INTRODUCERE:

Sistemul preţurilor şi tarifelor este un instrument extrem de subtil si complex al pieţei. Observarea superficială a economiei determină subestimarea de fiecare dată a complexităţii problemei şi a instrumentelor utilizate pentru rezolvare.

Cei necunoscători ai semnificaţiei profunzimii fenomenului preţului devin constienţi de efectele generate numai pe măsura ce acesta functionează, ceea ce face să fie prea târziu de acţionat pentru îndreptarea stării negative a lucrurilor. Unii specialişti în domeniu spun că nu se poate vedea complexitatea decât dacă ceva se defectează.

Prin urmare, preţul trebuie cunoscut ca un fenomen, mecanism specific formării lui libere în condiţiile de concurenţă în care funcţionează piaţa. Totodată, este vorba de felul cum se manifestă puterea deciziei asupra preţului în micro şi macroecomomic, viziunea metodologică asupra stabilirii preţurilor. În sfârşit, o atenţie deosebită trebuie acordată factorilor care influenţează asupra formării preţurilor de ofertă, supuse apoi jocului liber prin negociere, la piaţă şi fixării lor propriu-zise. Mai trebuie reţinut că în domeniul preţurilor şi al tarifelor se urmăreşte şi aspectul particular, cum este cel legat de preţurile produselor agricole, preţurile în construcţii montaj, preţurile bunurilor publice, preţurile în circuitul internaţional etc.

Studiul preţurilor nu poate fi lipsit de cunoaşterea comportamentului specific al cumpărătorilor prin prisma utilităţii bunurilor, serviciilor, a posibilităţii de a plăti preţurile şi de a valorifica mai departe asemenea bunuri pentru a fi în echilibru, în câştig sau pentru a avea satisfacţia necesară consumului.

Astfel, lucrarea ,,Metode şi tehnici de calcul ale indicatorilor sistemului informaţional al preţurilor” şi-a propus să rezolve problemele legate de modul de urmărire a evoluţiei preţurilor, a nivelului lor general, a influenţei lor asupra puterii de cumpărare a veniturilor populaţiei şi măsurile care trebuie luate pentru a se asigura un nivel de viaţă decent.

Lucrarea este structurată pe 3 (trei) capitole:- primul prezintă categoria de preţ şi rolul său în economia de piaţă

concurenţială- al doilea este axat pe sistemul informaţional al nivelului şi evoluţiei

preţurilor- al treilea face o trecere de revistă a evoluţiei indicilor preţurilor de consum

în economia de piaţă românească începând cu anul 1990 până azi, mai bine zis a coeficienţilor de inflaţie determinaţi de Institutul Naţional de Statistică conform metodelor cunoscute.

1

CAPITOLUL I

1. PRETUL

1.1. Conceptul de preţ în economia de piaţă contemporană

Privit în termeni generali, preţul poate reprezenta o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Cum în viaţa de toate zilele, omul cumpără sau vinde nenumărate bunuri şi servicii, preţul este omniprezent, fiind puţine cuvinte care să aibă frecvenţa, circulaţia si dinamismul cuvântului “preţ”. Începând cu preţul pâinii şi continuând cu preţul unui bilet de spectacol, al unui obiect de folosinţă îndelungată, al unui obiect de artă sau chiar al timpului, în relaţiile dintre oameni, oriunde şi oricând, totul are un preţ.

Din punct de vedere economic, prezenţa preţului este şi mai evidentă: producţia, mărfurile, munca, informaţia, capitalul, valutele, investiţiile, transporturile, serviciile, folosirea pamântului etc. totul se proiectează, se realizează, există sau circulă şi au un preţ şi o valoare în funcţie de acest preţ. Realităţile acestea au făcut şi fac din problema preţurilor o problemă centrală a teoriei şi practicii economice.

Definit sub aspect economic, preţul este expresia bănească a valorii mărfurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului şi constituie o categorie economică.

Istoria ne-a demonstrat că preţul a apărut odată cu apariţia producţiei de mărfuri şi a relaţiilor marfă-bani. Folosirea, acţiunea şi evoluţia preţurilor sunt strâns legate de evoluţia producţiei de mărfuri şi de acţiunea legii valorii şi a legii cererii şi ofertei.

Ca o categorie economică, preţul exprimă relaţiile băneşti care apar şi se derulează între firme, între acestea şi instituţii şi populaţie, între cetăţeni, între firme şi state etc. cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului. În economia de piaţă, preţul nu se limitează doar la valoarea bunurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde în sfera sa şi alte acte şi fapte, putându-se astfel vorbi de: preţul acţiunilor, al obligaţiunilor şi al altor titluri de valoare, preţul concesiunilor (redevenţa), preţul locaţiilor de gestiune, preţul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.

Mărimea preţului este dată de valoarea etalonului preţurilor, adică de monedă şi de mărimea valorii mărfurilor. Supunând analizei, pentru început, relaţiile monedă-preţ şi preţ-monedă, se poate sublinia că între cei doi termeni există o intercondiţionare reciprocă, un raport invers proporţional. Prin urmare, devalorizarea sau deprecierea monedei (prin reducerea cantităţii ei de metal preţios în raport cu vechea paritate sau prin reducerea cursului ei de schimb în raport cu alte valute) duce la creşterea preţurilor şi a inflaţiei şi influenţează negativ nivelul de trai al populaţiei. Este evident efectul asupra creşterii preţurilor pe care l-a avut, în ţara noastră, după decembrie 1989, modificarea cursului de schimb al leului faţă

2

de dolarul S.U.A. şi, în cele din urmă, liberalizarea acestui curs. Fiecare scădere mai importantă a cursului de schimb al leului faţă de dolar, a condus la creşteri imediate sau cu o anumită întârziere a preţurilor.

Revalorizarea sau aprecierea monedei (prin creşterea conţinutului în aur al unei unităti monetare sau prin creşterea cursului ei de schimb în raport cu cursurile altor valute) are influenţă pozitivă asupra preţurilor determinând scăderea sau stabilizarea acestora şi reducerea inflaţiei. Această politică a revalorizării o pot adopta numai ţările cu rezerve de aur în creştere şi cu o economie dezvoltată, mai puţin ţările care trec printr-o criză economică. Moneda instabilă a unei ţări are însă şi alte efecte negative: denaturează preţurile, periclitează realizarea contractelor şi acordurilor comerciale, influenţează importurile şi exporturile, complică efectuarea unor previziuni şi anihilează economiile fructificate.

Modificarea preţurilor influenţează la rândul ei nemijlocit puterea de cumpărare a monedei şi masa monetară. În acest sens trebuie reţinut că scăderea treptată a puterii de cumpărare a monedei noastre naţionale, pâna la niveluri alarmante, pe măsura parcurgerii etapelor de liberalizare a preţurilor, acţiune declanşată în noiembrie 1990 şi continuată în anii următori, nu a fost oprită nici după intrarea în vigoare a Legii concurenţei la 1 februarie 1997.

Putem concluziona că, schimbarea puterii de cumpărare şi de plată a monedei prin devalorizare sau revalorizare determină, în sens invers, variaţii de preţuri, iar acestea la rândul lor, modifică puterea de cumpărare şi de plată a monedei.

În privinţa relaţiei preţ-valoare, se poate menţiona că între preţ şi valoare există, în general un raport de proporţionalitate, evoluţia lor având acelaşi sens.

Făcându-se referire la baza, la factorii de formare a valorii mărfurilor (şi a preţurilor), au existat mai multe curente de opinie, mai multe teorii:

Teoria valorii muncă, elaborată şi susţinută de reprezentanţii economiei politice engleze: William Pety, Adam Smith şi David Ricardo. Referindu-se la valoarea mărfii, David Ricardo concluziona că, mărfurile, având utilitate (pe care o considera esenţială pentru valoarea de schimb), îşi trag valoarea din două izvoare: din raritatea şi cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea lor.

Teoria valorii muncă susţinută de Marx:Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii muncă şi a dezvoltat-o până la o formă extremă, afirmând că, din punct de vedere calitativ, valoarea mărfii nu reprezintă altceva decât muncă omenească abstractă, omogenă, nediferenţiată, socialmente recunoscută ca utilă şi că nimic în afară de muncă nu conţine valoarea, iar din punct de vedere cantitativ mărimea valorii este determinată de timpul de muncă socialmente necesar creării bunurulor. Ca urmare, K. Marx absolutizează rolul muncii, în special al celei fizice, în crearea valorii şi neagă rolul utilităţii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusă la o simplă premisă. Munca este considerată ca singura măsură reală care poate servi la aprecierea şi compararea valorii tuturor mărfurilor şi ea

3

constituie preţul real (natural) al unei mărfi, iar cantitatea de bani defineşte preţul nominal al mărfii.

Teoria utilităţii marginale, dominantă în ştiinţa economică apuseană contemporană. După această teorie, valoarea (preţul) unei mărfi este determinată de utilitatea marginală, mărimea ei fiind o funcţie de raritatea mărfii respective iar mecanismul concret de stabilire se bazează pe legea cererii şi ofertei: cererea este o funcţie de utilitate şi oferta funcţie de raritate. Aceasta din urmă (raritatea) determină mărimea sacrificiului pentru obţinerea bunului respectiv. Adepţii teoriei pun accentul pe utilitatea bunului ca factor de determinare a valorii, acordând prioritate satisfacerii nevoilor umane, căreia trebuie să i se subordoneze producţia. De asemenea, în formarea valorii, ei acordă muncii un rol asemănător rolului oricărui alt factor de producţie (capital, informaţie sau ştiinţă, factori naturali etc.) şi nu unul exclusiv. Valoarea unei mărfi, conform acestei teorii, este cu atât mai mare cu cât ultima unitate consumată din acea marfă are o utilitate mai mare.

Există şi opinii potrivit cărora cele două concepţii privind formarea valorii (teoria valorii muncă şi teoria utilităţii marginale) nu se exclud automat, ci, mai degrabă, luate separat ambele sunt unilaterale şi deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez Charles Gide considera că în formularea ofertei (şi a preţului de ofertă) importanţă au costurile, iar în formularea cererii (şi a preţului de cerere) utilitatea bunurilor.

Reputatul economist american Alfred Marshall a afirmat că valoarea se întemeiază pe utilitatea finală şi pe cheltuiala de producţie şi se menţine în echilibru între aceste două forţe opuse.

După economistul francez G. Abraham Frois se poate vorbi de două teorii în formarea valorii, una obiectivă şi alta subiectivă. Conform teoriei obiective, valoarea este dată atât de munca încorporată în marfă, cât şi de utilitatea mărfii. După susţinătorii teoriei subiective, valoarea (de schimb) se apreciază prin utilitatea şi raritatea bunului, dar şi prin solvabilitatea cererii, ei situându-se pe poziţia cumpărătorului.

În concluzie putem spune că în formarea valorii şi a preţurilor au importanţă atât utilitatea, care determină, în ultimă instanţă, cererea şi preţul de cerere, cât şi costul de producţie prin care se manifestă caracterul limitat, raritatea factorilor de producţie şi care determină oferta şi preţul de ofertă.

În legătură cu raportul dintre cele două concepte: preţ şi valoare, există şi aici opinii diferite. Astfel, adepţii teoriei utilităţii marginale susţin că între preţ şi valoare, respectiv valoare de schimb, există o identitate deplină. Singura distincţie ce se poate face între cele trei noţiuni se referă la faptul că preţul se exprimă întotdeauna în bani. Susţinătorii teoriei valorii muncă consideră că între preţ şi valoare nu poate fi pus semnul egalităţii, deşi preţul reprezintă expresia bănească a valorii. Prin urmare, preţul reprezentând o formă de exprimare a valorii, ca orice formă, dobândeşte o anumită autonomie faţă de conţinut, de esenţă (de valoare) şi ca atare, pot exista preţuri care să nu exprime valoarea (preţul pământului = preţ

4

iraţional) sau preţuri care să nu coincidă cu valoarea (sub raport cantitativ), abătându-se de la aceasta sub incidenţa acţiunii legii cererii şi a ofertei, ori de câte ori cererea nu este egală cu oferta (egalitatea este mai mult o excepţie).

Dacă pornim de la ideea că preţul este o formă a exprimării valorii mărfurilor, trebuie să acceptăm că el poate să aibă o anumită autonomie, independenţă faţă de valoare, forma fiind întotdeauna mai bogată, mai variată decât esenţa. În cele din urmă am putea fi nevoiţi să acceptăm şi ideea abaterii unor preţuri de la valoare, în situaţii mai deosebite: preţuri garantate sau subvenţionate de stat, preţuri de monopol, preţuri în condiţii de subproducţie etc., în general, preţuri situate la extreme.

Dincolo de aceste interpretări ale conţinutului şi relaţiilor preţului cu valoarea, trebuie reţinut rolul şi importanţa preţului în economia de piaţă şi faptul că preţul bunurilor şi serviciilor se stabileşte pe piaţă sub incidenţa cererii şi ofertei, doi factori fără de care nu poate exista schimbul de mărfuri, valoarea şi preţul acestora. Au existat deosebiri de vederi şi în privinţa rolului preponderent sau influenţei unuia sau altuia din cei doi factori în formarea valorii şi a preţului, concepţii ce s-au reflectat şi în practică. Astfel, unii au acordat un rol preponderent ofertei în formarea preţului, fundamentând preţul pe costul de producţie (practică întâlnită în secolul XVIII şi prima parte a secolului XIX, dar şi în secolul XX în ţările fost comuniste cu economie planificată).

Fondatorii teoriei valorii întemeiate pe utilitatea marginală (reprezentanţii şcolii austriece) au deplasat accentul de la ofertă la cerere, considerând că aceasta are rol preponderent în determinarea valorii de schimb şi a preţului (practică întâlnită la sfârşitul secolului XIX şi în secolul XX în special în ţările dezvoltate).

Trebuie subliniat totodată că adepţii teoriei marginaliste a valorii nu neagă importanţa şi rolul costului în formarea preţului. Ei susţin că utilitatea subiectivă, atribuită produsului finit, constituie fundamentul valorii, deci şi al preţului dar mărimea valorii va fi fixată de cost, prin care se manifestă caracterul limitat al factorilor de producţie.

Unii economişti (printre care şi Alfred Mashall ) au demonstrat inoportunitatea disocierii acţiunii conjugate a cererii şi a ofertei în formarea preţului, subliniind că ambele (cererea şi oferta) joacă un rol esenţial în formarea preţului, fără una sau fără alta nu poate exista preţul, după cum în absenţa unuia din braţele foarfecelor, acesta nu funcţionează.

În economia de piaţă preţurile se formează ca rezultat al comportamentului specific al firmelor, al modului în care ele reuşesc să cunoască mai bine piaţa şi să-şi adapteze activitatea sau consumul la cerinţele şi situaţia pieţei. În procesul schimbului partenerii au un comportament diferit, unul dintre ei poate dori mai mult sau mai puţin actul de vânzare – cumpărare, constrângându-l pe celălalt să accepte preţul său.

În funcţie de condiţiile economico-sociale prin care trece o ţară, într-o anumită perioadă, importanţă mai mare are unul sau altul din cei doi factori (oferta sau cererea) în formarea preţurilor. În România în perioada de tranziţie la economia de piaţă, în condiţiile scăderii continue a producţiei de mărfuri, a lipsei de concurenţă între firmele producătoare, preţurile au fost şi sunt în general dictate,

5

impuse de către ofertanţi şi se bazează pe costuri ridicate, rezultat al unei productivităţi scăzute a muncii, a nemuncii, a unor salarii care joacă şi rol de protecţie socială, a unor dificultăţi economice şi financiare prin care au trecut şi trec multe societăţi financiare.

1.2.Sistemul preţurilor şi tarifelor în România: posibilităţi şi disponibilităţi

Diversitatea relaţiilor de schimb în cadrul economiei naţionale şi a utilizărilor pe care le poate căpăta un produs în funcţie de natura mărfii, varietatea scopurilor pentru care este pus în circulaţie şi a categoriilor de beneficiari, fac necesară existenţa mai multor categorii de preţuri şi tarife. Fiecare categorie constituie, la rândul ei, o verigă a acestui sistem sau un subsistem al sistemului de preţuri.

Prin sistemul de preţuri, într-un sens mai larg – putem înţelege categoriile şi formele preţurilor, structura, nivelul şi relaţiile dintre ele, principiile de determinare, stabilire şi aplicare a lor. O parte dintre economişti atribuie un sens şi mai larg sistemului de preţuri, incluzând în acest concept şi instituţiile şi organele de specialitate din acest domeniu. În cele din urmă considerăm că toate aceste elemente luate global alcătuiesc, mai degrabă, plitica de preţuri decât sistemul de preţuri.

Până la Revoluţia din Decembrie 1989, în ţara noastră a funcţionat un sistem de preţuri bazat pe principiile: centralismului democratic; stabilirii unitare şi coordonate a preţurilor; unităţii preţurilor; stabilităţii preţurilor; corelării şi diferenţierii preţurilor în funcţie de calitatea produselor.

Imediat după Revoluţie s-a declanşat fenomenul liberalizării preţurilor (art. 48 din Legea Nr. 15/1990), când s-a hotărât că acestea se stabilesc prin negociere directă între furnizor şi beneficiar. Astfel, art. 48 al legii amintite mai sus prevedea: “Regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat vor putea practica între ele şi în raporturile cu terţii, preţurile decurgând din acţiunea conjugată a cererii şi ofertei, cu excepţia situaţiei când pe piaţa românească nu există cel puţin trei agenţi economici care să comercializeze acelaşi tip de bun, lucrare sau serviciu, precum şi cu excepţia cazurilor în care preţurile sunt subvenţionate de stat potrivit hotărârii guvernului. În aceste din urmă cazuri, preţurile se vor stabili de către guvern prin negociere cu agenţii economici.” În consecinţă au fost emise o serie întreagă de hotărâri ale guvernului (începând cu nr. 1109 din 18 oct. 1990), care au condus la liberalizarea preţurilor, punându-se bazele unui nou sistem de preţ în ţara noastră, specific economiei de piaţă.

6

În prezent, ca în orice ţară cu economie de piaţă sau angajată în tranziţia la economia de piaţă, în România principiul fundamental care stă la baza sistemului de preţuri îl constituie formarea lor liberă pe piaţă în funcţie de raportul cerere – ofertă. De reţinut că în perioada de tranziţie o anumită importanţă mai au şi principiile stabilităţii şi unicităţii preţurilor, pentru produsele de importanţă deosebită.

Sistemul de preţuri, cu componentele sale, este dependent de nivelul productivităţii, al productivităţii muncii, al produsului intern brut şi net etc. Unui anumit nivel al producţiei, al costurilor, al productivităţii muncii îi corespunde un anumit sistem de preţuri, anumite categorii, anumite forme ale preţurilor şi mai ales un anumit nivel al preţurilor în continuă adaptare la condiţiile noi în permanentă schimbare. Astfel, şi activitatea în domeniul preţurilor a suferit modificări esenţiale. Ca urmare, în prezent activitatea de preţuri este o activitate permanentă, o activitate legată de problema globală a produsului, de ciclul de viaţă al produsului, de soarta produsului până la scoaterea lui din circuitul economic.

Sistemul de preţuri funcţionează prin intercondiţionarea cu celelalte componente ale macrosistemului economiei naţionale: producţia, importul, consumul productiv şi neproductiv, exportul şi investiţiile, sistemul financiar, de credit, valutar etc. Ca un organism autonom, preţurile mijlocesc circuitul valorilor materiale prin fazele procesului reproducţiei sociale dar, în acelaşi timp modul de desfăşurare a acestui proces în fiecare fază determină nivelul, structura şi evoluţia lor.

1.3. Funcţiile preţurilor

În economia bazată pe producţia şi schimbul de bunuri, necesitatea şi existenţa preţurilor nu se poate pune la îndoială, preţurile sunt un factor obiectiv, sunt menite să îndeplinească anumite funcţii şi să exercite un anumit rol.

Literatura de specialitate cunoaşte o diversitate de opinii în legătură cu numărul si conţinutul funcţiilor preţurilor. Astfel, unii economişti susţin că preţurile ar avea două funcţii, alţii afirmă că ar avea trei, sau chiar 7 funcţii. În opinia celor mai mulţi specialişti (idee la care subscriem), preţurile au două funcţii: una de instrument sintetic de măsură a valorii mărfurilor (funcţie care derivă din esenţa lor) şi alta de pârghie economică. Economiştii care au atribuit preţurilor mai

7

multe funcţii au luat drept funcţii separate diferitele forme concrete prin care se realizează, se manifestă prima funcţie. Preţul ca instrument sintetic de măsură a valorii mărfurilor asigură schimbul de mărfuri (echivalent sau mai puţin echivalent), evidenţa costurilor de producţie, a rezultatelor şi a producţiei materiale şi dă posibilitatea analizei situaţiei economico-financiare a firmei. Prin preţuri, de asemenea, se realizează exprimarea şi repartiţia produsului intern brut şi net şi se asigură, în cele din urmă, echilibrarea ofertei cu cererea şi reglarea producţiei sociale.

În comparaţie cu alte unităţi de măsură (ml, mp, mc, kg, tona, bucata etc.), preţul prezintă particularitatea că acţionează ca instrument de măsură numai după adoptarea deciziei cu privire la nivelul său sau pentru fiecare bun în parte. Ca urmare, decizia de preţ are numai particularitatea că este un mijloc de evaluare, de estimare, de apreciere a consumurilor de materiale, a costurilor de producţie (în general), a utilităţii şi rarităţii produselor, a valorii mărfurilor. În adoptarea deciziei de preţ firmele ţin cont de existenţa unor constrângeri monetare, fiscale, bugetare, tehnice, economice şi sociale şi a unor libertăţi de acţiune existente în economia de piaţă. Constrângerile se manifestă sub forma unor elemente normative şi a unor elemente sau condiţii obiective.

Elementele normative constau în legi, hotărâri şi ordonanţe guvernamentale, ordine ale miniştrilor, hotărâri ale autorităţilor locale şi alte acte privind preţurile, costurile de producţie cuprinse în preţ şi celelalte elemente componente ale preţurilor (dobânzi, profit, impozite şi taxe, adaos comercial), precum şi unele restricţii privind producţia, desfacerea şi consumul, importul şi exportul. Într-o economie de piaţă, măsurile restrictive în domeniul preţurilor sunt căt mai scăzute, iar intervenţia statului în formarea preţurilor se realizează indirect prin măsuri fiscale, valutare, vamale etc.

Condiţiile obiective ale preţurilor sunt date de existenţa şi funcţionarea pieţei cu toate componentele sale: raportul cerere-ofertă; nivelul costurilor de producţie şi rata profitului (pe plan intern şi internaţional) care determină producătorii să-şi extindă sau restrângă producţia la anumite produse; oferta scăzută la anumite bunuri care permite ofertanţilor să practice preţuri ridicate şi care pot provoca o creştere a producţiei la sortimentele respective; existenţa unor stocuri de mărfuri greu sau nevandabile, care impune operarea unor reduceri de preţuri; schimbarea în permanenţă a raportului cerere-ofertă care presupune adaptabilitatea operativă la modificarea condiţiilor; existenţa unor capacităţi de producţie neutilizate sau insuficiente care determină firmele producătoare să adopte anumite decizii privind producţia şi preţurile.

După Revoluţia din Decembrie 1989 în România, datorită unor greşeli de guvernare, controlul preţurilor s-a pierdut brusc, iar nivelul lor rămânând aproape în totalitate la latitudinea ofertanţilor, în condiţiile unui dezechilibru accentuat între cererea şi oferta fizică de mărfuri şi a lipsei de concurenţă între firme. Datorită unei presiuni puternice din partea cererii, corelată cu o insuficienţă de ofertă, preţurile au jucat mult timp doar un rol simbolic, de barometru al pieţei, nivelul lor fiind la discreţia firmelor producătoare. După opinia majorităţii economiştilor s-ar fi considerat necesar, un timp, optimizarea preţurilor în condiţiile unei armonii

8

relative de interese (ale producătorilor şi consumatorilor) sub supravegherea reală de către guvern a preţurilor. Dar, într-o perioadă foarte scurtă (câţiva ani) s-a trecut rapid de la o extremă la alta, de la preţuri controlate aproape în totalitate de organele statului la preţuri în general libere, cu efecte dintre cele mai dezastruoase asupra economiei şi nivelului de trai al populaţiei.

Ca măsură a valorii, preţul cuprinde trei componente importante: una recuperatorie (adică costul exploatării) care permite recuperarea capitalului consumat; alta remuneratorie a capitalului (adică profitul încorporat în preţ) şi după caz, o componentă reparatorie (o anumită despăgubire), pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale (daune compensatorii) sau efectuarea cu întârziere a plăţii de către cumpărători (daune moratorii). În legătură cu funcţia preţurilor, de pârgie economică, se poate afirma că aceasta reprezintă un mecanism economic de bază şi complex. În argumentarea acestei afirmaţii, pentru început, menţionăm că preţurile cuprind în structura lor şi alte elemente valorice, considerate la rândul lor ca pârghii economice şi anume: salarii, impozite, dobânzi, contribuţii, taxe, profit, comisioane, adaos comercial etc. Cuprinzând aceste elemente, preţul le conjugă, le amortizează şi condiţionează acţiunea. Elementele valorice, deci, cuprinse în preţuri au numai un caracter potenţial, realizarea lor în fapt este condiţionată de realizarea mai înâi a preţului ca întreg. Ca urmare, numai după ce a fost acceptat şi achitat preţul de către cumpărători, abia apoi se poate vorbi de acţiunea şi rolul celorlalte elemente.

Determinarea preţurilor, în special la produsele din ramurile finale, are la bază alte “n” preţuri ale unor produse din ramurile primare şi intermediare, având şi ele rol de pârghie economică. Totodată, se cuvine a se sublinia că preţul unui produs nu se determină (formează) sau stabileşte în mod izolat, ci acesta se încadrează într-un sistem de preţuri al produselor existente cu care se va afla în anumite raporturi de proporţionalitate (denumite şi preţuri relative).

Remarcăm, deasemenea, prezenţa preţurilor pretutindeni în toate domeniile vieţii economice şi sociale, preţurile sunt acelea care însoţesc mărfurile în tot circuitul lor, indiferent de natura beneficiarilor (firme de orice natură, instituţii, organizaţii obşteşti, persoane fizice) şi a consumului.

Mai trebuie subliniat faptul că preţurile au implicaţii complexe în gestiunea firmelor, condiţionând situaţia economico-financiară a acestora şi acţionând în două faze importante: în faza aprovizionării, prin preţurile input-urilor, a factorilor de producţie şi în faza desfacerii, prin preţurilor output-urilor sau a produselor livrate.

Referitor la funcţia aceasta a preţurilor de pârghie economică, se poate spune că au existat două categorii de opinii, în general extremiste şi anume: unii dintre economişti au considerat ca preţurile pot fi o pârghie economică numai când coincid cu valoarea mărfurilor, când au un nivel rezonabil; alţii împărtăşesc ideea potrivit căreia preţurile îndeplinesc această funcţie numai cănd se abat de la valoare (au un nivel mai ridicat sau mai scăzut).

Putem concluziona că preţurile sunt o pârghie economică, îndeosebi când coincid cu valoarea mărfurilor, deoarece în astfel de situaţii prin nivelul lor satisfac deopotrivă atât vânzătorii cât şi cumpărătorii. În cazurile când preţurile se abat de

9

la valoare (au un nivel extrem) satisfac, stimulează mai puternic pe producători sau pe consumatori, o activitate sau un proces, iar în asemenea situaţii acţiunea preţurilor poate fi considerată unilaterală şi contradictorie şi în consecinţă, trebuie folosite şi alte pârghii în completare, pârghii de corectare. Astfel, menţinerea unor preţuri la un nivel scăzut pentru unele produse importante în consumul populaţiei, din considerente de ordin social, face necesară practicarea temporară a subvenţiilor de la bugetul statului, subvenţia acoperind diferenţa dintre preţul real şi cel fixat de organele statului la produsele respective. La fel, creşterea exagerată a unor preţuri face necesară adoptarea unor reglementări speciale de protecţie socială.

Funcţia preţurilor de pârghie economică iese mai pregnant în evidenţă prin mişcarea lor în sus sau în jos. De exemplu, dacă la un moment dat cererea este mai mare decât oferta la anumite produse, preţurile vor avea o tendinţă de creştere, ceea ce va determina firmele producătoare să-şi mărească oferta sau va atrage şi alţi producători în branşa respectivă. Invers, dacă oferta este mai mare decât cererea, preţurile vor avea o tendinţă de scădere, ceea ce va stimula cererea. Această mişcare a preţurilor în economia de piaţă, face să se regleze continuu producţia şi consumul şi se asigură echilibrul valoric între cerere şi ofertă, la un nivel al preţurilor care tinde spre optimalitate.

1.4. Categoriile de preţuri şi structura lor în economia românească

Avându-se în vedere stadiile şi verigile pe care le parcurg mărfurile în mişcarea lor, de la producător la consumator, de variaţia mărimii cheltuielilor în funcţie de aceste stadii, de particularităţile circulaţiei mărfurilor (unele circulă numai între firme, altele ajung la consumatorul final etc.), de elementele structurale ale preţurilor şi de deosebirile dintre sfera producţiei şi cea a serviciilor, în practica economică se folosesc mai multe categorii de preţuri, şi anume:

- preţuri cu ridicata;- preţuri cu amănuntul;- tarife. Realitatea economică mai cunoaşte şi sistemul comisioanelor şi al taxelor.

Preţurile cu ridicata reprezintă nivelul preţurilor negociate la care circulă produsele, în general, între firme sau între firme şi instituţii. Ele cuprind costurile şi profitul, ca regulă generală, iar pentru unele produse, stabilite prin acte normative, preţurile cu ridicata cuprind şi accizele datorate bugetului de stat.

Preţurile cu ridicata sunt legate în special de producătorii de bunuri materiale. Ei negociază nivelul acestor preţuri cu beneficiarii, în funcţie de cerere

10

şi ofertă. În anumite cazuri, în circuitul unor mărfuri de la producători până la consumatorii finali, se pot interpune doi sau chiar mai mulţi intermediari: o firmă comercială cu ridicata (grosist) şi alta cu amănuntul (detailist). În aceste situaţii preţurile cu ridicata trebuie negociate şi între unităţile comerciale respective. În cele din urmă, obiectul negocierii nu-l constituie preţul propriu-zis, ci mărimea adaosului comercial ce îi revine grosistului şi care se cuprinde în preţul facturat către detailist.

Uneori, firmele producătoare îşi desfac produsele şi prin magazinele proprii. Livrarea produselor către aceste magazine se face tot la preţul cu ridicata, iar magazinele desfac produsele, de regulă, la preţuri cu amănuntul.

Ca urmare a particularităţilor circulaţiei mărfurilor, preţurile pot fi de două feluri şi cu două niveluri:

- preţuri cu ridicata ce revin firmelor producătoare;- preţuri cu ridicata ce revin firmelor comerciale cu ridicata.

- Primele marchează sfârşitul proceselor de producţie. Ele sunt obligate să asigure acestora acoperirea costurilor de producţie şi obţinerea unei rate de profit, în funcţie de concurenţa de pe piaţă precum şi realizarea accizelor datorate statului, după caz. Preţurile acestea funcţionează în raporturile de vânzare-cumpărare dintre firmele din ramurile producţiei materiale, dintre aceste firme şi firmele comerciale cu ridicata, precum şi dintre firmele producătoare şi magazinele proprii.

- Preţurile cu ridicata ce revin firmelor comerciale cu ridicata, sunt preţurile practicate la livrarea produselor de acestea către firmele comerciale cu amănuntul sau de alimentaţie publică. Ele cuprind în plus, faţă de preţurile cu ridicata ce revin firmelor producătoare, adaosul comercial aferent grosistului.

Preţurile de mai sus constituie baza de impozitare, baza de calcul pentru taxa pe valoare adăugată. La preţurile cu ridicata se aplică cota procentuală de TVA (19 %) pentru produsele livrate la intern şi cota procentuală zero pentru livrările produselor la export. Conform unor acte normative, sunt şi produse pentru care nu se calculează TVA.

În cazurile când grosiştii vând unele mărfuri direct populaţiei, preţurile aplicate vor cuprinde şi taxa pe valoare adăugată, dacă normele legale în vigoare nu prevăd altfel. Preţurile cu amănuntul reprezintă nivelul preţurilor la care se desfac sau se revând populaţiei diferite produse de către firmele comerciale specializate sau de către magazinele proprii ale firmelor producătoare. Preţurile cu amănuntul se aplică şi la vânzările prin reţeaua comerţului de stat, reţeaua cooperatistă ori reţeaua organizaţiilor obşteşti. Preţurile acestea se practică mai ales pentru produsele destinate consumului individual.

Din punct de vedere structural, preţurile cu amănuntul sunt cele mai complexe, ele cuprind pe lângă costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial aferent grosiştilor (după caz) şi adaos comercial cuvenit detailiştilor, precum şi taxa pe valoare adăugată, calculată şi colectată din toate stadiile anterioare.

Preţurile cu amănuntul marchează sfârşitul circuitelor mărfurilor care intră în consumul final.

11

Sub aspectul domeniului de aplicare şi al structurii, similare preţurilor cu amănuntul sunt preţurile de alimentaţie publică. Acestea se aplică mărfurilor destinate consumului final, consum ce se realizează însă pe loc, în cadrul unităţilor de alimentaţie publică. Unităţile acestea se pot aproviziona, după caz, direct de la producători, din reţeaua comerţului cu ridicata sau chiar din reţeaua comerţului cu amănuntul. Adaosul de alimentaţie publică are un specific aparte, deosebindu-se de cel cu amănuntul nu numai prin mărimea lui, ci şi prin diferenţierea sa de la local la local în funcţie de categoria de confort şi în raport cu gradul de preparare a produselor ce se desfac prin unităţile respective. Uneori, preţurile de alimentaţie publică mai sunt influenţate şi de amplasamentul unităţii (centru, oraş mare, centru turistic etc.). Totodată, mai trebuie reţinut că unităţăle de alimentaţie publică din categorii superioare, adaugă la preţurile aplicate remiza şi, după caz, taxa de serviciu, potrivit dispoziţiilor legale. Tarifele sunt considerate o categorie specială de preţuri care se aplică într-un domeniu specific de acivităţi şi anume cel al prestărilor de servicii. Ele au caracterul unor preţuri cu ridicata când serviciile prestate au ca beneficiar firme sau instituţii sau preţuri cu amănuntul când acestea se adresează populaţiei.

După declanşarea acţiunii de liberalizare a preţurilor, în legislaţia adoptată nu s-au mai făcut referiri la preţurile producătorilor, iar în locul categoriei de preţ de livrare s-a introdus categoria de preţ cu ridicata, care cuprindea impozitul pe circulaţia mărfurilor pentru aproape toate produsele. În aceste condiţii a apărut posibilitatea ca şi alte firme comerciale (cu amănuntul sau de alimentaţie publică) să se aprvizioneze direct de la firmele producătoare. Ca urmare, elementele componente şi modul de formare al preţurilor erau următoarele:

Costul de producţie + Profitul + Impozitul pe circulaţia mărfurilor (şi/sau accize după caz) = Preţul cu ridicata al producătorului (PRP).

PRP + Adaosul firmei comerciale cu ridicata = Preţul cu ridicata al grosistului (PRG).

PRG + Adaosul firmei comerciale cu amănuntul = Preţul cu amănuntul (sau preţul detailistului).

PRG + Adaosul firmei de alimentatie publică = Preţul de alimentaţie publică.După noiembrie 1990 s-a renunţat la cotele de rabat comercial, trecându-se

la cote de adaos comercial, schimbându-se totodată baza de calcul a acestuia. Baza a constituit-o un preţ rezultat prin formare (preţul cu ridicata al produsului sau preţul cu ridicata al grosistului) la care adăugându-se apoi adaosul comercial astfel calculat s-au obţinut alte preţuri de nivel superior (preţul cu ridicata al grosistului, după caz, preţul cu amănuntul sau al detailistului, preţul de alimentaţie publică).

Începând cu 1 iulie 1993 ca urmare a trecerii la sistemul de impunere bazat pe taxa pe valoare adăugată au apărut unele aspecte noi în formarea preţurilor şi în structura acestora. Astfel, impozitul pe circulaţia mărfurilor, inclus în preţurile cu ridicata şi calculat asupra acestor preţuri (nu şi asupra adaosurilor comerciale) a fost înlocuit cu taxa pe valoare adăugată, calculată la preţurile cu ridicata, dar necuprinsă în aceste preţuri. Deasemenea, taxa pe valoare adăugată nu înlocuieşte şi accizele existente la unele produse şi se calculează şi asupra adaosurilor

12

comerciale, pe stadii economice, incluzându-se doar în preţurile finale (preţul cu amănuntul sau de alimentaţie publică).

În ce preiveşte preţurile cu ridicata ale produselor provenite din import, acestea sunt formate din: valoarea în vamă (rezultată prin transformarea în lei, la cursul de schimb în vigoare a preţului extern, în condiţiile de livrare franco-frontiera română), taxa vamală, alte taxe şi accize datorate, după caz. La aceste preţuri se calculează, de regulă, un comision cuvenit firmei importatoare. Formarea (determinarea) celorlalte preţuri (cu ridicata, cu amănuntul, de alimentaţie publică) pentru produsele importatoare este similară formării preţurilor produselor interne (în funcţie de natura bunurilor şi circuitul lor).

Prin urmare, structura preţurilor produselor interne, în prezent, se prezintă astfel:

Cost complet de producţie + Profit + Accize (după

caz)=

P.R.P. = Preţul cu ridicata al producătorului + }x19%=T.V.A.1

P.R.G. +Adaosul comercial al

grosistului= } x19%=T.V.A2

= Preţul cu ridicata al grosistului+

}x19%=T.V.A3

+Adaosul comercial cu amănuntul sau de

alimentaţie publică (după caz)=

P.A. sau P.Al.P. = Preţul cu amănuntul sau de alimentaţie publică

13

Structura preţurilor produselor provenite din import se prezintă astfel:

Valoarea în vamă (Preţul extern de import

transformat în lei + Taxa Vamală + Accize sau alte

taxe=}x19%=T.V.A.1

P.R.P. = Preţul cu ridicata al importatorului +

P.R.G. + comisionul = } x19%=T.V.A2

= Preţul cu ridicata al grosistului+

+Adaosul comercial cu amănuntul sau de

alimentaţie publică = }x19%=T.V.A3

P.A. sau P.Al.P. = Preţul cu amănuntul sau de alimentaţie publică

În schemele prezentate mai sus, structura preţurilor a fost alcătuită ţinând seama de modalităţile cele mai frecvente în care se derulează circulaţia mărfurilor. Realitatea ne poate prezenta şi alte situaţii. Se impune însă cerinţa ca mărfurile să treacă, pe cât posibil, direct de la producător (sau importator) la firma comercială finală, ocolind pe cât posibil intermediarii. Aceasta ar contribui la reducerea timpului în care mărfurile ajung la consumator, s-ar reduce suma adaosului comercial, a taxei pe valoare adăugată şi ca o rezultantă, s-ar diminua substanţial preţul final suportat de consumator.

Modul de determinare (formare) a preţurilor produselor interne se mai poate prezenta şi în felul următor:

14

1. Costuri cu materialele2. Costuri cu munca vie3. Alte costuri-------------------------------Cost complet de producţie-------------------------------4. Profitul5. Accizele (după caz)-------------------------------Preţul cu ridicata al producătorului (P.R.P.)(Preţul la care se pot livra mărfurile) la care se adaugă T.V.A.-------------------------------6. Adaosul comercial (comisionul), al grosiştilor (după caz), al comercianţilor cu amănuntul saude alimentaţie publică, la careataşează T.V.A.-------------------------------Preţul cu ridicata al grosiştilor (P.R.G.)Preţul cu amănuntul (P.A.)Preţul de alimentaţie publică (P.Al.P)-------------------------------După cum se poate observa, preţurile cu ridicata ce revin firmelor

producătoare şi firmelor comerciale cu ridicata nu conţin T.V.A. Ele constituie doar baza pentru calcul al T.V.A., care se cuprinde numai în preţul final. Dar fiecare firmă furnizoare (producătoare sau comerciantă cu ridicata) trece în factură, separat de preţul cu ridicata, T.V.A. aferentă pe care o încasează de la beneficiari şi pe care o datorează bugetului de stat. Ca urmare, firmele beneficiare achită firmelor furnizoare preţul cu ridicata plus T.V.A. La fiecare firmă plătitoare de T.V.A., suma de plată se stabileşte însă ca diferenţă între T.V.A. aferentă vânzărilor, T.V.A. (colectată) şi T.V.A. (deductibilă) aferentă cumpărărilor, care s-a achitat pe bază de factură firmelor furnizoare.

1.5. Formele preţurilor şi tarifelor îneconomia românească

15

Categoriile de preţuri nu pot acoperi decât parţial sau în mică măsură obiectivitatea condiţiilor în care se determină (formează) şi aplică preţurile în unele ramuri şi subramuri ale unei economii (inclusiv în cea românească) şi la diferite produse: mijloace de producţie, bunuri de consum, produse agricole, şi drept urmare, a fost necesară construirea unor forme particulare, specifice acestor categorii.

În funcţie de cerinţele politicii economice şi sociale, de importanţa produselor, de locul de realizare a mărfurilor, precum şi în raport cu condiţiile de producţie şi desfacere, diferitele categorii de preţuri pot îmbrăca următoarele forme:

- fixe sau inflexibile;- limită (plafon);- libere sau flexibile.Preţurile şi tarifele fixe au fost şi sunt preţurile ce se aplică la un anumit

nivel stabilit, o perioadă în general determinată şi, în special, pentru produse şi servicii de importanţă deosebită pentru economia unei ţări (inclusiv a României) şi nivelul de trai al populaţiei sau pentru resursele de bază ale economiei.

Preţurile limită (plafon) se pot stabili ca limită maximă care nu poate fi depăşită. Literatura de specialitate pomeneşte de o anumită limitare a nivelului preţurilor de către organele de stat, în special, la produsele importante (precizate expres prin acte normative). În cazul României, stabilirea ori modificarea preţurilor produselor respective de către firme (sau regii) se face numai cu avizul organelor abilitate (Consiliul Concurenţei de ex.).

Preţurile libere au cea mai largă aplicabilitate, oscilând în funcţie de acţiunea conjugată a cererii şi ofertei.

La rândul lor, preţurile şi tarifele fixe sau limită, în funcţie de importanţa produselor pentru economia unei ţări şi populaţiei pot fi:

- unice;- diferenţiate.Preţurile unice se aplică la acelaşi nivel de către toate organele, firme sau

populaţie pe întreg teritoriul unei ţări, la principalele produse şi servicii de mare importanţă pentru economie şi nivelul de trai al populaţie. În cazul României, unicitatea preţurilor mai are încă o importanţă destul de mare, deoarece economia se află în perioada de tranziţie, iar existenţa unor preţuri cu ridicata (de livrare) unice pentru mijloacele de producţie (materii prime, materiale, energie, combustibili, maşini, utilaje şi instalaţii etc.) constituie încă o condiţie necesară pentru gestionarea economico-financiară, asigurând un criteriu unitar pentru evaluarea şi evidenţa costurilor, a rezultatelor şi pentru aprecierea eficienţei activităţii firmelor, în general. În cazul bunurilor de consum şi a serviciilor pentru populaţie, existenţa unor preţuri cu amănuntul şi tarife unice pentru produse şi servicii cu pondere mare în consumul populaţiei, mai are o importanţă deosebită, pentru că asigură o putere de cumpărare egală la venituri egale.

Preţurile diferenţiate au o largă aplicabilitate, diferenţierea uneori se realizează pe zone, pe bazine, pe sezoane, pe forme de proprietăţi etc.

16

În funcţie de locul realizării produselor, de condiţiile de livrare (condiţii de franco şi ambalaj), preţurile pot avea următoarele forme:

- preţuri franco-depozitul furnizorului, situaţie în care cheltuielile de transport cad în sarcina cumpărătorului;

- preţuri franco-staţie de expediţie, formă care presupune că cheltuielile de transport până la cea mai apropiată staţie de încărcare să fie suportate de către producător, iar până la locul de consum, de către firma cumpărătoare;

- preţuri franco-destinaţie, caz în care cheltuielile până la firma cumpărătoare sunt suportate de firma furnizoare.

În România, cel mai frecvent folosită este prima formă. Aceasta are scopul de a asigura delimitarea mai exactă a sferei producţiei de sfera circulaţiei mărfurilor şi pentru a determina firmele beneficiare să se aprovizioneze de la cele mai apropriate firme furnizoare, în vederea reducerii cheltuielilor de transport-aprovizionare.

Dacă avem în vedere momentul în care se folosesc sau pentru care se folosesc, preţurile pot fi:

- preţuri curente. Acestea sunt preţurile practicate efectiv pe piaţă în activitatea cotidiană de vânzare-cumpărare;

- preţuri constante. Acestea sunt preţurile unui anumit an anterior, cu ajutorul cărora se recalculează indicatorii valorici privind dezvoltarea dintr-o anumită perioadă (5-10 ani) pentru a se compară în timp;

- preţuri la termen. Acestea reprezintă preţurile afişate pentru livrarea la o dată ulterioară a mărfurilor;

- preţuri comparative. Acestea sunt folosite la stabilirea dinamicii indicatorilor valorici pe o perioadă mai mare de timp, în care s-au practicat mai multe preţuri constante.

Practica economică cunoaşte şi alte forme ale preţurilor, în funcţie de diferite situaţii concrete, scopuri sau domenii în care se folosesc şi anume:

- preţuri de deviz, care sunt folosite în cazul lucrărilor de construcţii-montaj şi a celor pentru reparaţii în contrucţii;

- preţuri de contractare şi achiziţie. Acestea se folosesc la cumpărarea produselor agricole de la producători.

- preţuri de licitaţie. Acestea se aplică în cazul adjudecării sau închirierii prin licitaţie publică;

- preţuri de rezervare. Sub aceste preţuri nu se vând o parte din bunurile aflate în stoc pentru că vânzătorii aşteaptă o oarecare creştere a preţurilor pieţei. Preţurile de rezervare depind de nivelul pieţei şi al cheltuielilor de stocare;

- preţuri de transfer sau de cesiune internă. Ele se aplică în cadrul aceleaşi firme integrate vertical în cazul schimburilor de bunuri sau servicii între subdiviziuni (fabrici, secţii, exploatări, etc.).

- preţuri sociale. Aceste preţuri pot fi stabilite la un nivel mai scăzut din considerente de ordin social, ca de exemplu: preţuri pentru bunuri destinate copiilor, elevilor şi studenţilor, preţuri pentru echipamente de protecţie, preţuri practicate prin cantinele şi bufetele din incintă etc.

17

În raporturile de comerţ exterior, preţurile pot îmbrăca alte forme, ca de exemplu:

- preţuri interne. În cadrul acestor preţuri distingem: preţ intern complet de export, care cuprinde preţul cu ridicata, plus cheltuielile cu reclama, ambalajul, transportul, comisioanele etc. şi preţ intern de vânzare a produselor importate, care cuprinde valoare în vamă a acestora, plus taxe vamale, accize şi alte taxe (după caz), T.V.A., comision şi adaos comercial, în funcţie de circuitul bunurilor şi natura consumului;

- preţuri externe în valută, de import şi de export. Aici operează condiţiile de livrare, în funcţie de care preţurile externe pot fi:

- preţuri franco-frontieră română. În această situaţie cheltuielile de transport până la graniţa română cad în sarcina producătorului (importatorului) din ţară;

- preţuri C.I.F. (din limba engleză, cost, insonance, freiglat= cost, asigurare,navlu). Aici preţul cuprinde cheltuielile de transport, asigurare şi navlu până la portul de destinaţie;

- preţuri F.O.B. (din limba engleză, free on board=liber la bord). În acest caz preţurile mărfurilor cuprind cheltuielile ocazionate de încărcare în vapor, beneficiarul urmând să suporte toate cheltuielile din momentul în care mărfurile au trecut bordul vasului în portul de încărcare.

Literatura de specialitate mai cunoaşte şi alte forme specifice de preţuri şi anume: preţuri de monopol, preţuri de tranzacţie, preţuri de licitaţie, preţuri de acord, cotaţii la bursă etc.

1.6. Modificarea preţurilor şi reacţiile propagate

Deoarece piaţa este supusă unor schimbări permanente, iar firmele (inclusiv cele de pe piaţa românească) trebuie să se adapteze noilor condiţii economice, sunt necesare modificările de preţuri după o anumită perioadă. Aceasta atrage după sine reacţii ale cumpărătorilor, ale concurenţilor şi ale liderului pieţei. Totodată, firma este obligată să reacţioneze şi la modificările de preţuri efectuate de concurenţi. În acest sens, în funcţie de obiectivele urmărite şi de situaţiile care apar, o firmă este nevoită să-şi micşoreze sau şă-şi majoreze preţurile. Spre deosebire de firmele din ţările cu economie de piaţă dezvoltată, firmele româneşti se află într-o permanentă mişcare din punct de vedre al preţurilor, datorată în primul rând dificilei perioade de tranziţie prin care trece ţara.

Astfel:

18

* Reducerea preţurilor (cazuri rare întâlnite în România) poate fi determinată de mai mulţi factori, între care amintim:

- excesul de capacitate. Acest factor este specific firmelor care nu au suficiente comenzi şi sunt contrânse să-şi reducă preţurile pentru creşterea vânzărilor;

- reducerea cotei de piaţă. Fenomenul acesta se poate opri şi apoi mări prin practicarea unor preţuri mai reduse, de penetrare;

- decizia firmei de a obţine o cotă importantă de piaţă sau chiar poziţia de lider. Aici se porneşte de la prezumţia că preţurile mai mici asigură o creştere a volumului vânzărilor, stimulează cererea fără să scadă rentabilitatea produsului, deoarece scad în mod corespunzător costurile pe produs;

- apariţia unor perioade de criză (recesiune) economică. În acest timp consumatorii îşi îndreaptă atenţia spre produse mai ieftine.

Reducerile de preţuri sunt însoţite de anumite riscuri, capcane:- capcana calităţii scăzute, în percepţia consumatorilor, datorită preţului mai

mic;- capcana cotei de piaţă fragile, adică prin practicarea unor preţuri mai mici

poate creşte cota de piaţă, dar nu şi fidelitatea consumatorilor. Aceştia se pot orienta apoi spre alte firme care vor practica preţuri şi mai mici;

- capcana buzunarelor subţiri. Există şi riscul ca reducerea preţului să nu fie urmată automat de creşterea vânzărilor, care să determine reducerea costului produsului şi să menţină rentabilitatea.

* Creşterea preţurilor (operaţiune specifică firmelor din România după 1989, datorită unei creşteri exagerate a cererii şi a unei oferte neputincioase şi slabă calitativ) este o operaţiune ce tentează multe firme, datorită faptului că o uşoară majorare poate conduce la o creştere considerabilă a profitului, în aceleaşi condiţii ale costurilor şi volumului vânzărilor. În acest sens se cuvine a fi prezentat un exemplu:

Înainte de majorare După majorarea preţuluiPreţul produsului (unităţi monetare) 1.000

1.100 (creşterea preţului cu 10%)

Costul produsului 800 800Bucăţi vândute 4.000 4.000Încasări (venituri) totale 4 mil. 4.4 mil.Costuri totale 3.2 mil. 3.2 mil.Profitul total 800 mii 1.2 mil. (creşterea profitului la 50%)

Creşterea profitului poate fi determinată de factori ca: cererea execedentară comparativ cu oferta, concurenţa slabă, inflaţie, creşterea unor elemente de costuri fără să fie compensată de o creştere a productivităţii

19

muncii, alte situaţii conjunctuale favorabile etc., situaţie în care s-au regăsit majoritatea firmelor româneşti după 1990. În general, pentru a nu reduce credibilitatea firmei, majorările de preţuri trebuie să fie însoţite de comunicări şi explicaţii.

Creşterea preţului “real” se poate face atât pe căi directe, cât şi pe căi indirecte, cu impact diferit asupra cumpărătorilor. Deci, pe lângă creşterile de preţuri directe bruşte sau repetate, măsurabile şi observabile, o firmă mai poate folosi şi alte variante de mişcare indirectă, deghizată, invizibilă a preţurilor şi anume:

- adoptarea cu întârziere a preţului. Firmele cu ciclu lung de fabricaţie a produselor practică asemenea metode în momentul livrării;

- utilizarea clauzei de indexare a preţului în raport cu rata inflaţiei sau cursul de schimb al monedei;

- separarea şi tarifarea distinctă a elementelor unei oferte-pachet (servicii, accesorii care însoţesc produsul) faţă de situaţia anterioară, păstrând neschimbat preţul produsului;

- reducerea cotelor de rabat şi a situaţiilor în care se află;- reducerea gamei sau numărului serviciilor asociate produsului (montarea,

livrarea gratuită sau garantarea pe termen lung);- reducerea dimensiunilor şi a unor caracteristici ale produsului, cu

menţinerea neschimbată a preţului;- înlocuirea materialelor, ingredientelor sau ambalajelor mai scumpe cu

altele mai ieftine în vederea reducerii costurilor, dar fără reducerea preţului.* Reacţii la modificările de preţuriModificarea preţurilor este un fenomen ce poate afecta deodată pe clienţi,

concurenţi, distribuitori şi furnizori, uneori poate provoca chiar reacţii din partea organelor statului.

* Reacţii ale clienţilorModul de a reacţiona al clienţilor la modificările de preţuri este dependent

de mai mulţi factori: percepţia cumpărătorului asupra produsului, puterea lui financiară, statutul social şi cultural, trăsături psihologice şi de comportament, natura produsului şi condiţiile de vânzare etc. Modificările de preţuri sunt interpretate în mai multe cazuri în mod eronat. De exemplu, firma care reduce preţurile poate fi cauzată de scăderea calităţii produsului, de învechirea sa , urmând să fie înlocuit, sau de dificultăţi economice şi financiare. În această situaţie clientul poate să-şi amâne decizia de cumpărare sperând într-o reducere în continuare a preţului sau în apariţia unui nou produs.

Uneori, majorările de preţuri conduc la descurajarea vânzărilor, dar pot lăsa unele amprente asupra cumpărătorului, creându-i imaginea unui produs cu o valoare deosebită, foarte căutat şi care trebuie cumpărat. Alteori, majorările de preţuri, îi pot inocula cumpărătorului imaginea unui vânzător cu pretenţii de preţuri exagerate, speculant.

Clienţii sunt sensibili, în general, la preţul produselor care sunt mai scumpe (de valoare mare) sau sunt achiziţionate în mod frecvent şi observă mai greu creşterea de preţuri la articolele mai ieftine sau la care le achiziţionează mai rar.

20

Deşi cumpărătorii sunt interesaţi de preţ, dau o importanţă mult mai mare costurilor totale ale obţinerii, utilizării şi întreţinerii produsului.

* Reacţii ale concurenţei la modificările de preţuriLa modificările de preţuri de către o firmă, concurenţa va reacţiona cu atât

mai puternic, cu cât numărul firmelor este mai mic, produsele sunt mai omogene şi cumpărătorii sunt bine informaţi. Ca urmare, pentru firma în cauză se pune problema anticipării şi evaluării reacţiilor concurenţei în baza unor informaţii referitoare la:

- reacţiile concurenţiilor la modificările anterioare de preţuri;- politicile de preţuri ale concurenţilor şi interesele urmărite;- situaţia financiară actuală a concurenţilor, vânzările realizate, capacităţile

de producţie, fidelitatea clienţilor lor;- obiective fixate. Dacă o firmă concurentă îşi propune să câştige un anumit

segment de piaţă, se poate aştepta ca ea să reacţioneze tot cu o modificare a preţului, iar dacă va urmări maximizarea profitului poate răspunde prin creşterea preţului, intensificarea publicităţii sau îmbunătăţirea calităţii produsului. Dacă pe piaţă se află mai mulţi concurenţi, atunci firma respectivă trebuie să aprecieze cât mai exact reacţia probabilă a fiecăruia. Este posibil ca reacţia lor să fie aceeaşi, iar dacă sunt difeenţe importante (de mărime, de cotă de piaţă etc.), între ele, nu vor reacţiona în acelaşi mod şi trebuie analizaţi separat.

* Reacţii ale liderului pieţeiLa o reducere agresivă a preţului de către firmele mai mici, care încearcă să-

şi câştige o poziţie pe piaţă, reacţia liderului pieţei constituie o particularitate în acest sens. Dacă produsul unei firme este asemănător celui al liderului, prin preţul mai mic firma încearcă să “fure” din cota de piaţă a celui care domină piaţa. Posibilităţile de reacţie ale liderului pieţei, după opinia lui Ph. Kotler în acest caz, constituie în următoarele variante:

- menţinerea neschimbată a preţului. Liderul se bazează pe o clientelă fidelă, considerând că nu va pierde prea mult din cota de piaţă, dar ar putea câştiga uşor în viitor, în schimb ar putea să piardă prea mult dacă ar reduce preţul. Sunt şi argumente împotriva menţinerii preţurilor: concurenţii se vor bucura de o încredere tot mai mare, în lipsa reacţiei liderului, cota de piaţă (segmentul de piaţă) a acestuia se reduce semnificativ şi va fi greu de recuperat în viitor, scade încrederea şi fidelitatea clienţiilor săi etc.;

- menţinerea preţului combinată cu îmbunătăţierea nivelului calitativ perceput al produselor sale faţă de cel al produselor concurenţei. Ar părea o lipsă mascată de reacţie, dar liderul are puterea de a contracara prin îmbunătăţirea valorii produslui, serviciilor şi comunicaţiilor. Menţienrea preţului şi efectuarea unor investiţii pentru a îmbunătăţi calitativ produsul este o variantă mai puţin costisitoare decât reducerea preţului şi a ratei profitului;

- reducerea preţului său până la cel practicat de concurenţă. Liderul ar putea face acest lucru bazându-se pe argumentele: crescând volumul vânzărilor, va scădea nivelul costurilor, iar preţurile se pot reduce: pentru că cererea este sensibilă la preţ, fără o reducere a acestuia s-ar putea pierde poziţia ocupată pe piaţă care va fi greu de recâştigat. Nu este recomandată scăderea calităţii produselor odată cu

21

reducerea preţului, a serviciilor şi a comunicaţiilor referitoare la produs, în scopul menţinerii constante a nivelului profitului, deoarece pe termen lung şi-ar reduce poziţia ocupată pe piaţă;

- creşterea preţului şi a calităţii produsului. Odată preţul crescut, liderul este obligat să îmbunătăţească concomitent şi calitatea produslui sau să lanseze noi mărci de produse pe piaţă prin care să anihileze atacurile concurenţilor;

- lansarea unor noi produse sau a unei linii de produse mai ieftine, ori crearea unei mărci noi de produs cu un preţ mai mic. Varianta poate fi recomandată numai când segementul de cumpărători care se pierde este mai sensibil la preţ decât la calitatea produsului.

* Reacţii ale firmei la modificările de preţuri ale concurenţilorÎn această situaţie trebuie clarificată reacţia firmei la modificările de preţuri

iniţiate de concurenţă. Dacă piaţa se caracterizează printr-o mare omogenitate a produselor, variante prea multe de ales nu sunt pentru firmă. Poate să majoreze preţul concomitent cu o creştere a calităţii sau să procedeze la o reducere a preţului.

Când piaţa se caracterizează printr-o neomogenitate a produselor, firma are posibilitatea de a reacţiona în mai multe feluri, deoarece sunt mai mulţi factori care atenuează sensibilitatea cumpărătorilor faţă de diferenţele mici dintre preţuri.

Reacţia firmei trebuie să se bazeze pe răspunsurile la mai multe întrebări care s-ar putea pune:

- care este motivaţia modificării preţurilor de către concurenţi: acapararea pieţei, utilizarea excedentului de capacitate, modificarea costurilor de producţie, modificarea preţurilor la nivelul întregii ramuri?

- modificarea preţurilor este continuă sau temporară?- care vor fi efectele asupra vânzărilor, cotei de piaţă şi asupra profitului

firmei dacă nu reacţionează?- cum reacţionează celelalte firme concurente?- care sunt reacţiile probabile ale concurenţilor la reacţia firmei în cauză?Reacţia cea mai potrivită a firmei diferă de la o situaţie la alta şi ea trebuie să

ţină seama şi de alţi factori: faza în care se află produsul în cadrul ciclului său de viaţă, ponderea produsului în gama sentimentală a firmei, evoluţia costurilor în raport cu volumul vânzărilor, calitatea şi imaginea produsului propriu, fidelitatea clientului, planurile şi resursele concurenţei, sensibilitatea cererii faţă de preţ şi calitate etc.

Nu întotdeauna este posibil de realizat o fundamentare a reacţiei, deoarece concurenţa are grijă să pregătească atacul cu mult timp înainte, iar firma trebuie să reacţioneze hotărât şi în scurt timp. În vederea reducerii timpului de reacţie la o modificare a preţului iniţiată de un concurent, este necesar ca firma să anticipeze aceste modificări şi să pregătească un plan dinainte cu modalităţile în care ea va reacţiona.

22

CAPITOLUL II

2. SISTEMUL INFORMATIONAL AL NIVELULUI SI EVOLUTIEI PRETURILOR

2.1 Continutulsistemului informational modern al preturilor

Rezolvarea problemelor privind previzionarea si urmarirea preturilor im-pune existenta unui sistem informational complet, care sa furnizeze datele nece-sare cu privire la evolufia preturilor in cadrul unor intervale de timp.

Sistemul informational al preturilor si tarifelor reprezinta un ansamblude date (informatii), de indicatori, cu ajutorul carora se prevede si se urmareste

23

evolutia (miscarea) preturilor nominale, a preturilor medii ale grupelor de produse, a nivelului general al preturilor, in cadrul unor intervale de timp reprezentative.Conceptia care sta la baza actualului sistem informational al preturilor este realizarea unui instrument complex, sensibil si eficient care sa permita urmarirea nivelului general al preturilor si efectele aplicarii masurilor guvernului pentru restabilirea echilibrului economic, financiar si social. In acest sens, prin sistemul informational se urmareste asigurarea urmatoarelor cerinte principale:- cunoasterea nivelului, structurii, evolutiei preturilor nominale en gros, de contractare si de achizifie, a preturilor en detail si a tarifelor, precum si a influentelor provenite din modificarea lor, - analiza nivelului si dinamicii preturilor medii la principalele grupe de produse si subgrupe de produse;- obtinerea si asigurarea, la nivelul fiecarei verigi organizatorice (intreprindere, departament, minister, organ de sinteza), a unui volum de informatii privind nivelul, structura si evolutia preturilor, necesare pentru adoptarea deciziilor corespunzatoare si pentru informarea sistematica a conducerii statului asupra miscarii preturilor in economie;- realizarea unei serii de date privind dinamica si structura preturilor in vederea elaborarii previziunilor imediate si prognozelor de preturi, precum si pentru recalcularea in preturi comparabile a unor indicatori sintetici, exprimati valoric, care arata nivelul de dezvoltare economico-sociala a tarii;- corelarea datelor si indicatorilor privind structura si evolufia preturilor cu datele si indicatorii existenti, referitori la cost, profit, taxa pe valoarea adaugata, cuprinse in preturi;- asigurarea unor evidente unitare, de urmarire a evolutiei preturilor, astfel incat sa raspunda obiectivelor stabilite prin sistemul informational si sa permita prelucrarea automata adatelor.

La baza sistemului informational al preturilor sta evidenta statistica, cu instrumentul ei sintetic - darile de seama - sj cu metodele sale de caracterizare a dinamicii preturilor. Un rol important in cadrul acestui sistem informational au, de asemenea, cataloagele sj listele de preturi, actele normative, in care suntpublicate preturile sau limitele de preturi si pe baza carora au loc operadunile de vanzare-cumparare a marfurilor, precum si documentele specifice din unitati, prin care se stabile preturile produselor si, respectiv, se urmaresc costurile produselor in fabricatie, documentelor de negociere a.preturilor libere etc.

Elementele cele mai importante ale sistemului informational al pretu-rilor sunt: indicii de preturi sau tarife, preturile sau tarifele medii, preturile sau tarifele curente, constante sau comparabile si influentele rezultate din modificarile preturilor.

a) Indicatorii cu cea mai mare eficienta si cu un rol recunoscut in cercetarea evolutiei preturilor sunt indicii de pret. In statistica economica indicii preturilor, impreuna cu indicii valorii si ai volumului fizic al productiei alcatuiesc un sistem de indici care permit analiza dinamicii produetiei si circulatiei marfurilor in functie de modificarea preturilor. Acest sistem de indici poate fi analizat in mod independent sau in interdependenta cu alte sisteme de indici ce caracterizeaza alte

24

laturi ale activitatii economice la nivelul unei intreprinderi, al unei ramuri sau la nivelul intregii economii nafioriaie.

b) Preturile medii privite comparativ pe mai multi ani caracterizeaza si eledinamica preturilor dar, spre deosebire de indici, preturile medii exprima oevolutie data atat de modificarea unor preturi nominale, cat si de modificarile in structura sortimentala a productiei sau desfacerii marfurilor determinate.Preturile medii ale principalelor grupe de produse, servesc la analiza corelariinivelului preturilor cu veniturie populatiei.

c) Pentru asigurarea comparabilitatii in timp a indicatorilor privind productia, este necesara exprimarea lor atat in preturi curente, cat si pe baza unor operatiuhi de recalculare a elementelor componente din preturi curente in preturi constante, utilizandu-se metode sau procedee tehnice specifice. Prin preturi constante se inteleg preturile unui anumit an, ales ca baza in cadrul unui interval de timp cu ajutorul carora se recalculeaza indicatorii valorici dintr-o anumita perioada pentru a se putea compara in timp. Pentru ca preturile constante sa aiba putere de caracterizare in perioada in care sunt utilizate, este necesar ca aceasta perioada sa fie cat mai scurta (cinci sau maxim zece ani). Utilizarea unui pret constant pe o perioada mai mare face ca acesta sa-si piarda puterea de caracterizare reala a fenomenelor si proceselor economice. Pretul constant este deci o unitate conventionala de masura, cu ajutorul careia exprimam valoric volumul cantitativ al unei activitati ce poate fi astfel comparat in timp si spatiu.

d) Preturile comparabile sunt preturile folosite la stabilirea dinamicii in-dicatorilor valorici pe o perioada mai mare si in care s-au stabilit mai multe niveluri de preturi constante. Exprimarea dinamicii se poate realiza prin racordarea indicilor, adica prin trecerea dintr-un pret constant in altul, creandu-se astfel o legatura de comparabilitate pe-o perioada mai indelungata, respectiv, intre indicatorii din perioada trecuta, cand s-au calculat cu vechiul pret constant si din perioada curenta, in care s-a folosit noul pret constant. In aceste conditii nu mai exista un anumit pret constant pentru intreaga perioada, ci se poate spune ca dinamica este calculata in preturi comparabile.

25

2.3. Calculul indicatorilor sistemului informational al preturilor

2.3.1. Metodele de calcul al indicilor de pret

Una din problemele cheie ale metodologiei de construire a indicilor preturilor o constituie tehnica deponderare.

In functie de ponderile folosite (cantitatile de produse din perioada de baza sau curenta), precum si in funcfie de expresia matematica a calculului indicilor de grup sau sintetici, pana in prezent, sunt cunoscute si aplicate trei tipuri fundamentale de indici. a) Indicele Laspeyres, care utilizeaza ca ponderi ale preturilor cantitatile de produse vandute sau consumate in perioada de baza (q0).

Esential in aceasta conceptie este pastrarea bazei de comparatie (cantitate) neschimbata. Laspeyres a construit astfel un indice agregat sau mediu aritrmetic, cu formula:

in care:Ip1/0 = indicele prefurilor in perioada curenta (1) facade perioada de baza(0);Σp1.q0 = valoarea cantitatilor de produse vandute Tn anul de baza, in

preturile anului curent;Σp0.q0 = valoarea cantitatilor de produse vandute in anul de baza, in

preturile anului de baza;p1/p0= indicii individuali ai preturilor nominale ale produselor cuprinse in

calculFiind usor de calculat, prin simplitatea si constanta bazei, acest tip de indice

poate avea o aplicabilitate larga. In realitate, procedeul de ponderare utilizat nu corespunde ritmului actual al modificarii rapide a structurii productiei si consumului. Aplicarea aeestui tip de indice ar presupune ca o parte din ce in ee mai mare de produse sa ramana in afara calculelor, iar rezultatele obtinute prin evolutia preturilor nu ar fi reale, nu ar putea servi scopului pentru care s-au efectuat, determinarea nivelului generalal preturilor. Pede alta parte, tocmai mentinerea neschimbata a ponderilor face ca acest indice sa poata reflecta real nivelul general al preturilor, cresterea acestora, pentru produsele cu consumuri relativ constante, adica pentru acelea cu cerere neelastica, fara de care oamenii nu pot trai. Pentru determinarea evolutiei preturilor la asemenea bunuri de consum si servicii trebuie sa se foloseasca acest tip de indice. Cu ajutorul lui se poate realize indexarea veniturilor populatiei.

26

In tara noastra, incepand din anul 1990, acest tip de indice este aplicat la determinarea evolutiei preturilor si tarifelor de consum al populatiei.b) Indicele Paasche care utilizeaza ca ponderi cantitatile de produse dinanul curent (q1).

Fiind conceput a se determina cu ajutorul structurii noi a productiei si a consumului, el are o aplicabilitate mai mare, fiirid utilizat pe larg in tara noastra.

Formula de calcul este:

in care:

Σq1.p1 = valoarea cantitatilor de produse din anul curent, exprimata in preturile anului curent

Σq1.p0 = valoarea cantitatilor de produse din anul curent, exprimata inpreturile anului de baza;

ip= modificarea preturilor nominale, ale produselor in perioadacurenta (1) fata de cea de baza (0).

Principalul avantaj rezulta din folosirea ponderilor din perioada curenta, care-i asigura o structura, de consum la zi si da posibilitatea calcularii economiilor totale efective sau a platilor totale suplimentare pe care le realizeaza pbpulatia ca urmare a reducerii sau majorarii preturilor.

Atat indicele Laspeyres cat si indicele Paasche au ca dezavantaj faptul ca nu indeplinesc conditiile de reversibilitate si transferabilitate.

Cu ajutorul indicilor de pret tip Laspeyres si Paasche se procedeaza la transformarea dinamicii veniturilor nominale ale populatiei in dinamica veniturilor reale ale acestuia, adica a puterii de cumparare, exprimata in indicele volumului fizic al consumului de bunuri si servicii.

Astfel,, daca se raporteaza indicele, veniturilor nominale la indicele de pret Laspeyres se obtine indicele veniturilor reale de tip Paasche. Aeest raport reflecta modificarea relativa (cresterea sau descresterea) a puterii de cumparare exprimata in cantitatile de produse si servicii din perioada curenta la preturile curente (ale anului in care se efectueaza calculul):

IVR1/0 = VN1/VN0: Σq0p1/ Σq0p0 = Σq1p1/ Σq0p0: Σq0p1/ Σq0p0 =

=(Q1p1/ Q0p0)*( Q0p0/ Q0p1) = Q1p1/ Q0p1 = Iqp

I in care:IVR1/0 = indicele veniturilor reale in perioada 1 fata de perioada 0

27

VN1= veniturile nominale ale perioadei 1 care se cheltuiesc integral pentru bunuri si servicii, exprimand cumparaturile Ql la preturilep1

VN0 = acelasi indicator, pentru .anul 0; Q1p1/ Q0p1 = indicele volumului fizic de bunuri si servicii, notat IQP

existent in formula Paasche;Σq0p1/ Σq0p0 = Q0p1/ Q0p0 = indicele de pret Laspeyres, notat

IpL

Prescurtat se poate scrie: IVN/ IpL = IOp,, ceea ce se interpreteaza astfel: daca preturile cantitatilor bunurilor si serviciilor consumate in perioada de baza cresc mai repede in perioada curenta decat cresc veniturile nominale, in acelasi interval de timp si puterea de cumparare scade si invers.

Raportul dintre indicele veniturilor nominale si indicele preturilor de tip Paasche reprezinta indicele volumului fizic al consumurilor de tip Laspeyres:

IVR1/0 = Σp1q1/ Σq0p0: Σq1p1/ Σq1p0 = Q1p1/ Q0p0: Q1p1/ Q1p0 =

= Q1p0/ Q0p0 = IQL

Prescurtat se poate scrie: IVN/Ipp = IQL, ceea ce se interpreteaza astfel: daca preturile bunurilor si serviciilor consumatorilor in perioada curenta cresc mai repede decat cresc veniturile nominale, in acelasi interval de timp, puterea de cumparare scade si invers.

c) Indicele Fischer reprezinta media geometrica a indicelui Laspeyres siPaasche:

Acesta a fost denumit indicele ideal al prefurilor, avand larga utilizare pe plan mondial. Datorita procesului de determinare, el este cel mai elastic instrument de comparare, deoarece media geometrica prezinta mai multa stabilitate reflectand fidel evolutia reala a fenomenului economic pe intervale mai mari. Totodata, acest indice asigura conditiile reversibilitatii si ale transferabilitatii.

In tara noastra acest tip de indice are o aplicabilitate restransa.

2.3.2 Calculul indicatoriior subsistemului informational al preturilor cu ridicata

1) Indicii preturilor cu ridicata reflecta evolutia acestor preturi, ca urmare a influentei urmatorilor factori: comportarnentul liber al agentilor economici; aplicarea prevederilor unor acte normative; modificarea baremelor, normativelor,

28

costogramelor etc., in situatia in, care preturile nominale rezulta din suma elementelor de formare; modificarea structurii de productie (qt).

Indicii preturilor din perioada curenta (1), fata de perioada precedenta (0) se stabilesc ca raport intre valoarea productiei marfa vanduta si incasata din perioada curenta, in preturile acestei perioade,si valoarea aceleiasi productii corectata cu influentele valorice rezultate din modificarea preturilor (q1p1╪∆p1/0 ):

in care:Ip1/0 = indicele efectiv (calculat statistic) al preturilor in perioada curenta faaa de

perioada de baza;Σp1q1 = valoarea produselor vandute in perioada eurenta, exprimata in preturi

ale perioadei curente;Σq1p0 = valoarea produselor vandute in perioada curenta, exprimata in preturi

ale perioadei de baza;± Δp1/0= influente valorice rezultate din modificarile de preturi: (+Δ) se scade si (

- Δ) se aduna;p1, p0 = preturile unitare ale produselor in cele doua perioade.

Utilizarea indicilor de pret previzibili privind cresterea preturilor in aplicarea masurilor de liberalizare,a preturilor in tara noastra.

2) Volumul influentelor valorice ale modificarilor preturilor cu ridicata se stabileste ca diferenta intre valoarea produselor cu modificari de pret exprimata in preturi modificate (noi) si valoarea acelorasi produse exprimata in preturi initiale (vechi). Influentele provin atat din modificarile de preturi din anul curent, cat si din modificarile de preturi care au avut loc in cursul anului precedent.

Vp = Vp 1/1 + Vp 1/0in care:Vp 1/1 = Σp1q1m - Σp1q1I si Vp 1/0 = Σq1p0m - Σq1p0I

I in care:Σp1q1m = se obtine ca produs intre cantitatile de produse cu preturile unitare

modificate, livrate si incasate dupa data mbdificarii preturilor;Σp1q1I = se obtine ca produs intre aceeasi cantitate de marfuri si preturile

unitare initiale (inainte de modificare);Σq1p0m = exprima valoarea cantitatilor de produse livrate in anul curent in

preturile modificate in anul precedent;Σq1p0i = exprima valoarea cantitatilor de produse livrate din anul curent, in

preturile initiale in anul precedent3) Preturile medii si indicii preturilor medii. Preturile medii se calculeaza

pentru produsele nominalizate, pentru care se urmareste statistic productia fabricata atat in expresie naturala, cat si in expresie valorica, prin preturile medii.

Formulele de calcul sunt:

29

Calculul se efectueaza pentru fiecare grupa in parte si se raporteaza conform periodicitatii indicilor.

2.3.3 Calculul indicelui general al preturilor cu amanuntul si al tarifelor serviciilor pentru populatie

2.3.3.1 Necesitatea calculului indicelui preturilor si tarifelorconsumului populatiei

In cadrul setului de indicatori generali de apreciere si caracterizare a sistemelor economice nationale, indicele preturilor si tarifelor consumului populatiei are un loc bine precizat. Astfel, el este un indice utilizat atat in aprecierea nivelului general de viaja al indivizilor, integrati in cadrul respectivelor economii, in diferite momente de timp (aspect static), cat si in unele calcule previzionale (aspect dinamic).

In acest context, este deosebit de important sa se aprecieze ca nivelul acestui indice si previziunile asupra evolutiei sale se constituie ca principale argumente in negocierea salariilor, indexarea salariilor, indexarea pensiilor, fixarea unor bareme de impozitare etc. Avand in vedere impactul direct al aeestui indicator asupra unor elemente vitale ale indivizilor dintr-o economie, respectiv veniturile si nivelurile lor de trai, factorul de conducere si decizie in materie de supraveghere, dirijare si coordonare a preturilor este direct interesat in corecta determinare, interpretare si utilizare a acestui instrument.

In cadrul unor economii nationale caracterizate prin puternica si accentuata diviziune sociala a muncii, pe fundalul dinamismului si mobilitatii in toate domeniile de activitate, angrenarea in spatiul productiv-social al indivizilor presupune, pe de o parte, prestarea unei activitati strict specializate, iar pe de alta parte, si ca o consecinta a celei dintai, cumpararea cvasi-totalitatii bunurilor si serviciilor de care an nevoie, prin intermediul pietei, la diferite niveluri de pret.

Astfel, indivizii in cadrul unei economii moderne nu se pot sustrage impactului direct al preturilor bunurilor si seryiciilor de care au nevoie in existenta de zi cu zi, nivelul si miscarea acestor preturi determinand marimea si structura consumului individual, nivelul de trai.

Indicele preturilor si tarifelor consumului populatiei, pentru a se constitui cu adevarat intr-un ,,instrument" operational, trebuie sa indeplineasca cumulative cateva conditii:,sa fie, prin modalitatea de calcul, impartial fata de cumparator si de vanzator; sa reflecte cu fidelitate realitatea; sa nu influenteze fenomenul cuantificat; corect calculat, sa fie utilizabil in orice segment al domeniului cercetat

30

si in orice etapa; sa nu trezeasca suspiciuni privind rezultatele obtinute (cu atat mai mult cu cat este utilizat in procesul de indexare).

Deosebit de importanta este si intelegerea a ceea ce masoara acest instrument. Trebuie aratat ca acest indice nu masoara nici costul vietii, nici variatiile acestuia, nici marimea bugetului pentru consumul populatiei, ci variatia medie a preturilor. Ca interpretare a rezultatelor, indicele nu masoara un nivel al preturilor din perioadele considerate, ci variatia acestui nivel intre doua perioade. Aceasta variatie nu este masurata in valoare absoluta, ci in valoarea relativa. In general, compararea valorii absolute a preturilor a doua bunuri nu are sens. Astfel, pretul nominal al unui bun, este un determinant individual al acestuia, legat direct de valoarsea sa recunoscuta pe piata in stransa corelare cu: unitatea fizica a bunului, valoarea sa de intrebuintare, destinatia bunului, importanta si locul in consumul populatiei.

A. Domeniul de definifie al indicelui preturilor si tarifelor consumului populatiei.

Intelegerea definitiei indicelui preturilor si tarifelor consumului populatiei presupune luarea in considerare a domeniului de definitie si a spatiului de lucru pentru calculul acestui indicator.

Cunoasterea consumului populatiei presupune considerarea simultana a unor aspecte deosebit de complexe: infinitatea bunurilor si serviciilor din consumul populatiei (cu mari diferentieri sortimentale); multitudinea locurilor si modurilor de vanzare (cu diferentiere pe categorii si dispunere in spatiu); variatia in timp a preturilor bunurilor si serviciilor, precum si in cadrul punctelor de vanzare considerate etc.

In incercarea de a gasi calea cea mai corecta de evaluare a variatiei relative a preturilor si tarifelor consumului populatiei, intr-un spatiu de calcul atat de larg si complex, o prima solute a parut a fi determinarea indicelui cheltuielilor globale pentru consum ale populatiei.

Analiza profunda a indicatorului a relevat insa ca alaturi de variatia pretului apar si alti factori ce determina nemijlocit modificarea indicelui cheltuielilor globale. Astfel, valoarea sa, pe langa variatia preturilor, va reflecta simultan si unele modificari cu nota cantitativa, cum ar fi: cresterea numerica a populatiei, cresterea cantitatii globale a consumului, modificarea consumului mediu pe consumator, modificarea structural a consumului in diferite perioade ca urmare a consumului traditional pe de o parte, sau a modificarii veniturilor, pe de alta parte (se are in vedere modificarea ponderii celor trei grupe de bunuri sensitive la venituri ( bunuri superioare, bunuri inferioare si bunuri normale).

In acelasi timp, indicele cheltuielilor globale, in contextul unui consum total neschimbat, nu poate scoate in evidenta unele aspecte deosebit de importante cum ar fi: schimbarea repartitiei cantitative a consumului intre diferite categorii sociale sau deplasarea consumului de la un produs la altul.

In concluzie, indicele cheltuielilor globale pentru consum ale populatiei (ICHG) este o combinatie intre indicele de volum al consumului populatiei (Iv) si indicele preturilor bunurilor consumate (Ip):

31

ICHG = Ip

Deci, variatia relativa a miscarii preturilor nu poate fi sintetic exprimata cuajutorul indicelui cheltuielilor globale ale consumului populatiei decat in situatia restrictiva si ideala in care indicele volumului consumului populatiei este egal cu 1.

O alta cale a determinarii variatiei relative a preturilor, larg recunoscuta si acceptata, o reprezinta urmarirea concreta a variatiei preturilor si tarifelor bunurilor si serviciilor si calculul indicelui pretului si tarifelor consumului populatiei.

Determinarea indicelui presupune insa, in prealabil, formularea unor raspunsuri adecvate la un set de intrebari complexe cum sunt:

1) Cum sa se cunoasca nivelul preturilor si tarifelor unei infinitati de bunuri si servicii aflate la un moment dat pe piata?

2) La ce categorie de consumatori se refera calculul indicelui?3) Ce bunuri si servicii sunt avute in vedere in calcul?4) Pe ce segment al pietei si in ce moment se fac observatiile pentru

culegerea datelor?Claritatea, rigoarea, obiectivitatea raspunsului la aceste intrebari reprezinta

de fapt, codiditii hotaratoare in calculul unui indicator corect, stiinjific, care saexprime realitatea si sa poata fi un instrument necontestat in calcularea de reviziuni. In mod concret, practica a formulat urmatoarele solutii pentru intre-barile de mai sus.Imposibilitatea de a avea in observatie directa totalitatea bunurilor si serviciilor (precum si a formelor lor alternative) ce fac obiectul consumului populatiei a determinat optiunea pentru folosirea tehnicii sondajului. Aceasta tehnica presupune: selectarea pentru bservatie a unui esantion reprezentativ de bunuri si servicii privind consumul populatiei, marimea esantionului sa asigure corectitudinea rezultatelor, determinarea unui numar finit de observatii care sa exprime insa fidel tendinta de miscare reala a preturilor.

B. Metode de determinare a cosului de bunuri pentru calculul indiceluipreturilor si tarifelor consumului populatiei

Esantionul delimitat pentru calculul indicelui se constituie ca o lista a bunurilor si serviciilor ce ocupa in consmul normal al indivizilor o pondere importanta si care se remarca, printr-o cvasi-constanta de-a lungul perioadei consi-derate. El este deseori denumit ,,cosul consumului" pentru calculul indicelui preturilor si tarifelor. In practica se procedeaza la o structurare a ,,cosului" pe trei mari grupe ce sintetatizeaza esantionul de bunuri si servicii avute in vedere: grupa I - bunuri alimentare; grupa II - produse industriale; grupa III - servicii, iar dimensionarea sa poate avea loc prin mai rnulte metode.

a) Metoda observatiilor directe presupune ca intr-o perioada data sa se efectueze observatii directe si riguroase privind natura si cantitatea bunurilor si

32

serviciilor efectiv cumparate, ca prima grupa de informatii si preturile corespunzatoare ca a doua grupa de informatii. Ceea ce este caracteristic este faptul ca prima grupa de informatii se constituie ca un vector constant de volum, folosit in etapa urmatoare la observarea preturilor.

Este o metoda empirica, greoaie, ce presupune un volum mare de munca si costuri mari. Are avantajul obiectivitatii ce decurge dintr-un larg contact cu realitatea.

b) Metoda normativa porneste de la definirea de catre un grup de experti sau reprezentanti ai diferitelor categorii sociale a unui consum considerat minim sau decent. In cadrul acestei metode sectorul constant de volum este dimensional subiectiv, normativ, spre deosebire de metoda observarilor directe in care dimensiunea este data obiectiv.

Metoda are unele dezavantaje evidente ce implica utilizarea sa cu prudenta. Printre acestea cele mai semnificative sunt urmatoarele: este dificil de determinat ce este acela ,,un consum decent", chiar daca se accepta o lista de bunuri ce cuprinde ,,consumul minim", apar aproximari cu mari efecte asupra acuratetei rezultatului, nu se detaliaza sortimentul, consumul, nu se au in vedere unele bunuri nealimentare, nu se asigura reflectarea in timp a dinamicii sortimentale, se fac calculele pentru o anumita categorie de populatie (de exemplu, o familie de muncitori de doua persoane avand in ingrijire doi copii etc.).

c) Metoda ,,extrapolarilor obiective" imbina elementele pozitive ale metodelor anterioare. Fundamentarea selectiei elementelor din cos se face pe baza observatiei empirice extinse. Elementele cantitative cu caracter constant se extrapoleaza in etapele urmatoare. In aceste etape ulterioare, observatiile empirice restranse verifica mentinerea nemodificata a elementelor extrapolate sau aparifia unor eventuale variatii ce vor fi luate ca baza ale unor corectii si actualizari.

In acelasi timp se au in vedere liste mai detaliate ale bunurilor din cos, iar calculele se efectueaza la nivelul bugetelor de familie pentru mai multe categorii sociale reprezentative. Aceasta este o metoda larg utilizata in fundamentarea calculelor privind protectia sociala si trebuie sa raspunda cu adevarat unor probleme sociale printre care si cea privind volumul veniturilor ce trebuie alocate suplimentar pentru a se asigura acelasi volum minim al consumului in condiiile cresterii preturilor.

2) Deosebit de important, in cadrul precizarii metodei de calcul al indiceluipreturilor si tarifelor, consumului populatiei, este continutul notiunii de consumator, utilizata in definirea indicatorului.

Astfel, indicele general se calculeaza pentru unitatea de masura - familie, in acceptiunea larga. In acest fel, este surprinsa dimensiunea sociala a consumului individual (consumul unei familii determinat ca o suma a consumului calculat pe persoana este diferit de cel calculat pe familie luat ca un intreg). In unel tari exista, de asemenea, precizari referitoare la categoria sociala medie luata ca baza de referinta in calculul indicelui general mediu. De exemplu, familiie urbana al carui cap de familie (sustinatorul de baza) este functionar sau muncitor.

3) Definirea a ceea ce cuprinde in mod concret consumul familial presupune, in cadrul sistemului de evidenta a Conturilor National, multa rigurozitate, unele precizari fiind insa valabile si pentru celelalte sisteme de evidenta.

33

Exista cheltuieli efectuate de familie in practice curenta care nu sunt luate in calculul indicelui general, nefiind considerate cheltuieli propriu-zise sau cheltuieli ce privetc consumul.

Astfel de cheltuieli sunt: cheltuielile de functionare a micilor intreprinderi familiale (care sunt facute ca agent economic si nu in pozitie de consumator); invest!tii ale familiilor, concretizate in achizitionari de imobile sau valori mobiliare de tipul actiunilor sau obligatiunilor; economiile familiilor; autoconsumul (produse animale, vegetale, produse consumate in cadrul gosppdariilor proprii, mici reparatii efeetuate de insisi membrii familiei);impozitele directe, contributiile sociale, dobanzile la creditele pentru consum.

De asemenea, exclusa din calculul indicelui este gruparea de cheltuieli considerata a avea un grad de incertitudine in evaluarea nivelului ei. Ea se refera la: cheltuieli cu sanatatea facuta de familie (nu pot fi cunoscute ca nivel real in contextul vizitelor particulare la domiciliu sau al cabinetelor particulare); serviciile de ingrijire si supraveghere a copiilor mici la domiciliu (se evalueaza pe baza de declaratii ale persoanelor si au deci un grad mare de aproximare); cheltuielile notariale, pentru consultanta financiara, juridica etc. (sunt aleatorii de la caz la caz, atat ca marime absoluta, cat si ca nivel de evaluare); alte cheltuieli aleatorii din viata familiei (transportul cu trenul, avionul, maritim, servicii veterinare, servicii funerare etc.).

In calculul indicelui sunt cuprinse doar bunurile in stare noua; bunurile de ocazie (automobile, aparate elecrocasnice, bunuri de folosinta indelungata) se considera ca antreneaza o miscare valorica intermenaje in sens opus, ce, in ansamblu, nu va influenza valoarea indicelui (cheltuielile unei familii cumparatoare sunt egale cu veniturile familiei vanzatoare).

4) Se apreciaza ca in calculul corect al indicelui preturilor si tarifelor con-sumului populatiei este important de precizat modul de selectie al punctelor de vanzare si momentul de culegere a datelor privind preturile.

Criteriul reprezentativitatii si obiectivitatii datelor a impus orientarea spre locuri de vanzare apartinand aglomerarilor urbane cele mai reprezentative (marimea acestora difera de la tara la tara), iar in cadrul acestora cuprinderea tuturor formelor de comert practicat (mari magazine, magazine specializate, magazin tip ,,boutique" etc.).

Indicele preturilor si tarifelor consumului populatiei fiind un indicator ce se calculeaza lunar se bazeaza pe o periodicitate si regularitate in culegerea datelor privind nivelul pretului. Astfel, pentru cele mai multe bunuri datele sunt culese uniform, de-a lungul lunii; pentru produsele sezoniere culegerea datelor se face la 15 zile, iar pentru cele cu preturi usor variabile in timp (imbracaminte, mobilier etc.) observatiile se fac trimestrial.

Pentru unele tarife cu reprezentare uniforma in teritoriu si timp (tarif electricitate, tarif transport urban etc.), culegerea datelor se face in momentul adoptarii nivelului acestor tarife de catre autoritatile publice.

34

C. Mentinerea reprezentativitatii indicatoruluiPentru a se asigura utilizarea indicelui pretului si tarifelor consumului

populatiei ca un instrument real operational, de necontestat, specialistii ce au in sarcina calculul acestui indice trebuie sa fie in permanenta preocupati de mentinerea reprezentativitatii lui. Aceasta are in vedere nu numai stabilirea judicioasa a limitelo de selectie precizate anterior, dar si o permanenta grija pentru actualizarea; conform modificarilor din realitatea economica, a elementelor esantionate.

,,Dusmanii" reprezentativitatii pot fi nu numai factorii neprevazuti sau obiectivi (dinamica economiei, progresul stiintific, modificari ale practicilor comerciantilor) care erodeaza progresiv reprezentativitatea esantionului presupunand actualizarea sa periodica ci, uneori, si cei subiectivi care intervin deliberat asupra nivelului preturilor sau in selecfia bunurilor din cos.

De aceea in multe fari, pentru mentinerea acuratetei si realitatii rezultatuluiunele elemente ale caleulului indicelui sunt mentinute secrete. Astfel, lista elementelor din cosul de consum, a aglomerarii si punctelor de culegere a datelornu sunt date publicitatii.

Este de retinut ca secretul asupra elementelor de mai sus este strict respectat si nu este impus numai in raport cu publicul, ci.si in raport cu patronatul si sindicatele, precum si cu guvernul si organele administrative cu sarcini in aplicarea politicii de pret.

2.3.3.2 Calculul indicelui general al preturilor si tarifelor de consum in tara noastra

A. Indicele general al preturilor si tarifelor de consum in formulaPaasche

Se calculeaza pe ansamblul marfurilor si pe componente, prin raportarea valorii volumului desfacerilor de marfuri si al prestarilor de servicii in perioada curenta, la valoarea aceluiasi volum de marfuri exprimat in prefurile perioadei de baza fata de care se urmarete evolutia preturilor:

sau

35

sau

in care:Ip1/0= indicele general al preturilor tuturor marfurilor vandute populatiei;Σp1q1 = volumul valoric al desfacerilor de marfuri sau al prestarilor de

servicii din perioada curenta, in preturile perioadei curenteΣq1p0 = volumul valoric al desfacerilor de marfuri si al prestarilor de

servicii din perioada curenta in preturile perioadei de baza.Indicii preturilor si tarifelor practicate de vanzarea marfurilor catre populatie

de catre unitati de stat, cooperatiste si private, se calculeaza pe baza purtatorilor de informatii, la perioadele stabilite.

Indicii preturilor produselor agroalimentare vandute pe piata taraneasca, cuprinsi in calculul indicelui general se determina pe baza informatiilor obtinute din cercetarea selectiva a. pietei taranesti si din cercetarea selectiva a bugetelor de familie. In acest scop se inregistreaza de 4 ori pe luna preturile practicate la principalele produse alimentare de catre producatorii particulari sau asociatiile particulare si, zilnic, cantitatile vandute in incinta pietelor.

Pe baza acestor informatii, se calculeaza, saptamanal, lunar, trimestrial, anual, preturile medii si indicii individuali de pret (ip) care se folosesc la calculul indicelui general al preturilor pe piata taraneasca, conform formulei indicelui Paasche armonic.

Indicii tarifelor serviciilor prestate de meseriasi particulari se calculeaza tot pe baza cercetarii selective intr-un numar important de orase. Informatiile se culeg de doua ori pe an si reprezinta tarifele serviciilor practicate la un numar de servicii frecvente, precum si valoarea veniturilor impozabile ale meseriasilor din orasele respective. Pe baza informatiilor din cercetarea selectiva, se deterrnina tarifele medii pentru fiecare inregistrare la nivel de tara, iar anual si pe orase si judete, folosindu-se formula:

in care:

t = tariful mediu al unui serviciu;

36

t = tariful practicat intr-o loalitate, la o inregistrare; v = venitul impozabil.Indicele individual de tarif se calculeaza ca raport intre tariful mediu al

serviciului din perioada curenta (t,) si tariful mediu al aceluiasi serviciu din pe-rioada de baza (t0):

iar pentru calculul indicelui total al tarifelor medii se stabilesc, in prealabil, indici pe grupe sau subgrupe de servicii, astfel:

Volumul valoric al influentelor la popuiatie, rezultate din modiflcarile de preturi si tarife, se determina ca diferenta intre cheltuielile populatiei efectuate cu cumpararea de marfuri si servicii in preturile perioadei curente (sau modificate) si aceleasi cheltuieli exprimate in preturile perioadei de baza (sau initiale). Se calculeaza:

in care: =volumul valoric al influentelor asupra cheltuielilor banesti rezultate din aplicairea modificarilor de preturi rs tarife;

Σp1q1=cheltuielile efectuate de populatie, in preturile perioadei curente; Σp0q1= cheltuielile efectuate de populatie, in perioada curenta, exprimate in

preturile perioadei de baza. !Aceste influente se calculeaza pentru toate structurile pentru care se stabilesc

indicii de pret.In economia de piata, urmarirea evolutiei(miscarii) preturilor libere se

realizeaza tot pe seama raportarilor statistice privind cantitatile livrate si preturile fixate pentru fiecare tranzactie, valabile pe anumite intervale de timp, in anul curent.

Aplicarea formulei lui Paasche, in care ponderile folosite sunt cantitatile din perioada curenta(q1), indicele agregat se va calcula astfel:

37

in care:q1i, q1f,q1z =cantitati vandute, pe intervale de timp in perioada curenta (1);p1i, p1f,p1z = preturile corespunzatoare acestor cantitati in perioada curenta;po = pretul mediu al (grupei) produsului in perioada de baza, care se calculeaza pe baza formulei:

in care:q0i, q0j, q0z = cantitafile vandute, pe intervalul de timp (I-z), perioada de baza (o)poi, p0f, p0z = preturile corespunzatoare acestor cantitati pe intervale, in perioada de baza.

B. Indicele general al preturilor si tarifelor de consum ale populatiei in formula Laspeyres

In cadrul acestui indice, se calculeaza indicele general prin agregarea urmatorilor indici componenti: indicele preturilor marfurilor alimentare, indicele preturilor marfurilor nealimentare si indicele tarifelor serviciilor.

1) Indicele preturilor de consum pe grupe de produse alimentare: cereale si produse de morarit si panificatie; cartofi; legume si conserve de legume; fructe, struguri, citrice; ulei si grasimi; carne, preparate din carne; peste si conserve din peste; lapte, preparate din lapte; oua; miere de albine; zahar si produse zaharoase; cacao si cafea; bauturi nealcoolice; bere, vin, bauturi alcoolice; alte produse alimentare.2) Indicele preturilor de consum al populatiei pe grupe de produse

nealimentare: imbracaminte; incaltaminte (separat din piele naturala si separat din inlocuitori, pe feluri ale acestora); produse de uz casnic (din care, mobila); articole chimice; produse culturale, sportive; articole de igiena, cosmetice,. medicale; combustibili, lubrifianti; tutun, tigari, chibrituri, accesorii; materiale de constructii si instalatii.

3) Indicele tarifelor de consum la servicii, care se calculeaza pe urmatoarele grupe: confectionat, reparat, curatat imbracaminte, incaltaminte, mobila; alte servicii cu caracter industrial; manopera pentru constructii noi si reparatii; chirii pentru spatiul locuibil si spatiu excedentar; energie electrica; gaze, incalzire centrala; apa, canal, salubritate; cinema, teatre, muzee, meditatii; reparatii auto, electronice, lucrari foto; ingrijire medicala, igiena si cosmetica; transport urban, din care abonamente; alte feluri de transport (calea ferata, rutier, aerian, fluvial); locuinte si alte constructii; alimentatie publica si alte servicii (cazari hoteliere).

Formula de calcul aplicata este:

38

in care:Cp = cheltuieli ale populatiei efectuate in perioada de baza pentru procurarea bunurilor si serviciilor;p1/p0 = indicii individuali ai preturilor;Ip1/0 = indicele preturilor si tarifelor de consum in formula Laspeyres.In calculul indicelui general al preturilor se folosesc urmatoarele nomenclatoare:

2.400 sortimente care acopera toate grupele de produse si servicii; nomenclatorul localitatilor in care se efectueaza inregistrarea (marile municipii si orase) in toate judetele tarii; nomenclatorul punctelor de vanzare a marfurilor si al unitatilor prestatoare de servicii in care s-a efectuat inregistrarea preturilor si tarifelor. Se inregistreaza numai preturile marfurilor efectiv vandute si nu preturile marfurilor expuse.

STUDIU DE CAZ

Vom prezenta in continuare, indicii preturilor de consum1 (pe total, pe marfuri alimentare, pe marfuri nealimentare sip e servicii), adica evolutia fenomenului inflationist pe perioada noiembrie 1990 – martie 2007, preluati de la Institutul National de Statistica.

In consecinta, acesti indici se folosesc in actualizarea unor sume ( preturi, valori ) care au fost determinate ( stabilite ) intr-o oarecare perioada.

Tot in lucrarea de fata voi prezenta si o actualizare a unor sume in report cu cresterea gradului de inflatie, sume preluate la o expertiza contabila la care am participat.

1 WWW.INSEE.RO

39

40