METODICA PREDĂRII PROBELOR DE ATLETISM ŞI DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE

1. METODE DE INSTRUIRE ÎN ATLETISM

Metoda de bază a instruirii, în lecţia de educaţie fizică, cu teme din atletism, este metoda practică (de acţiune), metoda exersării. Forma unitară, general aplicabilă, conform căreia se desfăşoară învăţarea tehnicii exerciţiilor (probelor) de atletism, se numeşte: schema tip de învăţare a tehnicii.

Însuşirea tehnicii unui exerciţiu de atletism, impune înţelegerea de către subiecţii, a ceea ce trebuie însuşit, prin prezentarea şi reprezentarea corectă a execuţiei tehnice. Acest fapt, concretizat în activitatea de predare (de către profesor) şi activitatea de însuşire (de către elev), presupune:

- un proces pedagogic de transmitere a informaţiilor de către profesor şi însuşire de către discipol;

- în care între profesor şi discipol se stabilesc relaţii de comunicare, conlucrare, cooperare, unde subiectul este direct angajat la propria sa instruire;

- prin mijloace (exerciţii) care la începutul activităţii de învăţare sunt uşoare (şi de obicei cunoscute), dar se transformă (complică) treptat, până la identificarea cu tehnica exerciţiului atletic propus spre învăţare.

Exemplu: pentru învăţarea „săriturii în lungime cu 1 ½ paşi în zbor”, începătorii ştiu deja pasul săltat şi pasul sărit (exerciţii fundamentale din şcoala săriturii).Schema tip de învăţare urmează o succesiune formată din 3 etape:

▪ Etapa I-a – Pregătitoare are scopul de a iniţia, de a introduce subiectul în tehnica exerciţiului şi reprezintă prima etapă de formare a deprinderii motrice speciale.

▪ Etapa a II-a – Fundamentală are scopul de a învăţa începătorul execuţia tehnică propriu-zisă a exerciţiului de atletism.

▪ Etapa a III-a – Finală are scopul de a perfecţiona execuţia tehnică a exerciţiului atletic.- Între cele 3 etape există unitate şi interdependenţă, separarea fiind de ordin metodic;- În etapa I-a – rolul principal îl are profesorul, care transmite informaţii, iar elevii recepţionează (observă pe baza I şi II sistem de semnalizare);

1

- În etapele a II-a şi a III-a – rolul principal, activ îl are subiectul, care acţionează, respectiv exersează.

1.1. ETAPA I

Etapa este numită şi pregătitoare sau de introducere în tehnica exerciţiului.Obiective:

- crearea unei imagini, reprezentări motrice, cât mai precise, corecte, asupra tehnicii exerciţiului atletic propus spre învăţare;

- indicarea planului de învăţare şi a mijloacelor utilizate.Conţinut:

▪ enunţarea exerciţiului → informare general:- profesorul denumeşte exact, corect exerciţiul, proba, procedeul tehnic

propus spre învăţare:Exemplu:- aruncarea mingii de oină (NU azvârlirea mingii de oină);- săritura în înălţime cu răsturnare dorsală (NU săritura în înălţime cu

răsturnare pe spate);- alergarea de (peste) garduri (NU sărituri peste garduri).- profesorul specifică unele aspecte de bază din regulamentul probei,

necesare activităţii ulterioare;- profesorul informează subiecţii despre proba atletică de concurs, în

legătură cu rezultate (recorduri mondiale, naţionale, la feminin, masculin, la juniori) şi personalităţi internaţionale sau naţionale care s-au evidenţiat în proba respectivă.

▪ demonstrarea exerciţiului propus spre învăţare → formarea imaginii motrice:- demonstraţia iniţială (integrală) a exerciţiului:- demonstraţia este efectuată de profesor sau de o persoană care execută foarte corect;- demonstraţia respectă integral viteza, ritmul şi amplitudinea mişcărilor;- demonstraţia se efectuează în limitele vitezei unei execuţii corecte.- demonstraţii speciale:- exerciţiul integral sau părţi din el, care întăresc execuţia tehnică;- demonstraţie cu viteze reduse pentru observarea elementelor de bază- subiecţii urmăresc demonstraţiile din unghiuri de observaţie optime,

2

stabilite de profesor.Exemplu: la sărituri, la alergări, elevii urmăresc demonstarţia dintr-o

poziţie perpendiculară pe direcţia elanului, mai aproape de locul de bătaie şi zbor; la alergarea de garduri, profesorul orientează atenţia elevilor asupra ritmului paşilor şi a execuţiei tehnice a pasului peste obstacol.

▪ explicarea, descrierea şi ilustrarea exerciţiului propus spre învăţare → întregesc, completează, imaginea execuţiei motrice:

- profesorul precizează fazele exerciţiului, accentuându-le pe cele determinante în eficienţa tehnică.

Exemplu: bătaia la săritura în lungime; efortul final – împingerea la aruncarea greutăţii; „biciuirea” finală la aruncarea mingei de oină;

- profesorul explică şi descrie exerciţiul sau faze ale exerciţiului, cu o exprimare corespunzătoare nivelului de înţelegere al subiecţilor (elevi/studenţi);

- profesorul foloseşte cuvinte, termeni simpli, concişi, pentru descrierea execuţiei tehnice;

- profesorul poate folosi pentru întregirea imaginii motrice materiale ilustrative: fotografii, desene, film.

→ La sfârşitul etapei a I-a, profesorul poate cere subiecţilor să reproducă exerciţiul propus spre învăţare (prin „execuţii de încercare”, mai ales dacă exerciţiul nu este complicat), fără nici o tranziţie.

- reproducerea de încercare este motivată de nevoia de activitate a subiectului şi de nevoia profesorului de a aprecia puterea de înţelegere şi redare a subiecţilor;

- numărul execuţiilor de încercare este de 2-4, fără intervenţia cu precizări sau corectări a profesorului;

- „exerciţiile de încercare” se admit la probele mai simple, care nu au şi o componentă de periculozitate.

1.2. ETAPA a II-a

Etapa este numită şi fundamentală sau de formare, de învăţare a tehnicii propriu-zise, respectiv de însuşire a „profilul brut al execuţiei tehnice”.Obiective:

- însuşirea mecanismului de bază (baza tehnicii);

3

- însuşirea verigii principale;- însuşire altor verigi ale exerciţiului;- însuşirea întregului exerciţiu

Conţinut:- exerciţiul executat global, dar simplu, cu accent asupra verigii de bază,

apoi asupra altor verigi;- exerciţiul executat global, dar complicând condiţiile de execuţie

tehnică;- exerciţiul executat global, cu toate detaliile tehnice;- verificarea gradului de însuşire a profilului brut al tehnicii.→ însuşirea mecanismul de bază: - „succesiunea obligatorie a unor mişcări cu structură definită”;- „fazele exerciţiului, aflate în interdependenţă”Exemplu: mecanism de bază: - pentru alergări: succesiunea mişcărilor ciclice, date de paşii de

alergare, prin sprijin alternativ (de pe un picior pe celălalt);- pentru alergările de garduri: succesiuni de „unităţi ritmice”, în care

alternează alergarea cu trecerea peste un obstacol = alergare cu ritm de 3 sau mai mulţi paşi.

- pentru sărituri în lungime/înălţime: elan, bătaie pe un picior, zbor, aterizare;

- pentru săritura cu prăjina: elan, bătaie pe un picior, zbor peste ştachetă, prin sprijin indirect pe sol (prin prăjină), aterizare;

- pentru aruncări: elan (de alergare, săltare, rotare), efort final (de azvârlire, împingere sau lansare);

→ veriga de bază – „elementul tehnic de bază, determinant al execuţiei celorlalte elemente şi eficienţei execuţiei exerciţiului”:

Exemplu: de verigi de bază- pentru alergări: impulsia activă sub un unghi ascuţit, în faza de

impulsie (perioada sprijin);- pentru alergări de garduri: pasul peste gard;- pentru săritura în lungime: bătaia orientată în unghi favorabil (unghiul

de desprindere 20-24º);- pentru aruncări: efortul final de tip azvârlire (prin tracţiune liniară),

de tip împingere (prin presiune), de tip lansare (prin tracţiune curbilinie).→ metoda fundamentală de instruire este metoda exersării – globală şi

parţială (fragmentată)

4

▪ exersarea globală – impune ca exerciţiul efectuat global să fie simplu, fără detalii (urmând ca, ulterior, să-i fie adăugate detaliile tehnice):

- Condiţii de simplificare:- reducerea amplitudinii mişcărilor, săritură în înălţime cu elan 3 paşi,

peste ştachetă joasă;- efort redus: aruncări cu elan, folosind o greutate mai uşoară (decât cea

de concurs);- uşurarea unor condiţii de execuţie: săritura în lungime cu 1 ½ paşi în

zbor, cu bătaie pe o cutie (ladă);- focalizarea atenţiei asupra unor faze (sarcini parţiale) din execuţia

globală: concentrarea execuţiei asupra aterizării la săritura în lungime.- Condiţii de mărire treptată a gradului de dificultate a exerciţiului:- mărirea amplitudinii mişcărilor şi precizarea ritmului de execuţie;- intensificarea vitezei de execuţie şi a efortului depus;- execuţii în condiţii normale de exerciţiu – probă de atletism;- introducerea cerinţelor de regulament, care măresc dificultatea

execuţiei;- execuţii de studiu – prin care se urmăreşte ameliorarea tehnicii.

1.3. ETAPA A III-A

Etapa este numită etapa de perfecţionare a execuţiei tehnice, de realizare a (profilului cizelat al execuţiei tehnice).

Obiective:- stabilirea căilor de perfecţionare a tehnicii;- stabilirea particularităţilor individuale ale tehnicii.

Conţinut:- exerciţiul executat în întregime, cu toate detaliile tehnice;- execuţie parţială a exerciţiului şi exerciţii suplimentare;- aprecierea execuţiei tehnice comparativ cu modelul tehnic;- stabilirea sarcinilor în vederea realizării performanţelor superioare la

proba atletică de concurs.→ elaborarea profilului cizelat al tehnicii:

- analiza gradului de stăpânire a tehnicii;

- execuţii globale cu toate detaliile tehnice;

5

- „execuţii de studiu” – cu multe repetări şi focalizarea atenţiei asupra elementului tehnic care suportă perfecţionare.

Exemplu: repetarea aruncării suliţei, cu atenţia orientată spre execuţia pasului încrucişat, în cadrul celor 4 paşi specifici de aruncare.

- execuţii parţiale (fragmentate) ale unor elemente tehnice, care suportă perfecţionare;

- ameliorarea calităţilor motrice dominante în exerciţiul (proba) de atletism, care influenţează clar execuţia tehnică şi randamentul sportiv;

Exemplu: dezvoltarea forţei explozive, a vitezei de execuţie, a coordonării la probele de aruncări.

- compararea tehnicii individuale cu modelele, prin studiu comparativ al propriei execuţii.

→ evaluarea capacităţii de performanţă – prin probe de control specifice şi mai ales în concursuri.

Verificaţi-vă cunoştinţele!▪ Cum se numeşte forma unitară, general aplicabilă, conform căreia se

desfăşoară învăţarea tehnicii exerciţiilor de atletism ?▪ Care este conţinutul primei etape de învăţare ?▪ Care este conţinutul celei de-a doua etape de învăţare ?▪ Care este conţinutul celei de-a treia etape de învăţare ?

2, ŞCOALA ATLETISMULUI

Şcoala atletismului reprezintă perioada iniţierii în atletism, pe parcursul căreia, încă din primii ani de şcoală copiii încep să deprindă mecanismele de bază specifice probelor atletice. Acestea sunt importante pentru influenţa pe care o au atât în dezvoltarea calităţilor motrice de bază, dar şi în dezvoltarea motricităţii generale a copilului pentru activitatea cotidiană, datorită caracterului natural pe care îl au exerciţiile atletice.

Ca atare atletismul este una dintre disciplinele de bază în educaţia fizică şcolară. Aproape că nu există disciplină sportivă în a cărei structură tehnică să nu se regăsească cel puţin una din mişcările specifice atletismului. Pentru aceasta însuşirea corectă a exerciţiilor şi deprinderilor din şcoala atletismului trebuie învăţate cât mai corect, şi ne referim aici la alergări, sărituri şi aruncări, sub toate tipurile lor de manifestare.

Înainte de a învăţa oricare dintre probele atletice este obligatorie

6

parcurgerea exerciţiilor cuprinse în sfera şcolii atletismului. Exerciţiile din şcoala atletismului sunt structurate conform celor trei grupe specifice, astfel:

▪ şcoala alergării;▪ şcoala săriturii;▪ şcoala aruncării.

2.1. ŞCOALA ALERGĂRII

Obiectivele şcolii alergării:- însuşirea deprinderii de a alerga, corect şi relaxat;- ameliorarea coordonării motorii a membrelor superioare şi a

membrelor inferioare;- formarea capacităţii de control a respiraţiei în timpul alergării;- formarea capacităţii de a percepe corect viteza de deplasare;- ameliorarea tonusului muscular;- dezvoltarea capacităţii generale de efort.

Mijloacele şcolii alergării:- alergare uşoară sau “alergare de coordonare”; - alergare în tempo moderat uniform;- alergare în teren variat;- alergare cu joc de glezne;- alergare cu genunchii sus;- alergare cu pendularea gambelor înapoi şi înainte;- alergare accelerată;- alergare ritmată (“alergare cu ritm de 3 paşi, 5 paşi … peste obstacole

joase”).Alergarea fiind o deprindere naturală şi cunoscută, impune

perfecţionarea tehnicii de execuţie. La copii problemele apar în perioadele de creştere şi mai târziu, la cei care nu au o continuitate în instruire. Pierderea elasticităţii musculare şi a tendoanelor, cauzate de creşterea în lungime a sistemului osos, conduc la rigiditate şi implicit la o eficienţă scăzută a mişcărilor.

Un efect negativ asupra eficienţei tehnicii alergării o are deseori efectuarea unui număr mare de repetări a unor exerciţii de dificultate scăzută, care favorizează instalarea unor automatisme greşite din punct de vedere tehnic.

Se poate spune că, pentru începători elementele necunoscute din

7

tehnica alergării sunt doar startul de jos şi lansarea de la start. Dintr-o sinteză a materialelor de specialitate, putem stabili, în funcţie de dificultate, următoarea ordine a exerciţiilor din şcoala alergării şi care au următoarele sarcini:

Formarea deprinderii de alergare corectă în funcţie de diferitele sarcini şi abordări ale acesteia. Prin alergare corectă se înţelege deprinderea de a alerga economic şi relaxat.

Dezvoltarea calităţilor motrice necesare învăţării şi perfecţionării tehnicii exerciţiilor de alergări, a vitezei de deplasare, a forţei şi rezistenţei specifice alergării.

Din şcoala alergării cele mai folosite exerciţii sunt:- alergarea uşoară (a.u.) – „alergarea de coordonare”- se caracterizează

prin naturaleţe, uşurinţă, tempo moderat-uniform de deplasare. Tehnica de alergare urmăreşte stăpânirea unui pas cât mai suplu, relaxat, tinzându-se spre o impulsie neforţată şi eliminarea mişcărilor inutile ale capului, trunchiului şi braţelor.

- alergarea uşoară constituie prima etapă în învăţarea alergării;- acestă variantă de alergare are sarcina de a asigura pregătirea

organismului pentru efort, prin asigurarea adaptării la efort a marilor funcţiuni ale organismului şi prin încălzirea musculaturii şi articulaţiilor membrelor inferioare;

- alergare uşoară este elastică, cu amortizarea şocului la contactul piciorului cu solul;

- alergarea respectă coordonarea corectă a acţiunii membrelor superioare şi a membrelor inferioare;

- ţinuta corectă în timpul alergării păstrează trunchiul la verticală, uşor înclinat spre înainte, capul în prelungirea trunchiului.

- alergarea în tempo uniform moderat (a.t.u.) - este o alergare cu un tempo mai scăzut, care poate fi executată pe diferite distanţe, pe care alergătorul trebuie să le parcurgă în tempouri prestabilite. Alergarea formează simţul tempoului.

- această variantă se constituie în principalul mijloc de dezvoltare a rezistenţei de alergare şi se realizează prin gradarea timpului sau distanţei de alergare.

- în prima fază creşte alternativ timpul sau distanţa păstrând tempoul constant;

- în faza a doua scade distanţa, dar creşte tempo-ul.

8

- alergarea în teren variat (a.t.v.) - se realizează în afara stadionului, prin parcuri şi păduri. Datorită multitudinii situaţiilor pe care le creează acest gen de alergare este un exerciţiu foarte util, deoarece formează o serie de deprinderi specifice alergării pe terenuri diferite ca structură şi consistenţă. Ca probă de concurs, acest gen de alergare este întâlnit la alergările de cros. Acest tip de alergare se învaţă după ce s-au însuşit celelalte tehnici de alergare.

- această alergare este un mijloc pentru dezvoltarea rezistenţei generale: se începe cu alergări pe terenuri mai puţin accidentate pe distanţe mai scurte; O dată cu obişnuirea cu acest gen de alergare se măresc distanţele şi se trece pe terenuri mai accidentate (poteci prin pădure, la deal, la vale, prin arătură, pe asfalt), crescând astfel dificultatea alergării.

- alergare cu joc de glezne (a.j.g.) se execută printr-un pas scurt cu contact pe pingea, membrul inferior fiind în flexie din articulaţia gleznei, genunchiului şi şoldului, urmat de extensia rapidă a celor trei articulaţii, simultan cu derularea piciorului de la pingea spre vârf. Trunchiul are poziţie verticală, capul sus, cu privirea înainte, iar braţele cu coatele îndoite la 90° execută pendulări înainte-înapoi, coordonate cu mişcarea picioarelor. Efectele exerciţiul se referă la:

- coordonarea simplă a membrelor; - dezvoltarea elasticităţii musculaturii posterioare a membrelor

inferioare;- dezvoltarea mobilităţii şi flexibilităţii articulaţiei gleznei;- dezvoltarea vitezei de execuţie (în tempo maxim) pe loc şi în deplasare;- cu sprijin oblic înainte la perete;- împingând un partener din spate.- alergarea cu genunchii sus (a.g.s.) se efectuează printr-o succesiune

de paşi, cu zboruri scurte, cu accent pe perioada pasului anterior, în care coapsa se ridică la orizontală, cu gamba perpendiculară pe sol. Trunchiul se află la verticală, braţele execută pendulări active, iar contactul cu solul se efectuează pe pingea cu rulare incompletă a tălpii.

- realizează dezvoltarea forţei muşchilor ridicători ai coapsei în plan anterior;

- realizează prelucrarea mobilităţii articulaţiilor gleznelor şi a genunchilor;

- ajută la dezvoltarea amplitudinii pasului alergător;- se execută pe loc şi din deplasare;

9

- se execută cu sprijin oblic înainte la perete sau cu parteneri.- alergarea cu pendularea gambelor înapoi (a.p.gb.înap.) se efectuează

printr-o succesiune de paşi scurţi, cu accent pe pasul posterior, în care se realizează flexia completă a gambei pe coapsă. Contactul cu solul se reia pe partea anterioară a tălpii, poziţia trunchiului fiind uşor aplecată, braţele efectuând pendulări ritmice înainte-înapoi. Exerciţiul are efecte pozitive în îmbunătăţirea coordonării acţiunilor membrelor, forţei gleznelor şi mobilităţii articulaţiei genunchiului.

- prelucrează musculatura posterioară a membrelor inferioare;- dezvoltă mobilitatea articulaţiei genunchiului;- prelucrează amplitudinea pendulului posterior al piciorului pendulant;- se execută pe loc şi din alergare.- alergarea accelerată - formează simţul accelerării prin:- alergări individuale exectate pe distanţe scurte (20-60-80 m); - alergări accelerate în grup;- accelerări în linie dreaptă şi curbilinie.- alergarea peste obstacole joase este un exerciţiu cu un puternic

caracter formativ privind dezvoltarea simţului ritmului, simţ implicat cel puţin în alergările de garduri şi în elanurile diferitelor sărituri atletice, dar prin extindere, Alergările de garduri sunt mai dificile, prin componenta tehnică, dar în iniţiere folosesc alergările peste obstacole joase. Prezintă două etape:

- prima etapă este învăţarea mecanismului de bază reprezentat de ritmul de trei paşi între obstacole;

- a doua etapă este învăţarea verigii de bază reprezentat de pasul peste obstacol, care cu timpul se va apropia de ceea ce ar trebui să însemne pasul peste gard.

Exerciţii folosite:- alergarea peste obstacole joase aşezate la distanţe egale, favorizând

trecerea peste obstacole cu un număr constant impar de paşi (3 sau 5);- alergarea peste obstacole joase aşezate la distanţe inegale, trecând

obstacolele cu un număr variabil de paşi.- este recomandată montarea mai multor trasee, cu diferite distanţe

pentru a fi accesibile tuturor executanţilor.

O serie de variante de alergare pot fi utilizate în şcoala alergării:- alergarea cu pas adăugat înainte (a.p.ad.înai.) se efectuează în

10

deplasare înainte, prin apropierea şi depărtarea picioarelor, într-o mişcare de impulsie, în care deplasarea piciorului dinapoi nu depăşeşte piciorul dinainte.

- alergarea cu pas adăugat lateral (a.p.ad.lat.) se efectuează în deplasare laterală (stânga sau dreapta), prin apropierea şi depărtarea picioarelor, într-o mişcare de impulsie, în care piciorul plasat în sensul înaintării nu este depăşit de celălalt picior. Exerciţiul ameliorează coordonarea simplă şi forţa membrelor inferioare şi favorizează reducerea atitudinii cifotice prin lungirea musculaturii anterioare a trunchiului.

- alergarea laterală cu pas încrucişat, pas care poate fi executat înainte, înapoi şi alternat (a.p.încr.înai./înap./alt.) solicită capacitatea de coordonare a membrelor inferioare, în care un picior este depăşit de celălalt, printr-o mişcare de avântare cu coapsa aproape de nivelul orizontalei. Alergarea ameliorează mobilitatea articulaţiei coxo-femurale şi tonifică musculatura ridicătorilor coapsei.

Notă: Toate variantele de alergare se pot executa:- individual, în perechi, câte 3, câte 4; - liber, de mâini, de coate încrucişat, de umeri apucat; în faţă-la spate

încrucişat apucat; - pe traiectorie liniară dreaptă, frântă, curbilinie, circulară;- în deplasare cu faţa, cu spatele sau lateral;- cu diferite poziţii simetrice sau asimetrice ale braţelor: libere, pe

şolduri, la ceafă, pe cap, sus, înainte, lateral; întinse, îndoite.- individual cu diferite acţiuni simultane sau alternative ale braţelor:

mişcare obişnuită, pendulare, rotare, forfecare;- cu acţiuni diferite ale membrelor inferioare: cu piciorul drept - alergare

cu genunchiul sus, cu piciorul stâng – alergare cu pendulare înapoi; cu piciorul drept pendulare înapoi-cu piciorul stâng pendulare înainte;

- prin structuri în care se intercalează unele variante de alergare: alergare cu joc de glezne, intercalând la 3 sau 4 paşi un genunchi sus; alergare cu genunchi sus, intercalând la 3 sau 4 paşi o pendulare înainte;

- în tempo-uri diferite; - prin structuri în care se leagă diferite variante de alergare: a.j.g. (20m) + a.g.s. (15m) + a.p.gb. înai (15m).

2.2. ŞCOALA SĂRITURII

11

Obiectivele şcolii săriturii:- formarea deprinderii de a sări cu bătaie unilaterală (pe un picior);- învăţarea aterizării amortizate, elastice şi echilibrate;- educarea echilibrului şi a coordonării dinamice în faza de zbor;- formarea simţului elanului;- dezvoltarea forţei şi detentei.

Mijloacele şcolii săriturii:- sărituri cu desprindere şi aterizare pe ambele picioare;

Figura 2.1. Sărituri pe ambele picioare cu accent pe înălţimea desprinderii

Figura 2.2. Sărituri pe ambele picioare cu accent pe lungimea desprinderii

- sărituri în adâncime;

12

Figura2.3. Săritură în adâncime de pe suprafaţă înălţată

- săritura în lungime cu desprindere şi aterizare pe ambele picioare, de pe loc la groapa de nisip;

Figura 2.4. Săritura în lungime de pe loc

- sărituri cu bătaie şi aterizare pe diferite obiecte:

Figura 2.5. Sărituri pe obiecte

13

- sărituri peste obstacole aşezate în serie şi în „urcare", cu înălţimi în progresie continuă şi cu obstacolele plasate astfel încât să permită accesul de la unul la celălalt printr-un singur pas;

- sărituri de pe loc cu desprindere pe un singur picior;- sărituri în înălţime, la înălţimi accesibile, cu elan perpendicular pe

ştachetă, în ghemuit; - sărituri în lungime, la groapa cu nisip, plecând de pe un picior,

aterizând în groapă pe acelaşi picior, pe celălalt picior sau pe ambele picioare;

Figura 2.6. Săritură de pe loc cu desprindere pe un picior

- sărituri cu desprindere şi aterizare pe acelaşi picior: pas săltat;

Figura 2.7. Pas săltat

- sărituri cu desprindere pe un picior şi aterizare pe celălalt: pasul sărit;- sărituri pe obstacole, de pe obstacole şi peste obstacole; - săritura în lungime cu elan liber (procedeul ghemuit) şi săritura în

înălţime cu elan (perpendicular pe ştachetă). Din acestea au derivat o serie de procedee care au devenit probe de concurs cum ar fi:

14

- săritura în lungime, - are ca mecanism de bază : bătaia pe un picior cu desprindere în lungime.

În programa şcolară sunt prevăzute din procedeele specifice săriturii în lungime următoarele:

- săritura în lungime întinsă pentru clasele a V-a şi a VI-a; şi - săritura în lungime cu 1 1/2 paşi în zbor, pentru clasele a VII-a şi a

VIII-a. - săritura în înălţime, - are ca mecanism de bază : bătaia pe un picior

cu desprindere în înălţime.În şcoală, în funcţie de condiţiile diferite existente în teritoriu, se

foloseşte unul din procedeele: - săritura în înălţime cu păşire; - săritura în înălţime cu răsturnare dorsală.

2.3. ŞCOALA ARUNCĂRII

Obiectivele şcolii aruncării- însuşirea deprinderii de a arunca obiecte la distanţă prin azvârlire,

împingere şi lansare; - formarea capacităţii de angrenare treptată în aruncare a întregului corp,

prin acţiunea membrelor inferioare, a trunchiului şi a braţelor;- dezvoltarea capacităţii de accelerare a acţiunii de aruncare;- formarea capacităţii de a păstra controlul bilateral în timpul efortului

final;- formarea capacităţii de a depăşi obiectul, avansând partea inferioară a

corpului în raport cu partea superioară;- dezvoltarea forţei trunchiului şi a membrelor superioare.

Mijloacele şcolii aruncării:▪ Aruncarea tip azvârlire presupune o tracţiune liniară, dinapoi-înainte

şi de jos în sus. Suliţa şi mingea de oină se eliberează prin azvârlire. - aruncări de pe loc cu mingea medicinală din: stând (depărtat, cu un

picior înainte, înainte cu latura opusă braţului de aruncare), pe un genunchi, pe genunchi, aşezat, culcat dorsal- cu ambele braţe şi cu un braţ;

- aruncări din deplasare cu 2 sau 3 paşi de mers/alergare cu ambele braţe şi cu un braţ;

15

Figura 3.8. Aruncare tip azvârlire cu ambele braţe

- aruncarea mingii de oină.

Figura 3.9. Aruncarea mingii de oină cu un pas încrucişat

Exerciţiile din şcoala aruncării tip azvârlire se efectuează cu mingi medicinale de 1kg, 2kg, 3kg şi mingii de oină.

▪ Aruncarea tip împingere presupune o presiune de jos în sus, dinapoi-înainte. Greutatea (sfera metalică) se eliberează prin împingere de la umăr.

- aruncări de pe loc, cu mingea medicinală, din diferite poziţii, cu ambele braţe şi cu un braţ;

- aruncări din deplasare cu 2 sau 3 paşi de mers/alergare cu ambele braţe şi cu un braţ;

- împingeri cu un braţ din stând lateral şi cu spatele spre direcţia de eliberare.

Exerciţiile din şcoala aruncării tip împingere se efectuează cu mingi medicinale de 2kg, 3kg, 4kg.

▪ Aruncarea tip lansare presupune o tracţiune de jos în sus, dinapoi-înainte, pe o traiectorie curbilinie. Discul şi ciocanul se eliberează prin

16

lansare (ciocanul se apucă cu ambele braţe). Exerciţiile din şcoala aruncării tip lansare se efectuează cu mingi medicinale de 2kg, 3kg, 4kg.

- aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu faţa pe direcţia de lansare, prin tracţiune de jos, din lateral-înapoi (dreapta şi stânga);

- aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând lateral spre direcţia de lansare, cu ambele braţe şi cu un braţ;

- aruncări cu mingea medicinală de pe loc, din stând cu spatele spre direcţia de lansare, prin tracţiune pe deasupra umărului;

Verificaţi-vă cunoştinţele!

▪ Precizaţi conţinutul şcolii atletismului.▪ Care sunt obiectivele şcolii alergării?▪ Precizaţi principalele mijloace ale şcolii alergării.▪ Descrieţi execuţia alergării cu joc de glezne.▪ Descrieţi execuţia alergării cu pendulare.▪ Care sunt obiectivele şcolii săriturii? ▪ Numiţi exerciţiile din şcoala săriturii.▪ Descrieţi execuţia tehnică a pasului săltat.▪ Descrieţi execuţia tehnică a pasului sărit.▪ Alcătuiţi structuri de exerciţii care să conţină variante de sărituri.▪ Care sunt obiectivele şcolii aruncării?▪ Enumeraţi tipurile de aruncări. ▪ Precizaţi cum acţionează forţele la aruncarea tip azvârlire.▪ Care sunt obiectele care se aruncă prin azvârlire?▪ Precizaţi două exerciţii de aruncare azvârlită.▪ Cum acţionează forţele la aruncare tip împingere?▪ Care sunt obiectele care se eliberează prin împingere?▪ Descrieţi două exerciţii de aruncare prin împingere.▪ Cum acţionează forţele la aruncarea tip lansare?▪ Care sunt obiectele care se eliberează prin lansare? ▪ Care este obiectul care se lansează cu ambele braţe?▪ Care este obiectul care se lansează cu un singur braţ?▪ Descrieţi două exerciţii de aruncare prin lansare.▪ Care sunt obiectele utilizate în şcoala aruncării?

17

3. METODICA PREDĂRII PROBELOR DE ALERGĂRI

3.1. ALERGAREA DE VITEZĂ

În procesul predării tehnicii alergării de viteză, ca deprindere specifică aletismului, se urmăreşte corectitudinea şi eficienţa mişcărilor, concomitent cu dezvoltarea calităţilor motrice necesare susţinerii alergării. Important este ca predarea tehnicii alergării de viteză să fie precedată de etapa însuşirii exerciţiilor din şcoala alergării. În predarea tehnicii alergării de viteză se va respecta următoarea succesiune a instruirii:

- pasul alergător accelerat (alergarea accelerată);- pasul alergător lansat de viteză (alergarea lansată de viteză); - startul şi a lansarea de la start.

Pasul alergător de accelerare (alergarea accelerată)Elementele asupra cărora se va atrage atenţia elevilor, în cursul

demonstrării şi explicării pasului alergător de accelerare se referă la caracteristicile creşterii treptate a vitezei. Această creştere trebuie realizată la început prin lungirea treptată a paşilor, iar apoi, când aceasta a ajuns la valoarea ei normală (strâns legată de viteza atinsă în acel moment), prin mărirea – de asemenea treptată a frecvenţei. Exerciţiile folosite pentru învăţarea tehnicii pasului alergător de accelerare se bazează exclusiv pe alergări în care viteza de deplasare reprezintă variaţii, uneori mai line, alteori mai bruşte.

Sisteme de acţionare:Exerciţii fundamentale- alergare cu creşterea treptată a vitezei; distanţa (30m) va fi segmentată

în trei porţiuni de câte 10m. Pe primii 10m se va aborda o viteză redusă, de angrenare, în preajma a 25% din posibilităţi; pe următorii 10m se măreşte viteza la 50% din posibilităţi; în finalul ultimilor 10m viteza de alergare este în jur de 75% din posibilităţi.

v. medie 25% v. mare 50% v. max. 75% 10 m 10 m 10 m - alergare cu creşteri treptate, mai mari de viteză, pe aceleaşi distanţă,

după următoarea schemă;

18

v. medie 50% v. mare 75% v. max. 100%

10 m 10 m 10 m

- alergare cu creşterea treptată a vitezei, după aceeşi schemă pe distanţa de 60m (segmente de 20m);

- alergare accelerată, fără marcaje, cu atingerea vitezei maxime după 30-40-50-60m ;

- alergare accelerată în linie dreaptă la început pe 20-30m, apoi pe 40-60m. Viteza nu depăşeşte la început 80-90% din posibilităţile maxime. Ulterior se poate ajunge la 95-100%. Se execută individual dar şi în perechi sau cu 4-6 elevi aşezaţi în linie. Creşterea vitezei se face lent şi treptat;

- alergare accelerată în turnantă. Distanţele de lucru 40-60m, individual, apoi pe perechi. Se indică aplecarea trunchiului spre interiorul turnantei şi acţiunea amplă a braţului exterior;

- alergare accelerată în turnantă, vizând intrarea şi ieşirea din turnantă.- alergare în teren variat. Distanţa de alergare 100-150m. Se măreşte şi se

micşorează viteza în tempouri şi pe distanţe prestabilite, astfel se execută 5-6 schimbări de viteză ajungându-se şi la 90-95% din posibilităţile maxime ale executanţilor;

- starturi din picioare, în linie dreaptă pornindu-se de la început cu viteză maximă. Distanţa repetărilor este de 20-30m; oprirea din alergare (decelerarea) se efectuează pe o distanţă mai mare, lucrându-se individual, dar şi pe grupe de 4-5 executanţi aşezaţi în linie;

- acelaşi exerciţiu efectuat pe culoare, în turnantă.Exerciţii suplimentare:- trecere în alergare accelerată din alergare cu joc de glezne; frecvenţa în

jocul de glezne creşte treptat, până la maximum, apoi se trece în alergare accelerată cu pasul din ce în ce mai lung;

- accelerări bruşte efectuate din poziţii înalte, de pe loc, prin dezechilibrarea bruscă înainte; pentru a creşte căderea înainte, alergătorul este obligat să execute o alergare cu paşi scurtaţi şi rapizi, apoi din ce în ce mai lungi;

- alergare cu genunchii sus şi trecere în alergare accelerată, în acelaşi mod ca la jocul de glezne;

19

Pasul alergător lansat de viteză (alergarea lansată de viteză)Însuşirea unei tehnici corecte în alergarea de viteză se realizează relativ

uşor dacă elevii au pregătire fizică suficientă, obţinută pe baza jocurilor de alergare şi a alergărilor sub formă de joc, care sunt grupate în şcoala alergării.

Exerciţii fundamentale:- alergare cu accelerare, în linie dreaptă şi cu atingerea vitezei maxime la

sfârşitul accelerării;- alergare accelerată, în linie dreaptă pe 20-30m, atingerea vitezei

maxime urmată de o alergare liberă fără efort. Se execută individual apoi pe grupe mici în linie;

- exerciţiul de mai sus este repetat în continuare, fără pauze, accelerare, alergare liberă, accelerare, etc.

- alergare cu accelerare pe 20-30m, în linie dreaptă cu atingerea vitezei indicate (după exersări repetate, viteză maximă) şi menţinerea ei pe o distanţă de 10-20m, urmată de încetinirea vitezei şi de oprirea alergării. Exerciţiul mai poartă denumirea de alergare cu start lansat şi treptat se va executa între repere (linii) bine precizate. Distanţa de menţinere a vitezei atinse în accelerare poate creşte la 30, 40, 50m. Se poate introduce şi controlul vitezei de deplasare cu ajutorul cronometrului;

- exceptând primul exerciţiu celelalte se vor executa şi pe turnantă, în vederea însuşirii particularităţilor tehnicii alergării pe turnantă.

Exerciţii suplimentare:- alergări pe linia culoarului şi examinarea urmelor;- alergare cu genunchii sus la diferite înălţimi;- alergare cu fixarea unei poziţii orizontale;- alergare cu trunchiul, capul, braţele în atitudini evident greşite, în

vederea aprecierii poziţiei corecte prin exagerarea acestor atitudini;- stând, executarea mişcării corecte a braţelor în ritmuri diferite;- alergare la vale şi la deal, pe pante foarte puţin înclinate;- alergare cu atingerea unor semne marcate (linii transversale pe pistă),

trasate la anumite distanţe. Se efectuează în scopul determinării celei mai potrivite lungimi a pasului. Deplasarea se efectuează cu viteză maximă şi dacă este nevoie cronometrează alergarea.

Startul de josCa punct de plecare în explicaţiile privitoare la startul de jos se va face

apel la cunoştinţele pe care elevii le au deja despre startul din picioare,

20

menţionându-se avantajele plecării de jos pentru creşterea rapidă a vitezei care este esenţială în sprint.

Exerciţii introductive:- plecări rapide, libere şi la comandă, din poziţii iniţiale diferite, precum:

stând şi stând depărtat prin dezechilibrare înainte, ghemuit, fandat, aşezat, culcat facial şi dorsal, cu spatele la direcţia de alergare etc.

Exerciţii fundamentale:- aşezare liberă în poziţia “pe locuri” (fără blocuri de plecare), trecere în

poziţia “gata”, cu revenire şi reluare a comenzilor, efectuând în acelaşi timp corectările necesare; acelaşi exerciţiu cu blocuri de start;

- starturi de jos la comandă, în linie dreaptă pe distanţe de 5-10m, apoi cu lansare pe 20-30m şi atenţia îndreptată asupra lansării de la start;

- starturi de jos, la comandă pe turnantă, distanţa de lansare 20-30m;- starturi de jos cu viteză maximă cu alergare liberă la sfârşitul distanţei,

ulterior cu menţinerea vitezei pe 10-20m;Exerciţii suplimentare:- starturi de jos pe sub o ştachetă sau un reper orizontal dispus la

înălţimea de 1,5m la distanţă de 6-8m, faţă de linia de plecare;- starturi de jos cu alergare pe semne trasate pe pistă, în scopul reglării

sau lungirii paşilor de lansare;- starturi de jos la comandă, cu pauze diferite între comanda „gata” şi

comanda de plecare (pocnetul), pentru îmbunătăţirea, pe de o parte a plecării prompte, iar pe de altă parte, educarea aşteptării şi controlul reacţiei de execuţie.

SosireaÎn cursul exersării este neapărat necesar ca firul întins între cei doi stâlpi

să existe în mod concret, el orientând executanţi în alegerea momentului în care debutează aplecarea trunchiului. Exerciţiile se efectuează la început individual, apoi pe serii, cu plecarea de la linie.

Sistemul de acţionare:- alergare cu start lansat şi trecere liberă peste linia de sosire;- alergare cu pas lansat şi cu aplecarea trunchiului peste linia de sosire,

efectuată pe ultimul pas de alergare; se va continua alergarea în viteză, peste şi după linia de sosire (5-6 m.).

3.2. ALERGAREA DE SEMIFOND-FOND

21

Predarea tehnicii probelor de alergări care implică rezistenţa de alergare, respectă următoarea succesiune metodică a elementelor de însuşit:

- pasul lansat în tempo moderat uniform (alergarea în tempo moderat), secondată de formarea ritmului respirator;

- startul de sus cu lansarea după start;- alergarea în pluton (tactică elementară);- percepţia spaţio-temporală.Pasul lansat în tempo moderat uniform (alergarea în tempo moderat)

- sistem de acţionare:Exerciţii fundamentale:- mers obişnuit şi mers cu pasul întins din ce în ce mai rapid, urmat de

trecere în alergare uşoară, alternări de mers obişnuit şi mers cu pasul întins, alergare uşoară şi odihnă activă. În timpul mersului cu pasul întins frecvenţa creşte, alternându-se tempourile reduse cu cele maxime, după care se trece în alergare. Exerciţiul se poate executa în cerc sau în linie dreaptă câte unul sau câte doi. Atenţia va fi îndreptată asupra atitudinii drepte a trunchiului, asupra poziţiei braţelor (îndoite din coate la unghi drept) şi contactului elastic cu solul. Lungimea alergării depăşeşte cu mult pe aceea a mersului cu pasul întins, care trebuie să dureze atâta timp până când cadenţa devine insuportabilă şi trecerea în alergare apare ca o uşurare.

- alergare în tempo moderat pe distanţa de 100-150 m. Se efectuează pe grupe de 6-10 elevi, aşezaţi în coloană prin flanc câte unul, pentru a putea fi observaţi cu mai multă uşurinţă. Pasul trebuie să fie relaxat, pendularea gambei înapoi să se execute nestingherit, iar contactul cu solul să se facă pe pingea sau deodată pe toată talpa, fiind urmat de o derulare completă a labei piciorului.

- aceleaşi exerciţii ca mai sus, însă parcursul se prelungeşte la 150-300 m. Forma de executare este aceeaşi, adică grupe mici, organizate prin flanc câte unul; se poate alege şi alergarea individuală.

Exerciţii suplimentare:- alergare pe linia marcată a culoarului cu atenţia îndreptată asupra

punerii tălpilor paralel cu axa alergării: în cazul alergării cu pantofi cu cuie şi pe o pistă de zgură, se vor putea face aprecieri asupra lungimii paşilor, importanţei împingerii şi a modului în care se efectuează contact cu solul;

- alergări cu aterizări diferite: pe călcâi, pe toată talpa, pe pingea;- alergări cu avântarea exagerată a gambelor înainte şi înapoi, apoi a

coapselor (figura nr.3);

22

- alergări pe distanţe de 80, 100, 150m, cu executarea unui număr minim de paşi (se va executa alergarea sărită); acelaşi exerciţiu cu efectuarea unui număr maxim de paşi;

- alergare cu fixarea unei linii orizontale (linie de sosire) care în cazul unei alergări corecte va rămâne nemişcată în câmpul vizual;

- alergare cu atingerea unor semne marcate (linii transversale pe pistă), trasate la anumite distanţe;

Ritmul respirator - sistem de acţionare:- exersarea pe loc, din mers a ritmurilor de respiraţie prin numărare în

gând: 3 paşi inspiraţie, 3 expiraţie; 4 paşi inspiraţie, 4 expiraţie, treptat expiraţia va fi mai lungă; 3 paşi inspiraţie, 5 paşi expiraţie şi 4 inspiraţie cu 6 expiraţie şi alte variante, convenabile;

- aceleaşi exerciţii de respiraţie din alergare uşoară, din alergare în temp moderat şi în temp de cursă.

Startul de sus şi lansarea după start - sistem de acţionare:- stând depărtat plecări prin dezechilibrare;- acelaşi exerciţiu având un picior sprijinit înainte;- aşezarea în poziţie a startului de sus şi plecare liberă; - starturi la comandă pe grupe mici (3-5 alergători) în linie dreaptă, apoi

în turnantă;Alergarea în pluton: sistem de acţionare:- alergare câte doi, apoi câte trei sau patru elevi „pas în pas”. Elevii sunt

aşezaţi prin flanc câte unul, la început, între ei respectându-se un interval mai mare (2-3m), care va fi treptat micşorat în cursul aceleiaşi alergări, până când se va ajunge la un interval atât de apropiat încât „călcăturile” să se efectueze „pas în pas”;

- alergare pe linia dreaptă, în pluton strâns, 6-10 alergători;- acelaşi exerciţiu, pe distanţa de 150-200m, în turnantă (5-6 alergători)

încercând să alerge cât mai aproape de bordura inferioară a pistei, interzicându-se „tăierea” drumului sau părăsirea poziţiei ocupate în pluton în momentul intrării în turnantă;

- alergare în grup pe linie dreaptă cu încercări de evadare din pluton. Ordinea de evadare din pluton este prestabilită şi anunţată de profesor;

- alergare în pluton: un alergător rămâne în urmă la 10-12m, apoi încearcă să reintre în pluton, accelerând treptat alergarea pentru a reintra în grup;

- alergare în pluton: după 300-400m se execută finişul, prin fiecare

23

alergător este liber să aprecieze momentul de începere pentru câştigarea alergării.

Percepţia spaţio-temporală: sistem de acţionare.„Simţul tempoului” se dobândeşte printr-o practică îndelungată,

dificultăţile fiind cauzate de apariţia, în măsuri variate, a oboselii care alterează (uneori în mod considerabil) aprecierea duratei timpului sau a vitezei de alergare. Se pune problema iniţierii începătorilor, dezvoltându-li-se capacitatea de a parcurge o distanţă dată, într-un timp prestabilit şi de a aprecia la rândul lor, timpul întrebuinţat după parcurgerea unei distanţe anumite:

Tempo/100m

Tempo/200m

Temop/300

18.00 sec 36.00 sec 54.00 sec

17.00 sec 34.00 sec 51.00 sec

Tempo/200m

Tempo/300m

Tempo/400m

Tempo/500m

37.00 sec 60.00 sec 74.00 sec 1:50.00 sec

Tabel 8.1. Distanţe şi tempouri de alergare

- alergare în coloană cu viteză uniformă, pe distanţe diferite şi în timpi prestabiliţi: tempoul în toate aceste alergări este controlat cu ajutorul cronometrului, urmând ca tempoul să fie menţinut pe parcursul exersării (Tabel 8.1.).

- alergare individuală în tempo uniform, pe o distanţă anumită; timpul este fixat în prealabil şi anunţat celui care va alerga şi care se va strădui să-l respecte. Tempoul poate fi controlat şi cel care aleargă avertizat: „prea încet”, „mai repede” etc.

- alergare individuală în tempo uniform pe o distanţă dată (ca mai sus); la sfârşitul distanţei alergătorului va trebui să spună timpul întrebuinţat pentru parcurgerea distanţei.

3.3. ALERGAREA DE CROS

24

Scopul însuşirii acestei alergări, vizează:- formarea la elevi sau altă categorie de începători, a deprinderii de

alergare în teren variat, ca mijloc de dezvoltare a rezistenţei aerobe;- utilizarea ca mijloc de pregătire pentru alergătorii specializaţi în

probele de fond. Învăţarea alergării de cros se realizează după însuşirea alergărilor lungi

pe teren plat şi a mecanismului de bază, respectiv alergarea în teren variat. - alergare pe teren plat, acoperit cu iarbă, pământ, frunze, pe distanţe de

100-200m – formaţie de 6-10 elevi;- alergare pe teren moale, nisip, arătură, pe distanţe de 200-300m,

urmărind contactul pe sol cu toată talpa şi reluare incompletă a piciorului, pentru a evita afundarea în sol - formaţie de 6-10 elevi;

- alergare la deal pe pante line şi lungi, urmărind efectuarea unui pas scurt, cu controlul poziţiei trunchiului (înclinat înainte) şi a contactului cu solul (pe pingea), pe distanţe de 200-300m - formaţie de 6-10 elevi;

- alergare la vale pe pante line şi lungi, urmărind controlul poziţiei trunchiului (înclinat înapoi) şi a contactului cu solul (pe călcâie), pe distanţe de 200-300m - formaţie de 6-10 elevi;

- alergare cu trecere peste diferite obstacole naturale şi improvizate, urmărind menţinerea constantă a tempoului, cu accelerări ce pregătesc trecerea obstacolelor şi aplicarea unei tehnici optime în abordarea obstacolelor, prin aplicarea păşirii sau a călcării acestora, evitând manevre periculoase, pe distanţe 300-400m – individual, perechi sau grupuri de 4-6 elevi;

- alergare în tempo adaptat naturii solului (sol moale, sol dur) pe distanţe de 100-1000m - individual, perechi sau grupuri de 4-6 elevi;

- alergare în tempo adaptat reliefului traseului (la deal, la vale) pe distanţe de 100- 800m - individual, perechi sau grupuri de 4-6 elevi;

- alergare în teren pe care variază atât natura solului, cât şi relieful traseului, pe distanţe cât mai lungi – în perechi sau formaţi de 4-6-10 elevi;

- acelaşi exerciţiu cu ieşiri şi depăşiri ale grupului, cât şi efectuarea finişului.

3.4. ALERGAREA DE GARDURI

25

Alergarea peste garduri este o probă complexă. Metodologia recomandă ca în însuşirea exerciţiilor din şcoala alergării să se abordeze învăţarea alergării ritmate, ca mecanism de bază al alergării de garduri.

Alergarea cu ritm de 3 paşi (mecanismul de bază) - sistem de acţionare:

Exerciţii introductive:- alergare în linie şerpuită printre obstacole joase, aşezate la intervale

regulate, egale pe o distanţă de 30-40 m.; se pot organiza individual sau sub formă de ştafetă;

- alergare cu ritm de trei paşi peste linii trasate pe sol la 6-7m;- alergare cu ritm de trei paşi peste zone de 30-40cm;- alergare cu ritm de trei paşi peste obstacole joase: bastoane, mingi;- alergare peste obstacole foarte joase (20-30cm.), intervalul dintre două

obstacole fiind astfel stabilit încât să oblige parcurgerea intervalului dintre două obstacole succesive în trei paşi de alergare;

- alergare peste obstacole foarte joase (20-30cm), cu purtarea unei mingi umplute în braţe, astfel dificultatea alergării creşte în mod considerabil, deoarece menţinerea echilibrului dinamic al corpului este mai greu de realizat din cauza excluderii braţelor din mecanismul de echilibrare;

- alergare peste obstacole joase (30-40cm), de preferinţă mingi medicinale – cu săltare prealabilă. Intervalul dintre două obstacole vecine va fi ceva mai mare decât cel obişnuit, întrucât săltarea cuprinde şi ea o anumită distanţă;

- alergare peste obstacole joase (40-50 cm.), cu înălţare treptată a gardurilor până la 40-50cm şi mărirea distanţei dintre garduri;

- alergare rapidă cu ritm de trei paşi, peste garduri joase; Pasul peste gard (veriga de bază) - sistem de acţionareExerciţii fundamentale.- aşezarea pe sol în poziţie de trecere a gardului; se exersează acţiunea

braţelor în alergare; (exerciţiul se utilizează permanent în lecţiile cu temă din alergarea de garduri);

- exersarea acţiunii piciorului de atac din stând (la perete, fără /cu gard) şi din deplasare (mers, a.j.g., a.g.s., alergare uşoară);

26

- exersarea acţiunii piciorului remorcat din stând (la perete fără gard) şi cu gard (aşezat lateral cu stighia înclinată şi apoi paralelă cu solul);

- exersare globală peste un şir de 3-5 garduri care pot fi „încălecate”, din: mers cu sprijinul mâinilor pe stighia gardului, cu ajutorul unui partener, din alergare uşoară cu 5 paşi între garduri;

- exersare a acţiunii piciorului de atac pe lângă şirul de garduri din: mers, alergare uşoară, alergare cu genunchi sus;

27

- exersare a acţiunii piciorului remorcat pe lângă şirul de garduri din:

mers, alergare uşoară, alergare cu genunchi sus; - alergare cu start din picioare cu trei paşi între garduri;- alergare cu start de jos liber peste primul gard;- alergare cu start de jos liber peste două garduri;- alergare cu start de jos liber peste trei garduri;- alergare peste 3-5 garduri cu start de jos la comandă;- alergare peste garduri cu start de jos la comandă câte 2-3 sprinteri.

3.5. ALERGAREA DE ŞTAFETĂ

Pentru începători, se recomandă tehnica schimbului de aceeaşi parte (exterior). Se va insista, ca fiecare subiect să înveţe atât transmiterea, cât şi primirea băţului. Acest lucru se face prin exersare pe loc, din mers şi din alergare.

Sistemul de acţionare:- stând în şir la distanţă de 1m, transmiterea băţului între executanţi;

28

primitorul pendulează braţele şi la semnalul sonor al profesorului întinde braţul drept înapoi, aşteptând ca aducătorul să-i aşeze băţul în mână. Băţul este transmis de la coada şirului. Se recomandă aşezarea în trepte pentru observarea poziţiei mâinilor în momentul schimbului;

- acelaşi exerciţiu la semnalul aducătorului;- mers în coloană câte unul, transmiteri ale băţului la semnalul

profesorului; se insistă pe trecerea imediată a băţului din mâna dreaptă, în cea stângă;

- acelaşi exerciţiu la semnalul aducătorului;- alergare uşoară în coloană câte unul, la interval de 1-1,5m cu oferirea

băţului la semnalul profesorului; - alergare uşoară, cu apropierea aducătorului de primitor, transmiterea

băţului; distanţa între cei doi va fi de 10-15m, iar aducătorul va accelera pentru a-l ajunge pe primitor, care pleacă şi el în alergare uşoară;

- alergare cu transmiteri ale băţului în zona de schimb (20m), cu plecarea primitorului la semnalul profesorului;

- acelaşi exerciţiu fără semnalul profesorului;- din alergare accelerată, schimburi în zonă, utilizând şi cei 10m

regulamentari, în exteriorul spaţiului de schimb;- alergare cu schimburi complete, accelerând înainte de apropierea de

primitor;- alergare cu schimburi complete, în tempo maxim;- alergare cu schimburi complete, în condiţii de întrecere.

Verificaţi-vă cunoştinţele! Care este succesiunea instruirii în predarea tehnicii alergării de viteză ? Care sunt exerciţiile fundamentale pentru învăţarea pasului alergător de accelerare ? Care sunt exerciţiile fundamentale pentru învăţarea pasului alergător lansat de viteză ? Care sunt exerciţiile fundamentale pentru învăţarea startului de jos ? Care este succesiunea instruirii în predarea tehnicii alergării de semifond-fond ? Enumeraţi exerciţiile fundamentale pentru învăţarea pasului lansat în tempo moderat. Care este sistemul de acţionare pentru învăţarea alergării în pluton ?

29

Enumeraţi exerciţiile folosite pentru învăţarea alergării pe teren variat din cadrul alergării de cros. Enumeraţi exerciţiile fundamentale folosite în învăţarea pasulu peste gard. Care este sistemul de acţionare din cadrul învăţării alergării de ştafetă ?

4. METODICA PREDĂRII PROBELOR DE SĂRITURI

4.1. SĂRITURA ÎN LUNGIME CU 1 ½ PAŞI ÎN ZBOR

Săritura în lungime are ca scop principal, în această etapă, formarea unei bătăi eficiente, în vederea valorificării superioare a vitezei obţinute pe elan, materializată într-o săritură cât mai lungă.

Sarcini:- învăţarea şi consolidarea unei aterizări eficiente;- învăţarea şi consolidarea fazei de zbor specifice;- învăţarea şi consolidarea bătăii pe trecere;- învăţarea şi consolidarea unui elan optim vârstei şi nivelului de

pregătire al subiectului.Succesiunea predării săriturii în lungime cu 1 ½ paşi în zbor:- bătăi şi desprinderi repetate, precedate de 3, apoi de 5 paşi de alergare

cu aterizare pe piciorul de avântare;- elan de 5-7 paşi, 9-11 paşi, sărituri pe diferite obiecte (se preferă lada

de gimnastică), cu aterizare pe piciorul de avântare. Coborârea de pe obstacol se realizează pe piciorul de bătaie cu continuarea alergării. Înălţimea obstacolului 40-60-80-100 cm., în funcţie de vârsta şi nivelul de pregătire. De asemenea şi lungimea elanului va creşte, în funcţie de aceste criterii;

- elan de 5-7 paşi, 9-11 paşi, 13-15 paşi, sărituri peste diferite obiecte, aterizare pe ambele picioare, pe saltele sau în groapa de nisip. Înălţimea obstacolului 40-60 cm;

- elan de 5-7 paşi, 9-11 paşi, 13-15 paşi, bătaie liberă zbor şi aterizare în poziţia “fandat”;

- elan de 5-7 paşi, 9-11 paşi, 13-15 paşi, bătaie liberă şi desprindere în “pas sărit”, cu tendinţa realizării unui zbor cât mai lung, aterizare, fără grabă, pe piciorul de avântare;

30

- elan de 9-11 paşi, 13-15 paşi, bătaie liberă, săritură cu 1 ½ paşi; aterizare pe ambele picioare;

- elan de 9-11 paşi, 13-15 paşi, având marcate locurile paşilor de bătaie (penultimul şi ultimul pas), în contextul relaţiei – lung – scurt – săritură cu 1 ½ paşi bătaie liberă;

- alergare accelerată, progresiv, cu viteze tot mai mari, pe distanţe de 25-30 m;

- sărituri cu elan de 9-11 paşi, 13-15 paşi – etalonat – cu 1 ½ paşi în zbor, pentru exersarea ritmului paşilor de bătaie;

- sărituri integrale, cu elan etalonat de 13-15 paşi, cu efort mare şi maxim;

- sărituri în condiţii de întrecere.Succesiunea predării săriturii în lungime cu 2 ½ paşi în zbor:- mers cu imitarea mişcărilor de “păşire”, executate amplu şi cu

localizare la nivelul articulaţiei şoldului;- atârnat la bara fixă sau inele, imitarea mişcărilor de păşire în aer, cu

aceeaşi localizare;- elan de 9-11 paşi, 13-15 paşi, desprindere în “pas sărit”, coborârea

activă a piciorului de avântare şi continuarea alergării în groapa cu nisip;- acelaşi dar cu trecere peste un obstacol (ştachetă, gard), cu înălţime

variabilă în funcţie de vârstă şi pregătire, plasat la o distanţă care să determine flexarea din genunchi a piciorului de bătaie, în timpul pendulării spre înainte;

- elan de 9-11 paşi, 13-15 paşi, desprindere în “pas sărit”, coborârea piciorului de avântare, concomitent cu pendularea înainte a piciorului de bătaie, aterizarea în fandat, cu piciorul de bătaie în faţă;

- acelaşi, dar cu trecerea peste un obstacol (ştachetă, gard);- elan de 9-11 paşi şi 13-15 paşi, săritură cu 2 paşi în aer.- elan scurt, piciorul de avântare pendulează în jos şi înapoi, lovind cu

călcâiul o minge aşezată în spate pe o bancă de gimnastică, în acest timp piciorul de bătaie pendulează spre înainte, în prima parte flexat din genunchi, apoi se extinde şi se aterizează pe acest picior;

Greşeli şi indicaţii metodice:- Desprinderea trebuie efectuată spre înainte nu în sus.- La bătaie se insistă pe ridicarea aproape de orizontală a coapsei

piciorului de atac şi extinderea completă a piciorului de impulsie.- Se insistă pe proiectarea bazinului spre înainte.

31

- Pentru lungirea fazei de zbor se vor folosi bătăi pe o suprafaţă înălţată, iar aterizarea se va întârzia cât mai mult.

- Bătaia se va efectua pe toată talpa, în mod activ, prin aşa numita “aşezare bătută”. Se va insista pe “epuizarea” acţiunilor de avântare şi impulsie, iar mişcările, fără a fi tărăgănate în timp, nu trebuie să fie pripite.

- Se vor folosi toate cele trei tipuri de elanuri: mici, medii şi mari, în funcţie de stăpânirea tehnicii.

- Se vor efectua sărituri globale în lungime cu 1 ½ paşi în zbor cu accent diferit: pe menţinerea poziţiei de “pas sărit”, pe alăturarea piciorului de impulsie lângă cel de avântare doar în ultimul moment, pe acţiunea de aterizare, cu marcarea tuturor celor trei faze menţionate.

- În cadrul elanului se va accentua: stabilirea poziţiei iniţiale de plecare în elan, alergare liberă şi relaxată cu trunchiul în poziţie verticală sau uşor aplecat în faţă, stabilirea vitezei optime şi creşterea treptată a acesteia, ritmul general al elanului şi mai ales a ultimilor trei paşi, aşezarea activă a piciorului pe prag.

4.2. SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME CU PĂŞIRE

Săritura în înălţime cu păşire, are ca scop principal în această etapă, învăţarea bătăii blocate şi a trecerii eficiente a ştachetei pentru obţinerea unei sărituri cât mai înalte.

Sarcini:- învăţarea paşirii simple şi a păşirii duble din elan perpendicular;- învăţarea săriturii în înălţime cu păşire simplă (foarfecă simplă);- învăţarea săriturii în înălţime cu păşire dublă (foarfecă dublă).Predarea păşirii simple şi a păşirii duble din elan perpendicular:- stând cu faţa spre o linie marcată pe sol sau peste un obstacol jos,

păşire simplă (bătaie cu un picior şi aterizare cu piciorul celălalt);- acelaşi exerciţiu dar cu păşire dublă (bataie şi aterizare pe acelaşi picior

cu pendularea activă a piciorului de atac);- exerciţiile anterioare din elan perpendicular cu un pas, cu treecerea

32

peste o ştachetă aflată la înălţime joasă;- aceleaşi exerciţii cu 3 paşi de elan;- exerciţiile anterioare cu 5-7 paşi de elan.Greşeli şi indicaţii metodice:- Se va insista pe blocarea bătăii şi înălţarea C.G.G. al corpului.- Piciorul de avântare, în cazul păşirii duble, va pendula energic înapoi

după ce va trece de obstacol sau ştachetă (fără a dărâma ştacheta).Predarea săriturii în înălţime cu păşire simplă (foarfecă simplă):

- stând lateral faţă de ştachetă aproximativ 300, trecerea acesteia de pe loc prin păşire (piciorul de bătaie se află în exteriorul sectorului de aterizare);

- acelaşi exerciţiu precedat de un pas de elan;- acelaşi exerciţiu precedat de trei paşi de alergare;- exersarea săriturii în înălţime cu păşire simplă cu 5-7 paşi de elan.Greşeli şi indicaţii metodice:- Se insistă ca piciorul de bătaie să se afle sub acelaşi unghi faţă de

ştachetă în momentul bătăii (aproximativ 300).- Se corectează alergarea pe elan (eventualele abateri de la direcţia

linieară);- Se pune accentul încă de la primele sărituri pe ridicarea atacului întins

din articulaţia genunchiului şi se corectează eventualele deficienţe tehnice de trecere a ştachetei.

Predarea săriturii în înălţime cu păşire dublă (foarfecă dublă):- stând lateral faţă de obstacol sau ştacheta joasă, trecerea specifică cu

păşire dublă, de pe loc (piciorul de bătaie se află în interiorul zonei de aterizare şi întreg corpul este orientat lateral 300 faţă de ştachetă);

- acelaşi exerciţiu cu un pas de elan;- acelaşi exerciţiu cu trei paşi de elan;- exersarea săriturii în înălţime cu păşire dublă cu 5-7 paşi de elan.Greşeli şi indicaţii metodice:- Se va insista încă de la început pe întoarcerea specifică spre piciorul de

bătaie.- Se pune accentul pe strecurarea peste ştachetă a piciorului de bătaie

cand se atinge înălţimea de zbor maximă.- Se corectează eventualele greşeli în alergarea pe elan.

4.3. SĂRITURA ÎN ÎNĂLŢIME CU RĂSTURNARE DORSALĂ

33

Săritura în înălţime cu răsturnare dorsală, are ca scop principal în această etapă, învăţarea bătăii blocate şi a trecerii eficiente a ştachetei pentru obţinerea unei sărituri cât mai înalte.

Sarcini:- învăţarea elanului şi a bătăii;- învăţarea aterizării şi a trecerii ştachetei;- elaborarea formei globale;- perfecţionarea tehnicii.Învăţarea elanului şi a bătăii:- succesiune de paşi săltaţi, consecutiv numai de pe piciorul de bătaie,

avântarea cu piciorul de atac în diagonală spre cel de bătaie şi cu ambele braţe;

- stând, avântarea piciorului de atac în diagonală şi cu ambele braţe, pivotare de 900 spre piciorul de impulsie care, dintr-o poziţie uşor flexată, se extinde şi se ridică pe vârf;

- acelaşi exerciţiu, dar cu desprindere şi aterizare în acelaşi punct de pe loc, apoi cu elan de un pas, cu proiectarea în faţă a bazinului şi aşezarea rapidă pe sol a piciorului de impulsie;

- alergare pe un cerc cu raza de 10-15 m, bătaie şi desprindere, întoarcere cu 900 spre piciorul de impulsie, aterizare pe locul desprinderii; sensul alergării spre partea piciorului de “bătaie” (de regulă spre stânga). La început bătaia se face la semnal, apoi după 3-5-7 paşi de alergare;

- acelaşi exerciţiu, dar alergarea se face pe un traseu în formă de 8, bătaia făcându-se la vârful buclei, unde sensul alergării este cel necesar (stânga sau dreapta, după caz);

- elan de 3-5 paşi, pe un traseu curb cu raza de 8-10 m, bătaie, întoarcere cu 900, aterizare pe locul desprinderii, liber şi în faţa ştachetei;

- elan de 3-5 paşi rectiliniar, urmat de încă 3-5 paşi efectuaţi pe un traseu curb, aceeaşi rază, bătaie, întoarcere cu 900, aterizare pe locul desprinderii, liber şi în faţa ştachetei.

Greşeli şi indicaţii metodice:- Se insistă ca în momentul bătăii, cele trei acţiuni bătaie, atac, braţe să

se sincronizeze.- În momentul bătăii C.G.G. al corpului să nu se deplaseze prea mult

spre înainte, având ca efect diminuarea înălţării.- În alergarea pe elan, se urmăreşte înclinarea corespunzătoare spre

interiorul arcului de cerc.

34

Învăţarea aterizării şi a zborului:- stând, cu spatele la locul de aterizare (saltea), desprindere de pe ambele

picioare spre în sus şi înapoi, aterizare pe spate, regiunea toracală, cu corpul în poziţie de “L” (echer);

- stând, avântarea cu ambele braţe şi desprindere de pe ambele picioare, cu trecere în extensie pronunţată la nivel lombar şi coxofemural;

- acelaşi exerciţiu, cu ajutorul partenerului, care oferă sprijin şi ajutor, cu ambele braţe cu priză la nivelul şoldului, sau cu un singur braţ cu priza la ceafa executantului;

- stând, cu ajutorul partenerului, care oferă sprijin şi ajutor cu ambele braţe, cu priză la nivelul şoldului, avântare cu braţele şi piciorul de atac îndoit din genunchi, desprindere cu trecere în extensie pronunţată;

- stând cu spatele, avântare cu ambele braţe, desprindere de pe ambele picioare, aterizare pe saltea, pe spate, cu gambele flexate şi atârnând la marginea saltelei;

- acelaşi exerciţiu, pe saltele supraînălţate şi cu desprindere de pe lada de gimnastică şi apoi de pe trambulina elastică;

- săritură “flop”, de pe ambele picioare, cu bătaie, progresiv pe bancă, ladă şi trambulină elastică, peste ştachetă.

Greşeli şi indicaţii metodice:- La aterizarea în poziţia “L”, musculatura articulaţiei coxo-femurale

trebuie să fie blocată, pentru a se evita rabatarea picioarelor peste faţa săritorului.

- Acţiunea braţelor şi umerilor trebuie să fie “în sus şi înapoi” şi nu direct înapoi.

- Se va pune accent fie pe poziţia de “punte”, fie pe extinderea gambelor pe coapse, evitarea ştachetei şi trecerea în poziţia “L”.

- Pe măsura învăţării se va proceda la înălţarea ştachetei şi evident la schimbarea locului de bătaie.

Elaborarea formei globale:- sărituri în înălţime cu “păşire” cu elan de “răsturnare dorsală”;- sărituri în înălţime cu răsturnare dorsală - elan minim 3-5 paşi (pe

curba de impulsie);- sărituri în înălţime cu răsturnare dorsală – elan mijlociu 7-9 paşi (fază

de accelerare + curba de impulsie);- sărituri în înălţime cu răsturnare dorsală – elan complet.Greşeli şi indicaţii metodice:

35

- La început se vor utiliza înălţimi mici.- Se insistă pe lucrul corect deasupra ştachetei.- Se va urmări lucrul corect al braţului opus piciorului de bătaie şi al

capului.- În tot timpul învăţării se menţin exerciţiile pentru întărirea musculară şi

îmbunătăţirea mobilităţii coloanei.Perfecţionarea tehnicii:- perfecţionarea alergării pe elan, tipice acestui procedeu, a preciziei şi

ritmului paşilor de bătaie (introducerea paşilor preliminari, stabilirea numărului de paşi de accelerare precum şi ai curbei de impulsie: 3 sau 5);

- perfecţionarea bătăii, în condiţiile unor elanuri tot mai rapide;- perfecţionarea trecerii ştachetei, în condiţii de elan mic şi în condiţii de

elan de concurs.

4.4. SĂRITURI ATLETICE ÎN JOCURI DE MIŞCARE

Hip – HopFormaţia: Colectivul dispus în două cercuri concentrice, în care copii

se află în poziţia stând.Desfăşurarea: Jocul începe la comanda conducătorului, cu rotarea

cercului exterior la dreapta, iar a celui interior la stânga (sau invers) prin sărituri pe ambele picioare. La comanda „hip”, rostită de conducătorul jocului, toţi copiii se opresc în ghemuit; la comanda „hop” ei se ridică şi reiau săriturile, dar în direcţia opusă celei dinainte. Jucătorul care greşeşte sensul sau întârzie reluarea săriturilor este penalizat. Sunt evidenţiaţi cei care nu au vreo penalizare.

Variante: - deplasare cu pas săltat;- sărituri succesive pe acelaşi picior.

36

Sărituri în cercuri

Formaţia: 3-5 echipe sunt ordonate pe şiruri, înapoia liniei de plecare; înaintea fiecărei echipe sunt marcate câte 5 cercuri cu diametrul de 50cm, la distanţe de 1-1,5m.

Desfăşurarea: La semnal primii jucători din fiecare echipă, încep săriturile pe ambele picioare, aterizând alternativ, cu ambele picioare în cerc (apropiate) şi apoi cu ambele picioare în exteriorul cercului următor (depărtate). Ajunşi la ultimul cerc, cu picioarele apropiate, execută o săritură cu întoarcere 1800 apropiat, după care reiau săriturile din cerc în cerc, după aceeaşi cerinţă până la capătul traseului, unde ating următorii jucători şi se aşază la coada şirului.

Obstacole multiple

Formaţia: Jucătorii sunt organizaţi în 3-5 echipe egale ca număr de jucători, în care copiii sunt ordonaţi pe rânduri, la interval de un braţ, în poziţia pe un genunchi, sprijinind pe genunchi, un baston de 1m, ţinut de un capăt.

Desfăşurarea: La semnal, primul executant se ridică, îşi aşază bastonul pe umeri, de capete apucat şi întorcându-se spre şirul său, începe deplasarea cu sărituri pe ambele picioare, peste bastoanele sprijinite ale coechipierilor; după ultima săritură, se aşază la capătul rândului, în poziţia colegilor moment în care, următorul jucător începe execuţia. Echipa care termină prima traseul şi ridică bastoanele deasupra capului, este declarată câştigătoare.

Variante: - deplasare pe un singur picior, o dată pe dreptul, iar la următoarea

reluare pe stângul.

Paşi pe insulă

Formaţia: Două şiruri egale ca număr, se află ordonate înapoia unei linii de plecare; înaintea fiecărei echipe se află 4-5 cutii de lemn (podiumuri), de aceeaşi înălţime (30cm), sau de înălţimi crescânde (20,30,40,50cm), depărtate la câte 1m.

Desfăşurarea: La semnal primii copii, de la fiecare şir, încep săriturile pe ambele picioare, continue pe şi între podiumuri până la ultimul

37

şi înapoi, urmând, ca după atingerea mâinii următorilor, să treacă la coada şirului. Cei atinşi încep seria de sărituri dus – întors. Jocul se încheie la atingerea mâinii primului copil din formaţia iniţială, care ridică repede mâna.

Variantă: paşi săriţi continuu, pe cutii.

Săritura lungă

Formaţia: Două echipe, egale ca număr, sunt dispuse pe şiruri, înapoia liniei de plecare.

Desfăşurarea: La semnalul conducătorului de joc, primii copii din fiecare echipă, execută o săritură în lungime, de pe loc; se marchează locul de aterizare la nivelul călcâiului. După execuţie, ei se întorc şi se aşază la coada şirurilor, pe când următorii îşi execută săritura în lungime de la marcajul coechipierului. Jocul se continuă astfel până la ultimii copii. Echipa a cărei componenţi a realizat distanţa sărită cea mai lungă (de la linia de plecare până la călcâiul ultimului săritor) este declarată învingătoare.

Căluţii cei mai iuţi

Formaţia: Copiii sunt dispuşi pe 3 şiruri de perechi ordonate înapoia liniei de plecare.

Desfăşurarea: La semnal, prima pereche a fiecărui şir, în care copilul dinainte are rolul de căluţul, “înhămat” cu o coardă la nivelul umerilor, porneşte în pas săltat spre linia aflată la 15-20m; ajunşi acolo, rolurile se schimbă, urmând întoarcerea, cu celălalt copil, în postura de căluţ. Ajunşi la şirul propriu, deshamă, oferă hamul perechii următoare şi se aşază la coada şirului. Următoarea pereche reia deplasarea tot în pas săltat. Câştigă echipa care termină prima cursa.

Variante: - deplasare în pas săltat, pe perechi, cu mâinile apucate încrucişat

la spate sau pe umeri;- câte trei sau patru, cu mâinile apucate încrucişat la spate sau pe

umeri.

38

Fluturaşii

Formaţia: Într-o formaţie de două cercuri concentrice, cu raza de 10m, respectiv 8m, se află copiii „fluturaşi”, având unul în plus, pe cercul exterior.

Desfăşurarea: La comanda conducătorului “roiţi!”, fluturaşii se deplasează în pas săltat astfel: cercul exterior rotează braţele simultan înapoi, cei din cercul interior, rotează braţele simultan înainte, fiecare cerc în sens opus celuilalt. La comanda „opriţi!”, copiii încetează deplasarea, se opresc, cercurile se întorc faţă în faţă, şi câte doi se apucă de umeri. Fluturaşul rămas fără partener, urmează să comande „roiţi!”, respectiv „opriţi!”, urmând să acumuleze şi o penalizare. Jocul continuă cât consideră conducătorul, urmând ca la sfârşit, copiii care au acumulat penalizări să le execute, în cazul în care aceasta înseamnă o anumită prestaţie motrică.

Zece salturi

Formaţia: Copiii sunt ordonaţi într-o formaţie cu 4-6 şiruri de jucători, aflaţi în poziţia stând, înapoia liniei de plecare.

Desfăşurarea: La semnal, primii copii, din capetele şirurilor pornesc în pas sărit; cel care ajunge cel mai departe din 10 paşi săriţi este calificat pentru întrecerea finală. Pentru următorii, execuţia se desfăşoară la fel, reţinându-se jucătorii care la fiecare tur au reuşit cea mai lungă distanţă parcursă în pas sărit. Copiii cu cele 10 salturi cele mai lungi vor sări din nou. Cel care acoperă cea mai mare distanţă din 10 paşi săriţi este considerat câştigător.

Broscuţele pe insulă

Formaţia: Copiii sunt dispuşi pe circumferinţa unui cerc mare, cu raza de 10m; în interiorul lui se află altul cu raza de 2m, care reprezintă „insula din lac”.

39

Desfăşurarea: La comanda “broscuţele pe insulă”, toţi copiii execută sărituri în lungime de pe loc, prin “lac” spre insulă. Cei ajunşi, prin sărituri corecte, primii, sunt evidenţiaţi.

Variantă:- sărituri pe un picior.

Doi paşi înainte! – Unul înapoi!

Formaţia: Copii sunt dispuşi pe 2-4 şiruri, aşezate înapoia liniei de plecare.

Desfăşurarea: La semnal primii, din fiecare şir, se deplasează astfel: o săritură în lungime de pe loc înainte, una înapoi şi apoi încă o săritura înainte. Jocul continuă până la linia marcată la 10m depărtare, de cea de plecare. Ajuns aici, copilul ridică mâna dreaptă, semn al plecării pentru următorul. Jocul este câştigat de echipa care ajunge prima să se adune în şir pe partea opusă plecării.

Păsărelele ciugulesc

Formaţia: Copiii sunt organizaţi în patru echipe aşezate în cele patru colţuri ale unui spaţiu de formă pătrată; ei sunt păsărelele grupate într-un „cuib”, o suprafaţă de cerc marcată pe sol.

Desfăşurarea: În mijlocul terenului de joc, se pun obiecte mici, castane, nuci, mingi de tenis (masă) etc; acestea reprezintă hrana, pe care păsărelele, venind în sărituri pe ambele picioare, o adună “ciugulind” câte o singură bucată, care la rândul ei este dusă, prin aceeaşi săritură, la cuib. Fiecare pasăre pleacă după hrană după sosirea celei dinainte în cuib. “Păsărelele” care au reuşit, ca prin deplasări repetate la hrană, să aducă mai mult la cuib, sunt declarate câştigătoare.

Din cerc în cerc

Formaţia: Copiii sunt organizaţi în 2-3 echipe egale numeric, aflate în şiruri, înapoia liniei de plecare; înaintea fiecărei echipe se află, marcate pe sol, în linie, câte 5-6 cercuri cu diametrul de 1m.

40

Desfăşurarea: La semnal primii copiii din fiecare echipă pornesc în pas săltat, executând o desprindere în fiecare cerc, urmând ca la întoarcerea tot în pas săltat, să-i atingă pe următorii, care la rândul lor execută aceeaşi deplasare. Jocul se termină după execuţia ultimului copil, care-l va atinge pe primul din formaţia iniţială. Câştigă echipa care încheie săriturile prima şi ridică braţele sus.Verificaţi-vă cunoştinţele!

▪ Precizaţi scopul deprinderii de săritură.▪ Numiţi săriturile fundamentale din atletism.▪ Numiţi săriturile derivate specifice atletismului.▪ Enumeraţi fazele săriturilor din atletism.▪ Specificaţi scopul elanului în sărituri.▪ Care sunt săriturile cu cele mai lungi elanuri ?▪ Precizaţi lungimea elanului la săritura în lungime. ▪ Precizaţi lungimea elanului la săritura în înălţime. ▪ Care este forma elanului la săritura în lungime ?▪ Numiţi săritura care are elan curbiliniu.▪ Care este forma elanului la săritura în înălţime cu păşire ?▪ Specificaţi forţele care se formează în bătaie la sărituri.▪ Care sunt componentele forţei de bătaie ?▪ Numiţi şi descrieţi unghiurile care se formează în faza de bătaie la

săriturii.▪ Enumeraţi modalităţi de zbor la săritura în lungime.▪ Descrieţi rotaţiile compensatorii şi precizaţi rolul lor.▪ Specificaţi tipul de rotaţii care se formează la săritura în lungime.▪ Specificaţi tipul de rotaţii care se formează la săritura în înălţime cu

răsturnare dorsală.▪ Precizaţi care este ultima fază a săriturilor.▪ Descrieţi modalităţile de abordare a tehnicii de aterizare la săriturile cu

traiectorie de zbor orizontală.▪ Care sunt factorii care determină lungimea unei sărituri ?▪ Descrieţi elanul la săritura în lungime cu elan.▪ Descrieţi zborul la săritura în lungime ghemuit.▪ Descrieţi zborul întins la săritura în lungime.▪ Descrieţi zborul de 1 ½ paşi la săritura în lungime.▪ Precizaţi elementele triplusalt-ului.▪ Care sunt tendinţele zborului la triplusalt?

41

▪ Care este lungimea pistei de elan la triplusalt?▪ Care este succesiunea metodică a predării triplusalt?

5. METODICA PREDĂRII PROBELOR DE ARUNCĂRI

5.1. ARUNCAREA MINGII DE OINĂ

Aruncarea mingii de oină, ca mijloc al educaţiei fizice şcolare şi inclusă ca probă în atletism la concursurile pentru copii, reprezintă etapa care precede însuşirea aruncării suliţei, consolidând deprinderea de aruncare tip azvârlire.

Ca formă de execuţie pare simplă, fiind un exerciţiu accesibil, la faza aruncării de pe loc, dar azvârlirea devine mai dificilă în condiţiile execuţiei cu elan.

Abordarea metodică a predării se realizează după însuşirea exerciţiilor de aruncări tip azvârlire cu mingea medicinală (cu ambele braţe şi cu un braţ) şi urmăreşte însuşirea:

- prizei; - aruncării de pe loc; - aruncării cu paşi specifici; - elanului preliminar.Aruncarea de pe loc – sistemul de acţionare:

42

- stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării, azvârlirea mingii;- stând depărtat, cu piciorul stâng înainte, azvârlirea mingii;- stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare braţul drept

înapoi întins, azvârlirea mingii;- acelaşi exerciţiu cu îndoirea piciorului drept.Aruncarea cu paşi specifici - sistemul de acţionare:- stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare, azvârlire cu 2

paşi de mers: dreptul peste stângul (pas încrucişat) şi aşezarea stângului;- acelaşi exerciţiu, executând pasul încrucişat cu desprindere de pe sol; - din mers, aruncări cu 4 paşi specifici; - acelaşi exerciţiu executat din alergare uşoară.Aruncarea cu elan preliminar - sistemul de acţionare:- aruncare cu 4 paşi specifici, precedaţi de 3-5 paşi de mers;- acelaşi exerciţiu, executat din alergare uşoară;- aruncări cu elan complet, respectând cele 2 semne de control;- aruncări sub formă de concurs.

5.2. ARUNCAREA GREUTĂŢII

43

La prima vedere, aruncarea pare simplă, dar având în vedere faptul că elanul se desfăşoară pe un spaţiu foarte restrâns (2,135m) apar dificultăţi în desfăşurarea acţiunilor, mai ales că acestea trebuie să se desfăşoare în viteză maximă.

Învăţarea tehnicii aruncării greutăţii, trebuie să urmeze după etapa de iniţiere, respectiv după însuşirea aruncării tip împingere (cu mingea medicinală cu ambele braţe şi cu un braţ) şi respectă succesiunea metodică prin:

- învăţarea aruncării de pe loc;- învăţarea aruncării cu elan.Aruncarea de pe loc – sistemul de acţionare:- stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării, împingeri ale greutăţii cu

2 mâini de la piept;- acelaşi exerciţiu, cu angrenarea picioarelor prin flexia şi extensia

acestora.- stând depărtat, cu faţa spre direcţia aruncării, împingerea greutăţii cu o

mână de la umăr;- acelaşi exerciţiu, rotând în prealabil umerii spre dreapta;- stând depărtat, cu latura stângă spre direcţia de aruncare, împingeri cu o

mînă de la umăr;- acelaşi exerciţiu cu îndoirea piciorului drept;- stând depărtat cu trunchiul jumătate întors spre direcţia de aruncare,

împingeri cu o mână de la umăr;- stând cu spatele spre direcţia de aruncare, împingere cu o mână de la

umăr; - aruncarea greutăţii fără elan, sub formă de concurs.Aruncarea cu elan - sistemul de acţionare:- săltări razante, fără obiect, având spatele orientat spre direcţia elanului

efectuate în afara cercului;- acelaşi exerciţiu, simulând şi efortul final;.- săltări razante pe piciorul drept, cu greutatea sprijinită lângă gât,

efectuate din cerc;- aruncări cu săltare liniară din cerc; - aruncări cu elan sub formă de concurs.

Verificaţi-vă cunoştinţele! Care este scopul principal la învăţarea săriturii în lungime cu elan

44

predată în şcoală ? Care sunt principalele sarcini la învăţarea săriturii în lungime cu

elan ? Enumeraţi în ordine metodică exerciţiile folosite pentru învăţarea

săriturii în lungime cu 1 ½ paşi în zbor. Enumeraţi în ordine metodică exerciţiile folosite pentru învăţarea

săriturii în lungime cu 2 ½ paşi în zbor. Specificaţi principalele greşeli şi indicaţii metodice de care trebuie să

se ţină seama în predarea săriturii în lungime cu elan. Care este scopul principal la învăţarea săriturii în înălţime ? Specificaţi sarcinile principale din cadrul învăţării săriturii în înălţime

cu păşire. Prezentaţi în succesiune metodică exerciţiile de învăţare a săriturii în

înălţime cu păşire simplă. Specificaţi sarcinile principale din cadrul învăţării săriturii în înălţime

cu răsturnare dorsală. Prezentaţi în succesiune metodică exerciţiile de învăţare a săriturii în

înălţime cu răsturnare dorsală. Specificaţi exerciţiile folosite în predarea aruncării mingiei de oină

fără elan. Enumeraţi exerciţiile folosite în predarea aruncării mingiei de oină cu

elan. Specificaţi exerciţiile folosite în predarea aruncării greutăţii. Enumeraţi exerciţiile folosite în predarea aruncării greutăţii.

6. ARUNCĂRI ATLETICE ÎN JOCURI DE MIŞCARE

Mingea călătoare

Formaţia: Copiii sunt împărţiţi în două echipe, aşezate pe şiruri, în stând depărtat, înapoia liniei de plecare.

Desfăşurarea: La comandă, primii din capul şirurilor, având o minge medicinală în mâini, se răsucesc spre dreapta, oferind mingea jucătorului următor; acesta execută aceeaşi mişcare prin care transmite mingea

45

următorului. După oferirea mingii, copilul răsuceşte trunchiul spre stânga, unde aşteaptă revenirea mingii, dinapoi spre înainte. Jocul se încheie în momentul în care mingea ajunge din nou la primul copil, care o ridică deasupra capului.

Variante: - mingea este trecută din mână în mână pe deasupra capului („pe

pod”);- mingea este oferită din mână în mână prin îndoirea trunchiului

înainte, prin “tunelul” format de depărtarea picioarelor;- mingea “călătoreşte” pe trasee comandate de conducătorul jocului,

respectiv pe “pod”, prin “tunel”, prin lateral;- mingea călătoreşte diferit de la jucător la jucător: primul pe “pod”, al

doilea prin “tunel”, al treilea răsucind la dreapta, al patrulea răsucind la stânga, etc.

Schimbă căpitanii!

Formaţia: Colectivul este împărţit în echipe egale, fiecare fiind dispusă în şir în poziţia stând depărtat, având în faţa ei, în stânga şi dreapta, plasat câte un jucător căpitan, formându-se astfel un triunghi.

Desfăşurarea: Mingea medicinală de 1kg se află la primul jucător din şir, iar la semnalul conducătorului de joc acesta azvârle, cu ambele mâini, de la ceafă spre căpitanul 1, din dreapta şi aleargă spre el, preluându-i poziţia. Căpitanul 1, care a primit mingea aruncă, în acelaşi mod, spre căpitanul 2, aleargă în sensul mingii, devenind căpitanul 2. Cel care a fost căpitanul 2, execută la rândul său acelaşi tip de aruncare spre şirul de jucători, după care aleargă, prin dreapta, la coada şirului. Jocul se continuă până la ultimul copil, finalul fiind marcat prin revenirea la formaţia iniţială, când jucătorul care a început aruncările ridică mingea deasupra capului. Câştigă echipa care a ajuns prima la formaţia iniţială cu primul jucător având mingea ţinută deasupra capului.

Variante: - aruncări tip azvârlire cu un braţ;- aruncări tip împingere cu ambele braţe, cu un braţ.

Azvârle – Împinge!

46

Formaţia: Colectivul este dispus pe laturile unui pătrat cu latura de 5-7m, împărţit în echipe egale ca număr, fiecare echipă divizată în două subgrupe, dispuse pe şir, faţă în faţă. Fiecare echipă are o minge.

Desfăşurarea: La semnal, primii jucători care au mingea, aruncă partenerilor din subgrupa aflată de partea opusă astfel: o echipă realizează schimbul de minge din stând depărtat, prin azvârlire (cu ambele mâini, de la ceafă), pe când cealaltă aruncă, prin împingere (cu ambele mâini de la piept). După aruncare, fiecare copil aleargă spre dreapta, ocoleşte subgrupa opusă (pe la coada şirului) şi se aşază după ultimul copil al subgrupei sale, aflată în partea opusă. Câştigă jocul, echipa care a reuşit să-şi schimbe locul subgrupelor cel mai rapid, fără a scăpa nici o minge.

Variante: - tipul de aruncare poate fi acelaşi pentru ambele echipe;- echipele schimbă tipul de aruncare, după un tur de execuţii;- aruncările pot fi executate şi din poziţii joase (aşezat, pe genunchi, pe un genunchi);- fiecare jucător aleargă la coada şirului său.

Mingea în zig-zag

Formaţia: Copiii sunt organizaţi în două echipe, fiecare fiind dispusă pe câte două linii, cu jucătorii stând faţă în faţă, cu intervalul dintre ei de 2m şi distanţa dintre linii de 4m.

Desfăşurarea: La semnalul conducătorului de joc, copilul aflat la un capăt al liniei, azvârle înainte, cu ambele mâini, de deasupra capului, o minge de 1kg, spre jucătorul aflat în faţa sa; îndată după aceasta, el aruncă la fel şi o a doua, respectiv a treia minge de acelaşi tip. Aruncarea se execută înainte, cel care primeşte urmând să efectueze aceeaşi azvârlire, dar pe direcţie oblic, înainte. Jocul continuă cu aruncări executate pe rând de copii, spre înainte, respectiv oblic înainte. Ultimul copil, aflat pe linia opusă celui care a început, recepţionează cele trei mingi pe care le-a primit şi o ridică pe ultima deasupra capului, ca semn de încheiere a jocului. Câştigă echipa care sfârşeşte prima jocul.

Variante: - aruncări tip împingere cu ambele braţe;- aruncări din poziţii joase: aşezat, pe un genunchi.

47

Mingea în stea

Formaţia: Efectivul este împărţit în două părţi egale, în formaţie de cercuri concentrice, cu jucătorii dispuşi stând, faţă în faţă. Numărul jucătorilor, din fiecare cerc, este par (4-6), iar distanţa dintre cercuri este de 3-4m. În formaţie, numărătoarea se face câte doi (1! 2! 1! 2!..), iar dispunerea pe cercuri se face astfel încât fiecare din ei, să aibă în faţă un jucător cu alt număr.

Desfăşurarea: Doi jucători alăturaţi, din cercul interior, primesc câte o minge medicinală de 1-2kg şi la semnal, ei le aruncă spre dreapta, pe direcţie oblic înainte, coechipierului (copil cu acelaşi număr) din cercul exterior. Aruncarea va fi prin împingere cu ambele mâini de la piept. Jucătorul din cercul exterior, după ce a primit mingea, execută aruncarea tip împingere, spre coechipierul din cercul interior. Câştigă echipa la care mingea a parcurs cel mai rapid traseu, ajungând la copiii care au început jocul şi au ridicat-o deasupra capului.Variante:

- aruncările pot fi executate tip azvârlire cu ambele mâini;- o echipă execută aruncări tip azvârlire, cealaltă aruncări tip

împingere, urmând apoi să fie schimbat tipul;- aruncările încep în sensuri opuse.

Aruncări în triunghi

Formaţia: Colectivul se împarte în două echipe (sau trei), dispuse în formaţie de triunghi, cu un număr de minim 9 jucătorilor, câte 3 la fiecare vârf.

Desfăşurarea: La semnal, un jucător al unui şir, al fiecărei echipe, execută aruncare tip azvârlire, cu o mână (de la umăr), spre jucătorul din dreapta, după care se deplasează la coada şirului spre care a aruncat. Aceeaşi execuţie o au şi ceilalţi jucători. Câştigă echipa care termină jocul prima şi semnalizează aceasta prin ridicarea braţului cu mingea.

Variante: - aruncări cu braţul neîndemânatic;- aruncări tip împingere cu ambele braţe;- deplasarea se execută la coada propriului şir;

48

- aruncarea se execută spre stânga;- aruncarea se execută într-un sens, iar alergarea la şirul opus

deplasării mingii.

Du-te după minge!

Formaţia: Colectivul este împărţit în echipe egale, care au jucătorii dispuşi pe câte două şiruri, stând faţă în faţă, la 4-5m.

Desfăşurarea: La semnal, primii jucători de la capătul unui şir, aruncă prin azvârlire, cu ambele mâini, de la piept, mingea de 1-2kg spre şirul opus, după care aleargă, prin dreapta, spre coada şirului spre care au aruncat. Aruncările continuă până când toţi jucătorii au revenit la locurile lor. Câştigă echipa care termină prima şi al cărei jucător care a început aruncările ridică primul mingea deasupra capului.

Variante: - aruncări tip împingere, din stând, de pe loc cu un braţ;- aruncări tip azvârlire cu ambele braţe;- aruncări tip azvârlire cu un braţ;- aruncări din poziţii joase: aşezat, aşezat încrucişat, aşezat

depărtat, pe genunchi, pe un genunchi.

Aruncarea prin fereastră

Formaţia: Colectivul este împărţit în echipe, aşezate în şiruri, la interval de 2-3m între ele, înapoia unei linii trasate pe sol. La distanţă de 7-9m, înaintea fiecărei echipe, se aşează câte o cutie de ladă, în poziţie verticală sau orizontală.

Desfăşurarea: La semnal, primii jucători ai fiecărei echipe aruncă prin azvârlire mingea de oină, spre “fereastră” (cutia de ladă), cu intenţia de a o trece prin planul acesteia. Pe rând, toţi copiii vor azvârli câte o minge de oină, în timp ce un copil “arbitru” numără aruncările care au traversat fereastra. Echipa care adună mai multe aruncări prin fereastră câştigă. Mingiile se recuperează după încheierea jocului.

Variante: - fiecare copil are mai mult de o minge de oină;- aruncările se pot executa şi cu braţul neîndemânatic;- aruncările se însumează prin execuţie cu dreapta şi cu stânga;

49

- poziţia iniţială poate fi: stând, pe genunchi, pe un genunchi, aşezat;

- mărimea ţintei şi distanţa de aruncare se stabileşte în funcţie de colectiv.

Mingile respinse

Formaţia: Copiii sunt organizaţi în două echipe, egale ca efectiv, despărţiţi în două terenuri printr-un fileu sau o „baricadă” de bănci de gimnastică.

Desfăşurarea: La semnal, fiecare echipă, care iniţial are acelaşi număr de mingi, încearcă să expedieze repede, prin azvârlire cu o mână, cât mai multe mingi în terenul advers. La semnalul declanşat, prin surprindere, pentru încetarea jocului, se numără mingile din fiecare teren. Câştigă echipa cu cel mai mic număr de mingi, rămase, în terenul său.

Variante: - expedierea mingilor prin împingere cu ambele braţe;- expedierea din poziţii joase: ghemuit, aşezat, culcat facial.

Mingea roşie – Mingea albă

Formaţia: Colectivul având un număr par de componenţi, este dispus în formaţie de cerc, în poziţia stând depărtat.

Desfăşurarea: Copiii numără câte doi (1! 2! 1! 2!..) formându-se astfel două echipe (cea cu numerele 1 şi cea cu numerele 2); un copil de la fiecare echipă cu numărul 1, primeşte o minge de culoare roşie, care este aruncată prin împingere cu ambele mâini de la piept spre stânga, la jucătorul care are tot numărul 1, pe când mingea albă a celeilalte echipe este aruncată prin împingere cu ambele mâini de la piept spre dreapta, spre jucătorul care are tot numărul 2. Toţi copiii încearcă să execute aruncările cât mai rapid. Câştigă echipa a cărei minge a ajuns prima, la cel care a început jocul şi care o ridică deasupra capului.

Variante: - aruncări azvârlite cu ambele mâini sau cu un braţ;- aruncări din poziţii joase: ghemuit, aşezat;

50

- aruncări alternând un tur de azvârliri, cu unul de împingeri;- aruncări tip azvârlire cu mingea roşie, tip împingere cu mingea

albă.

Verificaţi-vă cunoştinţele!▪ Precizaţi cum acţionează forţele în cazul aruncării tip azvârlire.▪ Precizaţi cum acţionează forţele în cazul aruncării tip împingere.▪ Precizaţi cum acţionează forţele în cazul aruncării tip lansare.▪ Care sunt obiectele aruncate prin azvârlire ?▪ Precizaţi tipul de aruncare aplicat, dacă obiectul este greutatea ?▪ Care este obiectul care se aruncă cu ambele braţe ?▪ Care este cel mai important factor care determină lungimea unei aruncări ?▪ Care este valoarea ideală a unghiului de eliberare la aruncările atletice ?▪ Care este scopul utilizării elanului în probele de aruncări ? ▪ Precizaţi formele pe care le poate avea elanul în probele de aruncări.▪ Enumeraţi mişcările ce se produc în efortul final, la aruncări.▪ Enumeraţi fazele tehnice ale aruncării mingii de oină.▪ Precizaţi componentele elanului la aruncarea mingii de oină.▪ Cum se numeşte pasul al treilea pas „specific” ? ▪ Care este greutatea mingii de oină ?▪ Care este structura tehnică în aruncarea greutăţii ?▪ Care este diametrul cercului de aruncare a greutăţii.▪ Precizaţi mărimea unghiului sectorului de aruncare.▪ Precizaţi greutatea sferei metalice cu care aruncă atleţii seniori.▪ Care este greutatea suliţei la probele feminine?▪ Precizaţi mecanismul de bază la aruncarea suliţei.▪ Care este succesiunea metodică a predării aruncării suliţei?▪ Specificaţi câte aruncări poate efectua în concurs, un atlet.▪ Care este timpul acordat efectuării unei încercări ?▪ În ce condiţii atleţii au dreptul la trei încercări suplimentare ?▪ Precizaţi locul de părăsire a cercului după efectuarea aruncării.▪ Specificaţi în ce situaţie aruncările sunt considerate ca nereuşite.▪ care este mecanismul de bază la aruncarea discului?▪ Precizaţi veriga de bază la aruncarea discului.▪ Ce formă are elanul la aruncarea discului?▪ Care este ruta metodică a predării aruncării discului?▪ Care este greutatea discului pa probele de seniori? Dar la senioare?

51

▪ Care este mărime unghiului ce determină sectorul de aruncare şi unde este centrul său?

7. PARTICULARIZAREA DEZVOLTĂRII CALITĂŢILOR MOTRICE PENTRU PROBELE ATLETICE

Pentru dezvoltarea calităţilor motrice principale, forţa, viteza, rezistenţa, îndemânarea şi mobilitatea se folosesc diferite exerciţii, care pot fi împărţite după diferite criterii, pe care le putem identifica cu uşurinţă în literatura de specialitate: exerciţii pe categorii de vârstă, pe nivel de pregătire, funcţie de sportul/proba practicată, funcţie de perioada de pregătire, etc. În cele ce urmează am grupat exerciţiile pe grupele mari de probe atletice: alergări, sărituri şi aruncări.

7.1. Exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice la alergători▪ Pentru îmbunătăţirea vitezei folosim principalele exerciţii:- Repetări pe diferite distanţe a exerciţiilor din şcoala alergării cu accelerare şi la intensitate maximă.- Alergări pe diferite distanţe în condiţii uşurate (la vale, cu tracţiune).- Alergări de ştafetă în pas lansat de viteză şi pas de accelerare.- Alergări cu număr maxim şi minim de paşi.- Alergări din diferite poziţii de plecare.▪ Pentru îmbunătăţirea forţei se folosesc de regulă următorul grupaj de mijloace:- Exerciţii din mers cu diferite teme: împingerea unui partener ce opune rezistenţă, ridicarea unui genunchi la un număr de paşi, etc.- Fandări de pe loc în diferite planuri şi din mers.

52

- Exerciţii din şcoala atletismului cu diferite îngreuieri: saci cu nisip, mici gantere, pe un picior, pe ambele, etc.- Alergări în condiţii îngreuiate: pe nisip, la deal, pe trepte, în apă, etc.- Alergări cu îngreuiere (aceleaşi greutăţi folosite în exerciţiile anterioare).- Aruncări din diferite poziţii şi planuri ale mingii medicinale.- Exerciţii diverse schimbând poziţia corpului: din culcat în şezând, din şezând în stând, din poziţie statică în mişcare şi invers, etc.- Genuflexiuni, semigenuflexiuni şi sărituri de pe loc cu diferite încărcături, adaptate vârstei, sexului, nivelului şi etapei de pregătire, etc.▪ Pentru dezvoltarea detentei, ca formă specială de forţă în regim de viteză, se utilizează următoarele mijloace de bază:- Sărituri de pe loc pe unul sau ambele picioare în diferite planuri.- Aceleaşi sărituri în perechi, cu mâinile sprijinite pe umeri.- Sărituri în lungime, triplusalt şi sărituri pe trepte.- Alergări întrerupte din loc în loc de sărituri (ritmic sau aritmic).▪ Mijlocul principal folosit pentru dezvoltarea rezistenţei specifice este alergarea pe diferite distanţe şi în diferite tempouri. În afara acestuia se mai folseşte şi gruparea alergării cu diferite alte exerciţii: sărituri simple, alergări şi sărituri peste garduri sau obstacole, etc.▪ Pentru dezvoltarea mobilităţii se apelează la următoarele mijloace:- Exerciţii de rulare a piciorului pe sol.- Exerciţii de rotarea a piciorului.- Exerciţii de fandare cu trecere în semişpagat în diferite planuri, executate lent până la apariţia durerii.- Exerciţii din culcat pe dorsal: rotări ale membrului inferior, duceri ale acestuia în diferite planuri, executarea diferitelor mişcări cu membrele inferioare, etc.- Exerciţii din stând apropiat sau depărtat: îndoiri şi rotări de trunchi, pendulări în diferite planuri, ridicări îndoiri şi întinderi de membre inferioare etc.- Aşezat în poziţia de trecere peste gard executarea mişcărilor specifice.7.2. Exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice ale săritorilor▪ Pentru dezvoltarea forţei şi detentei folosim următorul grupaj de mijloace:- Sărituri pe ambele picioare pe loc: ca mingea, ritmice cu ridicarea genunchilor la piept, din semigenuflexiuni, cu genuflexiuni, peste o coardă sau bastoane, etc.- Paşi săriţi: pe teren plat, peste obstacole diverse, pe teren înclinat,

53

combinaţii, pe trepte etc.- Sărituri succesive pe un picior şi pe celălalt, legate între ele cu paşi săriţi: variante, combinaţii, peste obstacole, etc.- Paşi săltaţi în variante şi combinaţii diferite.- Sărituri în lungime şi în înălţime cu şi fără elan.- Triplusalt cu elan.- Exerciţii pentru dezvoltarea forţei abdominale, a spatelui şi braţelor.▪ Pentru dezvoltarea vitezei se utilizează:- Alergări cu exerciţii fundamentale din şcoala alergării.- Alergări din diferite poziţii de start.- Variante de alergare accelerată şi alergări în pas lansat de viteză.▪ Pentru dezvoltarea îndemânării se folosesc următoarele exerciţii:- Sărituri în înălţime şi în lungime cu diferite teme în faza de zbor: rotări, ghemuiri, atingeri de obiecte, mişcări de membre, etc.- Sărituri cu desprinderi de pe obiecte mai înalte: ladă, trambulină, bănci, etc.- Sărituri cu bătaia în zone bine delimitate.- Sărituri cu bătaia pe semne dinainte stabilite.▪ Pentru dezvoltarea mobilităţii utilizăm următoarele mijloace:- Balansarea pe rând a câte unui picior în diferite planuri.- Atârnat la bara fixă, pedalarea din membrele inferioare.- Fandări cu trecerea în sfoară (fără a atinge solul cu şezuta); exerciţiul se execută cu depărtare progresivă a picioarelor, prin arcuiri repatate, până la apariţia durerii. - Îndoiri ale trunchiului pe coapsă.- Răsuciri şi rotări ale trunchiului în diferite planuri.- Extensii ale trunchiului, cu sau fără arcuire.▪ Pentru dezvoltarea rezistenţei mijlocul principal rămâne alergarea în tempo moderat pe distanţe de 1000-1200m. 7.3. Exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice ale aruncătorilor

După criteriul anatomic de localizare a mişcării avem: exerciţii pentru trenul superior, exerciţii pentru trunchi şi exerciţii pentru trenul inferior. ▪ În acest sens pentru membrele superioare avem următoarele mijloace principale:- Rotarea, arcuirea, ducerea braţelor lateral, înainte, înapoi.- Din diferite poziţii ale corpului, exerciţii de flexie şi extensie a antebraţului pe braţ.- Exerciţii de imitare a efortului final la aruncări.

54

- Tracţiuni din atârnat, pe banca orizontală sau înclinată.- Răsucirea antebraţului cu un obiect în mână.- Pendulări din atârnat la bara fixă sau la paralele.- Din atârnat urcare în sprijin, cu şi fără balans.- Flotări din diferite poziţii.- Exerciţii diverse cu îngreuieri: haltera, gantera, saci cu nisip, mingi medicinale, etc.- Exerciţii din şcoala aruncării executate în diferite planuri, cu intensităţi şi greutăţi diverse.- Exerciţii de mobilitate specifice, cu punct de aplicaţie în articulaţiile trenului superior.▪ Exerciţii specifice pentru trunchi:- Aplecări, răsuciri şi rotări ale trunchiului în diferite planuri şi din diferite poziţii.- Extensii ale trunchiului din diferite poziţii şi folosind diferite obiecte ca îngreuiere sau ca ajutor.- Treceri în echer din culcat pe spate.- Rotări ale picioarelor din atârnat sau din culcat (picioarele la 450).- Culcat dorsal la diferite grade de înclinare, aplecarea trunchiului înainte.- Exerciţii de trunchi cu îngreuierile specificate mai sus.- Exerciţii specifice cu partener.- Aruncări de obiecte diverse ca masă, formă şi dimensiuni în diferite planuri şi din diferite poziţii.▪ Exerciţii pentru trenul inferior (membrele inferioare):- Alergări folosind exerciţiile fundamentale din şcoala alergării.- Aceleaşi exerciţii cu îngreuiere.- Genuflexiuni şi semigenuflexiuni cu şi fără sărituri şi îngreuieri.- Sărituri fără elan din diferite poziţii şi în diferite planuri.- Pe genunchi, sărituri în ghemuit şi revenire.- Exerciţii specifice din şcoala sărituri cu şi fără îngreuiere.- Exerciţii specifice cu partener- Jocuri de mişcare.- Exerciţii specifice din şcoala aruncării, folosind activ trenul inferior.- Exerciţii speciale, imitând elanul aruncărilor atletice.- Repetarea efortului final cu obiecte mai grele şi folosind activ membrele inferioare.▪ Exerciţii pentru dezvoltarea vitezei:

55

- Alergare în tempo maxim folosind exerciţiile din şcoala alergării.- Alergare în tempo maxim, pornind din diferite poziţii.- Alergări cu spatele sub formă de concurs.- Alergări peste diferite obstacole, în tempo maxim.- Alergări laterale cu pas încrucişat şi adăugat, cu intensitate apropiată de maxim.- Alergări cu întoarceri la diferite grade.- Imitarea elanului la aruncări, cu intensitate maximă.- Acelaşi exerciţiu cu obiecte mai uşoare decât cele folosite în competiţie.- Execuţii libere şi la aparate de gimnastică, cu intensitate maximă.- Diverse alergări (distanţe diferite) cu încărcături mici în tempo maxim.▪ Exerciţii pentru dezvoltarea îndemânării:- Exerciţii pentru învăţarea tehnicii de aruncare- Mers şi alergare pe o bârnă sau bancă de gimnastică răsturnată.- Alergare cu spatele la direcţia deplasării.- Alergare şerpuită.- Alergare peste obstacole de înălţimi şi distanţe diferite.- Sărituri diverse cu teme în faza de zbor.- Aruncări cu şi fără elan cu ochii închişi.- Aruncări în ritmuri diferite.▪ Pentru dezvoltarea rezistenţei folosim următorul set de mijloace:- Mers vioi pe distanţe de 150-200m.- Alergare pe teren plat sau variat, alternat cu mers.- Alergare repetată pe diferite distanţe, cu pauză activă diversă.- Alergare în tempo moderat.- Alergare în tempo variat.- Alergare pe teren variat.- Alergare combinată cu exerciţii de aruncări.- Aruncări diverse în număr mare.

Verificaţi-vă cunoştinţele! Definiţi următorii termeni: calitate motrică, capacitate motrică,

capacitate psihomotrică. Delimitaţi principalele deosebiri terminologice. Definiţi şi comentaţi termenii de motric şi motricitate. Descrieti din punct de vedere teoretic calitatea motrică viteza. Care sunt formele de manifestare ale vitezei ? Definiţi viteza de reacţie.

56

Caracterizaţi viteza de execuţie. Ce este viteza de repetiţie şi care sunt factorii ce o condiţionează ? Definiţi viteza de deplasare şi factorii de care depinde. Cum definiţi viteza de accelerare şi care sunt factorii de care aceasta

depinde ? Care sunt condiţiile pe care un exerciţiu trebuie să le îndeplinească ca

acesta să îmbunătăţească calitatea motrică viteza? Enumeraţi exerciţiile de dezvoltare a vitezei de reacţie. Enumeraţi exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei de accelerare. Precizaţi exerciţiile folosite pentru dezvoltarea vitezei de deplasare. Definiţi „bariera de viteză” şi metodele împreună cu mijloacele

principale de evitare sau înlăturare a acesteia. Descrieţi din punct de vedere teoretic calitatea motrică forţa.

Care sunt condiţiile pe care un exerciţiu trebuie să le

8. ATLETISMUL ÎN ARIA CURRICULARĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

8.1. PREZENTARE GENERALĂ

Curriculum desemnează un ansamblu de conţinuturi şi metode de învăţare şi evaluare a performanţelor şcolare, organizat în scopul atingerii obiectivelor instructiv-educative.

Aspectele fundamentale care au constituit premisele constituirii de curriculum se referă la următoarele:

- fixarea ţintele majore specifice procesului educativ;- valorificarea experienţelor educative acumulate;- verificarea atingerii obiectivelor propuse.

Planul cadru de învăţământ se constituie în principal mijloc instrumental al politicii educative şi este componenta reglatoare a curriculum-ului naţional.

Numărul minim de ore precizat în Planul cadru este considerat „trunchi comun” şi este obligatoriu de îndeplinit. Până la numărul maxim de

57

ore admis de curriculum, se completează cu ore, pe segmentul „ore la decizia şcolii”.

Programele şcolare pentru educaţie fizică sunt parte integrantă din aria curriculară de specialitate. Acestea sunt structurate pe obiective cadru şi de referinţă, fiind însoţite de activităţi de învăţare şi conţinuturi specifice.

Programa şcolară de educaţie Fizică şi Sport a fost adoptată prin:- Ordinul Ministerului Nr. 4237/1999 – pentru învăţământul

gimnazial- Ordinul Ministerului Nr. 3371/1999 – pentru clasa a IX-a- Ordinul Ministerului Nr. 3539/2000 – pentru clasele a X - XII-a

Obiectivele cadru pentru învăţământul gimnazial

1. Dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor, necesare desfăşurării activităţilor sportive.

2. Asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală şi în afara acesteia.

3. Favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate conform particularităţilor de vârstă şi de sex ale elevilor.

4. Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile integrării sociale.

Standardele de performanţă pentru învăţământul gimnazial

S1 – Realizarea indicilor optimi ai vitezei de deplasare, ai rezistenţei la efort aerob şi ai forţei principalelor regiuni musculare.

S2 - Folosirea curentă şi eficientă a deprinderilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare în activităţi motrice complexe.

S3 – Aplicarea eficientă a cunoştinţelor şi tehnicilor de exersare în desfăşurarea activităţilor sportive,

S4 – Menţinerea atitudinii corporale corecte, globală şi segmentară.S5 – Respectarea regulilor de joc pe parcursul desfăşurării activităţilor

sportive.

58

8.2. DEPRINDERI DIN ATLETISM

Clasa a V-a

1. Alergări- Elemente din „şcoala alergării”:

alergare cu joc de gleznă; alergare cu genunchii sus; alergare cu pendularea gambei înapoi.

- Alergarea de viteză: pasul alergător de accelerare; pasul alergător lansat de viteză; startul de jos şi lansarea din start.

- Alergarea de rezistenţă: pasul alergător lansat de semifond; startul de sus şi lansarea din start.

2. Sărituri- Elemente din „şcoala săriturii”:

pasul săltat; pasul sărit; sărituri succesive cu desprindere de pe unul sau

ambele picioare.- Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi în aer:

exerciţii pregătitoare; fazele săriturii (elanul, bătaia-desprinderea, zborul şi

aterizarea).3. Aruncări- Elemente din „şcoala aruncării”;

59

- Aruncarea mingii de oină de pe loc la distanţă.

Clasa a VI-a

1. Alergări- Elemente din „şcoala alergării”:

alergare cu pendularea gambei înapoi; alergare cu pendularea gambei înainte.

- Alergarea de viteză: pasul alergător de accelerare; pasul alergător lansat de viteză; startul de jos şi lansarea din start.

- Alergarea de rezistenţă: pasul alergător lansat de semifond; startul din picioare şi lansarea din start.

2. Sărituri- Elemente din „şcoala săriturii”:

pasul săltat; pasul sărit; sărituri cu atingerea unui obiect suspendat; sărituri cu trecere peste obstacole joase.

- Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi în aer: Săritura cu bătaie în zonă precizată; Săritura în înălţime prin păşire.

3.Aruncări- Elemente din „şcoala aruncării”;- Aruncarea mingii de oină de pe loc la distanţă;- Aruncarea mingii de oină cu elan, la distanţă.

Clasa a VII-a

1. Alergări- Alergare de viteză:

pasul alergător de acceleraţie; pasul alergător lansat de viteză;

60

startul de jos.- Alergarea de rezistenţă:

pasul alergător lansat de semifond; startul din picioare; alergare pe teren variat.

2. Sărituri- Elemente din şcoala săriturii:

sărituri cu trecere peste obstacole joase;- Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi în aer:

sărituri cu bătaie în zona precizată;- Săritura în înălţime.

3. Aruncări- Aruncarea mingii de oină, cu elan, la distanţă.

Clasa a VIII-a

1. Alergări- Alergare de viteză cu start de jos:

startul de jos şi lansarea din start; pasul alergător de accelerare; pasul lansat de viteză; alergare în turnantă

- Alergarea de rezistenţă: pasul alergător de semifond; alergarea în pluton; alergare pe teren variat; concursuri

- Alergarea peste obstacole: atacul obstacolului; ritmul paşilor între obstacole.

2. Sărituri- Elemente din „şcoala săriturii”:

plurisalt;- Săritura în lungime cu elan, cu 1 ½ paşi:

61

etalonarea elanului; bătaia şi desprinderea în zona precizată; structura paşilor în aer şi aterizarea.

3. Aruncări- Elemente din „şcoala aruncării”:

aruncări azvârlite şi lansate cu o mână; aruncări lansate şi împinse cu ambele braţe.

- Aruncarea mingii de oină, cu elan, la distanţă: elanul; blocarea; mişcarea braţului; traiectoria optimă.

În ciclul gimnazial se urmăreşte dezvoltarea complexă a calităţilor motrice, într-o abordare aproape frontală.

În această perioadă şcolară, o ţinta importantă o constituie dezvoltarea generală a vitezei, prin exersarea tuturor formelor de manifestare, respectiv:

- viteza de reacţie, viteza de execuţie, viteza de repetiţie (la clasele a V-a şi a VI-a);- viteza de accelerare şi viteza de deplasare (la clasele a VII-a şi a VIII-a).

O altă ţintă importantă, cu efecte favorabile în evoluţia biologică şi motrică e copiilor este dezvoltarea următoarelor forme de manifestare a rezistenţei:

- rezistenţa în regim aerob, cu prioritate, prin alergarea de durată;- rezistenţa în regim mixt, prin alergări repetate în tempo mediu de

cursă;- rezistenţa în regim de viteză, prin alergări repetate, pe distanţe 40-

60m, cu intensitate 95%-100%.

Privind dezvoltarea forţei în ciclul gimnazial, se urmăreşte dezvoltarea acesteia, prin următoarele forme de manifestare:

62

- dezvoltarea analitică a forţei diferitelor grupe musculare, prin exerciţii libere şi cu încărcătură, la 30-40% din posibilităţile maxime;

- dezvoltarea forţei explozive şi a detentei, prin exerciţii dinamice de aruncări şi sărituri.

9. METODE DE INSTRUIRE APLICATE ÎN ATLETISM

Metoda de bază a instruirii în atletism este metoda practică (de acţiune) – exersarea.

Forma unitară, general aplicabilă, conform căreia se desfăşoară activitatea de învăţare a tehnicii exerciţiilor (probelor) de atletism se numeşte: schema tip de învăţare a tehnicii

Însuşirea tehnicii unui exerciţiu de atletism impune înţelegerea de către subiecţii începători a procesului de învăţare, prin: reprezentarea corectă a execuţiei tehnice şi cunoaşterea planului de învăţare.

Schema tip de învăţare presupune:

→ un proces pedagogic de transmitere a informaţiilor de către profesor şi însuşire de către atletul începător,

→ în care între profesor şi elev se stabilesc relaţii de conlucrare, cooperare, unde subiectul este direct angajat la propria sa instruire,

→ prin mijloace (exerciţii) care la începutul activităţii de învăţare sunt uşoare (de obicei cunoscute), dar se transformă (complică) treptat până la identificarea cu tehnica exerciţiului atletic propus spre învăţare.

Exemplu: pentru învăţarea „săriturii în lungime cu 1 ½ paşi în zbor”, începătorii ştiu deja pasul săltat şi pasul sărit (exerciţii fundamentale din şcoala săriturii);

Schema tip de învăţare urmează o succesiune generală formată din 3 etape:- Etapa I-a – Pregătitoare are scopul de a iniţia, a introduce subiectul în tehnica exerciţiului şi reprezintă prima etapă de formare a deprinderii motrice speciale.

63

- Etapa a II-a – Fundamentală are scopul de a învăţa începătorul execuţia tehnică propriu-zisă a exerciţiului atletic specializat (probei atletice).- Etapa a III-a – Finală are scopul de a perfecţiona execuţia tehnică a exerciţiului atletic.

→ Între cele 3 etape există unitate şi interdependenţă, separarea fiind de ordin metodic;

→ În etapa I-a – rolul principal îl are profesorul, care transmite, iar elevii recepţionează (pe baza I şi II sistem de semnalizare);

→ În etapele a II-a şi a III-a – rolul principal, activ îl are subiectul, care acţionează, respectiv exersează.

9.1.1. Etapa I – pregătitoare – de introducere în tehnica exerciţiului→ obiective:

- crearea unei imagini, reprezentări motrice cât mai precise, corecte, asupra tehnicii exerciţiului atletic propus spre învăţare;- indicarea planului de învăţare şi a mijloacelor utilizate.

→ conţinut:

▪ enunţarea exerciţiului → informare generală- profesorul denumeşte exact exerciţiul, proba, procedeul tehnic propus spre învăţare Exemplu:

- aruncarea mingii de oină (NU azvârlirea mingii de oină);- săritura în înălţime cu răsturnare dorsală (NU săritura în înălţime

cu răsturnare pe spate);- alergarea de (peste) garduri (NU sărituri peste garduri)

- profesorul specifică unele probleme de regulament ale probei, cele necesare activităţii ulterioare;- profesorul informează subiecţii despre exerciţiul – proba atletică de concurs, în legătură cu rezultate (recorduri mondiale, naţionale, la feminin, masculin, la juniori, ale clubului) şi personalităţi internaţionale sau naţionale care s-au evidenţiat în proba respectivă.

▪ demonstrarea exerciţiului propus spre învăţare → formarea imaginii motrice- demonstraţia iniţială (integrală) a exerciţiului:

64

- demonstraţia este efectuată de profesor sau de o persoană care execută foarte corect; - demonstraţia respectă integral viteza, ritmul, amplitudinea mişcărilor; - demonstraţia se efectuează în limitele vitezei unei execuţii corecte.- demonstraţii speciale:

- exerciţiul integral sau părţi din el, prin care întăreşte execuţia tehnică;

- demonstraţie cu viteze reduse pentru observarea elementelor de bază- subiecţii urmăresc demonstraţiile din unghiuri de observaţie optime, stabilite de profesor.Exemplu: la săriturile (în lungime, triplu, cu prăjina), la alergări, elevii

urmăresc, din poziţie perpendiculară pe direcţia elanului, mai aproape de locul de bătaie şi zbor; la alergare de garduri, triplu salt, profesorul orientează atenţia elevilor asupra ritmului execuţiei tehnice.

▪ explicarea, descrierea şi ilustrarea exerciţiului propus spre învăţare → întregesc, completează imaginea execuţiei motrice

- profesorul precizează fazele exerciţiului, accentuându-le pe cele determinante în eficienţa tehnică. Exemplu: bătaia la săritura în lungime, efortul final – împingerea la aruncarea greutăţii; „biciuirea” finală la aruncarea suliţei, oinei;- profesorul explică şi descrie exerciţiul sau faze ale exerciţiului, cu o exprimare corespunzătoare nivelului de înţelegere al subiecţilor (elevi/studenţi);- profesorul foloseşte cuvinte, termeni simpli, concişi, pentru explicarea execuţiei tehnice;- profesorul foloseşte pentru întregirea imaginii motrice materiale ilustrative: fotografii, desene, film.

→ La sfârşitul etapei a I-a, profesorul poate cere subiecţilor să reproducă exerciţiul propus spre învăţare („execuţii de încercare”), fără nici o tranziţie.

- reproducerea de încercare este motivată de, nevoia de activitate a subiectului şi de nevoia profesorului de a aprecia puterea de înţelegere şi redare a subiecţilor;

65

- numărul execuţiilor de încercare este de 2-4, fără intervenţia cu precizări sau corectări a profesorului;- „exerciţiile de încercare” se admit la probele mai simple, care nu au şi o componentă de periculozitate (săritura cu prăjina, triplusalt).

9.1.2. Etapa a II -a fundamentală - de formare a „profilului brut al tehnicii”

→ obiective:- însuşirea mecanismului de bază (baza tehnicii);- însuşirea verigii principale;- însuşire altor verigi ale exerciţiului;- însuşirea întregului exerciţiu

→ conţinut:- exerciţiul executat global, dar simplu, cu accent asupra verigii

de bază, apoi asupra altor verigi;- exerciţiul executat global, dar complicând condiţiile de

execuţie tehnică;- exerciţiul executat global, cu toate detaliile tehnice;- verificarea gradului de însuşire a profilului brut al tehnicii.

→ mecanismul de bază: - „succesiunea obligatorie a unor mişcări cu structură definită”;- „fazele exerciţiului, aflate în interdependenţă”

Exemple: de mecanisme de bază:

- pentru sărituri în lungime/înălţime: elan, bătaie pe un picior, zbor, aterizare;- pentru săritura cu prăjina: elan, bătaie pe un picior, zbor peste ştachetă, prin sprijin indirect pe sol (prin prăjină), aterizare;- pentru aruncări: elan (de alergare, săltare, rotare), efort final (de azvârlire, împingere sau lansare);- pentru alergări: succesiunea mişcărilor ciclice, date de paşii de alergare, prin sprijin alternativ (de pe un picior pe celălalt);- pentru alergările de garduri: succesiuni de „unităţi ritmice”, în care alternează alergarea cu trecerea peste un obstacol = alergare cu ritm de 3 sau mai mulţi paşi.

66

→ veriga de bază – „elementul tehnic de bază, determinant al execuţiei celorlalte elemente şi eficienţei execuţiei exerciţiului”

Exemple: de verigi de bază

- pentru alergări: impulsia activă sub un unghi ascuţit, în faza de impulsie (perioada sprijin);- pentru alergări de garduri: pasul peste gard;- pentru săritura în lungime: bătaia orientată în unghi favorabil (unghiul de desprindere 20-24º);- pentru săritura în înălţime: bătaia necentrată, care determină rotaţia reală şi răsturnarea dorsală a corpului peste ştachetă (unghiul de desprindere 60-65º);- pentru săritura cu prăjina: atârnarea pe prăjină şi sprijinul în braţe;- pentru aruncări: efortul final de tip azvârlire (prin tracţiune liniară), de tip împingere (prin presiune), de tip lansare (prin tracţiune curbilinie).

→ metoda fundamentală de instruire: metoda exersării – globală şi parţială (fragmentată)

Exersarea globală – impune ca exerciţiul efectuat global să fie simplu, fără detalii (urmând ca, ulterior, să-i fie adăugate detaliile tehnice)- Condiţii de simplificare:

- reducerea amplitudinii mişcărilor, săritură în înălţime cu elan 3 paşi, peste ştachetă joasă;- efort redus: aruncări cu elan, folosind o greutate mai uşoară (decât cea de concurs);

- uşurarea unor condiţii de execuţie: săritura în lungime cu 2 ½ paşi în zbor, cu bătaie pe o cutie (ladă);

- focalizarea atenţiei asupra unor faze (sarcini parţiale) din execuţia globală: concentrarea execuţiei asupra aterizării la săritura în lungime.

- Condiţii de complicare treptată a exerciţiului:

- mărirea amplitudinii mişcărilor şi precizarea ritmului de execuţie;

- intensificarea vitezei de execuţie şi a efortului depus;

67

- execuţii în condiţii normale de exerciţiu – probă de atletism;

- introducerea cerinţelor de regulament, care măresc dificultatea execuţiei

- „Execuţii de studiu” – prin care se urmăreşte ameliorarea execuţiei tehnice.

9.1.3. Etapa a III -a finală - de perfecţionare a execuţiei tehnice, de realizare a „profilului cizelat al tehnicii”

→ obiective:

- stabilirea căilor de perfecţionare a tehnicii;- stabilirea particularităţilor individuale ale tehnicii

→ conţinut:

- exerciţiul executat în întregime, cu toate detaliile tehnice;- execuţie parţială a exerciţiului şi exerciţii suplimentare;- aprecierea execuţiei tehnice comparativ cu modelul tehnic;- stabilirea sarcinilor în vederea realizării performanţelor superioare

la proba atletică de concurs→ elaborarea profilului cizelat al tehnicii:

- analiza gradului de stăpânire a tehnicii;- execuţii globale cu toate detaliile tehnice;- „execuţii de studiu” – cu multe repetări şi focalizarea atenţiei

asupra elementului tehnic care suportă perfecţionareExemplu: repetarea aruncării suliţei, cu atenţia orientată spre execuţia pasului încrucişat, în cadrul celor 4 paşi specifici de aruncare.

- execuţii parţiale (fragmentate) ale unor elemente tehnice, care suportă perfecţionare;

- ameliorarea calităţilor motrice dominante în exerciţiul (proba) de atletism, care influenţează clar execuţia tehnică şi randamentul sportiv;Exemplu: dezvoltarea forţei explozive, a vitezei de execuţie, a coordonării la probele de aruncări.

- compararea tehnicii individuale cu modelele, prin studiu comparativ al propriei execuţii.

68

→ evaluarea capacităţii de performanţă – prin probe de control specifice şi mai ales în concursuri.

10. CLASIFICAREA EXERCITIILOR FIZICE

Mijloacele de antrenament sunt instrumente practice, operaţionale, care asigură pregătirea sportivilor în vederea obţinerii unor abilităţi, capacităţi sau performanţe sportive.- Lecţia de educatie fizica este principala forma de pregatire a elevilor - Mijloacele utilizate în lectia de educatie fizica:

- Exerciţiile fizice- Mijloacele de refacere- Factorii naturali şi condiţiile igienice- Complexul de materiale, instalaţii de specialitate- Exerciţiile ideomotorii

10.l. Exerciţiile fizice se constituie în principal mijloc de pregătireClasificarea exerciţiilor în atletism se poate efectua în funcţie de unele criterii, precum:► În funcţie de factorii antrenamentului (ce mai funcţională, utilă clasificare):

- exerciţii pentru pregătire fizică generală;- exerciţii pentru pregătirea specifică şi tehnico-tactică;- exerciţii compensatorii.

► În funcţie de calităţile motrice pe care le dezvoltă:- exerciţii de forţă şi detentă;- exerciţii de viteză;- exerciţii de rezistenţă;- exerciţii de mobilitate-supleţe;- exerciţii de îndemânare-coordonare;- exerciţii de relaxare.

► În funcţie de localizarea anatomică:- exerciţii pentru musculatura trunchiului;- exerciţii pentru musculatura membrelor superioare;- exerciţii pentru musculatura membrelor inferioare.

► În funcţie de condiţiile de execuţie:- exerciţii libere;

69

- exerciţii cu aparate (scară fixă, haltere etc.);- exerciţii cu îngreunare (haltere, mingi medicinale, vestă etc.);- exerciţii în condiţii îngreunate (nisip, pantă, zăpadă etc.)

► În funcţie de mărimea efortului:- exerciţii cu efort maximal;- exerciţii cu efort sub maximal;- exerciţii cu efort mediu;- exerciţii cu efort mic.

► Exerciţii speciale orientate preponderent spre dezvoltarea calităţilor motrice specifice probei atletice (procedeului tehnic).

- acestea contribuie la mărirea randamentului în proba atletică de specializare;

- se deosebesc de exerciţiile de dezvoltare a calităţilor motrice, prin asemănarea lor cu tehnica procedeului;

- se folosesc în etapa finală (de perfecţionare tehnică) a învăţării;- se execută cu obiecte (mingi medicinale, discuri, greutăţi, saci cu

nisip, veste, centuri, bară, haltere etc.).► In funcţie de obiectivele însuşirii deprinderilor: exerciţii de învăţare, de consolidare şi perfecţionare a tehnicii probelor:

→ EXERCIŢIILE PRETEHNICE sunt exerciţii mai simple decât exerciţiul (proba) propus

pentru învăţare; reprezintă părţi, fragmente ale probei; utilizarea lor se face gradat: conform regulilor principiului

accesibilităţii: de la simplu (uşor) – la complicat (greu);Clasificarea exerciţiilor pretehnice:

▪ exerciţiile introductive, vizează formarea mecanismului de bază şi sunt obligatorii la începători.

Exemplu: aruncări sub forma împingerilor cu ambele mâini şi cu o mână, cu mingi medicinale sau cu greutăţi (din afara cercului!).

exerciţiile fundamentale , vizează însuşirea tehnicii propriu-zise;- sunt cele mai importante;- sunt suficiente 4-6 exerciţii bine precizate;- sunt obligatorii ca parcurgere a învăţării tehnicii;

70

- sunt urmate într-o anume succesiune (ordine) logică.

Exemple:- exerciţiile de bază în învăţarea aruncării de pe loc a greutăţii (cu

faţa, cu latura, cu spatele spre direcţia de eliberare);- exerciţiile de bază în învăţarea aruncării cu elan a greutăţii:

- săltări razante cu spatele spre direcţia de aruncare;- aceleaşi săltări cu simularea efortului final;- săltări razante cu greutatea pe umăr;- aruncare cu elan.

exerciţiile suplimentare vizează însuşirea unor detalii tehnice;

- sunt părţi ale exerciţiului propus spre învăţare sau exerciţii simple;

- nu sunt obligatorii, ci doar pentru cei care au dificultăţi la învăţare;

- sunt în număr foarte mare, cum le imaginează profesorul pentru o situaţie dată;

- sunt folosite în etapa de perfecţionare a tehnicii.

Exemple:- împingeri „palmă în palmă” cu un partener (special pentru efortul

final);- repetarea elanului cu un partener (special pentru rămânerea în urmă a

umerilor în raport cu trenul inferior).

→ EXERCIŢIILE TEHNICE:- sunt execuţii identice ale exerciţiul (procedeul tehnic) propus spre

învăţare şi perfecţionare;Exemplu: proba de specializare: „aruncarea greutăţii” cu elan liniar (prin săltare);

- se folosesc la sfârşitul etapei fundamentale pentru consolidarea deprinderii (procedeului tehnic);

- se folosesc mai ales în etapa finală (de perfecţionare), în scopul ridicării măiestriei tehnice a procedeului executat;

- se execută cu intensitate variabilă (de la mică până la maximă.

71

→ EXERCIŢIILE TACTICE : - folosite cu precădere de alergătorii de semifond, fond, marş, în

perioadele precompetiţionale;- se exersează două variante tactice, cu exerciţiile adecvate:

- varianta pentru rezultat (timp) – cu exerciţii care asigură menţinerea tempo-ului de alergare ridicat;- varianta pentru victorie (loc) – cu exerciţii care asigură o poziţie favorabilă în pluton, favorabilă declanşării sprintului final.

Exemple: - La exerciţiile de aruncări:

- când greutatea obiectului este mai mare decât cea de concurs, exerciţiul dezvoltă forţa specifică;- când greutatea obiectului este mai mică decât cea de concurs,

exerciţiul dezvoltă viteza de execuţie. - Alte exerciţii speciale:

- când condiţiile sunt uşurate în raport cu exerciţiul de concurs, (alergare la vale, cu vântul din spate, alergare peste garduri joase), exerciţiul dezvoltă viteza de execuţie, de deplasare;- când condiţiile sunt îngreunate în raport cu exerciţiul de concurs (alergare/săritură pe teren moale, la deal, cu rezistenţa partenerului), exerciţiul dezvoltă forţa;- când durata totală a execuţiei (durată continuă sau prin însumarea repetărilor), depăşeşte pe cea a exerciţiului de concurs, exerciţiul dezvoltă rezistenţa.

BIBLIOGRAFIE

72

1. Ardelean, T. - Predarea atletismului în lecţiile de educaţie fizică şcolară. Bucureşti, Revista EFS, nr. 8-12/1978 şi 1-7/1979

2. Barbu, C., Stoica, M. - Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie fizică. Editura Printech, Bucureşti, 2000

3. Bogdan,V4. Cârstea, Gh. - Educaţie fizică fundamente teoretice şi metodice. Casa

de editură Petru Maior, 19995. Dragnea, A. şi colaboratorii - Teoria educaţiei fizice şi sportului.

Editura Cartea Şcolii, Bucureşti, 20006. Gevat, C., Larion, A., - Lecţii de atletism. Editura Ovidius University

Press, Constanţa, 20037. Petrescu, T. – Tehnica probelor atletice. Editura Tehnoplast,

Bucureşti, 20058. Raţă, G., - Atletism Tehnică, Metodică, Regulament. Editura Alma

Mater, Bacău, 20029. Roman, D., Rugină, Gh. - Metodica predării exerciţiilor de atletism.

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 200110. Sabau,E.,Monea Ghe.Atletism-Tehnica si metodica probelor.Editura

BREN,Bucuresti 2007.11. Sabău, E., Sabău, I. - Atletism – curs pentru studenţii anilor I şi II.

Editura ANEFS, Bucureşti, 199912. Sabău, E. - Eficienţa unor programe formative utilizate în scopul

îmbunătăţirii fitness-ului fizic la elevi de 10-11ani în activitatea de educaţie fizică şcolară. Bucureşti, Teză de doctorat, 2001

13. Sabău, E. – Atletism Curs de bază pentru studenţii Colegiului Universitar de Educaţie Fizică şi Spor. ANEFS, Bucureşti, 2002

14. Stoica, M. - Atletism Curs pentru studenţii anilor III şi IV. ANEFS, Bucureşti, 1999

73