1

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE DREPT

Medicina Legala

Suport de curs pentru Fac. de Drept

Conf. univ. dr. GC Curca UMF Carol Davila Bucuresti

2013

2

Au colaborat : Prof.Univ.Dr Valentin Iftenie

Conf. Dr. Valentin Gheorghiu

3

UNITATEA DE INVATARE 1 Cadrul procedural si metodologic al medicinii legale. Medicina legala are o tripla definire :

1.Definitia etimologica: Aplicarea cunostiintelor medicale la necesitatile implinirii actului de justitie

2. Definitia expertala: Stiinta medicala care urmareste in interesul legii si al justitiei sa

obiectiveze si să evalueze aspectele medical-biologice din spetele juridice sub forma unui suport stiintific cu caracter expertal probatoriu

3. Definitia procedurala: Medicina legala desfasoara o cercetare procedural necesara in

spetele juridice cu implicatii medicale precum si in cazurile medicale cu implicatii juridice.

Medicina nu este o stiinta exacta, pentru ca biologia sistemelor vii, biologia omului in particular nu este o stiinta exacta.

Viul cunoaste legitati biologice complexe aflate in interrelatie permanenta si asupra carora actioneaza multiple conditionalitati externe si/sau interne.

Daca juridic indepartand cauza dispar efectele, "sublata cauza tolitur efectum“, si astfel se poate determina cauza directa, un sistem biologic viu reactioneaza adesea diferit: chiar daca se indeparteaza cauza directa, sistemul biologic alterat si modificat prin actiunea cauzei directe continua sa prezinte manifestari de la cauza la effect (cause indirecte, contributoare) si a caror evolutie trebuie intrerupta iar sistemul echilibrat.

Vindecarea se obtine prin tratamentul etiologic adresat cauzei directe si eliminarii/indepartarii ori neutralizarii ei concomitent cu echilibrarea si sustinerea mai departe a sistemului biologic in care efectele cauzei au produs manifestari biologice.

Iata de ce exista o dificultate inerenta in anticiparea evolutiei cazurilor medicale (rationament inductiv) ori a recompune retrospectiv evolutia acestora (rationament abductiv).

Organismul uman prezinta specificitate, adaptabilitate si diversitate biologica

proprietati ce se situeaza la baza unicitatii fiintei umane atat din punct de vedere fizic cat si psihic.

EXEMPLU. Un caz de agresiune in strada urmata de talharie. El se poate prezenta medical biologic in cel putin doua variante : Victima este violent lovita in fata cu fractura piramidei nazale urmata de pierderea starii de constienta. La trezire constata furtul banilor si nasul zdrobit. Se prezinta la spital unde se redreseaza piramida nazala (se indreapta) si apoi i se pune un leucoplast pentru fixare (nasul nu se poate pune in gips). Victima este violent si multiplu lovita in fata, cap, abdomen si membrele superioare; prezinta: fractura piramida nazala, tumefactii pleoape superioare bilateral, plagi ale arcadei sprencenoase bilateral, plagi labiale (buza superioara), entorsa scapulo-humerala. Are loc in prima saptamana de la agresiune prima infatisare in sala de judecata.

4

In prima varianta aveti de vazut in sala o victima imbracata in costum avand un leucoplast de-a latul piramidei nazale lung de circa 4 cm si lat de circa 1 cm. Aparent nu are nici o alta vatamare.

In a doua varianta o victima imbracata in camasa cu bratul superior drept in esarfa (entorsa umarului), nasul tumefiat, tumefiata si la nivelul fetei cu deformarea tesuturilor si modificarea trasaturilor apta de a nu mai fi recunoscuta, tumefierea ambilor ochi care abia se mai deschid, buzele umflate.

Numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM va depinde de vindecarea leziunii celei mai grave care in ambele cazuri este fractura de piramida nazala circa 12-14 zile de ingrijire medicala daca nu survin complicatii (infectie, hemoragie, etc.). Infractiunea a fost aceeasi iar pericolul ei social identic. Aparenta celor doua victime este insa complet diferita : desi ambele au fost vatamate in mod real diferenta de evolutie clinica cat si de cumul lezional este net diferita. Intrucat in ambele cazuri in perioada cat leziunea cea mai grava este vindecata, toate leziunile sunt vindecate, rezulta ca primesc acelasi numar de zile de ingrijire medicala: Judecatorul se considera frustrat in a situa corect gravitatea faptei penale intrucat simte nevoia unei diferentieri iar aprecierea gravitatii leziunilor traumatice de catre medicina legala nu ofera o baza obiectiva. Circumstantierea va fi realizata pe alte criterii juridice (recunoasterea faptei, comportamentul faptic si postfaptic, etc.) .

In orice examinare medico-legala se verifica aparentele / probabilitatile /

posibilitatile si, in masura posibilului, se inlocuiesc cu certitudini printr-un demers obiectiv bazat pe o argumentatie obiectiv-stiintifica predominant abductiva (medical legist are regula, are concluziile si cauta prezumptiile).

“Informatia nu poate fi eronata ci doar interpretarea ei” (P. Kirk).

Medicul legist trebuie sa-si formuleze concluziile expertizei cu obiectivitate si in

deplina impartialitate fata de partile implicate. Obiectivitatea este asigurata prin respectarea principiului metodologiei unitare, a nerestrictionarii accesului la informatie. Domenii de activitate ale medicinii legale

a) Autopsie medico-legala b) Examinari medico-legale a leziunilor traumatice, aprecierea capacitatii de munca

sau a starii de sanatate având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumită activitate sau profesie

c) Expertiza medico-legala psihiatrica d) Expertiza medico-legala in sfera genitala: viol, probarea virginitatii, stabilirea

sexului si a varstei biologice e) Examinari complementare medico-legale de toxicologie, serologie, histopatologie,

tanatochimie, imunologie, bacteriologie f) Serologia medico-legala (filiatie) si genetica medico-legala (profilul ADN). g) Cercetare criminalistica si judiciara (“forensic research”): sperma, fir de par, singe,

explozibili, urme, impuscare h) Antropologie medico-legala si odontostomatologie medico-legala i) Verificarea autenticitatii si a corectitudinii intocmirii actelor medicale j) Bioetica si deontologia medicala

5

k) Invatamint medical l) Cercetare stiintifica

Legislatie cu specificitate medico-legala Activitatea de medicină legală din România se desfăşoară în conformitate cu prevederile stipulate în următoarele acte normative:

-Legea nr. 459/2001 (publicată în M.O. al României, Partea I, nr.418/27.07.2001) prin care a fost aprobată O.G. nr. 1/2000 (publicată în M.O. al României Partea I, nr. 22/21.01.2000) privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală. -Legea nr. 271/2003 (publicată în M.O. al României, Partea I nr.616/07.07.2004) prin care a fost aprobată O.G. nr. 57/2001 (publicată în M.O. al României, Partea I nr. 531/31.08.2001) pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 1/2000; -Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală (publicat în M.O. al României, Partea I nr. 459/19.09.2000) aprobat prin H.G. nr. 774/2000 şi modificat prin H.G. nr. 1204/2002. -Normele procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale (publicate în M.O. al României, Partea I, nr. 459/19.09.2000) aprobate prin ordinul comun al Ministerului Justiţiei (nr. 1134/C/25.05.2000) şi al Ministerului Sănătăţii (nr. 2554/04.04.2000).

-Extras din Legea 459/2001 (http://www.legmed.ro/doc/legislatie-ml.pdf)

6

7

8

Principiile activitatii medico-legale

a) Principiul metodologiei unitare b) Principiul nerestrictionarii accesului expertului la informatia medicala c) Principiul contradictorialitatii cu mecanisme de verificare a actelor medico-legale

in reteaua nationala de medicina legala

Principiul metodologiei unitare Metodologia efectuarii constatarilor si expertizelor si normativele de evaluare

medico-legala sint unice pe tara si sint elaborate, revizuite si reactualizate de Consiliul Superior de Medicina Legala si aprobate de Ministerul Sanatatii

Implementarea sistemului de management al calitatii SR EN ISO 9001: 2001 / ELOT EN ISO 9001:2000 in sistemul medico-legal a fost inititata de catre INML Mina Minovici incepand cu anul 2008. De atunci a fost urmata de catre multe alte institutii precum:

IML IASI SJML COVASNA IML TIMISOARA SJML CALARASI SJML IALOMITA SJML ARAD SJML BUZAU SJML CONSTANTA si altele in curs de certificare In toate aceste institutii (si in altele care vor urma) se

folosesc aceleasi proceduri, aceleasi tipuri de formulare,

9

aceleasi metode si mijloace, ceea ce permite desfasurarea unei activitati coordonate, superpozabile, apta de autocontrol si de verificare a calitatii lucrarilor.

Pe principiul teritorialitatii, toate celelalte servicii medico-legale care inca nu au implementat ISO 9001 sunt coordonate metodologic si profesional de catre institutele medico-legale si metodologic de catre Consiliu Superior de Medicina Legala astfel incat dincolo de implementarea normelor ISO reglementarea activitatii este comuna pendinte de legislatia in vigoare, unica. Normele ISO stabilesc stabilesc insa existenta si respectarea procedurilor, a autocontrolului sistemului din acea unitate (ex. modificarea metodelor se face numai prin modificarea procedurilor), posibilitatea verificarii calitatii si a masurii in care gradul de satisfactie al clientului este respectat (in acest caz sistemul juridic si persoana) si ridica o stacheta a profesionalismului pe care prin recertificare institutia o ridica in fiecare an sau cel putin o pastreaza.

Sistemul normelor de calitate permite de asemenea: • Alinierea la standardele europene in domeniu (in folosul direct al acuratetei actului

de justitie) • Armonizarea activitatii institutiilor din sistemul medico-legal romanesc • Cresterea eficientei • Cresterea obiectivitatii si preciziei evaluarilor medico-legale si diminuarea riscului

de eroare • Alinierea la standardele de management al calitatii in interiorul tarii in raport cu

alte diferite institutii ale statului (ex: Institutul National de Criminalistica este acreditat SR EN ISO / CEI 17025 din 2005 cu certificat de acreditare ca laborator de incercari incepand cu 2007)

Principiul nerestrictionarii accesului expertului la informatia medicala Ori de cite ori medicul legist considera necesar (in scopul efectuarii unei

constatari/expertize) sa ia cunostinta de documente medicale/medico-legale aflate la dosar (certificate, buletine de analiza, radiografii, etc), s-au neaflate la dosar, el are dreptul sa solicite, potrivit dispozitiilor legale, organelor care au cerut constatarea ori expertiza sa-i puna la dispozitie aceste documente.

Ori de cite ori medicul legist considera ca pentru efectuarea expertizei solicitate in scopul elucidarii tuturor aspectelor medicale ale cazului, este nevoie de examinarea persoanei sau de efectuarea unor investigatii medicale de specialitate acesteia, el are dreptul sa ceara, potrivit dispozitiilor legale, organelor care au cerut constatarea ori expertiza sa dispuna realizarea acestor solicitari. Daca pentru stabilirea diagnosticului este nevoie de o observatie medicala pe un timp mai indelungat, medicul legist are dreptul sa ceara ca persoana in cauza sa fie internata in spital.

Expertiza medico-legala pe baza de documente medicale si/sau medico-legale este o exceptie, spre exemplu in situatia in persoana s-a vindecat ori nu poate fi examinata, ori nu doreste sa fie examinata ori a decedat.

Institutiile de medicina legala au dreptul sa refuze efectuarea unei constatari/expertize daca nu i se pun la dispozitie informatii medicale suficiente, acces la dosar, consultul nemijlocit al persoanei.

10

Principiul contradictorialitatii

Principiul contradictorialitatii se realizeaza prin urmatoarele cai: In expertizele pe persoana, conducatorul unitatii de medicina legala poate institui

comisii de expertiza, ori de cite ori socoteste necesar. Se instituie comisii de expertiza in mod obligatoriu, cand legea prevede expres

aceasta, precum si atunci cind obiectul expertizei il constituie: constatarea starii psihice a unei persoane privind stabilirearesponsabilitatii penale sau a responsabilitatii civile;

constatarea starilor morbide care sint urmarea unor fapte medicale ilicite, a unor deficiente sau a nerespectarii normelor tehnice medicale;

investigarea filiatiei;

expertiza capacitatii de munca

expertiza pentru evaluarea starii de sanatate avind ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumita activitate (aptitudinea de a conduce autovehicole, aparate de zbor, de port arma etc).

Din comisiile de expertiza, in asemenea cazuri, vor putea face parte, cand comisia considera necesar, medici si alti specialisti in domeniile ce intereseaza fiecare caz in parte.

Expertii care intra in alcatuirea comisiei, pot fi de acord cu concluziile raportului elaborat de expertul oficial sau pot formula opinii separate. In situatia cind exista opinii diferite intre expertii oficiali si expertul ales de parte, se impune solicitarea avizului Comisiei de Avizare si Control

In orice fel de expertize, indiferent de materia lor (penale, civile, dreptul muncii, dreptul familiei), pe linga medicul/medicii legisti desemnati de conducerea Institutelor de Medicina Legala si a Serviciilor de medicina legala sa efectueze expertiza, poate participa un expert desemnat de instanta la cererea partilor, in limitele listei de experti stabilita si aprobata in prealabil, de catre Consiliul Superior de Medicina Legala.

Expertii numiti de instanta la cererea partilor pot asista la lucrari, pot lucra in paralel sau in comun cu expertii oficiali, pot fi de acord cu concluziile raportului elaborat de expertul oficial sau pot formula opinii separate. Expertii numiti de instanta la cererea partilor nu pot delega atributiile lor, nu pot depasi termenul acordat de instanta pentru efectuarea expertizei. Plata expertilor se face sub forma de onorariu care se achita direct acestora pe baza documentelor justificative.

In situatia cind exista opinii diferite intre expertii oficiali si expertul ales de parte, se impune solicitarea avizului Comisiei de Avizare si Control.

Nu se poate solicita participarea unor experti ai partilor la elaborarea avizelor Comisiilor de Avizare sau a Comisiei Superioare Medico-Legale

Mecanisme de verificare a actelor medico-legale in reteaua nationala de

medicina legala Mecanismele care permit autoverificarea calitatii si obiectivitatii actelor medico-

legal se bazeaza pe:

11

i. Principiul prevenirii redundantei opiniilor a. Un medic legist care a eliberat unei persoane un certificat medico-legal, nu

mai poate participa la redactarea unui raport de expertiza sau de noua expertiza medico-legala in acelasi caz. In acest gen de situatie sau in alte cazuri de incompatibilitate expertala, precum si ori de cite ori medicul legist este impiedicat, din alte motive justificate, sa efectueze lucrarea ce i s-a solicitat, el este obligat sa comunica indata aceasta, in scris, organului medico-legal competent pentru a desemna un alt medic legist aratind si motivele incompatibilitatii.

b. Dupa efectuarea unei constatari se poate solicita o expertiza medico-legala unei persoane: indiferent daca prima expertiza a fost efectuata la cererea persoanei sau la cererea organelor de drept, urmatoarea etapa de verificare o poate constitui fie solicitarea avizarii de catre Comisia de Avizare si Control a actelor medico-legale fie o noua expertiza medico-legala, efectuata in cadrul unei comisii

ii. Principiul competentei teritoriale a) Functioneaza conform prevederilor regulamentului de aplicare a

dispozitiilor Ordonantei Nr. 1/2000, privind Organizarea activitati si functionarea institutiilor de medicina legala

b) Medicul legist are dreptul sa-si decline competenta teritoriala si sa indrume spre institutia de care apartine territorial

iii. Principiul ierarhizarii competentei profesionale si stiintifice a) Medicii rezidenti nu au calitatea juridica sa semneze acte medico-legale. b) Noua expertiza se efectueaza de o comisie de medici legisti, indiferent

daca prima expertiza a fost efectuata de un singur medic legist sau de mai multi. Comisia are in compunerea ei cel putin 2 membri cu un grad profesional egal sau superior medicului sau medicilor legisti care au efectuat expertiza anterioara, iar la grade profesionale egale se vor utiliza grade didactice superioare. Gradele profesionale, in ordinea crescatoare sint: medic specialist, medic primar, medic primar doctor in medicina. Gradele didactice, in ordinea crescatoare sint: preparator universitar, asistent universitar, sef de lucrari, conferentiar universitar, profesor universitar.

c) Medicul legist are dreptul sa-si decline competenta si sa indrume spre institutia ierarhic superioara

iv. Principiul instantelor de verificare a) Verificarea unei constatari sau expertize medico-legale realizeaza prin: b) Medicul legist sef al Serviciilor de Medicina Legala Judetene, Medicii sefi

de compartiment sau sectie din Institutele de Medicina Legala verifica nivelul stiintific si calitatea expertizelor si constatarilor medico-legale

12

efectuate de medicii legisti din subordine, putind recomanda, daca socoteste necesar, refacerea lor totala sau partiala sau verificarea acestora de catre Comisia de Avizare si Control;

c) Noua Expertiza Medico-Legala d) Comisia de Avizare si Control a actelor medico-legale si e) Comisia Superioara Medico-Legala

Aspecte legale privind actele medico-legale (extras din legea privind ”organizarea

activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala”cu modificarile aduse de “legea

nr 459/2001; og 57/2001; legea 271/2004“) SECTIUNEA 2

Actele medico-legale Art. 9

1) Actele medico-legale sunt raportul de expertiza, raportul de constatare, certificatul, buletinul de analiza

si avizul.

2) În sensul prezentelor norme:

a) prin raport de expertiza medico-legala se întelege actul întocmit de un expert la solicitarea organului de

urmarire penala sau a instantei de judecata si care cuprinde datele privind expertiza efectuata.

Expertiza medico-legala se efectueaza în situatiile prevazute la Art. 116 si 117 din Codul de

procedura penala, precum si la Art. 201 din Codul de procedura civila;

b) prin raport de constatare medico-legala se întelege actul întocmit de medicul legist la solicitarea

organului de urmarire penala sau a instantei de judecata si care cuprinde date privind constatarea

efectuata. Constatarea medico-legala se efectueaza în situatiile prevazute la Art. 112 si 114 din

Codul de procedura penala;

c) prin certificat medico-legal se întelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate

si care cuprinde date privind examinarea medico-legala;

d) prin buletin de analiza se întelege actul întocmit de specialistii institutiilor de medicina legala sau de

persoanele competente din cadrul institutiilor de medicina legala, la cererea persoanelor interesate,

si care cuprinde date privind examenul complementar;

e) prin aviz medico-legal se întelege actul întocmit de Comisia superioara medico-legala, precum si de

comisiile de avizare si control al actelor medico-legale, la solicitarea organelor judiciare, prin care

se aproba continutul si concluziile actelor medico-legale si se recomanda efectuarea unor noi

expertize sau se formuleaza concluzii proprii.

Art. 10 - 1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnata are urmatoarele

obligatii: a) sa ia în considerare certificatele, referatele medicale si fisele de observatie clinica

emise de unitati sanitare ale Ministerului Sanatatii si Familiei sau acreditate de acesta; b) sa

verifice daca documentele mentionate la lit. a) prezinta urmatoarele elemente de siguranta: numar

de înregistrare, stampila unitatii sanitare, semnatura si parafa medicului, care trebuie sa

mentioneze specialitatea si codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, mentiunea “conform cu

originalul”, atestata de medicul responsabil.

2) Medicul legist nu poate lua în considerare informatii cuprinse în alte tipuri de înscrisuri

medicale decât cele prevazute la alin 1), cum ar fi bilete de trimitere, retete, consulturi înscrise pe

retete, concedii medicale, bilete de externare.

Art. 11 – 1) Raportul de expertiza sau de constatare medico-legala cuprinde antetul, stampila si numarul de

înregistrare al institutiei de medicina legala în care a fost efectuata si se înregistreaza în registrul

de evidenta.

2) Copiile de pe raportul de expertiza sau de constatare medico-legala se arhiveaza pe o perioada

nedeterminata.

3) Raportul de expertiza sau de constatare medico-legala, precum si certificatul medico-legal se

semneaza de toti cei care au participat la întocmirea lui. Opiniile divergente se consemneaza în

cuprinsul raportului sau al certificatului medico-legal, separat si motivat.

13

4) În cazul în care evolutia leziunilor mentionate la prima expertiza apar date medicale noi,

complicatii sau sechele, actele medico-legale se pot completa sau modifica numai de catre medicul

legist care a efectuat prima expertiza.

Aspecte legale privind imprejurarile de efectuare a autopsiei medico-legale (extras

din legea privind ”organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala”cu

modificarile aduse de “legea nr 459/2001; og 57/2001; legea 271/2004“)

SECTIUNEA 5 Constatarea si expertiza medico-legala pe cadavre

Art.34 1) Constatarea si expertiza medico-legala pe cadavru implica:

a) examinari la locul unde s-a gasit cadavrul sau în alte locuri, pentru constatarea indiciilor privind cauza mortii si

circumstantele ei;

b) examinarea exterioara a cadavrului si autopsia, inclusiv exhumarea, dupa caz;

c) examinari complementare de laborator, cum ar fi cele histopatologice, bacteriologice, toxicologice, hematologice,

serologice, biocriminalistice.

2) Autopsia medico-legala a cadavrului se efectueaza la solicitarea organelor judiciare, numai de catre medicul

legist, fiind obligatorie în urmatoarele cazuri:

1. moarte violenta, chiar si atunci când exista o anumita perioada între evenimentele cauzale si deces;

2. cauza mortii nu este cunoscuta;

3. cauza mortii este suspecta.

Un deces este considerat moarte suspecta în urmatoarele situatii:

a) moarte subita;

b) decesul unei persoane a carei sanatate, prin natura serviciului, este verificata periodic din punct de vedere

medical;

c) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau institutii; d) deces care

survine în custodie, precum moartea persoanelor aflate în detentie sau private de libertate, decesele în spitalele

psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul politiei, moartea asociata cu activitatile

politiei sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestatiilor publice sau orice deces care ridica

suspiciunea nerespectarii drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortura sau oricare alta forma de tratament

violent sau inuman;

e) multiple decese repetate în serie sau concomitent;

f) cadavre neidentificate sau scheletizate;

g) decese survenite în locuri publice sau izolate;

h) moartea este pusa în legatura cu o deficienta în acordarea asistentei medicale sau în aplicarea masurilor de

profilaxie ori de protectie a muncii;

i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp dupa o interventie diagnostica sau terapeutica medico-

chirurgicala.

3) Autopsia cadavrului, respectiv a partilor de cadavru sau a pieselor scheletice, se efectueaza numai în cazul în care

organele judiciare pun la dispozitia medicului legist:

a) ordonanta procurorului sau încheierea instantei de efectuare a autopsiei, care contine obiectivele acesteia;

b) procesul verbal de cercetare la fata locului;

c) copia de pe foaia de observatie clinica completa, în cazul persoanelor decedate în cursul spitalizarii.

Art. 35

1) Autopsia cadavrului se efectueaza numai de catre un medic legist, la morga serviciului de medicina legala sau a

spitalului în a carui raza teritoriala s-a produs moartea sau a fost gasit cadavrul.

2) În mod exceptional, daca nu exista o astfel de morga si nici posibilitatea transportarii cadavrului la morga cea mai

apropiata, cu acordul medicului legist, autopsia se poate efectua acolo unde se afla cadavrul sau într-un loc anume

ales pentru aceasta.

Art. 36 1) Transportul cadavrelor care urmeaza sa fie autopsiate se asigura, de la locul faptei pâna la morga, cu vehicule

special amenajate, aflate în dotarea unitatilor medico-legale, sau cu alte mijloace.

14

2) Organele de urmarire întocmesc dosarul de identificare a cadavrului, în care se include si rezultatul autopsiei,

dupa cum urmeaza:

a) în toate cazurile se asigura identificarea cadavrului prin aplicarea unei bratari de identificare la mâna dreapta pe

care sa figureze data, datele de identificare si persoana sau autoritatea care a consemnat datele;

b) aplicarea bratarii de identificare este asigurata de unitatile sanitare, de lucratorii de politie sau de medicii legisti,

dupa caz;

c) bratara de identificare nu poate fi înlaturata, nici cu ocazia înhumarii; în cazul în care se impune corectarea

datelor de identitate, aceasta se face prin aplicarea unei alte bratari, fara îndepartarea bratarii, respectiv a bratarilor,

deja aplicate.

d) transportarea cadavrelor fara bratara de identificare nu este permisa.

3) Cadavrele se transporta în huse de plastic închise, indiferent de distanta, astfel:

a) în cazul cadavrelor în stare avansata de putrefactie se folosesc huse de transport impermeabile;

b) în cazul deceselor determinate de boli infecto-contagioase, a caror declarare este obligatorie, se folosesc

huse de transport impermeabile si închise ermetic.

Art. 37

1) Exhumarea cadavrelor în vederea expertizelor medico-legale se face numai la solicitarea scrisa a

organelor judiciare.

2) Examinarea cadavrului deja autopsiat se face de catre o comisie de experti care au un grad profesional

mai mare decât cel al expertului care a efectuat prima expertiza.

3) Examinarea cadavrului exhumat si autopsia se fac fie la locul unde se afla cadavrul, fie la o prosectura

din apropiere.

Art. 38

1) Medicul legist este asistat la efectuarea autopsiei de personal sanitar mediu sau auxiliar. Autopsia

medico-legala trebuie sa fie completa, fara a se omite vreun segment, tesut sau organ.

2) Nu se pot formula concluzii medico-legale privind cauza si împrejurarile mortii numai pe baza unor

examene externe sau interne partiale.

3) Pentru atestarea leziunilor traumatice externe, respectiv interne, se pot efectua fotografii.

4) Medicul legist nu poate elibera certificat de deces fara efectuarea autopsiei medico-legale, cu exceptia

cazurilor în care decesul a intervenit ca urmare a catastrofelor.

Art. 39 materialele biologice, cum ar fi: organe, sânge, umori, continut gastro-intestinal, secretii, precum si

corpurile delicte care au astfel de urme biologice se transporta la institutele de medicina legala

împreuna cu documentatia corespunzatoare.

Art. 40

1) Cadavrele autopsiate se îmbalsameaza la institutiile de medicina legala si prosecturile spitalelor, potrivit

instructiunilor Ministerului Sanatatii si Familiei, dupa eliberea certificatului constatator de deces,

de catre persoanele competente.

2) Îmbalsamarile si alte servicii funerare pot fi realizate si de catre persoanele fizice sau juridice, în

conditiile legii, cu avizul institutelor de medicina legala.

Art. 41 Inhumarea persoanelor fara reprezentanti legali sau fara identitate se face prin grija primariilor, cu

informarea prealabila a organelor de politie.

Art. 42 Autopsiile, respectiv masurile privind acestea, se realizeaza cu respectarea eticii medicale si a

demnitatii persoanei decedate.

Art. 43 Regulamentul privind efectuarea autopsiilor medico-legale se elaboreaza de catre Consiliul

superior de medicina legala cu respectarea Recomandarii nr. R (99)-3/2.02.1999 a Comitetului de

Ministri ai Consiliului Europei privind armonizarea regulilor autopsiei medicolegale pentru statele

membre si se aproba prin ordin al ministrului sanatatii.

Art. 44

1) Conducerea unitatilor sanitare are obligatia de a sesiza în primele 24 ore organele de urmarire penala cu

privire la decesele care au survenit în unitatea sanitara, în conditiile prevazute de prezentul ordin.

În aceste cazuri nu se elibereaza certificat medical constatator al decesului.

15

2) În cazurile prevazute la alin (1) cadavrul se va pune la dispozitia institutiilor medico-legale, în vederea

efectuarii autopsiei, în cel mult 24 ore de la sesizarea organelor de urmarire penala.

Art. 45

1) Decesul unei persoane sau al unui nou-nascut, indiferent de cauza mortii, poate fi constatat numai de

catre un medic care are dreptul de libera practica.

2) Certificatul de deces se elibereaza numai dupa aparitia semnelor de moarte reala si numai dupa trecerea a

24 ore de la deces.

3) Eliberarea certificatului de deces nu se poate face fara examinarea externa a cadavrului de catre medic.

În cazul constatarii cu aceasta ocazie, a unor situatii prevazute de Art. 34 alin. 2) medicul are

obligatia sa refuze eliberarea certificatului de deces si sa solicite organelor judiciare o autopsie

pentru elucidarea cauzei mortii.

Art. 46 În cazul în care medicul anatomopatolog al unei institutii sanitare efectueaza o autopsie si constata

cu aceasta ocazie existenta unor situatii prevazute de Art. 34 alin. 2), opreste lucrarea începuta si

anunta organul judiciar competent.

Art. 47 În cazurile prevazute la Art. 44 alin. 1), la Art. 45 alin. 3) si la Art. 46 certificatul medical

constatator al decesului va fi eliberat numai de un medic legist, dupa efectuarea autopsiei medico-

legale.

Art. 48 În vederea efectuarii examinarii medico-legale, precum si a autopsiei, cadavrul se pune la

dispozitie expertului pentru un termen ce nu poate depasi 72 de ore.

16

Scurta istorie a medicinii legale in Romania

In anul 1856 Carol Davila infiinteaza Scoala de Chirurgie ulterior denumita Scoala Nationala de Medicina si Farmacie, actualemente UMF Carol Davila. Aici se va preda de la iinceput si medicina legala.

In 1862 se infiinteaza pe linga Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei un laborator de chimie destinat sa serveasca lucrarilor practice ale invatamintului medical si sa fie in acelasi timp la dispozitia instantelor juridiciare pentru cercetari chimico-legale.

In 1861 Gheorghe Atanasovici devine primul profesor de medicina legala la Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. In 1862 Gheorghe Atanasovici este numit Medic Legist al Capitalei.

In anul 1865, prin aparitia Codului Penal si Instructie Criminala a fost stabilit rolul medicului intr-o serie de cauze judiciare.

In 1879 a fost numit profesor de psihiatrie si medicina legala Alexandru Sutzu. Dr. Mina Minovici a studiat farmacia si apoi medicina, fiind apreciat de catre Carol

Davila. In 1885, el pleaca cu ajutorul lui Davila pentru specializare in medicina legala la Paris sub indrumarea profesorului Paul Brouardel, una din personalitatile marcante ale medicinii legale europene la sfirsitul secolului trecut, orientandu-se inca de la inceput catre probleme de medicina legala si toxicologie.

Fig. 1. IML Profesor Mina Minovici, 1892-1985

Intors in tara decide a contrui o morga a orasului Bucuresti « Morga orasului” (20 decembrie 1892) pe care o inaugureaza in prezenta Ministrului Justitiei Alexandru Marghiloman si a primarului Pache Protopopescu. In 1897 prin scindarea catedrei de psihiatrie si medicina legala detinuta de profesorul Alexandru Sutzu se creeaza o noua catedra

independenta de medicina legala condusa de acelasi Mina Minovici si din acest moment destinele medicinii legale se vor lega pentru istorie de Mina Minovici.

Din 1898, frontispiciul cladirii, pe care era scris “Morga orasului” va fi schimbat cu cel de « Institutul medico-legal ». In 1927 denumirea IML se schimba in « IML Mina Minovici » chiar pe timpul vietii marelui profesor dar i se cere, prin compensatie, sa renunte la pensia sa pe tot timpul vietii, aspect pe care profesorul il accepta.

Mina Minovici a condus institutul pina in 1932 cand decedeaza. Intre anii 1928-1930 prof. Mina Minovici avea sa publice monumentalul Tratat

complect de medicina legala in 2 volume “rodul meditatiilor observatiilor si experimentarii personale in decursul unei vieti de om”.

17

Fig. 2 Actualul Institut de Medicina Legala Mina Minovici Bucuresti. Vechiul institut ctitorit de Mina

Minovici a fost demolat in perioada comunista in anul 1985.

Fig. 3 Sala de autopsie

18

Fig. 4 Laboratorul de toxicologie al INML

Fig. 5-6 Laboratorul de genetica medico-legala al INML

19

Fig. 7 Amfiteatrul mare al INML (300 locuri)

Fig. 8 Biblioteca INML

20

Fig. 9-10 Muzeul INML

21

UNITATEA DE INVATARE 2. ELEMENTE DE TANATOLOGIE

Definitia mortii si aspect conceptuale privind moartea Tanatologia este stiinta medico-legala a mortii. Definitia mortii: “Moartea reprezinta incetarea vietii” Definitia mortii se face prin negarea vietii (ceea ce este desigur insuficient). Insuficiente insa este cunoasterea noastra cu privire la aceste stari de fapt. Dar la randul sau nici viata nu este clar definita ca moment ori ca si caracteristici. Viul considerat in relatie cu organismul uman in ansamblu ori viul considerat strict biologic in raport cu fiecare tesut viu, iata dificultatea conceptuala a definirii. Definitia medicala: Oprirea ireversibila a functiilor vitale, respiratorii, cardio-circulatorii si/sau a functiilor creierului. Aspecte conceptuale ale definitiei mortii. Concepte biologice

a) Moartea ca proces. Intrucat organismul uman este o suma de organe a caror supravietuire biologica in corpul lipsit de activitate cardiaca ori cerebrala continua un timp definit, rezulta ca moartea este un proces care incepe o data cu moartea primului dintre aceste organe si se termina o data cu moartea ultimului dintre ele. Primul moare creierul la 3-5 minute de anoxie (lipsa completa de oxigen), spermatozoizii si ovulele supravietuind inca circa 12-15 ore in corpul lipsit complet aportul de oxigen.

b) Moartea ca moment. Chiar daca organele sunt vii in corpul uman la care cordul s-a oprit ireversibil si/sau activitatea cerebrala si functia respiratorie a incetat ireversibil (moarte somatica) in lipsa acestor functii vitale viata organismului ca intreg si a integrarii sale sociale nu mai este posibila si astfel poate fi considerat decedat chiar daca in acest corp decedat organele continua sa fie inca vii un timp definit (circa 20 ore). Transplanatologia nu ar fi posibila legal fara recunoasterea momentului mortii si consemnarea acestuia in documentul medical al certificatului medical constatator al decesului pentru a permite ulterior acestei certificari extragerea organelor inca vii apte de transplant fara ca echipa de transplant sa fie acuzata de omor cu premeditare. Momentul este determinat fie de constatarea ireversibilitatii opririi cardiace (se verifica aceasta ireversibilitate prin resuscitare cardio-respiratorie) fie a mortii cerebrale (care se fundamenteaza pe absenta constientei, absenta activitatii corticale (investigata electroencefalografic), absenta oricaror reflexe ori miscari, absenta absenta respiratiei spontane.

Conceptul juridic. Juridic moartea survine la un moment anume pe care stiinta medicala, medicul curant, are obligatia sa il precizeze astfel incat dincolo de acest moment, persoana fiind decedata, are drepturile civile incetate, fiind in exercitiu drepturile si obligatiile mostenitorilor .

22

Etape ale mortii ca proces Starea de viu> starea de agonie (+/-)>moartea clinica (oprirea functiilor vitale cardio-circulatorie si respiratorie)>moartea somatica (oprirea ireversibila a functiilor cardio-circulatorie si respiratorie)>moartea cerebrala (moartea creierului)>moartea celulara a fiecarui organ in corpul aflat in moartea cerebrala sau cu functiile cardio-circulatorii si respiratorii ireversibil oprite> moarte biologica (moartea ultimului tesut). Semnele mortii:

1.semne negative de viata (corespund mortii clinice si/sau mortii aparente) a) pozitia si aspectul cadavrului: tonusul abolit b) oprirea respiratiei c) oprirea circulatiei d) abolirea reflexelor e) modificari oculare f) suspendarea activitatii cerebrale

2.semnele cadaverice (corespund mortii reale) si se grupeaza in: •modificari cadaverice precoce (se instaleaza in etapa postmortem precoce)

lividitatile si hipostaza viscerala racirea rigiditatea deshidratarea autoliza

•modificari cadaverice tardive (se instaleaza in etapa postmortem tardiva-peste 24 ore).

distructive putrefactia distrugerea cadavrului de animale, insecte necrofage sau

larvele lor conservatoare

naturale: mumificarea, adipoceara, lignifierea, inghetarea artificiale: inghetarea, imbalsamarea

a. Lividitatile cadaverice (livor mortis). Incep a se constata la circa 1-2 ore de la oprirea cordului si reprezinta scurgerea si acumularea sangelui in regiunile declive ale corpului sub actiunea gravitatiei. In jurul a circa 10-12 ore nu mai palesc la presiune devenind fixe. Sunt extinse la circa 18 ore.

b. Rigiditatea cadaverica (rigor mortis). Reprezinta contracture corpului ca urmare a modificarii conformatiei chimice a muschilor in care se cupleaza contractia fibrelor musculare de o maniera generalizata si definitiva (nu este o contractie sub actiunea consumului de energie ci ca urmare a modificarii structurale ireversibile si denaturarea complexului actina-miozina).

Debuteaza la toti muschii deodata dar este mai evidenta la inceput la nivelul muschilor mici –art. temporomandibulara- la 2-4 ore, se extinde la 4-6 ore si se generalizeaza la 12-24 ore. Corpul intra in rezolutie la circa 24-36 ore redevenind treptat flaccid.

c. Racirea cadavrului (algor mortis).

23

Intrucit nu mai poate genera caldura, cadavrul isi va egaliza intr-un mod in general predictibil temperatura interna cu cea a mediului ambiant in clima temperata cu o rata de circa 0,0440C/ora in primele 12 ore (1,5 0 F) si de circa 0,029 grade/ora (1 0F) in urmatoarele 12-18 ore sau de 2 ori mai repede in clima tropicala.

d. Deshidratarea cadaverica. O data cu caldura, prin evaporare se pierde si apa determinindu-se deshidratarea tesuturilor.

e. Autoliza cadaverica. Autoliza, A, este un proces atit intravital cit si postvital (postmortem) care se caracterizeaza prin digestia enzimatica a celulelor si tesuturilor de catre propriile enzime continute in celulele si tesuturile organismului si eliberate in mediul organismului o data cu alterarea membranelor celulare care nu le mai pot retine in structurile in care actiunea lor era blocata. Este una dintre modalitatile prin care corpul scapa de celulele in exces ori de produsii rezultati din distrugerea acestora. Deosebirea intre A intravitala si cea postmortala este ca iin cazul celei din urma se petrece de o maniera generalizata la toate celulele corpului si dintr-o data.

Autopsia medico-legala, AML: in sistemul medico-legal: ca cerinta a CPP art. 114 coroborat cu legea 459/2001 care aproba OG 1/2000 si 271/2004 privind modificarea si completarea OG 1/2000.

Pt. lamurirea organului judiciar. Mijloc de proba: proba biologica. Definitia probei: “Proba in afara oricarei indoieli rationale (rezonabile) care sustine si este pe de-a intregul consistenta cu vinovatia celui acuzat si inconsistenta fata de orice alte concluzii rationale”.

“Probele nu pot fi eronate: doar interpretarea lor” (Kirk).

Autopsia anatomo-patologica, AAP: in sistemul medical: ca cerinta a legii 104/2003 cu

privire la manipularea cadavrelor fata de orice deces care survine in spital. Efectuata de catre medicul anatomo-patolog in spitale cu sectie de anatomie patologica.

• Document scris (raportul de necropsie) • Obiectivele AML:

– Obiective generale; • Felul mortii: violent/nonviolent; moarte suspecta/m. subita • cauzele medicale ale mortii • Lez traumatice : existenta, mecanism, agent traumatic, mecanism, leg.

de cauzalitate • Identificare

– Obiective specifice: in functie de imprejurarile decesului: impuscare; deficienta in acordarea asistentei medicale, etc.

24

Stabilirea datei probabile a mortii. Tanatocronologia. Intervalul post-mortem

Data mortii este o problema juridica importanta. Este adesea imposibil sa determini

cu exactitate ora decesului unei persoane. De aceea in practica medico-legala se discuta despre data probabila a mortii, DPM si cand se aminteste intervalul scurs dupa moarte pana in prezent, despre intervalul postmortem, IPM.

DPM se evalueaza pe criterii medico-legale complexe: a) semnele mortii reale: lividitatile, rigiditatea, putrefactia, determinarea

temperaturii corpului. b) determinari tanatochimice iin special in umoarea vitroasa (ex: potasiu in

umoarea vitroasa, pH singe, etc.). Folosind numai K+ specificitatea este relativ mica de circa 10 ore in primele 24 ore si circa 20 ore in primele 48 ore.

c) continutul stomacului; o masa frugala (1 sandwich) se digera in ½-2 ore, una medie in 3-4 ore si una bogata in 4-6 ore. Timpul de injumatatire la 150g suc portocale este in medie de 24 min +/- 8min, iar la 150 g friptura porc 58,58min. +/- 17,68 min. (Brophy C.M., 1986).

d) histochimia si microscopia leziunilor traumatice cutanate (excoriatii, plagi).

e) microscopia firului de par (daca se cunoaste data ultimului tuns) f) date entomologice medico-legale (stiinta care se ocupa cu studiul

insectelor in relatie cu descompunerea cadavrelor; exemplu: stabilirea intervalului postmortem probabil prin evaluarea vechimii de dezvoltare a oualelor/pupelor insectelor descoperite pe cadavru)

g) date de ancheta (înscrisuri datate, marturii, etc.).

• Semnele necroptice, temperatura bazala

• ½ 1ora 2 ore 8 ore 10 ore 12 ore …… 18 ore …….36 ore

• livor rigor algor livor dispar/reapar livor palesc/dispar livor fixe flaccid

Regula Casper: 1 saptamina in aer = 2 saptamini in apa = 8 saptamini in sol.

Regula Devergie: zilele iarna sunt ore vara

• Examinari tanatochimice, histoenzimatice

• Examenul continutului stomacal (o masa mica -sandwich se digera in ½-2 ore, una medie in 3-4 ore si una bogata in 4-6 ore. Timpul de injumatatire la 150g suc portocale este in medie de 24 min +/- 8min, iar la 150 g friptura porc 58 min. +/- 17,6 min. (Brophy C.M., 1986)

• Examen entomologic: – Conf. tabel

• DDC Data 1…..DE data 2; data 2-durata ecloziunii (tabel)= data 3; data 3-data 1 = IPM

• 14 ian….17 ian; 17 ian – 20 zile=29 dec; 14 ian-29 ian =17 zile IPM

– Conf. evolutiei concrete

• IPM de la descoperirea cadavrului la stad. larvar I = (A)

• Timpul de la ponta noilor adulti pina la aparitia noilor larve stadiu I = (B)

• B-A = IPM de la ponta initiala la descoperirea cadavrului si aflarea datei probabile a mortii.

25

Identificarea medico-legala • Examen extern: semne particulare (dosar de identificare): sex, v, tatuaje, boli

cutanate, cicatrici, etc. • Examen intern: aspecte specifice (boli interne, operatii, malformatii, etc.) • Examinari de laborator: grup de sg., ADN, RX craniu, examen odontostomatologic • Identificarea-individualizarea

Cauzele medicale ale decesuliu • Cauza directa, cauzele antecedente, cauza initiala • Inlantuire fiziopatologica • ICD 10 revizia 2 • Imperativul cunoasterii cauzei directe

Entomologia medico-legala

Expertiza antropologica medico-legala • Dg. de os • Dg. de specie, rasa • Dg. de sex • Dg. de varsta • Dg. cauzei decesului • Dg. datei decesului (data probabila a inhumarii)

• Insectele

• 1855 Bergeret d'Arbois scrie prima lucrare de entomologie medico-legala (in China din 1235 iH)

• Cadavrul este distrus de catre 3 categorii de insecte: (1) necrofage, (2) pradatori si paraziti care se hranesc si cu cadavrul dar si cu insectele necrofage si (3) specii omnivore care se hranesc cu toate de mai sus.

• Artropode fara antena. Arahnidele (prezinta 4 perechi de picioare): paianjeni, scorpioni, acarieni • Artropode cu antena. Insectele (prezinta 3 perechi de picioare): coleoptere (scarabei, etc.), diptere

(muste), himenoptere (furnici, albine, viespi), lepidoptere (fluturi), miriapozii (scolopendre, etc. prezinta n picioare), etc.

• [1] Oua (initial 2mm) fara larve 8 ore, apoi cu larve prin transparenta

• [2] stad. larvar primar (5mm; 1,8 zile)

• [3] stad. larvar secundar (10mm; 2,5 zile)

• [4] stad. larvar tertiar (17mm; 4-5 zile: devorator)

• [5] stad. prepupa (12mm; 8-12 zile: incepe sa se deplaseze; aspectul intern al larvei nu se mai vede) • [6] pupa cu puparium -invelisul de stadiu 3- (9mm; circa 18-24 zile)

• [7] adult eliberat si puparium gol (20 zile). • Calliphora Vicina este mai frecventa in orase (musca sinantropica) in timp ce Calliphora Vomitaria este

predominant rurala. • Se pot formula 5 principii generale:

– estimarea virstei insectelor nou formate permite estimarea IPM

– un cadavru fara larve (doar cu oua) are un IPM de maximum 48 ore si minim 8 ore (in general). – larvele devoratoare (std. tertiar): cert minim 4-5 zile – larvele care se deplaseaza = cert minim 7-8 zile

– puparium gol = 18-20 zile.

26

• Identificare • Inhumare primara/secundara

Felul mortii, cauzele medicale ale mortii, modalitatea de deces Moartea se poate produce natural (de boala sau patologic) sau violent (traumatic). Astfel moarte poate fi de fel (felul mortii/decesului) violenta ori nonviolenta. Acest aspect are o importanta semnificatie juridica intrucat in cazurile violente justitia are obligatia sa caute impreujurarile violente care au scurtat viata acelui om.

-violent: deces de cauza/cauze traumatice (mecanice, fizice, chimice, biologice). Cauzele traumatice se afla in mediu si atunci cand actioneaza asupra corpului uman se produce ceea ce poarta numele de actiune traumatica ori traumatism care atunci cand este in masura de grav pentru a determina decesul constituie moarte violenta. Ca modalitate de producere decesul poate fi accident, sinucidere, omucidere (clasificare juridica). Imprejurarile decesului sunt acele situatii in care a avut loc decesul (ex. moarte de cauza violenta, accidentala, in imprejurarile unui accident rutier).

-nonviolent/neviolent (deces de cauza/cauze netraumatice, patologice, adica de boala ca in boli cronice –ex. cancer- sau ca in boli supraacute care determina moartea subita adica brusc rapid si neasteptat in plina sanatate aparenta).

Cauzele medicale ale mortii se refera la cauzele care au determinat decesul persoanei. Ele se clasifica in cauze propriu-zise ale decesului (cauze imediate, intermediare si initiale de la care a pornit decesul) si alte cauze care au contribuit la deces dar care nu reprezinta ele insele cauzele decesului (cauze morbide, preexistente). Atunci cand medicul curant nu poate determina si obiectiva cauzele medicale ale decesului, se afla in situatia cauzei mortii necunoscute, ceea ce conform art. 114 CPP impune autopsia medico-legala. Necunaosterea cauzelor medicale ale decesului nu poate exclude cauze violente de deces si acestea trebuie a fi investigate.

Mecanismul mortii reprezinta mecanismul fiziopatologic care sta la baza tanatogenezei.

Moartea violenta face obiectul investigatiei judiciare, autopsia medico-legala fiind parte constituenta procedural.

Moartea suspecta vs. moartea subita Moartea suspecta, dupa cum îi spune si numele ridica suspiciuni judiciare. Un deces suspect este atunci cand asupra corpului defunctului se constata vatamari corporale existand suspiciunea ca acestea sa se afle la baza decesului acelei persoane ori exista marturii care atesta imprejurari suspecte ale decesului persoanei. Moartea subita este o forma a mortii suspecte; se ia in discutie atunci cand o persoana decedeaza brsuc rapid si neasteptat in plina sanatate aparenta ori cand are o boala despre care insa nu se cunoaste un risc asteptat de deces si cu toate acestea decesul se produce. In general decesele rapide genereaza suspiciuni, autopsia fiind necesara pentru a lamuri cauzele. Prin modalitatea sa rapida, brusca si neasteptata de instalare creaza suspiciuni asupra unui accident toxic sau asupra unei omucideri. Din acest motiv moartea subita impune autopsia medico-legala ca si in orice deces violent (traumatic).

27

UNITATEA DE INVATARE 3. ELEMENTE DE TRAUMATOLOGIE GENERALA MEDICO-LEGALA. LEZIUNI TRAUMATICE PRIMARE

Clasificarea agentilor traumatici

Agentii traumatici (existenti in mediu) se clasifica in:

1. Agenti traumatici mecanici Corpuri contondente

a. functie de marimea suprafetei de contact, se impart in:

b. obiecte contondente cu suprafata mica (sub 16cm2)

c. obiecte contondente cu suprafata mare (peste 16cm2) d. functie de suprafata, se impart in: e. obiecte contondente cu suprafata neregulata f. obiecte contondente cu suprafete plane si muchii drepte

Obiecte cu virfuri sau lame ascutite a. Obiecte intepatoare - cuie, andrele b. Obiecte taietoare - brice, lame de ras c. Obiecte taietoare-intepatoare - cutite d. Obiecte taietoare-despicatoare - topoare, securi, satire

Proiectile (viteza de deplasare >50 m/s (spre deosebire de corpurile contondente) Unda de soc (blast wave)

2. Agenti traumatici fizici a. Variatii extreme de temperatura (caldura excesiva, frigul) b. Electricitate (curentul electric artificial ori natural) c. Variatii extreme ale presiunii atmosferice d. Zgomotul (unde sonore, ultrasunete, infrasunete) e. Radiatii electromagnetice f. Campuri magnetice g. Radiatii ionizante

3. Agenti traumatici chimici : substante chimice (orice substanta chimica este si toxica : ceea ce face diferenta intre moarte si viata este gradul de toxicitate si doza) 4. Agenti traumatici biologici (orice agent viu care actioneaza traumatic asupra omului)

- bacterii - virusuri - otravuri vegetale sau animale - leziuni produse de animale, insecte, etc.

5. Agenti traumatici psihici (in imprejurari deosebite si in actiune supraliminala, ex. in torturi -foarte dificil de obiectivat-).

28

Mecanisme de producere a vatamarilor (leziunilor traumatice) Urmare a actiunii agentilor traumatici se produc in imprejurarile traumatismului

leziuni traumatice datorita actiunii energiei cinetice transformate in energie mecanica ori a toxicitatii, etc. Aceste leziuni traumatice sunt asimilate juridic vatamarilor corporale. Legea pedepseste in raport cu producerea lor, in raport cu gravitatea lor si in raport cu cauzlitatea lor care leaga actiunea vatamatoare de vatamarile respective.

Agentii traumatici actioneaza prin traumatism asupra corpului iin masura sa produca acestuia vatamari corporale prin urmatoarele tipuri de mecanisme de actiune:

1. lovire

activa/directa (sintagma lovire « cu » un corp) Leziunile de lovire sunt

o la locul de impact cu agentul traumatic, o au o corespondenta lezionala a structurilor corpului ce

au fost interesate dinspre superficial spre profunzime, o nu sunt de obicei pe parti proieminente, o mai frecvent pe parti descoperite (expuse) ale corpului

Fig. 11 Lovire cu corp dur la nivelul ochiului : echimoza orbito-palpebrala

Fig. 12 Plaga muscata si zgariata de caine (maxilarul animalului nu descrie in muscare un ovoid)

Fig. 13 Plaga muscata de om (maxilarul omului descrie in muscare un ovoid

29

Fig. 14 Lovire cu corp dur care a determinat imprimarea formei si neregularitatilor corpului dur determinand o « marca traumatica » sau o leziune traumatica/vatamare cu pattern ceea ce permite identificarea corpului dur vulnerant.

Fig. 15 Leziune de lovire la nivelul intern al genunchiului stang prin folosirea pantofului cu sireturi. Marca traumatica.

Fig. 16 Plaga taiata prezentand « codita » locul pe unde agentu lvulnerant, taietor paraseste corpul (in dreapta). Miscarea de lovire este dinspre stanga spre dreapta .

Fig. 17 Plagi taiate cu leziuni de ezitare (leziuni de tatonare) specifice sinuciderii

30

pasiva (sintagma lovire « de » un corp) caderea este cea mai frecvent mecanism pasiv : corpul in

miscare se loveste de planul de sustinere. Leziunile din cadere sunt :

o pe partile proieminente o unilaterale (pe partea cu care omul cade si se loveste) o in general putin grave (au loc de la o inaltime maxim

inaltimea propriului corp) activ-pasiv: asocierea lovirii active si pasive (sintagma lovire « cu si

de ») -sintagma « cu sau de » indica faptul ca legistul nu are criterii obiective pentru a stabili mecanismul de lovire.

Fig. 19. Mecanism de lovire activa-lovire pasiva in accidentul rutier

2. comprimare

a. comprimare cu degetele (sugrumare, fig. 20) b. muscarea (vezi fig. 12,13) c. amputarea, decapitarea

3. tarare 4. zgariere (Fig. 12) 5. mecanisme specifice

a. accidentul rutier : lovire-cadere, lovire-basculare-cadere, lovire-proiectare (vezi fig. 19)

b. inecarea, etc. c. spanzurarea d) sugrumare e) actiunea curentului electric, etc.

31

Fig. 18 Leziuni de cadere pe partile proieminente. Cu amabilitatea prof. Dr. D. Dermengiu)

Fig. 20. Sugrumare (intotdeauna sugrumarea este cu mainile)

Fig.21 Leziune traumatica proudsa de patrunderea in corp a curentului electric (marca electrica)

Fig. 22 Lovire cu latul sabiei : leziunea este o echimoza si arsura.

32

Mecanismele de actiune amintite pot fi produse prin actiunea agentilor traumatici manipulati de catre propria persoana (autoagresiune, vezi Fig. 16) ori de catre alte persoane (heteroagresiune).

Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice heteroagresiunii :

Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice autoapararii :

Vatamari (leziuni traumatice) caracteristice autoproducerii :

1. La locul de impact 2. Corespondenta lezionala a

structurilor corpului (ex. leziunea de la pielea capului corespunde cu fractura craniului care corespunde cu vatamarea creierului, etc.)

3. Corespondenta intre vatamare si agentul vulnerant (frecvent)

4. In general grave (in scopul de a scoate din actiune ori de a elimina victima)

1. Pe partile corpului care se pot folosi pentru a apara capul si gatul : antebrate in regiunile lor exterioare)

2. Pe palme fata de agenti vulneranti cu lame si varfuri

1. Corespund scopului pentru care sunt facute (ex. un soldat isi va produce o vatamare prin care sa nu mai poata desfasura activitate de garda sau de instructie –febra, etc.)

2. In regiuni accesibile maineii dominante

3. Putin grave 4. Cu leziuni de tatonare/ezitare

Leziuni traumatice primare

Leziunile traumatice primare se regasesc la nivelul suprafetei corpului unde pot fi observate pe tegument (examinare atenta cu corpul descoperit)

Se impart in leziuni cu pielea intacta (fara solutie de continuitate la nivelul pielii) si in leziuni cu pielea (tegumentul) discontinuu (cu solutie de continuitate la nivelul pielii).

Leziuni fara solutie de continuitate la nivelul tegumentului (cu pielea intacta) a. Echimoza

Produsa prin actiunea de lovire cu corp dur sau de corp dur se tranfera energie cinetica care se trasnforma in energie mecanica ce determina comprimarea partilor moi , tesuturi, vase de sange si nervi. Vasele de sange contins ange care este un fluid si ca orice fluid incompresibil. Sub actiunea vatamatoare, sangele din vase este comprimat si impins se raspndeste in vase conexe dar in masura in care acest fenomen de comensare nu poate contracara actiunea de impingere, el va raspunde cu o forta egala si de sens contrarc u cea care il impinge si invingand elasticitatea tesuturilor si a vaselor, va determina ruperea vaselor ceea ce va constitui hemoragia.

Hemoragia este o sangerare in tesuturi. Sangele se acumuleaza in interiorul tegumentului (la nivelul dermului). Aici sangele, scos din circuitul sanguin nu mai afla conditii de supravietuire optime, si astfel hematiile se vor liza eliberand hemoglobina care contine hemul, un compus colorat, care sub actiunea oxigenului din tesuturi, din mediu, va suferi prin denaturare diferite variatii de culoare.

Culoarea echimozei poate fi folosita pentru datarea aproximativa a momentului

producerii loviturii/actiunii vatamatoare, dar adesea poate fi speculativa intr-o problema

33

care uneori este punctual foarte importanta si acest aspect trebuie cunoscut. Cu certitudine o echimoza galbuie nu poate fi produsa in aceeasi zi sau primele 72 ore. Dupa unii minim 5-7 zile dupa altii minim 10 zile.

o initial, au culoare rosietica (datorita prezentei oxihemoglobinei) o ulterior, devin violacei-albastrii (timp de 1-3 zile) o apoi devin verzui sau verzui-cafenii (timp de 3-4 zile) o in final, devin galbui o dupa 7-10 zile de la producerea traumatismului, echimozele mici dispar o modificarile de culoare se fac dinspre periferia echimozelor spre centrul lor o exista variatii individuale foarte mari in ceea ce priveste viteza de evolutie a

echimozelor (fac mai usor echimoze copii, batrini, femei obeze, persoanele cu ciroza, diateze hemoragice sau care iau anticoagulante sau antiagregante plachetare)

Fig. 23 Hematom orbito-palpebral violaceu, 1-3 zile de la producere

Fig. 24 Echimoza neomogena violacee si galbuie : corp alungit, cateva zile de la producere, minim 5-7 (dupa unii minim 10 zile dat fiind ca are culoare galbuie)(prin amabilitatea prof. D. Dermengiu). In cazul de fata dat fiind existenta culorii violacei amestecata cu cea galbena probabil minim 5-7 zile.

In majoritatea cazurilor, echimoza apare la locul de impact; uneori au forma

specifica sugerand obiectul care le-a produs (leziuni cu patern traumatic –marca traumatica-), Fig. 14.

In anumite agresiuni, echimozele au o localizare specifica: - in sugrumare : la nivelul gatului (rotund ovalare)

- in viol: pe coapse, etc.

34

b. Hematomul este o sangerare mai mare in care sursa de sangerare este un vas mai mare de la nivelul pielii sau din vecinatate si care determina acumularea sangelui in tesutul gras (hipoderm) sau lax dintre structurile tesuturilor aflate sub piele. Daca o echimoza are doua dimensiuni (latime/lungime), hematomul are 3 (lungime/latime/ inaltime).

Leziuni cu solutie de continuitate la nivelul pielii a. Excoriatia reprezinta o zgarietura a pielii respectiv o decolare a straturilor superficiale

ale epidermului. Apare prin frecarea pielii cu sau de un obiect rugos sau prin actiunea tangentiala a unui obiect.

Excoriatiile reproduc mult mai frecvent decit echimozele forma obiectului vulnerant b. Plagi (rani) Criterii de clasificare: - in functie de profunzime, pot fi:

-superficiale - intereseaza doar tegumentul -profunde (traverseaza tegumentul si patrunde in straturile subiacente):

- penetrante (in cavitati)- pot fi: perforante - perforeaza organe cavitare transfixiante - patrund in organe parenchimatoase - nepenetrante

- in functie de evolutie: o simpla o complicata cu infectii, hemoragii, embolie gazoasa o evolutia microscopica a plagii permite stabilirea timpului scurs de la producerea ei

si diferentiaza plagile intravitale de cele postmortem - in functie de aspectul macroscopic:

a) Plaga contuza/zdrobita - este produsa prin lovirea cu/de un corp dur, regulat sau neregulat - de obicei are profunzime mica, marginile plagii sint neregulate iar fundul este

anfractuos

Fig. 25 Plaga zdrobita (intre cele doua arcade dentare). Se pot vedea punti tisulare transversale fata de marginile plagii : aceasta semnifica faptul ca tesutul a fost comprimat cu forta intre doua planuri dure determinand sfasierea lui

35

b) Plaga sfasiata (scalpata) -apare in cazul in care unghiul de lovire este mic iar pielea se poate decola de pe planurile subiacente (scalparea este o varietate de plaga sfisiata) c) Plaga muscata (vezi Fig. 12,13) - are mare valoare in procesul de identificare a agresorului (pe baza amprentelor dentare) - muscaturile de caine nu formeaza un ovoid, cele deom formeaza un ovoid

d) Plaga intepata (vezi Fig. 25) - are aspect circular, ca un orificiu, fara lipsa de substanta - trebuie diferentiata de plaga impuscata e) Plaga taiata (vezi Fig. 16,17) - poate fi produsa de instrumente cu o lama sau doua lame - uneori adincimea plagii scade progresiv si se termina printr-o escoriatie iar la un capat al plagii apare "codita de soricel" care ofera informatii despre directia de actiune a agentului vulnerant f) Plaga taiata-intepata (vezi Fig. 27) - este cel mai frecvent tip de plaga intalnit in practica medico-legala; se constata un unghi si o margine rotunjita (o lama taietoare) sau doua unghiuri (doua lame taietoare)

g) Plaga despicata (corpuri grele cu muchii in general mai putin taietoare) h) Plagi impuscate (vezi Fig. 28,29). Sunt determinate atat de actiunea factorului primar la impuscarii (glontele) cat si de actiunea factorilor secundari (in limita lor de actiune). Factorii impuscarii :

factorul primar (glontul) factori secundari:

o fum o gaze fierbinti o flacara o particule de pulbere nearsa

36

Fig.26 Plaga intepata (prin amabilitatea prof. Dr D. Dermengiu)

Fig.27 Plaga taiata-intepata. Se observa caracterul postmortal (nevital) lipsit de sangerare si coagulare (prin amabilitatea prof. dr. D. Dermengiu)

Fig.28 Plaga impuscata in seton (pe sub tegument) fara factori suplimentari. Plaga mai mare este locul de iesire. Se observa hematomul care le uneste semn de reactie vitala (persoan vie l amomentul impuscarii).

Fig.29 Plaga impuscata orificiu de intrare cu factori suplimentari, impuscare cu glonte. Reactie vitala prezenta macroscopic (hemoragia si eritemul din jurul incrustarilor –tatuarilor- pulberii arse si nearse).

37

Aspecte medico-legale ce constituie obiective specifice ale autopsiei medico-legale in impuscare

1. Diagnosticul impuscarii (diferentierea cu plaga intepata) 2. Precizarea orificiului de intrare si a celui de iesire a proiectilului 3. Precizarea distantei de la care s-a tras si directia de tragere 4. Precizarea caracterului vital al leziunii 5. Precizarea caracterului autoprodus sau heteroprodus al leziunii 6. Stabilirea numarului de impuscari si a ordinii acestora 7. Stabilirea legaturii de cauzalitate intre plaga impuscata si deces 8. Daca victima supravietuieste - precizarea gravitatii leziunii 9. Identificarea armei

Fig.30 Plaga impuscata-orificiu de iesire ; deformare in palnie cu baza mare exterior pe directia deplasarii glontelui

Fig.31 Plaga impuscata glonte –orificiu de intrare, tragere pe directie oblica dinspre dreapta imaginii spre stanga imaginii

38

UNITATEA DE INVATARE 4. VATAMAREA CORPORALA

Aprecieri medico-legale cu privire la vatamarea corporala Rezultatul functionarii biologice are o legitate complexa, rezultatul functional nefiind intru totul predictibil datorita unei multitudini de factori printre care specificitatea, adaptabilitatea, diversitatea biologica proprie fiecarui organism (individ). Numai intelegand astfel realitatea biologica se va intelege corect valoarea pe care proba biologico-medicala o poate avea in instanta. Sub raportul elementelor subiective ale infractiunii gravitatea faptei antisociale a fost identica. Sub raportul elementelor materiale, consecintelor medicale in cele 3 situatii sunt diferite si implica un nr. diferit de zile de ingrijire medical, ZIM. In cel putin una dintre ele persoana poate deceda. EXEMPLU. Un caz de talharie. O persoana primeste o lovitura violenta, cu forta, in cap cu o bita de basebal si este tilharita.

majoritatea persoanelor vor avea o plaga a scalpului si o fractura craniana la acel nivel cu sau fara implicare neurologica cerebrala de care va depinde si gravitatea cazului (numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM);

Unele persoane vor avea o plaga la locul de impact dar nu vor face fractura craniana in schimb va face o complicatie intracraniana in orele sau zilele urmatoare (hematom subdural) care daca se va agrava in afara spitalului ar putea determina moartea prin rapiditatea si gravitatea evolutiei;

Altii (probabil cu o grosime mai mare a calotei craniene) nu vor avea decat o plaga a scalpului (fara fractura craniana si fara complicatie intracraniana) eventual cu o pierdere temporara a starii de constienta (comotie cerebrala reversibila in urmatoarele ore-zile) sau chiar si fara aceasta.

Medicina legala este chemata ca sa identifice şi să separe probele biologice directe, materiale, de probele biologice indirecte, probele biologice cu valoare certa de cele incerte/posibile, probabile si sa le prezinte instantei pentru a fi administrate corect in ansamblul probelor judiciare ale spetei in cauză. In conditiile celui mai mic dubiu sau a unei argumentatii stiintifice incomplete/inconsistente expertii legisti trebuie sa-si exprime indoiala delimitind certitudinile de incertitudini fara a se lasa influentati: in acest sens vor trebui sa individualizeze aspectele medicale probate si certe de cele (im)probabile sau (im)posibile indiferent ce parte implicata nemultumeste prin aceasta. Rationamentul medico-legal este complex, fiind bazat atat pe metoda inductiva de rationament specific medical, clinic cat si pe cea deductiva specific criminalistic cat si pe cea abductiva specifica juridic, legal si are ca fundament verificarea si obiectivarea datelor medicale si ipotezelor cauzale: simpla acceptare a acestora este de evitat. Cele 3 metode de rationament cunoscute se refera la prezumptiile cunoasterii, regula/regulile cunoasterii si conclusiile cunoasterii

39

Metoda inductiva de rationament

Metoda deductiva de rationament

Metoda abductiva de rationament

Principiu: multiplicarea, generalizarea (“pata de ulei”).

Schema logica: “Un om vede zburand numai pasari negre. Despre ele i se spune :”Astia sunt corbi”. El considera atunci ca toti corbii sunt negri; “Iarba e uda acum si tocmai s-a terminat ploaia: imediat dupa ploaie iarba e uda”.

Metoda cauta regula (“toti corbii sunt negri”, “tocmai s-a terminat ploaia”) avand preconditia (“zboara numai pasari negre”, “iarba e uda acum”) si concluzia (“pasarile care zboara sunt corbi”, “imediat dupa ploia iarba e uda”).

Rezultat posibil: genereaza noua cunoastere

Riscuri: se poate gresi prin generalizare (unele cazuri nu fac parte din modelul “pata de ulei”).

De verificat: nu trebuie uitata particularitatea cazului.

Metoda specifica stiintei

Principiu: deductia Schema logica: “Un om stie ca

un corb este negru: el vede zburand numai pasari neagre si deduce ca toate aceste pasari sunt corbi”. “Iarba este uda acum; imediat dupa ploaie iarba este uda. Acum nu ploua, deci a plouat de curand”.

Metoda cauta concluzia avand preconditia (“zboara pasari negre”, “iarba este uda acum”) si regula (“corbii sunt negri”, “imediat dupa ploaie iarba este uda”): “aceste pasari sunt corbi”, “a plouat de curand” (concluzia);

Rezultat posibil: foloseste cunoasterea existenta si argumenteaza

Riscuri: se poate gresi daca prezumptiile sunt incorecte (prezumptie/preconditie: corbul este negru –nu intotdeauna corbul este negru-, iarba este uda –nu intotdeauna este uda de la ploaie ci poate fi si de la ceata sau roua-).

De verificat: nu trebuie uitata verificarea prezumptiilor.

Metoda specifica matematicii, logicii, stiintei aprofundate, criminalisticii

Principiu: abductia (se bazeaza pe deductie)

Schema logica: “Un orb stie ca un corb este negru. El aude brusc un zgomot amplu de aripi si i se spune ca toate pasarile care zboara chiar acum in fata lui sunt corbi; se gandeste atunci ca toate pasarile care zboara sunt negre”

Metoda cauta preconditia avand regula (“Corbii sunt negri”, “Imediat dupa ploaie iarba este uda”) si concluzia (“Pasarile acestea care zboara sunt corbi”, “A plouat de curand”): “Toate pasarile care zboara sunt negre” “Iarba acum este uda” (preconditia) [46].

Rezultat posibil: foloseste cunoasterea existenta si deduce prin argumentare

Riscuri: se poate gresi daca regula si concluzia sunt incorecte/gresite: cat timp cunoasterea e corecta, folosirea ei corecta conduce la aflarea preconditiilor (prezumptiilor) permitand reconstituirea. Cat timp cunoasterea este incompleta ori regulile gresit aplicate, pornind de la realitatea masurabila se poate ajunge la preconditii/prezumptii care in fapt nu au existat niciodata.

De verificat: nu trebuie uitata verificarea cunoasterii si a regulilor in aplicarea ei.

Metoda specifica sistemului juridic, legal, medicinii-legale

In acest sens expertizele medico-legale presupun verificarea aparentelor / probabilitatilor / posibilitatilor si inlocuirea acestora in masura posibilului cu certitudini in cadrul unui demers obiectiv bazat pe o argumentatie obiectiv-stiintifica. Medicul legist trebuie sa-si formuleze concluziile expertizei cu obiectivitate si in deplina impartialitate fata de partile implicate.

40

Obiectivitatea este asigurata prin respectarea principiului metodologiei unitare, a nerestrictionarii accesului la informatia medicala, contradictorialitate si independenta profesionala. Certificatul medico-legal

Certificatul medico-legal este o constatare medico-legala la cererea persoanei. Examinarile medico-legale pot fi solicitate in vederea eliberarii unui certificat

medico-legal in urmatoarele circumstante: a) persoana in cauza, daca a implinit virsta de 16 ani; b) unul din parinti, pentru copii mai mici de 16 ani; c) tutorele sau autoritatea tutelara pentru persoanele puse sub tutela, precum si

curatorul in cazul in care s-a instituit curatela; d) persoanele care ingrijesc minori, altele decit cele prevazute la lit.a, b si c; e) directorul unitatii pentru persoanele internate in camine, spitale, internate

scolare; f) comandantul locului de detinere, pentru persoanele condamnate si organul de

urmarire penala sau instanta de judecata, pentru persoanele aflate in stare de retinere sau detinere;

g) orice alte persoane, pentru copiii gasiti, pentru persoanele debile mintal, pentru cei care nu se pot ingriji singuri si nici nu sint in ingrijirea cuiva.

h) orice persoana juridica, pe baza de contract incheiat cu institutia de medicina legala

Minorii vor fi examinati in prezenta unuia dintre parinti sau atutorelui, iar in lipsa acestora, in prezenta unui membru major al familiei, de acelasi sex cu minorul.

Persoanele aflate in stare de retinere vor fi examinate in prezenta personalului de paza de acelasi sex.

CML este compus din 3 parti: a. Partea introductiva in care se consemneaza: date personale privind persoana examinata istoricul faptei date medicale in relatie cu agresiunea suferita

b. Partea descriptiva Consemnarea aspectelor lezionale obiective (a vatamarilor ce se constata pe corpul

victimei). Se descriu leziunile traumatice pe care victima le prezinta si le arata (leziuni traumatice fara solutie de continuitate a tegumentului: echimoza; hematomul; fractura, luxatia inchisa, sau leziuni traumatice cu solutie de continuitate a tegumentului-excoriatia; plaga; fractura, luxatia deschisa).

Consemnarea acuzelor subiective este obligatorie. Fara a fi obiectivate insa, simptomele nu vor fi luate in considerare in cadrul concluziilor expertizei medico-legale.

Medicul legist este desigur mai intai de toate medic si astfel el asculta acuzele victimei, identifica posibilele simptome ale unor boli ori complicatii si trimite persoana in cauza spre a fi examinata la cererea sa in alte unitati medicale la diferite specialitati corespunzataoare simptomelor reclamate astfel incat sa se implineasca doua obictive care in ordine sunt: binele pacientului dar si obiectivarea vatamarilor ce nu pot fi doar simplu

41

constatate pe corpul victimei ceea ce ii va permite sa evalueze gravitatea vatamrilor atat a celor ce puteau fi constatate cat si a celor ce s-ao obiectivat prin examenul de specialitate al colegilor medici.

Art. 42, Legea 459/2001, Norme procedurale – 1) Unităţile sanitare sunt obligate să pună la

dispoziţie instituţiilor medico-legale, la cererea scrisă a acestora: copii lizibile de pe documente medicale, extrase din registrele de consultaţii, copii integrale lizibile de pe fişele de observaţie clinică cuprinzând evoluţia clinică, tratamentul, rezultatele investigaţiilor paraclinice, protocoale operatorii, sau să permită accesul expertului desemnat la orice documente medicale privind cazurile cercetate. Unităţile medicale au obligaţia să pună la dispoziţie instituţiilor medico-legale, la cererea acestora, şi documentul original al oricarei investigaţii efectuate, ţinând evidenţa strictă a acestora şi păstrând o copie în locul originalului.

2) Documentele se arhivează de către instituţiile de medicină legală fără termen limită de păstrare a acestora.

3) Copiile de pe documentele medicale prevăzute la alin 1) trebuie să fie lizibile, să poarte menţiunea “conform cu originalul”, semnătura şi parafa medicului responsabil.

Art. 10, Legea 459/2001, Norme procedurale (Norme procedurale de apolicare a legii 459/2001)

- 1) La întocmirea actelor medico-legale medicul legist sau comisia desemnată are urmatoarele obligaţii: a) să ia în considerare certificatele, referatele medicale şi fişele de observaţie clinică emise de unităţi

sanitare ale Ministerului Sănătăţii sau acreditate de acesta; b) să verifice dacă documentele menţionate la lit. a) prezintă urmatoarele elemente de siguranţă: număr de

înregistrare, ştampila unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului, care trebuie să menţioneze specialitatea şi codul medicului, iar în cazul fotocopiilor, menţiunea “conform cu originalul”, atestată de medicul responsabil.

2) Medicul legist nu poate lua în considerare informaţii cuprinse în alte tipuri de înscrisuri medicale decât cele prevăzute la alin 1), cum ar fi bilete de trimitere, reţete, consulturi înscrise pe reţete, concedii medicale, bilete de externare.

Art. 25, Legea 459/2001, Norme procedurale – În cazul în care instituţiile sanitare refuză

nejustificat punerea la dispoziţie a informaţiilor solicitate sau examinarea nemijlocită a persoanei, instituţiile de medicină legală comunică organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei punerea în imposibilitate de efectuare a lucrării solicitate.

c. Concluziile CML

Certificatul medico-legal, CML, se consemneaza o data cu examinarea, concluziile sale putind fi incheiate imediat dupa examinare sau dupa un timp scurt in conditiile in care leziunile constatate impun pentru obiectivare consulturi de specialitate.

Concluziile CML trebuie sa precizeze conform codului de procedura penala urmatoarele aspecte:

i.realitatea traumatismului ii.mecanismul de producere iii.natura agentului traumatic iv.data probabila a traumatismului v.aprecierea gravitatii traumatismului exprimata prin durata ingrijirilor medicale

(numarul de zile de ingrijire medicala).

42

3. Raportul de constatare/expertiza medico-legala, RCML/REML: aspecte generale

RCML1/REML2 se efectueaza numai la solicitarea scrisa a organelor de justitie ca examinari oficiale si au ca obiect:

-constatarea sexului, virginitatii, capacitatii sexuale, virstei, conformatiei sau dezvoltarii fizice, precum si a elementelor necesare stabilirii filiatiei;

-constatarea leziunilor traumatice, a infirmitatilor si a starilor de boala consecutive acestora;

-constatarea starii obstetricale, cum ar fi sarcina, viduitatea, avortul, nasterea, lehuzia etc;

-expertiza pentru evaluarea starii de sanatate avind ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita o anumita activitate (aptitudinea de a conduce autovehicole, aparate de zbor, de port arma etc).

-orice alte examinari medicale cerute de organele in drept sau de parti, inclusiv constatarea starii psihice.

Raportul de constatare/expertiza medico-legala cuprinde: Partea introductiva, in care se arata data si organul ce a ordonat expertiza,

numele, prenumele si gradul profesional al medicului (medicilor) legist care a efectuat-o, cind si unde a fost efectuata, identitatea persoanei, data intocmirii raportului de expertiza, obiectul expertizei si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda, materialul pe baza caruia a fost efectuata expertiza, informarea si consimtamintul partilor, explicatiile acestora in cursul expertizei;

Partea descriptiva. Descrierea in amanunt a constatarilor facute cu ocazia expertizei incepind cu anamneza, analiza explicatiilor in raport de datele medicale constatate, rezultatul examinarilor si discutia faptelor medicale;

Concluziile se bazeaza exclusiv pe date si fapte consemnate in raport si cuprind raspunsurile la intrebarile puse, opinia expertului asupra obiectului expertizei, precum si orice alte probleme pe care expertul le considera utile de afirmat in expertiza.

In cazurile in care organele in drept solicita concluzii imediat dupa efectuarea unei lucrari medico-legale, unitatea de medicina legala va inainta raportul de expertiza sau de constatare medico-legala de indata sau in cel mult 3 zile de la data efectuarii lucrarii. Daca in acest termen, nu pot fi formulate concluzii definitive, raportul va fi inaintat cu concluzii provizorii, urmind ca raportul cu concluzii definitive sa fie inaintat imediat ce va putea fi intocmit. Concluziile provizorii se vor referi numai la datele ce se pot deduce din lucrarile efectuate.

Raportul de constatare realizeaza o constatare in sensul de a nu se pierde mijloace de proba sau semne ale vatamarilor ce au avut loc cu putin timp inainte, in masura ca sa fie inca prezente pe corpul victimei, semne ce pot sa se altereze prin trecerea timpului sau

1 raportul de constatare medico-legala este redactat in cazul examinarilor medico-legale solicitate prin adresa scrisa

emisa de catre organele de ancheta privind prima examinare medico-legala pe persoana in viata privind constatarea

vatamarii corporale si a urmelor acesteia pe corpul victimei sau pe persoana decedata ca autopsie medico-legala. 2 raportul de expertiza medico-legala este redactat in cazul examinarilor medico-legale prin adresa scrisa emisa de

catre organele de ancheta privind fie (1) o prima examinare medico-legala in domeniul examinarii medico-legale pe

acte, (2) expertizei medico-legale psihiatrice sau (3) expertizei filiatiei fie o noua examinare medico-legala (noua

expertiza) pe persoana in viata sau pe cadavru (exhumare).

43

prin evolutie si se executa la solicitarea organelor de justitie : este opozabil procedural certificatului medico-legala care realizeaza acelasi lucru dar la cererea persoanei in cauza. Demersul este realizat de catre un singur medic legist.

Raportul de expertiza presupune efectuarea unei expertize, adica a unei lucrari medico-legale mai complexe care se refera la o vatamare trecuta, care nu mai prezinta semne pe corpul victimei in care se pune in discutie recompunerea tuturor vatamarilor asa cum au rezultat ele in urma actiunii traumatice pornind de la o constatare asupra prezentului (examene de specialitate) si o documentare cat mai completa; acest demers se face obligatoriu in comisie medico-legala de catre 3 medici legisti dintre care unul, numit de catre institutie, este seful comisiei si are raspunderea directa a concluziilor.

Evaluarea gravitatii leziunilor traumatice: zile de ingrijire medicala Gravitatea leziunilor traumatice este evaluata prin numarul de zile de ingrijire

medicala, ZIM. Codul penal prevede denumirea de numar de zile de ingrijire medicala „pentru

vindecare”. Aceasta sintagma este incorecta din punct de vedere medical intrucat scopul chiar daca scopul actului medical este vindecarea, aceasta nu este intotdeauna posibila.

Explicatii: a) Exista afectiuni posttraumatice care nu se mai vindeca niciodata (ex.

encefalopatia posttraumatica -sindromul cerebral progresiv deteriorativ care survine uneori ca o complicatie severa la un traumatism cranio-cerebral grav)

b) In alte cazuri leziunile (vatamarile) nu sunt inca vindecate dar cu toate acestea nu mai necesita ingrijire medicala suplimentara, vindecarea producandu-se natural si in evolutie (ex. o fractura nazala simpla, daca nu survin complicatii nu necesita ingrijire medicala dincolo de circa 12-14 zile desi la 12 zile in mod evident osul inca nu e consolidat si este tot rupt)

c) In alte cazuri actul medical aduce doar o vindecare partiala (de exemplu in chirurgie -vindecat chirurgical- dar inca inapt de a-si relua activitatea socio-profesionala: are nevoie de concediu medical-)

d) In alte cazuri este necesar sa se parcurga mai multe interventii medicale/chirurgicale etapizate incat vindecarea nu poate fi evaluata decat la sfarsitul seriilor de interventii (vindecarea completa fie nu mai poate avea loc fie necesita un timp prelungit ori interventii medicale care depind esential de tratamentul acordat pana atunci cat si de raspunsul pacientului la tratament –uneori favorabil, alteori mai putin favorabil in aceleasi conditii medicale-). Vindecarea partiala se poate efectua cu sau fara sechele constituite. Vindecarea totala (completa) se poate realiza inca de la inceput (vindecare per primam) sau ulterior (vindecare per secundam). Reinsertia socio-profesionala presupune reintegrarea in societate si in profesie, apt de a-si relua atributiile si indatoririle in ambele situatii.

Definitie. In sensul prevederilor legale actuale “zile de ingrijire medicala” reprezinta

intervalul de timp (durata) corespunzatoare ingrijirilor medicale de care are nevoie o persoana victima a unui traumatism (actiune vatamatoare) prin care a suferit leziuni traumatice (vatamari fizice si/sau psihice) ce au impus asistenta medicala (consult,

44

diagnostic, tratament) adresata consecintelor vatamatoare directe (leziuni traumatice directe) sau complicatiilor lor, imediate sau tardive, locale sau la distant inclusiv perioada de reinsertie socio-profesionala.

Aprecierea numarul de zile de ingrijiri medicale, ZIM, nu este o operatie aritmetica

de a aduna zile de investigatii + zile de tratament in spital (spitalizare) + zile de concediu medical ci este o evaluare care tine cont nu numai de durata (ca interval de timp) a ingrijirilor medicale cat si caracteristicile clinico-evolutive ale acelor leziuni precum si a gravitatii lor.

Iata cateva explicatii ale faptului ca ZIM nu sunt o simpla contabilizare a zilelor in care s-a efectuat asistenta medicala:

1. Evolutia clinico-evolutiva a cazuli poate cuprinde luni si ani de zile 2. Persoana nu se spitalizeaza. Exista afectiuni in care chiar nu exista spitalizare (se

acorda doar asistenta medicala ca asistenta de urgenta –ex. o fractura care se pune in gips la camera de garda ortopedie si apoi pacientul este trimis acasa) sau exista 1-5 zile de spitalizare (cate sunt acoperite ca si costuri de catre casa de asigurari) dar pentru care tratamentul va continua in ambulator prin serivicii specializate (controale, pansamente, recuperare, fizioterapie, etc.) sau, in sfarsit, exista multe zile de spitalizare fara ca sa se obtina o imbunatatire semnificativa a starii de sanatate.

3. Nimeni nu poate fi obligat sa se trateze. Tratamentul medical se efctueaza cu consimtamantul victimei. Daca victima nu consimte nu poate fi obligata la tratament (exceptie: obligarea la tratament in afectiuni psihice, toxicomanii, etc.). Dar si in aceste situatii evaluarea nr. ZIM trebuie realizat pentru a putea aprecia gravitatea leziunii traumatice. Evaluarea se face in teoretic in raport cu gravitatea leziunilor traumatice (vatamarii) in acel caz precum si cu o medie a duratei ingrijirilor intr-un caz similar.

Dincolo de a fi o operatie aritmetica, aprecierea numarului de ZIM presupune mai intai o evaluare medico-legala a leziunilor traumatice.

Evaluarea medico-legala are ca scop ca pornind de la efect (prejudiciu) sa recompuna retrospectiv evolutia medicala ajungand la momentul originar, momentul traumatic (vatamator). Acest demers se efectueaza in mod esential pe baza tuturor documentelor medicale existente pastrand obiectivitatea si probitatea stiintifica.

Obiectivitate inseamna in practica medico-legala ca folosind aceleasi documente si informatii care releva starea de fapt sa se ajunga la aceleasi concluzii intemeiate pe stiinta medicala si medico-legala.

Probitate stiintifica inseamna sa se verifice toate rezultatele sis a se foloseasca doar acele date, rezultate si informatii care au relevanta stiintifica si care sunt recunoscute ca atare de catre lumea stiintifica de specialitate.

In acest fel recompunerea retrospectiva a evolutiei medicale a cazului va permite probarea lantului cauzal care leaga efectul (prejudiciul) constatat de cauza initiala (traumatismul) si sa aprecieze medico-legal imprejurarile in care a putut surveni acesta (ex. un accident rutier, caderea, agresiunea, etc.).

Daca nu se poate proba existenta leziunilor traumatice, practic, din punct de vedere medico-legal nu se poate proba traumatismul, probarea vatamarii corporale fiind de competenta altor mijloace probatorii. Absenta probarii traumatismului (vatamarii) pune in discutie realitatea infractiunii.

45

EXEMPLU: Un copil sufera un accident rutier si in contextul acestuia sufera declarativ un traumatism

craniocerebral. Este internat prezentind cefalee. Investigatiile efectuate timp de 3 zile nu constata leziuni traumatice pe cap, corp, membre. Examenele paraclinice efectuate nu constata modificari lezionale posttraumatice. Se mentine in stationar 3 zile timp in care i se administreaza medicatie adresata simptomelor (cefalee) dupa care se externeaza.

In acest caz concluziile examinarii medico-legale vor aprecia urmatoarele:"Numitul…nu prezinta leziuni traumatice la data de…(data internarii in spital)...”

EXEMPLU: Un tanar sufera ca pieton un accident rutier cu traumatism craniocerebral. Se interneaza

in aceeasi zi prezentind 1 echimoza frontala stinga 2/1 cm, 1 excoriatie superficiala 0,5 cm cot drept si 1 excoriatie superficiala 0,5 cm genunchi drept, cefalee. Toate investigatiile efectuate sint in limite normale. I se administreaza antialgice. Se externeaza a doua zi.

In acest caz concluziile examinarii medico-legale vor aprecia urmatoarele: "Numitul…prezinta leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu si de corp dur posibil in conditiile unui accident rutier ca pieton (lovire-cadere). Leziunile pot data din…(data traumatismului) si au necesitat 1 zi ingrijiri medicale. Leziunile nu au constituit punerea in primejdie a vietii si nu conduc la infirmitate."

Aceasta zi de ingrijiri medicale se acorda intrucit exista leziuni traumatice si nu in relatie cu tratamentul leziunilor traumatice primare constatate (care de altfel in acest caz nu necesita ingrijiri medicale) ci in relatie cu consultatiile si investigatiile efectuate pentru evaluarea leziunilor traumatice constatate.

ZIM se stabilesc luand in considerare (1) realitatea cazului (1) gravitatea patologiei

traumatice, (3) conditiile si particularitatile de evolutie si de vindecare sau de complicatii (daca este cazul) si (4) baremul medico-legal existent (vezi mai sus) care reglementeaza in comun cu toate specialitatile durata medie de ingrijiri medicale in diferitele afectiuni traumatice. Acest barem ofera o imagine despre timpul mediu de ingrijire medicala dar care trebuie corectat cu evolutia particulara a cazului (spetei).

Aceasta evaluare este strabatuta ca un fir conducator obiectivarea existentei legaturii de cauzalitate. Acolo unde cauzalitatea se intrerupe, se opresc si ZIM.

ZIM se acorda: a.independent de zilele de spitalizare Este o eroare aprecierea dupa care numarul de zile de ingrijire medicala trebuie sa

se afle in raport cu numarul de zile de spitalizare. EXEMPLU: O persoana sufera ca pieton un accident rutier soldat cu un poli traumatism

craniocerebral si de membre cu: hematom epicranian occipital drept, fractura diafiza tibiala in 1/3 superioara dreapta pentru care se interneaza in aceeasi zi. Se intervine chirurgical si se externeaza vindecat chirurgical dupa 7 zile cu recomandarea de a nu calca 2 luni.

In acest caz concluziile examinarii medico-legale vor aprecia urmatoarele: "Numitul…prezinta leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu si de corp dur posibil in conditiile unui accident rutier ca pieton (lovire-cadere). Leziunile pot data din…(data traumatismului) si au necesitat 80 zile ingrijiri medicale. Leziunile nu au constituit punerea in primejdie a vietii".

Observatie: ZIM in acest caz in mod evident nu au nici o legatura cu numarul redus al zilelor de

spitalizare ci cu gravitatea leziunii exprimata in acest caz de durata ingrijirilor medicale (perioada postoperatorie imediata + perioada de imobilizare + perioada necesara recuperarii functionale a articulatiilor imobilizate-glezna, genunchi-).

EXEMPLU: Tanar victima a unui TCC prin agresiune; afirmativ pierdere de scurta durata a starii de

constienta. Se interneaza pentru supraveghere pe o perioada de 24 ore in sectia de neurochirurgie; la

46

internare examen neurologic normal, hematom parietal drept minim 1/1/0.5 cm. In apropierea timpului de externare face o colica renala. Este solicitat consultul medical, i se administreaza un cocktail litic dar colica continua. Se solicita consultul urologic care constata un calcul coraliform pentru care se transfera in vederea interventiei; cu ocazia transferului examenul neurologic este normal. Se opereaza si se externeaza vindecat chirurgical peste 25 zile. Revine pentru expertiza medico-legala. Cazul acesta beneficiaza medico-legal de 1-2 zile i.m. pentru traumatismul suferit (un hematom epicranian minim necesita 1-2 zile i.m.) intrucit pe de o parte nu s-au constatat complicatii neurologice ale TCC iar pe de alta parte colica renala nu se afla in legatura de cauzalitate cu traumatismul si prin aceasta nu constituie o complicatie a TCC.

b.independent de zilele de incapacitate temporara de munca (concediu medical) In zilele de concediu medical, victima se odihneste, se fereste de intemperii, efort

fizic, etc. dar nu efectueaza tratament medical. Daca totusi in acesta perioada i s-a recomandat efectuarea unui tratament in relatie cu traumatismul suferit si complicatiile sale lezionale, atunci prin documentarea probatorie a efectuarii tratamentului indicat (exemplu fizioterapie, etc.) se va stabili legatura de cauzalitate cu traumatismul initial si aceste zile vor putea fi adaugate alaturi de ZIM initiale.

c.independent de perioada de vindecare anatomica (care poate sa nu mai survina

niciodata in unele situatii –vezi mai sus-). Baremurile medico-legale sunt niste instrumente de lucru, cu titlu orientativ, in

care la solicitarea medicinii legale, medicii specialist au desemnat o perioada medie corespunzatoare duratei ingrijilor medicale in unele afectiuni traumatice ori leziuni traumatice (vatamari) astfel incat cei ce evalueaza aceste aspect sa aiba un indrumar util evaluarii. Baremurile se modifica o data cu modificarea schemelor de tratament sau a aparitiei unor metode noi de tratament precum unele medicamente ori interventii chirurgicale noi.

Cateva aspecte sintetice extrase din baremurile medico-legale pentru acordarea ZIM: fara ZIM: echimoze simple chiar multiple, excoriatii superficiale.

1-10 zile i.m.: excoriatii sau eroziuni pe suprafete intinse, profunde (cu crusta hematica) sau

infectate secundar, echimoze multiple sau pe suprafete mari (placarde echimotice mai ales la copii sau virstnici), hematom unic sau hematoame multiple care necesita deschidere sau care necesita tratament local sau general (datorita infectiei tendintei hemoragice), plaga (contuza, intepata sau taiata cu vindecare per primam) sau cu infectie superficiala, mobilitate anormala mai mult de 3 dinti, fracturi partiale ale dintilor, fracturi incomplete oase nazale, ulceratii superficiale ale corneei, rupturi incomplete ale irisului, hemoragii interstitiale mici ale coroidei, comotie retiniana, rupturi sau sectiuni musculare sau ale tendoanelor partiale vindecate per primam., comotia cerebrala probata neurologic, etc.

10-20 zile i.m.: plaga contuza, intepata sau taiata infectata cu evolutie severa (infectie

profunda), rupturi sau sectiuni musculare sau ale tendoanelor infectate sau ale vaselor de calibru mare, fracturi a mai mult de 3 dinti sau a 1-3 molari la nivelul coletului, fracturi liniare simple sau cominutive cu deplasare a oaselor nazale, luxatii temporo mandibulare, ruptura completa sau plaga punctiforma a irisului, fisuri ale metacarpului sau falangelor, dilacerari ale mezenterului, mezourilor sau epiplonului, fracturi 1-3 coaste, etc.

EXEMPLU: T.C. 56, afirma ca a suferit un accident rutier ca pieton pe cind traversa strada la nivelul

unei treceri de pieton la data de... Acte medicale: Copie FO conforma cu originalul Spital…/sectia ortopedie-traumatologie/nr F.O…..

Internat intre …-…. –total 7 zile- (data internarii = data afirmativa a agresiunii) cu dg.:”Luxatie inchisa

47

genunchi drept. Hemartroza. Entorsa glezna dreapta grd. I. Imobilizare in aparat gipsat cruro-podal 45 zile. Consult neurochirurgical la internare: neurologic normal. Se externeaza ameliorat cu recomandarile: Nu calca 3 saptamini; revine dupa 45 zile pentru scoaterea gipsului si radiografie, tratament conform Rp., etc.

Radiografiile se anexeaza certificatului in original. Stare prezenta: -obiectiv: frontal 1 cicatrice rosie oblica 3 cm cot drept 1 placard excoriat 3/2 cm cu crusta bruna partial detasata aparat gipsat cruro-podal membrul inferior drept. glezna stinga tumefiata moderat, imobilizata partial in bandaj elastic.

Deplasare dificila cu ajutorul cirjelor. -subiectiv: dureri la nivelul genuchiului drept.

Concluzii: Numitul M.C. prezinta leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu si de corp dur, posibil in conditiile unui accident rutier (lovire-cadere). Leziunile pot data din… -se va specifica data- si necesita 50-55 zile i.m. daca nu survin complicatii3. Leziunile expertizate nu au pus in primejdie viata victimei.

20-30 zile i.m.: TCC inchis cu fractura craniana liniara, contuzie cerebrala

minora (LCR sanguinolent), fracturi complete deschise apofize coronoide, fracturi cu deplasare sau fracturi deschise ale arcadei temporo- zigomatice, fracturi costale peste 4 coaste, etc.

30-40 zile i.m.: fracturi totale liniare unice neinfectate ale mandibulei, rupturi

sau plagi ale corpului ciliar, fractura unghi extern omoplat, luxatie metacarpo-falangiana a policelui, etc.

40-50 zile i.m.: fracturi totale liniare multiple/infectate ale mandibulei,

fractura falangelor, luxatia si fractura cominutiva a rotulei, fistule postoperatorii in traumatismele abdominale, etc.

50-60 zile i.m.: luxatia genunchiului, fractura fara deplasare ale ambelor oase

ale antebratului, fracturi diafizare spiroide si oblice ale humerusului, in mod obisnuit fracturile de humerus, femur, tibie etc.

60 zile i.m.: dezlipirea posttraumatica a retinei, fractura cu deplasare ale ambelor oase ale antebratului, traumatismul craniocerebral cu dilacerare cerebrala/contuzie cerebrala grava (coma), traumatismul vertebro-medular cu fractura si interesare mielica, etc.

3 celelalte prevederi ale art. 182 nu pot fi evaluate decit dupa vindecarea leziunilor traumatice.

48

Prevederile art. 182 CP privind vatamarea corporala grava: pierderea unui organ ori incetarea functionarii acestuia, infirmitate fizica si psihica, slutire, avort posttraumatic, punerea in primejdie a vietii

Pierderea unui simt sau organ

Preteaza la confuzii a considera un organ ca “o parte a corpului”. Astfel, prin parte corporala se poate intelege orice segment, indiferent de localizare si dimensiune, care apartine corpului uman si reprezinta o portiune a acestuia (segment de membru toracic sau pelvin, unghie, portiune tegumentara, dinte, etc.).

In sens medical un organ este o formatiune anatomica unica sau pereche alcatuita dintr-un tesut specific cu vascularizatie si inervatie proprie prin care indeplineste independent sau impreuna cu organul pereche o anumita functie specifica in organism pe care o pierde implicit in cazul pierderii organului unic. Organul din punct de vedere biologic fie nu poate fi inlocuit fie poate fi înlocuit dar numai prin transplant.

Pierderea anatomica a unui organ (unic sau pereche) constituie o vatamare corporala grava.

Nu este recomandabil (si nu este un punct de vedere medical) de a considera anumite organe ca fiind vitale in comparatie cu altele. Desigur toate organele sunt vitale, toate servesc scopului vietii, toate sunt necesare (nu exista in organismul uman organe inutile vietii). Intre ele, 3 sunt considerate esentiale vietii, in sensul ca fara ele sau functiile lor viata inceteaza, lipsa lor de functionare fiind incompatibila in raport cu viata: cordul, plamanii si creierul. Cordul deplaseaza sangele si hematiile care poarta pe ele oxigenul introdus in sistem de catre plamani iar creierul coordoneaza toate functiile organismului, fara creier viata de relatie incetand.

O persoana poate muri atunci cand este impuscata in inima (inima organ vital lezionat traumatic fara putinta de a se autovindeca si lezarea sa este lezarea organului care a determinat decesul) dar si atunci cand este muscata de exemplu de un animal (ex. caine) un membru inferior in masura sa sufere o plaga a unei artere mari (artere se afla in toate organele, in acest caz nici un organ nu a fost afectat si totusi omul moare) sau atunci cand un diabetic este muscat de un deget intr-o altercatie in bloc si din infectarea degetului pe fondul unui diabet decompensat si incorect tratat va muri daca nu se va interveni la timp.

Iata de ce medical toate organele sunt vitale. Cu toate acestea se apreciaza ca trepiedul vietii este reprezintat de functia cardiaca, functia respiratorie si functia cerebrala, in sensul ca nici un om nu poate continua sa traiasca in imprejurarile in care una dintre ele este oprita (cele 3 functii sunt apreciate medical ca fiind vitale –functiile vitale-; atentie: functia este vitala iar nu organul).

Incetarea functionarii acestora (s.n. simturilor sau organelor) Codul penal in relatie cu art. 182, vatamarea corporala grava, vorbeste despre

pierderea functiei unui organ iar nu despre diminuarea/scaderea acesteia. Pierderea unui organ pereche poate sa nu semnifice si pierderea functiei indeplinita

de perechea de organe atunci cand celalalt organ restant are capacitate biologica intacta (dar constituie pierdere de organ si infirmitate) sau poate semnifica scaderea functiei restante cind celalalt organ restant are capacitate biologica afectata.

Pierderea unui organ unic semnifica evident si pierderea functiei exercitate de acel organ.

49

In cazul glandelor endocrine cu rol de organ, se poate pierde fie numai functia endocrina (hormonala, ex. testoesteronul la un testicul), fie numai cea exocrina (ex. sperma) fie ambele.

Infirmitate permanenta fizica ori psihica

Definitie: Infirmitatea este o vatamare corporala grava definitiva a integritatii corporale sau sanatatii cu caracter morfologic, morfo-functional sau functional, ce implica un deficit sever fizic şi/sau psihic apt de a pune persoana respectiva in conditii de inferioritate.

1. Pentru a constitui o infirmitate deficitul TREBUIE sa fie grav (sever), altminteri nu poate fi o vatamare corporala grava : aceasta conditie obligatorie poate fi intilnita in:

pierderea unui organ si incetarea functionarii acestuia. Deficitul si infirmitatea pe care o genereaza se analizeaza pentru fiecare organ in parte. In cazul organelor unice, pierderea unui organ constituie in mod evident si infirmitate prin pierderea anatomica si morfologica a lui cit si prin pierderea in totalitate a functiei lui. In cazul membrelor constituie infirmitate pierderea unui membru sau a unei parti din fiecare, pierdere in masura de a afecta functia intregului. incetarea functionarii sau reducerea functionarii sub limita utila social (limita insertiei sociale, dincolo de care are nevoie de insotitor) :

-unui simt (pentru organele senzoriale: ochi –afectarea importanta sau pierderea vederii, ureche-pierderea auzului-, nas-pierderea mirosului-, limba si alti receptori gustative -pierderea gustului, piele-pierderea sensibilitatii secundare unor paralizii-)

-unui membru (de ex. pentru genunchi, pierderea miscarilor articulare in articulatia genunchiului-artrodeza-, reducerea lor sub limita de 79 grade, pierderea miscarilor in articulatia genunchiului ca urmare a paraliziei nervoase a unor nervi motori esentiali-nervul femural, etc.)

-unui organ intern (ex. pentru rinichi insuficienta renala cronica/acuta) -unui organ endocrin (generator de hormoni si alte secretii: ex. abolirea

secretiei hormonale endocrine sau exocrine: la testicul distrugerea posttraumatica a cailor spermatice constituie infirmitate pentru acel testicul si pentru acel caz intrucit functia de procreere este abolita, chiar daca functia endocrina de secretie de hormon testosteron este inca pastrata).

Preteaza la erori corelarea apriorica a existentei SECHELELOR cu infirmitatea pe

principiul o sechela = infirmitate Trebuie spus ca nu toate sechelele se pot asimila notiunii de infirmitate. Sechela posttraumatica reprezinta o stare reziduala posttraumatica ce apare pe

parcursul vindecarii sau constituie chiar forma vindecarii, Conduce la un prejudiciu morfo-functional si adeseori si estetic. Sechelele pot fi corectabile, partial corectabile, necorectabile (definitive).

Medico-legal se discuta de constituirea unei sechele definitive numai dupa epuizarea mijloacelor de vindecare.

Nu toate sechelele sunt definitive, nu toate sunt grave in masura sa constituie o vatamare corporala grava.

50

Exista sechele vindecabile si nevindecabile, aflate deasupra oricarei resurse terapeutice.

Sechelele definitive pot conduce la infirmitate, invaliditate, handicap, dar pot exista si in afara de aceste consecinte.

Sechelele pot fi corectabile, partial corectabile, necorectabile (definitive). Mai pot fi usoare, medii grave. Medico-legal se discuta de constituirea unei sechele definitive numai dupa epuizarea mijloacelor de vindecare. Sechelele pot conduce la infirmitate, invaliditate, handicap (atunci cand sunt definitive si grave), dar pot exista si in afara de aceste consecinte.

Consecintele vatamarii corporale grave sunt evaluate: -in domeniul penal de codul penal prin introducerea criteriului infirmitatii

(permanente) fizice si psihice -in domeniul muncii de codul muncii prin criteriul invaliditatii - in domeniul social prin criteriul handicapului Astfel o persoana poate avea diferite tipuri de asocieri ale criteriilor de mai sus,

toate aceste criterii sau niciunul desi a prezentat un traumatism cu leziuni traumatice si chiar prezinta sau a prezentat sechele posttraumatice.

EXEMPLE. (1) Pierderea unui glob ocular in totalitate constituie pierdere de organ, constituie

infirmitate (prin deficit morfologic), dar nu constituie pierderea functiei analizatorului vizual –orbirea- (continua sa vada) desi constituie diminuarea sa. Constituie invaliditate insa daca victima este nevoita sa-si schimbe locul de munca si sa se recalifice ca urmare a pierderii vederii stereoscopice si a ingustarii cimpului vizual (exemplu mecanic de locomotiva, etc.) si daca ochiul celalalt nu vede mai bine de 1/10 constituie si handicap major.

(2) O plaga taiata prin agresiune care sectioneaza complet la nivel brahial 1/3 proximal postero-lateral nervul radial si care nu poate fi resuturat in timp util din motive obiective, conduce la paralizia consecutiva cu mina in “git de lebada”. In acest desi nervul este pe loc (anatomic este prezent dar cu continuitatea intrerupta) functia exercitata de el este absenta, ceea ce conduce la pierderea in mare masura a functiei membrului superior respectiv (este vorba de o infirmitate prin deficit morfo-functional).

(3) Un traumatism cranio-cerebral care conduce la leziuni ale creierului din regiunea ariilor optice conduce la orbirea de tip central (cecitate centrala) desi ochii si caile optice sunt anatomic si functional intacti (este vorba de o infirmitate prin deficit functional).

În situaţia în care infirmitatea este numai morfologica (leziune exclusiv anatomică)

ea nu se asimilează cu o invaliditate.

Invaliditatea presupune în mod obligatoriu un deficit funcţional, indiferent dacă acesta este sau nu asociat cu o modificare anatomică. Repercusiunea acestui deficit funcţional asupra posibilităţilor individului de a exercita o anumită profesie se reflectă în noţiunea de capacitate de munca.

Invaliditatea este evaluata de catre expertiza capacitatii de munca si primeste confirmarea, in cazurile medico-legale (accidente rutiere, agresiuni. etc.) prin expertiza medico-legala. Invaliditatea poate fi permanentă sau temporară, totală sau parţială; incadrarea se face in 3 grade: grd. III (capacitate de munca pierduta in proportie de 50%, adesea necesita schimbarea locului de munca), grd. II (pierderea completa a capacitatii de munca dar nu necesita insotitor), grd. I (pierderea completa a capacitatii de munca dar necesita insotitor). Aceste evaluari se refac periodic, intrucit gradul invaliditatii prin

51

tratamente medicale sau evolutia naturala a bolii/sechelelor se poate reduce sau din contra se poate agrava.

Exista infirmitate fara invaliditate. In cadrul baremului invaliditatii, aceasta insa nu poate exista in afara infirmitatii pe care se bazeaza.

Pentru a constitui o infirmitate deficitul psihic pronuntat trebuie sa fie reprezentat de urmatoarele aspecte ireversibile:

-modificari psihice posttraumatice cu substrat organic obiectivabil (cicatrice meningo-cerebrala, epilepsia post-traumatica, encefalopatia posttraumatica, dementa posttraumatica, diabetul insipid), potential agravante intr-o evolutie continua spre moarte.

De retinut: -infirmitatea poate fi fizica sau psihica si este definitiva, permanenta si nu este

revizuibila (sub raportul codului penal): exista sau nu dupa legea tot sau nimic. -infirmitatea fizica se refera la cazurile cuprinse intre situatiile in care se pierde un

organ si/sau functia acestuia precum si situatiile in care organul este prezent anatomic dar avand functia scazuta sub pragul util social (insertiei sociale).

Nu se poate asimila notiunii de infirmitate simpla reducere/scadere a functiei. Codul penal prevede clar «pierderea unui simt…incetarea functionarii»....

-infirmitatea psihica are un substrat lezional posttraumatic obiectivabil si o patologie potential agravanta, ireversibila.

Avortul (postraumatic). Reprezinta intreruperea posttraumatica a cursului sarcinii

in urma unui traumatism (mecanic, fizic, chimic, biologic, psihic) survenit in perioada cuprinsa intre conceptie si nasterea fiziologica.

Pentru a proba aceasta infractiune trebuie sa probeze ca: victima era gravida, ca a suferit un traumatism cu actiune posibila asupra uterului gravid, ca a avortat sau a nascut un fat mort ca intre avort/nastere si traumatism exista o legatura de cauzalitate

(adica avortul nu se datoreaza unei stari constitutionale ce favorizeaza aceasta complicatie a sarcinii sau unor probleme obstetricale

EXEMPLU: O persoana de sex feminin insarcinata in luna 5 sufera un accident rutier soldat cu

traumatism vertebro-medular mielic pentru care se decide interventia chirurgica. Anestezia generala impune insa obligatoriu viduitatea uterina, pentru care se practica avortul prin mica cezariana; in continuare se practica interventia neurochirurgicala care evolueaza bine. Speta constituie avort posttraumatic fata de conducatorul auto care se afla in culpa.

Slutirea poate fi rezultatul unei desfigurari (schimbarea infatisarii fetei), deformari

(schimbarea formei corpului) sau a unei mutilari (pierderea unei parti din corp). Slutirea trebuie sa aiba caracter de permanenta.

Slutirea este o vatamare corporala grava definitiva (permanenta) a integritatii corporale de cauza exclusiv traumatica ce consta din prezenta unor sechele ce determină indiferent de localizarea lor o (1) deformare morfologica, un (2) deficit estetic local si de ansamblu cu dizarmonie corporala evidenta si care adesea se insoteste de tulburari

52

functionale, apte de a pune persoana respectiva in conditii de inferioritate si de a-i putea produce tulburari de ordin psihic.

Cand slutirea se refera la fata se numeste desfigurare. De retinut: -nu exista slutire netraumatica -slutirea este definitivă si se apreciaza numai dupa epuizarea tuturor metodelor

medicale si chirurgicale de corectare a deficitului morfologic si estetic respectiv. In cazul in care din conditii obiective sau subiective victima nu poate urma/nu urmeaza aceste interventii, medicii specialisti sint chemati sa aprecieze sansele potentiale ale recuperarii in conditiile in care interventiile respective s-ar fi putut efectua.

-notiunea de "slutire" se poate suprapune peste cea de infirmitate sau de pierdere a unui organ.

Exemplele prezentate la discutia privind infirmitatea constituie si slutire. Alte exemple: amputatii ale unor membre sau parti ale acestora, a pavilionului

urechii, cicatrici intinse retractile sau cheloide etc.

Punerea in primejdie a vietii persoanei. Punerea in primejdie a vietii unei persoane are o dubla semnificatie: -pe de o parte semnifica faptul ca acea persoana s-a aflat la un moment dat ca

urmare a tramatismului si leziunilor traumatice suferite in pericolul de a-si pierde viata -pe de alta parte ca nu si-a pierdut viata datorita ingrijirlor medicale ori a

reactivitatii deosebite a organismului acelei persoane ori ambele. Punerea in primejdie a vietii fiinteaza in realitatea starii (nu fiinteaza ca o

potentialitate ori ca o probabilitate), in iminenta starii (prognostic imediat, asteptat ori cunoscut) si presupune constituirea unor leziuni traumatice care prin gravitatea lor imediata ori complicatiile au determinat (iar nu au putut determina) un pericol de moarte adica au constituit un pericol pentru viata acelei persoane care nu s-a materializat prin pierderea vietii fie ca urmare a unei interventii medicale fie a reactivitatii deosebite a organismului.

EXEMPLU: 1. TCC cu fractura craniana dar fara dilacerarea durei mater: TCC inchis fara punerea in

primejdie a vietii (cu dilacerarea durei mater: punere in primejdie) 2. TCC cu hematom subdural acut gros de minim 1,5 cm (punere in primejdie) 3. TCC cu edem cerebral important pentru care se intervine chirurgical sau medical cu mijloace

specidfice (antiedematoase). Observatii: Toate aceste diagnostice implica anumite stari neurochirurgicale care trebuie

documentate si obiectivate prin mijloace de investigatie.

Tratamentul medical primit este analizat pentru a se afla daca a inclus masuri

terapeutice adresate salvarii vietii sau indepartarii starii de pericol. EXEMPLU: Un tanar sufera un accident rutier cu traumatism lombar forte cu ruptura multipla de

rinichi drept. Se interneaza in soc hemoragic cu hemoperitoneu si hematurie macroscopica masiva. Se intervine prin nefrectomie de necesitate. Tinarul a ramas spitalizat 23 zile si se externeaza vindecat chirurgical.

53

UNITATEA DE INVATARE 5. CAUZALITATEA MEDICO-LEGALA

Conceptele si notiunile de cauzalitate in practica medicala in general si cea medico-legala in particular sunt de o deosebita importanta. Identificarea lantului fiziopatologic al bolii si al cauzalitatii medicale sta la baza tratamentului corect aplicat.

Identificarea tanatogenezei (cauzele si mecanismele ce conduc la moarte) si traumatogenezei constituie fundamentul medicinii legale intrucat pune la dispozitia organului de justitie posibilitatea identificarii cauzelor ca un demers important pentru a completa probatiunea judiciara si a stabili vinovatia.

Definitie Cauzele sunt inceputurile, a cunoaste cauzele inseamna a cunoaste natura lor; a

cunoaste adevarul; a cunoaste realitatea; cunoasterea stiintifica insemna cunoasterea cauzelor.

Cauzalitatea biologică reprezintă lantul proceselor biologice ce leagă o cauză de efectul său biologic.

Cauzalitatea medico-legala reprezinta inlantuirea biologica a proceselor si fenomenelor pe care le determina in evolutia lor leziunile traumatice. Cauzalitatea medical-biologica reprezinta inlantuirea proceselor fiziopatologice pe care le determina starea de boala. Cauzalitatea medico-legala este o parte a celei medical-biologice, intrucat adesea traumatismul survine pe oameni bolnavi sau pe fond de boala ceea ce implica o conditionalitate intre cele doua abordari ale aceleiasi cauzalitati. Analiza acestei inlantuiri poate evidentia fie existenta legaturii de cauzalitate (directe sau indirecte) fie din contra absenta ei.

Dimensiunea medico-legala a unei relatii de cauzalitate presupune insa nu numai evaluarea implicatiilor cauzelor cert traumatice dar si a celor probabil/posibil traumatice aflate in proximitatea efectului biologic cat si a celor netraumatice (ex. moartea subita).

EXEMPLU: O persoana despre care nu se cunosc date este adusa la o camera de garda neurochirurgie

in coma prezentind un traumatism craniocerebral, TCC; nu se indica inteventia chirurgicala de urgenta; decedeaza dupa circa 2 ore: la autopsie se constata o fractura craniana parieto-occipitala cu contuzie cerebrala difuza, edem cerebral moderat si infarct miocardic acut.

Se nasc 2 intrebari principale: este agresiune cu TCC urmata de infarct sau a fost un infarct miocardic acut urmat de o cadere cu TCC? Altfel spus este moartea datorata TCC-ului, infarctului miocardic acut sau amandoura? Cauza decesului a fost TCC-ul sau infarctul? Ce a produs in mod direct moartea: complicatiile intracraniene sau infarctul miocardic?

Componentele lantului cauzal Principiile cauzalitatii: “orice fenomen are o cauza si orice cauza are un efect” si “in

aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte”. ◦ 1. “orice fenomen are o cauza si orice cauza are un efect” ◦ 2. “in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte”. ◦ 3. pentru ca un efect sa fie urmarea unei cauze: (1) natura genetica –natura

asemanatoare intre cauza si efect,(2) concordanta de sediu si de timp (3) asimetrie: efectul apare dupa cauza

54

◦ 4."sublata cauza tolitur efectum“. O conduita umanã capătă caracter cauzal numai dacă conduce în mod normal şi firesc la un anumit rezultat, respectiv urmarea socialmente periculoasă, specifică infracţiunii. Daca indepartand cauza, dispare efectul se probeaza astfel cauza directa (doar partial valabil in medicina si in sistemele biologice vii).

Cauza. Reprezinta factorul determinant care sta la baza unui efect, efectul fiind

urmarea cauzei. Deseori se identifica mai multe categorii de cauze ce impun clasificarea acestora:

1. in functie de natura cauzelor: -cauze exogene -externe- (fac cu preponderenţă obiectul medicinii legale

fiind de natura traumatică), -cauze endogene -interne- (sunt de natură netraumatică). 2. in functie de modul de actiune:

-cauze directe necondiţionate (nemediate sau imediate) -cauze directe condiţionate (mediate). -cauze indirecte

3. in functie de importanţa actiunilor în producerea efectului: -cauzelor esentiale/determinante -cauze asociate (de egala valoare) -cauze neesentiale (adjuvante)

4. in functie de timpul scurs intre actiunea cauzei si momentul aparitiei efectului. -cauza primara in cauzalitatea directa -cauza secundara in cauzalitatea indirecta.

5. in functie de numarul cauzelor, se pot intilni: -cauze unice (interpretarea facindu-se intr-un lant monocauzal) -cauze multiple (interpretarea facindu-se in cadrul unui lant policauzal).

6. in functie de tipul de actiune pe care-l exercită în momentul participării, unele dintre cauzele multiple pot fi:

-predispozante (care se pot confunda cu factorii de risc) -favorizante (care pot grabi actiunea sau amplifica efectele cauzelor primare

esentiale/determinante) Conditia. Reprezinta factorul modulator/particularizant al acţiunii cauzei cu actiune

mai mult sau mai putin indelungata (dar niciodata episodică) şi de care depinde aparitia unui efect anume sau care influenteaza actiunea cauzei, putind-o fie stimula fie, dimpotrivă, frana în masura să determine aparitia acelui efect.

Datorită existenţei condiţiilor o cauză poate genera efecte variate, după cum un acelaşi efect poate fi generat de cauze diferite; conditia nu poate genera singură efectul 4. Atunci când o “condiţie“ poate genera singura un efect, de fapt nu este vorba de o conditie ci de o cauză determinantă nerecunoscută ca atare.

4 Acest criteriu este foarte important în deosebirea condiţiei de cauzele preexistente sau favorizante.

55

Cauza 1 Cauza 2 Cauza 3

Condiţia 1 Condiţia 2 Condiţia 3 Condiţia 4

Efect Datorită existenţei şi acţiunii simultane a mai multor condiţii mai multe cauze pot

genera acelaşi efect (ex. şocul traumatic) sau o singură cauză poate genera mai multe efecte (ex. intoxicaţia cu CO: anemie, toxicitate hematică-hemoglobină patologică, alterarea metabolismului celular, iritabilitate cardiacă, etc.)

Clasificarea conditiilor Condiţii interne a) fiziologice legate de vârstă, sex, reactivitatea organismului, particularităţi

tisulare (receptori, metabolism, etc.) b) fiziopatologice surmenaj, inaniţie, anemie, convalescenţă, intoxicaţie neletală

(ex: intoxicaţie etilică acută), ischemia, etc. c) morbiditatea preexistentă (leziuni organice cronice) caracterizată prin boli

cronice generale sau locale Condiţii externe a) condiţiile în care s-a produs traumatismul: exemple: ramânerea în frig prin

pierderea conştienţei, imposibilitatea de a transporta victima, etc. b) tratamentul medical: ex. tratament salvator sau din contră necorespunzator

care poate transforma leziuni nemortale în leziuni mortale –ex. transportul bolnavilor netransportabili, etc.-).

c) atitudinea victimei, etc.: ex. există persoane care în mod conştient sau nu, refuză tratamentul medical sau nu cooperează la un tratament corect, continuu, motiv care duce la agravarea leziunilor primare, etc.

Interrelatia cauzelor externe cu conditiile interne pune expertizei cele mai dificile probleme de cauzalitate biologica, deoarece, frecvent, o cauza externa nu actioneaza la fel asupra diferitelor organisme, iar un efect poate deveni ulterior cauza unor noi modificari patologice in organism, conditionate de factorii de mediu intern sau extern.

Fiecare caz poate fi particularizat. În analiza raportului de cauzalitate5 ceea ce în unele cazuri este o condiţie poate deveni în altele o cauză (şi invers) sau doar un factor declanşator.

Factorii circumstanţiali. Factorii declansatori Factorii circumstanţiali sunt factori care exprima împrejurări, stări, conjuncturi, a

5 Raportul de cauzalitate reprezintă ierarhizarea elementelor lanţului de cauzalitate şi stabilirea preponderenţei

acestora în cadrul lanţului cauzal.

56

caror actiune se manifesta limitata în timp, episodică, întîmplătoare, ca printr-o coincidenţă cu acţiunea cauzelor şi a condiţiilor, rezultatul fiind declanşarea sau inhibarea lanţului cauzal. Astfel de factori pot fi externi (toxice -ex. droguri-, etc.) sau interni organismului (acidoză, deshidratare, etc.). Actiunea acestor factori este cel mai vizibila atunci cand sistemul biologic se află într-un echilibru instabil.

Factorii declanşatori (factori trigger) sunt prezenti în marea majoritate a lanţurilor cauzale dar uneori nu sunt identificabili (de exemplu atunci când cauzele determinante se manifestă intens, prin gravitatea/severitatea acţiunii lor intr-un mod incompatibil cu viaţa, circumstanţele declansatoare adesea se estompează încât nu se mai pot evidenţia). Deseori se confunda cu factorii circumstantiali dar de obicei actiunea lor este si mai scurta: sunt cei care determina ruperea echilibrului si initierea unui lant cauzal in acesle conditii in care o cauza desi exista nu era si suficienta pentru a initia lantul.

EXEMPLU: O alcoolemie (nivelul alcoolului in sange) de 1,2 g%0 poate fi un factor circumstantial

pentru o afectare cronica a inimii si pentru tulburarea de ritm pe care aceasta o poate determina (in acest caz factorul declansator poate fi un efort fizic). Aceeasi alcoolemie poate fi factor declansator pentru accidentul vascular cerebral (in acest caz factorul circumstantial poate un puseu moderat de hipertensiune).

Efectul Este fenomenul care rezulta din interactiunea cauzelor, conditiilor si

circumstantelor (factor determinant-conditional-declansator), fiind determinat insa in mod necesar de cauza insasi.

Cauzalitatea medico-legala Legatura de cauzalitate (lantul cauzal). Presupune explicarea corelatiei dintre

traumatism pe de o parte si prejudiciul fizic sau moarte pe de alta parte, fiind atit o relatie genetica de generare a “ceva” din “altceva” dar si o relatie "asimetrica", cauza fiind anterioara in timp faţă de efect.

Raportul de cauzalitate. Reprezinta compararea, în vederea ierarhizarii, a diferitelor categorii de factori in raport cu realizarea prejudiciului/decesului.

Procesul de cauzalitate. Este un termen general prin care se intelege sintetizarea si particularizarea datelor ce rezulta din studiul celor doua categorii anterioare.

3. Clasificarea lanturilor cauzale a. Cauzalitatea primara (directa), care cuprinde:

i. legatura de cauzalitate directa nemediata sau neconditionata ii. legatura de cauzalitate directa mediata sau conditionata

-de factori externi (traumatici, tratament, atitudinea bolnavului, etc.) -de factori interni (netraumatici, morbiditate preexistenta) b. Cauzalitatea secundara (indirecta), care cuprinde:

i. legatura de cauzalitate indirecta predominant violenta ii. legatura de cauzalitate indirecta predominant neviolenta

c.Cauzalitate multipla 4. Legatura de cauzalitate directa neconditionata

Criterii indeplinite in legatura de cauzalitate directa neconditionata care leaga un

57

traumatism de efectul sau: o Realitatea traumatismului o Efectul este urmarea traumatismului o Efectul nu este preexistent o Efectul este urmarea a acelei cauze-continuitate intre cauza si efect- o Efectul este urmarea directa (fara alte cauze) o Traumatismul (vatamarea) este necesar şi suficient în vederea producerii

efectului. EXEMPLU: distrugerea unui segment sau organ de importanta vitala (de ex. zdrobirea cutiei craniene)

Legatura de cauzalitate directa conditionata Criterii indeplinite in legatura de cauzalitate directa conditionata care leaga un

traumatism de efectul sau: 1. Realitatea traumatismului 2. Efectul este urmarea traumatismului 3. Efectul nu este preexistent 4. Efectul este urmarea a acelei cauze-continuitate intre cauza si efect- 5. Efectul este urmarea directa (fara alte cauze) 6. Traumatismul (vatamarea) este necesar dar nu şi suficient în vederea producerii

efectului. 7. Se manifesta o conditie care particularizeaza producerea efectului, conditie care nu

poate determina singura efectual si care nu are asimetrie 8. Traumatismul si conditia se influenteaza reciproc si se interconditioneaza: nici una

nu pot determina decesul luate separat, dar impreuna prin interconditionare se amplifica in masura determinarii efectului

9. Conditia ca factori patologici (stare morbidă preexistentă, leziuni organice)

EXEMPLU: Traumatism minor la nivelul extremitatii cefalice ce determina ruperea unui anevrism cerebral urmat de deces rapid. O lovitura puternica in burta dar care nu poate produce moartea prin ea insasi: insa forta loviturii loveste ficatul de exemplu in care se afla o tumora care se rupe determinand o hemoragie care detemrina la randul ei moartea. TUmora singura nu putea produce atunci in acel moment moartea dupa cum nu o putea face nici lovitura singura: impreuna insa, in asociere, tumora si lovirea tumorii au determinat decesul.

Cauzalitate indirecta (secundara) Cauzalitatea indirecta este prezenta atunci cand cauza primara nu declanseaza

efectul direct dar in schimb genereaza cauze care decurg (cauze secundare) din care se declanseaza efectul. Aceste cauze secundare sunt asimilate frecvent complicatiilor cauzelor initiale. Altfel spus cauzalitatea indirecta (secundara) survine atunci cand efectele se pruduc ca urmare a actiunii complicatiilor ce decurg din actiunea cauzelor initiale iar nu a cauzelor initiale insasi.

Criterii indeplinite in legatura de cauzalitate indirecta care leaga un traumatism de

efectul sau:

1. Cauza primara nu produce efecte dar produce alte cauze numite cauze secundare

58

pentru ca deriva din cele primare (ca si complicatii) care conduc în timp la producerea efectului (ex. moartea)

2. Cauzele secundare trebuie sa fie legate cauzal de traumatism si sa nu reprezinte afectiuni care puteau sa apara independent de contextul traumatic in cauza.

3. Legatura genetica, continua, cu concordanta de sediu, timp, natura si intensitate a cauzelor, interval lung iar cauzele indirecte nu sunt prezente de la inceput.

EXEMPLU: Un bolnav sufera un accident rutier. In acest accident i se rupe femurul. Este internat si operat. In zilele urmatoare evolueaza bine postoperator si incepand cu ziua a 4-a chiar se dajos din pat. In ziua a 5-a insa dupa o mobilizare prin salon, cand toate pareau cam emrg bine, la urcarea in pat sufera o durere toracica intensa, lipsa de aer, cianoza si moare. La autopsie se identifica o embolie pulmonara, adica un cheag format prin coagularea sangelui in vasele de la nivelul membrului inferior care s-a deplasat si a determinat obstructia unei artere importante de la nivelul pulmonar (durerea toracica) inducand prin lipsa de sange acuta o severa disfunctie respiratorie (cianoza si lipsa de aer) si apoi decesul.

ATENTIE: Atunci cind complicatiile posttraumatice ce se constata sint (1) grave,

apte de a fi direct responsabile de prejudiciul fizic / deces, (2) determinate (in cadrul determinismului cauzal), (3) sunt de neevitat, imediate, cu o rata de aparitie foarte frecventa/frecventa (considerate comune, obisnuite si de asteptat in contextul traumatic), (4) cu cauzele primare in plina actiune, cauzalitatea este directa iar nu indirecta.

EXEMPLU: TCC grav cu dilacerari cerebrale coma traumatica prelungita supravietuire

sindrom hipoanabolic exitus dupa 7 luni, NU constituie legatură de cauzalitate INDIRECTĂ ci tot DIRECTA

59

UNITATE DE INVATARE 6

PSIHIATRIE MEDICO-LEGALA

Conf.Univ.Dr. Valentin Gheorghiu

CAPACITATE PSIHICĂ ŞI DISCERNĂMÂNT

Discernământul reprezintă rezultatul sintezei dintre personalitate şi conştiinţă, sinteză

care are loc în momentul îndeplinirii unei acţiuni. El reprezintă o calitate şi totodată o funcţie,

atunci când îl considerăm capacitatea unui individ de a delibera asupra acestei acţiuni, precum şi

asupra consecinţelor acesteia şi de a-şi organiza astfel motivat activitatea, în vederea îndeplinirii

acţiunii. Integritatea discernământului implică nealterarea funcţiilor cognitive, precum şi a

conştiinţei etico-morale. Cu alte cuvinte, discernământul este capacitatea unei persoane de a

aprecia critic conţinutul şi consecinţele ce decurg din săvârşirea unui anumit act.

Conştiinţa este definită ca sinteză complexă a funcţiilor psihice superioare, prin

intermediul căreia omul se integrează în mediul ambiant, fixează şi asociază cu ajutorul gândirii

şi judecăţii noţiunile primite.

Conştiinţa şi discernământul exprimă libertatea de acţiune a persoanei, de a săvârşi acte

conform cu necesitatea social-istorică cu normele pe care le-a însuşit şi le respectă ca pe o

comandă socială interiorizată, ca pe o datorie moral-cetăţenească.

Considerând discernământul ca pe o aptitudine în sens de calitate funcţională a persoanei,

calitate condiţionată de structura personalităţii individuale, gradul de dezvoltare intelectuală a

celui de instruire generală şi profesională, a celui de educaţie familială şi instituţională, de

experienţă de viaţă, pe de o parte şi de structura conştiinţei (separat pentru momentul examinării

şi reconstituit pentru momentul faptei) am stabilit următorii parametrii calitativ-funcţionali: tip

de personalitate – nivel de conştiinţă – calitatea motivaţiei – caracterele mobilului şi – natura

faptei, în circumstanţele de declanşare a principalelor manifestări comportamentale cu variantele

lor de la normal la patologic.

Deci funcţia discernământului depinde de două mari categorii de factori: de structura

personalităţii individului şi de structura conştiinţei individului în momentul comiterii faptei.

Expertiza medico-legală psihiatrică trebuie să stabilească care este structura persoanei,

gradul de dezvoltare intelectuală, gradul de instruire generală şi profesională, gradul de educaţie

familială şi instituţională, experienţa de viaţă. Se poate constata cu ocazia expertizei existenţa

unor factori organici cerebrali sau somato-viscerali de ordin traumatic, toxic, infecţios, etc.,

susceptibili de a influenţa capacitatea de discernământ critic. În expertiză interesează atât

stabilirea acestei capacităţi, în general – în momentul examinării, cât mai ales în momentul sau la

data săvârşirii faptelor. Acest moment trebuie reconstituit din punct de vedere bio-psiho-

patologic. Circumstanţele biologice (starea de oboseală, travaliul la o gravidă etc.), cele

psihologice (condiţia de frică, panică, ameninţare, izolare, ca şi situaţia grupului familial şi social

în configuraţia conflictului) precum şi cele patologice (trauma fizică şi psihică, afecţiuni

somatice concomitente, starea de beţie etc.) influenţează momentul de conştiinţă şi stau la baza

MOTIVAŢIEI actului antisocial (socio-psihologică, psihopatologică şi complexă), care nu

trebuie confundată cu MOBILUL (scopul săvârşirii actului) şi nici cu MOTIVUL (din ce cauză

s-a trecut la îndeplinirea actului).

60

Apare astfel, ca o necesitate obiectivă, ca în momentul solicitării expertizei să se pună la

dispoziţie date de anchetă cât mai complete şi complexe, în special în ceea ce priveşte

materialul probator, având în vedere că discernământul trebuie stabilit faţă de momentul

săvârşirii unei anumite fapte, la un moment anume. Cum marea majoritate a învinuiţilor sau

inculpaţilor nu recunosc săvârşirea faptei respective, singura modalitate obiectivă de confruntare

a relatărilor acestora din cadrul examenului psihic, este soliditatea şi complexitatea materialului

probator, care este necesar a fi pus la dispoziţia expertului. Idealul ar fi ca dispunerea oricărei

expertize medico-legale psihiatrice să fie însoţită de o sinteză cât mai copletă a întregului

material probator din dosarul cauzei respective (ex. rechizitoriul), întocmită de organul de justiţie

competent, care să evidenţieze elementele probatorii ale vinovăţiei învinuitului sau inculpatului.

CADRUL JURIDIC ŞI ORGANIZATORIC DE EFECTUARE- FUNDAMENTARE

TEORETICĂ -

GENERALITĂŢI

Principalele prevederi legislative care reglementează materia expertizei se află în Codul

de procedură penală (art.116-125), în Codul penal (art. 48, 99, 176, 177), precum şi în o serie de

cauze civile.

Cadrul juridic şi organizatoric este completat de legea 459/2001privind organizarea şi

funcţionarea instituţiilor de medicină legală, modificată ulterior (??!!) a OGR 1/2000 cu OGR

57/august 2001.

Unele reglementări menite ocrotirii bolnavilor psihici pe plan social-juridic, în afara

celor referitoare la asistenţa medico-legală psihiatrică şi socio-psihiatrică, trebuie cunoscute,

deoarece uneori se referă şi la activitatea de expertiză în legătură cu punerea sub interdicţie,

instituirea tutelei, a curatelei etc.

Etichetarea generică de „alienaţie sau debilitatea mintală” utilizată încă în unele texte de

lege, este incorectă, în sensul că terminologia respectivă nu este riguros exactă în raport cu

noţiunile şi clasificările actuale ale afecţiunilor psihice, impunându-se o recorelare a

terminologiei juridice cu terminologia psihiatrică contemporană.

De asemenea sunt neştiinţifice sintagmele (prezente în actualele reglementări legale) „din

cauza alienaţiei mintale ori a debilităţii mintale va fi pus sub interdicţie”, „intoxicare cronică

prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe”. Dacă în cauzele penale medicii „se

descurcă” prin evitarea folosirii noţiunilor depăşite sau prin argumentare criteriologică a

capacităţii psihice la momentul comiterii faptei, în cauzele civile, prevăzute de dreptul civil,

dreptul familiei sau de codul muncii, termenii neadecvaţi din respectivele prevederi ca şi

confuziile generate de aceste prevederi, astfel formulate şi realitatea clinică (pendinte de marile

realizări terapeutice) determină contradicţii între experţi nu numai cu părţile aflate în proces sau

cu instanţele dar şi între specialiştii din psihiatria generală şi cei din psihiatria judiciară. Astfel nu

se receptează corect aspectele privind interdicţia, anularea căsătoriei sau a divorţului motivate

medical, încredinţarea de minori etc., existând chiar şi contradicţii între diferitele reglementări.

Situaţiile limită întâlnite în aceste cauze se datorează şi faptului că nu există priorităţi precizate

privind asistenţa medicală şi social juridică a persoanelor expertizate, organismele statului ca şi

organizaţiile nonguvernamentale nefiind pregătite, teoretic şi logistic, de a îndeplini sarcinile ce

se desprind din concluziile unei expertize medico-legale.

61

1. REGULI PROCEDURALE PRIVIND EXPERTIZA

MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ

Sintetizând regulile procedurale referitoare la efectuarea expertizei medico-legale

psihiatrice se poate spune că acestea constau în:

a) - obligaţia organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a aduce la cunoştinţa

experţilor obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă (art.120 C.P.P.);

b) - expertiza medico-legală psihiatrică face parte din grupa expertizelor medicale şi se

execută în cadrul instituţiilor medico-legale în care lucrează experţi oficiali în specialitatea

respectivă;

c) - dreptul experţilor de a lua cunoştinţă de materialul dosarului, necesar pentru efectuarea

expertizei (în cursul urmăririi penale aceasta se va face cu încuviinţarea organului de

urmărire penală), de a cere lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări ale cauzei

(art. 121 C.P.P.);

d) - obligaţia expertului de a întocmi un raport scris (opiniile separate fiind consemnate în

raport sau într-o anexă (art.122) care trebuie să includă între altele şi concluziile (art.123);

e) - concluziile trebuie să cuprindă răspunsurile la întrebările puse şi aprecierile expertului

asupra obiectului expertizei.

Reţinem că, deşi legea procesuală civilă diferă formal faţă de prevederile codului de

procedură penală privind precizările asupra efectuării expertizei medico-legale psihiatrice,

diferenţele nu sunt de fond ci doar se completează, fiind mai punctate în codul de procedură

penală.

În codul procesual penal se legiferează necesitatea efectuării expertizei medico-legale

psihiatrice în activitatea de probaţiune atunci când fapta antisocială apare comisă la o persoană

cu tulburare psihică, situaţie în care este obligatoriu să se demonstreze legătura cauzală dintre

simptomatologia psihică şi elementele constitutive ale faptei săvârşite. Astfel, articolul 117 din

Codul de Procedură Penală precizează: „efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie

in cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci când organul de urmărire

penala sau instanţa de judecata are îndoiala asupra stării psihice a învinuitului sau

inculpatului.”

Sintetizând circumstanţele în care organele juridice pot solicita această expertiză, într-un

material prezentat şi acceptat la Consfătuirea de psihiatriei şi medicină legală din 1962, s-a

arătat că aceasta se efectuează:

a) - când conduita anormală a persoanei în timpul anchetei sau judecăţii este de natură a pune

sub semn de întrebare starea de sănătate psihică a acesteia;

b) - când sunt indicii sau dovezi că învinuitul a suferit de unele boli, care ar putea avea

repercusiuni psihice;

c) - când infracţiunea este lipsită de mobil evident sau s-a săvârşit cu o deosebită cruzime;

d) - când pe perioada detenţiei, condamnatul are o comportare anormală.

2. PREVEDERI DIN CODUL PENAL

Articolul 48 din Codul Penal precizează: „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de

legea penală, daca făptuitorul, in momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie

din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stapân

pe ele”. Conţinutul acestui articol defineşte noţiunea juridică de iresponsabilitate.

62

În această direcţie, literatura juridică (Vasiliu Th. Şi colab.,1972) aduce în discuţie

conţinutul articolului 48 Codul penal, făcând următoarele comentarii şi precizări:

„Este iresponsabilă persoana care, din cauza incapacităţii psihice existentă în momentul

săvârşirii faptei, nu poate să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, de ce acestea au

caracter ilicit şi prezintă pericol social. O asemenea persoană iresponsabilă nu poate fi pedepsită,

căci n-ar putea fi îndreptată prin aplicarea şi executarea pedepsei. Datorită lipsei capacităţii de a

înţelege şi de a voi a făptuitorului, iresponsabilitatea are drept consecinţă înlăturarea caracterului

penal al faptei”.

Deci noţiunea de iresponsabilitate se defineşte prin incapacitate psihică. Logic,

responsabilitatea penală presupune existenţa capacităţii psihice (depline sau diminuate). Dar

incapacitatea psihică nu este similară cu existenţa unei tulburări psihice deoarece şi un bolnav

psihic poate avea capacitate psihică de a aprecia critic conţinutul şi consecinţele social negative

ale faptei comise la un moment anume, într-un spaţiu determinat, fiind stăpân prin acţiunile şi

inacţiunile sale, adică în momentul comiterii faptei era capabil de a înţelege semnificaţia acţiunii

sau inacţiunii sale şi consecinţele ce pot decurge din propriul comportament fiind în acelaşi timp,

capabil de a se stăpâni.

În acest context se apreciază că persoana care a săvârşit o faptă penală poate avea,

la momentul comiterii faptei, indiferent de tulburarea sa psihică, precizată nosologic,

capacitate psihică sau incapacitate psihică, în raport strict cu fapta prevăzută de legea

penală, incapacitatea putând fi înnăscută sau câştigată, previzibil permanentă sau

tranzitorie.

Medicii se pronunţă doar asupra aspectului menţionat şi nu asupra responsabilităţii penale,

deci nu intervin în interpretarea judiciară. Ingerinţa în aprecierea responsabilităţii penale prin

interpretări judiciare reprezintă o depăşire de competenţă cu corolarul încălcării codului

deontologic. În acelaşi timp, aprecieri argumentate medical (cu înaltă ţinută ştiinţifică şi cu

documentare „la zi”) privind condiţiile sau elementele constitutive ale faptei în legătură

strictă cu tulburarea psihică, fără aprecieri calificative asupra faptei, poate aduce un ajutor

important justiţiei; aceste aprecieri trebuie făcute neutral şi fără exagerări sau depăşiri de

competenţă deoarece acestea pot fi folosite, deopotrivă, de către acuzare sau apărare.

Mai reţinem că, în concepţia juridică, incapacitatea psihică este o situaţie de excepţie

(exceptând situaţiile prevăzute de lege ) care trebuie lămurită de către specialişti, lămuririle fiind

apreciate de jurişti în contextul celorlalte probe. Exemplificăm cele precizate în acest paragraf

prin următoarele consideraţii:

a) -este o exagerare (de altfel lipsă de cunoştinţe) de a aprecia discernământul minorilor în

raport cu vârsta cronologică, dat fiind prevederile legale (nu răspund penal minorii sub

vârsta de14 ani iar cei aflaţi între 14 şi 16 ani doar dacă se poate proba că au acţionat cu

discernământ.

b) -nu este o ingerinţă în activitatea judiciară şi nici depăşire de competenţă dacă în anumite

cauze (lovituri cauzatoare de moarte, tentative la infracţiunea de omor, omor simplu,

calificat sau deosebit de grav) dacă expertul evidenţiază reacţii de depăşire a intenţiei,

relaţii victimologice întreţinute de victimă, sau posibile comportamente de inducere în

eroare; în aceste situaţii corecta intervenţie a expertului poate ajuta la evitarea unor erori în

ceea ce priveşte calificarea faptei.

c) -nu este un dezacord cu prevederile legale dacă experţii, în baza experienţei şi a

documentării ştiinţifice relaţionează cazul, sub aspect fenomenologic, cu alte cazuri

63

deoarece aceste observaţii ar putea ajuta la clarificarea unor fenomene/situaţii care în final

se vor dovedi tot de sorginte juridică.

d) -având în vedere noile prevederi legale, (art. 45 şi 46 CP - care prevăd că nu constituie

infracţiuni fapta prevăzuta de legea penala, săvârşită in stare de necesitate, fapta

prevăzuta de legea penala, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu

i-a putut rezista, faptă prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri

morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a

altuia si care nu putea fi înlăturat în alt mod) expertul nu-şi depăşeşte competenţa în

situaţiile limită care suscită controverse cu privire la încadrarea în aceste prevederi dacă

poate aduce argumente ştiinţifice medicale, pro/contra în contextul delimitării unei

tulburări psihice de fond (sau de adaptare etc.); în aceste cazuri argumentele şi

contraargumentele trebuie să fie argumentate în detaliu.

În concluzie, pentru încadrarea în dispoziţiile art. 48 CP trebuie să fie îndeplinite în

totalitate următoarele criterii:

a) -„făptuitorul, datorită stării sale de incapacitate psihică, să nu fi fost în stare să-şi

dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori să nu fi putut să fie stăpân pe ele”;

b) - „starea de incapacitate psihică să fi existat în momentul săvârşirii faptei”;

prevăzută de legea penală”.

c) - „incapacitatea psihică să se datoreze tulburării psihice”;

d) - „făptuitorul să fi săvârşit o faptă”.

Astfel, făptuitorul care este lipsit de facultatea de a înţelege semnificaţia faptei

sale ori nu poate fi stăpân pe acţiunile sale, adică nu are posibilităţi de „a-şi determina

sau dirija manifestările volitive” sau de a-şi exprima liber voinţa, nu poate fi subiect de

drept penal, căci în lipsa factorilor intelectiv şi volitiv nu există vinovăţie şi deci nici

responsabilitate penală.

Starea de incapacitate psihică trebuie să fi existat, în mod obligatoriu, în

momentul săvârşirii faptei, adică, în întreg intervalul de timp, făptuitorul (prin acţiunea

sau inacţiunea sa) a săvârşit fapte prevăzută de legea penală. Dacă în ceastă perioadă de

timp făptuitorul şi-a recăpătat capacitatea psihică, dar a continuat săvârşirea faptei,

dispoziţiile art.48 Codul penal nu sunt aplicabile.

De asemenea, dispoziţiile textului menţionat nu-şi vor găsi aplicare nici în

ipoteza în care făptuitorul şi-a provocat cu intenţie incapacitatea psihică (vezi drogarea)

sau a convenit cu alte persoane să i-o cauzeze (stare de inconştienţă preordinată).

În cazul faptelor omisive, pentru ca dispoziţiile art.48 Codul penal să-şi

găsească aplicarea, trebuie să se constate că starea de incapacitate psihică nu se

datorează culpei făptuitorului. Neaplicabilitatea prevederilor art.48 Codul penal, în

aceste cazuri se datorează faptului că acţiunile sau inacţiunile sunt săvârşite numai

aparent în stare de inconştienţă, căci făptuitorul şi le-a reprezentat anterior, într-un

moment în care putea să înţeleagă şi să-şi dirijeze voinţa, adică şi-a asumat riscurile

comiterii faptei într-o asemenea stare.

Dacă incapacitatea psihică survine după comiterea infracţiunii, făptuitorul va fi

trimis în judecată, dar procesul penal se va suspenda până la însănătoşirea acestuia.

Este posibil ca starea de incapacitate psihică să intervină după condamnarea

definitivă a infractorului (vezi – psihoza de detenţie). În acest caz se va amâna

64

executarea pedepsei până la însănătoşire, condamnatul putând fi internat într-un institut

medical de specialitate (spital de psihiatrie).

În ce priveşte afirmaţia că „incapacitatea psihică să se datoreze tulburării psihice”,

în literatura juridică s-a arătat că prin condiţie „sau alte cauze” s-a voit să se

deosebească cauzele care determină şi explică existenţa unor stări oarecum normale de

insuficientă dezvoltare a capacităţii psihice, cum ar fi minoritatea sau eroarea de fapt.

În sfârşit, făptuitorul trebuie să fi săvârşit o faptă prevăzută şi pedepsită de legea

penală.

Dacă se îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege, mai sus arătate, este

înlăturat caracterul penal al faptei. Faţă de făptuitor se poate lua măsura de siguranţă cu

caracter medical prin internare, chiar în cadrul procesului penal şi dacă s-a început

urmărirea penală împotriva lui. Dacă urmărirea nu a început, făptuitorul poate fi

internat pe baza prevederilor Decretului 313/1980. conform procedurilor legale privind

aplicarea decretului.

După cum am mai menţionat, capacitatea psihică scăzută cu sintagma discernământ

scăzut, nu presupune iresponsabilitate sau „responsabilitate atenuată”, concept neacceptat de

jurisprudenţa românească ci doar suportul unei analize judecătoreşti a circumstanţelor atenuante

şi implicit a modulării pedepselor. Există totuşi părerea unor jurişti şi specialişti psihiatri că

infractorii atinşi de o alterare parţială a facultăţilor mintale trebuie sancţionaţi mai blând, ei

având o răspundere penală „atenuată” – concept care ar fi consacrat în mod expres în unele

coduri penale, cum ar fi de exemplu cel italian. Numeroşi jurişti combat acest punct de vedere,

fiind considerat eronat, susţinând că nu se poate admite distincţia decât între persoane

responsabile sau iresponsabile. Dacă facultăţile mintale ale unei persoane sunt alterate, dar

aceasta nu şi-a pierdut facultatea de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa în mod conştient, ea va

răspunde penal.

Legea noastră penală în vigoare, nu prevede o răspundere penală limitată sau atenuată,

însă în cadrul juridic oferit de art.72. Codul penal, îngăduie să se aibă în vedere – cu prilejul

individualizării pedepsei şi diferitele aspecte legate de capacitatea psihică a infractorului.

Articolul 49 din Codul penal în vigoare precizează, în aceeaşi ordine de idei următoarele:

„Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul

săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de

beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe (???). Starea de beţie voluntară

produsă de alcool sau de alte substanţe nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate

constitui, după caz o circumstanţă atenuantă sau agravantă”.

Respectivul articol de lege face referiri la intoxicaţia acută cu alcool sau cu alte substanţe

când este produsă în mod fortuit, fără voinţa şi uneori chiar fără ştiinţa celui care a ajuns în

această stare, motiv pentru care aceste forme de beţie mai sunt denumite accidentale sau fortuite.

Cu toate că textul de lege este foarte clar, se mai face uneori confuzia, în practică, între

beţia acută voluntară şi cea intenţionată, adică între acea intoxicaţie voită în scopul obţinerii

efectelor euforice şi aceea în scopul realizării unei „anestezii morale” sau de uşurare a deliberării

şi realizării actului antisocial, aşa numita „beţie de curaj” şi care are cu totul alte consecinţe din

punct de vedere penal.

65

3. PREVEDERILE CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Articolele de lege care reglementează efectuarea expertizelor în practica dreptului civil nu

se referă expres la cele medico-legale psihiatrice şi nici nu detaliază procedura de expertiză dar

completează pe cele din Cp.p.

Astfel art. 203 şi 204 reglementează calitatea de a fi expert şi situaţiile de recuzare.

Art.209 se referă la termenul lucrării, art.211 la motivarea opiniilor separate în cadrul comisiilor

cu mai mulţi experţi, art. 211 la posibilitatea de a se dispune completarea expertizei sau

efectuarea unei noi expertize iar art. 213 precizarea privind luarea de mită. Subliniem că

expertizele medico-legale psihiatrice se efectuează, prin lege, în comisii mixte şi prevederile

codurilor de procedură se respectă din această perspectivă.

4. PREVEDERILE CODULUI FAMILIEI

Codul familiei aduce precizări importante şi legiferate, ceea ce este esenţial, la

problematici privind cauzele care interferă cu ocrotirea familiei şi implicit cu fiecare membru al

ei, precum şi cu relaţiile acestora cu ceilalţi membri ai societăţii, cu statul în sine.

Punctăm acele aspecte controversate din literatura de specialitate, ce derivă de altfel, din

spectaculoasele achiziţii teoretice etiopatogenice şi implicit terapeutice, ale psihiatriei şi

neurologiei ultimelor două decenii.

Punerea sub interdicţie a persoanelor bolnave cu sindroame psihoorganice devine

controversată dat fiind că au apărut beneficii terapeutice biologice (mai ales), psihoterapice şi

socioterapice (de îmbunătăţire a calităţii vieţii) care permit bolnavului să se integreze, mai mult

sau mai puţin, în mediul familial şi să se autoîngrijească la nivel elementar , evitându-se astfel

instituţionalizarea.

Pe de altă parte, posibilitatea de a fi menţinut în mediul familial, fără a reprezenta o sursă

de stres pentru membrii familiei, nu se confundă cu capacitatea psihică de a lua decizii cu

caracter predictiv privind anumite drepturi şi obligaţii sau cu caracter critic asupra tuturor

posibilelor consecinţe social juridice ale propriilor hotărâri.

Deşi medicaţia ultimilor ani a adus ameliorări spectaculoase pe linie cognitivă şi implicit

pe linia celor expuse mai sus, fondul patologic volitiv-afectiv nu beneficiază de ameliorări

semnificative, bolnavul fiind uşor de manipulat pentru a acţiona împotriva propriului interes.

Situaţia este aproape identică în patologia bolilor schizofrenice, ştiut fiind faptul că s-a

ajuns în situaţia, datorită eficienţei medicaţiei psihotrope, că s-a scos schizofrenul (alienatul

clasic) din spitalele psihiatrice de bolnavi cronici aducându-l în lumea noastră. Dar defectul, dat

în general de o simptomatologie negativă, deşi nu este evident în activitatea cotidiană (putând

chiar să lucreze în ritm liber sau în programe reduse/speciale şi să se autoîntreţină/autoîngrijască)

apare exprimat pe planul volitiv când se află în situaţia de a decide cu liberă voinţă, în propriul

interes fără a fi manipulat.

Aceleaşi aprecieri le putem face şi cu privire la afecţiunile afective, deciziile experţilor

fiind îngreunate în plus de patologia periodică.

Dificultăţile de operare ale experţilor sunt îngreunate şi de exprimările mai vagi cu privire

la drepturile şi obligaţiile tutorelui precum şi de neimplicarea suficientă a organizaţiilor

guvernamentale şi/sau neguvernamentale.

66

5. PREVEDERILE CODULUI CIVIL

Codul civil reprezintă o sumă de reglementări ce acoperă o largă gamă de probleme

cotidiene. Psihiatriei judiciare îi revine practic aprecierea capacităţii psihice de exerciţiu, de a

încheia acte juridice.

În situaţiile în care se solicită această apreciere la persoane aflate în viaţă, cel puţin

aparent, sarcina este mai uşoară. Expertul trebuie să aprecieze capacitatea psihică a persoanei de

a contracta (similară celei de a încheia acte juridice) adică de a deveni titular de drepturi şi

obligaţii civile prin încheierea actelor de drept civil.

Art. 949 prevede că poate contracta orice persoană ce nu este declarată incapabilă de lege,

experţii trebuind să aprecieze dacă persoana respectivă, în limitele legii, este sau nu capabilă din

punct de vedere psihic să acţioneze, în propriul interes, cu liberă voinţă (fără a fi influenţat,

manipulat). Se apreciază astfel funcţia volitivă.

Legea 459/2001 prevede eliberarea certificatelor medico-legale privind capacitatea

psihică a persoanelor care doresc să încheie acte civile fără a se preciza obligativitatea. Datorită

acestei nereglementări asupra obligativităţii se perpetuează controverse sterile care măresc

numărul de procese privind anularea unor acte civile, cauzele impunând în aceste situaţii

obligativitatea efectuării unor expertize, unele „pe acte” datorită decesului persoanei respective.

Conform prevederilor art. 950 Cod Civil persoanele care nu au, prin lege, capacitate de a

încheia acte civile sunt minorii, interzişii şi toţi cei cărora li s-a interzis, legal, anumite contracte.

În principiu, orice persoană fizică ce se află în afara acestor prevederi poate încheia acte civile

(inclusiv testamente) aspect precizat ,şi în art.856 cod Civil.

În ceea ce priveşte interzişii, aparent conceptul este clar; dificultăţile apar când se afirmă

că, aprioric, dacă persoana nu a fost pusă sub interdicţie înseamnă că a avut capacitate psihică de

a încheia acte civile şi, pe cale de consecinţă, orice anulare a acestora nu este în sensul legii. Dar

aprecierea capacităţii psihice de exerciţiu impune constatarea că persoana respectivă,

indiferent că a fost pusă sau nu sub interdicţie, a acţionat cu liberă voinţă, conform

propriului interes, fără a fi influenţată, sugestionată, manipulată, dând dovadă că este în

cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte reglementările legale vizând actele civile ce doreşte

să le încheie şi implicit că poate înţelege critic, predictiv, consecinţele social-juridice ce pot

decurge din actul respectiv. Relativ la acest aspect punctăm falsele probleme care apar:

a) - nu orice persoană care este pusă sub interdicţie necesită instituţionalizare (în situaţia

că nu este şi un caz social) şi nu orice persoană instituţionalizată nu are, aprioric,

capacitate psihică de exerciţiu;

b) - nu orice persoană care nu a fost pusă sub interdicţie este sănătoasă psihic, în sensul

că are capacitate psihică păstrată; punerea sub interdicţie se solicită de către terţe

persoane (aparţinători, vecini, organizaţii nonguvernamentale etc ca şi de către

autoritatea tutelară); dacă nu se solicită punerea sub interdicţie, logic, persoana, chiar

fără capacitate psihică nu este interzisă. Orientarea psihiatriei nu este de a interzice sau

instituţionaliza bolnavul psihic cu handicap sever ci de a-l sprijini să se integreze pe cât

posibil într-un mediu pe care îl doreşte, oferindu-i în schimb, pe cât posibil, sprijin în

sistemul său relaţional, în scopul evitării manipulării oneroase. Dacă totuşi, un astfel de

bolnav, încheie un act civil (cu precădere sunt încheiate acte cu clauze de întreţinere

sau dispoziţii testamentare) nu înseamnă că a avut capacitate psihică de exerciţiu doar

pe motivul că nu i s-a solicitat punerea sub interdicţie. Nu există legătură de

67

cauzalitate directă între capacitatea psihică a unei persoane şi solicitarea de către

alte persoane a punerii sub interdicţie.

În continuare ne vom referi pe larg la problematica dispoziţiilor testamentare,

anularea testamentelor reprezentând subiectul majorităţii expertizelor medico-legale

psihiatrice pe acte.

Conform teoriei dreptului civil testamentul este un act juridic revocabil prin care o

persoană, numită testator transmite, pentru perioada încetării din viaţă, bunurile sale sau o

parte dintre acestea, unei alte persoane (sau mai multor persoane) numită (numite)

legatar/legatare. Juridic înseamnă că testamentul este un act juridic . În sensul legii actul

juridic reprezintă o manifestare de voinţă exteriorizată, adică act de voinţă îndeplinit cu

intenţia de a produce efecte juridice.

Testamentul fiind un act juridic trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate

necesare întocmirii oricărui act juridic, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul

valabil al parţii care se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Consimţământul valabil al părţii care se obligă reprezintă consimţământul valabil al

testatorului. Se prezumează că nu au consimţământ valabil (deci nu pot testa) minorii sub 14

ani şi interzişii; se consideră că nu au consimţământ deplin minorii în vârstă de peste 14 ani a

căror capacitate de a încheia acte juridice a fost prezentată anterior.

Legea consideră că o persoană poate fi lipsit de consimţământ pe moment în situaţiile de

beţie, mânie severă, somnanbulism şi hipnoză; în această situaţie reconstituirea momentului

respectiv devine deosebit de important. Remarcăm că în practică n-am întâlnit asemenea

situaţii. Cu privire la starea de beţie ne-am orientat după prevederile codului penal în sensul

că după excluderea unei patologii pendinte de consumul de alcool sau alte substanţe

psihoactive starea de beţie simplă datorată unei intoxicaţii acute voluntare nu este luată în

consideraţie.

De asemenea legea consideră că nu este un consimţământ valabil în cazurile în care

manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă sau din pură complezenţă, a fost prea vagă sau

sub condiţia „măsuri de siguranţă medicală oblig dacă vreau”.

Ca un consimţământ să fie valabil trebuie să fie exteriorizat, expres şi nu dedus din

alte manifestări ca: tăcerea, gestica.

O problemă controversată în care experţii au mare responsabilitate profesională este

cea a exteriorizării consimţământului prin amprentă, la ştiutorii de carte. Noi considerăm că

în absenţa unor afecţiuni osteoarticulare, indiferent de etiologie, un ştiutor de carte care

semnează prin amprentă prezintă o tulburare psihică; apare ca inadvertent ca o persoană

aflată în imposibilitate de a semna datorită unor sindroame psihoorganice, indiferent de

intensitate sau etiologie poate exprima un consimţămînt valabil, în sensul că-şi poate

manifesta liber voinţa. Sintagma notarială „a consimţit dar nu a putut semna” fără precizarea

neştiinţei de carte sau a afecţiunii invalidante care a determinat imposibilitatea de a semna

apare caducă. În ceea ce priveşte eventuala falsificare a semnăturii, problema aparţine

expertizelor criminalistice; expertiza medico-legală psihiatrică se poate pronunţa eventual

dacă înscrisul respectiv prezintă modificări grafice patologice certe. Consimţământul mai

poate fi afectat prin dol şi violenţă.

Dolul este expresia inducerii în eroare, prin viclenie, a testatorului de către persoana

căreia i s-a testat, cu scopul de a i se testa. Legea consideră manifestări de dol ca

fiind: „specularea afecţiunii ori a pasiunii unei persoane în scopul determinării subtile

de a testa într-un anumit fel.” (Adrian Frăţilă, „expertiza testamentară”, pag.15, edit.

68

Colosseum, 1995). Intenţia testatorului fiind prezumată, dolul nu se presupune şi

trebuie demonstrat, Situaţia cea mai frecventă este aceea că dolul se apreciază

indirect, prin demonstrarea în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice că

testatorul prezenta tulburări de voinţă cu corolarul posibilităţii de a fi indus în eroare,

de a fi manipulat.

Violenţa presupune că s-au exercitat ameninţări fizice şi psihice asupra sa, a

soţului/soţiei, ascendenţilor sau descendenţilor; violenţa se poate referi la integritatea

fizică şi psihică, la onoarea, cinstea sau sentimentele testatorului şi trebuie probată că

a existat, că a fost comisă cu intenţie în scopul încheierii actului. Legea, în vederea

probării violenţei, permite orice probă dar expertiza medico-legală psihiatrică este

mai puţin implicată.

Reiterăm viciile de consimţământ: caracterul conştient al manifestării de liberă voinţă

(subliniem: prezenţa conştiinţei elementare este o condiţie esenţială dar nu

suficientă), exteriorizarea cu intenţie a voinţei testatorului, dolul şi violenţa. Aceste

vicii de consimţământ (fiecare în parte) duc la nulitatea actului.

Obiectul determinat:

Bunurile testate trebuie să fie individuale, să aparţină numai testatorului.

Dacă acestea sunt determinate generic trebuie să se precizeze criteriile de

determinare aplicabile la executarea actului, cele mai frecvente fiind: cantitatea, calitatea

şi valoarea.

Cauza licită reprezintă concordanţa dorinţei manifestate de testator cu legislaţia în

vigoare.

Alte caractere juridice ale testamentului: act juridic unilateral (nu este necesar

acordul persoanei beneficiare a prevederilor testamentare), personal, revocabil, întocmit

pentru cauză de moarte (este valabil numai după decesul testatorului), este cu titlu gratuit

(reprezintă o liberalitate deoarece testatorul dispune total sau parţial de averea sa în folosul

unui legatar), este constitutiv (din el decurge naşterea unui drept subiectiv al legatarului),

cu caracter patrimonial (conţinutul actului este evaluabil în bani) şi este un act juridic

solemn deoarece pentru a fi valabil trebuie să fie întocmi în forma prevăzută de lege, altfel

este lovit de nulitate absolută.

Testatorul trebuie să precizeze legatul adică persoana sau persoanele beneficiare.

Testamentul mai poate cuprinde: revocarea unui testament anterior, dezmoşteniri motivate,

recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei, desemnarea unui executor testamentar, sarcini

precise impuse legatarului, dispoziţii privind îngroparea şi funeraliile, motivarea actului de

liberă voinţă.

Legislaţia prevede două mari reguli de formă, una fiind aceea că nu poate fi valabil

dacă este exprimat verbal. În aceste situaţii rămâne la latitudinea moştenitorilor legali de a

executa sau nu dorinţele expuse verbal, prin consens, legea nefiind implicată. A doua

formă cerută este aceea ca actul să fie făcut prin act separat; două persoane nu pot să

testeze una ]n favoarea celeilalte sau împreună în favoarea unei terţe persoane în cuprinsul

aceluiaşi act.

Felurile testamentelor sunt: olograf, autentic şi mistic şi testamente privilegiate..

Testamentul olograf este scris şi semnat de testator (şi nu dictat), pe hârtie sau pe

orice altă suprafaţă, cu instrumente uzuale de scris sau cu orice alt instrument capabil de a

produce semne grafice şi în orice limbă cunoscută de către acesta. Eventualele modificări,

completări etc. făcute de testator trebuie să fie făcute în aceeaşi limbă în care a fost scris,

69

iniţial, testamentul. Testamentul trebuie să fie datat (ziua, luna, anul); data eronată sau

incompletă datorată unei acţiuni involuntare a testatorului poate fi rectificată de judecător

prin analiza elementelor intrinseci ale actului (eroarea de datare a actului se consideră fals

şi atrage nulitate absolută. Neîndeplinirea condiţiilor expuse, distrugerea sau ascunderea

testamentului sunt considerate „revocare” atrage nulitatea testamentului.

Testamentul autentic este efectuat conform legii de către un funcţionar public

abilitat. Notarul are obligaţia să verifice identitatea testatorului, să citească actul şi să

întrebe pe testator dacă aceasta este ultima sa voinţă şi la răspunsul pozitiv îl va invita să

semneze; notarul va pune rezoluţia pe cererea de autentificare. În încheierea de

autentificare se constată faptul îndeplinirii autentificării şi modalitatea de semnare. Un

exemplar se păstrează de către notar în scopul prezervării actului.

Testamentul mistic (secret), foarte rar în prezent, este semnat manu-propria de

testator, sigilat şi prezentat judecătoriei pentru îndeplinirea unor formalităţi prevăzute de

lege fiind apoi restituit testatorului.

Testamentele privilegiate sunt testamente autentice simplificate întocmite în situaţii

deosebite . Pot întocmi astfel de acte persoane bolnave şi sănătoase aflate într-o localitate

izolată, călătorii pe mare şi membrii echipajelor (testament maritim obligatoriu), militari în

misiune, bolnavi cu boli contagioase. După încetarea situaţiei care a impus efectuarea

acestui tip de testament, acesta nu mai este valabil. Dacă împrejurarea se menţine actul

trebuie refăcut după 6 luni iar cel maritim după 3 luni. Dacă testatorul a decedat în

împrejurarea respectivă actul este valabil. O altă formă simplificată este cea trecută în

libretul de CEC sub forma unei declaraţii standard semnată (condiţie obligatorie).

Principalele articole din legea civilă care reglementează valabilitatea dispoziţiilor

testamentare sunt: art. 858, 859, 864, 872, 874, 875, 948, 949, 950, 960, 968, 1171 C.civ..

PRINCIPII METODOLOGICE

Cadrul instituţional de desfăşurare a activităţii de expertiza medico-legală psihiatrică

precum desemnarea experţilor cauzei etc. este prevăzut de lege. Reţinem, prin acordarea acestor

prevederi cu normele internaţionale vizând respectarea drepturilor omului, următoarele:

1. - Constatarea şi expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează la cererea următoarelor

instituţii: Parchet, Instanţe Judecătoreşti, Poliţie. Excepţia este reprezentată de atestarea stării

de sănătate psihică în vederea stabilirii capacităţii psihice de a întocmi acte de dispoziţie,

când se întocmeşte un certificat medico-legal la cererea persoanei, efectuat de către aceleaşi

Comisii de primă expertiză medico-legală psihiatrică;

2. - Expertiza medico-legală se efectuează prin examinarea nemijlocită a persoanei sau pe acte

în caz că obiectivele expertizei vizează o persoană decedată;

3. - Expertizarea persoanelor se face numai prin examinarea acestora şi a documentaţiei juridice

în cadrul comisiei şi numai într-o unitate sanitară aparţinând reţelei de medicină legală;

4. - Este interzis a se efectua expertizarea în cadrul altor instituţii, medicale sau nonmedicale,

exceptând situaţiile prevăzute de lege;

5. - Comisiile de expertiza medico-legală psihiatrică se organizează numai în localităţile care

pot asigura logistic investigaţii complexe şi observaţie clinică psihiatrică;

6. - Persoana expertizată are dreptul să fie informată asupra motivaţiei şi obiectivelor expertizei,

a necesităţii colaborării cu comisia, precum şi a necesităţii unor eventuale investigaţii

complementare sau internări în diferite unităţi sanitare. Deoarece normativele în vigoare

70

fixează un cadru restrâns pentru obligativitatea expertizei, în absenţa unei colaborări eficiente

sau în cazul refuzului examinatului, comisia, motivat, poate să nu efectueze expertiza, având

obligaţia de a comunica în scris instituţiei solicitante atât această decizie cât şi motivarea ei.

Persoana expertizată poate refuza o investigaţie sau alta.

OBIECTIVELE GENERALE ALE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

METODOLOGIA SOLUŢIONĂRII ACESTORA

RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

1. OBIECTIVELE GENERALE

Plecând de la prevederile legislaţiei actuale şi de la necesităţile practicii juridice şi de

asistenţă medico-legală, în baza unei suficiente experienţe în acest domeniu al expertizei, am

stabilit o serie de obiective generale şi speciale, pe care dorim să le prezentăm anticipând

metodologia soluţionării lor.

Astfel principalul obiectiv general al expertizei medico-legale psihiatrice îl constituie

precizarea stării de sănătate (normalitate) psihică a unei persoane. Efectuarea acestui gen de

expertiză este necesară atât în cauzele penale, în care se ridică problema existenţei

discernământului şi – ca urmare – a vinovăţiei persoanelor care săvârşesc acte antisociale,

precum şi în cauzele civile, în care interesează starea sănătăţii psihice a persoanei, cum este

situaţia punerii sub interdicţie sau a desfiinţării acestei măsuri.

Un alt obiectiv general îl constituie caracterizarea complexă a personalităţii

individului expertizat cu specificarea trăsăturilor acesteia atât în legătură cu diagnosticul

psihiatric, cât şi din punct de vedere socio-psihologic, în vederea deducţiei asupra unui potenţial

de decompensare sau antisocial.

Următorul obiectiv îl constituie, în ordine, stabilirea legăturii de cauzalitate între

trăsăturile acestei personalităţi şi elementele constitutive ale actului infracţional sau antisocial

săvârşit (natura actului sau felul infracţiunii, mobil, mod de realizare, circumstanţele de

săvârşire, atitudine premergătoare şi ulterioară).

Noi considerăm că acest obiectiv trebuie să constituie un criteriu suplimentar, care să

pregătească obiectivul principal al oricărei lucrări de acest gen şi anume, furnizarea criteriilor de

stabilire a integrităţii funcţiilor psihice, în general şi în momentul săvârşirii faptei, în special.

Criteriile de stabilire a integrităţii funcţiilor psihice decurg din analiza a trei factori

principali şi anume:

a) - integritatea nivelului de conştiinţă şi a lucidităţii conştiinţei.

b) - dezvoltarea şi structurarea personalităţii.

c) - analiza reactivităţii normale şi patologice.

În legătură cu primul factor se vor urmări tulburările cantitative al conştiinţei (de la

suspendarea conştiinţei ca fenomen critic, de la stările de comă până la stările de obnubilare)

precum şi tulburările calitative (de la îngustarea câmpului conştiinţei la disoluţiile conştiinţei

începând cu stările confuzo-onirice, stările crepusculare până la stările amentive).

Trebuie să reţinem ca fiind cauzatoare de tulburări cantitative de conştiinţă toate

afecţiunile neuropsihice care dau amnezie de tip lacunar (beţia profundă, epilepsia, coma

posttraumatică, cea diabetică, cea uremică, etc.). Reţinem, ca afecţiuni cauzatoare de tulburări

calitative, reacţiile exogene (toxice şi infecţioase, traumatice).

71

Al doilea factor îl constituie analiza dezvoltării şi structurării personalităţii normale şi

patologice, a stărilor psihopatoide, a psihozelor majore, a sindroamelor psihoorganice,

deteriorative şi demenţiale.

Al treilea factor se referă la analiza reactivităţii normale şi a dezvoltării patologice

(psihogeneza). Toate acestea servesc reconstituirii şi probării eventualelor tulburări şi a

intensităţii acestora în momentul săvârşirii faptelor.

2. RAPORTUL MEDICO-LEGAL DE EXPERTIZĂ PSIHIATRICĂ

2.1.- CONŢINUTUL RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ

Orice expertiză medico-legală reprezintă, în fond, o activitate de cercetare ştiinţifică, ceea

ce presupune o documentare prealabilă asupra obiectului investigării, consultarea literaturii de

specialitate referitoare la particularităţile cazului studiat (speţă), analiza fiecărui element

constitutiv al probei, în strânsă legătură cu precizarea prealabilă a obiectivelor cercetării (în

principal, fixate de organele juridice), coroborarea datelor obţinute din analiza acestor elemente

într-o activitate interdisciplinară, în echipe de specialişti, ce se referă la aceeiaşi parametri,

utilizând o terminologie unitară, consacrată şi recunoscută în aceeaşi măsură şi de instituţiile

beneficiare, pentru a ajunge, în final, la o sinteză sugestivă, convingătoare, exprimată cu

maximum de claritate. Oricare lucrare medico-legală se concretizează prin întocmirea unui act

medico-legal, ce are diferite denumiri, în funcţie de circumstanţele de solicitare, momentul şi

amploarea detaliilor pe care trebuie să le furnizeze. Nu trebuie înţeles, însă, în mod simplist

faptul că ar exista situaţii în care se pot întocmi acte rezumative, de tipul unui protocol formal

sau alte lucrări mai ample, în sensul unor referate ştiinţifice, care presupun o serie de ipoteze,

procedând la comparaţii şi discriminări, pentru a ajunge la concluzii prin excludere.

Metodologia de desfăşurare şi concretizare a oricărei activităţi medico-legale trebuie să

fie unitară şi trebuie generalizată la întreg teritoriul în care se aplică aceleaşi norme de drept.

Indiferent că este vorba de o simplă ”constatare”, certificat medico-legal sau raport de expertiză,

nu trebuie să se răspundă numai la obiectivele general cunoscute – în raport cu genul de lucrare

medico-legală (traumatologică, tanatologică, de identificare sau psihiatrică, etc.) oricare altă

constatare sau element semnificativ pentru activitatea de urmărire, anchetă sau judecată, fiind

obligatoriu de inclus în concluziile actului respectiv. Astfel, aşa cum pentru concluziile unui act

(concretizând un caz de traumatologie) nu trebuie să ne limităm numai la prezentarea tipului de

îngrijiri medicale, ci la toate situaţiile prevăzute de art. 182 Codul penal, la fel, pentru activitatea

de expertiză interdisciplinară medico-legală psihiatrică, trebuie precizate în concluziile actului nu

numai criteriile medico-legale ale responsabilităţii sau ale capacităţii psihice, ci toate elementele

semnificative privind elementele subiective ale actului infracţional, eficienţa măsurilor

terapeutice aplicate, anterior şi mai ales prognosticul psihosocial al cazului analizat.

Una din principalele trăsături ale acestei activităţi cu caracter interdisciplinar este tocmai

reconstituirea unui eveniment (la timpul trecut bio-psiho-social) – despre care expertul nu este

informat decât parţial, reconstituirea pe care o face paralel şi concomitent în momentul

examinării actuale şi împreună cu subiectul – mai mult sau mai puţin cooperant – pornind de la

trăsăturile de fond ale personalităţii sale pentru a reactualiza, în sensul unei retrăiri a momentului

faptei. Uneori este deosebit de dificil de a realiza aceste deziderate, intervenind fenomene cu

caracter reactiv funcţional secundar, până la modificarea însăşi a personalităţii subiectului. Poate,

de multe ori, să fie mai uşor de a semnala un debut „medico-legal” pentru o afecţiune psihică,

72

care să marcheze momentul şi conţinutul faptei antisociale, decât de a se elimina o

simptomatologie reactivă superadăugată care se agravează pe măsura înaintării în timp, de la data

săvârşirii acestei fapte. O încărcătură reactivă la început funcţională se poate structura, iar

variaţiile capacităţii de discernământ critic pot surveni în ambele sensuri, pornind de la

integritate, până la scăderea considerabilă pe parcursul dezvoltării reacţiei sau, de la limitarea

apreciabilă din momentul faptei, la integritatea absolută din momentul examinării.

Revenim, pentru a menţiona că raportul de expertiză constituie în general un mijloc de

probă cu particularităţi şi caractere care îi conferă o individualitate preoprie. Experţii trebuie să

facă o analiză individualizată a cazului respectiv, utilizând cele mai indicate metode de

investigare, adaptate în consecinţă subiectului examinat şi situaiei concrete de fapt.

Există minori care pot fi responsabili pentru anumite fapte dar nu şi pentru altele.

Discernământul nu trebuie raportat în mod formal la vârsta cronologică sau la diagnosticul de

boală, ci la natura şi circumstanţele de săvârşire a faptei, la elementele consecutive ale actului

antisocial.

Nu orice psihotic este totdeauna iresponsabil faţă de faptele sale. Există psihotici care pot

fi responsabili pentru anumite fapte iar pentru altele nu. Discernământul lor nu trebuie raportat în

mod formal la diagnosticul de boală, ci şi la stadiul de evoluţie în care se află defectul specific,

de diferite intensităţi, la caracterul concret în care subiectul a acţionat deliberat, deci dacă a avut

în momentul respectiv şi pentru actul antisocial respectiv nu numai capacitatea de a-şi exprima

liber voinţa sau nu, ci mai ales, de a anticipa critic consecinţele ce vor decurge din faptele sale.

În cele ce urmează vom face o serie de referiri la normele legale în vigoare care privesc

conţinutul raportului de expertiză şi la metodologia recomandată în acest sens.

Art. 123 din Codul de procedură penală precizează: „Raportul de expertiză cuprinde:

a)- partea introductivă, în care se arată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,

care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi

prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de

expertiză, obiectul acestuia şi întrebările la care expertul urma să răspundă, materialul pe

baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat

explicaţii în cursul expertizei;

b)- descrierea în amănunt a operaţiilor efectuare a expertizei, obligaţiile sau explicaţiile

părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constatate de

expert;

c)- concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra

obiectului expertizei”.

Se ştie că o constatare medico-legală psihiatrică se poate face imediat după săvârşirea

faptei sau după prinderea făptaşului, la solicitarea organului de urmărire penală, tocmai având în

vedere recomandarea de a surprinde tabloul psihopatologic cel mai apropiat de situaţia existentă

din momentul faptei, fiind binecunoscute modificările care pot surveni ulterior, în timpul

anchetării sau în perioada de detenţie. În această situaţie, fiind vorba de o examinare de urgenţă,

în condiţii ambulatorii, lucrarea se va baza, în fond, pe o investigare clinică de rutină, completată

cel mult, în raport cu timpul scurs de la faptă, de recoltarea unei probe pentru determinarea

alcoolemiei iar locul examinării fiind fixat în raport de împrejurări (arestul poliţiei, cabinetul

dispensarului, spital, etc.). Comisia trebuie să respecte competenţa, pe lângă medicul legist

participând doi medici psihiatrici.

73

Principala sarcină a echipei este de a lucra disciplinat, de a colabora respectând normele

deontologice, medicului legist revenindu-i sarcina nu de a arbitra, ci de a coordona întreaga

activitate, participând direct la redactarea actului.

Aportul medicului legist va creşte considerabil în activitatea de echipă, în expertizarea

cazurilor cu implicaţii din domeniul traumatologiei generale şi ale traumatismului cranio-

cerebral în special, al obstreticii-ginecologiei (vezi expertiza mamei în pruncucidere), al

sexologiei aberante (vezi expertizele de transsexualism) sau al capacităţii de muncă. În plus, prin

formaţia sa de morfopatolog, medicul legist va putea da relaţii într-o serie de probleme speciale

şi totodată specifice expertizei interdisciplinare medico-legale psihiatrice, în automutilări, în

interpretarea unor aspecte de victimologie, în autoagresivitate, în sinistroză, în expertizele pe

bază de documente medicale, în vederea aprecierii capacităţii psihice a celor care au întocmit

acte de înstrăinare a bunurilor, donaţii, testamente, vânzare-cumpărare, etc. şi în care obiectul

expertizei, respectiv una din părţi lipseşte.

În ceea ce priveşte conţinutul raportului, pe lângă normele de procedură mai sus arătate,

trebuie respectată şi metodologia recomandată în acest sens pentru redactarea oricărui gen de

expertiză medico-legală. Astfel, raportul va cuprinde o parte introductivă, o parte descriptivă de

fond şi una de sinteză şi concluzii.

Introducerea: referindu-ne la partea introductivă ca primă secţiune a raportului, precizăm

că pe lângă preambulul, care se referă la numele şi calitatea membrilor comisiei de expertiză,

documentul scris (dispoziţia sau încheierea de efectuare) emis de organul de urmărire penală sau

instanţa de judecată - cu nr. şi data precizate), data şi locul examinării, data întrunirii comisiei

(sau datele succesive la care examinările se repetă). Această parte va cuprinde ca principal

capitol, istoricul faptelor, care va menţiona infracţiunea sau actul antisocial cu detalii din care să

rezulte toate elementele constitutive ale actului (conţinutul faptei antisociale, cu data, ora şi locul

desfăşurării, mobil, modul de realizare şi circumstanţele particulare în care a avut loc, atitudinea

premergătoare, precum şi cea ulterioară, imediat după realizarea faptei cât şi perioada de anchetă

sau în timpul detenţiei). Nu trebuie omise, atunci când se cunosc, o serie de date privind situaţia

conflictuală, modul de comportare al victimei, date cu privire la coautorii faptei (vârstă,

antecedente psihiatrice, penale), modul de reacţie al anturajului apropiat (familie, colegi de

muncă), în ce condiţii a fost reclamată sau descoperită fapta, alte amănunte de ordin criminalistic

privind instrumentele sau substanţele utilizate, aspecte de la locul faptei, corpuri delicte,

înscrisuri, bilete sau scrisori, acte medicale, etc.

Dacă, datorită tulburărilor psihice de intensitate deosebită sau datorită unor traumatisme,

intoxicaţii acute voluntare post-faptei, etc., autorul infracţiunii a necesitat internarea de urgenţă,

în istoric se va nota şi o sinteză a foii de observaţie clinică din care să rezulte motivele internării,

prezenţa leziunilor traumatice, datele de ordin clinic şi paraclinic (de laborator) care au stat la

baza diagnosticului, evoluţia, în care trebuie să se noteze şi declaraţii semnificative ale

pacientului şi în cazul în care internarea nu se face într-un serviciu de specialitate, rezultatul

consultului făcut de un medic psihiatru sau neurolog. Medicii curanţi trebuie informaţi asupra

implicaţiilor judiciare ale cazului pentru a lua măsuri de prevedere corespunzătoare, până la

scoaterea bolnavului din pericol şi de a realiza o observaţie „mascată”.

Considerăm că este locul de a face în acest context o paranteză pentru a observa că uneori

de un real folos pentru echipa de cercetare a locului faptei este cercetarea suplimentară a

locuinţei autorului faptei, unde, pe lângă o serie de date de ordin criminalistic ce se pot culege, se

pot găsi diferite documente, scrisori, jurnale cu semnificaţie psihopatologică şi care ajută în mod

deosebit la cunoaşterea personalităţii autorului şi la precizarea diagnosticului psihiatric.

74

Comportarea anormală din timpul arestului sau perioadei de detenţie trebuie consemnată

de către organele de supraveghere, un referat în acest sens putând fi anexat la dosarul cauzei,

constituind o motivare în plus pentru solicitarea unei expertize medico-legale psihiatrice.

Observăm o creştere a operativităţii în situaţiile în care dispunem de o documentaţie completă,

sistematizată, din care nu lipsesc nici ancheta socială, nici cazierul judiciar, nici planşele foto cu

reconstituirile de la locul faptei, nici documentele medicale, precum şi înscrisurile personale ale

subiectului expertizei (atunci când există).

În metodologia expertizei medico-legale psihiatrice dosarul judiciar reprezintă principala

sursă de documentare, care trebuie să se realizeze prealabil examinării cazului şi investigării cu

probe şi teste de specialitate.

Un alt capitol al părţii introductive îl constituie tocmai examinările preliminare. Acestea

se referă de obicei la analiza documentelor de ordin medical (certificate, prescripţii medicale,

fişe de consultaţii, carnete de sănătate, bilete de ieşire din spital, buletine de analiză, radiografii

şi mai ales foi de observaţie clinică, dacă subiectul a fost internat anterior în servicii de

specialitate sau clinici (secţii) de psihiatrie). Mai rar, există o serie de documente medicale

privind alte aspecte ale patologiei, alte afecţiuni decât cele de ordin neuropsihiatric, mai ales

atunci când odată cu solicitarea expertizei medico-legale psihiatrice cu obiectivele

binecunoscute, se mai solicită să se precizeze dacă expertizatul poate beneficia de tratament de

specialitate în reţeaua sanitară a D.P. Uneori, această întrebare se pune şi pentru o anume

afecţiune neuropsihică, iar formularea de rutină a acestei întrebări este: „Dacă poate suporta sau

nu regimul de penitenciar?”. Formularea este improprie, deoarece nimeni nu poate suporta nici

măcar gândul privaţiunii de libertate şi chiar persoane fără tulburări psihice manifestate în

prezent pot face reacţii psihogene, stări depresive de diferite intensităţi până la antrenarea unor

tulburări sau afecţiuni somatogene. Cu atât mai mult problema se ridică pentru psihopaţi sau

personalităţile dizarmonice, care nici în codiţii de libertate, având o adaptabilitate deficitară, nu

pot suporta situaţiile de frustrare (de exemplu regimul riguros şi de disciplinare din mediul

militar, fiind deci inapte pentru stagiul militar), iar în mediul penitenciar pot recurge la

automutilări, încearcă să evadeze sau pot face decompensări de intensitate variabilă, aspecte ce

vor fi prezentate în capitolele următoare.

Datele semnificative din ancheta socială, situaţia şcolară, caracterizările la locul de

muncă şi chiar unele date care rezultă din autopsia medico-legală a victimei, pot completa acest

capitol de examinări preliminare. Toate acestea, la fel cu alte date semnificative din dosar

(aplicarea anterioară a prevederilor Decretului 313/1980, referatul medical al spitalelor de

bolnavi psihici cronici în care subiectul expertizat a fost internat sub prevederile art. 114 din

Codul penal, etc.), se vor nota la capitolul examinărilor preliminare.

Principalele direcţii de administrare a expertizei şi obiectivele generale. Odată

înregistrată informaţia privind elementele constitutive ale actului infracţional (antisocial)

expertul trebuie să înscrie în partea introductivă obiectivele şi motivarea solicitării expertizei sau

a unei noi expertize, aşa cum sunt formulate acestea în dispoziţia sau ordonanţa de efectuare a

lucrării medico-legale sau în încheierea instanţei de judecată.

Experienţa noastră din acest domeniu, ne conduce la formarea următoarelor obiective

generale pentru expertizele din cauzele penale:

a)- Dacă persoana expertizată prezintă sau nu tulburări psihice, în general, în ce cadru

nosologic de fond şi care este diagnosticul stării actuale?

b)- Excluderea simulării sau disimulării unei afecţiuni psihice.

75

c)- Care sunt trăsăturile personalităţii subiectului în cadrul sus menţionat şi ce legătură au

aceste tulburări cu o anumită predispoziţie generală la acte antisociale şi cu elementele

constitutive ale actului infracţional (antisocial).

d)- Care este capacitatea de discernământ critic, exprimat prin criterii medicale, ca expresie a

nivelului de conştiinţă, din momentul examinării actuale şi dacă, în consecinţă, subiectul

poate fi anchetat şi judecat.

e)- Care a fost capacitatea de discernământ din momentul săvârşirii faptei, prin reconstituirea

bio-psiho-patologică a eventualelor tulburări sau modificări psihice din respectivul moment,

motivaţia faptei în determinarea ei (legătură şi raportul de cauzalitate).

f)- Aprecierile de ordin pronostic în evoluţia eventualelor tulburări psihice, şi asupra gradului

de periculozitate actual şi general (potenţialul infractogen, antisocial).

g)- Orientarea conţinutului măsurilor coercitiv-educative şi a celor de siguranţă de ordin

medical, care se impun în prezent, în vederea prevenirii, tratării şi recuperării-reinserţiei

sociale a subiectului supus expertizei.

Noi apreciem că, răspunzând la aceste obiective generale, valabile pentru diferite situaţii

supuse analizei şi judecării, expertul amplifică criteriile medico-legale ale responsabilităţii, pe

care o exprimă indirect (prin aprecierile asupra gradului de discernământ în cele două momente

principale, precum şi prin exprimarea legăturii şi raportului de cauzalitate). Pe de altă parte,

asemenea concluzii permit, în contextul elementelor de argumentare din partea descriptivă a

raportului, o serie de deducţii probatorii asupra laturii obiective a infracţiunii (acţiunea sau

inacţiunea socialmente periculoasă, urmările acesteia, raportul de cauzalitate dintre acţiune şi

urmări, locul, timpul, modul şi mijloacele de săvârşire) prin precizarea caracterului comisiv sau

omisiv al unor acte de violenţă, relaţie cauzală directă necondiţionată, cea condiţionată sau

relaţia indirectă în producerea efectului, gravitatea acţiunii şi implicit a urmărilor acesteia, modul

de realizare care uneori el însuşi poate pune amprenta „patologicului” sau să excludă existenţa

eventualelor tulburări din perioada săvârşirii faptelor. Expertiza poate coopera, fără a se substitui

sarcinilor exclusiv judiciare, şi în probarea laturii subiective a infracţiunii. Totodată, experţii cu

experienţă pot semnala şi rolul victimei în realizarea propriului prejudiciu (victimologie) sau

demonstra substratul patologic al agresivităţii autorului, când dosarul dispune de actele medico-

legale şi eventual planşele-foto care constată leziunile traumatice cauzate victimei şi caracterul

lor (diversitatea mijloacelor de realizare, producerea prin mijloace de atac proprii – muşcare,

consecinţele unei acţiuni de cruzime, continuarea acţiunii traumatizante şi după moartea

victimei, etc.). Existenţa sau inexistenţa mobilului, caracterul imaginar sau aberant al acestuia,

pot fi criterii suplimentare pentru susţinerea prezenţei sau absenţei discernământului ca expresie

a alterării sau nu a unuia dintre cele patru niveluri de conştiinţă (elementară, operaţional-logică,

exiologică şi etică). Reamintim cu această ocazie că mobilul nu trebuie confundat cu motivul sau

motivaţia actului antisocial. Studiul motivaţiei unei infracţiuni poate permite expertizei medico-

legale psihiatrice să deducă mobilul unui act antisocial şi să aducă elemente probatorii asupra

stării de necesitate, legitimă apărare, constrângere fizică sau morală, etc. (motivaţie psihologică

sau sociopsihologică), după cum caracterul patologic sau psihopatologic al motivaţiei se leagă de

absenţa mobilului, sau caracterul său imaginar, etc.

76

2.2. PARTICULARITĂŢI ALE RAPORTULUI ÎN CAUZELE CIVILE

Atunci când este adusă în discuţie condiţia civilă a unor bolnavi psihici, se poate dispune

stabilirea tutelei sau a curatelei pentru handicapaţii din punct de vedere fizic sau mintal, sau

punerea sub interdicţie.

În asemenea situaţii, comisiei de expertiză i se poate formula direct obiectivul:

„Dacă persoana expertizată, prin caracterul tulburărilor psihice pe care le prezintă, nu-şi

poate administra singură bunurile şi nu îşi poate apăra singură interesele, este cazul să fie pusă

sub interdicţie” şi în consecinţă să se instituie o curatelă.

Observăm că, în unele cazuri se înaintează numai dosarul, conţinând materialul

documentar, acte medicale, foi de observaţie, etc. şi că se execută expertize care dau concluzii

numai în baza diagnosticului cu care bolnavul a fost etichetat. Apreciem ca o obligativitate de

ordin metodologic examinarea nemijlocită a subiectului supus expertizei. În alte situaţii, prin

temporizări de diverse motive, până la prezentare, subiectul decedează şi se solicită o altă

expertiză în vederea stabilirii capacităţii psihice necesare de a fi întocmit (la o dată sau date

anterioare) acte de înstrăinare a bunurilor, testamente, acte de vânzare-cumpărare, donaţii cu

anumite clauze de îngrijire, etc. sau chiar de contractare a unei căsătorii, în scopul evident de a

beneficia de îngrijiri atente până la data decesului.

În aceste situaţii se formulează, de obicei, obiective în sensul:

„Dacă numitul V.T. a prezentat tulburări psihice care să-i altereze conştiinţa şi

discernământul şi dacă la data întocmirii actului respectiv, avea sau nu posibilitatea de

exprimare liberă a voinţei, precum şi capacitatea de a prevedea consecinţele ce vor decurge din

întocmirea acestui act”.

Deşi nu intrăm în domeniul metodologiei care se recomandă în întocmirea unor asemenea

acte de expertiză, ne permitem a face observaţii că documentaţia pusă uneori la dispoziţie este

foarte sumară, sau chiar lipsesc documentele medicale esenţiale privind cel puţin o orientare

generală asupra stării de sănătate psihică. Nu se poate pune niciodată bază pe declaraţii de

martori sau pe un simplu certificat de deces, în care sunt trecute diagnostice de afecţiuni cronice

sau acute, care pot explica producerea morţii, dar din care nu se pot face decât vagi deducţii

asupra discernământului critic. La fel de necesare ca observaţiile medicului curant asupra

evoluţiei şi a simptomatologiei de fond, apar precizările cu privire la tratament şi în special cel

cu substanţe psihotrope şi analgezice, sub influenţa cărora subiectul expertizei se poate afla în

momentul întocmirii actului.

Dacă în medicina legală agonia, ca stare terminală ireversibilă, antrenează de regulă

iresponsabilitatea trebuie să se reconstituie atât în funcţie de diagnosticul de boală, cât şi în

raport cu evoluţia, coroborate cu celelalte acte probatorii de la dosar, dacă subiectul analizat

putea să se afle într-o formă clinică de agonie lucidă, într-o formă delirantă sau alternantă. Acest

domeniu al expertizei medico-legale psihiatrice, în care nu se poate face examinarea directă,

nemijlocită a subiectului supus expertizei, decât prin intermediul unor documente medicale,

presupune o experienţă în materie, precum şi angajarea în gradul cel mai înalt al responsabilităţii

de expert, ştiinţa şi conştiinţa etică a acestuia.

În raporturile pe care le are expertiza medico-legală psihiatrică cu dreptul familiei uneori

se solicită şi probarea condiţiilor medicale cerute pentru încheierea căsătoriei sau dacă s-a făcut

încălcarea lor, justificând desfacerea căsătoriei. Expertizele din domeniul anulării căsătoriei sau

desfacerii acesteia, din motivul invocat de art. 613 alin. A C.P.C., în sensul „alienaţiei mintale

sau debilităţii mintale cronice”, pe care ar prezenta-o unul dintre soţi şi, în strânsă legătură cu

77

această problemă, dacă i se pot încredinţa acestuia spre îngrijire şi educare, în continuare, copilul

sau copii minori.

Fără a discuta orientarea metodologică actuală în această direcţie ne permitem să

observăm că formularea conceptului de „alienaţie cronică sau debilitatea mintală cronică” cu

consecinţa categorică privind incapacitatea psihică sau exonerarea de tuturor drepturilor civile nu

mai corespunde realităţii clinice. Reţinem că nu numai psihozele afective periodice au perioade

de bună remisiune dar şi afecţiunile grave de tipul celor schizofrenice sau psihotice permanente

au perioade de remisiune deşi boala persistă; în condiţiile tratamentelor actuale se evită

instituţionalizarea bolnavilor, aceştia putând chiar să se întreţină cât de cât (activităţi în ritm

liber, cu program redus, protejate etc.). Dat fiind achiziţiile ştiinţifice ar rămâne ca posibil de

încadrat în aceste prevederi doar retardarea mentală severă ce de obicei nu face obiectul unei

cauze juridice, fiind cunoscută din copilărie şi demenţele. Bolnavii cu demenţe ajung mai rar în

justiţie, în vederea desfacerii căsătoriei, dat fiind vârsta înaintată a acestor bolnavi. Terapiile

actuale au aptitudinea de a evita, în marea majoritate a cazurilor, demenţierea persoanelor tinere.

Astfel conceptul „alienaţie cronică şi-a pierdut subiectul definiţiei”.

Formularea obiectivelor pentru expertiza solicitată în asemenea situaţii s-ar putea face

astfel:

a)- „Dacă persoana expertizată prezintă tulburări psihice care să-i altereze conştiinţa şi

discernământul, precum şi capacitatea psihică de exprimare liberă a voinţei şi de apreciere

critică în special asupra consecinţelor ce pot decurge din contractul încheiat”.

b)- „Dacă tulburările pe care le prezintă împiedică sau contraindică supravegherea şi educarea

copilului minor în prezent şi în viitor”.

c)- „Care sunt aprecierile de ordin pronostic şi recomandările comisiei de expertiză în vederea

reinserţiei socio-familiale a persoanei în cauză”.

3. ALTE CAUZE

În legătură cu rolul probator şi obiectivele expertizelor medico-legale interdisciplinare

(psihiatrice) în alte situaţii cu implicare din domeniul civil, amintim şi aprecierea prejudiciilor

civile rezultate din fapte penale. Problema aprecierii şi mai ales a evaluării gravităţii diferitelor

incapacităţi fizice sau psihice rezultate din vătămări corporale cu caracter penal este foarte larg

dezbătută în literatura de specialitate, însă criteriile de interpretare şi mai ales de cuantificare a

tulburărilor restante cu caracter sechelar, de invaliditate temporară sau permanentă, precum şi de

infirmitate diferă de la o ţară la alta sau chiar de la un autor la altul. În majoritatea ţărilor

occidentale nu se face o diferenţiere între noţiunile de infirmitate, invaliditate sau scăderea

capacităţii de muncă (Scripcaru Gh. – Terbancea M. - Medicină Legală, EDP Bucureşti, 1970, p.

236).

Noi considerăm că obiectul investigărilor din acest domeniu al expertizei îl formează mai

ales tulburările mentale organice inclusiv simptomatice consecutive unor traumatisme cranio-

cerebrale şi mai rar unor politraumatisme. Metodologia efectuării acestei lucrări trebuie să

respecte metodologia generală a expertizelor din domeniul traumatologiei cu obiective în direcţia

aprecierii capacităţii de muncă, a gradului de invaliditate, cu incapacitate totală sau parţială,

temporară sau permanentă şi a unei eventuale infirmităţi neuropsihice ca afecţiune post

traumatică caracterizată prin modificări morfofuncţionale ireversibile. Rezolvarea acestor

probleme necesită utilizarea unei metodologii speciale şi căreia trebuie să i se aducă în

continuare perfecţionări, în raport cu dezvoltarea şi îmbunătăţirea mijloacelor de investigare

78

obiectivă şi totodată cu progresele din acest domeniu, făcute în ţări cu o amplă experienţă în

acest domeniu. Apreciem totodată că principalele obiective ale expertizei medico-legale

interdisciplinare de acest ordin, se pot sintetiza astfel:

a) - Precizarea diagnosticului obiectiv de afecţiune neuropsihică posttraumatism cranio-

cerebral.

b) - Care sunt principalele trăsături morfofuncţionale pe care le antrenează.

c) - Stabilirea legăturii de cauzalitate între traumatismul incriminat şi caracterul actualelor

tulburări.

d) - Dacă tulburările respective produc un prejudiciu morfofuncţional temporar sau

permanent, care este gradul de invaliditate în care se încadrează sau în ce măsură afectează

capacitatea de muncă actuală şi stabilirea gradului de deficit funcţional pe care îl generează

boala posttraumatică în sensul unei aprecieri procentuale, pe bază de bareme, a deficitului

funcţional, indiferent de profesia subiectului.

e) - Eventualele aprecieri de ordin pronostic şi dacă se impune (motivat) reprofilare

profesională.

Desigur că şi în acest domeniu al expertizei problemele ce se pun devin deosebit de

complexe în măsura în care, de exemplu, trebuie discutate simularea sau, dimpotrivă,

disimularea, excluderea unor tulburări din cadrul tulburărilor reactive, sindroamelor

psihoorganice deteriorative, etc. care trebuie, în mod obligatoriu, obiectivate prin investigări

paraclinice şi de specialitate, repetate periodic, în condiţiile unei dispensarizări speciale în cadrul

laboratoarelor de sănătate mintală teritoriale.

Colaborarea cu serviciile şi comisiile de expertiză a capacităţii de muncă trebuie să

devină o regulă în toate situaţiile în care se impune, de exemplu internarea, sau există documente

medicale, emise de asemenea comisii de expertiză fără declinarea competenţei, chiar în situaţia

în care se ajunge la un diagnostic diferit sau se intrică şi alte afecţiuni care afectează capacitatea

de muncă însă nu au etiologie posttraumatică sau nu se leagă de prejudiciul actual (în discuţie)

morfofuncţional, obiect al cauzei civile ce se judecă.

Asemenea aspecte ale expertizei conduc şi la stabilirea relaţiilor ce dreptul muncii, când

se referă la stabilirea incapacităţilor consecutive unor traumatisme legate de procesul de

producţie, la respectarea condiţiilor medicale de angajare, în scopul prevenirii accidentelor cum

ar fi de exemplu, stabilirea aptitudinii sau inaptitudinii de conducere a autovehiculelor pe

drumurile publice – validitatea de a conduce un autovehicul sau de a executa o anumită activitate

productivă, în condiţii de asigurare a securităţii individuale şi colective.

În practica de expertiză medico-legală psihiatrică ne-am întâlnit mai frecvent cu situaţii

de stabilire a aptitudinii de conducere a autovehiculelor, atât pentru profesionişti, cât mai ale la

conducătorii auto amatori care, cu ocazia săvârşirii unui accident sau abateri de la normele de

conducere auto, sau urmare a unor reclamaţii că beneficiază de permis de conducere fiind bolnav

cu tulburări neuropsihice (antecedente psihopatologice) sunt trimişi pentru reevaluarea medico-

legală a acestei capacităţi.

Pe de o parte, noi apreciem că nu trebuie să cadă în sarcina comisiilor medico-legale

psihiatrice o activitate de „atestare” a unor constatări medicale de specialitate ce formează

obiectul unor certificate medicale emise de serviciile teritoriale, când este vorba de suspendarea

temporară sau ridicarea permisului de conducere auto din cauza unei afecţiuni prevăzute de

baremul Ministerului Sănătăţii şi Familiei în colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii

Sociale. Sarcina de a răspunde la obiectivul „dacă tulburările constatate îl fac pe subiectul

examinat apt sau inapt de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, poate constitui obiect

79

de expertiză medico-legală, în măsura în care se leagă de o implicaţie judiciară. La fel se pune

problema şi pentru acordarea sau ridicarea permisului de portarmă de foc.

Am trecut în acest fel în revistă numai principalele situaţii de solicitare a unei expertize

interdisciplinare medico-legale psihiatrice, precum şi obiectivele generale la care trebuie să

răspundă această lucrare, în raport cu specificul implicaţiilor judiciare. Considerăm totodată că se

pot formula şi obiective speciale, suplimentare ale obiectului expertizei, precum şi de cele

generale, de ansamblul materialului probator, obiective ce trebuie formulate însă numai în

limitele competenţei expertului. Fără a face digresiuni în domeniul metodologiei acestui gen de

lucrare deosebit de complexă, apreciem că pe lângă necesitatea unei informări în domeniul

psihopatologiei din partea medicului legist, apare în aceeaşi măsură necesară informarea

psihiatrului în „tehnologia” medico-legală de prelucrare a datelor de ordin bio-medical, socio-

patologic şi de soluţionare a legăturilor şi raporturilor de cauzalitate în vederea furnizării unor

criterii de obiectivare ştiinţifică a concluziilor, precum şi informarea organelor judiciare în

domeniile de fond ale medicinei legale şi mai ales asupra posibilităţilor de care dispune în

prezent în soluţionarea problemei de specialitate.

3. EX. PSIHIATRIC

După cum se ştie secţiunea substanţială, de prelucrare, obiectivare şi argumentare a

oricărui gen de expertiză medico-legală, o constituie partea descriptivă care în această direcţie

este de obicei intitulată „examenul psihic”.

Această parte nu se referă însă numai la descrierea simptomatologiei actuale pentru

susţinerea unui diagnostic psihiatric, a intensităţii tulburărilor psihopatologice şi de aici, în mod

automat, la deducţiile de ordin pronostic privind gradul de discernământ. Noi apreciem că

această parte depăşeşte limitele unui examen psihiatric de rutină, în condiţii ambulatorii sau de

observaţie prin internare, deoarece, de la început se trece la reconstituirea unor date ce privesc

istoria formării personalităţii individuale (antecedente personale), trecutul patologic şi în special

psihopatologic (antecedente neuropsihiatrice) a condiţiilor de afirmare actuală în familie şi în

societate (mediul social), precum şi a comportamentului deviant, antisocial (antecedente

comportamentale şi penale). Cu atât mai dificilă apare această reconstituire pentru evenimentele

cele mai depărtate privind naşterea şi prima copilărie, precum şi a antecedentelor

heredocolaterale, mai ales când lipsesc documente medicale în acest sens, când subiectul în

tendinţa sa de apărare invocă anumite evenimente patologice şi mai ales în direcţia

traumatismelor craniene şi a crizelor de pierdere a cunoştinţei, aspecte care nu mai pot fi

verificate sau nu se confirmă cu ocazia investigaţiilor actuale.

În consecinţă, considerăm că încă de la începutul părţii descriptive este necesar să se

consemneze cele mai semnificative date privind antecedentele personale, condiţiile de ordin

medical, psihologic şi social de formare şi afirmare a personalităţii, insistând asupra

antecedentelor psihiatrice şi comportamentale, cu notarea surselor de informaţie şi în special

autentificarea lor prin documente (certificate medicale, bilete de ieşire, buletine de analiză, fişe

de evidenţă, cazier judiciar, etc.).

Descrierea simptomatologiei actuale, în baza datelor de semiologie psihopatologică

trebuie să fie grupate atât respectând ordinea de notare a proceselor de cunoaştere, a celor

afective şi trebuinţe (instinctive), precum şi a celor privind activitatea şi voinţa, cât mai ales în

legătură cu principalele criterii medico-legale psihiatrice de obiectivare a capacităţii psihice şi în

vederea aprecierii responsabilităţii. În acest sens, fără a se modifica ordinea mai sus arătată,

80

trebuie să se consemneze datele referitoare la dezvoltarea, conservarea sau dimpotrivă

deteriorarea celor trei niveluri de conştiinţă, începând cu nivelul conştiinţei elementare, apoi a

nivelului operaţional-logic, a celui axiologic cu referire particulară la conştiinţa etică. Toate

aceste date se referă la momentul examinării actuale, la precizarea diagnosticului stării actuale

(modificată în mod esenţial sau nesemnificativ faţă de cea din momentul faptei) şi la aspectele

care influenţează sau nu discernământul, ca expresie a nivelului conştiinţei.

Se va trece în continuare la reconstituirea clinică a momentului faptei, solicitând ca

subiectul supus expertizei să relateze pe scurt conţinutul faptei, mobilul, modul de realizare,

circumstanţele de săvârşire, atitudinea premergătoare şi ulterioară faptei, redându-se pe cât

posibil afirmaţiile proprii cu privire la factorii determinanţi ai actului antisocial, motivările

acţiunilor sau inacţiunilor sale, încercările de disculpare, de simulare sau de disimulare,

exprimarea regretului sau, dimpotrivă, tendinţa de bravare, psihoplasticitatea morbidă,

revendicativitatea la fel ca şi indiferentismul, neparticiparea sau răceala afectivă, lipsa de

preocupare faţă de situaţia actuală şi în raport cu învinuirile aduse.

În continuare, se poate face o sinteză asupra trăsăturilor personalităţii actuale, la

caracterul motivaţiei actului antisocial, la principalele criterii psihopatologice care au modificat

personalitatea, conştiinţa şi discernământul din momentul faptei. În sprijinul acestei reconstituiri

şi în argumentarea unor constatări clinice, trebuie notate constatările investigaţiilor de

specialitate, de punerea în situaţie, conţinutul şi rezultatele probelor sau testelor psihologice, ale

tehnicilor proiective de personalitate, precum şi ale investigaţiilor paraclinice speciale

(electroencefalografice computerizate) etc.

Apreciem ca fiind necesare noţiunile cu caracter prognostic şi de semnificaţie diagnostică

referitoare la gradul de agresivitate, adaptabilitate şi recuperabilitate.

În situaţia în care subiectul a fost supus observaţiei clinice şi investigaţiilor de specialitate

în condiţii de internare, descrierea trebuie să realizeze o sinteză a foii de observaţie clinică în

care să se noteze evoluţia, rezultatele examinărilor paraclinice, simptomatologia înainte şi

eventual după tratamentul efectuat în vederea curăţirii tabloului psihic de fond de elementele cu

caracter reactiv funcţional supraadăugate.

În legătură cu obiectivele speciale ale expertizei la minori, acestea vor fi prezentate odată

cu metodologia pe care o implică această lucrare cu deosebit de importante implicaţii de asistenţă

preventivă şi curativă medico-social-juridică. La fel, vom face referiri aparte provin probleme

particulare ale expertizei pe care le ridică examinarea diferitelor categorii de bolnavi, în raport cu

specificul manifestărilor şi conţinutul psihopatologic al tulburărilor pe care le prezintă.

SINTEZA CONSTATĂRILOR – discuţia cazurilor şi concluziile expertizei. Trebuie să

semnalăm, de la început, necesitatea de ordin metodologic, în sensul de a prezenta concluzii

scurte ţi clare totodată, obligaţia de principiu de a răspunde la toate obiectivele puse expertizei

spre soluţionare, în măsura în care acestea nu depăşesc competenţa expertului şi nu-l obligă la

interpretări sau concluzionări judiciare.

Totodată, apreciem că trebuie găsite soluţii de înlăturare pe cât posibil a caracterului

arbitrar pe care însă mai persistă să-l aibă concluziile acestui gen de lucrare medico-legală

interdisciplinară. Aceste soluţii rezultă în parte din cele menţionate mai înainte, în legătură cu

modul în care trebuie formulate obiectivele şi cum trebuie dezvoltată partea descriptivă de fond.

În situaţia în care exprimarea concluziilor apare lapidară, în raport cu complexitatea problemelor

pe care le implică speţa respectivă şi când există tendinţa unor organe judiciare de a prelua în

mod automat, exclusiv concluziile, se poate introduce, la fel ca în raportul medico-legal de

autopsie sau traumatologie, capitolul de diagnostic psihopatologic funcţional simptomatologic,

81

care să cuprindă, pe lângă trăsăturile de fond ale personalităţii patologice, elementele de acest

ordin care explică afirmarea social-negativă la un moment dat ale acesteia şi, în plus, o discuţie a

cazului din care să rezulte legătura şi raportul de cauzalitate cu fapta antisocială sau infracţiunea

comisă.

După cum arătam, concluziile unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică trebuie

să răspundă, în mod obligatoriu, la următoarele probleme:

a)- Precizarea diagnosticului de fond şi a celui care se referă la starea actuală (cu excluderea

simulării). În legătură cu această concluzie ne referim la o etichetare completă şi concretă –

în măsura în care poate fi susţinută şi obiectivată prin descrierea clinică şi investigările

paraclinice şi de specialitate şi nu la o manifestare generică de tip „tulburări de

comportament”, necesitând ca orice manifestare funcţională să aibă fondul pa care apare sau

cadrul general în care poate apărea.

b)- Care sunt trăsăturile esenţiale ale personalităţii expertizatului, reflectate la diagnosticul

precizat şi reflectarea în comportament deviant? Ce tulburări sau manifestări funcţionale se

adaugă în prezent, pentru caracterizarea stării actuale?

c)- În ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele au un caracter episodic, dacă ele au un

caracter episodic, dacă s-au declanşat în momentul săvârşirii faptei antisociale şi dacă

prezintă riscul de cronicizare sau agravare? Prin răspunsul la aceste întrebări se pune în

evidenţă nu numai caracterul motivaţiei antisociale (de ordin socio-psihologic,

psihopatologic sau cu caracter complex), dar şi conţinutul măsurilor ce vor fi recomandate de

comisia de expertiză pentru recuperarea şi reinserţia socială a subiectului.

d)- Dacă, prin structura patologică a personalităţii şi prin caracterul manifestărilor

comportamentale, favorizate de anumiţi factori endo- sau exogeni, subiectul analizat prezintă

periculozitate socială, potenţial infracţional sau de decompensare – precizare care stă la baza

argumentării caracterului măsurilor preventive, de combatere şi recuperare, care sunt propuse

sau către care se orientează comisia, în acest sens.

În vederea aprecierii responsabilităţii de către organele judiciare, în general şi în mod

special faţă de faptele săvârşite, concluziile trebuie să precizeze în plus:

a)- care este legătura de cauzalitate dintre trăsăturile personalităţii sau manifestările principale

ale afecţiunii psihice şi elementele constitutive ale actului infracţional (antisocial) şi

b)- Dacă aceste tulburări sau manifestări psihopatologice alterează conştiinţa (care dintre

nivelurile sale) şi implicit discernământul, cu referire precisă asupra capacităţii de apreciere

critică asupra conţinutului şi în special a consecinţelor faptelor comise.

CONCLUZIILE RAPORTULUI

Se observă din practica de expertiză, la fel ca şi în practica judiciară, că majoritatea

cazurilor supuse expertizei, nu se încadrează nici în situaţia conservării integrale, nici în situaţia

abolirii acestei capacităţi de discernământ critic şi că o apreciere gradată şi chiar mai mult

„procentuală” (desigur, în legătură cu elaborarea unor bareme) nu poate fi realizată în practica

curentă, deoarece din punct de vedere teoretic această capacitate prezintă o variabilitate infinită.

În prezent, exprimarea arbitrară în cele trei mari categorii de discernământ: păstrat, scăzut sau

absent, devine insuficientă necesitând să fie coroborată cu alte criterii privind responsabilitatea

sau iresponsabilitatea, fiind argumentată şi interpretată astfel:

82

a)- discernământul faţă de faptă păstrat, în momentul săvârşirii acesteia, echivalează cu

responsabilitatea sau conservarea capacităţii psihice de apreciere asupra conţinutului şi

consecinţelor social-negative ce pot decurge din săvârşirea ei;

b)- discernământul faţă de faptă scăzut, echivalează cu menţinerea responsabilităţii, însă cu

diminuarea capacităţii de apreciere critică asupra conţinutului şi uneori numai asupra

consecinţelor social-negative sau socialmente periculoase ce pot decurge din această faptă,

prin destrămarea sau alterarea nivelului conştiinţei axiologice, la care, prin componenta

etică exprimă de fapt conştiinţa socială, aşa cum se întâmplă, de exemplu, la personalitatea

imatură. În această categorie se includ şi acele cazuri care traduc alterarea capacităţii

psihice de exprimare liberă a voinţei sau a consimţământului, datorită naturii tulburărilor

psihice care, chiar dacă nu au influenţat semnificativ nivelul intelectual (funcţiile de

cunoaştere) traduc tulburări grave în sfera afectiv-volitivă, influenţând personalitatea prin

creşterea sugestibilităţii, influenţabilităţii, a gradului de dependenţă faţă de unele persoane

sau situaţii, şi având reflectarea negativă asupra personalităţii, în condiţiile concrete şi

favorizante din momentul comiterii faptei;

c)- discernământul faţă de faptă absent sau anulat sau abolit sau neformat, în momentul

săvârşirii faptei echivalează cu starea de iresponsabilitate sau lipsa capacităţii psihice de

apreciere critică asupra conţinutului, cât şi asupra urmărilor social-negative ce pot decurge

din comiterea acesteia. Precizăm că un studiu efectuat de noi a demonstrat că nu există

diferenţe semnificative în ceea ce priveşte simptomatologia, la subiecţii apreciaţi cu

„discernământ mult scăzut” şi „discernământ abolit”; studiul evidenţiază rolul medicilor în

judecata clinică şi nuanţarea situaţiilor prin argumentare riguroasă

MĂSURI DE SIGURANŢĂ MEDICALĂ

Măsurile de siguranţă, deşi sunt luate faţă de persoanele care au săvârşit fapte prevăzute

de legea penală, au o incidenţă ce nu este determinată de existenţa răspunderii penale pentru

fapta săvârşită, ci de existenţa „stării de pericol” relevată de acea faptă. În acest sens art. 113 şi

114 Cod penal stabilesc două astfel de măsuri care au caracter medical, scopul lor fiind

înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte prevăzute de legea penală; ele

prevăd obligarea la tratament medical şi internarea medicală. Ca rezultat se urmăreşte în acest fel

înlăturarea „stării de pericol” şi obţinerea unei „stări de siguranţă”.

Menţionăm că starea de pericol, ce serveşte ca temei la luarea măsurilor, nu se confundă

cu pericolul social pe care-l prezintă fapta prevăzută de legea penală. Ea priveşte persoana

făptuitorului sau anumite lucruri în legătură cu fapta sa, ce constituie o ameninţare pentru viitor.

Măsurile de siguranţă cu caracter medical având caracter de sancţiune de drept penal,

luarea lor este, de regulă, de competenţa instanţelor judecătoreşti. Cu titlu provizoriu, ele pot fi

luate şi de către organele de urmărire penală. Măsura de siguranţă a obligării la tratament

medical poate fi luată faţă de făptuitor indiferent dacă acestuia i s-a aplicat sau nu o pedeapsă.

În ceea ce priveşte boala ori intoxicaţia cronică (art. 113 C.P.) ele trebuie constatate de

organele sanitare de specialitate, singurele care se pot pronunţa asupra existenţei situaţiilor ce

impun obligarea la tratament medical. Medicii specialişti pot aprecia dacă boala ori intoxicaţia

este cronică, dacă are un caracter de durată. Măsura se ia pe o durată nedeterminată.

În cazul încetării urmăririi penale, a scoaterii de sub urmărire penală sau când procesul

penal ia sfârşit în faţa instanţei de judecată şi se constată aici că fapta ce formează obiectul

învinuirii nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită de inculpat, măsura obligării

83

la tratament medical, luată provizoriu, va înceta, tratamentul în caz de necesitate urmând a fi

efectuat ca pentru orice alt bolnav psihic. Când măsura însoţeşte pedeapsa închisorii, tratamentul

se va efectua şi în timpul executării pedepsei în condiţiile legii.

În ce priveşte locul tratamentului, unitatea sanitară unde a fost repartizată persoana în

cauză pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei care a dispus

executarea, modul cum se comportă cei în cauză, dacă tratamentul este eficace sau dacă

tratamentul poate fi continuat în aceleaşi condiţii. Când comunicarea se referă la prezenţa

persoanei la tratament, atunci ea se face instanţei ce a dispus executarea. Celelalte date se

comunică instanţei care a dispus executarea numai dacă se află pe aceeaşi rază teritorială cu

unitatea sanitară. În caz contrar, comunicarea se face judecătoriei pe a cărei rază teritorială se

află unitatea sanitară. Când persoanele obligate la tratament medical se află în stare de detenţie,

comunicarea se face locului de detenţie. Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura obligării la

tratament medical nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.

Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs, dar aceasta nu suspendă executarea măsurii.

Art. 114 C.P. prevede că atunci când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se

află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un

institut medical de specialitate, până la însănătoşire. Această măsură îşi găseşte temeiul în starea

de pericol ce decurge din alterarea capacităţii psiho-fizice şi de săvârşirea discernământul această

cauză a unor fapte prevăzute de legea penală. Spre deosebire de prevederile art. 113 C.P. în acest

caz măsura se ia când făptuitorul este bolnav mintal sau toxicoman, adică atunci când starea

psihofizică este grav alterată, din care cauză individul nu mai poate fi stăpân pe acţiunile sale.

Totodată, ceea ce justifică internarea este şi temerea gravă că făptuitorul dacă nu va fi internat,

va săvârşi şi alte avte antisociale; deci, se ajunge la concluzia că numai prin această măsură se

poate înlătura starea de pericol. În general, această măsură se ia în cazul bolnavilor irecuperabili.

Potrivit reglementărilor actuale, măsura internării medicale se ia de către instanţa care judecă pe

făptuitor pentru săvârşirea unei infracţiuni, după ce s-a efectuat o expertiză medico-legală care

constată că cel în cauză este bolnav mintal ori toxicoman. Odată stabilită măsura, cel în cauză

este privat de libertate, fiind internat într-o unitate medicală de specialitate, unde trebuie să se

supună tratamentului prescris.

Măsura prevăzută de art. 114 C.P. poate fi luată faţă de făptuitor indiferent dacă starea de

boală mintală ori toxicomania a existat în momentul în care subiectul săvârşea infracţiunea sau

survine după aceea.

Internarea medicală poate fi dispusă, după cum am arătat, şi în mod provizoriu în cursul

urmăririi penale sau al judecăţii, dacă procurorul sau instanţa de judecată constată în actele

dosarului că învinuitul sau inculpatul este bolnav mintal sau toxicoman.Această măsură de

precauţiune va fi luată când pericolul pe care-l prezintă făptitorul este iminent. Măsura va

rămâne în vigoare până la confirmarea ei de către instanţa de judecată.

Când intervine vreo cauză de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire

penală, procurorul va sesiza organele administrative pentru a dispune internarea medicală.

Dacă boala mintală intervine după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

înainte de începerea executării pedepsei, sau în timpul executării, se dispune amânarea executării

pedepsei sau întreruperea executării până la însănătoşire iar dacă făptuitorul este periculos, se ia

măsura internării medicale. Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are, pe lângă obligaţia de

a supune persoana la tratament adecvat, şi pe aceea de a încunoştiinţa judecătoria din raza

teritorială în cazul în care se consideră că internarea nu mai este necesară (art. 433 C.p.p.).

84

UNITATEA DE INVATARE 7 EXPERTIZA DE AMANARE-INTRERUPERE EXECUTARE PEDEAPSA Prof.Univ.Dr Valentin Iftenie

Definiţie Expertiza medico-legală pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei sau

suspendarea urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală este o activitate oficială, specifică

instituţiei medico-legale, ce constă în examinarea persoanelor, conform dispoziţiei organelor de

urmărire penală sau a instanţelor de judecată, pentru a stabili dacă, din punct de vedere medical,

persoana respectivă poate, în conformitate cu prevederile C.pr.pen.:

a) participa la desfăşurarea etapelor procesului penal: de urmărire penală

(art. 239 - suspendarea urmăririi penale) sau de judecată (art. 303 - suspendarea judecăţii);

b) efectua pedeapsa, la care a fost condamnată:

- la locul de muncă, sau

- prin închisoare (art. 453 - amânarea;art. 455 - întreruperea).

Se consideră că o persoană se află, din punct de vedere medical (datorită stării de boală), în

imposibilitatea de a:

- efectua pedeapsa în regim de detenţie, dacă :

• patologia pe care o prezintă nu poate beneficia de asistenţă medicală calificată în cadrul

reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comparabilă cu terapia administrată

în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii (pentru aceeaşi afecţiune) care să înlăture riscul

decesului sau al apariţiei unor complicaţii grave, imposibil de remediat ulterior, după executarea

pedepsei;

• reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu poate asigura internarea de

scurtă durată, sub pază la o unitate sanitară de profil ( ce nu aparţine Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor) în vederea rezolvării unei stări acute sau cronice, al cărei tratament nu mai poate

fi temporizat;

• se află într-o stare terminală datorită evoluţiei nefavorabile a unor boli cronice, iar

deznodământul infaust este scontat;

-participa la desfăşurarea urmăririi penale sau a judecăţii dacă:

• boala de care suferă este gravă şi necesită internare imediată în spital datorită riscului de a

surveni decesul sau a unor complicaţii infirmizante;

• se află în stare terminală în urma evoluţiei unei afecţiuni grave (cancer, ciroză hepatică etc),

cu deces previzibil.

Particularităţile expertizei:

Din prevederile legale, menţionate în C.pr.pen., şi legislaţia medico-legală, se pot

desprinde următoarele elemente ce caracterizează expertiza pentru amânarea/întreruperea

executării pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală:

1. expertiza medico-legală este o activitate oficială, caracter ce se materializează prin faptul

că acest tip de expertiză se efectuează numai:

- în baza unui document (ordonanţă, rezoluţie motivată, încheiere de şedinţă) ce provine de la

un organ de urmărire penală sau de la o instanţă de judecată şi numai

- în cadrul instituţiei medico-legale (Serviciu medico-legal judeţean, Institut de medicină

legală, I.N.M.L. „Mina Minovici" Bucureşti).

85

Documentul prin care a fost dispusă expertiza medico-legală, trebuie să prezinte:

- antetul şi ştampila unităţii emitente;

- numărul de înregistrare/numărul de dosar;

- data emiterii şi eventual termenul următor;

- elementele referitoare la persoana ce urmează a fi examinată:

• date de identitate: nume, prenume (eventual pseudonime sau poreclă);

• data naşterii;

• prenumele părinţilor;

• dacă se află în stare de libertate sau de detenţie (în acest caz se va menţiona locul

de deţinere);

• calitatea de: învinuit, inculpat sau condamnat;

- numele şi titlul/gradul (în clar) al persoanei care a solicitat expertiza cu semnătura

acesteia;

Precizăm că instituţia medico-legală nu poate răspunde unor dispoziţii verbale adresate în

mod direct sau telefonic ori scrise dar transmise în copie sau prin diferite mijloace tehnice (fax).

2. expertiza este efectuată de o comisie medico-legală specială formată din:

a) medicul legist - preşedintele comisiei, desemnat de către medicul legist

şef/directorul unităţii medico-legale respective;

b) medicul reprezentat al reţelei sanitare a Admistraţiei Naţionale a Penitenciarelor

sau Ministerului Administraţiei şi Internelor (acolo unde- nu există unităţi sanitare ce

aparţin Admistraţiei Naţionale a Penitenciarelor);

c) medici de diferite specialităţi medicale - în funcţie de afecţiunile pe care le are sau

pretinde că le are persoana supusă examinării (cardiologi, neurologi, oftalmologi

etc), din reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii.

Fiecare dintre membrii comisiei au atribuţii precise ce constau, în linii generale în:

- medicul din cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii, stabileşte diagnosticul

real - prin investigaţiile clinice şi paraclinice pe care le consideră necesare - şi precizează

tratamentul ce trebuie urmat; - medicul reprezentant al reţelei sanitare a

Admistraţiei Naţionale a Penitenciarelor se pronunţă asupra posibilităţii de asigurare a

tratamentului preconizat, în cadrul reţelei sanitare a Admistraţiei Naţionale a

Penitenciarelor;

- medicul legist stabileşte concluziile finale, pe care le semnează împreună cu

medicul. reprezentant al reţelei sanitare a Admistraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

3. expertiza medico-legală presupune examinarea fizică a persoanei respective atât în cadrul

comisiei cât şi de medicul/medicii de specialitate din cadrul reţelei sanitare a Ministerului

Sănătăţii.

4. expertiza medico-legală se realizează cu respectarea principiului competenţei:

4.1. conform competenţei teritoriale:

- prima expertiză medico-legală pentru amânarea/întreruperea executării

pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală se poate

86

efectua la nivelul unităţii medico-legale teritoriale, în funcţie de domiciliul sau

locul de deţinere unde se află persoana respectivă şi anume la

• Serviciul judeţean de medicină legală;

• Institutul de medicină legală teritorial;

• Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti in

cadrul primei comisii.

- noua expertiză medico-legală pentru amânarea/întreruperea executării

pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală se

efectuează numai la Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici"

Bucureşti, de către o comisie, alta decât cea care a efectuat prima expertiză, atunci

când:

• există motive temeinice de contestaţie a primei expertize;

• au fost propuse perioadele de amânare/întrerupere a executării pedepsei ori de

suspendare de urmăririi penale/judecăţii pe motive medicale, pe care au dreptul să

le recomande comisiile medico-legale ce efectuează prima expertiză.

Comisiei de nouă expertiză poate propune orice interval de timp şi oricâte perioade de

amânare/întrerupere a executării pedepsei sau suspendare a urmăririi penale/judecăţii pe motiv

de boală, până când starea de sănătate a persoanei respective se va ameliora iar aceasta va putea

executa pedeapsa sau va fi posibilă reluarea urmăririi penale sau a judecăţii.

4.2. conform competenţei funcţionale:

- comisiile medico-legale care efectuează prima expertiză (de la nivelul

serviciilor judeţene de medicină legală, institutelor de medicină legală sau

Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti - prima

comisie) pot propune (pentru aceeaşi persoană şi indiferent de numărul dosarului

penal !) numai două perioade de câte cel mult 3 luni de zile fiecare (de

amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi

penale/judecăţii); dacă în concluziile raportului de primă expertiză medico-legală

nu se propune nici o perioadă de amânare/întrerupere a executării pedepsei

sau de suspendare a urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală, pot fi

efectuate la nivel local oricât de multe expertize pentru aceeaşi persoană.

în situaţia în care prima expertiză a fost efectuată la nivelul:

• serviciului judeţean de medicină legală, după ce au fost propuse două

perioade de amânare/întrerupere a executării pedepsei ori de suspendare

(de câte cel mult 3 luni de zile fiecare), institutul de medicină legală

teritorial are dreptul de a mai efectua o expertiză aceleiaşi persoane şi, în

cazul în care consideră că se impune, mai poate propune o perioadă de

maxim 3 luni de zile;

• institutului de medicină legală teritorial sau în cadrul primei comisii

din Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti

nu pot fi propuse mai mult de două perioade de amânare/întrerupere ori

suspendare de câte cel mult 3 luni de zile fiecare.

- noua expertiză medico-legală este efectuată de o comisie unică pe ţară care,

aşa cum am precizat funcţionază numai în cadrul din Institutului Naţional de

Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti.

87

Acesta comisie, spre deosebire la comisiile de primă expertiză, poate

propune orice interval de timp şi oricâte perioade de amânare/întrerupere a

executării pedepsei sau suspendare a urmăririi penale/judecăţii pe motiv de boală,

respectiv până când starea de sănătate a persoanei în cauză se va ameliora iar

aceasta va putea executa pedeapsa sau va fî posibilă reluarea urmăririi penale sau

a judecăţii. Trebuie precizat că:

- prin concluziile raportului comisiei de nouă expertiză sunt anulate orice alte

concluzii contrare întocmite de o comisie de primă expertiză;

- după întocmirea unui raport de nouă expertiză, comisiile teritoriale de primă

expertiză nu mai pot efectua, aceleiaşi persoanei alte raporte de expertiză vizând

amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi

penale/judecăţii pe motiv de boală; în cazul în care vor primi solicitări, din partea

instanţelor de judecată în acest sens, comisiile teritoriale de primă expertiză îşi

vor declina competenţa.

5. controlul expertizelor medico-legale se realizează prin:

- semnarea raportului de expertiză şi de către directorul/medicul şef al instituţiei medico-

legale;

- solicitare avizului Comisiei de control şi avizare din cadrul institutului medico-legal

teritorial asupra unui raport de primă expertiză;

- solicitare avizului Comisiei superioare asupra unui raport de nouă expertiză.

Bibliografie 1. GC Curca, Medicina legala. Curs. Ed. Tehnoplast 1996 2. Dan Dermengiu, Patologie medico-legala, Ed. Viata Romaneasca, 2004 3.GC Curca, Manual de constatare a decesului. Certificatul medical constatator al

decesului. Ed. Universitara, 2008 4. Simpson's Forensic Medicine by Jason Payne-James (Nov 1, 2011) 5. Forensic Pathology, Second Edition (Practical Aspects of Criminal & Forensic

Investigations) by Vincent J. M. Di Maio and Dominick J. Di Maio (Jun 28, 2001)