Mountainbikerii

de Volker Schmidt

în româneşte de Alina Mazilu

PERSONAJE:

ANAMANFREDFRANCISCAALBERTLINATHOMAS

TIMPUL: Obligatoriu în prezentLOCUL: Acolo unde natura se întâlneşte cu oraşul / În oraş

1.Francisca, Albert, polaroiduri

ALBERT: Ar trebui să arate mai degrabă ca –FRANCISCA: Da?ALBERT: Un profesor –FRANCISCA: Dar –ALBERT: Să arate mai degrabă ca un profesor.FRANCISCA: Dar nu e profesorul.ALBERT: Nu?FRANCISCA: E clientul băncii.ALBERT: Înţeleg. Clientul băncii. Şi a plecat deja?FRANCISCA: Nu puteam să-l las să mai aştepte.ALBERT: Situaţia cu parcarea asta e chiar gravă.FRANCISCA: Ştiu.ALBERT: Nu arată ca un client al băncii.FRANCISCA: Toată lumea merge la bancă.ALBERT: Dar pe noi nu ne interesează să prezentăm pe un oarecare.FRANCISCA: Ci?ALBERT: Pe cineva care are totul, dar căruia îi lipseşte totuşi ceva.FRANCISCA: Ce?ALBERT: Contul succesului. Clientul e tânăr, are succes, dar trebuie să-şi canalizeze succesul. Din punct de vedere financiar. Ăsta e conceptul spotului. Sloganul e ...FRANCISCA: „Nu lipseşte mult...“ Ştiu. Şi cum putem reuşi să transmitem asta, după părerea dumneavoastră?ALBERT: E prea colorat. Cu un pulover atât de galben, încearcă să mai compenseze ceva.FRANCISCA: Regizorul e de acord.ALBERT: Eu sunt agenţia..Scurtă pauză.

FRANCISCA: La filmări o să iau două pulovere de rezervă, în culori mai estompate.ALBERT: Da. Culori estompate. Se potrivesc mai bine. Ăsta e profesorul?FRANCISCA: Ce compensează un pulover galben?ALBERT: Bucuria de a trăi, care îţi lipseşte. Galbenul simbolizează optimismul, doar trebuie să ştiţi acest lucru.FRANCISCA: Da, ştiu.ALBERT: Vedeţi. La ce îi trebuie pulover galben, dacă nu e optimist de la sine? Tocmai pentru că trebuie să îşi compenseze pesimismul.FRANCISCA: Gândiţi mult prea complicat. Era mai degrabă un citat. Look retro.ALBERT: Înţeleg. Aluzie la miracolul economic şi aşa mai departe.FRANCISCA: Exact.ALBERT: Credeţi că o să treacă?FRANCISCA: Ce, miracolul economic?ALBERT: Nu, look-ul retro.FRANCISCA: Sigur. Şi asta e doar o modă.ALBERT: Am senzaţia că atârnăm într-o buclă a timpului.FRANCISCA: Nu pricep.ALBERT: Nu se mai merge înainte. Totul e retro. Nu se mai fac decât reciclări. Asta are de-a face cu postmodernismul.FRANCISCA: Aha.ALBERT: Totul se repetă.FRANCISCA: Vă apasă asta?ALBERT: Da. De-aia încerc să mă îmbrac pe cât posibil fără să ţin cont de modă. T-shirt-uri. Jachete. Mă ţin deoparte de toate astea. De cinci ani folosesc acelaşi parfum.FRANCISCA: Sună interesant. Dar mai am afară patru actori care aşteaptă.ALBERT: Ne putem întâlni odată?FRANCISCA: Ce vreţi să spuneţi?ALBERT: Să bem ceva? De exemplu după filmări.FRANCISCA: Ar fi drăguţ, dar trebuie să duc costumele înapoi.ALBERT: Vă ajut.FRANCISCA: Poftim?ALBERT: O facem împreună. Şi după aceea mergem să bem ceva împreună. Sau invers. Sau şi-şi. Adică şi înainte, şi după.FRANCISCA: Sunteţi cam obositor. Sunteţi pe cocaină sau aşa ceva?ALBERT: Credeţi că în lumea filmului toţi bagă cocaină?Sunteţi îmbrăcată drăguţ.FRANCISCA: Acum nu trebuie să –ALBERT: Nu, pe bune. Am observat asta de la bun început.FRANCISCA: E în ordine.ALBERT: V-aţi croit-o singură?FRANCISCA: Se vede?ALBERT: Da. Nu. Mă gândeam doar, pentru că sunteţi designer vestimentar.FRANCISCA: Port şi haine de-a gata.ALBERT: Normal. Şi eu.FRANCISCA: Aha. Sacoul vă e mic.ALBERT: E adevărat. Fac mult sport.FRANCISCA: Se vede.ALBERT: Nu numai sală. Şi alte chestii. In natură.FRANCISCA: Nu e genul meu. Asta cu natura.

2.Ana. Manfred. Telecomanda.MANFRED: Uite aşaaa.

2

ANA: Aha.MANFRED: Şi aşaaa. Uite că a dispărut deja.ANA: Fain.MANFRED: Ei? Ce zici?ANA: Alte culori nu erau?MANFRED: Mă refer la telecomandă. Te scuteşte de manevrat.ANA: Eu mă refer la culori.MANFRED: Puteai să vii şi tu şi să mă ajuţi cu alegerea.ANA: Nu, copertina e frumoasă.MANFRED: Mai ales cu telecomandă. E extrem de practic.ANA (absentă): Foarte practic. E aşa o zăpuşeală!MANFRED: Cel puţin acum avem umbră din belşug. Vrei?ANA: Ce?MANFRED: Telecomanda –ANA: Nu. Nu trebuie să –MANFRED: E foarte simplu.ANA: Manfred, te cred că e simplu.MANFRED (nerăbdător): Hai încearcă şi tu o dată.ANA: Bine. Cum funcţionează?MANFRED: Aşaaaaa. Şi aşaaa.ANA: Aha. Aşaaa şi – acum ce?MANFRED: Aici trebuie să apeşi.ANA: Dar nu se întâmplă nimic.MANFRED (se înfurie): Pentru Dumnezeu. Cum te porţi…ANA: Nu mai tot urla. Nu merge.MANFRED: Dă-o-încoa’.ANA: Vezi?MANFRED: Adineaori funcţiona.ANA: Aş schimba-o în clipa asta. Poate au şi alte culori.MANFRED: Două ore am tot montat la copertină. Acum acolo sus rămâne.ANA: Cum spui tu.MANFRED: Ziua a fost şi aşa destul de obositoare.ANA: Aha.MANFRED: Am avut câteva chestii grave. Mă ating de fiecare dată.ANA: Aha.MANFRED: În clipa asta am senzaţia că există mai multă moarte decât viaţă. Am mai multe diagnostice de cancer la sân decât sarcini, mai multe avorturi decât inseminări artificiale. Toate astea mă deprimă.ANA: A, da.MANFRED: Se pare că nu te prea interesează toate astea.ANA: Ba da. Ba da. Cum să nu…MANFRED: Cum ţi-a fost ziua?ANA: M-am certat cu clientul.MANFRED: Iar?ANA: După care m-am culcat. Apoi am încercat să-mi curăţ hainele până am făcut alergie. Şi acum stau pe terasă şi mi-e cald. Uite cam aşa mi s-a scurs ziua.Manfred: Cum asa?ANA: Ce asa? Nimic asa!MANFRED: Eşti condescendentă. Se pare că sunt prea banal pentru tine. Ce ştiu eu…ANA: Nu sunt condescendentă. Atâta doar că am nevoie de puţină linişte.

3

MANFRED (ridică vocea): Linişte? Şi eu am nevoie de linişte. De două ore tot montez la copertina asta blestemată şi tot ce-ţi vine în minte e: „Nu aveau şi altă culoare?“ Nici măcar merci nu ai zis.ANA: Culoarea e oribilă.MANFRED: Eu mă ocup… mă ocup de lucruri. Scuză-mi gusturile proaste. Dar măcar eu mă ocup de lucruri.ANA: Da. Ştiu.MANFRED: Asta ce mai e acum?ANA: Ai apăsat?MANFRED: N-am făcut absolut nimic. ANA: O schimbăm. Te ajut la demontat.MANFRED: Nu, mă ocup eu. O să mă ajute Lina.ANA: Aia nu mai vine azi acasă. Doarme la – nu mai ştiu cine. Am uitat. Una de la ea din clasă.MANFRED: Nu a mai fost de două zile acasă. Nu poţi să-i permiţi să doarmă iarăşi altundeva.ANA: Dar nici n-a întrebatMANFRED: O scăpăm de sub control.ANA: E vârsta.MANFRED: E încă un copil şi mai trebuie să o învăţăm anumite lucruri.ANA: Ar mai fi ceva?MANFRED: O da!ANA: Îmi scapă din mână.MANFRED: Trebuie doar să fim mai severi. Ce era cu clientul tău?ANA: Era fixat pe chinezisme şi nu se lăsa nicicum convins de altceva. Era pur şi simplu lipsit de gust. Am încercat să-l conving să meargă pe Japonia. Un bonzai în colţ, o masă de ceai. Nimic altceva. S-a uitat la mine de parcă aş fi fost total cretină.MANFRED: Dar nu poţi să renunţi din nou la un client. E al treilea la rând.ANA: Nu mai vreau. Nu mai vreau decât spaţii goale.MANFRED: Nu e o atitudine bună pentru un designer de interior.ANA: Hai să intrăm, se face frig.MANFRED: Trebuie să demontez copertina.ANA: Nu te mai antrenezi azi?MANFRED: Nu mai am forţă. În plus, în două ore începe concertul. Ar trebui să te duci să te schimbi.ANA: Rămân aşa.MANFRED: Eu îmi pun costumul închis, aşa că du-te, te rog, şi schimbă-te.ANA: Iei tu pernele?Pleacă.

3.Lina. Thomas. Un sac cu hârtie reciclabilă.

THOMAS: Nu se poate.LINA: Salut.THOMAS: Nu se poate.LINA: Eşti –THOMAS: Deşeurile biodegradabile –LINA: Stai în casa de pe colţ?THOMAS: – ai aruncat sacul de plastic la deşeurile biodegradabile.

4

LINA: Ce?THOMAS: Deşeurile biodegradabile. Sacul de plastic nu vine acolo. Ăla trebuie aruncat la materiale plastice. Că nu se descompune.LINA: Un singur sac de plastic poate distruge tot, sau ce?THOMAS: Nu, dar dacă fiecare –LINA: Dar n-o face fiecare. Locuieşti acolo în faţă?THOMAS: Da. Fiecare individ trebuie să poarte răspunderea pentru toţi.LINA: Să îl scot acum de acolo?THOMAS: Ar fi cu siguranţă mai bine.LINA: Nu vrei să îl scoţi tu?THOMAS: Din deşeurile biodegradabile?LINA: Da.THOMAS: Nu.LINA: Dar e bine pentru mediu.THOMAS: Nu eu l-am aruncat acolo –LINA: Fiecare trebuie să poarte răspunderea pentru toţi.PauzăTHOMAS: Tu de unde eşti?LINA: Stau acolo, la numărul 35.THOMAS: Taică-tău e medic.LINA (enervată): Da.THOMAS: E neplăcut pentru tine?LINA: Nu. De ce ar fi?THOMAS: Dar taică-tău e ginecolog.LINA: Da, şi?THOMAS: Doar aşa.LINA: Ai vreo problemă cu asta?THOMAS: Nu. De ce?LINA: Crezi că taică-meu e un pervers?THOMAS: Nu, de ce?LINA: Nudecenudece. Mai ştii să zici şi altceva? Eu cred că da.THOMAS: Ce?LINA: Toţi ginecologii sunt perverşi. Imaginează-ţi cum arată ziua de lucru a unui ginecolog. Eu am făcut-o destul de des. Nu trebuie să te comporţi de parcă toate astea ar fi normale.THOMAS: Dar nici nu fac asta.LINA: Taică-meu petrece adesea ore întregi după serviciu în garaj şi meştereşte la bicicletele lui. Trebuie să o facă. Ca să compenseze. Înţelegi?THOMAS: OK…LINA: Nu eşti la şcoala noastră.THOMAS: Nu. Sunt la Arte (Grafică).LINA: Astea toate sunt de tine? THOMAS: Nu, sunt calcule legate de sistemul nostru de pensii.LINA: Ce?THOMAS: Cred că se operează cu cifre complet false. Vreau să demonstrez chestia asta. În tot cazul, multă vreme n-o să mai funcţioneze sistemul nostru actual.LINA: Deja de pe acum te gândeşti la pensie?THOMAS: Doar pentru că mai e mult până atunci, nu înseamnă că nu e un fapt la fel de real ca ceea ce se petrece acum.LINA: Şi dacă o să mor mai-nainte, de cancer la plămâni?THOMAS: Fumezi?LINA: Vrei una?

5

THOMAS: Nu, merci.LINA: Faci şi chestii normale?THOMAS: Ce e normal?LINA: Nu ştiu. Jocurile pe calculator, mersul cu bicicleta, fetele.THOMAS: Tu faci chestii normale?LINA: Eu nu fac absolut nimic. Taică-meu e hiperactiv. Aşa că eu trebuie să păstrez echilibrul.THOMAS: Aha.LINA: Ce fotografiezi?THOMAS: Oameni.LINA: Oameni bătrâni?THOMAS: Şi.LINA: Fete?THOMAS: Nu.LINA: Mă gândeam eu.THOMAS: Morţi.LINA: Ce?THOMAS: Fotografiez oameni morţi.LINA: Eşti complet bolnav.THOMAS: Ştii ce paşnici par morţii? Îi desenez. Din reviste sau biografii ilustrate. Sau de pe poze vechi. Pe vremuri se făceau poze la morţi. LINA: Şi, dormi într-un sicriu? Ai lumânări negre prin cameră?THOMAS: Nu, dorm în patul meu suspendat pe care-l am de când eram mic şi care de fapt mi-e deja prea scurt, dar maică-mea nu reuşeşte să îmi ia unul nou.LINA: Eu am un pat cu baldachin. Roz. Îţi vine să verşi. Tot de când eram mică. Pe atunci mi se părea cool.THOMAS: Mă interesează foarte tare moartea şi viaţa de după moarte. Există speculaţii interesante. Există şi dovezi. Dar pe alea lumea nu vrea să le accepte.LINA: Ai prefera să fii deja bătrân. Sau mort. Nu-i aşa?THOMAS: Propria adolescenţă mi se pare o corvoadă.LINA: Dar eşti încă un copil.THOMAS: Am ăaptesprezece ani.LINA: Arăţi de parcă ai avea treişpe. !5. Şi jumătate.LINA: Cum te cheamă?THOMAS: Thomas.LINA: Pe mine Lina. Balerina.Cum rămâne cu sacul de plastic?THOMAS: Asta tu trebuie să ştii. E responsabilitatea ta.

4.Manfred. Albert. Băuturi izotonice în sticle de plastic.

ALBERT: Toate aste sunt plantate de tine?MANFRED: Da. Pe Ana n-o mai interesează chestiile astea.ALBERT: Arată grozav.MANFRED: Ţine de loc.ALBERT:. Grozav. MANFRED: Hai să mai bem ceva.ALBERT: Trebuie să plec.MANFRED: Mai ai ceva în plan pe azi?ALBERT: Da.MANFRED: Aha.

6

Pauză.MANFRED: Iar vreo femeie?ALBERT: Da.MANFRED: Iarăşi…ALBERT: Ei, şi?MANFRED: Ar trebui să o iei mai în serios. O relaţie presupune şi efort, nu doar distracţie. Nici Ana şi cu mine nu ne distrăm tot timpul. Şi asta face relaţia asta atât de preţioasă.ALBERT: Şi eu o iau în serios. De data asta e altfel.MANFRED: Păi aşa zici de fiecare dată.ALBERT: Dar aşa şi e. Nu vreau să mă culc cu ea din prima. Asta trebuie să însemne ceva.MANFRED: Îmbătrâneşti.ALBERT: Adică, vreau să zic că are umor. Opune rezistenţă. Nu e banală. În meseria asta întâlneşti de obicei numai femei din astea banale. Suprafeţe pentru reclame. MANFRED: Cu ce se ocupă?ALBERT: E scenografă.MANFRED: A, da? Cum o cheamă?ALBERT: Ascultă. Toată chestia asta nu e deloc concretă. MANFRED: Bine, în fond nu mă priveşte..ALBERT: Ce fel de probleme aveţi?MANFRED: Cine?ALBERT: Ana şi cu tine.MANFRED: Nici una. Din alea clasice. Probleme conjugale.ALBERT: În pat?MANFRED: Nu. Te rog. Nu. Mă... Îmi fac griji. Face lucruri ciudate.ALBERT: Ce?MANFRED: E ciudat. Asta-i tot.ALBERT: Nu vrei să-mi spui?MANFRED: Păi, săptămâna trecută am fost invitaţi la familia Willner. Eram cu toţii la masă şi deodată Ana s-a ridicat şi a dispărut. La desert am început să ne întrebăm pe unde o fi şi ne-am apucat să o căutăm prin casă. Şi ştii unde era?ALBERT: La televizor?MANFRED: În patul gazdelor noastre. Şi dormea adânc şi profund.ALBERT: Poate că a băut prea mult.MANFRED: Dar atunci nu te dezbraci şi se bagi gol într-un pat străin.ALBERT: Goală? Era goală?MANFRED: Am trezit-o. În timpul ăsta cei doi Willner au stat fără pic de înţelegere în uşă şi au râs în continuu. Atunci Ana s-a ridicat pur şi simplu, şi s-a dus liniştită în baie şi a făcut un duş.ALBERT: Şi ce a zis?MANFRED: Nimic.ALBERT: Vreau să zic după. Când aţi plecat spre casă.MANFRED: I-am cerut socoteală. I-am spus că ne compromite relaţiile sociale.ALBERT: Şi?MANFRED: S-a comportat de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. A zis că i se făcuse somn. Nu pot să o înţeleg.ALBERT: Are vreo legătură cu Florian?MANFRED: Peste asta a trecut demult.ALBERT: Astfel de lucruri fermentează adesea sub crustă.MANFRED: A făcut o terapie. Nu poţi să pui totul pe seama fiului mort.ALBERT: Gândeşti îngust.

7

MANFRED: Sunt hotărât, fir-ar să fie. Nu poţi să-ţi găseşti tot timpul scuze din cauza trecutului. Trebuie să preiei răspunderea. E o femeie adultă. ALBERT: Precis că menopauza e de vină la ea.MANFRED: Dar încă nu e la menopauză.ALBERT: Atunci totul e în regulă.

5.Francisca. Thomas. Desen.

FRANCISCA: Ce-i asta?THOMAS: Un desen.FRANCISCA: Thomas, femeile astea nu are nici braţe şi nici picioare.THOMAS: Pentru că au murit de lepră.FRANCISCA: E mort?THOMAS: Da. Doar se vede. Cât e ceasul?FRANCISCA: Aproape zece. Ar trebui să plec iar. THOMAS: Nu mai avem cornflakes.FRANCISCA: Ar trebui să-ţi cauţi alte subiecte. E anormal.THOMAS: Unde ai fost azi noapte?FRANCISCA: Thomas, eu –THOMAS: Ai un iubit?FRANCISCA: Cred că sunt foarte îndrăgostită.THOMAS: Nu poţi să faci măcar curat pe aici?FRANCISCA: În clipa de faţă trebuie să fac scenografia la trei producţii odată.THOMAS: Fac astm.FRANCISCA: Fă singur curat.THOMAS: A sunat tata.FRANCISCA: Are nevoie de bani?THOMAS: Se căsătoreşte.FRANCISCA: Oh, asta-i bine. Atunci poate că n-o să mai stea pe banii mei.THOMAS: Nu vreau să mă duc la nuntă.FRANCISCA: Poţi să-i faci cadou unul dintre desenele tale.THOMAS: Am desenat odată o pereche de tineri căsătoriţi morţi.FRANCISCA: Ajută-mă, te rog, cu costumele.THOMAS: De ce nu poţi să rămâi măcar o dată acasă?FRANCISCA: Pentru că filmăm.THOMAS: Cum e noul tău prieten?FRANCISCA: E cu câţiva ani mai tânăr decât mine.THOMAS: E bine pentru încrederea de sine.FRANCISCA: Are multă energie. Asta îmi dă forţă.FRANCISCA: Îmi stă bine rochia?THOMAS: Foarte bine.FRANCISCA: Arată cusută de mână?THOMAS: Da.FRANCISCA: Asta e de bine?THOMAS: Nu ştiu.FRANCISCA: Doar nu eşti homosexual, nu?THOMAS: Cine ştie, Francisca. Din punct de vedere sexual sunt ca un hard disc neformatat.FRANCISCA: O să vină şi asta. La vârsta ta, nici eu nu aveam încă habar de dragoste.THOMAS: Şi acum?FRANCISCA: De fiecare dată mai înveţi ceva în plus.

8

THOMAS: Nu o faci. De fiecare dată faci aceeaşi greşeală. Ţi se pune pata pe tipi care te vor doar în pat.FRANCISCA: Nu vorbi aşa cu mama ta.THOMAS: Atunci poartă-te ca o mamă.FRANCISCA: Adică să fac curat?THOMAS: Ai putea pur şi simplu să te ocupi puţin mai mult de mine.FRANCISCA: Aşa o să fac, Thomas. Promit. După ce se termină serialul va fi mult mai bine. Pentru spoturi nu trebuie să lucrez aproape deloc. Atunci plecăm. În weekend. Sau pentru o săptămână întreagă. Anunţ la şcoală că eşti bolnav. Şi de distrăm de minune împreună.Pauză.THOMAS: Când vii acasă?FRANCISCA: Duminică seara.THOMAS: La ce oră?FRANCISCA: De ce vrei să ştii asta?THOMAS: Aşa.FRANCISCA: Poate mă mai văd şi cu Albert.THOMAS: Albert îl cheamă?FRANCISCA: Da.THOMAS: Ce nume de căcat.FRANCISCA: Ar trebui să ţi-l prezint. THOMAS: Aştept să văd dacă se merită.FRANCISCA: Nu uita să porneşti diseară stropitoarea de gazon.THOMAS: Da.FRANCISCA: Mi-e drag de tine.THOMAS: Da.FRANCISCA: Doar nu eşti gelos?THOMAS: Pe cine?FRANCISCA: Pe Albert.THOMAS: Nu.FRANCISCA: Pusi.Pleacă.THOMAS: Pusi.

6.Ana. Lina. Patru rochii.

ANA: Nu vrei să o încerci?LINA: Nu, ajung astea.ANA: Precis îţi vine.LINA: Avem deja trei rochii. Pentru tine nu vrei să cumperi nimic?ANA: N-am nevoie de nimic.LINA: Eşti ciudată.ANA: Azi e ziua ta.LINA: Da. Dar nu mai am chef să mă înghesui prin cabinele de probă. Şi, în afară de asta, sunt prea grasă pentru rochia asta.ANA: Încetează. Cine zice aşa ceva?LINA: O văd eu.ANA: Cine o zice?LINA: Nimeni. Aşa este.ANA: Femeile au rotunjimi. Asta e bine. Nu trebuie să arate ca bărbaţii.

9

LINA: Da. Putem să mergem acum?ANA: Lina. Îmi fac griji din cauza ta.LINA: Nu e cazul să încerci să mă salvezi de la bulimie. Mă descurc şi singură.ANA: Eşti bulimică?LINA: Nu. Dar se pare că tu crezi asta.ANA: Lina, fetele din ziua de azi cred mai mult ca oricând că trebuie să corespundă. E o lume a bărbaţilor. Bărbaţii au nevoie de imagini. Vor ca femeia să arate aşa şi aşa. Dar femeia înţelege altfel. Simte totul intuitiv. Înţelege fără să vadă. Doar că s-a dezobişnuit. M-am săturat de hamurile astea.LINA: Nu poţi să vorbeşti puţin mai încet?ANA: Nu.LINA: E penibil ce zici.ANA: Nu te gândi la ce cred ceilalţi.LINA: Lucrurile astea nu mă interesează.ANA: Ci?LINA: Ce?ANA: Ce te interesează?LINA: Nu începe acum cu asta.ANA: Dacă nu ştii ce vrei, le cazi pradă oamenilor din jur.LINA: Dar tu ştii ce vrei? Tu însăţi eşti terminată.ANA: Lina. Am mai multă tinereţe în mine decât tine şi toţi colegii tăi de clasă la un loc.LINA: Stai tot timpul pe terasă şi te holbezi în grădină.ANA: Mă gândesc.LINA: La ce…ANA: Că undeva e o greşeală.LINA: O greşeală?ANA: Ceva nu e în ordine. Operăm cu cifre false.LINA: Am mai auzit asta de curând.ANA: Aşa nu are cum să funcţioneze. Viaţa noastră seamănă cu un... cum se numeşte ăsta... un balon dot.com. Asta este. Ar trebui scris odată despre asta.LINA: Putem să mergem acum?ANA: Vreau să probez rochia.LINA: Care rochie?ANA: Asta.LINA: Mama, eşti mult prea bătrână pentru asta.ANA: De ce. Din cauza florilor?LINA: Oh, Doamne! Ce faci acolo, mama?ANA: Încerc rochia.LINA: Mama, nu poţi să faci asta aici. Căcat. Intră într-o cabină de probă.ANA: Acolo trebuie să stau prea mult la coadă.LINA: Mama, ai înnebunit?ANA: De ce să-mi ascund corpului? Pentru că nu e perfect? În alte ocazii, toată lumea se dezbracă în public. LINA: Oh, Doamne! Ce penibil e! Oamenii se uită deja.ANA: Lasă-i să se uite. Mi se potriveşte rochia?LINA: Super. Super, mama. Acum putem pleca?ANA: Să o las pe mine?LINA: Da. Păstreaz-o pe tine. Îi rup eticheta. Hai, mama!ANA: Nu trebuie să mă tratezi ca pe o idioată.LINA (plânge): Ce zi de naştere de căcat! De ce faci asta? De ce te porţi aşa ciudat? Nu-mi place!

10

ANA: Pentru că ajunge. Văd numai ziduri. Dar am chef, am o poftă uriaşă să le dărâm.LINA: La ce te referi?ANA: Camere goale. Între timp mi-e clar. Hai!LINA: Nu vrei să plăteşti?ANA: Nu.LINA: Mama, mi-e frică de tine.ANA: În sfârşit!

7.Francisca. Manfred.

MANFRED: Deci ai un nou prieten.FRANCISCA: Ce? De ce?MANFRED: Ai condiloame.FRANCISCA: Şi ce-s astea?MANFRED: Negi genitali. Te-ai contaminat.FRANCISCA: Pentru Dumnezeu!MANFRED: Nu e grav. Trebuie doar să le tratăm. Grav mi se pare doar faptul că faci sex cu alţii fără să-mi spui. De la cine i-ai luat?FRANCISCA: Nu ştiu.MANFRED (tăios): Sigur că ştii. Aşa ceva nu se ia de la saună. Şi de la mine nu le ai. Deci, de la cine?FRANCISCA: Manfred, nu vreau să vorbesc cu tine despre asta. Te rog. Hai s-o lăsam baltă. MANFRED: Mi se pare că am dreptul să aflu. Cine ţi-a tras-o?FRANCISCA: Îţi depăşeşti masiv competenţele de ginecolog.MANFRED: Deci asta e tot ce mai sunt pentru tine? Un ginecolog?FRANCISCA: Ce ar mai fi în afară de asta?MANFRED: Ce vrea să însemne asta?FRANCISCA: Întâlnirile noastre secrete de după-amiaza nu se prea mai deosebesc de controalele tale.MANFRED: Francisca, ce tot spui? Te iubesc mai mult ca oricând.FRANCISCA: Ce frumos o spui! Eu însă n-am observat-o.MANFRED: Abia dacă ne-am văzut în ultima vreme.FRANCISCA: Pentru că m-am săturat de secretomania asta. Ai fi putut să te muţi la mine. La mine jumătate de casă stă goală. Thomas te-ar fi plăcut. Dar tu mă ascunzi.MANFRED: Am o familie. Nu pot să plec pur şi simplu. Am pierdut un fiu.FRANCISCA: Asta a fost acum opt ani.MANFRED: Lina creşte. Are nevoie de mine.FRANCISCA: Şi Thomas creşte. Şi el are nevoie de un tată.MANFRED: Nu pot să plec pur şi simplu. Nu pot să-mi las baltă casa. Grădina. Pe soţia mea.FRANCISCA: Nici nu mai e nevoie.MANFRED: Francisca! Am nevoie de tine mai mult ca oricând. Am nevoie de cineva cu care să pot vorbi. Lina abia de mă bagă în seamă. Ana face lucruri ciudate, cel mai bun prieten al meu are numai femei în cap. Am senzaţia că toţi se îndepărtează de mine. Oare cu ce greşesc? Încerc doar să ajut. Încerc să fiu aici pentru ceilalţi. Se pare că nerecunoştinţa e în momentul de faţă foarte la modă.FRANCISCA: Manfred, îţi sunt recunoscătoare pentru toate clipele frumoase. Dar relaţia noastră nu mai e decât fizică. Şi nu-mi mai face plăcere. Am alte nevoi.MANFRED: Cine-i iubitul tău?FRANCISCA: Spune-mi ce să fac împotriva chestiilor ălora scârboase de jos.MANFRED: Îl cunosc?

11

FRANCISCA (râde): Precis nu.MANFRED: Aş vrea să ştiu care e motivul.FRANCISCA: Motivul eşti tu. Laşitatea ta. Nu ştiu nimic despre viaţa ta. Pe tine nu te interesează viaţa mea. Îmi pare rău. Trebuie să plec.MANFRED: Rămâi aici. FRANCISCA: Ori îmi dai drumul, ori strig în gura mare după ajutor. Asta precis că va face impresie puternică asupra femeilor care aşteaptă afară.MANFRED: Mă urăşti.FRANCISCA (vrea să plece): Să distrugi pozele. Pe toate. Altfel chiar o să ai probleme.MANFRED: Da. primeţti o reţetă pentru o alifie. De două ori pe zi. Patru săptămâni fără sex. Crezi că poţi?FRANCISCA: Merci. Da. Mă descurc.Pleacă.

8.Ana. Thomas

ANA: Începusem să cred că nu eşti acasă.THOMAS: Eram în baie.ANA: Când vine mama ta?THOMAS: Duminică seara.ANA: Frumoasă casă. Locuiţi singuri aici?THOMAS: Da. Bunicii mei au construit casa pentru părinţii mei. De fapt, era gândită pentru o familie numeroasă. Acum nu am mai rămas decât noi doi.ANA: Nu-mi oferi nimic de băut?THOMAS: Ba da. Scuze. Ce vreţi să beţi?ANA: Aveţi vin roşu?THOMAS: Ăă, nu cred. În frigider mai e o sticlă de Martini.ANA: Bun şi ăla.ANA: Şi? Te-ai hotărât?THOMAS: Da. (Pauză.) O fac.ANA: Bine. Va fi frumos. Eşti nervos?THOMAS: Da.ANA: Nu trebuie să fii. O facem în aşa fel încât să fie o experienţă valoroasă pentru tine.THOMAS: Da. Cred că e o prostie să laşi lucrurile la voia întâmplării. Aşa nu-ţi poţi continua dezvoltarea. Dacă trăieşti anumite experienţe la vremea potrivită, atunci rămâne loc pentru lucruri cu adevărat noi. Dar nu vreau să vă simţiţi folosită de mine.ANA (râde): Să mă... mulţumesc, e foarte drăguţ. Dacă chestia asta va avea pentru tine urmări juridice, voi aminti de avertismentul tău.ANA: Ce faci?THOMAS: Am crezut că ne... păi că acum o să –ANA: O clipă. Numai încet. Nici măcar nu am apucat să îmi beau Martini-ul. Avem vreme tot weekend-ul.THOMAS: Scuze.ANA: Nu o facem doar pentru tine.THOMAS: Speraţi să aveţi şi dumneavoastră parte de o experienţă nouă?ANA: Absolut.THOMAS: Am crezut că aţi avut parte de destule... întâlniri în viaţă.ANA: Nu despre asta e vorba.THOMAS: Dar despre ce?

12

ANA: Ştii, în ultima vreme am observat că totul se îndepărtează de origine. Trăiesc o viaţă care nu mai are nimic de a face cu mine. Soţul meu, fiica mea s-au transformat pentru mine în fiinţe interşanjabile. Nu mai simt că trăiesc. Pot să mă mişc în orice direcţie, dar nu există consecinţe. Încerc să provoc, dar de fapt nu se întâmplă nimic. Nu mai trebuie atins nici un ţel. Asta e cea mai rea experienţă pe care o poţi trăi. Nu poţi să o înţelegi. Însă la un moment dat vei înţelege.THOMAS: Vă înţeleg. Sunteţi foarte nefericită.ANA: Asta ar fi bine. Dar nici măcar atât. E ca şi cum ţi-ar veni să verşi într-una, dar nu poţi.THOMAS: Sună rău.ANA: Îmi pare rău. Nu voiam să-ţi povestesc toate astea. Dumnezeule, te stric încă înainte de a ne fi atins.THOMAS: Dar nu faceţi asta. Cred că dezvoltarea mea intelectuală este foarte avansată, spre deosebire de cea fizică.ANA: Bine, atunci zi de ce ai chef, deşteptule!THOMAS: Poftim?ANA: Eşti aşa de bun la vorbă… Păi atunci povesteşte-mi fanteziile tale.THOMAS: Aşa cum spuneam, la astfel de lucruri nu mă pricep aşa de bine.ANA: Dar e foarte simplu. La ce te gândeşti când te masturbezi?THOMAS (roşeşte): La nimic.ANA: La nimic? Acuma minţi.THOMAS: E neplăcut să vorbesc despre asta.ANA: Ei hai, acum nu fi sfios. Imediat vom împărţi lucruri cu mult mai intime.THOMAS: De la ultima noastră întâlnire, când am pus la cale planul, m-am gândit de fiecare dată la dumneavoastră.ANA: Mă bucur. Poţi să-mi zici „tu“.THOMAS: OK.ANA: Şi concret?THOMAS: Poftim?ANA: La mine aspirând, tăind morcovi, epilându-mă...?THOMAS: Eraţi... erai în vană.ANA: Aşa mai vii de acasă. Ăsta e deja un început. Vrei să-mi pregăteşti o baie?THOMAS (dă din cap în semn afirmativ): Ana. Nu vreau să te îndrăgosteşti. Noi nu avem o relaţie. Formăm o simbioză pentru a ne putea continua viaţa. E clar?ANA: Foarte clar. Deşteptule!

9.Manfred, Albert.

ALBERT: Afară mai e cineva.MANFRED: Da. La nouă îmi vine prima pacientă.ALBERT: Şi eu ce fac acum?MANFRED: De ce?ALBERT: Doar nu pot să ies acum. E penibil.MANFRED: Dacă rămâi aici e şi mai penibil.ALBERT: Căcat.MANFRED: Puteai să te duci la un urolog.ALBERT: Nu vreau să mă apuce de sculă un bărbat străin.MANFRED: Există şi femei urologi.ALBERT: La asta nu m-am gândit. Şi ce e?MANFRED: Condiloame.ALBERT: Ce? –

13

MANFRED: Nu sunt foarte frecvente.ALBERT: Ce? –MANFRED: Nu cunoşti cumva din întâmplare o femeie pe care o cheamă Francisca?Scurtă pauză.ALBERT: De unde? –MANFRED: E pacienta mea. Tu i le-ai dat. Condiloame. Negi genitali.ALBERT: E rău?MANFRED: La început a fost. Am fost totuşi cinci ani împreună.ALBERT: Spune-mi, chestia asta atacă cumva şi celulele creierului? Că nu mai pricep nimic.MANFRED: Ai merita-o. Atunci poate ai începe să te gândeşti la comportamentul tău iresponsabil. Are un copil. E singură. Şi tu o laşi să îşi facă speranţe false.ALBERT: Vorbeşti despre Francisca?MANFRED: Copilul are nevoie de un tată. De o persoană cu care să se identifice. Nu de un afemeiat.ALBERT: Ai fost cu Francisca?MANFRED: Da, dar m-a părăsit din cauza ta. Nu sunt supărat pe tine. Dar măcar să se merite pentru ea. Înţelegi? Spre deosebire de tine, eu nu mă gândesc doar la mine. Încerc să mă gândesc la întreg.ALBERT: La întreg. Numai puţin. Una după alta. Ce sunt condi... ce?MANFRED: Îţi dau o alifie. Atunci scapi de ele în două săptămâni.ALBERT: Două săptămâni.MANFRED: E ceva serios pentru tine? Cu Francisca.ALBERT: Păi nu ştiu încă –MANFRED: Nu o lăsa baltă. Dă dovadă de responsabilitate.ALBERT: De ce?MANFRED: Nu vreau să fie din nou dezamăgită.ALBERT: Cum adică din nou?MANFRED: Trebuie să pleci.ALBERT: Ce a fost între voi? Poţi să încetezi odată cu secretomania asta. Doar suntem prieteni!MANFRED: Nu trebuie să mă justific.ALBERT: Nu. Sigur că nu. Dar dacă mi-ai fi povestit mai-nainte despre asta nu aş fi...MANFRED: Dacă vrei să-mi faci un serviciu, ai grijă de ea. Vă potriviţi.ALBERT: Da?MANFRED: Vă ştiu pe amândoi de ani de zile. Pot vedea asta.ALBERT: Şi Ana nu a observat niciodată nimic?MANFRED: Nu.ALBERT: Ce meserie cool. Cunoşti femeile din cel mai potrivit unghi şi aia care îţi place cel mai mult, cu aia începi o relaţie.MANFRED: Nu obişnuiesc să scriu chestiile astea pe toate gardurile.ALBERT: Sigur. MANFREDNe vedem duminica viitoare?ALBERT: Să vedem. Poate va trebui să am grijă de noua mea familie.

10.Lina, Thomas, Maşină de tuns iarba.

LINA: O faci de bunăvoie?THOMAS: Nu am de ales..LINA:. Mi se părea aproape la fel de fain ca scobitul în nas.THOMAS: Nu înţeleg.

14

LINA: Uneori mă scobesc atât de tare în nas, până îmi dă sângele. Maică-mea începuse să creadă că iau cocaină. Mai crede şi că sunt bulimică. N-are habar de viaţă.THOMAS: Aha.LINA: În clipa de faţă e total depăşită. Dacă ai vedea-o.THOMAS: Viaţa se explică abia prin moarte.LINA: Ce? Prin... Nu mi se pare.THOMAS: Atunci cum?LINA: Prin... prin clipă.THOMAS: Asta de fiecare dată a trecut deja.LINA: E tot timpul prezentă.THOMAS: Dar dacă începi să te gândeşti la ea, atunci deja a trecut.LINA: Atunci nu te mai gândi.THOMAS: Nu se poate.LINA: Ba da. LINA: Ştii să fotografiezi foarte bine.THOMAS: Merci.LINA: Vrei să mă fotografiezi odată?THOMAS: Nu fotografiez decât morţi.LINA: Dar ai văzut vreodată un mort în realitate?THOMAS: Nu.LINA: Vrei să mă fotografiezi când o să mor?THOMAS: Nu. Dar nu pot. Asta cu clipa. Să trăiesc în clipa de faţă. Mi-e frică.LINA: Eu nu ştiu decât să trăiesc clipa. Adică vreau să zic că nici nu aş şti la ce să mă gândesc.THOMAS: Şi cum se face asta?LINA: Ce?THOMAS: Să-ţi anulezi gândirea.Îl sărută.LINA: Ei?THOMAS: E bine. Dar încă mă gândesc.LINA: Poate că nici măcar nu e rău.THOMAS: Ce?LINA: Tu te gândeşti, iar eu trăiesc. Se completează bine. Tu te gândeşti şi îmi spui ce să fac. Eu o fac. Poate am nevoie de asta. Atunci n-o să mai pierd vremea aiurea. De fapt, asta aştept de ceva vreme. Şi tu nu mai trebuie să mori de tânăr pentru că va trebui să te ocupi de mine. Lina, sortează deşeurile biodegradabile, Lina, hai fă iar sushi, Lina, fă un copil, Lina, salvează planeta.THOMAS: Asta înseamnă că acum suntem împreună?LINA: Asta tu trebuie să spui. THOMAS: Atunci ai fi prima mea prietenă.LINA: OK.THOMAS: Să ne pregătesc o baie?LINA: De ce? OK.

11.Ana, Francisca

FRANCISCA: Scuze. Eu –ANA: Da…FRANCISCA: Eu... E al dumneavoastră Smart-ul bej?ANA: Da.

15

FRANCISCA: Îmi pare rău, căruciorul meu de cumpărături a luat-o singur din loc –ANA: Aha.FRANCISCA: – când voiam să încarc în maşină. Cred că maşina dumneavoastră s-a ales cu o zgârietură urâtă.ANA: Aha.FRANCISCA: Îmi pare tare rău, parcarea asta e îngrozitoare. Peste tot e pantă. Tot timpul am grijă ca de dracu’. Dar acum uite că tot s-a întâmplat.ANA: Şi?FRANCISCA: Ăă... plătesc, desigur.ANA: Ce?FRANCISCA: Reparaţia.ANA: E absurd.FRANCISCA: De ce?ANA: Sunteţi extrem de agitată. Vă bate inima. Sunteţi transpirată.FRANCISCA: Mă grăbesc destul de tare.ANA: Nu vă agitaţi atât din cauza asta.FRANCISCA: Mi-e neplăcut.ANA: Nu trebuie să vă fie. Mă bucur să vă cunosc. Locuiţi cu câteva case mai departe, nu-i aşa?FRANCISCA: Da, la colţ.ANA: Soţul dumneavoastră m-a ajutat odată când nu-mi pornea maşina.FRANCISCA: Acum suntem despărţiţi.ANA: Înţeleg. Se întâmplă.FRANCISCA: E mai bine aşa. Auziţi –ANA: Treaba cu Smart-ul chiar nu e nici o problemă. Mie oricum mi-e prea mică maşina. Înăuntru mă simt tot timpul ca într-o sferă de scufundare.FRANCISCA: Nu vă fie frică. Merge încă. E doar o zgârietură.ANA: Nu mi-e frică. De ce să-mi fie frică?FRANCISCA: Voiam să zic –ANA: Spuneţi-mi de ce ar trebui să-mi fie frică.FRANCISCA: Nu vă e frică?ANA: Nu.FRANCISCA: Nici de cancer? Sau boli cu transmiter sexuală? Sfârţitul lumii?ANA: Nu, nici de schimbările climatice, de şomaj, de sărăcie, de adulter, de HIV, de gripa aviară sau de atentatele teroriste.FRANCISCA: Smart-ul e extrem de practic, nu-i aşa? Mai ales în oraş. Poţi parca oriunde.ANA: Vă place maşina?FRANCISCA: Mi-aş fi cumpărat demult una dacă aş fi avut destui bani.ANA: V-o fac cadou.FRANCISCA (râde): Ce?ANA: Eu nu mai am nevoie de ea.FRANCISCA: Dar nu puteţi să-mi faceţi cadou o maşină?!ANA: Unde scrie că ar fi interzis?FRANCISCA: Dar e a dumneavoastră.ANA: Şi acum e a dumneavoastră. Cu ce se schimbă datele problemei?FRANCISCA: Dar nici nu mă cunoaşteţi. Nu pot accepta.ANA: Aveţi conştiinţa încărcată?FRANCISCA: De ce?ANA: Pentru că, după câte se pare, credeţi că nu o meritaţi.FRANCISCA: Nu. Da. Adică vreau să zic – de ce aş merita-o?ANA: Bună întrebare.

16

FRANCISCA: Nu ştiu la ce vă referiţi.ANA: De ce merităm toate astea… Cu ce greşesc alţi oameni că se nasc la zece kilometri de cea mai apropiată gură de apă. Că orbesc pentru că mănâncă ceva rău. Vreau să zic, meriţi întotdeauna tot ce ţi se întâmplă? Oare ne merităm viaţa?FRANCISCA: Nu. Într-un fel, nu.ANA: Tocmai. Deci, dacă oricum primim mai multe decât merităm, atunci puteţi să acceptaţi acum şi Smart-ul. Vi-l parchez mâine în faţa uşii.FRANCISCA: Nu pot să primesc.ANA: Aveţi cumva un euro pentru căruciorul de cumpărături?

12.Albert, Thomas

ALBERT: Tu eşti Thomas, nu?THOMAS: Da.ALBERT: Eu sunt Albert. Salut. Mă bucur să te cunosc. Francisca –THOMAS: Deci dumneavoastră sunteţi noul.ALBERT: Păi, nu sunt chiar aşa nou.THOMAS: Aha.ALBERT: Vreau să zic... e aici?THOMAS: Cine?ALBERT: Francisca..THOMAS: Abia mâine vine.ALBERT: Nu. O să ajungă imediat. A terminat mai repede cu filmarea.THOMAS: OK.ALBERT: S-a mai dus doar rapid la cumpărături şi după aceea duce costumele înapoi şi... voiam să o ajut, dar mi-a spus să vin aici să o –THOMAS: OK.ALBERT: Nu te prea bucuri că vine mama ta.THOMAS: Nu e treaba dumneavoastră.ALBERT: Pot să o aştept aici?THOMAS: Nu.ALBERT: Bine. Bine, Thomas. Sigur că ar fi fost mai bine dacă toate astea s-ar fi petrecut altfel. Dacă ne-ar fi prezentat ea. În fine. Hai să nu ne formalizăm atâta. Aveţi o casă frumoasă.THOMAS: Merci.ALBERT: Destul de mare.THOMAS: Da. Poţi să te rătăceşti uşor.ALBERT: Poţi să-mi dai, te rog, ceva de băut?THOMAS: Nu avem nimic.ALBERT: Eşti cumva supărat pe mine?THOMAS: Nu ştiu.ALBERT: În regulă. Clasicul început ratat. Aştept afară în maşină. Pot măcar să mă duc scurt la toaletă? Fac pe mine.THOMAS: Nu.ALBERT: Deja mergi prea departe!. Aici e buda?THOMAS: Fir-ar.ALBERT: Ce caută asta aici? Ce faceţi aici?THOMAS: E o vecină... ăă stă la câteva case distanţă. Le-au luat apa. Doar trebuie să te speli cumva!ALBERT: O cunosc. Vana e plină de sânge.

17

THOMAS: E colorant alimentar.ALBERT: Ce se petrece aici de fapt?THOMAS: O fotografiez.ALBERT: Mama ta ştie?THOMAS: Nu. Vă rog să nu-i spuneţi nimic.ALBERT: E pervers.THOMAS: E un experiment.ALBERT: De ce face una ca asta?!THOMAS: Ne simţim foarte apropiaţi din punct de vedere spiritual.ALBERT: Câţi ani ai?THOMAS: Lăsaţi-ne în pace.ALBERT: Ar fi iresponsabil. THOMAS: De ce?ALBERT: Şi eu port răspunderea.THOMAS: Pentru mine?ALBERT: Asta îmi doresc. Vreau să mă simt responsabil pentru voi. Şi nu pot răspunde pentru ceea ce se petrece aici.THOMAS: Poate vă interesează ideea de responsabilitate, nu persoana mea.ALBERT: În regulă, plec acum.THOMAS: Şi nu îi spuneţi nimic?ALBERT: Nu ştiu. Mergi cu bicicleta?THOMAS: Am o bicicletă.ALBERT: Putem merge odată împreună.TOMAS: Bine.ALBERT: Vorbim despre astaq!TOMAS:BineALBERT: Cred că ştiu de ce face asta.THOMAS: Nu cred că înţelegeţi.ALBERT: Ba da. Înţeleg destul de bine.

13.Ana, Manfred, Undeva se aude bâzâitul unui televizor.

MANFRED: Se poate stinge?ANA: Da. Stinge-l. Lina l-a lăsat să meargă.MANFRED: Unde e Lina?ANA: Nu ştiu. Cred că are un prieten.MANFRED: Un prieten?ANA: Da. Era şi timpul.MANFRED: Vine la masă?ANA: La masă?MANFRED: La cină.ANA: Aaa. Habar nu am.MANFRED: N-ai gătit?ANA: Nu.MANFRED: Dar voiam să… era vorba să… azi e duminică.ANA: Şi?MANFRED: Măcar duminica putem să mâncăm împreună –ANA: Atunci găteşte tu.MANFRED: Tocmai am fost cu bicicleta.ANA: Şi atunci ce vrei? Să mănânci sau să mergi cu bicicleta?

18

MANFRED: Să mănânc şi să merg cu bicicleta.ANA: Vrei să fie totul cum era înainte. Dar nu mai merge.MANFRED: Ana, ai nevoie de ajutor specializat.ANA: Mă pot ajuta singură.MANFRED: Ai renunţat la trei comenzi la rând.ANA: Clienţii sunt lipsiţi de gusturi.MANFRED: N-o fi doar vina clienţilor.ANA: Lucrez de doisprezece ani în acest domeniu, doar nu vrei să zici că nu am gusturi.MANFRED: Te adaptezi prea puţin la nevoile lor. Nu te pliezi pe nimeni. Din nu ştiu ce motiv pari deodată singura care ştie cum funcţionează viaţa.ANA: În timp ce până acum tu erai singurul care avea pretenţia că ştie asta.MANFRED: Măcar eu sunt întotdeauna alături de ceilalţi.ANA: OK, Manfred, nu mai are sens să ne-nvârtim în jurul cozii. Spune-mi tot şi îţi povestesc şi eu totul.MANFRED: Despre ce tot vorbeşti?ANA: Ascultă ce spui. „Despre ce tot vorbeşti“?! Despre viaţa noastră. Nu ne mai spunem decât minciuni. Stomacurile noastre sunt bolnave. Scuipă totul afară. Spune ce vrei. Dar spune ceva folositor, care să ne ducă mai departe. Sau o să ne înecăm cândva cu toţii.MANFRED: Acum te-ai dat de gol. Are legătură cu Florian. Încă nu ai trecut peste asta.ANA: Ce e ăsta, un interogatoriu? Nu pune totul pe seama lui Florian.MANFRED: Nu e vina ta.ANA: Evident că e vina mea. Eu l-am lăsat singur în grădină.MANFRED: Dar nu aveai de unde să ştii că era deschisă ieşirea spre baltă.ANA: Ştiam. Doar că uitasem.MANFRED: Nu vrei să te ierţi.ANA: Iar tu crezi că dacă seci balta, totul e dat uitării. Încă mai e acolo pe fund.MANFRED: Nu mai vorbi prostii. E înmormântat. E... Mi-aş dori atât de mult să te consolez.ANA: Nu trebuie să faci asta, îţi plângi doar singur de milă.MANFRED: Ce te face să fii atât de nefericită?ANA: Manfred, tocmai sunt foarte fericită, dar tu nu vrei să înţelegi asta. Pentru că ţi-ai cimentat conceptul asupra fericirii în mersul pe bicicletă şi cina în sânul familiei. În fotografii de familie la zile de naştere. Eşti mort. Noi toţi suntem morţi. Măcar eu am înţeles-o.MANFRED: Nu te las să vorbeşti de rău despre viaţa noastră.ANA: Care viaţă? Ce facem aşa de grozav încât să putem fi mândri de vieţile noastre?MANFRED: Tu distrugi totul! Totul! Nu observi asta? Lasă-te tratată!ANA: Poate de tine. Scoate-mi uterul, sedează-mă, dă-mi medicamente!Da, loveşte-mă! Provoacă-mi durere. Te rog, provoacă-mi durere. Hai să ne provocăm durere. Să ne distrugem. Să distrugem tot. Să o luăm de la capăt. Să ne povestim tot. Să facem tabula rasa, tânjesc după asta. Loveşte, loveşte, laşule!MANFRED: Te urăsc.ANA: Bine, acum ne apropiem deja de miezul problemei. Vrei să găteşti?MANFRED: Îmi pare rău doar de Lina, că are o astfel de femeie ca mamă.ANA: Nu pune totul pe seama Linei. Ţi-e milă te tine, să ai o astfel de femeie ca nevastă.MANFRED: Mai fac o tură.ANA: Vin şi eu.MANFRED: Las-o baltă.ANA: E o seară frumoasă.MANFRED: Vreau să fiu singur.ANA: Oricum nu mă ajungi.MANFRED: Chiar eşti dusă.ANA: Încearcă să-mi scapi. Te vânez. Te vânez şi te ucid. Fii Acteon-ul meu.

19

MANFRED: Cine?

14.Francisca, Albert

ALBERT: Ascultă, trebuie să-ţi vorbesc.FRANCISCA: Nu a fost bine pentru tine?ALBERT: Ce? Nu, perfect. Minunat. Eu –FRANCISCA: Vreau să-mi spui dacă te plictisesc. Mă pot schimba.ALBERT: Ce vrei să schimbi? Nu, e OK. Adică, vreau să zic, e bine. Chiar bine. Trebuie să vorbesc cu tine despre ThomasFRANCISCA: E ciudat. Ştiu. Dar –.ALBERT: E extrem de ciudat.FRANCISCA:Dar cred că nu e homosexual.ALBERT: Nu, cu siguranţă nu. El –FRANCISCA: A crescut fără tată.ALBERT: Practică jocuri perverse cu nevasta lui Manfred.FRANCISCA: Nu cred.Pauză. Francisca râde.ALBERT: Vorbesc serios. L-am prins fotografiind-o pe Ana. Era în vana plină cu sânge. Aici în casăFRANCISCA:. Nu pricep nimic.ALBERT: Ieri, când am ajuns mai devreme aici, mi-a deschis Thomas. Voiam să merg la WC şi în vană era Ana. FRANCISCA: Cine-i asta? Prietena lui?ALBERT: Soţia lui Manfred.FRANCISCA: Cine? Dar aia-i prea bătrână pentru el.ALBERT: Evident că e prea bătrână.FRANCISCA: Ce a făcut cu ea?ALBERT: Ana a zis că ar fi fotografiat-o. Dar cred că ăsta nu e adevărul gol-goluţ.FRANCISCA (râde isteric): Îi place să fotografieze. otografiaază morţi. Era moartă?ALBERT: Nu!.FRANCISCA: Aha. Thomas nu face aşa ceva. Oh, Doamne! E îngrozitor. Am stricat totul.ALBERT: Nu trebuie să-ţi faci reproşuri. E vina Anei. Ea poartă răspunderea.FRANCISCA: Thomas e un copil. Ştiam eu că am greşit undeva. Nu sunt o mamă bună.ALBERT: E o prostie –FRANCISCA: De ce face asta?ALBERT: Gândeşte-te. Ştie.FRANCISCA: Smart-ul bej.ALBERT: Ce?FRANCISCA: M-a plătit.ALBERT: Cine?FRANCISCA: Ai dreptate. Ştia. A ştiut-o în tot acest timp. Asta a fost răzbunarea. În sânge. Dar Thomas e încă un copil. În sânge.

15.Ana, Lina. Ceaşcă de ceai.

ANA: Ar fi trebuit să fii deja demult la şcoală.LINA: Mă simt bolnavă.ANA: Ai fost plecată toată noaptea trecută.

20

LINA: De asta mă simt rău.ANA: Cu cine ai ieşit?LINA: De când te interesează asta?ANA: De când mi-o ascunzi.LINA: Doar nu crezi că până acum ţi-am povestit întotdeauna totul.ANA: Când ni-l prezinţi?LINA: Pe cine?ANA: Pe prietenul tău.LINA: De unde ştii?ANA: Aşa ceva se observă.LINA: O să-l cunoşti la un moment dat.ANA: E de pe aici?LINA: Da.ANA: Câţi ani are?LINA: Mamă, te rog, lasă-mă în pace.ANA: De unde îl ştii?LINA: De la deşeurile biodegradabile.ANA: De la deşeurile biodegradabile?LINA: Locuieşte aici pe stradă. După cum bine ştim, copiilor li se dă tot timpul sarcina de a scăpa în mod regulat de gunoiul bunăstării părinţilor lor. Uite, aşa ne-am cunoscut.ANA: Locuieşte aici pe stradă?LINA: Da.ANA: O nu! Băiatul care desenează morţi?LINA: Îl cunoşti?ANA: Nu. Dar astfel de lucruri se aud.LINA: Ah, da?ANA: Lina, îndepărtează-te de el!LINA: Nu mi-ai mai impus nimic de pe vremea când am învăţat să mă spăl pe dinţi.ANA: Asta e o familie deistrusă. O cunosc puţin pe mama lui.LINA: Familia asta nu e cu nimic mai distrusă decât suntem noi.ANA: Îţi interzic sa-l mai vezi vreodată! Nu e o relaţie potrivită pentru tine. E morbid.LINA: Las-o baltă, mamă, e ridicol. Acum chiar nu mai e nevoie să te ocupi de educaţia mea.ANA: Vorbesc serios. Nici taică-tău nu o va permite.LINA: Niciodată nu aţi fost de aceeaşi părere. ANA: Ce ţi-a povestit?LINA: Poftim?ANA: Despre noi.LINA: Dar nici nu vă cunoaşte.ANA: Bine.LINA: Mama, ce se întâmplă de fapt?ANA: Oricum e prea târziu.LINA: Ce anume?ANA: Ce combinaţie nefericită. Suntem o grămadă putrezită de incestuoşi. Trebuie să plecăm de aici. Nu, oricum e deja prea târziu. E prea târziu. Lina, fă ce vrei. Oricum e prea târziu. Trebuie să faci ce vrei.LINA: Asta şi fac, mamă. Ştiu doar că tu chiar eşti dusă.ANA (plânge): Ce să fac. Nu am de ales. Nu voiam toate astea, dar ce să fi făcut? Să fi luat droguri?LINA: De ce te smiorcăi iarăşi? Alte mame nu plâng când fiicele lor au un prieten. ANA: Mamele respective au tapet cu floricele pe pereţii dormitorului.LINA: Eşti o scârbă.

21

ANA: Încearcă să mă înţelegi. Toate îşi au sensul, dar sensul ne depăşeşte. O vei înţelege. Mă vei urî, dar, la un moment dat, mă vei înţelege.LINA: Crezi că eşti altfel, dar eşti la fel de banală ca toată lumea de pe aici.ANA: Nu spune asta. Am încercat atâta vreme să fiu obişnuită. Nu mai reuşesc. Nu reuşesc.

16.Francisca, Manfred. Flori.MANFRED: Hei! Hei! Cine e acolo? Ce faceţi acolo? Hei! Aţi intrat în stratul cu flori. E proprietate privată... Francisca, ce faci aici? Distrugi florile.FRANCISCA: Scot doar buruienele.MANFRED: Astea nu sunt buruieni, sunt dalii mignon care înfloresc pentru prima dată.FRANCISCA: Şi pentru ultima dată. Floare timpurie, moarte rapidă.MANFRED: Distrugi totul. Încetează. În plus, Ana poate în orice clipă –FRANCISCA: Mă înţeleg bine cu Ana. Mi-a făcut cadou maşina.MANFRED: Ce?FRANCISCA: Smart-ul.MANFRED: Ţi-a făcut Smart-ul –FRANCISCA: Da. Merci mult. Vi l-am adus înapoi. E în garaj.MANFRED: Garajul e încuiat.FRANCISCA: Acum nu mai e.MANFRED: Pentru Dumnezeu, ce înseamnă asta? Ieşi din stratul cu flori. Ăsta e vandalism. Ce vrei? Nu eu te-am părăsit. Tu ai vrut să pleci. Aşa că lasă-mă în pace. Lasă-mi grădina în pace.FRANCISCA: Nu despre asta e vorba.MANFRED: De ce o iau deodată razna cu toţii?FRANCISCA: Termină, Manfred, termină, fără generalizări, ce fac eu aici nu e nimic, nimic! Chiar dacă îţi răscolesc grădina... asta nu e nimic, nimic, nimic. MANFRED: Iartă-mă. De ce plângi? Mi-ai distrus grădina. Spune-mi ce naiba s-a întâmplat. Pauză.FRANCISCA: Cum se numesc ăştia?MANFRED: Crini.FRANCISCA: Erau frumoşi.MANFRED: Da.FRANCISCA: Nevastă-ta l-a sedus pe fiul meu. Băiatul meu are cincisprezece ani. S-a băgat în vană cu el şi a sărbătorit liturghii negre.În sânge. L-a distrus. Tot ce am. Thomas e tot ce am.MANFRED: Nu înţeleg.FRANCISCA: Albert a găsit-o. În vană. Era plină de sânge.MANFRED: Ai înnebunit?FRANCISCA: E adevărat.MANFRED: Adevărat?FRANCISCA: Da.Pauză.MANFRED: E confuză.FRANCISCA: E nebună.Manfred se încovoiază.FRANCISCA: Totul în ordine?MANFRED: Burta mea, oh, Doamne, burta mea, mă doare al naibii de tare! Dar de ce?FRANCISCA: Asta a fost răzbunarea, a ştiut în tot acest timp.MANFRED: Voiam să fac grătar..FRANCISCA:. Fiul meu e traumatizat.

22

MANFRED: Oare să mai fac grătar?FRANCISCA: Dacă te doare burta, poate că grătarul nu e o idee tocmai bună. În afară de asta, imediat o să plouă.MANFRED: Aici e uscat. Să rezolvăm problema.FRANCISCA:. Vreau să o văd pe nevastă-ta şi să îi tai gâtul.MANFRED: Asta nu ajută la nimic.FRANCISCA: Mai vezi undeva vreun sens… Spune-mi unde e Thomas!MANFRED: Nu ştiu. Ce să fac eu?. Mai bine nu fă nimic. Aşteaptă aici şi uită-te la ploaie.

17.Lina, Albert. Ploaie.

LINA: Ce faci aici?ALBERT: O caut pe Francisca.LINA: O cunoşti pe Francisca?ALBERT: Suntem împreună.LINA: N-am ştiut.ALBERT: E ceva recent. Tu ce faci aici?LINA: Am fost împreună cu Thomas.ALBERT: N-am ştiut.LINA: N-a fost o poveste prea lungă. Acum e cu mama mea.ALBERT: Ştii despre treaba asta?LINA: Tocmai mi-a spus-o.ALBERT: Nu e cu ea, toată povestea e o neînţelegere. E doar... femeile aflate înainte de menopauză fac uneori lucruri pe care nu le poţi înţelege. Are legătură cu schimbările hormonale.LINA: Dacă sunt fericiţi, pot să rămână liniştiţi împreună.ALBERT: Nu, Lina, nu se poate. Nu e voie. Măcar din punct de vedere juridic. Unde e Thomas?LINA: Nu ştiu. M-am întâlnit cu el la deşeurile biodegradabile. Mi-a spus că face un experiment cu mama. Apoi a plecat.ALBERT: Asta înseamnă că se întâlneşte cu Ana?LINA: Se poate. Doar că sunt tristă. Credeam că am prieten. Nu l-a deranjat că am sâni mici. Nu punea preţ pe lucruri din astea. Dar se pare că mama are mai multă experienţă. Fumezi?ALBERT: De fapt, nu.LINA: Merge bine cu Francisca?ALBERT: Nu ştiu. Am fugit când am aflat de toate astea. Dar acum sunt din nou aici. Voiam să-i spun că sunt din nou aici. Rămân alături de ea.LINA: Precis se va bucura. Nu prea are noroc la bărbaţi.ALBERT: E o persoană nervoasă.LINA: Toţi sunt nervoşi.ALBERT: Cine?LINA: Pentru că la toţi le e frică.ALBERT: De ce?LINA: De ce mă întrebi pe mine?! Eşti mult mai mare.ALBERT: Eu –LINA: Ce?ALBERT: Nu ştiu.LINA: Oh, Doamne!ALBERT: Ce?

23

LINA: Nu mă priveşti niciodată în ochi. De când te ştiu. Habar nu ai nici tu. Nu ai absolut nici un plan. Ce se întâmplă, de fapt, aici? Ştii ce fac Ana şi Thomas în clipa asta?ALBERT: Habar n-am!LINA: Tocmai asta e. Habar nu ai. Din totdeauna mi-ai părut teribil de plictisitor cu căcatul tău cu bicicleta. În fiecare duminică discuţiile alea plictisitoare. Şi dacă e vreodată nevoie de tine, nu ai nici o soluţie. Menopauză. Schimbări hormonale. Pentru Dumnezeu, Albert, ce cauţi tu, de fapt, aici?ALBERT: M-am întors pentru că vreau să preiau răspunderea. Voi trece peste toate astea împreună cu Francisca.LINA: Răspunderea pentru?ALBERT: Pentru –LINA: Habar nu ai.ALBERT (încet): Nu e adevărat.Pauză.LINA: Lasă-mă singură.ALBERT: Nu plec de aici.LINA: Lasă-mă naibii în pace!ALBERT: Rămân aici.LINA: Bine. Atunci mă car eu.ALBERT: Unde te duci?LINA: Ar trebui să-ţi fie indiferent.ALBERT: Unde te duci?Lina pleacă.

18.Se luminează de zi. Ana, Manfred.

ANA: Mai eşti treaz?MANFRED: Eşti udă leoarcă.ANA: A plouat.MANFRED: Unde ai fost?ANA: În pădure.MANFRED: Cu Thomas?ANA: Da.MANFRED: Ce aţi făcut?ANA: Sunt obosită.MANFRED (urlă): Spune-mi ce ai făcut sau te omor. Te omor!ANA: Manfred, nu te purta ca un animal. O trezeşti pe Lina.MANFRED: Lina nu-i aici.ANA: Unde e?MANFRED: Habar nu am.ANA: Grozav.MANFRED: V-aţi tras-o?ANA: Asta ar fi varianta prescurtată. Unde e Lina?MANFRED: Ar fi trebuit să intervin mult mai devreme. Mult mai devreme. Dar am neglijat-o. Nu voi mai îngădui să distrugi tot ce am construit.ANA: Nu cumva te referi la aventura ta de ani de zile cu Francisca.MANFRED: Ai ştiut-o deci în toţi aceşti ani.ANA: Cât de proastă mă crezi? Trebuie să o găsim pe Lina.MANFRED: Mai întâi vreau să ştiu ce s-a întâmplat azi.ANA: Eşti gelos?

24

MANFRED: Spune-mi ce s-a întâmplat.ANA: Eşti gelos pe micuţul Thomas?MANFRED: Răspunde-mi la întrebare.ANA: Oricum tot n-ai înţelege.MANFRED: Te omor.ANA: Cum vrei.MANFRED: Bine. Explică-mi-o aşa încât să pricep. Vreau să înţeleg.ANA: Nu vei reuşi.MANFRED: Vreau.Pauză.ANA: E greu de explicat. Are legătură cu despărţirea. E vorba despre refacerea unităţii.MANFRED: Aha.ANA: Îşi acorzi o ultimă şansă. Ştii că poţi pricepe abia atunci când încetezi să mai înţelegi. Îţi apleci capul. Miroşi pământul umed. Simţi ploaia. Eşti gol. Eşti total lipsit de apărare. Te tăvăleşti prin frunze. Ţepii ţi se înfig în carne. Sângerezi. Simţi gust de sânge.MANFRED: E de-a dreptul bolnav.ANA: Întunericul te înfricoşează. Începi să fugi – fugi până nu mai poţi, până ţi se sfâşie plămânii. Bei lacom apă, bei, cazi în pârâu. Vrei să te îneci. Crezi că poţi respira sub apă. Eşti un peşte, eşti un râs sau un lup.. Te apuci cu putere de copaci. De frunze. Le mănânci. Te ţii cu putere, şi strigi pentru că vrei să cuprinzi totul cu vocea. Simţi pulsul şi tropăi ritmic. Poţi să mori sau să continui să trăieşti. Nu mai există nici o diferenţă. Simţi un corp gol. Un corp străin. Dar în acelaşi timp, e corpul tău. Totul e corpul tău. Aproape că leşini pentru că totul e corpul tău. Şi înţelegi că eşti pierdut dacă începi să gândeşti. Deci nu trebuie să gândeşti. Tot mai departe în întuneric. E ca în vise. Îţi dai drumul să cazi în întuneric şi cazi, cazi, cazi. Până la epuizarea totală. Până eşti complet gol. Până nu mai e nimic. Până ţi-ai dăruit întreaga ta forţă. Ai dat totul. Poţi să trăieşti sau să mori. Ţi-e indiferent.Manfred începe să râdă. Râde tot mai tare până aproape nu mai are aer. Deodată se opreşte.MANFRED: Acesta e sfârşitul.ANA: Acesta e începutul.Ce faci?MANFRED: Fac o tură.ANA: Totul e foarte ud. E periculos.MANFRED: Coşmarul ăsta trebuie să înceteze.ANA (strigă isteric): Lina! Lina! Lina!

19.Thomas, sicriu.Thomas e aşezat în faţa unui sicriu aflat pe un catafalc. Sicriul e deschis. Nu se poate vedea cine e în el. Thomas desenează. După o vreme intră în cameră Lina.

LINA: Ce faci aici?THOMAS: FotografiezLINA: Acum ţi-ai primit mortul.THOMAS: E superb.LINA: Pentru prima dată pare fericit.THOMAS: A murit fără frică.LINA: Şi eu vreau să reuşesc asta odată.THOMAS: Vei reuşi.LINA: Vrei să mă fotografiez?THOMAS: Da.Pauză.

25

LINA: A avut o moarte frumoasă. O rădăcină udă, roata o ia în altă direcţie. Stâncile, prăpastia, cele câteva crengi care te lovesc în faţă. Cădere liberă. Piatră însângerată. Şi gata.LINA: E parte a experimentului vostru?THOMAS: S-a terminat cu experimentul.LINA: Şi, aţi ajuns la un rezultat?THOMAS: Da.LINA: Şi care e rezultatul?THOMAS: E vorba despre unitatea lucrurilor. Masculin-feminin. Bătrân şi tânăr, natură şi cultură, viaţă şi moarte. N-are importanţă.LINA: Şi acum eşti mai deştept…THOMAS: De fapt, nu. Dar cred că mi-a mai trecut frica.LINA: Ţi-ai putea imagina să mă iubeşti?THOMAS: Da.LINA: Bine.THOMAS: Da. Sigur.LINA: Pe curând.THOMAS: Pe curând..

26