+ All Categories
Home > Documents > MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN … · Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie...

MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN … · Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie...

Date post: 26-May-2018
Category:
Upload: lehuong
View: 253 times
Download: 5 times
Share this document with a friend
3
REFERATE MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN CA REZULTAT AL BIPEDIEI C. MIHALACHE 1 , M. GORUN 2 , MANUELA MIHALACHE 3 1,2,3 Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu Rezumat: Selecţia naturală a oferit omului, de-a lungul timpului, un mozaic de trăsături care pe seama unor modificări comportamentale a stimulat modificarea anatomiei. Bipedia este una dintre cele mai importante caracteristici ale omului actual, fiind prima modificare evolutivă importantă, care a antrenat o modificare în constituţia, structura şi funcţia unor organe, având ca rezultat apariţia omului actual. Cea mai larg acceptată teorie asupra evoluţiei omului recunoaşte bipedia ca fiind ceea ce a declanşat lanţul adaptărilor anatomice. Modificările scheletului axial ca rezultat al noii posturi adoptate au acţionat şi asupra membrelor inferioare, care au preluat greutatea, transformând forma şi în final funcţionalitatea, adaptându-se la statică şi locomoţie. Membrele anterioare au putut fi libere pentru a putea executa mişcări fine şi precise coordonate de creierul care crescuse în dimensiuni. Evoluţia nu a acţionat însă asemenea unui inginer, ci a acceptat compromisuri, capacităţile câştigate în timp fiind însoţite de imperfecţiuni şi slăbiciuni funcţionale. Cuvinte cheie: bipedia, anatomia umană, schelet uman Abstract: As time passed by, natural selection gave humans a set of heterogeneous features, which based on certain behavioural modifications stimulated the transformation of the human anatomy. Bipedalism is one of the most important characteristics of humans, being the first important change that occurred in our evolution, which determined modifications in structure and function of some of the organs, resulting in the actual configuration. The most accepted theory about human evolution acknowledges that standing on two limbs generated a chain reaction of anatomy changes. The adjustments of the axial skeleton due to the new posture generated changes in the inferior limbs as well, which needed to support the bodyweight. The result was a transformation of the aspect, form and function, serving posture and locomotion as well. The superior limbs were now free, and able to execute precise actions coordinated by the large brain. Evolution couldn't act precisely as an engineer, on the contrary it accepted compromises, all the new benefits were to be paid in time with imperfections and functional weaknesses. Keywords: bipedalism, human anatomy, human skeleton Studiul sistemului scheletal reprezintă o bună modalitate de a scoate în evidenţă modificările pe care oamenii le-au suferit în urma adoptării staţiunii bipede. Din punct de vedere filogenetic, scheletul, este unanim acceptat ca fiind primul sistem al organismului care a admis modificări bine structurate care au avut efect şi asupra altor aparate şi sisteme. De la craniu şi până la membre coloana vertebrală, scheletul poartă amprentele anatomice ale transformărilor necesare unei noi posturi, unui nou mod de viaţă, care în întregime defineşte aspectul şi funcţionalitatea omului actual. Indiferent dacă ne referim la centralizarea găurii occipitale - foramen magnum, curburile fiziologice ale coloanei vertebrale, lărgirea bazinului sau formarea arcurilor plantare, diversitatea formaţiunilor anatomice ridică semne de întrebare asupra necesităţii şi eficienţei acestor modificări evolutive. SCHELETUL AXIAL Cutia craniană a suferit modificări în special prin mărirea volumului neurocraniului, odată cu necesitatea unui creier mai mare. Acest aspect are un dezavantaj, reprezentat de parturitia dificilă, dar câştigul este reprezentat de dezvoltarea semnificativă a creierului postnatal, creierul uman la naştere, reprezentând doar 25% din creierul adultului. Masivul facial s-a redus în dimensiuni, însă articulaţia temporo-mandibulară prezintă la om cea mai evoluată formă în filogeneză, permiţând mişcări în toate cele 3 dimensiuni ale spaţiului. Figura nr. 1. Norma inferioară a bazei craniului A. cimpanzeu B. om La nivelul craniului, de departe cea mai importantă modificare ca rezultat direct al bipediei, este reprezentată de centralizarea găurii occipitale, care a determinat stabilitatea craniului în contextual noii poziţii adoptate, care presupunea necesitatea unei mobilităţi AMT, vol II, nr. 4, 2009, pag. 149
Transcript
Page 1: MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN … · Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie funcţionala, biomecanică, semiologie, diagnostic diferenţial) Editura Medicala,

REFERATE

MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN CA REZULTAT AL BIPEDIEI

C. MIHALACHE1, M. GORUN2, MANUELA MIHALACHE3

1,2,3Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Rezumat: Selecţia naturală a oferit omului, de-a lungul timpului, un mozaic de trăsături care pe seama unor modificări comportamentale a stimulat modificarea anatomiei. Bipedia este una dintre cele mai importante caracteristici ale omului actual, fiind prima modificare evolutivă importantă, care a antrenat o modificare în constituţia, structura şi funcţia unor organe, având ca rezultat apariţia omului actual. Cea mai larg acceptată teorie asupra evoluţiei omului recunoaşte bipedia ca fiind ceea ce a declanşat lanţul adaptărilor anatomice. Modificările scheletului axial ca rezultat al noii posturi adoptate au acţionat şi asupra membrelor inferioare, care au preluat greutatea, transformând forma şi în final funcţionalitatea, adaptându-se la statică şi locomoţie. Membrele anterioare au putut fi libere pentru a putea executa mişcări fine şi precise coordonate de creierul care crescuse în dimensiuni. Evoluţia nu a acţionat însă asemenea unui inginer, ci a acceptat compromisuri, capacităţile câştigate în timp fiind însoţite de imperfecţiuni şi slăbiciuni funcţionale.Cuvinte cheie: bipedia, anatomia umană, schelet umanAbstract: As time passed by, natural selection gave humans a set of heterogeneous features, which based on certain behavioural modifications stimulated the transformation of the human anatomy. Bipedalism is one of the most important characteristics of humans, being the first important change that occurred in our evolution, which determined modifications in structure and function of some of the organs, resulting in the actual configuration. The most accepted theory about human evolution acknowledges that standing on two limbs generated a chain reaction of anatomy changes. The adjustments of the axial skeleton due to the new posture generated changes in the inferior limbs as well, which needed to support the bodyweight. The result was a transformation of the aspect, form and function, serving posture and locomotion as well. The superior limbs were now free, and able to execute precise actions coordinated by the large brain. Evolution couldn't act precisely as an engineer, on the contrary it accepted compromises, all the new benefits were to be paid in time with imperfections and functional weaknesses.Keywords: bipedalism, human anatomy, human skeleton

Studiul sistemului scheletal reprezintă o bună modalitate de a scoate în evidenţă modificările pe care oamenii le-au suferit în urma adoptării staţiunii bipede. Din punct de vedere filogenetic, scheletul, este unanim acceptat ca fiind primul sistem al organismului care a admis modificări bine structurate care au avut efect şi asupra altor aparate şi sisteme. De la craniu şi până la membre coloana vertebrală, scheletul poartă amprentele anatomice ale transformărilor necesare unei noi posturi, unui nou mod de viaţă, care în întregime defineşte aspectul şi funcţionalitatea omului actual. Indiferent dacă ne referim la centralizarea găurii occipitale - foramen magnum, curburile fiziologice ale coloanei vertebrale, lărgirea bazinului sau formarea arcurilor plantare, diversitatea formaţiunilor anatomice ridică semne de întrebare asupra necesităţii şi eficienţei acestor modificări evolutive.SCHELETUL AXIAL

Cutia craniană a suferit modificări în special prin mărirea volumului neurocraniului, odată cu necesitatea unui creier mai mare. Acest aspect are un dezavantaj, reprezentat de parturitia dificilă, dar câştigul este reprezentat de dezvoltarea semnificativă a creierului postnatal, creierul uman la naştere, reprezentând doar 25% din creierul adultului. Masivul facial s-a redus în dimensiuni, însă articulaţia temporo-mandibulară prezintă la om cea mai evoluată formă în filogeneză, permiţând mişcări în toate cele 3 dimensiuni ale spaţiului.

Figura nr. 1. Norma inferioară a bazei craniului A. cimpanzeu B. om

La nivelul craniului, de departe cea mai importantă modificare ca rezultat direct al bipediei, este reprezentată de centralizarea găurii occipitale, care a determinat stabilitatea craniului în contextual noii poziţii adoptate, care presupunea necesitatea unei mobilităţi

AMT, vol II, nr. 4, 2009, pag. 149

Page 2: MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN … · Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie funcţionala, biomecanică, semiologie, diagnostic diferenţial) Editura Medicala,

REFERATE

crescute. Împreună cu coloana cervicală, mai precis primele două vertebre cervicale (vertebre de tranziţie) omul poate efectua mişcări de flexiune (10 º), extensiune (25 º) - în articulaţia atlanto-occipitală - şi mişcări de rotaţie axială ( 45 º) şi flexiune laterală ( 30 º) – în articulaţia atlantoaxoidiană.

Figura nr. 2. Orientarea primelor două vertebre cervicale A. macac B. om (după F. Ankel-Simons)

Coloana în totalitate reprezintă o structură

importantă; elementele sale constitutive - rigide (vertebrele) şi deformabile (discurile intervetebrale), analizate singular din punct de vedere al funcţionalităţii, alcătuiesc o unitate unică între vertebrate. Rezultatul este un compromis între funcţii contradictorii: echilibrul necesar susţinerii greutăţii corpului, mobilitate remarcabilă şi protecţia măduvei spinării. Aceste caractere au imprimat coloanei vertebrale curburi în planul sagital, în afară de cifozele toracală şi sacrată, considerate curburi primare prezente la naştere, lordozele cervicală şi lombară sunt curburi secundare, compensatorii, care se conturează o dată cu învăţarea mersului şi menţinerea capului în poziţie verticală.

Figura nr. 3. Aspectul coloanei vertebrale A. patruped (gorilă) B. om

Poziţia de ansamblu a coloanei vertebrale în cadrul toracelui osos a suferit modificări, nemaifiind excentrică ca la patrupede, ci ocupă o poziţie mai apropiată de centrul cutiei toracice, modificând oblicitatea coastelor şi în final întreg aspectul cutiei toracice.

Figura nr. 4. Secţiune transversală prin cutia toracică la om (roşu) şi la macac ( primată patrupedă)- după F. Ankel-Simons

SCHELETUL APENDICULAROdată cu ridicarea de pe sol, membrul superior a

fost “eliberat” de povara susţinerii greutăţii corpului. Astfel a putut fi folosit în alte activităţi, care simultan cu dezvoltarea creierului au dat un caracter din ce în ce mai uman membrului superior.

Mobilitatea este caracteristica cea mai importantă rezultată în urma modificărilor anatomice. Asupra anatomiei scheletului membrului superior, muşchii antebraţului prin acţiunea lor dezvoltă forţe care au determinat o torsiune a extremităţii distale a humerusului. Configuraţia oaselor antebraţului permite un grad ridicat de mişcare de rotaţie, generată de deplasarea extremităţii distale a radiusului în jurul capului ulnei, luând naştere mişcările de pronaţie şi supinaţie, la un nivel superior.

Figura nr. 5. Mişcarea pronaţie-supinaţie, la om

Mâna este segmentul cel mai aparte al membrului superior, datorită prehensiunii. Aceasta este posibilă datorită opozabilităţii policelui, mişcările de aducţie, flexiune şi rotaţie axială fiind combinate pentru a determina un act biomecanic extrem de precis şi eficient. Mâna a putut fi folosită la fabricarea uneltelor, relaţionarea cu cei din jur şi la activităţi din ce în ce mai cizelate.

Figura nr. 6 Opozabilitatea policelui

Spre deosebire de membrul superior, membrul inferior a devenit susţinătorul principal în cadrul poziţiei verticale, acest lucru reflectându-se profund în morfologia sa.

Pelvisul a suferit modificări notabile, sacrul schimbându-şi poziţia, fiind înclinat anterior, transmiţând greutatea corpului de la coloana vertrebrală la membrele inferioare şi modificând centrul de greutate.

AMT, vol II, nr. 4, 2009, pag. 150

Page 3: MODIFICĂRILE ANATOMICE ALE SCHELETULUI UMAN … · Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie funcţionala, biomecanică, semiologie, diagnostic diferenţial) Editura Medicala,

REFERATE

Figura nr. 7. Centrul de greutate la om – după D. M. Antonescu

Osul iliac a devenit mai plat, şi-a schimbat orientarea – din cea în plan coronal la patrupede – s-a rotit şi torsionat medial datorită tracţiunilor musculare. Întreg relieful osului coxal este mai accentuat datorită dezvoltării grupelor musculare ale coapsei, bine reprezentate la om. Unii muşchi şi-au modificat funcţia (cum sunt gluteus medius şi minor care nu mai execută mişcări extensorii ca la patrupede, ci au devenit abductori la om). Regiunea fesieră este bine reprezentată datorită muşchiului gluteus major, puternic extensor al şoldului, având o funcţie importantă de stabilizare a membrului.

Figura nr. 7. Aspect comparativ al pelvisului la A. patruped (cimpanzeu) şi B. om (după R. Lewin)

Unghiurile de înclinaţie (130º) şi declinaţie (12-

15º) au oferit o mare mobilitate femurului, determinând totodată şi valgusul fiziologic atât de necesar în stabilizarea membrului inferior, care apare odată cu primii paşi ai copilului. În final, greutatea a determinat modificări considerabile asupra piciorului, oasele tarsului şi metatarsului alcătuind un sistem de bolţi care, menţinute cu ajutorul unor elemente pasive (aponevroza plantară) şi active (muşchii gambei şi ai piciorului), contribuie cu un rol important la menţinerea poziţiei bipede.

Figura nr. 8. Arcurile plantare

Spre deosebire de membrul superior, degetul I îşi pierde opozabilitatea şi se aliniază în axa piciorului

împreună cu celelalte degete, pierzând în detrimentul verticalităţii unele din funcţiile pe care primatele le pot îndeplini cu ajutorul piciorului.

Fig.9. Pierdea opozabilităţii halucelui. Vedere plantară a piciorului la A. gorilă, B. om (după F. Ankel-Simons)

Funcţia membrului inferior este împărţită între

asigurarea concomitent a staticii şi locomoţiei, pelvisul având rolul asigurării staticii, pe când piciorul a fost modelat de cerinţele unei activităţi dinamice de durată.

CONCLUZIIScheletul uman, în contextul bipediei, este

caracterizat de interrelaţia dintre morfologie şi funcţie, necesitatea îndeplinirii unei funcţii determină modificări în morfologie, aşa cum orice modificare morfologică are ecou asupra funcţionalităţii.

În felul acesta, omul a reuşit să obţină ceva mai mult decât doar ridicarea de pe sol odată cu adoptarea bipediei. Ajutat de compromisurile morfologice şi de evenimentele evolutive favorabile, omul a ajuns în vârful scării filogenetice. Deşi este ultimul pe lista evoluţiilor semnificative ale lumii vii, omul reprezintă specia cea mai evoluată, capabilă de a înţelege aspectele importante ale vieţii sale.

BIBLIOGRAFIE1. Clement C. Baciu. Aparatul locomotor (Anatomie

funcţionala, biomecanică, semiologie, diagnostic diferenţial) Editura Medicala, Bucuresti, 1981.

2. Costache S, Sturm L. Anatomia omului, vol. III. Anatomia sistematică şi topografică a membrului superior. Editura Alma Mater, Sibiu, 2005.

3. Costache S. Sturm L. Anatomia omului, vol. III Anatomia sistematica şi topografică a membrului inferior, Editura Alma Mater Sibiu, 2005.

4. Dinu M. Antonescu Patologia aparatului locomotor, volumul II, Editura Medicală, Bucureşti 2008.

5. Cosmin M. Anatomia membrelor, Editura ULB Sibiu 2003.

6. Roger L. Human evolution- an illustrated introduction, 5th edition, 2005 Blackwell Publishing LTD.

7. Ankel S. Primate anatomy an introduction, 3erd edition, Elsevier Academic Press, 2007.

AMT, vol II, nr. 4, 2009, pag. 151


Recommended