Page 1
TEZĂ DE DOCTORAT
VALEA RÂULUI DOAMNEI – ZONĂ ETNOCULTURALĂ A BAZINULUI ARGEŞ
Coordonator,
Prof. univ. dr. Silviu ANGELESCU
Candidat,
Drd. Sorin MAZILESCU
Bucureşti, 2008
CUPRINS
ARGUMENTARE……………………………………………………………………........5I. CADRUL GEOGRAFIC.................................................................................................9
1. Aşezarea geografică şi limitele....................................................................................92. Relieful.......................................................................................................................10
2. 1. Suprafeţele de nivelare.......................................................................................103. Clima..........................................................................................................................114. Hidrografia.................................................................................................................12
4. 1. Nivele şi debite..................................................................................................12II. CADRUL ISTORIC......................................................................................................14
1. Documente scrise şi nescrise.....................................................................................142. Corvineştii şi legătura lor cu satul Corbi...................................................................15
III. ECONOMIA................................................................................................................201. Aspecte socio-economice..........................................................................................20
1. 1. Păstoritul............................................................................................................201. 2. Dogăritul............................................................................................................221. 3. Olăritul...............................................................................................................261. 4. Exploatarea pădurilor şi dulgheritul..................................................................271. 5. Agricultura.........................................................................................................28
IV.ORGANIZAREA ADMINISTRATIVĂ ŞI DEMOGRAFIA.....................................311. Organizarea administrativă........................................................................................312. Demografia................................................................................................................32
2. 1. Evoluţia numerică..............................................................................................332. 2. Natalitatea..........................................................................................................342. 3. Sporul natural.....................................................................................................352. 4. Structura populaţiei pe sexe şi pe grupe de vârstă.............................................352. 5. Mişcarea migratorie...........................................................................................36
V. COORDONATA SPAŢIALĂ......................................................................................391. Arhitectura locală.......................................................................................................39
1. 1. Construcţiile de locuit........................................................................................391. 2. Construcţiile anexe............................................................................................411. 3. Interioare ţărăneşti.............................................................................................42
2. Biserica din Stâncă.....................................................................................................43
Page 2
3. Consideraţii generale privind obştea satului..............................................................464. Hotarul satului............................................................................................................49
VI. COORDONATA TEMPORALĂ................................................................................711. Timpul - consideraţii generale...................................................................................712. Timpul sărbătorii........................................................................................................743. „Strigarea peste sat”...................................................................................................764. Ceremoniale existenţiale............................................................................................77
4. 1. Naşterea.............................................................................................................784. 2. Nunta..................................................................................................................814. 3. Moartea..............................................................................................................86
5. Lirica funerară................................................................................................................6. Descântecul....................................................................................................................
7.Portul popular.............................................................................................................87VII. UN CONOTATOR AL REALULUI - LEGENDA...................................................94
1. Legenda genealogică..................................................................................................942. Adevăr istoric, adevăr poetic...................................................................................108
VIII. REPERTORIUL BALADESC DE PE VALEA RÂULUI DOAMNEI.................1241. 1. Definiţia şi clasificarea baladei........................................................................1241. 2. Poetic şi istoric în baladă.................................................................................1281. 3. Personajul şi reprezentarea sa în epica metrificată..........................................1351. 4. Tipuri de haiduci locali....................................................................................138
IX. STUDIUL TERMINOLOGIEI GEOGRAFICE POPULARE..................................1461. Oronime (apelative care se referă la forme de relief)..............................................1472. Apelative legate de hidrografie................................................................................1593. Apelative referitoare la vegetaţie.............................................................................1614. Apelative legate de aşezări omeneşti.......................................................................1625. Apelative întrebuinţate în formarea denumirilor de drumuri vechi.........................1646. Toponimia – consideraţii generale...........................................................................165
6. 1. Toponime minore.............................................................................................1666. 2. Toponime ce se referă la formele de relief:.....................................................1716. 3. Hidronime........................................................................................................1816. 4. Limnonime.......................................................................................................1826. 5. Fitonime...........................................................................................................1856. 6. Oiconime..........................................................................................................1866. 7. Hodonime.........................................................................................................194Concluzii...................................................................................................................197
LISTĂ BIBLIOGRAFICĂ..............................................................................................203ANEXA I.........................................................................................................................212
1. Legende toponimice.................................................................................................2122. Legende despre ape şi lacuri....................................................................................2333. Legende istorice.......................................................................................................2414. Repertoriul baladesc................................................................................................254
4.1. Balade de pe Valea Râului Doamnei................................................................2544.2 Jurnale orale.......................................................................................................275
5. Descântece…………………………………………………………………………5. 1. Descântec de „Muma-Pădurii”..............................................................................5. 2. Descântec de „Soare sec”......................................................................................5. 3. Descântec „De gâlci”.............................................................................................5. 4. Descântec de „Urcior la ochi”...............................................................................5. 5. Descântec de „Albeaţă”.........................................................................................
Page 3
6. Folclor literar...........................................................................................................279ANEXA II........................................................................................................................286
1. Tabele sinoptice.......................................................................................................286ANEXA III......................................................................................................................295
1. Lista alfabetică a toponimelor de pe Valea Râului Doamnei..................................295
A. ARGUMENTARE
Ideea de a realiza un studiu monografic al Văii Râului Doamnei o aveam încă din anii
studenţiei. Am început să strâng informaţii despre această Vale, cu nume legendar, în care m-
am născut, odată cu intenţia vădită de a-mi continua studiile postuniversitare.
La început am privit la suprafaţă acest fenomen, dar, intrând în stratul de adâncime,
mi-am dat seama cât de necesar este a scoate la lumină aceste date cu privire la trecutul
nostru. Eram persoana care putea privi fenomenul atât din interior, ca locuitor al Văii, dar şi
din exterior, din perspectiva cercetătorului.
Dificultăţile nu au fost numai de ordin teoretic, ci şi mentalitar. Trebuia să fiu puntea
de legătură între generaţiile cu care veneam în contact. La început am fost privit cu
suspiciune, dar fiind de-al locului, mi-a fost mult mai uşor să intru în contact cu localnicii.
Eram pentru prima oară în faţa realităţii incontestabile a metamorfozei satului contemporan,
dar acest lucru, din fericire, nu mă găsea nepregătit.
Timpul trecea, iar zecile de ore de înregistrări, filmări, fotografii, transcrieri mi-au
îmbogăţit cunoştinţele, dar şi arhiva personală.
Cunoaşterea ştiinţifică nu se putea bizui numai pe puterile raţiunii, nici numai pe
acumularea datelor; ea exprima un raport între subiect şi obiect, aşadar, o inteligenţă
îndreptată în afară şi o realitate transpusă în categoriile raţiunii. Prin urmare, doream să îmbin
într-o nouă sinteză teoria cu faptele, dând celei dintâi un conţinut şi o fundamentare, iar celor
din urmă, o faptă raţională şi o structură ştiinţifică.
Viaţa comunităţilor de pe Valea Râului Doamnei este pusă sub autoritatea unui model
cultural. În evoluţia social-economică a Văii, implantarea, în perimetrul ei, a unor importante
Page 4
colonii de refugiaţi ardeleni reprezintă un moment crucial. Investigând amploarea acestui
fenomen atestat în zona sud-carpatică a Munteniei, Ştefan Meteş [Emigrări româneşti din
Transilvania în secolele XIII-XX, apud Gr. Constantinescu, 2006: 48], releva printre altele:
„cel mai de seamă sat de ungureni din judeţul Muscel este Corbi, datorită masivei afluenţe de
colonişti refugiaţi în veacul al XVIII-lea din Jina Sibiului, ca urmare a persecuţiilor religioase
declanşate prin Unirea cu Roma a Bisericii Ortodoxe din Transilvania”. Acest model are
structură diferită, iar sistemul de valori în ordinea practică este altul (ocupaţiile sunt variate,
dar complementare).
Prezentarea descriptivă a acestor colectivităţi a cuprins date de ordin geografic şi
istoric, echivalând cu o trasare pe hartă. Relaţiile oamenilor cu instituţiile oficiale sunt
comune tuturor tipurilor de comunitate. Relaţia cu autoritatea administrativ-politică, primăria,
nu prezintă diferenţe de la un grup social la altul. Ortodocşi fiind, nici relaţia cu autoritatea
spirituală, biserica, nu aduce elemente proprii unei anumite comunităţi. Învăţământul
obligatoriu face ca relaţia cu autoritatea educativă, şcoala, să aibă şi ea note comune pentru
toate grupurile. Ei recunosc şi autoritatea altor instituţii sau chiar a altor persoane care simt că
i-ar putea ajuta în profesia lor sau le-ar putea apăra interesele.
Convieţuirea „spaţială” a înlăturat cu greu barierele de factură „etnică” dintre
populaţia locală originară şi cea stabilită ulterior. Schimbul de mărfuri în târgul săptămânal,
precum şi coparticiparea la diverse manifestări folclorice tindeau să suprime starea de
circumspecţie, să spargă carapacea unui mod de viaţă prestabilit, să deschidă, cu evidentă
precauţie, porţile care duceau spre o cale de convieţuire reală, fără prejudecăţi alimentate din
ce în ce mai puţin de o falsă tradiţie. Devenind caducă, concepţia conservatoare asupra unităţii
de grup declanşează agonia unui mod închistat de gândire, ulterior grupurile interferându-se
prin căsătorii, pe plan familial şi, implicit, economic.
Afluxul şi refluxul demografic transcarpatic confirmă, şi în cazul acestor străvechi
vetre de dăinuire românească, adevărul de necontestat că Munţii Carpaţi au constituit nu un
imens obstacol între provinciile istorice ale neamului, ci o coloană vertebrală ce
simbolizează verticalitatea românilor.
Dincolo de limitele asumate, prin considerarea obiceiurilor de pe Valea Râului
Doamnei ca reflectare directă a proceselor de muncă şi, de aici, prin maniera de abordare
tematică şi funcţională, dimensiunea mitico-rituală a acestor manifestări, aparţinând stratului
de adâncime a semnificaţiilor şi retrasă, de cele mai multe ori, în infrastructura variantelor de
text şi scenariu, ca şi autopragmatismul practicării lor, este însă, în aproape toate situaţiile,
Page 5
sugerată, dacă nu formulată explicit, oferind astfel un câmp deschis înţelegerii şi interpretării
lor ca „text” ideografic ce conservă determinări şi funcţii primordiale.
Legendele, baladele, dar şi studiul terminologiei geografice populare au constituit axul
central al lucrării. Orice produs cultural – şi cu atât mai mult cel folcloric – este puternic
amprentat de mediul care îl generează şi îl vehiculează. Acest mediu trebuie înţeles ca
ansamblu complex de factori antropologici, sociologici, geografici, istorici, toţi aceştia
determinând ceea ce Blaga numea matrice stilistică.
Zona de care ne-am ocupat are o mare bogăţie de termeni populari prin care definesc
cele mai mici amănunte geomorfologice, hidrologice, faunistice. Bogăţia lor este urmarea
varietăţii elementelor naturale din zonă, mulţimii de accidente ce se întâlnesc la tot pasul,
urmarea densităţii satelor, apropierii lor unul de altul, colaborării social-economice.
Apropierea satelor a dus la apropierea psihică dintre locuitori, la uniformizarea gradului de
civilizaţie şi cultură, la omogenizarea aspiraţiilor şi concepţiilor morale, vorbirii curente în
care e folosit un lexic pe înţelesul tuturor, iar termenii specifici unui sat s-au răspândit dincolo
de hotarele sale. Micile deosebiri ce apar în denumirea aceluiaşi accident geografic exprimă
pe de o parte preocupările economice deosebite impuse de factorii relief-climă-vegetaţie, pe
de altă parte impactul locuitorilor fiecărei aşezări cu grupuri străine venite după pradă ori
băjenie. Deosebirile terminologice se datorează în bună măsură apropierii sau depărtării de
centrele urbane.
În cadrul comunităţilor de pe Valea Râului Doamnei se amestecă însă lucrurile
mărunte, dar ce este mai important se păstrează în interiorul colectivităţii. Fiecare rămâne cu
ce este al lui, ca să nu fie păgubitor pentru toată lumea. Unele gesturi sau atitudini nu sunt
înţelese în afara grupului. Dar „când înţelegerea lasă de dorit, ne rămâne respectul” [Irina
Nicolau, 1998:117]. A respecta nu înseamnă neapărat a participa. Uneori nici nu ai avea voie
să participi. Unele grupuri socotesc prezenţa unui străin la sărbătorile lor ca pe o sursă de
impuritate şi de tulburare. Comunităţile vizate în lucrare sunt unele „relaxate”, pentru că
suportă bine pe străin, sau „îi compun un rol: el devine ochiul în care se oglindeşte
sărbătoarea” [Irina Nicolau, 1998: 117]. Uneori, prezenţa outsiderului este socotită o onoare
chiar. Nici noi nu am întâmpinat ostilitate, nu ni s-au făcut reproşuri atunci când ne-am
amestecat printre membrii grupului.
Faptele de repetiţie ale actului folcloric devin probe de existenţă a modelului cultural.
Oamenii au competenţe diferite şi fiecare individ se formează sub autoritatea unui model.
Universul intim şi social (comunitatea) sunt influenţe evidente pe tot parcursul vieţii. Astfel,
modelul pastoral diferă de modelul agrar, cele două sunt necoincidente, dar complementare.
Page 6
La minoritari, modelul cultural ţine de evidenţă (rudari, fierari) şi de aceea mult mai
importante pentru acest studiu devin modelele culturale ale celor două comunităţi de români:
ungurenii şi pământenii. Cu reprezentări comune ale sacrului, ele dezvoltă totuşi modele
culturale diferite, deci competenţe diferite. Conservarea structurii acestui model până la
început de secol XXI stârneşte interesul şi merită prezentat.
Am căutat ca lucrarea să aibă o parte ce ţine de tradiţia etnologică (antologie de texte,
se bazează pe reconstituiri, pe descriptivism, pe comparatism), dar şi către modernitate
(respectă intimitatea subiecţilor, operează cu eşantionări, oferă puncte de vedere diverse şi
stadii definitorii în dinamica faptelor de cultură analizate). Am recurs la reconstituiri şi
comparaţii şi ne-am propus să găsim explicaţii şi poate viitoare soluţii pentru revigorarea
tradiţiei, cu atât mai mult cu cât un grup de intelectuali şi-a propus să implementeze, alături de
oamenii de afaceri locali şi Consiliul Judeţean Argeş, un program de turism rural în zonele
Corbi-Nucşoara.
Am vrut să arătăm că nu este prea târziu şi nici imposibil ca generaţiile de azi, punând
mai mult preţ pe zestrea moştenită de la cei de odinioară, să-şi asume „riscul” de a etala,
înscriindu-se într-o lume a crizei de identitate cu un profil spiritual ferm.
Acum credem cu tărie că satele noastre fac faţă avalanşei de informaţii dinspre
comunitatea europeană, iar oamenii în confruntarea lor cu natura şi cu societatea trebuie să se
adapteze, pentru că, aşa cum spunea cronicarul Miron Costin în urmă cu secole: „Nu vremile
sunt subt om, ci bietul om subt vremi”.
Page 7
B. PREZENTARE
O realitate atestată istoriceşte pentru noi şi pentru alte popoare este dominanta vieţii
rurale, săteşti, ţărăneşti pe lungi perioade de timp, realitate care nu trebuie să conducă la
echivalarea absolută a artei sau, mai larg, a culturii populare cu arta sau cu cultura ţărănească,
sătească. Fie şi pentru ţăranul de la Carpaţi şi Dunăre nu sunt nişte entităţi statice, imobile,
neschimbătoare, aşa cum le descria, în termeni poetici, acoperind o întreagă doctrină, o
concepţie filozofică, Lucian Blaga, pentru care satul era neschimbat şi etern ca însăşi
Divinitatea. Căci nici satul, nici ţăranul nu sunt nişte realităţi imuabile, nişte categorii ale
eternităţii, statice, mereu aceleaşi.
E drept că schimbările la nivelul comunităţilor rurale au fost mult mai lente, iar
structurile satului au arătat, de-a lungul istoriei, o rezistenţă extraordinară care îl făcea pe
Lucian Blaga să afirme că: „Satul nu s-a ispitit şi atras în „istoria” făcută de alţii peste capul
nostru. El s-a păstrat feciorelnic, neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale, pentru
vremuri când va putea să devină temelia sigură a unei autentice istorii româneşti” [Blaga,
Lucian (1937), Elogiul satului românesc. Discurs rostit la 5 iunie 1937, la Academia Română.
Discursuri de recepţie LXXI].
Departe de a fi un „osuar” de credinţe şi practici străvechi, de obiceiuri şi ritualuri de
mult dispărute, cultura românească se înfăţişează şi astăzi ca o realitate vie şi fascinantă, ca un
mod de viaţă. Şi nu numai atât, dar cât timp unele dintre formele culturii populare tradiţionale
răspund încă unor necesităţi de viaţă ale grupului – şi oamenii vor continua să se nască, să se
căsătorească şi să moară, vor continua să celebreze zile importante ale calendarului vechi şi
ale calendarului bisericesc – obiceiurile legate de aceste evenimente vor continua să existe, să
se practice, sărăcind în raport cu modelul tradiţional în unele părţi, îmbogăţindu-se cu
elemente noi în altele. Mai mult chiar, în ciuda concurenţei acerbe pe care cultura oficială şi
cultura de consum i-o fac, cultura populară se dovedeşte a fi capabilă să elaboreze forme noi,
adecvate timpurilor moderne şi pe care cercetătorii din alte spaţii culturale le-au luat deja în
evidenţă şi în studiu.
În lucrarea de faţă ne-am propus să facem o analiză exhaustivă asupra evoluţiei
geografice, istorice a celor aproape treizeci de sate ce compun astăzi Valea Râului Doamnei,
precum şi interdependenţa între aşezări în ceea ce priveşte ocupaţiile şi obiceiurile
tradiţionale.
Page 8
Ne-am străduit să descifrăm specificul întregii zone, contribuţia sa firească la lupta
pentru independenţă, preocuparea permanentă pentru progres şi prosperitate a locuitorilor de
pe aceste locuri. Deşi cercetarea zonei era făcută parţial, am considerat că multe aspecte nu
erau suficient clarificate.
Aveam putinţa de a cunoaşte realitatea prin participare, prin trăire, prin experienţa
personală, în mod direct, prin intuiţie obiectivă. Nu era vorba de un procedeu misterios, de o
intuiţie mistică, pentru care nu avem nici o aderenţă, ci de o traducere în termeni ştiinţifici a
propriei experienţe de viaţă. Iată de ce nu ne-am mulţumit cu observaţia exterioară, fatal
superficială, pe care o poate face cineva trecând în grabă printr-un sat, ci am căutat întotdeauna
să zăbovim un timp mai îndelungat, să participăm astfel la toate manifestările lor de viaţă,
semnalând astfel, diferenţa dintre călătorie/trecere şi sejur, dintre locuire/viaţă separată şi
locuire/viaţă împreună cu localnicii. Am putut astfel observa viaţa satului în toate amănuntele
ei, în desfăşurarea ei spontană zi de zi în toate înţelesurile ei lăuntrice, ascunse pentru omul
dinafară. Simbolurile, riturile, ceremoniile, cultul şi atâtea alte fenomene sociale n-au nici un
înţeles dacă le privim numai sub aspectul exterior, ele toate fiind înzestrate cu semnificaţii; ele
nu pot fi deci lămurite ştiinţific decât prin înţelegere.
Un studiu monografic în accepţiunea lui Dimitrie Gusti „îmbină în chip necesar
observaţia spontană, exterioară a fenomenelor, cu observaţia fenomenelor provocate sau
experimentul şi pe aceasta cu observaţia lăuntrică, fie prin participare, fie prin înţelegere,
ajungând astfel la o metodă complexă şi bogată în posibilităţi de cunoaştere, la o metodă
sintetică” [Dimitrie Gusti, Opere, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
Bucureşti, 1968, p. 443-444].
Se ştie că există două posibilităţi de analizare a oricărui fenomen cultural: dinăuntrul
lui şi atunci cercetătorul are statut de insider, sau din afară, prin ochii outsiderului. Ideal este
să se poată ajunge la jumătatea distanţei dintre cei doi, pentru ca lucrurile să poată fi înţelese
de neiniţiaţi, dar şi observate obiectiv de cei din interiorul grupului, pentru care lucruri
evidente şi-au pierdut, în opinia lor, valoarea sau interesul. Pentru oamenii de pe Valea Râului
Doamnei semnul înţelepciunii pare a fi voinţa continuă; ei au libertate interioară şi nu numai,
conştienţi că timpul este în ei.
Când mi-am propus să fac o prezentare a temei de cercetare şi anume:Valea Râului
Doamnei – zonă etnoculturală a bazinului Argeş, nu mi-a fost greu să găsesc argumentele,
întrucât ele îmi erau de mult timp familiare. Tema abordată nu cred că poate fi tratată
exhaustiv, elementele de noutate şi de schimbare intervenind perpetuu, lucrarea urmărind un
traseu care invită la inedit şi interesant.
Page 9
În primul capitol „Cadrul geografic” am prezentat importanţa cadrului natural în
alegerea locului de întemeiere a satelor, aşezarea geografică, relieful, clima, elemente care
trebuiau să favorizeze îndeletnicirile locuitorilor. Cadrul natural la care ne raportăm este un
spaţiu generos: sectorul subcarpatic din bazinul Râului Doamnei cuprins între Muscelele
Argeşului, respectiv Subcarpaţii Getici (localităţile de la Nucşoara şi până la Dârmăneşti).
Localităţile sunt aşezate în bazinul mediu al Râului Doamnei, râu încadrat în grupa sudică a
afluenţilor Dunării. Arterele principale din această grupă de râuri îşi au originea pe versanţii
sudici ai Carpaţilor Meridionali, pe care îi străbat prin cursuri transversale, Râului Doamnei
formându-se din confluenţa a două pâraie: Valea Rea şi Zârna.
Capitolul al II-lea intitulat Cadrul istoric cuprinde în prima parte o incursiune în
documentele scrise şi nescrise ale satelor componente zonei studiate.
Fiecare localitate de pe Valea Râului Doamnei are mărturii nescrise, lucru care scoate
în evidenţă existenţa comunităţilor umane încă din neolitic. Urmele materiale stabilesc şi
îndeletnicirile omului din neolitic, mai apoi din epoca bronzului şi a fierului, cum ar fi
creşterea oilor, cultura plantelor, olăritul.
Începând cu sec. al XIV-lea apar dovezile scrise, menţiunile documentare referitoare la
satele din această regiune. După documentele istorice, satul Bădeşti (comuna Pietroşani) are
vechimea cea mai mare din zona studiată, dar şi din judeţul Argeş. El a fost dăruit bisericii din
Câmpulung de către Nicolae Alexandru Basarab, printr-un act datat din 1 septembrie 1351-
1352.
În partea a doua a capitolului am prezentat familia Corvineştilor şi legătura lor cu satul
Corbi. Documentele studiate ne îndreptăţesc să afirmăm că Iancu de Hunedoara ar fi plecat
din acest sat de munte în Transilvania împreună cu familia sa la începutul secolului al XV-lea.
„Nici astăzi nu se poate afirma că istoriografia noastră ar fi lămurit, cu precizia cuvenită, acest
punct, deşi el a constituit un obiectiv frecvent în preocupările unor cercetători de prestigiu
care au întocmit lucrări de incontestabilă valoare” [Şt. Pascu, 1957:25]. Ca atare, în concluzie
obiectivă persistă situaţia de controversă, de supoziţie şi ipoteză.
Al .T. Dumitrescu, director adjunct al bibliotecii Academiei Române, colaborator
apropiat al eruditului Ion Bianu, a publicat în revista „Muscelul” [1916:5], ce apărea în
Bucureşti, un mic studiu intitulat „Originea Corvineştilor”. Cercetătorul amintit arăta că
episcopul Ioan Listus de Veszprém (Ungaria) a notat pe marginea unui exemplar al cronicii
lui Bonfinius, în ediţia latină din 1568, în dreptul pasajului referitor la locul de naştere al lui
Iancu de Hunedoara, că acest sat se numeşrte „Holloko”, adică, arăta episcopul Ioan Listus,
înseamnă în maghiară Corbii de Piatră şi adăuga amănuntul că este un „castellum” în
Page 10
Transalpina, pe care precizează că l-au stăpânit strămoşii lui Nicolae Olahul, Arhiepiscop de
Strigoniu, înrudit cu neamul.
Istoricul muscelean Flaminiu Mârţu consideră ca viabilă o astfel de teorie punând în
discuţie tradiţia orală a satului ardelean Cinciş aflat la 7 km de Hunedoara, sat care susţine
istoricul pe baza cercetărilor îşi trage apelativul toponomastic de la expresia „cinci inşi”, adică
cei cinci români veniţi din Ţara Românească, din Corbii Argeşului, şi aşezaţi aici, în masa
românilor hunedoreni, la sfârşitul sec. al XIV-lea.
Implicaţiile toponimice locale vin să ne confirme tradiţia orală cu privire la familia
Corvineştilor. Astfel, casa lui Şerb (tatăl lui Voicu Corvin) a fost pe podul numit astăzi
„Malul Corbului”, susţin localnicii. După o luptă dată cu tătarii, spune legenda, învingându-i,
şi-a construit casă nouă pe poienile de la vest, mai lângă pădure. Astăzi acel loc poartă numele
de „Locul lui Şerb”. Urmând marginile pădurii spre sud-est de punctul Mârghia, întâlnim
dealul „Lola” (după numele soţiei lui Şerb), Vârteaje, Dealul Izvorului şi Zmilea care închid
ca o centură gigantică dealul „La Toaca” unde tradiţia spune că ar fi fost o mare cetate cu
zidurile până la nori, unde a locuit multe vremi Voicu Corvin.
Aceste date pe care le-am prezentat, cât şi cele cunoscute, dar cărora nu li s-a acordat
până acum de istoriografie întreaga semnificaţie reclamată, considerăm că trebuie integrate şi
utilizate în exegeza contemporană asupra acestei teme.
În capitolul al III-lea Economia am făcut o prezentare a aspectelor socio-economice
ale Văii Râului Doamnei.
Păstoritul reprezintă un punct de reper în dezvoltarea economică a zonei studiate.
Ponderea apreciabilă a creşterii oilor în satul Corbi, la sfârşitul sec. al XIX-lea, este
consemnată prin informaţiile de ordin statistic furnizate de Marele Dicţionar Geografic al
României: „În anul 1899, comuna rurală Corbi, din jud. Muscel, se compunea din două cătune
mari: Corbi şi Sboghiţeşti, întinse pe o suprafaţă de 1.690 ha, cu o populaţie de 1.553 locuitori
care se ocupau cu creşterea celor 12.000 de oi, din lâna cărora făceau: dimii, zeghi, sarici.”
[Lahovari, 1899: 636]. Comerţul cu animale reprezenta o sursă importantă de venituri pentru
păstori. Tranzacţiile de această natură se făceau în târgurile de vite de la: Curtea de Argeş,
Câmpulung-Muscel, Râureni-Vâlcea, dar şi în sate, unde negustorii sosiţi din zona Câmpiei
Dunării achiziţionau, în special, cai, vite cornute şi oi.
Păstoritul estival se desfăşura pe păşunile Munţilor Făgăraş: Plăişorul, Şeţul, Păpăul,
Dara, Preotesele, Basa, Zănoaga şi Bândea. Organizarea specifică a păşunatului montan
implica o separare a animalelor după „sex şi vârstă”: „mânzările” sau oile cu lapte păşteau în
zona limitrofă stânei, în timp ce „sterpele”, în apropierea unor „bordeie”. Berbecii erau
Page 11
grupaţi în târle speciale, iar în mijlocul stânei era montat un lemn despicat (cleştele pentru
sare), asigurându-li-se în timpul nopţii hrana prin lingerea acelei glodii de sare.
Dogăritul a luat naştere valorificarea patrimoniului forestier. În zonă vin familii din
Banat şi se stabilesc la Retevoieşti şi Stăneşti. Aceştia erau numiţi croaţi. Erau dogari
pricepuţi. În folosul domnului valorificau pădurea de stejar confecţionând doage. Atunci s-au
răspândit în zonă numele de runc, curătură, iaz. Croaţii şi urmaşii lor nu se mai înapoiază de
unde au venit, ei rămân pe loc. Sunt cunoscuţi sub numele de Dogaru.
Apariţia olăritului pe aceste meleaguri este motivată în primul rând de existenţa solului
argilos şi lipsa pământului arabil care să asigure existenţa locuitorilor.
Olăritul reprezintă, astfel, în aşezările de pe Valea Râului Doamnei, o ocupaţie
tradiţională perpetuată din generaţie în generaţie, practicată cu evident profesionalism,
indiferent de sex, în spiritul respectării particularităţilor relevate prin structura morfologică şi
repertoriul ornamental al produselor ceramice.
Aspectul general al satelor de olari din Vărzăroaia, Leiceşti, Coşeşti şi Petreşti se
individualizează arhitectural prin frecvenţa cuptoarelor de ars oale, construite în incintele
gospodăriilor meşteşugarilor, prin abundenţa vaselor de lut aşezate, pentru a se usca la soare,
pe pălimarele caselor acestora.
Agricultura, dar şi exploatarea pădurilor şi dulgheritul sunt alte aspecte economice cu
o greutate aparte în dezvoltarea zonei.
Unii dintre ţărani, împreună cu familiile lor, se ocupau cu tăiatul lemnelor din pădurile
proprii, lemne din care construiau case cu pereţi de lemn, sănii, căruţe sau părţi din căruţă ca:
inimi (osie), proţapi, juguri, tânjeli, obezi, spiţe.
Industria casnică şi meşteşugurile au coexistat dintotdeauna cu ocupaţiile de bază ale
locuitorilor. Unele materii prime, produse în gospodărie ca: inul, cânepa, lâna, pieile, lemnul
şi altele erau prelucrate de unul sau mai mulţi membri ai familiei, cu unelte adecvate, doar
pentru nevoile proprii. Astfel, după culegerea şi topitul inului şi cânepei, toamna şi iarna
urmau meliţatul, dărăcitul, torsul, urzitul şi ţesutul firelor. Din pânza obţinută se confecţionau
în casă cămăşi, izmene, ştergare, feţe de masă şi alte multe lucruri necesare gospodăriei.
Capitolul al IV-lea intitulat Organizarea administrativă şi demografică cuprinde
organizarea administrativă a Văii de la împărţirea rurală din timpul domnitorului Alexandru
Ioan Cuza şi până în zilele de astăzi.
Demografia este tratată mai în amănunt pe baza datelor furnizate de Direcţia de
Statistică a Judeţului Argeş, începând cu anul 1899 şi până în anul 2002 când a fost realizat
ultimul recensământ. Am încercat să realizăm un studiu comparativ în decursul celor peste
Page 12
100 de ani. Am observat evoluţia numerică în decursul celor zece decenii, natalitatea care
raportată la numărul locuitorilor din zonă a avut o evoluţie ascendentă, cu scăderi în
perioadele 1960-1966 şi 1978-1980, dar şi după 1990. Analiza structurii populaţiei pe grupe
de vârstă scoate în evidenţă necesarul pentru asigurarea bazei materiale a învăţământului de
toate gradele, maternităţilor şi creşelor, necesarul pentru repartiţia forţei de muncă.
Observând structura populaţiei pe grupe de vârstă, se constată diferenţieri de la o
comună la alta, scăderea procentului grupei 0-20 ani ca şi ridicarea indicelui grupei celor de
peste 60 de ani, demonstraţie evidentă că populaţia din zonă e pe calea continuei îmbătrâniri.
Gradul de îmbătrânire este ridicat la Domneşti şi Nucşoara şi aproape de media pe ţară la
Pietroşani. Modificările, mutaţiile intervenite în valoarea grupelor de vârstă au cauze
artificiale, dintre care, principala este plecarea din localităţi a celor ce depăşesc 14 ani.
Echilibrul grupelor nu se poate realiza atâta timp cât în sate nu există obiective industriale
care să atragă populaţia activă tânără, atâta timp cât persistă concepţia, potrivit căreia, se
câştigă mai mult în industrie, mai puţin în agricultură, de orice tip ar fi ea.
După 1989, populaţia Văii a urmat un trend descendent, devenind astăzi îngrijorător,
fiind aproape de 25.000 de locuitori. Este preponderent ortodoxă, iar limba maternă este în
99% din cazuri româna. Cel mai îngrijorător lucru îl întâlnim în cazul născuţilor vii care sunt
la nivelul anului 2002 cu 140 mai puţin decât decedaţii. Astfel, sporul natural este de – 6,2%.
Un lucru îmbucurător îl constituie mişcarea migraţiei interne când numărul celor sosiţi este cu
50% mai mare decât al celor plecaţi.
În finalul capitolului am făcut o prezentare a mişcării migratorii din zonă începută încă
din secolul al XVIII-lea când în localităţile din bazinul mijlociu al Râului Doamnei se
statornicesc definitiv numeroase familii din Ardeal, contribuind la mărirea numărului
populaţiei.
Dezvoltarea industrială a tuturor regiunilor ţării, apariţia de centre industriale în
oraşele din apropiere, continuul progres din ştiinţă, învăţământ, cultură, au atras după sine
schimbări structurale în profesiile practicate de tinerii din aşezările rurale.
Integrarea în Uniunea Europeană a permis un exod masiv de tineri. Conform
statisticilor, o treime din populaţia tânără a Văii Râului Doamnei este plecată afară din ţară.
Nu se mai găseşte forţă de muncă pentru secţiile de prelucrare a lemnului, oieritului şi altor
îndeletniciri tradiţionale din zonă. Câştigul destul de mare şi rapid îi îndeamnă să părăsească
zona. S-au format adevărate enclave în zone metropolitane importante ale Europei. Un
exemplu pertinent este zona oraşului Milano din Italia. Aici merg aproape toţi tinerii din
Retevoieşti-Pietroşani. S-au căsătorit acolo, dar lucrul cel mai interesant este că acea zonă
Page 13
unde sunt stabiliţi se numeşte Retevoieşti, după numele localităţii de unde au plecat. Este
surprinzător, dar faptul că s-au integrat foarte uşor dovedeşte că se adaptează rapid noilor
reguli. Căsătoriile românilor din acea zonă sunt spectaculoase, atât prin fast, dar şi prin
respectarea tradiţiile zonei de provenienţă.
În Capitolul al V-lea Coordonata spaţială am făcut o prezentare a arhitecturii satului
tradiţional al zonei studiate. Am încercat să facem o descriere sumară a construcţiilor de
locuit, a construcţiilor anexă, dar şi a interioarelor ţărăneşti, unde armonizând necesităţile
estetice cu funcţionalitatea, localnicii au repartizat spaţiul locuibil după principii tradiţionale
în care ideea de confort a primat.
Biserica din Stâncă prin importanţa şi rolul ei în dezvoltarea spirituală a zonei ne-a
determinat să o studiem mai atent deoarece, iniţial ar fi reprezentat un habitat de supravieţuire
pentru oameni, în condiţiile extrem de nefavorabile vieţii din perioada glaciaţiunii, adăpost
împotriva unor pericole iminente din mediul ambiental, dar şi loc de reculegere, de regenerare
spirituală pentru cei ce intenţionau să se iniţieze în tainele vieţii şi ale morţii.
Comentând ansamblul arhitectonic de biserici rupestre, Romulus Vulcănescu a
formulat ipoteza existenţei unor confrerii paleocreştine de „călugări-pietrari”, care participau
la construirea unor astfel de complexe mănăstireşti şi care, probabil, aveau drept „însemn
ritual sau emblemă heralidică” labirintul [1985:411].
Am observat felul cum s-au constituit obştile săteşti, evoluţia lor în lungul proces de
tranziţie de la devălmăşia străveche la proprietatea individuală care s-a efectuat prin faza
intermediară a devălmăşiei restrânse a satului devălmaş evoluat, de tip umblător pe „bătrâni”,
ori pe neamuri. Continua acţiune de delimitare a moşiei, prin distribuirea, pe cete de neam
descendente dintr-un „moş”, a curelelor de pământ, a avut repercusiuni vădite în configuraţia
aşezării, întrucât casele au „coborât” la şosea, neamurile grupându-se în diverse zone ale
satului, în limitele proprietăţilor deţinute. O serie de mutaţii de ordin social în viaţa
locuitorilor sunt determinate de procesul „curelirii” pământului. Neîndoielnic, devălmăşia
„egalitară” ascundea în ea sâmburele inegalitarismului, întrucât pământul dat „pe vecie” unui
neam se va „cureli” iarăşi între descendenţii grupului familial inegali numeric faţă de
descendenţii altui neam, generându-se, în acest mod, o inegalitate de avere între membrii
comunităţilor rurale.
Am continuat cu hotarul satului şi rolul covârşitor al acestuia în conturarea şi
cristalizarea ideii de proprietate, lirica funerară care implică elemente de credinţă străvechi şi
de practici legate de logica magică, practici menite să-l apere pe om, sau să consacre situaţia
nouă în care acesta trece şi descântecul, fenomen de suprastructură care a apărut odată cu
Page 14
începuturile diferenţierii relaţiilor sociale în satele Văii.
Capitolul al VI-lea Coordonata temporală ne prezintă o definirea timpului în care se
vorbeşte despre o viaţă de relaţie, de o structură şi până la sfârşit de forme ale activităţii
omului, această definire având implicaţii istorice şi sociale. Am discutat despre un timp al
sărbătorii, dar şi despre „Strigarea peste sat” ce reprezintă în accepţiunea locală o proiecţie a
mentalului popular care subîntinde legătura dintre fecunditate şi fertilitate, dintre căsătorie şi
rodnicia câmpului şi nu de puţine ori focul fiind asociat cu elemente erotice.
Ceremonialele existenţiale (naşterea, nunta şi moartea) au adus un plus de culoare
zonei studiate. Riturile de trecere, ca naşterea, nunta şi înmormântarea, pot fi clasificate ca
„momente de criză existenţială” care, odată înfăţişate în formă festivă, vor fi rezolvate cu
siguranţă.
Obiceiurile - atât cele legate de viaţa familială cât şi cele care se referă la date
calendaristice - continuă să nască foarte interesante manifestări de creaţie populară, în
general, folclor literar, muzical şi coregrafic.
Portul popular zonal este un autentic document istoric, un reper semnificativ al
identităţii şi spiritualităţii localnicilor. Portul popular al Văii Râului Doamnei, şi-a păstrat
individualitatea morfologică şi caracterul unitar, în pofida diversităţii aspectelor sale zonale.
În capitolul al VII-lea Un conotator al realului – legenda am prezentat rolul
legendelor în identificarea semnificaţiilor unor toponime din zonă. Trebuie să arătăm dintru
început că marea majoritate a legendelor culese şi studiate reflectă mutaţiile apărute în
sistemul de percepere şi reprezentare al colectivităţilor de tip folcloric, între care
semnificative rămân desacralizarea (demitizarea), raportarea evenimentului trăit la un timp şi
un spaţiu cât mai concrete, deci mai uşor verificabile. Legendele despre locuri identificate nu
par să-şi propună a face un racord cu supranaturalul nici chiar atunci când oferă explicaţii
privind denumirile sau comportamentul reglat de anumite interdicţii al oamenilor, însă, există
întotdeauna referire la o forţă ocultă ce reglează echilibrul încălcat.
Legendele etiologice despre originea satelor şi oraşelor abordează, în majoritatea lor,
două teme de bază: tema formării satului prin descendenţa dintr-unul sau mai mulţi strămoşi
descălecători, la care ne-am mai referit, şi tema originii donative, prin împroprietărirea de
către domni a unor ostaşi şi slujitori de credinţă.
Am identificat legendele „Râului Doamnei” şi am încercat să prezentăm acest aspect
din dublă ipostază: cea istorică şi cea poetică. Într-un cadru mai detaliat, privit tot din dublă
ipostază am analizat legendele lui Negru-Vodă, personaj istoric real, „încarnat” de istorici, cu
argumente mai mult sau mai puţin plauzibile, şi „încoronat” voievod, ca un supranume
Page 15
conferit de popor şirului domnitorilor ţării început de Basarab Întemeietorul şi terminat cu
domnitorul Radu cel Mare.
Identificarea misteriosului Negru-Vodă a constituit obiectul a numeroase cercetări, în
care imaginaţia a avut adesea un rol important: pentru unii autori, Negru-Vodă era un anumit
voievod, în timp ce alţii considerau că e un nume simbolic dat începătorilor statului feudal al
Ţării Româneşti. Problema nu a fost soluţionată până acum în mod satisfăcător, opiniile
istoricilor fiind destul de diferite.
Un rol important îl are în legendele istorice adaptarea, ce se manifestă sub diferite
aspecte. Ea se exercită deopotrivă asupra întâmplărilor şi eroilor, ca şi spaţiul şi timpul în
cadrele cărora se petrece acţiunea. Rezultă astfel că nu putem fi siguri că e vorba în adevăr de
un anumit timp, un anume personaj sau o anume localitate.
Capitolul al VIII-lea intitulat Repertoriul baladesc de pe Valea Râului Doamnei ne
prezintă o clasificare a baladelor în accepţiunea unor reputaţi folclorişti care s-au ocupat de
studiul baladei, propunând totodată şi o clasificare a baladelor zonei în urma culegerii de
teren, dar şi a culegerilor de texte studiate ce cuprindeau balade culese de diferiţi cercetători
în decursul anilor de pe Valea Râului Doamnei.
O altă problemă pe care am propus-o spre analiză este reprezentată de raportul dintre
poetic şi istoric. Am făcut o analiză a baladei „Cântecul gerului” expunând poziţiile lui P.
Caraman şi D. Caracostea, dar şi ale altor folclorişti. Metoda de interpretare istorică a
conţinutului baladei, „metoda identificărilor istorice în folclor”, este combătută prin
numeroase exemple de către D. Caracostea. Deşi pertinentă în general, opoziţia declarată faţă
de spiritul îngust-istoric în interpretarea baladei, de la care a pornit, îl împinge însă pe D.
Caracostea la exagerarea privirii estetizante care rupe în cele din urmă balada de temeiurile
oglindirii realiste a vieţii în creaţia artistică a poporului.
Din perspective folcloristice, astfel de identificări istorice sunt importante pentru a
stabili limita cea mai îndepărtată în timp a variantelor unui subiect. Ele pot servi în felul
acesta la stabilirea cronologiei cântecului epic. Această limită nu trebuie să coincidă însă
implicit cu apariţia cântecului, fiindcă de multe ori un cântec epic nu ia naştere prin oglindirea
imediată a evenimentului relatat, ci prin prelucrarea ulterioară a unei amintiri istorice.
Realităţile care duc la apariţia unui cântec epic sunt complexe şi identificarea lor în literatura
orală nu se poate face la fel de uşor ca şi în literatura scrisă.
Am făcut scurtă trecere în prezentarea personajului şi reprezentarea sa în epica
metrificată, prezentând în finalul capitolului patru figuri reprezentative de haiduci locali
(Radu Anghel, Zdrelea, Copil Român sau Românaş şi Gheorghiţă Codreanu).
Page 16
Capitolul al XIX-lea Studiul terminologiei geografice populare face o trecere
amănunţită prin terminologia populară locală, la numele comune de locuri, ape, plante, sate,
drumuri ce se întâlnesc în arealul studiat. Bogăţia terminologiei populare este urmarea
varietăţii elementelor naturale din zonă, mulţimii de accidente ce se întâlnesc la tot pasul,
urmarea densităţii satelor, apropierii lor unul de altul, colaborării social-economice.
Am prezentat în ordine alfabetică oronimele (apelativele care se referă la forme de
relief), am continuat cu apelative legate de hidrografie, de vegetaţie, de aşezări omeneşti, de
drumuri vechi.
Pe baza toponimelor culese am realizat o clasificare, iar din motive obiective, am
prezentat numai pe cele care au avut la bază o legendă. Restul toponimelor de pe Valea
Râului Doamnei se regăsesc în anexă, inserate în tabele, în ordine alfabetică.
Aceste legende toponimice au fost clasificate în ordine alfabetică şi redau semnificaţia
formelor de relief, a hidronimelor (legende despre râuri, pâraie), limnonimelor (legende
despre lacuri), oiconimelor (legende despre numele satelor studiate) şi a hodonimelor
(legende despre căi de acces).
Corpusul de texte cules este redat în întregime în Anexa 1. Varietatea stilistică pe
care o etalează aceste legende populare privitoare la originea şi denumirea localităţilor
decurge din provenienţa legendelor din surse diverse. Cele culese de noi pe teren poartă
marca autenticităţii populare, în conţinut şi stil. Altele ne-au parvenit prin intermediul
publicaţiilor, fiind supuse filtrului prelucrării stilistice. Autorii monografiilor, antologiilor de
texte folclorice, dicţionarelor precizează frecvent sursa orală a informaţiei legendare
etiologice. Aflate direct de la săteni sau mediat, de la învăţători, elevi şi alţi subiecţi
intermediari din medii rurale şi urbane, legendele sunt repovestite, transpuse în stilul personal
al autorilor diferitelor colecţii.
În urma cercetării am adunat 127 de legende din arealul Văii Râului Doamnei, din care
aproximativ 90% sunt culese de noi, iar restul adunate din culegeri de specialitate.
Baladele, doinele şi cântecele din zonă sunt mai puţine la număr, ele reflectă dacă
privim prin toate elementele tipologice şi structurale – diminuarea funcţiilor, scăderea
informatorilor şi a repertoriilor individuale, restrângerea repertoriului speciilor, dispariţia unor
categorii şi fisurarea structurii lor compoziţionale – ceea ce indică aflarea acestora într-un
stadiu avansat de degradare, proces declanşat în contextul schimbării mentalităţii oamenilor.
În Anexa a II-a sunt prezentate tabelele sinoptice cu recensămintele din anul 1899 şi
până în anul 2002, ultimul făcut de statul român, iar Anexa a III-a cuprinde toate toponimele
din zona Râului Doamnei, inserate sub forma unor tabele în ordine alfabetică. Aceste
Page 17
toponime pot constitui un punct de plecare pentru cercetătorii care doresc să descopere şi alte
aspecte lingvistice.
C. CONCLUZII
Analizând aşezărilor săteşti de pe Valea Râului Doamnei, constatăm că în această zonă
a existat o puternică tradiţie a satului românesc, organizat după rosturi bine chibzuite, cu
activităţi şi preocupări multiple.
Nu este greu să se sesizeze că majoritatea satelor au existat în perioada cristalizării
statului feudal independent din Ţara Românească şi au jucat un rol important în stabilirea
celor două capitale de la Câmpulung şi Curtea de Argeş, domnitorii găsind sprijin la
numeroasele sate de moşneni, cărora le-a acordat drepturi importante.
Ocupaţiile locuitorilor fiind numeroase, aceştia au ştiut să se folosească de bogăţiile
oferite de cadrul geografic, reuşind să prelucreze lemnul, piatra, pieile, dovedindu-se de
timpuriu ingenioşi constructori de mori, pive şi dârste, având legături cu cei de peste munţi,
de la care au învăţat foarte multe.
Am putut constata că între aşezările săteşti de pe Valea Râului Doamnei s-a realizat, în
lunga lor convieţuire, o asemănare între obiceiuri şi tradiţii, care au făcut ca întreaga zonă să
aibă trăsături distinctive, bine individualizate.
Se poate sesiza interdependenţa pe plan economic între cele două capitale de la
Câmpulung şi Curtea de Argeş şi aşezările ce legau aceste două oraşe. Se constată la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea că a sporit ponderea economică a
aşezărilor săteşti studiate.
Satele locuite de populaţie pur românească, la finele secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea sunt populate cu familii de „ungureni” ce se stabilesc aici ca
oameni liberi. Cei veniţi din Jina, Sălişte şi Răşinari, impun un anume mod de viaţă, rigoare,
dar şi seriozitate. Portul jinarilor a asimilat pe cel al corbenilor. Costumul bărbătesc sibian a
fost considerat ca un port profesional păstoresc. El s-a răspândit în întreaga zonă musceleană,
la toţi păstorii, indiferent dacă ei sunt ungureni sau neaoşi musceleni. În schimb, portul sibian
femeiesc nu s-a impus întru totul. Procesul de influenţă reciprocă între costumul muscelean şi
cel ardelenesc din satele ungureneşti se află încă în curs.
Deosebit de interesante pentru valoarea lor artistică şi pentru lămuririle pe care le aduc
cu privire la raporturile etnografice care s-au ţesut pe linia Carpaţilor, între cei doi versanţi ai
săi, portul popular din Muscel şi portul enclavei culturale Corbi sunt nu doar obiecte de
îmbrăcăminte şi de podoabă; ele definesc o comunitate şi o legitimează etnografic şi spiritual.
Page 18
„Ungurenii” de dincolo de munte au convieţuit paşnic cu locuitorii de aici, le-au
împrumutat portul, obiceiurile, preocupările şi când au fost în număr mai mare şi-au păstrat
particularităţile etnografice.
De la numele generic de „ungureni” constatăm că s-a generalizat numele de familie
Ungureanu, Ungurenuş, Ungurenaşu, întâlnit în toate satele din zonă. Din Ardeal provin:
Pantazie, Şuţa, Stăncioiu, Catană, Andreescu. Preocupările celor veniţi din Ardeal, în parte, au
fost îmbrăţişate de localnici: oieritul la Corbi şi Corbşori; fierăria, tâmplăria, cojocăria, la
Domneşti. Dimpotrivă, cei veniţi la Nucşoara au devenit tăietori de pădure, la Retevoieşti şi
Vărzăroaia au învăţat meşteşugul olăriei; la Pietroşani, Bădeşti, Stăneşti, pricepuţi agricultori
în domeniul pomiculturii şi zootehniei, la Leiceşti, olăritul, la Coşeşti şi Dârmăneşti,
dogăritul. Totodată, mulţi locuitori, în special din Bădeşti, Pietroşani, Domneşti, şi-au
îndreptat drumurile către munte, îmbrăţişând meşteşugul exploatării pădurilor, al plutăritului,
al prelucrării în fierăstraie a masei lemnoase, a şiţăriei, ulucăriei etc.
În mai toate etapele istoriei, populaţia Văii Râului Doamnei a înregistrat creşteri
permanente alimentate de sporul natural şi migrator. Ultimele două secole înregistrează o
dublare a populaţiei, paralel cu cele mai importante prefaceri sociale, economice şi politice.
Fenomenul demografic care atrage atenţia este deplasarea unui număr considerabil de
localnici spre zonele puternic industrializate. Deplasările sezoniere şi zilnice conturează
mişcarea centrifugă ale cărei cauze rezidă în primul rând în surplusul de forţă de muncă apărut
ca urmare a caracterului economiei preponderent agricole din zonă, cât şi din sporul natural.
Mişcările sezoniere prind o parte din populaţia activă care se angajează în parchetele de
exploatare forestieră în tot cursul anului sau periodic la fermele de la câmpie. Cei care se
deplasează depăşesc vârsta de 45 de ani, întrucât tinerii sunt angajaţi la Dacia-Renault sau
sunt plecaţi afară din ţară.
Deplasările sezoniere spre bazinul superior al Râului Doamnei afectează muncitorii
specializaţi în exploatarea pădurilor şi prelucrarea primară a lemnului, doborâtori, drujbişti,
fasonatori, corhănitori, mecanici de tractoare etc.
Până în 1990, la Corbi, Corbşori şi Stăneşti, deplasările de lungă durată aveau direcţii
eterogene: creşterea animalelor, prelucrarea laptelui, exploatarea forestieră; la Pietroşani,
Domneşti, Stăneşti, Nucşoara, cu direcţia spre sectorul forestier, iar la Coşeşti şi Dârmăneşti,
spre sectorul forestier şi industrial. După 1990, lucrurile se schimbă total. Tinerii pleacă din
ţară spre locuri unde câştigă mai bine, iar satele Văii Râului Doamnei sunt din ce în ce mai
îmbătrânite, dar faptul cel mai grav este că sunt depopulate masiv.
Deşi studiul a avut la bază cercetarea sistematică pe teren, din rezultatele cercetării
Page 19
noastre în ceea ce priveşte arhitectura se desprind două lucruri esenţiale privind tendinţele
fundamentale ale procesului de constituire a tipurilor de case: a) fiecare din elementele
cercetate se transformă de-a lungul anilor, atât în ceea ce priveşte materialul şi tehnica
întrebuinţate la construirea caselor, cât şi în ceea ce priveşte formele pe care le iau
construcţiile; b) schimbările intervenite în organizarea internă a unui element atrag sau sunt
legate de schimbări în celelalte elemente, în aşa fel încât pentru fiecare epocă există o grupare
specifică de elemente constructive şi arhitectonice.
Apariţia diferitelor tipuri de case, precum şi transformările lor, oglindite în modurile
variate de grupare a elementelor componente, îşi găsesc explicaţia în evoluţia socială a zonei
cercetate, legată de schimbările condiţiilor economice şi de progresul tehnic. Arhitectura
zonei cercetate reflectă prin tipurile ei de case aceste transformări ivite în decursul succesiunii
orânduirilor sociale prin perfecţionarea uneltelor şi schimbarea relaţiilor de producţie.
În ceea ce priveşte ceremonialului de nuntă de pe Valea Râului Doamnei, putem spune
că îi este caracteristic echilibrul între secvenţele care marchează despărţirea de vechea stare,
culminând cu trecerea propriu-zisă, şi cele care marchează trecerea în noua stare.
Acest „spectacol”, în cadrul zonei studiate, reprezintă tendinţa constantă de a îmbina
obligativitatea practicilor tradiţionale cu inserarea cerinţelor moderne, scenariul dovedindu-se
o mixtură între arhaic şi contemporan. Influenţa citadină a provocat o sărăcire a schemei
ceremoniale şi, în consecinţă, o reducere semnificativă a duratei nunţii.
Astăzi, posibilităţile de cunoaştere ale tinerilor Văii sunt mult mai mari, ele nemaifiind
limitate la o suprafaţă restrânsă izolarea practic nu mai există. Generaţia actuală se deplasează
atât din nevoi de culturalizare, de profesie, dar cunoaşterea se realizează la fel de bine cu
ajutorul internetului. Discuţiile pe messenger sunt astăzi de actualitate, trecând graniţele tării,
iar rezultatele depăşesc uneori imaginaţia.
Am văzut şi faptul că diferenţele zonale ale detaliilor care compun scenariul nupţial
există şi chiar sunt destul de evidente dar, pe de altă parte, am demonstrat că atari diferenţe se
manifestă numai în ceea ce priveşte anumite secvenţe ale nunţii, pe când altele sunt
caracterizate de asemănări considerabile.
Nunta are astăzi alte semnificaţii. Încep să primeze afectivitatea, nivelul de învăţătură
care conduce la o anume poziţie, locul de muncă, „zestrea” dorită fiind reprezentată în special
de perspective sociale.
Evenimentul morţii, în zona studiată, înglobează un complex de obiceiuri care
privesc moartea ca rit de trecere, iar la acest ceremonial protagoniştii participă forţaţi de
evenimentul tragic al morţii.
Page 20
Putem aprecia că trăsăturile definitorii ale ceremonialului de înmormântare au evoluat
mai pregnant de la străvechi rosturi magice sau strict ceremoniale, la funcţii predominant
spectaculare. Nici poetica ceremonială nu se mai conservă azi într-o ordine secvenţială
perfectă, tocmai datorită pierderii coeziunii structurale bazate pe vechile funcţii magice şi pe
evoluţia către spectacol.
Făcând o culegere a obiceiurilor de înmormântare, precum şi o paralelă între tradiţie şi
actualitate, ne-am convins de faptul că „moartea” a fost şi este un eveniment încărcat de
seriozitate şi gravitate, chiar dacă se întrevede tendinţa de simplificare a multora din
obiceiurile străvechi. În ciuda faptului că performarea unor obiceiuri din structura
ceremonială a ritualului înmormântării s-a diminuat ori s-a estompat, putem afirma că
evenimentul morţii constituie de departe unul dintre ceremonialele tradiţionale româneşti care
s-a transmis, deşi timpul şi-a pus amprenta asupra lui sau a căpătat diferite influenţe datorită
modernismului.
În ceea ce priveşte „viaţa” actuală a descântecului, privit din perspectivă etnologică şi
sociologică drept formă de acţiune psiho-terapeutică, acesta ne oferă, astăzi, în structuri
derivate de tip magic şi cu o recuzită modificată, imaginea unei categorii sui-generis în
expansiune în noi medii de performare. Asimilarea informaţiei „ezoterice” în domeniu,
diseminată în medii socio-culturale diverse, tentaţia practicării magiei – un câmp greu
definibil, ce lasă loc nu numai manifestării performante a unor calităţi şi puteri bioenergetice
„paranormale”, dar şi cabotinismului şi înşelătoriei – fiind, pentru omul modern, „mai puţin o
meditaţie asupra umanului, cât o reflecţie privind globalitatea evenimentului în scopul
orientării sale viitoare”.
În comunităţile săteşti de pe Valea Râului Doamnei, mai ales acolo unde există o
puternică tradiţie a descântatului creată în jurul unor „performeri” ai genului, această practică
subzistă încă în cadrul de viaţă al membrilor comunităţii, ca dimensiune „ocultă” ori în
formele atenuate ale practicilor mărunte familiale, ea fiind actualizată în situaţii de criză
existenţială (boli, nenoroc, pagube), când oamenii apelează la descântat, paralel cu recurgerea
la rugăciuni şi cu ameliorarea comportamentului religios („slujbe”, pelerinaje, post).
Şi astăzi însă, ca şi în trecut, cercetarea în interes ştiinţific şi culegerea de texte privind
această coordonată subterană a vieţii rurale întâmpină dificultăţi, fiind circumscrisă de vechi
interdicţii şi tabuuri.
Astfel, mutaţiile care s-au produs în satul contemporan de pe Valea Râului Doamnei
sunt extrem de semnificative, ele atestând statutul cultural superior al actualei generaţii.
Page 21
În ceea ce priveşte legenda, ca specie folclorică, aceasta reprezintă o latură
fundamentală a acelui sistem totalitar şi armonios care este cultura populară. Faţă de alte
specii, legenda se află într-o situaţie cu totul deosebită, provocată de însăşi finalitatea ei
reductibilă la „a explica” şi „a convinge”. Este de la sine înţeles că ceea ce astăzi ne
mulţumeşte, mâine poate apărea ca nesatisfăcător. Şi chiar dacă unele legende se perpetuează
până astăzi din timpuri imemoriale, ele nu mai îndeplinesc aceleaşi funcţii, rezistând numai
datorită cuantumului artistic acumulat.
De la o epocă la alta, explicaţiile fenomenelor, ale naturii înconjurătoare, sunt
rejudecate, acestea căpătând noi forme sau retuşându-le numai pe cele vechi, în funcţie de
gradul prefacerilor spirituale produse. Se poate ajunge până acolo ca specia în întregul ei să
nu mai satisfacă exigenţele spiritualităţii umane, predispusă să accepte o altă formă de
cunoaştere.
Legenda şi-a transformat scopul, prin pierderea funcţiei primare, păstrându-şi rosturile
explicative, care o definesc suficient spre a vorbi de ea ca de o entitate aparte. Toate acestea,
conjugate cu situaţia actuală a speciei, determinată de restructurarea culturii populare în
întregul ei, ne fac să credem că judecarea legendei după criterii estetice nu numai că este
posibilă, dar este indicată ca fiind drept singura operaţie cu adevărat ştiinţifică.
Circulaţia legendei e vizibil împuţinată, iar înnoirea, îmbogăţirea cu noi exemplare e
redusă aproape la zero. Singura ei valoare subzistă în materialul înregistrat repus în circulaţie
prin intermediul tiparului.
Baladele de pe Valea Râului Doamnei, privite prin toate elementele tipologice şi
structurale – diminuarea funcţiilor, scăderea informatorilor şi a repertoriilor individuale,
restrângerea repertoriului speciei, dispariţia unor categorii ale baladei şi fisurarea structurii ei
compoziţionale – indică aflarea acestora într-un stadiu avansat de degradare, proces declanşat
în contextul schimbării mentalităţii oamenilor. Dar aceste balade, ca şi alte specii folclorice,
împreună cu cele din nordul Munteniei, se găsesc în stadiul unei lente degradări. Treptat,
comunităţile sociale din această zonă, având o nouă mentalitate şi alte gusturi estetice, au
început să renunţe la balade şi să nu se mai intereseze de ele. A scăzut astfel numărul
rapsozilor de cântece epice, s-au subţiat repertoriile lor individuale, au fost restrânse funcţiile
speciei şi s-au limitat considerabil ocaziile de intonare a baladelor. În directă concordanţă cu
aceste fenomene, s-a restrâns repertoriul speciei, au dispărut multe tipuri şi chiar anumite
categorii „perimate” din circulaţie şi s-au produs dereglări vizibile în echilibrul
compoziţional al multor tipuri. Totuşi, câteva categorii de balade, cele păstoreşti, haiduceşti şi
familiale, alături de jurnalele orale, se intonează şi mai sunt ascultate la petrecerile
Page 22
ceremoniale. În această privinţă, Radu lui Anghel, Codreanu, Mioriţa ocupă un loc dominant.
Prin lucrarea prezentată am dorit să accentuăm că circuitul valorilor culturale s-a
materializat într-o mişcare de tip flux-reflux, angrenând în cadrul ei un important potenţial
artistic, care a avut un rol substanţial în modelarea specifică a civilizaţiei şi culturii noastre
moderne.
D. LISTĂ BIBLIOGRAFICĂ
1. Alecsandri, V. – Poesii populare ale românilor, Tipografia lucrătorilor asociaţi,
Bucureşti, 1866.
2. Alessandrescu, C. – Dicţionar geografic al judeţului Muscel, Socec, Bucureşti,1893.
3. Amzulescu, Al. – Balade populare româneşti, I, Ed. pentru literatură, 1964.
4. Amzulescu, Al. – Cântecul nostru bătrânesc, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986.
5. Andreescu, Ion N. – Monografia comunei Corbi - judeţul Argeş, Corbi-Piteşti,
1971.
6. Angelescu, Silviu – Legenda, Ed. Cartex, Bucureşti, 1995.
7. Angelescu, Silviu (editor şi postfaţator) – Legende populare româneşti, Albatros,
Bucureşti, 1983.
8. Angelescu Silviu – Mitul şi literatura, Ed. Univers, Bucureşti, 1999.
9. Anghelescu, M. – Dicţionar de termeni literari, Editura Garamond, Bucureşti.
10. Barthes, R. – Introduction à l’analise structurale des récits, în „Communications”,
nr.8, 1966.
11. Bădescu, Elena-Camelia – Locuinţa şi acareturile vechi în gospodăriile din Arefu,
în Caiete folclorice Argeş, nr. V-VI, 2004.
12. Băncilă Vasile – Duhul Sărbătorii, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996.
13. Bănică, Gheorghe P. – Toponimia zonei submontane dintre Olt şi Dâmboviţa, Ed.
Universităţii din Piteşti, 2000.
14. Bârlea, Ovidiu - Folclor românesc, Ed. Minerva, I, Bucureşti, 1982.
15. Bârlea, Ovidiu – Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, ESE, Buc., 1976.
16. Bârlea, Ovidiu – Poetică folclorică, Ed. Univers, Bucureşti, 1979.
17. Bernea, Ernest – Spaţiu, timp, cauzalitate la poporul român, Ed. Humanitas, Buc.,
1997.
18. Bezviconi, Gh. – Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Ed. Monitorul Oficial,
Bucureşti, 1947.
Page 23
19. Brill, Tony – Legende populare româneşti, antologie de…, Ed. Minerva, 1970.
20. Brill, Tony – Legende populare româneşti, Bucureşti, Ed. Minerva, 1981.
21. Burghele, Camelia – În numele magiei terapeutice, Ed. Limes, Zalău, 2000.
22. Butură, Valeriu – Etnografia poporului român. Cultura materială, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1978.
23. Caracostea, D. – Poezia tradiţională română, Buc., Ed. pentru Literatură, II, 1969.
24. Caracostea, D., Bârlea, O. – Poezia tradiţională română. Balada poporană şi
doina, Bucureşti, E.P.L., 1969
25. Caracostea, D. Bârlea, O. – Problemele tipologiei folclorice, Ed. Minerva, 1971.
26. Caraman, P. – Contribuţie la cronologizarea şi geneza baladei populare la români,
în Anuarul Arhivei de folklor, 1 (1932), 2 (1933).
27. Carp, Paula, Amzulescu, Al. – Cântece şi jocuri din Muscel, Ed. Muzicală, 1964.
28. Cassirer, Ernst – Essai sur l`homme, Paris, Ed. De Minuit, 1975.
29. Cârstoiu, Constantin – Drumul Piţulesei, Ed. Paralela 45, 2003.
30. Chelcea, Ion – Botenii Muscelului şi oamenii săi buni şi bătrâni, Ed. Tritonic,
Bucureşti, 2005.
31. Chihaia, P. – Cine a fost Negru-Vodă, întemeietor de cetăţi sau ctitor de biserici?,
Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1970.
32. Chihaia, P. – Inscripţia genealogică a lui Ionaş Monea din Veneţia de Jos, în BMI,
nr.2, 1970.
33. Chiţimia, I., C. – Balada populară românească în context european, în „Folclorul
românesc în perspectivă comparată”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1971.
34. Chiţimia, I., C. – Cântece populare funerare, în „Folclorul românesc în perspectivă
comparată”, Bucureşti, Editura Minerva, 1971.
35. Ciuculescu, Traian – Fluierul la români, Ed.. Paralela 45, Piteşti, 2001.
36. Coatu, Nicoleta – Legende populare geografice, ed. îngrijită, cuvânt înainte, note,
glosar, bibliografie de…, Bucureşti, 1990.
37. Coatu, Nicoleta – Legende populare româneşti, ed. îngrijită, cuvânt înainte, note,
glosar, bibliografie de…, ed. Sport-Turism, 1986.
38. Coman, Mihai – Izvoare mitice, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1980
39. Coman, Mihai – Legende despre flori şi păsări, prefaţă şi bibliografie de…, Ed.
Minerva, Buc., 1990.
40. Coman, Mihai – Mitologie populară românească, Ed. Minerva, Buc., 1986.
41. Constantinescu, Grigore – Ceramica din Argeş şi Muscel, Ed. Universităţii din
Page 24
Piteşti, 2001.
42. Constantinescu, Grigore – Corbi-Muscel, monografie etnoculturală, Ed. Tiparg,
Piteşti, 2006.
43. Constantinescu-Iaşi, P. – Negru-Vodă de o parte şi de alta a Carpaţilor, în
Magazin istoric, nr.1, 1971.
44. Constantinescu, N. A. – Dicţionar onomastic românesc, Ed. Academiei R.P.R.,
Buc., 1963.
45. Constantinescu Nicolae – Lectura textului folcloric, Ed. Minerva, Buc., 1986.
46. Constantinescu, Nicolae şi Alexandru Dobre – Etnografie şi Folclor Românesc,
Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001.
47. Costin, M. – Opere, Editura pentru Literatură, Bucureşti,1965.
48. Creţeanu, Radu – Bisericile de lemn din Muntenia, Ed. Meridiane, Bucureşti,1968.
49. Creţeanu, Radu – Monumente istorice din cuprinsul Mitropoliei Olteniei, în
„Mitropolia Olteniei”, XIX (1967).
50. Creţeanu, Radu – Monumentele religioase de pe valea Râului Doamnei, în
„Mitropolia Olteniei”, anul XXI (1969), nr. 1-2.
51. Creţeanu, Radu, Creţeanu Sarmiza – Culele din România, Ed. Meridiane,
Bucureşti, 1969.
52. Cruceană, Ion – Pe Argeş în jos, pe un mal frumos, Ed. Sport-Turism, Buc., 1990.
53. Densusianu, Ovid – Limba descântecelor, în „Grai şi suflet”, IV, Bucureşti, 1930.
54. Densuşianu, N. – Dacia preistorică, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”,
Bucucureşti, 1913.
55. Dina, Teodor – Piscani-Negreni – vechi sate argeşene de pe valea Râului Doamnei,
Ed. A&I, Piteşti, 1998.
56. Dina, Teodor – Satul Piscani, judeţul Argeş – Legende, povestiri şi tradiţii, Ed.
Tiparg, Piteşti, 2007
57. Docsănescu, N. – Valea Voievozilor, Editura Albatros, Bucureşti, 1981.
58. Dorfles, Gillo – Estetica mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1975
59. Dragos, V. – Asupra structurii geologice a regiunii dintre Râul Doamnei şi Râul
Târgului, în Dări de seamă, Comitetul geologic, XXXVIII, Buc., 1954.
60. Dragu, Gh. – Toponimie geografică, Partea I, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1973.
61. Drăguşanu, Eugeniu – Monografia satului Bădeşti, tipar executat de S.C. Marinex
Print S.R.L.- Baia Mare, 2002.
62. Drogeanu, Paul – Practica fericirii: fragmente despre sărbătoresc, Ed. Eminescu,
Page 25
Buc. 1985.
63. Dumitrescu, Carmen-Laura – Biserica rupestră din Corbi – cel mai vechi
ansamblu, cunoscut astăzi, din Ţara Românească, în „Studii şi cercetări de istoria
artei”, Buc., 1975.
64. Dumitrescu, I., Florea, C. – Jupâneşti - un vechi sat argeşean, Ed. Litera,
Bucureşti, 1976.
65. Dumitrescu, T. Al. – Originea Corvineştilor, în revista „Muscelul”, nr.1, 1916.
66. Eliade, Mircea – Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1991.
67. Eliade, Mircea – Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Buc., 1992.
68. Enache, Nedela, Floarea, M. - Iorgovan – Mit – Legendă – Baladă, Casa editorială
„Cuget, Simţire şi Credinţă”, Buc., 1995.
69. Evseev, Ivan – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Ed.
Amarcord, Timişoara, 1997.
70. Florescu, Florea Bobu – Portul popular din Muscel, E.S.P.L.A., Buc., 1957.
71. Florescu, Florea Bobu, Stahl, Paul, Petrescu, Paul – Arta populară din zonele
Argeş şi Muscel, Ed. Academiei, Bucureşti, 1967.
72. Fochi, Adrian – Datini şi eresuri populare de la sfârşitul sec. 19, Ed. Minerva,
Buc., 1976.
73. Fruntelată, Ioana-Ruxandra – Naraţiunile personale în etnologia războiului, Ed.
Ager, 2005.
74. Gennep, Arnold van – Formarea legendelor, Ed. Polirom, Iaşi, 1997.
75. Ghinoiu, Ion – Consideraţii etnografice asupra fenomenului de întemeiere a
aşezărilor, în Revista de etnografie şi folclor, nr.2, tom 24, 1979.
76. Ghinoiu, Ion – Obiceiurile populare de peste an. Dicţionar, Ed. Fundaţiei Culturale
Române, Bucureşti, 1997.
77. Ghinoiu, Ion – Sărbători şi obiceiuri româneşti, Ed. Elion, 2002.
78. Gold, Mihai – În munţii Sinaiei, Rucărului şi Branului, Buc., 1910.
79. Graur, Al. – Nume de persoană, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
80. Graur, Al. – Toponimia, ştiinţă de graniţă, în AUBLLR, XXI, nr. 1-2, 1972.
81. Grecu, Ion – Antologie de doine şi balade din Argeş-Muscel, Centrul Creaţiei
Populare Argeş, Piteşti, 2004.
82. Hasdeu, B.P. – Negru-Vodă, în Etymologicum Magnum Romaniae, III, Ed.
Minerva, Bucureşti, 1976.
83. Hera, N., Uungureanu, Gh. – Satul Stăneşti, Judeţul Argeş, Ed. Litera, Bucureşti,
Page 26
1984.
84. Ilinescu, Ion – Corbi-Argeş – tradiţie şi contemporaneitate, Ed. Tiparg, Piteşti,
2004.
85. Ilinescu, Ion I. – Mărturii de suflet din Corbi-Argeş, Ed. Argeş Press, 1997.
86. Ionescu, Cristian – Mică enciclopedie onomastică, Ed. enciclopedică română,
Buc.,1975.
87. Ionescu-Muscel, Petre – Istoria veche şi nouă a comunei Domneşti - judeţul
Muscel, Bucureşti, Ed. Revista Positivă Penală, 1941.
88. Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana – Conversaţia: structuri şi strategii, Bucureşti,
Editura All, 1995;
89. Iordan, Iorgu – Toponimie românească, Ed. Academiei, Bucureşti, 1963.
90. Iorga, Nicolae – Hotare şi spaţii naţionale. Afirmarea vitalităţii româneşti, Ed.
Porto-Franco, Galaţi, 1996.
91. Iorga, Nicolae – Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea – de la 1821
înainte, Vălenii de Munte, III, 1909.
92. Iorga, Nicolae – Istoria literaturii româneşti, ediţia a II-a, Ed. Librăriei Pavel Suru,
Bucureşti, 1925.
93. Iorga, Nicolae – Istoria românilor şi romanitatea orientală, III, 1937.
94. Iorga, Nicolae – Portul popular românesc, Vălenii de Munte, 1912.
95. Iorga, Nicolae – Studii şi documente, vol. III, Buc. 1901.
96. Ispas, Sabina – Legenda populară între canonic şi apocrif, Ed. Saeculum I.O.,
Buc., 2006
97. Jolles, André – Formes simples, trad. de l’allemand par Antoine Marie Buguet,
Editions du seuil, Paris, 1972.
98. Kogălniceanu, C. – Negru-Vodă, în „Convorbiri literare”, 1926.
99. Lahovari, George-Ioan, Brătianu, C.I., Tocilescu, Grigore – Marele dicţionar
geografic al Româmiei, Stab. Grafic J.V. Socecu, vol. II, Bucureşti,1899.
100. Lapedatu, Al. – Cum s-a alcătuit tradiţia naţională despre Ţara Românească,
în AIINC, II, 1923.
101. Lecca, O. G. – Dicţionar istoric,
arheologic şi geografic al României, Ed. Univers, Bucureşti, 1937.
102. Liiceanu, Gabriel – Despre hotar şi
hotărâre, în „Viaţa Românească”, nr.2/1990.
103. Marcus, S., Nicolau, E., Stati, S., - Introducere în lingvistica matematică, Ed.
Page 27
Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.
104. Marian, Simion Florea – Sărbătorile la români, Institutul de Arte Grafice
„Carol Göbl”, Bucureşti, 1898.
105. Marinoiu, Costea – Toponimia Ţării
Loviştei, Ed. Vestala, Bucureşti, 2001.
106. Mazilescu, Sorin – Monografia comunei
Coşeşti, Ed. Alean, Piteşti, 2006.
107. Mârţu, Flaminiu – Originea argeşeană a
lui Iancu de Hunedoara în lumina reconstituirii critice şi exhaustive a cronicii lui
Bonfinius, în „Studii şi comunicări”, Muzeul Piteşti, 1972.
108. Moise, Ion – Studii de onomastică, Ed.
Tehnică, Piteşti, 1994.
109. Moise, Ion – Toponimie şi istorie
argeşeană, Piteşti, Ed. Calende, 1991.
110. Moise, Ion, Ţibrian Constantin, Bănică Gh., - Localităţi ale judeţului Argeş.
Studiu etimologic şi istoric, Ed. Universităţii din Piteşti, 2000.
111. Mureşan, Camil – Hunianzii, în „Magazin
istoric”, an I (1967), nr. 7.
112. Nicolau, Adrian (coord.) - Psihologie
socială. Aspecte contemporane, Collegium Polirom, Iaşi, 1996.
113. Nicolau, Irina – Ghidul sărbătorilor
româneşti, Bucureşti, Humanitas, 1998.
114. Oancea, Dorin – Tipologia dansurilor
populare din Argeş şi Muscel, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006.
115. Ofrim, A – Protecţie şi vindecare – magia
scrisului şi a cărţii, în Revista de Etnografie şi Folclor, tom 43, nr.1-2/1998.
116. Oişteanu, Andrei – Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura
tradiţională românească, Ed. Minerva, Buc., 1989.
117. Onciul, D. – Scrieri istorice, Ed.
Ştiinţifică, I, Buc., 1968.
118. Oprescu, I., Retevoi, Lică – Monografia
comunei Nucşoara jud. Argeş, tipar executat de S.C. Europroduct S.R.L. Piteşti-
Argeş, 2005.
119. Oprişan, I. – La hotarul dintre lumi. Studii
Page 28
de etnologie românească, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2006.
120. Pally, Filofteia –Meşteri populari olari din judeţul Argeş, în Studii şi
comunicări, Muzeul Satului şi de Artă Populară, nr. 5-6, Bucureşti, 1985.
121. Pamfile, Tudor – Mitologie românească,
Ed. Allfa, Bucureşti, 1997.
122. Papadima, Ovidiu – Literatura populară
română. Din istoria şi poetica ei, Editura pentru Literatură, Buc., 1968.
123. Pascu, Ştefan – Rolul cnezilor din
Transilvania în lupta antiotomană a lui Iancu de Hunedoara, în „Studii şi cercetări
de istorie”, V, 1957, 1-4, Cluj.
124. Paul de Alep – Călătoriile Patriarhului de
Antiohia în ţarile române, 1653-1658, Buc., Socec, 1900.
125. Paul de Alep – Călători străini despre
ţările române, VI, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a R.S.R., Buc., 1976.
126. Pavelescu Gh. – Magia la români, în
„Studii şi cercetări despre magie, descântece şi mană”, Buc., Ed. Minerva, 1998.
127. Pătruţ, I. – Onomastică românească, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.
128. Păsculescu, N. – Literatură populară
românească, Editura Librăria Socec şi comp., Buc., 1910.
129. Pârnuţă, Gheorghe, Panaitescu, Dorina
– Monografia judeţului Muscel, Ed. Semne, Bucureşti, 2001.
130. Podoleanu, Liliana, Podoleanu, Emilia –
Cusăturile populare din zona Argeşului, Ed. Ceres, Bucureşti, 1983.
131. Pop, Augustin Z.N. – Din istoria culturii
argeşene, Ed. Comitetului Regional pentru Cultură şi Artă, Piteşti, 1965.
132. Pop, Mihai – Caracterul istoric al epicii
populare, în „Revista de etnografie şi folclor”, 9 (1964), nr. 1.
133. Pop, Mihai – Folclor românesc,vol.I-II,
Ed. „Grai şi Suflet - Cultura Naţională”, 1998.
134. Pop, Mihai – Obiceiuri tradiţionale
româneşti, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste – Institutul de Cercetări
Etnologice şi Dialectologice, Bucureşti, 1976.
135. Pop, Mihai, Ruxăndoiu, Pavel – Folclor
Page 29
literar românesc, EDP, Bucureşti, 1976.
136. Popa, Octavian – Radu Negru şi Negru-
Vodă, Blajul II, nr. 4, 1935.
137. Popescu, Argeşel-Ion – Mănăstirile şi
bisericile din Muscel, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.
138. Popescu, Vasile A. – Satul Retevoieşti-
Argeş, Ed. Apimondia, Bucureşti, 2002.
139. Propp, V. I. – ГЛАВНЫЕ ЭТАПЫ
РАЗВИТИЯ РУССОГО ГЕРОИЧЕСКОГО ЭПОСА, МОСКА, ИЗДАТЛЬСТВО
АКАДЕМИИ НАУК, СССР, 1958 [Etapele principale de dezvoltare ale eposului
eroic rus, Moscova, Ed. Academiei de Ştiinţe a URSS, 1958].
140. Propp, V. I. – Morfologia basmului, Bucureşti, Ed. Univers, 1970.
141. Propp, V.I. – Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, Ed. Univers, Buc.,
1973.
142. Rădulescu-Codin, C. – Din trecutul
nostru. Legende, tradiţii şi amintiri istorice, Bucureşti, 1910.
143. Rădulescu-Codin, C. – Muscelul nostru,
Câmpulung, 1922.
144. Rădulescu-Codin, C. – Muscelul nostru.
Comuna Corbi şi locuitorii săi, Câmpulung, 1922.
145. Robea, Mihail M. – Basme, legende,
snoave, povestiri populare, Casa Editorială Muntenia, Bucureşti, 1997.
146. Robea, Mihail M. - Folclorul poetic din
Stroieşti-Argeş, Societatea cultural-ştiinţifică Stroeşti-Argeş, Bucureşti, 1980.
147. Roşianu, Nicolae – Stereotipia basmului, Editura Univers, Bucureşti, 1973.
148. Rudeanu, Anton – Catedrala scufundată, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
149. Sămărescu, Adrian – Dinamica structurilor mentalitare, Ed. Paralela 45,
2006.
150. Stahl, Henri – Contribuţii la studiul satelor devălmaşe, Ed. Academiei, vol.I,
Buc., 1958.
151. Stahl, H.H., Stahl, P.H. – Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura
ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
152. Stănescu, Petre P. – Monografia comunei
Pietroşani-Argeş, Bucureşti, 1975.
Page 30
153. Stoicescu, Nicolae – Constituirea statelor
feudale româneşti, Ed.Academiei R.S.R., Buc., 1980.
154. Şeuleanu, I. – Poezia populară de nuntă, Ed. Minerva, Buc., 1985.
155. Tocilescu, Grigore – Materialuri folclorice, vol. I, Buc., 1910.
156. Todorov, Tzvetan - Poetica, Editura Univers, Bucureşti, 1977.
157. Udrescu, Dumitru – De pe plaiuri argeşene, Centrul de Îndrumare a
Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă a Judeţului Argeş, Piteşti, 1974
158. Ungureanu, Gheorghe – Toponimie. Lucrare de gradul I (1980), (manuscris).
159. Ungureanu, Gheorghe, Hera, Nicolae – Satul Stăneşti, judeţul Argeş -
Monografie, Bucureşti, Ed. Litera, 1984.
160. Ursache, Petru – Etnoestetica, Institutul European, Iaşi, 1998.
161. Vasile, Marian – Teoria literaturii, ediţia a III-a, Ed. Atos, Bucureşti, 1999.
162. Vârtosu, Emil – Titulatura domnilor şi asocierea la domnie în Ţara
Românească şi Moldova, Ed. Academiei R.P.R.,Buc., 1960.
163. Vlahuţă, Al. – România Pitorească, Ed. Minerva, 1972 (1902).
164. Vrabie, Gheorghe – Balada populară română, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1966.
165. Vrabie, Gheorghe – Folclorul. Obiect – principii – metodă – categorii,
Editura Academiei, Bucureşti, 1970.
166. Vrabie, Gheorghe – Ritualurile agrare la români, Ed. Paralela 45, Piteşti,
2001.
167. Vulcănescu, Romulus – Coloana cerului, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1972.
168. Vulcănescu, Romulus – Etnologie juridică, Ed. Academiei R.S.R., Buc.,
1970.
169. Vulcănescu, Romulus – Mitologie românească, Ed. Academiei, Buc., 1985.
Dicţionar de cultură generală 2001 (coord. Frédéric Laupies), Ed. Amarcord,
Timişoara.
D.E.X. 1975, 1984, (1998, Bucureşti, Univers Encilopedic), I. Coteanu (coord),
Bucureşti, Ed. Acad. R.S.R.
D.L.R. 1990, Iorgu Iordan, Bucureşti, Ed. Acad. Rom.
D.L.R. al fostei Academii Române, 1907-1944, Sextil Puşcariu (coord.), (literele
A-L).
D.L.R. seria nouă, 1966-1980, Ed. Acad. R.S.R.
Page 31
Dicţionar de termeni literari, Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti, 1976.
Dicţionarul geografic al României, 1898-1902, vol. I-V, Bucureşti.
Folclor poetic din Argeş, Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării
Artistice de Masă – Argeş, Piteşti, 1979.
Râul Doamnei
Etno-Cultural Zone of the Argeş Basin
A historically certified reality for us and for other people the rural country life on long
periods of time is a reality which must not lead to an absolute equivalence of the art, or
popular culture with the folk art or culture. For the country people in the Carpathians or by the
Danube ,these are not static, still and everlasting entities as they were described poetically by
Lucian Blaga, for whom the village was eternal like Divinity.
It is true that changes ocurred more slowly in the rural communities and the village
structures showed an extraordinary resistance in time, which made Lucian Blaga affirm that:
„The village was not tempted and attracted in the „history” made by the others laterally. He
preserved its purity, untouched in the independence of its poverty and mythology, in the
future hope of becoming the certain foundation of an authentic Romanian history”[Lucian
Blaga, 1937, Eulogy to Romanian village. Speech on the 5 th of June 1937, at the Romanian
Academy XXI].
Far from being „an ossuary” of old practices and beliefs of long time dissapeared
customs and rites, the Romanian culture appears today as a living and fascinating reality, as a
way of life. All the more so as while some of the popular traditional culture forms correspond
to certain life necessities of the group – and people continue to be born, to get married and to
die, they will keep on celebrating important days of the old and religions calendar – the
customs related to these events will continue to exist, to be observed, becoming poorer as
compared to the traditional pattern of other areas or getting richer with new elements.
Furthermore, despite the challenge of the official and consumption culture, the popular culture
is able of elaborating new forms, adequate to modern times, which have been already
integrated in research and recorded by other cultural spaces.
Page 32
The aim of the present paper is to make an exhaustive analysis of the historical and
geographical evolution of the thirty villages of the Râul Doamnei Valley, as well as their
interdependence as regards traditional customs and habits.
We have tried to decipher the specific features of each zone in its natural contribution
for independence, the permanent preoccupation for prosperity and progress of the inhabitants.
Although, the study of zone has been made partially, we have considered that many aspects
have not been entirely clarified.
We could study the reality by participating, living through personal experience,
directly, by objective intuition. This was no mysterious process or mystic intuition for which
we had no ability, but it was a scientific transposal of our own life experience. This is the
reason we were not satisfied with the exterior observation, somehow superficial, of someone
passing through a village hastily but we always tried to stay in a village for a long time, to
participate to its daily life manifestations thus pointing out the difference between journey,
stay, between living separately and living together with the inhabitants. Consequently, we
could observe the village life in all its details, in its spontaneous daily development with all its
inner meanings, hidden for an outside indivudual.
The symbols, the rites, the ceremonials, the cult and many other social phenomena
have no meaning regarded only from their external aspect, as they are fully meaningful; they
can be clarified only through understanding.
Dimitrie Gusti affirmed that „a monographic study combines necessarily the
spontaneous external observation of phenomena or the experiment and these with the inner
observation, either by participating or by understanding, thus reaching to complex and rich
knowledge possibilities, to a synthetical method”. (Dimitrie Gusti)
It is well known that there are two possibilities of analyzing any cultural phenomenon:
from the inside and then the researcher becomes an insider, and from the outside through an
outsider’s eyes. The ideal situation lies somewhere half-way between these two, that things
would be understood by the non-initiated but also observed objectively by those from inside
of the group for whom, obvious things lost the value or interest in their opinion. For the
people living in the Râul Doamnei River, the sign of wisdom seems to be collective will; they
have interior freedom and besides they are aware of their inner spiritual force.
The arguments for a presentation of the research theme The Râul Doamnei Valley –
etno-cultural zone of the Argeş area, were not hard to find as they had been familiar for a long
time. I belive that the theme under research cannot be treated exhaustively, the elements of
novelty and change coming continuonsly, the paper following an interesting and novel route.
Page 33
The first chapter „The Geographical Background” presents the importance of the
natural background in choosing the place of village foundation, the geographical location, the
relief, the climate, the elements which must have encouraged the inhabitants’ occupations.
The natural background is offered by a generous space: the sub-carpathian sector of
the Râul Doamnei basin lying between the hillocks of Argeş, respectively the Getic Sub-
Carpathians (the settlements from Nucşoara to Dârmăneşti). These villages lie in the middle-
basin of the Doamnei River, river belonging to the Southern group of the affluents of the
Danube. The main branch of this group of rivers rises from the southern slopes of the
Meridional Carpathians, which they cross transversally, the Doamnei River being formed at
the confluence of two creeks: Valea Rea and Zârna.
The second chapter entitled „The Historical Background” includes a review of the
written and unwritten documents of the villages of the studied zone, in its first part.
Each village from the Râul Doamnei Valley has unwritten tokens, which underlines
the existence of human communities as early as the Neolithic Age. The material proofs show
the occupations of the Neolithic man and then the occupations in the Bronze and Iron Age
such as: sheep growing, agriculture and pottery.
The written proofs and documents referring to this region appear at the beginning of
the XIVth century. According to historical documents, the village Bădeşti (in the commune
Pietroşani) is the oldest in the zone and in the whole Argeş district.
The village was given to the monastery of Câmpulung by Nicolae Alexandru Basarab,
through an document, dated the 1st of september 1351-1352.
The Corvin family and their connection to the Corbi village has been presented in the
second part of the chapter. The studied documents justify our affirmation that Iancu of
Hunedoara left from this mountain village to Transylvania together with his family at the
beginning of the XVth century „we cannot affirm that our historiography clarified precisely
this matter although it was a frequent objective in the works of many prestigious
researchers”[ S. Pascu, 1957:25]. Consequently, as an objective conclusion, this issue is still
regarded as a controversial supposition and hypothesis.
Al. T. Dumitrescu, deputy manager of the Library of Romanian Academy and a close
collaborator of Ion Bianu, published a short study „The origin of the Corvin family” in the
Muscelul magazine [1916:5], printed in Bucharest. The researcher showed that the bishop
Ioan Lisztus of Vesprem (Hungary), noted on a page of a copy from the chronicle of
Bonfinius, the Latin edition from 1568, by the excerpt referring to the birthplace of Iancu de
Hunedoara, that this village was called „Holloko”, that is in Hungarian The Ravens of Stone
Page 34
and added that this was a „castellum” in Transalpine, having been owned by the ancestors of
Nicolaus Olahus, Bishop of Strigoniu, a parent of the family.
The historian Flaminiu Mârţu believes that such a theory looks valid, taking into
consideration the oral tradition of the Transylvanian village Cinciş, 5 km from Hunedoara,
which asserts that its toponymical appelative comes from the phrase „five persons”, the five
Romanians arrived from Wallachia, from the Ravens of Argeş and who settled there at the
end of the XIVth century.
The local toponymical implications confirm the oral tradition connected to the Corvin
family. Thus, the inhabitants maintain that the house of Şerb (the father of Voicu Corvin) has
stood on the bridge, presently called „The Coast of the Raven”. The legend says that after
having won a battle with Tartars, he built a new house on the western clearings, closer to the
woods. Today, this place is called „Şerb’s place”. Following the skirt of the forest, south-east
from Mârghia, there are several hills: Lola (the name of Şerb’s wife), Vârteaje, The Hill of the
Spring and Zmilea which close like a giant belt the hill „La Toaca”, the place where,
according to tradition, Voicu Corvin lived in a high-walled huge fortress.
We consider that the data we have presented as well as the known ones which were
not given the necessary significance, should be integrated and used in the contemporary
exegesis on this theme.
The chapter III „Economy”, contains a presentation of the socio-economical aspects of
the Râul Doamnei Valley.
Sheperding represents a reference point in the economical development of the studied
zone. The considerable importance of sheep growing in the Corbeni Village at the end of the
XIXth century is statistically confirmed by the Great Geographical Dictionary of Romania: „In
the year 1899, the rural commune Corbi, district Muscel, was made up of two big hamlets:
Corbi and Zboghiţeşti, on an area of 1600 hectares, with a population of 1553 inhabitants
whose main occupation were the 12000 sheep heads which furnished wool, homespun, twilled
cloth coats” [Lahovary, 1899:636]. The animal trade represented an important income source
for the sheperds. Such transaction were made in the animal fairs from: Curtea de Argeş,
Câmpulung, Râureni but also in the villages where merchants arrived from the plain of the
Danube bought horses, cattle and sheep.
Summer shepherding was located on the meadows of the Făgăraş mountains. The
specific organization of the mounteineous grazing implied a separation of the animals,
according to „sex and age”: „the ewes with lambs” or milk sheep grazed in the area close to
sheepfold, while „the barrens” close to some „hovels”. The rams werw grouped in special
Page 35
pens while a cleft wood was mounted in the middle of the sheepfold in order to ensure the
forage by the licking of the salt block.
Cooperage appeared as a result of the valorization of the forestry patrimony. Families
from Banat come to the area and settle at Retevoieşti and Stăneşti. These were called
Croatians. They were skillful coopers. To the benefit of the ruler, they manufactured staves
from oakwood. It was then, that the names runc, curătură, iaz spread in the area. Croatians and
their offspring do not return to their native place and settle there. They bear the name Dogaru.
Pottery is justified in the region by the presence of the clayey soil and the lack of
arable lands.
Thus, pottery represents a traditional occupation perpetuated through generations,
practised with obvions skill regardless sex, in the spirit of respecting the particular features of
the morphological structure and ornamental range of the ceramic products.
The general aspect of the villages of potters from Vărzăroaia, Leiceşti, Coşeşti and
Petreşti has an individual character by the presence of kilns, built inside the courtyards and
by the plenty of the earthen pots, lying in rows, to dry in the sun on the porches.
Agriculture and timber stations, cooperage are other important aspects in the
development of the area.
Some peasants, along with their families dealt with wood cutting from their own
woods. From wood, they used to build woodhouses, sleighs, carts or parts like: axles, shafts,
yokes, rims or spokes.
Household industry and trades always coexisted with the basic occupations of the
inhabitants. Some raw materials, produced in the household like: flax, hemp, wool, hides,
wood were processed by one or more members of the family, with adequate tools only for
their own needs. Thus, after the flax and hemp had been picked and rotted, in autumn and
winter there followed braking, combing spinning, warping and weaving of the threads. Shirts,
pants, towels, napkins, tableclothes were made afterwards in the house from the cloth.
Chapter IV entitled „The Administrative and Demographic Organization” presents the
administrative organization of the Valley since the rural division of Alexandru Ioan Cuza till
today.
Demography is detailed according to the data furnished by the Direction for Statistics
of the Argeş District, from 1899 to 2002, the date of the last census. We have tried to achieve
a comparative study of the course of 100 years. We have examined the numerical evolution
during the ten decennies and the birth rate which related to the number of the inhabitants, had
an upward evolution, with falls between 1960-1966 and 1978-1980 and also after 1999-0. The
Page 36
analysis of the population structure, by age groups, underlines the necessary for ensuring the
material basis for education at all levels, maternity hospitals and nurseries, the necessary for
the repartition of the workforce.
Taking into account the population structure by age groups, we have found differences
among villages, the decrease of the 0-20 years group and the rise of the over 60 years group,
which clearly demonstrates that the population of the area is on the verge of ageing. The
ageing level is high in Domneşti and Nucşoara, close to the average in Pietroşani.
Modifications and mutations in the value of the age groups have artificial reasons among
which, the main reason is the departure of the over 14group.
The balance of the groups cannot be achieved since there are no industrial objectives
which would attract the active young population according to the opinion that the income is
higher in industry than in any type of agriculture.
After 1989, the population of the Valley decreased, the present number of inhabitants
being of 25000. They are prevalently orthodox and the mother tongue is Romanian, in 99%.
The most alarming is the birth rate: in 2002 the new born were 140 less than the deceased.
Thus, the natural growth is – 6,2%. A good thing is represented by the dynamics of internal
migration: the number of the incomers is with 50% bigger than the people who left.
The last part of the chapter presents the migratory movements which started at the
beginning of the XVIIIth century when numerous families from Transylvania settle in the area.
The industrial development of all regions of the country, the industrial centres in the
near towns, the continuous progress in science, education, culture implied structural changes
in the professions practised by the young population of the area.
The integration in the European Union allowed a great exode of young people.
According to statistics, a third of the young population of the Valley works abroad. There is
no workforce for the wood processing units, sheep breeding and other traditional occupations
of the area. A big and fast income determine them to leave the area. Real enclaves formed in
the metropolitan areas of Europe as it is near Milano in Italy. Most young people from
Retevoieşti-Pietroşani go there. They got married there but the most interesting thing is that
the area where they settled is called Retevoieşti like their native place. It is surprizing but the
fact that they integrated easily proves that they adopt easily to new rules. Their marriages are
spectacular as they observe the traditions of their origin area.
In the chapter V „The Spatial Coordinate” we have made a presentation of the
architecture of the traditional village of the area. We have tried to make a short description of
the building houses, of the annexes but also of the interior of the houses. Harmonizing the
Page 37
aesthetic necessities and functioning, the inhabitants distributed the living space following
traditional principles and confort.
The Church of the Rock, due to its importance and role in the spiritual development of
the area, determined us to study it closer as, initially, it had been used as a survival habitat for
people under unfavourable conditions in the Ice Age but also as a meditation and spiritual
regeneration place for those who intended to become initiated in the mysteries of life and
death.
Speaking about the architectural piles of cave stone churches, Romulus Vulcănescu
sustained the hypothesis of paleo-Christian brotherhoods of „stonemason-monks” who
participated to the construction of such cloistral piles and which, probably, had the labyrinth
as „ritual badge or heraldic emblem”.
We noticed the way the village communities had been formed and their evolution in
the long transitory process from the old joint property to the individual property which passed
intermediately, through the limited joint property village, of the mobile type, on „forefathers”
or „descents”. The continuous delimitation action of the land through the distribution to
descent groups of a „forefather”, of the strap of land, had obvions repercussions in the
configuration of the settlement, as the houses descended to the road, the relatives grouping
themselves in different zones of the village according to the limits of their properties. A series
of social mutations in the inhabitants life are determined by this process of land strapping.
Beyond doubt, the equal joint property hid the gist of inequality in it, as the land given
forever to a descent, will be strapped again among the offspring of the group, thus generating
an estate inequality among the members of the rural communities.
We have continued with the village bounds and its prominent role in the formation of
the idea of property, with the funeral poetry which implies old faith elements and practices
connected to magical logic, practices meant to defend the man or to sanction a new situation
and exorcisms, a superstructure phenomenon which appeared at the same time with the
differentiation of social relations in the Valley.
The VIth chapter, „The Temporal Coordinate” presents us a time definition connected
to a life of relation and structure and to man’s activities, this definition having social and
historical implications. We have spoken about a time of celebration but also about „the call
over village” which represents a projection of popular mental which stretches the bond
between fecundity and fertility, between marriage and the abundance of the fields, the fire
being associated with erotic elements.
Page 38
The existential ceremonials (birth, marriage and death) underlined the specific of the
zone. The rites of passage, birth, marriage and death can be classified as moments of an
„existential crisis” which as soon as they undergo a ceremonial form, will be certainly
resolved.
The customs – those connected to the family life and also to the calendar data –
continue to produce interesting manifestations of folk creations, musical and literary folklore.
The folk costume of the area is an authentic historical document, a significant
reference point of the inhabitants’ identity and spirituality. The folk costume of the Râul
Doamnei Valley preserved its morphological individuality and unitary character despite the
diversity of the zonal aspects.
In the VIIth chapter „A Connotation of the Real-the Legend” we have presented the
role of legends in the significance of certain toponyms of the area. From the beginning we
have to show that most part of the culled and studied legends reflects the mutations appeared
in the representation and perception system of folklore type collectivities, among which of
great significance are the desacredness, the reference of the event to a concrete time and
space, that is easily verifiable. The legends about identified places does not seem to relate to
the supernatural, not even when they offer explanations about the names or behaviour
regulated by certain interdictions but there always is a reference to an occult force which
governs the violation of rules.
The etiological legends on the origin of the villages and towns contain two basic
themes: the theme of the village foundation through the descent from one or more forefathers
and the theme of the donation origin, by which the rulers appropriate land to faithful soldiers
or servants.
We have identified the legends of the Râul Doamnei Valley and we have tried to
present this aspect in a double perspective: the historical and the poetical one. From the same
point of view, we have analyzed the legends of Negru Vodă, a real historical character,
„embodied” by the historians with more or less plausible arguments and „crowned” voievode,
as a surname given by the people to the succesive rulers of the country from the Basarab the
Founder to the prince Radu the Great.
The identification of the mysterious Negru-Vodă constituted the object of many
researches, in which imagination often had an important role: for certain authors Negru-Vodă
was a certain ruler, while others considered it as a symbolical name given to the founders of
the feudal Romanian State. The issue is still under debate and the opinions of the historians
are sometimes very different.
Page 39
An important role is played by adaptation, manifested through various aspects. It is
over events and heroes and also over space and time. Consequently, we cannot be sure on a
certain time, character or place.
Chapter VIII, „The Ballad Collection of Râul Doamnei Valley” presents a
classification of the ballads according to reputed folklorists who studied this literary species
and also a collection of written ballads culled by different researchers in time.
Another issue, subject to analysis is represented by the relation between the poetical
and the historical value. We have made an analysis of the ballad „The Song of Frost”
following the opinions of P. Caraman and D. Caracostea but also of other foklorists. The
method of historical interpretation of the contents „the method of historical identifications in
folklore” is discouraged by D. Caracostea through numerous examples. However, the
opposition against the historical spirit in ballad interpretation determines D. Caracostea to
exaggerate the aesthetic approach which finally strays the ballads from its realistic reflection
of life in the artistic creation of the people.
From a folklorist perspective, such historical identifications are important to settle the
farthest limit in time of the variants of a subject. They can help in establishing the chronology
of the epic song. This limit should not coincide implicitly with the apparition of the song, as
in many cases, an epic song does not reflect the related event immediately but it subsequently
processes a historical memory.
The realities which lead to the apparition of an epic song are complex and their
identification in the oral literature cannot be done as easily as in the written one.
We have briefly presented the character and its representation in the rhymed epic,
finally presenting four outstanding characters of local outlows.
Chapter IX „The study of the folk geographical terminology” makes a detailed
analysis of local folk terminology, names of places, waterways, plants, villages and roads of
the studied area. The richness of folk terminology is the result of the variety of natural
elements of the area, the results of village density, closeness or social-economic collaboration.
We presented the oronymes (forms of relief), terms connected to hydrography,
vegetation, human settlements, old roads, alphabetically.
On a basis of the culled toponymes, we have made a classification and we have
presented the ones based on a legend. The rest of the toponymes of the Râul Doamnei Valley
are presented in annexes, in tables, alphabetically. These toponymic legends have been
classified alphabetically and render the significance of the forms of relief, of hydronimes
Page 40
(legends about rivers, creeks), limnonimes (about lakes), oiconimes (legends about the names
of the villages) and hodonimes (legends about roads).
The corpus of texts is presented entirely in the Annex 1. The sylistic variety of these
folk legends about the origin and the name of villages is explained by the diversity of the
sources. Those culled by us bear the mark of folk authenticity in contents and style. Others
came through different publications, being the subject of artistic process. The authors of
monographies, antologies and dictionaries frequently specify the oral source of the legendary
etiological information. Learned directly from the country people or indirectly from
schoolteachers, pupils and other intermediate subjects from urban ar rural areas, the legends
are retold and transposed in the personal style of the authors.
As a result of the research, we collected 127 legends of the Râul Doamnei Valley, out
of which about 90% are culled by us and the rest taken from speciality collections.
The ballads, the folk songs are less numerous and they reflect the decrease of
functions, the diminishing of informers and of individual repertories, the limitation of the
repertory of species, the dissapearance of certain categories and the fissuring of their
compositional structure – which indicates an advanced stage of decay, a process started within
the context of the change in people’s mentality.
Annex 2 contains the synoptic tables of the census from 1899 until 2002, the last
performed by the Romanian State and Annex 3 includes all the toponymes from the Râul
Doamnei Valley, inserted chronologically in tables. These toponyms can constitute a starting
point for all researcher who wish to discover other linguistic aspects.
Conclusions
Analyzing the whole activity of the village communities of the Râul Doamnei Valley,
we ascertain that a strong tradition of the Romanian Village existed in this area, organized
wisely, with multiple activities and preoccupations.
It is not difficult to see that most villages existed in the age of the crystalization of the
independent feudal state of Wallachia and played an important role in the settling of the two
capitals Câmpulung and Curtea de Argeş, the rulers being supported by the freeholders
villages to whom they granted important rights.
The occupations of the inhabitants were numerous as they knew to use the richness of
the geographical area, processing wood, stone, hides or proving to be ingenious builders of
mills, fulling mills and learning a lot from the people over the mountains.
Page 41
We could ascertain that similar customs and traditions were achieved among the
village settlements of the Râul Doamnei Valley which determined distinctive, individualized
features for the whole area.
The demographic phenomenon which calls attention is the movement of a
considerable number of inhabitants towards high-industrialized zones. The daily and
temporary movements outlines the centrifugal motion whose cause lies in the prevalent
agricultural character of the zonal economy.
The seasonal movements involve a part of the active population hired in the forestry
exploitations the whole year or periodically on the field farms. They are above 45 as young
people work at Dacia-Renault or abroad.
The apparition of various types of houses as well as their transformations with
different component elements is explained through the social development of the zone,
connected to the changes of economic conditions and to technical progress. The architecture
of the studied zone reflects these transformations appeared on succesive social ages through
the improvement of tools and the change in the output relations.
The legend changed its aim by losing its primary function, preserving its explicative
purposes which define it sufficiently in order to be considered as a separate entity. All these,
combined with the present day situation of the species, determined by the restructuring of the
folk culture on the whole, make us belive that judging the legend according to aesthetic
criteria is highly possible and also recommended being the only appropriate scientific
approach.
Today, we may say that the legend is a living folk species but its perpetuation cannot
be ensured through the traditional sytem. Its circulation is visibly diminished and the novelty
is practically inexistent. Its unique value is given by the recorded material, brought by means
of printing.
The ballads of the Râul Doamnei Valley, studied in all their typological and structural
elements – the diminishing of function, the decrease of informers and individual repertories,
the limitation of the species repertory, the disappearance of certain categories and the
fissuring of its compositional structure – indicate that they are in an advanced level of decay,
a process started within the context of the change in people’s mentality. Gradually, the social
communities of the area, having a new mentality and aesthetic tastes began to abandon the
ballad. The number of epic song rhapsodes diminished, the individual repertories decreased,
the functions of the species had been limited as well as the occasions of singing them. In
direct relation to these phenomena, the repertory of the species had been limited, many types
Page 42
disappeared and visible distortion occured in the compositional structure of many types.
However, a few categories of ballads: sheperding, outlaw and familial ballads along with
familial journals are still sung at ceremonial parties; Radu lui Anghel, Codreanu and Mioriţa
hold a prominent place.
These observations – only a sample of the numberless and unexpected possibilities
offered by an aesthetic analysis of folklore – justify us to hope for a clearing up of all
disfunctions of the studied zone in future. Also, we want to underline that the circuit of
cultural values materialized in an ebb and flow motion, involving an important artistic
potential, had a substantial role in the specific pattern-making of our modern culture and
civilization.
