METODE SI PROCEDEE DE INSUSIRE SI FOLOSIRE EXPRESIVA A LINIEI , PUNCTULUI, FORMEI SI CULORII IN INVATAMANTUL SCOLAR SI PRESCOLAR

IV. 1.PREMISE PSIHOLOGICE CARE STAU LA BAZA EDUCATIEI PLASTICE.

Un fapt unanim recunoscut este modul in care copilul percep realitatea,stiut fiind faptul ca el isi creeaza propria sa lume in functie de expierienta sa nemijlocita,de trebuintele si trairile proprii in plan afectiv si motivational,dand obiectelor si fenomenelor din jurul sau alte conotatii decat cele reale.

Interventia factorului constient si dirijat de insusire a limbajului plastic trebuie sa se sprijine pe curiozitatea si sensibilitatea afectiva a copilului,pe dinamismul si pe spontaneitatea lui imaginativa.Acestea trebuie cultivate cu grija in scopul dezvoltarii proceselor creatoare si eliminarii simbolurilor fixe oferite de-a gata si insusite mecanic.

         Pentru echilibrul sau intelectual si afectiv este necesar ca el sa fie atras in diverse forme de activitati, prin care sa nu fie fortat sa se adapteze la o realitate straina lor, ci dimpotriva sa i se faciliteze asimilarea treptata a realului.

Asemenea forme de activitate sunt jocul si desenul dupa cum mentioneaza in lucrarile lor o serie de psihologi remarcabili (J.Piaget, Ed.Claparẻde s.a.).

Psihologul J.Piaget a carui autoritate in problemele de psihologia copilului este recunoscuta pe plan mondial, arata ca desenul este o forma a functiei semiotice care apare la copil in jurul varstei de 2 ani, si care, este o functie fundamentala pentru evolutia psihica a acestuia. Functia semiotica consta in posibilitatea de a reprezenta un lucru cu ajutorul unui semnificant diferentiat si este legata de aparitia reprezentarii mintale pe baza urmelor lasate de perceptiile anterioare.

Desenul, dupa Piaget, ca limbaj grafic al copilului, este un mijloc de luare in stapanire, de catre acesta, a lumii exterioare la care ei trebuie sa se adapteze si totodata un mijloc de armonizare a acestuia cu lumea sa proprie.

Din acest punct de vedere, desenul infantil se aseamana cu jocul simbolic, care apare aproximativ in aceeasi perioada de exprimare grafica si are ca functie esentiala asimilarea realului la eul copilului. Aceasta trebuie sa se realizeze fara constrangeri sau interdictii din afara, in scopul lichidarii conflictelor si compensarii trebuintelor proprii, trairilor cognitive si afective ale copilului.

Spre deosebire de joc, care-l elibereaza pe copil de realitatea exterioara, desenul este si o forma de echilibru intre lumea lui interioara si solicitarile lumii exterioare. Prin desen copilul cauta simultan sa satisfaca atat cerintele sale proprii, cat si sa se adapteze formelor din afara. Astfel, desenul constituie cand o cale de pregatire a imaginii mintale, cand o rezultanta a acesteia (stiut fiind ca intre imaginea grafica si imaginea interioara -mintala-exista nenumarate interactiuni). Ceea ce este deosebit de important este faptul ca la baza acestei imagini stau mecanismele complexe de asimilare a realului la eul propriu al copilului si de acomodare a eului la real. Operatiile prin care se realizeaza aceste procese se realizeaza in scheme sau structuri operatorii mintale, care se dezvolta, se imbogatesc si se diferentiaza treptat sub influenta solicitarilor din ce in ce mai complexe ale actiunilor de asimilare a realului si de acomodare la real. Echilibrul  spiritual dintre acesti doi poli este, dupa cum spune Piaget, inteligenta - cel mai perfectionat instrument al adaptarii omului la mediu.

Cunoscand aceste probleme in evolutia psihica a copilului , se intelege ca desenul, prin modul specific de folosire a functiei semiotice  este o forma indispensabila de construire a simbolurilor dupa dorinta. El ofera copilului posibilitatea de a exprima tot ceea ce, in experienta lui traita, nu poate fi formula si asimilat numai prin mijloacele limbajului vorbit. Totodata in desen se poate vedea si efortul de acomodare al copilului prin racordarea simbolului, de el construit, la consensurile obiectului real.

Este un lucru constatat ca evolutia desenului infantil exprima, de asemenea, si progresele inregistrate in dezvoltarea psihica a copilului, modalitatile specifice prin care acesta se integreaza in mediul social si reactioneaza la solicitarile lui.

         In celebrele sale studii asupra desenului infantil, G.H.Luquet a evidentiat anumite stadii in evolutia acestuia, care au fost adaptate in literatura de specialitate si confirmate de cercetarile ulterioare in acest domeniu.

          Pana la Luquet, in cercetarile privitoare la desenul copilului au existat doua puncte de vedere contradictorii si anume: unii cercetatori sustin ca primele desene ale copilului sunt in esenta lor realiste intrucat au la baza modele exterioare, iar contributiile imaginatiei apar mai tarziu. Altii dimpotriva considera  ca primele imagini grafice ale copilului oglindesc numai continutul psihic interior al acestuia, fara sa aiba nici o corespondenta cu realitatea inconjuratoare.

          Luquet formuleaza o noua conceptie privind genezele experientei grafice  a

copilului, demonstrand ca desenul este de la inceput realist ca intentie, dar ca       el exprima ceea ce copilul stie despre diferite obiecte din jurul lui.

          In acest fel, copilul da forma experientelor sale si isi cristalizeaza ideile despre lumea in care traieste si numai mai tarziu, dupa 9-10 ani, el este preocupat sa redea imaginea grafica a ceea ce stie el despre obiect.

          Evolutia realismului desenului copilului trece prin urmatoarele faze:

          a) Faza realismului fortuit sau faza mazgalelilor.

          Primele mazgaleli ale copilului sunt legate de desen (pictura) in acelasi fel in care primele gangureli ale lui sunt legate de vorbire.

          Desenul copilului intre 2-3 ani are un caracter involuntar. Interesul lui este stimulat doar de urma pe care o lasa creionul sau pensula pe obiectele respective.

         Copilul nu are constiinta ca miscarile mainii sunt legate  de urmele pe cere le lasa creionul (pensula). El desfasoara prin miscarile ne controlate ale mainii o energie nedirectionata, dar care ii dezvolta abilitatea de a face urme.

         b) Faza realismului neizbutit sau faza de incapacitate sintetica.

Este etapa in care copilul de 3-4 ani isi controleaza mazgaliturile desfasurand o activitate imaginativa de tipul jocului. Este un pas foarte important, intrucat copilul prin formele determinate ale mazgaliturii sale in legatura cu formele anumitor obiecte, inceteaza sa gandeasca prin actiune si incepe sa gandeasca prin imagini.

          Un alt pas inainte apare cand copilul incearca printr-un model intern sa descrie un anume eveniment care l-a impresionat mai mult. In aceasta etapa copilul are nevoie de multa incurajare din partea institutorului.

          c) Faza realismului intelectual sau faza desenului ideo-plastic.

          Apare aproximativ la varsta de 4-6 ani si tine pana la aproape 9-10 ani. Este o etapa fluctuanta, cu regresuri si cu dezvoltari rapide, fiind considerata ca cea mai propice pentru dezvoltarea capacitatii de desenare a copilului. In aceasta etapa el isi exprima, prin desen, propriile trairi si foloseste desenul  ca mijloc de comunicare cu cei din jur.

          d) Faza realismului vizual sau faza desenului fazio-plastic.

Aceasta este etapa in care copilul de 9-11 ani este preocupat sa redea in imaginea grafica aspectele vizuale ale obiectelor. Caracteristica principala a acestei perioade o constituie faptul ca in desen copilul se supune, mai mult sau mai putin indemanatic, perspective vizuale sau relatiilor active dintre imagini. Aceasta ca urmare a sporiri posibilitatilor copilului de a observa si percepe tot mai adecvat realul. Exprimarea si transpunerea in imagine plastica a ceea ce vede si stie nu se mai realizeaza cu aceeasi spontaneitate si usurinta. Redarea realului vazut intampina dificultati, care adeseori par greu de trecut, mai ales acelea privitoare la stapanirea mijloacelor tehnice de lucru adecvate si a cunoasterii limbajului plastic necesar.

Un rol deosebit de important revine in acest scop educatiei artistico-plastice. Ea inarmeaza elevii cu mijloacele de expresie plastica si le orienteaza observatia de la aspectele exterioare spre studiul structurilor interne din natura, dezvoltandu-le potentialul creator. De asemenea, ea le valorifica, la dimensiuni noi,evolutia lui psihica precum si valentele formative ale activitatilor artistico-plastice.

          Cunoasterea acestor stadii in evolutia desenului prezinta un deosebit interes. Ele ajuta la intelegerea cat mai profunda a problematicii psihopedagogice a educatiei artistico-plastice din scoala. In intelegerea acestor etape, esential nu este varsta cronologica, ci descifrarea vietii sufletesti a copilului si particularitatilor evolutive si individuale ale acestuia.

          Activitatile artistico-plastice sunt un important mijloc de dinamizare a vietii

psihice a copilului, a proceselor sale intelectuale, afective, volitive si motivationale.

          Viziunea in care se realizeaza educatia artistico-plastica a elevilor, in cadrul disciplinei desen, obliga institutorul sa cunoasca temeinic particularitatile de varsta si individuale ale acestora, stimuland la fiecare dintre ei resursele proprii si lasandu-le sentimentul unei depline libertati. Creand un climat afectiv propice, cu ajutorul unor metode si procedee adecvate, institutorul trebuie sa-i conduca cu tact si competenta pe calea cautarilor si descoperirilor de natura estetica, dezvoltandu-le in acest fel personalitatea creativa.

          In acest timp este important ca institutorul sa aiba in atentie sa valoarea muncii sale didactice este strans legata si de cunoasterea specificului activitatilor artistico-plastice scolare ale elevilor.

                                       

         

IV. 2. PREVEDERI DE TEHNOLOGIE ARTISTICA IN PROGRAMA DE EDUCATIE PLASTICA IN INVATAMANTUL SCOLAR SI PRESCOLAR

Educatia plastica are un rol important in dezvoltarea armonioasa a copilului, de aceea schimbarile actuale din sistemul de invatamant au avut in vedere si actuala disciplina.

                   Curriculum-ul de educatie plastica este destinat atat profesorilor, institutorilor, elevilor si parintilor, cat si a altor membrii  ai comunitatii, interesati de educatia artistica a copiilor.

     Modificarea debutului prescolaritatii implica schimbari in ceea ce priveste obiectivele cadru si de referinta, precum si continuturile, schimbari care se reflecta la nivelul strategiilor didactice. Derularea activitatilor in sala de grupa va solicita echipamente minime specifice si o baza de documentare. Totodata, obiectivele sunt astfel elaborate incat copiii sa nu isi insuseasca notiunile abstracte din domeniu, ci sa opereze cu tehnici de lucru, sa isi cultive gustul pentru frumosul artistic, sa isi exprime liber, prin compozitii plastice, propriile ganduri si sentimente in legatura cu spatiul perceput sau cu cel imaginar. De asemenea, prin conceperea continuturilor, a obiectivelor   si a activitatilor de invatarea se faciliteaza dezvoltarea legaturilor interdisciplinare, relatiile dintre educatia plastica si celelalte discipline pe care le studiaza copiii.

         

OBIECTIVE DE REFERINTA LA CICLUL PRESCOLAR

1.1. corelarea mijloacelor si procedeelor de lucru cu prescolarii cu obiectivele Programei instructiv-educative in gradinita de copii;

 1.2. explicarea unor mijloace si procedee utilizate in activitatile cu copiii de varsta prescolara.

2.1. selectarea solutiei optime de rezolvare a situatiilor didactice aparute in procesul de predare-invatare-evaluare a cunostintelor copiilor dintr-un domeniu de cunoastere, pentru o grupa de varsta data;

 2.2. utilizarea cunostintelor de metodica in contexte variate; 2.3. crearea unor situatii de invatare integrata.

3.1. elaborarea unor obiective operationale clare si corente, in concordanta cu obiectivele de referinta ale Programei instructiv-educative in gradinita de copii; 3.2. proiectarea evenimentelor didactice in acord cu tipul de activitate; aprecierea corecta a strategiilor de predare-invatare-evaluare pentru tipul de activitate si grupa de varsta alese.

OBIECTIVE DE REFERINTA - INVATAMANT PRIMAR

1.1             - sa foloseasca unele materiale (tuburi, pastile, carioca, pastel, plastilina, hartie colorata) si tehnicile specifice (acuarela, tempera, guasa, colaj si mixta, modelaj)

1.1   - sa recunoasca grupele de culori (primare, binare, calde, reci si a nonculorilor) si semnificatiile acestora

1.2   - sa foloseasca amestecurile dintre culorile vecine din steaua culorilor si cu adaosurile de alb si negru

1.3   - sa obtina o dominanta de culoare prin folosirea unei culori in cantitate mai mare, atat ca amestec, cat si ca intindere pe suport

1.4   - sa compuna un spatiu plastic cu amestecurile obtinute si cu tonurile acestora

      3.1 - sa obtina pata picturala prin folosirea amestecurilor de culori (tonuri, nuante) in tehnici diferite

      3.2 - sa cunoasca linia ca element de limbaj plastic cu rol de constructie (contur) si cu rol decorativ

      4.1 - sa organizeze echilibrat o suprafata folosind elementele de limbaj plastic (forma, pata, linia

         

IV.3.METODE CLASICE SI METODE EURISTICE, ACTIVITATI PARTICIPATIVE FOLOSITE IN ACTIVITATEA DIDACTICA. TEHNICI PLASTICE DE LUCRU, MATERIALE SI INSTRUMENTE. TEHNICI DE LUCRU FOLOSITE INAFARA ORELOR DIN SALA DE GRUPA

 

          Problemele privind  metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor artistico-plastice la clasele I-IV ,tinand seama de particularitatile de varsta si individuale ale elevilor,sunt strans legate de diferitele metode de cunoastere si de transformare a personalitatilor.Prin aplicarea acestora se urmareste atingerea scopului initial:dezvoltarea sensibilitatii,a gandirii artistico-plastice si a gustului estetic si artistic al elevilor.

          Prin functiile pe care le indeplinesc, metodele de invatamant se afirma ca unul din elementele de optimizare a activitatii instructiv-educative. Ele deschid copiilor caile de acces spre cultura, contribuie la sporirea eficientei formative a continutului invatamantului, prin antrenarea acestora la o participare activa in procesul instruirii. Alegerea si utilizarea metodelor nu am facut-o la intamplare, ci intotdeauna am avut in vedere anumite criterii bine determinate.

          Astfel, metodele si procedeele folosite in cadrul activitatilor de educatie artistico-plastica au variat in functie de:

        natura obiectivelor atinse;

        caracteristicile continutului nou predat;

        particularitatile de varsta si individuale;

        materialul didactic si mijloacele de invatamant disponibile;

         In cadrul activitatilor desfasurate  am incercat sa folosesc metode variate si atractive, chiar daca uneori a fost mai dificila aplicarea lor, gasind combinatia optima intre diferitele metode.      

           Am pornit in educarea acuitatii vizuale a elevilor mei de la metoda cea mai accesibila,cea mai atragatoare si mai eficienta-jocul

          Jocurile didactice nu constituie mijloc de divertisment in sine, ci avand un caracter practic, nemijlocit aplicativ, asigura profundarea elementelor teoretice care fundamenteaza si orienteaza activitatea artistico-plastica, dezvolta spiritul de initiativa, rabdare, indrazneala, etc.

          Jocul pune in fata copiilor situatii noi pe care ei trebuie sa le rezolve dovedind spirit de initiativa, fantezie, vointa, spontaneitate,etc. El ofera copiilor posibilitatea de a-si afirma personalitatea, in raport cu atingerea unui anumit scop si sa se bucure de placerea jocului ca activitate-joc, cat si de starea interioara de autoafirmare.

     Am organizat mai multe exercitii-joc (cu anumite reguli,praguri si acuitati vizuale) prin care am urmarit educarea unor aspecte ale aacuitatii vizuale.De pilda:elevii au avut ca sarcina sa descopere obiecte ce pot fi redate in desen prin puncte,prin linii,care sunt egale ca inaltime,grosime etc.

          Prin activitatile-joc, se pot realiza primele experiente practice ale copiilor, primele exercitii prin care ei se confrunta cu diferite aspecte estetice ale realitatii si prin care ei se adapteaza la aceasta. Ele ii angajeaza si le ofera posibilitatea de

a fi activi la lectii si nu simpli spectatori. Jocul angajeaza, elibereaza, absoarbe atentia copiilor, ii capteaza, ii formeaza, ii ajuta sa descopere adevarul care le antreneaza capacitatile lor de a actiona, creativ, manifestandu-si istetimea, inventivitatea, initiativa, indrazneala.

          Am folosit jocul didactic in anumite scopuri si in diferite faze ale lectiei, el putand fi organizat atat in scopul dezvoltarii sensibilitatii artistico-plastice a copiilor (acuitate vizuala, receptivitate fata de raporturile armonioase ale unor forme, culori, linii, puncte, etc.) cat si ca mijloc de a dobandi experiente practice noi(de exemplu: tehnici noi de lucru) si de familiarizare a elevilor cu unele elemente de limbaj plastic (exemplu: expresivitatea punctului ,liniei, a formei plane, a volumului, a culorii, a valorii, etc.).De asemenea, poate fi folosit si ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi si de extindere a cunoasterii asupra lumii prin anumite exercitii plastice aplicative, etc.Le-am cerut elevilor mei sa aseze punctele si liniile aglomerat sau dispersat,de la mare la mic si invers,pe orizontala si pe verticala,cu aceeasi distanta intre ele si marind distansa,dupa contrastul de culoare sau de valoare creand ritmuri.Am mai dat elevilor sarcina de a suprapune pe hartie foite de culori diferite dupa criteriul:culori calde-reci,criteriul valorii,criteriul calitatii(culori stralucitoare-tulburate).Am aplicat aceste jocuri de juxtapunere si dupa criteriul degradeurilor(tonurilor),al culorilor vecine.

Deci ,odata cu dezvoltarea sensibilitatii cromatice vizuale am realizat si imbogatirea vocabularului plastic prin introducerea si diversificarea unor tehnici de lucru,dar si prin formarea deprinderilor de amanui corect unele instrumente.

   Am organizat jocuri kim (de pipait) dupa criteriile:alunecos,intepator,umed,tare,etc.cerandu-le elevilor sa spuna cum a fost obievctul pipait prin asocierea senzatiilor tactile cu cele vizuale legate de forma,textura sau culoare.

Am complicat apoi jocul solicitandu-i sa enumere mai intai insutirile exterioare aleunui obiect si apoi sa alature fiecaruia insusiri abstracte,facand diferite asocieri(ex:culoare intunecoasa,luminoasa),sau comparatii(ex:stralucitor ca soarele).

La tema "linia si punctul ca element de limbaj plastic" am desfasurat jocul"Cine stie sa se joace cel mai mult,mai variat,mai armonios" prin care le-am cerut elevilor ca din puncte,respectiv linii verticale,orizontale,oblice,curbe,frante sa alcatuiasca cat mai multe elemente pe care sa le coloreze folosind nuante ale aceleasi culori.

   Pentru a asigura interdisciplinaritatea am cerut elevilor sa deseneze si sa coloreze anumite forme geometrice in functie de rezultatul unor operatii

matematice ce se gaseau pe plansele date de mine.Copii au fost incantati ,iar rezultetele uimitoare.

            O alta metoda de educare a gandirii divergente prin care am realizat activitatea plastica este metoda brainstorming =tehnica gandirii creatoare elaborata de Henry Osborne(asaltul de idei)Prin ea se organizeaza o situatie-problema care permite elevilor sa faca mai multepropuneri de idei,excluzand orice fel de critica.

   De pilda am pus problema cum putem face o felicitare pentru 8 Martie sau 1 Iunie pe o suprafata dreptunghiulara care sa fie indoita pe latime:care sa fie mesajul,din cate elemente/culori,forme,etc.)si in ce anume tehnica de lucru sa fie realizata pentru a se obtine o anumita expresivitate.

 Metoda explicatiei - presupune redarea de catre educator a notelor esentiale proprii problemei  noi puse in discutie si integrarea acesteia in sistemul cunostintelor anterioare. De exemplu, unele probleme de compozitie, felurile compozitiei plastice (compozitie inchisa, compozitie deschisa, compozitie dinamica etc.) centrul de interes, probleme de forma si culoare si relatiile dintre acestea, spatiul plastic, culori, etc.

          Am avut grija permanent ca limbajul folosit sa fie limpede, clar, accesibil, succesiv, sa trezeasca interesul prin prezentarea, concomitent cu explicatia, a unor albume, fotografii, planse sau modele naturale.

          Am tinut seama de faptul ca atentia voluntara este redusa ca volum, la fel distributivitatea ei, deci explicatia prelungita va fi ineficienta si va determina fenomenul de oboseala. De aceea este bine sa fie gandita anterior, combinata cu celelalte metode, concisa pe cat posibil, asociata cu diferiti excitanti secundari : melodii adecvate de intensitate scazuta, excitanti acustici ritmici(zgomotul plioo, fosnetul frunzelor, miscari ritmice ale degetelor, etc.).

          Metoda demonstratiei - se foloseste pin excelenta de materiale intuitive precum ilustrarea temei abordate, evitandu-se astfel neintelegerile , precum si pentru clarificarea scopului urmarit. Ea devine eficienta daca educatorul se organizeaza astfel incat copiii sa fie pusi concomitent in situatia  aplicarii in practica a celor demonstrate.

          Am folosit aceasta metoda din prima lectie tinuta de educatie-plastica cand copiii s-au familiarizat cu materialele si disciplina de lucru. Le-am demonstrat posibilitatile de intrebuintare si, implicit, calitatile instrumentelor si materialelor pe care le aveam (ale hartiei, pensulei, acuarelei) ; incarcatura pensulei cu apa si cu culoare fluida, descarcarea pensulei prin atingere, stergere,

stropire dirijata ; incarcarea pensulei mari cu doua culori diferite deodata, etc. tema s-a numitFacem cunostinta cu ceea ce lucram.

          Le-am demonstrat cum construim forme (semne plastice) cu pensula, creionul, stiloul, mai precis cum pot lasa urme liniare mai subtiri sau mai groase, continue sau intrerupte, cu o singura culoare sau cu mai multe, modelate sau uniforme ca valoare si grosime pe acelasi parcurs.

          Copiii au realizat desene intitulate Drumul meu spre gradinita sau Pisica si ghemul desirat.

          Metoda exercitiului - este metoda cea mai des folosita si totodata cea mai

productiva dintre metodele traditionale, in forme activizante, stopand procesul de verbalizare, de teoretizare, dezvolta capacitatea de a munci organizat si de a transpune in imagini grafice observatiile lor.

          Odata cu capacitatea de a muncii organizat copiii au prilejul de a dobandi deprinderi practice de cunoastere a unor procedee ale diferitelor tehnici de lucru: fluidizare, fuzionarea culorilor, amestecul cromatic.

          Metoda mentine treaz interesul si sporeste spiritul de independenta, cu atat mai mult cu cat exercitiile se prezinta intr-o varietate de forme. Aceste exercitii vor fi gradate, incadrandu-se in acumularile anterioare, iar de fiecare data vor prezenta un plus de noutate, chiar daca vizeaza acelasi scop. De exemplu, prima activitate a unui exercitiu-joc poate sa urmareasca ca copiii sa invete cum sa traseze liniile orizontale, verticale, oblice, drepte sau curbe pe o suprafata neumezita, apoi umezita. In a doua etapa ei vor invata sa ordoneze linii cu acelasi sens, dar forme diferite (subtiri, groase, continue sau intrerupte). Sau daca o data au construit linii folosind o singura culoare, alta data au desenat linii pe care le-au ordonat de la culoarea deschisa la cea inchisa.

          Aceste actiuni trebuie sa se desfasoare intr-o anumita ordine si sa se realizeze pe baza unui autocontrol din partea copiilor.

          Exercitiile concurs individuale, exercitii pentru obtinerea cat mai multor nuante si tonuri, pentru armonizarea culorilor, pentru valorificarea unei culori si a semnificatiei ei colective, constituie momente de reala incantare si interes.

          Exercitiile de obtinere o unor forme spontane constituie prilejul de surpriza atat prin combinatiile ce se formeaza, cat si prin formele pe marginea carora ei fabuleaza si construiesc cu pensula. In afara construirii cu pensula am introdus si tehnica colajului in evidentierea formelor rezultante. Pe baza mai

multor forme accidentale ei au putut inventa o serie intreaga de elemente pe care le-au decupat si le-au imbinat sub formele sugerate de acestea.

          Chiar daca fluturii sunt cei care se ivesc la prima impresie, invitati la cautari,

copiii au facut descoperirile cele mai neasteptate, ajungand sa vada, spre satisfactia lor, diverse personaje de poveste: catei, cai, barci, pomi, etc.

          Exercitiile pot mentine interesul copiilor prin gradul de noutate, fie in legatura cu tema plastica ca: modularea, modelare, expresivitatea dominantei cromatice, fie in legatura cu tehnicile de lucru: colajul, decolajul, acuarelele, guasa, decolorarea cu solutie pic, desenarea cu lumanarea, etc. 

 Metoda exercitiului poate fi inclusa intr-un sistem de exercitii ca:                                     

     exercitii de observare a insusirilor estetice ale unor forme ce nu se disting

     usor  la prima vedere;

     exercitii de cercetare si documentare asupra solutiilor legate de problemele de limbaj plastic;

     exercitii de dezvoltare a memoriei vizuale si a imaginatiei creatoare (exercitii de asociere, de disociere, de combinare a punctelor si liniilor prin care se  descopera modalitatile de exprimare artistico-plastica a ideilor, sentimentelor, emotiilor);

     exercitii de dezvoltare a spiritului de inventie si creatie;

  Indiferent de tipul lor, exercitiile capata plus de eficienta daca l-i se imprima o tenta problematizata, cu element creator.

          Metoda observatiei - se foloseste in conditiile in care cunostintele pot fi desprinse de copii din cercetarea unui material intuitiv, din analiza unor exemple.

          In esenta, conversatia este o modalitate specifica de investigatie, pe baza unui schimb de idei intre educator si copii, prin care acestia sunt ajutati sa analizeze, sa comenteze, sa descopere aspecte noi.

          In raport cu obiectivele instructiv-educative, conversatia poate indeplini multiple functii in desfasurarea ei. Astfel:

        conversatia euristica are functia de a descoperi noi adevaruri ;

        conversatia de aprofundare - functia de clasificare, sintetizare si aprofundare a cunostintelor;

        conversatia de consolidare - functia de consolidarea si sistematizarea

         cunostintelor;

         conversatia de verificare sau de control a performantelor invatarii;

Conversatia cu toate virtutiile enuntate prezinta anumite limite. Astfel uneori

prin modul cum aceasta este organizata si condusa, educatorul isi impune felul lui de a observa si de a analiza realitatea, modul lui de a gandi, fara a da posibilitatea copiilor sa anticipeze, sa emita ipoteze, sa propuna alternative, sa aleaga intre mai multe solutii, sa ajunga la descoperire ; ei sunt obligati sa urmeze un drum precis, strict, jalonat de succesiunea intrebarilor, fara a-si putea manifesta initiativa si spontaneitatea de gandire.

          O asemenea dirijare excesiva genereaza pasivism si conformism, ofera doar iluzia participarii la descoperirea efectiva a adevarurilor.

          In fata unor opere de arta originale, in cadrul muzeului, educatorul sau profesorul poarta discutii asupra lucrarilor vizionate, se pun si se dezvolta probleme diferite. Educatorul examineaza bagajul de cunostinte acumulate.

          In contactul direct cu operele de arta, copiii observa independent, se aproprie afectiv, cu emotie si interes de lucrarile de arta, studiaza cromatica, compozitia, tehnica in care sunt lucrate, perioada in care au trait artistii, in contextul de evenimente care au avut loc, apeleaza la cunostintele lor si din alte domenii ale artei pentru a intelege mai bine ceea ce examineaza.

         Metoda dialogului dirijat - forma moderna a conversatiei traditionale - deplaseaza centrul de greutate de la intrebarile cu caracter de orientare la cele cu caracter de investigare, cercetare, dupa principiul conexiunii inverse, functionand deci, alaturi de relatia educator-copil si cea copil-educator. Aceasta metoda confera copiilor o anumita independenta in abordarea problemelor plastice manifestata in general prin intrebarea "de ce?", prevenindu-se invatarea mecanica si inlaturand monotonia.

          Pentru a declansa aceasta atitudine a copiilor, educatorul trebuie sa prezinte lucrurile in asa fel incat ea sa starneasca curiozitatea, interesul si gandirea copiilor spre cautarea diferitelor solutii.

          El prezinta copiilor planse din albume cu reproduceri reusite, dupa opere de

arta(diapozitive) sau desene , in care copiii pot sa descopere diferite solutii cu privire la problema propusa in discutie. In acest fel eforturile intelectuale ale copiilor (observatia, comparatia, analogia,etc.) sunt indrumate de educator in directii divergente, ceea ce le dezvolta deprinderea de a privi problema din mai multe unghiuri de vedere. Aceasta familiarizeaza copiii cu unele tehnici ale culegerii de informatii si de folosire a lor in organizarea compozitiei.

          Aceasta metoda pe langa celelalte metode, este una din caile prin care se poate inlatura invatarea mecanica de catre copii a unor probleme. Educatorul poate reduce numarul intrebarilor la una sau doua dar care sa solicite raspunsuri gandite, bazate pe noi observatii sau pe noi experiente. Prin aceste intrebari provoaca pe copiii sa-si imagineze si sa gandeasca creator intr-o perspectiva mai larga.

          Pentru realizarea obiectivelor invatamantului modern sunt recomandate intrebarile deschise care solicita inteligenta productiva, indeamna la anumite actiuni, lasa copiilor mai multa libertate de cautare, de cercetare, de formulare a mai multor solutii posibile.

         

          Educatia artistico-plastica a copiilor implica o pedagogie deschisa si libera, care sa determine dorinta copiilor de a se exprima firesc prin linii si culori. Lectia, ca unitate didactica si metodica nu se poate realiza deplin printr-o singura metoda de invatamant, ci mai totdeauna printr-un sistem metodologic bine relationat si imbogatit pe parcursul experientei didactice a educatorului.

          Prin folosirea stilului metodologic a avut loc miscarea gandirii copiilor ce a plecat de la necunoasterea alfabetului artistico-plastic, la cunoasterea lui si apoi la creatia lor artistica. Prin el s-a manifestat si legalitatea procesului de dezvoltare a orizonturilor de cultura artistico-plastica, increderea in fortele proprii, insusirea disciplinei in munca, dezvoltarea spiritului inventiv, a spiritului de ordine, de initiativa creatoare si a sensibilitatilor artistice. Acestea au condus elevii spre bucuriile creatiei si ale dorintei de cunoastere artistico-plastica ce  tins sa fie tot mai larga, mai bogata si mai profunda.

 

TEHNICI PLASTICE DE LUCRU

 

          Educatia plastica initiaza copiii in utilizarea unui limbaj specific, pentru a le dezvolta sensibilitatea si a le da posibilitatea de exprimare, de transmitere si receptare constientizata a unor continuturi emotionale, cu ajutorul desenului, picturi, modelajului. Aceste obiective se pot realiza printr-o cunoastere temeinica a diferitelor procedee tehnice in artele plastice. Pentru aceasta se va avea in vedere relatia dintre instrument si material, intre mijlocul tehnic si idee. Fiecare instrument interactioneaza asupra suportului intr-un mod variat, dand impresii si posibilitatii de exprimare diferite.

          Tehnica plierii hartiei

Lucruri interesante am obtinut la orele de compozitii aplicative prin tehnica plierii hartiei(origami - cuvant de origine japoneza ce provine din doi termeni: ori=a indoi si gami=hartie) Aceasta tehnica presupune anumite deprinderi si abilitati in scopul crearii unor forme spatiale, artistice, prin plierea hartiei sau cartonului. In sfera activitatii lucrative cu hartia, avem cateva tehnici care ar trebui cunoscute de fiecare educator de arta. Este vorba de tehnica origami, tangram, colaj si decolaj. Tot aici isi gasesc locul si formele spatiale din hartie.

Tehnica origami confera hartiei calitati artistice inspirate din observarea formelor naturale. Este un proces modelator de sintetizare, ce pune in valoare caracteristicile esentiale, expresivitatea formelor. Actiunea plierii succesive solicita atentia permanenta, gandirea creatoare, dezvoltarea manualitatii si a proceselor psihomotorii.

Inainte de inceperea lucrului, copiii trebuie familiarizati cu unele procedee pregatitoare:

a) mototolirea cu degetele, iar apoi cu palmele a hartiei, in sfere mai mici sau mai mari;

b) ruperea hartiei in fasii, iar apoi in bucatii mai mici sau mai mari;

c) taierea cu foarfece in fasii drepte sau diferite forme curbe, ovale, circulare;

Hartia poate fii indoita intai spre centrul ei, apoi spre una din margini, cum poate fii indoita si spre a fi taiata in serie. Copiii trebuie sa cunoasca operatiile de pliere valabile pentru toate formele:

o       plierea pe diagonala  a laturilor formei., indiferent de numarul straturilor de hartie;

o       pliere pe o latura sau pe o linie a altei plieri(exemplu: broasca);

o       plierea simetrica;

Dupa insusirea temeinica a tehnicii se poate trece la faza in care plierile se combina cu diverse taieturi si lipituri, realizandu-se astfel trecerea la formele spatiale din hartie (exemplu: flori, soarele, gandacul, etc.).

Copiii pot realiza forme origami fara a primi indicatii. Ei sunt pusi in situatia sa gandeasca singuri procedee, construindu-si imaginar forma pe care apoi sa o realizeze practic. Aceasta are un rol insemnat psihopedagogic: mareste copiilor interesul, increderea in fortele proprii, le ofera bucuria descoperirii. Prin exercitiile de pliere - depliere, copiii sunt pregatiti pentru intelegere ritmurilor plastice, a impartirii suprafetelor pe baza principiului echilibrului, ceea ce ii va ajuta la realizarea compozitiilor decorative.

Tangram     

    

 Acesta este un joc tot de origine japoneza. Termenul se poate traduce prin "jocul celor sapte figuri" obtinute prin impartirea patratului de hartie intr-un anumit mod. Cu aceste sapte figuri se pot compune mai multe imagini: sugerari de forme din natura inspirate din lumea plantelor, a animalelor, fiinte schematizate,obiecte si lucruri.

Cele sapte figuri care iau nastere din impartirea patratului sunt de marimi si forme diferite. Ele pot fi dispuse astfel incat sa sugereze forma unui brad, a unei masti, a unui puisor.

             

          Formele spatiale din hartie

           

          Se prezinta ca o completare a mijloacelor de expresie propuse copiilor in orele de desen. Ea le permite sa-si foloseasca mai bine imensele posibilitati manuale si plastice.

          In aceasta tehnica totul pleaca de la foaia de hartie careia i se da viata pentru a face din ea materialul de constructie avand ca sursa de inspiratie, mai intai, marea carte a naturii, apoi geometria.

          Aceasta tehnica este strans legata de matematica, pentru ca face apel la multiple forme geometrice pe care le asambleaza prin juxtapunere, suprapunere, utilizand anumite principii decorative: repetitia, alternarea, simetria. Il obliga pe copil  sa rezolve problemele stilizarii, prelungind cursul stiintelor naturii prin analiza diferitelor structuri ale unei plante sau ale unui animal.

          Tehnica colajului  am folosit-o in mai multe variante:

          a)Tehnica formelor rupte aduce in fata termenii de linie vibrata si de pata picturala,cand se rup bucati de hartie de diferite forme(fara a fi schitate in prealabil) din ilustratii colorate,afise etc. Ruperea se executa direct, spontan, fara a fi schitat cu creionul vreun desen sau alta imagine grafica. Daca formele rupte sunt de culoare deschisa, ele se pot aplica pe fond inchis, si invers. Se pot realiza compozitii prin mozaic, situatie in care formele sunt realizate din mici bucatele de hartie sau carton colorat, alaturate si lipite cu aracet sau alta solutie de lipit. Subiectele pot fi la libera alegere: omul, copacul, obiecte casnice, flori, animale, etc.

        b)Tehnica formelor taiate din hartie este o tehnica plata ce se poate folosi in lucrari de tip afis sau gazeta de perete. Formele de hartie se taie intregi sau se sectioneaza in parti, dupa care se aseaza intr-o anumita compozitie. Golurile ramase dupa decuparea formelor desenate din hartie se pot lipi pe un alt suport, obtinandu-se imagini noi prin tehnica decolajului.

        c)Tehnica formelor din materiale textile este tot o tehnica plata pe care am folosit-o la realizarea unor teme cadominanta cromatica,linia,punctul etc. Gama materialelor textile este vasta. Se taie din materialul textil, diferit colorat, parti sau forme intregi care se lipesc pe un carton. Se pot initia compozitii cu elemente din natura(padurea, marea, ogorul).

Tehnica imprimarii tesaturilor avand textura rara

 

        Deasupra foii de hartie se asaza materialul inmuiat in tus negru, baituri colorate sau acuarela diluata(ca tesatura se poate folosi voalul, plasa deasa, fileul, etc.). Materialul trebuie bine stors. Apoi, deasupra materialului se asterne o alta hartie si se apasa pe toata suprafata(de preferinta cu un rulou de cauciuc). Dupa ce se ridica foaia si tesatura folosita, pe foaia de baza ramane imprimarea, care constituie fondul pe care elevii pot desena cu pensula, betisorul sau alt

instrument. Motivele care se creeaza spontan prin imprimare sunt variate. Se pot dezvolta configuratii de animale, flori, peisaje fantastice, totul depinzand de imaginatia copilului si de modul cum este indrumat.

          Dupa ce tehnica este bine stapanita, se poate trece la imprimarea prin combinarea diferitelor materiale in aceeasi compozitie.

          Tehnica picturii pe sticla

          Se recomanda copiilor ca mai intai sa aseze bucati de sticla pe foaia de desen, conturand forma lor cu creionul sau cu pensula subtire pe aceasta foaie. Apoi educatorul indruma copiii sa deseneze pe o alta foaie de desen mai multe schite cu tema aleasa de ei sau care a fost data. Se alege schita cea mai buna si se transpune in formatul conturat pe foaia de desen. Apoi se coloreaza in culori pentru afise cu o pensula subtire incepandu-se mai intai cu detaliile si nu cu petele mai mari. Acestea vor fi colorate direct pe sticla. Se asaza bucata de sticla deasupra desenului inainte ca  aceasta sa fie complet colorata, dar perfect uscat. Acum copiii trebuie sa picteze cu mare atentie in culori de ulei, incepand mai intai cu detaliile desenului. Se lasa lucrarile sa se usuce pana ora viitoare cand se continua sa se deseneze petele mai mari. Dupa ce si acestea au fost uscate, se coloreaza peste toata suprafata sticlei cu culorile corespunzatoare desenului.

          INSTRUMENTARUL NECESAR LECTIILOR DE DESEN

 

Daca vrem ca desenele copiilor sa fie de buna calitate, sa oglindeasca reala valoare a potentialului lor creativ, trebuie sa-i familiarizam mai intai cu uneltele de lucru, cu materialul pe care se transpun imaginile plastice si cu tehnicitatea impusa de specificul lor.  S-a simtit nevoia ca prima ora sa o desfasor sub forma unui chestionar asupra "prietenilor nostri dragi" care ne-au vizitat la ora de educatie plastica,reusind astfel sa aflu care instrumente le sunt cunoscute si care nu.Au facut astfel cunostinta cu foaia de lucru,crioanele colorate,creionul negru,acuarelele,planseta de plastic,metal,lemn,carton,pensula de diferite grosimi. I-am familiarizat la inceput doar cu instrumentarul care poate fi usor procurat si care nu complica tehnicitatea creatiei.

Lucrarea de fata isi propune in primul rand sa ofere necesarul de informatii pentru cultura generala, dar sa si trezeasca interesul tinerilor care-si doresc si spera sa devina artisti profesionisti. Creioanele sunt instrumentele cele mai accesibile pentru desen. Sunt usor de manuit, nu murdaresc mana copilului si pot fi gasite pana si in magazinul celui mai indepartat sat. De regula, in gradinita si scoli, se folosesc pentru desen aceleasi creioane cu care

scriem.Mina creionului se fabrica industrial din grafit sintetic, prin incalzirea prafului de cocs la temperaturi inalte, in jurul a 3000 de grade. Importanta pentru noi, mina prelucrata din acest grafit poate avea doua aspecte: in forma unor bare subtiri ca andreaua care, protejate cu lemn pe toata lungimea lor, reprezinta cunoscutele creioane negre sau in forma unor batoane cu profil patrat ori rotunde, numite carbune, cu o grosime apropiata de cea a creionului. Cu carbune se practica desenele de larga suprafata. Urma lasata de el nu poate fi subtire cat urma lasata de grafitul creionului dar poate fi modelata pana la masura propriei grosimi iar zonele mari umbrite se pot reda prin hasurare cu intreaga sa latura culcata pe foaia de hartie. Creioanele colorate au mina alcatuita dintr-un amestec de grafit cu anumiti pigmenti. De natura acestor pigmenti depinde culoarea minei. Copiii mici trec usor de la primele lor semne grafice facute cu creionul negru, la perceperea si redarea unor semne cromatice folosind tot creioane, dar cu mina colorata. Si pana sa poata lucra cu acuarele, prescolarilor le vine mai usor sa deseneze colorat cu aceste creioane. Observam ca in primele lor desene cromatice sunt preocupati de redarea colorata doar a conturului, asa cum initial o faceau cu creionul negru. Abia in jurul varstei de 5 ani minorii reusesc prin hasurari sa redea pete colorate iar prescolarii din grupele mari ajung chiar la frecarea plansei cu un mic petic de hartie pentru omogenizarea petei de culoare obtinuta prin aceste hasuri. Mai tarziu, la varsta scolara, cand ajung sa descopere posibilitatile de expresie ale acuarelei, copilul abandoneaza creioanele colorate ,iarcarioca e folosita doar pentru amuzament.

Sanguina este un creion special a carui mina este facuta din sanguina, un mineral colorat natural in rosu-brun datorita oxidului feric din structura sa. Amintind de culoarea sangelui, majoritatea artistilor renasterii desenau in sanguina pentru ca erau mai aproape de imaginea colorata a viitoarelor panze, dar si pentru ca sugerau mai bine tensiunea timpului marcata de multe razboaie. Astazi e folosit foarte rar, de un numar restrans de artisti

Carbunele de desen poate fi sintetic-industrial, asa cum s-a inteles din explicatia anterioara, sub forma batoanelor de grafit, presat mai tare sau mai moale, ori mai poate fi confectionat prin arderea inabusita a unor betisoare subtiri din lemn de esenta moale - salcie, plop, dar mai ales tei - asa cum stim ca se fabrica mangalul. Tot sub forma de baton se prezinta si ceracolorul care da un colorit opac ,denssau riat.Carbunele de lemn este folosit de pictori la transpunerea pe hartie sau pe perete a desenelor mari. Fiindca are o structura moale care ajuta trecerea lejera de la negrul cel mai intens la umbra subtila, sugerata ca pierind discret in alb, carbunele de tei este apreciat atat pentru multimea posibilitatilor de expresie, a lejeritatii manuirii cat si pentru felul simplu in care se fabrica. Pana si astazi, cand in cuptoare se foloseste electricitatea, laserul sau chiar energia nucleara, artistii sunt obisnuiti sa-si faca

singuri carbunele cu care deseneaza adunand cateva betisoare cojite de lemn pe care, legate usor cu ata si ingropate in nisip uscat intr-o cutie de conserva, le ard inabusit pe aragaz. Dupa cateva incercari in care se dobandesc suficiente cunostinte despre temperatura necesara, durata focului si calitatea lemnului, experienta da la iveala un carbune de reala valoare, greu de egalat in rafinamente artistice de cel industrial.

Tocul cu penita se gaseste in multe variante. Asa cum creioanele difera intre ele dupa calitatea grafitului, la fel si tocurile difera in functie de penita pe care o poarta. Exista tocuri cu penite adaptate numai pentru scrierea scolareasca, cu cerneala. Folosite de peste un mileniu, ele anticipeaza stiloul, numit toc-rezervor, aparut in secolul al XIX - lea. Alte tocuri, cu penite de diferite grosimi si terminate cu o talpa, se folosesc la scrierile cu tus din grafica standardizata. In afara acestora, graficienii folosesc la desenele lor artistice si tocuri cu penita lunga si foarte subtire, pentru mladierea liniei. Totusi, primele tocuri cu care oamenii vechiului Egipt si cei din China antica scriau si desenau, nu aveau atasate penite speciale, ci erau facute cu totul din trestii ascutite la un capat in V. Avem convingerea ca tocul din tub de trestie a inspirat pana de scris, care, de aproape doua milenii - odata cu aparitia hartiei, devine principalul instrument de scris si de desenat. Se foloseau in sensul acesta penele mari de la aripa de gasca, de dropie, curcan, pescarus, pelican sau chiar de corb. Apreciind posibilitatea de mladiere sensibila a liniei, dar si faptul ca se poate ascuti, precum creionul de astazi, pana la consumarea sa totala, pana a fost multe secole - si inca mai este, instrumentul preferat al artistilor care deseneaza in tus, in sepia sau in diferite cerneluri. Folosita cu aceeasi usurinta si in scrierea cursiva de mana, nu trebuie sa mire ca pana e privita pretutindeni si ca simbol al literaturii artistice.

Toc mai poate fi numit si un simplu bat de lemn cu care, ascutit si muiat in tus, in lipsa altui instrument, se pot trasa linii, se poate improviza o scriere sau se poate face un desen pe o foaie de hartie. Dezvoltarea tehnicitatii din ultimele decenii ne mai pune la dispozitie si o serie de tocuri-rezervor de tip Flaumaster, carioca, stilouri cu varfuri de pasla de diferite grosimi, condeie din ceara, din creta presata, pixuri cu pasta etc.

Pensulele sunt instrumentele cele mai cunoscute si folosite mult in activitatea lor de pictori, de elevii-artisti, de scolari si chiar de prescolari. Diferindu-se intre ele prin marimi, dar in primul rand, prin specificul materiei cu care lucreaza, le gasim impartite in doua categorii. Unele au forma adaptata pentru pictatul cu culori solubile in uleiuri sau in solventi derivati din petrol, altele pentru pictatul in culori diluate in apa. Primele, numite uzual pensule de ulei, au pamatuful facut din par aspru, aplatizat si tuns drept, perpendicular pe directia firelor, cum se poarta pe frunte tunsoarea breton. Cele din a doua categorie, numite de acuarele, au un smoc rotund care, udat, isi aduna firele

spre un varf central. Parul acestora e foarte fin, moale, provenit din cozi de veverite sau de la urechile de bivoli. Pensula de ulei asterne culoarea in tuse egale cu latimea ei, ceea ce impune pictorului sa aiba in trusa sa cat mai multe pensule, sortate pe marimi, in timp ce o pensula de acuarele, prin forma smocului de par si prin calitatea firului, se poate folosi atat la crearea petelor mari de culoare, la trasarea tuselor largi, cat si a celor mai subtiri linii, apropiate chiar de dimensiunea firului de par. Cu alte cuvinte, daca pictam doar in acuarele, ne este suficienta o singura pensula de marime medie.

MATERIALE FOLOSITE IN PICTURA

Cerneala se gaseste in cateva varietati. Mai cunoscuta este cea albastra-inchis, fluida, care se foloseste mai mult in scrierea cu tocul sau cu stiloul, dar mai exista si cerneluri de alte culori. Solventul cernelii fiind apa, uscatul desenului cere atentie. Diluata, cerneala ofera tonuri mai deschise, bune in modelarea cromatica a imaginii.

Tusul este o varietate de cerneala mai densa, de obicei neagra. Are in compunere grasimi si eter care conduce la uscarea rapida a desenului. Urma tusului pe hartie poate fi opaca sau lucioasa, dupa cantitatea de grasime din compunere, are o mare putere de acoperire si, uscata, e rezistenta la apa. Diluat, isi pierde din proprietati. Avand tonul cel mai intens al negrului, este folosit mai mult de graficieni, uneori si de pictori, la crearea pe albul hartiei a unor imagini cu mare putere de sugestie. Desenele facute in tus si penita de Grigorescu in timpul campaniei din 1877, sunt de o mare valoare artistica.

Sepia este un colorant solubil in apa, de culoare cafenie, extras din viscerele molustei marine cu acelasi nume sau preparat pe cale artificiala. Cu proprietati asemanatoare tusului, sepia este apreciata pentru nuanta sa calda, dar si pentru conservarea in timp. Subtiata cu apa, se poate obtine o varietate de tonuri care-i largesc posibilitatile de expresie.

Acuarelele reprezinta setul cel mai ieftin de culori pe care copiii si-l pot procura. Asa cum indica si numele, este vorba de culori care se folosesc doar diluate in apa, dar forma lor anterioara, asa cum se afla in trusa, este solida. Folosirea acestor culori este relativ usoara si atractiva. In timpul lucrului tehnicitatea ofera mereu surprize placute ochiului si satisfactii estetice atat la nivelul de perceptie al copilului cat si al adultului profesionist. Valoarea picturii in acuarela se evidentiaza prin spontaneitate, prospetimea si limpezimea culorilor, atmosfera aerata ca si aspectul de cercetare, de lucrare in studiu. Fiind vorba de culori care se lucreaza numai si numai cu apa, culori transparente - cu alte cuvinte, ele nu pot fi vazute bine decat asternute pe hartie alba si nu pe cele colorate. In situatia aceasta tonurile deschise nu se obtin prin amestec cu albul din trusa, ci prin diluarea culorii cu mai multa apa. Pastila alba din cutie nu are

sens, caci amestecul ei in orice culoare creeaza grizari opace, murdare, lipsite cu totul de prospetimea specifica acuarelei. Folosirea acestei pastile dauneaza perceperea fireasca a nuantelor si tonurilor limpezi, iar existenta ei in trusa dovedeste nu neaparat necunoastere, cat mai ales gandire negustoreasca in sfera specialistilor care produc si livreaza acuarele.

Tempera reprezinta un set de culori solubile in apa care se gasesc in stare pastoasa in tuburi asemanatoare celor care contin pasta de dinti. Se folosesc diluate, dar, spre deosebire de acuarela, pasta de tempera o data uscata nu mai poate fi recuperata prin amestec cu apa, motiv pentru care, dupa extragerea din tub a oricarei cantitati de culoare, trebuie sa-i punem la loc dopul pentru ca rezerva de pasta sa-si pastreze gradul de umiditate. Culorile tempera sunt toate opace, se intind uniform pe intreaga suprafata a petei si asezate una peste alta, nu transpar intre ele. Ramane evidenta doar cea de deasupra. Un alt aspect al acestor culori este ca prin uscare isi reduc din claritatea pe care o aveau in timpul lucrului, cand erau umede. Ele trec prin uscare din tonul pe care-l cunosteam la inceput intr-unul mai deschis si putin grizat, ceea ce-i schimba usor si nuantele. Artistul nu poate avea niciodata certitudinea ca armoniile cromatice stabilite de el in timpul creatiei, raman definitive. Surpriza oferita a doua zi de lucrare explica rezerva de a lucra permanent cu incredere in culori tempera. Revenirea si conservarea in timp a prospetimii cromatice se poate rezolva doar prin adaugarea unei pelicule de lac peste suprafata uscata a lucrarii. Operatia este posibila doar la picturile pe lemn si da rezultate remarcabile in domeniul icoanelor. Deci adaptandu-ne exigentele la capriciile acestui sector de culori, se pot crea si valori autentice. Totusi, motivat, tempera se foloseste mai mult in lucrarile artei decorative. Aspectul acestor culori ne ofera exemplul cel mai graitor a ceea ce stim despre pata plata de culoare.

Guasa reprezinta tot culori solubile in apa, intr-o stare pastoasa mai densa decat cea a temperei insa mult mai fina ca aceasta, cu putina transparenta, ceea ce permite obtinerea unor efecte cromatice vibrate cu multa sensibilitate. Se livreaza in mici cutiute rotunde de plastic dotate cu capacele etanse, asemanatoare celor farmaceutice in care se pastreaza unguenti. Comparandu-le cu tempera, culorile guasei castiga prin pastrarea permanenta a prospetimii si a pretiozitatii. Se folosesc la pictarea icoanelor pe lemn, la realizarea proiectelor pentru picturile mari murale, a proiectelor pentru mozaicuri, a celor pentru afise, a copertelor de carte sau chiar a viitoarelor picturi in ulei pe panza. In acelasi timp, lucrarile pictate in guasa pot fi socotite valori autentice si pastrate ca atare. Se cuvine sa retinem ca atat culorile guasei, cat si cele ale temperei, prin calitatea lor de acoperire, se pot aplica si pe suporturi colorate, nu neaparat albe, ca in cazul acuarelei. Pastrata pe alocuri neatinsa, culoarea suportului poate rezerva, in unele situatii, efecte plastice sau decorative placute.

Pastelul e un baton colorat, asemanator unei crete presate, facut din pigmenti naturali amestecati, in asocierea gumei arabice, cu talc. Se foloseste prin frecare de suport - de obicei, hartie groasa ori carton, pe care lasa urme asa cum lasa creta pe tabla. Conditia suportului e sa nu fie velin, iar colorat poate ajuta chiar la crearea unei atmosfere cromatice in compozitie. La sfarsit, protejate prin pulverizarea unui fixativ, culorile raman stabile. Pictura in pastel este caracterizata prin trecerea subtila de la un ton la altul, prin sensibilitatea deosebita a nuantelor, prin aspectul idilic al lucrarii, ca si prin usurinta tehnicitatii. Uneori se pot obtine efecte care sugereaza ceata sau lumea feerica din spatiul oniric. Nelipsit din trusa pictorilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceput de secol XX, pastelul a ajutat la crearea unor imagini aparte in creatia picturala, cum s-ar mai spune, la o stilistica a genului. La noi in tara, multe din peisajele lui Stefan Luchian, Stefan Dumitrescu sau Sirato au fost facute in pastel.

Culorile de ulei. Acest set de culori isi subtiaza pasta prin amestecul lor pe paleta cu ulei de in fiert. Preparatul lor necesita o tehnologie aparte, specifica fiecarei culori, asa incat se livreaza cu bucata, in tuburi, dar la preturi care difera intre ele. In culori de ulei se picteaza, de obicei, pe panza ori pe carton. Uneori se mai intrebuinteaza si la pictura pe lemn, ori direct pe perete. In ambele situatii, atat scandura cat si peretele vor fi supuse in prealabil unui tratament special, cu clei de oase ori - in cazul peretelui - cu huma.

Culorile de ulei se impart la randul lor in culori decorative si culori extrafine. Primele sunt folosite in lucrarile decorative dar, din cauza preturilor mai mici, sunt folosite si de studentii si elevii-artisti la invatatul meseriei. Ele sunt placute vazului doar in picturile proaspete. Dupa cativa ani coloritul tabloului devine intunecat si-si pierde cu totul stralucirea specifica picturii traditionale in ulei. Culorile de ulei extrafine intra in dotarea oricarui pictor profesionist. Ele, chiar uscate, isi pastreaza peste secole aceeasi prospetime pe care o aveau cand au fost asternute pe panza. Vedem azi picturile lui El Greco, Tizian, Rafael, Grigorescu sau Luchian cu aceeasi emotie cu care erau privite la vremea cand au fost create.

Culorile acrilice sunt introduse de curand in circuit, ca proaspete inventii in cromatica datorate noilor cercetari chimice. S-au remarcat deja mai multe seturi de culori ca: Neocolor, Cyberlux, Lumen, Tutocolor, Stabilcolor, Ceramik, Lastex etc. Difera intre ele prin grupa substantelor chimice pe baza carora au fost preparate, dar in alcatuirea lor au ca numitor comun apa. Calitatea lor cea mai importanta e ca devin lavabile dupa uscare, au o excelenta rezistenta la exterior, sunt practic de nesters si sunt foarte stabile in timp. Brevetate pe baza apoasa, toate culorile acrilice nu sunt inflamabile sau nocive. Pot fi

aplicate cu pensula, cu rolul sau - diluate cu putina apa - cu pulverizatorul sau cu pistolul de vopsit.

Neocolor-ul este foarte apreciat de pictori. Se gaseste in seturi de 18 culori care, amestecate intre ele, ofera tot atatea posibilitati de-a obtine nuante, tonuri si vibratii ca si paleta pictorului in ulei. Adera bine la panza, carton, hartie, lemn, sticla, plastic, ciment sau la suport de metal feros. Se pot obtine efecte speciale prin amestec cu praf de marmura, nisip sau alte materiale de constructii.

Ciberlux inlocuieste smalturile traditionale metalice pe baza de solvent, imbunatatind efectul decorativ si conferindu-i o durata mai mare in timp datorita faptului ca suprafata tratata nu se inchide la culoare prin oxidare. Culorile acestui set pot fi utilizate pure sau in amestec cu coloranti universali. Culorile Tutocolor si Ciberlux, datorita marii rezistente la umiditate, au fost folosite cu succes in occident la zugravitul exterior al cladirilor si la crearea unor decoruri de mare efect pe fundul piscinelor sau al bazinelor de inot.

Stabilcolor-ul si Tutocolor-ul se mai pot folosi la obtinerea efectelor de invechire in restaurarea oprelor de arta. Cu ele se trateaza picturi, rame, bronzuri etc.

Culorile Lumen reprezinta un set de culori acrilice luminoase, ele fiind fluorescente sau fosforescente. Sunt folosite la reclamele de strada, la indicatoarele de circulatie sau in unele picturi ori decoruri care se expun in interioare intunecate pentru efecte vizuale puternice.

Privind instrumentele cu care lucreaza pictorii profesionisti observam ca pe langa trusa dotata cu necesarul de culori si pensule, artistul mai are paleta pe care-si prepara nuantele si tonurile culorilor, cutitul de paleta si sevaletul pe care-si tine imobila, la nivelul ochilor, panza ori cartonul. Cutitul de paleta este o lama subtire si flexibila de otel dotata cu un maner care seamana, sa zicem, cu o mica si firava mistrie de zugrav. Avand marimea unui briceag deschis, unealta e folosita de artist la curatatul prin razuire a paletei ori a panzei, dar uneori, din cauza unor efecte specifice, asemanatoare unui mozaic de pete plate, se picteaza direct cu el.

MATERIALE-SUPORT PENTRU DESEN SAU PICTURA

Hartia velina este foarte buna pentru desenele in creion sau in penita. Numita si hartie de scris, poate fi gasita, in vrac sau la bucata, in orice librarie, la preturi acceptabile. De aceeasi calitate, aceasta hartie reprezinta si materialul din care sunt facute caietele fara linii ale elevilor, maculatoarele sau unele blocnotesuri. Folosirea acestor caiete este buna pentru ca implica

pastrarea laolalta a desenelor, indiferent de calitatea lor. Asta ajuta studiul evolutiei in timp al sistemului psihic al copilului sau a aptitudinilor de care dispune. Este bine sa notam ca minorul, cand sesizeaza ca a facut pana si cel mai mic progres in crearea unor imagini, distruge plansele realizate anterior. In grupul hartiei albe veline, Hartia de xerox e de calitate superioara, insa nivelul cel mai inalt al albului imaculat il atinge hartia cretata. Desi albe, toate aceste hartii nu sunt suporturi bune pentru acuarele pentru ca apa le modeleaza ireversibil forma.

Hartia de ambalaj, pentru nuanta sa galbuie sau maronie, pentru porozitate, rezistenta si grosimea relativ sporita, este uneori preferata de artisti pentru schite sau crochiuri in carbune, in tus ori in pastel. Coloritul ei sugereaza un cadru intim desenului.

Blocul de desen ne ofera hartie buna atat pentru desen, transpus cu orice instrument, cat si pentru acuarela. Grosimea si porozitatea foii permit, in sfarsit, absortia unei mari cantitati de apa si evaporarea sa in timp, fara sa-i modifice forma plana.

Cartonul duplex reprezinta doua straturi de hartie groasa lipite intre ele prin presare. Urmand acelasi procedeu, dar lipind intre ele trei straturi de hartie sau de carton, se gaseste si cartonul triplex. Grosimea acestor doua cartoane permite pictatul in tempera sau in guasa.

Mucavaua este un carton mai gros decat triplexul, intrebuintat mai mult la fabricarea unor cutii, ambalaje sau a copertelor rezistente de carte. Spre deosebire de duplex sau triplex, care au macar una din suprafete alba, mucavaua este gri, dar ofera, prin rezistenta structurii, incredere deplina pictorilor care folosesc culori tempera sau chiar culori in ulei. Multi dintre ei, din diferite motive, prefera suportul de carton pentru transpunerea unor opere definitive. Pastrate in conditii bune de conservare, picturile pe carton-mucava rezista in timp la fel de bine ca cele pictate pe panza. In cazul picturii in ulei, atat cartonul, cat si panza, se cer mai intai tratate cu un grund alcatuit din clei de oase in amestec cu alb de zinc. Fara acest liant, uleiul din culori e supt de carton sau de panza si pigmentii isi pierd cu totul calitatile. Dintre toate operele plastice create pe carton, foarte apreciate pentru autenticitatea tehnicitatii si valoarea lor artistica sunt Cartoanele lui Leonardo da Vinci.

Panza de pictura este facuta din in, iar pentru lucrari mai mari, din canepa. Tesatura panzei de in e fina, iar a panzei de canepa e rara, cu firul gros, asa cum o vedem la sacii pentru transportul legumelor. Materialul lor textil nu se poate picta asezat simplu pe o suprafata plana, ca cearceaful pe pat. Se face mai intai un cadru rigid rectangular din lemn, de dimensiunea viitorului tablou, numit sasiu. Intinsa cu toata puterea, panza se fixeaza in cuisoare pe acest suport, dupa

care se pensuleaza amintita solutie de clei pe intreaga sa suprafata - insistand unde atinge lemnul, pentru aderenta. Umezita, panza se inmoaie, dar prin uscare se intareste, ajungand sa sune ca toba. Impinsi de curiozitate si tentati de formule mai simple, artistii au testat si pictatul pe tesaturi sintetice, dar n-au ajuns la rezultate multumitoare, nici in aflarea unui liant care sa lege culoarea de noul suport si nici in conservarea corecta in timp a fibrelor de plastic. Tesaturile sintetice au fost doar partial acceptate in sectorul textil al artizanatului actual. Pentru pictura s-a demonstrat limpede ca panza buna este doar cea traditionala, din fibre naturale. Deocamdata. Si mai trebuie sa notam ca, de obicei, pe orice material textil traditional se picteaza doar in culori de ulei, nu cu cele solvente in apa. Acuarela, tempera sau guasa, inmoaie solutia cu care a fost impregnata panza, si pictarea unei suprafete nerigide, e dificila. Chiar si o simpla hartie, cand desenam pe ea, se cere asezata pe suprafata plana a mesei ori a bancii din sala de clasa.

Lemnul, in forma de scandura, poate fi un bun suport pentru pictura daca se folosesc doar portiunile cu fibre drepte, fara noduri. Pentru a pastra permanent suprafata lemnului plana, se armeaza partea sa dorsala, la doua niveluri, cu doua sipci orientate transversal pe directia fibrelor. Sipcile pot fi prinse cu suruburi, dar metoda clasica este patrunderea lor prin doua santuri sapate in forma numita coada de randunica, in grosimea scandurii. Sistemul permite chiar atasarea mai multor scanduri, ceea ce ajuta la crearea unor suprafete mai mari. Dupa incleiere, chituire si slefuirea plana a suprafetei de pictat lemnul se trateaza, daca vrem sa pictam in culori de ulei, cu aceeasi solutie din clei de oase cu care am vazut ca se prepara panza. Pe lemn se mai poate picta si in tempera sau guasa. In aceasta situatie liantul pentru culori este o pasta alba, numita caseina, rezultata din amestecul albusului de ou si branza dulce de vaca. Pictura pe lemn se foloseste in mod curent la crearea icoanelor, la altarele din bisericile crestine sau la paravanele care separa sectoare in interiorul unor locuinte de epoca. De asemenea a fost foarte apreciata in Renastere. Leonardo da Vinci a pictat pe lemn multe lucrari de dimensiuni mari, intre care Inchinarea magilor care masoara 246 / 243 cm.

Zidul. Pictura pe perete se poate practica in tempera, in culorile solubile in apa folosite la zugravit sau chiar in culori de ulei. Cea mai apreciata dintre picturile aplicate direct pe perete estefresca. Pentru aceasta zidul necesita o pregatire speciala. Peste stratul de mortar se tencuiesc 4 -5 straturi de var stins in care s-au amestecat calti de canepa tocat marunt. Suportul propriu-zis al picturii este pasta de var, iar caltii constituie armatura interioara a intregii tencuieli, asa cum reteaua din sarma de fier reprezinta armatura planseului de beton. Pe ultimul strat de tencuiala, usor intarit, dar neuscat, se deseneaza si se picteaza repede imaginea in culori ieftine de zugrav. Toata operatia dureaza o singura zi, asa incat pictorul de biserici e constrans sa-si imparta intreaga

suprafata a muncii in zeci de fragmente, nu mai mari de 2 metri patrati, atat cat sa poata termina un sector pana seara. Caci a doua zi, uscata, tencuiala nu mai ingaduie aderenta altor culori nici macar sub forma unor corecturi. Tempera nu este buna pentru fresca. Culorile solvente in apa ale zugravului intra in ultimul strat de var si se pietrifica prin uscare. Asa se explica de ce fresca poate dura mai multe secole, uneori chiar milenii, cum sunt cele din mormintele egiptene sau din palatele minoice. Tempera acopera suprafata pictata cu o pelicula care, uscata, se scutura in timp.

In cazul cand vrem sa pictam peretele in culori de ulei, pentru aderenta, se impune ca acesta sa fie mai intai zugravit cu patru straturi de huma, dintre care doar primul este in stare pura, iar celelalte trei sunt amestecuri de huma si ulei de in fiert. Cantitatea de ulei creste progresiv pentru fiecare strat in urmatoarea proportie: 20%, 40% si 60%. Preparat in felul acesta, orice perete, dupa uscare, poate fi pictat in culori de ulei fara ca acestea sa-si piarda calitatile in timp. Asa a pictat Gheorghe Tattarescu mai multe biserici in tara, iar Luchian una la Alexandria.

In context, vom aminti si de pictura executata pe peretii de piatra din grote sau chiar pe peretii unor versanti muntosi, in exterior. Aceste imagini, practicate in urma cu mii de ani, uneori chiar in epoci preistorice, erau grafiate prin incizie si pictate cu pigmenti naturali extrasi din minerale si plante. Amestecate cu uleiuri si grasimi, colorantii s-au putut conserva pana astazi.

 

TEHNICI DE LUCRU FOLOSITE IN AFARA ORELOR DE CLASA

 

          Tehnica modelajului

          In educatia artistica-plastica, modelajul ocupa un loc tot atat de important ca si pictura, muzica sau dansul. Prin modelaj, copilul percepe realitatea in mod tridimensional, sesizeaza pentru prima data volumul, dobandeste deprinderi practice, creatoare, productive. Pentru modelaj pot fi folosite diferite materiale ca: lut, argila,plastilina.

          Lutul. Un material care se utilizeaza pe scara larga in modelaj este lutul. Se poate procura sub forma de bulgari, placi sau praf. Bulgarii sau placile se piseaza marunt si se pregatesc in modul urmator:praful de lut se pune intr-un vas incapator si se toarna atata apa cat poate sa absoarba. Se lasa un timp, dupa care se framanta foarte bine pe o planseta de lemn, pana se obtine o pasta care nu se

lipeste de mana. Pasta trebuie sa fie elastica si foarte omogena. Obiectele modelate din lut pot fi arse sau smaltuite, in cuptoare ceramice, pentru a deveni mai rezistente. La obiectele din lut simplu trebuie sa se aiba in vedere ca in compozitie sa nu ramana basici de aer deoarece, in timpul arderii, din cauza caldurii, prin dilatarea aerului, modelajul se poate sparge. Pentru inlaturarea acestui inconvenient, se amesteca de la inceput lutul cu praf de samota. Dupa ce lutul a fost pregatit, se pastreaza pana la intrebuintare in carpe ude sau in folie de plastic, iar intreaga compozitie trebuie puse in vase acoperite cu capac. Copii pot lua parte la prepararea lutului ,turnand apa, framantandu-l.   

          Plastilina. Modelajul in plastilina este cel mai frecvent, deoarece aceasta isi pastreaza elasticitatea timp indelungat . se foloseste la modelarea lucrurilor marunte si a detaliilor. Plastilina isi pierde maleabilitatea la frig. Educatorul de arta va aseza plastilina langa o sursa de caldura, apoi o va framanta, o va fractiona si o va imparti copiilor.

          Copiilor trebuie sa l-i se formeze anumite deprinderi tehnice elementare de modelare, cum ar fi modelarea prin miscari translatorii, miscari circulare, aplatizare, apasare, etc.

          In procesul modelarii, fortele, tensiunile, presiunile care iau nastere sunt relatii dinamice. Datorita unor forte exterioare sau interioare, au loc compresii sau dilatari ale materialului, miscari, transformari ale formei . aceste forte dau nastere la tensiuni, materialul ia forma dorita de noi, forma nascuta din dorinta si imaginatia noastra.

          In primele lectii se pot modela bastonase din lut. Acestea se pot sectiona si combina prin lipire dand nastere la forme noi. De asemenea, se pot modela sfere de diferite dimensiuni. Pe masura ce copiii se familiarizeaza cu lutul, se pot modela: legume, fructe, animale, obiecte familiare, forme geometrice, etc. se pot face exercitii de modelare cu degetele, palmele, de rotunjire, alungire, impletire, etc.se initiaza elevii in tehnica reliefului cu ajutorul unei placute de lut.

          Prin tehnica modelajului, copiii construiesc ceea ce au perceput , au gandit si au imaginat, intr-o noua dimensiune spatiala. Ei observa forme din natura, apoi extrag ceea ce este caracteristic si expresiv, simtind frumosul si producandu-l in lucrarile lor. Este foarte important ca copiii sa fie indrumati individual prin sugestii si sfaturi (fara a interveni direct in creatia lor).

          Modelajul contribuie in mare masura la formarea gandirii spatiale.

          Tehnica "batikului" sau monotipiei

          In cadrul acestei tehnici sunt preferabile temele de iarna din cauza efectelor plastice dintre petele albe si fondul colorat. Apoi se cere copiilor ca mai intai sa execute cu pensula mai multe schite ale compozitiei. In executia compozitiei este bine sa se evite petele compacte si sa se foloseasca mai mult liniile, punctele, etc. astfel educatorul va explica copiilor ca pe hartia curata, alba, trebuie sa se execute desenul direct cu pensula inmuiata in clei incolor. Atunci cand se constata ca unii copii nu au curajul sa inceapa desenul cu pensula, li se va permite totusi sa traseze foarte subtire cu creionul liniile cele mai generale, cand desenul este gata, se lasa sa se usuce complet, pana la lectia urmatoare. Alti copii acopera intreaga suprafata a hartiei cu alta culoare. Acoperirea se face intr-o singura directie. Cand si tusul sau culoarea sau uscat complet se aseaza hartia pe un carton si se spala cu atentie intregul desen la robinet folosindu-se o pensula moale sau o bucata de vata. Acest moment este cel mai fericit pentru copii, caci atunci ei vad cum de pe hartia inchis colorata apare, pe masura ce tusul se spala desenul alb de un efect plastic deosebit.

          Cand se urmareste ca desenul sa apara diferit colorat, si nu numai alb, se coloreaza mai intai desenul cu diferite tusuri colorate si apoi se acopera cu clei toate  petele colorate. Dupa ce desenul s-a uscat bine se acopera totul cu tus negru sau colorat diferit de celelalte culori care au fost folosite. Aceasta tehnica reprezinta si unele efecte surpriza mai ales acolo unde tusul a patruns prin crapaturile cleiului.

         Tehnica linoritului sau linotipiei este o tehnica mai greoaie care necesita o anumita indemanare si rabdare

          Tehnica mozaicului

   Exista mai multe  modalitati de executare a acestei tehnici, dar mijlocul cel mai usor   este acela ca ei, mai intai, sa pregateasca liantul. Se dizolva clei intr-un vas si apoi se presara nisip fin mestecandu-se pana se obtine o masa destul de uniforma si de densa.

          Elevii trebuie sa aiba pregatit de mai inainte urmatorul material: o placuta de lemn sau carton si cateva cutii cu placute , mici de ceramica sau cioburi mici, asortate dupa culoare si material. Pe o hartie alaturata de marimea placutei de lemn elevii alcatuiesc compoziti din alaturarea micilor placute sau cioburi alegandu-le pe cele mai potrivite din punct de vedere al materialului(sticla, portelan, pietricele, etc.) cat si al culorilor. Dupa terminarea compozitiei se intinde pe placuta de lemn(carton) un strat gros de 1 /2 cm din preparatul cu clei si nisip pe care se transpun pe rand micile cioburi, fiecare la locul corespunzator, apasandu-la pentru a le fixa bine in preparatul moale si a nu ramane le suprafata. Astfel mozaicul apare treptat pe masura ce cioburile din compozitia realizata pe hartie au fost transpuse. Aceasta tehnica, de mare efect plastic, are calitatii

educative prin munca in comun ce o desfasoara elevii atat pentru colectarea materialului necesar, cat si prin emulatia muncii in timpul realizarii lucrarilor.

         

CONCLUZII

       "Spiritul copiilor nu este un vas pe care avem sa-l umplem,ci este o vatra pe care trebuie sa o incalzim"              

                                                                     O. Greard

          Scopul acestei lucrari este de a asigura copiilor din invatamantul scolar o intelegere activa a limbajului artistico-plastic, a formelor de comunicare si expresie plastica, tinand cont de cerintele actuale ale creatiei plastice si ale teoriei artelor plastice, incat la sfarsitul acestui ciclu de instruire, un copil sa poata face diferenta intre elementele de limbaj plastic, sa exerseze liber, sa puna in practica toate procedeele, metodele si tehnicile de lucru, demonstrand astfel abilitate, capacitati creative, perfectionarea cognitiva in artele plastice.

  Limbajul artistic-plastic este un limbaj metaforic, ce introduce valori in viata spirituala a elevilor si le dezvolta entuziasmul pentru cultura artistica, dar este totodata si un sistem de relatii stabilite conventional intre anumite semne. Elementele plastice: punctul, linia, forma plana, volumul, culoarea, devin semne de limbaj plastic numai in perspectiva unei semnificatii si atunci cand sunt structurate expresiv. Relatiile dintre semnele plastice prin limbajul lor specific definesc expresivitatea compozitiei.

Tot ce ne inconjoara are o forma. Culoarea si forma reprezinta principalele mijloace de expresie si de comunicare artistica. Ele formeaza un tot unitar desi sunt relativ solitare si constituie elemente comune ale tuturor obiectelor lumii materiale.

Ca semne si stimuli , culoarea si forma au nu numai o functie impresiva ci si o  functie expresiva. Culoarea determina efecte subiective in legatura cu specificitatea configuratiei si a semanticii fiecarui obiect; forma contribuie la transmiterea unor ganduri si stari psihologice atat in arta cat si in afara ei. Daca pete de culoare provoaca pe plan subiectiv, reactii afective, forma implica participarea intelectului.

Punctul si linia definesc forma si sunt elementele care fac obiectul studiului si exercitiului in invatamantul primar, sunt temelia intelegerii artei si completarea adusa problemelor de culoare.

Insusirea corecta a celor doua elemente ale limbajului plastic : linia si punctul, ajuta copiii in observarea mai rapida a punctului de plecare sau originea unei lucrari de arta. Cele doua elemente reprezinta intreaga viata a unei compozitii, sunt mijloace de dinamizare a vietii artistice a copilului, care din primii ani de viata nu stie sa creeze altceva decat linii si puncte. Prin linii si puncte copilul isi dezvolta capacitatea de a reda frumosul din natura si viata, iar pe de alta parte, dezvoltarea capacitatii de intelegere si analiza a unei lucrari.

          Educatia plastica nu constrange copilul, ci din contra il ajuta sa-si creeze un univers imaginativ, il ajuta sa se elibereze. Metodele si tehnicile abordate au menirea de a stimula interesul pentru activitate, de crea o stare afectiva favorabila desfasurarii activitatii, de a pregati miscarea care constituie baza unei deprinderi tehnice.

          Lucrarea a urmarit, prin temele abordate, intelegerea cat mai profunda si activa a limbajului plastic, a premiselor psihologige care stau la baza educatiei plastice, a metodelor clasice si metodelor euristice, a tehnicilor de lucru folosite in educatia plastica actuala,dar nu in ultimul rand importanta si scopul instructiv-educativ al artei plastice ca educatie sistematica in invatamantul prescolar.        

BIBLIOGRAFIE CONSULTATA

        Abate M. A. Desenul familiei, Editura Profex, Timisoara, 2003.

        Abraham A. Le dessin d'une personne - le test de Machover, EAP, Paris, 1977.

-                Achitei, Gh., Frumosul dincolo de arta, Ed. Meridiane,

        Bucuresti, 1988

        Agan Giulio C., Arta moderna, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1982;

        Avermaete R., Despre gust si culoare, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971;

        Barbulescu Didina,Ghica Katiusa-Nanu, Influenta imaginii din pictura in stimularea receptivitatiiestetice a copilului prescolar.Culegere metodica editata de Revista de pedagogie,1978

        Brion M. Arta abstracta, Editura Meridiane, Bucuresti, 1972;

        Bollenbach C. Desenul-pe scurt despre tehnici, Editura Meridiane, 1964;

        Berger, R., Descoperirea picturii, volumul I, Editura Meridiane, Bucuresti,1975;

        Cerghit Ioan,   Cercetarea pedagogica in sprijinul autoperfectionarii, Revista de pedagogie nr.12,1988

        Constantin Paul,  Arta 1900 in Romania, Editura Meridiane, 1972;

        "Curriculum pentru invatamantul prescolar", Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Bucuresti, 2008;

        Enescu Theodor Scrieri despre arta: Stefan Luchian si spiritul modern in pictura romaneasca, Editura Meridiane, Bucuresti, 2000;

        Filoteanu N., Marian, Doina, Desen artistic, Editura Didactica si Pedagogica, 1998;

        Hofmann, W., Fundamentele artei moderne, volumele I-II, Editura Meridiane, Bucuresti, 1977;

        Hasan Yvonne, Paul Klee si pictura moderna: studii despre textele teoretice Editura Meridiane, Bucuresti, 1999;

        Ilioaia, Maria, Metodica predarii desenului, clasele I-IV, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981;

        Klee Paul Teoria de la forma e de la figurazione, Editura Feltrineli, Roma.

        Lovinescu, A., V., Apostol, C., Gurau, V., Datcu, A., Desenul, modelajul si lucrul manual in gradinita pentru copii,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1965;

        Lhote A. Tratate despre peisaj si pictura, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969;

        Luquet G. Les Dessins enfantins, F. Alcan, Paris, 1927;

        Leonardo da Vinci Tratat despre pictura, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971;

        Muller Joseph Emile, Arta moderna, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964;

        Petrescu Ariton,  Desen-Manual pentru clasa a VIII-a,Bucuresti,1967

        Postelnicu C-tin Fundamente ale didacticii scolare, Editura Aramis, Bucuresti, 2002;

        Pavel, Victor, Ora de desen, Sugestii, Editura Muntenia, Constanta, 1994;

        Pop Traian,  Sistemul experimental de predare cu profesoti la clasele I-IV,EDP,Bucuresti,1968

        Radinschi C., Desen artistic, Editura Didactica si Pedagogica, 1980;

        Ressu C. Insemnari, Editura Meridiane, Bucuresti,1967;

        Radu Adrian, Educatia plastica la orice varsta,EdituraArs Docendia Universitatii din Bucuresti, 2008;

        Read H., Semnificatia artei, Editura Meridiane, Bucuresti, 1969;

        Susala Ion, Ovidiu Barbulescu, Dictionar de arta, Editura Sigma,Bucuresti,1993;

        Susala Ion, Gavrila,T, Caiet de arte plastice, Editura Coresi, Bucuresti, 1992;

        Susala Ion, Curs de desen, Editura Fundatiei "Romania de maine", Bucuresti 1996;

         Schiopu Ursula, Verza E. Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, 1995.

Copiii, darul cel mai de preţ al părinţilor. Mângâierea vieţii lor. Sprijin şi speranţă. Universul copilăriei, o lume aparte, cu totul deosebită. Aceiaşi copii, adevăraţi artişti, creatori ai primului album de artă al copiilor editat vreodată în ţară, cunoscut sub titlul de „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“. Coordonatorul proiectului, care a mobilizat forţa creatoare, expresivitatea plastică, originalitatea şi sensibilitatea a peste 20.000 de copii din capitală, este Maria Cosmina Dragomir, profesor de arte plastice, un om cu totul deosebit, la rândul său mamă a patru copii. Albumul, care încântă pe oricine la o simplă răsfoire, concentrează 1.000 de lucrări de artă, pictate sau desenate de către artişti cu vârsta cuprinsă între doi şi şapte ani. Selecţia muncii micuţilor s-a făcut în patru ani de activitate în grădiniţe din toate sectoarele capitalei, alături de profesori şi educatori colaboratori. Albumul se doreşte a fi o monografie a oraşului, cu toate aspectele lui, vizibile şi invizibile. O carte cu imagini şi poveşti despre Bucureşti.

Albumul „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“ a fost lansat la 14 decembrie 2007

Ideea albumului „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“ a pornit de la un vis al autoarei încă din facultate, devenit realitate prin harul creator al micuţilor preşcolari. Aceştia din urmă au fost supuşi unui test, născut din curiozitatea profesoarei de arte plastice Maria Cosmina Dragomir de a vedea de ce sunt capabili, ştiut fiind faptul că nimic din ceea ce este legat de imaginaţie şi originalitate nu le este străin. Rezultatul „experimentului“ desfăşurat în perioada 2003-2007, în grădiniţe aparţinând fiecărui sector al capitalei, a fost aşteptat cu nerăbdare cu atât mai mult cu cât artiştii selectaţi s-au încadrat în categoria de vârstă de la doi la şapte ani.

Mărturia unui vis împlinit

Înainte de a pune pe hârtie propriile creaţii, copiii au făcut o excursie în oraş, unde au observat realitatea oraşului prin ochii lor limpezi, neviciaţi. Educatorii şi profesorii colaboratori le-au prezentat micuţilor cele mai importante repere ale oraşului, printre care biserici, parcuri, muzee, străzi, diverse instituţii etc. După ce s-au familiarizat cu subiectele lucrărilor pe care aveau să le schiţeze mai târziu, copiii au fost împărţiţi pe grupe şi li s-a dat ca muncă independentă să portretizeze capitala, cu toate aspectele surprinse în excursie. În funcţie de imaginile născute de mina creionului sau de a celei de la carioca, ori de culoarea pastelată creată de mânuţele dibace, albumul a putut fi împărţit pe capitole: „Oamenii“, „Pomii“, „Vietăţile mărunte“, „Clădirile“, „Bisericile“, „Ferestrele“, „Păsările“, „Grădinile“, „Artiştii“, „Castelele“, „Poveştile“, „Prietenii“, „Timpul“, „Sărbătoarea“, „Sfinţii“, „Îngerii oraşului“.

În final, au fost selectate 1.000 de lucrări de artă pictate sau desenate de către artişti între doi şi şapte ani, concentrate în 300 de pagini color. Albumul se doreşte a fi o monografie a oraşului, cu toate aspectele lui, vizibile şi invizibile, ca urmare a unei munci de echipă de durată şi atent supravegheată.

„Albumul, un nou-născut în scutecele coperţilor“

„Vorbind cu micuţii mei, am încercat să ne gândim sub ce formă să prezentăm colecţia de lucrări. Lucrarea trebuia să fie o instalaţie artistică, adică un ansamblu care să aibă un mesaj. Cartea noastră este un manifest şi trebuia îmbrăcată într-un fel. Fiind monografia oraşului, am gândit acest album ca pe un bebeluş, pe care copilaşii îl găsesc, îl adoptă şi-l vindecă de toate traumele lui. Albumul e prezentat ca pe un copil nou-născut în scutecele coperţilor. Cărticica aceasta a fost lucrată în acelaşi timp de mami şi de bebeluşul Mina (n.r.: cel de-al patrulea copil al artistei), care se afla sub rochiţă la momentul respectiv. În condiţiile acelea, a fost un efort ieşit din comun, fizic şi psihic. Făceam drumuri lungi, cu laptopul în braţe, în metrou. Multă lume a spus că acest album a fost cel de-al cincilea be-beluş al meu“, mărturiseşte cu un entuziasm debordant Maria Dragomir. Şi continuă cu aceeaşi convingere cu care îşi susţine ideile legate de modul şi maniera în care trebuie lucrat cu micuţii preşcolari, subliniind necesitatea ca educatorul sau artistul plastic care veghează asupra copiilor să nu intervină cu nimic în operele acestora. Pedagogii trebuie să se mulţumească să-i antreneze, să le ofere teme, materiale, idei, iar orice îndreptare trebuie să se facă verbal, niciodată prin corectură fizică pe lucrare. „Mă minunez secundă de secundă de ce lucrează ei, acolo. Mi-am dat seama că nu eu am ce să-i învăţ pe ei, ci ei mă învaţă pe mine. De la ei am învăţat compoziţie, linie, cromatică, trăire, sensibilitate şi metaforă. E vorba de lucruri stricte care îţi folosesc ţie, ca artist. Înainte să mă apuc de această lucrare, eram doar un absolvent al Universităţii de Arte. Acum am învăţat de la ei, am prins aripi“, adaugă coordonatorul primului album de artă al copiilor, editat în ţară.

Cosmina şi îngerii

Autoarea a animat lucrările artiştilor pe care îi îndrăgeşte pe toţi, până la ultimul, fără discriminare, asemenea propriilor copii, cu poveşti inspirate din discuţiile cu aceştia, notate în agenda personală, de-a lungul timpului.

Artista este convinsă că, dacă oamenii mari le-ar acorda mai multă atenţie şi i-ar asculta cu mai mult interes, ar fi uimiţi de poeziile frumoase pe care le pot imagina copiii, „o adevărată teologie pură care iese din gura lor“. Costion Ionescu, cercetător la Muzeul Ţăranului Român, redă cel mai bine efortul „autoarei-mamă“, după cum frumos o înnobilează în prefaţa albumului, semnat de domnia sa: „Scrisul Cosminei reprezintă o proză poetică de cea mai bună

factură, cuceritoare. Poveştile ei vin de la ţară, de la bunici, şi ajung să cucerească oraşul (…) Lumea Cosminei este ca un codru de îngeri foşnind neîncetat. Cosmina trăieşte printre îngeri, înconjurată de ei, fie cei pogorâţi din cer, fie cei pe care îi credem noi a-i închipui mai apropiat pe aceia pe pământ, copiii (…) Ea este autoarea care se ascunde în claia acestei cărţi, o autoare-mamă, nu numai că a născut prunci, ci şi pentru că este în continuă stare de naştere. Cosmina dansează cu pruncii ei în braţe (…) Privind-o, nu avem de ce să ne îndoim că şi Maica Domnului făcea la fel cu Pruncul ei, că şi Dumnezeu face la fel cu fiecare din noi, când şi cât ne păstrăm condiţia de prunci ai Lui“.

„Copiii au cea mai mare concentraţie a harului divin“

Iniţiativa profesoarei nu s-a redus doar la editarea acestui album de artă al copiilor, ci şi la derularea Olimpiadei de arte plastice pentru copiii preşcolari, a cărei primă ediţie a debutat în acest an şi care se va desfăşura în fiecare an de acum înainte. Este o şansă care li se dă copiilor din toată ţara. Potrivit aprecierilor specialiştilor care au văzut albumul, cei mici pot fără comentariu să dea lecţii celor mai mari, şcolarilor, liceenilor şi chiar studenţilor de la Universitatea de Artă. Aceştia din urmă apreciază deja materialul editat ca pe o sursă originală de elaborare a unor proiecte pentru licenţă. În viziunea profesoarei de arte plastice, creaţiile copiilor se bucură de apreciere, tocmai pentru că în mod deosebit „copiii au cea mai mare concentraţie a harului divin. Ei nu copiază realitatea, ei au viziune. Este mai mult decât transpunerea realităţii într-o poză, aşa cum o facem noi, absolvenţii cu diplomă de artă plastice. Toţi copiii lumii se nasc cu dar creator.“

În aceeaşi ordine de idei, Maria Cosmina Dragomir ţine să aprecieze că „primul cerc de arte plastice, înfiinţat în oraş, a fost cel găzduit, începând cu anul 2003, de Universitatea Politehnică Bucureşti, cu acei copilaşi ai Paraclisului universitar „Sfântul Grigorie“ Palama, desfăşurat cu îndemnul şi sprijinul părinţilor duhovnici ai celor mici, pr. Marian Mihai şi pr. Maricel Popa.“

„Am încercat o vindecare, pe care am găsit-o în sufleţelele celor mici“

Dincolo de crezul profesiei care a animat-o pe tânăra profesoară în concretizarea propriului vis, se găseşte un motiv cu totul personal, împărtăşit chiar de domnia sa: „Am încercat o vindecare, o spălare printr-o cufundare în altă lume, pe care am găsit-o cu adevărat în

sufleţelele celor mici. Eu sunt cumva un om înfrânt de acest oraş destul de corupt, anost şi nervos. Eu m-am retras în lumea copiilor, ca să mă pot simţi o persoană întreagă.“

De asemenea, Cosmina Maria Dragomir speră ca munca artiştilor să fie dusă mai departe, să fie cunoscută şi să folosească copiilor din toată ţară, „pentru că ei sunt îngrădiţi foarte mult de metodele vechi. Acolo unde se spune că un copil nu este capabil să săvârşească o lucrare, trebuie să vedem cu ochi limpede ce pot ei, de fapt, să facă. Să avem răbdare. Mulţi pictori moderni ar dori să ajungă la unele dintre rafinamentele lucrărilor copiilor care au creat albumul“. Mai mult, lucrarea poate fi folosită în scop didactic de către educatori sau profesori.

Cei care doresc să achiziţioneze albumul „Oraşul înfiat - Oraşul înviat“ îl pot găsi la librăriile Dalles, Cărtureşti sau Sophia etc. Cu preţul de tipar însă, 60 RON, se poate achiziţiona de la Biserica rusă („Sfântul Nicolae“) sau din Politehnică, de la Biserica „Sfântul Grigorie Palama“. De asemenea, cei care doresc, pot face comenzi online pe adresa de e-mail: olimpiada_copiilor@yahoo.com.

 Dumnezeu şi lumea prin ochii copiilor

Lumea e frumoasă pentru că nu poate fi decât frumoasă, aşa cum a făcut-o Dumnezeu; dacă adesea o vedem astfel, urâţită adică, este pentru că tocmai ochiul nostru s-a îmbolnăvit, sau dacă o vedem numai urâtă, înseamnă că ochiul ce o priveşte s-a întunecat.

Cel puţin o dată în viaţă, cred, ne-am dorit să mai simţim, să mai trăim şi să mai vedem cu ochii copilului de odinioară, care a ajuns, în vreme, adult sau bătrân. Atunci când privim un copil ne înseninăm, împărtăşindu-ne din candoarea şi din nevinovăţia lui; când îl privim jucându-se sau modelând ceva parcă-i vedem lumea întreagă în mânuţele plăpânde, dar în care pulsează cel mai viguros viaţa; când îl vedem în genunchi, cu mânuţele înălţate în rugăciune şi cu ochii pironiţi la Pruncul Iisus şi la Maica Lui sfântă ce-L ţine cu dragoste în braţe, parcă ni se deschid cerurile şi ochii ni se umezesc şi apoi se curăţă în baia lacrimilor. Dacă ar fi să scrie şi copiii o „Filocalie“, aceasta ar fi o colecţie de imagini ale lui Dumnezeu văzut de ei, ale Maicii Domnului, sfinţilor şi ale lumii văzute de ei. Cred că tocmai o astfel de «Filocalie» ne pun în mână autorii acestui volum binecuvântat de Dumnezeu, pentru rugăciunile celor ce petrec în «cântul» sau în «tăcerea îngerilor». (pr. Vasile Gavrilă, Paraclisul universitar „Sfântul Nicolae“, Bucureşti)

 Primul album de artă al copiilor editat vreodată în ţară

Răsfoind paginile albumului, vom descoperi că această lucrare nu este dedicată doar celor mici, ci fiecăruia dintre noi, copii în adâncurile fiinţei noastre, atâta timp cât avem răgazul şi sinceritatea să recunoaştem şi să ne păstrăm astfel. Nici un cuvânt adresat din afară nu poate fi mai potrivit decât cel al autoarei, atinsă de aripile inspiraţiei creatoare a copiilor-îngeri.

„Primul album de artă al copiilor se doreşte a fi, la prima vedere, o monografie a oraşului. Dar, în acelaşi timp, este o ecografie, o geografie, o hagiografie şi o caligrafie a lui. Spiritual, e rezultatul unei coregrafii (balet al graţioaselor minţi curate), iar vizual, se concretizează într-un mare portret. O instalaţie de imagini, texte şi nevăzuta nădejde care vin să întregească, precum un mozaic, Chipul Cetăţii. Pentru că el, copilul, izbuteşte să oglindească în «lucrarea» lui şi oraşul din noi, nu doar pe cel din preajma noastră. El conservă şi parfumul, şi rotirea, şi foşnetul, şi mângâierea. Copilul dezvăluie chipul oraşului-organism, al oraşului-embrion din pântecele timpului. Cetatea noastră nu s-a născut de fapt, încă se divide. Data probabilă a naşterii, îmi şoptesc ei, este astăzi... acum, când domniile voastre l-aţi primit în scutecele coperţilor şi îl cercetaţi...

Nu uita să cauţi în fiecare fereastră colorată şi deschisă larg în aceste pagini… viul din toate. Nu uita, când vei răsfoi, să cauţi ochii. Ochii acestui viu. Dacă reuşeşti să priveşti măcar în treacăt OCHII, miile de ochi pictaţi de către prunci (cei ai lor, cei ai mamei, cei ai norilor, ai soarelui, ai pomilor, ai cailor, ai păsărilor, ai îngerilor), te vei întoarce din această călătorie cu un dar însemnat. Vei afla «ceea ce este mai de preţ». Miracolul spuselor lor e fierbinte şi te cutremură. Nu trebuie decât colindat cu privirea.

Copiii oraşului meu sunt primii pe care i-am întâlnit şi care să fi reuşit să dea viaţă siluetei cărţii-lupă, a cărţii-binoclu, a cărţii-pasăre şi a cărţii-arcă în acelaşi timp“. (Maria Cosmina Dragomir)