Mica UnireConferinta de la Paris

Adunarile Ad-hoc

Conventia de la Paris

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

Reformele(1862-1866)

Inlaturarea lui Alexandru Ioan Cuza

Conferinta de la Paris ( 1856 )

După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, revoluţionarii români au plecat în exil în diferite oraşe europene, scopul lor principal rămânând unirea Moldovei cu

Ţara Românească.

Condiţiile interne nu erau favorabile unirii deoarece Convenţia de la

Balta Liman semnată în anul 1849 între Rusia şi Turcia a

limitat autonomia Principatelor Române.

La începutul anilor ’50, centrele importante de activitate politică românească se găseau în afara

spaţiului românesc: Paris, Londra, Constantinopol. Grup de revoluţionari paşoptişti

( acuarelă de Costache Petrache )

Noii domni numiţi au fost: a) Barbu Ştirbei în Ţara

Românească; b) Grigore Al. Ghica în

Moldova;

Ştirbei a acordat mai multă atenţie problemelor economice în timp ce

Ghica a manifestat mai multă simpatie faţă de programul liberal şi nu numai că a permis unui număr de paşoptişti să se reîntoarcă în ţară, dar

i-a adus pe mulţi dintre ei, printre care Mihail Kogălniceanu, Vasile

Alecsandri, Ion Ionescu de la Brad.

Izbucnirea Războiului Crimeii ( 1853 – 1856 ) a creat condiţii

favorabile pe plan extern pentru unirea Principatelor

Române. Problema românească a devenit o problemă europeană.

Pe parcursul acestui conflict, teritoriul românesc a fost ocupat de ţările vecine.

Trupele ruse, sosite în 1853 erau obligate să părăsească

Principatele, în 1854, pentru a fi înlocuite cu trupe otomane şi austriece, acestea din urmă prelungindu-şi şederea până

în 1857.

Conferinţa de pace de la Paris s-a desfăşurat în perioada 25

februarie – 30 martie 1856.

Problema unirii Moldovei cu Ţara Românească a fost ridicată

oficial de către contele Walewski, ministrul de externe al Franţei.

Ca şi în cazul italienilor sau polonezilor, sprijinul acordat de Napoleon al III-lea aspiraţiilor

româneşti era menit să slujească obiective mai largi de politică

externă. El încerca să sporească influenţa franceză în estul

Europei.

Tratatul de pace de la Paris s-a semnat la 30 martie 1856 şi cuprindea şi prevederi referitoare la Principatele Române:

a) Moldova şi Ţara Românească rămân sub suzeranitate otomană dar protectoratul rusesc este înlocuit cu garanţia colectivă a marilor puteri;

b) Convocarea unor Adunări ad-hoc care să fie formate din reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale; aceste adunări trebuiau să exprime dorinţele românilor în

legătură cu viitorul Principatelor;

c) O comisie va cerceta dorinţele românilor exprimate la adunările ad-hoc iar rezultatele vor fi înaintate unei Conferinţe a marilor puteri care va elabora o

convenţie pentru organizarea Principatelor;

a) Rusia ceda Moldovei partea de sud a Basarabiei unde au fost organizate trei judeţe ( Cahul, Ismail, Bolgrad );

Falsificarea alegerilor a fost dată în vileag de către Al. I. Cuza, pe atunci pârcălab de Galaţi.

Al. I. Cuza făcea participase la revoluţia paşoptistă fiind nevoit să ia calea exilului.

În timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Al. I. Cuza a fost numit Preşedinte al Judecătoriei judeţului Covurlui, funcţie pe care a deţinut-o până în 1851, când I s-a încredinţat postul de Director al Ministerului

de Interne, motiv pentru care s-a mutat de la Galaţi la Iaşi.

Adunarile ad-hoc

Divanurile ad-hoc (sau Adunările ad-hoc) au fost adunări convocate în 1857 în Ţara Românească şi în Moldova, care trebuiau să se pronunţe asupra organizării politice şi sociale a ţărilor române. In Tara Romaneasca ,caimacamul Alexandru Ghica,fostul domn,a adoptat o pozitie de intelegere fata de partida unionista.In Moldova,caimacamul N. Vogoride,agent al Turciei si al Austriei,a recurs la la un adevarat regim de teroare pentru a zadarnici Unirea.Astfel,au fost interzise gazetele favorabile Unirii si intrunirile politice,s-au facut destituiri din functii si arestari masive,s-au falsificat listele electorale si alegerile din iulie 1857.Comisia de informare de la Bucuresti primea numeroase telegrame,memorii si apeluri.Turcia s-a vazut silita sa anuleze alegerile falsificate;noile alegeri au inregistrat o victorie covarsitoare a candidatilor unionosti,care,cu doua exceptii au fost alesi pretutindeni.Rezultate asemanatoare se obtinusera si in Muntenia.

In Adunarile ad-hoc au fost alesi toti fruntasii unionosti,revolutionari din 1848:Mihail Kogalniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Malinescu,Anastase Panu,in Moldova,C. A. Rosetti,fratii Stefan si Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fratii Ion si Dumitru Bratianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,in Muntenia.Pentru prima data,taranimea isi trimitea alesii sai intr-o adunare reprezentativa a tarii: Ion Roata,Tanase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea Malieru s.a.

Adunarile ad-hoc si-au inceput lucrarile in septembrie 1857,la Iasi si la Bucuresti.Dezbaterile au prilejuit o manifestare puternica a coeziunii si a fortei miscarii unioniste,o impresionanta demonstratie a vointei poporului roman de a-si fauri statul sau national.

Intr-o atmosfera de mare avant patriotic,Adunarile ad-hoc au adoptat,in luna octombrie 1857,rezolutii asemanatoare,care cereau cu hotarare Unirea Principatelor intr-un singur stat cu numele de Romania,respectarea drepturilor,a autonomiei si a neutralitatii acestui stat si o Adunare Obsteasca care sa reprezinte “toate interesele natiei”.

Chestiunea agrara a fost prezenta in discutiile deputatilor din ambele Adunari.In jalba deputatilor pontasi moldoveni,al carei prim semnatar era Ion Roata din tinutul Putnei,erau infatisate in imagini zguduitoare starea taranimii si temeiul revendicarilor sale.Se cerea ca “sateanul sa fie pus in randul oamenilor”,sa fie interzisa bataia,sa fie inlaturate boierescul (claca),beilicurile si birul pe cap,iar satele sa-si aibe...dregatorii alesi chiar din sanul lor”.Deputatul Tanase Constantin proclama in adunarea de la Bucuresti “dreptul netagaduit al taranimii ...d-a lua parte la viitoarele adunari,care vor face constitutia tarii si legiuirile din nauntru”. Intrucat reprezentantii boierimii si chia unii exponenti ai burgheziei s-au opus ideii de improprietarire sub pretextul mentinerii coeziunii miscarii unionoste sau au cerut amanarea discutarii acesteia,nu s-a putut trece la adoptarea unei hotarari in problema agrara.

Convenţia de la Paris ( 1858) Rezolutiile Adunarilor ad-hoc au fost trimise comisiei speciale.Aceasta a alcatuit un raport,pe

care l-a inmanat Conferintei reprezentantilor celor sapte puteri,care s-au intrunit in mai 1858,la Paris.Conventia semnata la 7 august 1858,ca urmare a lucrarilor conferintei,prevedea ca cele doua tari sa se numeasca Principatele Uite ale Moldovei si Tarii Romanesti,fiecare cu cate un domnitor,guvern si adunare legiuitoare proprie,infiintarea unei curti de casatie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focsani.Conventia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor burgheziei: desfintarea privilegiilor si a rangurilor boieresti (deci egalitatea tuturor cetatenilor in fata legilor),responsabilitatea ministeriala etc;se recomanda,de asemenea,o noua reglementare prin lege a relatiilor dintre proprietari si tarani .”Stipulatiile electorale”,trecute in anexa conventiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunarii elective pe baza unui cens foarte ridicat.Act international,noua conventie era totodata si o legiuire fundamentala pentru Principate,ceea ce,de fapt,insemna incetarea valabilitatii juridice a Regulamentului organic.Conventia va ramane in vigoare pana in anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu indeplinisera dorinta fundamentala a romanilor,exprimata prin Adunarile ad-hoc,se impunea o actiune interna a intregului popor,care sa realizeze Unirea si sa puna Europa in fata unui fapt implinit.

Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ( 1859 )

Conform articolului 49 al convenţiei în cele două principate au fost aleşi trei caimacami.

În Moldova au fost aleşi Anastasie Panu, Vasile Sturdza ( reprezentanţi ai Partidei Naţionale ) şi Ştefan Catargi

( din tabăra antiunioniştilor ).

În Ţara Românească toţi cei trei caimacami aleşi, Ioan Manu, Emaniol Băleanu şi Ioan Al. Filipescu, făceau parte

din aripa conservatoare, fiind deci cu toţii separatişti.

În Moldova, candidaţii la domnie din partea grupului

conservator erau fostul domn Mihail Sturdza şi fiul

său Grigore ( ofiţer în armata otomană sub

numele de Muhlis Paşa ).

Partida Naţională era reprezentată de Vasile Alecsandri, Al. I. Cuza şi

Costache Negri.

Mihail Sturdza

Vasile Alecsandri

Al. I. Cuza

Costache Negri

În Ţara Românească, candidaţii partidei conservatoare separatiste erau foştii domni Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, din partea

Partidei Naţionale candidând Nicolae Golescu.

Gheorghe Bibescu Barbu Ştirbei

Candidatura lui Al. I. Cuza s-a datorat faptului că obiectivul final

rămânea prinţul străin, iar cel ales trebuia să fie, în viziunea

unioniştilor, un domn intermediar, un locţiitor, mai ales cineva care nu ar fi fost dornic de a fi domn şi mai ales capabil de a

se retrage într-un moment prielnic realizării dorinţei privind

prinţul străin.

Alegerile din Moldova de la 5 ianuarie 1859, l-au desemnat

câştigător pe candidatul Partidei Naţionale, colonelul Al. I. Cuza,

ales în unanimitate.

La 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Bucureşti, deşi era alcătuită în

majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei

Naţionale şi datorită intervenţiei directe a maselor adunate pe Dealul

Mitropoliei, în jurul clădirii unde aveau loc dezbaterile şi manifestând pentru Unire, l-a ales în unanimitate, domn al Ţării Româneşti pe domnul

Moldovei, Al. I. Cuza.

Unirea fusese înfăptuită ! Poporul român a pus puterile garante în faţa unui fapt împlinit – care va deveni

de altfel, în anii următori, politică de stat ( “politica faptului împlinit” )

Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a ridicat problema dacă a fost sau nu o încălcare a convenţiei de la Paris. În tabăra favorabilă recunoaşterii s-au aflat

Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia.

Pentru a se discuta această problemă, reprezentanţii marilor puteri s-au întâlnit în cadrul Conferinţei de la Paris ( 1859 ) care a recunoscut

dubla alegere.

Recunoaşterea unirii depline a Principatelor va fi recunoscută de către cele 7 mari puteri la

Conferinţa de la Parsi din 1861. Din anul 1862, Principatele Unite au adoptat oficial numele de

România.

Reforme- Legea agrară – 1864

Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului

-Secularizarea averilor manastiresti

-Pana in luna mai 1864 mai sunt adoptate legile privind pensiile functionarilor publici, infiintarea Curtii de Conturi dupa modelul francez, (pentru controlul adminstrarii banilor publici), organizarea comunelor urbane si rurale, organizarea judecatoresca.

-In 1864 au fost promulgate Legile privind organizarea administratiei

-"Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris“

-Legea electorala impartea alegatorii in doua categorii: alegatori directi si alegatori primari. Alegatorii directi erau toti cei care stiau carte, plateau o contributie de cel putin 4 galbeni si implinisera varsta de 25 de ani. Alegatorii primari erau nestiutori de carte dar plateau o contributie stabilita pe categorii de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contributie baneasca erau exclusi de la vot.

-La 5 decembrie 1864 este adoptata Legea instructiunii publice prin care invatamantul capata o organizare unitara pe intreaga tara. Sistemul de invatamant era structurat pe 3 cicluri: primar (4 ani), secundar (7 ani) si universitar (3 ani).Invatamantul primar devenea gratuit si obligatoriu. Tot in domeniul invatamantului este de remarcat infiintarea celor doua universitati, de la Iasi (1860) si de la Bucuresti (1864).

-Crearea armatei nationale: Intre 1860 si 1864 creste numarul unitatilor militare. S-a reorganizat invatamantul militar si s-a infiintat Arsenalul Armatei.

-Reorganizarea justitiei: Au luat fiinta urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile de plasa, tribunalele judetene, curtile de apel, curtile de jurati, Curtea de Casatie, care era totodata si instanta de recurs.

-In sistemul juridic este promulgat (2 decembrie 1864) si intra in vigoare, din 1865, Codul penal, alcatuit dupa modelul francez (din 1810). De asemenea, este adoptat Codul civil (4 decembrie 1865 si intra in vigoare in 1866), dupa modelul napoleonian si cel al Codului civil italian.

Pe toata perioada domniei, Cuza a sprijinit agricultura; a fost foarte interesat de introducerea masinilor agricole, a acordat atentie culturilor speciale ca sericicultura, cultura bumbacului si a tutunului turcesc de calitate superioara.

Cuza a sprijinit infiintarea de industrii noi, fiind adeptul industriei private, De asemenea, a fost acordata o mare atentie mijloacelor de comunicatie. In 1865 este semnata concesiunea pentru construirea, de catre casa engleza Barkley, a caii ferate Bucuresti - Giurgiu. Si chestiunea navigatiei fluviale si maritime a fost una dintre preocuparile domnitorului. Intre 1859 si 1865 se infiinteaza companii comerciale de navigatie pe Dunare, pe Prut, pe Siret.

In privinta soselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de catre o casa engleza, a 19 poduri metalice.

O dezvoltare remarcabila o ia reteaua de telegraf; de unde in 1859 erau numai 12 statii, in 1863 numarul statiilor se ridica la 48, iar lungimea retelei se mareste de cca. 4 ori.

Abdicarea şi exilul Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.