+ All Categories
Home > Documents > Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

Date post: 18-Jan-2016
Category:
Upload: anaassen
View: 212 times
Download: 6 times
Share this document with a friend
88
1 ÎNMULŢIREA PLANTELOR 35 Gineceul ............................. pag. 28 21 19 15 12 10 1 1 Androceul ........................... Periantul ............................ Floarea la Magnoliophyta ...... Ciclul biologic şi alternanţa de generaţii ................................ Înmulţirea sexuată ................. Înmulţirea asexuată ............... Înmulţirea vegetativă ............. Înmulţirea plantelor ..................... 84 Răspândirea fructelor şi a seminţelor .................................. 76 Sămânţa la Magnoliophyta ........ 67 Fructul ....................................... 65 Formarea seminţelor şi a fructului ...................................... 63 Fecundarea la Magnoliophyta ... 54 Polenizarea .............................. 51 Inflorescenţele ......................... 50 Tipuri de flori şi de plante după repartiţia sexelor ...................... pag. ÎNMULŢIREA PLANTELOR Înmulţirea este una dintre însuşirile fundamentale ale vieţuitoarelor, fiind proprietatea acestora de a da naştere la urmaşi. Înmulţirea asigură, astfel, perpetuarea organismelor şi continuitatea vieţii pe pământ. Modalităţile de înmulţire a plantelor pot fi grupate în trei categorii: înmulţirea vegetativă, înmulţirea asexuată şi înmulţirea sexuată. ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ Este însuşirea pe care o au unele plante de a reface un nou organism dintr-un organ vegetativ, dintr-un fragment al acestui organ, dintr-un grup de ţesuturi sau chiar dintr-o singură celulă. Acest mod de înmulţire, care se mai numeşte şi regenerare este frecvent întâlnită la acele plante la care reproducerea pe cale sexuată şi asexuată este stânjenită datorită unor condiţii de mediu mai puţin favorabile.
Transcript
Page 1: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

1

ÎNMULŢIREA PLANTELOR

35Gineceul .............................

pag.

28211915

121011

Androceul ...........................Periantul ............................

Floarea la Magnoliophyta ......

Ciclul biologic şi alternanţa de generaţii ................................

Înmulţirea sexuată .................Înmulţirea asexuată ...............Înmulţirea vegetativă .............

Înmulţirea plantelor .....................

84Răspândirea fructelor şi a seminţelor ..................................

76Sămânţa la Magnoliophyta ........67Fructul .......................................65

Formarea seminţelor şi a fructului ......................................

63Fecundarea la Magnoliophyta ...54Polenizarea ..............................51Inflorescenţele .........................50

Tipuri de flori şi de plante după repartiţia sexelor ......................

pag.

ÎNMULŢIREA PLANTELORÎnmulţirea este una dintre însuşirile fundamentale ale vieţuitoarelor, fiind proprietatea acestora de a da naştere la urmaşi. Înmulţirea asigură, astfel, perpetuarea organismelor şi continuitatea vieţii pe pământ.

Modalităţile de înmulţire a plantelor pot fi grupate în trei categorii: înmulţirea vegetativă, înmulţirea asexuată şi înmulţirea sexuată.

ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ

Este însuşirea pe care o au unele plante de a reface un nou organism dintr-un organ vegetativ, dintr-un fragment al acestui organ, dintr-un grup de ţesuturi sau chiar dintr-o singură celulă. Acest mod de înmulţire, care se mai numeşte şi regenerare este frecvent întâlnită la acele plante la care reproducerea pe cale sexuată şi asexuată este stânjenită datorită unor condiţii de mediu mai puţin favorabile.

Page 2: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

2

Înmulţirea vegetativă poate fi naturală sau artificială.

ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ NATURALĂ Este frecventă la plantele spontane şi are loc fără nici o intervenţie a omului. Se întâlneşte atât la talofite, cât şi la cormofite. Printre numeroasele tipuri de înmulţire vegetativă naturală, menţionăm doar câteva şi anume: a) Sciziparitatea se întâlneşte numai la procariote (bacterii, alge albastre), care nu au nucleu individualizat. Prin apariţia unui perete despărţitor median, celula se împarte în două celule-fiice, după ce, în prealabil, a avut loc replicarea cromozomului (de regulă circular), astfel încât fiecare celulă-fiică moşteneşte o copie a cromozomului iniţial.

b) Înmulţirea prin diviziunea directă a celulei (prin amitoză sau mitoză) se întâlneşte la eucariotele unicelulare (alge şi ciuperci).

[ www.biocyclopedia.com, modificat]

Page 3: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

3

c) Înmugurirea este caracteristică pentru unele ciuperci aparţinând genului Saccharomyces.

Nucelul celulei-mamă se divide, iar unul dintre nucleii rezultaţi migrează într-o expansiune laterală a celulei-mamă, care creşte şi treptat se separă complet, devenind un nou individ (unicelular).

d) Fragmentarea talului sau a miceliului apare la unele alge filamentoase, respectiv la ciuperci sau licheni. Din fiecare fragment, în condiţii favorabile poate rezulta un nou individ.

înmugurirea la drojdii[www.clt.astate.edu ]

miceliu [www.indiegogo.com ]

e) Înmulţirea prin rizomorfe. La unele ciuperci superioare, cum ar fi Armillaria mellea se întâlneşte înmulţirea prin rizomorfe, adică mănunchiuri de micelii rezistente, cu creştere continuă, ce se dezvoltă sub scoarţa trunchiurilor arborilor pe care îi parazitează. Din rizomorfe se formează noi micelii.

Rizomorfe la Armillaria melleaArmillaria mellea (ghebe)

Foto: C. Sîrbu

www.apsnet.org

Page 4: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

4

f) Înmulţirea prin soredii. La licheni, sub scoarţă, grupe mici de alge se înconjură de hifele ciupercii, alcătuind sorediile, care prin crăparea stratului cortical sunt puse în libertate. Din soredii se vor forma noi licheni.

g) Înmulţirea prin izidii se întâlneşte tot la licheni. Izidiile sunt excrescenţe ale scoarţei lichenului care conţin atât celule algale, cât şi hife miceliene; izidiile sunt rupte şi transportate de vânt, iar în condiţii favorabile, formează noi indivizi.

ocid.nacse.org

unknown-endangered.tumblr.com

h) Înmulţirea prin stoloni aerieni. Unele plante superioare formează tulpini plagiotrope aeriene numite stoloni. De la nodurile acestora se dezvoltă rădăcini adventive, iar din mugurii de la noduri iau naştere lăstari ortotropi. După putrezirea stolonilor, fiecare lăstar va rămâne ca o plantă separată. Asemenea tip de înmulţire se întâlneşte la fragi, căpşuni, trifoiul târâtor etc.

i) Înmulţirea prin drajoni este caracteristică plantelor care au proprietatea de a forma muguri radiculari adventivi ce dau naştere unor lăstari aerieni numiţi drajoni, care vor deveni plante independente.

commons.wikimedia.org

www.plantamnesty.org

drajoni

Page 5: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

5

j) Înmulţirea prin muguri metamorfozaţi. La unele plante, mugurii foliari sau florali se tuberizează, cad pe sol şi din ei vor lua naştere noi plante. (Dentaria bulbifera, Ranunculus ficaria, Allium sativum, Poa bulbosa var. vivipara, Polygonum viviparum etc.).

La Bryophyllum calicinum, plantă de apartament din familia Crassulaceae, în sinusurile frunzelor se formează muguri adventivi, care apoi se desprind, cad pe pământ şi din ei rezultă noi plante. muguri vegetativi axilari tuberizaţi, la Dentaria

muguri florali tuberizaţi, la Allium

www.flickr.comFoto: C. Sîrbu

k) Înmulţirea prin tulpini subterane. Numeroase plante perene posedă tulpini subterane, din mugurii cărora se dezvoltă tulpini aeriene. Asemenea tulpini pot fi rizomi, ca la stânjenel (Iris germanica), bulbi ca la ceapă (Allium cepa), tuberculi ca la cartof (Solanum tuberosum) sau bulbo-tuberculi, ca la şofran (Croccus, Gladiolus).

bulbi la Allium vineale

bulbotubercul, la Gladiolus sp.

tuberculwww.discoverlife.org www.allsortza.com www.personal.psu.edu

rizom

www.answers.com

Page 6: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

6

ÎNMULŢIREA VEGETATIVĂ ARTIFICIALĂ. Acest mod de înmulţire are loc prin intervenţia directă a omului şi se aplică la plantele pe care dorim să le înmulţim rapid, la acelea care nu produc seminţe ori seminţele lor nu ajung la maturitate. În practică, se utilizează îndeosebi trei moduri de înmulţire vegetativă: marcotajul, butăşirea şi altoirea.

a) Înmulţirea prin marcote saumarcotajul. Se aplică la plantele lemnoase ale căror ramuri în contact cu solul emit rădăcini adventive. Aceste ramuri, numite marcote, se detaşează de planta mamă după înrădăcinare şi se plantează separat, obţinându-se, astfel, noi indivizi.

hort201.tamu.edu

b) Înmulţirea prin butaşi sau butăşirea. Butaşii sunt fragmente ale organelor vegetative, detaşate de planta-mamă care, în condiţii favorabile pot reface un nou individ. După provenienţă, butaşii pot fi: tulpinali, când provin din tulpini aeriene sau subterane, radiculari, rezultaţi de la plantele ce au capacitatea de a forma pe rădăcini muguri adventivi (cireş, prun, alun, zmeur etc) şi foliari, utilizaţi pentru înmulţirea unor plante ornamentale ale căror frunze formează rădăcini şi muguri adventivi (Begonia, Ficus, Coleus etc).

butaşi de tulpină

gardening.ktsa.comcollegegardener.blogspot.com

butaşi de frunze

Page 7: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

7

c) Înmulţirea prin altoi sau altoirea. Prin altoire se înţelege transplantarea sau grefarea unui butaş (ramură detaşată sau mugure) care se numeşte altoi, pe o plantă înrădăcinată numită portaltoi. Altoiul fiind lipsit de rădăcini va primi seva brută prin rădăcinile portaltoiului, iar acesta la rândul lui va primi de la altoi seva elaborată. Acest mod de înmulţire cunoscut din cele mai vechi timpuri, se utilizează mai cu seamă în pomicultură şi viticultură, în scopul producerii unor plante cu calităţi superioare şi ca mijloc de înmulţire rapidă şi economică.

Există mai multe metode de înmulţire, dintre care amintim:

Altoirea prin alăturare sau alipire se aplică la plantele înrădăcinate, crescute alăturat. Ambele plante se secţionează longitudinal pe o anumită porţiune, după care se alipesc prin suprafeţele secţionate, legându-se cu rafie. În anul următor, după ce concresc ţesuturile partenerilor, planta destinată a deveni altoi se secţionează sub punctul de altoire, pe când celei devenită portaltoi i se va înlătura partea de deasupra punctului de altoire.

planta portaltoi

planta altoi

altoirea prin alăturare (schemă)

Page 8: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

8

Altoirea cu ramură detaşată. În acest caz altoiul este reprezentat print-un butaş care posedă câţiva muguri. Dintre numeroasele variante de altoire cu ramură detaşată, cele mai frecvent folosite în practică sunt următoarele: altoirea prin copulaţie, altoirea în despicătură şi altoirea sub scoarţă:

Altoirea prin copulaţie. Atât altoiul cât şi portaltoiul prezintă aceeaşi grosime. Ambii parteneri se secţionează oblic, se alipesc prin suprafeţele secţionate, după care se leagă cu rafie pentru a determina concreşterea.

Altoirea în despicătură se utilizează atunci când portaltoiul este mai gros decât altoiul. Portaltoiul se secţionează transversal, se despică perpendicular pe secţiunea lui, iar în despicătură se introduce altoiul cu partea lui inferioară, ascuţită în formă de pană. Despicătura poate fi făcută în întreaga tulpină sau numai în jumătatea acesteia.

Altoirea prin copulaţie [etc.usf.edu ]

Altoirea în despicătură[www.extension.umn.edu]

Page 9: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

9

Altoirea cu ramură detaşată sub scoarţă [www.ag.ndsu.edu ]

Altoirea sub scoarţă. Portaltoiul, care este mai gros ca altoiul, se secţionează transversal, scoarţa acestuia se crestează longitudinal, se îndepărtează marginile ei de o parte şi de alta a crestăturii, după care se introduce tangenţial altoiul cu baza în formă de pană. Se aplică mastic şi apoi se leagă cu rafie.

Altoirea cu mugure detaşat este metoda cea mai frecventă de altoire, ce se aplică la puieţi de 1-2 ani. În acest caz portaltoiul nu se secţionează transversal, ci spre baza lui se face o crestătură în formă de T, se îndepărtează marginile scoarţei, sub care se introduce altoiul reprezentat printr-un mugure detaşat, însoţit de o mică porţiune de lemn. Acest altoi poartă numele de “ochi “, iar metoda de altoire se numeşte “ oculaţie “. La punctul de altoire se leagă cu rafie, în aşa fel ca mugurele să nu fie acoperit. După ce din mugure a rezultat un lăstar, se taie portaltoiul de deasupra punctului de altoire.

[1.bp.blogspot.com]

portaltoi

altoi

Page 10: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

10

ÎNMULŢIREA ASEXUATĂ

Spre deosebire de înmulţirea vegetativă, care se face prin intermediul organelor vegetative, înmulţirea asexuată se realizează prin intermediul unor celule specializate şi adaptate la fenomenul de înmulţire, numite spori, ce iau naştere într-o anumită etapă de dezvoltare a organismului.Separându-se de organismul care i-a produs, în condiţii favorabile pentru germinare, sporii produc noi organisme.Formarea sporilor (prin diviziune mitotică sau meiotică) se petrece la nivelul unor formaţiuni ± specializate, reprezentate de o singură celulă (sporocist), la majoritatea algelor şi la unele ciuperci sau de formaţiuni pluricelulare (sporangi), la briofite şi cormofite. spori[după Abbayes şi Hodişan & Pop, 1976]

Formaţiuni producătoare de spori: a-sporocişti la Ulothrix; b-sporange Dryopteris; c-sporange femel integumentat (ovul) la Pinus (s-spori, sp-sporangi sau sporocişti) [după

Wettstein 1935 şi Hrjanovskii 1976, modificat]

La plantele cu seminţe (pinofite şi magnoliofite), sporangii masculi (numiţi şi saci polenici), fac parte din antera staminei, iar sporangele femel (numit nucelă) prezintă 1-2 învelişuri (integumente), formând ovulul.

sac polenic la Lilium [faculty.unlv.edu ]

ovul la Lilium [www.uri.edu ]

Page 11: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

11

După mobilitatea lor, sporii sunt de trei tipuri: spori cu răspândire activă (a) prin intermediul unor flageli sau cili, cu ajutorul cărora înoată prin apă; aceşti spori mobili, numiţi zoospori, se întâlnesc la majoritatea organismelor acvatice şi la ciupercile primitive. spori cu răspândire pasivă (aplanospori)(b), care sunt antrenaţi de curenţii de apă (în principal la algele roşii) sau de curenţii de aer (la majoritatea ciupercilor, la briofite şi majoritatea polipodiofitelor); în cazul răspândirii prin aer, aplanosporii sunt prevăzuţi cu o membrană foarte groasă şi rezistentă;spori imobili (c), care nu părăsesc sporangele, germinând în interiorul acestuia (la plantele cu seminţe şi la unele polipodiofite evoluate).

www.botany.hawaii.edu

a

b

www.amjbot.org

c

www.lima.ohio-state.edu

După mărimea, forma şi potenţialul lor ereditar, sporii sunt de trei tipuri: izospori (de aceeaşi mărime şi cu potenţial ambivalent); homoiospori (de aceeaşi mărime, dar de sexe diferite);heterospori (de mărimi şi sexe diferite): microspori (masculi) şi macrospori (femeli).

După locul unde se formează, sporii pot fi: endospori (iau naştere în interiorul formaţiunilor sporifere); exospori (iau naştere la exteriorul formaţiunilor sporifere);

izospori heterospori

endospori

exospori

comenius.susqu.edu

www.plantwise.org

Page 12: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

12

Un organism rezultat în urma unui proces de înmulţire sexuată parcurge toate stadiile ontogenetice caracteristice speciei, motiv pentru care acest tip de înmulţire se mai numeşte şi reproducere sexuată.

ÎNMULŢIREA SEXUATĂ

Înmulţirea sexuată se realizează cu ajutorul unei celule specializate numită zigot sau ou, din care se dezvoltă un nou organism. Zigotul este rezultatul unui proces de fecundare dintre două celule de sexe diferite, numite gameţi.

Formarea gemeţilor (prin diviziune meiotică) se petrece la nivelul unor formaţiuni ± specializate, reprezentate de o singură celulă (gametocişti), la majoritatea algelor şi la unele ciuperci, sau de formaţiuni pluricelulare (gametangii), la briofite şi cormofite.

[Stern et al. 2003]

gametocist

Page 13: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

13

[dita2indesign.sourceforge.net]

oosfera(gamet femel

neflagelat, imobil)

arhegonul (gametangiul femel)

anterozoid(gamet mascul flagelat)

anteridia (gametangiul mascul)

gametangii (formaţiuni pluricelulare care produc gameţii)

[www. biologie.uni-hamburg.de]

Gameţii sunt celule sexuale haploide, de sexe diferite, rezultate (direct sau indirect) ca urmare a procesului de meioză, capabili să se unească în procesul fecundaţiei, pentru a da naştere zigotului.

La organismele mai puţin evoluate gameţii sunt identici ca mărime, diferind doar ca sex şi poartă numele de izogameţi, fiind, de regulă, prevăzuţi cu flageli cu rol de locomoţie.

La organismele mai evoluate se observă o tendinţă evidentă de diferenţiere a gameţilor, ei diferind atât ca sex, cât şi ca aspect şi comportare (heterogameţi sau anizogameţi). În acest caz, de regulă, gameţii masculi sunt mai mici, iar cei femeli mai mari.

Când gameţii femeli îşi pierd flagelii, devenind imobili, ei poartă numele de oosfere.

Gameţii masculi flagelaţi se numesc anterozoizi, iar dacă îşi pierd flagelii devenind imobili (la algele roşii şi la spermatofitele evoluate) se numesc spermatii.

Page 14: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

14

Tipuri de gameţi (şi fecundaţia corespunzătoare): a-izogameţi (izogamie); b-anizogameţi flagelaţi (anizogamie); c- anterozoizi mici, flagelaţi şi oosferă mare, neflagelată

(oogamie) [Strasburger et al. 1962]

Fecundaţia. Prin fecundaţie se înţelege unirea a doi gameţi de sex opus, proces în urma căruia rezultă zigotul. Această nouă celulă se deosebeşte de fiecare din cei doi gameţi prin numărul cromozomilor, care este dublu faţă de cel al gameţilor, iar prin capacitatea de asimilaţie şi diviziune va da naştere la ţesuturi, organe şi organisme noi.

Se cunosc următoarele tipuri de fecundaţie: izogamia, anizogamia, gametangiogamia şi somatogamia.

Izogamia constă în fecundarea dintre doi izogameţi.

Heterogamia (anizogamia) constă în fecundarea dintre doi heterogameţi. Când gametul femel este imobil (oosferă), fecundaţia se numeşte oogamie.

Gametangiogamia constă în unirea a două gametangii de sex diferit;

izogamia heterogamia oogamia

Somatogamia constă în unirea a două celule somatice (gametangiile şi gameţii nu se mai diferenţiază).

gametangiogamiabiodidac.bio.uottawa.ca

somatogamia

www.biology-resources.com

www.asturnatura.com

gametangii

Page 15: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

15

CICLUL BIOLOGIC ŞI ALTERNANŢA DE GENERAŢII

Ciclul biologic reprezintă totalitatea stadiilor ontogenetice pe care le parcurge un organism de la formarea zigotului şi până la apariţia unui nou zigot şi este împărţit în două generaţii (faze) distincte, care alternează între ele şi anume: generaţia diploidă (sporofitică) (2n), care începe cu formarea zigotului, prin fecundaţia gameţilor (F) şi se încheie cu formarea sporilor, prin diviziune meiotică (R); generaţia haploidă (gametofitică) (n), care începe cu formarea sporilor şi se încheie cu formarea şi fecundaţia gameţilor.

În funcţie de momentul cînd are loc meioza, precum şi după durata şi gradul de dezvoltare a celor două faze, în cadrul ciclului biologic, organismele se împart în trei mari categorii: haplobionte, diplobionte şi haplodiplobionte.

Organismele haplobionte.

La cele mai simple specii cu reproducere sexuată (alge galbene, alge aurii, dinofite, alge verzi unicelulare şi numeroase dintre cele pluricelulare, unele alge roşii, ciupercile mai puţin evoluate) corpul vegetativ este haploid (n).

După fecundaţie (F) zigotul se divide reducţional (R), formând meiosporii şi restabilind astfel starea haploidă, primară.

Prin germinarea meiosporilor se formează corpul haploid al plantei (unicelular sau pluricelular), care se înmulţeşte activ pe cale vegetativă (diviziuni directe, fragmentarea talului) şi asexuată (prin mitospori, formaţi în sporocişti); abia mai târziu unele celule ale corpului haploid devin gametocişti, dând naştere gameţilor, ce vor participa la o nouă fecundaţie.

ciclul biologic haplobiont

Page 16: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

16

organism haplobiont (Chlamydomonas sp.) [www.resnet.wm.edu ]zigot (2n)

gametocişti (n)

gameţi (n)

spori (n)corp vegetativ(gametofit) (n)

F

R

Organisme diplobionte.

În acest caz, după fecundaţie (F) zigotul se divide mitotic, formând corpul vegetativ diploid (2n).

La maturitate, acesta va forma direct gametociştii, în care prin meioză (R) se nasc gameţii.

Acest tip de ciclu bilogic se întâlneşte izolat la organismele vegetale (doar la diatomee, la unele alge verzi -Caulerpa- şi algele brune din ordinul Fucales).

ciclul biologic diplobiont

Page 17: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

17

corp vegetativ(sporofit) (2n)

zigot (2n)

embrion (2n)

conceptacule (2n) gametocişti (2n)

gameţi (n)

organism diplobiont (Fucus sp.) [Morariu & Todor 1966]

F

R

Organismele haplodiplobionte trăiesc atât în stadiul haploid cât şi în stadiul diploid. Zigotul se divide mitotic, dând naştere corpului vegetativ diploid (sporofitul), care la maturitate formează sporociştii sau sporangii; prin meioză (R), în aceştia se formează sporii (n), care, eliberaţi, se divid mitotic (germinează), formând cel de-al doilea corp vegetativ, haploid (gametofitul), pe care apar apoi formaţiunile gametogene cu gameţi. După gradul de dezvoltare a celor două tipuri de corpuri vegetative şi de importanţa lor în ciclul biologic, se întâlnesc trei situaţii distincte:gametofitul şi sporofitul sunt izomorfe: Ulva, Enteromorpha, Cladophora (alge verzi); Ectocarpus, Dictyota(alge brune);gametofitul este mai dezvoltat decât sporofitul: Cutleria(n) –Aglaozonia (2n) (alge brune); briofitele;sporofitul este mai dezvoltat decât gametofitul: Deerbesia (alge verzi), Laminariales (alge brune); cormofitele.

Page 18: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

18

ciclul biologic haplodiplobiont

F R

Org

anis

m h

aplo

dipl

obio

nt (

Equi

setu

m s

p.)

[Stern et al. 2003]

Page 19: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

19

FLOAREA LA MAGNOLIOPHYTAFloarea este un organ generativ al plantei, în care au loc procesele biologice ce duc în final la formarea seminţei (meioza, fecundaţia, dezvoltarea embrionului etc.).

Foto: C. Sîrbu

ORIGINEA FLORII.

Din punct de vedere ontogenetic, floarea se formează pe seama mugurilor florali (generativi) care apar pe tulpină la o anumită etapă din viaţa plantei.

Apariţia mugurilor florali are loc prin diferenţierea apexului vegetativ, care în loc de primordii foliare generează priimordii care se vor diferenţia mai târziu în elemente ale florii. mugure floral

www.biologie.uni-hamburg.de

Page 20: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

20

MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA FLORIIO floare tipică şi completă de la Magnoliophyta (plante cu fructe) este alcătuită din: peduncul, receptacul, periant, androceu şi gineceu.

gineceu

androceu

periant

receptacul

peduncul[www.answers.com]

1. PEDUNCULUL sau codiţa florii este reprezentat de un internod mai lung sau mai scurt, prin care flarea se prinde de tulpină şi care se continuă în partea superioară cu receptaculul. Florile care nu au peduncul se numesc sesile.

flori sesile

flori pedunculate

[botany.csdl.tamu.edu ]

Foto: C. Sîrbu]

Page 21: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

21

2. RECEPTACULUL este o formaţiune, de regulă mai dezvoltată, situată în vârful pedunculului, formată din noduri foarte apropiate pe care sunt inserate celelalte părţi ale florii.

După formă, receptaculul poate fi: conic (a), discoidal (b), urceolat (c) etc.

b

a

c

www.backyardnature.net

courses.washington.edu

eol.org - 411

3. PERIANTUL (ÎNVELIŞUL FLORAL)

Este alcătuit de obicei din două serii de formaţiuni lăţite (foliacee) care se prind la nodurile externe ale receptaculului şi au rolul de a proteja piesele fertile ale florii (androceul şi gineceul) şi de a atrage (la multe specii) insectele polenizatoare.

Când piesele externe au aceeaşi formă, mărime şi culoare cu cele interne, periantul este simplu.

Când piesele externe diferă ca formă, mărime şi culoare de cele interne, periantul este dublu.

Foto: C. Sirbu

Foto: C. Sirbu

Foto: C. Sirbu

periant dublu

periant simplu

Page 22: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

22

PERIANTUL SIMPLU se mai numeşte şi PERIGON, iar piesele sale se numesc tepale.

Tipuri de perigon:

După culoarea tepalelor, perigonul poate fi: sepaloid (de culoare verde) (ca la Beta, Chenopodium, Urtica) sau petaloid (de culori diferite: albă, roşie, albastră, galbenă etc) (ca la Tulipa, Lilium, Scilla, Muscari, Pulsatilla).

După raportul dintre tepale, perigonul poate fi: dialitepal (cu tepale libere) (ca la Tulipa, Lilium, Scilla etc.), sau gamotepal(cu tepale unite prin margini) (ca la Convallaria, Hyacynthus).

După simetrie, perigonul poate fi: actinomorf (cu un contur general regulat, circular, astfel încât poate fi împărţit în două părţi egale printr-o infinitate de planuri de simetrie) (ca la Tulipa, Scilla, Convallaria etc.) sau zigomorf (cu contur general alungit, astfel încât nu poate fi împărţit în două părţi egale decât printr-un plan de simetrie) (ca la Orchidaceae).

Perigon petaloid, gamotepal,

actinomorf, la Muscari)

Perigon petaloid, dialitepal, actinomorf, la Tulipa)

Perigon petaloid,

dialitepal, zigomorf, la

Orchis)

Perigon sepaloid, dialitepal, actinomorf, la Beta vulgaris)

Foto: C. Sirbu

http://en.wikipedia.org/

www.almerinatura.com

www.missouriplants.com

Page 23: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

23

PERIANTUL DUBLU este diferenţiat în caliciu (la exterior) şi corolă (la interior).

CALICIUL

Este verticilul extern al periantului dublu, alcătuit din mai multe frunzişoare, în general de culoare verde, numite sepale. Tipuri de caliciu:După culoarea sepalelor: caliciu foliaceu - când sepalele sunt de culoare verde, ca la marea majoritate a florilor;caliciu petaloid - când sepalele sunt colorate (ca la Salvia splendens, unde au culoarea roşie ca şi a petalelor).

După raportul de concreştere dintre sepale:caliciu dialisepal - când sepalele sunt libere (ca la Rosaceae, Brassicaceae, Apiaceae etc);caliciu gamosepal (sinsepal), când sepalele sunt unite prin marginile lor (Silene, Primula etc.).

După simetrie: caliciu actinomorf şi zigomorf.

Caliciu dialisepal actinomorf, la Ranunculus

Caliciu gamosepal actinomorf, la Silene

Caliciu gamosepal zigomorf, la Salvia

www.monde-de-lupa.fr www.mabellephoto.com

caliciu petaloid, dialisepal, actinomorf, la Tilia

Foto: C. Sîrbu

caliciu petaloid, gamosepal, zigomorf, la Salvia splendens

Foto: C. Sîrbu

Page 24: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

24

După poziţia sepalelor pe receptacul: erect (sepale erecte), patent (sepale perpendiculare), reflect (sepale orientate în jos);

După durata sepalelor: caliciu caduc(sepalele cad în momentul înfloririi), normal (sepalele cad după fecundaţie) şi persistent (sepalele persistă şi după fecundaţie, însoţind fructul la maturitate)

caliciu persistent, la Lycopersicon

caliciu caduc, la Papaver

science.halleyhosting.com

wilde-planten.nlwww.botany.hawaii.edu

Caliciu reflect, la Ranunculus sardous

Caliciu erect, la Capsella

zoom50.wordpress.com

caliciu patent, la Moneseswww.missouriplants.com

Tipuri particulare de caliciu:

acrescent (persistent şi veziculos, învelind fructul la maturitate, ca la Physalis alkekengi);

caliciul format din peri care la maturitate formează o umbreluţă ce ajută fructul să plutească prin aer (la multe Asteraceae);

caliciul dublu (format din două rânduride sepale) (ca la Malvaceae, unele Rosaceae).

caliciul dublu, la Fragaria

caliciul acrescent, la Physalis

caliciul format din peri, la Taraxacum

Foto: C. Sîrbu

www.nicerweb.com

commons.wikimedia.orgfineartamerica.com

Page 25: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

25

COROLAEste verticilul intern al periantului dublu, alcătuit din mai multe frunzişoare viu colorate (în afară de culoarea verde), numite petale.Forme de petale. Forma şi mărimea petalelor variază foarte mult. Astfel, petalele pot fi orbiculare, ca de exemplu la Fragaria vesca (a); oval-lanceolate, ca la Nymphaea alba (b); ungviculate, cu o codiţă numită ungviculă, care formează de obicei cu lamina petalei un unghi de cca 90o, ca Silene (c); bilobată, ca la Stellaria holostea (d); tetralobată, cum ar fi la floarea cucului (Lychnis flos-cuculi) (e); fimbriată (Dianthus superbus) în formă de cornet nectarifer, ca la Linaria (g) etc. c

e gd

acommons.wikimedia.org

betc.usf.edu

Foto: C. SîrbuFoto: C. Sîrbu

f

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

Tipuri de corolă:După raportul de concreştere dintre petale corola poate fi:dialipetală (cu petalele libere, ca la Rosaceae, Brassicaceae, Apiaceae etc.gamopetală, când petalele sunt concrescute total sau parţial între ele, ca la Solanaceae, Lamiaceae, Asteraceae.

După simetrie : actinomorfă, care poate fi împărţită în două părţi simetrice prin orice plan care trece prin centrul ei (Rosaceae, Brassicaceae ş.a.);zigomorfă, care poate fi împărţite în două jumătăţi simetrice numai printr-un singur plan, ca la Fabaceae;corolă asimetrică, care nu pot fi împărţită în două jumătăţi egale prin nici un plan de simetrie (Valeriana officinalis).

Page 26: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

26

Corolele gamopetale actinomorfe, după forma lor pot fi: infundibuliformă (în formă de pâlnie), tubuloasă (în formă de tub), campanulată (în formă de clopot),urceolată (în formă de urcior, largă la bază şi îngustată la vârf),rotată (cu contur circular, perpendiculară pe receptacul),hipocrateriformă (cu un tub care se lărgeşte brusc în partea superioară).

Corolele gamopetale zigomorfe, după forma lor pot fi: bilabiată (prezintă un tub care se desface mai sus în două buze sau labii îndepărtate), personată (prezintă un tub care se desface mai sus în două buze sau labii apropiate), ligulată (prezintă un tub care se desface mai sus într-o aripioară laterală, plană numită ligulă) două buze sau labii îndepărtate.

corolă dialipetală, zigomorfă, la Viola tricolor

corolă dialipetală, actinomorfă, la Ranunculus acris

Corole dialipetale:lionel.ribet.free.fr

blogs.reading.ac.uk

Page 27: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

27

corolă infundibuliformă, la Ipomoea

corolă rotată, la Solanum

corolă hipocrateriformă, la Syringa

corolă urceolată, la Vaccinium

corolă campanulată, la Campanula

Corole gamopetale actinomorfe:

idtools.org Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

www2.dq.fct.unl.pt www.thegobbettnursery.co.uk

corolă tubuloasă, la Helianthus

corolă ligulată, la Taraxacum

Corole gamopetale zigomorfe:

corolă bilabiată, la Salvia

en.wikipedia.org

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

corolă personată, la Antirrhinum

Page 28: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

28

La unele plante adaptate la polenizarea anemofilă, florile sunt lipsite de periant (flori nude), spre exemplu la Salix, Fraxinus etc.

Alteori, periantul este prezent, dar redus, rudimentar (Quercus, Betula, Carpinus Juglans etc.)

Flori femele cu periant rudimentar, la Juglans regia

Flori nude, la Fraxinus

luirig.altervista.orgcommons.wikimedia.org

floare masculă Floare

hermafrodită

4. ANDROCEUL

Totalitatea staminelor (microsporofilelor) dintr-o floare formează androceul, care constituie partea bărbătească a florii. O stamină, care reprezintă o frunză modificată şi fertilă (microsporofilă) este alcătuită din: filament, conectiv şi anteră.

După numărul staminelor (caracter constant la o specie), florile pot fi: monandre, diandre, triandre, tetrandre, pentandre, hexandre, ...poliandre.

filament

conectiv

antera

www.pbase.com

Page 29: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

29

floare diandră, la Veronica

floare poliandră, la Magnoliafloare hexandră, la Tulipa

courses.washington.edu

floare monandră, la Euphorbia

www.aphotoflora.com www.mhhe.com

Foto: C. Sîrbubotany.csdl.tamu.edu

floare pentrandră, la Vitis

floare triandră, la Poaceae

www.flickr.com

floare tetrandră, laEuonymus

Foto: C. Sîrbu

filament bifurcat, la Corylus

filament arborescent ramificat, la Ricinus

FILAMENTUL sau codiţa este partea sterilă a staminei, ce provine din peţiolul frunzei transformate.

Filamentul este de obicei lung, subţire, cilindric, rareori lăţit (Nymphaea), simplu, neramificat.

La unele plante însă filamentul poate fi: bifurcat (Coryllus, Allium), ramificatde mai multe ori (Ricinus) sau articulat (Salvia).

filament articulat, la Salvia

etc.usf.edu & en.wikipedia.org

www.green-portal.ru

www.pfaf.org

filamente lăţite, la Nymphaea

www.flowers.goodpages.co.uk

Page 30: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

30

La majoritatea plantelor filamentele staminelor din floare sunt egale ca lungime. Există însă şi plante la care filamentele dintr-o floare nu au toate aceeaşi lungime. După astfel de caracter androceul poate fi:didinam, când floarea prezintă patru stamine, din care două au filamentele mai lungi, iar două mai scurte, ca la Lamiaceae, unele Scrophulariaceae etc.;tetradinam, în care caz floarea prezintă şase stamine, dintre care două au filamentele mai scurte, iar patru mai lungi, ca la speciile familiei Brassicaceae.

stamine egale androceu didinam androceu tetradinam

www.123rf.com www.anniesremedy.com www.biologie.uni-hamburg.de

androceu monadelf la Lavathera androceu diadelf, la Fabaceae

androceu sinanter, la Asteraceae

Androceul gamostemon poate fi: monadelf(stamine unite într-un singur mănunchi, ca la Malvaceae), diadelf (stamine unite în două mănunchiuri, ca la Fabaceae) etc. (la Asteraceae, staminele sunt unite la nivelul anterelor – androceu sinanter).

Când filamentele staminelor sunt libere între ele, androceul se numeşte dialistemon, iar când acestea sunt unite între ele, androceul este gamostemon.

androceu dialistemon, la Lilium

Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

www.biologie.uni-hamburg.de

www.botanical.com

Page 31: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

31

CONECTIVUL este partea terminală a filamentului pe care de o parte şi de alta se inseră cele două loji ale anterei. ANTERA este partea fertilă şi cea mai importantă a staminei, alcătuită din două loji separate prin conectiv. Fiecare lojă este alcătuită la rândul ei din câte doi microsporangi (numiţi şi saci polenici), în interiorul cărora se formează microsporii şi mai apoi grăuncioarele de polen.

lojele anterei

www.talktalk.co.uk

microsporangi (= saci polenici)

conectiv

www.fultonschools.org

STRUCTURA ANTEREI. MICROSPOROGENEZA ŞI FORMAREA GRĂUNCIOARELOR DE POLEN

Într-o secţiune transversală prin antera unei stamine, apar două loji separate prin conectiv. Fiecare lojă, la rândul ei, este împărţită printr-un şanţ longitudinal în câte doi saci polenici.

Antera prezintă la exterior o epidermă, alcătuită dintr-un singur strat de celule. Sub epidermă, se află unul sau mai multe straturi mecanice, alcătuite din celule cu pereţii laterali şi interni îngroşaţi, iar pereţii externi subţiri. Acest ţesut mecanic are rol important în deschiderea anterei.

Sub ţesutul mecanic se află unul sau câteva straturi tranzitorii de celule, după care urmează un strat de celule mari, numit strat tapet care delimitează cavităţile sacilor polenici. Straturile tranzitorii şi stratul tapet dispar la antera matură, pe seama lor luând naştere o masă nutritivă (periplasmodiu) care are rolul de a hrăni grăuncioarele de polen.

Page 32: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

32

structura peretelui anterei

epiderma

strat mecanic

straturi tranzitorii

strat tapet

[faculty.unlv.edu, modificat]

Dezvoltarea anterei. Urmărind dezvoltarea ontogenită a unei antere, se constată că iniţial primordiul ei este alcătuit dintr-un meristem omogen, învelit în epidermă.

După scurt timp, în patru puncte ale ţesutului parenchimatic hipodermic, corespunzător celor microsporangi, se diferenţiază patru celule care se divid paralele cu suprafaţa anterei, formând câte două celule suprapuse: una externă şi una internă.

Celula externă (parietală), prin diviziuni repetate, va da naştere la nişte arcuri pluristratificate şi anume: straturile mecanice, de sub epidermă; straturile tranzitorii, de scurtă durată (sunt total sau parţial digerate de celulele stratului subiacent; un strat nutritiv,numit tapet, format din celule mari, bogate în substanţe de rezervă.

La cele mai multe magnoliofite, pereţii celulelor tapetului se distrug, rezultând pe seama acestui strat o masă nutritivă numită periplasmodiu, care serveşte la hrănirea grăunciorilor de polen.

Page 33: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

33

Celula internă (sporogenă), prin diviziuni repetate va da naştere ţesutului sporogen (2n).

Celulele ţesutului sporogen, prin diviziuni meiotice, formează câte patru celule haploide, care nu sunt altceva decât microsporii(sporii masculi) (proces numit microsporogeneză).

formarea microsporilor prin diviziunea meiotică a celulelor ţesutului sporogen

[www.2classnotes.com]

2n n

nn

nn

n

microsporicelula-mamă a microsporilor

Microsporii din microsporangi germinează (fără a fi eliberaţi în mediu), formând câte un microprotal rudimentar unicelular (celula vegetativă) şi o anteridie rudimentară, unicelulară (celula generativă). Cele două celule, învelite în membrana comună a microsporului formează un grăncior de polen.Membrana grăunciorului de polen (sporoderma) este constituită din două foiţe: intina, la interior, subţire, de natură celulozică şi exina, la exterior, mult mai groasă, cutinizată şi prevăzută cu numeroşi pori şi diferite ornamentaţii, caracteristice diferitelor specii.

commons.wikimedia.org

Page 34: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

34

paleoplant.blogspot.com

grăuncioare de polen de la specii diferite

microspor grăuncior de polen formarea tubului polenic şi a spermatiilor (gameţilor masculi)

spermatiitub polenic

[după www. yourarticlelibrary.com, modificat]

intina

exina

nucleu

cel. vegetativă

cel. generativă

sporoderma

citoplasma

Deschiderea anterelor.

Când staminele ajung la maturitate, peretele ce separă sacii polenici se resoarbe, apoi cele două loji se deschid, punând în libertate grăuncioarele de polen.

Deschiderea anterelor se produce diferit, în funcţie de dispoziţia stratului mecanic.

La majoritatea magnoliofitelor deschiderea lojilor se face longitudinal, pe linia şanţului ce corespunde peretelui despărţitor dintre sacii polenici (a). Deschiderea se face şi transversal (Mercurialis) (b), prin câte un por la vârful fiecărei loji (Solanum) (c), prin valve (Berberis) (d), prin căpăcele, prin răsucirea anterei etc.

a b

cd

www.environment.gov.au

Page 35: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

35

grăuncioare de polen

deschiderea anterei şi eliberarea polenului

www.lima.ohio-state.edu

5. GINECEUL

Gineceul apare pentru prima dată la Magnoliophyta şi reprezintă partea femelădin floare. El este format din una sau mai multe macrosporofile (numite carpele), situate în mijlocul florii.

Indiferent de numărul carpelelor din care este alcătuit, gineceul prezintă trei părţi: ovarul, stilul şi stigmatul.

OVARUL este partea bazală, mai dezvoltată, a gineceului, care se prinde pe receptacul.

La interior, ovarul prezintă una sau mai multe loje (cavităţi), în care se formează macrosporangii integumentaţi (ovulele) cu macrospori (pe seama cărora se vor forma protalele femele şi oosferele).

stigmat

stil

ovar

ovule

old.texarkanacollege.edu

Page 36: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

36

Numărul lojelor ovarului:

Când gineceul este monocarpelar (format dintr-o singură carpelă), gineceul este monolocular (cu o singură lojă).

Când gineceul este bi-, tri-, tetra-, penta-..., poli-carpelar (format din două, trei...sau numeroase carpele), ovarul poate prezenta o singură lojă (când carpelele concresc doar prin marginile lor) sau un număr de loje egal cu numărul carpelelor (când carpelele concresc atât prin marginile lor cât şi prin părţile lor laterale). Există şi cazuri când, prin apariţia unor pereţi falşi, numărul lojelor creşte. La familiile Boraginaceae şi Lamiaceae, gineceul este bicarpelar, dar prin dezvoltarea în fiecare lojă a câte unui perete fals, ovarul devine tetralocular.

La Brassicaceae (ex. Capsella) ovarul, deşi tetracarpelar, prezintă doar două loje (carpelele concresc doar prin marginile lor, iar între două dintre carpelele opuse - carpelele fertile - se formează un perete membranos numit septum, care împarte ovarul în două loje).

Ovar tetracarpelar- bilocular, la Capsella

Ovar bicarpelar-bilocular , la Lycopersicon

Ovar pluricarpelar -plurilocular, la Citrus

www.allposters.com

www.biologie.uni-hamburg.de

Ovar tricarpelar- trilocular, la Lilium

courses.washington.edu

Ovar tricarpelar-monolocular, la Viola

Ovar monocarpelar-monolocular, la Pisum

www.allposters.com.trwww.scientificartist.com

www.greeneryuk.com

Page 37: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

37

Poziţia ovarului pe receptacul:

După poziţia pe receptacul în raport cu celelalte componente ale florii, ovarul poate fi: superior, semiinferior şi inferior.

www.anbg.gov.au, modificat

ovar superior (floare hipogină)

ovar inferior (floare epigină)

ovar semiinferior

ovar superior (floare perigină)

receptacul

Ovarul superior se prinde deasupra receptaculului, care este convex sau plan, iar toate celelalte piese ale florii sunt inserate sub baza ovarului. În acest caz, florile se numesc hipogine.La unele plante (spre exemplu, la Prunus, Cerasus, etc.), ovarul este, de asemenea, superior, dar se află situat într-o cupă (hipanţiu) care aparţine receptaculului, fără a fi concrescut cu aceasta); astfel de flori se numesc perigine. La alte plante (ex. unele Caryophyllaceae), ovarul este superior şi prevăzut cu un pedicel, numit ginofor; în acest caz, ovarul este stipitat (floarea este tot hipogină).

Ovarul inferior este complet introdus în cupa receptaculului şi concrescut cu aceasta. Piesele florale sunt prinse pe marginea cupei receptaculului, iar asemenea flori se numesc epigine(Apiaceae, Asteraceae, Iridaceae etc.).Ovarul semiinferior este scufundat în cupa receptaculului numai pe jumătate, concrescând cu aceasta pe porţiunea respectivă (ex. la Sambucus nigra, Beta vulgaris etc.)

Page 38: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

38

Ovar superior (floare perigină) laPrunus

www.botany.hawaii.edu

www.microscopy-uk.org.uk

Ovar superior (floare hipogină) la Tulipa

Ovar inferior (floare epigină)la Pyrus

Ovar semiinferior la Sambucuswww.eeob.iastate.edu

OVULUL

Ovulul este o formaţiune ce ia naştere în ovar, fiind fixat pe peretele intern al acestuia printr-un pedicel, numit funicul.

Locul de inserţie al ovulului pe funicul se numeşte hil.

Prin funicul trece fasciculul libero-lemnos care alimentează ovulul.

Locul de la baza ovulului unde se rami-fică fasciculul, poartă denumirea de şalază. Într-o secţiune longitudinală prin ovul se observă că la exteriorul său se află două învelişuri sau integumente, unul extern, mai gros, şi altul intern, mai subţire, din câte două-trei straturi de celule (la unele plante se află un singur integument).Apical, integumentele lasă un mic orificiu, numit micropil.Integumentele închid spre interior macrosporangele (numit nucelă), în care se formează macrosporii (sporii femeli).

ovule

www.biologie.uni-hamburg.de

Page 39: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

39

Macrosporogeneza şi formarea sacului embrionar.

La nivelul ovulului tânăr, o celulă a nucelei, situată sub micropil se divide, rezultând două celule suprapuse.

Celula superioară va da naştere (la unele plante), prin diviziuni repetate, unui ţesut numit calotă, care are rol protector.

Celula inferioară (sporogenă), se divide meiotic, formând patru celule haploide (n) suprapuse numite macropspori (spori femeli) (fenomen numit macrosporogeneză).

Trei dintre macrospori degenerează, în timp ce al patrulea creşte şi se divide formând un macroprotal rudimentar (protalul femel), astfel: nucleul macrosporului se divide de trei ori la rând, rezultând opt nuclei care se grupează câte patru spre micropil şi patru în partea opusă; din fiecare grup de patru nuclei, câte unul migrează spre centrul macrosporului, fuzionând (rezultă un nucleu diploid).

Toţi cei şapte nuclei astfel formaţi (6 haploizi, polari şi unul diploid, central) se învelesc de citoplasmă şi de un perete subţire, devenind tot atâtea celule. Acest ansamblu se numeşte sac embrionar.

Cele şapte celule de la nivelul sacului embrionar au roluri diferite şi anume:

-cele trei celule din partea opusă micropilului se numesc antipodeşi împreună cu celula centrală (diploidă) a sacului embrionar formează protalul femel (rudimentar);

-dintre cele trei celule dinspre micropil, cea din mijloc este numită oosferă şi are rol de gamet femel;

-cele două celule care mărginesc oosfera se numesc sinergide şi reprezintă un arhegon rudimentar.

Page 40: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

40

www.studyblue.com

www.lima.ohio-state.edu

Page 41: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

41

prima diviziune a nucleului macrosporului (sus), cu formarea

a doi nuclei-fii (dreapta)

faculty.unlv.edu

faculty.unlv.edu

a doua diviziune (sus), cu formarea a patru nuclei-fii

(dreapta)

faculty.unlv.edu

faculty.unlv.edu

Page 42: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

42

Sac

embr

iona

r cu

opt n

ucle

i: pa

tru

la u

n po

l şi p

atru

la p

olul

opu

s

www.lima.ohio-state.edu

Sac

embr

iona

r cu

câte

trei

nuc

lei p

olar

i şi d

oi

cent

rali

(ace

ştia

urm

ând

să fu

zion

eze)

www.lima.ohio-state.edu , modificat

Page 43: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

43

[după Strasburger, din Grinţescu 1928-1934, modificat]

Tipuri de ovule:

Luându-se drept criteriu poziţia pe care o au hilul, şalaza şi micropilul faţă de axa nucelei, s-au stabilit trei tipuri principale de ovule şi anume: ortotrop, anatrop şi campilotrop.

Ovulul ortotrop prezintă micropilul pe aceeaşi axă cu hilul şi şalaza; este orientat perpendicular faţă de peretele ovarului;

Ovulul anatrop prezintă micropilul lângă hil, iar şalaza în partea opusă;

Ovulul campilotrop prezintă hilul, şalaza şi micropilul dispuse după o linie curbată la cca. 90 o.

ovul campilotropovul ortotrop ovul anatropplantnet.rbgsyd.nsw.gov.au - modificat

Page 44: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

44

Placentaţia.

Porţiunea din peretele ovarului pe care se prind ovulele se numeşte placentă.

Modul în care sunt dispuse placentele în ovar se numeşte placentaţie.

După locul unde sunt situate ţesuturile placentare, în raport cu cavitatea ovariană, placentaţia poate fi:

parietală – când ovarul este monolocular, iar placentele sunt situate pe peretele ovarului;

axilară – când ovarul este plurilocular, iar ţesuturile placentare se află în fiecare lojă spre centrul ovarului, adică în axa lui longitudinală;

centrală – când placentele sunt localizate pe o coloană centrală din mijlocul ovarului, fără legătură cu peretele acestuia

apicală – când placentele sunt situate în partea apicală (superioară) a cavităţii ovariene;bazală – când placentele sunt situate la baza cavităţii ovariene

După raportul dintre placente şi carpelele care le-au dat naştere, placentaţia poate fi:

marginală - când placentele sunt situate pe marginea de sudură a carpelelor;

laminală – cu placente situate pe linia nervurilor mediane ale carpelei.

www.environment.gov.au

Page 45: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

45

placentaţie axilară placentaţie parietală

placentaţie centrală placentaţie bazală (la Vitis)

www.biology.iastate.edu www.eeob.iastate.educourses.washington.edu

memorize.com www-plb.ucdavis.edu

placentaţie parietală, laminală

STILUL Stilul este o prelungire, de regulă subţire şi cilindrică, a ovarului. În unele cazuri, stilul este foarte scurt (Adonis, Vitis, Tulipa etc.), alteori este alungit (Lilium, Prunus etc.), ori poate lipsi complet (Papaver).La majoritatea plantelor, stilul se dezvoltă în prelungirea ovarului, dar la unele familii (Boraginaceae, Lamiaceae), stilul este prins la baza ovarului (stil ginobazic).

stil ginobazic, la Symphytum

stil absent la Papaver

stil foarte scurt, la Adonis vernalis

tcf.bh.cornell.edu

www.pbase.com

stil lung, la Lilium candidum

gobotany.newenglandwild.org

Page 46: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

46

Lungimea stilelor este un caracter constant pentru aceeaşi specie.

La majoritatea plantelor, stilele diferitelor flori sunt egale (flori izostile), dar există şi specii (Primula, Pulmonaria etc.) la care unele flori au stile mai scurte, iar altele au stile mai lungi (flori heterostile). La florile cu stile lungi, staminele sunt scurte, iar în florile cu stile scurte, staminele sunt lungi (ceea ce favorizează polenizarea încrucişată, cu ajutorul insectelor).

floare cu stil scurt

floare cu stil lungwww.life.illinois.edu www.life.illinois.edu

Numărul stilelor din floare este în funcţie de numărul carpelelor şi de gradul de concreştere dintre carpele.

Astfel, floarea poate prezenta un singur stil - când gineceul este monocarpelar (a) sau când sunt mai multe carpele unite pe toată lungimea lor (b), sau un număr de stile egal cu numărul carpelelor, în cazul gineceului format din două sau mai multe carpele libere (c) sau concrescute doar la nivelul ovarului (d).

ab

cd

msue.anr.msu.edu

www.flickr.com

tcf.bh.cornell.edu

www.eeob.iastate.edu

Page 47: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

47

STIGMATULStigmatul se află la extremitatea stilului şi are suprafaţa mărită, papiloasă, secretoare, care favorizează reţinerea şi germinarea grăuncioarelor de polen.

Forma stigmatului variază la diferite familii de plante: globoid (Solanaceae), bifid (Asteraceae, Lamiaceae), trifid (Liliaceae), pentafid (Linaceae, uneleMalvaceae), multifid (Crocus banaticus), foliaceu (Iris), stelat (Papaver), penat (Poaceae) etc.

Numărul stigmatelor din floare este, ca şi în cazul stilelor, în funcţie de numărul carpelelor şi de gradul de concreştere a acestora.

stigmat globoid stigmat bifidwww.quickiwiki.comphys.org personal.denison.edu

stigmat trifid stigmat stelatwww.flickr.com

stigmat multifid, la Crocus banaticus

Foto: C. Sîrbu

Page 48: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

48

suprafaţa papiloasă a stigmatului favorizează reţinerea grăuncioarelor de polen

www.houseplantsguru.com

keepingbee.org

Tipuri de gineceu:

După numărul carpelelor: gineceu monocarpelar (Fabaceae), bicarpelar (Apiaceae, Asteraceae, Lamiaceae etc.), tricarpelar(Liliaceae), tetracarpelar (Brassicaceae), pentacarpelar(Linaceae), policarpelar (Magnoliaceae).

După raportul dintre carpele: gineceu apocarp (cu carpele libere) şi sincarp (cu carpele concrescute între ele).

gineceu tricarpelar apocarpgineceu monocarpelar gineceu tricarpelar sincarp

www.gutenberg.org

msue.anr.msu.edu tcf.bh.cornell.edu

Page 49: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

49

Gineceul sincarp poate fi de mai multe tipuri, în funcţie de modul şi gradul de concreştere a carpelelor:eusincarpic (a) – când concreşterea carpelelor se face atât prin marginile lor cât şi prin feţele lor laterale învecinate (ovarul devine plurilocular, numărul lojelor fiind egal cu numărul carpelelor);paracarpic (b) – când carpelele concresc doar prin marginile lor, rezultând un ovar monolocular; lisicarpic (c) – derivat din cel eusincarpic, prin dispariţia pereţilor care unesc centrul cu pereţii ovarului.

awww.biology.iastate.edu courses.washington.edu cb

www.eeob.iastate.edu

NUMĂRUL COMPONENTELOR FLORALE dintr-un ciclu poară numele de merie, florile fiind diferite din acest punct de vedere: dimere, trimere, tetramere, pentamere, polimere.

DISPOZIŢIA ELEMENTELOR FLORALE PE RECEPTACUL:

spirociclică (a) (toate piesele florii sunt prinse după o linie spiralată), ca la Magnoliaceae;

ciclică (b) (piesele florii sunt prinse pe receptacul în verticile)

hemiciclică (c) (piesele periantului sunt prinse ciclic, iar staminele şi carpelele sunt prinse spirociclic).

b commons.wikimedia.org caFoto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

Page 50: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

50

TIPURI DE FLORI ŞI DE PLANTE DUPĂ REPARTIŢIA SEXELOR.

Aşa cum s-a putut constata anterior, organele sexuale din structura florilor sunt reprezentate de celula generativă a grăunciorului de polen (anteridia rudimentară, masculă) (la nivelul androceului), respectiv sinergidele din structura sacului embrionar al ovulului (arhegonul rudimentar, femel) (la nivelul gineceului).

Când florile posedă atât androceu cât şi gineceu, se numesc hermafrodite, iar cele care au numai androceu sau numai gineceu sunt unisexuate (mascule, respectiv femele).

Plantele cu flori unisexuate pot fi: monoice (cu flori mascule şi femele pe acelaşi individ (ex. Zea mays); dioice (când unii indivizi poartă flori mascule iar alţii, din aceeaşi specie, flori femele) (ex. Cannabis sativa), trioice (unii indivizi au flori mascule, alţii flori femele, iar alţii flori hermafrodite) (ex. Saponaria) şi poligame (pe acelaşi individ se află flori mascule, femele şi hermafrodite (ex. Aesculus).

en.wikipedia.org

relegalize.info

individ mascul

individ femel

Cannabis sativa, plantă dioică

flori femele

flori mascule

flori mascule

flori femele

Foto: C. Sîrbu

Zea mays, plantă monoică

Page 51: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

51

INFLORESCENŢELEUnele specii de plante au o singură floare pe tulpină sau pe o ramură (flori solitare), ca la ghiocel, lalea, narcisă etc.La multe plante, însă, florile sunt grupate mai multe pe o ramură sau pe tulpină, formând o inflorescenţă.Florile din inflorescenţă apar întotdeauna la noduri, în axila unor bractei (hipsofile).După natura mugurelui terminal (vegetativ sau floral), inflorescenţele sunt de două feluri: monopodiale şi simpodiale.

INFLORESCENŢELE MONOPODIALE(racemoase)

Prezintă în vârf un mugure vegetativ şi ca urmare au o creştere nedefinită a axelor.

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

Inflorescenţele monopodiale pot fi: simple (când axul inflorescenţei este neramificat) sau compuse (când florile se prind pe ramificaţii ale axului principal).

Principalele inflorescenţe monopodiale simple sunt:

spicul – cu flori sesile, hermafrodite şi ax erect (ex.: Plantago);

amentul – cu flori sesile, unisexuate şi ax pendul (ex.: Salix);

racemul – cu flori egal peduculate, dispuse de-a lungul axului (ex.: Brassicaceae);

corimbul – cu flori inegal pedunculate (lungimea pedunculilor descreşte de la baza spre vârful inflorescenţei, astfel încât florile ajung aproximativ la aceeaşi înălţime) (ex. Spiraea);

capitulul – cu flori scurt pedunculate, pe un ax uşor îngroşat (ex.: Trifolium);

calatidiul – cu flori sesile, pe un ax puternic îngroşat, disciform sau conic (la Asteraceae).

Page 52: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

52

spic

umbelaament

capitulcorimb

Foto: C. SîrbuFoto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. SîrbuFoto: C. SîrbuFoto: C. SîrbuFoto: C. Sîrbu

racem

calatidiu

Principalele inflorescenţe monopodiale compuse sunt:

spicul compus – format din mai multe spice simple, prinse pe un ax comun (Triticum, Secale etc.);

racemul compus – format din mai multe raceme simple, prinse pe un ax comun (ex. la unele Brassicaceae);

corimbul compus – format din mai multe corimbe simple prinse pe un ax comun (toate florile ajung la aceeaşi înălţime) (ca la Sorbus);

umbela compusă – formată din mai multe umbele simple, prinse în vârful unui ax comun (la Apiaceae);

Există şi inflorescenţe monopodiale compuse cu structură mixtă: racem de calatidii (la Artemisia), corimb de calatidii (la Achillea), racem de spice (numit şi panicul) (la Poa) etc.

Page 53: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

53

racem compus

corimb compus

umbelăcompusă

corimb din calatidii

Foto: C. Sîrbu racem din calatidii

Foto: C. Sîrbu

spiccompus

Foto: C. Sîrbu

racem din spice(=panicul)

Foto: C. Sîrbu

INFLORESCENŢELE SIMPODIALE (cimoase)

Prezintă în vârf un mugure floral şi ca urmare, creşterea inflorescenţei se poate continua numai lateral, ramificându-se de la cel mai apropiat nod de sub floarea terminală

După numărul axelor egale care se formează de sub floarea terminală, există trei tipuri de inflorescenţe simpodiale: mococaziul (câte singură axă), dicaziul (câte două axe egale) şipleiocaziul (câte trei sau mai multe axe egale).

monocaziul dicaziul pleiocaziul

Page 54: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

54

monocaziu dicaziu

Foto: C. Sîrbu lib.fo.am

pleiocaziu

herbariovirtualbanyeres.blogspot.com

Transportul polenului de pe anteră pe stigmat se numeşte polenizare.

După provenienţa polenului, o floare poate fi polenizată cu polen propriu, cu polen dintr-o altă floare de pe acelaşi individ şi cu polen din flori de pe alţi indivizi.

Ca urmare, distingem două tipuri de polenizare: directă(autopolenizare) şi indirectă.

POLENIZAREAwww.trekearth.com

Page 55: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

55

POLENIZAREA DIRECTĂ constă în polenizarea cu polen din aceeaşi floare sau cu polen de la alte flori de pe acelaşi individ (plante autogame).Exemple de adaptări ale plantelor pentru favorizarea autopolenizării:polenizarea are loc înainte ca florile să iasă din teaca frunzelor (la unele Poaceae) sau înainte de deschiderea florilor (la Pisum, Phaseolus, Gossypium);

la Berberis vulgaris (dracilă), la baza staminelor se află un ţesut sensibil care, când este atins de insectele ce caută nectar, face ca staminele să se curbeze brusc spre centrul florii; anterele atingând stigmatul, lasă polenul pe acesta;

la Viola odorata (toporaş) sau la Arachis hypogaea (arahide), florile nu se deschid niciodată (în sensul că nu descoperă anterele). În aceste cazuri, polenul germinează în interiorul anterelor, tubul polenic perforează peretele anterei, ajunge la stigmat şi apoi la ovul.

www.bgflora.net autopolenizare la Poaceae

Polenizarea are loc înainte ca inflorescenţa să se elibereze

din teaca frunzei thomascountyag.com

www.botanicalgarden.ubc.ca

autopolenizare la Berberis

Page 56: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

56

POLENIZAREA INDIRECTĂ (alogamă, încrucişată) constă în transportul polenului din floarea de pe un individ pe stigmatul unei flori de pe alt individ (al aceleiaşi specii).

Acest mod de polenizare este mult mai răspândit în natură decât polenizarea directă, asigurând sporirea variabilităţii genetice a descendenţilor.

Factorii naturali care efectuează transportul polenului sunt foarte variaţi: gravitaţia, vântul, insectele, păsările, apa.

Florile prezintă adeseori adaptări foarte avansate la polenizarea încrucişată.

Adaptări la polenizarea entomofilă (cu ajutorul insectelor):periant sau bractei viu colorate;secreţia de nectar;

Foto: C. Sîrbu

flori cu periant viu colorat, pentru atragerea insectelor

Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

Page 57: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

57

Periantul florilor la Orchidaceae, atrage insectele polenizatoare printr-o diversitate uimitoare de forme şi culori.

es.wikipedia.orgwhat-is-beauty.livejournal.com

www.marengowalks.com

es.wikipedia.org

atragerea insectelor polenizatoare cu ajutorul bracteilor inflorescenţei, viu colorateCalla aethiopica Bougainvillea glabra

pl.wikipedia.org de.wikipedia.org

Page 58: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

58

secreţia unor substanţe cu un miros puternic, plăcut (uleiuri eterice) sau neplăcut (substanţe cu miros de cadavru);prezenţa unor mecanisme speciale pentru atragerea insectelor şi evitarea autopolenizării: (periant zigomorf, heterostilia, stamine articulate mobil în tubul corolei, capturarea insectelor până la maturizarea polenului, eliberarea polenului sub formă de polinii, imitarea partenerilor de împerechere ai unor specii de insecte etc.periantul zigomorf, de tipul corolelor bilabiate sau personate, asigură adevărate “piste de aterizare” pentru insecte.

www.flickr.comwww.bio.miami.edu

floare cu stil scurt floare cu stil lung

heterostilia (Primula, Pulmonaria etc.) împiedică autopolenizarea, întrucât staminele şi stigmatul nu se află, în aceeaşi floare, la aceeaşi înălţime: astfel, polenul florilor brahistile este transportat de insecte pe stigmatele florilor longistile şi invers, polenul florilor longistile ajunge pe stigmatul florilor brahistile.

www.life.illinois.edu

Page 59: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

59

polenizarea entomofilă la genul Salvia

stamine articulate mobil în tubul corolei.La genul Salvia, staminele sunt conformate ca nişte pârghii, fiind fixate pe tubul corolei printr-un picioruş situat în treimea inferioară a filamentului.Albinele, apăsând cu trompa pe capătul inferior, lăţit, al filamentului (vezi săgeata), determină aplecarea capătului superior al filamentului, astfel că antera atinge corpul insectei (a). Când albina ajunge într-o altă floare de Salvia, polenul de pe partea sa dorsală este “cules” de stigmatul bifid al florii respective, urmând ca insecta să se încarce cu o nouă cantitate de polen (b).

commons.wikimedia.org

a

b

www.gutenberg.org

academic.sun.ac.za

La Aristolochia clematitis, floarea prezintă un perigon cu baza dilatată, care adăposteşte staminele şi stigmatul. Pe partea internă, tubul perigonului este prevăzut cu numeroşi peri orientaţi cu vârful spre interior. Florile secretă un suc cu miros cadaveric, ce este plăcut de anumite insecte diptere. Insectele vizitatoare, care poartă pe corpul lor polen de la alte flori, odată pătrunse în partea dilatată a perigonului, nu mai pot ieşi din cauza perilor care blochează ieşirea. Prizonieratul insectei durează până când staminele florii ajung la maturitate şi eliberează polenul, moment în care şi perii se ofilesc; găsind ieşirea, insectele încărcate cu polen vor evada din tubul perigonului, dar atrase de mirosul unei alte flori, vor transporta pe stigmatul acesteia polenul “cules” în vizita precedentă.

polenizare entomofilă specializată la Aristolochia

capturarea insectei până în momentul maturizării şi eliberării polenului

[fmhibd.library.cmu.edu, modificat]

stigmat

stamine

Page 60: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

60

eliberarea polenului sub formă aglutinatăLa Asclepiadaceae şi Orchidaceae, grăuncioarele de polen sunt unite între ele printr-o substanţă vâscoasă, formând o polinie prevăzută cu un pedicel ce are la bază o dilatare vâscoasă ce seprinde de capul insectei polenizatoare.

www.flickr.com

www.2classnotes.com

Polenizare entomofilă specializată la Orchidaceae

polinii

polinii purtate de o insectă

imitarea partenerilor de împerechere ai unor specii de insecte însoţită de eliberarea unor substanţe similare feromonilor sexuali este întâlnită la unele Orchidaceae, cum este genul Ophrys.

Una dintre tepalele florii de Ophrys imită, prin formă şi culoare corpul unei insecte. Masculul identifică floarea de Ophrys ca pe o femelă din propria specie, “împerechindu-se” cu floarea, ocazie cu care se încarcă şi cu polen, pe care-l trasportă apoi spre o nouă “parteneră”.

foter.com

burnel.perso.sfr.fr

Page 61: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

61

Adaptări la polenizarea ornitofilă (cu ajutorul păsărilor):

În regiunile tropicale, există plante ale căror flori au tubul periatului astfel conformat încât nectarul produs la baza tubului nu poate fi cules decât de unele păsări foarte mici, dar cu un cioc foarte lung (păsările colibri); polenul aderă de capul păsărilor, care îl trasportă apoi la o altă floare.

webby.com

Adaptări ale plantelor la polenizarea anemofilă (cu ajutorul vântului):

lipsa periantului sau periant rudimentar (prezenţa periantului ar împiedica într-o mare măsură transportul polenului de către vânt), fără culori vii (vântul nu este “sensibil” la colori);

lipsa glandelor nectarifere (nectarul nu ar mai avea nici un rol în atragerea agentului polenizator);

flori unisexuate, dispuse în inflorescenţe amentiforme, care favorizează scuturarea polenului la cea mai mică adiere de vânt;

producerea unei mari cantităţi de polen, care este uşor şi cu sporodermă rezistentă la uscăciune;

stigmatele florilor femele foarte lungi şi ramificate pentru ca şansa de a reţine câteva grăuncioare de polen să fie cât mai mare;

înflorirea înainte de înfrunzire (frunzele ar reţine o mare cantitate de polen purtat de vânt) etc.

Page 62: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

62

Flori nude la Fraxinus excelsior – plantă adaptată la polenizarea anemofilă

Stigmatele foarte mari şi ramificate ale florilor plantelelor din familia Poaceae reprezintă o adaptare pentru polenizarea anemofilă

tudbotanybiol324.blogspot.comcommons.wikimedia.org

Adaptări la polenizarea hidrofilă (cu ajutorul apei)

La un număr mic de plante acvatice submerse eliberarea polenului se face în apă; purtat de curenţii de apă, polenul ajunge pe stigmatul florilor.

La Vallisneria spiralis, florile mascule, grupate în amenţi şi protejate de o bractee ca un cornet (spată) se desprind la maturitate din inflorescenţă şi se ridică la suprafaţa apei, unde plutesc pe valuri.

Florile femele au un peduncul foarte lung, răsuci în spirală. La maturitate, pedunculul se derulează, florile femele ajung la suprafaţa apei şi stigmatul trilobat are şansa să fie atins de o floare masculă, efectuându-se, astfel, polenizarea.

După polenizare, pedunculul florii femele se răsuceşte din nou şi astfel florile se retrag sub apă, unde se formează fructul şi seminţele.

Page 63: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

63

polenizare hidrofilă la Vallisneria spiralis

www.biologia.edu.ar

Floare femelă Floare masculă

www.tropica.com

FECUNDAREA LA MAGNOLIOPHYTADupă polenizare, grăuncioarele de polen germinează datorită unor substanţe produse de papilele secretoare ale stigmatului.

Exina crapă în dreptul unui por sau a unui şanţ, iar intina creşte, formând un tub lung şi subţire, tubul polenic.

În acest tub pătrunde mai întâi celula vegetativă, urmată de celula generativă.

Tubul polenic creşte, străbătând stigmatul şi stilul, ajungând la nivelul ovarului creşte pe suprafaţa înternă a acestuia, îndreptându-se către un ovul, apoi creşte pe suprafaţa ovulului până ajunge la micropil (sau străbate integumentele prin dreptul şalazei), şi ajunge în final la sacul embrionar.

Tot parcursul tubului polenic este determinat de un chimiotropism pozitiv, sub influenţa unor substanţe elaborate de celulele sacului embrionar.

Page 64: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

64

grăuncior de polen germinat, pe soluţie

nutritivă

smartsite.ucdavis.edu

Între timp, celula generativă a grăunciorului de polen se divide, dând naştere la doi gameţi masculi neflagelaţi (spermatii), care înaintează odată cu tubul polenic, ajungând la nivelul sacului embrionar.

La contactul tubului polenic cu peretele sacului embrionar, vârful tubului polenic crapă iar peretele sacului embrionar se gelifică pe o porţiune şi astfel, cele două spermatii pătrund în sacul embrionar.

O spermatie se uneşte cu oosfera, rezultând zigotul principal, diploid (2n). Cea de-a doua spermatie se uneşte cu celula centrală (deja diploidă) a sacului embrionar, formând un al doilea zigot, triploid (3n), numit zigot secundar.

Aşadar, la Magnoliophyta, are loc o dublă fecundare, cu formarea a doi zigoţi: unul principal, 2n şi unul secundar, 3n.

Page 65: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

65

FECUNDAŢIA DUBLĂ, cu formarea a doi zigoţi: principal (2n) şi secundar (3n)

tub polenic

ovulcarpela

(2n)

(n)

(n)

(n)

[www2.estrellamountain.edu][www.biologyjunction.com ]

FORMAREA SEMINŢEI ŞI A FRUCTULUI

În urma procesului de dublă fecundaţie, întreaga floare suferă transformări, în urma cărora iau naştere două noi organe ale plantei şi anume, fructul şi sămânţa.

Astfel, petalele, staminele şi adeseori sepalele florii fecundate se ofilesc şi cad;

La nivelul gineceului, ovarul creşte foarte mult, în timp ce stilul şi stigmatul se usucă şi cad.

Pe seama ovarului se formează fructul, foarte variabil din punct de vedere morfologic şi anatomic, de la un grup de plante la altul.

În paralel cu transformarea ovarului în fruct, ovulul fecundat va da naştere seminţei.

Page 66: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

66

FORMAREA SEMINŢEI

Zigotul principal (2n), după o perioadă de repaus, intră în diviziune, formând spre micropil un organ filiform, numit suspensor, iar în partea opusă rezultă un masiv de celule din care se va diferenţia embrionul, alcătuit din radiculă, tigelă, gemulă şi unul sau două cotiledoane.

În timpul creşterii embrionului, suspensorul se alungeşte şi împinge embrionul în masa albumenului, din care se va hrăni.

În paralel, nucleul triploid al zigotului secundar (3n) se dividefoarte activ, încât la un moment dat întregul sac embrionar este plin cu nuclei nedespărţiţi prin membrane.

Sacul embrionar plurinucleat îşi măreşte volumul pe seama nucelei care se reduce din ce în ce mai mult (la majoritatea plantelor, nucela dispare complet, în cele din urmă), având, în acest stadiu, un aspect lăptos (este o masă protoplasmatică plurinucleată).

La un moment dat, încep să apară, de la periferie spre centru, pereţi despărţitori între nuclei, formându-se astfel un ţesut numit albumen sau endosperm secundar, foarte bogat în substanţe nutritive (proteine, lipide, glucide, minerale etc.).Astfel se formează albumenul la plantele din clasa Liliopsida(spre exemplu, la grâu).La majoritatea Magnoliopsidelor, cariochineza (diviziunea nucleului) de la nivelul zigotului secundar este urmată imediat de citochineză (separarea în celule prin apariţia unui perete despărţitor), astfel încât albumenul are, de la început, o structură celulară.În paralel cu formarea embrionului şi a albumenului, integumentele ovulului cresc, se sclerifică parţial şi formează învelişul seminţei (tegumentul).

Page 67: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

67

www.studyblue.com

FRUCTULEste cel mai caracteristic organ al magnoliofitelor, el lipsind la toate celelalte încrengături de plante.

Fructul rezultă, după cum s-a arătat, din peretele ovarului (din carpelă), în urma procesului de fecundaţie, în paralel cu transformarea ovulului în sămânţă.

MORFOLOGIA FRUCTULUI

Din punct de vedere morfologic, fructele sunt foarte variate, deosebindu-se prin formă, mărime, culoare, greutate.

Forma fructelor respectă, în general, forma ovarului din care au luat naştere, putând fi: globuloasă, ovoidală, conică, cilindrică etc.

Mărimea fructelor poate fi de la câţina milimetri, la câţiva centimetri. La unele specii fructele pot atinge până la 0,5 m în diametru (Cucurbita maxima).

Page 68: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

68

Greutatea fructelor variază de la câteva zeci de miligrame până la zeci de kilograme (fructele de la Cucurbita maxima pot depăşi 60 Kg).

www.selfsustainable.co.za

fertilekitchen.blogspot.com

Culoarea fructelor este verde înainte de coacere. Fructele mature prezintă cele mai diferite culori, în funcţie de specie.

ANATOMIA FRUCTULUI

Peretele fructului (pericarpul), are o structură asemănătoare cu cea a carpelei (care nu este altceva decât o sporofilă, adică o frunză adaptată pentru producerea sporangilor şi ca atare, are o structură asemănătoare unei frunze).

Aşadar, peretele fructului prezintă trei zone anatomice: epicarpul, mezocarpul şi endocarpul.

Foto: C. Sîrbu

epicarpmezocarpendocarp

pericarp

Page 69: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

69

Epicarpul este partea externă a fructului şi provine din epiderma inferioară (externă) a carpelei.Epicarpul poate fi subţire şi acoperit cu un strat de pruină (la prun, viţa de vie), poate prezenta peri (fructele de soia), coaste proeminente (la Onobrychis), sau poate fi gros, prevăzut cu buzunare secretoare (la Citrus) sau este parţial lignificat (la Cucurbitaceae).

Mezocarpul (partea mijlocie a peretelui fructului) rezultă din mezofilul carpelei şi reprezintă partea cea mai dezvoltată a fructului (cu excepţia fructelor uscate, unde mezocarpul este mult redus, sau la citrice, unde mezocarpul este subţire).

În mezocarpul fructelor cărnoase se acumulează o mare cantitate de apă, în care sunt solvite diferite substanţe (zaharuri, acizi organici etc.).

Endocarpul se află la interior şi ia naştere din epiderma superioară (externă) a carpelei.

El poate fi foarte subţire (ca la roşii), gros şi lignificat (la cireşe) sau prezintă peri suculenţi (la citrice).

CLASIFICAREA FRUCTELORDupă tipul gineceului din care provin, fructele se clasifică în cinci categorii: simple, multiple, mericarpice, false şi compuse.

I. FRUCTELE SIMPLEIau naştere dintr-un gineceu monocarpelar sau pluricarpelar sincarp (al unei singure flori).

După consistenţă, fructele simple pot fi uscate şi cărnoase(suculente), fiecare putând fi dehiscente (care se deschid la maturitate) sau indehiscente (nu se deschid la maturitate).

I. 1. FRUCTELE SIMPLE USCATE NEDEHISCENTE:Achena – fruct monosperm, cu pericarpul sclerificat, neconcrescut cu tegumentul seminţei (ex. la cânepă, tei etc.);

Cariopsa – se deosebeşte de achenă prin faptul că pericarpul este concrescut cu tegumentul seminţei (ex. la grâu, secară etc.)

Page 70: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

70

Samara – se deosebeşte de achenă prin faptul că pericarpul este lăţit sub forma unei aripioare care ajută la răspândirea fructului prin intermediul vântului (ex. la frasin, ulm etc.);

Lomenta – este un fruct alungit, polisperm, cu gâtuituri transversale (între seminţe). La maturitate se rupe uşor în dreptul gâtuiturilor, în segmente unisperme (la Coronilla varia).

samara

commons.wikimedia.org

Foto: C. Sîrbu

păstaia indehiscentă

curator.phytoimages.siu.edu

delta-intkey.com

Foto: C. Sîrbu

achena cariopsalomenta

Păstaia indehiscentă – provine dintr-un gineceu monocarpelar (ex. la Onobrychis viciifolia)

I. 2. FRUCTELE SIMPLE USCATE DEHISCENTE

Aceste fructe au ţesuturi mecanice care prin uscare se contractă, determinând deschiderea fructelor şi punerea în libertate a seminţelor.

Sunt de mai multe tipuri: folicula, păstaia, silicva, silicula şi capsula.

Folicula – provine dintr-un gineceu monocarpelar şi se deschide pe linia de sudură a marginilor carpelei (ex. la Consolida regalis);

Păstaia – se deosebeşte de foliculă prin faptul că se deschide atât pe linia de sudură a marginilor carpelei, cât şi pe linia nervurii mediane a carpelei (este caracteristică familiei Fabaceae).

Silicva – este un fruct alungit care ia naştere dintr-un gineceu tetracarpelar sincarp, cu ovar bilocular, deschizându-se pe liniile de sudură a celor patru carpele. Este fructul caracteristic familiei Brassicaceae.

Silicula – este o silicvă scurtă (caracteristică pentru unele Brassicaceae).

Page 71: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

71

poricidă denticulată operculată valvicidă

www.fauneflore-massifcentral.fr Foto: C. Sîrbu

es.wikipedia.orgsilicva

www.plantarium.ru

folicula păstaia

silicula

www.flickriver.com Foto: C. Sîrbu

Tipuri de capsule:

fr.wikipedia.org Foto: C. Sîrbu

Capsula – provine din ovarul unui gineceu bicarpelar sau pluricarpelar sincarp şi se deschide în diferite moduri, în funcţie de care capsulele sunt de mai multe categorii:

poricidă – se deschide prin apariţia unor pori, ca la mac (Papaver somniferum);

denticulată – când vârfurile carpelelor se desfac, prezentându-se ca nişte dinţişori ce delimitează un orificiu apical, ca la neghină (Agrostemma githago);

operculată – se deschide prin detaşarea unui căpăcel (opercul) spre vîrf, ca la scânteiuţă (Anagallis arvensis) sau neghină (Agrostemma githago);

valvicidă – se deschide prin despicături longitudinale, de la vârf spre bază, pe linia de sudură a carpelelor (Colchicum autumnale), pe linia nervurilor mediane ale carpelelor (Gossypium herbaceum) sau de o parte şi de alta a liniei de sudură a carpelelor (Datura stramonium).

Page 72: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

72

I. 3. FRUCTE SIMPLE CĂRNOASE

Baca – prezintă epicarpul pielos sau membranos, mezocarpul suculent (cărnos) şi endocarpul foarte subţire, membranos, ca la roşii (Lycopersicum esculentum) sau la viţa de vie (Vitis vinifera);

Drupa – se deosebeşte de bacă prin endocarpul gros, lignificat, cunoscut sub numele de sâmbure, şi prin aceea că adăposteşte o singură sămânţă (baca este polispermă), spre exemplu, la piersic (Persica vulgaris), cireş (Cerasus avium), prun (Prunus domestica), măslin (Olea europaea) etc.

Hesperida se caracterizează prin epicarp pielos, gros, cu buzunare secretoare de uleiuri eterice, mezocarp subţire, spongios şi endocarp cu peri unicelulari veziculiformi, plini cu suc (la genul Citrus)

baca, la Lycopersicum esculentum

drupa, la Armeniaca vulgaris

Foto: C. Sîrbu

england.lovefoodhatewaste.com

epicarp

mezocarp

endocarp

Foto: C. Sîrbu

endocarp

mezocarp

endocarp

epicarp

Foto: C. Sîrbu commons.wikimedia.org

hesperida, la Citrus limon

Page 73: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

73

II: FRUCTELE MULTIPLE (APOCARPICE)

Fructele multiple iau naştere dintr-un gineceu apocarpic (de aceea se mai numesc fructe apocarpice); fiecare carpelă liberă a gineceului va produce un fruct simplu, iar totalitatea acestora, prinse pe receptacolul comun, formează un fruct multiplu.

II.1. FRUCTE MULTIPLE USCATE: poliachena (ca la Adonis, Ranunculus, Anemone etc.) şi polifolicula (ca la Helleborus, Aconitum, Spiraea etc.)

II.2. FRUCTE MULTIPLE CĂRNOASE: polidrupa, ca la zmeur (Rubus idaeus) etc.

poliachena, la Adonis

polifolicula, la Helleboruschestofbooks.com

Foto: C. Sîrbu

Polidrupa, la Rubus caesius

III. FRUCTE MERICARPICEProvin din gineceu sincarp, dar la maturitate se desfac în atâtea părţi (mericarpe), câte carpele au fost concrescute sau câte loje a avut ovarul:

Disamara – provine din ovar bicarpelar bilocular şi este caracteristică familiei Aceraceae;

Tetraachena – provine din gineceu bicarpelar tetralocular, pereţii fiecărei loje dând naştere la câte o achenă; este caracteristică familiilor Boraginaceae şi Lamiaceae.

Pseudodiachena – provine din gineceu bicarpelar bilocular, cu ovar inferior (este în acelaşi timp şi un fruct fals !), fiind caracteristică pentru familia Apiaceae.

Foto: C. Sîrbu

Page 74: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

74

pseudodiachena, la Apiaceae

tetraachena, la Cynoglossum

www.biogeolsvt.info

www.flickr.com

disamara, la Acer

IV. FRUCTELE FALSESunt fructele la formarea cărora, pe lângă ovar, participă şi alte părţi ale florii: receptaculul, mai rar elemente ale periantului sau chiar bracteile florale. Dintre fructele false cel mai frecvent întâlnite, amintim:

Pseudocariopsa – este o cariopsă învelită strâns de una dintre tepalele florii (palea) şi de bracteea florală (lema) – la multe Poaceae (Avena sativa, Hordeum vulgare etc.);

Pseudoachena – este o achenă la formarea căreia participă şi receptacolul floral (întrucât ovarul este inferior), ca la Asteraceae;

Pseudocapsula - este o capsuilă provenită dintr-un ovar inferior (la formarea sa participă şi receptacolul), ca la Iris germanica;

Pseudobaca – este o bacă provenită dintr-un ovar inferior (la formarea sa participă şi receptacolul), ca la agriş (Ribes uva-crispa), Cucurbitaceae etc.;

Poama (pseudopolifolicula) – este o polifoliculă învelită de receptacolul cărnos, foarte dezvoltat (ca la Malus, Pyrus, Cydonia etc.);

Pseudopoliachena – poliachenă dezvoltată pe un receptacul cărnos (Fragaria) sau în interiorul acestuia (Rosa) etc.

Page 75: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

75

pseudocariopsa, la Avena

pseudoachena la Helianthus

poama, la Malus

pseudocapsula, la Iris

www.fruitsinfo.com

Foto: C. Sîrbu

www.oardc.ohio-state.edu

www.flickr.com

stevenjwolf.com

pseudobaca, la Ribespseudopoliachena, la Fragaria

Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

V. FRUCTELE COMPUSE

Provin din ovarul mai multor flori strâns grupate în inflorescenţe (marea lor majoritate sunt în acelaşi timp şi false, pentru că la formarea lor participă şi ate elemente, pe lângă ovarele florilor):

Soroza – provine dintr-un ament femel de la dud (Morus). Fiecare floare femelă formează o achenă, învelită în tepalele cărnoase; toate aceste achene, cu învelişul lor cărnos, formează un fruct compus;

Sicona – este fructul de la smochin (Ficus carica); provine dintr-o inflorescenţă în formă de cupă, în care florile femele produc achene; acestea rămân închise la maturitate în cupa cărnoasă a inflorescenţei;

Glomerulul – este fructul de la sfeclă (Beta vulgaris), la care florile sesile sunt foarte strâns alăturate; la maturitate, din ovarul fiecărei flori se naşte o achenă care concreşte cu tepalele şi în final toate aceste formaţiuni concresc între ele;

Alte fructe compuse: ştiuletele de la porumb, strugurele la viţa de vie etc.

Page 76: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

76

sicona, la Ficus carica

glomerul, la Beta vulgaris

Foto: C. Sîrbu en.wikipedia.org

naturalhealth101.net

commons.wikimedia.org

ştiulete, la Zea mayssoroza, la Morus alba

the-plant-directory.co.uk

strugurele, la Vitis vinifera

SĂMÂNŢA LA MAGNOLIOPHYTADupă cum s-a mai arătat, în urma procesului de dublă fecundaţie, au loc o serie de transformări prin care ovarul se transformă în fruct, iar ovulul în sămânţă.

Forma seminţelor variază foarte mult, de la specie la specie: seminţe sferice, ovale, lenticulare, cubice, reniforme, cordiforme etc.

Mărimea şi greutatea seminţelor, de asemenea, se încadrează în limite foarte largi. Unele plante au seminţe foarte mici, încât aproape nu se pot vedea cu ochiul liber (Orobanchaceae, Orchidaceae), altele au seminţe de câţiva milimetri (mazăre, ricin), în timp ce castanul ornamental are seminţe cu diametrul de 2-3 cm.

Numărul seminţelor dintr-un fruct, de asemenea, variază de la specie la specie. Astfel, la Asteraceae, Poaceae, Cyperaceae etc., în fiecare fruct se află o singură sămânţă; la Cucurbitaceae fructul conţine câteva zeci de seminţe, iar la Orchidaceae şi Orobancaceae se află câteva zeci de mii de seminţe.

Page 77: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

77

O sămânţă matură este alcătuită din următoarele părţi principale: tegument (tg), embrion şi endosperm secundar (albumen) (es).

Tegumentul

Provine din integumentele ovulului şi este formaţiunea care protejează sămânţa la exterior.

Tegumentul poate fi neted (Phaseolus), reticulat (Papaver), verucos (Agrostemma), aripat (Paulownia), acoperit cu peri (Gossypium) etc.

PĂRŢILE COMPONENTE ALE SEMINŢEI:

[Grinţescu 1928-1934]

Tegument neted, la Phaseolus

www.gene.affrc.go.jp

Tegument verucos, la Agrostemma

commons.wikimedia.org

Tegument reticulat, la Papaver

www.glasslifeform.org

128.192.141.98Tegument aripat, la

Paulownia

stevenjwolf.com

en.wikipedia.org

Fruct şi seminţe cu peri, la Gossypium

Page 78: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

78

Culoarea tegumentului poate fi uniformă (neagră, albă etc.) sau neuniformă (la Phaseolus, Ricinus).

Culoarea neuniformă a tegumentului seminţelor la diferite soiuri de fasole

(Phaseolus vulgaris)commons.wikimedia.org

Pe suprafaţa tegumentului se pot observa următoarele formaţiuni: hilul, micropilul, rafa şi unele anexe (aril, arilod, caruncul, strafiola).

Hilul apare ca o cicatrice pe locul unde a fost prins ovulul de funicul.

Micropilul apare ca un por situat pe o mică proeminenţă; este locul prin care radicula embrionului străbate tegumentul în timpul germinării seminţei.

Rafa este o proeminenţă alungită a tegumentului care reprezintă linia de concreştere a ovulului cu funiculul (apare doar la seminţele care provin din ovule anatrope: Ricinus, Pisum etc.)

hil

micropil

radiculasoilcropandmore.info

commons.wikimedia.org

rafa

www.botanyjohn.org

Page 79: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

79

Arilul este o excrescenţă cărnoasă care începe din regiunea hilului şi se dezvoltă ca o cupă în jurul seminţei (Myristicaceae,Nymphaeaceae);Arilodul este o formaţiune asemănătoare arilului, dar care se formează în jurul micropilului acoperind ca o cupă, parţial sau total sămânţa (Evonymus);

Aril, la sămânţa de Myristica fragrans

Arilod la seminţele de Evonymus

jovinacooksitalian.com www.flickr.com

Carunculul se prezintă ca un neg de consistenţă cornoasă în regiunea micropilului pe care-l astupă (Euphorbiaceae, Violaceaeetc.); Strafiola este o expansiune cărnoasă care se dezvoltă în lungul rafei (Dicentra, Chelidonium etc).

sămânţă de Ricinus communis cu caruncul

seminţe de Chelidonium majus cu strofiolă

creationwiki.org

tt.ibt.lt

Page 80: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

80

Structura tegumentului seminal variază foarte mult de la specie la specie. Este format din mai multe straturi de celule, uneori fiind diferenţiat în două zone:

testa – la exterior, mai dură, formată din celule cu pereţii îngroşaţi şi lignificaţi (macrosclereide, osteosclereide);

tegmenul – la interior, mai moale, formată din celule cu pereţii subţiri.

Structura tegumentului la sămânţa de fasole

testa

tegmen

www.uri.edu

Embrionul

Este partea cea mai importantă a seminţei şi provine din zigotul principal, diploid.

Este alcătuit din: radiculă (rădăciniţă), tigelă (tulpiniţă), gemulă (muguraş) şi unul sau două cotiledoane (frunze embrionare).

În general, la Magnoliopsida (ex. la Phaseolus) embrionul are două cotiledoane dezvoltate, în timp ce la Liliopsida (ex. laTriticum), embrionul are un singur cotiledon dezvoltat.

Forma embrionului poate fi: dreaptă (Ricinus), arcuită (Papaver), spiralată (Salsola) etc.

Prin dezvoltarea sa, în timpul germinării seminţei, embrionul generează o nouă plantă.

Page 81: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

81

cotiledoane gemula

tigela

radicula

Structura embrionului la sămânţa de Capsella bursa-pastoris

www.uri.edu

Structura embrionului la sămânţa de Triticum aestivum

radicula

tigela

gemula

coleoptil

coleoriza

cotiledon

Embrion la Triticum sativum

s10.lite.msu.edu

Page 82: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

82

Albumenul (endospermul secundar)

Este un ţesut nutritiv care rezultă din zigotul secundar (3n), având rolul de a hrăni embrionul în timpul germinării seminţei, până când tânăra plantă va forma primele frunze capabile de fotosinteză.

La majoritatea plantelor, în dezvoltarea sa, albumenul consumă întreaga nucelă, dar la unele plante (Piperaceae, Nymphaeaceae etc.), nucela nu este consumată în întregime de albumen, restul de nucelă care persistă la nivelul seminţei fiind denumit perisperm.

La unele plante, după formarea albumenului, embrionul continuă să se dezvolte, consumând substanţele acumulate de către endosperm şi depozitându-le în propriile cotiledoane, care devin foarte voluminoase. Asemenea seminţe vor fi lipsite de albumen la maturitate (seminţe exalbuminate) (ca la Phaseolus, Cucurbita etc.)

embrion (2n)

endosperm secundar (3n)

perisperm (rest al nucelei) (2n)

sămânţa de Piper nigrum, cu perisperm şi endosperm

modificat după http://delta-intkey.com/angio/images/piper730.gif

Page 83: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

83

sămânţă exalbuminată

www.odec.ca

La nivelul albumenului (sau în cotiledoanele embrionului, la seminţele exalbuminate) sunt depozitate substanţe nutritive foarte variate: uleiuri vegetale (predomină la Ricinus, Glycine, Helianthus, Linum, Brassica etc.), amidonul (predomină la Poaceae), proteinele (sub forma grăuncioarelor de aleuronă - în combinaţie cu amidonul sau cu uleiurile) etc.

Page 84: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

84

RĂSPÂNDIREA FRUCTELOR ŞI SEMINŢELOR (DISEMINAREA)

După ce fructele şi seminţele ajung la maturitate, apare necesitatea de a se răspândi în natură cât mai departe de planta-mamă, pentru ca viitoarele plante să nu se concureze între ele.

La fructele dehiscente, se răspândesc numai seminţele, iar la cele indehiscente, seminţele se răspândesc împreună cu fructele; de aceea, răspândirea lor se tratează împreună, fenomenul purtând numele de diseminare.

După modul cum îşi răspândesc seminţele şi fructele, plantele se împart în două categorii: autochore şi alochore.

PLANTELE AUTOCHORE îşi răspândesc fructele şi seminţele prin mijloace proprii.

Mecanismele prin care are loc răspândirea seminţelor la aceste plante sunt diverse:

deschiderea bruscă a fructelor şi aruncarea seminţelor la o anumită distanţă (Impatiens noli-tangere, Viola odorata);

crăparea bruscă a părţii externe a tegumentului seminal ca urmare a deshidratării ţesuturilor sale mecanice, cu expulzarea seminţei (Oxalis);

deschiderea explozivă a fructului la atingere şi expulzarea ţesuturilor placentare macerate, de consistenţă vâscoasă, împreună cu seminţele (Ecbalium elaterium);

mişcarea higroscopică a unor ariste ce însoţesc fructele, care determină înaintarea fructelor pe sol (Erodium cicutarium) sau chiar “autoînsămânţarea” acestora (Avena fatua etc.) etc.

Page 85: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

85

diseminare autochoră la Oxalis stricta, prin crăparea bruscă a părţii

externe a tegumentului seminal

www.erbe.altervista.org

diseminare autochoră la Impatiens noli-tangere, prin deschiderea explozivă a

fructului (săgeata)

“autoînsămânţare” la Avena fatua

spiculeţe aristate la

Avena fatua

fructe aristate la Erodium cicutarium

pseudobacă “explozivă” la Ecbalium elaterium

Plante autochore:

Page 86: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

86

PLANTELE ALOCHORE îşi răspândesc fructele şi seminţele prin intermediul unor factori externi. După natura factorului care realizează diseminarea, plantele alochore sunt de mai multe categorii: anemochore, zoochore şi hidrochore.

Plante anemochore – îşi răspândesc fructele şi seminţele cu ajutorul vântului, având seminţe sau fructe prevăzute cu diferite tipuri de peri sau aripioare care le permit să plutească în aer şi să fie purtate uşor de vânt (Populus, Epilobium, Taraxacum, Acer, Betula, Fraxinus, Ulmus etc.);

Plantele zoochore – îşi răspândesc fructele sau seminţele cu ajutorul animalelor. Aceste plante sunt, la rândul lor, de două tipuri: epizoochore şi endozoochore.

Plantele epizoochore - fructele sau seminţele se agaţă sau se lipesc de corpul animalelor prin diferite mecanisme (cârlige, substanţe lipicioase, în noroiul care se lipeşte de picioare etc), fiind transportate astfel pe mari distanţe de către animale.

Populus nigra

worldkigo2005.blogspot.com

plante anemochore:

www.aphotoflora.com

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

Foto: C. Sîrbu

faunaflora.islec.free.fr

Acer pseudoplatanus Ulmus minor

Foto: C. Sîrbu

Fraxinus excelsior

Epilobium sp.Taraxacum officinale

Page 87: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

87

Bidens tripartita

Foto: C. Sîrbu

www.minnesotawildflowers.info

Cynoglossum officinale

Arctium lappa Xanthium italicum

plante epizoochore:

www.flickr.com

Foto: C. Sîrbu

Plantele endozoochore au seminţe capabile să reziste la trecerea prin tubul digestiv al animalelor, fiind eliminate odată cu excrementele acestora, la mare distanţă de locul unde au fost înghiţite (Cerasus avium, Fragaria vesca, Rubus idaeusetc.) şi beneficiind în acelaşi timp, de elementele nutritive din excrementele respective.

Fragaria vesca Rubus idaeus

Foto: C. Sîrbu Foto: C. Sîrbu

Page 88: Morfologia Anatomia Plantelor AH6 Inmultirea Pl

88

Plantele hidrochore – îşi răspândesc fructele şi seminţele cu ajutorul curenţilor de apă. La aceste plante, fructele şi seminţele sunt uşoare şi aproape impermeabile, ca să poată pluti (Cicuta virosa, Trapa natans, Carex sp., Cocos).

Fruct plutitor de Trapa natansFoto: C. Sîrbu

Fructele de Cocos nucifera plutesc timp îndelungat pe valurile oceanice; aruncate la ţărm de către valuri, seminţele germinează şi dau naştere unor noi palmieri de cocos.

science.jrank.org


Recommended