Metode şi măsuri de contracarare a tehnicilor de pătrundere

prin efracţie

Necesitatea asigurării bunurilor şi a siguranţei locuinţelor a condus

la dezvoltarea sistemelor de asigurare prin care oamenii se pun la adăpost

împotriva răufăcătorilor.

O dată cu evoluţia tehnicii şi a nivelului de trai s-a dezvoltat o

adevărată industrie care, în funcţie de cerinţe, fabrică sisteme mecanice

de asigurare. Perfecţionarea efracţiilor şi a modurilor ingenioase de

anihilare a acestor sisteme a creat o adevărată competiţie între producători

şi infractori. În această competiţie intervine criminalistica care, prin rolul

său de elaborare şi folosire a mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice

în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor şi a altor fapte

antisociale.

Elaborarea de noi metode şi tehnici de protecţie mecanică a

înregistrat o evoluţie în timp. Cele mai rudimentare au fost încuietorile

simple, caracterizate prin acţionarea directă a cheii asupra zăvorului sau

lăcatelor cu şurub, încuietorile cu cilindru sau butuc pe ştifturi. Cele mai

evoluate sunt încuietorile speciale, care sunt destinate uşilor şi caselor de

bani, în special încuietori prevăzute cu cifru mecanic.

În funcţie de importanţa obiectivului asigurat şi a locului pe care

acesta este amplasat, au fost proiectate sisteme de asigurare pe diferite

clase de securitate, care oferă o rezistenţă în timp real la sisteme

frauduloase de o anumită agresivitate sau „inteligenţă”. Există, în acest

sens, clasificări internaţionale reglementate prin standarde, care

cataloghează sisteme de încuiere în funcţie de timpul de deschidere

(cheie, cod, combinaţie atc.).

Sistemele mecanice de asigurare pot fi deschise prin efracţie prin

utilizarea forţei, prin manipulare sau combinaţii ale acestor metode.

Procedee de deschidere prin utilizarea forţei. Măsuri de

contracarare

Atacul asupra tocului uşii

Reprezintă atacul direct, prin ruperea-distrugerea sistemelor

mecanice de asigurare sau a suportului acestora, prin utilizarea forţei

brute cu ajutorul a diverse scule şi dispozitive, fie scule de uz general

(ciocane, cleşti, leviere, şurubelniţe, etc.) fie scule special confecţionate.

Una dintre cele mai folosite metode de pătrundere prin utilizarea

forţei o constituie atacul asupra tocului uşii, prin folosirea unei prese

combinate, care, concomitent, îndepărtează de la nivelul încuietorilor

tocurile laterale şi împinge uşa în interior. Prin această flambare a tocului

se realizează scoaterea zăvoarelor încuietorilor din locaşurile acestora.

Atacul asupra cilindrului DIN (tip butuc îngropat)

Analizând statisticile pătrunderilor prin efracţie, s-a constatat că

cilindrul încuietoarelor este forţat prin ruperea corpului acestuia fie prin

extragerea rotitorului (fig.1.).

Ruperea corpului se realizează prin intermediul unei scule numită

„ruptor” (fig.2). Practic această sculă este un dispozitiv ce transmite

capătului vizibil al cilindrului un moment datorat unui braţ de pârghie, ce

este acţionat manual de către infractori.

Fig.1. cilindrul DIN

fig.2. „ruptorul”

Atacul asupra ramelor de la ferestre şi uşi de la balcon

Paradoxal, cu cât uşa de la intrare este mai bine protejată, cu atât

infractorii îndreaptă atenţia către alte căi de a pătrunde în imobil. Cele

mia vulnerabile căi o reprezintă tocăria ferestrelor şi a uşilor de la balcon.

De obicei folosesc, la pătrunderile prin efracţie, scule uzuale cum

ar fi levierele, şurubelniţele etc.

Se foloseşte o serie de sisteme auxiliare de încuietori.

Atacul unei uşi întredeschise

Deseori, infractorii abuzează de persoane bătrâne, cu handicap sau

copii, prin împingerea sau forţarea uşilor întredeschise. De aceea,

proiectanţii din industria de securitate au conceput o serie de dispozitive

sigure de deschidere limitată a uşilor, cum ar fi lanţurile şi dispozitivele

opritoare (fig.3.).

Fig.3. dispozitiv opritor

Atacul prin intermediul găurii vizorului

O metodă mai puţin utilizată, dar totuşi eficace, este deschidere uşii

prin acţionarea mânerului interior. Se ştie că, în cazul uşilor prevăzute la

exterior cu mânere trăgător sau rozete (cazul şildurilor de siguranţă), uşa

se poate deschide fie folosind cheia din exterior, fie din interior prin

acţionarea mânerului, aceasta dacă broasca nu a fost blocată prin

intermediul cilindrului. Acestea sunt situaţiile în care doar „tragem” uşa

după noi, atunci când părăsim încăperea pentru scurt timp, şi nu o

asigurăm şi cu cheia. În aceste situaţii, pătrunderea prin efracţie cea mia

rapidă este prin deteriorarea vizorului uşii şi folosirea unei unelte, special

confecţionată, care permite acţionara mânerului interior, în vederea

deschiderii uşii.