+ All Categories
Home > Documents > MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... -...

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... -...

Date post: 11-Sep-2019
Category:
Upload: others
View: 14 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
132
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE ŞTIINȚE ECONOMICE CATEDRA Economie şi Turism SUPORT DE CURS la disciplina „BAZELE ŞTIINŢEI MĂRFURILOR” Titular : Lilia ŞARGU, Doctor în ştiinţe economice Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM pr. verbal nr.2 din 25 martie 2015 CHIŞINĂU 2015
Transcript
Page 1: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ŞTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA Economie şi Turism

SUPORT DE CURS la disciplina

„BAZELE ŞTIINŢEI MĂRFURILOR”

Titular : Lilia ŞARGU,

Doctor în ştiinţe economice

Aprobat de Comisia de Calitate afacultăţii de Ştiinţe economice USEM

pr. verbal nr.2 din 25 martie 2015

CHIŞINĂU 2015

Page 2: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

2

CUPRINS PRELIMINARII ...................................................................................................................................................4

ADMINISTRAREA DISCIPLINEI .....................................................................................................................7

TEMA 1 ................................................................................................................................................................8

NOȚIUNE, METODA ȘI CARACTERUL INTERDISCIPLINARY AL MERCEOLOGIEI ...........................8

1.1. Obiectul și noțiunea disciplinei .................................................................................................................8

1.2. Evoluția apariției științei mărfurilor ........................................................................................................10

1.3. Metodele disciplinei ................................................................................................................................10

1.4. Caracterul interdisciplinar al merceologiei ..............................................................................................13

TEMA 2 ..............................................................................................................................................................14

CALITATEA- ELEMENTUL DE BAZĂ AL MERCEOLOGIEI ...................................................................14

2.1. Știința despre calitate-calitologia .............................................................................................................14

2.2. Caracteristicile calităţii ............................................................................................................................15

2.3. Funcţiile calităţii ......................................................................................................................................16

2.4. Tipologia calităţii produselor...................................................................................................................17

2.5. Caracteristici de calitate ale produselor ...................................................................................................18

2.6. Etapele obținerii calităţii produselor ........................................................................................................20

2.7. Măsurarea şi estimarea calităţii în cazul produselor ................................................................................21

TEMA 3 ..............................................................................................................................................................28

CLASIFICAREA MĂRFURILOR ....................................................................................................................28

3.1. Necesitatea rolul și scopul clasificarii marfurilor ....................................................................................28

3.2. Cerințele și noțiunile de bază ale clasificării mărfurilor ..........................................................................29

3.3. Tipuri de clasificări în economie .............................................................................................................30

Tabelul 4Criteriile de clasificare a produselor alimentare ................................................................................35

Origine ........................................................................................................................................................35

TEMA 4 .............................................................................................................................................................36

CERTIFICAREA MĂRFURILOR ................................................................................................................36

4.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii .........................................................................................36

4.2. Criterii de alegere a unui organism de certificare ....................................................................................37

4.3. Etapele unui proces de certificare ............................................................................................................39

4.4. Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în R. Moldova ...............................................41

TEMA 5 .............................................................................................................................................................49

PROPRIETĂŢILE MĂRFURILOR ..............................................................................................................49

5.1. Noțiune, rolul și caracterul proprietăților mărfurilor ...............................................................................49

5.2. Clasificarea proprietăţilor mărfurilor ......................................................................................................49

5.3. Caracteristica proprietăţillor fizice a mărfurilor ......................................................................................50

Page 3: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

3

5.4. Caracteristica proprietăţilor chimice a mărfurilor ...................................................................................56

5.5. Caracteristica proprietăţilor psiho-senzoriale (organoleptice) a mărfurilor ...........................................56

TEMA 6 .............................................................................................................................................................58

DESIGNUL MĂRFURILOR ..........................................................................................................................58

6.1. Noțiuni de design și estetică a mărfurilor ................................................................................................58

6.2. Elementele esteticii mărfurilor ................................................................................................................59

TEMA 7 .............................................................................................................................................................62

SORTIMENTUL MĂRFURILOR .................................................................................................................62

7.1. Noțiuni generale ale sortimentului mărfurilor .........................................................................................62

7.2. Înnoirea sortimentală ...............................................................................................................................63

7.3. Managementul calitățiiși sortimentului mărfurilor ..................................................................................64

8.1. Importanţa, evoluția şi definiţia standardizării ........................................................................................66

8.2. Obiectivele standardizării ........................................................................................................................68

8.3. Clasificarea standardelor .........................................................................................................................70

8.4. Activitatea de standardizare în R. Moldova ............................................................................................71

TEMA 9 .............................................................................................................................................................74

CODIFICAREA MĂRFURILOR...................................................................................................................74

9.1. Principalele sisteme de codificare a mărfurilor utilizate în comerţul internaţional .................................74

9.2. Structura codului cu bare .........................................................................................................................76

9.3. Principalele coduri utilizate in comertul international .............................................................................76

TEMA 10 ...........................................................................................................................................................80

MARCAREA ȘI ETICHETAREA MĂRFURILOR ....................................................................................80

10.1. Elemente de definire a mărcilor .............................................................................................................80

10.2. Funcţiile mărcii ......................................................................................................................................81

10.3. Tipuri de mărci ......................................................................................................................................82

10.4. Etichetarea mărfurilor ............................................................................................................................83

10.5. Etichetarea nutriţională a produselor alimentare ...................................................................................84

TEMA 11 ...........................................................................................................................................................87

AMBALAREA MĂRFURILOR .....................................................................................................................87

11.1. Noțiune, concept și semnificația ambalajului .......................................................................................87

11.2. Clasificarea ambalajelor ........................................................................................................................89

11.3. Materiale utilizate pentru confecţionarea ambalajelor ..........................................................................90

11.4. Factorii care determină alegerea ambalajului ........................................................................................92

11.5. Metode şi tehnici de ambalare ...............................................................................................................92

11.6. Funcţiile şi importanţa ambalajelor .......................................................................................................94

11.7. Factorii care au contribuit la creşterea rolului ambalajului ...................................................................97

Page 4: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

4

11.8. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător ..............................................................................97

TEMA 12 ............................................................................................................................................................99

DEPOZITAREA ŞI PĂSTRAREA MĂRFURILOR .........................................................................................99

12.1. Factorii care influenţează calitatea în timpul depozitării şi păstrării mărfurilor ....................................99

12.2. Principalele modificări calitative posibile în timpul păstrării mărfurilor ............................................100

12.3. Păstrarea produselor în spaţii de depozitare ........................................................................................102

12.4. Pierderi naturale şi perisabilităţi ale mărfurilor ...................................................................................103

TEMA 13 ..........................................................................................................................................................104

RECEPŢIA CALITATIVA ȘI CANTITATIVĂ A LOTURILOR DE MĂRFURI .........................................104

13.1. Noțiune,caracteristica și principiile recepției mărfurilor .....................................................................104

13.2. Condiţiile generale de recepţionare a mărfii conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova .....106

13.3. Particularitățile recepționării mărfii conform cantității și calității ......................................................107

TEMA 14 .........................................................................................................................................................109

FALSIFICAREA MĂRFURILOR ...............................................................................................................109

14.1. Noțiune, caracteristica și sensul falsificării .........................................................................................109

14. 2. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor ..............................................................110

14. 3. Aspecte economice şi sociale privind falsificarea mărfurilor industriale ...........................................114

TEMA 15 .........................................................................................................................................................118

PROTECŢIA CONSUMATORULUI ..........................................................................................................118

15.1. Rolul și scopul protecției consumatorilor în economia de piață ..........................................................118

15.2. Domeniul de activitate a protecției consumatorului ............................................................................120

15.3. Direcțiile programelor de protective a consumatorilor ........................................................................122

15.4. Organizații international pentruprotecția drepturilor consumatorului .................................................123

15.5. Drepturile fundamentale ale consumatorilor .......................................................................................123

PRELIMINARII

Page 5: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

5

În contextul realizării reformelor învăţământului din Republica Moldova, curriculumul la disciplina „Bazele ştiinţei mărfurilor”constituie o parte componentă a Planului de învăţământ universitar, la ciclu I.

Disciplina „Bazele ştiinţei mărfurilor” este un curs de bază în procesul didactic al pregătirii specialiştilor cu specializare economică şi domeniul serviciilor publice, cu calificativul disciplină de specialitate (S) în planul cadru al Ministerului Educaţiei. Dat fiind faptul că activitatea economică a agenţilor economici depinde de mărfuri, scopul disciplinei constă în studierea caracteristicilor mărfurilor, particularităţilor comerciale.

În acest sens, studierea caracteristicilor, şi proprietăţilor mărfurilor este de o importanţă primordială, în deosebi, în cazul specialităţilor cu profil economic. Cunoştinţele acumulate vor permite aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi practice acumulate în dezvoltarea businessului în ţara noastră.

Merceologia reprezintă o disciplină de bază, completând şi diversificând arealul de cunoştinţe în domeniul economiei şi încadrându-se perfect în sistemul disciplinelor de profil economic. Drept argument ca parte componentă a familiei ştiinţelor economice considerăm interdependenţa disciplinară cu Marketingul, Economia, Teoria economică, Statistica, Matematica economică, Informatica economică, Finanţe, etc.

Curriculumul la disciplina vizată reprezintă un aspect inovator al învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul respectiv. Aplicarea presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei vizate, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice, soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate, manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina vizată, formată prin realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.

Astfel conceput, curriculumul universitar reprezintă faţeta incipientă a oricărei discipline universitare, prezentându-se studentului, dar şi profesorului, ca un program de activitate propriu.

Ca rezultat studenţii ascultînd cursul vor căpăta deprinderi de identificarea a calităţii mărfurilor, cunoaştere a clasificării, codificării, standardizării, marcării, etichetării, depozitării, păstrării mărfurilor, procesului de protecţie a consumatorului. Astfel studierii cursului, studenţii dau dovadă de competenţa referitor la:identificare a proprietăţilor mărfurilor, de aplicare a cerinţelor de recepţie calitativă şi cantitativă a mărfurilor, de apreciere a tipului clasificării, a verificării autenticităţii codului cu bare, de identificare a tipurilor de falsificări, etc. Contact direct: 90/30 Curs teoretic: 60/20 Lecţii practice: 30/10 Lucru individual: 90/150 Forma de evaluare: examen Nr. de credite: 6

Competenţe generice:

1. Abilitatea de autoinstruire. 2. Favorizarea soluţionării problemelor prin experiment. 3. Dezvoltarea abilităţilor decizionale.

Competenţe specifice: - să demonstreze cunoaşterea funcţiilor mărfurilor. - să aplice metodele de identificare a calităţii. - să aprecieze corect diverse situaţi în baza cunoştinţelor obţinute. - să demonstreze capacitatea de a identifica falsificările mărfurilor. - să evalueze proprietăţile mărfurilor

Page 6: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

6

La nivel de cunoaştere studenţii trebuie: • să fundamenteze conceptele, principiile, sarcinile şi scopurile merceologiei, calitologiei,

standardizării, clasificării, certificării mărfurilor • să expună bazele teoretice ale noţiunilor fundamentale ale merceologiei • să se familiarizeze cu procedura de recepţie cantitativă şi calitativă a mărfurilor • să cunoască marcarea, etichetarea, designul, sortimentul, depozitarea şi păstrarea mărfurilor,

ambalarea, certificarea, etc. La nivel de aplicare: • să explice procedura de recepţie • să poată lua decizii corecte şi promte în cazul neregularităţilor, nonconformităţilor • să promoveze valorile protecţiei consumatorului în societate • să posede capacitatea de identificare a codurilor mărfii, • să caracterizeze sistematizarea mărfurilor, • să expună procedura de iniţiere şi obţinere a certificării mărfurilor, • să identifice falsificările mărfurilor, • să determine calitatea mărfurilor, • să identifice mărfurile, • să utilizeze metode de estimare a calităţii La nivel de integrare: să determine şi să stabilească locul şi rolul merceologiei în societate şi în activitatea de

antreprenoriat să elaboreze clasificări să evalueze starea şi nivelul calităţii să controleze veridicitatea codului, să analizeze elementele etichetelor să evalueze proprietăţile mărfurilor să aprecieze tipul ambalajului să identifice procesele ce au în timpul păstrării în mărfuri.

Page 7: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

7

ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Specialitatea 363.1 Business şi Administrare

Codul modulului /

disciplinei în planul de

învăţământ

Anul de studii Semestrul

Numărul de ore Evaluarea Responsabil de modul / disciplină T

otal

prel

eg.

sem

.

indi

vid.

Nr. de credit

e

Forma de

evaluare

S.03.O.018 zi II 3 180 60 30 90 6 examen L. Şargu S.03.O.013frecvenţă redusă II 3 180 20 10 150 6 examen L. Şargu

Specialitatea 812.1 Turism

Codul modulului /

disciplinei în planul de

învăţământ

Anul de studii Semestrul

Numărul de ore Evaluarea Responsabil de modul / disciplină T

otal

prel

eg.

sem

.

indi

vid.

Nr. de credit

e

Forma de

evaluare

S.03.O.017zi II 3 180 60 30 90 6 examen L. Şargu S.03.O.013frecvenţă redusă II 3 180 20 10 150 6 examen L. Şargu

Specialitatea 364.1 Finaţe şi Bănci Codul

modulului / disciplinei în

planul de învăţământ

Anul de studii Semestrul

Numărul de ore Evaluarea Responsabil de modul / disciplină T

otal

prel

eg.

sem

.

indi

vid.

Nr. de credit

e

Forma de

evaluare

M.03.A.021zi II 3 150 30 30 90 5 examen L. Şargu M.03.A.015frecvenţă redusă II 3 150 10 10 130 5 examen L. Şargu

Specialitatea 361.1 Contabilitate

Codul modulului /

disciplinei în planul de

învăţământ

Anul de studii Semestrul

Numărul de ore Evaluarea Responsabil de modul / disciplină T

otal

prel

eg.

sem

.

indi

vid.

Nr. de credit

e

Forma de

evaluare

M.03.A.021zi II 3 150 30 30 90 5 examen L. Şargu M.03.A.015frecvenţă redusă II 3 150 10 10 130 5 examen L. Şargu

Page 8: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

8

TEMA 1 NOȚIUNE, METODA ȘI CARACTERUL INTERDISCIPLINARY AL MERCEOLOGIEI

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed. economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective de referință - de expus noțiunea merceologiei - de caracterizat evoluția apariției disciplinei - de explicat caracterul interdisciplinar al disciplinei - de aplicat metodele merceologiei în practică - de argumentat trăsăturile caracteristice ale disciplinei Subiectele lecției 1.1. Obiectul și noțiunea disciplinei 1.2. Evoluția apariției științei mărfurilor 1.3. Metodele disciplinei 1.4. Caracterul interdisciplinar al merceologiei

1.1. Obiectul și noțiunea disciplinei Disciplina „Fundamentele ştiinţei mărfurilor” este una dintre disciplinele fundamentale ale

învăţământului economic, care se ocupă de studierea proprietăţilor mărfurilor în strânsă legătură cu calitatea lor.

Disciplina se mai numeşte „Bazele merceologiei”. Etimologic, termenul de merceologie derivă de la cuvântul latin merx = marfă (mercis = al mărfii) şi cuvântul grecesc logos (ştiinţă, cunoaştere). Corespondente lingvistice în alte limbi sunt: study of commodities (engleză), warenkunde (germană), merceologia (italiană), tovarovedenie (rusă), connaissance des marchandises (franceză).

În lucrări ştiinţifice recente se formulează diferite definiţii ale Merceologiei, dintre care se pot reţine următoarele:

Merceologia este ştiinţa care studiază mărfurile, atât cele materiale, cât şi cele fără conţinut material, în toată varietatea şi complexitatea problematicii lor (I.Schileru).

Merceologia este ştiinţa cercetării tehnico-economice a mărfurilor din punct de vedere al utilităţii şi calităţii, prin prisma necesităţilor şi a eficienţei economico-sociale (V. Dinu, M. Negrea).

Merceologia este o disciplină cu caracter tehnico-economic, care se ocupă de studierea proprietăţilor mărfurilor în strânsă legătură cu calitatea lor. Merceologia integrează noţiunile de calitate, utilitate, necesitate, eficienţă economico-socială. O definiţie cuprinzătoare a merceologiei o desemnează ca fiind ştiinţa cercetării tehnico-economice a produselor într-o concepţie integratoare a utilităţii şi calităţii, raportată la necesitate şi eficienţă economică şi socială.

Marfa, ca obiect al schimburilor economice şi produs al muncii, reprezintă unitatea a doi factori: valoarea şi valoarea de utilizare (întrebuinţare). Mărimea valorii este determinată de valoarea materiei prime şi auxiliare, uzura aparatelor şi utilajelor, timpul de muncă, valoarea ambalajelor etc. şi se exprimă prin preţ.

Valoarea de utilizare a mărfii reprezintă modul cum marfa satisface anumite nevoi ale omului. Merceologia studiază numai valoarea de utilizare a mărfurilor, adică gradul sau nivelul în care mărfurile satisfac anumite nevoi de consum prin sortimentul şi calitatea lor.

Page 9: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

9

Merceologia are un caracter complex, dinamic şi practic. Caracterul complex al merceologiei este determinat de faptul că conţinutul acesteia a fost orientat constant spre marfă şi problematica mărfii în toate ipostazele sale, determinate de modificările complexului de nevoi la nivelul producţiei de mărfuri comercializabile, materiale şi imateriale (servicii, informaţii, asistenţă, consultanţă etc.). Merceologia acoperă, aşa dar, o problematică extrem de vastă, nucleul sau fiind constituit de obiectul schimburilor economice – marfa.

Evoluţia societăţii umane a introdus mutaţii la nivelul comportamentului consumatorului de produse şi servicii. Aceste mutaţii au determinat adaptarea permanentă a producţiei şi comerţului, implicit menţinerea în realitatea cotidiană a cunoştinţelor ce constituie fundamentul disciplinei, demonstrând astfel caracterul dinamic al merceologiei.

Caracterul practic, formativ al Merceologiei constă nu numai în însuşirea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare specialistului din comerţ şi turism, ci şi în realizarea unei temeinice educaţii economice şi însuşirea unor principii etice, fără de care practicarea cu succes a profesiunii de economist rămâne un deziderat nerealizabil.

Merceologia studiază mărfurile din punct de vedere tehnic, economic şi social. Studiul mărfurilor din punct de vedere tehnic se referă la cunoaşterea: - materiilor prime şi a produselor specifice, a grupelor de produse; - schemelor tehnologice de fabricaţie a produselor; - proprietăţilor, sortimentelor, cerinţelor, normelor de cercetare; - controlului calităţii, metodelor de conducere şi management al calităţii; - metodelor de verificare a calităţii materiilor prime, procesului tehnologic şi produselor

finite; - marcării, ambalării, manipulării şi transportului mărfurilor. Studiul mărfurilor din punct de vedere tehnic reprezintă funcţia tehnică a merceologiei. Merceologia are un pronunţat caracter economic, introducând o viziune integratoare asupra

utilităţii şi calităţii produsului, raportate la nevoia manifestată pe piaţă şi la criteriile eficienţei economice. Cunoaşterea mărfurilor din punct de vedere economic presupune cercetarea:

- problemelor generale ale mărfurilor, a regulilor de clasificare, codificare, marcare, standardizare;

- problemelor economice conexe cu economia produsului; - implicaţiilor de natură economică a nivelului calităţii produselor la producător (cheltuieli

de producţie) şi la beneficiar cheltuieli de exploatare, întreţinere, reparaţii etc.); - optimizarea gamei sortimentale a mărfurilor în funcţie de corelarea criteriilor de calitate

cu criteriile economice şi sociale; - capacitatea de a folosi cunoaşterea produselor pentru scopuri comerciale, publicitare,

informatice. Studiul mărfurilor din punct de vedere economic reprezintă funcţia economică a

merceologiei. Cunoaşterea mărfurilor din punct de vedere social presupune studiul: - proprietăţilor care influenţează, direct sau indirect, starea de sănătate, nivelul de cultură,

civilizaţie, gust estetic al produselor; - studierea gradului de poluare a mediului ambiant la fabricarea produselor; - dezvoltarea metodelor de cercetare comparativă şi de testare a calităţii produselor şi

informare a consumatorilor asupra rezultatelor cercetării pentru protecţia consumatorului şi a mediului.

Studiul mărfurilor din punct de vedere social reprezintă funcţia socială a merceologiei. Se poate afirma, că merceologia studiază probleme şi fenomene specifice diferitelor sortimente de mărfuri pe întreg circuitul tehnico-economic al acestora: producător – comerţ – beneficiar – consumator – mediu ambiante. Se studiază aspecte referitoare la clasificarea, codificarea, standardizarea, certificarea, recepţia cantitativă şi calitativă, păstrarea, depozitarea, transportul mărfurilor, modul de comportare la consumator, reintroducerea în circuitul economic, dacă este cazul

Page 10: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

10

efectele produselor asupra mediului. Informaţiile referitoare la mediu au dublu sens, de la producător şi consumator şi privesc atât evoluţia temporală, cât şi cea spaţială a calităţii mărfurilor. Problemele calităţii produselor şi serviciilor sunt studiate şi în legătură cu importanţa funcţiei calităţii în managementul firmei, ca instrument al strategiei comerciale.

1.2. Evoluția apariției științei mărfurilor Evoluții și perspectiva:

• primul curs de merceologie in sec 18 Johan Beckmanm (Germania); • pionerii merceologiei: scoala germana si scoala italiana; • in tara noastra: ASE si catedra de merceologie a Universitatii din Cluj (1920); • la nivel international: asociatia internaţionala de Merceologie si Tehnologie din

Viena. Despre o ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului se poate vorbi odată cu apariţia lucrării ştiinţifice a lui Johann Beckmann „Curs pregătitor de merceologie sau pentru cunoaşterea celor mai alese mărfuri din străinătate”, Gottingen (1793-1800). Lucrarea lui Beckmann poate fi considerată momentul de naştere a merceologiei şi de trecere de la practica simplă la o disciplină ştiinţifică. În opinia cercetătorilor contemporani ai istoriei merceologiei se consideră că pionierii învăţământului merceologic trebuie căutaţi printre reprezentanţii şcolilor germane şi italiene Dintre personalităţi germane care au dezvoltat ştiinţa merceologică îi putem enumera pe P.J.Marpeger, V.Poschi, A.Oetjer, G.Grundke ş.a. Şcoala italiană este reprezentată de Secundo I.Arnaudon, C.Pertusi, G.V.Villavechia şi mai recent M.Melissano. În România merceologia apare şi se studiază sub diferite denumiri (Mărfuri, Productologie, Cunoaşterea mărfurilor etc.), odată cu înfiinţarea primelor şcoli comerciale la Bucureşti (1864) şi Galaţi (1865) şi cu apariţia primelor manuale elaborate de M.Malian (1879) şi A.Vlaicu (1879). Şcoala românească de merceologie este reprezentată în principal de două curente, prin şcoala de la Bucureşti şi şcoala de la Cluj. La începutul secolului XX au fost fondate primele două Academii de Înalte Studii Comerciale şi Industriale: în 1913 la Bucureşti (în prezent Academia de Studii Economice), şi în 1920 la Cluj (în prezent facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Babeş-Boliay”). În prezent merceologia se studiază ca o disciplină de sine stătătoare în peste 30 de ţări. La ASE Bucureşti funcţionează o secţie de profil, secţii de masterat şi doctorat cu specializarea Merceologic. Merceologia s-a dezvoltat continuu, s-au pus bazele teoretice şi metodologice în disciplina „Fundamentele ştiinţei mărfurilor” şi „Bazele merceologiei” şi în disciplinele specifice de Merceologia produselor alimentare şi Merceologia produselor industriale.

Nevoia de adaptare la realitate şi de aliniere la cerinţele pieţei învăţământului şi forţei de muncă impune permanente adaptări şi corecţii ale tematicii disciplinelor merceologice, în măsură să asigure actualitate imperios necesară a acestui domeniu de studiu la realităţile aspre ale pieţei libere

1.3. Metodele disciplinei Pentru studierea mărfurilor se folosesc mai multe metode de cercetare, având în vedere faptul,

că produsele sunt considerate ca un sistem de structuri şi funcţii, care participă în proporţii diferite la stabilirea nivelului calitativ la un moment dat.

Se respectă următoarele principii de bază ale metodologiei de cercetare a calităţii produselor: 1. stabilirea concordanţei între necesitate şi produs, realizată în condiţii de eficienţă

economică la producător şi beneficiar; 2. formalizarea rezultatelor, integrarea funcţiilor parţiale într-un sistem unic pentru aprecierea

calităţii întregului;

Page 11: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

11

3. completarea reciprocă a metodelor pentru obţinerea cât mai exactă a calităţii întregului (determinări de laborator, organoleptice etc.)

Metodele de cercetare ale Merceologiei s-au diversificat şi perfecţionat continuu, datorită progreselor tehnico-ştiinţifice din producţia de mărfuri. O analiză a metodelor folosite permite gruparea lor în:

1. Metode generale: • metoda inductivă, • metoda deductivă, • metoda analizei şi sintezei, • metode matematice şi informatice, metode statistice.

2. Metode specifice, clasice în studierea merceologiei: • metode psiho-senzoriale, • metode experimentale, • analiza structurii, • analiza funcţională, • analiza comparativă, • analiza tipologică.

3. Metode moderne (de concepţie): • analiza valorii, • analiza morfologică, • metoda Delphy, • metoda Brainstorming, • metoda Benchmarking 1.3.1. Metode generale de cercetare

Metoda inductivă permite stabilirea de legături generale, a unor legităţi generale Pornind de la particular la general, de la fapte spre concepte, pot fi elaborate prin inducţie prognoze şi strategii. Modul inductiv este foarte eficient în cercetarea proprietăţilor mărfurilor.

Metoda deductivă se utilizează pentru a cunoaşte particularul, plecând de la general. Spre exemplu, dacă se cunosc condiţiile de păstrare într-un depozit, se pot deduce modificările ce pot avea loc într-un produs; cunoscând un produs din prospect, se poate deduce comportarea lui, comparându-l cu alte produse existente pe piaţă.

Metoda analizei şi sintezei permite cercetarea produselor, folosind cuplu, o unitate foarte utilizată în cercetarea mărfurilor. Analiza presupune descompunerea logică a unui produs în părţi componente pentru a afla aportul fiecărei părţi la calitatea produsului în ansamblu. Cele mai frecvente analize sunt analizele fizice şi analizele chimice. Acestea permit stabilirea compoziţiei, structurii produsului şi sunt caracterizate prin justeţe şi precizie. Neajunsul acestor cercetări analitice constă în faptul că ele reclamă timp mai îndelungat de execuţie, echipamente, calificare şi costuri ridicate. Cercetarea modernă, prin utilizarea unor cantităţi infime de substanţe şi reactivi, beneficiind de aparatură performantă, reduce considerabil durata determinărilor, efectuând simultan seturi de teste în condiţii unitare.

Sinteza permite regruparea părţilor componente descompuse prin analiză, pentru a afla sistemul de corelaţii între proprietăţile şi funcţiile părţilor constituente ale produsului.

Metodele matematice şi informatice se utilizează pentru evaluarea şi cuantificarea calităţii, optimizarea sortimentului şi calităţii mărfurilor. Se folosesc în special în disciplina distinctă, numită „Calimetrie”.

Metodele statistice se folosesc pentru prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor şi permit generalizarea datelor de la nivelul eşantionului (probei) la cel al lotului de produse (de exemplu controlul statistic al calităţii loturilor de produse).

1.3.2. Metode specifice de cercetare

Page 12: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

12

Metodele psiho-senzoriale (organoleptice) se bazează pe folosirea organelor de simţ pentru obţinerea datelor primare privind forma, mărimea, culoarea, aspectul exterior, gustul, gradul de prospeţime sau degradare a produselor.

Metodele organoleptice, fiind dependente de numeroşi factori – condiţii de determinare, parametrii biologici ai operatorului etc. – sunt afectate de subiectivism şi incertitudine. Cu toate că au un caracter orientativ, sunt importante, în special pentru produsele alimentare, cosmetice, parfumerie

Metodele experimentale permit cercetarea calităţii produselor prin testări, măsurători, simulări, care tind să reproducă cât mai fidel condiţiile reale de comportare a produselor în utilizare. Sunt metode costisitoare şi laborioase, aplicarea acestor metode presupune existenţa unor condiţii de desfăşurare, echipamente şi proceduri conforme prescripţiilor. Se mai numesc şi „metode de laborator” şi deseori se recomandă corelarea metodelor experimentale cu cele psiho-senzoriale pentru obţinerea unor rezultate obiective privind evaluarea calităţii mărfurilor.

Analiza structurii de regulă este asociată cu analiza compoziţiei, ea permite identificarea naturii materiilor prime şi ponderii lor în produs. Analiza structurii este importantă şi din punct de vedere economic, deoarece ponderile materiilor prime din produs influenţează preţul de vânzare.

Analiza funcţională constă în verificarea produselor de înaltă tehnicitate în laboratoare, poligoane de încercări, pe standuri de probă, a nivelului performanţelor în timp, de exemplu consum de carburanţi, fiabilitate, viteză, randamente etc.

Analiza comparativă permite ierarhizarea produselor în funcţie de nivelul calităţii atins pe plan regional, naţional sau internaţional, ţinând seama de proprietăţi şi eficienţă în utilizare, raportate la preţ.

Metoda comparativă are un caracter de subiectivitate, deoarece există un număr mare de proprietăţi şi nu există criterii unice de apreciere a calităţii. Pentru a obiectiva metoda, în analiza comparativă se poate utiliza indicatorul sintetic al calităţii şi eficienţei economice.

1.3.3. Metode moderne de cercetare Se utilizează pentru ameliorarea calităţii şi îmbunătăţirea eficienţei economice a produselor şi

serviciilor încă în faza de concepţie-proiectare, precum şi în cazul proceselor de înnoire şi diversificare sortimentală a produselor.

Analiza valorii (tehnico-economică) urmăreşte ca funcţiile obiectului studiat să fie concepute şi realizate cu cheltuieli minime în condiţii de calitate care ar putea satisface necesităţile utilizatorilor în concordanţă cu cerinţele social-economice. Metoda permite stabilirea corelaţiilor optime între diferite părţi şi subansamble ale produselor, prin maximizarea raportului funcţii-costuri.

Metoda se foloseşte în ţara noastră pentru produsele tehnice şi servicii din sectorul turismului şi alimentaţiei publice. Analiza valorii permite reducerea costurilor inutile sau disproporţionate în raport cu utilitatea conferită.

Analiza morfologică permite obţinerea unor variante nor de produse (servicii) sau îmbunătăţirea calităţii acestora în urma combinărilor multiple într-o matrice cu valori ale proprietăţilor. În esenţă, se întocmesc aşa-numitele „cutii morfologice”, care sunt construcţii tridimensionale şi permit găsirea variantelor nor de produse şi căi de îmbunătăţire a calităţii lor.

Metoda Benchmarking este utilizată pentru compararea preformanţelor produselor şi serviciilor cu cele ale liderilor recunoscuţi, ca atare, la un moment dat pe piaţă. Rezultatele sunt folosite pentru stabilirea obiectivelor referitoare la îmbunătăţirea proceselor şi produselor pentru reducerea decalajului faţă de lider.

Principiile metodologice de cercetare multilaterala: • stabilirea gradului de concordanta dintre: necesitate, produs si eficienta economica la

producator si beneficiar; • integrarea rezultatelor partiale intr-un sistem logic, pentru constituirea intregului, a

calitatii (valoare de intrebuintare) a calitatii produsului; completarea reciproca a metodelor si analizelor pentru obtinerea rezultatului final, exact al calitatii produsului

Page 13: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

13

1.4. Caracterul interdisciplinar al merceologiei Ştiinţa mărfurilor prezintă următoarele trăsături semnificative:

- caracterul mulţi- şi interdisciplinar. Merceologia înglobează cunoştinţe de fizică, chimie, ştiinţe naturale, geografie, istorie, drept şi legislaţie, matematică şi statistică, electronică şi informatică, lingvistică, filozofie, psihologie şi estetică. - caracterul peren şi consecvent. Elementele fundamentale ale studiului mărfii, menţionate încă de la primele programe şi lucrări de specialitate, continuă să reprezinte baza structurală a merceologiei contemporane. - caracterul dinamic şi adaptabil. Continua înnoire şi adaptare a ştiinţei mărfurilor ilustrează mobilitatea şi flexibilitatea disciplinelor care o compun. - complex. In ultimii ani s-au dezvoltat unele discipline merceologice care accentuează mai mult latura economică, socială şi ecologică, în defavoarea celei tehnice. caracterul practic-fonnativ. Studiul mărfurilor facilitează formarea de aptitudini şi a b i l i t ă ţ i datorită aplicaţiilor practice ce se desfăşoară în laboratoare de specialitate.

Merceologia studiaza marfurile in toate etapele logistice ale acestora nevoi – producție – comerț – turism – consum – mediu

Merceologia studiază mărfurile din punct de vedere:

• tehnic: - proprietățile produselor finite; - factorii care determina si influentează calitatea;

• economic: - implicațiile economice ale calității; - optimizarea calității si a structurii sortimentale.

• social: relația produs – confort, sănătate, mediul înconjurător. Conexiunile merceologiei cu alte ştiinţe:

• discipline tehnice: - tehnologia; - fizica; - chimia; - metrologia (unități de măsura); - standardizare.

• discipline economice: - economie politica; - managementul; - marketing; - economia comerțului.

• discipline sociale: - sociologia; - psihologia; - ecologia; - protecția consumatorului; - estetica mărfurilor.

Merceologia are: • caracter modern, dinamic: au apărut „managementul calității” si „TQM”;

caracter practic, formativ: de cunoaștere a mărfurilor si de formare a unor aptitudini.

Page 14: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

14

TEMA 2 CALITATEA- ELEMENTUL DE BAZĂ AL MERCEOLOGIEI

Bibliografie recomandată

1. Albu, A., „Introducere în calitatea serviciilor”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

2. Kondo, Y., „Managementul total al calităţii – modelul japonez”, Editura Niculescu, Bucureşti, 2003

3. Olaru, M., „Fundamente ale ştiinţei mărfurilor”, Editura Economică, Bucureşti, 2005 4. Paraschivescu, A. O., „Ghidul calităţii”, Editura Tehnopress, Iaşi, 2005

Obiectivele operaționale - Să definească noțiunea de calitate - Să prezinte caracteristicile calității - Să expună și să caracterizeze funcțiile calității - Să cunoască tipologia calității produselor - Să determine etapele obținerii calității - Să explice caracteristicile de calitate ale produselor - Să poată măsura și estima calitatea Subiectele lecției 2.1. Știința despre calitate-calitologia 2.2. Caracteristicile calităţii 2.3. Funcţiile calităţii 2.4. Tipologia calităţii produselor 2.5. Caracteristici de calitate ale produselor 2.6. Etapele obținerii calităţii produselor 2.7. Măsurarea şi estimarea calităţii în cazul produselor

2.1. Știința despre calitate-calitologia

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea nu s-a pus concret problema studierii calităţii, ea fiind considerată o caracteristică de care trebuia să se ocupe producătorii mărfii sau serviciului respectiv. Odată cu dezvoltarea tehnică şi tehnologică a secolului al XX-lea s-a pus concret problema studierii calităţii. Aproape fiecare cercetător care s-a implicat în studiul calităţii a încercat să definească această noţiune.

Termenul de calitate provine din limba latină, unde qualis are înţelesul de „fel de a fi”. În sens general, calitatea este o însuşire a lucrurilor – produse sau servicii – bună sau rea; în

sens restrictiv, prin calitate se înţelege o caracteristică pozitivă a unui produs sau serviciu prin care acesta se deosebeşte de celelalte din clasa din care face parte.

Calitatea este o noţiune cu o foarte largă utilizare, ceea ce face extrem de dificilă definirea ei din punct de vedere ştiinţific. Discipline ca filozofia, economia şi cele tehnice dau un înţeles diferit acestui termen. După unii specialişti calitatea este considerată:

• satisfacerea unei necesităţi; • conformitatea faţă de specificaţie; • gradul de satisfacere al consumatorului; • conformitatea cu caietul de sarcini; • un cost mai mic pentru o utilizare dată;

Page 15: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

15

• capacitatea de a îndeplini o trebuinţă; • ansamblul mijloacelor pentru realizarea unui produs viabil; • conformitatea cu un model dat; • respectarea caietelor de sarcini cu cele mai mici costuri de fabricaţie; • satisfacerea în totalitate a beneficiarilor;

reflectarea mărcii fabricii în ansamblul necesităţilor beneficiarilor, etc. În dicţionare se pot găsi multe definiţii ale calităţii. Există însă şi definiţii sintetice: „Calitatea reprezintă satisfacerea clientului („customer satisfaction”) sau calitatea înseamnă corespunzător utilizării („fitness for use”).

Orientările actuale privind definirea calităţii produselor şi serviciilor sunt: orientarea spre perfecţiune, orientarea spre produs, orientarea spre proces, orientarea spre costuri, orientarea spre utilizator.

Potrivit orientării transcendente, calitatea reprezintă o entitate atemporala, absolutul, perceptibilă subiectiv.

Potrivit orientării spre produs, calitatea se consideră că poate fi măsurată exact, fiind definită ca ansamblul caracteristicilor de calitate ale produsului. Potrivit orientării științifice de proces, calitatea reprezintă obținerea și controlul prin metode moderne. Potrivit orientării spre costuri, un produs este considerat de calitate când oferă anumite performanţe la un nivel acceptabil al preţului.

Potrivit orientării spre utilizator, calitatea produsului reprezintă aptitudinea de a fi corespunzătoare pentru utilizare.

definiţii ale calităţii formulate de diverşi specialişti în domeniu: • Kramer şi Twigg definesc calitatea ca fiind „complexul caracteristicilor care individualizează

un anumit produs sau serviciu şi care prezintă importanţă în determinarea gradului de acceptabilitate de către cumpărători”.

• Blanchfield numeşte calitatea „o măsură multilaterală a gradului în care produsul sau serviciul pe care vânzătorul doreşte să-l vândă la un anumit preţ, vine în întâmpinarea aşteptărilor grupului de cumpărători care doresc şi au posibilitatea să-l cumpere”.

• Juran a dat următoarea definiţie a calităţii: „calitatea este satisfacerea clientului cu cel mai bun produs sau serviciu la cel mai rezonabil preţ”.

Din aceste definiţii se poate trage o concluzie comună – în societatea actuală nu mai este suficient să produci pentru a produce, respectiv să prestezi un serviciu pentru a-ţi ocupa timpul, este nevoie să răspunzi la cerinţele şi nevoile pieţei.

2.2. Caracteristicile calităţii Din definiţiile date calităţii se poate observa că acesta este o noţiune care înglobează multiple

sensuri, dintre care cel principal este legat de utilitatea produsului sau serviciului. Acest lucru înseamnă ca orice produs sau serviciu trebuie să aibă un anumit grad de utilitate, să satisfacă o serie de nevoi pentru a fi cerut pe piaţă.

Calitatea se caracterizează prin două caracteristici – complexitatea şi caracterul dinamic. Complexitatea – rezidă din multitudinea de factori care influenţează şi determină calitatea.

Atât în sfera producţiei, cât şi în cea a serviciilor, factorii care determină calitatea pot fi încadraţi în una din următoarele grupe: a) factori tehnico-funcţionali constau în caracteristicile fizice, chimice, mecanice, biochimice,

etc. ale materiilor prime, materialelor folosite pentru producerea bunului sau prestarea

Page 16: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

16

serviciului, nivelul de calificare a personalului, buna funcţionare a maşinilor, aparatelor, dispozitivelor utilizate.

b) factori economici sunt reprezentaţi de costurile făcute de firma producătoare sau prestatoare în scopul obţinerii unui anumit nivel al calităţii, precum şi pentru menţinerea, îmbunătăţirea calităţii.

c) factori sociali includ gradul de confort oferit clientului, gradul de satisfacere a nevoilor acestuia, măsura în care desfăşurarea activităţilor implicate în producerea bunului sau prestarea produsului afectează mediul înconjurător.

d) factori psiho-senzoriali se referă la proprietăţile estetice sau organoleptice ale produsului. Între aceste grupe de factori există relaţii de interdependenţă, motiv pentru care evaluarea

calităţii se face dificil, printr-o sinteză a principalilor factori din fiecare grupă. Caracterul dinamic – derivă din caracterul dinamic al nevoilor şi utilităţilor ce trebuie

satisfăcute. Societatea a fost şi este într-o continuă schimbare şi, de aceea, şi nevoile consumatorilor se modifică continuu. Factorii care determină caracterul dinamic sunt:

a) progresul tehnico - ştiinţific – datorită cercetărilor efectuate în toate domeniile, societatea umană se caracterizează printr-un progres care duce inevitabil la schimbarea obiceiurilor, la apariţia unor noi nevoi şi dispariţia altora. Gama produselor şi serviciilor existente pe piaţă trebuie să fie în concordanţă cu aceste modificări, ba chiar, dacă se poate, să fie cu un pas înainte, intuind nevoile de mâine ale clienţilor. Prin aceasta o firmă se menţine pe piaţă şi poate să-şi mărească numărul de consumatori / clienţi.

b) exigenţele crescânde ale consumatorilor – din studiile făcute s-a constatat că, pe măsura dezvoltării societăţii, se diversifică nevoile oamenilor, dar creşte şi exigenţa legată de satisfacerea nevoii respective. Clienţii doresc servicii prompte, cu un grad ridicat de utilitate, de calitate şi la preţuri accesibile. În cea ce priveşte produsele, acestea trebuie să acopere nevoile pentru care au fost create conform aşteptărilor consumatorilor, să fie funcţionale, să nu le pună în pericol sănătatea, integritatea, viaţa.

c) competitivitatea tehnică – reprezintă manifestarea concurenţei între vechi şi nou. Caracterul dinamic al calităţii este dat de acţiunea conjugată a celor 3 factori şi conduce în

final la calitatea reală a produsului sau serviciului respectiv.

2.3. Funcţiile calităţii Atât în cadrul producţiei de bunuri materiale, cât şi în cadrul prestării serviciilor se

evidenţiază relaţia directă care există între calitate – nevoi – utilitate. Studiul nevoilor reprezintă comanda socială şi punctul de pornire în conceperea şi realizarea

unui produs / serviciu şi, în acelaşi timp, nivelul de raportare, de referinţă, de apreciere a gradului de satisfacere a nevoii respective prin intermediul calităţii.

Utilitatea produselor şi serviciilor este determinată de totalitatea însuşirilor prevăzute din faza de concepţie în scopul de a satisface anumite nevoi. Utilitatea este cea care diferenţiază produsele / serviciile între ele pe grupe şi subgrupe, după destinaţie, respectiv după necesităţile diferite pe care le acoperă, dar fără să indice în ce măsură ele satisfac o anumită nevoie. Această măsură a utilităţii produselor / serviciilor care au aceeaşi destinaţie este dată de calitate. Se poate afirma că între calitate şi utilitate există un raport ca de la parte la întreg.

Din analiza produselor şi serviciilor s-a constatat că există 3 funcţii ale calităţii, comune pentru ambele tipuri de activităţi, dar care au ponderi diferite, legate de specificul fiecăreia. Cele trei funcţii sunt: funcţia tehnică, funcţia economică şi funcţia socială. Dacă la producţia de bunuri, funcţia tehnică are ponderea cea mai mare, în cazul serviciilor, funcţia socială este prioritară.

Funcţia economică În concepţia modernă a calităţii, funcţia economică urmăreşte să găsească optimul între

costurile implicate în obţinerea unui anumit produs sau la prestarea unui anumit serviciu şi preţul pe

Page 17: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

17

care trebuie să-l plătească clientul. Obţinerea unei calităţi excepţionale poate să conducă la un preţ foarte mare, prohibitiv pentru o mare parte din potenţialii clienţi ai firmei. În acest caz produsul / serviciul este foarte puţin cerut pe piaţă de un segment restrâns de persoane, ceea ce înseamnă că s-au cheltuit bani în mod inutil. Deci, în cadrul acestei funcţii, pe baza studiilor de eficienţă economică, se poate găsi acel optim care să însemne o cantitate cât mai mare de produse vândute / un număr cât mai mare de servicii prestate, la un cost global cât mai scăzut. De aici se pot trage o serie de concluzii pentru buna conducere a unei firme:

- necesitatea modernizării permanente a mijloacelor tehnice folosite - revizuirea continuă a calităţii pentru ca aceasta să corespundă cerinţelor clienţilor Funcţia socială Această funcţie derivă din influenţa pe care o exercită calitatea serviciilor / produselor asupra

nivelului de trai, condiţiilor de muncă, de recreere şi petrecere a timpului liber, sintetic asupra calităţii vieţii. În cadrul acestei funcţii un loc important îl ocupă caracteristicile psihosenzoriale, ergonomice şi ecologice.

Caracteristicile psihosenzoriale se referă la elementele de estetică ce însoţesc serviciul sau produsul respectiv. Ponderea acestor caracteristici în aprecierea calităţii a crescut mult în ultimul timp şi ele pot deveni hotărâtoare, în anumite condiţii, pentru succesul pe piaţă.

Caracteristicile ergonomice şi ecologice sunt acele caracteristici cu care utilizatorul vine în contact direct: comoditate şi uşurinţă în folosire, gradul de confort oferit, etc., precum şi acele caracteristici care influenţează calitatea mediului înconjurător şi care se repercutează mai devreme sau mai târziu asupra stării de sănătate a oamenilor. Şi ponderea acestor caracteristici a crescut în ultimii ani, mai ales pe pieţele externe, unde reglementările în acest sens sunt foarte severe.

Funcţia tehnică Această funcţie caracterizează, în principal, produsele şi este conferită de totalitatea

proprietăţilor acestora prin care se atinge nivelul calitativ şi de utilitate dorit. De asemenea include caracteristicile de funcţionare ale aparatelor, maşinilor, utilajelor, care servesc la producţie sau la prestarea serviciului.

2.4. Tipologia calităţii produselor Datorită multiplelor aspecte prin care poate fi privită calitatea produselor, în activitatea

economică (producţie şi circulaţia mărfurilor) se pot evidenţia următoarele aspecte ale calităţii, în funcţie de stadiul de dezvoltare al produsului, astfel:

• Calitatea contractată: exprimă valorile individuale ale proprietăţilor produsului asupra cărora s-a convenit între producător şi beneficiar, care este convenită într-un contract;

• Calitatea prescrisă: exprimă nivelul limitat al valorilor individuale (relativiste) ale caracteristicilor procesului prezentate în documente de referinţă (standarde, norme tehnice, specificaţii) şi pe baza cărora se face recepţia la beneficiar;

• Calitatea reală: exprimă nivelul la un moment dat al cerinţelor produsului aflat într-un anumit stadiu (la recepţie, transport, conservare, etc.) şi care se compară cu nivelul calitativ prescris sau contractat.

• Calitatea omologată: exprimă valorile individuale ale caracteristicilor produsului, care sunt avizate de o comisie de specialişti, de la producător şi beneficiar, în scopul stabilirii deciziei de realizare a "seriei zero", acestea constituind lotul etalon (de referinţă).

În condiţiile în care produsul este lansat pe piaţă, din punct de vedere al producătorului şi comerciantului, aspectele calităţii se evidenţiază prin caracteristici şi funcţiuni, care, de altfel exprimă interesele celor două categorii, şi anume:

Page 18: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

18

o Calitatea tehnică a produsului, exprimată prin gradul de conformitate a valorilor individuale ale caracteristicilor de referinţă (tehnico-funcţionale), în raport cu documentele de referinţă (standarde, norme, etc), caz în care se exprimă interesele producătorului.

o Calitatea comercială a produsului, exprimată prin nivelul caracteristicilor psihosenzoriale, modul de prezentare şi ambalare, gama sortimentală, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare, service, etc., caz în care se exprimă interesele consumatorului. Ca urmare a multitudinii aspectelor care determină şi influenţează calitatea, apare ca oportună

studierii factorilor care concură la atingerea unui nivel calitativ al produsului care să fie apropiat de cel optim din punct de vedere al producătorului şi beneficiarului.

2.5. Caracteristici de calitate ale produselor Caracteristicile de calitate reprezintă proprietăţi esenţiale, cu grad mare de definire ale unui

produs, care, prin relevanţa lor sunt incluse în materiale normative specifice (standarde, norme tehnice, caiete de sarcini, etc.) fiind recunoscute şi consemnate în mod unitar. În general, caracteristicile de calitate sunt structurate după criteriile:

• natură: tehnice, estetice, secundare, etc. • mod de evaluare: măsurabile, senzoriale; • mod de exprimare: noţionale, cifrice; • relaţia cu calitatea: direct proporţionale cu calitatea, invers proporţionale cu calitatea. Caracteristicile de calitate ale produselor pot fi:

Caracteristici tehnice; Caracteristici psiho-senzoriale; Caracteristici economice; Caracteristici de disponibilitate;

• Caracteristicile tehnico-funcţionale se referă la acele însuşiri ale produsului, care asigură potenţialul acesteia de a satisface cerinţele de utilitate ale beneficiarului din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice ale materialelor din care este fabricat, concepţia constructiv funcţională. Aceste caracteristici pot fi direct sau indirect măsurabile obiectiv, cu o anumită exactitate, prin utilizarea unor metode şi mijloace de măsurare corespunzătoare.

• Caracteristicile economice se referă la acele însuşiri ale produsului care asigură fabricarea acestuia cu anumite cheltuieli de fabricaţie, vânzare, de exploatare, de valorificare a materiilor prime, termen de garanţie, etc.

• Caracteristici psiho-senzoriale cuprind aspecte de ordin estetic, organoleptic, pe care produsele le au asupra utilizatorilor, prin intermediul formei, gust, culoare, miros, confort, etc. Aceste caracteristici au o largă diversitate în timp şi spaţiu, în funcţie de natura produsului, caz în care aprecierea lor prezintă un caracter subiectiv.

• Caracteristici ecologice şi ergonomice, vizează aspectele referitoare la impactul dintre fabricarea şi exploatarea produsului, asupra mediului ambiant, respectiv asupra utilizatorului (poluare, deşeuri, consumuri în exploatare, aspecte fiziologice, etc).

• Caracteristicile de disponibilitate, cuprind acele aspecte ale aprecierii calităţii referitoare la fiabilitatea şi mentenabilitatea produsului, care reflectă aptitudinea acestuia de a-şi realiza funcţiile de-a lungul duratei de viaţă la utilizatori.

- după natură - Caracteristici tehnice – se referă la însuşirile intrinseci ale valorii de întrebuinţare a

produsului etc, conferindu-i posibilitatea de a satisface cerinţele consumatorilor. Se concretizează într-o serie de proprietăţi fizice, chimice etc sau rezultă din relaţii, fiind deci, exprimate indirect prin mărimi fizice şi se exprimă în unităţile de măsură corespunzătoare. Exemple: densitate, rezistenţă la rupere, randament, durată de viaţă, etc. caracteristicile tehnice servesc la evaluarea performanţelor

Page 19: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

19

tehnice ale produsului, procesului etc. şi în general, sunt direct sau indirect măsurabile obiectiv, cu o precizie suficientă.

Caracteristici economice şi tehnico-economice: servesc pentru evaluarea performanţelor economice sau preponderent economice ale produselor.

Caracteristici sociale: se folosesc pentru evaluarea efectelor pe care le au sistemele tehnologice de realizare a produselor, precum şi utilizarea acestora asupra mediului ambiant, asupra siguranţei şi sănătăţii oamenilor.

- după importanţă - Caracteristici funcţionale (de bază, fundamentale): absolut necesare pentru asigurarea

utilităţii şi funcţionalităţii produselor, acestea asigură o durată de viaţă îndelungată şi reduc la minim riscurile de accidentare; la rândul lor, aceste caracteristici se grupează în:

- caracteristici critice - caracteristici majore (importante);

Caracteristici nefuncţionale (secundare, minore): nu influenţează funcţionarea, deci pot să lipsească sau să fie realizate la niveluri inferioare, conducând, astfel, la reducerea cheltuielilor de fabricaţie şi a costului produsului, fără ca gradul de utilitate al produsului să fie semnificativ afectat; şi aceste caracteristici se clasifică în:

• caracteristici minore A; • caracteristici minore B;

- după modul de exprimare - Caracteristici cantitative (măsurabile, cuantificabile, prin variabile): se exprimă prin mărimi

concrete, măsurabile. Exemple: dimensiuni, greutăţi, rezistenţe, debite, presiuni etc. Caracteristici calitative (nemăsurabile, pseudocuantificabile, atributive, prin atribute): se

exprimă prin calificative, ce duc la gruparea produselor în: - corespunzător sau necorespunzător, bun sau rău, prezenţă sau lipsă, da sau nu; pozitiv sau

negativ, moale sau tare, lucios sau mat etc. Exemple: caracteristici fiziologice şi igienice (de gust, de miros, acustice, de iluminare etc.); caracteristici antropometrice (adaptarea produselor la formele şi dimensiunile corpului omenesc – ergonomice, în cazul mijloacelor de transport etc.); caracteristici estetice, care depinde de subiectivismul observatorului şi, în mare măsură de modă. Pentru aceste caracteristici, obţinerea unor valori numerice, pe o scară de niveluri, se realizează pe căi diferite:

• cu ajutorul cataloagelor mostră; • prin desemnarea prezenţei sau absenţei (lipsei) unei proprietăţi sau însuşiri într-un sistem de

notare binar: prezenţă-lipsă; da-nu; pozitiv-negativ; • prin acordarea de note (punctaje) conform unor criterii ataşate unei mărimi de acceptare • cu ajutorul unor comisii sau jurii care fac aprecieri pe baza unor criterii şi a unor sisteme de

notare, care se prelucrează sub forma unor indici stabiliţi. - după posibilităţile de măsurare - Caracteristici direct măsurabile; exemple: dimensiuni, greutăţi, rezistenţe, conţinut în

substanţe utile etc. Caracteristici indirect măsurabile; exemple: calitatea unei acoperiri galvanice, prin grosimea

stratului; puterea unui motor, prin încălzirea conductelor etc.; Caracteristici comparabile obiectiv cu o mostră-etalon; exemplu: gradul de alb, etc. Caracteristici comparabile subiectiv cu o mostră-etalon; Exemple: gradul de acoperire

galvanică; gradul de cromare; gradul de vopsire; Caracteristici psihosenzoriale: vizează efectele de ordin organoleptic, ergonomic, estetic pe

care produsele le au asupra utilizatorilor, prin formă, culoare, grad de confort etc. Pentru a le integra eficient în gradul de utilitate al produselor, producătorii trebuie să aibă în vedere faptul că aceste caracteristici trebuie să aibă în vedere faptul că aceste caracteristici prezintă o mare varietate în spaţiu şi timp, că aprecierea (evaluarea) acestora este influenţată de factori subiectivi. Caracteristicile psihosenzoriale se apreciază cu ajutorul simţurilor sau senzaţiilor produse: miros, senzaţii de frig, de cald, de moale etc.

Page 20: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

)

20

- după gradul de generalitate - Caracteristici specifice fiecărui produs, proces, serviciu etc. Caracteristici comune (de disponibilitate), specifice tuturor produselor etc.; Din această

categorie fac parte: - defectele (fără precizarea tipului, naturii defectelor); fiabilitatea; durabilitatea;

mentenabilitatea; disponibilitatea; asigurarea securităţii muncii; asigurarea protecţiei mediului înconjurător, care s-au impus ca noţiuni (concepute) de sine stătătoare în cadrul problematicii generale a calităţii.

Aceste caracteristici reflectă aptitudinea, capacitatea produselor de a-şi realiza funcţiile utile de-a lungul duratei de viaţă a acestora, aptitudine definită, evaluată, prin două concepte fundamentale: fiabilitatea şi mentenabilitatea.

Caracteristicile comune s-au impus ca o grupare distinctă de caracteristici de evaluare a calităţii odată cu ridicarea nivelului tehnic şi de complexitate a produselor, cu proliferarea produselor de folosinţă îndelungată şi cu creşterea implicaţiilor economico-sociale ale utilizării acestora. Din aceste motive, această grupă de caracteristici a dobândit o importanţă deosebită, fiind urmărite pe întregul ciclu de viaţă al produselor

2.6. Etapele obținerii calităţii produselor Un tablou centralizator al etapelor de realizare a calităţii precum şi activităţile specifice sunt

prezente în tabelul următor: • conceperea calităţii, • proiectarea calităţii, • asigurarea calităţii, • realizarea calităţii, • controlul calităţii, • evaluarea calităţii, • perfecţionarea calităţii.

Tabel 4. Etapele realizării calităţii produselor

Nr. crt.

Denumire etapă de realizare calitate

Activităţi

1 Concepţia calităţii • activităţi de marketing

• studii comparative

• studierea concurenţei

• perfecţionarea produselor existente

• stabilirea cerinţelor clienţilor

2 Proiectarea calităţii • specificaţii tehnice pentru materiale

• specificaţii tehnice pentru produse

• specificaţii tehnice pentru procese

Page 21: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ј

21

• elaborarea instrucţiunilor sau proceduri

• software

3 Asigurarea calităţii • elaborarea caietului de sarcini

• planuri de control al calităţii

• proiectarea şi implementarea sistemului calităţii

4 Realizarea calităţii • conformitatea proceselor de fabricaţie

• organizarea producţiei şi a fabricaţiei

• urmărirea realizării calităţii prescrise de factori de producţie

5 Controlul calităţii • controlul aprovizionării

• controlul proceselor de fabricaţie

• asigurarea metrologică

• controlul produselor finite

6 Evaluarea calităţii • analiza costurilor calităţii

• analiza modului de organizare şi conducere a calităţii

• aplicarea metodelor de analiză şi evaluare a calităţii

7 Perfecţionarea calităţii • ameliorarea calităţii

• perfecţionarea caracteristicilor de calitate

• îmbunătăţirea modului de organizare şi conducere a calităţii

2.7. Măsurarea şi estimarea calităţii în cazul produselor Necesitatea urmăririi calităţii prin indicatori specifici a determinat utilizarea unor metode

matematice şi statistice, care tind să se grupeze într-o nouă disciplină, numită calimetrie. Prin determinarea calităţii se înţelege un ansamblu de analize, măsurări, încercări, efectuate

potrivit unei metodologii prestabilite, pentru a stabili nivelul la care se situează caracteristicile de calitate ale unui produs, la un moment dat, în raport cu un referenţial.

Cerinţele calităţii sunt expresii generale ale nevoilor clienţilor reieşite din cercetările de marketing, care apoi sunt traduse într-un ansamblu de proprietăţi exprimate cantitativ sau calitativ şi specificate în documentaţia tehnică.

Page 22: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ᓠѐ

22

Determinarea calităţii produselor se poate realiza în raport cu: – cerinţele clienţilor; – calitatea unui produs de referinţă; – calitatea prescrisă (în standarde sau alte documente normative); – calitatea aceluiaşi produs la o dată anterioară.

Complexitatea determinării calităţii produselor a condus la apariţia unor metode variate. Metode de cercetare a pieţei Metodele de cercetare a pieţei se bazează pe analiza opiniilor consumatorilor privind calitatea

produselor. Pentru culegerea informaţiilor se utilizează diferite tipuri de chestionare, completate direct de consumatori, sau se apelează la alte metode specifice cercetării de piaţă: metoda purtării experimentale, expoziţii cu vânzare etc.

Metode experimentale Metodele experimentale (de laborator) au la bază utilizarea mijloacelor şi procedeelor tehnice

pentru determinarea calităţii produselor. Aceste metode se aplică numai în cazul caracteristicilor produselor care pot fi determinate cu aparate, instrumente, mijloace de măsurare adecvate (de exemplu caracteristicile fizice, chimice, tehnologice etc.). Ele sunt considerate obiective, asigurând comparabilitatea rezultatelor obţinute în determinarea calităţii produselor. Din acest motiv metodele experimentale (de laborator) sunt standardizate, fiind preferate în cadrul relaţiilor contractuale, atunci când se impune precizarea metodelor utilizate pentru determinarea calităţii produselor livrate.

Metode psihosenzoriale Metodele psihosenzoriale sunt utilizate, de regulă, în completarea metodelor experimentale,

pentru determinarea acelor caracteristici ale produselor (gust, aromă, miros etc.), în cazul cărora nu pot fi utilizate asemenea metode. Metodele psihosenzoriale se bazează pe utilizarea simţurilor umane, caracterizându-se prin rapiditate şi economicitate. Ele sunt larg utilizate în practica comercială pentru determinarea calităţii produselor alimentare, cosmetice, textile etc.

Datorită caracterului complex al calităţii, s-a considerat că ea se poate exprima ca o funcţie a principalelor caracteristici ale produsului / serviciului, privite în corespondenţă cu cerinţele şi nevoile consumatorilor, conform relaţiei:

Q = F(x, y, z, ....) (1)

Aprecierea calităţii se poate face prin: - sistemul de indicatori ai caracteristicilor de calitate - indicatorii lipsei de calitatea (indicatorii non-calităţii)

II.1. Indicatori ai caracteristicilor de calitate Principiul de bază al măsurării calităţii este acela că fiecare caracteristică participă cu o

anumită pondere la stabilirea nivelului final al calităţii. Deci, calitatea este dată de suma produselor între valorile caracteristicilor şi ponderile fiecăreia:

n

Q = ∑ Kj · Pj (2) j=1

unde: Kj - valoarea caracteristicii Pj - ponderea caracteristicii

Pentru estimarea calităţii folosind relaţia de mai sus este necesar să se parcurgă următorii paşi:

- să se identifice toate caracteristicile produsului sau serviciului; - să se clasifice şi să se ierarhizeze caracteristicile după importanţa lor şi în funcţie de

acesta să se acorde ponderi fiecărei caracteristici;

Page 23: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

䋰ј

23

- să se convertească proprietăţile exprimate noţional în valori numerice folosindu-se diferite scări de transformare

În prezent se lucrează cu mai multe tipuri de scări de conversie a parametrilor noţionali (caracteristicile exprimate noţional sau atributiv sunt acele caracteristici exprimate prin adjective cu sau fără grade de comparaţie):

Exemplul 1: Exemplul 2: Foarte bun + 2 Foarte bun 1 Bun + 1 Bun 0,66 Obişnuit 0 Normal 0,33 Rău - 1 Satisfăcător 0 Foarte rău - 2 Exemplul 3: Scări ale punctelor de calitate Se acordă puncte în intervalele 0 – 1, 1 – 5, 1 – 20, 1 – 100 pentru fiecare caracteristică, se

face suma punctelor acordate şi în funcţie de valoarea rezultată, se încadrează produsul pe clase de calitate. Avantajul acestor scări ale punctelor de calitate este faptul că se aplică atât caracteristicilor exprimate numeric, cât şi celor exprimate noţional.

II.1.1. Metoda analizei comparative a calităţii Analiza comparativă a calităţii produselor ACQ constă în compararea mai multor produse cu

destinaţie/funcţii/utilităţi similare pe baza unor caracteristici reprezentative. Scopul analizei ACQ îl reprezintă punerea la dispoziţia consumatorului a unui criteriu

eficient utilizat la achiziţionarea produselor. În ultimă instanţă, pentru consumator contează factorul calitate/preţ, adică achiziţionarea unui produs cu o calitate care să-i satisfacă cerinţele la un preţ cât mai mic. Prin analiza comparativă a produselor se creează o bază de date despre o gamă de produse ce fac parte dintr-o familie de produse. Aceste date sunt puse la dispoziţia consumatorului interesat, în scopul formării unei păreri obiective la realizarea calităţii produselor.

Etapele realizării metodei În vederea realizării analizei comparative a calităţii produselor ACQ s-a ţinut cont de

următoarele etape: • stabilirea performanţelor diferitelor modele de produse; • compararea condiţiilor comerciale şi de service oferite de firmele producătoare (sau

distribuitoare); • caracterizarea produselor din punct de vedere al caracteristicilor calităţii; • convertirea unor caracteristici cu exprimare variată într-o singură caracteristică cu exprimare

cifrică, sub formă de notă; • stabilirea raportului performanţă/preţ sau calitate/preţ; • concluzii ale analizei ACQ.

II.1.2. Metoda punctajului general Metoda constă în acordarea de puncte între 1 şi 100 de către un grup de consumatori sau de

experţi, diferitelor caracteristici de calitate în ordine crescătoare a gradului de satisfacţie oferit. Pe baza punctajului se calculează indicatorul calităţii, ce poate avea valori cuprinse între 0 şi 1.

Metoda se aplică mai mult în domeniul serviciilor, la testarea calităţii la consumator. Formula generală de calcul este:

nzyx CCCQ ⋅⋅⋅⋅⋅⋅= (3)

unde: Cx, Cy, Cz - coeficienţi de calitate pentru fiecare din caracteristicile X, Y, Z. n - numărul total de caracteristici analizate

Page 24: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

倠ј

24

Coeficienţii de calitate corespunzători fiecărei caracteristici se calculează cu relaţia:

2100i

xciC ⋅

= (4)

în care: i - punctajul acordat caracteristicii i, cuprins între 1 şi 100 ci - procentul de consumatori sau specialişti, din numărul total care au acordat punctajul i

Faţă de metoda indicatorului complex al calităţii, metoda punctajului general are un grad mai mare de subiectivism, dar exprimă mai concret preferinţele clienţilor.

II.1.3. Metoda valorii absolute a parametrilor Această metodă constă în calcularea unui indicator general al calităţii, care exprimă sintetic

contribuţia diferitelor grupe de caracteristici la stabilirea nivelului calitativ la un moment dat. Acest nivel se determină în raport cu un set de valori prescrise din standarde, din contractul între cei doi parametri comerciali sau sunt specifice unui alt produs sau serviciu luat ca referinţă.

Metoda ia în considerare atât caracteristici exprimate numeric, cât şi caracteristici exprimate noţional, după ce acestea au fost transformate în valori numerice folosind una din scările de transformare. La aplicarea metodei se parcurg următoarele etape:

se selectează principalele caracteristicile de calitate ale produsului sau serviciului, cele care contribuie în mod fundamental la stabilirea nivelului final al calităţii;

fiecărei caracteristici selectate i se atribuie un simbol X, Y, Z, .... se adoptă valorile luate ca bază de referinţă pentru fiecare din caracteristicile selectate

Xb, Yb, Zb, .... se determină prin diverse procedee valorile efective ale caracteristicilor fixate; se calculează mărimile relative sub forma unor indici, prin raportarea valorilor

efective la cele de referinţă; IX = X/Xb; IY = Y/Yb; IZ = Z/Zb în cazul parametrilor care îmbunătăţesc calitatea prin scăderea lor (de exemplu

numărul de reclamaţii), indicii se obţin prin inversarea rapoartelor; interpretarea rezultatelor se face în funcţie de valoarea indicilor calculaţi; astfel, dacă

indicii sunt supraunitari, atunci produsul / serviciul analizat este superior din punct de vedere calitativ faţă de cel luat ca bază de referinţă, iar dacă indicii au valori subunitare, dar pozitive, serviciul / produsul analizat este inferior calitativ faţă de baza de comparaţie;

Prin însumarea tuturor indicilor ponderaţi, atât cei rezultaţi pentru caracteristicile numerice, cât şi cei pentru caracteristicile atributive şi împărţire la suma coeficienţilor de importanţă, se obţine indicatorul căutat, faţă de baza luată ca referinţă.

II.1.4. Indicatorul complex (integral, sintetic) al calităţii În acest indicator se regăsesc toate valorile caracteristicilor de calitate ale produsului sau

serviciului analizat. Calcularea acestui indicator se face ca sumă a produselor dintre indicatorii grupelor de caracteristici şi ponderile aferente fiecărei grupe.

Icq = It · p1 + Ie · p2 + Ips · p3 + Iee · p4 + If · p5 (5) unde: Icq - indicatorul complex al calităţii It - indicatorul caracteristicilor tehnice Ie - indicatorul caracteristicilor economice Ips - indicatorul caracteristicilor psihosenzoriale Iee - indicatorul caracteristicilor ergonomice şi ecologice If - indicatorul caracteristicilor funcţionale p1 – p5 - ponderile relative fiecărei grupe de indicatori

Page 25: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

љ

25

∑ p = 1 (6)

Numărul de indicatori luaţi în considerare diferă în funcţie de natura produsului / serviciului şi de complexitatea lui. Mărimea indicatorilor corespunzători fiecărei grupe de caracteristici este cuprins între 0,1 şi 1.

Indicatorul complex al calităţii Icq poate lua valori subunitare, dacă produsul sau serviciul analizat este inferior celui de referinţă, sau supraunitar, când este superior celui de referinţă.

În cadrul fiecărei grupe de caracteristici se poate lucra cu metoda valorii absolute a parametrilor pentru determinarea indicelui I global al grupei.

Una din problemele aplicării practice a acestei metode este stabilirea valorii ponderilor p ale fiecărei grupe de caracteristici. Calculul ponderilor p se face fie prin metoda expertizei cu cel puţin 6 experţi, care apreciază ponderea fiecărei caracteristici de calitate, acordând un punctaj, fie cu ajutorul unei matrici. Se va lua în considerare punctajul întrunit de cel puţin 2/3 din numărul experţilor.

De exemplu, dacă se notează Pij punctajul acordat de expertul j pentru caracteristica i, punctajul mediu Pi acordat de cei n experţi va fi egal cu:

∑=

⋅=n

jiji P

nP

1

1 (7)

Calcularea coeficienţilor de ponderare pi se face cu relaţia:

∑=

= m

ii

ii

P

Pp

1

(8)

în care m reprezintă numărul de caracteristici analizate. Între coeficienţii de pondere trebuie să fie îndeplinită condiţia ∑pi = 1.

În cazul în care se iau în considerare şi cheltuielile implicate cu realizarea produsului, precum şi preţul de vânzare, formula de calcul a indicatorului complex al calităţii devine:

Icq = ca/cb · (It · p1 + Ie · p2 + Ips · p3 + Iee · p4 + If · p5) (9) indicator care poartă numele de indicatorul complex al calităţii şi eficienţei economice.

Estimarea calităţii prin metode ce utilizează caracteristicile de calitate oferă posibilitatea de a aprecia şi analiza calitatea la un moment dat în raport cu anumite baze de referinţă. Această metodologie asigură estimarea calităţii într-o formă elastică, permiţând adaptarea indicatorilor la dinamica parametrilor ce caracterizează produsul / serviciul şi a coeficienţilor lor de importanţă.

II. 2. Indicatorii non-calităţii – metoda demeritelor Termenul de demerit provine din limba franceză, unde demerite = greşeală. Deci, această

metodă apreciază calitatea prin intermediul erorilor sau defectelor apărute odată cu fabricarea produsului sau prestarea serviciului.

Metoda demeritelor nu substituie alte metode de control a calităţii, fiind considerată o metodă de supracontrol.

Controlul prin demerite face obiectul unei metode proprii producătorului, de aceea nu este necesar ca beneficiarul să cunoască şi să decidă asupra unor probleme de amănunt; ca atare, metoda demeritelor nu poate face obiect de clauză contractuală;

Pentru a deveni eficientă, metoda presupune revizuirea anuală a obiectivelor de demerite şi, după caz, a fişelor de cotare. Anumite categorii de defecte - în special cele din categoria "defecte de aspect" - se cotează după principiul potrivit căruia aceasta se observă şi nu se caută cu tot dinadinsul.

Page 26: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

љ

26

Principiul metodei constă în penalizarea defectului sau erorii, punctaj ce constituie demeritul erorii identificate.

Pentru aplicarea metodei este necesar ca defectele sau erorile constatate să fie clasificate pe categorii şi după gravitatea lor şi să se precizeze domeniile în care se va încadra punctajul de penalitate pentru fiecare demerit.

Metoda se bazează pe clasificarea defectelor într-un număr de clase după gravitatea şi implicaţiile apariţiei defectelor, fiecare clasă fiind notată cu punctaj, nota clasei devenind nota defectului.

Se utilizează în acest sens patru clase de defecte: CRITIC - este defectul care împiedică îndeplinirea funcţiei produsului. Este susceptibil de a

conduce la o lipsă de securitate sau riscuri de accidentare pentru beneficiar. Aceasta generează sigur reclamaţiile beneficiarului. Produsele cu astfel de defecte nu trebuiesc livrate.

MAJOR (Principal) - este un defect care, fără a fi critic, riscă a provoca deficienţă sau o reducere a posibilităţii de utilizare. Aceasta este sesizabil de beneficiar, provocându-i neajunsuri şl probabil va genera reclamaţii.

MINOR A (Secundar) - este un defect care nu va reduce prea mult posibilităţile de utilizare ale produsului. Este sesizabil de beneficiar dar, probabil, nu va genera reclamaţii.

MINOR B (Minor) - este defectul care nu reduce posibilitatea de utilizare a produsului şi nu prezintă inconveniente practice. În general, este nesesizabil la beneficiar şi nu generează reclamaţii.

Documentul de lucru îl reprezintă "fişa de cotare a demeritelor". Aceasta conţine: • date de identificare a produsului; • un tabel centralizator cuprinzând numărul de defecte pe categorii, punctajul aferent, total; • schiţa produsului / organului; • numărul curent; • denumirea defectului şi scala de apreciere, în funcţie de mărimea abaterii fără de specificaţie; • numărul de cod necesar pentru o eventuală analiză de fiabilitate; • grupa de demerite (categoria de defecte); • punctajul acordat; • observaţii.

După stabilirea penalităţilor se pot calcula următorii indicatori ai demeritelor: a) Demeritul total Demeritul total este dat de suma demeritelor pe categorii (demerite parţiale).

Dt = ∑ Dpi (10) b) Indicele demeritului total Reprezintă raportul dintre demeritul total şi o bază de referinţă, care poate fi o perioadă

trecută sau o valoare maximă admisibilă.

ref

td D

DI = (11)

Calculul demeritelor parţiale şi implicit a demeritului total se poate face atât pentru erori şi

defecte măsurabile, cât şi pentru cele atributive. Cu cât valoarea demeritului este mai mare, cu atât calitatea produsului este mai redusă. Metoda demeritelor prezintă, în raport cu alte metode, următoarele avantaje: • studiile preliminare sunt scurte; • este uşor asimilabilă, putându-se pune rapid în aplicare;

Page 27: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

µ

27

• necesită calcule simple; • permite observaţii în ritm cu producţia. Inconvenientul principal este legat de arbitrariul ponderii defectelor. Acest inconvenient

poate fi depăşit dacă se face iniţial o analiză a defectelor. Metoda dementelor permite fie urmărirea calităţii la nivelul unei calităţi standard, fie numai

evoluţia sa. Informaţiile obţinute pe baza metodei demeritelor pot fi folosite operativ trei direcţii distincte:

• decizie asupra lotului controlat; • acţiune corectivă, având ca scop evitarea defectelor asupra loturilor ulterioare; • acţiune preventivă prin îmbunătăţirea sistemului de gestiunea călităţii.

Se consideră că metoda demeritelor contribuie nu numai la urmărirea calităţii, dar şi la depistarea cauzelor unor defecte, mobilizând mai repede atenţia factorilor de răspundere asupra calităţii.

Metoda demeritelor oferă informaţii privind nivelul actual al calităţii, evoluţia în timp a acesteia şi permite compararea calităţii între produse sau activităţi similare.

Page 28: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

љ

28

TEMA 3 CLASIFICAREA MĂRFURILOR

Bibliografia recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operative - să definească necesitatea și rolul clasificării în economia de piață - Să cunoască tipurile de clasificări economice - Să aprecieze cerințele față de clasificarea mărfurilor - Să explice clasificarea merceologică - să caracterizeze criteriile de clasificare - să cunoască tipurile de clasificatoare naționale Sarcinile temei 3.1. Necesitatea rolul și scopul clasificării mărfurilor 3.2. Cerințele și noțiunile de bază ale clasificării mărfurilor 3.3. Tipuri de clasificări în economie

3.1. Necesitatea rolul și scopul clasificării mărfurilor

Necesitatea clasificării mărfurilor în economia de piață este: - dezvoltarea comerțului internațional; - diversificarea gamei sortimentale; - globalizarea economiei mondiale; - utilizarea pe scara larga a informaticii.

Sistematica mărfurilor, domeniu important al cercetării merceologice actuale, se ocupă cu studiul sistemelor de clasificare, a metodelor şi criteriilor de ordonare a produselor în cadrul acestor sisteme. Scopul principal al cercetărilor în acest domeniu îl reprezintă elaborarea unor sisteme de clasificare ştiinţific fundamentate şi aplicabilitate practică, asigurarea utilizării unei terminologii unitare privind produsele.

Multitudinea necesităţilor oamenilor şi diversificarea lor continuă a condus la apariţia unei mari varietăţi de produse, care în procesul creării şi utilizării lor au componente diferite. Acestea îl determină pe producător să adapteze atitudini specifice, în scopul creării bunului sau serviciului corespunzător dorinţelor consumatorului. De aceea pentru activitatea practică este foarte utilă clasificarea produselor în grupe ce au caracteristici similare şi comportament similar, răspunzând asemănător acţiunilor de marketing. Clasificarea produselor şi-a dovedit o necesitate în studiul merceologic, deoarece ele se focalizează pe similitudini între grupe de produse.

Se folosesc o serie de criterii de clasificare, cele mai importante pentru activitatea de marketing s-au dovedit durata utilizării, scopul şi destinaţia lor, tipul de cumpărare, nivelul implicării lor sau a riscului, complexitate, caracteristicile lui pentru distribuitor, gradul de perisabilitate etc.

Clasificarea, în general, este o operaţie conceptuală, reprezentând o modalitate de a distinge simultan elementele unei mulţimi, discrete sau continue, compusă din obiecte sau din fapte, din proprietăţi sau din idei. Tipul clasificării depinde de scopul propus (cognitiv sau practic) şi de relaţiile dintre elementele şi categoriile definite în vederea clasificării mulţimii respective.

Page 29: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

љ

29

De-a lungul timpului, corespunzător progreselor înregistrate în ştiinţă şi tehnologie şi pe măsura dezvoltării comerţului, importanţa sistematizării mărfurilor a crescut, determinând amplificarea încercărilor de elaborare a unor sisteme de clasificare, pentru facilitarea abordării pe plan teoretic, dar mai ales în scopuri practice a mulţimii produselor în continuă diversificare.

Elemente ale sistematizării produselor pot fi identificate deja în perioada economiilor naturale. Produsele erau grupate pe baza unor criterii simple, reprezentând caracteristici exterioare, formale, de exemplu după mărime (mici şi mari), masă (uşoare, grele).

Odată cu evoluţia înregistrată în domeniul cunoaşterii şi extinderea relaţiilor comerciale, a crescut importanţa clasificării produselor după originea geografică, iar progresele înregistrate în tehnologie au determinat prioritatea de ordin tehnic.

Printre cei care au avut preocupări de fundamentare ştiinţifică a clasificării mărfurilor se numără Johann Beckmann (Tratat de merceologie, 1793-1800), B.Buse (Îndrumar de merceologie, 1789-1801), A. Almedinger (1901)V.Poschl (Sistematica teleologică a mărfurilor şi mijloacelor pentru obţinerea şi utilizarea lor ş.a. O contribuţie importantă la elaborarea bazelor teoretice ale clasificării mărfurilor a fost adusă de G.Grundke. Luând ca model sistemul de clasificare ierarhică din ştiinţele naturii, Grundke delimitează nouă niveluri de ordonare a produselor: diviziune, grupă (subgrupă), clasă, ordin, gen, specie, subspecie, sort, clasă de calitate. Noţiunea de specie, care desemnează produsele care au toate proprietăţile importante identice, reprezintă după opinia autorului, noţiunea de bază a sistematicii produselor.

Abordarea în scopuri practice a mulţimii mărfurilor, în continuă diversificare, a determinat intensificarea preocupărilor pentru elaborarea unor sisteme de clasificare, potrivit cerinţelor specifice unui sau altui domeniu de activitate. De-a lungul timpului, în urma progreselor tehnologiei si ştiinţei ci pe măsură dezvoltării comerţului, importanţa sistematizării mărfurilor alimentare a crescut, determinând realizarea de sisteme de clasificare cu utilitate practică .

3.2. Cerințele și noțiunile de bază ale clasificării mărfurilor

Cerințele de baza ale unei clasificări: • sa fie elastica, flexibila pentru încadrarea corecta a produselor și serviciilor noi; • sa fie ferma pentru încadrarea fără echivoc a produselor și serviciilor în grupele

respective; • sa aibă o corespondenta cu cele naționale si internaționale; • sa permită codificarea pentru a se putea utiliza metodele informaticii de utilitate ale

datelor referitor la: producție si comercializare; • criteriile au evoluat odată cu dezvoltarea producției de mărfuri și a comerțului intern

si extern; • nu sunt criterii unice de clasificare; • criterii generale:

- destinație - materie prima - prelucrarea tehnologica - proprietățile specifice

Concepte de baza: clasificare = operație tehnico – economica de grupare a serviciilor si produselor după

anumite criterii in vederea: sortimente = o colectivitate de mărfuri realizate sau comercializate de o organizație în

scopul satisfacerii unui segment de clienți: gama de produse = grupare de mărfuri înrudite prin:

Page 30: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

뷀і

30

articol = individualitatea de baza a sortimentului de produse care se distinge prin mai multe proprietăți (exemplu: costum bărbați);

sortul = unitatea elementara dintr-un sortiment care se distinge printr-o singura proprietate (exemplu: costum bărbat cu mărimea X si talie Y).

3.3. Tipuri de clasificări în economie Tipuri generale de clasificări:

1. merceologica: • este arborescenta; • împarte produsele in familii, grupe, subgrupe, articole, sorturi; • pentru primele trei trepte de detaliere se folosesc criteriile: destinația, natura

materiei prime, iar pentru ultimele doua se utilizează proprietăți. 2. comerciala:

• clasificarea comerciala este folosita în comerțul electronic; • grupează produsele după destiantie si care se găsesc pe mai multe situri; • servește ca ghid interactiv pentru clienții care doresc sa-si fundamenteze

decizia de cumpărare pe un studiu comparativ pe mai multe produse ce satisfac aceleași nevoi;

• permite cumpărarea online prin intermediul calculatorului după consultarea bazei de date, a fotografiilor, preturi si a proprietăților specifice.

3. clasificări folosite în întreprinderi: • clasificări sistematice:

- grupează produsele pe categorii omogene între care sunt relații de intercondiționare;

- sunt arborescente, cu mai multe trepte de detaliere denumite diviziuni, secțiuni, grupe, clase etc.;

• clasificări nesistematice: - evidențiază produsele în ordinea apariției lor.

• clasificări combinate: - grupează produsele pe categorii omogene in cadrul lor se aplica

clasificarea nesistematica. În țara noastră se aplică din `98 clasificarea internațională a produselor / serviciilor, ca urmare

a aderării noastre la NISA, are 34 clase de producție și 8 clase de servicii. Unele dintre cele mai folosite clasificări sunt pentru Biroul Național de Statistică și

Departamentul Vamal. Clasificatorul economic se utilizează la analiza sectoarelor economice pe activități, iar nomenclatorul vamal se folosește la asigurarea procesului de devamare a mărfurilor în vamă. Nomenclatorul vamal este anual revizuit de Ministerul Economiei și afișat oficial pentru a fi utilizat.

Clasificarea merceologică a produselor alimentare exprimă un sistem logic de grupare a produselor alimentare, care ţine seama de origine, compoziţie chimică, proprietăţi merceologice, gradul prelucrării tehnologice, ordonând produsele alimentare în 10 grupe.

Modelul clasificării ştiinţifice merceologice, acceptat în mare măsură pe plan internaţional, ordonează mărfurile în următoarele grupe principale:

Cereale şi derivate Legume, fructe şi derivate Zahărul şi produse zaharoase Produse gustative (stimulente, condimente, băuturi) Grăsimi alimentare (vegetale, animale, mixte)

Page 31: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

기ї

31

Lapte şi produse din lapte Ouă şi produse din ouă Carne şi produse din carne Peşte şi produse din peşte Concentrate alimentare. Privind clasificarea merceologică observăm, că produsele grupelor I-IV şi parţial a grupei V

sunt de origine vegetală, următoarele grupe VI-IX şi parţial grupa a X fiind de origine animală. O altă caracteristică priveşte regăsirea trofinelor în grupele prezentate, astfel în produsele grupelor I-III predomină glucidele, în produsele grupei IV nu regăsim trofine (sau prin excepţie în cantităţi foarte mici), în produsele grupei V predomină lipidele, iar în produsele grupelor VI-IX regăsim protide, dar şi cantităţi variabile de lipide.

Clasificarea merceologică se aseamănă în mare măsură cu cea utilizată în cadrul activităţilor comerciale, la organizarea depozitelor, a reţelei de magazine şi raioane.

Modelele practice oficiale de clasificare a mărfurilor, utilizate pe plan mondial, sunt cunoscute sub denumirea de nomenclaturi. Pentru activităţile comerciale, cu cât nomenclaturile sunt mai detaliate şi precise, cu atât sunt mai utile.

Principalele nomenclaturi utilizate în prezent în lume sunt: 1. Nomenclaturile vamale, cum ar fi Nomenclatura Vamală de la Bruxelles (NVB),

Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală (MCCV), Nomenclatura Sistemului Armonizat. 2. Nomenclaturile destinate analizei economice, cum ar fi Clasificarea Tip pentru Comerţul

Internaţional (CTCI), revizuirile 1,2 şi 3. În România, pentru activităţile de import este utilizat Tariful vamal de import al României. Ministerul Comerţului şi Industriei are obligaţia de a publica periodic modificările şi regimul de import şi export al produselor alimentare 3.4. Criterii de clasificare

Criteriile folosite sunt proveniența, destinația și natura produselor, și serviciilor. În practica economică se utilizează o mare diversitate de clasificări ale mărfurilor. Ele pot fi

grupate în clasificări sistematice, nesistematice şi combinate. Clasificările sistematice asigură ordonarea produselor pe categorii relativ omogene, pe baza

unor criterii, stabilindu-se un sistem de relaţii între categoriilor constituite. În clasificările nesistematice produsele sunt cuprinse în ordinea apariţiei lor, fără a se ţine

seama de categorii înrudite de produse. Clasificările combinate asigură ordonarea produselor pe un anumit număr de categorii

omogene, în cadrul cărora se realizează, în continuare, clasificarea nesistematică a elementelor componente.

Cel mai important criteriu de clasificare a mărfurilor este scopul sau destinaţia utilizării lor, care conduce la delimitarea a două categorii: mărfuri de consum şi mărfuri de producţie (industriale). Se constată că în practică multe mărfuri se găsesc simultan în ambele grupe: calculator, electricitate, automobile etc.

1. mărfurile de consum se adresează direct consumatorului final şi sunt cumpărate pentru uzul personal sau al gospodăriei. Ele sunt denumite mărfuri ale cumpărătorului. În funcţie de tipul de cumpărare ca rezultat al efortului făcut pentru luarea deciziei de cumpărare, mărfurile de consum se clasifică în:

a. produse uzuale (de uz curent) sau de convenienţă – cele cumpărate frecvent şi stabil în timp, cu minim de efort pentru decizia de cumpărare, deci cu “implicare redusă”, fără ezitări şi deliberări prelungite. De obicei au preţuri mici şi sunt disponibile pe piaţă. În această categorie se include:

- produsele principale sau de bază, ce se achiziţionează cu regularitate pentru că se consumă/înlocuiesc rapid (ex. pâine, zahăr, alte alimente, ţigări, săpun). Sunt produse de serie, pentru care contează marca în care consumatorul are încredere;

Page 32: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

덀ї

32

- produsele de moment, sunt cumpărături neplanificate, generate de stimulul vizual sau ambalaj şi care se găsesc în multe locuri, deci nu se depune efort pentru a le căuta. Sunt mărfuri cumpărate din impuls fără a avea intenţia iniţială de a le cumpăra (ex. ciocolata). Se disting mărfuri cumpărate din:

- impuls pur,când produsul este nou sau se doreşte evitarea rutinei; - sugestie când se sugerează cumpărarea; - planificare când se face oferta pe o anumită perioadă dinainte stabilită (ex. cadouri de

Crăciun). - produse de urgenţă, sunt cumpărături ad-hoc, nu din dorinţa de moment, ci ca urmare a unei

nevoi de moment (ex. pălărie sau ochelari de soare la mare). De obicei consumatorul este în criză de timp şi de aceea nu este sensibil la preţ.

Pentru produsele uzuale accentul trebuie pus pe distribuţie intensivă, amplasare convenabilă, program de lucru corespunzător, autoservire etc.

b. mărfuri comparabile, sau la alegere pe care cumpărătorul le achiziţionează prin comparare cu alte produse în funcţie de calitate, preţ, stil. Efortul cumpărătorului de a culege informaţii şi a face comparaţii este mare, dorinţa lui fiind să facă alegerea optimă. Se disting bunuri:

- omogene - care sunt aproape similare şi în acest caz alegerea se va face în funcţie de preţul cel mai mic (ex. îmbrăcăminte, încălţăminte).

- eterogene - care se cumpără în funcţie de atribute: caracteristici, garanţii, performanţe, etc., ca termen de comparaţie (ex. produse electronice) şi sunt în general mărfurile de folosinţă îndelungată. Între anumite limite, preţul nu influenţează decizia de cumpărare ci trăsăturile tangibile, serviciile post-vânzare. Pentru aceste mărfuri accentul se pune pe avantajele competitive, publicitate, garanţii, imaginea mărcii, activitatea distribuitorilor care trebuie să ofere un sortiment bogat în vederea satisfacerii nevoii diversificate a indivizilor.

c. mărfuri speciale sunt bunurile, ce posedă o caracteristică unică ce-l interesează pe cumpărător, determinată de calitatea deosebită sau design deosebit. Cumpărătorii fac de obicei un efort deosebit pentru a intra în posesia unui asemenea bun al unei mărci recunoscute, care poate să nu aibă trăsături distincte deosebite, unicitatea fizică nu este susţinută (ex. parfum).

Pentru aceste mărfuri accentul se pune pe menţinerea caracteristicilor ce-i conferă unicitate, pe publicitate, informaţiile ce trebuie să le primească consumatorii.

d. mărfuri nedorite sau fără căutare, sunt produsele pe care cumpărătorii nu simt nevoia să le cumpere, pentru că nu le cunosc sau nu se gândesc să le cumpere, dar pot fi convinşi să o facă printr-o susţinută campanie publicitară. Se includ două categorii:

- produse noi – cele ce introduc un nou concept pe piaţă (ex. cuptorul cu microunde) dar care trebuie să-i convingă pe consumatori de avantajele lor deosebite.

- produse periferice – sunt cele pe care cumpărătorul nu le caută deoarece consideră că poate trăi liniştit şi fără ele.

Pentru această categorie de produse accentul se pune pe publicitate susţinută şi alte eforturi de marketing. Cumpărarea acestor mărfuri este un exemplu tipic de manipulare a consumatorului prin publicitatea care-i stârneşte interesul şi-l determină să încerce produsul respectiv.

2. mărfurile industriale sau mărfurile de producţie sunt cele care permit unei întreprinderi să funcţioneze, să producă şi să ofere produse consumatorilor. Ele sunt produsele utilizatorului de produse, folosite pentru producţia altor mărfuri şi servicii. În postura de cumpărător industrial se poate afla: producătorul de bunuri, angrosistul, detailistul, guvernul sau organizaţiile non-profit. O caracteristică a acestor mărfuri de care trebuie să se ţină seama în activitatea de marketing, constă în faptul că cererea lor este considerată derivată, deci dependentă de cererea de mărfuri de consum. De aceea întreprinderile producătoare de mărfuri industriale trebuie să urmărească şi tendinţele manifestate în rândul consumatorilor finali, pentru a anticipa schimbările în nivelul cererii.

În funcţie de modul în care participă la procesul de producţie şi la formarea costurilor de producţie, distingem trei categorii de mărfuri industriale.

a. mărfuri de capital sau de investiţii, achiziţionate pentru a produce propriile produse finite.

Page 33: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

33

Ele sunt considerate mijloace fixe, care participă la mai multe procese de producţie, se uzează treptat şi îşi transmit într-o perioadă de timp îndelungată valoarea în noul produs prin amortizare, care este element al costului de producţie, reprezentând consumul de capital fix. Include două categorii de bunuri:

- instalaţii, maşini, utilaje, clădiri ce participă la realizarea produselor finite şi care se cumpără de la producător după un proces complex de luare a deciziei şi în urma unor negocieri îndelungate. Asemenea produse sunt vulnerabile la declinurile economiei şi foarte serios afectate în perioada de recesiune, în care trebuie diminuat preţul pentru a se vinde. Aceasta îi determină pe cumpărătorii lor să-şi reînnoiască tehnic capitalul în perioada respectivă şi astfel se reia producţia şi treptat se iese din criza economică.

Pentru aceste produse se pune accent pe alegerea lor în funcţie de preţ, capacitate, întreţinere, gabarit, durabilitate, fiabilitate etc.

- echipamente accesorii consumabile ce sunt utilizate în procesul de producţie sau activităţile de birou, denumite în contabilitate obiecte de inventar. Ele nu participă direct la crearea noului produs, dar contribuie la buna desfăşurare a activităţi întreprinderii, cu o durată de funcţionare cu mult mai scurtă decât maşinile, utilajele şi instalaţiile. În general sunt produse standardizate, în cumpărarea cărora sunt implicate mai multe persoane, iar atunci când preţul este mare, în alegerea lor au mare importanţă facilităţile oferite la cumpărare cum ar fi: ratele, împrumutul, leasingul etc.

b. materii prime, materiale şi subansamble denumite şi produse de proces, care devin parte componentă a produsului creat de întreprindere. Se includ în această categorie:

- materiile prime – sunt elemente neprocesate care sunt convertite în procesul de producţie. Acestea pot fi produse agricole şi produse naturale ce sunt extrase din sol şi subsol, care în general au volum mare şi valoare unitară mică. În general sunt furnizate de câţiva mari producători şi au tendinţa de a fi distribuite direct utilizatorilor industriali. De aceea, se urmăreşte asigurarea calităţii relativ constante, livrarea promptă, transport fluent şi obţinerea lor pe baza unor contracte pe termen lung.

- materialele sunt semiprelucrate, ca urmare a suportării de către materiile prime a unui proces de prelucrare (ex. minereu, scândură etc.).

- componentele prefabricate sau subansamblele – sunt cele care au suferit un proces superior de prelucrare (ex. termostat, motor, comutator etc.) care se distribuie atât pe piaţa producătorilor de produse finite cât şi pe cea a post-vânzărilor ce sunt vândute depanatorilor (ex. piese auto).

Accentul în cazul lor se pune pe servicii şi preţ. c. furnituri şi servicii – sunt mărfuri de uz curent ce intră însă în componenţa produselor, dar

necesare activităţii normale a întreprinderii. - furniturile sunt: de exploatare (hârtie, lubrifianţi) şi sunt echivalentul produselor de

convenienţă pentru consumatorii casnici şi de întreţinere (rulmenţi, siguranţe electrice) folosite pentru repararea sau înlocuirea accesoriilor stricate.

Asemenea mărfuri se negociază şi se cumpără prin contracte pe o anumită perioadă prin intermediul distribuitorilor.

- Serviciile cumpărate de întreprindere sunt oferite de agenţii publicitare, birouri de avocatură, firme de contabilitate, de recrutare a personalului etc. pe baza unui contract de prestări-servicii cu mici producători sau producătorul echipamentului.

Pentru aceste mărfuri accentul se pune pe disponibilitate, promtitudine şi uşurinţa în relansarea comenzilor.

Un alt criteriu important, pentru activitatea de marketing, de clasificare a produselor îl reprezintă durabilitatea sau caracterul tangibil, conform căruia distingem:

1. mărfuri durabile sau de folosinţă îndelungată – sunt produse fizice foarte rezistente la uzură mai ales fizică, dar şi morală într-o anumită măsură, ce se utilizează pe perioade lungi de timp şi au folosire repetată (mobilă, electrocasnice etc.).

Pentru acest gen de mărfuri accentul se pune pe fiabilitate, service, garanţie, calitate. 2. mărfuri de scurtă folosinţă sau non-durabile – sunt cele ce se consumă într-un timp scurt,

Page 34: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

흀ї

34

în una sau mai multe utilizări, se uzează rapid fizic şi sunt sensibile la uzura morală, la orientările modei.

3. serviciile – sunt activităţi, avantaje sau satisfacţii oferite spre vânzare, care în esenţă au caracter intangibil şi nu au drept rezultat transferul proprietăţii asupra vreunui lucru.

Se caracterizează prin: intangibilitate, inseparabilitate, variabilitate, perisabilitate şi lipsa proprietăţii.

Intangibilitatea – este caracteristica esenţială a serviciilor care exprimă imposibilitatea de a le determina nu ajutorul celor cinci simţuri ale omului. Pentru că ele nu sunt obiecte ci “experienţe” nu pot fi testate înainte de a fi cumpărate.

De aceea un rol esenţial îi revine reclamei şi relaţiilor publice, promovării în general, prin care ofertantul îşi prezintă “produsul” încercând să-l convingă pe viitorul beneficiar de eficienţa utilizării serviciului său. Aceasta implică o strategie de promovare mai complexă şi mai incisivă.

Datorită intangibilităţii consumatorii nu pot compara serviciile între ele în vederea stabilirii valorii, ceea ce implică un risc de cumpărare mai mare decât în cazul produselor şi ca urmare preţul serviciului respectiv se poate justifica doar prin calitate.

Oportunitatea pentru “produse auxiliare” (produse ce sporesc valoarea prin adăugarea lor la oferta principală) este o altă consecinţă a intangibilităţii serviciilor care poate spori eficienţa activităţii prestatorului de servicii (ex. turismul şi arta prin: articole de îmbrăcăminte, cărţi sau înregistrări, etc. sporesc valoarea ofertei întrucât produsele respective sunt reflecţii ale experienţei serviciului care le acompaniază.

Inseparabilitatea producţiei de consum se datorează faptului că serviciile sunt fabricate şi consumate în acelaşi timp, consumatorul fiind adesea partener în procesul fabricaţiei ceea ce implică mare grijă în asigurarea condiţiilor optime de confort, care contribuie la creşterea încrederii beneficiarului (ex. băncile sunt foarte preocupate de realizarea confortului şi încrederii clienţilor).

În general beneficiarii asociază serviciul cu prestatorul ceea ce impune o preocupare deosebită pentru asigurarea unui comportament faţă de client plin de solicitudine, pentru ca acesta să devină un consumator fidel.

De asemenea inseparabilitatea impune acordarea unei atenţii deosebite distribuţiei serviciului respectiv la locul şi în momentul în care îl solicită consumatorul, ceea ce conduce la diversificarea modalităţilor de realizare a acestora pentru satisfacerea nevoii cât mai rapid şi comod (ex. planificarea telefonică la cabinetul medical la ora convenabilă pacientului).

Perisabilitatea constă în faptul că serviciile nu pot fi inventariate sau depozitate, acumulate, deoarece partea rămasă neutilizată se pierde. De aceea este esenţială sincronizarea ofertei cu cererea, la aceasta contribuind în mare măsură şi diferenţierea preţurilor în funcţie de loc şi timp în aşa fel încât să se realizeze o nivelare a maximelor şi minimelor într-un interval de timp, asigurându-se astfel eficienţa de ansamblu.

Variabilitatea serviciilor e determinată de faptul că producţia şi consumul sunt simultane ceea ce conduce la apariţia diferenţelor de calitate şi de aceea accentul în activitatea de marketing trebuie pus pe diferenţa faţă de ofertele simultane. Marca unui serviciu, a unei firme mai ales, are un rol important şi în general relaţiile cu publicul, publicitatea.

Lipsa proprietăţii – ca atribut, face ca un consumator al serviciilor să nu poată beneficia de el decât un timp limitat, fără a-l avea în posesie, la dispoziţie, fără să-l poată închiria. În general după consumul unui serviciu, cumpărătorul rămâne doar cu o factură, o amintire. Aceasta face ca ofertanţii de servicii să fie mai mult preocupaţi pentru reamintirea mărcii, pentru păstrarea relaţiilor cu consumatorul.

Toate aceste caracteristici ale serviciilor imprimă şi marketingului particularităţi, mai ales în alcătuirea mixului de marketing.

Se disting trei categorii de servicii: a. serviciile de închiriere pentru o perioadă a unor mărfuri ca: maşini, utilaje, birouri, case. b. serviciile mărfurilor personale se referă la reparaţii, spălătorii, întreţinere a mărfurilor

personale, colective şi organizaţionale folosite în mod curent.

Page 35: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

35

c. serviciile nonmărfurilor - care nu se adresează unui bun cum ar fi servicii contabile, de consultanţă juridică, psihologică, asistenţă socială, de prospectare a pieţii etc.

Importanţa pe care serviciile o capătă o dată cu dezvoltarea economico-socială şi existenţa caracteristicilor specifice ale acestora a condus la specializarea marketingului pentru acest domeniu important.

Clasificarea produselor alimentare are ca scop elaborarea metodelor si criteriilor de ordonare a produselor şi încadrarea lor in sisteme raţionale pe baza unor caractere distinctive. In funcţie de domeniul de utilizare se folosesc diferite sisteme criteriale. Principalele criterii de clasificare a produselor alimentare sunt prezentate în tab. 1.1.

Tabelul 4Criteriile de clasificare a produselor alimentare

C r i t e r i u C l a s i f i c a r e

Origine Produse vegetale, produse animale, produse minerale, produse mixte Gradul de prelucrare tehnologica

Materii prime, semifabricate, produse semipreparate, produse finite

Compoziţia chimică

Produse cu preponderenţă lipidică , protidică, glucidică , produse gustative

Destinaţia în consum Produse pentru consum uman, produse pentru consum industrial

Conservare Produse proaspete, produse conservate

Stabilitate Produse uşor alterabile, produse alterabile, produse greu alterabile

Modul de ambalare Produse vrac, produse ambalate

Metabolic

Produse alimentare energetice (bogate în lipide, sau în glucide sau în lipide si glucide), produse alimentare constructoare (bogate în protide, aminoacizi, săruri de calciu), produse alimentare protectoare (bogate în vitamine, enzime, săruri minerale).

Page 36: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

힐ї

36

TEMA 4 CERTIFICAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată 1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să definească certificarea conformității -să explice legislația care formează cadrul normativ pentru certificare -să caracterizeze criteriile de alegere a unui organism de certificare -să descrie etapele unui proces de certificare -să explice caracterul certificării în Republica Moldova Sarcinile temei

4.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii 4.2. Criterii de alegere a unui organism de certificare 4.3. Etapele unui proces de certificare 4.4. Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în R. Moldova

4.1. Cadrul conceptual al certificării conformităţii

La începutul anilor '90, factorii de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene au realizat că simpla uniformizare în elaborarea şi aplicarea în practică a standardelor era necesară dar nu şi suficientă în eliminarea propusă a barierelor tehnice din calea comerţul internaţional, exportatorii fiind confruntaţi în permanenţă cu multiple verificări şi încercări.

Ca urmare, Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a înfiinţat Comitetul Consultativ CERTICO, devenit ulterior Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO), ale cărui sarcini prioritare au fost următoarele: • elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la inspecţii, încercări, evaluarea laboratoarelor

de încercări, a organismelor de inspecţie şi a celor de certificare; • elaborarea de ghiduri internaţionale în domeniul certificării produselor, serviciilor şi sistemelor

calităţii; • urmărirea modalităţilor de evaluare a conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor de

management al calităţii în raport de documentele de referinţă; • promovarea unei recunoaşteri reciproce a sistemelor naţionale şi regionale de evaluare a

conformităţii etc. Începând cu anul 1989 au fost create condiţiile obligatorii pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii

Europene ca o regiune economică fără graniţe interne. În acest sens, „Abordarea globală” (denumită astfel deoarece obiectivul urmărit era acela de a acoperi toate domeniile economice, atât cel „reglementat” cât şi cel „nereglementat”) pentru certificare şi încercare a Comisiei Comunităţilor Europene a trasat noua cale pentru armonizarea legislaţiei în interiorul U.E. Obiectivul urmărit a fost acela ca încercările şi certificatele unui stat membru să fie recunoscute în toate statele membre ale U.E., având la bază o încredere absolută între toţi partenerii.

Page 37: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

37

După apariţia seriei de standarde ISO 9000 şi a normelor europene EN seria 45000, certificarea conformităţii a cunoscut o largă extindere, în prezent, mai ales pe piaţa europeană, importanţa certificării fiind unanim recunoscută iar numărul cererilor de certificare şi al organizaţiilor certificate fiind în continuă creştere.

Certificarea este un proces desfăşurat pe baza unui set de proceduri, prin care o terţă parte, denumită organism de certificare, oferă clienţilor o garanţie scrisă conform căreia un nivel specific al calităţii unui produs, proces sau serviciu, se situează la nivelul cerinţelor specificate din standarde sau din alte acte normative aplicabile, în vederea conferirii unei încrederi adecvate în produsul/procesul/ serviciul respectiv.

În practica economică există trei tipuri de certificări: • certificarea sistemului de management al calităţii prin intermediul căreia se atestă

conformitatea sistemului de management al calităţii unei organizaţii cu cerinţele în stipulate standardul ISO 9001:2000;

• certificarea de produs prin care se atestă că nivelul specific al caracteristicilor de calitate ale produselor este în conformitate cu specificaţiile tehnice. Certificarea de produs este indispensabilă în cazul domeniilor reglementate şi reprezintă una dintre condiţiile obţinerii permisului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul U.E.;

• certificarea personalului prin care se atestă conformitatea competenţei angajaţilor cu anumite criterii prestabilite.

Identificarea conformităţii se poate materializa sub forma certificatului de conformitate, a mărcii de conformitate, a certificatului de competenţă sau prin publicarea unor liste de personal competent.

4.2. Criterii de alegere a unui organism de certificare

Dacă toate organismele de certificare ce operează în interiorul Uniunii Europene trebuie să îndeplinească cerinţele prezentate anterior, ne putem întreba cum poate un solicitant să aleagă din multitudinea organismelor de certificare existente pe cel căruia să i se adreseze?

Nici un client nu-şi poate alege auditorii individuali dar poate selecta organismul de certificare corespunzător, putând pune astfel baza unor relaţii de lungă durată. De aceea, structura procesului de selecţie este foarte importantă.

Chiar de la primul contact, un organism de certificare poate oferi unui client potenţial sentimentul de competenţă şi de profesionalism. Ca urmare, un organism de certificare trebuie să creeze o impresie de furnizare a serviciului dorit şi nu de rigiditate şi birocraţie.

La o primă întâlnire, clientul poate adresa două întrebări : - este organismul acreditat pentru standardul pe baza căruia organizaţia doreşte certificarea şi

dacă da, sub ce schemă de acreditare?; - acreditarea existentă acoperă activităţile organizaţiei? (organismele de certificare sunt

acreditate pe mini-sectoare, în conformitate cu clasificarea industrială standard). Dacă răspunsul la ambele întrebări este afirmativ, procesul de selecţie poate continua. Un bun indiciu de selecţie a unui organism de certificare este acela al existenţei pe lista de

organizaţii certificate a unor organizaţii de mare importanţă. Faptul că există un număr mare de organizaţii certificate nu este în mod automat şi un indiciu favorabil pentru un organism de certificare, acesta putând fi mai mult interesat în cantitate, decât în furnizarea unui serviciu credibil.

Un organism de certificare credibil nu trebuie să ridice nici o obiecţie în a furniza unui client potenţial o selecţie a clienţilor săi, astfel încât acesta să poată obţine un feedback în legătură cu modul de desfăşurare a certificării. De asemenea, un organism de certificare cu o bună reputaţie va dispune întotdeauna şi de un angajat competent, cu solide cunoştinţe în materie şi apt să discute orice problemă.

Page 38: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ї

38

În cazul în care organizaţia ce doreşte certificarea este parte a unei corporaţii internaţionale sau dacă are în mai multe ţări reprezentanţe pe care intenţionează să le certifice, este important ca organismul de certificare ales să poată opera pe plan internaţional. Aceasta va da un plus de credibilitate certificării acordate.

De asemenea, trebuie verificată şi modalitatea în care organismul de certificare interpretează cerinţele standardelor, el netrebuind să adauge acestora propriile sale cerinţe, mult mai restrictive. Verificarea se realizează prin intermediul documentelor de îndrumare ale organismelor de certificare, în care este explicat modul de abordare al standardelor pe baza cărora acestea realizează certificarea.

Organismul de certificare trebuie să adopte o atitudine deschisă, să nu existe nici un secret în legătură cu auditul sau cu procesul de certificare, oferind astfel baza stabilirii unor relaţii de parteneriat oneste şi de lungă durată. Serviciul de certificare prestat trebuie să fie flexibil şi nebirocratic.

Un organism de certificare trebuie să furnizeze la cerere : • o organigramă cu responsabilităţile şi structura ierarhică, relaţiile dintre funcţiile de încercare,

inspecţie şi certificare; • o descriere a mijloacelor de finanţare; • o prezentare documentată a sistemului de certificare, incluzând regulile şi procedurile pentru

obţinerea certificării; • o documentaţie referitoare la statutul său juridic.

Organismul de certificare trebuie ales şi în funcţie de amploarea activităţii pe care o prestează fiecare client potenţial, aceasta pentru că există diferenţe între auditul desfăşurat la nivelul unei organizaţii de mari dimensiuni, faţă de cel dintr-o organizaţie de mai mici dimensiuni.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere este cel al costului certificării. Clientul trebuie să urmărească obţinerea unui cost eficient faţă de parametrii evaluaţi şi nu neapărat o cotaţie redusă, care poate fi înşelătoare. Clientul trebuie să se informeze asupra taxelor percepute de auditori, taxelor de cerere de certificare, a taxelor de audit de supraveghere şi ale politicilor de urmărire şi de rectificare.

În cazul în care este depăşit scopul acreditării sale, un organism de certificare serios nu va ezita să recomande solicitantului un alt organism de certificare corespunzător sau poate explica acestuia cât va dura extinderea scopului acreditării sale, în vederea acceptării procesului de certificare solicitat.

Foarte importantă este şi pregătirea de specialitate a auditorilor ce vor fi implicaţi. Indiferent dacă este vorba de un auditor sau de mai mulţi, aceştia trebuie să aibă o experienţă corespunzătoare în genul de activitate ce o vor audita, să cunoască limbajul de specialitate, precum şi problemele tehnice implicate. De aceea, este bine de întrebat care este pregătirea auditorilor pe care-i va trimite organismul de certificare, astfel încât să existe o garanţie că echipa va fi competentă.

Organismele de certificare cu reputaţie dezvoltă şi servicii de audit pentru sistemele de management integrate, de exemplu, acele sisteme care au integrat managementul calităţii, managementul mediului, al sănătăţii şi siguranţei şi/sau al riscului. Dacă aceasta este o trăsătură a organizaţiei solicitante, ea poate conduce la un cost mai ridicat dar şi la audituri mai eficiente, însă organismul de certificare va trebui să explice cu claritate modul său propriu de abordare al acestui subiect.

În concluzie, decizia de alegere a celui mai potrivit organism de certificare se bazează pe o serie de factori: reputaţie, competenţă, cost şi atitudine prietenească. Orice solicitant va căuta un organism care să se caracterizeze printr-o abordare pragmatică, deschisă spre noutate şi constructivă, aptă să desfăşoare relaţii de parteneriat, nebirocratică, flexibilă şi sensibilă la nevoile clientului şi totodată, cu costuri eficiente.

Page 39: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

39

4.3. Etapele unui proces de certificare

Evaluarea independentă a sistemului de management al calităţii unui furnizor, în raport de anumite criterii definite, constituie atât o categorie distinctă de certificare, dar şi o bază pentru certificarea conformităţii produselor. Importanţa certificării sistemului de management al calităţii rezidă în încrederea pe care acesta o conferă că furnizorul este capabil să livreze produse pe baza standardelor sau a altor documente normative adecvate.

În cazul certificării unui sistem de management al calităţii, organismul de certificare trebuie să solicite clienţilor săi implementarea şi funcţionarea eficientă a unui sistem de management al calităţii documentat, în conformitate cu standardele de referinţă sau cu alte documente normative şi totodată, să-i aducă la cunoştinţă cu promptitudine orice modificări pe care aceştia intenţionează să le introducă în sistemul respectiv sau alte modificări care-i pot afecta acestuia conformitatea.

Evidenţierea satisfacerii criteriilor se materializează sub forma unui certificat pentru sistemul de management al calităţii, certificat care atestă că organizaţia evaluată aplică un sistem de management al calităţii în conformitate cu standardele relevante – EN ISO 9001: 2000.

Pentru ca unei organizaţii să i se certifice sistemele de management al calităţii pe baza ISO 9001 de către un organism de certificare independent, aceasta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, şi anume :

• să satisfacă în permanenţă cerinţele impuse; • să menţină un sistem de management al calităţii într-o formă corespunzătoare şi să furnizeze

organismului de certificare toate documentele relevante necesare pentru desfăşurarea evaluării şi supravegherii sistemului, în vederea certificării;

• să informeze organismul de certificare de orice modificare majoră a sistemului certificat; • pe parcursul vizitei de supraveghere, să aducă la cunoştinţa organismului de certificare toate

modificările minore operate; • să nominalizeze un reprezentant al conducerii care să fie responsabil de toate problemele

referitoare la certificarea sistemului de management al calităţii; • să permită un acces rezonabil al reprezentanţilor organismului de certificare, pe parcursul

orelor de lucru, în vederea îndeplinirii sarcinilor legate de evaluare şi de supraveghere; • să returneze organismului de certificare certificatul acordat, la sfârşitul perioadei de

certificare sau la revocarea acestuia; • în caz de revocare, să înceteze folosirea, în publicaţii de specialitate, a tuturor referirilor la

certificat; • să plătească taxe pentru auditul de concordanţă, de preevaluare, de conformitate, de

reevaluare şi de supraveghere, la nivelul cotaţiilor acestora; • să plătească orice cost adiţional al organismului de certificare sau al reprezentanţilor acestuia,

pe parcursul îndeplinirii sarcinilor lor; • să plătească în avans, în lipsa altor stipulaţii; • să notifice organismului de certificare orice reclamaţie oficială referitoare la sistemul de

management al calităţii, provenită din rândul consumatorilor. Faţă de organizaţia certificată, organismul de certificare are următoarele obligaţii:

• să notifice organizaţiei certificate orice modificare a regulamentelor schemei de certificare; • să asigure confidenţialitatea informaţiilor, altele decât cele din domeniul public, furnizate

organismului de certificare sau reprezentanţilor acestuia, în procesul de evaluare sau de supraveghere a organizaţiei;

• efectueze un număr de minim 2 supravegheri pe an; • să asigure pentru audituri şi supravegheri numai auditori şi şefi de echipe de audit înregistraţi; • să perceapă taxe în conformitate cu programul de taxe aprobat şi publicat, în vederea

acoperirii costului de administrare al schemei de certificare. Certificatul de înregistrare al evaluării capabilităţii este conferit oricărei organizaţii care se

Page 40: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ї

40

consideră că întruneşte cerinţele sistemului de management al calităţii înscrise în standardul EN ISO 9001. În acest caz, organizaţia respectivă poate folosi marca sau sigla de certificare aparţinând organismului de certificare respectiv

Pe lângă certificarea sistemelor de management al calităţii, organismele de certificare execută şi certificarea produselor, indiferent de sectorul implicat. Aceste proceduri pot fi egal aplicate şi în cazul prestatorilor de servicii.

Standardul EN 45020 oferă următoarea definiţie procesului de certificare a produselor: „măsură a unei terţe părţi, imparţiale, care arată că există nivelul corespunzător de încredere că un produs/proces/serviciu corespunzător proiectat este în consens cu un standard definit sau cu un alt document normativ definit”.

În Uniunea Europeană şi în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb există două tipuri de certificare a produselor şi serviciilor: obligatorie (domeniul reglementat) şi voluntară (domeniul nereglementat).

Certificarea obligatorie cuprinde domeniile reglementate, respectiv, acele domenii în care punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile este reglementată de directivele U.E. privind cerinţele esenţiale, de legislaţia sau de reglementările naţionale referitoare la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor, la protecţia muncii şi a mediului înconjurător.

În acest sens, acestor produse li se poate aplica marca CE şi pot fi puse în circulaţie în interiorul Uniunii Europene numai după ce ele au fost certificate de către un organism notificat. Marca CE se aplică exclusiv în domeniul reglementat şi este obligatorie, atestând conformitatea cu cerinţele esenţiale faţă de produsele respective. Marca CE nu este o marcă de calitate şi nu arată în ce măsură şi dacă sunt respectate caracteristicile de calitate şi de performanţă, ci este doar un însemn ce permite o liberă circulaţie a produselor în interiorul U.E., un instrument de supraveghere a pieţei, care semnifică faptul că produsul pe care este aplicată satisface cerinţele relevante din directivele U.E.

Producătorul/furnizorul/importatorul care pune în circulaţie un anumit produs trebuie să se supună procedurii corespunzătoare de evaluare a conformităţii cuprinse în directivele U.E. Marca de certificare nu se aplică lângă marca CE, spre deosebire de marca de calitate, care se poate aplica lângă aceasta.

În domeniile reglementate pot opera numai organismele acreditate sau notificate. Certificarea voluntară cuprinde domeniile nereglementate (economia de piaţă liberă) în care

punerea în circulaţie a unor produse tangibile sau intangibile şi certificarea acestora sunt realizate pe baza contractelor de drept privat şi a înţelegerilor încheiate voluntar. Deşi acreditarea organismelor de certificare nu este obligatorie în domeniul nereglementat, ea capătă o importanţă din ce în ce mai mare, servind aceloraşi scopuri (instaurarea încrederii şi acceptarea competenţei şi fiabilităţii organismului de certificare şi a certificatelor emise).

În cazul certificărilor de produs din domeniul nereglementat, baza certificării o reprezintă documentele normative (standarde, specificaţii tehnice etc.), iar certificarea de produs se efectuează pe baza prezentării rezultatelor încercărilor, care trebuie să provină de la un laborator de încercări acreditat. De aceea, în cadrul procedurilor organismelor de certificare trebuie să se prevadă ca specificaţia de încercare să fie clar scrisă în documentele de control al calităţii.

În general, certificarea produselor urmează aceleaşi etape ale certificării sistemului de management al calităţii, implicând însă şi o serie de alte activităţi specifice, cum ar fi: încercări asupra produsului într-un laborator acreditat, audit al procesului de fabricaţie sau de prestare a serviciului etc.

Certificarea produselor/serviciilor oferă o serie de avantaje, printre care: • îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor şi serviciilor de către producători, în vederea

îndeplinirii condiţiilor impuse de certificare; • promovarea produselor şi serviciilor, prin încrederea că cerinţele de calitate stipulate în

documentele de referinţă sunt respectate, orientându-i pe consumatori în alegerea lor; • creşterea gradului de satisfacţie a consumatorilor, în condiţiile unei reale protecţii a lor;

Page 41: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

љ

41

• eliminarea încercărilor multiple (şi implicit a costurilor aferente) efectuate de către producători, intermediari şi clienţii finali;

• înlăturarea barierelor tehnice din calea circulaţiei libere a produselor şi serviciilor. Conformitatea produselor cu cerinţele stipulate se poate materializa în: declaraţia de

conformitate, rapoarte de încercări, certificate de conformitate emise de laboratoare sau de organisme de încercare sau inspecţie, marcaj de conformitate sau licenţă acordată furnizorului.

În contrast cu domeniul reglementat (marca CE), certificatul sau marca nu sunt obligatoriu recunoscute, recunoaşterea de către client a certificatelor emise depinzând de încrederea pe care acesta o are în organismul emitent.

Furnizorul poate declara pe propria-i răspundere că produsele/procesele/serviciile sale sunt conforme cu normele Uniunii Europene şi cu alte acte normative specifice, caz în care furnizorul emite declaraţia de conformitate. În acest caz, furnizorul trebuie să exercite un control al tuturor activităţilor care afectează calitatea produselor/ proceselor/serviciilor, în aşa fel încât să se asigure că sunt respectate prescripţiile normelor sau altor documente normative la care se referă declaraţia.

Declaraţia de conformitate trebuie să conţină toate informaţiile necesare prin care să se poată identifica produsele la care se referă:

• numele şi adresa furnizorului care emite declaraţia; • identificarea produsului (denumire, numărul tipului sau modelului şi toate informaţiile

complementare necesare: număr de lot, eşantion sau serie, originea, numărul de exemplare etc.);

• referire la norme sau alte documente normative, într-un mod precis, complet şi bine definit; • dacă este cazul, toată informaţia complementară ce se poate dovedi necesară, cum ar fi:

calitatea, categoria etc.; • data emiterii declaraţiei; • semnătura şi titlul sau semnul echivalent (ştampila) persoanei autorizate; • atestarea că declaraţia este emisă pe propria răspundere a furnizorului.

Declaraţia se poate prezenta sub formă de document, etichetă sau echivalent şi este, de asemenea, posibil să fie imprimată sau aplicată, de exemplu, într-un comunicat, catalog, factură sau manual de instrucţiuni pentru uzul utilizatorului privind produsul în cauză.

Certificatele de conformitate reprezintă documente, emise pe baza unor reguli ale unui sistem de certificare şi care conferă o încredere suficientă că un anumit produs/proces/serviciu identificat este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt act normativ. Un certificat de conformitate cuprinde, pe lângă caracteristicile produsului respectiv (produsul la care se referă, standardul sau actul normativ care acoperă produsul etc.) şi informaţii referitoare la organismul care a efectuat verificările (numele şi marca organismului de certificare care emite certificatul, data expirării, dacă este necesar, numele organismului de acreditare etc.), precum şi marca de conformitate, care trebuie să identifice organismul de certificare care o aplică.

4.4. Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în R. Moldova

Una dintre principalele preocupări aflate pe agenda de lucru a Parlamentului R. Moldova încă din anul 1990 a fost problema calităţii produselor şi serviciilor. În acest sens, şi în vederea alinierii la cerinţele standardelor internaţionale, în 1990 a fost adoptat un set de legi cu privire la certificarea mărfurilor și la protecția consumatorilor.

În spiritul acestui proiect, în scopul prevenirii comercializării de produse/prestării de servicii necorespunzătoare calitativ şi al identificării şi eliminării acestora de pe piaţă a fost instituit sistemul naţional de asigurare, certificare, omologare şi de supraveghere a calităţii produselor şi serviciilor,

Page 42: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

42

realizat de Departamentul de Standartizare, Certificare și Metrologie a mărfurilor. Conform legislației menţionate, puteau fi oferite spre vânzare numai produsele/serviciile

omologate, certificate sau care prezentau condiţii speciale de calitate, prevăzute în contractele de livrare sau în documentaţiile tehnice, astfel încât acestea să nu afecteze viaţa, sănătatea, liniştea şi securitatea oamenilor, animalelor, precum şi protecţia mediului înconjurător. Lista produselor pentru care era obligatorie omologarea, certificarea sau ambele confirmări calitative era aprobată de Guvernul R. Moldova, la propunerea ministerelor sau departamentelor interesate şi a Comisiei Naţionale de Standarde şi publicată anual în Monitorul Oficial. În anul 2012 menclatorul mărfurilor prevăzute pentru certificarea obligatorie a fost abrogat, astfel punând în pericol cetățenii țării față de mărfurile importate.

Ca urmare, prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative, în R. Moldova au fost introduse următoarele:

• înfiinţarea ANSA – Agenția Națională pentru Siguranța Alimentului, recunoscută de Guvernul R. Moldova ca unic organism în baza reorganizării prin fuziune a Agenţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Produselor de Origine Animală şi a Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer. Agenţia este autoritatea administrativă subordonată Guvernului, responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul de reglementare şi control pentru siguranţa alimentelor şi în domeniul sanitar-veterinar, zootehnic, al protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale;

În noiembrie 2003 a fost adoptată Legea nr. 186, cu privire la evaluarea conformităţii produselor, care stabileşte cadrul legal pentru evaluarea conformităţii produselor, utilajelor, proceselor, tehnologiilor, sistemelor de producţie şi lucrărilor potenţial periculoase, software, sistemelor calităţii şi serviciilor (denumite în continuare produse), utilizate în Republica Moldova în scopul asigurării securităţii naţionale, evitării fraudelor, apărării drepturilor, protecţiei vieţii, eredităţii, sănătăţii şi bunurilor consumatorilor, protecţiei mediului. Domeniul legii cuprinde toate produsele plasate pe piaţă şi/sau utilizate în Republica Moldova. Principiile pe care se bazează evaluarea conformităţii sînt: a) reprezentarea intereselor publice privind protejarea pieţei interne şi contribuţia la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor ce corespund cerinţelor esenţiale prescrise; b) accesul nediscriminatoriu la procesul de evaluare a conformităţii al tuturor solicitanţilor; c) aplicarea unor proceduri identice la evaluarea conformităţii produselor omogene; d) competenţă, imparţialitate şi independenţă faţă de posibila prevalare a oricăror interese specifice; e) transparenţă, credibilitate şi accesul publicului la informaţia privind activitatea de evaluare a conformităţii; f) asigurarea confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional şi comercial; g) examinarea imparţială a contestaţiilor; h) inadmisibilitatea cumulării în cadrul unui organism a funcţiilor de certificare şi acreditare; i) inadmisibilitatea cumulării în cadrul unui organism a funcţiilor de certificare şi supraveghere a pieţei; j) armonizarea cu regulile europene şi internaţionale de evaluare a conformităţii; k) caracterul voluntar al acreditării.

n 2011 prin legea nr 235 privind activităţile de acreditare şi de evaluare a conformităţii, care stabileşte cadrul legal pentru activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii, realizată cu titlu obligatoriu sau voluntar, pentru plasarea produselor pe piaţă şi pentru activitatea de evaluare a conformităţii, indiferent de faptul că această evaluare este obligatorie sau nu la produsele introduse pe piaţă şi/sau utilizate în Republica Moldova.

Activitatea de acreditare se realizează de către Centrul Naţional de Acreditare, desemnat în calitate de organism naţional unic de acreditare, cu denumirea abreviată „MOLDAC”.

Centrul Naţional de Acreditare:

Page 43: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

43

a) dezvoltă acreditarea şi evaluarea conformităţii şi conferă încredere în competenţa tehnică şi în integritatea organismelor de evaluare a conformităţii, pe principiile prevăzute la art. 5 alin. (2);

b) se conformează permanent standardului de referinţă, documentelor europene şi internaţionale privind funcţionarea organismului de acreditare;

c) înfiinţează şi menţine structuri adecvate în cadrul propriilor activităţi pentru garantarea participării efective şi echilibrate a tuturor părţilor interesate;

d) identifică activităţile de evaluare a conformităţii pentru care este competent să realizeze acreditarea şi prestează servicii de instruire şi de transfer de cunoştinţe în domeniul acreditării;

e) acreditează organisme de evaluare a conformităţii în baza standardelor de referinţă şi emite certificate de acreditare, indiferent de faptul că evaluarea conformităţii se efectuează cu titlu obligatoriu sau voluntar, şi anume:

- laboratoare de încercări; - laboratoare de etalonări; - laboratoare medicale; - organisme de inspecţie în domeniul evaluării conformităţii; - organisme de certificare a produselor; - organisme de certificare sisteme de management; - organisme de certificare pentru alte scheme de certificare în domeniul voluntar sau

reglementat; - organisme de certificare persoane; - organizatori de scheme de încercări interlaboratoare; - organisme de evaluare a conformităţii pentru noi domenii stabilite de EA-Cooperarea

Europeană pentru Acreditare sau de autorităţi cu funcţii de reglementare; f) poate să organizeze teste de competenţă sau alte comparări pentru laboratoarele de

încercări/etalonări sau pentru organismele de inspecţii ori poate implica în acest proces alte entităţi pe care le recunoaşte şi le consideră competente;

g) monitorizează menţinerea competenţei de către organismele de evaluare a conformităţii pentru care a emis certificate de acreditare;

h) asigură exercitarea funcţiilor sale cu competenţă, promptitudine şi fără impunere de condiţii oneroase solicitanţilor de acreditări;

i) îndeplineşte obligaţiile ce îi revin în calitate de membru al organizaţiilor europene şi internaţionale de acreditare;

j) cooperează cu autorităţile de reglementare şi colaborează cu organizaţiile neguvernamentale pentru elaborarea politicilor naţionale privind acreditarea şi evaluarea conformităţii;

k) evaluează organismele de evaluare a conformităţii care solicită dreptul de a activa în domeniile reglementate, cu recunoaşterea ulterioară de către autorităţile de reglementare;

l) stabileşte şi aplică criterii de selectare, monitorizare, instruire şi desemnare a evaluatorilor, experţilor tehnici implicaţi în procesul de acreditare;

m) participă la elaborarea de reglementări în domeniul acreditării, evaluării conformităţii; n) participă la nivel naţional, european şi internaţional la procesul de elaborare a standardelor

în domeniul său de activitate; o) publică rapoarte anuale de audit financiar. (2) Centrul Naţional de Acreditare exercită şi alte funcţii prevăzute de prezenta lege şi de

regulamentul său. (3) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Centrul Naţional de Acreditare trebuie: a) să păstreze înregistrări referitoare la activitatea de acreditare, inclusiv la comitetele tehnice,

la evaluatori şi la experţii implicaţi în activitatea de acreditare; b) să pună la dispoziţie publicului informaţii despre activitatea sa, inclusiv ghiduri, instrucţiuni

etc.; c) să asigure o reprezentare echilibrată a părţilor interesate la activitatea de acreditare conform

standardelor de referinţă;

Page 44: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ї

44

d) să stabilească reguli conform standardelor de referinţă, ghidurilor şi recomandărilor asociate acestora, specifice domeniului acreditării;

e) să informeze autorităţile de reglementare despre activităţile din domeniul acreditării şi să ofere expertiză, la solicitare;

f) să reprezinte interesele ţării la activităţile internaţionale şi la cele europene în domeniul acreditării;

g) să elaboreze politici, reguli şi proceduri care să asigure transparenţa şi credibilitatea procesului de acreditare

(4) În procesul activităţii sale, Centrul Naţional de Acreditare asigură utilizarea şi implementarea documentelor organizaţiilor europene şi internaţionale de specialitate, care stabilesc criterii generale şi reguli în domeniul acreditării şi evaluării conformităţii.

(5) În vederea exercitării eficiente a funcţiilor sale, Centrul Naţional de Acreditare respectă principiul neconcurenţei, pe următoarele criterii:

a) independenţă faţă de organismele de evaluare a conformităţii pe care le evaluează şi faţă de presiunile comerciale;

b) asigurare a lipsei conflictelor de interese cu organismele de evaluare a conformităţii, nedeţinere de acţiuni sau de alte genuri de interese financiare sau administrative într-un organism de evaluare a conformităţii;

c) neoferire şi nefurnizare a nici unei activităţi sau a nici unui serviciu care se execută de către organismele de evaluare a conformităţii acreditate de el, neacordare de consultanţă pentru obţinerea sau menţinerea acreditării;

d) neconcurenţă cu organismele naţionale de acreditare ale altor state În spiritul legii de mai sus, prin domeniu reglementat se înţelege ansamblul activităţilor

economice şi al produselor asociate acestora, pentru care se emit reglementări tehnice specifice privind condiţiile de introducere pe piaţă şi de utilizare. Domeniul reglementat cuprinde:

• 1. Echipamente de joasă tensiune • 2. Recipiente sub presiune • 3. Jucării • 4. Produse pentru construcţii • 5. Compatibilitatea electromagnetică • 6. Maşini industrial • 7. Echipamente individuale de protective • 8. Aparate de cîntărit cu funcţionare neautomată • 9. Dispozitive medicale implantabile active • 10. Arzătoare cu combustibili gazoşi • 11. Cazane pentru apă caldă • 12. Explozibili utilizaţi în scopuri civile • 13. Dispozitive medicale • 14. Medii potenţial explosive • 15. Ambarcaţiuni de agreement • 16. Ascensoare • 17. Echipamente de refrigerare • 18. Echipamente sub presiune • 19. Dispozitive medicale pentru diagnostic în vitro • 20. Echipamente terminale de radio şi telecomunicaţii • 21. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje • 22. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane • 23. Interoperativitatea sistemului transeuropean de transport feroviar de mare viteză • 24. Echipamente maritime • 25. Echipamente sub presiune transportabile

Page 45: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

45

• 26. Emisiile de zgomot în mediu produse de echipamentele destinate utilizării în exteriorul clădirilor

• 27. Interoperativitatea sistemului transeuropean de transport feroviar convenţional • 28. Mijloace de măsurare.

Produsele cuprinse în domeniul reglementat nu pot fi introduse pe piaţă şi utilizate decât în măsura în care satisfac cerinţele esenţiale, în cazul în care conformitatea lor a fost evaluată în conformitate cu procedurile de evaluare aplicabile şi dacă sunt marcate potrivit reglementărilor în vigoare.

Această lege mai oferă şi o serie de definiţii ale unor termeni specifici, printre care: acreditare – atestare de către organismul naţional de acreditare a faptului că un organism de

evaluare a conformităţii îndeplineşte cerinţele stabilite prin standardele de referinţă şi, după caz, orice alte cerinţe suplimentare, inclusiv cele prevăzute în schemele de acreditare specifice relevante, pentru realizarea activităţilor specifice de evaluare a conformităţii;

apel – cerere a unui organism de evaluare a conformităţii pentru reconsiderarea oricărei decizii nefavorabile luate de organismul naţional de acreditare în legătură cu statutul de acreditare pe care primul îl doreşte;

atestare – emitere a unei declaraţii, bazată pe o decizie luată în urma unei analize a evaluării, care stipulează că îndeplinirea cerinţelor aplicabile a fost demonstrată;

cerinţe esenţiale – cerinţe stipulate de reglementările tehnice naţionale în vederea asigurării securităţii naţionale, inofensivităţii produselor şi a serviciilor pentru viaţa, sănătatea şi securitatea oamenilor, pentru regnul animal şi cel vegetal, pentru mediul ambiant şi bunurile materiale în scopul protecţiei intereselor consumatorului, inclusiv în vederea prevenirii practicilor care induc în eroare consumatorul în ceea ce priveşte compoziţia, destinaţia, originea, calitatea şi inofensivitatea produselor;

cerinţă specificată – necesitate sau aşteptare declarată în documente normative precum sînt reglementările, standardele, specificaţiile tehnice;

certificare – atestare efectuată de o terţă parte referitor la produse, la procese, la sisteme şi la persoane;

certificat de acreditare – document oficial sau set de documente oficiale care confirmă acordarea acreditării pentru un domeniu definit;

certificat de conformitate – document care atestă că un produs identificat corespunzător a fost supus procedurilor de evaluare a conformităţii şi că, la momentul evaluării, produsul este conform cerinţelor specificate aplicabile;

Schema generalizată privind posibilităţile de utilizare a modulelor

MODULUL A (Controlul intern al procesului de producţie) Producătorul întocmeşte şi

păstrează documentaţia tehnică, emite declaraţia de conformitate şi aplică pe produse marca

Page 46: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

46

naţională de conformitate SM. MODULUL Aa (Controlul intern al procesului de producţie cu examinări efectuate de către

un organism de evaluare a conformităţii desemnat (în continuare - organism)) Organismul efectuează încercări asupra produselor. Producătorul întocmeşte şi păstrează documentaţia tehnică, emite declaraţia de conformitate şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

MODULUL B (Examinarea de tip) Producătorul prezintă unui organism documentaţia tehnică şi tipul de produs. Organismul efectuează încercări, constată conformitatea tipului de produs cu cerinţele esenţiale şi eliberează producătorului un certificat de examinare de tip pentru produsul examinat.

MODULUL C (Conformitatea cu tipul de produs) Producătorul, în baza certificatului de examinare de tip, eliberează o declaraţie de conformitate şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

MODULUL D (Asigurarea calităţii procesului de producere) Producătorul aplică, la etapa de producere şi de încercare a produsului finit, un sistem de management al calităţii, certificat de către un organism de certificare conform standardului internaţional ISO 9001, emite o declaraţie de conformitate în baza certificatului de examinare de tip şi a sistemului de management al calităţii certificat şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

MODULUL E (Asigurarea calităţii produsului) Producătorul aplică, la etapa de control intern şi de încercare a produsului finit, un sistem de management al calităţii, certificat de către un organism conform ISO 9001, eliberează o declaraţie de conformitate în baza certificatului de examinare de tip şi a sistemului de management al calităţii certificat şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

MODULUL F (Verificarea produsului) Organismul verifică conformitatea produsului şi eliberează un certificat de conformitate. Producătorul emite o declaraţie de conformitate, în baza certificatului de examinare de tip şi a certificatului de conformitate, şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

MODULUL G (Verificarea unităţii de produs) Producătorul întocmeşte documentaţia tehnică.

Organismul verifică conformitatea produsului şi eliberează un certificat de conformitate. Producătorul eliberează o declaraţie de conformitate în baza certificatului de conformitate şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

Page 47: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ї

47

MODULUL H (Asigurarea totală a calităţii). Producătorul aplică, la etapele de proiectare, de producere şi de încercare a produsului finit, un sistem de management al calităţii, certificat de către un organism conform ISO 9001, emite o declaraţie de conformitate şi aplică pe produse marca naţională de conformitate SM.

Marca naţională de conformitate SM este formată din literele S şi M, care simbolizează, respectiv, "securitate conform cerinţelor esenţiale'' şi "Moldova"

Organismul de certificare a sistemelor calităţii evaluează sistemul calităţii pentru a stabili dacă acesta corespunde cerinţelor menţionate la pct. 149 din prezentele Reguli. Aceasta presupune conformitatea cu cerinţele standardului internaţional ISO 9001, ţinând cont de natura specifică a produselor. Standardul internaţional ISO 9001 este accesibil în Fondul naţional de documente normative de standardizare, gestionat de către Organismul Naţional de Standardizare

Organismul de certificare a sistemelor calităţii ia o decizie cu privire la corespunderea sistemului calităţii cerinţelor standardului internaţional ISO 9001 şi aduce la cunoştinţa producătorului decizia sa în termen ce nu va depăşi 30 zile. Comunicarea va conţine concluziile examinării şi decizia motivată privind certificarea sau refuzul de certificare a sistemului calităţii, sub răspunderea organismului de certificare a sistemelor calităţii privind veridicitatea deciziei adoptate.

În cazul producătorilor sau reprezentanţilor acestora cu sediul în alte ţări, documentele care atestă conformitatea produselor trebuie deţinute de importatori.

Conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale poate fi demonstrată prin: • declaraţia de conformitate întocmită de producător sau de reprezentantul acestuia; • rapoarte de încercare; • certificate de conformitate emise de laboratoare sau de organisme de încercare sau inspecţie,

alese de producător, conform procedurilor de evaluare; • marcajul de conformitate.

Dacă procedura de evaluare impune intervenţia unui organism independent de clienţii lui, evaluarea conformităţii produselor din domeniul reglementat cu cerinţele esenţiale prevăzute în reglementările tehnice se realizează de către organisme desemnate de autorităţile competente, acreditate în prealabil de organismul naţional de acreditare.

Aceste organisme, desemnate pe baza certificatului de recunoaştere emis de autoritatea competentă, trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea următoarelor cerinţe minime şi principii:

• disponibilitate de personal şi echipamente; • personal tehnic competent pentru evaluarea conformităţii; • deţinerea unei asigurări de răspundere civilă, în cazul în care, prin lege, răspunderea nu revine

statului; • competenţă şi imparţialitate; • transparenţă şi credibilitate; • independenţă faţă de posibila predominare a oricăror interese specifice; • asigurarea confidenţialităţii şi păstrarea secretului profesional; • reprezentarea intereselor publice; • contribuţia la promovarea principiului liberei circulaţii a produselor.

Procedurile privind evaluarea conformităţii depind de gradul de complexitate al produsului şi de riscul estimat la utilizarea acestuia. Reglementarea tehnică prevede, pentru fiecare categorie de produse din domeniul reglementat, una sau o combinaţie a următoarelor proceduri:

• control intern; • examinare de tip; • conformitatea cu tipul; • asigurarea calităţii producţiei; • asigurarea calităţii produsului;

Page 48: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

48

• verificarea produsului; • verificarea unităţii de produs; • asigurarea calităţii.

Fig. 6 Marca europeană de conformitate

Marcajul CE poate fi urmat, după caz, de numărul de identificare al organismului de evaluare

a conformităţii produsului, număr atribuit acestuia de către Comisia Europeană. Problemele calităţii se află în permanenţă în atenţia Executivului de la Bucureşti, în acest sens

fiind incluse în Acordul Social de anul 2002 o serie de măsuri referitoare la creşterea competitivităţii produselor şi serviciilor româneşti, printre care se numără şi certificarea sistemului de management al calităţii în conformitate cu standardele internaţionale şi fundamentarea programului „Fabricat în România”, pe baza criteriilor de evaluare a conformităţii produselor.

În urma certificării conformităţii produselor cu standardele europene armonizate, acestora li se poate aplica marca de conformitate, care atestă că produsul respectiv este fabricat în conformitate cu un standard european.

Una dintre aceste mărci, este marca europeană “Key Mark”, elaborată de CEN şi CENELEC, prezentată în figura 1.

Fig. 1 Simbolul Key Mark

Aplicarea pe produse a acestui simbol este rezultatul unei activităţi voluntare, în domeniul nereglementat şi prezintă avantajul că furnizează cumpărătorilor o încredere în calitatea produsului achiziţionat, precum şi posibilitatea de supraveghere a pieţei prin înlăturarea concurenţei neloiale şi a produselor de calitate inferioară.

În România se folosesc două tipuri de mărci: marca SR – figura 2, pentru certificarea conformităţii produselor cu standardele româneşti neobligatorii şi marca SR-S – figura 3, pentru certificarea conformităţii cu standardele româneşti obligatorii (care conţin prevederi referitoare la protecţia vieţii şi sănătăţii consumatorilor şi la protecţia mediului înconjurător). Acordarea dreptului de utilizare a acestor mărci de conformitate este atribuită de către Asociaţia de Standardizare din România (ASRO) sau de către organismele de certificare mandatale de aceasta.

Fig 2. fig 3. Fig. 2 Marca de certificare a conformităţii cu cerinţele standardului românesc Fig. 3 Marca de certificare a conformităţii cu standardele româneşti de securitate

Page 49: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

49

TEMA 5 PROPRIETĂŢILE MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale

- Să definească proprietățile mărfurilor - Să enumere și să caracterizeze proprietățile fizice ale mărfurilor - Să identifice criterii de clasificare a proprietăților mărfurilor - Să explice proprietățile chimice ale mărfurilor - Să argumenteze proprietățile organoleptice ale mărfurilor -

Subiectele temei 5.1. Noțiune, rolul și caracterul proprietăților mărfurilor 5.2. Clasificarea proprietăţilor mărfurilor 5.3. Caracteristica proprietăţillor fizice a mărfurilor 5.4. Caracteristica proprietăţilor chimice a mărfurilor 5.5. Caracteristica proprietăţilor psiho-senzoriale (organoleptice) a mărfurilor

5.1. Noțiune, rolul și caracterul proprietăților mărfurilor Proprietăţile mărfurilor sunt însuşiri, atribute ale mărfurilor, care le dau o anumită utilitate în

consum şi au menirea să satisfacă a nevoie sau să realizeze un serviciu cerut de consumator. În capitolele anterioare am arătat, că merceologia este o disciplină, a cărui obiect este

studierea proprietăţilor mărfurilor în strânsă legătură cu calitatea lor, Cunoaşterea proprietăţilor, aportului lor la stabilirea calităţii este deosebit de importantă în practica economică.

Proprietăţile mărfurilor sunt determinate de materia primă utilizată, procesele tehnologice de fabricaţie, operaţiile de ambalare, transport, manipulare şi păstrare. Primii doi factori determină structura şi compoziţia chimică a produselor, la rândul său determinând mărimea altor proprietăţi.

5.2. Clasificarea proprietăţilor mărfurilor Proprietăţile mărfurilor pot fi grupate şi definite după mai multe criterii: 1. În funcţie de ponderea pe care o au în stabilirea calităţii se disting: - proprietăţi critice – care determină în mod decisiv calitatea mărfurilor, ele reprezentând

circa 10 % din numărul total al proprietăţilor (de exemplu, proprietăţile igienico-sanitare ale produselor);

- proprietăţi importante – cele care au o influenţă considerabilă asupra calităţii produselor; numărul lor reprezintă circa 40 % din totalul proprietăţilor (de exemplu proprietăţile nutritive ale alimentelor);

- proprietăţi minore – cu influenţă redusă asupra calităţii, dar care au o pondere mai mare în totalul proprietăţilor, de circa 50 %.

2. În funcţie de modalitatea de determinare există:

Page 50: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ї

50

- proprietăţi măsurate direct (masă, dimensiuni, compoziţie chimică etc.); - proprietăţi măsurate indirect (durabilitate, siguranţă în funcţionare etc.); - proprietăţi apreciate organoleptic (culoare, gust, miros etc.). 3. După aportul adus la serviciul pe care îl îndeplinesc în timpul utilizării, se deosebesc

proprietăţi: - tehnico-funcţionale (rezistenţă, durabilitate, fiabilitate etc.); - economice (consum de energie, cheltuieli în utilizare, cheltuieli cu piese de schimb etc.); - psiho-senzoriale (estetice şi organoleptice); - ergonomice (confort în utilizare etc.); - ecologice (grad de poluare a mediului etc.). 4. După ramura ştiinţifică care se ocupă de studiul proprietăţilor distingem: - proprietăţi fizice (optice, mecanice, termice, electrice etc.); - proprietăţi chimice (rezistenţa la acizi şi baze, rezistenţa la coroziune etc.); - proprietăţi igienico-sanitare (conţinutul de toxine, conţinutul şi natura microorganismelor

etc.); - proprietăţi tehnologice (sudabilitate, deformabilitate etc.). 5. După modul de exprimare proprietăţile sunt: - exprimate cifric (30 kg, 25 cm); - exprimate în valori absolute (34 m, 10 l); - exprimate în valori relative (5 %); - exprimate în valori de interval (14 + 1). - exprimate noţional (dulce-amar, moale, clar-opalescent). -

5.3. Caracteristica proprietăţilor fizice a mărfurilor Proprietăţile fizice au o contribuţie semnificativă atât ca pondere, cât şi ca importanţă pentru

calitatea mărfurilor. Proprietăţile fizice sunt foarte variate şi pot fi grupate astfel: - proprietăţi fizice generale (masa, compactitatea, densitatea, porozitatea, higroscopicitatea,

umiditatea, permeabilitatea); - proprietăţi termice (căldura specifică, dilatarea, capacitatea calorică); - proprietăţi electrice (conductibilitatea electrică, capacitatea electrică, rigiditatea electrică); - proprietăţi magnetice (starea de magnetizare, permeabilitatea magnetică); - proprietăţi optice (aspectul cromatic, transparenţa, luciul, reflexia, refracţia); - proprietăţi mecanice (rezistenţa, rezilienţa, plasticitatea, duritatea, elasticitatea,

durabilitatea); - proprietăţi tehnologice (maleabilitatea, forjabilitatea, sudabilitatea, capacitatea de a forma

şi reţine gaze, proprietăţi reologice ale aluatului). 1. Proprietăţi fizice generale Masa se determină prin cântărire (cu aparate de cântărire numite balanţe) şi constituie

cantitatea de substanţă dintr-un anumit corp (marfă, produs). În funcţie de tipul produselor, pentru aprecierea calităţii se determină: masa totală (brută) a produsului, masa specifică sau densitatea (masa unităţii de volum), masa pe metru pătrat, masa pe metru liniar etc.

În Merceologie, se folosesc următoarele proprietăţi derivate din masă: - masa pe unitatea de lungime (kg/m) în cazul majorităţii produselor textile; - masa pe unitatea de suprafaţă (kg/m2) la covoare, hârtie, piele; - masa pe unitatea de volum (kg/m3) la produse din lemn. În vorbirea curentă apare adesea confuzia între noţiunile de masă şi greutate. Greutatea unui

corp este forţa cu care acesta este atras vertical spre centrul Pământului.

Page 51: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

판Ѡ

51

Masa specifică (densitatea) reprezintă masa unităţii de volum şi poate fi exprimată în kg/dm3 sau g/cm3.

Din această relaţie reiese că la acelaşi volum şi pentru acelaşi produs, dacă structura corpului este compactă, masa (deci densitatea) lui este mai mare decât în cazul când structura este poroasă.

Astfel, o sticlă compactă poate avea densitatea de 3,4 kg/dm3, în timp ce o sticlă cu o structură celular poroasă (sticla spongioasă) poate avea o densitate sub 1, de exemplu 0,2 kg/dm3.

La corpurile lichide densitatea depinde de temperatură şi de substanţele dizolvate în lichidele respective. Determinarea densităţii la lichide se face cu ajutorul areometrului (densimetrului) sau picnometrului.

Densitatea poate fi: reală (corespunzătoare materialului fără pori) şi aparentă (în cazul materialelor poroase).

Densitatea reală (d) se referă la materialele compacte (fără pori), precum şi la substanţa propriu-zisă a materialelor poroase.

Densitatea aparentă (da) a corpurilor poroase este egală cu raportul dintre masa corpului şi volumul lui, limitat de suprafaţa lui exterioară (adică inclusiv volumul porilor). Această densitate se referă pe lângă materialele poroase şi la materialele în stare de pulbere (ciment, ipsos etc.), care întotdeauna prezintă goluri între granule.

Compactitatea reprezintă gradul (în procente) de îndesare (umplere) a materialului pe unitatea de volum şi se exprimă prin raportul dintre densitatea aparentă şi densitatea reală. Corpurile care nu prezintă pori au compactitatea egală cu 1 (de exemplu sticla). La corpurile poroase compactitatea scade.

Porozitatea este conţinutul în pori al unui corp şi este proprietatea inversă a compactităţii. Proprietăţile de sorbţie. Sorbţia este procesul de înglobare a vaporilor de apă, a gazelor sau a substanţelor dizolvate

de către corpurile solide sau lichide. Principalele proprietăţi de sorbţie sunt: absorbţia, adsorbţia, higroscopicitatea, capacitatea de

îmbibare a apei, capilaritatea, permeabilitatea. Absorbţia reprezintă fenomenul de îmbibare a substanţelor lichide sau gazoase în spaţiile

intermoleculare ale absorbantului. Adsorbţia este procesul de fixare a moleculelor unui lichid sau gaz sub forma unei pojghiţe

foarte subţiri în spaţiile intermoleculare ale adsorbantului. Higroscopicitatea este însuşirea unor mărfuri de a absorbi valorii de apă din mediul

înconjurător. Natura materialului, temperatura şi umiditatea relativă a atmosferei înconjurătoare sunt factori care influenţează higroscopicitatea produselor.

Capacitatea de îmbibare a apei reprezintă absorbţia şi reţinerea apei de către proba de material la scufundarea lui în apă. Unele materiale (vata, lemnul, pielea, textilele) au o capacitate mare de îmbibare a apei.

Capacitatea de cedare a apei (desorbţia) se caracterizează prin cedarea umidităţii din produs mediului ambiant, când aerul are o umiditate relativă scăzută.

Capilaritatea se determină prin înălţimea la care se ridică lichidul prin difuziune capilară într-un timp determinat. Capilaritatea este o proprietate caracteristică pentru produse ca vata, ţesăturile etc. şi serveşte pentru determinarea calităţii acestor produse.

Permeabilitatea este proprietatea unor mărfuri de a lăsa să treacă prin ele particule de aer, vapori de apă, praf etc. Această proprietate este deosebit de importantă pentru mărfurile textile, îmbrăcăminte, încălţăminte, influenţând gradul de confort şi proprietăţile igienice.

Permeabilitatea este cu atât mai mare, cu cât este mai mare numărul de pori. Inversul acestei proprietăţi este impermeabilitatea, fiind o proprietate principală a unor ţesături, foi de cort etc.

2. Proprietăţile termice

Page 52: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

6

52

Se referă la modul de comportare a materialelor sub acţiunea energiei termice. Temperatura poate modifica unele proprietăţi ale produselor: lungimea, volumul, structura, rezistenţa electrică, culoarea, starea de agregare etc.

Principalele proprietăţi termice sunt: conductibilitatea termică, stabilitatea termică, termoizolarea, căldura specifică, coeficientul de dilatare termică şi capacitatea calorică.

Conductibilitatea termică este proprietatea corpurilor de a conduce căldura prin masa lor. Cantitatea de căldură ce trece prin material este direct proporţională cu suprafaţa lui, cu timpul şi invers proporţională cu grosimea stratului de material.

Transmiterea căldurii prin conducţie are loc mai ales în corpurile solide. Căldura se transmite treptat, din moleculă în moleculă, fără deplasare vizibilă de substanţă. În realitate moleculele corpurilor solide se află într-o permanentă mişcare oscilatorie în care cele cu conţinut de căldură mai mare (mai repezi) se ciocnesc cu cele mai sărace în căldură (mai lente), cedându-le o parte din energia lor cinetică. În felul acesta moleculele mai reci se încălzesc, iar cele mai calde se răcesc. Fenomenul persistă până când temperatura corpului de uniformizează.

În cazul metalelor la transmiterea căldurii participă electronii liberi, datorită cărora metalele au o conductibilitate termică mai mare decât alte materiale. Conductibilitatea termică a metalelor este aproximativ proporţională cu conductibilitatea electrică.

Prin stabilitate termică se înţelege rezistenţa la foc a materialelor. Mult mai precis poate fi caracterizată stabilitatea termică prin temperatura maximă la care poate fi expus produsul fără a suferi degradări. Stabilitatea termică este o caracteristică importantă pentru mase plastice, fibre naturale şi sintetice şi cauciucuri.

Produsele şi mărfurile pot fi caracterizate prin analiză termică. Metodele termice de analiză permit determinarea pentru produse a temperaturii de fierbere, de topire, de autoaprindere, de congelare, de înmuiere, de inflamabilitate etc.

Termoizolarea este capacitatea corpurilor de a conduce rău căldura. Produse ca pluta, asbestul, lâna, penele de pasăre, hârtia, cartonul şi în general corpurile poroase care deţin în masa lor aer, sunt rele conducătoare de căldură şi se numesc izolatori termici.

Cunoaşterea capacităţii de termoizolare prezintă interes la alegerea materialelor din care se produc diferite mărfuri electrocasnice, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse pentru construcţii etc.

Căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură necesară unui gram dintr-un corp pentru a-şi ridica temperatura cu un grad Celsius, fără a-şi modifica starea fizică sau chimică. Experienţa arată, că pentru a încălzi cu acelaşi număr de grade aceleaşi cantităţi de substanţe diferite, sunt necesare cantităţi de căldură diferite. Cea mai mare căldură specifică, exprimată în cal/g/grad o au: apa (1), cauciucul (0,5); lâna (0,41), iar cea mai mică o au metalele: aluminiul (0,2), cuprul (0,091).

Dilatarea termică este proprietatea corpurilor de a-şi modifica dimensiunile sub acţiunea căldurii. Dilatarea poate fi liniară şi volumică. Dilatarea termică liniară este creşterea în lungime a unui corp, provocată de creşterea temperaturii. Dilatarea volumică reprezintă creşterea volumului unui corp datorită creşterii temperaturii sale; este caracteristică pentru corpurile amorfe, la care variaţia lungimii este aceeaşi în toate direcţiile, modificându-se doar volumul corpului, nu şi forma.

Mărimea cu care au crescut dimensiunile unui corp în urma unei dilatări se numeşte dilataţie. Această proprietate este importantă pentru mărfurile metalice (de exemplu liniile de cale ferată), instrumentele de măsurare etc. O atenţie mare se acordă din acest punct de vedere ambalării produselor lichide. Recipientele utilizate în acest scop nu se umplu complet, lăsând spaţiu pentru dilatarea, respectiv contractarea mărfurilor în limita spaţiului aferent din ambalaj.

Capacitatea calorică este capacitatea produselor de a absorbi o anumită cantitate de căldură din mediul înconjurător.

După modul de comportare faţă de agenţii termici, produsele se împart în: Termostabile – nu sunt influenţate considerabil de acţiunea căldurii; Termorezistente – rezistente la temperaturi înalte sau joase (sticla ignifugă, asbest, fibre

policlorvinilice etc.);

Page 53: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

53

Refractare – rezistente la temperaturi înalte fără a-şi schimba compoziţia şi fără a se sfărâma, înmuia sau topi.

3. Proprietăţile electrice

Aceste proprietăţi sunt caracteristice în special mărfurilor electronice, electrotehnice, electrocasnice. Principalele proprietăţi electrice sunt: conductibilitatea electrică, rezistenţa electrică şi rezistivitatea electrică, capacitatea electrică, rigiditatea electrică.

Conductibilitatea electrică este proprietatea unui material de a conduce curentul electric, adică de a permite deplasarea sarcinilor electrice în interiorul lor sub acţiunea unei diferenţe de potenţial.

Rezistivitatea electrică este proprietatea inversă conductibilităţii, fiind invers proporţională cu mobilitatea purtătorilor de sarcini.

În funcţie de electroconductibilitate, materialele se împart în: Conductoare electrice – conduc bine curentul electric şi au o rezistivitate mică.

Conductoarele au o largă utilizare în electrotehnică şi telecomunicaţii, din această categorie fac parte majoritatea metalelor. Cele mai bune conducătoare electrice sunt: argintul, cuprul, aluminiul. Aliajele acestor metale au de asemenea o conductibilitate electrică bună, dar ceva mai redusă, în urma alierii câştigând însă proprietăţi mecanice mai bine.

Materiale electroizolante (izolatoare) – nu conduc curentul electric, opunând rezistenţă mare la trecerea lui prin material. Datorită acestei proprietăţi se utilizează la realizarea izolaţiei între părţile conductoare ale dispozitivelor electrice. Cele mai cunoscute materiale electroizolante sunt: porţelanul, sticla, lemnul impregnat, cauciucul, materialele plastice – policlorura de vinil, bachelita, polistirenul etc.

Materialele semiconductoare – se situează din punct de vedere electric între conductoare şi electroizolatoare, putând conduce curentul electric numai în anumite condiţii. Aliajele semiconductoarelor sunt pe bază de siliciu şi germaniu, care impurificate cu elemente trivalente (bor, galiu) conduc curentul electric prin „goluri” şi sunt de tip p, iar cele impurificate cu elemente pentavalente (arseniu, fosfor) au plus de electroni şi sunt de tip n. Materialele semiconductoare se utilizează pe larg la obţinerea tranzistoarelor şi circuitelor integrate.

Rezistenţa electrică reprezintă raportul între tensiunea electrică continuă, aplicată la bornele unui circuit electric şi intensitatea curentului pe care îl stabileşte în circuit. Unitatea de măsură este ohmul.

Capacitatea electrică caracterizează un sistem de conductoare, de exemplu un condensator, din punct de vedere al energiei electrice pe care o poate acumula la un moment dat. Capacitatea unui conductor este numeric egală cu raportul dintre sarcina electrică a armăturii şi tensiunea dintre armături. Ea depinde de proprietăţile geometrice şi de mediul care separă cele două armături. Unitatea de măsură este faradul.

Rigiditatea electrică este valoarea intensităţii unui câmp electric, care, aplicat unui material, provoacă străpungerea electrică a acestuia (străpungerea este pierderea proprietăţilor materialului în urma unei energii mari aplicate). Rigiditatea depinde de frecvenţă şi temperatură şi are importanţă la obţinerea unor piese electronice

4. Proprietăţile magnetice

Fenomenele magnetice şi interacţiunea dintre câmpul magnetic şi cel electric stau la baza transformării energiei electrice în diferite alte forme de energie cu diferite utilizări practice.

Principalele proprietăţi magnetice sunt: starea de magnetizare şi permeabilitatea magnetică. Starea de magnetizare este starea materiei, caracterizată prin moment magnetic al unităţii de

volum diferit de zero, generat de mişcarea electronilor pe orbită şi în jurul axei proprii. Aceste mişcări dau naştere momentelor magnetice. Starea de magnetizare a unui material poate fi temporară (în funcţie de existenţa unui câmp magnetic exterior) şi permanentă (prezentă şi în absenţa unui câmp magnetic exterior).

Page 54: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

54

Permeabilitatea magnetică reprezintă raportul între inducţia magnetică a materialului şi inducţia magnetică a vidului., Variaţia inducţiei magnetice în funcţie de variaţia câmpului magnetic este folosită mai ales în industria electrotehnică. În funcţie de permeabilitatea magnetică materialele pot fi magnetice dure (pentru magneţi permanenţi) şi magnetice moi (pentru electromotoare).

5. Proprietăţile optice

Se manifestă prin culoare, luciu, transparenţă, reflecţie şi lumină. Culoarea din punct de vedere fizic este o însuşire a luminii, determinată de compoziţia sa

spectrală şi reprezintă o radiaţie de o anumită lungime de undă, cu efecte de natură fiziologică asupra retinei, efecte produse de lumina zilei sau de lumina reflectată de un corp oarecare.

Corpurile produc senzaţia vizuală a culorii prin absorbţia unei părţi din radiaţiile care compun lumina albă, ochiul percepând radiaţiile reflectate sau emise de corpuri. În anumite condiţii, unele corpuri emit lumină cu o compoziţie care depinde de natura, temperatura şi iluminarea corpurilor.

Spectrul radiaţiilor luminoase este cuprins între 4000 A (lumina violetă) şi 7500 A (lumina roşie). Deci, cu creşterea lungimii de undă a luminii, culoarea luminii se modifică treptat, trecând de la violet la indigo, albastru, verde, galben, portocaliu şi roşu. Majoritatea corpurilor absorb din spectrul vizibil anumite radiaţii în mod specific, obţinându-se o anumită culoare, adică absorbţia este selectivă. Absorbţia selectivă a luminii depinde nu numai de diferenţele de compoziţie a substanţelor, cât mai ales de structurile lor chimice (de exemplu, culoarea diamantului diferă de cea a grafitului).

Transparenţa reprezintă proprietatea unui material sau a unui mediu să lase să treacă prin el o anumită radiaţie, fără a modifica în vre-un fel caracterul radiaţiei respective. Un material transparent pentru lumină permite să treacă prin lumina, fără a o difuza, astfel încât obiectele aflate dincolo de un strat de acest material pot fi văzute clar.

Un produs este cu atât mai transparent, cu cât absoarbe şi reflectă mai puţină lumină. Această proprietate este de o mare importanţă pentru mărfurile din sticlă şi unele materiale plastice.

Transparenţa se exprimă prin factorul de transmisie, care este raportul procentual dintre razele luminoase care au pătruns în material şi cele care au trecut prin el. Transparenţa se consideră foarte bună când raportul respectiv depăşeşte 90 %.

Inversul transparenţei este opacitatea, iar proprietăţile intermediare sunt transluciditatea şi opalescenţa.

Opalescenţa este proprietatea de difuziune a luminii în unele medii tulburi (de exemplu apă cu puţin lapte) în urma fenomenului de împrăştiere a luminii. Transluciditatea reprezintă proprietatea unui corp (de exemplu geam mat, porţelan) de a permite trecerea luminii, dar de a împiedica vederea clară prin el a unui obiect în urma difuzării luminii care vine de la acel obiect.

Luciul este proprietatea optică a suprafeţei mărfurilor de a reflecta lumina incidentă cu difuziune cât mai redusă. Luciul depinde de aspectul suprafeţei, de uniformitatea acesteia

Reflexia este fenomenul de întoarcere la mediul din care au venit şi a unor radiaţii, de exemplu, de lumină, care au întâlnit o suprafaţă de separaţie între două medii.

Refracţia este fenomenul de abatere din drumul ei a unei raze de lumină care străbate suprafaţa de separaţie a două medii transparente diferite. Indicele de refracţie este egal cu raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de refracţie a unei raze care pătrunde dintr-un mediu în altul.

Această caracteristică este importantă pentru multe produse, cum ar fi pentru petrol, ulei, băuturi, parfumuri, sticlă, materiale plastice etc. Determinarea indicelui de refracţie se face cu două scopuri: pentru aprecierea gradului de puritate şi a concentraţiei unor produse, folosind în acest scop refractometrul.

6. Proprietăţile mecanice

Proprietăţile mecanice se referă la comportarea mărfurilor la acţiunea diferitelor forţe exterioare ce le pot modifica structura sau forma. Cele mai importante proprietăţi mecanice sunt: rezistenţa la diferite solicitări, plasticitatea, duritatea, elasticitatea, durabilitatea etc.

Page 55: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

55

Rezistenţa este una dintre proprietăţile cele mai importante ale multor mărfuri, cum sunt materialele de construcţii, produsele textile, mărfurile metalice, materialele plastice etc. Rezistenţa caracterizează proprietatea unui corp de a se împotrivi la acţiunea diferitelor forţe exterioare (tracţiune, rupere, încovoiere, îndoire, compresiune, uzură), care tind să-l distrugă.

Rezilienţa (rezistenţa la şoc mecanic) reprezintă rezistenţa la rupere prin izbire. Se determină prin ruperea dintr-o singură lovitură a unei probe crestate la mijloc. Rezilienţa depinde de structura materialului şi indică rigiditatea, tenacitatea şi fragilitatea unor mărfuri.

Rigiditatea reprezintă proprietatea materialelor de a se opune deformărilor mecanice (ex. metalele). Tenacitatea este proprietatea materialelor de a se rupe sub acţiunea forţelor externe după deformaţii permanente vizibile (ex. lemnul). Fragilitatea este determinată de proprietatea de a se rupe brusc sub acţiunea unor forţe externe, fără deformaţii vizibile.

Plasticitatea este capacitatea materialelor de a căpăta deformaţii permanente, fără a-şi modifica volumul, sub acţiunea solicitărilor mecanice.

Duritatea (rezistenţa la pătrundere) caracterizează capacitatea materialului de a se opune la pătrunderea unui corp din exterior în stratul superficial. Duritatea poate fi determinată prin mai multe metode: prin zgâriere, prin apăsare, metode dinamice.

Elasticitatea este proprietatea materialelor de a se deforma sub acţiunea forţelor exterioare şi de a reveni la forma şi dimensiunile iniţiale după încetarea solicitărilor. Alungirea este deformarea care precede ruperea, în cazul în care efortul de tracţiune este mai mare decât limita de elasticitate.

Durabilitatea mărfurilor este capacitatea de a-şi menţine însuşirile un timp cât mai îndelungat, în condiţii normale de exploatare. Este un indicator sintetic, în care se regăsesc, direct sau indirect, valorile principalelor proprietăţi mecanice. Durabilitatea mărfurilor depinde de natura şi structura produsului, de fenomenele de uzură şi oboseală, dar şi de acţiunea unor factori externi.

7. Proprietăţile tehnologice

Cunoaşterea acestor proprietăţi este necesară pentru adaptarea tehnologiilor de prelucrare a materialelor în scopul obţinerii produselor finite. Această proprietăţi se manifestă în procesele de prelucrare şi sunt caracteristice diferitelor grupe de produse.

În cazul ţesăturilor cele mai cunoscute proprietăţi tehnologice sunt: aspectul exterior şi draparea.

Aspectul exterior al ţesăturilor depinde de combinarea culorilor, concordanţa între desen şi culoare, posibilitatea de realizare pe scară largă şi de preţul de cost.

Draparea este proprietatea ţesăturilor de a forma cute şi dungi în îmbrăcăminte. Caracterul cutelor depinde de proprietăţile fibrelor, de proprietăţile mecanice şi de structura ţesăturii.

În cazul metalelor cele mai importante proprietăţi tehnologice sunt: turnabilitatea, maleabilitatea, forjabilitatea, sudabilitatea, plasticitatea.

Maleabilitatea este proprietatea metalelor ca sub acţiunea unor forţe exterioare să se deformeze fără a se fisura.

Forjabilitatea este proprietatea metalului de a putea fi forjat, adică de a suferi deformaţii permanente fără fisurare în stare solidă. Forjarea este prelucrarea unui semifabricat metalic, prin presare la cald sau la rece, cu ciocanul sau cu presa.

Sudabilitatea este proprietatea metalelor sau maselor plastice de a putea fi sudate. Sudarea este operaţia de îmbinare nedemontabilă a două sau mai multe piese, executată la cald prin topire sau presare, astfel încât piesele sudate să formeze un corp comun.

Plasticitatea este proprietatea unui material solid sau păstos de a căpăta deformaţii permanente fără fisurare, când este supus unor anumite solicitări. În cazul făinii de grâu, principalele proprietăţi tehnologice (de panificaţie) sunt: capacitatea de hidratare, capacitate de a forma şi reţine gaze, proprietăţile reologice ale aluatului.

Page 56: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

56

5.4. Caracteristica proprietăţilor chimice a mărfurilor Proprietăţile chimice ale mărfurilor definesc tipul şi cantitatea substanţelor chimice din

produs, comportarea faţă de diferiţi agenţi chimici, solubilitatea etc. Cele mai importante proprietăţi chimice sunt: compoziţia chimică şi stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici.

Compoziţia chimică reprezintă tipul şi conţinutul substanţelor chimice care intră în compoziţia mărfurilor. Substanţele care determină compoziţia chimică sunt grupate în substanţe de bază, secundare, impurităţi şi corpuri străine. Proprietăţile şi proporţiile acestor substanţe influenţează asupra modului de comportare faţă de anumiţi factori care acţionează în timpul utilizării, transportului sau păstrării mărfurilor. Cunoaşterea acestor proprietăţi este foarte importantă în special pentru produsele alimentare, chimice, cosmetice, textile, încălţăminte.

În practica industrială şi merceologică prin analiză chimică se stabileşte cantitatea şi calitatea materiilor prime, a produselor semifabricate şi a produselor finite, precum şi desfăşurarea proceselor de fabricaţie.

Dacă analiza se referă numai la o identificare a elementelor care intră în compoziţia substanţelor, ea se numeşte calitativă, în timp ce stabilirea cantităţilor corespunzătoare din fiecare element care intră în compoziţia unei substanţe poartă numele de analiză cantitativă.

Proprietăţile chimice, consecinţă principală a compoziţiei chimice, se reflectă în comportarea faţă de acizi, oxidanţi, săruri, coloranţi etc. Această comportare determină stabilitatea mărfurilor în procesele de păstrare, transport şi utilizare.

Stabilitatea la acţiunea agenţilor chimici exprimă proprietatea mărfurilor de a rezista sau nu la contactul cu diferite substanţe în timpul utilizării sau păstrării. Studierea stabilităţii mărfurilor la acţiunea agenţilor chimice, presupune cunoaşterea modului de comportare la acizi, săruri, oxigenul din aer etc. De exemplu, comportarea textilelor sub acţiunea detergenţilor, vaselor de menaj sub influenţa diverşilor acizi, metalelor faţă de agenţii de coroziune.

Dintre produsele industriale, sticla prezintă o rezistenţă bună la acţiunea apei, a bazelor, acizilor şi a sărurilor, dar acidul fluorhidric are o acţiune corozivă. Rezistenţa sticlei la acţiunea substanţelor chimice este o proprietate importantă pentru sticla de laborator, sticla optică, de construcţii, de ambalaj. Materialele plastice sunt rezistente la acizi, baze, oxizi şi se folosesc în industria chimică, unde nu rezistă alte materiale. Unele produse textile, de exemplu bumbacul, hidrolizează în contact cu acizii, formând săruri, alte produse (lâna) sunt rezistente la acizi, dar se degradează în contact cu bazele sau alcoolii.

O proprietate importantă a metalelor şi aliajelor utilizate în obţinerea mărfurilor metalice este capacitatea de a rezista la acţiunea agenţilor corozivi, deci rezistenţa la coroziune. Coroziunea poate fi produsă de agenţi atmosferici, de electroliţii din aer sau din sol.

Coroziunea poate fi uniformă, când întreaga suprafaţă a piesei este uniform atacată sau locală, când coroziunea se manifestă în anumite porţiuni sau la unii componenţi ai aliajelor.

5.5. Caracteristica proprietăţilor psiho-senzoriale (organoleptice) a mărfurilor Aceste proprietăţi pot fi urmărite cu ajutorul organelor de simţ şi în consecinţă au implicaţii

majore asupra comportamentului consumatorului, putând stimula sau inhiba consumul. Pentru produsele alimentare, proprietăţile senzoriale deţin o pondere medie de 60 % în

coeficientul de calitate generală. Capacitatea de a percepe proprietăţile organoleptice diferă de la un individ la altul, fiind

determinată de sensibilitatea organului de simţ faţă de anumiţi stimuli externi. Datorită importanţei comerciale şi fiziologice a caracteristicilor senzoriale s-au dezvoltat tehnicile de analiză a calităţii produselor, constituind o nouă disciplină, numită „analiză senzorială” sau senzorică.

Page 57: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

57

Proprietăţile senzoriale se exprimă noţional, spre deosebire de celelalte caracteristici, care pot fi măsurabile prin analize, fie direct, fie indirect şi exprimate cifric în anumite limite maxime sau minime, după importanţă.

Mirosul este un mijloc de exprimare a senzaţiilor olfactive. Mirosul alimentelor are o influenţă deosebită asupra consumatorului în luarea deciziei de cumpărare sau respingere a mărfurilor. Clasificarea mirosurilor a făcut obiectul a numeroase studii şi încercări, fără a putea stabili până în prezent criterii obiective, unanim acceptate, pentru o clasificare obiectivă şi completă. Una din clasificările cele mai folosite aparţine lui Henning, acesta apreciază că există şase mirosuri de bază: floral (parfumat), picant, eteric, răşinos, de ars şi putred, sistematizate în prisma care îi poartă numele.

Senzaţiile gustative sunt exprimate prin gust. Stimulii senzaţiilor gustative sunt prezenţi în structura chimică a produselor alimentare. Ca şi în cazul mirosului, există nişte grupe funcţionale ce îndeplinesc fie rol excitant – glucofore (glucoza) pentru gustul dulce, fie rol de intensificator – auxogluconice (grupa hidroxil).

Gusturile se clasifică în patru senzaţii de bază: dulce, sărat, acru şi amar. Gusturile de bază sunt provocate de substanţele pure: clorura de sodiu are gust sărat; soluţiile acizilor acetic, citric, tartric au gust acre; gustul de dulce este conferit de glucoză, zaharoză, fructoză; gustul amar este caracteristic pentru substanţele care au gruparea nitro - NO2: chinină, săruri de magneziu.

Caracteristic mecanismului de percepţie este faptul că cele patru gusturi fundamentale au receptori diferiţi, cu o sensibilitate specifică, localizaţi în diferite regiuni ale limbii. Pentru dulce sensibilitatea este maximă la vârful limbii, pentru amar la baza ei, pentru sărat pe margini (imediat după vârf), iar pentru acru partea mijlocie a suprafeţei laterale.

Senzaţiile gustative şi senzaţiile olfactive se influenţează reciproc, încât în procesul percepţiei excitarea uneia determină indirect şi excitarea celeilalte. Aroma este o caracteristică complexă gustativ-olfactivă, specifică produselor alimentare. Aceasta poate exista fie datorită compoziţiei naturale a materiilor prime, fie ca urmare a tehnologiei de prelucrare sau utilizării unor potenţiatori de aromă.

Un caz particular al aromei îl reprezintă buchetul – specific doar băuturilor alcoolice. Vinurile şi vinarsurile învechite de calitate superioară au un buchet deosebit, dacă sunt învechite în condiţii speciale; aroma este rezultatul unor reacţii chimice complexe.

Proprietăţile tactile (cutanate). Senzaţiile tactile se datorează sensibilităţii pielii, determinate de terminaţiile nervoase libere. Sensibilitatea tactilă este foarte mare pe vârful degetelor, pe buze, pe suprafaţa limbii.

Senzaţiile cutanate sunt de trei feluri: senzaţii tactile (de atingere sau presiune); senzaţii termice (de cald, de rece); senzaţii alergice (de durere).

Cu ajutorul simţului tactil pot fi evidenţiate o serie de caracteristici importante ale produselor ca: forma, consistenţa, elasticitatea, rigiditatea, adezivitatea, dimensiunea suprafeţei, temperatura produsului, greutatea mişcarea obiectelor etc. sau caracteristici cum sunt: prospeţimea, frăgezimea, gradul de tare la produsele alimentare.

Exprimarea proprietăţilor tactile se face prin intermediul indicilor noţionali ca: neted, aspru, fibros, lipicios, fierbinte, cald, rece, uscat, moale, apos, crocant, sfărâmicios, pufos, fragil, gumos, păstos etc.

Page 58: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

58

TEMA 6 DESIGNUL MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Părăian, E. şi Pascu, E. 2010. Designul şi estetica mărfurilor, Editura Universitară, Bucureşti. 2. Pamfilie, R., Procopie, R. 2002. Design şi estetica mărfurilor, Editura ASE, Bucureşti 3. Rotaru, G. şi Stanciu, S. 2005 a. Merceologie - Noţiuni fundamentale. Editura Academica,

Galaţi.

Obiective operationale -să definească designul mărfurilor -să expună estetica mărfurilor -să enumere și să caracterizeze elementele esteticii mărfurilor

Subiectele temei 6.1. Noțiuni de design și estetică a mărfurilor 6.2. Elementele esteticii mărfurilor

6.1. Noțiuni de design și estetică a mărfurilor Dimensionarea calităţii estetice a mărfurilor se impune ca o necesitate determinată de

evoluţia omului pe de o parte şi de evoluţia mediului economic pe de altă parte. Astăzi, produsul este considerat a fi nu numai o entitate fizică, dar şi una psihologică. În prezent asistăm la o puternică interferenţă între industrie şi artă, la o pătrundere tot mai puternică a valorii artistice în universul obiectelor.

Estetica reprezintă o disciplină filosofică, care studiază esenţa, legităţile, categoriile şi structura acelei atitudini umane faţă de realitate, caracterizată prin reflectarea, contemplarea, valorizarea şi făurirea unor trăsături specifice ale obiectelor şi proceselor din natură, societate şi conştiinţă sau ale creaţiile omeneşti.

În Dicţionarul explicativ al limbii române Estetica este definită ca ştiinţa care studiază legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la metodele creaţiei artistice, la criteriile şi genurile artei.

Categoria fundamentală a esteticii este frumosul. Frumosul nu are sens decât pentru oameni şi numai pentru cei capabili să-l perceapă. El oglindeşte atât ordinea lumii exterioare, cât şi armonia trăirilor interioare, subiective, îmbinând planul afectivităţii cu cel al raţionalităţii lucide.

Estetica studiază: - frumosul natural; - frumosul artistic; - frumosul industrial. Frumosul industrial reprezintă obiectivul esteticii industriale. Estetica industrială este un

proces de implicare a artei în structura produsului industrial. Ea cuprinde atât elemente de proiectare cât şi elemente de psihologie a formelor, de teorie a consumurilor, de sociologie a gusturilor.

Estetica mărfurilor este o disciplină de sinteză, a cărei cunoaştere impune cunoştinţe economico-sociologice, de marketing, merceologie, management, de teorie şi practică artistică.

Designul este un cuvânt englezesc, ce defineşte un fenomen de civilizaţie. Dicţionarele recunosc pentru design accepţiuni ca: intenţie, schemă de abordare a unei lucrări, construcţie, proiectare, compoziţie. Principala lui semnificaţie rămâne proiectarea estetică – procesul complex de concepere şi proiectare a formelor funcţionale şi totodată frumoase. Când termenul design se referă la producţia în serie, se foloseşte expresia design industrial. Designul face parte integrantă din

Page 59: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

59

industria şi economia contemporană, fiind o componentă esenţială a culturii materiale, a esteticii şi mediului înconjurător.

6.2. Elementele esteticii mărfurilor Elementele esteticii mărfurilor sunt explicate şi caracterizate prin intermediul categoriilor

estetice. Principalele categorii estetice sunt: forma, structura, linia, desenul, stilul, ornamentul, simetria, proporţia, armonia, contrastul şi culoarea.

Forma este un element esenţial în producţia mărfurilor de larg consum şi reprezintă manifestarea în exterior a ordinii interioare a obiectelor. Forma este definită într-un sens vag, ca fiind configuraţia generală a liniei sau volumului şi într-un sens mai precis, ca fiind aranjamentul părţilor care determină această configuraţie.

Forma este generată în primul rând de structura materialului, de funcţionalitate şi utilitate. Forma produselor, fiind accesibilă pentru percepţie, devine atribut al valorii lui, un purtător de informaţii asupra valorii produsului. Ea provoacă omului o reacţie emoţională, prin care se exprimă aprecierea senzorială directă a formei: forma atrage sau respinge, place sau displace. Pentru ca forma unui obiect util să fie frumoasă, ea trebuie să fie armonioasă, să fie corelată cu compoziţia, iar compoziţia să corespundă obiectului, construcţiei, materialului de fabricaţie.

Forma exprimă veridic conţinutul. Evoluţia formei produselor poartă amprenta dezvoltării tehnicii în diferite perioade istorice, putem uşor constata trecerea de la forme grele, încărcate la simplitate şi frumos (de exemplu, evoluţia formei aparatelor electrocasnice şi electrotehnice). În prezent formele sunt raţionale şi au o linie elegantă, formele geometrice şi aerodinamice înlocuiesc formale tradiţionale, creând o atmosferă modernă şi plăcută.

Forma are un caracter dinamic, constituind un element de diversificare sortimentală şi de creştere a competitivităţii pe piaţă. Produsul va avea succes pe piaţă, dacă pe lângă o funcţie bună va avea şi o formă atractivă, Importantă rămâne îmbinarea armonioasă a elementelor funcţie-formă, forma produselor fiind de aşa manieră concepută, încât să corespundă atât sub raport estetic, cât şi funcţional-utilitar.

Echilibrul dintre funcţie – formă - structură este o necesitate de care se ţine seama în proiectarea produselor. În acest echilibru, funcţia reprezintă destinaţia produsului, adică scopul pentru care a fost creat, forma exprimă configuraţia produsului, prin care obiectul apare ca produs al muncii, ca marfă, iar structura exprimă modul cum este dispusă material, aranjamentul şi coeziunea moleculelor, în vederea alcătuirii ei.

Specialiştii apreciază, că examinarea şi soluţionarea în condiţii optime a unităţii dintre formă, structură şi funcţie, reprezintă punctul cheie al esteticii industriale, este modalitatea prin care se poate atinge perfecţiunea evidentă şi emoţională numită frumos industrial.

Linia ca element estetic determină forma obiectelor, delimitează şi circumscrie toate obiectele vizibile, producând o infinită diversitate de forme.

Există mai multe tipuri de linii: linii drepte, supuse legilor proporţiilor, care determină armonia; linii circulare, care pot include conţinuturi atrăgătoare; linii imitative, reproduc elemente din natură, ale au un caracter dinamic, în evoluţie dând senzaţia de mişcare; linii geometrice, care dau senzaţia de echilibru; linii orizontale, verticale sau oblice etc.

Asocierea mai multor tipuri de linii amplifică rezultatele expresive, datorită contrastului lor implicit. Cu ajutorul liniilor se transpune imaginea unei idei, obţinându-se desenul.

Desenul este o consecinţă a schiţării liniilor şi a formării conturului, care dau imaginea unei idei sau a unui obiect. Se pot realiza desene liniare, figurative, nefigurative, statice, dinamice etc.

O caracteristică importantă a desenului este autenticitatea lui. Şi în cazul desenului trebuie să se ţină seama de raporturile dintre utilitate şi material, de aplicarea culorilor şi valorile tonale.

Deşi desenul este un element estetic autonom, funcţia lui a fost şi rămâne în multe cazuri subordonată, având rolul de a preceda şi pregăti execuţia lucrărilor.

Page 60: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

60

Stilul exprimă o sinteză a trăsăturilor dominante a unei structuri, civilizaţii, epoci. Stilul poartă amprenta unei anumite perioade, trăsăturile spirituale care individualizează un domeniu al culturii la un anumit moment istoric. Ca atare, stilul nu poate fi limitat doar la domeniul creaţiei artistice, ci cuprinde toate acele manifestări ale activităţii umane, care includ aspecte cu caracter estetic.

Apartenenţa stilurilor la diferite epoci, îndeosebi artistice, determină o mare varietate de şcoli şi orientări. Astfel, putem aminti stilurile mobilierului: Clasic, Renaştere, Baroc, Regence, Ludovic al XVI-lea, stil rustic, stil contemporan. În activitatea turistică în funcţie de zonă, categorie, destinaţie, se utilizează diferite stiluri de mobilă, dând o notă distinctă unităţilor de turism. În schimb, producţia de mare serie este orientată spre modele noi, cu linie modernă, cu o funcţionalitate continuu îmbunătăţită, cu o finisare exterioară şi interioară superioară.

Ornamentul este un element de podoabă, decorativ, executat în diferite tehnici, independent sau integrat într-o compoziţie şi destinat să înfrumuseţeze un obiect sau un edificiu. Este o proprietate minoră, cu pondere mare din totalul proprietăţilor şi cu efecte deosebite asupra cumpărătorilor.

Chiar dacă în estetica mărfurilor preocupările actuale sunt orientate spre simplificarea formelor, suprafeţelor, volumelor, pentru expresivitatea şi claritatea ansamblului, nu trebuie eliminată în totalitate decoraţiunea. Ornamentul capătă o valoare estetică majoră în condiţiile când nu este un adaos de prisos, când nu este strident, disonant şi când, dimpotrivă, corespunde unor nevoi, necesităţi estetice, stimulând bunul gust. Ornamentul îşi menţine importanţa mai ales la produse industriale ca: stofe, ţesături, confecţii, covoare, tapete, tapiserii, bijuterii, ceasuri, rame, grilaje etc.

Simetria este expresia unor raporturi de mărime şi formă, de ordine şi dispunere, de potrivire şi concordanţă pe care o au părţile unui întreg între ele şi în totalitate. Fiind proprietatea reală a unui ansamblu alcătuit din elemente care răspund anumitelor reglementări, părţile se pot raporta la un centru, la o axă, la o distanţă, un plan etc. Prin simetrie obiectele capătă proprietăţi de armonie, echilibru, proporţionalitate.

Proporţia reprezintă raportul elementelor din punct de vedere cantitativ, din punct de vedere al mărimilor (dimensiuni, suprafeţe, volume. Un element se găseşte în raport cu altul într-o anumită mărime, cel următor se găseşte în raport cu celelalte, iar întreg ansamblul este alcătuit din raporturi precise.

Armonia redă raportul elementelor din punct de vedere calitativ, formând impresia finală de plăcut. Armonia exprimă concordanţa elementelor componente ale unui întreg, unitatea conţinutului şi a formei. Armonia este considerată atribut sau efect al frumosului.

Contrastul face parte din legile care privesc variaţia, constituind un factor care stimulează percepţia. Contrastul înlătură situaţia de monotonie, stimulează variabilitatea, permite compararea unor valori estetice cu altele, conturarea caracterelor proprii ale elementelor ansamblului, etalarea expresivităţii întregului.

Se cunoaşte contrastul de linii şi forme, de mărimi şi structuri, de textură, de umbră şi lumină, de valoare, de culoare, de cald şi rece etc.

Culoarea reprezintă una dintre cele mai importante elemente ale esteticii. Culoarea, ca efect, nu există decât la nivelul ochiului, ea nu are o existenţă proprie, ci numai o interpretare fiziologică.

În funcţie de efectele psihologice pe care la au asupra oamenilor, culorile se împart în două categorii – culori calde şi culori reci. Culorile roşu, galben, portocaliu au lungimi de undă mari şi se numesc culori calde. Culorile verde, albastru, violet au lungimi de undă mici şi se numesc culori reci.

Din punct de vedere estetic, culoarea poate fi caracterizată prin luminozitate, tonalitate şi saturaţie.

Luminozitatea este un factor necromatic şi se referă direct la intensitatea sursei luminoase, folosindu-se uneori şi termenul de strălucire.

Tonalitatea este caracteristica culorii care se referă la sursa perceptivă calitativ şi indicată cu termenii: roşu, verde, galben, albastru.

Page 61: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

61

Saturaţia este caracteristica culorii care se raportează la o scară de senzaţii, reprezentând grade crescânde de culoare plecând de la alb. O culoare este cu atât mai saturată, cu cât pare mai amestecată cu alb. Un corp care absoarbe uniform toate radiaţiile, apare negru. Dacă absorbţia este numai parţial uniformă, ele apare cenuşiu. Un corp care reflectă toate radiaţiile spectrului vizibil cu aceeaşi intensitate, apare alb.

Folosirea culorii se face în scopuri practice şi estetice pentru a crea nota de individualitate a produsului. Preferinţa pentru culori nu este condiţionată numai de legi ale percepţiei, ci şi de convingeri şi de predilecţii personale. În afară de valoarea afectivă, deoarece toate produsele cumpărate sunt colorate, culoarea are şi o mare valoare economică.

Valoarea estetică a produselor în general şi a produsului industrial în special, prin concepţia cromatică, reprezintă la etapa actuală de dezvoltare a producţiei industriale o preocupare majoră.

Page 62: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

62

TEMA 7 SORTIMENTUL MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să cunoască noțiunile de sortiment, gamă sortimentală, structură sortimentală diversificare

sortimentală. -să explice factorii înnoirii sortimentului -să caracterizeze produsul nou, produsul diversificat și produsul modernizat -să argumenteze rolul inovațiilor tehnologice la formarea managementului sortimentului Subiectele temei 7.1. Noțiuni generale ale sortimentului mărfurilor 7.2. Înnoirea sortimentală 7.3. Managementul calității și sortimentului mărfurilor

7.1. Noțiuni generale ale sortimentului mărfurilor În condiţiile actuale ale pieţei interne şi internaţionale, produsul trebuie să fie definit în

strânsă legătură cu conceptul de marketing. Conform acestui concept, produsul reprezintă ansamblul elementelor ce generează cererea exprimată de consumator pe piaţă. Aceasta depinde atât de creaţia inginerească, cât şi de prezentarea produsului, de canalele de distribuţie, preţul, calitatea, prestigiul pe care-l oferă utilizatorului etc.

Sortimentul reprezintă mulţimea mărfurilor realizate sau comercializate de o anumită unitate, structurată calitativ şi cantitativ, în funcţie de anumite criterii, astfel încât să corespundă cererii în general, sau cererii unui segment de consumatori şi să contribuie la asigurarea unei activităţi de producţie, respectiv comerciale rentabile.

Structura sortimentului reprezintă totalitatea elementelor sale componente şi a relaţiilor dintre ele, respectiv o modalitate specifică de grupare şi ordonare a acestora.

Între nevoi, structura gamei sortimentale, calitatea produselor şi eficienţa economică există o relaţie de interdependenţă dinamică.

Diversificarea sortimentală poate fi dezvoltată: pe orizontală (presupune mărirea numărului liniilor de produse, deci adoptarea unei modalităţi extensive) sau pe verticală (presupune cercetare şi inovaţie, îmbunătăţirea liniilor actuale prin utilizarea de noi materiale, tehnologii, deci adoptarea unei modalităţi intensive).

Modernizarea sortimentală presupune optimizarea elementelor existente, reformularea acestora.

Optimizarea gamei sortimentale se poate face prin metoda de programare multifactorială. Produsele absolut noi satisfac nevoile latente ale consumatorilor.

Page 63: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

63

7.2. Înnoirea sortimentală Crearea unui climat psihologic adecvat fructificării ideilor latente novatoare din cadrul unui

grup aşezat în jurul unei mese rotunde reprezintă principiul de bază pentru brainstorming. Produsul diversificat reprezintă un produs cu caracteristici noi, realizat pe principii

diferite de cele existente dar care satisface la alt nivel nevoi existente; Produsul modernizat este un produs reproiectat prin creşterea numărului de caracteristici

(cale extensivă) sau prin îmbunătăţirea caracteristicilor existente (cale intensivă), în concepţia clasică, se consideră că orice produs cuprinde patru faze principale: lansarea, dezvoltarea, maturitatea şi declinul.

De aici rezultă, că concepţia, proiectarea, realizarea unui produs trebuie efectuate în concordanţă cu cerinţele marketingului, astfel produsul trebuie însoţit de un program complex privind lansarea şi comercializarea sa pe piaţă. În acest context apare necesitatea definirii produsului nou.

Este foarte dificil de a defini produsul nou, deoarece sunt foarte diferite criteriile prin care de diferenţiază un produs nou de un produs denumit generic nou în sfera de producţie şi în cea comercială. Astfel, cele mai utilizate criterii sunt: tipul de nevoi pentru care este destinat, nivelul modificat al calităţii reflectat în gradul de satisfacere al nevoilor şi caracteristicile tehnice ale produsului, inclusiv modul de ambalare.

Se poate astfel afirma, că putem vorbi despre un produs nou, dacă acesta aduce pe piaţă cel puţin un element util nou, cum ar fi: o nouă compoziţie chimică, un principiu de funcţionare nou, o tehnică (reţetă) de fabricaţie nouă, un model nou, eventual realizat într-un stil nou.

Cei care cu adevărat tind spre o poziţie solidă pe o piaţă, investesc în înnoirea, modernizarea şi diversificarea produselor.

Înnoirea cuprinde: modernizarea, înnoirea totală şi diversificarea sortimentului. Modernizarea presupune, înainte de toate, reproiectarea şi redimensionarea produselor cu

respectarea strictă a cerinţelor de rezistenţă, confort, estetică, valoare nutritivă etc., ţinând seama şi de principiile utilizării.

Înnoirea totală (diversificarea pe verticală) urmăreşte înlocuirea produselor vechi cu produse complet noi, aceasta are la bază aducerea pe piaţă a unor produse noi cu caracteristici de calitate noi, cu o valoare de întrebuinţare îmbunătăţită, cu principii de funcţionare noi, care asigură performanţe superioare.

Diversificarea propriu-zisă (diversificarea pe orizontală) presupune lărgirea sortimentului de produse fără aducerea unor elemente noi, remarcabile, în ceea ce priveşte compoziţia chimică, performanţele sau principiul de funcţionare al produsului. Aceasta de fapt este o înnoire de sortimente.

Unii autori definesc şi a treia cale de diversificare, denumită colaterală (de graniţă), care conduce la completarea sortimentului prin valorificarea unor resurse de materii prime disponibile din categoria materialelor refolosibile şi recuperabile.

Principalele etape pe care trebuie să le parcurgă o firmă până la lansarea unui produs nou sau înnoit sunt (după I.M.Juran):

- cercetarea ştiinţifică: - calculele tehnico-economice şi comerciale; - proiectarea şi întocmirea documentaţiei tehnice; - stabilirea tipodimensiunilor şi specificaţiilor; - proiectarea procesului de fabricaţie; - asigurarea unor materii prime corespunzătoare; - achiziţionarea unor utilaje performante; - asigurarea unor aparate de măsură performante; - organizarea procesului de producţie; - controlul procesului tehnologic; - controlul final al produselor;

Page 64: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

64

- desfacerea produselor; - activităţile de service la beneficiar; - reluarea cercetărilor pentru înnoirea şi diversificarea producţiei. Toate aceste etape includ promovarea factorilor care asigură calitatea: materii prime,

calificarea personalului, tehnologie, management, mediu. În etapa actuală avem de-a face cu accelerarea foarte pronunţată a schimbărilor privind

sortimentul industrial. Cu cât produsele solicită o tehnică mai avansată, durata de viaţă pe piaţă scade la valori tot mai mici. Produsele electronice sunt înnoite astfel după 1,5-2 ani, în unele cazuri şi mai des, iar în cazul computerelor înnoirea se face la un interval chiar mai mic, de aproximativ 5-7 luni.

Realizarea produsului nou sau înnoit porneşte de la studiul pieţei, în speţă de la activitatea de marketing în general, deci, trebuie determinat care este succesul la care se poate aştepta produsul, care este calitatea şi preţul cel mai agreat de consumator. Cercetarea ştiinţifică se bazează pe studiul literaturii şi a produselor din ţară şi străinătate şi scoate în evidenţă nivelul calitativ atins pe plan mondial şi soluţiile adoptate.

Pentru protecţia produselor noi soluţiile constructive care prezintă noutate pe plan mondial se brevetează. Este important că producţia poate începe înaintea adoptării brevetului.

Calculele tehnico-economice şi comerciale analizează produsul faţă de etaloane şi caută atingerea unui raport calitate-preţ superior faţă de acestea.

Prin proiectare se stabileşte calitatea produsului. Produsul trebuie realizat pe cât posibil cu repere standardizate, deoarece utilizarea acestora reduce preţul şi asigură o mentenabilitate bună.

Se realizează prototipul şi se proiectează fluxul tehnologic, pe baza prospectelor utilajelor achiziţionate.

Urmează omologarea ştiinţifică a procesului de fabricaţie, care trebuie să permită o monitorizare permanentă a calităţii şi eliminarea tuturor rebuturilor nerecuperabile.

Calitatea produsului se asigură prin controlul riguros al materiilor prime. După reglarea utilajelor se realizează seria zero. Produsele se supun la un control final foarte riguros cu scopul de a detecta sursele de noncalitate şi de a le elimina.

Deci, prin înnoire şi diversificare poate fi modificată forma produselor, a ambalajelor, dar este esenţial că prin înnoire şi diversificare trebuie mărită valoarea de întrebuinţare a produselor.

Costurile şi efectele diversificării şi înnoirii trebuie corelate cu efectele economice urmărite. Prin diversificare şi înnoire trebuie obţinută o rată a profitului mai mare decât cea pe care întreprinderea o obţinea fără aceste acţiuni, adică programul de înnoire trebuie orientat spre profit.

7.3. Managementul calitățiiși sortimentului mărfurilor Orice firmă va putea să se impună pe piaţă şi să-şi consolideze poziţia ocupată numai prin

adoptarea unor măsuri de îmbunătăţire a ofertei sale, în special prin diversificarea sortimentului oferit şi mai ales prin lansarea pe piaţă a unor noi produse, care să satisfacă cerinţele în continuă evoluţia a pieţei. Geneza tuturor produselor şi tehnologiilor existente sunt rezultatul unor cercetări făcute fie de cercetători din domeniul cercetării fundamentale, fie de cei din cercetarea aplicativă.

Pornind de la aceasta, tezele de principiu în orice abordare a problemei inovării sunt următoarele:

- inovarea tehnologică este un factor critic pentru supravieţuirea şi dezvoltarea celor mai multe din întreprinderile industriale şi nu ar trebui lăsată la voia întâmplării;

- resursele destinate inovării tehnologice pot fi justificate într-un anumit moment numai dacă au drept efect realizarea în continuare a obiectivelor organizaţiei;

- analiza inovărilor tehnologice din trecut dezvăluie un număr de factori, din care toţi apar prezenţi în multe din succese;

- se poate elabora un mod de abordare şi de înţelegere conceptuală a proceselor din cadrul activităţii de inovare;

Page 65: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

65

- luarea de decizii îmbunătăţite şi obţinerea unui profit mai mare ca urmare a investiţiei ar trebui să constituie efectul activităţii conştiente de aplicare în practică a conceptelor.

Orice analiză a procesului inovaţional în domeniul produselor şi tehnologiilor conţine obligatoriu aprecieri asupra evoluţiei în general a inovaţiei tehnice în legătură directă cu fenomenul creaţiei ştiinţifice şi tehnice, precum şi cu prognoza tehnologică.

Pornind de la aceste aprecieri, se poate afirma, că procesul inovaţional, atât în cazul produselor, cât şi în cazul tehnologiilor, reprezintă un important punct de pornire în analiza activităţilor oricărei organizaţii economice.

Pentru a se face inovare într-o întreprindere, trebuie să existe obligatoriu un set minim de premise, ce vor garanta succesul acestei activităţi şi implicit a rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare. Acest set trebuie să conţină următoarele premise:

- existenţa unor necesităţi clar exprimate pe piaţă, dublate de orientarea efortului de inovare către satisfacerea acestor nevoi identificate prin intermediul unei interfeţe piaţă-organizaţie;

- existenţa mijloacelor susceptibile de a putea fi puse la dispoziţie pentru realizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare, inovare, mai ales sursele de finanţare;

- existenţa unui personal cu o pregătire corespunzătoare, un adevărat colectiv de lucru, cu experienţă şi capacitate de acumulare de noi cunoştinţe;

- accesul facil la toate sursele de informaţie necesare activităţii complexe de cercetare şi inovare.

Existenţa acestor premise asigură doar cadrul necesar pentru o activitate de inovare de succes, ele trebuind să fie însoţite de o corectă punere a lor în valoare. Practic este greu să se stabilească unde se sfârşeşte cercetarea şi unde începe aplicarea industrială.

Pentru ca o activitate de inovare să aibă un rezultat valorificabil, prin fabricarea de produse care să asigure un succes pe piaţă, trebuie să se ţină cont de o serie de factori ce influenţează direct procesul inovaţional:

- îmbinarea activităţii de cercetare-dezvoltare cu cea de marketing – orientarea spre piaţă; - integrarea activităţii de cercetare-dezvoltare în cadrul obiectivelor de ansamblu ale

organizaţiei; - selectarea eficientă a proiectelor şi existenţa unui sistem corect de evaluare; - conducerea şi controlul eficient al proiectului; - sursa de idei creatoare; - organizaţie receptivă la inovare; - antrenarea uneia sau mai multor persoane în procesul de creaţie-inovare. Un proces de inovare, implicit unul dedicat înnoirii şi diversificării sortimentale, bine

fundamentat şi realizat, poate asigura unei organizaţii succesul şi imaginea care să o impună în faţa partenerilor şi mai ales a concurenţilor, într-un mediu atât de complex şi de dinamic în continuă evoluţie.

Page 66: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

66

TEMA 8 STANDARDIZAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale

- să cunoască rolul, funcțiile standardizării - să expună definiții ale standardizării - să prezinte clasificarea standardelor - să caracterizeze evoluția activității de standardizare internațională și națională - să cunoască comitetele tehnice de standardizare din R.M.

Subiectele temei 8.1. Importanţa, evoluția şi definiţia standardizării 8.2. Obiectivele standardizării 8.3. Clasificarea standardelor 8.4. Activitatea de standardizare în R. Moldova

8.1. Importanţa, evoluția şi definiţia standardizării Ca urmare a dezvoltării producţiei a apărut necesitatea standardizării mai amănunţite

(construcţia de maşini), interschimbabilităţii pieselor (şurub de fixare etc.). Pentru prima dată interschimbabilitatea în 1841 în Anglia. Sa continuat în Franţa unde sa ajuns la interschimbabilitatea de 30-40% a pieselor în

armament. Dezvoltarea rapidă a tehnicii are loc în epoca de dezvoltare vertiginoasă a căilor ferate. Sa dezvoltat standardizarea la nivel de fabrică şi de grup.

1917 – Organism de standardizare German. 1918 - Organism de standardizare Francez şi American. 1923 - Organism de standardizare al URSS Standardizarea sa extins şi în majoritatea ţărilor unde au apărut organisme naţionale de

standardizare. 1928 a apărut prima tentativă de organism internaţional. 1946, luna noiembrie, Londra a avut intenţia de a organiza activitatea de standardizare pe

plan internaţional. 1947 – a apărut ISO. Standardizarea este activitatea tehnico-economică de elaborare şi implementare a unor

documente de referinţă (standarde), care reglementează în mod raţional şi unitar realizarea produselor, controlul calităţii şi circulaţia tehnică a acestora.

În mod obişnuit prin standardizare se înţelege acţiunea de elaborare a unor documente, organizată în scopul reglementării tehnice oprite a problemelor care se pun în mod repetat în activitatea economică şi mai ales, în domeniul producţiei prin adoptarea acelor soluţii, care conciliază cerinţele beneficiarilor cu posibilităţile producătorilor, realizând avantaje tehnico-economice optime.

Page 67: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

67

Activitatea de standardizare este influenţată în mod direct de procesul accelerat de apariţie a unor noi tehnologii, de globalizare a schimburilor comerciale, de problemele de mediu şi securitate, precum şi de formarea pieţei unice europene.

INS este o instituţie publică, în subordinea Ministerului Economiei şi are drept scop realizarea politicii de stat în domeniul standardizării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590-XIII din 22 septembrie 1995 cu privire la standardizare. Organizarea şi funcţionarea INS sunt reglementate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Standardizare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 996 din 27 decembrie 2012 privind unele măsuri de reformare a sistemului

Începuturile activităţii de standardizare datează din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial, în anul 1975 cu Crearea „Laboratorului Republican Moldovenesc de Control al Standardelor și Tehnicii de Măsurat". În 1977s-a manifestat cu Formarea „Centrului de Standardizare și Metrologie din Moldova", iar în anul 1992 Înregistrarea întreprinderii de stat „Centrul de Standardizare și Metrologie din Moldova”, fondată de „Departamentul de Stat pentru Standarde și Metrologie al Republicii Moldova”. Tot în același an Republica Moldova devine membru cu drepturi depline al EASC (Consiliul Euro-Asiatic de Standardizare) de la fondarea acestuia (Acord cu privire la promovarea politicii concordare în domeniul standardizării, metrologiei și certificării din 13 martie 1992). EASC este recunoscut de Organizația de Internațională de Standardizare (ISO) ca un sistem de standardizare de tip regional (Rezoluția Consiliului ISO nr.26/1996). EASC, ca organizație regională de standardizare, colaborează cu ISO, Comisia Electrotehnică Internațională (CEI), Comitetul European de Standardizare (CEN), Comitetul European de Standardizare în domeniul Electrotehnicii (CENELEC) și alte organizații internaționale și regionale de standardizare.

În anul 1995 Republica Moldova devine membru-corespondent la Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) (Hotărîrea Parlamentului nr.596-XIII din 03.10.1995 privind aderarea Republicii Moldova la ISO). ISO este o organizație internațională, non-guvernamentală, instituită în 1947, ca succesoare a Federației Internaționale a Asociațiilor Naționale de Standardizare (ISA), înființată în 1926, care a pus bazele cooperării internaționale în activitățile de Standardizare. Obiectivul principal al acesteia fiind creșterea importanței Standardizării internaționale în economia mondială, promovarea rolului ei de asistență în soluționarea necesităților businessului, industriei, instituțiilor guvernamentale și consumatorilor din toată lumea.

Republica Moldova devine membru-partener la Comitetul Europeande Standardizare (CEN) din 01.03.2007. (Legea nr.119-XVI din 04.05.2007 privind aderarea Republicii Moldova la CEN). CEN - asociație creată în 1961, de drept belgian, neguvernamentală, cu caracter științific și tehnic. Aderarea Republicii Moldova în calitate de membru-partener la CEN este în deplină concordanță cu cursul spre integrarea europeană. Obținînd calitatea de membru-partener la CEN, Republica Moldova își asumă obligația de a utiliza standardele europene drept bază pentru elaborarea standardelor naționale.

Constituirea Comitetului Electrotehnic Moldovean la 15.07.2010. În vederea depăşirii barierelor în comerţul internaţional pentru produsele electrice, Institutul Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM), în calitate de Organism Naţional de Standardizare, a constituit Comitetul Electrotehnic Moldovean (CEM). Scopul principal al CEM este oferirea posibilităţii de a selecta şi, prin urmare, a propune Organismului Naţional de Standardizare pentru adoptare, standard internaţionale în domeniul electrotehnic.

Republica Moldova devine membru asociat al Comisiei Electrotehnice Internaţionale (IEC) din 27 ianuarie 2012. Ca urmare a constituirii CEM, Republica Moldova a obţinut posibilitatea de a adera la Comisia Electrotehnică Internaţională. Astfel, la 27 ianuarie 2012, Comitetul Electrotehnic Moldovean a fost acceptat în calitate de membru asociat al IEC. În același an s-a manifestat cu Semnarea unui acord de cooperare între Institutul Național de Standardizare și Metrologie din Moldova și Organismul American de Standardizare.

Obținerea statutului de membru observator al ETSI. La data de 18 martie 2014 Institutul Naţional de Standardizare (INS) a devenit membru observator al Institutului European de

Page 68: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

68

Standardizare în Telecomunicații (ETSI), în urma deciziei luate în cadrul celei de-a 63-a sesiuni a Asambleei Generale ETSI.

Obținerea statutului de membru afiliat al CENELEC. La data de 4 aprilie 2014 Institutul Naţional de Standardizare (INS) a aderat la Comitetul European de Standardizare în Electrotehnică (CENELEC), cu statut de membru afiliat, în baza deciziei adoptate în cadrul Asambleei Generale a membrilor CENELEC.

Reorganizarea „Institutului Național de Standardizare și Metrologie” în „Institutul Național de Standardizare” Conform Hotărîrii Guvernului Nr. 996 din 27.12.2012 privind unele măsuri de reformare a sistemului infrastructurii calității se creează instituţiile publice Institutul Naţional de Standardizare şi Institutul Naţional de Metrologie. Misiunea INS constă în facilitarea ameliorării competitivităţii economiei naţionale, asigurarea creşterii durabile a bunăstării populaţiei şi utilizării sustenabile a resurselor, prin punerea la dispoziţie a standardelor moldovene corespunzătoare cerinţelor pieței şi armonizate cu standardele Europene şi internaţionale. Viziunea INS este de a fi un organism naţional de standardizare modern, dinamic şi performant, ceea ce, în percepţia INS, înseamnă a fi o instituţie: - cu un stil modern de activitate, care se bazează pe cultura instituţională puternică şi competenţa profesională înaltă a colaboratorilor săi; - care utilizează în activitatea sa sisteme şi procese eficiente şi flexibile, bazate pe instrumente IT moderne, precum şi aplică proceduri clare, transparente şi riguroase, în scopul prestării serviciilor de înaltă calitate în timp util, în corespundere cu necesităţile utilizatorilor; - care participă activ la standardizarea regională şi internaţională.

Conform SR 10000-1:1994 „standardul este un document, stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut, care furnizează pentru utilizări comune şi repetate, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat”.

În urmă cu câteva decenii, în Europa de Vest standardele şi-au pierdut caracterul de obligativitate. În noua abordare „New Approach”, standardele sunt obligatorii numai pentru firma care face public faptul că produsul ei este conform cu un anumit standard. Referirea la un standard este pentru o firmă garanţia calităţii produsului şi a faptului că consumatorii vor avea încredere în produs. Pentru consumatori, conformitatea cu un standard le conferă avantajul cunoaşterii produsului şi încredere în calitatea acestuia.

De asemenea, unele standarde, care sunt citate de reglementări oficiale, devin obligatorii (de exemplu, unele standarde pentru jucării, metale preţioase, standarde care stabilesc metodele de prelevare şi analiză a probelor ş.a.).

Conform SR 10000-1:1994 „standardizarea este o activitate specifică, prin care sunt stabilite, pentru problemele reale sau potenţiale, prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate, urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat”.

8.2. Obiectivele standardizării Scopul principal al standardizării este îmbunătăţirea activităţii economice în general. Pentru

atingerea acestui scop, standardizarea are următoarele obiective: - îmbunătăţirea calităţii vieţii; - obţinerea unei economii globale de materiale, energie şi efort uman; - protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii persoanelor fizice, mediului înconjurător şi apărarea

intereselor consumatorilor; - protecţia consumatorilor, printr-un nivel de calitate al produselor şi serviciilor adaptat

necesităţilor şi verificat corespunzător; - recunoaşterea internaţională a produselor şi serviciilor româneşti; - promovarea rezultatelor consolidate ale ştiinţei şi tehnologiei, ţinând seama de gradul de

Page 69: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

69

dezvoltare al economiei; - stabilirea unui sistem unitar de cerinţe pentru certificarea conformităţii; - înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului internaţional; - reprezentarea intereselor economiei naţionale în activităţile de standardizare

internaţionale şi europene. În standarde unt prescrise condiţiile de asigurare a protecţiei vieţii, protecţiei sănătăţii,

securităţii muncii, protecţiei mediului ambiant prin nivelul mai redus al nocivităţii unor procese; aceste reglementări contribuie la protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător.

Apărarea intereselor consumatorilor se realizează şi prin prevederea unor caracteristici care se verifică în timpul utilizării produselor (durabilitate, fiabilitate, mentenabilitate), neîndeplinirea cărora ar putea permite consumatorului emiterea pretenţiilor la despăgubire.

Standardizarea mărfurilor este foarte importantă, deoarece are loc: facilitarea schimburilor interne şi internaţionale de mărfuri şi de informaţii; ridicarea continuă a calităţii şi competitivităţii produselor; promovarea progresului tehnic şi accelerarea înnoirii producţiei; raţionalizarea economică prin tipizarea, unificarea şi raţionalizarea

sortotipodimensiunilor. Standardizarea îndeplineşte rolul de a facilita schimburile de mărfuri, de a uşura comunicarea

între producători şi beneficiari, de a stabili un limbaj comun prin intermediul tehnologiei unice în diferite domenii. Simbolizarea şi codificările cunoscute de ambii parteneri permit o comunicare facilă, indiferent de limba vorbită de fiecare dintre ei. Trimiterile şi referirile la standarde, care se fac în contractele economice, înlesnesc foarte mult tranzacţia, în special atunci când se stabileşte nivelul calitativ al produselor. Trimiterile la standardele internaţionale şi naţionale ale partenerilor în cadrul tratativelor constituie singurul mod de a înlătura, în prezent, barierele tehnice create prin practicarea în diferite state a unor condiţii tehnice de importanţă locală.

Standardizarea contribuie la menţinerea şi asigurarea calităţii şi competitivităţii mărfurilor prin faptul, că standardele precizează nivelul minim al principalelor caracteristici de calitate, modalităţi de efectuare a recepţiei calitative a loturilor de mărfuri, condiţiile de ambalare, transport, depozitare etc.

Prin standardizare este posibilă de asemenea promovarea progresului tehnic şi accelerarea înnoirii producţiei, deoarece standardizarea presupune stabilirea parametrilor principali a condiţiilor tehnice, indicatorilor de fiabilitate şi mentenabilitate, a metodelor de analiză şi de încercare a produselor, toate acestea având un rol important în ridicarea continuă a calităţii mărfurilor.

În majoritatea sectoarelor industriale standardele reprezintă un element de raţionalizare economică. Raţionalizarea economică poate fi realizată prin:

Tipizare şi simplificare; Unificare; Interschimbabilitate; Modulare; Agregare. Tipizarea şi raţionalizarea sortotipodimensiunilor este acţiunea de stabilire a unei game

raţionale economic de tipuri şi mărimi ale produselor, capabile să acopere nevoile existente într-o anumită perioadă de timp, sau cele previzibile într-un viitor apropiat. Prin simplificare se ajunge la produse caracterizate prin proprietăţi esenţiale, eliminându-se elementele care complică, îngreunează şi scumpesc producţia şi utilizarea acestora.

Unificarea este legată de tipizare şi presupune reducerea diversităţii produselor prin combinarea mai multor variante, mai ales din punct de vedere al dimensiunilor şi formei. Aceasta presupune că toate variantele iniţiale vor suferi unele modificări, astfel se creează posibilitatea utilizării aceloraşi piese şi subansambluri pentru mai multe tipuri de produse diferite. De altfel, indicele de tehnologicitate, indice de calitate în proiectarea maşinilor, reprezintă tocmai raportul dintre numărul componentelor unificate şi numărul total de componente.

Page 70: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

70

Tipizarea şi unificarea permit programarea interschimbabilităţii, adică posibilitatea producătorilor să fabrice loturi de piese suficient de compatibile sub aspectul dimensiunilor, formelor şi a proprietăţilor, pentru ca acestea să poată fi înlocuite cu altele.

Interschimbabilitatea poate fi dimensională şi funcţională. Un exemplu de interschimbabilitate dimensională este cel referitor la şuruburi şi piuliţe, care sunt perfect standardizate internaţional şi sunt înlocuibile, indiferent de provenienţa lor. Interschimbabilitatea funcţională este asigurată când alte caracteristici decât cele dimensionale sunt standardizate, de exemplu caracteristicile rulmenţilor – încărcătura, condiţiile la care se supun în timpul lucrului etc.

Modularea urmăreşte folosirea subansamblelor unificate constructiv, care pot fi combinate în mai multe variante, în funcţie de necesităţi. Modulele sunt interschimbabile şi au proprietăţi de convertibilitate şi reversibilitate repetată. Modularea este des utilizată pentru o serie de produse – mobilă, utilaje tehnologice, produse electronice etc.

Agregarea constă în combinarea elementelor unificate constructiv, astfel încât să formeze variante de echipamente adecvate unor condiţii de lucru cât mai diverse.

Pentru a nu rămâne în urma progresului tehnico-ştiinţific, devenind o piedică în asigurarea calităţii, standardele trebuie corelate cu modificările ce intervin, trebuie revizuite sau înlocuite cu altele la intervale ce corespund modificărilor în tehnologia produselor şi vitezei progresului tehnic.

8.3. Clasificarea standardelor După provenienţă standardele se clasifică în: Standarde naţionale, care sunt elaborate, aprobate sau adoptate după caz, de un

organism naţional de standardizare şi care este pus la dispoziţia publicului; Standarde europene, care sunt adoptate de către un organism european cu

activitate de standardizare; Standarde internaţionale, care sunt adoptate de către un organism internaţional cu

activitate de standardizare. De menţionat este faptul că standardele internaţionale şi europene se publică în România

numai după adoptarea lor ca standarde naţionale. După conţinutul lor, standardele se clasifică în: Standarde generale, care se referă la o problemă valabilă pentru una sau chiar mai

multe grupe de produse, de simbolizare, codificare, metode statistico-matematice de control al calităţii produselor;

Standarde complete de produs, referitoare la obţinerea şi comercializarea unui singur produs. Ele conţin o serie de condiţii tehnico-economice care trebuie să fie îndeplinite de un produs, condiţii tehnice de calitate (formă şi dimensiuni, condiţii de funcţionare, fiabilitate, condiţii de siguranţă şi de protecţie a vieţii şi a mediului înconjurător), reguli pentru verificarea calităţii, metode de verificare a calităţii, precum şi prevederile privind recepţia, conţinutul marcării şi modul de marcare, pentru identificarea produsului şi a producătorului;

Standarde parţiale de produs, care detaliază unul sau două capitole dintr-un standard complet de produs, spre exemplu:

- standarde de dimensiuni, - standarde de marcare, - standarde de reguli privind verificarea calităţii, - standarde de analize şi încercări, - standarde de ambalare, depozitare şi transport. O altă clasificare a standardelor după conţinut, conform SR 10000/1-94, le grupează în: standarde de bază, cu aplicabilitate generală sau care conţin prevederi generale

pentru un anumit domeniu; standarde de terminologie, care „fixează” termenii utilizaţi în diferite domenii;

Page 71: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

71

standarde de încercări, care detaliază metodele de încercare aplicate pentru caracterizarea produselor sau serviciilor;

standarde de produse, care specifică cerinţele ce urmează a fi îndeplinite de procese, asigurându-se astfel aptitudinea de utilizare a lor;

standarde de servicii, care descriu cerinţele referitoare la servicii, pentru asigurarea aptitudinii lor de utilizare;

standarde de interfaţă, caracterizând interfaţa existentă între produse, procese, sisteme în punctele lor de conexiune;

standarde de date, conţinând datele necesare pentru caracterizarea completă a unui produs, proces, serviciu.

8.4. Activitatea de standardizare în R. Moldova Standardele reprezintă documente, stabilite prin consens şi aprobate de către un organism de

standardizare, care asigură, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obţine gradul optim de ordine într-un anumit context. Documente normative în domeniul standardizării, aplicate pe teritoriul Republicii Moldova:

• standardele naţionale, precum şi cele internaţionale, regionale (europene şi interstatale) şi ale altor state, adoptate în calitate de standarde naţionale;

• standard naţional - standard adoptat de organismul naţional de standardizare şi pus la dispoziţia publicului;

• standard internaţional - standard adoptat de o organizaţie internaţională de standardizare şi pus la dispoziţia publicului;

• standard european - standard adoptat de o organizaţie europeană de standardizare şi pus la dispoziţia publicului;

• prestandardele naţionale - documente adoptate de organismul naţional de standardizare pe un termen limitat şi pus la dispoziţia publicului în scopul de a beneficia de experienţa obţinută prin aplicarea lor la elaborarea unui standard;

• standardele de firmă - documente normative, elaborate şi aprobate de un agent economic, ce prescrie condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească un produs fabricat sau un serviciu prestat de acest agent economic;

• codurile de bună practică - documente care recomandă reguli sau proceduri de proiectare, fabricare, instalare, întreţinere ori utilizare a echipamentelor, construcţiilor sau produselor.

Standardele oferă beneficii mediului de afaceri, autorităților de reglementare și întregii societăți. Ele contribuie la armonizarea specificațiilor tehnice ale produselor și serviciilor, astfel fac industria mai eficientă precum și contribuie la eliminarea barierelor tehnice din calea comerțului. Conformitatea cu standardele facilitează obținerea unei imagini coerente în fața consumatorilor, sporirea încrederii, a satisfacției acestora prin îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și au efecte pozitive asupra mediului înconjurător.

Pentru sectorul privat Standardele oferă avantaje importante pentru mediul de afaceri, contribuind la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor oferite, atragerea noilor clienți și deschiderea noilor piețe de desfacere, obținerea avantajelor competitive sustenabile, precum și la micșorarea costurilor, care se reflectă în creșterea și dezvoltarea afacerii. Beneficiile standardelor moldovene:

• contribuie la reducerea costurilor de producție și realizarea de economii; • sporesc competitivitatea; • facilitează deschiderea noilor piețe de desfacere pentru produsele și serviciile întreprinderii; • asigură implementarea în cadrul întreprinderii a celor mai bune practici internaționale;

Page 72: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

﹠Ѡ

72

• asigură desfășurarea eficientă a operațiunilor economice; • oferă noi oportunități de business; • facilitează obținerea unei imagini coerente în fața consumatorilor și sporirea încrederii și

satisfacției acestora prin îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, ceea ce condiționează creșterea volumului vînzărilor;

• contribuie la recunoașterea și consolidarea întreprinderii atît la nivel național, cît și la nivel internațional;

• facilitează utilizarea unui limbaj comun, propriu sectorului industrial; • ajută la dezvoltarea și prosperarea întreprinderii. Pentru sectorul public și autorități de reglementare

Autorităţile de reglementare decid dacă să utilizeze standarde pentru a sprijini reglementările lor tehnice. Odată luată decizia de a aplica un standard, va fi necesară alegerea celei mai corespunzătoare metode de referire la acesta în textul reglementării în funcţie de necesităţile autorităţii, şi anume:

• Se poate include, parţial sau în întregime, textul standardelor naţionale în reglementarea tehnică;

• Se face referire în modul direct la acest standard în reglementarea tehnică pentru a evidenţia că singurul mijloc de a îndeplini unele condiţii ale acesteia este de a fi în conformitate cu standardele la care se face referinţă;

• Se face referire în modul indirect la standardele naţionale în reglementarea tehnică pentru a evidenţia că unul din mijloacele de a îndeplini unele condiţii ale ei de a fi în conformitate cu standardele conexe.

Pentru societate INS deține un portofoliu actual de peste 25 000 standarde naționale originale, europene, internaționale, interregionale și ale altor țări adoptate în calitate de standarde moldovene, care oferă soluții practice și aduc beneficii semnificative aproape tuturor sectoarelor de activitate. Conformitatea produselor și serviciilor cu standardele moldovene conferă prezumție de conformitate, astfel, consumatorii pot avea încredere că acestea sînt sigure, inofensive, fiabile și de calitate. Spre exemplu: standardele moldovene privind siguranța rutieră, siguranța jucăriilor etc. contribuie la o viață mai sigură. Standardele moldovene privind aerul, apa și solul, emisiile de gaze și radiații, precum și cele privind aspectele de mediu contribuie la protecția mediului înconjurător și asigurarea sănătății și siguranței cetățenilor.

Comitetele tehnice de standardizare sînt entităţi de lucru ale organismului naţional de standardizare, fără personalitate juridică, create benevol în diverse domenii ale economiei naţionale, la propunerea, în suportul şi pentru beneficiul părţilor interesate, pentru a realiza lucrări de standardizare la nivel naţional. Structura și modul de organizare a comitetelor tehnice de standardizare sînt stabilite în codul de bună practică în domeniul standardizării CBP 1-2:2014 „Principiile și metodologia standardizării. Structura și modul de organizare a comitetelor tehnice de standardizare"

Comitetele tehnice sînt formate din grupuri de specialiști, care reprezintă factorii interesați în procesul de elaborare a standardelor, pe diferite domenii de activitate, coordonați de un reprezentant al ONS. Beneficiile calității de membru CT

• posibilitatea de a influența conceperea standardelor de produs/proces în ceea ce priveşte terminologia, metodele de testare, criteriile de acceptare;

• accesul la cele mai recente cunoștințe într-un anumit domeniu sau sector; • cunoaşterea în avans a unor propuneri de standarde; • identificarea mai uşoară şi rapidă a cerinţelor clientului;

Page 73: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

73

• participarea activă la lucrările comitetelor tehnice reprezintă o deosebită oportunitate pentru a realiza şi întreţine contacte cu specialiştii din domeniul specific de activitate, din ţară şi străinătate.

CT 1 ,,Biblioteconomie. Informare. Documentare” CT 2 ,,Produse alimentare” CT 9 ,,Produse viticole şi vinicole, alte produse alcoolice alimentare” CT 34 „Comitet de proiect – Plăci de înmatriculare pentru autovehicule” CT 35 ,,Comitet de proiect – Automate şi echipamente utilizate în cadrul jocurilor de noroc” CT 36 ,,Comitet de proiect - Identificarea vehiculelor speciale” CT 37 ,,Comitet de proiect - Mobilier”

Page 74: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

74

TEMA 9 CODIFICAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să cunoască caracteristicile codificării mărfurilor -să expună diferite tipuri de coduri internaționale -să caracterizeze structura codului -să identifice rolul codificării mărfurilor Subiectele temei

9.1. Principalele sisteme de codificare a mărfurilor utilizate în comerţul internațional 9.2. Structura codului cu bare 9.3. Principalele coduri utilizate in comerțul internațional

9.1. Principalele sisteme de codificare a mărfurilor utilizate în comerţul internaţional Diferitele tipuri de clasificări ale produselor sunt asociate cu sisteme de codificare specifice. Codul este o combinaţie de 4 elemente simbolice prin care se reprezintă o informaţie. Aceste

elemente pot fi litere (cod alfabetic), cifre (cod numeric) sau litere şi cifre (cod alfanumeric). Codificarea reprezintă operaţiunea de transformare în cod a elementelor definitorii ale unor

obiecte, servicii, fenomene etc. Relaţia dintre clasificări şi codificări este definită de gradul de interdependenţă sau de

suprapunere a acestora. Principalul obiectiv al codificării, care determină şi funcţia sa de bază, este identificarea. În

cazul în care preia şi semnificaţii ale relaţiilor existente între elementele mulţimii, el îndeplineşte şi funcţia de reprezentare a clasificării.

În condiţiile proliferării unei mari diversităţi de clasificări de acest fel, a devenit necesară găsirea unor soluţii de uniformizare a lor pe plan mondial, obiectiv atins prin elaborarea sistemelor Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC) şi Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN).

Ambele sisteme utilizează codificarea cu bare. Codul cu bare este o modalitate de reprezentare grafică a caracterelor numerice sau

alfanumerice prin alternarea unor bare de culoare închisă cu spaţii albe de dimensiuni definite. Tehnologia codului cu bare se bazează pe recunoaşterea acestor combinaţii de bare şi spaţii,

cu ajutorul unor echipamente informatice specializate. Acest proces a fost facilitat de modernizarea rapidă a echipamentelor informatice (hardware) şi mai ales de progresele realizate în domeniul software-ului. Astfel, de la procedeul electrostatic de citire a codurilor, simbolizate prin purtători de date cu cartele sau taloane perforate, s-a ajuns la lectura magnetică şi, în final, la metoda citirii optice, care stă la baza sistemelor perfecţionate de culegere a informaţiilor cuprinse în coduri. Dintre acestea, sistemul scanner de prelucrare a informaţiei comerciale la mărfuri s-a extins cu rapiditate. Scanner-ul este un echipament informatic cu ajutorul căruia se citesc prin metoda lecturii optice, datele codificate şi simbolizate prin codul cu bare.

Page 75: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

75

Elementele de bază ale sistemului de codificare cu bare sunt: simbolizarea (tipul codului), metoda de imprimare, echipamentul de imprimare, cititul optic şi decodificatorul.

a) Tipuri de coduri. Pentru denumirea acestora, în standardele române se utilizează termenul de simbolizări. Regulile specifice fiecărei simbolizări au, denumirea standardizată de specificaţii de simbolizare.

Standardul european EN 796 Coduri cu bare, elaborat de Comitetul European de Standardizare (CEN) prevede 18 simbolizări (tipuri de coduri), cărora le-a atribuit câte un identificator de simbolizare. Au fost elaborate standarde pentru următoarele tipuri de coduri: Codul 39, Codul 128, Codul EAN-UPC, Interleaved 2 of 5 şi Codabar. Toate acestea au fost preluate ca standarde române, de Comitetul Tehnic CT 300 Coduri cu bare.

Ţinând cont de sistemul de codificare a informaţiilor, există două categorii de coduri cu bare: • coduri cu bare liniare, în care informaţia este codificată pe o singură direcţie, de regulă pe

orizontală; • coduri cu bare bidimensionale, în care informaţia este codificată atât pe orizontală, cât şi pe

verticală. Codurile bidimensionale au o capacitate mai mare de cuprindere, comparativ cu cele liniare. Toate tipurile de coduri menţionate anterior sunt coduri liniare. În funcţie de caracteristicile

şirului de caractere pe care-l codifică, deosebim mai multe tipuri de asemenea coduri: • coduri numerice, care pot reprezenta numai cifre (de exemplu codurile EAN şi UPC); • coduri alfanumerice, care pot reprezenta atât cifre cât şi litere (de exemplu codul 128 şi

codul 39); • coduri cu lungime fixă, care pot reprezenta şiruri cu un număr fix de elemente (de exemplu

codul EAN, care poate reprezenta numai un şir numeric de 8 sau 13 elemente); • coduri cu lungime variabilă, care pot reprezenta şiruri conţinând un număr variabil de

elemente (de exemplu codul 128 şi codul 39). Indiferent de varianta lor, codurile liniare au aceeaşi structură generală, caracterizată prin

următoarele elemente: - dimensiunea (modulul) reprezintă lăţimea barei sau a spaţiului cel mai îngust. Este o

caracteristică foarte importantă a simbolizării, de care depinde lungimea codului, siguranţa de citire şi, uneori, înălţimea codului;

- zona liberă este o zonă de margine neimprimată, la majoritatea tipurilor de coduri având o lăţime de minimum 10 x dimensiunea codului, dispusă la începutul şi la sfârşitul codului cu bare. Asigură o citire corectă, prin evitarea erorilor datorate unor semne grafice aflate în vecinătatea codului;

- elementele de start şi de stop sunt, de fapt, combinaţii specifice de bare şi spaţii, cu care începe, respectiv se termină codul cu bare. Acestea permit echipamentului de citire-decodare să identifice începutul şi sfârşitul codului, precum şi sensul de citire;

- codul în clar (linie de interpretare) reprezintă corespondentul codului cu bare, format din caractere lizibile de om. Prezenţa lui, alături de codul cu bare, este obligatorie. Acest cod permite introducerea manuală, în sistemul informatic de prelucrare, a codului produsului, în cazul în care, din diferite motive, nu este posibilă citirea automată;

- caracterul de control (cifra de control) serveşte pentru depistarea eventualelor erori şi se bazează pe un algoritm specific fiecărui tip de cod. În unele cazuri, cunoscând această cifră se poate reconstrui codul deteriorat.

b) Metoda de imprimare a codului cu bare. Metoda de imprimare este foarte importantă pentru menţinerea caracteristicilor codului, în condiţiile diferite de mediu în care sunt transportate sau depozitate produsele. În prezent, sunt în curs de elaborare standarde europene referitoare la următoarele aspecte: tehnologia de imprimare a codului, cerneala şi culorile utilizate, materialul din care sunt confecţionate etichetele, poziţia etichetei pe ambalaj. Codurile cu bare pot fi aplicate:

- pe ambalajul produsului; - pe etichete, care se aplică pe ambalaj;

Page 76: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

�џ

76

- prin etichetare la locul ambalării produsului. c) Metode de citire a codului cu bare. Citirea codului cu bare se realizează cu ajutorul unui

echipament electro-optic, care permite măsurarea parametrilor luminii reflectate şi transformarea acestor informaţii în semnale care pot fi prelucrate de decodor. În prezent se utilizează două tipuri de cititoare:

- creionul optic, care se deplasează de operator de-a lungul codului; - cititoare cu laser, care permit o citire omnidirecţională, independentă de viteza şi

uniformitatea mişcării de parcurgere a codului. Acestea pot fi mobile sau fixe. Cele fixe sunt conectate la casele de marcat, în punctele de vânzare.

9.2. Structura codului cu bare Structura codurilor cu bare este aceeași la toate tipurile si anume: - dimensiunea: lățimea barei sau a spațiului celui mai îngust; - zona libera: porțiunea imprimată de la începutul și sfîrșitul codului, asigura citirea corecta a

codurilor; - elemente de start, de stop: sunt combinații de bare și de spațiu care marchează începutul și

sfîrșitul și sensul citirii; - codul în cler (linie de interpretare): corespunde codului de bare, servește la introducerea

manualș a datelor când sistemul informatic este inutilizabil; - cifra de control pentru identificarea erorilor sau reconstituirea codului deteriorat. primele 2 elemente → codul țării

următoarele 6 elemente → codul producătorului următoarele 5 elemente → codul produsului ultimul element → cifra de control

Imprimarea codului de bare se face după standarde europene care prevăd:

• tehnologia de imprimare; • natura raportului; • tipul, culoarea cernelii; • poziția codului: ambalaj, eticheta.

Cerințele raportului si tehnologiei, aplicarea comoda si rapida, dezlipirea etichetelor sa

determine distrugerea lor (elimina falsul). Cerneala si eticheta sa reziste la factorii de mediu (umiditate, temperatura, radiații solare

etc.). Adezivul etichetei sa reziste pe diferite suporturi (sticla, metal, plastic etc.). Dispozitivul de citire optica: creion optic (se deplasează dea-lungul codului), cititor cu laser

(fix / mobil). Citire omnidirectionala independenta de viteza si uniformitatea mișcării parcurgerii codului.

9.3. Principalele coduri utilizate in comerțul internațional Codul universal al produselor (UPC) În anul 1970, în SUA, a fost înfiinţat Consiliul pentru codificarea produselor. În 1972

Consiliul a recomandat adoptarea unui sistem unitar de codificare, denumit Codul universal al produselor (Universal Product Code – UPC).

Page 77: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

Ѡ

77

Acest sistem se bazează pe un cod cu 12 caractere numerice; prima cifră reprezintă o cheie a clasificării (“key number”), cinci cifre identice identifică producătorul, următoarele cinci cifre produsul şi ultima este cifra de control.

Prima cifră reprezintă: 0 – produse de băcănie şi coloniale; 2 – produse de cerere neuniformă; 3 – produse cosmetice şi farmaceutice; 4 – produse nealimentare, solduri.

1. universal al produsului (UPC): are 12 caractere grupate in 4 grupe:

grupa 1: un caracter care este cheia clasificării si cuprinde cifre cu următoarea semnificație: 0 → produse băcănie si coloniale; 2 → produse de cerere neuniforma;

3 → produse cosmetice si farmaceutice; 4 → produse nealimentare; 5 → solduri.

grupa 2: are 5 caractere care identifica producătorul; grupa 3: are 5 caractere care identifica produsul; grupa 4: are 1 caracter care identifica cifra de control.

Codul european al articolelor (EAN) În anul 1974 au fost examinate sistemele existente la acea dată (UPC, Gencod – francez,

BAN-L – german), elaborându-se un sistem de clasificare şi codificare, denumit Codul european al articolelor (European Article Numbering – EAN). Acest sistem a fost astfel conceput încât să fie compatibil cu UPC şi să includă şi sistemele folosite în Franţa şi Germania.

Sistemul EAN se bazează pe un cod cu 13 caractere numerice, cu următoarea semnificaţie: primele două reprezintă ţara de origine (de exemplu: Belgia = 54, Franţa = 30-37, Germania = 40-42, Japonia = 49, Anglia = 50, Ţările de Jos = 87, etc.), cinci cifre identifică producătorul, cinci cifre produsul şi ultima este cifra de control.

Pentru coordonarea aplicării sistemului EAN, în anul 1977 a fost înfiinţată “Asociaţia europeană a codificării articolelor”, cuprinzând iniţial, reprezentanţi ai producătorilor şi comercianţilor din Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Suedia. Această asociaţie denumită începând cu anul 1981 “International Article Numbering Association EAN” urmăreşte respectarea unor principii de bază, în vederea asigurării compatibilităţii sistemelor naţionale de codificare a produselor.

Utilizând un cod nesemnificativ, uşor de manipulat, sistemul EAN este deosebit de flexibil, cu capacitate mare de cuprindere (circa 10 miliarde de produse).

Pentru rezolvarea eficientă a cerinţelor informatice proprii ale întreprinderilor comerciale, prin folosirea codului adaptat lecturii scanning, a fost implementat procedeul simbolizării interne, fără modificarea sistemului EAN. Printr-o convenţie internaţională, o parte din cifrele rezervate pentru codificarea ţărilor – intervalul 20-29 – au fost atribuite unei anumite ţări sau regiuni geografice, pentru necesităţile interne ale întreprinderilor comerciale. Aceste cifre se utilizează pentru codificarea produselor proprii sau a celor necodificate de către producători. Lungimea totală a codului este, în acest caz, de 8 cifre, existând, posibilitatea adoptării unui cod de lungime mai mare, fără a depăşi 13 caractere, corespunzătoare EAN 13. Codul de identificare a produsului poate fi, în acest caz, un cod semnificativ, corespunzător unei clasificări sistematice a mărfurilor respective.

Utilizarea sistemului EAN asigură o serie de avantaje, atât pentru producători cât şi pentru comercianţi şi consumatori, prin facilitarea urmăririi şi gestionării rapide a produselor pe întregul lanţ de distribuţie.

Prin intermediul acestui sistem, producătorii se pot informa operativ în legătură cu modificările care apar în desfacerea produselor, ceea ce le asigură posibilitatea adaptării rapide la cerinţele pieţei.

Page 78: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

pѠ

78

Pentru comercianţi, sistemul EAN asigură gestionarea mai eficientă a stocurilor, existând posibilitatea cunoaşterii, în orice moment, a situaţiei stocului pentru fiecare produs, care poate fi, astfel, reînnoit operativ.

Pentru client, utilizarea sistemului EAN reduce foarte mult timpul de aşteptare la casele de marcat. Prin citirea automată a codurilor el obţine un bon, pe care sunt trecute în mod clar denumirea exactă şi preţul pentru fiecare produs achiziţionat, fiind exclusă posibilitatea apariţiei unor erori.

În prezent, sistemul EAN este aplicat într-o serie de alte domenii, printre care cel administrativ, bancar. În varianta EAN-13 este utilizat pentru codificarea publicaţiilor, fiind acceptat ca alternativă la sistemele internaţionale recunoscute şi anume ISBN pentru cărţi şi ISSN pentru publicaţii.

2. codul al articolelor european (EAN) - replica la cel american pentru uniformizarea sistemului de codificare in comerțul internațional. - are 13 caractere: primele 2 reprezintă codul tarii, iar celelalte caractere identice cu cel american. Caracteristicile codului EAN:

• este compatibil cu UPC, lățimi variabile ale linilor, ale căror semnificație sunt exclusiv numerice.

• are capacitate mare de cuprindere; • este flexibil (produse / servicii); • toleranta liniilor ±0.1 mm; • necesite case de marcat cu lector optic fotosensibil pentru citire.

Codul EAN pentru R.Moldova:

• indicativul tarii are 3 cifre (484); • codul producătorului are 4 cifre; • codul produsului are 5 cifre.

Cazurile particulare ale EAN:

I. ISBN: - pentru cărți - are 10 caractere cu 4 secțiuni:

o codul tarii (3297 pentru R. Moldova); o coduri pentru identificare editurii; o numărul de ordin al cărți; o cifra de control.

- este gestionat de Camera Naţională a Cărţii în calitate de Centru Naţional ISSN Moldova

- avantaje: o facilitează gestionarea cărților; o identificarea precisa a cărților si prelucrarea

datelor referitoare la numărul de exemplare; o permite accesul la programul internațional de

catalogare înainte de publicare. II. ISSN: - pentru publicații

o are 8 caractere numerice (7 pentru codul publicației si 1 pentru control);

o avantaje, asemănătoare cu ISBN. Alte tipuri de coduri cu bare Pe lângă sistemele EAN şi UPC, în practica economică se utilizează şi alte tipuri de coduri cu

bare, care permit codificarea informaţiilor numerice sau a celor alfanumerice.

Page 79: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

媰џ

79

Ele pot fi grupate în sisteme de simbolizare continue şi discontinue. Codul 39 este primul sistem de simbolizare alfanumerică, discontinuu, în care fiecare

caracter este compus din nouă elemente (bare şi spaţii), dintre care trei sunt mai late. Acest cod este utilizat pe scară largă în industrie, de către asociaţii profesionale, pentru

satisfacerea unor necesităţi specifice. Codul 93 este un sistem de simbolizare continuu, în care fiecare caracter este reprezentat prin

nouă module, repartizate pe trei bare şi spaţii. Are două cifre de control (C şi K), asigurând obţinerea unei densităţi mari de caractere. Acest cod permite reprezentarea celor 128 de caractere ale normei ASCII.

Codul 128 este un sistem de simbolizare continuu, utilizat pentru reprezentarea caracterelor .Fiecare caracter este simbolizat printr-un ansamblu de 11 module, repartizate pe trei bare şi trei spaţii. Are o cifră de control, asigurând obţinerea unei densităţi mari de caractere.

CODABAR reprezintă un sistem de simbolizare discontinuu, care permite reprezentarea a 16 caractere (zece caractere numerice şi şase caractere speciale). Fiecare caracter este simbolizat cu ajutorul a şapte elemente (patru bare şi trei spaţii).

Sistemul japonez de codificare Calra În Japonia s-a pus la punct un sistem de codificare, optic descifrabil, denumit “codul Calra”

cu capacitate mai mare de cuprindere decât sistemul EAN şi mult mai ieftin. Codul Calra este alcătuit din şiruri de pătrate, fiecare fiind divizat în alte patru pătrate, cărora

le corespunde un număr: 1, 2, 4 sau 8. Pentru simbolizarea diferitelor coduri numerice se alternează, în anumite variante, pătratele

albe cu cele negre. Un grup de zece pătrate poate reprezenta peste un trilion de combinaţii numerice, mult mai multe decât codul cu bare EAN.

Codul Calra este mai uşor de citit de dispozitivul scanner. Codul poate fi aplicat şi pe etichete speciale, direct la locul de vânzare. Tipărirea lui este mult mai ieftină comparativ cu codul cu bare.

3. sistem de codificare japonez (CALRA) • format dintr-un sir de pătrate, fiecare divizate in alte 4 pătrate numerotate 1, 2, 3,

4. • caracteristici:

- capacitate mare de cuprindere; - toleranta de ±1 mm; - citirea se face prin echipamente mai sigure; - aplicarea codului se face pe etichete speciale; - este mai bun si mai ieftin decât EAN.

Page 80: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

杀џ

80

TEMA 10 MARCAREA ȘI ETICHETAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Eftimie M., Ambalarea mărfurilor, Ed. Universității din Ploiești, 2003 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 4. Legea nr. 38-XVI privind protecția mărcilor din 29.02.2008;

Obiective operaționale -să definească mărcile -să identifice funcțiile mărcilor -să cunoască legislația în vigoare cu privire la protecția mărcilor -să expună tipurile de mărci -să explice rolul, funcțiile și necesitatea etichetării mărfurilor -să enumere elementele obligatorii de marcare a produselor alimentare Subiectele temei

10.1. Elemente de definire a mărcilor 10.2. Funcţiile mărcii 10.3. Tipuri de mărci 10.4. Etichetarea mărfurilor 10.5. Etichetarea nutriţională a produselor alimentare

10.1. Elemente de definire a mărcilor Marca este semnul distinctiv folosit de întreprinderi pentru a individualiza si identifica

produsele, lucrările si serviciile lor de cele identice sau similare ale altor întreprinderi Experienţa practică ne arată, că atât numele produsului şi al firmei cât şi marca lor are un rol

deosebit de important în politica unei firme. Considerată un element cheie în definirea politicii de produs, marca cu toate implicaţiile ei a

constituit o preocupare a specialiştilor din domeniul marketingului, deoarece ea diferenţiază produsul de cel al concurentului îndeplineşte criteriile de bază, adaugă valoarea produsului satisfăcând şi nevoile psihologice ale consumatorilor, determinând încrederea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.

Marcă- orice semn susceptibil de reprezentare grafică, care serveşte la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice conform Legii nr. 38 privind protecția mărcilor din 28.02.2008.

Marca este “un nume, un termen, un semn, un simbol, desen sau o combinaţie a acestora, care este utilizată pentru a identifica mărfurile sau serviciile unui ofertant sau ale unui grup de ofertanţi pentru a le diferenţia de cele ale concurenţilor“ (Peter D.Bennett, Dictionary of Marketing Terms Chicago: American Marketing Association 1988).Ea se defineşte prin cele patru componente:

1. atributele produsului pe care i le reaminteşte consumatorului; 2. avantajele funcţionale şi psihologice ale produsului pentru care se cumpără acestea; 3. valorile cumpărătorilor care oferă un preţ pentru performanţe, siguranţa şi prestigiul

produsului;

Page 81: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

*

81

4. personalitatea pe care o conturează şi care atrage anumiţi clienţi ce-şi pun în valoare propria imagine.

Pe baza acestor componente firma îşi construieşte identitatea mărcii, care este un simbol complex. Ph. Kotler subliniază că esenţa mărcii o reprezintă valorile şi personalitatea.

Alegerea numelui afacerii, firmei, mărcii şi produsului este un element esenţial, fapt pentru care au sistematizat câteva reguli simple ce consideră că trebuie respectate

- să fie distinctiv şi unic, capabil de protecţie legală; - să fie uşor de pronunţat, memorat şi reamintit; - să fie scurt, simplu şi să sugereze acţiune sau ambianţă plăcută; - să fie sugestiv pentru produsele, serviciile şi avantajele oferite; - să fie familiar, cald, politicos şi să placă clientelei vizate în afacere; - să nu fie obscen sau ofensator; - să se pronunţe într-un singur mod; - să poată fi pronunţat şi în alte limbi. Constatăm, că multe din firmele particulare româneşti create după 1989 sunt deficitare la

acest capitol, cele mai multe şi-au ales nume englezeşti, americane, ce nu sunt prea uşor de pronunţat şi înţeles de către consumatori.

Marca se exprimă din punct de vedere tehnic prin: a. numele de marcă – elementul verbal format din cuvinte sau cifre, ce îndeplineşte rolul de

stimul auditiv. b. emblema (logo, sigla) – elementul vizual, format dintr-o imagine, desen, reprezentare

grafică plană sau în relief, ce constituie stimulul vizual. Ea este semnul ce deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen şi susţine numele comercial în reflectarea originalităţii, unicităţii. Ca urmare, apare pe toate documentele însoţite în mod vizibil de numele comercial şi adesea invocă numele. Se spune că “M-ul” auriu de la Mc’Donalds este cel mai recunoscut semn de pe planetă, după el urmează crucea creştină.

Marca trebuie înregistrată (în România de OSIM – Oficiul de Stat de Invenţii şi Mărci) pentru ca firma să capete prin certificatul de marcă, toate drepturile de proprietate industrială ce-i asigură protecţia legală, care se susţine şi prin alte elemente, cum ar fi: forma produsului, ornamentele, expresiile cu subînţeles (“o ispită blondă” pentru berea Silva). Prin certificatul de marcă se obţine dreptul de folosire exclusivă pe termen de 10 ani, care poate fi reînnoit. Marca este transmisibilă şi poate fi concesionată prin contract sau franchising.

10.2. Funcţiile mărcii Sub aspect istoric, marca se pare a fi fost utilizată în domeniul artistic prin semnătură, dar în

domeniul mărfurilor materiale problema se pune la sfârşitul secolului al XIX-lea când producţia de masă a marilor firme devine obişnuită, iar publicitatea industrie.

Astăzi, marca, constatăm este element constitutiv acorporal al produsului, ce conferă acestuia identitate, datorită funcţiilor pe care le îndeplineşte:

- funcţia practică de identificare a produselor – marca permite memorarea cu uşurinţă a produsului şi deci repetarea cumpărării, dacă produsul l-a satisfăcut.

- funcţia de garanţie – marca asigură calitatea produsului (ex. Guban face cei mai buni pantofi din ţara noastră).

- funcţia de personalizare – marca îi permite consumatorului afirmarea originalităţii, personalităţii sale.

- funcţia ludică – corespunde plăcerii pe care un consumator o poate avea în urma cumpărării unei anumite mărci.

- funcţia de specificitate – când marca se referă la o configuraţie unică a atribute-produs. - funcţia distinctivă – când marca este singurul punct de reper pentru consumator în

diferenţierea produselor, pentru a se decide ce produs cumpără.

Page 82: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

析џ

82

Aceste funcţii ale mărcii reflectă avantajele pe care marca le oferă pe de-o parte consumatorilor şi pe de alta producătorilor, ele constituind motivele principale ale accentuării importanţei mărcii în politica de marketing. Astfel marca asigură:

- identificarea uşoară a produsului, care se poate comanda doar după nume. - clienţii, că bunul cumpărat are o anumită calitate. - identificarea uşoară a producătorului care este răspunzător de produs. - diminuare a comparării preţurilor când clienţii percep mărcile distincte. - că firma este capabilă să promoveze produsele sale şi să asocieze marca şi caracteristicile

sale în mintea cumpărătorului. - creşterea prestigiului produsului. - diminuarea riscului cumpărării unui produs. - uşurarea segmentării pieţei şi creării unei imagini specifice. - cooperarea mai eficientă a canalelor de distribuţie, oferindu-i producătorului posibilitatea de

a exercita un control mai bun al distribuţiei. - introducerea unui nou produs. - creşterea loialităţii clienţilor şi a preferinţelor pentru clienţi. - informaţii clare şi precise despre produs. - publicitatea produsului. - facilitarea comercializării produsului etc. - protecţia împotriva imitaţiei frauduloase, contrafacerii şi a furtului ideii şi a imagini publice

a producătorului sau distribuitorului. - o anumită istorie, un anumit statut ce poate justifica şi utilizarea unui preţ mai mare. Toate aceste aspecte se înscriu în obiectivele politicii de marcă pe care o adoptă firmele,

întrucât marca constituie după cum arată unele studii, suportul loialităţii consumatorului.

10.3. Tipuri de mărci Adoptarea mărcii este astăzi o problemă esenţială a politicii de produs, întrucât necesită

investiţii pe termen lung şi aproape nu există produs fără a purta pe el o marcă. De aceea un moment important este alegerea tipului de marcă.

În prezent se practică o multitudine de genuri de mărci şi de aceea ele se pot clasifica după mai multe criterii:

A. - după numărul produselor se disting: 1. mărci individuale – care sunt nume unice date unor articole individuale şi pot fi: a. distincte – pentru fiecare ofertă. b. multiple – pentru diferite articole ale liniei de produse vândute de firmă. 2. mărci de familie – care se folosesc pentru mai multe produse ale aceleaşi firme (ex.

Xerox). Ele pot fi: a. generale – care sunt nume comune pentru toate ofertele firmei. b. distincte – pentru fiecare linie de produse pentru menţinerea identităţii specifice. B. - după numele mărcii distingem: 1. marca producătorului – de regulă se vând mai multe produse sub acelaşi nume. Se remarcă

utilizarea pe scară tot mai mare obţinerea licenţei de folosire a unei mărci prin plata unei taxe. Cea mai nouă formă este licenţierea mărcii prin care se închiriază o marcă de comerţ sau sigle celebre într-un domeniu şi se utilizează pentru o altă categorie de produse (ex.- ochelari Porsche).

2. marca distribuitorului (privată) sau a detailistului sau marca de magazin. 3. marca generică – ce subliniază numele produsului însuşi, nu producătorul sau

distribuitorul (zahăr, ulei, cafea). Războiul mărcilor între producători şi consumatori reflectă concurenţa dintre aceştia în domeniul mărcilor.

C. - după profilul firmei care le înregistrează şi utilizează, există: 1. marcă de fabrică – a producătorului.

Page 83: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

*

83

2. marcă de comerţ – a distribuitorului. 3. marcă de serviciu – a unităţilor prestatoare de servicii. D. - după efectul asupra consumatorului pot fi: 1. marcă auditivă. 2. marcă vizuală. 3. marcă intelectuală. E. - după natura numerelor ce le reglementează există: 1. marcă facultativă. 2. marcă obligatorie. F. - după potenţial (puterea şi valoarea de piaţă) se disting: 1. marcă necunoscută – de majoritatea cumpărătorilor. 2. marcă preferată – de consumator. 3. marcă cu grad ridicat de fidelitate. Prin urmare, orice firmă are la dispoziţie mai multe posibilităţi de adoptare a mărcii şi de

aceea ea trebuie să opteze pentru o strategie de marcă: de fabrică, multiplă, mixtă sau pentru o gamă de produse.

În alegerea strategiei trebuie să se ţină seamă şi de dificultăţile pe care le va întâmpina, cele mai frecvente fiind: riscul copierii de către concurenţi, deraierii, devenirii nesemnificative, declinul în timp, supleţea folosirii, neadaptarea la publicitatea produsului.

Practica a sintetizat câteva principii care stau la baza alegerii strategiei de marcă: - alegerea unei mărci unice pentru întreprindere sau o linie de produse. - diferenţierea mărcilor – ce permite o segmentare mai puternică a pieţii. - alegerea unei mărci noi – ce permite o diferenţiere puternică. - extinderea mărcii pentru a lansa noi produse. - repoziţionarea mărcii – când o marcă câştigă segmentele de piaţă în detrimentul altora. Evident, strategia de marcă trebuie readaptată, întrucât studiile de specialitate arată că: durata

de viaţă a mărcilor pe piaţa mărfurilor de consum este lungă (peste 10 ani), vechile mărci continuă să ocupe un loc însemnat, iar pentru aceasta se fac mari cheltuieli publicitare pentru a le menţine în viaţă.

10.4. Etichetarea mărfurilor Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine

elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul când acesta este prezentat spre comercializare sau este aderent la ambalajul acestuia.

Etichetarea este operaţiunea de aplicare a etichetei sau înscrierea elementelor de identificare pe produs, pe ambalajul de vânzare, pe dispozitivul de închidere ce însoţesc produsul pus în vânzare şi se referă la acesta.

Eticheta reprezintă, cu alte cuvinte, cel mai simplu şi rapid instrument de informare asupra produsului, o bază utilă de date, atât pentru consumator, cât şi pentru produs. Menţiunile obligatorii ale etichetei unui produs se referă la:

- denumirea produsului; - grupa din care face parte produsul; - numele producătorului; - principalele caracteristici de calitate; - clasa de calitate a produsului; - masa pe unitatea de ambalaj; - domeniile de utilizare; - restricţii privind consumul; - condiţiile de păstrare;

Page 84: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

柠џ

84

- elementele de identificare a lotului; - termenul de garanţie. Pentru consumatori, etichetele mărfurilor reprezintă principalul elemente în orientarea actului

decizional în sensul că eticheta trebuie să ofere consumatorului informaţiile necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat; eticheta este în acelaşi timp şi un angajament al producătorului privind caracteristicile intrinseci ale produsului, dar şi un prilej pentru firmele conduse după principii incorecte, de a înşela consumatorii privind componenţa produsului, ţara de origine sau termenul de valabilitate.

Necesitatea reglementării etichetării produselor este o problemă de interes public deoarece vizează protecţia consumatorului din punct de vedere biologic, economic şi social, dar în acelaşi timp se constituie ca o barieră în calea comercializării produselor necorespunzătoare, a produselor pirat şi a celor falsificate. Etichetarea produselor este reglementată printr-o serie de documente internaţionale şi naţionale.

10.5. Etichetarea nutriţională a produselor alimentare În prezent, se folosesc o serie de tratamente pentru îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale şi

nutritive ale unor produse alimentare, cu influenţe directe în formarea caracteristicilor curative ale acestora, cum sunt:

- metode chimice şi enzimatice – de modificare a proteinelor alimentare (care urmăresc – blocarea reacţiilor deteriorative de tip Maillard sau cele de formare a unor compuşi nedoriţi în faza de tratament alcalin – îmbunătăţirea proprietăţilor funcţionale ale proteinelor – îmbunătăţirea valorii nutritive prin încorporarea unor aminoacizi esenţiali – creşterea digestibilităţii proteinelor);

- metode de reducere a conţinutului de acizi nucleici din drojdii; - metode de germinare pentru îmbunătăţirea valorii nutritive a unor cereale şi leguminoase

(acesta fiind de fapt singurul proces efectiv din industria alimentară prin care se realizează o creştere importantă a conţinutului de vitamine şi a biodisponibilităţii componentelor nutritive);

- interestificarea grăsimilor (care reprezintă un mijloc de îmbunătăţire a proprietăţilor funcţionale ale acestora, dar necesită măsuri obligatorii de vitaminizare);

- îmbogăţirea unor produse alimentare cu aminoacizi, săruri minerale, vitamine. Rafinarea uleiului asigură o mai bună valorificare comercială prin eliminarea substanţelor

care afectează stabilitatea (fosfolipide, acizi graşi, săpunuri, urme de metale grele, ceruri, pigmenţi, substanţe odorizante), iar cercetările recente au arătat că prin dezodorizare se poate influenţa favorabil protecţia consumatorilor. Rafinarea presupune însă tratamente alcaline de dezodorizare, care pot exercita efecte negative asupra valorii nutritive. În plus, dezodorizarea afectează în acelaşi timp inocuitatea, în principal prin reducerea conţinutului de vitamina E, antioxidant natural.

De asemenea, hidrogenarea grăsimilor prezintă avantajul transformării uleiurilor de calitate inferioară, cu miros neplăcut, în grăsimi de calitate superioară, cu proprietăţi de panificaţie şi tehnologico-culinare deosebite. Prin acest procedeu se pierde însă o mare parte din activitatea vitaminică (vitaminele liposolubile), iar formarea de grăsimi “trans” are efecte negative asupra funcţionării celulei.

O tendinţă nouă care se manifestă este tipul nou de etichetă pentru produsele alimentare, denumită şi eticheta nutriţională (care poate face corp comun cu eticheta sau apare ca o etichetă separată), şi care asigură declararea valorii nutritive într-o manieră accesibilă şi utilă pentru cumpărători. Acest lucru este determinat de specificul utilităţii mărfurilor alimentare, implicate în starea de sănătate a oamenilor, de asigurare a stării lor fizice şi psihice la un moment dat.

Se remarcă tendinţa ca eticheta şi etichetarea mărfurilor alimentare să constituie obiect special de reglementări apropiate ca exigenţă de cele pentru produsele farmaceutice (din punct de vedere al conţinutului şi amploarei informaţiilor privind utilitatea, modul de întrebuinţare şi păstrare).

Page 85: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

*

85

În societatea noastră, eticheta mărfii reprezintă un instrument principal al declanşării actului de vânzare cumpărare, fiind în acelaşi timp un mijloc de informare simplă şi rapidă. Creşterea gradului de prelucrare a produselor, diversificarea sortimentului de mărfuri, evoluţia ambalării şi nevoia de reclamă, au sporit rolul etichetei. Din aceste motive treptat au început să apară reglementări privind eticheta şi etichetarea mărfurilor în codurile comerciale, în standarde şi ulterior în actele legislative din diferite ţări, iar recent, pe plan internaţional.

Pentru mărfurile alimentare, eticheta şi etichetarea formează obiect de preocupări asidue de recomandări şi reglementări speciale atât pe plan internaţional cât şi pe plan naţional.

În țara noastră în scopul protecţiei sănătăţii populaţiei şi intereselor consumatorilor, armonizării măsurilor sanitare interne cu recomandările organismelor internaţionale, Guvernul Republicii Moldova. Normele privind etichetarea produselor alimentare sunt Conform Hotărîrii de govern 996 din 20.08.2003 despre aprobarea Normelor privind etichetarea produselor alimentare şi Normelor privind etichetarea produselor chimice de menaj. Conform legi nr. 78 privind produsele alimentare din 18.03 2004 Eticheta trebuie să conţină, în mod obligatoriu, informaţiile prevăzute de reglementările în domeniul alimentar aplicabile, inclusiv:

a) denumirea sub care este comercializat produsul alimentar; b) lista ingredientelor; c) cantitatea netă, volumul; d) data fabricării şi termenul de valabilitate; e) condiţiile de păstrare; f) instrucţiunile de folosire; g) denumirea şi adresa producătorului şi/sau a importatorului, distribuitorului; h) date privind identificarea lotului; i) denumirea ţării de origine; j) alte informaţii specifice.

Produsele alimentare trebuie să fie preambalate şi ambalate astfel încît să se asigure menţinerea

cantităţii, calităţii şi inofensivităţii lor la depozitare, transportare şi distribuire. La preambalarea, ambalarea şi etichetarea produselor alimentare, agenţii economici din sectorul

alimentar vor respecta cerinţele reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile. Pentru preambalarea şi ambalarea produselor alimentare se vor utiliza materiale care corespund

reglementărilor în domeniul alimentar aplicabile, care nu elimină în produsele alimentare componenţi ce prezintă pericol pentru sănătatea omului, care asigură păstrarea proprietăţilor produsului, care sînt reciclabile ori pot fi valorificate şi nimicite fără a prejudicia mediul, potrivit legislaţiei în vigoare.

Etichetarea, publicitatea şi prezentarea produselor alimentare, inclusiv forma acestora, aspectul sau ambalajul, materialele utilizate la preambalare şi la ambalare, modul în care sînt prezentate şi mediul în care sînt fabricate, precum şi informaţiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie să inducă în eroare consumatorul.

Etichetarea produselor alimentare va oferi consumatorilor informaţiile necesare, suficiente, veritabile şi uşor de comparat, care să le permit acestor să-şi aleagă produsul alimentar corespunzător exigenţelor şi posibilităţilor lor financiare, să cunoască eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi, pentru a nu fi induşi în eroare.

Eticheta trebuie să fie amplasată astfel încît să nu poată fi separate de recipient şi informaţia de pe ea să nu poată fi ştearsă. Etichetarea produselor alimentare tratate cu radiaţii ionizante se face prin înscrierea pe etichetă a menţiunii "Tratat cu radiaţii ionizante". Etichetarea produselor alimentare provenite din organisme modificate genetic se face prin înscrierea pe etichetă a menţiunii: "Produs alimentar modificat genetic" sau "Produs alimentar obţinut din organisme modificate genetic". Etichetele produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială şi ale suplimentelor alimentare vor conţine o informaţie suplimentară privind proprietăţile şi caracteristicile lor. Etichetele produselor alimentare cu destinaţie nutriţională specială pentru sugari sau copiii mici nu

Page 86: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

栰џ

86

vor conţine informaţii care să împiedice sau să defavorizeze alimentaţia la sîn. Etichetele suplimentelor alimentare, etalarea şi publicitatea lor nu le vor atribui proprietăţi profilactice, de tratament şi nici nu vor invoca aceste proprietăţi.

Legislația Europeană prevede

MENŢIUNI OBLIGATORII DE ETICHETARE Etichetarea produselor alimentare trebuie să conţină anumite menţiuni obligatorii. Aceste menţiuni trebuie să fie uşor de înţeles şi uşor vizibile, lizibile şi să nu poată fi şterse. Anumite menţiuni trebuie să figureze în acelaşi câmp vizual. Atunci când produsele alimentare sunt preambalate, menţiunile obligatorii figurează pe preambalaj sau pe o etichetă ataşată acestuia. Menţiunile obligatorii acoperă: • denumirea de comercializare; • lista ingredientelor care sunt enumerate în ordinea descrescătoare a ponderii lor şi sunt

desemnate prin denumirea lor specifică, în conformitate cu anumite derogări prevăzute în anexele I, II, III şi III Bis. În cazul ingredientelor care aparţin mai multor categorii, este indicată categoria care corespunde funcţiei sale principale în cazul produsului alimentar respectiv. În anumite situaţii, menţionarea ingredientelor nu este solicitată în cazul: Anumiţi aditivi şi anumite enzime nu sunt considerate ingrediente; este vorba de componenţii care sunt utilizaţi ca auxiliari tehnologici sau care sunt conţinuţi într-un ingredient fără a mai îndeplini nici o funcţie tehnologică în produsul finit;

• cantitatea ingredientelor sau a categoriilor de ingrediente exprimată în procente. Această menţiune se aplică atunci când ingredientul sau categoria de ingrediente:

• cantitatea netă exprimată în unităţi de volum pentru produsele lichide şi în unităţi de masă pentru celelalte produse. Sunt prevăzute, în acelaşi timp, dispoziţii speciale în cazul produselor alimentare vândute la bucată şi pentru produsele alimentare prezentate într-un lichid de acoperire;

• data de valabilitate minimă. Această dată este compusă din indicarea zilei, lunii şi anului, cu excepţia produselor alimentare a căror valabilitate este mai mică de 3 luni (indicarea zilei şi a lunii este suficientă), produsele alimentare a căror valabilitate este mai mare de 3 luni, dar nu depăşeşte 18 luni (indicarea lunii şi a anului este suficientă) sau a căror valabilitate este mai mare de 18 luni (indicarea anului este suficientă).Data de valabilitate este precedată de menţiunea „A se consuma de preferinţă înainte de …”, atunci când data conţine indicarea zilei sau „A se consuma înainte de sfârşitul …”, în celelalte cazuri. Menţionarea datei de valabilitate nu este cerută în cazul produselor următoare: În cazul produselor alimentare foarte perisabile, data de valabilitate minimă se înlocuieşte cu data limită de consum;

• condiţiile speciale de conservare şi de utilizare; • denumirea sau firma şi adresa fabricantului sau a celui care ambalează produsul sau a unui

vânzător stabilit în interiorul Comunităţii. În ceea ce priveşte untul produs pe teritoriul statelor membre, acestea sunt autorizate să nu ceară decât indicarea fabricantului, a celui care ambalează produsul sau a vânzătorului;

• locul de origine sau de provenienţă, în cazurile în care omiterea acestei menţiuni ar putea induce consumatorul în eroare;

• modul de folosire trebuie indicat, în cazul în care omiterea sa nu ar permite o folosire potrivită a produsului alimentar;

• menţiunea titlului alcoolmetric pe unitatea de volum pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2 % alcool în volum.

Page 87: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

*

87

TEMA 11 AMBALAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 2. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să definească rolul și sarcinile ambalajului -să cunoască noțiune ambalajului -să identifice tipurile de ambalaje după material primă -să clasifice ambalajele după diferite criteri -să argumenteze aspectele selectării ambalajelor și factorii care le determină -să explice metodele și tehnicile de ambalare -să caracterizeze impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător Planul tematic 11.1. Noțiune, concept și semnificația ambalajului 11.2. Clasificarea ambalajelor 11.3. Materiale utilizate pentru confecţionarea ambalajelor 11.4. Factorii care determină alegerea ambalajului 11.5. Metode şi tehnici de ambalare 11.6. Funcţiile şi importanţa ambalajelor 11.7. Factorii care au contribuit la creşterea rolului ambalajului 11.8. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător

11.1. Noțiune, concept și semnificația ambalajului În societatea contemporană ambalajul a evoluat spectaculos, datorită modificărilor survenite

în comportamentul de consum. Autoservirea ca formă de vânzare a produselor, consumul din ce în ce mai ridicat asociat cu

concurenţa au transformat ambalajul într-un „ purtător de informaţie şi reclamă". Din punct de vedere economic, ambalajul se poate considera un produs finit care

încorporează materii prime, cheltuieli materiale şi efort uman, asemănător altor mărfuri de consum de pe piaţă.

Producerea ambalajelor a devenit o activitate foarte importanta, cu producţii de serie mare pe linii tehnologice automatizate, folosind tehnica de vârf şi aplicând principii specifice marketingului şi merceologiei. In acelaşi timp, prin cantităţile considerabile pe care le reprezintă, ambalajele figurează în politicile de gestiune a deşeurilor printre fluxurile prioritare, pentru ele fiind puse.

Conceptul de ambalare, din punct de vedere etimologic, provine din sufixul „em" şi cuvantul ,,balla" (fr.emballage) şi are sensul de a strânge în balot.

Definitive date conceptului de ambalare sunt extrem de numeroase, uneori existând deosebiri de nuanţa În ceea ce priveşte sensul dat diferite limbi (de exemplu, englezescul .packaging" acoperă şi unele aspecte ce ţin de comunicare a informaţiei prin eticheta, marca, dar si la facilitarea vânzării.

Ambalajul este un sistem fizico-chimic complex, cu funcţii multiple, care asigura menţinerea sau, in unele cazuri, ameliorarea calităţii produsului căruia ii este destinat. Ambalajul favorizează identificarea produsului, înlesnind atragerea de comparatori potenţiali, pe care ii învaţă cum sa

Page 88: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

碀џ

88

folosească, sa păstreze produsul si cum sa apere mediul înconjurător de poluarea produsa de ambalajele uzate sau de componenţii de descompunere ai acestora.

Din punct de vedere comercial, ambalajul permite asigurarea in cele mai bune condiţii a manevrării, conservării, depozitarii si transportului produselor. In ”Petit Robert” (1989), ambalajul este un “înveliş din materiale si forme diferite in care se ambalează un produs pentru transport sau vânzare”. (Fratila R., 2001)

Institutul Francez al Ambalajului si Ambalării propune următoarele definiţii in “Petit glossaire de l’emballage”:

ambalajul este obiectul destinat sa învelească sau sa conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe parcursul manevrării, transportului, depozitarii sau prezentării, in vederea protejării acestora sau facilitării acestor operaţii;

ambalarea reprezintă operaţia de obţinere a “primului înveliş aflat in contact direct cu produsul”.

Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcţii in definirea ambalării: sistem coordonat de pregătire a mărfurilor pentru transport, distribuţie, vânzare cu

amânuntul si consum; cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final, in condiţii optime si cu costuri

minime; funcţie tehnico-economica, care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare. In R. Moldova conform legii 231 cu privire la comerțul interior art. 19.p. (3) Ambalajul

produsului trebuie să asigure integritatea şi protecţia calităţii acestuia, să fie uşor de manipulat, să promoveze vînzarea produsului, fiind totodată conform cu prevederile legale referitoare la protecţia muncii, mediului şi securitatea consumatorilor..

Tot in conformitate cu standardul amintit, ambalarea este definita ca fiind “operaţie, procedeu sau metoda, prin care se asigura cu ajutorul ambalajului, protecţie temporara a produsului”.

Istoria cartonului ondulat se întinde pe o perioada de peste 100 de ani, iar apariţia acestui material a fost impulsionata de nevoia unui nou tip de ambalaj superior celor existente pana atunci.

Hârtia ondulata mecanic, intre doua valţuri canelate, a fost obţinuta prima data in Anglia, in anul 1856 si a fost utilizata in premiera ca ambalaj de către un american, in 1871. Cartonul ondulat propriu-zis a apărut in 1874, in America, când s-a adăugat, prin lipire, un strat neted de hârtie peste hârtia ondulata.

La începutul secolului XX, apar primele maşini de carton ondulat, iar acest produs se impune in industria ambalajelor din America si Europa. In timp, producţia de carton ondulat si ambalaje se dezvolta in ritm alert, lărgindu-se gama sortimentala și îmbunătăţindu-se calitatea acestui produs.

In tara noastră, cartonul ondulat s-a produs prima oara in anul 1957, in fabrica existenta la Ghimbav, localitate aflata la 10 km de municipiul Braşov. In anii următori, acest sector a cunoscut o dezvoltare importanta, cererea acestui produs pe piaţa fiind in continua creştere.

Odată cu dezvoltarea si diversificarea producţiei de bunuri concomitent cu dezvoltarea comerţului, are loc si diversificarea si dezvoltarea activităţilor de ambalare si implicit a producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se considera ca aproximativ 99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează in stare ambalata.

In contextul ambalării se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim materialul de ambalare, materialul de ambalaj, mediu de ambalare, produs de ambalat, preambalare, accesorii, materiale si operaţii auxiliare ambalării etc.

Preambalarea este operaţia de ambalare a unui produs individual, in absenta comparatorului, iar cantitatea de produs introdusa in ambalaj este prestabilita si nu poate fi schimbată decât prin deschiderea sau modificarea ambalajului.

Exista instrucţiuni de metodologie legala referitoare la preambalarea unor produse in funcţie de masa sau volum. Produsele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege vor fi inscipţionate cu litera e, de înălţimea a cel puţin 3 mm, plasata in acelaşi loc cu masa si volumul nominal. Este interzisa tipărirea pe ambalaj a erorilor tolerate.

Page 89: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

89

Valorile cantităţilor nominale sunt impuse prin lege, publicate in Monitorul Oficial al României pentru fiecare categorie de produse.

Este interzisa, prin lege, producerea, importarea si comercializarea de ambalaje înşelătoare. Preambalajul înşelător este preambalatul care creează impresia ca are o cantitate mai mare

decât cantitatea nominala. Se considera preambalat înşelător daca peste 30% din volumul ambalajului nu este ocupat cu produs sau in cazul in care in pachet exista produs cu mai puţin de 15% decât cantităţile prevăzute de lege.

Toate preambalatele fabricate conform instrucţiunilor trebuie sa poarte următoarele inscripţii lizibile, care sa nu poată fi şterse:

- cantitatea nominala; - marca sau o inscripţie care sa permită identificarea ambalatorului sau a importatorului de

preambalare; - marca e, de cel puţin 3 mm, situată în acelaşi câmp vizual cu cantitatea nominala.

Aplicarea acestei mărci garantează ca preambalatul îndeplineşte cerinţele prevăzute de instrucţiuni. - verificarea preambalatelor se face prin eşantionare in doua etape: - verificarea conţinutului real al fiecărui preambalat din eşantion; - verificarea mediei conţinutului real al preambalatului din fiecare eşantion. - pentru fiecare din aceste verificări exista doua planuri de eşantionare; - un plan pentru verificarea nedestructiva, care nu implica deschiderea ambalajului; - alt plan pentru verificarea distructiva, care implica deschiderea ambalajului. Din motive economice, verificarea distructiva este limitata la minimum necesar. Un lot este constituit din preambalate cu aceeaşi cantitate nominala, aceeaşi şarjă de

producţie, ambalat in acelaşi loc.

11.2. Clasificarea ambalajelor In ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al materialelor

din care acestea sunt făcute, cat si din punct de vedere funcţional. Ambalajele se clasifica in funcţie de mai multe criterii, care sunt utilizate frecvent in practica: După materialul folosit in confecţionarea ambalajelor: - ambalaje din hârtie si carton; - ambalaje din sticla; - ambalaje din metal; - ambalaje din materiale plastice; - ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn si împletituri; - ambalaje din materiale textile; - ambalaje din materiale complexe. După sistemul de confecţionare: - ambalaje fixe; - ambalaje demontabile; - ambalaje pliabile. După tip: - plicuri; - pungi; - plase; - lăzi; - cutii; - flacoane;

Page 90: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

磐џ

90

- borcane etc. După domeniul de utilizare: - ambalaje de transport; - ambalaje de desfacere si prezentare. După specificul produsului ambalat: - ambalaje pentru produse alimentare; - ambalaje pentru produse nealimentare; - ambalaje pentru produse periculoase; - ambalaje individuale; - ambalaje colective. După gradul de rigiditate: - ambalaje rigide; - ambalaje semirigide; - ambalaje suple. După modul de circulaţie al ambalajului: - ambalaje refolosibile; - ambalaje nerefolosibile – tip pierdut. După sistemul de circulaţie: - sistem de restituire a ambalajelor; - sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor. După sistemul de confecţionare: - ambalaje fixe; - ambalaje demontabile; - ambalaje pliante. După căile de transport: - ambalaje pentru transport terestru; - ambalaje pentru transport fluvial-maritim; - ambalaje pentru transport aerian. După destinaţie: - ambalaje pentru piaţa externa; - ambalaje pentru piaţa interna. Exista o preocupare chiar si la nivel de foruri internaţionale, cum ar fi: Organizaţia

Internaţionala de Standardizare, Federaţia Europeana pentru Ambalare, pentru clasificarea si standardizarea ambalajelor.

11.3. Materiale utilizate pentru confecţionarea ambalajelor Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de

materiale destinat protecţiei calităţii si integrităţii produselor, facilitării operaţiilor de circulaţie a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influenţata de calitatea ambalajului prin faptul ca

Page 91: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

91

un ambalaj necorespunzător poate atrage după sine deprecierea produsului, adică sa contribuie la diminuarea calităţii lui.

Daca privim ambalajul ca un produs finit oarecare, având o destinaţie precizata, in el se pot identifica cheltuieli cu materiile prime si cheltuieli de obţinere.

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai mulţi factori dintre care am putea aminti:

caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat; domeniul de utilizare a ambalajului; mărimea factorilor care pot acţiona asupra produsului pe timpul manipulării, transportului si al depozitarii; tehnica de ambalare utilizata; destinaţia produsului; nivelul de dezvoltare si puterea economica, etc. Materialele celulozice Ambalajele din materialele celulozice deţin ponderea principala in totalul ambalajelor. In

funcţie de perioade si de tari, se înregistrează sensibile fluctuaţii. Materialele care pot in viitor sa ia locul ocupat de materialele celulozice sunt materialele plastice.

Dintre materialele celulozice utilizate pentru confecţionarea diferitelor tipuri de ambalaje amintim: hârtia, cartonul si mucavaua.

Cartonul pentru ambalaje poate fi: 1. carton duplex – este format din doua straturi diferite de material fibros, unite in stare

umeda prin presare. Cartonul duplex se fabrica in doua tipuri: tipul E - pentru ambalaje care se imprima prin procedeul ofset. De aceea stratul

superior (fata 1) este fabricat din pasta chimica înălbita a cârei culoare alba si netezire permit imprimarea ofset;

tipul O (obişnuit) - pentru alte ambalaje, confecţii si lucrări poligrafice 2. cartonul triplex – este format din minim trei straturi diferite de material fibros, unite in

stare umeda prin presare. Cartonul triplex are o rezistenta mare la plesnire, utilizat in special pentru ambalaje de transport si grupare si mai puţin pentru ambalaje de desfacere – prezentare.

3. cartonul ondulat – este format din unul pana la patru straturi netede si unul sau trei straturi ondulate din hârtie inferioara sau superioara de ambalaj, unite intre ele printr-un adeziv. Se obţine astfel un obiect de tip sandwich uşor si stabil. Elementul de baza este obţinut prin asocierea, prin lipirea, a unui strat plat cu un strat ondulat. Acoperirea unui astfel de element sau a mai multor elemente suprapuse de obicei, mărimea ondulelor folosite este diferita cu un strat plat determina obţinerea cartoanelor ondulate cu unul, doua sau trei straturi de ondule. Cartonul ondulat are o rezistenta si o elasticitate buna.

Materialele auxiliare pentru producerea ambalajelor Numărul acestora este foarte mare: coloranţi, pigmenţi, cerneluri, adezivi, etc. Aceste

materiale influenţează calitatea ambalajelor, atribuindu-le calităţi estetice si funcţionale. Un alt material auxiliar utilizat de aceasta data pentru consolidarea, adică creşterea rezistentei

ambalajelor sunt benzile de balotare si adezivii. O alta grupa o constituie materialele pentru amortizare si protecţie împotriva şocurilor.

Aceste materiale protejează împotriva şocurilor, a frecărilor si in unele cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Dintre materialele noi de amortizare putem aminti: cartonul ondulat, lâna minerala, materialele expandate si cele cu bule de aer.

O ultima grupa de materialele auxiliare o constituie lacurile si vopselele. Acestea, pe lângă contribuţia care o au la creşterea rezistentei ambalajelor la acţiunea factorilor atmosferici, măresc rezistenta la coroziune, la razele solare, la schimbările de temperatura etc.

Page 92: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

礠џ

92

11.4. Factorii care determină alegerea ambalajului Ambalajul este o componenta esenţiala a activităţii comerciale, fiind subordonat mărfii si

deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou apărute pe piaţa, modernizarea concepţiei si a tehnicilor comerciale aduc in discuţie diversificarea ambalajelor in paralel cu creşterea exigentelor fata de acesta.

Pentru ca ambalajul sa îndeplinească funcţiile sale, la alegerea lui trebuie sa se tina cont de următoarele aspecte:

proprietăţile produsului care trebuie ambalat: - natura, dimensiunea, masa, forma produsului, numărul de unităţi de produs dintr-un

ambalaj; - interacţiunile de ordin fizic si chimic ce pot apare intre produs si ambalaj (respectiv

incompatibilităţile); - fragilitatea produsului, sensibilitatea la factori mecanici si de mediu (prin miros, agenţi

chimici, umiditate); - importanta si valoarea produsului, care determina masuri de siguranţa in plus împotriva

unor posibile furturi sau deteriorări intenţionate.

condiţii de transport, manipulare si depozitare: - numărul operaţiilor de încarcare - descarcare; - tipul mijloacelor de transport folosite: auto, feroviar, naval; - durata operaţiilor de manipulare; - durata stocării; - locul vânzării.

metoda de ambalare, tipul si funcţiile ambalajelor: - in funcţie de modul de vânzare: autoservire sau servire de câtre personalul angajat; - in funcţie de scopul ambalării: pentru transport sau desfacere; - modul de închidere; - modalitatea si tipul inscripţionării. - materialul de ambalaj folosit (caracteristici, proprietatea); - rezistenta la şocuri termice; - rezistenta la presiuni mari; - posibilitatea de protejare contra prafului.

valorificarea economica a ambalajului: - costul ambalajului; - existenta posibilităţii de recuperare a ambalajului si eventual refolosire; - valoarea de recuperare. La fel ca si in cazul altor produse si pentru ambalaje s-a impus introducerea standardizării

care permite raţionalizarea producţiei si comercializării ambalajelor. Principalele cerinţe ce trebuie sa le îndeplinească un ambalaj vor fi specificate in standarde.

Cu cat ambalajul îndeplineşte mai multe din cerinţele enumerate mai sus, cu atât el va fi mai util, iar cheltuielile pentru utilizarea lui pot fi recuperate.

11.5. Metode şi tehnici de ambalare Odată cu dezvoltarea societarii si implicit a proceselor de producţie s-a dezvoltat si industria

de ambalaje. Se caută ca prin procedee noi sa se ajungă la o mai buna realizare a funcţiilor

Page 93: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

螰џ

93

ambalajelor. Totodată, se urmăreşte creşterea productivităţii muncii, atât la confecţionarea ambalajelor, cat si la ambalarea produselor.

Ambalarea se poate face pe linii semiautomate sau automate de mare productivitate, ce pot realiza formarea ambalajelor, desfacerea lor, umplerea si închiderea lor.

Ambalajul si produsul formează un sistem, de aceea metodele de ambalare trebuie sa tina seama de relaţiile de interdependenta ce se stabilesc intre elementele componente ale sistemului. Tendinţele actuale remarcate in concepţia ambalajelor si a metodelor de ambalare sunt:

reducerea consumului de materii prime, materiale si energie; creşterea duratei de conservare a produselor; sporirea performantelor ambalajelor prin combinarea materialelor de confecţionare; facilitarea reintegrării in mediu a ambalajelor in etapa post-consum.

Metoda de formare a ambalajului se adopta in funcţie de materialului celulozic folosit, tratat sau netratat, sau in funcţie de posibilitatea de închidere prin termosudare, prin lipire sau pliere.

Metodele si tehnicile de ambalare a produselor oferite de Rondocarton sunt: Ambalarea colectiva – aceasta metoda se foloseşte pentru ambalarea intr-un singur ambalaj a

mai multor produse. Aceasta metoda uşurează mult manipulare si transport produselor, ajutând la paletizarea acestora. Metoda poate fi utilizata cu succes si pentru produsele alimentare de uz curent (zahar, faina, orez, mălai etc.), precum si pentru ambalarea unor produse deja preambalate.

Ambalarea porţionata - ambalajul porţionat este acela al cărui conţinut se consuma o singura data. Aceste ambalaje pot fi plicuri, cutii, tivite etc. Astfel, se pot ambala atât produsele perisabile (produsele lactate, carne, fructe), cat si cele neperisabile (biscuiţi, napolitane, cafea etc.).

Ambalarea in cutii de carton se realizează in trei etape, indiferent de complexitatea maşinilor folosite:

formarea sau deschiderea ambalajului pliat – materialul poate fi sub forma de banda sau carton desfăşurata de pe o bobina, bucata de carton croita corespunzător dimensiunilor si formei ambalajului sau chiar o cutie de carton deja formata, care se afla in stare pliata;

umplerea ambalajului; închiderea – închiderea bazei cutiei se face, in cele mai multe cazuri, înaintea

umplerii, exista însă produse rigide, care se pot introduce mai întâi în cutie si apoi aceasta se închide la ambele capete.

Pot exista si operaţii secundare: imprimarea codului produsului, introducerea de harţii cu indicaţii legate de produs sau obiecte de reclama, etc. care se realizează pe parcursul procesului de ambalare.

Ambalarea in cutii de carton se face pe linii manuale, semi-automate sau automate, in funcţie de modul in care se introduce produsul in ambalaj. Astfel, daca introducerea produsului in ambalaj se face de către maşina, chiar daca alimentarea dispozitivului de încărcare se face manual, sistemul se considera automat. Dacă însă, introducerea produsului in ambalaj se face manual, iar celelalte operaţii se fac automat, atunci sistemul se considera semi-automat.

Sunt mai mulţi factori de care trebuie sa se tina seama la alegerea liniei de ambalare. Aceştia se refera la:

- utilajul folosit la ambalare; - producţia care trebuie realizata; - dimensiunea ambalajelor ce trebuie formate; - frecventa schimbărilor ambalajului; - spaţiul necesar montării liniei. - modificările probabile ale produsului, influenţează alegerea materialului de ambalare

folosit (de exemplu, produsul trebuie ambalat in materiale cu ridicate proprietăţi de bariera la arome, grăsimi etc.).

Page 94: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

94

11.6. Funcţiile şi importanţa ambalajelor Ambalajul este învelişul exterior al unui produs destinat vânzării cumpărării şi constituie un

important promotor al desfacerii, denumit şi “vânzătorul mut”. Ambalajul produsului îndeplineşte mai multe funcţii; chiar dacă nu toate cu aceeaşi importanţă.

Din punct de vedere istoric, funcţiile ambalajului s-au limitat iniţial la păstrarea şi ocrotirea produselor, dar odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor, funcţiile ambalajului s-au multiplicat, cea mai mare influenţă având-o în acest sens magazinele cu autoservire. Principalele funcţii ale ambalajului modern sunt:

Principalele funcţii ale ambalajelor sunt: a. funcţia de protecţie; b. funcţia de raţionalizare; c. funcţia de reclama si promovare a vânzărilor (funcţia de marketing). a)Funcţia de protecţie Ambalajul trebuie sa asigure păstrarea tuturor parametrilor calitativi ai produselor. Pe timpul

transportului, manipulării, depozitarii produselor sunt supuse unor serii de solicitări mecanice (tracţiune, frecare, lovituri, căderi, trepidaţii, vibraţii etc.). In aceste condiţii ambalajele trebuie sa fie capabile sa preia aceste solicitări, protejând produsul.

Funcţia de protecţie se rezuma a trei aspecte particulare după cum urmează protejarea produsului de acţiunea unor factori interni si externi; protejarea mediului înconjurător împotriva caracterului toxic al unor produse; păstrarea intacta a calităţii mărfii la contactul direct produs ambalaj (evitarea

influenţării negative de către ambalaj a calităţii produsului). Factorii de mediu (temperatura, radiaţiile infraroşii si ultraviolete, şocurile mecanice,

particulele de praf, microorganismele, insectele, rozătoarele, diverse gaze, umiditatea relativa a aerului) pot acţiona direct asupra produselor ambalate si/sau indirect, prin facilitarea acţiunii unor factori interni

Factorii interni (compoziţia chimica a produselor, aciditatea, microorganismele) acţionează atât asupra produselor, cat si asupra ambalajelor sau a mediului înconjurător prin reacţii chimice, biochimice sau electrochimice (Biro A., 1998).

La alegerea materialului din care este confecţionat ambalajul se tine seama de: - natura produsului care urmează sa fie ambalat (stare de agregare, proprietatea fizico-chimice, biologice); - chimismul propriu (alegerea unor materiale pentru ambalare care sa fie inerte chimic fata de produs si mediu); - tehnologia aplicata la ambalare (pasteurizare, sterilizare, congelare). Funcţia de protecţie este deosebit de importanta in cazul ambalajelor de transport, precum si

in situaţia in care produsele care fac obiectul ambalării sunt alimente sau produse periculoase pentru sănătatea organismului uman sau pentru mediul înconjurător.

In cazul cartonului ondulat, prezenta concomitenta a proprietarilor rigide si elastice face posibila obţinerea unui ambalaj suficient de rigid, dar si elastic, protejând foarte bine produsul ambalat.

b)Funcţia de raţionalizare Raţionalizarea si promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care sa faciliteze operaţiile de

manipulare, transport si depozitare, utilizarea unor materiale de amortizare si fixare, sunt aspecte care demonstrează funcţia de raţionalizare a ambalajelor.

Importanta acestei funcţii reiese din faptul ca in timpul manipulării, sistemul marfa – ambalaj, este supus la aproximativ 30-40 operaţii care, in funcţie de caz, pot ridica cheltuielile cu 15-40% din costul produselor ambalate. De aici reiese ca operaţiile din circuitul tehnic al mărfurilor trebuie raţionalizate si tipizate, prin varianta de paletizare-containerizare in funcţie de: sistemul de ambalare,

Page 95: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

95

volumul mărfurilor manipulate, mijloacele de transport folosite (pentru distante mici sau mari), respectiv modul si locul de depozitare.

Manipularea poate fi înlesnita prin intermediul ambalajului daca acesta are o forma, un volum si nişte accesorii care sa permită prinderea cu mana sau cu un utilaj specializat. De asemenea, ambalajul trebuie proiectat in aşa fel încât sa se asigure securitatea maxima a operatorilor si stabilitatea optima pe timpul manipulării. Se folosesc in acest scop materiale auxiliare de amortizare, ancorare si fixare.

Aceasta funcţie devine din ce in ce mai importanta, din mai multe motive: creşterea volumului mărfurilor manipulate si transportate, diversificarea mijloacelor de transport. Atenţia acordata este deosebita atât la nivel de unitatea economice, cat si la nivelul unor organisme internaţionale. (Organizaţia mondiala pentru ambalaje W.P.O. – Organizaţia internaţionala de standardizare, Federaţia europeana pentru ambalaje etc.)

c)Funcţia de reclama si de promovare a vânzării (funcţia de marketing) Ambalajul are o importanta funcţie de comunicare la prezentarea si desfacerea produselor. Întrucât majoritatea produselor se vând ambalate este evident ca ambalajul are si un dublu rol

de promotor al vânzării si de purtător al informaţiei către consumator. Ambalajul reprezintă o interfaţa cu care consumatorul vine in contact direct, de aceea ambalajul trebuie gândit pentru a atrage comparatorii si pentru a declanşa actul de cumpărare. De aceea, ambalajul a fost denumit si "vânzător mut" al produsului, pornind de la următoarele considerente:

identifică si prezintă produsul si producătorul/distribuitorul; stimulează si atrage atenţia comparatorului; informează consumatorul asupra nivelului caracteristicilor de baza ale produsului; comunica date legate de modul de utilizare a produsului si a naturii ambalajului .

Ambalajul poate contribui la diversificarea sortimentala, aprecierea calitativa a mărfurilor si nu in ultimul rând ca factor psihologic care acţionează asupra comparatorilor potenţiali. Pentru aceasta, este important ca ambalajele sa prezinte produsul fora a induce in eroare comparatorii prin crearea unor confuzii in legătura cu produsul sau marca. Ambalajul trebuie sa atragă atenţia consumatorilor si sa prezinte clar produsul si modul lui de întrebuinţare, închiderea ambalajului, sa prezinte modul de înlăturare a ambalajului după utilizarea produsului (se returnează, se reciclează).

Elementele care contribuie la realizarea funcţiei de promovare a vânzărilor si informare a consumatorului pe care o au ambalajele sunt: modul de confecţionare, sistemul de marcare si etichetare, dar mai ales estetica ambalajului, adică aspectele referitoare la forma, culoarea si armonia cromatica, grafica ambalajului. Aceste elemente trebuie armonizate pentru a atrage atenţia comparatorului.

Ambalajul trebuie sa asigure un impactul vizual pozitiv. Astfel, pentru a avea şansa de a fi cumpărat de consumator, un produs trebuie mai intui sa fie văzut si sa poată fi reperat din ansamblul produselor care ocupa raftul.

În alegerea ambalajului trebuie luate în considerare şi aspecte ecologice, ceea ce a condus la formarea unor criterii:

- să se stabilească dacă ambalarea este necesară sau nu; - să se evite o ambalare suprapusă; - să nu se facă exces de ambalaj; - să se folosească materialele cele mai rentabile din punct de vedere energetic, în funcţie de

sarcina urmărită; - să se ia în considerare reciclarea ori de câte ori este posibil; - să se folosească materiale

reciclate; - să se încerce folosirea unui singur material în întreaga structură a ambalajului; - să se indice pe ambalaje, natura materialului folosit.

De reţinut că ambalarea nu are doar o influenţă negativă asupra mediului (risipa de materiale, gunoaie) ci şi o latură pozitivă deoarece împiedică risipirea produselor, lărgeşte gama de opţiunii a cumpărătorului şi se potriveşte stilului de viaţă activ.

Page 96: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

袠џ

96

Asupra deciziei cu privire la ambalaj, acţionează o serie de factori ce nu trebuie ignoraţi, cum ar fi:

- conceptul de ambalaj – ambalajul este un produs sau trebuie făcut pentru un produs. - imaginea pe care se doreşte a se da firmei prin produse (culoare, structură, materiale)

influenţează percepţia consumatorului. - costul – deşi clienţii doresc ambalaje sigure şi atractive, ele nu trebuie să fie prea scumpe. - siguranţa – ambalajul trebuie să protejeze conţinutul în special în cazul unor produse

periculoase (ex. produse chimice şi petroliere). - materialul folosit: carton, plastic, metal, sticlă, celofan. - caracteristici: înşurubare sau fixare, sacoşe prin care să se vadă, carton pliant sau nu etc. - împachetare multiplă sau nu: mai multe produse într-un pachet. - învelire individuală sau nu. - standardizare sau nu a ambalajului. - modul de apariţie a etichetei. - impactul asupra mediului înconjurător: aruncarea ambalajului. - corelarea cu celelalte elemente de marketing: ambalaj scump, distribuit în magazine de lux,

cu preţ ridicat şi publicitate intensă. Dacă se ţine seama de aceşti factori, ambalajul va putea răspunde unor minime cerinţe: să fie

uşor pentru a nu spori cheltuielile de transport prea mult; să fie rezistent pentru a proteja integritatea produsului; să fie estetic pentru a atrage atenţia consumatorilor potenţiali.

Respectarea acestor cerinţe va face ca ambalajul să asigure succesul produsului, care corespunde informaţiilor transmise de ambalaj. Un design bun, ce corespunde specificaţiilor de marketing va contribui la succesul produsului. Nu trebuie ratată nici o oportunitate de a încorpora în ambalaj avantajele pentru consumator. Ambalajul trebuie, nu numai să fie performant, dar şi să arate că a fost conceput pentru performanţă.

De aceea, în alegerea ambalajului se va ţine seama de criterii economice, el trebuind să ofere maximum de utilitate şi protecţie, cu cheltuieli minime. Importanţa ambalajului este evidenţiata de principiile pe care acesta trebuie sa le îndeplinească pe parcursul circuitului străbătut de produs intre furnizor (producător) - distribuitor - reţeaua comerciala en detail - consumator final. Ambalajul poate avea o importanta minora, cum este in cazul materialelor de construcţii sau o importanta majora, cum este in cazul produselor alimentare, farmaceutice, cosmetice, etc.

Funcţiile ambalajelor sunt in legătura cu produsele ce se ambalează, metodele de ambalare si transport, de locul de depozitare etc.

Conservarea si protecţia proprietarilor produselor insa, este considerata funcţia de baza a unui ambalaj si se refera la menţinerea in parametrii calitativi iniţiali a produsului ambalat.

In privinţa decorului ambalajului, trebuie sa se tina seama de: - importanta acordata numelui sau mărcii, ilustraţiilor, graficii; - informaţiile care trebuie precizate: modul de folosire, compoziţia; - elementele fundamentale de recunoaştere si de identificare care trebuie păstrate in cazul

reînnoirii unui ambalaj. Ambalajul trebuie sa asigure consumatorului posibilitatea de a identifica produsul si de a-l

recunoaşte, chiar fora a-i citi numele. Aceasta funcţie este asigurata prin folosirea unor coduri de culori sau a unor elemente distinctive de grafica. Este importanta identificarea si recunoaşterea produsului, deoarece adeseori mărcile de prestigiu sunt obiectul imitării sau al contrafacerii.

Ambalajul reprezintă un vector de informare util pentru consumator privind: modul de folosire, regulile de utilizare, compoziţia produsului si indicaţiile obligatorii privind datele limite de utilizare.

Pentru produsele agroalimentare vândute prin autoservire, ambalajul de prezentare reprezintă singura legătura intre client si produs. Din aceasta cauza, ambalajul trebuie sa îndeplinească însuşiri (stil, ingeniozitate) care sa-i confere putere de promovare vânzătorului.

Page 97: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

97

Forma de prezentare a mărfii are aproape aceeaşi importanta ca si produsul in sine, deci caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie considerate ca si elemente strategice ale societarilor producătoare cu o importanta din ce in ce mai mare. Ambalajul trebuie sa convingă consumatorul de calitatea produsului. Forma, culoarea si grafica ambalajului, realizate in condiţii optime au influente psihologice deosebite asupra potenţialilor comparatori. O culoare poate atrage atenţia comparatorului, grafica conduce la o identificare uşoara a produselor si la o popularizare a caracteristicilor merceologice a mărfurilor, pe când forma contribuie la eliminarea uniformismului si monotonia sortimentală. De asemenea, apare ca o cerinţa la ambalaje si comoditatea in utilizare, determinata de forma lor care permit o mânuire uşoara, sa poată fi deschis cu uşurinţa, de cantitatea de produs conţinuta, de raportul dintre masa ambalajului si a conţinutului.

11.7. Factorii care au contribuit la creşterea rolului ambalajului Factorii care au contribuit la creşterea rolului ambalării sunt

autoservirea a determinat producătorii sa acorde atenţie ambalajului, acesta trebuie sa: sa atragă atenţia; sa prezinte caracteristicile produsului; sa producă încrederea consumatorului; sa protejeze produsul fata de factorii de mediu; in general sa producă o impresie favorabila. afluenţa consumatorilor care sunt dispuşi sa plătească ceva mai mult pentru

comoditatea, aspectul, siguranţa si prestigiul unui ambalaj bun si uşor de manipulat; posibilitatea de a promova imaginea firmei si a mărcii cu ajutorul ambalajelor; posibilitatea de îmbunătăţire si înnoire a ambalajului datorita apariţiei unor materiale

cu proprietatea tehnice si estetice noi, ca si consecinţa a dezvoltării ştiinţei si tehnologiei.

industria de ambalaje a devenit o industrie de sine stătătoare, care oferă numeroase locuri de munca si satisfacţii angajaţilor săi

11.8. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător In actuala conjunctură, se conturează doua tendinţe În dezvoltarea ambalajelor, si anume :

simplificarea acestora şi îmbunătăţirea calităţii determinate de criza de materii prime, energie şi materiale, de problemele ecologice si exigentele consumatorilor. Materialele pentru ambalaje sunt alese nu numai În funcţie de gradul de satisfacere a cerinţelor consumatorului privind calitatea, siguranţa, comoditatea s. i costul, ci si În funcţie de efectul lor asupra mediului. In fapt impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător este reprezentat de impactul materialelor de ambalare

Pe baza unor studii s-a ajuns la concluzia ca pentru verificarea calităţii antipoluante a unui material de ambalare trebuie sa se tina seama de o serie de criterii:

consum minim de material; reducerea volumului ambalajului după utilizare; posibilitatea de distrugere a ambalajului după utilizare; lipsa de nocivitate prin distrugerea materialului; posibilitatea de reutilizare a materialului posibilitatea de reutilizare a ambalajului. Caracteristicile de degradare naturala sau prin intervenţia umană", a unui material de ambalare se exprima" valoric prin aşa numiţii "index D"care raportat la volumul sau masa materialului rezulta" ,,factorul D" Degradarea natural^ se poate realiza fie prin biodegradare ('distrugerea materialului de către microorganismele prezente În sol), fie prin oxidare chimica reducerea sau modificarea fizica" a materialului prin coroziune, reacţii fotochimice etc.):

Page 98: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

98

Exprimarea numerica a capacitaţii unui material de se degrada natural este numită: modul de degradabilitate naturală a materialului.

Capacitatea de distructibilitate a materialelor de ambalare se apreciază În funcţie de metoda de eliminare a deşeurilor: Îngropare, incinerare, recuperare si reciclare. Luarea deciziei cu privire la incinerarea deşeurilor trebuie sa ţină seama de anumite caracteristici ale materialului, cum ar fi: procentul de ardere, reziduurile solide rezultate după ardere si gazele degajate în timpul arderii.

Ambalajele din hârtie si carton sunt considerate ecologice, deşi compuşii organoclorurati folosiţi pentru albirea hârtiei si cemeluite de imprimare sunt considerate toxice.

Masele plastice poluează prin deşeurile rezultate si prin gazul emis la incinerare. Din grupa materialelor metalice, aluminiul este considerat ecologic, el putând fi reciclat de un

număr infinit de ori. Lemnul oferă ambalaje recuperabile dar necesita cheltuieli mari pentru recuperare si

recondiţionare. Ideal ar fi ca după utilizarea ambalajului, ca material, sa fie rapid si complet degradabil. In acest sens, statele membre ale UE au prevăzut: • promovarea ambalajelor standard care facilitează reutilizarea • favorizarea producţiei de ambalaje reduse, volumul şi necesarul ambalajelor fiind limitate la

maximum, dar cu asigurarea tuturor funcţiilor; • eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi si cele recuperate; • fabricarea de produse specifice care permit utilizarea de ambalaje obţinute din materiale

reciclate. Statele membre ale UE vor exclude de pe piaţă ambalajele care sunt recuperabile sau

reciclabile. Instrumentele economice care promovează recuperarea ambalajelor si a deşeurilor provenite de la acestea sunt adoptate în funcţie de specificul fiecărui an, iar gestionarea deşeurilor, îmbunătăţirea tehnicilor de reciclare si utilizarea în acelaşi domeniu sau în altul a materialelor reciclabile sunt probleme comune tuturor statelor Uniunii Europene.

Se impune, desigur, educaţia riguroasa a consumatorilor si adoptarea unor legi, a unor norme sanitare clare care să asigure protecţia acestora, condiţiile în care relaţia complexă produs - ambalaj - mediu –consumator a dobândit noi valenţe în ultimii ani.

Page 99: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

覐џ

99

TEMA 12 DEPOZITAREA ŞI PĂSTRAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să enumere și să caracterizeze factorii care influiențează calitatea mărfurilor în timpul păstrării -să cunoască procesele fizice, chimice și biologice care au loc în timpul păstrării -să explice păstrarea în spațiile depozitare -să caracterizeze pierderile natural și perisabile ale mărfurilor -să explice modificările cantitative din timpul păstrării Subiectele temei 12.1. Factorii care influenţează calitatea în timpul depozitării şi păstrării mărfurilor 12.2. Principalele modificări calitative posibile în timpul păstrării mărfurilor 12.3. Păstrarea produselor în spaţii de depozitare 12.4. Pierderi naturale şi perisabilităţi ale mărfurilor

12.1. Factorii care influenţează calitatea în timpul depozitării şi păstrării mărfurilor

Circuitul tehnico-economic al mărfurilor implică staţionarea şi mişcarea în timp şi spaţiu a mărfurilor de la producător până la utilizatorul final. În acest drum depozitarea este o etapă ce o regăsim în totalitatea schimburilor comerciale contemporane, fiind greu de imaginat dispariţia sau înlocuirea ei în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Păstrarea mărfurilor pe perioade diferite de timp reprezintă una din etapele obligatorii ale circuitului tehnic al produselor de la beneficiar la beneficiar. Păstrarea este un factor specific prin care se menţine calitatea produselor la nivelul caracteristicilor de calitate prescrise.

În timpul păstrării calitatea produselor poate fi influenţată negativ, când sunt condiţii de depozitare necorespunzătoare. În anumite condiţii în timpul păstrării unor produse pot avea loc şi modificări pozitive ale calităţii.

Factorii care influenţează calitatea mărfurilor pot fi: - interni – compoziţia chimică, proprietăţile fizico-chimice ale produselor etc.; - externi – fizico-chimici (temperatura, umiditatea aerului, radiaţii solare), biologici

(microorganisme, insecte); - alţi factori – vecinătatea admisă a produselor, transportul, ambalajul necorespunzător etc. Factorii interni ai produselor alimentare prezintă o importanţă deosebită pentru păstrarea

calităţii lor, fiind necesară cunoaşterea principiilor biologice ce stau la baza conservării alimentelor: bioza, anabioza, cenoanabioza, abioza.

În funcţie de natura produselor înainte de depozitare, în special pentru perioade mai lungi de păstrare, poate avea loc:

- separarea emulsiilor (maioneză, margarină); - bombajul fizic (conservele); - modificarea vâscozităţii (uleiuri); - modificarea consistenţei şi stării de agregare (ciocolată, grăsimi solide); - intensificarea dezvoltării microorganismelor (produse uşor alterabile);

Page 100: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

100

- favorizarea procesului de îmbătrânire (piei naturale). Temperatura din spaţiile de depozitare este influenţată de temperatura aerului din afara

depozitului. Modificările datorate umidităţii aerului sunt determinate de parametrii aerului: umiditatea absolută şi cea relativă.

Creşterea umidităţii relative a aerului determină la unele produse higroscopice umezirea lor. Astfel, unele produse ca: legumele şi fructele uscate, ceaiul, condimentele, biscuiţii, făina, crupele, stofele şi ţesăturile, varul, cimentul ş.a., păstrate în depozite cu aer umed, se umezesc. După un anumit timp, apar diferite modificări în calitatea produselor. Produsele metalice se pot degrada prin oxidare şi coroziune.

Operaţiile de conservare care se efectuează pentru produsele metalice în general sunt: - unele produse din metale se curăţă de rugină şi se ung cu un strat subţire de vaselină,

ulei de maşină, gudron, motorină; - produsele metalice care se oxidează uşor se ung şi se împachetează în hârtie

impermeabilă impregnată în ulei; - produsele metalice care trebuie depozitate un timp mai îndelungat vor fi mai bine

protejate, dacă după curăţirea lor de rugină se vor vopsi cu un strat subţire de lac sau vopsea;

- produsele metalice care au fost primite în ambalaje se supun verificării ambalajelor şi a modului de conservare a produselor înainte de ambalare. Dacă se consideră că nu au fost întreprinse toate cele necesare pentru asigurarea unei păstrări de lungă durată, se trece la efectuarea acestora înainte de depozitare.

În cazul produselor alimentare, metodele de conservare sunt mai diversificate: metode fizice (refrigerare, congelare, pasteurizare, sterilizare); chimice (marinare, sărare); biochimice (murare), mixte (afumare).

12.2. Principalele modificări calitative posibile în timpul păstrării mărfurilor În timpul păstrării mărfurilor pot avea loc procese şi modificări fizice, chimice, biochimice,

microbiologice în urma interacţiunii între factorii interni şi externi ce influenţează asupra păstrării. 1. Modificări fizice Modificările fizice condiţionează apariţia unor procese cum sunt: îngheţarea, topirea,

umezirea, evaporarea, sublimarea, pulverizarea, aglomerarea, dezemulsionarea. Cele mai importante modificări se datorează acţiunii parametrilor atmosferici: temperatura şi

umiditatea relativă a aerului, între care există o relaţie invers proporţională. Temperaturile prea joase pot provoca:

- îngheţarea produselor şi dilatarea lor (îngheţarea conservelor este urmată de bombaj fizic);

- precipitarea produselor; - modificarea solubilităţii şi vâscozităţii; - dezemulsionarea, reducerea stabilităţii produselor (pigmenţi, detergenţi, băuturi

alcoolice). Temperaturile prea înalte de păstrare a produselor congelate pot determina topirea loc, urmată

de modificări chimice şi microbiologice. Temperatura trebuie asigurată în funcţie de natura produsului depozitat, de durata depozitării

etc. Creşterea temperaturii peste limita standard determină: - dilatarea şi creşterea presiunii în recipiente, poate fi urmată de explozii (de exemplu,

la băuturile alcoolice tari există pericolul exploziilor, coeficientul de dilatare termică fiind de 8,46 ori mai mare decât al apei);

Page 101: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

101

- cimentul umed nu mai face priză normală, varul se acoperă la suprafaţă cu un strat subţire de var stins;

- la produsele alimentare, umezirea avansată favorizează dezvoltarea microorganismelor care alterează produsele;

- scăderea umidităţii sub limita standardelor determină evaporarea apei din produse: unele produse se vestejesc (legume, fructe), la produsele din lemn apar contrageri, dezlipiri ale furnirului etc.

2. Modificări chimice Au loc sub influenţa unor factori interni şi externi: temperatura, oxigenul aerului, radiaţiile

luminoase etc. Produsele metalice la o umiditate ridicată a aerului suferă un proces de coroziune. În cazul

recipientelor metalice pentru conserve, coroziunea poate provoca bombajul chimic, numit şi bombaj de hidrogen, conservele căpătând un gust şi miros neplăcut. Produsele chimice îşi pot modifica compoziţia chimică, schimbându-şi proprietăţile (de exemplu, denaturarea culorii pigmenţilor şi coloranţilor). Produsele metalice pot suferi procese de coroziune.

3. Modificări biochimice şi microbiologice Modificările biochimice sunt determinate de activitatea enzimelor existente în produsele

alimentare, facilitând desfăşurarea unor procese ca: respiraţia, maturarea, autoliza etc. Modificările microbiologice au loc datorită acţiunii microorganismelor (bacterii, drojdii,

mucegaiuri) asupra unor substanţe din produse, pe care la transformă în cadrul proceselor de fermentaţie, mucegăire, putrefacţie.

Respiraţia este un proces de oxidare din celula vie, specific produselor aflate în stare de aubioză (bioză parţială), de exemplu fructe sau legume proaspete. Respiraţia poate fi aerobă sau anaerobă. Respiraţia aerobă presupune degajarea unei însemnate cantităţi de căldură, iar respiraţia anaerobă este similară cu un proces de fermentaţie alcoolică.

Factorii cei mai importanţi care influenţează intensitatea procesului de respiraţie sunt temperatura şi umiditatea, care trebuie să se situeze între limitele standardizate.

Maturarea este un proces biochimic complex care constă în reacţii de hidroliză şi uneori de polimerizare şi condensare, care determină modificări favorabile în caracteristicile senzoriale, structurale şi tehnologice ale produselor agroalimentare (cereale, legume, vinuri, fructe, produse din carne, brânzeturi etc.).

Autoliza are loc după moartea organismului (de exemplu, după sacrificarea animalului), când predomină reacţiile de descompunere, produsul schimbându-şi consistenţa şi gustul.

Fermentaţia poate fi alcoolică, acetică, lactică, butirică în funcţie de substanţa rezultată preponderentă.

Fermentaţia alcoolică constă în transformarea de către drojdii, mucegaiuri şi bacterii a glucidelor în alcool etilic şi alţi produşi secundari. Fermentaţia alcoolică stă la baza unor procese tehnologice în industria alimentară – alcoolului, panificaţiei, vinificaţiei, berii etc.

Fermentaţia acetică constă în oxidarea alcoolului etilic până la acidul acetic. Această fermentaţie determină alterarea vinului, berii, produselor lactate acide, în prezenţa oxigenului aerului.

Fermentaţia lactică are lor sub acţiunea bacteriilor lactice, care transformă zaharurile în acid lactic. Se foloseşte la fabricarea produselor lactate acide şi la conservarea prin murare. Efectul negativ al acestei fermentaţii este întâlnit la păstrarea un timp mai îndelungat a produselor lactate, de exemplu, acrirea laptelui.

Fermentaţia butirică constă în transformarea glucidelor în acid butiric sub influenţa bacteriilor în lipsa aerului. Acest tip de fermentaţie apare în timpul păstrării necorespunzătoare a produselor murate, a laptelui, brânzeturilor etc., care capătă gust amar şi miros neplăcut.

Page 102: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

誀џ

102

Mucegăirea este procesul microbiologic, caracteristic produselor vegetale care prin conţinutul mare de apă şi reacţia slab acidă a mediului favorizează dezvoltarea mucegaiurilor. Ajunse la maturitate, aceste microorganisme colorează mediul în care se dezvoltă, consumă substanţele organice pentru a-şi asigura metabolismul propriu şi eliberează în mediul de reacţie enzime specifice.

Putrefacţia este un proces microbiologic declanşat de bacteriile de putrefacţia în prezenţa sau absenţa aerului, care hidrolizează enzimatic substanţele proteice până la aminoacizi, amine, fenoli, indol, scatol, mercaptan, gaze etc. O bună parte din aceste substanţe sunt toxice (putresceina, cadaverina, indol, scatol etc.) şi produsele putrezite au un gust şi miros respingător, fiind neconsumabile.

12.3. Păstrarea produselor în spaţii de depozitare Depozitele sunt verigi structurale ale unei unităţi care dispune de utilaje, instalaţii sau

dispozitive specifice, destinate efectuării diverselor operaţiuni de păstrare şi livrare a materialelor sau produselor finite potrivit destinaţiilor acestora.

Principalele operaţii efectuate în depozite sunt: primirea, păstrarea şi livrarea mărfurilor. În unele cazuri se pot efectua şi o serie de activităţi de prelucrare, ambalare etc.

Clasificarea depozitelor are la bază o serie de criterii, dintre care cele mai semnificative sunt: 1. după caracterul operaţiilor, deosebim depozite: - de achiziţie (se primesc mărfuri de la diferiţi furnizori, se formează sortimentul comercial); - de repartiţie (divizarea loturilor de mărfuri, formarea sortimentului comercial în loturi

necesare magazinelor de desfacere cu amănuntul); - de transbordare (primirea mărfurilor ce urmează să fie transferate de la un mijloc de

transport la altul: cale ferată – maritim; auto – cale ferată etc.); - de păstrare, care pot fi:

după durata păstrării: - pentru păstrare de scurtă durată; - pentru păstrare de lungă durată;

după construcţie: - obişnuite; - speciale (silozuri, frigorifice etc.).

2. după produsele depozitate: - specializate: - de strictă specializare (silozuri ciment, cartofi etc.); - pentru anumite grupe de mărfuri (textile, farmaceutice, metalo-chimice etc.); - combinate: - pentru mai multe grupe de mărfuri alăturate prin condiţiile de păstrare şi cererea de mărfuri (galanterie-mercerie, confecţii-tricotaje, piese auto-anvelope-consumabile auto etc.); - universale: - pentru mărfurile alimentare; - pentru mărfurile industriale. - mixte: atât pentru mărfurile alimentare, cât şi pentru cele nealimentare. 3. după aptitudinile produsului, respectiv după forma de prezentare: - depozite pentru produse în vrac (formă de depozitare şi transport în grămezi neambalate a materialelor pulverulente, granulare sau în bucăţi); - depozite pentru produse ambalate; - depozite combinate (produsele pot fi în vrac sau ambalate). 4. după natura constructivă: - depozite deschise (platforme neacoperite: pentru materiale de construcţii, lemn etc.); - depozite semideschise (platforme acoperite: şoproane pentru legume-fructe, semifabricate din lemn etc.); - depozite închise (construcţii speciale cu unul sau mai multe niveluri).

Page 103: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

103

5. după gradul de dotare: - neutilate (simple); - utilate: - cu ventilaţie mecanică - frigorifice - cu atmosferă controlată - mixte. Unele depozite sunt prevăzute cu maşini, instalaţii şi dispozitive pentru aşezarea şi păstrarea

mărfurilor, în care se includ aparatele de control, aparatele pentru luarea probelor, aparatele pentru controlul regimului mediului ambiant.

Depozitele pentru produsele alimentare au utilaje pentru păstrarea la rece, pentru prelucrarea parţială, instalaţii de aerisire. Ele fac posibilă reglarea temperaturii şi umidităţii din spaţiile de depozitare.

În funcţie de felul mărfurilor se stabileşte şi nivelul de iluminare. Se are în vedere, că acţiunea directă şi continuă a luminii solare accelerează procesele biochimice din produse, înrăutăţind calitatea acestora. În timpul depozitării, mărfurile trebuie protejate împotriva acţiunii insectelor, rozătoarelor etc., folosind insecticide şi raticide.

12.4. Pierderi naturale şi perisabilităţi ale mărfurilor În timpul păstrării şi transportului materialele pot să piardă din masa lor datorită unor cauze

naturale. Sub acţiunea factorilor interni sau externi pot apărea reduceri în greutate sau volum, numite pierderi naturale sau perisabilităţi. Pierderile naturale apar chiar în condiţii de respectare a regulilor de comerţ, iar cauzele care determină acest fenomen sunt de ordin obiectiv şi subiectiv.

Principalele cauze obiective care determină perisabilităţile mărfurilor sunt: - evaporarea (la făină, carne, salamuri, brânzeturi etc.); - volatilizarea (băuturi alcoolice, solvenţi, lacuri); - aglomerarea (lapte-praf, produse sodice, sare); - difuziunea apei sau grăsimii prin ambalaj (ciocolată, halva, semipreparate); - pulverizarea (scurgeri din saci de făină, lapte-praf, cafea).

Perisabilitatea este influenţată şi de factori subiectivi, din care amintim: - gradul de dotare tehnică a spaţiilor de depozitare fixe şi mobile (mijloace de

transport); - nerespectarea regulilor de comerţ şi a regimului de depozitare şi păstrare; - natura ambalajului şi modul de ambalare; - felul şi frecvenţa operaţiilor de sortare, debitare, ambalare; - durata păstrării. Pierderile naturale depind de anotimp, climă, cantitatea şi proprietăţile fizico-chimice ale

mărfurilor, de tipul ambalajelor, depozitului, durata şi condiţiile de păstrare şi transport. Prin îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare, influenţa acestor cauze se poate reduce la minimum, evitându-se uscarea, volatilizarea, evaporarea, scurgerea prin ambalaj, topirea, pulverizarea produselor etc.

Page 104: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

104

TEMA 13 RECEPŢIA CALITATIVA ȘI CANTITATIVĂ A LOTURILOR DE MĂRFURI

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiectivele operaționale -să definească recepția mărfurilor -să cunoască procedura de receptive calitativă și cantitativă a mărfurilor -să caracterizeze condițiile generale de receptive a mărfurilor -să explice procedura de formulare a actului de verificare Subiectele temei 13.1. Noțiune, caracteristica și principiile recepției mărfurilor 13.2. Condiţiile generale de recepţionare a mărfii conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova 13.3. Particularitățile recepționării mărfii conform cantității și calității

13.1. Noțiune,caracteristica și principiile recepției mărfurilor Mărfurile circulă pe piaţă atât sub formă de unicate, în număr redus şi în general mai

scumpe, cât mai ales sub formă de produse în serie, mai multe ca număr şi relativ mai ieftine per bucată, acestea fiind fabricate în loturi.

Pentru a se numi lot, grupul de unităţi de produs trebuie să conțină, pe cât posibil, unităţi de produs fabricate în esenţă în aceleaşi condiţii, pe durata aceleiaşi perioade de timp.

In cazul loturilor mici, produselor unicate sau de mare valoare, se aplică controlul integral, nefiind permisă efectuarea unor metode distructive de analiză.

Pentru loturile mari se poate aplica controlul statistic, neexistând interdicţii asupra efectuării unor metode distructive de analiză. Fac excepţie de la controlul statistic cazurile când are loc inspecţia caracteristicilor critice, ce pot genera neconformităti ce pun în pericol viaţa.

Controlul statistic la recepţia loturilor pe baza AQL se poate efectua prin două procedee: inspecţia prin atribute, când se constată pentru fiecare produs din eşantion prezenţa sau absenţa unor caracteristici calitative (atributive) stabilite anterior, şi se determină numărul total de neconformităti, respectiv prin măsurare, când inspecţia se realizează prin măsurarea unei caracteristici cantitative (măsurabile) pentru fiecare produs din eşantionul extras. Dacă în cazul "procedeului de inspecţie a calităţii prin atribute, planurile de eşantionare pot fi simple, duble sau multiple, în cazul procedeului de inspecţie a calităţii prin măsurare, planurile de eşantionare pot fi doar simple.—

Principiul controlului prin eşantionare constă în prelevarea aleatorie din efectivul de N probe al lotului, a unui număr de n probe, numit eşantion, care se verifică bucată cu bucată, rezultatele obţinute, în urma comparării numărului de produse neconforme cu numerele de acceptare şi respingere, extinzându-se pentru întregul lot.

Numerele de acceptare A şi respingere R reprezintă numărul maxim de produse neconforme pentru care lotul se acceptă, respectiv numărul minim de produse neconforme pentru care lotul se respinge. In general, în cazul ultimului eşantion extras, diferenţa dintre R şi A este de un produs verificat.

Page 105: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

105

Pe baza negocierilor dintre furnizor şi beneficiar, pentru efectiarea recepţiei calitative a loturilor, se stabilesc: mărimea N a loturilor, planul de eşantionare — simplu sau dublu sau multiplu, nivelul Nv de inspecţie şi limita calităţii acceptabile AQL.

Limita calităţii acceptabile, AQL, are 26 valori standardizate, între 0,01 şi 1000, este exprimat în procente (%), corespunde unei probabilităţi specificate şi reprezintă numărul maxim de produse neconforme la 100 unităţi de produs (cazul AQL intre 0,01 şi 10), respectiv numărul de neconformități la 100 unităţi de produs (cazul AQL între 10 şi 1000), putându-se considera drept calitate medie a procesului de fabricaţie la furnizor. Limita calităţii acceptabile AQL se alege în funcţie de importanţa sau de gravitatea neconfomităţii reperate; scade cu creşterea gravităţii neconformităţii.

Nivelul de inspecţie poate fi uzual I, II sau III şi special S-l, S-2, S-3, S-4, creşterea lui ducând la creşterea numărului efectivului eşantionului, adică mărirea numărului de exemplare care se verifică bucată cu bucată.

Planurile de eşantionare (simple, duble sau multiple) implică extragerea aleatoare a unui eşantion, extragerea unui eşantion sau a două eşantioane, respectiv extragerea unui eşantion, a două sau chiar şapte eşantioane, decizia de acceptare sau respingere putând fi luată, în funcţie de ca/., în urma comparării numărului de neconformităţi sesizate după inspecţia tuturor exemplarelor eşantionului cu numerele de acceptare A şi respingere R.

Gradul de severitate în timpul verificărilor poate fi normal, sever sau redus, în funcţie de seriozitatea furnizorilor şi de rezultatele anterioare. Deşi nu se stabileşte prin contract şi nu este stipulat în standarde, se începe întotdeauna cu inspecţia normală, trecerea la inspecţia severă, respectiv la cea redusă fiind funcţie de numărul loturilor succesive acceptate sau respinse, aceste numere fiind standardizate.

Controlându-se un număr mult mai mic de probe decât mărimea lotului, controlul statistic implică următoarele riscuri: pentru furnizor - riscul de a i se respinge lotul chiar dacă lotul este acceptabil din punct de vedere calitativ (risc a), iar pentru beneficiar - riscul de a accepta un lot, chiar dacă lotul este inacceptabil din punct de vedere calitativ (risc P).

Recepţia loturilor de mărfuri reprezintă verificarea calităţii şi cantităţii acestora de către beneficiar, pentru stabilirea concordanţei sau neconcordanţei dintre calitatea reală şi cea prescrisă sau contractată.

Etapele recepţiei mărfurilor (între acestea nu există delimitări stricte): - verificarea actelor ce însoţesc loturile de mărfuri (specificaţii, procese verbale de

autorecepţie, buletine de analiză, certificate de calitate, de garanţie etc), respectiv a gradului de concordanţă între ceea ce s-a contractat şi ceea ce s-a livrat;

- verificarea integrităţii sigiliului mijlocului de transport; - alegerea metodei de verificare: a) integral (bucată cu bucată sau 100%) b) prin eşantionare-selectarea tipului de verificare: a) prin atribute (corespunzătoare, necorespunzătoare) b) prin variabile (mărimi măsurabile) - stabilirea parametrilor statistici negociabili: 1)N - mărimea lotului 2) Nv - nivelul de verificare . 3) AQL - limita calităţii acceptabile 4) planurile de verificare (prin eşantionare simplă, dublă, multiplă), verificarea putând fi

normală, severă, redusă. - prelevarea eşantionului: - pentru loturi în unităţi, obiecte: se realizează prin metoda extragerii oarbe sau prin

metoda tabelului numerelor întâmplătoare - pentru produse livrate în vrac (vagoane de cereale, saci de zahăr etc): se realizează prin

Page 106: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

诀џ

106

metoda sferturilor - interpretarea rezultatelor (luarea deciziei de acceptare sau de respingere a lotului de

marfa). Recepţia calitativă a loturilor de mărfuri are implicaţii economice, sociale şi juridice. La

efectuarea recepţiei are loc schimbarea proprietarului mărfurilor, acestea trecând din patrimoniul furnizorului în cel al beneficiarului, din acest moment cei doi asumându-şi răspunderea pentru viciile ascunse respectiv aparente ale mărfurilor. Verificările realizate la recepţie asigură o probabilitate mai mare intrării pe piaţă a mărfurilor de calitate, fiind protejaţi consumatorii şi îmbunătăţindu-se imaginea firmelor producătoare sau comerciale implicate în circuitul respectivelor mărfuri. In cadrul recepţiei se întocmesc acte, care, în cazul unui litigiu, reprezintă probe, demonstrându-se cu ajutorul lor date ce facilitează urmărirea acţiunilor întreprinse.

13.2. Condiţiile generale de recepţionare a mărfii conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova

În conformitate cu Hotărîrea de Guvern nr 1068 despre Regulule de receptive cantitativă și calitativă a mărfurilor Cumpărătorul efectuează recepţionarea mărfii conform cantităţii şi calităţii de sine stătător, exceptînd cazurile menţionate în Regulamentul numit.

La recepţionarea mărfii se verifică conformitatea ei cu prevederile documentelor normative de standardizare şi a prescripţiilor tehnice.

Recepţionarea mărfii se efectuează, de asemenea, în conformitate cu datele indicate în marcaj şi în documentele de însoţire, de transport, care confirmă cantitatea şi calitatea mărfii livrate (facturi sau facturi de expediţie cu transportul feroviar -specificări, liste, etichete de ambalare, paşapoarte tehnice, certificate de conformitate, certificate de calitate a producătorului etc.), precum şi în conformitate cu condiţiile contractului. În cazul în care documentele menţionate sau unele din ele lipsesc, recepţionarea mărfii nu se efectuează, dacă contractul nu prevede altceva, iar la întocmirea actului se indică documentele care lipsesc şi care influenţează recepţionarea mărfii după cantitate şi calitate.

Cînd se depistează manco sau marfa este de calitate inadecvată, în cazul necesităţii întocmirii actului bilateral, chemarea reprezentantului furnizorului este obligatorie, cu excepţia cazurilor menţionate în prezentul Regulament.

În avizul de chemare a reprezentantului furnizorului se indică: • denumirea mărfii , data expedierii , numerele documentelor de trăsură sau de primire-

predare; • cantitatea mărfii care lipseşte şi valoarea ei, caracterul lipsei (numărul de locuri separate,

lipsa în ambalajul deteriorat şi alte date care confirmă lipsa sau calitatea inadecvată a mărfii);

• starea sigiliilor; • defecţiunile principale depistate în marfă, cantitatea mărfii de calitate inferioară; • timpul fixat pentru recepţionarea bilaterală comună a mărfii care corespunde cantităţii şi

calităţii (în termenele stabilite de legislaţia în vigoare şi de contract). Cînd reprezentantul furnizorului nu se prezintă la chemarea cumpărătorului în termenele stabilite

şi în cazurile în care chemarea reprezentantului furnizorului nu este obligatorie, verificarea cantităţii mărfii se efectuează cu participarea unui reprezentant competent al unei alte persoane juridice (expert al unor organizaţii specializate în acest domeniu), organ al controlului de stat, desemnat la înţelegerea cu conducătorul (locţiitorul conducătorului) acestei persoane sau organ juridic, iar verificarea calităţii mărfii - cu participarea reprezentantului organelor care efectuează controlul de stat al calităţii mărfii (centrele de igienă şi epidemiologie ale Ministerului Sănătăţii şi organele Departamentului Supraveghere Tehnică, Standardizare şi Metrologie). În cazul lipsei persoanelor

Page 107: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

107

date la locul aflării cumpărătorului controlul se efectuează cu participarea unui reprezentant competent al organului administraţiei publice locale, desemnat cu acordul acestui organ.

Recepţionarea mărfii poate fi efectuată de către cumpărător unilateral şi în cazul în care furnizorul a consimţit recepţionarea unilaterală de către cumpărător a mărfii, fără participarea reprezentanţilor.

Reprezentanţii desemnaţi pentru a participa la recepţionare sînt obligaţi să aibă un certificat unic cu ştampila persoanei juridice, inclusiv a organului de stat, semnat de conducătorul persoanei (organului) juridice sau de locţiitorul lui.

Cumpărătorul poate efectua, în conformitate cu legislaţia, documentele normative de standardizare sau contractul, controlul selectiv al cantităţii şi calităţii mărfii sau unei părţi a ei cu extinderea rezultatelor controlului asupra întregului lot de mărfuri.

Drept lot de marfă este considerată marfa care în cazul expedierii sau transmiterii (livrării) în adresa cumpărătorului este legalizată printr-un document de transport sau de însoţire unic, indiferent de numărul locurilor de ambalaj şi numărul de locuri de transport, necesare pentru transportarea ei.

13.3. Particularitățile recepționării mărfii conform cantității și calității

Cantitatea mărfii ce urmează să fie livrată cumpărătorului este prevăzută de contract în unităţi corespunzătoare de măsură sau în expresie valorică. Condiţiile privind cantitatea mărfii pot fi coordonate prin stabilirea în contract a modului de determinare a ei.

În cazul cînd în procesul recepţionării se depistează lipsă de marfă cumpărătorul este obligat: - să suspende recepţionarea; - să întreprindă măsuri de asigurare a integrităţii mărfii şi de evitare a amestecării ei cu o

altă marfă omogenă; - să legalizeze faptul de depistare a lipsei printr-un act semnat de persoanele care au

efectuat recepţionarea mărfii. În cazul depistării necorespunderii calităţii mărfii cu cerinţele documentelor normative de

standardizare, cu mostrele (etaloanele), contractul de livrare sau cu datele menţionate în marcaj sau în documentele de însoţire, care confirmă calitatea, cumpărătorul suspendează recepţionarea în continuare a mărfii şi întocmeşte un act în care indică cantitatea mărfii controlate şi caracterul necorespunderii (defecţiunilor) depistate în timpul recepţionării, totodată, cumpărătorul este obligat să asigure păstrarea mărfii de calitate inferioară în condiţiile care să zădărnicească înrăutăţirea în continuare a calităţii ei şi amestecarea cu o marfă omogenă.

Concomitent cu recepţionarea mărfii conform calităţii se efectuează controlul caracterului ei complet, corespunderii ambalajului, elementelor mărcii cu cerinţele documentelor normative de standardizare sau contractului.

Dacă pentru stabilirea calităţii mărfii legislaţia, documentele normative de standardizare sau contractul prevăd luarea probelor, persoanele care participă la recepţionarea mărfii conform calităţii sînt obligate să efectueze această luare de probe în strictă conformitate cu cerinţele prevăzute.

Rezultatele controlului calităţii probelor se extind asupra întregului lot de marfă din care ele au fost luate.

Faptul luării probelor se legalizează printr-un act semnat de către toate persoanele care au participat la această procedură.

În act urmează să se stipuleze: a) timpul şi locul întocmirii actului, denumirea cumpă-rătorului mărfii şi adresa lui juridică; b) numele, prenumele şi funcţiile persoanelor care au participat la luarea probelor; c) denumirea vînzătorului de la care a sosit marfa; d) numărul şi data încheierii contractului; e) numărul şi data eliberării facturii sau facturii de expediţie cu transportul feroviar în baza căruia

a sosit marfa şi data intrării ei la depozitul cumpărătorului;

Page 108: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

108

f) numărul şi data întocmirii documentului care confirmă calitatea mărfii; g) denumirea mărfii, tipul, modelul, articolul ei, data fabricării, termenul de valabilitate

(garanţie), cantitatea, numărul de locuri şi ambalajul din care s-au prelevat probele, cantitatea de marfă prelevată, cîte probe au fost formate şi destinaţia probelor;

h) actul legislativ, documentul normativ de standardizare şi contractul în baza cărora se efectuează luarea probelor;

i) dacă probele sînt asigurate cu etichete care să cuprindă datele prevăzute de legislaţie, documentul normativ de standardizare sau de contract;

î) alte date pe care persoanele participante la luarea probelor le vor considera necesare să fie incluse în act, pentru a da o caracteristică mai detaliată a probelor de mărfuri.

Una dintre probele mărfii rămîne la cumpărător, a doua este expediată furnizorului mărfii pînă la soluţionarea litigiului privind calitatea mărfii.

Furnizorul sau cumpărătorul este în drept, conform celor stabilite de legislaţie, să atace în justiţie actul de expertiză a calităţii mărfii întocmit de organele abilitate cu atare funcţii, precum şi să ceară efectuarea unei expertize repetate sau suplimentare.

Marfa recepţionată de cumpărător, trecută într-o categorie de calitate mai inferioară se reetichetează în baza actului privind rezultatele recepţionării, din contul furnizorului, dacă contractul nu prevede altceva.

Page 109: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

貰џ

109

TEMA 14 FALSIFICAREA MĂRFURILOR

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 Obiective operaționale -să prezinte noțiunea falsificării -să poată interpreta sensurile falsificării mărfurilor -să identifice criteriile de clasificare a tipurilor de falsificări -să caracterizeze tipurile de falsificări -să interpreteze aspectele economice privind falsificarea mărfurilor -să argumenteze aspectele sociale ale falsificării industrial ale mărfurilor Subiectele temei

14.1. Noțiune, caracteristica și sensul falsificării 14. 2. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor 14. 3. Aspecte economice şi sociale privind falsificarea mărfurilor industriale

14.1. Noțiune, caracteristica și sensul falsificării Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cu altul, deja existent în

comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite. Expertizele având drept obiect mărfuri falsificate sau contaminate sunt în general expertize complexe, cu participarea unor specialişti din diverse domenii, necesitând investigaţii laborioase şi de durată. Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria mărfurilor frauduloase, a căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti - sursele potenţiale ale acestor mărfuri frauduloase sunt: - economia de piaţă, bazată pe libera reglare a cererii cu ofertă; - lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi internaţionale; - creşterea numărului agenţilor comerciali implicaţi într-un proces logistic.

Alţi autori definesc falsificarea ca fiind „operaţia de obţinerea şi comercializare a acelor produse care reprezintă reproduceri (imitaţii) aproape fidele, dar de calitate inferioară, a unor produse originale existente pe piaţă, operaţie efectuată în scop fraudulos pentru obţinerea unor venituri necuvenite.

Sensul corect al noţiunii de falsificare poate fi mai bine conturat dacă se ţine seama de principalele direcţii posibile de falsificare care, în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate după cum urmează: • îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale; • modificarea proporţiei normale de componente chimice specifice; • introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia; • substituirea unor componente naturale cu componente sintetice sau artificiale, neavizate din

punct de vedere sanitar;

Page 110: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

110

• comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural; • produsul este complet falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice

asemănătoare celor din care se obţine produsul natural; • recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării defectelor care ar fi evidenţiat

proprietăţile necorespunzătoare ale produsului respectiv.

14. 2. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor Falsificarea mărfurilor industriale prezintă anumite particularităţi faţă de cea a mărfurilor

alimentare, particularităţi legate de natura materiilor prime, destinaţie, termen de garanţie (unele produse sunt de folosinţă îndelungată), condiţiile de păstrare şi depozitare, tehnica de realizare a falsului ş.a.

Amploarea fenomenului de contrafacere de la început de mileniu trei arată importanţa cunoaşterii principalelor tipuri de falsificări de către agenţii economici pentru a lua măsuri de protecţie a consumatorilor şi a evita pătrunderea pe piaţa românească a mărfurilor falsificate. 1. După calitatea execuţiei, tipurile de falsificări ale mărfurilor industriale care s-au dezvoltat de-a lungul anilor pot fi incluse în trei grupe largi care reflectă căile urmate de industrializare, şi anume: • Falsificarea artizanală (sau tradiţională). Se bazează pe îndemânarea unui specialist în

producerea de falsuri. Acest tip de falsuri este întâlnit, de regulă, în domeniul antichităţilor, artelor, ceramică, sticlă, mobilier, covoare, ceasuri, bijuterii şi multe altele. Falsificatorul posedă alături de specialitatea sa şi alte tehnici cu ajutorul cărora creează o reproducere precisă cu o aură de vechime (patină). Uneori reuşesc să transforme creaţii deteriorate sau obiecte de artă obişnuite în opere reproduse perfect dând impresia de autentic.

• Falsificarea de slabă calitate. Este realizată folosind materii prime, materiale şi tehnologii mai puţin valoroase. Acest tip de falsificare este cel mai comun, cel mai întâlnit şi se referă la aproape toate grupele şi subgrupele de mărfuri industriale. Foloseşte tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o finanţare considerabilă şi abilităţi organizaţionale deoarece depinde de nivelul economiei la scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internaţional şi pot produce sau cumpăra componente din multe ţări, pot să le asambleze, ambaleze şi eticheteze în altă ţară şi totuşi să le vândă în cu totul alte regiuni geografice.

Tehnici care abordează acest tip de falsificare implică copierea cu ajutorul unor dispozitive de copiat foarte ieftine, pentru care nivelul de îndemânare necesar este minim. Astfel de domenii includ copierea unor programe de calculator şi a unor caste audio neprotejate. Deşi mediul respectiv poate fi considerat ca fiind falsificare de înaltă performanţă, tehnologia a venit în sprijinul falsificatorului prin faptul că i-a furnizat acestuia instrumentele necesare pentru a face copiile. Dispozitivele de copiere color avansate reprezintă un alt exemplu major de tehnologie nouă care a fost utilizată de către falsificatori pentru a produce acte justificative, bancnote şi o serie întreagă de alte documente de valoare. Dispozitivele de scanat, de imprimat şi computerele ieftine sunt de asemenea folosite de către o generaţie nouă de falsificatori amatori pentru a realiza copii cât mai aproape de cele originale după documentele de valoare.

Falsificarea de slabă calitate se dezvoltă odată cu industrializarea şi beneficiază de metode moderne pentru producţia de masă.

• Falsificarea de înaltă performanţă necesită, în general, abilităţi considerabile pentru a realiza produse foarte apropiate cu originalul. Putem da exemple de falsificări de produse electronice cum ar fi circuite imprimate care conţin software pentru jocuri pe computer. Tehnicile implică stimularea plăcuţei originale prin analizarea componentelor şi încercarea de a crea acelaşi rezultat folosind alte componente. Alte produse care au fost atacate de falsificatorii de înaltă

Page 111: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

111

performanţă sunt: valuta, cărţile de credit, cartelele telefonice, decodoarele pentru sateliţi, produsele farmaceutice etc.

2. După oferta de mărfuri industriale falsificate şi prezentate la comercializare se disting cinci grupe care diferă şi pot fi uşor identificate. Cumpărătorul poate alege dintr-o ofertă relativ mare şi diversificată la preţuri diferite şi dacă este mai puţin informat poate fi uşor înşelat. • Mărfuri „de producător”. Multe mărfuri industriale sunt falsificate chiar de producător sau de

constructor prin diferite modalităţi. Mărfurile cu marcă de renume, recunoscute pe piaţa mondială ca mărfuri originale, autentice nu suferă acest fenomen deoarece marile firme producătoare şi-ar afecta renumele. Este cazul mărfurilor în domeniul auto (inclusiv piesele de schimb), electronice, electrocasnice, jeans, încălţămintea sport ş.a.

Mărfurile autentice sunt prezentate în ambalaje originale, poartă logo-ul mărcii de renume. Ele sunt conforme 100% cu caietul de sarcini şi sunt protejate de prevederile legale privind protecţia intelectuală şi artistică. În general, aceste mărfuri sunt vândute de reprezentanţele producătorilor sau prin reţeaua de comercializare a hypermarket-urilor..

• Mărfuri „de furnizor”. Marii producători de mărfuri industriale (autoturisme, electrocasnice, electronice ş.a.) transferă fabricarea pieselor necesare montajului sau chiar produsele lor către alte întreprinderi. Acestea comercializează piesele sau produsele şi sub propria lor marcă iar piesele respective sunt destinate înlocuirii componentelor defectate sau uzate (piese de schimb).

Calitatea ar trebui să fie în mod strict aceeaşi cu a pieselor sau cu produsele de origine (realizate de producătorul sau constructorul mărcii respective) căci este vorba de aceleaşi piese de schimb sau produs, numai ambalajul se schimbă şi poartă numele producătorului care este şi furnizorul mărcii produsului respectiv.

Dificultăţile care apar la aceste produse „de furnizor" sunt legate de faptul că nu este posibil să se facă o triere între mărcile omologate şi imitaţii (falsuri). Aceste produse se comercializează prin hipermarket-uri, magazine specializate şi în cazul pieselor de schimb prin service-uri.

• Produse „adaptabile". Provin în general de la fabricanţii care nu au fost reţinute de marele producător (constructor) în procesul de negociere al ofertei pentru a participa la realizarea montajului final al produsului industrial. Şi aceste piese de schimb sau produse oferă un nivel bun de calitate. Ele corespund caietului de sarcini al mărcii produsului respectiv. Ele pot fi comercializate sau montate şi utilizate fără teamă la reparaţia produsului, fiind comercializate prin hipermarketuri, magazine specializate şi prin service-uri independente.

• Produse „pirat". Sunt produse care nu posedă calităţile şi nici durata de utilizare şi oferă „aparenţa unor produse autentice". Mărfurile pirat se întâlnesc în domeniul pieselor de schimb, mărfuri auto, electronice, electrocasnice, CD-uri, articole jeans, încălţăminte sport, software şi multe altele.

• Produse „reciclate". Sunt produse care au fost folosite (utilizate) şi apoi sunt comercializate (second-hand) sau rezultă din dezmembrarea unor produse, demontarea sau demolarea (în cazul construcţiilor) şi afectează securitatea şi siguranţa în utilizare şi interesele economice ale consumatorului. Calitatea unor astfel de produse poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa consumatorului.

3. După modalitatea (tehnologia) de execuţie a falsului putem evidenţia numeroase tipuri

care reflectă spiritul inventiv al executantului: • Substituirea. Constă în înlocuirea unor componente naturale din mărfurile industriale cu unele

sintetice, artificiale, cu valoare inferioară şi neavizate uneori din punct de vedere toxicologic sau igienico-sanitar. Este întâlnită în cazul produselor de parfumerie, a produselor cosmetice, textilelor, încălţămintei, lacurilor şi vopselelor, pietrelor preţioase şi multe altele. Tot substituirea se consideră şi încadrarea intenţionată a unui produs de calitate inferioară într-o clasă de calitate superioară. Această modalitate este practicată la acele mărfuri industriale la care se face sortarea

Page 112: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

趠џ

112

pe calităţi în funcţie de numărul, mărimea şi poziţionarea defectelor şi care au preţuri diferenţiate în comercializare. Este cazul tricotajelor, produselor ceramice, blănurilor etc.

• Alterarea. Constă în comercializarea la preţurile curente ale unor produse la care s-au instalat modificări fizico-chimice şi mecanice datorită structurii şi compoziţiei chimice interne şi care afectează caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, mecanice şi chiar securitatea şi siguranţa în utilizarea produselor. Se mai pot întâmpla aceste procese şi prin depăşirea termenului de garanţie şi comercializarea produselor după această dată. Exemple pot fi evidenţiate în cazul agenţilor de spălare, lacuri şi vopsele, produse de cauciuc, încălţăminte şi marochinărie din înlocuitori ai pielii ş.a.

• Contrafacerea. Există un număr mare de definiţii ale termenului şi ale activităţilor care sunt în strânsă legătură cu aceasta în funcţie de contextul în care este folosit. Contrafacerea produselor industriale cuprinde trei modalităţi de execuţie: a. Imitarea. Constă în realizarea unui produs care este foarte asemănător cu un alt produs

fabricat de altcineva cu scopul de a părea că este original. Este mult întâlnită în domeniul mărcilor, ambalajelor, etichetelor etc.

b. Pirateria. Este folosită mult în legătură cu dreptul de proprietate intelectuală. Putem evidenţia: pirateria software, pirateria CD-urilor, pirateria textilă ş.a.

c. Sofisticarea. Constă în modificarea compoziţiei unui produs sau a reţelei de fabricaţie prin folosirea uneia sau mai multor componente şi înlocuirea lor cu altele de calitate şi valoare inferioară.

• Reciclarea. Constă în punerea din nou în valoare (mai redusă) a unor produse rezultate prin demontare, dezmembrare, demolare (în cazul construcţiilor), recondiţionare şi reconstituire. Reprezintă un grup important de produse comercializate sub numele de „second-hand". a. Demontarea. Se realizează prin desfacerea unui aparat, instrument, mecanism, produs în

părţile lui componente, în sisteme şi piese şi apoi comercializarea acestora ca piese; uneori chiar drept piese noi. Ele pot reprezenta un pericol pentru securitatea şi siguranţa în utilizare şi în acelaşi timp constituie şi o înşelare a consumatorului. Un exemplu mediatizat este cel al autoturismelor Dacia furate care sunt dezasamblate şi demontate până la piese şi apoi comercializate.

b. Dezasamblarea. Constă în desfacerea unui sistem în două sau mai multe piese (componente) îmbinate sau articulate.

c. Demolarea. Constă în dezvoltarea unor construcţii şi recuperarea principalelor materiale de construcţie prin comercializarea acestora.

d. Recondiţionarea. Constituie operaţia de remediere a unor defecte, degradări şi readucerea lor în starea de funcţionare în cazul unor aparate sau de utilizare şi apoi comercializarea lor la preţurile pieţei. Este curent întâlnită la toate mărfurile industriale din import care au suferit deteriorări din timpul transportului şi în special din timpul transportului maritim (furtuni, variaţie de temperatură, umiditate, aşezare şi depozitare necorespunzătoare ş.a.).

e. Reconstituirea. Constă în recompunerea părţilor componente ale unui produs, a reface fără modificări în mărime reală, în desen sau în plan, pe bază de fragmente sau de documente. Se aplică la obiecte de ceramică de artă, mobilier artistic, edificii, documente şi în special la opere de artă. Atât recondiţionarea cât şi reconstituirea sunt realizate prin intervenţia muncii unor specialişti sau echipe de specialişti de înalt profesionalism. În majoritatea cazurilor, ele sunt produse cu o funcţie convenţională extraordinară. De exemplu: tablouri, statuete, ceramică artistică ş.a. Unele din aceste obiecte sunt comercializate prin case de licitaţii, magazine de antichităţi etc.

4. După regiunea geografică de realizare. Se disting: falsificări la nivel zonal, falsificări la nivel naţional şi falsificări realizate la nivel mondial. • Falsificările la nivel zonal. Constă în realizarea de falsuri la nivelul unei întreprinderi mici

dintr-o localitate sau zonă geografică. În acest context se cuprind contrafacerile de produse cu

Page 113: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

113

denumiri de origine. Denumirea de origine reprezintă denumirea locului de provenienţă a produsului industrial prin utilizarea unei indicaţii geografice. Conform legii 84/1998 această indicaţie geografică serveşte la identificarea unui produs originar dintr-o regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, un renume sau alte caracteristici determinate îi sunt atribuite acestei origini geografice. Exemplu: chihlimbar de Buzău, cristal de stâncă de Maramureş, sticlă Murano (Italia), sticlă Boemia, ceramică de Meissen (Germania), porţelan Sevres (Franţa), piele de Cordoba (Spania). Ele se pot comercializa pe plan local, la nivel naţional şi chiar mondial.

• Falsificări la nivel naţional. Sunt realizate de producătorii mari, de importanţă naţională sau realizate de grupuri mici de falsificatori. Produsele falsificate sunt comercializate în toate zonele ţării. Putem exemplifica falsul de bancnotă, CD-uri pirat, îmbrăcăminte geans, încălţăminte, articole, electrotehnice, electronice ş.a.

• Falsificări de produse industriale la nivel mondial. In cazul acestor produse se întâlnesc reţele multinaţionale care se întind din Asia până în Europa. Este cazul produselor de încălţăminte sport, tricotaje, produse electronice şi multe altele.

Poliţia Economică din România a sesizat existenţa unor „rute balcanice" pe care circulă mărfurile false şi de contrabandă. Această situaţie a creat în spaţiul românesc reţele de depozitare, ambalare şi transport pentru aceste tipuri de mărfuri, în acest traseu Bulgaria şi Grecia sunt „etape obligatorii" pe care le parcurg mărfurile.

5. După gradul de falsificare. Se disting două tipuri şi anume: falsificare totală şi falsificare parţială. • Falsificarea totală. Constă în realizarea falsului prin contrafacere, substituire totală şi încadrare a

mărfii dintr-o calitate inferioară într-o calitate superioară. Este cea mai des întâlnită pe piaţa afectând mult interesele economice ale consumatorilor.

• Falsificarea parţială. Constă în realizarea de falsuri numai a unei anumite părţi din produs sau numai a unor componente. De exemplu în bijuteriile de metale preţioase se falsifică numai piatra sau pietrele preţioase.

Falsul parţial în cazul bancnotelor constă în îndepărtarea unei părţi din desenul valorii bancnotei şi gravarea prin diverse mijloace a simbolului cifrei prin care se măreşte valoarea cupiurii, astfel prin adăugarea cifrei zero la cifra nominală a bancnotei de 10 se obţine cifra 100.

Falsificarea parţială se întâlneşte la acte, documente, timbre, ceasuri de lux, obiecte de artă şi multe altele.

6. După statutul de autorizare al agentului economic de comercializare se disting mai multe grupe. • Falsuri întâlnite în unităţi autorizate. Agenţii economici primesc autorizaţie de comercializare a

unor grupe de produse. Mulţi dintre agenţi, pe lângă grupe de mărfuri autorizate, comercializează şi altei produse care de regulă au provenienţa neclară (sunt false). Exemple: piese de schimb auto, produse din cauciuc, mărfuri electrice, uneltei metalice, cosmetice ş.a.

• Falsuri întâlnite în unităţi neautorizate. Sunt unităţile comerciale care nu au primit autorizaţie de funcţionare şi comercializare. În buticuri şi unităţi stradale se vând mărfuri falsificate: accesorii pentru telefoane mobile, baterii, încălţăminte, fluide auto (antigel, lichid de frână) ş.a.

• Falsuri întâlnite în târguri. Aceste produse industriale noi sunt în majoritate falsuri iar comercianţii se bazează pe statutul pe care îl are acest mod de comercializare. Produsele industriale vechi chiar dacă nu sunt falsuri, în majoritatea lor pun în pericol sănătatea şi siguranţa în utilizare a produselor, ca de exemplu: mărfuri electrocasnice, piese de schimb auto, medicamente, produse chimice, produse cosmetice şi altele.

7. După perioada de timp în care are loc realizarea falsificării mărfurilor industriale distingem trei grupe şi anume: falsificări de epocă, falsificări ale unor obiecte sau mărfuri realizate

Page 114: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

114

într-o perioadă mai târzie decât perioada în care au fost concepute şi realizate produsele originale şi falsificare modernă.

Aceste tipuri de falsuri sunt specifice mărfurilor industriale datorită faptului că sunt articole de folosinţă îndelungată (ceramică, statuete, bijuterii ş.a.) sau chiar sunt articole eterne (bijuterii din aur, platină, pietre preţioase ş.a.).

Unele falsuri au fost identificate mai târziu odată cu perfecţionarea metodelor de analiză şi realizarea unei aparaturi mai sofisticate şi cu un grad foarte mare de precizie. • Falsul de epocă. Este realizat chiar în perioada de timp în care a fost creat şi obţinut produsul

industrial original, autentic. De exemplu, unele monede, medalii, bijuterii ş.a. nici nu apăruseră bine şi erau şi falsificate. Falsificarea monedei deşi era pedepsită cu moartea, se găseau îndrăzneţi care să falsifice banii.

• Falsul realizat într-o perioadă mai târzie. Constă în realizarea unor falsuri într-o perioadă mai târzie decât a fost realizat produsul autentic. Sunt nenumărate exemple care se dau la fiecare grupă de mărfuri studiată. Exemplul cel mai concludent este cel al figurinelor de Tanagra.

• Falsul modern. Constă în realizarea unor falsuri în epoca contemporană. Acesta cuprinde două tipuri de falsificări în funcţie de tipul de mărfuri industriale la care se referă şi deci se întâlneşte numai la mărfurile industriale: a. Falsul modern al unor mărfuri industriale antice sau din perioade mai vechi, ca de exemplu:

statuete de fildeş, mobilier, ceramică, bijuterii etc. b. Falsul modern al mărfurilor contemporane în care se includ toate falsurile întâlnite pe piaţa

românească şi pe piaţa mondială în cadrul tuturor grupelor de mărfuri.

14. 3. Aspecte economice şi sociale privind falsificarea mărfurilor industriale Falsificarea mărfurilor este un fenomen extrem de complex. Pe lângă faptul că loveşte în consumatori, aceştia suferind în cele mai fericite cazuri doar pagube de ordin bănesc, o altă categorie de victime care suferă datorită acestui proces sunt producătorii sau comercianţii cinstiţi. Producătorii cinstiţi ajung să rămână cu marfa nevândută şi chiar sunt supuşi falimentului datorită datoriilor prea mari pe care le au faţă de stat. Şi statul este afectat de acţiunile ilicite ale falsificatorilor pentru că aceştia se sustrag de la plata impozitelor şi taxelor astfel înregistrându-se pagube de miliarde la buget. Agenţii economici care contrafac mărfurile se folosesc de orice mijloace pentru a-şi vinde marfa: reclamă falsă, concurenţă neloială etc. Şi piaţa forţei de muncă are de suferit. Astfel fabricile trebuie să restructureze din personal datorită lipsei banilor şi a datoriilor prea mari iar salariaţii se trezesc în stradă fără nici un venit. De disperare se vor adresa tocmai acestor agenţi economici necinstiţi care-i exploatează la maxim, fără nici o protecţie a sănătăţii iar salariile pe care le plătesc sunt „de mizerie". Bineînţeles că se munceşte „la negru", fără carte de muncă, (nu mai au vechimea trecută pe cartea de muncă). 1. Concurenţa neloială Concurenţa neloială prevede următoarele trei situaţii: • concurenţa dintre stat şi societăţile cu capital de stat pe de o parte şi firmele private pe de altă

parte; • concurenţa dintre firmele străine şi cele româneşti; • concurenţa dintre firmele care îşi desfăşoară activitatea cinstit şi cele care aruncă pe piaţă falsuri

ori mărfuri de proastă calitate. Având în vedere subiectul abordat, în continuare se va vorbi mai mult despre această ultimă formă a concurenţei neloiale. Aceste firme care se ocupă cu falsificări şi contrafaceri se bazează pe lipsa de informare a consumatorilor sau pe confuzia creată în mintea clienţilor. Cel mai utilizat domeniu este acela al semnelor distinctive şi în special al mărcilor. Foarte mulţi consideră că dreptul

Page 115: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

躐џ

115

de autor se răsfrânge doar asupra numelui unui produs. Dar în mod normal el se răsfrânge şi asupra etichetei şi asupra formei grafice, a concepţiei. Astfel, mulţi producători profitând de lipsa de intervenţia a organismelor de control aruncă produse de foarte slabă calitate dar care au un nume şi un ambalaj asemănător cu ale unor produse celebre. Deci, dreptul de autor se extinde şi asupra etichetei. Marii producători cheltuiesc foarte mulţi bani iar impunerea unui nume de marcă durează uneori zeci de ani. Este vorba şi de foarte multă muncă pentru că de cele mai multe ori marca reprezintă singura garanţie de calitate a produsului. Dar, din păcate există mulţi producători care modifică puţin un nume, fură pur şi simplu concepţia grafică a etichetei şi apoi scot produsul pe piaţă. De aceea se impune cu necesitate pe lângă protecţia consumatorilor şi o protecţie a celor care îşi pun în joc talentul, munca, timpul şi chiar economiile de o viaţă. Pentru protecţia lor funcţionează Oficiul Român pentru Drepturi de Autor şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. În ceea ce priveşte activitatea OSIM-ului, producătorii români se plâng de acesta. Astfel, ei spun că înregistrarea unei mărci depinde de bunăvoinţa funcţionarilor. Nici investitorii nu se simt protejaţi. Ei scot un produs pe care îl înregistrează la OSIM, apoi altcineva vine pe piaţă cu o marcă asemănătoare, falsificată, făcând concurenţă neloială producătorului cinstit. Producătorul prejudiciat se poate adresa direct instanţei, însă, înainte se poate consulta cu avocaţi specializaţi în astfel de probleme, respectiv apărarea drepturilor de autor, dreptului intelectual cât şi al concurenţei neloiale. Rezolvarea cazurilor în faţa justiţiei întâmpină în România o serie de dificultăţi: - prima problemă este aceea a procedurii care ia foarte mult timp; - se cheltuiesc foarte mulţi bani (avocaţi, taxe); - numărul judecătorilor specializaţi în protejarea dreptului de autor şi al concurenţei neloiale este

foarte scăzut. De aceea, unii judecători emit hotărâri ciudate datorită necunoaşterii legii. Din aceasta cauză, foarte puţine dosare ajung în instanţă.

Un caz binecunoscut de concurenţă neloială se practică în domeniul producţiei şi comerţului cu aparatură electronică, electrotehnică şi electrocasnică. Astfel, în vestul ţării, s-a accentuat un fenomen care subminează eforturile de îmbunătăţire a calităţii acestor produse de către agenţii economici cinstiţi. Practic, a înflorit o adevărată reţea comercială paralelă care nu numai că diminuează încasările producătorilor, dar care creează şi pagube considerabile la bugetul de stat prin evaziunea fiscală masivă pe care o practică. Sistemul este oarecum simplu şi el beneficiază de uşurinţa cu care pot fi introduse în ţară astfel de produse cumpărate în special din Ungaria. Astfel, un număr mare de patroni trec graniţa în Ungaria mergând direct la standurile „Metro" din Debreţin, acolo unde prezenţa românilor este atât de însemnată încât preţurile sunt afişate în lei. De acolo, sunt cumpărate anual zeci de mii de astfel de aparate, urcate în maşini şi introduse în ţară declarându-se la vamă că au fost cumpărate pentru uzul propriu sau pentru prieteni. Apoi, ele sunt vândute la preţ de dumping. Nici pentru consumatori situaţia nu este avantajoasă deoarece aparatele sunt vândute în ţară fără declaraţie de conformitate, fără certificate de garanţie, fără piese de schimb şi fără să se asigure service. Şi comerţul second-hand din România aduce prejudicii producătorilor. Peste tot în lume există comerţ second-hand. Chiar şi în ţările civilizate. Dar acolo, acest tip de afacere este strict reglementat atât pentru a se asigura deplina protecţie a consumatorilor cât şi pentru a fi protejate interesele producătorilor. La noi nu numai că producătorii au de suferit dar şi consumatorii. În România se constată că în primele zece luni ale anului 2000 s-au importat circa 200 de mii de bucăţi televizoare color, din care aproximativ 70-75% reprezintă importul de produse second-hand. În acelaşi timp, deşi, capacitatea de producţie a fabricanţilor locali depăşesc 400 de mii de bucăţi, producţia totală realizată nu depăşeşte 100 de mii. Preţul mediu al unui televizor second-hand este înjur de 5-6 dolari. Preţurile relativ mici cu care sunt comercializate produsele second-hand pe piaţa românească reprezintă 25-30% din preţurile unor produse noi echivalente şi fac ca aceste aparate să fie atractive

Page 116: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

116

pentru cumpărătorii săraci, făcând concurenţă neloială producătorilor locali. Retragerea pieţei a condus şi la restructurări urmată de reducerea personalului în cazul producătorilor de televizoare de la 1040 la 390 de angajaţi. Aceste aparate second-hand pot pune însă în pericol sănătatea consumatorilor. De cele mai multe ori aparatele sunt vândute după ce au funcţionat 10-15 ani în medii diverse, cu un nivel de igienă variabil: hoteluri, restaurante, locuinţe insalubre, bucătării etc. deoarece nu există posibilitatea tehnică a unei igienizări sau dezinfectări din cauza sensibilităţii componentelor şi circuitelor electronice, aceste aparate pot fi adevărate focare de infecţie cu boli grave ca hepatite, enterite, boli de piele, boli alergice. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul altor grupe de mărfuri industriale şi de aici se pot trage concluzii generale. 2. Evaziunea fiscală Contrafacerea mărfurilor este una din formele de criminalitate economică care se manifestă ca un fenomen acut pe piaţa românească. Evaziunea fiscală a atins o cotă îngrijorătoare. În ultimii ani, nu se mai acţionează haotic ci se remarcă o grupare şi perfecţionare a infractorilor, astfel că evaziunea fiscală a ajuns o afacere profitabilă pentru aceştia. Aceste infracţiuni de contrafacere şi evaziuni fiscale au ajuns să afecteze destul de grav economia naţională. În ţara noastră cele mai reprezentative grupuri care acţionează sunt: mafia chinezească, ţigănească, turcă, arabă, ucraineană şi moldovenească. La aceştia se adaugă şi agenţii economici români care fac ca bugetul să aibă pierderi extrem de mari. Studiind, criminalitatea economică în România, IGP a elaborat un studiu de specialitate în care evidenţia existenţa a trei etape în evoluţia acestui fenomen: - Prima etapă, numită „ermetică", caracteristică grupurilor care s-au constituit pe criterii etnice şi

profesionale; - A doua etapă numită „etapa de deschidere a grupurilor" în care se realizează absorbţia în

interiorul acestor grupuri a specialiştilor din domeniul comercial, administrativ, financiar (experţi, jurişti, funcţionari bancari ş.a.);

- A treia etapă „de internaţionalizare", care se manifestă printr-un parteneriat de afaceri între grupurile conducătoare, pentru a-şi asigura supremaţia în afaceri.

Statul pentru a aduce venituri cât mai mari la buget ridică nivelul accizelor şi taxelor. Astfel, agenţii economici cinstiţi ajung să plătească accize de 800%, plătind milioane de lei taxe şi impozite pe lună iar alţii obţin produsele din tot felul de materii prime în condiţii greu de imaginat şi ajung să le vândă pe piaţă la preţuri de nimic. Un exemplu concludent este cel al şamponului „Coral" care este falsificat în butoaie de către firma „Coral cosmetics" şi se comercializează la preţuri foarte reduse comparativ cu preţurile pieţei. Şi în cazul comercianţilor există nereguli. Cazul produselor care trec prin vamă uşor este foarte cunoscut. Astfel, patronii unor firme din România comandă mărfuri din altă ţară şi care sunt declarate la vamă ca fiind pentru uzul propriu sau pentru prieteni; în acest fel beneficiind şi de returnarea a 75% din taxa pe valoarea adăugată recuperate în vama vecină cu care practică acest sistem de aprovizionare. Produsele falsificate şi contrafăcute sunt o altă problemă cu care se confruntă vameşii români. Aceştia nu pot stopa pătrunderea pe teritoriul României a acestor produse. Legislaţia în vigoare nu poate stopa falsurile pentru că nu există norme metodologice care să specifice cum va proceda vama şi cine va hotărî ca acele mărfuri sunt contrafăcute. Pentru că vor exista mereu doi agenţi economici care vor spune că marfa este contrafăcută iar celălalt care a adus-o că este originală. Specialiştii Comitetului European pe Probleme de Criminalitate au realizat un studiu în 2008 şi au ajuns la concluzia că valoarea bunurilor contrafăcute depistate în anul 2007 este de 130 de milioane de lei. Dintre principalele mărfuri evidenţiate în studii fac parte: mărfuri textile (ciorapi, dresuri pentru femei, copii, confecţii, îmbrăcăminte jeans), încălţăminte sport, bunuri de uz casnic de folosinţă îndelungată ş.a. Acestea sunt înregistrate la preţuri derizorii.

Page 117: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

117

Se impune cu necesitate o colaborare mai bună între Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, OSIM şi Garda Financiară şi astfel se vor obţine rezultate benefice atât pentru consumatori cât şi pentru producători. 3. Publicitatea falsă Legea publicităţii era fără îndoială necesară. Reglementarea vine în concordanţă atât cu dispoziţiile legale care privesc publicitatea în zona audiovizualului cât şi a Legii Concurenţei. La capitolul „Dispoziţii generale" legea specifică faptul că e menită a proteja atât consumatorii de produse şi servicii cât şi producătorii de bunuri precum şi interesul general împotriva publicităţii înşelătoare şi a publicităţii comparative. Publicitatea înşelătoare se referă la orice formă de publicitate care în orice fel inclusiv în modul de prezentare, induce în eroare orice persoană, lezându-i drepturile de consumator sau care poate leza interesele unui concurent. Această formă de publicitate s-a aflat în atenţia legiuitorilor încă de la începutul secolului trecut, din 7 aprilie 1914 o decizie celebră a Reichsgericht-ului susţinea reprimarea publicităţii mincinoase conducând nu numai la o protecţie a concurenţilor dar şi la o loialitate comercială în interes public. Publicitatea comparativă se referă la orice tip de publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciilor oferite de acesta. Şi totuşi, există o serie de reclame care încalcă legea fără a fi însă sancţionate. Pentru a da cât mai mare greutate mesajului publicitar unele firme apelează la tot felul de mijloace. Duplicitatea mesajului este evidentă mai ales când mesajul publicitar al unui produs este întărit de recomandarea unui medic. Nu de puţine ori au fost difuzate pe micile ecrane spoturi publicitare care ne îndeamnă să comparăm un produs sau altul, anunţându-ne în final că respectiva marfa are recomandarea medicului. Dar care medic şi pe cine reprezintă el nu se mai specifică. De aceea, OPC avertizează că singurele menţionări de acest tip care pot prezenta încredere pentru consumatori sunt cele care poartă ştampila laboratorului „Larex" sau ale organizaţiilor autorizate de lege. În publicitatea românească, fiecare spune ce vrea, se laudă nestingherit, că produsele sale sunt cele mai ieftine sau că ocupă un loc fruntaş în topul produselor fără să fie împiedicat de cineva. Este cunoscut cazul primului hipermarket din România care, în campania publicitară, a prezentat mitul comerţului francez în ţara noastră însă la scurt timp, după deschidere, inspectorii OPC au depistat nereguli la mai multe grupe de mărfuri. Presa asistă pasiv la acest haos pentru că este atât de săracă (în condiţiile în care costurile sunt uriaşe) încât se bucură când primeşte de la vreun client un contract de publicitate aprobat. Ce se spune în spotul sau macheta publicitară respectivă nimeni nu mai ia în seamă. Ba mai mult foamea de bani pe de o parte şi foamea de imagine pe de altă parte au dat naştere la situaţii jenante. Nu de puţin ori s-a întâmplat ca în aceeaşi publicaţie să se facă reclamă la un produs pe o pagină iar pe altă pagină să se prezint un control al OPC care anunţa deficienţe calitative al produsului respectiv. În ţările occidentale, publicitatea este corectă, iar în cazul în care se constată nereguli se plătesc amenzi de ordinul milioanelor de dolari paralel cu despăgubirile care trebuie să le plătească firmelor concurente care deschid imediat acţiuni în justiţie pentru lezarea intereselor şi a imaginii.

Page 118: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

辀џ

118

TEMA 15 PROTECŢIA CONSUMATORULUI

Bibliografie recomandată

1. Bîrcă A., Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 2. Olaru M., Pamfilie R.. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 3. Redeş A., Petrescu V., Răducanu I.. Merceologie industrială. Editura Eficient, 1998. 4. Stanciu I., Olaru M., Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996 5. http://consumator.gov.md/

Obiective operațională -să cunoască scopul protecției consumatorului -să expună domeniul de activitate a consumatorului -să caracterizeze direcțiile programelor de protective a consumatorilor -să expună drepturile fundamentale ale consumatorilor -să cunoască organizațiile international pentru protecția consumatorilor Subiectele temei

15.1. Rolul și scopul protecției consumatorilor în economia de piață 15.2. Domeniul de activitate a protecției consumatorului 15.3. Direcțiile programelor de protecție a consumatorilor 15.4. Organizații international pentru protecția drepturilor consumatorului 15.5. Drepturile fundamentale ale consumatorilor

15.1. Rolul și scopul protecției consumatorilor în economia de piață Problematica protecţiei consumatorilor priveşte îndeosebi aspecte referitoare la sistemul de

relaţii creat în cadrul pieţei, generat de confruntarea consumului cu obiectul său, respectiv cu produsul oferit de producător, la care se adaugă cadrul de desfăşurare a relaţiilor ofertant - consumator, respectiv gradul de libertate în care are loc derularea fenomenelor de piaţă - jocul ofertei şi cererii, liberalizarea preţurilor, publicitatea comercială, comportamentul personalului comercial, calitatea produselor etc. Aducerea în discuţie a problematicii privind protecţia consumatorilor nu trebuie însă să determine ignorarea altor aspecte, care, desigur, în momentul de faţă, apar ca deziderate, dar care, în timp, trebuie să fie soluţionate, pentru a putea face într-adevăr pasul decisiv. Se are în vedere, în acest sens, pe de o parte, faptul că, într-un mod mai general, consumatorilor trebuie să li se asigure importante beneficii printr-o politică de piaţă bine definită, care să le permită a dispune de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor în condiţiile unei pieţe mai competitive, iar pe de altă parte, crearea contextului, în cadrul căruia este esenţial să apară faptul că sunt recunoscute şi confirmate natura şi obiectivele specifice politicilor privind consumatorii. Mai mult, este necesar să se ajungă până acolo, încât obiectivele respectivelor politici privind consumatorii să nu mai fie considerate ca subproduse ale politicilor de piaţă sau ale politicilor concurenţiale, ci abordări de sine stătătoare, în cadrul cărora consumatorii să poată vedea cadrul, căile şi instrumentele prin care drepturile le sunt protejate şi promovate la nivel continental, sau mondial, în contextul politicilor globale promovate de statele europene sau din alte zone ale lumii. în consecinţă, abordările privind consumatorul vor trebui să fie considerate ca segmente ale politicilor globale, dar conturate ca politici de sine stătătoare, cu obiective proprii, priorităţi proprii şi instrumente proprii. Grija faţă de consumator trebuie să capete astfel legitimitatea deplină a unor politici distincte şi autonome, funcţional integrate în cadrul celorlalte politici promovate de societate.

Page 119: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

119

Economia de piaţă, prin mecanismele sale şi principiile promovate, poate asigura coerenţele necesare unei societăţi, prin jocul preţurilor, al deciziilor de protecţie şi alegere ale consumatorilor, orientarea producţiilor productive spre producţii necesare şi rentabile, realizând în acelaşi timp echilibrul şi adaptările necesare în economie, potrivit exigenţelor de funcţionare corectă a mecanismului adoptat . Concomitent, economiei de piaţă îi este asociată şi noţiunea de corectitudine. O asemenea noţiune are în vedere, pe de o parte, concurenţa, iar pe de altă parte, consumatorul, ca principal beneficiar al activităţii concurenţiale. In ceea ce priveşte concurenţa, corectitudinea, ca trăsătură a economiei de piaţă, presupune că atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii antrenaţi în acţiune şi, la rândul lor, fiecare luat individual, să nu depindă de o putere care să deformeze jocul concurenţei, accesul la piaţă să fie liber, atât producătorii, cât şi distribuitorii să nu poată îngrădi diferitele domenii de acţiune pentru a-şi rezerva beneficiile, iar deciziile fiecăruia să fie luate în totală libertate. în raport cu consumatorul, noţiunea de corectitudine presupusă de economia de piaţă are în vedere asigurarea unor largi posibilităţi de informare, de cumpărare a celor necesare şi alegerea la preţuri convenabile a unor produse de o calitate corespunzătoare preţului solicitat, fiind necesar ca piaţa să fie transparentă, informaţia să circule liber, iar preţurile să fie cunoscute şi, prin aceasta, concurenţa să fie efectivă, loială şi benefică pentru consumator. Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri, joacă un rol important în mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de producător, cât şi de comerciant. Mai mult, pe măsură ce o ţară sau alta se dezvoltă, cunoscând o stare de prosperitate, rolul consumatorului devine mai complex şi un număr din ce în ce mai mare de organizaţii, publice sau particulare, sunt afectate de comportamentul acestuia. în acelaşi context, trebuie recunoscut însă faptul că, luând în considerare interesele şi nevoile respectivilor consumatori, aceştia sunt confruntaţi cu o serie de dezechilibre în raporturile de piaţă, dezechilibre ce afectează sub multiple aspecte - economic, educaţional, siguranţa sănătăţii etc. O asemenea stare de fapt impune anumite intervenţii sociale, menite să ofere cadrul stării de echilibru, bazat pe respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului tuturor la produse care să nu prezinte nici un risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută a dezvoltării economiei sociale. întreg complexul de intervenţii sociale - guvernamentale sau nonguvernamentale - cu privire la problematica respectivă îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor. Conceptul de protecţie a consumatorilor are în vedere un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Dată fiind largheţea unei asemenea noţiuni, protecţia consumatorilor îmbracă o serie importantă de aspecte, omul de rând, în calitatea sa de consumator şi, îndeosebi, în calitatea sa de cumpărător, devenit agent de piaţă, confruntându-se cu o multitudine de probleme legate de: structura produselor destinate a-i asigura consumul, preţurile la care îşi poate procura diversele produse şi servicii şi calitatea acestora, sistemul de informare prin care să se asigure transparenţa pieţei, sistemul de comercializare a produselor şi calitatea serviciilor comerciale etc. Într-un asemenea cadru, caracterizat printr-o arie largă de cuprindere şi o complexitate deosebită, pentru asigurarea unei protecţii reale a consumatorilor, este necesară o bună structurare a fenomenelor şi a ariei problematice generate de fiecare dintre acestea, o selectare atentă a problemelor şi detalierea lor, precum şi conturarea unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade cuprinse în programele de protecţie. Aceasta face ca protecţia consumatorilor să îmbrace atât forma unei mişcări generale, care să militeze pentru respectarea intereselor consumatorilor, cât şi, în cele mai frecvente cazuri, forma unor acţiuni speciale, cu programe şi obiective bine determinate în timp şi spaţiu (de pildă, mişcarea pentru desdăunarea cumpărătorilor de autoturisme Convoiz fabricate de firma “General Motors”, creată ca urmare a apariţiei, în procesul de utilizare, a unor defecte importante în sistemul de frânare) . O dată cu adoptarea setului de “Principii directoare pentru protecţia consumatorului” de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 39/248/1985, protecţia consumatorului a devenit o problemă de anvergură mondială, principiile respective oferind un cadru

Page 120: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

120

utilizabil în elaborarea şi consolidarea politicilor şi legislaţiei naţionale a oricărei ţări, referitoare la protecţia consumatorilor, încurajând, concomitent, cooperarea internaţională în domeniul respectiv.

Ţinând seama de mutaţiile intervenite în societate, creşterea continuă a exigenţelor publicului consumator şi, aşa după cum subliniam şi în capitolul anterior, apariţia unor fenomene care avertizează asupra faptului că este în curs formarea unei noi societăţi care anunţă un alt tip de armonie socială, specialiştii subliniază faptul că, în cadrul Uniunii Europene şi în ţările membre ale acestei comunităţi, s-a trecut la o nouă conceptualizare a problematicii privind consumatorul şi protecţia sa. Se încearcă înlocuirea noţiunii de “protecţie a consumatorilor”, considerată restrictivă, cu o noţiune mai globală, de “promovare a consumatorului”, prin această înlocuire considerându-se că respectivul consumator va deveni un interlocutor activ de piaţă

15.2. Domeniul de activitate a protecției consumatorului

Ţinând seama de principalele aspecte prin care sunt caracterizate relaţiile dintre agenţii economici ce acţionează într-o economie de piaţă, se apreciază că problemele care pot forma obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor sunt extrem de complexe, ele putându-se referi la multiple fenomene economice, sociale şi chiar politice. Atât guvernele, cât şi diversele organizaţii care acţionează în acest domeniu îşi stabilesc structura programelor de protecţie a consumatorilor În funcţie de etapa pe care o parcurge societatea în cadrul căreia acţionează şi de priorităţile fiecărei zone. Există totuşi câteva aspecte în acest domeniu, care pot fi identificate ca priorităţi în frecvente cazuri. Intre acestea apar: îmbunătăţirea consumului populaţiei; realizarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul pieţei; asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu nivelul veniturilor; organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori care să asigure transparenţa pieţei şi apărarea împotriva unei politici agresive de marketing, promovată de agenţii economici. ■ Dată fiind natura problematică a consumului şi, îndeosebi, al posibilităţilor de gestiune ale acestuia, este de subliniat că înscrierea unui asemenea obiectiv în programele de protecţie a consumatorilor se referă, în special, la responsabilitatea statului, care trebuie să asigure, prin politica socială, condiţii de realizare, atât pentru o creştere constantă a volumului fizic al consumului, cât şi pentru o îmbunătăţire structurală a acestuia. Realizarea unui asemenea obiectiv presupune, drept condiţii principale, soluţionarea următoarelor probleme: • asigurarea echilibrului fondului de mărfuri cu fondul de cumpărare al populaţiei, în acest sens fiind necesară o stimulare a creşterii ofertei de mărfuri, care să devină capabilă să facă faţă, din punct de vedere cantitativ, tuturor componentelor nivelului de trai; • orientarea agenţilor economici, prin facilităţi economice şi o politică adecvată, spre întocmirea unor programe de producţie privind bunurile de consum, care să contribuie la realizarea unei bune funcţionări a economiei de piaţă; • importarea unor bunuri de consum care să intervină în cadrul mecanismului de reglare a echilibrului dintre resurse şi nevoi. ■ Un alt domeniu care poate face parte din programele de protecţie a consumatorilor îl constituie asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite spre vânzare în cadrul pieţei. Preocuparea trebuie generalizată sub toate aspectele, implicând absolut toţi agenţii economici cuprinşi în circuitul produselor. Asigurarea calităţii trebuie să se bazeze pe un pachet de exigenţe bine conturate, corespunzător şi ferm aplicate faţă de toate produsele indigene sau din import, totul fiind axat pe respectul consumatorului, ştiut fiind că obiectivul unei economii competitive este satisfacerea consumatorului. în această privinţă specialiştii sugerează ideea potrivit căreia, în condiţiile înnoirii şi diversificării rapide a ofer tei de mărfuri, mondializării pieţelor şi creşterii continue a exigenţelor clienţilor, managementul calităţii se profilează tot mai mult ca un instrument util de sprijinire a programelor de protecţie a consumatorilor. O asemenea optică trebuie sus ţinută însă printr-o legislaţie corespunzătoare, prin crearea unor instituţii specializate cu o bază proprie de analiză şi

Page 121: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

121

urmărire a fenomenelor legate de calitate, precum şi prin încurajarea şi crearea unor asociaţii puternice ale consumatorilor, care să devină un instrument de acţiune asupra ofertanţilor certaţi cu legea, asigurând astfel calitatea şi respectul faţă de calitatea produselor în cadrul pieţei. ■ Domeniul cel mai controversat şi cel mai discutat, atât sub aspectul specificităţii perioadelor de reformă, cât şi sub cel al programelor de protecţie socială, îl constituie asigurarea unui sistem de preţuri în concordată cu cerinţele pieţei şi cu calitatea produselor. înscrierea unor asemenea probleme în programele de protecţie socială, şi implicit în cele privind protecţia consumatorilor, presupune soluţionarea atât a unor aspecte de fond referitoare la regimul preţurilor şi tarifelor, cât şi a impactului evoluţiei preţurilor asupra situaţiei populaţiei. • În primul rând, trebuie să se aibă în vedere că sistemul preţurilor reprezintă una dintre cele mai importante pârghii economico-financiare ale economiei de piaţă. O asemenea pârghie are influenţe multiple asupra evoluţiei de ansamblu a societăţii, asupra stabilităţii monetare, precum şi a unor schimburi eficiente cu străinătatea. Un blocaj al preţurilor, care să ignore legile ofertei şi ale cererii, ar duce inevitabil la menţinerea şi chiar la accentuarea blocajului dintre fondul de marfă foarte sărac şi veniturile populaţiei, ceea ce ar duce la o creştere deosebit de puternică a inflaţiei, cu toate aspectele sale negative. La aceasta s-ar adăuga migrarea spre exterior a unui volum extrem de ridicat de produse, ca urmare a preţurilor mai avantajoase practicate în alte ţări. Într-o asemenea situaţie, numai asigurarea unei autonomii corespunzătoare agenţilor economici poate reprezenta o soluţie. Acordând autonomie funcţională agenţilor economici, aceştia vor căuta să-şi adapteze producţia la cerinţele pieţei, trebuind să producă ceea ce este recunoscut şi plătit de societate. În aceste condiţii, nivelul costurilor marginale va deveni unul dintre criteriile majore în stabilirea preţurilor pieţei. • În al doilea rând, este necesar să se ţină seama că penuria de marfă poate face ca nivelul de echilibru al preţurilor de piaţă să fie foarte ridicat şi să apară astfel preţuri foarte mari faţă de puterea de cumpărare a diferitelor categorii de populaţie. În această situaţie, protecţia socială trebuie să devină viabilă, prin programe adecvate. În legătură cu aceasta, se apreciază că obiectul protecţiei consumatorilor îmbracă două aspecte: unul, care se referă la asigurarea unui cadru bine determinat de lege şi transparent pentru toate categoriile de populaţie, altul, care trebuie să aibă în vedere o serie de măsuri concrete, menite să conducă efectiv la menţinerea unui nivel de trai decent al populaţiei. - Primul aspect - cel referitor la cadrul de formare şi de evoluţie a creţurilor - trebuie concretizat printr-o serie de măsuri, între care, mai importante pentru protecţia consumatorilor, pot fi următoarele: crearea unor condiţii, din partea statului, pentru ca operaţiunea de formare şi de evoluţie a preţurilor să aibă Ioc în condiţiile unei autonomii depline a agenţilor economici; acordarea unor facilităţi agenţilor economici implicaţi în tranzacţiile externe, cu influenţe pozitive asupra pieţei; crearea unui sistem flexibil şi dinamic privind compensarea urmărilor liberalizării preţurilor asupra diferitelor categorii sociale; autorizarea participării unor autentici reprezentanţi ai consumatorilor la tratativele purtate între agenţii economici cu privire la stabilirea diferitelor categorii de preţuri, la produsele cu o pondere deosebită în consumul populaţiei. - Cel de-al doilea aspect are un caracter temporar, prezentând importanţă doar în perioada de tranziţie, caracterizată prin puternice escaladări de preţuri. Se au în vedere aici, alături de căile clasice de protecţie socială utilizate de stat (subvenţionarea unor ramuri şi produse, acordarea unor sume fixe compensatorii etc.), şi unele măsuri menite să uşureze traiul cotidian al populaţiei. Este vorba, în principal, de o serie de măsuri tranzitorii, cum ar fi: supravegherea din partea statului a fluxurilor produselor de la producători la consumatori, spre a evita stocările speculative; asigurarea unei legislaţii de urgenţă care să împiedice practicile necinstite din cadrul comerţului interior; înlăturarea sistemelor de aprovizionare preferenţială a unor categorii de populaţie; reglementarea clară a unei metodologii de stabilire a adaosului comercial, în vederea eradicării practicilor speculative. ■ Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori şi apărarea împotriva practicilor comerciale agresive constituie un alt domeniu complex din cadrul procesului de protecţie a consumatorilor.

Page 122: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

122

Experienţa acumulată în acest domeniu permite o delimitare a complexului de informaţii destinate consumatorului, în patru mari categorii de elemente : • Informaţii asupra produselor prezentate în cadrul pieţei - o categorie de elemente prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produsului, preţul acestuia, originea sa (vegetală, animală, minerală, combinaţii, materii prime naturale etc.), provenienţa (indigene, import), dată limită de consum, sisteme de ambalare şi date asupra naturii şi compoziţiei ambalajului, sisteme de depozitare şi conservare etc.; • Informaţii asupra pieţei - referindu-se, îndeosebi, la sistemul de relaţii existent în cadrul pieţei, intermediarii implicaţi, sistemele şi nivelurile de preţuri practicate, tipurile de servicii asigurate, facilităţile ce pot fi obţinute în domeniul achiziţionării, serviciilor şi preţurilor etc. Amplitudinea acestei categorii de informaţii depinde de stadiul atins de piaţa fiecărui produs, respectiv dacă este o piaţă bazată pe abundenţă de produse sau una tensionată de o penurie cronică, dacă predomină bunurile sau serviciile, şi, în sfârşit, dacă inovaţiile apar ca element component al activităţii cotidiene sau doar ca excepţie; • Informaţii referitoare la circuitele de distribuţie - informaţii care privesc modul în care publicul poate, efectiv, în cadrul pieţei, să se adreseze unităţilor care îi asigură cel mai bun raport calitate-preţ; ele se referă la structura circuitelor economice care privesc fluxul fiecărei categorii de produse, reţeaua de produse existentă, localizarea unităţilor şi programul de funcţionare etc.;

Informaţii asupra propriilor nevoi - o categorie de informaţii care au drept obiectiv să lămurească publicul consumator în legătură cu modul ştiinţific de interpretare, înţelegere şi satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atât sub aspectul lor cantitativ, cât şi calitativ. Acestea întrucât, în societatea contemporană, tocmai multitudinii de alternative oferite de economia modernă, omul se hrăneşte corespunzător şi, adesea, prea abundent, sub influenţa acţiunii conjugate a unor idei tenace de a fi beneficiarul tuturor posibilităţilor şi a unei mari ignorante în materie dietetică. Fenomenul apare în termeni apropiaţi şi în ceea ce priveşte raportul nevoi-căi de satisfacere, prin intermediul noilor produse oferite de progresul tehnic în domeniul electronic, chimic, biologic etc. şi, drept urmare, consumatorul trebuie informat şi ajutat spre a-şi înţelege propriile nevoi şi a cunoaşte căile posibile de satisfacere.

15.3. Direcțiile programelor de protective a consumatorilor Pornind de la un asemenea cadru, Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 39/248 din aprilie 1985, a stabilit o serie de principii directoare pentru protecţia consumatorilor, menite să asigure guvernelor tuturor ţărilor un cadru care să poată fi folosit pentru elaborarea şi consolidarea politicilor şi legislaţiei pentru protecţia consumatorilor. Potrivit acestui cadru de principii, drept principale obiective asupra cărora ar trebui să se concentreze fiecare ţară şi, după părerea noastră, şi mişcările de apărare a drepturilor consumatorilor, se conturează următoarele: • facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare nevoilor şi cererilor consumatorilor; • asigurarea ţinerii sub control, prin intermediul tuturor organizaţiilor naţionale şi internaţionale, a practicilor comerciale abuzive care afectează consumatorii; • încurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajaţi în producerea şi distribuirea bunurilor de consum şi serviciilor pentru consumatori; • promovarea unei cooperări internaţionale în domeniul protecţiei consumatorului; • încurajarea dezvoltării condiţiilor de piaţă, care să asigure consumatorilor o gamă largă de produse, la preţuri avantajoase acestora; • stabilirea unui sistem de priorităţi privind protecţia consumatorilor din fiecare ţară, a circumstanţelor economice şi sociale specifice nivelului de dezvoltare atins, precum şi a nevoilor caracteristice populaţiei statului respectiv;

Page 123: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

歰ћ

123

• protecţia consumatorilor faţă de pericolele ce afectează sănătatea şi siguranţa lor; • promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor; • asigurarea accesului consumatorilor la informaţiile corecte, care să permită acestora să facă o alegere conformă dorinţelor şi necesităţilor personale; • crearea unui sistem de educare a consumatorilor; • asigurarea posibilităţii unei despăgubiri efective a consumatorilor, în cazul ivirii unor daune generate de produsele sau serviciile achiziţionate în cadrul pieţei; • obligativitatea tuturor întreprinderilor ofertante - producătoare sau comerciale - de a se supune legilor şi reglementărilor privind protecţia consumatorilor din toate ţările cu care au relaţii de afaceri; obligativitatea respectivelor firme de a respecta prevederile standardelor internaţionale privind protecţia • consumatorilor; • crearea, în fiecare ţară, a unor organisme corespunzătoare care să elaboreze şi să aplice, potrivit legilor proprii statului respectiv, o politică de protecţie a consumatorului; această politică de protecţie a consumatorului urmează să fie implementată în beneficiul tuturor sectoarelor, al întregii populaţii şi, în special, al diferitelor categorii de populaţie din mediul rural; • luarea în considerare, la elaborarea politicilor de protecţie a consumatorului, a potenţialului pozitiv al institutelor şi universităţilor de cercetări - publice sau private; • asigurarea libertăţii cumpărătorilor, precum şi a altor grupuri sau asociaţii reprezentative, de a se organiza şi a-şi desemna lideri, care să le exprime opiniile în procesele de luare a unor decizii care să le reglementeze interesele.

15.4. Organizații international pentruprotecția drepturilor consumatorului

La nivelul Uniunii Europene există patru mari organizaţii care promovează interesele consumatorilor: - BEUC - Biroul European al Uniunii Consumatorilor, cu atribuţii exclusiv în acest domeniu - CES - Confederaţia Europeană a Sindicatelor, care pune accent pe caracterul interprofesional al misiunii lor de apărare în ansamblu a lucrătorilor - COFACE - Confederaţia Organizaţiilor Familiale ale Comunităţii Europene, care pune accentul pe entitatea de bază a mişcării consumeriste: familia - EUROCOOP - Comunitatea Europeană a Cooperativelor de Consum

Organul consultativ al Comisiei Europene în domeniul protecţiei consumatorilor este Comitetul Consultativ al Consumatorilor, CCC.

15.5. Drepturile fundamentale ale consumatorilor Orice consumator are dreptul la: a) protecţia drepturilor sale de către stat; b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze

viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime; c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori

reducerea corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător;

d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate; e) instruire în domeniul drepturilor sale; f) organizare în asociaţii obşteşti pentru protecţia consumatorilor; g) adresare în autorităţile publice şi reprezentarea în ele a intereselor sale;

Page 124: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

绠ћ

124

h) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

Dreptul consumatorilor la informare Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra

caracteristicilor produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici astfel încît să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.

Protecţia drepturilor consumatorilor de către stat se realizează prin elaborarea şi promovarea la nivel de stat a politicii în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor, elaborarea şi aprobarea legilor şi altor acte normative în domeniu, prin organizarea şi exercitarea controlului şi supravegherii de stat asupra respectării legislaţiei în domeniu, precum şi a cerinţelor prescrise sau declarate referitoare la produse, servicii.

(2) Organul central de specialitate al administraţiei publice responsabil de elaborarea politicii de stat în domeniul protecţiei consumatorilor este Ministerul Economiei, care are următoarele atribuţii principale în domeniul protecţiei consumatorilor:

a) coordonează şi promovează politica statului în domeniul protecţiei consumatorilor; b) asigură dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei consumatorilor, inclusiv

prin transpunerea directivelor europene relevante în legislaţia naţională; c) coordonează activitatea organelor administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie

a consumatorilor specificate la art. 23; d) coordonează activităţile de informare şi de educare a cetăţenilor în ceea ce priveşte

drepturile pe care le au în calitate de consumatori; e) organizează activitatea Consiliului Coordonator în domeniul Protecţiei Consumatorilor,

organ consultativ care întruneşte reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai asociaţiilor obşteşti de consumatori;

f) reprezintă Republica Moldova în organismele internaţionale de protecţie a consumatorilor.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor are următoarele atribuţii principale: a) implementează politica în domeniul protecţiei consumatorilor în comun cu organele

centrale de specialitate ale administraţiei publice, cu autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniu şi cu asociaţiile obşteşti de consumatori;

b) examinează şi înaintează propuneri la proiecte de acte legislative sau de alte acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor referitor la fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportarea, importul şi comercializarea produselor, referitor la prestarea serviciilor, astfel încît acestea să nu pună în pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, să nu afecteze drepturile şi interesele lor legitime, precum şi referitor la regulile de desfăşurare a activităţilor de comerţ;

c) participă, în colaborare cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor în limita competenţelor ce îi revin conform legii;

d) organizează activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor în ceea ce priveşte drepturile lor legitime;

e) colaborează cu asociaţiile obşteşti de consumatori în vederea informării consumatorilor asupra drepturilor lor legitime şi a modalităţii de apărare a acestora;

f) informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor ce prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor, precum şi asupra practicilor comerciale incorecte care le pot afecta interesele economice;

g) efectuează controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, reglementărilor tehnice şi altor acte normative ce stabilesc cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi a serviciilor, controlul corespunderii produselor şi serviciilor

Page 125: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

125

plasate pe piaţă cerinţelor prescrise şi/sau declarate, cu excepţia controalelor privind respectarea regulilor sanitaro-igienice şi sanitar-veterinare de către producătorii de produse alimentare;

h) efectuează prelevări de probe la produsele plasate pe piaţă pentru analize şi încercări de laborator în laboratoare acreditate;

i) efectuează controlul metrologic legal, inclusiv supravegherea metrologică a respectării de către persoanele juridice şi/sau fizice a prevederilor actelor legislative şi altor acte normative în domeniul metrologiei legale;

j) prezintă periodic rapoarte şi sinteze Ministerului Economiei şi autorităţilor administraţiei publice centrale interesate referitor la activitatea proprie în domeniul protecţiei consumatorilor şi referitor la rezultatele supravegherii pieţei;

k) constată contravenţii, examinează cauze contravenţionale şi aplică sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului contravenţional;

l) emite decizii de remediere, înlocuire, restituire a contravalorii produsului, serviciului necorespunzător, de reducere a preţului acestora, conform art. 13, ce urmează a fi executate în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data recepţionării de către agentul economic;

m) emite decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte; n) emite decizii de interzicere a practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au

fost aplicate, dar acest lucru este iminent; o) solicită informaţii privind măsurile întreprinse de către agenţii economici în vederea

remedierii neajunsurilor depistate; p) sesizează autoritatea de licenţiere şi/sau autorităţile administraţiei publice locale în

cazul constatării cazurilor de comercializare a produselor falsificate (contrafăcute) şi/sau periculoase ori în cazul altor încălcări, în scopul suspendării sau retragerii licenţei, autorizaţiei de amplasare şi funcţionare ori a certificatului de clasificare;

q) sesizează organismele de evaluare a conformităţii, în baza constatărilor proprii, sesizărilor consumatorilor sau sesizărilor asociaţiilor obşteşti de consumatori, în ceea ce priveşte neconformitatea produselor şi serviciilor plasate pe piaţă, însoţite de certificate de conformitate;

r) examinează reclamaţiile consumatorilor în vederea protejării drepturilor legitime ale acestora;

s) realizează protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor prin mijloacele prevăzute de lege;

t) acordă persoanelor fizice şi juridice consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor;

u) îndeplineşte alte sarcini stabilite prin lege în domeniul său de activitate. Alte organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor Organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, de asemenea,

sînt: a) în domeniul protecţiei vieţii şi sănătăţii consumatorilor - Ministerul Sănătăţii; b) în domeniul transportului interurban şi internaţional - organul de specialitate al administraţiei

publice centrale în domeniul transporturilor; [Art.23 lit.b) modificată prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443] c) în domeniul construcţiilor - organul administraţiei publice centrale specializat în domeniul

construcţiilor; d) în domeniul turismului - Agenţia Turismului; [Art.23 lit.d) modificată prin LP109 din 04.06.10, MO131-134/30.07.10 art.443] e) în domeniul energeticii - organul de stat abilitat cu funcţii de reglementări în energetică; f) în domeniul telecomunicaţiilor - organul de stat abilitat cu funcţii de reglementări în

telecomunicaţii; g) în domeniul asigurărilor - organul de stat abilitat cu funcţii de supraveghere a asigurărilor; h) în domeniul serviciilor bancare - Banca Naţională.

Page 126: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

퀠ќ

126

PLANUL TEMATIC AL SEMINARELOR Nr. D/o

Tematica seminarelor Numărul de ore Secţia zi Secţia

frecvenţă redusă

1 Noţiune, metoda şi caracterul interdisciplinar al merceologiei 2

2 Calitatea- elementul de bază al merceologiei 2 3 Clasificarea mărfurilor 2 2 4 Certificarea mărfurilor 2 2 5 Proprietăţilemărfurilor 2 6 Designul mărfurilor 2 7 Sortimentul mărfurilor. 2 8 Standardizarea mărfurilor 9 Codificareamărfurilor 2 2 10 Marcareaşietichetareamărfurilor 2 2 11 Ambalareamărfurilor 2 12 Depozitareaşipăstrareamărfurilor 2 13 Recepţiacalitativaşicantitativă a loturilor de mărfuri 2 14 Falsificareamărfurilor 2 15 Protecţiaconsumatorului 2 2 TOTAL 30 10

Page 127: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ќ

127

LUCRU INDIVIDUAL Nr. Produsul preconizat Strategii de realizare Criterii de evaluare Termen

de realizare

1. Studiu de caz: Analiza comparativă aa două mărci competitive

• Studierea literaturii de specialitate recomandate şi obligatorii • Analiza şi compararea a două articole de mărci diferite • Desemnarea şi argumentarea definiţiei reprezentative în opinia studentului

- Gradul de cunoaştere a literaturii de specialitate şi diversitatea ei - Relevanţa cercetării - Gradul de argumentare - Modul de formulare a opiniei şi concluziilor

Pînă pe 20.10 a anului curent de studii

2. Referat: • Studiu bibliografic • Actualitatea • Rezultate ale analizei • Argumentarea • Modul de prezentare

- Respectarea cerinţelor - diversitatea surselor bibliografice - volumul max 10-12 pag - calitatea concluziilor, recomandărilor - consecutivitatea şi relevanţa conţinutului

Până la 01.11. a anului curent de studii

3. Studiu de caz: Prezentaţi un exemplu concret de estimare a calităţii

• Creativitatea • Argumentarea • Structurarea informaţiei

- Relevanţa cercetării - Gradul de argumentare - Modul de formulare a opiniei şi concluziilor

Pînă la 01.12. a anului curent de studii

Studiul de caz. Folosiţi studiul de caz descriptiv care reprezintă descrierea detaliata a unui fenomen social şi a contextului acestuia şi va pune la dispoziţie o serie de date care pot fi comparate ulterior. Expuneţi studiul de caz ca si eseul pe fişe aparte care se vor anexa la potofoliul studentului. Volumul studiului de caz va fi după complexitatea selectată de student dar nu mai mult de 5 pagini format A4. Paşi de urmat pentru realizarea studiului de caz: - decideti asupra unitatilor de analiza ( selectaţi din ţările membre ale Comunităţii Europene

minimum 2 pentru comparaţie; selectaţi o politică promovată de UE) - prezentaţi caracteristica implementării politicii selectate în ţările pe care le-aţi identificat pentru

comparaţie - analizaţi şi comparaţi cum cele două ţări membre ale UE implementează politica pe care o

descrieţi şi la care îi reuşeşte mai bine. Referat.Referatul la disciplina universitară “Bazele ştiinţei mărfurilor” este o formă importantă de lucru individual al studenţilor. În procesul de elaborare a referatului studenţii consolidează cunoştinţele teoretice prin valorificarea literaturii de specialitate, însuşesc procedee de lucru cu sursele informaţionale, învaţă modalităţile de analiză a informaţiilor, formează aptitudini de generalizare şi concluzionare, deprind expunerea logică a sugestiilor sale etc.

Structura referatuluireflectă conţinutul cercetării şi este determinată de sarcinile şi obiectivele investigaţiei. Astfel structura referatului va fi constituită din:

Foaie de titlu (Denumirea universităţii, denumirea facultăţii, denumirea catedrei, tema referatului, cine a elaborat, cine a coordonat)

Cuprins (enumerarea subiectelor şi paginile une se reflectă)

Page 128: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

涠ќ

128

Introducere ( actualitatea temei, scopul cercetării, subiectul cercetării) Expunerea materialului ( pe paragrafe cu numerortare 1,2,3,...) Concluzii ( realizarea scopului, poziţie personală pe subiect) Bibliografie ( max 5 surse) Volumul referatului va constitui între 7-15 pagini format A4 cu caracter 14 şi 1,25 spaţii între

rînduri. Oformarea la discreţia studentului. TEMATICA REFERATELOR

pentru lucru individual la disciplina Bazele ştiinţei mărfurilor

1. Importanţa politicilor de calitate 2. Sistemul de calitate implementat în R.Moldova 3. Clasificarea mărfurilor 4. Siguranţa alimentelor 5. Standardizarea– rolul şi aspectele actuale 6. Marketingul mărfurilor 7. Conceptul modern de marcare a mărfurilor 8. Certificarea obligatorie şi facultativă 9. Proprietăţile consumiste ale mărfurilor 10. Designul mărfurilor 11. Protecţia consumatorilor în diferite ţări 12. Tipurile de ambalaje 13. Funcţia ambalajelor 14. Metode de păstrare a mărfurilor 15. Depozitarea mărfurilor 16. Managementul sortimentului mărfurilor 17. Innoirea sortimentului mărfurilor 18. Clasificarea standardelor 19. Politici europene de protecţie a consumatorilor

Page 129: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

涠ќ

129

EVALUAREA DISCIPLINEI Test model

MINISTERUL EDUCAȚIEI UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

APROB: Anul de studii____________ Şef de catedră____________

TESTUL nr._____

Pentru examen la disciplina Bazele ştiinţei mărfurilor Specialitatea: 361.1 “Contabilitate”,

364.1“Finanţe şi bănci”, 812.1 “Turism”, 363.1 Business şi administrare

Barem de evaluare Subiectele Nivelele

nr. max. puncte % max.

puncte

I 2,5 1 25 0,6 2 35 0,9 3 40 1,0

II 3,5 1 25 0,9 2 35 1,2 3 40 1,4

III 4 1 25 1,0 2 35 1,4 3 40 1,6

Σ 10 Σ x 10

I.Funcţiile calităţii

1. Definiţi rolul calităţii mărfurilor. 2. Descrieţi funcţiile mărfurilor. 3. Comparaţi funcţia economică şi funcţia tehnică a calităţii mărfurilor.

II. Rolul şi scopul protecţiei consumatorilor în economia de piaţă

1. Definiţi rolul protecţiei consumatorului 2. Prezentaţi şi caracterizaţi scopul protecţiei consumatorului. 3. Interpretaţi politicile naţionale şi europene de protecţie a consumatorului.

III. Tipuri de mărci 1. Definiţi conceptul de marcă. 2. Expuneţi particularităţile mărcilor. 3. Comentaţi legislaţia naţională cu privire la protecţia mărcilor.

“10 ” septembrie 2015 Examinator_________________________

Page 130: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

ќ

130

SUBIECTE PENTRU EXAMEN la disciplina

Bazele ştiinţei mărfurilor

1. Obiectul şi noţiunea disciplinei 2. Evoluţia apariţiei ştiinţei mărfurilor 3. Metodele disciplinei 4. Caracterul interdisciplinar al merceologiei 5. Ştiinţa despre calitate-calitologia 6. Caracteristicile calităţii 7. Funcţiile calităţii 8. Tipologia calităţii produselor 9. Caracteristici de calitate ale produselor 10. Etapele obţinerii calităţii produselor 11. Măsurarea şi estimarea calităţii în cazul produselor 12. Necesitatea rolul şi scopul clasificării mărfurilor 13. Cerinţele şi noţiunile de bază ale clasificării mărfurilor 14. Tipuri de clasificări în economie 15. Cadrul conceptual al certificării conformităţii 16. Criterii de alegere a unui organism de certificare 17. Etapele unui proces de certificare 18. Preocupări privind activităţile de certificare şi acreditare în R. Moldova 19. Noţiune, rolul şi caracterul proprietăţilor mărfurilor 20. Clasificarea proprietăţilor mărfurilor 21. Caracteristica proprietăţillor fizice a mărfurilor 22. Caracteristica proprietăţilor chimice a mărfurilor 23. Caracteristica proprietăţilor psiho-senzoriale (organoleptice) a mărfurilor 24. Noţiuni de design şi estetică a mărfurilor 25. Elementele esteticii mărfurilor 26. Noţiuni generale ale sortimentului mărfurilor 27. Înnoirea sortimentală 28. Managementul calităţiişi sortimentului mărfurilor 29. Importanţa, evoluţia şi definiţia standardizării 30. Obiectivele standardizării 31. Clasificarea standardelor 32. Activitatea de standardizare în R. Moldova 33. Principalele sisteme de codificare a mărfurilor utilizate în comerţul internaţional 34. Structura codului cu bare 35. Principalele coduri utilizate in comerţul internaţional 36. Elemente de definire a mărcilor 37. Funcţiile mărcii 38. Tipuri de mărci 39. Etichetarea mărfurilor 40. Etichetarea nutriţională a produselor alimentare 41. Noţiune, concept şi semnificaţia ambalajului 42. Clasificarea ambalajelor 43. Materiale utilizate pentru confecţionarea ambalajelor 44. Factorii care determină alegerea ambalajului 45. Metode şi tehnici de ambalare 46. Funcţiile şi importanţa ambalajelor

Page 131: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

涠ќ

131

47. Factorii care au contribuit la creşterea rolului ambalajului 48. Impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător 49. Factorii care influenţează calitatea în timpul depozitării şi păstrării mărfurilor 50. Principalele modificări calitative posibile în timpul păstrării mărfurilor 51. Păstrarea produselor în spaţii de depozitare 52. Pierderi naturale şi perisabilităţi ale mărfurilor 53. Noţiune, caracteristica şi principiile recepţiei mărfurilor 54. Condiţiile generale de recepţionare a mărfii conform cantităţii şi calităţii în Republica

Moldova 55. Particularităţile recepţionării mărfii conform cantităţii şi calităţii 56. Noţiune, caracteristica şi sensul falsificării 57. Clasificarea principalelor tipuri de falsificări ale mărfurilor 58. Aspecte economice şi sociale privind falsificarea mărfurilor industriale 59. Rolul şi scopul protecţiei consumatorilor în economia de piaţă 60. Domeniul de activitate a protecţiei consumatorului 61. Direcţiile programelor de protecţie a consumatorilor 62. Organizaţii internaţional pentru protecţia drepturilor consumatorului 63. Drepturile fundamentale ale consumatorilor

Page 132: MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA ... - usem.mdusem.md/uploads/files/Facultatea_Stiinte_Economice/Note_de_curs/Ciclul... · păstrării mărfurilor, procesului de protecţie

涠ќ

132

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE 1. Băetoniu P., colectiv, Elemente de teorie şi strategia calităţii mărfurilor, vol. II, ASE,

Bucureşti, 1991 2. Bîrcă, Merceologie alimentară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002 3. Bîrcă A., Merceologie alimentară. Verificarea calităţii produselor alimentare, Braşov, Editura

Omnia UNI S.A.S.T., 2000 4. Diaconescu I., Merceologie alimentară, Editura Eficient, Bucureşti, 1999 5. Dima D., colectiv, Merceologia produselor alimentare, vol. I+II, Bucureşti, 1980 6. Dima D., colectiv, Îndrumar pentru lucrări de laborator, Bucureşti, 1996 7. Frăţilă R., R.Nistor, R.Chiş ş.a., Merceologie şi tehnologie. Noţiuni fundamentale, Cluj-

Napoca, Editura Alma-Mater, 2004. 8. Frăţilă R., A.Chiş ş.a. Merceologie şi calitatea produselor, Cluj-Napoca, ura Alma Mater,

2005, 9. OlaruM., R.Pamfilie. Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Ed.economică, Bucureşti, 2005 10. Pamfilie R., Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import, Editura Oscar

print, 1996 11. RîbacencoA. , Bazele merceologiei, Ediţia a 2-a completată şi revizuită, Editura Omnia,

Braşov, 2004 12. Redeş A., V. Petrescu, I. Răducanu. Merceologie industrială. Editura Eficient 13. StanciuI., M.Olaru, Bazele merceologiei, Bucureşti, Universitatea Creştină „Dimitrie

Cantemir”, 1996. 14. StanciuI., I. Schileru, ş.a. Merceologie. Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare.

Editura Oscar Print, 1997. 15. Şargu L. Expertiza materiei prime şi a articolelor din metale şi pietre preţioase, Chişinău,

Editura UCCM, 2013, 118 p. 16. Şargu L. Influienţa materiei prime la formarea proprietăţilor consumiste a teracotei produse

de producătorul autohton S.A. „SANTEC”. În: Analele ştiinţifice ale Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova. Chişinău:UCCM, 2010, vol. 6 p. 28-31, ISSN 1857-1239

17. Şargu L. Factorii de influenţă a comportamentului consumatorului. În: Fin Consultant. Chişinău 2010, nr. 8, p. 73-77, ISSN 1857-0216 (Cat. C). 0,4 c.a.

18. Şargu L. Caracteristica proprietăţilor consumiste ale mobilei de bucătărie. În: Analele ştiinţifice ale Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova. Chişinău:UCCM, 2011, Vol IX partea 2, p. 38-44, ISSN 1857-1239 (Cat. C). 0,6 c.a.

19. Șargu L. Comercializarea mobilei din lemn natural. . În: Analele ştiinţifice ale Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova. Chişinău:UCCM, 2012, vol. al X-lea, p.138-144, ISSN 1857-1239 (Cat. C). 0,6 c.a.

20. Şargu L., Cernavca M., Curriculum, Merceologia comercială a mărfurilor nealimentare de uz casnic/; MOLDCOOP, Universitatea Cooperatist Comercială din Moldova (UCCM). – Chişinău.:UCCM, 2010. – p. 50 CZU 339.166.84(073.8), ISBN 978-9975-4128-6-5. 3,25 c.a.

21. Şargu L., Cernavca M., Curriculum Merceologia comercială a mărfurilor nealimentare de menire social-culturală/; Moldcoop, UCCM .- Chişinău:UCCM, 2010.- p. 42, CZU 339.166.84(073.8), ISBN. 978-9975-4128-8-9. 2,75 c.a.

22. Șargu L., INDICAȚII METODICE pentru lucrările de laborator și determinarea calității produselor de uz casnic/, UCCM; MOLDCOOP, universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Chișinău, 2012, p.66. ISBN 978-9975-114-14-1, CSU 658.56(076.5). 4,25 c.a.

23. Șargu L., ÎNDRUMAR METODIC pentru lucrările de laborator la disciplina EXPERTIZA MATERIEI PRIME ȘI A ARTICOLELOR DIN METALE ȘI PIETRE PREȚIOASE/. – Chișinău:UCCM, 2013. – 47p. ISBN 978-9975-114-34-9, CZU 620.21:669.2(076.5). 3,0 c.a.


Recommended