorat. Dar doamna Perkins cl tin din cap şi zise:ă ă ă

– Scuze, e o poveste de familie. Nu-i vina dumneavoastr , spuse ea, apoiă

ad ug , vesel , dar fiind vizibil c f cea un efort serios. Şti i, Scarlett obişnuia să ă ă ă ă ţ ă

se joace în cimitirul acela când era mic . Asta se întâmpla acum zece ani. Şiă

avea un prieten imaginar. Un b ie el care se numea Nobody.ă ţ

Un zâmbet ap ru la col ul buzelor domnului Frost.ă ţ

– O fantom mititic ? ă ă

– Nu, nu cred c era o fantom . Pur şi simplu locuia acolo. Scarlett chiară ă

ne-a ar tat mormântul în care locuia. Aşa c eu am presupus c era o fantom .ă ă ă ă

Î i aminteşti, draga mea? ţ

Scarlett cl tin din cap.ă ă

– Trebuie s fi fost un puşti amuzant.ă

– Sunt sigur c nu era... hmmm, zise domnul Frost. Noona, ai crescut oă

fat grozav . Foarte bun ceai! E o pl cere s - i faci noi prieteni. Acum trebuie s-ă ă ă ă ţ

o şterg. O s -mi preg tesc cina, apoi o s am o şedin la Societatea Local deă ă ă ţă ă

Istorie.

– Î i g teşti singur cina? întreb doamna Perkins.ţ ă ă

– Da. De fapt, o decongelez. Sunt un maestru al fiertului-în-pung .ă

Mâncare pentru o singur persoan . Locuiesc singur. Sunt un burlac b trân.ă ă ă

Dac ne lu m dup ziare, asta înseamn homosexual, nu? Nu-s homosexual,ă ă ă ă

numai c n-am întâlnit niciodat femeia potrivit .ă ă ă

Pentru o clip , Frost ar t trist.ă ă ă

Doamna Perkins, care ura buc t reala, anun c g tea întotdeauna preaă ă ţă ă ă

mult mâncare în week-end şi, în timp ce mama sa îl conducea pe domnul Frostă

în hol, Scarlett îl auzi pe acesta spunând c va fi încântat s vin la cină ă ă ă

sâmb t sear .ă ă ă

Dup ce doamna Perkins se întoarse din hol, se mul umi s -i spun luiă ţ ă ă

Scarlett doar:

– Sper c i-ai f cut temele.ă ţ ă

* * *

Scarlett se gândea la evenimentele dup -amiezii în timp ce z cea întins nă ă ă

pat, în noaptea aceea, ascultând zgomotul maşinilor ce mergeau pe strada

principal . Fusese în cimitirul acela când fusese mic . De acea i se p ruse totulă ă ă

atât de familiar.

În mintea sa, îşi imagina c -şi aminteşte şi între timp adormi, dar în somnă

continua s mearg pe aleile cimitirului. Era noapte, dar putea s vad totulă ă ă ă

limpede, de parc ar fi fost zi. Era pe panta dealului. acolo era şi un b iat camă ă

de vârsta ei, care st tea cu spatele la ea, privind luminile oraşului.ă

– B iatule, ce faci? întreb Scarlett.ă ă

B iatul se întoarse, p rând c -i e greu s-o vad .ă ă ă ă

– Cine a zis asta? Oh, pot s te v d, într-un fel. Mergi în vis? ă ă

– Cred c visez, r spunse ea.ă ă

– Nu asta voiam s zis, spuse b iatul. Bun , eu sunt Bod.ă ă ă

– Eu sunt Scarlett, zise ea.

B iatul se uit din nou la ea, ca şi cum ar fi v zut-o pentru prima oar .ă ă ă ă

– Sigur c tu eşti! Ştiam c -mi pari cunoscut . Ai fost ast zi în cimitir,ă ă ă ă

împreun cu b rbatul acela cu hârtia.ă ă

– Domnul Frost, zise ea. E un om cu adev rat dr gu . M-a dus cu maşinaă ă ţ

acas . Ne-ai v zut? întreb ea.ă ă ă

– Mda. Urm resc majoritatea lucrurilor care se întâmpl în cimitir.ă ă

– Ce fel de nume e Bod? întreb Scarlett.ă

– E o prescurtare de la Nobody.

– Sigur! exclam Scarlett. Despre asta e visul! Tu eşti prietenul meuă

imaginar de când eram mic , dar care a crescut.ă

B iatul d du din cap.ă ă

Era mai înalt decât ea. Purta veşminte cenuşii, deşi Scarlett n-ar fi putut

s -i descrie hainele. P rul lui era prea lung, iar fata îşi spuse c trecuse multă ă ă

timp de când se tunsese.

– Ai fost cu adev rat curajoas , zise Bod. Noi am p truns adânc în colin şiă ă ă ă

l-am v zut pe Omul Indigo. Şi l-am întâlnit pe Ucigaş.ă

Atunci se întâmpl ceva, în mintea ei. O n val , o pr buşire, un vârtej deă ă ă ă

bezn şi o buzn de imagini...ă ă

– Îmi amintesc, zise Scarlett.

Dar spusese asta întunericului gol din dormitorul ei şi nu auzi nimic drept

r spuns, doar z ng nitul slab al unui camion îndep rtat ce-şi croia drum prină ă ă ă

noapte.

* * *

Bod avea rezerve de hran , de felul celei care rezista mult f r s seă ă ă ă

strice, ascunse în cript , şi rezerve şi mai mari în unele dintre mormintele,ă

cavourile şi mausoleele cele mai r coroase. Silas avusese grij de asta. Bodă ă

avea suficient hran ca s se descurce vreo dou luni. Dac Silas sauă ă ă ă ă

domnişoara Lupescu nu erau acolo, nu trebuia s p r seasc în nici un cază ă ă ă

cimitirul.

Îi era dor de lumea de dincolo de poarta cimitirului, dar ştia c nu-i înă

siguran acolo. Înc nu. Iar cimitirul era lumea şi domeniul s u, el era mândruţă ă ă

de el şi-l iubea aşa cum numai un b iat de paisprezece ani poate s iubeasc .ă ă ă

Şi totuşi...

În cimitir, nimeni nu se schimba. Copiii cu care se jucase Bod pe când

fusese mic erau tot copii; Fortinbras Bartleby, care fusese cândva prietenul lui

cel mai bun, era acum cu patru sau cinci ani mai mic decât Bod, iar ei aveau tot

mai pu in de discutat de fiecare dat când se vedeau; Thackeray Porringer eraţ ă

de în l imea şi vârsta lui Bod şi p rea s se în eleag mult mai bine cu el; seă ţ ă ă ţ ă

plimba cu Bod serile şi-i povestea despre nenorocirile care li se întâmplaseră

prietenilor lui. În mod normal, poveştile acelea se terminau prin spânzurarea

prietenilor pân mureau, f r nici o vin , din greşeal , deşi uneori erauă ă ă ă ă

transporta i în coloniile americane şi nu urmau s fie spânzura i decât dac s-arţ ă ţ ă

fi întors înapoi.

Liza Hempstock, care fusese prietena lui Bod în ultimii şase ani, era

diferit în alt fel; p rea s fie mai pu in prezent când Bod se ducea la peteculă ă ă ţ ă

de urzici s-o vad , iar în rarele ocazii când era acolo, era nervoas , cert rea şiă ă ă ţă

deseori grosolan de-a dreptul.ă

Bod discutase cu domnul Owens despre asta, iar dup ce reflectase câtevaă

momente, tat l lui spusese:ă

– Cred c aşa-s femeile. Te pl cuse ca b iat şi probabil c nu-i sigur cumă ă ă ă ă

eşti acum, ca tân r. Obişnuiam s m joc cu o feti la iazul ra elor, în fiecare zi,ă ă ă ţă ţ

pân când a ajuns cam de vârsta ta, iar atunci mi-a aruncat un m r în cap şi nuă ă

mi-a mai spus o vorb pân n-am împlinit şaptesprezece ani.ă ă

Doamna Owens pufni dispre uitor.ţ

– Am aruncat cu o par , zise ea, t ios, şi am discutat cu tine destul deă ă

curând, pentru c am dansat la nunta v rului t u Ned, iar asta a fost la dou zileă ă ă ă

dup a şaisprezecea ta zi de naştere.ă

– Sigur c ai dreptate, draga mea, zise domnul Owens şi-i f cu cu ochiul luiă ă

Bod, ca s -i arate c nu era nimic serios, dup care spuse, mişcându-şi doară ă ă

buzele, ca s arate ce vîrst avea, de fapt: şaptesprezece!ă ă

Bod nu avea nici un prieten printre cei vii. Îşi d duse seama, în timpulă

pu inelor sale zile de şcoal , c prietenii printre cei vii îi aduc numai necazuri.ţ ă ă

Dar şi-o amintea înc pe Scarlett, îi dusese dorul ani de zile dup ce plecase,ă ă

acceptase cu mult vreme în urm faptul c nu avea s-o mai vad niciodat . Iară ă ă ă ă

acum ea fusese aici, în cimitirul lui, iar el n-o recunoscuse...

Bod r t cea tot mai adânc în v lm şagul de ieder şi copaci care f ceaă ă ă ă ă ă

sfertul dinspre nord-vest al cimitirului atât de periculos. Nişte panouri avertizau

vizitatorii s se in departe de zona aceea, dar nu era nevoie de panouri. Zonaă ţ ă

era resping toare şi- i d dea fiori de îndat ce treceai de desişul de ieder ceă ţ ă ă ă

marca sfârşitul Promenadei Egiptene şi de uşile negre din zidurile ce imitau stilul

egiptean, ce duceau la locurile de odihn final ale oamenilor. Spre nord-vest,ă ă

natura dorise de aproape o sut de ani s ia în st pânire cimitirul, iar pietreleă ă ă

erau r sturnate, mormintele fuseser uitate sau pur şi simplu pierdute printreă ă

iedera verde şi frunzele c zute de cincizeci de ani. C r rile disp ruser şi erauă ă ă ă ă

nefolosibile.

Bod mergea cu grij . Cunoştea bine zona şi ştia cât de periculoas poateă ă

s fie.ă

Pe când avusese nou ani, explorase aceast parte a lumii, iar solul seă ă

pr buşise sub el şi c zuse într-o groap , adânc de vreo şapte metri. Mormântulă ă ă ă

fusese s pat adânc, ca s încap în el multe sicrie, dar nu exista nici o piatră ă ă ă

funerar şi acolo se afla un singur coşciug, chiar la fund, care con inea un domnă ţ

medic foarte nervos, numit Carstairs şi care p ruse înfiorat de sosirea lui Bod.ă

Insistase s -i examineze încheietura mâinii lui Bod (pe care acesta şi-o sucise înă

c dere, ag ându-se de o r d cin ) înainte s fie convins s se duc s chemeă ăţ ă ă ă ă ă ă ă

ajutoare.

Bod îşi croia drum prin sfertul de nord-vest – o mâzg de frunmze c zuteă ă

şi o înv lm şeal de ieder în care vulpile îşi f cuser vizuini şi îngerii pr buşi iă ă ă ă ă ă ă ţ

priveau orbeşte – pentru c sim ea nevoia s discute cu Poetul.ă ţ ă

Numele Poetului era Nehemiah Trot, iar pe piatra sa de mormânt scria,

sub verdea :ţă

Aici zac r m şi ele muritoare ale luiă ă ţ

NEHEMIAH TROT

POET

1741 – 1774

LEBEDELE CÂNT ÎNAINTE S MOARĂ Ă Ă

Bod strig :ă

– Maestre Trot! Pot s v cer un sfat? ă ă

Nehemiah Trot radia de încântare:

– Bineîn eles, b iat curajos ce eşti! Sfatul poe ilor e bun voin a regilor!ţ ă ţ ă ţ

Cum pot s - i ung cu alifie durerea – nu, nu cu alifie, cu balsam? ă ţ

– Nu m doare nimic. Eu doar... ei bine, e o fat pe care am cunoscut-o şiă ă

nu-s sigur dac trebuie s-o caut şi s vorbeasc cu ea sau pur şi simplu s-o uit.ă ă

Nehemiah Trot se îndrept an oş – era mai scund decît Bod – îşi duseă ţ ţ

emo ionat amândou mâinile la piept şi zise:ţ ă

– Oh! Trebuie s te duci la ea şi s-o implori! Trebuie s -i spui c -iă ă ă

Terpsichore a ta, Echo a ta, Clitemnestra ta. Trebuie s scrii poeme pentru ea,ă

ode serioase – o s te ajut eu s le scrii – şi aşa – şi numai aşa – o s po i să ă ă ţ ă

cucereşti inima dragostei tale cea adev rat .ă ă

– Dar nu vreau s -i cuceresc inima. Nu-i dragostea mea cea adev rat ,ă ă ă

zise Bod. E doar cineva cu care îmi place s vorbesc.ă

– Dintre toate organele, limba este cel mai remarcabil, zise Nehemiah

Trot. Pentru c o folosim atât ca s gust m vinul dulce şi otrava amar , deciă ă ă ă

reuşim s scoatem cuvinte atât dulci cât şi acre, cu aceeaşi lumb . Du-te la ea!ă ă

Vorbeşte cu ea!

– Nu pot.

– Ba po i, domnule! Trebuie! O s scriu despre asta, când b t lia va fiţ ă ă ă

pierdut şi câştigat .ă ă

– Dar dac nu sunt disp rut pentru o persoan , va fi mai uşor pentru al iă ă ă ţ

oameni s m vad ...ă ă ă

– Ah, ascult -m pe mine, tinere Leandru, tinere erou, tinere Alexandru,ă ă

zise Nehemiah Trot. Dac nu îndr zneşti nimic, atunci, când ziua se va încheia,ă ă

nu vei câştiga nimic.

– Bine zis.

Bod era încântat de sine şi bucuros c se gândise s -i cear sfatulă ă ă

Poetului. Chiar aşa, îşi spuse el, dac nu po i s ai încredere c un poet î i poateă ţ ă ă ţ

oferi sfaturi bune, atunci în cine s ai încredere? ă Ceea ce îi reaminti de altceva...

– Domnule Trot, zise Bod, vorbi i-mi despre r zbunare.ţ ă

– E un fel de mâncare care-i mai bun rece, zise Nehemiah Trot. Nu te

r zbuna în fierbin eala momentului. Aşteapt pân momentul e propice. A fostă ţ ă ă

cândva pe Grub Street12 o jigodie numit O'Leary – trebuie s adaug c eraă ă ă

irlandez – care a avut neruşinarea s scrie despre primul meu mic volum deă

poeme Un buchet de frumuse i adunat de un domn bine educatţ c erau versuriă

proaste, inferioare şi f r valoare, iar hârtia pe care fuseser scrise putea fiă ă ă

folosit mai bine pentru... nu, nu pot s spun pentru ce. S se în eleag doar că ă ă ţ ă ă

era o afirma ie foarte vulgar .ţ ă

– Dar v-a i r zbunat pe el? întreb Bod, curios.ţ ă ă

– Pe el şi pe tot neamul lui împu it! Oh, m-am r zbunat, jupâne Owens, şi aţ ă

fost o r zbunare teribil . Am scris şi am publicat o scrisoare pe care am b tut-oă ă ă

în cuie pe uşile caselor de toleran din Londra, pe care le frecventau oamenii deţă

jos din lumea scrisului. Şi am explicat c , având în vedere fragilitatea geniuluiă

poetic, nu voi mai scrie de aici încolo pentru ei, ci doar pentru mine şi pentru

posteritate, şi c nu voi mai publica poeme, cât voi mai tr i. Aşa c am l sată ă ă ă

instruc iuni ca dup moartea mea poemele mele s fie îngropate cu mine,ţ ă ă

nepublicate, astfel încât doar posteritatea s -şi dea seama de geniul meu, s -şiă ă

dea seama c sute din versurile mele s-au pierdut – pierdut! – doar când sicriulă

meu va fi dezgropat, doar când poemele mele vor fi luate din mâinile mele reci,

moarte, pentru a fi publicate în cele din urm spre aprobarea şi încântareaă

tuturor. E un lucru teribil s fii înaintea timpului t u.ă ă

– Şi dup ce a i murit v-au dezgropat şi v-au tip rit poemele? ă ţ ă

– Nu, înc nu. Dar mai e destul timp. Posteritatea e vast .ă ă

– Deci... asta a fost r zbunarea dumneavoastr ? ă ă

– Într-adev r. Una foarte deşteapt şi puternic !ă ă ă

– Mda, f cu Bod, neconvins.ă

– O mâncare care-i mai bun rece, zise mândru Nehemiah Trot.ă

Bod p r si partea de nord-vest a cimitirului, se întoarse prin Promenadaă ă

Egiptean la aleile mai ordonate şi la c i mai pu in încâlcite, iar când se l să ă ţ ă ă 12 Grub Street – strad din Londra pe care locuiau scriitorii de mâna a treia.ă

întunericul se întoarse la capela cea veche – nu pentru c spera c Silas seă ă

întorsese din c l toria sa, ci pentru c îşi petrecuse via a vizitând capela laă ă ă ţ

l sarea întunericului şi îi pl cea s p streze un anumit ritm. În plus, îi era foame.ă ă ă ă

Bod se strecur pe uşa criptei, coborî în cript . Mut o cutie de cartonă ă ă

plin cu hâr og rie veche şi umed a parohiei şi scoase o cutie cu suc deă ţ ă ă

portocale, un m r, o cutie cu pâine în baghete şi o bucat de brânz . Mânc înă ă ă ă

timp ce se gândea cum s-o caute pe Scarlett – probabil c va merge în vis, dină

moment ce astfel venise ea la el.

Se îndrept spre ieşire, cu gândul s se aşeze pe banca cenuşie de lemn,ă ă

când v zu ceva şi ezit . Pe banc st tea deja cineva. Fata citea o revist .ă ă ă ă ă

Bod disp ru şi mai mult, deveni o parte a cimitirului, nefiind mai importantă

decât o umbr sau o ramur .ă ă

Fata îşi ridic privirea. Se uit drept la el şi zise:ă ă

– Bod? Tu eşti?

Bod nu zise nimic, apoi întreb :ă

– De ce po i s m vezi? ţ ă ă

– Nu prea pot. La început am crezut c eşti în umbr sau ceva de felulă ă

sta. Dar ar i exact cum ar tai în visul meu. Într-un fel, nu po i fi v zut clar.ă ăţ ă ţ ă

Bod se duse la banc .ă

– Po i s citeşti? Nu-i prea întuneric? întreb el.ţ ă ă

Scarlett închise revista.

– Ciudat. Crezi c -i prea întuneric, dar eu pot s citesc, f r nici oă ă ă ă

problem .ă

– Eşti... începu el, nesigur de ceea ce dorea s-o întrebe. Eşti singur aici? ă

Fata d du din cap.ă

– L-am ajutat pe domnul Frost s copieze prin frecare cu grafit nişte pietreă

de mormânt, dup orele de şcoal . Şi i-am zis dup aceea c vreau s stau ună ă ă ă ă

pic aici, s m gândesc. I-am promis c dup ce o s termin aici o s m duc laă ă ă ă ă ă ă

el, s beau o ceaşc de ceai, iar el s m duc acas . Nu m-a întrebat de ce facă ă ă ă ă ă

asta. A spus doar c şi lui îi place s stea în cimitire, c sunt locurile cele maiă ă ă

paşnice din lume. Pot s te îmbr işez? întreb ea.ă ăţ ă

– Vrei? zise Bod.

– Da.

– Atunci, f -o, nu m deranjeaz dac o faci, ad ug el, dup ce se gândi oă ă ă ă ă ă ă

clip .ă

– Mâinile mele n-or s treac prin tine? Chiar eşti aici? ă ă

– N-or s treac prin mine, îi spuse el, iar ea îl prinse în bra e şi-l strânseă ă ţ

atât de puternic, încât Bod abia mai putu s respire. M doare, zise el.ă ă

– Scuze, spuse Scarlett şi-i d du drumul.ă

– Nu, a fost pl cut, dar m-ai strâns mai puternic decât m aşteptam.ă ă

– Voiam doar s ştiu dac eşti real. Atâ ia ani am crezut c ai fost doară ă ţ ă

ceva din mintea mea. Şi apoi am reuşit s te uit. Dar nu te-am inventat eu, iar tuă

te-ai întors, eşti în mintea mea, dar eşti şi în realitate.

Bod zâmbi şi spuse:

– Obişnuiai s por i un soi de hain , era portocalie şi de câte ori vedeamă ţ ă

nuan a aceea deosebit de portocaliu m gândeam la tine. Nu cred c mai aiţ ă ă ă

haina aceea.

– Nu, zise ea. N-o mai am de mult timp. Acum ar fi fost prea mic pentruă

mine.

– Da, bineîn eles, zise Bod.ţ

– Trebuie s m duc acas , spuse Scarlett. Cred c o s revin în week-end,ă ă ă ă ă

apoi ad ug , v zând expresia de pe figura lui Bod: ast zi e miercuri.ă ă ă ă

– M bucur.ă

Fata se întoarse s plece, apoi zise:ă

– Cum o s te g sesc, rândul viitor? ă ă

– O s te g sesc eu, r spunse Bod. Nu- i face griji. S fii singur şi o s teă ă ă ţ ă ă ă

g sesc eu.ă

Fata d du din cap şi plec .ă ă

Bod se întoarse în cimitir, urc pe deal pân ajunse la mausoleul familieiă ă

Frobisher. Nu intr în untru. Se c r pe latura cl dirii, folosindu-se deă ă ăţă ă ă

r d cinile groase de ieder ca de o scar , şi ajunse pe acoperişul de piatr , undeă ă ă ă ă

st tu şi se gândi privind lumea de lucruri mişc toare aflat mai jos de cimitir, şi-ă ă ă

şi aminti felul în care îl inuse Scarlett în bra e şi cum se sim ise în siguran –ţ ţ ţ ţă

chiar dac fusese numai pentru un moment – şi ce pl cut ar fi s mergi prină ă ă

lumea din afara cimitirului sim indu-te în siguran şi ce bine era s fie st pân înţ ţă ă ă

mica sa lume.

* * *

Scarlett spuse c nu vrea ceai, mul umesc. Nici un biscuit cu ciocolat .ă ţ ă

Domnul Frost era îngrijorat.

– Sincer vorbind, îi zise el, ar i de parc ai fi v zut o fantom . Sigur, unăţ ă ă ă

cimitir e locul potrivit s vezi una, dac te duci acolo, hmmm, am avut cândva oă ă

m tuş care pretindea c papagalul ei era bântuit. Ea era o ara stacojie.ă ă ă

Papagali a. M tuşa era arhitect. N-am ştiut niciodat alte am nunte.ţ ă ă ă

– Sunt bine, zise Scarlett. Numai c a fost o zi lung .ă ă

– Atunci te duc acas . Ai idee ce scrie aici? M tot întreb de o jum tate deă ă ă

or , zise el, ar tând copia cu grafit a unei pietre de mormânt, copie aflat pe oă ă ă

m su şi inut întins de nişte borcane, câte unul în fiecare col al ei. Crezi că ţă ţ ă ă ţ ă

numele e Gladstone? Ar putea fi o rud a primului ministru. Dar nu reuşesc să ă

citesc nimic altceva.

– Mi-e team c nici eu nu pot, zise Scarlett. Dar o s m uit din nou cândă ă ă ă

o s ies la plimbare sâmb t .ă ă ă

– Mama ta a fost de acord?

– A zis c o s m aduc aici diminea a. Apoi o s se duc s cumpereă ă ă ă ţ ă ă ă

diferite lucruri de la b c niei pentru cina noastr . G teşte o friptur .ă ă ă ă ă

– Crezi c or s fie şi cartofi cop i? întreb domnul Frost, plin de speran .ă ă ţ ă ţă

– Cred c da.ă

Domnul Frost p ru încântat. Apoi zise:ă

– N-aş vrea s-o încurc în vreun fel.

– Îi face pl cere, zise Scarlett, sincer . Mul umesc c m duce i acas .ă ă ţ ă ă ţ ă

– Cu deosebit pl cere, zise domnul Frost.ă ă

Coborâr împreun scara din casa înalt şi îngust a domnului Frost, până ă ă ă ă

la micul hol de la cap tul sc rilor.ă ă

* * *

În Cracovia, pe colina Wawel, exist peşteri numite Vizuina Dragonului. Auă

fost numite astfel dup un dragon mort cu mult vreme în urm . Acestea suntă ă ă

peşteri pe care le cunosc turiştii. Sub aceste peşteri exist altele pe care turiştiiă

nu le cunosc şi nu se duc niciodat s le viziteze. Ele se întind mult în jos şi suntă ă

nelocuite.

Silas mergea înainte, urmat de imensitatea cenuşie a domnişoarei

Lupescu, care mergea liniştit în patru labe, dup el. Dup aceea venea Kandar,ă ă ă

o mumie asirian înf şurat în feşe, care avea aripi puternice de vultur şi ochiiă ă ă

ca nişte rubine, şi care c ra un purcel.ă

La început fuseser patru, dar îl pierduser pe Harun într-o peşter aflată ă ă ă

mult deasupra lor, când ifritul, cu prea mult încredere în sine, ca to i cei dină ţ

rasa sa, p şise într-un spa iu m rginit de trei oglinzi din bronz lustruit şi fuseseă ţ ă

înghi it într-o vâltoare de lumin de culoarea bronzului. Un timp, ifritul putuse sţ ă ă

fie v zut numai în oglinzi, şi nu şi în realitate. În oglinzi, ochii s i aprigi erau largă ă

deschişi, iar gura i se mişca de parc ar fi strigat la ei s plece şi s fie aten i.ă ă ă ţ

Apoi imaginea disp ruse şi ifritul fusese pierdut pentru ei.ă

Silas, care nu avea probleme cu oglinzile, acoperise una cu haina sa,

sco ând-o din func iune.ţ ţ

– Deci, zise Silas, am r mas doar trei.ă

– Şi un porc, zise Kandar.

– De ce? întreb domnişoara Lupescu, folosind o limb de lup şi vorbindă ă

printre din i de lup. De ce ai luat porcul cu tine? ţ

– Aduce noroc, spuse Kandar.

Domnişoara Lupescu mârâi, neconvins .ă

– Harun avea un porc? întreb Kandar, f r alte comentarii.ă ă ă

– Sttt! f cu Silas. Vin! Dup zgomot, par s fie mul i.ă ă ă ţ

– N-au decât s vin , şopti Kandar.ă ă

P rul domnişoarei Lupescu se zburli. Ea nu zise nimic, dar era preg tit şiă ă ă

doar printr-un efort de voin se st pâni s nu-şi lase capul pe spate şi s urle.ţă ă ă ă

* * *

– E minunat aşa, zise Scarlett.

– Da, spuse Bod.

– Deci familia ta a fost ucis ? întreb Scarlett. Ştie cineva cine e f ptaşul? ă ă ă

– Nu. Nu din câte ştiu eu. Paznicul meu spune doar c individul care aă

f cut-o e înc în via şi c o s -mi spun într-o zi tot ce ştie.ă ă ţă ă ă ă

– Într-o zi?

– Când o s fiu preg tit.ă ă

– De ce îi e fric ? C o s - i iei puşca şi o s pleci c lare ca s te r zbuniă ă ă ţ ă ă ă ă

pe individul care i-a ucis familia? ţ

Bod se uit la ea, foarte serios.ă

– P i, evident. Dar nu cu o puşc . Ba da. Cu ceva de felul sta.ă ă ă

– Glumeşti.

Bod nu zise nimic. Strângea din buze. Apoi cl tin din cap. Dup care zise:ă ă ă

– Nu glumesc.

Era o diminea însorit şi luminoas de sâmb t . Tocmai trecuser deţă ă ă ă ă ă

intrarea în Promenada Egiptean şi nu mai erau în b taia direct a soarelui, seă ă ă

aflau sub pini şi sub araucaria l b r ate.ă ă ţ

– Paznicul t u e tot o persoan moart ? ă ă ă

– Nu discut despre el, spuse Bod.

– Nici m car cu mine? zise Scarlett, care p rea jignit .ă ă ă

– Nici m car cu tine.ă

– Bine, spuse ea. Aşa s fie.ă

– Uite ce-i, zise Bod, îmi pare r u...ă

Tocmai în clipa aceea Scarlett spuse:

– I-am promis domnului Frost c n-o s stau prea mult. Ar trebui s mă ă ă ă

întorc.

– Bine, zise Bod, îngrijorat c o jignise şi f r s ştie ce ar trebui s spună ă ă ă ă ă

ca s dreag lucrurile.ă ă

O privi pe Scarlett îndreptându-se spre capel , pe aleea întortocheat .ă ă

O voce feminin zise, dispre uitoare:ă ţ

– Uit -te la ea! Domnişoara mare şi tare!ă

Dar nu se v zu nimeni.ă

Bod, stânjenit, se întoarse în Promenada Egiptean . Domnişoara Lillibet şiă

domnişoara Violet îl l saser s depoziteze o cutie plin cu c r i în edi ii ieftineă ă ă ă ă ţ ţ

în cavoul lor, iar el voia s caute ceva de citit.ă

* * *

Scarlett îl ajut pân la amiaz pe domnul Frost la copierea pietrelor deă ă ă

mormânt prin frecare cu grafit, când se oprir s prânzeasc . B rbatul se oferiă ă ă ă

s -i cumpere peşte şi cartofi pr ji i drept mul umire, şi se duser la magazinulă ă ţ ţ ă

cu peşte şi cartofi pr ji i din josul drumului, iar în timp ce se întoarser pe colină ţ ă ă

mâncau peştele şi cartofii pr ji i aburinzi, stropi i cu o et şi sclipind de sare,ă ţ ţ ţ

direct din pungile de hârtie.

– Dac a i dori s afla i ceva despre o crim , unde ar trebui s c uta i?ă ţ ă ţ ă ă ă ţ

întreb Scarlett. Am încercat deja pe Internet.ă

– Hmmm... Depinde. Despre ce fel de crim discut m? ă ă

– Cred c a fost ceva local. Cu vreo treisprezece, paisprezece ani în urm .ă ă

O familie a fost ucis pe aici, prin jur.ă

– La naiba! exclam domnul Frost. Chiar s-a întâmplat aşa ceva? ă

– Oh, da. V sim i i bine? ă ţ ţ

– Nu prea. Şi m-a apucat un pic frica. Nu-mi place s m gândesc la chestiiă ă

de felul sta, adic la crime care s fi avut loc aici. Asemenea lucruri, aici... Nuă ă ă

m aşteptam ca o fat de vârsta ta s fie interesat de un asemenea lucru.ă ă ă ă

– Nu m interesez pentru mine, recunoscu Scarlett. Pentru un prieten.ă

Domnul Frost termin ultima bucat de cod pr jit.ă ă ă

– Cred c la bibliotec . Dac nu-i pe Internet, atunci e în fişierul lor cuă ă ă

ziare. Cine te-a rugat s cau i aşa ceva? ă ţ

– Oh, f cu Scarlett, care voia s mint cât mai pu in posibil. Un b iat peă ă ă ţ ă

care îl cunosc. Întreba de treaba asta.

– În mod sigur biblioteca, zise domnul Frost. Crim . Brrr! M trec fiorii.ă ă

– Şi pe mine, zise Scarlett. Un pic, apoi ad ug , plin de speran . Nuă ă ă ţă

pute i s m l sa i la bibliotec , în dup -amiaza asta? ţ ă ă ă ţ ă ă

Domnul Frost muşc o jum tate dintr-un cartof mare pr jit şi se uită ă ă ă

dejam git la restul buc ii.ă ăţ

– Cartofii pr ji i se r cesc atât de repede... La un moment dat te frigi laă ţ ă

gur cu ei, iar în clipa urm toare te întrebi când s-au r cit atât de iute.ă ă ă

– Îmi pare r u, zise Scarlett. N-ar fi trebuit s m duce i cu maşina pesteă ă ă ţ

tot...

– N-ai de ce s te scuzi, spuse domnul Frost. M întrebam cum s -miă ă ă

organizez mai bine aceast dup -amiaz şi dac mamei tale îi place ciocolata. Oă ă ă ă

sticl de vin sau ciocolat ? Nu-s sigur cum e mai bine. Poate amândou ? ă ă ă

– Pot s vin singur acas de la bibliotec , zise Scarlett. Şi mamei îi placeă ă ă ă

ciocolata. Şi mie.

– Atunci, ciocolat , spuse domnul Frost, uşurat; ajunseser la mijloculă ă

şirului de case înalte cu teras , de pe deal, la mica Mini verde, parcat afar .ă ă ă

Urc . Te duc la bibliotec .ă ă

* * *

Biblioteca era o cl dire p trat , numai c r mizi şi piatr , ce data de laă ă ă ă ă ă

începutul secolului trecut. Scarlett se uit în jur şi se duse la ghişeu.ă

– Da? întreb femeia de acolo.ă

– Vreau s v d nişte extrase din ziare vechi, îi spuse Scarlett.ă ă

– E pentru şcoal ? întreb femeias.ă ă

– E ceva din istoria local , zise Scarlett, dând din cap, mândr c de dataă ă ă

asta nu min ise.ţ

– Avem ziarele locale pe microfişe, spuse femeia.

Era solid , cu cercei de argint în urechi. Scarlett sim i c -i bubuia inima înă ţ ă

piept: era sigur c ar ta vinovat sau suspect , dar femeia o conduse într-oă ă ă ă ă

înc pere cu cutii care sem nau cu nişte monitoare de calculator şi-i ar t cumă ă ă ă

s le foloseasc , cum s afişeze câte o pagin de ziar pe ecran.ă ă ă ă

– Într-o zi, le vom avea pe toate digitalizate, spuse femeia. Ce zile cau i? ţ

– Cu vreo treisprezece, paisprezece ani în urm , spuse Scarlett. Nu pot să ă

fiu mai precis de atât. O s -mi dau seama ce caut când o s -l v d.ă ă ă ă

Femeia îi d du lui Scarlett o cutiu ce con inea echivalentul a cinci ani deă ţă ţ

ziare înregistra i pe microfilme.ţ

– Dezl n uie-te, îi zise ea.ă ţ

Scarlett presupusese c uciderea unei familii trebuia s fie la ştirile de peă ă

prima pagin , dar când în cele din urm g si ceea ce c uta, ştirea era îngropată ă ă ă ă

pe pagina a cincea. Se întâmplase în octombrie, cu treisprezece ani în urm .ă

Articolul nu avea culoare, nici descrieri, era doar o list de evenimente:ă

Arhitectul Ronald Dorian, 36 ani, so ia sa, Carlotta, 34 ani, publicist , şi fiica lor,ţ ă

Misty, de 7 ani, au fost g si i mor i pe strada Dunstan, la num rul 33. Seă ţ ţ ă

b nuieşte c -i vorba deceva mârşav. Un purt tor de cuvînt al poli ei a spus c -iă ă ă ţ ă

prea devreme ca s fac declara ii în aceast faz a anchetei, dar c există ă ţ ă ă ă ă

indicii semnificative ce vor fi investigate.

Nu se men iona cum murise familia, nu se spunea nimic despre un copilţ

care lipsea. În s pt mâna ce urmase nu era nici o continuare a articolului, iar dină ă

câte putu s vad Scarlett, poli ia nu f cuse nici o declara ie.ă ă ţ ă ţ

Dar asta era crima. Scarlett era sigur . Strada Dunstan num rul 33.ă ă

Cunoştea casa. Fusese acolo.

Înapoie cutia cu microfilme la ghişeu, mul umi bibliotecarei şi se întoarseţ

acas prin soarele de aprilie. Mama ei era în buc t rie, g tind – nu chiar cuă ă ă ă

succers, judecând dup mirosul de fund-de-tigaie-ars care umplea aproape totă ă

apartamentul. Scarlett se retrase în dormitor şi deschise larg fereastra, ca să

ias mirosul de arsur , apoi se aşez pe pat şi d du un telefon.ă ă ă ă

– Alo? Domnul Frost?

– Scarlett, e totul gata pentru seara asta? Ce face mama ta?

– Oh, totul e sub control, zise Scarlett, pentru c aşa îi r spunsese mamaă ă

ei la aceeaşi întrebare. Hmm, domnule Frost, de cât timp locui i în casaţ

dumneavoastr ? ă

– De cît timp? P i de vreo patru luni.ă

– Cum a i g sit-o? ţ ă

– În vitrina cu anun uri a agentului imobiliar. Casa era goal , la un pre peţ ă ţ

care mi-l puteam permite. Mai mult sau mai pu in. Voiam ceva de unde puteamţ

s m duc pe jos pân la cimitir, iar casa aceea era perfect .ă ă ă ă

– Domnule Frost... zise Scarlett, care se întreba cum s -i spun , aşa c îiă ă ă

spuse pur şi simplu. Cu vreo treisprezece ani în urm , în casa dumneavoastr auă ă

fost ucişi trei oameni. Familia Dorian.

La cel lalt cap t al firului se aşternu t cerea.ă ă ă

– Domnule Frost? Sunte i acolo? ţ

– Hmmm. Sunt înc aici, Scarlett, îmi cer scuze. Nu m aşteptam s audă ă ă

aşa ceva. Adic e o cas veche, te aştep i s se fi întâmplat tot felul de lucruri cuă ă ţ ă

mult timp în urm . Dar nu şi... bine, ce s-a întâmplat? ă

Scarlett se întreb cât de mult putea s -i spun .ă ă ă

– Era un articolaş într-un ziar vechi, nu d dea decât adresa şi nimică

altceva. Nu ştiu cum au murit, nu ştiu nimic.

– Doamne, Dumnezeule! exclam domnul Frost, care p rea mai intrigat deă ă

ştire decât s-ar fi aşteptat Scarlett. Acum, tân r Scarlett, e momentul în careă ă

intr în ac iune istoricii locali. Las totul în seama mea. O s aflu tot ce se poateă ţ ă ă

şi o s te informez.ă

– Mul umesc, zise Scarlett, uşurat .ţ ă

– Hmm, presupun c acest telefon e din cauz c dac Noona afl c auă ă ă ă ă ă

avut loc crime în casa mea – chiar dac s-au petrecut cu treisprezece ani înă

urm – atunci n-o s - i mai permit s m mai vezi sau s mai vizitezi cimitirul.ă ă ţ ă ă ă ă

Aşa c , hmm, presupun c n-o s pomenesc de povestea asta pân n-o s-o faciă ă ă ă

tu.

– Mul umesc, domnule Frost.ţ

– Ne vedem la şapte. Cu ciocolat .ă

Cina a fost deosebit de pl cut . Mirosul de ars disp ruse din buc t rie.ă ă ă ă ă

Puiul era bun, salata şi mai bun , cartofii cop i erau prea crocan i, dar domnulă ţ ţ

Frost, încântat, proclamase c exact aşa îi pl ceau şi se mai servise cu o por ie.ă ă ţ

Florile erau obişnuite, ciocolata – pe care o mâncar ca desert – eraă

perfect , iar domnul Frost st tu şi vorbi cu ele, apoi se uit la televizor împreună ă ă ă

cu ele pân pe la ora zece, când domnul Frost spuse c trebuia s se ducă ă ă ă

acas .ă

– Timpul, fluxul şi cercetarea istoric nu aşteapt pe nimeni, zise el.ă ă

Strânse cu entuziasm mâna Noonei, îi f cu cu ochiul, conspirativ, luiă

Scarlett şi ieşi pe uş .ă

Scarlett încerc s -l g seasc pe Bod în visele ei, în noaptea aceea; seă ă ă ă

gândi la el când se duse la culcare, se imagin mergând prin cimitir şi uitându-seă

dup el, dar când vis , se plimba prin centrul oraşului Glasgow, împreun cuă ă ă

prietenii ei din şcoala cea veche. C utau o anumit strad , dar g sir doar oă ă ă ă ă

succesiune de fund turi, una dup alta.ă ă

* * *

Adânc sub colina din Cracovia, în cea mai adânc subteran de subă ă

peşterile c rora li se spune Vizuina Dragonului, domnişoara Lupescu se împleticiă

şi c zu.ă

Silas se ghemui lâng ea şi leg n capul domnişoarei Lupescu în mâinileă ă ă

sale. Pe fa a ei era sânge, iar o parte din el era al ei.ţ

– Trebuie s m p r si i, zise ea. Salva i b iatul.ă ă ă ă ţ ţ ă

Acum era la jum tatea drumului, la jum tate drumului între lup cenuşiu şiă ă

femeie, dar fa a ei era de femeie.ţ

– Nu, zise Silas, n-o s te p r sesc.ă ă ă

În spatele lui, Kandar îşi leg na purcelul, aşa cum ar fi f cut un copil cu oă ă

p puş . Aripa stâng a mumiei era sfârtecat , nu avea s mai zboare niciodat ,ă ă ă ă ă ă

dar fa a b rboas îi era neîndur toare.ţ ă ă ă

– Se întorc, Silas, şopti domnişoara Lupescu. Curând, va r s ri soarele.ă ă

– Atunci, zise Silas, trebuie s le venim de hac înainte s fie gata s atace.ă ă ă

Po i s stai în picioare? ţ ă

– Da13. Sunt unul dintre Câinii lui Dumnezeu, zise domnişoara Lupescu. O

s stau în picioare.ă

Îşi plec fa a în umbr , îşi îndoi degetele. Când îşi ridic din nou capul dină ţ ă ă

umbr , avea cap de lup. domnişoara Lupescu îşi puse labele din fa pe stâncă ţă ă

şi, chinuindu-se, se ridic în picioare: un lup cenuşiu mai mare decât un urs, cuă

blana şi cu botul mânjite de sânge.

Îşi l s capul pe spate şi scoase un urlet de furie şi de provocare. Buzele iă ă

se ridicar , l sând s i se vad col ii, apoi îşi plec din nou capul.ă ă ă ă ţ ă

– Şi acum o s punem cap t la toate astea, mârâi domnişoara Lupescu.ă ă

* * *

Târziu, dumin dup -amiaz , sun telefonul. Scarlett st tea la parter,ă ă ă ă ă

copiind de zor pe hârtie figuri din benzile desenate japoneze pe care le citea.

Mama ei ridic receptorul.ă

– Ce amuzant, tocmai despre tine discutam, zise mama ei, deşi nu

discutaser . A fost minunat, continu mama ei. M-am distrat grozav. Sincer, n-aă ă

fost nici o b taie de cap. Ciocolata? A fost perfect . Chiar perfect . I-am spus luiă ă ă

Scarlett s - i spun c oricând doreşti o cin bun , e suficient s m anun i.ă ţ ă ă ă ă ă ă ţ

Scarlett? Da, e aici. i-o dau imediat. Scarlett!Ţ

– Sunt aici, m mico, nu trebuie s ipi, zise ea şi lu telefonul. Domnuleă ă ţ ă

Frost?

– Scarlett? zise domnul Frost, care p rea emo ionat. Lucrul... hmmm...ă ţ

lucrul despre care am discutat. Lucrul care s-a întâmplat în casa mea. Po i s -iţ ă

spui prietenului t u c am g sit – hmmm, ascult , când ai spus "un prieten ală ă ă ă

t u", expresia avea acelaşi în eles cu "tocmai discutam despre tine" sau e oă ţ

persoan real , dac nu sunt indiscret...ă ă ă

– Am un prieten care vrea s ştie, zise Scarlett, amuzat .ă ă

Mama ei îi arunc o privire plin de uimire.ă ă

– Atunci spune-i prietenului t u c am f cut ceva s p turi – nuă ă ă ă ă

literalmente, ci doar am scotocit, m-au uitat zdrav n în jur – şi cred c amă ă

dezgropat nişte informa ii foarte serioase. Am dat de ceva ascuns. Nu cred c -iţ ă

ceva despre care putem s discut m cu oricine... hmmm... Am descoperit nişteă ă

chestii.

– De exemplu? întreb Scarlett.ă

13 În limba român , în original.ă

– Uite ce-i... s nu crezi c am înnebunit. Dar pot s - i spun doar c treiă ă ă ţ ă

persoane au fost ucise. Una – cred c un copil mic – n-a fost ucis . Nu era oă ă

familie alc tuit din trei persoane, era o familie de patru persoane. Numai treiă ă

dintre ei au murit. Şi sunt nişte lucruri despre care cred c n-ar trebui s vorbescă ă

la telefon. Spune-i prietenului t u s vin s m vad . O s -i spun tot ce ştiu.ă ă ă ă ă ă ă

– O s -i spun, zise Scarlett şi puse telefonul în furc , în timp ce inima îiă ă

b tea ca o tob .ă ă

* * *

Bod cobora treptele înguste de piatr pentru prima oar dup şase ani.ă ă ă

Paşii s i r sunau în camera din interiorul colinei.ă ă

Ajunse la cap tul treptelor şi aştept s se manifeste Ucigaşul. Şi aştept ,ă ă ă ă

şi aşterpt , dar nu ap ru nimic, nu şopti nimeni, nu se mişc nimic.ă ă ă

Bod se uit în jur, netulburat de întunericul profund, v zând prin el aşaă ă

cum v d mor ii. Se duse la piatra altar de pe podea, pe care st teau cupa, broşaă ţ ă

şi cu itul.ţ

Se întinse şi atinse lama cu itului. Era mai ascu it decât se aşteptase şi-iţ ţ ă

crest pielea degetului.ă

ACEASTA ESTE COMOARA UCIGAŞULUI, şopti o voce tripl , dar suna maiă

m runt decât şi-o amintea, mai ezitant .ă ă ă

– Tu eşti cea mai b trân f ptur de aici, zise Bod. Am venit s vorbesc cuă ă ă ă ă

tine. Vreau un sfat.

O pauz .ă

NIMENI NU VINE LA UCIGAŞ DUP SFAT. UCIGAŞUL P ZEŞTE. UCIGAŞULĂ Ă

AŞTEAPT .Ă

– Ştiu. Dar Silas nu-i aici. Şi nu ştiu cu cine altul s discut.ă

Nu se auzi nici un r spuns. Doar t cere, care r suna a praf şi singur tate.ă ă ă ă

– Nu ştiu ce s fac, recunoscu cinstit Bod. Cred c pot s aflu cine mi-aă ă ă

omorât familia. Cine a vrut s m ucid . Dar asta înseamn s p r sescă ă ă ă ă ă ă

cimitirul.

Ucigaşul nu zise nimic. Tentacule de fum se r suceau încet prin interiorulă

camerei.

– Nu mi-e fric s mor, zise Bod. Doar c mul i oameni la care in auă ă ă ţ ţ

petrecut atât de mult timp inându-m în siguran , înv ându-m , protejându-ţ ă ţă ăţ ă

m .ă

Din nou t cere.ă

Apoi Bod zise:

– Trebuie s fac asta singur.ă

DA.

– Atunci, asta-i tot. Scuze c te-am deranjat.ă

În mintea lui Bod r sun o voce, oarecum mieroas UCIGAŞUL A FOST PUSă ă ă

S P ZEASC COMOARA PÂN SE VA ÎNTOARCE ST PÂNUL NOSTRU. EŞTIĂ Ă Ă Ă Ă

ST PÂNUL NOSTRU? Ă

Nu, r spunse Bod.ă

Apoi, cu un v ic rit plin de speran VREI S FII ST PÂNUL NOSTRU? ă ă ţă Ă Ă

– Cred c nu.ă

DAC AI FI ST PÂNUL NOSTRU TE-AM INE ÎN ÎNCOL CIREA NOASTRĂ Ă Ţ Ă Ă

PENTRU TOTDEAUNA. DAC AI FI ST PÂNUL NOSTRU TE-AM INE ÎN SIGURANĂ Ă Ţ ŢĂ

ŞI TE-AM PROTEJA PÂN LA SFÂRŞITUL TIMPULUI ŞI NU TE-AM L SA NICIODATĂ Ă Ă

S SUPOR I PERICOLELE LUMII.Ă Ţ

– Nu sunt st pânul t u.ă ă

NU.

Bod sim i Ucigaşul r sucindu-se prin mintea sa, apoi spunând ATUNCIţ ă

AFL CUM TE NUMEŞTI. Iar mintea îi fu goal , iar începerea fu goal , iar BodĂ ă ă

r mase singur.ă

Bod urc cu grij sc rile, dar iute. Luase o decizie şi trebuia s ac ionezeă ă ă ă ţ

iute, cât timp decizia îi ardea înc în minte.ă

Scarlett îl aştepta pe banca de lâng capel .ă ă

– Ei bine? întreb ea.ă

– O s-o fac. Haide, zise el şi plecar împreun pe alee, coborând c treă ă ă

por ile cimitirului.ţ

* * *

Casa de la num rul treizeci şi trei era una înalt , fusiform , în mijlocul unuiă ă ă

şir de cl diri cu terase. Era construit din c r mizi roşii şi nu se remarca prină ă ă ă

nimic. Bod se uit la ea nesigur, întrebându-se de ce nu i se p rea familiar sauă ă ă

deosebit . Era doar o cas , ca şi celelalte. În fa a ei se afla un spa iu mică ă ţ ţ

cimentuit, care nu era gr din , şi un Mini verde parcat pe strad . Uşa din faă ă ă ţă

fusese vopsit cândva într-un albastru str lucitor, dar culoarea fusese sp l cită ă ă ă ă

de timp şi de soare.

– Ei? întreb Scarlett.ă

Bod cioc ni la uş . Nu se auzi nimic, apoi un boc nit de paşi pe trepteleă ă ă

din untru, iar uşa se deschise, sco ând la iveal un hol şi nişte trepte. În pragă ţ ă

st tea un b rbat cu ochelari, cu p r cenuşiu, rar, care clipi la ei, apoi îi întinseă ă ă

mâna lui Bod, îi zâmbi nervos şi-i spuse:

– Tu trebuie s fii prietenul misterios al domnişoarei Perkins. M bucur să ă ă

te cunosc.

– El e Bod, zise Scarlett.

– Bob?

– Bod. Cu D, zise ea. Bod, i-l prezint pe domnul Frost.ţ

Bod şi Frost îşi strânser mâinile.ă

– Am pus ceainicul pe foc, zise domnul Frost. Ce-ar fi s schimb mă ă

informa ii la o ceaşc de ceai? ţ ă

Cei doi îl urmar pe scar pân la buc t rie, unde Frost turn trei c ni cuă ă ă ă ă ă ă

ceai, apoi îi conduse într-o sufragerie mic .ă

– Casa se tot întinde în sus, le zise el. Toaleta e la urm torul etaj, ca şiă

biroul meu, iar deasupra lor sunt dormitoarele. Toate sc rile astea te men in înă ţ

form .ă

Se aşezar pe o canapea mare, foarte stacojie (era aici, când m-am mutat)ă

şi-şi sorbir ceaiul.ă

Scarlett se temea c domnul Frost avea s -i pun o gr mad de întreb riă ă ă ă ă ă

lui Bod, dar acesta nu-i puse. P rea foarte agitat, ca şi cum ar fi identificat piatraă

de mormânt disp rut a cuiva celebru şi ar fi dorit cu disperare s anun eă ă ă ţ

întreaga lume. Se tot mişca ner bd tor pe scaun, ca şi cum ar fi avut cevaă ă

enorm s le împ rt şeasc şi ca şi cum faptul c nu povestea totul imediat ar fiă ă ă ă ă

reprezentat un chin fizic.

– Deci ce-a i aflat? întreb Scarlett.ţ ă

– Ei bine, ai avut dreptate, zise domnul Frost. Adic aceasta e casa în careă

au fost ucişi oamenii aceia. Şi cred c asasinatul... mda, n-a fost chiar trecut subă

t cere, dar uitat, l sat s treac timpul... de c tre autorit i.ă ă ă ă ă ăţ

– Nu în eleg, zise Scarlett. Crimele nu se pot ascunde sub covor.ţ

– Aceasta a fost, spuse Frost şi-şi b u ceaiul. Exist oameni care auă ă

influen . E singura explica ie pentru asta şi pentru ce s-a întâmplat cu copilulţă ţ

mai mic...

– Şi ce anume s-a întâmplat cu el? întreb Bod.ă

– El a r mas în via , zise Frost. Sunt sigur de asta. Dar n-a fost c utat. Ună ţă ă

copil de doi ani care a disp rut ar fi fost, în mod normal, o ştire de interesă

na ional. Dar ei au muşamalizat-o într-un fel...ţ

– Cine sunt aceşti ei? întreb Bod.ă

– Aceiaşi oameni care au ucis familia.

– Şti i mai mult de atât? ţ

– Da. Un pic, zise Frost, ezitând. Îmi pare r u. Eu... Uite ce-i. Având înă

vedere ce am g sit. Totul e incredibil.ă

Scarlett începu s se simt frustrat .ă ă ă

– Ce-a fost? Ce-a i aflat? ţ

Frost p rea ruşinat.ă

– Ai dreptate. Îmi pare r u. Am nimerit peste nişte secrete. Nu-i o ideeă

bun . Istoricii nu îngroap lucruri. Noi le scoatem la iveal . Le ar t m oamenilor.ă ă ă ă ă

Da, zise el, se opri, ezit , apoi continu . Am g sit o scrisoare. La etaj. Ascunsă ă ă ă

sub o scândur din podea desprins . Tinere, spuse el, întorcându-se spre Bod,ă ă

am dreptate dac presupun c interesul t u în aceast afacere, în această ă ă ă ă

afacere groaznic , este personal? ă

Bod d du din cap.ă

– Nu întreb mai mult, spuse domnul Frost şi se ridic . Vino, îi zise el luiă

Bod. Tu nu, îi spuse el lui Scarlett. Înc nu. Dac el va spune c -i în regul , o să ă ă ă ă

i-o ar t şi ie. Ne-am îm eles? ţ ă ţ ţ

– Ne-am în eles, zise Scarlett.ţ

– N-o s dureze mult, spuse domnul Frost. Hai, b iete!ă ă

Bod se ridic şi arunc o privire îngrijorat c tre Scarlett.ă ă ă ă

– E în regul , spuse ea şi-l zâmbi cât putu de liniştitor. O s te aştept aici.ă ă

Fata le privi umbrele în timp ce cei doi ieşeau din înc pere şi urcar peă ă

scar . Se sim ea nervoas , dar plin de speran e. Se întreba ce-o s afle Bod şiă ţ ă ă ţ ă

era bucuroas c o s fie primul care o s afle. La urma urmei, era povestea sa.ă ă ă ă

Era dreptul lui.

Pe sc ri, domnul Frost o lu înainte.ă ă

Bod se uita în jur, în timp ce urca spre partea de sus a casei, dar nimic nu i

se p rea familiar. Totul i se p rea str in.ă ă ă

– Mergem pân sus de tot, spuse domnul Frost; urcar înc un rând deă ă ă

sc ri. Ei bine, nu trebuie s -mi r spunzi, dac nu vrei, dar – tu eşti, hmmm,ă ă ă ă

b iatul, nu-i aşa? ă

Bod nu spuise nimic.

– Am ajuns, zise domnul Frost.

R suci cheia în broasca uşii de la ultimul etaj al casei, o deschise şi cei doiă

intrar în untru.ă ă

Camera era mic , o camer de mansard cu tavan înclinat. Cuă ă ă

treisprezece ani în urm fusese în ea un p tu pentru copil. În înc perea aceea,ă ă ţ ă

b rbatul şi b iatul abia înc peau.ă ă ă

– Chiar am avut noroc, zise domnul Frost. Ca s zicem aşa, era chiar subă

nasul meu.

Se ghemui şi trase la o parte covorul uzat.

– Deci şti i de ce a fost asasinat familia mea? întreb Bod.ţ ă ă

– E totul aici, r spunse domnul Frost, apoi se aplec spre o bucat deă ă ă

scândur din podea şi o împinse pân când reuşi s-o scoat de la locul ei.ă ă ă

Aceasta trebuie s fi fost camera copilului, zise domnul Frost. O s - i ar t... ştii,ă ă ţ ă

singurul lucru pe care nu-l ştim e: cine e f ptaşul. Nu ştim nimic. Nu avem niciă

cel mai mic indiciu.

– Ştim c avea p r negru, zise Bod, în înc perea ce fusese cândvaă ă ă

dormitorul s u. Şi ştim c numele s u e Jack.ă ă ă

Domnul Frost vârî mâna în spa iul gol în care fusese scândura.ţ

– Au trecut aproape treisprezece ani, zise el. Iar p rul se r reşte şi devineă ă

cenuşiu, în treisprezece ani. Dar da, ai dreptate. Numele e Jack.

Se ridic . Mâna care fusese în gaura din podea inea un cu it mare,ă ţ ţ

ascu it.ţ

– Acum, b iete, zise individul numit Jack, e timpul s termin m.ă ă ă

Bod se uit la el. Era ca şi cum domnul Frost fusese o hain sau o p l rie,ă ă ă ă

pe care individul din fa a sa o purtase şi pe care o scosese acum. Exteriorulţ

amabil disp ruse.ă

Lumina sclipea în ochelarii b rbatului şi în lama cu itului.ă ţ

O voce strig c tre ei din josul sc rilor – vocea lui Scarlett.ă ă ă

– Domnule Frost, bate cineva la uşa din fa . S îl invit în untru? ţă ă ă

Individul numit Jack privi într-o parte pentru o clip , dar Bod ştia că ă

momentul acela era tot ce avea la dispozi ie, aşa c disp ru, atât de complet,ţ ă ă

atât de deplin pe cât fu în stare. Individul numit Jack se uit înapoi în locul înă

care fusese Bod, apoi prin înc pere, cu uimire şi cu furie pe figur . F cu un pasă ă ă

prin înc pere, cu capul leg nându-se dintr-o parte în alta, ca un tigru ce-şiă ă

adulmec prada.ă

– Eşti aici, undeva, mârâi individul numit Jack. Te miros!

Auzi în urma sa micu a uş a dormitorului de la mansard trântindu-se, iarţ ă ă

când se r suci spre ea auzi cheia r sucindu-se în broasc .ă ă ă

Individul numit Jack ridic glasul:ă

– B iete, câştigi nişte timp, dar n-o s m opreşti, strig el prin uşaă ă ă ă

încuiat , dup care ad ug . Noi doi avem o treab neterminat .ă ă ă ă ă ă

* * *

Bod se arunc pe sc ri, izbindu-se de pere i, aproape c zând cu capulă ă ţ ă

înainte în graba sa de a ajunge la Scarlett.

– Scarlett, zise el, când o v zu. El e! Vino!ă

– Cine e? Despre ce vorbeşti?

– El! Frost! E Jack! A încercat s m omoare!ă ă

Se auzi un bubuit de sus, în timp ce individul numit Jack izbea cu piciorul

în uş .ă

– Dar e dr guă ţ, zise Scarlett, încercând s în eleag ceea ce auzise.ă ţ ă

– Nu, spuse Bod, apucând-o de mân şi tr gând-o în jos pe sc ri, c tre hol.ă ă ă ă

Nu, nu este.

Scarlett deschise uşa din fa .ţă

– Ah, bun seara, tân r doamn , spuse b rbatul din uş , uitându-se în josă ă ă ă ă ă

la ea. Îl c ut m pe domnul Frost. Cred c locuieşte în zon .ă ă ă ă

B rbatul avea p r argintiu şi mirosea a colonie.ă ă

– Sunte i prieteni cu dânsul? întreb Scarlett.ţ ă

– Oh, da, zise un b rbat mai scund, care s tea în spatele primului; avea oă ă

must cioar neagr şi era singurul dintre ei care purta p l rie.ă ă ă ă ă

– Sigur c suntem, spuse al treilea, un b rbat mai tân r, imens, un blondă ă ă

nordic.

– Fiecare dintre noi, cei numi i Jack, îi suntem prieteni, spuse ultimul dintreţ

b rba i, lat şi solid ca un taur, cu un cap masiv, ce avea pielea cafenie.ă ţ

– Hmmm. Domnul Frost... a trebuit s plece, zise fata.ă

– Dar maşina lui e aici, zise b rbatul cu p r alb.ă ă

– Tu cine eşti? întreb blondul.ă

– El e prieten cu m mica mea, r spunse Scarlett.ă ă

Îl v zuse pe Bod, în cealalt parte a grupului de b rba i, care-i f ceaă ă ă ţ ă

semne de zor s -i lase balt pe b rba i şi s -l urmeze.ă ă ă ţ ă

Aşa c spuse, cât de calm putu:ă ă

– Tocmai a ieşit. A ieşit ca s cumpere un ziar. De la magazinul de la col .ă ţ

Şi închise uşa în urma ei, ocoli b rba ii şi vru s plece.ă ţ ă

– Unde te duci? întreb b rbatul cu musta .ă ă ţă

– Trebuie s prind autobuzul, zise ea.ă

Scarlett urc dealul c tre sta ia de autobuz şi c tre cimitir şi nu se uită ă ţ ă ă

înapoi cu nici un chip.

Bod mergea al turi de ea. Pân şi lui Scarlett îi p rea a fi o umbr înă ă ă ă

întunericul ce se l sa, precum ceva ce aproape nu era acolo, o pâlpâire deă

abureal cald , o frunz ce se mişc şi ce p ruse pentru o clip s fie un b iat.ă ă ă ă ă ă ă ă

– Mergi mai iute, îi zise Bod. To i indivizii se uit la tine. Dar nu fugi.ţ ă

– Cine sunt tipii ştia? ă

– Nu ştiu, îi r spunse Bod. Dar arat ciudat. De parc n-ar fi oameni cuă ă ă

adev rat. Vreau s m întorc şi s trag cu urechea.ă ă ă ă

– Sigur c sunt oameni, zise Scarlett şi urc dealul cât de iute putu f r să ă ă ă ă

fug , f r s mai fie convins c Bod mergea al turi de ea.ă ă ă ă ă ă ă

Cei patru b rba i r maser în uşa casei cu num rul treizeci şi trei.ă ţ ă ă ă

– Nu-mi place chestia asta, spuse îndividul cel solid cu gât de taur.

– Nu v place, domnule Tar? întreb b rbatul cu p rul alb. Nici unuiaă ă ă ă

dintre noi nu-i place. Totul e aiurea. Totul a mers pe dos.

– Cracovia s-a dus. Cei de acolo nu r spund. Şi dup Melbourne şiă ă

Vancouver... zise b rbatul cu musta . Din câte ştim, doar noi am mai r mas.ă ţă ă

– T cere, v rog, domnule Ketch, spuse b rbatul cu p rul alb. M gândesc.ă ă ă ă ă

– Scuze, domnule, spuse domnul Ketch şi-şi mângâie musta a cu un degetţ

înm nuşat, privi în sus spre deal, apoi în josul drumului şi fluier printre din i.ă ă ţ

– Cred c ... ar trebui s mergem dup ea, spuse b rbatul cu gât de taur,ă ă ă ă

domnul Tar.

– Cred c ar trebui s m asculta i, zise b rbatul cu p rul alb. Am spus să ă ă ţ ă ă ă

t ce i. Asta înseamn ă ţ ă s t ce i!ă ă ţ

– Scuze, domnule Dandy, zise b rbatul cel blond.ă

T cur cu to ii.ă ă ţ

În t cere, cei patru auzir boc nit venind de sus, din interiorul casei.ă ă ă

– Eu intru, spuse domnul Dandy. Domnule Tar, vino cu mine. Nimble şi

Ketch, prinde i fata. Aduce i-o înapoi.ţ ţ

– Vie sau moart ? întreb domnul Ketch, cu un zâmbet încântat.ă ă

– Vie, prostule, spuse domnul Dandy. Vreau s aflu ce ştie.ă

– Poate e una dintre ei, zise domnul Tar. Dintre cei care ne-au venit de hac

în Vancouver, în Melbourne şi...

– Prinde-o, spuse domnul Dandy. Prinde-o acum!

Blondul şi individul cu p l rie şi musta se gr bir se urce dealul.ă ă ţă ă ă

Domnul Dandy şi domnul Tar r maser în fa a uşii casei cu num rulă ă ţ ă

treizeci şi trei.

– For eaz uşa, spuse domnul Dandy.ţ ă

Domnul Tar puse um rul în uş şi începu s -şi lase greutatea în ea.ă ă ă

– E fortificat , zise el. E protejat .ă ă

Domnul Dandy spuse:

– Nu exist nimic f cut de un Jack ce nu poate fi reparat de un altul.ă ă

Îşi scoase m nuşa, puse mâna pe uş şi morm i ceva într-o limb maiă ă ă ă

veche decât engleza.

– Încearc acum, zise el.ă

Tar se rezem de uş , morm i şi împinse. De data asta încuietoarea cedă ă ă ă

şi uşa se deschise.

– Bravo, spuse domnul Dandy.

De undeva, de sus, departe, din vârful casei se auzi zgomot de ceva spart.

Individul numit Jack îi întâlni la jum tatea sc rii. Domnul Dandy rânji la el,ă ă

f r umor, dar cu din i perfec i.ă ă ţ ţ

– Salut, Jack Frost, zis el. Credeam c l-ai g sit pe b iat.ă ă ă

– L-am g sit, zise individul numit Jack. A fugit.ă

– Din nou? spuse Jack Dandy, iar zâmbetul s u deveni mai larg, mai rece şiă

mai perfect. O dat e o greşeal , Jack. De dou ori e un dezastru.ă ă ă

– O s -l prindem, zise individul numit Jack. Treaba asta o s se încheie înă ă

noaptea asta.

– Ar fi bine, spuse domnul Dandy.

– B iatul o s fie în cimitir, zise individul numit Jack.ă ă

Cei trei se gr bir s coboare scara.ă ă ă

Individul numit Jack adulmec aerul. Sim ea mirosul b iatului în n ri,ă ţ ă ă

sim ea o mânc rime în ceaf . Se sim ea ca şi cum toate astea se întâmplaserţ ă ă ţ ă

cu ani în urm . Se opri, îşi îmbr c haina lung , neagr , ce atârna în holul dină ă ă ă ă

fa , ce ar ta nepotrivit al turi de jacheta de tweed a domnului Frost şi deţă ă ă ă

impermeabilul cafeniu.

Uşa din fa era deschis , iar în strad lumina zilei aproape disp ruse. Deţă ă ă ă

data asta, individul numit Jack ştia exact unde s mearg . Nu se opri, ieşi pur şiă ă

simpu din cas şi se gr bi s urce dealul c tre cimitir.ă ă ă ă

* * *

Por ile cimitirului erau închise când Scarlett ajunse acolo. Fata împinseţ

disperat în ele, dar por ile fuseser z vorâte pentru noapte. Apoi Bod ap ruă ţ ă ă ă

lâng ea.ă

– Ştii unde e cheia? îl întreb ea.ă

– Nu avem timp, îi zise Bod şi se apropie de barele de metal. Ia-m înă

bra e.ţ

– Poftim?

– Ia-m în bra e şi închide ochii.ă ţ

Scarlett se uit la Bod, ca şi cum l-ar fi avertizat s nu încerce nimic, apoiă ă

îl lu în bra e şi strânse zdrav n ochii.ă ţ ă

– Bine.

Bod se rezem de barele por ilor cimitirului. Acestea f ceau parte dină ţ ă

cimitir, iar b iatul spera c de data asta Libertatea Cimitirului avea s fieă ă ă

valabil – m car de data asta – şi pentru alte persoane. Apoi Bod se strecură ă ă

printre bare, ca un fum.

– Po i s deschizi ochii, zise el.ţ ă

Fata deschise ochii,

– Cum ai f cut asta? ă

– Aici e casa mea, spuse el. Pot s fac anumite lucruri aici.ă

Se auzi zgomot de pantofi c lcând pe pavaj şi în cealalt parte a por iloră ă ţ

ap rur doi b rba i, tr gând de ele, f cându-le s z ng ne.ă ă ă ţ ă ă ă ă ă

– Hei! zise Jack Ketch, mişcând din musta şi-i zâmbi lui Scarlett prinţă

bare, ca un iepure care avea un secret.

Avea o coard de m tase neagr legat în jurul antebra ului stâng şi seă ă ă ă ţ

apuc s-o desf şoare cu mâna dreapt , înm nuşat . O desprinse de pe bra şi oă ă ă ă ă ţ

lu în mân , încercând-o, trecând-o dintr-o mân în alta de parc ar fi jucat ună ă ă ă

joc pentru copii.

– Vino, feti o. E noapte. Nimeni n-o s - i fac vreun r u.ţ ă ţ ă ă

– Vrem doar s ne r spunzi la nişte întreb ri, zise blondul cel solid, domnulă ă ă

Nimble. Suntem în misiune oficial .ă

(Min ea. Nu era nimic oficial în ceea ce f ceau indivizii Jack de Toateţ ă

Meseriile, deşi fuseser indivizi numi i Jack în guverne, în poli ie şi în alte locuriă ţ ţ

de acelaşi fel.)

– Fugi! îi spuse Bod lui Scarlett, apucând-o de mân , iar ea o lu la fug .ă ă ă

– Ai v zut? întreb Jack c ruia i se spunea Ketch.ă ă ă

– Ce s v d? ă ă

– Am v zut pe cineva lâng ea. Un b iat.ă ă ă

– B iatul? ă întreb Jack c ruia i se spunea Nimble.ă ă

– De unde s ştiu? Hai, d -mi o mân de ajutor.ă ă ă

B rbatul mai solid întinse mâinile, le împreun astfel încât s formeze oă ă ă

treapt , iar piciorul îmbr cat în negru al lui Jack Ketch se aşez pe treaptaă ă ă

aceea. Ketch fu ridicat, el se rostogoli peste partea de sus a por ii şi s ri pe alee,ţ ă

aterizând în patru labe ca o broasc . Se ridic şi zise:ă ă

– G seşte o alt cale de a intra. Eu m duc dup ei.ă ă ă ă

Şi sprint pe aleea întortocheat ce ducea în cimitir.ă ă

* * *

– Spune-mi m car ce facem, zise Scarlett.ă

Bod mergea iute prin crepusculul ce se l sa, dar nu fugea. Înc nu fugea.ă ă

– Ce vrei s spui? ă

– Cred c individul voia s m omoare. Ai v zut cum s-a jucat cu coardaă ă ă ă

aceea neagr ? ă

– Sunt convins c voia s te omoare. Individul numit Jack – domnul Frost ală ă

t u – voia s m omoare pe mine. Avea un cu it.ă ă ă ţ

– Nu e domnul Frost al meu. Bine, este, într-un fel. Îmi pare r u. Undeă

mergem?

– Mai întâi o s te duc într-un loc unde s fii în siguran . Apoi o s amă ă ţă ă

grij de ei.ă

Peste tot în jurul lui Bod, locuitorii cimitirului se trezeau şi se strângeau,

îngrijora i şi alarma i.ţ ţ

– Bod, ce se întâmpl ? întreb Caius Pompeius.ă ă

– Oameni r i, zise Bod. Pute i s -i supraveghea i? Ca s -mi spune i în oriceă ţ ă ţ ă ţ

clip unde sunt. Trebuie s-o ascundem pe Scarlett. Ave i vreo idee? ă ţ

– În cripta din capel ? zise Thackeray Porringer.ă

– la-i primul loc în care or s se uite.Ă ă

– Cu cine vorbeşti? întreb Scarlett, uitându-se la Bod de parc acestaă ă

înnebunise.

– În interiorul dealului? propuse Caius Pompeius.

Bod se gândi o clip , apoi zise:ă

– Da. Bun idee. Scarlett, âşi aminteşti locul în care l-am g sit pe Omulă ă

Indigo?

– Oarecum. Un loc întunecos. Îmi amintesc c nu era nimic de care s - i fieă ă ţ

fric .ă

– Te duc acolo.

Se gr bir pe c rare. Scarlett îşi d du seama c Bod discuta cu nişteă ă ă ă ă

persoane în timp ce mergea, dar auzea numai ce spunea el. Era ca şi cum ar fi

ascultat pe cineva care vorbea la telefon. Ceea ce îi aminti...

– M mica o s se înfurie groaznic, zise ea. Sunt moart !ă ă ă

– Nu, zise Bod. Nu eşti. Înc nu. Nu pentru mult timp, zise el, apoi seă

adres altcuiva. Acum sunt doi? Merg împreun ? Bine.ă ă

Ajunser la mausoleul familiei Frobisher.ă

– Intrarea este în spatele sicriului de jos, din stânga, spuse Bod. Dac auziă

pe cineva venind, şi nu sunt eu, du-te direct pân jos de tot... ai ceva cu care să ă

luminezi?

– Mda. Un LED mic, pe inelul pentru chei.

– Bine.

Bod deschise uşa mausoleuluii.

– S fii atent . S nu te împiedici.ă ă ă

– Unde te duci? întreb Scarlett.ă

– Aceasta e casa mea, zise Bod. Trebuie s-o ap r.ă

Scarlett strânse în mân inelul de chei cu LED ş se târî în patru labe.ă

Spa iul din spatele coşciugului era îngust, dar fata intr în gaura din deal şiţ ă

împinse siciriul la loc, cât de bine putu. La lumina LED-ului putea s vadă ă

treptele de piatr . St tu dreapt şi, cu mîna pe perete, coborî trei trepte, apoi seă ă ă

opri şi se aşez , sperând c Bod ştia ce face, şi aştept .ă ă ă

– Unde sunt acum indivizii? întreb Bod.ă

– Un individ e pe Promenada Egiptean , îi spuse tat l s u. Te caut .ă ă ă ă

Prietenul lui aşteapt pe alee. Al i trei sunt pe cale s vin aici, c rându-se peă ţ ă ă ăţă

zid.

– Dac Silas ar fi fost aici... Le-ar fi venit iute de hac. Sau domnişoaraă

Lupescu.

– N-ai nevoie de ei, spuse încurajator domnul Owens.

– Unde-i m mica? ă

– Jos, lâng zid.ă

– Spune-i c am ascuns-o pe Scarlett în spatele mausoleului lui Frobisher.ă

Cere-i s aib grij de ea, dac mi se întâmpl ceva.ă ă ă ă ă

Bod o lu la fug prin cimitirul întunecos. Singura cale de acces în parteaă ă

de nord-vest a cimitirului era prin Promenada Egiptean . Ca s mearg pe acoloă ă ă

însemna s treac pe lâng omule ul cu frânghia de m tase neagr . Un om careă ă ă ţ ă ă

îl c uta şi care-l voia mort...ă

Îşi spuse c el era Nobody Owens. F cea parte din cimitir. N-avea să ă ă

p easc nimic.ăţ ă

Aproape c nu-l v zu pe omule – pe individul Jack numit Ketch – cândă ă ţ

p trunse în grab în Promenada Egiptean . Individul aproape c f cea parte dină ă ă ă ă

umbr .ă

Bod inspir , disp ru cât de iute putu s dispar şi trecu pe lâng individ caă ă ă ă ă

praful mânat de briza serii.

Str b tu lungimea plin de verdea a Promenadei Egiptene, apoi, cu ună ă ă ţă

efort de voin , deveni cât mai vizibil şi d du cu piciorul într-o piatr .ţă ă ă

V zu umbra din arcad desprinzându-se şi venind dup el, aproape la felă ă ă

de t cut ca şi mor ii.ă ă ţ

Bod se strecur prin cap tul n p dit de ieder al Promenadei şi p trunseă ă ă ă ă ă

în col ul de nord-vest al cimitirului. Ştia c trebuia s -şi planifice bine timpul.ţ ă ă

Dac se mişca prea iute, individul avea s -l piard , dac se mişca prea încet, oă ă ă ă

coard neagr de m tase avea s fie înf şurat în jurul gâtului s u, oprindu-iă ă ă ă ă ă ă

respira ia şi l sându-l f r zile.ţ ă ă ă

Îşi f cu loc zgomotos prin v lm şagul de ieder , deranjând una dină ă ă ă

multele vulpi din cimitir, care o tuli prin tufişuri. Aici era o adev rat jungl ,ă ă ă

alc tuit din pietre de mormânt pr buşite, statui f r cap, copaci şi tuf riş,ă ă ă ă ă ă

gr mezi alunecoase de frunze c zute, pe jum tate putrezite – dar era o junglă ă ă ă

pe care Bod o explorase înc de când fusese suficient de mare ca s mearg şiă ă ă

s hoin reasc .ă ă ă

Acum se gr bea cu grij , p şind de pe r d cinile unei tufe de ieder pe oă ă ă ă ă ă

piatr , apoi pe p mânt, plin de încredere, pentru c acesta era cimitirul lui.ă ă ă

Sim ea cimitirul str duindu-se s -l ascund , s -l protejeze, s -l fac s dispar ,ţ ă ă ă ă ă ă ă ă

iar el lupta împotriva acestui lucru, se str duia s fie v zut.ă ă ă

Îl v zu pe Nehemiah Trot şi ezit .ă ă

– Bun , tinere Bod, strig Nehemiah. Am auzit c a â area e st pânaă ă ă ţ ţ ă

acestui moment, c âşneşti prin aceste domenii ca o comet pe firmament.ă ţ ă

Despre ce-i vorba, bunule Bod?

– Sta i acolo, zise Bod. Exact unde sunte i. Uita i-v în direc ia din care vin.ţ ţ ţ ă ţ

Spune i-mi când individul se apropie.ţ

Bod ocoli mormântul acoperit de ieder al familiei Carstairs, apoi se opri,ă

gâfâind de parc i s-ar fi t iat r suflarea, stând cu spatele c tre urm ritorul s u.ă ă ă ă ă ă

Şi aştept . Dur doar câteva secunde, dar lui i se p ru c trecuse o mică ă ă ă ă

veşnicie.

(- E aici, fl c ule, zise Nehemiah Trot. E la vreo dou zeci de paşi în urmaă ă ă

ta.)

Individul Jack numit Ketch v zu b iatul în fa a sa. Întinse coarda deă ă ţ

m tase neagr în mâini. Se strânsese în jurul multor gâturi, în decursul anilor, şiă ă

însemnase sfârşitul tuturor oamenilor în jurul c rora se strânsese. Era foarteă

moale şi foarte rezistent – şi invizibil pentru razele X.ă ă

Musta a lui Ketch se mişc , dar nu se mai mişc şi altceva. Vedea prada şiţ ă ă

nu voia s-o sperie. Începu s înainteze, t cut ca o umbr .ă ă ă

B iatul se ridic .ă ă

Jack Ketch s ri înainte, pantofii s i negri, bine lustrui i nesco ând nici ună ă ţ ţ

sunet prin mormanul de frunze.

(- Vine, fl c ule! strig Nehemiah Trot.)ă ă ă

B iatul se întoarse, iar Jack Ketch se repezi la el.ă

Iar domnul Ketch sim i lumea pr v lindu-se în fa a sa. Se prinse de lumeţ ă ă ţ

cu o mân înm nuşat , dar c zu şi c zu în vechiul mormânt, se pr buşi to i ceiă ă ă ă ă ă ţ

şapte metri, înainte s se pr v leasc pe coşciugul domnului Carstairs, f cândă ă ă ă ă

aşchii capacul sicriului – şi, în acelaşi timp, şi glezna sa.

– Unul, zise calm Bod, deşi nu se sim ea deloc calm.ţ

– Elegant realizare, zise Nehemiah Trot. O s compun o od . Vrei să ă ă ă

r mâi s-o ascul i? ă ţ

– Nu am timp, spuse Bod. Unde sunt ceilal i indivizi? ţ

– Trei dintre ei sunt pe aleea de sud-vest, îi r spunse Euphemia Horsfall.ă

Se îndreapt c tre colin .ă ă ă

Iar Tom Sands zise:

– Şi mai e unul. Chiar acum merge în jurul capelei. E cel care s-a tot

învârtit prin cimitir în ultima lun . Dar acum arat oarecum altfel.ă ă

– Fi i cu ochii pe individul care-i aici, cu domnul Carstairs – şi v rog s -iţ ă ă

cere i scuze în numele meu doamnei Carstairs...ţ

Se aplec sub o ramur de pin şi ocoli colina, pe c r ri care îi conveneauă ă ă ă

lui, s rind de pe un monument pe o piatr de mormânt, ceea ce era mai iute.ă ă

Trecu pe lâng m rul cel b trân.ă ă ă

– Mai sunt înc patru, zise o voce feminin , caustic . Patru, şi to i ucigaşi.ă ă ă ţ

Iar ceilal i n-or s cad to i în morminte deschise, ca s - i fac ie pe plac.ţ ă ă ţ ă ţ ă ţ

– Bun , Liza. Credeam c eşti sup rat pe mine.ă ă ă ă

– S-ar putea s fiu, s-ar putea s nu fiu, zise ea, fiind doar o voce. Dar astaă ă

nu înseamn c o s -i las s te taie.ă ă ă ă

– Atunci împiedic -i pentru mine, împiedic -i, z p ceşte-i şi încetineşte-i.ă ă ă ă

Po i s faci asta? ţ ă

– În timp ce tu o s fugi iar şi? Nobody Owens, de ce nu dispari pur şiă ă

simplu şi nu te ascunzi în mormântul pl cut al m micii, unde ei n-or s teă ă ă

g seac niciodat ? Iar Silas se va întoarce curând şi va avea grij de ei...ă ă ă ă

– Poate se va întoarce, poate nu se va întoarce, zise Bod. Ne întâlnim la

copacul tr snit.ă

– Tot nu vorbesc cu tine, zise vocea Lizei Hempstock, mândr ca un p ună ă

şi obraznic precum o vrabie.ă

– Ba vorbeşti. Chiar în clipa asta.

– Numai în aceast perioad de urgen . Dup aia, nici o vorb !ă ă ţă ă ă

Bod se îndrept spre copacul lovit de tr snet, un stejar care fusese ars deă ă

fulger cu dou zeci de ani în urm şi acum era doar un membru înnegrit ce seă ă

îndrepta spre cer.

Avea o idee. Nu era pe deplin format . Depindea de felul în care îşiă

amintea lec iile domnişoarei Lupescu, de felul în care îşi amintea ce v zuse şiţ ă

auzise când fusese copil.

Fu mai greu s g seasc mormântul decât se aşteptase, chiar ştiind ce să ă ă ă

caute, dar îl g si – un mormânt urât, aplecat într-un unghi ciudat, avândă

deasupra pietrei funerare un înger f r cap, p tat, care avea înf işarea uneiă ă ă ăţ

ciuperci gargantuane. Abia atunci când îl atinse şi sim i fiorul, fu pe deplin sigur.ţ

Se aşez pe mormânt, silindu-se s devin complet vizibil.ă ă ă

– Nu ai disp rut, zise vocea Lizei. Te poate g si oricine.ă ă

– Foarte bine, zise Bod. Vreau ca indivizii s m g seasc .ă ă ă ă

– Prostul dac nu-i fudul... zise Liza.ă

Luna r s rise. Acum era uriaş şi atârna jos pe cer. Bod se întreb dac ară ă ă ă ă

exagera dac ar începe s fluiere.ă ă

– Îl v d!ă

Un b rbat fugea c tre el, împiedicându-se şi împleticindu-se, urmată ă

îndeaproape de al i doi b rba i.ţ ă ţ

Bod era conştient de mor ii gr m di i în jurul lor, care priveau scena, darţ ă ă ţ

se sili s -i ignore. Se aşez mai bine pe mormântul cel urât. Se sim ea caă ă ţ

momeala dintr-o capcan , iar sim mântul acela nu era deloc pl cut.ă ţă ă

B rbatul ca un taur fu primul care ajunse la mormânt, urmat îndeaproapeă

de b rbatul cu p rul alb – cel care fusese singurul care vorbise – şi de blond.ă ă

Bod r mase acolo unde era.ă

B rbatul cu p rul alb zise:ă ă

– Aha! Presupun c eşti b iatul familiei Dorian, cel care a fugit. Uluitor.ă ă

Jack Frost al nostru te caut prin toat ara, iar tu eşti aici, exact unde te-a l sată ă ţ ă

cu treisprezece ani în urm ...ă

– Individul la mi-a omorât familia, spuse Bod.ă

– Într-adev r.ă

– De ce?

– Conteaz ? Nu o s apuci s spui nim nui.ă ă ă ă

– Atunci n-ai de ce s nu-mi spui, nu-i aşa? ă

B rbatul cu p rul alb l tr un râs.ă ă ă ă

– Ha! Amuzant b iat! Îns eu aş vrea s ştiu cum ai tr it în cimitir timp deă ă ă ă

treisprezece ani f r s cape i în elepciune de la cineva? ă ă ă ţ ţ

– Dac r spunzi la întrebarea mea, î i r spund şi eu la a ta.ă ă ţ ă

– Nu vorbi cu domnul Dandy aşa, mucosule! se r sti individul cu ceaf deă ă

taur. Te rup în buc i, te...ăţ

B rbatul cu p rul alb f cu înc un pas spre mormânt.ă ă ă ă

– Sttt, Jack Tar. Bine. R spuns contra r spuns. Noi – prietenii mei şi cuă ă

mine – suntem membrii unei organiza ii fr eşti, cunoscut drept Indivizii Jack deţ ăţ ă

Toate Meseriile sau Pungaşii sau sub alte nume. Exist m de foarte, foarte multă

timp. Noi ştim... ne amintim lucruri pe care majoritatea oamenilor le-au uitat.

Vechile Cunoaşteri.

– Magie. Cunoaşte i un pic de magie, zise Bod.ţ

Individul d du din cap, aprobator.ă

– Dac vrei s -i spui aşa... Exist o magie pe care o preiei din moarte.ă ă ă

Ceva p r seşte lumea, altceva p trunde în ea...ă ă ă

– Mi-a i omorât familia pentru asta? Pentru magie? E ridicol!ţ

– Nu. Noi v-am ucis ca s ne ap r m. Cu mult timp în urm , unul dintre aiă ă ă ă

noştri – era în Egipt, pe vremea piramidelor – a prev zut c într-o zi se va naşteă ă

un copil care va merge pe grani a dintre cei vii şi cei mor i. Dac acel copil vaţ ţ ă

ajunge adult, asta va însemna sfârşitul ordinului nostru şi a tot ce ap r m noi.ă ă

Am avut oameni care au urm rit naşterile dinainte ca Londra s fie sat, amă ă

supravegheat familia ta dinainte ca New Amsterdam s devin New York. Şi l-amă ă

trimis pe acel Jack pe care l-am crezut cel mai bun, mai iute şi mai periculos, să

v vin de hac. S fac lucrurile aşa cum se cuvine, astfel încât s putem să ă ă ă ă ă

lu m to i jujuă ţ 14 r i şi s -i facem s lucreze pentru noi, şi s men inem totul înă ă ă ă ţ

func iune pentru înc cinci mii de ani. Numai c el n-a f cut asta...ţ ă ă ă

Bod se uit la cei trei b rba i.ă ă ţ

– El unde e? De ce nu-i aici?

14 juju – spirit r u, în credin ele africaneă ţ

– Putem s avem noi grij de tine, spuse blondul. El are nas bun, dar acumă ă

e pe urmele prietenei tale. Nu putem s l s m nici un martor. Nu într-oă ă ă

asemenea situa ie.ţ

Bod se aplec , îşi înfund mâinile în buruienele de pe mormântul neîngrijit.ă ă

– Veni i şi prinde i-m , fu tot ce spuse el.ţ ţ ă

Blondul rânji, b rbatul cu gât de taur se întinse şi – da – pân şi domulă ă

Dandy f cu câ iva paşi înainte.ă ţ

Bod îşi înfipse degetele cât putu de adânc în iarb , îşi trase buzele,ă

dezgolindu-şi din ii, şi spuse trei cuvinte într-o limb ce fusese deja vecheţ ă

înainte de naşterea Omului Indigo.

– Skagh! Thegh! Khavagah!

Deschise poarta ghulelor.

Mormântul se r suci în sus, ca un chepeng. Bod v zu stele în gauraă ă

adânc de sub uş , v zu un întuneric plin cu lumini sclipitoare.ă ă ă

Individul ca un taur, domnul Tar, care era pe marginea gropii, nu se putu

opri şi se pr buşi, surprins, în bezn .ă ă

Domnul Nimble s ri c tre Bod, cu bra ele întinse, s rind peste groap . Bodă ă ţ ă ă

v zu individul oprindu-se în aer în punctul cel mai de sus al saltului, îl v zuă ă

atârnând acolo o clip , înainte s fie aspirat prin poarta ghulelor, în adâncuri...ă ă

Domnul Dandy r mase la marginea por ii ghulelor, pe o muchie de piatr ,ă ţ ă

şi se uit în jos. Apoi îşi ridic privirea c tre Bod şi zâmbi, strângând din buze.ă ă ă

– Nu ştiu ce ai f cut, spuse domnul Dandy. Dar nu are nici un efect, spuseă

el şi-şi scoase mâna înm nuşat din buzunar, inând în ea un pistol, pe care-lă ă ţ

îndrept spre Bod. Ar fi trebuit s fac asta acum treisprezece ani. Nu po i s aiă ă ţ ă

încredere în al ii. Dac -i ceva important, trebuie s -l faci singur.ţ ă ă

Un vânt de deşert se ridic prin poarta ghulelor ce era deschis , un vântă ă

fierbinte şi uscat, plin de nisip. Iar Bod zise:

– Acolo jos e un pustiu. Dac o s cau i ap , o s g seşti un pic. Există ă ţ ă ă ă ă

f pturi pe care le po i mânca, dac o s te str duieşti din greu, dar nu te puneă ţ ă ă ă

cu groaznicii nop ii. Fereşte-te de Gholheim. Ghulele pot s - i ştearg amintirileţ ă ţ ă

şi s te trasforme în una dintre ele sau pot s aştepte pân o s putrezeşti, iară ă ă ă

atunci or s te m nânce. Po i s scapi de ambele variante.ă ă ţ ă

eava pistolului nu tremur . Domnul Dandy întreb :Ţ ă ă

– De ce-mi spui chestiile astea?

Bod ar t spre cimitir.ă ă

– Din cauza lor, spuse el, iar când spuse cuvintele acestea, domnul Dandy

privi într-o parte, pentru o clip , suficient pentru ca Bod s dispar .ă ă ă

Domnul Dandy privi în dreapta, în stânga, dar Bod nu mai era lângă

statuia sf râmat . Din adâncurile gropii se auzi un ip t, ca vaietul singuratic ală ă ţ ă

unei p s ri de noapte.ă ă

Domnul Dandy se uit în jur, cu fruntea încruntat , cu trupul o mas deă ă ă

nehot râre şi furie.ă

– Unde eşti? mârâi el. S te ia naiba! Unde eşti? ă

I se p ru c aude un glas care zise:ă ă

– Por ile ghulelor sunt f cute ca s fie deschise, apoi închise. Nu po i s-oţ ă ă ţ

laşi deschis . Por ile vor s se închid .ă ţ ă ă

Buza gropii se cl tin şi se zgudui. Domnul Dandy mai apucase ună ă

cutremur, cu mul i ani în urm , în Bangladesh. Se întâmplar urm toarele:ţ ă ă ă

p mântul se zgâl âi, domnul Dandy c zu şi fu gata s se p buşeasc în bezn ,ă ţ ă ă ă ă ă

dar se prinse de piatra de mormânt c zut , îşi întinse bra ele pe ea şi se inuă ă ţ ţ

bine. Nu ştia ce se afla sub el şi nici nu voia s afle.ă

P mântul se cutremur , iar domnul Dandy sim i c piatra de mormântă ă ţ ă

începu s alunece sub greutatea sa.ă

Se uit în sus. B iatul era acolo, privind curios în jos, spre el.ă ă

– Acum o s las poarta s se închid , zise Bod. Cred c , dac o s continuiă ă ă ă ă ă

s te ii de chestia aia, s-ar putea închide peste tine, strivindu-te, sau s-ar puteaă ţ

s te absoarb pur şi simplu şi s te transforme într-o parte a por ii. Nu ştiu. Dară ă ă ţ

o s - i dau o şans , ceea ce înseamn mai mult decât ai dat tu familiei mele.ă ţ ă ă

O zguduitur furioas . Domnul Dandy se uit în ochii cenuşii ai b iatului şiă ă ă ă

înjur . Dup care spuse:ă ă

– N-o s scapi niciodat de noi. Noi suntem Indivizii Jack de Toateă ă

Meseriile. Suntem pretutindeni. Nu s-a terminat.

– Cu voi s-a terminat, spuse Bod. E sfârşitul vostru şi a tot pentru ce a iţ

luptat. Aşa cum a prezis omul acela din Egipt. Voi nu m-a i ucis. A i fostţ ţ

pretutindeni. Dar acum s-a terminat, zise Bod şi zâmbi. Asta a f cut Silas, nu-iă

aşa? Asta face acolo unde e.

Figura domnului Dandy confirm tot ce b nuise Bod.ă ă

Iar Bod nu ştiu niciodat ce ar fi putut s spun domnul Dandy, pentru că ă ă ă

individul d du drumul pietrei de mormânt şi c zu încet în poarta ghulelor ce eraă ă

deschis .ă

– Wegh Kharados, zise Bod.

Poarta ghulelor deveni din nou mormânt şi nimic mai mult.

Ceva îl trase de mânec . Fortinbras Bartleby se uita în sus spre el.ă

– Bod! Individul de lâng capel ! Urc dealul.ă ă ă

* * *

Individul numit Jack se l sase condus de nasul s u. Îi p r sise pe ceilal iă ă ă ă ţ

pentru c , printre altele, duhoarea coloniei lui Jack Dandy f cea imposibil deă ă

sim it ceva mai subtil.ţ

Nu putea g si b iatul dup miros. Nu în locul acela. B iatul mirosea ca şiă ă ă ă

cimitirul. Dar fata mirosea precum casa mamei sale, precum stropul de parfum

care îi atinsese gâtul înainte s plece la şcoal în diminea a aceea. Şi maiă ă ţ

mirosea ca o victim , ca sudoarea produs de fric , îşi zise Jack, mirosea aă ă ă

prad . Iar acolo unde era ea avea s fie şi b iatul – mai devreme sau mai târziu.ă ă ă

Individul numit Jack urc dealul, cu mâna pe pl selele cu itului. Aproape că ă ţ ă

ajunsese în vârful colinei când îşi d du seama – era o intui ie despre care ştiaă ţ

c -i adev rat – c Jack Dandy şi ceilal i muriser . ă ă ă ă ţ ă Bine, îşi zise el, a r mas maiă

mult loc liber sus. Ascensiunea în organiza ie a individului numit Jack seţ

încetinise şi se oprise dup ce nu reuşise s omoare to i membrii familiei Dorian.ă ă ţ

Era ca şi cum nu se mai bucura de încredere.

Acum – în curând – avea s se schimbe ceva.ă

În vârful dealului, individul numit Jack pierdu mirosul fetei. Ştia c era înă

apropiere.

Se întoarse pe propriile-i urme, ca din întâmplare, şi reg si parfumul ei laă

vreo cincisprezece metri, lâng un mausoleu cu o uş de metal închis . Apucă ă ă ă

uşa şi o deschise.

Mirosul era acum mai puternic. Putea s adulmece c fata era speriat .ă ă ă

Trase jos coşciugele, unul cîte unul, de pe rafturi, şi le l s s cad pe sol,ă ă ă ă

sp rgând lemnul vechi, împr ştiindu-le con inutul pe podeaua mausoleului. Nu,ă ă ţ

fata nu se ascunsese în nici unul dintre ele...

Atunci unde?

Examin peretele. Era solid. Se l s în patru labe, trase afar ultimulă ă ă ă

coşciug şi scotoci... Mâna sa descoperi o deschiz tur ...ă ă

– Scarlett, strig el, încercând s -şi aminteasc felul în care o strigaseă ă ă

când fusese domnul Frost, dar nu putu s mai reg seasc acea parte din el: elă ă ă

era individul numit Jack şi doar atât.

Se târî în patru labe prin gaura din perete.

Când Scarlett auzi zgomotul de distrugere de deasupra, o porni cu grij înă

jos pe sc ri, cu mâna stâng pip ind peretele, cu mâna dreapt inând inelul deă ă ă ă ţ

chei cu LED-ul, care arunca suficient lumin pentru a-i permite s vad undeă ă ă ă

s -şi pun picioarele. Ajunse la cap tul treptelor de piatr şi ajunse în cameraă ă ă ă

larg , cu inima b tând puternic.ă ă

Era speriat : speriat de amabilul domn Frost şi de prietenii s i şi maiă ă ă

îngrozitori; speriat de înc perea aceea şi de amintirile despre ea: sinceră ă

vorbind, îi era un pic fric şi de Bod. Acesta nu mai era un b iat t cut, plin deă ă ă

mister, o leg tur cu copil ria ei. Era altceva, ceva ce nu era chiar om.ă ă ă

– M întreb ce gândeşte m mica chiar acum, îşi zise ea. O s sune întrunaă ă ă

acas la domnul Frost, ca s afle când o s m întorc. Dac ies vie din chestiaă ă ă ă ă

asta, o s-o oblig s -mi cumpere un telefon. E ridiol. Sunt singura persoan dină ă

clasa mea care nu are propriul s u telefon.ă

Şi-şi mai zise:

– Mi-e dor de m mica mea.ă

Nu crezuse c un om se poate mişca atât de t cut prin bezn , dar o mână ă ă ă

înm nuşat se puse pe gura ei, iar o voce – pe care abia reuşi s-o recunoască ă ă

drept cea a domnului Fost – spuse, f r nici o emo ie:ă ă ţ

– Dac faci pe deşteapta – dac faci orice – î i tai gâtul. D din cap dac aiă ă ţ ă ă

priceput.

Scarlett d du din cap.ă

* * *

Bod v zu haosul de pe podeaua mausoleului familiei Frobisher, sicrieleă

d râmate, cu con inutul împr ştiat pe coridor. Acolo erau mul i Frobisheri şiă ţ ă ţ

Frobysheri, precum şi mul i Pettyferi, to i în diferite faze de indispozi ie şiţ ţ ţ

consternare.

– E deja jos, îi spuse Ephraim.

– Mul umesc, zise Bod şi se strecur prin gaur în interiorul dealului, apoiţ ă ă

coborî pe sc ri.ă

Bod vedea aşa cum v d mor ii: v zu treptele, v zu camera de la cap tulă ţ ă ă ă

acestora. Şi când ajunse la jum tatea sc rii îl v zu pe individul numit Jackă ă ă

inând-o pe Scarlett. Îi r sucise bra ul la spate şi-i inea la gât un cu it deţ ă ţ ţ ţ

dezosat mare, ascu it.ţ

Individul numit Jack se uit în sus, în întuneric.ă

– Salut, b iete, zise el.ă

Bod nu spuse nimic, se concentr asupra dispari iei, f cu înc un pas.ă ţ ă ă

– Crezi c nu pot s te v d, zise individul numit Jack. Ai dreptate. Nu pot.ă ă ă

Nu chiar. Dar pot s - i miros frica. Şi pot s te aud mişcându-te, pot s te audă ţ ă ă

respirând. Şi acum, c ştiu despre trucul t u deştept cu dispari ia, pot s teă ă ţ ă

simt. Spune ceva. Spune ceva încât s pot s aud, sau încep s tai buc ele dină ă ă ăţ

tân ra doamn . Ai în eles? ă ă ţ

– Da, zise Bod, iar vocea sa r sun în înc pere. Am în eles.ă ă ă ţ

– Bine, spuse Jack. Vino aici. S discut m un pic.ă ă

Bod începu s coboare treptele. Se concentr asupra fricii, ridicând-o laă ă

nivelul panicii în înc pere, f când teroarea ceva tangibil...ă ă

– Înceteaz , zise individul numit Jack. Indiferent ce faci, nu mai face!ă

Bod încet .ă

– Crezi c po i s - i faci num rul de magie cu mine? întreb Jack. Ştii cineă ţ ă ţ ă ă

sunt eu, b iete? ă

– Eşti un Jack, spuse Bod. Mi-ai omorât familia. Şi ar fi trebuit s m omoriă ă

şi pe mine.

Jack ridic din sprâncean , apoi zise:ă ă

– Ar fi trebuit s te ucid? ă

– Oh, da! B trânul a spus c dac ajung adult ordinul vostru va fi distrus.ă ă ă

Am crescut. Tu ai dat greş şi ai pierdut.

– Ordinul meu exist de dinainte de apari ia Babilonului. Nimic nu ne poateă ţ

v t ma.ă ă

– Nu i-au spus? întreb Bod, care st tea la cinci paşi de individul numitţ ă ă

Jack. Ei erau ultimii dintre indivizii numi i Jack. Cei din... Cracovia, Vancouver şiţ

Melbourne au murit cu to ii.ţ

– Bod, te rog, f -l s -mi dea drumul, zise Scarlett.ă ă

– Nu fii îngrijorat , îi spuse Bod cu un calm pe care nu-l sim ea, apoi seă ţ

adres lui Jack. N-are nici un rost s -i faci r u. N-are nici un rost s m omori. Nuă ă ă ă ă

în elegi? Nu mai exist un ordin al Indivizilor Jack de Toate Meseriile. Nu maiţ ă

exist .ă

Jack d du din cap, gânditor.ă

– Dac e adev rat, spuse Jack, iar eu sunt acum un Jack-singur-singurel,ă ă

atunci am un motiv excelent ca s v omor pe amândoi.ă ă

Bod nu spuse nimic.

– Mândrie, zise individul numit Jack. Mândria provocat de munca mea.ă

Mândria de a sfârşi ce-am început. Ce faci? întreb Jack.ă

Lui Bod i se zburli p rul. Sim i în înc pere o prezen ca un cârcel de fumă ţ ă ţă

şi spuse:

– Nu-s eu. Este Ucigaşul. El p zeşte comoara care e îngropat aici.ă ă

– Nu min i!ţ

– Nu minte, zise Scarlett. E adev rat.ă

– Adev rat? Comoar îngropat ? Nu m face...ă ă ă ă

UCIGAŞUL P ZEŞTE COMOARA PENTRU ST PÂN.Ă Ă

– Cine a spus asta? întreb individul numit Jack, uitându-se în jur.ă

– L-ai auzit? întreb Bod, uimit.ă

– L-am auzit, da, zise Jack.

– Eu n-am auzit nimic, spuse Scarlett.

– Ce-i locul acesta, b iete? întreb individul numit Jack. Unde suntem? ă ă

Înainte ca Bod s apuce s vorbeasc , vocea Ucigaşului gr i, r sunând înă ă ă ă ă

înc pere. ACESTA ESTE LOCUL COMORII. ACESTA ESTE LOCUL PUTERII. ACESTAă

ESTE LOCUL PE CARE UCIGAŞUL ÎL P ZEŞTE ŞI UNDE AŞTEAPT S SEĂ Ă Ă

ÎNTOARC ST PÂNUL S U.Ă Ă Ă

– Jack? zise Bod.

Individul numit Jack îşi l s capul într-o parte şi spuse:ă ă

– E pl cut s -mi aud numele în gura ta, b iete. Dac l-ai fi folosit maiă ă ă ă

înainte, te-aş fi g sit mai curând.ă

– Jack, care e numele meu adev rat? Cum îmi spunea familia mea? ă

– De ce te intereseaz asta, acum? ă

– Ucigaşul mi-a spus s -mi descop r numele, r spunse Jack. Care eă ă ă

numele meu?

– S m gândesc... zise Jack. Era Peter? Sau Paul? Sau Roderick – semeniă ă

cu un Roderick. Poate ai fost un Stephen...

Individul îşi b tea joc de b iat.ă ă

– Ai putea s -mi spui. Oricum ai s m omori, zise Bod, iar Jack d du dină ă ă ă

umeri şi d du din cap în bezn , ca şi cum ar fi zis ă ă evident. Vreau s laşi fata să ă

plece, spuse Bod. Las-o pe Scarlett s plece.ă

Jack privi prin întuneric şi zise:

– Asta-i o piatr altar, nu-i aşa? ă

– Cred c da.ă

– Şi un cu it? Şi o cup ? Şi o broş ? ţ ă ă

Acum individul zâmbea, în întuneric. Bod îi v zu zâmbetul pe figur , ună ă

zâmbet ciudat, încântat, ce p rea complet nepotrivit pe figura aceea, un zâmbetă

de descoperire şi de în elegere. Scarlett nu vedea nimic, doar un întuneric ceţ

uneori erupea în fulger ri în interiorul globilor ei oculari, dar auzea încântareaă

din glasul lui Jack.

Iar individul numit Jack spunea:

– Deci Fr ia s-a terminat şi Întrunirea s-a sfârşit. Şi dac nu mai exist niciăţ ă ă

un Jack de Toate Meseriile în afar de mine, ce importan are asta? Poate să ţă ă

existe o nou Fr ie, mai puternic decât ultima.ă ăţ ă

PUTERE, îi inu isonul Ucigaşul.ţ

– E perfect, spuse individul numit Jack. Uit -te la noi. Suntem într-un loc peă

care oamenii noştri l-au c utat mii de ani, având tot ce-i necesar pentruă

ceremonie. Aşa ceva te poate face s crezi în Providen , nu-i aşa? Sau înă ţă

rug ciunile tuturor indivizilor numi i Jack care au murit înaintea noastr , ca înă ţ ă

momentul declinului nostru cel mai puternic s ne fie d ruite toate astea.ă ă

Bod sim ea cu Ucigaşul asculta cuvintele lui Jack, sim ea un susur încet deţ ţ

a â are ap rând în înc pere.ţ ţ ă ă

Individul numit Jack zise:

– B iete, o s întind mâna. Scarlett, cu itul meu e înc lâng gâtul t u –ă ă ţ ă ă ă

deci nu încerca s fugi când o s - i dau drumul. B iete, o s -mi aşezi cupa,ă ă ţ ă ă

cu itul şi broşa în mân .ţ ă

COMOARA UCIGAŞULUI, şopti vocea tripl . ÎNTOTDEAUNA SE ÎNTOARCEă

ÎNAPOI. NOI O P ZIM PENTRU ST PÂN.Ă Ă

Bod se aplec , lu obiectele de pe piatra de altar, le puse în palmaă ă

deschis , înm nuşat , a lui Jack. Jack rânji.ă ă ă

– Scarlett, am s - i dau drumul. Când o s -mi trag cu itul, vreau s teă ţ ă ţ ă

întinzi cu fa a în jos pe sol, cu mîinile la ceaf . S nu încerci nimic, c o s teţ ă ă ă ă

omor în chinuri. Ai în eles? ţ

Fata înghi i în sec. Avea gura uscat , dar f cu un pas înainte. Mânaţ ă ă

dreapt , care-i fusese r sucit la spate, era amor it şi fata sim ea numai ace înă ă ă ţ ă ţ

um r. Se întinse pe jos, cu obrazul pe p mântul b t torit.ă ă ă ă

Suntem mor iţ , îşi zise ea, f r nici cea mai mic emo ie. Era ca şi cum ar fiă ă ă ţ

privit ceva ce se întâpl altora, o dram suprarealist ce se transformase în joculă ă ă

Crim în întuneric. Auzi sunetul scos de Jack apucându-l pe Bod...ă

Vocea lui Bod zise:

– D -i drumul.ă

Vocea lui Jack:

– Dac o s faci tot ce- i spun, n-o s-o omor. Nici m car n-o s -i fac vreună ă ţ ă ă

r u.ă

– Nu te cred. Ea poate s te identifice.ă

– Nu, nu poate, spuse vocea de adult, sigur de sine, apoi ad ug . Zeceă ă ă

mii de ani, iar cu itul e înc ascu it!ţ ă ţ

Admira ia din glasul s u era palpabil .ţ ă ă

– B iete, vino şi îngenuncheaz pe piatra altar. Cu mîinile la spate. Acum!ă ă

A TRECUT ATÂT DE MULT TIMP, zise Ucigaşul, dar Scarlett auzi doar un

sunet de târşâit, de parc nişte colaci imenşi s-ar fi târât prin înc pere.ă ă

Îns individul numit Jack auzise totul.ă

– B iete, vrei s - i ştii numele înainte s - i v rs sângele pe piatr ? ă ă ţ ă ţ ă ă

Bod sim i r ceala cu itului pe gât. Iar în clipa aceea Bod în elese. Totul seţ ă ţ ţ

încetini. Totul deveni clar.

– Îmi cunosc numele, zise el. Eu sunt Nobody Owens. Acesta sunt.

Şi, îngenunchiat pe piatra altarului, totul i se p ru foarte simplu.ă

– Ucigaşule, spuse el, c tre înc pere. Tot mai vrei un st pân? ă ă ă

UCIGAŞUL P ZEŞTE COMOARA PÂN CÂND SE ÎNTOARCE ST PÂNUL.Ă Ă Ă

– Bine, zise Bod, dar n-ai g sit în cele din urm st pânul pe care îl c utai? ă ă ă ă

Sim ea Ucigaşul agitându-se şi extinzându-se, auzea zgomotul ca unţ

zgrep nat al mii de ramuri uscate, ca şi cum ceva imens şi puternic îşi croiaţă

drum în interiorul înc perii. Şi atunci Bod îl v zu pentru prima oar pe Ucigaş. N-ă ă ă

a fost niciodat în stare s descrie ulterior ceea ce v zuse: da, ceva uriaş; cevaă ă ă

care avea trupul unui şarpe imens, dar cap de... de ce? Erau trei: trei capete, trei

gâturi. Figurile erau moarte, de parc cineva construise nişte p puşi din buc iă ă ăţ

de cadavre de oameni şi de animale. Figurile erau acoperite cu modele purpurii,

tatuaje în spirale de culoare indigo, ce transformau figurile moarte în f pturi cuă

expresii stranii, monstruoase.

Fe ele Ucigaşului adulmecar aerul din jurul lui Jack, de parc ar fi vrut s -lţ ă ă ă

muşte sau s -l mângâie.ă

– Ce se întâmpl ? întreb Jack. Ce-i asta? Ce face? ă ă

– Se numeşte Ucigaşul. P zeşte locul acesta. Are nevoie de un st pân careă ă

s -i spun ce s fac , zise Bod.ă ă ă ă

Jack cânt ri cu itul de cremene în mân .ă ţ ă

– Minunat, îşi zise el, apoi ad ug cu voce tare. Sigur, m aştepta pe mine.ă ă ă

Oh, da. Este evident c eu sunt st pânul lui cel nou.ă ă

Ucigaşul se învârtea prin interiorul camerei. ST PÂNE? întreb el, ca unĂ ă

câine ce aşteptase r bd tor prea mult timp. Spuse din nou ST PÂNE, ca şi cumă ă Ă

ar fi degustat cuvântul, s vad ce gust are. Avea gust bun, aşa c îl mai spuse oă ă ă

dat , cu un oftat de uşurare şi de dor. ST PÂNE...ă Ă

Jack se uit în jos, spre Bod.ă

– Cu treisprezece ani în urm am dat greş în privin a ta, iar acum ne-amă ţ

întâlnit din nou. E sfârşitul unui ordin. Începutul altuia. La revedere, b iete.ă

Coborî cu o mân cu itul spre gâtul b iatului, iar cu cealalt inu cupa.ă ţ ă ă ţ

– Bod, zise Bod. Nu b iete, ci Bod, ad ug el, apoi ridic vocea. Ucigaşule,ă ă ă ă

spuse el. Ce vei face cu noul t u st pân? ă ă

Ucigaşul oft . NOI ÎL VOM PROTEJA PÂN LA SFÂRŞITUL TIMPULUI.ă Ă

UCIGAŞUL ÎL VA INE ÎN INELELE SALE PENTRU TOTDEAUNA ŞI NU-L VA L SAŢ Ă

NICIODAT S SUPORTE PERICOLELE LUMII.Ă Ă

– Atunci protejeaz -l, zise Bod. Acum!ă

– Eu sunt st pânul t u. Te vei supune mie, spuse individul numit Jack.ă ă

UCIGAŞUL A AŞTEPTAT PREA MULT TIMP, spuse vocea tripl a Ucigaşului,ă

triumf toare. ATÂT DE MULT TIMP. Începu s -şi înf şoare inelele imense, leneşe,ă ă ă

în jurul individului numit Jack.

Individul numit Jack sc p cupa. inea acum câte un cu it în fiecare mână ă Ţ ţ ă

– un cu it de cremene şi un cu it cu mâner negru de os – şi zise:ţ ţ

– Înapoi! Stai la distan de mine! Nu te apropia!ţă

Izbi cu cu itul, în timp ce Ucigaşul se târa lâng el şi, cu o mişcare enorm ,ţ ă ă

strivitoare, îl cuprinse pe individul numit Jack în inelele sale.

Bod fugi la Scarlett şi o ajut s se ridice.ă ă

– Vreau s v d, zise ea. Vreau s v d ce se întâmpl .ă ă ă ă ă

Scoase lumini a ei cu LED şi o aprinse...ţ

Ceea ce v zu Scarlett nu fu ceea ce vedea Bod. Fata nu-l vedea pe Ucigaş,ă

iar acesta fu norocul ei. Ea îl vedea pe individul numit Jack. Vedea frica de pe

fa a acestuia, iar frica aceea îl f cea s arate aşa cum ar tase cândva domnulţ ă ă ă

Frost. În groaza sa, devenise omul amabil care o dusese cu maşina acas . Jackă

plutea în aer, la doi, trei metri deasupra solului, izbind s lbatic cu dou cu ite înă ă ţ

aer, încercând s loveaasc ceva ce Scarlett nu putea vedea, într-un efort ce,ă ă

evident, nu avea nici un efect.

Domnul Frost, individul numit Jack, indiferent cine va fi fost, era târât şi

îndep rtat de ei, era tras pân când fu lipit, cu bra ele şi picioarele întinse şiă ă ţ

atârnând moi, de peretele înc perii.ă

Lui Scarlett i se p rea c domnul Frost era tras prin zid, era tras în stânc ,ă ă ă

era înghi it de aceasta. Nu mai r mase nimic vizibil din el, doar fa a. Individulţ ă ţ

ipa s lbatic, disperat, r cnea la Bod s opreasc f ptura aceea, s -l salveze, teţ ă ă ă ă ă ă

rog, te rog... apoi figura b rbatului fu tras în zid şi vocea fu f cut s tac ...ă ă ă ă ă ă

Bod se duse la altarul de piatr . Lu cu itul de piatr , cupa şi broşa de peă ă ţ ă

podea şi le puse unde le era locul. L s cu itul de metal negru acolo undeă ă ţ

c zuse.ă

– Aveam impresia c ai spus c Ucigaşul nu putea s fac r u oamenilor,ă ă ă ă ă

zise Sarlett. Credeam c nu poate face altceva decât s ne sperie.ă ă

– Da, zise Bod. Dar voia un st pân pe care s -l protejeze. Aşa mi-a spusă ă

chiar el.

– Adic tu ştiai, spuse Scarlett. Ştiai ce se va întâmpla.ă

– Da. Speram s se întâmple aşa.ă

Bod o ajut s urce pe scar şi s ias în haosul din mausoleul familieiă ă ă ă ă

Frobisher.

– Trebuie s fac cur enie, zise Bod, cu un ton obişnuit, iar Scarlett încercă ăţ ă

s nu se uite la lucrurile de pe podea.ă

Ieşir în cimitir. Scarlett mai spuse o dat , cu glas monoton:ă ă

– Ştiai ce se va întâmpla.

De data asta, Bod nu zise nimic.

Fata se uit la el ca şi cum n-ar fi ştiut prea bine la ce se uit .ă ă

– Deci ştiai. Ştiai c Ucigaşul avea s -l ia. De aceea m-ai ascuns acolo?ă ă

Asta a fost? Eu am fost momeala?

– N-a fost aşa, zise Bod. Dar suntem în via , nu-i aşa? Iar el nu ne va maiţă

provoca necazuri.

Scarlett sim i furia şi mânia crescând în ea. Teama îi disp ruse, iar acumţ ă

r m sese doar ceea ce trebuia eliminat, r cnit. Lupt împotriva acestei nevoi.ă ă ă ă

– Şi cu ceilal i ce s-a întâmplat? I-ai omorât şi pe ei? ţ

– N-am omorât pe nimeni.

– Atunci unde sunt?

– Unul dintre ei este în fundul unui mormânt adânc, cu glezna rupt .ă

Ceilal i trei sunt undeva, departe.ţ

– Nu i-ai omorât?

– Bineîn eles c nu, spuse Bod. Aceasta este casa mea. De ce aş fi doritţ ă

s -i am aici pentru restul timpului? Gata, totul e bine, ad ug el. Am rezolvată ă ă

treaba.

Scarlett f cu un pas, îndep rtându-se de el.ă ă

– Nu eşti un om. Oamenii nu ac ioneaz ca tine. Tu eşti la fel de r u ca şiţ ă ă

el. Eşti un monstru.

Bod sim i c sângele i se scurge din fa . Dup tot ce gândise în noapteaţ ă ţă ă

aceea, dup tot ce se întâmplase, asta era lucrul cel mai greu de îndurat.ă

– Nu, zise el. N-a fost aşa.

Scarlett începu s se îndep rteze de Bod.ă ă

F cu un pas, doi, era gata s fug , s se întoarc şi s gonească ă ă ă ă ă ă

nebuneşte, cu disperare, prin cimitirul luminat de lun , când un b rbat înalt,ă ă

îmbr cat în catifea neagr , îi puse o mân pe bra şi zise:ă ă ă ţ

– Cred c eşti nedreapt cu Bod. Dar nu m îndoiesc c vei fi mai fericită ă ă ă ă

dac nu- i vei aminti nimic din toate acestea. Hai s mergem înpreun , noi doi,ă ţ ă ă

şi s discut m despre cele ce i s-au întâmplat în ultimele zile, şi despre ce ar fiă ă ţ

în elept s - i aminteşti şi ce ar fi mai bine s ui i.ţ ă ţ ă ţ

– Silas, zise Bod, nu po i s faci asta. Nu po i s-o faci s m uite.ţ ă ţ ă ă

– Va fi mai bine aşa, spuse Silas, f r intona ie. Pentru ea, poate şi pentruă ă ţ

noi to i.ţ

– Eu nu am nimic de zis în chestia asta? întreb Scarlett.ă

Silas nu spuse nimic. Bod f cu un pas spre Scarlett şi spuse:ă

– Gata, s-a terminat. Ştiu c a fost greu. Dar am reuşit. Tu şi cu mine. I-ă

am învins.

Capul fetei se cl tina uşor, ca şi cum ar fi negat tot ce v zuse, tot ceă ă

tr ise.ă

Scarlett se uit la Silas şi zise doar:ă

– Vreau s m duc acas . V rog!ă ă ă ă

Silas d du din cap. Merse împreun cu fata pe o alee care-i duse pân laă ă ă

ieşirea din cimitir. Bod se uit la Scarlett în timp ce aceasta pleca, sperând c seă ă

va întoarce şi se va uita în urm , c -i va zâmbi sau se va uita pur şi simplu la el,ă ă

f r team în priviri. Dar Scarlett nu se întoarse. Plec pur şi simplu.ă ă ă ă

Bod se întoarse în mausoleu. Trebuia s fac ceva, aşa c începu s pună ă ă ă ă

la loc coşciugele d râmate, s înl ture resturile, s pun oasele împr ştiate laă ă ă ă ă ă

loc în sicrie, descoperind dezam git c nici unul dintre mul ii Frobisheri,ă ă ţ

Frobysheri şi Pettiferi strânşi în jur ca s -l priveasc nu p rea s ştie care oaseă ă ă ă

trebuiau puse în fiecare sicriu.

* * *

Un b rbat o aduse pe Scarlett acas . Mai târziu, mama lui Scarlett nu-şiă ă

mai aminti ce-i spusese b rbatul acela, dar aflase, spre dezam girea ei, că ă ă

amabilul Jay Frost fusese silit s p r seasc oraşul.ă ă ă ă

B rbatul discutase cu ele în buc t rie, despre vie ile şi visele lor, iar laă ă ă ţ

sfârşitul conversa iei mama lui Scarlett decisese, cumva, c aveau s seţ ă ă

întoarc la Glasgow: Scarlett avea s fie fericit s se afle în apropierea tat luiă ă ă ă ă

s u şi s -şi revad vechii prieteni.ă ă ă

Silas le l s pe fat şi pe mama ei vorbind în buc t rie, discutând despreă ă ă ă ă

problemele reîntoarcerii în Sco ia, iar Noona îi promise lui Scarlett s -i cumpereţ ă

un telefon al ei. Cele dou abia de-şi aminteau c Silas fusese acolo, pentru că ă ă

lui îi pl cea s fie aşa.ă ă

Silas se întoarse în cimitir şi-l g si pe Bod stând în amfiteatru, lângă ă

obelisc, mohorât la fa .ţă

– Cum se simte?

– I-am luat amintirile, zise Silas. Se vor întoarce la Glasgow. Fata are

prieteni acolo.

– Cum ai putut s-o faci s m uite? ă ă

– Oamenii vor s uite lucrurile imposibile, spuse Silas. Asta le face lumeaă

mai sigur .ă

– O pl ceam, zise Bod.ă

– Îmi pare r u.ă

Bod încerc s zâmbeasc , dar nu reuşi s g seasc un zâmbet în sine.ă ă ă ă ă ă

– Oamenii ia... vorbeau de necazuri pe care le-au avut în Cracovia, înă

Melbourne şi Vancouver. Tu ai fost, nu-i aşa?

– N-am fost singur, r spunse Silas.ă

– Domnişoara Lupescu? întreb Bod, apoi ad ug , v zând expresia de peă ă ă ă

fa a paznicului s u. Domnişoara Lupescu e bine? ţ ă

Silas cl tin din cap, iar pentru o clip fa a sa fu prea teribil pentru caă ă ă ţ ă

Bod s-o poat suporta.ă

– A luptat cu curaj. A luptat pentru tine, Bod.

Iar Bod zise:

– Ucigaşul l-a luat pe individul numit Jack. Al i trei au trecut prin poartaţ

ghulelor. Mai e unul r nit, dar înc în via , în fundul mormântului familieiă ă ţă

Carstairs.

– El e ultimul dintre indivizii numi i Jack, spuse Silas. Trebuie totuşi sţ ă

discut cu el, înainte de r s ritul soarelui.ă ă

Vântul care b tea prin cimitir era rece, dar nici b rbatul, nici b iatul nuă ă ă

p reau s -l simt .ă ă ă

– Ei îi era fric de mine, zise Bod.ă

– Da.

– De ce? I-am salvat via a. Nu-s un om r u. Şi sunt exact ca ea. Şi eu suntţ ă

viu, zise el, apoi întreb , dup un timp. Cum a murit domnişoara Lupescu? ă ă

– Vitejeşte, r spunse Silas. În lupt . Ap rându-i pe al ii.ă ă ă ţ

Ochii lui Bod erau întuneca i.ţ

– Trebuia s-o aduci aici. S-o înmormânt m aici. Atunci aş fi putut să ă

vorbeasc cu ea.

– Asta nu era o op iune, r spunse Silas.ţ ă

Bod sim i c -l ustur ochii şi zise:ţ ă ă

– Obişnuia s -mi spun ă ă Nimeni15. N-o s mai îmi spun nimeni aşa,ă ă

niciodat .ă

– Mergem s - i c ut m mâncare? îi propuse Silas.ă ţ ă ă

– Vrei s vin cu tine? ă

– Nu mai încearc nimeni s te omoare, zise Silas. Nu acum. Dar anumiteă ă

lucruri nu se vor mai întâmpla niciodat . Deci, r spunsul este da. Ce-ai vrea să ă ă

m nânci? ă

Bod se gândi s -i r spund c nu-i e foame, dar nu era adev rat. Sim eaă ă ă ă ă ţ

un pic de grea , un pic de ame eal şi murea de foame.ţă ţ ă

– Pizza? suger el.ă

Merser prin cimitir şi ieşir pe poart . În timp ce Bod mergea, v zuă ă ă ă

locuitorii cimitirului, dar aceştia îi l sar pe b iat şi pe paznicul s u s treac ,ă ă ă ă ă ă

f r s scoat o vorb . Doar priveau.ă ă ă ă ă

Bod încerc s le mul umeasc pentru ajutor, s -şi exprime recunoştin a,ă ă ţ ă ă ţ

dar mor ii nu spuser nimic.ţ ă

Luminile restaurantului cu pizza erau str lucitoare, mai str lucitoare decâtă ă

ar fi trebuit pentru ca Bod s se simt bine. Se aşez împreun cu Silas în fundulă ă ă ă

localului, iar Silas îi ar t cum s foloseasc un meniu, cum s comandeă ă ă ă ă

mâncare. (Silas comand un pahar cu ap şi o salat mic pentru el însuşi, peă ă ă ă

care o tot plimb cu furculi a prin farfurie, dar pe care nu o duse la buze.)ă ţ

Bod îşi mânc pizza cu mâinile şi cu entuziasm. Nu puse întreb ri. Silasă ă

avea s -i spun totul, la momentul potrivit, sau nu avea s -i spun nimic.ă ă ă ă

– Noi am ştiut despre ei, zise Silas. Despre indivizii numi i Jack... de multţ

timp... Dar îi cunoşteam doar prin rezultatul activit ilor lor. B nuiam c înăţ ă ă

spatele lor exista o organiza ie, dar ei o ascundeau foarte bine. Şi au venit dupţ ă

voi, şi i-au ucis familia. Treptat, am fost în stare s le dau de urm .ţ ă ă

– Acest noi înseamn tu şi domnişoara Lupescu? ă15 În limba român , în original).ă

– Noi şi al ii ca noi.ţ

– Garda de onoare, zise Bod.

– Cum de-ai auzit... întreb Silas. Nu conteaz . ă ă Copiii au urechi bune, aşa

se zice... Da, Garda de onoare.

Silas îşi lu paharul cu ap , îl duse la buze, le umezi, apoi puse paharulă ă

înapoi pe t blia lustruit a mesei.ă ă

Suprafa a t bliei era aproape ca o oglind , iar dac s-ar fi uitat cineva, arţ ă ă ă

fi observat c b rbatul cel înalt nu era reflectat.ă ă

– Deci acum, când ai terminat... ai terminat cu toate astea... O s r mâi?ă ă

întreb Bod.ă

– Mi-am dat cuvântul, zise Silas. O s fiu aici pân o s creşti.ă ă ă

– Am crescut, spuse Bod.

– Nu, îl contrazise Silas. Eşti aproape adult, dar înc nu eşti adult.ă

Puse o bancnot de zece lire pe t blia mesei.ă ă

– Fata aceea, Scarlett... întreb Bod. De ce era atât de speriat de mine? ă ă

Dar Silas nu zise nimic, iar întrebarea r mase în aer. Tân rul ieşi dină ă

pizzeria luminat în întunericul care-l aştepta şi curând cei doi fur înghi i i deă ă ţ ţ

noapte.

Capitolul opt

Plec ri şi desp r iriă ă ţ

Uneori nu mai putea s vad mor ii. Povestea asta începuse cu o lun ,ă ă ţ ă

dou în urm , prin aprilie sau prin mai. La început se întâmplase ocazional, dară ă

acum p rea s se întâmple din ce în ce mai des.ă ă

Lumea se schimba.

Bod se plimba prin partea de nord-vest a cimitirului, prin v lm şagul deă ă

ieder ce atârna de o tis şi aproape c astupa ieşirea din Promenadaă ă ă

Egiptean . V zu o vulpe roşcat şi o pisic neagr , mare, cu guler şi labe albe,ă ă ă ă ă

care conversau împreun în mijlocul c r rii. Când Bod se apropie, ele îşi ridicară ă ă ă

privirea, tres rir şi fugir în tuf rişuri, ca şi cum ar fi fost surprinse conspirând.ă ă ă ă

– Ciudat, îşi spuse el.

Cunoştea vulpea aceea de când fusese pui, iar pisica se plimbase prin

cimitir de când îşi amintea Bod. Ele îl cunoşteau. Dac erau în dispozi ieă ţ

prietenoas , îl l sau s le mângâie.ă ă ă

Bod încerc s treac prin ieder , dar descoperi c nu putea. Se aplec ,ă ă ă ă ă ă

împinse iedera într-o parte şi se strecur pe lâng ea. Merse pe c rare atent,ă ă ă

evitând şan urile şi gropile, pân ajunse la piatra impresionant de mormânt ceţ ă ă

însemna locul de odihn veşnic al lui Alonso Tomas Garcia Jones, (1837 – 1905,ă ă

C l torule, stai şi odihneşte-teă ă ).

Bod venea aici de câteva luni, la câteva zile odat . Alonso Jones fuseseă

prin toat lumea şi-i pl cea s -i povesteasc lui Bod despre c l toriile sale.ă ă ă ă ă ă

Începea prin a spune:

– Mie nu mi s-a întâmplat niciodat ceva interesant.ă

Apoi ad uga, moroc nos:ă ă

– Şi i-am spus deja toate poveştile mele.ţ

Dup aceea, ochii îi luceau şi spunea:ă

– Cu excep ia... i-am povestit vreodat despre...? ţ ţ ă

Iar urm toarele sale cuvinte erau:ă

– ... felul în care am evadat din Moscova?

sau:

– ... felul în care am pierdut o min de aur din Alaska, min care valora oă ă

avere?

sau

– ... panica vitelor din pampas?

Bod cl tina întotdeauna din cap şi privea plin de aşteptare, iar în curândă

capul îi vâjâia de atâtea poveşti despre curaj şi aventuri, poveşti despre fecioare

minunate s rutate, despre r uf c tori împuşca i cu pistoalele sau omorâ i cuă ă ă ă ţ ţ

spada, despre saci cu aur, cu diamante cât vârful degetului mare, despre oraşe

disp rute şi despre mun i uriaşi, despre trenuri cu aburi şi cor bii cu pânze,ă ţ ă

despre pampas, oceane, deşerturi şi tundr .ă

Bod se duse la piatra ascu it – înalt , sculptat cu tor e r sturnate, şiţ ă ă ă ţ ă

aştept , dar nu v zu pe nimeni. Îl strig pe Alonso Jones, chiar cioc ni în laturaă ă ă ă

pietrei de mormânt, dar nu primi r spuns. Bod se aplec , ca s -şi vâre capul înă ă ă

mormânt şi s -şi strige prietenul, dar în loc ca easta sa s se strecoare prină ţ ă

materia solid ca o umbr ce trece printr-o umbr mai întunecat , capul s u seă ă ă ă ă

izbi de sol cu un boc nit puternic şi dureros. Strig din nou, dar nu v zu nimic,ă ă ă

nu v zu pe nimeni şi îşi croi cu grij dum înapoi prin v lm şagul de verdea şiă ă ă ă ţă

de pietre cenuşii, întorcându-se pe c rare. Trei co ofene c rate pe un p ducelă ţ ăţă ă

îşi luar zborul când trecu pe lâng ele.ă ă

Nu v zu nici un suflet pân ajunse pe panta de sud-vest a cimitirului, undeă ă

putea fi v zut silueta familiar a maicii Slaughter, m runt , cu boneta ei înaltă ă ă ă ă ă

şi cu pelerin , care mergea printre pietrele de mormânt, cu capul plecat,ă

uitându-se la florile s lbatice.ă

– Vino aici, b iete! strig ea. Aici creşte condurul doamnei s lbatic. Adună ă ă ă

câteva flori pentru mine şi pune-le pe piatrea mormântului meu.

Aşa c Bod adun nişte flori roşii şi galbene, apoi le duse la piatra funerară ă ă

a maicii Slaughter, atât de cr pat , de roas şi de m cinat de vreme, încât peă ă ă ă ă

ea scria doar

LAUGH 16,

lucru care îi z p cise pe istoricii localnici mai bine de o sut de ani. Bodă ă ă

aşez plin de respect florile în fa a pietrei.ă ţ

Maica Slaughter îi zâmbi.

– Eşti un fl c u bun. Nu ştiu ce-o s ne facem f r tine.ă ă ă ă ă

– Mul umesc, zise Bod. Unde sunt to i? Sunte i prima persoan pe care amţ ţ ţ ă

v zut-o în noaptea asta.ă

Maica Slaughter se uit atent la el.ă ă

– Ce-ai p it la frunte? ăţ

– M-am lovit de mormântul domnului Jones. Era solid. Eu...

Dar maica Slaughter strânse din buze şi cl tin din cap. Ochii ei b trâni şiă ă ă

str lucitori îl priveau cercet tor pe Bod de sub boneta sa.ă ă

– Când te-am strigat i-am zis ţ b ieteă , nu-i aşa? Dar timpul trece cât ai clipi,

iar acum tu eşti deja un tân r, nu-i aşa? Câ i ani ai? ă ţ

– Cred c vreo cincisprezece. Dar m simt ca întotdeauna, zise Bod.ă ă

Maica Slaughter îl întrerupse:

– Şi eu m simt aşa cum m sim eam când eram mititic şi f ceam salbeă ă ţ ă ă

de margarete pe p şune. Tu eşti întotdeauna tu, iar asta nu se schimb , şi tu teă ă

schimbi f r încetare, f r s po i s faci nimic în privin a asta.ă ă ă ă ă ţ ă ţ

Se aşez pe piatra spart şi spuse:ă ă

– Îmi amintesc cum erai în noaptea în care ai venit aici, b iete. Am spus:ă

"Nu putem s -l l s m pe micu s plece", iar mama ta a fost de acord, iar to iă ă ă ţ ă ţ

ceilal i au început s se certe pân când a ap rut Doamna în cenuşiu. "Locuitoriţ ă ă ă

ai cimitirului, asculta i-o pe maica Slaughter", a zis ea. "Nu mai ave i mil înţ ţ ă

oasele voastre? ". Apoi to i au fost de acord cu mine, spuse ea şi cl tin dinţ ă ă

capul ei micu . Aici nu se întâmpl multe ca s fac zilele deosebite de celelalte.ţ ă ă ă

Anotimpurile se schimb . Iedera creşte. Pietrele de mormânt se pr buşesc. Dară ă

venirea ta aici... ei bine, sunt bucuroas c ai venit, asta-i tot.ă ă

Se ridic şi scoase o bucat murdar de pânz din mânec , scuip pe ea,ă ă ă ă ă ă

se întinse cât putu în sus şi şterse sângele de pe fruntea lui Bod.

– Gata, asta ar trebui s te fac prezentabil, spuse ea cu severitate. Nuă ă

prea ştiu când o s te mai v d. Ai grij de tine.ă ă ă16 Laugh – râs

Bod se sim ea stânjenit, într-un fel pe care nu-şi amintea s -l mai fi sim itţ ă ţ

vreodat . Se întoarse la mormântul familiei Owens şi fu încântat s vad că ă ă ă

ambii p rin i ai s i îl aşteptau lâng mormânt. Când se apropie, încântarea sa seă ţ ă ă

transform în îngrijorare: de ce st teau domnul şi doamna Owens aşa, câte unulă ă

de fiecare parte a mormântului, precum personajele dintr-o fereastr cu vitralii?ă

Nu putea s descifreze nimic pe fe ele lor.ă ţ

Tat l s u f cu un pas în fa şi zise:ă ă ă ţă

– Bun seara, Bod. Sper c eşti bine.ă ă

– Suficient de bine, zise Bod, pentru c aşa r spundea domnul Owensă ă

prietenilor s i, când aceştia îi puneau aceeaşi întrebare.ă

– Doamna Owens şi cu mine ne-am petrecut vie ile dorind s avem unţ ă

copil, spuse domnul Owens. Nu cred c am fi putut avea un tân r mai bun decâtă ă

tine, Bod.

Se uit la fiul s u cu mândrie.ă ă

– Mda, mul umesc dar... zise Bod şi se întoarse c tre mama sa, convins cţ ă ă

putea s-o fac s -i spun ce se întâmpla, dar ea nu mai era acolo.ă ă ă

– Unde a plecat?

– Oh! Da, zise domnul Owens, ce p rea s nu fie în apele lui. Ştii cum eă ă

Betsy. Exist lucruri, timpuri. Mda, nu ştiu ce s spun. Tu ştii? ă ă

– Nu, r spunse Bod.ă

– Cred c Silas te aşteapt , spuse tat l lui şi disp ru.ă ă ă ă

Trecuse de miezul nop ii. Bod se duse spre capela cea veche. Copacul careţ

crescuse în jgheabul de scurgere al clopotni ei c zuse în timpul ultimei furtuni,ţ ă

luând cu el o mân de olane de ardezie neagr de pe acoperiş.ă ă

Bod aştept pe banca de lemn cenuşiu, dar nu se vedea nici urm deă ă

Silas.

Începu s bat vântul. Era târziu, într-o sear de var , când crepusculuiă ă ă ă

dureaz veşnic, era cald, dar senin, îns Bod sim i c i se face piele de g in peă ă ţ ă ă ă

bra e.ţ

O voce îi zise la ureche:

– Spune c i-a fost dor de mine, prostule.ă ţ

– Liza? întreb Bod.ă

N-o mai v zuse sau auzise pe fata vr jitoare de peste un an – din noapteaă ă

cu indivizii Jack de Toate Meseriile.

– Unde ai fost?

– Am privit, zise ea. O doamn trebuie s spun tot ce face? ă ă ă

– M-ai privit pe mine? întreb Bod.ă

Vocea Lizei, lâng urechea lui, zise:ă

– Într-adev r, Nobody Owens, via a e irosit cu cei vii.Pentru c unul dintreă ţ ă ă

noi e prea prost ca s tr iasc , şi acela nu sunt eu. Spune-mi c o s - i fie dor deă ă ă ă ă ţ

mine.

– Unde pleci? întreb Bod. Sigur c o s -mi fie dor de tine, indiferent undeă ă ă

te-ai duce...

– Eşti prea prost, şopti vocea Lizei Hempstock, iar Bod sim i atingereaţ

mâinii ei pe mâna sa. Prea prost ca s tr ieşti.ă ă

Atingerea buzelor ei pe obraz, la col ul buzelor. Fata îl s rut cu blânde e,ţ ă ă ţ

iar el era prea uluit, prea surprins ca s ştie ce s fac .ă ă ă

Vocea ei zise:

– Şi mie o s -mi fie dor de tine. Veşnic.ă

O rafal de vânt îi ciufuli p rul lui Bod – dac nu fusese atingerea mâinii eiă ă ă

– iar Bod îşi d du seama c r m sese singur pe banc .ă ă ă ă ă

Se ridic .ă

Se duse la uşa capelei, ridic piatra de lâng portic şi lu cheia de rezerv ,ă ă ă ă

l sat acolo de un cioclu mort de mult vreme. Descuie uşa mare de lemn, f ră ă ă ă ă

s mai verifice dac poate s treac prin ea. Uşa se deschise scâr âind,ă ă ă ă ţ

protestând.

Interiorul capelei era întunecos, iar Bod se pomeni mijindu-şi ochii,

încercând s vad .ă ă

– Intr , Bod, spuse vocea lui Silas.ă

– Nu v d nimic, spuse Bod. E prea întuneric.ă

– Deja? zise Silas şi oft .ă

Bod auzi un foşnet de catifea, apoi un chibrit fu frecat, scoase o flac r , fuă ă

folosit pentru a aprinde dou lumân ri imense ca st teau într-un candelabru dină ă ă

lemn sculptat din fundul înc perii. Bod putul s -l vad pe paznicul s u stândă ă ă ă

lâng o valiz mare de piele, de felul celor numite geamantan pentru vapor –ă ă

suficient de mare pentru ca un om înalt s se poat ghemui şi dormi în interiorulă ă

lui. Al turi se afla geanta de piele neagr a lui Silas, pe care Bod o mai v zuse înă ă ă

câteva ocazii, dar pe care o g sea impresionant .ă ă

Geamantanul pentru vapor era c ptuşit cu cearşafuri. Bod puse mâna înă

geamantanul gol, pip i cearşaful de m tase, atinse p mântul uscat.ă ă ă

– Aici dormi? întreb el.ă

– Da, când sunt departe de cas , r spunse Silas.ă ă

Bod fu surprins: Silas fusese aici de când îşi amintea el, şi chiar mai înainte

de asta.

Silas cl tin din cap.ă ă

– Casa mea e departe e locul acesta, zise el. Dac o mai fi locuibil . Auă ă

fost probleme în ara mea natal şi nu-s convins c o s o mai g sesc laţ ă ă ă ă

întoarcere.

– Te întorci? întreb Bod, spunându-şi c lucrurile ce p reau imuabile seă ă ă

schimbau. Pleci cu adev rat? Dar eşti paznicul meu...ă

– Am fost paznicul t u. Acum eşti suficient de mare ca s te p zeşti singur.ă ă ă

Am alte lucruri de p zit.ă

Silas închise capacul valizei de piele cafenie şi începu s strâng curele, să ă ă

prind catarame.ă

– Nu pot s r mân aici, în cimitir? ă ă

– Nu po i, zise Silas, mai blând decât şi amintea Bod s -i fi spus vreodatţ ă ă ă

ceva. To i cei de aici şi-au tr it vie ile, chiar dac unele au fost scurte. Acum eţ ă ţ ă

rândul t u. Trebuie s tr ieşti.ă ă ă

– Pot s vin cu tine? ă

Silas cl tin din cap.ă ă

– O s te mai v d? ă ă

– Poate.

În vocea lui Silas era blânde e – şi ceva mai mult.ţ

– Chiar dac tu o s m vezi sau n-o s m vezi, eu sunt convins c o s teă ă ă ă ă ă ă

mai v d.ă

Puse valiza de piele lâng perete şi se duse la uşa din col ul îndep rtat.ă ţ ă

– Urmeaz -m .ă ă

Bod merse în urma lui Silas, coborî dup el pe scara în spiral ce ducea înă ă

cript .ă

– Mi-am permis s preg tesc o valiz pentru tine, îi explic Silas, cândă ă ă ă

ajunser la capul sc rii.ă ă

Pe o gr mad de c r i muceg ite cu imnuri se afla o valijoar din piele, oă ă ă ţ ă ă

copie în minuatur a celei a lui Silas.ă

– Lucrurile tale sunt toate aici, zise Silas.

– Silas, spune-mi câte ceva despre Garda de onoare, îl rug Bod. Tu faciă

parte din ea. Domnişoara Lupescu a f cut parte din ea. Cine a mai f cut parte?ă ă

Sunte i mul i? Ce face i? ţ ţ ţ

– Nu facem suficient, zise Silas. În cea mai mare parte a timpului, p zimă

grani ele. Ap r m grani ele de tot felul de f pturi.ţ ă ă ţ ă

– Ce fel de grani e? ţ

Silas nu spuse nimic.

– Adic face i ceva cum a fost oprirea individului numit Jack şi a oameniloră ţ

lui?

– Noi facem ce trebuie s facem zise Silas, cu glas ce p rea obosit.ă ă

– Dar ai f cut ce era corect. Adic i-ai oprit pe indivizii numi i Jack. Erauă ă ţ

groaznici. Erau nişte monştri.

Silas se apropie de Bod, iar asta îl sili pe tân r s -şi l se capul pe spate, caă ă ă

s poat privi fa a b rbatului înalt.ă ă ţ ă

– Nu am f cut întotdeauna ce e corect. Când eram mai tân r... am f cută ă ă

lucruri mai rele decît Jack. Mai rele decât oricine. Bod, atunci eram un monstru,

eram mai r u decât un monstru.ă

Lui Bod nu-i trecu prin minte c paznicul s u putea s mint sau să ă ă ă ă

glumeasc . Ştia c i se spunea adev rul.ă ă ă

– Dar nu mai eşti aşa de mult vreme, nu-i aşa? întreb el.ă ă

– Oamenii se schimb , spuse Silas şi r mase t cut.ă ă ă

Bod se întreb dac paznicul s u îşi amintea ceva anume. Apoi Silas zise:ă ă ă

– Tinere, a fost o onoare s fiu paznicul t u.ă ă

Dup aceea, vârî mâna în interiorul pelerinei şi o scoase inând un portofelă ţ

vechi şi uzat.

– E pentru tine. Ia-l.

Bod lu portofelul, dar nu-l deschise.ă

– Con ine bani. Suficient pentru un început în lume, dar nimic mai mult.ţ

– M-am dus ast zi s -l v d pe Alonso Jones, dar nu era acolo – sau era, dară ă ă

eu n-am putut s -l v d. Am vrut s -mi povesteasc despre locurile îndep rtateă ă ă ă ă

pe care le-a vizitat. Despre insule, delfini, ghe ari şi mun i. Despre locuri în careţ ţ

oamenii se îmbrac şi m nânc în feluri ciudate, spuse Bod, apoi ezit . Locurileă ă ă ă

acelea... Sunt înc acolo. Adic exist o lume înteag . Pot s-o v d? Pot s mă ă ă ă ă ă ă

duc acolo?

Silas d du din cap.ă

– Da, exist o lume întreag . În buzunarul interior al valizei ai un paşaport.ă ă

E pe numele Nobody Owens. Şi n-a fost uşor s -l ob in.ă ţ

– Şi dac o s m r zgândesc, o s pot s m întorc aici? întreb Bod, apoiă ă ă ă ă ă ă ă

îşi r spunse singur la întrebare. Dac o s m întorc, aici o s fie doar un loc, n-ă ă ă ă ă

o s mai fie acas .ă ă

– Vrei s te conduc pân la poarta din fa ? întreb Silas.ă ă ţă ă

Bod cl tin din cap.ă ă

– E mai bine s plec singur. Hmmm... Silas... Dac o s ai vreodată ă ă ă

necazuri, caut -m . O s vin s te ajut.ă ă ă ă

– Eu nu am niciodat necazuri, r spunse Silas.ă ă

– Nu. Cred c nu ai. Dac , totuşi...ă ă

În cripta cea veche era întuneric, mirosea o mucegai, a umezeal şi aă

pietre vechi. Şi, pentru prima oar , cripta p ru s fie foarte mic ...ă ă ă ă

– Vreau s v d via a, spuse Bod. Vreau s-o in în mâinile mele. Vreau să ă ţ ţ ă

las o urm pe nisipul unei insule pustii. Vreau s joc fotbal cu oamenii. Vreau,ă ă

zise el şi se opri şi se gândi, vreau totul.

– Foarte bine, zise Silas, apoi îşi ridic mîna, ca şi cum şi-ar fi dat la o parteă

p rul din ochi – un gest foarte nepotrivit pentru el. Dac o s am cea mai mică ă ă ă

b nuial c o s am necazuri, o s trimit dup tine.ă ă ă ă ă ă

– Chiar dac nu o s ai cu adev rat probleme? ă ă ă

– Exact.

Pe marginea buzelor lui Silas ap ruse ceva ce ar fi putut fi un zâmbet, ar fiă

putut s fie regret sau ar fi putut s fie doar un efect al umbrei.ă ă

– Bine, atunci la revedere, Silas, zise Bod şi întinse mâna, aşa cum f ceaă

când era un b ie el, iar Silar o lu în mâna sa de culoarea fildeşului vechi şi oă ţ ă

strânse cu gravitate.

– La revedere, Nobody Owens.

Bod îşi lu valijoara. Deschise uşa şi ieşi din cript , apoi urc panta c treă ă ă ă

c rare f r s se uite în urm .ă ă ă ă ă

Trecuse de mult ora la care se încuiau por ile. Bod se întreb , în timp ce seţ ă

apropia de ele, dac por ile îl vor l sa s treac prin ele sau va trebui s seă ţ ă ă ă ă

întoarc la capel ca s ia cheia, dar când ajunse la intrare g si uşa cea mic ,ă ă ă ă ă

pentru pietoni, neîncuiat şi deschis larg, de parc cimitirul însuşi îşi lua r masă ă ă ă

bun.

O siluet alb , dolofan , aştepta în fa a uşii deschise, iar femeia îi zâmbi înă ă ă ţ

timp ce se apropia de ea, şi în ochii ei sclipeau lacrimi în lumina lunii.

– Bun , mam , spuse Bod.ă ă

Doamna Owens îşi frec ochii cu un deget, apoi îi şterse cu şor ul şi cl tină ţ ă ă

din cap.

– Ştii ce ai de f cut? întreb ea.ă ă

– S v d lumea, spuse Bod. S dau de necazuri. S ies din necazuri. Să ă ă ă ă

vizitez jungle, vulcani, deşerturi şi insule. Şi oameni. Vreau s întâlnesc oă

mul ime de oameni.ţ

Doamna Owens nu-i r spunse imediat. Se uit la el, apoi începu s cânteă ă ă

un cântec, despe care Bod îşi aminti c i-l cânta când era mititel, un cântec peă

care obişnuia s -l cânte când voia s -l adoarm pe când era mic.ă ă ă

Dormi, puiul meu,

Dormi pân te trezeştiă

Atunci o s vezi lumea,ă

Dac nu greşesc...ă

– Nu greşeşti, şopti Bod. O s-o v d.ă

S rut iubitaă ă

Danseaz o vară ă

G seşte- i un numeă ţ

Şi o comoar ...ă

Apoi doamna Owens îşi aminti ultimele versuri ale cântecului şi le cântă

fiului s u:ă

Înfrunt - i via aă ţ ţ

Durerile, pl cerile ei,ă

Nu l sa c rare neumblat .ă ă ă

– Nu l sa c rare neumblat , repet Bod. O sarcin grea, dar o s mă ă ă ă ă ă ă

str duiesc cât o s pot.ă ă

Încerc s o îmbr işeze pe mama sa, aşa cum f cea când era copil, dară ă ăţ ă

era ca şi cum ar fi încercat s îmbr işeze cea a, pentru c era singur pe alee.ă ăţ ţ ă

F cu un pas înainte, c tre poarta prin care se ieşea din cimitir. Avuă ă

impresia c auzi o voce spunând:ă

– Sunt mândr de tine, fiul meu.ă

Dar probabil c îşi imaginase.ă

Cerul miezului de var începuse deja s se lumineze spre r s rit, iar Bodă ă ă ă

începu s mearg în direc ia aceea: în josul dealului, c tre oamenii vii, c treă ă ţ ă ă

oraş, c tre zori.ă

Avea un paşaport în valiz , bani în buzunar. Şi un zâmbet ce-i dansa peă

buze, deşi era un zâmbet f r vlag , pentru c lumea e mai mare decât ună ă ă ă

cimitir mic de pe un deal. Şi în lume aveau s existe pericole şi mistere, prieteniă

noi de cunoscut, prieteni vechi de redescoperit, greşeli de f cut şi multe c r riă ă ă

pe care s umble înainte ca, în cele din urm , s se reîntoarc în cimitir şi să ă ă ă ă

stea al turi de Doamn pe spatele lat al arm sarului ei mare, cenuşiu.ă ă ă

Dar între acum şi atunci exista Via a, iar Bod p trunse în ea cu ochii şi cuţ ă

sufletul larg deschise.