Home > Documents > Înaintea porții strâmte...Capitolul 1. Trezirea 9 Capitolul 2. Doar prin Isus 15 Capitolul 3....

Înaintea porții strâmte...Capitolul 1. Trezirea 9 Capitolul 2. Doar prin Isus 15 Capitolul 3....

Date post: 11-Dec-2020
Category:
Author: others
View: 2 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
Embed Size (px)
of 94 /94
Charles Spurgeon
Transcript
  • Charles Spurgeon

  • = 1 =

    Înaintea porții strâmte

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 2 =

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 3 =

    ÎNAINTEA

    PORȚII STRÂMTE

    Charles Spurgeon

  • = 4 =

    ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE Charles Haddon Spurgeon

    © 2017 Asociația MAGNA GRATIA.

    Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin fotocopiere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în re-cenzii, fără permisiunea prealabilă a dețină-torului drepturilor de autor.

    Publicat în original sub titlul Before the Wicket Gate.

    Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.

    Dacă nu este precizat altfel în text, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Socie-tatea Biblică Interconfesională din Româ-nia (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisi-une.

    Traducerea: Asociația MAGNA GRATIA.

    Tehnoredactare și design pentru ediția electronică: Asociația MAGNA GRATIA.

    RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!

    Este interzis în mod expres:

    imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prieteni și rude;

    imprimarea profesională (la ti-pografie, indiferent dacă produ-sul este comercializat sau nu);

    stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de internet, portaluri sau transmiterea pe cale electronică, altfel decât a link-urilor către website-ul unde acestea sunt stocate în original.

    copierea și republicarea a peste 250 de semne/publicație pe alte portaluri, pagini de internet, blo-guri, în publicații tipărite sau în predici, prezentări, conferințe etc.

    Politica de copyright completă este dis-ponibilă la adresa de internet: http://www.magnagratia.org/copy-right.html

    Asociația MAGNA GRATIA Str. Liliacului nr.26, Dascălu-Ilfov 077075 Email: [email protected] Internet: www.magnagratia.org

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 5 =

    CUPRINS

    Prefață 7

    Capitolul 1. Trezirea 9

    Capitolul 2. Doar prin Isus 15

    Capitolul 3. Credința personală în Hristos 23

    Capitolul 4. Credința – un lucru foarte simplu 33

    Capitolul 5. Frica de a crede 43

    Capitolul 6. Dificultatea de a crede 51

    Capitolul 7. O cercetare folositoare 59

    Capitolul 8. Un obstacol real 67

    Capitolul 9. Despre întrebările nesfârșite 73

    Capitolul 10. Fără credință, nu există mântuire 81

    Capitolul 11. Pentru cei care au crezut 85

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 6 =

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 7 =

    Prefață

    Milioane de oameni locuiesc în regiuni îndepărtate și în

    același timp departe de Dumnezeu și de pacea sufletului. Noi

    ne rugăm pentru ei și îi avertizăm. Dar acum trebuie să ne

    ocupăm de un grup mai restrâns, care nu sunt departe de Îm-

    părăție, ci au sosit înaintea porții strâmte, care este așezată

    la începutul căii care duce la viață. Cineva s-ar putea gândi că

    acești oameni se grăbesc să intre. Deasupra porții se află o

    invitație deschisă de a intra fără plată, un bun venit aștep-

    tându-i și spunându-le că aceasta este singura cale către viața

    veșnică. Cel tulburat și împovărat ar părea să fie cea mai pro-

    babilă persoană care va intra și își va începe călătoria către

    cer. Dar ce anume îi oprește pe acești oameni?

    Tocmai aceasta doresc să descopăr aici. Sărmani prie-

    teni! Ei au venit de departe, au ajuns aici, iar calea creștină

    pe care au căutat-o se află chiar în înaintea ochilor lor. Dar

    de ce nu se avântă ei dintr-o dată pe drumul pelerinului? Din

    nefericire, au o mulțime de motive și, oricât de lipsite de ra-

    țiune ar fi, este nevoie de o persoană foarte înțeleaptă pentru

    a răspunde la toate acestea. Eu nu pretind că pot răspunde

    tuturor acestor obiecții, dar Domnul poate să îndepărteze ne-

    bunia care le-a cuprins inima și doar El poate să conducă o

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 8 =

    persoană să facă marele pas, pasul hotărâtor spre veșnicie.

    Totuși, Domnul lucrează prin instrumentele Lui, și am scris

    această carte cu dorința fierbinte ca El să o folosească pentru

    scopul binecuvântat de a-i conduce pe căutători la încrederea

    imediată și simplă în Domnul Isus Hristos.

    Persoana care nu va face pasul credinței, începând călă-

    toria către cer, va pieri. Și ar fi un lucru îngrozitor să mori

    tocmai înaintea porții care duce la viață. Aproape mântuit,

    dar cu totul pierdut! Este cea mai groaznică situație. Așa cum

    au murit oamenii aflați lângă arca lui Noe când a venit poto-

    pul, așa va fi pierdut și cel care se află la doar un metru de

    Hristos, dar nu își pune încrederea în El. De aceea, am o do-

    rință fierbinte să îi conduc pe prietenii mei ezitanți peste

    acest prag. Intrați! Intrați!, este îndemnul meu urgent. Între-

    barea mea este: „De ce stați afară?” Fie ca Duhul Sfânt să facă

    eficiente rugămințile mele în inimile multora care își în-

    dreaptă privirile către aceste pagini! Fie ca El să pună la lucru

    puterea Sa extraordinară pentru a da naștere dintr-o dată cre-

    dinței în suflet.

    Cititorule, dacă Dumnezeu binecuvântează această carte

    spre binele tău, fă-i autorului această favoare: fie împrumută

    exemplarul tău cuiva care stă ezitant în fața porții, fie cum-

    pără încă unul și dăruiește-l mai departe. Dorința lui fierbinte

    este ca această carte să fie de ajutor multor mii de suflete.

    Încredințez această carte în mâinile lui Dumnezeu, căci

    fără harul Lui nu va rezulta nimic bun din tot ceea ce am scris.

    Charles Haddon Spurgeon

  • = 9 =

    1

    Trezirea

    Există o mulțime de oameni care nu manifestă nicio pre-

    ocupare în legătură cu lucrurile veșnice. Lor le pasă mai mult

    de câini și pisici decât de propriile suflete. Este un lucru bun

    să ajungi să te gândești la propria persoană și la felul în care

    vei sta înaintea lui Dumnezeu și a lumii veșnice. Acest lucru

    este adesea un semn că mântuirea se apropie de noi. În mod

    natural, noi nu găsim nimic plăcut în anxietatea pe care pre-

    ocupările spirituale ne-o cauzează și, de aceea, încercăm să

    ne întoarcem la somnul nostru. Dar este un lucru periculos să

    amâni acest lucru când moartea și judecata sunt atât de si-

    gure. Dacă Domnul ne-a ales la viață veșnică, El nu ne va lăsa

    să ne întoarcem la somnul nostru spiritual. Dacă suntem sen-

    sibili la lucrurile veșnice, ne vom ruga ca anxietatea legată de

    sufletele noastre să nu se disipeze câtă vreme nu suntem

    mântuiți cu adevărat.

    Cel ce a suferit în locul meu,

    Va fi Medicul meu;

    Nu voi fi mângâiat,

    Până ce Isus mă va fi aflat.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 10 =

    Ar fi un lucru îngrozitor să mergi până în Iad visând, și

    acolo să te trezești descoperind o prăpastie imensă între tine

    și Rai. La fel de teribil ar fi să fi fost alertat să scapi de mânia

    care vine și să ignori acea influență care te avertizează, întor-

    cându-te la lipsa ta de sensibilitate. Am observat că cei care

    trec peste convingerile lor și continuă în păcatele lor nu mai

    sunt atât de ușor de influențat data următoare, când sufletele

    lor sunt provocate. Fiecare trezire care este lepădată face ca

    sufletul să fie mai somnoros decât înainte și mai puțin proba-

    bil să fie stârnit la simțăminte spirituale. De aceea, inimile

    noastre ar trebui să fie puternic tulburate chiar și la gândul

    de a încerca să scăpăm de această cercetare în orice alt fel

    decât cel corect. Anumiți oameni au fost „vindecați” de boală

    printr-o falsă medicină, care doar a mascat simptomele, așa

    încât ei au murit mai târziu. A fi vindecat de cercetarea minții

    printr-o falsă speranță ar fi un lucru groaznic: remediul ar fi

    mai rău decât boala însăși. Ar fi mult mai bine dacă blândețea

    conștiinței ne-ar face să experimentăm ani îndelungați de an-

    xietate, decât să o pierdem și să pierim în împietrirea inimii.

    Dar a fi doar treziți să ne vedem pericolul spiritual nu

    este un lucru suficient pentru a rămâne satisfăcuți cu aceasta,

    sau ca să ne permită să supraviețuim de la o lună la alta. Dacă

    aș suna alarma când mi-aș descoperi casa în flăcări, n-aș pu-

    tea să stau pe marginea patului și să-mi spun: „Sper că sunt

    cu adevărat treaz! Sunt profund recunoscător că n-am fost lă-

    sat să îmi continui odihna!” Nu, ci mi-aș dori să scap de

    moarte și aș goni către ușă sau fereastră pentru a ieși afară

    din casă, așa încât să nu mor în locul în care mă găsesc. Nu

    mi-ar fi de niciun folos să mă ridic din pat, și totuși să nu

    scap. Țineți minte – trezirea nu este echivalentă mântuirii.

  • TREZIREA

    = 11 =

    Un om poate ști că este pierdut, și totuși să nu fie niciodată

    mântuit. El poate fi gânditor, și totuși să moară în păcatele

    sale. Dacă descoperi că ești falit, doar a te gândi la datoriile

    tale nu este totuna cu a le plăti.

    Un om poate să-și cerceteze rănile pe tot parcursul anu-

    lui, dar acestea nu vor putea fi vindecate doar pentru că omul

    simte durerea asociată cu ele și doar pentru că le poate socoti.

    Să ispitești o persoană să rămână satisfăcută cu simțământul

    păcatului este un truc al diavolului. Un alt truc al amăgitoru-

    lui este să sugerezi minții faptul că păcătosul nu poate să-și

    pună credința în Hristos până când nu simte un anume grad

    de disperare, pentru a adăuga astfel la lucrarea ispășitoare a

    Mântuitorului. Trezirile noastre nu au ca scop să-L ajute pe

    Mântuitorul, ci să ne ajute pe noi să venim la El. Este absurd

    să-ți imaginezi că faptul că sunt conștient de păcat ar ajuta cu

    ceva la îndepărtarea păcatului. Este ca și cum aș gândi că apa

    n-ar putea să-mi curețe fața dacă nu am privit suficient de

    mult timp în oglindă și dacă nu mi-am numărat petele de mur-

    dărie de pe frunte. Un simțământ al nevoii de a fi mântuit

    prin har este un semn foarte bun, dar omul are nevoie de în-

    țelepciune pentru a se folosi de acest simțământ în mod co-

    rect, și pentru a nu face un idol din el. Anumiți oameni par să

    se fi îndrăgostit de îndoielile, temerile și tulburările lor. Nu

    poți să-i îndepărtezi de teroarea propriilor minți, căci par li-

    piți de ea. Se spune că cele mai mari probleme de la o herghe-

    lie se petrec atunci când staulul cailor este cuprins de foc, căci

    în acele clipe nu-i mai poți scoate din grajd. Dacă te-ar urma

    doar, ar putea scăpa de flăcări, dar ei par să fie paralizați de

    frică, iar acest lucru îi împiedică să scape din foc. Cititorule,

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 12 =

    vei lăsa ca frica judecății să te împiedice să scapi tocmai de

    ea?

    Un om care fusese pus într-o temniță întunecată și mi-

    zeră vreme de mulți ani ajunsese lipsit de dorința de a pleca

    din ea. Ușa s-a deschis, dar el a insistat cu lacrimi să i se per-

    mită să stea în locul în care fusese închis vreme de atâția ani.

    Să te simți bine în închisoare? Alipit de cătușele acelea de fier

    și de mâncarea din pușcărie? Cu siguranță că trebuie să fi fost

    un nebun. Ești dornic cumva să rămâi treaz, dar nimic mai

    mult? Nu vrei să fii iertat cât de repede este posibil? Dacă vrei

    să stai în anxietate, cu siguranță că trebuie să îți fi ieșit în-

    trucâtva din minți! Dacă pacea este la îndemână, ia-o de în-

    dată. De ce să accepți întunericul gropii, unde picioarele ți se

    cufundă în noroi? (Psalmii 40:2) Lumina este la îndemâna ta,

    lumina cerească – de ce să stai în întuneric și să mori în dis-

    perare? Nici măcar nu-ți poți imagina cât de aproape este

    mântuirea de tine. Dacă ai ști, cu siguranță că ți-ai întinde

    mâna și ai prinde-o, căci este aproape de tine și îți este oferită

    de îndată.

    Nu te gândi că sentimentele de disperare îți vor câștiga

    îndurarea. Atunci când Pelerinul, aflat pe calea care ducea la

    Poarta cea Strâmtă, s-a poticnit în Mlaștina Disperării – crezi

    că noroiul acela de pe hainele lui i-a fost de vreun ajutor în a

    fi primit mai ușor la poartă? Pelerinul n-a gândit în felul

    acesta, și nici tu n-ar trebui să crezi așa ceva. Nu ceea ce tu

    simți te mântuiește, ci ceea ce Isus Hristos a simțit atunci

    când a șters păcatul, pe cruce.

    Imaginează-ți că un prieten a venit să ne vadă, și el a

    călătorit cu tramvaiul prin orașul aglomerat. Dintr-o dată,

  • TREZIREA

    = 13 =

    fața lui pălește. Îl întrebăm care este problema, iar el răs-

    punde: „Mi-am pierdut portofelul, și avea în el toți banii mei.”

    Apoi el vorbește despre sumă cu mare precizie, descriind ce-

    curile, bancnotele și monezile pe care le avusese. Noi îi spu-

    nem că trebuie să fie o sursă de mare mângâiere să știe cu

    atâta precizie câți bani a pierdut. Dar el nu pare să aprecieze

    consolarea noastră. Îl asigurăm că ar trebui să fie recunoscă-

    tor să știe atât de exact câți bani a pierdut, căci mulți oameni

    trebuie să își pierdut portofelele și totuși să fie incapabili să-

    și amintească cu ce pagubă s-au ales. Prietenul nostru nu

    zâmbește absolut deloc. „Nu mă ajută cu nimic să știu cât am

    pierdut”, răspunde el. „Spuneți-mi unde să-l găsesc și abia

    atunci mă ajutați. Nu-mi este de niciun folos și nu mă poate

    mângâia cu nimic doar să știu cât am pierdut.”

    În același fel, a crede că ai păcătuit și că sufletul tău este

    pierdut și obiectul dreptății lui Dumnezeu este un lucru foarte

    bun, dar nu te va salva. Mântuirea nu vine prin a cunoaște

    necazul în care te afli, ci prin a te agăța cu totul de eliberarea

    care-ți este pusă la dispoziție în Hristos Isus. Un om care re-

    fuză să privească la Hristos, dar persistă în atașamentul față

    de păcatul și ruina lui, ne amintește de acel băiat care a arun-

    cat o monedă într-o gură de canal din Londra, și s-a tot învâr-

    tit acolo ceasuri la rând, găsindu-și mângâiere prin a spune,

    „Pe-acolo a alunecat! Chiar printre acele două bare de fier l-

    am văzut căzând.” Sărmanul băiat! Indiferent cât de bine își

    va aminti evenimentul, poate chiar mulți ani de acum înainte,

    doar asta nu îi v-a aduce înapoi moneda. Să învățăm din acest

    lucru.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 14 =

  • = 15 =

    2

    Doar prin Isus

    N-am putea spune sufletului căutător prea des sau prea

    clar faptul că singura lui speranță la mântuire stă în Domnul

    Isus Hristos. Aceasta ține complet de El, doar de El și numai

    de El. Isus este cu totul suficient pentru a-l salva atât de vi-

    novăția, cât și de puterea păcatului. Numele Lui este Hristos,

    pentru că „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Ma-

    tei 1:21). „Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”

    (Matei 9:6). El este înălțat în slavă „ca să dea ... pocăința și

    iertarea păcatelor” (Faptele Apostolilor 5:31). Dumnezeu a

    găsit potrivit încă din vechime să rânduiască o metodă de

    mântuire care să fie dependentă în totalitate de singurul Său

    Fiu. Pentru a împlini această mântuire, Domnul Isus Hristos

    a devenit om și, fiind găsit în asemănare cu omul, S-a făcut

    ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Dacă ar fi

    fost posibilă o altă cale de eliberare, cupa amărăciunii ar fi

    fost luată de la El. În cazul în care noi am fi putut să fim sal-

    vați cu un preț mai mic decât viața Lui, ar fi fost normal și

    rațional ca Preaiubitul cerului să nu fi murit pentru a ne

    salva. Harul infinit avea nevoie de o jertfă măreață. Dragostea

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 16 =

    infinită s-a supus morții de dragul nostru. Cum am putea visa

    că ar exista o altă cale decât aceea pe care Dumnezeu ne-a

    oferit-o cu un asemenea preț și ne-a prezentat-o în Sfânta

    Scriptură atât de simplu și atât de insistent? Este adevărat că:

    „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un

    alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”

    (Faptele Apostolilor 4:12).

    A presupune că Domnul Isus Hristos mântuiește doar pe

    jumătate și că ar mai exista ceva de făcut sau de simțit de

    către oameni, pentru a finaliza lucrarea Lui, este un lucru rău.

    Ce-am putea adăuga noi sângelui și neprihănirii Lui? „Toate

    faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6).

    Am putea petici zdrențele noastre pe țesătura de preț a nepri-

    hănirii Lui divine? Zdrențele și hainele de un alb strălucitor

    puse alături? Gunoaiele noastre și aurul Său curat? Chiar și

    numai a ne imagina un astfel de lucru este o insultă la adresa

    Mântuitorului. Am păcătuit suficient ca să o adăugăm și pe

    aceasta la toate celelalte nelegiuiri ale noastre.

    Chiar dacă am fi avut vreo neprihănire proprie, cu care

    să ne lăudăm, chiar dacă frunzele noastre de smochin ar fi

    mai mari decât în mod obișnuit și n-ar fi pălite total, am cădea

    de înțelepți dacă le-am da deoparte și dacă am accepta nepri-

    hănirea care este cu mult mai plăcută înaintea lui Dumnezeu

    decât orice merit al nostru. Domnul trebuie să vadă mai mult

    ceea ce este acceptabil în Fiul Său decât ceea ce vede în cele

    mai bune reușite ale noastre. Cele mai bune reușite ale noas-

    tre! Până și aceste cuvinte par ironice, chiar dacă au fost

    scrise cu bună intenție. Ce ar exista atât de bun în vreunul

    dintre noi? „Toți s-au abătut, și au ajuns niște netrebnici. Nu

    este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani

  • DOAR PRIN ISUS

    = 17 =

    3:12). Eu, cel care scrie aceste rânduri, aș mărturisi fără oco-

    lișuri că nu am în mine nici măcar o bunătate de mărimea

    unui fir de păr. N-aș putea să produc nici măcar o zdreanță,

    sau o bucată dintr-o zdreanță. Sunt total falit. Dar chiar dacă

    aș avea cel mai fin costum, făcut din fapte bune pe care până

    și mândria și le-ar putea imagina, l-aș rupe în bucăți ca să pot

    să mă îmbrac doar cu haina mântuirii, care îmi este dată fără

    plată de Domnul Isus, și care este constituită din garderoba

    cerească a meritelor Sale.

    Atunci când nădăjduim să primim orice lucru bun doar

    de la El, atunci Îl glorificăm cel mai mult pe Domnul nostru

    Isus Hristos. Acest lucru semnifică faptul că Îl tratăm așa cum

    merită să fie tratat și, întrucât El este Dumnezeu, și deasupra

    Lui nu mai este nimeni, și este și normal să privim la El și să

    fim mântuiți.

    Aceasta înseamnă să Îl tratăm așa cum Îi place să fie

    tratat, căci El îi cheamă la Sine pe toți cei ce se trudesc și pe

    toți cei ce sunt împovărați, iar El le va da odihnă. A-ți imagina

    că El nu poate să mântuiască până la capăt înseamnă să-L li-

    mitezi pe Sfântul lui Israel și să diminuezi puterea Lui; în-

    seamnă să batjocorești inima iubitoare a Prietenului păcăto-

    șilor și să arunci o umbră de îndoială asupra dragostei Lui. În

    oricare dintre aceste cazuri, am comite un păcat crud împo-

    triva celor mai milostive aspecte ale cinstei ce I se cuvine, și

    care constau din abilitatea și dorința Lui de a-i mântui pe toți

    cei care vin la Dumnezeu prin El.

    Copilul aflat în pericolul de a fi cuprins de incendiu se

    agață doar de pompier și își pune încrederea în acesta. El nu

    ridică întrebări cu privire la puterea brațelor pompierului de

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 18 =

    a-l purta sau cu privire la zelul inimii lui de a-l salva. El doar

    se agață de pompier. Fierbințeala flăcărilor este teribilă, fu-

    mul este înecăcios, dar copilul rămâne agățat, iar eliberatorul

    lui îl va conduce rapid în siguranță. Agață-te de Isus cu ace-

    eași siguranță de copil, căci El poate și te va scoate din peri-

    col, din flăcările păcatului.

    Natura Domnului Isus ar trebui să ne inspire cu cea mai

    deplină siguranță. Întrucât El este Dumnezeu, El poate să ne

    și mântuiască. Întrucât El este Om, este și plin de toată plină-

    tatea cu care ne binecuvântează. Întrucât El este deopotrivă

    Dumnezeu și Om într-o Persoană măreață, El îl întâlnește pe

    om în calitatea Sa umană și pe Dumnezeu în sfințenia Lui.

    Scara este suficient de lungă pentru a se întinde de la Iacov,

    cel plecat înaintea lui Dumnezeu pe pământ, până la Iehova,

  • DOAR PRIN ISUS

    = 19 =

    Cel care domnește în ceruri. A aduce o altă scară ar fi ca și

    cum am presupune că El a eșuat să ofere un pod suficient de

    lung pentru această distanță, și a-L dezonora în chip inimagi-

    nabil. Dacă până și a adăuga cuvintelor Sale înseamnă să atra-

    gem un blestem asupra noastră, ce ar putea însemna să pre-

    tindem că am adăuga ceva la El? Amintește-ți că El, doar El

    este calea, iar să presupui că noi trebuie, într-un fel sau altul,

    să adăugăm căii divine, înseamnă a fi suficient de aroganți să

    ne gândim că am putea adăuga ceva Lui. Departe de noi un

    astfel de gând! Fii dezgustat de așa ceva ca de o blasfemie

    căci, în esență, aceasta ar fi cea mai rea dintre blasfemiile ce

    s-ar putea rosti împotriva Domnului dragostei.

    A veni la Isus cu un preț în mâna ta ar fi o mândrie de

    nesuportat, chiar dacă am avea vreun merit pe care să-l pu-

    tem aduce. Ce să-I dăm noi Lui, de care să aibă nevoie? Ce am

    putea să-I aducem, de care El să aibă nevoie? Și-ar vinde El

    oare binecuvântările neprețuite ale răscumpărării Lui? Ceea

    ce El a împlinit cu sângele inimii Lui, le-ar pune El oare în

    negoț cu noi, le-ar da El pe lacrimile, promisiunile, perfor-

    manțele noastre religioase, pe sentimentele sau faptele noas-

    tre? El nu Se coboară să Se vândă ca la piață: El va dărui totul

    fără plată, așa cum este nimerit dragostei Lui regale.

    Dar omul care a oferit un preț înaintea Lui nu știe cu

    cine are de-a face și nici cât de grav Îi stârnește Duhul la mâ-

    nie. Păcătoșii ce vin cu mâinile goale pot să capete tot ce-și

    doresc. Tot ceea ce ei ar putea avea nevoie se găsește în Isus,

    iar El dăruiește totul celor care cer. Dar trebuie să credem că

    El este totul în tot și trebuie să nu îndrăznim să rostim un

    cuvânt care să sugereze că am putea completa ceea ce El a

    finalizat sau să ne facem pe noi mai pregătiți pentru ceea ce

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 20 =

    ne dăruiește atunci când venim ca niște păcătoși lipsiți de me-

    rite.

    Motivul pentru care putem avea speranță pentru ierta-

    rea păcatelor și viața veșnică, prin credința în Domnul Isus,

    stă în faptul că Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile. El S-a

    jurat pe Sine în Evanghelie că îi va salva pe toți cei care își

    pun credința cu adevărat în Domnul Isus, iar El nu va întoarce

    niciodată spatele promisiunii Lui. El găsește atât de plăcut să

    Îl trimită pe singurul Său Fiu, încât Își găsește în același timp

    plăcerea în toți cei care își pun nădejdea în El, care este sin-

    gura speranță pentru ei. Însuși mărețul Dumnezeu Îl prinde

    în mâna Sa pe cel care s-a alipit de Fiul Lui. El împlinește

    mântuirea pentru toți cei care caută acea mântuire venind la

    Răscumpărătorul care a fost junghiat. Spre onoarea Fiului

    Său, El nu va tolera ca omul care își pune încrederea în El să

    fie dat de rușine. „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan

    3:36), căci Dumnezeul veșnic l-a luat în mâinile Sale, și l-a

    făcut părtaș vieții Lui. Dacă ți-ai pus încrederea doar în Isus,

    nu trebuie să te temi, căci vei fi mântuit cu siguranță, atât

    acum, cât și în ziua revenirii Lui.

    Atunci când omul se pocăiește și crede în Hristos, există

    o unire ce are loc între el și Dumnezeu, iar acea unire îi ga-

    rantează binecuvântarea. Credința ne mântuiește pentru că

    ea ne face să ne agățăm de Hristos Isus, iar El este una cu

    Dumnezeu, aducându-ne astfel în părtășie cu Dumnezeu.

    Mi s-a spus că, în urmă cu câțiva ani, în apropiere de

    Cascada Niagara, s-a răsturnat o barcă iar doi bărbați au fost

    luați de ape și duși către dezastru. Câțiva oameni de pe mal

    au reușit să arunce o frânghie către aceștia, și amândoi au

  • DOAR PRIN ISUS

    = 21 =

    prins-o. Unul dintre ei s-a ținut strâns de ea și a fost adus în

    siguranță la mal, dar celălalt a văzut un buștean mare plutind

    în apropiere și, abandonând frânghia, s-a agățat de acel lemn.

    Probabil că el se gândise că îi va fi mai bine datorită mărimii

    lui dar, pentru că nu exista nicio frânghie care să-l țină legat

    de mal, aceasta l-a dus până peste marginea cascadei. Mări-

    mea acelui buștean n-a fost de niciun ajutor celui care s-a

    agățat de el. Era nevoie de o ancoră ca acesta să poată fi adus

    la mal în siguranță. În mod asemănător, atunci când un om

    își pune încrederea în meritele lui, în faptele lui bune, în ru-

    găciunile lui, în dărnicia, ritualurile lui sau orice alte lucruri

    de acest fel, el nu va fi mântuit, pentru că între el și Dumne-

    zeu nu există nicio unire prin Isus Hristos. Dar credința, chiar

    dacă ar părea că este o frânghie firavă, ea se găsește pusă în

    mâna mărețului Dumnezeu, pe malul care este sigur. Puterea

    infinită a Lui susține frânghia de legătură și îl trage pe om de

    la distrugere. O, binecuvântarea credinței, care ne unește cu

    Dumnezeu prin Mântuitorul rânduit de El, Isus Hristos! Citi-

    torule, nu ți se par aceste cuvinte de bun simț? Gândește-te la

    ele și fie ca, în curând, să existe o legătură de unire între tine

    și Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus!

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 22 =

  • = 23 =

    3

    Credința personală

    în Hristos

    Există astăzi o tendință groaznică de a-L scoate pe Hris-

    tos din Evanghelie. Gândește-te cum ar fi să scoți făina din

    rețeta pâinii. Oamenii aud explicată calea mântuirii și sunt de

    acord că ea este biblică și că oferă soluția completă la pro-

    blema lor, dar uită că un plan n-are nicio utilitate dacă nu este

    pus în practică. Ei uită că, în privința mântuirii, credința per-

    sonală în Domnul Isus Hristos este esențială. Drumul către

    York nu mă va duce acolo, dacă eu nu mă pun în mișcare.

    Toată învățătura sănătoasă care a fost transmisă și crezută

    vreodată nu îi va mântui niciodată pe oameni dacă ei nu își

    vor pune personal credința în Hristos. Dl. MacDonald le-a ce-

    rut cândva locuitorilor insulei St. Kilda să îi spună cum este

    mântuit un om. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiți dacă

    ne pocăim și ne abandonăm păcatele, și ne întoarcem la Dum-

    nezeu”. „Da”, a spus o femeie în floarea vârstei, „și cu inima

    sinceră”. „Evident”, s-a alăturat un al treilea, „și cu rugă-

    ciune”. „Și”, a adăugat al patrulea, „trebuie să fie o rugăciune

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 24 =

    sinceră”. „Trebuie să existe sârguință în același timp”, a spus

    un al cincilea, „în păzirea poruncilor”. În felul acesta, fiecare

    persoană a contribuit cu ceva, simțind că un crez foarte onest

    și decent a fost creionat în felul acesta, așteptând apoi ca pre-

    dicatorul să-și dea acordul. Dar tot ce au obținut ei a fost să

    stârnească cea mai profundă milă din partea lui, căci apoi el

    a trebuit să o ia de la capăt și să-L predice pe Hristos acestor

    oameni. Ei adăugaseră alte lucruri la simpla încredere în

    Hristos, însoțită de pocăință. Mintea carnală întotdeauna își

    croiește pentru sine o cale prin care eul să poată lucra și să

    devină măreț.

    Dar calea lui Hristos este tocmai pe dos. Domnul Isus o

    prezintă foarte condensat în versetul următor: „Cine va crede

    și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osân-

    dit” (Marcu 16:16). A crede și a fi botezat nu sunt aspecte me-

    ritorii, de care să fii mândru. Ele sunt atât de simple, încât să

    te lauzi cu ele este imposibil, iar harul fără plată strălucește

    când lauda de sine a omului încetează. Această cale de mân-

    tuire este concepută așa încât să poată fi doar prin har.

    Se poate ca acum cititorul meu să fie nemântuit: care

    este motivul? Ai îndoieli cu privire la calea mântuirii, așa cum

    este ea prezentată în textul pe care l-am citat? Te temi că ai

    putea să nu fii mântuit dacă ai ascultat de acel pasaj? Cum ar

    fi posibil, când Dumnezeu a jurat pe Cuvântul Său în ce pri-

    vește siguranța acestei căi? Cum poți eșua dacă Dumnezeu a

    lăsat această cale, și Și-a dat promisiunea? Crezi oare că

    această cale de mântuire este foarte ușoară?

    De ce, atunci, nu o urmezi? Tocmai ușurința ei îi lasă

    fără scuză pe cei care o ignoră. Dacă ai fi făcut un lucru dificil

  • CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

    = 25 =

    ca să poți fi mântuit, nu fi atât de nebun încât să neglijezi

    această cale, care îți cere puțin.

    A crede înseamnă a-ți pune încrederea sau a te bizui pe

    Hristos Isus. Cu alte cuvinte, înseamnă să renunți la depen-

    dența de tine, și să depinzi doar de El. A fi botezat înseamnă

    să te supui poruncii pe care Domnul nostru a împlinit-o la râul

    Iordan, față de care convertiții s-au supus în Ziua Cincizecimii

    și pe care a ascultat-o temnicerul din Filipi chiar în noaptea

    convertirii lui. Ea reprezintă mărturisirea exterioară, în fața

    altora, care urmează credinței din inimă. Nu semnul exterior

    este ceea ce te mântuiește, ci el arată moartea, îngroparea și

    învierea noastră împreună cu Isus și, asemenea Cinei Domnu-

    lui, nu poate fi neglijat.

    Esența este să crezi în Hristos și să-ți mărturisești cre-

    dința. Crezi tu în El? Atunci, dragă prietene, lasă deoparte te-

    merile tale: vei fi mântuit! Ești încă necredincios? Atunci

    amintește-ți că există o singură ușă, și dacă nu vei intra prin

    ea, vei muri în păcatele tale. Ușa este acolo, dar dacă tu nu

    intri prin ea, la ce îți va fi de folos să știi că există? Este vital

    să asculți de porunca Evangheliei. Nimic nu te poate salva

    dacă nu auzi vocea lui Isus și dacă nu Îl asculți cu adevărat.

    Doar să te gândești și să te hotărăști nu va rezolva problema.

    Trebuie să ajungi să faci cu adevărat pasul credinței, căci doar

    atunci când vei crede cu adevărat vei trăi cu Dumnezeu.

    Am auzit de un prieten care dorea să fie de ajutor în

    convertirea unui tânăr. Cineva i-a spus: „Poți să mergi și să

    vorbești cu el, dar nu cred că vei avea succes, pentru că el deja

    știe foarte bine planul mântuirii”. Și așa era și situația, motiv

    pentru care, când prietenul nostru a început să vorbească cu

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 26 =

    acel tânăr, a primit următorul răspuns: „Sunt recunoscător,

    dar nu cred că-mi poți spune multe lucruri, fiindcă de multă

    vreme am cunoscut și am admirat planul de mântuire prin

    jertfa substitutivă a lui Hristos”. El știa acel plan, dar nu cre-

    zuse în Persoana lui Hristos. Planul de mântuire este peste

    măsură de minunat, dar nu ne va ajuta dacă nu credem per-

    sonal în Domnul Isus Hristos. Ce utilitate ar putea avea să știi

    că există planul unei case, dacă nu intri în acea casă tu însuți?

    Bărbatul din poza noastră, care stă în ploaie, nu se simte con-

    fortabil privind la planul care stă înaintea ochilor lui. La ce

    bun să existe modele de îmbrăcăminte, dacă tu nu ai o

    zdreanță să pui pe tine?

    A existat cândva un șef arab la Cairo, care era foarte

    bolnav și s-a dus să fie consultat de un doctor misionar. Acel

    doctor i-a spus că îi poate da o rețetă. Și așa și făcut, dar după

  • CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

    = 27 =

    o săptămână a descoperit că arabul nostru nu se simțea cu

    nimic mai bine. „Ai luat rețeta mea?”, a întrebat el. „Da, am

    mâncat fiecare bucățică din acea hârtie”. El visase că avea să

    fie vindecat prin devorarea scrisului doctorului, lucru pe care

    l-aș putea denumi planul medicinei. El ar fi putut mai bine să

    meargă la o farmacie și să ia medicamentele, care poate că l-

    ar fi însănătoșit. Dar nimic bun n-ar fi putut să-i producă

    mâncatul acelei rețete. Același lucru este valabil în cazul mân-

    tuirii. Nu planul de mântuire te poate salva, ci punerea în

    practică a acelui plan prin Domnul Isus, în moartea Lui în lo-

    cul nostru, și prin acceptarea de către noi a planului și a lui

    Hristos.

    Sub legea evreiască, păcătosul aducea un miel drept sa-

    crificiu, apoi își punea mâinile peste el. Asta nu era un vis,

    nici o teorie sau plan. În acea jertfă, el găsea ceva substanțial,

    era un lucru real pe care putea pune mâna și îl putea atinge.

    În același fel ne bizuim noi pe lucrarea reală a lui Hristos, cel

    mai substanțial lucru de sub cer. Noi venim la El cu credință

    și spunem: „Dumnezeu mi-a oferit o jertfă aici, și eu o accept.

    Cred în mântuirea împlinită pe cruce. Sunt sigur că păcatul a

    fost îndepărtat de către Hristos, și mă odihnesc în El”. Dacă

    vrei să fii mântuit, atunci trebuie să treci dincolo de accepta-

    rea planurilor și a doctrinelor, și să ajungi în locul în care să

    te odihnești în Persoana divină și în lucrarea finalizată a

    Domnului Isus Hristos. Dragă cititorule, Îl vei primi, Îl vei

    avea tu pe Hristos chiar acum?

    El îi cheamă pe toți cei ce sunt trudiți și împovărați să

    vină la El, și El le va da odihnă (Matei 11:28). El nu promite

    acest lucru dacă ei doar visează la El. Ei trebuie să vină, și

    trebuie să vină la El, nu doar la biserică, nu doar la botez, ci

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 28 =

    la nimic altceva decât la Persoana Lui divină. Atunci când șar-

    pele de aramă a fost ridicat în pustie, oamenilor nu li s-a spus

    să privească la Moise, nici la chivot, nici la stâlpul de nor, ci

    la șarpele de aramă (Numeri 21:8). Doar privirea nu era sufi-

    cientă, dacă ei nu priveau la obiectul corect, iar obiectul co-

    rect era insuficient dacă ei nu priveau. Nu era de ajuns ca ei

    să știe de existența șarpelui de aramă, ci fiecare trebuia, in-

    dividual, să privească la el.

    Atunci când un om este bolnav, el poate ști multe lucruri

    despre medicamente, și totuși ar putea muri dacă nu le ia.

    Trebuie să Îl primim pe Isus Hristos, căci „tuturor celor ce L-

    au primit... le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”

    (Ioan 1:12). Aș vrea să subliniez aceste două cuvinte: trebuie

    să Îl primim, și trebuie să Îl primim pe El. Trebuie să deschi-

    dem larg ușa și să Îl luăm în interior pe Hristos Isus, căci

    „Hristos în noi” este „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Hris-

    tos trebuie să nu fie pentru noi nici mit, nici vis, ci un Om real

    și Dumnezeu adevărat, iar primirea Lui de către noi nu tre-

    buie să fie o acceptare forțată, ci un consimțământ fericit, din

    inimă, al sufletului, care spune că El este totul în tot în mân-

    tuirea noastră. N-ar trebui, deci, să venim la El de îndată și

    să facem din El singura noastră nădejde?

    Un porumbel poate fi vânat de un uliu și se poate simți

    constant în pericol. Dacă porumbelul află că există un adăpost

    între niște stânci, el se va grăbi fericit într-acolo. Odată ce

    este adăpostit pe deplin în acel refugiu, nu se mai teme de

    pasărea de pradă. Dar dacă el nu se ascunde în acea stâncă,

    va fi capturat de inamicul lui. Stânca nu i-ar fi de niciun folos

    porumbelului dacă n-ar pătrunde în mod real în adăpostul ei.

    Întreg trupul trebuie să-i fie ascuns în stâncă. Cum ar fi dacă

  • CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

    = 29 =

    ar ști de alte zece mii de păsări că și-au găsit siguranța acolo,

    înaintea acestui porumbel? Acest simplu fapt n-ar putea să

    salveze porumbelul urmărit de uliu. Trebuie să se pună întru

    totul în adăpost și să se îngroape acolo în refugiul lui, altfel

    viața îi va fi distrusă. Ce imagine a credinței este aceasta! Ea

    înseamnă să intri în Hristos, ascunzându-te în rănile Lui.

    Stânca veacurilor, croită pentru mine,

    Dă-mi voie să mă ascund în Tine.

    Porumbelul nu se mai vede acum, ci doar stânca. În ace-

    lași fel, sufletul vinovat se ascunde în coasta străpunsă a lui

    Isus, prin credință, și este îngropat în El, invizibil pentru ju-

    decata răzbunătoare a lui Dumnezeu. Dar trebuie să existe

    această primire personală a lui Hristos drept adăpost, și toc-

    mai acest lucru este ignorat de atât de mulți oameni, fiind

    amânat zi de zi, până când ei ajung să „moară în păcatele lor”.

    Ce cuvinte groaznice sunt acestea! Este ceea ce Domnul nos-

    tru spunea evreilor necredincioși, și ceea ce ne spune și nouă

    acum: „dacă nu credeți... veți muri în păcatele voastre” (Ioan

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 30 =

    8:24). Îți tremură inima la gândul că poate exista cineva care

    să citească aceste rânduri, și totuși să se afle în compania ti-

    căloasă a celor care vor pieri în felul acesta. Fie ca Domnul să

    prevină acest dezastru prin mărețul Lui har!

    Am văzut zilele trecute o imagine remarcabilă de care

    mă voi folosi drept ilustrație a căii de mântuire prin credința

    în Isus. Un infractor comisese o crimă pentru care pedeapsa

    era moartea, dar el trăia în vremurile de demult, când biseri-

    cile erau considerate sanctuare în care criminalii puteau să se

    ascundă și astfel să scape de moarte. Imaginați-vi-l pe crimi-

    nal gonind către biserică, pe când gărzile îl urmăresc cu săbi-

    ile scoase, însetate după sângele lui! Ei îl urmează până la ușa

    bisericii. El gonește sus pe scări, și tocmai când urmăritorii

    sunt gata să îl prindă și să îl taie în bucăți în pragul bisericii,

    iese prezbiterul și, ținând sus crucea, strigă către ei: „Înapoi,

    înapoi! Nu pătați casa lui Dumnezeu cu sânge! Înapoi!” Dintr-

    o dată, soldații respectă emblema și se retrag, în timp ce săr-

    manul fugar se ascunde tremurând în spatele robei preoțești.

    Același lucru este valabil cu noi și Hristos. Păcătosul vinovat

    aleargă direct la Isus și, chiar dacă Dreptatea îl urmărește,

    Hristos Își ridică mâinile străpunse și strigă înaintea Dreptă-

    ții: „Înapoi! Eu îl adăpostesc pe acest păcătos. Eu îl ascund în

    locul tainic al chivotului Meu. Nu-l voi lăsa să piară, căci el își

    pune încrederea în Mine.”

    Păcătosule, aleargă la Hristos! Dar tu răspunzi, „Sunt

    prea ticălos!” Cu cât ești mai ticălos, cu atât mai mult Îl vei

    onora prin a crede că El este capabil să te protejeze chiar și

    pe tine. „Dar sunt un păcătos atât de rău.” Atunci o onoare

    mai mare va fi acordată Lui, dacă te vei ascunde în El, chiar

    dacă ești un păcătos atât de rău. Dacă ai o boală neînsemnată

  • CREDINȚA PERSONALĂ ÎN HRISTOS

    = 31 =

    și îi spui doctorului – „Sunt foarte sigur că îndemânarea ta

    mă va vindeca”, nu îi vei aduce un compliment deosebit. Ori-

    cine poate să ajute în cazul unei boli neînsemnate. Dar dacă

    ești grav bolnav, de o boală complicată care te face să suferi

    teribil, și dacă spui – „Nu găsesc un doctor mai bun decât tine.

    Nu voi accepta niciun alt sfat, decât al tău. Sunt fericit să-mi

    încredințez viața în mâinile tale!”, ce onoare îi vei face pu-

    nându-ți viața în mâinile lui, atunci când te găsești într-un

    pericol extrem. Fă același lucru cu Hristos! Pune-ți sufletul în

    grija Lui – fă acest lucru cu hotărâre și fără îndoială. Îndrăz-

    nește să renunți la toate celelalte speranțe și riscă totul pe

    Isus. Spun „riscă”, deși nu există niciun risc real în acest lu-

    cru, căci El este cu totul capabil să mântuiască. Aruncă-te pur

    și simplu în brațele lui Hristos și nu lăsa ca nimic altceva de-

    cât credința să fie în sufletul tău față de El. Crede în El, pune-

    ți nădejdea în El, și nu îți va fi rușine niciodată de această

    siguranță. „Cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine” (1

    Petru 2:6).

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 32 =

  • = 33 =

    4

    Credința – un lucru

    foarte simplu

    Pentru mulți oameni, credința pare un lucru dificil. Rea-

    litatea este că e dificil pentru că e ușor. Naaman s-a gândit că

    este greu să meargă să se îmbăieze în râul Iordan, dar dacă

    ar fi avut vreun lucru foarte dificil de făcut, l-ar fi făcut cu

    bucurie (2 Împărați 5). Oamenii gândesc că mântuirea trebuie

    să fie rezultatul vreunui lucru sau sentiment foarte misterios

    și greu. Dar gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noas-

    tre, și căile Lui sunt diferite de căile noastre. El ne-a oferit

    calea mântuirii la fel cum am spune A, B, C, și asta pentru ca

    până și cel mai neștiutor și mai slab dintre oameni să poată fi

    mântuit. Nu există nimic în legătură cu mântuirea care să

    ducă la confuzie pe cineva. Dar, pentru că toți se așteaptă să

    fie încurcați de ea, mulți oameni ajung cumva tulburați când

    descoperă că este atât de simplă. Realitatea e că noi nu cre-

    dem că Dumnezeu chiar spune ceea ce El spune, așa că acțio-

    năm ca și cum vorbele Lui n-ar fi adevărate.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 34 =

    Am auzit cândva de un învățător de școală duminicală

    care a făcut un experiment cu copiii, pe care eu nu știu dacă

    l-aș încerca vreodată, căci ar putea să fie unul foarte scump.

    Acest învățător încerca să ilustreze ce este credința și, pentru

    că nu putea să ajungă la mințile băieților din clasa lui, și-a

    scos ceasul din buzunar și i-a spus unuia dintre ei: „Îți voi da

    acum acest ceas, John. Îl vei lua?” John se gândea ce ar putea

    intenționa învățătorul și, în loc să accepte comoara respec-

    tivă, n-a dat niciun răspuns. Învățătorul a trecut apoi la ur-

    mătorul băiat: „Henry, iată ceasul. Îl vei lua?” Băiatul a răs-

    puns foarte politicos: „Nu, mulțumesc, domnule!”

    Învățătorul a încercat apoi același lucru cu mai mulți

    băieți, și n-a obținut decât același rezultat, până când unul

    mai fără educație și care n-a stat prea mult pe gânduri, ca

    alții, ci fiind mai degrabă credincios, a spus în cel mai natural

    fel cu putință: „Vă mulțumesc, domnule”, și a pus ceasul în

    buzunarul propriu. Apoi ceilalți băieți s-au trezit la realitatea

    uimitoare: colegul lor tocmai ce primise un ceas pe care ei

  • CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

    = 35 =

    toți îl refuzaseră. Un băiat a întrebat imediat: „Poate să-l păs-

    treze?” „Desigur”, a spus învățătorul, „i l-am oferit, iar el l-a

    acceptat. N-aș putea să dăruiesc un lucru, după care să-l cer

    înapoi. V-am oferit vouă tuturor ceasul, dar niciunul n-ați

    vrut să-l primiți.”

    „Dacă aș fi știut că nu glumiți”, a spus unul dintre băieți,

    „l-aș fi luat”. Evident că l-ar fi luat. El se gândise că este doar

    un joc cu un tâlc. Toți ceilalți băieți au fost groaznic de supărați

    la gândul că au pierdut ceasul care li se oferise. Fiecare a pro-

    testat, „Credeam că nu vorbiți serios, de aceea…” Nimeni nu a

    acceptat darul, ci toți se gândiseră doar. Fiecare se gândise te-

    oretic să îl accepte, dar au rămas la teorie, cu excepția acelui

    băiat simplu, care a crezut ce i s-a spus și a primit ceasul.

    Îmi doresc să pot fi mereu asemenea unui copil simplu

    și să cred literal ceea ce Domnul spune, însușindu-mi ceea ce

    El îmi pune înainte și cunoscând că El nu se joacă cu mine și

    că n-aș putea greși cu ceva atunci când accept ceea ce El îmi

    oferă în Evanghelie. Doar să cred și să nu pun nicio întrebare.

    Dar noi tot avem îndoieli. Când Domnul Îl înalță pe preaiubi-

    tul Său Fiu înaintea unui păcătos, acel păcătos ar trebui să Îl

    primească fără ezitare. Dacă Îl primești, Îl ai, și nimeni nu-L

    mai poate lua de la tine. De ce să nu-ți îndrepți mâna către El

    și să-L primești acum? Când oamenii acceptă Biblia ca fiind

    literalmente adevărată și când văd că Isus Hristos este oferit

    cu adevărat tuturor celor care își pun credința în El, toată

    greutatea legată de înțelegerea căii mântuirii se risipește pre-

    cum chiciura de dimineață, atunci când soarele strălucește.

    Într-o zi, au venit două persoane în biroul meu. Auziseră

    Evanghelia de la mine de câtva timp, și fuseseră profund

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 36 =

    atinse de ea. Ele și-au exprimat regretul că aveau să se mute

    undeva departe, dar și-au arătat recunoștința pentru faptul

    că m-au auzit predicând. M-am bucurat de mulțumirile lor,

    dar m-am simțit neliniștit cu privire la o lucrare mai eficientă

    care să se petreacă în sufletele lor, așa că le-am întrebat: „Dar

    voi ați crezut cu adevărat în Domnul Isus Hristos? Sunteți

    mântuite?” Una dintre ele mi-a răspuns: „Am încercat din

    greu să cred”. Aud o astfel de replică destul de des, dar nicio-

    dată nu o las neprovocată. „Nu merge așa”, am spus eu. „I-ai

    spus vreodată tatălui tău că ai încercat din greu să crezi în

    el?” Ele au recunoscut că o astfel de vorbire ar reprezenta o

    insultă la adresa tatălui lor.

    Apoi le-am prezentat Evanghelia foarte clar, într-un

    limbaj pe cât de simplu am putut, și le-am implorat să creadă

    în Hristos, care este mai vrednic de credință decât cei mai

    buni dintre tații noștri pământești. Una dintre ele a răspuns:

    „Nu pot să cred: nu pot să cred că sunt mântuită.” Am conti-

    nuat spunând, „Dumnezeu a spus că oricine își pune credința

    în Fiul Său este mântuit. Îl vei face un mincinos acum, sau vei

    crede Cuvântul Lui?” În timp ce vorbeam, una dintre ele a pă-

    rut dintr-o dată uimită, apoi ne-a spus strigând: „Acum văd

    totul! Sunt mântuită! O, binecuvântați pe Mântuitorul pentru

    mine; El mi-a arătat calea, și m-a mântuit! Acum văd totul”.

    L-am binecuvântat și preamărit pe Domnul din toată inima

    pentru acel suflet adus la lumină. Dar una dintre cele două

    persoane, totuși, nu putea vedea Evanghelia la fel ca cealaltă,

    deși mă simt încredințat în inima mea că va ajunge să o vadă

    după nu multă vreme. Cât de ciudat ar părea ca amândouă

    persoanele să audă aceleași cuvinte, dar una să vină la lu-

    mină, iar cealaltă să rămână în întuneric.

  • CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

    = 37 =

    Schimbarea care vine peste acea inimă, atunci când

    mintea pricepe Evanghelia, este adesea reflectată pe fața

    omului, și ea strălucește ca lumina soarelui. Astfel de suflete

    proaspăt iluminate adesea exclamă: „Este atât de clar acum.

    De ce n-am văzut oare aceste lucruri până în clipa asta? Înțe-

    leg acum tot ceea ce am citit în Biblie. Totul îmi pare clar într-

    o clipă, iar acum pot vedea ceea ce nu înțelegeam niciodată în

    trecut.” Realitatea este că adevărul a fost întotdeauna clar,

    dar oamenii au căutat semne și minuni și, de aceea, nu văd

    lucrul care e atât de aproape de ei. Oamenii în vârstă adesea

    își caută ochelarii când aceștia se găsesc pe frunțile lor. Ei

    spun deseori că eșuează să vadă lucrurile care se află chiar

    înaintea ochilor lor. Isus Hristos este chiar acolo, și tot ceea

    ce trebuie să facem este să privim la El și să trăim, dar noi

    credem atâta confuzie și complicăm acel lucru care este pe cât

    de simplu ar putea fi.

    Incidentul cu acele două persoane îmi amintește de un

    altul. O prietenă mult respectată a venit la mine într-o dimi-

    neață de duminică, după serviciul bisericii, pentru a-mi

    strânge mâna și pentru că, spunea ea, „Am împlinit vârsta de

    50 de ani în aceeași zi ca și tine. Sunt asemenea ție, păstorule,

    în acel lucru, dar sunt extrema cealaltă în lucrurile mai bune”.

    I-am răspuns: „Atunci trebuie să fii o femeie foarte bună, căci

    în multe lucruri îmi doresc și eu să fiu opusul a ceea ce sunt”.

    „Nu, nu”, spuse ea, „nu m-am referit deloc la asta. Eu nu sunt

    deloc un om bun.” „Ce?”, am replicat eu surprins, „nu ești un

    credincios în Isus Hristos?” „Ei bine”, s-a bâlbâit ea cu multă

    emoție, „eu, eu... voi încerca”.

    În clipa aceea m-am apropiat de ea și i-am spus: „Dragă

    suflete, sper că nu vrei să-mi spui că vei încerca să crezi în

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 38 =

    Domnul meu! Nu voi permite o astfel de vorbire. Asta e ne-

    credință. Ce a făcut El rău ca să vorbești despre El în felul

    acesta? Vrei să-mi spui că vei încerca să mă crezi? Nu cred că

    vrei să mă insulți în felul acesta. Tu spui despre mine că sunt

    un om vrednic de crezare și astfel mă crezi pe cuvânt. Cu si-

    guranță că n-ai vrea să-L crezi mai puțin pe Hristos, nu-i

    așa?” Apoi, cu lacrimi în ochi, ea a exclamat: „Roagă-te pentru

    mine!” Răspunsul meu a fost următorul: „Nu cred că pot face

    așa ceva. Ce aș putea să-I cer Domnului să facă pentru cineva

    care nu-și pune credința în El? Nu văd nimic pentru care să

    mă rog. Dacă vei crede în El, vei fi mântuită, iar dacă nu vei

    crede în El, nu-I pot cere să inventeze o modalitate nouă prin

    care să te mântuiască.”

    Apoi ea a repetat: „Voi încerca să cred!”, dar i-am spus

    cu toată seriozitatea că nu accept „încercări”, fiindcă mesajul

    Domnului nu menționează „încercarea”, ci El a spus: „Crede

    în Domnul Isus, și vei fi mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).

    Am insistat apoi asupra ei cu mărețul adevăr care spune că

    „Cine crede în Fiul, are viața veșnică” (Ioan 3:36), dar și cu

    reversul lui teribil – „cine nu crede, a și fost judecat” (Ioan

    3:18). Am îndemnat-o la credință deplină în Domnul odată

    răstignit dar acum înălțat, iar Duhul Sfânt, prezent atunci, a

    făcut-o capabilă să-și pună credința în El. A spus apoi cu toată

    sinceritatea: „M-am uitat dintotdeauna la sentimentele mele,

    și aceasta a fost greșeala mea. Acum îmi pun nădejdea, îmi

    încredințez sufletul lui Isus Hristos, și sunt mântuită”. Și a

    găsit pacea imediată prin credință. Nu există nici o altă cale.

    Dumnezeu a transformat necesitățile vieții în chestiuni

    foarte simple. Trebuie să mâncăm, și până și un copil știe cum

    să ducă mâncarea la gură. Trebuie să bem, și până și cel mai

  • CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

    = 39 =

    firav bebeluș știe cum să facă acest lucru, fără să fie nevoie

    să îl înveți. Există un izvor în curtea orfelinatului Stockwell,

    iar atunci când curge pe vreme caniculară, băieții se duc la el

    în mod natural. N-au nevoie să le predăm lecții despre cum să

    folosească izvorul. Mulți băieți necăjiți vin la orfelinat, dar

    niciunul n-a fost vreodată atât de neștiutor încât să fie inca-

    pabil să bea apă. Tot așa, în lucrurile spirituale, credința este

    ceea ce mâncatul și băutul sunt în lucrurile pământești. Prin

    gura credinței, noi luăm binecuvântările harului în natura

    noastră spirituală, și ele devin ale noastre.

    Dacă vrei să crezi, dar te gândești că nu poți, nu vezi că,

    așa cum putem mânca și bea fără a fi niște oameni puternici,

    și ne întărim trupurile prin mâncare, tot așa Îl putem primi

    pe Isus Hristos fără efort și, primindu-L, primim putere pen-

    tru tot efortul ulterior de care am avea nevoie?

    Credința este un lucru atât de simplu încât oridecâteori

    încerc să o explic sunt preocupat să nu îi încețoșez simplita-

    tea. Atunci când Thomas Scott a tipărit notițele lui explicative

    la cartea Călătoria Creștinului a lui John Bunyan, el l-a între-

    bat pe unul dintre enoriașii lui dacă a înțeles cartea. „Oh, da”,

    a răspuns persoana respectivă, „l-am înțeles pe John Bunyan

    foarte bine, și sper că într-o zi, prin harul Domnului, voi în-

    țelege și explicațiile dumitale”. M-aș simți distrus dacă citito-

    rul meu ar înțelege ce este credința, dar apoi ar ajunge la con-

    fuzii datorită explicațiilor mele! Voi încerca totuși să o explic,

    și mă rog ca Domnul să facă explicațiile mele clare.

    Mi s-a povestit despre o situație când, pe un drum

    anume, exista o porțiune aflată în dispută. Proprietarul dorea

    să-și păstreze controlul asupra acelui teren dar, în același

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 40 =

    timp, nu dorea să deranjeze publicul. Așa că a făcut un aran-

    jament care a condus la următoarea situație. Văzând o fetiță

    care stătea la poartă, un turist s-a apropiat de ea și i-a oferit

    câțiva bani ca să-i permită să treacă de poartă. „Nu, nu”,

    spuse copilul, „nu voi accepta nimic, ci doar trebuie să mă

    întrebați, „te rog, îmi dai voie să trec?”, și apoi sunteți bine-

    venit să treceți”. Trebuia cerută permisiunea. Dar, ce era in-

    teresant, era că ea putea fi obținută doar prin a cere. În ace-

    lași fel, viața veșnică este disponibilă fără plată, și poate fi

    primită imediat prin a ne pune încrederea în cuvintele Aceluia

    care nu poate minți. Crede în Hristos, și prin acea credință

    vei primi mântuirea și viața veșnică. Nu filozofa! Nu te așeza

    și nu îți necăji sărmanul creier. Doar crede-L pe Domnul așa

    cum l-ai crede pe tatăl tău. Crede în El așa cum ți-ai încredința

    banii unei bănci sau sănătatea în mâna unui doctor.

  • CREDINȚA – UN LUCRU FOARTE SIMPLU

    = 41 =

    Credința nu ți se va mai părea dificilă, și nici n-ar trebui

    să fie dificilă, tocmai pentru că este simplă. Credința în-

    seamnă să îți încredințezi viața, să crezi în Persoana, lucra-

    rea, meritele și puterea Fiului lui Dumnezeu. Unii gândesc că

    această încredere este un exercițiu al imaginației dar, în rea-

    litate, este cel mai simplu și mai rațional lucru posibil. Pentru

    unii dintre noi, adevărurile care erau cândva dificile de crezut

    sunt acum realități pe care le găsim imposibil de pus sub sem-

    nul întrebării. Dacă ar fi ca vreunul dintre strămoșii noștri să

    se ridice dintre morți și să vină în lume astăzi, cât de multe

    lucruri ar avea de crezut! Ar putea spune: „Unde sunt flinta

    și fierul? Vreau să fac puțină lumină”. Dar noi i-am da acea

    cutiuță, cu bețișoarele acelea din lemn, și i-am spune să lo-

    vească unul dintre bețișoare de marginea cutiei. I-ar trebui o

    grămadă de credință înainte de a fi convins că în felul acesta

    s-ar produce o flacără. „Vino cu noi, bunicule. Stai în scaunul

    acela. Privește la cutiuța dinaintea ochilor tăi. Poți să faci și

    o poză”. „Nu”, ar spune el, „e ridicol. Nu pot crede”. „Poți să

    călătorești cu viteza de 50 de mile pe oră, și asta fără cai”. El

    n-ar putea să creadă, până îl vom urca în tren. „Bunicule, poți

    vorbi acum cu fiul tău din New York prin telefon, și el îți poate

    răspunde”. Am putea să-l uimim pe bătrânul domn. N-ar avea

    el nevoie de toată credința lui?

    Totuși, noi credem aceste lucruri fără efort, pentru că

    experiența ni le-a făcut atât de familiare. Dar credința este cu

    totul necesară pentru voi, cei care sunteți străini de lucrurile

    spirituale. Voi păreți pierduți în timp ce noi vorbim despre

    ele. Dar, pentru noi, ea este simplă, pentru că avem o viață

    nouă și avem părtășie în realitățile spirituale. Avem un Tată

    cu care vorbim, și El ne aude. Avem un Mântuitor care ascultă

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 42 =

    dorințele inimilor noastre și ne ajută în luptele noastre împo-

    triva păcatului. Pentru cei care înțeleg, totul este clar. Fie ca

    aceste lucruri să fie clare și pentru tine!

  • = 43 =

    5

    Frica de a crede

    Frica de a crede este un rezultat straniu al naturii noas-

    tre căzută în păcat. Totuși, am întâlnit-o atât de des. Ea oferă

    aparența smereniei, și încearcă să treacă drept modestie dar,

    în realitate, este un lucru foarte mândru. Dacă oamenilor le-

    ar fi frică să nu creadă, aceasta ar fi o temere mai credibilă,

    mai reală, dar să-ți fie frică să îți pui credința în Dumnezeu

    este, în cel mai fericit caz, un lucru absurd, iar în realitate

    este o modalitate ipocrită de a refuza să-I dai Domnului onoa-

    rea care se I cuvine pentru credincioșia și adevărul Lui.

    Ce pierdere de vreme este să te preocupi să găsești mo-

    tive pentru care credința, în cazul tău, nu te va mântui! Avem

    Cuvântul lui Dumnezeu care spune că oricine crede în Isus nu

    va pieri, și totuși căutăm argumente care să ne convingă de

    ce am putea pieri dacă am crede. Dacă cineva mi-ar lăsa o

    casă de moștenire, n-aș începe să pun întrebări. La ce mi-ar

    folosi să inventez motive pentru care n-aș dori să primesc

    acea casă sau orice alt fel de proprietate? Dacă Domnul este

    mulțumit să mă mântuiască prin meritele preaiubitului Său

    Fiu, și eu ar trebui să fiu mulțumit să fiu mântuit în acel fel.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 44 =

    Dacă Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt, responsabilitatea de a

    împlini promisiunea Lui nu stă în mine, ci în Dumnezeu, care

    a făcut promisiunea.

    Dar poate că tu te temi că ai putea să nu fii unul dintre

    cei căruia îi este adresată promisiunea. Nu te alarma cu o as-

    tfel de suspiciune. Niciun suflet n-a venit vreodată la Hristos

    și astfel să greșească. Nimeni n-a venit la El, dacă Tatăl nu l-

    a atras, iar Isus a spus: „pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni

    afară” (Ioan 6:37). Nimeni n-a ajuns să-L aibă pe Hristos ca

    un hoț, căci toți cei ce Îl au, Îl au printr-un drept divin. Dom-

    nul S-a dat pentru noi și ne este oferit fără plată, așa încât

    oricine Îl primește, are un drept dat prin har să facă asta.

    Dacă te-ai alipit de Hristos chiar și doar atingându-te de haina

    Lui (Matei 9:20; 14:36), fără permisiune și pe dinapoia Lui,

    chiar și așa, din El va curge har către tine, la fel de sigur ca și

    când te-ar fi chemat pe nume și ți-ar fi spus să crezi în El.

    Leapădă orice frică atunci când îți pui credința în Mântuito-

    rul. Acela care crede în Isus Hristos este unul dintre aleșii lui

    Dumnezeu.

    Sugerezi cumva că ar fi un lucru groaznic dacă ar fi să

    crezi în El și totuși să pieri? Așa ar fi. Dar, întrucât vei pieri

    în mod sigur dacă nu crezi, în cel mai rău caz, riscul pe care

    ți-l vei asuma crezând n-ar fi foarte mare.

    Nu pot pieri dacă voi merge;

    Sunt hotărât ca să încerc;

    Căci dacă stau deoparte,

    Știu că e sigur c-o să pier.

    La ce ți-ar folosi să stai în Mlaștina Disperării pentru

    totdeauna? Cu siguranță ar fi mai bine să mori luptându-te pe

  • FRICA DE A CREDE

    = 45 =

    calea împărătească ce duce către Cetatea cerească, decât să te

    adâncești din ce în ce mai mult în noroiul și spurcăciunea gân-

    durilor întunecate și lipsite de credință! N-ai nimic de

    pierdut, pentru că deja ai pierdut totul. De aceea, lasă trecutul

    în urmă, și îndrăznește să crezi în îndurarea lui Dumnezeu,

    care este disponibilă chiar și pentru tine.

    Dar cineva ar putea să își deplângă situația în felul ur-

    mător: „Dacă vin la Hristos, și El mă respinge?” Răspunsul

    meu este, „Încearcă-L!” Încredințează-ți viața în mâna Dom-

    nului Isus, și vei vedea dacă El te va respinge. Vei fi primul în

    fața căruia El ar închide ușa speranței. Prietene, nu trece acel

    pod până când nu ai ajuns la el! Atunci când Isus Hristos te va

    respinge, acela va fi momentul când vei putea să disperi, dar

    acel moment nu va veni niciodată. „Omul acesta îi primește

    pe păcătoși” (Luca 15:2). Cu siguranță că El nu a început să îi

    respingă.

    A existat cândva un om care s-a rătăcit de pe drumul lui,

    într-o noapte, și a ajuns pe marginea unei prăpăstii, sau cel

    puțin așa se gândea el, și a fost îngrozit de teamă că ar putea

    să cadă în ea. De aceea, s-a cățărat într-un copac bătrân și a

    stat acolo, agățat de acel suport fragil cu toată puterea sa. Se

    simțea ca și cum, dacă ar fi dat drumul mâinilor sale, ar fi fost

    zdrobit în bucăți de niște stânci groaznice care îl așteptau jos,

    în prăpastie. A stat acolo agățat, cu sudoarea curgându-i pe

    frunte și cu mușchii încordați în tot organismul. Apoi a trecut

    la o stare disperată de febră și slăbiciune și, în final, mâinile

    lui nu mai puteau susține trupul. Așa și-a relaxat puțin muș-

    chii! Și a căzut imediat! A căzut – aproape un metru - ajun-

    gând imediat pe un mal moale, unde a rămas fără să fie rănit

    și în perfectă siguranță până s-au ivit zorile.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 46 =

    În același fel, mulți oameni se tem să-și mărturisească

    păcatul, să abandoneze orice nădejde în meritele proprii și să-

    și pună credința în Dumnezeu. Lor le este frică să abandoneze

    nădejdea de care se agață în neștiința lor. Dar aceasta este o

    frică orientată greșit. Renunță să te încrezi în orice cu excep-

    ția lui Hristos, și aruncă-te. Dă drumul încrederii în faptele

    tale, în rugăciunile tale sau în sentimentele tale. Aruncă-te

    acum! Acum! Vei ateriza fără răni și în siguranță. În dragostea

    Lui, în eficacitatea sângelui Său prețios și în neprihănirea Lui

    perfectă, Isus Hristos îți va da imediat odihnă și pace.

    Oprește-te din încrederea în propria persoană. Cazi în brațele

    lui Isus! Aceasta este partea majoră a credinței – să renunți

    la orice și să cazi pur și simplu pe Hristos. N-ai niciun motiv

    să-ți fie frică: doar ignoranța este ceea ce te face să ai frică în

    ce privește siguranța ta veșnică. Moartea nădejdilor pămân-

    tești este viața credinței, iar viața credinței este viața veșnică.

    Lasă eul să moară, pentru ca Hristos să trăiască în tine.

    Dar trist este că nu putem să îi obligăm pe oameni să

    facă acest simplu act de credință în Isus. Ei vor încerca orice

    idei, în loc să renunțe la meritele proprii. Ei se vor împotrivi

    credinței și le va fi frică de ea, ca și cum ar fi un monstru.

    Cine te-a vrăjit în felul acesta? Îți este frică tocmai de ceea ce

    va fi moartea oricărei temeri a ta și începutul bucuriei tale.

    De ce să mori prin a prefera, într-un mod pervers, alte căi

    înaintea planului de mântuire rânduit de însuși Dumnezeu?

    Este o tragedie că există atât de multe suflete care spun:

    „Ni se spune să ne punem credința în Isus Hristos, dar, în loc,

    noi vom merge la biserică regulat”. Du-te la închinarea pu-

    blică, dar nu o folosi ca pe un substitut pentru credință, căci

    ea va deveni o nădejde falsă pentru tine. Porunca este, „crede

  • FRICA DE A CREDE

    = 47 =

    și vei trăi”. Ascult-o, orice altceva ai face. „Bine, voi citi cărți

    bune. Poate că voi căpăta vreun beneficiu spiritual în felul

    acestea”. Citește câte cărți bune dorești, dar nu aceasta este

    Evanghelia. Evanghelia este, „Crede în Domnul Isus, și vei fi

    mântuit” (Faptele Apostolilor 16:31).

    Să presupunem că un doctor are un pacient în grija lui

    și îi spune acestuia: „Trebuie să faci o baie dimineața, căci îți

    va fi de mare ajutor pentru boala ta”. Dar omul acela ia o

    ceașcă de ceai dimineața, în loc să facă o baie, și își spune,

    „Sunt sigur că îmi va face la fel de bine”. Ce va spune doctorul

    când îl va examina – „Ai urmat sfaturile mele?” „Nu, nu le-am

    urmat”. „Atunci nu te poți aștepta să capeți vreun rezultat

    bun de la vizitele mele, pentru că n-ai luat aminte la sfaturile

    pe care ți le-am dat.”

    Tot așa Îi spunem și noi în fapt lui Isus Hristos:

    „Doamne, Tu mi-ai spus să-mi pun credința în Tine, dar eu

    am făcut altceva! Doamne, vreau să fiu convins de păcat,

    vreau să mă simt ca pe buza Iadului, vreau să fiu alarmat și

    neliniștit!” Da, tu vrei orice altceva, cu excepția acelui lucru

    pe care Hristos te cheamă să îl faci, anume să-ți pui credința

    în El.

    Fie că simți, fie că nu simți, predă-ți viața în mâinile Lui,

    pentru că El te poate salva, și numai El. „Dar ne spui cumva

    să nu ne rugăm și să nu citim cărți bune?” Nu, n-am spus ni-

    ciun cuvânt împotriva vreunuia dintre aceste lucruri, nimic

    altceva decât ceea ce doctorul ar fi spus împotriva acelui om

    care și-a băut ceașca de ceai. Să-și bea ceaiul, dar nu în loc să

    facă baia care i-a fost prescrisă.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 48 =

    Să se roage oamenii, și cu cât se roagă mai mult, cu atât

    este mai bine. Să citească și să cerceteze Scripturile. Dar, re-

    ține, că dacă aceste lucruri sunt puse în locul credinței simple

    în Hristos, sufletul va ajunge ruinat. Ai grijă să nu se spună

    despre tine de către Domnul nostru: „Cercetați Scripturile,

    pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică... și nu vreți să

    veniți la Mine, ca să aveți viața” (Ioan 5:39-40). Vino la cre-

    dința în Hristos, căci fără El vei pieri pe vecie.

    Ai observat vreodată cum un brad poate să crească prin-

    tre stâncile unde nu pare să existe niciun pic de sol?

    El își înfige o rădăcină printre crăpăturile cât de mici

    din stâncă. Își face loc în stâncă și o sfarmă de parcă ar avea

    o gheară uriașă. El se ține strâns legat de pământ cu o sută de

    ancore. Poza de mai jos este foarte precisă în acest sens.

    Acum, dragă cititor, lasă ca această imagine să te ilustreze pe

    tine.

    Agață-te de Stânca veacurilor. Ține-te de ea cu rădăcina

    acelei credințe mici. Lasă ca acel firișor mărunt să crească și

    între timp să trimită un altul care să cuprindă aceeași stâncă.

    Agață-te de Isus Hristos și ține-te strâns de El. Crește în El.

    Rupe rădăcinile naturii tale pământești, și înfășoară fi-

    brele inimii tale în jurul Lui.

    El este la dispoziția ta, fără plată, așa cum stâncile sunt

    la dispoziția bradului.

    Poți să te atașezi de El la fel de ferm așa cum bradul se

    atașează de munte.

  • FRICA DE A CREDE

    = 49 =

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 50 =

  • = 51 =

    6

    Dificultatea

    de a crede

    Se poate întâmpla ca tu, cititorul meu, să simți că te afli

    în dificultatea de a crede. Hai să ne gândim la asta. Nu putem

    crede printr-un act imediat. Starea minții pe care noi o des-

    criem ca acea minte care crede este un rezultat, urmarea unor

    stări preliminare ale minții.

    Noi ajungem la credință în etape. Poate exista o credință

    la prima vedere, dar, de regulă, ajungem la ea în etape: deve-

    nim interesați, luăm în considerare, auzim dovezile, ajungem

    convinși și astfel pe punctul de a crede.

    Dacă, așadar, vreau să cred, dar pentru un anume motiv

    descopăr că nu par să am credință, ce ar trebui să fac? Ar tre-

    bui să stau așa, uitându-mă ca vițelul la poarta nouă, sau ar

    trebui, în calitate de ființă inteligentă, să mă folosesc de mij-

    loacele potrivite? Dacă vreau să cred ceva, ce ar trebui să fac?

    Hai să răspundem acestor întrebări folosind niște reguli de

    bun simț.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 52 =

    Dacă mi s-ar spune că sultanul din Zanzibar era un om

    bun și s-ar întâmpla ca acest lucru să mă intereseze, presupun

    că n-aș simți nicio dificultate în a crede. Dar dacă, dintr-un

    motiv sau altul, aș avea vreo îndoială cu privire la acest lucru,

    și totuși aș vrea să cred, cum aș acționa? N-aș vâna eu oare

    toate informațiile de care aș putea să mă folosesc și n-aș în-

    cerca să găsesc adevărul, studiind ziarele și orice alte docu-

    mente? Cu atât mai mult dacă s-ar întâmpla ca el să se afle în

    țara mea și ar fi de acord să ne întâlnim.

    Aș putea de asemenea să vorbesc cu membrii curții lui

    și cu cetățenii din țara lui. Și, în felul acesta, aș fi ajutat să

    ajung la o decizie utilizând aceste surse de informații. Dove-

    zile cântărite și cunoștințele obținute mă vor conduce la cre-

    dință. Este adevărat că credința în Isus Hristos este darul lui

    Dumnezeu, dar El o dăruiește în mod obișnuit printr-o moda-

    litate care se potrivește legilor minții, și așa ni se spune că

    „astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin

    Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dacă vrei să crezi în

    Domnul, ascultă la lucrurile care vorbesc despre El, citește

    despre El, gândește-te la El, cunoaște lucrurile legate de El și

    vei descoperi cum credința prinde rădăcini în inima ta în ace-

    lași fel în care grâul răsare atunci când sămânța care a fost

    semănată ajunge să dea de umezeală și căldură.

    Dacă aș vrea să am credință într-un anume medic, aș

    cere referințe cu privire la priceperea lui. Aș vrea să-i văd di-

    plomele care dovedesc cunoașterea meseriei lui și, de aseme-

    nea, aș vrea să aud ce are el de spus în legătură cu cazurile de

    boli complicate. În fapt, aș căuta modalități de a cunoaște

    pentru a putea crede.

  • DIFICULTATEA DE A CREDE

    = 53 =

    Deschide-ți urechea larg în ceea ce Îl privește pe Isus

    Hristos. Mulțimi de suflete ajung la credință atunci când se

    află sub influența unei lucrări care Îl prezintă în mod clar și

    constant. Puțini oameni rămân în starea de necredincioși

    atunci când un predicator face din Hristos răstignit subiectul

    său central. Dar există unele biserici unde nu se întâmplă

    asta. Nu asculta la predicatorii lor. Am auzit de unul care a

    găsit în Biblia de la amvonul său un bilet cu următorul mesaj:

    „Domnule predicator, vrem să Îl vedem pe Isus!” Mergi la lo-

    cul de închinare pentru a auzi vorbindu-se despre Isus Hristos

    și, dacă nu poți auzi nici măcar Numele Lui menționat, mergi

    într-un alt loc unde oamenii se gândesc mai mult la El și, de

    aceea, șansele sunt mai mari ca El să fie prezent acolo.

    Citește multe despre Domnul. Cărțile Scripturii sunt lo-

    cul unde Îl poți găsi. Biblia este fereastra prin care putem

    privi ca să Îl vedem pe Domnul nostru. Citește cu mare atenție

    ce spune Biblia despre suferințele și moartea Lui, și nu va

    trece multă vreme până când Domnul va face ca, într-un mod

    tainic, credința să se înfiripeze în sufletul tău. Crucea lui

    Hristos nu doar că răsplătește credința, ci ea dă naștere cre-

    dinței și o stârnește. Mulți credincioși pot spune:

    Când Te văd rănit și îndurerat,

    Murind pe acea cruce blestemată,

    Curând simt inima mea crezând

    Că Tu ai suferit totul pentru mine.

    Dacă nu este suficient să auzi și să citești, atunci pune-

    ți mintea la lucru în mod intenționat pe acest subiect. Fie

    crede, fie află care este motivul pentru care nu crezi. Privește

    la această problemă cu maximul abilităților tale și roagă-L pe

    Dumnezeu să te ajute să faci o investigație profundă și să

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 54 =

    ajungi la o decizie onestă într-un fel sau altul. Gândește-te la

    cine era Hristos și dacă Persoana Lui divină și umană merită

    sau nu încrederea ta. Gândește-te la ceea ce El a făcut ca la o

    temelie bună a credinței. Gândește-te la moartea Lui, la învi-

    erea Lui din morți, la înălțarea Lui și la faptul că El trăiește

    veșnic pentru a mijloci pentru păcătoși, și vezi dacă nu cumva

    aceste lucruri Îl fac vrednic ca tu să îți pui credința în El. Apoi

    strigă la El, și El te va auzi. Când Usher a dorit să știe dacă

    Rutherford era cu adevărat un om sfânt, așa cum se auzea, s-

    a dus la casa acestuia deghizat într-un cerșetor, a căpătat un

    loc de poposire peste noapte, și așa l-a auzit vărsându-și în

    toiul nopții inima înaintea lui Dumnezeu. Dacă vrei să Îl cu-

    noști pe Domnul, apropie-te de El cât poți de mult, studiind

    caracterul Lui și apelând la dragostea Lui.

    În trecut, se poate să fi avut nevoie de dovezi pentru a

    mă determina să cred în Domnul Isus Hristos, dar acum Îl cu-

    nosc atât de bine, prin experiență, încât ai avea nevoie de o

    grămadă de dovezi ca să mă determini să pun la îndoială exis-

    tența și dragostea Lui. Acum îmi este mult mai natural să cred

    în El decât să nu cred. Aceasta este noua natură triumfătoare,

    dar nu a fost mereu așa. La început, noutatea credinței este o

    sursă de slăbiciune, dar după repetate acte de credință, ea se

    transformă într-un obicei. Experiența confirmă credința cu

    putere.

    Nu sunt lovit de îndoială, tocmai datorită faptului că

    adevărul pe care îl cred a lucrat o minune în mine. Am primit

    și încă am o viață nouă pe care nu o aveam anterior, și aceasta

    este cea mai puternică confirmare. Îmi place de familia aceea

    care s-a îngrijit de-a lungul anilor de far. Un vizitator care a

    venit să vadă casa farului, privind pe fereastră peste ape, a

  • DIFICULTATEA DE A CREDE

    = 55 =

    întrebat-o pe femeie: „Nu îți este teamă când vine noaptea și

    când apare furtuna și valuri uriașe lovesc farul? Nu îți este

    teamă că farul și tot ce se găsește în el ar putea fi spulberat

    și luat de valuri? Eu aș fi îngrozit să mă aflu într-un turn izo-

    lat în mijlocul valurilor”. Femeia a remarcat faptul că ideea

    nu-și făcuse loc niciodată în mintea ei. Ea trăise acolo atât de

    mult timp încât se simțea la fel de sigură pe acea stâncă izo-

    lată ca și cum ar fi trăit pe uscat. În ceea ce-l privește pe soțul

    ei, atunci când el a fost întrebat dacă nu cumva s-ar simți în-

    fricoșat la sosirea vreunui uragan, el a răspuns, „Preocuparea

    mea este îndreptată spre a păstra lămpile bine îngrijite și a

    mă asigura că lumina rămâne aprinsă pentru a evita ca vreun

    vapor să ajungă naufragiat”. În ceea ce privește îngrijorările

    legate de siguranța farului sau siguranța personală câtă

    vreme s-ar afla în el, omul le depășise de multă vreme.

    Așa se petrec lucrurile și în credinciosul matur. El poate

    spune cu smerenie, „știu în cine am crezut. Și sunt încredințat

    că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua

    aceea” (2 Timotei 1:12). De acum, nimeni să nu mă mai necă-

    jească cu îndoieli și întrebări. Am în sufletul meu dovezile

    adevărului și ale puterii Duhului, și nu mai ascult de îndoieli.

    Evanghelia este pentru mine adevărul: sunt gata să pier

    dacă n-ar fi adevărată. Îmi risc destinul veșnic al sufletului

    punându-mi încrederea în adevărul Evangheliei, dar știu că

    în acest lucru nu există niciun risc. Singura mea preocupare

    este să păstrez luminile aprinse așa încât să pot fi de ajutor

    și altora. Îmi doresc ca Domnul să-mi dea suficient combusti-

    bil pentru lampa mea, așa încât să pot să arunc o lumină peste

    marea întunecată și periculoasă a vieții, și astfel sunt fericit.

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 56 =

    Dacă este adevărat că predicatorul meu și mulți alții ca

    el au găsit pacea și odihna perfectă în Evanghelie, de ce n-ai

    găsi și tu aceste lucruri? Este Duhul Domnului limitat? Evan-

    ghelia este adevărată pentru că Dumnezeu este Autorul ei.

    Crede în ea! Mântuitorul este capabil să te salveze, pentru că

    El este Fiul lui Dumnezeu. Pune-ți încrederea în El! Sângele

    Lui prețios este plin de putere. Caută-L spre iertarea ta! Inima

    Lui grațioasă este iubitoare. Aleargă la El chiar acum!

    Așadar, îl îndemn pe cititorul meu să caute credința;

    dar, dacă el este lipsit de dorință, ce aș mai putea face eu? Eu

    am adus calul la apă, dar nu-l pot obliga să se adape. Amin-

    tește-ți totuși că necredința este un act al voinței atunci când

    dovezile sunt aduse iar omul refuză să le cerceteze cu grijă.

    Acela care nu dorește să cunoască și să accepte adevărul, nu

  • DIFICULTATEA DE A CREDE

    = 57 =

    poate să mulțumească decât propriei persoane dacă moare cu

    o minciună în mâna sa. Este adevărat că „Cine va crede și se

    va boteza, va fi mântuit”, dar în același timp este adevărat și

    că „cine nu va crede, va fi osândit” (Marcu 16:16).

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 58 =

  • = 59 =

    7

    O cercetare

    folositoare

    Pentru a-l ajuta pe căutător să găsească credința adevă-

    rată în Hristos, i-aș reaminti lucrarea Lui în locul păcătoșilor:

    „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea

    cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5:6). „El a

    purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn” (1 Petru 2:24).

    „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tu-

    turor” (Isaia 53:6). „Hristos, de asemenea, a suferit odată

    pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să

    ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3:18).

    Privește în special la această afirmație: „prin rănile Lui

    suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). Aici, Dumnezeu tratează pă-

    catul ca pe o boală, și pune înaintea noastră remediul costisi-

    tor pe care El l-a oferit.

    Îți cer să mă însoțești cu seriozitate în gândurile tale

    vreme de câteva minute, timp în care voi aduce înaintea ta

  • ÎNAINTEA PORȚII STRÂMTE CHARLES H. SPURGEON

    = 60 =

    „rănile” Domnului nostru Isus Hristos. Domnul a hotărât să

    ne restaureze și, de aceea, El L-a trimis pe singurul Său Fiu,

    „Dumnezeu din Dumnezeu”, pentru ca El să se coboare în

    această lume, să ia asupra Sa natura noastră, așa încât să îm-

    plinească răscumpărarea noastră. El a trăit ca un om printre

    oameni și, la vremea potrivită, după mai bine de 30 de ani de

    ascultare, a sosit momentul când El a făcut față de noi cel mai

    mare act de bunătate, anume s-a așezat în locul nostru și a

    purtat „pedeapsa, care ne dă pacea” (Isaia 53:5).

    El a mers la Ghetsimani și acolo, când a gustat pentru

    prima dată cupa noastră amară, stropi mari de sânge și-au

    făcut apariția pe fruntea Lui. A mers apoi înaintea lui Pilat și

    la scaunul de judecată al lui Irod și acolo a îndurat batjocura

    și suferința în locul nostru. În ultimă instanță, ei L-au țintuit

    pe cruce și L-au lăsat acolo să moară – să moară în locul nos-

    tru. Cuvântul „răni” este folosit pentru a ilustra suferințele

    Lui, atât suferințele trupului, cât și pe cele ale sufletului.

    Hristos a fost făcut în întregime o jertfă pentru noi, căci în-

    treaga Lui umanitate a suferit. În privința trupului Său, El a

    suferit o întristare alături de cea a minții, care nu poate fi

    descrisă vreodată. La începutul suferințelor Lui, când a sufe-

    rit cu atâta compasiune în locul nostru, El era în agonie și, în

    această stare trupească, stropi de sânge s-au scurs de pe frun-

    tea Lui și au căzut pe pământ.

    Înainte de a-Și putea curăța fața de acest sânge, oamenii

    L-au luat în grabă ducându-L înaintea marelui preot. În toiul

    nopții, ei L-au legat și L-au târât după ei. L-au dus apoi înain-

    tea lui Pilat și a lui Irod. Aceștia L-au bătut, iar soldații lor L-

    au scuipat în


Recommended