1 ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR ȘI DOMNUL DOMNILOR În studiul Evangheliei după Matei, ne apropiem de ultima săptămână din viața pământească a Domnului Isus Hristos; cea mai importantă din istoria mântuirii noastre. După întrarea în Ierusalim, Isus a știut că a sosit ceasul pentru care a venit în lume (Ioan 12:23-33). Isus este Împăratul, dar autoritatea Lui a fost contestată de liderii religioși (cap.21). Împărăția lui Dumnezeu înseamnă Nuntă între Mirele ceresc și Mireasa răscumpărată din lume. Viitorul omenirii este această nuntă cosmică, la care toți suntem chemați (cap. 22). Isus condamnă fățărnicia și religiozitatea liderilor religioși și anunță pustiirea Ierusalimului (cap. 23) și dărâmarea Templului (cap. 24). A doua Sa venire, Judecata de Apoi și îndemnul la veghere reprezintă mesajul ultimelor Sale cuvântări publice. (cap. 24—25 și 26:1). Evanghelia culminează cu arestarea, judecarea și răstignirea lui Isus (cap. 26 și 27). Iar finalul este Învierea și arătarea lui Isus (cap. 28). Moartea pe cruce a Domnului Isus pentru păcatele noastre și învierea Lui din morți reprezintă esența Evangheliei (1 Corinteni 15: 1-8). Studiul Cuvântului lui Dumnezeu din aceste capitole și părtășia în grupurile de ucenicie ne vor ajuta să-L iubim mai mult pe Domnul Isus Hristos, să ne încredem mai mult în planul și puterea lui Dumnezeu, să- L mărturisim cu îndrăzneală și să-L așteptăm cu mai mult dor. Pastor, Vasile Al. Taloș București, 15.01.2014
Transcript
1
ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAȚILOR
ȘI
DOMNUL DOMNILOR
În studiul Evangheliei după Matei, ne apropiem de ultima săptămână din viața pământească a Domnului Isus Hristos; cea mai importantă din istoria mântuirii noastre. După întrarea în Ierusalim, Isus a știut că a sosit ceasul pentru care a venit în lume (Ioan 12:23-33).
Isus este Împăratul, dar autoritatea Lui a fost contestată de liderii religioși (cap.21). Împărăția lui Dumnezeu înseamnă Nuntă între Mirele ceresc și Mireasa răscumpărată din lume. Viitorul omenirii este această nuntă cosmică, la care toți suntem chemați (cap. 22).
Isus condamnă fățărnicia și religiozitatea liderilor religioși și anunță pustiirea Ierusalimului (cap. 23) și dărâmarea Templului (cap. 24). A doua Sa venire, Judecata de Apoi și îndemnul la veghere reprezintă mesajul ultimelor Sale cuvântări publice. (cap. 24—25 și 26:1).
Evanghelia culminează cu arestarea, judecarea și răstignirea lui Isus (cap. 26 și 27). Iar finalul este Învierea și arătarea lui Isus (cap. 28). Moartea pe cruce a Domnului Isus pentru păcatele noastre și învierea Lui din morți reprezintă esența Evangheliei (1 Corinteni 15: 1-8).
Studiul Cuvântului lui Dumnezeu din aceste capitole și părtășia în grupurile de ucenicie ne vor ajuta să-L iubim mai mult pe Domnul Isus Hristos, să ne încredem mai mult în planul și puterea lui Dumnezeu, să-L mărturisim cu îndrăzneală și să-L așteptăm cu mai mult dor.
Pastor, Vasile Al. Taloș
București, 15.01.2014
2
3
Săptămâna I-a – Matei 21:1-46
LUNI Intrarea în Ierusalim
Citește: Matei 21:1-11 – Notează întrebări referitoare la text:
Rabinii spuneau că dacă Israel va fi găsit neprihănit, Mesia va veni pe nori; dacă nu, călare pe un măgar. Isus a venit blând și smerit să aducă mântuirea; dar, va veni a doua oară pe nori de slavă (Apoc. 1:7). Când Matei scrie că Ierusalimul s-a pus în mișcare, el folosește seisthe de unde vine cuvântul seismic. Intrarea în Ierusalim a produs un adevărat cutremur spiritual. Cine este acesta?—este întrebarea la care ar trebui să răspundă orice om. Este Proorocul, nu un prooroc! (Deuteronom 18:15)
Meditează:
Ce înseamnă pentru tine faptul că Isus știe totul mai dinainte?
Cu aproximativ trei ani în urmă, Isus și-a început lucrarea făcând curățirea Templului (Ioan 2:13-22). Acum își încheie lucrarea în Ierusalim cu o acțiune similară. Isus i-a izgonit nu doar pe cei ce vindeau, ci și pe cei ce cumpărau. El a cunoscut nu doar lăcomia celor ce vindeau, ci și superficialitatea celor ce cumpărau animale pentru jertfe (Isaia 1:11-15). Isus are autoritate mesianică întrucât este Regele, Fiul lui David. Astăzi, casa Domnului este Biserica (Efeseni 2:19-22; 1 Timotei 3:14-15). Domnul a promis să fie prezent în mijlocul poporului Său adunat în numele Său, nu într-o clădire special amenajată. (Matei 18:20; 1 Corinteni 14:23-25).
Meditează: Cum te raportezi la Biserica din care faci parte (Evrei 10:24-25)?
Aici smochinul reprezintă Israelul. Dar, aplicația este potrivită și pentru orice biserică sau orice credincios care nu aduce roadă pentru slava lui Dumnezeu. Roadele vieții de credință îi determină pe alții să-L slăvească pe Dumnezeu (Ioan 15:1-11). Nici un pom nu-și mănâncă roadele. Modul în care ne rugăm dezvăluie măsura noastră de credință. Ne gândim cum să-L implicăm pe Dumnezeu prin rugăciune, când El dorește să ne implice și pe noi în ceea ce face El. Prin rugăciune, credința inițiază acțiuni divine și astfel luăm și noi parte la lucrările lui Dumnezeu.
Meditează:
Cât de mult Îl slăvesc oamenii pe Dumnezeu din pricina ta?
Cuvântul exousia tradus prin putere înseamnă autoritate. Saducheii, deranjați de curățirea Templului, au pus sub semnul întrebării autoritatea Lui. Dacă botezul lui Ioan venea din cer, atunci ei ar fi trebuit să accepte și mesajul lui cu privire la Isus, ca fiind Mesia. Isus nu răspunde curiozităților noastre nesincere, ci nevoii de a crede.
Meditează:
Cât de sinceră este inima ta când dorești să descoperi voia lui Dumnezeu?
Isus compară Israelul cu doi fii, cel ce spune și nu face, și cel ce refuză, dar apoi face. Pocăința (methanoia) implică schimbarea minții. Prin credință, pocăința devine cel mai pozitiv pas pe care îl face un om; de la sine, la Hristos; de la drumul spre moarte, la viață. Roada credinței este pocăința, iar pocăința confirmă autenticitatea credinței.
Meditează:
Ce relație există între ”a face voia tatălui” și ”credință”?
Răbdarea dragostei lui Dumnezeu față de noi este ilustrată atât prin ce a făcut gospodarul pentru via lui, cât și prin mesagerii pe care i-a trimis în repetate rânduri, inclusiv pe Fiul Său. Vierii îi reprezintă pe liderii religioși ai lui Israel. Robii trimiși sunt profeții. În cele din urmă, Dumnezeu nu a trimis profeți sau îngeri, ci pe Unicul Său Fiu. Mesajul pildei este încredințarea viei altor vieri, care vor aduce roade.
Meditează:
Cum se manifestă răbdarea dragostei lui Dumnezeu față de tine?
Isus este Fiul Tatălui ceresc, iar nunta este nunta Fiului Împăratului. În capitolul anterior, Stăpânul viei a trimis, în cele din urmă, pe Fiul la vierii răzvrătiți. Bucuria uceniciei este subliniată de faptul că Dumnezeu ne cheamă la nuntă și nu la întristare. Când toate sunt gata, căci Împăratul a cheltuit totul, refuzul reprezintă nepăsare și dispreț. Poți fi atât de preocupat cu agoniseala vieții încât să nu te bucuri de viață, și nici măcar să nu o descoperi, și cu atât mai puțin să ai timp de viața veșnică. Iar împotrivirea și disprețul atrag o responsabilitate și mai mare. Israelul ca națiune L-a refuzat pe Mire, iar Neamurile care nu L-au căutaut, au intrat în moștenirea lor (Romani 10:30-33). Dar, pilda are și o aplicație actuală pentru toți cei ce neglijează, disprețuiesc sau se împotrivesc Evangheliei.
Meditează:
Ce înseamnă să fii de acord cu chemarea lui Dumnezeu, fără să o urmezi?
În întreaga pildă, numai Împăratul i-a inițiativa și doar vocea lui se aude. Va veni ziua când zgomotul asurzitor al lumii va înceta. Vestea bună este că Dumnezeu vrea să ducă mulți fii la slavă (Evrei 2:10). Totuși, din perspectiva veșniciei, câți oameni nu se află la intersecții de drumuri în viață, fără să știe încotro să meargă! În odaia de nuntă vor rămâne numai cei îmbrăcați în haina mântuirii (Isaia 61:10). Religiozitatea nu ne califică pentru nunta cerească. Haina de nuntă reprezintă Legământul credinței care ne oferă o nouă identitate în Hristos (Galateni 3:27-28). Câți nu vor rămâne muți în ziua aceea!
Meditează:
Unde și cum te-a găsit Duhul Sfânt când te-a chemat la mântuire?
Provinciile evreești aveau statutul unei colonii romane supuse taxelor imperiale. Pe lângă aspectele economice, Evreii se întrebau dacă trebuie să plătească taxe unui stat idolatru care practica cultul cezarului. Sau tocmai ucenicii fariseilor (susținători ai Legii) și Irodienii (colaboratori ai autorităților romane) aveau banii cu chipul Cezarului, și nu Isus. Slovele scrise pe dinarul de argint erau: [Tiberius Cesar Divini Augusti Filius Augustus]. Isus nu spune, faceți daruri Cezarului, ci dați-i ce îi datorați. S-ar fi putut opri aici cu răspunsul. Dar, Isus a stabilit și o limită față de stat. Omul poartă chipul lui Dumnezeu, și Dumnezeu merită adorarea și ascultarea noastră.
12
Meditează:
Ce presupune îndeplinirea obligațiilor față de stat (Romani 13:1-7):
Saducheii credeau că singura nemurire este prin copii. De aceea, spuneau ei, a dat Moise legea levir-atului (levir=cumnat). Ideea a șapte frați era o exagerare voită pentru a ridiculiza concepția Fariseilor de înviere ca resuscitare, întoarcere la existența anterioară
13
în condiții superioare. Saducheii erau partida preoților care îndeplineau ritualurile la Templu, dar aveau o teologie raționalistă. Ei considerau filozofia greacă superioară Scripturilor și de aceea nici nu se osteneau să le cunoască. Necunoscând Scripturile nu cunoșteau nici puterea lui Dumnezeu, „care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi, și care înviază morții”. (Romani 4:17-21). Însuși numele, Eu Sunt, reprezintă garanția că patriarhii pentru El sunt vii.
Meditează:
În ce măsură prețuiești adevărul și înțelepciunea Scripturilor?
Isus citează două pasaje din Scriptură: Deut. 6:5 și Levitic 19:18.
14
Viața noastră trebuie să fie centrată în iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Autenticitatea credinței este confirmată de iubire. ”Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.” (Galateni 5:6). Învățătura corectă este necesară, dar, nu este suficientă. Isus subliniază atât importanța cât și prioritatea iubirii față de Dumnezeu, numind-o „cea dintâi și cea mai mare poruncă”. Apoi, răspunde și la o a doua întrebare care nu a fost pusă, „ia a doua asemenea ei”. Iubirea față de aproapeele este a doua ca prioritate, dar egală cu prima ca importanță. Numai cele două porunci luate împreună reprezintă esența revelației și ele nu pot fi luate separat. Sunt ca cele două balamale ale ferestrei prin care privim Cuvântul lui Dumnezeu. Doar împreună, iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, ne păzesc de ipocrizie și de sentimentalism secular.
Meditează:
Dumnezeu este dragoste. Deci, ce înseamnă chipul Său în noi?
Până acum liderii lui Israel, I-au pus tot felul de întrebări ca să-L ispitească. De data aceasta îi întreabă Isus, ca să-i ajute să-și înțeleagă poziția greșită față de Mesia și să creadă. Ce argument șocant pentru Evrei: Mesia, fiul lui David este Domnul lui David (Psalm 110:1). Isus le spune că speranța Mesianică nu trebuie să fie bazată pe o simplă descendență umană. David a înțeles că Mesia este Domnul, Iehova Adonai. Isus a spus: „...mai înainte să se nască Avraam, Eu sunt”. Numele folosit de Dumnezeu la Sinai (Exod 3:14).
Un preot Anglican care slujea în Biserică, dar nu credea în Isus, s-a convertit în timpul propriei sale predici din acest pasaj. Deodată s-a oprit și a vrut să pună întrebarea: Ce credeți voi despre Hristos? Întrebarea l-a surprins și sub cercetarea Duhului Sfânt a început să plângă. Cineva din sală s-a ridicat în picioare și plin de uimire și bucurie a exclamat: Preotul nostru a fost convertit!
Scaunul lui Moise reprezintă autoritatea interpretării și aplicării Legii. Citește: Deut. 17:8-13 și Neemia 8:1-5. Isus nu este împotriva interpretării Scripturii, ci a celor ce predică, fără să aplice în propria lor viață (v.3). Isus mai prezintă aici câteva motive, pe lângă cel aaminit: Al doilea motiv, ei predică fără har. Sunt duri și autoritari cu ascultătorii dar, insensibili și fără milă (v.4). Al treilea motiv, ei joacă teatru ca să impresioneze (v. 5). Cuvântul ”să fie văzuți”, în greacă ”theathenai”, înseamnă „să joci teatru”. Al patrulea motiv sunt semnele exterioare ale religiozității lor. Filacteriile (phylakteria) erau ”cutiuțele de rugăciune” în care puneau Legea. În credința populară, aceste cutiuțe reprezentau și amulete împotriva spiritelor rele. ”Ciucurii de la veșminte” erau un semn al legământului (Numeri 15:37-41 și Deut. 22:12). Prin lungimea lor, fariseii doreau să atragă atenția asupra evlaviei lor. Al cincilea motiv, dorința de întâietate și slavă (proto=primul). În sinagogi, ospețe și piețe se remarcau prin îmbrăcăminte, titluri și aroganță.
Meditează:
Cum îndepărtează liderii corupți și ipocriți, poporul de Isus:
Domnul Isus începe Predica de pe Munte rostind nouă fericiri, și încheie acum cu șapte vai-uri, rostite împotriva liderilor și zeloșilor religioși. Ușa Împărăției poate fi închisă (1) prin zel religios fals, care respinge fățiș adevărul; (2) prin manipulare și înșelare, care descurajează; (3) prin învățături lipsite de adevăr, care rătăcesc; (4) prin abordări lipsite de dragoste și har, care blochează. În anul 92 AD, Consiliul de la Yavne (în sudul orașului de azi, Tel-Aviv) a hotărât introducerea între cele 18 rugăciuni sau binecuvântări pe care orice evreu le recită de trei ori pe zi, dimineața , la prânz și seara, așa
18
numita ”Binecuvântare Test” sau [Birkat ha-Minim], care spunea: ”Să piară într-o clipă Nazarinenii [ha-Nozarim] și sectanții [ha-Minim], să fie șterși din cartea celor vii, să nu fie scriși în cartea celor drepți. Binecuvântat ești Tu, Doamne, Cel care distrugi dușmanii și îi înjosești pe defăimători.” Până astăzi, această ”binecuvântare” blochează ușa Evangheliei pentru Evrei. Fățărnicia are două fețe: Când știi că ești fățarnic, și îi înșeli pe alții; când nu știi că ești fățarnic, și te înșeli pe tine, crezând că zelul tău este pentru Dumnezeu. În acest zel fanatic, ucenicii legalismului își depășesc învățătorii.
Meditează:
Ce atitudini religioase îi împiedică și astăzi pe mulți, să vină la Isus:
Povățuitorii celor ”neștiutori și orbi” (Romani 2:19-20) erau ei înșiși orbi (Matei 15:14) și neînțelepți. A descoperi ceea ce nu este descoperit în Biblie nu vine de la Duhul Sfânt. Unde Biblia nu prevede sau nu explică un anumit lucru, este periculos să aduci o învățătură mai profundă decât a descoperit Dumnezeu. Adesea regulile religioase stabilite cu ”bună intenție” desființează Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 15:6). Legalismul este obsedat de corectitudine în detalii, în timp ce neglijează esențialul. Cu aceste vai-uri, Domnul Isus anticipează mesajele Sale despre sfârșitul lumii.
Meditează:
Cum se poate ascunde cu versete biblice, gândul lui Dumnezeu:
În primul dintre cele două vai-uri avem imaginea comerciantului care pune accent pe ambalaj și nu pe conținut; o religie care ”se vinde” bine, deși este falsă. Ideea de răpire și necumpătare ar putea indica
20
folosirea religiei în scopuri comerciale, dar și o viață duplicitară în aspectele economice și financiare, a celor ce sunt sau se numesc creștini. A doua ilustrație este preluată de Isus din practica evreilor de a vărui mormintele înainte de Paști (în ziua a cincisprezecea a lunii Adar) pentru ca preoții să nu se spurce când făceau slujbe în cimitire cu această ocazie.
Tradiționalismul este modalitatea prin care generațiile de azi se dovedesc mai arogante decât generațiile anterioare. Este mai convenabil să te lauzi cu eroii trecutului decât să le urmezi faptele.
21
Cineva a spus: ”Tradiția este credința vie a celor ce au murit; tradiționalismul este credința moartă a celor ce trăiesc.” (J. Pelikan). Practica închinării la moaște merge chiar mai departe decât practica fariseilor și cărturarilor. Cuvioasa Paraskeva a fost o credincioasă din apropierea Constatinopolului, care a trăit în sec. XI, și despre care se spune că la zece ani a auzit citindu-se în biserică cuvintele Mântuitorului: "Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte au determinat-o să-și dezbrace hainele și podoabele, să le dea unui sărac și să se îmbrace cu hainele lui. Viața ei scurtă a fost dedicată slujirii celor săraci. Deoarece în greacă ”Paraskevi” înseamnă ”Vineri”, popular este cunoscută ca Sfânta Vineri. Astăzi mii de oameni sărută moaștele, dar câți îi urmează pilda?
În limba greacă ”neamul acesta” este ”genean tauten” și înseamnă ”generația aceasta„. Într-adevăr, în anul 70 AD, Ierusalimul a fost distrus de Romani, apoi în 135 AD, după o altă revoltă, evreii au fost alungați din țară și împrăștiați în lume. În Evul Mediu, evreii au fost persecutați, masacrați în diferite țări și în repetate rânduri. Cruciații îi masacrau oriunde îi întâlneau în drumul lor prin Europa spre Ierusalim. Înaintea celui de al II-lea Război Mondial, în Europa trăiau aprox. 20 milioane de evrei. În Holocaust au pierit circa șase milioane de evrei.
Imaginea folosită de Isus „cum își strânge găina puii sub aripi” reprezintă oferta mântuirii și ocrotirii divine. Refuzul lor categoric a avut consecințe grave în istorie. Aceasta nu face mai puțin vinovată atitudinea creștinilor de nume față de evrei. Dar, mesajul lui Isus se încheie cu o promisiune: ”până când veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!” Ap. Pavel spune că din pricina orbirii spirituale cei mai mulți nu văd slava lui Dumnezeu pe chipul lui Hristos (Mesia). 2 Corinteni 3:14-18 și 4:3-6.
Astăzi, mulți lideri evrei cred că atât Templu cât și Casa lui Israel au rămas pustii din pricină că i-au urmat pe Zeloți în două revolte sângeroase, în loc să urmeze calea non-violenței. Noi credem că Dumnezeu a dat Bisericii în vremea de acum misunea de a duce în lume vestea bună a mântuirii. Dar va veni vremea când Evreii își vor întoarce privirile spre Cel pe care L-au străpuns (Zaharia 12:10), și atunci rămășița lui Israel v-a fi mântuită (Romani 11:1; 11-12; 25-26).
Meditează:
Cât de grav este pentru o persoană sau o națiune să respingă Evanghelia?
La începutul sec. XX, savanții în fizică atomică erau convinși că datorită descoperirilor lor va începe o nouă eră, a raiului pe pământ. Însă, după Hiroșima, lumea a devenit tot mai conștientă că sfârșitul poate avea loc oricând. Isus a propovăduit Evanghelia având în vedere sfârșitul. Potrivit proorociei din Zaharia 14:4, evreii așteptau ca Mesia să vină pe muntele Măslinilor. Ei confundau Prima cu a Doua Venire a lui Mesia. Prima întrebare a ucenicilor se referă la distrugerea Templului; a doua, la semnul venirii Sale, ”parousia=prezență” și a sfârșitului veacului, ”aion=eon”, adică, lumea de acum, față de lumea viitoare (eonul viitor).
Cu învierea Domnului Isus încep zilele din urmă (Fapte 2:17), iar sfârșitul va culmina cu durerile nașterii unei lumi noi (Rom. 8:22-23; 1 Tesal. 5:3). Începutul acestor dureri a fost anunțat de Isus. Proorocii falși, panica și decăderea morală vor însoți evenimentele istorice care se vor amplifica pe măsură ce se va apropia sfârșitul. Pericolele spirituale vor fi hristoșii mincinoși și proorocii mincinoși, iar cele sociale vor fi războaiele și dezastrele naturale. Îndemnul Domnului Isus este sobrietate doctrinară, stabilitate emoțională și soliditate
24
morală. Odată cu ”ieșirea din Templu” a Domnului Isus, slava lui Dumnezeu s-a îndepărtat pentru ultima oară din Ierusalim (Ezechiel 10:4; 18-19; 11:23). De acum înainte, Isus nu va mai intra în Templu, iar la moartea Lui perdeaua dinlăuntru se va rupe.
Meditează:
Ucenicii erau impresionați de clădirile Templului. Ce ne preocupă pe noi?
Isus vorbește despre o mare apostazie și o mare misiune, în același timp. Istoria curge în valuri; taina fărădelegii trage în jos; harul, în sus. Înșelarea duce la lepădarea de credință (1 Timotei 4:1-3); frica duce la pierderea nădejdii (Romani 12:12; 15:13; 1 Petru 3:14-15); fărădelegea duce la răcirea dragostei (1 Tesal. 2:8; 1 Petru 1:22; 4:8). Pe măsură ce ura împotriva ucenicilor va crește, în aceeași măsură
25
misiunea se va extinde în întreaga lume, (oikoumene=lumea locuită). Aici cuvântul neamuri este etnon și înseamnă etnii. Capcanele spirituale și amenințările politice vor produce înșelăciune și frică. Dar nimic nu va putea stăvili extinderea Evangheliei până la marginile pământului (Matei 24:14; Fapte 1:8).
Meditează:
În dictatură a dominat frica, în vremea de acum înșelăciunea.
Din perspectivă profetică, evenimente ce urmează să aibă loc în timpuri diferite sunt prezentate adesea ca și când s-ar petrece în același timp. Dacă privești în zare două piscuri de munte, despărțite de o vale adâncă și largă, ai impresia că sunt foarte aproape unul de altul. Tot așa, multe profeții despre prima și a doua venire a lui
26
Mesia, lasă impresia că cele două evenimente se petrec simultan. Între dărâmarea Ierusalimului și a doua venire a Domnului Isus există o prăpastie imensă de timp, în ciuda unor similitudini. Necazul din vremea dărâmării Ierusalimului este doar o umbră palidă a necazului prin care va trece Israelul înainte de a doua venire a Domnului Isus, numit necazul cel mare (Zaharia 13:8-9; Apoc. 3:10 și 7:14). Atunci rămășița lui Israel se va întoarce la ”Cel pe care L-au străpuns” (Zaharia 12:10); și tot Israelul va fi mântuit (Romani 11:25-26).
Proorocia despre ”urâciunea pustiirii” (Daniel 11:31-32) s-a împlinit când Antioh Epifanes (167 b.C.) a așezat un altar dedicat lui Zeus în Templu și i-a obligat pe evrei să jertfească porci pe altar. Al doilea eveniment istoric anunțat de Daniel (9:26) și amintit de Isus a avut loc în anul 70 a.D. Atât Daniel (9:27), cât și Isus (Matei 24:26) și apostolii au anunțat venirea ”omului fărădelegii” (2 Tesal. 2:3-10), a Anticristului, al cărui duh este în lume încă din veacul apostolic. (1 Ioan 2:18; 4:3).
Meditează:
Ce perspectivă îți dă Scriptura asupra istoriei lumii:
Venirea Domnului Isus va fi un eveniment cosmic șocant, de lumină și sunet de trâmbiță (1 Tesal. 4:16-17). Venirea Lui înseamnă izbăvire (Evrei 9:28), dar și judecată (Matei 24:28). Păsările judecății rotindu-se peste o lume ostilă și coruptă, poate chiar peste munții lui Israel (Ezechiel 39: 4 și Apoc 19:17) reprezintă un tablou legat de venirea Domnului Isus. Strângerea celor aleși, a celor care au făcut legământ prin jertfă (Psalm 50:5), prin jertfa Legământului cel Nou (Matei 26:28) reprezintă Răpirea.
Pilda smochinului ne avertizează că există indicii care ne arată că istoria nu curge la întâmplare. În același timp, smochinul și vița de vie reprezintă Israelul (Osea 9:10). Cheia înțelegerii perioadei premergătoare revenirii Domnului Isus este Israelul. Refacerea statului Israel reprezintă un indiciu clar al faptului că poporul acesta nu poate să dispară din istorie. Dar, nu ar trebui să confundăm refacerea statului Israel cu renașterea spirituală a acestui popor (Isaia 66:8). Cuvântul lui Dumnezeu este mai sigur decât legile care guvernează Cosmosul, deoarece va veni o zi când acestea vor fi schimbate (Evrei 1:10-12). Vedem cum se adună norii pe cerul istoriei, dar nu știm când se va arăta fulgerul.
Meditează:
Cum ar trebui să privim evenimentele istorice și ce să înțelegem?
Cei ce speculează credulitatea unor creștini spun că nimeni nu știe ziua și ceasul, dar că ei pot stabili ANUL în care va veni Isus. Citește Fapte 1:6-8 și vezi ce a răspuns Isus la curiozitatea ucenicilor. Când Isus a spus că despre ziua aceea nu știe nimeni, nici îngerii, nici Fiul, ci numai Tatăl, înseamnă un singur lucru: Că nu știe nimeni! Fiul a adus revelația deplină pe care oamenii o pot cunoaște (Evrei 1:1-3). Dar ca om, în limitarea atributelor Sale divine, nici prin Fiul nu s-a descoperit data revenirii Sale în slavă. Nici îngerii, care vor îndeplini un rol important la a Doua Venire, nu cunosc data revenirii Lui.
Meditează:
De ce ar trebui să te păzești de cei ce stabilesc data Venirii lui Isus?
Mulți creștini pun accentul pe Răpire, în timp ce Domnul Isus și apostolii accentuează Venirea Sa. Faptul că nu știm când va veni Isus ne îndeamnă la o permanentă veghere. Venirea va fi o surpriză și pentru credincioși, dar pentru ce pregătiți va fi cea mai plăcută surpriză (1 Tesaloniceni 5:1-10). După cum fiecare generație are dreptul să spere că Isus va veni în timpul ei, tot așa fiecare generație de credincioși are responsabilitatea să grăbească Venirea Domnului (1 Tesal. 4:15 și 2 Petru 3:1-14). De aceea salutul credincioșilor din
veacul apostolic era: Marana thaDomnul nostru vine! (1 Corinteni 16:22). Iar cununa neprihănirii este promisă tuturor celor ce iubesc venirea Lui (2 Timotei 4:8).
Meditează:
Cât de mult te preocupă gândul să fii gata în orice clipă?
Isus vorbește despre un eveniment viitor pentru care trebuie să ne pregătim. Faptul că toate îl așteptau pe mire, că toate aveau candele și toate au adormit, pare să sugereze că Isus adresează acest mesaj Bisericii văzute. Rostul candelelor era acela de a ieși cu lumină în întâmpinarea mirelui. În Luca 12:35, Isus spune: „Mijlocul să vă fie încins și făcliile aprinse.” Invitația la nuntă este făcută tuturor, dar responsabilitatrea pregătirii pentru nuntă revine fiecăruia. Nu este vorba de o stare de anxietate sau neliniște spirituală. Dacă ești pregătit, în orice vreme te poți odihni în liniște (1 Tesal. 5:10).
Da, toți vor crede și se vor pocăi. Dar va fi prea târziu! În Ziua aceea mulți vor zice: Doamne, Doamne! (Matei 7:21-23). În Ziua aceea nu contează zelul religios, exorcizările și minunile pe care le-a făcut cineva, ci autenticitatea credinței și pocăinței. A rămâne afară este prima consecință gravă a superficialității spirituale. Nu apreciezi cu adevărat harul, decât din perspectiva Judecății de Apoi (Rom. 14:12).
Meditează:
Rezerva de ulei își dovedește utilitatea în momente de criză.
Prețul mântuirii este același pentru toți, dar chemarea la slujire este diferită. Stăpânul a apreciat puterea fiecăruia și astfel a încredințat talanții. Nici unuia nu i s-a cerut peste puterile lui. Important nu este câți talanți am primit, ci ce am făcut cu ce am primit. Ucenicia nu înseamnă pasivitate, ci activitate motivată de har. Pavel spune: „Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceți așa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.” (2 Corint. 6:1). Apoi, mărturisește: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Și harul Lui față de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât ei toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.” (1 Cor. 15:10).
Dacă există o zi a chemării, există și o zi a socotelilor. Atât primul rob cât și al doilea au fost răsplătiți peste așteptările lor. Dumnezeu onorează credincioșia în lucrurile mici oferind responsabilități mari, în locurile înalte. Un talant reprezenta plata muncii unui zilier pentru întreaga viață. Când Îl blamăm pe Dumnezeu sau pe alții pentru comportamentul nostru suntem profund greșiți. Există apoi atitudinea greșită care o vedem la acest rob viclean și leneș: Decât să fac puțin mai bine să nu fac nimic! Să nu-mi asum riscuri. Netrebnic înseamnă nefolositor. Pocăința -methanoia- înseamnă schimbarea minții, adică a modului în care mă văd pe mine însumi, viața, lumea și pe Dumnezeu. Robul acesta nu a investit în Împărăție deorece nici nu aparținea Împărăției.
Meditează:
Ce fel de creștin este acela care trăiește doar pentru sine?
Toate neamurile—panta ta ethne—înseamnă toate etniile, inclusiv Evreii. Unii consideră că neamurile vor fi judecate după cum s-au purtat cu Evreii, iar alții consideră că neamurile vor fi judecate după cum s-au purtat cu Creștinii. Totul depinde de modul în care interpretăm ce înseamnă: „acești foarte neînsemnați frați ai Mei.” Isus dorește ca Biserica să fie preocupată de roadele credinței care sunt faptele iubirii și nu de religiozitate sau de semnele venirii Lui (Galateni 5:6 și 6:15).
Dacă ne gândim la pilda Samariteanului milostiv, putem spune că Isus se identifică cu toți cei marginalizați sau neînsemnați. Primul adevăr care trebuie să-l desprindem din această ultimă cuvântare a Domnului Isus (vezi Matei 26:1) este că El, Împăratul, va despărți oile de capre. Nici un om nu va mai putea opta în ziua aceea în ce parte să meargă. Deciziile care le iei astăzi îți stabilesc destinul veșnic. Chiar dacă sunt în același staul, păstorul distinge oile de capre. „Oile Mele
35
ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.”—spune Isus (Ioan 10:27). Cine neagă judecata finală și pedeapsa veșnică nu înțelege valoarea harului lui Dumnezeu.
Meditează:
De ce nu trebuie să lași problema mântuirii tale după moarte?
”Foamea și setea” sunt nevoile vitale. ”Străin și gol” se referă la nevoia de siguranță, acceptare și demnitate. ”Bolnav sau închis” sunt limitări impuse. Oile văd aceste nevoi, în timp ce caprele nu le sesizează. Isus nu spune: „am fost bolnav și M-ați vindecat”, nici „am
36
fost în temniță și M-ați eliberat.” De fapt unii vor zice: „N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? (Matei 7:22). Oare, vorbește Isus aici de mântuirea prin fapte? Sau vorbește de faptul că harul lui Dumnezeu ne face sensibili față de semenii noștri? Isaia spune: „Toți am ajuns ca niște necurați (leproși), și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită.” Apostolul Pavel spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10).
La începutul misunii Sale, în Predica de pe Munte, Isus a spus: „Nu orișicine Îmi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21). Acum, la sfârșitul lucrării Sale publice, Isus spune (1) că un rob credincios și înțelept își așteaptă Stăpânul făcând ceea ce i-a cerut Stăpânul; (2) că fecioarele înțelepte sunt cele care au rezervă de ulei și la miezul nopții când se aude strigarea, candelele lor luminează; (3) că cei care au pus talanții în negoț au fost răsplătiți și au intrat în bucuria Stăpânului lor; și (4) că oile sunt cei pe care harul lui Dumnezeu i-a schimbat și i-a sensibilizat.
Meditează:
Ce înseamnă să fii un ucenic autentic, și nu o imitație (2 Corinteni 13:5)?
Întreaga Evanghelie se cuprinde în capitolele 26, 27 și 28 din Matei. Esența Evangheliei este aceasta: (1) Hristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, și a fost îngropat; și (2) a treia zi a înviat, conform Scripturilor, și S-a arătat (1 Corinteni 15:1-8). „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” (Matei 20:28). Afirmația „va fi dat”, care apare în Matei 17: 22, 20:18-19 și 26:2 se referă la faptul că Dumnezeu L-a dat la moarte pentru noi. Vezi și: Fapte 2:23; 4:27-28; 1 Petru 2:22-24 și Isaia 53:4-10.
Între complotul liderilor lui Israel și vânzarea lui Iuda are loc acest act de devoțiune și închinare pe care Isus îl apreciază atât de mult. Evanghelistul Matei nu caută să-i prezinte pe ucenici într-o lumină mai bună. De fapt totul plecase de la Iuda, care masca motivele lui sub aparențe nobile (vezi: Ioan 12:4-6). Prețul mirului echivala cu munca unui zilier pe un an de zile. În Marcu 14:8, Isus spune că femeia aceasta a făcut ce a putut. Când ucenicii se certau cine să fie mai mare, această femeie prin credință a uns trupul Domnului Isus pentru îngropare. Devoțiunea pentru Isus este prioritară față de acțiunile caritabile și sociale, deoarece numai ea le inspiră cu adevărat.
Meditează:
Ce impact are asupra Domnului Isus gestul nostru de dragoste curată?
În gestul lui Iuda s-a împlinit profeția din Zaharia 11:12-13. Față de prețul mirului, acesta era un preț derizoriu, prețul unui sclav. Aceasta arată cât de puțin Îl prețuia Iuda pe Isus. Totuși, grija Domnului Isus față de Iuda se arată în modul în care caută să-i trezească conștiința. Când Matei spune „unul din cei doisprezece” arată cât de periculos este să pari ceea ce nu ești; să nu ai o inimă cu adevărat predată Domnului. Fiecare din cei doisprezece au început să se examineze în lumina Cuvântului lui Isus. Ei s-au adresat lui Isus spunând, Doamne! Numai Iuda, L-a numit, Învățătorule!
Afirmația lui Isus: „Fiul Omului se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul Omului”, arată atât suveranitatea lui Dumnezeu, cât și responsabilitatea umană.
40
Meditează:
Cât de mult prețuiești persoana Domnului Isus și relația ta cu El?
Pâinea și vinul reprezentau trupul care urma să fie zdrobit a doua zi pe cruce și sângele care avea să curgă pentru iertarea păcatelor noastre. Apostolul Pavel scrie: „ Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mânâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului. ” (Vezi: 1 Corinteni 11:23-29). Deci, când luăm Cina Domnului, pâinea rămâne pâine și vinul rămâne vin; dar, ele capătă putere de reprezentare a trupului și sângelui Domnului Isus.
41
De aceea, când luăm Cina Domnului, ne împărtășim prin credință, cu însuși Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos. Mărturisim că prin sângele Lui avem iertarea de păcate și prin trupul Lui avem intrare slobodă la Tatăl, în Noul Legământ. (Evrei 10:14-20).
Însuși Isus avea să fie pentru ucenici o pricină de poticnire. Noaptea în care au celebrat Cina Domnului avea să fie și noaptea dezertării. Doar prezența Păstorului era garanția lor. Promisiunea Domnului Isus de a merge înintea noastră ne dă speranță. Dar, avertizarea Lui trebuie să ne facă conștienți de slăbiciunea noastră.
Meditează:
Ce înveți din atitudinea plină de sine a lui Petru?
Paharul despre care vorbește Isus reprezintă judecata lui Dumnezeu pentru păcatele lumii întregi. „Dacă este cu putință...”, adică dacă există o altă cale. Singura cale pentru mântuirea noastră este moartea ispășitoare a Domnului Isus. „Facă-se voia Ta! – reprezintă respectul față de Tatăl ceresc și modelul de atitudine pe care ar trebui să o avem în fața suveranității divine.
Tot ce se va întâmpla de acum înainte arată suveranitatea lui Dumnezeu și adânca păcătoșenie a rasei umane. Iuda care trădează, ucenicii care fug, ucenicul care scoate sabia și violența gloatei care Îl înconjoară. Sărutul lui Iuda a pervertit salutul respectului și prieteniei într-un semn al morții. El arată cât de adânc poate să cadă cineva care nu se lasă atins de harul lui Dumnezeu. Modul în care s-a adresat Isus lui Iuda arată puterea iubirii. Pentru Isus, Ghetsimani a fost locul rugăciunii, al iubirii și al păcii sufletești. El știa că Tatăl a decis drumul acesta, și l-a acceptat. (Vezi: Ioan 18:11 și 1 Petru 2:23).
Meditează:
Cum acceptarea voii lui Dumnezeu îți aduce de pace, în orice împrejurare:
Ucenicul care a scos sabia (Petru) oferă lui Isus ocazia să afirme un principiu universal valabil, violența naște violență. Evanghelia nu poate fi apărată prin violență, nici fizică, nici verbală. Isus a biruit prin jertfă. Cineva observa că violența ”taie urechea” celor ce se împotrivesc Evangheliei și îi împiedică să o audă și să o primească. Vezi rezultatul cruciadelor asupra musulmanilor și evreilor, a Inchiziției, a fundamentalismului, etc. Nici ceilalți ucenici nu sunt prezentați într-o lumină mai favorabilă. Matei era și el unul din apostolii care au fugit. Iar Marcu vorbește despre un tânăr care a fugit în pielea goală (Marcu 14:51-52).
Meditează:
Ce înseamnă să întorci cu demnitate și celălat obraz?
Evreii așteptau să vină Mesia și să reînnoiască Templul. Cei doi martori au scos din context afirmația lui Isus prin care se referea la învierea Sa: „Stricați Templul acesta, și în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19). Este suficient să schimbi un cuvânt ca să denaturezi adevărul. Marele preot L-a jurat pe Isus, dacă este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, făcând aluzie la Psalmul 2. Răspunsul lui Isus: „Tu ai zis. Și vă spun încă: De acum încolo veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Puterii și venind pe norii cerului.” (Trad. Ortodoxă), implică răspunsul direct din traducerea Cornilescu. Faptul acesta reiese și din reacția Marelui preot, care și-a sfâșiat veșmintele, considerând că Isus a blasfemiat. Marcu menționează că la întrebarea Marelui preot: „Ești tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat”, Isus a răspuns: „Eu sunt, și veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Celui Atotputernic și venind pe norii cerului.” (Marcu 14:62—Traducerea Ortodoxă).
Meditează:
Judecătorul lumii întregi a fost judecat de oameni și a fost găsit vinovat!
Nici un alt ucenic nu a promis atâta loialitate ca Petru. Și nici unul din ei nu a falimentat atât de lamentabil. Probabil că Petru și-a imaginat cum Îl va apăra pe Isus în fața Sinedriului sau a gloatelor, dar nu s-a așteptat să fie provocat de o servitoare. Îndemnul lui Isus: „Vegheați și rugați-vă, să nu cădeți în ispită,” este atât de important și pentru noi. Cu cât Petru se apăra mai mult, cu atât mai mult se da de gol. Numai adevărul ne face slobozi! Pocăința lui Petru a început în clipa în care și-a adus aminte de cuvintele Domnului Isus. Atunci a ieșit afară și a plâns cu amar. Domnul primește un duh zdrobit; o inimă zdrobită și mâhnită (Psalmul 51:17). Biblia nu ocolește falimentele marilor lideri. Iar pocăința lor ne inspiră.
Meditează:
Ce ai învățat din nevegherea și falimentul lui Petru?
Iuda a murit în aceeași zi cu Isus. Dar, oare s-a pocăit Iuda cu adevărat? Iuda s-a căit, a restituit banii, a mărturisit că a păcătuit, iar în final s-a spânzurat. Un singur lucru nu a făcut Iuda, nu s-a întors spre Dumnezeu. Pocăința care aduce iertarea, te întoarce prin credință la Dumnezeu. „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire, și de care cineva nu se căiește niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” (2 Corinteni 7:10). Iuda s-a dus la preoții cărora nu le păsa nici de Isus, nici de Iuda. Cineva a scris o carte despre cei 12 apostoli, pe care a întitulat-o: Oamenii pe care i-a făcut Isus. Capitolul doisprezece, dedicat lui Iuda, se întitulează: Omul pe care Isus nu a putut să-l facă. Duhul Sfânt te îndeamnă să te întorci la Dumnezeu cu pocăință și credință, oricât de adânc ai fi căzut. Diavolul îți șoptește că nu mai este iertare. Pe cine vei crede?
48
Meditează:
Cât de important este să cauți harul lui Dumnezeu prin pocăință:
În dreptul Roman, acuzatul avea ultimul cuvânt de apărare. Pilat se mira că Isus refuza să se apere. Isus a tăcut în fața acuzațiilor nedrepte, și a stat în fața unui judecător pământesc muritor, ca să fie apărătorul nostru în fața dreptății lui Dumnezeu. El a fost condamnat ca noi să fim achitați. „Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El.... Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care îl duci la măcelărie, și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund; n-a deschis gura.”” (Isaia 53:5 și 7).
Acest pasaj are o încărcătură deosebită de semnificații duhovnicești. Bar-Abba înseamnă Fiul Tatălui. Baraba a scăpat de crucificare pentru că adevăratul Fiu al Tatălui ceresc a fost sacrificat. Buna intenție a lui Pilat nu l-a absolvit de vina de a-L condamna la moarte pe Isus (Fapte 4:27). Apa cu care Pilat și-a spălat mâinile nu a putut spăla conștiința lui. Isus a demascat spălarea rituală pe care o practicau Evreii ca datină (Marcu 7:3-9), după cum nici apa sfințită nu spală păcatele. Întrebarea lui Pilat: „Ce să fac cu Isus?” ar trebui să provoace și azi orice persoană care stă în dilemă când e vorba de a-L alege pe Isus.
În termenii de azi, Baraba ar putea fi considerat un terorist, care lupta împotriva romanilor. Alegerea acelei generații a deschis un drum al violenței care a culminat cu marea revoltă a evreilor (66—70 A.D.) și rebeliunea condusă de Bar-Kokhba (132—135 A.D.), împotriva romanilor, când Ierusalimul a fost distrus și Evreii au fost alungați din țară. Blestemul invocat de generația respectivă a fost folosit de Creștinismul instituționalizat, în Evul Mediu, și nu numai, ca motiv de persecutare și chiar de exterminare a evreilor, fără să țină seama de rugăciunea Domnului Isus: ”Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”
Meditează:
Ce faci cu Isus în momentele de cumpănă din viața ta?
Nu doar liderii lui Israel și guvernatorul roman au luat parte la procesul lui Isus, ci și gloatele lui Israel și soldații și ofițerii romani. Acuzația cu substrat politic i-a întărâtat pe soldați. Râvna ignoranței lor a amplificat suferințele lui Isus. Cununa de spini, trestia în loc de sceptru, plecăciunile batjocoritoare arată disprețul soldaților romani față de tentativele evreilor de a se elibera de sub puterea imperiului. Isus a suferit nu doar din pricina păcatelor individuale, a pizmei religioase, ci și din pricina urii rasiale și politice.
Meditează:
Cum te faci părtaș suferințelor și batjocurii îndurate de Isus?
Răstignirea lui Isus nu este o legendă; a avut loc într-un loc public, în timpul unei sărbători importante, cu implicarea unor personaje cu notorietate. Evangheliștii menționează numele unui trecător, un străin din Cirena (Libia de azi), care a fost silit să ducă crucea lui Isus. Ce întâmplare fericită pentru un străin! Copiii lui au ajuns cunoscuți în comunitatea ucenicilor lui Isus din primul secol (Marcu 15:21). Matei spune că deasupra capului lui Isus, I-au scris vina: „Acesta este Isus, împăratul Iudeilor.” Cineva a numit însemnarea aceasta: „Evanghelia după Pilat”, scrisă în evreiește, latinește și grecește. ”Vina lui Isus” a devenit Evanghelia care s-a răspândit în toată lumea.
Meditează:
Întâlnirea ta cu Isus a fost o întâmplare sau providență divină?
Dacă în timpul procesului, numărul celor implicați era restrâns, acum până și trecătorii își băteau joc de El. Proorocul Isaia spune că noi toți L-am disprețuit (Is. 53:3). În timp ce Mesia murea pe cruce, Templul domina măreț Ierusalimul. Pentru ei realitățile fizice ale religiozității lor erau mai importante decât împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Trecătorii și preoții L-au provocat să coboare de pe cruce. Da, Isus avea putere să coboare de pe cruce, să se izbăvească din mâna lor! Dar, a avut putere peste această putere; a avut puterea de a răbda cruzimea crucificării și de a înfrunta rușinea pentru bucuria mântuirii noastre (Evrei 12:2). Deși Îl batjocoreau, preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii afirmau câteva adevăruri despre Isus: „Pe alții i-a mântuit!”; „S-a încrezut în Dumnezeu!”; A zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”. La început amândoi tâlharii își băteau joc de El. Dar, după rugăciunea: „Tată, iartă-i că nu știu ce fac!”, unul din tâlhari a descoperit în Isus pe Mesia, Împăratul lui Israel (Luca 23:34 și 39-43).
Meditează:
Cât de mult realizezi că și nepăsarea noastră L-a batjocorit?
Identificarea lui Isus cu noi a fost desăvârșită. Pentru un moment, Fiul a cunoscut despărțirea de Tatăl ceresc, ca noi să nu fim despărțiți de El niciodată. Cea mai adâncă durere nu a fost provocată de bici, cuie și atârnarea pe cruce, ci durerea despărțirii de Tatăl: „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință...” (Isaia 53:10). Totuși, unde era Dumnezeu când Isus a strigat: „Eli, Eli, lema sabachtani?” (în limba aramaică, vorbită atunci în Israel). Pavel spune că „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2 Corinteni 5:19).
Meditează:
Cât de reală a fost suferința și zdrobirea Lui Isus pentru tine!
Templul, Sabatul, Paștele și celelalte tipuri profetice arată spre Isus. Toate erau umbre ale realității ce avea să vină, și anume Hristos (Coloseni 2:16-17; Evrei 10:1). Perdeaua reprezenta separarea omului de Dumnezeu. Prin moartea lui Isus, Vechiul Legământ a luat sfârșit, iar calea spre Dumnezeu a fost deschisă pentru toți oamenii (Evrei 9:8 și 11-12; 10:19-22).
Cutremurul de pământ indică faptul că moartea lui Isus a fost cu totul deosebită. Moartea Lui a biruit moartea și multe morminte s-au deschis. Vestea bună este că trupurile noastre vor învia și vor fi făcute asemenea trupului de slavă al Domnului Isus. (Filipeni 3:21). Unii exegeți cred că învierea acestor sfinți ai Vechiului Testament a avut loc după învierea lui Isus, dar este menționată aici pentru a arăta că cei ce au trăit sub Vechiul Legământ beneficiază și ei de moarte ispășitoare a Domnului Isus.
Meditează:
Ce impact au avut aceste evenimente asupra Sutașului roman?
Proorocul Isaia a anunțat prin Duhul Sfânt cu șapte sute de ani mai înainte detalii semnificative despre îngroparea lui Mesia (Isaia 53:9). Îngroparea vine ca o mărturie a faptului că Isus a murit cu adevărat. Impresionant este faptul că doi ucenici pe ascuns au fost singurii care au purtat de grijă Domnului Isus după moartea Sa. Matei arată ce a făcut Iosif personal din respect pentru Domnul. Ioan vorbește și despre Nicodim. Acești doi ucenici ai lui Isus erau dintre fruntașii Iudeilor; un sfetnic și un membru al Sinedriului (Ioan 7:50-51).
Meditează:
De ce este important să știm că Isus a murit cu adevărat (1 Corint. 15:1-8)
Preoții și fariseii s-au dus la Pilat încălcând Sabatul și i s-au adresat acestuia cu: „Doamne”, un titlu rezervat de evrei lui Dumnezeu, iar de roamani, Cezarului. Pe cât au fost de aprigi împotriva lui Isus, pe atât sunt de umili acum în fața dregătorului. Unii din cei ce se dovedesc a fi cei mai duri cu familia sau cu subalternii, se dovedesc a fi ”mielușei” cu superiorii. Dar, tocmai efortul lor de a securiza mormântul a lucrat spre binele mărturiei despre învierea lui Isus. Afirmația lui Pilat: „Aveți o strajă, duceți-vă de păziți cum puteți.”, ar putea avea și o notă de ironie, adică, dacă puteți împiedica așa ceva! Adevărul nu poate fi ținut sub obroc.
Meditează:
Ce înseamnă în viața ta, suveranitatea lui Dumnezeu:
Mesajul simplu: „Nu este aici, a înviat!” aprinde speranța în inimile noastre ca muritori, și contrazice radical tot ceea ce știm din experiența noastră despre viață. Pentru Atenieni, mesajul învierii era de-a dreptul ridicol (Fapte 17:32). Învierea Domnului Isus a însemnat manifestarea puterii lui Dumnezeu într-o măsură nemaiîntâlnită, nici măcar în momentul creației. Pavel se referă la „nemărginita mărime a puterii Sale”, desfășurată în învierea Domnului Isus Hristos (Efeseni 1:17-21). În învierea lui Isus, Dumnezeu a inițiat o nouă creație: trup de slavă (1 Corinteni 15:50-55).
Meditează:
Credința noastră se întemeiază pe învierea Domnului Isus.
Cineva a încercat să traducă Noul Testament după Living Bible și să-l contextualizeze. În această tentativă nereușită, Matei 28:9 arăta astfel: „Isus a ieșit înaintea femeilor și le-a zis: Bună dimineața!”. În realitate, Evanghelia spune: „Isus le-a întâmpinat și le-a zis: „Bucurați-vă!” Sau tocmai bucuria întâlnirii cu Isus cel înviat era pierdută în această traducere. Este bine să știi că Isus a înviat, dar este absolut vital să descoperi bucuria întâlnirii cu El, prin credință.
Meditează:
Există un loc, un moment, o împrejurare în care știi că te-a întâlnit Isus?
În timp ce femeile alergau pline de bucurie să dea de veste, străjerii se duceau să raporteze cele îtâmplate. Învierea Domnului Isus este singura explicație a spiritului de entuziasm și bucurie, chiar în fața morții a primilor creștini; explicația nașterii Bisericii în urma Golgotei.
Meditează:
Care este starea ta de spirit când e vorba să spui altora despre Isus?
Matei nu cosmetizează reacția apostolilor. Mandatul încredințat Bisericii este dat în virtutea autorității Domnului Isus ce înviat. Misunea Bisericii este aceea de a face ucenici ai lui Isus, și nu adepți ai unei confesiuni. Botezul reprezintă identificarea noastră cu Isus și dedicarea procesului de ucenicie, prin învățare și ascultare de El.
Meditează:
Ce înseamnă că Isus este Marele nostru Contemporan?
