Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ( 1859 ) Conform articolului 49 al convenţiei în cele două principate au fost aleşi trei caimacami. În Moldova au fost aleşi Anastasie Panu, Vasile Sturdza ( reprezentanţi ai Partidei Naţionale ) şi Ştefan Catargi ( din tabăra antiunioniştilor ). În Ţara Românească toţi cei trei caimacami aleşi, Ioan Manu, Emaniol Băleanu şi Ioan Al. Filipescu, făceau parte din aripa conservatoare, fiind deci cu toţii separatişti.
Transcript
Dubla alegere a lui Al. I. Cuza ( 1859 )
Conform articolului 49 al convenţiei în cele două principate au fost aleşi trei caimacami.
În Moldova au fost aleşi Anastasie Panu, Vasile Sturdza ( reprezentanţi ai Partidei Naţionale ) şi Ştefan Catargi
( din tabăra antiunioniştilor ).
În Ţara Românească toţi cei trei caimacami aleşi, Ioan Manu, Emaniol Băleanu şi Ioan Al. Filipescu, făceau parte
din aripa conservatoare, fiind deci cu toţii separatişti.
În Moldova, candidaţii la domnie din partea grupului
conservator erau fostul domn Mihail Sturdza şi fiul
său Grigore ( ofiţer în armata otomană sub
numele de Muhlis Paşa ).
Partida Naţională era reprezentată de Vasile Alecsandri, Al. I. Cuza şi
Costache Negri.
Mihail Sturdza
Vasile Alecsandri
Al. I. Cuza
Costache Negri
În Ţara Românească, candidaţii partidei conservatoare separatiste erau foştii domni Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, din partea
Partidei Naţionale candidând Nicolae Golescu.
Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei erau fraţi. ( acesta din urmă fusese adoptat de bogatul său unchi, Barbu Ştirbei )
Gheorghe Bibescu Barbu Ştirbei
Candidatura lui Al. I. Cuza s-a datorat faptului că obiectivul final
rămânea prinţul străin, iar cel ales trebuia să fie, în viziunea
unioniştilor, un domn intermediar, un locţiitor, mai ales cineva care nu ar fi fost dornic de a fi domn şi mai ales capabil de a
se retrage într-un moment prielnic realizării dorinţei privind
prinţul străin.
Alegerile din Moldova de la 5 ianuarie 1859, l-au desemnat
câştigător pe candidatul Partidei Naţionale, colonelul Al. I. Cuza,
ales în unanimitate.
La 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Bucureşti, deşi era alcătuită în
majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei
Naţionale şi datorită intervenţiei directe a maselor adunate pe Dealul
Mitropoliei, în jurul clădirii unde aveau loc dezbaterile şi manifestând pentru Unire, l-a ales în unanimitate, domn al Ţării Româneşti pe domnul
Moldovei, Al. I. Cuza.
Unirea fusese înfăptuită ! Poporul român a pus puterile garante în faţa unui fapt împlinit – care va deveni
de altfel, în anii următori, politică de stat ( “politica faptului împlinit” )
Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a ridicat problema dacă a fost sau nu o încălcare a convenţiei de la Paris. În tabăra favorabilă recunoaşterii s-au aflat
Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia.
Pentru a se discuta această problemă, reprezentanţii marilor puteri s-au întâlnit în cadrul Conferinţei de la Paris ( 1859 ) care a recunoscut
dubla alegere.
Recunoaşterea unirii depline a Principatelor va fi recunoscută de către cele 7 mari puteri la
Conferinţa de la Parsi din 1861. Din anul 1862, Principatele Unite au adoptat oficial numele de
România.
REFORMELE LUI CUZA
-Secularizarea averilor mănăstireşti
2 MAI 1864 – Cuza dă o lovitură de stat şi
instaurează un regim autoritar ;
¤ constituţia- Statutul Dezvoltător al
Convenţiei de la Paris;
-Legea electorală – votul cenzitar;
- Legea agrară – 1864
Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pământ a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dând un impuls însemnat dezvoltării capitalismului
