Profesor : Mujdei MarianaColegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” Iaşi

Profesor: Negru Paula 7 aprilie 2009

Într-o societate „egocentristă” omul uită că trăieşte în comuniune cu alţi semeni şi că alături de el se află semeni ce au nevoie de înţelegerea şi sprijinul său. Astăzi, mai mult ca oricând trebuie să învăţăm să ne acceptăm, să învăţăm să respectăm principiile democraţiei autentice, pentru că numai împreună vom reuşi să coexistăm într-o societate democratică europeană.

În urma unui protocol de colaborare încheiat între liceul nostru şi Centrul Penilla din IAŞI care se ocupă cu copiii cu Sindromul DOWN, elevii noştri au avut ocazia să viziteze acest centru pentru a fi informaţii că sunt copiii ca ei care au anumite deficienţe şi sunt priviţi diferit.

Sindromul Down este o boală genetică, cromozomială. În 95% din cazuri Sindromul Down se prezintă ca trisomia 21. În 5% din cazuri există o genetică a bolii este o translocaţie sau mozaicism. Organismul uman are 23 perechi de cromosomi: 22 autozomi şi doi cromosomi sexuali (la femei 22+ XX, la bărbaţi 22+ XY). Fiecare celulă din organism posedă deci 46 cromozomi cu excepţia celulelor sexuale (ovul/spermatozoid) care au jumătate din setul cromozomial (ovulul: 22+X, spermatozoidul: 22+X sau 22+Y). La unirea dintre spermatozoid şi ovul va rezulta o celulă cu un set complet cromozomial (44+XX sau 44+XY).

În cazul trisomiei 21 fiecare celulă a organismului posedă trei cromozomi 21. Acest extra cromosom 21 provine din ovul sau spermatozoid. Se presupune că în timpul formării celulelor sexuale cei doi cromozomi 21 nu se separă (nondisjuncţie). În timpul fertilizării, la fuziunea dintre ovul şi spermatozoid (în mod normal fiecare cu 23 cromozomi) unul va avea un cromozom în plus în poziţia 21 rezultând o celulă cu 47 cromozomi. Această celulă, cu dezvoltarea embrionului se multiplică, fiecare celulă va avea 47 cromozomi, dezvoltându-se sindromul Down. Au fost emise mai multe teorii în legatură cu etiologia acestei boli dar cauza exactă nu este încă cunoscută. Probabil intervin mai mulţi factori ca: tulburări hormonale, radiaţii, infecţii virale, probleme imunologice, dar factorul cel mai implicat este vârsta mamei. Probabilitatea ca copilul va avea sindrom Down creşte direct proporţional cu vârsta mai înaintată a mamei. La 20 ani riscul este 1 la 1600, la 35 ani 1 la 365, la 40 ani 1 la 100. Riscul ca şi al doilea copil să se nască cu sindrom Down este 1 la 100.

dezvoltarea atitudinilor de toleranţă faţă de copiii cu CES;

incluziunea copiilor cu CES în învăţământul de masă, prin activităţi comune;

stabilirea unor raporturi afective, pozitive între membrii grupurilor de elevi proveniţi de la şcolii cu programe şcolare diferite, pentru ai ajuta pe cei dintâi în procesul de adaptare la cerinţele şcolii;

sensibilizarea elevilor privind nevoile speciale ale copiiilor cu Sindromul DOWN.

Spirit de echipă

Alternează perioade lungi, active, cu perioade scurte, calme.

Alternează activităţi lungi, iniţiate de copii, cu perioade scurte, sub îndrumarea specialistului.

Programează un timp pentru arii de stimulare la începutul sau sfârşitul zilei, în special în cazul când copiii vin şi pleacă la momente diferite.

Programează o activitate liniştitoare sau un somn scurt după o gustare sau masă.

Programează suficient timp pentru copiii deficienţi care trebuie să-şi planifice şi să-şi completeze activităţile pe care le încep.

Stabileşte activităţi bine fixate în orar în aşa fel încât copiii să aştepte anumite evenimente ca să se întâmple zilnic în aceeaşi ordine şi aproximativ la aceeaşi oră. Aceasta ajută copiii să se simtă în siguranţă, să aibă încredere în mediul lor ambiant, dar să-şi dezvolte şi un început de simţ al timpului.

Este o muncă extrem de plăcută, pentru că aceşti copii cu Sindrom Down au o deschidere deosebită faţă de a comunica şi de a interacţiona cu oamenii. Ei regăsesc din partea celor cu care interacţionează sprijin, iar dacă lucrează uşor, se acomodează foarte bine. Activităţile sunt în principiu de joacă, pentru că la vârsta lor asta este prioritatea numărul unu.

Am organizat împreună cu elevii liceului un program artistic de Crăciun, în anul 2007 la acest centru pentru a aduce bucurie în sufletele acestor copiii uitaţi de cei din jur. În cadrul acestei serbări copiii cu sidromul DOWN au dat dovadă de atenţie, deşi în general au forme mai uşoare sau mai accentuate de întârziere mentală şi au vârste cuprinse între 2 – 9 ani.

În timpul în care am lucrat ca voluntară la această fundaţie, m-am ocupat cu unul dintre copiii cu sindromul DOWN, care era cel mai dispus să evolueze, cu toate că era cel mai mic dintre toţi copiii, la vârsta de 2 ani el făcea progrese semnificative săptămânal. Deşi foarte mulţi dintre copiii cu sindromul DOWN care sunt în centru sunt trataţi şi medicamentos, Ionel este singurul care face excepţie de la regulă. Cu toate acestea, toţi copiii sunt monitorizaţi de psihologul instituţiei privind progresele care sunt înregistrate în comportamentul lor. Jocul cu bile, identificarea şi sortarea acestora pe culori este una din activităţile lor zilnice.

Prin acest material vreau să transmit celor din jur, că suferinţa nu alege, iar aceşti copiii au nevoie de multă înţelegere şi afecţiune pentru că nu au nici o vină pentru că sunt ,,diferiţi’’ de ceilalţi.

În fiecare dintre noi există şi o latură pozitivă care ar trebui folosită pentru a alina suferinţele celor care au atâta nevoie, dar nu au puterea să o ceară. Aceste persoane nu merită stigmatizate şi marginalizate pentru că au diferite handicapuri, deoarece fiecare om este creaţia lui Dumnezeu.