Lecţia a XIV-a

Biografia socialăPlanul lecţiei

■ Specificul metodei biografice■ Din istoricul utilizării biogafiilor■ Tipuri de biografii■ Dezvoltări ale metodei biografice □ Metoda biografică interpretativă □ Istoria orală □ Analiza naraţiunii □ Storytelling

Bibliografie

Atkinson, Robert [2000](2007). Povestea vieţii. Interviul. Iaşi: Editura Polirom.

Chelcea, Septimiu [2000](2007). Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi calitative (ediţia a III-a, pp. 535-560). Bucureşti: Editura Economică.

Lewis, Oscar [1961](1978). Copiii lui Sánchez. Bucureşti: Editura Univers.

Rostas, Zoltan (2003). Sala luminoasă. Primii monografişti ai Şcolii gustiene. Bucureşti: Editura Paideia.

■ Specificul metodei biografice

◙ “Metoda biografică este un termen umbrelă pentru activităţi variate: naraţiuni, istoria vieţii, istorie orală, autobiografie, metode biografice interpretative, povestire (storytelling), auto/biografie, etnografie, reminiscenţă” (Joanna Bornat, 2008, 345).

▲ Aceste activităţi evoluează în paralel, fără a recunoaşte unele existenţa altora.

◙ “Biografia” = df. “Descrierea subiectivă a faptelor şi evenimentelor, considerate importante, referitoare la viaţa cotidiană a autorului”.

Jan Szczepański (1913 – 2004) Profesor la Universitatea din Łódź

“Viaţa autorului este în mod obişnuit prezentată ca un lanţ de fapte, evenimente şi procese mai mult sau mai puţin organizate logic” (Jan Szczepański, 1981, 229).

“O autobiografie nu este numai o reflectare a minţii individului, ci şi o reflectare a stării conştiinţei sociale, ceea ce este colectiv acceptat, recunoscut ca model raţional – ceea ce se schimbă în timp (ibidem).

Jean Peneff (1990, 6-7): utilizarea B. soc.:

1) Cunoaşterea rapidă a caracteristicilor sociale ele persoanelor (itinerariul şcolar, cariera socio-profesională).

2) Documentare istorică (documentare indirectă, difuză).

3) Confruntarea trecutului unei persoane cu reconstrucţia verbală pe care o prezintă.

■ Din istoricul utilizării biogafiilor

În primele decenii ale sec. XX, Şcoala de la Chicago – culegerea de mărturii în condiţii naturalistice.

Herbert Mead – conceptul de “self” (1934)

Florian Znaniecki William I. Thomas

(1882 – 1958) (1863 – 1947)

• Thomas, William I. şi Znaniecki, Florian (1918-1920) The Polish Peasant in Europe and America. Monograph on an Immigrant Group (5 volume).

Oscar Lewis (1914 – 1970)

Five Families. Mexican Case Studies in The Culture of Poverty, 1959.

Tepoztlán, Village in Mexico, 1960.

The Children of Sanchez. Autobiography of A Mexican Family, 1961.

Pedro Martinez - A Mexican Peasant and His Family, 1964.

La Vida. A Puerto Rican Family in The Culture of Poverty. San Juan and New York, 1966.

A Death in The Sánchez Family, 1969.

◘ Cultura sărăciei: 70 de caracteristici grupate:

● relaţiile cu societatea

● relaţiile interpersonale la nivelul comunităţii

● relaţiile personale în familie

● referitoare la individ

Caracteristicile „culturii sărăciei“: absenţa participării efective la instituţiile centrale ale societăţii globale, marginalitate, atitudine critică faţă de valorile clasei dominante, promiscuitate, densitate a populaţiei şi tendinţă spre teritorialitate, matrifocalitate (legătură strânsă între mamă şi copii, în absenţa tatălui sau datorită deselor schimbări ale partenerului mamei), iniţiere precoce în viaţa sexuală, uniuni libere şi căsătorii consanguine, abandon relativ frecvent al familiei, predispoziţie spre autoritarism şi predominare a familiei „souche“ (familie-„tulpină“, pe mai multe generaţii), accent pe solidaritatea de familie etc.

The Children of Sanchez 

(1978) Regizor: Hall Bartlett

La noi, în Mexic, dacă iei o femeie cu copil, cum am luat-o eu pe Lenore, femeia de obicei nu se socoate îndreptăţită să protesteze dacă soţul calcă alăturea. Ştie că a greşit. Altfel stau lucrurile dacă nevasta a fostfată şi s-a căsătorit şi la primărie, şi la biserică. Are tot dreptul să se plângă. Dar Lenore era năzuroasă. Ei bine, deşi am îndurat foarte mult de la ea, n-am abandonat-o. Când ne certam, de obicei plecam de-acasă, dar totdeauna numai pentru câteva zile, pentru că-mi iubeam copiii. Oscar Lewis, Copiii lui Sánchez, Bucureşti, Editura Univers (1961), 1978, pp. 18-19.

Daniel Bertaux (n. 1936)

Biography and Society: The Life History Approach in the Social Sciences, Londra, Sage, 1981 (ed.).

Destins personnels et structure de classe, Paris, PUF, 1977.

La mobilité sociale, Paris, Hatier, 1985.Pathways To Social Class. A Qualitative

Approach To Social Mobility, Oxford, Clarendon Press, 1997 (eds., în colab. cu Paul Thompson).

Between Generations: Family Models, Myths and Memories, Londra, Business & Economics, 2005 (eds., în colab. cu Paul Thompson).

On Living Through Soviet Russia, Londra, Transaction Publishers, 2005 (în colab. cu Paul Thompson).

Daniel Bertaux (1980):

◘ Biografia ca alternativă metodologică:

● respingerea filozofiei neopozitiviste (cercetarea sociologică vizează doar relaţia dintre variabile).

● permite construirea unei sociologii dialectice, istorice şi concrete bazată pe bogăţia experienţei umane.

Obiectul de studiu al sociologiei nu îl constituie structura socială, ci evoluţia istorică a societăţii. Pozitivismul este responsabil de divorţul dintre nivelul teoretic şi cel empiric în sociologie.

(Daniel Bertaux, (Daniel Bertaux, 1981, 37)1981, 37)

Daniel Bertaux (1997, 46-50):biografiile sociale (fr. récits de vie) au în cercetarea sociologică trei funcţii:

1) exploratorie, de prim contact cu terenul, oferind un „tur de orizont“ în urma discuţiilor cu „informatorii autorizaţi“ (fr. informateurs centraux);

2) analitică, de furnizare a informaţiilor care să permită formularea de ipoteze după ipoteze, testarea lor, construirea de modele;

3) expresivă, constând în publicarea lor in extenso sau fragmentară, ca exemplificare.

Valoarea metodei biografice

Reînvesteşte omul cu atributul de „măsură a tuturor lucrurilor“, denunţând mitul scientificităţii sociologice, care, sub pretextul obiectivităţii, „reifică ceea ce e viu, structurează ceea ce e luptă şi contradicţie, consideră stabil şi fix ceea ce e istoric“ (Françoise Morin, 1980, 313).

Este reintrodusă dimensiunea temporală, utilizarea autobiografiilor permiţând relevarea proceselor socioistorice în desfăşurarea lor.

Faţă de empirismul cantitativ grosier al anchetelor pe bază de chestionar, faţă de agregarea de date, reprezentând o secţiune transversală în care toate referinţele temporale şi personale sunt eliminate, autobiografia oferă informaţii care prin natura lor formează o totalitate coerentă şi bogată în experienţa socială reală (Paul Thompson, 1980, 250).

Rămâne încă neclarificată problema numărului de autobiografii necesare în studiul sociologic.

Se pot realiza studii de certă valoare ştiinţifică utilizându-se o singură autobiografie, mai multe biografii juxtapuse sau mai multe biografii recoltate dintr-un mediu omogen.

Nu numărul contează, ci atingerea punctului de saturaţie. „Saturarea este fenomenul prin care, după un număr de convorbiri (biografii sau nu), cercetătorul sau echipa de cercetare are impresia că nu mai obţine nimic nou în ceea ce priveşte obiectul cercetării“ (Daniel Bertaux, 1980, 205).

„Metoda biografică este un mijloc rapid pentru a ajunge la cunoaşterea caracteristicilor sociale ale unui individ, cum sunt itinerarul său familial şi şcolar sau traiectoria sa socioprofesională, studiate în raport cu situaţia sa prezentă. Ea ajută cercetătorul să obţină date originale până atunci neglijate.Ea abordează mărturii istorice şi solicită direcţii neexplorate [...]. Metoda biografică permite confruntarea trecutului unui individ cu reconstrucţia verbală de prezentare“. Autobiografiile „ca surse documentare în istorie sau sociologie; ca mijloc de studiere a traiectoriilor şi a mobilităţii; ca o manifestare a decalajului dintre declaraţii şi fapte.“ (JeanJean Peneff, 1990, 6, 121)

■ Tipuri de biografii

◙ Gordon W. Allport (1897 – 1967) The Use of Personal Documents in Psychological

Science. New York: Social Science Research Council (1942).

◘ E.T. Krueger (1925) – Tipuri de autobiografii: ● confesiune (persoane complexate etc.) ● egotistice (l. gr. “ego”+ ism) (convenţionale,

autoapărare) ● ştiinţifice (scopul de a descrie obiectiv

comportamentele şi simţămintele subiecţilor) ● naive (aprecieri referitoare la propria viaţă).

Motivaţia scrierii autobiografiilor:

1) Pledoarii (autojustificări, proiecţii etc.)2) Exhibiţionism (egotism, punerea în lumină favorabilă)3) A face ordine în propria viaţă4) Motivaţie estetică (idilice, fraza îngrijită etc.)5) Siguranţa perspectivei proprii (tinerii)6) Evidenţierea tensiunilor (efectul de catharsis)7) Motive pecuniare (pentru publicare)8) Pentru stabilitate (cerute studenţilor de către profesori)9) Scop terapeutic10) Mântuire, reîncadrare socială (confesiuni religioase, ale criminalilor

etc.)11) Interes ştiinţific (elaborate de către persoane cultivate)12) Pentru a servi ca model de viaţă13) Dorinţa de imortalitate (“Uitarea este a doua, dar adevărata moarte”).

□ Metoda biografică interpretativă (Biographical interpretative method)

Iniţiatorul aceastei metode: sociologul german Fritz Schütze. Die Technik des narrativen Interviews in

Interaktionsfeldstudien – dargestellt an einem Projekt zur Erforschung von kommunalen Machtstrukturen. În Arbeitsgruppe Bielefelder Soziologen: Kommunikative Sozialforschung. München, 1976, pp. 159-260.

Ethnographie und sozialwissenschaftliche Methoden der Feldforschung. Eine mögliche methodische Orientierung in der Ausbildung und Praxis der Sozialen Arbeit? În Groddeck, Norbert/Schumann, Michael: Modernisierung Sozialer Arbeit durch Methodenentwicklung und -reflexion. Freiburg, 1994, pp. 189-297.

Verlaufskurven des Erleidens als Forschungsgegenstand in der interpretativen Soziologie. În Krüger, Heinz-Hermann/Marotzki, Winfried (eds.). Erziehungswissenschaftliche Biographieforschung. Opladen,1986/1995, pp. 116-157.

Fritz Schütze (n. 1944)

Prof. Gabriele Rosenthal Universitatea din Göttingen

Biographisch-narrative Gesprächsführung: Zu den Bedingungen heilsamen Erzählens im Forschungs- und Beratungskontext. Psychotherapie und Sozialwissenschaften, 2002, 4, 204-227.

Erlebte und erzählte Lebensgeschichte. Gestalt und Struktur biographischer Selbstbeschreibungen. Frankfurt a. M./New York, 1995.

Biographisch-narrative Gespräche mit Jugendlichen. Chancen für das Selbst- und Fremdverstehen. Leverkusen, 2006 (în colab.)

□ Istoria orală

◘ Istoria orală în cercetarea:

● etnicităţii

● claselor sociale

● apartenenţei la gen

● excluziunii

▲În studierea formelor de opresiune şi de marginalizare

Paul Thompson (n. 1935)

Between Generations (Vol. 2) Family Models, Myths, and Memories

by Daniel Bertaux, Paul Thompson

The Edwardians: The Remaking of British Society

The Nature of Work: An Introduction to Debates on the Labour Process

◙ Paul Thompson (1977). The Voice of the Past: Oral History. Oxford: Oxford University Press.

▲ Pe baza a aproximativ 500 de interviuri reprezentative pentru structura socială (sex, profesie, religie) din Marea Britanie în 1911.

◘ Istoria orală:

● reacţie la anchetele pe bază de chestionar

● reintroduce dimensiunea temporală în cercetarea sociologică

● nu este doar o metodă de cercetare, ci reprezintă “o mişcare sociologică”, o nouă orientare.

◙ Prin interviurile pentru istoria orală cercetătorul îşi poate schimba sau restructura ipotezele.

◙ În anchetele sociologice, ipotezele pot fi doar verificate (infirmate).

◙ Alessandro Portelli (1981): “Sursele orale nu sunt obiective, sunt artificiale, variabile şi parţiale” (apud J. Bornat, 2008, 348).

□ Analiza naraţiunii (Narative analysis)

O naraţiune sau o poveste creată într-un format constructiv (scris, vorbit, în poezie, proză, imagini, cântec, teatru sau dans) care descrie o secvenţă a unor evenimente ficţionale sau nonficţionale.

Povestea (Story): sumă a decrierii evenimentelor, atmosferei, mediului înconjurător şi relaţiilor sociale (J. Bornat, 2008, 349).

Catherine Kohler Riessman (1993, 5): “interpretarea prin limbaj, reprezentări simbolice şi forme culturale permite înţelegerea activităţilor legate de gender, clasă socială, cultură, etnie, loc, vârstă” (J. Bornat, 2008, 349).

Analiza naraţiunii:● Se focalizează pe modul în care oamenii creează şi

utilizează poveşti pentru a interpreta lumea.● Nu tratează naraţiunile ca poveşti care transmit

informaţii despre lume şi nu sunt interesate, în primul rând, dacă sunt sau nu adevărate (construcţionism social, nu abordare pozitivistă).  

● Priveşte poveştile ca produse sociale create de oameni în contexte sociale concrete, în condiţii istorice specifice şi în culturi diferite.

● Consideră poveştile ca planuri interpretative prin care oamenii se reprezintă pe ei înşişi, îşi reprezintă lumea şi pe ceilalţi (Chris Griffin).

□ Storytelling: ce înseamnă? ◙ Transmiterea de informaţii despre evenimente

reale sau imaginare cu ajutorul cuvintelor, imaginilor şi sunetelor, adesea prin improvizare sau cosmetizare.

▲ Poveştile sau naraţiunile se întâlnesc în toate culturile şi în toate ţările cu scopul de distracţie, educaţie, prezervare a culturii şi valorilor morale.

◘ Elementele esenţiale ale poveştilor şi storytelling-urilor:

● subiectul ● caracterele (valorile sociale) ● punctul de vedere al naratorului

National Storytelling Association (1997)

◙ Storytelling: arta de a utiliza limbajul, vocalizările şi/sau mişcările corporale şi gesturile spre a releva elementele şi imaginile unei poveşti pentru o anumită audienţă.

▲ Definitoriu: a-i face pe ascultători să creeze imagini, să devină coautori ai poveştii.

◘ Caractersitici:

● Structură specifică ● Blocuri de cunoştinţe ● Fondează memoria socială ● Învăţăminte ● Conectarea cu umanitatea ● Legătură trecut – prezent – viitor

◙ Storytelling-ul a invadat şi alte discipline decât psihologia sau sociologia: economia, dreptul, ştiinţele educaţiei şi ştiinţele juridice, neuroştiinţele (Christian Salmon, 2006, 19).

◙ Storytelling-ul reprezintă „paradigma revoluţiei culturale a capitalismului” (ibidem).

◙ La mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, în campaniile electorale a apărut storytelling management-ul.

Din discursul preşedintelui Ronald Reagan despre starea naţiunii, rostit în faţa Camerelor reunite ale

Congresului (15. 01. 1985)

Două secole de istorie americană ar fi trebuit să ne înveţe că nimic nu este imposibil. În urmă cu zece ani, o tânără a părăsit Vietnamul împreună cu familia sa. Cu toţii au venit în Statele Unite fără bagaje şi fără a vorbi o boabă de engleză. Tânăra fată a muncit din greu şi şi-a terminat liceul printre primii din clasă. În luna mai a acestui an se împlinesc zece ani de când a părăsit Vietnamul şi tânăra va obţine diploma Academiei Militare Americane de la West Point. Mi-am spus că v-ar plăcea să cunoaşteţi o eroină americană pe nume Jean Nguyen.

Ronald Wilson Reagan (1911 – 2004)

Morala povestirii spusă de preşedintele Ronald Reagan:

Este o „poveste bună”, nu contează dacă este adevărată sau nu.Oamenii, obosiţi de mărunţişurile vieţii, asaltaţi de întâmplări banale,

doresc să audă poveşti frumoase, eroice. Povestirile vieţii pătrund în minţile oamenilor, fie că au în ele întregul

adevăr sau doar un sâmbure de adevăr.

Vieţile voastre ne aduc aminte despre o vorbă veche pe care o avem Vieţile voastre ne aduc aminte despre o vorbă veche pe care o avem

şi care rămâne tot atât de actuală: totul este posibil în America şi care rămâne tot atât de actuală: totul este posibil în America

dacă avem credinţă, voinţă şi suflet. dacă avem credinţă, voinţă şi suflet.

Istoria ne cere din nou să fim o forţă în serviciul binelui pe această Istoria ne cere din nou să fim o forţă în serviciul binelui pe această

planetă” (Ronald Reagan, 1985, planetă” (Ronald Reagan, 1985, apud apud ChristianChristian Salmon, 2006, 18Salmon, 2006, 18).).

Altă poveste frumoasă...Jessica Lynch, supranumită „Rambo din Virginia de Vest”, a fost audiată de Congresul SUA în legătură cu dezinformările din războiul din Irak. A declarat: „Americanii au nevoie să li se spună adevărul, nu poveşti”.

La doar câteva zile de la începerea războiului din Irak, în presa americană a apărut ştirea: „Tânăra soldat Jessica Lynch, în vârstă de 19 ani, a fost răpită!”.

Pentagonul a oferit informaţii despre eroismul ei: a luptat cu inamicul până în ultima clipă, deşi rănită, a continuat schimbul de focuri de armă – o femeie singură contra inamicilor cruzi. A fost în cele din urmă răpită, dar a evadat.

Adevărul a fost cu totul altul. Jessica a dezvăluit că nu a tras niciun foc de armă, că doar conducea un autocamion al armatei şi că a fost eliberată cu ajutorul unor medici irakieni, al căror rol a fost tecut sub tăcere.

• (Carmen Gavrilă, Eroina americană din Irak: Pentagonul minte, Cotidianul, nr. 96 (4778), joi 26 aprilie 2007, p. 15)

Jessica Lynch

Ce înseamnă “a povesti”?

◙ A prezenta oral, scris sau prin imagini o poveste fie prin comunicarea interpersonală, fie prin mass-media.

◘ Implică:

● prezentarea directă de către povestitor

● ascultătorii creează imagini vii, multisenzoriale, specifice experienţei, credinţelor şi înţelegerii lor

● povestea este completată de ascultători.

◙ Proces interactiv

Ascultătorii răspund prin comunicare verbală sau nonverbală (feedback).

Povestitorul îşi ajustează povestirea schimbând tonul, gesticulaţia etc. în funcţie de aşteptările publicului.

◙ Proces de creaţie împreună (co-creaţie)

◙ Prin natura sa, S este personală, interpretivă şi unică uman.

◙ Proces interactiv, interpretativ, efort comun de creare a imginilor.

The boyhood of Raleigh, pictură de

John Everett Millais (1871)

Sir Walter Raleigh

(1552 – 1618)

□ Povestirea vieţii (life story) ◙ Scopul: „pentru înţelegerea nu numai a unei

singure vieţi de-a lungul timpului, ci şi a modului în care vieţile individuale interacţionează cu societatea” (Robert Atkinson, 1998/2006, 13).

▲ A identifica „zăcămintele de informaţii”.

▲ Interviul pentru generarea povestirii vieţii „poate fi ’abordat’ ştiinţific, dar e ’realizat’, în primul rând, ca un act artistic” (Robert Atkinson (1998/2006, 41).

◘ Se recomandă abordarea informală.

◘ Transcrierea şi interpretarea datelor din interviul pentru povestirea vieţii solicită timp, tenacitate şi „imaginaţie sociologică”:

● familiarizare cu informaţiile înregistrate pe bandă magnetică sau prin alte mijloace.

● ascultarea naraţiunea de mai multe ori. ● să se facă un scurt rezumat al naraţiunii. ● transcrierea cuvânt cu cuvânt a casetelor, (inclusiv ’îhm’-

urile şi ’ehe’-urile).● eliminarea întrebărilor puse în desfăşurarea interviului.● structurarea răspunsurilor în fraze şi propoziţii standard.● eliminarea informaţiilor de prisos. ● structurarea răspunsurilor pe teme distincte în vederea

interpretării finale. ▲Se estimează că o oră de interviu necesită trei până la şase

ore pentru transcrierea la computer (Robert Atkinson, 1998/2006, 99).

◘ Sensul şi validitatea povestirii depind de:

● calitatea relaţiei stabilite cu povestitorul (durata relaţiei, asigurarea anonimatului, încrederea reciprocă etc.);

● interacţiunea cercetător – informator;

● perspectiva teoretică adoptată;

● poziţia subiectivă a cercetătorului cu referire la tema abordată (Robert Atkinson, 1998/2006, 102).

□ Trecerea în revistă a vieţii (life review) ◙ Robert Butler. The life review: An interpretation of

reminiscence in the aged (1963):

„Eu consider trecerea în revistă a vieţii ca pe un proces mental universal, care apare în mod natural, caracterizat prin reîntoarcerea progresivă la conştientizarea experienţelor din trecut şi, în mod deosebit, reînvierea conflictelor nerezolvate; concomitent şi normal, aceste experienţe retrăite pot fi cercetate şi reintegrate” (apud John H. Clausen, 1998, 190).

▲ Pe baza povestirii evenimentelor din trecut, cercetătorul îşi poate da seama nu numai despre starea memoriei persoanelor, dar şi despre intensitatea relaţiilor interpersonale şi despre construirea self-ului sub impactul circumstanţelor sociale concrete.

◘ John A. Clausen (1998, 190) → Diagrama vieţii (life chart).

● persoanele investigate traseaze diagrama propriei lor vieţi notând nivelul satisfacţiei pe fiecare an sau perioadă, de la primele amintiri până în momentul iniţierii cercetării, cu menţionarea evenimentelor corespunzătoare.

● pe abscisă sunt marcaţi anii (sau perioadele) şi pe ordonată satisfacţia (de la 1 = lipsa totală de satisfacţie; 10 = cel mai înalt grad de satisfacţie).

Bibliografie orentativăAllport, Gordon W. (1942). The Use of Personal Documents in

Psychological Science. New York: Social Science Research Council.

Bertaux, Daniel (ed.). (1981). Biography and Society. The Life History Approach in The Social Sciences. Londra: Sage Publications, Inc.

Bertaux, Daniel (1997). Les récits de vie. Paris: Nathan.Bornat, Joanna (2008). Biographical methods. În P. Alasuutari, L.

Bickman şi J. Brannen, Julia (eds.). Social Research Methods (pp. 344-356). Los Angeles: Sage Publications.

Clausen, John A. (1998). Life reviews and life stories. În J.Z. Giele şi G.H. Elder (eds.). Methods of Life Course Research. Qualitatve and Quntitative Approache (pp. 189-230). Thousand Oaks: Sage Publications.

Lewis, Oscar [1961](1978). Copiii lui Sánchez. Bucureşti: Editura Univers.

Mishler, E. (1991). Research Interviewing: Context and Narrative. Harvard University Press, Cambridge, MA.

Morine, Françoise (1980) Pratiques anthropologiques et histoire de vie. Cahiers Internationaux de Sociologie (LXIX). Paris: PUF.

Portelli, Alessandro (1981). What makes oral hystory different. History Workshop, 12, 96-107.

Peneff, Jean (1990). La méthode biographique. Paris:Armand Colin.

Riessman, Catherine Kohler (1993). Narrative Analysis. Newbury Park: Sage.

Szczepański, Jan (1981). The use of autobiographies in historical social psychology. În D. Bertaux (ed.). Biography and Society. The Life History Approach in the Social Sciences (pp. 225-234). Londra: Sage.

Thompson, Paul (1977). The Voice of the Past: Oral History. Oxford: Oxford University Press.

Thomas, William I. şi Znaniecki, Florian (1918-1920). The Polish Peasant in Europe and America. Monograph on an Immigrant Group (5 vol.). Chicago: University of Chicago Press.