Radiografia (panoramică, dento-alveolară, a mîinii)

Radiografii retroalveolare (Individual Periapicals X-Ray)

Acest tip de radiografii este indicat în detectarea

traumatismelor dento-alveolare, viciilor

de eruptie, poziției dinților incluși, numărul

lor, prezența mugurilor dentari, infecțiilor

periapicale, suferintelor parodontale,

corectitudinii unor tratamente endodontice și

ortodontice, vizualizarea morfologiei radiculare,

precum și în alte situatii pe care le considera

necesare medicul ortodont.

Radiografie in incidenta CLARK (1=ortoradial, 2=distoexcentric) -

CLARK periapical

Acest tip de radiografie permite localizarea spatiala a doua structuri ce

se suprapun pe o radiografie normala retroalveolara. Prin efectuarea celei

de-a doua radiografii in incidenta excentrica, medicul ortodont va reusi sa

diferențieze momentele neclare ale radiografiei, precum și a concretiza

amplasarea spațială a unui dintel inclus spre exemplu.

Radiografia ocluzala / Occusal X-Ray Este un alt tip de radiografie care permite vizualizarea aranjării spațiale a formațiunilor de interes.

Avînd în vedere că radiografiile convenționale suprapun toate structurile pe un singur plan,

este uneori dificilă stabilirea lor tridimesională.

maxilara

mandibulară

Ortopantomograma (OPG) / Panoramic X-Ray

Ortopantomograma reprezinta un examen radiologic complet pe care se vizualizeaza structurile dentare coronare si radiculare (evidentiind forma acestora cat si eventualele afectiuni ale lor), pozitia si relatia lor spatiala, mugurii dentari inca neerupti, structura oaselor maxilare si eventualele afectiuni, aspectul tesuturilor parodontale (tesuturile de sustinere dentare) si evnetualele afectiuni, aspectul articulatiilor temporo-mandibualre, cat si al sinusurilor maxilare. OPG-ul este necesar in etapa de diagnostic pentru elaborarea planului de tratament, precum si pe parcurusul sau la sfarsitul tratamentului pentru a evalua evolutia tratamentului.

Pe OPG putem observa

- gradul de formare a mugurilor

dentari ;

- profunzimea localizării mugurilor

molarilor III superiori/ inferiori ;

- poziţia incisivilor permanenţi şi

poziţia lor anormală ;

- unghiul de înclinaţie a axei

dinţilor permanenţi în raport cu

suprafaţa

perpendiculară ;

- unghiul de înclinare a incisivilor

permanenţi faţă de linia mediană a

feţei

Teleradiografie / Cephalometric X-Ray

Teleradiografia de profil oferă o imagine de ansamblu a oaselor viscero și parțial a

neurocraniului, ajutînd la stabilirea diagnosticului în ortodonție și chirurgia maxilo-

facială ortognată (vis-a vis de poziția relativă a maxilarelor între ele și față de baza

craniului), precum și în alte domenii medicale.

Imaginea evidențiază și evoluția osificării vertebrelor cervicale, ce permite medicului

specialist stablirea evoluției pre si post pubertare a pacientului. Este o incidentă ce

se utilizează cu precadere în ortodontie, evidențiaza raportul dinților cu maxilarele și

a maxilarelor cu oasele craniului, fiind o metodă ce permite standardizarea prin

reperarea unor puncte antropometrice.

Index carpal. Utilizat in ortodontie, permite

o evaluare obiectiva a cresterii osoase, si

poate indica rata cresterii osoase.

Punctele antropometrice principale, unghiurile principale

utilizate în diagnosticul ortodontic

Tomografia computerizată

Cu ajutorul unei tomografii computerizate și a reconstituirii

3D, medicul poate studia mai ușor un dinte cu poziționare

atipică ca în exemplu de mai jos.

Avantajul față de o radiografie panoramică normală unde

se pot suprapune detalii osose sau elemente anatomice

este că imaginea poate fi rotită și privită din toate

unghiurile posibile,poate fi mărită,micșorată.

Ortodonția s-a bazat în mod tradițional pe radiografiile bidimensionale pentru evaluarea unor

structuri tridimensionale. Cu imagistica CT cu fascicul conic sunt posibile o diagnoză ortodontică și

o planificare completă a tratamentului, prin faptul că sunt permise:

- Vizualizări 3D ale structurilor vitale

- Evaluarea 3D a poziției și anatomiei dintelui afectat

- Planificarea tratamentului ortodontic și estimarea creșterii în imagistica realistică 1:1

- Evaluarea căilor respiratorii

- Planificarea inserării implanturilor dentare atît pentru restaurarea dentară sau ancorarea

ortodontică cît și pentru poziționarea dispozitivelor de ancorare temporare (TAD).

- Evaluarea simetriei sau asimetriei structurii osoase

Examenul fotostatic

Ajută la stabilirea unui diagnostic de anomalie dento-maxilară. Cu ajutorul ex. fotostatic se poate evidenția aspectul facial și modificările intervenite de-a lungul tratamentului. Pentru examenul fotostatic sunt necesare fotografii de față și profil executate la o distanță de 0,65 de m. Se pot fixa reperele cutanate în prealabil cu un creion dermatograf.

Puncte cutanate:

Tri- Trichion: punctul median la inserția frontală a parului

Gl- Glabella sau Oph-Ophrion: punctul median pe tangenta la linia sprâncenelor osoase (rebordul orbital superior)

N –Nasion: punct situat pe rădăcina nasului

Sn- subnazal :corespunde cu spina nazală anterioară -la limita între filtrumul buzei sup. și columela în planul mediosagital Pg- Pogonion:punctul cel mai proeminent pe bărbie Gn-Gnation:pct. cel mai decliv pe marginea inferioară a mandibulei Go-Gonion: la nivelul unghiului mandibular St- stomion: median,pe linia de contact a buzelor Au –auricular (Po-porion cutanat): punctul sup. al tragusului Or- orbital:punctul osos cel mai inf. al rebordului orbital inferior

Se va aprecia pe fotografie:

Forma feței, simetria, proporționalitatea etajelor, aspectul sanțurilor faciale, fanta labială

Analiza fotostatică din normă laterală:

Pune în evidență relația care se stabilește între conturul buzelor și cel al mentonului în cadrul

schemei faciale. Pe fotografia de profil se va trasa:

- planul de la Frankfurt: prin unirea pct Or si Au

- pe acest plan se vor duce doua perpendiculare

Prima perpendiculara din N- se va numi planul naso-frontal sau planul Dreyfuss. A doua

perpendiculara din Or si se va numi planul orbito-frontal sau planul Simon. Cele doua

perpendiculare vor determina un camp denumit camp de profil.

Campul de profil se va imparti in 3 treimi egale:

In cazul unui profil drept care este considerat armonios:

- in 1/3 ant a campului de profil se va situa buza sup

-in 1/3 medie se va situa buza inf

-in 1/3 posterioara se va situa mentonul

Prin trasarea campului de profil se poate evidentia :

-o procheilie sau retrocheilie sup sau inf

-o situare ant. sau post. a mentonului

Profilul drept este considerat armonios

Profilul concav sau convex sunt

considerate patologice

Trebuie mentionat care din cele 3

elemente nu se incadreaza in campul de

profil

Un profil CONVEX indica o clasa a II-a

scheletica

Un profil CONCAV indica o clasa a III-a

scheletica

Examenul antropometric

Observația antropologică în scopul ortodontic constă în cunoașterea programului de dezvoltarea

genetică, si a rolului mediului înconjurător în dezvoltarea somatică generală(peristaza).

Examenul clinic antropologic înregistrează aspectul exterior al corpului, statura, dimensiunea,

conturul, forma capului și a tuturor elementelor aparatului dento-maxilar.

Trusa antropologică este compusă din:

-tijă antropometrică gradată

-tijă antropometrică din 2 brațe și o riglă ce alunecă pe aceste brațe

-compasul antropologic

-prosopometrul

-banda antropometrică.

Se determină dimensiunile faciale prin înscrierea pe față a punctelor antropometrice cu ajutorul

unui creion dermatograf.

Dimensiunile verticale: Tr-Gn, N-Gn, N-St, N-Nsa

Dimensiunile sagitale: T-N-T, T-Hy-T, T-Nsa-T, T-Gn-T, Go-Gn-Go

Dimensiunile transversale: lățimea Eu-Eu, distanța minimă frontală Ft-Ft, lățimea

maximă facială Zy-Zy, distanța biauriculară Au-Au, distanța bigoniacă Go-Go, distanța EKM-

EKM, lărgimea comisurii orale Ch-Ch.

Pe baza măsurătorilor efectuate, se realizează somatograme pentru fiecare an și vîrstă și

sex, oferind un mijloc simplu și eficace în stabilirea anomaliilor cantitative, de ritm, de poziție

sau direcție a maxilarelor și arcadelor dentare.

Examenele funcționale

(simetroscopia, axiografia, electromiografia)

Simetroscopia - permite studierea pozițiilor spațiale ale dinților în plan transversal și

sagital. În acest scop se utilizează o plăcută transparentă, pe suprafața căreia se

află o plasă milimetrică cu piciorul de 1,2 mm.

Axiografia - această metodă permite înregistrarea grafică a

deviației traiectoriale condilului mandibular precum și a discului în

timpul mișcărilor mandibulei, date preluate de axiograf.

Electromiografia- metodă de analiză a echilibrului neuro-muscular al aparatului dento-maxilar.

Ea reprezintă activitatea electrică a fibrelor musculare striate ale unei unități motorii, excitată

voluntar de motoneuron sau prin impuls electric aplicat indirect pe nervul motor, la o oarecare

distanță de mușchi, sau aplicat direct pe mușchi. EMG studiază activitatea electrică a mușchilor,

electromiografia obținîndu-se cu ajutorul electromiografului. Astfel, ni se oferă date despre intrarea

în contracție a mușchiului, durata, intensitatea și modularea intensității contracției.

Au fost stabilite 3 tipuri de trasee EMG:

-traseu simplu format din potențiale mono sau bifazice(contracție ușoară)

-traseu intermediar sărac în potențiale electrice(contracție medie)

-traseu interferențial bogat în potențiale electrice(contracție maximală)

Ortopantomografia (OPG)

Examenul radiologic in ortodontie

Radiografia panoramică este o tomografie realizată ȋn

incidenţă ortoradială, care cuprinde aproape ȋntreg

masivul facial.

ORTOPANTOMOGRAFIE

- spotul de radiaţii :

1. trebuie să străbată centrul “sferei” aparatului

dento-maxilar – “orto”

2. trebuie să acopere ȋntreg aparatul dento-maxilar

– “pan”

- pentru realizarea imaginii este utilizat principiul

tomografic – “tomo”, imaginea fiind ȋnregistrată grafic

pe film - “grama”.

Pe radiografia panoramică se evidenţiază:

maxilarul superior şi cel inferior,

procesul alveolar superior şi cel inferior,

cele două arcade în raporturile dintre ele, cât şi totalitatea mugurilor încă în formare în interiorul procesului alveolar.

Relaţiile dento-dentare în cadrul aceleiaşi arcade sau interarcadice sunt evidenţiate în plan vertical şi proximo-aproximal. Sunt evidenţiate, de asemenea, forma, mărimea, incidenţele sinuzale şi relaţiile privind arcada dentară superioară.

Pentru arcada mandibulară, se vor putea face aprecieri cu privire la forma şi dimensiunile ramurii orizontale şi verticale, a unghiurilor mandibulare, mărimii şi sensul de dezvoltare condiliană, cât şi a poziţiei, formei şi angulaţiei canalului mandibular. Din aceste elemente se vor putea trage concluzii deosebit de importante privind tratamentul şi prognosticul anomaliei determinate de sensul rotaţiei mandibulare.

Semnele care pot fi culese pe radiografia panoramică şi care indică o rotaţie de tip anterior (după Björk):

Condil înalt,orientat vertical, cu dezvoltare preponderent anterioară;

Curbura preangulară lungă;

Ramura ascendentă lungă;

Canalul mandibular foarte curb;

Inaltimea anterioara a fetei micşorată, cu buzele presand una contra celeilalte.

Unghiul interincisiv > 130-140 grade.

Pentru rotaţia de tip posterior, semnele sunt inversate.

În ceea ce priveşte congruenţa dento-alveolară, se pot face aprecieri deosebite cu privire la dimensiunea dinţilor temporari şi a celor definitivi de înlocuire şi anume poziţia mugurilor definitivi (rotaţii, înclinări, ectopii), putându-se anticipa terapeutic viitoarele incongruenţe cu spaţiere sau înghesuire. Sub acest aspect se pot culege informaţii preţioase privind poziţia şi şansele de erupţie a molarilor de minte.

INCONVENIENTE

- derivă din modul de realizare a radiografiei ---

nu redă cu fidelitate :

- structurile osoase;

- spaţiul periodontal;

- aspectul suprafeţei radiculare.

Teleradiografia

Examenul radiologic in ortodontie

Introducere

Introducerea teleradiografiei în practica medicală (1931 Dr. Broadbent in SUA și Hofrath în Germania) a reprezentat un moment deosebit de important pentru ortodonţia şi ortopedia dento-facială, datorită posibilităţii de a identifica şi cuantifica relaţiile spaţiale dintre elementele componente ale aparatului dento-maxilar.

Evaluarea structurilor cranio-faciale ce face parte din diagnosticul ortodontic

Craniometria poate fi considerată ca precursor al cefalometriei.

Craniometria - măsurători implicate de dimensiuni cranio- faciale de cranii ale persoanelor decedate.

Inițial nu a fost utilizată pe persoanele în viață din cauza părților moi ce împiedicau realizarea măsurătorilor directe.

TELERADIOGRAFIA

Teleradiografia constă in radiografierea oaselor craniului şi ale feţei, precum şi a părţilor moi în proiecţie ortogonală, fără deformarea imaginii.

Se obţine prin radiografierea subiectului aşezat la o distaţă de 1,5 – 4 m de tubul aparatului. Placa radiografică trebuie să fie în contact cu faţa pacientului şi paralelă cu planul medio – sagital.

Capul pacientului se fixează cu ajutorul unui cefalostat, astfel încât planul Frankfurt să fie orizontal, iar gura să fie inchisă în ocluzie centrată. Fascicolul de raze trebuie să fie centrat pe conductul auditiv extern, iar timpul de expunere să fie constant.

Există mai multe tipuri de teleradiografii:

Teleradiografia de faţă ,care furnizează date asupra

dezvoltării verticale şi transversale a masivului facial;

Teleradiografia axială, ,care urmăreşte dezvoltarea

ramurilor orizontale mandibulare şi într-o mică măsură, a

masivului facial;

Teleradiografia de profil ,care furnizează date legate

de tulburările de dezvoltare în sens vertical şi sagital a

masivului facial, dând cele mai multe informaţii despre

natura, direcţia şi gradul de dezvoltare a structurilor

osoase.

Evidenţierea diferitelor structuri maxilare şi mandibulare

oferă date asupra gradului şi sensului de dezvoltare a

elementelor dentare, a proceselor alveolare şi a bazelor osoase.

Cele mai importante informaţii sunt cele referitoare la poziţia,

angulaţia şi proporţiile craniului facial în raport cu cel neural.

Radiografia in norma frontala

Ne furnizeaza informatii diagnostice

indispensabile in plan transversal si lateral.

Ea ne arata:

configuratia anatomica a foselor nazale, deviatia de sept, cu problemele respiratorii date de obstructia nazala

orientarea si evolutia dintilor inclusi, in special a caninilor superiori

anomalii dentare si dento-alveolare transversale (ocluzii incrucisate precum si anomaliile verticale)

deviatii ale liniei mediane dentare, osoase – sediul si cauza patogena.

analiza disimetriei transversale in particular, cu referire la hipodezvoltarea maxilara si relativa simetrie bilaterala de crestere

posibilitati de expansiune transversala

evaluarea excesului sau reducerilor structurale verticale

evaluarea spatiala a mandibulei si simetria rapoartelor articulare

evaluarea articulatiei intre as. atlant / occipital si intre atlant / odontoid

consideratii functionale si de postura in raport cu axul median cranian si axul tractului cervical

existenta patologiei endocraniene, faciale, gnatologice

Radiografia in norma axiala

Reprezinta a treia proiectie a dosarului

cefalometric tridimensional, indispensabila in diagnosticarea disimetriilor cranio-faciale.

Este indicata:

vizualizarea arcadei dentare fara suprapozitie intre hemiarcada dreapta si stanga

torsiuni intermaxilare cu existenta laterognatiilor

consideratii functionale si posturale, derivate din observatii asupra boltii craniene

evaluarea posturala si dimensionala a mandibulei cu respect la baza craniului

disimetrii si patologii de la baza craniului, endocraniului si splahnocraniului

evaluarea foramenului occipital si raporturile sale cu osul odontoid

conformatia condililor occipitali si a articulatiei atlanto-occipitale.

Teleradiografia de profil

PUNCTE şi REPERE utilizate în ANALIZA TELERADIOGRAFIEI

1. Nasion;

2. Sellae;

3. Basion;

4. Porion;

5. Orbitale;

6. SNA;

7. SNP;

8. Prosthion;

9. Punct A;

10. Infradentale;

11. Pogonion;

12. Punct B;

13. Menton;

14 Gonion;

1

2

3

4

11

14

16 5

7 6

9

8

10

12

13

NASION (N): punctul cel mai anterior pe sutura nazo – frontală în plan medio – sagital, corespunde rădăcinii nasului.

SELLAE (S): centrul geometric al conturului şeii turceşti.

BASION (Ba): este punctul cel mai decliv pe marginea anterioară a Foramenului Magnum, situat la baza lui Clivus Occipitalis.

PORION (Por) sau (P): punctul cel mai înalt (extern) pe delimitarea osoasă a conductului auditiv extern (Meatus Acusticus Externus), este o radiolucenţă de 3 – 4 mm, situată aproximativ la înălţimea capului condilului.

ORBITALE (O): punctul cel mai inferior corespunzător marginii inferioare a orbitei osoase situat pe o verticală care trece prin pupilă când ochiul priveşte înainte. Punctele „P” şi „O” se folosesc pentru localizarea Planului Frankfurt.

SPINA NASALIS ANTERIOR (ANS; SNA): punctul cel mai anterior al acesteia.

SPINA NASALIS POSTERIOR (PNS; SNP): punctul cel mai posterior al palatului dur. Fisura pterigomaxilară are o orientare spre PNS. Punctele „ANS” şi „PNS” se folosesc pentru localizarea planului palatin.

PROSTHION (Pr): punctul cel mai inferior şi anterior al procesului alveolar superior în plan medio – sagital. Pe radiografie corespunde cu marginea alveolei incisivului central superior.

15

PUNCTUL A: punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura spinei nazale anterioare sub ANS şi în faţa rădăcinii incisivului central superior. Este punctul scheletal care se foloseşte pentru determinarea poziţiei anteroposterioare a maxilarului.

INFRADENTALE (Id): punctul median aparţinând procesului alveolar mandibular, între incisivii centrali. Este situat pe marginea cea mai anterioară şi superioară a procesului alveolar inferior în plan medio – sagital. Pe radiografie delimitează alveola incisivului central inferior.

POGONION (Po): punctul median cel mai anterior pe eminenţa mentonieră.

PUNCTUL B: punctul cel mai posterior (mai dorsal) pe curbura dintre dintre Pogonion şi Infradentale, sau punct median, situat cel mai posterior pe profilul procesului alveolar mandibular, dedesubtul incisivilor centrali.

MENTON (Me): punctul cel mai inferior pe simfiza mentonieră.

GONION (Go): este un punct lateral, localizat cel mai posterior, lateral şi inferior pe faţa externă a unghiului mandibulei; este punctul cel mai inferior al ramurei ascendente (la unghiul mandibulei). Împreună cu punctul Me se foloseşte pentru determinarea Planului Mandibular.

PLANURI şi AXE folosite în ANALIZA TELERADIOGRAFIEI

a. PLANUL CRANIAL S – N (Sella – Nasion);

b. PLANUL CRANIAN după Ricketts Ba – N (Basion – Nasion);

c. PLANUL FRANKFURT P – O (Porion – Orbitale);

d. PLANUL PALATINAL ANS – PNS (Spina nasalis anterior – Spina nasalis posterior);

e. PLANUL OCLUZAL: linie care bisectează ocluzia primilor molari şi trece prin punctul de înjumătăţire a overbitului sau a spaţiului dintre incisivii centrali, în caz de ocluzie frontală deschisă.

f. PLANUL MANDIBULAR: Me – Go (linia de la Menton la Gonion este tangentă cu marginea inferioară a ramului ascendent).

g. PLANUL FACIAL: N – Pog (Nasion – Pogonion);

h. AXA Y: S – Gn (Sella – Gnathion); i. AXA FACIALĂ după Ricketts: Pt – Gn

(Pterigoid – Gnathion).

ANALIZA după SASSOUNI

A fost prima metodă cefalometrică care a evidenţiat atât relaţiile verticale cât şi cele orizontale, precum şi interacţiunea între acestea.

Planurile de referinţă utilizate în această tehnică sunt:

Planul Bazei Craniului N – S;

Planul Frankfurt;

Planul Bispinal SNA – SNP;

Planul Ocluzal ;

Planul Bazal Mandibular Me – Go.

Conform teoriei elaborate de Sassouni se consideră că la feţele bine proporţionate aceste planuri converg spre un singur punct situat posterior. Înclinarea acestor planuri unul faţă de celălalt reflectă proporţionalitatea verticală a feţei.

Autorul trage din punctul O trei arcuri de cerc care vor delimita:

Tipul profilului;

Tipul de clasă alveolară;

Creşterea dimensională a corpului mandibular în relaţie cu baza craniului.

Arcul I defineşte tipul profilului.

Se foloseşte arcul de cerc ce trece prin Na – Spna şi Pog → profil arhial, corespunde clasei I-a scheletice;

Dacă arcul va trece în spatele Spna → profil retroarhial, corespunde clasei a II-a scheletice;

Dacă arcul trece înaintea Spna → profil prearhial, corespunde clasei a III-a scheletice.

Arcul II defineşte clasa alveolară:

Arcul trece prin punctul A şi B → clasa I-a alveolară;

Dacă punctul B se află în interiorul arcului de cerc → clasa a II-a alveolară;

Dacă punctul B se află în afara arcului → clasa a III-a alveolară.

Arcul III

Se construieşte pornind din Sellae şi se prelungeşte în jos până la Go. În mod normal ambele repere trebuie să se afle pe arcul de cerc, şi denotă echilibrul de dezvoltare în lungime a corpului mandibular faţă de baza craniului.

Corelând poziţia Go faţă de ultimul arc şi poziţia lui Pog, faţă de primul arc se obţin valori în ceea ce priveşte dezvoltarea dimensională a corpului mandibular.

ANALIZA după STEINER

În analiza Steiner prima determinare este cea a unghiului SNA care evaluează poziţia antero – posterioară a maxilarului faţă de baza craniului. Valoarea normală a acestui unghi este de 82° +/- 2 grade.

Dacă valoarea unghiului SNA: este mai mare de 84° rezultă protruzia maxilară,

este mai mic de 80° este vorba de o retruzie maxilară.

Unghiul SNB este folosit pentru evaluarea poziţiei antero –

posterioare a mandibulei; valoarea normală este de 78° +/- 2 grade.

Diferenţa dintre unghiurile SNA şi SNB este reprezentată de unghiul ANB, a cărui valoare normală este de 2 grade. Acest unghi indică discrepanţa dintre maxilare.

Dimensiunea unghiului ANB este influenţată de următorii factori:

Înălţimea verticală a feţei: unghiul ANB va descreşte pe măsură ce va creşte distanţa (verticală) dintre punctele Nasion şi punctul A, respectiv punctul B;

Poziţia în sens antero – posterior a punctului Nasion.

În continuare Steiner urmăreşte:

Relaţia în grade şi mm dintre incisivii superiori şi planul N – A;

Relaţia în grade şi mm dintre incisivii inferiori şi planul N – B;

Relaţia dintre punctul Pogonion şi planul N – B.

Distanţa în milimetri stabileşte cât de proeminent este incisivul faţă de suportul osos, în timp ce unghiul de înclinare indică dacă dintele este în poziţie normală.

Pentru o valoare a unghiului ANB de 2°, incisivii superiori trebuie să fie cu planul N – A intr-un raport evaluat la 22° sau 4 mm; în mod similar, pentru incisivii inferiori, valorile normale în raport cu planul N – B sunt de 25°sau 4 mm.

Dacă unghiul ANB are o valoare diferită de 2°, poziţionarea diferită a incisivilor dată de înclinare şi protruzie, necesită un compromis pentru compensarea poziţiei dinţilor în raport cu discrepanţa maxilară.

Retruzie maxilară

SNA = 77°

SNB = 70°

ANB = 7°

Normal

SNA = 80°

SNB = 78°

ANB = 2°

Protruzie maxilară

SNA = 88°

SNB = 84°

ANB = 4°

ANALIZA după TWEED

Analiza Tweed a fost imaginată de autor pornind de la o concepţie fizionomică proprie, conform căreia profilul armonios este plat. Aceasta masuratoare a fost preconizata in 1946 cand analiza cefalometrica era limitata. Tweed porneste de la premiza ca in aceasta constructie geometrica, ideal este realizarea uni profil rectiliniu.

Corecta pozitie a incisivului inferior este utilizata ca punct de referinta in repozitionarea arcadei ghid, cu consecinte asupra maxilarului superior.

Prin această analiză se apreciază creşterea verticală a ramurii ascendente a mandibulei, prin determinarea valorii unghiului format de planul Frankfurt cu planul bazal mandibular (FMA – acest unghi poartă numele de unghi de fertilitate condiliană şi valoarea sa normală este de 25°).

IMPA

88°+/- 2

FMIA

67°+/- 3

FMA

25° +/- 3

Analiza după Tweed

La baza metodei stă construirea unui triunghi „triunghiul lui Tweed”

format din:

•Planul superior al lui Frankfurt delimitat de Porion si Suborbitale

•Planul mandibular PM– prelungit posterior

•Axul incisivilor inferiori, care trece prin marginea incizală şi prin

apexul acestora, fiind prelungit în sus şi în jos până la intersecţia cu

planul Frankfurt, respectiv planul Bazal Mandibular.

Acest triunghi include următoarele unghiuri:

Unghiul FMA, permite aprecierea tipologiei scheletice în sens vertical. Valoarea normală este de 25° +/- 3 grade. Când valoarea lui FMA este cuprinsă între limitele normale, tipul vertical de creştere este normodivergent, peste 28° este hiperdivergent iar sub 22° este hipodivergent. Are stabilitate in crestere cu 3˚ la fiecare an.

Cunoaşterea valorii acestui unghi ajută în decizia de tratament, deoarece tipul normodivergent va avea mai multe şanse de succes la tratamentul ortodontic, spre deosebire de celelalte două.

○ Pozitia verticala a mentonului

○ Tipologia scheletica mandibulara

○ Pozitia sagitala mandibulara

○ Dezvoltarea ramurii ascendente

○ Deschiderea unghiului goniac.

Unghiul IMPA, permite aprecierea situării părţii anterioare a arcadei mandibulare în raport cu baza osoasă. Valoarea sa optimă se defineşte în funcţie de sensul vertical scheletic şi va fi dată de regula lui Tweed. În mod normal axul incisivului inferior trebuie să fie perpendicular pe planul mandibular, deci unghiul IMPA = 88° +/- 2 grade.

Unghiul FMIA, permite aprecierea situării incisivului mandibular în schema facială. Valoarea optimă se defineşte în funcţie de sensul vertical scheletic şi este dat de regula lui Tweed. Valoarea medie este de 67° +/- 3 grade. Este format din prelungirea incisivului inferior pe planul Frankfurt.

Aceasta variabila exprima inclinarea incisivilor inferiori pe axa bazala, prevazand pozitia lor dreapta, pe planul mandibular.

Unghiul FMA este cel care decide valoarea celorlalte două unghiuri şi anume:

Pentru un unghi FMA de 22 - 28° corespunde un unghi FMIA de 68°;

Pentru un unghi FMA mai mare de 28° corespunde un unghi FMIA de 65°;

Pentru un unghi FMA mai mic de 28°, unghiul IMPA nu trebuie să aibe o valoare mai mică de 90°.

Unghiul conicitatii faciale Este format din Na – Pg si planul

mandibular. Val. nominale: 68˚ Nu se modifica cu cresterea. Ca valoare diagnostica exprima: Pozitia sagitala si verticala a

mentonului Clasificare tipologica verticala si

structurala Directia de crestere faciala Parametru de referinta in ceea ce

priveste inaltimea faciala si deschiderea unghiului goniac.

Poate creste:

La brahicefali – o mandibula mai dreapta, cu un unghi goniac mai inchis

Inaltime faciala redusa anterior

Ram.mandibular lung, cu cresterea arcului mandibular

Tendinta de crestere mandibulara anterioara, cu vector prevalent orizontal

Se reduce :

La dolicocefali

Crestere mandibulara cu vector

prevalent vertical

Cresterea inaltimii faciale

anterioare, cu reducerea arcului

mandibular

Reducerea valoriilor inaltimii

faciale posterioare

Unghiul S – Gn cu planul Frankfurt, este unghiul care arată

poziţia mentonului în planul facial, adică gradul de avansare

a mandibulei faţă de baza craniului.

Unghiul Se Gn/PF este format de linia Se Gn care intersectează planul Frankfurt.

Unghiul Se Gn / PF < 55° semnifică o rotaţie anterioară a mandibulei.

Unghiul Se Gn / PF > 65° semnifică o rotaţie

posterioară a mandibulei.

Unghiul interincisiv: Normal 130˚ ± 5˚. Exprima angulatia

reciproca dintre incisivi, fara nici o referire la bazele osoase.

ANALIZA după RICKETTS

Ricketts analizează distanţa de la marginea incisivilor inferiori la planul A – Pg şi ajunge la următoarele concluzii:

În medie incisivii inferiori se găsesc înaintea acestui plan cu 1 mm.

Valoarea este negativă, în sens algebric, când incisivii inferiori se găsesc drept pe plan. Pentru incisivul inferior există o valoare care ne descrie înclinarea şi care cuprinde axa incisivului, raportul lui cu planul dentar.

Acest unghi are valoarea normală de 22° +/- 4 şi nu variază cu creşterea.

Unghiul dintre axa incisivului inf./APg exprima gradul de protruzie labiala – privind raportul de reciprocitate intre buza inferioara si incisivul inferior.

Linia Mac Namara Este o linie pentru adulţi care arată că pacientul la sfârşitul creşterii trebuie să aibe mentonul pe această linie. Linia Mac Namara este construită la 90° pe planul orizontal de la Frankfurt plecând de la punctul Nasion.

La nouă ani ar trebui să se afle înaintea Pogonionului cu 6 mm – 2 mm. La terminarea creşterii, la subiecţii de sex masculin, această linie ar trebui să fie tangentă la Pogonion.

La fete se construieşte la 89°, pentru că fetele termină creşterea mai înainte ca băieţii.