Modulul 2 Comportamentul costurilor

Structura:

2.1. Comportamentul costurilor: Relaţia Cost – Volum (CV)

2.2. Comportamentul costurilor: Relaţia Cost – Volum – Profit (CVP)

2.3. Studiu de caz

2.1. Comportamentul costurilor: Relaţia Cost – Volum (CV)

Comportamentul costurilor reprezintă modul în care reacţionează un cost la schimbările

intervenite în volumul producţiei sau al activităţii consumatoare de resurse şi producătoare de

rezultate. Dacă nivelul activităţii creşte, scade sau este constant, un anumit cost ar putea creşte,

scădea sau rămâne constant. Managementul trebuie să anticipeze sensul şi mărimea schimbării unui

cost. În relaţia cu nivelul de activitate sau cu volumul de producţie, costurile se grupează în trei

structuri:

1. costuri variabile;

2. costuri fixe;

3. costuri semivariabile.

Concepte / Definiţii

1. Costurile variabile

Cheltuielile care se modifică, pe total, direct şi proporţional cu modificarea volumului activităţii:

- cresc sau scad după cum nivelul activităţii creşte sau scade;

- costul variabil rămâne constant atunci când este exprimat pe unitatea de produs;

- în general, în această categorie se includ materialele directe, salariile directe cu

elementele asociate şi câteva articole de costuri indirecte (costuri cu întreţinerea şi

funcţionarea utilajelor, costuri de desfacere etc.)

2. Costurile fixe

Cheltuielile care rămân constante, pe total, indiferent de modificarea volumului activităţii:

- corespund, pentru fiecare perioadă, unei capacităţi de producţie (costuri de structură sau

de capacitate);

- capacitatea de producţie reprezintă limita superioară a output-ului productiv al unei

entităţi economice;

- costurile fixe exprimate pe unitatea de produs se modifică invers proporţional cu volumul

de activitate (costurile fixe unitare scad pe măsură ce volumul activităţii creşte şi cresc pe

măsură ce volumul activităţii scade);

- în general, în această categorie se includ cheltuielile dependente de factorul timp mai

mult decât de producţie (de exemplu, unele materiale consumabile, salariile personalului

administrativ cu elementele asociate, primele de asigurare, chiriile, amortizarea etc.)

2. Costurile semivariabile

Cheltuielile care deţin o parte fixă şi una variabilă (de exemplu, consumul de energie electrică,

cheltuielile cu reparaţiile etc.)

Exemple

Relaţia CV ilustrează cum se comportă costurile la schimbarea nivelului activităţii

organizaţiei şi utilizările diferite ale informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune în măsurarea

şi managementul performanţei.

Costuri variabile

Tabelul următor prezintă utilizarea costului variabil total în obţinerea produsului P:

Nr. de produse P (buc)

Cost variabil unitar (u.m.)

Cost variabil total (u.m.)

1 50 50 2 50 100 10 50 500

300 50 15.000 În acest exemplu, volumul activităţii este măsurat ca numărul de produse P obţinute. În

primul rând, costul variabil exprimat pe unitatea de produs este constant: 50 u.m. / buc. În al doilea

rând, costul total este variabil deoarece creşte sau scade după cum nivelul activităţii creşte sau

scade: 1 buc., 2 buc., ... 300 buc.

Pentru a evita confuziile, subliniem că termenul cost variabil se referă la costurile care se

modifică, pe total, direct şi proporţional cu volumul activităţii.

Costuri fixe

Tabelul de mai jos ilustrează utilizarea costurilor fixe în obţinerea produsului P:

Activitate 300 buc. 200 buc. 350 buc. Cheltuieli fixe totale 3.000 u.m. 3.000 u.m. 3.000 u.m. Cost fix unitar 10 u.m. / buc. 15 u.m. / buc. 8,57 u.m. / buc.

Produsul P se fabrică într-un centru de producţie prevăzut pentru o capacitate normală de

300 bucăţi şi cheltuielile fixe totale de 3.000 u.m. Dacă nivelul de activitate de la o perioadă la alta

este fluctuant, putând fi de 200 buc., respectiv 350 buc., costurile fixe exprimate pe unitatea de

produs se modifică invers proporţional cu volumul de activitate: costurile fixe unitare

scad (de la 10 u.m./buc. la 8,57 u.m./buc.) pe măsură ce volumul activităţii creşte

(de la 300 buc. la 350 buc.) şi

cresc (de la 10 u.m./buc. la 15 u.m./buc.) pe măsură ce volumul activităţii scade

(de la 300 buc. la 200 buc.).

Costuri semivariabile (semifixe, mixte)

În centrul de producţie, cheltuielile cu energia electrică sunt semivariabile în raport cu

volumul produselor P obţinute: consumul echipamentelor tehnologice este partea variabilă, în timp

ce consumul corpurilor de iluminat este fix.

2.2.Comportamentul costurilor: Relaţia Cost – Volum – Profit (CVP)

Relaţia CVP este orientată mai mult către previzionare şi adoptarea de decizii pe termen

scurt, într-o structură de producţie şi desfacere dată.

Tratăm relaţia CVP în contextul analizei următorilor indicatori:

1. Contribuţia de acoperire,

2. Pragul de rentabilitate,

3. Profitul-ţintă,

4. Rata profitului ţintă,

5. Perioada critică,

6. Factorul de acoperire,

7. Rata marjei de siguranţă,

8. Marja de siguranţă

Concepte / Definiţii

Contribuţia de acoperire (Ca)

Aportul fiecărui produs la obţinerea rezultatului (profit /pierdere) şi implicit la acoperirea

cheltuielilor fixe:

- diferenţa dintre preţul de vânzare unitar (Pv) şi costul variabil unitar (Cu) reprezintă

contribuţia de acoperire unitară (Ca = Pv – Cu). Contribuţia de acoperire se determină la

nivelul fiecărui obiect de cost (purtător de costuri) dar şi la nivel global;

- valoarea contribuţiei de acoperire poate fi şi negativă.

Pragul de rentabilitate (Pr)

La volumul Pr, costurile totale sunt egale cu veniturile, iar rezultatul entităţii este zero. Pr exprimat

în unităţi monetare se mai numeşte Cifră de afaceri critică. Va rezulta:

- profit pentru o cifră de afaceri mai mare decât cifra de afaceri critică;

- pierdere pentru o cifră de afaceri inferioară cifrei de afaceri critică.

Profitul-ţintă,

Câte unităţi trebuie vândute pentru a atinge un anumit profit?

Pragul de rentabilitate poate fi utilizat şi pentru a determina volumul fizic al activităţii astfel încât să

se obţină un anumit profit (P)

Rata profitului-ţintă

Care este cifra de afaceri necesară pentru a atinge o anumită rată a profitului?

Cu ajutorul pragului de rentabilitate se poate calcula cifra de afaceri necesară pentru a atinge o

anumită rată a profitului.

Perioada critică

Care este timpul în care se atinge pragul de rentabilitate?

Factorul de acoperire (Fa) Procentele din vânzări necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi obţinerea unui profit. Se determină, distinct, indicele de prelevare: - indicele de prelevare exprimă câte procente din cifra de afaceri sunt necesare pentru a acoperi integral cheltuielile fixe.

Rata marjei de siguranţă (RMs)

Exprimă, în cifre relative, cu cât pot să scadă vânzările astfel încât să nu se intre în zona pierderilor.

Marja de siguranţă (Ms)

Exprimă cu cât poate să scadă activitatea (vânzările), în unităţi monetare, astfel încât să nu se intre

în zona pierderilor.

2.3. Studiu de caz

Tabelul 1. Situaţia produselor A, B şi C fabricate şi vândute de societatea ALFA

Produse Explicaţii A B C Total

1. Volumul activităţii fabricate şi vândute (buc.) 5.000 3.000 1.000 2. Preţ de vânzare unitar (u.m./buc.) 2.000 5.000 11.000 3. Cheltuieli variabile totale (u.m.) 7.500.000 9.300.000 11.300.000 4. Cheltuieli fixe totale (u.m.) 4.000.000 Sursa: Adaptare după C. Caraiani, M. Dumitrana, Contabilitate de gestiune şi control de gestiune, 2008

Departamentul de management din cadrul societăţii ALFA analizează relaţia CVP în

următoarele ipostaze:

1. Pragul de rentabilitate în condiţiile producerii şi vânzării produsului B.

2. Pragul de rentabilitate în condiţiile fabricării şi vânzării produselor A, B şi C.

3. Pragul de rentabilitate, fizic şi valoric, pentru profitul-ţintă de 10.000.000 u.m.

4. Pragul de rentabilitate pentru o rată a profitului de 10%.

5. Perioada critică (pentru ca rezultatul să fie zero).

6. Procentele din vânzări necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi obţinerea unui anumit

profit.

7. Procentele din cifra de afaceri necesare pentru a acoperi integral cheltuielile fixe.

8. Cu cât pot să scadă vânzările, în cifre relative, astfel încât să nu se intre în zona pierderilor.

9. Cu cât pot să scadă vânzările, în cifre absolute, astfel încât să nu se intre în zona pierderilor.

Ipoteza 1. Pragul de rentabilitate în condiţiile producerii şi vânzării produsului B.

Se consideră că cheltuielile fixe ale perioadei (Chf) sunt în sumă de 1.000.000 u.m.; celelalte

informaţii referitoare la acest produs (B) rămân neschimbate (Tabel 1), adică:

Pv = 5.000 u.m./buc ; Cv = 9.300.000 u.m. / 3.000 buc = 3.100 u.m./buc.

Rezultă: CaB = 5.000 u.m./buc. – 3.100 u.m. = 1.900 u.m./buc.

iCaChfPr (1) .buc526

u.m./buc. 1.900u.m. 1.000.000Pr

Concluzie: Pentru ca veniturile să fie egale cu cheltuielile este necesar ca societatea ALFA

să producă şi să vândă 526 bucăţi din produsul B, rezultatul entităţii fiind zero. Pentru a determina

pragul de rentabilitate în unităţi monetare, înmulţim nivelul determinat al pragului de rentabilitate

(526 buc.) cu preţul de vânzare unitar (5.000 u.m. /buc.)

Ipoteza 2. Pragul de rentabilitate în condiţiile fabricării şi vânzării produselor A, B şi C

În ipoteza mixului de produse, relevantă este structura pragului de rentabilitate. Calculăm

pragul de rentabilitate şi structura acestuia utilizând datele din Tabelul 1.

CaChfPr (2)

n

1ii

n

1ii

n

1iii

q

Ca

q

CaqCa (3)

unde: Ca contribuţia de acoperire medie unitară;

Cai = contribuţia de acoperire unitară, pe fiecare produs „i”

qi = cantitatea fabricată şi vândută din fiecare produs „i”

buc/.u.m 878buc000.9

.m.u000.900.7000.1000.3000.5

)300(000.1900.1000.3500000.5Ca

Valorile din relaţia de mai sus pentru Cai sunt cele calculate şi prezentate în Tabelul 2.

buc. 4.557u.m./buc. 878

u.m. 4.000.000Pr

Tabelul 2. Calculul costului unitar variabil, contribuţiei de acoperire şi cifrei de afaceri

Produse Explicaţii A B C Total

1. Volumul activităţii fabricate şi vândute (buc.) 5.000 3.000 1.000 2. Preţ de vânzare unitar (u.m./buc.) 2.000 5.000 11.000 3. Cheltuieli variabile totale (u.m.) 7.500.000 9.300.000 11.300.000 4. Cost variabil unitar (u.m./buc.) 1.500 3.100 11.300 5. Contribuţia de acoperire unitară (u.m./buc.) 500 1.900 -300 6. Contribuţia de acoperire globală (u.m.) 2.500.000 5.700.000 - 300.000 7.900.000 7. Cifra de afaceri (u.m.) 10.000.000 15.000.000 11.000.000 36.000.000

Concluzie: în condiţiile fabricării şi vânzării celor trei produse este suficientă o producţie de

4.557 bucăţi pentru ca rezultatul entităţii să fie zero. Pentru ca această informaţie să fie cât mai

completă şi admiţând că se păstrează structura de fabricaţie, determinăm structura punctului de

echilibru cu ajutorul relaţiilor (4) şi (5).

Pentru a obţine structura punctului de echilibru apelăm la ponderea (greutatea specifică)

volumului fiecărui produs (gi) în totalul producţiei.

Păstrând notaţiile anterioare, relaţia de calcul este:

Pri = Pr x gi (4)

unde:

n

1ii

ii

q

qg (5)

56,0.buc000.9.buc000.5gA 33,0

.buc000.9

.buc000.3gB 11,0.buc000.9.buc000.1gC

Rezultă:

PrA = 4.557 buc. x 0,56 = 2.552 buc.

PrB = 4.557 buc. x 0,33 = 1.504 buc.

PrC = 4.557 buc. x 0,11 = 501 buc.

Total (de verificare) = 4.557 buc.

Concluzie: Pentru ca veniturile să fie egale cu cheltuielile este necesar ca societatea ALFA

să producă şi să vândă 2.552 buc. de produs A, 1.504 buc. de produs B şi 501 buc. de produs C.

În continuare putem determina Cifra de afaceri critică (CA*) sau valoarea vânzărilor la

pragul de rentabilitate pe baza ratei contribuţiei de acoperire, astfel:

RcChfCA* (6)

unde: 100CACaRc (7) sau, la nivelul produsului, 100

PviCa

Rci (8)

în care: Rc = rata contribuţiei globale;

Rci = rata contribuţiei unitare.

21,94%100u.m 36.000.000

u.m. 7.900.000Rc

u.m. 154.231.18%94,21

u.m. 4.000.000CA*

Concluzie: Din activitatea societăţii ALFA s-a degajat o contribuţie de acoperire a cărei

pondere în total vânzări reprezintă 21,94%. Aceasta este „rezerva” pentru acoperirea cheltuielilor

fixe şi obţinerea rezultatului, în timp ce cifra de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate este

de 18.231.541 u.m. şi corespunde unei producţii de 4.557 bucăţi.

Ipoteza 3. Pragul de rentabilitate, fizic şi valoric, pentru profitul-ţintă de 10.000.000 u.m.

În condiţiile menţinerii structurii de fabricaţie şi vânzare, fără modificări ale capacităţii de

producţie, nu se antrenează schimbarea valorii cheltuielilor fixe.

Pragul de rentabilitate pentru atingerea profitului-ţintă (Prp), în unităţi fizice, se determină

astfel:

CaP Chf

pPr (9)

.buc 945.15u.m./buc. 878

u.m. 10.000.000u.m. 4.000.000pPr

Pragul de rentabilitate pentru atingerea profitului-ţintă (Prp), în unităţi valorice, reprezentat

de cifra de afaceri pentru atingerea profitului-ţintă (CAp), se determină astfel:

RcPChfCAp

(10)

u.m. 391.810.63%94,21

u.m. 10.000.000 u.m. 4.000.000CAp

Concluzie: În cadrul societăţii ALFA, pragul de rentabilitate, în unităţi fizice, pentru

atingerea profitului-ţintă de 10.000.000 u.m. este de 15.945 bucăţi produse, iar cifra de afaceri

pentru profitul-ţintă este în valoare de 63.810.391 u.m.

Ipoteza 4. Pragul de rentabilitate pentru o rată a profitului de 10%.

Informaţiile privind cifra de afaceri în condiţiile unei rate a profitului scontate (CARp) se pot

obţine cu ajutorul pragului de rentabilitate, adică ce volum de activitate îi asigură această ţintă,

astfel:

RpRcChfCA Rp

(11)

u.m. 837.500.33%10%94,21

u.m. 4.000.000CARp

Concluzie: Societatea ALFA va reuşi să atingă şi să menţină o rată a profitului de 10% dacă

va realiza o cifră de afaceri de 33.500.837 u.m.

Ipoteza 5. Perioada critică (pentru ca rezultatul să fie zero).

Determinăm pragul de rentabilitate în funcţie de timp, denumit şi perioadă critică (Tcrt),

pornind de la valoarea vânzărilor pe lună sau pe zi, în funcţie de mărimea de referinţă adecvată

exprimării producţiei şi desfacerii, şi cifra de afaceri critică.

Cheltuielile fixe angajate vor trebui suportate din primele zile ale perioadei. Cu timpul,

valoarea cumulată a vânzărilor creşte, iar contribuţia de acoperire este suficientă pentru a suporta în

totalitate cheltuielile fixe. În acest moment rezultatul este zero, acesta fiind punctul de echilibru în

timp. Contribuţia de acoperire pe care societatea ALFA o va realiza din acest moment este în

totalitate profit, iar perioada de timp în care se atinge pragul de rentabilitate este:

T/CA

*CATcrt (12)

luni 07,6/lună.m.u 000.000.3

u.m. 18.231.541luni 12/.m.u 000.000.36

u.m. 18.231.541Tcrt

Reprezentarea grafică a pragului de rentabilitate în funcţie de timp este realizată în sistemul

de axe xOy, în care pe axa Ox sunt înscrise lunile anului, iar pe axa Oy, cifra de afaceri şi costurile

exprimate în unităţi monetare (Fig. 1)

Concluzie: După 6,07 luni de la începerea activităţii, în societatea ALFA se atinge pragul de

rentabilitate, iar activitatea ulterioară degajă profit. Din reprezentarea grafică (Fig.1) se constată

atingerea pragului la o dată situată între lunile I (iunie) şi I (iulie)

Ipoteza 6. Procentele din vânzări necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi obţinerea

unui anumit profit.

Informaţiile privind procentele din vânzări necesare pentru acoperirea cheltuielilor fixe şi

obţinerea unui profit sunt oferite prin determinarea indicatorului factorul de acoperire (Fa), de fapt,

rata contribuţiei de acoperire, pe obiect de cost şi global, astfel:

100CA

iCaFa

ii (13)

100CACaFa (14)

sau

100CAChfFa * (15)

La nivelul produsului (obiect de cost):

%25100000.000.10

2.500.000FaA %38100000.000.15

5.700.000FaB

%72,2100000.000.11

300.000 -FaC

La nivel global:

%94,21100000.000.36

7.900.000Fa sau %94,21100541.231.18

4.000.000Fa

Concluzie: Acest indicator se calculează ca raport între contribuţia de acoperire globală şi

cifra de afaceri. Cu ajutorul informaţiilor pe care le oferă, se poate modifica structura activităţii în

favoarea produsului cel mai rentabil, adică cel cu factorul de acoperire cel mai mare. Astfel, la

produsele rentabile A şi B, factorul de acoperire are valori pozitive, care indică faptul că au

capacităţi de suportare a cheltuielilor fixe şi de obţinere de profit evaluate la 25%, respectiv 38%, în

timp ce la produsul C, cu o contribuţie de acoperire negativă, factorul de acoperire este şi el negativ.

În cazul produsului C, valoarea negativă a factorului de acoperire, de aproximativ -3%, arată fie că

preţul de vânzare trebuie majorat cu 3% pentru a acoperi costul, fie că este necesară o reducere a

cheltuielilor variabile (costului) cu 3% pentru a putea fi recuperate prin preţ.

Din interpretarea valorii factorului de acoperire observăm că ≈ 22% din valoarea producţiei

fabricate şi vândute poate să acopere cheltuielile fixe şi să inducă profitabilitate. Informaţia poate

conduce către un raţionament eronat, de aceea se impun informaţii detaliate privind suma

cheltuielilor fixe şi proporţia lor în total vânzări.

Ipoteza 7. Procentele din cifra de afaceri necesare pentru a acoperi integral cheltuielile

fixe

Indicele de prelevare sau rata cheltuielilor fixe (RChf) exprimă câte procente din cifra de

afaceri sunt necesare pentru a acoperi integral cheltuielile fixe, iar în cazul societăţii ALFA este:

100CAChfR Chf (16);

% 11,11100000.000.36

4.000.000R Chf

Concluzie: Comparând valoarea indicelui de prelevare, de ≈ 11%, cu factorul de acoperire,

de ≈ 22%, se observă că sunt necesare 11,11 procente din vânzări pentru acoperirea cheltuielilor

fixe, diferenţa de 10,83 % reprezentând profit potenţial. Aşadar informaţia comunicată echipei

manageriale este că producţia fabricată şi vândută este suficientă pentru a ne înscrie în zona

profitului.

Interpretarea factorului de acoperire pe purtători de costuri (produse) conduce la

ierarhizarea acestora corespunzător rentabilităţii potenţiale: la produsul A, factorul de acoperire

este de 25%, la produsul B este de 38%, iar la produsul C este negativ.

Analiza critică a informaţiilor obţinute demonstrează că produsul cel mai profitabil este

produsul B; el are capacitatea ca, prin contribuţia brută pe care o degajă, să acopere cheltuielile fixe

şi să genereze profit. Urmează, în ordine descrescătoare, produsul A, cu un factor de acoperire de

25%, şi produsul C, cu o rată negativă a contribuţiei de acoperire de -2,72%.

Ipoteza 8. Cu cât pot să scadă vânzările, în cifre relative, astfel încât să nu se intre în zona

pierderilor

Rata marjei de siguranţă (RMs) exprimă, în cifre relative, cu cât pot să scadă vânzările astfel

încât să nu se intre în zona pierderilor şi societatea ALFA să ajungă la pragul de rentabilitate.

100CA

*CA -CARMs (17)

sau

100CaPRMs (18)

sau

RMs = 100% - GPr (19)

unde: GPr = gradul de utilizare a capacităţii de producţie în pragul de rentabilitate.

% 36,49100000.000.3618.231.541 - 36.000.000RMs

sau

% 49,36100000.900.7

3.900.000RMs

sau

% 64,50100buc 000.9buc 4.557G Pr

iar RMs = 100% - GPr = 100% - 50,64 % = 49,36 %

Concluzie: Volumul producţiei fabricate şi vândute poate să scadă cu cel mult 49,36 %

pentru ca societatea ALFA să nu treacă în zona pierderilor. Astfel se stabileşte, de fapt, riscul de a

deveni neprofitabilă sau se evaluează gradul de siguranţă relativ la menţinerea în zona profitului.

Apreciem că societatea ALFA are o rată a marjei de siguranţă de aproximativ 50 de procente, ceea

ce înseamnă că jumătate din actuala activitate asigură un rezultat pozitiv.

Managerii societăţii ALFA sunt informaţi că gradul de utilizare a capacităţii de producţie nu

poate să scadă cu mai mult de 49,36 % fără ca activitatea să devină neprofitabilă.

Interpretăm valoarea negativă a acestui indicator ca reprezentând procentul din contribuţia

de acoperire necesar pentru a acoperi în totalitate cheltuielile fixe şi, date fiind circumstanţele

denumim indicatorul rata marjei de necesitate.

Ipoteza 9. Cu cât pot să scadă vânzările, în cifre absolute, astfel încât să nu se intre în

zona pierderilor

Marja de siguranţă (Ms) exprimă, în unităţi monetare, cu cât poate să scadă activitatea

(vânzările) astfel încât societatea ALFA să nu intre în zona pierderilor. Activitatea este departe de

zona pierderilor, producţia şi vânzarea putând să scadă cu circa 18.000.000 u.m., valoare

determinată astfel:

Ms = CA – CA* (20)

Ms = 36.000.000 u.m. – 18.231.541 u.m. = 17.758.459 u.m.

Concluzie: Exprimând acelaşi lucru ca şi rata marjei de siguranţă, dar în cifre absolute,

marja de siguranţă determinată în condiţii de nerentabilitate este de asemenea negativă, întrucât

volumul total al vânzărilor este mai mic decât cel necesar pentru a atinge pragul de rentabilitate. În

aceste condiţii, ea devine marja de necesitate şi arată, în valori absolute, cifra de afaceri necesară

pentru a atinge pragul de rentabilitate.

Pe baza celor doi indicatori apreciem, de fapt, riscul societăţii ALFA de a deveni nerentabilă.

Cu cât rata şi marja de siguranţă au valori mai mari, cu atât riscul neprofitabilităţii este mai mic,

după cum valorile negative ale acestora indică pierderi în activitate şi arată, în valori relative şi

absolute, cu cât trebuie să crească producţia şi vânzarea pentru a atinge pragul de rentabilitate.

Rezultatele obţinute prin analiza modelului CVP sunt sintetizate şi prezentate în Tabelul 3.

Tabelul 3. Societatea ALFA: modelul Cost – Volum - Profit

Situaţia pe produse Nr. crt. Explicaţii A B C Total

1. Volumul activităţii fabricate şi vândute (buc.) 5.000 3.000 1.000 2. Preţ de vânzare unitar (u.m./buc.) 2.000 5.000 11.000 3. Cheltuieli variabile totale (u.m.) 7.500.000 9.300.000 11.300.000 28.100.000 4. Cheltuieli fixe totale (u.m.) 4.000.000 I. Cifra de afaceri (u.m.) 10.000.000 15.000.000 11.000.000 36.000.000 II. Cost variabil unitar (u.m./buc.) 1.500 3.100 11.300 III. Contribuţia de acoperire unitară (u.m./buc.) 500 1.900 -300 IV. Contribuţia de acoperire globală (u.m.) 2.500.000 5.700.000 - 300.000 7.900.000 V. Contribuţia de acoperire medie (u.m./buc.) 878 VI. Rezultat (u.m.) 3.900.000 a. Prag de rentabilitate (buc.) 4.557 b. Pondere produse (în total producţie) 0,56 0,33 0,11 c. Structura pragului de rentabilitate (buc.) 2.552 1.504 501 4.557 d. Factor de acoperire 25,00% 38,00% -2,73% 21,94% e. Rata marjei de siguranţă 49,36% f. Cifra de afaceri critică (u.m.) 18.231.541 g. Marjă de siguranţă (u.m.) 17.768.459