zophie s t ry jenska cu s teaua

în acest număr: io si» Siîn-qîorç|Éu, cîr. iuEiu ciocan, n. IaJmiss -a o í f r e e s c O ) mihail axente, george popa, gheorgfie munfeanu, >. copilu-chealră, niculae r u s o , dimii rie danciu, bar. tis. ţugui.

reproduceri : nicolae brana, z o p h i e slryjenslta,

«sy^x edward triftig

anul II no. 13-14

revistă literară, mediaş septemvrie - octomvrie 1934

•om sâu-giorgiu ;

a n ctitor cultural ; i. e. loronţiu

Ce stranie apariţie în lumea literelor româneşti dl. I. E. Toroutiu!

Fost, pe vremuri, profesor secundar de limba ger­mană, fost lector de limba romînă la Universitatea din Frankfurt pe Main, Toroutiu e astăzi editor, mecenate, istoric literar, critic, polemist bătăios şi proprietarul unei mari tipografii excelent utilată.

Dar nu este numai atît. învăţătorul şi editorul şi-au dat mîna şi din această colaborare frăţească is­toria literaturii romîneşti â cules roade de o excepţio­nală însemnătate. Cele patru volume de Studii şi Do­cumente Literare în editura d-lui I. E . Toroutiu, sunt nu numai rezultatul unic al unei nobile pasiuni de me­cenate. Ele sunt o contribuţie de istorie literară de care nu se va putea lipsi în viitor nici un istoric şi nici un critic literar.

Volumele apărute pînă acum cuprind un foarte bogat material literar privitor la activitatea „Junimii". Primele două volume adună scrisorile primite ăe Iacob C. Negruzzi de la colaboratorii , ,Convorbirilor Literare"' începînd cu Titu Maiorescu şi încheind cu cei mai mo­deşti participanţi la activitatea cercului şi a revistei, astăzi daţi uitării. Volumul al treilea aduce un important mănunchiu de scrisori, datorite parte lui Iacob Negruzzi, parte altor membri ai „Junimii".

Cel mai interesant şi mai sensational este volu­mul al patrulea, o copioasă colecţie de rarităţi literare. Este aproape în întregime închinat lui Mihail Eminescu. Alături de „amintirile fugare" a lui Mite Kremnitz, Toroutiu ne înfăţişează aici aproape întreaga corespon­denţă a lui Eminescu, scrisorile Henrietei Eminescu şi ale lui Titu Maiorescu si Iacob Negruzzi către Emi­nescu. Afară de aceasta volumul mai cuprinde pagini interesante de memorii ale lui A. D. Xenopol, diferite scrisori, procesele-verbale ale „Junimii" şi o listă a membrilor „Junimii".

Dl. I. E Toroutiu e numai la începutul operei sale de colecţionar literar. Alte volume vor încheia ciclul „Junimii", pentru a face apoi loc ciclului „Sămănătorul", care va cuprinde vasta, variata şi desigur interesanta corespondenţă primită de dl. Prof. N. lorga.

Dl. I. E. Toroutiu a început o operă unică în literatură noastră. Ceace a făcut un Hurmusachi pentru istoria Romînilor, adunînd şi editând documentele fundamentale ale trecutului nostru, face astăzi dl. I. E. Toroutiu pentru literatura romînească.

Este însă o greşeală a se vedea în opera între­prinsă de dl. Toroutiu numai încercarea entuziastă a unui diletant, care sacrifică beneficiul unei întreprin­deri tipografice, condusă cu multă trudă şi mari ris­curi, spre a tipări materialul documentar inedit privitor la istoria noastră literară contimporană.

Dl. I. E . Toroutiu este fără îndoială un filolog „care ştie ce înseamnă să editezi documnntele literare necunoscute ale unei epoci de formaţie intelectuală şi literară, cum a fost aceea între 1860 şi 1916".

Introducerile care deschid volumele şi notele care le închee sunt o operă temeinică de filolog, care ar face cinste şi celui mai pretenţios cărturar. Iar în ce priveşte metoda de lucru a editorului I. E . Toroutiu, ea nu merită micile pişcături ale unor critici de peri­ferie. I s'a reposât astfel pe nedrept că nu selectează materialul. Dar ar fi fost enormă greşeală ca dl. Torou­tiu să fi ales din materialul enorm ce i-a stat şi-i stă la dispoziţie numai scrisorile scriitorilor de frunte. Dimpotrivă d-sa a făcut bine că n'a omis nimic. Fiindcă treaba editorului — fie şi atunci cînd oferă ediţii cri­tice, cum face dl. Toroutiu — e să nu fie părtinitor şi eclectic. Alegerea, triarea şi eliminările, le vor face isto­ricii şi criticii literari, atunci cînd vor folosi materialul documentar adunat şi înfăţişat de editor.

Dl. Toroutiu se aşează prin impresionata sa ac­tivitate editorială alături de Paul Zarifopol, care ne-a dat singura ediţie critică serioasă a unuii scriitor, pe care o cunoaşte literatura noastră.

In mijlocul diletantismului literar şi a superficiali­tăţii ştiinţifice care domină astăzi literele romíné, dl. I. E. Toroutiu durează un monument care va supraveţui mul­tor cărţi de critică şi istorie literară apărute grăbit şi nervos în ultimii ani.

mihail axcnfc : mister astral

R ă z î m a l î n b a l ă , c i o b a n u l

a o l o a i e l o r l a r m e v e g h e a z ă ,

c u o c h i i p e d e s c h i s a c a r i e a C e r u l u i

si, a i d o m a u n u i r e g e a s i r i a n , —

C a u t ă d e a d e s c i f r a h i e r o g l i f e l e

şi p o v e s i e a s t e l e l o r , — m i s t e r

s c r i s ă p e a l b a s t r e foi d e Cer.

O s t e a d i n Ioc s'a d e s l o c a l ;

a I r e s ă r i l şi a l c r u c i i s e m n a î n s e i l a l . . .

c ă c i s t e a u a ce-a c ă l ă t o r i t

a d u s Cu e a u n s u f l e t n e c ă j i t

d i n s a t v e c i n , s a u d i n a l t s a l ,

s a u p o a l e c h i a r u n s u f l e t d i n s a t u - i d e p ă r t a i .

Wk. laJmissi-andrecscn ; sorsa

Desigur cel mai complet filozof al ortodoxiei în primul veac al erei noi, a fost acest arhonte atenian, membru al areopagului, politeist aprig pînală conver­tirea sa între perceptele evanghelice, adept convins al filozofiei lui Plotin, el însuşi filozof integru şi inflexibil, om de adîncă cultură clasic-elină. Veacul de trăire al sfintului Dionisie Areopagitul este primul al creştis-mului. Cel ce 1-a convins că „viitorul este al acestui copil cu păr bălaiu şi cu ochi nevinovaţi" — creşti­nismul embrionar — a fost sfîntul Apóstul Pavel, în lungile sale peregrinări propagandistice între cele două cetăţi antitodice : Ierusalimul victoriei şi Roma deca­denţei imperiale.

Din clipa în care a părăsit Areopagul şi a fost uns ca episcop al cetăţii clasice — căci lucrurile pare că s'au întîmplat astfel : Dionisie s'a hotărît nestrămutat să fie cavaler al crucii cu fapta, cu înţelepciunea, apolo-giind nouă credinţă, teologia şi metafizica ei ; adică tot ce era proscris pe acea vreme. Cultura şi adîncul său spirit de pătrundere i-au uşurat în mare parte misiunea, astfel că în vremurile unor adînci prefaceri sufleteşti, cuvîntul său a fost luat drept suport moral întru men­ţinerea la vertical â nouei doctrine enunţată strălucitor de Christ, alături de verbul vibrant şi pătrunzător al apostolilor, al căror număr se rărise la sfîrşitul veacu­lui prim.

Se observă însă un lucru : operele sale, între care profunda Teologia Mistică, apar tocmai peste circa 400 ani (în preajma anului 540) . Şi cu o ocazie cel puţin echivocă : atunci cînd catolicismul papilor (nu al laicilor desinteresaţi) avea nevoie de o doctrină salva­toare. Că sistemul filozofic al lui Plotin (în ceace pri­veşte trinitatea mai ales) botezat creştineşte de Dionisie Areopagitul şi altoit cu creaţiile dogmatice ale perfec­tului teolog răsăritean care a fost loan Damaschirí, au tentat în vremurile vagi ale chismei creştinismul westic, nu este greu de înţeles. Nu ne-au rămas însă formele catolicizate ale acestor opere. Pentrucă traduce­rea din sec. IX. a operei lui Dionisie de către loan Scotus Erigena în limba bisericii de Apus : latina, este prea fidelă originalului pentru a putea fi acuzat autorul de gînduri suspecte.

Că aceasta traducere a servit celuilalt filosof creş­tin de nuanţă papală: Thomas de Aquine, se prea poate. Găsim şi chiar indispensabilă cunoaşterea apro­fundată a operei filozofului ortodox de către cel cato­lic întru combaterea fundamentului mistic al credinţei răsăritene ; căci, generic vorbind, aceasta este ţelul lui Thomas de Aquine.

S'a afirmat şi se afirmă de către unii teologi ca­tolici, că filozofia sfîntului Thomas este influenţată de perceptele lui Aristotel, în mod direct. Noi credem însă că — despre influenţă vorbind — Plotin (cu ale sale „teorii asupra extazului mistic" şi concepţii de este­

tică isvorîtă din Divin") este mai aproape de sf. Thomas. Şi ne explicăm aceasta prin influenţa Areopagitului (la rîndul lui înrîurit de Plotin) asupra filozofului catolic. Că Plotin ar fi pastişat unele concepţii filozofice (mai ales de pur transcendent) după Aristotel, înţelegem. Şi numai în cadrul acesta, înţelegem influenţa profeso­rului lui Alexandru-cel-Mâre asupra Aquinianului : prin derivare ; în niciun caz direct.

Nu se poate discuta, din punct de vedere al „in­fluenţei", opera — bunăoară — a retorului cartaginez Tertulian (convertit la creştinism şi preoţit cam în vre­mea lui Dionisie). Pentrucă atît „Apologetica" precum şi „De IdolaMa", au baze personale chiar unde se remarcă sectarismul din ultima parte a vieţii autorului.1) Thomas de Aquine însă, care în vremea sa va fi cu­noscut în mare măsură operele înnaintaşilor, printre-cari vor fi fost Dionisie, Ausoniu, Sf. Paulin episcop de Nola, sf. Augustin (mai ales), sf. Ilariu, etc... . poate fi pus în situaţia de influenţat în opera sa de mistica primilor scriitori şi apologeţi creştini.

Argumentele unora asupra apocrifităţii operei sfîn­tului Dionisie sunt insuficiente şi vădit defăimătoare. Ele sunt utilizate mai ales de către protestanţi, cari nu admit Sfînta Tradiţie. Faptul că opera Areopagitului a apărut la patru secole după moartea sa, este expli­cabil prin îmsăşi calvarul creştinismului : prescrierea a tot ceace preamărea doctrina lui Christ. Că a existat încă de atunci această operă, se poate vedea din fap­tul că majoritatea scriitorilor creştini din secolele 2,3 şi 4, utilizează numele şi opera Areopagitului dacă nu titular, cel puţin ideologic. Debunăseamă deci, această operă a existat, dar a existat — repet, datorită îm­prejurărilor vitrege — subversiv, circulînd tacit numai pentru acei ce credeau în noua stea ridicată străluci­tor de victorios din Pămîntul Făgăduinţei.

*

Introducerea de mai sus, prin care ţintim să-1 explicăm pe sf. Dionisie Areopagitul ca filsrof prim şi iniţiator al filozofiei creştine în general şi prin aceasta, să-i relevăm valoarea mistică şi dogmatică a operei sale, am făcut-o pentru a circumscrie anumite legături şi abisuri dintre „ortodoxismul" lansat la noi de dl. Nichifor Crainic şi „neotomismul" cultivat în Apusul catolic de Jaques Maritain.

Ambele doctrine sunt traditionaliste; ambele (filozofic vorbind) au surse de inspiraţie monocentrice ; a"mbele, pentru viitor, sunt conservatoare şi antiraţio-naliste gen Rousseau.

Atitudinea pur ortodoxă a d-lui Nichifor Crainic se integrează sistemului de gîndire care apus în evi­denţă „omul", justifieîndu-i activitatea: vorbim despre tradiţionalismul Gândirei al cărui suflet este profe­sorul delà facultatea de teologie din Bucureşti.

J ) Venit la Roma, Tertulian trece alături de secta mon-tanistă.

Temeiul ortodoxismului ideologic trebuie bănuit în structura unui spirit totdeanc activ ca acel al d-lui Crainic, care nu se putea mulţumi cu animarea curen­tului lansat la sfîrşitul secolului trecut de iaşii Junimei şi ai Academiei Mihăilene. Directorul „Gândirei" a găsit destule filoane ligamentare între tradiţionalism în general şi ortodoxismul străvechiu şi întrucîtva specific national'.

Le-a găsit, le-a evidenţiat, le-a cultivat. Rezultatul : un steag ideologic alb şi mare, care

tinde să cuprindă sub faldurile sale o tinerime încli­nată fot mai mult spre brazdă decît spre utopia roşcata.

Dar pentru a-şi susţine tema, d. Crainic a apelat la operele înaintaşilor întru ortodoxism. Românii nu l-au putut satisface. Era logic : un Ivireanu, un Petru Movilă, sunt mult prea aproape de noi şi tot atît de mult prea departe de isvoarele creştinismului, adică ale ortodoxiei. Aci găsim explicaţia faptului că d. Crainic pare să fi studiat îndelung opera sfinţilor părinţi ai Bisericei Creştine ; pe aceea a primilor scriitori creştini mai aprofundat. La acest lucru va fi fost îndemnat şi de îndeletnicirile profesionale : dupăcîte ştim, d-sa este un convins al catedrei delà înălţimea căreia profesează.

N'am fi scris astfel, căci nu credem necesar să înălţăm pe cineva chiar cînd are dreptul : se înnălţă singur. Facem însă o sxcepţie, pentrucă dorim să ex­plicăm prin atitudinea dascălului la catedră, cealaltă atitudine a ideologului-doctrinar al unui ortodoxism naţional şi necesar.

Se poate aştepta cineva la o expunere în cadrul acestui articol, a doctrinei sau — cel puţin — a ba­zelor ortodoxismului gîndirist. Nu o vom face, pentrucă nu avem o legătură deosebită cu animatorii delà „Gândirea".

In tinereţea noastră, care ne justifică întrucîtva scrisul şi unele aprecieri — o recunoaştem deci ! — am văzut în işbucnirea naţionalist-ortodoxă un suport moral-social pe care se poate sprijini generaţia noastră, sau — de nu — a celor imediat după noi. Facem această marcă, pentrucă noi credem în realităţile locale, tradiţionaliste prin însăşi Firea romînului, nu demo-socialiste cum vor, din motive în afară de doctrină, unii scriitori afiliaţi anticreştinismului lansat în Apus de Iulien Benda şi alţii. 2)

Devierea de mai sus delà subiect, am făcut-o pentru a nu fi în echivoc. Să ne întoarcem şi să por­nim pe o altă margine a drumului nostru.

In Franţa bătrînilor şi a catolicismului nealterat (nu în Parisul răsvrătit şi progresist), neotomismul" înfloreşte sub scrisul aspru al lui Jaques Maritain. Nu mai este nevoie să explicăm dece renaşterea aceasta a

2 ) Se poate vedea din întreaga noastră activitate, c ă apre­ciem şi admirăm talentul deşi nu admitem anumite scopuri întrunite aspect (alături de talent) la aceiaş persoană. Cazul tipic al d-lui N. D. Cocea.

filizofiei creştine de natură Apuseană, emisă de Sfîntul Thomas de Aquine, este reacţia sinceră şi hotărîtă îm­potriva Raţionalismului omniştient dar fundamentul im­potent. Doctrina naturalistă a lui J . J . Rousseau, ca şi kantianismul aruncat paie peste foc în vremea demen­ţei delà 1789, trebuiau contrabalansate.

Focul regenerator îţi are originea în tradiţionalism. Ca şi ortodoxismul gîndirist delà noi. Acolo, le-a des­chis Mistral susţinut cu căldură de Lamartin şi pre­cedat de Chateaubriand. Maurras a ridicat steagul căzut din mîinile gînditorului delà Mailläne. Dar linia urmată de Frederic Mistral nu avea rădăcini trainice în trecut „iniţierea lui în vechea lirică provensală (şi în întreaga cultură galo-creştină N. A.) fiind mai mult aproximativă" 3). Apoi Mistral, deşi clasic convins şi tot atît de convins tradiţionalist, nu era un perfect creştin (creştinismul fiind în cazul discutat de noi, singurul emanator de tradiţie).

Jaques Maritain, legat doctrinar de expunerile de dreapta ale lui Henri Massis, a observat lacuna mistra-liană şi coborînd în trecutul îndepărtat (ca şi ortodoxis­mul valah), a răscolit cenuşea medievală a unei treceri funcţionată de timp, oprindu-se la doctrina sfîntului filozof din Aquine. Tomismul, din acel moment a luat naştere.

Catolicismul contimporan, îmbrăţişînd concepţiile lui Maritain, a tras punte peste veacuri, ajutînd din răs­puteri la actualizarea ideologiei creştine tomiste ; prin acest gest consolidîndu-şi situaţia.

S'a observat că realismul sfîntului Thoma ar fi pu­tut jena anumite concepţii metafizice ale catolicismului. Coordonarea a făcut-o însuşi Maritain care spune :

„Sfîntul Thomas are aceleaşi postulate filozofice ca şi pozitiviştii moderni, pentrucă el însuşi crede că simţurile noastre singure ne dau intuiţia imediată a ce-ace există în afară de noi : ideile noastre nu se explică prin Dumnezeu ci în lucruri, prin mijlociri sensoriale". Dar dupăcum remarcă undeva d. Nicolae Roşu, ace­astă concepţie nu poate fi adevărată decît numai în ceace priveşte „existenţa noastră materială". Puterea spirituală a omului niciodată nu va fi redată prin sim­ţuri. Este un non-sens să se afirme asemenea aberaţie, ştiind că spiritualitatea trece de limita realului în transcendent.

* Ca expunere a doctrinei, ortodoxismul gîndirist

la noi, este mai nou decît neotomismul apusean. Con­ceptual nu. Şi iată dice :

Edouard Krakowski, în cartea sa despre influ­enţa filozofiei plotiniene asupra creştinismului, deşi oco­leşte din motive de tactică religioasă, citarea sistemu­lui filozofic emis de sfântul Dionisie Areopagitul (în special în a sa „Teologia Mistica"), lasă să ne între­vadă influenţa ce acest filozof creştin a avut-o atît

3 ) N. lorga ; „Cîteva cuvinte despre Mistral" Gândirea X , 10—11.

asupra operei Fericitului Augustin, cît şi asupra sis­temului de gîndire etico-religioasă emisă de si. Thomas de Aquine. Din această întredeschidere spre trecut se va aprecia la justeţe influenţa cel puţin a Teologiei şi epistolelor Areopagitului, asupra Aquinianului. Căci ad­mitted că sf. Thomas nu 1-a citit direct pe sf. Dionisie (ceace pare exclus dacă ne gîndim la traducerea între-gei opere ä Areopagitului în latineşte), el trebuie că i-a cunoscut şi aprofundat lucrările prin intermediul Fericitului Augustin (a cărui influenţă este de necon­testat asupra Aquinianului), sau numai prin ceace cores­punde operei sfîntului Dionisie în acel tratat „Adversus Nationes" al retorului convertit Arnobius, pe care debunăseamă sf. Thomas, om de vastă şi ramificată cultură, 1-a citit.

Inlănţuind aceste logice evenimente, se poate des­prinde că opera Aquinianului este inspirată în mare măsură de aceea a Areopagitului, fie direct, fie prin in­termediul altor scriitori creştini.

Or, cum ortodoxismul „Gândirei" este altoit vizi­bil pe mistica şi dogmatica sfântului Dionisie, putem conclude precis c ă :

1. din punct de vedere al originei ideologice, or­todoxismul este mai vechiu decît neotomismul ;

2. doctrina filozofică susţinută de Jaques Maritain este filozofia evoluată spre papism a ortodoxiei, emisă de Areopagit la sfârşitul veacului dintîiu al erei creştine ;

3. Ortodoxismul, fiind inspirat direct din opera Areopagitului (mult mai aproape de vederile primilor creştinii decît opera sf. Thomas) este superior, neotomis­mului, în ceace priveşte originalitatea.

Europa de azi, îngrozită încă de oprobiile unui război ce ar fi putut fi dispensabil, aleargă în căutarea unui echilibru social aproape imposibil de găsit. Drumul de mijloc pare imcomod pentru ceiace ţîşnesc idei streine de formele liniştite ale Vieţii. De aci, orientările extre­miste.

Acolo unde Civilizaţia şi conştinţa s'au înrădăci­nat adînc în jos, a isbucnit egoistmul naţional, tumul­tuos, intransigent. Oswald Spengler a avut dreptate. Şi dreptate are Gabriel dAnunzio.

Marasmul intelectual însă, se pare că nu are sfîrşit.

In Vreme ce Nicolas Berdiaeff îşi afiliază doctrina neomedievalistă conceptelor tomiste ale lui Maritain, Ch. Maunas — admirînd pe rusul catolicizat Vladimir Soloviev — porneşte la atacul tradiţionalist al culturii, iar Julien Benda cîştigă pe André Maurois şi pe óide spre moscovita comunizare, fîlfîind ideile futuristului fascizat Marinetti, observatorul cinstit şi obiectiv nu poate constata decît o generală impotenţă şi justificări de atitudini netemeinice.

îndelung explicatele concepţii ale lui Fourier des­pre „cooperaţia societară dintre divin şi uman", sau

„pragmatismul nominativ" al lui William James deri­vat, peste ocean, prin originalitatea raţionalist-demo-crată a lui Renouvier,*) în ultimă analiză rămîn tot neexplicate : atunci cînd treci şi de limitele panteismu­lui tolerabil, cazi în gol, nemai găsind un suport justi­ficativ nici Universului fizic, nici transcendentului pur.

In mic, cercul acesta este tot atît de confuz: re­duse faptele la dimensiuni romîneşti, încurcătura nu este mai aproape de sfârşit. 5) Asupra neorînduelilor doctri­nare delà noi nu mai insistăm pentrucă sunt prezente delà palat pînală bordei. Nebulos însă, se poate aprecia că tot conservatismul-tradiţionalist va birui.

Subliniem: va birui tradiţionalismul. Va birui neotomismul, sau universalismul ca­

tolic al lui Soloviev. In ultimă analiză, va birui ortodoxis­mul, doctrina Areopagitului, ceasornicul întregei filo­zofii creştine, fie ca ortodoxă, fie catolică.

Negativişti nu sunt decît protestanţii. Darjîn felul cum este pusă problema, protestantismul fiind cel de al treilea amestecat nepoftit într'o discuţie în doi, nu poate avea cuvînt.

Cît despre atei, ei vor fi învinşii. învinşi cu pro­priile lor arme. Sursele celor de dreapta sunt multiple.

Dar depăşim ţelul propus.

4) Părerea este a lui Maritain. 5) Vezi numărul „Gândirii" reapărute şi primul număr al

revistei ..Criterion".

gheorghe muoleamu ; poem

V e n i t - a m cu visul m e u , ele d incolo d e viaţă

si l a c o m a m păş i i p e l o i ce es le f l o a r e

cu b u z e ' n r o u r a l e ele b l â n d ă d i m i n e a ţ ă

Cu suf l e lu m b r ă c a l în a i u r a r e .

M i - a fost d r u m u l încurcai şi l u n g

în m u l t e locur i spini m ' a u s i n g e r a i

n ' a m p e r d u l n ă d e j d e a ş l i a m c'o s ă a j u n g

d a r nu-mi Irecea p r i n m i n l e că-s p r e a întârziat.

C înd m a m Irezil d in vis, m u l l şi g r e u v i s a s e m

a m pr ins obos i i în mîini pocalul ,

d a r e r a deşert c ind e u nici nu-l g u s t a s e m . . .

simţii atunci că-s r â u ce i se s u r p ă m a l u l .

A z i paş i -mi s'au rări t m i s'a sfârşit c ă r a r e a

în b r a ţ e s tr ing u n mort , cu mine-I p o r t

e visul m e u Ce-şi cere î n m o r m â u t a r e a

şi n u se p o a l e , încă, n u m ă d e s p a r i d e m o r t .

ia. l aJmiss -anJrecscu ; poeme

peisaj ardelean pentru mihail a x e n t e şi g e o r g e p o p a

Imagini a s c u n s e în sîni de lanuri, au ciorchini de lut scuturaţi s u r ; ş i c ad pes te nebănui te elanuri tîşnite din iluzii adormite pe gînd pur.

Reali tăţ i isbucnite 'n patimi bătr îne pun ba r i cade luminii din c e n u ş e . . . s tăruie paraz i ta r îmbuibată c ă p u ş e cu s îngele c e vor purta s teag mîine.

Fraţ i lor , s ă rupeti minciuna şi s 'o daü la c î i n i . . . In zori s ă descuiaţ i i svoare le de ivoriu, c a s ă nu ne înăbuşe s treine mîini şi c a s ă ne 'nvesel im aflînd fluidul ce l mai viu.

somn în ruine

R ă s c r u c e de lilieci în drumuri de lapte. Ziduri de lună. Şanţuri de iele. Hornuri c a r e în loc de fum, în noapte sco t s te le .

P e perne de ziduri r o a s e doarme frica străjuită la poar tă de doi plopi înfioraţi. In ogradă porunceş te Pustiul roboţi lor t ă ce r i i : subpămînteni argaţi .

Locul a c e s t a tivit cu p a c e t ransformă pustiul în fapt feeric . . . In cl ipă, în oră, în v e a c , totul t a c e c a s ă doarmă moa r t ea în puf de 'ntuneric.

george popa: text

Unde e cerul pe care-l vom a j u n g e ? cum mint stelele, sau nu, ne minţim noi înşine şi ne credem.

Cum strigă în noi neputinţa şi surprinşi, între semeni, îi punem mîna pe gură fiindcă ni-e ruşine.

Drumul mers se 'ntoarce 'n elegie ajungînd prea tîrziu în cetate — călătorul avid de legendă pură n'a găsit pe porţi nici o stemă.

nicolae rusu ; poveste

Fuior a lb de cuvânt şoptit, poveste depănată din mirare , singurătăţi e te rne de hotare basm romînului în ochi ivit.

Aud cum c ineva despoae merii, îmi ujue 'n urechi cânt de tulee — pe margine de zi poves te serii ; p la să în basm, nedumeriri i c h e e .

T e naşti din b a s m inimei elixir, aud în mine inima cum bate , şi din poveste abur ca ld respir . In agonii a l serii duh s e sba te .

e d w a r d witiig : monumentul aviaţ ie i

dimifrie dancii»; cocorii

In unghiulare puncte — sub cerul sinstral , Cu fîlfăiri de sdrente şi vae te absen te , S e duc pribegi cocori i , c ă c i zile inerente , Îşi p a r d o s e s c poteci le cu frunze — sinstral .

Din cr ipta ciuruită-a toamnei s e desprinde, Stafia visurilor moar te — Pe-un coln ic ogival Un biet c o c o r înfrînt, de-un nenoroc rival, In tânguiri bolnave, aripeli-şi întinde.

Depar te — peste hotarul pustiului cernit , Confraţii lui s 'a r odihni pe o col ină nouă Şi-şi vor muia dureri le în al ta r o u ă Privind tihniţi zenitul — cu ochii de lignit.

bar. lis. fei«) ui : sonet

. . . S 'apr inse primul paltin în crângul meu tăcut şi un fior de moar te m ă săge ta 'n p ic ioare , văzând pe dealuri mirişti, mijind în j a r de s o a r e . . . De pocnete de puşcă fu cerul străbătut .

Şi 'npodobită 'n aur furat de pe ogoare, t r e c e a pe uliti toamna, cu părul desfăcut . Izbind prin crengi cu suliti şi zornăit de scut vâs l ia alături vântul, cu aripi s u n ă t o a r e . . .

Clipeau târziu, pe zări în sbor c o c o a r e şi — amurgul spânzura prin crengi î n s î n g e r a r e . . . Ingîndurate, foile de nuc, p lângeau sub geam.

Şoptindu-şi ruga de pe urmă 'n înse ra re , — iar eu pornii cu gândul, în unduiri de ram — trist că lă tor , spre tări s u r î z ă t o a r e . . .

copilu-clieatr» ; car cu aur

P e coa rde de tuleu crestat , Cum un curcubeu vărgat, In tomnarea 'nmizguiri Cîntă roduri nevediri .

Din coclaur i şi din munţi Revin păcurar i mărunţi. Bucinînd în lună nouă S ă 'mpăr t ească pită 'n două.

Desch ioca tă de pe pruni, T o a m n a s tăruie 'n aluni. Pe polman la tata 'n mîni Şi 'npieptare l a bătrîni .

Cu mîna pe resteul stîng, îndemn bivoli cu 'n potîng. Car cu aur încă rca t Horind s ă ni-1 t ragă 'n sat .

e d w a r d wittig : m a r e ş a l u l pi lsudsky

y. copilit cneatră ;

din virtuozităţile a r d e a l u l u i tin á r

p i c i o r u l raicolae b r a na.

Cu vîrfurile călite şi poate împădurite din plin, M-ţii Sibiului îşi scutură cărăruile poftitoare pînă în porţile satelor opacité sub povara umbrelor uituce.

Răzimat de şoşul şurii cu gîndul dincolo de cres­tele însetate copilul Lelii Ană s'a pomenit dus, dus departe cu privirea în inima grăitoare a neînţelesului de dincolo. Intîi vrerile s'au abătut cu mizguiri de ne­linişti întrebătoare, conturîndu-se cu timpul în hoiărîri ascunse ca să isbucnească într'un amurg de toamnă cu soare tăvălit în sînge, în marea ducă.

Plopul dintre uluci a lăcrămat ca un copil de durerea frăţiei dez­nodate. O mamă cu inimă moale şi ochi de cer deschis, a plîns rugîndu-se lui D-zeu. PeNicolae î-a înghiţit cărarea nesfîrşitului ca­păt. Copiii desculţi adunaţi ca la comîn-dare, aţîţa depărtările pînă în străfunduri, numărînd clipele ple­catului în cetatea visu­lui lor, geloşi de cuce­rirea lui.

Puiu de ţăran cu iţarii noui nouţi, sufle­caţi în curelele opin­cilor gurguiate, petre­cute prin nojiţe tivite de mîni noduroase şi spornice, a surprins orbitele saşilor din Sibiu, bulbucate.

După doi ani s'a întors acasă ; în straiţă cu o pînză premiată de salon, iar în inimă cu un făgaş să­pat după grele riscări şi căutări de sine, ca să-1 cu­noaştem plin plinuţ, cum 1-a înzestrat voia tatălui din cer.

Din pînzeie lui Nicolae Brana se desprind, svîr-colirile ţăranilor gînji, vlăguiţi, plin de trudă dar re­semnaţi, cu nuanţe de evlavie ce stăruie în ochii mu-ruiţi, cum numai el le-a pătruns semnificaţia şi numai penelul lui le-a prins constanţa.

Expansiv şi spontan ca aprinsul Lhote, vînjos şi întortoehiat de potolit ca Simon Brana răsare întot­deauna în sensul adevărului, clar ca apele cristalizate ale munţilor ce l-au botezat şi trîndos ca bruşii pămîntu-

1-au legănat. Un Van Goth de urzeală romî-lui ce nească

n i c o l a e b r a n a portret

In tablourile lui — icoane pline de trăiri intense, supra reală — stăruie aurul sufletului bogat, risipit din priso­sinţă, nicioplit şi întreg aşa cum numai dragos­tea pentru frumos îm­bibă plăcerea cu măre­ţia. De-o technică stă-pînită şi cuprinsă, arta tînărului pictor îmbogă­ţeşte comorile naţionale atît de săracă pe această brazdă.

L-am cunoscut în Valea Ierii, colindînd printre grîne cu rod de foc, îngenunchind în tîrg printre oameni cu sumane pe umere şi coroane de păr bogat în plete, ca să le cu­prindă înfăţişarea, să le imortalizeze în vîlvătăi de nuanţe şiculori poc-

La început, privit din creştet, „descopciatul ' din văgăuni a sfîrşit prin a birui cu „mîzgăliturile" lui şi-a pune în uimire pe dascălii cu ochelari şi accent periodic bătăios.

îngrădirile Sibiului n'au mai cuprins nestăvilitul lui avînt. Clujul a fost un răstimp marjinea de popas al acestui tînăr cu toiag netocit. Catul Bogdan împreună cu Demian-(ul) Catedralei ortodoxe, sunt două pagini pe care le citeşte la răscruci cu plăcute aduceri aminte.

Paris. Vis împlinit. Dor alintat. Popas pe culmi. Chenar plin de viaţă. Măiestrii citiţi în istoriile univer­sale. Pînze rupte din soare, lună sau cîrpite din pămînt. Mai ales acestea din urmă 1-ău atras, dar l-au şi ne­mulţumit. Nu i-a plăcut pictorului nostru liniile, culo­rile şi mai cu seamă minciuna. Minciuna aia cu barca şi cu luna din parc.

nete şi zbiciuri de expresii. Este ceva rar înăscut în rîvna şi înţelegerea

cu care selecţionează materialul, întrebuinţează nece­sarul şi exclude prisosul. Culoarea se suprapune grun-ţuroasă ca să se înmoaie sub frămîntările calde de fier călit, al cuţitului mînuit magistral, în postate dulci şi frînturi de viaţă arzindă.

Privii în ansamblul confraţilor, Brana n'are nimic comun cu tovărăşii ce-i ţin isonul. Intre dulcegăriţii penelului ce ochesc închipuiri deochiate, apare defi­nit, aspru de seriozitate, nutrindu-se dintr'o tinereţe năclăită de talent inspirat dintr'o artă bogată şi ori­ginală. A ţîşnit vîrtos, ca un ţăran mînjit cu tina muş­cată de rîvna cuţitului delà plug înţepenit în ţelina grasă de pită.

dr. Solim ciocan:

peisaçjii spaniole: foledo

Cei ce iubesc Spania şi trecutul ei glorios vor înţelege că Toledo este rezumatul aşa de armonios al istoriei spaniole, este quintezenţa a tot ce se spune Spaniol.

Oraş de vraje, parcă trăieşte şi îşi ia sursa de acţiune din trecutul legendar . . . Legende mirobolante, povestiri fantastice, cu cavaleri răboinici, iubiri înăbu­şite în sînge, intrigi şi pasiuni politice, persecuţii reli­gioase . . .

Numele de Toledo este celebru în istoria spani­olă, căci numele său e asociat la cea mai mare parte a evenimentelor religioase, şi politice din Spania timp de patrusprezece s e c o l e . . . Pe aci s'au perindat Wisi-goţii, le-a fost capitala. Aci a fost capitala regatului spaniol până în 1 5 6 0 . . . De aci celebrul şi de tristă memorie călugărul nebun Tomasso da Torquemada pornind de la premisa „că totul se purifică prin foc" a deslănţuit cea măi teribilă persecuţie religioasă care întunecă puţin trecutul glorios al Spaniei. S'au ars pe rug Maurii stăpînitorii de eri ai S p a n i e i . . . S'au ars Evreii veniţi deodată cu maurii stăpînitori, s'au ars atâţia filozofi, oameni de ştiinţă, ca să li se purifice . . . sufletele şi co rpu l . . . pentrucă nu erau drept credin­cioşi c reş t in i . . . Abjectă filozofie mistică, a cărei falşe interpretare cuprinzînd într'o psihoză colectivă Spania a deslănţuit atîtea drame . . . De aci Carol-Quintul rege al Spaniei şi împărat al Germaniei, a impus voinţa sa Europei întregi. De aci a dominat cu temperamentul său energic şi rece cu marea ştiinţă politică pe granzi de Spania, cavaieri cu sânge vijelios dublaţi de fini curtezani intr iganţi . . .

De aci Filip al II-lea, fiul lui Carol Quintul, am­biţios de a eclipsa strălucirea tatălui său, trimite pe acea „Invencible Armada" pusă sub comanda Amira­lului Duce de Medina-Sydonia, şi care fu sdrobită de furtună şi de flota reginei Elisabeta a Angl ie i . . .

Toledo este aşezat pe o colină împrejmuită de fluviul Tago. Străzile sunt strâmte, întortochiate, cu as­pectul oriental, totuşi păstrând marca puterii de odini­oară . . . E înconjurat de pitoreştile „cigarrales" care sunt nişte grădini cu pomi fructiferi...

Catedrala este un frumos exemplu de styl gotic castilan din secolul XIII. In capelele şi altarele sale se găsesc Capo d'opere de styl „mudejar", „gotic", „greco-roman" şi „neo-clasic". Complexiunea de styluri arată cu ce încetineală s'a construit această minunată cate­drală, căci ea a fost începută la 1226 şi terminată în 1493.

Porţile principale : a Iertărei, a Orologiului, a Gre­fierilor, a Leilor, a sfintei Ecaterina aparţin diferitelor faze de styl gotic. Poarta „Prezentărei" este în stylul Renaşterei, iar poarta Leana este în stylul neo-clasic sec. XVIII.

Interiorul ei este o profuziune de bogăţie şi colorit. Sunt peste 700 de ferestre cu vitralii artistic lucrate. Sunt 5 arcade susţinute de 84 coloane. Ele sunt fă­cute în diverse epoci de diferiţi mari artişti. Partea joasă reprezintă luarea Grenadei, în 54 tablouri istorice făcute minunat de Rodrigo Aleman. Părţile de sus sunt operile lui Alonso de Berruguete şi Filip de Burgundia.

Francisco de Villalpando şi Domingo de Cés-pedes au lucrat grilajul locului de cor şi din prejurul marei capele . . .

In marea capelă se văd mormintele vechilor regi şi a cardinalului Don Diego Hurtado da Men-doza a cărei cultură multilaterală ca, diplomat, şi om de litere, era recunoscută . . .

Capela Mozarabă styl gotic cu mosaic în centru este o capo d'operă. In fată se vede luarea Oranu-lui de Cardinalul Cisneros, pictat de Jean de Bur­gundia.

Plafonul altarului este pictat de Lucas Jordán. San Juan de los Reyos este biserica cea mai

frumoasă după catedrală. La exteriorul bisericei s'au agă{at lanţurile captivilor creştini eliberaţi după că ­derea Granadei. Santa Maria Bianca este o veche sinagogă având interiorul cu ornamentaţii în gips, arcade şi stălpi cu capiteluri bizare dând un efect vizual fantastic.

O capo d'operă a artei judaice în Spania este sinagoga „DaTránsito" pe care a zidit-o din ordinul lui Samuel Levy, tezaurierul regelui Don Pedro, în secolul al X I V . Interiorul ei este din stuc fin lucrat şi acoperit de inscripţii hebraice.

La Santo Tomé se vede celebrul tablou a lui El Greco „Inmormîntarea contelui d'Orgaz".

In sudul Sinagogei se vede casa şi tot deodată muzeul lui El Greco. Casa a fost restaurată şi în­frumuseţată de Mecenatul Marquis de la Vega Inclan. Sunt tablouri de ale lui El Greco, perfecţiune de di­mensiuni şi de un colorit perfect pe care timpul nu 1-a distrus.

In vechea biserică San-Vincente sunt 15 tablouri de El Greco, şase tapiserii de Bruxelles din secolul XVII .

Alcazar sau palatul lui Carol Quintul câte taine sângeroase n'a ascuns, câte întrigi politice nu s'au urzit aci. Vega, Egas, Covarubias, Villalpando şi Herrera au lucrat la faţada principală şi c ea de sus precum şi la curtea Alcazarului. Actualmente cea mai mare parte a galeriilor j oa se sunt ocupate de muzeul Şcoalei de infanterie.

Christ de la Vega, Christ de la Luz vechi mos­chei arabe în styl mudejar, sunt de remarcat pentru interesul artistic şi pentru poeticele lor legende. Din promenada „Miradero se admiră calmul peisagiu al Castiliei. In strada Santa-Fe este „El Mesón de la Sangre", şi în unghiul (cotitura) Carmen este „El

del Sevillano, unde don Miguel Cervantes da Saa-vedra nemuritorul autor al lui don Quijote plasează acjiunea celebrului său roman „la ilustre Fregona". Porţile oraşului cetate sunt: celebra poartă a Soa­relui (Puerta del S o l ) . . . Prin ea au intrat de atâtea ori califii şi vijelioşii cavaleri mauri. Pe aci au intrat caravanele pline cu parfumuri şi mătăsuri din Orient . . . Pe aci întrat-au sclavele giorgiene c a să nu mai iasă din haremuri decît odată cu moar tea . . .

Este în stil mudéjar". Poarta lui Cambrón construită în secolul al

X V I în styl greco-roman. „Nueva da Bisagra şi Vieja da Bisagra" sunt

por{i monumentale ale genului mahometan ! —

Toledo închide în zidurile lui sumbra poezie a trecutului, închide atîtea bogăţii de artă c e se îm­bină uneori chiar disparat însă senzaţia de ceva straniu te domină . . . Iti simţi tot corpul încătuşat şi parcă o vraje pluteşte în a e r . . .

Şi cînd eşi din cetate şi dacă priveşti de pe podul Alcantara sau podul San Martin împrejuri­mile şi cetatea imperială în însângeratul reflex al soarelui de seară parcă se profilează umbrele fan-taşce a lui Torquemada şi Carol Quintul acoperind cetatea în faldurile lor, iar în aer parcă se aud vaere şi zornăit de lanţuri, a celor ce au murit încă­tuşaţi din cauza elucubraţiilor mintale a unui călu­găr şi mizantropia unui rege-impărat.

piculáé riisu x epigrame

epitaf pe crucea unui ministru epitaf pe crucea mea . , . . . , Apocalipsul lui loan

Uitat de pnetem, un ministru '1 aştept aici din acest an. Aicea doarme somn etern. Familiei, drept testament, . . . El face ce făcea 'n guvern. Lăsat-am groaza de talent.

C R O cărţi i c o n a r A vorbi despre Iconar, e tardiv. Pentrucă acea­

stă editură de provincie a intrat deja în conştiinţa publicului. Ea a apărut, desigur, dintr'o necesitate. A fost însă şi o reacţie contra unei opresiuni edi­toraié, mai precis, a unei mentalităţi condamnabile asupra literaturii de provincie şi a poeziei în genere. Dl. Mircea Streinul, Iulian Vesper şi întregul grup de bucovineni, au ţinut să ridice un semn, c a o mînă înflorită. Mirajul nu a fost mic, pentrucă lirica acestor bucovineni cunoaşte, desigur, cea mai bogată şi feri­cită inspiraţie. Ardealul, cu atî{i talentaţi anonimi, poate lua pildă. E necesar pentru aceasta, o trăire de-asupra ambiţiilor, grea desigur, dar singura creatoare.

încercăm aci cîteva succinte ?nen{iuni. l e o f i l l i a n u : r o d . Stăm să spunem c ă deşi

egală în intensitate, poezia lui Lianu e specifică şi originală tocmai prin trăirea aceas ta în afara oricărei emo{ii, plus c e a estetică, care e suficientă. A obliga pe acest poet într'un cadru doloric, înseamnă a-1 nega. Pentrucă oriunde vrei, prin acest poem trece o sănătate cu aer pur de frunză. Reţinem : Rod, Le-gendală, Zugrăvire în pastel.

aspaz ia m u n i e : î n v o l b u r ă r i ; mia . In lirica romînească femenină, „ ne place să

anexăm şi acest nume bucovinean. Ii lipseşte incă cristalizarea complectă, răsfrîngerile mai păstrînd în lumini urmele sgurii.

Din această plachetă notăm : i s v o r

Adoarme urechea ! îşi frâng mijlocul I Mîini pe oglinzi, pe vinele fîntînii ; ! arcuşe pe coarde; j pe umbre picate, melodia, vechea, j inele-şi poartă jocul, \ n'o să cuprinzi au cîntat-o paginii, i amurgul arde. | icoanele sfîrmate.

N I C I Proza pe care o încearcă A. M. în „Mia", e

slabă. N'are consistentă, chiar subiectul în sine fiind ratat. Epica modernă a depăşit aceas tă intenţie.

necula i roşea : neutral'; punctul d e p le ­care în teor ia Cunoaşterii Ia im. Lant .

Cu acest poet, lirica romînească de oriunde, credem că încearcă un gen nou. Intelectuală pînă la confundare cu proza filozofică, ea rămîne poezie prin conţinut. Expresiile de dicţionar epuizează însă orice emoţie, păstrînd doar gestul primordial, ca un fluid rece. In orice caz, o poezie ca aceasta nu se poate negă, ea rezistă chiar prin verbalismul exagerat care o predomină. E însă pentru prea putini. V a tre­bui un timp mai lung, pentru înţelegere şi mai ales pentru definirea emoţiei care a precedat-o, emoţie ce va trebui culeasă din dosul verbului rigid şi optic. Numai aceas tă emoţie, oricum concepută, poate con­stitui o aprobare.

Pentru a defini spaţiul inspiraţiei lui Neculai Roşea, vom cita cîteva bucăţi, care închid în ele in­cursiuni în sentiment. De exemplu, aceas tă trăire în amurg :

Mă plimb nedumerit si trist prin parc şi cerul se întinde diafan, albastră punte peste atîta van spre-un univers abstract şi irizant. Singurătatea m'a schimbat în arc întins amar din lume în neant.

sau aceas tă strofă din „Drum întors" în care desco­perim o amară decepţie şi solitudine:

In nepăsarea ta şi n dezolarea lumii, m ă 'nvăluie spre s eară singurătatea vieţii. Planezi inaccesibil c a draperia cetii şi-mi string în b u z e plînsul c a farmul dunga spumii.

Notăm integral admirabilul „Peisaj ideal", apoi Neutral, Psihastenie, Panaceu, Translirism.

*

Esseul lui Neculai Roşea, e o contribuţie tenace la intuirea filozofiei kantiene. Autorul trădează ten­dinţe spre abstract, de aci, credem şi poezia sa de intelectualism.

nîcolae s. u r s u : consideraţi i d e s p r e critică.

Un esseu apărut în „Glasul Bucovinei, turnat apoi în 8 pagini, cu o copertă drăguţă, în care au­torul spune răspicai toate dedesupturile criticei noastre literare. Am vrea să-1 vedem pe Nicolae Ursu mai amplu. Ni-1 poate oferi D-l Mircea Streinul.

g e o r g e m o r o ţ a n u : dezacord . Un nume tare recent, pe care-1 prezintă „Iconar".

Un debut cu destule frumuseţi pe care te bucuri când le găseşti :

Mai en s'a frînt dé zidul nins portiţa ; heraldul nopţii răsări 'n pervaz ; de-atîta aşteptare şi extaz, a aţipit pe-un mic răvaş domnita.

(Apus voevodal)

E dealtfel specifică trăirea în legendă şi trecut, a poeţilor bucovineni. Pentru G. M. nai notăm Le-gendală (are şi Lianu una) şi Recital. Prin rest găsim uneori vid.

a s p a z i a m u n i e şi necula i p a v e l : b r e ­v iar d e poez ie b u c o v i n e a n ă C o n t e m p o r a n ă .

Unii spun că ar fi inutil acest breviar. Dar numai în faptul că bucovinenii s'au adunat toti într'o carte, trebue să vedem o anihilare a ambijiilor personale şi să admirăm înţelegerea care i-a adunat. Nu e inu­til acest breviar, ci inegal. Căci acest breviar are pretenţie de antologie, dar poemele nu au toate sunet de metal preţios. Alegerea bucăţilor, nu e specifică poetului prezentat. De pildă : lui Teofil Lianu i s'a ales un „răvaş pămîntean" peste care trece o umbră de scepticism. Ori acestui poet îi anexăm numai lumină. Tot ce a publicat e plin de o singură cu­loare : alb. Şi dacă ar devia de aci, am avea numai o viziune optică de cenuşiu, fondul e acelaş . Rău aleşi : Ghedeon Coca, Ion Roşea. Bine : George Drumur, Traian Chelariu, Iulian Vesper.

Ardeleni, pe cînd o antologie a voastră, a celor tineri? Niculae Rusu, vrea să vorbească.

p a n a i t n icolae : răst igniri . Pentru Panait Nicolae am vrut să scrim, cînd am citit ceva bun intr'o revistă din Buzău. Fiindcă ni s 'a părut c ă există în poemele lui un fior de artă adevărată. Placheta cu care se prezintă (fie chiar cu pagini albe pentru decor) nu desminte gîndul bun ce ni l'am fă­cut. Am vrea să fie cât mai sinceră durerea pe care o citim, fiindcă ar fi creatoare şi pe de altă parte, o identificare cu tragicul comun. In ipostasa de acum ea e singulară. Doloricuî e numai biuman, („frate, bunule frate") Plurarismul va veni însă ca o urmare firească. Analitic ni-au plăcut : Elegie, Răstig­niri, Toamnă în amurg voevodal, Incheere.

al v . voitinovici: b e t o n - a r m a l . N a m ră­mas entuziasmat decît pentru „Frescă", echivalent rimat la viziunile nespus de triste a!e lui Peltz. Poate şi „Palimpsest". încolo prea superficial, lipseşte am­ploarea. Ne plac debuturile' grave, conştiente.

e. ar . z a b a r i a : apoteoz . Un poem erotic, în care lirismul abundent şi

acelaş oriunde, dă impresia de ceva silit, de co­mandă. Credem că nu aceasta e poezia lui E. Ar. Zaharia. Verbul prezent aci, e uzat. Totuşi se ob­

servă o mînă meşteră, cu multă ştiinţă de înflorire. Cîntecul ultim (6) închide poemul. II notăm ca pe cel mai realizat, totuşi, nu prea aproape de Ronsard.

însemnări

după un a n

Cu numărul trecut a m înplinit un an, cu numărul acesta trecem într'al doilea. Pentru o revistă provincială, acest drum, constitue un mic succes publicistic. In timpul unui an, revista „Lanuri", a înlesnit o cunoaştere între tinerii scriitori ardeleni şi o cît de infimă prezentare a lor. Multe dintre revistele ar-deneleşti au ezitat să spună cuvîntul bun, de care erau convinse. In schimb, reviste de departe, au semnalat apariţia fiecărui nu­măr, cu dreaptă judecată.

Pentru viitor, revista „Lanuri v ă rămîne deschisă talen­tului autentic. Viata e calificabilă numai cînd e adevărată . Cei ce doresc să fie alăturea de noi, să poftească. Vor fi primiţi în limitele unei politeţi, dictată de talent, fiindcă nu concepem altă prietenie. „lanuri"

c e t a t e a amintiri i

Poporul romînesc din plaiul rustic al Tîrnavei, frescă de podgorii şi amintiri, se ntoarce s ă cinstească trecutul. Recenta p lacă comemorativă," bătută în amintirea lui Petru Rareş, arată un punct de înaltă spiritualitate ardelenească. D-lui Horia Tecu-lescu, acest nobil animator al marilor gesturi culturale, îi revine sincera noastră admiraţie, pentru măreaţa sărbătoare. II con­damnăm prieteneşte pentru c ă nu ne-a invitat efectiv la a c e a s t a contribuţie. L'am fi ajutat, atît cît ne-ar fi stat în putinţă.

In numărul trecut al revistei noastre, am anunţat ridicarea unui bust lui Ilarie Chendi, acest veşnic ardelean în tumultul cosmopolit al capitalei. Acei douăzeci de ani delà moartea lui şi a lui Şt. 0 . Iosif, n'au bătut drum cald în satul criticului, a ş a c u m se cuvenea. Şi aceas tă revistă, abia apărută, n'a putut să însemne doar cu cîteva rînduri, aceas tă aducere aminte. Astăzi gîndul e însă înalt, aproape şi sincer. Chendi trebuie s ă privească veşnic, de-aici din Mediaş, cerul Ardealului, c a un semn de eternitate. Invităm pe to(i care simt în ei glasul unui trecut demn de privit, să ajute realizarea unui gînd bun, şi în afară oricărei critici. Cînd cetatea îşi va închide porţile, vor rămîne sculptate stemele albe, c a nişte efigii ale amintirii recunoscătoare.

(g- P). z iar is t şi l i terat

Meseria de gazetar îl face pe d. Petru Manoliu să fie su-superficial : cînd nu scria articole de gazetă, vedea lucrurile ver­tical ; azi le vede orizontal. Acesta este un adevăr,

In „Ţintarul Credinţei", printr'un viraj acrobatic (pe c a r e nimeni nu i 1-a cerut), se erijează de vreo lună şi ceva, în men­tor şi diriguitor al revuisticei valahe. Şi cum o face ? Ca un gazetar : superficial ; nu c a un literat : cu ponder şi gîn-dire serioasă. Căci altfel cum să ne explicăm denaturarea fun­damentală (pe care nu vrem s o credem voită) a unei fraze co­rect scrisă în ultimul număr al „Lanurilor" ? („Ţintarul Credinţei" No. 237 din 17 Sept. 1934). Cum o fi dedus d-sa c ă în fraza cu pricina dl. Octav Şulufiu este acuzat de . . . poezie, nu pricepem. Pentrucă în numărul încriminat al „Lanurilor" scrie clar : „poetul Ilea", nu „poeţii Ilea, e t c . . . " cum doreşte gîndul năsdrăvan şi rapid al d-lui Erasm. Aceas ta este alt adevăr.

Un al treilea adevăr este ace la c a orice om onest v a con­testa dreptul ce-şi ia d-l. Erasm de a face afirmatiuni neverosi­mile, cu intenţii impunătoare, numai pentru a părea c ă este c e a c e nu poate fi. Adică : „grupul" există la Mediaş, în ciuda tuturor suciţilor, deşi observ c ă nu „un grup" exaltă o faptă bună, ci un „suflet". Deci nu socialul pur d-le Manoliu, ci c eva de dincolo de sfera pipăibilului (po|i să-i zicH cum .vrei, numai să conţină în el fumul briliant al gîndului), este elementul care tine în picioare şi face drum frumos unei reviste la care se mun­ceşte mai mult ca la gazeta „Credinţa".

In legătură cu cele mai sus scrise, cel mai mare adevăr este ace la c ă „Lanurile" medieşene au făcut în inima germanis­mului din Romînia (această medievală în toate prlvinjile cetate) , c e a c e dl. Erasm suntem siguri c ă nu ar fi isbutit să iacă. Pentru simplul motiv c ă nu rentează. Ci, dincontra.

Cât despre rîndurile închinate colegului Mihai! Axente, acesta ia act, mulţumeşte călduros şi este convins de o altă

zodie. Şi noi, alături de el. Atît. In încheere, îl rog pe d. Manoliu-Erasm să-şi recitească

cele 27 rînduri din „Ţintar", închinate „Lanurilor". Va găsi e.cele

două greşeli de formă (unde sunt excluse greşelile „ d e t i p a r"), cari pentru un gazetar sunt tolerabile, pentru un literat în niciun caz . Şi aceas ta este foarte grav.

a r t a po lonă Vecina noastră delà Nord, în zilele prezente, este într'o

perioadă de revoluţie plastică (ideia este a dl. Dusza Czara într'u-nul din numerele trecute ale revistei „Arta şi omul"). Artişti tineri şi talentaţi dau la iveală minuni. Eflorescenta aceas ta se datoreşte grupărilor de forje : artiştii polonezi lucrează asociaţi. Sunt şi asociaţii impresioniste, dar se impun grupările expresio­niste, „R y t m u s" este o asemenea grupare. Din sinul ei se des­prinde pictoriţa Z o p h i a S t r y j e n s k a . Lucrările ei sunt îmbinarea ideală a tradiţionalului cu modernul. In artă, cine reuşeşte acest lucru, are mai mult decît talent. Este un merit pe care-1 recunoaştem acestei poetese a culorii.

In sculptură E d w a r d W i t t i g , prin liniile sale sobre şi clare, s'a impus repede. Succesul acestui artist, alături de al Zophiei Stryjenska, lămuresc o activitate plastică de s e a m ă în Polonia.

Nu putem omagia mai bine pe aceşti artişti — şi prin ei, întreaga plastică polonă — decît reproducînd, pentru cititorii noştri, unele din operele lor de seamă. „Lanuri"

r ă s p u n s D. N. Albu în revista P r o g r e s ş i C u l t u r ă , într'o re­

cenzie a articolului meu despre p l u s i n t e r i o r i ş t i , mă con­sideră superficial.

Nu contrazic. Clarific, deoarece cred c ă la mijloc este o neînţelegere.

1. P l u s i n t e r i o r i s m u l , tocmai pentrucă este artificial, este periculos (a se aprecia sensul negatival a r t i f i c i a l u l u i î n a r t ă !

2. Prin p l u s i n t e r i o r i s m eu — care îmi rezerv pater­nitatea cuvîntului pentru orce eventualitate — înţeleg lipsa de originalitate o u n o r a (nu a tuturor) din gînditorii generaţiei.

3 . Nu a m dat nume de plusinteriorişti în articolul meu, c a s ă nu fiu acuzat de rancune. Ei însă există : lansaţi, obras-nici, rubiconzi, sfidanti.

4. In general, plusinteriorismul deşi a fost expus de mine limpede, a fost apreciat antitodic de către dl. Albu.

Sunt fericit c ă mi s'a dat ocazia s ă aduc precizările de mai sus. V a fi nevoie de ele mai tîrzhi. De altfel sunt sigur c ă vom fi înţeleşi şi c ă ne vom lămuri. S ă nu ne depăşim însă.

— ladmiss —

rcr is te Progres ţi Cultură an. II. No. 8 Oct. 1934. Ne este

soră, de vîrstă sensibil egală. Ne iubim, Şi ne c e r t ă m : din dragoste sau din neînţelegere. D. Septimiu. Bucur are dreptate acolo unde a c u z ă pe dl. Al. Dima de „îngustime de orizont şi didacticism" Delà „Datina" pînă lă catedra delà Sibiu există un drum descendent. Regretăm, pentrucă dl. Dima are calităţi ne­contestate, înnecate în mîlul unei vechi şi neînţelese porniri. Paul Verlaine discutat în rate, cum o face dl. George Hanganu, trebuie privit cu circumstanţe. Este o părerea a noastră. Aşteptăm sfârşitul articolului, c a s ă desprindem rubiniul din trena greoaie a slovei d-lui Hanganu. Vina este în parte şi a redacţiei, pentrucă se repetă şi la articolul d-lui Popescu Sibiu. „Va urma" trebuie eliminat.

Din poezii reţinem traducerea „coloqviului sentimental" al lui Verlaine. D. Vanta progresează. D. Netea se rectifică : şi bine face. Ilea, c a întotdeauna. D. Ceuşeanu este surprinzător în „Schitul" d-sale.

Cronica — în ciuda d-lui Alba bogată.

Prometeu an. I No. 5-6 Sept. Oct. 1934. Progresează. Nu evoluează. Găsim nume şi bucăţi tot mai bune. Reţinem : recenzia d-lui Pan. M. Vizirescu despre „Calea Sîngelui", pre­cum articolul d-lui Petre I. Teodorescu despre D. Mihail Drago-mirescu.

D. Lemeny IuCrează, Laude neprecupeţite. Dece nu dă o mînă de ajutor la armonizarea asperităţilor literare delà B r a ş o v ? Poeţii nu sunt oameni răi.

Meridian — revistă tînără, a ajuns la al 4-lea caet. Se prezintă atît de simpatic, încît tentează, şi-1 citeşti cu plăcere, mai ales, c ă aduce în paginile sale versuri de valoarea celei semnate de C. Salcia — icoana m e a — c a r e ar merita s ă fie reprodusă în întregime, dar din c a u z a spaţiului restrîns cităm

n u m a i . 'nchin la chipul mamei şi sărut sicriul care s'a înfrăţit cu gîndul. Eu port în ochi tofi bulgării de lut ce i-am arat atîtia ani de-arîndul.

Proza la înălţime. D-lor I. Mihăescu şi Tiberiu Iliescu, laude.

Gând Romanesc — anul II No. 9—10 Sept. Oct. 1934. După cum ne-am mai rostit ; este mîndria plaiului ardelean, ală­turi de „Familia" şi Pagini Literare". Nu ne putem însă împăca cu gîndul monopolizării paginelor unor reviste de către un : Grurgiuca, Yvonne Rossignon, Grigore Popa, sau George Boldea, care în numărul 7-8 al G. R., îşi trânteşte cinci poezii deodată, furînd locul altora. Dece ? Ca s ă citim vechituri paşoptiste :

„Vai, noaptea, care zîmbitoare atîtea lumi a desvelii, naintea faptului de soare se nvălmăşeşte n infinit,

oare „Gând Românesc" se sprijină numai pe Giurgiuca şi G. Boldea ? Credem c ă nu. Atunci ?

Frize — an. I. No. 9, Noemv. 1934. N a m scris încă des­pre acesta revistă tînără şi vioae. Regretăm desmembrarea grupă-rei şi mai mult, nu putem admite purtarea d-lui 1. Focşeneanu fată de gruparea „frizistă". Numărul de fată deşi vioi, totuşi se resimte lipsa celor plecaţi. Ne mirăm că şi acel domn. H. Blecher, pur­tat de rev. pe brate şi coborît în arena literară, este atît de in­grat. Nu putem decît spune ; „confraţi iubiji-vă revista". E carnea şi sîngele vostru. Curaj.

Arta fi omul — anul II. Nr. 14-15, Aug. Sept. 1934. Nobile sunt tendinţele d-lui Aug. Clonda, căci cu fiecare număr nou, ne face se trecem din surpriză în surpriză. Numărul de fata este o bijuterie şi putem spune c ă suntem mândri de a a v e a o asemenea revistă, care nu poate face decît cinste tării. Ce contrast isbitor între „Plastica" cîtorva ghişeftari şi a c e a s t ă revistă închinată artei.

Rod NOU — an. I No. 8-10 Aug. Sept. 1934. revistă format arghezian, a d u c e fată de celelalte reviste dobrogene, un aport folositor literaturii, prin darea la iveală a tinerelor talente din Cadrilaterul depărtat. Alături de poetul D. Batova, se r e m a r c ă c a o stea de prima mărime, Liuben Dumitru, c a r e semnează versuri, c a aces tea :

..Cronici noi, c u surle vor veni c a să-i simtă toamnei, mâinile de c e a r ă , s'o 'nchine târziu într'un apus Dumnezeu, c a 'n orice altă s e a r ă . . .

(Toamnă) — m. a. —

bibliografie

cărfî: In Sus — I. Focşeneanu, Colecţia rev. Braşovul Literar. Publicaţiile periodice romîneşti ale Sibiului de azi — Prof. Constantinescu — colecţia Rev. Sibiul Literar — Gedichte Auswahl — G.Tuto-veanu în versiune germană de Flax.

reviste: Gând Românesc (I No. 7-8,9-10),Cluj, Pagini Literare (I No. 5, 6) Turda — Progres şi Cul­tură (II No. 7-8, Tg.-Mureş, Frize (I. 8, 9) Braşov. Arta şi Omul (II. No. 14-15), Bucureşti. Meridian (I. Caetul 4) Craiova. Banatul Literar (I. No. 1) Timi­şoara. Litere (II. No. 13) Bucureşti. Răsăritul (XVI. No. 7-8, 9-10) Bucureşti. Sibiul Literar (I. 3-6) Sibiu. Crainicul Cetăţii (II. No. 3-4) Burdujeni. Rod Nou (I, No. 8-10) Silistra. Plastica (I. No. 2—3) Bucureşti. Raza Literară (III. No. 15) Bucureşti. Satul (IV. No. 47) Bucureşti. Orientări (HI. No. 9) Moineşti, Bacău . Re­vista Noastră (II. No. 11-12) Ploeşti. Fişier (I. No. 1-2-3) Cernăuţi. Duh (I. No. 1) Arad. Flux (I. No. 1) Covasna.

z iare : Tinerimea Patriotică. Pământul. Veacul nostru. România Nouă. Viitorul Ciucului. Avântul. Porunca Vremii. Plugul. Gorjanul. Sălajul Nou. Dobrogea Corporatistă. Observatorul. Ideea Naţională. Dreptatea Târnavelor. Propăşirea.

Abonamente : 1 an 60 lei. — Institutiuni : 5 0 0 lei. — Redacţia şi administraţia : Mediaş, Str. Armurierilor 8 - — — 77-7- A O ^ S ^ X - — . . , . Tip. Recker, Mediaş Pretul 7 Lei