„Pentru eliberarea Brăilei, oştile lui Mihai au trebuit să susţină şase bătălii. Înaprilie 1595, oastea condusă de banul Mihalcea (brăilean de origine) aobţinut capitularea garnizoanei turceşti, care suferise grele pierderi. Oştenii au găsit în cetate, scriu cronicile, „un milion de bani de aur şi multe provizii"
80
Misterele catacombelor Brailei Sute de ani s-au batut romanii, turcii si rusii ca sa cucereasca frumoasa cetate de la gurile Dunarii. Soliman Magnificul, Mahmet al II-lea Fatih, Ioan Voda cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum si nesfarsite detasamente de soldati trimisi de tarii rusi, au asediat zile si nopti strasnica fortificatie construita de otomani, pe ruinele unei cetati dacice “in care fac un comert mai mult decat in toate orasele tarii”, dupa cum spune un cronicar bizantin. In 1828, dupa ultimul asediu sangeros, rusii au hotarat sa faca una cu pamantul citadela Brailei. Voiau sa se asigure ca nu va mai fi nevoie sa o recucereasca iar si iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca sa distruga totul. Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievala la fel de frumoasa ca aceea a Sighisoarei, nu au mai ramas decat tunelurile subterane secrete folosite pentru alimentarea cu provizii si cu munitie a cetatii. Roase de timp si de apele subterane, tunelurile au
Transcript
Misterele catacombelor Brailei
Sute de ani s-au batut romanii, turcii si rusii ca sa cucereasca frumoasa cetate de la gurile Dunarii. Soliman Magnificul, Mahmet al II-lea Fatih, Ioan Voda cel Cumplit sau Mihai Viteazul, precum si nesfarsite detasamente de soldati trimisi de tarii rusi, au asediat zile si nopti strasnica fortificatie construita de otomani, pe ruinele unei cetati dacice “in care fac un comert mai mult decat in toate orasele tarii”, dupa cum spune un cronicar bizantin.
In 1828, dupa ultimul asediu sangeros, rusii au hotarat sa faca una cu pamantul citadela Brailei. Voiau sa se asigure ca nu va mai fi nevoie sa o recucereasca iar si iar. Trei mii de salahori s-au chinuit din greu, timp de aproape trei ani de zile, ca sa distruga totul. Din ceea ce azi ar fi putut fi o cetate medievala la fel de frumoasa ca aceea a Sighisoarei, nu au mai ramas decat tunelurile subterane secrete folosite pentru alimentarea cu provizii si cu munitie a cetatii. Roase de timp si de apele subterane, tunelurile au
inceput sa cedeze la inceputul secolului XX. Alertate de oamenii ale caror case se naruiau, autoritatile comuniste au comandat un amplu studiu Institutului de Geologie al Academiei. Astfel a fost reperata, la adevarata sa dimensiune, reteaua subterana care impanzea vechea cetate a Brailei. Tunelurile au fost imediat astupate, la heirup, adesea cu materiale improprii unei conservari de calitate. Ici-colo, cate o familie a reusit sa mai salveze cate o hruba, cum le spun localnicii bucatilor de tunel de sub casele lor. Din loc in loc, cateva guri de tunel au iesit afara, in diverse spatii verzi din oras, infierbantand, in deceniile trecute, imaginatia si pofta de aventura a copiilor.
Frumoasa ingropata in zid
Multe grozavii s-au intamplat in vechile tuneluri subterane ale Brailei, dar nici una mai cutremuratoare decat cea petrecuta in hruba de sub vila bogatasului grec Nicolachi Mavrocordulas, mare exportator de grane. Amator de vanatoare prin Baltile Brailei, Nicolachi a innoptat, intr-o iarna geroasa, la casa unor tarani. Acolo avea sa o cunoasca pe frumoasa Voica. S-a indragostit nebuneste de ea si nu s-a dat dus pana nu a cumparat-o de la tatal ei, pentru a o lua de nevasta. Povestea, de care se infioara si acum brailenii mai in varsta, spune ca negustorul, nebun de gelozie, si-ar fi ucis tanara sotie, care il inselase. Intreaga Braila a vuit la disparitia Voicai inca multi ani dupa ce boierul Nicolachi si-a vandut casa si a disparut el insusi.
Vreme de zeci de ani mai apoi, blestemul casniciilor nefericite s-a instapanit de-a binelea peste casa, facand pe fiecare nou cumparator sa renunte pe
data la ea. Apoi, vila boierului Mavrocordulas a devenit azil de batrani si parea ca totul se linistise. Pana cand, si mai incoace, in 1985, lucrarile de reconsolidare a azilului au ajuns la fundatie. Acolo, muncitorii au dat peste intrarea intr-o hruba. Si tot acolo, zidite in peretele hrubei, muncitorii au gasit osemintele unei tinere fete, impuscata in cap. Nu putea fi altcineva decat frumoasa Voica. Din pricina ingustimii legilor, directiunea nu a reusit sa duca osemintele intr-un cimitir. Ramasitelor Voicai li s-a gasit un locsor in curtea din fata casei. Ani buni, pana cand osemintele au fost duse de acolo si inmormantate crestineste, fantoma fetei ingropate in hruba a infiorat noptile batranilor din azil. O aparitie diafana, o mireasa zglobie, plutind parca de fericire, de colo-colo, prin vechiul salon de dans, devenit intre timp salon de azil…
Amintiri de sub pamant
Si inainte de gasirea cadavrului sub “Casa cu stafii”, descoperirea de hrube facea deliciul amatorilor de senzatii tari din Braila. Orasul e plin de povesti incarcate de aerul greu, statut, al hrubelor si de atmosfera aceea irespirabila a inaintarii tiptil, pas cu pas, prin bezna pamantului. “Copil fiind, prin 1957-1960, locuiam pe strada Masinilor, intr-o cladire construita in 1880. Casa avea si un subsol de peste 2 metri adancime, din care se putea cobori in alt subsol, de inca 3 metri, ce depasea ca intindere cu mult limitele constructiei. Catre sud, exista o noua trecere boltita, din caramida, ce sugera o panta coboratoare, dar trecerea aceasta era zidita. Prin rarele fisuri, se simtea curent rece, chiar si in mijlocul verii. Asta imi sugera existenta in spatele zidariei a unui tunel mai lung si destul de adanc”, isi aminteste cu nostalgie Matei Turcila, un fost brailean fascinat de legendele hrubelor din orasul in care a trait.
Marioara Burciu s-a avantat, la randu-i, prin hrube, pe vremea copilariei sale. “Am locuit pe strada Stefan cel Mare. In timpul demolarilor din 1978-1982, s-a cascat o groapa mare, surpata, pe unde au trecut buldozerele. Dupa
plecarea utilajelor, mai multi copii, printre care ma aflam si eu, am pornit in cercetare si am dat peste o hruba. Am coborat. Era imensa, cam 3-4 metri inaltime si 10 latime, boltita, captusita cu caramida rosie, bine conservata. Mirosul era ca de casa veche neaerisita. Partea de jos era ca un drum de tara pietruit, uscat. Nu am inaintat prea mult in ea, de frica sa nu fim prinsi inauntru de moloz sau de surparea peretilor. Constructia se indrepta spre Dunare, cam la 4-5 metri adancime, pe o lungime de 15 metri…”.
Azi, in Braila, gasesti mai multe povesti decat hrube. Majoritatea acelora despre care iti vorbesc cu patima si nostalgie brailenii intre doua varste s-au surpat intre timp. Cea mai pretioasa si mai impozanta dintre ele, fosta pulberarie a cetatii, sta inchisa sub o cheie despre care nimeni nu stie exact pe unde o fi: poate pe la Primarie, poate pe la ceva director al unei firme care trebuia sa se ocupe de reamenajare… Singurele locuri in care poti intra astazi in adancurile vechii citadele sunt beciurile catorva locuinte particulare, acolo unde tunelurile nu au fost astupate in anii ’50. “Daca avem norocul si gasim pe cineva acasa. Si daca ne lasa sa intram…”, isi ia, cumva incurcat de situatie, toate precautiile necesare, profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei.
Tunelurile secrete
Pornesc impreuna cu calauza mea pe urmele zbuciumatei istorii a asezarii de pe malul Dunarii. “Cetatea dateaza de dupa 1538. Atunci, in retragere, dupa expeditia de pedepsire a lui Petru Rares in Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, si Braila, portul cel mai important al Tarii Romanesti pe Dunarea de Jos. De atunci si pana dupa 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Braila devine cap de pod al intereselor otomane in regiune”, spune istoricul brailean. Cum Braila, cu tot ce insemna ea din punct de vedere economic si strategic, intra direct sub administrarea Portii, turcii construiesc aici o cetate fabuloasa, imposibil de cucerit. Minarete semete se inaltau indaratul zidurilor, fantani adanci, cu apa limpede, au fost sapate, pentru ca
“Ibraila” sa reziste cat mai mult, in caz ca avea sa fie atacata…
Au asezat citadela pe cel mai inalt loc de pe toata terasa Dunarii – acolo unde crestinii isi pusesera, inainte de cucerire, mormintele, conform traditiei. In timp, au incercuit citadela cu numeroase ziduri de aparare. Aflata in Muzeul Brailei, macheta vechii cetati, realizata dupa o reproducere austriaca inspirata de informatiile secrete dobandite de un spion trimis de Viena, ilustreaza geniul militar al stapanirii otomane. Cinci inele de aparare inconjurau cetatea, fiecare din ele intarit cu santuri. Primul zid inconjurator avea nu mai putin de noua bastioane de aparare!
In timpul durelor asedii la care a fost supusa cetatea ulterior, alimentarea cu munitie si cu diverse provizii a bastioanelor, ca si miscarile de trupe, se realizau, spun istoricii, cu ajutorul unui complex sistem de tuneluri subterane. “Oricand activitatile din interiorul zidurilor puteau fi detectate de atacatori… In plus, ar fi fost foarte primejdios sa transporti praf de pusca la suprafata, in vreme ce tu erai bombardat. Tocmai de aceea, otomanii au construit aceste tuneluri subterane”, explica Ioan Candea. Turcii au profitat de malul inalt al Brailei din zona Dunarii si de solul moale, pentru a putea strapunge pamantul, si asa au facut spectaculoasa retea subterana, unica in Romania.
Lacate pe oras
Profesorul Ioan Candea e brailean get-beget. Calatoria noastra spre hrube e, in mare masura, chiar drumul spre copilaria sa. Asteptarea infrigurata a ultimei ore de scoala si fuga neabatuta, odata cu sunetul clopotelului, spre hruba de sub Gradina Mare, pe stradutele inguste, ce inca mai purtau pe atunci, macar in ochii batranilor iesiti pe la porti, parfumul autentic al unei aristocratii pierdute. “Aveam vreo 12 ani cand am descoperit hrubele. Ne jucam mereu acolo, desi nu inaintam foarte mult prin tuneluri, pentru ca se intamplasera atatea…”. In vocea sa, ca si in vocea celorlalti braileni care au intrat in hrube, e ecoul terifiantelor povesti cu copii prinsi sub daramaturi. Curiozitatea era insa mai mare decat teama!
Inaintam cu pasi mari, intinsi, peste baltoacele inghetate ale unei ierni capricioase, ce se agata nevrotic de strazile si de stresinile orasului. Cate o casa renovata, apoi alte sase-sapte superbe palate murind in picioare, o iarna cu zapezi topindu-se prin peretii fragili si reci, ce-au adapostit tandretea si caldura unui alt veac. Ici-colo, cate un colt de blazon cu un 1902 sau 1911 – ani stingheri printre ramuri de maslin scuturati deolalta cu tencuiala veche – mai aminteste de epoca de mare inflorire a orasului. Trecem de un rand de muncitori ce sapa un drum proaspat asfaltat si ajungem in parc, cotind dreapta, pe langa o casa insemnata cu o inscriptie ce aminteste de tanarul Panait Istrati, care lucrase in ea ca “baiat de alergatura”. O placuta prinsa pe colt, intr-un perete galben tipator. In parc, vechiul turn de apa vegheaza
esplanada ce duce spre faleza si spre intrarea in hruba secreta a adolescentei profesorului Candea. “Pe vremuri, sus, in turn, functiona un restaurant rotitor, care panorama intreg orasul”. E inchis si acesta, ca si pulberaria si ca atatea alte puncte de interes turistic ale Brailei…
Cetatea cu milioane de bani de aur
Existenta tunelurilor subterane era ascunsa populatiei civile, in anii stapanirii otomane: secret militar. Descoperirea hrubelor in vremurile noastre, dupa daramarea cetatii si dupa constructiile masive inaltate in jurul anului 1900, a dat nastere fabulatiilor de tot felul. Multi vanatori de comori sunt si acum convinsi ca hrubele gazduiesc, inca, ramasite ascunse ale bogatiilor stralucitoare din timpul Imperiului Otoman. Ce-i drept, faptele istorice le hranesc aceste sperante… Se spune ca armata moldoveneasca a lui Ioan Voda cel Cumplit, care a atacat cetatea turceasca, fara a cuceri insa si citadela, a luat “mult aur… si argint si bani batuti, nestimate si margaritare”. “Braila era orasul cel mai avut din acele vremuri”, completeaza un faimos cronicar polon.
Mihai Viteazul a atacat si el, prin trupele conduse de banul Manta, vestita cetate a Brailei. Mai bine de trei luni a durat asediul, iar in final, garnizoana otomana a capitulat. Soldatilor sultanului li s-a permis sa plece liberi, cu barcile, pe mare. “I-au lasat sa-si ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheata de ostasii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, cand au vazut ca, de la un moment dat, barcile turcilor stateau sa se scufunde, de grele ce erau, desi cei din garnizoana nu puteau lua cu ei decat ceva de-ale gurii. Se pare ca otomanii luasera cu ei in secret, prin hruba localizata azi in Gradina Mare, care avea iesire in malul Dunarii, o buna parte din tezaurul cetatii. Au ascuns in paini lingourile de aur, ca sa nu poata fi prinsi”, spune directorul Muzeului Brailei. Dar chiar si asa, sursele istorice confirma faptul ca valahii lui Mihai au gasit in cetate “un milion de bani de aur si mare cantitate de provizii”.
Suntem chiar la intrarea in faimoasa hruba. “Aici fugeam, la hruba aceasta, acum 50 de ani, cand eram in liceu. Parca vad si acum! Intrarea era acoperita de o vegetatie abundenta, iar apoi se deschidea tunelul… Inaintam 10-15 metri, nu mai mult”, spune profesorul. Din hruba n-a mai ramas decat un zid artificial, ridicat demult, la o aniversare a Brailei. O poarta scofalcita de fier bareaza intrarea, oricum surpata. Iar deasupra scrie, absolut de neinteles pentru istoricul brailean, “Beci, sec. XVIII”, nu “Hruba”, asa cum i se zice in tot orasul.
Pintenii mortii
Faleza Dunarii e la doi pasi de noi. Locul pe unde a fost dus tezaurul otoman e acoperit de un morman de sticle de bere. “Alaturi de pulberarie, acesta ar fi
locul cel mai bun pentru o reamenajare a hrubelor. Prostia e ca cercetarea hrubei ar fi trebuit prinsa in proiectul de refacere a Gradinii Mari. Intre timp, totul e asfaltat, e greu sa se mai faca ceva…”, spune amarat directorul Ioan Candea.
Mergem mai departe, spre locul in care se afla hruba ce gazduia pulberaria fostei cetati. Pe poarta de la intrare e un lacat mare. Alaturi, o noua placuta pentru turisti: “Hruba Pulberaria Noua, 1812-1814″. I se spune Pulberaria Noua pentru ca, de fapt, inainte de 1810, aici se afla o alta pulberarie. Episodul de la 1810, care duce la disparitia vechii pulberarii, e unul dintre cele mai dramatice din istoria cetatii. Braila se afla pe atunci sub ocupatie ruseasca. Intr-o buna zi, doi ofiteri rusi au comis imprudenta de a intra in pulberarie cu pintenii la cizma. Pintenii au facut scantei si, intr-o clipita, intreaga citadela a fost zguduita de un cataclism teribil. Un zgomot asurzitor, apoi un urias nor de praf s-a ridicat deasupra cetatii, vizibil de la multe poste departare. O liniste grea, ca de mormant, s-a lasat apoi. Intreaga pulberarie a fost distrusa, alaturi de multe alte cladiri din vecinatate. Trei sute de morti au fost jeliti de braileni in zilele ce au urmat blestematei explozii. Spiritele lor au bantuit multa vreme fantezia orasului.
Istorie si apa minerala
“Pulberaria noua, construita de otomani dupa recucerirea cetatii de la rusi, are dimensiuni impresionante. Peste 50 de metri lungime, o inaltime de
aproape 5 metri si o latime de 6 metri. Nu e cu nimic mai prejos decat o statie de metrou din zilele noastre”, spune profesorul Candea. “Acum, dupa atata vorba, daca avem noroc, poate intram si noi intr-o hruba”. Ajungem la intrarea intr-un magazin de apa minerala.
O doamna frumoasa si amabila ne intampina. De cum il vede pe profesorul Candea, stie ca e vorba despre hruba din spatele cladirii. Se scuza: hruba istorica e folosita ca depozit. Intr-adevar, siruri de lazi pentru sticlele de apa minerala, navete de bere si cutii vechi de vopsea stau stivuite de-a dreapta, cum intri. Un tunel boltit, bine intretinut, care te obliga sa stai usor adus de spate ca sa il poti parcurge. “Turcii duceau pe aici butoaiele de pulbere, deci umblau aplecati de spate”, imi explica profesorul. Trec pana in capatul tunelului: 7-8 metri de la intrare, apoi hruba coteste la stanga, in unghi drept. Arhitectura hrubelor e desavarsita, iar tunelul cotind la stanga demonstreaza cat de complexa trebuie sa fi fost reteaua construita de turci. “Sunt planuri si documente la Istanbul care vorbesc despre construirea si repararea cetatilor turcesti de la Dunare, din Asia Mica, de peste tot. Era ordine si disciplina in Imperiul Otoman, in ciuda imaginii pe care unii dintre noi o au astazi”.
Hruba Mihaelei
Ne incercam norocul si la hruba de sub locuinta familiei Negulescu. Doamna Aurica trebaluieste prin fata casei, insotita de un caine mare, frumos. Se bucura sa vada ca hruba sa are parte de vizitatori. Mihaela, fiica doamnei Negulescu, devine ghid cat ai clipi. In acest loc al orasului, tunelul trecea la mai mare adancime pe sub case, decat in cazul magazinului de ape minerale. Coboram o scara abrupta, apoi inca o serie de trepte, si intram intr-o frumusete de hruba: un culoar lung, ranforsat din loc in loc de arcade puternice. Familia Negulescu a cheltuit bani buni ca sa conserve hruba, care pastreaza, in multe locuri, spre deosebire de alte hrube, chiar caramida originala turceasca. O caramida mai ingusta decat cea din zilele noastre.
Mihaela Negulescu cunoaste fiecare coltisor al hrubei. A explorat-o ani in sir, in anii de scoala generala. O fetita scotocind temerar tunelul vechii cetati a Brailei. “Credeam ca voi gasi comori in hrube”, se amuza acum Mihaela. “Am doar un inel, din care mi-am facut o brosa”. Acum, in ascunzisul viselor cu inele cu diamante si salbe de banuti de aur, stau damigene goale de vin si cateva rafturi cu dulceturi, compoturi de fructe si muraturi. “Hruba aceasta s-ar putea amenaja foarte frumos, pentru ca e suficient de mare si de bine intretinuta. Ar trebui doar sapata mai jos podeaua, pentru ca sa aiba o inaltime normala si apoi sa se gaseasca o solutie cat mai buna pentru acces. Familia mea e deschisa la un parteneriat, pentru ca singuri nu avem bani pentru o asemenea investitie”, spune Mihaela, privind catre profesorul Ioan Candea. “Mai facem ceva cu orasul acesta, dom’ profesor? Mai facem ceva cu hrubele acestea?”. Dupa 30 de ani de lupta pentru valorificarea hrubelor,
profesorul Candea da din umeri neputincios si-i raspunde Mihaelei, la fel cum mi-a raspuns si mie, cand a aflat, cumva contrariat, ca vreau sa scriu un reportaj despre hrubele din Braila. “Vreti sa scrieti acum despre hrube? Ciudat… Despre hrube se vorbeste in Braila doar o data la patru ani, cand candidatii la Primarie se lauda ca vor face si vor drege…”.
Iesim in drum. In spatele nostru, Mihaela trage un zavor greu, zornaitor, peste hruba. Nu si peste sperantele ca ultimele amintiri ale minunatei cetati a Brailei de odinioara vor fi candva mai mult decat niste depozite de sticle goale sau beciuri pentru dulceturi, compoturi si muraturi.
#
Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei” şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.
Legendele ţesute aici de-a lungul timpului, i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei – azi rasă de pe faţa pământului – a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie.
Porţiuni ale hrubelor – păienjeniş de tuneluri folosite de otomani – se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei nivele, în Centrul Vechi. Vechea pulberărie de pe strada Cetăţii, unde-şi ţineau mai apoi brăilenii budanele, tunelurile de pe Bulevard, Ştefan cel Mare şi Împăratul Traian – sunt numai câteva din tainicele locuri unde se află catacombele.
„Casa în care locuiesc are 200 de ani vechime. Când am făcut reparaţii, am găsit, la um moment dat, în perete, cărămizi cu ştampila meşterului de atunci, însemnele Brăilei Vechi. Sunt cărămizi de o duritate extraordinară. Până acum 10-15 ani, mai era în capătul străzii o porţiune de zid vechi, dar cărămizile au fost furate între timp. Sunt ferm convins că, în hrube, sunt multe vestigii de pe vremea turcilor”, ne-a spus avocatul Mircea Banu-Panait, brăilean de pe vechea stradă a Cetăţii.
La câteva zeci de metri depărtare, se află casa familei Negulescu, aşezată la intersecţia cu Bulevardul Sfânta Maria, azi Panait Istrati. Puţini sunt cei ce ştiu că, sub clădire, se află un păienjeniş de tuneluri. Casa exista prin 1839 – dovadă actele păstrate de familie – şi a fost dată drept dotă, la 1871, cu toate acareturile din preajmă.
„Casa aceasta a aparţinut aghiotantului lui Antonescu, Anghel Nicolae, ofiţer de artilerie. Dedesupt, la zece metri adâncime, se află hrubele, căptuşite cu cărămidă veche. S-au păstrat în perfectă stare. Le folosim ca şi pivniţă,
pentru că vara, aici, este foarte răcoare”, a spus Mihaela Negulescu.
În anii ’50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau până hăt, departe, dincolo de zidurile cetăţii.
Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea.
„Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeau şi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă. Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea”, ne-a precizat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.
Gheorghe Iavorschi, fost consilier la Arhivele Naţionale, povesteşte că, atunci când au intrat în Cetatea Brăilei, valahii conduşi de banul Manta au găsit „un milion de bani de aur şi mare cantitate de provizii”.
Garnizoana Brăilei a reuşit să ţină piept atacurilor unor oşti de zece ori mai numeroase. La 1828, însă, după căderea raialei, ruşii au decis dărâmarea cetăţii. Trei ani au muncit 3.000 de salahori până ce au făcut una cu pământul Cetatea Brăilei. La Arhive, există documente care dovedesc acest fapt. Despre vechea fortificaţie mai amintesc doar denumirile străzilor din Centrul Vechi: Cetăţii, Citadelei, Bastionului, Fortificaţiei.
Vechea pulberărie a sărit în aer în anul 1810, pe când ruşii ocupaseră Brăila. A intrat un soldat cu pintenii în ea, a făcut scântei şi n-a mai rămas nimic acolo. Pulberăria nouă se afla pe strada Cetăţii, fiind folosită ulterior ca închisoare“, a mai spus dr. Ionel Cândea.
Se ştie că hrubele erau folosite pentru transportul pulberei către bateriile celor nouă bastioane ce apărau cetatea.
Aproape că nu exista casă veche care să nu aibă câte o hrubă la subsol, sau legături cu vechea reţea construită de turci. În vechile hrube, temperatura şi umiditatea sunt constante, diferenţa de la iarnă la vară fiind de patru-cinci grade Celsius. Totodată, prin hrube se putea ajunge uşor în spatele oştilor invadatoare. Muzeografii brăileni au propus, ani la rând, ca măcar porţiuni din vechile hrube să fie restaurate şi amenajate, pentru a putea fi incluse într-un circuit turistic, dar un asemenea proiect, extrem de costisitor de altfel, a rămas fără finalitate.
surse : formula-as.ro,adevarul.r0
MISTERUL "CASEI CU STAFII"
Casa Jean Troianos
Caminul cu batrani si fantome
Inca de la bun inceput trebuie spus ca in jurul Casei Jean Troianos - Caminul pentru persoane varstnice "Sfantul Nicolae" din Braila sau, mai bine zis, "Casa cu stafii", asa cum o denumesc localnicii, pluteste un adevarat mister. Cladirea, un adevarat monument arhitectonic, domina ingusta strada Ana
Aslan. Desi aceasta zona a orasului abunda in asemenea monumente, Casa Jean Troianos este, pe departe, cea mai frumoasa. Construita in stil art-deco, cladirea are o arhitectura luxoasa, exuberanta, parca un simbol al succesului capitalist din perioada interbelica.
Mai toti brailenii o numesc "Casa cu stafii", iar legenda ei, care a cutremurat
localnicii inainte de Primul Razboi Mondial, este si acum la fel de vie. Se spune ca primul proprietar al casei, de fapt cel care a si construit-o, a fost Nicolachi Mavrocordulas, un bogat exportator de grane. Povestea, care a circulat "pe soptite", spune ca negustorul, nebun de gelozie, si-ar fi ucis sotia si ar fi zidit-o in peretii cladirii. Apoi ar fi plecat definitiv in Grecia. Casa a fost scoasa la vanzare, iar cumparatorii, incantati de o asemenea "bijuterie", nu au intarziat sa apara. Insa dupa numai cateva saptamani, cladirea era scoasa din nou la vanzare. Apar alti proprietari, insa nici acum casa nu se "lasa" prea mult timp locuita, toti plecand asa cum au venit. Istoria vanzarii-cumpararii se repeta, fapt ce determina vecinii sa se intrebe care este misterul. Si unde poti afla cel mai bun raspuns despre ce se petrece intr-o casa, daca nu de la slugi? Astfel, luate la intrebari, slugile povestesc ca noaptea Voica, sotia ucisa a negustorului, isi face aparitia in camerele conacului.
Legenda a inceput sa prinda contur si sa circule in tot orasul, astfel ca localnicii inspaimantati ocoleau imobilul. Ani de zile, cladirea nu a fost locuita, ca mai apoi sa devina, pentru scurt timp, administratie financiara. Dar, deja previzibil, directiunea a hotarat, in final, ca imobilul nu este propice desfasurarii unei asemenea activitati. Totusi, inainte de a-si muta birourile, nu se stie din ce motiv, vechea tapiterie a casei a fost distrusa.
Dragoste si razbunare
Dar sa revenim la origini. Braila, la vremea cand era un oras cosmopolit, pe vremea cand aici se faceau cele mai mari afaceri cu grane din intreaga Europa. Printre numerosii negustori veniti in portul dunarean pentru a se imbogati, s-a numarat si Nicolachi Mavrocordulas. Speculatiile sale negustoresti ruinasera multi colegi de breasla.
Grec la origine, Mavrocordulas era un barbat cam de 60 de ani, voinic, cu
barba neagra, impunator. Pe cat era de calculat in afaceri, pe atat era de impatimit in ale vanatorii. Se spune, chiar, ca ar fi fost capabil sa renunte la negustorie in favoarea ei. Pleca la vanatoare saptamani intregi, prin baltile Brailei, abandonand activitatile ce-i aduceau grase venituri. Asa, intr-o iarna, pleca la vanatoare de vulpi. Un viscol naprasnic, cum exista numai prin partile Baraganului, il determina sa se adaposteasca in gospodaria unui taran de pe langa Insuratei. Aici, negustorul grec isi gasi fericirea. Sau poate nefericirea. Se indragosti nebuneste de fata gospodarului, Voica, o femeie cu adevarat frumoasa, dar si foarte tanara. Dupa cum o cerea datina, negustorul o cumpara pe Voica de la tatal sau, o sui in sanie si, pe gerul acela, pleca cu ea, fericit, catre urbe. In cinstea sotiei, frumoasa ca o zeita, grecul construi o casa nemaiintalnita. Bogat negustorul, iar sotia sa - o zana. Aceasta poveste nu putea dura. Invidiosi, pana si cei mai apropiati prieteni incepura sa-i strecoare grecului in suflet ideea ca Voica il inseala. Iubind-o cu patima si crezandu-se la randu-i iubit, negustorul era fericit, dar in mintea sa incoltise indoiala. Cu inima stransa, se hotari, in final, sa afle adevarul. Anunta ca pleaca la vanatoare, isi pregati cumpanit pustile, le incarca, se sui in sanie si dadu bice cailor. Era o noapte de iarna la fel de geroasa ca si aceea in care, cu ani in urma, se indragostise de sotia sa. Boierul se opri la un han in apropiere, astepta sa se intunece si facu cale intoarsa. In iatacul sotiei, cumplita banuiala se dovedi intemeiata. Pe o blana de urs, in fata semineului, Voica dormea fericita in bratele unui barbat. Zgomotul de pasi ai sotului ii trezi la realitate. Degeaba implora Voica iertare, degeaba lacrimile ii siroiau pe pieptul ce-i tresalta de spaima. Inselat, neinduplecat si aproape nebun de gelozie, Mavrocordulas o impusca. Din acea noapte, despre Voica nu s-a mai stiut nimic. Dupa ceva timp, negustorul parasi tara. Mai tarziu se auzira zvonuri ca s-ar fi sinucis.
Scheletul din subsol
Au trecut ani, s-au perindat o gramada de proprietari, dar casa ramane invaluita in mister. In 1957, imobilul devine camin pentru pensionari, ceea ce este si astazi. In 1985, in urma lucrarilor de consolidare, se descopera in subsol un schelet uman. Aceasta descoperire socanta nu a fost data spre publicare, din cauza cenzurii regimului comunist. Ba mai mult decat atat, nu s-au facut cercetarile necesare pentru stabilirea identitatii scheletului. Medicii legisti au constatat, doar, ca osemintele apartin unei femei cu o varsta in jur de 30 de ani, iar craniul poarta urma unui glont. Sa fie in cauza
necredincioasa soata a negustorului?!
In urma cu cativa ani, mass-media a facut publice straniile aparitii din "casa cu stafii". Au aparut atunci, atat in presa, cat si la televiziuni, declaratiile unor batrani care locuiau in Caminul pentru persoane varstnice "Sf. Nicolae". Acestia sustineau, speriati, ca sunt multe nopti in care se aud zgomote ciudate si in anumite camere isi face aparitia o femeie frumoasa, care se tanguie.
Braila interbelica. Un oras cosmopolit
Probabil Voica. Se stie ca fantoma, spiritul sau stafia este energia, sufletul unei persoane care a murit si a ramas captiva, intr-un fel sau altul, intre planul real al existentei si cel "de dincolo". Cei mai multi cercetatori din domeniu considera ca aceste spirite nu sunt constiente de moartea lor. Adesea au murit in conditii traumatice, violente, au fost ucise ori s-au sinucis. De obicei, fantomele bantuie locurile in care au murit sau casele in care au locuit. De cele mai multe ori, sunt capabile sa interactioneze cu cei vii. Fie ca alegem sa credem sau nu in fantome, nu exista nici o tagada a faptului ca de-a lungul timpului, au existat sute de marturii despre asemenea aparitii infricosatoare.
Intalnirile nocturne ale pensionarilor de la caminul "Sf. Nicolae" cu spiritul Voicai au fost confirmate si de fostul director. Acesta declara ca, in perioada cand a condus caminul, a auzit deseori pocnituri ciudate, indeosebi in noaptea de 20, indiferent de luna din calendar. Zgomotele si scartaielile
veneau de niciunde. Astazi, casa e tacuta, batranii tac si ei. Noua directiune ii protejeaza cat se poate de eventualele "atacuri" ale presei. Spaima lor trebuie linistita. Totusi, misterul si legenda "Casei cu stafii" continua sa ramana neelucidate. Aceasta casa, in care istoria unui secol a ingropat numai enigme, a fost revendicata in urma cu cativa ani, de catre o familie din Elvetia. Legenda negustorului si a "casei cu stafii" a fost subiectul romanului Fiul lui Monte Cristo, scris de Theodor Constantin. Scriitorul povesteste despre o familie care ar fi locuit in "Casa cu stafii" si care, dupa ce a vandut-o, a plecat definitiv in Elvetia.
Partea ciudata incepe abia cand aflam ca scriitorul a murit cu mult inainte ca mostenitorii elvetieni sa revendice imobilul, ceea ce duce cu gandul ca povestea Fiul lui Monte Cristo nu este chiar poveste. Poate ca nici legenda negustorului nu este chiar legenda, iar sufletul Voicai inca bantuie conacul.
Brăilenii din Centrul Vechi păstrează, încă, porţiuni din vechile tuneluri folosite de turci, secole la rând - locul tainic unde era ascuns aurul Semilunii. Oraş de legendă, Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube.
Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei" şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri.
Legendele ţesute aici de-a lungul timpului, i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei - azi rasă de pe faţa pământului - a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie.
Porţiuni ale hrubelor - păienjeniş de tuneluri folosite de otomani - se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei nivele, în Centrul Vechi. Vechea pulberărie de pe strada Cetăţii, unde-şi ţineau mai apoi brăilenii budanele, tunelurile de pe Bulevard, Ştefan
cel Mare şi Împăratul Traian - sunt numai câteva din tainicele locuri unde se află catacombele.
Comori ascunse sub pământ
„Casa în care locuiesc are 200 de ani vechime. Când am făcut reparaţii, am găsit, la um moment dat, în perete, cărămizi cu ştampila meşterului de atunci, însemnele Brăilei Vechi. Sunt cărămizi de o duritate extraordinară. Până acum 10-15 ani, mai era în capătul străzii o porţiune de zid vechi, dar cărămizile au fost furate între timp. Sunt ferm convins că, în hrube, sunt multe vestigii de pe vremea turcilor", ne-a spus avocatul Mircea Banu-Panait, brăilean de pe vechea stradă a Cetăţii.
La câteva zeci de metri depărtare, se află casa familei Negulescu, aşezată la intersecţia cu Bulevardul Sfânta Maria, azi Panait Istrati. Puţini sunt cei ce ştiu că, sub clădire, se află un păienjeniş de tuneluri. Casa exista prin 1839 - dovadă actele păstrate de familie - şi a fost dată drept dotă, la 1871, cu toate acareturile din preajmă.
„Casa aceasta a aparţinut aghiotantului lui Antonescu, Anghel Nicolae, ofiţer de artilerie. Dedesupt, la zece metri adâncime, se află hrubele, căptuşite cu cărămidă veche. S-au păstrat în perfectă stare. Le folosim ca şi pivniţă, pentru că vara, aici, este foarte răcoare", a spus Mihaela Negulescu.
Proiect. Galeriile au fost lasate ani de zile in paragina, dar ele ar putea deveni punctul de atractie al orasului
Catalin Iordache
Braila ascunde sub pamantul sau misterioase tunelurile, unice in Romania prin lungimea si vechimea lor. Ele au fost construite inca de pe vremea ocupatiei Imperiului Otoman. Dupa ce au cucerit orasul, rusii au distrus Cetatea Brailei si au astupat intrarile in hrube pentru a desfiinta din punct de vedere militar o pozitie din care se putea controla perfect tot traficul de pe Dunare.
"Nu avem, in momentul de fata, un plan exact al hrubelor. Din pacate, ele au fost cercetate arheologic doar dupa ce s-au prabusit. A fost candva un intreg sistem care pornea din Cetatea Brailei si se ramifica spre portile exterioare ale orasului", declara arhitectul Stanica Pandrea. Specialistul estimeaza ca finalizarea hartii ar costa mult deoarece ar implica folosirea unei tehnici scumpe: aerofotometria. Valorificarea turistica a retelei de catacombe aflate in fosta Cetate a Brailei, unde se afla acum Gradina Publica si Centrul Vechi al orasului, a devenit o prioritate pentru autoritatile brailene, asa cum se arata intr-o analiza a Consiliului Judetean Braila. "In aceste hrube, care vor trebui curatate si consolidate, se pot amenaja locuri de agrement de tipul cramelor sau restaurantelor cu specificul diverselor etnii care convietuiesc in municipiul Braila - greaca, turca, tatara, armeana, rusa, rroma etc.", se arata in analiza CJ Braila.
Tunelurile reprezinta un punct de interes major si pentru edilii orasului. "Primaria Braila este interesata sa foloseasca valoarea turistica a hrubelor si vrea sa investeasca masiv in refacerea unor tronsoane care se preteaza la amenajarea de restaurante sau baruri. Avem un proiect prin care vom cheltui peste un milion de euro in reamenajarea Gradinii Publice si a portiunii de hrube care face legatura dintre Pulberaria fostei Cetati a Brailei si iesirea la Dunare. Vom organiza o licitatie internationala pentru realizarea acestui proiect de anvergura", spune viceprimarul Lucian Tilea.
EXCLUSIV: Reportaj despre căutătorii de comori din noaptea Sfântului Gheorghe
Hrubele Brăilei
Brăilenii răscolesc hrubele şi pământul fostei raiale, după aurul turcilor. Legendă sau nu, brăilenii vor să iasă în noaptea de Sf. Gheorghe, ca să vadă văpăile comorilor din vechime, comori care se arată numai în această noapte.
EXCLUSIV/ REPORTAJ: Afaceri în premieră, acum un secol: Prima fabrică de plăci de gramofon din România a luat fiinţă la Brăila, în 1912! Galerie Foto
Nenumărate sunt poveştile care spun că turcii, până să fie alungaţi, la 1829, şi-au ascuns aurul în labirintul subteran, în speranţa că vor reveni.
Întâmplarea face ca, anul acesta, noaptea Sfântului Gheorghe să coincidă cu noaptea Învierii Domnului, iar Paştele ortodox cu cel catolic.
Se ştie că, vreme de trei secole, Brăila a fost nu doar un avanpost, ci unul dintre cele mai bogate oraşe stăpânite de turci. Despre aurul turcilor povestesc cronicile încă de pe vremea lui Mihai Viteazul.
„Pentru eliberarea Brăilei, oştile lui Mihai au trebuit să susţină şase bătălii. În aprilie 1595, oastea condusă de banul Mihalcea (brăilean de origine) a obţinut capitularea garnizoanei turceşti, care suferise grele pierderi. Oştenii au găsit în cetate, scriu cronicile, „un milion de bani de aur şi multe provizii", precizează arhivistul brăilean Gheorghe Iavorschi.
ARHIVIST GHEORGHE IAVORSCHI
DOCUMENTUL PRIVIND PREMIUL PENTRU CLOŞCA CU PUII DE AUR
Comori în hrube
Se mai spune că, în fuga lor, turcii au reuşit să ascundă o mare cantitate de aur în pâini şi să ajungă de cealaltă parte a Dunării, unde era teritoriu toman.
Se crede că, la 1829, când turcii au pierdut, pentru totdeauna, Brăila, multe din comorile lor au rămas îngropate în hrube şi că, în noaptea Sfântului Gheorghe, ies la iveală. Adevărat „oraş subteran", hrubele au fost, în mare parte, astupate.
INTRAREA PRINCIPALĂ ÎN HRUBE, LA GRĂDINA MARE
„Începând cu 1950, în fiecare deceniu, hrubele au fost astupate, urmare a lucrărilor edilitare efectuate. Se astupau străzi întregi când se făceau canalizări sau se trăgeau conducte de gaze, fără a exista o evidenţă exactă a acestor hrube", a precizat arhivistul Ştefania Botez.
ARHIVIST ŞTEFANIA BOTEZ
Brăilenii ştiu bine că, din când în când, comorile din vechime sunt descoperite întâmplător şi că doar o parte din aur ajunge la autorităţi.
„Cloşca cu puii de aur", celebrul tezaur găsit de un ţăran buzoian, avea 22 de piese din aur, din care au mai fost recuperate 12.
În noiembrie 1875, când s-a furat Tezaurul de la Pietroasa („Cloşca cu puii de aur"), Prefectura Brăilei publica un anunţ în care prezenta piesele de aur furate, oferind o recompensă de 5.000 de lei noi.
NOAPTEA DE SFÂNTUL GHEORGHE-NOAPTEA DE ÎNVIERE
După câteva zile, hoţul, anume recidivistul Pantazescu din Bucureşti, a fost prins şi condamnat la 6 ani de închisoare. A fost împuşcat mortal ulterior, pe când încerca să evadeze.
Brăilenii cunosc, de asemenea, legenda potrivit căreia marele industriaş şi filantrop Nedelcu P. Chercea ar fi găsit o comoară de pe vremea turcilor, de pe urma căreia s-ar fi îmbogăţit.
La oraş, părerile sunt împărţite, iar scepticii câştigă teren. La ţară, însă, abia aşteaptă sătenii să vină Sf. Gheorghe.
„Flăcări din pământ"
În multe din satele judeţului, existenţa vechilor comori este considerată o certitudine. Nimeni nu îndrăzneşte să nege că ar exista, în anume locuri, aur „ascuns de turci".
În fostele sate ale raialei, credinţa că în noaptea Sfântului Gheorghe, ies comorile la iveală, din pământ, este cu atât mai mare. La Tichileşti, spre exemplu, un sătean a solicitat autorităţilor un buldozer, ca să sape „La Cruce", acolo unde, spune el, ar fi văzut „flăcări albăstrui, de juma' de metru", ieşind din pământ.
„Veneam de la schimbul II, lucram pe vremea aceea la Combinat. La intrare în comună, era să cad de pe bicicletă: în locul în care fusese odată Crucea, ieşeau limbi de foc din pământ. Şi era aproape de miezul nopţii, în noaptea Sfântului Gheorghe!", povestea, deunăzi, bătrânul.
Omul a cerut primăriei un buldozer, ca să caute comoara, însă autorităţile nu l-au luat în serios. Interesant este faptul că, în aceeaşi zonă, a fost descoperit un mormânt sarmatic, de prin secolele II-III.
ŢIGANI NOMAZI LA TICHILEŞTI, ÎN VADUL LA COMOARĂ
Un altul a găsit, pe când săpa după lut, „un schelet cu coif, armură şi sabie" şi cu săgeţi de aramă alături. Eu însumi am văzut câteva din săgeţile de bronz găsite. Despre restul relicvelor, nu se mai ştie nimic.
„Vadul La Comoară se cheamă aşa pentru că, demult, s-ar fi găsit aici o comoară de pe vremea turcilor. Au mai săpat câţiva oameni, acum vreo 30 de ani, dar n-au găsit nimic", a spus Vasile Corbu, de 72 de ani, gospodar de la Tichileşti.
Vadul La Comoară şi Vadul lui Băjan, de la marginea Tichileştiului, locuri pline de legendă, sunt acum năpădite de buruieni. E locul ales pentru popas de către ţiganii căldărari, nomazi din tată-n fiu, care meşteresc „ceauane".
sâmbătă, 13 decembrie 2008
Reteaua subterana - Braila
Cândva căi pentru transportat praful de puşcă, hrubele au devenit în anii din urmă motiv de surpare a locuinţelor brăilenilor. Nu au fost niciodată catalogate integral, iar când conducerea Muzeului a propus – periodic, din 1989 încoace – punerea lor în valoare, răspunsul administraţiei locale a fost negativ. Porţiuni din aceste hrube, amenajate ştiinţific şi atractiv, ar putea reprezenta puncte deosebite din punct de vedere al atracţiei turistice. Hrubele Brăilei sunt mai degrabă o legendă, câtă vreme nimeni nu mai poate să admire măcar o porţiune din ele. Legende întregi se ţes, din timp în timp, ba că acolo ar fi stat luptători anticomunişti între anii 1947 – 1960, ba că mai târziu, prin anii ‘70, aici s-ar fi aciuat niscaiva spioni. Nimic mai fals. În 1955, s-a decis că hrubele Brăilei trebuie să fie astupate. „Erau fenomene de tasare în urbe şi-atunci s-a trimis o comisie de la Institutul de Geologie al Academiei care a făcut o documentare ce a avut nişte sondaje geo la bază. S-au găsit puzderie de hrube pe care le-au catalogat «hrube umede», «hrube uscate» şi «hrube cu apă» în ele, pe diferite nivele. Ăsta este stadiul la 1955, mai, şi după aceea s-a poruncit această astupare care, însă, a fost parţială pentru că unii au cerut să le lase câte o porţiune neastupată”, povesteşte despre aceste „comori” prof. univ. dr. Ionel Cândea, arheolog, directorul Muzeului Brăila, unul dintre puţinii brăileni care mai încearcă să aducă în faţa publicului hrubele. Arheologul a propus, din 1990 încoace, tuturor celor care au condus Brăila un plan de refacere şi de utilizare a unor porţiuni din hrube, dar răspunsul s-a lăsat mereu aşteptat. Legături între Citadelă şi bastioane „În Brăila anului 2008 păstrăm, încă, doar câteva segmente din cele ce-au fost hrubele cu caracter militar ale Brăilei înainte de 1828, anul eliberării de sub turci. Ele duceau mai totdeauna de la fortificaţia ultimă, deci de la Citadelă – zona de nord Grădina Mare, de la Vadul Schelei – până la ultimul zid de apărare către Bulevardul Cuza de astăzi, unde se aflau cele nouă bastioane, amplasamentele tunurilor din Garnizoana Brăila. Tot transportul de pulbere, de praf de puşcă, între Citadelă – locul depozitului – şi tunurile aflate pe bastioane se făcea, probabil, în cea mai mare parte – nu avem izvoare scrise,
deducem – prin aceste căi subterane. Evident că după 1829-1830 aceste galerii s-au prăbuşit în cea mai mare parte, dar foarte multe dintre ele au şi rezistat pentru că multe dintre ele erau căptuşite cu cărămidă”, precizează Cândea. Segmente din acest traseu de hrube s-au păstrat pe Bulevardul Panait Istrati, fost Sulina, pe strada Împăratul Traian şi în alte câteva zone din urbe, dar pe terenuri proprietate privată unde este dificil de realizat un program de reabilitare şi de vizitare de către public. Şanse de reabilitare, în Cetăţii nr. 43 şi Grădina Publică Un segment care poate ajunge să fie vizitat de public, chiar dacă deocamdată el se află pe o proprietate privată, este pe strada Cetăţii nr. 43. Aici a fost construită, în 1812, la revenirea turcilor în cetatea Brăilei, o nouă pulberărie, după ce în 1810 cealaltă sărise în aer. A fost amenajată la peste 4 metri adâncime, pe o suprafaţă de peste 40 metri pătraţi. Se păstrează, se pare, cam 50 de metri în lungime din această hrubă care este catalogată şi înscrisă în lista obiectivelor monumente istorice ale Brăilei. Ionel Cândea subliniază: „Ce se poate face acolo? În primul rând, cercetarea şi consolidarea zonei, cercetarea însemnând o cercetare arheologică scurtă, un sondaj; în al doilea rând, o consolidare a tot ceea ce este acolo pentru că lucrurile au fost lăsate în dezordine de Întreprinderea de Vie – Vin, care atunci când a fost declarată falimentară a spart budanele construite acolo – pentru că intrarea este îngustă, s-au construit, pe loc, budane uriaşe în care au păstrat vin şi la plecare le-au spart. S-a adunat mucegai, deşi există răsuflători; răsuflătorile trebuie însă identificate, deschise şi abia atunci spaţiul poate fi amenajat cum se sugera încă de când exista Întreprinderea de Vie acolo. În stânga, cum cobori pe scări, era amenajat un spaţiu de degustare şi de protocol, pe parcursul a câţiva metri, iar spaţiul din dreapta poate fi pus în valoare ca subsecţie a Muzeului unde să facem un centru, cu bază de date care să privească fortificaţiile – pentru că este un element al vechii cetăţi, nu a mai rămas nimic din vechea cetate, din toată cetatea Brăilei, cât a fost ea de teribilă nu a mai rămas decât acest segment. Acest centru de date ar putea să privească toată Dunărea, că suntem europeni acum, din Germania până la Belgrad în jos, Giurgiu, tot ce există, stânga-dreapta, Nicopole, Silistra etc. cu tot ceea ce înseamnă istoria lor, cu proiecţii şi cu amenajări pe un proiect pe care îl am eu în minte de mult. Cei interesaţi, dar şi oaspeţi să poată intra acolo să ia cunoştinţă de istoria fabuloasă care este istoria Brăilei în conexiune, evident, cu istoria oraşelor de pe Dunăre şi a oraşelor din vestul Mării Negre. Deci, acest segment de hrubă poate fi un centru de istorie a fortificaţiilor de pe valea Dunării, cu hărţi, cu sisteme moderne de informare la dispoziţie, un loc unde accesezi, dai un clic şi vezi tot ceea ce înseamnă istoria cetăţii, să spunem, a cetăţii Belgradului, vezi tot ce înseamnă cetatea – construcţii etc. Este extraordinar, avem copii, tineret, adulţi chiar care habar nu au de unele lucruri şi pe care ar putea să le afle intrând pentru jumătate de oră sau o oră de vizită în asemenea centru”. Spaţiul poate fi răscumpărat de la proprietar, dacă există voinţă în acest sens. Cu mai multă implicare financiară, pentru că
porţiunea e probabil surpată pe întreaga întindere, se poate reabilita şi hruba de sub Grădina Publică, al cărei capăt este vizibil sub scările parcului central, acolo unde la un moment dat s-a zidit intrarea cu cărămidă. Şanse ar fi; fonduri europene se pot accesa prin diverse programe. Mai nou, actualul primar Aurel Simionescu a solicitat directorului Cândea implicarea în desfăşurarea unui asemenea proiect. Să sperăm că acum, după 19 ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi la un an şi jumătate de când suntem în UE să arătăm că gândim în stil occidental. Deocamdată, comorile Brăilei zac sub pământ, călcăm peste ele, având cel puţin certitudinea că nu le distrugem cu bună ştiinţă; din păcate, cu siguranţă, se distrug prin neprotejare.
Autor: Armanda Filipine;
Foto: Ziarul de Braila;
Articol aparut in Ziarul de Braila din 21 iunie 2008;
**********
In continuare, cateva din comentariile cititorilor la articolul de mai sus:
* scris de corsa, iunie 22, 2008
pe Bd.-ul A.I.Cuza pe locul unde s-a ridicat edificiul Micutelor Franciscane si care adapostestecopii orfani .Cu ocazia sapaturilor a fot descoperita o hruba care era cu trei antecamere coborand pe doua niveluri si care am inteles ca servea drept carciima in perioada 1830. Am fost uimit si totodata incantat de structura arhitecturala si de rezistenta hrubei. Am vazut chiar un crniu de om la o adancime de 1,5 m. in teren descoperit cocazia sapaturii de catre un excavator. sunt curios daca s-a pastra acea hruba cu ocazia construirii esificiului. Pozitia exacta este urmatore. B-dul .I.Cuza colt cu tr. Bateriei.
* scris de Dan, iulie 10, 2008
M-as bucura mult sa pot vizita ce se mai poate din aceste hrube si sa aflu mai mult despre istoria Cetatii Braila. Si in orasul meu,Sibiu a demarat o actiune in acest sens incepandu-se cu cartografierea si salvarea a ce se mai poate,caci zona din incinta celei de a treia centuri de fortificatii este impanzita de tuneluri.
* scris de Mariana, septembrie 25, 2008
Am locuit cand eram copila pe strada Stefan cel Mare nr.3. In timpul demolarilor din 1978-1982, de pe partea stanga a strazii, cum te uiti la fluviu,s-a cascat o goapa mare surpata in urma actiunii unor budozere asupra unor case aflate in curs de demolare. Utilajele au parasit locul si o buna
bucata de vreme demolarile nu au mai inaintat. Dupa plecarea acestora, mai multi copii, printre care ma aflam si eu, am plecat in cercetare si am dat peste o asemenea hruba. Se putea ajunge cu usurinta datorita peretilor si caramizilor surpate, era ca pe marginea unui pante de deal. Am coborat in hruba. Intr-adevar era imensa, cam 3-4 m inaltime si 10 m latime, boltita, captusita cu caramida rosie, bine conservata. Mirosul era ca de casa veche neaerisita. Hruba era goala. Partea de jos era ca un drum de tara pietruit, uscat. Nu am inaintat prea mult in ea de frica sa nu fim prinsi inauntru de moloz sau de surparea peretilor constructiei in sine. Constructia se indrepta spre Dunare, cam la 4-5 metri adincime,pe o lungime de 15m (mai mult nu am vazut pentru ca se intuneca pe masura ce inaintai, nici capatul nu se zarea).
Dupa aceasta incursiune a noastra, nu am observat nici o activitate importanta a autoritatilor prin care sa se conserve aceasta contructie extrem de bine conservata. Pur si simplu mi-a parut rau ca blocurile care urmau sa se construiasca in zona centrului nou al orasului( in apropiere de hexagoane) o vor distruge cu fundatiile lor. Amintesc ca era in zona strazii Stefan ce Mare in apropiere de faleza Dunarii. Deci, constructia hrubelor nu s-a oprit in zona bulevardului Al. I Cuza cum se specifica in articol. Am postat in 24.09.2008 acest articol pentru ca in aceasta zi l-am descoperit. Inca ceva, consider o blasfemie ca aceste hrube, daca vor fi reconditionate, sa se transforme in locuri de degustare a vinului sau in carciumi, dupa cum isi planifica unii dintre mogulii orasului. Si asa orasul este plin de restaurante si de betivi. Le consider monumente istorice si lucrari de genistica si fortificatii. Cred ca asa trebuie sa ramana, situri arheologice daca doriti. [email protected]
Turism in subsol, la "Pulberaria noua"
Cafenele, restaurante cu retete brailene, muzica, voie buna dar si o forma originala de turism cultural intr-una din legendarele hrube ale Brailei. Desi pare o tema aproape fantastica, ideea este una dintre cele mai atragatoare care au fost vehiculate la simpozionul "Rebranding Braila". In fond, este vorba despre punerea in valoare a hrubelor orasului si transformarea acestora intr-un punct de atractie pentru turisti, prin amenajarea in tunelurile subterane de cafenele, restaurante, spatii de expozitie, de comercializare de suveniruri si de cercetare arheologica.
Pentru a vedea daca proiectul este viabil, am luat legatura cu Muzeul Brailei, de unde am aflat ca in strafundurile orasului s-au descoperit nu mai putin de 99 de segmente de hrube. Dintre acestea, pina acum, 2 sau 3 s-au atins in cursul unor cercetari arheologice in anii 1992-1993 pe amplasamentul Strazii Nicolae Grigorescu nr.1, in locul respectiv fiind, de fapt, o intersectie de hrube, pe locul actualei Curti de Conturi. O alta intersectie de hrube a fost descoperita sub Piata Independentei, aproape de statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Multe dintre segmentele de hrube, importante ca lungime, sustine Ionel Candea, directorul Muzeului Braila, s-au pierdut pentru ca au fost zidite ori s-au surpat. Este si cazul hrubei din Gradina Mare, a carei intrare a fost zidita, in chip decorativ, ducindu-i in eroare pe multi, inclusiv pe istoricul Constantin C. Giurescu, care a crezut ca acel zid face parte din zidul cetatii.
Turism sub oras? De ce nu?
Au mai fost descoperite hrube pe strada Imparatul Traian sau cea de sub proprietatea Octavian Negulescu, de pe Bulevardul Panait Istrati, semnificativa din punct de vedere tehnic, avind pavaj de piatra captusita cu caramida turceasca de cea mai buna calitate. In cazul hrubei din Gradina Mare, Primaria are in vedere cercetarea, interceptarea, curatarea si mai apoi conservarea acesteia.
Hruba cea mai importanta este "Pulberaria Noua", pe care Primaria sustine ca o detine si pare ideala pentru ideile vehiculate la "Rebranding Braila", ea putind fi pusa in valoare din punct de vedere cultural, cit si din punct de vedere comercial. Hruba cu pricina ar putea fi folosita ca punct de atractie turistica, imbinind astfel cele doua laturi, atit cea comerciala, cit si cea culturala si istorica.
"S-ar putea evidentia calitatea de monument, printr-o prezentare sistematica a Cetatii Braila si a tuturor cetatilor de pe malul Dunarii, prin machete, prin reprezentari pe ecrane, fiind o retrospectiva a tot ceea ce a insemnat acest oras. La intrare, pe linga aspectul istoric, poate interveni si aspectul turistic reprezentat prin gastronomie: restaurante specifice diferitelor etnii, precum restaurante turcesti sau taverne grecesti, formind astfel un mozaic etnic, inclusiv obiecte de artizanat. Se va incepe cu consolidarea si conservarea, apoi se poate continua pe baza unui proiect cu fonduri europene", ne-a declarat Ionel Candea, directorul Muzeului Braila.
Misterele din hrubele Brailei
I
Braila la 1826, chiar inaintea distrugerii sale
Vreme de zeci de ani mai apoi, blestemul casniciilor nefericite s-a instapanit de-a binelea peste casa, facand pe fiecare nou cumparator sa renunte pe data la ea. Apoi, vila boierului Mavrocordulas a devenit azil de batrani si parea ca totul se linistise. Pana cand, si mai incoace, in 1985, lucrarile de reconsolidare a azilului au ajuns la fundatie. Acolo, muncitorii au dat peste intrarea intr-o hruba. Si tot acolo, zidite in peretele hrubei, muncitorii au gasit osemintele unei tinere fete, impuscata in cap. Nu putea fi altcineva decat frumoasa Voica. Din pricina ingustimii legilor, directiunea nu a reusit sa duca osemintele intr-un cimitir. Ramasitelor Voicai li s-a gasit un locsor in curtea din fata casei. Ani buni, pana cand osemintele au fost duse de acolo si inmormantate crestineste, fantoma fetei ingropate in hruba a infiorat noptile batranilor din azil. O aparitie diafana, o mireasa zglobie, plutind parca de fericire, de colo-colo, prin vechiul salon de dans, devenit intre timp salon de azil...
Amintiri de sub pamant
Si inainte de gasirea cadavrului sub "Casa cu stafii", descoperirea de hrube facea deliciul amatorilor de senzatii tari din Braila. Orasul e plin de povesti incarcate de aerul greu, statut, al hrubelor si de atmosfera aceea irespirabila a inaintarii tiptil, pas cu pas, prin bezna pamantului. "Copil fiind, prin 1957-1960, locuiam pe strada Masinilor, intr-o cladire construita in 1880. Casa avea si un subsol de peste 2 metri adancime, din care se putea cobori in alt subsol, de inca 3 metri, ce depasea ca intindere cu mult limitele constructiei. Catre sud, exista o noua trecere boltita, din caramida, ce sugera o panta
coboratoare, dar trecerea aceasta era zidita. Prin rarele fisuri, se simtea curent rece, chiar si in mijlocul verii. Asta imi sugera existenta in spatele zidariei a unui tunel mai lung si destul de adanc", isi aminteste cu nostalgie Matei Turcila, un fost brailean fascinat de legendele hrubelor din orasul in care a trait.
Trupele rusesti la portile Brailei otomane
Marioara Burciu s-a avantat, la randu-i, prin hrube, pe vremea copilariei sale. "Am locuit pe strada Stefan cel Mare. In timpul demolarilor din 1978-1982, s-a cascat o groapa mare, surpata, pe unde au trecut buldozerele. Dupa plecarea utilajelor, mai multi copii, printre care ma aflam si eu, am pornit in cercetare si am dat peste o hruba. Am coborat. Era imensa, cam 3-4 metri inaltime si 10 latime, boltita, captusita cu caramida rosie, bine conservata. Mirosul era ca de casa veche neaerisita. Partea de jos era ca un drum de tara pietruit, uscat. Nu am inaintat prea mult in ea, de frica sa nu fim prinsi inauntru de moloz sau de surparea peretilor. Constructia se indrepta spre Dunare, cam la 4-5 metri adancime, pe o lungime de 15 metri...".
Azi, in Braila, gasesti mai multe povesti decat hrube. Majoritatea acelora despre care iti vorbesc cu patima si nostalgie brailenii intre doua varste s-au surpat intre timp. Cea mai pretioasa si mai impozanta dintre ele, fosta pulberarie a cetatii, sta inchisa sub o cheie despre care nimeni nu stie exact pe unde o fi: poate pe la Primarie, poate pe la ceva director al unei firme care trebuia sa se ocupe de reamenajare... Singurele locuri in care poti intra astazi in adancurile vechii citadele sunt beciurile catorva locuinte particulare, acolo unde tunelurile nu au fost astupate in anii '50. "Daca avem norocul si gasim pe cineva acasa. Si daca ne lasa sa intram...", isi ia, cumva incurcat de situatie, toate precautiile necesare, profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei.
Tunelurile secrete
Pornesc impreuna cu calauza mea pe urmele zbuciumatei istorii a asezarii de pe malul Dunarii. "Cetatea dateaza de dupa 1538. Atunci, in retragere, dupa expeditia de pedepsire a lui Petru Rares in Moldova, Soliman Magnificul ocupa Tighina, pe Nistru, si Braila, portul cel mai important al Tarii Romanesti
pe Dunarea de Jos. De atunci si pana dupa 1800, vreme de mai bine de trei veacuri, Braila devine cap de pod al intereselor otomane in regiune", spune istoricul brailean. Cum Braila, cu tot ce insemna ea din punct de vedere economic si strategic, intra direct sub administrarea Portii, turcii construiesc aici o cetate fabuloasa, imposibil de cucerit. Minarete semete se inaltau indaratul zidurilor, fantani adanci, cu apa limpede, au fost sapate, pentru ca "Ibraila" sa reziste cat mai mult, in caz ca avea sa fie atacata...
Resedinta pasei otomane la Braila
Au asezat citadela pe cel mai inalt loc de pe toata terasa Dunarii - acolo unde crestinii isi pusesera, inainte de cucerire, mormintele, conform traditiei. In timp, au incercuit citadela cu numeroase ziduri de aparare. Aflata in Muzeul Brailei, macheta vechii cetati, realizata dupa o reproducere austriaca inspirata de informatiile secrete dobandite de un spion trimis de Viena, ilustreaza geniul militar al stapanirii otomane. Cinci inele de aparare inconjurau cetatea, fiecare din ele intarit cu santuri. Primul zid inconjurator avea nu mai putin de noua bastioane de aparare!
In timpul durelor asedii la care a fost supusa cetatea ulterior, alimentarea cu munitie si cu diverse provizii a bastioanelor, ca si miscarile de trupe, se realizau, spun istoricii, cu ajutorul unui complex sistem de tuneluri subterane. "Oricand activitatile din interiorul zidurilor puteau fi detectate de atacatori... In plus, ar fi fost foarte primejdios sa transporti praf de pusca la suprafata, in vreme ce tu erai bombardat. Tocmai de aceea, otomanii au construit aceste tuneluri subterane", explica Ioan Candea. Turcii au profitat de malul inalt al Brailei din zona Dunarii si de solul moale, pentru a putea strapunge pamantul, si asa au facut spectaculoasa retea subterana, unica in Romania.
Lacate pe oras
Profesorul Ioan Candea e brailean get-beget. Calatoria noastra spre hrube e, in mare masura, chiar drumul spre copilaria sa. Asteptarea infrigurata a ultimei ore de scoala si fuga neabatuta, odata cu sunetul clopotelului, spre hruba de sub Gradina Mare, pe stradutele inguste, ce inca mai purtau pe atunci, macar in ochii batranilor iesiti pe la porti, parfumul autentic al unei aristocratii pierdute. "Aveam vreo 12 ani cand am descoperit hrubele. Ne jucam mereu acolo, desi nu inaintam foarte mult prin tuneluri, pentru ca se intamplasera atatea...". In vocea sa, ca si in vocea celorlalti braileni care au
intrat in hrube, e ecoul terifiantelor povesti cu copii prinsi sub daramaturi. Curiozitatea era insa mai mare decat teama!
Profesorul Ioan Candea, directorul Muzeului Brailei
Inaintam cu pasi mari, intinsi, peste baltoacele inghetate ale unei ierni capricioase, ce se agata nevrotic de strazile si de stresinile orasului. Cate o casa renovata, apoi alte sase-sapte superbe palate murind in picioare, o iarna cu zapezi topindu-se prin peretii fragili si reci, ce-au adapostit tandretea si caldura unui alt veac. Ici-colo, cate un colt de blazon cu un 1902 sau 1911 - ani stingheri printre ramuri de maslin scuturati deolalta cu tencuiala veche - mai aminteste de epoca de mare inflorire a orasului. Trecem de un rand de muncitori ce sapa un drum proaspat asfaltat si ajungem in parc, cotind dreapta, pe langa o casa insemnata cu o inscriptie ce aminteste de tanarul Panait Istrati, care lucrase in ea ca "baiat de alergatura". O placuta prinsa pe colt, intr-un perete galben tipator. In parc, vechiul turn de apa vegheaza esplanada ce duce spre faleza si spre intrarea in hruba secreta a adolescentei profesorului Candea. "Pe vremuri, sus, in turn, functiona un restaurant rotitor, care panorama intreg orasul". E inchis si acesta, ca si pulberaria si ca atatea alte puncte de interes turistic ale Brailei...
Cetatea cu milioane de bani de aur
Existenta tunelurilor subterane era ascunsa populatiei civile, in anii stapanirii otomane: secret militar. Descoperirea hrubelor in vremurile noastre, dupa daramarea cetatii si dupa constructiile masive inaltate in jurul anului 1900, a dat nastere fabulatiilor de tot felul. Multi vanatori de comori sunt si acum convinsi ca hrubele gazduiesc, inca, ramasite ascunse ale bogatiilor stralucitoare din timpul Imperiului Otoman. Ce-i drept, faptele istorice le hranesc aceste sperante... Se spune ca armata moldoveneasca a lui Ioan Voda cel Cumplit, care a atacat cetatea turceasca, fara a cuceri insa si citadela, a luat "mult aur... si argint si bani batuti, nestimate si margaritare". "Braila era orasul cel mai avut din acele vremuri", completeaza un faimos cronicar polon.
Hruba de la malul Dunarii, blocata de o usa metalica
Mihai Viteazul a atacat si el, prin trupele conduse de banul Manta, vestita cetate a Brailei. Mai bine de trei luni a durat asediul, iar in final, garnizoana otomana a capitulat. Soldatilor sultanului li s-a permis sa plece liberi, cu barcile, pe mare. "I-au lasat sa-si ia cu ei ceva provizii, iar retragerea otomanilor a fost permanent supravegheata de ostasii lui Mihai Viteazul. Mare le-a fost mirarea acestora, cand au vazut ca, de la un moment dat, barcile turcilor stateau sa se scufunde, de grele ce erau, desi cei din garnizoana nu puteau lua cu ei decat ceva de-ale gurii. Se pare ca otomanii luasera cu ei in secret, prin hruba localizata azi in Gradina Mare, care avea iesire in malul Dunarii, o buna parte din tezaurul cetatii. Au ascuns in paini lingourile de aur, ca sa nu poata fi prinsi", spune directorul Muzeului Brailei. Dar chiar si asa, sursele istorice confirma faptul ca valahii lui Mihai au gasit in cetate "un milion de bani de aur si mare cantitate de provizii".
Suntem chiar la intrarea in faimoasa hruba. "Aici fugeam, la hruba aceasta, acum 50 de ani, cand eram in liceu. Parca vad si acum! Intrarea era acoperita de o vegetatie abundenta, iar apoi se deschidea tunelul... Inaintam 10-15 metri, nu mai mult", spune profesorul. Din hruba n-a mai ramas decat un zid artificial, ridicat demult, la o aniversare a Brailei. O poarta scofalcita de fier bareaza intrarea, oricum surpata. Iar deasupra scrie, absolut de neinteles pentru istoricul brailean, "Beci, sec. XVIII", nu "Hruba", asa cum i se zice in tot orasul.
Pintenii mortii
Faleza Dunarii e la doi pasi de noi. Locul pe unde a fost dus tezaurul otoman e acoperit de un morman de sticle de bere. "Alaturi de pulberarie, acesta ar fi locul cel mai bun pentru o reamenajare a hrubelor. Prostia e ca cercetarea hrubei ar fi trebuit prinsa in proiectul de refacere a Gradinii Mari. Intre timp, totul e asfaltat, e greu sa se mai faca ceva...", spune amarat directorul Ioan Candea.
Mergem mai departe, spre locul in care se afla hruba ce gazduia pulberaria fostei cetati. Pe poarta de la intrare e un lacat mare. Alaturi, o noua placuta pentru turisti: "Hruba Pulberaria Noua, 1812-1814". I se spune Pulberaria Noua pentru ca, de fapt, inainte de 1810, aici se afla o alta pulberarie. Episodul de la 1810, care duce la disparitia vechii pulberarii, e unul dintre cele mai dramatice din istoria cetatii. Braila se afla pe atunci sub ocupatie
ruseasca. Intr-o buna zi, doi ofiteri rusi au comis imprudenta de a intra in pulberarie cu pintenii la cizma. Pintenii au facut scantei si, intr-o clipita, intreaga citadela a fost zguduita de un cataclism teribil. Un zgomot asurzitor, apoi un urias nor de praf s-a ridicat deasupra cetatii, vizibil de la multe poste departare. O liniste grea, ca de mormant, s-a lasat apoi. Intreaga pulberarie a fost distrusa, alaturi de multe alte cladiri din vecinatate. Trei sute de morti au fost jeliti de braileni in zilele ce au urmat blestematei explozii. Spiritele lor au bantuit multa vreme fantezia orasului.
Istorie si apa minerala
"Pulberaria noua, construita de otomani dupa recucerirea cetatii de la rusi, are dimensiuni impresionante. Peste 50 de metri lungime, o inaltime de aproape 5 metri si o latime de 6 metri. Nu e cu nimic mai prejos decat o statie de metrou din zilele noastre", spune profesorul Candea. "Acum, dupa atata vorba, daca avem noroc, poate intram si noi intr-o hruba". Ajungem la intrarea intr-un magazin de apa minerala.
O doamna frumoasa si amabila ne intampina. De cum il vede pe profesorul Candea, stie ca e vorba despre hruba din spatele cladirii. Se scuza: hruba istorica e folosita ca depozit. Intr-adevar, siruri de lazi pentru sticlele de apa minerala, navete de bere si cutii vechi de vopsea stau stivuite de-a dreapta, cum intri. Un tunel boltit, bine intretinut, care te obliga sa stai usor adus de spate ca sa il poti parcurge. "Turcii duceau pe aici butoaiele de pulbere, deci umblau aplecati de spate", imi explica profesorul. Trec pana in capatul tunelului: 7-8 metri de la intrare, apoi hruba coteste la stanga, in unghi drept. Arhitectura hrubelor e desavarsita, iar tunelul cotind la stanga demonstreaza cat de complexa trebuie sa fi fost reteaua construita de turci. "Sunt planuri si documente la Istanbul care vorbesc despre construirea si repararea cetatilor turcesti de la Dunare, din Asia Mica, de peste tot. Era ordine si disciplina in Imperiul Otoman, in ciuda imaginii pe care unii dintre noi o au astazi
Mihaela, in hruba comorilor copilariei sale
I
Asezare
Populatie: 385.066 locuitori (01.07.2005)
Suprafata: 4765,8 kmp
Localizare: in sud-estul Romaniei
Orase: Braila (resedinta de judet), Faurei, Ianca, Insuratei
ISTORIC
Atestata documentar la 20 ianuarie 1368, Braila, situata intr-un cadru natural generos, in imediata vecinatate a Dunarii, a devenit cunoscuta, in scurta vreme, ca un important centru commercial, loc de intalnire a produselor transportate de corabiile venite din porturile aflate pe coastele Marii Negre si Mediteranei cu produsele occidentale desfacute aici, indeosebi, de negustorii brasoveni. Acest fapt este consemnat si de cronicarul grec Laonic Chancocondil in 1462, cu prilejul expeditiei lui Mahomeed al II-lea impotriva Domnului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, cand scria despre Braila “oras al dacilor, in care fac comert mai mare decat in toate orasele tarii”.
Insemnatatea marelui port dunarean este demonstrata si de faptul ca numeroasele drumuri comerciale ce il legau de diferite zone si orase din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, purtau denumirea de drumul sau calea Brailei . Mare centru economic, cu o pozitie strategica deosebita, aflat in zona de granita dintre cele doua tari romanesti, Braila a intrat in sfera de expansiune a Imperiului Otoman. Cu atat mai mult cu cat se putea crea o punte de legatura cu Dobrogea, aflata sub stapanire otomana, iar prezenta unei garnizoane militare aici ar fi descurajat intentiile de independenta ale domnilor romani. De aceea, in 1538, cu prilejul expeditiei impotriva Domnului Moldovei, Petru Rares, Braila este ocupata de catre turci, iar doi ani mai tarziu, asa cum reiese dintr-un raport polon, aici se construia cetate de zid.
Desi aflata sub monopol otoman, viata economica a continuat sa evolueze, Braila devenind schela de aprovizionare pentru capitala Imperiului, iar marile venituri obtinute din diferitele activitati comerciale nu mai intrau in visteria tarii, ci reveneau acum sultanului si dregatorilor acestuia.
Dupa 289 de ani de ocupatie otomana, Braila este reintegrata Tarii Romanesti, in urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, incheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol din 2/14 septembrie 1829. Actul dezvoltator al articolului V din tratat prevedea ca cetatile turcesti de pe malul stang al Dunarii impreuna cu insulele dinspre acest mal vor fi inapoiate Tarii Romanesti, hotarul fata de Imperiul Otoman urmand a fi talvegul Dunarii. Totodata, prin tratat se stipula libertatea de navigatie pe Dunare si mare, ceea ce inseamna desfiintarea monopolului otoman asupra marfurilor romanesti, in consecinta, Braila a cunoscut un avant economic fara precedent in istoria sa, stimulat si de obtinerea, in 1836, a statutului de porto-franco.
Intensele tranzactii comerciale efectuate in port, posibilitatea obtinerii unor castiguri mari si rapide au atras numerosi comercianti straini -bulgari, macedoneni, albanezi, greci dar si francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei, precum si numerosi romani transilvaneni, Braila devenind o entitate multietnica. Specializata in exportul cerealelor, speculand abil construirea retelei de cai ferate, Braila, in scurt timp, a reusit sa transeze in favoarea ei rivalitatea cu portul vecin, Galati, ba mai mult, sa intre in competitie cu Odessa.
O parte a veniturilor obtinute din activitatile comerciale au fost utilizate de autoritatile orasului atat pentru reconstructia si modernizarea acestuia, cat si pentru extinderea capacitatilor portuare.
Desi statutul de porto-franco a fost desfiintat, portul si-a continuat evolutia ascendenta, inregistrand in 1911 momentul de varf al valorii exportului, aceasta si datorita amplelor lucrari de modernizare a instalatiilor portuare si de construire a docurilor care cumprindea un complex intreg de cheiuri, dane, silozuri si magazii, rezervoare de petrol, cai ferate, sosele, precum si un bazin pentru iernatul vaselor.
Intre 1830, cand este inregistrat primul plan de reabilitare a orasului, limitele sale creionandu-se de-a lungul actualului boulevard Al.I.Cuza, si 1898, cand este publicat planul inginerului sef al orasului J.Dufour, constatam ca Braila se extinsese pana la bulevardul Dorobantilor.
Normele riguroase in constructia imobilelor - cladirile trebuiau construite numai in conformitate cu planurile aprobate, in zonele centrale casele trebuiau sa fie exclusive din caramida si sa aiba o fatada anume, trasarea pietelor si parcurilor publice, pavarea strazilor, construirea retelei de canalizare si a celei de aductiune a apei potabile, inaugurarea unui mijloc
modern de transport, tramvaiul electric, rezolvarea iluminatului stradal si casnic prin reteaua electrica, sunt doar cateva dintre realizarile autoritatilor locale, Braila inceputului de secol XX prezentandu-se ca un oras de anvergura europeana.
Atestare documentara
Atestata documentar la 20 ianuarie 1368, Braila, situata intr-un cadru natural generos, in imediata vecinatate a Dunarii, a devenit cunoscuta, in scurta vreme, ca un important centru comercial, loc de intalnire a produselor transportate de corabiile venite din porturile aflate pe coastele Marii Negre si Mediteranei cu produsele occidentale desfacute aici, indeosebi, de negustorii brasoveni. Acest fapt este consemnat si de cronicarul grec Laonic Chancocondil in 1462, cu prilejul expeditiei lui Mahomed al II-lea impotriva Domnului Tarii Romanesti, Vlad Tepes, cand scria despre Braila “oras al dacilor, in care fac comert mai mare decat in toate orasele tarii”.
Insemnatatea acestui port dunarean este demonstrata si de faptul ca numeroase drumuri comerciale care il legau de diferite zone si orase din Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania purtau denumirea de drumul sau calea Brailei. Mare centru economic, cu o pozitie strategica deosebita, aflat in zona de granite dintre cele doua tari romanesti, Braila a intrat in sfera de expansiune a Imperiului Otoman. Cu atat mai mult, cu cat se putea crea o punte de legatura cu Dobrogea, aflata sub stapanire otomana, iar prezenta unei garnizoane militare aici ar fi descurajat intentiile de independenta ale domnilor romani. De aceea, in 1538, cu prilejul expeditiei impotriva Domnului Moldovei, Petru Rares, Braila este ocupata de catre turci, iar doi ani mai tarziu, asa cum reiese dintr-un raport polon, aici se construia cetate de zid.
Desi aflata sub stapanire otomana, viata economica a continuat sa evolueze, Braila devenind schela de aprovizionare pentru capitala Imperiului, iar marile venituri obtinute din diferitele activitati comerciale nu mai intrau in visteria tarii, ci reveneau acum sultanului si dregatorilor acestuia.
Dupa 289 de ani de ocupatie otomana, Braila este reintegrata Tarii Romanesti, in urma razboiului ruso-turc din 1828-1829, incheiat prin semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol din 2/ 14 septembrie 1829. Articolul V din tratat prevedea ca toate cetatile turcesti de pe malul stang al Dunarii, impreuna cu insulele dinspre acest mal, vor fi inapoiate Tarii Romanesti, hotarul fata de Imperiul Otoman urmand a fi talvegul Dunarii. Totodata, prin tratat se stipula libertatea de navigatie pe Dunare si mare, ceea ce inseamna desfiintarea monopolului otoman asupra marfurilor romanesti. In consecinta, Braila a cunoscut un avant economic fara precedent in istoria sa, stimulat si de obtinerea, in 1836, a statutului de porto-franco.
Intensele tranzactii comerciale efectuate in port, posibilitatea obtinerii unor castiguri mari si rapide au atras numerosi comercianti straini – bulgari, macedoneni, albanezi, greci, dar si francezi, belgieni, austrieci, italieni, evrei, precum si numerosi romani transilvaneni, Braila devenind o entitate multietnica. Specializata in exportul cerealelor, speculand abil construirea retelei de cai ferate, Braila a reusit sa transeze in favoarea ei rivalitatea cu portul vecin, Galati, ba mai mult, sa intre in competitie cu Odessa.
O parte a veniturilor obtinute din activitatile comerciale au fost utilizate de autoritatile orasului atat pentru reconstructia si modernizarea acestuia, cat si pentru extinderea capacitatilor portuare. Desi statutul de porto-franco a fost desfiintat, portul si-a continuat evolutia ascendenta, inregistrand in 1911 momentul de varf al valorii exportului, aceasta si datorita amplelor lucrari de modernizare a instalatiilor portuare si de construire a docurilor care cuprindeau un complex intreg de cheiuri, dane, silozuri si magazii, rezervoare de petrol, cai ferate, sosele, precum si un bazin pentru iernatul vaselor.
Intre 1830 (cand este inregistrat primul plan de reabilitare a orasului, limitele sale creionandu-se de-a lungul actualului bulevard Al.I.Cuza) si 1898 (cand este publicat planul inginerului sef al orasului, J. Dufour), constatam ca Braila se extinsese pana la actualul bulevard Dorobantilor. Normele riguroase in constructia imobilelor – cladirile trebuiau construite numai in conformitate cu planurile aprobate, in zonele centrale casele trebuiau sa fie exclusiv din caramida si a aiba o fatada anume, trasarea pietelor si parcurilor publice, pavarea strazilor, construirea retelei de canalizare si a celei de aductiune a apei potabile, inaugurarea unui mijloc modern de transport (tramvaiul electric), rezolvarea iluminatului stradal si casnic prin reteaua electrica, sunt doar cateva dintre realizarile autoritatilor locale, Braila inceputului de secol XX prezentandu-se ca un oras de anvergura europeana.
Inceputurile orasului Braila
Mentionat documentar pentru prima data la 20 ianuarie 1368, intr-un Privilegiu acordat negustorilor brasoveni de catre Vladislav Vlaicu – Domnul Tarii Romanesti, numele Brailei apare in doua locuri: “excepta via Braylan” (cu exceptia drumului Brailei) si “per dictam viam Braylam” (pe amintitul drum al Brailei). Intr-o harta din aceeasi perioada, se vorbeste de Brigala, iar mai tarziu de Brillago. O cronica despre istoria otomanilor aminteste despre Ibrail sau Berail. La sfarsitul secolului XIV-lea, Braila este pomenit in relatarea unui bavarez, Johann Schiltberger, care vorbeste despre “ein Stadt Uerebeyl”.
In secolul al XV-lea gasim numele Brailei sub forma Breil, intr-o mentiune a
Cancelariei voievodului “Tibor din Transilvania”. O alta forma a numelui e prezentata intr-o harta ce insotea tratatul Codex Latinus Parisinus: Baradigo, “loc desert in care locuiesc numai pescarii”. In surse din secolul al XVI-lea, Braila apare sub forma de Brailano si Brelago.
Back to Top…
Evenimente in premiera nationala la Braila
Braila a tentat mereu puterile vremii, datorita potentialului sau economic si a asezarii sale strategice. Dupa ce a apartinut Tarii Romanesti si apoi a suportat trei secole de stapanire otomana (1539-1828), Braila revine la tara in urma Tratatului de la Adrianopol (1829). Convietuirea romanilor cu grecii, bulgarii, lipovenii, armenii, evreii a dat portului de la Dunare un parfum pitoresc si o deschidere cosmopolita spre cultura europeana. Cel mai mare progres economic s-a inregistrat in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in primele decenii ale secolului al XX-lea. Conform descrierilor de epoca, la sfarsitul secolului al XIX-lea, Braila avea un aer occidental evident, locuitorii ei bucurandu-se de prosperitate. Orasul beneficia de existenta mai multor filiale de banci, firme si agentii fluviale si maritime renumite, precum si de reprezentante diplomatice de inalt nivel. Portul era o importanta sursa a dezvoltarii, avand o medie pe zi de peste 40 de vase intrate si iesite.
Inceputul secolului al XX-lea gaseste Braila intr-un proces de explozie demografica si urbanistica. De altfel, Braila este printre putinele orase din tara dezvoltate dupa un riguros plan urbanistic, avand reteaua de strazi sistematizata dupa un model radiar-concentric de tip amfiteatru.
Multe premiere nationale notabile s-au petrecut chiar aici. Braila este unul dintre primele orase romanesti care au beneficiat de iluminatul public cu lampi de petrol (1858). Marele inginer constructor Anghel Saligny a folosit pentru prima oara betonul armat la constructia de cheiuri si dane pentru Portul Braila (1883-1892). Vaporul cu aburi Orient este prima nava romaneasca ce pleaca de la Braila pe Dunare cu transport de pasageri (1895). Tot la Braila s-a pus in functiune prima uzina electrica, la numai 13 ani dupa inventia lui Edison. Primul oras din Romania care a avut tramvai electric a fost Braila (1901). O fabrica de celuloza din stuf – prima incercare de a valorifica stuful din Insula Mare, este deschisa tot la Braila (1906). Cel mai mare castel de apa din tara, cu o capacitate de 1200 metri cubi, este dat in functiune la Braila (1912).
Istoria Brailei in date
La Brailita (Vadul Catagatei) cele mai vechi dovezi de locuire ale omului neolitic (Boian-Giulesti) (cca.4000 i.d.H.) in aria viitorului oras
Colier din malahit 1/2 mil IV a.Chr.
Epoca de tranzitie (eneoliticul, 2000 – 1800 i.d.H.) si epoca bronzului sunt bine reprezentate in cuprinsul municipiului. Pe terasa inalta a Dunarii, in aceeasi zona, este atestata pentru sec. IV – III i.H., o puternica asezare getica ce intretinea legaturi cu grecii – de la Pontul Euxin, in general cu Elada.
In cuprinsul orasului de astazi, numeroase descoperiri atesta prezenta reprezentantilor civilizatiei Santana de Mures (sec. III – IV d.H.)
Cea mai veche populatie romaneasca locuieste in zona viitoarei asezari medievale din secolele X – XI.
Privilegiul comercial pentru brasoveni dat de Vladislav Vlaicu, la 20 ianuarie 1368, atesta Braila ca asezare importanta a Tarii Romanesti, mai ales sub aspect comercial.
1426 La Braila sunt concentrate osti crestine (polone) in vederea unui razboi antiotoman.
1445 Expeditia cruciata navala antiotomana condusa de Walerand de Wavrin include Braila in itinerariul sau.
1463 Cronicarul bizantin L.Chalcocondil caracterizeaza Braila ca fiind “orasul dacilor in care fac un comert mai mare decat in toate orasele tarii”.
1470, februarie, Arderea Brailei de catre Stefan cel Mare.
1540 Caderea Brailei sub turci, construirea cetatii si constituirea raialei.
1545 Negustorii braileni vand pe piata Brasovului in 11 luni, 1.176.322 kg peste.
1574 Asediul Brailei de catre Ioan Voda cel Cumplit.
1590 Intr-un act al Patriarhiei Constantinopolului este atestata Mitropolia Proilaviei, infiintata, probabil, la 1540. 1595 Eliberarea Brailei de sub turci de catre ostile lui Mihai Viteazul. Voievodul construieste in oras o biserica cu hramul Sf.Nicolae.
1633 Matei Basarab da hrisov lui “Badea negutatorul din Braila prietenul domniei mele”, pentru mosii in judetul “Ramnicu Sarat si Braila”.
1658 Mihnea al III-lea loveste garnizoana otomana din raiaua Brailei.
1711 In timpul luptelor dintre rusi si turci, incheiate prin esecul de la Stanilesti a celor dintai, Braila trece pentru cateva zile in stapanirea spatarului Toma Cantacuzino si a generalului Rone. Razboaiele ruso-turco-austriece aduc Braila in prim-planul evenimentelor militare.
1711-1812 Un veac de razboaie purtate intre rusi-turci si austrieci pe teritoriul tarilor romane. Braila este mereu lovita, arsa, refacuta. 1817 Prima scoala atestata in oras cu un “Vasile Dascalul”.
1828 Razboiul intre rusi si turci incheiat cu pacea de la Adrianopol (2/13 septembrie 1829). Braila revine la Tara Romaneasca, dupa aproape trei secole.
1832 Alaturi de institutiile administratiei de stat, isi incepe activitatea Scoala Publica cu dascali platiti de stat. 1832 Sunt asezate felinarele pe ulite si strazi, se paveaza cu piatra piata centrala. Se infiinteaza spitalul militar. 1833 Se deschide prima farmacie.
1833 Se infiinteaza statia meteorologica.
1835 Este amenajata Gradina Belvedere (Gradina Mare).
1836 Braila primeste statut de porto-franco.
1836 Incep studiile pentru construirea cheiului portului.
1838 Isi incepe activitatea Tipografia orasului cu Ioan Penescu.
1839 Apare “Mercur”, primul ziar comercial din Principate.
1846 Brailenii infiinteaza prima institutie bancara.
1850 Se construieste Cazarma orasului.
1851 Primul teatru permanent la Braila.
1855 Infiintarea statiei telegrafice.
1858 Se trece la iluminatul public cu lampi de petrol (cu fotogen).
1860 Se naste la Braila Haricleea Darclee.
1861 Se infiinteaza Scoala de fete.
1863 Se infiinteaza la Braila Gimnaziul.
1868 Se construieste Calea Ferata.
1872 Incheierea constructiei cheiului portului.
1872 Construirea fabricii de bere “Muller”.
1881 Infiintarea Bibliotecii si a Muzeului Stiintific la Braila, cu regulament de functionare.
1883 Ia fiinta la Braila Societatea muzicala “Lyra”, cu o prodigioasa activitate peste vreme.
1884 Mihail Kogalniceanu este deputat de Braila.
1884 Se naste la Braila Panait Istrati.
1888 Se utilizeaza pentru prima data in tara betonul armat.
1888 Se construieste fabrica de ciment “I.G.Cantacuzino”.
1891 La Braila isi desfasoara activitatea un numar de 5 tipografii.
1900 Sunt introduse tramvaiul electric si primele becuri electrice.
1906 In Piata Sf.Arhangheli se ridica grupul statuar Traian, opera a sculptorului Tache Dimo-Pavelescu cu ocazia implinirii a 1800 de ani de la cucerirea Daciei si a patruzeci de ani de domnie a regelui Carol I.
1906 La Braila exista 33 de scoli (18 primare de stat, 12 primare confesionale, un liceu, o scoala de meserie, o scoala profesionala de fete).
1909 Pe latura de vest a Piatei vechi se amplaseaza Ceasul.
1910 la Braila intra in greva peste 12.000 de muncitori in portul Braila.
1911 An de maxima activitate comerciala. Comertul brailean reprezenta 22% din comertul romanesc si 20% din importul ei. 1912 Conform unei statistici a Academiei Romine, la Braila apareau 31 de periodice.
1915 Intrunirea Ligii Culturale la Braila cu Vasile Lucaciu, Nicolae Filipescu,
Barbu Stefanescu Delavrancea si Octavian Goga: “Cu nici un pret cu Austria!”
1916-1918 Razboiul de reintregire, regim de ocupatie pentru oras din decembrie 1916 pana in noiembrie 1918.
1917 Executarea Comisarului portului Braila, Alexandru Popovici, mort ca un erou pentru neam.
1918 Stranepotul lui Stroe Ivascu, deputatul taran in divanul Ad-hoc al Munteniei la 1859 din partea Brailei, ia parte la Actul de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia.
1918 Ia fiinta la Bucuresti Caminul studentesc brailean, primul camin studentesc judetean din tara.
1919 Camera de Comert propune ca portul Braila sa functioneze sub regim de porto-franco.
1925 Ia fiinta “Banca de Comert Braila”. La Braila functioneaza 12 banci mari in perioada interbelica.
1926 Se intemeiaza la Braila Cercul de studii si cercetari locale al orasului si tinutului Braila.
1927 Ministrul Agriculturii pune piatra de temelie a Palatului agricol din Braila.
1929 Braila sarbatoreste 100 de ani de la eliberarea de sub turci: Inginerul Gh.T.Marinescu editeaza “Analele Brailei”.
1929 Virgil Madgearu, ministrul Industriei si Comertului, viziteaza portul pentru a stabili zona libera.
1930 Braila numara 68.310 locuitori.
1931 Ia fiinta Societatea franco-romana cu capital mixt pentru materiale de drum de fier infiintat in 1924.
1936/7 Bugetul Primariei Braila insumeaza 53.964.180 lei venituri, 50.006.109 lei cheltuieli, cu un excedent de 3.958.071 lei.
1937 La Braila are loc al XII-lea Congres general al Uniunii oraselor din Romania.
1941 – 1944 In timpul celui de-al doilea razboi mondial, importul si exportul Brailei au scazut vertiginous.
1944 La 14 noiembrie colonelul Paul Brataseanu, primarul orasului, e inlocuit cu muncitorul Petre Ciuca.
1956 Incep lucrarile pentru ridicarea Combinatului chimic Chiscani.
1959 Fabrica de carton a inceput sa livreze carton duplex si triplex.
1963/65 Intra partial in functiune Centrala electrica de termoficare de 75 MW a Combinatului chimic.
1965 – 1989 Continua industrializarea fortata a economiei brailene, in cadrul celei romanesti, in general.AGRICULTURA SI SILVICULTURA
