N. IORGA •U>

„ŞCOALA NOUĂ" DE ISTORIE

= O LĂMURIRE DEFINITIVĂ =

__ /

BUCURESTI - '

1936 www.cimec.ro

www.cimec.ro

„Şcoala noua" de istorie - O lămurire definitivă 1

--

Acuma, cînd nu se mai află înlrc noi niciunul dinlre frun­Laşii ştiintii istorice pc cari, ajulal escntial de Lînărul micu coleg d. Gh. Oprescu, am c-ăulal să-i primim după cele mai bune datini ale ospilalilă!ii romăncşli, tin să nu zăbowsc cu îndeplinirea unei înalle dalorii de demnilale personală şi drep­tate elementară fată de mine însumi arălîndu-vă, cu o ucclin­tilă hotărîrc pc care numai acesle exceptionale împrejurări

m'au împiedecat de a o manifesla şi pe care, ime<lial, voiu face-o cunoscută public, su puind-o bunului simt şi, ada~tg,

bunului gust al opiniei romăneşli, că nu mai pol lucra cu aclualul comitet naţional al istoricilor rornîni.

P1entru a vă aminli lucruri care sînt absolut necesare îu ·explicarea acestei hotărîri şi penlru a le face ştiule de oamenii din afară cari poate cu sinceritate au crezut - şi au sp,us-o

• adesea foarte jignitor pentru mine - că de la mine ar porni, fie şi în cea mai slabă m·l~ură, vina aceslei deplorabile si­Luatii, Lrebuie să încep, rupându-mă de la alîlea sarcini venile asupra mea, de acum \Te-o zece ani cinci s'au produs ma­nifrslări ale căror urmări le veti culege, vă asigur, mai curînd de cum, într'un pripil senlimcnl de victorie, v'o închipniti.

Afară de d. Gheorghe Bralianu, căruia nu i-au lipsil de la înccpulul frumoasei sale cariere de istoric Loale îndemnurile şi laudele mele, recunoscîndu-i însuşirile, dcosebile, încă de la studiul scris cînd era în liceu şi căruia i-am făcul loc în acum hulita Revistă Istorică a mea, toti aceia cari azi fac m1

1 Adre11ă către membrii Comitetului naţional de istorie al României. www.cimec.ro

4

front de luptă sau măcar de ipocrită hărluială sau de rnli­darisare secretă contra mea, mi-au fosl elevi. Fireşle, nu vor­besc de o veche duşmănie ieşeană a unor oameni cari nici nu fac parte din cercul istoricilor şi al căror fel de ex­primare li-a atras de mult despretul public: acestora şi acelor dintre Lincrii lor elevi cari se lasă infectaţi de tonul unor anume reviste de acolo niciodată nu li-am dat ne-un răspuns.

Fată de toţi elevii pe cari i-am avul în curs de aproape jumătate de veac, am conştiinta că am fosl nu numai un profesor rîvnilor, gata să li împărlăşesc cc am ajuns a şti

şi eu, prinlr"<> muncă de fiecare clipă, în circumslante care n'au fost totdeauna cele mai favorabile, căci eu n'am nrmal seminarii de pregătire şi puţine au fost sfaturile de profesor la începutul unei grele cariere, dar un părinlc iubitor. Orice descoperire a lor, orice dovadă de inteligenţă, orice avînl plin de o fericită intiativă au fost îndată observate şi urmă­

rite cu tot ce aveam la îndemînă. Uniul care e azi Îfll pirimul rînd al insultătorilor miei şi căruia nu i se poate Lăgădui

măcar un curaj, deplorabil altfel, profesorul de istoria Ho­mînilor la Universitatea din Bucureşti, prin sprijinul mieu decisiv, d. C. C. Giurescu, dăduse la un examen o lucrare asu pr~. rosturilor artei bi 'l .~ ,tine şi, cum eu credeam r,ă s'a închis la noi era plagiatei, ·, am socotit-o - cum ~i poate fi - originală şi am crez• t di-i fac o plăcută surprindere elevului mieu lipărindu-i-o cu bucurie, fără a-l înştiinta, în Revista Istorică.

Pe toţi aceşti foşti elevi ai miei, cari n'ar putea să accentueze nici cel mai mic motiv de nemulţămire fată de profesorul cc li-am fost, în cel mai deplin şi mai devotat înţeles al cuvîntului, i-am urmărit în Loată viata lor ulterioară, bucu­rîndu-mă ele orice progres al lor. La şcoala, pc care eu am întemeiat-o prin proiectul de lege depus de mine, de la Pon­tenay-aux-Roses, ca şi pe cea din Roma, am căutat prin toată inflm·nta pe care o aveam într'un Consiliu de Facultate unde, din causa jignirilor nesancţionate, nu mai pot călca de ani de zile, şi nu fără pagubă pentru Facultate, ajunsă în mînile unei elice de caracter vădit politic, să-i fac a ajunge la aceste şcoli menite să puie pe absolventii Universităţilor noastre în

www.cimec.ro

5

legătură cu lumea şliinţifică şi cu întreaga cullură din Franta şi din Italia. In aoca şcoală pe care o conduceam eu, puind la lîndemîna membrilor ei prelioasele legături personale pe care le pol avea ca profesor agreat Ia Sorbona şi ca unul din putinii membri asociaţi ai Inslitutului ele Fran\a, am avut o deosebită grijă şi, în ce priveşle sănălalea zdruncinată a unora dintr'înşii, pentru aceia cărora credeam că li voiu fi lăsat

sentimente care mă ilusionam că-mi sînt datorite. Că mă ilusionam mi-a dovedit un cas care merită să fie

cunoscut şi de alţii decît de mine. Îmi trebuia acolo, la Fontenay-aux-Roses, pl'nlru o confc>ria\ă,

vechea mea carte, pe care cercetători oneşti o cred şi astăzi

indispensabilă, Istoria lifrrahrii româneşti în secolul al XIX.-lea. Biblioteca pc care, cu ajutorul atîl de harnicului conducător permanent, ca snbdircclor, al şcolii, d. Victor Ianculescu, am adunat-o în frumoasa clădire cumpărală de mine, nu awa această lucrare. D. Ianculcscu ştia că d. Giuresn1 o posedă.

A cerul-o şi, cum am deschis volumul, am văzul că margenile lui erau împodobite cu observaţii batjocuriloarc, repclîndu-se înlrebarea: de unde a mai scos-o? Am dat răspunsul lot acolo în margcne: „din ignoranta şi prostia mea".

Îşi poat·e închipui cineva CJ ar fi trebuit să urmeze penlru un suflet simţitor din această descoperire; n'o voiu spune cu. Peste un ceas am avut însă în biroul mieu pe d. Giurcscu. Credea că trebuie să-mi dea o explicaţie şi ea a fost aceasta, pe care o las în judecata oricui: „Mă scusatL d-le profesor. Eram atunci în liceu, şi mă găsiam într'un mediu" - cel de acasă, al tatălui, care n'a fost drept cu mine, rlar a păs­

trat cea mai perfectă hun1t'.Uviintă în rcla\ii pc care le-aş

fi doril mai hinc --, ,.carp vă Pra duşman". Ern aşa de {'.norm. încîl am lăcnl. Cc se poall' spune unui astfel de sufkl '!

Mai lărzin, am găsit înlr·o caric din bibliotecă scrisoarca aoeluiaşi către un prieten care-i cerea nu ştiu cc lămuriri

istorice şi în care i se alrăgca prietenului alcn\ia ciî. de oare cc afirmatia vine de la mint>. ea e prin aceasta chiar ne­sigură şi trebuie verificată cu atcntie. Am privii pe ci. Iancu­lescu, am zimbit amîndoi, ~i am însărcinal pe suu-direclorul

www.cimec.ro

6

Şcolii să trimeată d-lui Giurescu, care-şi va fi adunînd cu scumpătate o coresponden!ă care va folosi posteritătii, această

interesantă măsură.

Şi va crede cineva că de aici a resultat o răceală a mea, car·e în tincreta mea am putut simti cc înseamnă prigonirea înaintaşilor miei, ba chiar o prigonire ca aceasta contra cui 'îmi desvăluisc astfel fără voie senlimenlelc sale adevărale.

Aşa de putin încîl ani de zile am tipărit - corectînd la nevoie greşeli de italieneşte în cutare descriere de călătorie­cele d'intăiu scrieri, făcute obiectiv şi cu îngrijire, ale acestui înc<:piilor care înşela prin toate semnele unei perfecte hune cuviinti. Am recomandat Academiei Romîne în cei mai elo­gioşi termini primele-i lucrări mai întinse şi le-am învrednicil în revista mea de cercclarea cea mai atenlă, cu cele mai mă­gulitoare conclusii, Lot în credinla că aulorul nu s'a folosit pc neştiule de munca nimănui. că n'a găsit în saltare părin­Leşli, fără a o mărturisi, uogala informatic de care dădea

dovadă.

Catedra de Istorie a Romînilor la Univcrsilalea din Bu­cureşti ajunge vacantă. Se presintă pentru docenlă doi can­didati: dd. Giurescu şi I. \'lădcscu. Preşedinte, cu un rosl holărîlor, al comisiunii de examinare, am aprecial presintarea slăpînită şi expunerea clară a celui d'inlăiu şi, împotriva lui Pîrvan, care a arătal mai multă prielenie pentru vioiciunea de spiril impresionantă a d-lui Vlădescu, am stăruit să se dea locul celui care fusese nu numai fostul micu elev, dar, heneficiind de pregătirea în străinătate, de care nu se pu­tuse uucura concurentul său, aducea de acolo disciplina a­leasă a şcolii francese.

U. Giurcscu a ajuns astfel a dona zi după împlinirea vre 111mi douăzeci de ani profesor la o catedră pc care Onciul o douîndisc în pragul uătrînctei şi care revenise părinlclui

său cînd era acuma un om formal. Increclcrea mea în cc poale da o Lineretă bine orientată m'a făcut să Lrec asupra marii nepotriviri între uîslă şi înalla misiune cc se încre­dinţa acestui tînăr atît de tânăr.

Dar mai era o treaptă de simt. Aflîndu-se în fata greu­tătii, de care se putea înspăimînta şi cel mai îndrăznet, a misiunii ce i se încredinţa, îmi ziceam că noul profesor n'a

www.cimec.ro

7

avut încă răgazul de a dovedi prin lucrlfri însemnate dl. nu ne-am înşelat în judecarea lui, dar, în acelaşi timp, mi se părea că o catedră de această însemnătate nu poate fi lăsatl într'o stare de provisorat, stîrnind toate competitiilc şi ue­clînd profesorului agregal acea siguranţă din care pol porni operele de valoare. Am dus o adevărată luptă în Consiliu, căci şi dintre tineri unii, ca ci. CanccL se opuneau la o re­solvir,e aşa de grăbită pentru a face din d. Giurescu, fără un nou concurs, fără presintarca unor noi lucrări, printr'un .~impiu act de generoasă încredere, profesorul titular, la vre-o două­zeci şi cinci de ani, al catedrei al cării prestigiu fusese ridkat de Onciul atît de sus.

Din partea acelui care beneficiase de atîta pretuire şi sim­patie nu lipsiau dovezile unei înţelegeri depline pentru o situatie ştiinţifică pe care mi-o consacraseră atîtea recunoaş­teri din partea înaltelor şcoli şi Academiilor din străinătate,

dar veli înţelege sentimentul care mă face să nu pot insista în această privinţă.

N'am cerut nimănui să colaboreze la Revista Istorică: noul profesor a1 crezul că trebuie s'o facă, -- acelaşi care scrisese observaţiile marginale pc Istoria literalllrii şi-şi înştiinţa co­respondcnlul să nu se sprijine fără o atentă verificare pe scrisele melc. N'am rugat pe nimeni să colaboreze la acele cursuri de vară din \'ălcnii-dc-Munte care rcpresintă un întreg sistem de gî1idire şi sînt legate de întreaga operă a mea: d. C,iurescu s'a grăbit să se înscrie în rîndul conferentiarilor. Atîţia o fac fără legături personale cu mine: d-lui Giurescu îi făcea o deosebită plăcere să. cerceteze casa mea. Nu odată mi-a încredinţat motivele de nemultămirc cu persoanele care i se păreau a-i sta în cale.

Cînd catedra i-a fost încredinţată definitiv, a crezut de cuviin tă să s~· rostească asupra operei îndeplinite înainte de dînsul, şi atunci a Lipărit în paginile, oferite cu aceiaşi pă­

rintească prietenie, ale Buletinu/ni Comisiei Istorice, o pri­vire generală asupra istoriografici romănPşli mai noi, în care era presintată ca înscmnînd pentru generaţia mea resultatul tuturor cercetărilor cartea pe care o scrisesem la Iaşi, în limba franccsă, clupă cPrerca librăriei Hachcttc şi a. unui mi-

www.cimec.ro

8

nistru din Cabinetul frances al războiului, pentru a învedera drepturile noastre, valoarea noaslră în mijlocul celorlalte 11a­liuni, Histoire des Roumains el de leur civilisatinn.

Cum era vorba de o serbătorire a mea la împlinirea celor şaizeci de ani, numele d-lui Giurescn figurează în publicaţia

pe care o datoresc prielenici unui mai vechiu elev al mieu, d. C. :\farincscu, între aceia cari voiau să-mi aducă un omagiu pe care nu l-am provocat, dar penlru care sînl adinc :-ecu­noscător tuturora, afară de acela singur care, cum se va vedea. de a doua zi m'a insultat.

Dar pănă să ajung la acest pamflcl plin de o ură care supt uparen!ele aliludinii filiale se opria de alîla vreme într'un suflet pervers, un all momenl din raporlurile mele cu unii id.intre d-voastră, de la cari am aşlcplal mult timp ou o în­credere naivă o revenire de conşliintă, Lrebuie adus înaintea opiniei publice.

Se holărîse din cercurile profesorilor de islorie un congres de recunoaştere şi îndrumare, care trebuia să se lie la Sibiiu. :\li s'a cerul mic, care mă feresc de orice prcsidentii, s:i slau în frunlca congresiştilor.

Discutiile, la care au parlicipal şi mulii profesori secundari, n'au rămas fără folos. S'au Lralal chestiuni inlcresanle, şi

şliinlifice şi pedagogice. De-Ollală, spre marca mea surprin­dere. s'a ridicat all elev al micu de pc vremuri, d. P. I'. Panaikscu, fiul unui prielen personal şi care, el însuşi, co­laborase statornic la revislelc melc şi tinuse conferin!i, foarle preţuite, la \'ălenii-dc-!\lunle şi a declarai urm ăloarcle: „O generatic veche de istorici a fost „romantică'', sacrificînd ade­vărul pur unor consideraţii nationalc care aveau rost 1har înainte de realisarea unităţii romăneşti. Acuma falsificarea, utilă un moment, Lrebuie să înceteze. Să se treacă deci pe planul obiectivitătii nccorectalc. Pentru accasla se cere şi o nouă revistă care să fie ca un organ de luptă''. Şi, cu candoare, mi se cerea mie să intervin la Ministeriul de Instrucţie penlru acordarea unei subventii.

Am răspuns ce trebuia: că n'am conştiinla să fi falsificat vre-odată adevărul isloric, tic şi pentru nobilul scop de a folosi şi astfel naţiei mele, dar că, înainte de toate, nu pot

www.cimec.ro

9

admite să se judece astfel oameni cari prin specialitatea lor de basă, prin şcoala pe care o urmaseră, au fost modele ale unei obiectivităti unc ori prea reci chiar, ca ton de exprimare: "filologul Ioan Bogdan şi acel perfect produs al şcolii de erudi\ie vienesă pc care un Jirecek o caracterisa ca trecerea de la o odaie întunecoasă la alta: Dimitrie Onciul.

Revista apăru după cîlcva luni, dar, pentru a avea ca spri­jinitori un număr marc, de Lineri cercetători, în majoritate foşti membri ai Şcolii melc de la Fontenay-aux-Roses, a mai trebuit un lucru, fără care nu s'ar explica stăruitoarea operă de cîrtire şi chiar de grosolane atacuri, pline une ori de o patentă rea credintă, căreia i s'a consacrat noul organ al celei mai oneste obiectivităţi.

Intr'o bună dimineaţă, după ce se petrecuse schimbarea constituţională în Romănia, d. Gheorghe Brătianu fiind pen­tru restaurarea lui Carol al Ii-lea, iar unchii săi şi răposatul

Duca împotrivă, - şi aceasta putea deschide, într'o vreme cînd tinereţa, în toate ţerile, se îmbulzeşte la conducere, contra unei urgisite „gcrontocratii", anume orizonturi -, am găsit

în ziare o declaraţie politică a foştilor miei elevi sau odi­nioară membri ai Şcolii din Franta, cari anunţau că se în­l1emeiază un nou partid, de intelecluali, mai mult decât .1tîta: de primi introducători ai intelectualităţii, ai cult!1rii superioare În politica Romăniei. Şeful era, din causa numelui său, d. Gheorghe Brătianu, pregătilorul, recrutorul, ca viitor ministru de Instrucţie, de azi pănă mîne, d. C. C. Giurescu.

Cît de „intelectuală" a fost actiunea noului partid - nou, dar lotuşi „liberal-naţional", şi adversarii vorbiau, fireşlc, de o „impostură" -, s'a văzul µrin violentele atacuri ale ziarului său contra bunului patriot, harnicului muncitor şi blîndului Vintilă Brătianu, unchiul însuşi al şefului noului partid, ata­curi care, - trecînd apoi asupra lui Duca şi pănă la asasinarea lui -, au durat pănă în momentul cînd obositul om poliijc, care recoltase atîta ură nemeritată, a căzut fulgerat. Şi-mi aduc aminte că, în acel moment, d. Gheorghe Brătianu, care înţe­

legea să păstreze cele mai bune raporturi cu mine, m'a întrebat dacă să facă şi d-sa elogiul celui dispărut supt ploaia de injurii. L-am sfătuit să dea discursul său preşedintelui, fiindcă a-l celi

www.cimec.ro

10

personal ar putea fi jenant. D. Gheorghe Brătianu a pre­ferat să cetească, în greoaia atmosferă a adunării, el însuşi

cuvinte de dureroasă retractare. Deci din acel moment erau în domeniul politicei şi nu

în acela al purelor studii istorice de obiectivitate. Intîmplarea a adus ca, la retragerea unui Cabinel naţional­

lărănist, să fiu însărcinat cu formarea, grea pentru mine, 'intr'o situaţie financiară catastrofală, a noului Guvern. El trebuia să fie fără caracter de parlid şi drept penlru loată

lumea. M'am adresat tuturor formaliunilor politice pentru con­cursul într'o operă de sah·are nalională. Aşa cum se înlelege la noi inkresul naţional, mi s'a cerut, fireşte, din mai muJLe părli, mandate.

Cele mai stăruitoare îndemnuri au vcnil de la d. Gheorghe Brătianu. In casa mea mi-a cerul Lol alîtca locuri dle s'ar da lui Duca. ~Ii s'a promis în schimh Lol concursul. D. Bră­

Limm a111inlia că l' suflelc~;Lc „fiul micu". N'am putut satisface această dorinlă, dar i-am lăsat şi el-sale

Loali"i lib(Ttatca de a-şi verifica o popularilale născîndă. .\ fost aks, împreună cu citiva prieteni. Şi am an1L surprinde­rea să mă văd atacat de el-sa, cu o extraordinară whemenl:l, pe o chestie aşa de putin importantă politic, ca aceia a bacalaureatului. Discursul său c în .llonifornl Oficial. Am lăsat

în puterea amintirilor de alilia ani, a colaborării chiar la foaia mea politică, Neamul Romănesc, ca lucrul să treacă.

Dar reYisla era acuma înaintea mea. In înlroducerea de îndrcptătire se spunea lumii, presupusă tolal ignorantă, că era nouă începe în studiile istorice, cu colaborarea membrilor noii formaţiuni politicl', şi supt ocrotirea d-lui Gheorghe Brătianu. Pănă atunci nu s'ar fi făcut dccît islorie politică: acuma întăiu se deschidea orizontul către cerceHi.rilc culturale şi sociale. Că nu a fost ramură din viata poporului nostru şi a altora de care să nu mă fi ocupal în curs de atHia ani era un luc11u care se uita.

Puteam răspunde după cmiintă: sentimente care nu tre­buie definite m'au făcut din nou să îndur. Doar în treacăt,

în termini cari nu puteau jigni pc nimeni, relevam marea nedreptate care mi se făcea de oameni cărora nu li dădusem nicirun motiv de duşmjinie,

www.cimec.ro

11

Intre primele recensii care se anunţau era şi aceia a ~ărlii mele francesc din vremea războiului. Inlilnind pe d. Gheorghe Brătianu, i-am spus că întl'leg bine scopul. ~li-a răspuns:

„atîta vreme cît sînl cu acolo. nimeni nu vă va lipsi de res­pect în revistă".

Şi, în mijlocul grijilor cumplile ale unei slrh·iloare gu­vernări, am avut înaintea mea o înlreagă carie, scoasă chiar din acea revistă, în care d. C. C. Giurcscu mă arăla ca pc un ignorant, un falsificator şi un om neom•sl, a cărui lucrare în serviciul terii, alcătuită în durerile şi îngustările pribegiei, fără alte izvoare la îndemînă dccîl cele dale de neuitatul \'. Bogr.ea din biblioteca lui, cartea diclală apoi priPlcnului Slahl, oiitcr rănil, care-şi făcea conrnlcsccnta în casa mea, a ..:ărui

carte, zic, era o dovadă percmploric di „n'am măcar cu­noşlin\ile elcmcnlare cc lrchuie pcnlru a seric islor.ie". !11 toate vitrinele se răsfăţa extrasul cu o banderolă anunlînd că eu sînl cel alacal şi Lcrfclil aslfcl.

Mai mull decîl alîla. Un larg rPsumal franccs se adăugia,

şi, tras a padc, el a fost I rimcs şi Cl'lor mai buni prieteni ai miei din slrăinălalc, cari mi-au spus că c o culegere de „nimicuri" şi represinlă o deplorabilă aliludinc morală.

Nu mi-ar fi fosl gr.·u să arăt cîlă rea crcdinlă era în afir­matiile presintalc magnific de cinc\'a care unia naivilalca şco­larului cu perfidia arivistului. Cînd, neavînd sarcina absor­bantă din acel momenl, mi-am învins dcsguslul şi am c:etit actul de acusare, n'am găsit nicăieri motivul unor schimbălri înlr'o ediţie sau traducere urmăloare dccîl în lista Domnilor, reclificală de critic în parlc după înseşi publicatii ale melc; oricine vede însă că în general, ncavînd răgazul unei relu1!!.ri -ca aceia pc care, după îndemnul micu, a făcul-o acuma în urmă d-na Sacerdoţeanu -, nu făceam dec1t să reproduc tex­tul, de acuma peste Lreizcci <le ani, din a mea G~.~clzic/1le des rumiinischen Volkcs, asupra căruia ca şi asupra unor llperc de cercetări speciale pentru care s'ar fi cerul o leclură de mă­car zece ani, zoilul d-lui Gheorghe Brătianu nu binevoise a se opri. Că înlre această denigrare şi lauda din ajun era o p.ră­

pastie, nu e, pentru asemenea conştiintă, niciun impediment. Deci n'am răspuns. Şi d. Gheorghe Brătianu n'avca nimic de

zis. D-fia îmi păzia „respectul", la revistă şi aiurea. II p.lirz,i.a www.cimec.ro

12

şi faţă de o întreagă serie de atacuri, tot aşa de îndreptăţite, la care erau atraşi tineri doritori de a face carieră, ca un domn Bodin, desolat de un examen rău trecut la mine: acesta, om de cunoştinţi universale la douăzeci de ani, îmi terfelia tot scrisul, amestecîndu-se şi în felul cum traduceam versuri ita­lieneşti. Onorabilul domn, ridicat de clubul de la Facultatea de litere al noului liberalism, ca răsplată pentru aceste injurii, la rostul de membru al Şcolii din Roma - unde se face aproape exclusiv archeologie, iar singurele săpături făcute de acest in­cipient erau cele de la groaprr mea -, a atacat apoi, cu aceiaşi metodă, pe o glorie a ştiintii italiene, profesorul Bartoli clin Turin, pentru că acesta, la o ocasie festivă, urmînd directia, bună, rea, a politicii ţerii sale, avuse un cuvînt pentru Un­guri; şi acesta, pentru a clesăvîrşi lipsa <le educatie, s'a in­grijit ca insultele să fie d~·te în chiar limba italiană, nu cumva ilustrul filolog să rămîic în neştire de felul cum c apreciat de unul din membrii Şcolii romăneşti din capitala Italiei.

La această ploaie de batjocuri, la care d. Gheorghe Bră­

tianu avea prudenta să nu adauge contributia sa, clar se feria ca de foc să se ocupe de vrc una clin lucrările mele care-l priviau în special pc d-sa, ca profesor de istorie universală, fie şi ca un schimb de bune procedee pentru felul cum tot­deauna i-am apreciat scrisele, în adeYăr vrednice de toată

lauda, eu - n'am răspuns. De odată m'am trezit cu candidalura, sus\inută de rude

şi ele prieteni politici, de cîte unul influenţat de asemenea considerente, ca iubitul mieu colaborator pe vremuri la Să­

măniitorul, Vîlsan, din care se căuta a face un instrument contra mea - şi cc mişcătoare c scrisoarea de îndrepHlire pe care mi-a adresat-o, în apropierea unei morii pe care parcă o prevedea - a d-lni Giurescu la locul de mcmb1•u corespondent al Academiei Romîne, loc care, afirma, i se cuvine.

Cu două articole, două memorii şi broşura în care „do­vedia" că „n'am nici măcar cunoşlinlilc elementare pentru a putea scrie istoria".. . Scc\iunca istorică a Academiei e compusă din foşti elevi ai mici, din oameni pc cari i-am ser­vit în toată cariera lor şi cari fără votul mieu n';ir fi putut

www.cimec.ro

13

'întra, cr·ed, în Academie. Am arătat că nu pot privi decîl ca o adîncă şi intolerabilă jignire a mea o astfel de alegere. Dar intriga polilică a biruit: o bilă albă în plus a hotărîl

că în adevăr eu „n'am nici măcar cunoşlintile elementare pentru a putea scrie istorie".

Am declarat în plen că sint silil a mă retrage de la Aca­demie. Dacă ar fi plecat un vechiu servi.Lor, ar fi fost mai multă emoţie. E adevărat că votul plenului a înlăturat can­didatura Giurcscu. Dar au Lrcbuil anume împrejurări ca, bi­ruind o amintire aşa de dureroasă, să revin la Academie, un<L', fără a fi onorat vre-odată cu o clinstinctie, muncesc de aproape jumătate de veac.

Dar, peste cîteva luni, luam asupră-mi atîtea duşmănii, Jup­tînd şi contra unei candidaturi ca a d-lui Titulescu, pentru întrarea d-lui Gheorghe Brătianu la Academia Romînă. Căl­

duros, d. Gheorghe Brătianu-mi multămia, penlru ca îndată

să rdntre supt tutela prietenului său inseparabil. Hămas fără apărare, de clcYi ai mici cari-şi făceau .~oco­

leala prudentă a anilor pc cari-i am de trăil cu, de o parlc, duşma11ii mici, ele alta, cirlil zilnic în fata studcntilor mici, impiedecat ele a lua parle la şedinlilc unui Consiliu de Fa­cullal~· care nu-mi dăduse nicio salisl'aclic, dcsfrcinat de pre­gătirea metodică, încredintaUi d-lui Giurescu, a studentflor unui an preparatoriu, căruia în legea mea ii atribuisem cu lolul all rost, imi găsiam mingîi~Tea în lucrul din fiecare zi şi ln prel uirca cercurilor străine care-mi păstrau aceiaşi stimă şi

pridcnie. În nicio epocă din dala mea n'am arătal subiecte mai grele cu alila rin1ă şi nu m'a descurajai -· întrislat, cla ! - rwintclegerca din pari ea mullora cari I rebuiau să judece altfel continuarea activilălii mele la o \TÎstă clnd altii se odihnesc.

In acel moment a apărut la „Fundatiile Regale", dominate de un alt fost membru al Şcolii din Fontcnay-aux-Roses şi

fală de care avusem numai cea mai amabilă atitudine, d. Al. Rosetti, o nouă „Istorie a Romînilor·' datorită d-lui C. C. Giurescu.

Un act de curaj fără îndoială, la o asemenea vrîstă şi în mijlocul preocupatiilor electorale şi polilice, a discursurilor

www.cimec.ro

14

parlamentare în care un şef de guvern era lratal, cu aceiaşi

amenitate ca mine în domeniul ştiinţific, nu măcar la acelaşi nivel, dar cu un Lranscendcnlal despret.

Nu-mi Lrccca prin minte să mă ocup ele accastli îndrăzneată operă, a cării valoare o puteam gîci după patenta lipsă de p~egălirc a au Lorului, cîteva cursuri ncpulîn<l înlocui nici pe departe experienţa, necesară, a unei vieti întregi de studii. Iată însă c~ a făcul să ieau ln mî)1ă Yolum11l pe care-l închina Regelui membrul, indispensabil, cum s'a doYedit. al unei for­maţiuni politice care de ani întregi luptă contra Suveranului.

Intr'o şedinţă a Academiei Romînc d. G. l\lurnu, care c aşa de poet şi care, ca poet, votase pcnlru aducerea la Aca­demie a poeticului domn C. C. Giurcscu, îmi aduce misiva orală pc care o dau în Loală savoarea ei de slil: „spune-i lui Iorga că, dacă va culcza să se ocupe de carlea mea, îl voiu face de rîsul curcilor".

Am făcut pc colegul micu să înlcleagă că o asemenea mi­siune nu se poale primi de cineva care, ca poclul Murnu, e un cim inteligent şi a primit o cducalio.

Dar, fiindcă un aşa el~' mncnintător curcan mă ameninla cu rîsul curcilor sale, care-l apreciază şi-l suslinc. am cetil car~ea.

Am cetit-o şi am rîs, - de acel rls contagios care a prins 1>e unul din cei mai spirituali scriitori ele aslăzi. amicul şi

colaboralorul mie.u N. Georgescu. care c proprietarul unui docloral tot aşa dt' indigen ca al domnului care dispune de opinia publică a zisl'lor curci.

Stilul c cu totul inferior, ideile copilăreşti, încercarea de a fi popular slîngacc pcsle orice măsură, patriotismul, na­tionalismul acestui orator de congrese stuclcn\cşli şi alcătuitor

al unor programe de dreapta de o calilalc care ar i'ace ~ă se roşească unul din obişnuitii nesinceri oratori de „Zece Maiu". Am făcut haz cu Georgescu, care, în laşitatea generală, fiecare fiind lăsat să se descurce singur. c un rar om de curaj şi de loaialitate în prietenie, ~i de măgarii sălhalcci cari ;i:burdau prin poi:.'nc înainte cu mull de aparitia curcilor şi curcanilor, şi de complimentul postum făcut muierilor Dacilor şi de alte materiale gata făcute penlru foile umorislicc, clar i>re-

www.cimec.ro

t5

sintatc cu acea gravitate bufonă care prinde aşa de bine pe solemnul profesor de „obiectivitate".

Iar, pentru că lucrarea era închinată Regelui, i-am făcut

o liniştită recensie nepărtenitoare în „Re\"isla Istorică", biruind şi indignar.ea firească la un profesor care vede că n'a uutut face dintr'un excelent elev al său nici măcar atîta cunoscător de istorie universală încît să ştie că Alaric, şi nu Atanaric, a luat Roma şi că Talarii nu erau musulmani pe la 1240. Dovezi de plagiat s'au adus în acelaşi timp şi trebuie un extraordinar curaj ca ele să fie taxate de „calomnie".

Aici însă se intercalează un alt paragraf din acelea, nume­roase, care arată care e distinctia omului în jurul căruia

lot partidul de la Revista Istorică Romînă. cu litiul şi coperta plagiate de la a mea Revistă /.~torică, şi de la Facultatea de Litere din Bucureşti fac zid.

Iritat de glumele d-lui Georgescu, autorul cărtii închinate Suveranului, reformatorul prin „obieclivilale" al moravurilor ştiinUficc, viitorul ministru de Instructie, a colindat şi re­dactiilc ziarelor celor mai obscure şi compromise ca să-i

publice o întîmpinare contra mea în care profesorul său,

un fosl prim-ministru al terii, era indicai ca aulor adevărat al atacurilor şi tratat de „canalie" şi „scîrnăvie" ... Alături se declara formal că fac peste o sulă de greşeli pe o pagina, de transcriere a unui clocumc11l grecesc şi că miile de aclc publicate de mine nu pot fi întrebuintale în nicio operă

ştiintifică serioasă.

Am întrebat, linişlil, pc d. Gheorghe llrălianu, în foaia căruia apăruse o parte din aceaslă literatură, clacă o aprobă. O foarte ferită desaprobarc a ieşil, dar nici cel clcsaprobaL n'a crezut că lrcbuie să plece, nici cel care desaprobase n'a încetat de a strînge mîna unui aslfel de exemplar al bunei cuviinti. Ci şi mai departe în fa\a opiniei publice au stat alături, buni tovarăşi, fiul I ui Ion Brătianu şi cel mai re.cent glorificator al luptelor şi silintilor nationale, sacra legiu11e a clubului rămîind neclintită la locul său.

Se pregătia o adunare interna lională de islorici la Bucureşti. D. C. C. Giun'scu a tinut ca prefaţa să fie o scrbălorirc a sa. Aproape Loată tînăra Facultate de litere a fost de fată, şi

www.cimec.ro

16

d. Gheorghe Brătianu însuşi a înăllat opera amicului său.

Uimit, am întrebat care c sensul acestei ridicări pe scut din partea unor oameni cari au avul şi au alîlca legături cu mine. Răspunsul a fost deplorabil: camaraderii ele pe băncile liceului, ale Universilălii, legături de club ...

A venit adunarea la Bucurcşli, căpătată cu multă Lruclă,

biruind resistenţe ale acelor cari nu iubesc Romănia, a Co­mit.etelor naţionale de istorici. In ajunul acestui succes al terii noastre, în care era putin şi din oslenelilc mele, amicul d-lui Gheorghe Brălianu publică un răspuns, de obişnuila

insolentă şi de o rea credinlă fără păreche, la calma şi dreapla pr·eituire de mine a operei sale islorice. O împarte febril la librării, o strecoară oaspe\ilor străini şi pc urmă se aşe;1zii

sfidător în fata mea la şedinţa de deschidere a adunării.

Niciun istoric n'a răspuns vrc-odată cuiva care-l insullă.

Cu atît mai puţin unul la vrîsta mea şi în silua\ia mea. Şi această nouă agresiune nu va fi răspinsă clecîl prin clcs­pretul pe care calculele mistificalorului se sprijină, tlc allfcl, în acţiunea sa asupra „curcilor". Dar am întrebat pe membrii comile1ului de redacţie al Revistei Istorice Romîne, cu d. Gherghe Brătianu în frunle, dad.-şi ieau răspunderea aceslor afirmaţii, pentru că lor, oricăruia dintre dînşii, sînt gata a li răspunde, dacă obicctiilc vor fi presintalc cu bună cu­viinţă.

Intr'un ziar, d. Gheorghe Brătianu a înştiintat că, după

plecarea oaspeţilor noştri, cărora nu eu li-am presinlal o polemică, îşi va rosti părerea.

Ea n'a venit nici pănă acum. ln acelaşi timp, un vechiu intrigant, d. Tzigara-Samurcaş,

director al Fundaţiei Carol 1-iu, creiază, fără niciun rost la un aşezământ care c o bibliolcc1 şi alîl, o scc!ic islorică şi o pune supt conlrolul d-lui Giurescu, care la rîndul său „per­mite", în siluaţia înallă cu care e învcslil, publicaţiile ii-lui Panait-eseu, întrat la Academia Romînă, ca membru cores­pondent, prin votul mieu.

Un volum de documente polone despre Mihai Viteazul arată că am dat o ediţie de document incomplcclă, ceia cc c fals, dar adevărate sînt multele erori de limbă !alină pe care le-a

www.cimec.ro

17

lăsat să Lreacă directoriala conducere supremă a d-lui Giurescu. A doua zi după o istoric a lui Mihai Vilcazul, la care am lucrat o viată întreagă, se anuntă o alta „pe base noi". Cînd apare această operă, o culegere de essays asupra lui Mihai, ulilă în locul unde sînt întrcbuintate izvoare polone, se orga­nisează de asociatia Tzigara-Giurescu o zgomotoasă reclamă

basată pc revoluţia adusă de „şcoala nouă". Că Mihai c prc­sintat ca un fals fiu al tatălui său şi o uncallă a marilor pro­prietari e însăşi pecetea noii „obiecliYiLăti".

Aşa fiind, eu nu mai pol presida Comitelul acelora cari s'au solidarisat cu un insultător de profesiune, care face din aceaslă operă de denigrare a unor osteneli de jumătate de secol roslul său de căpetenie în istoriografia romăncnscă. Islo­ricii romîni îşi vor putea face, înlr'o nouă adunare generală, Comitetul care li se va părea că-i reprcsinlă mai bine.

www.cimec.ro

www.cimec.ro

www.cimec.ro

D . Tipografia

• atma R . v-1 .. omaneasca" a en11-de-Munte

www.cimec.ro