MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI INSPECTORATUL JUDEŢEAN CLUJ

LICEUL TEORETIC “LIVIU REBREANU” TURDA

Lucrare de specialitate susţinută în cadrul examenului de certificare a competenţelor profesionale

2014

Filiera: Vocaţională

Profil: Sportiv

Specializare: Instructor sportiv

Elev: Îndrumător:

Mocan Bogdan Gabriel Pop Cosmin Bogdan

Aruncarea Greutăţii

CUPRINS

CAPITOLUL I

Motivarea alegerii temei - pag. 4

Definiţie – pag. 4

CAPITOLUL II

Tipuri de aruncări – pag. 5

Etapele aruncărilor – pag. 6

Caracteristici – pag. 8

Metodica predării aruncării greutăţii – pag. 10

Prevederile regulamentului de concurs – pag. 11

Exerciţii, greşeli şi indicaţii metodice – pag. 13

CAPITOLUL III

Campioni români – pag. 18

CONCLUZII -pag. 19

BIBLIOGRAFIE – pag. 20

CAPITOLUL I

Motivarea alegerii temei

Am ales această probă deoarece este spectaculoasă şi cu un grad ridicat de tehnică. Atleţii

trebuie să aibă o anumită constituţie fizică precum şi o bună pregatire fizică şi teoretică.

Aprofundarea cerinţelor legale de această probă, m-a făcut să înţeleg mai bine şi să apreciez mai

mult aruncarea greutăţii.

Definiţie:

Aruncarea greutaţii este o disciplină sportivă care aparține de atletism. Greutatea este o

bilă de metal cu diametrul între 110 - 130 mm, care cântărește 7,26 kg la bărbați şi 4 kg la femei.

Tehnica este aruncarea bilei cu o mână de la umăr dintr-un cerc cu diametrul de 2,135 m.

Disciplina sportivă este cunoscută din antichitate, fiind amintită în Iliada lui Homer. Probabil

deja anterior a existat proba de aruncare a unei greutăți mai mari, ca o demonstrație a forței

masculine. Mai târziu obiectul aruncat devine confecționat din metal. În anul 1860 bila aruncată

cântărește 16 pfunzi (7,257 kg). Ea fiind aruncată dintr-un pătrat cu latura de 7 picioare (2,135

m). Din anul 1906 se va arunca dintr-un cerc cu același diametru de 2,135 m.

CAPITOLUL II

Tipuri de aruncări :

Aruncarea tip azvârlire (figura 1) în care forţa atletului este aplicată asupra obiectului,

deasupra umărului, prin tracţiune liniară, dinapoi spre înainte. Braţul care efectuează tracţiunea,

se afla înaintea obiectului de aruncat, până în momentul eliberării (aruncarea mingii de oină şi a

suliţei).

Figura 1. Aruncarea tip azvârlire

Aruncarea tip impingere (figura 2) în care forţa atletului este aplicată sub forma unei

presiuni, ce se exercită asupra obiectului dinapoi spre înainte şi de jos în sus, mâna aruncătorului

fiind situată înapoia şi dedesubtul obiectului (aruncarea greutăţii).

Figura 2. Aruncarea tip împingere

Figura 3. Aruncarea tip lansare

Precizăm faptul că, în probele de aruncări din atletism, conform regulamentului de

concurs, obiectele se eliberează cu un singur braţ (mingea de oină, suliţa, greutatea şi discul) şi

cu ambele braţe (ciocanul). Traiectoria descrisăa de obiecte în timpul zborului este o parabolă, a

cărei lungime depinde de mai mulţi factori, respectiv: viteza iniţială, unghiul de lansare,

înălţimea de eliberare, rezisţenta aerului.

Etapele aruncărilor

Fazele (etapele) aruncărilor atletice: probele de aruncări din atletism sunt componente

motrice aciclice şi se compun din trei părţi: pregatirea si acomodarea; elanul; efortul final (de

aruncare).

Pregătirea şi acomodarea se referă la felul în care se efectuează priza sau ţinerea

obiectelor de aruncat (mingea de oină, greutatea, suliţa, discul, ciocanul). Acomodarea se referă

la formarea deprinderii de a purta şi acţiona asupra obiectelor de aruncat, care au forme, mărimi

şi greutăţi diferite. ÎIntre aruncător şi obiect se formează o relaţie strânsă, care determină acţiuni

interdependente, ce conduc spre sintagma „sistem aruncător-obiect”.

Elanul reprezintă deplasarea aruncătorului, pentru a imprima o viteză prealabilă

obiectului şi a realiza o poziţie favorabilă efectuarii efortului final. .

Scopul mişcărilor care alcătuiesc elanul este:

- de a asigura o viteză anume obiectului ce urmează a fi aruncat;

-de a pune aruncătorul într-o poziţie favorabilă efectuării cu maximă eficacitate a

efortului final. Elanul aruncărilor se caracterizează prin formă şi viteză.

Forma elanului este determinată de tehnica de aruncare, de forma obiectului cât şi de

prevederile regulamentare. Astfel, se disting două forme de elan:

-elan liniar efectuat în practică sub forma de alergare (exemplu la aruncarea suliţei) şi

săltare (exemplu la aruncarea greutăţii). .

-elan circular efectuat în practică sub formă de piruete (exemplu la aruncarea

ciocanului, a discului si a greuăţii).

-viteza elanului depinde de capacitatea aruncătorului de a stăpâni efortul de aruncare pe

fondul unei anumite viteze de alergare; în general viteza trebuie să fie optimă, pentru ca atletul să

poată controla mişcările pe care le efectuează în efortul final. Pentru ca un elan să fie corect

efectuat, trebuie să se respecte următoarele cerinţe:

-deplasarea pe sol să fie rapidă, cu timp de sprijin pe sol cât mai scurt;

-trenul inferior să devanseze trenul superior al corpului;

-viteza de deplasare să permită controlul asupra mişcărilor şi acţiunilor. .

Efortul final are ca scop principal adăugarea la viteza dobândită în timpul elanului, a

unei viteze pe care o imprimă atletul (braţul, braţele). Astfel efortul final implica trei forme de

miscare:

-mişcarea de ridicare prin care corpul aruncătorului şi obiectul trec din poziţie joasă în

poziţie înaltă;

-mişcarea de translaţie (înaintare) prin care masa corpului şi a obiectului trec de pe

piciorul drept pe piciorul stang (pentru dreptaci);

-mişcarea de rotaţie prin care axa bazinului şi a umerilor se rotesc de la dreapta la

stânga (pentru dreptaci).

Pentru ca efortul final să fie eficient este necesar să se respecte următoarele cerinţe:

viteza acumulată de obiect în faza de elan, trebuie păstrată (nu va fi micşorată prin pauză, înainte

de începerea efortului final); deviaţia unghiulară cât mai mică, creează premize favorabile unei

accelerări maxime a obiectului; traiectoria obiectului aruncat, nu trebuie prelungită în defavoarea

unghiului optim şi a înălţimii maxime de lansare; mişcarea de rotaţie are loc o dată cu mişcarea

de ridicare-translaţie; forţele care intră în acţiune sunt produse în ordine de: contracţia maselor

musculare mari ale membrelor inferioare, ale bazinului şi trunchiului. Efectul lor creşte, în

măsura în care atletul reuşeste „să depaşească” mai mult obiectul (trenul inferior depăşeste trenul

superior); mişcarea de aruncare propriu-zisă, începe din poziţii de sprijin pe un picior îndoit, dar

acest moment trebuie redus cât se poate de mult, iar atletul să realizeze trecerea cât mai rapidă în

sprijin bilateral, sprijin corect pentru efortul final.

Caracteristici: scopul prestaţiei aruncătorului de greutate este de a proiecta sfera

metalică, pe o traiectorie de zbor cât mai lungă. Mecanismul de bază al aruncării cu elan,

respectiv structura tehnică, constă în: faza de pregatire pentru aruncare; faza elanului (săltare

liniară); faza efortului final de aruncare; faza de restabilire dupa eliberarea sferei metalice.

Veriga de bază a liniei tehnice a aruncării greutăţii o constituie, modalitatea tehnică de

eliberare a sferei, prin presiune aplicată asupra obiectului.

Pregatirea pentru aruncare conţine următoarele acţiuni:

Priza-sau ţinerea greutăţii. Se cunosc trei moduri de a realiza priza pe greutate, în funcţie

de aşezarea degetelor pe ea:

-degetul mare şi degetul mic se află în lateral, celelalte răsfirate lejer pe greutate, egal

depărtate între ele (figura 4 );

Figura 4. Priza aplicată pe sfera metalică

-cele trei degete uneori şi cel mic, sunt lipite şi aşezate pe greutate, cel mare lateral, priza

aplicată mai ales de fete;

-degetele arătător, mijlociu şi inelar sunt răsfirate pe greutate, iar degetul mic îndoit este

„sub” greutate. Presiunea sferei metalice este resimţită la baza degetelor. După fixarea fermă a

prizei, mâna se flectează din articulaţia pumnului sub presiunea greutăţii şi este dusă sub bărbie

în spaţiul clavicular, cu degetele orientate spre gât; cotul se aflaă sub nivelul umerilor, (figura 5)

asigurand astfel relaxarea bratului.

Figura 5. Aşezarea greutăţii la nivelul spaţiului clavicular

(A - poziţionare corectă B – poziţionare incorectă)

Poziţia iniţială a aruncătorului este stând pe toată talpa piciorului drept, cu spatele spre

direcţia de aruncare, la marginea departată a cercului faţă de terenul de aruncare. Piciorul stâng,

puţin în urma celui drept, „controleaza” solul cu vârful şi asigură echilibrul general; trunchiul

este în uşoară extensie, iar braţul stâng semiîntins este dus oblic-sus, relaxat.

Gruparea se realizează din poziţia iniţială: aruncătorul apleacă trunchiul înainte iar

piciorul stâng cu genunchiul flexat ajunge lângă piciorului de sprijin (drept), care preia greutatea

sistemului aruncător-greutate, în acest fel realizându-se „gruparea”, din care începe acţiunea de

impulsie. În această fază sfera metalică se află în punctul cel mai jos al traiectoriei sale, iar

unghiul format de trunchi şi de coapsa piciorului drept, este de aproximativ 50°. Axa umerilor

este paralelă cu solul şi perpendiculară pe direcţia de aruncare, iar mâna stângă, are rol de

echilibrare.

Elanul este o săltare razantă, executată pe piciorul drept, spre mijlocul cercului de

aruncare şi are două faze, respectiv: impulsia- avântarea şi săltarea.

Impulsia şi avântarea reprezintă faza în care, se produce prima accelerare. Aceasta se

realizează printr-o împingere în sol, efectuată de piciorul drept şi susţinută de piciorul stâng, care

se avântă pe direcţia elanului. Impulsia o execută piciorul de sprijin şi se face printr-o extensie

energică din articulaţia genunchiului, evitând însă ridicarea excesivă a centrului de greutate.

Trebuie subliniat faptul că, acţiunea de impulsie are rol mai mare decaât avântarea. În această

fază, are loc o rulare de pe pingea pe călcâi. Impulsia se realizează sub un unghi de aproximativ

60°. Axa umerilor rămâne paralelă cu solul, iar bustul se ridică progresiv. Unghiul traiectoriei pe

care se mişcă greutatea este crescut cu 15o-25o. Greutatea parcurge un drum de 70-90 cm.

Săltarea începe din momentul în care aruncătorul întrerupe contactul cu solul, prin

piciorul drept (terminarea rularii) şi ţine până la reluarea contactului cu solul tot pe piciorul

drept. Săltarea trebuie să fie cât mai scurtă şi razantă, pentru a micşora la maximum oscilaţiile pe

verticală. În aceastaă fază, aruncătorul urmăreşte trimiterea trenului inferior înainte (depăşind

obiectul) şi menţinerea greutăţii la distanţă. Reluarea contactului cu solul are loc pe pingea.

Traiectoria greutăţii se ridică în continuare, faţă de faza de impulsie cu circa 15°-20°.

Greutatea mai parcurge un drum de aproximativ 35- 45cm. Piciorul drept execută o mişcare de

rotaţie spre interior, piciorul stâng este avântat spre direcţia de aruncare, dar axa umerilor se

menţine perpendiculară pe direcţia de aruncare.

Efortul final (de aruncare) are loc al doilea moment de accelerare a vitezei greutăţii.

Începutul efortului se realizează din sprijin unilateral, când are loc o mişcare complexă de

ridicare-rotare-înaintare, în direcţia aruncării.

Sprijinul unilateral se realizează pe pingeaua piciorului drept care „aterizează” pe sol, cu

vârful răsucit spre interior. Sprijinul unilateral trebuie să dureze cât mai puţin şi se termină o dată

cu aşezarea piciorului stâng pe sol. Axa umerilor se menţine relativ perpendiculară pe direcţia de

aruncare; axa bazinului este întoarsă evident spre direcţia de aruncare. Talpa piciorului drept este

în pronaţie si formează un unghi de aproximativ 120°cu direcţia de aruncare. Unghiul dintre

trunchi şi coapsa piciorului drept este de aproximativ 90°. Braţul stâng „acoperă” pieptul,

controlând poziţia închisă. Capul şi privirea rămân orientate spre înapoia cercului.

Sprijinul bilateral constituie faza în care are loc „marea accelerare”, în care se imprimă

80-85% din viteza iniţială a greutăţii.

Metodica predării aruncării greutăţii -la prima vedere, aruncarea pare simplă,

dar având în vedere faptul că elanul se desfaşoară pe un spaţiu foarte restrâns (2,135m) apar

dificultăţi în desfăşurarea acţiunilor, mai ales că acestea trebuie să se desfasoare în viteza

maximă. Învaţarea tehnicii aruncării greutăţii, trebuie să urmeze după etapa de iniţiere, respectiv

după însuşirea aruncării tip împingere (cu mingea medicinală cu ambele braţe şi cu un braţ) şi

respectă succesiunea metodică prin:

-însuşirea prizei şi obişnuirea cu sfera metalică;

-învăţarea aruncării de pe loc.

Însuşirea prizei şi obişnuirea cu sfera metalică- sistemul de acţionare: stând depărtat

trecerea sferei dintr-o palmă în alta, înaintea trunchiului; stând depărtat, trecerea sferei în jurul

corpului, prin înainte şi înapoi, din palmă în palmă; aşezarea sferei metalice în palma opusă

braţului de aruncare, cuprinderea bilei cu mana aruncătoare, urmată de fixarea ei la nivelul

supraclavicular; stând cu sfera metalică fixată la nivelul umărului, răsucirea trunchiului la stânga

şi dreapta, cu păstrarea poziţiei obiectului; stând cu sfera fixată la umăr, întinderea şi îndoirea

braţului; stând cu sfera fixată la umăr, aplecarea trunchiului, urmată de împingerea sferei spre

sol.

Aruncarea de pe loc - sistemul de acţionare: stând depărtat, cu faţa spre direcţia

aruncării, împingeri ale greutăţii cu 2 mâini de la piept; acelaşi exerciţiu, cu angrenarea

picioarelor prin flexia şi extensia acestora ; stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării,

împingerea greutăţii cu o mână de la umăr; acelaşi exerciţiu, rotind în prealabil umerii spre

dreapta; stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare, împingeri cu o mână de la

umăr ( se va urmări aşezarea picioarelor pe sol, astfel încât vârful piciorului dinainte să se afle

pe linie cu călcâiul piciorului dinapoi); acelaşi exerciţiu cu îndoirea piciorului drept; stând

depărtat cu trunchiul jumătate întors spre direcţia de aruncare, împingeri cu o mână de la umar;

stând cu spatele spre direcţia de aruncare, împingere cu o mână de la umăr; aruncarea greutăţii

fără elan, sub formă de concurs.

Aruncarea cu elan - sistemul de acţionare: săltari razante, fără obiect, având spatele

orientat spre direcţia elanului efectuate în afara cercului; acelaşi exerciţiu, simulând şi efortul

final; săltări razante pe piciorul drept, cu greutatea sprijinită lângă gât, efectuate din cerc;

aruncări cu săltare liniară din cerc; aruncări cu elan sub formă de concurs.

Indicaţii metodice şi greşeli frecvente: exersările se efectuează numai la comanda

profesorului; formaţia de lucru este perechi sau linii faţă în faţă; partenerii sunt egali ca forţă;

distanţa dintre executanţii aşezaţi în linie este de minim 3m; toţi subiecţii care se afla în posesia

sferei metalice (pe aceeaşi linie) aruncă simultan; se observă foarte atent fiecare serie de

aruncări; recuperarea obiectelor se face numai la comandă profesorului, după ce acesta s-a

asigurat că toţi subiecţii şi-au efectuat aruncarea; exersările din cerc se efectuează individul,

subiecţii asteptandu-şi rândul la aruncare în partea posterioară a cercului.

Prevederile regulamentului de concurs Aruncările se efectuează dintr-un cerc betonat (figura 6) având un diametru de 2,135m; în

jumatatea dinainte a cercului este plasată o opritoare (prag) care măsoară 1,21-1,23m. Sfera din

metal (greutatea) cu care se execută aruncarea este netedă şi cântareşte 7,260kg la bărbaţi,

respectiv 4kg la femei. Greutatea este eliberată în sectorul de aruncare, format în spaţiul delimitat

de un unghi de 34,92°, care are vârful în centrul cercului. Sectorul de aruncare poate fi iarba.

Figura 6. Cercul pentru aruncarea greutăţii

Ordinea in care se desfăşoară aruncările este stabilită prin tragere la sorti; concurentul isi

incepe aruncarea dintr-o poziţie statică şi părăseşte cercul după ce sfera a atins sectorul de

aterizare, ieşind prin partea posterioară a cercului. Fiecare concurent are dreptul la 3 încercări:

după un tur de trei aruncări, primii 8 atleţi au dreptul la trei încercări suplimentare. Timpul

acordat efectuarii unei încercări este de 1 minut. Cea mai lungă aruncare, incluzându-le şi pe cele

suplimentare, este luată în considerare în alcătuirea clasamentului final. Măsurarea fiecărei

aruncări (figura 6) se efectuează imediat după efectuare, de la urma cea mai apropiată de cerc,

lăsată de obiect (cota “0”), până la marginea internă a circumferinţei cercului, dar trecând banda

ruletei prin centrul cercului. Aruncările sunt valabile dacă obiectul cade în interiorul sectorului

de aterizare; călcarea sau atingerea (figura 7.) cu orice parte a corpului a părţii superioare a

opritoarei, a solului sau a părţii superioare a cercului de metal se va considera o greşeală.

Figura 7. Cercul de aterizare

Exerciţii, greşeli şi indicaţii metodice

1. Învaţarea mecanismului de tip împingere: împingerea mingii medicinale cu două

mâini de la piept, înainte şi în sus; stând depărtat cu faţa spre direcţia de aruncare, greutatea

fixată în spaţiul cuprins între regiunea supraclaviculară şi muşchiul sternocleido-mastoidian şi

mandibulă, împingerea în jos şi înainte; din aceeaşi poziţie împingerea pe verticală, de la umăr

urmată de o mişcare activă din articulaţia pumnului, pentru a se mări eficienţa se va efectua

flexia şi extensia membrelor inferioare.

2. Exerciţii pentru obişnuirea cu greutatea: ducerea greutăţii în jurul corpului, prin

trecerea ei dintr-o mână în alta; trecerea greutăţii printre picioare, trunchiul aplecat pe un traseu

în formă de opt; trecerea greutăţii dintr-o mână în alta cu o mişcare scurtă din articulaţia

pumnului; trecerea greutăţii înaintea bazinului dintr-o mănâ în alta sub forma de cernut; apucarea

greutăţii de deasupra, eliberarea pe verticală şi prinderea înainte de a cădea pe sol. .

3. Învăţarea prizei la greutate: luarea greutăţii de pe sol cu ambele mâini ridicarea ei la

nivelul pieptului, asezarea ei în mâna braţului aruncător, la rădăcina degetelor şi fixarea în

regiunea supraclaviculară şi efectuarea de mişcări de aplecare răsucire îndoire, pentru a verifica

stabilitatea prizei.

Împingerea greutăţii cu două mâini de la piept, înainte şi în sus.

Împingerea greutăţii cu o mâna în jos şi înainte.

4. Învăţarea aruncării fără elan -

Exexerciţii de bază: aruncări din stând depărtat lateral cu faţa spre direcţia de aruncare

folosind progresiv tot mai pronunţat flexia genunchilor, răsucirea trunchiului spre braţul

aruncător şi depasirea obiectului; aruncări din stând depărtat lateral cu latura opusă braţului

aruncător spre direcţia de aruncare cu îndoirea genunchiului de pe partea braţului aruncător

înclinarea trunchiului şi umerilor; aruncări din stând depărat cu spatele la direcţia de aruncare,

poziţia fundamentală de începere a efortului final.

Exercitii suplimentare imitarea efortului final al aruncării: cu ajutorul unui partener

aşezat în faţa executantului, care opune rezistenţă, palmă în palmă; cu o bară ţinută pe umeri,

fără intervenţia braţului aruncător se vizează preponderent acţiunea picioarelor şi umerilor.

Aruncari din poziţie fundamentală cu greutăţi mai mari, urmărindu-se: menţinerea cotului

înapoia obiectului; perceperea momentelor de presiune a picioarelor pe sol; dezvoltarea forţei de

împingere pe sol; la aruncările fără elan se insistă pe rolul activ al picioarelor şi soldurilor şi nu

pe cel al trunchiului şi bratelor.

5. Învăţarea aruncării cu elan -o primă etapă pentru învaţarea elanului, săritura razantă,

pregătitoare pentru efortul final, dar fără eliberarea obiectului; a doua etapă în care se urmăreşte

asociarea elanului cu efortul final.

Exerciţiile de bază:pe o linie trasată pe sol: săltări, alunecări cu spatele la direcţia de

aruncare fără obiectul de aruncare; aceleaşi mişcări cu imitarea efortului final; săltari alunecari

cu spatele la direcţia de aruncare cu greutatea la gât fără aruncare; aruncări cu elan: grupare,

impulsie, săltare, alunecare spre direcţia aruncării, aruncare.

Priza greutăţii şi fixarea ei in regiunea supraclaviculară

Aruncare din stând cu umărul opus braţului de aruncare pe direcţia de aruncare

Aruncarea greutăţii din poziţia de început a efortului final

Din stând cu spatele la direcţia de aruncare efectuarea săltării razante

Exercitii suplimentare: efectuarea a 2-3 elanuri succesive legate fără obiectul de

aruncare; efectuarea aceluiaşi exerciţiu cu obiectul de aruncare; repetarea elanului, fără efortul

final, cu ajutorul unui partener care îl ţine de mână, reţinându-l pentru ca umerii să rămâna în

urma picioarelor; exersarea săltării cu o bară ţinută pe umeri.

Greşeli frecvente: în faza de începere a elanuluişi în momentul aterizării după săltare se

execută o flexare exagerată a trunchiului în loc de flexarea piciorului de impulsie; în timpul

săltării se trage braţul de pe partea opusă braţului aruncător provocând întoarcerea prematură a

trunchiului în direcţia aruncării; traiectoria săltării este prea înaltă; după alunecare laba piciorului

de impulsie nu aterizează oblic în pronaţie.

Indicaţii metodice: aruncările integrale se vor desfăşura cursiv fără mişcări bruscate sau

opriri între elan şi efortul final. Cele mai multe aruncări se vor baza pe efectul dinamic al

picioarelor şi nu pe efortul braţului aruncător.

CAPITOLUL III

CAMPIONI ROMÂNI

Atleta Anca Heltne a câştigat proba de aruncarea greutăţii din cadrul Grand Prix-ului IAAF

World Challenge ''Seiko Golden'', desfăşurat la Tokyo, cu o încercare care a măsurat 18,43 metri.

Lenuta Bucureană confirmă si în concursurile atletice de seniori ale României. Vineri, 24

februarie, junioara II a Clubului Sportiv Ceahlăul a concurat în proba de aruncare a greutătii a

Campionatelor Nationale de Atletism în sală rezervat seniorilor si tineretului. Medalia de bronz

în concursul de tineret a fost cîstigată de pietreancă în urma unei aruncări de 13,77m

CONCLUZII

În opinia mea pe lângă exerciţile aruncării greutăţii sunt inportante cele suplimentare

precum:

-efectuarea a 2-3 elanuri succesive legate fără obiectul de aruncare;

-repetarea elanului, fără efortul final, cu ajutorul unui partener care îl ţine de mână;

-exersarea săltării cu o bară ţinută pe umeri;

Mai pot apărea şi greşeli frecvente, acestea se pot remedia în felul următor:

-în faza de începere a elanului şi în momentul aterizării după săltare se execută o flexare

exagerată a trunchiului in loc de flexarea piciorului de impulsie;

-în timpul săltării se trage braţul de pe partea opusă braţului aruncător provocând

întoarcerea prematură a trunchiului în direcţia aruncării;

-traiectoria săltării este prea înaltă;

-după alunecare, laba piciorului de impulsie nu aterizează oblic în pronaţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexei Mircea - Metodica invatarii probelor atletice - Editura Napoca (2005)

2. Ioana Melania Craciun, Petru Albu, Maria Ana Calin, Delia Monica Grumaz -

Atletism curs de baza – Editura Risoprint – Cluj-Napoca 2010

3. Nicolae Marasescu" - Istoria atletismului românesc – Editura pentru Sport –

Bucuresti 2012