+ All Categories
Home > Documents > mentalitatea balcanică

mentalitatea balcanică

Date post: 27-Nov-2015
Category:
Upload: cristi-donici
View: 69 times
Download: 3 times
Share this document with a friend
34
Universitatea Al. I. Cuza Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Specializarea Marketing Politic și Comunicare Mentalitatea balcanică
Transcript

Universitatea Al. I. Cuza Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Marketing Politic și Comunicare

Mentalitatea balcanică

1. Conceptul de mentalitate balcanică

Conceptul de mentalitate balcanică a fost introdus de

către Jovan Cvijic în lucrarea sa de „geografie umană” din

1918, La Peninsule Balkanique. Pentru Maria Todorova, „a

vorbi cu insistență despre <<mentalitate balcanică>> înseamnă

o legendă neverificată istoric, care se poate transforma într-o

mitologie înșelătoare”.

Expresia „balcanizare” a apărut tot după primul război

mondial, prima folosire a termenului în New York Times

datează din 20 decembrie 1918. Sub titlul „Rathenau, Head of

Great Industry-Predicts the «Balkanization of Europe»"

(„Rathenau, directorul marii industrii, prezice «balcanizarea

Europei»"), ziarul a publicat un interviu cu faimosul director al

companiei Electrice Germane AEG (Allgemeine Elektrizitats-

Gesellschaft). Afirmaţia sa nu avea vreo semnificaţie concretă

pentru „balcanizare", exceptând ideea că numai o Germanie

puternică ar putea contrabalansa această eventualitate

îngrozitoare. În afară de această menţionare jurnalistică

timpurie din 1918, cuvântul „balcanizare" a intrat în

vocabularul politic după ce sistemul de tratate semnate după

Primul Război Mondial a pecetluit noile divizări ale Europei.

În lucrarea Balcanii și balcanismul, problema principală

cu care se confruntă autoarea Maria Todorova este cea a

amplasării termenului de balcanism în câmpul curentelor de

gândire sau de opinie, printre celelalte „-isme”, deci definirea

şi caracterizarea conceptului. O primă ipoteză este aceea că

„balcanismul nu reprezintă doar o subspecie a

orientalismului”1. Maria Todorova se poziţionează în faţa

lucrării lui Edward Said, Orientalism, şi trasează trăsăturile

Balcanilor în raport cu cele ale Orientului. Aşadar, urmărind să

dezvolte un fenomen similar, dar nu identic, cu orientalismul,

autoarea enunţă „concreteţea istorică şi geografică”,

„concreteţea neimaginativă”, „metaforele masculine”, „statutul

tranzitoriu” (din puncte de vedere geografic şi al dezvoltării) –

ale Balcanilor – în contrast cu „natura intangibilă”,

„exotismul”, „metaforele feminine”, statutul anti-occidental –

ale Orientului. Concluzia la care tinde să ajungă Maria

Todorova este aceea că Balcanii sunt „construiţi nu ca

alteritate, ci ca un sine incomplet”, un „ţap ispăşitor” sau „acea

parte necivilizată, întunecoasă, din interior” a Europei.2

Pentru occidentali, Balcanii reprezintă: „butoiul cu

pulbere al Europei”, mentalitatea occidentală asupra

balcanicilor este adesea reducţionistă şi clişeistică, întemeiată

1 Maria Todorova, Balcanii și balcanismul, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 22.

2 Ibidem, pp. 26-34.

pe dublete precum civilizaţie-barbarie, evoluţie-stagnare,

centru-periferie etc. Cetăţeanul european mediu percepe estul

Europei ca pe un teritoriu profund necivilizat fără vreo

contribuţie majoră la patrimoniul valorilor europene.

2. Trăsături ale mentalității balcanice

Regiunea în care trăim s-a distanțat de celelalte regiuni

pe măsură ce a început modernizarea. Semne clare ale unor

disparități apar încă din vremea Imperiului bizantin. „Este

evident că interesele divergente ale oamenilor puterii separă și

asmut pe unii împotriva celorlalți. Când Liutprand de Cremona

vine la Constantinopol în 968, divergențele au prins corp:

«grecii» sunt inconstanți, vicleni, mincinoși, ca Ulisse, iar

apusenii sunt onești, sinceri, oameni de cuvânt; în timp ce

bizantinii sunt efeminați și molatici, apusenii sunt viteji și

demni. În timp ce împăratul bizantin Nichifor râde de armura

greoaie a cavalerilor occidentali, Liutprand este iritat de

veșmintele lungi ale bizantinilor.”3

Marile cauze istorice care au modelat destinul

Peninsulei Balcanice au fost valurile repetate de invazii

începând din Antichitatea târzie, schimbările etnologice

profunde care le-au însoțit și formarea statelor medievale,

adesea încleștate unele cu altele în războaie ucigătoare. Dar

3 Alexandru Duțu, „Bizantini”, „Orientali”, „Balcanici”, p. 58.

cursul acestor procese istorice epocale a fost direcționat și în

cele din urmă modelat de trăsăturile geografice ale peninsulei.

De asemenea, influența marilor civilizații a fost asociată cu

dominația a trei mari imperii în Balcani: cel roman, cel bizantin

și cel otoman. Factorii geografici au determinat zonele de

civilizație care se întrepătrund și se întind dincolo de Balcani

până în Asia Mică și Europa Centrală. Aceste zone de

civilizație, aflate în continuă interacțiune una cu cealaltă, au

format substratul imediat al mentalităților în Balcani și au

furnizat limbajul și formele expresiei simbolice: zona cea mai

pregnantă a fost cea a civilizației bizantine, reprezentată în

primul rând de creștinătatea ortodoxă și de cultura greacă;

peste acest strat mai profund de civilizație și-au lăsat amprenta

influențele turcești și orientale legate de cucerirea otomană în

Balcani; în sfârșit, a existat o zonă de civilizație occidentală,

asociată vechilor tradiții ale stăpânirii romane și păstrată prin

prezența în arcul nord-vestic al Peninsulei Balcanice a

creștinismului latin. Aceste zone de civilizație s-au schimbat și

s-au întrepătruns mereu datorită celui mai important fenomen

social care a marcat experiența balcanică: migrațiile etnice, fie

ele impuse sau voluntare, care au antrenat într-o perpetuă

mișcare, de-a lungul secolelor, diverse populații, dând naștere,

în întreaga peninsulă și chiar dincolo de hotarele ei, unei

multitudini de etnii expatriate, strâns legate unele de altele.

Analizând locul în care se situează diferitele naţiuni

balcanice şi turcii în raport cu Balcanii şi cu Europa, Maria

Todorova conchide în felul următor: „Între toate naţiunile

balcanice, bulgarii împărtăşesc toate frustrările faptului de a fi

balcanic şi totuşi sunt singurii care îşi iau în serios

balcanitatea”4. Observaţiile subliniază trăsături ale

autodesemnării: homo balcanicus creat de balcanici nu face

parte din arhetipul etnic, ci din noua oligarhie, în toate cazurile

balcanice avem de-a face cu autostigmatizări, pe lângă „diferite

moduri de a ţine piept stigmatului”; balcanicii au conştiinţa

„punţii între culturi”; balcanicii sunt „înclinaţi să-şi

construiască orientalismele lor interne”.

Balcanismul a suferit un dinamic proces de

metamorfozare de-a lungul anilor, în funcţie de o multitudine

de factori. Aşadar, nu se poate vorbi de un balcanism etern, ci

de avataruri ale acestuia. „Balcanismul a devenit, în timp, un

substitut facil pentru descărcarea emoţională pe care o oferea

orientalismul, scutind Occidentul de acuzaţiile de rasism,

colonialism, eurocentrism şi intoleranţă creştină faţă de islam”.

Sunt identificate două mari interpretări ale moştenirii otomane,

cea privind impunerea otomanilor faţă de cei cuceriţi, şi cea

4 Maria Todorova, op. cit., pp. 92-97.

privind „simbioza complexă între tradiţiile turcă, islamică şi

bizantină/balcanică”5.

Într-un articol intitulat „Homo Balkanicus” Bogdan

Bogdanov evidențiază o serie de trăsături ale balcanicilor,

precum generozitatea (balcanică), indiferența afișată față de

bani și bunuri materiale, orgoliul și amorul propriu de moment,

clientelismul/nepotismul, bunul simț (balcanic, desigur),

realismul, orientarea spre latura practică a vieții, neîncrederea

în autorități.

Generozitatea balcanică este plină de tensiune, chiar

agresivă în anumite momente. Pe masă, în fața invitaților se

servesc multe feluri de mâncare, mult mai multe decât este

necesar. Oaspeții sunt, astfel, ghiftuiți, supra-alimentați. Se

ghicesc, în această generozitate, tensiunea penuriei din trecut,

sentimentul lipsurilor, orgoliul gazdei de a se arăta cheltuitoare

pentru ceilalți, fără, însă, a fi așa pentru ai săi. O manifestare

specifică a generozității orgolioase a balcanicilor este dorința

de a face cinste cu băutură. Chiar dacă este o trăsătură mai

generală a lumii slave, această dorință nu este nicăieri excesivă,

așa cum este ea în Europa de Sud-Est. Paharul de băutură oferit

este, întotdeauna, însoțit de discuții în contradictoriu.

Generozității orgolioase i se adaugă, într-o manieră complexă,

5 Maria Todorova, op. cit., p. 257.

indiferența afișată față de bani și bunuri materiale. Omul

balcanic este econom, muncitor, grijuliu şi foarte practic acasă.

Dar, odată ce se găsește în afara căminului său, el este

cheltuitor, are o comportare sărbătoarească și boemă, departe

de felul lui de a fi în realitate. Deşi, în această zonă a lumii

viața nu este tihnită și lumea nu este bogată, acest fapt nu îl

împiedică pe balcanic să împartă, cu ușurință și fără

discernământ, bacșișuri – pentru a se face remarcat, victimă a

orgoliului și amorului propriu de moment. La baza amorului

propriu balcanic se află individualismul, născut din

instabilitatea națională seculară și din ocupația străină. Singura

autoritate credibilă este individul, nu comunitatea. Preocuparea

majoră individuală este propriul cămin, cu diferitele lui

aspecte. La sat, casa poate să nici nu fie tencuită în exterior, în

timp ce, în oraș, se manifestă amorul propriu al imaginii

exterioare6.

«Spiritul local» și clientelismul/nepotismul sunt, în

egală măsură, expresia acestui individualism. Suspiciunea față

de puterea centrală și insistența cu care se favorizează rudele și

apropiații „locali”, sunt strâns legate și determină instabilitatea

comunității și a ierarhiei. Reprezentantul puterii nu se bucură

de respect; îi este comentată incompetența; pe seama sa circulă

6 Bogdan Bogdanov, Homo Balkanicus, p. 71.

anecdote menite să demonstreze că el nu se deosebește cu

nimic de ceilalți și că și-a obținut postul în urma unui simplu

concurs de împrejurări.

Popoarele balcanice sunt mici, iar circumstanțele

istorice complexe le-au ascuțit sentimentul patriotic și există

puține locuri în lume unde dragostea de țară este trăită atât de

intens. Patria se identifică pământului și cerului concrete,

munților și spațiului delimitat de mare. Patria nu este

reprezentată de compatrioții cu care omul balcanic nu s-ar duce

să conviețuiască pe alte meleaguri. Patria nu este comunitatea

simbolizată prin semne concrete și transmisibile. Patria este

pământul însuși.

O altă trăsătura reprezentativă pentru caracterul

balcanic este bunul simț. Firește, cel balcanic are propriile sale

particularități. Una dintre manifestările tipice ale bunului simț

este atitudinea sceptică față de putere. Zeflemeaua, glumele

care îl vizează pe cel într-o poziție ierarhică superioară, îl

coboară în ochii celorlalți și îl fac mai uman. Aspectul neplăcut

al bunului simț balcanic este intoleranța față de cei care sunt

diferiți, trăiesc altfel și față de cei care dispun de mijloace

materiale superioare.

Omul balcanic nu este nici habotnic, nici superstițios,

fiind gata să râdă de cei care exagerează în credința lor. Religia

nu este un mod de a privi lumea, ea este acel ceva în serviciul

tradiției, care o validează, asigurându-i continuitatea.

Balcanicul are o atitudine specifică față de profesiile

umane, pe baza criteriului „util/inutil”. Tradițional, sunt

apreciate profesiile de jurist și de istoric, ceea ce este mai greu

de înțeles. Ocupațiile literare sunt considerate hilare, iar

profesia de ziarist este privită ca inutilă. Ziaristul este văzut ca

un mincinos inutil, spre deosebire de jurist ale cărui minciuni

sunt profitabile. Atitudinea față de omul cultivat, cu studii, este

ambiguă: dacă studiile conduc la o viață îndestulată, atunci se

recomandă

îndrumarea copiilor în această direcție, dar dacă nu se discută

decât despre știință pură, atunci ea este considerată inutilă.

Omului balcanic nu îi plac activitățile neclare, abstracte:

matematicianul și filosoful nu sunt foarte apreciați.

Manifestările sale cele mai caracteristice sunt preocuparea

pentru viitorul apropiat și pentru menținerea instinctului

conservării, necesitatea de a anticipa greutățile pe care le

rezervă soarta, suspiciunea față de tot ceea ce este îndepărtat și

străin.

O altă trăsătură a balcanicului este grija exagerată față

de copii. În puține locuri din lume se întâlnesc copii înfofoliți

cu atât de multe haine. Părinții au tendința de a-și obliga copiii

să își termine studiile. Atașamentul exagerat între părinți și

copii crește dependența de apropiați și rude, reversul acestui

atașament fiind suspiciunea față de ceilalți.

Pentru individul obișnuit, amenințarea vine din partea

administrației și a statului pe care îi este greu să-l considere

apărător al propriilor lui interese. O calitate foarte apreciată

este aptitudinea de a anticipa și de a fi bine informat, în timp ce

opusul său, prostia, este acuzația pe care omul balcanic o aduce

celorlalți cel mai adesea – în glumă sau în serios. Bunul simț

oferă balcanicului și posibilitatea de a se descurca și de a nu se

supune unei ordini prostești și arbitrare.7

Sintagma homo balcanicus trimite, în majoritatea

cazurilor, la o serie de ideologii variate și nuanțate din

conviețuirea mai mult sau mai puțin pașnică a unor etnii

diverse ca origine (latină – românii, turcică – turcii și tătarii,

slavă – bulgarii și rușii, greacă – grecii și parțial albanezii,

semitică – evreii, indo-europeană - rromii), valori spiritule

diferite și uneori contradictorii provenind din patru mari religii:

creștinism în forma sa ortodoxă în cazul românilor, grecilor și

rușilor, catolică în cazul croaților, ungurilor și comunităților de

italieni din balcani, musulmană în cazul turcilor și tătarilor, și

în fine iudaică. Forțate să coexiste în același spațiu socio-

7 Bogdan Bogdanov, Homo Balkanicus, pp. 72-74.

cultural, în care fiecare dintre ele este într-o formă sau alta

minoritară, „comunitățile sunt astfel supuse unui proces de

autonegare convergentă și asimilatorie”.8

Mircea Muthu descrie spiritul levantin balcanic într-un

mod foarte sugestiv: „Moștenesc trândăveala din Orient, iar

gustul de viață ușoară din Occident; nu se grăbesc niciodată,

căci viața se grăbește; nu-i interesează ce le rezervă ziua de

mâine, căci va veni ce e sortit să vie, și totul depinde prea puțin

de ei; sunt alături numai la nevoie, de aceea nici nu le plac să

fie des împreună; nu prea se încred în nimeni, dar cel mai ușor

e să păcălești cu o vorbă frumoasă; nu arată ca niște eroi, dar

cel mai greu e să-i sperii cu amenințări; mult timp nu le pasă de

nimic, le e totuna ce se întâmplă în jurul lor, ca apoi dintr-o

dată să înceapă să-i intereseze totul, să răvășească și să întoarcă

totul cu susul în jos, pe urmă din nou cad în picoteală,

neplăcându-le să-și amintească nimic din ceea ce s-a întâmplat;

se tem de schimbări, căci adesea le-au adus nenorociri, și se

satură ușor de un om, chiar dacă le e binefăcător. Ciudată lume,

te bârfește dar ține la tine, te sărută pe obraz dar te urăște, își

bate joc de fapte nobile, dar nu le uită generații de-a rândul”.9

3. Influențe comuniste asupra mentalității românești8 Antonio Sandu, Oana Bradu, Romanian Mentality. From Homo

Balcanicus to Homo Europeaus, în Revista Românească pentru Educaţie Multidimensională, An 1, Nr. 1, August 2009, p. 6.

9 Mircea Muthu, Homo Balcanicus, în Revista Echinox, nr. 3, 2002.

O descriere foarte interesantă a psihologiei românilor o

face Constantin Rădulescu Motru. Românul pare, la o primă

vedere „Preocupat de ce vor zice alţii; uşurelnic când va trebui

să ia hotărâri sub influenţa mulţimii; religios şi naţionalist de

ochii altora, şi, în genere, totdeauna aţântit cu ochii după ce vor

face alţii, românul pare dar a trăi sufleteşte mai mult cu o

conştiinţă de grup, decât cu conştiinţa sa personală. În

conştiinţa grupului îşi găseşte dânsul pe de-a gata până şi cele

mai ieftine motive ale vieţii sale zilnice. Casa lui este plăcută

după obiceiul românesc şi nu după gustul său personal; masa

lui de asemeni; haina lui, de asemeni; până şi mormântul

părinţilor săi de asemeni. Românul nu caută să-şi apropie

natura externă cu gândul de a o transforma şi de a o diferenţia

după caracterul persoanei sale, persoana sa nu cere de la natură

diferenţieri speciale, ci ea se mulţumeşte cu acelea pe care le-a

dobândit obiceiul neamului[...]. Fixarea personalităţii sale,

românul nu o caută nici în timp, nici în spaţiu[...]. Românul

când a avut ceva de păstrat, l-a încredinţat lumii. El şi-a vărsat

focul inimii într-o lume tot ca a lui, şi a evitat totdeauna să stea

de vorbă cu sine însuşi, sau să-şi sape gândul pe piatră sau

metal. Lumea chemată să-i ştie gândul este lumea cu care el stă

de vorbă; lumea cu care el poate cânta, juca şi munci împreună;

este lumea vizibilă lui şi care îi absoarbe cu desăvârşire

individualitatea.” 10

La nivel de mentalitate, comunitatea românească este

tributară unei ideologii minoritare, asumându-și istoric statutul

de comunitate minoritară, deși nu din condiționare numerică, ci

datorită cadrului istorico-cultural. Comunitatea minoritară are

semnificația unei comunități care își auto-atribuie caracteristici

identitare minoritare, respectiv identifică strategii antiasimilare

și antimarginale. Comunitatea românească a fost considerată

istoric ca marginală din punct de vedere cultural (cultura în

cancelaria țărilor române se făcea fie în latină, fie în slavonă

sau în greacă), socio-politic și religios.

Conotațiile negative fac parte dintr-o stereotipizare a

termenului de balcanism, „creat și importat din Occident care a

fost complet asimilat”11 atât de mentalitatea vestică, cât și cea

sud-est europeană. Există cu siguranță atât un arhetip

comportamental balcanic, cât și unul specific fiecărei

comunități în parte, ce se regăsesc în spațiul atribuirilor

intersubiective pe de o parte și în cel al fenomenologiei

relațiilor interetnice pe de alt parte.

Mentalitatea românească similară celei balcanice din

care face parte, cu toate diferențele proprii, este specifică unui

10 Constantin Rădulescu Motru, Psihologia poporului român, Ed. Paideia, București, 1999, p. 41.

11 Maria Todorova, op. cit., p. 95.

„spațiu spiritual fără limite” complementar cu ceea ce Lucian

Blaga numea spațiul mioritic de succesiuni nesfârșite deal vale.

Sentimentul de sine românesc are un accent de dezlimitare.

Altă trăsătură a mentalității românești este, prezent şi ascuţit,

dar care alunecă de multe ori într-o băşcălie de prost gust.

Alte puncte de vedere descriu românii ca fiind persoane

foarte creative, spontane, superficiale şi flexibile, preferând să

rămână vagi în exprimare şi să evite rigoarea, precizia. Apar şi

paradoxuri de vârf profesional, care-i certifică pe români ca

unii dintre cei mai buni matematicieni şi softişti din lume.

Diferențele regionale de mentalitate îi prezintă pe

ardelenii ca fiind lenţi şi reci, pe moldovenii drept rapizi,

superficiali, calzi şi ospitalieri, pe cei din sud competitivi și

smecheri.

Ieșirea din comunism a fost un șoc psihologic puternic

pentru români și mentalitatea lor. Migraţia de la sat la oraş,

precum şi ideologizarea şi colectivizarea satului românesc au

dus la formarea masei. România a fost singura țară comunistă

în care regimul s-a prăbușit în mod brutal. Nicăieri, cetățenii

Europei nu aveau mai puține drepturi decât românii.

Evenimentele din decembrie 1989 i-au surprins nepregătiți pe

români, spre deosebire de celelalte țări ale blocului comunist în

care perestroika fusese aplicată într-o măsură sau alta.

Mentalitățile create de regimul comunist au îngreunat procesul

tranziției spre capitalism. „Omnipotența proprietății de stat

crease, de asemenea, mentalitatea nocivă pentru timpul prezent

că totul poate fi irosit fără grijă. Elogierea egalității între

oameni și cultivarea spiritului colectivist au stimulat ineficiența

muncii.”12 „Bunul colectiv” a anihilat simţul responsabilităţii

individuale. Noii lideri, foști membri ai Partidului Comunist

din eșalonul al doilea și-au demonstrat disprețul față de cei pe

care pretindeau a-i reprezenta, lucru care a dus la o amplificare

a neîncrederii populației în politicieni. Această lipsă a

încrederii, creează o apatie, un absenteism social generalizat,

duce la fragmentarea societății în straturi de spectatori pasivi,

incapabili de acţiune.

Lipsa bunurilor de larg consum din timpul regimului

Ceaușescu nu a putut cultiva sentimente de generozitate sau

altruism, în timp ce mecanismele criticii și autocriticii au

dezvoltat ura, rapacitatea, spiritul revanșard, amestecul în viața

intimă a semenilor, invidia, trădarea, prefăcătoria, ipocrizia.13

Românii au fost învățați să aștepte soluții economice prin

practici și decizii politice (nici astăzi, după aproape un sfert de

secol de la prăbușirea regimului Ceaușescu, nu este ceva ieșit

12 Lavinia Betea, Mentalități și remanențe comuniste, Ed. Nemira, București, 2005, p. 65.

13 Idem, p. 68.

din comun ca cineva să afirme lucruri de genul „statul trebuie

să îmi dea casă/serviciu/bani etc.”). Dificultățile economice din

anii ʼ90 explică succesul partidului naționalist România Mare

la alegerile din anul 2000.

În anii ʼ60 ideologia comunistă a adoptat naționalismul.

Valențele pozitive ale apartenenței la o națiune comunistă au

fost hiperbolizate. Istoria a fost rescrisă astfel încât partidul să

întruchipeze aspirațiile populare din epocile anterioare. A fost

cultivat un trecut mistificat. Mitul s-a substituit istoriei

obiective. România post-decembristă păstrează discursul istoric

comunist (cu limba sa de lemn) şi miturile promovate de acesta

(se remarcă tot mai puternica cristalizare a mitului

conspiraţiei).

Naţionalismul de stânga a promovat un dușman,

“ceilalţi” fiind occidentalii imperialişti şi fosta clasă socială

superioară. S-a creat o fobie, o stare permanentă de frică şi de

pericol fictiv, atât pentru individ, cât şi pentru siguranţa

statului, în lupta cu duşmanul comun individul a fost suprimat

iar libertatea individuală a fost suprimată pentru o libertate de

tip superior, una colectivă. După Revoluție românii au fost ușor

de manipulat, ei raliindu-se unor sloganuri de tipul „nu ne

vindem țara” ajungându-se până la evenimente tragice de tipul

mineriadelor orchestrate de Ion Iliescu.

Cu toate reacţiile de tip naţionalist, românii au trăit în

ultimele secole cu ochii îndreptaţi spre Europa, negându-şi

substratul balcanic, vizibil însă în folclor, în gastronomie, în

istorie. Românii au, istoric, aspiraţia de a se delimita de

balcanism, de influenţa rusă sau de cea orientală. În perioada

postcomunistă s-au căutat diferite modele, de la cel suedez

pană la cel românesc interbelic, iar odată cu aderarea ţării la

Uniunea Europeană, direcţia de dezvoltare este prefigurată în

tratatele europene. Clasa politică şi elitele intelectuale au un

discurs orientat către modernitate şi reformă, dar nu reuşesc să

coaguleze un proiect coerent de dezvoltare şi modernizare.

Lipsesc o organizare socială de tip modern, o guvernare

transparentă, o societate civilă puternică. Conotaţiile negative

asociate influenţelor balcanice în cultura şi mentalităţile

româneşti sunt puternice. Ele au fost identificate, cu alterarea

purităţii romane a neamului sau a latinităţii limbii române, cu

instabilitatea politică, în general cu o mentalitate retrogradă şi

neserioasă, marcată de o superficialitate a populaţiei.

Bibliografie

Betea, Lavinia, Mentalități și remanențe comuniste, Ed.

Nemira, București, 2005

Muthu, Mircea, Homo Balcanicus, în Revista Echinox,

nr. 3, 2002

Rădulescu Motru, Constantin, Psihologia poporului

român, Ed. Paideia, 1999

Sandu, Antonio, Bradu, Oana, Romanian Mentality.

From Homo Balcanicus to Homo Europeaus, în Revista

Românească pentru Educaţie Multidimensională, An 1, Nr. 1,

August 2009.

Todorova, Maria, Balcanii și balcanismul, Ed.

Humanitas, București, 2000.

Bogdanov, Bogdan, Homo Balkanicus

(http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/08/

mentalitati-balcani.pdf)

Duțu, Alexandru,„Bizantini”, „Orientali”,

„Balcanici”,

(http://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/08/mentalitati-


Recommended