+ All Categories
Home > Documents > Moderatorul - roman

Moderatorul - roman

Date post: 25-Dec-2015
Category:
Upload: calin-schengen-carmaciu
View: 53 times
Download: 18 times
Share this document with a friend
Description:
povestea lui Misu Gandac, moderator la un canal de televiziune
158
Moderatorul 1
Transcript
Page 1: Moderatorul - roman

Moderatorul

1

Page 2: Moderatorul - roman

Coperta: Oana Grămadă Tehnoredactor: Mihai Dencu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiELISEI, VIRGIL     Moderatorul / Elisei Virgil. - Plosca : Editura EVD, 2014     ISBN 978-606-93043-8-9

821.135.1-31

2

Page 3: Moderatorul - roman

Elisei Virgil

Moderatorul

Editura EVD

3

Page 5: Moderatorul - roman

Introducere

„Moderatorul” este o detronare a zeilor mioritici. O alun-gare din Olimp a împopoțonaților zilei, o carte despre caractere mărunte, bicisnice și prefăcute, care, întâmplător sau nu, „mode-rează” realități paralele, cu totul imaginare, născute din dorința și nemăsurata sete de putere a unui fost turnător la Securitate.

Pe lângă „moderare”, personajul principal al acestei cărți modelează conștiințe și n-o face neapărat din convingere, ci pen-tru un motiv cât se poate de comun: banii. Mulți bani. Slugarnic cu stăpânul, tiranic cu subordonații, personajul Mishu Gândac este redus prin nume la condiția de insectă de bucătărie, cea care se târăște prin toate mizeriile pentru a supraviețui. Nu-și pune probleme existențiale decât cel mult pentru audiență și dunga de la pantaloni.

Și nu doar zeitățile triste din presa românească sunt detro-nate și acoperite de ridicol cu mult umor și prin cuvinte simple, „să priceapă tot poporul”, ci și politicienii. „Moderatorul” arată toată găunoșenia politicienilor, slugărnicia și caracterele lor mă-runte, dublate de incultură și nesimțire.

Cât de frumos ar fi ca cei care se hrănesc cu ura propagată de Mishu Gândac să citească acest roman și cât de surprinși ar fi să afle adevărul despre cel pe care ei îl consideră un fel de Mesia al presei românești, cel care luptă pentru adevăr și dreptate până

5

Page 6: Moderatorul - roman

la capăt! Cât de surprinși ar rămâne să afle că zeul lor e un biet impostor, ale cărui calități sunt doar de fațadă, a cărui onestitate este dictată de sumele încasate pentru „serviciile” aduse popo-rului român!

„Moderatorul” este o descriere a corupției morale, o oglindă a decadenței. Credeam că mă va amuza, dar m-a întristat, pentru că am văzut în fiecare rând o amară realitate în care trăiesc zi de zi. Imaginea nimicului colorat și ambalat în staniol, ca să-ți ia ochii. Imaginea societății românești avidă după senzațional, intoxicată cu ura gata mestecată servită de presă, caldă, numai bună de înghițit. Și dincolo de asta, romanul reprezintă o alar-mantă toleranță pentru impostură, pentru corupție și pentru lași-tate.

Zeii au fost alungați din Olimp. „Moderatorul” i-a dezbrăcat de hainele elegante, de pantalonii cu dunga fără cusur și i-a ex-pus în piața publică, fără menajamente, fără milă. Mishu Gân-dac a fost redus la ceea ce este de fapt, o insectă purtătoare de boli, simbolul murdăriei și al supraviețuirii cu orice preț.

Angela Tocilă

6

Page 7: Moderatorul - roman

l

Shit! rosti apăsat, printre dinți, Mishu Gândac în timp ce fata zveltă, cu un fund răsfățat, ca de rățușcă, îi smulse ceva mai primitiv ultimul fir de păr dintre sprâncene. Ar fi atins-o ușor pe fese. Așa, din greșeală. Apoi, să își ceară scuze. O modalitate de a se convinge dacă domnișoara pune botul... Însă îi era teamă ca o cameră de luat vederi să imortalizeze gestul și să se facă de cacao.

-Gata, șefu’! Acum, trebuie să vă perii fața cu puțină pu-dră. Să nu lucească în reflectoare. Puțin machiaj, după aceea trecem la manichiură.

Ralushi, coordonatoarea echipei de machiaj, îl așeză într-o poziție convenabilă pe moderator, în așa fel încât să nu-l de-ranjeze la fiecare acțiune întreprinsă. Își șterse degetele cu un șervețel dezinfectant și apăsă ușor pielea, de unde smulsese șomoiogul de păr:

-E bine! Sigur nu se va inflama...Mishu Gândac o privi încruntat:-Domnișoară, ai grijă, te rog! E prima mea emisiune ca

moderator.

7

Page 8: Moderatorul - roman

-Stați liniștit, domnule, nu se va întâmpla nimic!Ralushi merse în apropierea unui răftuleț pe care își ținea

ustensilele. Luă un pămătuf neîntrebuințat și îl roti executând un ritual aparte în cutia cu pudră, deprins în urma exersării zilnice.

Mishu o urmări atent cu privirea:-Domnișoară...!-Spuneți, vă rog!Continuă pe un ton grav:-Ca să fim bine înțeleși... Nu-mi dai mie pe față cu rahat

dintr-ăla pe care l-ai folosit pentru alții! Nu mi-aș dori să-mi apară coșuri sau pecingine. O să vorbesc cu administratorul societății să cumpere un dulap special pentru mine. Cheița va sta în studio, ca să nu avem neplăceri. Te rog să desfaci altă cutie de pudră!

Fata se supuse mirată. Rupse sigiliul unei cutii noi. Scu-tură pămătuful de câteva ori și întinse cu atenție în substanța făinoasă.

-Domnișoară...!-Spuneți, vă rog!-Oare e atât de greu de priceput?! Am spus, cu subiect și

predicat, că nu folosesc lucruri second-hand! Nu-ți este clar?!-Dar, domnule, în fața dumneavoastră am desfăcut cutia

cu pudră!Moderatorul se ridică de pe scaun, plini de draci:-Ce, puii mei, nu înțelegi? Ia-o logic! Uite, e un test! Dacă

nu-l treci, mâine o să am o discuție cu domnul Felix Cotoc și-i propun să-ți restructureze postul. Să te trimită-n șomaj.

Ralushi, intimidată, luă o scurtă pauză, timp în care în-cercă să descopere sensul logic. Realiză repede că nu trebuia să utilizeze același pămătuf. Cu un zâmbet trist, se conformă și folosi un alt instrument pentru întins pudra.

8

Page 9: Moderatorul - roman

Mishu Gândac nu se abținu:-Măi, fată, tu ești handicapată? Păi, acum întrebuințezi pu-

dra în care ai folosit pensula aia pe care ai băgat-o în pudra veche?!

Fata se dumiri:-Am înțeles! Scuze! Imediat desfac un pămătuf și o pudră

nou-nouțe. Și un rimel...-Păi, era atât de greu?! Ce mare scofală? Ralushi își dezinfectă pentru a doua oară degetele. Se

apropie de fața moderatorului, i-o pipăi câteva secunde și îl privi în ochi, schițând în același timp un zâmbet scurt, ca o mulțumire de sine, că a găsit formula de rezolvare pentru cea mai bună rețetă de machiaj. Îi trebuia și-un pieptene, însă nu deținea unul neîntrebuințat. Emoționată, îi veni în minte o so-luție simplă. Riscă și i se adresă moderatorului:

-Domnule, scuze, mă întorc într-un minuțel! Merg să iau un pieptene sigilat din depozit...

Machieuza, fără să mai aștepte acordul, ieși val-vârtej pe ușă și se opri în toaleta de serviciu. Înșfăcă un pieptene de pe postamentul din ceramică smălțuită din dreptul oglinzii, pe care îl înfășură într-o țiplă aruncată dimineața la coș.

-Am apărut, zise fata bucuroasă, desfăcând țipla, acum to-tul e în ordine. Avem și câteva sticluțe cu gel de cea mai bună calitate, primite de curând. Nu am folosit nici măcar una din-tre ele!

Ca să nu aibă și alte neplăceri, Ralushi mototoli în mâini un al treilea șervețel dezinfectant și își dădu jos halatul alb:

-Trebuie să fiu cât mai lejeră...Mishu Gândac, căzut pe gânduri, vru să reacționeze vio-

lent. Cum își permite fătuca asta să-l aranjeze pe el, îmbrăcată în țoale de stradă și să-i transmită, Doamne-ferește, vreun virus contactat în timp ce se îndrepta spre serviciu?! Buzele

9

Page 10: Moderatorul - roman

groase, lipite în permanență cu o salivă aproape uscată i se desfăcură. Când s-o apostrofeze, rămase cu ele întredeschise. Un tricou strâns pe corp, incitant de decoltat, îi scotea în relief țâțele bronzate și răsfățate, ca două mere mari în pârgă. Bu-zele i se lipiră la loc și înghiți în sec:

-Da, își mângâie necontrolat cu palmele toracele, da, nu e importantă ținuta, important este ca machiajul să iasă perfect!

-Nu vă faceți griji...!Machieuza, în apele ei acum, începu să-i pudreze fața,

atingându-i lasciv, cu vârful pămătufului, lobul urechilor. Se concentră când ajunse la frunte. Un trapez cu latura mare sus, unde începe frizura și cea mică, deasupra sprâncenelor proas-păt pensate. Celelalte laturi, oblice, ajutau la conturarea unui cap ca de robot.

După ce își desăvârși opera, Ralushi desfăcu dopul de la sticluța cu gel, își turnă în podul palmei o cantitate măsurată din ochi și-l întinse cu ajutorul celeilalte mâini. În acest timp, moderatorul duse mâna dreaptă la rotița de unde se rabata scaunul și lăsă spătarul pe spate, până la refuz. Fata îi observă gestul și-i zâmbi complice. Se apropie lipindu-și genunchii de patul scaunului și se înclină considerabil pentru a-i frecționa părul cu gel. Mișcările controlate și ritmice ale mâinilor dă-dură frâu liber țâțelor pietroase, care începură să danseze de-monic, în privirile scurte și libidinoase ale moderatorului.

Mishu Gândac simți că se prăbușește cu tot cu scaun. I se tăie respirația. Închise ochii și repetă de câteva ori în gând: „Înapoia mea, Satano!”. În zadar. Ca să nu se facă de râs, dori să-și pună piciorul unul peste celălalt, însă gestul îi eșuă, deoarece Ralushi stătea într-o poziție care îi făcea imposibilă intenția. Așa că, din reflex, o lovi peste șold:

-Scuze, n-am sesizat! Mi-a amorțit piciorul.Fata se retrase:

10

Page 11: Moderatorul - roman

-Oricum, am terminat. Urmează unghiuțele. Puțină ojă transparentă. Dacă e cazul, înlăturăm pielițele...

-Nu, nu e cazul... Lăsăm operațiunea asta pentru mâine seară. Am de discutat ceva cu producătorul...

Mishu Gândac puse mâna pe clanță. Înainte să apese, se întorse binevoitor către Ralushi:

-Știi, realizez că ești o profesionistă desăvârșită! O să-i propun domnului Felix Cotoc o mărire de salariu pentru tine.

Ralushi așteptă calmă câteva clipe. După ce se încredință că nu se mai întoarce, își aprinse o țigară subțire și trase adânc în piept. Se așeză pe scaunul unde inițial stătuse moderatorul. La un moment dat, sări ca un arc, apucă strâns în mână cutia de pudră și o izbi cu putere în parchetul melaminat:

-Du-te-n morții mă-tii, de muist, mucava mucegăită!

ll

Mishu Gândac intră în toaleta destinată șefilor. Becul se aprinse automat. Blocă ușă. Se uită lung în oglindă și-l apucă un ușor tremurat:

-Hai, să-mi bag piciorul...! Se strâmbă, zâmbi, râse în hohote, apoi reveni la o mină

serioasă. Se concentră, ridică automat mâna stângă și, ca un glonț ieșit de pe țeava pistolului, amenință cu degetul arătător:

„Stimați telespectatori, în seara aceasta, voi aduce în fața dumneavoastră documente care demonstrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, tirania lui Titan Vlăsescu! Pe parcursul emisiunii vom veni și cu alte lucruri și chestiuni interesante.”

Spre finalul speech-ului, tonalitatea vocii deveni din ce în ce mai nazală. Pe suprafața oglinzii, în fundal, zări mulțimi de oameni aclamându-l și aruncându-l pe brațe în sus, în semn de victorie. Inima i se mări ca aluatul într-o copaie și izbucni

11

Page 12: Moderatorul - roman

într-un râs haotic. Îngheță în momentul când, pe un colț al obiectului de cristal, apăru conturat confuz, chipul Creato-rului: „Mishule, ai devenit complicele Iudei! Ți-ai vândut sufletul lui Mamona!”. Se uită în stânga și în dreapta cu frică, descuie zăvorul și o tuli către studio. Fără să vrea îi veniră în minte prelegerile prezentate miilor de enoriași însetați după cunoașterea obiectivă a procesului mântuirii. Oameni pe care îi cucerise prin cunoștințele acumulate în anii de școală, în urma unui studiu amănunțit al Scripturilor. Pe vremea aceea, era un băiat slăbuț, cu urechile clăpăuge și mult păr între sprâncene. Dar cu lumina licărindu-i în ochi, deoarece reușea să transmită mesajul și să transforme sufletele îmbibate de păcate. Acum devenise un tip modern, înțolit de la cele mai vestite case de modă. Subordonații îl ridicau în slăvi iar publi-cul, moleșit de fraze pompoase, fără cap și coadă, îl idolatriza.

Anecdotă: Într-un sat cu străzi prăfuite din Bărăgan. Sâmbătă seara. Primarul în funcție, cu halba de bere pe masă, înconjurat de propagandiști cu listele de alegători în mână. Își șterse transpirația de pe frunte cu antebrațul păros, înghiți jumătate din conținutul halbei și râgâi necontrolat. Un damf de bicarbonat, amestecat cu miros de usturoi macerat otrăvi atmosfera și așa sufocantă de la soarele care încă își arăta mușchii torizi. O caricatură de om cu părul răvășit și dinții stricați de alcool ieftin, gen „pufoaică”, apăru în apro-pierea mesei:

-Domn primar, mă iertați, vreau să vă zic ceva...Primarul, vădit deranjat, își ridică cu greu burdihanul și,

gâfâind, i se adresă din mers:-Ce s-a mai întâmplat, băi, Pârțondele?-Ce să se întâmple, domne, muri tata...

12

Page 13: Moderatorul - roman

-Bă, nu veni, bă, cu prostii d-astea la mine! Cum să moa-ră?! Alaltăieri i-am adus sacoșa. Păi, mâine trebuie să vo-teze. Doar l-am plătit, nu?

-Domne, e țapăn în pat...! Dacă e, vă dau înapoi zahărul și uleiul. Dar banii, partea lui, nu-i mai am, că am plătit fac-tura la lumină!

-Ia, zi, mă, mai știe cineva că a murit?-Nu, domn’ primar, doar eu și cu matale... Nu știți că

mama s-a prăpădit acu’ un an și nevastă-mea a fugit alal-tăieri cu ăla a lu’ Desculțu?! Cui dracu’ să-i spui?!

-Auzi, bă? Îl dai și tu mort mâine după-amiază, după ce trec ăia cu urna mobilă!

-Păi, șefule, se împute, bre, până mâine!-Fir-ar a dracu’ de treabă! Îl sun eu acu’ pe doctor să-l

roage pe autopsier să-i bage o doză dublă de formol și să-i prescrie o rețetă cu niște algocalmin. Doctorul e omul meu, aranjez eu cu el. Da’, vezi, să nu sufli vreo vorbă, că, dracu’, ne încalecă ăștia de la DNA! Băi, Pârțondele, alegerile se câștigă și la un vot diferență, ce p...a calului, n-ai minte?! Hai, du-te liniștit acasă!

Primarul scoase mobilul din buzunar să formeze numărul doctorului:

-O să-l sun să vină aici, între patru ochi, să nu ne înre-gistreze ăștia!

-Șefule, dă și matale de una mică...!-Păi, de unde, bă, să-ți mai dau, tac-tu e mort în pat și ție

îți arde de băutură?Căută într-un teanc gros o bancnotă de cinci lei și i-o în-

tinse:-Bă, să nu te oprești la cârciumă! Ia-ți o juma’ de la băcă-

nie și întinde-o repede acasă că vine imediat doctorul!-Gata, șefule, săru’ mâna!

13

Page 14: Moderatorul - roman

Plin de nervi, bolborosind un set de înjurături neaoșe, primarul se întoarse la masă, adresându-se unuia dintre cei prezenți:

-Zi-i, mă, la fătuca aia să mai aducă un rând, băga-i-aș ștremeleagul între buci!

lll

Kanndra, soția moderatorului, urmări plictisită fragmente din emisiune. Era singurul interval de timp în care putea fuma liniștită o țigară pe balcon, fără să aibă emoții că Mishu o va surprinde printr-o apariție intempestivă. Nu-și dorea un con-flict cu partenerul de viață. O dezamăgise de zeci de ori din cauza certitudinilor referitoare la viața lui amoroasă, aruncate pe piață de o revistă de scandal, dar și aflate de la surse bine-voitoare. Încă nu putea să găsească o explicație. Cum a fost posibilă transformarea unui individ exclusiv religios, care servea credincioșilor moralitatea cu lingurița, admonestându-i și explicându-le, totodată, prin citate cu versete biblice, că plata păcatului, indiferent de nuanța lui, e moartea?! Iar acum, el se înfrupta cu lăcomie din fructul interzis. Între cei doi fusese mai mult o iubire de conjunctură. Personalitatea lui Gândac, conturată cu grijă încă din copilărie pe elementul dominant creștin, cu materializare în plan concret - de slujbaș a lui Christos, ieșea de fiecare dată în evidență cu ocazia întrunirilor și a colocviilor cu temă precisă, fapt ce determina auditoriul să-l plaseze în zona VIP-urilor cu circuit închis. Această latură o atrăsese pe Kanndra și o convinsese să-și unească destinul cu cel al unui tip evlavios, care își făcuse deja un nume. Gândea că marea iubire derivă, totuși, dintr-o

14

Page 15: Moderatorul - roman

trăire spirituală intensă, anulând pornirile instinctuale de atracție fizică - elemente din bucătăria unei relații întâlnite la tot pasul, ai cărei protagoniști, prin structura lor interioară, sunt atât de comuni.

Însă socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. În familia Gândac relațiile se deteriorau încet, dar sigur. Tinerei femei, o iapă nărăvașă, de rasă, cu coama ce-i scotea în evi-dență fruntea înaltă și ochii melancolici, îi încolțise în minte ideea răzbunării. Oricum, relația cu propriul soț devenise una plictisitoare. Când o săruta profund, avea senzația că buzele lui ușor vineții, umflate și fierbinți, sunt două bucăți de carne în sânge, tăiată de pe coastele unui vițel sacrificat pe loc. Ca să-și stăpânească starea de vomă, apela la imaginație, substi-tuindu-l pe Mishu cu un iubit din adolescență. Conștientiza că gestul în sine e sinonim cu o acțiune de curvie, pentru că, nu-i așa, putem păcătui și cu gândul. Cu toate acestea, nu-și impu-nea să găsească o formulă de echilibru. Voia, pur și simplu, să-i dea o lecție bărbatului pe care ea îl portretizase altfel. Mai mult decât atât, nu abandona nici în ruptul capului ideea de a avea o aventură adevărată.

După ce își termină țigara, ca să nu rămână vreo urmă de miros de tutun, aprinse un bețișor aromat. Un duș fierbinte cu jetul îndreptat și ținut mai mult timp pe cea mai sensibilă și intimă parte a corpului, o va elibera de stresul acumulat pe timpul zilei și-i va crea o stare de confort aparte.

lV

Eliodor, amicul lui Mishu, urmări emisiunea până la capăt, întins în pat, cu pisicuța dormindu-i pe umăr. Îl rugase în dese rânduri să-i faciliteze o angajare în cadrul trustului. Se alesese doar cu promisiuni. Lui Gândac îi era teamă să nu-l eclipseze

15

Page 16: Moderatorul - roman

și nu voia să riște iar, ca la un moment dat să fie trecut în plan secund. O sinucidere în accepțiunea sa. De ce să-și dea cu tes-la în coaie și astfel să nu poată accede pe cea mai înaltă treaptă? Nu avea niciun sens să-și pericliteze statutul.

Nu-și mai otrăvi sufletul cu asemenea gânduri. O zgândări pe domnișoara Rhona cu degetul pe botic, se liniști pentru câteva clipe, apoi se enervă din nou. Îl obseda imposibilitatea de a rezolva problema simpaticului animal. În câteva rânduri îi cumpărase pastiluțe, pe care i le dizolvase în sucul de la conservă. Linsese ceva din sosul acela și-și revenise repede din călduri. Însă medicul veterinar îi avertizase că, dacă o iubește cu adevărat, trebuie să renunțe la un astfel de trata-ment și să-i aducă un motan.

-Ești nebun, doctore! Am un apartament cu trei camere la etajul patru. Unde vrei să fete? Transform locuința într-o menajerie de pisici?!

-E treaba ta, îi răspunsese acesta, dar se chinuie. Trebuie să fete o singură dată și după aceea... Nu e bine să o sterilizezi domnișoară... Așa că, adu-i un pisic pe balcon! O duci la țară înainte să fete...

Sfatul doctorului era imposibil de pus în practică. Nu agrea ideea de bordel zoo la el în casă. Apoi, cum ar fi să-și privească pisicuța făcând sex cu un vagabond de cotoi pe balcon?!

Eliodor visa să aibă o casă pe pământ. Să-i construiască Rhonei o cămăruță anexată și un țarc din plasă de sârmă, ca să nu se piardă. Ar fi înnebunit să o știe pierdută, să apuce la cine știe ce stăpâni sau, Doamne-ferește, să o lovească vreo mașină. Culmea, în copilărie nu suporta cu niciun chip pisi-cile.

Povestea Rhonei, cum a ajuns să-i fie indispensabilă acum, e una cu un început… conjunctural. Putea cineva să-i

16

Page 17: Moderatorul - roman

ofere un milion de dolari și tot nu ar fi dat-o. Fetele sale - studente, locuiau împreună cu o prietenă, în gazdă, în Bucu-rești. Logodnicul prietenei, care mai deținea un motan bătrân în casă, a descoperit-o întâmplător pe-o alee dintre blocuri. Era un pui. Purta la gât o zgardă de culoare roșie, contra puricilor. A realizat pe moment că se pierduse. I-a întrebat pe vecinii de bloc dacă știu ceva. În final s-a decis s-o adopte el. Însă venerabilul motan se stresa de prezența ei. Și uite așa, Rhona a ajuns să locuiască în apartamentul închiriat de fetele lui, până când urma să i găsească un stăpân. Întâmplarea a făcut să-și vizitez fetele. A rămas surprins să vadă o pisicuță în camera lor. Dar și mai surprins a fost când patrupedul cu blănița de un alb imaculat, presărată cu micuțe pete maronii pe botic și una, neagră, mai măricică, în dreptul urechiușei stângi, a început să patineze pur și simplu pe cursurile împrăș-tiate pe dușumea; ca-n desenele animate cu Tom și Jerry. I-a smuls un zâmbet. A luat-o frumos de burtică și a dus-o pe hol. După câteva secunde, a început să zgârie cu lăbuța în ușă și să plângă.

-Sunteți în sesiune și aveți nevoie de liniște. Până îi găsiți un stăpân, o voi lua la mine. Nu mor dacă țin un animăluț în casă timp de câteva zile, le-a propus fetelor.

I-a pregătit în baia de serviciu un lighean nou și nisip, a mers la un magazin special și i-a cumpărat pliculețe de con-servă și bobițe, plus o cușcă.

-Să-i lăsăm ușile deschise la dormitoare, să nu înceapă să plângă! i-a zis nevestei, o femeie cicălitoare și geloasă, inclu-siv pe umbra lăsată de corpul lui în lumina becurilor.

Peste noapte, s-a pomenit cu o lăbuță pe față. S-a speriat. Rhona încerca să-și facă loc sub pătură, în brațele sale. A pri-mit-o. A început să toarcă un timp, apoi a adormit precum un copil. A doua zi a telefonat fetelor:

17

Page 18: Moderatorul - roman

-Nu-i mai căutați niciun stăpân ăsteia mici! Rămâne la mine!

V

Kanndra nu-și așteptase soțul pentru a-l felicita. După dușul fierbinte, se întinse în pat, nu înainte de a-i lăsa un bile-țel pe masa din bucătărie, cu recomandarea că, dacă îi este foame, găsește tot ce îi dorește pipota în frigider.

Mishu sosi acasă aproape de patru dimineața. Era puțin amețit de la cele câteva guri sorbite din șampania franțu-zească. Sărbătorise evenimentul împreună cu colegii de platou iar el nu era obișnuit cu alcoolul. Deschise cu cea mai mare atenție ușa dormitorului și se apropie cu grijă de pat. Rămase încremenit când observă, în lumina pal-roșiatică a veiozei, linia dintre fesele obraznice, neacoperite de cearșaf și piciorul sculptat parcă de un artist obsedat sexual. Îl apucară trepi-dațiile. Colțul gurii se umplu de salivă. Înghiți în sec iar nările i se umflară ca ale unui taur în arenă. Se apropie și începu să o sărute fin, de la încheietura genunchiului în sus, adulme-când mirosul plăcut, ca aburul de pâine caldă, provenit de la triunghiul proaspăt ras. Femeia tresări și avu impresia că o pișcă un țânțar. Se întoarse și plesni cu palma. Se sperie de-a binelea când nimeri capul lui Mishu. Își trase picioarele și, din reflex, într-o fracțiune de secundă se așeză în capul oaselor:

-Ești dobitoc?! M-ai speriat. Puteam face infarct!-Kanndra, în cel mai scurt timp voi deveni director!-Du-te și spală-te pe dinți, miroși a băutură! Trage ușa

după tine! Vorbim dimineață.Femeia se înfășură în cearșaf și puse din nou capul pe

pernă. Mishu merse la baie. Printr-un mecanism vechi de

18

Page 19: Moderatorul - roman

când lumea, își ucise în delir libidoul, rânjind ca prostul în oglindă. Extaziat, cu ochii împăienjeniți de plăcere, luă sulul de hârtie igienică și rupse o bucată considerabilă, cu care se șterse pe-dant.

Toată noaptea se zvârcolise, când pe o parte, când pe cea-

laltă. Era în cumpănă: să mai forțeze o dată nota și să-l roage pe Mishu să-i găsească de lucru?

Dimineața, după ce își bău cafeaua, coborî scările să mear-gă la club, unde, chipurile, își desfășura activitatea. Închiriase o cameră pentru sediul redacției publicației pe care o patrona, la demisolul Casei de Cultură. Fosta cabină a artiștilor, ajunsă acum un WC public. Un prieten îi pusese la dispoziție o echipă de zugravi pentru a-l ajuta să dezinfecteze încăperea. Unul dintre muncitori nu rezistase mai mult de o jumătate de oră și vomase, când încerca să igienizeze toaleta. Ceilalți și-au pus măști. Țevi sparte, gheață pe jos, fecale plutind în apa murdară amestecate cu urină. Și asta, în punctul zero al orașului.

Când ajunse pe la etajul doi, deși fusese foarte atent ca pisicuța să nu iasă în același timp cu el (o lăsase ospătându-se cu niște bucățele din piept de pasăre), se întoarse să se con-vingă că acest lucru nu s-a petrecut. Descuie ușa. Rhona con-tinua liniștită să savureze din carnea tăiată mărunt. Verifică încă o dată robinetele de la cele două băi și bucătărie. Apăsă bine pe mânere, le puse în funcțiune, apoi le închise apăsat. Dacă tot făcea operațiunea asta în fiecare zi, cândva o să se uzeze mecanismul și-o să-și inunde vecinii.

În fine, ajunse în mașină. Introduse cheia în contact. Înainte de a porni, îl năpădi o stare de incertitudine: „Am verificat tot, în afară de gaze. Oi fi lăsat ceva pe ochiul de

19

Page 20: Moderatorul - roman

aragaz? Nici nu-mi pasă de apartament, la urma urmei, dar Rhona?!”. O vedea încercând să se ascundă de flăcări, să fugă. Putea muri intoxicată cu fum. Urcă din nou în apar-tament. Nu rezista o zi întreagă la gândul că i se putea întâm-pla o nenorocire. Patru etaje de urcat... Uf! Oricum trebuia să mai dea jos din burtă. Era singurul sport pe care îl practica!

După ce se convinse că totul e în ordine, nu înainte de a-și mai roti privirea de câteva ori pe palierul etajului, ca să se încredințeze sută la sută că micuța lui prietenă nu a dat buzna afară, coborî din nou scările.

La club, întinse pe masă macheta ziarului, o analiză înde-lung și se hotărî să tipărească și acest număr. În buzunar avea banii pentru rata în curs la bancă. Îi va folosi în acest scop, apoi va ruga pe niște prieteni, oameni de afaceri, să-l spon-sorizeze sau să le găzduiască un calup de publicitate în pa-ginile publicației. Posibil să fie ultima apariție. Refuzase oferte de la câțiva oameni politici. Îl bătuse gândul la un compromis, însă cum putea să se privească dimineața în oglindă când el, în fiecare editorial, îi critica dur pe cei cu coloana vertebrală de moluscă?

Își luă inima în dinți și-l sună pe Mishu:-Salut, Mishulache! Mă, te-ai prezentat binișor aseară,

însă fii mai concis, n-o mai lălăi atâta! Ești moderator, nu invitat! Și fă tot posibilul să pari cât mai obiectiv! Apelează la alte tehnici, nu mai fi atât de descriptiv! Întrebare directă și cu schepsis. Lasă-i pe invitați să se ciondănească, rolul tău este să intervii, nu să faci partipriuri! Ia, zi, ai vorbit cu patronul tău, am vreo șansă?

Lui Gândac nu-i căzură deloc bine sfaturile lui Eliodor. Chiar îl enervară, dar se abținu. Și totuși, îl înțepă puțin:

-Cu atitudinea asta a ta, crezi că ai vreo șansă de reușită în viață? Amice, viața e o junglă, răzbesc doar cei puternici! To-

20

Page 21: Moderatorul - roman

tul e un joc. Cine nu știe să-și interpreteze rolul devine un în-vins. O râmă. Stai liniștit, promisiunea rămâne promisiune!

Anecdotă: Scrâșnea din dinți, de parcă ar fi spart boabe de porumb dintotdeauna. Un fular alb și lung îi atârna ostentativ de după gât. I se zicea Tribună. Prezent în studio-urile televiziunilor naționale, la ore de maximă audiență, impresiona telespectatorii printr-o cultură vastă, cu date și evenimente istorice sau citate rostite pe dinafară din autori celebri. Era un fel de știe tot. De fiecare dată, nu uita să se dea în stambă cu patriotismul lui idiot. Înjura evreii, apoi, când era catalogat xenofob crea un eveniment pentru a demonstra contrariul: este creștin și își iubește aproapele. În loc de amuletă, purta în buzunarul interior stâng al sacoului, aproape de inimă, un exemplar artizanal cu Noul Testament. Confunda pamfletul cu propoziții și fraze mustind de zoaie verbale. Sociologul de Bălăceanca băga la greu în mintea celor ce căscau gura la el diversiuni ce semănau mai de gra-bă cu scene fantasmagorice.

Pe timpurile roșii, tânăr consumator de comunism pe mămăligă, un limbist care închina neprețuite ode muierii lui Împușcatu’, își satisfăcea bolnăvicios plăcerile animalice. Agăța nevestele celor mai buni prieteni și colegi de redacție și, în plin act sexual, forma numărul de telefon al celor tră-dați:

-Alo, salut, măi, Georgică!-Vă salut, șefu’!-Merge, merge articolul?-Lucrez la fraza de final. Merge, cum să nu?!-Sărutări de mâini soției! Dă-mi-o, te rog, puțin la telefon,

s-o salut personal!-Îmi pare rău, e plecată la o prietenă, la o cafea! Îi ajunge

21

Page 22: Moderatorul - roman

și ei, săraca... Toată ziua serviciu, mâncare, spălat, călcat. Noaptea, scuzați-mă, după o zi istovitoare, o mai iau și eu la rangă...! Am mai slobozit-o puțin, uitați, în paralel cu arti-colul îl ajut și pe cel mic, pe Geo, să-și facă temele...

-Mă bucur, Georgică, mă bucur mult pentru voi! Aveți o familie frumoasă, ești un soț fericit. Mulțumește-i lui Dum-nezeu că ai o soție devotată! Mai rar întâlnești așa ceva în ziua de astăzi. Sănătate vă doresc și nu uita să-i transmiți sărutări de mâini doamnei!

-Vă mulțumim, șefu’, sănătate și dumneavoastră și vă aș-teptăm pe la noi!

Vl

După ce puse la punct ultimele detalii cu privire la așezarea articolelor în pagină, Eliodor scoase din sertarul biroului colile de hârtie pe care erau scrise scheme cu variante la loto, concepute de el. Le combină astfel încât să nu lip-sească niciun număr din cele patruzeci și nouă. Completă câteva bilete, cu gândul să le depună la agenția din apropierea clubului. Era conștient că șansele de a câștiga tind spre zero, însă își impunea cu încăpățânare să creadă că la următoarea extragere el va fi acela care își va însuși potul cel mare. Nu juca niciodată când fondul de câștiguri era sub un milion de euro. Ce sens avea?! Cu o sumă mai mică decât cea stabilită în mintea lui, nu rezolva nimic. Voia să-și achite integral ratele la bancă și să scape de Fisc. Se adunaseră o groază de datorii la Finanțe. Cele patru-cinci firme fuseseră lăsate de izbeliște. Partenerii de afaceri îl trăseseră pe sfoară. Își făcea socotelile ciudat. Voia să-și acopere toate restanțele financiare iar banii rămași să-i investească și, din profit, să ajungă la suma inițială, câștigată la loto, pe care s-o investească într-o

22

Page 23: Moderatorul - roman

fundație de binefacere. Câștigul să fie echivalentul unui îm-prumut.

Merse în oficiul cu rol de bucătărie să-și pregătească o a doua cafea, cu gândul să zăbovească un pic în fața televi-zorului și dornic de a ieși din starea de stres. Butonă rapid să găsească ceva interesant. Ștoarfe inculte cu botul siliconat, întreținute de șmecheri proști, plini de bani, politicieni deșăn-țați, la care poporul dobitoc belește ochii. Se opri pe un canal unde era prezentat un reportaj cu moaștele Sfintei Paraschiva. Puhoi de habotnici îmbrâncindu-se, leșinând, care mai de care să apuce să-și pună gura pe sarcofagul în care zăceau rămă-șițele mumificate ale unei femei moarte demult și declarată sfântă în urma unei decizii a semenilor, indiferent că li se spune arhierei sau cum le-o mai fi zicând. Sfânt e apanajul dumnezeirii. De unde până unde ne trebuie nouă, oamenilor, intermediar atunci când dorim să comunicăm cu Dumnezeu?! Isus Christos e Marele Avocat. Acțiunea de mântuire aparține exclusiv Tatălui.

Urmări în continuare reportajul. Politicieni de marcă aș-teptau smeriți, printre credincioșii cu creierul făcut muci de canoanele manipulatoare, să le vină rândul la pupătură. Purtau în bagajul conștiinței jocuri murdare, mănunchiuri de infrac-țiuni, scene hard-porn cu amante, vânzări și trădări pentru pungi cu arginți.

Pe Eliodor îl măcinase dintotdeauna aspectul bigot al religiei. Nu reușea să înțeleagă cum un om, doldora de cul-tură, se supune cu strictețe unor reguli care nu au nimic în comun cu prescripțiile biblice. De ce nu studiază comparativ, după precepte obiective, și înghite totul așa cum i se dă? Ba, mai mult, își coordonează viața în funcție de canoane măsluite de mintea unor fețe bisericești cu scopul de a subjuga con-științe și suflete. Mai ceva ca în doctrina

23

Page 24: Moderatorul - roman

comunistă nord-coreeană, unde mulțimea este convinsă că liderul lor este În-suși Dumnezeu și că acesta le poate ghici gândurile și pe-depsi drastic.

În final, fiecare răspundem în fața propriei conștiințe și în fața lui Dumnezeu pentru faptele săvârșite. Nimeni nu trebuie acuzat de ideile și credințele lui religioase. Te înșeli amarnic când crezi că, dacă sponsorizezi construcții de biserici și mă-năstiri sau dacă îndeplinești cu sfințenie anumite ritualuri, ți-ai cumpărat un loc în rai! Îți îmbraci creierul cu o tichie infantilă și aluneci în medievalism. Creștinismul nu e o afa-cere, ci o continuă naștere și o luptă acerbă de abandonare a păcatului.

Anecdotă: Doi tineri sfioși, îmbrăcați în straie de călu-găr, cu câteva tuleie pe față, intrară cu pași de gazelă în sediul unei firme de televiziune prin cablu. Erau primii cli-enți. Unul dintre ei își propti mânuța fină (prin a cărei piele se observau vinișoarele de sânge) pe masa la care stătea ope-ratoarea. Femeia între două vârste se ridică smerită și îi întinse o bancnotă, înainte ca aceștia să spună ceva:

-Părinte, mă binecuvântați și pe mine?Călugării se repeziră să-i pună mâna pe cap. Încropiră cu

două degete niște cruci în aer și rostiră, în cor, o rugăciune scurtă.

-Mulțumesc! le zâmbi femeia. -Doamne-ajută!-Cu ce vă pot fi de folos?-Am vrea să ne instalăm și noi, acolo, la mănăstire, o

parabolică.-Nicio problemă, o să-i rog pe băieți să vă însoțească și să

o instaleze pe loc. Luați asta și alegeți-vă! Le întinse un catalog unde erau trecute pachetele cu pro-

24

Page 25: Moderatorul - roman

gramele TV.-Nu e nevoie. Am dori pachetul full...Auzind clar ce doresc, femeia se fâstâci. Din pachetul

respectiv făcea parte și un canal cu filme pentru adulți. Prin-se curaj și se pregăti să le explice eventuala neînțelegere.

Intuind despre ce este vorba, cei doi mai executară un ca-lup de cruci și rostiră un ropot de rugăciuni deasupra capului femeii:

-Fii binecuvântată, fiică!-Doamne-ajută! răspunse operatoarea năucă, grăbindu-se

să completeze cât mai rapid contractul.

Vll

După ce se asigură că a închis bine ușa, Kanndra luă telefonul mobil de pe noptieră și-l programă să sune cu o oră mai devreme decât de obicei. Chiar nu avea chef să-i vadă moaca înainte de a merge la multinaționala unde era angajată. I-ar fi stricat ziua cu lăudăroșeniile lui. Nu neapărat că îi de-venise antipatic în totalitate, dar, descoperindu-i frivolitatea pe parcursul a câtorva ani de căsnicie, deja îl catalogase un tip ieftin, superficial.

Mishu fu surprins să nu-și găsească nevasta în pat când se trezi. Controlă fiecare încăpere a casei și se întrebă: „Unde-o fi dispărut nebuna asta?”. Intră în bucătărie și aruncă nervos un pliculeț de ceai negru într-o cană de marmură, turnă apă fierbinte, apoi deschise dex-ul care stătea în permanență pe masă. Își notă pe un carnețel explicațiile unor termeni - disuasiv, panseu, exhaustiv, belicos, empatie - și încercă să formuleze propoziții cu fiecare în parte. Era obligatoriu să-și impresioneze telespectatorii cu un vocabular elevat. Și, mai ales, pe invitații de marcă. Dezideratul lui era ca în scurt timp

25

Page 26: Moderatorul - roman

să ajungă Number One. Să aibă un rating fabulos. Pentru o clipă se văzu pe Calea Victoriei făcând eforturi uriașe să sca-pe de atingerile și aclamațiile mulțimii: „Domnule Gândac, omoară-l, domne, pe Titan Vlăsescu! Să candidezi, domne, la președinție!”. Mai-mai să-i scape cana cu ceai din mână. De emoții, se ridică și începu să se plimbe necontrolat prin casă. Avu o ușoară tendință de sufocare. Se opri meditativ: „Nu. Treaptă cu treaptă. Mai întâi trebuie să-l impresionez pe Felix Cotoc.”

Vlll

Când se pregătea să iasă pe ușă pentru a depune biletele loto, Eliodor dădu nas în nas cu un amic, profesor suplinitor de religie la un liceu:

-Salut! Voiam să-ți fac o vizită, îi zise acesta, cu rugă-mintea să-mi publici un articol, dacă mai ai loc în pagină...

-Se pune problema?! Așteaptă-mă, te rog frumos, mă în-torc imediat!

Se așezară la masă, timp în care proful în cele sfinte îi înmână coala de hârtie:

-E ceva despre ecumenism, la care ar trebui să meditezi și tu.

După ce citi articolul cu mare atenție, Eliodor îl fixă pe autor și schiță un zâmbet dezaprobator:

-Amice, ce-ar fi să se unească partidele astea politice și să avem un partid unic? Ca până în ’89!

-Deci, să înțeleg că nu mi-l publici?!-Ba da, cum să nu, e ideea ta, dar dă-mi voie să nu fiu de

acord cu ea!

lX

26

Page 27: Moderatorul - roman

Cu reverențele de rigoare și apelând la cele mai iscusite idiomuri de parvenitism, Mishu Gândac ajunse director mai repede decât își închipuise. Fusese chemat în biroul șefului:

-Îmi place! Știi să pui punctul pe „i”. M-ai convins că ești trup și suflet... Băi, băiatule, ai așa, un dar, de a intra în su-fletul omului, de a-l convinge, de a-l face să creadă și ce nu e adevărat! Ești omul pe care-l căutam de mult timp. Dar, aten-ție, nu-mi plac trădătorii! Ai grijă!

În momentul acela, în conștiința lui Mishu se produse o chimie luciferică. Îi apărură prin fața ochilor, obsesiv, teancuri de bani zburând. Se închipuia că-i intervievează pe cei mai puternici oameni ai lumii iar aceștia rămâneau uimiți de între-bările adresate cu schepsis, încât le povesteau acasă, soțiilor, cum au fost dați pe spate de unul dintre cei mai inventivi oameni de televiziune, întâlniți vreodată în viața lor.

Tehnicile de convingere - limbajul corpului, mimica sau tonalitatea vocii - uzitate în trecutul apropiat cu scop nobil, ca mesajul creștin să fie unul clar, precis, cu efect purificator asupra sufletelor păcătoșilor, se mutau seară de seară în alte registre tematice, transformându-se în unele cu aspect exclu-siv manipulator și diversionist. Un alt public țintă. Un alt interes. Încet și sigur, Mishu își dilua Dumnezeul viu, transfe-rându-i însușirile divine unui om: patronul său, la care înce-puse, conștient sau nu, să se închine.

Felix Cotoc nu era un zeu. Pe timpul lui Ceașcă fusese mâncător de căcat la fosta securitate. Dar nu unul obișnuit, ci infiltrat în cercuri la nivel înalt. Unii spuneau despre el că ar fi băgat la greu vastul în conturile Dictatorului, imediat după Revoluție și astfel și-ar fi construit imperiul. Un singur lucru era cert. Omul își dăduse pe goarnă o rudă apropiată, fugită din țară pe timpul comunismului. O vizita din când în când și

27

Page 28: Moderatorul - roman

avea grijă s-o tragă de limbă. Femeia se confesa, înjura regi-mul de la București iar el, Cotoc, sifona totul la securitate. O astfel de iudă slujea acum Gândac.

X

Între timp, Eliodor renunțase să-și mai sune prietenul. O făcuse de zeci de ori. Din când în când îi răspundea, dar găsea tot felul de scuze să întrerupă convorbirea cât mai repede. Bineînțeles, îl ruga să stea liniștit, încredințându-l că în cel mai scurt timp o să introducă în grila de programe o emisiune săptămânală, pe care s-o modereze.

-Bine, înțeleg, ai destule pe cap, sună-mă tu când se re-zolvă problema, n-are rost să te mai sâcâi!

Ca de fiecare dată, redactorul-șef își propuse cu încăpă-țânare să creadă cu toată convingerea că la următoarea extra-gere va câștiga premiul cel mare. Zilnic, mâzgălea coli întregi de hârtie cu scheme și variante. Apoi, cu liniuță de la capăt, își nota proiectele, cu prioritate. O casă. Obsedant, o casă pe pământ, undeva, cât mai aproape de mare. Dacă e posibil, pe țărm. La Tuzla, în sălbăticie. Pe coastă, unde unghiul îți dă posibilitatea să privești valurile cum macină pietrele colțu-roase și îți urlă noaptea în urechi precum o simfonie nervoasă. Neapărat, dar neapărat, cămăruța anexată și un țarc cu plasă de sârmă. Pentru Rhona, pisicuța lui dragă...

Uneori e bine să-ți impui visul. Să-ți creezi o lume virtu-ală, cu personaje imaginare. Să porți dialoguri interminabile, să vorbești singur pe stradă. Și care e problema că lumea te consideră nebun? Chiar crezi că-i pasă cuiva de tine?

Anecdotă: Înzestrat cu niște ochi albaștri, spălăciți și iscoditori, față prelungă, ca de cal și nasul coroiat, era la

28

Page 29: Moderatorul - roman

curent cu tot ce se întâmpla în oraș. Cine/ce amantă și-a mai tras, cum și ce politician a dat vreun tun, care pește și-a ex-tins afacerea, ce hoți au dat iama prin vreun coteț etc. Purta barbă și-și lustruia chelia în fiecare dimineață cu un aparat de ras rudimentar, a cărui lamă ruginită uitase s-o mai schimbe. Un amic, care-i arunca din când în când câte o bancnotă de zece lei ca să latre zece secunde, îl ștampilase cu o poreclă specială: Cal Pishat, pentru că nu purta niciodată chiloți iar blugii lui erau veșnic îmbibați de picături de urină în partea din față.

Totuși era o plăcere ciudată să stai cu el la masă. Aveai impresia că a trăit o viață întreagă la Paris, prin restaurante de lux, în compania unor celebrități, cu adevărate ritualuri când servea un anume fel de mâncare. Citise la viața lui. Știa când să intervină sau să se oprească într-o discuție. De multe ori impresiona, emițând judecăți de valoare. Nu uita nicio-dată să amintească celor prezenți cum picase, imediat după liceu, examenul la Academia de Teatru și Film, fostul IATC. Era cât pe-aci să fie admis. Nicio cunoștință, rudă sau prieten nu scăpaseră de critica lui zeflemistă. „Niște proști! Și mai ie și urâți, ai dreacu...”, îi caracteriza Cal Pishat pe oricine nu îmbrățișa filosofia lui despre viață.

Se înscrisese la o facultate particulară, pe care nu reușise să o termine, dar își trimisese dosarul la secretariatul unei instituții de învățământ superior, în speranță că ar putea fi angajat ca preparator universitar.

Defectul lui cel mai pronunțat era că nu-i plăcea munca. Sub nicio formă. Era atât de leneș, încât nici la cur nu se ștergea, deoarece prefera să se curețe seara, înainte de culcare, cu un fel de gel anal. Nu făcuse purici mai mult de o lună, două, nicăieri pe unde se angajase. Avea pretenția ca patronul să-l remarce și să-i ceară sfaturi. Meteahna lui,

29

Page 30: Moderatorul - roman

atunci când făcea rost de-un bănuț, era să fie primul client al unui second-hand, de pe o stradă periferică, în ziua când se primea marfă. Își cumpăra pe sume derizorii haine de firmă, haine pe care mai târziu le revindea pe o bere și o ciorbă.

Nevastă-sa îl părăsise pentru altul și îi lăsase în grijă băiatul, pe care-l bătea cu o curea ori de câte ori nu-și putea duce la bun sfârșit un proiect școlar sau chiar casnic (gătit, spălat vase etc.). Spre disperarea copilului, tatălui nu-i reu-șise nimic, niciodată.

Scopul declarat în viață, după propria-i mărturisire, era „să stea degeaba și să primească bani”. „Alții nu face nimica șî le vine o groază dă bani! Cu ce ie ăia mai dăștepți dăcât mine?! Vreau șî io să stau acasă, cu cocaru în sus șî să îm’ vie banii!”, stâlcea Cal Pishat limba română, intenționat, cu scopul de a părea ușor extravagant.

Seri de-a rândul, la ore fixe, acesta fusese observat (de către cel care îi atribuise porecla - un reporter la o televi-ziune națională), plimbându-se împreună cu copilul, pe străzi, printre blocuri. Mergeau grăbiți, cocoșați, ținându-se de braț și cu privirea în pământ, foarte atenți, să nu le scape nein-spectată nici măcar o palmă din drumul parcurs.

-Ce e, mă, cu tine? De-o bucată de vreme te tot văd agitat. Bați zilnic străzile orașului, în lung și în lat. Iar nu mai ai casă? glumi reporterul.

Cal Pishat luă obișnuita poziție de superioritate și-i răs-punse ca și când descoperise rețeta succesului:

-Bă, flăcău! Păi dacă io stătui azi toată ziulica în casă, la umbră, că fu căldura dreacu’ azi, câștigai ceva?! Nu!!! Stai în casă că n-ai bani pă tine, faci a mai mare greșeală: sigur-sigur, sută la sută, nu câștig nimic. Așa, dacă ișii afar’, am șanse mari să găsesc f`un portofel cu bani, care-l pierdu f’un fraier!

30

Page 31: Moderatorul - roman

-Să înțeleg că există un precedent? Ai găsit și altădată portofelul căutat?!

-Eh, tinere, matale iești riporter sau luminist la tilivi-ziunea aia?! Se vede că habar ai cum devine cazu’! Stai să-ți ixplic: nu găsii niciunu’ până acu’, niciodată, dă când caut io portofele, da’, nimic nu ie imposibil! Important ie să crezi, să fii tenace șî să ai cap dăștept. Succesul vine pas cu pas... He, he, uite, bă, ce zisei io și ce înțelese iel...! Proști și urâți ie unii, Doamne, mânca-ți-aș toporașul tău...!

Xl

În momentul când i se deschise și se prezentă noul birou de director, special amenajat pentru el, cu anticameră și secre-tară, Mishu era cât pe-aci să izbucnească în plâns. Se abținu, mușcându-și cu dinții interiorul fălcii, ca să nu se facă de rahat în fața celor prezenți. Culoarea feței i se schimba din fracțiune în fracțiune de secundă. Roșie ca steagul bolșevic, apoi verde ca cel al legionarilor. „Ah, să-mi bag piciorul!”.

Două femei de serviciu îi puseră la punct ultimele aran-jamente florale și dispărură din cadru.

-Oricine ar veni să-mi ceară audiență sau să mă informeze despre activitatea profesională, mă refer aici la subalterni, îi ții în anticameră minimum trei minute după ce mă anunți și eu accept întâlnirea! puse lucrurile la punct noul director.

-Da, domnule Gândac, nu vă faceți probleme! se supuse secretara.

Mishu o privi lung, vădit nemulțumit de modul de adre-sare. Și-ar fi dorit să fie abordat cu apelativul de director, ce morții mă-sii, doar nu s-or trage de șireturi!

Rămas singur în birou, Mishu se dezbrăcă, rămânând în chiloți. Nu voia să-și strice dunga de la pantaloni. Era un fix

31

Page 32: Moderatorul - roman

de-ale lui. Când îl vizita cineva, conform înțelegerii cu secre-tara, avea destul timp să-și tragă nădragii pe el.

Totul era perfect utilat. Inclusiv barul. Omul consuma oca-zional alcool, whisky vechi, întotdeauna cu cuburi de gheață, în pahare de cristal veritabil, cum văzuse el într-un film ame-rican, în copilărie. Și asta numai atunci când era vizitat de o personalitate sau de un om politic important. Pentru trepăduși nu punea pe masă nici măcar o apă rece.

După ce și-a dat jos pantalonii, s-a așezat pe scaunul ergo-nomic tapisat cu piele fină, aruncându-și la mishto picioarele pe birou. Își mișcă vârfurile pantofilor precum un iepure urechile și râse necontrolat: „Să-mi bag picioarele!” repetă de câteva ori, nereușind să-și stăpânească râsul.

Se trezi din starea de beatitudine când telefonul țârâi pre-lungit. Ridică receptorul:

-Domnule Gândac, a venit domnul patron!Sări ca ars. Trebuia să se descalțe de pantofi, să-și arunce

pantalonii pe el, apoi să se încalțe:-Să aștepte trei minute! A, nu, scuză-mă, să intre!Felix Cotoc deja era în birou:-Ce faci, mă, băiatule, ți s-au încălzit ouăle? Păi, în funcția

asta ar fi trebuit să ți se mărească, nu? glumi îngăduitor patro-nul.

-Mă scuzați, știți, nu suport să șifonez...!-Stai, mă, cuminte! Faci ce vrei tu. Poți să te și beși, eu

vreau audiențe! Să mi-l omori și să mi-l toci pe Titan Vlă-sescu până va renunța și-și va da demisia! Bă, ăsta vrea cu orice preț să mă lege, în morții mă-sii! Deja am aranjat cu partenerii politici să-l trântim din scaun! Iar poporul trebuie convins de asta! Am nevoie de tine, Mishulache! Ai tu ceva aparte, vocea aia mieroasă, cu putere de convingere. Îmi place cum gesticulezi. Asta vrea pulimea! Dă-le oamenilor circ, că

32

Page 33: Moderatorul - roman

pâinea ne trebuie nouă! îi făcu bagabonțește cu ochiul Cotoc. Invită-i pe-alde Adi Lupu, pe înmuguritul ăla de Ciozvârcă! Știi tu! Le dau câte o căruță de bani, dă-i în morții lor de sclavi! Le umflu burțile. Bă, dacă nu le-aș îndesa în găoaze atâția bani, ăștia ar sări în barca dușmanului! Mishulache, banul e totul, să știi de la mine! Dacă ai bani, îi plătești pe popi să-ți cumpere un loc în rai! Cea mai a dracului filosofie tot românul o are: în viață nu te alegi decât cu ce bagi în gură și cu ce tragi pe măciucă! Deci, atenție la audiențe! Ne-am înțeles?! Succes!

Pe Mishu nu prea îl satisfăcură ultimele vorbe ale patro-nului său. El avea, totuși, o altă filosofie: nu se poate și cu sula-n cur și cu pantalonii ridicați! Dar cum viața e grea și nimeni nu știe ce o fi fiind dincolo, parcă necuratul te împinge să-ți trăiești viața la cote maxime și să faci compromisurile cu ochii închiși.

-Domnule Felix Cotoc, aveți, domnule, încredere în mine! O să meargă ca pe sfoară!

Xll

Ordonă secretarei să le spună celor care îl caută că nu este acolo. Încuie ușa biroului, să fie sigur că nu-l va deranja ni-meni. Se dezbrăcă din nou de pantaloni și oftă:

-Mă, ia să calculez încă o dată! Să fac niște socoteli ca să fiu sigur când vine sfârșitul lumii. Oi mai avea timp, n-oi mai avea timp...

Luă câteva coli pe care le întinse pe masă, un pix și un calculator.

-Deci, cine e Antihristul? Ia să vedem noi... Rosti pe dinafară textul din Apocalipsa, treisprezece cu

optsprezece: „Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să

33

Page 34: Moderatorul - roman

socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul este șase sute șase zeci și șase.”

-Unul dintre titlurile Papei este Vicarius Filii Dei, care se traduce simplu: Înlocuitorul Fiului lui Dumnezeu. Al lui Iisus Christos, concluzionă Gândac. Aha! Ia să transformăm noi acum în cifre fiecare literă. O luăm științific. Literele-astea latine, cu valori numerice, ar fi următoarele: I = 1, V = 5, X = 10, L = 50, C = 100, D = 500, M = 1000. La asta mai putem adăuga fără probleme pe W, adică 10, deoarece este vorba de un V dublu, iar pe U îl considerăm V. În alfabetul latin nu s-a făcut și nici nu se va face vreodată diferența între ele. Dacă dăm de-o parte literele așa-zise nule, fără valoare numerică, obținem: Vicarius - 112, Filii - 53, Dei - 501.

Făcu niște adunări simple, le verifică cu ajutorul calcu-latorului și căzu pe gânduri. Rosti rar, cu voce tare:

-Șase sute șaizeci și șase! Exact ca-n textul biblic. Fără echivoc. Păi, cum să-L poată substitui un om, fie el și papă, pe Fiul, care e una cu Tatăl și împreună cu Duhul Sfânt for-mează Sfânta Treime?! Nasol, Papa ăsta conduce lumea, exact cum scrie în verset. Ce să mai vorbim de iluminați și toate cele profetizate și împlinite cu perfecțiune? Mă, nu degeaba oamenii de știință au considerat Biblia singura carte perfectă, care nu se contrazice nici măcar cu o virgulă!

Dacă tot veni vorba de profeții, răspopitului, așa cum îl poreclise un celebru ziarist, îi veni în minte și versetul pai-sprezece din Matei 24: „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” Se însenină la față:

-Ăhăhă, mai durează! Până să pătrunzi tu la musulmanii ăia, până să le arunce americanii o bombă pe casă, păi, frate, trece o căruță de timp!

34

Page 35: Moderatorul - roman

Trase o grimasă privind la harta lumii agățată pe zidul din față lui și urmări cu degetul trasee și contururi ale țărilor în care, după cunoștințele lui, încă nu pătrunsese Scriptura. Totodată, își făcu calcule în gând, apelând la prognoze, ca să-și dea seama când lucrul acesta va fi posibil. Pentru o clipă, mustrările de conștiință îi scoaseră stropi de transpirație pe frunte. Folosi un șervețel să îi absoarbă. Își reveni, totuși, repede. Era timp pentru întoarcere. Studiase personaje biblice, mai ales pe fiul risipitor, care o luase razna pentru o perioadă, apoi își revenise la matcă. Ce să mai zică de David, regele glorios, care a comis conștient un adulter cu Betsabea, soția hititului Urie? Cât era el de fidel lui Iahve, când a văzut-o făcând baie, i s-a urcat sângele la cap. Ca s-o aducă în hare-mul lui, l-a trimis pe bărbatu-său în război, pe prima linie, unde a dat ortul popii. Și uite-așa a venit pe lume Solomon. Solomon, înțeleptul, cel care a dat oamenilor, pe lângă cea mai tare filosofie, Eclesiastul, capodopera literaturii univer-sale - Cântarea Cântărilor. S-a căit omul, a scris și psalmul ăla celebru, „Ai milă de mine, Dumnezeule, și după marea ta bunătate, șterge fărădelegea mea!”

„Dumnezeu, în marea lui iubire și bunătate, ne iartă fărădelegile. Suntem firi slabe, supuse în orice moment păca-tului. Poate eu sunt un trimis al Lui, să scap poporul ăsta de Titan Vlăsescu iar banii lui Felix Cotoc sunt o binecu-vântare” se încurajă Mishu Gândac.

Una peste alta, hotărî ca în ziua următoare să meargă la o clinică privată pentru un set de analize. Dacă, prin absurd, i se va descoperi vreun diagnostic grav, să se retragă în cămăruța intimă și să se roage. În caz contrar, să continue lupta cu duș-manul poporului.

Rămase, totuși, nelămurit și înfricoșat de repeziciunea cu care Biblia pătrunde unde nu ți-ai fi imaginat niciodată.

35

Page 36: Moderatorul - roman

Proiectul unor capi bisericești în lupta de a uni toate confe-siunile creștine sub același stindard doctrinar îl speria de-a binelea. Ultimele cataclisme naturale, dar și veștile despre războaie sau războaiele care se desfășoară în prezent, îi întă-riseră convingerea că profețiile se împlinesc și că sfârșitul este aproape. Citise el, undeva, de un al treilea război mondial și ultimul, între rasa albă și cea galbenă și tare îi era teamă că Rusia se va uni cu China și Japonia și vor declanșa dezastrul final. Se liniști mai repede decât se panicase. Asta este, unde se duce lumea asta se va duce și el! Până la urma urmei, o să ardă în focul ghenei împreună cu Felix. Au fost frați pe lumea asta, or să fie draci în cealaltă. Mai știi, poate înființează vreun post de televiziune dincolo, cu reportaje din rai, care să le mai aline sufletele păcătoșilor, veșnic arzând în ditamai butoaiele cu smoală.

Xlll

Până la etajul patru, Eliodor urca scările cu nodul în gât. Când mai avea câteva trepte să ajungă, se oprea panicat. Privea către încheietura ușii de la apartament, să vadă dacă cei de la Fisc îi mai trimiseseră somații. În cazul în care ele existau, mărea pașii și le mototolea fără să le citească. Se gândea foarte serios că, într-o zi, se va pomeni cu mascații la ușă. Da, în România, plătesc amărâții și proștii. Șmecherii se descurcă. Cumpără tot. Fisc, poliție, justiție. Niște curve. Iar pulimea, vorba lui Cotoc, e cumpărată cu o sacoșă cu zahăr și ulei.

De multe ori ar fi vrut să adune câteva sute de oameni și să protesteze la București, în fața Guvernului. Să ceară pro-movarea valorilor printr-un concurs netrunchiat. Îi venea să crape de ciudă când amici sau cunoștințe de-ale lui ocupau

36

Page 37: Moderatorul - roman

politic sau pe bază de nepotisme funcții cheie în aparatul administrativ. Toți mamelucii care terminaseră o facultate particulară cu sediul într-o garsonieră, la parter, care nu răs-foiseră un curs și-și cumpăraseră diploma de licență cu bani grei, subordonau profesioniști adevărați, făcându-le viața un calvar.

Ar fi dorit, într-adevăr, să se revolte, dar, după ce analiza bine problema, rămânea cu un gust amar. Era conștient că din cei câteva sute de cetățeni care și-ar fi manifestat dorința de protest, până să ajungă la locul țintă, se pierdeau cu toții pe drum. Oamenii, perfizi, își făceau griji: dacă află șeful, mă dă afară! Și așa continuau să înoate în mocirla socială, supuși, cu pantalonii în vine. Niște trădători! Niște pupincuriști, mani-pulați de câte un Gândac și câte un Cotoc. Cu toate acestea, Eliodor era conștient că există și oameni cu caracter, patrioți, care ar putea schimba în bine cursul acestei țări. Însă, nu sunt lăsați să se desfășoare. Dacă și-ar încropi un partid, puterea și opoziția și-ar da mâna să-i distrugă. În percepția unor elite ale vremii, conștiința colectivă a românului era de rahat: „De unde, frate, verticalitate, când istoria ne prezintă ca pe niște scuipă-n p...ă? Păi, am uitat când frate de sânge mergea la Poartă, cu sarsanaua cu galbeni în spate, ca străinul să-l mazi-lească pe cel de pe tron, pentru a-i lua el locul?! Ca să fie sigur de reușită, promitea biruri duble asupra semenilor bolnavi de inaniție. Românul se vinde cel mai repede. Se bucură și de un rahat uscat, cu o etichetă care-i ia ochii, dacă i-l oferi pe degeaba. Are o conștiință maladivă: domnule, i-am promis lui cutare c-o să-l votez, eu am cuvânt! Mă bate Dum-nezeu, omul m-a plătit! Ce, vrei să mi se îmbolnăvească co-piii?!”.

Pe redactorul-șef îl bătea gândul să părăsească țara. Voia liniște. Ar fi muncit undeva, într-o țară civilizată, ca măturător

37

Page 38: Moderatorul - roman

de stradă. Să uite de mizeriile din țară. Să nu-l mai vadă pe cap pătrat ăla, pe Mishu, cum se vinde ca o prostituată. Ar fi putut să scrie o carte cu care să aibă succes.

Singurele zile în care Eliodor ducea o viață normală era weekend-ul. În această perioadă poșta și curieratele speciale erau libere și nu mai primea fițuici de la instituțiile statului, corupte până la apogeu. Fiecare zi de luni îi producea depre-sii.

Și, totuși, într-un final trebuia să nimerească el șase cifre din cele patruzeci și nouă...

Anecdotă: Marinuș al lui Târșoagă scoase capul pe fereastră:

-Haideți, mă, că vin acu’! Dreacu’, să-mi dau cu o treanță pe față, că tocmai mă bărbierii!

La poartă, era așteptat de o echipă a opoziției, înțolită în haine inscripționate cu sigla și în culoarea partidului. Consi-lierul local, după ce îi strânse bine mâna, reverențios, i se adresă cu pluralul de solidaritate:

-Marinușe, îl mai răbdăm, bă, mult, pă primarul ăsta?! -Păi, dă-l dracului, cum să-l mai răbdăm? Și-a făcut vilă,

i-a cumpărat lu’ fi-su garsonieră în București și eu n-am ce să le dau la patru copii să mănânce! Păi, d-aia am făcut noi revoluția aicișea și i-am dat jos pă comuniști?!

Consilierul local:-Marinușe, ia colea sacoșa asta, vezi că ai și niște napo-

litane și ciocolăți pentru ăia micii! Bă, dacă câștigă al nostru, te băgăm paznic la primărie!

Marinuș își duse mâna la tâmplă și-și șterse spuma de ras rămasă pe un perciune:

-Mai lăsați, bă, niște sacoșe! O să le duc eu la mama, la cumnatu-meu...

38

Page 39: Moderatorul - roman

-Bă, Marinușe, tată, aici nu e treabă de joacă! Ne trebuie buletinele. Trebuie să juri pe Biblie că votezi cu noi. Vă dau buletinele la intrare, în secție. După ce votați, primiți și niște bani. Ca să fim și noi siguri.

Proaspăt-bărbieritul puse mâna pe Sfânta Scriptură:-Tudorele, hai, mă, ce dreacu’, aveți și voi încredere, doar

suntem creștini! Păi, cum să nu vă votez, vrei să mi se-mbol-năvească ăștia micii de vreo epidepsie?!

XlV

Mishu primi lista cu echipa care trebuia să facă deplasarea într-o capitală europeană, în vederea unui reportaj care să-l pună în prim plan. O analiză cu atenție și începu să taie cu pixul câteva nume. Apăsă pe buton și apăru secretara:

-Da, domnule Gândac!De data asta, nu se mai putu abține:-Doamnă, am și eu o funcție, nu sunt pielea p...ii! În caz

că ai uitat, sunt inclusiv directorul tău!-Îmi cer scuze, domnule director, nu mi-am dat seama! O

să fiu atentă de-acum încolo.Gândac îi puse la dispoziție lista:-Vezi că am făcut ceva modificări...!Femeia păru puțin nedumerită:-Să înțeleg că cei care sunt tăiați nu vor mai face depla-

sarea?-Nu, doamnă, ai înțeles greșit! În avion voi fi eu împreună

cu machieuza și cameramanul personal. Restul, merg înainte, cu autocarul. Totuși, oricât mi-aș dori, nu mă pot concentra în hărmălaie. Adică, cum să-ți spun, colegi, colegi, dar dacă am fi cu toții egali și ne-am trage de șireturi, unde am ajunge?! Există o scară... Altfel, unde am ajunge?

39

Page 40: Moderatorul - roman

-Am înțeles, domnule director, voi face demersurile nece-sare. Problema e ca și rezolvată.

-Scuze, am uitat ceva, extrem de important...!-Poftiți, domnule director!-Fă și tu rost de un chelner bun pentru deplasare! Întreabă

la o agenție, undeva, te descurci tu...!-Pe ce listă îl trec? întrebă nevinovat secretara.-Cu mine, doamnă, cu cine altcineva?!

Când avionul particular intră în linie dreaptă, Mishu, răs-tignit pe fotoliul din piele albă, îi făcu semn cu degetul chelnerului, arătându-i totodată unde se află barul:

-Un whisky, dar nu mai mult de cincizeci. Și completezi paharul până la refuz cu gheață. Cuburi. Mi-l aduci pe-o tă-viță.

Își umezi buzele cu licoarea scoțiană, cu miros de păduchi de lemn și veche din anul nașterii lui Cotoc, apoi își aprinse liniștit un trabuc.

-Să-mi bag piciorul! Ce, gura mă-sii o mai vrea și Titan Vlăsescu ăsta?! O să-i invit, rând pe rând, pe toți șmecherii ăștia elitiști care-l susțin și-o să-i bag sub masă. Adică, n-am înțeles, ce au ei în plus față de mine? O să le pun niște între-bări capcană, să-i usture-n cur! Păi, ce, mă fac ei pe mine?!

Apoi, își îndepărtă mobilul și execută un selfie. Poza, cu trabucul în gură și paharul cu whisky în mână, o va parola. Nu trebuia, ca vreodată, să fie văzută de părinți.

XV

Plin de nervi după o ceartă zdravănă cu nevasta, în care îi strigase că stă toată ziua cu burta în sus și nu produce nimic, Eliodor ajunse la club unde avea de gând să stea liniștit câteva

40

Page 41: Moderatorul - roman

ore, în meditație. Să se confunde cu un copac și să simtă cum îi cresc ramurile. Altfel spus, să se identifice cu natura, să fie parte integrantă din ea. Să nu se disocieze, ascunzându-se în carapacea lui egoistă și să se piardă în labirinturi construite în urma unor percepții distorsionate ale realității. Trăia prea mult timp în trecut, ucigându-și prezentul și aruncându-și viitorul la gunoi. Era conștient de faptul că își crea inutil probleme. În sinea lui, dar și în fața altora, recunoștea acest handicap psi-hic. În caz contrar, apropiații i-ar fi recomandat prietenește un psihiatru. Se zbătea între teama de a nu încălca principiile dobândite în perioada copilăriei, mama sa insistând să-i dea o educație aleasă, și efortul de a se adapta la viața cotidiană, care impunea compromisuri. Un fel de catâr, pentru că nu reu-șea să se desfășoare pe nici una dintre cele două piste. Un personaj oscilant. De aici, frica de a lua hotărâri certe și, auto-mat, urmările nefaste. Cum plastic exprimă o sintagmă biblică: nici rece, nici fierbinte. Căldicel. Sau, altfel spus, nici cal, nici măgar. Rețeta perfectă pentru insucces. Mishu era antiteza lui Eliodor. Când Îl slujea pe Christos își epuiza toate resursele să-i aducă pe semeni la smerenie. Acum, când îl slujește pe Mamona, face pe dracu în patru să-i ia lui Cotoc cât mai mulți bani, dacă s-ar putea și zahărul din cafea...

Se așeză pe canapea, adunându-și gândurile și făcând eforturi să aleagă o cale. Căuta un punct de echilibru. Ceva de care să se agațe și să-și proiecteze un plan, pe care să-l ur-meze cu sfințenie. Să scape de datorii și să-l doară în cot de ce fac alții. Sosise timpul să aibă și el viață personală.

În momentul când era pe punctul de a lua o hotărâre im-portantă, în sensul de a imprima o schimbare radicală com-portamentului de până atunci, auzi bătăi disperate în ușa de la intrare.

„Ce cretin bate în halul ăsta?” își zise, mărind pașii către

41

Page 42: Moderatorul - roman

locul cu pricina. Învârti cheia aproape să o rupă. Un bătrân uscățiv, fostul profesor de istorie din liceu, care îi intoxicase pe el și pe colegi cu doctrina comunistă, se profila în cadrul ușii. Făcu eforturi să pară amabil:

-Ce surpriză, domnule profesor! Poftiți!Ajunși în birou, Eliodor continuă pe același ton amabil:-Vă fac un ceai?-Nu, mulțumesc! Peste o jumătate de oră mă întâlnesc cu

monarhiștii mei. Măi, băiatule, mă, tu erai bun de tot la istorie. Păcat că ai ales să urmezi altă facultate. Uite de ce am venit la tine, n-ai vrea să intri în grupul nostru? Te punem șef, ne trebuie un tânăr. Așa te poți afirma. Mai bagi și tu la tine, acolo, în ziar, câte un articol despre rege...

-Domnule profesor, eu am o altă părere! Dom’le, e o prostie și cu monarhia asta! Îți ia din start un drept demo-cratic. Păi, eu pot ajunge rege vreodată?! Nu. De ce îmi este îngrădit acest drept? Suntem născuți egali. Dumnezeu ne-a băgat pe vene aceeași culoare la sânge. Nu există sânge albastru. Orice cetățean are dreptul constituțional să candi-deze pentru funcția de șef al statului. Să aibă și altul dreptul peste patru sau cinci ani. Așa, ești primul născut, gata, te-a scos mă-ta rege! Că ai calități sau nu, ce mai contează?! Nu vă supărați, nu vreau niciun argument, nicio comparație!

-Băi, băiatule, dar îndârjit mai ești! rânji răutăcios fostul „psihopedagog” de comunism științific, arătându-și placa în-gălbenită.

-Nu sunt deloc îndârjit, îi replică Eliodor calm, dar așa văd eu lucrurile. Domn profesor, americanii n-au rege, de ce ne trebuie nouă?!

-Mă, continuă pe un ton sarcastic smochina stafidită, prietenul tău, Mishu Gândac, face propagandă regelui! L-a invitat în emisiune pe-ăla, cum îl cheamă, prințul ăla, Caisă...

42

Page 43: Moderatorul - roman

-Face pe mă-sa, se enervă Eliodor, stă capră cum îi spune Cotoc! Lăsați-mă în pace cu lingăii și pupincuriștii dumnea-voastră! În școală ne îndoctrinați cu Ceașcă și ne lăsați corigenți dacă nu știam pe dinafară statutul PCR. Nici nu vă cerea programa școlară așa ceva. Acum, după ce social-demo-crații nu v-au pus pe lista de consilieri locali, ați trecut la rege. Mâine, dacă vă bagă în seamă opoziția, începeți să-i faceți propagandă. De-aia țara asta a ajuns o mahala de curve poli-tice! Vă interesează pe toți să vă umpleți mațul. Domnule profesor, aveți o vârstă, de ce nu o respectați?! Dacă eu decla-ram la oră că iubesc regele, dumneavoastră mă dădeați în primire la securitate. Vă amintiți când colegul meu, Mugur, vă spunea că pe zidurile magazinului din satul lui scrisese cineva cu catran „Vrem făină și mălai și pe regele Mihai!”? Dumnea-voastră ne-ați ținut un discurs ucigător de lung anti-rege. Râdeați de el că e bâlbâit și prost. Ba, dacă-mi amintesc bine, ne-ați mâncat și pauza. Dintr-ăștia, ca dumneavoastră, conduc România de la Revoluție încoace.

După ce plecă profesorul, lui Eliodor îi păru rău că avu-sese o asemenea ieșire. Ar fi trebuit să se comporte civilizat, să-i explice că e de acord cu regele, dar nu are timp, deocam-dată, să se implice. Oare, ce rost și scop a avut conflictul? Încă un dușman în plus. Unii au abilitate și se strecoară. Eh, gândi redactorul-șef, ia mai dă-l în gâtu’ mă-sii! Mai bine nebun decât râmă!

XVl

Mishu Gândac, cu o tenacitate rar întâlnită, de mediocru fără scrupule, călcând pe cadavre și lingând dosuri imorale ajunsese așa cum își dorise: Number One. Emisiunea lui era cea mai urmărită. Ce-i drept, de un segment de telespectatori

43

Page 44: Moderatorul - roman

cu vârstă îmbătrânită și un nivel de cultură scăzut. Mai conta?!

Însă, după o anumită perioadă de timp, ratingul începuse să scadă vertiginos. Felix Cotoc îi întruni într-o ședință fulger pe director și șefii de departament. Întârzie dinadins mai mult de o oră, timp în care subordonaților le nădușea pielea, cu tot aerul condiționat din încăpere. Nimeni nu scotea un cuvânt. Într-un târziu, își făcu apariția. Nu salută și nici nu luă loc. Li se adresă fără să-i privească:

-V-am pus totul la dispoziție: bani, resurse, uși deschise. Și voi?!

Luă foaia cu audiențe de pe birou, fluturând-o:-Dacă nu ridicați audiențele, zburați toți! Plecă apoi, la fel cum venise, fără să le mai adreseze

vreun cuvânt, lăsându-i cu inimile înghețate. Mishu, cu capul în pământ, ieși după el. Observându-l, Cotoc îl strigă:

-Domnu’ director Gândac, te-aștept la tine în birou!Îl așteptă încă trei sferturi de oră în anticameră. Se ridică

în poziție de drepți când șeful său deschise ușa. Îi făcu semn cu degetul să intre. Felix se așeză la birou:

-Mishulache, ți-am dat aproape un milion de euro! Câștigi cât toți profesorii din București într-o lună. Ce înseamnă ratingul ăsta?! Băi, băiatule, fă ceva!!! Schimbă grila de pro-grame, în p...a mea! Să nu doarmă nici ziua, nici noaptea țăranii ăia, care se cacă în fundul curții și se șterg la cur cu coceni bătuți! Emisiunile noastre să fie la fel de vitale ca aerul pentru ei! Pe mine mă interesează numărul proștilor, nu eli-tele! Bă, ăla care bagă votul în urnă, ăla care e împotriva lui Titan Vlăsescu! În p....da mă-sii, bulangiul ăsta vrea neapărat să mă vadă în lanțuri! Pune-i pe toți să facă emisiuni împo-triva lui! Mă piș pe el de dictator!

Pe Gândac îl deranja ori de câte ori auzea cuvântul elite.

44

Page 45: Moderatorul - roman

Dar el, oare, nu era o elită? Își jură că foarte curând o să invite în emisiune personalități pro Vlăsescu și-o să-i bage cu capul sub masă. O să-i umilească. Se va convinge, atunci, Cotoc, de superioritatea lui.

Iritat de muștruluiala primită, Mishu convocă, la rându-i, o ședință de urgență cu șefii de departament. Fără nicio intro-ducere, îi amenință pe față:

-Din cauza voastră am luat o mare muie de la patron. Dar să vedeți voi ce multe mui vă dau eu dacă nu ridicați audien-țele! Zburați toți!

Anecdotă: Cu chiu, cu vai, ta-su, ajuns lingău la cel mai important om politic al județului, reușise să-l înscrie la seral și să-i pună diploma de bacalaureat în brațe. Păi, dacă tot ai o astfel de hârtie cartonată, te poți înscrie la „facultatea de diplome false” și te pomenești analfabet cu licență. Apoi, cu ceva relații și o grămăjoară de euroi, te poți bate cu nădușiții de carte, într-un concurs trucat și te vezi titular pe un post în învățământ. Iar Ion era unul dintre aceia care obținuse postul grație tatălui său.

Îmbrăcat în costumul cumpărat de la Pandorf, cu cămașă și cravată de firmă, își făcu apariția în cancelarie, însoțit de Geo Patrik Robert, băiatul lui în vârstă de patru anișori.

-Vai, domnule Gion, ce băiat drăguț aveți! îl complimentă profesoara de matematică, cel mai în vârstă cadru didactic al școlii.

Profesorul de geografie, flatat, trase adânc aer în piept, se umflă precum un cocoș în pene și cu o oarecare superio-ritate îi răspunse:

-Doamnă colega, habar n-ai ce deștept este! Are un talent la imitat, de te sperii. Îl fac actor. O dată dacă îi spui o poezie o ține minte cap-coadă. Și ca să vedeți că nu mănânc căcat,

45

Page 46: Moderatorul - roman

fi-ți atentă!Își privi fix odrasla și îi dădu comanda:-Ia, zi, scumpul tatei, cum bese tati în cadă?!Cancelaria deveni străvezie. Toți rămaseră încremeniți.Băiețelul scoase automat limba, pe care o prinse puternic

între buze ca-ntr-un clește și imediat se auzi un sunet ciudat, onomatopeic: plllllllllll!!

-Și-acu’, poezia!Copilul își alinie mâinile pe lângă corp și luă poziția unui

soldat:-Muie, buze, țâțe, cul, ca pe Coasta de Azul!Ion dădu drumul unui râs necontrolat, observându-i-se

clar cariile și caninul lipsă:-Domnule, eu n-am inhibiții! În casă, și eu și nevastă-mea

umblăm la peleul gol, nu ne ferim de fată și de băiat. Suntem occidentali. Ce dreacu’, am intrat în Europa, asta nu pricepe lumea! Nemții se bese și la masă, de n-are aer. Doar n-oți vrea să împută o copaie de mațe pentru o bășină! Bă, să ne modernizăm și noi odată! Că nu mai suntem pe vremea lui tata mare să facem sex cu lampa stinsă și cu plapuma pă noi!

XVll

De când soțul ei devenise mare mahăr, Kanndra avea mai multă libertate de mișcare. Deja își contactase iubitul din adolescență. Era hotărâtă să-și trăiască viața fără nicio mus-trare de conștiință. Bineînțeles, trebuia atenție maximă. Să nu fie descoperită de vreo revistă de scandal. Îi convenea statutul social, dar mai ales îi plăceau banii prostului. N-avea rost să dea cu piciorul ca vaca la găleata cu lapte. Nu era lămurită pe deplin de un aspect: cum poate un papagal ieftin ca Mishu să convingă atâta puhoi de lume. Se dumirise repede. De-a lun-

46

Page 47: Moderatorul - roman

gul istoriei, personaje mediocre, gen Împușcatu’ - un cizmar cu patru clase, spălase mințile a milioane de români care îl slujeau din conștiință. Și mai era ceva: câți români ascultă Chopin și câți manele?!

Opri sonorul televizorului și formă numărul iubitului:-Alo, repetă-mi, te rog, declarația de dragoste pe care

mi-ai făcut-o în prima zi de școală din anul trei! La cofetărie, când mâncam amandine și beam juice.

De la capătul celălalt al telefonului se auzi o voce barito-nală, de mascul adevărat, râzând controlat:

-Îmi amintesc perfect. Erau versurile lui Nichita Stănescu: „Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/și ți-aș săruta talpa piciorului,/nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,/de teamă să nu-mi strivești sărutul?”

-Daaa..., încuviință Kanndra, n-ai uitat...-Trebuia să uit?!-Nu... Dragul meu, odată cu maturizarea ființei noastre,

platonismul a dispărut! Sunt femeie în toată firea, cu dorințe nestăpânite. Aș dori să mă săruți altfel. Bine, poți începe cu talpa piciorului, n-am nimic împotrivă, dar trebuie să evoluezi până într-un anumit punct. Ajungând acolo, ești nevoit să re-zolvi aria triunghiului rebel...

Sasha rămase mirat:-Măi să fie, ai fantezii sexuale!-Și ce e rău într-asta? Vreau să mă exciți la maximum! Or-

gasm multiplu. Să intri cu totul în mine!-Păi, nu e rău deloc, dacă mă gândesc bine. Se aude muzi-

că. Unde ești?-Unde să fiu? Acasă! Îl am în fața mea pe Mishu. Ascult o

piesă a unui pianist rus.-Ești nebună?-De ce, că ascult muzica unui pianist rus?! Voiai să fie

47

Page 48: Moderatorul - roman

american?!-Nu înțeleg faza cu Mishu!-E foarte simplu. El e în emisiune, la televizor. Mode-

rează, dragă! Adică se scălămbăie, dă din mâini, gesticulează, își mișcă hoitul fără astâmpăr. Am dezactivat sonorul și-i ur-măresc pantomima.

-Și?!-N-are rost. Ce vrei să afli? Urmărește și tu o maimuță!

Este același lucru. Vezi că într-o lună mă trimite șeful prin Europa, în interes de serviciu, plus că am și câteva zile de concediu! Ce zici de câteva nopți de neuitat, la un hotel în centru, într-o metropolă europeană?

-Eu știu... glumi Saha, poate nu-ți fac față!-Nu-ți face probleme, acolo scăpăm de inhibiții! Nu mai

stau cu frica-n sân că a pus Mishu vreun detectiv pe urmele mele sau că mă urmăresc paparazzi!

-Kanndra, cine ar putea refuza o femeie ca tine?-Nu, mă, prostuțule, pe tine te iubesc cu adevărat!

Anecdotă: Dacă aveai chef de păsărică și nu găseai nimic, problema era ca și rezolvată: Fănica. Nu trebuia să-i faci curte. Îi spuneai simplu: fă, m-am îndrăgostit de tine, ești frumoasă rău, să înnebunesc!! Ea se moleșea și-ți dădea următorul răspuns: și mie îmi place de tine. Așa o avuseseră mulți: căruțași, chiori, viceprimarul, șeful de post, chiar și un doctor bătrân, care își pierdea toată ziua prin cârciumi. Bărbatu-său, săracul, om la locul lui, cu diplomă de baca-laureat și înscris la o particulară într-un orășel uitat de lume, muncea pe rupte să hrănească patru guri. Și o iubea, nebu-nul! Deseori se confesa în fața prietenilor: o iubesc pe Fănica cum o iubea Eminescu pe Veronica!

Într-o zi, un hâtru o oprește pe Fănica pe stradă:

48

Page 49: Moderatorul - roman

-Auzi, fă, bărbatu-tău trăiește cu aia a lu’ Ceapă! Trecui pe la prânz, la porumb, să văz dacă și-a făcut efectul erbi-cidul de-astă primăvară și auzii gemete și văicăreli. Mă, îmi zisei, să nu fie vorba de vreun omor! Așa că, mă apropiai și mă speriai și mai rău. „Lasă-mă, Leontine, că mă omori de tot! Nu mai pot! Dă-te jos dă pă mine!”. Mă liniștii când îmi dădui seama că e vorba de un futai. Fă, dar-ar dracii-n ochii tăi, să nu mă spui lu’ Leontin, că eu vrusei să-ți fac un bine!

Fănica o luă de bună și dintr-o dată intră gelozia în ea. Se fâstâci, nu mai avea aer, era cât pe-aci să facă infarct.

-Eh, nenea Ioane, oftă prelung, ce să-i faci, așa sunt băr-bații! Nu se satură cu ce are acasă. Eu spăl mașini întregi de rufe ca proasta și-l aștept cu masa pusă ca pe un domn.

După ce se despărți de nenea Ion, primul gând a fost să meargă la Clementina lu’ Ceapă, s-o scoată la poartă și s-o păruiască: „Fă, fir-ai a dreacu’, de când, fă, bagaboanto, îmi iei tu mie bărbatul?! Curvă ordinară! Toată ziua te boiești la ochii ăia ca de cucuvea, nu-ți mai ajunge pulărăii!”. Se răz-gândi și se îndreptă împleticindu-se spre casă. Se întinse pe pat, în dormitorul conjugal. Dar nu putea să se stăpânească. Fierbea sângele în ea. „Eh, Leontine, Leontine, să vezi ce-o să mă mai jelești tu pe mine!”. Umblă într-un sertar de la noptieră și înghiți pe nerăsuflate un tub întreg de diazepam.

În ziua aceea, Leontin veni mai devreme acasă și o găsi pe Fănica cu ochii beliți și spume la gură. Ieși în curte și strigă cât îl ținură bojocii:

-Bă, veniți, bă, mai repede, c-a murit Fănica!O vecină, asistentă medicală, îi sări în ajutor:-Leontine, n-a murit, mă, are puls! Să chemăm repede sal-

varea! Două zile și două nopți a stat Fănica cu acu-n venă. Când

s-a întors acasă, i-a zis plângând lui Leontin:

49

Page 50: Moderatorul - roman

-De ce, mă, m-ai trădat cu aia lu’ Ceapă?-Când, fă? rămase înmărmurit omul.-Alaltăieri, când mă otrăvii eu de focul tău. Te-ai dus cu

ea în porumb, așa, pe la prânz...-Păi, fă, proasto, eu am fost plecat cu șefu’ să-i culegem

via! Am martori toți colegii din echipă. -Mă, Leontine, tu vorbești serios?!-Da, fă, ce dracu’, n-auzi că am martori?! Pe Sfânta-mi

Cruce dacă te-am trișat vreodată! Dacă nu crezi, mergem mâine la biserică și mă jur pe icoană!

-Și dacă muream, Leontine, mă jeleai?-Fă, mă otrăveam și io ca Romeo, nu puteam să trăiesc

fără tine!

XVlll

Felix Cotoc reușise să-și împlinească visul. Avea în conturi munți de bani și își făcea jocurile prin patefoanele propriului trust de presă, aplicând metodele de diversiune învățate în timpul orelor de instruire, în laboratoarele vechii securități. Manipula după bunul plac mulțimea devoratoare de senzații tari și le inocula telespectatorilor idei false, care urmau să-i aducă, atunci când va avea nevoie, capital politic. Pentru că, nu-i așa, în România averile barosane se fac cu banul public. Două voturi introduse în urnă de doi oligofreni bat votul unui profesor universitar. Iar politica, după cum bine știm cu toții, e o curvă de lux. Nu oricine își permite să o aibă amantă. Dacă nu ai bani îndeajuns să o întreții, vine altul mai bogat și ți-o fură. Doctrinele sunt povești pentru proști. Este exact ca atunci când te piși. Oricâte eforturi ai face să nime-rești centrul vasului de toaletă, jetul îți joacă feste și o ia ori la stânga, ori la dreapta. De unde echidistanță?! Totul e un mare

50

Page 51: Moderatorul - roman

bullshit. E ca în celebra zicală: cine o arde pe mama, ăluia îi zic tată!

Cotoc ținea neapărat să creeze un eveniment de mare anvergură națională, care să intre în conștiința colectivă. Să-și demonstreze patriotismul la scară largă. Să impresioneze. În ochii prostimii, trebuia să fie perceput ca liderul care poartă în spate poverile celor mulți și năpăstuiți de soartă. Omul căruia îi curge transpirația pe frunte pentru a asigura concetățenilor o pâine sigură pe masă. Și, mai ales, dreptatea.

Îl invită pe Gândac la el în birou:-Mishule, mi-a venit o idee trăsnet! Vreau să trezim con-

știința acestui popor! În p...da mamii lor, să simtă cum le curge naționalismul prin sânge! N-or fi, mă, mai ai dracu’ americanii! De mâine, dă ordin să se formeze câteva echipe de filmare, să meargă prin țară și să caute niște românași care au făcut ceva deosebit pentru patrie! Filmați-i și dați-i pe post! La sfârșitul interviului, oferiți-le cadou un preș în trei culori! Vreau să văd cum le pișă ochii celor care ne urmăresc emisiunile! Acțiunea asta va fi un preambul. O să vezi tu fina-litatea! Vom construi cel mai mare preș din lume, cu care să intrăm în istorie!

-Șefu’, sunteți genial! Am priceput. -Încă ceva: îmi place cum îi dați muie lui Titan Vlăsescu!

Aveți grijă ca nu cumva să-l săriți în vreo seară, că vă închid robinetul! Amintește-i ce ți-am spus și lui Protopopu, bărbo-sul ăla cu alună pe nas, de la știri. Mă jur pe viața mea că nu-și termină mandatul, dacă nu merge treaba brici! Bă, Vlăsescu vrea să mă bage la zdup, f...u-i gura mă-sii! Eu v-am pus totul la dispoziție, mulțumiți-mă și voi pe mine! Hai, la treabă!

Undeva, pe un câmp din imediata apropiere a Capitalei, Mishu Gândac, însoțit de machieuză, coborî zâmbitor,

51

Page 52: Moderatorul - roman

dintr-un jeep negru. Își așeză bine ochelarii de soare, apoi, automat, își băgă mâinile în buzunare, având grijă să nu deranjeze cumva dunga impecabilă a pantalonilor. Costumul purtat era cel croit pe comandă în câteva ore, la o casă de mo-dă dintr-o capitală europeană, după ce se trezise că-și uitase la București cea mai importantă piesă a vestimentației. Plătise o sumă exorbitantă, dar meritase. Nu avea cum să dea interviuri într-o ținută de stradă.

După câțiva pași, se opri. În față avea desfășurat cel mai mare preș în trei culori de pe planetă. Emoțiile îl năpădiră și totodată îl copleșiră. Simțea, în tot corpul, înțepături asemă-nătoare vârfurilor unor ace de seringă. Ca atunci când stai într-o poziție incomodă și-ți amorțesc membrele. Își luă oche-larii de la ochi printr-un gest mecanic, asemenea unei dive. Undele de lumină reflectate de pânza lucioasă îi fulgerară retina și-i creară o stare halucinantă. I se părea că o gardă formată din ofițeri tineri, toți de aceeași vârstă și înălțime, îi dau onorul în poziție de drepți: să trăiți, domnule Președinte! Ridică automat mâna la tâmplă în semn de răspuns și mai făcu un pas. Se dezechilibră. Călcase într-un găinaț gras de gâscă. Un producător de locație din apropiere se repezi să-i îndepărteze cu un șervețel umed mizeria de pe talpa panto-fului, de pe care uitase să dezlipească eticheta și codul de bare. Refuză amabil și frecă talpa de un smoc de iarbă, cu mare grijă, ca nu cumva mișcările făcute să-i deranjeze dunga pantalonilor. O clipă îi străfulgeră prin minte ideea că oamenii lui Titan Vlăsescu ar fi fost în stare să presare în drumul lui un astfel de material urât mirositor.

Ajuns în locul unde trebuia să fie intervievat, deveni extrem de amabil, întinzând mâna cu o oarecare reverență subordonaților și apoi reprezentantului Guinness Book. I se adresă într-o engleză cu vădite accente americane, de pe o po-

52

Page 53: Moderatorul - roman

ziție superioară:-Man, o să mai ai ocazie să vii în România, la astfel de

evenimente!Se îndepărtă la câțiva metri pentru interviu. Exact în

momentul când a rostit ultimul cuvânt, bateria de la camera de filmat se termină brusc iar cameramanul, ud leoarcă de transpirație, răsuflă ușurat. Un glonț de argint îi trecuse pe la ureche.

Anecdotă: Deși este ditamai matahala de bărbat, atunci când zâmbește, ochii i se mijesc și devin precum ai unei curve. Un tic vulgar îi pecetluiește personalitatea: face des cu ochiul apropiaților. În tinerețe, familia vecină asistase involuntar la o ceartă zdravănă între el și nevastă, grație peretelui despărțitor de apartament, construit dintr-un material subțire. Parcă mușcată de șarpe, consoarta își ieșise din fire, la un moment dat: „Fir-ai al dracului să fii de homo-sexual!”. De atunci, toți cred că e poponar.

În timp, datorită conjuncturilor socio-politice favorabile, care l-au propulsat pe Aditză pe culmi executive, lucrurile au intrat pe un făgaș normal, cei doi soți aspirând la un dezi-derat comun: banul.

-Auzi, tu ai numit pe toți escrocii reprezentanți în teri-toriu...! Îți dai seama câți bani fac ăia numind și ei, la rândul lor, subalterni?! Tu te sacrifici pentru țară și-ăia se umplu de bani! Mai dă-l dracului de partid, tu ești partidul! Păi, poli-tica se face cu bani și pentru bani!

Aditză miji ochiul stâng, ăla mic și rău, social-democrat. Pe obrazul drept, dolofan îi apăru un zâmbet cu gropiță. Își mușcă buza a satisfacție, apoi luă o hotărâre definitivă și irevocabilă: „Da. Ideile mele trebuie plătite. Nu mai suntem în comunism. Trebuie să mă raliez standardelor occidentale.

53

Page 54: Moderatorul - roman

Ce, Bill Clinton o fi vreo sărăcie?! Ca să gândești, îți trebuie liniște. Iar ca să ai liniște, îți trebuie bani.”

....Aghiotantul omului de afaceri, o femeie înaltă și brunetă, își parcă nervoasă jeep-ul, executând dinadins o manevră astfel încât să atragă atenția prin scârțâitul înfundat al roților. Intră într-o clădire de vizavi și ieși după câteva minute cu o valiză în mână. Obiectul era ultima modă în materie. Dintr-un plastic rezistent, de culoare neagră, teșit în partea de sus.

Nevasta lui Aditză o așteptă pe femeie într-un loc sigur, ferit de ochii lumii. Nu neapărat că n-ar fi avut încredere, dar vru să se convingă că totul era OK. Încercă să deschidă geanta diplomat. Aghiotantul zâmbi:

-Doamnă, imediat vă dădeam și bilețelul pe care este scris cifrul!

Luă bilețelul și formă cifrele. Înăuntru, așezate ca la carte, teancuri de bancnote verzi, de câte o sută. Un fel de raft de bibliotecă a diavolului.

Soția înaltului demnitar se uită fix în ochii celei care îi adusese comoara:

-Sper să nu lipsească...!-Stați liniștită, doamnă, sunt numărați inclusiv mecanic:

un milion de dolari, niciun cent în plus sau în minus!A doua zi, Aditză semnă ștergerea integrală a datoriilor,

către stat, aparținând omului de afaceri. Datorii ce însumau sute de milioane, în valută. Ca și când ai trage un fum de ți-gară...

XlX

După ce parcursese de citit rând cu rând articolul care îi era adresat în cei mai duri și critici termeni cu putință, Mishu

54

Page 55: Moderatorul - roman

era cât pe-aci să intre în convulsii și să se blocheze. Își notase cu minuțiozitate o sumedenie de termeni, cu ajutorul cărora redactase un text pentru a fi prezentat în cadrul emisiunii care urma: „Aș dori să spun câteva lucruri despre conferința lui Titan Vlăsescu: un discurs redundant, ce s-ar fi vrut persu-asiv, dar, în esența lui e o cacealma. Stereotipic și pervertit, își apără cu nonșalanță camarila. O chestiune congenitală. Toate acțiunile sale subversive converg spre cupiditate.”

„Să-mi bag picioarele, dacă rostesc fraza asta o să-l arunc în beznă până și pe Vulturul Pleșuv, cu toată filosofia lui! Îi arăt eu lui cultură! Înveți câteva texte pe de rost și i-ai luat fața! Mare șmecherie să cauți în dicționar niște neologisme și să alcătuiești propoziții! O să scriu o carte în genul ăsta, care să-i impresioneze și pe cei mai înverșunați lingviști.”

Mishu repetă textul de câteva ori, pe de rost, în fața oglin-zii, foarte atent ca articularea fiecărui cuvânt să fie dublată de un ansamblu de gesturi și mișcări pentru a imprima cât mai multă putere de convingere.

Își instruise echipa cu privire la tema pe care urma s-o abordeze. Cineva îl atenționase că într-o revistă de cultură există un articol cu câteva greșeli minore de gramatică, sem-nat de Vulturul Pleșuv. Consultă un profesor de română, rugându-l să-i indice greșelile respective și, totodată, să vină cu forma corectă, plus criticile de rigoare.

-Domnule Gândac, permiteți-mi, nu autorul este respon-sabil de greșelile apărute! Aici e treaba exclusivă a corec-torului. Autorul e prins în procesul creației, nu este atent, nu vede. De-aia există un cap limpede în orice redacție. Inclusiv calculatorul îți poate juca feste. Cred că realizați și dumnea-voastră... Este ca și cum un doctor care face operații pe creier este acuzat că nu știe să-și bărbierească pe cap pacientul, înainte de intervenția chirurgicală.

55

Page 56: Moderatorul - roman

-Domnule profesor, eu v-am cerut ceva!-Am înțeles, a fost doar o părere de care nu trebuie să

țineți cont. Imediat subliniez...

„În seara asta dau lovitura. O să împușc doi iepuri dintr-o dată! Botul pe labe, băieți! Unul singur este Mishu Gândac!”.

Înțolit impecabil, cu pudra de-un deget pe meclă, începu să recite degajat textul învățat pe de rost, însă nu-l putu duce până la final. Improviză și se pomeni că a luat-o pe arătură, într-o plimbare psihotică, printre bolovani lexicali și țărână lingvistică, conducând în stare de ebrietate stilistică un trac-toraș cu motor gripat de anacolut, care funcționează pe bază de vrăjeală ieftină și-ți schimbă direcția fără să simți.

Imaginându-se un dascăl veritabil, făcu o demonstrație cât un fâs de mare, precum un copil retardat de paisprezece ani, care vrea să impresioneze cu tabla adunării până la doi.

Invitații din emisiune, coloane vertebrale roase de cariile subordonării voite, trăiau bucuria unui orgasm intelectual perimat. Rânjeau admirativ, intervenind aprobator din când în când și întărind afirmațiile puerile ale șefului.

Anecdotă: Pe holul unde era expus sicriul cu domnul plutonier major, echipat după ultima-i dorință - în haine de colonel, mai rămăsese o singură femeie, tanti Leni; cum se obișnuiește la priveghi, să stea măcar o singură persoană și să păzească trupul neînsuflețit. Era spre ora trei dimineața. Tică și Nelușu, cei doi fii ai „colonelului”, niște vlăjgani de doi metri fiecare (și ei, cadre militare - la rândul lor), linse-seră două sticle de coniac în camera alăturată. La un moment dat, pulbere de beți, găliganii au intrat smeriți în hol și, ținându-se de braț, s-au așezat la picioarele mortului, în po-ziție de drepți. Cu mâinile pe lângă ei, cu capul sus și trăgând

56

Page 57: Moderatorul - roman

aer pe nări au răcnit în cor cât i-au ținut plămânii: „Titicu-leee! Dreeepți, titiculeee! Dreeepți, titiculeee! N-auzi?!” După care mai luară o pauză, traseră din nou în piepturi aerul îmbâcsit de la fumul lumânărilor și duhoarea mortului și urlară din nou: „Dreeepți! Dreeepți, titiculeee! N-auzi?!”.

Femeia rămase stană de piatră. Își scuipă în sân și ieși glonț afară...

XX

Obosită după o zi prelungită de muncă, nevasta lui Eliodor se propti în pragul ușii de la dormitor:

-Toată ziua învârți telecomanda aia! Nu te gândești că mâine-poimâine îți vine ziua de pensionare și ai doar câțiva ani vechime. Staaaai cu pisica lângă tine și postezi pe Face-book! Toate proastele alea, divorțate, se rânchează pe pagina ta. Te cred mare om când văd acolo redactor-șef... Și tu, săra-cul de tine, n-ai un ban pentru o toaletă publică! De când te-am luat, tot zici că dai lovitura! O să desființez cablul. Eu nu am nevoie. Când vin, cad moartă de oboseală în pat.

-Păi, nebuno, se enervă Eliodor, bagă divorț! -Acum, mă? Ar fi trebuit cu câțiva ani în urmă, cine mă

mai ia acum?!-Dacă nu te mai ia nimeni, taci din gură! Din cauza ta

n-am reușit nimic în viață! -Din cauza mea?! se miră nevasta. Din cauză că te-a răs-

fățat mă-ta când erai mic...!-O să vezi tu! În câteva luni mă echilibrez financiar și

plec. Să nu te mai văd în viața mea! Închide ușa și lasă-mă-n pace, zgripțoroaico! De-aia n-a putut să stea săracul tac-tu cu mă-ta. Și-a luat lumea-n cap. Tu semeni cu mă-ta!

-Ce să-ți spun! Intelectualele alea de mă-ta și soră-ta! Mă,

57

Page 58: Moderatorul - roman

zici că te-ai născut pe Calea Victoriei! Tot un țăran ești! -Dacă nu pleci în secunda asta, arunc televizorul pe fe-

reastră!Femeia, mârâind, închise ușa cu putere. -Nebuno, mai ușor, spargi geamul!-Și ce dacă? Mâine îl pun la loc, am bani.Eliodor oftă adânc: „Tot îi dau eu ăștia o lecție! Știu eu ce-

am de făcut. Of, n-oi câștiga eu la loto?! Îi zic: ia, fă, două sute de mii de euro despăgubire că ți-am mâncat viața, bagă divorț și să nu-ți mai văd moaca!”. Dacă i-ar fi zis așa, cu siguranță s-ar fi așteptat la următoarea replică: „Moacă au mă-ta și soră-ta, mă, pe mine mă complimentează toată lu-mea!”.

Butonă ca de obicei și-l văzu pe Mishu dând lecții de lim-ba română. „Mă, îi trimit un sms și-l întreb de subiectul inclus... A luat-o razna, băiețașul! Are impresia că le știe pe toate. E și-ăsta un Ilici în miniatură.” Schimbă repede pe alt post. Se enervă și mai rău când sonorul televizorului îi sparse timpanele de urletele în extaz ale spectatorilor din arenă. Matadorul aplicase lovitura de grație și săracul animal înge-nunchease cu săbiile înfipte-n gât. Eliodor nu înțelegea cum un popor civilizat acceptă un asemenea primitivism. Săracul taur! Îl crești cu un scop precis: ca un dement, care vrea să epateze, să arate cât e el de puternic, să-l ucidă. Iar proștii ăia din tribună să se excite de la adrenalină! Ehehe, gândi Elio-dor, câte anormalități sunt catalogate ca lucruri firești!

Opri televizorul și se pomeni cu nevastă-sa lângă pat:-Băiatul meu...!-Lasă-mă-n pace, niciun băiat, ia mâna de pe mine!

Anecdotă: Minică al lu’ Mămăligă, de ani de zile, mergea la copii în Spania. Stătea pe-acolo până îl uitau ăia din sat.

58

Page 59: Moderatorul - roman

Fata, mai ales, îl plimba peste tot. Văzuse omul oceanul și o parte din Franța. Ba și Parisul, cu Turnul Eiffel. Când se întorcea, avea grijă să mai nimerească și câte un cuvânt în limba lui Cervantes, lăsând să se înțeleagă faptul că, plecat fiind din țară, a mai uitat câteva vorbe din limba maternă. Așa, la mișto! Își făcuse cont pe Facebook iar când mergea împreună cu vecinii la păscut caprele, nu uita niciodată să-și ia tableta la care avea internet. Le arăta „conțăranilor” fil-mulețe porno, gagici dezbrăcate iar pe cei mai creduli îi con-vingea, arătându-le poza unei femei mulatre, că e tipa cu care trăiește el la Madrid:

-Să moară viața mea, Titele, dacă ai bani, dai la buci de-ți sar capacele! Bă, face asta o treabă... Meserie! Păi, ca ale noastre, că stă ca vacile? Asta se mișcă, tată, îți scoate mă-duva de pe șira spinării! Bă, înainte să plec, i-am tras trei numere înnodate, de am crezut că leșină. Știi ce-a făcut? Mi-a dat bani de avion și două sute de euro pe deasupra. Data viitoare când o să merg la copii, te iau și pe tine. Are o tovarășă, bună rău de tot! Bă, să simți și tu că trăiești!

-Bă, Minică, nu vreau, bă, că iau SIDA!-Vezi, mă, dacă nu ești umblat prin lume?! Acolo toți folo-

sesc prezervativ! Noi suntem proști rău, nu știm să ne distrăm. Păi, muierile lor se întâlnesc o dată pe săptămână să-și bea cafeaua, să discute de telenovele și bărbații nu se bagă.

-Bă, Minică, am auzit că pe-acolo se căsătoresc bărbații între ei, la primărie, cu certificat... E adevărat?

-Eh, e o chestiune de ereditate. De boală, mă, ca să mă înțelegi!

-Cum, mă, de boală? Adică să se pupe doi bărbați între ei? Bă, Bulache, eu știu că curul e să te caci, bă, nu să-ți înfigă ăla carbasanul! E ca-n Sodoma și Gomora alea. Vine

59

Page 60: Moderatorul - roman

sfârșitul lumii! Mi-a zis mie popa... -Titele, îl mângâie nevinovat pe picior Minică, acolo e

altă civilizație, noi suntem înapoiați rău! Eu, acum, după ce am vizitat Europa, văd altfel lucrurile.

Titel se îndepărtă puțin de prietenul lui, puse mâna pe bâtă și i-o ridică deasupra capului:

-Fir-ai al dracu’ să fii tu de bulangiu, ai și tu apucături de-alea, nu?! Vezi că-ți crăp capul una-două!

A doua zi, tot satul știa că Minică al lu’ Mămăligă e po-ponar...

XXl

Kandra trăia o mare dilemă. Nu era în stare să ia o decizie. Îl iubea cu adevărat pe Sasha. De fapt, fusese marea ei iubire. Dar, cum zice o vorbă din popor, iubirea trece prin stomac. La mijloc, mai era și un copil. Și, n-ai de unde să știi, în viitor lucrurile pot lua o întorsătură neprevăzută. Saha posibil să se îndrăgostească de o altă femeie și ea să rămână cu degetul în gură. A pierdut tot. Trebuie să se retragă în propria-i cochilie, să mediteze. Nu-și permitea să execute niciun singur pas greșit. Relațiile cu Mishu se răciseră. Prost, prost, dar ceva mirosise, chiar dacă și el își făcea de cap și nu ierta nimic din ce-i ieșea în cale. La pat se descurca bine, nu era iepuraș. Însă îi lipsea latura cealaltă: naturalețea și curtoazia. Prea mult artificial și prefăcătorie. Parcă modera o emisiune. Iar Kann-drei nu-i plăceau oamenii falși.

Orice ar fi, gândi Kanndra, n-o să rateze câteva nopți cu iubitul ei, la un hotel, într-o mare metropolă europeană. Își va asuma orice risc. În fond, are și ea dreptul la viață, la dra-goste, nu?! La fel procedează și dobitocul de Mishu. Numai că el nu are atributul sentimentului pur. Adună trofee și atât.

60

Page 61: Moderatorul - roman

Pentru orgoliu. Să-și demonstreze că poate avea o femeie pe care altul nu o poate avea. Să iasă în evidență.

Își aprinse o țigară. Educația pe care o primise în familie îi interzicea cu desăvârșire acest viciu care, însă, o liniștea. O ajuta să se concentreze mai bine. Era conștientă că a-ți înșela bărbatul este echivalent cu preacurvia. Păcat grav, din cauză că-l săvârșești cu mintea, inima și trupul. Dar când dragostea te face țăndări, mai ești în stare să desparți binele de rău?! Te arunci orbește în brațele ei. E ca gripa. Orice tratament ai ur-ma, până nu-și face efectul, degeaba.

Anecdotă: Fusese un băiat extraordinar. Bărbat bine. Dădea lecții profesorului de matematică în liceu. Luase la facultate (la Construcții) și ajunsese un inginer vestit. Neînțelegerile cu soția - o scorpie de femeie, îl determinaseră să se apuce de băutură. Avea destui bani și își permitea. Nu afecta cu nimic bugetul familiei. Dar... a murit de tânăr. I-a plesnit inima. L-au jelit părinții, rudele, prietenii, colegii, cunoștințele, fata. Nevesti-sii nu i-a curs o lacrimă. La cimitir, când groparii au bătut în cuie capacul și au început să arunce cu pământ, partenera de viață a ridicat mâna dreaptă, a fluturat-o în aer și cu glas suav și-a luat adio: „Pa, să fii cuminte!”.

XXll

Deși își jurase că nu-l va mai suna pentru nimic în lume, Eliodor își călcă pe inimă și formă numărul de telefon al lui Mishu. Îl enervaseră la culme câteva emisiuni cu invitați de marcă, în care răspopitul își dăduse în petec și-și arătase limitele. Prea mare aroganța, prea mare nesimțirea! Păi, cine ești tu, măi, frate, să tragi de urechi așa, nitam-nisam, pe cine-

61

Page 62: Moderatorul - roman

va care-ți este superior și să-l acuzi pe nedrept, ca la ușa cor-tului?! Ți-ai luat papara și continui pe aceeași linie!

Nu-și imagină că-i răspunde atât de repede:-Salut, Eliodor! Hai, că m-ai prins într-o pauză! Putem

vorbi câteva minute. Mă, să știi că nu te-am uitat! Băga-mi-aș piciorul, nu e simplu deloc! Trebuie să gândesc o nouă grilă și sunt extrem de ocupat. Îți dai seama, tot trustul are ca obiectiv strângerea de materiale împotriva lui Titan Vlăsescu! Nu mai scăpăm odată de-ăsta...! Îl țin americanii în brațe, că altfel zbura demult...

-Mishule, lasă-mă pe mine, m-oi descurca și singur! Mi-au promis niște prieteni că-mi finanțează ziarul. Am mai urmărit fragmente din emisiunile tale.

-Așa, și? Oi fi pro Vlăsescu...!-Măi, omule, m-a enervat rău atitudinea ta când i-ai avut

invitați pe Mac Anton și pe Michael Ungur. Ți-ai luat-o-n bot! Am avut impresia că, la un moment dat, te repezi și-l tragi de urechi pe Mac! Băieții ăia ți-au dat o lecție. Te-au eclipsat. Ți-am mai zis, rolul tău e altul. Fă, frate, pe moderatorul!

-Dacă ești așa de deștept, de ce nu-mi iei tu locul?! îi răs-punse ironic Mishu.

-Și mai lăsa-ți-l încolo de Vlăsescu! Ați tăbărât cu toții pe el. Gata, ajunge! O să-și dea lumea seama...

-Deci, ești vlăsist! Eh, uite, eu sunt contra Vlăsescu! Ai ceva împotrivă?

-N-am nimic, dar te-am cunoscut altfel. La tine nu mai funcționează mustrarea de conștiință. De când îl slujești pe iuda de Felix Cotoc, ai uitat ce înseamnă teama de Dumnezeu. Cum poți face tu jocurile unui securist?! Ăluia care și-a vândut ruda de sânge la securitate. Dă-i încolo de bani! Sunt bani furați, Mishule! Ce-ai să faci când patronul tău o să înfunde pușcăria? Nici oculta nu-l mai scapă!

62

Page 63: Moderatorul - roman

-Știi ceva, Eliodor? Prieteni, prieteni, dar nu-mi da sfaturi! Fac ce vreau eu. Nu ești tata!

-Nu sunt, dar știi când tatăl tău s-a supărat că i-ai aprins țigara în direct fufei ăleia?

Eliodor era pornit să-i reproșeze mai multe, dar con-vorbirea s-a întrerupt. Mishu îi închisese telefonul în nas: „Nu-i nimic, ce să-i ceri unui javre?!” Porni laptopul, intro-duse parola Facebook-ului și accesă pagina unui prieten, un cunoscut sculptor în bronz, fost cadru universitar la „Arte Plastice” în Cluj. Era curios să-i vadă lucrările din ultimul timp, pe care i le admira de fiecare dată. L-a atras o postare ce îi aminti de vremurile odioase ale epocii de aur, în care Felix Cotoc își ducea viața într-un lux exorbitant, mâncând căcat cu lopata ca să-și îngrașe burta, la fel ca acum :

„Am fost naș de cununie și botez. Astea mi s-au întâmplat în perioada apariției primelor cartele de alimente, de benzină și aragaz, pregătind cu toții al XIII-lea Congres. Finii locuiau la bloc, cu chirie, la ICRAL. Ne cunoscusem în troleul de ora 12.00, la o frână. Serveam apoi câte o votculiță sau Havana Club cu pai, la cap de linie, înainte de a ne pierde printre blocuri și a aștepta apa caldă de la cadă. Am ajuns să-i înso-țesc la altar și să cânt de nebun „Isaia dănțuieșteeeeee, Isaaaiaiaaaa dănțuieșteeee!”. La câteva luni distanță, s-a trecut la „lepădarea de Satana”: „Te lepezi de Satana?”; „Mă lepăd de Satana!”. Copilul semi-înecat de atunci este astăzi instalator de apă-canal în Long Island. Ei, finii, sunt divorțați demult, fiecare pe la altă casă a lui... Alături de o fotografie a Vioricăi, desprinsă de Cornel prin violență, trăiește în mine amintirea minunatei nopți petrecute împreună cu logodnica mea de atunci, sub cele două sute de paltoane aruncate de către nuntași pe recamierul din holul de la intrare...”

63

Page 64: Moderatorul - roman

Îi plăcuse atât de mult povestioara și stilul în care fusese redactată, încât își propusese să-i trimită un mesaj lui Niky și să-l îndemne să se apuce de scris.

Anecdotă: La o aruncătură de băț de Capitală, în patria licorilor bahice, la ușa patronului Fulgerică (un tip bronzat încă din pântecele mamei sale), sosi Răducu Stroici, băiatul de la Guvern, care face și desface ițele în urzirea auto-rizațiilor. Purta în mâna dreaptă o sacoșă goală, din rafie, cu un volum scandalos de mare. Limba mică a ceasului își în-drepta vârful către cifra zece. I se adresă secretarei:

-Domnul patron e aici?-Imediat vă anunț!Blonda ciocăni ușor în ușă, mai mult ca să îndeplinească

un ritual al bunelor maniere, și intră. I se adresă șoptit:-În anticameră așteaptă ministrul...Omul, singur în birou, învârtea cu vârful degetului inelar,

pe o coală A4 de-un alb imaculat, un compas și un echer:-Aaaa, frăția! Spune-i că sunt ocupat! Să mai aștepte!

Ține-l așa până spre sfârșitul programului.Secretara ieși zâmbitoare:-Trebuie să mai așteptați. E foarte ocupat cu un partener

de afaceri grec. Știți dumneavoastră, rețeta aia cu coniacul...! Domnul a intrat pe ușa cealaltă, pe la directorul economic. Mă anunță îndată ce va termina cu dumnealui.

Îndărătnic de consecvent, Stroici așteptă ore în șir nemiș-cându-și fundul de pe scaun. Refuză amabil ceașca de cafea și paharul cu apă. Într-adevăr, cu douăzeci de minute înainte de terminarea programului, fu invitat în biroul patronului. Ieși numaidecât cu fața spartă de bucurie și cu sacoșa dol-dora.

Peste o săptămână, Fulgerică poposi pe scările Guver-nului. Portarul, un tip obez, care îi și anunță prezența, ră-

64

Page 65: Moderatorul - roman

mase blocat când îl privi. Îl văzuse recent și nu realiză cum este posibil ca un om să se îngrașe atât de mult într-un timp așa de scurt. Parpalacul de pe el plesnea, inclusiv mânecile. „O avea vreo ciroză în stare avansată, de s-a umflat în halul ăsta! Dacă tot gustă din tăriile alea!”, îl compătimi în sinea lui omul în uniformă.

După ce coborî scările, patronul se opri în dreptul gheretei și întinse mâna să i se restituie actul de identitate. Portarul îl privi lung și se frecă la ochi. Parpalacul îi atârna ca pe gard iar mânecile deveniseră prea largi. Fulgerică, cu un plic în care avea ștampilată autorizația, îi intui nedu-merirea și-i zise pe un ton vesel:

-Stai liniștit, nu ai tu bani să cumperi rețeta asta de slăbit!

XXlll

Plictisit de praful din oraș (la propriu și la figurat) și de gura otrăvită a nevestei, Eliodor urcă la volanul autotu-rismului personal (un Opel cam vechiuț) și se îndreptă spre Capitală. Niște amici, foști colegi la cotidianul unde lucrase și el cândva, îl invitaseră să piardă o noapte într-o cârciumă de mahala, la o halbă de bere, un coniac autohton și un platou plin ochi cu cârnați proaspeți de casă. Dădu nu știu câte telefoane pentru a fi îndrumat să ajungă la destinație. Nu se descurca deloc în trafic. Știa doar câteva trasee. Gara de Nord, Universitate, Unirii, Sala Palatului, Lacul Tei, Rahova, pe unde se învârtise în anii studenției. Comod cum era, nu fusese interesat să cunoască alte locuri, atâta timp cât avea la dispoziție o gazdă în preajma facultății unde studia, baruri și cafenele.

Intră într-o curte asemănătoare cu cele de la țară, unde erau așezate mese din lemn masiv de brad, lăcuite, pe care

65

Page 66: Moderatorul - roman

erau așezate pahare de diferite volume. Lângă cei care îl invitaseră, pe o canapea din piele neagră, observă un bărbat cu fața fină, puțin trecut de șaizeci de ani. Radu se grăbi să i-l prezinte:

-Eliodor, dumnealui este domnul General!-Zi-mi, te rog, Tache! îi ceru politicos Generalul, în timp

ce îi strângea mâna.Atmosfera se încinse instantaneu. Și, cum e normal la

români, începură contradicțiile pe teme politice. Fiecare cu simpatiile lui. Generalul îi asculta în liniște, aprobând sau dezaprobând printr-un zâmbet, respectiv cu mirare, afirmațiile sau, mai precis, acuzele aduse de cercul de prieteni, politi-cienilor cu forță. Când discuția era aproape să degenereze, omul, care văzuse atâtea la viața lui, interveni pacifist:

-Băieți, suntem la un pahar de coniac! Liniștiți-vă, vă rog! Haideți să vă zic și eu câte ceva, să intru în atmosferă! Aditză e în pușcărie. Știți cum i se aduceau banii? Un om de-ai lui, îmbrăcat în uniformă murdară, de gunoier nebărbierit, căra, du-te vino, sacii cu gunoi pe un tomberon. Eh, în recipientele astea erau dolari. Îi băga în garaj și gata. Nu se prindea nici dracu’!

Generalul le mai povesti cum Bolșevicul câștigase prezi-dențialele cu paisprezece mii de voturi în plus și fusese nevoit să-i cedeze scaunul Țapului:

-Bolșevicul a vrut să bage armata, la renumărarea votu-rilor. L-a chemat americanul și i-a zis: „Domnule Președinte, democrația înseamnă alternarea la putere, ce nu pricepeți?! Lăsați-o-așa!” S-a potolit. Nu decidem noi nimic în țara asta. Sunt interese, guvern mondial, societăți secrete. Depindem de ei.

Lui Eliodor nu-i căzură bine aceste cuvinte:-Adică, noi votăm ca proștii, nu?!

66

Page 67: Moderatorul - roman

-Nu, când este vorba de vot masiv. Dar au grijă labora-toarele să echilibreze forțele în campania electorală - manipulare, diversiune, apoi în două-trei ore de la finalizarea numărării voturilor, câștigă cine trebuie.

-Te-oi pomeni că și Mishu Gândac are rolul lui! glumi Radu.

Un alt ziarist sări repede cu gura:-Are în morții mă-sii! Un parvenit. Îi linge rozeta băși-

nosului ăla de securist pentru vreo douăzeci de mii de euro pe lună. L-a trădat pe Dumnezeu și s-a înrolat în slujba lui Iuda. Ce nu face banul din om?! Ferească-ne sfântul să câștige ăștia prezidențialele, că se duc instituțiile statului pe apa sâmbetei! Politizează și iarba de pe Bulevardul Carol! Păi, te joci cu de-alde Felix Cotoc?!

Generalul se ridică în picioare:-Stați liniștiți! Felix Cotoc va înfunda pușcăria. I-a venit

rândul să plătească pentru sutele de milioane de dolari furate. Băieți, haideți să punem punct! Să vorbim de fotbal și de femei!

Anecdotă: La o terasă, în Centrul Vechi din București, la doi ani de la alegerea în funcția de parlamentar, Țuțu, împreună cu un coleg din același partid, descântau un cinci-zeci de Glenfiddich de-aceeași vârstă cu tat-su mare, coco-loșit de cuburi răsfățate din gheață. La un moment dat, i se adresează amicului:

-Auzi, măi, Stănică, să vezi și tu până unde îi poate duce impertinența pe niște țărani bășiți! De-ăia, mă, de n-au după ce bea apă! Mai deunăzi, când eram prin colegiu, să bag apă și canal la o primărie, vine unul la mine, pe care-l cunoșteam și îmi zice: „Domnu’ deputat, de ce nu vă țineți, domne, de cuvânt! Ați promis că faceți fabric-aia de conserve de legume,

67

Page 68: Moderatorul - roman

să avem și noi locuri de muncă. Dumneata știi că mi s-a terminat șomajul?”. Măi, Stănică, mi-a venit să-l strâng de gât! I-am zis: „Băi, coaie, ia apropie-te! Ți-am dat, mă, bani să mă votezi?” „Păi, da!”, mi-a răspuns. „Păi, atunci, ce pretenție mai ai, mă, nu ți-am plătit, mai am vreo datorie la tine?! Ție ți-au trebuit banii, mie mi-a trebuit votul, ce nu-ți este clar?! Suntem chit!”.

-Dă-i, mă, dreacu’ de sărăcii! îl aprobă colegul, că nu știu ăștia câți bani cheltui să ajungi deputat!

XXlV

Mishu Gândac s-ar fi încadrat perfect în mrejele semantice ale huzurului, dacă este să ne referim strict la traiul fără griji și îmbuibare. De partea cealaltă, însă, trăgea ca un bou la jug pe terenul minat de intoxicare al lui Felix Cotoc. Impropriu spus ca un bou, pentru că fostul slujbaș al lui Christos deveni-se o sugativă de arginți. Avea un singur scop omul. Pervertit, acționa fără scrupule, uzitând din plin tehnicile de convingere învățate. În fața ochilor avea în permanență un bulgăre mare de foc numit putere, din care se hrănea cu jăratec, precum mârțoaga din poveste. Cerea echipei să i se aducă în emisiune personalități din diferite domenii, campioni și vedete. Ca să dea impresia că vârfurile societății sunt în asentimentul poli-ticii pe care el o propaga într-un stil sovietic, adaptat zilelor noastre, incriminând până la detestare pe unii și victimizând gratuit pe alții.

Lui Mishu Gândac îi intrase în cap că poate avea orice femeie își dorește. Se credea irezistibil, ca bărbat. Într-o seară avusese invitat o frumusețe autohtonă, care făcuse furori ca model pe scenele lumii. Ziua următoare o hărțuise cu mesaje. Bineînțeles că fata nu l-a mai băgat în seamă. Își luase leapșa

68

Page 69: Moderatorul - roman

ca ultimul boschetar. Audiențele și laudele primite zilnic din partea colegilor, a admiratorilor și a oamenilor politici sub-jugați intereselor guvernării, îl făceau să creadă că e singurul personaj care, dacă își impune și-și construiește o strategie de comunicare, poate decide înclinarea balanței în favoarea cui dorește. În mintea lui narcisistă avea impresia că este cea mai importantă piesa de pe tabla de șah. Prin combinații și anti-cipând mutările, poate ține în șah pe cine vrea și, când este cazul, să-l facă mat.

Însuși Felix Cotoc îi era fan și-l idolatriza. Vedea în el asul din mânecă. Posibilitatea permanentă, sperietoarea cu ajutorul căreia subordona, șantaja și își realiza interesele.

Anecdotă: Grupul de serviciu. Așa se numea. Format din câțiva tineri amabili și gata oricând să sară în ajutor la propunerile ispititoare ale liderilor politici. Pentru mitingul de duminică (o înfruntare între simpatizanții celor trei partide importante), fuseseră contactați personal de fiecare preșe-dinte de filială județeană de partid. Au încasat bănuții și au promis că vor fi la ora și locul stabilit pentru a-i susține: „Șe-fule, nu-ți face, bre, probleme, păi, noi totdeauna am votat cu alde matale! Dă-i dreacu’ p-ăilalți!”

„Bă, i se adresă unul celorlalți, îmbrăcăm mai întâi tri-coul galben, apăi pe-ăla roșu și ultimul, pe portocaliu. Da’ să fim atenți să nu ne descopere cineva. Să nu uităm să luăm o pungă cu noi și să ne ferim de camerele de filmat...”

XXV

Saha o așteptase la aeroport. Un bărbat înalt de 1,90 m, cu alură atletică, ochi negri și părul tuns scurt. Venise îmbrăcat în niște blugi, cămașă de aceeași culoare, cu epoleți. Avea tenul

69

Page 70: Moderatorul - roman

intens bronzat. O observă pe Kanndra venind spre el. Nu pur-ta sutien iar sfârcurile i se observau prin pânza fină, aproape transparentă, a bluziței. Purta o fustă mini iar în picioare o pereche de cizmulițe din piele subțire, până sub genunchi, deși era vară. Îi sări în brațe, sărutându-l lung:

-Suntem liberi! Am scăpat de dictator! Trăiască iubirea pătimașă!

-Fii mai atentă, te rog, să nu fie vreo cunoștință pe-aici!-Mi se rupe-n paișpe! Nu e nimeni, i-am văzut pe toți cei

din avion. Măi, continuă Kanndra, ți-ai băgat vreun fier în pantaloni?!

-După ce ducem bagajele la hotel, îți faci un duș și mer-gem la restaurant. Am rezervat o masă.

-Eh, îi zise nevasta lui Mishu, o să mai întârziem o jumă-tate de oră. Crezi că am venit aici ca să mănânc?! Ești tu destul de mare! Vreau să te iau în gură începând de la jumă-tate!

Ajunși în camera de hotel, Kanndra își așeză lucrurile pe umeraș. Saha rămase surprins când văzu împachetat într-o țiplă transparentă un mini-irigator. Observându-i mirarea, tâ-năra femeie îi desluși misterul cu o tonalitate a vocii presă-rată de inflexiuni sexuale:

-Tu ai impresia că sexul se face numai în păsărică, blegu-țule? E un instrument pentru igienă...

Cei doi se dezbrăcară și intrară sub duș. După două-trei minute de săpuneală zdravănă, Kanndra coborî în genunchi și-ncepu să-și plimbe lasciv limba pe testiculele și penisul lui Saha. Apoi, în timp ce îl masturba finuț, execută cu măiestrie câteva procedee de felație. Îi zise sufocată:

-Să ieșim! Vreau să continuăm în pat! Bărbatul, așa ud, se așeză cu fața în sus. Femeia își conti-

nuă acțiunea gemând:

70

Page 71: Moderatorul - roman

-Să nu-ți dai drumul acum!-Să-mi spui când, să știu când să mă trag! îi zise Saha cu

glas stins.-O să-ți spun, dar nu e nevoie să te tragi. Știu să fac cură-

țenie la locul de muncă!În timp ce erau în culmea excitării, telefonul Kandrei

sună. Întinse mâna și răspunse, uitând să ia gura de pe „tara-got”. Era Mishu:

-Alo, ce faci iubire?Femeia bolborosi ceva, în sensul că a ajuns bine.-Nu te aud!Coborî din pat:-Tzuca, scuze, de-abia am ajuns! Mâncam o prăjitură.

Mi-e dor de tine, Tzuca mea!-Și mie, iubire! Ai grijă de tine! Pupici! Pa! Pup!După ce termină convorbirea, Kanndra își continuă plă-

cerea sexuală ca o lipitoare:-Poți să-ți dai drumul! îl avertiză pe Saha.

(Rămas singur acasă și încredințându-se că soața a ajuns la destinație, Mishu puse mâna pe telefon și își sună un bun amic:

-Man, te aștept! Ai și tu grijă cum le instruiești, să nu afle vreodată Kanndra! Ar fi păcat. Ea, săraca, doarme prin hote-luri, departe de casă, cu dorul de copil și eu îmi fac de cap! O să vorbesc cu șeful ăla al ei să n-o mai trimită așa de des.)

Kanndra, timp de două săptămâni, trăi cele mai ciudate fantezii sexuale cu putință. Problema de serviciu și-o rezol-vase într-o singură zi. Îl iubea cu adevărat pe Saha. Ar fi lăsat totul pentru el. Și-ar fi dorit atât de mult un copil împreună...

În ultima zi de ședere în metropola europeană, îi pregăti

71

Page 72: Moderatorul - roman

lui Saha o surpriză. Cumpără un mănunchi de puiet de gard viu și-l invită în afara orașului. La circa douăzeci de minute de mers pe autostradă, coborâră. La jumătatea distanței până la prima localitate, pe un drum lateral, îi rugă pe Saha să oprească. Se aflau în fața unui monument părăsit. Două aripi mari de vultur, sculptate într-o lespede de piatră neagră, cu striații roșiatice. Zborul.

Se apropie de Saha și-i șopti, sărutându-l insesizabil pe buze:

-Oi fi eu mai năzdrăvană, dar să știi că te iubesc! Nu știu ce o să se întâmple cu mine, însă nu trebuie să uiți asta! Adu-mi, te rog, puietul din mașină și sticla cu apă! Vezi că jos, la scaunul din față, la picioare, e un cuțit!

Săpă în fața monumentului și plantă gardul viu. Apoi, goli apa din recipient la rădăcină.

-Peste timp, voi veni aici și vreau să-mi aduc aminte...

Întorși la hotel, Kanndra îl rugă pe Saha să-i execute o adevărată ședință foto. Soția Moderatorului, goală pușcă, luă câteva poziții dintre cele mai excitante, în câteva imagini lăsând să i se observe țâțele răsfățate și păsărica micuță. Cu picioarele desfăcute, relaxată cu capul pe pernă ori stând în patru labe concentrată, să nu i se desfacă prea mult fesele. O starletă, în adevăratul sens al cuvântului.

-Păstrează-le, sunt o amintire! Am trăit cele mai frumoase clipe din viața mea și mi-am dorit să le imortalizez în imagini. Când vei îmbătrâni, înainte să mori, să mai arunci o privire peste ele! Posibil să te trezească la viață, glumi Kanndra, încolăcindu-se pe trupul bărbatului visurilor ei și atingându-i cu degetele penisul în erecție.

În țară, Saha descărcă fotografiile pe laptop, într-un fișier

72

Page 73: Moderatorul - roman

pe care-l parolă. Îi era teamă să nu fie descoperite de nevastă și astfel să se iște un scandal monstru. În oala acoperită nu intră gunoaiele. Dar, mai știi?! Se gândi că cel mai bine ar fi să-l roage pe Eliodor, omul pe care îl respecta cel mai mult, să i le păstreze pe un stick.

Redactorul-șef acceptă cu greu. Se uită peste ele și nu se putu abține:

-Bă, ce mingeac are! Uite cum s-a epilat! I-a lăsat dina-dins un smoc, zici că-i pui de rățușcă leșească. A, da, ăsta e pentru Mishu, să-l morfolească puțin. Nicio nenorocire! Se spală și e ca nouă! Nimic nu se schimbă, totul se transformă! Mă, Saha, rahatul ăsta de Gândac dă lecții de moralitate, arătându-i pe alții cu degetul și nevastă-sa suge acadeaua prin hoteluri de lux! Moralistul lui pește prăjit!

Anecdotă: La restaurantul hotelului pe care îl achizițio-nase pe câteva parale - cum s-au realizat marile privatizări postdecembriste, Căpitanul de județ, contrar obiceiurilor sale, băuse câteva pahare în plus. Îi privea cu superioritate și aroganță pe trepădușii care nu mai conteneau să-nfigă lin-gura în ciorba de perișoare și să porționeze ceafa de porc. Erau oamenii care îl ascultau cu sfințenie în campania electo-rală. Cei cărora li se dădea norma de voturi, număr fix - nu aproximativ, iar ei făceau tumbe, stăteau în cap, îl vindeau pe ta-su mare și se prezentau victorioși în fața șefului.

Pe lângă trepăduși, la o masă cu meniu diferit - preparate din vânat și țuică bătrână, învechită în butoiaș de dud, își dădea importanța cuvenită eșalonul doi - prietenii care îi conduceau afacerile cu banul public. Aceștia încercau să-și imite superiorul, împrumutându-i expresiile-tic, dar și unele gesturi. Printre grăurași se afla și „mâna dreaptă” a Căpi-tanului. Nevastă-sa, o muiere rea de cur, fusese renumită în

73

Page 74: Moderatorul - roman

studenție. Avea o bucurie aparte când făcea sex oral cu negrii. Musai ca aceștia să-și introducă organul într-o cană cu frișcă, înainte de a-i umple gura. Căpitanul avea o me-teahnă: se culcase cu toate soțiile celor care făceau bani grei de pe urma lui. Îi plăcea, atunci când îi privea în ochi, să-i umilească, fără ca ei să știe. De data aceasta, într-o pauză a lăutarilor, care tocmai terminaseră de cântat „Căpitane de județ”, șeful se apropie de masa șmecherilor cocliți și i se adresă unuia dintre ei, râzând în hohote:

-Pitare, dar bine suge, mă, nevastă-ta p...a!Se făcu liniște deplină. Trepădușilor le înghețară furcu-

lițele și cuțitele în mână. Un lăutar își lipi buzele groase și vineții de microfon și anunță:

-Domnilor, „Am iubit și-am să iubesc”!Pitarul se ridică în picioare, cu un pahar de vin negru, sec

în mână:-Să trăiască șeful nostru!Ceilalți se ridicară și ei, aplaudând frenetic și fluierând

cu câte două degete în gură.

XXVl

Arestarea lui Felix Cotoc îl scoase pe Mishu Gândac din țâțâni: „Să-mi bag picioarele! Trebuie să scot lumea în stradă pentru apărarea libertății de exprimare. Aici e mâna lui Titan Vlăsescu!”.

Își propuse să se calmeze. Să dea câteva telefoane. Închise ochii și se concentră. Da, își zise, asta e rețeta! Câteva sute de mii de oameni să umple Bucureștiul. O zi întreagă să nu se mai circule. Ce mineriadă?! Aia a fost o spârcâială! În toată țara cetățenii cinstiți, cu mațele chiorăindu-le de foame, să le fie alături.

74

Page 75: Moderatorul - roman

Avea în plan să comande urgent câteva avioane cu vuvu-zele. Să se trezească poporul.

Se văzu în fruntea mulțimii dornică de răzbunare, în fața Palatului. Ciozvârcă, Lupu și Pișe, în tricouri inscripționate cu „Jos Vlăsescu, liber Cotoc!” să se adreseze mulțimii prin portavoce. Înfuriați, oamenii să intre peste Titan Vlăsescu și să-l belească. Acesta, speriat, crăpându-i fierea-n el, să-și scrie repede demisia și să dispară cu elicopterul. Un bolid condus de Maimuță să-l urmărească până dispare dincolo de granițe. Apoi, cu toții, să se îndrepte către pușcărie, cu bom-faiere în mână. Să spargă ușile penitenciarului, să taie gratiile și să-l scoată triumfător pe brațe, pe Cotoc. „Numai puțin, se consolă Gândac, ar trebui să comand și câteva sute de mii de tricouri cu „Suntem alături de Cotoc!”. ”

Într-un moment de luciditate, realizând că, totuși, un eveniment de o asemenea anvergură e imposibil să se întâm-ple, parvenitului îi încolți în creier și o altă variantă: „Fac jocurile până se epuizează evenimentul. După aceea, ce-ar fi să-mi înființez propria-mi televiziune? Cumpăr o licență și gata! De ce n-aș fi și eu patron? Adică, cu ce e mai deștept Felix Cotoc decât mine? Dă-o-n morții mă-sii de treabă! La câtă audiență am, vine publicitatea căcălău! Problema este cum să denumesc postul. Aha, cred că deja știu: GÂNDAC TV. Da, sună OK. Când va fi să câștige opoziția, schimb macazul! Și, totuși, n-are rost să mă grăbesc. Trebuie să fiu diplomat și să aștept. Poate câștigă al nostru alegerile și-l grațiază. O să stau pe baricade până la momentul oportun. Ehehe, câte n-am învățat eu de la Cotoc! Înțelept ca șerpii, asta trebuie să-mi fie deviza de-aici înainte.”

Mishu Gândac coborî dezamăgit dintr-o mașină luxoasă în mijlocul a câtorva sute de oameni. Totuși, pervers cum era,

75

Page 76: Moderatorul - roman

știu să-și mascheze nemulțumirea. Dădu mâna cu câțiva pensionari și se lăsă dinadins atins de ei. Gest ce voia să însemne că „sunt și eu la fel ca voi. Avem o cauză comună: lupta împotriva lui Titan Vlăsescu.”

Nu-i ieșise planul. Surâse a satisfacție când văzu scris pe o pancartă: „Toți suntem cotoci, toți suntem gândaci!”. „Mă, ce-ar fi să candidez la președinție? Poate reușesc să intru în turul doi și să-l distrug pe candidatul opoziției.” Se imagină la Casa Albă, în Salonul Oval, trăgându-se de șireturi cu Obama:

-Barak, când vii la Bucharest, te duc la „Carul cu bere”! Frate, o să ți se facă dor de micii și sărmăluțele românești! Pentru Michelle o să comand niște plăcintă „poale-n brâu”. Boss, ce-ar fi să începem împreună o afacere cu preparate românești? Să-mi bag piciorul, o să dea faliment toate fast food-urile din America! Man, dacă îi învățăm pe americani la ciorbă de burtă, o să fie bombă! Cu smântână și ardei iute. Și pită făcută la țest. O nebunie!

Obama, zâmbindu-i frățește: -Michael, sunt de acord inclusiv cu ciorba de burtă, deși,

spre marea mea rușine, nu am mâncat niciodată. Dar tu ce faci pentru poporul american?

-Man, spune-mi ce-ți dorești! Business-ul e business. OK?-Michael, băieții mei au depistat un punct unde am putea

amplasa o bază militară. La Lisa, în ograda lui mister John a lu’ Cioace, prima casă de lângă dispensar, pe partea dreaptă. Exact, la 0,034 mile depărtare de cotețul găinilor. Să nu mă înțelegi greșit, nu de cel unde mister John își ține porcul legat cu sârmă de balot!

-Aha, nicio problemă! Însă ar trebui să-mi transformi mi-lele în metri liniari...

-Nu-ți face griji, de asta se ocupă CIA! Știi, m-am gândit că am putea să-i oferim lui mister John a lu’ Cioace două sute

76

Page 77: Moderatorul - roman

de mii de dolari despăgubire și o mini-fermă la Loma Linda, în California!

-Barak, nu e nevoie! Îmi dai mie mini-ferma și douăzeci de mii de dolari și se rezolvă. Man, nu înțeleg ceva! De ce neapărat la Lisa?!

-E simplu. E singurul loc din lume din care îi putem trimite cadou lui Vladimir, la Kremlin, o rachetă, fără să se prindă... Apropo, my friend, care este starea lui mister Cotoc? Sunt extrem de îngrijorat.

-Bine că mi-ai adus aminte! Thanks! Când ajung în Ro-mânia, o să dau un decret de grațiere și-o să-l numesc con-silier personal. Tot răul spre bine, Barak. Acolo a avut posibilitatea să se sature de cârnați cu varză, meniul lui pre-ferat din copilărie. În libertate, fiind foarte ocupat cu șantajul și diversiunea, nu avea timp și mânca totdeauna sandwich-uri, de s-a îmbolnăvit de gastrită.

Anecdotă: După ce toată copilăria necăjită a cărat maldăre de praz (pentru un bănuț) prin piețele patriei, mai, mai să se îmbolnăvească de sciatică, în adolescență s-a detașat social de ceilalți consăteni. A învățat o meserie și astfel le-a devenit superior: reparator de biciclete într-un mic atelier situat la marginea orașului din apropierea satului natal. Și era cel mai bun. Rămânea încântat ori de câte ori primea un compliment și un ban în plus din partea celor care erau mulțumiți de lucrarea executată. La un moment dat, din piesele vechi, a reușit să încropească o bicicletă, cu ajutorul căreia parcurgea zilnic drumul, dus-întors, din sat până la serviciu. Și nu doar că economisea banii pe care până atunci îi dădea pe rată, dar acum avea posibilitatea să lucreze peste program. Marea lui pasiune era însă alta: arta culinară. Inventase rețete de gătit, cât mai puțin costisitoare. De bază,

77

Page 78: Moderatorul - roman

ciorba de praz, preparată cu legume produse în propria grădină. Mai trebuia doar o jumătate de linguriță de ulei și o lingură rasă de orez. Dar, atenție! Niciun strop sau un bob in plus! Nu de puține ori număra boabele de orez, atât de zgârcit era! Bancnotele șifonate le îndrepta cu fierul de călcat puțin încins și le așeza cu gijă într-un dulăpior încuiat cu lacăt, ascuns în „odaia de la drum”. Monedele le păstra în oala de pământ unde, pe timpuri, bunică-sa prindea laptele de capră. Încet-încet, în câțiva ani adunase o mică avere, pe care avea să o investească, la un moment dat, într-un restaurant. Deviza lui era extrem de simplă: „să le ia banii la fraierii” pe care-i avea clienți și să-i șmecherească din vorbe alese atunci când cineva reclama calitatea precară a mâncării. Patron cu acte în regulă, Praz (cum îi spuneau cunoscuții) începuse să-i sfideze pe cei care până ieri îi fuseseră ”conțărani”! Altă viață, alte cercuri, noi metehne...! Îmbrăcăminte de firmă, parfumuri scumpe, eșarfă la gât, gesturi exersate... Ba, chiar își procurase și o diplomă de studii superioare, ca tot tacâmul să fie complet. Dar cum în viață nu le poți avea pe toate, un mare of îl măcina pe Praz: era prea pitic. Ar fi dat orice, ar fi recurs inclusiv la o intervenție chirurgicală de implant de gleznă, pentru câțiva centimetri în plus. Mai ales că, deși era un chiștoc de om, îi plăceau la nebunie femeile frumoase. Deh...! Chelului tichie de mărgăritar îi lipsea... Dar, ca să compenseze acest defect, i-a venit o idee: va da sfoară-n oraș, prin diverși șmecheri plătiți gras, că are scula mare! Și cum vorba circula repede, în scurt timp Praz a căpătat o nouă poreclă meritorie: Piticul Porno. Realizat financiar, Piticul Porno zis și Praz, a continuat cu ambiție să-și urmeze visele și a intrat în politică. Și nu oricum. Fără a ține cont de pălăria prea mare pentru capul lui, a candidat pentru funcția de primar în urbea unde își începuse activitatea profesională:

78

Page 79: Moderatorul - roman

cea de reparator de biciclete. În ciuda zgârceniei sale înnăscute, a aruncat cu banii în stânga și-n dreapta. A cumpărat voturi, a dat mâncare și băutură, a promis marea cu sarea... A cheltuit miliarde. Degeaba. Rezultatul alegerilor a fost umilitor: reușise să obțină mai puține voturi decât numărul rudelor cu drept de vot pe care le avea în oraș. Eșecul cu primăria i-a adus însă alte necazuri. Pe lângă numeroasele amenzi încasate de la autorități (pe motiv că nu respectă normele funcționării unui restaurant), toată lumea îl înjura în spate: că este avar și apucător, că este mieros ca o curvă, că nu are niciun talent, dar pretinde că le știe pe toate, că își hărțuiește sexual angajatele. Chelnerițele nu ratau nicio ocazie de a-l bârfi pe la colțuri. Una dintre ele, o brunetă absolventă de liceu de mate-fizică, care nu își găsise serviciu în altă parte și era nevoită să-l slugărească pe Praz, avea o vorbă: „ Dragă, ce se tot laudă ăsta cu p...a lui?! Vă spun eu că este direct proporțională cu înălțimea! I-am văzut-o..! Odată m-a chemat în birou și, piticul dracului, mă aștepta acolo despuiat; credea că mă îndrăgostesc și sar pe el! N-am sărit pe el, m-a pufnit râsul iar el s-a ascuns după un ghiveci. Cred, totuși, că e bun. Taman mi-ar ajunge cu gura în sfârc!” O alta, la fel de mucalită, făcea mișto pe seama fostului reparator de biciclete: „Ăsta se tot dă în stambă că inventează el rețete! În afară de ciorbă de praz și sarmale matisate cu fire de păr de pe pipetul lui îngust, rulate pe același cârpător, cică se mai pricepe la ardei umpluți. Ardei pe care nu îi umple oricum, ci cu o singură mână. Că nu degeaba are scula cea mai mare din oraș...!”

XXVll

Avusese dreptate Generalul. Felix Cotoc nu avea cum să scape de pârnaie. Eliodor i-ar fi dat douăzeci de ani de

79

Page 80: Moderatorul - roman

pușcărie, numai pentru simplul fapt că își turnase ruda la securitate și că otrăvea mințile bieților gură-cască cu into-xicări bășinoase. Nu suporta curvele masculine, bărbații fără coaie, care vând după ce oamenii își pun sufletul pe masă. Crimă cu premeditare, așa se numește un astfel de gest.

Jurnalistul era în culmea fericirii. Nimerise cinci din șase. Ce-ar fi, ca el, să fie singurul cu cinci numere?! Foarte posi-bil, ținând cont că trei cifre erau la rând: 23, 24, 25. Începuse să-și facă speranțe. Se oftica, însă, fiindcă intuise și al șaselea număr câștigător. Stătuse pe gânduri minute în șir, dacă să aleagă sau nu între respectivul număr și cel pe care îl bifase. Dacă era deștept, ar mai fi jucat o variantă simplă cu numărul care îi făcuse cu ochiul. Un euro ar fi costat toată afacerea și acum era scăpat de toate grijile.

Se așeză la masă având în față o coală de hârtie format A3. Cu ajutorul unei rigle și al unui creion trasă linii și liniuțe până schiță proiectul unei case cu beci. Desenă marea. Nu uită inclusiv camera și țarcul pentru pisicuță. În acest timp, nevas-tă-sa deschise ușa:

-Ce faci, mă, n-ai dus și tu măcar gunoiul?! Ți-e greu, când cobori să mergi la club, să duci și tu o pungă de două kile? Miroase în toată casa!

Eliodor nici nu o băgă în seamă. Femeia se apropie și ră-mase mirată:

-Te-ai apucat de desene ca ăia mici? Hai, că așa ceva nu-mi închipuiam! Ai dat în mintea copiilor!

Calm, Eliodor îi răspunse:-Mâine să pregătești actele de divorț! Mă mut la Tuzla, pe

malul mării! -Păi, ai, mă, bani de cort? Ce faci, mănânci scoici? îl iro-

niză nevasta. -Hmmm... Vezi-ți de treaba ta, am dat lovitura la loto!

80

Page 81: Moderatorul - roman

Gata, am scăpat să mă tot freci la melodie! Să-ți iei unul de talia ta, să meargă cu tine la mă-ta în fiecare duminică, să luați damigeana cu vin și ouă de curcă!

-Hai, mă, lasă-mă în pace, cu prostiile tale, că tot pe spinarea mea o să rămâi! Crezi c-ai să găsești altă proastă să-ți suporte tâmpeniile din cap? Când și-o da seama săraca cu cine are de-a face, o să fugă de rupe pământul!

-S-o crezi tu! -Adică, ce vrei să spui?! Tu ai pe vreuna... Păi, dacă toată

ziua stai pe Facebook! Like-uri, like-uri, întruna...-Te rog să tragi ușa după tine! Nu-mi lua din imaginație. O

să-ți las tot, casă, masă, mobilă. Din apartamentul ăsta o să-mi iau doar pisica!

-Ce vorbești, mă? O să mă judec cu tine pentru pisică.-Adică? N-am înțeles! Cine îi cumpără mâncare?-Păi, tu nu mănânci, mă, din banii mei?!

A doua zi, după ce a aflat premiul pentru cinci numere câștigătoare, Eliodor rămăsese dezamăgit. Suma câștigată, deși deloc neglijabilă, îi ajungea doar să-și plătească jumătate din datoria pe care o avea la bancă. Rupse hârtia cu schița casei, propunându-și să joace în continuare iar atunci când va fi pus în situația de a alege între două numere, să mai încerce încă o variantă.

Anecdotă: I se zicea Ursu. Un munte de om. Era primul care își deschisese consignație după Revoluție. Îi mergea bine. Își construise inclusiv o mini-făbricuță de ulei. Când s-a văzut cu buzunarele pline, a căzut în patima păcănelelor și a iubitului. Toți banii îi băga în aparate și în amantă, ceea ce l-a adus rapid la sapă de lemn. Lăsat de consoartă, ajunsese să trăiască din pensia bătrânului. Singura lui bucurie o

81

Page 82: Moderatorul - roman

reprezenta cei doi nepoței ai sorei, în vârstă de doisprezece, respectiv paisprezece ani. De-abia aștepta să vină în vacanța de vară. Nu-l mai băga nimeni în seamă de când devenise sărac. Sătenii îl detestau. Când era în bani, toți se gudurau pe lângă el. Acum, nu mai primea nici măcar o halbă de bere de la cei pe care îi cinstea zilnic. Nasol și cu evoluția asta a vieții! Ți-o trage când ți-e lumea mai dragă.

Pentru că nu avea posibilitatea să le ofere nimic, Ursu își lua cei doi nepoți și îi așeza pe câte un picior:

-Mă, ăsta mare, când oi câștiga eu la loto, o să vin la oraș să-ți cumpăr o bicicletă! Cea mai scumpă. Iar pentru ăsta mic, un echipament original cu Steaua...

Reușea să-i încânte, copiii își făceau visuri. Din păcate, însă, unchiul lor nu juca niciodată la loto...

XXVlll

Certurile dese cu soția, imposibilitatea să-și plătească ratele, dialogurile contradictorii inclusiv cu prietenii apropiați îl făcuseră pe Eliodor să clacheze. Dar să și ia o hotărâre fermă, de nezdruncinat. Să plece cât mai repede cu putință din țară. Știa ceva spaniolă, cât să se descurce. Își sunase un prieten, fost elev, care era un fel de șef la salubritate, în Zara-goza:

-Zici că s-a eliberat un post?-Peste o lună. Pleacă un marocan, i-a născut nevasta. Am

vorbit deja cu patronul și am insistat să vă angajeze. Într-o săptămână să fiți aici. O să mergeți câteva dimineți, pentru practică, cu băieții. Mai e un român în echipă. Urmează un interviu, ca să se convingă oamenii că stăpâniți cât de cât limba. Nu vă faceți griji de bani! O să vă dau eu. Credeți că am uitat când mă meditați gratis? Doar am luat printre primii

82

Page 83: Moderatorul - roman

la facultate, datorită dumneavoastră. Mi-a venit rândul să vă ajut. Îmi pare rău că nu vă pot oferi decât un post de gunoier! După ce învățați la perfecție limba, vă spun eu, veți găsi un loc de muncă după pregătirea dumneavoastră!

-E foarte bine așa, Relu, scap de stresul ăsta! M-am săturat până în gât de proști.

Își pregăti un geamantan, unde își aranjă frumos lenjerie intimă, șosete, câteva tricouri și trei perechi de blugi. Ținu neapărat să ia cu el și două cărți: „Posibilitatea unei insule”, a lui Michel Houellebecq și „Părul Venerei”, a lui Mihail Șiș-kin. Din prima nu citise decât vreo treizeci de pagini și voia s-o termine. Când o răsfoise pentru prima dată, îi atrăsese atenția un paragraf: „Nu există un subiect mai frecvent decât iubirea, în istorisirile de viață ale oamenilor, ca și în corpusul literar rămas de la ei... De asemeni, niciun subiect nu e atât de discutat, atât de controversat, mai ales în perioada finală a istoriei umane, când fluctuațiile ciclotimice privind credința în iubire au devenit constante și excesive. Pe scurt, niciun subiect nu pare să-i fi preocupat mai mult pe oameni.” Romanul lui Șișkin îl citise pe nerăsuflate, dar voia să-l recitească. Știa pe dinafară un dialog dintre „interpret” și puștiul cecen buzat, cu coșuri pe față, în vârstă de șaisprezece ani: „Întrebare: Descrieți pe scurt motivele pentru care cereți azil în Elveția./ Răspuns: La noi veneau tot timpul cecenii și spuneau că fratele meu să meargă cu ei în munți, să lupte împotriva rușilor. Că altfel îl omoară. Mama l-a ascuns. În ziua aceea veneam acasă și am auzit strigăte prin fereastra deschisă. M-am ascuns în niște tufe de lângă magazie și am văzut că în cameră un cecen îl lovea pe frate cu patul armei. Erau câțiva, și toți cu automate. Nu l-am văzut pe frate - era deja întins pe jos. Atunci mama s-a năpustit asupra lor cu

83

Page 84: Moderatorul - roman

cuțitul. Un cuțitaș de bucătărie cu care noi curățam cartofii. Unul dintre ei a împins-o spre perete, i-a lipit kalașnikov-ul de cap și a tras. Apoi au plecat, au stropit casa cu benzină dintr-o canistră și au dat foc. Stăteau în jur și se uitau cum arde. Fratele meu era încă în viață, auzeam cum strigă. Mă temeam că o să mă vadă și o să mă omoare și pe mine.”

Când a citit prima dată paragraful din Șișkin și-a imaginat că, dacă securitatea îi ordona lui Felix Cotoc să-și otrăvească ruda, acesta nu pregeta să comită gestul. În numele Partidului Comunist, al poporului și al tovarășului. O făcea cu conștiința împăcată. „Păi, își întări hotărârea, mai e de stat în țara lui Cotoc și a leprei de Gândac? Au ajuns hahalerele astea să spele populația pe creier! Haimanalele dracului! Ce să stau eu, mă, să vă ascult bășinile și să nu-mi pot plăti facturile? Mă duc și mătur străzile și nu-mi mai fac nervi.”

Seara, nevastă-sa se întoarse de la serviciu și, ca niciodată, intră direct în camera lui. Observă geamantanul desfăcut pe pat și rufele frumos împăturite:

-Eliodor, mergi în concediu?! Adică, undeva la muncă, nu? Tu ești atipic. Trândăvești unșpe luni pe an și o lună mergi la odihnă, adică să muncești! Hahaha!

-Râzi tu, dar de data asta chiar merg să muncesc. Plec în Spania, la Zaragoza. În două zile primesc biletul de avion. Dus. Nu mă mai întorc niciodată. Îți las și pisica. Un fost elev de-ai mei mi-a găsit o slujbă. O să mătur străzile. Să scap de toți. O să-ți trimit din când în când, câte un ruj și o vopsea de păr. Hai, nu mă mai freca la melodie, am treabă!

-Cum, mă, renunți la biletele loto?! Măi, omule, acolo trebuie să te trezești cu noaptea în cap. Și, ce faci, ai bani să-ți traduci și să-ți legalizezi diploma? Să nu uiți foaia matricolă! Când or vedea ăia numai note de zece, o să-ți dea să mături un sector unde locuiesc VIP-urile. Nu se cade să mături oriunde.

84

Page 85: Moderatorul - roman

Ai și tu o pregătire, nu? Mă tot întreb de ce refuzi să mergi la catedră. E un salariu, ce-i drept, o treime din cât câștig eu, chiar dacă n-am studiile absolvite la stat, dar e un câștig sigur. Ți-l mai completai dând meditații. A, am uitat, tu nu iei bani pe meditații. Semeni cu tac-tu. Numai ăla tundea tot satul și nu lua bani. Familie altruistă, ce mai!

-Auzi, nu vrei să închizi ușa pe dinafară? Fac ce vreau eu! -Mă, tu vorbești serios, chiar vrei să pleci?-O să te convingi când vezi biletul de avion.Nevasta părăsi camera și reveni după o jumătate de oră cu

ochii plânși:-Și pe mine cui mă lași?-Nu știu, nu mă interesează. La șeful gardienilor publici,

eu știu?! O să-ți găsești un bărbat adevărat, cu salariu fix și care să te respecte, să nu-ți iasă din cuvânt. Nu ți-am zis?! Mergeți în week-end la mă-ta...

-Nu te las să pleci! Eu vreau să rămâi cu mine. Lasă, c-o să câștigi la loto, o să scrii o carte de succes... Până atunci, îți dau eu jumătate din leafă, dar să nu pleci!

Anecdotă: Terminase facultatea cu zece. Acumulase și destulă experiență în domeniu. Salariul era unul mizerabil, dar nu avea încotro. De unde o slujbă bine plătită într-un oraș de provincie, unde investițiile erau oprite de șmecherii cu funcții politice, ca să nu vină altcineva să ofere mai mult și astfel să le plece muncitorii?

Luisa citise un anunț într-un cotidian central: se scotea la concurs, în Capitală, un post într-o instituție a statului, plătit cu bani mulți. Femeia și-a depus dosarul. Din peste o sută de candidați, parcurgând câteva etape de concurs, a ajuns să rămână în grupul celor cinci, din care comisia de evaluare trebuia să aleagă. Ea acumulase cele mai bune calificative.

85

Page 86: Moderatorul - roman

Șeful instituției, M. Camnegruț, o chemă de-o parte: „Doam-nă, ați fost foarte bună, dar dumnevoastră credeți că puteți face un pas așa de mare, din provincie, pe un post atât de important în București?!”

Ceilalți patru finaliști: nevasta și amanta unui deputat cu funcție înaltă, secretara Executantului șef, fina nu-știu-cui...

XXlX Faptul că vechi colaboratori ai moderatorului, mâncători

de rahat, la fel ca și el, fuseseră duși cu zăhărelul de Mishu și într-un fel forțați să participe la un miting cu o prezență din partea populației de două parale (hoaște băloase și scursuri ale societății), iscă un adevărat scandal în trust. Cel mai înver-șunat se arătă Ciozvârcă:

-Mishule, ne-ai tras pe sfoară! Ne-am plimbat ca proștii printre toți căcăcioșii ăia. Ne-am făcut de râs! Mă, nu înțeleg de ce Tudoran, Căpățână, Carmenita ori Tiugă n-au fost pre-zenți?! Să nu mai apelezi vreodată la mine!

-Ciozvârcă, dar când îți umplu buzunarele de bani, e bine? Atunci nu te mai consideri prost! se enervă Gândac. Ce-ai fi vrut să fac, de unde să știu eu câți vin?

-Păi, n-ai zis, mă, tu, că vin sute de mii? Măcar zece-doișpe mii și tot era ceva! Ne-a tras-o Executantul, cred că este pe mână cu Titan Vlăsescu!

Mishu simțea că îi fuge pământul de sub picioare. Nu înțelegea de ce fanii lui, care îl urmăresc seară de seară și-l bombardează cu mesaje de susținere, au stat în casă. Ceva era putred la mijloc. Se gândi foarte serios să-și deschidă propria televiziune. Dar dacă Executantul nu-l ajută cu publicitate și trece de cealaltă baricadă, susținându-l pe prietenul lui, Por-cul? Doar și ăla avea televiziune. Dilemă. „Eh, să-mi bag

86

Page 87: Moderatorul - roman

piciorul!”

Imperiul lui Felix Cotoc, construit prin furt și fraudă, manipulare, diversiune, șantaj și inginerii financiare începuse, încet dar sigur, să se clatine. Nervi, nemulțumiri, șomaj, tăieri de salarii. Publicitate, din ce în ce mai puțină. Declin. Zburase puiul cu ața. Din ce în ce mai mulți telespectatori începuseră să-i citească adevărata față a lui Gândac. Un mândru, fățarnic, ipocrit și arogant. Diavolul te ridică pe culmi de slavă, cât mai sus. Când ajungi pe culmea gloriei și ai impresia că lumea îți stă cuminte, ca un cățeluș, la picioare, îți dă drumul și te faci țăndări. Devii un nimeni. Mai irascibil ca oricând, voia să-și găsească un job la alt trust de presă. În secret. Să nu afle ceilalți și să-l considere trădător. Îl refuzaseră toți, cu ama-bilitate. Nu reușise să-și construiască propria televiziune.

Kanndrei îi trecuseră fiorii iubirii cu Sasha. Fusese doar un început în lungul ei șir de distracții sexuale. Învățase fie-care bar de fitze de pe Dorobanți. O întâlneai cu prietenii, distrându-se la o țigară și un pahar de Cinzano. Își trăsese un amant cu bani, fiul unui milionar din Ardeal. Totdeauna era pregătită să se întâlnească cu un altul. Pentru ea, Mishu nu mai reprezenta nimic. Trăiau în aceeași casă, dar separat. Fie-care cu organul său genital. În fața oamenilor dădea bine să pozeze într-o familie model.

Saha era uluit de schimbările de comportament și atitudine ale Kanndrei. Deseori se întreba dacă l-a iubit cu adevărat sau au fost doar stări de moment. „Nu, e ceva patologic în gena acestor familii!” concluzionă. Își aminti de o scenă greu de imaginat de mintea multor oameni normali. Cumnatul lui Mi-shu, cel căsătorit cu una dintre surorile moderatorului, l-a rugat într-o zi să-i facă un serviciu, el fiind extrem de ocupat în momentul acela. Să meargă acasă, s-o ia pe nevastă-sa și

87

Page 88: Moderatorul - roman

s-o ducă până într-un anumit loc. A parcat în fața blocului și a sunat-o:

-Nely, am sosit! Sunt în parcare. Aștept să cobori.Nely insistă să urce. Sasha nu s-a prins de ce. Când i-a

deschis, era complet goală. S-a repezit și a început să-l sărute:-Habar n-ai tu de când te doresc! Dezbracă-te, vreau să

ți-o sug!-Ești nebună? Sunt prieten bun cu bărbatu-tău, cum să fac

așa ceva?Nu l-a lăsat până când n-a excitat-o cu degetele. Pe drum i

s-a confesat:-Nu știu, câteodată am chef de fantezii sexuale. Nu mă pot

abține. Mi-am tras-o cu cumnatul, bărbatul soră-mii. N-a mai scăpat de mine. Astă vară, am fost în concediu, la Ocean, împreună cu Mishu și nevastă-sa. Eram în camera lor de hotel și a ieșit din baie dezbrăcat. N-a știut că sunt acolo. Frate-meu o are lungă, nu e groasă. Știi ce-mi venea să fac? Să i-o sug în același timp ce cumnatu-meu îmi făcea sex anal!

Sasha căută un loc unde să tragă pe dreapta. Scoase cheile din contact:

-Coboară!-Cum?! rămase mirată Nely.-Coboară acum! se enervă și mai rău Sasha. Ia niște bani

de taxi și du-te, neapărat, la un psihiatru! Să vă ia dracul de psihopați nenorociți!

Anecdotă: Ionică și Mary erau prieteni încă din primul an de profesională. Ajunseseră la o vârstă când ar fi trebuit să-și pună pirostriile pe cap. Numai că Ionică, înainte cu două săptămâni de data stabilită să meargă cu părinții să o ceară de nevastă, o prinsese cu unul mozolindu-se pe bot. Adevărul este că și el o înșelase, dar fără ca ea să știe. Se

88

Page 89: Moderatorul - roman

terminase totul. Îi povestise toată tărășenia unui prieten apro-piat:

-Radule, dă-o-n morții mă-sii de curvă! N-o mai iau. M-a făcut de râs.

-Să n-o mai iei, Ionică! Femeile sunt ca tramvaiele, vin altele la rând. Nu-ți face griji.

Într-o săptămână, Ionică își schimbă optica. Se întâlni cu Radu:

-Bă, m-am gândit bine. O s-o iau de nevastă pe Mary!-Cum, mă, îl apostrofă amicul, n-ai zis tu că e curvă?!De felul lui, Ionică era cam bâlbâit. Defectul de vorbire se

accentuă la maximum, când îi explică lui Radu raționa-mentul:

-Bă, bă, băi, Ra, Radu, Radule, ea cur, cur, curvă, eu cur, cur, curvar, ne, ne, ne-am ni, ni, nimerit!

XXX

Exact în ziua când fostul elev îl anunțase că i-a făcut rost de bilet de avion, Eliodor primi o veste de-a dreptul incredibilă. Doctorul de familie îi făcuse o surpriză. Fără să știe, îi tradusese în engleză romanul de debut, „Limitele au țărmuri” iar o editură americană importantă i-l acceptase spre publicare în formă tipărită. Contractul era unul neașteptat de avantajos. Scăpase de măturatul străzilor în Zaragoza. Dar mai ales de gura spurcată a nevestei.

Nu se bucurase deloc. Poate era puțin satisfăcut că, într-un fel, pe o perioadă de timp, n-o să mai ducă grija zilei de mâi-ne. „În orice secundă putem dispărea. Și atunci, de ce ne mai bucurăm? Totul e deșertăciune și goană după vânt. Altceva înseamnă viața. Dacă nu conștientizăm rolul nostru pe acest pământ, degeaba. Raționalul se anulează și devenim simple

89

Page 90: Moderatorul - roman

ființe cu instinct. Atât.”

XXXl

Anecdotă: În cercurile de prieteni era cunoscut drept un mitoman desăvârșit. Încerca să-i convingă pe cei care luau contact cu el pentru prima dată, cum a dat el lovitura pe Litoral, vânzându-și tablourile străinilor prezenți acolo - polonezi, cehoslovaci și mai ales redegiști, încasând, într-o singură vară, aproape un milion de lei. Echivalentul a paisprezece Dacii. Deseori se dădea în stambă că a fost studentul preferat al lui Corneliu Baba. Săracul! Cu chiu, cu vai absolvise cursurile unei școli amărâte de artă populară, condusă de un pictor venetic, Gârjoabă.

Nici el nu știa din ce își ducea traiul zilnic. Din când în când, mai păcălea pe câte un novice în evaluarea artei pene-lului și-și scotea, acolo, de un calup de salam ieftin și o bere la două kile. O felie de pepene roșu, cu semințe negre, așezată pe-o masă de bucătărie sau o barcă pe malul unui lac cu fundal, un munte - erau tablourile tip cu care își obișnuise „fanii”. De foarte multe ori, însă, se împrumuta. Nu reușea niciodată să-și țină cuvântul și mereu întârzia returnarea datoriilor. Pe unul dintre binefăcători îl făcuse uitat cu desăvârșire. Într-o zi dădu nas în nas cu el, cu toate că dezideratul lui, ori de câte ori ieșea în oraș, era să-l ocolească:

-N-ai mai dat niciun semn de viață! Îmi trebuie banii. Au trecut aproape trei luni. Înțeleg că nu ai. Uite, facem o mică afacere! Nu mi-i mai dai, dar, te rog frumos, să-mi faci o copie exactă după un naufragiu al lui Aivazovski! Dar, atenție, să iasă perfect, altfel cade înțelegerea și îți cer înapoi banii pe care mi-i datorezi!

90

Page 91: Moderatorul - roman

Bucuros și puțin precipitat de teamă să nu cadă târgul, pictorul se grăbi cu un răspuns halucinant:

-Stai, mă, liniștit, că, să moară mama, ți-l fac mai bine decât Aivazovski!”

O zi de sfârșit de noiembrie. După amiaza. Soarele blând și prietenos încă mai mângâia bordurile trotuarelor de granit și zidurile vechi ale clădirilor de pe Calea Victoriei. Toamna se încăpățâna să mai rămână, măcar un pic, pe principalele bulevarde ale Bucureștiului. Să dezmierde trecătorii îngân-durați și să le ofere gratis o undă de bucurie în suflet. Ai fi moțăit pe un scaun, la o terasă, singur în fața unui pahar cu picior înalt și cupă mare, în care o chelneriță blondă, cu fața de copil, să îți toarne un vin roșu, sec, până la jumătate. Și să îți zâmbească amabil, amintindu-ți de prima dragoste din liceu.

Mishu Gândac se hotărî, într-un târziu, ce costum să îmbrace. Unul de culoarea castanei coapte, cu dunguțe fine, cafenii. O cămașă bleu și cravată maro, cu buline albastru deschis. Pantofi din piele întoarsă, maro închis, spre negru. Se privi în oglindă. Nu fu de acord cu cravata. O schimbă cu un papion, cumpărat de la o casă de modă, când fusese în State, unde Felix Cotoc plătise bani grei pentru obținerea unor premii, pe care, dacă avea bani, le putea cumpăra orice tele-viziune de pe glob. Deschise fereastra și ajunse la concluzia că, totuși, ar merge și parpalacul bej, din tercot subțire, des-cheiat la nasturi. Să se observe eleganța costumului când merge pe stradă. Într-un final, fu mulțumit de cum arată. Descuie seiful și își umplu buzunarele cu teancuri de câte cinci sute de euro. Desfăcu unul de câte o sută și aruncă în sus cu bancnotele. Zâmbitor, formă un număr și chemă un taxi.

În scurt timp, se plimba pe bulevard, uitându-se în stânga

91

Page 92: Moderatorul - roman

și în dreapta, să observe dacă cineva îl admiră. Un pensionar, fost activist de partid comunist, se repezi și-l sărută pe obraz, lăsându-i o dâră de salivă de la placa dentară:

-Domnule Gândac, mă uit la dumneavoastră și parcă mă văd pe mine în tinerețe! Domnule, ce emisiuni! Așa vorbeam și eu când luam cuvântul la plenară. Mă aplaudau ăia de era prăpăd. Alții îmi cereau discursul, ca să-l învețe și ei. Pe unde mai sunteți? Mai știți ceva de domnul Felix Cotoc?

Se apropie de urechea lui Mishu:-Și eu am fost turnător la securitate ca domnul Felix... Eu

am vândut-o pe soră-mea, când nu s-a mai întors din America. Domnule, trebuia să apărăm țara asta de imperialiști și legi-onari. Știți, eu sunt cu alde matale, cu domnii Ilici și Aditză... Comuniști veritabili, domnule!

Pensionarul își căută în borsetă o foaie de hârtie. Nu găsi. Își aminti că în sacoșă păstrase bonul fiscal de la un market unde își făcuse cumpărăturile:

-Îmi dați și mie un autograf?Gândac, în loc de semnătură îi desenă insecta care îi purta

numele și următoarele cuvinte: „De la Number One! Cu sim-patie.”

Își continuă mersul agale și, deși nu ploua, își deschise umbrela, ținând-o la o jumătate de metru deasupra capului. Unii își dădeau coate: „Uite-l pe moderator!”. Nimeni, însă, în afară de bătrânelul activist, nu-l mai opri să-l întrebe de politică, ce mai face sau pe unde mai este. Se îndreptă către Centrul Vechi și se așeză la masa unei cafenele nepopulate. Comandă o limonadă cu gheață și multe frunze de mentă. Scoase telefonul din buzunar și-și sună, mai întâi, machieuza:

-Ralushi, sunt Mishu Gândac! Ia ustensilele, pudra și pre-zintă-te, te rog, la ora doisprezece noaptea, la statuia lui Carol I! Acolo, mă, la BCU. Te aștept!

92

Page 93: Moderatorul - roman

-Știu unde este, doar sunt bucureșteancă. Nu înțeleg de ce?! E o oră destul de târzie pentru mine. Îmi spuneți?

-Vreau un machiaj strong! -Domnule Gândac, tot nu înțeleg, ce nevoie aveți de ma-

chiaj la ora aia?!-Moderez o emisiune. Am invitat un personaj de marcă.

Vreau să spulber orice audiență. Ia-ți soțul și vino la ora stabilită! Pentru efortul tău, te răsplătesc cu o mie cinci sute de euro!

Machieuza îi povesti soțului dialogul avut cu Mishu. Acesta nu stătu prea mult pe gânduri:

-Auzi, chiar dacă e țeapă, eu zic să mergem! Nu sunt de colea o mie cinci sute. Și-așa suntem în șomaj. N-avem nimic de pierdut, decât doi litri de motorină. Nu mai merg o zi la piață cu mașina și am recuperat.

Urmară la rând cei doi cameramani cu care directorul se înțelesese cel mai bine. Îi convinse fără prea mari eforturi, mai ales că le promisese și lor mulți bani.

Ultimul telefon îl dădu șefului unei echipe de alpiniști, prieten bun:

-Mache, ia-ți mașina aia dotată cu macara! Și o drujbă. Să nu uiți drujba, asta e cel mai important! Și doi băieți.

La miezul nopții, întreaga echipă era prezentă în fața statuii lui Carol I. Scoase un teanc din buzunar:

-Deci, uitați banii! Când e gata treaba, vă dau cât am pro-mis. Să mă scuze Ralushi, nu pot înainte ca la curve! glumi Mishu. Am lucrat atâta timp împreună, nu vă faceți griji!

Gândac era atât de înnebunit să-și finalizeze proiectul, încât le promisese sume exorbitante. Bineînțeles, la sfârșit o să-i critice și-o să le ofere mult mai puțin. O să le explice că în ziua de azi banii se fac greu, că inclusiv el are greutăți. N-o să-i sufle, doar i-au fost angajați.

93

Page 94: Moderatorul - roman

Se adresă alpiniștilor:-Escaladați statuia, prindeți-vă bine de coama calului și

tăiați-o de la jumătate! Îmi trebuie bustul...Toți rămăseseră cu gurile căscate. Unul dintre alpiniști i se

adresă:-Șefule, e o glumă?-Dacă nu execuți, îți desfac contractul de muncă!Mache interveni:-Mishule, n-avem cum, e din bronz! Cum să tai cu drujba?

Și mai e ceva: vrei să ne ia poliția? Înfundăm cu toții puș-căria!

-Păi, n-am cum altfel să-i iau interviu. Tot calculez de câteva zile și nu există o altă soluție. Ce poliție, mă?! Man, cine are curaj să-mi zică mie ceva? Ai tu variantă? Trebuie față în față. Iar cameramanii doar n-or să stea agățați în aer! Calculează și tu și vei ajunge la concluzia că am dreptate!

Mache îl privi compătimitor o clipă și-i zise pe un ton debordant de optimist:

-Mishulache, am găsit soluția! Tu știi foarte bine că sunt înnebunit după monarhie. Anul trecut am comandat o sculp-tură al lui Ferdinand I. Un tânăr artist, din Cluj, mi-a realizat un bust din lemn de tei, cam de un metru, așa. Ce mai, apro-ximativ în mărime naturală. Nu te-ar interesa un interviu cu Ferdinand I? Dăm pe la mine, pe acasă, îl luăm și gata.

Gândac se gândi puțin și râse satisfăcut:-Mache, ai dreptate! Dau lovitura! Sunt primul moderator

care îi ia un interviu. Bombă, fratele meu! O să-l fac praf pe Titan Vlăsescu. Să-mi bag piciorul, man!

-Atunci, hai să urcăm toți în mașină, că avem loc! Dar unde filmăm? fu curios alpinistul șef.

-Cum unde?! se miră Mishu. În platou, doar n-oi vrea pe stradă! Am pregătit un studio de moare lumea. E la optzeci de

94

Page 95: Moderatorul - roman

kilometri de București, într-un orășel de câmpie.Gândindu-se la banii promiși, machieuza împreună cu

cameramanii și alpiniștii nu scoaseră o vorbă și îi urmară indi-cațiile.

Pe drum către destinație, Mishu adormi și începu să sfo-răie. Din când în când vorbea în somn: „Sunt Number One! Să-mi bag piciorul!” La intrarea în oraș, Mache îl trezi:

-Am ajuns! Îndrumă-ne către platoul de filmare!Gândac le explică și în scurt timp se aflau în fața unei gră-

dini de vară părăsite. -După mine! le ordonă fostul director. Luați-l și pe Ferdi-

nand I!Se supuseră. Au cărat bustul și echipamentele.Moderatorul le indică locul unde să-l așeze. În mijlocul

scenei șubrezite, pe un postament din beton mozaicat. O privi pe machieuză:

-Hai, repede, trebuie să înceapă emisiunea!Femeia își pregăti pensulele și începu să-i fardeze fața.-Știi ce, o rugă Mishu, dă-mi cu niște pudră de-aia și pe

papion! Și pe revere. Machiază-l și pe domnul Ferdinand I!Cameramanii își potriviră luminile într-așa fel încât să

cadă perfect pe fața moderatorului și a lui Ferdinand I. -Când ridic degetul mare, numărați până la trei și porniți!Prinse microfonul bine între mâini și se așeză în genunchi.

Un zâmbet larg în colțul gurii. Ridică degetul. Cu o voce joa-să, nazală, își începu interviul:

-Majestatea Voastră...!Se opri. Așeză cu grijă microfonul pe dușumea. Câteva

clipe de meditație, cu degetele împreunate în rugăciune și ochii aproape închiși. Se ridică în picioare ușor, ritmic, ca într-un exercițiu de breakdance după care se lăsă brusc pe spate, izbucnind în hohote de râs.

95

Page 96: Moderatorul - roman

-Să-mi bag piciorul! E cel mai tare interviu pe care un moderator l-a realizat de când există televiziunea! L-am spart pe Titan Vlăsescu!

-Păi, șefu’, nicio întrebare?! sări cu gura unul dintre came-ramani.

Se făcu liniște. Picături de ploaie, ca zgomotul unor clape grave de pian, începură să cadă rar și apăsat pe scenă. Apoi, din ce în ce mai des, peste cei prezenți.

-Să strângem repede! își dădu cu părerea celălalt came-raman.

Nimeni nu îi urmă indicația. Se uitau împietriți cum pudra îmbibată de apă se scurgea de pe fața lui Mishu Gândac, îm-preunându-se cu cea de pe papion și revere.

Moderatorul își luă de la ochi ochelarii aburiți și îi șterse cu un colț al hainei. Și-i așeză atent, la loc. Își schimbă po-ziția, îndreptându-și privirea către ceea ce a fost odată un amfiteatru. Acum, doar scheletele din fier ruginit ale băncilor completau răbdătoare decorul trist. Restul, fusese furat de țigani și boschetari pentru lemne de foc. Se adresă alpinistului șef, căutând un număr de telefon în agendă:

-Mache, formează numărul ăsta! (I-l dictă cu pauze rare între cifre.) Sună la ”3 TV” și spune-le ălora de la meteo să oprească imediat ploaia! Să anunțe că nu mai plouă! E un moment istoric: am în față mai mult public ca niciodată și n-aș vrea să plece nimeni...! Au înnebunit de-a binelea?! Ce căcat de filmare e asta, cu obiectivele aburite și pline de apă?!

Lipi microfonul de buzele groase. În momentul când să-și înceapă speech-ul, observă năucit cum publicul își schimba componența. Ba unul format din femei în rochii elegante, pur-tând coliere scumpe la gât și bărbați îmbrăcați în frac, ba oameni obișnuiți, de diferite categorii sociale, cu fețe liniștite și haine curate pe ei, dar modeste ca preț. Se bâlbâi, neștiind

96

Page 97: Moderatorul - roman

ce temă să abordeze. Una mondenă, de culise, cu VIP-uri și miliardari sau alta religioasă, prin care sufletele sincere să conștientizeze că niciun bogat nu va moșteni Împărăția Ceru-rilor. „O să-i mulțumesc pe toți!” își zise. Trebuia să fie foarte atent, să prindă momentul exact, miimea de secundă când un public dispărea și celălalt îl înlocuia. Și tot așa, cu o frecvență rapidă, pentru ca discursul să fie impecabil, în sensul de a avea o continuitate perfect sincronizată:

-Priviţi, vă rog, ce privire are această divă, care iubeşte poşetele scumpe... căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor... de la Hollywood, pe covorul roşu, unde am luat medalia de aur pentru reportajele noastre... şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri... şi ne simţim mândri că acest premiu nu l-am fi obţinut fără dumneavoastră, telespectatorii noştri dragi, care... îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nă-dejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu... cu terenuri de o jumătate de milion de dolari şi o casă luată de la stat pe o sumă infimă... care ne dă toate lucrurile din bel-şug, ca să ne bucurăm de ele... de blonda cu care preşe-dintele a avut o relaţie extraconjugală atâta timp şi... mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac... cu trupul ei, wow, ce bărbat nu și-ar dori... decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!... o aventură cu o asemenea femeie, căreia i-a pus la dispoziţie o afacere din care... cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint... vilele de protocol pe care le foloseşte Titan.... şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune.... Frații mei, iubiții mei, să-mi bag pi-ciorul! Amin!... Vlăsescu... Dictatorul Vlăsescu... Amin!

Se întoarse către echipă:97

Page 98: Moderatorul - roman

-Hahaha, i-am făcut praf! Să-mi bag piciorul! Privi cu coada ochiului către Ferdinand I. O clipă avu im-

presia că este Regele Christos, supărat. Își acoperi fața cu am-bele mâini:

-Doamne, eu sunt Gândac! Mishu Gândac. Tot publicul prezent aici l-am adus la pocăință...

Își luă mâinile de la ochi:-Ralushi, încă o ședință de machiaj cu domnul Ferdinand

I! Băieți, camerele îndreptate exclusiv pe fruntea intervieva-tului! Când ridic degetul, numărați până la trei!

Se conformară și de data aceasta.-Majestatea Voastră, man...!

98


Recommended