Introducere

Mierea in latină melem, în greacă “μελιττα”  înseamnă „albină”. Este un produs apicol

obţinut prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine şi

depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup. Obţinerea

mierii este si a fost scopul principal al apiculturii din prezent şi din trecut.

La originea sa, mierea era rară, fiind rezervată la început serviciului religios, pentru a-i

venera pe zei sau pentru a hrăni animalele sacre fiind considerată un “aliment al zeilor”. Ştim

acum destul de multe despre numeroasele utilizări ale proprietăţilor ei miraculoase: era folosită

ca medicament şi în cremele de înfrumuseţare în Egiptul antic, încă dinaintea epocii lui

Tutankamon, iar grecii antici considerau mierea un adevărat elixir al tinereţii şi o dădeau din

belşug atleţilor în timpul jocurilor olimpice.

Scrierile din antichitatea greco-romană menţionează despre mierea de albine şi aplicaţiile ei

medicale, fiind creată o adevărată mitologie în jurul acesteia şi subliniindu-se numeroasele sale

proprietăţi medicale. Aristotel, de exemplu, a scris şase volume despre albinele şi produsele lor,

recomandând propolisul drept remediu în plăgi supurante. Hipocrate, cel mai de seamă medic al

Antichităţii, mai târziu Pliniu, Galen şi Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosită

într-o serie de boli.

Totuşi, de cele mai mare succes s-a bucurat mierea în secolele XVI şi XVII, când era

recomandată pentru a alina aproape toate suferinţele omeneşti. În zilele noastre, dintre miile de

exemple care probează efectele binefăcătoare cu totul remarcabile ale mierii voi menţiona doar

cazul celebrului E. Hillary, cel care a escaladat pentru prima oară vârful Everest şi care a

mărturisit că succesul său s-a datorat în bună parte mierii consumate zilnic în timpul ascensiunii.

Strămoşii noştri, geto-dacii, au practicat şi ei apicultura, existând multe dovezi

incontestabile în acest sens. Continuând această tradiţie, în epocile istorice următoare, românii au

continuat să producă miere, pe care au utilizat-o nu doar în alimentaţia de zi cu zi , ci şi în

tratarea unor afecţiuni. Mierea a constituit pentru predecesorii noştri, secole la rând, sursa

principală de îndulcire a alimentelor, cunoscându-i-se valoarea nutritivă şi energetică. Stupăritul

a fost posibil pentru că ţara noastră se înscrie în zonele geografice cu bogate resurse melifere.

1

Odată cu scăderea proporţiei de miere ca sursă de îndulcire şi implicit creşterea

proporţiei de zahăr rafinat, din a doua jumătate a secolului trecut s-au extins considerabil o serie

de afecţiuni ale organismului uman neadaptat încă la un consum excesiv de zaharuri rafinate:

obezitate, boli-cardiovasculare.

Istoric

 Produsele stupului au fost cunoscute și folosite de om din cele mai vechi timpuri. La început ele

erau procurate din cuiburile de albine sălbatice, iar mai târziu prin creșterea albinelor, care a și devenit

o ocupație larg răspândită. Pe lângă calităţile alimentare, omul a descoperit în miere, dar și în celelalte

produse elaborate de către albine și virtuți tămăduitoare.

Din antichitate, se păstrează papirusuri din Egipt, cu indicații terapeutice ale mierii, îndeosebi

asupra pielii rănite sau arse, dar și cu privire la tratamentul bolilor de stomac. De asemenea, papirusurile

vechiului Egipt, relevă faptul că ceara de albine se folosea curent în practică tămăduirii.. În vechea

Indie, apar texte cu privire la efectele spirituale și tămăduitoare ale produselor apicole. În scrierile antice

grecești, cât și în cele indiene, mierea este descrisă ca un produs care prelungește viață.

La celți, greci și iudei, mierea era asociată cu beatitudinea spirituală, fiind un element de legătură

cu mierea cerească, care curge în râuri, alături de lapte, pe toate Pământurile Făgăduinţei. Dovezile

arheologice atestă fapul că Geto-daci apreciau mierea și alte produse ale stupului, ocupându-se intens cu

creșterea albinelor.

În evul mediu, produsele apicole erau considerate a fi leacuri de bază în tratamentul afecțiunilor.

Există mii de scrieri păstrate din perioada medievală, care dau indicații terapeutice pe bază produselor

stupului, începând cu lucrările lui Avicena ( 980 -1037), filosof și medic iranian, care considera mierea a

fi, un remediu eficace pentru afecțiunile cardiace.

În secolul al XIV-lea, sub titlul de "Medicina Profetului", în lumea arabă, circulau o serie de

texte care lăudau efectele binefăcătoare ale mierii (Bojor O., Popescu O). Dimitrie Cantemir, domn al

Moldovei și mare cărturar, în lucrarea sa "Istoria ieroglifică", considera mierea a fi; "o băutură de

doftorie" (Fănică Voinea Ene).

2

Producţia de miere

P roduc ţ i a m ond ia l ă de mi e r e va r i az ă de l a a n l a an , c an t i t a t ea me d ie

î n p r ez en t e s t e î n j u r de 700 .000 t .

În tabelul şi diagrama următoare este consemnată producţia de miere naturală

(potrivit „Food and Agriculture Organization of United Nations- FAO ”) în perioada

2000-2007 pentru continentele: Africa, America de Nord şi America de Sud

(consemnate împreună), Asia, Europa şi Oceania, exprimată în tone.

După cum se observă, primul loc la nivel mondial în producţia de miere îl ocupa

Asia, care pe parcursul perioadei analizate, a înregistrat o creştere de producţie

continuă, de la an la an, ajungând în anul 2006 la o producţie de 557.903 tone de

miere. Europa a produs mai puţin decât cele două Americi, în timp ce Africa şi

Oceania se află pe ultimul loc.

3

În următorul tabel este prezentată producţia de miere a României intre anii

2001-2007. Se observă că în anul 2005 , România a avut cea mai mare producţie,

19.200 tone de miere.

4

În România, media anuală de producție a mierii în anul 2013 a fost de 17.000 tone de miere, mult mai mică decât în anii precedeți, în 2012 respectiv 2011 unde a fost de 20-22.000 tone.

Partea Teoretică

Noțiuni generale

M ie r ea de a lb ine e s t e un p rodus na tu r a l c omplex , r ezu l t a t a l

nec t a ru lu i f l o r a l a l p l a n t e l o r ș i a l îm bogă ț i r i i a ce s tu i a de că t r e a l b ine

(Ap i s me l l i f e r a L ) c u s ubs t an ț e p rop r i i , p r i n ac ț i une a s ucu l u i s ec r e t a t de

g l ande l e ace s to r a . A lb i ne l e p roduc f r ecven t ș i m ie r e de ma nă , c a r e

p rov ine d i n d ive r s e l i ch ide du l c i d in p l a n t ă , da r nu d i n f l oa r e .

Mierea este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase - până la 80% -

reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral,

extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care

albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza,

rafinoza, melibioza etc.,acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea

nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea

5

conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-

o miere maturizată variază de la 3,5-5,5, după provenienţa ei floristică.

C u   o c a z i a   i n v e r t i r i i   n e c t a r u l u i   î n   m i e r e   s u n t   î n c o r p o r a t e

p r o t e i n e ,   m a t e r i i albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic,

acetic), substanţe minerale(fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu,

cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc,  plumb, iridiu etc. în cantităţi infinitezimale),

substanţe funcţionale de origine organică(enzime, catalaza, inulaza, inhibina),

vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici un

preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă.

Clasificare

Clasificarea mierii de albine se face dupa mai multe criterii.

După provenienţă :

-miere de flori , ( florală ), provenită din prelucrarea nectarului şi polenului cules de albine din

florile plantelor melifere,

-miere de mană, (extraflorală ), provenită de pe alte părţi ale plantei, înafară de flori; poate

fi de origine animală sau vegetală 

După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:

-miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei

singure specii: (salcâm,tei,floarea soarelui,mentă)

-miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai

multor specii de plante.

După modul de obţinere:

- în faguri (se livrează în faguri),

-scursă liber din faguri,

-extrasă cu ajutorul centrifugii,

6

-obţinută prin presarea fagurilor,

-topită(fagurii sunt încălziţi).

După consistenţă :

-lichidă ( fluidă ),

-cristalizată (zaharisită ).

După culoare:

- incoloră,

- galben-deschisă,

-aurie,

- verzuie,

- brună sau roşcată.

După aromă , diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros şi degustare,

indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

Obţinerea mierii

P roduce rea mie r i i de c ă t r e a lb ine e s t e un p roce s c omplex de

t r ans fo rma re a materiei prime în miere, începând cu recoltarea şi terminându-se

cu căpăcirea celulelor  din faguri. Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau

mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) şi le înmagazinează un timp în guşă, unde sunt

amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conţinutul zaharat albinelor din stup, care îl

prelucrează în continuare, până se obţine produsul finit.

Pentru a obţine un litru de miere sunt necesare 5 kilograme de nectar. Pentru un kilogram

de nectar este nevoie de 20.000 până la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000-60.000 de

membri) poate fabrica un kilogram de miere pe zi. Puţini ştiu poate, că gustul, aroma şi însăşi

cantitatea de miere produsă de o familie de albine sunt determinate în foarte mare măsură de

vreme. De evoluţia vremii depinde direct sau indirect, atât secreţia de nectar a plantelor melifere,

cât şi recoltarea acestuia de către albine.

Recoltarea şi extracţia mierii.

7

Fagurii cu miere se recoltează din stup în momentul când aceasta este suficient de

maturaţi luându-se drept criteriu practic prezenţa coroanei cu miere căpăcită în partea superioară.

Îndepărtarea albinelor de pe faguri se face prin intermediul unor substanţe chimice (acid fenic,

benzaldehidă etc.) în stupinele de tip industrial.

Este recomandat ca înainte de începerea extracţiei de miere fagurii să fie grupaţi după

culoare, pentru a obţine diferite soiuri de miere în funcţie şi de acest criteriu. Fagurii sau

corpurile cu fagurii cu miere se transportă cu multă grijă pentru a se preîntâmpina pierderea

acestui aliment, apoi se introduc într-o cameră cu aer cald până la 35C, care favorizează

extracţia. Se trece apoi la descăpăcirea fagurilor, urmată de extragerea propriu-zisă a mierii.

Camerele simple de extracţie trebuie să fie bine izolate pentru a împiedica pătrunderea

albinelor înăuntru şi trebuie să conţină: un extractor mecanic sau electric, cuţite pentru

descăpăcire, care se pot încălzi în apă fierbinte sau cu curent electric, un vas descăpăcitor cu sită

pentru separarea căpăcelelor de miere, un vas pentru recoltarea mierii şi un zăcător pentru

depozitarea ei. După sortare, fagurii se descăpăcesc cu cuţitul bine încălzit, apoi se introduce în

extractor. Turaţia acestuia se măreşte treptat, până se percepe foşnetul caracteristic rezultat din

proiectarea mierii pe pereţii vasului şi, după ce se apreciază că s-a extras circa jumătate din

mierea de pe o parte, fagurii se schimbă pentru a se continua extracţia pe partea cealaltă.

Operaţia se repetă pentru asigurarea unei extrageri totale a mierii din faguri. În felul acesta se

previne ruperea fagurilor, incident care cauzează multe neajunsuri apicultorilor.

Pentru extragerea centralizată a mierii sau pentru stupinele mari se folosesc sisteme

moderne, în care ramele descăpăcite rămân în caturi şi acestea se introduc în extractorul de tip

industrial direct. Aici, întreg procesul tehnologic de la sortare, descăpăcire, filtrare, depozitare,

ambalare etc. este automat. Randamentul acestor agregate este mare şi extracţia mierii se asigură

în condiţii sanitare corespunzătoare.

Proprietăţi fizico-chimice ale mierii

Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau

cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale,

vitamine, enzime, acizi organici.

În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali

caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagru. La mierea de

8

nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un

galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea îsi pierde culoarea initială, de obicei se închide

la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Culoarea mierii este determinată de gradul diferit de absorbție al luminii de către

componenții săi. Dintre compușii care influențează culoarea unui sort de miere precizăm:

pigmenți vegetali (clorofilă, carotenul, taninurile), substanțe minerale etc.

Precizez faptul că mierea de mană, se caracterizează în general prin culori închise în

timp ce mierea florală prin culori mai deschise. Această regulă nu exclude însă și excepțiile. De

exemplu, mierea florală obținută de la hrișcă sau de la iarbă neagră prezintă o culoare brună

închisă, în schimb mierea de mană provenită de la lariță este de culoare galben-aurie.

Aroma mierii în general provine de la substanțele aromate ce se găsesc în nectar sau în

mână și se datorează uleiurilor eterice, aromate, pe care acestea le conțin. Deoarece aceste

substanțe aromate sunt ușor volatile, ele se atenuează sau dispar complet prin încălzirea sau

conservarea îndelungată.

UmiditateaConţinutul maxim de apă reglementat de normele oficiale din ţara noastră pentru toate

sorturile de miere este de 20%. Această condiţie are la bază faptul că în momentul încheierii

procesului de prelucrare de către albine (căpăcirea celulelor), umiditatea mierii se situează în

domeniul 17-19%.

Când conţinutul de apă este mai mare de 20% poate fi vorba de una din următoarele

situaţii:

extragerea din faguri necăpăciţi, când procesul de prelucrare a mierii de către albine nu

este încheiat;

păstrarea în spaţii umede şi în recipiente defectuos închise;

falsificarea directă prin adaos de apă sau indirectă prin substituenţi cu umiditate proprie

mare.

Conţinutul depăşit de apă reduce proporţional valoarea nutritivă a mierii şi o predispune la

fermentaţie.

Aciditatea mierii

9

Reacţia chimică a mierii este acidă datorită conţinutului bogat în acizi organici. Valorile

normale ale pH-ului mierii se situează în domeniul 3,5-4,5, deci caracterul ei chimic este

pronunţat acid.

Densitatea Densitatea mierii este puternic influenţată de conţinutul ei de apă. Mierea cu umiditate de

20% are densitatea 1,471 asta înseamnă că un litru de miere la temperatura de 20ºC cântăreşte

1,471 kg.

Compoziţia chimică

Există numeroşi factori care influenţează compoziţia chimică a mierii: calitatea şi

com poz i ţ i a  ma t e r i e i   p r ime   (nec t a r   sa u  man ă ) ,   abun den ţ a   ace s t e i a ,   f a c t o r i i  

c l i ma t i c i , modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiţionare şi

conservare. Mierea obţinută va avea caractere specifice condiţiilor în care s-a produs.

Principalii componenți ai mierii sunt:

Substanțe zaharoase: glucidele și dextrinele:

Substanțe nezaharoase în cantități mici, aproximativ 1% din miere care au importantă în ceea ce

privește specificitatea acestui produs. Dintre acestea cele mai importante sunt fermenții.

Sărurile minerale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor

factori, (natură materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de

extracție, prelucrare și conservare, etc).

Elemente minerale: sodiu , potasiu , fosfor , magneziu , cupru , aluminiu , mangan ,

fier , clor , sulf , siliciu .

Microelemente: beriliu , galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Conținutul de microelemente ale mierii este similar cu cel al sângelui uman, ceea ce face ca să

fie ușor de asimilat de către organism

Vitaminele:

- hidrosolubile: vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B6 (piridoxină),

vitamina PP (niacina), vitamina H (biotina), vitamina B12 (cianocobalamină), vitamina C (acid

ascorbic), acid pantotenic , acid folic , rutina ;

10

- liposolubile: provitaminele A , vitamina K .

Valoarea alimentară şi dieteticăValoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăţia ei în zaharuri

(70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelenţă.

Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză şi fructoză), care

nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct asimilate şi arse complet, până

la stadiul de bioxid de carbon şi apă, eliberând energie în toate etapele de descompunere prin

care trec.Un gram de zaharuri din miere eliberează ca şi zahărul de sfeclă: 4,1 calorii,

dar ( s p r e   d e o s e b i r e   d e   z a h ă r ) ,   a c e a s t ă   e n e r g i e   e s t e   p u s ă   î n  

t o t a l i t a t e   l a   d i s p o z i ţ i a organismului, astfel că mierea este un aliment uşor

asimilat şi digerabil.

A t â t a s pec t u l , c u loa re a , c ons i s t en ţ a ş i gus tu l f ac d i n mi e r e un

a l i men t mu l t apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conţinutului în uleiuri eterice

(volatile), parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine.

Condiţionarea mierii

Condiţionarea mierii cuprinde totalitatea procedeelor tehnice menite să asigure purificarea,

sortarea şi combaterea diverselor tipuri de miere, în condiţiile păstrării optime a proprietăţilor ei

fizico-chimice şi biologice în perioada conservării. Iniţial are loc o filtrare a impurităţilor mai

mari, care se realizează odată cu extracţia prin sita dispusă la locul de scurgere a mierii din

extractor. După aceea, în maturator are loc o limpezire a mierii, corpurile străine se separă de

miere, datorită greutăţilor specifice diferite, cele mai grele se lasă la fundul vasului, iar cele mai

uşoare se ridică la suprafaţa vasului. Temperatura mediului influenţează limpezirea mierii în mod

indirect prin modificarea consistenţei acesteia. În cazul când conţinutul în apă a mierii este de

peste 18% se recomandă deshidratarea fie în faguri, care se ţin într-o cameră cu curenţi de aer

încălziţi (35-40C), fie ca miere extrasă cu ajutorul unor instalaţii speciale de tipul evaporatorului

cu vid. Acest ultim procedeu de înaltă tehnicitate se poate realiza numai în centrele mari de

extracţie a mierii.

Cristalizarea sau granularea mierii

11

Cr i s t a l i z a r ea   sa u  g r anu la r ea  mie r i i   e s t e   un  p roces   na tu r a l ,   c a r e   nu  

mod i f i că  proprietăţile biologice şi medicinale ale produsului. În funcţie de dimensiunile

cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm),

cu granule mic i ( 0 ,5 -0 ,4 mm ) ş i m ie r e de cons i s t e n ţ ă c r e moas ă ( s ub 0 ,04

mm) . Ca n t i t a t e a ş i dimensiunile cristalelor sunt influenţate în special de granulele de polen:

cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale şi cu atât mai

mici suntcristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este

de 35-45 grade C. Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios şi mai puţin dulce de la

suprafaţa unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul

intercristalin, format în  principal din fructoză, apă liberă şi substanţe solubile în apă; acest

fenomen este normal  pen t ru s o r tu r i l e b i ne ma t u ra t e , cu con ţ i nu t r i d i ca t de

g lucoz ă ş i s căzu t î n apă . P r i n conservare la temperature camerei, acest

strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte

substanţe proteice şi deci se menţine necristalizată mult timp.

Studii recente

Un studiul de 5 ani a uni grup de cercetători de la Universitatea „Al Ain” din

Emiratele Arabe Unite dezvăluie utilizarea mierii de Mankua pentru tratamentul

cancerului. Într-un studiu recent, care a fost publicat în „PLOS ONE”, un jurnal

științific, a fost dovedit ca mierea de Manuka conține proprietăți care pot inhiba

cresterea tumorilor la san, colon și piele.

Mierea de manuka este originară din Noua Zeelandă. Este numită astfel

deoarece este produsă de albinele care se hrănesc de pe arbustul manuka. Este

cunoscută de secole ,tratând infecții ale plăgilor precum şi alte afecțiuni medicale.

"Mierea Manuka a fost recunoscută pentru proprietățile sale anti-bacteriene si

pentru vindecarea rănilor de mai mulți ani. Cu toate acestea, efectul potențial al

mierii de manuka asupra celulelor canceroase nu a fost investigat în detaliu", a

declarat Dr. Basel Al Ramadi, profesor si presedinte al Departamentului medical de

12

Microbiologie si Imunologie, Colegiul de Medicina şi ştiinţe medicale la UAEU.

"Acesta este un domeniu foarte interesant de cercetare si suntem optimişti cu privire

la ceea ce aceste noi evoluții ar putea însemna, în ceea ce privește potențialul de noi

tratamente pentru anumite tipuri de cancer", a declarat profesorul Al Ramadi.

Partea practică

Apiterapia

În evul mediu, produsele apicole erau considerate a fi leacuri de bază în tratamentul

afecţiunilor.  Există mii de scrieri păstrate din perioada medievală, care dau indicaţii

terapeutice pe baza  produselor stupului, începând cu lucrările lui Avicena ( 980 -1037), filosof

şi medic iranian, care consideră mierea a fi, un remediu eficace pentru afecţiunile cardiace.

Tratamentul unor afecţiuni cu ajutorul produselor apicole - apiterapia, se înscrie azi, în

lumea civilizată, pe coordonatele activităţilor medicale fundamentate ştiinţific, având o

eficienţă recunoscută clinic. Din păcate, pentru România, apiterapia a rămas o ştiinţă empirică,

complet exclusă din mediul universitar medical sau farmaceutic.

   Apiterapia foloseşte, încă din zorii istoriei, produsele stupului (miere, polen, ceară,

propolis, lăptişor de matcă, etc.), în tratarea unei game largi de afecţiuni, care vizează întregul

corp. Beneficiile tratamentelor bazate pe materiile colectate şi prelucrate de către albine, au

13

trecut din medicina empirică în cea ştiinţifică, care a confirmat valoarea de necontestat ale

produselor stupului, în tămăduirea a numeroase boli. Pe lângă apiterapie, astăzi se pune din ce

în ce mai multă bază pe profilaxia (prevenirea) bolilor cu ajutorul produselor apicole, această

tendinţă luând numele de apiprofilaxie.

Principalele proprietăți terapeutice și curatative ale mierii de albine

Antibacterian și antimicrobian- mierea conține mici cantități de apa, grăsimi și proteine,

are un ph relativ mic, o osmolaritate ridicată ce înseamnă aconditii vitrege de viata” pentru��

bacteria, bioflavonoidele aflate în miere are efect antbacterian direct ;

Este un agent anti-oxidant în alimentație- mierea are capacitate antioxidative, cu alte

cuvinte, oxidarea scăzută în alimente înseamnă o nutritite mai bună;

Curativ și Depurativ- ajută mecanismele de detoxifiere ale organismului , mierea conține

multă fructoză (în special mierea de salcâm) care ajută în mod direct mecanismele energetice ale

ficatului;

Energizant și nutritiv- carbohidrații din miere ard ușor și cel mai adesea (când este

prezent suficient oxigen) până la apa și CO2, astfel că nu rămân reziduuri care să reducă calitatea

energiei. Fructoză conținută în miere, crește la nivelul energiei și ajută pancreasul și ficatul să

funcționeze mai bine, aceste organe vor produce atunci mai mult suc digestive;

Biostimulator- furnizează cea mai bună energie pentru celulele vii;

Laxativ- Mierea este higroscopica, adică atrage apa, reglează floră intestinală a

intestinului gros;

Regenerativ pentru țesutul conjunctiv- mierea ajută la producerea mucopolizaharidelor

care sunt componente importante ale țesutului conjunctiv;

Stimulează anabolismul- calmează sistemul nervos, acesta ajută la regenerarea și crearea

unor țesuturi normale, noi;

Tonicardiac- mierea este cea mai bună energie pentru orice mușchi, inclusiv pentru

inimă, care este în primul rând opompă musculară; � Anti-oxidant în alimentație, datorită capacităților anti-oxidative; oxidare scăzută în

alimente.

14

Utilizări ale mierii în tratarea diferitelor boli

Diabetul - studii recente, făcute în mai multe țări ale lumii, arată că înlocuirea totală a

zahărului în alimentație cu miere duce la o scădere cu 60-70% a raței apariției diabetului. Mai

ales în alimentația copiilor și tinerilor este recomandată folosirea mierii că unic îndulcitor,

deoarece ajută la prevenirea diabetului juvenil, altfel imposibil de vindecat prin mijloacele

actuale.

Obezitatea - se recomanda, de asemenea, înlocuirea totală a zahărului cu miere, care nu

da aceeași dependența că și zaharicalele obișnuite. Cercetări recente arată că peste 60% din

obezii din întreagă lume sunt, practic, dependenți de zahăr și, mai ales, de produsele care îl

conțin (ciocolată, prăjituri, sucuri, bomboane, înghețată). La miere, această dependența nu apare.

Caria dentară - are drept cauza nu doar bacteriile fixate la nivelul smalțului dinților, ci și

anumite tulburări metabolice produse, conform mai multor studii, de către consumul de zahăr.

De la apariția zahărului în alimentație, în urmă cu 200 de ani, rată apariției unor boli cum ar fi

caria dentară, diabetul, obezitatea a crescut exponențial. În prezent, caria dentară este cea mai

răspândită boală din lume, 98% din populația planetei suferind de ea. Dacă vreți să frânați

fenomenul apariției acestei probleme, înlocuiți complet zahărul cu mierea de albine.

Constipația - se previne foarte eficient prin consumul zilnic de miere. Doză care se ia în

fiecare zi este de două lingurițe de miere, pe cât posibil lichidă și proaspătă (obținută în anul

respectiv).

Osteoporoză - apare atunci când în organism nu mai sunt sintetizați suficienți hormoni

estrogeni, hormoni care au un rol crucial în fixarea calciului în oase. Toate tipurile de miere

conțin în cantități mici lăptișor de matcă, cea mai bogată substanță naturală în acest tip de

hormoni. Așadar, consumul zilnic de miere furnizează sistematic organismului acest ajutor

hormonal, ajutând la prevenirea acestei boli.

Menopauză prematură - nu poate apărea la femeile care consumă zilnic miere, legume și

fructe crude. Aceste alimente sunt un puternic reintineritor, stimulând în mod armonios

activitatea ovarelor și întârziind apariția menopauzei, cu până la zece ani.

Lipsă de calciu și de magneziu - nu este combătută direct de miere, care conține totuși

cantități destul de reduse din aceste minerale. În schimb, înlocuirea zahărului cu miere împiedică

apariția carențelor în aceste substanțe, deoarece spre deosebire de "otravă albă" (cum este

denumit zahărul), mierea nu consumă și nu perturba asimilația acestor două minerale esențiale.

15

Tulburările de creștere și de dezvoltare la copii - pot fi extrem de eficient prevenite prin

consumul sistematic de miere de albine și de polen de albine. Ambele produse stimulează în mod

armonios procesele de creștere și de dezvoltare, atât la nivel fizic, cât și psihic sau mental.

Pentru tratarea colitelor și enterocolitelor: Acțiunea antimicrobiana a mierii o face utilă

în accelerarea vindecării unor astfel de afecțiuni. Se consumă în acest scop câte o linguriță

diluata într-o cană de apa sau ceai, de trei ori pe zi.

Pentru înlăturarea anxietății: Amestecată cu ceai de plante, mierea are proprietăți

calmante, contribuind la reducerea tensiunii psihice.

Pentru înlăturarea insomniei: O linguriță de miere înainte de culcare poate aduce somnul

mai ușor, printr-o acțiune la nivel hormonal.

Pentru calmarea durerilor de gât: Mierea este un remediu foarte cunoscut pentru tratarea

durerilor de gât apărute de caz de răceli, viroze, gripe. Pentru un mai bun rezultat, se combină cu

suc de lămâie, și această având proprietăți dezinfectante.

Utilizări ale mierii în cosmetică

Pentru a da strălucire părului: Se dizolvă o linguriță de miere într-o cană cu apa caldă,

aplicându-se amestecul pe părul proaspăt spălat. Iată un balsam natural cu mare putere de hrănire

și hidratare pentru firul de păr.

Pentru curățarea tenului: Din miere pot fi preparate o mulțime de măști pentru față, însă

poate fi utilizată și că atare, aplicadu-se timp de 15 minute pe tenul spălat cu apa caldă. Se

înlătura cu apa rece, asigurându-se astfel o piele de bebeluș.

Pentru a scăpa de acnee: Se aplică un strat subțire de miere pe zonele afectate, lăsându-se

o jumătate de oră. Procedeul se reia mai multe zile la rând, până se scăpa de neplăcută problemă

a adolescenței.

Pentru obținerea unui balsam de buze: Mierea reprezintă un remediu ideal pentru

îngrijirea buzelor, putând fi folosită că atare sau în combinații diverse (cu ceară de albine, uleiuri

extravirgine etc.) pentru obținerea de balsamuri naturale folosite în acest scop.

Pentru îmbogățirea apei de baie: Două linguri de miere, plus două linguri de ulei de

măsline adăugate în apa de baie vor asigură o piele deosebit de catifelată la ieșirea din cadă.

Tratament pentru unghii şi pentru păr .

16

Precauţii, contraindicaţii

Mierea se administrează în caz de diabet sau de obezitate, doar sub observaţie şi

îndrumare atentă. Deoarece creşte brusc glicemia, în tratamente, se va utiliza în cantităţi mici,

care trebuiesc luate treptat, cu linguriţa, sau după alte indicaţii, dar cu prudenţă.

 Mierea de albine trebuie consumată cu precauție, ca înlocuitor al zahărului și zaharoaselor, în

caz de rezistentă la insulină.

Pentru copii mai mici de un an, există o contraindicație, mai mult sau mai puțin

justificată, în ceea ce privește consumul de miere de albine. Există persoane care manifestă

fenomene de intoleranţă sau de alergie la orice tip de miere sau doar la unele sortimente.

Acestea, trebuie să evite acest produs apicol.

Îndulcirea infuziilor, se realizează doar după ce temperatura lichidului extractiv a

scăzut suficient de mult. Mierea devine toxică atunci când este adăugată lichidelor mai calde� �

de 40 grade C (Gh. Mencinicopschi).

De asemenea mierea încălzită, de obicei în scopul pasteurizării (mierea pasteurizată), nu

mai este dietetică şi cu atât mai puţin curativă, pierzându-şi toate enzimele şi o mare parte

din vitamine şi acumulând, în acelaşi timp, compuşi toxici, în urma degradării unor substanţe.

De altfel, o miere veritabilă, naturală, nu are nevoie de pasteurizare, deoarece pe lângă

concentraţia mare de monoglucide, conţine inhibină (substanţă naturală antibiotică), împreună

determinând un puternic efect antiseptic asupra întregului produs apicol.

Curiozităţi

Mierea era atât de apreciată în Roma antică, încât era folosită ca monedă de schimb, în

locul aurului; obicei păstrat în unele ţări până spre sfârşitul Evului Mediu.

O albină poate deplasa pe un teren plan o greutate de 20 de ori mai mare decât

17

greutatea corpului ei.

Albinele cercetaşe, când găsesc un loc melifer, comunică celorlalte albine lucrătoare

unde se află locul. Albina cercetaşă face pe faguri un joc în formă de cifra opt, care

indică unghiul faţă de soare, direcţia şi distanţa la care se află sursa de miere. După ce

au memorat coordonatele, albinele lucrătoare se duc singure şi află locul.

În Germania, consumul de miere pe cap de locuitor este de aproximativ 4 kilograme

reprezentând una din cele mai mari rate de consum din lume.

Albinele care păzesc stupul recunosc albinele străine care încearcă să intre în stup după

un miros specific? Fiecare familie are mirosul său specific produs de nişte glande

speciale denumite Nassonov.

Viteza maximă de zbor a unei albine ajunge la 70km pe oră. Încărcată cu polen sau

nectar , viteza se reduce la 20 km pe oră.

Mierea cristalizeazǎ în mod natural de-a lungul timpului, în special mierea neprocesatǎ.

Pentru decristalizare, se încalzeşte în apǎ borcanul cu miere, la maxim 40 grade C.

Concluzii

Mierea de albine a intrat în alimentaţia omului din timpuri străvechi, având o valoare

nutritivă superioară. Îndeosebi conţinutul său mare în zaharuri invertite (fructoză şi glucoză) uşor

asimilabile de organism, face să fie foarte apreciată în hrana zilnică a copiilor, vârstnicilor şi a

sportivilor. În acelaşi timp mierea posedă o mare valoare calorică deoarece 1 kg de miere

produce aproximativ 3200 calorii,

Mierea se asimilează foarte uşor de către organism şi ne oferă energie şi substanţe

bioactive şi nutritive. Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sîngelui uman.

Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compuşi aromatici, fitohormoni,

acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - în total 435 de

substanţe. Aceasta asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.

Puţină lume ştie că există tratamente cu miere pentru aproape toate tipurile de afecţiuni.

Bineînţeles că nu orice miere e bună, atât la gust cât şi ca proprietăţi terapeutice. Pe lângă

puterea sa calorică excepţională, datorită compoziţiei sale chimice, mierea naturală conţine o

18

serie de substanţe antibiotice, fermenţi şi vitamine. Aceste componente îi conferă o mare valoare

terapeutică ceea ce contribuie la vindecarea rănilor, arsurilor şi a mai multor boli. În special se

pot trata cu miere bolile tubului digestiv, bolile de inimă, de nervi şi altele.

Datorită caracteristicilor și proprietăților, mierea de albine este considerată un aliment

complet.

Bibliografie

1. Dr. M. Marin, dr. Al. Popa, med. vet. K. Popescu “Valoarea alimentară, dietetică și

terapeutică a produselor apicole”, Editura agro-silvică, București, 1966;

2. Diaconescu Ion, “Merceologie alimentara”, Editura Eficient, Bucuresti 1998;

3. Mărghitaş L. A. – Albinele şi produsele lor, în Editura Ceres, Bucureşti, 2002;

4. Antonescu C., Albinele şi …Noi,  Editura A.C.A., Red.Revistelor apicole, Bucureşti,

1979;

5. Climentov A. A. – Apicultura, Editura de Stat pentru Literatură Ştiinţifică, Bucureşti,

1952;

6. Jarvis D. C. – Mierea şi alte produse naturale, în Editura Apimondia, Bucureşti, 1976;

7. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea, Editura Ceres, 1977;

8. C.Neacşu, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnică, 2002;

9. http://www.sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/mierea-de-albine_10384

10. http://fagurelecumiere.ro/despre-miere/52-mierea-de-albine.html

19

11. http://dietamediteraneana.wordpress.com/2013/02/09/mierea-de-albine/

12. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/alimente/medicina-populara-americana-mierea-de-

albine-o-minune-de-medicament-1045052

13. http://www.veganism.ro/valoarea-nutritiva-a-mierei-de-albine-zaharului-brut-melasei-si-

siropului-de-artar/

14. http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/apiterapia/miere-proprietati-

terapeutice.htm

15. http://www.proapicultura.ro/centrul_statistic/productia_mondiala/romania_miere/

productie_miere_romania.html

16. http://www.proapicultura.ro/centrul_statistic/productia_mondiala/miere_continente/

productie_miere_pe_continente.html

17. http://www.agro-tv.ro/productia-de-miere-din-2013-mai-mare-decat-cea-de-anul-trecut-

mai-mica-decat-cele-din-alti-ani/

18. http://science.naturalnews.com

19. http://www.emirates247.com/news/emirates/manuka-magic-uae-scientists-honey-hope-

for-cancer-patients-2013-02-25-1.496479

20. http://www.ziare.com/life-style/frumusete/mierea-utilizari-rapide-si-eficiente-in-afara-

bucatariei-1258919

21. http://www.bioterapi.ro/terapii/index_terapii_tratamente_naturiste_apiterapia.html

22. http://ziarullumina.ro/pagina-agricultorului/apicultorii-multumiti-de-productia-de-miere-

din-acest

23. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0308814613008431

20

21