Modul de Aplicare Al Vaccinurilor

7/23/2019 Modul de Aplicare Al Vaccinurilor

http://slidepdf.com/reader/full/modul-de-aplicare-al-vaccinurilor 1/38

MODUL DE APLICARE ALVACCINURILOR



Vaccinurile se administrează la animalesănătoase în scop profilactic, dozele de aplicarefiind în funcţie de vaccin şi de specia animalăcare se vaccinează.

Căile de administrare sunt: Parenterale - prin inoculare

Enterale - administrarea pe căi naturale.

Vaccinările parenterale devin greoaie sauchiar imposibile de aplicat în unităţile industriale, în special la păsări, numărul mare de animalefăcând intervenţia individuală inoperantă.



Vaccinările pe căi naturale: oferă avantajul administrării colective în vaccinări de masă sunt deosebit de eficiente în cazul vaccinurilor vii atenuate, întrucât în

numeroase afecţiuni infecţioase procesele patologice se desfăşoară lanivelul mucoaselor

imunizarea locală blochează intrarea şi fixarea germenilor la nivelulmucoaselor

Procesul de imunizare se caracterizează prin formarea de Atc. protectoride tipul IgA şi parţial IgM

Apariţia de Atc. secretori este precedată de apariţia de celule imunizante în mucoasă, corionul fiind un strat al mucoaselor deosebit de activ pe planimunologic

Atg. corpusculari administraţi pe căi naturale sunt rapid absorbţi încirculaţia sanguină declanşând imunitatea umorală. Administrările pe căi naturale, per os, conjunctival, prin aerosoli, necesită

o supradozare a antigenului în scopul de-a oferi şansa ca toate animalelesupuse operaţiei de imunizare sa-şi primească doza necesară imunizării.



Căile de vaccinare parenterale:

vaccinarea prin scarificare

vaccinarea subcutanată vaccinarea intramusculară

vaccinarea intraperitoneală



1. Vaccinarea prin scarificare:

Se aplică în profilaxia variolelor aviare

Constă din scarificarea pielii pe faţaanteroexternă a gambei, peste care sebadijonează vaccinul

Se poate utiliza şi aplicarea vaccinuluitranscutanat prin presiune prin pielea normală,cu un aparat special numit Hiposprey – jet -injector;



2. Vaccinarea subcutanată: Este cea mai răspândită dintre căile de aplicare a

vaccinurilor

Se execută cu ace scurte pentru a evita introducereavaccinului sub fasciiCa loc de elecţie se recomandă: a) laturile gâtului la animalele marib) faţa internă a coapsei c) zona posterioară a conchiei auriculare la porcine d) părţile laterale ale toracelui la carnivore e) partea superioară a gâtului la păsări.



3. Vaccinarea intramusculară: Se practică rar, utilizându-se ace lungiLocuri de elecţie:muşchii fesieri muşchii pectorali la păsări.Se recomandă în cazul vaccinurilor vii Cele adiţionate pe hidroxidul de aluminiu depreciază calitatea

cărnii 4. Vaccinarea intraperitoneală: Se practică cu ace cu bizoul scurt, respectând reguli stricte de

asepsieSe recomandă doar la purcei, în vaccinările contra enteritelor.



Căile de vaccinare enterale:

vaccinarea conjunctivală

vaccinarea prin aerosolivaccinarea orală

serovaccinarea



• 1. Vaccinarea conjunctivală: • Se aplică la păsări• Constă în instilarea vaccinului în sacul

conjunctival• 2. Vaccinarea prin aerosoli:• Sub forma unor suspensii antigenice fine de

dimensiuni cuprinse între 20-60 nm

• Se utilizează în aplicarea vaccinurilor virale, îndeosebi în imunizarea păsărilor, vaccinul fiindpulverizat prin duze calibrate pentru obţinereade particule fine, la presiunea de 8 atmosfere.



3. Vaccinarea orală (per os): Administrarea vaccinului în furaj, în apă de băut Cantitatea de vaccin trebuie să fie mai mare, de circa

100 de ori, decât în administrarea parenterală întrucât

aciditatea gastrică şi în general mediul gastrointestinalcenzurează 99% din antigenul administrat

În prezent se utilizează vaccinuri enterale incapsulate în microsfere de copolimeri ai acidului lactic sau aciduluiglicolic

Antigenele din matricea polimerică, pot fi corpuscularesau sub formă lichidă



4. Serovaccinarea: Administrarea simultană, dar în puncte separate, a

agentului vaccinal nemodificat (virulent) şi a unei cantităţide ser imun

Serul se administrează pentru a a sigura protecţieimediată animalelor vaccinate, atât faţă de intervenţiaunei tulpini sălbatice a unui posibil agent etiologicspecific, dar şi împotriva agenului vaccinal, căuia îiatenuează din patogenitatea potenţială.

Treptat efectul anticorpilor administraţi prin serulspecific scade, iar organismul începe să-şi sintetizezeanticorpii specifici proprii, sub acţiunea inductoare avaccinului.



Serovaccinarea a fost folosită încă de la sfârşitul secolului trecut înimunizarea antirujetică (metoda Loretz) şi anticărbunoasă (metodaSobrenheim) şi din 1906 s-a introdus în imunoprofilaxia pesteiporcine, sub denumirea de serovirulizare, constituind timp deaproape cinci decenii metoda de bază în lupta împotriva acesteigrave boli.

Această metoda de vaccinare prezintă dificultăţi în privinţa uneiechilibrări judicioase între germeni şi ser (raportul antigen/anticorp),existând posibilitatea ca virulenţa să fie neutralizată de ser(anticorpi) şi în consecinţă să nu se mai instaleze o imunitate activăsatisfăcătoare ca intensitate şi durată.

Pe de altă parte, organismele vaccinate ca agentul patogen folosit

ca vaccin viu, pot deveni purtătoare şi eliminare de germeni (maiales în cazul vaccinurilor antivirale) pentru perioade lungi de timp,ducând la crearea artificială a unor focare staţionare de boală.



• Profilaxia specifică, prin utilizarea vaccinurilorreprezintă pentru prezent modalitatea cea maieficientă în prevenirea bolilor infecţioase.

• Pentru viitor se prospectează prepararea devaccinuri lipsite de antigeni de lest, care săconţină numai fracţiunea imunizantă (subunit-vaccinuri) şi utilizarea pe scară largă a

paravaccinurilor (MAYR, 1980).



SERURILE IMUNE



Serurile imune sau terapeutice sunt produse biologiceobţinute din serul sanguin al unui animal imunizat activprin vaccinare sau al unui convalescent imunizat activprin trecere prin boală.

Serul conţine anticorpi protectori specifici, capabili să neutralizeze

acţiunea antigenului respectiv Primele încercări de folosire a serurilor în terapia antiinfecţioasă

datează de la sfârşitul sec. XIX-lea, când s-a demonstrat căinocularea unei culturi bacteriene la un animal determină apariţia înserul sanguin a unor substanţe care pot proteja nu numaiorganismul care le-a produs ci şi alte organisme la care acest ser

este inoculat.



Clasificarea serurilor se face după mai multecriterii şi anume:

1. După cantitatea de anticorpi: a. seruri hiperimune - conţin o cantitate foarte mare de anticorpi şi

se obţin prin administrarea antigenului nemodificat sau a toxinei caatare;

b. seruri de convalescent - obţinute de la animale care au trecutprin boală în mod natural şi conţin o cantitate redusă de Atc.

c.concentrate gamaglobulinice - reprezintă fracţiunea globulinicădin seruri, sunt foarte bogate în Atc. şi ca atare se inoculează în

cantităti mici, având o valoare de 4-5 ori mai mare decât serulintegral.



2. După specia pe care s-a preparat:a. Omologe - se prepară pe o specie animală şi se

administrează la aceeaşi specie; b. heterologe - se prepară pe o specie şi se aplică la

altă specie animală decât specia pe care s-a preparat.3. După natura antigenului cu care s-a

preparat:a. seruri antimicrobiene - antigenul folosit a fost o

bacterie sau un virus;b. seruri antitoxice - imunizarea s-a făcut cu toxine; c. seruri mixte - conţin atât Atc. microbieni cât şi

antitoxici;



MODUL DE PREPARARE A UNUISER





1. Alegerea atg. bacterian, viral sau toxina care trebuiesă îndeplinească condiţia purităţii şi antigenităţii;

2. Stabilirea speciei animale pe care se faceimunizarea.

Se utilizează în mod special calul, bovinele şi suinele Utilizarea animalelor mici este în general neeconomică Bovinele şi porcinele se utilizează pentru seruri strict omologe Donatorul preferat rămâne calul: reacţionează imunologic cu majoritatea Atg are o cantitate mare de sânge

serul său este relativ bine suportat de alte specii Animalele alese pentru imunizare trebuie să fie sănătoase şi

indemne de boli infectocontagioase oculte.



3. Hiperimunizarea propriu-zisă: Inocularea i.v. a atgPrimele 2 - 3 inoculări se fac cu vaccin, următoarele cu Atg. viu în

doze progresive, după un protocol de lucru bine stabilit, în funcţie defiecare ser în parte.

4. Sângerarea:Parţială - scoaterea a cca. 1/3 din volumul total de sânge la

cabaline şi bovine "la alb“ - scoaterea întregii cantităţi de sânge prin puncţia cordului

(la porcine).

5. Recoltarea serului sau a plasmei:Prin defibrinare cu perle de sticlă în recipiente sterile Prin exprimarea serului după coagulare pe baghete de sticlă.



6. Titrarea serului:Se face pentru a se determina cantitatea de AtcSe evaluează faţă de seruri "etalon standard"

Se exprimă în unităţi internaţionale sau unităţi deprotecţie.

7. Controlul purităţii: se evaluează faţă de eventualele infecţii bacteriene

sau micotice, apărute în timpul recoltării serului.Dacă serul este pur se introduce fenol 5% ca

substanţă prezervantă şi se înfiolează.



Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unser bun:

să fie activ - să conţină o cantitate apreciabilă de Atc.;să fie steril

să nu fie nociv pentru specia animală la care seadministrează.

Serurile trebuie păstrate în condiţiicorespunzătoare de temperatură şi întuneric.

S-a a dovedit că: temperatura de 37° C scade titrul unui ser aproximativ 20%radiaţiile solare reduc capacitatea protectoare cu 50%

îngheţul şi dezgheţul duc la inactivarea totală a serurilor imune.



Serul de convalescent

• Se utilizează mai rar în medicina veterinară şi ceva mai frecvent înmedicina umană. În medicina veterinară se utilizează sporadic caser homolog, la animale din aceeaşi specie sau de la mamă la pui,

în special la carnasiere pentru profilaxia sau tratamentul unor bolivirale ca parvoviroza sau boala lui Carre. Utilizarea serului homologpermite evitarea declanşării unor reacţii anafilactice (boala serului).

• Serul de convalescent se obţine de la donatori imunizaţi încondiţii naturale, în urma trecerii prin boală. La aceştia se facsângerări parţiale, urmate de separarea şi conservarea serului prinfenolare sau adăugarea de antibiotice. Având în vederevariabilitatea individuală a răspunsului imun, se recomandăamestecarea serurilor de la mai mulţi donatori în vederea obţinerii

unui ser cu titru protector corespunzător. • În cazul carnasierelor se poate recurge chiar la transfuziadirectă de sânge de la mamă la pui sau de la un alt individ trecutprin boală din aceeaşi specie, avantajul constând în faptul că alăturide imunoglobulinele serice se pot transfera şi celule imune.



Serurile hiperimune

• Sunt biopreparate obţinute prin hiperimunizarea animalelordonatoare cu doze crescânde şi repetate de antigen, după anumiteprotocoale specifice. În urma hiperimunizării donatorilor rezultă unrăspuns imun intens, exprimat prin concentraţii ale anticorpilor sericicu mult mai ridicate ca cele existente la animalele imunizatespontan, prin trecerea prin boală sau la animalele vaccinate.

• Cei mai buni donatori sunt consideraţi caii şi boii carereacţionează la un număr mare de antigene şi totodată furnizeazăcantităţi mari de sânge. Serurile hiperimune preparate pe cal suntbine suportate de om, motiv pentru care majoritatea serurilorhiperimune de uz uman se prepară pe această specie.

• În cadrul protocoalelor de hiperimunizare primele 2-3 inoculări

pregătitoare se fac obişnuit cu vaccin, iar următoarele numite de încărcare se fac cu germeni virulenţi sau cu toxine în dozeprogresive. Când imunizarea donatorilor se face cu anatoxină,serurile obţinute se numesc seruri antitoxice sau antitoxine.



Serurile hiperimune

• Animalele donatoare de ser trebuie să fie sănătoase şi să provinădin efective libere de boli infecţioase.

• Serurile imune de diagnostic se prepară de obicei pe animalede talie mică iepuri şi găini. Pe aceste specii se obţin de regulăserurile specifice policlonale, folosite ca reactivi de diagnostic înreacţiile de aglutinare, precipitare, fixarea complementului, etc. Pe

găină, se prepară de regulă serurile anti IgG. • La 14 zile de la terminarea hiperimunizării, după ce în prealabil

s-a efectuat sângerarea de probă pentru stabilirea titrului în anticorpispecifici se face sângerarea parţială la animalele de talie mare sausângerarea la alb la animalele de talie mică. Sângele obţinut serecoltează în condiţii sterile, în baloane pe baghete de sticlă. După

exprimarea serului acesta se decantează, se clarifică princentrifugare, după care se conservă cu fenol în concentraţie finalăde 5‰ sau fenol 3‰ şi mertiolat de sodiu 1/10000. Se repartizează

în condiţii sterile în fiole sau flacoane de diferite capacităţi.



Imunoserul colostral

• Este un ser imun obţinut din colostrul vacilor imunizate în perioada degestaţie în scopul obţinerii unui colostru bogat în anticorpi specifici. Acestimunoser colostral se utilizează azi în numeroase ţări cu zootehnieavansată în profilaxia colibacilozei viţeilor.

• În 1912, Farmeluner aduce confirmarea experimentală a transmiteriiimunităţii maternale prin intermediul colostrului. Din acel an şi până înprezent, referitor la această problemă s-au acumulat numeroase datebibliografice.

• Importanţa colostrului pentru supravieţuirea viţelului derivă larumegăroare din faptul că placentaţia sindesmocorială protejează fătul demajoritatea agresiunilor bacteriene sau virale împiedicând trecereaproteinelor serice în principal a imunoglobulinelor de la mamă la făt. Dinaceastă cauză, viţelul la fătare este agamaglobulinemic şi în consecinţăfoarte sensibil şi expus la infecţii. Această imperfecţiune fiziologică esterezolvată în mod natural prin intermediul colostrului care conţine cantităţi însemnate de imunoglobuline din primele 4 clase mai importante. Absorbţiaacestora este limitată în timp şi ea se produce pe toată lungimea intestinuluide-o manieră neselectivă, prin micropinocitoză.



Imunoserul colostral

• Studiile referitoare la fiziologia sistemului imunologic intestinal aratăcă în secreţiile externe şi în particular în cele intestinale pot fidecelate imunoglobuline din toate clasele. La animalele adulteacestea sunt produse de organele imunocompetente proprii, în timpce la nou născuţi ele sunt asigurate prin aport extern colostral.

• Cercetătorii israelieni Kornitzer, 1980; Trainin, 1981 şi francezii

Chantal, 1983, 1985 sunt primii care au experimentat cu bunerezultate imunoserul îmbogăţit în anticorpi anti F5 (K99). Tot ei suntprimii care confirmă valoarea preventivă şi curativă a acestuia înforma enterică de colibaciloză, materializată prin reducereamortalităţii de la 94% la 10%, la loturi infectate experimental.Ulterior, firme de prestigiu ca Rhone-Merieux au obţinut preparate

superioare de acest gen ca de exemplu “ImogenR ” care au fostfolosite în diverse ţări.



Gamaglobulinele

• Gamaglobulinele sau imunoglobulinele sunt biopreparate înalt purificate, constituite din proteineleserice cu funcţie de anticorp extrase prin diferite procedee din serurile sanguine sau din colostru.Ele se utilizează în acelaşi scop ca şi serurile imune, însă prezintă faţă de acestea o serie deavantaje:

• - conţin anticorpii specifici sub formă concentrată, fapt ce le asigură o eficacitate sporită; • - în cursul preparării sunt îndepărtate proteinele de balast, anticorpii conţinuţi fiind înalt

purificaţi; • - sunt lipsite de nocivitate, în sensul că nu induc sensibilizări sau reacţii anafilactice.

• Dintre dezavantajele acestor biopreparate menţionăm: • - preţul de cost mai ridicat; • - riscul transmiterii unor virusuri, în cazul când acestea nu sunt bine controlate şi

conservate.• Sunt utilizate pe scară ceva mai largă în medicina umană şi relativ mai rar în medicina

veterinară. După substratul din care se prepară, se cunosc 3 tipuri de gamaglobuline: • - gamaglobuline normale numite şi standard sau stok, obţinute din ser sanguin sau

colostru provenit de la indivizi sănătoşi şi cu o zestre imunologică normală;

• - gamaglobuline specifice se obţin din seruri imune, hiperimune sau de convalescent şi secaracterizează printr -un nivel ridicat de anticorpi specifici antigenului;• - gamaglobuline de focar se obţin din serul sanguin sau colostrul provenit de la animalele

adulte dintr-o fermă.



IgY ca alternativă preventivă şi

terapeutică

• Pasările de curte produc în principal, trei clase distincte de imunoglobuline (Ig), şianume IgM, IgG şi IgA. La fel ca cele de la mamifere, IgM aviare sunt secretate înprincipal ca pentameri. Atunci când sunt exprimate pe suprafaţa limfocitelor B,acestea acţionează ca receptori BCR cu o semnalizare complexă similară cu aceea întâlnită la mamifere. IgA aviare sunt produse în cantităţi mari la nivelul mucoaselor şi joacă un rol important, în rezistenţa la bolile respiratorii şi intestinale.

• IgA sunt transportate către ficat unde sunt depozitate în bilă. Echivalentul IgEşi IgD de la mamifere, nu a fost încă identificat la păsările de curte.

• IgG aviare (sau IgY) reprezintă principala clasă de imunoglobuline la păsărilede curte. Acestea sunt în general mai lungi decât cele găsite la mamifere, cea ceexplică denumirea de IgY. Ele sunt formate din două lanţuri uşoare (22 kDa) şi douălanţuri grele (υ, 66 kDa) şi au o greutate moleculară aproximativă de 180 kDa.

• Principala imunoglobulină din serul păsărilor, IgY, este transferată de la mamăla embrion, de-a lungul epiteliului folicular al ovarului în timpul ovogenezei,acumulându-se în gălbenuş în cantităţi impresionante, într -o manieră similară cu

transferul placentar al IgG de la mamifere. La acest nivel, concentraţia în IgY odepăşeşte mult pe cea din ser, ajungând la aproximativ 100 mg per 15 ml. Anticorpiipoliclonali din gălbenuşul de ou sunt utilizaţi pe scară tot mai largă în imunoterapiaperorală la oameni şi la animale, deoarece ei nu activează complementul şi nici nuinteracţionează cu receptorii Fc de la mamifere care pot media răspunsuri inflamatorii în tractul gastointestinal.




terapeutică

• Deşi mecanismul de acţiune al acestei imunităţi „pasive” nu este cunoscut întotalitate, efectele pozitive ale IgY administrată în hrană, apar după 6 săptămâni de la întreruperea tratamentului cu anticorpi aviari la vaci.

• Deşi funcţional sunt asemănătoare cu IgG de mamifere, IgY posedă anumitecaracteristici care le diferenţiază de acesta din urmă. IgY nu posedă regiuneabalama, sugerând că acestea pot fi strămoşul sau echivalentul IgG şi IgE demamifere. IgY prezintă o stabilitate mai redusă la pH acid şi o rezistenţă mai mică ladigestia cu pepsină, în timp ce monomerul aviar este mult mai rezistent la acţiuneatripsinei şi chemotripsinei.

• Complexele imune au caracteristica de a activa complementul. Unele produsede activare a complementului sunt mediatori puternici ai inflamaţiei. Complexeleimune de la mamifere pot activa apoi celulele imune la nivelul tractusuluil gastro-intestinal, prin intermediul receptorului Fc.

• IgY nu are capacitatea de a activa complementul şi nu interacţionează cureceptorii Fc. IgY posedă un timp de de tranzit a tractului gastro-intestinal de 12 la 36

de ore la copii. Anticorpii administraţi pe cale orală sunt supuşi la o denaturare prinpH-ul acid al stomacului, precum şi la un clivaj enzimatic important prin proteaze. Înciuda tuturor acestor schimbări, a fost demonstrat că o anumită parte a IgY rămânefuncţională şi exercită în continuare activitatea de neutralizare cu ajutorul Fab’2 şiFab.




terapeutică

• Pe baza proprietăţilor IgY menţionate mai sus şi a altor avantaje,menţionate în continuare, tot mai numeroşi cercetători recomandă utilizareapăsărilor pentru producerea de anticorpi policlonali:

• 1. Fiind îndepărtate din punct de vedere filogenetic de mamifere,păsările sunt capabile de producerea anticorpilor cu afinitate mare pentruantigenii mamiferelor (în special pentru proteinele de mamifere înaltconservate). Tot din acest punct de vedere, reactia antigen-anticorp estemult mai puternică (în special datorita regiunii Fc din IgY care este multdiferită de regiunea omoloagă din IgG de la mamifere).

• 2. Se evită reacţiile nespecifice deoarece IgY nu se leagă de factorulreumatoid mamalian şi nici de alţi anticorpi naturali anti-mamifere (ca de ex.HAMA).

• 3. IgY nu activează sistemele complement de la mamifere.

• 4. IgY nu se leagă la receptorii Fc mamalieni. • 5. IgY nu se leagă de proteina A stafilococică şi nici de proteina G.




terapeutică

• 6. IgY este un anticorp stabil care are caracteristici similare cu IgG astfel:este bivalentă, poate fi degradată cu papaină rezultând fragmente Fab,poate fi marcată cu enzimă, biotinilată sau marcată cu particule de aur prinproceduri standard.

• 7. O singură găină poate produce o cantitate mare de anticorpiajungând pană la 3g IgY pe lună care este de 10-20 de ori mai mare decâtproducţia de anticorpi de la iepuri. Comparativ cu iepurii, găinile producanticorpi mult mai repede, anticorpi cu titru înalt apar în ou începând cu a25-a zi; producătorii de IgY pot distribui 0,5 g IgY purificată într -un termende 50-60 de zile.

• 8. Este una dintre cele mai „umane” modalităţi de producere aanticorpilor policlonali. Nu este nevoie de sacrificarea găinilor. Colectareaouălor nu presupune traumatizarea animalelor şi este compatibilă cumetodele moderne de protecţie a animalelor.

• 9. Fiind împachetată în mod convenabil în ouă, ce pot fi colectate şidepozitate pe o perioadă mai lungă de timp, IgY poate fi retroactivpurificată.

• 10. Creşterea găinilor este mai puţin costisitoare decât creştereaiepurilor.



Metodele de extracţie a IgY

• Au fost descrise numeroase metode pentru izolarea şi purificarea imunoglobulinelordin gălbenuşul de ou. Totuşi cele mai multe dintre aceste metode nu se pretează a fiaplicate şi la alimente. Metoda adoptată în prepararea imunoglobulinei nu trebuie săpermită folosirea chimicalelor, ar trebui să fie simplă, uşor de realizat şi cu un costscăzut. Covaciu şi col. (2003, 2004 b) au comparat trei metode de purificare ale IgY:extracţie cu solvenţi, diluţie în apă şi precipitare cu polietilen glicol.

• Colectivul de cercetători români a comparat de asemenea şi aspectul anticorpilor IgYde la trei specii diferite de păsări (găină, prepeliţă, raţă). Rezultatele, evaluate prinmetoda SDS-PAGE (Sodium dodecyl-sulfate polyacrylamide gel electrophoresis),sunt prezentate în figura 2. După cunoştinţele noastre, aceasta este un primexperiment de purificare a IgY efectuat in domeniul ştiinţelor biomedicale dinRomânia.

• O primă concluzie a acestui experiment a fost că toate cele trei metode conduc laanticorpi IgY cu un înalt grad de puritate. Avantajul diluţiei cu apă constă în risculminim pentru denaturarea IgY prin eliminarea etapei de delipidare care necesităprezenţa solvenţilor organici. Dezavantajul metodei este dat de pierderile cauzate dediluţia în apă. Aceste pierderi ale IgY au fost observate în special în cazul IgY de raţăcare poate fi izolată numai în urma unei delipidări cu cloroform, datorită compoziţieilipidice diferite faţă de cea de la găină. Extracţia IgY cu PEG 8000 este avantajoasădin punct de vedere al timpului, însă această metodă poate fi eficientă doar în cazulouălor de găină.



Metodele de extracţie a IgY

• Ideea de a folosi anticorpi IgY sintetizaţi în oul de găină pentru a preveni colonizareabacteriilor patogene începând cu anii 90, dar demonstraţii convingătoare a eficienţeiacestei strategii sunt puţine. La E. coli, utilizarea IgY s-a dovedit eficientă in vivo împotriva apariţiei diareei colibacilare bovine şi porcine cauzată de ETEC K88+ şiF18+. În toate trei cazurile, utilizarea de IgY specifice a scăzut procentul demortalitate datorat ETEC, precum şi incidenţa şi severitatea diareei constatate lapurceii infectaţi experimental, în comparaţie cu purceii din lotul martor.

• Utilizarea IgY în tratamentul şi prevenirea bolilor infecţioase nu se limitează laE. coli . Utilizarea de IgY specifice faţă de enterotoxina B de Staphylococcus aureus s-a dovedit eficace limitând efectele acestei toxine la primatele non-umane, în timpce administrarea de IgY îndreptate contra proteinei GBP-B de Streptococcus mutansa redus formarea cariilor dentare.

• Un studiu recent demonstrează eficacitatea IgY îndreptate împotriva H. pylori pentru a reduce asocierea aceastei bacterii la mucoasa gastrică in vivo şi gerbiliIVOC. În plus, autorii au demonstrat /arătat că IgY poate rezista la diferite niveluri depH, pepsină, precum şi la o temperatură de 60° C timp de 10 minute, sugerândposibilitatea de a utiliza pasteurizarea ca metodă de sterilizare la prepararea deanticorpi.



MODUL DE APLICARE ASERURILOR



Serurile imune se aplică în două scopuri: a) în scop profilactic în focarul de boală la animalele sănătoase; b) în scop curativ la animale bolnave (în special serurile

antitoxice).

Căile de inoculare: Intravenos (cu riscuri de şoc anafilactic pentru serurile

heterologice)IntraperitonealSubcutanIntramuscular

SubduralNu se administrează "per os" întrucât anticorpii sunt cenzuraţi de

fermenţii tubului digestiv Pot fi administrate pe această cale numai la animale nou-născute.



Date post:	17-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	diana-bolcas
View:	220 times
Download:	0 times

Modul de Aplicare Al Vaccinurilor

Documents